Aşa cum se aprecia în cartea „Dialoguri despre viitor” (Ioniţă Olteanu, „Dialoguri

despre viitor”, Editura politică, Bucureşti 1982), Alvin Toffler, autorul „Şocului viitorului”,
nu ar avea nimic şocant în el. Cu totul altfel stau lucrurile cu ceea ce scrie el. Cărţile sale sunt
interesante, incitante, chiar şi şocante. Afirmaţia este valabilă şi pentru lucrarea sa „Al treilea
val”. Editată în peste un milion şi jumătate de exemplare în Statele Unite ale Americii, tradusă
în 16 ţări, două seriale pentru televiziunea canadiană şi cea japoneză pe marginea cărţii,
aceasta spune totul.
Afirmaţia pe care Alvin Toffler o face în finalul cărţii sale: „Nu am încredere în
oamenii care îşi închipuie că dispun deja de răspunsuri într-un moment când noi abia
încercăm să formulăm nişte întrebări” s-ar potrivi foarte bine ca motto al cărţii.
De ce „Al treilea val”? Ce vrea acest autor şocant de la cititori?
În introducerea cărţii sale el spune despre „Al treilea val” că: „Este o lucrare de sinteză
amplă. Ea descrie vechea civilizaţie în care mulţi dintre noi au crescut şi prezintă o imagine
cuprinzătoare, întocmită cu grijă, a noii civilizaţii care irumpe în mijlocul nostru”. Deci,
omenirea se află în zorii unei noi civilizaţii:
„Această nouă civilizaţie – spune autorul este atât de revoluţionară încât sfidează toate
presupunerile noastre anterioare. Vechile moduri de gândire şi vechile formule, dogme şi
ideologii, oricât de îndrăgite sau folositoare au fost în trecut nu mai corespund realităţilor”.
Lucrarea lui Toffner împarte civilizatia în trei perioade, numite metaforic „valuri”.
Termenul “val” este uitilizat aici referindu-se la impactul ce îl au schimbările care ne perturba
existenţa, aceste schimbari conducând către dispariţia civilizaţiei industriale şi apariţia
civilizaţiei informaţionale. Prima etapa este perioada agricolă şi aparţine Primului Val, apoi
etapa industriala a celui de Al Doilea Val, locul central ocupandu-l însa omenirea
contemporană, aflată în zorii unei noi civilizaţii, deseori personificata de Toffler – civilizaţia
celui de Al Treilea Val.
Zi de zi îşi fac apariţia mode noi, noi descoperiri ştiinţifice, noi religii, mişcări sau
manifeste. Universul nostru spiritual este zguduit de viziuni ce se războiesc între ele.
Autorul vorbeşte în cartea sa despre incapacitatea celor aflati la conducerea statelor de
a lua decizii competente la momentul oportun. Toffler ne prezinta în capitolul “Mausoleul
politic”, necesitatea unei revoluţii politice care să „modifice radical raporturile dintre putere şi
societate.” Structurile şi sistemul celui de Al Doiela Val sunt depaşite, sistemul politic ne mai
putând îndeplini rolul de stabilizator într-o societate dinamică, cuprinsă de schimbări. Deşi
sistemele noastre se bazează teoretic pe principiul majoritaţii, creşterea diversitaţii duce la
imposibilitatea formării unei majoritaţi, chiar şi în problemele de importanţa crucială pentru
supravieţuire. Eşecurile celor care ne conduc şi faptul ca ei nu fac faţa problemelor generate
de înaintarea celui de Al Treilea Val, conduce către apariţia dorinţei populaţiei de a avea un
conducator dinamic, dominator.
Niciodată un număr atât de mare de oameni din atât de multe ţări – inclusiv oameni
consideraţi a avea un larg orizont cultural – nu s-au simţit atât de cufundaţi, parcă într-un
vârtej de idei contradictorii, derutante şi cacofonice.
Adevărul e că această confuzie de datorează în bună parte unui război cultural din ce
în ce mai intens – coliziunii dintre cultura născândă a celui de-Al Treilea Val şi ideile şi
postulatele adânc înrădăcinate ale societăţii industriale. Ideile cheie ale perioadei industriale
sunt treptat discreditate, depăşite, înlăturate sau subsumate unor teorii mult mai cuprinzătoare
şi mai puternice.
În subcapitolul “Marea lupta a zilei de mâine”, Alvin Toffler atrage atenţia asupra
prezenţei în mijlocul nostru a doua mari tabere: una, ataşată civilizaţiei celui de Al Doilea
Val, cealaltă – celui de Al Treilea Val. Aceasta din urmă este constientă de faptul că cele mai
presante probleme ale contemporaneitaţii – de la energie, razboi şi sărăcie, până la degradarea
ecologică şi a relaţiilor de familie – nu mai pot fi rezolvate în cadrul unei civilizaţii de tip
industrial, întrucât deciziile de importanţa crucială pentru existenţa noastră nu pot fi adoptate
în actualul cadru politic. În schimb, apărătorii celui de Al Doilea Val susţin jocul politic
tradiţional, urmărind perpetuarea instituţiilor-cheie ale societaţii industriale de masă: familia
nucleară, sistemul învăţământului de masă, corporaţiile gigant, sindicatul de masă, statul
naţional centralizat şi guvernământul pseudoreprezentativ.
Nicăieri nu se vede mai bine această ciocnire de idei decât în schimbarea pe care o
suferă imaginea noastră despre natură. În ultimul deceniu s-a dezvoltat în întreaga lume o
mişcare pentru protejarea mediului natural. Aceasta ne-a obligat să regândim raporturile
noastre cu natura. Ca urmare, din postura de adversari ai naturii, trecem în aceea de aliaţi ai ei
(deci accentul cade pe armonia dintre om şi planeta pe care acesta trăieşte). Pe măsură ce
creşte forţa celui de-Al Treilea Val, planeta noastră ne pare tot mai mică şi mai vulnerabilă.
Locul nostru în univers ne apare mai puşin grandios.Imaginea noastră despre natură nu
mai este cea care a fost.
Având în vedere schimbările intervenite în ideile noastre despre natură, nu ne vom
mira de reevaluarea profundă la care sunt supuse ideile despre progres. Perioada industrială
s-a caracterizat printr-un optimism facil, care vedea în fiecare descoperire ştiinţifică şi în
fiecare nou produs ameliorat „o dovadă a înaintării inevitabile în direcţia perfecţiunii umane”.
Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul celui de-Al Doilea Val, ideea progresului
inevitabil şi liniar, care s-a numărat şi ea printre pilonii realismului industrial, are tot mai
puţini adepţi.
 Astăzi, peste tot în lume, câştigă din ce în ce mai mult teren ideea că progresul nu mai
poate fi măsurat folosind drept criteriu tehnologia sau nivelul de trai material şi că o societate
decăzută din punct de vedere moral, estetic, politic sau ambiental, nu este o societate
avansată, oricât ar fi de bogată şi oricât de sofisticată ar fi tehnica de care dispune. Într-un
cuvânt, ne îndreptăm spre o noţiune de progres mai cuprinzătoare – un progres ce nu se
realizează în mod automat şi nu se mai defineşte doar prin criterii materiale.
Începem să ne reprezentăm progresul sub forma dezvoltării unui arbore cu multe
ramuri îndreptate spre viitor şi considerăm drept criteriu al lui însăşi varietatea şi bogăţia
culturilor umane. Orice s-ar întâmpla de-acum încolo este improbabilă o întoarcere a culturii
la progresivismul naiv, uniliar care a caracterizat şi inspirat epoca celui de-Al Doilea Val.
Un alt subiect interesant, dezbătut de Alvin Toffler, este „viitorul timpului”. Începând
de la Newton, civilizaţia celui de-Al Doilea Val îşi reprezenta timpul ca pe o curgere liniară
dinspre negurile trecutului spre nemărginirea viitorului. Timpul era considerat ca fiind absolut
uniform în toate părţile universului şi independent de materie şi de spaţiu. Se admitea că
fiecare moment sau segment al timpului era identic cu cel următor.
Astăzi însă se crede că în regiunile din preajma unei găuri negre o clipă ar putea fi
echivalentă cu eoni întregi de pe Pământ. Astfel, dacă o Misiune de control interstelar ar
trimite o navă spaţială ca să exploreze o gaură neagră, noi am avea, poate, de aşteptat un
milion de ani întoarcerea navei, în timp ce ceasornicul acesteia, dată fiind distorsiunea
gravitaţională din apropierea găurii negre – pentru a nu mai vorbi de efectele vitezei – ar arăta
că s-au scurs doar câteva minute sau secunde.
Ne aflăm, deci, din ce în ce mai mult în situaţia de a nici nu mai putea vorbi despre
„timp” la singular: în diferite părţi ale universului sau ale universurilor în care ne găsim, par
să existe „timpuri” alternative şi plurale, supuse unor reguli diferite.
Mulţi dintre gânditorii de frunte ai celui de-Al Doilea Val au crezut că hazardul ni
joacă nici un rol în raport cu schimbarea, sau joacă un rol minor. Astăzi, în schimb, este larg
acceptată ideea că hazardul domină schimbarea. În anii din urmă, numeroşi oameni de ştiinţă
au început să dezvolte un mod de gândire, în care cele două contrarii fuzionează.
Pe măsură ce dăm la o parte ochelarii de cal ai celui de-Al Doilea Val, pătrundem cu
încetul într-o cultură cu totul nouă, cultura celui de-Al Treilea Val. Această cultură nouă,
orientată spre schimbare şi spre diversitate crescândă, încearcă să integreze noua viziune
asupra naturii, evoluţiei şi progresului, concepţiile noi, mai bogate, despre timp şi spaţiu.
Declinul sistemului de gândire, al celui de-Al Doilea Val, face ca milioane de oameni
să caute cu disperare ceva de care să se ataşeze. Ei încercă să importe şi să implanteze idei
vechi, potrivite altor vremuri şi locuri, sau să resuscite credinţele fanatice ale propriilor lor
strămoşi, care au trăit în condiţii radical diferite.
Tocmai inadecvarea tot mai vizibilă la noile realităţi tehnologice, sociale şi politice a
erei industriale generează astăzi căutarea facilă a unor răspunsuri vechi.
Aceasta este marea încercare a lui Alvin Toffler. El este un observator atent al
realităţilor – nu obiectivist, lipsit de orice ideologie, aşa cum vrea să pară uneori – cu un simţ
ascuţit al realităţilor şi o capacitate remarcabilă de a identifica şi descifra probleme ale lumii
contemporane.