Luceafărul

Mihai Eminescu

Introducere:
Poemul ”Luceafărul” a apărut în anul 1883, în Almanahul Societatii Academice Social literare
”Romania Juna” din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare.

Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor.
Imaginarul poetic e de factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul,
marea, castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor
cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii – geniul si omul comun. In esenta,
poemul este un monolog liric.

Tema:
Tema este romantica – problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Iubirea
se prezinta in diferite ipostaze – terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat si
Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul,
fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si
fata de imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata
Luceafarul ” O, esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata”. Zborul cosmic, motiv literar
ce releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului,
zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul
de dinaintea nasterii lumilor ”Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si
vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.”

Titlu:
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, ”Luceafarul” vazut ca o fiinta
singuratica si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al
stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion ”cel care merge pe deasupra”.
Incipit:
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic ”A fost odata ca-n
povesti/A fost ca niciodata”. Fata de imparat reprezinta pamantul insusi, portretul acesteia
”O preafrumoasa fata” scoate in evidenta unicitatea terestra, comparatiile ”Cum e fecioara
intre sfinti/Si luna intre stele” reflecta puritatea si predispozitia catre inaltimile
astrale. Simetriacompozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel – cele
doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua
reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar
planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).

Tablourile:
Tabloul intai din structura poeziei este o poveste fantastica de iubire intre Luceafar (geniu,
fiinta superioara) si fata de imparat (aflata la varsta cand poate fi tulburata de Zburator; dar
si simbol al omului comun). Dragostea lor poate fi vazuta ca o atractie a contrariilor, caci
Catalina aspira spre absolut in timp ce Luceafarul doreste sa cunoasca concretul. Visul tinerei
fete trebuie interpretat drept criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste ce este
rezolvata mitologic prin motivul Zburatorului. Cadrul desfasurarii acestei idile este atat
cosmic cat si teluric, in timp ce atmosfera este grava, solemna. Gesturile celor doi sunt
protocolare pentru ca ei apartin unor lumi total diferite.

Al doilea tablou descrie un inceput de idila intre smeni; ca atare cadrul este doar terestru.
Cei doi tineri pot fi vazuti ca simbol al 'perechii' in plan uman. Desi, la inceput, Catalina ezita
intre ideal si real, in fond ea il accepta pe Catalin, realizand ca ei doi sunt parte din aceeasi
lume. Intr-un astfel de cadru atmosfera este intima, cu gesturi familiale, stereotipe.
Comunicarea este acum directa, nu se mai face prin intermediul visului, ca in tabloul
anterior.

In cea de-a treia parte a poemului este prezentata calatoria interstelara a 'Luceafarului' si
dialogul lui cu Demiurgul. Hyperion apare deci, ca forma individualizata a absolutului, in timp
ce creatorul sau este absolutul in sine, materia universului superior organizata. Cadrul este
exclusiv cosmic, desfasurand-se intr-o atmosfera glaciala. Intr-un dialog presupus, limbajul
este gnomic, silentios.

Ultimul tablou este din nou intr-un cadru atat terestru cat si cosmic, descriind fericirea
omului prin iubire si revelatia Luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi.
Atmosfera este, pe de-o parte, feerica, intima, senzuala; iar pe de alta parte rece, distanta,
rationala. Dialogul nu mai este posibil, replicile constituindu-se la nivele de intelegere
diferite. Invocatia Luceafarului are la baza dorinta superstitioasa a fetei de a-si prelungi
fericirea prin protctia unei 'stele norocoase'. Raspunsul lui Hyperion contine insa, doar
constatarea diferentelor fundamentale dintre doua lumi antinomice.

Elemente:
Versurile se caracterizeaza printr-o muzicalitate sugerata de efectele euforice ale cuvintelor
si de schema prozodica invariabila: catrenele de 7-8 silabe in ritm iambic, cunosc o
permanenta alternanta intre rimele masculine si feminine.

Viziunea:
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea
planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de
amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de
echilibru compozitional, armonie si simetrie.