Acţiunea politică: accepţiuni şi evaluări

1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice

2. Formele si tipurile actiunii politice
3. Libertate si responsabilitate politica
1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice
Actiunea politica poate fi privita ca o activitate de elaborare si aplicare de decizii privind
dezvoltare societatii in intregul ei sau in unele domenii ale sale, precum si privind rezolvarea
problemelor publice.
In general, actiunea politica poate fi urmarita din doua puncte de vedere si anume, ca activitate de
organizare si conducere desfasurata de institutiile politice, respectiv de stat sau de partidele de
guvernamant, precum si ca activitate politica a individului, respectiv a cetateanului.
Luand in consideratie analiza conceptului de actiune politica si posibilitatii de urmarire a ei, asa
cum am prezentat mai sus, putem sa luam in discutie mijloacele contemporane ale actiunii politice,
pe care le vom trata succint, intrucat au mai fost pomenite cu ocazia tratarii diferitelor capitole ale
lucrarii de fata.
Resursele politice impreuna cu instrumentele politice formeaza mijloacele de organizare,
conducere si reglare politica a societatii. Nu putem face o demarcatie rigida intre resurse si
instrumente politice. Resursele politice reprezinta acele mijloace care fac posibila actiunea politica,
reprezentand elementul uman, cultural, psihologic, spiritual, financiar din care se formeaza
existenta si constiinta politica a societatii. Printre cele mai insemnate resurse politice citam:
societatea civila, constiinta politica, corpul electoral, banii, armele, opinia publica, cultura politica,
birocratia, etc. Instrumentele politice sunt mijloacele (tehnicile) folosite pentru transformarea
obiectului actiunii politice in conformitate cu strategiile si programele agentilor politici. (agentii
politici contemporani sunt grupari de cetateni, formate prin libera asociere, bine organizate si
durabile, avand unitate de vointa si actiune care este determinata de formele de comunitate sociala,
de colectivitatile umane, clasele, categoriile sociale, socio-grupurile din interiorul comunitatii pe
care le reprezinta. Aceste grupari de cetateni urmaresc fie schimbarea ordinii institutionale si
sociale existente si crearea unei ordini socio-economice si politice superioare, fie conservarea
ordinii social economice si politice date, fie influentarea aplicarii dreptului in favoarea lor. M.
Duverger distingea doua categorii de agenti: partidele si grupele de presiune.) Cele mai importante
instrumente politice sunt: puterea de stat, sistemul dreptului, dreptul de initiativa legislativa, si de
decizie la scara national statala, mijloacele de informare a maselor, aliantele politice, aparatul de
represiune, propaganda, platformele politice. In anumite faze ale dinamicii actiunii politice globale
aceleasi mijloace politice pot avea in mod simultan rol de instrumente si de resurse politice.
In randul mijloacelor contemporane ale actiunii politice putem aduce in discutie mai multe
elemente si anume:
I) Statul impreuna cu organele care il compun: legislative, executive, judecatoresti, de procuratura,
politia, jandarmeria, armata. Statul este o forta politica de prim ordin in societate dar stiu un
instrument politic esential. Statul este considerat ca fiind un instrument de guvernare, de luare a
deciziilor, de adoptare a normelor juridice, de aplicare a lor in viata (in cazul statului de drept), de
judecare a tuturor celor care incalca legile, precum si de administrare a avutiei. Ca instrument
politic principal statul favorizeaza pe cei care au cucerit puterea sa utilizeze si celelalte instrumente
politice care va permite crearea sau mentinerea ordinii socio-economice corespunzatoare vointei
guvernantilor. Din urmarirea evolutiei istorice a statului si dreptului rezulta faptul ca statul a jucat
nu numai rol de instrument politic fundamental, ci si de agent, de decizie, de organizare de control
in practica politica. Mentionam ca statul este un agent politic prin personalitatile sale care fac parte
din aparatul de stat, prin membrii activi, creatori in politica.
II) Dreptul de initiativa legislativa are ca resurse doctrina legitimitatii si este consacrat formal in
Constitutie. Fara a fi in posesia dreptului de initiativa legislativa nu ar avea nici un sens activitatea
oricarui partid politic in cadrul regimului existent. Exista forte politice in special in cadrul
regimurilor totalitare, care sunt scoase in afara vietii politice oficiale, deci nu sunt in posesia
dreptului de initiativa legislativa. De asemenea mai exista alte forte politice care desfasoara
actiuni, fara a recurge la acest drept (grupele de presiune).
III) Sistemul dreptului. Sistemul dreptului, apoi aplicarea acestuia reprezinta un instrument de care
depinde o activitate politica eficienta. Este compus din sistemul normelor obligatorii care exprima
vointa elitei dominante. El se interpune intre guvernati si guvernanti, intre regimul politic si fortele
care il sustin pe de o parte si ordinea socio-economica pe de alta parte. Deci ordinea socio-
economica si politica existenta reflecta gradul in care sistemul de drept este respectat si aplicat,
conform cu vointa guvernantilor.
IV) Exercitarea vointei legitime. Desi fortele politice si regimurile politice nu declara folosirea
violentei ca o necesitate in etichetatea guvernarii, ajunse la putere o practica in anumite situatii.
Frecvent, invocand legitimitatea, regimurile totalitare, in special cele fasciste, staliniste se
manifesta prin acte de violenta. In unele state contemporane recurg la vointa organizatii politice
nestatale, grupe de presiune, grupe teroriste, opozitia scoasa in afara legii, armata cand nu isi mai
pastreaza caracterul de neutralitate si devine agent politic inlaturand regimul existent.
V) Cultura politica. Orice colectivitate umana orice agent politic are o cultura politica proprie, care
contine scopurile, valorile si convingerile prin care oamenii se raporteaza la sistemul politic.
Modelele de cultura politica fac posibila transformarea lor in instrumente ale actiunii politice. In
acest fel ea face posibila socializarea politica atragerea unui numar cat mai mare de aderenti,
alegatori si simpatizanti, intarirea coeziunii sociale in jurul unor valori dominate, acumularea de
energii spirituale la nivelul colectivitatilor in sensul realizarii programelor politice.
VI) Mijloacele de informare a multimilor reprezinta pe langa un element al culturii, un instrument
al politicii. Rolul lor a iesit la iveala in special la noi, cu ocazia evenimentelor din 1989. Mutatiile
sociale si politice la care suntem martori, disputele cu caracter ideologic din epoca contemporana
au dus la schimbari de ordin calitativ in dezvoltarea mijloacelor informationale. In momentul de
fata cetatenii de pretutindeni manifesta interes pentru discursurile elementelor din conducerea
statului, pentru discursurile liderilor politici, pentru diferiti reprezentanti ai politicului, actionand
astfel in mod concret pentru intarirea democratiei directe. Practica politica a vremurilor actuale a
contribuit nu numai la dezvoltarea mijloacelor tehnice, ci a dirijat si formarea unor oameni
specialisti, competenti in publicitate. Astazi nu reprezinta o problema de actualitate numai
publicitatea evenimentelor sportive, teatrale, muzicale, stiintifice, ci se trece spre o publicitate la
nivelul puterii, respectiv a deciziilor puterii la nivel global. Puterea a devenit o adevarata vedeta a
presei, radioului si televiziunii. Cetatenii privesc toate evenimentele si cele cu caracter national si
cele cu caracter global cu mult interes, creandu-si impresia ca ii cunosc foarte bine pe liderii
politici, pe conducatorii de stat, pe reprezentantii artei si ai culturii. Prin mijloacele moderne de
informare in masa populatia de pe glob a putut fi martora la acuzatiile aduse presedintelui Clinton,
intentate de foste functionare ale Casei Albe, dar au putut fi la curent si cu mesajul lui Bill Clinton
din 30 ian 2000 care prezenta teza. “America cea mai puternica natiune din cate au existat
vreodata”
VII) Statisticile. Pe langa alte elemente de informare un rol deosebit il joaca statisticile care
cuprind cele mai concise date privind economia, demografia, resurse, ritmurile de crestere,
investitii, venituri, cheltuieli bugetare, balanta de plati externe, a comertului exterior, stari
calitative si cantitative.
VIII) Ideologiile din lumea contemporana pot constitui o baza pentru elaborarea si folosirea unor
importante instrumente politice ca de pilda: platformele politice, programele partidelor,
propaganda, presa, dreptul constitutional. Aceste instrumente joaca un rol important in mobilizarea
formarii unor aliante politice, o opiniei publice in coeziunea societatii civile.
IX) Timpul liber reprezinta o alta resursa a actiunii politice. Orice discutie avand drept tema
“timpul liber” trebuie sa aiba ca punct de plecare omul insusi. Pentru comuna primitiva s-ar parea
ca se poate vorbi prea putin de existenta timpului liber, datorita productivitatii muncii foarte
scazute, intreg efortul colectivitatii fiind dedicat propriei sale supravietuiri. Pentru sclavul lumii
antice greco-romane nu exista timp liber, persoana sclavului fiind identificata cu acea a unei
unelte. Feudalismul, bazat pe productia agricola si pe cea mestesugareasca va da timp liber intr-o
masura mai mare majoritatii oamenilor; muncile agricole nu se pot desfasura 365 zile pe an.
Crestinismul va impune obligatia, niciodata respectata cu strictete de a nu se lucra dumineca si
sarbatorile religioase. In epoca moderna s-a urmarit analiza concreta a timpului liber. Incepand cu
1934, mai ales in SUA si Franta capata amploare studiile de sociologie dedicate modalitatilor de
folosire a timpului liber, recunoscandu-se functiile lui de:
odihna; divertisment; c) dezvoltarea personalitatii.
In conceptia actuala, timpul liber nu este altceva decat un element care face posibila reflectia, deci
de posibilitate de valorificare a timpului liber si in scopuri politice.
X) Banii (resursele financiare, bogatia) se dovedesc a prezenta unele din cele mai importante
resurse politice. Cu ajutorul lor se cumpara constiinte, se castiga lupta electorala (putem da ca
exemplu scandalul in care a fost implicat Kohl Helmut, fostul cancelar, in legatura cu persoanele
care au “alimentat” cu sume importante de bani conturile secrete ale Uniunii Crestin Democratice
in perioada 1973 -; 1998), se realizeaza aliante politice, se organizeaza lovituri de stat, actiuni
teroriste (recent a fost asasinat liderul paramilitar sarb Arkan; actiunile teroriste ale gruparii
separatiste basce ETA se intensifica ceea ce a dus adunarea a mii de persoane la Victoria, Bilbao si
San Sebastian in ian 2000 pentru a cere organizatiei armate basce sa puna capat atentatelor sale).
Ca o dovada a rolului jucat de bani in actiunea politica il reprezinta locul important al agentilor
politice in oligarhia financiara.
XI) Numarul de membri, de simpatizanti de alegatori ai agentilor politici si nivelul organizarii
acestora reprezinta mijloace esentiale ale practicii politice. Din zi in zi creste numarul
participantilor la viata politica. Aceasta situatie reflecta o dezvoltare si extindere a principiilor
democratice, largirea culturii politice, perfectionarea tehnicilor la viata politica. Mentionam:
participarea la companiile electorale, adeziunea la orice organizatie politica, actiuni diverse in
favoarea partidelor politice, apartenenta la un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea
oamenilor politici, demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei, apeluri,
campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Majoritatea actiunilor politice
presupune participarea unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe diferite
criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice individul se manifesta izolat (de pilda in cazul
votului sau in cazul petitionarii privind problemele personale).
XII) Aliantele politice constituie un alt mijloc al actiunii politice. Politica aliantelor joaca un prim
ordin in orice lupta politica. Putem face o distinctie intre aliantele principale si cele vremelnice.
Cele vremelnice trebuiesc valorificate folosindu-se toate partile slabe ale coalitiei de forte politice
adverse.
XIII) Corpurile electorale pot constitui importante resurse a regimurilor democratice. Corpul
electoral nu se poate identifica cu poporul. Prin legislatia electorala se urmareste ca prin
organizarea si impartirea corpului electoral sa se asigure succesul taberei pe care o reprezinta
autorii legislatiei electorale. Prin vot individul este inzestrat cu competenta politica, deci cu
posibilitatea de alegere a autoritatii politice. Un fenomen destul de frecvent este absenteismul
electoral. Sunt cazuri cand absenteismul electoral reprezinta un act politic asemeni votului, fiind
rezultatul hotararii unui partid de a boicota alegerile. Pentru unele grupuri politice absenteismul
semnifica o negare totala a sistemului social, a regimului politic.
In practica politica functioneaza si tehnicile de manipulare a multimilor.
XIV) Tehnicile de manipulare a multimilor cuprind utilizarea propagandei, a mijloacelor de
informare in masa, a elementelor de cultura politica, pentru a se crea neclaritati si probleme in
randul celor care nu adera la interesele dominante. Se valorifica orice posibilitati de a se devia
atentia populatiei sau a unei categorii a populatiei de la lupta politica. Manipularea poate fi definita
ca actiune de determinare a unui factor social sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil
cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale prin utilizarea unor tehnici care deviaza
intentionat adevarul, lasand insa si impresia libertatii de gandire si decizie. Unii analisti considera
ca manipularea este o “substituire a violentei fizice printr-o violenta simbolica”. Se considera ca s-
a ajuns la proliferarea modalitatilor de disimulare a manipularii, dintre care amintim: 1)
supralicitarea pluralismului, ca singurul model legitim de participare sociala. 2) Pentru realizarea
coeziunii fortelor sociale in momente de criza s-a dovedit a fi eficienta canalizarea opiniei publice
spre aspectele tehnice ale alegerii unor noi persoane in vechile structuri, trecandu-se pe plan
secund calitatea programelor pe care le propun. Unii analisti politici au studiat presa ca un element
al sistemelor de manipulare cele mai active”, ajungand la concluzia ca ea reprezinta “o arma
teribila” sub raportul potentialului de influentare. Un rol important in are “selectarea” stirilor,
apreciata ca fiind cea mai eficienta cale de patrundere a influentei in spatiul informational,
deoarece criteriile de selectare apartin celor care detin deja o anumita influenta in structura sociala.
“Orientarea” stirilor contine un mare potential de influentare si se realizeaza de obicei prin
omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul avand acces doar la unele segmente ale
circuitului informational. Mijloacele de informare in masa urmaresc indepartarea atentiei
publicului de la problemele socio-politice profunde. Pentru a se realiza manipularea sunt utilizate
diferite mijloace, printre care si zvonurile, improvizate, rezultate in urma unui proces de deliberare
colectiva “Evolutia zvonului este rezultatul actiunii publicului.Zvonul se produce cand o stire
priveste un intreg grup social: consecintele lui nu se limiteaza la o persoana particulara, ci sunt
impartasite de toti membrii grupului. Utilizand metoda manipularii, conducatorii politici cauta sa
ascunda adevaratele lor scopuri. In loc de a prezenta o situatie reala a inflatiei, crizei, somajului, se
aduc in discutie diferite teze ideologice, evenimente ale realitatii.
2. Formele si tipurile actiunii politice
Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau influentarea puterii, in functie de
interesele unui sau unor grupuri sociale, sau date de contextul in care se desfasoara aceasta si de
evolutia vietii politice, preconizata de agentii politici.
Formele pe care le poate lua actiunea politica sunt legale sau ilegale, pasnice sau violente,
institutionalizate sau nu si se concretizeaza in: alegerea conducatorilor politici, (votul) participarea
la campaniile electorale sau la activitatile politice (demonstratii, mitinguri, marsuri, greve,
organizarea de conferinte, actiuni de propaganda), adeziunea sau angajarea in partide politice sau
grupuri de presiune, desfasurarea de activitati specifice in organele politice.
Dupa scopurile si mijloacele utilizate se pot delimita mai multe tipuri de actiuni politice.
Actiunea politica revolutionara isi propune schimbarea puterii politice sau regimului politic prin
metode violente, bruste, radicale; agentii activi in acest caz sunt clasele sociale, miscarile si
partidele politice diferite alte grupuri, masele.
Actiunea politica reformista se manifesta pentru introducerea treptata a schimbarilor considerate
necesare, pentru transformarea progresiva a unui sistem politic fara zguduiri sociale si fara sa-si
propuna schimbarea lui calitativa.
In privinta actiunii politice conservatoare, mentionam ca aceasta tinde sa-si mentina pozitia de
echilibru prin sustinerea conformismului fata de un sistem de norme si institutii impuse de traditie
si proclamarea neincrederii in caracterul favorabil al schimbarilor preconizate in ordinea publica si
sociala.
Actiunea politica reactionara propune solutii care urmaresc restaurarea unor situatii depasite
istoric, dar care sunt considerate mai, bune decat cele prezente. Pentru realizarea scopului propus
recurge uneori la mijloace violente sau chiar teroriste.
In prezentarea actiunii politice trebuie sa luam in consideratie atat asa cum am mai publicat
activitatea diferitelor grupuri, cat si actiunea individuala.
Modalitatile de actiune a grupurilor care se implica in politica sunt diverse (protest pasnic sau
violent, plangeri, sesizari, demonstratii, greve profesionale, greva foamei, ocuparea sediilor unor
institutii, blocarea cailor de transport, rebeliuni, lovituri de stat, sustinerea activitatii unor partide
sau formatiuni politice, sprijinirea grupurilor de presiune).
Unii sociologi denumesc actiunea grupurilor sociale miscare sociala (adica o actiune colectiva,
difuzata, putin organizata, constituita pe baza de simpatie fata de o cauza, urmarind o schimbare
sau sa se opuna acesteia). Alti cercetatori denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, intelegand
prin mase o grupare umana constituita in anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate,
revolta), instabila si cu o compozitie relativ eterogena. Masele devin agenti politici principali in
cazul revolutiilor, al rasturnarii sau inlocuirii unui sistem politic cu altul. Un alt agent colectiv al
actiunii politice este elita politica. Elita politica este un agent politic. Ea reuneste persoanele cu
acces la exercitarea puterii politice, cu influenta asupra varfurilor sistemului politic sau care
aflandu-se in opozitie, urmaresc sa obtina puterea politica. Elita politica este compusa din oameni
care poseda experienta politica si prestigiu, datorate statului, varstei, profesiei, autoritatii, precum
si unele insusiri psihice deosebite. Alti agenti colectivi sunt partidele politice si grupurile de
presiune.
Cel mai important agent politic individual este liderul politic. Liderul politic este seful institutional
al unui grup sau este considerat ca atare de membrii grupului; el exercita cea mai mare influenta in
stabilirea si realizarea scopurilor si de obicei, detine puterea executiva in cadrul conducerii
grupului. Liderul trebuie sa aiba calitati pentru rolul de conducator. El simbolizeaza sperantele
grupului, trezeste entuziasmul, raspunde asteptarilor masei.
3. Libertate si responsabilitate politica
O privire analitica asupra puterii politice duce la concluzia ca nu poate fi indepartata de conceptele
de libertate, legitimitate, autoritate, deoarece in cadrul oricarui fenomen de putere gasim angajati
cel putin doi actori politici, indivizi, institutii sau grupuri sociale.
Libertatea politica este legata de tipul de putere politica, respectiv natura, formele si limitele ei. In
“Declaratia drepturilor omului din 1789, gasim definitia libertatii, ca “posibilitatea de a lasa
omului puterea de a face tot ceea ce nu dauneaza altuia” Deci libertatea desemneaza starea unei
persoane care isi poate exercita, in limitele permise de lege drepturile politice si civile in stat. Ea
reprezinta o trasatura principala a democratiei, prin faptul ca permite realizarea libertatii prin:
obtinerea libertatii generale (aceasta consta in exercitarea de drepturi politice fundamentale ca:
sustinerea libera a opiniilor posibilitatea de organizare politica, admiterea opozitiei, etc.),
promovarea libertatii de autodeterminare (aceasta consta in posibilitatea autoguvernarii poporului,
adica acceptarea ca cetatenii sa vietuiasca conform legilor pe care ei le stabilesc), infaptuirea
autonomiei morale (adica luarea deciziilor cu privire la legile, pe baza principiilor morale, in
cadrul unui proces de deliberare si reflectare si scrutin cu privire la alternativele politice posibile la
un moment dat). Libertatea politica este inteleasa de unii ca o posibilitate de a actiona in societate
fara nici o ingradire, ceea ce nu poate avea ca rezultat decat dezordinea si anarhia, precum si
incalcarea drepturilor altor membri ai societatii.
Asa cum am mai mentionat, libertatea politica reala este legata de puterea politica de tip
democratic, care poate aparea numai intr-un regim politic de tip pluralist. Libertatea politica se
manifesta cel mai puternic in regimul politic in care ordinea pe care o instaureaza si o mentine
puterea politica are ca elemente esentiale participarea cetatenilor cu drept de vot la delegarea
puterii politice, iar drepturile cetatenilor prevad si posibilitatea de opunere sau sanctionare a
reprezentantilor puterii politice.
Practica politica a demonstrat existenta unei legaturi, a unei relatii indisolubile intre libertatea
politica si responsabilitate. Prin actiunea sa libera si responsabila individul stimuleaza libertatea
celorlalti indivizi. Responsabilitatea rezulta din faptul ca individul cunoscand normele stabilite de
societate isi impune prin autoconstrangere respectarea lor. Asadar, responsabilitatea implica
autoangajarea, constiinta datoriei. Aceste caracterizari se refera la un regim democratic, in cadrul
caruia normele reflecta vointa generala. Intr-un regim democratic se manifesta in functie de
atitudine fata de norme, atat responsabilitatea cat si raspunderea. Raspunderea se refera la
comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe care acesta le respecta cel mai
frecvent din obligatie sau de teama sanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor.
Daca intr-un regim democratic se manifesta atat responsabilitatea cat si raspunderea, intr-un regim
dictatorial respectarea normelor de catre indivizi imbraca de cele mai multe ori forma raspunderii.
La nivelul constiintei individuale se manifesta contradictia intre conceptia proprie despre libertate
si responsabilitate si obligativitatea datoriei sociale impuse de regim. Indivizii care contesta
normele regimului dictatorial pun sub semnul intrebarii legitimitatea unui astfel de regim si
actioneaza pentru instaurarea unui regim democratic.

Conceptul si formele actiunii politice

Între cultura politica si actiune politica exista o strânsa legatura, cultura politica ofera
cunostintele si judecatile politice de valoare pe care actiunea politica se sprijina si le fructifica.

Actiunea politica poa 636c24g te fi definita ca o activitate constienta, mai mult sau mai
putin organizata, desfasurata fie de diferite institutii politice (stat, partide etc.) fie de indivizi ca
simpli cetateni, pentru atingerea unui anumit tel politic în conformitate cu convingerile acestora.

Orice actiune politica presupune atât aspecte teoretice cât si practice, care se împletesc între
ele si care urmaresc fie probleme de organizare si conducere a societatii, fie de influentare a
opiniei publice. Eficienta actiunii politice este determinata, în ultima instanta, de gradul de cultura
politica, pentru ca numai prin cultura politica se poate actiona în cunostinta de cauza. Actiunea
politica se manifesta prin anumite forme precum: comportamentul politic, atitudinea politica si
participarea politica.

Pentru România, care se afla în plin proces de realizare a unor structuri democratice, sunt
vitale cultura politica, formarea unor convingeri si conceptii politice democratice, care sa asigure
participarea constienta a indivizilor la viata politica a tarii prin manifestarea tuturor formelor de
actiune politica amintite.

Comportamentul politic constituie acea forma de actiune politica prin care membrii
societatii se raporteaza intr-un anumit mod la puterea politica, la institutii si organizatii politice, la
diferite doctrine, programe si acte politice. Exemple: participarea sau nu la alegeri, la diferite
demonstratii, la întruniri, respectarea sau nu a legilor etc.

Comportamentul politic al membrilor societatii depinde în mare masura de nivelul de

cultura, politica, de gradul de întelegere si apreciere a valorilor politice. De regula, un nivel înalt
de cultura politica si de apreciere cât mai corecta a valorilor politice conduce la un comportament
democratic benefic pentru soarta democratiei din tara respectiva, si invers.

O alta forma a actiunii politice este atitudinea politica.

Atitudinea politica constituie o modalitate concreta a actiunii politice, prin care se

reactioneaza pozitiv sau negativ fata de idei, doctrine, programe, institutii, situatii si evenimente
politice. În general, atitudinea politica reliefeaza pozitia favorabila sau nefavorabila fata de
activitatea si doctrina unui partid, a statului, a diferitelor organisme interne si internationale etc.
Astfel, pot sa existe atitudini pro sau contra monarhiste, pro sau contra republicane, atitudini
politice de stânga, de dreapta etc.

De regula, atitudinea politica a cetatenilor sau chiar a unor grupuri sociale se constituie în
functie de convingerile politice pe care le au si a ideologiei politice pe care o împartasesc
(conservatoare, liberala, social-democrata etc.).

O alta forma a actiunii politice o constituie participarea politica.

Prin participare politica se întelege o angajare activa a cetatenilor sau grupurilor sociale la
elaborarea deciziilor politice si la transpunerea lor în viata. Ea reprezinta o forma superioara de
manifestare a actiunii politice si constituie o conditie importanta a unui regim democratic.
Exemple de participare politica putem avea: încadrarea în rândurile unui partid politic, si
activitatea desfasurata în cadrul acestuia, participarea la alegeri prin candidarea la anumite posturi
de conducere, activitatea depusa în organisme de conducere etc.

Participarea la viata politica a cât mai multor cetateni, a unor largi categorii sociale, este
posibila numai într-un regim democratic autentic, între aceste doua componente existând o legatura
organica. Cu cât participarea politica este mai larga si reprezentativa, cu atât regimul politic este
mai democratic, iar acesta la rândul sau mareste gradul de participare a cetatenilor la viata politica
a tarii.

Desfasurarea unei actiuni politice sub toate formele ei de manifestare, în mod cât mai
eficient si corespunzator, depinde, dupa cum s-a aratat, de un nivel ridicat de cultura politica a
membrilor societatii. Un comportament politic, o atitudine politica, o participare politica
corespunzatoare nu sunt posibile fara un grad ridicat de cultura politica.

Mai trebuie subliniat si faptul ca o actiune politica adecvata presupune, în mod necesar, o
corelare corespunzatoare între libertate si responsabilitate, între drepturi si îndatoriri.

Libertatea politica este o valoare esentiala a democratiei si un drept fundamental al omului.

Numai în cadrul unei libertati politice, oamenii pot desfasura actiuni politice, pot efectua creatii
politice în concordanta cu cerintele de progres ale societatii. Libertatea politica presupune atât
libertatea de gândire, de opinie, cât si libertatea de actiune. Libertatea politica se poate manifesta
numai în situatia în care societatea ofera un cadru corespunzator pentru aceasta, respectiv un regim
democratic. Dar libertatea politica, la rândul ei, nu poate exista si nu se poate manifesta
corespunzator decât în strânsa corelatie cu responsabilitatea politica. O autentica libertate
înseamna, în primul rând, o libertate responsabila.

Responsabilitatea politica presupune corelarea libertatii individului cu libertatea celorlalti

care, în final, sa duca la armonizarea intereselor sociale. Printr-o libertate responsabila, individul
nu afecteaza, ci, dimpotriva, stimuleaza libertatea semenilor sai. Prin urmare, responsabilitatea
implica respectarea unor norme, îndeplinirea unor obligatii si îndatoriri care, numai în acest fel, pot
sa asigure exercitarea libertatii de catre toti cetatenii.

Pentru reusita procesului de democratizare a vietii politice care se desfasoara în România o

importanta deosebita o are si existenta unui raport corespunzator între libertate si responsabilitate,
între drepturi si îndatoriri. A fi democratic înseamna, în egala masura, sa-ti exerciti pe deplin
drepturile si libertatile, dar sa-ti îndeplinesti cu aceeasi constiinciozitate si îndatoririle si obligatiile
ce-ti revin în cadrul societatii.
. Conceptul si formele actiunii politice

In literatura politologica se poarta discutii in legatura cu raportul

dintre participare si actiunea politica. Unii politologi considera ca in

conceptul de participare trebuie incluse doar actiunile care respecta

regulile, normele regimului politic democratic. Insemnand „a lua parte”

la jocul politic asa cum a fost el institutionalizat, participarea ar fi o

activitate legal exercitata in directia sistemului politic.

Alti politologi extind notiunea de participare si la forme de activitate

politica neconforme idealului democratic, adica terorism, asasinate

politice, tulburari ale vietii politice sau orice alte modalitati de

violenta civila prin care cetatenii tind sa influenteze factorii puterii politice.

Se vorbeste de o participare distructiva sau participare prin refuz.

Unii politologi includ in notiunea de participare nu numai

actiunea veritabila, ci si atitudinea politica, nivelul informatiei politice

si interesul pentru politica. Pentru a evita confuziile, vom prefera termenul

de actiune politica, fara a-l exclude pe cel de participare.

Exista diferite conceptii privind actiunea politica, participarea.

Conceptia elitista isi manifesta neincrederea in validitatea judecatii

cetatenilor asupra interesului colectiv, ceea ce duce la excluderea lor

din viata politica. G. Mosea trateaza cetateanul ca pe un consumator

politic pasiv, incapabil sa participe la viata politica.

Conceptia democratica a participarii considera actiunea politica o

forma de activitate si de implinire a posibilitatilor fiintei umane. Fara

participare, omul adult n-ar fi nici liber, nici fericit, chiar daca forma

actuala a comunitatii ar corespunde dorintelor sale. Teoreticienii inscrisi

in directia democratica socot participarea ca fiind dezirabila atat sub

aspect cantitativ (cat mai multi cetateni participanti), cat si sub aspect

calitativ (diversificarea modurilor de interventie in viata politica).

Actiunea politica este o actiune voluntara, reusita sau nu, organizata

sau nu, episodica sau continua, utilizand mijloace legitime sau

ilegitime, vizand influentarea selectiei conducatorilor politici, la nivel

national sau local, a procesului de luare a deciziilor politice, precum si

a administrarii treburilor publice. Exista tendinta de a clasifica actiunile

politice in conventionale si neconventionale, legale si ilegale, pasnice

si violente. Dintre formele actiunii politice amintim: participarea

la campaniile electorale, votul, adeziunea la orice organizatie politica,

urmarind obtinerea unor decizii favorabile unui grup sau intregii

societati, actiuni diverse in favoarea partidelor politice, apartenenta la

un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea oamenilor politici,

demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei,

apeluri, campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Se

observa tendinta de a considera strada unul din locurile unde se desfasoara

ritualul politic. Majoritatea actiunilor politice presupune participarea

unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe

diferite criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice, individul se

manifesta izolat (votul, petitionarea privind problemele personale).

Analiza actiunilor politice scoate in evidenta existenta unor

deosebiri in ceea ce priveste costurile, in energie si timp, ale diferitelor

forme ale acestor actiuni. Se disting astfel activitati politice „usoare”,

ca votul, si „dificile”, ca participarea la campaniile electorale. Cu cat

intensitatea angajamentului, a solicitarilor pe care le presupune o actiune

politica este mai mare, cu atat la aceasta participa mai putine

persoane.

Asa cum am aratat, in politologia contemporana se face distinctie

intre participarea conventionala si cea neconventionala, de fapt

intre actiunea politica legitima, conforma valorilor si normelor modelului

democrat, si actiunea politica ilegitima, caracterizata astfel datorita

atitudinii de negare a conventiilor, a regimului politic democratic.

Intensificarea actiunilor neconventionale s-a produs in deceniul

al saptelea al secolului XX.

Coreland angajarea si actiunea politica, S. Barnes si M. Kaase

disting patru situatii in cadrul populatiei: apatie politica (absenta

angajarii si actiunii politice); detasarea politica (prezenta angajarii,

absenta actiunii politice); actiunea politica expresiva (absenta angajarii,

prezenta actiunii); actiunea politica instrumentala (prezenta angajarii

si actiunii politice). Raportate la interesul pentru politica, aceste

situatii exprima: lipsa totala de interes (apatie politica), nu prea mult

interes (actiunea politica expresiva), un oarecare interes (detasarea

politica) si foarte mult interes (actiunea politica instrumentala). Stilul

politic expresiv, ce caracterizeaza actiunea politica neconventionala,

este exploziv, impiedicand, uneori, interactiunea rationala a initiatorilor

actiunii cu autoritatile politice.

2. Conditionarea sociala si culturala a actiunii politice

Problema relatiei intre stratificarea socio-economica si orientarea

politica preocupa politologia contemporana.

 Cercetarile politologice au evidentiat ca are loc o suprareprezentare

a grupurilor socio-profesionale dominante in populatia participanta.

Acestea sunt citadinii de varsta medie, cu un nivel socio-economic

ridicat, cu studii superioare si care, avand monopolul competentei,

se simt indreptatiti sa pretinda o opinie politica autorizata.

Caracteristicile socio-economice nu epuizeaza identitatea sociala

a individului. Exista si alte elemente: sexul, varsta, locul de rezidenta,

integrarea religioasa.

Nivelul studiilor are o influenta asupra participarii politice.

Competentele cognitive, pe care le dezvolta scoala, ii permit individului

sa intretina un raport eficient cu procesul politic, sa stie cum sa

abordeze problemele politice relativ abstracte ale societatii complexe,

cum sa se descurce cu birocratiile statale.

Valorile politice influenteaza potentialul de actiune politica al

individului. In perioada postbelica, in tarile dezvoltate din punct de

vedere economic s-a produs o schimbare in prioritatile valorice ale

diferitelor grupe de varsta, schimbare care se manifesta in folosirea de

catre acestea a unor stiluri diferite de actiune politica.

R. Inglehart, pornind de la modelul lui A. Maslow, afirma ca

ierarhia valorilor individului depinde de gradul de satisfacere a trebuintelor.

Unele trebuinte se refera la obtinerea mijloacelor de subzistenta

si securitate. Ele dau nastere valorilor „materialiste”. In afara

acestora exista si trebuinte „nonmaterialiste”: estetice, intelectuale, de

apartenenta, de stima. Ansamblul acestor trebuinte formeaza valorile

postmaterialiste.
 Tinand seama de aprecierea acordata fie valorilor materialiste,

fie celor postmaterialiste, indivizii pot fi clasificati in „materialisti” si

„post-materialialisti”. „Materialistii” sunt preocupati de satisfacerea

nevoilor cvasifiziologice imediate si a celor inrudite cu acestea.

„Postmaterialistii” sunt tineri ce provin din medii avute si au preocupari mai indepartate de
nevoile materiale.

Aparitia unor noi miscari politice (feministe, studentesti,

ecologiste, antinucleare) a dus la corelarea dimensiunii „materialist postmaterialiste” cu

dimensiunea establishment-antiestablishment.

„Materialistii” sprijina institutiile establishmentului, „postmaterialistii”

tind sa simpatizeze cu grupurile antiestablishment. „Postmaterialistii”

sunt predispusi sa se angajeze in actiuni de protest politic, in

schimb „materialistii” sunt gata sa sprijine reprimarea disidentei politice.

Exista o corelatie intre nivelul de conceptualizare politologica si

actiunea politica.

Se considera ca actiunile conventionale sunt modelate, mai ales,

de statusul socio-economic si de factorii cognitivi specifici participantilor,

in timp ce actiunile neconventionale ar fi influentate de varsta

actorilor politici si de prioritatile lor valorice. Aceste actiuni contin

elemente de hedonism si iresponsabilitate, care reflecta, probabil, o

trasatura a tineretii. Desi in prezent „postmaterialistii” reprezinta doar

o minoritate, in societatile dezvoltate ei continua sa fie o baza pentru

protestul social. Unii politologi considera ca viata politica a viitorului

va fi marcata de „postmaterialism”. Aceasta nu implica o negare a

valorilor „materialiste”, ele vor continua sa-si mentina rolul, dar valorile

„postmaterialiste” vor deveni relativ mai importante.

 Libertatea politica se poate manifesta numai in situatia in care

societatea ofera un cadru adecvat pentru aceasta. Indiscutabil, un regim

democratic asigura conditii favorabile afirmarii libertatii politice.

Responsabilitatea politica presupune corelarea libertatii individului

cu libertatea celorlalti. In felul acesta, prin actiunea sa libera si

responsabila, individul nu afecteaza, ci stimuleaza libertatea celorlalti

indivizi. Responsabilitatea consta in faptul ca individul, cunoscand

normele stabilite de societate, isi impune, prin autoconstrangere, respectarea

lor. Responsabilitatea implica deci autoangajarea, constiinta

datoriei. Aceste afirmatii sunt valabile pentru regimurile democratice,

in care normele reflecta vointa generala. Raspunderea se refera la

comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe care

acesta le respecta, de cele mai multe ori, din obligatie sau de teama

sanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor.

Intr-un regim democratic, in functie de atitudinea indivizilor fata

de norme, se manifesta in actiunile politice ale acestora atat responsabilitatea,

cat si raspunderea.