Legislaţie C.1 06.10.

2014

Introd în teoria generală a dreptului

1.Consideraţii generale despre stat şi despre drept:

Statul şi dreptul sunt legate, sunt din aceeaşi substanţă (consubstanţiale), neputând
exista sau funcţiona unul în absenţa celuilalt.
Statul este forma normală de organizare a societăţii politice, iar termenul de stat
cunoaşte mai multe înţelesuri:
-statul reprezintă puterea centrală (naţională)
-statul desemnează guvernanţii
-statul reprezintă o putere politică organizată (statul de drept)
Sintetic, statul poate fi definit ca o putere organizată asupra unei populaţii, pe un
anumit teritoriu. Toate cele 3 elemente constitutive ale statului: Puterea, Populaţia, Teritoriul
sunt esenţiale pt existenţa unui stat.
Elementul cel mai caracteristic îl reprezintă puterea de stat, denumită şi putere politică
sau putere publică.

Puterea:
Este un fenomen legat de autoritate, de posibilitatea de a comanda, de a da ordine, şi
obligaţia celui care le primeşte, de a le respecta.
Puterea reprezintă ştiinţa guvernării statelor, adică însumează toate acele elemente
care se referă la arta de a guverna un stat.
Aceasta este o putere de comandă, ea instituie norme obligatorii necesare pt a se
institui o ordine socială în statul respectiv.
Suveranitatea puterii de stat – aceasta desemnează caracterul puterii de stat de a nu
recunoaşte nicio altă putere deasupra sa şi de a fi independentă în exterior, în raporturile cu
alte state.

Populaţia:
Statul nu poate fi conceput fără populaţie, puterea de stat, exercitându-se asupra unei
colectivităţi umane denumită naţiune. Puterea de stat nu se limitează numai la cetăţenii
statului respectiv, ea exercitându-se şi asupra cetăţenilor străini dar şi asupra cetăţenilor
apatrizi (fără cetăţenie).

Teritoriul:
Spaţiul delimitat prin frontiere în care acesta îşi organizează activitatea şi îşi exercită
competenţele.

Cele 3 puteri în stat:

Legislativă, executivă, judecătorească.
Cele 3 puteri sunt gândite de aşa natură astfel încât ele, pe de o parte să exercite
anumite atribuţii specifice, iar pe de altă parte să colaboreze şi să se controleze între ele.
Este esenţial ca organele legislative şi executive să-şi îndeplinească atribuţiile, dar să
se afle într-o interdependenţă, să existe un control reciproc, dar aceasta nu trebuie să conducă
la subordonarea unei puteri faţă de cealaltă, trebuind să existe un echilibru.
Pt puterea judecătorească este deosebit de important ca aceasta să fie independentă de
celelalte 2 puteri, adică sub niciun motiv, nici legislativul, nici executivul să nu poată
interveni în soluţionarea unor litigii de către instanţele de judecată, mergându-se până acolo
încât magistraţii să nu poată face parte din partidele politice.