Universitatea Româno-Germană din Sibiu

Facultatea de Drept și Științe Administrative

DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

Tema: „Conținutul dreptului internațional privat. Normele
conflictuale.”

Coordonator: Realizat:
Lector univ.dr. Sd.
Aron Ioan-Marius Dima Alexandra
ANUL IV
 SIBIU- 2019-
CUPRINS

CAP.I. CONȚINUTUL DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT

1.1. Noțiuni generale despre dreptul internațional privat
1.2. Conținutul dreptului internațional privat

CAP.II. NOŢIUNI GENERALE DESPRE NORMELE CONFLICTUALE

1.1. Definiţie
1.2. Funcţie
1.3. Norma conflictuală şi norma materială

CAP.III.STRUCTURA NORMEI CONFLICTUALE

2.1. Conţinutul normei conflictuale
2.2. Legătura normei conflictuale
2.3. Principalele puncte de legătură
2.4. Clasificarea legăturilor

CAP.IV.CLASIFICAREA NORMELOR CONFLICTUALE

3.1. Clasificare în funcţie de felul legăturii
3.2. Clasificare în funcţie de conţinut
3.3. Norme de aplicaţie imediată

2
 CAPITOLUL I

1.1 NOȚIUNI GENERALE

Au existat discuţii importante cu privire la autonomia dreptului internaţional privat.
Suntem în prezenţa unei ramuri de drept, sau a unor elemente reunite din materiile de drept
privat în cadrul cărora apare elementul de extraneitate?
Literatura de specialitate din România atestă unanim caracterul autonom al dreptului
internaţional privat.
Deşi raportul juridic cu element de extraneitate nu are el însuşi caracter autonom, aceasta
nu înseamnă că obiectul preocupării materiei nu este unul distinct, tocmai datorită faptului că
domeniul de aplicare privește particularitățile raportului de drept privat pe care le generează
elementul de extraneitate. De asemenea, metodologia din dreptul internaţional privat este una
proprie,adaptată la specificul domeniului său de aplicare, fără corespondent în altematerii de
drept privat.
Componenta „internaţional” din cadrul denumirii are ca scop particularizareamateriei din
punctul de vedere al elementului de extraneitate. Deşi surselelegislative ale dreptului
internaţional privat sunt preponderent interne, particularităţile materiei faţă de cele consacrate în
dreptul „naţional” nu ridicădificultăţi de esenţă.
De asemenea, faptul că suntem în prezenţa unui drept „privat” are meritul de asublinia că
sfera raporturilor juridice care formează obiectul materiei nu lecuprinde pe cele de drept
administrativ, fiscal, penal, sau alte ramuri de drept public substanţial. Desigur că normele de
procedură care reglementează procesele civile cu elemente de extraneitate nu dobândesc natură
privată, totastfel cum normele de procedură de drept comun nu au această calificare deşi încadrul
lor se cercetează raporturi juridice substanţiale de drept privat, fără cadenumirea materiei supuse
analizei să fie susceptibilă de a genera confuzii.

1.2. CONȚINUTUL DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT

Prin conţinutul dreptului internaţional privat înţelegem totalitatea normelor juridice care
alcatuiesc această ramură de drept. Normele de drept internaţional privat au drept scop sa indice,
la un raport juridic cu element de extranietate, care dintre legile în prezenţă pot să se aplice, fie în
3
momentul naşterii raportului juridic, fie în momentul soluţionării litigiului de către instanţă, fie
în orice alt moment al existenţei raporutlui juriidc internaţional.
Normele de drept internaţional privat se clasifică în:
1. norme conflictuale;
2. norme materiale (substanţiale).
În ansamblul lor normele conflictuale sunt prevăzute în sistemul de drept intern al fiecărui
stat formând sistemul conflictualist al acestuia, componentă a sistemului juridic naţional. Instanţa
de judecată sau un alt organ jurisdicţional, în momentul soluţionării unui raport cu element de
extraneitate va folosi întotdeauna pentru determinarea legii aplicabile normele confilictuale din
propriul sistem de drept. De la această premisă, porneşte legiuitorul român în Codul civil, art.
2557 alin. (1) care dispune: „Prezenta carte cuprinde norme pentru determinarea legii
aplicabile unui raport de drept internaţional privat”.1
În situația în care normele materiale reglementează un raport juridic cu element de
extraneitate, acestea devin izvoare ale dreptului internațional. Față de normele conflictuale, care
sunt norme de fixare, de trimitere, normele materiale reglementează, în mod direct , raporturile
juridice cu element străin.
Normele materiale se clasifică în norme de drept material și norme de drept procesual. Cele
mai importante norme materiale care aparțin dreptului internațional privat sunt cele care
reglementează condiția juridică a străinului în România și efectele hotărârilor judecatorești și
arbitrale străine în România. Aceasta nu înseamnă că norme materiale nu se regăsesc și în alte
texte disparate ( de exemplu, în art.210 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 cu privire la definitia
sediului social).
"Articolul 2.570 va avea următorul cuprins:
ART. 2.570 Determinarea şi proba reşedinţei obişnuite
(1) În sensul prezentei cărţi, reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care
persoana îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de
înregistrare. Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exerciţiul activităţii sale
profesionale este locul unde această persoană are stabilimentul său principal.

1
Codul civil, art. 2557.
4
 (2) Pentru determinarea locuinţei principale vor fi avute în vedere acele circumstanţe
personale şi profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenţia de a
stabili asemenea legături.
(3) Reşedinţa obişnuită a persoanei juridice este în statul în care aceasta îşi are
stabilimentul principal.
(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta şi-a stabilit
administraţia centrală.
(5) Dovada reşedinţei obişnuite se poate face cu orice mijloace de probă."1

CAPITOLUL II

1.1.DEFINIŢIE
Norma conflictuala este norma juridică specifică dreptului internaţional privat care
soluţionează conflictul de legi,adică desemnează legea internă competentă să cârmuiască raportul
juridic cu caracter străin.Sistemul de drept astfel determinat poartă denumirea de legae cauzei
(lex causae).

1.2. FUNCŢIE
Norma conflictuală are rolul de a stabili care dintr sistemele de drept în prezenţă este
chemat să aplice pe parcursul existenţei raportului juridic.Din momentul desemnării legii
competente rolul normei conflictuale încetează.De aceea se consideră norma conflictuală o
normă de trimitere sau de fixare.

1.3. NORMA CONFLICTUALĂ ŞI NORMA MATERIALĂ

Norma conflictuală rezolvă doar o problemă prejudicială-conflictul de legi- în timp ce
norma materială (substanţială) cârmuieşte pe fond raportul juridic; Norma conflictuală are o
aplicare prealabilă faţă de norma materială; după ce instanţa se declară competentă se determină
mai întâi sistemul de drept aplicabil şo abia apoi se determină din acest sistem legea materială.

12
Art. 210 Legea nr. 71 /2011.
5
1.4. IZVOARELE NORMEI CONFLICTUALE
a) dreptul intern –Normele conflictuale se regăsesc în dreptul intern al fiecărei ţări. În acest sens
precizăm că, în sistemul de drept românesc, daca până la intratea în vigoare a noului Cod civil
principală sursă internă de normă conflictuală o consituia Legea nr. 105/1992 cu privire la
reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în prezent principală sursă internă de
normă conflictuală o consituie Codul civil, mai exact, Cartea a VII-a intitulată „Dispoziţii de
drept internaţional privat.”În afara Codului civil sunt şi alte acte normative ce constituie
izvoare de drept internaţional privat, spre exemplu: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
194/2002 privind regimul străinilor in România cu ultimele modificări şi completări aduse prin
Legea nr. 158/2013; etc.
Normele conflictuale vor diferi de la stat la stat, cum este de exemplu, norma conflictuală
în materie de stare civilă şi capacitate, care este, în general, pentru ţările de pe continentul
european, legea naţională (lex patriae), iar pentru alte ţări, de pildă Anglia, Danemarca,
Norvegia, unele ţări din America Latină, legea domiciliului (lex domicilii) ; dar norma
conflictuală poate fi identică pentru mai multe state, deşi este adoptată în dreptul intern, cum este
de exemplu, regula locus regit actum care este cunoscută de majoritatea legislaţiilor.
b) dreptul convenţional - tratatele internaţionale la care România este parte. Convenţiile sau
tratatele internaţionale cuprind norme conflictuale care sunt uniforme pentru statele participante
la convenţie sau tratat. Categoria de norme prevăzute în convenţiile sau tratatele internaţionale la
care România este parte se numeste norme conflictuale unificate. Menţionăn pentru
exemplificare următoarele tratate bilaterale încheiate de ţara noastră: Tratatul dintre România şi
Republica Cehă privind asistenţa judiciară în materie civilă 1; Tratatul dintre România şi
Republica Polonia privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile 2; Tratatul între
România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală 3; Tratatul
dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile. 4

1
ratificat de România prin Legea nr. 44/1995 (M. Of. nr. 106 din 31 mai 1995).
2
ratificat de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 65/1999 (M. Of. nr. 414 din 30 august 1999).
3
ratificat de România prin Lege nr. 177/1997 (M. Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997)
4
ratificat de România prin Lege nr. 3/2005 (M. Of. nr. 183 din 03 martie 2005).
6
 CAP. III. STRUCURA NORMEI CONFLICTUALE

Referitor la structura normei conflictuale, în doctrină s-au conturat 2 opinii: unii autori
consideră că este alcătuită din 3 elemente: conţinutul normei conflictuale, legătura şi legea
aplicabilă 1, dimpotrivă alţi autori apreciază că norma conflictuală se structurează în 2 elemente:
conţinutul şi legătura.2
2.1. CONŢINUTUL NORMEI CONFLICTUALE
Este reprezentat de totalitatea raporturilor juridice la care se referă norma conflictuală. El
determină câmpul de aplicare în spaţiu a unei legi.
2.2. LEGĂTURA NORMEI CONFLICTUALE
Este acea parte a normei ce indică legea aplicabilă raportului juridic în cauză. Legătura
normei conflictuale se concretizează în punctul de legătură. Acesta este elementul prin care se
stabileşte relaţia între un raport juridic şi o lege.
2.3. PRINCIPALELE PUNCTE DE LEGĂTURĂ
Punctul de legătură constituie criteriul concret prin care se stabileşte legătura dintre
raportul juridic (conţinutul normei conflictuale) şi un anumit sistem de drept care reprezintă
legea aplicabilă respectivului raport juridic (lex causae).
Cele mai importante puncte de legătură sunt:
1. cetăţenia
2. teritoriul;
3. pavilionul unei nave;
4. alte puncte de legătură.
Cetăţenia este punct de legătură pentru următoarele categorii de raporturi juridice (care
formează conţinutul normei conflictuale respective):
a). statutul persoanei fizice (respectiv starea civilă, capacitatea persoanei fizice şi relaţiile de
familie);

1
T.R. Popescu, Drept Internaţional Privat, Ed. Romfel, Bucureşti, 1994
2
I.P. Filipescu, op.cit., p.94 şi D. Al. Sitaru, Tratat , Ed. Actami, Bucureşti, 1997, p.17
7
b). moştenirea, în ipoteza alegerii legii aplicabile ca fiind legea statului a cărui cetăţenie o are
persoana decedată;
c). jurisdicţia competentă în anumite situaţii.
Sistemul de drept la care trimite punctul de legătură „cetăţenia” („naţionalitatea”) se numeşte
(lex patriae).
Teritoriul prezintă mai multe aspecte:
Teritoriul (locul unde se înfăptuieşte un act sau fapt juridic) ca
punct de legătură îmbracă următoarele forme:
a). reşedinţa obişnuită;
b). sediul social;
c). locul situării bunului;
d). locul încheierii contractului;
e). locul executării contractului;
f). locul întocmirii actului juridic (in sensul de instrumentum);
g). locul producerii prejudiciului;
h). locul producerii faptului juridic ilicit;
i). locul unde se judecă litigiul.
Pavilionul navei sau aeronavei, pentru raporturile juridice încheiate cu privire la mijloacele
de transport respective, în unele cazuri . Instanţa sesizată este punct de legătură pentru probleme
de procedură. Autoritatea care examinează validitatea actului juridic pentru condiţiile de formă
ale actului juridic, în anumite cazuri. Fondul de comerţ, pentru condiţiile de fond ale actului
juridic, cînd debitorul prestaţiei caracteristice este un comerciant. Voinţa părţilor, pentru
condiţiile de fond ale actelor juridice în general şi ale unor contracte speciale.
2.4. CLASIFICAREA LEGĂTURILOR
În funcţie de natura lor, legăturile pot fi constante sau variabile. Legătura constantă se
concretizează într-un punct de legătură fix, care nu poate fi deplasat de sub incidenţa unui sistem
de drept sub incidenţa altui sistem de drept1, ex.:locul producerii faptului juridic ilicit şi locul
situării bunului imobil.

1
D. Al. Sitaru, op. cit., p.25
8
 Legătura variabilă se exprimă într-un puinct de legătură mobil,care poate fi deplasat în
spaţiu.În vederea desemnării legii competente este necesară localiyarea temporală a punctelor de
legătură mobile.Această clasificare este împărtăşită şi în doctrina elveţiană.2

CAPITOLUL IV. CLASIFICAREA NORMELOR CONFLICTUALE

3.1.CLASIFICAREA ÎN FUNCŢIE DE FELUL LEGĂTURII

A. Norme conflictuale unilaterale sau cu legătură directă, care indică, în mod direct, că, într-un
raport juridic cu element de extraneitate, se aplică sistemul de drept al unui anumit stat,
care este întotdeauna statul instanţei sesizate (al forului). Aceste norme conflictuale, aparţinand
sistemului de drept roman, circumstanţiază numai sfera de aplicare a dreptului roman.
B. Normele conflictuale bilaterale (cu indicare generală; cu acţiune dublă), în care legătura este
formulată în mod abstract (punctul de legătură este general), astfel încât norma conflictuală
circumstanţiază sfera de aplicare atat a dreptului forului, cât şi a dreptului străin.
Normele conflictuale bilaterale formează marea majoritate a normelor conflictuale.
3.2.CLASIFICARE ÎN FUNCŢIE DE CONŢINUT
Astfel, în funcţie de conţinutul lor, acestea se clasifică în norme conflictuale cu privire la
persoane (fizice sau juridice), bunuri, moştenire, acte juridice, fapte juridice, acestea fiind de
altfel şi criteriile după care este întocmită şi partea specială a dreptului internaţional privat.
Normele conflictuale se clasifică şi după ramurile de drept cărora le aparţin raporturile care intră
în conţinutul lor. Prin raportare la acest criteriu există norme conflictuale în domeniul dreptului
civil, dreptului familiei, dreptului comercial, dreptului muncii, dreptului transporturilor, dreptului
proprietăţii intelectuale etc
3.3.NORME DE APLICAŢIE IMEDIATĂ
În literatura de specialitate „normele de aplicaţie imediata sau necesară” sunt definite ca
fiind acele norme materiale, aparţinând sistemului de drept intern al statului forului care, dat
fiind gradul lor înalt de imperativitate, se aplică cu prioritate (imediat), unui raport juridic

2
fr.Knoepfler,Ph.Schweizer,precis de droit international prive suisse,Ed.Staempfli,berna,1990,n,272,p.94
9
internaţional (cu element extranietate), atunci când acel raport juridic are un anumit punct de
legătură concret cu ţara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi şi deci aplicarea în cauză
a vreunei norme conflictuale. Art. 2566 din Codul civil cu denumirea marginală Normele de
aplicatie imediata dispune în alin. (1): „Dispoziţiile imperative prevazute de legea romană
pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică in mod prioritar.
În acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cărţi privind determinarea legii aplicabile.”
Din dispoziţiile alin.(1) ale art. 2566 din Codul civil observăm că, normele imperative
aparţinând legii forului (române) care reglementează un raport juridic cu element de extraneitate
se aplică in mod prioritar fiind exclusă aplicarea dispoziţiilor din Caretea a VII-a din Codul civil
care regleemntează determinarea legii aplicabile.

BIBLIOGRAFIE

Legislație:
1. Codul civil, art. 2557.

Doctrină de specialitate:
1. Ungureanu Ovidiu, Jugastru Călina, Drept internaţional privat, Editura All
Beck, Bucureşti, 2001.
2. Lupașcu Dan, Ungureanu Diana, Drept Internațional Privat, Editura Universul
Juridic, București, 2012.
3. Anițeii N. C., Drept internațional privat-suport de curs”, Universitatea
„Dunarea De Jos” Galati, 2014.

10
11