Johann Sebastian Bach

Părău Lavinia-Georgiana
Conservare-Restaurare, An II

Pornind de la istoria unei vieţi.

Copilăria (1685-1703)
Distinsul compozitor, vede lumina zilei în Martie 1685, la Eisenbach, în provincia
Turingia, Germania, fiind ultimul copil, al familiei Bach. Născut într-o familie de muzicieni,
acest lucru îşi va pune amprenta de-a lungul vieţii sale. Copilăria în mare parte o petrece în satul
său natal, unde primeşte primele lecţii de muzică de la tatăl său, colaborând totodată şi cu o rudă
din partea tatălui, astfel din fragedă copilărie intră în contact cu lumea muzicii.
După moartea părinţilor lui (1694), Bach se stabileşte la Ohrdruf, unde a început să cânte
la instrumente cu claviatură, punând astfel bazele unui proces îndelungat de acumulare de
cunoştinţe muzicale. Primele sale compoziţii pentru cor şi orgă sau alte lucrări precum se
presupune că datează din perioada în care se afla la Ohrdruf. Aici muzica ocupă un loc "de
onoare" (în comparaţie cu alte şcoli), în programă fiind prevăzute 5 ore de muzică pe săptămână,
muzică exclusiv religioasă.
Talentul său muzical şi vocea deosebită cu care se face remarcat, şi talentul său uriaş ce
reflectă afinitatea pentru muzică, îl ajută să obţină o bursă la Michaelisschule, din Lüneburg. În
acest context intră în contact cu muzica corală, perfecţionându-şi tehnica organistică sub
îndrumarea valorosului organist din Lüneburg, Georg Böhm.
Se familiarizează cu muzica instrumentală franceză, la curtea ducelui Georg Wilhelm de
Braunschweug, Lüeburg. Orizontul său se îmbogăţeşte şi cu muzica italiană, cu care intră în
contact, în scurta perioadă în care lucrează ca violonist la curtea lui Johann Ernst de Saxa-
Weimar. Doumentele vremii îl amintesc şi ca organist al acestei curţi princiare.

Weimar, Arnstadt şi Mühlhausen (1703-1717)

Fiind invitat să verifice calitatea noii orgi din Neukirche –Arnstadt, el impresionează
auditoriul, lucru pe care îl va face deseori atunci când va atinge clapele vreunei orgi sau
instrument cu claviatură. Ca urmare, el devine organist al acestei biserici.
Continuă să compuna muzică, influenţele si stilul compoziţiilor sale pentru orgă,
mergând pe linia şcolii nord –germane, şi pe cea componistică franceză. Lucrările scrise aici
confirmă forţa talentului său.
În 1705 călătoreşte la Lübeck pentru a-l asculta pe maestrul Dietrich Buxtehude,
rămânând aici, timp de 4 luni, impactul cu muzica contemporanului său fiind copleşitor. Spre
sfârşitul şederii lui La Arnstadt, el intră în conflict cu autorităţile care l-au anagajat, metoda lui
de a cânta la orgă, fiind considerată mult superioara posibilităţii de percepere a auditoriului.
Astfel el ajunge să cânte în Blasiuskirche, din Mühlhausen. O reuşită deosebită pe care o
va realiza în acest timp, este publicarea primei lucrari, cantata Gott ist mein König, BWV 71.
De acum înainte va lucra permanent ca profesor, implicându-se totodată in pregătirea şi
îndrumarea orchestrei oraşului. Însă şederea lui aici, va lua sfârşit în momentul în care el
consideră că acest oraş, îi îngrădeşte posibilităţile şi aspiraţiile.
Prinţul Leopold von Anhalt, îi propune lui Bach un post la curtea sa, post acceptat de cel
din urmă, unde a ajuns cu greu, datorită angajamentelor pe care le avea încă faţă de ducele Saxa-
Weimer. Ducele de Weimar îl închide timp de o lună, dându-i acestuia posibilitatea de a reflecta,
la alegerea pe care urma să o facă. În acest loc, privat de libertate, el va realiza cateva
mănunchiuri de preludii-corale pentru orgă, numite mai târziu Orgenbüchlein.
Cum am menţionat mai sus, odată reîntors, la curtea ducelui Saxa-Weimar, el va împlini
rolul de organist al curţii dar şi cel de membru al orchestrei de muzică de cameră. Aici compune
majoritatea lucrărilor sale pentru orgă, dar şi multe cantate.

Köthen (1717-1723)
Din perioada petrecută la Köthen datează multe lucrări de cameră, dar şi lucrări
orchestrale. Printre cele mai cunoscute din această perioadă se numără Sonatele şi partitele
pentru vioara solo, trio-sonate, Invenţiunile la 2 şi 3 voci, tocate pentru clavecin, Suitele engleze
şi Suitele franceze, apoi Suitele pentru orchestră, Concertele Brandenburgice, patru Uverturi,
fantezii şi concerte pentru diferite instrumente şi orchestră.
Odată cu căsătoria Prinţului Leopold, Bach va alege să plece la Leipzig. Plecarea lui în
mare parte este determinată de soţia prinţului care nu avea înclinaţii pentru muzică, lucru ce va
influenţa şi afinitatea lui Leopold pentru muzică.
Se încheie o perioadă liniştită din viaţa lui Bach, acesta hotărând să caute un nou
angajament, de data aceasta la Leipzig.

Leipzig (1723- 1750)

De la Köthen, Bach se îndreaptă spre Leipzig, unde la scurtă vreme îşi va prezenta una
dintre lucrările sale, la Nikolaikirche, lucrare apreciată de public.
În anul 1729, este onorat cu titlul de Kapellmeister, la Saxa-Weissenfels şi tot în acelaşi
an, este numit director muzical al Ansamblului "Collegium musicum" o asociaţie de studenţi şi
muzicieni profesionişti, care susţineau concerte publice.
Având în vedere prestigiul şi mărimea unui oraş, asemeni Leipzig-ului, Bach întreprindea
numeroase şi variate activităţi în domeniul muzical. Aici susţine mai multe concerte, colaborând
un ansamblu de interpreţii foarte valoroşi.
După o viaţă tumultuoasă, mai ales din punct de vedere muzical Johann Sebastian Bach,
se stinge din viaţă la vârsta de 66 de ani.
Capodopere şi muzică, univers inundat de Bach.
"Nicht Bach! Meer sollte er heisen..." - "Nu pîrîu! Ocean trebuia să se numească..."
(Beethoven)

În ceea ce priveşte aspectele particulare ale muzicii lui Bach, trebuie să menţionez câteva
din ele, care vor zugrăvi mai clar, unicitatea şi personalitatea universului muzical, creat de
acesta.
Muzica barocului are ca punct de sprijin, trăsături ale muzicii italiene şi franceze,
trăsături la care Bach adaugă şi contribuţia germană, realizând astfel o muzică de calitate, în care
influenţele diverse sunt impecabil armonizate, ea fiind prezentată la un nivel înalt. El realizează
un echilibru deplin între limbajul tonal si limbajul modal, aceste două lumi coexistând în
armonie deplină.
Creaţia bachiană, nu poate fi explicată altfel, decât sub forma, unui exemplu de sinteză
totală. Această sinteză e înfăptuită cu o putere unică, care contopeşte cele mai importante date
ale tradiţiei (sacre şi laice), la care adaugă ca o trăsătură unică, propriul lui stil.
El împleteşte muzica veche cu luminozitatea muzicii renascentiste, cu ritmuri libere,
polifonie luxuriantă, şi multe alte detalii care contribuie la limbajul muzical bachian. Această
sinteză, reflectă în cele din urmă viziunea lui Bach asupra lumii şi asupra credinţei, pe care le-a
exprimat prin glasul muzicii sale. Muzica lui e precepută ca având sensuri profunde, chiar
filozofice sau mistice, purtătoare de simboluri. În măreţia geniului său, a atins majoritatea
formelor şi genurilor muzicale ale timpului său.
Creaţiile vocal-orchestrale, sunt rezultatul unor îmbinări ale calităţilor şi profunzimii
vocilor, cu performanţele instrumentelor. Prin aceste creaţii, cantate, oratoriul, misele, patimile,
Bach pare că se prezintă pe sine. Şi acestă prezentare provine tocmai din particularităţile pe care
le oferă, creaţiilor sale pe care le prezintă în partituri emoţionale, profunde, de neînţeles pentru
unii din criticii lui.
Cantatele lui Bach, au apărut în bună masură ca urmare a îndatoririlor de serviciu, în
special faţă de biserică. Aceasta compoziţie făcea parte din viaţa religioasă a credincioşilor, fiind
o parte integrantă a liturghiei luterane, însă cantata putea avea şi caracter laic. Încă din perioda
petrecută la Mühlhausen, Bach este preocupat de acest gen pe care îl dezvoltă cât poate de mult,
contribuind la realizarea cantatelor, cu spiritul lui liber. Cantatele bachiene sunt diverse şi variate
ca formă.
Printre cele mai însemnate cantate ale lui Bach, se numără Ich hatte viel Bekümmernis, Komm
die süsse Todesstunde, Cantata vânătorească, Cantata Primăverii şi altele.
Oratoriile presupun o amplă şi strânsă colaborare a corului cu orchestra, lucru pe care
Bach îl realizează cu o desăvârşire, care vădeşte prin originalitatea şi amprenta bachiană. El
împleteşte elementele vocale, ale corului cu compoziţia orchestrei, armonizându-le.
Din categoria oratoriilor compuse de Bach, Oratoriul de Crăciun se pare că atinge auditoriul în
mod deosebit, această compoziţie rămânând una dintre cele mai exuberante realizări, în plan
muzical.
Patimile, o temă des abordată de compozitori, şi dezbătută de majoritatea dintre ei. Nu e o
noutate faptul că şi acest gen a putut fi îmbunătăţit prin contribuţiile valoroase ale distinsului
compozitor, Patimile rămânând repre ale spiritualităţii şi ale crezurilor sale. Din această
categorie se detaşează celebrele Johannes Passion şi Matthäus Passion.
Misa în si minor, o compoziţie religioasă, cu rădăcini vechi. În cazul lui Bach ea
ilustrează un mod particular de muncă al compozitorului. El îmbină elemente mai noi şi mai
vechi ale stilului, rezultatul fiind o lucrare incontestabilă cu personalitate proprie.
Lucrările orchestrale, cele mai cunoscute din această secţiune sunt suitele orchestrale şi
concertele instrumentale. În ceea ce priveşte concertele instrumentale, ne referim în mare parte la
concertele brandenburgice.
Muzica instrumentală, muzica pentru orgă, variaţiunile Goldberg, ofranda muzicală sau
Arta Fugii, sunt alte proiecte în care Bach s-a implicat intens.

Culmi şi muzică, inedit şi profund.

Nu am alocat spatiu deloc pentru a aminti amănunte din viaţa personală a lui Bach,
tocmai pentru că viaţa lui profesională e mult mai tumultoasă şi mai demna de luat în seama, în
măsura în care ea constituie un punct de reper şi totodată de dezvoltare în muzica barocului.
Analizând viaţa lui, mă opresc asupra punctului culminant din cariera sa, momentul care
a arătat deosebita lui capacitate de a aduce noul şi ineditul în orice compoziţie.
Surprindem momentul acesta, în principal, în perioada în care s-a aflat la Köthen şi
Weimar. Pornind de la posibilităţiile sale reale, el a început prin a imita maeştrii de seamă,
studiind piesele lor încă din tinereţe. Însă când compunea, punea mare pret pe independenţa pe
care creaţiilor, independenţă pe care o apăra cu îndârjire. Experienţa vieţii, studiul lucrărilor
marilor maeştrii, au dezvoltat în el capacitatea de a se adapta condiţiilor, folosind orice
împrejurare oricât de şubredă pentru a compune. Astfel sfidând orice împrejurare, şi folosind
orice oportunitate, prin spiritul practic şi hărnicie a creat compoziţii deosebite.
În perioada de la Weimar a avut la dispoziţie o orgă bună, care l-a ajutat ,mult în
procesul de creaţie, aici ajungând la cele mai înalte culmi în ceea ce priveşte munca organistică.
Este însă important de menţionat că această înflorire, a avut bazele puse, încă din munca depusă
în perioada în care se afla la Arnstadt şi Mühlhaus.
Capacitatea de interpretare, măiestria neîntrecută şi improvizaţiile sale la orga iau adus
faimă, fiind recunoscut ca un organist remarcabil. Însă mulţi erau impresionaţi de modul în care
cântă şi nu de ceea ce cântă, fapt pentru care nu mulţi înţelegeau muzica creată de el. Cu toate
acestea în perioada de la Weimar-Köthen, el ia un avânt uriaş, realizând compoziţii noi şi
remarcabile.
Weimar e locul unde Bach, realizeză numeroase şi variate lucrări pentru orgă, cele mai
multe dintre ele fiind fără îndoială cele mai remarcabile creaţii pentru orgă. Printre aceste lucrări
regăsim tocatele şi fanteziile, preludii şi fugi, precum şi celebra Passacaglia în do minor. Toate
aceste lucrări demonstrează maturitatea pe care a atins-o, expresivitatea artistică la care a ajuns şi
dezvoltarea independentă a creaţiilor sale.
Orga a jucat un rol mai mult decât important pentru compozitor, el apreciind calitatea
unui asemenea instrument. În general a căutat să lucreze cu orgi de calitate, acest instrument
fiind foarte răspândit în epoca sa, astfel încât avea posibilitatea la orgi de bună calitate. Totodată
prin intermediul orgii intra în contac direct cu publicul, orga fiind prezentă în biserici, diverse
lăcaşuri de cult, curţile imperiale, şi multe alte locuri publice. În mâinile lui orga parcă prindea
viaţă, şi muzica transmisă, era profundă plină de un dramatism interior. Cu ajutorul acestui
instrument, dar şi prin multă muncă asiduă, mulţi ani de creaţie neîntrerupţi, Bach a atins culmi,
atât în creaţie cât şi în interpretare.
O lucrare deosebită este Clavecinul bine temperat, de Bach, lucrare care a deschis o nouă
perioadă în ceea ce priveşte dezvoltarea istorică a muzicii pentru pian. Această problemă a
temperării, a fost soluţionată de către A. Werkmeister din Halberstadt, însă rezolvarea care
include întreg cercul de tonalităţi, aparţine exclusiv lui Bach, autorul lucrării Das
roohltemperierte Klavier. Această lucrare presupune rezolvarea problemei acordajului egal,
temperat, în care sunt folosite toate tonalităţile majore şi minore.
Această lucrare este deosebit de importantă şi pentru faptul că, datorită conţinutului ei,
este şi până în ziua de astăzi cartea de căpătâi a muzicanţilor serioşi, care doresc să se educe în
acest sens şi să se perfecţioneze.
Clavecinul bine temperat, cuprinde două părţi care conţin preludii şi fugi, car sunt poeme
lirice pentru pian. Aceste micii creaţii, însă cu un caracter deosebit de măiestru, au conţinuturi
profunde adânci, care exprimă forma desăvârşită a expresivităţii muzicale.
Ceea ce m-a impresionat adânc, în creaţiile sale, este noutatea nesfârşită pe care o adaugă
în fiecare lucrare. Munca şi sârginţa cu care înaintat, creeând tot mai mult şi mai perfect. E de
apreciat pasiunea cu care, prin orice nouă lucrare dorea să atingă culmea cea mai înaltă.
Improvizaţiile curajoase pe care le introducea în stiluri deja cunoscute epocii sale, dar cărora le
aducea un suflu nou, suflu care nu era lipsit de profunzime. Lucrările sale erau înglobări de
sentimente, trăiri interioare, credinţă şi multă pasiune, pe care o transpunea cu patimă în ceea ce
compunea.
Personalitatea puternică şi încăpăţânarea cu care improviza şi crea, ambiţia nesfârşită de a
se întrece pe sine însuşi cu fiecare nouă lucrare, rămâne un exemplu demn de luat în seamă, un
exemplu real de aspiraţii înalte pe care, le poţi atinge doar dorind şi încercând din toata inima
Asemeni afirmaţiei lui Beethoven: "Nicht Bach! Meer sollte er heisen..." - "Nu pîrîu!
Ocean trebuia să se numească..."
Ocean de creaţie şi inovaţie în istoria muzicii, piatră de aducere aminte a ceea ce înseamnă,
talent. Dar nu talent şi atât, talent dezvoltat prin forţe proprii, talent şlefuit şi adus la forma lui
cea mai desăvârşită.
Bibilografie
 Bălan George, Misterul Bach, Editura Florile Dalbe,
Bucureşti, 1997.

Hubov Gheorghi, Johann Sebastian Bach, Editura

Muzicală A Uniunii Compozitorilor Din Republica Populară
Română, 1960.

Rădulescu Antigona, Johann Sebastian Bach, Editura

Didactică şi Pedagogică, 2010.

Varga Ovidiu, Quo Vadis Musica? Bach un Orfeu

pământean, Editura muzicală, Bucureşti, 1985.
 Fig. 1- semnătura Bach

Fig. 2- Portet Johann Sebastian Bach

Fig. 3- Portret Johann Sebastian Bach