Am folosit tema constiintei si a minciunii de la Avva Dorotei avand drept exemplu personajul lui

Dostoievski, Raskolnikov, din Crima si Pedeapsa ;

In primul rand minciuna este un pacat datorita raului pe care il imprastie in jur ; atunci cand cineva
minte este nevoit sa cladeasca o lume paralela, a minciunii, iar fiecare minciuna atrage dupa sine o alta,
si astfel omul se adanceste tot mai mult in aceasta si cu cat minciuna este mai mare, cu atat consecintele
ce urmeaza aflarii adevarului sunt mai grave.

Sigur ca Dumnezeu ne-a poruncit printre altele, sa nu mintim, insa aceasta doar pentru binele nostru ;
mai ales ca porunca nu trebuie inteleasa in cheie juridica, ca o respectare a legii, ci mai cu seama ca si un
sfat, intrucat Decalogul sau Aseret Hadibrot inseamna cele 10 cuvinte sau cele 10 ziceri, enunturi, avand
sensul mai degraba al unor sfaturi, asa cum o mama isi sfatuieste copilul sa nu bage mana in foc caci se
arde, in consecinta, i-a ‘’poruncit’’ pentru a il proteja.

Mai mult Hristos a zis : Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, ori antonimul adevarului este minciuna,
insemnand ca diavolul este mincinosul prin excelenta.

Spunea Avva Dorotei ca minciuna poate fi facuta in cuget, cu cuvantul sau cu viata insasi ;

-cea in cuget, intr-o exprimare neacademica, se refera la cel usor paranoic ; e omul banuitor,
caruia i se pare ca tot ceea ce il inconjoara pe el il mustra si ca toti cei din jurul sau il barfesc si il vorbesc
de rau, sau orice gest are o semnificatie anume pentru el, desigur facut tot pentru a il denigra.

Sigur ca noi nu trebuie sa credem banuielilor noastre, pentru ca indiferent de ce vedem la aproapele
nostru ca face, aceea este doar o manifestare exterioara, insa poate fi inselatoare, caci fie il socotim
virtuos si poate e un soi de fariseu, fie il judecam ca fiind ultimul pacatos, si el e un sfant. Aceasta se
petrece din lipsa dragostei fata de om intrucat, daca omul ar iubi cu adevarat ar stii ce e in sufletul
fiecaruia, de unde si explicatia celor vazatori cu duhul, aceasta ‘’enigma’’ isi gaseste raspunsul in iubire.

Sa nu ne lasam inselati asadar de aceste ganduri care ne vin si mai mult sa nu ne lasam ghidati de mintile
noastre strambe, caci in mintea stramba si lucrul drept se stramba, cum zicea pr Teofil.

Mai mult, si diavolul ne poate ‘’ajuta’’ in acest sens cu diferite naluciri ; de pilda in Pateric se aminteste
ca a venit diavolul in chip de inger la un oarecare si i-a zis ca e arhanghelul Gavriil, iar acela smerindu-se
i-a spus ca trebuie ca a venit la cine nu trebuie, pentru ca el e pacatos si nu e vrednic sa vada inger ;
aceasta e atitutinea pe care trebuie sa o aiba crestinul, pentru ca Dumnezeu nu se supara daca nu dam
crezare vedeniilor si banuielilor, aratand prin aceasta prudenta, pentru ca multi au fost inselati in felul
acesta.

Un contra-exemplu : tot in Pateric se spune despre un frate care a inceput chiar sa creada banuielilor
sale, ca fiind adevarate : el credea cu tarie ca vede doi oameni care curvesc, cand de fapt erau doar doua
capite de fan ; deci pana la distorsionarea realitatii se poate merge din cauza acestei banuieli.

-minciuna in cuvant sau minciuna ‘’clasica’’ in intelesul ei cel mai comun ; in ceea ce il priveste
pe Raskolnikov : el s-a priceput destul de bine atunci cand a fost anchetat de politie, prin minciunile
spuse, insa daca a trecut de procesul politiei, totusi, procesul constiintei il cade fiind dureros si greu de
suportat.

O folosim inca de cand suntem mici din pacate ; de exemplu nu pot sa ma duc la scoala pentru ca ma
doare capul, dar de fapt eu nu mi-am facut tema sau am un test la care nu m-am pregatit.

De asemenea minciuna poate fi folosita intr-un mod perfid de a obtine ceva dar fara a lasa impresia ca iti
doresti sau ai nevoie de acel ceva, pentru ca poate prin a spune adevarul, iti arati o neputinta, sau ti se
strica ‘’imaginea’’ in fata celor din jur.

Spune Avva Dorotei pe buna dreptate ca omul savarseste pacatul fie pentru placere, iubire de arginti sau
slava ; daca ne amintim de episodul ispitirii lui Hristos in pustiu, cu aceste ‘’sageti’’ a fost incercat :
placerea : saturarea pantecelui, iubirea de arginti : bogatiile lumii si slava : minunea supravietuirii dupa
ce s-ar fi aruncat de pe aripa Templului. Astfel ca si cu minciune se petrece la fel : cineva minte fie
pentru a isi satisface placerile, fie pentru a castiga ceva, fie pentru a isi pastra o oarece reputatie sau a
nu fi injosit.

Avem totusi si o exceptie de la ‘’regula’’ in acest caz : anume cand trebuie sa alegem dintre doua rele, si
trebuie sa alegem raul mai mic. Desigur dupa cum nu este o regula, inseamna ca aceasta alegere trebuie
facuta cu discernamant luand in considerare binele care ar surveni din minciuna respectiva ; ca si
concluzie trebuie subliniat faptul ca acest gest este delicat si trebuie trezvie si dreapta socotinta pentru a
folosi minciuna in scop bun. De exemplu magii l-au mintit pe Irod caci nu s-au mai intors pe la el ci au
luat-o pe alt drum cand s-au dus acasa pentru ca acesta urmarea sa Il omoare pe Iisus.

Este inspaimantator un episod din Noul Testament, al mortii lui Anania si Safirei care au mintit inaintea
oamenilor si lui Dumnezeu, dosind niste bani ; vedem asadar gravitatea pacatului minciunii.

Ca si un indemn :trebuie sa incurajam sinceritatea, iertand mereu celor care ne gresesc, pentru ca in

acest fel si ceilalti vor fi mai deschisi fata de noi si atunci minciuna nu va mai exista ; fiecare minciuna e o
intoarcere a unei parti din fiinta noastra de la cel mintit ; in cazul unei relatii in care exista minciuna,
acolo nu mai este daruire totala, pentru ca a ascunde ceva denota o lipsa de incredere.

-si in cele din urma avem minciuna cu propria viata ; si Raskolnikov se mintea pe sine ; el se
credea a fi un idealist, care nu considera ca savarsirea omorului este facuta in numele banului ci ca fiind
un act de binefacere adus societatii, starpind din mijlocul ei acest parazit, in persoana doamnei care
dadea bani cu camata.

- asadar este vorba de omul ipocrit care vorbeste despre ceva in termeni laudativi, dar el nu implineste
aceasta ; sau dimpotriva condamna pe fata ceva ce el in ascuns savarseste ; Cu alte cuvinte este omul cu
doua sau mai multe fete.

Noi ne mai mintim singuri si cand nu constientizam ce e viata cu adevarat si traim aceasta minciuna a
iluziei unei eternitati pe pamant, unde moartea este cosmetizata si nu se mai pomeneste de ea tocmai
pentru a nu infricosa sufletul omului, ca acesta sa se trezeasca la realitate si sa se intoarca la Dumnezeu.
In ceea ce priveste procesul de constiinta al protagonistului nostru : inainte de a savarsi crima il vedem
macinat si agitat din cauza acestui gand care nu era decat glasul constiintei sale adica vocea lui
Dumnezeu sadita in fiecare om, dupa cum spunea pr Cleopa, voce care il ajuta pe om sa distinga intre
bine si rau, lasandu-i totusi libertatea de alegere.

In propria constiinta de fapt noi ne vedem cine suntem cu adevarat, acolo este cea mai veritabila reflexie
a propriului eu, pentru ca ne vedem in lumina lui Dumnezeu; degeaba ne spun oamenii lucruri despre
cum suntem, sau ne lauda sau poate ne injosesc , ei vad doar manifestarile noastre exterioare, insa
constiinta noastra nu se poate insela din punctul acesta de vedere.

Constiinta este Legea nescrisa pentru fiecare om ; de aceea spune sf Pavel ca paganii care nu au lege
sunt lorusi lege pentru ca atat constiinta cat si dragostea de Dumnezeu, acel eros, sunt sadite in om inca
de la inceput, insa prin pacat omul intineaza acestea si nu mai aude glasul constiintei, iar dragostea se
raceste.

Cu toate ca ficare om are constiinta, totusi ea poate fi muta in cazul celor care savarsesc pacate mari,
sau mici si in mod repetat, ca mai apoi sa isi ingaduie tot mai multe pana ce le fac pe cele mari. Pentru ca
atunci cand omul zice ca un pacat e mic si poate fi trecut cu vederea, acesta devine o obisnuinta, iar
obisnuinta duce la normalitate, iar aceasta normalitate eronata incatuseaza sufletul si cu greu va mai
putea scapa cineva din aceasta prinsoare.

Constiinta noastra este ca o camera cu ferestre ; cu fiecare pacat geamurie se murdaresc, cu funinginea
acelui pacat si incet, incet, nu se mai vede lumina care vine de la Dumnezeu, lumina adevarului care ne
face sa discernem cele rele de cele bune, adevarul de minciuna s.a.m.d.

Era odata un om care incepuse sa ocarasca preotii, si i se parea ca are dreptate, ca pana la urma si ei
sunt oameni cu pacate si nu trebuie cinstiti ; mai apoi a ajuns sa zica ca si Apostolii au fost oameni si ca
nu se cuvine sa cinstim decat pe Dumnezeu, pe Maica Sa si pe ingeri ; apoi a zis ca si ingerii sunt creaturi
si Fecioara Maria la fel si ca doar sf Treime trebuie cinstita, ca mai apoi sa renunte si la cinstirea Fiului lui
Dumnezeu ca avand fire omeneasca si ca doar lui Dumnezeu Tatal se cuvine slava ; in concluzie acesta
este mecanismul de functionare a pacatului, care odata ingaduit in suflet, precum un virus se imprastie
si distruge toate organele spirituale ducand omul in abisul faradelegilor.

In cazul acesta constiinta ‘’e in moarte clinica’’ dar niciodata nu moare, pentru ca atata timp cat omul
traieste are si constiinta, chiar daca e slabita.

Nici Raskolnikov nu avea constiinta cu totul astupata, aceasta vazundu-se in mila pe care o arata fata de
sora camataresei pe care trebuia sa o ucida daca avea sa fie de fata cand avea loc crima, deci sa fi fost
martor la acea nelegiuire.

Cu toate acestea, folosindu-si libertatea intr-un mod rau, alege sa isi duca planul pana la capat,
neascultand de propria-i constiinta ; daca inainte de savarsirea pacatului era nelinistit, acum, dupa ce l-a
infaptuit, lucrurile devin si mai apasatoare, constiinta mustrandu-l cu mai multa putere ; astfel ca ajunge
sa alerge ca bezmeticul prin oras de dimineata pana seara, ascunzand bijuteriile si in cele din urma
cazand la pat, fiind foarte bolnav, incat rudele credeau ca va muri.

E extrem de sugestiv si un filmulet cu o fata care ajunge sa guste din toate placerile vietii : bani, alcool,
faima, moda, prietenii daunatoare ca intr-un final sa isi doreasca sa isi puna capat zilelor ; insa acum e
momentul cand impinsa de un ultim efort al constiintei sa ceara ajutor de la Dumnezeu, cade in
genunchi si se roaga, iar Hristos vine indata si o ridica din acel moment de cumpana. Sunt deci si unele
cazuri cand chiar sub povara acestor pacate, din mila lui Dumnezeu fata de om, constiinta sa razbata si
sa il scuture pe om din somnul mortii, a vietii lipsite de Dumnezeu, la adevarata Viata.

Omul poate pacatui fata de constiinta sa, deci fata e glasul lui Dumnezeu, fata de aproapele sau si fata
de lucruri :

-fata de Dumnezeu : orice invoiala cu gandul care ne indeamna la pacat, fata de noi insine
semenul nostru(ocarile, judecarea, invidia etc) si Dumnezeu ; prin premeditarea si hotararea savarsirii
omorului, Raskolnikov se face vinovat inaintea lui Dumnezeu

-fata de semeni : este a face rau aproapelui fie prin cuvant, fapta, privirea sau gestul, cu alte
cuvinte, intr-un mod vadit . Empatia e un mod de a intelege persoana din fata ta, de a te pune in locul
lui, pentru ca noi de multe ori nu il intelgem pe cel de langa noi si astfel cadem in plasa osandirii lui, sau
a lovirii si altele mai rele cum a fost si crima savarsita de personajul nostru.

-fata de lucruri : atunci cand cineva se foloseste rau de un lucru, fie ca il strica, fie ca il arunca
nejustificat, fie ca e risipitor. In Pateric se spune ca haina unui calugar trebuie sa arata in asa fel incat,
daca ar sta 3 zile atarnata afara, sa nu o doreasca nimeni. In plus prin tot ceea ce intelegem abuz fata de
resursele pamantului, sau poluare a acestuia reprezinta un pacat impotriva lucrurilor, pentru ca noua
ne-a fost incredintata lumea spre a avea grija de ea nu de a o secatui in mod barbar, necontrolat, manati
de pofta lacomiei banilor. Orice exces e pacat impotriva constiintei, pentru ca ce e prea mult nu face
bine.

Ceea ce il tine pe Raskolnikov pe linia de plutire si nu il arunca in bratele mortii, este admiratia fata de o
fata Sonia, admiratie care se transforma in iubire. Faptul ca este o fiinta atat de buna, in comparatie cu
el, il face sa ii marturiseasca doar ei atrocitatea savarsita, rugand-o sa il ierte, desi nu ei i-a gresit, insa
pentru el, Sonia era ca o icoana Maicii Domnului.

Dupa ce a trecut prin acele multe zile de cosmar, efectiv gustand din amarul iadului, avem cel mai
emotionant episod al cartii, anume, atunci cand Raskolnikov, inainte de a intra in sectia de politie isi cere
iertare de la toti oamenii din jurul sau ; aceasta nu este decat recunoasterea vinovatiei care aduce pace
in sufletul omului ;

Dumnezeu nu pedepseste pacatul in sine ci lipsa pocaintei si indiferenta aratata de om fata de acesta ;
ori si in cazul personajului nostru, acesta si-a venit in fire, a constientizat ce a facut si fiind dus la ocna in
Siberia a platit pentru faptele sale, avand-o mere alaturi pe Sonia, ca simbol al Maicii Domnului care nu il
paraseste pe om niciodata, precum o mama isi revarsa dragostea fata de copiii ei. Astfel ca in final si
Raskolnkov dupa ce a gustat amarul, acum bea din paharul dulce al eliberarii sufletesti si al pacii.

JUDECATA :

In Ev de la Matei ni se spune ‘’impaca-te cu parasul tau degraba pana esti inca pe cale cu el’’ ori acest
paras nu este nimeni altul decat constiinta noastra pentru ca se impotriveste voii trupesti a omului, iar
daca omul nu asculta de ea, va fi dat in cele din urma pe mana vrajmasilor ; cat despre cale, sf Vasile cel
Mare spune ca este timpul vietii noastre pe pamant.

Sfintii parinti ne povatuiesc ca in fiecare dimineata si fiecare seara sa ne cercetam pe noi insine, cum am
petrecut timpul din ziua si respectiv noaptea aceea, si cele savarsite, fie prin cuvant, gand sau lucru, sa le
trecem prin filtrul constiintei proprii, glasul lui Dumnezeu din noi, si vom afla starea noastra
duhovniceasca.

Constiinta ne va dicta la finalul vietii daca am iubit mai mult lumea-lumescul cu toate ale ei, sau pe
Dumnezeu. Sf Ioan Gura de Aur spunea despre constiinta ca este ca o ancora sfanta ce nu ne lasa sa ne
afundam in adancul pacatului.

Trebuie subliniat rolul pe care il are constiinta la judecata particulara a fiecarui om, caci nu e om care sa
nu aiba constiina am spus deja ; asadar trebuie sa ne pazim constiinta curata, intrucat ea fie ne va
osandi, fie ne va indreptati la vremea judecatii ; Sf Marcu ascetul zicea ca Dumnezeu si constiinta stiu
cele ascunse ale fiecarui om in parte.

Infricosator lucru este ca acest glas al constiintei ne va mustra in viata viitoare, la nesfarsit, ori aceasta
macinare a gandului, aceasta mustrare impreuna cu regretul in sensul ca acum stii ca nu mai poti face
nimic si ca ai pierdut intreaga viata in zadar, si apoi despartirea voita de Dumnezeu, reprezinta cu
adevarat iadul.

Zice sf Simeon Noul Teolog ca la judecata, in inima si constiinta pacatosilor se va afla mandria, ura,
erezia etc, iar ochii acestora se vor intuneca si nu vor vedea si vor fi rusinati si alungati de la fata lui
Dumnezeu ; insa in inimile si constiinta dreptilor va straluci Hristos.