Sunteți pe pagina 1din 2

CE ŞTIM ŞI CE NU ŞTIM DESPRE OCULTISM ŞI HALLOWEEN?

Este tradiţia numită Halloween ceva inofensiv? Este superstiţia periculoasă pentru sufletul uman?
Ce este rău în a ghici în zaţ de cafea sau în palmă? Ce poate fi rău în a consulta horoscopul?

Toate acestea sunt subiecte controversate ale căror autenticitate este pusă de multe ori sub
semnul îndoielii; uneori le privim ca pe nişte subiecte hazlii sau le ignorăm pur şi simplu.

La drept vorbind, ce poate fi "ocult" în banala tradiţie de Halloween? "Este ceva inofensiv, de care
copiii se bucură", ar putea spune unii dintre noi.

Nu-i aşa că pentru mulţi ar fi greu de crezut că aceste practici, în aparenţă nevinovate, ar putea sta
sub semnul lui Satan însuşi?

Ne punem poate întrebarea: "Ce ar putea fi rău în a sărbători Halloweenul, ca mai toată lumea, să-
mi împodobesc casa cât mai sinistru cu putinţă sau să-mi deghizez copilul într-un vampir sau chiar
în Lucifer? E o simplă tradiţie, e o distracţie, de fapt!". Cumpărăm, poate,dovleacul tradiţional şi ni-l
"instalăm" în ferestre găsindu-ne astfel plăcerea într-o tradiţie păgână total contrară creştinismului.

Dumnezeu nu poate să îmbrăţişeze această mentalitate pentru că El Însuşi este Lumină, Adevăr,
Frumuseţe, Dragoste. El doreşte să ne hrănim sufletul cu hrana dulce a Cuvântului Său, să ne
bucurăm privirea de frumuseţea naturii pe care a creat-o într-un mod minunat, să ne alimentăm
cugetul cu lucruri pozitive: cu speranţă, cu optimism, având astfel în viaţă pace şi echilibru.

Poate nu ne dăm seama, dar în spatele tuturor lucrurilor si-nistre (filme cu mesaj ocult, poltergeist,
ghicire în zaţ de cafea, în palmă, în stele, horoscop, halloween, şi atâtea altele), stă Satan, domnul
întunericului, al împărăţiei morţii. Toate aceste practici nu sunt glume, fiindcă acest hidos suveran
al păcatului şi al răului nu ştie de glumă, ci sunt uşi deschise spre Satan. Mulţi sunt aceia care, ca
rezultat al vrăjitoriei şi superstiţiilor stau în spitale de psihiatrie sau chiar recurg la sinucidere.

De fiecare dată când punem în aplicare metodele Satanei de vindecare, de aflare a viitorului
chemând duhurile morţilor, sau pur şi simplu, de a ne distra, intrăm într-o relaţie cu acesta, deşi nu
ne propunem să avem vreo tangenţă cu Satan. De asemenea, mulţi dintre noi, poate nu
considerăm banalele horoscoape un păcat care să ne despartă de Dumnezeu. Dimpotrivă, mulţi
dintre noi suntem chiar evlavioşi frecventând biserica şi făcând binele, ajutând pe săraci şi trâind
cumpătat.

Să vedem însă ce ne spune Dumnezeu despre practicile oculte în Deuteronom 18:10-12: "Să nu
fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul
de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător,nimeni care să
întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci
oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului", iar în Levitic 20:27 Dumnezeu
spunea poporului evreu: "Dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte
cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea". La fel este atitudinea lui Dumnezeu în acest sens, şi în
zilele noastre.

Dar Dumnezeu avertizează nu numai pe vrăjitori ci şi pe cei care iau parte la vrăjitorie. Tot în
Levitic El spune: "Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i
întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru" (Levitic 19:31)
Dacă o persoană din cauza unor dificultăţi sau a altui motiv apelează la puterile întunericului şi la
mijloacele diavolului în loc să apeleze la Dumnezeul cel viu şi la Cuvântul Său, atunci această
persoană intră într-un raport de învoială sau contract cu cel rău. Să nu ne lăsăm amăgiţi recurgând
la asemenea metode care au repercursiuni grave asupra sufletului nostru, atrăgând mânia lui
Dumnezeu!

În Levitic 20:6 Dumnezeu ne spune: "Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori
ă...î Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui".

Ghicirea în cărţi, scrisori de noroc, şedinţe de spiritism şi întreaga gamă de servicii diavoleşti au
menirea de a ne pierde sufletul, de a introduce în noi dependenţa de ele şi implicit, de puterea
diavolului. Ele poate aduc un bine aparent, care însă mai târziu se va transforma în stări
deplorabile: de frică, nelinişte, tensiune, fenomene ciudate, stări ieşite de sub controlul nostru. De
multe ori, recurgând la o metodă de bioenergie, de pildă, sau de vindecare prin magie, trupul aflat
în ghearele bolii primeşte o "tămăduire" aparentă în detrimentul sufletului care îşi pierde echilibrul
şi care chiar poate să se despartă de Cer. Fiindcă atingerea celui rău nu poate fi niciodată făcută
spre binele omului, ci spre pierzarea lui. Dacă nu am citit niciodată Sf. Scriptură poate nu ştim că
suntem într-un real pericol atunci când folosim ceea ce ne pune la dispoziţie cel rău. Dar dacă ne
lăsăm luminaţi de Duhul Sfânt, cu siguranţă vom înţelege amăgirea şarpelui cel vechi, a Satanei
care caută să captureze omenirea în plasa iadului. Nu pot sta niciodată împreună Lumina cu
întunericul! Dumnezeu nu va lucra atunci când forţele întunericului şi-au făcut simţită prezenţa în
viaţa cuiva, dacă cel în cauză nu doreşte o dezrobire, o eliberare de tot ce înseamnă pecetea
Satanei.

Haideţi să nu ne mai lăsăm antrenaţi în aşa-zisa distracţie a sărbătorilor oculte de gen halloween,
dacă dorim ca acestea să nu aibă repercursiuni în viaţa noastră şi a copiilor noştri. De asemenea,
ar trebui să ferim psihicul copiilor noştri de efectul filmelor de groază şi chiar a desenelor animate
cu tentă insinuant ocultă. Să nu ne jucăm cu asemenea imagini ale Satanei proiectate prin
mijloacele secolului nostru pe retina ochiului mai puţin precaut, fiindcă de aici este doar un mic pas
până la inimă şi unul şi mai mic până la influenţa diabolică asupra sufletului uman.

Dumnezeu ne iubeşte, iar veşnicia pe care ne-o oferă El depinde de viaţa trăită aici, pe pământ.

Ce vom face cu sufletul nostru? Îl vom lăsa pradă puterii întunericului sau venim la lumina care
este Domnul Isus Hristos, cel care ne iartă de orice păcat, chiar şi de păcatele magiei şi ale
oricăror practici oculte?

Ce trebuie să facem?

Să venim cu povara din inima noastră la cel care îl inspira pe Apostolul Ioan să spună: "Dacă ne
mărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice
nelegiuire" (1Ioan 1:9)

Dumnezeu doreşte să ne elibereze de orice păcat. Să ne rugăm deci, ca El să ne curăţească chiar


acum de tot ce este rău în noi şi să ne dea haina purităţii:

Doamne, îmi recunosc păcatele care m-au despărţit de Tine şi care mi-au produs în suflet răni
adânci, durere, nelinişte. Te rog să mă ierţi şi să mă curăţeşti prin Sângele Fiului Tău trimis să
moară în locul meu pe cruce. Vreau să Îţi aparţin şi să te urmez pe Tine. Ajută-mă, Doamne! Amin

S-ar putea să vă placă și