Concurs admitere Spiru Haret - Teatru

2011

REPERTORIU

Candidat:Cărnaru Iulia Alexandra

0
 Cuprins repertoriu:

Poezii:

 de forţă:
1. Şarpele-n inimă de GEORGE COŞBUC......................................................pag 2
2. Din nou, noi de NICHITA STĂNESCU.......................................................pag 4

 lirice:
3. Sonet XIII de WILLIAM SHAKESPEARE.................................................pag 5
4. Numai duminica de LUCIANA STOICESCU-VAUGHAN.......................pag 6
5. E desigur cineva de ANNE HEBERT.........................................................pag 7

 fabulă:
6. Fabula Moralei de AUREL BARANGA.....................................................pag 8

 comică:
7. Câţi ca voi! de GEORGE TOPÂRCEANU..................................................pag 9

 religioasă:
8. Psalm VI de TUDOR ARGHEZI.................................................................pag 10

 filosofica:
9. Ce-i greu de VIRGIL CARIANOPOL.........................................................pag 11

 populară:
10. Brumărelul culeasa de VASILE ALECSANDRI.....................................pag 12

 tragică:
11. Nu am moarte cu tine nimic de GRIGORE VIERU.................................pag 13

Povestire:
1. Întoarcerea de acasă (fragment) de ŞTEFAN CARAMAN......................pag 14
2. Procesul (La lilieci) de MARIN SORESCU...............................................pag 15

Monolog:
1. Sylvie (Cronici despre toate zilele, cronici despre toate nopţile) de XAVIER
DURRINGER............................................................................................. pag 16

1
Şarpele-n inimă
de George Coşbuc

M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng

De braţul stâng —
De ce mă spui la toţi că plâng?

"Să nu te văd cu vrun flăcău,

Că dai de rău!"
Dar ce, mă rog, sunt robul tău?

N-am plâns şi nu te lăuda!

Am plâns, ba da,
Dar nu pentru mustrarea ta!

M-au întâlnit aşa pe drum,

Mai ştiu eu cum,
Iar tu eşti mânios şi-acum!

Şi-a fost şi soră-ta cu ei;

Veneau tustrei,
Şi-am stat puţin, şi ce mai vrei?

N-am voie nici atât, eu nu?

Dar ce crezi tu,
Şi ochii să mi-i scot de-acu?

Ai răsărit ca din pământ —

Ei, Doamne sfânt,
Îţi sunt nevastă, soră-ţi sunt,

De nu mă laşi din ochi mereu?

Nu pot şi eu
Să mă-ntîlnesc cu cine vreu?

"De unde viu? Ce cat în prund?

Ce flori ascund?"
Eşti mamă tu, ca să-ţi răspund?

2
Şi-uitându-te şi-n jos şi-n sus
Scrâşnind mi-ai spus:
„Săracă fată!“ şi te-ai dus.

Săracă! Dar de ce să fiu?

Pe suflet viu,
Cu nici o vină nu mă ştiu.

Apoi de ce tot spui şi spui

Că, de tăcui,
E semn că vinovată fui?

Ce semn? Tăcui aşa mereu,

Că-mi fu cu greu,
Şi ce-ţi puteam răspunde eu?

De-aş fi jurat pe-un rai de sfinţi,

Tu, printre dinţi,
Mi-ai fi răspuns la toate: minţi!

Că şi ce nu-i şi nu-i, tu vezi!

Te-nveninezi,
Şi toate câte-ţi par le crezi!

Şi-am plâns şi ieri, gândeam că mor

Că-mi tot dai zor
Să-mi afli vina-n faţa lor.

De ce mă chinuieşti tu vrând?
De ce ţi-e-n gând
Mereu să mă tot vezi plangând?

Vrăşmaş de veci de te-aş avea,

Tu n-ai putea
S-acreşti mai rău viaţa mea!

De-s rea, tu bate-mă să zac,

De-ţi e pe plac —
Dar nu-mi scorni şi ce nu fac!

3
Din nou, noi

de Nichita Stanescu

Bun, dar cu noi cum ramâne ?

Ei au fost mari, tragici, sfinti…
Ei au mâncat pâine,
parintilor nostri le-au fost parinti.

Dar noi, dar cu noi ?…

Lor le-a fost frig, au patimit,
au mers prin zapada, prin noroi,
au murit si s-au nemurit.

Noi traim, cu noi cum ramâne ?

S-a hotarât ceva ? S-a hotarât ?
Când anume si ce anume ?
Suntem, dar ne este urât !

4
Sonet XIII
de William Shakespeare

De-ai fi al tău, iubite! Tu, ce eşti

tot mai puţin al vieţii şi e timpul
acest sfârşit de-acum să-l pregăteşti
rodind din tine-alt chip, să-ţi fie schimbul.
Atunci, fără de margini frumuseţi,
robite ţie, n-ar fi mărgărite,
cînd iarăşi sub lumini ai să-ţi răsfeţi,
într-un trup nou, icoanele-amurgite.
Dar cine şi-ar lăsa, părăginit,
conacul ce-ar putea cu bărbăţie
să-la’nalţe-n calea vântului stârnit
ca morţii împotrivă să îi fie?
Risipă! Ai avut părinte-odată;
lasă-ţi un fiu, la rîndul tău fii tata!

5
Numai duminica
de Luciana Stoicescu-Vaughan

Nu ştiu de ce, câteodată, duminica

Îmi aduc aminte de tine.
Poate pentru că-i sărbătoare
Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.

Uneori amintirile au chiar şi umor.

Zâmbesc singură la imagini fragile
Şi mă bucur de trecut. Apoi meditez
La destinul parcă ursit de sibile.

Anii au trecut fără ştire de-atunci.

M-am luat cu firescul de fiece zi
Şi-am evitat să-mi mărturisesc
Că în gândul ascuns, îmi aparţii.

Nu înţeleg de ce numai duminica

Îmi aduc aminte de tine.
Poate pentru că-i sărbătoare
Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.

6
E desigur cineva
de Anne Hebert

E desigur cineva
Care m-a ucis
Apoi a plecat
Pe vârful picioarelor
Fără să-şi vatăme dansul perfect.

A uitat să mă culce
M-a lăsat în picioare
Strâns legată
În drum
Cu inima în racla ei veche
Cu pupilele asemeni
Celui mai pur reflex în apa.

A uitat să stingă în jurul meu

Frumuseţea lumii
A uitat să închidă ochii mei lacomi
A-ngăduit pierduta lor patimă.

7
Fabula Moralei
de Aurel Baranga

Într-o noapte,
De vis,
Diafană,
Pe un lac,
Sub tremur de lună,
Pluteau împreună
O raţă
Şi o lebadă wagneriană.

- "Uită-te la ea, ce îngâmfată",

Şopti rata înciudată.
"Dacă stai si te socoţi bine,
Ce diferenţă între ea si mine?
Aceleaşi pene
Şi acelaşi cioc,
Ce mai calea-valea,
A avut noroc,
Arză-o-ar focu’ s-o arză,
Vedea-o-aş pe varză!"

E şi în istoria asta
O socoteală,
Deşi cam strâmbă
Şi
Cam

i – MORALĂ:

Dacă nu poţi să urci,

Măcar sa bârfeşti şi să spurci.

8
Câţi ca voi!
de George Topârceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,

O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,

Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,

Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

9
Psalm VI
de Tudor Arghezi

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere

Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,

Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,

Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

10
Ce-i greu
de Virgil Carianopol

E greu să fii ce eşti şi totuşi

Să nu poţi precum eşti trăi,
Să ai palate multe-n visuri
Şi să n-ai unde odihni.

La fel e greu când porţi cu tine

Munţi de iubire-n viaţa ta,
Atunci când vrei să-i dai la oameni,
Să nu vrea nimenea să-i ia.

E greu să-l faci să inţeleagă

Pe cel nedrept ce este drept,
Pe prost de ce este nevoie
De mintea unui intelept.

De-asemeni, este greu prin lume

Să treci de nimeni întrebat,
Să dai cu pietre în minciună,
să poţi să treci neaplecat.

E greu izbind numai cu vorba

Ce trebuie de-nfrânt să-nfrângi,
Când ai încă de plâns atâtea
Să nu ai lacrimi să mai plângi.

Şi iar e greu să aperi cinstea,

Să strigi, să lupţi, să fericeşti,
Să mergi la brat cu adevărul,
Să mori şi totuşi să trăieşti...

11
 Brumărelul
poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Într-o verde grădiniţă

Şade-o dalbă copiliţă
Pe-aşternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă,
Şi din fugă o întreabă:
—Spune-mi, dalbă copiliţă,
Cu rumena ta guriţă,
Eşti nevastă, ori eşti fată,

Ori zâna din ceri picată?

—Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din ceri picată,
Ci sunt floare garofiţă,
Răsărită-n grădiniţă;
Dar tu, voinicele, spune,
Eşti însurat, ori eşti june?
—Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspunse voinicelul.
Eu vin seara, pe răcoare,
De mă culc pe sân de floare,
Şi când plec voios, cu soare,
După mine floarea moare!

12
Nu am moarte cu tine nimic
de Grigore Vieru

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

13
 Întoarcerea de acasă
(fragment)
de Ştefan Caraman
… pare ciudat să vorbeşti despre tine la doar 27 de ani… [...]....n-au apărut încă
marile trădări, dispariţia celor la care ţii, oboseala existenţială, frica de moarte,
urâţenia şi menopauza… pare un moft, nu? e chiar o blasfemie… ei bine, aflaţi că
logica asta este una falsă… fiecare individ are povestea lui, fiecare simte nevoia să
o spună; fie că are 15 ani, fie că a ajuns la 80… experienţele nu ne aleg pe criterii
de vârstă [...]
…am fugit de acasă… terminasem liceul destul de bine, şi mă pregăteam pentru
admitere… tata ţinea morţiş să dau la matematici, să mă fac profesoară şi să mă
dau la fundul unei vieţi lejere şi sigure…m-a convins repede – o coastă ruptă se
repară uşor… sau aşa a crezut… am plecat la Bucureşti şi am dat admiterea, dar la
teatru… am intrat fără nici o problemă – la facultăţile de teatru nu îţi trebuie talent
pentru admitere… habar nu am ce îţi trebuie, probabil că noroc… i-am anunţat că
am intrat la inginerie genetică şi că şi de aici pot ieşi profesoară… în primul an i-
am sunat de câteva ori, apoi am abandonat… am locuit la cămin, apoi când tata a
început să mă caute
m-am mutat într-un apartament cu Petru… nu mă costa nimic decât să mă culc cu
el din când în când; avea aproape 60 de ani şi încerca să mă ajute… tata a aflat că
stau acolo – m-am mutat cu o zi înainte să spargă uşa...toţi anii de facultate, dar
toţi anii, a trebuit să mă mut din şase în şase luni, a trebuit să ratez cursuri,
spectacole, prietenii sau plăceri, simple plăceri… toate numai ca să mă ascund de
el… sunt sigură că dacă m-ar fi găsit, dacă ar fi reuşit o singură dată să pună mâna
pe mine… o singură dată… am amânat licenţa de trei ori şi am reuşit să o obţin
într-o altă zi decât cea comună… era ca un câine de vânătoare… îl simţeam tot
timpul pe urmele mele; de câte ori o sunam pe mama rugând-o sa-l liniştească nu
auzeam decît plânsete şi rugămintea de a-i asculta… “vino acasă şi cere-ţi iertare”,
îmi spunea, “o să o rezolvăm într-un fel”… după toate câte s-au întâmplat, eu
trebuia să merg acasă şi să-mi cer iertare… acasă… acasă… acasă e locul în care
simţi întotdeauna nevoia să te întorci… e micul univers în care poţi să-ţi permiţi
orice, pentru că ţi se permite orice… acolo e acasă… pentru mine acasă este aici…
aici… singura familie sunteţi voi, iar faptul că mă comport ca un copil alintat e o
dovadă şi nu un act de revoltă… ştiu că mă iubiţi aşa cum şi voi simţiţi că vă
iubesc… din momentul în care intru şi pînă la final am cu adevărat senzaţia că sunt
liberă… aşa cum n-am avut-o niciodată… şi mai am sentimentul clar că sunt
protejată… ca de un duh, ca de o mână necunoscută, ale cărei degete sunteţi,
fiecare dintre voi… nimeni nu-mi va mai face rău niciodată, atâta vreme cât voi
veţi fi aici, cu mine…

14
 Procesul
(La Lilieci)
de Marin Sorescu
Moaşa asta tânară era nouă în comună, venise dintr-un sat de la Dunăre, şi Nae,
cum era bun de femei, s-a luat cu ea.
Ea sta întâi la cineva in gazdă, şi el a luat-o de acolo şi-a mutat-o în casa lui
Gogiuman, care era cumpărată de el.
Şi-au pus la cale să-şi lase el muierea şi s-o ia pe ea, ca e moaşe, de! Degeaba
era ea moaşe, dacă el nu făcea copii!
A dat divorţ, fără să ştie nevastă-sa, şi când a fost la pronunţare, el s-a dus cu
moaşa la Craiova şi-a băgat-o pe aia, la judecată in locul muierii.Ea s-a dat drept
ailaltă şi a zis că: „Ei! dacă el vrea să mă lase...Eu n-am nici o pretenţie! că dacă n-
am avut şi eu noroc, de!”.
Şi Ana, nevasta a bună, numai că s-a pomenit cu hotărârea de divorţ acasă,
precum Ana Banţa e desfăcută de Nae Banţa. S-a curcit că nu ştia nimic şi nu voia
să plece de-acasă, de la rostul ei.Şi-a luat-o Nae târâş de picioare cu capul
troncănind pe jos prin gloduri, prin cărămizi, a scos-o afară la poartă şi i-a-ncuiat
poarta.
Iar pe dăbuleancă a băgat-o-n casă, că de la Dăbuleni era aia.
Pe urmă, Ana a sărit şi ea peste poartă şi s-a dus şi s-a culcat la uşă, a adormit
toată noaptea la uşă, ca un câine.
Şi pe urmă, dimineaţă, o fata de-o crescuse ea de suflet a auzit şi-a venit cu
bărbatu-său şi-au luat-o la ei. Şi-a stat acolo vreo luna de zile.
Şi-au pândit până-ntr-o zi, când n-a fost Nae acasă, au venit şi-au intrat peste
moaşă şi-au bătut-o şi-au turnat vitrion pe ea, pe ochi şi peste tot şi aia s-a-
mbolnăvit şi-a murit.A dus-o Nae la Bălceşti la spital, degeaba.
Pe Ana, asta, o luase Banţa cand avea ea cincisprezece ani si el treizeci.Ea n-a
păţit nimic, c-a sărit lumea, ce s-a băgat venetica peste femeie să-i strice casa?
De întors nu s-a mai întors să trăiască amândoi, că acum era divorţata.Vezi, dacă
spusese la proces că n-are nici o pretenţie şi că se desface de el....

15
 Monolog:
Sylvie
(Cronici despre toate zilele, cronici despre toate noptile)
de Xavier Durringer

Sunt tipul însuşi de fată fără tip.

Nimeni nu întoarce capul după mine.
Mi se spune adesea că semăn cu cineva.
Am un prenume comun şi nimeni nu şi-l aminteşte niciodată, Sylvie, rostiţi
Sylvie să vedeţi cum e [..] Sylvie, Syl-vie...Sylvie, nu-i greu să-ţi aminteşti şi în
plus nu încetez să fac eforturi, mă epilez cu ceară, subţiori, sprâncenele, părul de
pe sâni şi atunci, bonjour, trebuie încercat, o dată de încercare.
Cumpăr creme şi toate celalalte, ruj de buze, ca să-mi facă gura mai mare,
sutien fără bretele ca să-mi scoată sânii în evidenţa, injecţii care să-mi întărească
fesele dar nimic nu contează, Sylvie de nebăgat în seamă, urmez regimuri
draconice, dar totul se pune pe mine, un măr, un sâmbure de strugure şi mă îngraş,
chiar şi sportul pe mine mă umflă, mă umflu, mă jur, mă umflu, nu mai pot!
Nu e nimic în viaţa mea,niciodată nu se întâmplă nimic, nici o chestie care să
mă binedispuna încă de dimineaţă, nu întâlnesc decât tâmpiţi într-o viaţă tâmpită.
M-am săturat, în viaţa mea nu e nimic interesant.
Aş vrea să trăiesc chestii interesante, cu o sută pe oră, să mă ardă, dar asta nu
arde, nu e nimic care să încălzească, să înţepe, să gâdile spiritul..
Văd adesea la televizor, în cărţi, în filme şi peste tot când ăia trăiesc chestii de
plâng, eu nu plâng niciodată, nimic nu mă face să plâng, e normal, nu cunosc pe
nimeni, n-am probleme, din punctul ăsta de vedere nu sunt tracasată, nu e nimeni
pe care să-l iubesc şi care să mă iubească, deci sunt liniştită, liniştită, prea liniştită
poate, dar liniştită...
Mi-ar plăcea să fac altceva decât ce fac, înţelegeţi, altceva..
Să fiu altcineva , mai degrabă, contrariul, slabă, blondă, cu sâni şi un fund uite
aşa..şi cu ochi şi o gură, mă rog o gură adevărată şi nişte ochi adevăraţi şi un păr, ei
da, asta mi-ar plăcea la nebunie, des de tot şi apoi să trăiesc în altă parte, să
vorbesc altă limbă, să am altă religie, alte haine, alţi părinţi, altă familie, cu un
cămin micuţ şi o maşină, în sfârşit să fie total, măi!
Aş vrea să mă schimb!

16