AUTOSUGESTIA

Ce este autosugestia? Este ea un fapt corect discutat in psiholgie? Cateva

raspunsuri de la psihoterpautul Dan Gogleaza, autorul cartii „Viata ca
autosugestie”, editura Humanitas, 2009.

Iuliana Alexa: Domnule Dan Gogleaza, ce ar trebui sa intelegem prin

autosugestie asa cum o descrieti in cartea dumneavoastra?

Dan Gogleaza: Avem probleme in a intelege principiile explicative din psihologie,

precum cel de sugestie sau autosugestie, pentru ca ar trebui sa intelegem mai intai
cum de intelegem, sa avem o reprezentare a proceselor gandirii care intelegand ceva
se intelege pe sine. Putem vorbi de o sugestie daca nu exista un efect oarecare, fie el si
numai de schimbare a unei pareri?

Observand efectele presupunem, din nevoi explicative, existenta unei cauze sau
proces si, pentru a facilita intelegerea, reducem schema la un cuvant miraculos: aici a
lucrat o sugestie! Asadar o sugestie in stare pura nu exista si, fiind data de altcineva,
ea este intotdeauna o heterosugestie si, daca are efect, atunci numai pentru ca ea
devine o autosugestie.

Aici avem o alta problema: vorbind de sugestii numai cand exista o intentie constienta
si dirijata de a sugera ceva cuiva sau si atunci cand nu avem indiciile unei asemenea
intentii manipulative? Nu stim niciodata exact la ce a reactionat o persoana din
mesajul sugestiv sau la care cuvinte, asadar nu putem sti ce anume a fost prelucrat
mental.

Admitand ca si un singur cuvant poate declansa o suita de reprezentari cerebrale,

ajungem la concluzia ca s-a pornit de fapt un lant de procese circulare conectate la
memoria autoasociativa (fundamentala in perceptie), astfel ca nu putem vorbi de
heterosugestie decat in prima secunda, ceea ce urmeaza este o cascada de proceduri
interne strict personale. Un stimul verbal nu are automat urmari
comportamentale fara prelucrari cerebrale complexe, astfel ca nu putem evita
asumarea responsabilitatii scuzadu-ne: „mi-a fost sugerat”- recte am fost manipulat.

Studiul proceselor cerebrale premergatoare unei decizii de a actiona nu sustin aceasta

autojustificare protectiva. Daca o sugestie a fost urmata inseamna ca s-a „potrivit” cu
ceea ce deja eram pe punctul de a gandi, cu structura personalitatii sau ca ne-am
completat lipsurile (cognitive sau de identificare) prin asociere.

Nu numai predispozitia cognitiva sau labilitatea unor structuri emotionale sunt

explicatia ci si faptul ca procesele de prelucrare interioare implica fiinta umana total
astfel ca, expresiile noastre verbale sau actionale, nu sunt niciodata transformari
mecanice ale influentelor, ci prelucrarile finale ale unor neuroni care au memorat un
anumit trecut. De ce, unele sugestii sunt urmate si altele nu, are de-a face nu
numai cu trairile subiective proprii ci si cu fundalul sugestiv permanent al
mesajelor educationale dintr-o cultura sau cu presiunea colectivului.

1
IA – Va referiti la ceea ce Jung descria a fi inconstientul colectiv?

DG – In psihologie avem inca multe mituri dar si principii explicative care sunt
confundate adesea cu realitatea pe care doresc s-o descrie. Sunt multe aspecte care
participa la orice act de cunoastere pentru ca este vorba de autocunoastere, nu ne
putem exclude din ecuatie, ceea ce complica relatia subiect-obiect limitata si de frica
introspectiei.

Din nevoi de simplificare (diferentierile sunt chinuitoare) transferam atitudinea

lineara cauza-efect din stiintele naturii si asupra fenomenelor psihice, desi aici
efectele pot fi declansate si numai de reprezentarea finalitatii lor. Una din confuziile
majore, legate atat de inconstient in general cat si de cel colectiv, este faptul ca se
crede ca acesta exista, ca ne manipuleaza, ca latentele detinute inconstient sau in
inconstient (!) ar fi mai tari ca noi, etc., acceptii care ne pot ingrozi.

Faptul ca putem face o nevroza plecata de la ce nu stim ca posedam in „inconstient”,

nu ne ofera si garantul ontologic ca acesta exista ca atare (doar are efect!) sau ca
putem opera cu el. Cras vorbind este ca si cum, scriind tu insuti pe o bucata de hartie
100 Euro incerci sa platesti cu ea la Supermarket si, culmea obrazniciei, mai ceri si
restul!

Tupeul poate determina intamplator un succes, insa exceptiile nu au valoare

stiintifica: o casierita chiar da rest fiindca hartia e intinsa tocmai de Brad Pitt.
Culmea, uluita de prezenta vedetei, ea ii poate da restul desi acesta nu i-a intins nici o
hartie!

Avand in vedere efectul, pare logic si plauzibil, sa credem ca el a primit restul la o

bancnota reala. Faptul ca, folosind termenul de inconstient colectiv putem acoperi
lacunele unui proces argumentativ sau justificativ, nu inseamna ca acesta are o
existenta ca atare. Efectul reversibil al limbajului asupra propriului
comportament poate crea aceeasi situatie qui pro quo din cazul casieritei:
comportandu-ne ca si cum ar exista un inconstient aducem permanent „dovezi” ale
efectelor acestuia - asadar el „exista!”.

Inconstientul exista la fel ca si calculul matematic al „gaurilor negre” din univers

care se potrivesc doar modelului explicativ al universurilor paralele sau
multiversurilor. Spre deosebire de principiile explicative din alte stiinte, cele din
psihologie au o natura aparte: se autoalimenteaza din si de la sine! Convinsi de
„existenta” inconstientului, individual sau colectiv, vom cauta sau vom „simti” dovezi
ale „manifestarilor” acestuia cu atat mai mult cu cat vom avea mai multa nevoie de el
in sistemul autojustificativ.

La urma urmei suntem posesorii unui creier care este un sistem autojustificativ urias,
o masina de produs justificari de sine nonstop! Putem fi apoi incantati de descoperirea
unui „principiu explicativ” si sa activam procesele de autorecompensare
neurocerebrale producand endorfina, hormonul fericirii. Fericirea este un sentiment
care poate „muta muntii din loc” si se va crea nevoia repetarii experientei traite,
realizabila prin gasirea „dovezilor” accidentale ce se potrivesc prezumtiei ca exista un
inconstient!

2
Sunt implicate si alte caracteristici procedurale cerebrale, precum activitatea
anticipativa, teleologica. Desfasuram permanent o activitate profetica de anticipare a
desfasurarii evenimentelor in viitorul apropiat pentru a reduce surprizele neplacute si
din nevoi de supravietuire.

Sa nu credeti acum ca este vorba de profetii de tip Nostradamus, ci de anticiparea

automata a unor lucruri banale: ca o treapta de scara este mereu la acelasi nivel,
lucru care ne ajuta sa nu ne impiedicam. O alta problema este cea legata de efectele
unor principii explicative sau concepte intr-o societate: apar psihologii si filozofii ale
inconstientului, pot fi modificate reglementarile juridice si acordarea de circumstante
atenuante (vezi incadrarea juridica a perversiunilor sexuale pe supozitia ca ele sunt
ereditare desi cercetarile pe creier au infirmat acest lucru), masuri sociale sau
educationale etc.

Nu avem o instanta a inconstientului care sa lucreze fara acordul nostru si impotriva

noastra si nici vreo celula nervoasa care sa nu fie folosita macar odata in 24 de ore.
Cum nici mitul folosirii partiale a creierului nu a fost confirmat ar trebui sa nu ne mai
temem de latente si sa facem „mea culpa” in caz ca lucrurile ies prost.

IA – Cred ca ati atins subtil si problemele legate de faptul ca unele persoane se

pot simti influentate de inconstient sau de lucruri in care cred fara a se gandi ca
tot ei produc si efectele. Un exemplu in acest sens ar fi „culoarea, lumina sau
flacara violeta” care a ajuns sa fie o tema majora chiar si in lumea politica din
Romania. Cum va explicati nebunia de la noi cu flacari, cu „vampirismul
energetic” sau altele la fel?

DG – Nu numai adevarul despre psihologia noastra este greu de acceptat, avem

situatii in care si adevarurile din alte stiinte sunt acceptate in functie de nivelul
maturizarii noastre, data la randul ei de introspectie. Am facut ocoluri mari evitand
„cunoasterea de sine” mintindu-ne milenii de-a randul (religia are partea ei de
vina), ocolind tabu-urile si cautand in exterior ceea ce se gaseste in interior. Omul si-a
„descoperit” o calitate divina odata cu dezvoltarea limbajului, de a boteza lumea din
jur folosind cuvinte, abstractii usor de procesat cerebral ce reduc realitati complexe la
cateva semne sau litere. Cine este „botezatorul”, cine verbalizeaza mai repede, adica
cine detine usurinta de a opera cu limbajul domina lumea omului pentru ca ea este
descrisa in limbaj.

Noi nu traim in lume ci in descrierea ei, viata noastra asa cum a ajuns sa fie nu mai
poate exista fara limbaj. Daca o gandire nu foloseste denumirea de „vampirism
energetic” ca metafora sau ca un joc de cuvinte si se simte influentata de ceva din
afara (culori, prezente, nuante) sau percepe „subliminal” atunci ea este o gandire
anxioasa, mitica, contine elemente paranoide, care-si construieste castele pe nisip
miscator si poate fi distructiva in deciziile pe care le ia.

Psihozele nu se manifesta neintrerupt, apar uneori in mijlocul celei mai banale

normalitati si aparent din senin. Imi amintesc de o surpriza avuta ca student pe timpul
unei practici la Socola: un pacient pe care-l testasem mi se parea normal si nu
intelegeam motivul internarii cu un diagnostic grav.Nedumerirea mi-a fost spulberata
de raspunsul la o intrebare simpla pusa de psihologul coordonator: „Povesteste acuma
si de aparatul facut de colegii tai!”. Schimbandu-se brusc la fata, pacientul a raspuns

3
prompt: „Dupa ce mi-au furat cu acel aparat toate ideile pe care le aveam, m-au
curatat si de intestine, eu sunt nevoit acuma sa ma descurc fara intestine!” – dupa care
si-a continuat delirul cu detalii apocaliptice. Si eu fusesem ore intregi convins ca
internarea fusese o eroare!

Problema este ca orice putere resimtita intr-o relatie si nevoia ei poate

supradimensiona un eu complexat, imatur emotional si stimula paranoia. Nu va
speriati de acest termen, paranoia face parte din noi, intreaga evolutie umana a
fost marcata si impulsionata de ea, o avem in sange, cum s-ar zice. Trebuia cumva
sa ne autodepasim, sa ne imaginam ca putem mai mult si mai departe insa, daca, intr-o
faza a unui proces, ceva negativ a avut un efect de accelerare, nu inseamna ca acest
lucru ne va aduce mereu aceleasi avantaje.

A te simti „incarcat sau furat de energie” sunt predispozitii si labilitati ce pot evolua
intr-o directie problematica daca acest mod de a simti va fi criteriul de baza in luarea
unor decizii. Poate fi concomitent si un mod simplist, de derogare a responsabilitatii,
de evitare a unei psihoterapii. Astfel de persoane nu au o constiinta a problemei
(Insight) si convingerile lor obsesive sunt dificil de schimbat printr-o psihoterapie.

IA – Ne confruntam in Romania cu un exces de terapii de diverse orientari care

promit vindecari miraculoase. Cei mai in voga sunt adeptii gandirii pozitive. Mie
mi se pare a fi totusi prea simplu, daca gandesti pozitiv iti rezolvi toate
problemele! In Germania sunt astfel de oferte?

DG – Cererea si oferta sunt criterii ale modei care jongleaza cu frica de a fi depasit,
de a fi „out” dar si economia se joaca cu psihologia, de aceea si crizele, vezi
speculatiile bursei lipsite de deontologie si paranoide, se vand valori scrise pe hartii
lipsite de acoperire si tot mai departate de realitatea vietii iar caderile ei sunt
„depresive si sinucigase”.
O societate isi face normele pornind de la ceea ce se crede a fi trebuintele unei
colectivitati , cele de baza se impun de la sine insa destule sunt o fantezie a
„psihologiilor” unor persoane care dau tonul sau fac moda pe criterii arbitrare si
speculand acel „vrei sa nu fii depasit, invechit, ruginit?” – atunci va oferim un produs
garantat: „terapia fatadei”! Serios vorbind, a „se vinde” este irelevant pentru stiinta si
drogurile se vand dar asta nu le face sa fie „curate” moral. Formularea unor ganduri
constructive (termen pe care-l prefer celui de pozitiv care a devenit un fel de obsesie
si o norma absoluta a „normalului”) este urmarea unui proces de analiza temeinica a
ceea ce nu a functionat, a negativului, a insucceselor, a raportarii obiective la situatii
si constientizarea procedurilor gresite.

De exemplu: constatam ca persoanele depresive gandesc negativ fara sa stim daca ele
au gandit mereu asa devenind depresive sau acum gandesc astfel pentru ca reflecta
exact situatia in care se afla, ceea ce de regula se si intampla. Depresivul este realist,
se simte infrant, stie unde a gresit, problema lui este ca scoate din gandire
elementul temporal si componenta viitorului, el este blocat in prezent. Creierul
sau, pana atunci activ profetic, renunta la componenta viitorului absolut necesara
desfasurarii procedurilor de fond ale gandirii si dezvoltarii sentimentului sperantei.
Incercarea excesiva de a convinge un depresiv de contrariul a ceea ce simte sau
gandeste il determina sa contraargumenteze pentru a fi luat in serios.

4
Constient de suferinta acesta isi va mentine parerile (fiind convins ca nu si le
„inchipuie“), salvandu-si modul de perceptie a lumii – in fond o procedura de aparare
antipsihotica. El evita instinctiv ceea ce-i poate face si mai rau, cum ar fi reprimarea
constiintei bolii, supraaprecierea, refularea unor trairi, renegarea unor limite reale.
Fortandu-l sa gandeasca pozitiv, promitandu-i „marea cu sarea“, va afisa rezistente
evitand astfel mania. Prin exagerarea gan¬durilor pozitive se poate afecta centrul
durerii, cu un rol esential in supravietuire, iar „psihoanestezierea“ vizata sa determine
o „nesimtire“ ce va intari, intr-un cerc vicios, depresia prin reactii inadecvate sau
insuficiente fata de asteptarile celor din jur.

IA – Ne poate predispune autosugestia si la inselarea de sine, adica la

autoinselare? Care sunt limitele autosugestiei pozitive intr-o lume in care cartile
de „self help” apar in numar mare fara a spune neaparat ceva, dar care ne
indeamna sa ne autosugestionam ca suntem „buni, fericiti, iubiti, ca putem
orice” etc.?

DG – Aceleasi limite si probleme pe care le are orice gandire pozitiva fortata. Eu am

descris un proces care nu este permanent pozitiv, in volumul doi voi continua cu
cercurile autosugestive depresive, anxioase, posttraumatice etc. Am avut permanent in
vedere efectele dureroase ale autosugestiei din experienta mea de peste 30 de ani in
domeniul psihopatologiei si nu al antrenamentelor psiholudice de societate.

Autosugestia este un proces de fundal, sustinut si de ultimele cercetari pe creier si

care trebuie luat in serios. Antrenarea unor autosugestii nerealiste (sunt cel mai bun,
cel mai puternic, „cel mai iubit dintre pamanteni”, etc.) poate avea un efect reversibil
negativ de accentuare a unor nevroze deja existente sau si mai rau: cuplate la anumite
trasaturi caracteriale, la suferinte psihice mascate, astfel de exagerari (orice exagerare
este latent paranoida) pot declansa faze maniacale si chiar trecerea de la nevroza la
psihoza.

Exacerbarea sentimentului valorii de sine si iluziile de marire sau imbogatire

peste noapte, promovate de antrenorii „gandirii pozitive cu orice pret“, au
ruinat, cel putin sufleteste, persoanele labile.

Respingerea, neacceptarea propriilor limite sau suferinte este in fond o tulburare de

adaptare la sine, un conflict nerezolvat in relatia corp-psihic. Autosugestiile
constructive nu trebuiesc confundate cu excesele formulelor prefabricate artificial ale
„gandirii pozitive“ pausale, promovate de cartile ezoterice cu tenta mistico-religioasa
de tip Murphy, Peale, Carnegie etc., ce contin retete general valabile pentru orice
problema psihica.

In cazul maniilor, obsesiilor, isteriilor, tulburarilor de personalitate, al sindroamelor

borderline sau psihoorganice (pentru a le enumera numai pe cele mai crase), metoda
gandirii exagerat pozitive, pausale si nerealiste a mentinut, accentuat si agravat
pe termen lung problemele psihice ale adeptilor ei. Schimbarea vietii trebuie sa
inceapa prin schimbarea unor convingeri (prejudecati, mesaje, lozinci) dar mai ales al
unui mod de a gandi (a sti nu inseamna a gandi) si trebuie sa fie o activitate continua
sprijinita pe noi paradigme, precedata de prelucrarea experientelor personale care nu
este deloc o placere sau un joc.

5
Gandirea este un proces mult prea complex pentru ca sugestiile simpliste ale „gandirii
pozitive fundamentaliste“ sa o poata reprima, schimba in profunzime si pe loc, desi se
pot observa unele efecte de suprafata. A gandi pozitiv cu orice pret este o constrangere
volitiva care se suprapune automatismului gandurilor negative, insa nu intotdeauna
opusul negativului este automat pozitiv.

A lectura exclusiv carti ezoterice sau ghiduri care vand retete de fericire pe bani
putini si in care se fac promisiuni exagerate sau se prezinta cazuri fulminante de
succese exceptionale (campioni olimpici sau milionari din „nimic“), iti poate
accentua depresia sau disperarea. A te identifica cu oameni care aparent au
ajuns in Paradis contine latent o empatie distructiva mai mare decat daca citesti
Suferintele tanarului Werther. Puterea adevaratei gandiri pozitive se afla in
analiza procedurilor care fac duc la o gandire negativa nu in anularea ei prin
schimbarea polaritatii.

IA – Am inteles ca „gandirea pozitiva” ofera biblia fericirii in cativa pasi. Alti

astrologi sau terapeuti dau solutii si mai deocheate. Care-i parerea dvs. vizavi de
aceste noi religii si daca dvs. aveti una?

DG – Sa le luam pe rand desi sunt teme si mai serioase decat acestea. Cum afirmam
mai sus, incantati de descoperirea limbajului, il folosim pentru a boteza lumea si ne
minunam in fata noilor cuvinte. In cazul astrologiei eu folosesc o gluma: inainte de sti
ca exista Calea Lactee am fost alaptati de o mama, uneori stresata de un sot cu
metehne, de un copil bolnavicios care tipa sau care s-a confruntat cu drame serioase.

In loc sa ne facem analiza si sa vorbim despre relatia cu mama intr-un context decisiv
pentru formarea primele conexiuni cerebrale sau de a ne confrunta cu adevarul despre
inceputurile vietii noastre si traumele suferite, ne cautam origini sau influente
nobile care in fond sunt strategii de evitare a confruntarii cu anonimatul sau
penibilul. Ceea ce putem sa afirmam, in cazul unor astfel de preocupari, este legat de
nevoia unor persoane de a-si justifica lipsurile, dramele, esecurile, de a-si „innobila”
descrierea unui eu sarac in evenimente sau mai putin creativ cu fantezii astrale,
transcendentale si eventual de a face bani folosind nestiinta altora.

Se pot vinde certificate de personalitate saturniene, venusiene, martiene astfel ca, in

loc de analize psihologice serioase, vom avea o literatura de proasta calitate, o
cosmofurie cu efecte de astropatie in masa. Aici este si vina mass-mediei care, in fuga
dupa senzational, acorda spatiu si timp unor astfel de preocupari facand deservicii
mari sanatatii psihice. Nu inteleg de ce Colegiul Psihologilor Romani nu are o
atitudine mai severa vizavi de astfel de metode sau fata de emisiuni TV precum
Codul lui Oreste ce pot destabiliza foarte multe persoane. Este paranoid si
halucinant sa crezi ca ai supt lapte la Calea Lactee s-au ca te-ai jucat cu inelele lui
Saturn!

Despre religie ce sa spun, sper ca nu credeti ca un psihoterapeut in Germania are

icoane in cabinet! Psihoterapeutii din sistem sunt obligati la a folosi metode de
tratament validate stiintific si nu exista exceptii de la regula. Ca om pot sa afirm
ca nu am nevoie de religie pentru a fi normal, empatic sau un om, eu am reusit si fara,
altii au nevoie de acoperire. Mai greu de inteles este insa excesul de religiozitate de
acasa si afirmatia unui parlamentar roman „Ateistii sunt niste oameni periculosi!” sau

6
cea a unui ministru de externe „Romanii au o problema fiziologica cu tiganii!” –
depasesc orice limite.

Cu astfel de afirmatii in Germania iti faci bagajele din Parlament a doua zi si spui adio
carierei politice pe viata. Doar la nazisti, la comunisti si la teroristi mai auzi astfel
de deprecieri la adresa oamenilor.

Nu stiu ce face Societatea civila sau cea a psihologilor in Romania, cred ca sunt prea
intimidati si lipsiti de angajament social, ori rolul lor este de a corecta si taxa orice
gandire ce poate afecta sau prejudicia psihic pe cineva. Referitor la aceste cazuri, a nu
se uita ca simptomul nu poate fi mituit, el te constrange sa fii sincer si adevarul
despre starea psihica a unei persoane se poate vedea, simti sau constata si in
cateva secunde, asa cum am si descris mai sus in cazul de la Socola. Daca pentru un
simptom sau o nevroza (nebunie) nu trebuie facut ceva anume pentru ca sa
apara sau sa existe, pentru normalitate trebuie sa ne luptam toata viata.

Biografie: De citit:

Dan Gogleaza s-a nascut in 1951 in satul

Mandresti din judetul Vrancea.
■ A absolvit in 1976 Facultatea de Istorie si
Filozofie, sectia Psihologie si Sociologie.
■ Intre 1976 si 1986 a fost psiholog clinician la
Spitalul Judetean Vrancea din Focsani.
■ In 1986 a cerut azil politic in Germania, iar din
1989 a practicat psihoterapia in cabinetul propriu
din Leverkusen.
■ Tot in 1989 a devenit membru al Societatii
Psihologilor Germani BDP (Berufsverband
Deutscher Psychologen) din Bonn si al Societatii
Germane de Hipnoza DGH (Deutsche
Gesellschaft für Hypnose und Hypnotherapie e.V.).
■ In 1990 i se recunoaste specializarea de psiholog Viata ca
clinician si psihoterapeut de catre Academia autosugestie
Psihologilor Germani. Dan Gogleaza
■ In 1999 obtine titlul de doctor in psihologie la
Universitatea din Iasi si devine membru al Editura Humanitas,
Asociatiei si Camerei Psihoterapeutilor Germani 2010
(VPP – Verband Psychologischer
Psychotherapeuten im BDP; PTK-NRW –
Psychotherapeutenkammer Nordrhein Westfallen).
■ A publicat:
 Psihoterapia ca relatie a schimbarii
individuale, Polirom, Iasi, 2002
 Prelucrarea trecutului comunist - o
rafuiala analitica cu mostenirile de
mentalitate, in volumul Viata cotidiana in
comunism, coordonat de prof. dr. Adrian
Neculau, Polirom, Iasi, 2004

7
 Viata ca autosugestie, Humanitas,
Bucuresti, 2009