Expresionismul muzical

Expresionismul (în franceză expression, „expresie") este un curent artistic ce apare în

Germania la începutul secolului XX, iniţial ca o reacţie la impresionism, având ca precursori
(la finele secolului XIX) pe pictorii Munch, Ensor, van Gogh; se manifestă - pentru început
în:

- artele plastice mai ales prin grupările Die Brucke (1905-1913) şi Der Blaue Reiter (1911-
1914); ideile expresioniste - sublinierea conflictelor, exacerbarea trăirilor, aspectele critice,
grotescul, caricaturalul, iraţionalul etc. - pătrund tot mai mult în mediul artistic din întreaga
Europă: O. Kokoscha, W. Kandinsky, E.L. Kirchner, G. Grosz, P. Klee, K. Kollwitz, G.
Rouault sau în America: D. Rivera, I.C. Orozoco, D.A. Siquerios sau E. Barlach;

- în literatură se aplică principii din aceeaşi zonă estetică în poezia lui G. Trakl, în franceză
Werfel, S. Heym sau în proza lui H. Mann, în franceză Kafka, A. Zweig;

- în muzică, expresionismul are ca sursă unele aspecte ale simfonismului lui G. Mahler sau ale
operelor lui R. Strauss, dar şi, anterior, în creaţia lui R. Wagner (de exemplu, Tristan şi
Isolda).

Expresionismul muzical se dezvoltă pe două direcţii:

- în creaţia lui A. Schonberg şi a noii şcoli vieneze (împreună cu A. Berg şi A. Webern);

- în lucrările lui Igor Stravinsky din perioada rusă, lucrări ce au influenţat, în anumite etape,
pe B. Bartok, S. Prokofiev sau pe românii F. Lazăr, M. Jora, Th. Rogalschi, M. Socor.

Din punct de vedere tehnic, expresionismul se manifestă prin exacerbarea cromatismului şi a

disonanţelor, fragmentarea dură a melodiei, salturi neobişnuite, declamaţie, serialism etc.; noi
procedee: apariţia Sprachgesang (vorbire cântată) şi Klangfarbenmelodie (melodia timbrelor,
a culorilor).

În artele plastice, expresionismul este un stil în care artistul reprezintă emoţiile subiective
provocate de lucruri sau evenimente şi nu realitatea obiectivă. Acest deziderat este realizat
prin distorsionarea şi exagerarea formelor şi cu ajutorul culorilor vii sau violente. Originile
sale pot fi identificate în lucrările lui Vincent van Gogh, Eduard Munch şi James Ensor.

În 1905, curentul a asimilat un grup de artişti germani, cunoscut sub numele die Brucke;
lucrările acestora au influenţat artişti precum Georges Rouault, Chaim Soutine, Max
Beckmann, Kathe Kollwitz şi Ernst Barlach. Sunt consideraţi expresionişti şi artiştii din
grupul der Blaue Reiter. După Primul Război Mondial, expresionismul a fost curentul
dominant în Germania. Expresioniştii marcanţi ai perioadei postbelice sunt George Grosz şi
Otto Dix. Valenţele emoţionale ale stilului au fost preluate şi de alte curente artistice din
secolul XX.