Sunteți pe pagina 1din 10

Andrei Ioan

Grupa: 642CB

10. ACREDITAREA LABORATOARELOR DE ÎNCERCĂRI

Așa cum este descris în prezentarea S.C. VICTOR CONSTRUCT S.R.L., acesta deține două laboratoare:
• un laborator de încercări pentru betoane și mortare, la stația de betoane și unul de încercări mecanice la
secția de producție (inclusiv pentru controlul nedistructiv al sudurii la atelierul de confecții metalice).
TEMA 10
În vederea acreditării laboratorului pentru controlul nedistructiv al sudurii din cadrul S.C. VICTOR
CONSTRUCT S.R.L.:
10.a) Stabiliți sub formă de listă conținutul minim al documentației SMC din cadrul laboratorului pentru
încercarea care urmează a fi acreditată (manual, proceduri obligatorii și instrucțiuni de lucru considerate a
fi necesare).
10.b) Întocmiți dosarul de acreditare a laboratorului, fără dezvoltarea documentației de sistem (rămâne
numai la stadiul de listă). Atașați-l proiectului.
Materiale necesare:
•ghidurile pentru acreditarea laboratoarelor de încercări puse la dispozițe on-line de RENAR
(www.renar.ro), .prevederile SR EN ISO/CEI 17025:2009
•suportul de curs — curs 10.
a) Continutul minim al documentatiei SMC valabila pentru operatorul pentru control nedistructiv - Lichide
penetrante (cf. SR EN ISO 9712) din cadrul laboratorului pentru controlul nedistructiv al sudurii din cadrul
S.C. VICTOR CONSTRUCT S.R.L. este urmatorul:
Ocupația de Operator control nedistructiv pentru lichide penetrante cuprinde un ansamblu de activități
efectuate în cadrul unui laborator de Examinări Nedistructive stabil sau pe teren, conform unui plan de
examinări sau de inspecție, elaborat de proiectant sau de către Departamentul Calitate al unei organizații.
Operator control nedistructiv pentru lichide penetrante
Operatorii examinează cu o camera de termoviziune produse sau structuri și iau decizia ADMIS/RESPINS,
sau furnizează informațiile necesare luării deciziei privind calitatea acestora.
Examinarea vizuala este una dintre cele mai utilizate metode NDT. In urma inspectiei vizuale se poate
stabili ce metoda de examinare nedistructiva poate fi aplicata.
Aplicatii:

 Identificarea tuturor discontinuitatilor deschise la suprafata;


 Inspectarea zonelor putin accesibile.

Tipuri de examinari:

 Examinare directa;
 Examinare indirecta
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

Avantaje

 Simplitate;
 Rapiditate;
 Costuri mici.

Procedura de certificare
Evaluarea certificarii
Calificarea si certificarea personalului pentru END se face conform procedurii PL 01.
Pentru a fi calificat fiecare solicitant trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
 Candidaţii care solicită calificarea în END trebuie să fie cel puţin absolvenţi ai şcolii generale.;
 sa indeplineasca conditiile privind formarea;
 sa aiba experienta industriala in domeniul END;
 sa aiba acuitate vizuala corespunzatoare;
 sa promoveze examenul de calificare.
In vederea sustinerii examenului de calificare, candidatul trebuie sa depuna la Secretariatul DC-ARoENd
un dosar cu urmatoarele documente:
 cerere de candidatură, formular cod F05;
 diplomă de studii;
 certificatul de absolvire a cursurilor de END pentru metoda şi nivelul pentru care solicită calificarea,
(cursuri aprobate de DC - ARoENd) şi ţinute în CS recunoscute conform procedurii cod PL 04 sau
care îndeplinesc cerinţele din referenţial (conf.6.1.4.2);
 adeverinţă de experienţă industrială în END, eliberată de angajator;
 dovada acuităţii vizuale corespunzătoare;
 copie după certificatul de naştere;
 copie după certificatul de căsătorie (pentru femei);
 copie act identitate
 2 fotografii color 3x4
Persoanele care sustin un examen de calificare sunt instiintate in timp util de catre Secretariatul DC-
ARoENd privind locul, data si ora la care se desfasoara examenul de calificare.
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

Certificarea
Certificarea personalului care efectuează examinări nedistructive se face în conformitate cu cerinţele SR
EN ISO 9712:2013 preluat în procedura PL01 „Calificarea şi certificarea de către DC-ARoENd a
personalului care efectuează examinări nedistructive” .
Cu aprobarea Comitetului de Direcţie al DC-ARoENd se pot realiza certificări şi după alte standarde.
DC-ARoENd efectuează certificări pentru următoarele metode:
 examinarea cu ultrasunete - UT
 examinarea cu radiaţii penetrante - RT
 examinarea cu curenţi turbionari - ET
 examinarea cu câmp magnetic - MT
 examinarea cu lichide penetrante - PT
 examinarea vizuală - VT
OBS. Se poate obţine certificare limitată într-o metodă de END, în aplicaţii folosind tehnici uzuale, de
exemplu examinarea prin tehnica fluxului magnetic de scăpări (FLT), determinarea mărcii betonului cu
ajutorul ultrasunetelor (USB) sau în aplicaţii restrânse, de exemplu examinarea automată a ţevilor prin
diferite metode (ET-A, MT-A, UT-A), determinarea grosimii prin ultrasunete (UT-g, sector WP) etc.

ÎNTREȚINERE ECHIPAMENTE - EXAMINARE CU LICHIDE PENETRANTE

Unitatea cuprinde cunoștințele și deprinderile necesare pentru efectuarea întreținerii echipamentelor pentru
examinarea prin termografiere în concordanță cu cerințele proiectantului, beneficiarului și procedurilor de
lucru

Elemente de competență Criterii de realizare

1. Detectia puntilor termice Detectia puntilor termice – Puntile termice reprezinta


zone prin care transferul/pierderea de caldura (energie)
se face printr-un mod mult mai accelerat decat prin
zonele mai bine izolate termic, punti termice, ce se
regasesc in dreptul stalpilor, grinzilor, buiandrugilor,
planseelor, atat pe fatade, cat si in zonele de
terase/acoperisuri/socluri.
Puntile termice pot favoriza aparitia condensului,
deoarece, in anumite conditii de temperatura si
umiditate relativa, pe suprafata acestora, la interior, se
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

pot atinge temperaturi inferioare punctului de roua si


astfel se pot crea premisele aparitiei mucegaiului.

2. Aplică proceduri de întreținere

Detectia unei izolari deficitare


a peretilor/acoperisurilor/teraselor ce poate fi cauzata
de lipsa termoizolatiei sau de utilizarea unor materiale
termoizolante de slaba caliate si/sau de grosime
insuficienta.

3.Detectia infiltratiilor/exfiltratiilor de aer 1. Detectia infiltratiilor/exfiltratiilor de aer ce


pot aparea in jurul tamplariei exterioare
(ferestre/usi), sau in perimetrul gaurilor de
trecere a tubulaturilor ce traverseaza elementele
constructiilor.
2. Detectia elementelor de slaba calitate din punct
de vedere al conductivitatii termice, elemente
componente ale tamplariei exterioare
(ferestre/usi), in speta a ramelor/profilelor
tamplariei.

4.Detectia instalatiilor sanitare sau de 1. Detectia instalatiilor sanitare sau de incalzire


incalzire ascunse ascunse in pereti/pardoseli (atunci cand acestea
sunt in regim de functionare). Caldura radiata de
instalatii duce la o variatie de temperatura pe
suprafata elementului de constructie in cadrul
caruia sunt inglobate.
2. Detectia infiltratiilor de apa in
fatade/socluri/terase, daca aceste infiltratii
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

afecteaza straturile exterioare, proces vizibil prin


procedura de termografie in constructii
(termografie cladiri), deoarece, zonele umede au
temperaturi diferite fata de zonele uscate.
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

Gama de variabile:
echipamente: portabile (truse portabile pentru examinarea la fața locului); echipamente
staționare; instalații manuale care constau dintrun număr de stații individuale care pot fi de
mărimi diferite, fiecare stație satisfăcând o etapă anumită a procesului de examinare cu
lichide penetrante, folosite in general.; instalații mecanizate (automatizate parțial sau în
totalitate, cu excepția etapei de inspecție propriu zisă) pentru examinarea unor cantități
mari de piese similare; echipamente speciale în care este folosit pistolul electrostatic de
pulverizare pentru aplicarea penetranților dar și pentru aplicarea emulsifianților și
developanților (umezi sau uscați), pentru examinarea pieselor de dimensiuni mari a căror
manipulare este dificilă; proceduri specifice: seturile expirate sunt înlocuite cu altele în
termen de valabilitate sau se recalifică cele vechi cuprinzând analize chimice și teste
comparative de sensibilitate.
Ghid de evaluare:
Cunoștințele se refera la:
-însușirea schemei de funcționare a dispozitivelor de aplicare a lichidelor penetrante
însușirea schemei de funcționare a dispozitivelor de iluminare noțiuni de depanare a unor
defecțiuni minore.
La evaluare se urmărește:
-capacitatea de a asigura buna funcționare a echipamentului de control cu lichide
penetrante
responsabilitatea de a asigura legătura permanentă cu unitățile de service autorizate

Manualul Calitatii
- trebuie sa include sau sa faca referire la procedurile care il sustin, inclusive cele tehnice.
Acesta trebuie sa puna in evidenta sutructura documentatiei utilizate in sistemul de
management. Trebuie definite in manualul calitatii rolurile si responsabilitatile
managementului tehnic si ale managerului calitatii, inclusive responsabilitatea acestora de
a se asigura de conformitatea cu standardele internationale.
Proceduri obligatorii:
- Controlul cu lichide penetrante se executa numai de catre operatorii instruiti si
calificati si care detin autorizatie de lucru eliberata de ISCIR . Lichidele penetrante utilizate
trebuie sa fie agrementate tehnic de catre ISCIR.
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

- Procedura Controlul documentelor - laboratorul mentine procedura pentru controlul


documentelor care fac parte din sistemul de management (reglementari, standarde, alte
documente normative, metode de incercare si/sau etalonare, desene, software, specificatii,
instructiuni si manuale).
Operatorul pentru control nedistructiv cu lichide penetrante trebuie sa isi asume aceasta
procedura si sa o respecte. - Procedura Controlul inregistrarilor
- Procedura Protectia si salvarea inregistrarilor stocate electronic
- Procedura Controlul modificarilor in documentele mentinute in sisteme
computerizate
- Procedura pentru aprovizionarea, receptia si depozitarea materialelor consumabile
de laborator
- Procedura Actiuni preventive - include initierea actiunilor preventive si utilizare
controlalelor pentru a se asigura ca acestea sunt eficace.
- Procedura Actiuni corective - inceape cu o investigare pentru determinarea cauzei
radacina a problemei. Laboratorul desemneaza autoritatile corespunzatoare pentru
implementarea actiunii corective atunci cand se identifica activitati neconforme sau abateri
de la politicile si procedurile sistemului de management.
- Procedura Identificarea necesitatilor de instruire
- Procedura Controlul nedistructiv al imbinarilor sudate - Procedura Esantionare -
descrie alegerea, planul de esantionare, prelevare si pregatire a unui esantion dintr-un
material sau produs pentru a produce informatiile cerute - Procedura Transport
- Procedura Manipulare
- Procedura Etalonarea echipamentelor
- Procedura Depozitarea si pregatirea obiectelor de incercat Inregistrari:
- Inregistrari ale actiunilor preventive intreprinse
- Inregistrari ale actiunilor corective intreprinse
- Inregistrari ale actiunilor intreprinse pentru verificarea conformitatii materialelor
aprovizionate de catre laborator - Caiete de sarcini
- Fise de verificare
- Note de lucru
- Grafice de control
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

- Rapoarte de incercari
- Certificate de etalonare interne si externe
- Feedback
- Insemnari ale clientilor

Ocupația de Operator control nedistructiv cuprinde un ansamblu de activități efectuate în


cadrul unui laborator de Examinări Nedistructive stabil sau pe teren, conform unui plan de
examinări sau de inspecție, elaborat de proiectant sau de către Departamentul Calitate al
unei organizații.
Operatorii examinează din punct de vedere calitativ materiale, produse sau structuri și iau
decizia ADMIS/RESPINS, sau furnizează informațiile necesare luării deciziei privind
calitatea acestora.

b) Conform prevederilor Legii 245/2002, pana in prezent, singurul Organism roman de


acreditare ce poate acredita este RENAR. Este insa posibil ca procesul de acreditare sa fie
facut si de alte Organisme de acreditare internationale.
Continutul dosarului de acreditare al laboratorului pentru controlul nedistructiv al sudurii
din cadrul S.C. VICTOR CONSTRUCT S.R.L. este urmatorul:
- Cererea de acreditare
- Contractul de acreditare
- Datele de identificare: numele organizatiei si dupa caz, al OEC, numele prescurtat,
statutul juridic, cod unic de inregistrare, atribut fiscal, anul de inființare;
- Date de contact: adresa sediului social, adresele punctelor de lucru sau a locațiilor
critice, telefon, fax, adresa e_mail, adresa pagina WEB, adresa de facturare, persoana de
contact; - Date privind structura actionariatului;
- Date privind apartenenta, afilierea sau alte tipuri de conexiuni cu alte organisme
cum ar fi asociații profesionale, grup de societati
- Copie a Certificatului de inregistrare la ORC (inclusiv pentru punctele de lucru)
sau,dupa caz, a Certificatului de inregistrare fiscala
- Certificatul de inregistrare al laboratorului
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

- Organigrame, state de funcții, diagrame de flux, scheme organizatorice etc., din care
sa reiasa ca toate functiile sistemului de management sunt acoperite
- Documente care sa defineasca activitatile desfasurate ce se solicita a fi acreditate
din care sa reiasa clar procedura de evaluare a conformitatii si referentialele utilizate
- Lista completa cu toate actele normative care au legatura cu activitatea de evaluare
a conformitatii desfasurata. Aceasta lista va fi actualizata, pe parcursul perioadei de
valabilitate a acreditarii
- Copie a certificatului de atestare fiscala valabil sau declaratie pe proprie raspunderea
reprezentantului legal al persoanei juridice care solicita acreditarea ca organismul nu are
datorii restante la bugetul de stat consolidat, la data depunerii documentelor
- Copie a celui mai recent bilant contabil (inregistrat de autoritatea competenta) si
copia dovezii de depunere (in situatia transmiterii in format electronic)
- Copie a actului doveditor al modului de asigurare de raspundere civila (polita,
depozit bancar etc.)
- Regulament de organizare si functionare
- Informatii generale despre laborator ( functii principale, amplasare)

- Lista examinarilor pentru care se solicita acreditarea si doatarile tehnice aferente


- Copii ale documentelor justificative pentru calificarea si pregatirea personalului
- Lista cu numele si functiile persoanelor responsabile pentru valabilitatea tehnica a
buletinelor de examinare
- Descrierea organizarii interne si a sistemului de calitate (Manualul Calitatii, Planul
Calitatii, dovezi referitoare la racordarea la etaloane nationale si internationale)
- Exemple de buletine de examinare propuse spre a fi utilizte in cazul acreditarii
- Confirmarea statutului legal privind proprietatea imobilului - Certificat de mediu
Pentru a putea efectua teste in conformitate cu principiile Bunei Practici de Laborator,
laboratorul trebuie sa inainteze o cerere scrisa catre Agentia Nationala in care sa specifice:
- numele si adresa laboratorului;
- organigrama;
- numele conducatorului studiului;
Andrei Ioan
Grupa: 642CB

- programul de asigurare a calitatii;


- lista cu testele care vor fi efectuate;
- procedurile standard de operare.

S-ar putea să vă placă și