Arboricultură II

CURS nr. 3
Subclasa ROSIDAE
Ordinul SAXIFRAGALES
Familia GROSSULARIACEAE

Genul RIBES L.
Gen originar din America, Asia şi Europa care cuprinde aproximativ 150 de specii de arbuşti, dintre care
mai frecvente la noi sunt peste 30 de specii.
Cele mai ornamentale specii ale genului Ribes sunt:
Ribes aureum Pursh. - Coacăz auriu, cuişor
Caracterizare morfologică. Arbust de maxim 2 m, originar din America de Nord, fără spini, cu lujerii
tineri cu 4 muchii, bruni, frunzele rotunjite, trilobate, late de 3-5 cm, glabre sau cu peri disperşi, toamna devin
roşietice. Florile sunt galbene-aurii, mici, tubuloase, reunite în raceme pendule de 5-6 cm lungime, foarte
parfumate cu miros de cuişoare, care apar în aprilie-mai. Fructele sunt bace brune-purpurii până la negre,
lucioase.
Ribes nigrum L.- Coacăz negru
Caracterizare morfologică. Arbust ne-spinos de 1-2 m înălţime, cu tulpini erecte, negricioase. Frunzele
apar odată cu florile, sunt ascuţite, cu 3-5 lobi, cordiforme, dinţate, mai rar păroase. Florile sunt albe verzui, în
interior roşietice, păroase, în raceme pendente, la subsuoara frunzelor. Fructele sunt bace negre, comestibile.
Ribes sanguineum Pursh.
Caracterizare morfologică. Este specia de Ribes cea mai cultivată la noi, se prezintă ca un arbust de
maxim 2 m, cu lujeri brun-roşcaţi, aromatici, frunze cu 3-5 lobi, crenat-dentate, de 5-10 cm lungime, la bază
cordiforme, pe partea inferioară gri-pâsloase. Acest arbust este foarte decorativ datorită florilor mici, roşii-
purpurii (rareori albe), grupate în raceme pendule, glandulos pubescente, lungi de cca 8 cm, cu înflorire în
aprilie-mai. Fructele sunt negre-albăstrui, făinoase.
Particularităţi biologice şi ecologice. Această specie are câteva cultivaruri foarte apreciate din punct de
vedere ornamental:
 King Edward VII - este un arbust de cca 1,5 m, formează tufe dese, florile sunt mai mari decât la specia
de bază, roşii, în raceme mai lungi.
 Pulborough Scarlet - este un arbust de peste 2 m, florile sunt roz intens, cu mijlocul alb, în raceme foarte
mari.
Ribes petraeum Wulf. - Coacăz de stâncă, Păltior
Caracterizare morfologică. Se prezintă ca un arbust de până la 1,5 m înălţime, tufos, cu lujeri care se
exfoliază, frunze deseori cu 3 lobi ascuţiţi, margini dentate, ciliate, pubescente pe partea inferioară (pe nervuri).
Florile sunt mai puţin decorative (verzi cu puncte roz-roşietice), apar primăvara-vara iar fructele sunt bace
roşii.
Particularităţi biologice şi ecologice. Speciile de Ribes cresc repede, rezistă la ger, secetă şi sunt
nepretenţioase faţă de sol. Totuşi preferă solurile uşoare. Se dezvoltă frumos şi înfloresc abundent în staţiuni
însorite. După înflorire se recomandă tăierea lemnului bătrân pentru a permite apariţia de lemn tânăr.
Înmulţirea. Se poate realiza prin semănături efectuate în martie-aprilie, direct în câmp sau în răsadniţe.
După cca 2 ani se pot repica puieţii la loc definitiv. Totuşi cel mai indicat procedeu de înmulţire la coacăz este
butăşirea. Se face butăşirea în uscat, toamna devreme sau în iunie-iulie cu butaşi semilemnificaţi. Se mai poate
efectua marcotajul prin muşuroire iar pentru varietăţi se recomandă altoirea în oculaţie sau în copulaţie, iarna, în
sere, sau primăvara direct în câmp.
Folosire. Se pot utiliza izolat, în grupări sau pentru garduri vii netunse, fiind foarte apreciate speciile care
au înflorirea bogată şi timpurie, imediat după Forsythia.

Subclasa ROSIDAE
1
 Ordinul ROSALES
Familia ROSACEAE
Cuprinde numeroase genuri (peste 100) şi specii (peste 3500), cu arealul mai ales în emisfera nordică,
unele fiind cosmopolite. Pentru arboricultura ornamentală prezintă interes numai 3 subfamilii şi anume:
Rosoideae, Maloideae (Pomoideae) şi Prunoideae.
Majoritatea speciilor sunt decorative prin florile lor divers colorate, dar există şi specii ale căror frunze şi
fructe au, alături de flori, o importanţă ornamentală deosebită.

Subfamilia ROSOIDEAE

Grupează plante arbustifere, tufe de diverse mărimi, cu frunze caduce, simple, întregi, lobate sau
compuse, lăstari subţiri, cu muguri mici. Florile mici, grupate în inflorescenţe: raceme, corimb şi panicule.
Fructele uscate, polifolicule.

Genul SPIRAEA L.
Gen originar din sudul Europei, Asia de Nord şi America care cuprinde cca 85 de specii de arbuşti sub
formă de tufă cu tulpini drepte sau arcuit-pendente, de diferite talii, mergând până la 2 m. Dintre speciile
genului, mai frecvente la noi sunt:
Spiraea x arguta Zab. (S. thunbergii x S. multiflora) - Spirea de zăpadă. Se prezintă sub formă de
tufă de 1,5-2 m cu ramuri răsfirate, arcuite, cu frunze alungite-obovate până la lanceolate, mici de maxim 4 cm,
cu flori axilare, albe, mici, foarte numeroase, în raceme umbeliforme ce apar primăvara, înainte de înfrunzire.
Fructul are 5 folicule dehiscente.
Spiraea x biliardii Henriq. (S. douglasii x S. salicifolia ). Arbust cu tufe de 1,5-2 m, cu lujerii
pubescenţi, bruni. Frunze alungit-lanceolate, mari (5-8 cm lungime), dublu-serate, cu reversul cenuşiu.
Florile sunt roz-deschis în panicule mari de maxim 30 cm, aparent păroase (datorită staminelor lungi)
înfloreşte în iulie-august.
Spiraea x bumalda Burv. (S. albiflora x S. japonica). Arbust de talie redusă (60-80 cm) cu colorit
general roşcat, datorat frunzelor tinere; frunzele sunt ovat-lanceolate; florile sunt albe-roz, în corimbe compuse,
aplatizate, care înfloresc în iulie.
Spiraea cantoniensis Lour. (S. lanceolata Poir., S. reevesiana Lindl). Specie originară din China şi
Laponia, cu aspect de arbust de maxim 1,5 m cu tufe largi; ramurile sunt arcuite şi frunzele lanceolate, dinţate
sau trilobate. Florile sunt albe şi se găsesc în inflorescenţe foarte bogate, de cca. 5 cm lăţime, care apar prin
mai-iunie.
Spiraea chamaedrifolia L. (S. flexuosa Fisch.) - Cununiţă
Arbust cu aspect de tufe de 1-2 m, cu tulpini erecte şi vârfurile aplecate, muchiate, galbene-cenuşii.
Frunzele sunt ovate, oblongi-lanceolate, mari iar florile sunt în raceme umbeliforme albe. Înfloreşte în mai-
iulie. Suportă bine umbrirea.
Spiraea crenata L.(S. crenifolia C.A.Mey, S. vaccinifolia hort.)
Arbust de maxim 1 m înălţime, cu ramuri rotunde, frunze ovate sau spre partea superioară invers-
lanceolate, crenate, cu 3 nervuri principale proeminente; florile sunt albe sau albe-gălbui în corimbe
umbeliforme, dispuse terminal, pe ramuri scurte şi apar prin mai-iunie.
Spiraea douglasii Hook.
Specie originară din America de Nord, foarte ase-mănătoare cu S. x biliardii, fiind de altfel genitor al
acestui hibrid. Se prezintă ca o tufă erectă, înaltă de maxim 2 m, puternic drajonantă, cu frunze alungit-eliptice
de 5-9 cm lungime; florile sunt roz-purpurii şi au staminele mai lungi decât petalele, fapt ce conferă
inflorescenţei un aspect plumos, înflorirea are loc vara (iulie-august).
Spiraea hypericifolia L. Arbust cu ramuri subţiri, arcuit-pendente, talie maximă de 1,5 m, frunze mici,
verzi-cenuşii, pe partea inferioară glauce, flori mici albe, dispuse în corimbe umbeliforme cu puţine flori.
Înfloreşte primăvara târziu-vara.
Spiraea japonica L. (S. callosa Thunb.)

2
 Arbust de cca. 1,5 m, cu lăstari drepţi, puţin ramificaţi; frunzele sunt oval-alungite, de 2-8 cm lungime;
florile sunt mici, roz-pal până la roz-închis, dispuse în inflorescenţe corimbiforme mari, terminale, apar în
iunie-iulie.
Particularităţi biologice şi ecologice. Foarte preţuite de către peisagişti sunt varietăţile:
Var. Little Princess - care are talie pitică (cca 0,5 m) şi flori roz-intens grupate în inflorescenţe mici, de 3-4
cm, aplatizate şi foarte numeroase.
Var. Atrosanguinea - cu flori roz închis, în inflorescenţe puternic tomentoase şi lujerii foarte păroşi.
Var. Variegata - cu frunzele alb-marginate.
Spiraea nipponica Maxim. (S. bracteata Zab.)
Tufă de cca 2 m înălţime, cu ramuri drepte, frunze ovat-rotunde, până la 3 cm lungime, de culoare verde-
crud; flori mari, albe-gălbui, dispuse în raceme umbeliforme, apar la începutul verii.
Spiraea prunifolia S.& Z. (S. prunifolia var. plena Schneid.)
Arbust de maxim 2 m înălţime, cu lujeri lungi, pendenţi, muchiaţi, cei tineri pubescenţi; frunzele sunt
lucioase, eliptice sau oblonge, fin-dinţate, pe partea superioară verde-crud iar pe cea inferioară gri-pubescente;
florile sunt albe-imaculat, involte, mari (cca. 1 cm diametru), dispuse câte 3-6 în umbele sesile; înfloreşte
primăvara înainte de înfrunzire.
Spiraea thunbergii Sieb.
Arbust cu tufe largi de 0,5-1,5 m, cu ramuri fine, pendente; lujerii apar foarte devreme, sunt cilindrici,
arcuiţi, la început uşor pubescenţi, mai târziu glabri; frunzele apar după înflorire, sunt liniar-lanceolate, până la
9 cm lungime, cu vârful lung, ascuţit, fin serate pe margini, toamna devin galbene-arămii; florile albe, simple,
mici, dispuse până la 7 în umbele sesile, late, inserate de-a lungul ramurilor; înflorirea are loc în primăvara
devreme.
Spiraea salicifolia L.
Caracterizare morfologică. Specie originară din sudul Europei, nord-estul Asiei şi Japonia, cu aspect de
tufe 1,5-2 m, ramuri erecte, se exfoliază în fâşii. Frunzele sunt oblong-lanceolate până la lanceolate. Florile sunt
roz în panicule multiflore, erecte, pubescente, care înfloresc primăvara-vara.
Particularităţi biologice şi ecologice. Există câteva varietăţi dintre care foarte apreciate la noi sunt:
 Var. Nana - talie mică 30-50 cm, cu toate organele de proporţii reduse;
 Var. Grandiflora - cu flori mari de culoare roz deschis.
Spiraea x superba (Froeb.) Zab. (S. albiflora x S. corymbosa) (S. callosa var. superba Froeb.)
Arbust scund, cu lujeri erecţi, bruni, striaţi, cu frunze îngust eliptice până la oblongi, de 4-7 cm lungime,
scurt acuminate, simplu sau dublu serate, pe partea superioară mate; florile sunt roz deschis, adunate în corimbe
terminale solitare, apar vara-toamna.
Spiraea x vanhouttei (Briot.) Zabel - (S .cantoniensis x S. trilobata) - Cununiţa miresei
Arbust viguros, de cca 2 m înălţime, cu ramuri arcuite, puternice; frunzele sunt rombic-ovate, slab lobate
către vârf, pe faţă verde-închis, dorsal albăstrui, toamna devin roşii-ruginii iar florile sunt albe, mici, în corimbe
multiflore, laterale, care apar în mai-iunie.
Particularităţi biologice şi ecologice. Este specia cea mai răspândită în cultură, fiind apreciată pentru
abundenţa florilor mici, albe, pe toată lungimea ramurilor. S x vanhouttei are plasticitatea ecologică cea mai
mare. În general, speciile de Spiraea nu sunt pretenţioase faţă de sol, dar totuşi preferă solurile revene. Se
cultivă atât în plină lumină cât şi la umbră. Rezistă bine la poluarea atmosferică.
Înmulţirea. Puieţii de Spiraea se obţin doar prin metode vegetative, în practică fiind exclusă înmulţirea
generativă. Butăşirea este metoda de bază pentru înmulţirea spireelor şi se poate efectua iarna, cu butaşi
lemnificaţi sau vara (iulie-august) cu butaşi semilemnificaţi, înrădăcinaţi în sere reci. Butăşirea se recomandă în
special pentru speciile S. x arguta, Spiraea prunifolia şi Spiraea thunbergii.
Marcotajul pin muşuroire dă rezultate bune la majoritatea speciilor, dar cel mai indicat este pentru S.
bumalda şi S. arguta. Se poate efectua şi despărţirea tufei, cu randament mai scăzut, mai ales pentru S x
vanhouttei. Plantele mamă se divizează toamna sau primăvara devreme.
Folosire. Datorită marii varietăţi a genului Spiraea, aceşti arbuşti pot fi folosiţi izolaţi, sub formă de
boschete, de grupări sau pentru alcătuirea de garduri vii şi chiar în compoziţia stâncăriilor (speciile pitice).

3
 Genul SORBARIA A.Br.

Genul conţine cca. 10 specii originare din Asia, dintre care 7 se regăsesc şi la noi în cultură.
Cele mai frecvente specii de la noi sunt:
Sorbaria sorbifolia (L.) A.Br. (Spiraea sorbifolia L., S. pinnata Mnch.) - Sorbaria
Arbust de 2-3 m, cu ramurile la bază târâtoare, lujerii tineri păroşi, frunzele lungi de 12-30 cm, late de 6-
12 cm, compuse din 13-25 de foliole, aproape sesile, lanceolate sau ovat-lanceolate, dublu-serate, pe dos
păroase. Florile sunt albe, cu numeroase stamine lungi, în panicule terminale păroase, lungi de până la 30 cm,
apar în iunie-iulie. Fructul este format din 5 folicule libere.
Sorbaria arborea Schneid.
Arbust de maxim 6 m, cu frunze compuse din 13-17 foliole ovat-alungite până la lanceolate, pe dos stelat-
păroase, florile sunt dispuse în panicule care ajung la maxim 40 cm lungime, late, uşor pendente, apar vara
(iulie-august).
Sorbaria kirilowi Maxim. (Spiraea kirilowi Rgl.)
Arbust de 2-3 m, cu lujerii tineri glabri, frunze sunt compuse din 12-19 foliole ovat-alungite, serate,
aproape complet glabre, florile sunt în panicule cu lăţimea aproape egală cu înălţimea, apar vara (iunie-iulie).
Particularităţi biologice şi ecologice. Sorbariile este specii foarte rezistente la temperaturile scăzute şi
destul de rezistente la secetă. Uneori sunt afectate de îngheţurile târzii. Se adaptează bine atât la lumină cât şi la
umbră, suportând chiar solurile grele şi cele acide. Preferă tăieri anuale care să favorizeze înflorirea.
Înmulţirea se realizează cel mai frecvent prin despărţirea tufei şi prin butaşi de rădăcină, deoarece este o
specie slab drajonantă.
Folosire. Sorbariile se recomandă pentru parcuri şi grădini, în grupări, în alcătuirea masivelor dar şi
pentru garduri vii.

Genul PHYSOCARPUS (Camb.) Maxim.

Genul cuprinde 13 specii de arbuşti cu frunze lobate, flori hermafrodite în corimbe, foarte decorative prin
flori şi fructe. La noi se întâlnesc în cultură şi în colecţii aproximativ 9 specii, mai importante fiind speciile:
Physocarpus opulifolius (L.) Maxim. (Spiraea opulifolia L.)- Fizocarpus, Tavalgă
Arbust nord-american, viguros, înalt de peste 3 m, cu ramuri la început erecte, mai târziu patente sau
pendule. Scoarţa tulpinilor este roşiatică şi se exfoliază, lujeri glabri; frunzele sunt oval-rotunjite, cu 5 lobi
dublu-dinţaţi, cu vârful ascuţit, caduce de timpuriu; florile sunt albe sau roz-pal apoi albe, mici (cca 8 mm
diametru), dispuse în corimbe terminale; înfloreşte foarte abundent în iunie iar fructele sunt capsule mici,
roşcate, cu seminţe galbene, lucioase.
Această specie prezintă câteva varietăţi ornamentale:
o Var. Luteus - cu frunze neuniform panaşate cu galben;
o Var. Tomentellus - cu axa florală şi caliciul floral tomentoase;
Physocarpus amurensis Maxim. (Spiraea amurensis Maxim., Opulaster amurensis O.Ktze.)
Specie arbustivă, de maxim 3 m înălţime, cu lujeri glabri până la puţin cenuşiu-păroşi, cu frunze ovate,
subcordate până la trunchiate, de 5-10 cm lungime, lobate (3-5 lobi), cu lobii acuţi sau acuminaţi, dublu-seraţi,
pe faţă verzi, glabre, pe dos verzui-albicioase, păroase. Florile sunt albe, uşor rozii, mai mari ca la specia
precedentă, dispuse în corimbe laxe, care apar primăvara. Caracteristic are pedunculii florali, caliciul şi fructele
gri-alb-pâsloase.
Particularităţi biologice şi ecologice. Aceşti arbuşti cresc repede, lăstăresc bine, suportă tunderea,
rezistă la ger şi secetă, suportă bine semiumbra. Se comportă destul de bine în microclimatul urban.
Înmulţirea se realizează uşor prin butaşi lemnificaţi.
Folosirea acestor arbuşti este pentru grupări arbustive dar şi pentru garduri vii.

Genul RHODOTYPOS S. & Z.

4
 Genul cuprinde doar o specie:
Rhodotypos scandens (Thunb.) Mak. (R. kerrioides S. & Z, R. tetrapetala Mak.) – Rodotipos
Arbust originar din China şi Japonia, de maxim 2 m înălţime la noi, cu lujeri opuşi, verzi-maronii, la bază
solzoşi. Frunzele sunt de 4,5-8,5 cm lungime, ovate până la alungit-ovate, cu vârf ascuţit, dublu-serate, verzi-
deschis şi glabre; florile sunt albe, solitare, pe tipul 4, dispuse în vârful lujerilor, apar abundente primăvara-vara.
Fructele sunt drupe uscate, cu pericarp negru, lucios şi tare, stau reunite câte 4-5, înconjurate de sepale
persistente.
Particularităţi biologice şi ecologice. Este o specie subtermofilă, fără pretenţii, cu rezistenţă bună la
secetă.
Înmulţirea. Se poate face prin seminţe, fie imediat după recoltarea din august (când fructele au încă
culoarea verde), fie primăvara, după stratificarea seminţelor timp de o lună, la 25-30 ºC, urmată de 3 luni la 5ºC.
Se mai poate efectua şi butăşirea în verde, în intervalul iulie-august.
Folosire. Se recomandă pentru grupări şi în alcătuirea masivelor arbustive, mai ales pe terenurile mai
puţin umede.

Genul KERRIA DC.

Are doar o singură specie:

Kerria japonica (L.) DC. (Corchorus japonicus Thunb., Rubus japonicus L.) - Kerie, Teişor
Specie originară din Japonia, China, mult răspândită în grădinile noastre, este un semiarbust de 1,2-1,5 m
(rareori 3 m) ce formează tufe pluritulpinale; lăstarii sunt verzi intens.
Frunzele sunt alterne, oblong-ovate, lung-acuminate, dublu serate, par plisate datorită nervaţiunii
proeminente a limbului, pe faţă glabre, iar dorsal pubescente, de culoare verde-palid.
Florile sunt solitare, galbene, mari (au cca. 3 cm diametru), apar în aprilie-mai şi uneori chiar şi în
toamnă; fructele sunt achene, brune negricioase, monosperme.
Câteva varietăţi mai preţuite la noi sunt:
 Var. Pleniflora Witte - are florile foarte involte, galben-intens, cu lăstarii uşor arcuiţi şi talia de
maxim 2,5 m.
 Var. Picta Wym. - cu frunzele alb-marginate.
Particularităţi biologice şi ecologice. Specia creşte destul de repede, drajonează, rezistă destul de bine la
ger (doar în iernile aspre vârfurile lăstarilor degeră), preferă semiumbra deoarece soarele puternic provoacă
arsuri florilor. Se recomandă un sol suficient de fertil (pentru înflorire bogată) şi nu suportă solurile calcaroase
şi cele cu exces de umiditate.
Înmulţirea. Se înmulţesc prin butăşire în verde (vara, în răsadniţe), prin drajoni şi prin despărţirea tufei,
primăvara devreme.
Folosire. Se utilizează fie izolat, fie împreună cu alţi arbuşti sau pe lângă masive de arbori şi în lungul
gardurilor, la semiumbră.

Genul RUBUS L.
Este un gen răspândit pe tot globul, cu aproximativ 400 de specii de arbuşti şi semiarbuşti, agăţători sau
târâtori, rareori erecţi, de obicei cu spini sau peri tari.
Rubus caesius L.- Mur
Caracterizare morfologică. Arbust cu tulpini erecte sau târâtoare, cu ghimpi şi peri mici, frunze
trifoliate, ovate, subţiri, rugoase, dinţate pe margini dinţate, pe partea inferioară puţin păroase; florile sunt albe,
mari, în raceme scurte, apar de primăvara până toamna; fructele sunt polidrupe negre, comestibilă.
Rubus idaeus L. – Zmeur
Caracterizare morfologică. Arbust cu tulpini aproape erecte, talia maximă de 2 m, ramuri verzi
albăstrui, cu spini scurţi. Frunzele sunt cu 3-7 foliole, ovate, dentate, pe partea inferioară alb-tomentoase, pe cea
superioară glabre.

5
 Florile sunt albe, dispuse în raceme scurte, păroase; fructele sunt subglobuloase, roşii, uşor păroase, cu
miros plăcut.
Rubus odoratus L.
Caracterizare morfologică. Arbust de cca. 2,5 m înălţime, cu lujeri glabri, fără ghimpi, păroşi,
glanduloşi, cu frunze pentalobate, cu lobii triunghiulari, brusc acuminaţi, neregulat dublu-seraţi, flori mari (cca.
4 cm diametru), roz-roşiatice, mirositoare, dispuse în panicule multiflore scurte şi înfloreşte toată vara.
Rubus discolor Weihe et Ness
Caracterizare morfologică. Arbust de cca. 2 m înălţime, cu lujeri puternici, arcuiţi, cu ghimpi viguroşi,
scurţi, frunze mari, cu 5 foliole alungit-eliptice, dentate pe margini, pe partea superioară glabrescente şi pe
partea inferioară alb-tomentoase; florile sunt mici, la început palid-roz, în panicule frunzoase iar fructele au de
obicei două culori: roşu cele nemature şi negre cele mature.
Particularităţi biologice şi ecologice. Speciile de Rubus rezistă bine la ger, la secetă, dar este pretenţios
faţă de lumină. Rezistă bine la poluarea cu fum şi praf. Preferă soluri cu textură mijlocie, nisipo-argiloase,
potrivit de umede.
Înmulţirea. Se poate realiza cu uşurinţă prin butaşi, marcote şi uneori chiar prin seminţe.
Folosire. Se utilizează în parcuri şi grădini pentru consolidarea şi decorarea versanţilor (are sistem
radicular bine ancorat în sol şi care explorează o mare suprafaţă), precum şi pentru poieni, garduri vii ş.a.

Genul EXOCHORDA Lindl.

Gen originar din Asia Centrală până în Coreea, cuprinde 4 specii de arbuşti de 3-4 m înălţime. La noi se
întâlnesc speciile:

Exochorda racemosa (Lindl.) Rehd. (E. grandiflora Hook.) - Exocorda

Caracterizare morfologică. Arbust de maxim 4 m, cu scoarţă maronie, aspră, frunzele sunt eliptice sau
alungit-obovate, alterne, mucronate, întregi sau crenat-serate în jumătatea superioară, pe partea inferioară verzi-
gălbui, pe cea superioară verzi-deschis; florile sunt albe, pedunculate, mari (diametru de cca. 4 cm), grupate 6-
10 în raceme erecte, apar prin lunile aprilie-mai. Fructele sunt capsule cu 5 muchii care mai târziu se desfac în 5
folicule, fiecare cu câte 1-2 seminţe aripate.
Exochorda giraldii Hesee. (E. racemosa var. giraldii Rehd.)
Caracterizare morfologică. Specie arbustivă cu lujerii tineri de culoare roz sau brun-roşcată, frunze
alterne, lanceolat-eliptice, până la 8 cm lungime, cu marginea întreagă şi mucronate, cu peţiolii şi nervurile
roşii; florile sunt albe, până la 25 mm diametru, dispuse câte 8 în raceme erecte, la vârful ramurilor curbate în
jos şi apar primăvara.
Exochorda albertii Regel. (E. korolkowii Lavall.)
Caracterizare morfologică. Arbust erect de cca. 4 m înălţime,cu ramurile tinere subţiri, brune-purpuriu,
cu frunze ovat-alungite de cca. 6 cm lungime, însoţite de stipele, verzi deschis pe faţă şi gri-verzi pe dos; florile
sunt albe, dispuse cca. 8 în raceme erecte, lungi de cca. 8 cm; înflorirea are loc primăvara.
Particularităţi biologice şi ecologice. Sunt specii destul de rezistente la ger; necesită staţiuni aerate şi
însorite; nu suportă solurile prea calcaroase deoarece determină clorozarea plantelor; drajonează destul de slab.
Înmulţire. Se poate face prin seminţe, semănate primăvara, în răsadniţă sau în seră sau în iunie, în teren
deschis; se mai poate face butăşirea în verde, în luna mai, cu folosirea stimulatorilor de înrădăcinare.
Folosire. Este foarte apreciată pentru abundenţa şi efectul decorativ al florilor, motiv pentru care se poate
cultiva solitar sau în grupări, mai ales în locuri însorite şi pe soluri fertile şi permeabile.

Întocmit: Șef lucr. dr. SANDU Tatiana