Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemul WiMax PDF
Sistemul WiMax PDF
1. Aspecte generale
WiMAX(Worldwide Interoperability Microwave Access) este descris de standardul (standardele
IEEE 802.16)
• Compatibil cu standardul BWA (Broadband Wireless Access) European; este vorba mai
exact de standardul HiperMAN.
• Primele specificaţii complete au apărut în octombrie 2004 (802.16Revd).
• Reprezintă un standard pentru sisteme de acces wireless de bandă largă de tip punct la
multipunct (Point-to-Multipoint - PMP);
• Câteva caracteristici de bază:
o Raza de acoperire: 30 mile (50km);
o Debit de transmisie până la 70Mbps;
o Benzi de frecvenţă utilizată: benzi alocate şi nealocate în benzile de 2-11GHz şi 10-
66GHz;
o Vizibilitatea directă nu este necesară între staţia de bază şi utilizator;
• Standardul defineşte nivelul MAC şi nivelul fizic; sunt specificate mai multe variante de
nivel fizic. Se specifică suplimentar un nivel de convergenţă al transmisiei (Transmission
Convergence Sublayer – asigură multiplexarea fluxurilor generate de diferite servicii şi
procesarea acestor fluxuri pentru o mai bună adaptare la mediul de transmisie);
• Standul 802.16 este compus practic din mai multe standarde şi anume:
o 802.16 (2001)
- Utilizează benzi de frecvenţă în domeniul 10 – 66GHz (LOS);
- Nivel fizic bazat pe tehnică „single carrier”;
- Orientat conexiune, nivel MAC TDM/TDMA, asigură QoS şi securitate;
o 802.16a
– Utilizează benzi de frecvenţă alocate şi nealocate între 2 şi 11Ghz;
– Suportă reţele de tip „mesh”;
– Este destinat utilizării în reţele wireless fixe sau nomadice;
o 802.16b
– Măreşte lărgimea de banda utilizată în benzile de 5 şi 6GHz
– Asigură QoS pentru servicii de timp real (voce şi video);
o 802.16c
– Permite utilizarea benzii de frecvenţă 10 - 66GHz;
o 802.16d
– Aduce o serie de îmbunătăţiri standardului 802.16a;
o 802.16e
– Aduce o serie de îmbunătăţiri standardelor anterioare şi permite aplicaţii mobile.
– Permite „handoff” rapid necesar comunicaţiilor cu utilizatori care se deplasează cu
viteză vehiculară;
o 802.16j
- Permite utilizarea releelor fixe şi mobile.
• Sistemul constă din două elemente de bază şi anume:
o Punctul de acces WiMAX (tower), este similar ca şi concept cu staţia de bază a
unei reţele celulare de telefonie. O singură staţie de bază poate asigura acoperire
pentru o arie foarte largă – până la 3000 de mile pătrate.
o Receptorul WiMAX (receiver), poate fi o mică cutie externă calculatorului sau un
card PCMCIA, sau poate fi direct inclus într-un calculator (laptop).
1
O scurtă trecere în revistă a standardelor 802.16 (a unora din aceste standarde) este prezentat în
tabelul 1.
Standardul 802.16 a fost dezvoltat ca şi o tehnologie de acces de bandă largă care să ofere
alternativă pentru accesul pe cablu: TV cablu, DSL, E1/T1. Specifică un protocol pentru o reţea
metropolitană. Este de asemenea o alternativă pentru reţelele LAN de tip WiFi, care nu sunt o
soluţie corespunzătoare pentru reţele de bandă largă outdoor.
Standardul adresează problemele legate de mediul de propagare radio (atât outdoor cât şi indoor) şi
aspectele de QoS cerute de accesul de bandă largă.
Aplicaţii principale WiMax:
● Acces de bandă largă fix, nomadic sau mobil („last-mile broadband access”); alternativă
pentru acces DSL, cablu, T1.
● Reţea de transport („backhaul”) pentru celule utilizate în comunicaţii mobile sau pentru
hotspot-uri WiFi.
● Conexiuni de viteză mare pentru reţele corporate.
● Aplicaţii de timp real (de ex. Voice Over Internet Protocol (VOIP)).
Câteva exemple ilustrative legate de aplicaţiile posibile sunt prezentate în figurile 1.a., 1.b. şi 1.c.
Fig. 1.a.
2
Fig. 1.b. Fig.1.c.
Figura 2 prezintă succint nivelele OSI caracteristice sistemului WiMax şi câteva din aplicaţiile
caracteristice.
3
Varianta 802.16e este perceput în general ca şi o versiune mobilă a standardului, dar în realitate
această variantă are un scop dublu: adaugă facilităţi pentru mobilitate şi noi extensii ale procesărilor
din nivelul fizic. Se propune o variantă îmbunătăţită de modulaţie OFDM şi de acces OFDMA,
variantă numită „Scalable OFDMA (SOFDMA)”. Varianta 802.16e reprezintă o alternativă mai
bună şi pentru accesul fix şi nomadic comparativ cu variantele anterioare.
Avantaje 802.16e:
– Lărgime de bandă scalabilă.
– Performanţe bune în medii cu întârziere mare.
– Rate de transfer ridicate.
– Opţiunea TDD permite utilizarea unei benzi de frecvenţă mai reduse.
– Suportă tehnologii multiantenă.
Dezavantaje 802.16e
– Raport PAPR mare („Peak-to-Average Power Ratio”).
– Performanţe mai reduse în condiţii de interferenţă semnificativă.
– Performanţe mai reduse în condiţii de împrăştiere Doppler mare.
– Overhead de semnalizare mare.
– Disponibilitatea spectrului.
4
throughput-ului. In contrast stratul MAC al standardului 802.16 a fost proiectat să se scaleze la sute
de utilizatori într-un singur canal RF
Acoperire
Standardul WiMax este proiectat să asigure performanţe optimale în toate (multe) condiţiile de
propagare, incluzând LOS, „near” LOS şi NLOS şi să asigure performanţe sigure şi robuste chiar şi
în situaţia unor legături slabe. Modulaţia OFDM este una robustă care permite eficienţe spectrale
ridicate (biţi / secundă / Hertz) pe raze de acoperire între 2 şi 40km, cu până la 70 Mbps într-un
singur canal RF. Topologii avansate (reţele de tip mesh) şi tehnici multiantenă (beam-forming,
STC, diversitate antenă) pot fi folosite pentru a se mări si mai mult acoperirea, eficienţa spectrală,
capacitatea, reutilizarea frecvenţelor, throughput-ul mediu şi de vârf. Modulaţia OFDM utilizată are
abilitatea să suporte raze de acoperire mai mari şi canale cu propagare multiplă cu „delay spread” de
până la 10µs .
În contrast, sistemele WLANs şi 802.11 utilizează tehnici de acces multiplu de tip CDMA, sau de
tip OFDM cu structură diferită. OFDM în WLAN a fost proiectat pentru a asigura acoperire pentru
zeci sau sute de metrii faţă de sistemul 802.16 care este proiectat să utilizeze puteri de emisie mai
mari şi variante de OFDM care permit raze de acoperire de zeci de km. Sistemele WLAN sunt
capabile să gestioneze „delay spread” a canalelor cu propagare multiplă cu valori maxime de
ordinul 0.8µs.
QoS
Operaţiile la nivelul MAC 802.16a MAC se bazează pe un protocol Grant/Request pentru accesul la
mediu şi suportă nivele de servicii diferenţiate (dedicate de tip T1/E1 pentru utilizatorii din
categoria business şi best efort pentru utilizatorii rezidenţiali). Protocolul utilizează fluxuri de date
TDM DL (downlink) şi TDMA în UL (uplink), cu posibilitatea utilizării unui scheduler centralizat
pentru servicii sensibile la întârzieri cum sunt serviciile de voce şi video. Prin asigurarea unui acces
fără coliziuni la canalele RF, nivelul MAC 802.16a îmbunătăţeşte throughput-ul şi eficienţa
spectrală, în comparaţie cu tehnica de acces „contention-based” cum este protocolul CSMA-CA
utilizat în WLAN.
Stratul MAC asigură de asemenea întârziere limitată a datelor, în contrast cu tehnica CSMA-CA
care nu oferă garanţii legate de întârziere.
Tehnica de acces TDM/TDMA asigură suport pentru servicii multicast şi broadcast. Cu tehnici de
acces tip CSMA/CA reţelele WLAN în implementarea lor curentă nu au capacitatea de a asigura
performanţele QoS ale sistemului 802.16.
Securitate
Sistemul WiFi foloseşte pentru criptare standardul WPA+WEP.
Sistemul 802.16 foloseşte pentru criptare standardul PKM – EAP
Substratul MAC CS (Service Specific Convergence Sublayer) asigură maparea sau transformarea
datelor recepţionate din reţele externe, prin intermediul CS SAP (CS Service Access Point), în
pachete MAC SDU (MAC Service Data Units) transmise câtre MAC CPS prin MAC SAP. Această
operaţie include clasificarea SDU-urilor din reţele externe, asocierea cu identificatoare conexiune
(Connection Identifier) şi fluxuri de serviciu MAC, suprimarea unor headere, etc.
Acest strat (substrat) adaptează unităţile de date ale protocoalelor din straturile superioare (pachete
IP, celule ATM, etc) la formatul unităţilor MAC SDU şi viceversa. Substratul în discuţie sortează
unităţile MAC SDU în funcţie de conexiunile la care aparţin. A se vedea figura 4 relativ la cele
explicate.
Substratul MAC CPS (MAC Common Part Sublayer) asigură funcţiile MAC de bază cum ar fi:
uplink scheduling, cerere şi alocare bandă, stabilire conexiune, întreţinere conexiune, ARQ şi
ranging. Primeşte date prin MAC SAP asociate la conexiuni MAC particulare. QoS este aplicat
pentru scheduling şi transmiterea datelor prin canalul fizic. Nivelul MAC conţine un substrat
separat Privacy Sublayer, care asigură autentificare, criptare, schimbare securizată de chei de
criptare.
Între straturile fizic şi MAC CPS se transferă prin PHY SAP date, informaţii de control pentru
nivelul fizic şi date statistice.
Nivelul fizic poate include mai multe specificaţii, fiecare corespunzătoare unei anumite benzi de
frecvenţă şi tip de aplicaţie.
6
Fig. 4 Modelul de referinţă WiMax. Detalii
Modulaţia (şi tehnica de acces multiplu bazat pe OFDM) a fost preferată altor modulaţii şi tehnici
de acces multiplu, cum ar fi CDMA, datorită abilităţii de a asigura performanţe bune ale transmisiei
NLOS în timp ce asigură o eficienţă spectrală ridicată, maximizând utilizarea spectrului disponibil.
În cazul CDMA (utilizat în standardul 3G şi unele standarde 2G), banda RF este mult mai largă
decât cel minim cerul de debitul transmis, necesar pentru a asigura suprimarea interferenţelor. O
astfel de soluţie este nepractică pentru benzi de frecvenţă situate sub 11 GHz în cazul unor rate de
transmisie mari. De exemplu, debite până la 70Mbps cer o bandă RF de până la 200MHz pentru a
asigura în mediu NLOS performanţe comparabile cu cel asigura de OFDM.
Alte facilităţi ale nivelului fizic 802.16a (facilităţi caracteristice şi altor standarde 802.16), facilităţi
care asigură performanţe robuste într-o gamă largă de tipuri de canale sunt următoarele:
• Canale radio cu lărgime de bandă flexibilă;
• Profil adaptiv al burstului (pachet elementar de date la nivel fizic);
• Coduri corectoare de erori puternice: convoluţional concatenat cu Reed-Solomon;
• Utilizarea opţională a sistemelor avansate de antene (AAS - Advanced Antenna Systems)
pentru îmbunătăţirea razei de acoperire şi a capacităţii;
7
• Facilităţi de selecţie dinamică a frecvenţelor (DFS - Dynamic Frequency Selection), care ajută
la minimizarea interferenţelor;
• Utilizarea tehnicilor de codare spaţiu-timp (STC - Space-Time Coding) pentru îmbunătăţirea
performanţelor în condiţii de fading prin utilizarea diversităţii spaţiale şi de timp;
Tabelul 4 trece în revistă câteva din caracteristicile importante ale nivelului fizic specificate de
standardul IEEE 802.16a.
În timp ce majoritatea parametrilor sunt necesari pentru a asigura transmisii de bandă largă outdoor,
lărgimi de canal flexibile sunt necesare pentru o implementare pe scară largă, deoarece benzile de
frecvenţă care pot fi folosite de operatori sunt stabilite prin reglementări naţionale şi astfel lărgimile
de canale pot varia de la ţară la ţară. Pentru o utilizare eficientă a spectrului de către operatori este
necesară deci definirea unor lărgimi de bandă flexibile care să se poată adapta la diferite standarde
naţionale. De ex. un operator care dispune de o bandă de 14MHz nu poate utiliza eficient această
bandă dacă sistemul dispune de canale de 6MHz, o bandă de 2MHz fiind practic neutilizată. Dacă
sunt alocate lărgimi de bandă de 7MHz, atunci canale de 3.5MHz sau chiar de 1.75MHz asigură o
adaptabilitate maximă.
Pe direcţia uplink se utilizează o tehnică de acces multiplu de tip TDMA. Durata subcadrului este
împărţită în mai multe sloturi de timp, care sunt alocate separat pentru fiecare staţie în parte. În
downlink acelaşi slot de timp poate fi utilizat şi de mai multe staţii (multicast/broadcast). Se poate
observa de asemenea existenţa unor intervale de gardă (intervale de timp) între sloturile de timp
TDMA din uplink.
9
Fig. 7 Structura cadrelor şi a subcadrelor în cazul duplexării FDD
Subcadrele utilizate în sensul downlink sunt compuse din următoarele componente:
• Preambul – este o secvenţă de semnal utilizată pentru sincronizarea oscilatoarelor staţiilor
implicate în comunicaţie şi pentru sincronizarea în timp a acestor staţii.
• FCH (Frame Control Header) – specifă profilul unuia sau a mai multor rafele downlink, care
urmează după FCS, la începutul acestor rafale fiind transmise secvenţele DLMAP, ULMAP,
DCD şi UCD, secvenţe transmise în regim broadcast şi care specifică alocarea rafalelor la
utilizatori (atât în DL cât şi în UL) şi specifică profilul rafalelor, adică parametrii canalului
fizic.
o DLMAP (Downlink Map) – specifică alocarea rafalelor în downlink la diferite staţii,
specifică momentul de început al acestor rafale şi specifică profilul acestor rafale
prin intermediul unui cod DIUC (Downlink Interval Usage Code). Se poate specifica
şi lungimea preambulului diferitelor rafale, dacă un astfel de preambul este utilizat.
o ULMAP (Uplink Map) – specifică alocarea rafalelor în uplink la diferite staţii,
specifică momentul de început al acestor rafale şi specifică profilul acestor rafale
prin intermediul unui cod UIUC (Uplink Interval Usage Code). Se specifica şi
lungimea preambulului diferitelor rafale.
DCD (Downlink Channel Descriptor) – descrie parametrii canalului fizic în
downlink şi asociază codurile DIUC la aceşti parametrii.
UCD (Uplink channel Descriptor) – descrie parametrii canalului fizic în
uplink şi asociază codurile UIUC la aceşti parametrii. Pe lângă componentele
amintite UCD mai conţine şi următoarele câmpuri:
♦ „Ranging backoff Start/End” – specifică valoare iniţială şi cea finală a
ferestrei de „backoff” (fereastră de timp în care nu se transmite)
utilizat în procesul de „ranging” iniţial („initial ranging contention”).
Procesul de „ranging” este utilizat pentru determinarea desincronizării
în timp (timing offset), a puterii de emisie, a deviaţiei de frecvenţă şi
a altor parametrii ai nivelului fizic. Staţia de bază efectuează
măsurătorile şi trimite comenzi către staţiile utilizator, iar staţiile
10
utilizator realizează ajustările necesare. Procesul de ranging se
realizează în momentul conectării staţiei în reţea şi periodic pe durata
transmisiei (maintenance ranging), realizându-se adaptarea dinamică
a legăturii RF.
♦ „Request Backoff Start/End” - specifică valoare iniţială şi cea finală a
ferestrei de „backoff” (fereastră de timp în care nu se transmite)
utilizat în procesul de cerere de lărgime de bandă.
♦ Cele două procese amintite au loc sau pot avea loc începutul fiecărui
subcadru uplink, în aşa numitele „contention slots”, sloturi de timp în
care se lucrează cu o tehnică de acces multiplu de tip CSMA/CA –
vezi fig. 8
• Rafalele DL şi UL
o În figura 6 se poate observa că în modul de duplexare TDD, în downlink se
utilizează un singur preambul (mod TDM), iar în uplink fiecare rafală are un
preambul separat (mod TDMA). ULMAP şi UCD descriu transmisia uplink din
acelaşi cadru.
o În figura 7 se poate observa că în modul de duplexare FDD, în downlink se poate
lucra combinat TDM şi TDMA, rafalele TDMA având preambuluri separate.
ULMAP şi UCD descriu transmisia care are loc în următorul cadru în acest caz.
o În fig. 9 se prezintă alte detalii suplimentare legate de organizarea rafalelor în DL.
Aşa cum a fost menţionat fiecare rafală se transmite conform unui profil care
specifică modulaţia şi codul corector de erori. Rafalele sunt transmise în ordinea
crescătoare a constelaţiilor de modulare şi implicit a dificultăţii de demodulare. O
staţie va recepţiona numai rafalele pe care poate să le demoduleze şi ignoră celelalte
rafale
11
În situaţia utilizării modului de duplexare FDD, trebuie asigurată interoperabilitatea cu terminale
semiduplex HD (Half Duplex), ceea ce transformă transmisia parţial în mod TDD. A se vedea fig.
10 legat de cele explicate
Fig. 10 Mod de lucru (duplexare) FDD în condiţiile utilizării unor terminale HD.
În tabelul 5 se prezintă câteva date legate de debitele care se pot obţine cu canale cu diferite lărgimi
de bandă, prin utilizarea diferitelor tipuri de modulaţii QAM. Datele sunt orientative deoarece nu se
consideră şi efectul adus de diferite coduri corectoare asupra debitului.
12
Subpurătoarele de date lucrează cu modulaţii QAM adaptive, QPSK, 16-QAM, 16-QAM ( 256-
QAM ar putea fi o opţiune, dar este mai puţin utilizat).
Subpurtătoarele pilot transportă o secvenţă de simboluri cunoscută, utilizează un nivel de putere mai
ridicat pentru a se permite estimarea canalului şi demodulare coerentă.
Subpurtătoarele de gardă permit formarea spectrului şi separarea diferitelor benzi de frecvenţă.
Subputătoarea pe componenta continuă este de regulă suprimat pentru a permite receptoare cu
conversie directă de frecvenţă.
Subpurtătoarele active sunt împărţite în seturi numite subcanale. Subpurtătoarele care compun un
subcanal pot fi adiacente sau nu. Alocarea benzii de frecvenţă şi maparea pe utilizatori se realizează
în subcanale. Unui utilizator i se pot aloca una sau mai multe subcanale în direcţia DL. În direcţia
uplink (UL) sunt permise de asemenea mai multe subcanale (16 este prevăzut de anumite
specificaţii – nivelul fizic OFDM, iar alte specificaţii permit un număr variabil de subcanale –
nivelul fizic OFDMA).
Utilizarea subcanalelor permite medierea interferenţei ceea ce face posibil un factor scăzut de
reutilizare a frecvenţelor (adică o reutilizare „agresivă” a frecvenţelor).
Modul de alcătuire a subcanalelor în cazul particular al standardului 802.16e este dată în figura 12.
13
În cazul alocării distribuite a subpurtătoarelor alegerea modulaţiei şi a codării se poate realiza
numai pe baza atenuării medii a semnalului recepţionat de utilizator (pe baza distanţei până la staţia
de bază) – vezi fig. 13.
În cazul grupării adiacente a subcanalelor, numită şi metoda AMC („Advanced Modulation and
Coding”), este posibilă modificarea rapidă a modulaţiei şi a codării pe subcanal, dacă sunt folosite
canale de „feedback” rapide. Această grupare a subpurtătoarelor în subcanale permite adaptarea
rapidă la caracteristicile canalului mobil, prin utilizarea algoritmilor de tip „water-pouring”. Este
posibilă combinarea AMC cu tehnici avansate de antenă (AAS – „Advanced Antena Systems”).
Scheme de codare specificate sunt coduri Reed-Solomon cu rată variabilă concatenate cu coduri
convoluţionale cu rata 1/2, 2/3, 3/4 şi 5/6. Scheme de codare cu rată variabilă bazate pe turbo coduri
bloc (BTC – Bloc Turbo Codes) şi convoluţionale (CTC – Convolutional Turbo Codes) sunt de
asemenea specificate.
Constelaţiile de modulare sunt cele specificate de nivelul fizic OFDM (BPSK, 4QAM, 16QAM,
64QAM). Sunt incluse tehnici multiantenă de tip STC (Space Time Coding), AAS (Advanced
Antenna Systems) cu SDMA (Spatial Division Multiple Access). Pentru nivelul fizic OFDMA sunt
definite şi tehnici de tip MIMO (Multiple Input Multuple Output) atât la staţia de bază cât şi la staţia
utilizator pentru a creşte capacitatea şi raza de acoperire.
Structura de bază a cadrului OFDM şi OFDMA este identică cu structura cadrului corespuzător
nivelului fizic cu modulaţie monopurtător - vezi fig. 6 şi 7. Sunt permise atât operaţii TDD cât şi
operaţii FDD, dar de regulă se lucrează TDD, asigurându-se o utilizare mai eficientă a spectrului.
Structura acestor cadre este reluată în figura 14, figură care dă şi unele detalii legate de inserarea
cadrelor MAC în cadrele nivelului fizic.
Structura cadrului nivelului fizic OFDMA este similară cu cea a nivelului fizic OFDM cu
deosebirea că împărţirea în subcanale este permisă atât în downlink cât şi în uplink. Sunt definite
cinci scheme diferite de împărţire pe subcanale (subchannelization). Mesajele de tip broadcast se
pot transmite în acelaşi timp cu datele, dar pe alte subcanale.
14
Fig. 14 Cadru OFDM/OFDMA şi inserarea cadrelor MAC
15
Dacă se utilizează diversitatea de transmisie, o porţiune a cadrului DL (numită zonă) poate fi
desemnată să fie o zonă de diversitate. Toate rafalele de date dintr-o zonă de diversitate sunt
transmise folosind codarea STC. Dacă se utilizează o tehnică AAS, o porţiune a subcadrului DL
poate fi desemnat ca şi o zonă AAS. Aceste zone sunt folosite pentru comunicaţia cu staţii utilizator
care permit astfel de capabilităţi. Tehnicile AAS sunt permise şi în uplink. Există de asemenea şi o
zonă MIMO.
Nivelul MAC este responsabil pentru divizarea cadrelor în zone şi comunică această structură de
cadru staţiilor mobile în structurile de control UL-MAP şi DL-MAP.
În cazul strandardului 802.16e la nivelul fizic se utilizează aşa numita tehnică SOFDMA
(Scalable OFDMA). Standardul în discuţie specifică o interfaţă radio pentru acces fix, nomadic şi
mobil într-o reţea broadband WirelessMAN.
Conceptul de scalabilitate se referă la următoarele aspecte:
• Alocare scalabilă a subcanalelor cu diferite dimensiuni posibile pentru FFT, în funcţie
lărgimea de bandă a canalului;
• Grupare distribuită sau AMC a subcanalelor;
• Hibrid ARQ;
• Structură eficientă de canale uplink;
• Tehnici de diversitate de tip MIMO;
Proiectarea unui nivel fizic radio scalabil trebuie să ia în considerare caracteristicile efective ale
canalului radio. Pe baza acestor caracteristici se poate determina numărul de subpurtătoare (numărul
de puncte în care se calculează FFT), distanţa dintre două subpurtătoare adiacente, perioada de
simbol OFDM. Un exemplu simplu este următorul:
• Banda de lucru (frecvenţa purtătoare): 3.5GHz (situat între frecvenţele 2GHz – 6GHz, bandă
utilizată frecvent de sistemul WiMax);
• Viteză maximă mobil 125km/h;
• Deplasare Doppler maximă la 3.5GHz de 408Hz; deplasare Doppler maximă la 6GHz
aproximativ 700Hz;
• O separaţie între subpurtătoare de 10kHz asigură în condiţiile de deplasare Doppler amintite
o atenuare a puterii ICI (Inter Channel Interference) faţă de puterea de transmisie (este vorba
de puterile pe o subpurtătoare) de 27dB;
• Timpul de coerenţă al canalului pentru deplasarea Doppler considerată este de 1.03ms; este
necesară o frecvenţă de actualizare datelor legate de canal cu o frecvenţă de 1kHz, pentru
realizarea estimării canalului şi pentru egalizare.
• Se consideră un model de canal cu propagare multicale cu un „delay spread” de maximum
20µs; rezultă o bandă de coerenţă minimă de 10kHz – valori ale „delay spread” de până la
20µs pot fi permise pentru o separare a subpurtătoarelor de 10kHz.
• Modulaţia OFDM este sensibilă la zgomotul de fază, zgomot care are o influenţă cu atât mai
mare cu cât separaţia subpurtătoarelor este mai mică.
Parametrii SOFDMA sunt prezentaţi în tabelul 6. Este vorba practic de parametrii modulaţiei
OFDM utilizaţi pentru canale cu diferite lărgimi de bandă.
16
Tabel 6 Parametrii SOFDMA
Factorul de supraeşantionare dat în tabelul 6, şi anume 8/7 (Fs = floor(8/7 BW/0.008)x0.008 –
frecvenţă eşantionare semnal OFDM bandă de bază) este global specificat de standard pentru toate
operaţiile OFDMA
Intervalul de gardă poate lua 4 valori şi anume: 1/4, 1/8, 1/16 şi 1/32. O valoare de 1/8 din perioada
de symbol OFDM, permite un delay spread maxim de 11.2 µs cu un overhead de aproximativ 10%.
Sistemul WirelessMAN OFDMA suportă o gamă largă de durate de cadru, ceea ce asigură
flexibilitate faţă de cerinţele diverselor aplicaţii.
Pentru o dimensiune a FFT-ului de 2048, numărul de simboluri OFDM într-un cadru scurt (de ex.
2ms), va fi foarte mic, mai ales dacă lărgimea de bandă este mică (mai puţin de două simboluri
OFDM pentru o lărgime de bandă de 1.25MHz), ceea ce face inutilizabilă cadrele scurte datorită
ovehead-ului.
Un alt avantaj al scalabilităţii OFDMA este asigurarea unui număr minim de simboluri OFDM în
fiecare cadru – o problemă în special pentru lărgimi de bandă mici şi pentru cadre scurte.
Fără utilizarea facilităţilor de scalabilitate amintite se obţin performanţe reduse în special pentru
canale de bandă îngustă sau medie.
18
Fig. 8.1 Modul de realizare a permutării DL FUSC
19
Tab. 9 Parametrii metodei de permutare distribuită în DL de tip PUSC
20
Tab. 10 Parametrii metodei de permutare distribuită în UL de tip PUSC
21
subpurtătoarelor utilizate este mai mare (1729 versus 1681). Respectarea cerinţelor măştilor
spectrale fără modificarea frecvenţei de eşantionare este mai dificilă
22
Alocare adiacentă opţională a subpurtătoarelor în DL şi UL utilizând tehnici de modulare şi
de codare AMC
(Optional DL and UL Adjacent Subcarrier Permutation: Advanced Modulation and Coding
(AMC))
Această metodă utilizează subpurtătoare adiacente pentru a forma subcanale. Dacă se utilizează
canale de feedback rapide se poate modifica rapid modulaţia şi codarea utilizată pe fiecare subcanal.
Tehnica AMC permite utilizarea algoritmilor de tip “water pouring” (sau “water filling”). Poate fi
combinată cu tehnici AAS (Advanced Antenna Systems)
Tabelul 13 specifică parametrii principali ai acestei metode şi alocarea subpurtătoarelor pilot.
23
Se defineşte noţiunea de slot: sunt definite 4 tipuri diferite de sloturi.
• Primul tip (considerat default) este format din 6 binuri continue ale unui simbol OFDM;
• Al doilea tip este compus din două binuri şi trei simboluri consecutive;
• Al treilea tip este compus din trei binuri şi 2 simboluri;
• Al patrulea tip este compus dintr-un bin şi 6 simboluri
• Observaţie: produsul dintre numărul de binuri şi de simboluri dintr-un slot este tot timpul 6.
Comutarea zonelor
Nivelul fizic OFDMA suportă alocări multiple ale subpurtătoarelor în interiorul unui cadru,
permiţându-se astfel coexistenţa diferitelor tipuri de staţii utilizator. În fig. 20 se exemplifică
comutarea zonelor în subcadrele DL şi UL. Comutarea în discuţie se realizează cu ajutorul unor
informaţii incluse în DL-MAP şi UL-MAP.
Subcadrele UL şi DL încep în modul PUSC, unde grupuri de subcanale sunt asociate la segmente
diferite, prin utilizarea unor mesaje FCH dedicate. Alocarea de tip PUSC poate fi schimbată cu un
alt tip de alocare prin directive incluse în PUSCH DL-MAP
În fig. 20 rafala cu alocarea PUSC FCH/DL-MAP pentru un segment cu IDCell X este urmat de
date cu alocare PUSC pentru IDCell X, apoi urmează date cu alocare PUSC pentru un alt
sector/celulă cu identificator IDCell Y, apoi date cu alocare FUSC pentru un sector/celulă cu
identificator IDCell Z. Se va considera că Y este diferit de X, dar Z poate fi egal cu X (operaţii
PUSC şi FUSC pentru acelaşi sector/celulă prevăzute pentru a fi posibilă folosirea unui factor de
reutilizare a frecvenţelor 1).
Pentru toate operaţiile de broadcast se poate utiliza un identificator special IDCell 0.
Pot să fie utilizate zone opţionale PUSC, FUSC, şi AMC în subcadrele DL şi zone opţionale PUSC
şi AMC în subcadrele UL. Alocarea zonelor AMC permite deservirea în acelaşi timp a unor
utilizatori cu mobilitate diferită.
24
Fig. 21 Detaliu de cadru OFDMA cu zone pentru utilizatori AAS
Mecanismul de cerere de bandă permite staţiei mobile să ceară alocarea resurselor în UL pentru
transmisia datelor către staţia de bază. Un număr de 256 de coduri pseudoaleatoare speciale, de
lungime 144 de biţi, sunt împărţite în trei grupuri: „Ranging” iniţial, „Ranging” periodic şi cere de
bandă. Unul sau mai multe grupuri de 6 subcanale adiacente sunt alocate pentru operaţia de ranging.
Transmisia acestor coduri se realizează cu modulaţie BPSK. Staţia utilizator selectează aleator un
cod din setul alocat şi o transmite staţiei de bază. Diferite staţii utilizator pot intra în coliziune, dar
staţia de bază poate separa aceste coduri (le poate decoda) pe baza proprietăţilor de ortogonalitate.
Pentru a procesa o cerere iniţială de „Ranging”, un cod de ranging este trimis de două ori în două
simboluri OFDM consecutive fără discontinuitate de fază între cele două simboluri. În acest fel
staţia de bază poate recepţiona în mod corect cererea ranging de la un terminal nesincronizat care
încearcă să intre în reţea. Staţia utilizator poate utiliza în mod opţional 2 simboluri consecutive de
ranging transmise pe durata a patru simboluri OFDM. Această opţiune descreşte probabilitatea de
eroare de ranging şi măreşte capacitatea de ranging – un număr mai mare de cereri simultane şi
măreşte capabilitatea sistemului de a suporta un număr mai mare de desincronizări
Procesul de ranging periodic sau cererea de bandă se poate realiza prin transmiterea a una sau trei
coduri de ranging. Utilizarea a trei coduri reduce probabilitatea de eroare şi măreşte capacitatea de
ranging, fiind permis un număr mai mare de cereri consecutive.
25
Aleatorizarea datelor se realizează cu ajutorul unui generator de secvenţă pseudoaleatoare cu un
polinom de ordinul 15, care este reiniţializat la începutul fiecărui bloc FEC cu o valoare iniţială,
care depinde de offsetul simbolului OFDM de la începutul cadrului şi numărul primului subcanal
asociat blocului FEC.
Coduri de repetiţie sunt utilizate pentru codarea diverselor mesaje de control pentru a creşte
suplimentar protecţia acestor mesaje. Se utilizează coduri de repetiţie de 2, 4 sau 6, implementate
prin utilizarea subcanalelor multiple.
Tehnicile de codare FEC specificate sunt obligatoriu coduri convoluţionale “tail-biting” (starea
iniţială a codorului se forţează într-o stare dată de ultimii K-1 biţi de informaţie, K lungime de
constrângere – starea iniţială a codorului trebuie estimată la decodare, ceea ce complică procesul de
decodare, dar creşte eficienţa codării şi permite “cuvinte de cod” scurte, mai exact secvenţe scurte
decodate individual), iar opţional se permite utilizarea codurilor convoluţionale “Zero Tailing”
(starea iniţială a codorului se consideră zero – decodare mai uşoară, dar trebuie adăugaţi K-1 biţi de
zero pentru readucerea codorului în starea iniţială, ceea ce reduce eficienţa), turbo coduri
convoluţionale, turbocoduri bloc şi coduri LDPC.
Tehnicile de codare FEC amintite se combină cu tehnici H-ARQ pentru reducerea efectelor
canalului. Se utilizează un H-ARQ incremental, care combină subpachetele recepţionate cu
subpachetele retransmise pentru decodarea corectă a mesajului.
26
• Dimensiunea FFT mai mare poate face faţă la un „delay spread” mai mare şi asigură
performanţe mai bune în canale cu propagare multicale, canale caracteristice situaţiei
NLOS;
o Capacitate
• SOFDMA asigură o flexibilitate mai mare în găsirea unui echilibru între mobilitate şi
throughput;
• Câştigul mai mare al sistemului permite asigurarea unui debit de vârf (maxim) la mai mulţi
utilizatori situaţi într-o celulă, crescându-se throughput-ul fiecărei staţii de bază;
o Reutilizare mai bună a frecvenţelor
• Prin utilizarea modului de lucru „Partially Used Sub-channeling (PUSC)” SOFDMA poate
asigura o reutilizare mai bună a frecvenţelor decât cu OFDM256 (tehnică mai veche
(anterioară)); ca şi rezultat mai puţin spectru este necesar pentru a asigura aceeaşi capacitate
a sistemului;
o Securitate îmbunătăţită
• Standardul 802.16e include funcţionalităţi „Advanced Encryption System” (AES)
o Reprezintă o opţiune pentru realizarea unei reţele wireless combinate Fixe, Nomadice şi
Mobile
Concluzii
Standardul 802.16e nu este legat numai de mobilitate. Un element de bază este introducerea
tehnologiei SOFDMA, care oferă un număr de avantaje pentru aplicaţiile wireless fixe cât şi pentru
aplicaţii mobile. Reţele bazate pe SOFDMA sunt o soluţie atât pentru reţele fixe cât şi mobile.
27
Completare structură cadru OFDMA
28