Polinoame

1) Forma algebrică a unui polinom

Prin forma algebrică sau forma canonică înţelegem
n
f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 . Prescurtat putem scrie f   ak X k .
k 0

 a0 , a1 ,..., an sunt coeficienţii polinomului cu an  0 ,

 an se numeşte coeficient dominant şi an X n termen dominant
 an  1 atunci polinomul se numeşte monic sau unitar
 a0 termen liber .
 a0 , a1 ,..., an   polinomul este cu coeficienţi complecşi şi scriem f    X 
, unde   X  este mulţimea polinoamelor cu coeficienţi complecşi.
 a0 , a1 ,..., an   polinomul este cu coeficienţi reali şi scriem f    X  ,
unde   X  este mulţimea polinoamelor cu coeficienţi reali.
 a0 , a1 ,..., an   polinomul este cu coeficienţi raţionali şi scriem f   X  ,
unde   X  este mulţimea polinoamelor cu coeficienţi raţionali .
 a0 , a1 ,..., an   polinomul este cu coeficienţi întregi şi scriem f    X  ,
unde   X  este mulţimea polinoamelor cu coeficienţi întregi .
  X    X    X    X  .
2) Gradul unui polinom
Dacă f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 şi an  0 atunci spunem că polinomul f are
gradul n . Notaţie grad  f  sau gr  f 
 Dacă f  a0 atunci polinomul se numeşte constant şi grad  f   0 .
 Dacă f  0 atunci polinomul se numeşte nul şi grad  f    .
3) Egalitatea polinoamelor
Fie f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 şi g  bm X m  bm 1 X m 1  ...  b1 X  b0 . Polinoamele
f şi g sunt egale şi scriem f  g dacă n  m şi ai  bi , i  1, n adică au grade
egale iar coeficienţii corespunzători egali.
4) Valoarea unui polinom
Fie f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 şi    .
Numărul f    an n  an 1 n 1  ...  a1  a0 se numeşte valoarea polinomului în α
şi se obţine din calculul înlocuirii nedeterminatei X cu α.
 Dacă f    0 atunci numărul α se numeşte rădăcină a polinomului f
 Suma coeficienţilor se obţine calculând valoarea polinomului în 1
adică f 1  an  an 1  ...  a1  a0

1
  Termenul liber a0 se obţine calculând valoarea polinomului în 0 adică
f  0   a0
5) Operaţii cu polinoame
n m
Fie f , g  [ X ], f   ai X i şi g   b j X j , n  m .
i 0 j 0
n
Suma polinoamelor f şi g este polinomul definit prin: f  g   ck X k , unde
k 0

ak  bk , k  m
ck   şi grad( f  g )  max grad  f  , grad  g  .
ak , m  k  n
 Suma se efectuează prin adunarea termenilor(monoamelor) asemenea
Produsul polinoamelor f şi g este polinomul definit prin:
f  g  cn  m X n  m  ...  c1 X  c0 , unde c k   ai b j , k  0, n  m. şi
i  j k

grad( f  g )  grad  f   grad  g  .

 produsul se efectuează prin desfacerea parantezelor şi apoi prin
reducerea termenilor(monoamelor) asemenea
Împărţirea polinoamelor f şi g se efectuează aplicând algoritmul pentru aflarea
câtului şi a restului.
 Nu este indicat să aplicăm algoritmul la împărţirea cu binomul X  
 Restul împărţirii unui polinom f prin binomul X   este egal cu valoarea
polinomului în  adică f ( ) deci reţinem că r  f  
 Câtul şi restul împărţirii unui polinom f prin binomul X   se pot afla cu
schema lui Horner
Teorema împărţirii cu rest.
Oricare ar fi polinoamele f , g  [ X ], grad  f   grad  g  , g  0, există şi sunt
unice polinoamele q, r  [ X ] care au proprietăţile: f  g  q  r; şi
grad  r   grad  g  . Avem evident că grad  q   grad  f   grad  g 
 Dacă efectiv nu putem aplica algoritmul la împărţirea cu  X    X   
atunci determinarea restului se va face astfel:
Aplicăm T.I.R şi obţinem f   X    X     q  mx  n
Calculăm f   şi f    în două moduri şi obţinem un sistem în m şi
n
Rezolvăm sistemul şi obţinem
f  a   f b af  b   bf  a 
m , n , ab
a b a b
6) Divizibilitatea polinoamelor
Fie f , g  [ X ] . Polinomul f este divizibil cu polinomul g dacă există un
polinom q  [ X ] astfel încât f  g  q . Notăm f  g sau g | f .
 f  g dacă şi numai dacă f împărţit la g dă restul 0

2
  f  g dacă f împărţit la g nu dă restul 0
 Dacă f  g atunci grad  f   grad  g 
 Dacă f  g dacă şi numai dacă rădăcinile lui g sunt şi rădăcini pentru f.
 f  g dacă o rădăcină a lui g nu este rădăcină şi pentru f.
7) Rădăcinile polinoamelor
Numărul α este rădăcină pentru polinomului f dacă şi numai dacă f    0 .
Teorema lui Bézout. Fie f  [ X ] un polinom nenul şi    .
Polinomul f este divizibil cu binomul X   dacă şi numai dacă f    0 adică a
este rădăcină.
 Dacă α este rădăcină pentru polinomul f atunci f  ( X   )
 Dacă α şi β sunt rădăcini pentru polinomul f atunci f  ( X   ) şi f  ( X   )
 Dacă f  ( X   ) şi f  ( X   ) atunci f  ( X   )  ( X   )
Spunem că    este rădăcină multiplă de ordin p pentru polinomul f  [ X ] ,
dacă f  ( X   ) p şi f  ( X   ) p 1 . Dacă p  2 atunci α se mai numeşte rădăcină
dublă pentru polinom, iar dacă p  3 atunci α se mai numeşte rădăcină triplă
pentru polinom.
 f    0

    este rădăcină dublă pentru polinomul f  [ X ] , dacă  f l    0
 f ll    0

adică α este rădăcină pentru f, pentru f l şi nu e pentru f l l
 f    0
 l
 f    0
    este rădăcină triplă pentru polinomul f  [ X ] , dacă  ll
 f    0
 f lll    0

adică α este rădăcină pentru f, pentru f l , pentru f l l şi nu e pentru f l l l .
 Polinomul care are o infinitate de rădăcini este polinomul nul
8) Rădăcinile polinoamelor cu coeficienţi reali
Fie f  [ X ] şi numerele   a  bi , b  0 respectiv   a  bi , a, b  
 Dacă f are rădăcina complexă   a  bi , b  0 atunci şi   a  bi este
rădăcină şi amândouă au acelaşi ordin de multiplicitate.
 Dacă f are rădăcina complexă   a  bi , b  0 atunci f  ( X   )  ( X   ) .
 Numărul rădăcinilor din  \  adică pur complexe ale polinomului f este
par.
 Dacă gradul lui f este impar atunci polinomul are cel puţin o rădăcină
reală
 Dacă gradul lui f este impar atunci polinomul are un număr impar de
rădăcini reale.

3
  Dacă gradul lui f este par atunci polinomul are un număr par de rădăcini
reale sau deloc
 Dacă f  a   f  b   0 atunci polinomul f are cel puţin o rădăcină reală în
intervalul  a, b  , a, b  , a  b
9) Rădăcinile polinoamelor cu coeficienţi raţionali
Fie f  [ X ] şi numerele   a  b d ,d  0, d  respectiv
  a  b d , a , b, d  
 Dacă f are rădăcina iraţională   a  b d , d  0 , d   atunci şi
  a  b d este rădăcină şi amândouă au acelaşi ordin de multiplicitate.
 Dacă f are rădăcina iraţională   a  b d , d  0 , d   atunci
f ( X   )  ( X   ) .
10) Rădăcinile polinoamelor cu coeficienţi întregi
p
Fie f  [ X ] şi numărul   unde p, q   ,  p, q   1
q
p
 Dacă f are rădăcina fracţia ireductibilă   atunci p a0 şi q an adică
q
p divide termenul liber şi q divide coeficientul dominant.
 Rădăcinile întregi sunt divizori ai termenului liber
 Un polinom nu admite rădăcini întregi dacă valorile polinomului în
divizori întregi ai termenului liber sunt nenule.
 Dacă f este monic(unitar) atunci rădăcinile raţionale sunt numai întregi
 Un polinom monic nu admite rădăcini raţionale dacă nu are nici întregi.
11) Descompunerea în factori
Fie f    X  , f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 cu rădăcinile distincte x1 , x2 ,..., xn .
Formula de descompunere este :
f  an  X  x1  X  x2   ...   X  xn 
 Dacă rădăcinile nu sunt distincte atunci:
f  an  X  x1   X  x2   ...   X  xk 
p
unde p1 , p2 ,..., pk sunt ordinele de
p 1 p 2 k

multiplicitate a rădăcinilor x1 , x2 ,..., xk

 Orice polinom de grad n  1 cu coeficienţi reali poate fi descompus într-un
produs de polinoame de gradul I sau gradul II cu coeficienţi reali.
 Pentru descompuneri căutăm rădăcini întregi printre divizorii termenului
liber aplicând schema lui Horner.
 Dacă cunoaştem rădăcinile x1 , x2 ,..., xn putem afla polinomul desfăcând
parantezele an  X  x1  X  x2   ...   X  xn  .
 În formula de descompunere f  an  X  x1  X  x2   ...   X  xn  putem da
valori particulare pentru nederminata X şi vom obţine diverse relaţii.
12) Polinoame reductibile-ireductibile

4
Polinomul f cu grad  f   n, n  1 se numeşte reductibil peste mulţimea de
numere M dacă există polinoamele g,h din M  X  de grade strict mai mici decât
gradul lui f, astfel încât f  g  h . În caz contrar polinomul f este ireductibil peste
mulţimea M.
 Orice polinom de grad 1 este ireductil
 Orice polinom de grad 2 este reductil peste 
 Dacă un polinom f  M  X  este ireductibil peste o mulţime de numere M
atunci nu are rădăcini în M dar invers nu adică dacă f  M  X  nu are
rădăcini în M nu înseamnă că este ireductibil peste M
 Polinoamele ireductibile peste  sunt de forma f  ax  b sau
f  ax 2  bx  c ,   0 unde a, b, c  
 Un polinom f poate fi ireductibil peste o mulţime dar reductibil peste altă
mulţime.
13) Relaţii între rădăcini şi coeficienţi-Relaţiile lui Viète.
Fie f    X  , f  an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0 cu rădăcinile x1 , x2 ,..., xn . Relaţiile
lui Viète sunt :
an 1
V1  x1  x2  ...  xn  
an
a
V2  x1 x2  x1 x3  ...  xn 1 xn  n  2
 an
2
Cn termeni

a
V3  x1 x2 x3  x1 x2 x4  ...  xn  2 xn 1 xn   n 3
 an
3
Cn termeni

....;
a0
Vn  x1 x2 ...xn  (1) n  .
an
1 1 1 V
 Suma inverselor rădăcinilor   ...   n 1
x1 x2 xn Vn
 Suma pătratelor rădăcinilor x12  x22  ...  xn2  V12  2V2
 Dacă x12  x22  ...  xn2  0 atunci polinomul nu are toate rădăcinile reale
 Dacă aplicăm definiţia rădăcini pentru fiecare în parte atunci prin
adunarea relaţiilor putem obţine informaţii despre alte sume de puteri de
rădăcini
 Dacă cunoaştem V1 ,V2 ,...,Vn atunci ecuaţia care are soluţiile x1 , x2 ,..., xn este
: x n  V1 x n 1  V 2 x n 2  ...  (1) k Vk x n  k  ...  (1) n Vn  0.
14) Teoremă. Orice ecuaţiei polinomială de grad n are exact n rădăcini
complexe nu neapărat distincte.
15) Teorema fundamentală a algebrei (teorema D’Alembert – Gauss). Orice
ecuaţie polinomială de grad mai mare sau egal cu 1 are cel puţin o rădăcină
complexă.
5
16) Teorema Abel-Ruffini . Orice ecuaţie polinomială de grad mai mare decât
4 nu este rezolvabilă prin radicali.
17) Rezolvarea ecuaţiilor polinomiale de forma
an X n  an 1 X n 1  ...  a1 X  a0  0
 Pentru ecuaţiile de gradul I şi II avem formule de rezolvare cunoscute.
 Pentru rezolvarea ecuaţiilor bipătrate de forma ax 4  bx 2  c  0 se face
substituţia x 2  t
 Pentru ecuaţiile reciproce adică ecuaţiile cu coeficienţii termenilor egal
depărtaţi de extremi, egali aplicăm algoritmul :
Dacă gradul este impar atunci 1 este rădăcină şi aplicând schema
lui Horner obţinem o altă ecuaţie reciprocă, dar de grad par
1
Dacă gradul este par atunci se face substituţia x   t , x  0 şi prin
x
1
calcul se observă că x 2 + 2
 t2  2
x
 Ecuaţiile binome de grad impar de forma  x 2 k 1  a , a  , k   au
rădăcina reală x  2 k 1 a
 Ecuaţiile binome de grad par de forma  x 2 k  a , a  0, k  * au rădăcinile
reale x   2k a
18) Studiul rădăcinilor unei ecuaţii se poate face şi cu teoremele Darboux ,
Rolle. Cu ajutorul acestor teoreme se pot determina numărul rădăcinilor reale
ale ecuaţiei precum şi intervalele în care aceste rădăcini sunt situate, dacă
asociem funcţia polinomială f :    .
 Consecinţă a Teoremei lui Darboux. Dacă o funcţia este continuă pe un
interval I şi f  a   f  b   0, a, b  I , I   atunci ecuaţia f  x   0 are cel
puţin o soluţie în intervalul (a,b).
 Şirul lui Rolle. Între două rădăcini ale derivatei există cel mult o
rădăcină a funcţiei. Algoritmul este:
Se rezolvă ecuaţia f l  x   0  şi obţinem rădăcinile  x1 , x2 ,..., xk  
Facem un tabel de forma.
x  x1 x2 ... xk 
f  x
l
0 0 ... 0
f  x lim f  x  f  x1  f  x2  ... f  xk  lim f  x 
x  x 

analizăm variaţia semnului funcţiei f. Între două variaţii de semn

consecutive ale funcţiei f(x) există o rădăcină a polinomului f.