PAUL SCOTT – Eric Clapton: Copilul nimănui (Victoria Books) 2015 ***

Încă o carte despre Eric Clapton? E firesc să te întrebi așa ceva pentru că în ultimii ani artistul
a beneficiat de numeroase volume dedicate. Normal pe undeva, deoarece atât cariera dar și viața sa
personală se pretează la... evocări fluviu. S-au spus și scris lucruri bune și rele, s-au descris cu lux de
amănute evenimente reale sau imaginare, există biografii autorizate sau nu, un lucru e sigur, despre
Eric Clapton s-a scris mult.

Autobiografia artistului, publicată în anul 2008, poate fi reperul la care să apelăm în analiza
oricărei altă aparție editorială dedicată lui Clapton. Cel puțin autobiografia beneficiază de prezumția
de oficialitate. În ce măsură evocările din acea carte sunt sincere? Nu știu. Dar cu siguranță sunt
subiective. Am plecat de la premisa că o biografie externă poate arunca o altă perspectivă, poate mai
obiectivă asupra vieții lui Clapton și m-am apucat de lectură.

Paul Scott este jurnalist și autor al altor câteva best-seller-uri biografice, în special dedicate
celor doi membri principali ai trupei Take That: Gary Barlow și Robbie Williams. În calitate de ziarist
colaborează în prezent cu mai multe publicații din Marea Britanie. Cine poate să vorbească mai bine
despre o carte dacă nu autorul ei, iar Paul Scott o face într-un articol publicat în MailOnline în data
de 2 martie 2015. O să vă ofer citat-ul în engleză pentru mai multă savoare: „Princess Diana began
sucking suggestively on a piece of ice as she gave Eric Clapton the eye”. Dar „amorul” dintre cei doi
s-a răcit rapid. În schimb Clapton s-a îndrăgostit iremediabil de Carla Bruni, care i-a fost furată cu
ușurință de către Mick Jagger. Fraze revelatoare despre conținutul celei mai recente biografii.
„Copilul nimănui” pune accent tocmai pe acest gen de aspecte ale vieții muzicianului. Iar de material
documentar autorul nu a dus tocmai lipsă.

Nu sunt omise însă capitolele dedicate diferitelor aspecte care au influențat cariera
muzicianului. Începem de la prima chitară cumpărată de bunica lui, cu care a trebuit să se lupte
pentru că era ieftină și avea corzi metalice care îl răneau la dgete. În consecință cu greu reușea să
scoată sunete articulate care puteau fi numite cântec. Urmează atracția pe care a simțit-o încă de pe
băncile liceului vizavi de blues-ul negrilor americani, dificultățile legate de procurarea materialelor cu
acești artiști într-o națiune britanică dominată încă la acea vreme, în procent majoritar, de un
conservatorism social profund. Autorul continuă expunerea perioadelor distincte din cariera aflată în
rapidă urcare: Yarbirds, Bluesbreakers și Cream.

Dealtfel cartea este structurată foarte simplu, o privire scurtă aruncată asupra paginilor de
cuprins vă va lămuri imediat cum stă streaba cu „viața” lui Clapton. „Pattie”, „Exilul”, „Băutura”,
„Dezintoxicarea”„Conor”, Abstinența”, ”Crossroads”, ”Melia” sunt capitole distincte în biografie dar
și în viață. Astfel structurată cartea poate fi citită pe modul „fast-forward” de cei prea grăbiți sau
prea ocupați cu vârtejul vieții cotidiene. Fiecare poate să își aleagă bucățica care îl interesează. Cei
interesați de muzică se vor duce la capitolul„Cream”. Ceilalți... la „Pattie”.

„Copilul nimănui” e o carte care nu are pretenții de premii literare. Scriitura e una tipică
pentru un jurnalist. Directă, concisă. Structura cărții este ea însăși una de foileton de ziar. Fiecare
capitol ar fi putut face obiectul unui episod dintr-un serial publicat într-un săptămânal de duminică.
Mai mult, am impresia, urmărind și bibliografia meționată de autor la final, am impresia că Paul Scott
face doar un soi de rezumat al celorlalte cărți cu și depre Clapton. Dacă ai citit măcar una dintre
celelalte apariții editoriale, atunci această carte nu îți va spune prea multe lucruri pe care să nu le fi
știut deja. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle câte ceva despre Clapton, dar nu prea multe.
Pentru cei pentru care Clapton înseamnă albumele mai comerciale din ultimii 15 ani. Ei vor fi atrași
mai mult de aspectele controversate ale vieții private ale artistului. Fără complicații, rapid și fără
prea multă bătaie de cap. Fanii adevărați, vor fi dezamăgiți de superficialitatea capitolelor dedicate
perioadelor Yarbirds sau Cream. Vor trebui să caute alte surse de informare. Revin, nu ăsta e scopul
cărții.

„Copilul nimănui” e o carte de consum. Ea vă va introduce doar în culisele vieții și carierei

unui colos. Vă va liniști și satisface curiozitatea generată de zvonurile sau adevărurile pe care le-ați
citit ciuntate pe ici pe colo prin ziare sau pe internet. Atât. Simplu. E o altă carte despre Clapton.

Ovidiu Moldovan

14 decembrie 2015