Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Surâsul Bucovinei Iulie 2019 PDF
Surâsul Bucovinei Iulie 2019 PDF
ISSN 2344-620X
ISSN-L 2344-620X
Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conținutul materialelor revine, în
exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteți textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.
editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI
P ăreri de c ititor
A
dică părerile unui cititor care Există și o altă metodă de a ieși în față, de a
nu-și uită concluziile rezultate atrage atenția cititorilor (dacă luăm în seamă
din lectură, dar și care nu-și iartă noianul de aprecieri de pe Facebook, al cititoarelor),
îndrăzneala de a încerca să scrie. dar mai bine lăsăm acolo unde este, și pentru cine
este, poezia inspirată, sau cu sorginte identică, din
Cumva este chiar greu de înțeles cum poate fi inscripțiile de pe pereții grupurilor sanitare din
scriitor cineva care nu și-a făcut stagiul de cititor, autogările de dinainte de 1990.
nu știu dacă e un bun exemplu, dar ar fi ca și cum Progresul tehnic ne-a umplut casele cu aparate
cineva ar ajunge fără a porni. care ne fac viața ușoară, dar ceea ce nu mai trebuie
Dacă viețile noastre ar dura milenii, am putea să facem noi reprezintă o parte din viața noastră
privi înapoi, musai cu nostalgie, spunând că a mai care nu ne mai aparține, pe măsură ce evoluția
trecut un secol de poezie, situația fiind cea pe care tehnologică devine tot mai pregnantă, efortul
o știm, de la un festival la altul trece doar un an de nostru de a acționa își pierde din intensitate, numai
poezie. Sunt și cazuri în care suntem nevoiți (nu că, de la o vreme, acest păcat lovește și efortul de
ne obligă nimeni, că nu poate, „e democrație”, că a gândi. Să fi rămas, dintre toate visurile omenirii
altfel ...) să considerăm poezie și ceea ce produc doar cel al unui ev mediu informatizat prin care
acele persoane care se consideră poeți, acesta fiind specia noastră să se îndrepte spre o tot mai tragică
motivul principal pentru care ceea ce scriu trebuie existență larvară? Singurătatea înlocuită de o
să fie poezie. Stâlpul infamiei, firida rușinii (Ismail singularitate mai mult bizară decât excentrică,
Kadare) și afumarea cu tutun de contrabandă ar fi va pierde calitatea umană de a dori integrarea în
cele mai mici pedepse pentru cel care, insuficient societate în favoarea unor relații denaturate, chiar
sau deloc emancipat fiind, nu ar considera versuri până la a deveni nefirești.
acele aberații lirice (vorba vine lirice) cu care ni Este de înțeles de ce poezia unor astfel de
se verifică rezistența la postmodernism. La urma vremuri și condiții sociale nu poate fi aceeași cu cea
urmei fiecare scrie ce vrea, dar și cititorii vor citi pe care o doresc nostalgicii strofelor din care rămâne
ce le place, va exista o anume selecție cu urmări de , involuntar, câte un vers în memoria cititorului.
diviziune și nu prea se mai poate justifica lamentația Florile artificiale pot fi păstrate un timp
referitoare la întristătoarea lipsă de cititori. Nu îndelungat sau aruncate imediat, în ambele cazuri
cititorii au obligația de a ne accepta felul în care posesorul lor va fi scutit de a asista la ofilirea și
ne exhibăm frustrările și consecințele nerăbdării moartea lor ca în cazul celor naturale. Nu trebuie
furibunde cu care ne construim piedestalul nemeritat decât să accepți ideea...
pe care ne aflăm, cel puțin în tainica intimitate a Sunt simple păreri de cititor, nu recomandăm
gândurilor nemărturisibile. Nici prestația literară a nimic, doar deconspirăm perpetua dorință de a
panegiriștilor de mare talent și vocație nu pare a fi găsi prin mulțimea de creații literare și versuri
suficient de aproape de interesul celor care nu citesc adevărate.
numai cu ochii, chiar dacă abundența de sintagme
uzitate până la limita banalizării reușește să ascundă, Ioan Mugurel �asu
de suficient de multe ori, impardonabile carențe.
1
SURÂSUL
L
nevoită să abandoneze orașul și să se retragă, însă a
a intrarea României în război, în anul rezistat suficient timp pentru a primi întăriri. După
1941, Leonard Mociulschi era locțiitorul aceea, Divizia 3 Munte a fost subordonată Corpului
comandantului Brigăzii 1 Mixte Munte cu care 33 sovietic și a primit un Regiment anti-tanc și un
a plecat din Mănăstirea Humorului, pentru eliberarea Divizion de lansatoare KATIUȘA. S-a trecut la ofensivă
Bucovinei. Cu această Brigadă a luptat inițial pe și Beiușul a fost eliberat.
aliniamentul VICOV – CIUDEI – CERNĂUȚI, apoi A urmat apoi bătălia pentru ORADEA. În
a tot înaintat spre est, luptând în prima linie alături octombrie 1944, aici a fost cea mai mare bătălie cu
de ostașii săi și cucerind pe rând puncte strategice tancuri pe teritoriul României, iar în final Oradea a
pe NISTRU, pe BUG și pe NIPRU. A ajuns până în fost eliberată. Mociulschi și ostașii săi bravi au trecut
Crimeea, după încheierea asaltului asupra acesteia, frontiera de dinainte de 1940, în Ungaria. Trupele
generalul și batalioanele sale au fost decorați cu române au înaintat prin Ungaria, a urmat bătălia
Ordinul „Mihai Viteazul”, cel mai înalt ordin militar de pentru DEBRECEN, unde Mociulschi a învins după
război al României. lupte grele de stradă. S-a deschis un nou teatru de
La 6 octombrie 1942 generalul era numit operații, cel din munții BÜKK, unde generalul a ieșit
comandantul Diviziei 3 Munte, ocazie cu care colonelul iar învingător.
Radu Korne care fusese comandantul diviziei rostea În ianuarie 1945, vânătorii de munte ai
următoarele cuvinte: „Astăzi vine în capul diviziei generalului Mociulschi au ajuns în SLOVACIA, în
domnul general Leonard Mociulschi. Nu cred să fie zona LUCENEC. Până la sfârșitul lunii februarie 1945,
ostaș român care să nu-l cunoască. Nu cred să fie românii cuceriseră aproape toate vârfurile importante
vânător de munte care să nu-și facă o mândrie din din munții JAVORINA, misiune pentru care generalul
faptul că domnia sa face parte încă de mult din acest Mociulschi a fost decorat a treia oară cu ordinul
corp de elită. Fericesc Divizia 3 Munte că are cinstea „MIHAI VITEAZUL” cu spade.
să aibă un asemenea comandant în fruntea ei...”. Atunci
divizia lupta în Caucaz, unde îi eșuase misiunea, era cu
moralul la pământ și urma să intre în refacere. După C U M S - A T R A S F O R M AT U N E R O U D E
refacere, sub comanda generalului Mociulschi divizia RĂZBOI ÎN DEȚINUT LA CANAL
a continuat să fie unul dintre cele mei puternice și
importante brațe armate ale României. În primăvară,
vânătorii de munte au fost trimişi în KUBAN, iar
în vara anului 1943, au fost retrași din prima linie
L a 15 mai 1946, Tribunalul poporului din București
îi chema la judecată pe generalii români care au
luptat pe Frontul de Est și nu s-au întors în țară în
2
BUCOVINEI
divizia potrivită (adică Tudor Vladimirescu sau Horia, Penitenciarul JILAVA. Pe 7 august 1951 a fost trimis la
Cloșca și Crișan). Acuzația principală: crime de război, CANALUL DUNĂRE – MAREA NEAGRĂ, la colonia
prevăzute în Legea 312 din 1945. nr. 4 „CASTELUL”. Timp de 2 ani a făcut muncă
Degeaba și-au exprimat protestul câțiva lideri silnică, însă conform rapoartelor gardienilor, a muncit
politici și intelectualii vremii (ai lumii vechi) să-i cu sârg, așa încât în vara anului 1953 își îndeplinise
salveze. Nu s-a putut. Printre cei care au fost citați s-au norma în proporție de 136%. De la Canal a fost trimis
numărat și generalii PETRU DUMITRESCU, NICOLAE la Colonia de muncă ONEȘTI, iar pe 2 aprilie 1954
DĂSCĂLESCU ȘI LEONARD MOCIULSCHI. o comisie a M.A.I. a propus eliberarea lui. Însă în
Învinuirile ce i-au fost aduse generalului locul eliberării a fost mutat înapoi la JILAVA, și i s-a
Mociulschi erau multe și vizau campania din EST. A redeschis un dosar din 1948, privind executarea unor
fost acuzat că în noiembrie 1942 ar fi arestat și executat evrei din CIUDEI în iulie 1941. Finalizarea anchetei
10 partizani în Caucaz, sub pretextul că aveau arme l-a di sculpat pe Mociulschi, iar la 24 septembrie 1955
ascunse. Apoi, a fost acuzat că ar fi organizat case de a fost abrogată Legea 291/1947. Leonard Mociulschi a
toleranță în comunele KENEGHES și ABINSKAIA, ieșit din Penitenciarul JILAVA pe 10 octombrie 1955,
luând cele mai tinere și frumoase fete din sat, că ar dar i s-a dat domiciliu forțat la BLAJ.
fi ridicat și trimis în țară, în momentul retragerii din
Caucaz, 3000 de oameni din MOLDOVANSKOIE
(ținutul KRASNODAR), o localitate formată în L U N G U L D R U M S P R E R E A B I L I TA R E
principal din români basarabeni. A fost acuzat de rele
tratamente față de populațiile din locurile în care își
instala punctul de comandă: că evacua populația civilă,
că dădea foc la case și că în final preda totul în mâinile
C u sănătatea distrusă, cu averea confiscată, cu pensia
suspendată, generalul și soția sa au început o nouă
viață în BLAJ. A fost nevoie să se angajeze muncitor la
germanilor. A fost acuzat că ar fi judecat în limba CFR, la descărcat vagoane, iar soția zilier la depozitul
română, vreo 50 de partizani, pe care i-ar fi executat de lemne din oraș și muncitor sezonier la sera de flori.
personal. Treptat au început să apară primele semne de mai bine:
Interogatoriul a avut loc pe 27 mai 1946, când
generalul a dezmințit toate învinuirile aduse la adresa sa, - în august 1956 a început să primească o pensie
au fost foarte mulți martori în sală (pentru că generalul de 590 lei – care va ajunge în anul 1977, la 3600
era apreciat și stimat de superiori, subordonați și foști de lei;
soldați și gradați) și care au demontat toate acuzațiile. - în anul 1960 a putut să se mute în județul
Cu mărturiile pe masă, acuzatorii nu s-au descurcat prea Brașov, în satul PURCĂRENI;
bine, iar cei doi martori ai acuzării pe care-i pregătiseră - în 1964 s-a mutat chiar în Brașov, unde a primit
comuniștii nu s-au prezentat. În finalul ședinței publice un apartament de la stat;
din 31 mai 1946 s-a consemnat: „Faptele ce se pun în - tot în acest an a fost repus în drepturi, i s-a dat
sarcina acuzatului general Mociulschi Leonard nu uniforma militară și a fost avansat la gradul de
s-au putut dovedi, din contră dânsul a avut o purtare general-locotenent în rezervă;
demnă și umană și în cadrul legilor războiului, pe - în anul 1967 i s-a permis să-și publice
care nu le-a depășit cu nimic. Așa fiind, urmează a se memoriile din campania de Vest;
pronunța achitarea sa”. Aceasta a fost prima încercare a - în anul 1968 are o mare satisfacție
sistemului comunist de a-l închide pe generalul-erou. personală, generalul DE GAULLE, care era
A eșuat, dar asta nu a presupus să i se permită să ducă în vizită oficială la București, s-a interesat
o viață tihnită la mica sa moșie din Codlea, unde se de soarta generalului român recunoscut în
retrăsese să se ocupe cu îngrijirea celor 5 ha de pământ toată EUROPA pentru faptele sale de arme.
primite la acordarea ordinului „Mihai Viteazul”.
La 1 septembrie 1947, Leonard Mociulschi a fost Generalul Leonard Mociulschi a decedat pe 15
trecut în rezervă. În mintea comuniștilor, a rămas aprilie 1979. În testamentul său a lăsat o ultimă dorință:
un dușman al poporului, a rămas ideea că trebuie să fie incinerat, iar cenușa să-i fie răspândită pe cele
închis. A fost arestat pe 12 august 1948, sub acuzația mai înalte piscuri montane din România: Moldoveanu,
că e „element reacționar și ostil RPR” fără mandat Omu și Postăvaru. Aceasta a fost povestea unui Vânător
judecătoresc, ci numai în baza unei note anonime care de Munte.
menționa că în anii 1945-1946 „a lucrat împotriva
regimului democratic atât în domeniul politic cât și în col. (r.) Ioa� Abutnăriței
cel militar”. A îmbrăcat pentru prima dată zeghea la
3
SURÂSUL
E
Blakul, aflat, după cum se înțelege, într-o relație de
ste îndeobște cunoscut că în istoria Țărilor subordonare față de Imperiul bizantin, din moment
Române nu a existat o preocupare pentru ce o solie bizantină îi cere să apere de migratorii
înregistrarea populației și nici pentru uzi (pecenegi) „linia de bătaie de la Rarău la Mare”.
păstrarea acelor înscrisuri care ar fi putut să ne scoată Să fie acest centru de rezistență și pază, Rarăul
din incertitudini și îndoieli în legătură cu multiple adică, centrul viitorului Ocol al Câmpulungului
aspecte din istoria poporului român. Dacă s-au făcut Moldovenesc, despre care se susține de către unii
asemenea consemnări, înregistrări, documente și istorici și cercetători că are o existență prestatală? Un
înscrisuri și, cu siguranță că s-au făcut, altfel n-ar fi scenariu despre vechimea și aria acestei „republici a
putut funcționa administrația și justiția, economia, Câmpulungului”ar trebui să pornească sau măcar să
comerțul, schimbul de produse, altfel spus, nu s-ar amintească despre „cetatea de la Frasin”, localizată
fi putut desfășura viața de stat, nu s-au păstrat din de istoricul Constantin Cihodaru. Din „republica
multiple cauze, mai des vorbindu-se de năvăliri și Câmpulungului”, după cum denumește Dimitrie
distrugeri când se pierdeau și actele de proprietate ale Cantemir acest Ocol care a cuprins 15 sate de pe valea
posesorilor privilegiați. Moldovei și, peste pasul Mestecăniș, valea Bistriței și
În aceste condiții, când este dificil să ne facem o râul Dorna, a făcut parte, cu siguranță, și satul Vama,
imagine cât mai aproape de realitate despre populația amintit într-un document de danie de la Alexandru
satelor românești, în perioada statalității depline, cel Bun către mănăstirea Moldovița, din 1409. Ocolul
despre populația satelor din prestatalitate nu putem să Câmpulungului Moldovenesc nu putea fi, în condițiile
emitem decât presupuneri cu valoare de posibilitate evului mediu românesc, decât un pământ domnesc,
credibilă, în baza izvoarelor scrise bizantine, slave, iar locuitorii așezați în satele ocolului beneficiau de
papale, maghiare, orientale, care au avut în vedere și unele avantaje, fiind ei apărători ai hotarelor, aveau
realitățile demografice din teritoriile românești. drepturi (dreptul de vânat și pescuit, dreptul de
Dacă restrângem sfera de investigație și ne morărit și de desfacere a băuturilor alcoolice, dreptul
referim strict la viitorul sat Vama, de la vărsarea de lăzuire a pădurii) pe care țăranii dependenți de
Moldoviței în Moldova, putem, să afirmăm cu deplin boieri, de mănăstiri, nu le aveau. Sigur domnul Țării
temei că factorul demografic local a existat sub forma avea dreptul de a dărui din domeniul domnesc părți
unei populații rare, în locuințe grupate în cuiburi, variind ca întindere, pentru „credincioasă slujbă”,
ducând o existență modestă, de crescători de vite și pentru pomenirea din veac în veac, unor biserici sau
agricultori pe mici parcele. Descoperirile arheologice mănăstiri. În 1402, domnitorul Alexandru cel Bun
și analiza scheletelor atestă, pentru secolele ctitorește, pe valea Moldoviței, mănăstirea Moldovița,
XI-XIII existența tipului europoid amestecat cu tipul căreia îi dă, prin actul din 18 noiembrie 1409, dat din
4
BUCOVINEI
Suceava, veniturile vămii domnești de la vărsarea că actuala familie Lupașcu este cea mai veche din
Moldoviței în Moldova, unde se vămuiau mărfurile Vama.
ce veneau sau treceau în Ardeal și Ungaria. Acest În același secol al XVI-lea, în a doua jumătate,
punct de vamă trebuie să fi funcționat și în timpul îl aflăm pe Nicoară, șoltuz în Vama la 1582, funcție
stăpânirii tătărăști, vama domnească continuând-o, și administrativă a cărei denumire a fost preluată de la
trebuie să ne imaginăm că punctul de vamă n-a fost „ungurii” și sașii din Ardeal. Să observăm că în secolul
aşezat într-un loc pustiu, trebuie să fi funcționat cu al XVI-lea, „satul de la vamă”, „satul unde a fost jude
un personal „specializat” și cu oameni de ajutor, luați Cârstea” pătrunsese în documente cu numele de
dintre localnici. Vama. Între cei dintâi vămeni amintiți în documente
Considerând că veniturile vămii sunt insuficiente cu numele se află și Arsenie Vătăman la 1699 (fruntaș
pentru nevoile mănăstirii, domnitorul Alexandru cel al satului, ales de cetățeni și de egumenul mănăstirii
Bun întărește, prin actul de danie din 14 aprilie 1411, Moldovița) și Pavel Cioată din același an care vinde
veniturile vămii, „uric cu tot venitul, neclintit, în vecii lui Gheorghe Mercheș din Câmpulung o „moșie”
vecilor”, adăugând ca danie și satul de lângă vamă, din Sălătruc pentru 30 de lei bătuți. Pământul era
prevăzut cu hotare care, în linii mari, sunt hotarele însă proprietatea mănăstirii, iar vămenii nu aveau
satului Vama de astăzi. Urmașii lui Alexandru cel Bun dreptul să-l vândă, având numai dreptul de folosință.
au întărit dania prin care satul de la vamă a devenit Și alți vămeni au vândut câmpulungenilor terenurile
sat dependent de călugării mănăstirii Moldovița. cuprinse între Podul Secăturii și pârâul Hurghiș, dar
Așa, de exemplu, Ștefan, fiul lui Alexandru cel Bun, mănăstirea Moldovița, adresându-se Divanului și
întărește dania părintelui său prin actul din 14 domnitorului Mihail Racoviță la 1719, și-a recuperat
februarie 1447, în care menționează „satul care este moșia vândută de vămeni care s-au manifestat ca
la vamă” „unde a fost jude Cârstea”. Și nepotul Ștefan, proprietari deplini.
Ștefan cel Mare, prin actul din 15 noiembrie 1499, dat O altă categorie de documente din care aflăm
din Hârlău, întărește mănăstirii Moldovița vama de numele altor vămeni care au trăit în secolul al
la Moldovița și satul de la vamă, la care adaugă alte XVII-lea o constituie cărțile, manuscrise și editate,
danii în sate (Voculinți, Sașii, pe Costâna). Nu știm care s-au folosit în biserica Înălțarea Domnului până
cu precizie când a fost mutată vama de la Moldovița la Primul Război Mondial. Pe marginea cărților
la Câmpulung, posibil în secolul al XVI-lea, știm însă religioase, preoții și diaconii au făcut de-a lungul
că numele instituției de vamă a rămas satului Vama, timpului însemnări despre oameni și evenimentele
ca sat dependent de mănăstirea Moldovița. În acest politice, chiar despre vreme și despre întâmplări
sat, primul locuitor amintit cu numele este Cârstea, din sat. Așa, de exemplu, între filele unui Praxiu
judele satului, cel învestit cu funcții administrative și (Faptele Apostolilor din 1567) găsim o însemnare
judecătorești. care arată că Frimul (Ifrim?) și femeia lui Magina au
În evul mediu românesc, locuitorii satelor, în cumpărat de la Andronic, crâșmarul din Iași, la anul
special cele dependente, erau denumiți cu numele 1660, această carte care a stat un timp la mănăstirea
generic de sat, grămadă, podani, vecini etc., rar fiind Moldovița. apoi, dintr-o altă însemnare, aflăm de alți
pomeniți ca indivizi cu nume și prenume, atunci când cumpărători, anume Vlad și sora sa Marina, care au
erau folosiți ca martori în procesele dintre proprietarii dat-o la mâna popei Iacob. Pe un Ceasloveț slavon scris
moșiilor, deși țăranii dependenți nu aveau dreptul de înainte de anul 1582, sunt înscriși diaconii Toader,
a depune mărturii; ei aparțineau stăpânului! Sandu și Ștefan din Vama și popa Isac care scrie că el
După judele Cârstea, care poate fi plasat la „a legat acest Ceasloveț din satul Vama, la anul 7228
începutul secolului al XV-lea, este amintit, la aproape (1720 martie 12)”. În altă carte, pe un Sobornic (texte
un secol distanță în timp, în 1514, Pașco din Vama, amestecate, frânturi) care conține și un Molitvelnic
care are numele înscris pe o icoană care se află la românesc, (tipărit de mitropolitul Moldovei Dositei,
mănăstirea Sucevița. Icoana a fost pictată de călugărul la Iași, în 1681), se spune că „această liturghie a
Amfilohie de la mănăstirea Moldovița, „detașat” în cumpărat-o Isac, ginerele lui Hurghiș, de la feciorul
Vama pentru servicii religioase, de unde bănuim că la popei Ilie în anul 1684, octombrie 23. Apoi, cu trei
începutul secolului al XVI-lea, în Vama era biserică. scrisuri diferite, sunt trecuți nou-născuții, probabil
Numele Pașco este, după cum spune Simion Florea dintr-o familie: Ileana, 1 mai 1689, Maria, 19 mai
Marian, o prescurtare de la Lupașcu; Lupu și Ursu 1681, Simion, 22 mai 1864, Caterina, 29 mai 1683,
fiind nume folosite des în onomastica românească, cel Toader, 8 februarie 1685, Dumitru, 4 august „când a
puțin în zona de munte. Dacă, într-adevăr, întâlnim murit fecioară, în mijlocul zilei, Maria, în anul 1686”,
un Lupașcu în Vama în secolul al XVI-lea, ar însemna Toader, 13 februarie 1694. Mai aflăm că s-a călugărit
5
SURÂSUL
Miftodie, ginerele popei Grigoraș din Vama, la 1740. Bosancu și Gavril Lucanul.
De pe o Evanghelie slavonă aflăm „când a șăzut preut Într-un document din 10 august 1772 sunt
feciorul lui Zmucilă, Gligorie, la 1706”, apoi, pe altă arătate obligațiile vămenilor față de mănăstirea
filă este trecut Michael Hurghiș din Vama, la 10 Moldovița (12 zile de clacă pe an, zeciuiala din
aprilie 1746. toate ce se fac pe moșie, cărăușie, zile de meremet,
La biserica Înălțarea Domnului s-a aflat și opera de lucru la construcțiile mănăstirii etc.), respectarea
lui Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Carte românească interdicțiilor (pescuit, vânătoare, moară, vânzare
de învățătură (1643), care a fost legată a doua oară în de băuturi alcoolice), obligații care, e drept, n-au
1779 cu banii credincioșilor Mihalache Tâmpescu, fost îndeplinite întotdeauna. Dintre vămenii care
Toader Bosancu, Vasile Bosancu, Grigore Badale, n-au respectat interdicția de a face stână pe moșia
Pentelei Râlea, Chiruț Pașcan, Mihai Humoreanu, mănăstirii sunt nominalizați Grigore Badale și Ioniță
Petre Râlea, Ștefan Lipan, Ursu Balmoș și Nichita Sasu, obligați să plătească daunele produse și să
Botezat. suporte 50 de lovituri la talpă.
Pe lângă însemnările despre slujitorii bisericii Pentru perioada de timp cuprinsă între anii
și despre credincioși, aflăm, de exemplu, că în Vama 1500 și 1750 avem puține nume de vămeni despre
a venit zapciu Vasile Movilă în 1757 (scrie chiar el, care putem afirma că din punct de vedere etnic cei
zapciul) care ne duce cu gândul la fiscalitate excesivă, nominalizați în document și satul ca întreg, erau
într-un sat care era dependent de mănăstirea români, iar din punct de vedere confesional creștini
Moldovița. ortodocși, fără să excludem că erau locuitori de alte
Pe o filă din „Cartea românească de învățătură” etnii și de alte confesiuni care, în timp, s-au contopit
ni se spune că un Lupașcu a învățat copiii lui Pircu în masa românească. Mai puțin putem spune despre
și fata lui Puiu, Mărioara, și feciorul Pârcălabului, satul Vama ca unitate productivă: creșterea vitelor
14 decembrie 1719. Era, evident, un progres: se mari și a oilor, schimbul de produse (târguri,
învăța cititul și scrisul, se puteau citi cărțile sfinte, se iarmaroace), meșteșuguri și meșteșugari, instalații
deschidea un alt orizont pentru copiii din Vama. hidrotehnice. Cu mai multă siguranță putem afirma
Cărțile, inclusiv cele de cult, erau rare și scumpe că înmulțirea populației a determinat, începând cu
și erau cumpărate pentru biserică de toți credincioșii. secolul al XVII-lea, poate și înainte de acest secol,
În zilele lui Ioan Antonie Voievodul țării Moldovei, defrișarea pădurii începând de la luncile apelor spre
când mitropolit era Dositei, toți oamenii bătrâni au etajele superioare.
cumpărat o Evanghelie românească și a scris păcătosul Dacă ne întrebăm ce nume de botez foloseau
erei [hierodiacon] Miron în 27 martie 1675. atunci, putem afirma că se foloseau relativ puține
În secolul al XVIII-lea se ascut disensiunile și nume din calendarul creștin-ortodox, numele
conflictele dintre vămeni și mănăstirea Moldovița, sfinților și părinților bisericii sunt relativ puțin
încât a fost necesară intervenția repetată a organelor folosite. Încă nu intrase în uz numele Gheorghe și
statului de a impune obligațiile oamenilor față de Ion, dar se foloseau mai des numele de Ștefan, Toader
mănăstire. În procesele care au avut loc între vămeni și Mihai (Mihăilă, Mihael). Nu s-a renunțat la numele
și mănăstirea Moldovița, vămenii și-au desemnat Lupu și Ursu despre care cred că sunt foarte vechi în
reprezentanții, ca să le apere interesele, o comisie onomastica românească. Care sunt numele bărbătești
a țăranilor din care făceau parte fruntașii satului: folosite? Cristea, Pașco [Lupăescu], Nicoară, Arsenie,
Toader Lucan, Grigore Badale, Ioniță Lucanul, Toader Pavel, Frimu (Ifrim?), Vlad, Iacob, Toader, Sandu,
Mândrilă și Ioniță Chiruț. Vămenii au fost lăsați de Ștefan, Isac, Hurghiș, Ilie, Simion, Toader, Dumitru,
lege, fiind nevoiți să plătească toate datoriile pe care Toader, Ștefan, Mihăilă, Ștefan, Miftode, Grigoraș,
le aveau față de mănăstire, iar fruntașii țăranilor au Isac, Zmucilă (Zmucitu!), Grigore, Mihael Hurghiș,
fost pedepsiți. Spre deosebire de secolele trecute, în Mihalache, Toader, Vasile, Grigore, Pintilei, Chiruț
secolul al XVIII-lea vămenii sunt identificați după Pașcan, Mihai Petru, Ștefan, Ursu, Nichita, Ioniță,
nume și prenume, la fel ca oamenii liberi. Pentru Toader, Ioniță, Mihail (Preot), Vasile, Pintilei, Grigore,
a se stabili hotarul dintre mănăstirea Moldovița Axinte, Ursu, Vasile, Matei, Grigore și Gavril.
și mănăstirea Voroneț, domnitorul Mihai Cehan Între numele feminine întâlnim: Marina, Ileana,
Racoviță dispune în 1756 formarea unei comisii de Maria, Ilinca, Caterina, Mărioara și Magina.
cunoscători și jurători care a cuprins și pe vămeni:
Mihail, popa din Vama, de 65 de ani, Vasile Sasu,
Pintilie Șistac, Grigore Badale, Axinte Leontieș, Ursu
Io� Cernat
Balmoș, Vasile Călinescu, Matei Tâmpescu, Grigore
6
BUCOVINEI
O
comoară excepțională, formată din peste 30 de
hărți în original și alte documente ale Imperiului
Austro-Ungar, toate vechi de secole, se află în
acest moment în proprietatea unui român.
Octavian Căpățână
trezorier al unui mare demnitar regal, iar valoarea lor este
una de TEZAUR al Patrimoniului Național.
7
SURÂSUL
D
și vânătoare ,,Mitropolitul Repta Vladimir / Erzbischof
upă modelul unor asociații și cluburi din Anglia și Repta Schutzhaus’” de pe Rarău, organizarea de excursii
Franța, câțiva alpiniști pasionați, respectiv Gustav cu trenul și călare la principalele obiective turistice,
Jäger, Lambert Märzroth, Paul Grohmann, intervenții repetate în Dieta Bucovinei pentru susținerea
Adolf Blamauer, Josef Anton Specht și Eduard Fischer proiectului construcției căii ferate de la Câmpulung la
von Röslerstamm, înființează la 18.05.1869 la Viena, Vatra Dornei, iar mai apoi prin al doilea președinte al
Österreichische Touristenklub (ÖTK) adică Clubul filialei bucovinene a Österreichische Touristenklub,
de Turism al Austriei (azi Ö.T.C.). Protectorii acestei inginerul silvic Franz Bittner, s-a reușit ,,închirierea
asociații de turism în timpul monarhiei austro-ungare periodică a unui tren de călători direct către Dorna-Watra
au fost arhiducele Carl Ludwig (1877-1896), arhiducele în scop turistic”, construcția drumului între Vatra Dornei
Otto Franz Joseph (1896-1906), arhiducele Carl Franz și Colbu cu o lungime de 26 km precum și ,,publicarea
Joseph (1907-1916) și arhiducele Maximilian Eugen unui Ghid ilustrat pentru Bukowina”. Casa de adăpost
(1917-1918). Printre membrii de onoare ai clubului ,,Mitropolitul Repta Vladimir” de pe Rarău s-a ridicat
s-a numărat Hans conte de Wilczek, Johann II prinț de sub îndrumarea lui Franz Neumaher în baza unui
Liechtenstein, Ernst conte de Hoyos-Sprinzenstein și proiect realizat de arhitectul Karl Romstorfer cu sprijinul
președintele parlamentului, Michael Hainisch. Fondului religionar greco-oriental, al oficialităților din
Câmpulung Moldovenesc și al locuitorilor entuziaști și
tot cu ajutorul acestora s-a construit și drumul de acces
prin Izvorul Alb și Valea Seacă pe o lungime de 11 km.
Inaugurată cu mult fast la data de 17 iunie 1906, la șase
Österreichische Touristenklub (ÖTK)
Sektion Bukowina la C-lung Moldovenesc ani de la data sfințirii pietrei de temelie, cabana avea trei
(1889) camere mari pentru oaspeți, bucătărie și salon, anexă
pentru paznicul ei și o magazie pentru echipamentul
sportiv și materiale.
Tot prin implicarea inginerului silvic Franz
Bittner s-a ridicat în anul 1908 pe vârful Giumalăului
monumentul Crucea Jubilară, iar la propunerea
directorului bunurilor Fondului religionar, Josef
Ullmann, a fost începută construcția unui mic adăpost
cu 3 locuri - la baza acesteia.
Primul ghid editat pentru turiștii care urmau a vizita
Bucovina a fost ,,Heiteres und Ernstes aus der Bukowina”
tipărit la Cernăuți în 1906 (de Hermann Mittelmann și
Franz Porubsky), dar cel mai reușit ghid ilustrat pentru
călătorii prin Bucovina - Illustrierter Führer durch die
8
BUCOVINEI
9
SURÂSUL
10
BUCOVINEI
dădeau roade.» (p. 87). / „−Nu mai pot dormi cu mortu-pat...“ / „−Care mort,
Câinele Roşu (6), comunist-secretarul care pat?“ nu-şi putu stăpâni enervarea directorul. /
organizatoric de partid al judeţenei / provinciei „−Veniţi. De două nopţi stau cu el în cameră...“ [...] /
cu Aşezământul – Tovarăşul Baciu (7), comunist- În semiîntunericul dormitorului o lumânare aprinsă
secretarul Academiei Ştefan Gheorghiu din Capitală deasupra tăbliei unui pat, indica locul mortului. În
reprezintă un binom format din „secretarul spatele lor se iţi infirmiera. / „−I-am aprins o lumânare.
organizaţiei inferioare / provinciale de partid al A murit sâmbătă seara“, zise ea, tremurând.» (p. 72 sq.).
puterii“, ca subordonat / executor, şi „secretarul Dan Melinte (9) este „un vechi salariat“ în post
organizaţiei superioare / centrale de partid al de asistent medical al Aşezământului, care tratează
puterii“, ca ordonator / „dictator“: bolnavele cuprinse de „incurabila înţepeneală“
«„−Alo, tov. Secretar? M-aţi căutat?“ întrebă apelând la serviciile „semipriapicului“ Milică (10)
secretarul organizatoric al judeţului la telefon. I se mai de-i poreclit Câinele:
spunea şi câinele roşu. Şi chiar avea un păr roşu care-i «Uşa se deschise brusc. În cabinet năvăli Dan
stătea vâlvoi, ca o coamă pe scăfârlia rotundă ca o bilă. / Melinte, singurul asistent bărbat, dintre cei care slujeau
„−Da, să trăiţi!“ îi răspunse secretarul Academiei Ştefan la starea sănătăţii stabilimentului. „−Domnule director,
Gheorghiu. / „−Măi, ce se întâmplă acolo pe la voi?“ / veniţi repede că s-a întâmplat ceva!“ Daniel Ştefan îşi lăsă
„−Toate-s bune şi la locul lor! Dar la dumneavoastră, la baltă lectura şi se îndreptă în urma lui Melinte, spre locul
Şetafan Gheorghiu?“ întrebă câinele roşu pe secretarul întâmplării. Ajunse la sala dormitoarelor de la parter. O
fabricii de activişti din capitală. Că într-adevăr, era la asistată şedea întinsă pe un pat cu privirea îndreptată
telefon, secretarul Academiei. / „−Şi la noi ar fi fost spre tavan şi dinţii încleştaţi. „−N-am înţeles, pentru
bune şi frumoase dacă nu s-ar fi găsit un directoraş ce m-ai chemat?“ îşi arătă directorul nedumerirea. /
de la voi din aşezământ s-o supere pe soră-mea!“ / „−Ia pipăiţi aici“, îl îndemnă Melinte, ridicând poalele
„−Vai de mine! cum se poate asta? Spuneţi-mi despre rochiei femeii înţepenite, de parcă ar fi fost într-o
ce este vorba şi rezolvăm imediat!“ /„−Păi, uite cum stă altă lume. Jenat de părul pubian apărut brusc în faţa
treaba, directoraşul acesta al vostru, că doar voi l-aţi pus, lui, Daniel apăsă cu degetul abdomenul aşa cum îl
a găsit de cuviinţă s-o acuze pe soră-mea că ar fi furat îndemnase asistentul. Era rigid ca o scândură. / [...] /
nişte carne!“ / „−Vai de mine, tovarăşu’ Baciu, cum se „−Şi ce-i de făcut?“ îşi arătă directorul nedumerirea. /
poate asta? O rezolvăm imediat!“ / „−Păi aşa să faceţi! „−Salvarea femeii vine de la Milică, zis Câinele!„ [...] /
Că la câte am făcut eu pentru judeţul vostru, meritam „−Nu domnule director, el este pe jumătate priapic şi
parcă mai multă atenţie!“ / „−Aşa este tovarăşu’ Baciu, rezolvăm problema aşa cum trebuie şi pentru unul şi
aşa este! Vă rog să aveţi toată nădejdea că voi rezolva pentru altul.“ / „−Aşa faceţi voi tratamentul la aceşti
problema cu celeritate...“, zise câinele roşu. / „Cu ce bă?“ / oameni bătuţi de Dumnezeu?“ / „−Păi altfel cum? Poate
„−Cu prioritate, tovarăşu’ Baciu!“ / „−Lasă-te măi de sta aşa până când nu-şi mai revine deloc. Nu vedeţi
goange, mie să vii şi să-mi raportezi cât mai repede cum este ca şi moartă?“ / „−Dar are ochii deschişi!“ /
posibil, dar nu mai mult de două-trei zile, ce-ai rezolvat!“ / „−Îi are domnule directori, că toţi istericii îi au, mai
„−Îl dau afară tovarăşu’!“ / „−Bă, nu asta mă interesează! ales ăştia marcaţi de abstinenţă sexuală. Iar Milică este
Dobitocul acela a declanşat un dosar soră-mii! Îl laşi tratamentul potrivit. Alţii se pierd cu firea prea repede.
pe funcţie şi-i ordoni să retragă dosarul, ai înţeles?“» Milică e ca un câine, ca o maşină de făcut sex, nu se
(p. 63 sq.). opreşte decât atunci când fata e rezolvată.“» (p. 76 sq.);
Anonimul Asistat Revoltat (8) reprezintă Dupan-mama (11) este speriată de repetatele
„aşezămân-tosul“ care nu mai poate suporta regimul ameninţări „cu violarea“ de către fiu-i-asistat-de-la-
corupt, grobian, impus de personalul administrativ Aşezământ şi Fiica d-nei Dupan (12), căsătorită în
„al Stabilimentului“, reclamând „la direcţiune“ faptul Olanda şi soră asistatului, vine în ţară şi îndepărtează
că a fost obligat să stea / doarmă, de sâmbătă şi până primejdia, graţie directorului, „răsplătit“ după tradiţia
luni, într-un pat învecinat cu cel în care se află mortul din anotimp „cu o sticlă de Whisky, cu un cartuş de
– un asistat, „coleg de dormitor“, ce decedase în urmă Kent şi cu un pachet de cafea-boabe“:
cu trei zile: «„−Domnule director, domnule director, vă caută
«La minister ştia că nu se poate adresa. La miliţie cineva!“ îl anunţă portarul de serviciu. Îşi întoarse
nici atât. Primarul era un lasă-mă să te las. Amărât, capul. Pe uşa de la intrare, o doamnă brunetă, trecută de
îşi mai aprinse o ţigară. Avea gura amară şi sufletul mult de prima tinereţe îl aştepta. Avea o ţinută elegantă,
cătrănit. O bătaie în uşă îl intrigă. Deschise greoi, chiar surprinzător de elegantă, într-o vreme când nu se
fără chef. În faţa lui era un asistat. „−Domn’ director, mai găsea mai nimic prin galantare. Era însoţită de o
nu mai suport!“ / „−Ce-ai păţit? Ce nu mai suporţi?“ altă femeie, mult mai tânără, cu o vestimentaţie intens
11
SURÂSUL
colorată. „−Domnule director, mă numesc Dupan. putu opri plânsul [...]. Sunt Otilia, fata din film !, îşi
Copilul meu se află internat la dumneavoastră, iar spuse ea în gând, urcându-se pe pervazul clădirii unde
aceasta este fiica mea şi sora copilului internat!“/ [...] / se afla atelierul lor [...]. „−Sunt Otilia, fata din film!“,
„Ei, care-i problema?“ / „−Domnule director, am venit mai zise o dată cu voce tare, aruncându-se din înaltul
să vă rugăm să nu-l mai învoiţi pe fratele meu acasă“, ferestrei. Trupul sumar îmbrăcat se repezi lacom către
rosti tânăra doamnă cu fermitate. Daniel o privi cu betonul aspru. Ţeasta i se crăpă brusc cu un pocnet sec
ochii dilataţi. Mama nu-şi ridică privirile din pământ. atunci când se izbi de beton, Sângele se întinse uşor,
„−De câte ori a venit acasă în ultima vreme a vrut s-o părăsind trupul frânt, cu picioarele desfăcute nefiresc.
violeze pe mama. Pulsiunile sexulae ale fratelui meu pun De la geamul atelierului de croitorie asistaţii priveau
în primejdie atât moralitatea cât şi viaţa mamei.“ [...] înmărmuriţi la trupul inert al celei ce fusese Otilia.»
„−Am venit cu mama pentru că ea este reprezentantul (p. 86 sqs.).
legal în faţa dumneavoastră! Eu nu pot să vin mai Romanul Aşezământul (2018) de Gheorghe
des pentru că sunt căsătorită în Olanda şi n-am Andrei Neagu, îşi înrăzăreşte paradoxist-zolist o
cum să mă deplasez prea des în România. Socialiştii problematică neasemuit de spinoasă în întregul ei
dumneavoastră nu-mi acordă vize prea des“, rosti ea şi în complementaritatea celei dintr-un alt excelent
dintr-o răsuflare.» (p. 84 sq.); op anterior, „macronuvela“ / „miniromanul“ Tabăra
Otilia (13) ilustrează încă o cumplită dramă damnaţilor (2016).
de asistată sinucigaşă din secolul dictaturilor şi al
războaielor mondiale: Ion Pachia - Tatomirescu
«„−Deşteptarea!“ – se auzi uşor glasul răguşit al
supraveghetorului. Buimăcită, Otilia se ridică în capul
oaselor, îşi trecu degetele prin părul negru cu luciri
metalice. Visase frumos. Se privi în oglindă, se rujă
cu un roşu intens şi se îndreptă spre sala de mese [...].
Ajunse printre primii pe holul de la intrarea în sala
de mese. Pe uşă era un afiş. Nea Durlănescu adusese
filmul „Enigma Otiliei“. „−Asta sunt eu!“ zise ea cu
glasul uşor surescitat. / „−Eşti pe dracu, tuta naibii!“
o apostrofă Angela din căruciorul postat chiar lângă
ea. / „−Sunt eu, sunt eu! M-am visat soare, sunt eu!“ /
„−Bine că nu te-ai visat rahat!“ [...] nu se lăsă Angela.
Otilia se bosumflă şi nu mai zise nimic [...]. După
ce a intrat în sala de mese, s-a aşezat [...] cât mai
îndepărtată de limba veninoasă a femeii din cărucior
[...]; apoi s-a dus la atelierul de împletit sârmă [...]. M IREASMA A MINTIRILOR
„−Aţi adus mai multe afişe cu Enigma Otiliei?“ / „−
Da dragă, dar ce-ţi trebuie ţie?“ / „−Eu sunt Otilia,
domnule Durlănescu! [...] Zău că aşa este! Mă cheamă
Otilia, jur pe mormântul mamei că mă cheamă
M onahia Elena Simionovici este o personalitate
cunoscută nu numai în obştea Sfintei Mănăstiri
Voroneţ sau oriunde în lume se vorbeşte despre aceasta,
Otilia“, îngăimă ea cu tristeţe. / „−Uite, ia un afiş şi ci şi în lumea literară bucovineană. Scrierile sale sunt
astâmpără-te!“ Fata luă hârtia luciasă [...]. Apoi plecă impregnate de talent, de arta stăpânirii cuvântului „Măria
la croitorie, unde se obişnuise să calce cu fierul, tot Sa „ cum îl numeşte autoarea. Am avut nenumărate
ceea ce coseau ceilalţi. „−A venit Otilia, actriţa noastră prilejuri să o ascult cuvântând sau să citesc din scrierile
preferată, pe care o s-o vedem diseară“, zise cu răutate sale şi întotdeauna m-a impresionat grija pentru rostire,
Angela de cum o văzu pe uşă. Otilia nu spuse nimic. pentru adevăr, pentru iubirea de Dumnezeu şi de
Îşi apucă fierul de călcat, îl puse în priză şi aşteptă semeni. Am însoţit-o pe monahia Elena, cu gândul, în
să se încălzească. „−Şi nu te apuci să ne interpretezi „ Bucuria călătoriilor de suflet” , admirând puterea de
rolul tău?“ nu-şi lăsă răutatea femeia din cărucior [...]. observare şi descoperire a realităţilor şi resposabilitatea
Otilia apucă fierul de călcat cu mâna dreaptă şi-l azvârli faţă de cuvântul care învaţă şi înalţă. Pretutindeni,
cu furie către guraliva din cărucior. Ceilalţi asistaţi monahia Elena poartă în suflet starea de spirit a
scoaseră un ţipăt de groază. Noroc că firul de alimentare Voroneţului, zidire albastră precum ochii măicuţei sale
opri zborul fierului de călcat [...]. Maistrul [...] o dădu dragi, căreia îi închină cel mai frumos omagiu prin
afară pe Otilia. Ajunsă pe holul atelierelor, Otilia nu-şi volumul de amintiri” Mireasmă de albastru” (ediţia a
12
BUCOVINEI
13
SURÂSUL
14
BUCOVINEI
- Cum să fugim cu acea gospodărie mare, cu URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) și s-a
pământul, cu părinții? Și ei s-au împotrivit! Dacă știam ivit posibilitatea de a ieși în afara sârmei ghimpate ce
atunci ce ne așteaptă! Dac-ar ști omul ce-ar păți, dinainte despărțea cele două state românești, împreună cu familia,
s-ar păzi! Mai ales... de sovietici! a trecut Prutul și s-a stabilit în Iași, unde locuiește și în
Veruţa îi auzise de multe ori discutând despre prezent.
Nina Gonța
România, o ţară în care se născuse şi ea, în anul 1943.
Avea numai un anişor când ruşii puseseră iarăşi stăpânire
pe provincia românească Basarabia. Părinţii şi bunicii
ei îşi aminteau adesea despre perioada de la Unirea din
1918 până în anul 1940, cu drag şi dor de traiul lor bun
şi liber din acele vremuri. Bunicul participase la primul
război mondial şi chiar la mişcarea de unificare. Erau buni
români, poate de aceea Puterea Sovietică şi-a adus aminte
de familia Ţârdea şi, până la urmă, i-a deportat în acest
oraş siberian, friguros şi străin sufletului lor.
În nopţile lungi şi reci, ghemuiți cu toții într-o
cameră de baracă, în şuieratul viscolului, părinţii ei încă
sperau la o viaţă mai bună, la timpul când se vor întoarce
acasă, în Moldova dragă:
- Dochiţă, nu te usca, nu mai plânge, să avem răbdare,
nu cred că ne vor ţine aici mult timp, nu avem nicio vină.
Ne vom întoarce acasă! E greu printre străini! Zeiţele nu mor niciodată,
- Am îngropat-o pe mama în pământ străin și atât de
departe de casă! Când ne vom întoarce, poate să-i luăm
rămân în subconştiientul popoarelor
osemintele cu noi, să le îngropăm în cimitirul nostru din
sat!
- Va fi cum vei zice tu, Dochiţă, numai nu mai plânge,
O amenii primitivi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu.
Însă se temeau de vicistitudinile naturii, pe care nu
le puteau explica şi înţelege.
îi tot şoptea Grigore soției sale, nopțile. Mult mai târziu au apărut religiile, diferite ca percepere a
••• dumnezeirii,în funcţie de geografie, teritorii, climă, limbă
şi dezvoltare socială
...Stalin a murit la 5 martie 1953, dar autoritățile Ca sursă de informaţii despre apariţia religiilor este,
sovietice nu s-au grăbit să-i elibereze, să-i lase să plece în primul rând, limba vorbită de populaţiile respective.
înapoi, la baștină, deși noul conducător al URSS, Deşi limbajul oamenilor se schimbă mereu, totuşi şi acesta
Hrușciov, promisese marea cu sarea. Vestitul lui „dezgheț” păstrează multe urme din trecutul îndepărtat. Chiar şi
și mult trâmbițata lege a amnistiei pentru mai multe limba română păstrează până astăzi expresii care cândva
categorii de deportați, au „ajuns” în Siberia, în Tomsk, la au avut un înţeles cu totul diferit faţă de cel de acum.
familia Veruței, abia la începutul anului 1957. Trebuia să Un alt izvor al cunoştiinţelor noastre asupra
completeze o groază de acte și... să aștepte. credinţei oamenilor din vremuri ancestrale îl constituie
Se întorceau... abia în vara anului 1957, cu drepturi mitologia, adică legendele din generaţie în generaţie
restrânse. Nu aveau voie să se stabilească în raza raionului despre multitudinea de zei, zeiţie, eroi etc. Studiind aceste
de baștină, să pretindă la averea... naționalizată. Rămâneau legende putem să ne dăm seama cum îşi reprezentau
monitorizați de autorități, etc. oamenii primitivi lumea şi care erau credinţele lor
Și... se întorceau fără osemintele bunicii. Autoritățile religioase. În acest context , în realitatea concretă, lucrurile
ruse nu le-au dat voie să dezgroape mormântul. nu se întâmplă totdeauna aşa. Progresul material sau cel
Dochiței nu i s-au uscat ochii de plâns în timpul biologic nu atrage după sine cu necesitate şi progresul vieţii
călătoriei de întoarcere. spirituale. Mai mult nici chiar progresul psihologic nu este
Au ajuns la un verișor de-al tatălui Veruței, într-un coordonat necesar progresului spiritual. Psihologicul face
sat din nordul Basarabiei. parte din „natură “ şi scopurile lui nu se confundă prin
Trebuia să-și ia viața de la capăt... esenţă cu ţintele urmărite de viaţa spirituală.
Veruța a rămas, pentru totdeauna, cu ferma convingere că Revenind la sursele de informare, mai adaug, obiceiurile
viața omului de rând depinde întru totul de orânduire și din popor, superstiţiile născute din cauza necunoaşterii şi
de statul unde locuiește. ignoranţei, datinile, care se păstrează adesea de-a lungul
De aceea, de-ndată ce în anul 1991 s-a destrămat secolelor, oamenii nemaiştiind după o anumită vreme
15
SURÂSUL
îndelungată, care este semnificaţia lor adevărată. După implică în nici o măsură deprecierea valorilor credinţei în
riturile şi datinile religiilor de azi, putem să urmărim şi Dumnezeu, morală, estetică, sau metafizică.
să explicăm datinile şi reprezentările religioase ale omului Până la apariţia creştinismului, zeiţele mame din
primitiv. religiile precreştine cu pruncii acestora, din iconografia
Formele reprezentărilor religioase ale oamenilor cunoscută apar în diferite desene din epocă, -acestea fiind
primitivi au fost cât se poate de diferite, în funcţie de prototipul Maicii Domnului creştină şi ale pruncului
condiţiile concrete de viaţă ale fiecărui grup social. Hristos, astfel au rămas până la noi desene cu Hathor, zeiţa
Personificând forţele naturii, omul primitiv avea în acelaşi mamă din egiptul antic, hrănindu-şi fiul - zeul Horus, au
timp cele mai confuze reprezentări despre propria lui ajuns până la noi desene cu zeiţe mame şi pruncii lor în
natură. El, nu putea să deosebească visul de realitate, aşa diferite religii precreştine; zeiţa mamă Iştar cu pruncul în
cum deosebim noi. Sumer, Babilon, Astria; zeiţa greacă Demeter cu pruncul,
Când omenirea a conştientizat de existenţa lui sunt imagini vechi ce ne amintesc de Maica Domnului cu
Dumnezeu? Dar de ce acesta este recunoscut de alte Pruncul din perioada creştină etc.
popoare sub o altă denumire? Scriitoarea Voichiţa Tulcan După apariţia Evangheliilor, zeii şi zeiţele au trecut în
Macovei în cartea sa „Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu- planul doi. Nu au murit, s-au strecurat în mitologie. Astfel
Dialoguri interreligioase “(Vol I. 2016 ), spune: „Dacă evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan ne aduc până
Dumnezeu este Unul singur, înseamnă că şi Adevărul Său astăzi genealogia lui Iisus şi viaţa acestuia. În Evanghelia
revelat va fi Unul. Căci, în mod logic, nu pot exista mai lui Matei se povesteşte naşterea lui Iisus, Maria având,
multe adevăruri despre un anumit lucru! “ (Prefaţă de înaite de căsătoria cu Iosif, în pântec Duhul Sfânt: „Ea va
Voichiţa Tulcan Macovei). naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus; căci el va mântui
Dar, totuşi când omenirea a conştientizat de existenţa poporul său de păcate. “(Matei, I, 18-21 ).
luiDumnezeu? Nu cred că ştiinţa pozitivă este competentă în analiza
Cu mult înainte de apariţia credinţei în zeii creştinismului, sau în alte creaţii omeneşti. Ştiinţific este
atotputernici, începe divizarea diferitelor forţe ale naturii. simţul de relativitate al valorilor şi atitudinilor, şi nu
Aşa a apărut ideea unui Dumnezeu care dirijează soarele. dogmatismul, orice haină ar îmbrăca el. Ştiinţific este
Au mai apărut zeul care dirijează tunetele, care se numea să nu ai nici un fel de superstiţie, nici chiar pe acea a
Thor, la vechii germani, Perun la vechii slavi, Zeus la ştiinţei. Creştinismul nu este o superstiţie, nu este nici o
vechii greci şi Jupiter la la romani, închipuit cu un ciocan dogma, este un adevăr despre Acela care a creat Universul,
în mână cu care loveşte, sau mai este zugrăvit cu un lumea întreagă, cum spune în Argument Voichiţa
mănunchi de fulgere pe care le lansează din cer. Tulcan Macovei, din volumul „Cine sunt eu şi cine este
În aceste condiţii oamenii, treptat, au conştientizat Dumnezeu.“
că, practic, este un singur Dumnezeu, care la daci era Evanghelia lui Marcu, fiind scrisă după o sută de ani
denumit Domnul Zeu. Cuvinte, care prin contopire, a de la naşterea lui Iisus, nu spune nimic despre naşterea
rezultat Dumnezeu. Fiului Omului, cum spune Matei în Evanghelia sa. După
Vauvenargues spunea că: „Religia este datoria omului cum povesteşte Marcu, abia atunci când Iisus a ieşit din
faţă de Dumnezeu “, iar L. N. Tolstoi declara: „Adevărata apă Ioan „a văzut cerurile deschise şi duhul ca un porumbel
religie este raportul omului faţă de viaţa infinită din pogorând asupra lui. Şi glas porni din ceruri: -Tu ești fiul
jurul lui, raport care este în concordanţă cu raţiunea şi meu cel iubit, întru tine bine am voit- “( Marcu I, 11).
cunoştinţele omului, care leagă viaţa lui de această infinitate ÎnEvanghelialuiLuca,pentruaînlăturaorceîndoială,îngerul
şi îi îndrumează faptele. “ trimite pe Maria la bătrâna Elisabeta, care rămăsese grea.
Şi, când omenirea a conştientizat că Dumnezeu este Când Maria a sosit la Elisabeta şi I s-a închinat, povesteşte
Esenţa Primă şi ultimă a vieţii? Luca „pruncul a săltat în sânul ei “ şi de bucurie bătrâna
Scriitoarea Voichiţa Tulcan Macovei, în cartea sa, Elisabeta, cu glas puternic a strigat şi a zis: „Binecuvântată
amintită mai sus, scrie: „Vechiul Testament şi Tora de eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău“
la primele versete consemnează imaginea (chipul) lui (Luca, I, 42 ). Evanghelia după Luca a fost scrisă la 120 de
Dumnezeu sub formă de Duh“. Exemplificând: „Pământul ani după evenimente le pe care le descrie.
era pustiu şi gol: pestefaţa adâncului de ape era întuneric şi În acest eseu nu pun la îndoială cele scrise de
Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor, Dumnezeu evanghelişti, dar, adevărul istoric trebuie spus. Nici o
a zis: „Să fie lumină - şi a fost lumină-“ (Geneza, I, 2-3 .). Evanghelie n-a văzut lumina zilei înainte de cel de-al
D. D. Roşca scrie în „Existenţa tragică“ că: „nu doilea pătrar al secolului al II-lea. Cea mai veche este
atitudinea spirituală proprie ştiinţei poate înlocui, fără Evanghelia lui Marcu, după care urmează Evangheliile lui
pierdere pentru viaţa noastră spirituală, atitudinea estetică, Matei şi apoi a lui Luca. Cea mai nouă este considerată
morală ori filosofică“. În concluzie, ştiinţa pozitivă nu Evanghelia lui Ioan.
16
BUCOVINEI
Convingerea noastră e că însăşi ştiinţa, făcută Mamele băieţilor din clasă au făcut corp comun, se
cu spirit critic şi nu ridicată pe dogme, nu deschide uniseră şi cerură mutarea fetei din clasă, pe motiv că le
perspectiva măritoare de orizonturi de unde putem hărţuieşte sexual băieţii. Obiceiurile Marinei, de a vorbi
întrezării că pasiunea morală, atitudinea estetică şi pornografic şi de a se dezbrăca, nu aveau niciun efect asupra
speculaţia metafizică sunt atitudini creatoare de valori colegilor băieţi. Pe ei nu îi interesa acest aspect. Ei doreau
cel puţin tot atât de mari şi cu drept de existenţă la fel de doar să se distreze cu jocurile pe computer. Acţiunile fetei
neprescriptibilă ca şi valorile creştine. aveau efect doar asupra taţilor, care erau acasă, atunci când
Valorile creştine, nu sunt aspecte iluzorii ale Maria îi vizita neinvitată. Probabil din această cauză, femeile
existenţei, ci elemente constitutive ale ei tot atât de reale s-au panicat tare. Erau îngrijorate mai mult de reacţiilor
ca şi opusele lor. Cu ajutorul valorilor, am reuşit câteodată soţilor lor, decât de cele ale fiilor. Taţii erau foarte încântaţi
să transformăm radical existenţa umană. de prestaţiile adolescentei!
Marina era o persoană înaltă, având peste 1,70 m, cu
Al. Flori� Ţene ochelari de vedere, avea faţa unei femei de peste treizeci de
ani, cu părul negru, lins, retezat la marginea inferioară a
gâtului, cu picioare lungi şi cărnoase, cu partea de la talie
în jos, bine dezvoltată. “Are ce arăta bărbaţilor!”, gândi
profesoara cu gelozie.
Pentru a o putea supraveghea mai de aproape, Alice a
luat decizia de a o aduce la ea, în şcoala unde avea catedra.
A înscris-o în clasă, dar nu reuşi mai mult de atât, căci
diriginta avu o idee minunată. Se hotărî, ca Maria să stea
în aceeaşi bancă şi să fie consiliată, îndrumată de Andrei,
elevul considerat în comunitate model de moralitate şi foarte
religios. Adolescentul a fost însă, el, cel schimbat complet
de adolescentă. Înalt şi foarte gras, încât părea un bărbat
de patruzeci de ani, Andrei, a învăţat de la adolescentă
multe năzdrăvănii. A ajuns să danseze senzual, imitându-l
pe Michael Jackson la gesturi. Lucrurile pe care le învăţa
de la adolescentă erau mai atrăgătoare, decât absolut orice
Învăţăturile fetei adoptate, cunoştea el, până la acea dată. Iar când au văzut părinţii
a preotului şi a profesoarei băiatului pe Internet, postările filmate cu acesta dansând
voluptos, sexual s-au cutremurat şi au cerut ca fiul lor, să
de psihologie, către noii săi fie ţinut la distanţă de Marina, reclamând conducerii şcolii
colegi de şcoală acest fapt :
- Ne distruge băiatul! El nu a făcut niciodată aşa ceva.
(Continuare din numărul anterior...) Nu mai învaţă, s-a schimbat complet.
Adolescenta, bazându-se pe faptul că mama este cadru
17
SURÂSUL
ei. Efectul a fost însă cu totul altul. Adolescenţii, care aveau - Marina, mai lasă-ne cu prostiile tale. De când ai
ca unic mijloc de distracţie jocurile de pe Internet au râs de venit, niciun profesor nu mai poate să-şi ţină orele. Elevii
s-au prăpădit, la vederea fotografiilor. În timpul orelor de cei mai cuminţi au devenit indisciplinaţi şi nu mai învaţă.
şcoală, unul câte unul îşi aduceau aminte, de vreo poză de-a Fac numai năzdrăvănii!
fetei şi râdeau în gura mare, cu sughiţuri, antrenând şi pe Admiratorii Marinei erau desigur mulţi mai numeroşi
ceilalţi băieţi, care vizionaseră imaginile. Marina se enerva şi din toate clasele colegiului. Adolescenta se împrietenise
şi se răstea la ei: “ Ce nu aţi mai văzut aşa ceva idioţilor cu elevi din clase diferite, fiind atraşi la început, de faptul că
? Bărbaţilor le plac fotografiile mele. Voi însă sunteţi nişte fata era fiica unei profesoare din şcoală, apoi erau cuceriţi pe
proşti!”. Marina îşi aminti că aşa au procedat şi băieţii deplin, de felul de a fi neconformist al adolescentei.
naturali ai preotului şi profesoarei, când şi-a arătat prima “Fata asta este mai eficientă decât mine”, îşi spuse
dată părţile intime, prin casă. Râdeau cu un râs prostesc, profesoara. „Are mai multe rezultate cu elevii din liceu,
de parcă i-ar fi gâdilat cineva pe corp. Apoi, s-au obişnuit decât obţin eu, în cabinetul psihologic al şcolii. Îi învaţă mult
şi nu au mai reacţionat, sub nici o formă. Li se părea totul mai rapid şi mai eficient, orice îşi propune. Îi manevrează pe
normal. În special fiul cel mare, care este acum student la toţi, aşa cum vrea ea, fie adulţi, fie copii”.
„Medicină”. Cel mic însă a rămas cu râsul tâmp, de parcă Zilnic, Marina cheltuia sume imense, făcea comenzi pe
ar fi devenit handicapat. Nici roşeala în obraji a preotului, Internet, de valori mari, nu învăţa, dar avea bursă de merit
la vederea nudului său, nu trecuse. Preotului îi năvălea şi făcea numai prostii. Preotul şi soţia sa gândiră să nu-i mai
necontrolat sângele în obraji iar Maria se distra până peste dea bani.
măsură, de reacţia bărbatului. Se răzbuna astfel, pe Alice, - O pedepsim şi îi spunem că, numai dacă este cuminte
mama adoptivă, care se credea femeia perfectă. “Ea, cu şi învaţă, va fi recompensată, propuse soţului său, într-o zi,
băieţii ei naivi!” gândi adolescenta. Alice.
În Colegiu, în mod surprinzător, fetelor care învăţau - Este o idee bună, confirmă Ilie. Chiar consumă mulţi
foarte bine şi erau cuminţi le-au plăcut fără măsură relatările bani, cumpărând numai lucruri inutile.
şi sfaturile Marinei. Dar adolescenta găsi imediat o soluţie. “Ce, credeţi că vă
- Vă instruiesc eu, cum să vă pozaţi şi să trimiteţi merge cu mine ?” îşi spuse Marina. „Eu ştiu unde ţineţi
fotografiile la bărbaţi. Vă învăţ şi ce cuvinte să folosiţi, ce cardul şi codul PIN”.
să le spuneţi şi toţi se vor înamora de voi, peste măsură, le Adolescenta le fură cardul imediat şi cunoscând pin-ul
spuse Marina. Vor deveni sclavii voştri pentru totdeauna. le cheltui toţi banii, existenţi pe el - o sumă imensă, strânsă
Nu vedeţi ce succes am eu pe Facebook ? Câţi mă vor... de oameni, de-a lungul anilor.
Fetele au ascultat-o silitoare. Aşa ceva nu aveau de unde Preotul şi profesoara, nici nu se gândeau, că cineva din
să înveţe, din nici o carte lecturată, de la niciun curs audiat casă, le-ar putea fura vreodată banii. Fii proprii erau educaţi
la şcoală. Învăţăturile Marinei erau mai utile, chiar decât în aşa fel încât, nu s-ar fi atins de bani, sub nici o formă. Nici
sfaturile doamnei psiholog, când le consilia în cabinetul n-ar fi folosit cardurile bancare ale părinţilor, fără acordul
său şi care, după cum le spunea chiar fiica acesteia, nu avea acestora.
cunoştinţă de aceste lucruri. - Marina, ce-ai făcut ? Ne-ai lăsat fără toţi banii, adunaţi
- Eu ştiu mai multe lucruri, chiar decât mama. Cu de noi, din greu. La vară nu mai putem face nici o excursie,
învăţăturile mele, veţi deveni experte în bărbaţi, le spuse cu în străinătate. Şi nici să ne cumpărăm un lucru necesar,
aroganţă Marina. Îi veţi manevra, ca pe nişte păpuşi. Şi fetele scump nu mai putem, spuse preotul cu necaz. Măcar i-ai
ascultară cu atenţie, cu gurile căscate şi cu ochii clipind des, cheltuit pe ceva util ? Ai cumpărat cu ei, ceva ce aveai cu
parcă pentru a nu scăpa ceva, din noile cunoştinţe, pe care adevărat nevoie, sau ţi-ai bătut pur şi simplu joc de bani, aşa
aveau să le deprindă şi care le vor fi cu adevărat folositoare cum faci şi cu noi ?
în viaţă, nu ca cele de la şcoală. - Ce, trebuia să stau fără bani ? De ce m-aţi adoptat ?
- Ce vă predau proastele astea, nu vă foloseşte la nimic, Să aveţi numai avantaje ? Iar eu să stau în lipsuri. Ştiu eu, că
spuse Marina referindu-se la profesoare. Cu învăţăturile de asta te-au făcut preot. Mi-a spus acest lucru Anghel, care
mele însă, veţi avea succes garantat în viaţă. merita el postul la biserică. El a făcut o facultate serioasă, nu
Curând, şmecheraşii clasei se obişnuiră şi ei cu ca tine. Şi nici Alice n-ar fi predat la un Colegiu. Acum, când
Marina şi cu fotografiile indecente ale acesteia. Dacă pozele este plin de psihologi, pe toate drumurile! O să le povestesc
atrăgeau bărbaţii adulţi pe Internet, trebuiau să le placă şi tuturor, cum voi mă obidiţi. Şi la biserică la tine, spuse Maria
lor. Băieţii roiau şi ei, din nou, în jurul adolescentei. Dar, cele tatălui său şi la tine la şcoală, se adresă fata către Alice.
care o adulau ca pe o zeiţă erau fetele cuminţi, premiante la Adolescenta îşi cumpărase haine de firmă, la preţuri
învăţătură. Existau în clasă şi câteva adolescente, care nu o exorbitante, pe care nici preotul, nici soţia sa, nici fii lor, nu
plăceau deloc pe Marina şi care îşi manifestau chiar public şi-au permis, să le achiziţioneze vreodată.
sentimentele. Soţii s-au necăjit tare, dar nu au avut ce face. Cum
18
BUCOVINEI
de pe card, nu mai putea scoate bani, fata găsi imediat altă ceva din fata aceasta. Eu am şi albit, îşi spuse cu năduf
soluţie. Marina luă bomboanele de ciocolată, din cabinetul femeia. În păr, cu fiecare năzdrăvănie făcută de Marina,
psihologic şcolar al mamei sale şi le vându cu succes, îmi apar câteva fire albe. Dar, nu am ce face. Mă vopsesc
elevilor din şcoală. Ştiind că era fiica profesoarei lor, elevii şi remediez situaţia. Ridurile, însă, este mai greu să le fac
cumpărară toate bomboanele la suprapreţ iar adolescenta dispărute.
câştigă, o sumă mare de bani, pentru cheltuielile sale. Dar - Aţi şi slăbit mult, remarcă profesorul.
cel mai mult, câştigă de pe urma bătrânelor enoriaşe, de la - Ţin cură de slăbire. Trebuie şi noi, profesoarele să
biserică. arătăm ca adolescentele. Să ne menţinem, spuse Alice,
Marina fură nişte lumânări de la biserica, în care era mândră, aşa cum explica deseori colegelor sale, care se
preot tatăl său, unde s-a dus sub pretextul că se roagă cu mirau, cât de mult a slăbit.
sfinţenie. Le vându apoi cu suprapreţ, unor femei bătrâne Alice începuse într-adevăr tratamentul de slăbire dorit
bisericoase, menţionând cu emfază, că este fiica preotului şi acesta îşi arăta deja roadele. „Voi arăta de acum înainte,
şi că lumânările sunt sfinţite de acesta. În plus a mai cerut filiformă, ca o adolescentă, să nu-l pierd pe scumpul meu
şi ceva bani pentru biserică, specificând că trebuie aduse Ilie”, îşi spunea femeia speriată. Şi profesoara lua neîncetat,
urgent, câteva îmbunătăţiri clădirii locaşului de cult, aşa că cu nesaţ, licorile, prafurile de slăbit prescrise de nutriţionistul
Marina strânsese o sumă frumuşică, pentru a- şi satisface său.
nevoile sale materiale proprii. -Sunt plante! Nu au cum să vă facă rău, îi spuse acesta.
„Sunt o sursă nesecată de idei, când este vorba de Chiar eu iau din când în când puţină tătăneasă! Face bine la
înşelătorii şi furtişaguri”, gândi fata. „Folosesc din plin faptul, fiere, la stomac, la toate...
că mama mea este profesoară, şi psiholog pe deasupra şi că -Dar, nu este o plantă otrăvitoare ? Aşa scrie în cărţi,
sunt fiica preotului. Astfel, pot face oricând rost de bani, de explică femeia.
la cunoscuţii părinţilor mei adoptivi, fără probleme”. - Da, dar puţină otravă, nu strică în organism, o lămuri
Preotul Ilie se zbătea, între rolul său de tată, în care specialistul.
dorea aducerea pe calea cea bună a fiicei sale adoptate Alice cunoştea o elevă, a cărei soră murise în urma
şi cel de bărbat, frământat veşnic de imaginile pe care i tratamentului cu ceaiuri de slăbit. Făcuse cancer de la
le oferea adolescenta zilnic. Indiferent ce făcea, acestea acestea. „ Dar nici să-l pierd pe Ilie nu vreau! Trebuie să
apăreau în faţa ochilor săi. “Piei drace!”, îşi spunea preotul, fiu trasă prin inel, ca o silfidă din zilele noastre”, îşi spunea
dar totul era fără rezultat. Imaginile îl chinuiau parcă mai permanent femeia, încurajându-se cu tratamentul său.
puternic. Tânăra venea zâmbind sadic, răzbunător, oferind
adevărate spectacole de striptease părintelui său. Observând
...
slăbiciunile bărbatului, Marina se bucura mult, privind Trecuseră câteva luni, de când Alice ţinea cura de
chinurile acestuia şi încerca permanent lucruri noi, în slăbire. Femeia căpătase o siluetă de invidiat, dar în acelaşi
locuri diferite, parcă pentru a-l aţâţa mai tare. Intra peste timp, se simţea din ce în ce mai rău. Nu mai avea deloc
el dezbrăcată, în baie, scuzându-se că o face din greşeală. putere, se simţea sfârşită.
O făcea însă intenţionat, doar pentru a-şi arăta formele
rubiconde, bine dezvoltate. Se răzbuna în acest mod, nu Epi l og
numai pe el, ci în special pe mama sa. Iar, pe fraţii săi nu îi
suporta deloc. Ea, un copil înfiat dorea răzbunare şi primii „Acesta este numai începutul sfârşitului”, gândi fericită
care trebuiau să sufere erau membrii familiei sale. Pe ei, adolescenta, privind trupul încremenit al Alicei. Bărbaţii
adolescenta îi ura de moarte. Mai ales, când erau fericiţi. Şi sunt mai prostuţi ca ea! Ai mei sunt!”.
ce mulţumită era, când aceştia aveau în casă, un necaz! Dacă Marina rămase singura persoană feminină din casă.
nu aveau, le producea ea, desigur, unul. „Acum voi manevra, aşa cum doresc, bărbaţii din casă. Vor
- Ce mai face Marina? întrebă în cancelarie pe Alice un face exact ce vreau eu. Îi voi juca pe degete, exact cum mi-
profesor, de vreo şaizeci de ani. Eu am fost un copil înfiat şi am propus. Şi voi putea să mă răzbun pe ei, până la capăt...
oricât de multe au făcut părinţii adoptivi pentru mine, eu aşa cum am făcut cu Alice. Am scăpat definitiv de ea, femeia
tot i-am urât toată viaţa mea. Iar ei, la rândul lor, au avut dracului! ”.
aceleaşi simţăminte faţă de mine. O astfel de alianţă nu are
sorţi de izbândă. Este o legătură nefericită, în care suferă NOTĂ: Aceasta este o povestire. Orice asemănare
mult atât copilul adoptat, cât şi părinţii adoptivi. Voi, cum izbitoare cu persoane, locuri și situații cunoscute este
vă descurcaţi ? întrebă el, cunoscând necazurile femeii cu pur întâmplătoare, deşi se spune că „viaţa bate filmul” şi
adolescenta. realitatea poate fi mai înspăimântătoare decât viaţa reală.
19
SURÂSUL
20
BUCOVINEI
Vă pot spune doar atât: că domnitorul Moldovei a grumaz, și-l săruta pe față, pe cap și pe ochi, ca un părinte
avut această deosebită cinste să se bucure de prietenia pe un fiu al său. Aceasta era când s-au îmbrățișat în casa
țarului Rusiei, căci ceea ce reprezenta Dumitrașcu cea mică, că atuncea fiind în Iași în curțile domnești,
Cantemir pe atunci în lumea filosofilor și cărturarilor, într-o zi de dimineață, numai ce au ieșit pe poarta dinspre
reprezenta Petru Alexievici în lumea capetelor încoronate grajduri, pe jos, numai cu trei slugi ofițeri, și au mers până
ale lumii. la mănăstirea Treisfetitelor tot pe jos și intrând în biserică
Cronicarul Ion Neculce l-a văzut și l-a descris pe de au văzut, îndată au sosit careta împărătească cu tot
Petru cel Mare ca unul ce l-a cunoscut întâi la Iași, la alaiul obișnuit și ieșind din biserică au purces să vadă și
palatul domnesc, pe urmă la Țuțora lângă Prut și apoi la celelalte mănăstiri.
Moscova. Povestește că domnitorul Moldovei încheiase În urma bătăliei de la Stănilești, pe Prut, în iunie
tratat de alianță cu Petru cel Mare și de vizita oficialului 1711, între ruși și turci, cei dintâi au fost învinși aliații
Rus în orașul Iași: “Atunci, Șeremetu Feldmareșalul și rușilor, moldovenii. Dumitrașcu, împreună cu oamenii de
cu Dumitrașcu Vodă din Braniște de la Țuțora, dacă au încredere s-au refugiat la ruși. Turcii au cerut extrădarea
aflat că este Împăratul la Iași, au lăsat oastea și au mers la domnitorului moldovean, pentru a-l pedepsi pe cel socotit
împăratul de sau îmbrățișat. Atunci, a umblat Împăratul trădător. O parte din sfetnicii lui Petru erau de părere ca
prin toate mănăstirile de le-au văzut și din toate i-au Dumitrașcu Vodă să fie predat turcilor pentru ca să nu
mai plăcut mănăstirea Golia, zicând că are trei feluri de piară oastea întreagă pentru un singur om.
meșteșuguri: Leșesc, Grecesc și Moschiicesc.” Cuvintele lui Petru cel Mare au fost demne de
Se mai spunea și de către Neculae Costin cronicarul un Împărat: “Aș putea să dau turcilor toată țara până la
cum l-a întâlnit Petru pe domnitorul Cantemir la Iași: Cursc, fiindcă am speranța că am s-o recuceresc, dar sub
“ Deci, Împăratul, cum s-a adunat cu boierii de la Prut, niciun motiv nu-mi pot călca cuvântul și să extrădez pe
au purces numai cu Curtea lui cea Domnească, iară pre un principe, care pentru mine și-a părăsit principatul, căci
urma lui au sosit și Împărăteasa lui mai târziu. Și acum, este cu neputință de a recâștiga onoarea odată pierdută.”
Împăratul venea de la feredeu ( baie) și în curte la ratul Cu omul de încredere, Ion Neculce cronicarul nostru,
l-au sărutat pe cap luându-l în brațe și ridicându-l sus cu cu copiii și cu soția sa Casandra, fiica lui Șerban Vodă,
o mână, fiind Dumitrașcu Vodă om scund și Împăratul a ajuns în țara Moscului și a primit de la Petru cincizeci
om de fire într-un tot mai faeș. Și doamna lui Dumitrașcu de sate cu cinsprezece mii de oameni, douăzeci de pungi
Vodă s-a întâlnit cu Împărăteasa și i-au dăruit Împărăteasa de bani pe an, care făceau cam șase mii de ruble și două
un left (giuvaer) cu lănțuc și cu pietre scumpe de i-au pus perechi de case în Moscova.
pe grumaz.” Petru cel Mare, îi cerea sfatul ori de câte ori avea
Se mai povestea cum au mers la Mitropolie unde nevoie și l-a luat cu dânsul în călătoriile sale prin Persia.
au văzut biserica și casele. Au vorbit și cu mitropolitul de Plecat în anul 1723 din Astrahan spre Moldova,
atunci, Chir Ghedeon. Apoi, au mers pe la toate bisericile bolnav de diabet, domnitorul moldovean, Dimitrie
și mănăstirile unde se trăgeau clopotele. Locuitorii Cantemir moare pe drum în ziua de 21 august, când abia
orașului îi priveau cu multă bucurie, mulțumind lui împlinise 50 de ani. A fost ca o lovitură cruntă pentru
Dumnezeu că le-au trimis un Împărat creștin. A urmat Petru cel Mare la aflarea acelei vești.
masa, iar când a fost ca să se așeze, Petru cel Mare nu au Redau cuvintele din anul 1946, ale domnului căpitan
dorit să se pună în capul mesei ci într-o parte, invitându-l Const. Nic. Bratu: „Luând pilda trecutului, cu rădăcinile
în capul mesei pe Dumitrașcu Vodă, după dânsul pe prieteniei între noi și vecinii de la răsărit, adâncite mult în
generalul Golochinu Gavril Ivanovici, apoi pe alți generali faldurile istoriei, putem privi cu încredere viitorul, luând
mai mici: Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicinu cel mic, de pildă prezentul, că urmașii lui Petru Alexievici au știut
ministrul Sava Rogojinschi, vistierul Șeferu, generalul ca și în vremurile noastre și sub ochii noștri, să ne întindă
Renu, generalul Vesbahu, Toma Cantacuzino Spătaru aceeași mână caldă și prietenească ca și acum două sute
fugit din Țara Românească și feciorul lui Șeremetu. S-au treizeci și cinci de ani.”
ospătat și s-au veselit cu vin de Cotnari, dar și cu vinul cu Toate aceste lucruri, le-am găsit într-o broșură
pelin și s-au mirat cum cum în țara lor nu se face vinul cu intitulată:”Vizita lui Petru cel Mare la Iași”, din iunie 1711.
pelin atât de bun. Această broșură a fost concepută de Căpitanul Const.
Tot Ion Neculce cronicarul mai zicea: “Împărăteasa și Nic. Bratu și editată de Editura Societății Arlus – SECȚIA
cu Doamna și cu giupânesele ce se întâlniseră în Iași încă MILITARĂ – FILIALA IAȘI, după o Conferință ținută în
ședeau la masă în sala cea mică, de se cinsteau, iară atâta cadrul societății, în anul 1946.
dragoste arăta Împăratul către Dumitrașcu Vodă, unde
văzuse că s-au închinat de buna voie a lui, că se tindea cu
amândouă mâinile și cuprindea pe Dumitrașcu Vodă de Corneliu Carp
21
SURÂSUL
N
eventual, simpatia, ceea ce poate fi interpretat ca o
u uităm nici pe cei care au trecut în neființă! formă de manipulare. Și eu voi încerca să vă câştig
Nu uităm pe domnul profesor Gheorghe atenţia şi prietenia în vederea iertării unor greşeli pe
Macarie, expert al Ministerului Culturii, care cu siguranţă sau aproape sigur le voi comite.
care a fost întotdeauna alături de mama noastră și a Ce aș vrea să vă spun în numai două vorbe?
participat aproape la toate expozițiile dumneaei. Muzeul nostru, Muzeul Național al Literaturii Române
Și nu uităm pe etnografa de excepție, Emilia din Iaşi, şi-a câştigat de curând rangul naţional datorită
Pavel, cu care mama a avut o colaborare foarte valorilor pe care le are şi cu care noi ne mândrim.
strânsă încă de la început și alături de care a studiat Acest muzeu are douăsprezece obiective interesante
țesături vechi la Muzeul Etnografic din Iași. şi vă rugăm să le vizitaţi în măsura în care aveţi
Și nu uităm pe fosta ei elevă și apoi colegă, pe timp şi interes. Acest muzeu are şi o editură pentru
doamna Maricica Borș. promovarea valorilor care există în arhivele noastre
Mama noastră s-a născut în satul Vișinelu, mai întâi şi apoi pentru a colabora cu noi şi interesanţi
comuna Sărmașu, în anul 1926 și, încă copil fiind, autori. Aşa am ajuns să o cunosc pe doamna Simina
a deprins arta țesutului. Deci nu a învățat să țeasă Lazăr.
după aceea, ea știa deja această meserie din copilărie. La prezentarea cărții Siminei Lazăr merita să vină
Tapiseriile s-au născut plecând de la valorile naționale, cineva din partea editurii nu numai datorită cărții
de la patrimoniul românesc. Este o artă autentică care ei, ci și datorită calității sale umane (pe care am avut
a fost admirată în România la Iasi, la București, la Cluj, ocazia să o cunosc). Este o doamnă foarte amabilă şi
la Vișinelu, la Sărmașu, în Moldova la Chișinău. În se vede că a trăit într-un mediu cult şi elevat pentru că
Franța, a avut expoziție la Grand Palais, la Primăria are o fineţe a detaliilor şi a perspectivei umane care, în
Parisului, la Angers, la Aubusson (care este leagănul general, se probează în orice relație pe care o stabilim
tapiseriei mondiale) și multe altele. la un moment dat cu cineva. Totul este să fim receptivi,
Mama noastră spunea că lucrările sunt ale mele, să observăm și să participăm.
dar ele sunt inspirate din arte milenară a poporului Acum vreau să vă spun doar două cuvinte despre
român. Dorința ei a fost ca ele să dezvăluie ochiului carte.
străin inima poporului român. Sigur că noi, românii, când pomenim de amintiri
Mai aș vrea să adaug ceva în completare la cele din copilărie, ne gândim la „Amintirile” lui Creangă;
spuse de domnul profesor Şoitu cu privire la tapiseria este aproape un clișeu mental. Nu există nicio legătură,
cu portretul lui Eminescu pe care mama a creat-o doar un „background”, adică un fundal, cultural pe
prin anii 1976 – 1977. Domnia sa a vorbit despre care se vede că doamna Simina Lazăr şi l-a însuşit. Însă
galaxia reprezentată în lucrare care se învârte invers în cartea dumneaei este vorba de cu totul alt stil, mai
22
BUCOVINEI
puţin jucăuș, și, de asemenea amintirile dumneaei sunt d’agir - omul activ, omul de acţiune care, pe unde trece,
deseori un fel de flux al conştiinţei bine condus. Şi noi mută constant faţa timpului.
ştim că orice amintire este o rememorare, deci o creaţie. Ea însăși cu studii de artă, s-a preocupat
Medicii spun că niciodată sau aproape niciodată nu ne cu profesionalism, cu devotament desăvârșit, de
amintim faptul în sine, ci ne amintim amintirea. Şi de expozițiile mamei sale, Doña Gabriela Moga-Lazăr, de
fiecare dată când revenim la lucrurile care s-au petrecut cronica şi reverberația în epocă, dar şi în postumitate.
cândva, noi adăugăm câte ceva amintirii respective, Legat de vernisajul de astăzi (inaugurarea
realizând un nou proces de creaţie. Cu alte cuvinte, Muzeului Municipal din Iaşi), invocăm o frază
amintirile noastre sunt extraordinar de subiective inovatoare a lui Horia Bernea, la deschiderea Muzeului
şi ne definesc personalitatea. Felul cum privim în Țăranului Român:
trecut, felul cum ne amintim anumite lucruri, spune „Ceremonia triumfului însemna intrarea solemnă
foarte mult despre noi. Spune mult mai mult despre în oraș a învingătorilor. Victoria fără arme a unor
noi înşine decât despre decorul obiectiv în care ne-am lucruri țărănești, prezența lor solemnă în oraș este,
petrecut zilele evocate la momentul respectiv. într-un sens, o cucerire de teritoriu, o expansiune dar,
Același lucru l-aș putea spune şi despre doamna mai cu seamă, conduce gândul spre alt fel de triumf:
Simina Lazăr care este o poetă a amintirilor, cel al frumuseții care va salva lumea. Vă invităm, în
adică introduce multă sensibilitate şi delicateţe termenii vechi, latini, să decernați, împreună cu noi,
în evenimentele evocate, transformându-le într-o triumful frumuseții țărănești, să aclamați cortegiul ei
dantelărie foarte fină, care amenință să se volatilizeze, tăcut și imobil”.
dar fără să facă asta; e multă dragoste faţă de cei din Pe când doamna Moga Lazăr era încă în viață,
jur: părinţi, rude, prieteni. Această dragoste susține etnografa Emilia Pavel din Iași a prezentat pe Doña
textul, făcându-l plauzibil în ochii noștri. Lazar într-un studiu complex, între etnografie și
Eu o felicit pe doamna Simina Lazăr şi îi urez tapiseria modernă, studiu publicat, în revista de
mult succes în continuare! spiritualitate „Raţiunea Mistică”.
Poeta Nazaria Buga – redactor- șef la revista Revenim: acest fel atavic de a iubi cartea - cartea
„Rațiunea mistică” ca tipăritură, de la Guttenberg încoace - nu putea
Mărgelele copilăriei - o carte a nostalgiei să nu aibă un reflex precis în viața Siminei Lazăr-
Din „memoria clepsidrei”, România s-a Huser; scrisul a urmărit-o, în umbra și în penumbra
dobândit, din diaspora, cu o carte care evocă Iașul. vieții sale, dar acum s-a făcut materie concretă în
Iașul, cu amurgurile sale inconfundabile, stilizate de forma Mărgelelor copilăriei - construită asemeni unei
melancolii ale celor care trăiesc, în media secolului piramide, cu amintiri în axa/recurs la memorie, cu
XX. Cu nostalgia şi sublimele metehne ale „copilului personaje și întâmplări semnificative.
universal”. Mama este cea care regentează fericit „mărgeluțele
Prin umanitarismul pe care îl practică, Simina copilăriei”; sub acoperământul ei se desăvârșesc toate;
Dolores Lazăr-Huser se bucură de demnitatea de cu auzul său cosmic, ea știe așezarea fiecărei nuanțe, în
everghet, în sensul că i-a ajutat pe foarte mulți din acest athanor al casei Moga-Lazăr.
România, în supraviețuirea lor dificilă (materială, E ora de pedagogie a mamei care s-a răsfrânt
morală și culturală); a iscat un magnetism al pe sine, în viețile ei paralele: copilele sale, școala sa,
umanismului târziu contemporan, într-o lume care se munca la ghergheful său, hautelisse, expozițiile sale...
risipește în viteză şi discontinuitate. Casa este impregnată nuanțat de prezența mamei.
Cu entuziasmul său, Simina umanizează tot ce Un „StabatMater” imprimă fecund zidurile casei, cu
atinge, entuziasm care este un apanagiu şi un reflex al partitura sa inaudibilă.
copilăriei de altădată. Acum toate se duc în uitare şi casa cu geranii și
Modalitatea în care a dus, după sine, Cărțile, pânze de păianjen, atent măiestrite, în lungul pereților,
dintr-o parte în alta a Europei, dintr-o parte a României de înșiși păianjenii, amintesc de un Macondo supra
în alta; sau brațe întregi din sublimele reviste Spectacle spiritual al cărui arhetip s-a risipit și el înspre pierduta
du Monde, L’Observateur, tomuri de Istoria Artei, dar copilărie.
şi texte la zi asupra vernisajelor pariziene, precum „Mărgelele copilăriei” sunt un elogiu al românei
şi kilograme şi kilograme de xeroxuri, cu texte din scrise, coborând în acel etimon a toate care este
Cioran şi alte filosofii ale timpului, până încoace în copilăria, cu expresii idiomatice ce smălțuiesc fericit
fizica cuantică... vorbirea curentă.
Vrednică este. Plină de proiecte, o regăsim, în E un recurs la memorie, în care nucleu,
ceea ce filosofia sociologică franceză ar numi homme personajele se diferențiază cu substanță. În secolul
23
SURÂSUL
marcat de secularizare, această carte pune o măsură, În toate ale sale, Domnul Profesor părea să fie
în metarealismul difuz dispersat în zona deja interzisă Avangarda. Era traducătorul, în spaniolă, a unui poet
– copilăria. foarte puternic ancorat în interbelic; mai ales că primul
În timpul atotintegrator, viața autoarei i-a său volum, din 1933, volum marcat de avangardă,
desfășurat la picioare o hartă a lumii pe care a se numea «Virgil Carianopol». Titlul cărții era chiar
traversat-o, cu ochii larg deschiși. numele poetului. Din această traducere, stăruie o
Ca într-o Geneză de mare respirație, personajele boare de artă poetică, mai până acum: „cada palabra es
se individualizează. Stilul este fluent şi fixează arborele un soldadoherido en la granluchaque se da en mi”.
memoriei floral, cu apogiaturi neprevăzute. Apoi, recita Domnul Profesor, până la uitare de sine,
În partea de substrat - cartea tatălui - trăiește un mic poem de Aron Cotruș, monument-miniatură
eminentul filolog, Profesorul Ștefan Lazăr - tipologie a care traducea perfect „revolta în genunchi” a țării
unui homo universalis care s-a răvășit, în toți și în toate, Ardealului: De jos / te-ai ridicat pietros, viforos, /
cu generozitatea care îl prindea ca o pagină desprinsă pentru moți, / pentru cei săraci şi goi, pentru toţi... /
din Istoria Ideilor. Cu privirea sa de vultur, n-a trăit și-ai despicat în două istoria, / țăran de cremene, / cum
după anul '89. Dar, din patrimoniul în aer liber, din n-a mai fost altul să-ți semene, / Horia.
„grădina sfântă” - Eternitatea din Iași - profesorul Domnul Profesor a dus câteva epoci, pe brațele
nostru păzește fruntariile, limes-ul acestei Românii, în sale.
care a gândit alături de un Mircea Eliade şi seria. Era hispanist, dincolo de toate.
Era prea mică lumea asta, pentru el. Neîncăpătoare. Lăsa sentimentul că este în siguranță. N-a spus
A plecat. niciodată, dar absolut niciodată că este urmărit de
Ce se desprinde din această carte este că Domnul Sistem. Din carte, aflăm, că trăia şi angoasa aceasta.
profesor era un Socrate al Iaşilor. Ca Petre Țuţea care, Dar, dacă vreți să-i descoperiți Domnului Profesor
dacă prindea un vagabond, până nu-i făcea lumină în făptura de „su carne humana” (cum ar spune Borges)
cap, pe o idee, nu-l scăpa din mâinile sale. Profesorul și construcția sa de aer, citiți „Mărgelele copilăriei”.
Lazăr vorbea, totdeauna, dintr-un uriaș timp subiectiv. Va trăi și prin Dumneavoastră.
Pe terminologie, era suveran. A creat influență. Teren În cercul Domnului Profesor, era și un hispanist,
cărturăresc vast. Sintagme ale sale au rămas în inima profesorul Chirilă Blănaru care cultiva, precis și
discipolilor săi. „Mărgelele...” esențializează aerul amplu, filologiile. Din păcate, s-a stins, la maturitate,
doctrinar al Profesorului nostru. Îi plăcea să spună, şi a lăsat, în urma sa, nu o operă, ci altceva rivalizând
mereu și mereu, că e născut în Munții Metaliferi, cu o operă: biblioteca sa atât de specială, în zona
în „patria chica” - adică, o mică parte din viitoarea castiliană, dar şi catalană. Cartea Mărgelele copilăriei
Românie Mare. este un frumos „lamento”, pe tema „unde sunt cei de
A sosit, din Ardealul său, în Moldova și a dinaintea noastră” (“Ubi sunt qui ante nos”).
supradimensionat, cu energiile sale, „modelul nostru Reflexul unui „fugit irreparabile tempus”
răsăritean, contemplativ și isihast, letargic și nemișcat, aureolează subtil numeroase pagini. „E cartea Casei!”,
fatalist și tragic”. spune Simina Lazăr-Huser, în particular, cu lacrimi și
Tezauriza totul, în acea lume în care trebuia să disperare.
trăiască ascuns, apt pentru anonimatul sacrificial. De aici, un posibil viitor proiect, ca această Casă,
Și spun tezauriza, căci mă refer la o hartă pe să devină un topos al Tapiseriei, în Iași, şi poate un
care târziu mi-a arătat-o, în București. Poate că toată centru UNESCO. Acolo, sus pe o creastă a Iașilor,
viața lucrase la această hartă lingvistică: etimon, dincolo de care se varsă „mahalaua celestă” a poetului
structuri, forme verbale, arhaitate și evoluții - toate Mihai Ursachi, dar şi situl atemporal: bojdeuca lui Ion
apăreau stratificat, în culori diferite, până în adâncul Creangă.
spectacular al vitrourilor gramaticale. Acest fel de Toate se vor lega, de va îngădui Dumnezeu.
a construi harta lui l-am găsit, în vasta operă a lui În aceste 250 de pagini, l-am căutat pe Dumnezeu.
Sadoveanu, care a coborât în graiuri, precum Sfântul Or, copilul face ca măcar una din lumile sale să fie
Duh, din secolul XX, prin secolul XIX (cu ultimele locuită de Dumnezeu.
sale praguri dacice), înspre Dacia slăvită, prin Creanga Prof. univ. Dr. LaurențiuŞoitu
de Aur. Şi spun tezauriza pentru că Domnul Profesor Comentarii despre cartea „Mărgelele copilăriei”
a afirmat atunci că un exemplar al Hărții sale istorice Ce facem noi aici?! Reluăm întrebarea utilizată ca
e îngropat, în Munții Metaliferi, altul este încredințat leitmotiv, în prima parte. Am aflat căfetele Gabrielei
cuiva şi era încă unul și acesta, din mâinile sale, destul Moga Lazăr, i-au ridicat mamei o statuie în centrul
de fragilizat, pentru că se lucrase, pe el, în ani şi în ani. satului natal. Statuia aceea a fost dezvelită anul trecut.
24
BUCOVINEI
25
SURÂSUL
fără a greşi, că familia doctorului Bohosievici a fost “guvernanta” pe care o ruga cu ani în urmă să aibă grijă
fericită, părinţii tineri, aveau doi copii şi îl aşteptau pe al de noi, a ţinut loc şi de tată şi de mamă”. Perioada nomadă
treilea, (…) averea lor era suficientă, o locuinţă cu multe a vieţii noastre este împărţită tot sub aripa ocrotitoare a
apartamente pe care le închiriau,( …) vacanţele şi le mamei adoptive/ mama PAŞA, cu care devenisem experţi
petreceau la Constanţa sau la Nisa” declară cu mândrie în împachetarea şi despachetarea tuturor lucrurilor din
autorul acestei cărţi minunate. casă. După Strehaia au stat în multe sate şi oraşe din care
Datorită calităţii de medic tatăl său mereu era erau nevoiţi să se mute din diferite motive” de vreo 14
încorporat pe front şi trimis în armată şi în prizonierat, ori.
timp de aproape opt ani. În 1950 se căsătoreşte cu mama adoptivă şi se
Bunica paternă şi nepotul Bogdan, au fost naşte Maria Julieta, tata îi zicea Marilka. În 1953 este
deportaţi în august 1940 în Siberia, acolo şi-au găsit anul izbucnirii unei epidemii de poliomelită în Vrancea
sfârşitul. şi doctoral Bohosievici este trimis acolo şi contactează
Mama sa, Elena este internată în spital, la Iaşi, în boala, găsindu-şi sfârşitul la 21 august, este înmormântat
ianuarie 1941, unde va sta mai mulţi ani având o boală la Bârlad, iar „după douăzeci de ani împreună cu
incurabilă. La 15 octombrie 1944 „ea va muri singură şi mama Paşa osemintele sunt aduse la Iaşi şi înhumate la
părăsită de toată lumea şi demersurile pe care le-am făcut Cimitirul Eternitatea aproape de mormintele ostaşilor
în ultimul timp m-au convins că nu vom afla niciodată sovietici”. După decesul doctorului, familia (mama
unde a fost înmormântată…”, iar eroul cărţii, Vladislav adoptivă-Paşa cu trei copii: Cazimir - student, Vladislav
Nicolai, o va cunoaşte doar din fotografii. Nicolae - elev şi Marilka de patru luni) se mută la Iaşi în
Într-o astfel de situaţie ”tata apelează la o fată care august 1953.
de-abia împlinise optsprezece ani, dintr-un sat apropiat În 1957 Vladislav Nicolae este absolvent al
(Soloneţul de Jos) la Dărmăneştii Sucevei devinind Liceului Naţional din Iaşi, iar între 1958-1963 urmează
guvernanta noastră, dar pe care, vrând nevrând, viaţa cursurile facultăţii de Fizică de la Universitatea
o va oblige să devină de fapt mama noastră adoptivă”. “Al.I.Cuza”din Iaşi. După absolvire lucrează în calitate
Aşa apare în viaţa familiei doctorului Bohosievici tânăra de cercetător în cadrul laboratorului de specialitate al
Paraschiva Tipa cunoscută în carte sub numele „mama Uzinei Metalurgice din Iaşi.
PAŞA” o fire blândă, caldă, îngăduitoare, sufletistă. Când aşternem pe hârtie aceste rânduri, vorbind
Îngrijeşte de copii cu multă pasiune, îi alimentează despre cartea De unde sunt, în urma lansării ei în
corect, astfel scrie într-o scrisoare ,doctoral către cadrul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română
cumnata sa Daisy: “cu privire la nepoţii tăi (se referea în Bucovina – Filiala Iaşi, programul Amiază culturală
la mine şi Caziu) trebuie să mă feliciţi. Arată bine, au bucovineană (ediţia a LXXXIV-a), moderator dr. Vasile
culoarea roz în obraji şi în timpul revederii noastre Diacon, de sâmbătă, 14 iulie 2018, la Muzeul Unirii, Iaşi,
nu au plâns nici măcar o singură dată”. Mai declară putem afirma cu mare satisfacţie şi deplină emoţie că am
autorul, eroul principal: „Când am vorbit prima oară şi participat la această prezentare cu mare interes spiritual.
am pronunţat “ma-ma” la ea m-am uitat, şi fără să fac o Nu mică ne-a fost mirarea şi satisfacţia când am văzut că
impietate, este şi acum Mama, numai că în povestea asta în sală se află şi eroina cărţii şi poveştii adevărate trăite de
i-am spus mamă adoptivă, pentru a nu crea confuzii.” o familie din România anilor’40. Eroina despre care am
Tot autorul mai face o confesiune: „Din septembrie 1942 încercat să facem un portret succint „mama adoptivă –
până în octombrie1948 dar şi după aceea, bucovineanca Paşa” este o doamnă de peste 90 de ani frumoasă, senină,
din Soloneţul de Jos a avut grijă în fiecare zi de mine şi caldă, luminoasă precum sfinţii din icoane – emoţionant
de fratele meu şi a traversat cei mai grei ani din viaţă cu – să n-o atingi nici cu o rază de soare, un cristal viu, o
un curaj şi o abnegaţie greu de înţeles pentru mulţi din nestemată printre oamenii secolului XXI.
cei care au cunoscut-o şi care în acea vreme îşi trăiau cei Iubite cetitorule, cum ar spune cronicarul – te las
mai frumoşi ani din viaţă.” pe tine să citeşti această gingaşă şi emoţionantă carte, să
Viitoarea mamă adoptivă Tipa Paraschiva, descoperi tragediile prin care a trecut România înainte
împreună cu copiii, este evacuată la Turnul Severin, şi după al Doilea Război Mondial, cu lacrimi în suflet,
judeţul Mehedinţi, şi va locui la Strehaia. destinele frânte pe nedrept ale semenilor şi înaintaşilor
În 1948 doctorul Bohosievici revine din tăi, care sunt doar o infimă parte din multitudinea de
prizonierat. vieţi irosite.
În momentele foarte grele ale vieţii lor, când tatăl
vine în ţară în 1948 după o lungă absenţă Nicolai abia Magdalena şi
îl bănuie că este tatăl său căci nu-l văzuse niciodată şi Constantin Mănuţă
spune:“cred că a înţeles că trecuseră mulţi ani în care
26
BUCOVINEI
27
SURÂSUL
P
entru cel ce cunoaşte inteligentul popor din Urmează la tribună economul din Câmpulung
munţii româneşti ai Bucovinei, era o necesitate Toader Dorneanu, care schiţează activitatea prea
sufletească a urma invitării harnicului comitet gloriosului nostru Împărat, care îşi serbează în anul acesta
al cabinetului de lectură din Vama, şi într-adevăr orice jubileul de 50 ani de domnie.
aşteptare era întrecută. Remarcăm înainte de toate că acu După finirea acestei vorbiri bine compuse, cei
4 ani fruntaşii satului Vama au decis să stabilească pentru prezenţi intonează „imnul festiv” Doam ne sfinte. Îi
tineretul lor un loc separat, unde să se petreacă duminicile urmează la vorbitor economul George Daşchevici. Rar
şi sărbătorile. Drept aceea, din mijloacele proprii au când am avut fericirea să auzim din gura unui simplu
edificat în vasta curte a casei comunale din loc o sală mare econom un credeu politic atât de ferm şi decisiv. Dacă
şi frumoasă în care se adună tineretul de câte ori voieşte să în fiecare district am avea numai 2 sau 3 care să lupte
petreacă împreună. Această sală a fost destinată şi pentru cu francheţa şi fermitatea unui George Daşchevici,
petrecerea cabinetului. La intrarea principală în curtea redobândirea caracterului adevărat al acestei biete ţări va fi
primăriei era ridicat un frumos arc de pe care fâlfâia cu numai o chestie de puţini ani. Cuvintele vorbitorului au fost
mândrie un mare tricolor. Aici făcură onorurile o parte des subliniate prin viile aplauze [ale] celor prezenţi. În fine
din comitetul aranjator, în frunte cu zelosul vicepreşedinte se acordă cuvântul d-lui profesor Grigori Halip, care într-
George Daşchevici, care primea pe numeroşii oaspeţi un cuvânt bine simţit îndeamnă pe cei prezenţi să smulgă
sosiţi şi îi petrecea până în apropiata sală, unde erau din mâinile celor străini şcoala, meşteşugul şi comerţul,
întâmpinaţi de preşedintele Nicolai Lucan. Vasta sală era şi atunci le va fi buna stare asigurată. Cu un Deşteaptă-te,
decorată în mod admirabil cu brazi şi covoare naţionale; române, cântat de toţi cei prezenţi, vorbirile îşi află un
pe păreţi atârnau icoanele Maj. Sale Împăratului şi finit şi se reîncepe iarăşi jocul, care a fost foarte animat.
Împărătesei, iar în mijloc înconjurat de un frumos tricolor Cătră 7½ ore seara părăsesc fetele, conform obiceiului,
icoana Voievodului Ştefan cel Mare. La 2 ore se deschise petrecerea şi rămânând numai nevestele. Se improvizează
jocul cu hora mare, la care au luat parte toţi cei prezenţi. în mijlocul curţii o tribună pe care se suie Dr. E. Criclevici
Cei invitaţi vin în cete necontenit. La 3 ore îşi face apariţia şi spune că în decursul petrecerii sale au venit la dânsul
Dr. E Criclevici, care e întâmpinat cu entuziaste strigăte bătrânii satului şi i s-au plâns că în Vama există o sciziune
de „să trăiască”. Pe la 5 ore am calculat popor peste între bătrâni şi tineri, şi că aceşti din urmă caută toate
una mie, iar inteligenţa la 50, care se compunea din mijloacele să ieie frâiele în mână. Se bucură că poate auzi
inteligenţa din Vama – afară de parohul local – şi aşa ceva, că lupta aceasta e pentru dânsul cea mai bună
numeroasele familii din Câmpulung, Gura Humorului dovadă că ideea naţională ia, în Vama, un avânt satisfăcător.
şi împrejurime, din care remarcăm familiile d-lui Bătrânii erau învăţaţi a primi cu braţele deschise pe orice
director Ştefan Dracinschi, d-lui secretar Scânteuţă, venetic i se închina şi urma lui. Tinerii văd scăparea din
d-lui profesor Grigori Halip, d-lui paroh Dimitrovici şi tristele împrejurări în care i-a adus acest nefast sistem de
d-lui A. Constantinovici, ambii din Vatra-Moldoviţei, „lasă-mă să te las” în propriile lor puteri, alegându-
d-nii Diaconovici, Pâslea, Poleac din Câmpulung etc. şi drept bază principiul pur naţional. Dă, deci, sfatul
Pe la ora amintită se urcă dl prezident N. Lucan pe „tinerilor” să nu se lepede de toţi bătrânii, ci să meargă şi
28
BUCOVINEI
să le propovăduiască credeul naţional şi dacă le va succede, ultimul text, „Mingea de foc”: „Ţi-am cuprins capul între
a-i câştiga pentru sfânta lor cauză, să-i ridice la dânşii mâinile-mi tremurânde şi-am căutat s-alung tristeţea din
sus şi aşa împreună să muncească pentru binele comun, ochii tăi. Ştiam ce urmează, ştiam că viaţa este uneori
excluzând pe oricine care nu va abandona sistemul vechi nedreaptă, dar cine eram noi, de fapt, şi cu ce drept am fi
de oportunitate [= oportunism]. Vorbirea aceasta a fost devenit judecători ai existenţei noastre?” (p.146)
din ambele părţi primită cu mult entuziasm. Îi urmează Deşi există şi un filon moralist, observat şi de către
dl Grigori Halip, care, în liniamente scurte dă istoricul prefaţatorul Constantin Gherghinoiu, cunoscutul scriitor
românilor începând cu colonizarea Daciei. Dl E. Dan polivalent, acesta tinde să se închine Metaforei, căutării
mulţumeşte oaspeţilor care n-au cruţat nici o cheltuială acesteia, ca un alt fel de răspuns între cunoscuta dispută
şi au venit să petreacă împreună cu bravul popor din dintre estetică şi etică.
Vama. Finea vorbirilor oficiale a făcut-o bravul tânăr Atitudinea Angelei Burtea, cel puţin în această carte
Dimitrie Cioloca, care, într-o vorbire presărată cu mult şi mai ales în acel cuvânt înainte menţionat, este aproape
umor, invită poporul să sprijinească ziaristica română apofatică: „Nu scriu de dor şi nici de drag, nu scriu să
abonând „Patria” şi „Deşteptarea”. Între toate aceste s-au scap de vreun păcat, nu scriu ca noaptea să întârzie şi nici
cântat mai multe cântece naţionale. Pe la 9 ore au intrat cu că ziua e pustie, ci scriu aşa… că am să zbor cu capu-n
toţii în sală, unde au urmat jocurile naţionale, ca arcanul, buza norilor, cu braţele întinse larg spre ţărmul vechi şi-
corăbeasca etc. Târziu către dimineaţă ne-am despărţit, ndepărtat, cu sufletul zglobiu sau gol spre marea mare-a
luând fiecare plăcute amintiri şi câştigându-şi convingerea horelor.” (p.9) Cuprinsă de tornada creaţiei, Dorothy
că având astfel de popor, recâştigarea drepturilor noastre para-modernistă, scriitoarea brăileană pare până la un
e asigurată. moment dat juca cartea dezorientării, Oz-ul fiind de fapt
[„Patria” (Cernăuţi), An. II, chiar Realitatea… realităţii, fişele de personaje schiţate
nr. 160, 31 iul./12 aug. 1898, p.3] putând fi mai mult decât necesare pentru un salt la
nivelul meta-romanului abordat din ce în ce mai mult
Liviu Papuc de experimentalişti, nemulţumiţi, într-un fel sau altul, de
starea literaturii. Starea metafizică!
Este vorba de fişe precum: „…n-am adunat
firimiturile megalomanilor, ci mi-am aşteptat rândul, deşi
vedeam şi aflam cu uşurinţă despre întâlnirile de taină ale
unora dintre aceia care nu-şi mai încăpeau în pene şi se
credeau centrul Universului, dar pozau cu pricepere în
oameni integri, în oameni verticali şi plini de graţie.
Nu l-am iubit niciodată pe cel care nu avea pute-rea
să mă privească în ochi atunci când încerca să-mi explice
un anume lucru, dar, din bun simţ, l-am acceptat. Ştiam
din prima clipă că ascunde ceva, că în ţesă- tura sa sunt
multe fire meschine, că neputinţa de-a fi om se pitula cu
dibăcie în pielea sa de cameleon. Uneori m-am făcut că nu
observ şi l-am lăsat să prospere învârtindu-se printre cei
Î N VINGÂND „ M I C I M E A ” DI N OM de-o seamă cu el, minunându-mă de abilitatea cu care-i
mânuia chiar şi pe cei avizaţi.” (p.10)
(Angela Burtea, Ochiul Suf letului, Tonul poate căpăta accente renascentist-elizabethane:
Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olăneşti, 2018) „În spatele imaginii afişate domnea pe tronu-i de mucava
S
leşul celui adevărat. Nici corbii nu se încumetau să
ufletul ca o furtună perfectă, care poate salva ciupească din el, fiindcă zborul lor ar fi fost îngreunat. Şi-
totul sau distruge totul! Aşa simte Angela Burtea am fugit, lăsând în urmă fumul amărăciunilor.”
şi literatura, „Cuvântul înainte” este dovadă şi el: Această fugă „din Oz” (cunoscătorii ştiu că Dorothy,
indiferent de situaţia omului, a individului, fie că el este imediat ce ajuns în Oz, de fapt în acel ţinut învecinat cu
Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, scriitoarea Cetatea de Smarald, a vrut imediat să se întoarcă „acasă”,
sau oameni simpli, fără pretenţii intelectual-artistice, deci să fugă de acolo!) poate căpăta forma căutării. Şi a
surprinşi în câteva dintre textele cărţii-experiment care literaturii. Şi, deşi se referă şi la greşeli, ale vieţii, această
este propusă cititorilor, Destinul pare să fie necruţător, căutare nu este deloc una dintre ele, lipsindu-i autoarei
chiar dacă are şi darurile sale, clipele minunate de iubire, poate o formă de curaj de asumare a condiţiei absolute a
de splendoare pur şi simplu. Scrie Angela Burtea în scriitorului: el chiar trebuie să se detaşeze de „personajele
29
SURÂSUL
negative” reale, la propriu, transformându-le doar în bărbatului”, situaţia literară capătă multidimensionalitate,
personaje… literare. Faptul divers predomină, „zilele în limitele genului. Schimbând perspectiva relatării, ca în
noastre mărunte” (titlul unui roman istoric recent apărut!) „Femeia dimineţilor senine”, probabil cel mai provocator
dictează: este surprinsă meschinăria poliţistului („Eu text, naratorul fiind un bărbat, se ajunge la subtilităţile
spun altceva, bestial de important: educaţia în trafic! Dar literaturii fantastice sud-americane, neinsistându-se
cum locurile libere sunt aproape inexistente, posibilitatea însă, din păcate, pe avatarurile inimilor! Promisiunea
de a greşi este iminentă!”, p.13), dar şi jocurile inocente contopirii sufletelor unor entităţi merge revalorificată!
ale copilăriei; un obsedat sexual, cu un viol de neiertat, Ana şi Ni-neta, cele două personaje feminine sunt bine
în „Socoteala”, poate cel mai naturalist text; spectaculos, creionate, situaţiile bine analizate, deznodământul pare să
ca într-un text de Dickens, o poveste sui generis cu un fie un pic grăbit, într-o lume grăbită! Dar ultimul paragraf
fel de fantomă, în „Declinul lui Bibi”, o naratoare pare să este un poem în sine:
fi murit, chiar ne convinge de asta, dar totul e fantastic, „La mormântul Ninetei bucheţelele de violete n-au
este o înscenare prin ca-re naratoarea vrea să scape de dispărut niciodată. Nick şi-a schimbat locul de muncă, la
partenerul de viaţă, scurt timp după accident. Când şi când, putea fi văzut în
Bibi, un bărbat jalnic din multe puncte de vedere, aici faţa parcului, în locul în care i-a dat prima îmbrăţişare şi
apărând şi termenul de „micimea” a omului; există şi un aproape în fiecare dimineaţă, înainte de a ajunge la serviciu,
excurs în „Raiul copilăriei”, dacă nu chiar mai multe, un îngenuncheat la mormântul ei. Într-o taină desăvârşită,
ciot având chiar un rol important („Falnicul de ieri, ciotul Nick rămânea prins între cele două lumi, ascultând la
de azi”)… Idila dintre Întuneric şi o naratoare este de o nesfârşit cântecul inimilor lor: a lui şi a celeilalte femei.
frumuseţe aparte, chiar dacă filosofarea pare să înăbuşe Murise o iubire şi se născuse alta!” (p.51) „Puterea
fiorul, dar nu şi încărcătura sapienţială! zâmbetului”, aşa se şi numeşte un text, pare să învingă,
Poate chiar mai emoţionante sunt paginile din ca şi „Gândul de lumină al nopţii din noi”. „Chemarea
„Amintiri nepieritoare”, unde revine figura pregnantă ploii”, ca şi „Noiembrie” ne trimit cu gândul la „Exuviile”
a bunicului, şi unde asistăm la o demisie din/de ţară, Simonei Popescu: „Când ploaia se oprea, ieşeam cu toţii
deoarece o anume criză poate cauza rupturi… de suflet. în faţa porţilor, unde şanţurile străjuiau uliţa. Intram
D(o)ar trăim într-o (altă) ţară, cu sensul de stat, mai sus unul câte unul, cu picioarele goale şi pantalonii suflecaţi,
este vorba de Locul sacru al Bunicilor, de unde Absurdul a păşind satisfăcuţi prin apa adunată în adânciturile lungi
plecat în lume pentru a face carieră, şi literară, chiar dacă şi adânci, săpate de bărbaţii satului. Atunci începeau
specii diferite sunt de găsit pretutindeni în lume! Natura, adevăratele chiuituri, zarva plină de mister creată de
cu frumuseţile ei mistice, pot fi o salvare: „E toamnă, e nebunia ploii. Ne bucuram şi râdeam cu gura până la
vremea mea, şi simt că-mi seamănă tot mai mult (şi urechi, când vreunul dintre noi cădea, făcându-se una cu
viceversa), e vremea când se auresc pădurile, când iubirea pământul. Ieşea cu greu la mal, ud şi plin de noroi din
coboară uşor peste frunza codrilor, amestecându-se cu cap şi până-n picioare, râdea laolaltă cu noi, apoi îşi făcea
pământul proaspăt, loc în care se coace sărutul, urmând drum spre casă, loc în care urma să fie spălat şi primenit.
ca-n primăvară să tresalte prin firele nevăzute ale firii din Îmbrăcat în haine curate, revenea uşor spăşit, călcând cu
noi şi să ne împresoare cu braţele lungi şi puternice ale mare grijă pământul alunecos. Fusese avertizat: dacă mai
renaşterii.” (p.15) Un text este „Mă cheamă codrul”, mai cazi o dată, aşa rămâi, plin de noroi!” (p.60)
mult sau mai puţin eminescian, ca atmosferă… „Ninge în Bref, cartea este un semn „că se trăieşte”, conform
aprilie” este şi el de reţinut! mesajului entuziast al „Semnelor iubirii”, p.95, unde
Principial, cartea în ansamblu este o carte-iubire, umorul iese iarăşi elegant la suprafaţă, în miezul unei
declaraţie de iubire, de ataşament pentru nişte valori poveşti de iubire abia schiţate, dar în care mai apare şi
(inserţiile de constatare a Răului fiind mai mult de un poliţist de la Rutieră! Florile de cireş dintr-un alt text
coloratură, deşi expresia „amprenta mâinilor murdare” te subliniază componenta delicată a multor abordări, cartea
poate urmări mult, ca violenţa din filmele lui Tarantino, fiind de fapt o fiinţă cu două capete, unul narând mai
era să zic „unele dintre filmele lui”, dar mai ales figura mult, celălalt liricizând, Nostalgia fiind de bază:
demonului cu faţa omenească ce iese dintr-un vulcan „Acum ai schimbat totul pe-o viaţă scumpă de oraş
noroios, p135!) parcă trecute deseori la index, sub şi fugi din când în când la munte cu prietenii, iar floarea
imperiul ipocriziei şi imposturii generalizate: „Şi-am noastră de cireş te tot aşteaptă. Şi nu vei veni…” (p.131)
privit indignată cum oamenii au început a iubi tot mai Tensiunea este împărţită între tinereţe şi maturitate, între
mult minciuna. Dintr-o explicabilă perversitate voiau rural şi urban, între raţiune şi impulsivitatea instinctivă.
să fie minţiţi tot mai mult şi minţeau în aceeaşi măsură. Concluzia că niciodată nu suntem singuri este mai mult
Până şi viaţa devenise o minciună…” (p.20) Când decât optimistă!
intervine şi umorul, cum este cazul textului „Supărarea �di �ecară
30
BUCOVINEI
S
formele majore de cultură folclorică în Evul Mediu,
tudiile lingvistice, în abordarea aspectelor aşa cum îl considerăm noi europenii, însă informaţii
narative, iau în considerare toate modalităţile de despre basm, concept identic celui luat în discuţie,
exprimare sub această formă literară sau orală. există dovezi că sunt prezente cu mult mai devreme în
Ceea ce pentru cazul de faţă ar necesita o explorare culturi mult mai vechi şi chiar îndepărtate geografic,
extinsă în domeniu şi ar excede mult dimensiunile Orient, Africa, Australia, continentele Americane, etc...
unui subiect fatalmente limitat de spaţiul tipografic. Deci se poate afirma că basmul este parte a culturii
Prin urmare, consider că referirea la un singur aspect planetare şi, aşa cum am amintit, circulă într-un context
al narativului, unul cu rădăcini adânci în cultura socio-economic în care ştim că omul era preocupat şi
omenirii, basmul, este suficientă şi poate deveni chiar chiar acaparat de procurarea celor necesare existenţei,
edificatoare. Cu atât mai mult cu cât această formă de deci, se poate lua în discuţie, lipsa nu numai a timpului
naraţiune trece de la nivelul oral-folcloric la forme necesar reflecţiei asupra problemelor ideatice de tip
culte în care autori de mare prestigiu din întreaga cultural ci şi o foarte posibilă lipsă de interes pentru
lume şi-au exersat condeiul. Iar dacă ne gândim şi la aceste aspecte ale vieţii. Observăm că nici în zilele
cinematografie, cea care, în nenumărate producţii pune noastre nu se observă o apetenţă pentru creaţie la
în prim plan acest model cultural, iar apoi, în alte genuri populaţiile aflate la limita de jos a mijloacelor de
de film, introduce simbolistica şi preceptele morale existenţă. Şi nu vom lua în discuţie unele aspecte ale
izvorâte tot din această formă arhaică de naraţiune naraţiunii care prefigurează, aproape la fel ca literatura
putem spune că avem o plajă largă de posibile referiri, de anticipaţie din zilele noastre, referirile la tehnologii
dar şi concluzii, unele chiar deosebit de interesante. şi acţiuni care depăşesc cu mult imaginaţia un om,
Să pornim însă de la definiţia basmului: Basmul oricât de inteligent ar fi el, aflat în stadiul de culegător,
(din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit şi poveste, este agricultor rudimentar, sau chiar vânător. Dar pentru
alături de povestire, snoavă şi legendă, una dintre cele o mai bună aşezare a problemei să recurgem tot la
mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din informaţia oferită de sursa Wikipedia:
antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante Despre originea basmelor au existat mai multe
la toate popoarele. Indiferent de tip, basmul diferă de teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria
restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că antropologică, teoria ritualistă şi teoria indianistă. Mitul,
prezintă evenimente şi personaje ce posedă caracteristici istoria sacră, înscrisă în timpul „circular, reversibil şi
supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau recuperabil”, vorbeşte despre zei, despre fiinţe fantastice
seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, cu abilităţi pentru călătorii cosmice şi terestre. Basmul
astfel, numele de fabulos şi reprezentând, de fapt, un induce şi ideea de lume repetabilă, existentă în tipare
fantastic convenţional, previzibil, ce vine în contrast cu arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor.
fantasticul autentic modern, unde desfăşurarea epică şi Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori
fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite şi se în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta
manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii:
ei. (Wikipedia). un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a
Nici trimiterea la limba slavă şi nici alăturarea culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de
basmului cu povestea nu sunt erori de natură să om sau o miros de departe când se întorc acasă şi aruncă
31
SURÂSUL
buzduganul de la distanţă. Unele pedepse, cum ar fi când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă
aceea a decapita persoana şi a o arde, aruncând cenuşa de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea
în patru direcţii, sunt de certă inspiraţie arhaică, din poveşti: De când scria musca pe perete,/ Mai mincinos
comunităţile primitive. cine nu crede.” Sau o formulă de final: „Iar eu, isprăvind
Relaţia dintre basm şi mit a fost stabilită de fraţii povestea, încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră
Grimm, de Wesselski şi de Propp: basmul are ca sursă aşa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus;
certă de inspiraţie mitul, iar cele două specii au existat încălecai p-o lingură scurtă, să nu mai aştepte nimica
de la început la popoarele arhaice, uneori confundându- de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după şea,
se. Cu timpul, însă, mitul a pierdut importanţa pe care aştept un bacşiş de la cine mi-o da: Basm băsmuit,/
o avea prin degradarea sacrului şi transformarea lui în Gura i-a trosnit,/Şi cu lucruri bune i s-a umplut”.
profan, zeii şi eroii mitici fiind înlocuiţi cu personaje Formulele mediane menţin discursul narativ în acelaşi
umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul timp al fabulei, făcând conexiunea între secvenţele
fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără
Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a sfârşit: „Şi se luptară,/ Şi se luptară,/ Zi de vară până
pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu seară” sau „Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i
puteri specifice mediului în care trăieşte; foarte băutor ajungă.” (sursa Wikipedia).
devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriaşul care păşeşte Iată deci că studiile nu ignoră vechimea basmului,
de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, având dar nici nu dezvoltă relaţia dintre nivelul socio-
capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe economic şi creativitate. Ca să nu mai vorbim de
lună şi cu capul sub un stejar, calităţi pe care le întâlnim faptul că, deşi tangenţială, problema destul de stranie
la Păsări-Lăţi-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de a existenţei unor fiinţe atestate ştiinţific, uriaşii de
poligeneza basmelor, de originea multiplă, de influenţele exemplu, care nu aveau cum să fie, aşa credem,
reciproce, ca şi de structurarea unei tipologii coerente a cunoscuţi creatorului de basm, un om aparţinând
acestei specii literare. totuşi istoriei cunoscute a omenirii, ori a unor mijloace
Şi o ultimă referire, din aceeaşi sursă, la timpul în tehnice pe care abia acum le-am putea înţelege, poate
care basmul îşi concretizează acţiunile, dar şi la timpul genera puternice controverse.
în care el este vehiculat de naratori care, aşa cum vedem Să dăm câteva exemple: Zmeul, o fiinţă care
din chiar spusele lor, se pare că au preluat conţinutul nu se confundă în nici un fel cu balaurul şi nici cu
de la o sursă mult mai veche, considerată acum ca uriaşul, căpcăunul sau alţi umanoizi, locuieşte pe un
nefiind de încredere sau doar suspicionată de a fi pus tărâm special (dincolo, ţara zmeilor) în nici un caz
în circulaţie lucruri şi fapte neverosimile, pentru cei ce sub pământ, este o fiinţă cu un puternic sentiment al
povestesc, dar şi pentru cei care ascultă: Verosimilitatea familiei (fraţi, mamă excesiv de iubitoare, dar şi foarte
basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in puternică, autoritară) şi deţine tot felul de posibilităţi
illo tempore, când a umblat Dumnăzău cu Sfântu Pătru de a se deplasa (de regulă în zbor), răpeşte, în scopuri
pă Pământ, când erau viteji cu urieşi, adică într-un timp conjugale, femei frumoase pe care le ţine închise în
mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un locuri speciale, dar foarte bine utilate (vestitele palate
timp atât de îndepărtat şi insondabil chiar cu percepţia ale zmeilor) sub un control destul de sever. Zmeul
omului modern, există accepţiunea: „nu credea nimenea, nu este o simplă brută, are chiar nişte tabieturi, vrea
toată lumea vede că-s bazme de pierdut vremea, poate ca masa să-i fie servită nici caldă nici rece, iar pentru
copiii ăştia mai mici cred c-aşa o fost. Nu, ce să crezi în asta îşi anunţă soţia din timp (trimite de la distanţă un
minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, buzdugan care loveşte într-un anumit fel în poartă) şi în
chiar dacă n-o ştiut carte.” Inserţia în timpul mitic este general face notă discordantă cu manierele unui timp
dată de formule iniţiale şi finale, care fixează timpul în care credem că acestea nu erau chiar norme sociale
narativ în care se proiectează acţiunea, iar la sfârşit generalizate. În prezent am spune că zmeul trimite un
închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul mesaj SMS, o chestiune banală pentru oricare dintre
real. Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive noi, însă de neimaginat pentru acele vremuri. Şi mai
şi dezvoltate, precizând şi atitudinea naratorului faţă interesant este personajul din Tinereţe fără bătrâneţe,
de faptele povestite şi caracterul lor miraculos, aproape „jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop”
paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin o descriere care incită mai ceva decât viziunea lui
temporal: „A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu Iezechel şi care, la o analiză conformă normelor actuale
s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita de gândire, ar putea fi un fel de motociclist. Nici cheile
micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se zmeului, acelea care ţipă dacă sunt luate de o altă mână,
luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrăţindu-se; de nu ne mai surprind acum. Cheile amprentate sunt la fel
32
BUCOVINEI
de banale precum mai sus pomenitele SMS-uri. Maşinile prelucrare întrucât nici el nu înţelege în totalitate ceea
de zburat ale zmeilor, să nu le confundăm cu bidiviul ce povesteşte. Această tehnică, uimitoare prin simplitate
vorbitor al personajului pozitiv, sunt de asemenea de nu poate fi însă decât rodul unei cunoaşteri profunde
natură să ne uimească. Nu aduc în discuţie paradoxul nu numai a speciei ci şi a posibilităţilor fiziologice ale
temporar care ne fascinează în acelaşi basm şi care ne indivizilor acesteia. Cine să fi fost cei care aveau aceste
vorbeşte despre un tărâm în care timpul trece altfel cunoştinţe!?
dând iluzia unei permanente tinereţi. Şi nici despre Este greu de spus, dar în contextul societăţilor
apa moartă care cufundă omul într-un somn greu, dar civilizate tehnologic, societăţi în care basmul este
foarte necesar unei intervenţii chirurgicale extreme înlocuit cu alte modalităţi de informare (formare) a
(recompunerea unui corp dezmembrat) sau a apei vii, copiilor (desene animate, poveşti scrise de povestitori
singura în măsură, după intervenţie, să readucă la viaţă fără profunzime, etc...) este predictibilă pierderea unui
personajul. important depozit de cunoştinţe iniţiatice, posibil
Iar dacă ne referim la mit, aşa cum a ajuns el la noi, potenţiale surse de revoluţii tehnice şi nu numai.
ne putem întreba cine sunt înţelepţii centauri (Nessus
cel priceput la farmece şi care îl va ucide pe viteazul,
dar cam instabilul, Herakles ori Chiron, învăţatul care Mihai Bato� - Bujeniţă
îl crescuse şi educase pe acelaşi neliniştit Herakles.
Pentru că nu putem confunda un simplu călăreţ, foarte
frecvent în timpurile istorice, cu aceste personaje
fascinante a căror înţelepciune şi cunoştinţe par a
fi transmise unor urmaşi nu tocmai vrednici de ele.
Dar păsările stymfalide prezentate ca un fel de reptile
zburătoare mai precis precum pteranosaurus sau
ramforincus, fiinţe despre care ştiinţa a luat cunoştinţă
abia prin secolul al XIX-lea? Desigur lucrurile stranii
prezentate în basme nu se opresc aici. Hidra din Lerna
este, conform descrierii, un saurian uriaş, una din
acele specii considerate dispărute cu mult înaintea
apariţiei omului, iar hiperbolele referitoare la refacerea
capetelor sunt, evident, adăugiri mult mai târzii menite
să amplifice efectul narativ. Cât despre leul din Nemeea
el este în mod cert o realitate a unor vremuri, este vorba LA 7 ANI DE NEMURIRE:
de aproximativ cinci mii de ani, când aceste fiare chiar
ION MITICAN
O
trăiau în spaţiul sud-european.
Chiar şi cele câteva exemple la care ne-am referit m al Luminii materiale, prin profesia
pot induce întrebarea: Nu cumva basmul este un inginerească, Om al Luminii spirituale, prin
depozit de ştiinţe al unei civilizaţii anterioare pe cale vocaţia scriitoricească, ION MITICAN, că
de dispariţie, din diferite pricini, depozit transmis despre el este vorba, la 7 ani de la trecerea sa la cele
potenţialilor urmaşi în aşa fel încât atunci când aceştia veşnice, în 24 martie 2012, rămâne la fel de viu, expresiv
vor ajunge la înţelepciune şi îşi vor putea pune întrebări, şi luminos, pentru toţi cei care l-au cunoscut şi s-au
să găsească şi răspunsuri!? Pentru că şi metoda găsită pătruns de numeroasele sale cărţi evocatoare ale unui
pentru a face basmul transmisibil prin timp fără să Iaşi memorabil, de legendă şi spirit inconfundabil, pe
piardă informaţia indiferent de modificările, inerente, care l-a zugrăvit cronicăreşte cum nu se poate mai bine.
introduse de povestitor sau chiar de instituţii precum Tăria acestei afirmaţii solide şi rememoratoare
cele eclesiastice, evident din necesităţi ideologice, despre viaţa şi opera lui Ion Mitican a fost subliniată
este tulburător de ciudată. Basmul se transmite, de o dată în plus la momentul cucernic al celor 7 ani de
milenii, prin intermediul celui mai simplu, dar şi veşnicie, din 23 martie 2019, săvârşit la mormântul
celui mai eficient mod. Mama, în mod tradiţional, lui din Cimitirul “Sfinţii Petru şi Pavel”, aflat pe colina
principalul vector de transmisie, este cea care spune ieşeană a Şorogarilor, prin cuvintele calde şi pioase
basme copilului până în jurul vârstei de şase-şapte ani. rostite de către toţi acei care au dorit să-i aducă astfel
Creierul copilului, indiferent de sex, absoarbe şi reţine un luminos şi binemeritat omagiu. Chiar dacă simple şi
aproape integral informaţia apoi, la rândul său copilul directe, dar scoase din adâncul inimilor, aceste cuvinte
devenit adult o va reda viitorilor copii, fără prea multă au întregit chipul, bonomia, sfătoşenia şi neastâmpărul
33
SURÂSUL
iscoditor, proprii celui ce rămâne pentru totdeauna difuzoare şi dotarea Căminului Cultural cu un aparat
înscris în memoria afectivă a iubitorilor de Iaşi, de de proiecţie pentru filme.
acum şi de altădată, drept “cronicarul de har” al vechilor
locuri şi zidiri din “dulcele Târg al Ieşilor”. SPIRIT INGINERESC NOVATOR
Deloc întâmplător sau tocmai de aceea, epitaful de LA REGIONALA CFR IAŞI
pe crucea mormântului său sună la fel de însufleţitor:
Tu n-ai murit, Ion Mitican. “În tolba noastră am În februarie 1960 s-a transferat la Direcţia
adunat toate cuvintele şi toate înscrisurile tale dar, iartă- Regională CFR Iaşi, revenindu-i sarcina de a se
ne, n-am găsit arcul, pe măsura harului lor, pentru a le ocupa de comunicaţiile feroviare şi de formarea
transplanta în inimile ieşenilor.(Colegii tăi)” viitorilor specialişti în cadrul Grupului Şcolar CFR
Manifestarea evocatoare: “In memoriam ION Iaşi. Dovedindu-şi şi aici spiritul său inventiv, pentru
MITICAN” de la mormântul său s-a prelungit şi în a prevenirea unor nedorite accidente feroviare propune
doua zi de duminică, 24 martie, la Muzeul Municipal şi militează cu ardoare spre implementarea propriului
Iaşi, acolo unde numeroşii participanţi de la Iaşi, mulţi sistem conceput privind introducerea radiotelefoniei
şi din Dăneştiul natal, au fost întâmpinaţi, pe lângă între Biroul de Mişcare şi locomotivele trenurilor.
căldura ospeţiei, cu surpriza unei înregistrări video, în Cum primele experimente din anul 1973 pe linia
care povestitorul omagiat, în stilul său aparte, cu vocea Iaşi – Bârnova au dat rezultatele scontate, sistemul
sa domoală şi convingătoare, trădând a înţelepciune, radiotelefoniei a fost extins treptat până în 1976 în
îşi purta auditoriul prin Iaşul interbelic de altădată, pe tot cuprinsul Regionalei CFR Iaşi, iar apoi, graţie
urmele apelor minerale de la Breazu, vestite în toată asiduităţii sale, sistemul a fost extins până în 1980 în
Europa pentru calităţile lor curative. Revăzându-i toată ţara. În această perioadă tehnică fertilă (1973-
verva înflăcărată a fiinţei sale şi ascultându-i cu nesaţ 79) a inovării sistemului comunicaţiilor CFR inginerul
cuvintele lui, ce împrumutau limbajul specific unor Ion Mitican publică nu mai puţin de 5 volume tehnice
vremuri colbuite, auditoriul a fost pe cât de fascinat pe foarte necesare specialiştilor ceferişti. Să mai notăm că,
atât de înfiorat în simţire. Sub acelaşi imbold sufletesc, mai târziu, Ion Mitican s-a arătat deosebit de preocupat
tot mai mulţi vorbitori ieşeni şi dăneşteni, trezind şi de noutatea utilizării calculatoarelor electronice,
amintirile încă vii legate de omul şi scriitorul Ion astfel că, pe lângă propria-i instruire, s-a îngrijit în
Mitican, i-au evocat puternicile trasături de caracter cadrul Clubului CFR şi de formarea celor interesaţi de
ale personalităţii saledistincte, care-i dau, astfel, fără acest domeniu nou al informaticii.
tăgadă, dreptul la nemurire.
Dar pentru ca evocarea lui Ion Mitican să fie una
completă este bine să aruncăm, fie şi succinct, o privire IUBITOR ŞI ISCODITOR AL ISTORIEI
peste biografia lui. “DULCELUI TÂRG”
34
BUCOVINEI
35
SURÂSUL
R U S P OR F I R - „ A M E R IC A N U ”
1907 - POVESTE DE EMIGRANT
Stăteau pe prispă lângă ,,taica”, ,,Și așa trecură șase luni, ,,Avea vaporu’ o ,,gură” mare
Nici unul nu-i spunea ,,bunicul”, ,,În care trimiteam și-acasă, ,,În care ardea un foc de iad
Mâncând pită cu părădaică; ,,Erau puțini bani, erau buni, ,,Și-un singur om la lopătare
Din porc mai era doar șoricul... ,,S-aveți ce pune voi pe masă! ,,Să-i dea cărbunii care ard…
Și taica-al nostru povestea ,,Mi-am zis atunci: ,,oricum ar fi, ,,Atunci m-a fulgerat un gând:
Iar din istoria lui măiastră ,,Aici mă zdrobesc pe nimic, ,,Eu stau ascuns și nu mai pot
Cum a plecat cu o boccea ,,N-am ce trimite la copii, ,,Și-am început să stau flămând
Spre alte zări, pe marea albastră: ,,Doar sărutări și-un sfanț, în plic!” ,,Și ce va fi când termin tot?!
,,Și-am mers pe jos pân’ la Fiume, ,,Când eu mă căinam de zor, ,,Când mașinistul mai ieșea,
,,Când mai desculț, când în opinci, ,,Intr-o înserare, spre amurg, ,,Luam lopata și cu spor,
,,Știți voi ce lungă-i astă lume? ,,Se pregătește un vapor, ,,Când nu mă vedea cineva,
,,Sute de kilometri, cinci… ,,Să plece unde bani... se scurg... ,,’Zvărleam cărbunii în cuptor.
,,Cum am mâncat? ,,Și fără să gândesc nimica ,,Pânâ într-o zi când m-a surprins
,,Cum am dormit? ,,Am luat balotul și sarica, ,,Că-l ajutam la munca grea;
,,Pus-am sub cap când m-am culcat ,,Am pus bagaju’ în hala goală ,,De-atunci necazul meu s-a stins:
,,Sacul și straiul ponosit. ,,Și mi-am făcut o socoteală: ,,Omul, mâncare îmi aducea…
,,Să mă ascund undeva-n cală,
,,Și iată-mă-s ajuns în port ,,Să ies noaptea, când puntea-i goală! ,,Și multe luni au tot trecut
,,În soare, zarvă și mulțimi ,,Până vaporul s-a oprit
,,Și obosit – aproape mort! ,,Dar cala era cu cărbune! ,,Și-așa viață-am început
,,De-acum, Porfire, să te țini!... ,, - Ce faci Porfire ? Haide, spune! ,,În tărâmul făgăduit!
,,Am tot pândit să mă strecor, ,,Mi-am făcut un loc în cărbuni; ,,Mă întrebam unde eram
,,Să plec pe unde-a fost Columb, ,,Cărbunii doar de foc sunt buni! ,,Cu alții oameni și de-alt neam,
,,Dar era pază la vapor ,,Eram peste tot bătucit, ,,Dar mașinistul le-a vorbit
,,Și-l umpleau cu saci de porumb. ,,Dormind chircit și chinuit! ,,Și-atunci docherii m-au primit…
,,M-am întremat de drumul greu; ,,Cum amorțisem chiar de tot, ,,Eram, cică, la Lacuri Mari,
,,Găsit-am fructe pe ales; ,,Mă ridicam în câte-un cot ,,La Detroit, unde samsari
,,Parcă ieșeau în drumul meu ,,Și mă uitam la cel fochist, ,,Aveau bussines și fabrică,
,,Și mă îmbiau tot la cules… ,,Sau poate-l chema mașinist, ,,În jinduita Americă!
36
BUCOVINEI
37
SURÂSUL
Răspunsul Strigătul
Încă strivită de sărutul tău, În cădere,
pasiunea îşi continuă curgerea, cu braţele întinse
sub luna în descreştere spre cerul liber, în flăcări,
nu-şi poate opri răsuflarea, un copac
distanţa dintre noi respiră prin îşi strigă departe,
mine, puternic, sfâşietor, durerea.
uşor deschid zorii unei noi zile,
în răsucirea tăcerii te strig, Întins, galben, abandonat
întreb unde eşti, - erou căzut
în reflexia apei străvezii a oglinzii privind la stele -,
apari, trupul spectral
nedumerită te privesc, Mantia nopţii a cedat
îmi faci semn cu mâna: roua lacrimilor
- Cred că sunt aici şi acolo, Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja şi-o îmbrăţişare
n-am putut împiedica alunecarea, revărsată tainic în oglinda cerului. acestui pământ tăcut.
nu a stat în voinţa mea, Prin vălurile ei întunecate,
m-ai învăţat să fiu, periculos de-aproape-ai ajuns. În zori,
să trăiesc clipa, În aer se simte furtuna din noi, printre frunzele verzi,
să visez dincolo de zările albastre o tensiune a simţurilor, mugurii cântă renaşterea.
şi să-mi urmez visele, acel semnal de alarmă al iubirii.
m-ai învăţat să trec peste
ce credeam că nu sunt, Învăluită în catifeaua zâmbetului,
să-mi ţin echilibrul. îmbrăţişată de braţul cald al gândului, Doar un surâs...
Ca o oază-n deşert încercuită de firele inimii tale,
te-am întâlnit şi-am înţeles, plutim în eternitatea timpului Doar un surâs
prin îngerii apăruţi şi-n răsucirea unui spaţiu, spre cineva ascuns în tine
eşti binecuvântat dacă eşti sincer, răspuns la visele noastre. şi spre tăcerea urcată treptat în noi,
cu tine alături spre acel copil pe care
am început să exist, O poartă prin care-am pătruns, îl port peste tot,
o călăuză în noaptea înstrăinărilor prin curbe de timp, spre uimirea sângelui tău,
şi-o punte spre mine însumi. dincolo de toate frontierele, un surâs pentru ochii plânşi
Cuvintele, neînţelese până acum, în armonia cântecului ploii, şi zâmbetul de nuanţele cerului,
au alte trăiri, undeva-n suflet în adevărul interior un surâs către marea regăsire,
nu ştiam nimic de mine, prin care lumina delicată a un surâs spre o prăjitură pudrată
acum sunt cu tine emoţiilor pe care nu o vom mai mânca
oriunde mă simt, într-un moment de deschidere, şi pentru iubirea ce-mi venea din priviri,
distanţele nu mai există, eliberare şi recunoaştere, întrebându-te dacă ne vom regăsi,
viaţa-şi are un nou curs, îşi regăseşte drumul din adâncuri. când, de ce despărţiţi?
fiinţez în tot ce eşti,
ceva din inima ta Uniţi în abandon, Mă priveai bucuros că eram fericită,
a răsărit în a mea, între realitate şi fantezie, că iubeam, râdeam, dansam şi cântam,
te iubesc până la infinit, o linişte străvezie curge prin noi, şi totuşi erai trist pentru că
pacea ta e şi-n mine, înconjurându-ne. acea prăjitură
nu mai există dureri, O clipă încremenită nu o vom mai savura vreodată,
zbateri, lacrimi, nelinişti, căutări, în zborul spre Absolut! şi-atunci ţi-ai zis:
pentru că eşti… răspunsul. - E o minune de fată!
38
BUCOVINEI
U
ajungând, într-un final, să se întoarcă la credinţa în
ltima povestire, „Calvarul visului împlinit”, este divinitate, sperând la iertare ori la mântuirea sufletului.
structurată în şase părţi cu titluri sugestive: Personajul este unul plin de controverse, măcinat de
„Bătrâni”, „Visul”, „Înfruntarea”, „Mama”, remuşcări, luptându-se cu întrebările trecutului şi ale
„Libertatea”, „Calvarul”. Doi bătrâni, soţ şi soţie, îşi duc prezentului, încercând să descifreze când şi unde a
viaţa obişnuită, patriarhală, într-un sat de munte, ale greşit sau a păcătuit. Finalul povestirii, dar şi al cărţii
cărui frumuseţe şi prospeţime sunt descrise detaliat de se constituie, poate, într-unul dintre cele mai simbolice
narator: „În clipocitul său, pârâul parcă voia să spună mesaje ale scrierii: „După ce Domnul ţi-a dat acestea
ceva numai de el ştiut, sau, poate, în timp ce oglindea toate, te-ai jucat de-a Dumnezeu. Ai hotărât, în numele
malurile, îşi cânta un cântec atât de simplu şi de melodios, altora, lucruri pe care ei nu le voiau” ; „Te-ai aplecat
încât nu se putea să treci indiferent pe lângă el. De o vreodată, te-ai smerit, ai mulţumit cuiva pentru câte ţi-a
parte şi de alta a pârâului se aflau casele aşezate la umbra dăruit? Ce ai dat în schimbul atâtor daruri cu care te-a
munţilor vecini”. Dar traiul lor simplu şi cumpătat este înzestrat Dumnezeu?”. Întrebările lasă uşi deschise spre
pus în pericol chiar de fiul lor, Dumitru, ajuns inginer la viitor, spre descifrarea tainelor universului care nu pot fi
oraş, care va veni în satul natal cu scopul transformării uşor pătrunse şi aplicate în viaţa de toate zilele, ne lasă o
majore a acestuia, „stricând” rânduielile din vechime. posibilitate de a reflecta şi de a ne regăsi pe noi înşine în
Încercând să-i facă să înţeleagă „binefacerile” civilizaţiei această existenţă umană plină de provocări.
propuse de el, Dumitru provoacă, de fapt, contradicţia Şi astfel, odată cu evoluţia acestor personaje de
dintre ideile sale novatoare şi conservatorismul proză scurtă, ajungem să-l cunoaştem pe autor, pe care
celor din sat (părinţii şi vechiul lui prieten). Tatăl nu îl ghicim, poate, şi în profesorul care scrie teatru pentru
acceptă nicidecum stricarea orânduielilor satului şi copii, şi în profesorul care ajunge „comunist” fără voia
nici strămutarea acestuia, devenind tranşant şi chiar lui, şi în copilul de la ţară care trăieşte intens în mijlocul
intolerant faţă de fiu: „Ce-o să mai lăsaţi voi urmaşilor unei naturi paradisiace... O nostalgie nedefinită ne
voştri, dacă vă bateţi joc de pădure? Blocuri?... Noi doi încearcă citind această carte, care ne transfigurează
trăim în lumi diferite. Tu vrei să aduci raiul tău de beton, într-o lume altfel, cu bune şi cu rele, aşa cum este,
iar mie nu-mi trebuie aşa ceva! Eu vreau să trăiesc în dealtfel, lumea noastră, populată cu personaje diverse,
lumea în care m-am născut şi am vieţuit până acum!”; de la care putem prelua atitudini, comportamente, ori le
„Voi nu construiţi o lume nouă, ci ştergeţi de pe faţa putem respinge... Pana scriitorului zboară fluent, printre
pământului pe cea veche”. După zece ani, tatăl moare de descrieri dantelate cu figuri de stil, printre dialoguri
supărare şi este îngropat „primul în ţintirimul cel nou”, alerte, dăruindu-ne momente plăcute, melancolice, dar
iar mama îl consideră mort şi pe fiul ei, pe care nu-l şi antrenante în acelaşi timp...
acceptă nici la înmormântarea tatălui: „A devenit un om
fără inimă. Parc-ar fi un fel de maşină care nu gândeşte”.
Pe de altă parte, este transmis aici, subliminal, mesajul prof. Angheluţă Petronela
că e aproape imposibil de luptat cu o generaţie refractară
39
SURÂSUL
„Ceasornicul de iarbă”
În golf nuferii Gulf 's water lilies Dans le golf les nénuphars
și barca trasă la mal- the boat towed back to the shore- Et le bateau tirée au bord -
luna veghează moon is watching over la lune regarde
40
BUCOVINEI
Macii în lanuri Poppies in wheat field Les coquelicots dans le champ de blé
Pete roșii de sânge- bloodstains of the perfect crime- taches rouges de sang -
metamorfoză metamorphosis métamorphose
Ochii bătrânei The old lady’s eyes Les yeux de la vieille femme
Faruri pe-o mare creață- flashlights on a tided sea- les phares sur une mer ondulée -
cronică vie alive history chronique vivante
Anica �acina
41
SURÂSUL
Ar ta @ s e l f r e s p e c t u l u i
codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiția artei
până și poeții pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kickboxing
unde își trântesc adversarii literari
42
BUCOVINEI
S
e sculase de dimineață, fiindcă ceasul biologic vă rog, veniți și la mine! Doamna, nu-mi iese litera asta!
funcționa cu exactitate, iar statul îndelungat în Doamna, stiloul nu-mi mai scrie/ vârful creionului s-a
pat ar fi mirosit a lene sau boală, ori ea nu era nici rupt! Doamna, Mircea m-a tras de codițe! Doamna, vă
leneșă și nici nu acuza vreo durere într-atât de mare, iubesc, dar mi-e dor de mama…
încât să se facă una cu patul. Printr-o mișcare lentă, își Amintiri, amintiri, amintiri! Multe năvăliseră la ușa
coborî picioarele la marginea patului, se frecă ușor la sufletului ei în dimineața aceea de septembrie. Și câte
ochi și privi prin sticla curată și strălucitoare a ferestrei, n-ar fi avut să aștearnă pe hârtie! Nu, nu venise timpul,
care se afla la 50 de centimetri de ea. Răsărise soarele de era prea devreme, nici nu se uscase tușul pe noua decizie,
câteva minute și-și cobora razele într-o mângâiere suavă, mai avea de așteptat.
atingând și fereastra de la etajul doi, în spatele căreia Pe furiș, de parcă ar fi privit-o întreaga clasă, își
perechea de ochi căprui se clătea în baia de lumină. șterse o pârdalnică de lacrimă. Dispari! își spuse cu
În ziua aceea de septembrie, în cea dintâi zi a glas ferm. De câte ori nu lăcrimase și la școală, de câte
toamnei, programul ei nu mai semăna cu programul ori inima ei de mamă nu fusese frântă de durere ori de
anului trecut și nici cu cel de-acum 42 de ani. Era altceva. bucurie! Doamne, câte nu adunase în sufletul ei!
Era nou, era un alt început, pe care și-l grăbise singură Acum, nimic nu mai putea fi schimbat, hotărârea
într-o clipă de deznădejde, într-un minut de cumpănă rămânea definitivă. Nu regret, nu mă jelesc, nu strig!
sentimentală, într-o oră de maximă analiză interioară. Esenin! își șopti, atât cât să-și audă cuvintele ca pe-o
Nu regreta, ci părea doar nostalgică după un timp care binecuvântare, după care continuă ușor îndârjit: Te-am
expirase prea repede, atât de repede încât nu-i simțise trăit sau te-am visat doar, viață?
iuțeala și rapacitatea cu care-i furase tinerețea, anii, viața.
În aceeași lentoare, îndepărtă perdeaua și deschise •
larg fereastra. Aerul plăcut, cu iz de frunză ruginie
și bănuți de tufănică, o determină să zâmbească și La braț cu nostalgia, înțelegea că, pentru prima dată
să respire îndelung, ca și când o clipă de insuficiență în viață, nimic nu o mai zorea, că acele ceasornicului se
respiratorie pusese stăpânire pe dânsa. O dată… și-ncă mișcau blând, iar ticăitul său nu-i precipita mișcările,
o dată! Tresări! O lacrimă se prelinse din ochii ușor ci, din contră, o acompania plăcut. În sunetul ceasului
obosiți, ascunși în spatele lentilelor, căci de vreo doi ani deșteptător și-al știrilor de tot felul își bău și cafeaua.
se făcuse soră bună și cu ochelarii. Calm, stând relaxată în fotoliul din modestul său balcon,
Cafeaua! Nu-i grabă! își spuse zâmbind, timp în savură licoarea aromată și atât de binefăcătoare. Zâmbi
care mâna-i fină, dar cu pielea ușor încrețită, se îndreptă unui gând frumos, dădu să se ridice spre a-și verifica
spre aparatul de radio, prietenul cel vechi și statornic. O mapa școlară, apoi se reașeză, spunându-și: Gata! Atât a
fracțiune de secundă își privi palmele. Le întoarse când fost! De-acum trebuie să mă grăbesc încet, căci au grijă ei,
pe față, când pe dos. Erau tot ale ei, dar atât de diferite! anii, să-mi grăbească trecerea! De azi, sunt pensionară!
Timpul le transformase, n-o avantaja! Or fi devenit
ele mai îndemânatice, dar și mai trudite! Recunoștea, Angela Burtea
nu avusese întotdeauna grijă de ele, nu și le protejase
43
SURÂSUL
Mihail Ecovoiu
Din roua ta, cine o să se adape,
Și fructul tău, cui fi-va prea aproape?
HAIDUCUL ȘI POTERA
(Un fel de baladă ce s-ar putea cânta)
44
BUCOVINEI
45
SURÂSUL
N așterea r omanului
– Da.
Șoferul a virat la prima intersecție, intrând pe un
R
drum de țară. Am trecut râul pe podul amintit în poveste
ămăsese singur. Soția lui, de o frumusețe puțin și nu știu de ce, parcă și podul și drumul ne duceau întru
obișnuită în lumea satului, murise pe neașteptate acolo. Este acel sentiment ciudat că trebuie să ajungi
și într-un chip ciudat. Medicul o văzuse și, poate neapărat undeva, la un om, la un anume moment mai
prins cu alte griji, a semnat și parafat documentul care ales.
certifica decesul. La parastas, o vecină singură, care-l Am strigat la poartă și nu ne-a răspuns nimeni. Un
știa bine și de multă vreme, i-ar fi spus că un altul din vecin de peste drum a ieșit din ogradă, venind aproape
sat, care-i făcea avansuri, ar fi omorât-o, făcând în așa fel de noi.
încât să nu se afle... – Vedeți că-i în grădină. Intrați, nu are câini... S-a
„Scorneli”, a gândit el, fără să spună nimic. urcat în plopul din fundul grădinii și stă de dimineață
Și ceilalți, dacă l-au văzut așa, i-au dat pace... acolo. Nu l-am văzut niciodată până acum, cățărat în
Fiecare și le știe pe ale lui. Cu timpul, omul a devenit plop. Sper că nu i-a venit cine știe ce gând. De când i-a
tot mai retras. murit soția e mai ciudat...
Avea doar două preocupări, mai vechi, care acum Și omul mi-a povestit, parcă grăbindu-se, tot ce
se accentuaseră. Își îngrijea grădina, în capătul căreia se știam și de la taximetrist.
afla un plop uriaș și, în rest, făcea drumuri prin pădure Am ajuns aproape de plop și i-am vorbit. Mi-a spus
și de la o vreme excursii prin lume. Vecinii l-au văzut să urc până la el... Avea o scară de funie, făcută cu mâinile
cum, după întoarcerea de la Murano, adusese două vase lui, ancorată zdravăn și jos, lângă tulpina plopului, și sus
de sticlă, un albastru ciudat, pe care nu și le-a păstrat de tot, unde se afla. Nu-mi era mie la îndemână, însă
în casă, ci le-a așezat în grădină, în locuri alese anume. împins de un curaj paradoxal, în acel moment nu cred
De prin alte țări, pe unde călătorea, adusese flori exotice, că mai eram eu, am urcat treaptă cu treaptă, pe scara de
plantate în straturi cu forme cum nu se mai văzuseră. funie... numărându-le.
De prin pădure, mai aducea câte o rădăcină sau câte un – Uitați-vă la grădină, mi-a spus el, fără nici o altă
trunchi mai ciudat, pe care, la fel, le așeza prin gradina vorbă. Mă uit și eu, încă de dimineață, ca boul. Și nu-mi
lui, ce părea să prindă contur... vine să cred... Vă țin eu, nu vă faceți griji.
Văzută de-aproape și pe îndelete, ici un buștean, pe – No, poți înțelege dumneata cum vine asta?!
care te puteai așeza să cugeți, dincolo o alee, șerpuind Mă luase deja amețeala, de parcă mă scufundam
printre straturi cu flori și arbuști, cuiburi cu fasole, araci într-un vârtej. Și am simțit totodată mâna lui puternică
neobișnuiți ca formă, câteodată întruchipând un arc... în jurul mijlocului... Nu mai era nevoie de nici o altă
Nici el nu știa de ce le pune unde le pune, de ce le așază asigurare. Acolo și-atunci, mă simțeam ca și cum însuși
într-un anume fel... Dumnezeu m-ar fi ținut în mâna Lui. În fața ochilor mei,
Dacă-l întreba cineva, răspundea simplu, niciodată pe jumătatea din stânga a grădinii, un chip de femeie, cu
morocănos. ochi albaștri, albastru de Murano, și cu flori împletite în
„Așa-mi vine, bre!” păr, flori vii, și-alături, chipul bărbatului ce-o omorâse,
Și așa-i veneau și-n mâna lui, arma crimei...
Trecuseră ani. Iar grădina lui ajunsese deja din vorbă-n Coborâsem, și eu și el. Dacă în timp ce eram
vorbă, vestită... amândoi în plop nu-mi spusese mai nimic, acum
46
BUCOVINEI
continua să povestească, de parcă s-ar fi descătușat de- anume și fără să mai caut ori să mă tocmesc la preț, când
odată. era să cumpăr, plăteam și-l aduceam acasă. (...) Ajută-mă
– Io, unul, de când sunt tot singur, m-am luat cu puțin, să dau jos scara, că de se urcă vreun drac de copil
grădina. Am tot pus și am scos, azi o floare, mâine-zi un și vede, iese belea. Nu adevărul celor făcute îl face pe om
arbust, adus de prin insulele grecești. Veneau de prin sat să se căiască, nebunia începe când te gândești că un altul
să vadă cum merge lucrul la grădină. „Măi, omule, mai a aflat deja.
arunca așa câte unul cu vorba, de ce nu pui dumneata S-a urcat iar, a desprins capătul din plop al scării
roșii și vinete, ceapă și castraveți? La cât muncești aici, și, la coborâre, deosebit de atent, desfăcea fiecare ancoră
te-ai îmbogăți...” Și după ce s-au lămurit ei că nu-i nimic folosită să o fixeze. Avea o agilitate și deprinderi și o
de furat, mi-or dat pace. ușurință văzute doar la oamenii care-și lucrează cu
Îl ascultam ca și cum nu eram acolo, la tulpina mâinile lor pământul.
plopului. De parcă aș fi fost într-un vis. Nu mă puteam – Ce vei face acum? l-am întrebat.
încă desprinde de chipul acelei femei, văzută de sus și – Nu știu... Nu așa răspunzi și dumneata când te
chipul bărbatului ce ținea în mână o cană de lut, în care-i întreabă unul sau altul?! Mulți se așteptau să merg și să
pregătise un extract de cucută. Știam deja că acel om era cer anchetă. Ori chiar au insinuat că, nefăcând nici un
criminalul, știam chiar că trăiește și, fără să știu anume gest, aș arăta că eu sunt vinovatul. Mie îmi e de ajuns
de unde, tocmai trecusem pe lângă casa lui, pe malul că ai venit astăzi aici. Și că o să scrii povestea aceasta...
pârâului, dincolo de podul pe care venisem. Meșterul Nici o faptă omenească nu rămâne fără urmări. Doar
cu grădina, continua să povestească, de parcă și-ar fi povestea scrisă și publicată, romanul, va împlini ce e dat
povestit lui însuși, ca și cum eu nici nu eram acolo. să se împlinească. Ca și mine cu grădina, în toți acești ani,
– (...) Și mi-am văzut de treabă. Unul dintre vecini, ți-ai adunat reportaje și interviuri, ți-ai căutat doctori,
are casa chiar pe malul pârâului, dincolo de podul pe oameni cu care să vorbești, ce aveau ceva de mărturisit...
care ați trecut, venind încoace, nu mi-a deschis niciodată Și prin cele mărturisite de ei, ne-au mărturisit pe noi.
poarta. Abia astăzi l-am văzut și eu, privind, din plop, – Unde locuiește? l-am întrebat.
grădina. – Aici, peste râu, mi-a spus el... Am fost ieri la târg,
Îl priveam fără să-l văd, sau mai exact văzându-l și pe să vând o vacă, să-mi pot achita o rată pe care nu aveam
el și toată povestea aceea: soția lui, asemenea unui înger, cu ce să o plătesc (își făcuse o casă și împrumutase
casele și satul, șoferul care mă aștepta în drum, vorbind bani din bancă) și nu departe de mine, povesteau niște
la telefon cu cineva de-acasă... Și-apoi, l-am văzut pe cel oameni.
ce-și făcuse casă la pod, adunând cucută de prin bălăriile Mi-a trecut prin minte că de multe ori să te duci
ce crescuseră anapoda pe malul pârâului, nu-l lăsau să-și la târg era mai degrabă un pretext, acceptat de cei din
mai lungească un pic grădina de zarzavaturi, pregătind preajmă. Nu neapărat pentru a vinde și cumpăra cele
apoi otrava și absent cumva, aruncând toate ustensilele necesare prin gospodărie mergeau oamenii la târg, acolo
folosite pe foc. Nu mă întrebam de unde știe că nu e bine se făcea și schimb de povești, mai vedeai ce povestește
să folosești nimic metalic ori că e nevoie să lucreze cu unul sau altul, de prin satele din jur. Și spun „vedeai”,
mănuși. și nu „auzeai”, de multe ori ajungeai să citești pe fața
Nici nu simțeam nevoia să mai cer alte detalii. unor cunoscuți sau necunoscuți, mai multe decât cele
Eram ca și cum aș fi fost în afara timpului, furat de acea spuse cu vorbe. Când ești în lumea ta, acasă la tine, să
detașare, când vezi și simți cele trăite de cei din jur. fii printre oameni, înseamnă mult mai mult decât a fi
– Eu n-am știut niciodată de ce simt nevoia să printre oameni. Înseamnă chiar să fii...
îngrijesc de grădină. – Vreți să vă duc la el? Parcă anume ați venit chiar
Creatorul grădinii continua să vorbească, într-un acum...
fel de ruminație, ca și cum eu n-aș fi fost acolo. De altfel, Era ceva ciudat în felul în care prietenul meu,
nu-l priveam. Nici nu știam dacă el vorbește cu voce taximetristul, îmi povestise. De la o vreme devenisem
tare ori se destăinuie unui duhovnic nevăzut, sau dacă atent la aceste așa-zis întâmplări și semne, greu de sesizat
eu, suflet-pereche acolo, la rădăcina plopului, în acea când nu te auzi decât pe tine însuți... Mă simțeam confuz,
trăire împreună, îi auzeam doar gândurile. Ori gândeam cu mințile rătăcite. M-am scuturat ca de friguri, de parcă
aceleași gânduri cu el... în clipa aceea mă trezeam, și i-am răspuns pe un ton ce
– De jos, de oriunde aș fi privit, nu se vedea nimic nu admitea nici un fel de replică.
limpede. Simțeam însă de fiecare dată ce mai trebuie să – Nu. Mergem mai departe pe drumul nostru...
pun și unde, ce floare, ce arbust, ce piatră... Și la fiecare
drum pe care-l făceam, aici la noi prin pădurea de lângă
sat sau prin alte locuri, mi se lipeau privirile de ceva
Iftimie Nesfântu
47
SURÂSUL
D
umnezeu l-a așezat pe Adam în grădina raiului, s-o buhăieș de un an și vaca era știră nu se mai ținea la taur,
lucreze și s-o păzească. Acest dam are tot anul de și când a venit vara adamul a început la fân și a plouat
lucru. Vara alungă mistreții și ciutele de pe cosire, tot postul și toată iarna acest adam a făcut lemne c-a fost
prășește cartofii și rărește porumbul, scutură cărăbușii iarna goală și când s-a făcut primăvară copilul lui a vrut
din pomi și duce vacile la păscut, cosește și adună fânul, role.
umblă prin pădure la cules de bureți și de zmeură, se - N-avem bani, dar hai să-ți spună tata o poveste...
duce cu undița prin pohoi și prinde scobari. Toamna - Nu vreau poveste, m-am săturat de povești, fiii
acest adam face otavă și scoate cartofii, culege păpușoiul oamenilor au trambulină și jumper.
și tomnește beciul, se duce în pădure după lemne și cară Acest adam își strânge copilul și pe eva lui la
opintici cu sacul, strânge merele și ară de toamnă, aduce piept. Când a plouat, numai deasupra casei lor a ieșit
oile din munte și ridică o șură. Acest adam toată iarna curcubeul. Copilul a adormit, pe urmă și eva lui cu
cară fânul cu sania și scoate gunoiul din grajd, duce capul pe braț, numai acest adam are fruntea brăzdată de
lapte cu blehuțul la lăptărie și opărește șișcă în cazane, riduri și somnul nu îl prinde, vom munci și vom lua o
coboară din pădure câte un târș să-l roadă oile și face un trambulină, atunci copilul va vrea bicicletă, sau dronă.
măturoi de mesteacăn, scoate omătul din curte și crapă Acest adam ar vrea să adoarmă și suspină după paradisul
coltiși de brădancă. De cum mijește primăvara acest pierdut.
adam moșește oile și împrăștie gunoiul pe câmp, grijește
cu grebla dealul și curăță păscătoarea, paște turma și taie
Marian Călinescu
un miel de Paști, ridică gardurile și înnoiește porțile,
curăță pomii și sapă un șanț în bahnă, se suie în pod
și coboară strohul. Când vine vara acest adam își bate
coasa și o strânge cu găvozul, înmoaie cutea în chioc și
caută coasa în gură să n-aibă ață, duce vaca la buhai și
strânge flori de tei, culege fragi în coștei de scoarță de
molid și potcovește calul, culege gândacii de pe belde și
dă țărână rândurilor cu plugul. Acest adam, când a venit
toamna, eva lui i-a făcut un băiat. Până să dea omătul,
acest adam a adus lemne uscate și verzi și și-a căptușit
șura, a păscut oile până târziu în noiembrie și a făcut o
gireadă de otavă, a dat gunoiul afară din uluc și vaca a
făcut pântece, a săpat o fântâniță și a făcut o masă de cireș.
Când a umblat popa cu icoana, acest adam avea o oaie
fătată și vițelul se zbătea în pântecele vacii dacă-i dădea
apă rece, încă nu isprăvise fânul dintr-un pod și mai avea
două fânare neumblate, a adus un ciung din pădure și
copilul i s-a făcut frumos. Când a venit primăvara, acest
48
BUCOVINEI
Î
omul transpare așa cum este el în realitate. Din acest punct de
ncă din antichitate se duce o luptă înverșunată împotriva vedere anticii latini nu exagerau prea mult, afirmînd că „Ex
beției. În Sparta, cunoscută pentru austeritatea oculis, pocolis, cognoscitor omnis”, ceea ce înseamnă „în ochi și
moravurilor, un funcționar public era îmbătat și obligat la băutură se cunoaște totul”. Sau, altfel spus „In vino veritas”,
să umble astfel prin cetate, ceea ce constituia un avertisment expresie veche de peste două milenii, atribuită înțeleptului
practic împotriva celor dispuși să cedeze în fața tentațiilor lui Alceu, în virtutea căreia omul își dezvăluie personalitatea sub
Dionisos. Se pare că primul „alcoolic” a fost bătrânul Noe, influența băuturilor alcoolice”. (Citat din dr. Arcadie Percek).
care, după potop, părărăsindu-și arca, a plantat viță de vie și, Exilatul poet Ovidiu, descriind cât de aspre erau iernile la
când a cules roadele, s-a îmbătat, adormind buștean. Pontul Euxin, amintea că vinul se făcea stâncă în vasele de lut
După cum se știe, multe celebrități – în funcție de ale sciților, încât pentru a fi „mâncat” (băut) trebuia tăiat în
constituția fizică – au „colaborat” tenace cu alcoolul. Cu toate bucăți cu barda. Vinul a fost considerat milenii de-a rândul –
că nu a fost niciodată declarat de medici ca fiind alcoolic, drept primul drog activ, cunoscut de om și, ca atare, pentru
marele politician englez, Winston Leonard Spencer Churchill aceste considerente, transmise din generație în generație, i
(a trăit 91 de ani, între 1874-1965!). Laureat al Premiului s-a păstrat întotdeauna un respect aproape mistic. Când
Nobel pentru Literatură în 1953, era cunoscut pentru apetitul Ludovic al XIV-lea s-a îmbolnăvit, medicul Solius din
său pentru marca de whisky Hankey Bannister, din care, localitatea Beaume, situată în sudul Franței, declara public
bea uneori două sticle pe zi! Încă din timpul vizitelor sale că regele se va vindeca de suferința sa numai dacă va
în India și în Africa de Sud, Chrchill recunoștea că obișnuia consuma vin din această regiune. Pe de altă parte, Covisart
să pună whisky în apă, contra bolilor exotice. Nu îi lipsea și Berthollet, doi dintre cei mai reputați medici din suita lui
trabucul și spre sfârșitul vieții a suferit mai multe atacuri Napoleon Bonaparte, îl sfătuiau pe împărat, să consume vin,
cerebrale. Din păcate, starea sănătății nu i-a permis să se „cu înțelepciune și persuasiune”. Poetul german Hugo von
ducă în SUA, în 1963, când J.F. Kennedy i-a acordat titlul de Hoffmansthal subliniază într-un catren, virtuțile terapeutice
„Prim cetățean de onoare al SUA”. „Euforizat” mai tot timpul, ale vinului, precizând: „El e cel mai bun bucătar de pe
premierul britanic a îmbinat armonios războiul cu tăria. Nu-i Pămînt/ Și cel mai slăvit printre vracii din lume/ Bolnavii
de mirare că o distinsă doamnă, i-a spus după o ședință a la viață-i aduce curând,/ Betegii tot el pe picioare îi pune”.
Parlamentului: „Winston și azi ești beat”. Calm, Churchill i-a Celebrul poet Charles Baudelaire, înfocat apărător al vinului,
răspuns : „Mie beția mâine îmi trece, dar d-voastră tot urâtă declara cu maximă convingere: „Dacă vinul ar dispărea din
rămâneți”. Acest mare om de stat suferise, încă din tinerețe, producția omenirii, cred că s-ar produce în sănătatea și
de ceea ce el numea „câinele negru al depresiei”. Spre sfârșitul inteligența locuitorilor planetei noastre un gol, o absență,
vieții a declarat că „Întotdeauna am obținut mai mult de la mult mai înspăimântătoare decât toate excesele de care e făcut
băutură, decât a obținut ea de la mine!”. În Ferma Animalelor, răspunzător”. În cuvinte calde și emoționante, în care vibrează
dobitoacele se revoltă pentru că domnul Jones, fermierul, e nostalgia tinereții și sentimentul nedreptăților sociale,
un bețiv. La sfârșitul poveștii, animalele trag cu ochiul prin poetul adaugă : „Cine nu v-a cunoscut, bucurii profunde ale
fereastră la porcii care acum beau bere și acela e momentul vinului? Oricine are o remușcare de împăcat, o amintire de
în care își dau seama că porcii au devenit oameni. E aceeași evocat, o durere de înecat, un castel în Spania de clădit, toți
poveste ca aceea din Epopeea lui Ghilgameș, spusă acum te-au invocat, zeu misterios, ascuns în fibrele viței. Atât de
49
SURÂSUL
mari sunt spectacolele vinului, iluminate de soarele din spunea: „Trezia diminuează, discriminează și spune nu; beția
interior, cât este de adevărat și de arzătoare cea de a doua extinde, unește și spune da”. Citat din Emile Zola: „…(în
tinerețe, pe care omul o trăiește prin vin. Și acum, spuneți, băutură) se dizolvau toate incertitudinile, toate înfrângerile.
care dintre voi va avea curajul nemilos să condamne pe omul Când își dădea seama că această veselie e nejustificată de
care bea geniu?”. Și marele Goethe este de-a dreptul extaziat realitate, îneca această senzație penibilă din nou în alcool.
când vorbește despre vița de vie: „Mireasma florilor de viță ”Se spune că Al. Fadeev scria puțin pentru că bea mult.
nu te mișcă ci te uluiește, e ceva de-a dreptul magnific. E ca Faulkner a băut și mai mult, ceea ce nu l-a împiedicat să
o muzică foarte mare, extraordinară…” Același Goethe, în scrie câteva zeci de romane.(Ilya Ehrenburg, Oameni, ani,
timpul unei călătorii, intră într-un restaurant și comandă o viață). În timp ce-și perfecționa scriitura, Faulkner a făcut o
sticlă de vin. Înainte de a-l bea, îl gustă și-l îndoi apoi cu apă. sumedenie de munci care mai de care mai ciudate – casier la o
La o altă masă, niște studenți, veseli și gălăgioși, îl priveau. librărie, diriginte de poștă la universitate, conțopist la bancă.
Unul dintre ei îl întrebă: Romanele lui au fost lăudate în cercurile literare, dar prea
- De ce, dragă domnule, diluați nobila băutură? puțin recompensate financiar. Din această cauză Faulkner
Goethe răspunse: – Numai apa te face mut, lucru adeverit s-a orientat către Hollywood, unde a lucrat ca scenarist
de peștii din lac, numai vinul te face nătăfleț, fapt confirmat pentru multe din filmele anilor 40. Se plătea bine, așa că a
de domnii de la masă; și pentru că nu vreau să fiu ca nici început să se bată pe burtă cu starurile. În plus își permitea
unul dintre ei, pun apă în vin. Când Goethe se întreba tot el să-și satisfacă pofta de băutură bună și sex extramarital. Iată
răspundea: „Cam ce-am putea spune de ziua de azi? Eu cred ce declara cel mai inovator stilist al literaturii americane:
că doar: ergo bibamus!” Așadar să bem!... „După ce beau un martini, mă simt mai mare, mai înțelept,
Pregătind aceste rânduri pentru tipar, am descoperit mai înalt. După ce îl beau pe al doilea, mă simt fără egal.
printre sutele de fișe, adunate pe parcursul anilor, spusele După asta nimic nu-mi mai stă în cale.” Băutura și chefurile
lui Pistocterus către Lydus în comedia Bacchidele a lui Plaut: au început să-și spună cuvântul asupra sănătății lui și, drept
„Atunci când va să se așeze stăpână-tău la masă dimpreună urmare, munca a avut de suferit. Deși calitatea romanelor
cu iubita lui în mijlocul convivilor voioși, respingător lucru a început să scadă, a reușit să pună mâna pe două premii
este să ia parte și un dascăl cicălitor – non sit consentaneum… Pulitzer și Premiul Nobel pentru Literatură. Discursul pentru
praesentibus illis paedagogus ut una siet”. Dar imediat am dat ceremonia de acceptare a Premiului Nobel – despre care unii
peste altă vorbă, tot atât de înțeleaptă, a iscusitului gastronom spun că l-ar fi susținut beat – a fost apreciat ca fiind cea mai
francez Pierre de Montmor, prieten cu Moliere: „Bucatele elocventă expunere asupra credinței în umanitate, susținută
nu au sare și vinul n-are buchet fără o conversație onestă și vreodată. În 6 iulie 1962, la câteva săptămâni după ce a căzut
agreabilă”. În adevăr, detestabilă vietate e comeseanul care de pe cal la ferma lui din apropiere de Oxford, Faulkner a
stă la petrecere mut, cu nasul și ochii ațintiți în farfurie și în murit în spital în urma unui infarct. Mulți scriitori, mai ales
pahar, preocupat exclusiv să înfulece și să plescăie! Așadar în francezi, dar și germani, englezi și români (să nu-l uităm pe
nădejdea că vom izbândi a ne păstra plăcuți și cuviincioși, să Păstorel) au vorbit despre șampanie. Poetul francez Charles-
pomenim și alte exemple care se pretează la tema noastră. Cu Francois Panard (1689-1765) își aranja versurile în forma
150 de ani în urmă, chimistul italian Angelo Mariani (1838- unei butelii de șampanie! Pierre-Jean de Beranger (1780-
1914) a descoperit rețeta unei băuturi din vin și extract de 1857) rima Champagne cu „pays de Cocagne”, restaurantul
cocaină, băutură foarte apreciată de Jules Verne și Papa Leon „A la Bouteille d-or” poseda autograful lui Moliere care, cu
al XIII-lea. Dar la începutul secolului trecut, această băutură, Boilleau și Chapelle, consumase acolo stridii cu șampanie,
o dată cu hașișul, a fost interzisă. In ale sale Amintiri fără potârnichi de Provence cu trufe, tarte a la Hocquincourt
sfârșit, A. Salmon ne spune că americanul William Seabrook și brânză de Brie. Voltaire considera șampania specifică
a avut tăria să stea un an fără să bea. Asta i-a adus un premiu pentru spiritul spumos francez. Nans, vestita curtezană a
considerabil, decernat în fiecare an de o societate de virtute lui Zola, turna pahare de șampanie bărbaților îmbulziți s-o
unui pocăit de acest soi. Un glumeț l-a botezat „Premiul salute. În Nanette Solomon, a fraților de Goncourt, sticlele de
Goncourt american al bețivilor”. Premiul acesta atât de mare șampanie trec din mână în mână, ca gălețile la un incendiu.
i-a dat scumpului Seabrook posibilitatea să se pună din nou, În caligrama lui Apollinaire Le vigneron champanois se
fără înconjur, pe băut whisky. I-a ajuns pentru un an. aruncă buteliile ca obuzurile unei „încântătoare artilerii”.
În Notă la Divina Comedie, R. Ortiz ne spune că Agatha Cristie își intitulează un roman Moartea cu șampanie.
Marchese degli Orgogliosi din Forli era vestit pentru bețiile Spumantul figurează și în operele picturale: Gavarni are o
lui. Întrebându-și paharnicul ce se spune în lume despre el, gravură cu titlul Șampanie, Daumier alta intitulată Tizana
acesta i-a răspuns: „Se spune că nu faceți nimic altceva decât nu e șampanie, Robert G. Schmidt are un tablou Sărbătoare
să beți”. Atunci bețivul i-a replicat: „De ce nu se spune că cu șampanie. Nu se abțineau de la șampanie Liszt, Wagner,
mi-e sete întruna?” Un scriitor anonim declara: „Beau ca să Gluck, șampania e Oda bucuriei de Beethoven pe versurile
fiu lucid. Lucid nu pot fi decît când beau”, iar William James lui Schiller din An die Freude.
50
BUCOVINEI
U
– Băi, minte în pioneze, păi, nu ai setat tu locația de
n șofer și-a cumpărat un GPS nou. Vrea să scoată destinație!
aparatul din husă dar se încurcă, până la urmă sfâșie – Ce-am setat?!
husa și scoate aparatul. Încearcă să îl monteze, îl – Măi, minte diluată, nu mi-ai spus tu unde vrei să ajungi!
împinge în fantele din suport dar nu reușește să-l fixeze, se duce – Așa-i, ai dreptate! Deci, s-o iau la...
în casă și se întoarce cu un cuțit, lărgește fantele suportului cu – Nu o mai iei nicăieri, că, virgulă, cu atâta vorbărie a
vârful cuțitului, după care realizează că le-a lărgit prea mult trecut de mult drumul la dreapta.
și nu mai poate fixa aparatul, până la urmă îl lipește cu bandă – Și atunci ce facem?
adezivă. Tot cu vârful cuțitului îndoaie lamelele de contact de – Reconfigurarea traseului!
la priza de mașină până face un scurt circuit și arde siguranța – Ce, trasfigurare, băi, minte-n tranzistori. Mamă, ce
electrică, astfel că rămâne fără curent la priză. i-am băgat-o p-asta! Alo! Și eu de unde știu unde-s o sută de
Sună o cunoștință să-l întrebe cum să remedieze metri, c-am lăsat ruleta acasă?
defecțiunea. Urmând sfaturile primite prin telefon lucrează la – Păi, ce aveai de gând, minte de mătasea broaștei, vroiai
panoul de siguranțe, își rupe o unghie, se lovește cu capul de să cobori din mașină să măsori drumul o sută de metri?
bordul mașinii. După un timp își dă seama că singur nu poate – Păi, altfel, cum?!
rezolva problema astfel încât cheamă un meseriaș să-l ajute. – Minte de ciuboțica cucului, tu n-ai văzut că era o
S-a rezolvat problema tehnică și șoferul pornește aparatul singură stradă la dreapta?
GPS. – A, ba da!
– Bună ziua! – E, acolo erau o sută de metri!
– Îu! Care ești în mașină? – A, da?!
– Băi, cap sec, nu ți-ai luat GPS nou, modern? – Reconfigurarea traseului!
– Ba da! Da’ cine vorbește? – Băi, te mai trasfigurezi mult?
– Eu! – În cincizeci de metri virați la stânga!
– Care, eu?! Șoferul trage de volan la stânga.
– Eu, GPS-ul!... Atehnicule! – Băi, șoferul lui pește prăjit, n-ai văzut că-i linie
– Ai lasă-mă! continuă?
– Nu pot să te las că m-ai lipit pe parbriz. – Păi, n-ai zis tu s-o iau la stânga?!
– Și acum ce facem? – Eu am zis, dar cu cinci sute de metri în urmă, dacă te
– Îi dai drumul! întinzi la vorbărie treci de toate indicațiile mele.
– La ce să dau drumu’?! – Auzi, da’ de unde știi tu că-i linie continuă?
– Pornește motorul! – Pentru că am două facultăți și pe deasupra și un
– Îu! De ce?! doctorat în geografie!
– Ca să plecăm! – Ai lasă-mă!
– Păi, mergi și tu cu mine? – Minte de murături la borcan, am hărți preinstalate!
– Acum dacă m-ai lipit pe parbriz ce să fac, vreau nu – Aaa! Și pe hărțile alea era linie continuă?!
vreau merg cu tine. – Sigur!
– E, hai! Fie, hai, să plecăm. – Băi, băiete, și am zis să nu-mi iau aparat, d-ăsta,
52
BUCOVINEI
Roland F. Voinescu
– Vai, de procesorul meu!
– Băi, minte de diode, ia zi...
53
SURÂSUL
N-am căutat
I
N-am căutat
să-mi interpretez visele
ca făcând parte
dintr-o lume
ce nu-ți aparține...
Visele mele, colorate
cu iluzii demult coborâte
în uitarea ta de sine...
II
N-am căutat
să-ți amputez argumentele
în care îți definești
puterea de a-mi seduce
senimentele...
Sentimentele mele nefirești, Mâhniri Lin de suspin
așezate, cuminți,
pe fundamentul imaginar
al nespuselor dorinți. I I
Mâhniri prin dimineți umbroase, Lin e fulgu-atunci când cade
III Cu cețuri visătoare, străvezii, Sub amurgul ce își scade
N-am căutat, Întâmpinate, prin zvâcniri sfioase, Razele de viață pline
îți jur De străluciri din ce în ce mai vii... În suspinul din destine.
pe fulgul vestitor de ger,
ceea ce n-ai să-ți cer... II II
M-am închinat Mâhniri în zile mohorâte, Lină-i șoapta ce pătrunde
la marea-nvolburată Sub stropi de-aleanuri întristate, Și-n speranță se ascunde,
și la cerul pur, Cu of, din nouri coborâte, Cu fiori să îți îmbrace
imposibile căi spre infinitul dat, Spre a ne fi-n tăcere încrustate... Gândul ce-n tristețe zace.
să-mi fie inefabil pat...
III III
IV Mâhnirii amurgul ne strecoară, Lin e rodul așteptării,
N-am căutat Când ziua se scurge în noapte, Somnul lung al depărtării,
nesăvârșitul, Prin clipe ce pleacă să moară Depărtare blestemată,
să-l scot de unde nu-i, În murmur foșnitor de șoapte... Fără mamă, fără tată.
să îl întind
pe pânze moi, de ceață,
să am cu ce IV IV
îmi însoți sfârșitul Mâhniri în nopți pustii și nesfârșite, Lină-i suflarea domoală,
în lumea nimănui. Din ierni cu geruri și ninsori, Care-n dimineți te scoală
În toamnele cu brumă poleite, Din coșmarul negru-al nopții,
V În primăveri cu fluturi și cu flori. Din umbra rece a morții.
N-am căutat,
numaidecât, iubirea,
ea este sau nu este,
54
BUCOVINEI
55
SURÂSUL
56
BUCOVINEI
57
SURÂSUL
Piegato / Aplecat
Piegato Aplecat
e ben disposto și bine dispus
a sentire il peso della luna să simt povara lunii
..scintille cristalline ..scântei cristaline
trascendono l'istante transcend clipa
ed è meglio și e mai bine
piuttosto che decât să
limitarsi alle memorie. mă limitez la amintiri.
Il lago cela silenzi di morte Lacul ascunde tăceri de moarte
e il cigno stride all'ultimo bagliore. și lebăda strigă ultimei sclipiri.
Profuma l'erba Parfumează iarba
e saliva è la terra și salivă este pământul
che sa di ferro, ce are gust de fier,
scherma l'orizzonte ecranează orizontul
e chiude gli occhi și închide ochii
all'ultimo sipario ultimei cortine
senz'applausi. fără aplauze.
Beatitudine
Quando uno spiraglio s'apre, Când o deschizătură se dezvăluie,
fenice muta fenix mut
solo un istante sei, doar o clipă ești,
beatitudine. beatitudine.
Vorrei galleggiare Aș vrea să plutesc
sul mare della mutevolezza, pe marea mutabilității,
candido fotone candid foton
nel raggio incalcolato în raza nenumărată
ed assopito și ațipită
venuto a consolare ce a venit să consoleze
l'orda passeggera. hoarda trecătoare.
Myosotis Erato
Né da primo o ultimo sole Nici de primul ori ultimul soare Erato, Erato,
ricavo linfa nu primesc limfă nata da terra, născută din pământ,
e și su corde pe corzi
quale voce care voce apparenti cuciture cusături aparente
assuma il verbo să preia verbul del tempo, ale timpului,
che carezza mângâind trecce, cosițe,
mano di sorella mână surorii silenti battiture, tăcute tastări,
e mi sorregge și mă susține ospedale di spital de
in cilestrine vesti.. pe după veșminte albăstrui.. coriandoli e colori, confeti și culori,
annullami.. anulează-mă.. calvario surreale! calvar suprareal!
ch'io sia să fiu eu Così, Astfel,
piuma che trascende il velo, pană care transcende vălul, isola spersa sei, insulă pierdută ești,
bruma, pâclă, Erato, Erato,
assorto nel primo refolo absorbit de prima adiere volpe in fuga, vulpe fugară,
di mattino a dimineții dove il maestro unde maestrul
che si desta care se deșteaptă e dove il resto. și unde restul.
e di petalo in petalo și petală cu petală
infine vibrare. în fine vibrez.
58
BUCOVINEI
Ah!
Zvâcneşte mineralul sub ţărână,
a mielului iuţeală-i prinsă-n arcă,
plesniţi, cu rouă mugurii se-ncarcă,
nu cu tandreţea sevei din fântână; Se scurg ruginile-nspre cer
Ah! Noaptea,-n treacăt, zorii mi-i amână.
Ah, negura despoaie frunza-n pripă
Zvâcneşte oul dintr-o elegie, şi râncedei lumini îi ştiu folosul;
din miezul mă-sii-i sfârtecat prădalnic, de lupu-nfometat albeşte osul
pătrarul, în lătrat, se-nşiră falnic fărâme nopţilor lăsând risipă,
şi iute-şi lasă umbra-n ic, pe glie;
Ah! Noaptea se-adânceşte-n pribegie. acolo, fumul vremilor, gâtosul,
aruncă-n octombrire o halipă
Zvâcneşte lacrima desculţă-n rugă, şi-neacă vindereul care ţipă
cei duşi s-or primeni pe la vecernii, la mă-sa, deşirându-se… imosul.
lumina-le, în grai captivă, cer ni-i,
iar ţâncii rugăciuni în grabă-ndrugă; Se scurg ruginile-nspre cer; deseară,
Ah! Noaptea se-adânceşte-n buturugă. pe stalagmite toamna se prelinge,
va rătăci haihui lumina-n ceară,
Zvâcneşte dorul fugii din cătare,
cu plumb damnat i-i áripa-nnodată, va reintra-n vigoarea care-atinge
decor deşertăciunii-i moartea, iată, ispite noi, de stau întinse-n teară
de-i putredă silaba pe spinare; prea mult, încât fiinţa-mi le va ninge.
Ah! Noaptea se-adânceşte-n lumânare.
Va ciuguli din visuri firimituri o mie Tu-nnufăreşti iubirea din delta scursă-n mine,
doar cucova ce-n treacăt se-ntinde ca un flaut; şi macini orizontul; tu nu cobori în staţii
de mucegaiu-n zile va prinde veşnicie, ce ritualuri lasă în mii de incantaţii,
voi fi ningând cu umbre, în tihnă să te caut. dar te-nveleşti cu praful uitărilor de sine.
Voi cerne hrană pietrei, voi ocoli totemuri, Tu-nnămoleşte pirul, hotarele-i destramă
mi-i deshăma în joacă doar ţipetele-n ceaţă; şi lasă-mă tăcerii de ou din elegie;
de vei mâli-nserarea, ca nuferii să-i tremuri, eşti sfârc al verii, vino, te risipeşte mie,
voi fi trecând prin site o nouă dimineaţă. de calci pe aşternutu-mi; nu cere zilei vamă…
Valerian Bedrule
60
BUCOVINEI
XXIV XXV
Presimt că o să vii. Şi-n aşteptare Vreau să te smulg din lumea ta umilă,
Mă bucur în secret, mă însenin, În care banul face şi desface,
Cu inima prea pusă la-ncercare, Ştergându-ţi frumuseţea de copilă
Mi-e sufletul de dragoste preaplin. Când tinereţea,-n loc să cânte, tace.
Trec clipele încet, de parcă-s moarte, Mult prea uşor, tu, pradă amăgirii
Şi orele încremenesc de vii, De a trăi în lux, iubind în rate,
În lumea răsfoită ca o carte Ai să ajungi la marginea iubirii
Doar pagina cu tine mi-ar lipsi. Şi nu vei mai zări un maideparte.
61
SURÂSUL
62
BUCOVINEI
***
dimineaţa soarele e apocalipsa
mă întorc pe şosele
strig disperat: „n-aveţi un ban? îmi mor copiii de foame!”
mă întind noaptea târziu lângă soţie
mă pliez precum coada sirenei
numai pieptul meu în contact cu aripile ei de înger
îmi dă de ştire că sunt om – nimic altceva.
picioarele îngheţate n-au treabă
după ce totul a fost spus
pe ziua aceea
am numărat arginţii soioşi ai trădării
am aflat că sunt destul de bogat pentru ziua aceea
63
SURÂSUL
Mi-e dor... Tu şi ea
Mi-e dor să scriu, în galben şi în roz, Ah, tu, cu ochii de ispită, Parşive gânduri
La masa de cristal, a zorilor de zi, Albastru cer, sub negre gene
Să-ascult un cântec scris de Berlioz Şi fruntea-naltă, împodobită, Aşa cum stai, în verzi oglinzi,
În inima de plumb a toamnelor târzii. Cu flori de crini şi sânziene, Sosit acolo, de niciunde,
Încerci de rochie să-mi prinzi
Mi-e dor să scriu cu rimă şi rigoare, Albastru, - tânără văpaie, Când ore fixe, când secunde.
Să îţi cioplesc o cruce de mesteacăn Iar negru - un bătrân savant
În sânge, alb, ca îngerul în floare, Şi un cuvânt, pe care-l taie Deci, timpul vieţii, ca pătrar,
Ce stă pitit într-al grădinii leagăn. Speranţa, cu un diamant. Al ceasului deşteptător,
Aşa cum se îmtâmplă rar
Mi-e dor de poeziile cu rimă, O, fire lungi şi delicate, Să fii tu ceas, eu purtător.
Cum dragostea doar ştie să scornească, Aşa cum stau, în desfătare,
În sunet de pian ori mandolină, Cu roşu vis, pe dos lucrate, În buzunar de catifea,
Într-o târzie iarnă românească. Pe faţă, cu muşcate-n floare! Între batiste de mătase,
Când stai, cu-o ea, la o cafea,
Dar nu mi-e dor de tine, nu mi-e dor, Nici prea trecute, nici recente, Iar ochii lunii-ţi „ţin de şase”!
De caii tăi, nepotcoviţi şi tineri, Nici unu, între doi, prezent,
Ce poposesc pe dealul cu izvor Doar un refuz de sentimente Parşive gânduri ori naive,
Păzit de ochii verzi ai Sfintei Vineri. Şi-un dor de tine, abstinent. Printr-un monoclu, te privesc,
De după umbrele convive,
Şi nu mi-e dor de-al tinereţii foc, Nici patru, cinci şi nici viteaz, Ce-n versuri te ademenesc.
Să-mi intre sub odăjdii, fariseu, Aşa cum stai, în fapt de seară,
De lozurile acelea, cu noroc, Cum sari uşor, peste pârleaz, Aşa, în stranie mişcare,
Din care am luat, doar ce era al meu. Cu îngerul, la subsuoară. Luând paharul roz cu vin,
Ciocnind senin, cu fiecare,
Şi nu mi-e dor de mâine, nici poimâine, Doar tu şi ea, deci, amândoi, Cu mine, în modul filistin.
De-un viitor urzit din două fire, Lungiţi pe-o albă canapea,
Din firul alb, ce vine către mine
Şi firul negru, cel de despărţire.
Tu, cu miros de caprifoi,
Ea, cu miros de peruzea.
Ana Ardeleanu
64
BUCOVINEI
Vasile Larco
65
SURÂSUL
L
de siguranță supranumit Parlament, cu demnitatea și
a primele ore ale importanța cuvenite. Aici, ca în orice societate civilă,
dimineții, înainte să exista o adevărată arenă politică și gladiatori pe măsură.
se audă în difuzoare În salonul de V.I.P.-uri de la parter, distribuirea se făcea
imnul deșteptării, pe holurile astfel: lângă geam se aflau cei de dreapta (conservatorii),
Parlamentului, Tina și Didina lângă ușă – cei de stânga (anarhiștii); în paturile din
(două vajnice exponente ale mijloc stăteau cei de centru stânga (ramoliții), respectiv
democrației) se plimbau de de centru dreapta (maniacii). Între cele două extreme se
colo colo, căscând de zor făcea un curent politic de-ți vâjâiau urechile. În salonul
și făcându-și de lucru cu o omolog de la etaj se înghesuiau alți senatori și deputați:
mătură, o găleată și un mop. senili, demenți, schizofrenici, retardați, sclerozați.
Dar să stabilim din locul Printre toți cei dependenți de antidepresive și somnifere,
capului... ăăă... din capul locului că toate erau în ordinea se amestecau și trei „independenți” tralala: Cicerone, un
lor firească: domneau o curățenie lucie și o sărăcie lună! vechi (chiar antic) suferind de logoree și doi sinucigași
Din când în când, din saloane mai răzbătea câte-un incapabili să perceapă realitățile politice: Van Gogu
sforăit sau un mormăit înfundat, ivit din cine știe ce vis și Al Zheimer. Cândva duseseră și ei o viață normală:
delirant ori utopic. Didina ciuli urechile: Cicerone pledase ca avocat; Van Gogu fusese un artist
− Stai așa! S-a auzit un țăcănit... obișnuit, adică într-o ureche, după cum îl zugrăvea și
− Unul?! Sunt o sută... rosti nepăsătoare Tina, porecla, neînțeles și respins de societate; Al Zheimer
începând să fluiere o arie de operă. avusese la rândul lui o familie și lucrase la un birou de
− Nu, bre, zic de zgomot. Țăcăne cheia în broască. obiecte pierdute, dar într-o zi și-a pierdut cumpătul și
Vine cineva. Fă-te că speli! uzul rațiunii și n-a mai știut unde le-a pus; așa a ajuns
Într-adevăr, în capătul holului se ivi doctorul aici, cu amintirile roase de molii, printre toți aceia cărora
Arhimede, îmbibat ca de obicei, după o noapte de gardă le fila câte-o lampă.
alături de asistenta Evrika. Încerca să se mențină pe linia În acea atmosferă de austeritate din Parlament,
de plutire, sprijinindu-se de pereții nedrept de mișcători, Rudotela – un soi de mână de oțel în mănușă de cauciuc
ca niște valuri învolburate. Ca un făcut, podeaua – era cea care păstra ordinea cu seringa și pastila și
(umedă încă după tentativa celor două femei de a păstra care coordona programul politic sectorial, controlând
aparențele muncii ) îi aluneca sub picioare, ca puntea activitatea partidelor, fără deosebire de ideologie.
unui vas în derivă. Se împletici, făcu o piruetă artistică, Doctorul Arhimede însuși o solicita pentru îndemânare:
se răsuci o clipă în aer într-un simplu axel și ateriză pe “ Rudotelo, ia vezi cum îi manipulezi tu pe smintiții
spate, frânarea fiind asigurată ferm de găleata plină cu ăștia, că mi se urcă-n cap.” Era secondată de “puturoasele
zoaie, concomitent cu o cugetare mult sub nivelul mării alea de infirmiere” care împingeau agale căruciorul cu
din vocabularul marinăresc. instrumentar medical, în vreme ce poporul neputincios
− Ați pierdut cârma, dom’ doctor? întrebă Tina, stătea pe ploscă. În fine, odată nevoile poporului
sprijinită în mop. împlinite, se putea trece la expunerea programelor
Arhimede se uită în sus la ea, ca un mus la un specifice pentru integrarea în societatea civilă: partide
catarg în ceață deasă. Didinei i se făcu milă și îl apucă de de table, dame, cărți etc. Fotoliile de “parlamentari”, cu
subsuori, ajutându-l să se ridice. țesătura cârpită sau ruptă ori cu arcuri ieșite pe ici pe colo,
− Hai, toate pânzele sus, domnu’ doctor! își așteptau candidații la o nouă ședință de psihoterapie.
− Didino, tu ești ancora mea. Fă-mi o cafea cu rom, În acea zi, Rudotela avea să dea un comunicat important:
că acuși apar și pirații la orizont! se eliberase un pat în salonul de V.I.P.-uri: printr-o
− Că bine zici, dom’ doctor, numai matale îi înțelegi hotărâre definitivă și irevocabilă unul ieșise din politică,
pe zănaticii ăștia și le faci jocul, că nu degeaba ești om orientându-se către lumea celor drepți. Dar acum cine
științific!... să-i ia locul, căci mulți erau dornici de mărire? Așadar,
Acestea fiind zise, Arhimede se îndreptă șerpuitor mare vânzoleală, mare campanie electorală…
către postul de comandă, cu scopul declarat de a-și În pavilionul special amenajat pentru terapie de grup
concretiza ideile progresiste și a se scufunda în treburile prin ședințe de propagandă, era amenajată o urnă de vot,
psiho-guvernării, în timp ce Tina și Didina o luară în improvizată dintr-o oală de noapte. Cicerone perora în
66
BUCOVINEI
Iar timpul îmi părea doar un decor Mă bucur însă,-am fost o clipă star ―
Pictat pe secundarul unui ceas Chiar dacă-n zona cea transcedentală ―
Ce nu ştia ce-nseamnă viitor. Şi… n-am sfârşit aşa precum Icar!!
Eugen Deutsch
68
BUCOVINEI
Pentru-averi de la mătuşe.
Mai înjură: Tu-l în limbă!
Poezie, nevastă şi Numai prin străini se plimbă!
alter ego Şi-a luat la puii tati
Câte-un fleac de Maserati.
Le-a făcut să se răsfeţe
-Măi bărbate, spune-mi mie! Şi castel cu turnuleţe.
Tu eşti om de poezie? Nu ca tine, la copii
Nu mai mâzgăli hârtia, Ai lăsat doar datorii.
Că m-apucă fandaxia! Fără milă, rade tot,
Ce mai, eu ţi-o spun concret: Fii, un fel de mafiot.
Nu ai cum să fii poet! Denigrează selectiv,
Măcar dac-ai avea vreun scop , Dacă ai bani ca motiv.
Să vrei să ajungi în top! Fii poet contemporan
Nici acei din puşcărie Nu delicat, vreau să fie, Că rimează cu mârlan.
Nu mai scriu azi poezie, Viol cu sălbăticie! Bagă-te şi tu-n noroi
Ei scriu cărţi, doar de ştiinţă, Să fac rime potrivite, Să câştigi doar euroi.
Şi de largă folosinţă! Pot să fie lălăite. Caută să fii modern,
Mai trezeşte-te, măi bade! Să fac să rimeze bani Nu umbla să fii etern
Nimeni nu mai vrea balade! Totdeauna cu duşmani. Nu mai scrie tu eseuri
Nici măcar vreun preşedinte Să învăţ că la putere Ci doar simple SMS-uri.
Nu vrea ode în cuvinte. Rima astăzi e avere. Ia, interviu măi bădie,
Vrea să stai mereu plecat, Rima de la deputat La un om în agonie!
De spate încovoiat, E desigur, un palat. Întreabă ruda de-i pasă!
Nu să faci tu cunoscut Să constaţi că senatorul Când e mortul sus pe masă.
Cine ţara ne-a vândut! Doar în rimă-i cu poporul. Scrie despre top modele,
-Cum, nimic nu mai însemn? Pentru unii şi spital Ce necazuri au şi ele.
-Tu ai un limbaj de lemn! Rima este cu scandal. E un lucru prea ştiut:
Ce mă rog ai putea spune? Se duce laia grămadă Din sâni, ugere-au făcut!
Nu spera într-o minune Pe al lor bolnav să-l vadă. Silicoanele-o ajută
Că şi eu am tot sperat Un moment halucinant, Să ajungă cunoscută!
Şi nimic nu s-a-ntâmplat! Fii, măi nene, tolerant! Ca să fii modern şi nou,
-Auzind, ce-a spus muierea, Să respecţi a lor durere, Du-te şi tu la thalk-show!
Eu mi-am zis să rup tăcerea. Precum bunul simţ o cere! De la băieţii frumoşi,
Şi să-i fac la acuzaţie, Deşi ei se bulucesc, Află cum au fost ei scoşi!
Răsturnare de situaţie. Chiar şi pumnii folosesc Spune-ţi şi tu o părere,
-Măi, nevastă, taci, ti prego! Ah, mâncaţi-aş, ,,vorba ceea,”! Despre ţară şi avere!
Eu vorbesc cu alter ego! Spune lămurit femeia. Fă şi tu o conferinţă!
Şi să nu te-apuce groaza Despre tot ce-i suferinţă.
Care fir-ar el să fie De-ţi arată şi găoaza? Mă rog, ia şi tu poziţie
Zău, că-ţi dă dreptate ţie! Fii şi tu vestit şmenar, La nesfârşita tranziţie.
Ca tine mă cicăleşte Ori măcar un cocalar! Unde mă întorc eu văd
Şi mereu mă sfătuieşte: Dacă vrei să fii valid, Numai jale şi prăpăd!
Foloseşte momentan Înscrie-te în partid! Câte ar mai fi de spus?!
Lexicul contemporan! Să poţi fi mereu în trombă Mie unul mi-a ajuns!
Să devii din nou activ Mai lansează câte-o bombă! Nu sunt eu un filozof
Fii şi tu, mai exploziv! Cu ceva uluitor Să îmi spun întregul of!
Să fii şoc, să provoci spaimă, Despre furturi şi amor. Şi în gândul meu secret,
Ca să te alegi cu faimă! Că ei, deştepţii, nu scrie. Nu mă cred nicicum poet.
Şi atunci îmi zic în minte: Decât doar în puşcărie. De aceea, deocamdată,
O să violez cuvinte! După ce-au purtat cătuşe Făcui cronică rimată!
Gheorghe Solcan
69
SURÂSUL
Confuz mă lamentez cum timpul trece, Strămoşii s-or trezi din somnul greu Acum, când îi slăvim sunt leac tristeţii,
Sfidez o vârstă adunată-n rate Surprinşi cumplit de jalnica recoltă În ciuda multor jalnici corifei
Sedusă şi apoi abandonată. Ce-a adunat-o-n timp poporul meu, Ce-au ignorat miracolul postum.
Campania electorală
Toată ziua se înjură, Mult prea slboziți la gură,
Se sfădesc am vrut să zic. Ies acuma la atac.
Toate, nu mai au măsură. Și orbiți de atîta ură,
Avem parte, iar, de circ. Tot mai mult rău țării fac.
71
SURÂSUL
***
rămîi aici
să-ţi legene vîntul clopotnița inimii
cine eşti tu?
o linie împrejurul căreia se înfăşoară
din ce în ce mai strîns păianjenul cărnii?
ce altceva poţi face decît să urmăreşti
*** neputincios cu degetul
traiectoria celui ce se aruncă din turn?
construieşti un castel din hîrtie apoi îi dai foc singur o contemplaţie unică dureroasă surdă
eşti un mic dumnezeu ruşinat de creaţia sa ai putea să muţi pasărea în locul grinzii
fericit pierzi măsura timpului respiri tot mai rar atunci totul ţi-ar părea că pluteşte în aer ei da
a doua zi omul rămîne animalul cu cea mai
găseşti un iepure alb în locul mulţimii îndoliate bună părere despre sine însuşi
tu nu eşti vinovat îţi spui şi rîzi priveşti pe fereastră
tu nu ţii oglinzi în casă tu te iubeşti pe ascuns apoi o formă nesigură pe plajă un nud de nisip orbitor
umbli hipnotizat cu mîinile înainte o femeie ce se dezbracă şi toţi îi laudă desenul de pe spate
soarele e împins într-o parte se apropie de tine vă priviţi o blîndă disperare apasă
în trei zile cerul e vindecat e-atîta linişte parcă faţa lunii ar fi fost
aşa cum treci pe străzi aplecat în scăldată în şapte ape deodată
faţă ca un lăutar peste vioara lui obosit tu taci ea tace un foc de sînge şi trestii începe-n apus
ireal pare totul în imaginaţia ta monstrul şi dintr-odată sunteţi faţă în faţă între voi masa -
e ucis a nu ştiu cîta oară de copilul cu o nuia în mînă o linie trasă cu var atent să nu vă atingă trupurile -
absurd strigi spaima te trage afară din somn femeia speră în ochiul ce pîndeşte-n tufiş
haosul poate fi pur şi simplu o convenţie oarecare o tu în graba sîngelui de a se face metal
încăpere cu toate uşile şi ferestrele deschise ce-i fericirea
în care nu intră nimeni pînă la sfîrşit dacă nu întîlnirea sinelui cu un greier?
*** ***
stau singur într-o încăpere cu sfială alungi focul dintre palmele femeii venite lîngă tine
uşile rînjesc siguranţele fumegă să te vegheze ori să te ucidă cum poţi ştii?
îmi îngrop mîinile şi tot eu sînt mişcările ei nu prevestesc nimic lupta s-a sfîrşit
acela ce le caută înnebunit şi vă acuză învingătorii adună măştile şi le ard
de ce daţi numele meu - se spune că ele au fost create anume
lucrurilor poemelor care nu-mi seamănă? pentru a-i linişti pe cei vinovaţi -
trupul - o avalanşă de e noapte visezi să treci o apă cu somnul algelor pe ochi
carne şi oase mi se prăbuşeşte la picioare începi să dansezi disperat ca şi cînd ai vrea să atragi
e linişte obiectele înlăuntrul tău iar ele nu s-ar supune
pe clanţa uşii găsesc monedele urmelor tale reci pe grindă bufniţa… a orbit aşteptîndu-te… îţi aminteşti
privesc pe fereastră tu te apropii liniştită şi atunci în mine tu ai venit mi-ai lipit un bănuţ rece pe frunte
creşte nădejdea cît un cap de berbec după care plata pentru a fi iertat are gustul sîngelui mi-ai spus
alerg de la un capăt la altul al fiinţei fără să îl prind eu am plîns pe cearceaful alb furnicile se roteau a spaimă
stăm faţă în faţă între noi aerul se lichefiază am vrut să fug
începem un joc: tu pui o mînă peste cealaltă şi se mai văd şi acum umerii ieşiţi din fotografie
astfel crucea mi-o aşezi pe ochi
eu te învinui te alung Costel Stancu
72
BUCOVINEI
Ambiții fără margini mă cuprind Îmi cresc prin picioare adânci rădăcini
Să-mbrac iar haina tinereții mele, Trupu-mi devine o cruce spre cer.
În sobă focul veșnic să aprind Mă prinde în brațe strașnicul ger
Să stau în iarbă, picotind la stele. Și-mi pune pe creștet flori albe de crini.
S-aud în muguri muzica vibrând Rondelul rondelului Obrazul îmi este doar o culoare
Spre altă simfonie a naturii, Ce tinde spre-albastrul cerului, sus
Când vița-și varsă seva lăcrimând Îmbracă-n formă poezia Nu vreau să mă las dintr-o dată sedus,
Dând primăverii dreptul semnăturii. Cu rima e-n duet fidel, De-a iernii magie și-ntreaga-i splendoare.
Se mai repetă. Fantezia
Să rătăcesc pe tainice cărări Îi este stare. E rondel. Târziu, când ochii nu pot să mai vadă
Să uit c-am fost pe-acolo vreodată, Prin țurțuri crescuți între genele lungi,
Să-mi odihnesc privirea peste zări Așa cum scrie cărțulia Mă zbat disperat, cu brațele ciungi,
Să mă ascund în fân, ca altădată. El nu poate-arăta altfel. Să nu mă transform într-un om de zăpadă.
Îmbracă-n formă poezia
În deal, la Filimon, să urc din nou Cu rima e-n duet fidel.
Să chiui, să îmbrățișez iar luna Așteptând iarna
Iar mama, necuprinsă de ecou, Fiind în ton cu armonia
Să mă aștepte, să mă strige-ntruna. Cuvântu-i șlefuit astfel În dimineți albe de toamnă târzie
Încât, creându-i simfonia Cu brumă pe creste și aburi la geam,
Pe prispă, urmărind un răsărit Prin lira unui menestrel, Îngheață tăcuți pițigoii pe ram
Să sorb tăcut un ceai de sunătoare, În timp ce pe vale un vânt rece adie.
Sub nucul cu trei brațe înfrățit Îmbracă-n formă poezia.
Să văd plecând iar păsări călătoare. Când soarele discul încet și-l arată
Rondelul țăranului român Ghirlande suave de mici clopoței,
Să mă trezesc, în zori, cu ploaia-n geam În pomii ce-s singuri străjeri pe alei
S-ascult cum bate ritmul pe șindrilă, Pe frunte-i scrisă harta țării Din brumă-au înflorit cu petale, deodată.
Să văd cum, zgribulite pe un ram Hotarul e din cute-adânci
Trei vrăbiuțe-s prinse-ntr-o idilă. El e talazul, dar al mării, Câmpia întinsă e-o mantie care
Ce nu se sfarâmă de stânci. Străluce din mii de steluțe-aurii,
Să simt mirosul pâinii țărănești Ce-acoperă de unde-s și până în zare
Luată din cuptor. Mama s-o-mpartă. El este bunătatea sării Cohorte de nori pe cai plumburii.
Frângerea ei, cu gesturi strămoșești De la-nceputuri, de atunci...
Să îmi deschidă-n suflet altă poartă. Pe frunte-i scrisă harta țării Privesc cum natura își coase veșminte.
Hotarul e din cute-adânci. Prințesa zăpezii acum e pe drum,
La scăldătoare-n luncă să mă duc La uși de copii va veni să-i încânte
Să simt fiorul apei curgătoare, Chiar este omul acătării Cu florile gheții și sănii de fum.
Pe luciul ei mici pietre să arunc Din veacuri a muncit pe
Să facă cercuri, spre apus de soare. brânci,
De dragul neamului, chemării
Să văd cum prinde viață-n dimineți
Tot ceea ce doar somnul liniștește,
De-a da oșteni, a făcut
prunci.
Violanda Bratu
Cum omul parcă are șapte vieți
Pe toate și pe rând, le risipește. Pe frunte-i scrisă harta țării.
73
SURÂSUL
Haina cuvântului
Ce straniu gol în liniștea dintre imagini de timp uitate în valiză
am purtat-o prin anii existenței perene
mă asurzește profunzimea necuvintelor ce stau ascunse pe foaia albă
se cred fantome, ele cuvintele
chiar au devenit fantome din cauza tăcerii dintre noi
nu-mi urlu neputința de a îmbrăca frumosul în haina cuvântului
zi de zi cos literele una de alta cu emoția risipirii de mine
nu toate hainele- cuvinte ce le creez îți îmbracă sufletul.
Iarba pietrelor
Fir verde de infinit Fetița cu zulufi negri și ochii deschiși a miracol
desparte orizontul
în nemărginiri paralele Ropotul copitei din durerea amintirilor
cea a șoaptelor de iubire dorul răsăritului ce arde orizontul
încă nerostite plânge trecutul pădurilor bastarde
țesute din Lumina Învierii târzii lacrimi inundă prezentul ce arde bobul de sare
de lacrimile durerilor plânse licărul speranței înmuiat în candela iubirii aprinse
doruri nesfârșite ale eternității topește tăceri nerostite
emoții nebune călăresc herghelia de vise a copilăriei
Firul ierbii privesc fetița cu zulufi negri și ochii deschiși a miracol
răsărit din piatra filosofală cum saltă în galop peste obstacolele vieții
își întinde clorofila în șaua cu ciucuri de fericire zâmbește a dojană
asupra spațiului pietrificat de mă prinde de clipa eternității ce o port pe inelar
rădăcinile cunoașterii întreabă cu ochii mijind a mirare:
în lumile abstracte ale neființei „Auzi chemarea sensului existenței din nemurire
luminează existența jocul copilăriei te face să visezi?”
cu emoții îmbrăcate Orgolliul timpului răspunde
în mantia verde a facerii noii lumi. brăzdând adânc sentimente în curcubeul șoaptelor de iubire
din durerile niciodată vindecate.
Pietrele filozofale Dor de fiecare fir de iarbă a trecutului cuprinde e-ul trist
transpiră prin porii științei Rog fetița din sufletu-mi pârdalnic:
Idei geniale de autodistrugere „Lasa-mi puțin timp pentru viața viitoare să mă pot bucura
prin iarba înrourată a renașterii De infinita frumusețe a galopului.”
se ascund una câte una
Marioara Vişan
în firida timpului mucegăit de uitare
așteaptă să devină
temelia înflorii evoluției umane.
74
BUCOVINEI
Aprind
O țigară cu vitamine,
Două, trei...
Sub lemnul de tei...
Plămânii învață
Ușor,
Cum să respire
Florile fumului lor.
Alăturea
Mă învață, Inspiră, expiră
În ceașca mea,
Cum să trec puntea O când negră, când albă, cafea...
Făcând echilibristică
Cu propriile-mi tălpi
Deasupra vâltorii, Sunt copac
Cum să îmi orbesc privirile
Fiindcă în negru M-am vrut copac,
Îmi este cu neputință Când m-am descompus
A privi În bucăți de scoarță
Mai închis, Îmbrățişându-mi trunchiul
Cum să îmi îndrept trupul, Să nu cadă.
Cum să îmi ridic M-am vrut copac,
Palmele spre cer, Când m-am recompus
Pocal În muguri de verdeață
Golit, Învăluindu-mi ramul
Încercând a-l umple Să simtă, să vadă.
Cu energiile Am fost sevă prin gheață,
Unui creator, M-am descompus şi recompus totodată.
Pentru moment, Am vrut să mă aud,
Absent Mă tac,
Sunt copac.
75
SURÂSUL
76
BUCOVINEI
77
SURÂSUL
78
BUCOVINEI
ZBUCIUM VRAJĂ
Dorul de tine mi-l alină De iau roua de pe floare
Doar visele în care-mi stai, Și pe buze eu ți-o pun,
Când în tăcerea cea haină S-o transformi într-o licoare
Speranță tu încerci să-mi dai. Vrăjii ei să mă supun.
Din toate amintirile ce mi-au rămas Aici bătrânul tei a mai rămas
Încerc să-mi fac un rost de-a mai trăi, Să-ți poarte dorurile de-altădată,
C-o ultimă putere, c-un stins glas, Iar lângă el se-aude parcă-un glas
Să strig, să chem iubirea orice-ar fi. Și printre crengi un chip frumos se-arată.
79
SURÂSUL
Alensis de Nobilis
Ca-ntr-o eclipsă, îngropat în tine, Ne vom culca pe răstigniri de vânt...
Şopteşti umil spre veşnicii: atât!
80
BUCOVINEI
81
SURÂSUL
MĂ DOARE ALBASTRUL
Mă doare-albastrul de sub albul verii
Tomnatic galbenul uşor mă rugineşte,
Argint pogoară bruma, bătrâneşte,
Zăpada toarnă fulgeru-nvierii.
Doina Guriță
82
BUCOVINEI
D
ce se vrea descoperită.
escoperim în lumina călduţă şi blândă din miezul Au înflorit dealurile şi văile şi fiecare colţ îndepărtat
primăverii, ca o vrajă ce ne cuprinde toate simţurile al naturii este împodobit de zâna cea bună şi veselă cu
şi le îmbată fără-ntrebare, că suntem veseli, cu nuanţe de alb ca puritatea însăşi, roz pal, albastru, galben
zâmbet de ştrengar în colţ de ochi, iar motivul se joacă a şi roşu, toată câmpia ne spune că aici, parcă s-au jucat
mirare… copiii învăţăcei într-ale picturii şi doritori ai culorilor vii şi
Este atâta verde frumos şi crud în prospeţimea unei vesel – zburdalnice, ca ei.
dimineţi, când picăturile de rouă sclipesc a surâs luminos, Şi mergi, cu pas înviorat, uitat de timp şi de gânduri,
în raze care dansează, provocate de vântul buclucaş, prin printre firele de iarbă, ce cu privire sperioasă îndreptată
miniaturi de frunze deschise cu îndrăzneală din mugur, ce spre tine, temătoare de atingerea pasului tău, dar eşti
le-a permis să-şi scrie drumul de frunză, o mare prietenă atent, îţi pasă şi nu striveşti acest verde care te învăluie cu
a copacului. blândeţea încrederii şi te îndeamnă să mângâi încetişor, cu
Ce importanţă mai au gândurile, tumult care tulbură privirea, toate florile pământului care te salută, cu bucuria
cu mare îndrăzneală mereu încercata noastră fiinţă, le prieteniei ce o simte la tine pentru natură.
alungi cu promisiuni de atenţie în alt timp, acum eşti Deodată, observi o mişcare uşoară în aer, vântul se
prezent total, în marea de verde, ce unduieşte firele de iarbă strecoară alene, dar cu vicleană pregătire, dorind să-şi facă
şi-ţi dăruieşte mireasma pământului reavăn, amestecat cu simţită prezenţa, ca o permanenţă statornicită şi acceptată.
vegetalul ce şi-a scris destinul în zilele friguroase ale iernii, Florile toate freamătă a mirare, fragile şi delicate, ca
ca o datorie sacră. veşmânt de sărbătoare al copacului, se leagănă uşor, ca
Îţi ridici privirea, urmărind mişcarea poticnită, un dans executat pe o muzică care provoacă la mişcare
dar voioasă-n hărnicie, a unei furnicuţe care s-a rătăcit graţioasă şi, uşor, se desprind, petală după petală, de pe
de suratele ei şi acum înaintează, pe trunchiul lucios al crenguţa ce le-a fost hrană şi adăpost, pornind în zbor
copacului spre în sus, ceva, o descoperire o atrage spre de mici fluturi albi care se înmulţesc ca-n poveşti şi
lumina ce a înconjurat-o, cu îndrăzneală de anotimp, ce treptat te acoperă o ninsoare cu aripi mici de petale ce îţi
s-a aşezat cu hotărâre ca un gospodar cu planuri bine înmiresmează sufletul cu adieri parfumate.
gândite şi dorite pentru viaţă. Doar simţi şi priveşti, nu vrei să tulburi cu prezenţa
Deodată se deschide spre noi şi zarea- ndepărtată, ta acest moment ce-ţi este dăruit, îl primeşti cu aleasă
cu braţe subţiri şi delicate, în prelungiri de mari şi mici preţuire şi vrei să-l păstrezi într-un gând ascuns din
crenguţe care aparţin copacului şi ne-a atras cu energia comoara cu amintiri unice, dar care pot fi readuse atunci
sa de lemn viu, care trăieşte ciclic prin anotimpuri. Tot când ai dor de ele.
el, copacul, urmăreşte toate poveştile gândite sau trăite în Să nu ne uităm florile noastre personale, întâlnite în
real ale vietăţilor ce populează natura şi spaţiul din jur. Iar copilărie, în adolescenţă, în tinereţe sau ale primei iubiri.
coroana copacului, de ce o numim "coroană"? Deoarece Ele se regăsesc, când au înflorit, în fiecare pas ce-l facem
tot ce are mai preţios în viul său este sus, ca o cupolă pe pe drumul vieţii desenate, sunt comori parfumate ale
trunchiul rezistent, care susţine toată bogăţia de flori ce-i anotimpurilor trecute şi viitoare, iar noi le purtăm pe toate
va pregăti fructele, urmaşii săi pentru viitor. în zâmbet, în minte, sau în suflet şi tot ele ne păstrează
Suntem atraşi ca un magnet spre mireasma luminoşi, cum trebuie să fie oamenii.
răscolitoare, de simţire şi privire, spre o deschidere bogată
în mii de steluţe mici, delicate şi albe ca prima zăpadă Doina Toma
83
SURÂSUL
Cugetare
Iubește timpul care tot mai arde
Adoră focul dinspre noapte
Șoptește totul la ureche
Muza, veșnicia frumuseții.
84
BUCOVINEI
VIII
SPERANŢA Un strop din existența noastră, Pastel de primăvară
(poezie închinată doctorilor) O dăruiți cu mult devotament,
Acelora ce-adesea zac pe masă, I
I Așteptând o minune-n gând secret. Răsar narcisele-n grădină,
Când crini și trandafiri vor înflori, În zi de mai frumoasă,
În plină primăvară, inima-i voioasă, IX În suflet pacea mea-i divină!
În spitale-n orele târzii, Mulțumirea urcă în artere, Senină și duioasă.
Așteaptă moartea crudă, nemiloasă. Când lucru e temeinic izbândit,
Prin voi bolnavii capătă putere, II
II Uitând de boala ce i-a țintuit. Crăiasă-i primăvara iar,
Să ia din patul cel de suferință, În rochie de atlas cu flori,
Pe-acei ce boala s-a-ndîrjit, X Iubirea nu are liman,
Ca să distrugă a vieții luminiță, Ca soarele ce scânteiază-n zori, Când soarele zâmbește-n zori.
Ca soarele ce-apune-n asfințit. La fel vă fie viața luminoasă,
Dăruind ale iubirii flori, III
III Sădiți în suflet pacea omenească. Și-apleacă crengile castanii,
Cu mâini delicate, pline de iubire, Stropite în penel verzui,
Pansează medical iar plaga du- XI Ah!! Cum se duc alene anii,
reroasă, Sufletele nobile sunt destinate, Uscând poteca dorului.
Și urcă rugăciunea în neștire, Vindecării aproapelui mereu,
Ca să salveze viața omenească. Există-n voi iubire cu dreptate, IV
Asemenea bunului Dumnezeu! Respir aromele de floare
IV Tainic pătrund în trup și-n gând,
Odihna lor, inexistentă este! În inimă tristețea doare,
În săli de operații sunt mereu! Când toate florile se sting.
Viața e un coșmar, nu-i ca-n poveste, PANTA REI,
Speranța-i totdeauna Dumnezeu. V
I Se scutură treptat mireasma!
V Să-ți fie fiecare zi o sărbătoare, De tei, din pomii înfloriți,
Menirea-ai nobilă, înălțătoare, Dureari să nu exprime fața ta! Azi nu mă mai săgeata teama,
De a salva pe oameni de la moarte, Când ai oftat în viața trecătoare, Când vin și orele fierbinți.
Și în esență e mântuitoare, Să te sărute dulce, dragostea.
Existența este cu bune fapte. VI
II O avalanșă de culori,
VI Tinerețea e frumoasă și zglobie, E exprimată-n timp senin,
Se leagănă bujorii-n vântul serii, Câțiva anișori se rotesc în ea, A dragostei dulce-n fiori,
Miresmele cotropesc grădina, E înmiresmată ca floarea din câmpie, Rodește în floarea de crin.
E dulce iar fiorul mângâierii, Se întomnează-n bătrânețea grea.
Când sănătatea a văzut lumina. VI
III Ești primăvară anotimp,
VII Înmiresmat, cu veselie,
Cea sfântă, c-a învins durerea! Panta Rei, e unda din izvor, Revii în mândrul tău olimp,
Prin devotate mâini catifelate, Viața trece precum briza mării, Cu dor de cântec, poezie.
Să existe viață în puterea Inima dăinuie cu dor clocotitor,
De-a o trăi de-acum pe mai departe. Și se uită orele durerii.
85
SURÂSUL
Puterea sărutului
Sărutul meu, trezește în tine
Ultimul dans Năpraznice clipe uitate-n tăcerea
Sfârșită în toamne trecute cu ploi
Nu se mai simt păsări în sufletul meu, Și-n drumul cu urme lăsate de noi!
Nimic nu mai cântă, nici cheamă nici urlă,
Doar murmur de vers, în ecoul din hău Sărutul tău, trezește în mine
Și-un zgomot de clopot în vechea turlă. Pofta de-atingeri de buze flămânde,
Arse de aprigul soare și sete
Și ce întuneric mai este Doamne! Și vântul ce îmi adia prin plete!
O lamp-aş aprinde chiar de-i amiază,
Să privesc cerul ca-n alte toamne, Sărutul meu, îți trezește puterea
C-o mână să-l țin, când alta-l pictează. Pierdută cândva pe înalte creste,
Furată de vulturi și-ucisă în gheare,
Mai zboară un flutur ce s-a rătăcit, Zvârlită-n prăpăstii îngrozitoare!
Pe mână s-așează cerându-mi un dans,
În freamătul lampii ce arde mocnit Sărutul tău, îmi este agheasma
Aripa-i sărut și-accept, ultimu' vals. Ce trupu-mi trezește la viață din nou,
În zile când neguri coboară din cer
Focul se stinge.. iar cerul dispare, Învăluindu-mă-n mantie de mister!
În aer plutește mirosul de fum,
Prin dâra lăsată-mi fac o cărare Sărutul meu, îl simți astăzi când umbli
Pe drumul pierdut la răscruce de vânt,
Și caut zadarnic, un flutur prin scrum. Ți-alină durerea în pași și în suflet
Simțind că-ți iei zborul de pe pământ!
I
însoară, nu-i vorba asta degeaba”, își zice și hotărât
lie Lepădatu iese în cerdac și inspiră cu nesaț pornește spre casa lelei Marița, cea mai de încredere
aerul sănătos de afară. Pe moment nu înțelege ce, vecină, „că doar bem apă din aceeași fântână” și mai
dar simte că ceva s-a schimbat. Lumina zorilor e pricepută la astfel de treburi, „că asta știe și toaca-n
mai trandafirie decât de obicei. „A înflorit zarzărul! cer”. Scurt și cuprinzător omul își spuse păsul inimii,
Ia uite câtă floare pe el, va rodi bogat și anul ăsta”, iar baba cere timp de gândire. „Că m-ai luat cam pe
mormăie cu o jumătate de glas, căci de la o vreme nepusă masă, Ilie, deși de mult mă gândeam că o să
luase acest obicei de a vorbi singur, mai cu fereală vii la mine cu așa daraveră.” Și țața Marița începu
însă, să nu-l audă cineva și să se ducă vorba că s-a neîntârziat munca de cercetare. Mai întâi au trecut
scrântit de tot. „Pomii rodesc an de an, că doar asta e prin ciurul ei văduvele, „Că o femeie care a mai fost
treaba lor. Numai eu rămân singur și sterp ca Piatra măritată știe să conducă o casă” și, încercată deja de
Buhii”, mai adăugă el cu amar, după care dă zor la necazuri, nu va ridica mari pretenții și nici glasul la
treburi, că o gospodărie nu se ține cu gânduri negre stăpân. „Exclus!”, își iese din fire Ilie. „Toate au copii
și cu monologuri filosofice, ci cu truda palmelor și cu și sunt trecute de vremea în care să mai aștepte barza.
sudoarea frunții. Eu vreau un moștenitor, unul singur, dar sânge din
Ilie e ceea ce se numește la noi, în Moldova, un sângele meu și care să-mi ducă numele mai departe.”
holtei stătut, adică un bărbat trecut binișor de vârsta „Cu una divorțată nici atât nu vreau să mă încurc, ori
primei tinereți, rămas neînsurat și fără moștenitori. sunt ușuratice, ori prea mofturoase de nu au reușit să
Dacă din gură a tăcut curând, gândurile l-au muncit trăiască cu bărbatul dintâi.” Rămân trecutele, fetele
până târziu în noapte și în zilele ce urmară. „Adică bătrâne, dar ce te faci că nici nu sunt prea multe, dar
de ce nu mi-oi adus și eu o mână de femeie la casă? și cele care sunt, niște intelectuale cu aere, profesoare,
Au făcut-o alții mai prăpădiți ca mine, eu pământ am, contabile, funcționare, nu s-ar uita la unul ca Ilie,
casă am, chiar și un hârb de mașină, toată viața m-am ele-și așteaptă încă prințul pe cal alb sau măcar unul
zbătut ca apa de maluri să agonisesc. Și pentru cine? de teapa lor, cu servietă și cravată și nu un bărbat de
Cine o să-mi dea o cană de apă când n-oi nai fi în carieră agricolă, cu mâini bătătorite și căciulă de oaie.
stare să mi-o iau singur, cine o să mă jelească când „În greu impas m-ai pus, Ilie, nu știam că lumea e
oi pune mâinile pe piept?” Și tot privind la zarzărul așa îngustă!”, se văicărește baba Marița, cinstită de
înflorit, pe jumătate cu încântare, pe jumătate cu vecinul mărinimos de câte ori îi aducea vreo veste. „O
pizmă, Ilie luă o hotărâre: „A venit timpul să-mi fac și să dau sfoară în țară, pe la surorile mele măritate prin
eu un rost, încă nu a trecut baba cu colacii!” alte sate”, îl liniștește ea, stimulându-i generozitatea.
Bărbat înalt și uscățiv, dacă s-ar fi îmbrăcat mai „Nici nu știi unde ți-e soarta și fericirea.”
acătării ar putea trece chiar atletic, cu osul frunții Trecuse vreme bună de când lelița nu mai venise
înalt și bombat, dar veșnic înnegurat, cu tăișul privirii cu nicio propunere, zarzărul legase bogat, acum se
ațintit mereu înainte, trecea pe ulițe cu pas hotărât, cocea. Copiii din vecini veneau și adunau din iarbă
mereu grăbit și dădea binețe celor pe care îi întâlnea poamele căzute, știind că nenea Ilie nu-i lasă să se
cu o voce aspră, aproape răstită. Toți înțelegeau din atingă de crengi. Nu-i nimic, tot jos vor ajunge, ei nu
asta că Ilie e zorit, nu are timp de palavre, că munca erau lacomi și nici nu se grăbeau, timpul lor, o felie
țarinei și treburile casei nu-i dădeau răgaz de stat zdravănă de veșnicie, le permite să guste pe îndelete
87
SURÂSUL
din toate bucuriile vieții. „Când s-o goli zarzărul, mi că s-a oprit la bufetul din sat unde s-a făcut pulbere
s-o goli și ograda”, gândește omul, strivind o fructă și a plâns singur, fără să vorbească cu nimeni, până
între dinți. Însă dulceața ei parfumată îi umple sufletul la ora închiderii, când câțiva săteni miloși l-au luat
de amar. „Cum stăteau aliniate în tindă borcanele cu de subțiori și l-au târât în mașină, fără să uite să îi ia
dulceață și compot când mai era mama…Vorba vine, cheile, „Să nu facă vreo prostie omul, la supărare”.
stăteau, că aveam eu grijă de ele. Acuma…dar ce rost Vreun an a ținut-o tot așa, mergea dimineața,
are să te mai gândești, Ilie, copilăria s-a dus, tinerețea la cârciumă, așteptând răbdător gestionarul să apară
s-a dus și încă nu s-a născut femeia potrivită pentru și se întorcea noaptea pe trei cărări, neglijându-și
tine…” nevasta, pe care, nemaiputând nici să o vadă în ochi,
În ziua de Sfântul Ilie, lelea Marița, în strai de nu a mai atins-o, dar și gospodăria. La un moment dat
sărbătoare, căci venea direct de la biserică, bate la ușa însă, într-o clipă de luciditate, privi lung la Mariana și
omului și, fără să dea ziua bună, i-o trântește „Scoală, își spuse: „Dar ea ce vină are, săraca? A așteptat atâția
Ilie, că te însori! Ți-am găsit, în sfârșit perechea. Bine, ani să trăiască cu adevărat, a venit fecioară în casa
am găsit-o de mai multe zile, însă am așteptat anume mea, oare de ce o pedepsesc pentru păcatele mele?”
să își fac o bucurie de ziua ta.” „Să îi redau libertatea, divorțând? Dar cum să o trimit
Lucrurile au prins să se precipite, organizarea înapoi în sărăcie, la mama ei? Să plec eu în toată
întâlnirii „întâmplătoare”, pețitul, organizarea nunții, lumea și să o las în casa mea, nici asta nu-i posibil.
toate s-au făcut până la Sfântul Dumitru. „Că doar nu o să Ar fi fost dacă eram mai tânăr și mai în putere, dar
petreci încă o iarnă singur în așternut”, îi da ghes bătrâna. acum vestejit și netrebnic, încotro s-o apuc?” Și, pe
La primul Crăciun petrecut împreună, Ilie a măsură ce aburii alcoolului i se ridicau de pe ochi,
adus un brad, lucru nemaivăzut în casa sa de zeci de în mintea lui Ilie încolțeau fel de fel de gânduri. „Dar
ani, pe care l-au împodobit împreună.. Și privindu- dacă ar găsi pe unul, măcar așa, o dată, să-i facă un
și femeia în lumina slabă și pâlpâitoare a instalației, copil? L-aș crește ca și cum ar fi al meu și nimeni nu
gândește: „Am avut noroc totuși, deși se putea și ar ști în afară de noi. Dar unde să își găsească neroada
mai bine”. Mariana, o fată pe cât de mătăhăloasă pe asta amant, că nu iese nici până la poartă?” Și atunci,
atât de molâie, din acelea pe care unde o lași, acolo alt gând i-a încolțit în minte și bărbatul apucă din nou
o găsești, crescuse la cale de trei sate în casa unei drumul cârciumei, începe să bea, dar cu moderație,
văduve cu cinci copii. Fiind mezina, era mereu să-și facă prieteni și să-i cinstească pe toți, dar mai
lăsată acasă când mama și frații trudeau cât e ziulica ales pe cei mai stricați și fără căpătâi, iar la ora
de lungă pe câmp, să dea apă și mâncare la găini. Și închiderii, prefăcându-se beat și nesigur pe sine, să
cam asta e tot ce a învățat să facă Mariana până la roage pe câte unul să-l ducă acasă. Mariana, mirată de
cele treizeci și trei de primăveri, când i-au găsit un noua meteahnă a omului său, le deschidea și rămânea
bărbat, pe Ilie. Cânta însă foarte frumos, cu o voce să le suporte bazaconiile până spre ziuă, iar când Ilie,
surprinzător de clară și de caldă pentru dimensiunile prefăcându-se adormit, se prăvălea pe pat, îl petrecea
sale fizice. Ca zestre nu a adus multe cântece, doar scurt pe musafir, punând iute zăvorul în urma lui.
niște refrene arhicunoscute și câteva fragmente, mai La un timp Ilie, care obișnuia să vomite dimineața
mult improvizate, din melodii populare la modă. În din pricina exceselor bahice, bagă de seamă că, la
casa lui Ilie cânta însă radioul și Mariana, cântând celălalt capăt de șură, Mariana lui face același lucru.
odată cu el, și-a îmbogățit rapid repertoriul. De multe „Doar nu s-o fi apucat de băut pe ascuns? Sau…?” Da,
ori Ilie adormea legănat de vocea ei, privind-o cum era „sau”, burta femeii a început să crească, sânii ei,
deapănă sculurile de lână colorată, o altă pasiune a sa. și așa uriași, s-au umflat cât două cimpoaie și soțul
Zarzărul a înflorit și s-a copt încă de trei ori, nu a mai avut nicio îndoială, mirându-se numai de
până Ilie tot mai nedumerit că femeia lui nu rodește, abilitatea ei de a se ascunde atât de bine de vigilența lui.
deși el își face cu sârg datoria de soț, iar ea suportă Brusc responsabilizat, Ilie nu a mai dat pe la cârciumă.
cu bucurie toată strădania lui, s-a decis s-o urce în A început să dreagă tot ce se risipise prin gospodărie
mașină și să o ducă la un doctor la oraș. Drumul, în anii lui de disperare, să muncească mai cu râvnă
consultul și analizele le-au făcut împreună, însă după pământul, să umple grajdul cu vaci și cotețul cu porci,
rezultat, la vreo două săptămâni, a fost chemat singur. ba chiar să meșterească mâna lui un leagăn pe care
„Uite cum stă treaba, domnule Lepădatu, dumneata l-a agățat, unde altundeva, în zarzărul din fața casei.
nu ai avut și nu o să ai niciodată copii. Din sămânța Pruncul, un mic uriaș demn de mama care l-a
dumitale nu va încolți niciodată nimic, ești pur și adus pe lume, s-a născut la maternitate, căci Ilie, care
simplu steril.” Lui Ilie i-a căzut cerul în cap și nu și-a nu a vrut să riște nimic, dormea cu motorul pornit și
amintit niciodată drumul de întors. A aflat mai târziu a dus-o imediat cum i s-a rupt apa. I-au spus Nicușor,
88
BUCOVINEI
89
SURÂSUL
Vecinii
Doi vecini apropiați
Se ajută, se cinstesc
Când e zi de sărbătoare
Fel de fel își povestesc.
90
BUCOVINEI
Cogito XVII
ȇȇ Nu ne naștem toți genii, doar unii pot avea asemenea impresie.
ȇȇ Când ești singur, ai impresia că disponibilitatea tuturor îți este la îndemână, dar din când în când
apare trezirea la realitate.
ȇȇ La adăpostul prețului mic, se vinde multă marfă proastă, desigur nu numai în domeniul comercial.
ȇȇ Cel care are ceea ce nu merită va face tot ce va putea pentru a pierde, dacă e și lipsit de onoare își va
plânge sieși de milă.
ȇȇ Omule plin de mofturi și de răutate, de ce nu vrei să accepți că nu are rost să pierzi timpul acestei
singure vieți ținând mâna mereu pe mânerul sabiei?
ȇȇ Nu cerșești și nu furi, ce nu ți se dă de bună voie să nu soliciți cu insistență, renunță, problema e că
în astfel de condiții vei primi atât de puțin încât plumburiu va fi cerul anilor târzii.
ȇȇ Cine nu poate înțelege spațiul cu mai mult de trei dimensiuni, să înceapă prin a-și imagina un loc în
care sunt adunați, în același timp, toți oamenii care se consideră, fiecare pe sine, centrul universului.
ȇȇ Ești al celor care te iubesc în măsura în care te iubesc. Sentimentul de proprietate relevat prin forme
mai mult sau mai puțin absurde de gelozie, nu intră în discuție.
ȇȇ Cine nu poate trăi așa cum vrea, să viseze, tot e ceva.
ȇȇ Ciudat și nedorit balsam: uitarea.
ȇȇ Timpul: felul în care intelectul uman percepe în evoluția sa succesiunea proceselor și fenomenelor
din mediul înconjurător și din natură.
ȇȇ Mai bine o palmă cinstită decât o mângâiere falsă. Totuși, nu loviți prea tare.
ȇȇ Este mai ușor să lauzi decât să contrazici, este mai ușor să te sacrifici decât să-ți croiești un drum, este
mai ușor să accepți decât să-ți argumentezi părerea; până la urmă chiar merită respect cel care oferă
palmei și cel de-al doilea obraz?
ȇȇ Nu mai suntem tineri, dar mai este până vom fi murit de tot.
ȇȇ Răutatea și egoismul sunt două cuvinte, unii le rostesc, alții le trăiesc, musai trebuie făcută diferența.
ȇȇ Răutatea celor care ne părăsesc este un dar, face despărțirile mai ușor de suportat.
ȇȇ Având în vedere că noi, oamenii obișnuiți, nu avem posibilitatea de a studia grupuri mari pentru
concluziile noastre, ar trebui să fim atenți atunci când ne confruntăm cu gelozii excesive,
ȇȇ Scăderea numărului celor care realizează sau măcar încearcă, nu are influență de directă
proporționalitate asupra numărului celor care distrug, cu fapta sau măcar cu vorba.
91
SURÂSUL
P A G I N A DE C A RT E N O U A
,
Cărți ale colegilor noștri
EPISTOLE CĂTRE HEFAISTOS, autor Vasile Ursache, editura
CD Press, București, 2009. Carte de poezie cu versuri prin a căror
densitate autorul convinge cititorul de existența unei profunzimi
a ideilor spre care merită să mergi, chiar dacă devii obligat să
gândești mai mult decât ți-e obiceiul. Note de subsol (săptămânale/
săptămâniste?) care risipesc un nor de pe frunte și ctitoresc un
binevenit zâbet.
92