Caiet Cursant Brancardier CRR 2 PDF

CAIETUL CURSANTULUI
Brancardier
Cuprins
Cuvânt înainte ........................................................................................................................................... 4
Ocupația de brancardier............................................................................................................................. 5
Comunicarea ........................................................................................................................................... 15
Etica profesională .................................................................................................................................... 21
Dezvoltarea pe bază de obiective ............................................................................................................. 23
Materialele rulante .................................................................................................................................. 24
Anatomia topografică .............................................................................................................................. 35
Pozițiile pacientului.................................................................................................................................. 39
Mobilizarea pacientului............................................................................................................................ 47
Manevre mobilizare și transfer ................................................................................................................. 57
Manevre transportul pacientului .............................................................................................................. 71
Caietul cursantului – Brancardier
CUVÂNT ÎNAINTE
Caietul Cursantului pentru calificarea “Brancardier” este elaborat în cadrul proiectului

“PRO-SĂNĂTATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România
la programele de formare profesională continuă”, ce este cofinanţat din Fondul Social
European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013 şi este implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23
octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică,
CATALACTICA, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și
Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de
angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social,
contribuind la facilitarea /îmbunătățirea accesului și participării la programe de formare
profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din România: Nord –Est
(Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest
Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timiș); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare);
Centru (Alba, Brașov, Mureș); București-Ilfov (București – Sectorul 5, Ilfov).
Grupul țintă al proiectului este format din angajați necalificați (cu vârste între 18 și 64
de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, urmând a se
califica în cadrul unuia dintre cele 8 programe de formare profesională vizate, respectiv:
• nivel 1 de calificare - Îngrijitor copii, Baby sitter, Îngrijitor bătrâni la domiciliu,
Brancardier.
• nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar,
Operator introducere, validare și prelucrare date.
În speranţa că acest material constituie un instrument util în procesul de formare

profesională continuă, specific calificării menţionate, se aduc mulţumiri experţilor ce au
colaborat la elaborarea prezentului caiet (Monica Ţuţuianu, Daniela Buzatu, Andreea
Furtună şi Marius Mihalache), precum şi doamnei Victoria Mihăescu, Director Programe în
cadrul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, pentru contribuţia majoră la
finalizarea sa.
4
OCUPAȚIA DE BRANCARDIER
Brancardierul reprezintă persoana care se ocupă cu preluarea pacienţilor, răniţilor din diverse
locaţii pentru a-i transporta la locul unde pot primi asistenţă medicală calificată, asigurând şi
deplasarea pacienţilor în interiorul unităţilor sanitare, de la sau spre laboratoare de analize, săli de
operaţie, de tratament, etc. De asemenea, brancardierul se ocupă cu transportul decedaţilor (în
interiorul unităţii sanitare, de la salonul unde aceştia au decedat către secţia de prosectură a
spitalului sau până la autoutilitara care îi preia spre a fi transportați către serviciile de medicină
legală sau spre a fi preluați de aparținători).
Brancardierul îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare cum ar fi: servicii de ambulanţă,
instituţii de medicină legală, spitale.
Atribuţiile brancardierului la locul de muncă sunt:

• Pregăteşte materialul rulant (verifică starea materialului rulant; identifică eventualele
defecţiuni ale materialului rulant; reface starea de bună funcţionare a materialului rulant);
• Preia pacientul din diferite locaţii (pregăteşte pacientul pentru transport; ridică pacientul;
aşează pacientul pe materialul rulant);
• Asigură transportul pacientului (însoţeşte pacientul la investigaţii şi tratamente;
supraveghează echipamentele medicale în timpul transportului; transportă pacienţii decedaţi
la morga spitalului);
• Menţine igiena în timpul activităţii (întreţine igiena la locul de muncă; asigură starea de
curăţenie a materialului rulant);
• Asigură integritatea şi siguranţa pacientului (identifică situaţiile de risc; previne situaţiile ce
pot afecta siguranţa pacientului; participă la acordarea primului ajutor).
5
Lista unităţilor de competenţă
Unităţi de competenţă cheie

Unitatea 1 : Comunicare în limba oficială
Unitatea 2 : Competenţe de a învăţa
Unităţile de competenţă generale

Unitatea 1 : Planificarea activităţilor
Unitatea 2 : Menţinerea igienei în timpul activităţii
Unitatea 3 : Asigurarea integrităţii şi siguranţei pacientului
Unităţile de competenţă specifice:

Unitatea 1 : Pregătirea materialului rulant
Unitatea 2 : Preluarea pacientului din diferite locaţii
Unitatea 3 : Asigurarea transportului pacienţilor
6
Unitatea generală nr. 1
Planificarea activităţilor
Unitatea cuprinde cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a-şi planifica corect şi la timp
activităţile zilnice în funcţie de programul secţiei şi de solicitările neprevăzute.
Elemente de competenţă Criteriile de realizare din punctul de vedere al

deprinderilor practice necesare
1. Identifică activităţile zilnice 1.1 Activităţile zilnice sunt stabilite în funcţie de

programul secţiei şi de solicitările neprevăzute.
1.2 Activităţile zilnice sunt identificate aplicând
cunoştinţele profesionale însuşite în timpul
instructajului la locul de muncă.
2. Identifică priorităţile în derularea 2.1 Activităţile zilnice sunt ordonate corect şi în
activităţilor timp.
2.2 Activităţile zilnice sunt stabilite respectând
priorităţile indicate de superiorii ierarhici.
3. Asigură echipamentul necesar 3.1 Echipamentul este pregătit corespunzător, în
desfăşurării activităţilor funcţie de caz, şi la timp.
Criteriile de realizare din punctul de Criteriile de realizare din punctul de vedere al

vedere al cunoştinţelor necesare atitudinilor necesare
Persoana supusă evaluării demonstrează Activităţile zilnice sunt stabilite :

că ştie şi aplică cunoştinţele dobândite în • cu responsabilitate
cadrul instructajelor de la locul de muncă, • cu atenţie
conformându-se programului secţiei.
Gama de variabile :
Planificarea activităţilor se face în funcţie de:
Dispoziţiile primite de la superiorii ierarhici :asistenta de salon, asistenta şefă, medic, medic-
şef etc.
Echipamente de lucru : brancarda, scaun cu rotile, pat mobil
7
Menţinerea igienei în timpul activităţii

Unitatea cuprinde cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii
igienico-sanitare optime pe toată durata programului de lucru.
1. Întreţine igiena la locul de muncă 1.1 Utilizează echipamentul de protecţie şi

substanţele dezinfectante conform regulilor însuşite
la instructajele periodice.
2. Păstrează igiena personală 2.1 Igiena personală este menţinută pe toată durata
programului de lucru, pentru asigurarea stării de
sănătate atât personale cât şi a tuturor celor cu care
intră în contact.
3. Asigură starea de curăţenie a 3.1 Materialul rulant este curăţat şi igienizat cu

materialului rulant promptitudine, periodic, sau ori de câte ori este
nevoie.
3.2 Menţine starea de curăţenie a materialului rulant,
folosind substanţe adecvate.

Persoana supusă evaluării demonstrează Respectarea normelor igienico-sanitare se realizează :

următoarele: - cu rigurozitate
- cunoaşte normele igienico-sanitare - permanent
- utilizează şi întreţine corect echipamentul - cu responsabilitate
de protecţie - cu conştiinciozitate
- este capabilă să utilizeze adecvat
echipamentul de curăţare şi dezinfecţie
Gama de variabile :
Respectarea normelor igienico-sanitare se face în funcţie de: regulamentul de ordine interioară,
norme interne, instructaje periodice, control medical periodic.
Substanţele adecvate curăţeniei : dezinfectante, detergenţi.
Materialul rulant : cărucior, brancard.
8
Asigurarea integrităţii şi siguranţei pacientului

Unitatea cuprinde cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a identifica şi raporta situaţiile de
risc, pentru a preveni apariţia acestora şi pentru a participa la acordarea primului ajutor.

1. Identifică situaţiile de risc 1.1 Situaţiile potenţiale de risc sunt

identificate şi evaluate
1.2 Identificarea situaţiilor de risc la adresa integrităţii
fizice sau emoţionale a pacienţilor se realizează în
permanenţă.
2. Raportează situaţiile potenţial 2.1 Raportarea este realizată prompt, pentru a
periculoase preîntâmpina evenimentele neplăcute.
2.2 Situaţiile de risc sunt raportate cu profesionalism
persoanelor abilitate.
3. Previne situaţiile ce pot afecta 3.1 Mediul de desfăşurare a activităţii este
siguranţa pacientului supravegheat în permanenţă.
3.2 Echipamentul de rulare este reglat în aşa fel incât
să asigure transportul pacientului în deplină
siguranţă.
3.3 Poziţionarea pacientului pe brancard se face
asigurându-se echilibrul şi stabilitatea pe timpul
deplasării.
4. Participă la acordarea primului ajutor 4.1 Alertează membrii calificaţi ai echipei pentru a
acorda primul ajutor.
4.2 Acordă tot sprijinul celor implicaţi direct în
intervenţie.
4.3 În situaţii extreme intervine personal acordând
primul ajutor.

Persoana supusă evaluării demonstrează Anunţarea situaţiilor cu risc se face cu promptitudine.

că ştie şi înţelege: Respectarea procedurilor de prevenire a situaţiilor de
- Normele de securitate şi sănătate în risc se realizează cu rigurozitate.
muncă; Intervenţia în situaţii de urgenţă se face cu precizie.
- Folosirea echipamentelor pentru
9
situaţiile de urgenţă;
- Procedurile de comunicare în echipă a
situaţiilor de urgenţă;
Persoana evaluată demonstrează:
- Capacitatea de a sesiza corect şi la timp
riscul ;
- Capacitatea de a interveni prompt la
nevoie;
Capacitatea de a învăţa şi executa
manevre elementare de prim ajutor;
Gama de variabile :
Identificarea, raportarea, prevenirea şi înlăturarea situaţiilor de risc se face în funcţie de cunoştinţele
însuşite la instructajele periodice, respectând NSSM şi reglementările interne.
10
Unitatea specifică nr. 1
Pregătirea materialului rulant

Unitatea cuprinde cunoştintele şi deprinderile necesare pentru a pregăti materialul rulant necesar
transportului pacientului în condiţii optime şi de siguranţă, menţinând în permanenţă materialul
rulant în stare bună de funcţionare.
1. Verifică starea materialului rulant 1.1 Materialul rulant este verificat cu
îndemânare.
1.2 Verificarea stării materialului rulant se face
cu aplicarea cunoştintelor tehnice minime
privind buna funcţionare şi exploatare a
materialului rulant.
2. Identifică eventuale defecţiuni ale 2.1 Defecţiunile materialului rulant sunt
materialului rulant identificate la timp.
2.2 Identificarea defecţiunilor materialului rulant
se face conform cu instrucţiunile specifice de lucru
şi a cărţii tehnice.
3. Reface starea de bună funcţionare a 3.1 Repararea materialului rulant se face pe loc, în
materialului rulant timp util.
Criteriile de realizare din Criteriile de realizare din punctul de vedere al
punctul de vedere al cunoştintelor necesare atitudinilor necesare
-Materialul rula
Persoana supusă evaluării demonstrează că Materialul rulant este verificat cu responsabilitat
ştie şi înţelege: responsabilitate şi atentie. -Defecţiunile m
- Noţiuni tehnice minime privind Defecţiunile materialului rulant sunt identificate cu
exploatarea şi funcţionarea materialului identificate cu simţ de răspundere. -Repararea ma
rulant Repararea materialului rulant se face cu atenţie atenţie şi price
- Instrucţiuni specifice de lucru şi pricepere.
- Informaţiile de bază din cartea tehnică
Gama de variabile :
Material rulant : brancard, scaun cu rotile, pat mobil.
Scule şi dispozitive : chei fixe, patent, şurubelniţă, ciocan, pompa de aer etc.
11
Preluarea pacientului din diferite locaţii

Unitatea cuprinde cunoştintele şi deprinderile necesare pentru a putea prelua, ridica şi aşeza
corespunzător pacientul pe materialul rulant, în funcţie de diagnostic.

1. Pregăteşte pacientul pentru transport 1.1 Pregătirea pacientului se realizează asigurându-

se o preluare corespunzătoare.
1.2 Pacientul este pregatit astfel încât se respectă
instrucţiunile specifice, în funcţie de diagnostic.
2.1 Pacientul este preluat cu grijă, fără a-i accentua
suferinţa.
2.3 Pacientul este ridicat într-o poziţie corectă.
2. Ridică pacientul 2.1 Pacientul este preluat cu grijă, fără a-i accentua
suferinţa.
2.3 Pacientul este ridicat într-o poziţie corectă.
3. Aşează pacientul pe materialul rulant 3.1 Aşezarea pacientului pe materialul rulant se

realizează cu dexteritate.
3.2 Pacientul este aşezat într-o poziţie corectă, în
funcţie de localizarea afecţiunii.
vedere al cunoştintelor necesare atitudinilor necesare
Persoana supusă evaluării demonstrează Pregătirea pacientului pentru transport se execută la

că ştie şi înţelege: timp, cu responsabilitate.
- Instrucţiunile specifice în funcţie de Pacientul este luat cu blândeţe.
diagnostic. Pacientul este aşezat cu înţelegere
- Ştie poziţiile corecte în care poate fi pentru suferinţa sa.
ridicat şi aşezat pacientul în funcţie de
localizarea afecţiunii.
Gama de variabile :
Diferite locaţii: unitatea de primiri urgenţe , salon, laboratoare de analize, sala de tratament.
Instructaje la locul de muncă : instrucţiuni specifice privind manipularea pacienţilor în funcţie de
diagnostic.
Ridicarea pacientului : de pe pat sau de pe masa de consultaţie.
Material rulant : brancard, scaune cu rotile, pat mobil.
12
Asigurarea transportului pacienţilor

Unitatea cuprinde cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a asigura transportul pacienţilor, în
condiţii de siguranţă, supraveghind corespunzător echipamentele medicale.

1. Însoţeşte pacientul la investigaţii şi 1.1 Pe tot timpul transportului pacienţii sunt în

tratamente siguranţă.
Însoţeşte pacienţii aplicând cunoştinţele
însuşite în urma instructajelor.
2. Supraveghează echipamentele 2.1 Aparatura medicală este menţinută în stare
medicale în timpul transportului bună de funcţionare pe tot timpul transportului
pacientului.
3. Transportul pacienţilor decedaţi la 3.1 Pacienţii decedaţi sunt transportaţi astfel încât
morga spitalului să nu afecteze buna desfăşurare a activităţii în
spital.
3.2 Transportul se efectuează respectând
instructajele specifice.

Persoana supusă evaluării demonstrează Însoţirea pacienţilor la investigaţii şi tratamente se

că ştie şi înţelege: face cu atenţie şi responsabilitate, în timp util.
Instrucţiuni specifice dezbătute în timpul Aparatura medicală care însoţeşte pacientul este
instructajelor periodice. supravegheată cu grijă.
Pacienţii decedaţi sunt transportaţi operativ
conform dispoziţiilor.
Gama de variabile :
Pacienţi: în viaţă sau decedaţi
Investigaţiile şi tratamentele sunt efectuate în diverse laboratoare, săli de tratamente
Aparatura medicală : perfuzor, EKG portabil, diverse echipamente de imobilizare.
Locaţii specifice : laborator de investigaţii, radiologie, secţii de specialitate.
13
Un brancardier trebuie:
SĂ ŞTIE DESPRE:
• • •
• • •
• • •
• • •
• • •
• • •
SĂ ŞTIE SĂ FACĂ
• • •
• • •
• • •
• • •
• • •
• • •
SĂ FIE
• • •
• • •
• • •
• • •
• • •
14
Ascultătorul Frecvent Ocazional Rar Niciodată
Păstrează contactul vizual cu

interlocutorul
Îşi arată interesul prin poziţia

corpului
Dă răspunsuri non-verbale
adecvate
Tonul vocii este adecvat
Este calm şi arată răbdare
Reflectă verbal mesajul de bază al

vorbitorului
Reformulează unele din ideile

vorbitorului
Pune întrebări relevante
15
STRATEGII DE REACŢIE LA CONFLICT
Proverbele de mai jos pot fi considerate descrieri ale unor strategii de reacţie la conflict. Citiţi-le pe
fiecare cu atenţie şi apoi indicaţi cât de tipic este fiecare pentru acţiunile dvs. când vă confruntaţi cu
un conflict folosind următorul sistem de notare:
5 = foarte tipic 4 = frecvent 3 = uneori 2 = rareori 1 = niciodată
1. Este mai uşor să te abţii decât să te retragi dintr-o ceartă.

2. Dacă nu poţi face pe cineva să gândească ca tine, fă-l să facă ceea ce gândeşti.
3. Cu vorbe frumoase se cuceresc inimile.
4. O mână spală pe alta.
5. Hai să ne gândim împreună.
6. Când doi se ceartă, cine tace primul e cel mai deştept.
7. „Poate” este mai puternic decât „bine”.
8. Vorba dulce mult aduce.
9. Mai bine jumătate decât nimic.
10. Adevărul stă în cunoştinţe, nu în părerea majorităţii.
11. Cine fuge din luptă va mai lupta o dată.
12. Bătălia este câştigată când duşmanii sunt puşi pe fugă.
13. Omoară-ţi duşmanii cu bunătatea ta.
14. Un schimb drept nu produce nici o ceartă.
15. Nimeni nu are ultimul răspuns, dar fiecare are ceva de adăugat.
16. Stai departe de cei care nu sunt de acord cu tine.
17. Bătăliile sunt câştigate de cei care cred în victorie.
18. Vorbele bune valorează mult şi nu costă nimic.
19. Îţi dau jumătate din prăjitura mea dacă îmi dai jumătate din a ta.
20. Numai cel care renunţă la a şti deja adevărul poate afla adevărurile celorlalţi.
21. Evită persoanele certăreţe pentru că îţi vor face viaţa iad.
22. Cine nu pleacă îi face pe alţii să plece.
23. Vorbele bune asigură armonia.
24. Cadourile apropie prietenii.
16
25. Adu conflictele la suprafaţă şi tratează-le direct; numai aşa se pot descoperi soluţiile
cele mai bune.
26. Cel mai bun mod de a trata conflictele este a le evita.
27. Bate cu pumnul în masă dacă vrei să obţii ceva.
28. Blândeţea triumfă asupra mâniei.
29. O parte din ceea ce vrei e mai bine decât nimic.
30. Sinceritatea, onestitatea şi încrederea mişcă şi munţii.
31. Nimic nu merită să lupţi pentru a-l obţine.
32. Există două feluri de oameni: învingători şi învinşi.
33. Când cineva te loveşte cu o piatră, loveşte-l cu un fulg.
34. Când fiecare cedează jumătate se poate ajunge la înţelegere.
35. Săpând mereu descoperi adevărul.
Calculul punctajului
Evitare Forţare Aplanare Compromis Colaborare

1 2 3 4 5
6 7 8 9 10
11 12 13 14 15
16 17 18 19 20
21 22 23 24 25
26 27 28 29 30
31 32 33 34 35
TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL
Cu cât este mai mare totalul pentru fiecare strategie, cu atât mai frecvent o folosiţi. Cu cât totalul
este mai mic, cu atât mai puţin folosiţi strategia respectivă.
17
18
STRATEGII DE REACŢIE LA CONFLICT
1. BROASCA ŢESTOASĂ (EVITARE)

Broasca ţestoasă se retrage în carapacea ei pentru a evita conflictul. Ea renunţă la scopurile şi
relaţiile ei personale. Stă departe de zonele de conflict şi evită persoanele ce creează conflicte sau cu
care este în conflict. Broasca ţestoasă crede că nu există speranţă în a încerca să rezolvi un conflict.
Se simte neajutorată. Crede că e mai uşor să te retragi (fizic şi psihologic) dintr-un conflict decât să îl
înfrunţi.
2. RECHINUL (FORŢARE)
Rechinul încearcă să îşi domine adversarii prin a îi face să accepte soluţia lor într-un conflict.
Scopurile lor personale sunt foarte importante pentru ei, în timp ce relaţiile interpersonale sunt de o
importanţă minimă. Caută să-şi atingă scopurile cu orice preţ. Nu-l interesează nevoile celorlalţi. Nu-l
interesează dacă ceilalţi îl plac sau îl acceptă. Rechinul presupune că un conflict se rezolvă când o
persoană câştigă şi alta pierde. El vrea să fie câştigătorul. A câştiga îi dă rechinului un sentiment de
mândrie şi de realizare personală. A pierde îi dă un sentiment de slăbiciune, neadaptare şi ratare.
Încearcă să câştige prin atac, copleşire şi intimidare.
3. URSULEŢUL (APLANARE)
Pentru ursuleţ relaţiile interpersonale sunt foarte importante, în timp ce propriile scopuri au o
importanţă mică. Ursuleţul doreşte să fie plăcut şi acceptat de ceilalţi. El crede că conflictele ar
trebui evitate în favoarea armoniei şi mai crede, de asemenea, că oamenii nu pot discuta în
contradictoriu fără a strica relaţiile dintre ei. Se teme că dacă conflictul va continua, cineva va avea
de suferit şi asta va compromite relaţia cu acea persoană. Este în stare să renunţe la scopurile
personale pentru a păstra o relaţie cu cineva. Ursuleţul spune: „Renunţ la scopurile/interesele mele
şi te las să obţii ce doreşti din dorinţa de a mă face plăcut ţie”. Ursuleţul încearcă să aplaneze
conflictul din teama de a nu periclita relaţia cu cineva.
19
4. VULPEA (COMPROMIS)
Vulpea este interesată în aceeaşi măsură de scopurile personale cât şi de relaţiile cu ceilalţi. Vulpea
tinde să facă compromisuri; renunţă parţial la scopurile ei convingând cealaltă tabără să facă la fel.
Într-o situaţie conflictuală, soluţia vulpii va fi că fiecare parte implicată să câştige ceva – soluţia de
mijloc între două extreme. Este capabilă să renunţe parţial la scopurile şi relaţiile ei pentru a ajunge
la o înţelegere.
5. BUFNIŢA (COLABORARE)
Bufniţa preţuieşte extrem de mult atât scopurile personale cât şi relaţiile interpersonale. Ea vede
conflictele ca probleme ce trebuie rezolvate şi caută soluţii care să satisfacă atât interesele
personale, cât şi cele ale taberei adverse. Bufniţa vede conflictul ca o metodă de îmbunătăţire a
relaţiilor prin reducerea tensiunii dintre două persoane. Încearcă să pornească o discuţie ce identifică
conflictul ca problemă. Prin căutarea soluţiilor care să satisfacă ambele părţi, bufniţa menţine
relaţiile. Bufniţa nu este mulţumită până când nu se găseşte o soluţie care să satisfacă ambele părţi.
Şi ea nu este mulţumită până când tensiunile şi sentimentele negative nu au fost pe deplin rezolvate.
20
Aspecte ale eticii profesionale în meseria de brancardier
Etica medicală reprezintă un ansamblu de reguli de conduită a profesioniştilor din domeniul

sănătăţii faţă de pacienţii lor. Etica medicală este strâns legată de deontologie, morală şi de ştiinţă.
Drepturile pacientului:
1. Orice persoană are dreptul de a fi respectată ca fiinţă umană.

ceea ce înseamnă că brancardierul trebuie să
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
2. Orice pesoană are dreptul la autodeterminare.

...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
3. Oricine are dreptul la integritate fizică şi mentală şi la securitatea persoanei sale.

...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
4. Oricine are dreptul să solicite respectarea intimităţii sale.

...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
5. Oricine are dreptul la respectarea valorii sale morale şi culturale precum şi a convingerilor
sale filozofice.
...................................................................................................................................
21
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
6. Oricine are dreptul la o protecţie corespunzătoare a sănătăţii asigurată prin măsuri

preventive şi curative care urmăresc atingerea nivelului personal optim de sănătate.
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
...................................................................................................................................
Modalitatea umană şi personală de abordarea a pacientului de către brancardier reprezintă o
regulă de bază a profesiei.
O serie de noţiuni de etică medicală precum: confidenţialitatea, obligaţia de a spune adevărul

pacientului (în ceea ce privește manevrele de mobilizare și transportul) sau obţinerea
consimţământului în urma oferirii de informaţii pacientului, sunt justificate numai în vederea
obţinerii stării sale de bine.
Brancardierul trebuie
• să îmbine comportamentul profesional cu omenia, comportamentul fiind modelat în
funcţie de nevoile individului;
• să aibă o atitudine egală, obiectivă şi dreaptă faţă de toţi bolnavii;
• să inspire calm, vigoare şi omenie;
• să inspire încredere din toate punctele de vedere;
• să aibă spirit de echipă;
• să ţină cont şi de alte păreri;
• să lase interesele personale în urma celor generale.
Brancardierul nu va oferi pacientului documentele medicale (rezultatul analizelor, investigațiilor
imagistice sau de altă natură). Aceste vor fi oferite doar medicului specialist care se ocupă de caz.
Brancardierul nu are dreptul să dea informaţii privind starea bolnavului (păstrarea secretului
profesional), acestea pot fi totuşi furnizate dacă legea o cere în mod expres.
Acesta trebuie să arate respect pentru cultura şi tradiţia pacientului şi familiei acestuia (diverse
obiceiuri specifice legate de percepte/tradiții culturale sau religioase)
22
Perfecţionarea profesională – dezvoltarea pe bază de obiective
S M A R T
Pentru a determina dacă obiectivele dumneavoastră sunt bine formulate, răspundeţi la următoarele
întrebări:
Sunt Specifice - se referă la un aspect concret al vieţii profesionale sau personale?
Sunt Măsurabile– cum veţi măsura dacă v-aţi atins obiectivul?; cum veţi şti că aţi ajuns acolo unde
v-aţi propus? Formulaţi în cifre atingerea obiectivului.
Sunt Realiste, posibil de atins – ţinând cont de punctul de plecare, este realist să ajungeţi acolo unde
doriţi, în intervalul de timp stabilit?
Sunt Relevante – cât de important este să ating acest obiectiv?; ce voi obţine dacă voi face acest
efort şi îmi voi atinge obiectivul?
Sunt clar delimitate în Timp – care este intervalul de timp în care vă propuneţi să atingeţi obiectivul?
Gândiţi-vă la dumneavoastră ca la o bandă elastică: dacă întindeţi prea mult de ea, se va rupe, dacă
nu veţi pune suficientă presiune pe ea, nu se va întâmpla nimic, cu alte cuvinte nu veţi fi suficient de
motivaţi să faceţi efortul necesar schimbării.
23
Materialele rulante
Targa – utilizată în spitale este alcătuită din două bare paralele, prevăzute la extremităţi cu câte
un mâner. Legătura dintre bare este asigurată prin două cârlige de îmbucare din material, care pot fi
strânse printr-o încheietură atunci când targa nu se utilizează, între cele două bare de lemn şi cele
două cârlige de metal este întinsă o pânză pe care se va culca bolnavul. La unul din capetele tărgii,
pânza este ridicată de un suport metalic, pentru capul bolnavului. Targa este prevăzută cu patru
picioare metalice. Ea se ţine strânsă şi se desface numai în momentul utilizării. O dată cu desfacerea
ei, căpătâiul se ridică automat.
Ambulanțele şi avioanele sanitare au tărgi confecţionate din material plastic rigid și din tuburi de
metal care se culisează pe roţi în şinele din vehicul.
Mai există:
• tărgi pliabile (utilizate în special ca tărgi în ambulanţe);
• targa tip lopată (este un tip nou de targă ce se foloseşte în cazul răniţilor grav, cu fracturi
diverse; se poate desface şi închide în jurul pacientului, ridicarea pacientului făcându-se fără
a fi nevoie ca acesta să fie mişcat sau mutat);
24
• targa mobilă /cărucior (targa rigidă –prevăzută sau nu cu roți– poate fi aşezată pe un cadru
metalic cu picioare şi întărituri laterale, mobilitatea este asigurată de patru roţi, două faţă
două spate, prevăzute cu sisteme de frânare);
• targa tip scaun (este utilizată la transportul pacienţilor în clădiri cu multe trepte şi spaţii
înguste, partea din spate a tărgii fiind prevăzută cu două mânere iar partea din faţă jos are
de asemenea două mânere care pot fi sau nu extensibile pentru a uşura coborârea/urcarea
scărilor;
25
• saltea-targă vacuum cu chingi pentru imobilizare (se adaptează perfect la forma corpului);
este destinată imobilizării pacientului în vederea transportului de la locul accidentului
pentru acordarea primului ajutor.
Targa improvizată
Două persoane vor improviza targa dintr-o pătură şi două beţe drepte şi suficient de lungi.
Targa va fi testată în ceea ce priveşte rezistenţa, de către o persoană care se va aşeza pe targa
improvizată, ridicată apoi de alte două persoane. Se înveleşte victima într-o altă pătură, se ridică şi se
transportă.
26
Bordul – este confecţionat din lemn masiv, pe părţile laterale este prevăzut cu mânere pentru
transport şi locaşuri pentru fixarea centurilor. În partea superioară, unde se aşează capul pacientului,
este prevăzut cu un canal metalic, pe care pot fi ataşate fixatoarele de cap.
În timp, bordul de lemn a fost înlocuit de cel confecţionat din material mai uşor, cum ar fi fibrele
de carbon.
Bordul este folosit pentru a transporta pacienţii care au suferit un traumatism, în special dacă au
suferit un traumatism la nivelul capului sau coloanei. Acesta este foarte util şi pentru a deplasa
pacienţii în spaţii înguste sau la cei care trebuie ridicaţi. Bordul este foarte des folosit pentru a ridica
pacienţii și pentru a efectua transferul pe paturile unităților de primire urgențe, deoarece este mult
mai uşor pentru salvatori. Pacienţii la care se foloseşte bordul trebuie asiguraţi cu centuri, iar dacă
pacientul a suferit traumatism la nivelul capului sau gâtului, capul va fi imobilizat.
27
Vesta extractoare, splintul de coloană – instrumentul cel mai potrivit pentru extragerea
pacientului de la locul unui accident şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă, pentru
cei care sunt găsiţi în poziţie şezândă şi care au suferit un traumatism.
• Vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este construită din vinil dur pe exterior
şi este prevăzută cu centuri de imobilizare;
• Poate fi folosită şi la paciente gravide sau la copii;
• Realizează imobilizarea şi în cazul fracturilor de şold sau a celor pelviene;
• Permite aplicarea monitoarelor, defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea pantalonilor
antişoc.
28
Scaunul rulant (sau fotoliul rulant)– reprezintă un mijloc principal de deplasare pentru un pacient
cu disfuncţie motorie permanentă sau progresivă (paralizii infantile, traumatisme vertebro-medulare
sau cranio-cerebrale, scleroză multiplă, distrofii musculare), respectiv un mijloc de deplasare
temporar pentru pacienţi cu probleme ortopedice sau deficienţe motorii reversibile.
Acesta trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

• să confere siguranţă, în ceea ce priveşte stabilitatea statică şi dinamică, prin dispozitivele
de blocare a roţilor (frâne);
• să fie confortabil;
• să asigure un sprijin adecvat al braţelor, picioarelor, bazinului şi coloanei vertebrale.
Tapiseria trebuie să fie confecţionată din materiale moi în zonele de contact cu tegumentele, din
materiale non-alergene şi care să nu se supraîncălzească.
Scaunul rulant trebuie să permită realizarea cu uşurinţă a transferurilor: suporturile de braţe şi
picioare să fie rabatabile, să se poată folosi o scândură de alunecare sau mecanisme de ridicare.
Părţile componente de bază ale scaunului rulant:

• cadru fix sau pliabil;
• sistemul de propulsie (ansamblul roţilor);
• scaunul (sistemul de aşezare);
• sistemul pentru cap şi gât (sistem de poziţionare – tetiere);
• suportul pentru trunchi;
29
• sistemul pentru membrele superioare şi sistemul de poziţionare;

• suportul pentru membrele inferioare şi sistemul de poziţionare;
• componentele de siguranţă: frână pentru roţi, diferite chingi pentru stabilizarea trunchiului şi
membrelor inferioare;
• componente detaşabile: perne din burete pentru şezut, suport pentru membrele amputate
etc.
Trusa de scule pentru întreținerea scaunului rulant

Acestea pot varia în funcție de model și producător, dar în general sunt:
- 2 chei pentru piuliţe de 10 mm;
- 2 chei pentru piuliţe de 13 mm;
- Cheie tubulară;
- Cleşte, patent;
- Cheie inbus 6 mm;
- Cheie reglabilă.
Întreţinerea scaunului rulant
1. Curăţaţi scaunul rulant şi perna:

• Folosiţi apă caldă cu puţin săpun;
• Clătiţi şi uscaţi;
• Trataţi cu atenţie părţile mobile şi zonele unde materialul textil atinge cadrul;
• Îndepărtaţi husa pernei şi spălaţi separat;
• Întotdeauna uscaţi perna la umbră, nu sub acţiunea directă a razelor de soare.
2. Lubrifiaţi părţile mobile

• Prima etapă o constituie spălarea şi uscarea scaunului rulant;
• Folosiţi ulei pentru lubrifiere, de exemplu ulei de rulment;
• Aplicaţi pe toate părţile mobile.
30
3. Umflarea roţilor (pneumatice)

• Apăsaţi anvelopa cu degetul mare, pentru a verifica presiunea. Roata trebuie să se
depresurizeze foarte uşor (circa 5 mm);
• Presiunea trebuie să fie egală în ambele roţi;
• Umflaţi cu ajutorul unei pompe de bicicletă sau cu una similară. Reduceţi presiunea eliberând
aerul din valvă.
4. Strângeţi şuruburile şi piuliţele (dacă este cazul)

• Verificaţi scaunul rulant pentru a identifica şuruburile şi piuliţele necorespunzător strânse.
Folosiţi o cheie pentru a le strânge;
• Nu strângeţi exagerat.
5. Strângeţi spiţele (dacă este cazul)

• Strângeţi toate spiţele roţii cu degetele, două câte două. Dacă o spiţă cedează atunci când
trageţi uşor, este posibil ca aceasta să nu fie strânsă corespunzător;
• Strângeţi cu o cheie pentru spiţe;
• De asemenea, spiţele ar putea fi prea strânse. Dacă acestea sunt prea rigide, ele sunt prea
strânse şi trebuie desfăcute.
6. Verificaţi în mod regulat

Verificaţi existenţa petelor de rugină şi părţile textile
• Verificaţi părţile metalice vopsite pentru a identifica zone ruginite/corodate;
• Dacă există rugină, folosiţi un şmirghel sau o perie metalică pentru a o îndepărta;
• Curăţaţi cu un solvent şi cu un material textil şi revopsiţi;
• Verificaţi dacă există rupturi, părţi uzate, murdărie sau părţi metalice ieşite în afară;
• Verificaţi dacă tensiunea la nivelul şezutului şi al spătarului este corectă;
• Dacă materialul textil este rupt sau tensiunea suportului şezutului pliabil este prea mică
(materialul s-a lăsat), trebuie efectuate reparaţii.
Verificaţi perna
• Îndepărtaţi husa;
• Verificaţi dacă există zone uzate, murdărie sau găuri în husă.
31
Plierea scaunului rulant

Pentru a transporta sau a depozita scaunul rulant, acesta trebuie pliat. Există două modalităţi
principale de pliere a scaunelor rulante:
Scaunele rulante cu cadru pliabil se strâng prin apropierea celor două părţi laterale. În unele
cazuri, roţile sunt şi ele detaşabile.
Acest tip de scaun rulant poate fi util în cazurile în care accesul într-o altă încăpere presupune
trecerea prin cadre înguste de uşă.
Dezavantajul acestui tip de cadru este că mecanismul de pliere se poate deteriora, făcând
scaunul rulant instabil. În acest caz, scaunul rulant devine mai greu de împins.
Unele scaune rulante cu cadru rigid pot fi şi ele pliate. Însă, în loc de alăturarea celor două
părţi laterale, spătarul este cel care poate fi pliat, iar roţile din spate pot fi detaşate.
Un avantaj al scaunelor rulante cu cadrul rigid este că ele sunt mai durabile, deoarece conţin
mai puţine părţi mobile.
32
Patul medical
Este un echipament cu o pondere importantă în tratarea afecțiunilor atât pe termen scurt cât și
de durată.
Patul medical (pat de spital), în funcţie de varianta constructivă, asigură poziţionarea la un

anumit unghi a sprijinului de trunchi, a sprijinului de picioare independent sau simultan cu
schimbarea poziţiei sprijinului de trunchi. Se poate modifica înălţimea patului în raport cu
pardoseala, pacientul poate fi pus în poziţia Trendelenburg sau Trendelenburg inversat.
Aceste funcţii ale patului medical sunt utile pentru tratarea anumitor afecţiuni, pentru
poziţionarea pacientului conform indicaţiilor medicale, pentru confortul pacientului, pentru a facilita
anumite tratamente sau îngrijirea acestuia. De exemplu, înclinarea trunchiului la un anumit unghi
este foarte utilă pentru hrănirea pacientului, pentru comoditatea acestuia dacă citeşte, pentru
operații de igienă locală, tuns, ras. În acest mod fiecare funcţie a patului medical aduce un plus de
confort pacientului ducând la îmbunătaţirea activităţilor zilnice.
Deplasarea diverselor părţi componente ale patului medical la modelele mecanice se face prin
acţionarea unor manete aflate sub tăblia de la picioarele pacientului şi se execută de către
personalul de îngrijire. La modelele electrice deplasările părţilor componente patului medical se fac
prin intermediul motoarelor electrice comandate de la un mic panou (cu sau fără telecomandă
33
pentru pacient). Comenzile pot fi date de către pacient sau de către cei ce îngrijesc pacientul. Barele
laterale ale patului medical pot fi ridicate, împiedicând căderea din pat a bolnavului în salon sau în
timpul transportului.
Accesoriile echipamentelor rulante:
• Suport (stativ) pentru perfuzii;

• Bare laterale de protecţie;
• Mânere pentru transport;
• Sistem de chingi.
34
Anatomia topografică
Termenii anatomici sunt folosiţi pentru a localiza leziunea sau durerea și în explicarea manevrelor
de mobilizare a pacienților. Cunoaşterea termenilor anatomici de bază ai corpului uman este
importantă deoarece toţi membrii unei echipe medicale trebuie să folosească un limbaj comun când
abordează un pacient.
Direcţii şi poziţii
sursa: http://www.ms.ro/documente/430_1301_manual.pdf
Primii termeni care trebuie înţeleşi sunt dreapta şi stânga. Aceşti termeni se referă întotdeauna
la poziţia din punctul de vedere al pacientului. Printr-o linie mediană (mijlocie) se înţelege o linie
verticală imaginară desenată din cap până la degetele picioarelor, care separă corpul în jumătatea
stângă şi jumătatea dreaptă.
Anterior şi posterior – anterior sau ventral înseamnă partea din faţă, şi posterior sau dorsal
descrie partea din spate a corpului.
35
Medial şi lateral – medial înseamnă în apropierea liniei mediane a corpului; lateral înseamnă
departe de această linie. În acest context, ochii sunt lateral faţă de nas, braţele sunt situate lateral de
torace, sternul este situat medial faţă de coaste.
Proximal înseamnă în apropiere şi distal înseamnă îndepărtat. În cazul corpului, proximal

înseamnă în apropierea punctului în care braţul sau piciorul se leagă de corp. Distal înseamnă mai
îndepărtat de punctul de legătură. De exemplu, dacă femurul este rupt, fractura aceasta poate fi
proximală (capătul apropiat de şold), sau distală (la capătul mai îndepărtat de şold), mâna este
situată distal faţă de cot iar cotul este situat proximal faţă de încheietura mâinii.
Axe şi planuri
Pentru precizarea poziţiei segmentelor care alcătuiesc corpul omenesc se folosesc elemente de
orientare, planuri şi axe. Corpul omenesc construit după principiul simetriei bilaterale, este un corp
tridimensional, are trei planuri şi trei axe.
36
Axele
Corespund dimensiunilor spaţiului, sunt linii care se întretaie în unghi drept.
Axul longitudinal, axul lungimii corpului, este vertical la om şi are doi poli: superior (cranial) şi
inferior (caudal). El pleacă din creştetul capului şi merge până la suprafaţa tălpilor şi spaţiul dintre
ele.
Axul sagital sau antero-posterior este axul grosimii corpului. Are un pol anterior şi altul posterior.
Axul transversal corespunde lăţimii corpului. Este orizontal şi are un pol stâng şi altul drept.
Planurile
Prin câte două din axurile amintite trece câte un plan al corpului. Planurile reprezintă diviziuni
imaginare care trec prin corpul uman în diferite direcţii.
Planul sagital este planul imaginar care trece vertical dinspre faţă/anterior spre spate/posterior
divizând corpul în cele două părţi dreapta şi stânga. Trece prin axul longitudinal şi sagital. Dacă planul
sagital divide corpul în mod egal, trecând prin linia mediană atunci vorbim de planul medio-sagital.
Planul medio-sagital este planul simetriei bilaterale.
Planul frontal este planul imaginar care trece vertical divizând corpul în partea anterioară
(ventrală) şi posterioară (dorsală). Acest plan formează un unghi drept cu planul sagital. Acest plan
merge paralel cu fruntea şi trece prin axul longitudinal şi transversal.
Planul transversal este planul imaginar care trece orizontal şi divide corpul sau oricare din
componentele sale în partea superioară (cranială) şi inferioară (caudală). Trece prin axul sagital şi
transversal.
Aceste axe şi planuri se folosesc pentru precizarea poziţiei elementelor componente la nivelul
fiecărui organ.
37
Mişcări
Mişcările produc modificarea poziţiei relative a corpului. Mişcările oaselor sunt posibile datorită
articulaţiilor. La nivelul unei articulaţii mobile, mişcările depind de forma suprafeţelor articulare. Ele
se pot realiza în jurul unui ax, două sau trei axe.
Flexie şi extensie, adică mişcarea de apropiere respectiv de îndepărtare a două segmente
alăturate. Ele se fac în jurul unui ax transversal.
Abducţie şi adducţie – se fac în jurul unui ax anteroposterior. Adducţia este mişcarea de
apropiere faţă de axul median al corpului, iar abducţia este mişcarea de îndepărtare faţă de acelaşi
ax.
Rotaţia este mişcarea în care axul în jurul căruia se realizează este în lungul segmentului care se
roteşte. Rotaţia poate fi internă sau externă, după cum segmentul se roteşte înăuntru (spre corp) sau
în afară.
Circumducţia este mişcarea complexă care totalizează flexia, extensia, abducţia, adducţia şi le
asociază cu rotaţia.
38
Poziţiile pacientului în pat
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.

Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are
nevoie de ajutorul altei persoane.
Poziţia forţată – pacientul are o postură neobişnuită (inadecvată), poziţia poate fi: determinată
de o afecţiune de bază, ca o reacţie de apărare a organismului, ca măsură profilactică în prevenirea
unor complicaţii, ca măsură terapeutică.
A. Poziţia culcat pe spate (decubit dorsal)

Este poziţia comună transferului cu targa, dar şi poziţia de bază pentru imagistică (TC, RMN).
Pacientul este culcat pe spate, cu faţa în sus, cu mâinile pe lângă corp fără pernă – este indicată și
după puncţia lombară , în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale sau după unele intervenții
chirurgicale..
Particularitate : Bolnavul în poziție culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap e întâlnită în anemiile
post-hemoragice, în afecţiunile cerebrale.
Avantajele acestei poziţii: asigură relaxarea completă a corpului, solicitare musculară redusă,
simetrie corporală, permite respiraţia normală.
Dezavantaje: scade posibilitatea de explorare a mediului înconjurător.
39
B. Poziţia cu faţa în jos (decubit ventral)
Pacientul este culcat pe abdomen, cu sau fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele de-a lungul
corpului şi aşezate cu faţa palmară pe suprafaţa patului cu degetele în extensie. Sub glezne se aşează
o pernă cilindrică, un sul (pentru a a se evita escarele la acest nivel), iar sub abdomen perne subţiri şi
moi (pentru a uşura respiraţia - scade presiunea asupra cutiei toracice).
Este indicată pacienţilor cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşează un sul improvizat
din cearceafuri, sau antebraţul flectat al persoanei; dar şi persoanelor cu leziuni ale spatelui sau
regiunii fesiere.
Avantajele poziţiei: execută efort muscular redus; şanse reduse de manevrare a unui obiect (folosită
la imobilizarea pacienţilor agresivi împreună cu accesorii de fixare).
Dezavantaje: creează o senzaţie de presiune toracică, tulburări respiratorii, accentuarea lordozei

lombare (dureri).
40
C. Poziţia culcat pe o parte (decubit lateral)
Pacientul poate fi culcat pe spate pe partea dreaptă sau pe partea stângă, indicând partea care este
în contact cu patul (masa). Bolnavul este culcat pe o parte cu o pernă subţire sub cap. Membrele
inferioare sunt flectate uşor sau membrul inferior care este în contact cu suprafaţa patului întins iar
celălalt îndoit. Capul trebuie plasat pe aceeaşi linie cu trunchiul. La bolnavii inconştienţi, se pune un
sul la spate şi o pernă sub genunchiul flectat.
Avantajele poziţiei: relaxează musculatura de la nivelul gâtului şi centurii scapulare; membrul

superior care nu vine în contact cu patul poate fi manevrat uşor.
Dezavantaje: realizează presiune pe proeminenţele osoase (dacă este menţinut mult în această
poziţie există riscul de escare); membrelor care vin în contact cu patul le este limitată mişcarea.
41
D. Poziţia laterală 135° (Sims)
Pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul întins în spate şi dreptul flectat. Este o
poziţie confortabilă, folosită uneori pentru examinarea rectală, pentru a lua temperatura pe calea
rectală, totodată este cea mai bună poziţie pentru administrarea clismei.
Este folosită ca poziție laterală de siguranță în cazul acordării primului ajutor persoanelor
inconștiente
E. Poziţia Fowler înaltă

Este poziţia culcat pe spate modificată, unde partea superioară a pacientului este ridicată. Bolnavul
se află în poziţie semişezândă cu trunchiul ridicat la 60-90°. Genunchii sunt întinşi sau flectaţi,
coloana dreaptă, capul poate fi sprijinit pe o pernă mică. Este folosită pentru a facilita respiraţia şi
drenajul şi alimentarea pacientului. În această poziţie există riscul alunecării pacientului din pat, ceea
ce necesită atenţie din partea personalului de îngrijire.
42
F. Poziţia Semi-Fowler (joasă)

În acest caz, partea superioară a trunchiului este doar parţial ridicată, la 45-60°.
G. Poziţia Trendelenburg
Pacientul se află culcat pe spate, cu capul mai în jos decât restul corpului (înclinare de 10-15°). Se
realizează prin ridicarea extremităţii distale a patului. Diferenţa dintre cele două extremităţi ale
patului poate varia de la 10 până la 60 cm. Sub capul pacientului se poate pune o pernă subţire.
Se protejează capul bolnavului cu o pernă aşezată vertical la căpătâiul patului. Pentru evitarea
alunecării de pe masa de operaţie, pacientul este fixat în chingi (curele) sau rezemătoare speciale
pentru umeri. Este indicată accidentaţilor în stare de şoc, în colaps periferic, pentru a asigura un
aport mai mare de sânge în organele vitale; dar şi în timpul unor proceduriimagistice.
43
H. Poziţia genunchii la piept (genu-pectorală)

Genunchii sunt ridicaţi la piept, capul este întors pe o parte, braţele extinse pe pat cu coatele
flectate, ca de odihnă, astfel încât să suporte greutatea pacientului. Abdomenul rămâne nesprijinit,
dar se poate pune o pernă mică sub piept. Este o poziţie standard utilizată de medici şi asistente în
examene de diagnostic şi proceduri terapeutice.
I. Poziţia ginecologică
Este poziţia comună pentru proceduri de investigații și tratament care implică pelvisul şi abdomenul
inferior, precum şi o poziţie pentru naştere. Această poziţie implică poziţionarea pe spate a
pacientului cu picioarele mai sus de şolduri, cu perineul poziţionat la marginea patului (mesei
speciale) de examinare. Genunchii sunt îndoiţi şi îndepărtaţi; picioarele pot fi sprijinite pe etriere.
44
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune:
În decubit dorsal:
• Pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchii flectaţi;
• Accidentaţii conştienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se asigură
suprafaţa rigidă;
• Leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşează o pernă;
• Leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşează peste toracele
pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă;
• Accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate.
În poziţie şezândă:
• Pacienţii cu traumatisme craniene, conştienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul
pernelor;
• Leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel încât regiunea mentonieră (bărbia) să atingă
toracele.
În poziţie semişezândă - Fowler:

• Accidentaţii toraco-pulmonar;
• Pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie;
• Accidentaţii cu leziuni abdominale cu genunchii flectaţi;
• Este interzisă pacienţilor cu tulburări de deglutiţie, comatoşilor, în cursul anesteziei generale.
În decubit lateral:
• Pacienţii în stare de comă.
În decubit ventral:
• Pacienţii cu leziuni craniofaciale: sub fruntea lor se aşează un sul improvizat din cearceafuri,
sau antebraţul flectat al traumatizatului;
• Cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere.
45
În decubit semiventral:
• Pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în poziţia
Trendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor.
În poziţia Trendelenburg, cu înclinare de 10-15°:

• Accidentaţii în stare de şoc;
• În colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale.
În poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare 10-15°:

• Acidentaţii cu fracturi ale bazei craniului.
46
Mobilizarea pacientului
Măsuri pentru protecția brancardierului și menținerea stării de sănătate a acestuia
Mecanica corpului
Mecanica corpului se referă la principiile de mişcare, echilibru şi aliniere corectă a acestuia.
Punerea în aplicare a acestor principii, reduce energia necesară pentru a sta şi a merge. Când sunt
folosite aceste principii pentru a efectua sarcini care implică aplecarea, ridicarea, împingerea
tragerea şi transportul, puterea este mai mare şi probabilitatea de a te răni este mai scăzută.
Dacă vă răniţi la locul de muncă, “povara” pentru ceilalţi colegi este mai mare. Dacă vă răniţi în
timp ce ridicaţi un pacient, s-ar putea putea ca şi acesta să se rănească. Întinderile musculare severe
pot necesita spitalizare şi, pe termen lung, terapie, ceea ce implică dureri, neplăceri, dar şi cheltuieli.
Aplicarea principiilor de mecanica corpului, poate preveni întinderile musculare care sunt comune în
rândul lucrătorilor în spitale, incluzând şi multe alte accidente de muncă.
Există trei concepte principale pentru a înţelege principiile de mecanică ale corpului:
1. Suportul de bază. Reprezintă partea corpului aflată în contact cu podeaua sau cu alte
suprafeţe orizontale. Acesta poate fi reprezentat printr-o linie orizontală care leagă punctele
de contact, cum ar fi picioarele atunci când corpul este în poziţie dreaptă. O bază solidă de
sprijin implică stabilitate pentru poziţia corpului şi pentru mişcare;
2. Centrul de gravitaţie (centrul de greutate corporală). Acesta este punctul în jurul căruia
greutatea corpului este echilibrată. Acesta este, de obicei, situat în partea de mijloc a
pelvisului (bazinului) sau a abdomenului inferior, dar locaţia poate varia într-o oarecare
măsură în funcţie de construcţia corpului. Orice obiect ţinut se adaugă la greutatea poziţiei de
sprijin, astfel încât mărimea şi greutatea pot afecta amplasarea centrului de greutate. Corpul
este mai stabil când centrul de greutate este mai aproape de centrul suportului de sprijin;
3. Verticala gravitaţiei. Reprezintă o linie imaginară verticală care trece prin centrul de greutate.
Corpul este mai stabil dacă verticala gravitaţiei intersectează suportul de sprijin.
47
Cu ajutorul acestor concepte, principiile mecanicii corpului pot fi concentrate în cinci reguli
simple:
1. Oferiţi o bază largă de sprijin;
2. Lucraţi la o înălţime confortabilă;
3. La ridicare, îndoiţi genunchii şi ţineţi spatele drept;
4. Păstraţi greutatea ridicată în echilibru şi aproape de corp;
5. Rulaţi sau împingeţi un obiect greu. Evitaţi tragerea sau ridicarea.
Îndoirea şi răsucirea spatelui în timp ce ridicaţi un obiect este cauza comună întinderilor de
spate. Un suport de bază larg şi stabil poate fi uşor de realizat stând pe loc cu un picior în afară şi
celălalt uşor avansat.
Amintiţi-vă că muşchii coapsei sunt cei mai puternici din corp. O bună mecanică a corpului
foloseşte puterea combinată a picioarelor, braţelor şi abdomenului pentru a proteja muşchii
vulnerabili ai spatelui.
Gândiţi-vă înainte şi folosiţi toate resursele disponibile înaintea ridicării unui obiect care poate
provoca întinderi musculare. Aceste resurse include reglarea înălţimii faţă de suprafaţa de lucru,
48
folosirea unui cărucior pentru a muta un obiect greu sau obţinerea unui ajutor pentru a ridica
obiectele grele.
Igiena personalului medico-sanitar
PRECAUŢII UNIVERSALE (“standard”) - un ansamblu de practici care trebuie respectate în mod

sistematic
• De către întregul personal de îngrijire, în toate situaţiile;
• Pentru toţi pacienţii, oricare ar fi statusul lor infecţios cunoscut sau presupus.
Principii de bază:
1. toţi pacienţii se consideră potenţial infectaţi;
2. sângele, alte fluidele biologice şi ţesuturile tuturor pacienţilor se consideră a fi potential
infectate cu HIV, HBV, HCV şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere parenterală (sanguină);
3. acele şi alte obiecte folosite în practica medicală se consideră că sunt contaminate după utilizare;
4. contactul tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerat cu risc:
- sânge;
- lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid sinovial, lichid
cefalo-rahidian;
- spermă, secreţii vaginale;
- ţesuturi;
- orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge.
Aplicarea precauţiilor universale se referă la:

1. Protecţia individuală;
2. Igiena mâinilor;
3. Prevenirea accidentelor cu expunere la sânge / alte produse biologice.
49
Echipamentul de protecţie
Echipamentul de spital reprezintă bariera între lucrător şi sursa de infecţie. Hainele de spital
protejează personalul medical de contaminarea cu materiale cu potenţial infecţios şi, în acelaşi timp,
protejează pacientul de contaminarea cu microorganisme de pe hainele personalului medical.
Ținuta profesională de bază are ca scop înlocuirea ţinutei de oraş şi limitarea transmiterii
microorganismelor prezente în mediul exterior. Este alcătuită din:
Halate obişnuite sau costum de protecţie, care trebuie să aibă mâneci scurte pentru a facilita igiena
mâinilor, cât mai puţine buzunare, cute, revere pentru a preveni acumularea de praf. Mânecile,
manşetele şi buzunarele sunt cele mai contaminate părţi ale hainelor.
Dacă hainele de spital nu sunt folosite în mod adecvat, ele pot creşte morbiditatea şi costurile
necesare îngrijirii medicale în mod nejustificat.
Reguli de utilizare:
- întregul personal (medici, asistente,inclusiv studenţi şi stagiari, îngrijitoare de curăţenie, etc.) are
obligaţia să poarte echipamentul de bază pe toată durata activităţii în unităţile medicale;
- se poartă numai în spital şi nu şi în afara acestuia;
- să fie în permanentă stare de curăţenie – se schimbă zilnic şi ori de câte ori devine vizibil
contaminată. Întreţinerea este asigurată de angajator, cu excepţia încălţămintei care se curăţă
regulat de purtător;
- alb sau colorată diferit în secţii septice (galben) şi secţii cu receptivitate ridicată (albastru) sau
pentru diferite categorii profesionale;
- sterilă - în blocul operator, sala de naştere sau în cursul unor intervenţii care presupun asepsie de
nivel chirurgical.
Încălţăminte de spital – comodă, de culoare deschisă, lavabilă, antiderapantă, să nu facă zgomot şi să

fie închisă în faţă pentru a preveni accidentele în cazul căderii unor obiecte tăietoare-înţepătoare.
50
Măsuri pentru protecția pacientului și menținerea stării de sănătate a acestuia
Înainte de mobilizarea unui pacient, trebuie să luaţi în considerare următorii factori:

1. Presiunea/îngrijirea pielii
Riscul apariţiei unor leziuni ale pielii atunci când pacientul este poziţionat sau mobilizat poate fi
crescut şi de factori cum ar fi incontinenţa, transpiraţia abundentă, nutriţia necorespunzătoare şi
obezitatea. Presiunea directă asupra pielii şi frecarea pielii în timpul mobilizării pacienţilor sunt două
dintre cele mai întâlnite cauze de rănire la nivelul pielii, care pot duce chiar la ulcer de presiune
(escare).
O corectă manipulare /mobilizare a pacientului va reduce riscul formării ulcerului de presiune.
Înainte de poziționare trebuie evaluată starea tegumentului și protejarea zonelor vulnerabile

folosind echipament sau accesorii de ușurare a presiunii, sau prin ultilizarea de perne/prosoape
suplimentare.
Pe cât este posibil, trebuie minimalizat contactul cu alte suprafeţe pentru a asigura pielii un nivel
optim de îngrijire. Trebuie avut grijă atunci când pacientul se află aşezat direct pe șold, deoarece
acest lucru creşte presiunea pe această parte şi riscul de a dezvolta escare, dacă rămâne în această
poziție mult timp, este mult mai mare.
2. Rănile (și escarele)

Alegerea unei poziţii confortabile pentru pacient trebuie făcută cu mare grijă, luându-se în
considerare posibilitatea producerii unor răni/leziuni. În mod ideal, ar trebui evitate poziţiile de
presiune pe o rană sau tracțiunea pe rană, şi atunci când se schimbă un pansament, acest lucru
trebuie avut în vedere și făcut înaintea poziţionării pacientului, pentru a nu-l deranja de două ori.
3. Senzaţiile
O grijă aparte trebuie avută în poziţionarea pacienţilor care au sensibilitate diminuată, deoarece
amorţeala și paresteziile pot cauza leziuni ale pielii pacientului acolo unde acesta nu simte presiunea.
Astfel de pacienţi nu sunt capabili să-şi corecteze poziţia sau să anunţe personalul medical când
poziţia lor nu este confortabilă, de aceea este foarte important să se verifice pielea pacientului
căutând semne de înroșire sau afectare.
51
4. Edemele/umflăturile
Acolo unde este posibil, membrele umflate nu ar trebui să fie lăsate să atârne în jos sau să stea la
nivelul corpului, ci să fie sprijinite pe perne sau suport special și să fie ridicate, astfel se ajută
întoarcerea venoasă şi se reduce riscul umflării ulterioare. Edemele pot duce la durere, fragilizarea
tegumentului sau la pierderea mobilității articulațiilor.
5. Durerea
Mutarea unui pacient trebuie făcută având grijă la durerea acestuia. Pacienţii cu dureri mari pot
avea nevoie de analgezice suplimentare înainte de a fi mobilizați pentru a le diminua durerea. Este
important ca după administrarea unui astfel de medicament să fie acordat un timp suficient pentru
ca acesta să îşi facă efectul și după aceea să fie mobilizați.
6. Starea de slăbiciune
Trebuie luată în considerare capacitatea scăzută a pacientului de a se menţine într-o anumită
poziţie. Poate fi necesar un sprijin suplimentar sub forma unor perne sau prosoape pentru a
menţine poziţia corectă.
7. Contracţiile musculare
Modificările ţesuturilor moi şi contracţiile se produc atunci când musculatura nu este folosită
corect. Prin urmare, limitarea mobilității articulaţiilor poate însemna că poziţia pacientului nu este
corectă sau nu este potrivită pentru el.
Comunicarea şi implicarea unei echipe multidisciplinare (din domenii diferite) poate ajuta astfel
de intervenţii, kinetoterapia de exemplu, ca şi tratament, poate avea loc în acelaşi timp cu
schimbările de poziţie. Acest lucru permite mobilizarea fizică fără implicarea altor categorii de
personal, permite lucrul în echipă, cum ar fi schimbarea cearceafului, repoziţionarea pacientului şi
evaluarea zonelor de presiune, reducând astfel deranjarea inutilă a pacientului.
8. Fracturile
Pacienţii cu fracturi sau suspectaţi ca având fracturi nu ar trebui mişcaţi, iar zona respectivă ar
trebui să fie bine susţinută. O schimbare de poziţie poate produce durere, deplasarea fracturii şi
diferite complicaţii. Pacienţii cu osteoporoză sau metastaze osoase cu dureri osoase inexplicabile ar
52
trebui trataţi ca fiind suspectaţi de fractură. Înainte ca o leziune osteoporotică să devină vizibilă din
punct de vedere radiologic, trebuie să se piardă cel puţin 50% din masa osoasă, astfel încât durerea
poate apărea înaintea modificărilor depistabile radiologic.
9. Tonusul modificat
Tonusul poate fi modificat prin poziţionare, cu consecinţe pozitive sau negative – mai ales la
pacienții neurologici sau inconștienți.
10. Stabilitatea coloanei verterbrale

Este importantă cunoașterea stabilității sau echilibrul coloanei vertebrale înainte de poziţionarea
sau mişcarea unui pacient. Pentru acest lucru este importantă colaborarea cu personalul medical
11. Dispozitivele medicale asociate cu tratamentul

Dacă pacientul are inserat cateter, perfuzie, acces venos sau tub de dren, trebuie acordată o
atenție deosebită pentru a evita tragerea cablurilor sau strangularea traseelor. Tragerea
dispozitivelor poate cauza durere, rănirea pacientului şi să fie în detrimentul îngrijirii sale.
12. Starea medicală/instabilitatea cardiovasculară

Caracteristica definitorie pentru mobilizarea pacientului este ca sistemul de transport de oxigen a
pacientului să fie capabil să crească aportul de oxigen pentru a răspunde cererii metabolismului.
Pacienţii care sunt stabili medical pot deveni instabili medical în timpul mişcării. Prin urmare,
pacienţii care sunt într-o stare de rău acută, trebuie monitorizaţi cu atenţie în timpul efectuării
oricărei schimbări de poziţie.
13. Oboseala
Oboseala poate fi un simptom deranjant, deci consilierea şi îngrijirea trebuie acordate
pacientului pentru a stabili ritmul activităților zilnice. Conservarea energiei înseamnă managementul
planificat al resurselor energetice ale persoanei pentru a evita epuizarea acestora. Prin urmare,
prioritizarea activităţilor ar putea contribui la evitarea implicării în activităţi care nu sunt necesare
sau puţin importante.
53
14. Starea cognitivă

Este important să i se explice pacientului, potrivit nivelului său de înţelegere, motivele pentru
care este mobilizat şi poziţionat. Întotdeauna trebuie să i se explice pas cu pas şi să i se dea
instrucţiuni clare pentru a-i da posibilitatea acestuia să colaboreze în momentul mişcării.
Este cunoscut faptul că tulburările de percepţie şi depresia sunt factori de risc intrinseci pentru
căderile persoanelor în vârstă.
15. Intimitatea şi demnitatea

Pentru a menţine intimitatea şi demnitatea pacientului în timpul mobilizării trebuie să i se
asigure, pe cât posibil, un mediu intim și securizat, prin închiderea uşii şi/sau perdelelor înainte ca
acesta să fie mobilizat. Poate fi adecvat să li se ceară vizitatorilor să aştepte afară. Procesul de
dezvelire poate face pacientul să se simtă vulnerabil şi/sau în dificultate, ceea ce înseamnă că acesta
trebuie acoperit cât mai mult posibil în timpul procedurii. Asiguraţi-vă că sacii de cateter şi dren sunt
agăţaţi discret sub patul/scaunul pacientului.
16. Explicaţii şi instrucţiuni date pacientului

Explicaţi-i pacientului motivele pentru care îi este schimbată poziţia şi, dacă este posibil, obţineți
acordului verbal. Dacă pacientul este pe deplin informat cu privire la modificările de poziţie
planificate, acesta poate fi în măsură să participe la efectuarea manevrei şi astfel se reduce nevoia de
asistenţă.
17. Documentaţia/colaborarea cu o echipă multidisciplinară

Este important să cereți personalului medical iar aceasta să vă ofere informaţii cu privire la ce
poziţii sunt mai adecvate, precum şi precauţiile care trebuie luate în considerare înainte de mutarea
sau poziţionarea pacientului. Dacă nu sunteţi siguri, verificați și documentele care însoțesc pacientul,
pentru a vedea dacă există instrucţiuni sau indicaţii în ceea ce priveşte poziţionarea sau mutarea
acestuia
18. Echipamentul
Cearceafurile glisante, mușamalele, plăcile de transfer sunt folosite pentru a ajuta pacienţii să îşi
schimbe poziţia în pat sau să efectueze transferul pe materialul rulant. Dacă nu sunteţi siguri,
verificaţi cu echipa multidisciplinară, care vă poate îndruma în ceea ce priveşte poziţiile adecvate,
precum şi măsurile de precauţie care trebuie luate în considerare înainte de a îl mobiliza sau schimba
poziţia pacientului.
54
Probleme posibile privind mobilizarea pacientului: prevenire şi soluţionare
PROBLEMA CAUZA PREVENIREA SOLUŢIONAREA

Creşterea Schimbări de postură şi poziţie Controlul simptomelor Ajutarea pacientului să se mişte
durerii/greaţă ale articulaţiilor şi ţesuturilor înaintea efectuării încet şi oferirea de sprijin şi
moi. Pacienţii cărora li se procedurii. încurajare în cazul în care este
diminuează durerea în starea Evaluarea permanentă a necesar.
de repaus pot suferi dureri simptomelor şi reglarea
suplimentare când se medicaţiei.
deplasează.
Schimbări în starea Schimbarea poziţiei poate Monitorizarea cu Necesită întotdeauna prezența a
de sănătate provoca o scădere a tensiunii atenţie. două persoane dacă pacientul are
arteriale sau poate declanşa o riscul de a declanşa o
decompensare decompensare cardiovasculară.
cardiovasculară. Să fiţi pregătiţi să întoarceţi
pacientul în poziţia iniţială.
Anunțarea echipei medicale
Pierdere de lichid Schimbarea poziţiei poate Acordarea de sprijin în Oprirea scurgerii lichidului şi
accentuată, de ex. provoca ruperea crustei sau cazul unor leziuni în anunţarea echipei medicale pentru
din răni creşterea activităţii musculare, timpul mişcării, acolo a evalua situaţia.
care pot duce la sporirea unde este posibil.
pierderii de lichide.
Pierderea Schimbarea poziţiei poate Acordarea unui timp Aşezarea pacientului în pat şi apoi
cunoștinței, leşin determina scăderea tensiunii suficient pentru ca la marginea patului, oferirea de
arteriale. pacientul să se adapteze timp suficient pentru a încerca să
la o poziţie verticală. stea şi să se adapteze la poziţia
respectivă şi pentru reglarea
tensiunii arteriale. Anunțarea
echipei medicale
Căderi Diferiţi factori Evaluarea şi planificarea Apelarea pentru ajutor şi urmarea
riscurilor procedurilor de urgenţă.
Acționați conform procedurilor
unității în cazul unei căderi a
pacientului
Aderenţă/toleranţă Disconfort Folosirea
scăzută la poziţia Toleranţă scăzută pernelor/prosoapelor
şezândă Probleme cognitive pentru a-i asigura
pacientului confort şi
55
susţinere.
Un obiectiv temporizat
de multe ori ajută la
respectarea pacientului.
Începe cu o perioadă
scurtă de timp, de
exemplu 30 minute, şi
creşte timpul încet.
Întotdeauna spune-i
pacientului cât timp va
sta aşezat şi asiguraţi-vă
că soneria de urgenţă
este la îndemână.
Incapacitatea de a- Pacienţii care sunt slăbiţi şi/sau Poziţionarea atentă a Observarea regulată a pacientului.
şi menţine poziţia obosiţi au riscul de a aluneca prosoapelor şi pernelor
sau a cădea. poate fi utilă pentru a
menţine o poziţie
centrală în condiţii de
siguranţă în scaun.
56
Manevre generale de mobilizare a pacienților în vederea transportului
Ridicarea persoanei în pat –în poziție Fowler înaltă sau joasă (o persoană)
Brancardierul execută următoarele manevre:
- Ridică patul pe înălțime, dacă este posibil;
- Ridică spatele persoanei;
- Așează pernele spre capul patului (sau acționează mecanismul electric sau mecanic al patului de
ridicare a somierei), așează persoana înapoi cu spatele pe pernele ridicate;
- Brancardierul se aşează lateral, cu fața spre persoana asistată;
- Mâna dinspre capul patului este introdusă, cu palma în sus, sub omoplaţii acesteia;
- Cere persoanei să îndoaie genunchii, și să lase să-i alunece mâinile pe lângă corp şi să privească
spre abdomen (ca să aplece capul în piept);
- Determină persoana să-şi ridice degetele de la picioare, eventual apasă cu o mână pe genunchi;
- Cere persoanei să se ridice sprijinită pe călcâie şi mâini pentru a se reurca spre capul patului, tot
timpul privind spre abdomen - forțând bărbia în piept;
- Brancardierul pune braţul care este sub omoplați în formă de arc şi, consolidând mișcarea cu
cealaltă mână pe toracele persoanei, însoţeşte mişcarea de ridicare, trecând greutatea propriului
corp, de pe un picior pe altul;
- Dacă este necesar brancardierul reia manevra până ce persoana este ridicată în pat până la
înalţimea dorită;
- Aranjează dacă este nevoie pernele.
57
Ridicarea unei persoane în pat - două persoane

Manevre:
- Ridică patul, dacă este posibil, și îndepărtează orice mobilier din preajmă;
- Ridică spatele pacientului;
- Ridică pernele (sau acţionează mecanismul somierei), lasă spatele pacientului înapoi;
- Cere pacientului să-şi îndoaie genunchii – cere participarea persoanei;
- Cei doi se plasează de o parte şi de cealaltă a patului, cu fața spre pacient și cu picioarele
îndepărtate, un picior la nivelul bazinului persoanei şi celălalt în direcţia capului patului;
-Fiecare are /ține o mână la baza feselor, iar pe cealaltă o așează sub formă de arc sub omoplați;
- Cele două persoane sunt cap în cap (boltă frontală);
- Braţele pacientului sunt încrucişate pe piept;
- Cere persoanei (dacă poate) să se împingă în călcâie, privind către abdomen pentru a se ridica (să
stea cu capul în piept);
- Cele două persoane realizează ridicarea pacientului, prin deplasarea greutăţii corpului lor pe
piciorul dinspre capul patului, ridicând bazinul persoanei printr-o mişcare de arc;
- Repetă operaţiunea, dacă este necesar;
- Reinstalează pernele, ridică spatele.
58
Întoarcerea persoanei din decubit dorsal în decubit lateral
Varianta 1 un brancardier:
- Ridică pătura, o pliază şi o aşează pe marginea opusă a patului;
- Așează antebrațul pacientului din partea dinspre brancardier peste torace şi membrul inferior
din partea opusă peste celălalt;
- Brancardierul flectează genunchii având piciorul dinspre capul patului aşezat înaintea celuilalt
şi din această poziție se apleacă peste pacient, îl prinde cu o mână de umărul din partea
opusă iar cu cealaltă mână de şold;
- Întoarce/ Trage pacientul spre sine (brancardier) către marginea patului păstrându-şi poziţia
cu faţa în dreptul toracelui acestuia.
Manevra poate fi făcută şi de către doi brancardieri, amândoi aşezaţi de aceeaşi parte a
patului:
- brancardierul de la capătul patului execută mişcările descrise mai sus pentru partea
superioară a corpului;
- Cel de-al doilea asigură mişcările descrise mai sus prin rotirea bazinului şi membrelor
inferioare.
59
Varianta 2
- Brancardierul păstrează perna pentru cap;
- Se apleacă asupra patului cu genunchii îndoiți;
- Cere pacientului să-şi încrucişeze membrele superioare pe torace (piept);
- Îi încrucişează gambele;
- Îi desface larg coapsele, îi îndoaie genunchii, stând cât mai aproape posibil de pat;
- Trece o mână sub omoplat, până la celălalt umăr;
- Îi întoarce capul în direcţia dorită;
- Pune cealaltă mână cu palma în jos și întinsă între coapse;
- Ridicându-se în picioare şi, prin pârghia celor două braţe, întoarce persoana (al cărei spate va
fi atunci spre brancardier);
- Îi pune în faţă o pernă pe pat, la nivelul genunchilor, de o parte a pacientului, pentru
instalarea în decubit lateral;
- Se poate amplasa o pernă între genunchi, respectând indicațiile medicului.
60
Ridicarea pacientului în poziţie şezândă la marginea patului:
Pentru pacienții care se pot sprijini sau prinde cu mâinile

- Brancardierul se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi;
- Introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee
(spatele genunchilor);
- Pacientul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul
brancardierului;
- Odată cu ridicarea persoanei în poziţie şezândă, brancardierul va roti picioarele pacientului
urmărind poziţia coloanei acestuia.
În cazul persoanelor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

- Branacardierul aşează membrele superioare ale pacientului peste abdomen;
- Membrul inferior dinspre brancardier este trecut peste cel din partea opusă;
- Brancardierul aşează o mână sub omoplatul persoanei cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acesteia;
- Ridică pacientul în poziţie şezândă, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90˚
urmărind poziţia coloanei vertebrale a acesteia.
61
Transferul pacientului într-un scaun rulant /fotoliu (când pacientul poate merge asistat)
Materiale necesare: scaun sau fotoliu bine fixat de perete sau cu roţile blocate, o pernă
pentru spate (dacă este nevoie), pătură pentru picioare (dacă este frig), papuci (pantofi), halat
Manevre:
- Brancardierul aşează persoana la marginea patului (vezi manevrele specifice);
- Îi pune papucii sau pantofii şi halatul;
- Se așează în faţă, prinde persoana de sub coate (în rampă) sau de coate;
- O susține în ridicare si îi cere să pună picioarele pe pardoseală;
- Cele două persoane se află faţă în faţă;
- Brancardierul dă un semnal pentru deplasare, mergând inițial cu spatele;
- Însoţeşte persoana până la fotoliu prin coordonarea mişcărilor cu participarea pacientului;
- Când pacientul atinge scaunul /fotoliul cu partea din spate a picioarelor, brancardierul o ajută
să se aplece înainte pentru a se aşeza, coborând-o uşor (prin îndoirea genunchilor) - mişcările
se fac simultan;
- Cu cât pacientul se apleacă mai mult în faţă, cu atât se va aşeza mai sigur în fotoliu
- Brancardierul instalează confortabil persoana.
62
Transferul din pat în scaunul rulant (când pacientul poate pivota pe membrele inferioare) – doi
brancardieri
• Se poziţionează scaunul rulant, se acţionează frânele;

• Picioarele se coboară de pe suport, iar acesta se pliază lateral sau se detaşează (acolo unde
acest lucru este posibil);
• Se îndepărtează suportul lateral de pe partea unde se află patul;
• Se ajută pacientul să se mişte spre marginea patului şi se pun picioarele pe podea;
• Se susţin genunchii pacientului din lateral (genunchii nu se împing în faţă);
• Se ridică corpul pacientului în faţă şi în sus, cu sprijin sub omoplaţi;
• Pacientul este întors spre scaunul rulant şi lăsat să se aşeze uşor în acesta.
63
Ridicarea pacientului şi instalarea acestuia într-un scaun /fotoliu (când pacientul nu poate
colabora) – doi brancardieri
- Se anunţă pacientul, se cere acordul;

- Se aduce scaunul cu rotile la marginea patului cu roțile mici spre pat și se blochează roțile;
- Brancardierii aduc bolnavul în poziţie şezând şi-l sprijină;
- Îl îmbracă cu halat şi cu şosete;
- Îl ajută să se întoarcă cu spatele la marginea patului şi sprijină bolnavul;
- Fiecare apucă pacientul cu o mână sub axilă, iar cu cealaltă din regiunea poplitee şi-l ridică,
aşezându-l în scaunul cu rotile;
- Deblochează roțile și retrag scaunul rulant;
- Susţine membrele inferioare ale bolnavului, îi pune papucii şi-i aşează picioarele pe suportul
fotoliului. Membrele inferioare vor fi acoperite cu cearceaf şi pătură;
- Fotoliul este împins din spatele bolnavului, în timpul transportului fiind aşezat cu faţa în
direcţia mersului şi supravegheat.
64
Transferul unei persoane din scaun rulant /fotoliu în pat (când pacientul poate merge asistat)
Brancardierul ridică persoana din fotoliu:

- Cere persoanei să se deplaseze în faţă prin alunecarea feselor spre marginea scaunului
/fotoliului;
- O ajută să se aplece în faţă, cu mâinile sprijinite de spatele brancardierului, cu bărbia sprijinită
pe un umăr al acestuia;
- O susține sub coate sau sub axilă (subsuoară), o ajută să se ridice din fotoliu;
- Însoţeşte persoana până la pat;
- Îi scoate halatul, o ajută să se aşeze pe marginea patului, spre capul patului;
- Îi scoate papucii sau pantofii;
- O instalează în funcţie de dorinţa sa sau de prescripţia medicală;
- Repune la dispoziţia persoanei masa şi obiectele personale;
- Îi aranjează halatul şi papucii – menţinerea camerei în ordine;
- Se spală pe mâini.
65
Transferul asistat în poziţia aşezat, cu utilizarea unei plăci de transfer (din scaunul rulant pe pat)
Acest transfer se indică pentru acei pacienţi care nu pot încărca membrele inferioare, dar au
forţă şi rezistenţă suficientă la nivelul membrelor superioare (amputaţii ale membrelor inferioare;
traumatisme vertebromedulare – cu forţă a membrelor superioare suficientă; hemiplegii – situaţii
particulare).
Placa (scândura) de transfer

Este o placă subţire, rezistentă, care ajută la crearea unei punţi între scaunul rulant şi suprafaţa
pe care se efectuează transferul.
Plăcile de transfer pot fi făcute din lemn sau placaj. Ele trebuie să fie subţiri, rezistente şi foarte
netede. Pe margini, grosimea trebuie să fie mai redusă. Dimensiunile recomandate sunt 300 mm x
600 mm. Grosimea plăcii depinde de rezistenţa materialului, dar dimensiunea tipică este între 20 şi
25 de mm.
- Scaunul cu rotile se poziţionează lângă pat;

- Se acţionează frânele;
- Picioarele se coboară de pe suport, iar acesta se pliază lateral sau se detaşează (acolo unde
acest lucru este posibil);
- Se îndepărtează suportul lateral de pe partea unde se află patul;
- Se ajută pacientul să se mişte spre partea din faţă a scaunului cu rotile;
- Se pune placa de transfer sub bazin, peste scaunul rulant şi pat;
- Pacientul, dacă poate, contribuie ridicând corpul de pe scaunul rulant şi de pe pat şi
susţinându-şi cât mai mult posibil greutatea;
- Brancardierul stă în spatele pacientului şi mută bazinul pacientului pe pat.
66
Reculcarea persoanei deja aşezate la marginea patului
- Pacientul este rugat să se aşeze bine la marginea patului;

- Se trece cu o mână prin spate spre partea opusă, trecând prin spatele bazinului persoanei, la
nivelul saltelei;
- Cealaltă mână alunecă sub picioarele încrucişate ale asistatului, spre glezne, cu palma în sus;
- Genunchii fiind îndoiţi, se dă semnalul de așezare trăgând umărul înspre pacient şi întinzând
braţul cât mai departe posibil în josul patului, pentru a aşeza picioarele pe saltea;
- Se ridică tăblia patului în funcţie de dorinţa persoanei, sau de prescripţiile medicale;
- Se acoperă persoana şi se readuce masa de langă pat la nivelul său.
Manevra cu doi brancardieri;

- Ambii brancardieri se aşează pe aceeaşi parte a patului;
- Un brancardier va prinde pacientul de sub axilă (subsuoară) şi îi va sprijini capul pe antebraţ;
- Celălat brancardier îi introduce mâna stângă sub bazin;
- Cu mâna dreaptă realizează rotarea pacientului în pat pentru așezarea sa în decubit dorsal.
67
Transferul pe targa mobilă (cărucior) – trei persoane

• Căruciorul se aşează cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului (la picioarele
patului);
• Se blochează roţile căruciorului;
• Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută tehnica în următorii
timpi:
- Cele trei persoane se aşează lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul dinspre targă
mai în faţă;
- Toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- Prima, sub ceafă şi umeri;
- A doua, sub regiunea lombară şi şezut;
- A treia, sub coapse şi gambe;
- Apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată
strânge;
- Prima persoană dă comanda: „Gata?” şi ambele persoane ridică braţele pentru a poziţiona
pacientul cât mai aproape de ei;
- Prima persoană dă comanda: „Gata? Ridică!” şi ambele persoane ridică pacientul;
- Îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se îndreaptă spre targă;
- Poziţionează pacientul deasupra tărgii;
- Prima persoană dă comanda: „Gata? Aşezăm!”;
- Îşi flexează uşor genunchii şi aşează pacientul pe cărucior, întind braţele ca pacientul să fie
aşezat în decubit dorsal;
- Cele trei persoane îşi retrag cu grijă braţele;
- Ridicând pacientul, persoanele trebuie să-l ţină strâns către ele şi să-şi folosească cât mai
mult forţa membrelor inferioare pentru a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.
68
Transferul pe targă–cărucior - două persoane
• Aşezaţi targa lângă pat, la acelaşi nivel (ca la manevra anterioară);

• Pregătiţi targa (desfaceţi centurile, aranjaţi ceaceaful);
• O persoană se aşează lângă pat, la nivelul toracelui pacientului;
• A doua persoană se aşează lângă prima, la nivelul bazinului pacientului;
• Prima persoană îşi aşează o mână sub umerii şi capul pacientului, iar cealaltă mână sub
spatele pacientului;
• A doua persoană îşi aşează o mână sub genunchii pacientului, iar cealaltă mână sub zona
lombară;
• Ambele persoane trag pacientul la marginea patului;
• Prima persoană dă comanda: „Gata?” şi ambele persoane ridică braţele pentru a poziţiona
• Prima persoană dă comanda: „Gata? Ridică!” şi ambele persoane ridică pacientul.
• Poziţionează pacientul deasupra tărgii;
• Prima persoană dă comanda: „Gata? Aşezăm!”;
• Îşi flexează uşor genunchii şi aşează pacientul pe cărucior, întind braţele ca pacientul să fie
aşezat în decubit dorsal;
• Cele trei persoane îşi retrag cu grijă braţele.
O metodă alternativă este:

• Se aşează muşamaua pe pat lângă pacient;
• Pacientul se întoarce pe o parte;
• Se rulează muşamaua sub acesta;
• Se întoarce pacientul din nou pe spate;
• Se întoarce pe cealaltă parte şi se trage muşamaua;
• Pacientul este aşezat pe muşama şi poate fi transferat cu aceasta pe targă.
69
Transferul din pat pe o targă clasică /bord
• Targa este ţinută de cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur
mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului;
• Aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza de-a lungul patului
de partea tărgii atârnate;
• Îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient;
• Prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ;
• A doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut;
• A treia: susţine membrele inferioare;
• Prima persoană comandă mişcările:
1. Ridică deodată pacientul;
2. După ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi;
3. Brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub
pacient;
• Se aşează pacientul pe targă, se acoperă.
70
Transportul pacienţilor
Transportul primar – în serviciile de ambulanță și unitățile de primire urgențe
Transportul secundar – în cadrul instituțiilor spitalicești
Transportul primar
Este transportul pacientului la spital de la locul de muncă, de la domiciliu sau de la locul
accidentului în urma intervenției echipajului de prim ajutor calificat. Riscul este mai mare, deoarece
pacientul este transportat nepregătit şi adesea fără un diagnostic cunoscut.
Ridicarea pacientului
Trebuie efectuată doar la pacienţii care nu au suferit un traumatism. Pentru a ridica pacientul
trebuie să vă aplecaţi peste acesta şi să ridicaţi din această poziţie. Deoarece ridicarea pacientului
presupune o mişcare a corpului care este improprie, nu este recomandată. Este preferabil să se
folosească un bord sau o targă metalică, acestea fiind mai confortabile atât pentru persoanele care
ridică cât şi pentru pacient.
• Evaluaţi pacientul. Nu folosiţi această metodă dacă suspectaţi o leziune la nivelul capului,
coloanei sau picioarelor;
• O persoană îngenunchează lângă pacient, la nivelul toracelui;
• A doua persoană îngenunchează lângă pacient la nivelul bazinului, de aceeaşi parte cu prima
persoană;
• Aşezaţi mâinile pacientului pe piept;
• Prima persoană îşi aşează o mână sub umerii şi capul pacientului, iar cealaltă mână sub
spatele pacientului;
• A doua persoană îşi aşează o mână sub genunchii pacientului, iar cealaltă sub zona lombară.
Prima persoană dă comanda: „Gata?” şi ambele ridică antebraţele pentru a poziţiona
• Prima persoană dă comanda: „Gata? Ridică!” şi ambele persoane ridică pacientul;
• Prima persoană dă comanda:”Gata? Ne ridicăm!” şi ambele persoane se ridică şi aşează
pacientul pe targă sau pe pat.
71
Mobilizarea în vederea aşezării pe targă
Pentru trecerea accidentatului de la sol pe targă, se va avea în vedere riscul de a produce o

contuzie sau leziune medulară (în cazul când există o fractură a coloanei vertebrale), de a provoca o
hemoragie internă în cazul traumatismelor abdomino-toracice şi/sau de a agrava leziunile părţilor
moi în fracturile membrelor.
La ridicarea traumatizaţilor gravi se va mai ţine seama de necesitatea aşezării membrelor

superioare cu mâinile încrucişate pe piept, eventual chiar fixându-le cu faşă provizoriu, pentru a evita
deplasarea lor liberă şi nu trebuie uitată niciodată recomandarea de a manevra corpul ca pe o “riglă
rigidă”, lin şi fără smucituri.
Procedeul “cules” sau “ridicarea din lateral”
Accidentatul este aşezat în decubit dorsal sau lateral. Pentru executarea manevrei sunt necesare
patru persoane. Din acestea, trei se aşează într-un genunchi de o parte a accidentatului. Prima
persoană îşi bagă mâinile pe sub umerii accidentatului, astfel ca antebraţul să-I împiedice căderea şi
hiperextensia capului. A doua persoană îşi plasează mâinile şi antebraţele sub bazin, iar ce-a de-a
treia pe sub membrele inferioare.
Simultan, cele trei persoane ridică accidentatul pe scara formată de genunchii liberi. Ce-a de-a
patra persoană împinge targa (sau bordul) astfel ca aceasta să fie sub victimă, care apoi este
coborâtă pe ea.
Procedeul “podului olandez”
Executarea procedeului necesită patru persoane. Trei stau în picioare, unul în spatele celuilalt, cu
membrele inferioare desfăcute deasupra accidentatului. Acesta este ridicat de la sol, cu grijă la
menținerea poziției orizontale și evitarea hiperxetensiei capului, prin efort conjugat şi simultan.
Targa este împinsă de a patra persoană sub accidentat, care este coborât lin, respectând principiul
“blocului rigid”.
72
Transportul efectuat de două persoane
Poate fi efectuat fără a fi nevoie de echipament, chiar şi în spaţii strâmte, cum sunt camerele,
coridoarele sau spaţiile înguste dintre clădiri.
Această metodă de transport se bazează pe extremităţile pacientului.
• Persoanele ajută pacientul să se ridice;
• O persoană va îngenunchea în spatele pacientului, îşi va trece mâinile pe sub axilele acestuia
şi va prinde pacientul de antebraţe;
• A doua persoană se întoarce cu spatele la pacient, între picioarele acestuia şi prinde
picioarele pacientului din spatele genunchilor;
• La comanda primei persoane, acestea se ridică şi transportă pacientul, mergând drept
înainte.
Transportul efectuat de două persoane folosind metoda „scaunului”
Acest tip de transport presupune ca cele două persoane să îşi folosească braţele şi corpul pentru
a forma un scaun pentru pacient. Deşi este nevoie de ajutorul a două persoane pentru această
metodă de transport, nu este necesar nici un fel de echipament.
• Cele două persoane îngenunchează de-o parte şi de alta a pacientului, aproape de bazinul
acestuia;
• Persoanele ridică pacientul în poziţie şezândă şi îşi unesc mâinile în spatele pacientului;
• Apoi cele două persoane îşi pun o mână sub genunchii pacientului şi se prind de mâini;
• Dacă este posibil, pacientul îşi pune mâinile în jurul gâtului celor două persoane pentru a
asigura un sprijin în plus;
• Ridicarea se va face cu spatele cât mai drept și ne-răsucit, prin forța generată de membrele
inferioare.
73
Transportul în braţe
Poate fi făcut de o persoană pentru a transporta un copil.

• Îngenuncheaţi lângă pacient şi puneţi o mână în jurul spatelui copilului şi o mână sub coapse;
• Ridicaţi uşor şi rostogoliţi copilul în golul format între braţele şi pieptul dumneavostră;
• Folosiţi muşchii picioarelor pentru a vă ridica.
Transportul cu ajutorul scaunului
Folosind această metodă, persoanele care transportă pacientul utilizează un scaun pentru a
suporta greutatea acestuia. Scaunul este folosit pentru transportul pacienţilor pe scări sau în spaţii
înguste. Un alt avantaj îl constituie faptul că pacientul se poate ţine de scaun (şi trebuie încurajat să
o facă) şi acesta se simte mai în siguranţă pe scaun.
• O persoană va sta în spatele pacientului, se apleacă şi prinde scaunul cât mai aproape de
partea orizontală;
• Persoana va înclina scaunul pe picioarele din spate astfel încât a doua persoană să poată
prinde scaunul de picioarele din faţă;
• Picioarele pacientului trebuie să fie aşezate între picioarele scaunului;
• Când ambele persoane s-au poziţionat, prima va da comanda pentru ridicarea şi transportul
pacientului;
• ATENŢIE! Deoarece scaunul forţează pacientul să stea cu capul înainte, prima persoană va
trebui să-l supravegheze şi să observe eventualele probleme de respiraţie.
74
Transportul secundar
Transportul pacientului de la un spital la altul sau la domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii

de diagnostic şi tratament, precum şi mutarea lui de la un salon la altul.
Transportul pacientului imobilizat cu targa
Pregătirea tărgii – targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearceaf; la nevoie se acoperă cu

muşama şi aleză; pernă subţire.
Pregătirea pacientului:
- Se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locului unde
va fi transportat;
- Se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte pacientul cum poate colabora;
- În cazul în care pacientul are instalate o perfuzie, sonde, drenuri etc. se vor lua măsuri de
siguranţă: sprijinirea – eventual pe un suport – a aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea
sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile de transport. Nu se pensează drenul toracic la
pacienţii ventilaţi. În caz de vărsături se ține la îndemână tăviţa renală;
- Se pregăteşte documentaţia pacientului.
Amplasarea pacientului pe targă în timpul transportului:

- De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca acesta să fie
dus cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat;
- La urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă panta
este prea accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte;
- Dacă nu este necesară supravegherea constantă (traumatisme la membrele infoerioare, stare
de slăbiciune, etc) pacientul, la cerere, poate fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (să vadă
unde merge);
- În principiu, pacientul va fi prins cu atenţie şi transportat conform indicaţiilor.
75
Trecerea peste un obstacol (gard) de înălţime mică

- Brancardierul din faţă predă mânerele purtătorilor laterali;
- Apoi sare peste obstacol (gard);
- Ceilalţi trei brancardieri ridică targa la înălţimea obstacoluluii;
- O împing către brancardierul din faţă, care apucă mânerele, eliberând purtătorii laterali;
- Aceştia sar gardul şi preiau targa de la brancardierul din spate care sare peste obstacol şi îşi
ocupă locul pe care l-a avut.
Coborârea unei pante sau a unei scări

- Se ridică partea din faţă a tărgii (chiar pe umeri sau mai sus);
- Se coboară partea din urmă (capul pacientului în această situaţie este în partea din urmă a
tărgii).
La trecerea prin locuri înguste sau pe scări strâmte, transportul tărgii se face numai de către doi
brancardieri. La trecerea prin aceste locuri sau uşi, se va avea în vedere să nu se lovească targa,
pentru a nu zdruncina pacientul şi mai ales să nu i se agaţe mâinile sau coatele acestuia.
Transportul pacientului imobilizat cu scaunul rulant
Poziţionarea corectă în scaunul rulant
Asiguraţi-vă că pacientul stă confortabil în scaun, în poziţie verticală şi în contact direct cu

spătarul.
Braţele pacientului ar trebui să fie relaxate şi aşezate pe cotiere.
Asiguraţi-vă că picioarele sunt poziţionate în mod corespunzător pe suportul pentru picioare.
Cu un control pelvian şi un sprijin pe picioare, înclinaţia scaunului ar trebui să fie de 4-6 cm.
(Brancardierul care a montat scaunul se va asigura de acest lucru.)
Pacientul ar trebui aşezat pe cât posibil drept, direct pe axa roţilor din spate, cu partea interioară
a genunchilor apropiată dar fără să atingă marginea (pentru pacienţii tetraplegici, axul este mutat în
mod normal în spate prin lăţimea carcasei axului).
Setaţi poziția în față-spate a scaunului astfel încât, dacă mâna pacientului este lăsată liberă direct
în jos, vârful degetelor să cadă în faţa axului.
76
Principii de bază:
- Când este în staționare, scaunul rulant are roțile blocate;

- Persoana asistată se așează cu spatele cât mai drept, cât mai sus pe scaun ;
- Intrarea și ieșirea (din lifturi de exemplu) se va face pe cât posibil mai întâi cu roțile mari;
- În cazul oricăror manevre de ocolire a unor porțiuni dificile de teren abordarea se face mai întâi
cu roțile mari;
- În cazul coborârilor și urcărilor de borduri, planuri înclinate etc, corpul îngrijitorului se va afla
între scaun și porțiunea cea mai joasă (persoana asistată se va înclina spre spate, niciodată spre
față);
- Se împinge scaunul în sus pe o rampă și se coboară cu spatele pe rampă.
Urcarea unei borduri (trecerea peste un prag):
- Scaunul rulant este oprit complet din mişcare cu roţile mici din faţă în dreptul bordurii
/treptei;
- Îngrijitorul înclină scaunul pe roţile din spate apăsând cu vârful piciorului pe una dintre cele
două pârghii din spate de lângă roţile mari şi trăgând lin de mânere spre corp;
- Se împinge scaunul înainte, până când roţile din faţă ajung deasupra bordurii (sau depășesc
pragul), apoi scaunul este lăsat încet jos;
- Se pune scaunul în mișcare și se urcă /trece și cu roțile mari.
Urcarea treptelor
- Mutarea scaunului şi a dumneavostră cu spatele la scări este primul pas;

- Asiguraţi-vă că mânerele de împingere sunt ataşate corect. Acestea trebuie să fie bine prinse
şi să nu se mişte deloc;
- În cazul în care există bagaje agăţate de mânerele de împingere, acestea trebuie scoase
pentru a vă putea mişca picioarele în siguranţă;
- Înclinaţi scaunul rulant pe roţile din spate, sprijinite de prima treaptă;
- Dumneavostră ar trebui să fiţi poziţionat pe prima treaptă;
- Trageţi de scaunul rulant înspre înapoi şi în sus – scaunul rulant urcă;
- Spatele ar trebuie să fie drept, să aveţi genunchii uşor îndoiți şi tălpile întoarse într-o parte;
- Dacă este posibil, persoana transportată poate ajuta trăgând înspre înapoi inelele de
antrenare.
77
Urcarea cu ajutorul a doi brancardieri

- Brancardierul din spatele scaunului ar trebui să stea într-o poziţie de mers pe jos;
- Celălalt, trebuie să stea ghemuit cu faţa la scaun şi să apuce cadrul tuburilor din faţă de la
nivelul axului roților din spate;
- Mâinile pacientului trebuie să fie aşezate pe cotiere sau în poală;
- Scaunul cu rotile este în poziţie verticală la nivelul podelei;
- La comandă, persoana de sus trage în sus de mânerele de împingere, în timp ce persoana de
jos împinge scaunul cu rotile treaptă cu treaptă, paralel cu podeaua;
- El nu trebuie să împingă în sus, pentru că ar putea să incomodeze persoana de sus;
- Scaunul cu rotile trebuie să rămână în poziţie verticală (nu înclinat), pentru că altfel, persoana
de jos nu poate împinge scaunul pas cu pas;
- Cei doi brancardieri ar trebui să restabilească picioarele la fiecare pas.
Coborârea treptelor
- Poziţionaţi scaunul la trepte;
- Înclinaţi scaunul rulant pe roţile din spate;
- Brancardierul lasă scaunul rulant să coboare, încet, câte o treaptă;
- Dacă este posibil, persoana transportată poate ajuta controlând scaunul rulant cu ajutorul
inelelor de antrenare.
78
Coborârea cu ajutorul a doi brancardieri

- Când se coboară scaunul rulant, persoana de jos frânează împingând (în poziţie verticală – nu
aplecat cu vârful în jos) scaunul cu rotile direct în dreaptă;
- Persoana de sus ţine apăsat strâns mânerele de frână. Persoana de jos va depune cel mai
mult efort, în timp ce persoana de sus asigură scaunul şi menţine poziţia corectă;
- Ambele persoane care ajută pacientul trebuie să se asigure că ţin spatele drept, să-şi ţină
greutatea în picioare sau să se ghemuiască.
Transportul cu patul rulant este forma ideală de transport; la cele patru picioare, paturile sunt
prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat poate deveni astfel rulant.
Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie tranferat mereu din pat în
cărucior, de aici pe masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct cu patul. Patul
cu dispozitiv rulant aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această metodă nu poate fi
aplicată în toate spitalele, căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare a coridoarelor, uşilor, să
nu existe praguri, iar deplasarea între etaje să se poată face cu acensorul.
Transportul cu ascensorul
Transportul bolavilor cu targa, căruciorul, scaunul cu rotile sau patul rulant între diferite niveluri
ale unui spital se face cu liftul. Lifturile sunt spaţioase şi prevăzute cu uşi largi.
Efectuarea tehnicii:
- Se împinge patul rulant în ascensor şi brancardierul intră după bolnav;
- La ieşire, brancardierul iese din lift înaintea bolnavului şi trage patul;
- Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant – brancardierul intră primul în ascensor cu
spatele şi trage după el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul să fie poziţionat cu privirea
spre uşa liftului;
- La sosire, fotoliul sau căruciorul este împins afară din lift, brancardierul rămânând în spatele
bolnavului.
79
Transportul în afara spitalului
Pregătirea pacientului:
• Pacientul va fi pregătit din timp pentru transport;
• I se comunică mijlocul de transport;
• Va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei drumului şi mijloacele de transport;
• I se oferă bazinetul / urinarul în vederea evacuării scaunului şi a urinei;
• I se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât mai comodă;
• Pacientul transportat la alte servicii sau instituţii va fi însoţit de asistentă şi brancardier, cu
documentaţia necesară;
• Cei care însoţesc pacientul trebuie să aibă la ei tot ce le-ar trebui pe drum pentru acordarea
primului ajutor;
• Pacientul trebuie supravegheat îndeaproape, pe tot timpul transportului;
• Predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al instituţiei unde a fost
transportat;
• Pentru liniştea pacientului, este bine ca persona care l-a însoţit să rămână lângă el până va fi
amplasat în patul lui.
Este foarte important ca mijlocul de transport să fie dezinfectat după transportul pacienţilor cu
infecții sau cu boli contagioase/transmisibile.
Transportul decedaţilor
Decesul influenţează defavorabil ceilalți bolnavi din salon şi chiar din întreaga secţie şi de aceea
trebuie făcut în linişte. E de preferat ca pacienţii să nu se afle în momentul efectuării acestui tip de
transport pe coridoare şi uşile saloanelor să fie închise.
Transportul decedatului se face întotdeauna în decubit dorsal şi acoperit în întregime cu un

cearceaf, eventual imobilizat în chingi pentru a se evita căderea unui membru în exteriorul tărgii şi
provocarea de leziuni postmortem (important pentru examenul necropsic).
Transportul se realizează pe un circuit prestabilit de unitatea spitalicească, evitându-se cât mai
mult contactul cu alţi bolnavi, vizitatori.
80

Caiet Cursant Brancardier CRR 2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet Cursant Brancardier CRR 2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAIETUL CURSANTULUI

Caietul Cursantului pentru calificarea “Brancardier” este elaborat în cadrul proiectului

În speranţa că acest material constituie un instrument util în procesul de formare

Atribuţiile brancardierului la locul de muncă sunt:

Lista unităţilor de competenţă

Unităţi de competenţă cheie

Unităţile de competenţă generale

Unităţile de competenţă specifice:

Unitatea generală nr. 1

Elemente de competenţă Criteriile de realizare din punctul de vedere al

1. Identifică activităţile zilnice 1.1 Activităţile zilnice sunt stabilite în funcţie de

Criteriile de realizare din punctul de Criteriile de realizare din punctul de vedere al

Persoana supusă evaluării demonstrează Activităţile zilnice sunt stabilite :

Unitatea generală nr. 2

Menţinerea igienei în timpul activităţii

1. Întreţine igiena la locul de muncă 1.1 Utilizează echipamentul de protecţie şi

3. Asigură starea de curăţenie a 3.1 Materialul rulant este curăţat şi igienizat cu

Criteriile de realizare din punctul de Criteriile de realizare din punctul de vedere al

Persoana supusă evaluării demonstrează Respectarea normelor igienico-sanitare se realizează :

Unitatea generală nr. 3

Asigurarea integrităţii şi siguranţei pacientului

Elemente de competenţă Criteriile de realizare din punctul de vedere al

1. Identifică situaţiile de risc 1.1 Situaţiile potenţiale de risc sunt

Criteriile de realizare din punctul de Criteriile de realizare din punctul de vedere al

Persoana supusă evaluării demonstrează Anunţarea situaţiilor cu risc se face cu promptitudine.

Unitatea specifică nr. 1

Pregătirea materialului rulant

Unitatea specifică nr. 2

Preluarea pacientului din diferite locaţii

Elemente de competenţă Criteriile de realizare din punctul de vedere al

1. Pregăteşte pacientul pentru transport 1.1 Pregătirea pacientului se realizează asigurându-

3. Aşează pacientul pe materialul rulant 3.1 Aşezarea pacientului pe materialul rulant se

Persoana supusă evaluării demonstrează Pregătirea pacientului pentru transport se execută la

Unitatea specifică nr. 3

Asigurarea transportului pacienţilor

Elemente de competenţă Criteriile de realizare din punctul de vedere al

1. Însoţeşte pacientul la investigaţii şi 1.1 Pe tot timpul transportului pacienţii sunt în

Criteriile de realizare din punctul de Criteriile de realizare din punctul de vedere al

Persoana supusă evaluării demonstrează Însoţirea pacienţilor la investigaţii şi tratamente se

Ascultătorul Frecvent Ocazional Rar Niciodată

Păstrează contactul vizual cu

Îşi arată interesul prin poziţia

Tonul vocii este adecvat

Este calm şi arată răbdare

Reflectă verbal mesajul de bază al

Reformulează unele din ideile

Pune întrebări relevante

STRATEGII DE REACŢIE LA CONFLICT

5 = foarte tipic 4 = frecvent 3 = uneori 2 = rareori 1 = niciodată

1. Este mai uşor să te abţii decât să te retragi dintr-o ceartă.

Evitare Forţare Aplanare Compromis Colaborare

TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL

STRATEGII DE REACŢIE LA CONFLICT

1. BROASCA ŢESTOASĂ (EVITARE)

Aspecte ale eticii profesionale în meseria de brancardier

Etica medicală reprezintă un ansamblu de reguli de conduită a profesioniştilor din domeniul

1. Orice persoană are dreptul de a fi respectată ca fiinţă umană.

2. Orice pesoană are dreptul la autodeterminare.

3. Oricine are dreptul la integritate fizică şi mentală şi la securitatea persoanei sale.

4. Oricine are dreptul să solicite respectarea intimităţii sale.

6. Oricine are dreptul la o protecţie corespunzătoare a sănătăţii asigurată prin măsuri

O serie de noţiuni de etică medicală precum: confidenţialitatea, obligaţia de a spune adevărul

Perfecţionarea profesională – dezvoltarea pe bază de obiective