Revoluția glorioasă

*razboi civil: conflict între doua tabare adversare din aceiaș țară, cu scopul de a
prelua puterea
*dinastie:succesiune de suverani, din aceiaș familie
1.Monarhie absolută: forma de guvernare în care monarhul (împărat, țar, sultan, rege, domnitor)
dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie
nelimitată).

2.Monarhie constituțională: este o formă de guvernământ monarhică ce face parte dintr-un

sistem constituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de stat.
Monarhiile constituționale moderne, de obicei implementează conceptul de "separarea puterilor",
unde monarhul e capul ramurei legislative sau doar are un rol simbolic. În cazul în care monarhul
deține puterea absolută, aceasta se numește o monarhie absolută.

3.Rezumat: Revoluția engleză, eveniment major al epocii moderne, dar și al istoriei Angliei s-a
desfășurat în perioada 1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea parlamentului de
către regele Carol I Stuart, în 1640, fiind urmat de un război civil sângeros între susținătorii
regelui (cavalerii) și tabăra parlamentară („capetele rotunde”). În cele din urmă, tabăra
parlamentară a ieșit victorioasă, monarhia a fost înlăturată (1649) și s-a instaurat „republica”, apoi
„protectoratul”, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea acestuia, se va
produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele regilor Stuarți de a
reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, va
determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia
Stuart și să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe
tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de „Revoluția glorioasă”.
Revoluția engleză a fost prima din marile revoluții ale epocii moderne, urmată cronologic
de Revoluția americană respectiv Revoluția franceză. Revoluția engleză a impus în lume modelul
monarhiei constituționale (nota bene: Anglia nu are o constituție, în înțelesul modern al
cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o constituție, de aceea este numită monarhie
parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în stat.

4.Cauze:

- Tronul Angliei a fost ocupat de Iacob I (1603-1625), care inaugura dinastia Stuarților. Iacob I a
cultivat anglicanismul și s-a arătat deosebit de intransigent față de catolici și puritani, unii dintre ei
emigrând în America. Tot el, a căutat să fundamenteze monarhia absolută de drept divin, însă a
întâmpinat opoziția Parlamentului.

- Carol I (1625-1649), era atras de catolicism și a dus o politică filo-franceză, stârnind opoziția
Parlamentului. Parlamentul englez se împotrivea dorinței regelui Carol I de a vota
noi impozite pentru războaiele propuse.

-Numeroasele războaie au adus Anglia într-o nouă criză financiară. Regele Carol I Stuart se vede
astfel nevoit să convoace parlamentul, în 1628, pentru a vota noi impozite. Parlamentarii refuză
noile impozite și impun regelui să semneze Petiția dreptului(Fișa 1) (1628) care garanta
inviolabilitatea persoanei, recunoștea rolul Parlamentului pentru impunerea de impozite și
interzicea legea marțială în timp de pace. Regele semnează actul, dar în scurt timp dizolvă
parlamentul, conducând după bunul său plac.

-Pentru a mai atenua din nemulțumirea poporului, Carol I a declarat război Scoției și Irlandei.
Acesta a fost învins. Pentru a prelungi campania militară, regele convoacă din nou parlamentul
pentru a vota noi impozite. Parlamentul a refuzat acest fapt. Opoziția parlamentară este din nou
puternică, dar parlamentul a fost din nou dizolvat (Parlamentul cel Scurt). În 1640, Parlamentul a
emis un act numit "actul trienal" prin care regele trebuia să invoce Parlamentul o dată la 3 ani.

-În 1642, se emite de către Parlament al treilea document al revoluției numit "Mustrarea cea
Mare". Regele Carol I cere să fie arestați semnatarii documentului dar acest ordin nu a fost
respectat. Astfel că, în 1642, este începută a doua fază a revoluției engleze, faza militară,
marcată de plecarea regelui împreună cu armata din Londra, pe motivul nerespectării ordinului
dat cu privire la arestarea semnatarilor.

-Rezumat: Suspendarea Parlamentului cel Scurt a fost urmată de înfrângerea de la Newbourn și

de pierderea orașelor Newcastle și Durham. Armata regală s-a retras în localitatea York. La 3
noiembrie 1640 parlamentul a fost din nou convocat (vezi și Parlamentul cel Lung). Parlamentarii
vor impune revizuirea proceselor politice, desființarea unor impozite (ex: impozitul pe corăbii) și
multe altele. Victoria parlamentului a devenit deplină după semnarea de către Carol I Stuart a
legii privind interzicerea dizolvării parlamentului fără consimțământul acestuia. Radicalizarea
revoluției parlamentare s-a realizat în momentul în care regele a primit Mustrarea cea Mare.
În ianuarie 1642 a izbucnit revolta londonezilor care a obligat regele să părăsească Londra iar
revoluția intră într-o nouă fază.

5.Desfășurarea:

-Anglia s-a scindat în două tabere:

 tabăra regalistă (a cavalerilor): reunea simpatizanții regelui, marea nobilime și clerul anglican;
 tabăra parlamentară (capetele rotunde): cuprindea burghezia, noua nobilime, țărănimea.

-Conflictul militar s-a declanșat în august 1642. Primele victorii au înclinat de partea armatei
regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta creează
armata noului model care, începând cu 1643, a obținut victorii după victorii: Marston-
Moor (1644), Naseby (1645) și Preston (1648).
Învins în luptă, Carol a fugit în Scoția, dar a fost predat Parlamentului. Carol I a fost judecat
pentru trădare (20 ianuarie 1649) și a fost condamnat la moarte pe eșafod. Prin condamnarea la
moarte a regelui (decapitarea a avut loc la Whitehall la 30 ianuarie 1649), s-a înfăptuit primul
regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a puterii regale, care
acționează prin grația divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea regelui a determinat
modificarea regimului politic.

6. Republica și protectoratul: Fișa 3

-Aceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei
revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului
separației puterilor în stat, aplicarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Astfel, în 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul Angliei", în care puterea
legislativă aparținea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format
din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.
În plan extern, Parlamentul cel Lung și Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau
cucerirea unor teritorii (Scoția și Irlanda). S-a organizat o campanie militară împotriva revoltei
catolicilor irlandezi și una împotriva încercării scoțienilor de a-l impune pe fiul lui Carol ca rege.
Parlamentul dorind să consolideze poziția burgheziei engleze, va adopta așezăminte care vizau
comerțul și navigația. Astfel, în 1651, adoptă Actul de navigație, prin care se proclama monopolul
de stat asupra tuturor importurilor, ceea ce punea capăt primatului olandez în comerțul maritim
spre Anglia. În 1655, Cromwell obține Jamaica de la Spania.
În plan intern, deosebirile doctrinare dintre Parlament și armată cauzează tensiuni, apărând
diferențe de interese între moderați și radicali. Oliver Cromwell își impune, treptat, autoritatea,
culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) și promulgarea a diferite instrumente de
guvernare prin care se instituia în Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară. Puterea
executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de
membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la
vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat
o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă.
În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit
a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor.
7.Restaurația:
Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare
parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva
absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție.
În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea
Stuart (1660 - 1685) și Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ).
Carol al II-lea a promis prin ,,Declarația de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală și
garantarea libertății de conștiință. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un echilibru
politic în cadrul societății engleze. A acceptat prin Actul de mărturisire a credinței (Test Act, 1673)
excluderea catolicilor din toate funcțiile statului. Cel mai important document promulgat de rege a
fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea individuală și stabilește normele de
arestare și judecarea deținuților. Prin această lege, Parlamentul încerca să contracareze
tendințele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmașului la tron, Iacob
al II-lea, și nașterea fiului acestuia, a determinat o puternică reacție populară.
Iacob al II-lea a promulgat Declarația de indulgență (1687) care acorda catolicilor, libertate
religioasă și politică. În consecință, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta
succesiunea la coroană doar a necatolicilor. Regele Iacob al II-lea a încheiat o alianță cu regele
Ludovic al XIV-lea, alianță ce îi permitea să întrețină o armată redutabilă. Văzând în această
alianță o amenințare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul Olandei, soțul
fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.
8. Revoluția glorioasă:
Deoarece regele Iacob al II-lea Stuart a încercat să restaureze absolutismul monarhic, opoziția a
hotărât abdicarea regelui. Instalarea în noiembrie 1688 ca regent al Angliei, fără nici un fel de
incident, a lui Wilhelm de Orania a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluția glorioasă”.
În 1689 este elaborată "Declarația drepturilor"(Fișa 2) (engleză Bill of Rights) care stabilea
prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo armată
fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; regele nu putea să
suspende punerea în execuție a legilor și nici să obstrucționeze în vreun fel respectarea lor;
procedurile judiciare se desfășoară prin intermediul juraților;
Cetățenii au dreptul de a-și alege reprezentanții săi.
Triennal Act (1694) fixa durata unei legislaturi la 3 ani, instituind obligativitatea alegerilor
periodice și luând regelui posibilitatea de a convoca sau nu parlamentul după bunul său plac. Se
punea bazele primei monarhii parlamentare din lume.
Actul de toleranță (1689) acorda o relativă libertate a cultelor.
Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmași direcți, și pe
linie colaterală a dinastiei, cu condiția de apartenență la confesiunea protestantă. Practic, legea
elimina dinastia Stuart, de confesiune catolică, de la succesiunea la Coroană, deschizând astfel
calea instaurării dinastiei protestante germane de Hanovra.
Actul de unire (1707), constituia Regatul Unit al Marii Britanii, din unirea efectivă a Angliei cu
Scoția. Ulterior, în 1801, prin uniunea cu Regatul Irlandei, se va numi Regatul Unit al Marii Britanii
și al Irlandei.
Fișa 4
"Revoluția glorioasă" consacră monarhia parlamentară în care ,,regele domnește, dar nu
guvernează". Regele este șeful bisericii, al armatei, al justiției, al diplomației. Puterea executivă
aparține Cabinetului, condus de primul-ministru, care este răspunzător în fața Parlamentului.
Puterea legislativă este încredințată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor
(membri ereditari sau numiți de rege), și Camera Comunelor (membri aleși prin vot cenzitar). Se
edifică un sistem al partidelor politice: Tory, care susțineau puterea regală, erau în principal
reprezentanți ai marii nobilimi; și Whig, protestanți și antiabsolutiști, erau reprezentanți ai
burgheziei și claselor mijlocii, fiind adepți al liberalismului.