Sunteți pe pagina 1din 118

SURÂSUL BUCOVINEI

REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ŞI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL „NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA

Coperta 1: „Drumul ciupercilor căutate și uneori găsite, în Obcina Feredeului” - foto I. M. Sasu
Coperta 4: Grafică cu tematică huțulă de Vasile Hutopilă

AU COLABORAT LA REALIZAREA REVISTEI:


IOAN ABUTNĂRIŢEI 2 ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ 69
MIHAI CABA 4 LELIA MOSSORA 70
MELANIA RUSU CARAGIOIU 6 VALENTINA BECART 72
OCTAVIAN CĂPĂȚÂNĂ 8 MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ 73
VASILE FILIP 10 MARIA IEVA 74
CORNELIU CARP 13 CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ 76
ADRIAN SECARĂ 14 CORINA MATEI GHERMAN 78
GUNER AKMOLLA 16 ION CRÎNGULEANU 80
ANICA FACINA 18 EUGENIA (GETTA) BELCIUG 80
ANGELA BURTEA 20 CRISTINA DNIELA CIURARU 81
BEN TODICĂ 21 DINU DANIEL CIURARU 81
DUMITRU IUREA 23 LAURENŢIU GHIŢĂ 82
EMILIA POPESCU RUSU 26 ION CUZUIOC 83
SORIN COTLARCIUC 28 GHEORGHE ŞERBAN 84
DANIEL LUCA 31 LHANA ROMA-NOVA 85
NINA GONȚA 32
OLGUȚA TRIFAN 86
ROLAND F. VOINESCU 33
MIHAI CONSTANTIN TICU 87
VIOLETA URDĂ 34
ANGELA STOIAN MIHAI 88
LUMINIȚA REVEICA ȚARAN 35
ANGHELUŢĂ PETRONELA 37 ANA ARDELEANU 89
AL. FLORIN ȚENE 38 COSTEL STANCU 90
CORNELIA PĂUN HEINZEL 40 CRISTINA-MARINA MURGEA 91
MIHAI BURDUJA 42 VALERIAN BEDRULE 92
MARIAN CĂLINESCU 44 ALENSIS DE NOBILIS 93
DOINA TOMA 46 VALERIA IACOB TĂMAȘ 94
CONSTANTIN MĂNUŢĂ 48 IONEL PINTILII 95
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI 49 VASILE LARCO 96
IFTIMIE NESFÂNTU 51 IOAN (NELU) RUSCAN 98
GHEORGHE SOLCAN 52 CALISTRAT ROBU 100
EUGEN DEUTSCH 54 DOREL MIHAI GAFTONEANU 102
SIMION TUDUREAN 55 DOREL VASILE ROTARIU 104
GHEORGHE BÂLICI 56 FLORENTIN ADRIAN MAFTEI 106
IONUŢ ŢENE 58 FLORENTIN CAUC 107
TITINA NICA ŢENE 59 ANGELA PISTOL 108
ANY DRĂGOIANU 60 POP RALUCA 109
MIRCEA CATARGIU 62 VIOLANDA BRATU 109
GHEORGHE VICOL 63 MIHAELA MIRCEA 110
SORIN OLARIU 65 MARIUS DANIEL MIHU 111
IRINA LUCIA MIHALCA 66 ŞTEFANA CRISTINA MARCU 112
NICOLAE SILADE 67 LUMINIŢA IGNEA 112
ŞERBAN CODRIN 68 IOAN MUGUREL SASU 114

Director: dr. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC


Redactor șef: IOAN MUGUREL SASU (mugurel_sasu@yahoo.com)
Secretar de redacție: LUMINIȚA IGNEA
Tehnoredactare: DORIN STEHNIOV
ISSN 2344-620X
ISSN-L 2344-620X
Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conţinutul materialelor revine, în
exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteţi textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.
editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI

PRIVIND
SPRE
VIITOR
CU ÎNGRIJORARE

R
Mai mult sau mai puțin ori mai puțin tineri, dar aflați
vizibil, dar obligat de condițiile econfigurez conexiunea la părerea la începutul perioadei de
în care se poate organiza o optimistului care, pentru a dezactiva deschidere a sufletului către
manifestare culturală, una pesimistul convins că „mai rău nu se cititori prin strofă și vers. Și
în care să nu fie neapărată poate”, a concluzionat: „ba se poate!” revista „Surâsul Bucovinei” a
nevoie de munții de pilaf și fost fericită să aibă ocazia de a
râurile de lapte ale „Raiului” oriental, nici de fericirile găzdui în pagini autori tineri, chiar debutanți, redactorul
abia imaginabile ale altor tărâmuri similare, dar nici șef nu are crengi, el pleacă fruntea și își ascunde în barbă
să nu se ajungă la o festivitate, mai ales una îmbibată un zâmbet misterios.
cu umor, organizată pentru niște fețe triste pentru a Era bine, chiar în forma mai recentă de organizare
căror binedispunere să nu poată exista posibilitatea de a festivalului, nu ne-au neglijat acei prieteni cărora
accesare a necesarului de ochiul știm noi cui, dar pe care, problemele și agenda personală le-au permis, și au fost
din motive pe care le ținem în taină, nu-l vom numi, alături de noi, dar în condițiile pandemiei, care vrea cu
am strecurat în și printre rânduri, de-a lungul timpului, orice chip să modifice regulile de viață în humanosferă,
unele ofuri. Parțial știam că după ce pierzi ceea ce ai, va fi greu, mult mai greu. Noi nu suntem politicieni, adică
înțelegi cât de mult aveai atunci când obișnuiai să te simți nu ne lăudăm că avem soluții în campanie, iar pe urmă să
nemulțumit. Adică, ce aveam? Aveam dreptul la bucuria dăm vina pe greaua moștenire, nu, dar ne vom strădui să
întâlnirilor cu ocazia festivalului, strângeri de mână, facem în așa fel încât ediția a IX-a a Festivalului „Umor
îmbrățișări și pupături prestate cu sinceritate și fără a Fără Frontiere în Țara de Sus” să aibă loc, în formă mai
ține seama de riscul ca acestea să devină „casus belli” mult sau mai puțin inedită, dar susținuți de prieteniile
generator de oprobiu conjugal. Cu ocazia festivalurilor adevărate se va rezolva.
aveau posibilitatea de a fi, pentru scurt timp, împreună Cât va reuși virusul actualei boli mondiale să ucidă
oameni care poartă idealuri asemănătoare, mai concret, și să distrugă nu știm, dar multe nu vor mai fi cum au
pentru care literatura nu este doar o mângâiere de timp fost în relațiile dintre oameni. Cum vor fi întâlnirile
liber. Autorii de poezie, unii chiar poeți, geniile nu intră dintre îndrăgostiții viitorului, care nu vor avea voie să
în discuția noastră, pot să-și verifice ecoul creațiilor în se apropie, nici să se atingă, oare vor recurge la metoda
marea masă de pătimași ai lecturii, desigur și admirația brevetată într-un vers al autorului acestor rânduri: „Și cu
colegilor, mai ales a celor care nu au încăput pe podium, privirea ochii să-ți sărut”?
da, pe aici pe undeva se găsește și logica aflată la baza Cu speranța că ceea ce e foc sacru nu se va stinge, așa
existenței concursurilor literare. ne-a asigurat Macedonski, privim totuși cam stingheriți
A fost o mare bucurie, comparabilă cu cea a unui spre viitor și în tainică intimitate recunoaștem că mult
copac bătrân, care simțind în juru-i copacii tineri, pădurea aveam atunci când ne consideram săraci și triști.
de mâine, așa ceva se numește sehelbe în Bucovina, Vă așteptăm la festival, vă așteptăm în paginile
apleacă crengile încredințat că sfârșitul sfârșiturilor nu revistei „Surâsul Bucovinei”, este îmbucurătoare prezența,
manifestă încă simptome, participarea poeților tineri dar, dacă altfel nu se poate, și un gând bun este benefic.

Ioan Mugurel Sasu


1
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Î
n vremurile de demult, în părțile de Specialistul Kaluzniaschi și-a
nord-vest ale provinciei românești propus să demonstreze că denumirea
Bucovina, la izvoarele Prutului de huțul vine de la termenul „kociuli”,
exista, după vechile mărturii istorice, considerat că originea lui s-ar afla în
o altă țară românească, Țara din Cot slavul „kociorvati”, ceea ce înseamnă a
sau Țara de la Cut, denumită apoi în fi nestatornic, în continuă mișcare, deci
letopisețele slave Pocuția, specificându- nomad. Dar huțulii nu erau nomazi!
se „vulgadicitur”, adică „expresie Istoricul german Kaindl afirma, la
populară”, care nu este alta decât început, teza după care huțulii din
cea românească. După unii istorici, Carpații Păduroși nu ar fi altceva decât
denumirea de Țară de la Cut sau Cot, „sciți slavizați”, ceea ce este perfect
vine de la existența din vechime a unei adevărat, deoarece noile cercetări și
localități, important centru comercial, descoperiri arheologice au scos la
dar și reședință a vreunui domnitor. iveală că o imensă populație autohtonă
Pocuția este despărțită de Bucovina de europeană a fost în vechiul drept
râul istoric al Ceremușului.
Acest ținut, situat în colțul format POCUȚIA , scitică, deci nu poate fi alta decât cea
cunoscută apoi pe același teritoriu sub

STRĂVECHI
de Valea Ceremușului și de masivul denumirea de tracă, massagetă, geto-
Muntelui Negru din Carpații Păduroși, dacă și de română. Dacă profesorul
care o despart de țara Maramureșului Kaluzniaschi de la Universitatea din
românesc era, ca de altfel și Bucovina, PĂMÂNT ROMÂNESC Cernăuți, care cunoștea foarte bine
un vechi pământ geto–dacic românesc. limba română, ar fi cercetat aprofundat
Piscurile cele mai înalte ale Muntelui Negru poartă din termenul propus de el, după care huțulii provin din „kociuli”,
vechime denumiri românești, consemnate pe hărțile ar fi ajuns, de bună seamă, la constatarea realistă că termenul
specialiștilor srtăini. Asfel întâlnim Pietrosul, Radul, nu provine din slavul kociovati, ci, foarte simplu, din
Brescul, Cucul, Cusătura, Vâscul, Edul, Fluturica, Secătura, termenul românesc „căciulă”, pe care oamenii de la munte,
Tomnatecul, Măgura, Neagra, Ardelușa, Rotundul, Lunga, autohtoni, o purtau și o mai poartă și astăzi din cauza frigului
Țapul, etc., din care unele vârfuri depășesc înălțimi de 2000 și a vremii aspre de la munte, căciulă pe care, asemănătoare
de metri. Colacinul și Ceremușul reprezintă hotarul de est ca formă, o poartă toți românii din părțile muntoase sau
al Pocuției dinspre Bucovina. Granița de nord a ținutului o deluroase ale spațiului daco-românesc. Semnificativ este
formează fluviul Nistru, iar hotarul de vest este marcat de faptul că românii de pretutindeni îi numesc huțani pe cei din
râul Lomnița, care se varsă în Nistru mai sus de localitatea locul de unde provin și astfel s-au născut numeroase nume
Halici. Țara Pocuției are o suprafață de 12000 km pătrați și de familie Huțan, care nu există la ucraineni.
peste trei sute de localități purtând nume vechi românești: Această veche provincie românească, Pocuția, a fost
Cuti, Colomeia, Tismănița, Terina, Pârcălabia, Cetatea invadată lent, în ultimele două secole, de populația slavă
Domnului, Solovina, Obertin, Halici, Mamiana, etc., după sosită în număr mare, care, așezându-se printre huțuli, a
specificațiile dintr-o hartă executată la Amsterdam, avându-l reușit să-i slavizeze, așa cum a fost și populația autohtonă
drept autor pe topograful P. Mortier. Locuitorii authtoni ai din inima României, colonizată cu secui, acești privilegiați
Pocuției sunt considerați a fi huțani sau huțuli, ei se mai află și vreme îndelungată de regatul ungar, reușind să secuizeze
astăzi în părțile nordice ale Pocuției. Specialiștii, bineînțeles o mare parte dintr-o regiune românească. Faptul că huțulii
străini, pentru că cercetătorii români nu s-au hotărât încă sunt neamuri îndepărtate ale românilor rezultă și din
să abordeze acest subiect, s-au grăbit să accepte punctele numeroasele elemente lingvistice românești, păstrate aici
de vedere prin care se încearcă să se susțină că numele de de-a lungul secolelor și consemnate în documente, precum:
„huțul” provine de la un trib migrator primitiv cuman, numit glugă, cheptar, zgardă, bărbânță, boar, vătaf, fiu, flăcău,
„uzi” care ar fi pătruns în Munții Carpați nordici și la venirea arcan, colibă, urdă, chiag, armăsar, brânză, jântiță, cal, multe
slavilor peste ei s-ar fi slavizat complet. Supoziția aceasta dintre aceste cuvinte fiind de origine geto-dacă. Caracterul
nu poate rezista, întrucât o seminție migratoare, cum a fost românesc al populației și al țării Pocuției rezultă și din
cea cumană, obișnuită dintotdeauna cu ținuturi de stepă, cu unele documente ale Cancelariilor domnitorilor români ai
greu s-ar fi putut deprinde cu viața de munte, atât de aspră și Moldovei.
dură. Ținând seama că poporul ucrainean s-a format foarte După o perioadă istorică neprielnică, unii domnitori
târziu, iar denumirea de ucrainean a apărut de abia în sec. români de dinaintea lui Alexandru cel Bun(1400) au fost
al XV-lea, în epoca feudalismului dezvoltat, nici un istoric obligați de cotropitorii poloni să renunțe la Țara Pocuției,
sau filolog, în mod firesc, nu a considerat că huțulii ar fi de fără a fi răscumpărată. În anul 1388, Pocuția a fost cedată
origine ucraineană, cum se încearcă astăzi a se acredita. de Hedviga, soția regelui polon Jagello, voievodului român

2
BUCOVINEI Iunie 2020

Petru, moldovean din dinastia Mușatinilor, din Țara obligațiilor fiecărei părți, adică polonezii să restituie suma
Șipenițului, ca feudă pentru un împrumut pe termen, de o sută de galbeni, rămași neachitați, iar Moldova să
însumând 300 de galbeni. Domnitorul moldovean Alexandru retrocedeze Pocuția”. Bogdan al III-lea nu a putut menține
cel Bun, folosindu-se de faptul că s-au înapoiat numai 200 de Pocuția în întregime sau suzeranitatea sa, celălalt fiu al lui
galbeni, își menține posesiunea, atât a Țării Șipenițului, cât Ștefan cel Mare și Sfânt, Petru Rareș, a recucerit-o în anul
și a Pocuției. Aceasta easte moștenită și de fiul lui, Ștefan al 1530. Dar în bătăliile cu polonezii din anul 1531 este obligat
II-lea, domnitor al Moldovei, care declara hotărât, în anul să evacueze Pocuția. Un alt domnitor al Moldovei, Ioan Vodă,
1433, că: „ Țara aceasta, ce se numește Pocuția, a ascultat mai zis „cel cumplit”, a revendicat și el Pocuția, dar incursiunea
de dinainte de domnii Moldovei, și că ea era din vechime militară a eșuat. Mai târziu, după ce Moldova a hotărât să i
a Moldovei și să-i aparțină și acum”. Din motive politice, se închine, Mihai Viteazul a ordonat ca o armată de peste
domnitorul Moldovei Ștefan al II-lea a renunțat la luarea în șapte mii de soldați , sub comanda lui Baba Novac, să intre
posesiune a întregii Pocuții, ceea ce îl va face pe Ștefan cel în Pocuția. La 5iunie 1600, armata română asediază cetatea
Mare și Sfânt, (al III-lea), să elibereze Pocuția cu oștile sale, Sniatinului, înaintând spre Colomeia și Halici, ajungând
în anul 1490, ajutat fiind și de mișcarea țăranilor ortodocși, până la Tismenița. Din documente reiese că armata română
condusă de românul Muha, împotriva proprietarilor poloni, a fost bine primită de locuitorii ortodocși. Un cronicar de
cotropitori catolici. Domnul moldovean a organizat sub la Curtea Regală poloneză, Lubienescki, scria: „ Mihai s-a
aspect administrativ această țară, așezând în Pocuția dregotori întărit așa de bine… Astfel, dispunând de oștiri puternice,
oficiali, pârcălabi și căpitani cămărași, numind vameși s-a încumetat să-și încerce norocul și asupra țării noastre,
prin orașe și târguri, după obiceiul românilor moldoveni, iar norodul nostru, rusesc aproape în întregime, îl aștepta cu
recrutând totodată din rândul populației autohtone 3000 de nerăbdare, mai bucuroși decât jidanii pe Mesia, sentiment
călăreți și pedeștri, pe care i-a dotat cu lănci, scuturi, arcuri pe care Mihai îl cunoștea foarte bine de la cazacii ce au slujit
și săgeți, cerând prin solul său Ilie Sticlea, în solie la starostele în oastea sa. Căci aceasta le-au spus-o popii lor, că Mihai ar
de Kiev să intervină pe lângă regele Poloniei „să lase Pocuția fi gata să le recucerească credința ortodoxă, aruncată astăzi
în pace, fiindcă aceasta este țara sa, moșia sa”, că „acesată țară la pământ”. Într-un asemenea climat, a devenit un fapt firesc
este a sa și aparține din timpuri străvechi Moldovei, iar el are ca populația ortodoxă din Pocuția să fraternizeze cu oastea
asupra ei sigure și cuvenite drepturi din vechime”. domnitorului unificator de țară. Astfel a fost reunită și această
Într-un document aflat la Arhivele Moscovei, pomenit veche țărișoară românească -Pocuția- dintre Cremușul Alb
de istoricul Ulianitzki, se consemnează că în această delicată și Negru, realizându-se reunificarea teritoriilor vechii Dacii
problemă Ștefan cel Mare și Sfânt declara unui sol polonez, într-un singur stat, sub un singur conducător. Visul a durat
Iwanek: „ Țara aceasta în care am venit este țara mea, alipită puțin, Mihai a fost nevoit să se retragă din Moldova, peste
fiind din vremuri vechi la pământul Moldovei și pe care am Carpați, înArdeal și a început destrămarea acelei realizări
sigura și necontestata stăpânire din vechi timpuri, de aceea istorice de o mare însemnătate.
am venit în această țară a mea, și dacă polonii vorbesc să Problema Pocuției a continuat însă să preocupe pe
înceapă ceva în contra mea, voi călca jurământul, după cum moldoveni și în secolele următoare, regiunea rămânând
sunt obișnuiți. Dar dacă vor să fie cu mine, după cum este multă vreme sub stâpânirea Moldovei. În vechile cronici
bine și drept între vecini, atunci să-mi deie pace în această găsim două acte de reconsiderare a graniței moldo-polone
țară a mea și vom merge mai bine în contra tătarilor și a altor din iulie 1642 și august 1647, care prevăd că hotarul mergea
păgâni…”. Pentru apărarea populației ortodoxe din Pocuția, prin munte până la Ceremușul Negru, ce se varsă în apa
cu cetățile Colomeia și Sniatinul, Ștefan cel Mare și Sfânt Prutului: „Pe cursul acestui râu merge hotarul Moldovei cu
a întărit noua Episcopie creată la Rădăuți în anul 1490, cu Polonia și cu celelalte țări străine”. Starea aceasta de fapt este
șase popi în stărostia Cernăuțiului și anume: două biserici în confirmată și prin declarațiile boierilor moldoveni, făcute
Cernăuți, două în Cuciur și două în Mihalcea. la 19 februarie1782, după ce Bucovina devenise provincie
În vederea stăpânirii sale în Pocuția, Ștefan cel Mare habsburgică, în fața guvernatorului austriac: „Hotarul
a fost nevoit să intre cu armata sa, la 22 iunie 1498, în Câmpulungului rusesc, mai înainte vreme după știință, a
regatul polonez, trecând spre nord chiar de orașul Lvov. fost Ceremușul Negru și numai din întâmplările tulburărilor,
Astfel, domnitorul Moldovei a stăpânit efectiv Țara Pocuției, nefiind căzută purtare de grijă dinspre Moldova, găsind prilej
lăsând-o moștenire fiului său, Bogdan al III-lea. Conflictele leșii s-au întins și s-au lățit cu stăpânirea până la Ceremușul
armate care au avut loc între Polonia și Moldova, în timpul Alb. Și astfel au rămas ei netulburați în acestă stăpânire”.
unor domitori moldoveni care au urmat lui Ștefan cel Mare și Bibliografie: Centrul European de Cercetări și Studii
Sfânt, au fost tot atâtea cazuri de „revoltări” pe calea armelor Istorice, Veneția, pag.56-61, prof dr. Augustin Deac, Editura
și de aplanare a diferendelor în controversata problemă a Europa Nova, București, 2001.
Pocuției. La 7 februarie 1509 s-a încheiat, sub arbitrajul
regelui ungar, după repetate incursiuni ale oștilor, un tratat
în care se prevedea, între altele: „restituirea reciprocă a Col. (r.) Ioan Abutnăriţei
3
Nr. 2 (24) SURÂSUL

D
espre poetul Adi Cusin, Ca elev „extern” foarte curând
denumit de critica literară Adi Cusin s-a integrat cum nu se
actuală drept: unul dintre cei poate mai bine în colectivul clasei,
mai importanţi poeţi români în formarea „elitistă” a liceului,
ai ultimilor patru decenii, numit remarcându-se prin nenumăratele
deseori şi „noul Labiş”, se cunosc şi vrăjitele sale „producţii poetice”
astăzi prea puţine informaţii, iar afişate la Gazeta literară de pe
despre poetica sa, considerată la coridor, coordonată cu aplomb de
vremea respectivă nonconformistă exigentul „prof de română”, Ion
nu doar în cercurile literare Manolache. Dacă ar fi să mă rezum
frecventate, cu atât mai puţine. numai la „debutul” său fulminant
Vorba lui Ion Lazu, unul dintre în „Gazeta” cu pricina, unde s-a
apropiaţii lui Adi Cusin, coleg de impus, de departe, ca fiind cel mai
generaţie şi apoi biograf al vieţii prolific şi talentat „stihuitor” dintre
poetului: „nu mă mai mir, pe tineri cei ce se încumetau să-şi „publice”
nu-i interesează nicicum generaţia
NONCONFORMISTUL POET, propriile creaţii literare (scrise

ADI CUSIN
noastră”. Înclin să-i dau dreptate, de mână!), între care, Adrian
părtăşindu-i „starea de lehamite” a Turculeţ (viitorul universitar
unei tinerimi debusolate pe care o filolog), Radu Macovei (reputatul
percep deseori în diferitele ipostaze ziarist de mai târziu), Nicolae Ionel
cu care mă confrunt. Poate de aceea găsesc cu cale scrierea (devenit consacrat poet) şi subsemnatul (care-am ales calea
acestui articol despre talentatul şi „nonconformistul” Adi ingineriei), aş putea să afirm fără şovăire că lui Adi Cusin
Cusin, neuitatul meu coleg de generaţie „negruzzistă”, pe i se prevestea de pe atunci, prin lirismul poezioarelor, o
numele lui de elev Adolf Aristotel Cusin venit în 1957, prin nouă apariţie „stelară” în „Constelaţia Poeziei româneşti”,
transfer, în clasa a IX-a, de la Câmpulung Moldovenesc la ceea ce aceasta a devenit cu timpul, o CERTITUDINE! Dar,
Liceul Internat „Costache Negruzzi” de la Iaşi, „un adevărat dintre toţi, chiar de la venirea lui la Iaşi, în 1957, Adi Cusin
model pentru studiile secundare, înfiinţat la 3 octombrie ia ascendentul „debutului” în revista Iaşul literar, care-i
1895, la iniţiativa şi strădania lui Spiru Haret; impozanta publică poemul „Foc”, pe care autorul îl consideră biografic
clădire a Liceului Internat fiind una dintre cele mai mari şi debutul absolut în viaţa literară. Cum s-ar putea spune: la
mai frumoase din Iaşi, ce se înalţă pe umărul dealului Copou, sfârşitul lui ´56, s-a „frânt” tragic Poezia lui N. Labiş, iar în
în mijlocul grădinilor care o împrejmuiesc din toate părţile”, ´57 a „răsărit” Poezia lui Adi Cusin!
aşa după cum s-a şi consemnat în presa vremii. În clasa a X-a s-a produs scindarea programului
Noul venit a fost primit de către viitorii colegi cu un liceeal în două secţii opţionale: umană şi reală. Adi şi
oarece semn de întrebare stârnit de cele două prenume ceilalţi colegi „gazetari” au ales „umana”, unde „profa
„pretenţioase” ale sale, dar şi de înfăţişarea figurii sale de română” era pretenţioasa Lucia Adela Pop, presupusa
„rebele, cu părul blond vâlvoi, cu ochi sfredelitori şi cu mijirea eroină a romanului „Adela” al lui Garabet Ibrăileanu, iar eu,
unui început de mustăcioară răzvrătită în V întors. Foarte chiar dacă am ales „reala”, am rămas fidel Gazetei literare,
curând, potrivit regulamentului intern, „părul” i-a căzut în care mai strecuram arareori câte o „poezioară”. Mă întreb
victimă sigură maşinii de tuns „zero”, iar după primele şi acum dacă „arhiva” Liceului mai păstrează pe undeva
iscodiri „ce şi cum?” satisfăcute, cele două apelative ale sale acele nevinovate „talismane de
au primit unanimul „botez” colegial de... „Adi”. gând” ale novicilor de atunci, Adi Cusin
Astfel, destăinuindu-se, nouă, colegilor, s-a putut afla între care primau, ca număr şi
că s-a născut la 26 ianuarie 1941, în lagărul de refugiaţi izbutire, manuscrisele lui Adi
români de la Gleiwitz din Germania (acum Polonia), Cuzin?!
acolo unde proaspăta familie românească a şefului de gară După absolvirea presti-
de la Cernăuţi, Ioan şi Aurelia Cusin, ajunsese spre a fi giosului liceu „negruzzist”,
repatriată, după ce ruşii, în iunie 1940, au ocupat Basarabia. începând din 1962, Adi Cusin
Tot acolo s-a născut şi sora sa mai mică, Liliana. După urmează cursurile Facultăţii
repatriere, prin natura funcţiei tatălui, până în 1954 familia de Filologie (secţia româno-
a locuit în Cernăuţi, iar apoi a tot cutreierat România, de franceză) a Universităţii ie-
la Turnu-Severin, la Slatina, Craiova, Pojorâta, Buhuşi, şene, luându-şi licenţa în
Adjud, Câmpulung–Moldovenesc şi, în final, la Iaşi. Născut 1967. În vremea studenţiei,
la vreme de război în Germania, s-a „ales” cu cele două el la „Litere” şi eu la „Electro”,
prenume. drumurile noastre s-au

4
BUCOVINEI Iunie 2020

intersectat deseori; punctul de convergenţă fiind Cenaclul ca secretar literar muzical la Ansamblul „C.Porumbescu”,
literar de la noua Casă a Studenţilor, acolo unde Adi Cusin stihuind definitoriu: „Pe o stradă din Suceava mirosea a mere
se afla în „elementul” său liric, fiind apreciat, deopotrivă, copate / Cu frunzişul de pe creanga sfinţilor mă risipeam / Se
de către Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Dan Laurenţiu, zăreau printre brizbrizuri pregătirile de noapte, / Fericirea
Emil Brumaru, redutabilii literaţi de nu prea târziu. Acolo unei doamne se aprinse după geam...”
îmi plăcea să-l ascult declamându-şi versurile sale incisive Descoperindu-i câteva poezii „neconformiste” în
şi nonconformiste ce-ţi mergeau direct la inimă. Având o revista „Flacăra”, am aflat că, în 1977, ca răspuns chemării
bogată prestaţie inspiratoare, îşi publica frecvent poeziile în lui Adrian Păunescu, revine la Bucureşti, ca redactor
reviste de ţinută, precum Luceafărul, Amfiteatru, Convorbiri principal. După căsătoria cu Ana Boştină, în 1978, se naşte
literare, Cronica, Ateneu ş.a. Apreciindu-l deosebit ca poet, Ioana Maria (Oana) Cusin, singura lui fiică, ce avea să-i
în 1966, student fiind, revista Luceafărul îi acordă Premiul urmeze formaţia filologică a ilustrului ei tată.
pentru poezie, consfinţindu-i consacrarea sa literară. Mi-a În plină „fanfaronadă” a „epocii de lumină”,
făcut plăcere să-l felicit, iar el să-mi dăruiască copii ale poetul îşi păstrează „coloana vertebrală” dreaptă şi, fire
poeziilor sale, pe care apoi le recitam cu ardoare pe la „nonconformistă”, scrie poezia în acrostih: Casa Scânteii, un
diverse manifestări culturale. adevărat pamflet despre situaţia culturii româneşti (Aspru
Debutul său editorial n-a întârziat să se producă şi, mai scade lumina din zi...), care a alertat pe toţi politrucii
astfel, în 1968, fiind secretar literar la Teatrul de copii şi epocii. Drept urmare firească demisionează de la Flacăra
tineret din Iaşi, Editura Tineretului îi publică primul volum şi devine comentator publicist la Redacţia Publicaţiilor
de versuri intitulat: „A fi”, prin care s-a făcut cunoscut pentru Străinătate. Acolo, cunoscând-o pe Frăguţa Cheva
publicului larg. A urmat la puţin timp, în 1970, cel de al – traducătoare, în 1984, se căsătoreşte pentru a treia oară.
2-lea volum de poeme „Umbra punţilor”, editat la Bucureşti După un deceniu întunecat în care poetul scrie,
de Cartea românească, cel care, pe lângă „valurile” iscate dar nu publică, „momentul de răscruce” al României de
de poematica lui aparte - „ Sufletul meu ia viteză / Spre cea după ´89 avea să-i surprindă sensibilitatea: „Pe un scutec
mai curată / Lumină. / Mi se umplu de nemurire / plămânii. mic adoarme ţara / Iar eu o însoţesc plângând / Din somn
/ Dar vai! / În nopţi înstelate se vede / cum cad / Ca un se naşte primăvara / Ca steaua dintr-un om de rând.” În
pietroi împins / cu piciorul / Din rai / Peste buza fântânii.”- acest context, în 1994, Adi Cusin, la 53 de ani, publică la
şi-a atras şi „mareea” aprecierilor literaţilor vremii: Ştefan Ed. Semne, volumul poematic „Ţara somnului”, despre
Augustin Doinaş, Mircea Iorgulescu, Alex Călinescu, Liviu care criticul-prefaţator Valentin F. Mihăescu nota: „un
Leonte, Mihai Drăgan, Al. Piru. La fel ca în liceu, Adi Cusin volum ce configurează imaginea distinctă a unei sensibilităţi
îşi trăia „boema” ieşeană în plin triumf. Nu pentru multă excepţionale.” Ca un corolar al liricii sale „nonconformiste”,
vreme, însă, deoarece Bucureştiul, luându-l deja „în vizor”, Adi Cusin include în volum poezia intitulată „Ieşirea”, pe
în 1972, reuşeşte să-l „acapareaze”, oferindu-i postul de care poetul o considera „o încheiere a operei sale”, după cum
inspector la Direcţia Teatrelor. Chiar şi în această postură singur s-a şi confesat: „Am sădit un pom / Am răspândit
el rămâne acelaşi poet „rebel şi nonconformist”. Aici, după o în lume prunci /Mi-am coborât părinţii-n / Mormânt / Am
cuprindere într-o „Antologie neterminată a poeţilor români”, respectat nouă din cele / Zece Porunci. / Am o casă, un gard
apărută la Bruxelles şi la Atena, pregăteşte şi scoate, în 1974, /şi-o lumină târzie. / Nu mai e nimic de făcut. / Nu mă
un nou volum de versuri, „Starea a treia”, la Editura ieşeană pune-n situaţia / de-a scrie.”
„Junimea”, considerat „un adevărat eveniment literar”, Nemaigăsindu-şi parcă rostul: „ce mai caut şi eu
bucurându-se de o unanimă şi distinctă apreciere în toată acum cu poezia?”, Adi Cusin îşi află alinare sufletească de
presa literară. îndată ce restabileşte legăturile cu oraşul adolescenţei şi
Toate acestea şi cele ce-au urmat plecării inopinate a tinereţii sale, Iaşi, răspunzând chemării surorii sale Liliana,
lui Adi Cusin în Capitală, le- căsătorită Neculau. După cum aveam să aflu mai târziu de la
am aflat ocazional. Practic, soţia sa, doamna Frăguţa Cusin: „Fiecare nouă vizită la Iaşi
s-a rupt „puntea” legăturii a însemnat pentru Adi revederea locurilor dragi şi reluarea
colegiale dintre noi. Păcat, unor legături mai vechi cu mediul cultural.” De neînţeles,
că pe atunci nu se inventase nu şi revederea vechilor colegi „negruzzişti”...(?!) Totuşi,
încă... telefonul mobil! Dar semnul providenţial al revederii dragului coleg Adi mi s-a
„veştile” circulau, totuşi, arătat abia la sfârşitul lui 2007, la Bojdeuca din Ţicău, unde
prin Iaşi. Aşa am aflat despre se comemora cel de al 118- lea an al morţii lui Ion Creangă,
„eşuarea” căsătoriei cu atunci când, în deschiderea manifestării, moderatorul a
fosta sa colegă de facultate, semnalat prezenţa poetului Adi Cusin (!). Surpriză mare,
Cornelia Covrig şi despre puternică emoţie ... „negruzzistă”! Să fie, oare, adevărat? Dar,
nedezminţita lui „boemă” stupefiat, când s-a ridicat să salute auditoriul, după chip nu
din Ţara de Sus (1975-76), i-am putut recunoaşte vechile trăsături ale colegului licean.

5
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Nu mai era Adi... cel cu figură rebelă şi părul vâlvoi...de


odinioară! I se întrezărea pe faţa-i blândă o oarece suferinţă
pe care greu şi-o masca printr-un zâmbet stins. Mental am
realizat că trecuse 35 de ani (!) de la ultima noastră revedere.
La sfârşit, faţă în faţă, copleşiţi amândoi de vechile amintiri,
ne-am regăsit pe o aceeaşi „lungime de undă...negruzzistă”.
Însă, asaltat fiind de mai vechi prieteni de condei, n-am
reuşit să schimbăm prea multe fraze colegiale, în schimb
i-am smuls promisiunea unei aşteptate prezenţe la viitoarea
revedere colegială anuală de la „Negruzzi”, pe care, din
nefericire, nu a mai fost posibil...să şi-o ţină.
La începutul lui 2008, boala nemilosă, ce-l asalta de
mai mulţi ani şi pe care poetul îndârjit părea să o fi depăşit,
a recidivat puternic, „silindu-l, pe patul de suferinţă,”
să-şi selecteze scrierile şi reflecţiile sale poetice din ultima
perioadă, pe care să le cuprindă într-un volum, cu titlu
LIMBA NOASTRĂ
premoniţial: „La spartul târgului”.
Simţindu-şi sfârşitul aproape şi aflând de dorinţa
lui Sabin Balaşa – pictorul vestitelor fresce şi al „Galaxiei
cea română
iubirii” de la Universitate – aceea de a fi înmormântat la
Iaşi, Adi Cusin și-a dorit și el... „să fie dus tot acolo”, cum a

C
destăinuit soţia sa.
ioran zicea, mai în glumă, mai
În dimineaţa zilei de 21 aprilie, la ora 8, în vârstă de
în serios, că să treci de la limba
67 de ani, poetul Adi Cusin „s-a culcat într-o pagină albă”
română la limba franceză e ca
şi a trecut în Veşnicie. I s-a respectat „ultima dorinţă” şi în
și cum ai trece de la o rugăciune la un
semn de mare cinstire trupul său neînsufleţit este depus la
contract. De ce e limba română așa o
Muzeul „Mihai Eminescu” din apropierea Teiului Sfânt din
limbă unică? Nu că vrem noi, românii
parcul Copou, „locul de unde se zăresc sfinţii”, cum obişnuia
obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea
el să spună. La catafalcul său s-au perindat numeroase
propriilor studii chiar lingviștii și
personalităţi culturale, prieteni, cunoscuţi şi iubitori de
istoricii străini, cărora nu le putem
poezie. A fost înhumat în Cimitirul „Eternitatea”, un
reproșa subiectivitatea. Așadar, azi, de
veritabil Panteon românesc, în cavoul familiei din apropierea
Ziua Internațională a Limbii Materne,
Monumentului Eroilor.
să auzim 11 motive care saltă limba
În aprilie 2009, la un an de nemurire, Daniel Corbu,
de baștină a lui Brâncuși pe podiumul
apreciatul scriitor, publicist şi editor ieşean, admirator şi
„pietrelor” rare ale omenirii.
prieten al poetului, ţinându-şi promisiunea ce i-o făcuse la
ultima sa vizită la Iaşi, scoate la „Princeps Edit”, sub titlul
„Umbra punţilor”, o ediţie critică cuprinzând integrala
1. Româna e singura limbă romanică care a
operei poetice a lui Adi Cusin. Dar nici colegii „negruzzişti”
supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne
nu s-au lăsat mai prejos şi, în 2013, sub coordonarea
un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în
inimosului ziarist Radu Macovei, colegul şi prietenul său
care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari,
de „umană”, scot, spre lauda lor, volumul memorial al
cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau
Promoţiei ´60, al cărui titlu „Lumină târzie” a împrumutat
uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare
definitoriu „o crâmpeie de stih cusian”.
cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-
Rămas cu strălucire în istoria literară românească
au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut.
şi intrat de-a pururi în neuitarea colegială (şi nu numai),
Mai puțin la noi.
„nonconformistul” poet Adi Cusin, aflat de 12 ani în
Împărăţia Cerurilor, nu va putea răspunde „Prezent!”
2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i
la aniversarea de 125 de ani ai liceului (acum Colegiul
veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche
Naţional „C.Negruzzi”Iaşi), dar ştiu că-i vom primi de
în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara
acolo, de Sus, pe o aripă de vers, Lumina lui diamantină şi
Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit
inconfundabilă.
de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel
Mihai Caba Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles,

6
BUCOVINEI Iunie 2020

dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au intraductibile, concluzionează UNESCO. „Dor” și
păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante
cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă
conservare. emoții într-atât de specifice culturii noastre încât
traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu
3. Dintre limbile latine, doar româna are mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai
articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul bogate în sens substantive din română.
substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”,
și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în 8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează”
franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul
intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale
Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două
înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au
ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se
două cuvinte pentru asta. formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar
infinitivul se evită (ca-n limbile slave).
4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se
aude, dar vine la pachet cu sute de particularități 9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători
de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în și expresii. Româna e printre puținele limbi în
aplicare ușor, natural, fără să le pritocim. N-avem care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele
nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în
ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt
când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul
dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de tuturor”. Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă
arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub cea mai intimă preocupare a poporului român –
limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu. sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în
foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri
5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de
româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone
păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din
Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 totalul frazelor-proverb.
vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și
probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. 10. La fel de luxuriantă se dovedește româna
Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele
1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles
croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima
să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună
încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii
pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă. au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung 11. La cât de veche e pe teritoriul european,
cuvânt din Europa. PNEUMONOULTRAMICROS- româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba
COPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită
Definește o boală de plămâni care se face prin de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada
inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant spaniolă-bască-catalană din Spania). Și totuși,
e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există
folosește. graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca
Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși,
7. Limba română e intrată în patrimoniul din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără
UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, precedent în lume…
Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna
a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două
cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte Melania Rusu Caragioiu
7
Nr. 2 (24) SURÂSUL

1. Sumerologul rus A. Kifisim: lucru, şi asta acum câţiva ani).


„Strămoșii rumânilor au exercitat 8. Alfred Hofmann 1820 – în
o influență puternică asupra Istoria Pământului: „Într-adevăr
întregii lumi antice, respectiv a nicăieri nu vei putea găsi o putere
vechii Elade, a vechiului Egipt, a de înţelegere mai rapidă, o minte
Sumerului și chiar a Chinei” mai deschisă, un spirit mai ager,
2. Pitagora (580 î.H – 495 însoţit de mlădierile purtării, aşa
î.H), face zece referiri la valorile cum o afli la cel din urmă rumun.
superioare ale geților. În „Legea Acest popor ridicat prin instrucţie
1143” el spune: „Călătorește la ar fi apt să se găsească în fruntea
geți nu ca să le dai legi, ci să tragi culturii spirituale a Umanităţii. Şi
învățăminte de la ei. La geţi toate ca o completare, limba sa este atât
pământurile sunt fără margini, de bogată şi armonioasă, că s-ar
toate pământurile sunt comune. potrivi celui mai cult popor de pe

S E L E C Ţ I E
3. Homer: „Dintre toate Pământ. Rumania nu este buricul
popoarele geții sunt cei mai Pământului, ci Axa Universului.
înțelepți.” de citate de o valoare extraordinară 9. Marija Gimbutas – Profesor la
4. Platon (427 – 347 î.H.), Universitatea California din L.A.-
pentru istoria şi identitatea noastră,
elev a lui Socrate şi profesor al lui Civilizaţie şi Cultură: „România
Aristotel, surprinde în dialogul adunate de pasionatul cercetător este vatra a ceea ce am numit
„CARMIDES” o discuție între
Socrate şi Carmides, în care
MARIUS FINCĂ Vechea Europă, o entitate culturală
cuprinsă între 6500-3500 î.H.,
profesorul îi spune lui Carmides axată pe o societate matriarhală,
ce l-a învățat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat
regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din
trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ținem seama de epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea
cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neținându-se seama de evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu
corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală
cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl 10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul
au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp și 11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie
pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea
ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales centrului principal de formare şi extensiune a indo-
şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării
să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. de Jos.”
Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste 12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă
descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia
suflete ÎNȚELEPCIUNEA”. Uimitoare această viziune asupra neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani! 13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european
voi scrie despre cea mai mare țară, care se întinde din Asia al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”
Mică până în Iberia și din nordul Africii până în SCANDIA, 14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia
țara imensă a dacilor.” s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun,
6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
referitor la plăcuțele de la Tărtăria: „Oasele ca și plăcuțele 15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor
sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de 16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie
ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
imensă, dar ea nu aparține numai României, ci întregii 17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H.
Europe.” spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt – Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în
poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie
Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi

8
BUCOVINEI Iunie 2020

aşa-zisul spaţiu slav; – VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime
monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul concordă”.
Europei. 28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge
Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a
„Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
al Indiei”. 29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863):
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic
deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite
se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar şi în fondul limbii germane”.
lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”. 30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec. XVIII): sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
„Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, 31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia):
ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor
de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au nordice”.
limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, 32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii
Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”. sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi
frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
DACIA ÎN TIMPUL LUI DECEBAL 33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al
II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar
invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte
săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”. că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba
cele mai vechi popoare din Europa… fie că este vorba de rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este
traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din
epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care
susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
lumii continuitatea unui neam”. 34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice
a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă,
acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute
sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul astăzi”.
limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice 35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un
că ea, latina, este cea mai nouă dintre toate”. popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul
astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două
limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”. părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal
24. Bocignolli (1524): „Rumunii, despre care am spus au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
că sunt daci”. 36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult
şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este
Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi prima mare civilizaţie din istorie.”
Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de 37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în
la traci”. Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din
Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în
Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului
erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din 38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995):
Ungaria numele de Dacia”. „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire potop este cel al Mării Negre”.
roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai 39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele
rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii spuse de Ryan şi Pitman.
par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. 40. Cavasius (De la Administratione Regni

9
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea


de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua
rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au
fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii
tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să
arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară.
Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon
îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi
Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături
trăind printre barbari”.

JURNALUL
42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă
greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături
din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care
au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor,
nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează probă
probă a sincerităţii
sincerităţii

Î
numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor
că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi n viziunea particulară a oamenilor de litere, Jurnalul
foarte rare pe care o aveau în stăpânire”. este o specie literară prin intermediul căreia autorul
43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, se destăinuie fără nici o reţinere, autoportretizându-
1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să se în tuşele cele mai intime, dezvăluindu-se pe sine prin
înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi consemnări şi comentarii neobturate de tentaţia firească
ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au a autoprotecţiei. Toate acestea au în vederea evaluarea
venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari de ansamblu a chestiunii, care, considerată individual,
recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi oferă judecăţilor de valoare şi posibilitatea disocierii, în
administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. funcţie de fiecare subiect în parte.
Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască Într-o accepţie mai amplă, dicţionarele reţin o
rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor sumedenie de variante ale înţelesului cuvântului jurnal.
a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”. „Scriere memorialistică în care un autor notează, sub
44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio forma unor impresii zilnice, evenimente semnificative
informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 legate de biografia sa; jurnal de călătorie; jurnal de bord;
de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care jurnal de front; jurnal de actualităţi, transmis prin radio-
vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”. televiziune sau cinematograf; jurnal - gazetă; jurnal -
45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe registru, folosit în mod special în finanţe şi contabilitate”
d’Antropologie, Paris, 1879): „…celţii, germanii şi latinii Nu toate dicţionarele, însă, fac trimitere şi către jurnalul
vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici ca literatură, şi nu doar de factură istorică. Acestea fiind,
din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să în fond, cele mai importante.
le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Evit să transcriu vreun nume de autor sau vreun
Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”. titlu de carte, pentru simplul motiv că nu vreau să
46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, nedreptăţesc pe cineva, dar şi fiindcă oricum nu le
Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul cunosc pe toate. Ca atare, iau la... ţintă doar „Note de
celt al Europei Răsăritene”. jurnal american – vol. 3”, semnat de scriitoarea Vavila
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les Popovici şi apărut, în America, în anul 2019. Declar,
langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă însă, pe proprie răspundere, că nu numai această carte
urma din Dacia până în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii a scriitoarei născută în Noua Suliţă - Hotin, şcolită şi
blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”. trăitoare ani mulţi în România, devenită... americană
48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi adoptivă, rămasă mereu „... suflet în sufletul neamului
rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai meu”, m-a determinat să o pun sub semnul sincerităţii.
numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi Toate cele 48 de volume anterioare pot fi considerate,
încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că între altele, şi ele modele de sinceritate.
soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevăr de plâns…” Volumul este structurat pe evenimentele desfăşurate
pe parcursul a trei ani – 2011, 2012, 2013 – şi pe luni.
material primit de la Anticipând parcă ceea ce aş putea eu să scriu despre el,
Octavian Căpăţână autoarea îşi invită eventualii cititori, încă din primele

10
BUCOVINEI Iunie 2020

alineate, în universul mirific al sincerităţii: „A mai trecu Descreieraţi se găsesc, însă, pe toate meridianele
un an, da! Au trecut atâţia ani şi mă întreb unde s-au dus? şi paralele Terrei, care din cer se vede în albastru, de
I-am trăit, nu pot să spun că nu i-am trăit, fiindcă timpul jos – mai mult în negru. Atac sângeros la Oslo. Bilanţul
i-a măsurat. Nu i-am folosit pe toţi cum trebuie? Poate! provizoriu este de 91 de morţi. 14 decembrie 2012: un
(...) E adevărat că visam ca şi cum viaţa îmi era veşnică tânăr de 20 de ani, după ce şi-a omorât mama, „a mers la
şi visele nu ar fi putut avea sfârşit (...) Există lucruri pe o şcoală elementară din Newtown şi a împuşcat mortal
care nu aş fi vrut să le fac, lucruri pe care nu ar fi trebuit 26 de persoane, apoi s-a sinucis”. Evenimentul tragic a
să le fac, dar, într-adevăr, sunt şi multe lucruri de care mă impresionat-o şi a scris articolul „Atac criminal”. „Veste
bucur acum că le-am făcut...” cutremurătoare din Cernăuţi! (...) Românii din orăşelul
Viaţa. Viaţa ca un dar Divin, despre care Nicolae Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuţi, au aflat că
Iorga scria că „... trebuie s-o lărgim şi s-o ridicăm cât mai bustul lui Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor,
sus”. Şi despre care Vavila Popovici scrie, la rândul ei: care urma să fie dezvelit, a fost decapitat de persoane
„Asta înseamnă să nu lenevim, să nu renunţăm la a lucra necunoscute, în noaptea de 13 spre 14 iunie”. Cruciada
pentru idealul nostru”. statuilor a avut, însă, o desfăşurare diversificată. Două
Iarna îi produce nu numai fiori reci, o duce statui, una a lui Mihai Eminescu (Canada, 2004), alta
cu gândul şi către „Bisericuţa mea din România” şi a împăratului Traian (Bucureşti). Monumentul din
şopteşte, împreună cu George Bacovia: „Te uită cum Canada „îl înfăţişează pe Mihai Eminescu ca pe un
ninge decembre...” Şi speră în „zile minunate”, fiindcă bolnav, îmbrăcat într-o cămaşă de noapte, desculţ, ca şi
„... trăiesc, mă mişc şi pot face frumos şi bun fiecare cum ar fi scăpat dintr-un spital de nebuni”. „Deşi împărat,
moment din viaţa mea, aici, pe noul pământ pe care mă Traian este reprezentat gol, ţinând o lupoaică în braţe”.
aflu acum”. Iar bucuria, în bună măsură, vine dinspre Concluzia autoarei: „Mi s-a părut că batjocorim ceea ce
copii. „7 ianuarie. Ziua Ioanei mele dragi”. Alte date care este mai sfânt şi mai de preţ pentru poporul român...”
au marcat istoria unei familii neocolite de bucurii, dar, În aceste „Note de jurnal american”, scriitoarea
mai ales, apăsată de destule necazuri. „4 octombrie era cuprinde nu doar fapte cotidiene, şi ele conţinând
ziua bunului meu tată! Este şi ziua în care Anca a sosit anumite semnificaţii, dar şi date cu valoare istorică şi
în America! Şi ziua de naştere a uneia dintre verişoarele culturală intrate în memoria generaţiilor. De fiecare
mele din Germania”. Tot în această zi, Vavila Popovici dată, „15 ianuarie este ziua de naştere a poetului nostru
consemnează în jurnalul său: „Este ziua, iată, în care am – Mihai Eminescu”, moment care îi răscoleşte duioase
primit noua mea carte Poemele iubirii. M-am bucurat amintiri şi îi produce clipe de înălţare spirituală. În acel
singură...” 12 august 2012 – „Ziua lui Dragoş”. ianuarie din anul 2011, un prieten din Paris i-a făcut o
Despre propriile aniversări, Vavila Popovici se mare bucurie. I-a trimis o scrisoare în cuprinsul căreia
exprimă succint: „A trecut şi ziua mea. A mai trecut un a reprodus şi înscrisul de pe soclul statuii din Capitala
an al vieţii mele!” – 24 ianuarie 2011. „24 ianuarie este Franţei a poetului:
ziua mea de naştere. Prietenii ştiu. Nu m-au uitat (...)
Copiii m-au făcut să mă simt bine. Mi-au dăruit două „MIHAI EMINESCU
buchete de flori. Seara am fost la restaurant”. A primit (1850-1889)
în dar „un delicios desert” din partea localului „Second LE PLUS GRAND POÈTE ROUMAIN.
Empire”. Acasă am gustat... pe săturate „tortul pregătit de LE DERNIER GRAND ROMANTIQUE
Ancuţa, cu un pahar de vin marca „Cabernet”, preferat de EUROPÉENNE PROPAGATOR DE LA
mine...” – 24 ianuarie 2012. „Cea mai frumoasă felicitare CULTURE FRANÇAISE. DONT
pe care am primit-o de ziua mea, şi cea mai dragă: La L’OEUVRE EST CONNUE DANS 64
Mulţi Ani, Mama! Să trăieşti mult, să fii sănătoasă şi să LANGUES ET CULTURES DU MONDE.
scrii mult! Te iubesc! Teodora.” – 24 ianuarie 2013. L’EGLISE ORTHODOXE ROUMAINE - PARIS
Un atentat produs în Arizona de un tânăr cu LIGUE CULTURELLE ROUMAINE.”
probleme psihice, soldat cu şase morţi şi vreo şapte
răniţi, deşi nu unul izolat în Statele Unite, dar şi prin Evenimente cu ecou internaţional: demisia lui
alte părţi ale lumii, a determinat reacţii publice diferite. Mubarac, la insistenţele egiptenilor; Târgul de carte
Comercianţii de arme susţin, prin reclamele lor, că nu de la Ierusalim, a 25-a ediţie, prilej cu care „Premiul
„Armele ucid oameni. Oamenii ucid alţi oameni”. Mulţi Ierusalim” a fost acordat scriitorului englez Mc Ewan.
americani se situează pe partea cealaltă a baricadei. România s-a aflat printre cele 22 de ţări participante, iar
Părerii celor care susţin că violenţa, răutatea, duşmănia, Eugen Ionescu se află printre deţinătorii importantului
ura au rădăcini genetice pot fi corectate prin educaţie, premiu; un cutremur de 9,0 grade pe scara Richter – cel
Vavila Popovici le pune o întrebare fundamentală: „Dar mai puternic din ultimii 140 de ani, s-a soldat cu 15.000
când unora le lipseşte şi voinţa şi educaţia?” de morţi şi 10.000 dispăruţi, în Japonia.

11
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Trăiri proprii: retragerea în universul ideilor, România, Vavila Popovici nu poate ocoli realităţi care
împreună cu Emil Cioran, Radu Gyr, Mircea Eliade, se văd cu ochiul liber şi care sunt general valabile, fie
Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, Constantin Noica, şi într-o repede privire asupra stării sociale din lume.
Rimbaud, Van Gogh; lui Brâncuşi îi şi dedică două poezii. Cu durere în suflet, provocată îndeosebi de sărăcia
De la mecanica şi fizica cuantică trece la „Dispoziţia care bântuie tot mai aspru în ţara ei natală, scriitoarea
pentru lectură”. Astăzi – Imnurile sacre ale lui Pitagora; remarcă, cu sinceră părere de rău: „N-am crezut că
o plimbare prin magazine o îndeamnă la concluzia că există şi oameni săraci în America, până când nu i-am
„Fantezia producătorilor este mare. În fond şi asta este o văzut la intersecţii de drumuri, cu pancarte în mâini pe
artă!”, dar şi produsele „costă scump”; întâmpină Paştele care era scris câte ceva (...) După cum nu am crezut nici
cu un eseu: „Lumina din sufletele noastre”; „Am fost la când am vizitat Germania, că sunt oameni care trăiesc în
Înviere. La o biserică grecească. Am luat lumină”; acasă, sărăcie...” Dar Vavila Popovici are ochi şi suflet şi pentru
citeşte din Nicolae Steinhardt: „Creştinismul e dogmă, faţa frumoasă a Americii. Aflându-se în „frumosul şi
e mistică, e morală, e de toate, dar este în special un interesantul oraş Baltimore” s-a desfătat în atmosfera în
mod de a trăi şi o reţetă de fericire”; Poeme, cugetări, care „Soarele strălucea puternic şi ziua părea îmbrăcată
metafore – „Poate că plantele îmi citesc gândurile...”; ca într-o rochie ţesută cu fire de aur. Priveam în jurul meu şi
o iubitoare şi practicantă a muzicii şi dansului, Vavila observam tumultul vieţii, observam cât de fascinantă şi
Popovici nu scapă nici un spectacol de aceste genuri din perfectă părea vizitatorilor viaţa în propria ei diversitate.
zona în care trăieşte. Alături de lectură şi de scris, şi aici Încetul cu încetul, fiinţa străină care eram, la început
se află izvoarele împlinirii unei personalităţi remarcabile. bulversată de priveliştea atât de complexă a tot ce mi se
Şi remarcată prin lucrările pe care le publică, mai ales dezvăluia, am simţit cum începeam să mă integrez în
în America şi în Europa; Veste bună din România: spaţiul respectiv (...) încercând să cuprind cu privirea
oficialităţile din Argeş au decis să-i acorde distincţia de toată trăirea, viaţa din jurul meu”.
FIICĂ a ARGEŞULUI şi MUSCELULUI. Ceea ce s-a şi Trei ani, sintetizaţi în date memorabile în 362 de
întâmplat – „Piteşti, oraşul pe care l-am iubit, oraşul în pagini de carte, în care dominantă este viziunea unui
care am avut cei mai mulţi prieteni din viaţa mea!” autor, Vavila Popovici, izvorâtă dintr-o gândire dreaptă,
Contele Dracula a ajuns şi în America. În urma echilibrată, constructivă. Sinceră, în toată alcătuirea. Ca
vizionării unui spectacol pe seama personajului, care un cititor statornic ce mă consider, aştept cu nerăbdare şi
nu are decât o legătură forţată (cel puţin) cu Vlad Ţepeş, cu interes viitoarele jurnale, care să cuprindă intervalul
Vavila Popovici ia atitudine, în scris: „Contele Dracula temporal 2013 până în zilele ce urmează, în speranţa că
– Vlad Ţepeş – a recurs la o domnie autoritară, a impus bunul Dumnezeu ne va mai ocroti asupra de pământ.
supuşilor săi virtuţile de bază, cinstea şi hărnicia...” În Spor la lucru, Vavila Popovici!
demersul ei apelează la Eminescu („Cum nu vii tu, Ţepeş Prima copertă – aripă de pasăre celestă aflată în
Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două zbor...
cete: în smintiţi şi în mişei...”). Dar şi la Petre Ţuţea, care
remarca faptul că în timpul lui Vlad Ţepeş „se putea bea
apă din fântâna cetăţii Târgovişte, cu un pocal din aur
masiv fără ca cineva să-l fure (...) Vlad Ţepeş are meritul
de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod
român, pe Ştefan cel Mare”.
Omul şi scriitorul Vavila Popovici nu este un
patriot pătimaş, ci unul raţional, demn şi cinstit, cu
sentimente puternice şi cu judecăţi drepte. Ea vede şi
bunele şi relele prin care trece acum România şi poporul
ei. În viziunea ei, noul capitalism românesc este o farsă.
Vechile deprinderi nu au dispărut; cei care au fost au
lăsat în urma lor continuatori; valorile noi nu pot răzbate
la etajele superioare: „Cum să nu se răstoarne sistemul
de valori din ţara noastră, dar şi din multe alte ţări, când
îi lăsăm pe oamenii care nu au nici un dumnezeu şi nu
respectă legile ţării să ne conducă (...) Ei nu dau socoteală
nimănui (...) au un total dispreţ faţă de oamenii cinstiţi
(...) se ocupă în continuare de manipularea oamenilor
neinformaţi, care nu cunosc adevărul”.
Fără să-şi propună o comparaţie între America şi Vasile Filip
12
BUCOVINEI Iunie 2020

D
upă ce a ars Teatrul din la un număr restrâns de persoane, ba
Copou, începând din anul și precizau ca în sală să intre 500-600
1889 s-a ridicat problema de persoane și invocau ca argumente
construirii unui alt teatru, unde descreșterea populației și fiind mai
publicul Ieșean să-și poată găsi un mic, se putea vedea același spectacol
mod de distracție nobilă și culturală. de două sau de trei ori, actorii
Având în vedere că 27 de deputați câștigând mai bine timpul pentru
semnaseră un proiect de lege, prin pregătirea rolurilor, ceea ce de fapt,
care se aviza construirea unui teatru nu avea nicio legătură cu sala de
conform cerințelor moderne, atât teatru. Tot actorul societar Manoliu
pentru siguanța spectatorilor, cât zicea: “Un teatru nu se clădește
și pentru derularea actului artistic. numai pentru timpul de față, ci
Proiectul a fost prezentat camerei trebuie să aibă în vedere viitorul
deputaților, lămurindu-se prin el UN TEATRU NOU și nimeni nu se poate angaja că va
foarte clar că, statul ar face un dar
comunei Iași, alocând pentru un PENTRU IEȘENI continua și în viitor descreșterea
populațiunei. Afară de acesta, un
număr de ani din bugetul său câte
30.000 de lei ca plată către Creditul
ȘI INAUGURAREA DIN ANUL contigent oarecare pentru teatrul
nostru l-ar avea și străinii. De ce nu
Urban din localitate.
Prin acest lucru, situația
1896 se are în vedere acest contingent care
mărește în mod simțitor numărul
teatrului nu părea îmbunătățită, ea aflându-se tot la spectatorilor într-o seară de teatru? Intima convingere
cheremul membrilor consiliului comunal, care, până atunci a noastră este de a avea o sală spațioasă în care să intre
nu dăduseră dovada că ar înlesni și iubi dezvoltarea artei până la 1000 de persoane, comod plasate și cu prețurile
românești în oraș. Prin urmare, interesele teatrului românesc de intrare avantajoase pentru fiecare clasă a populațiunei.
din localitate ar fi fost veșnic într-o dispută cu comuna, din Publicul nostru, în genere este iubitor de spectacole, dar
cauza indiferenței consilierilor din acele vremuri. Actorul- strâmtoarea financiară ce domolește, va face ca publicul să
societar de atunci, domnul Manoliu a făcut o propunere renunțe la plăcerea de a le frecventa mai des. Trebuiește dar,
pe care a trimis-o la gazeta “Adevărul” din 27 martie 1889, ca prețurile de la intrare să se acomodeze după mijloacele
prin care spunea: Hotărârea, după noi este și dreaptă și de care dispune populațiunea ca ea să fie atrasă de teatru și
îngrăditoare a intereselor teatrului românesc de aici. Dreaptă să se obicinuiască ci genul acesta de petrecere și instructiv
prin aceea că, teatrul nostru s-ar ridica, precum trebuie să și inofensibil.”
fie în Iași, în a doua capitală a țării, la rangul de instituțiune Dacă stăm și ne gândim la alte țări europene, cum
națională, iar îngrăditoare prin aceea că, va atârna numai de erau în acea vreme, Italia sau Germania, unde pouplația nu
minister, scăpându-l astfel de fluctuațiile la care este expus era așa bogată și totuși teatrele lor erau pline de oameni,
în fiecare an, din cauza vederilor schimbăcioase a celor de datorită prețurilor scăzute, Manoliu avea dreptate.
la comună. Și într-adevăr, de vreme ce statul se hotărăște Gazetarii de la gazeta Curierul din anul 1889
a cheltui câte 30.000 de lei anual până la strângerea plății sperau totuși la ceva bun: “Sperăm, dar că atât onorabilii
anuităților pentru capitalul împrumutat în scopul zidirii propunători ai proiectului de lege se vor convinge că în Iași
unui teatru, de ce nu și l-ar ținea mai bine pe seama lui trebuie ca statul să aibă teatrul său, care să fie considerat
proprie și astfel să se achite de una din cerințele legitime ale ca o Instituție Națională, după cum e și cel din București
Iașului, având o instituție în el, înzestrată cu o subvențiune și prin urmare își vor modifica proiectul în sensul acesta,
la care s-a îndatorat deja de mai mulți ani. Comuna Iași, precum și, că la facerea planurilor se va lua de bază numărul
fiind scăpată în modul acesta de o cheltuială cărreia nu-i locurilor de 1000 de persoane. Cheltuielile serale, pentru
poate față, cu destrăbălarea financiară în care se găsește, iluminat și încălzit nu prezintă decât o prea mică diferență,
fără îndoială că va fi mulțumită de a pune la dispozițiunea pe fiecare seară de spectacol, pentru o sală mai mare decât
Ministerului Cultelor locul trebuitor unei asemenea clădiri, cea propusă de unii care întrevăd avantaje cu una mai
ba poate chiar și înscrie în bugetul său o sumă de 1000 – mică dar cu prețuri ridicate, ceea ce fără îndoială ar avea
2000 de lei pe an pentru întreținerea edificiului în bună ca rezultat îndepărtarea pentru totdeauna de la teatru a
stare, după cum este arătat și în propunerea mea din această claselor sărace și acesta nu este scopul instituțiunei teatrale.”
gazetă “Adevărul”. Voi pune textul exact din GAZETA ECOUL
S-au tot agitat cu acea chestiune în legătură cu execuția MOLDOVEI DIN ANUL 1896, deoarece gazetarii și-au
unui teatru, emițându-se tot felul de păreri referitoare la exprimat excelent simțirile acelui moment de exaltare
mărimea localului și de acolo pornea toată acea agitație. națională. Pot spune că au suferit de bucuria că în Iași,
Mulți, chiar din cei care frecventau teatrul, porneau de se înălțase așa un edificiu, care să fie pomenit în întreaga

13
Nr. 2 (24) SURÂSUL

lume. Toată onoarea pentru toate textele scrie în ziarele mari opere de artă, de la care decurge într-un mod fatal
vremurilor. înălțarea neamului românesc, fiindcă niciun popor nu poate
“Unul din evenimentele de seamă ale Iașului, este fi judecat, decât după operele sale de artă, dacă e destoinic să
desigur inaugurarea Teatrului Ieșean, pentru care comuna trăiască sau nu!”
noastră a făcut sacrificii mari, mai mari chiar, decât îi În ziua de marți, 3 ianuarie 1896 a fost deschisă
permiteau mijloacele sale restrânse, financiare. Stagiunea teatrului cu piesa în trei acte a lui Vasile Alecsandri
Suntem fericiți, și o spunem fără a ne lăuda câtuși având director de scenă D. Pruteanu și orchestra condusă
de puțin, deoarece noi suntem inițiatorii acestui lăcaș de de șeful de atunci al Conservatorului, Eduard Caudella:
cultură, fiindcă în nenumărate ne-am ridicat glasul, pentru FONTANA BLANDUZIEI (FÂNTÂNA BLANDUZIEI).
a cere să se creeze un templu al artei dramatice, demn de
renumele acestui bătrân oraș, întotdeauna antemergătorul Corneliu Carp
ideilor mari și generoase, pentru națiunea română. Încă din
11 februarie 1888, când a ars Teatrul cel Mare din Copou,
directorul nostru politic a întreprins o adevărată campanie
pentru ridicarea unui teatru, nu numai spre satisfacerea
gustului de artă al ieșenilor, dar și pentru satisfacerea fraților
Bucovineni și Basarabeni, care găseau o plăcere și o alinare
a dorului, asistând la reprezentațiile teatrului românesc din
vehea capitală a Moldovei și pentru a se îmbăta de farmecul
patriotismului exprimat de pe tânăra noastră scenă ieșeană.
Mulți, foarte mulți români, Bucovineni și Basarabeni,
așteptau cu neastâmpăr deschiderea Stagiunii teatrale a
fiecărui an, ca să plece de pe pământul înstrăinat și pentru
câteva luni să petreacă în capitala Moldovei, să uite de
această înstrăinare la care nenorocirea i-a condamnat, să
dea pe față simțămintele românești, aplaudând operele
nepieritoare ale lui Alecsandri, scriitor care a pledat pentru
închegarea neamului românesc, și pe interpreții cu inimă

ÎNCET CU ELEFANŢII
de români adevărați, în propăvăduirea ideilor naționale,
prin artă, ca: Millo, Bonciu, Bălănescu, Teodorini, D-na
Sterian, Mereșescu, trecuți prin viață, precum și cei ce mai
există încă ca D-na Niny Valery, Gabriela Luchian, Elena ÎN FRAGILUL UNIVERS AL COPILĂRIILOR
Lașcu, Mihai Popovici senior, D. Pruteanu, Arceleanu, Angela Burtea, Magia prieteniei, Ed. Bogdania, Focşani, 2019
nemaipomenind încă de câțiva artiști, ce iau parte activă ca

P
membri ai societății dramatice. Această clădire a Teatrului oate mai mult cunoscută în universul scriitoricesc ca
Național din Iași este cea dintâi din țara românească, demnă poetă și prozatoare de o anume factură, Angela Burtea
de locuitorii ieșeni, care au dovedit întotdeauna, că sunt se dovedește a fi în „Magia prieteniei” o foarte bună
animați de mare dragoste pentru cultură. analistă a copilăriilor, cele mai multe personaje fiind copii,
Consiliile comunale, având ca președinți pe domnii, iar experiența didactico-pedagogică își spune și ea cuvântul,
Vasile Pogor și Diamandi, precum și cel actual condus deși textele „nu suferă” absolut deloc de bolile des întâlnite
de domnul Nicolae Gane, au dovedit că sunt la înălțimea în cărți supranumite cărți pentru școală, pentru bibliografie
cerințelor sentimentale ale popuației ieșene și au dat tot ce școală. Este drept că fiecare text, din cele zece, are la final un
au avut, ca acest templu al artei românești, să se înalțe falnic fel de exercițiu, dar separat de „scrierea” propriu-zisă, chiar
în mijlocul acestui oraș, ca un exemplu pentru toată țara și dacă este legat de „morala” povestirii. De pildă: „Ionică și-a
ca semn de simolizare al adevăratelor sentimente de iubire propus să devină medic veterinar, tu ce meserie ți-ai dori să
românești. ai când vei fi mare?” sau „Povestește un moment în care ai
Salutăm cu bucurie inaugurarea acestui altar, de pe fost dezamăgit din cauza unui coleg!”...
treptele căruia, suntem siguri că și de acum înainte se va Sunt povestiri, unele cu accente de fabulă, deși alți
răspândi și întări neamul românesc la gurile Dunării, după comentatori fac aluzie la „povești”, cele mai bune dintre ele
cum și asigurarea fraților plecați de la sânul patriei mamă, ducându-te cu gândul la clasici precum Andersen, Tolstoi,
că mai curând sau mai târziu se vor întoarce iarăși la același Aziz Nesin, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Se întâlnesc
neam. și dureri ori tristeți precum în „Fetița cu chibrituri”,
Trăiască Iașul, leagănul tuturor ideilor mari naționale, scriitoarea este atentă la realități sociale precum imigrația
trăiască moamenii lui, care au înțeles însemnătatea acestei (deși nu se dezvoltă subiectul, precum în „Fetița care vorbea

14
BUCOVINEI Iunie 2020

cu Dumnezeu” de Dan Lungu) ori sărăcia, comportamentul un adevărat învățător al sufletelor micilor cititori. Printre
violent sau agresiv, și al părinților, conform principiului cele mai reușite povestiri este „Mărioara și Miorlăilă”,
că în viață nu totul este roz și că „lupta pentru existență expresie a îndemânării scriitoarei de a reconstrui o lume
e crâncenă și fiecare vietate pe limba ei piere, iar puiul nestrăină tristeții, dar nici optimismului:
neajutorat devine cea dintâi pradă a dușmanului său!” (p.52) „Apa de ploaie se scurgea anevoie prin jgheabul casei,
Șocul cultural-educațional al transferului școlar din lăsând o urmă murdară de praf și frunze uscate. Era semn
mediul rural în cel urban este cu minuțiozitate descris în că nu mai plouase de multă vreme, iar drumul îngust al
„Irina”, unde totul se sfârșește cu bine, inclusiv mentalitatea firelor de iarbă părea fără sfârșit.
unora dintre părinții colegilor „rivali” se schimbă, nu La capătul burlanului, jos pe pământ, un vas cu pereții
răutatea lor fiind de vină, ci mai ales sistemul, ale cărui înalți aștepta să adune apa curată și bună de spălat. Mărioara
„reguli” sau „cutume” fiind greu de evitat, atunci când se iubea apa de ploaie, fiindcă așa învățase de la bunica ei. Deși
pune accentul pe ierarhizare și nu pe colaborare! plecase departe, de unde nici păsările cerului nu se mai
Ca să fim exacți, totuși, primul text, „Lăcrămioara”, întorc, fetița auzea încă vorbele șoptite ale bătrânei:
este la interferența dintre poveste și povestire, elementul - Mărioară, apa de ploaie face minuni, să n-o risipim!”
fantastic intervenind aici clar, ca în „Dumbrava minunată”, Așa debutează povestirea, relatare a unei prietenii între
existând o floare magică și un pui de căprioară care, de fapt, o fetiță, rămasă doar cu tatăl agresiv și fratele mai mare,
este o prințesă, pre numele ei Rază-de-Soare, „cu ochi mari care nu prea iubeau animalele, și o pisicuță care aproape
și negri ca murele coapte și părul galben ca lanul de grâu, că moare într-un accident aproape casnic, întâlnirea celor
iar pe cap strălucea o diademă, însemn al rangului regesc”, doi prieteni în noaptea târzie sfârșindu-se așa, aproape
tatăl ei fiind „Mândrul Soare, cel care acoperă Pământul moromețian:
cu lumină și căldură, cel care ajută grânele și fructele să se „La a doua chemare pisoiul apăru în prag. Sări în
coacă, cel fără de care viața n-ar fi posibilă” (p.12)... brațele fetei, se lipi de trupul ei firav și-ncepu să toarcă.
Prințesa îi dăruiește eroinei, Lia-Lăcrămioara (o altfel - Miorlăilă, mâine e Sfânta Maria, zi mare de la
de Scufiță Roșie, fără scufiță, trăind și o altfel de magie, cea Dumnezeu, nu te bucuri? Mergem dis-de-dimineață pân’
a naturii, existând și o componentă a unei educații ecologice la cimitir, acolo ne-așteaptă bunica. În zori, sufletul ei
în unele povestiri, cum ar fi „Prietenii”), „o pietricică, cât coboară la cruce, trebuie să ne grăbim, nu stă mult. Câte
un bob de mei”, un talisman pe degetul inelar care o va n-aș avea să-i spun, măcar s-ajungem la timp! Miorlăilă,
ajuta pe fată să ajungă „medic vestit, care lăsa în urma ei dormi? Somnorosule, obosit mai ești și tu, iar eu vorbeam,
zâmbet, încredere și voie bună”, mesajul aproape indirect vorbeam... cu cine vorbeam?” (p.41)
fiind că iubirea, capacitatea de a iubi, de a empatiza „e cel Este, ar putea fi un nou început de roman precum
mai frumos dar de pe Pământ!” (p.14) „Heidi, fetița munților”, delicatețea și imaginația autoarei
În fapt, dacă nu ar exista iubirea... empatică, agape, putând dezvolta subiectul, surprins și în finalul textului
cum ar spune creștinul, nu ar exista nici prietenia, magia („Ce dar ai oferi tu Mărioarei, pentru ca viața ei să fie
ei, care dă și titlul cărții, deși nu există vreun text care să mai frumoasă?”), un subiect care trebuie abordat cu grijă,
se intituleze chiar astfel. Dar am amintit deja de „Prietenii” departe de hei rup-ismul unora dintre așa zișii scriitori
(în care cerința pedagogică este „Tu cum ai defini prietenia, pentru copii și tineret care uită zicala conform căreia nu lași
copile? Povestește o întâmplare din care să reiasă ajutorul elefanții în magazinele de porțelanuri fine, chinezești sau
unui prieten!”), în care este subliniată prietenia dintre un nu.
scatiu și o veveriță, dar în care apare și un cerb maiestuos În aceste zile ale coronavirusului (o altfel de holeră),
care se adresează, cam tot ca în finalul fericit al „Dumbrăvii dragostea (și literară, dar și pedagogică) pentru copii
minunate”, astfel: oglindește în cartea Angelei Burtea sentimente alese (dar
„- Temerile noastre au luat sfârșit, prieteni! Prin lege nu numai roz, cum subliniam: sunt dojeniți și copiii răi, o
scrisă, pădurea va rămâne casa noastră, iar cel care va mai povestire fiind cu niște răufăcători, morala fiind evidentă!
îndrăzni să comită fărădelegi, punându-ne viața în pericol, Nici animăluțele, fabulistic, nu sunt iertate: un motănel
va plăti scump. Omul e silit a măsura de zece ori până să Gheruță cam obraznic, dar din neștiință, o vulpe ș.a.m.d.),
taie o dată, iar pentru a viețui în bunăstare, avem nevoie de subliniind umanismul doamnei care bucură acum și nepoții,
înțelegere.” (p.69) Tudor și Matei, cărora le este dedicată cartea, o carte care
Exista pericolul tăierilor probabil ilegale de arbori, este și pentru îngerii păzitori, după cum ar rezulta într-un
nu se explică prea bine ce și cum (în ce ar consta „silirea fel din povestirea „Moș Nicolae”!
omului”), dar există o magie sau o minune și, precum se Marcăm și ilustrațiile realizate de prof. Ioana Jeni
observă din declarația Cerbului, totul se termină cu bine! Similache, care contribuie la reușita editorială.
Există prietenii între copii și diverse animăluțe, câini
sau pisici, uneori sfârșitul este mai trist, dar Angela Burtea
găsește întotdeauna calea de a îndulci hapul, dovedindu-se Adrian Secară
15
Nr. 2 (24) SURÂSUL

director a fost numit Umerov. Eroul-căpitan M.Plugarov


a deschis Casa de Cultură, în timp ce, la Aqyar se aștepta
al treilea atac al brigadei a 6-a de tancuri., sub conducerea
Eroului Jitcov, comisar fiind Cernășev. Sfătuindu-mă cu
Murtazaev, l-am angajat ca al doilea secretar al organizației
de comsomol raional pe Useiyn Muedinov. A doua zi am
fost chemată la Murtazaev, în biroul căruia se mai afla
un om îmbrăcat în haine de partizan, cum am aflat mai
târziu, era Mustafa aga Selimov, comisar al partizanilor
(tătari uniți din grupa de sud / Cenubî, care încă nu-și
dezbrăcase hainele militare. De la acesta am aflat despre
Muedinov: *- Este un flăcău de tot respectul. Este curajos,

SURGHIUN demn, a lucrat ca informator pentru noi în cadrul poliției


germane. Tot orașul îi era dușman, crezându-l vândut,
cu dar el a suportat cu eroism până și acea încercare de a-l
TOPTANUL omorî... A fost propus de comandamentul de pe frontul
partizan pentru ordinul „Steaua Roșie”.
(Comuniștii și naționaliștii tătari crimeeni au fost Într-una din zilele de la mijlocul lunii mai a venit
sughiuniți cu „toptanul” în aceleeași trenuri de speriată la mine în birou colega Uriye: *-Veladiye!
vite dar în vagoane separate, înspre pustiurile din Ci-că au de gând să-i trimită în surghiun pe tătarii
cinci republici unionale ale URSS (18 MAI 1944) crimeeni! Mi-a spus locotenentul rănit care locuiește în
casa noastră. Așa mi-a spus: „Nici eu nu cred, pentru
Motto: „Fiecare noapte are un răsărit” (așa începe că este foarte greu să scoți un popor întreg din țară!
subcap. Lit.din perioada surghiunului, în Istoria literaturii Oricum, voi să fiți pregătiți pentru orice eventualitate,
tătare crimeene de Riza Fazîl și Safter Nogaev, 2001, în pregătiți-vă mâncare! De frică, am alergat la tine, poate că
traducerea lui G.Akmolla și sub îngrijirea lui Marius tu știi ceva... N-am crezut! (n.n. nici evreii n-au crezut!)
Chelaru, 2017, p.460/ vol.având 660 p.) Articolul nostru Dar a venit și ziua cumplitului etnocid, cea de 18 mai
cuprinde noi fragmente din rev. Nenkecan, nr.18/ 2017, 1944, când, în 15-20 de minute tătarii erau forțați să-și
Aqmescit / Simferopol, Crimeea, evocând amintirile părăsească casele strămoșești! Așa ne-am pierdut unii de
primului secretar comsomol din primăvara anului 1944, alții, continuînd să ne căutăm ani de zile, dând jos de pe
din Bahcesaray, în pronunția tătară- Bagceasaray, Veladiye degete ultimul inel și de la ureche unicii cercei (n.n. de
Ametovna Nasîrova. (p.6-13) aur) Orice mișcare, orice deplasare de la colhozul unde
aveai domiciliul forțat trebuia anunțată, altfel primeai 10-
„ - Comitetul tău raional de comsomol se va așeza la 25 de ani de lagăr în Siberia. În zori am ieșit pe străzile
etajul unu; acum este important să-ți iei un ajutor dintre Bagceasaray-ului. De pe dealul pe care se afla casa lui
tinerii sosiți după verificare (n.n. politică). Avem multă
treabă. Pe aici trece frontul, a mai adăugat Murtazaev, Grupul partizanıior antifascişti din zona de sud unită
primul secretar al comitetului raional. Luptele continuă, (1942-1944) preluare din revista Nenkecan
la Aqyar (Sevastopol), se așteaptă mari lupte, în timp
ce mulți răniți au venit de la Aqmescit (Simferopol)
la Bagceasaray. Pe cât este posibil, deschideți spitalul,
primiți-i pe răniți, acoordați-le primul ajutor. Noi încă
avem de rezolvat probleme mari, precum ar fi unitatea
armatelor noastre și a grupurilor de partizani antifasciști,
din partea de sud a Crimeii, acum sub conducerea lui
Abitov.(...) Astfel, tinerii noștri (n.n. tătari) au deschis
la Hansaray (palatul Hanilor) casa copiilor, clădiri
pentru școli, spitale, puncte medicale în casele (n.n.
tătarilor) unde s-au repartizat câte șase-șapte răniți
aflați sub îngrijirea proprietarilor. Desigur, ne-au trebuit
paturi, pături, săpun, medicamente, cearceafuri, vase de
bucătărie, pe care le-am adunat de la oameni. Locuitorii
(n.n. tătari) ai Bagceasaray-ului ne-au dat tot sprijinul.
Casa raională de cultură s-a deschis tot în acele zile,

16
BUCOVINEI Iunie 2020

Murtazaev se vedea panorama orașului. 1987 l-a eliberat. În anul 1989 problema tătarilor crimeeni
Străzile erau înguste, de parcă se construiseră casele a fost introdusă în comisia de stat a Sovietului Suprem
una peste alta, având în jur livezi celebre pentru fructele al URSS. Anul 1990 l-a desemnat pe Y.B. Osmanov, în
lor dulci.Acum, vedeam un altfel de Bagceasaray: ușile octombrie, ca preşedinte al comitetului poporului ce a
și ferestrele caselor rămăseseră deschise; vacile nemulse fost surghiunit din Crimeea. În Aqmescit s-au deschis
răcneau a pustiu; câinii flămânzi te cutremurau cu urlete lucrările ecologice-politice ale institutului de cercetări
de jelanie; peste tot erau aruncate haine, de parcă o din cadrul facultăţii de ştiinţe orientale din universitatea
furtună cumplită se abătuse asupra orașului hanilor...Viața Tavria, decan fiind numit Yuri Osmanov, care a şi început
dispăruse de aici, nu se auzea nici vorba nici cântecul...” să lucreze. Din octombrie 1991 el a muncit ca redactor
Într-una din călătoriile mele (zece la număr, între al ziarului „Areket/Lupta” cercetând uciderea în mod
1998 și 2013) am vizitat locuința unui tânăr doctor, Ghiray. barbar a poporului tătar crimeean trimis în surghiun.
Mi-a spus că este urmaș pe cale maternă al hanilor Ghiray. În noiembrie 1993, în noaptea din 6 spre 7 noiembrie,
Așa, mergeam pe strada „Armia 51”, o stradă lungă, de la el a fost ucis mişeleşte. Yuri Bekirovici Osmanov, încă
vestitul fluviu tătar care a văzut și alaiul hanilor, Salgîr, din perioada studiilor efectuate la institutul Bauman,
deci de la capătul de vest al orașului Aqmescit până la a început să scrie versuri. Mii de poezii scrise de el în
șoseaua ce ducea la Yalta; am întrebat o femeie ce ieșise Crimeea au exprimat drama poporului său care a fost
pe stradă: „de ce strada dv. se numește așa?” Mi-a răspuns jertfit prin încălcarea grosolană a drepturilor omului, din
cu lacrimi în ochi: „Cât s-a luptat bietul tata ca strada ele emanând dragostea sa pentru poporul tătar crimeean.
aceasta să se numească așa! A și murit fără să vadă placa! Tematica poeziilor este cea a războiului şi a surghiunului,
ARMIA 51 S-A FORMAT AICI ÎN CRIMEEA NUMAI tânărul Yuri revărsându-şi în versuri ura şi revolta şi
DIN SOLDAȚI, OFIȚERI, COMISARI TĂTARI! ARMIA cerând aducerea poporului în Patrie, pentru că numai
ACEASTA A AJUNS LA BERLIN!” aici, în Crimeea, putea să renască cântecul libertăţii ca o
Iată cum îți amintești și alte situații absolut reale: un realitate a convingerilor sale de poet şi militant. Cităm:
poet, Idris Asanin, a editat o carte cu titlul: „OFIȚERII
MARELUI RĂZBOI, în care i-a notat pe cei de origine O, Patrie, îţi ascult vocile,
tătar-crimeeană: 2 generali - Bulatov Ismail și Gafarov Când averea ta nu-ţi aparţine,
Ablyakim; al treilea, pilotul erou Amet-han Sultan n-a Pierdem moştenirea strămoşească
primit ultimele două drepturi (ei nu puteau fi judecați O, frumuseţea nouă de mult rămasă.
ori condamnați!); polkovnici, primul rang de căpitani: Văd câmpiile şi apele tale.
Abilom Fetisleam, Ametov Ali, Ametov Yunus, Amzaev Îngenunchez pe viaţă cu ele
Emir- Useiyn, în număr de 33. Al doilea rang de căpitani ...
erau în număr de 31; urmau în statistica autorului maiorii, Nu cer niciodată eu mila
al treilea rang de căpitani, până la locotenenți în număr de Vreau să trăiesc cu datina
55. Căpitanii erau 130, cuprinzând și femei. Liber în patria mea...
În Istoria Literaturii Tătare Crimeene (citată mai
sus) la pagina 541 în traducerea noastră, pagina 493, în Faptul că el a dorit ca mulţi poeţi de valoare să fie
textul tătar scris de noi cu alfabet latin, la pagina 323, în traduşi în limba rusă, adresându-se direct cititorilor, a
original, este un capitol numit IURI OSMANOV (1 apr. însemnat o nouă bogăţie poetică ce are la bază un scop
1941 - 7 aprilie 1993). Redăm un fragment, deoarece și clar: să fim cunoscuţi într-un spaţiu cât mai larg, de aceea
tatăl domniei-sale, era partizan antifascist și făcuse parte a tradus în limba rusă din Bekir Cioban-zade şi Amdi
din Mișcarea Națională fondată la 1783, anul ocupației Ghiraybay. Yuri Osmanov l-a recunoscut drept mentor
Crimeii: în poezie pe Bekir Cioban-zade, i-a abordat temele şi a
„Iuri Osmanov - (1 aprilie 1941 – 7 aprilie 1993). însufleţit poezia, limba poetică, ştiinţa. Începuse să scrie
El s-a născut în familia unui conducător al Mişcării despre I.Gasprinski dar a fost omorât în împrejurări care
Naţionale, cum a fost Bekir Osmanov din satul Qaralez, nu s-au mai clarificat. Era redactor la ziarului Areket /
raionul Albat. Şcoala medie a urmat-o în oraşul Fergana Lupta și președinte al comitetului poporului ce a fost
din Uzbekistan, apoi, a absolvit institutul tehnic Bauman surghiunit din Crimeea. La univ. Tavria era decanul
din Moscova. A lucrat apoi ca cercetător la institutele secției de științe orientale. A mai scris povestiri, Studiul
energetice superioare din oraşele reunite Dubnă şi „Din surghiunul mincinos” și literatură pentru copii.”
Serpuhov. El a fost autorul celor cinci invenţii cu patent din
domeniul fizicii şi al energiei superioare. Pentru activitatea
sa din cadrul mişcării naţionale el a fost lipsit de două ori Guner Akmolla
la rând de libertate, a treia oară a fost închis la spitalul– Membră a Uniunii Scriitorilor Tătari din Crimeea,
închisoare din Blagoveşcensk. Numai „ferestroica” anului membră a USR, fil. Dobrogea

17
Nr. 2 (24) SURÂSUL

M
ărturisesc că mesajul de la acea vreme, academicianul
distinsului prof. univ. Răzvan Teodorescu, se numărau
dr. Ioan David, de la scriitori şi artişti plastici, actori şi
Universitatea „Tibiscus”, muzicieni. Nu reţin numele tuturor
din Timişoara, coleg şi prieten al celor care ne-au onorat cu prezenţa,
ADR-ului nostru preţuit, m-a luat dar mi-s clare în memorie câteva
prin surprindere şi m-a bucurat: figuri emblematice: Grigore Vieru,
„În anul pe care îl încheiem peste venit de dincolo de Prut, aproape
nu multe zile (era 21 decembrie centenarul sculptor Ion Irimescu,
2014), prietenul nostru comun, prof. retras atunci la Fălticeniul lui
univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, a natal, dramaturgul Mircea Radu
împlinit 65 de ani. Universitatea Iacoban, istoricul Mihai Iacobescu,
„Tibiscus” din Timişoara, unde pictorul Liviu Suhar, originar din
deţine funcţia de prorector, doreşte Mestecănişul Dornelor, actriţa de la
să-i scoată un volum omagial. În Naţionalul ieşean, Ada Gârţoman,
acest context, vă întreb dacă nu aţi fi
UN INTERVIU academicianul-istoric, Nichita

imaginar...
de acord să scrieţi câteva rânduri...” Adăniloaie, din Plaiul Şarului
M-am simţit extrem de de loc, şi, bineînţeles, Adrian
onorată de propunere, gândindu- Dinu Rachieru, un bucovinean-
mă că, între atâtea nume importante bucovinean, deşi vieţuia de ceva
care-şi vor exprima consideraţia şi vor împărtăşi din vreme în Banat... Erau de faţă şi fii ai oraşului, sosiţi din
secretele colaborării şi prieteniei cu domnul Rachieru, mă Capitală - scriitorii Platon Pardău şi Cornelia Maria Savu,
număr şi eu... printre alţii... Nu-mi mai aduc aminte titlul subiectului
Respectiva carte nu a mai văzut lumina tiparului… abordat de ADR, ceva legat de Bucovina şi bucovineni,
Am citit pe undeva că a apărut, la 70 de ani ai domniei sale, de rezistenţa lor prin cultură şi credinţă, sub opresiunea
un volum, cu altă echipă…Materialul meu nu s-a regăsit austro-ungară..., dar îmi amintesc că, ora fiind târzie, s-a
acolo…Dar, pentru că erau gânduri sincere, nu vreau să se retras înainte de a se fi încheiat simpozionul, ca să prindă
piardă … un tren spre Suceava, pentru a-şi vedea mama, la Soloneţ...
După un timp, n-aş putea spune cât, poate chiar în
INTERVIUL… acelaşi an, un coleg, poet şi el, făcea oficiul de a ne prezenta,
Aşadar, încerc un exerciţiu de memorie, îmi pun la o şedinţă de bilanţ a Societăţii Scriitorilor Bucovineni,
întrebări şi dau răspunsuri. Nu sunt la un examen, nu voi în Sala „Elena Greculesi”, a Bibliotecii „I.G. Sbiera”
primi notă, dar nici nu vreau să omit nimic din ceea ce din Suceava. Domnul Rachieru a spus atunci că avea...
este semnificativ în relaţia pe care dumnealui, ADR-ul, o ştiinţă despre mine, că mă urmărise în presă, că citise ce
numeşte „veche prietenie”... publicasem. Cu timiditatea jneapănului faţă de pinul falnic,
- Mai întâi, ar trebui să vedem, ce ştiai tu despre ADR, am cutezat a-i oferi una dintre cărţile mele. A promis că o
la momentul în care ai început, „drăgăliţă, Doamne!” va citi... Poate că a şi citit-o, altfel, cred că nu mi-ar fi dat
(vorba lui Ion Creangă) a te înfăţişa prin cele adunări girul, când am apelat la Editura AUGUSTA- Timişoara, al
scriitoriceşti bucovinene? cărei consilier editorial era, să mi se tipărească volumul de
- Ştiam ce ştia toată lumea ..., că era considerat, alături versuri „Doruri”...
de Gheorghe Grigurcu şi Nicolae Manolescu, un nume - Tot în 2006, a mai fost o premieră pentru tine, un
greu în critica şi istoria literară actuală... Cum domnia sa eveniment la care ai participat, datorită lui ADR...
este un om dedicat toată viaţa scrisului, îl întâlneam (şi - Da. M-a inclus în lista invitaţilor din România,
continui să-l întâlnesc) în toate revistele literare pe care la Sărbătoarea Limbii Române, la Chişinău, alături, de
le citeam. Era prezent, număr de număr, în „Convorbiri poetul Ion Beldeanu (dintre bucovineni), cu care am
literare”, în „Ateneu”, în „Oglinda literară”, în „Bucovina călătorit de la Suceava la Iaşi şi de la Iaşi la Chişinău... Se
Literară”... şi altele. Chiar mă întreb uneori dacă, dincolo deschidea atunci, pentru mine, o uşă, pe care voiam de
de profesie şi de scris, mai are şi viaţă personală... multă vreme s-o deschid , dar nu ştiam cum... Tatăl meu
- Când l-ai cunoscut aşa, de la om la om, „face to fusese combatant la Bălţi, prinsesem ceva, pe apucate,
face”, cum zice englezul? din poveştile adevărate trăite de el în Al Doilea Război
- L-am văzut prima dată la Vatra Dornei. Se Mondial, dar ascunse nouă, copiilor, care învăţam la şcoală
sărbătoreau 100 de ani de fiinţare a Bibliotecii Publice o istorie deformată şi mincinoasă... Îmi doream tare mult să
şi a Palatului Naţional Român, la 14 august 2001. Între pot păşi în Basarabia... Acela a fost prilejul... Am participat
invitaţii de marcă ai oraşului, alături de ministrul culturii la o serie de evenimente culturale (nu se putea la toate

18
BUCOVINEI Iunie 2020

câte erau în program) şi am cunoscut, datorită domnului continuat... A urmat prefaţa la „Insomnii lirice”. În aprilie
Rachieru, oameni deosebiţi, personalităţi marcante ale 2011, la lansare, tot în Sala Oglinzilor din Primărie, avea
culturii din Republica Moldova: academicianul Mihai să fie prezentă şi Doina Cernica, scriitoare şi ziaristă
Cimpoi, preşedinte la acea vreme al Uniunii Scriitorilor cunoscută, din Suceava, cu volumul „Rodos, ultima vară”,
din Republica Moldova, scriitorii Arcadie Suceveanu şi dar şi un bănăţean autentic, numit Ioan David, profesor
Ion Hadârcă, Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale, universitar şi manager de editură..., poate unul dintre
redactorul Emilia Gheţu (Radio „Moldova”), poeta Elena puţinii manageri care îmbină în mod fericit acţiunea
Răileanu şi, cu umorul lui nestăvilit şi contaminabila-i administrativă cu cea culturală...
voioşie, pe poetul Nicolae Esinencu... O bucurie în plus avea Într-o triplă combinaţie, socot o reuşită colaborarea
să-mi aducă şi premiul pentru volumul „Roua înserării”, ulterioară la cartea pentru copii , „O poveste-adevărată
la Salonul Internaţional de Carte, ediţia a XV-a, deschis din pădurea fermecată”, eu-autoare, ADR-cuvântul de
atunci la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. însoţire, Ioan David-editor. Cartea a fost prezentată la
- Se ştie că Adrian Dinu Rachieru a fost prezent Chișinău, la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi
la Vatra Dornei pentru câteva dintre cărţile tale, la Tineret, ediţia a XVI-a, fiind distinsă cu menţiune.
evenimentele prilejuite de lansarea acestora. S-a consemnat -Dacă te-aş ruga să-l portretizezi în câteva cuvinte pe
în presa locală şi în cea judeţeană, s-a scris şi în reviste de ADR , ce-ai avea de spus?
cultură... Poţi detalia? -Un om distins! Un spirit enciclopedic! Legat de
- O, da! Îi sunt recunoscătoare pentru asta. Prima Bucovina natală. Îi încurajează pe cei înzestraţi să se afirme...
lansare de carte la care a venit, pe drum de fier, de la N-a considerat lipsit de importanţă să răspundă invitaţiei de
Timişoara, a fost în toamna lui 2006, la volumul „Doruri”, a colabora la o revistă şcolară, pe care o coordonam („Popas
prefaţat de regretatul Eugen Axinte, poet bucovinean, la Han”), spre bucuria cititorilor acesteia, mici şi mari...
stabilit la Braşov. A fost atunci un eveniment, unic în Apoi, nu-i lipseşte umorul. A dovedit-o în călătoria de la
felul lui, pentru că se aduna la Dorna, în superba Sală a Suceava la Cernăuţi, în octombrie 2011, când se împlineau
Oglinzilor, din Primărie, un „mănunchi” de bucovineni 70 de ani de la fondarea revistei „Bucovina literară”. Ne
adevăraţi, nu doar prin origine, ci şi prin „cuget şi deplasam, cu autocarul, trecusem de vama de la Siret...
simţire”... Pe lângă Eugen Axinte şi Adrian Dinu Rachieru, când, panicată, poeta Carmen Veronica Steiciuc constată
era prezent Ion Beldeanu, autorul volumului „Bucovina că nu mai are mapa cu documentele oficiale... Cineva o
care ne doare”, un „interzis” în Ucraina- la Cernăuţi, sustrăsese sau dosise (ambele variante, grave). Lesne de
tocmai din cauza acestui volum, era prezent Aurel Podaru, înţeles, urmările... Cufundat în lectura unei reviste, ADR
de la Beclean, era Vasile Zetu, de la Crucea, Viorel Dârja, părea să nu ştie despre ce este vorba, agitaţia din jur nu-l
de la Suceava (care, după ce a scris şi a publicat o cronică deranja. Până la urmă, mapa a apărut, în veselia generală a
la volumul „Doruri”, o ultimă cronică, avea să plece pe un celor prezenţi, iar o poetă suceveană a exclamat: „Un şotios,
drum, cu bilet numai de... dus) . Adrian al nostru!”
A venit apoi „Prizonierul visului”, volum la care a -În loc de concluzie?
acceptat ADR să scrie prefaţa, prima prefaţă cu semnătura -Un domn de la care am învăţat mult, demn de
sa la o carte cu semnătura mea. Era 2008. Lansarea, respectul meu necondiţionat! Părinţii lui, nu avem nici
în ianuarie 2009, a prilejuit o conferinţă ADR, despre o îndoială, sunt foarte mândri de el, acolo unde se află
Eminescu. Sala Oglinzilor din Primărie era arhiplină, ei acum... Învăţători în Soloneţ, iubiţi şi respectaţi de
iar prezenţa atâtor iubitori de cultură l-a surprins în mod toată comunitatea (dovadă - un fost elev al lor, Gheorghe
foarte plăcut pe dl. Rachieru, Grigorean, scriitor dornean,
făcându-l să afirme că...„este o şi-a manifestat respectul şi
prezenţă scandalos de mare, la o recunoştinţa prin ridicarea unui
lansare de carte...”, ceea ce, nu-i bust al tatălui lui ADR), fiul le
aşa?, face cinste dornenilor... Din poartă cu cinste tradiţia culturală,
partea oficialităţilor Primăriei, pornită de la ei.
ca semn de preţuire, i s-a oferit Personalitatea lui Adrian
domnului Rachieru placheta Dinu Rachieru reprezintă un arc
omagială a municipalităţii. carpatic ce leagă Bucovina cu
După partea oficială, a Banatul, cu Basarabia şi - de ce nu?
urmat o seară prelungită, cu bună - toată România dintre hotare şi
dispoziţie şi glume potrivite orelor dincolo de ele...
târzii, la o cafea şi un pahar de
...voroavă aşezată.
„Legătura” noastră, firesc, a
Anica Facina
19
Nr. 2 (24) SURÂSUL

nu cuteza a gândi vreodată că va avea. Le privea cu drag


și mi le gâdila pe toate părțile, le fura câte-o hârjoană,
determinându-le să chicotească-n draci, iar el să-și vadă
de-ale lui, apoi să se scuture ca un cocoș țanțoș și să
dispară la iuțeală, de n-ai fi zis că-n locul cela a fost și
el vreodată.
Și-ntr-o zi de joi, pe la amurg, când umbrele se
joacă de-a v-ați ascuns prin frunzișul rar al toamnei,
se-ntorcea Despina de la mătușă-sa, din satul vecin,
ducând după sine un val de lână, numai bună de tors;
mergea agale, de n-ai fi zis că se-ntunecă, cu capul în
pământ, după cum îi era datul, tăcută, dar senină. Mult

Despina nu mai avea până să intre în sat, să fi fost vreo 500 de


metri, când Tase o ajunse din urmă.
-Da’ ce faci, Despină hăi, nu ți-e grea legătura aia,

N
atura-și suna podoaba în libertatea-i nedisimulată, ești slabă ca vai de tine și te încumeți la așa drum?
aruncând pe poteci dalbe flori, și-și mătura-n Despina de-abia ridică privirea și răspunse
vânt miresme proaspete de mărțișor, strigând răspicat:
lumii întregi: Iubiți-mă cumpătat și măsurați-vă pașii -D-apoi, altă treabă n-ai, băiete, decât să-ți faci
ca și când v-ați privi continuu în oglindă, iar imaginea vorba cu fete ca mine, cată-ți de drum, eu am legea mea,
proiectată v-ar aduce câștig de cauză; nu-mi furați și nu ești tu de teapa mea!
nu-mi murdăriți podoaba, căci e tot ceea ce aveți mai de Cum Tase nu era învățat cu astfel de răspunsuri, se
preț, iar nesocotința va aduce prejudiciu tuturora, mai opri în loc, o privi mai cu băgare de seamă și se gândi o
ales urmașilor voștri, iar cine nu privește și-n perspectivă clipă dacă se merită să lege mai departe vorba cu ea ori
trăiește amorf și periculos. nu. Cum adică, el nu era de ea sau invers, ea nu era de
La colțul casei, adie caisul lui Tase, vechi cizmar el? Oricum ar fi luat-o în seara aia, ceva nu funcționa
și singurul rămas din câți au fost, și-și pleacă crengile cum trebuia, simțea o chemare nebună, altfel decât
peste modestul său atelier, făcut din paiantă în urmă până atunci, așa încât se așeză în fața Despinei, o sili
cu peste treizeci de ani, odată cu cele trei camere, în să lase legătura jos, o apucă de umeri, o zgâlțâi ușor și-i
care-și duce traiul cu nevastă-sa, o blondă spălăcită, cu spuse aspru:
ochi mici, duși în fundul capului, cu picioare subțiri ca -Nu calci tu prin fața mea și nici vorba să nu-mi
două lujere defoliate și lovite de copitele animalelor, ce întorci, căci dacă mă pun cu tine, teafără acasă n-ai să
cară după ele un trup disproporționat, cu șolduri mari ajungi!
și brațe lungi, bălăbănind în toate părțile când merge, -Nu cu mine să te pui, Tase, ci cu mintea mea, și-
făcut parcă să respingă mai mult, decât să atragă. atunci om mai vedea, încearcă numa’! zise ea, în timp ce
Dar Tase nu face nazuri și-i zâmbește larg ori mâinile ei vânjoase apucaseră valul de lână, îl ridică în
de câte ori îi apare în prag, întrebându-l dacă n-are aer, așezându-l pe umeri și porni la drum.
cumva trebuință de ceva, ca el să nu-și piardă vremea Ațâțat, Tase făcu un pas, dădu să mai spună ceva,
ridicându-se din scaun din te miri ce. Grijulie peste după care se opri locului și-ngăimă: Afurisită muiere,
măsură, Despina se mișcă de parcă tot fuge, cu privirea n-ai zice că e în stare de-așa ceva și parcă… nici așa
plecată de ai zice că a pierdut ceva și nu-ncetează a urâtă nu este, cum îi merge vestea, mai bine s-o las în
căuta, apare și dispare ca o nălucă, iar mâinile nu-i stau plata Domnului, vorba bătrânului meu, de ce să mă leg
o clipă, trebăluiesc întruna, căci ziua trece la iuțeală, iar la cap singur, tocmai cu Despina?! … Și totuși… parcă
lucrul nu trebuie amânat. nu-i atât de urâtă!
Așa învățase de la mă-sa, să fie harnică și supusă, Cu toată împotrivirea părinților, din seara aceea
căci omul harnic și supus are cătare, chiar dacă nu-i Tase nu și-a mai luat gândul de la Despina, până în ziua
”cadră” și de foame n-o să moară, ba mai mult, o să aibă în care a făcut-o nevasta lui și de-atunci toată viața. Nu
și ceva pus deoparte. Se măritase cu Tase într-o doară, se-nșelase și asta îl satisfăcea, căci femeia lui avea ceva ce
nici ea nu crezuse că va mânca zeci de saci de sare laolaltă n-avusese niciuna până la ea, iar trupul ei, cu miros de
cu el, fecior de neam bun, râvnit de mândrele din sat busuioc, se unea cu mintea-i ageră și hărnicia-i excesivă
și împrejurimi, chipeș și bun meseriaș. Avea neveste și-mpreună au făcut din el bărbatul cel mai fericit.
pe alese, le făgăduia luna de pe cer și le crea speranțe, -A-nflorit caisul, Tase, și-a-nceput a ninge din el,
făcându-le să nu pună geană peste geană nopți întregi, trece vremea! zise femeia, în timp ce se sprijini de tocul
iar el râdea în sine lui, căci muiere frumoasă pentru casă ușii, vârând o mână în sân, iar cealaltă la obraz.

20
BUCOVINEI Iunie 2020

Bărbatul ridică privirea spre femeia lui, lăsă botina Femeia tăcu și se lăsă ușoară pe genunchii lui, iar el
din mână și zise: căuta de zor locul pe care ea-l încălzise și mai mult, de
-A-nflorit, Despină, și-o rodi după cum am rodit cum apăruse în prag.
și noi, dar… ia vin’ tu o țâră lângă mine, căci vreme de O adiere de primăvară, și-ncă una, iar petalele albe
lucru mai e, dar de iubit… mai rar! ale caisului pătrundeau curioase prin ușa întredeschisă
Și-nvățase femeia, tot de la mă-sa, ca niciodată să a cizmarului, făcându-se părtașe la clipele de iubire
nu-ntoarcă spatele bărbatului său și singură nu va fi în ale celor doi, iar aroma lor se amesteca provocator cu
veci. mirosul de busuioc.
-Știi tu, Pină, căci așa o dezmierda din când în … Nu-i frumos, ce-i frumos, ci-i frumos ce-mi place
când, iar ei tare mult îi plăcea și-așa îi afla pornirea, îți mie, iar când te-ntrebi de ce iubești, deja nu iubești!
amintești tu seara aia… și-acum trăim o altă primăvară,
iar caisul ne ninge și ninși ni-s anii noștri… Angela Burtea

Nu vă fie frică, pentru că dacă vom crede în adevăr


și iubire, Dumnezeu este cu noi și ne ajută să ne lepădăm
de ignoranță și prostie, de tot gunoiul care ne acoperă
adevărata noastră identitate. Eliberarea de orgoliu și
mândrie, de orgoliul masca falsă a eului. Noi pretindem
că suntem cei mai inteligenți, adică trufia o spune și nu
ne dă voie să fim, să trăim inteligența. Totul e inteligență
în jur, chiar și virusul de lângă tine e inteligent, doar că
trăiește în altă cultură.
Trebuie să avem curajul să demascăm minciuna
care ne înconjoară și să-i dezvăluim pe mincinoșii de
orice calibru ar fi ei. Să ne eliberăm de iluziile care ne

GENEZA înrobesc. Educația sistemelor lumii este primitivă, este


plină de ignoranță în comparație cu puterea ta înnăscută,
capacitatea și adevărul lumii divine, a sufletului tău
CONȘTIENTULUI etern. Nu trebuie să acuzăm pe nimeni. Acesta este doar
adevărul înlănțuirii noastre. Realitatea în care trăim.

I
ntrăm într-o perioadă de schimbare a conștiinței și Nu uitați căci suntem conștiință pură și trebuie să fim
subconștientului prin sfărâmarea raționalului și eului în controlul vieții noastre. Dumnezeu ne-a făcut după
din noi tocmai prin procesul exploziv al ideilor iregulare chipul și asemănarea sa, însă, de ce suferim?
care ne bombardează zilnic logica binară în care trăim. Știm din Geneză că, la început a fost cuvântul
O furtună, un viscol va veni ca să ne pună la încercare și cuvântul era cu El și cuvântul era El și El a creat
seninul minții, să ne trezească la realitate ca să te întrebi: universul cu tot ce e, a creat cerul și pământul și a zis să
„Cine ești?” și „Ce ești?”Vierme sau entitate divină?„Ești se facă lumină, apoi a populat pământul cu munți, păduri
doar animal sau ești mai mult?”„Esti conștiință sau și poiene, izvoare și râuri, plante de tot felul și pomi
bolovan?” Trăiești prin trup sau suflet, te conduci prin fructiferi, a făcut raiul și o varietate de viețuitoare, iar la
simțirile trupului sau prin conștiință? Trăiești doar în urmă a creat bărbatul și femeia în chipul și asemănarea
simțirea trupului sau în simțirea sufletului? Sa și ia pus în control. S-a hotărât să creeze după chipul
Suntem condiționați să ne simțim ca o turmă de și asemănarea Sa un barbat și o femeie pe care i-a făcut
miei care merg cuminți la păscut și acceptăm cu umilință din lut și suflând peste ei le-a dat viață, spunându-le: aveți
să ni se ia capul. A sosit timpul să renunțăm la această grijă de această lume, înmulțiți-vă și fiți fericiți, populați
stare animalică, să ne lepădăm de înrobirea materialistă pământul. (Versetele 126-127)
(nu va fi deloc ușor) și să urcăm pe o nouă treaptă a După ce au muncit ei toată ziua, având grijă de
înălțimii divine. Să renunțăm la hrănirea conștiinței grădină și de animale în veselie și armonie, a trecut pe
cu minciuni, amenințări ori promisiuni propagandiste acolo Lucifer, cel mai frumos înger a lui Dumnezeu care
și să intrăm în „realitatea adevărului”. Ne va fi greu la plesnea de fudul și mândru ce era și care de acum, după
început, vom fi suspicioși, ne va fi frică, însă eliberările ce urmărise gelos lucrarea Domnului, își luase nasul la
au fost întotdeauna dureroase și pline de violență, însăși purtare, crezându-se mai ceva și se hotărî să-l saboteze
nașterea o demonstrează. pe Dumnezeu, așa că intră în capul soției lui Adam, care

21
Nr. 2 (24) SURÂSUL

era frumoasă foc și seara când să se culce îl lua pe Adam s-o folosească pe Eva ca armă împotriva lui. Ea fiind
în brațe, care tocmai se urcase pentru poziția misionară forjată din el, era mai slabă, așa că o convinge să-i dea
și îl întoarse sub ea, spunându-i că ea vrea să fie deasupra mărul din Pomul întelepciunii lui Adam ca să muște
situației, în controlul armoniei și al jocului pentru că din el, interzis tuturor de Dumnezeu. Adam, după ce
dedesupt e o poziție de subaltern, de supunere. Adam mușcă, se trezește din matricea fericirii divine și începe
s-a supărat rău aducându-i aminte că Dumnezeu i-a să altoiască toți pomii fructiferi din grădină, corcindu-i
spus să fie o soție iubitoare și supusă, însă ea nicicum în fel și chip încât fructele primesc o altă dimensiune și
nu a acceptat argumentul, contracarându-l precum că încep să trezească toate viețuitoarele la păcat. A apărut
și ea este făcută ca și el din același lut și a primit suflul boala. Leul alerga ca nebun. Adam a dat să-l oprească,
vieții la fel, aceleași puteri, deci suntem egali și nu voi încercând să-l mângâie. Acesta s-a întors și l-a mușcat
accepta să fiu dedesubt astă seară. „Cine e șeful în casa de palmă: „Sânge!”, strigă Eva pentru prima oară în Rai.
asta?Eu sau tu?”Și-a luat straița cu ale gurii și a plecat din Când află Dumnezeu toate aceste încălcări de legi
rai. Adam s-a întristat rău și I s-a plâns Domnului, care se supără pe Lilith și o blesteamă să nu aibă parte de copii
înfuriat de neascultarea femeii a trimis trei îngeri să o și de iubire sinceră. Atunci, ea răzbunătoare, promite să
caute și s-o aducă înapoi numind-o Lilith (vânt obraznic omoare toți copiii nou-născuți, să violeze și să chinuie
și zburdalnic). bărbații în somn. Să le bea sămânța ca să nască diavoli.
Îngerii au căutat-o înnebuniți până au găsit-o Dumnezeu trimite trei îngeri să o oprească, însă ea acum
undeva pe malul Mării Roșii, unde ea pescuia. „Am fiind sub protecția diavolului care devenise stăpânul
venit cu poruncă de la Tatăl să te întorci la Barbatul suprem al pământului, în urma revoltei îngerilor din cer,
tău acasă, în Rai și să-l asculți.” Aceasta s-a înfuriat și rămâne pe pământ și ca să fie lăsată în pace ajunge la o
a început să strige numele celui ce nu aveai voie să-l înțelegere cu îngerii să nu omoare copiii care vor purta
pronunți. Din acel moment, ca pedeapsă i-au crescut brățări cu inițialele celor trei ingeri, dar va continua să
aripi și coarne, Lilith dobândise puteri diavolești. Lucifer împrăștie urâțenie și suferință în jur. „Vei avea 8 zile
râdea pe ascuns de cum evolua creația Domnului. Lilith putere peste băieți și 20 de zile peste fete”.
a început să se întindă cu toți dracii și se destrăbăla. Nu În urma acestei catastrofe și nerespectări de Cuvânt
era chip mai frumos ca al ei în tot iadul. Văzând această Dumnezeiesc, Adam și Eva pentru neascultare au fost
obrăznicie și uniune cu Lucifer, îngerii au sterilizat-o. alungați din Rai. Dumnezeu, foarte dezamăgit că cele
I-au luat dreptul de a avea copii. mai frumoase și mărețe creații ale sale, Lucifer, care era
Dumnezeu care privea de sus în Grădina Raiului, lumina cerurilor și Lilith - frumusețea care topea ochi
îl văzu pe Adam atât de singur și trist, a încercat să-l și inimi, gazela raiului, (din cauza mersului ei grațios și
împrietenească cu alte animale și să-l bucure, să-l țină seducător), Adam și Eva pentru neascultare și-a întors
preocupat de îngrijirea animalelor, a florilor, vegetalelor și spatele la pământ și oameni, spunând: „Vă dau voință
a pomilor fructiferi, însă nu a reușit. Pe măsură ce timpul liberă să va alegeți singuri destinul!”
trecea, Adam era tot mai trist și îngândurat, grădina Adam e în Imobiliare, construiește case. Are o
începuse să se vestejească, iar animalele începuseră să echipă de 10 muncitori; acum câteva luni, de umflat ce
se sălbăticească. Văzându-l astfel, Dumnezeu a coborât era a căzut de la etajul trei de pe schelă în văzul tuturor
în grădină și s-a apropiat de pieptul lui, gândindu-se printre moloz de nu s-a mai văzut. Toți au crezut că
să-i facă un partener ca să nu mai fie singur (Geneză, s-a dus, că se lovise cu capul de o cărămidă, însă, spre
capitolul 2, o versiune cunoscută de majoritatea mirarea tuturor el a răsărit printre scânduri… Așa a
credincioșilor lumii). În timp ce Adam dormea, i-a scos vrut Dumnezeu să-l mai ție în viață, mărturisea el plin
o coastă din pieptul musculos și o mulează pe Eva din de sfințenie fraților credincioși. Biserica are nevoie de el,
ea. Un chip dulce și mlădios precum primăvara și suavă, e pastor de zece ani. Soția e bolnavă și ea, are plămânii
grațioasă ca o căprioară, pe placul oricărui soț. Lilith slăbiți și toată lumea din jur e afectată de virus. După
dădea târcoale și pândea să vadă ce face Adam, și când ce omul a exterminat de mii de ani sute de mii de specii
o văzu pe Eva cât e de dulce, turba de furie și gelozie pe pământ spre beneficiul lui, el îmbuibându-se, virusul
- și nu a fost decât neatenția ei în amestecul satanei rămas pe drumuri, s-a hotărât să se modifice genetic și să
care a însămânțat mândria și orgoliul în sufletul ei de a se mute în om.
făcut-o neascultătoare și răzbunătoare și apoi i-a generat Inconștiența noastră față de viața în sine, de
destinul, să fugă, să evadeze din fericirea promisă prin echilibrul spiritual și universal divin ne va arunca în
naștere și să părăsească Grădina Domnului. coada ierarhiei create de Dumnezeu. Nu ajunge să ai
Apoi Biblia ne spune în Epistola lui Isaia, 34 cu conștiință dacă nu devii una cu ea. Cât privește Lilith și
14 că Lilith se întoarce în Rai în chip de șarpe ca să se Lucifer, nu-i mai recunoști.
răzbune pe Adam, însă pentru că și acesta era tot atât
de puternic ca și ea și nu-i putea face nimic, se hotărăște Ben Todică
22
BUCOVINEI Iunie 2020

Fără să-și dea seama, a făcut o cruce cu cele două


leațuri!
Afară se întunecase. Dim a intrat în cabană să ia
frânghia să-și ducă la îndeplinire gândul cel rău, dar nu a
mai putut ieși. O altă mașină a oprit mult mai aproape de
cabană, fixându-și luminile pe ușa de la intrare, prin ale
cărei crăpături se lumina și interiorul cabanei. Așteptând
ca mașina să plece, Dim a adormit din nou. Preocupat cu
construcția sa, Dim nu a mai fost prin vie după struguri.
Așadar, în ultimile două zile n-a mâncat iarăși nimic! Ce rost
mai are să mânânc? Tot am să mor, se gândea el.
În dimineața zilei de 23 noiembrie 2002, când s-a
trezit din somn, Dim a făcut ordine în cabană, și-a ascuns

SINUCIGAȘ pașaportul și a ieșit afară cu cartea lui Florin în mână și,


pe lângă rugăciunile citite, se ruga la Dumnezeu să-l ierte

ÎN SERIE
pentru gestul ce urma să-l facă. Prin împrejurimi, totul părea
pustiu. Pe lângă cabană nu mai trecea nimeni. Era o liniște
ca-n cimitir!

R
Către seară, înainte de a se lăsa întunericul, stoluri mari
idicând deseori ochii spre cerul senin, a observat de grauri au mâncat și ultimele bobițe de struguri, făcând o
în depărtare un micuț nor alb ce intra în contrast curățenie generală! Mâncați și voi, că și eu am mâncat! își
cu cerul de un albastru imaculat, dar nu i-a dat zicea Dim privindu-i.
importanță. După oarecare timp, stropi mari de apă au La ora 23:30 s-a deplasat prin iarba înaltă la locul
început să-i cadă pe carte, pe cap; la început mai rari, apoi unde s-a hotărît să-și pună capăt zilelor. A pus frânghia
mai deși, transformându-se, în sfârșit, într-o firavă ploaie, în stânga lui și, la lumina becului de pe stradă, a citit din
lucru ce l-a obligat să intre în cabană, unde, după ce și-a carte o rugăciune mai lungă. Apoi, în genunchi, s-a rugat lui
schimbt hainele, a scris în jurnalul de zi cu zi: Dumnezeu să-l ierte pentru păcatul ce urma să-l facă.
66 de zile de la plecare La ora 24:00 fix, când clopotele bisericii băteau de 24
53 de zile fără mâncare (struguri) de ori la miez de noapte, Dim s-a întors în partea stângă să ia
16 zile fără apă frânghia și să-și ducă la capăt gândul cel rău. Surpriză mare!
63 de nopți dormite afară sau prin diferite cabane Frânghia a dispărut! Dim a căutat-o peste tot. Fără rezultat.
25 de zile rămase la dispoziție să găsească de lucru Undeva, în depărtare, se auzea o cucuvaie cântând, iar
sau să se întoarcă în țară, lucru ce era imposibil întrucât nu pe lângă liziera de bambuși a trecut o pasăre mare, fâlfâind
avea bani. puternic din aripi, pe care Dim a văzut-o timp de câteva
Nu merit o așa viață, și-a zis el ieșind din cabană și ochii secunde la lumina becului din stradă. Pentru câteva clipe
i-au căzut pe micuțul nuc ale cărui frunze erau tot verzi și și-a amintit că acea imagine a mai văzut-o în biserica din
se încăpățânau să mai cadă în ciuda faptului că iarna bătea Ungureni, când a fost cu Ana.
la ușă. Acolo sus îmi va fi sfârșitul! Supărat că după mai mult de-un ceas de căutări nu a
În după amiaza zilei de 21 noiembrie 2002, în jurul găsit frânghia și hotărît să-și ducă gândul până la capăt, Dim
orei 18:00, Dim a început să-și regândească modul în care a plecat prin vie, înspre calea ferată, să se arunce de pe un
urma să moară. În ierburile înalte, crscute în jurul cabanei, a pod în fața trenului. După ce a mers prin vie aproape trei
găsit un leaț lung, suficient de gros, pe care l-a legat cu sârmă kilometri, când a ajuns, a văzut în fața lui un gard mare
alături de tulpina nucului, pentru a o consolida. În depărtare din plase de sârmă care proteja podul, dar și calea ferată,
se vedeau nori negri, iar tunetele și fulgerele produceau un făcându-i accesul imposibil. Când au făcut gardul oare? Că
zgomot înfiorător, o ploaie puternică se apropia cu viteză. nu era aici! se întrebă el. Nu-i nimic. Am să încerc altădată,
Pentru a se proteja de ploaie, un om s-a oprit cu mașina cu o metodă mai simplă și mai puțin dureroasă, se gândea el.
lângă măr, nu departe de cabană. Am să continui după ce În următoarele zile, din cauza timpului nefavorabil,
trece ploaia. Poate va pleca și omul cu mașina. Nu vreau să părăsea cabana tot mai rar. În lipsă de ocupație, citea toată
mă vadă, și-a zis Dim în gând și a intrat în cabană. S-a așezat ziua rugăciuni din cartea lui Florin, lipit de ușa de la intrare,
în pat și, așteptând să treacă ploaia, a adormit. prin crăpăturile căreia pătrundea mai mult frig decât
A doua zi ploaia s-a oprit, iar către seară el și-a lumină, deseori fiind obligat să o deschidă puțin pentru
continuat lucrul. De două crengi mai groase ale nucului și a vedea bine. Seara, când timpul îi permitea, mergea prin
de leațul prins perpendicular, a legat un alt leaț orizontal, de grădina abandonată, strângea fire de pătrunjel și ceapă, le
care urma să se... spăla într-o găleată cu apă adusă din pârâu și le mânca crude.

23
Nr. 2 (24) SURÂSUL

În zilele de sâmbătă se pregătea pentru a merge La lumina ei a citit o rugăciune din cartea lui Forin,
duminica la biserică. Se spăla cu apă din părâu, se bărbierea apoi a început să înghită câte patru, cinci pastile deodată,
și chiar își spăla pantalonii și cămășile care erau dintr-un folosind apă din părâul de lângă cabană. După ce a înghițit
material foarte bun și nu mai trebuiau călcate. Trăia mereu ultima pastilă, s-a rugat la Dumnezeu să-l ierte pentru acest
cu speranța că totuși preotul îl va ajuta! Dar, la sfârșitul păcat și, sigur că în noaptea aceea va muri, s-a întins în pat,
slujbelor, acesta se mulțumea doar să dea mâna cu el, la fel ascultând cum stropii grei de ploaie cădeau pe țiglele de pe
cum făcea și cu ceilalți enoriași, fără să-i dea vreun răspuns acoperiș.
la scrisoarea ce i-a înmânat-o cu aproape șase luni în urmă. În felul acesta a adormit.
Într-o seară, profitând că vremea era frrumoasă, Dim Noaptea a trecut repede și fără evenimente pe care le-ar
și-a făcut mai mult curaj și a început să se plimbe prin oraș, putea povesti. S-a trezit din somn a doua zi. Prin crăpăturile
admirând casele și livezile frumoase. Așa ajuns în fața unei de la ușă soarele împrăștia o lumină puternică în cabană.
farmacii lângă peretele căreia era o pubelă, iar lângă pubelă Nu-i venea a crede că trăiește! A început să-și dea palme
se afla o sacoșă plină cu seringi și medicamente, în special să vadă dacă simte, apoi a ieșit afară să se convingă că nu-i
pastile antibiotice. Fără să vrea, fără să-și dea seama, fără să mort. Moment în care, în liniștea dimineții, din nucul din
știe dacă îi vor folosi la ceva, Dim s-a aplecat și a luat patru fața cabanei a auzit pentru a doua oară cântecul deosebit de
tablete de amoxacilină, două tablete de atarax și trei tuburi frumos al acelei păsări pe care, ca și prima dată, nu reușea
cu pastile mari și rotunde. Le-a pus în buzunar, apoi s-a să o vadă. Dacă tot n-am murit, am să caut în continuare de
îndreptat spre biserică, unde a văzut că ușa era deschisă, iar lucru. Să fac rost de bani, să pot pleca de aici. Preotul a uitat
el e singur. de mine!
Din cartea lui Florin, pe care o purta cu el, a citit o Și zilnic, Dim mergea zeci de km pe jos, atât prin oraș,
rugăciune, cum făcea adeseori când venea la biserică, apoi, pe la șantiere în lucru, cât și prin localități apropiate, dar
în genunchi, în fața tuturor sfinților din biserică, i-a rugat totul era în zadar. Nimeni nu voia să-l ajute. Descurajat total,
să-i dea o lumănare să o prindă în cabană, să facă puțină seara se întorcea la cabană, mânca de obicei, câte două, trei
lumină pentru că s-a săturat să stea mereu pe întuneric, și mere mici și acre, culese de pe jos, din iarbă, câteva fire de
chibrituri ca să o aprindă, promițând că, dacă va mai trăi, pătrunjel și se culca.
va plăti. Acum nu are bani! În liniștea profundă a bisericii, Într-o zi, s-a întors la cabană prin vie, pe drumuri mai
Dim a auzit pocnetul unui scaun de lângă el. Luându-l ca ocolite, înainte de lăsarea întunericului, având o presimțire
pe o aprobare, s-a îndreptat spre locul unde știa că sînt rea. Și avea să aibă dreptate! Pe iarba din fața cabanei erau
lumănările. A luat una. Apoi a luat o cutie cu chibrituri și s-a parcate cinci mașini mici și două excavatoare mari. Acestea
pornit spre cabană, întrucât afară se întunecase de-a binelea. din urmă au scos din rădăcini nucul, mărul, liziera de
Pe drum auzea în urma lui oameni vorbind, femei bambuși și toți ceilalți arbuști ce înconjurau cabana, făcând
chicotind și când întrecea capul nu era nimeni. Pisici negre o grămadă mare, căreia oamenii i-au dat foc și priveau cum
au început să-i taie calea, iar pe două dintre ele le-a văzut arde. Acum mere nu mai sînt, grădina e distrusă de tractoare,
aproape stând pe stâlpii de la poarta unei case. Făcându- în cabană nu mai pot să intru!
și mereu semnul crucii a ajuns cu bine la cabană, unde, Seara, târziu, oamenii au plecat cu toții. Dim a intrat în
bucuros, a aprins lumănarea și a făcut lumină pentru prima cabană, și-a luat pătura cu care se învelea noaptea și perna
dată. făcută din iarbă și, căutând un loc de odihnă, a ajuns în
S-a dezbrăcat de hainele bune pentru a se culca, dreptul unui podeț, care la un capăt era înfundat cu pământ
moment în care a văzut câte de slab era. Mâinile și picioarele și pietre mari, iar la celălalt capăt cu două legături mari de
îi erau foarte subțiri, iar coastele puteau fi numărate de la crengi de trandafir, legate cu sârmă ghimpată. Drumul ce
distanță; burta i se lipise de spate, iar pielea i se transforma trecea peste podeț a fost răvășit și pe el s-a plantat viță de vie.
în făină la cea mai mică atingere. Dim se deshidrata. Parcă Aici nimeni nu mă va găsi!
am fugit de la Auschwitz! Oare ce rău am făcut eu în viața A tras crengile și, la lumina slabă a micii sale lanterne,
mea de sînt așa de chinuit? În seara asta se vor termina toate! a văzut că în interior terenul era uscat, fără denivelări și fără
Dintr-un buzunar al hainei cu care a plecat de acasă, buruieni. Pe pământul gol a pus niște cartoane găsite prin
Dim a scos pastilele puse de Ana. Erau numai antibiotice. apropiere, apoi pătura și perna, a intrat sub podeț trăgând
Apoi și-a amintit de vorbele ei: Ia-le, îți vor trebui. Și, dacă nu- după el crengile de trandafir, blocându-se în lăuntru și
ți ajung, o să găsești acolo! De ce-o fi spus Ana acele vorbe? hotărînd să nu mai iasă afară, să facă post-negru până va
se întrebă Dim numărând pastilele. Erau 120 cu cele găsite muri.
la buncăr. Toate aveau termen de valabilitate până în 2005! În felul acesta, poate că Dumnezeu îl va ierta de păcatele
Dacă tot nu sînt bun de nimic, ce rost are să mai trăiesc? făcute până atunci, uitând cu totul cele spuse de bătrânul
Bine că nu mor pe întuneric! și-a zis în sinea lui, privind spre din tren: Cineva din familie îți vrea răul! Și de preotul din
lumănarea ce ardea pe etajera improvizată dintr-o bucată de biserica de la Ungureni: Ea vrea să te omoare și tu o aperi,
scândură. Dim ?!

24
BUCOVINEI Iunie 2020

La lumina zilei ce se strecura printre crengile de


trandafir, sub podeț, Dim citea rugăciuni toată ziua, fără DUMITRU IUREA s-a născut în ziua de
să bea apă și fără să mânânce, menționând în jurnalul său duminică, 10 octombrie 1954, din părinții Elena și
numărul de zile și numărul de rugăciuni. În felul acesta au Petrea, țărani români, tatăl de meserie fierar și mama
trecut 14 zile și nopți! casnică, în satul Liteni, lângă Dolhasca, pe malul
Dim era slăbit de tot, aștepta să moară. În ziua a drept al râului Siret, județul Suceava;
cinsprezecea, cineva trăgea de legăturile de crengi, apoi o
voce de femeie care îl întreba: A învățat primele clase, din septembrie 1962,
– De ce te-ai ascuns aici? Hai, ieși afară! Te-am căutat isprăvind premiant cele 8 clase la școala din satul natal,
deseori la cabană și nu te-am găsit. Știam eu că nu ești plecat! apoi, din toamna anului 1969, încă trei ani o școală
Fără să deschidă gura, întrucât nu mai putea vorbi, profesională, la Liceul Industrial nr. 4 din Suceava,
Dim i-a întins femeii o foaie pe care a scris-o când era mai unde obține diploma de oțelar-turnător în metalurgie,
în putere, cum a căutat luni de zile de lucru, fără să găsească. și va fi încadrat ca muncitor calificat la I. U. P. S,
Și, decât să fure sau să facă alte prostii pentru a trăi, preferă Suceava; din toamna anului 1974 până în noiembrie
să fie lăsat să moară! 1976 își satisface stagiul militar, și apoi se reîntoarce la
Femeia a luat foaia, a citit-o apoi l-a întrebat: întreprinderea suceveană și urmează câteva trimestre
– Tu ai scris-o? cursurile serale în același Liceu industrial nr. 4 din
Dim a făcut semn din cap că da. Nu putea vorbi! Suceava. În noiembrie 1977 se căsătorește cu Ana și
– Eu am să mă ocup de toate! Acum plec. Să mă aștepți vor avea tei copii, Marius, Marian și Cristina.
aici, că vin înapoi! Cât pot de repede!
Poate trimite și ea poliția, cum a făcut și celălalt om, se Încearcă să-și schimbe meseria, fiind admis în
gândi Dim încercând să se târască până afară de sub podeț. septembrie 1983, la Școala de subofițeri de Miliție
După aproape două ceasuri femeia s-a întors. Era foarte de la Băneasa, dar după două săptămâni, în urma
bucuroasă: unei reclamații cu incriminări de natură politică,
– Uite, ți-am adus de mâncare. Ca să poți munci, nu va fi înmatriculat și se întoarce la vechiul loc de
trebuie să mânânci! Să-ți recapeți forțele și să nu-ți mai faci muncă, unde, în urma mai multor examene, ajunge
griji. Eu am să-ți găsesc de lucru. Și până atunci poți să te la categoria a VIII-a specială și absolvă cursurile școlii
întorci la cabană. Să stai liniștit. Am vorbit cu proprietarul de maiștri la același Liceu industrial nr. 4 din Suceava.
și te lasă.
În timp ce vorbea, femeia i-a pus pe o hârtie mare, albă, Lucează până în septembrie 2002 ca maistru
două sticle de apă, o bucată de salam, conserve, două pâini, și, din pricina condițiilor „post-revoluționare”, este
cafea într-un termos și... un pachet de țigări obligat să plece să caute de lucru peste hotare. În anul
– Ai mâncare pentru două zile. Am să-ți mai aduc și 2004, după 30 de ani de muncă grea, primește o pensie
am să mă ocup de toate! Să nu-ți fac griji! lunară în valoare de 70 de euro, dar măcar se poate
Fără ca Dim să aibă vreme să-i mulțumească, femeia bucura de libertate și pentru a câștiga un ban cinstit
a dispărut repede printre rândurile de vie. Ca prin minune, întru ajutorarea celor trei copii rămași în România.
după plecarea femeii, Dim s-a simțit mai în putere, și-a luat
geanta, pătura și perna din iarbă, plus ceea ce i-a adus de Cum ajunge în Franța, pe Coasta de Azur, unde
mâncare și s-a mutat din nou la cabană. S-a spălat în părâu, a începe să-și găsească un rost.... scrie în carte! Paginile
mâncat și s-a culcat pe salteaua care i-a lipsit mult în ultimele adunate de Dumitru Iurea – peste 1100, scrise cu
zile. mâna stângă și cu creion negru – înșiră pățaniile prin
Timp de trei săptămâni, la două, trei zile, cum avea care a trecut într-o viață de om, întâmplări incredibile,
și ea timp, femeia i-a adus la cabană, de mâncare lui Dim. cu oameni răi, care-l oropsesc, și oameni buni, care-l
Bazându-se pe spusele ei că are voie să stea la cabană și că ajută. Mărturia acestui suflet bântuit de întrebări
îi va căuta de lucru, Dim și-a revenit repede și a început să despre rostul omului în lume e foarte limpede: „Eu
meargă seara prin oraș și chiar la biserică, unde, într-o zi de nu am scris pentru a deveni celebru și nici bogat. Am
duminică, la sfârșitul slujbei, preotul i-a întins mâna. scris din durere.” Altfel spus, durerea i s-a cuibărit în
cuvinte și cuvintele îl ocrotesc.
Fragment din romanul
Din coasta Siretului, pe coasta de Azur, Și doar cititorii îi pot obloji această durere.
în pregătire pentru tipar.
Ion Filipciuc
Dumitru Iurea
25
Nr. 2 (24) SURÂSUL

familia şi pe sine cu haine noi. Duminica la biserică cu


toată familia, iar după prânz se mergea la horă. Acolo se
vedea hărnicirea, talentul şi priceperea fiecăreia.
Tot pentru sărbători religioase de peste an, hramuri
ale locurilor, oamenii îşi luau spre cinstire, numele unui
sfânt pe care îl venerau şi-l cinsteau în biserică, dar şi
acasă. Pentru aceste hramuri, casele trebuiau primenite,
înnoite cu cusături aparte, ca atunci când vor veni acele
neamuri din alte sate, să nu vadă pe perete tot cusăturile
de anul trecut că atunci gospodina era decăzută în faţa
neamurilor. Hramurile aveau un rol important, prin
intermediul hramului, oamenii, familiile se cunoşteau
mai bine, cu veri, unchi , mătuşi, evitând astfel o viitoare

VREMURI
căsătorie între rude. La masa de hram gazdele puneau
pe masă, dinaintea oaspeţilor, bucatele cele mai bune.
Gospodina pregătea: găluşte, zamă de găină cu tăieţei
ce nu vor apune de casă şi toate se mâncau cu cozonac. Dacă cozonacul
nu avea un strat gros de mac cu rahat, gospodina
era considerată zgârcită sau şi mai rău... Chiar dacă

A
u fost cândva nişte femei care mânuiau la cozonacul simplu era mai bun cu zama, regula era regulă.
lumina lămpilor cu gaz sau cu seu, acul, fusul Până târziu, în anii 80, prin unele sate din Ţara Dornelor
şi suveica... din mâinile lor neobosite, au s-a servit cozonac la mese de hram, dar nu ca desert, ca
rămas peste timp, semne ale românismului fel principal. Hramul se păstrează şi astăzi, dar cu o mai
nealterat. mică intensitate şi cu bucate moderne (din păcate). De
Cu sute de ani în urmă, aici, într-un spaţiu mioritic, băut, se oferea o fiertură cu lămâie, vin alb, zahăr ars şi
în Ţara Dornelor, unde apele râurilor au împletit cărări ceva secret pus de fiecare gospodină, numit mied. Un
şi unde pe acele cărări de sub munte şi-au durat mici deliciu, pus în ulcioare sau în căni mari de sticlă, alături
gospodării oamenii simpli. La acele timpuri oamenii de rachiul fiert cu chimen, de le dezlegau limbile şi pofta
lucrau la pădure cărăuşeau cu boii, cai aveau numai de a hori. La hram se horea, fie o doină de dor, jale sau de
boierii şi jandarmii... Se muncea din greu în pădurile drag, iar cei mai grozavi, chemau scripcarii să le zică şi
Bucovinei, se scotea lemn, care se lega în plute şi ... pe una de joc. În zilele hramului de la ora prânzului, după ce
Bistriţa Aurie, la vale către alte locuri, spre Galaţi. Alţi lumea ieşea de la biserică şi se adunau la masă, ţiganii cu
locuitori creşteau animale, munceau la fân, aveau oi scripca umblau din casă în casă. Cine nu-i primea, iar era
pe care le păstoreau pe sub poalele munţilor şi care le văzut de rău, calic... nu ai doi gologani, pentru scripcă!!!
ofereau hrana zilnică, cât şi alimente pentru a face troc Aşa îşi duceau traiul muncind cu drag, pentru a face din
cu alte produse, care aici nu se puteau produce: cereale, puţin mult şi din ce ai un rai. Viaţa era simplă, dar fiecare
gaz, sare, untdelemn, obiecte de îmbrăcăminte. Cu asta zi avea o rânduială şi un rost al ei.
se ocupau bărbaţii vrednici, iar femeile gospodine care Din acele vremuri, din românii vechi mă trag
îngrijeau casele şi copiii, de fapt, ele duceau greul vieţii. şi eu şi neamul meu. Am avut privilegiul să mă nasc
Munceau. Aşa cum puteau să-şi ducă traiul de zi cu zi, într-o familie de chiaburi ai oraşului Vatra Dornei şi să
una nu se lăsa mai prejos decât cealaltă. În serile lungi de moştenesc adevărate valori. Am mai avut norocul să mă
toamnă şi de iarnă, nu zăboveau. Femeile şi fetişoarele căsătoresc cu un băiat de pe Valea Bistriţei, din Cojoci,
care puteau ţine acul în mână, deveneau adevărate Crucea, fiul unor bravi gospodari, care, ca un făcut au
truditoare pe altarul frumosului. Se ocupau cu pregătirea avut rădăcini nealterate de traiul din Regat. Au avut ca
lânii pentru tors, făcând caiere din care torceau firul fin şi oamenii din Bucovina aceleaşi tradiţii, preocupări,
sau mai gros, în funcţie de necesităţi, gros pentru sumane cutume, drag de muncă şi de avuţie. Din aceste familii se
şi iţari, mai subţire pentru cămeşi, catrinţe şi brâie... din trage şi soacra mea, care a învăţat încă de fetişoară să ţină
resturi făceau obiele pentru opinci. Oamenii purtau acul în mână, a devenit o adevărată creatoare populară
opici, dar la zile de mari sărbători religioase, gospodarii care şi astăzi la vârsta de 78 de ani, e neobosită, coase de
mai înstăriţi aveau ghete, cizme, bocanci, copiii opincuţe. zici că acum s-a întors în timp şi are de cusut cămaşa de
Toate obiectele vestimentare erau lucrate în casă... De la mire sau costum de scos la horă. Că pe atunci mireasa
ţolul sau plocuţul de la căpătâiul patului, până la bonda îi cosea cămaşă mirelui, iar mirele îi aduce coroniţa cu
din spinare toate erau lucrate manual. Fiecare femeie ştia flori pentru coc. În ziua peţitului, când veneau socrii la
că la Sfânta zi de Paşti, Crăciun, ele trebuiau să îmbrace înţelegere, viitoarea mireasă trebuia să dea un legământ,

26
BUCOVINEI Iunie 2020

o batistă cusută de mâna ei, pe care ochiul soacrei


vigilent îl verifica punct cu punct. Tot în acel moment se
împărţea sau se giuruia zestrea. Ce avere primeşte fata,
ce primeşte băiatul şi cu ce avut vor porni în viaţă tânăra
familie.
Aşa au pornit în viaţă străbunicii noştri, au ridicat
case, au crescut copii, i-au crescut cu dragoste şi frică
de Dumnezeu şi au ieşit oameni, oameni care se roagă şi
astăzi, Doamne, nu îmi prăpădi neamul!

Prof. Emilia Popescu Rusu

Cusuturi
Emilia P. Rusu

27
Nr. 2 (24) SURÂSUL

mecanicul de întreținere auto, Anton Șlupek, a durat


aproape două decenii, până la discreta și fulgerătoarea
despărțire. Tony îmi era vecin, locuiam amândoi pe
strada Șoseaua Națională din cartierul Alexandru cel
Bun, frecventam același bar seara și mergeam împreună
la pescuit. Cea mai mare parte a timpului liber rămas
după programul de lucru din cabinetul stomatologic
mi l-am petrecut în stația de reparații auto din cartierul
Păcurari, susținându-l moral pe priceputul mecanic,
devenit aproape indispensabil săptămână de săptămână.
Se împletise o complicitate masculină între doctorul
proprietar al bătrânelor autoturisme și mecanicul său.
Pe atunci nu eram complet definit în formarea
personalității mele rebele și mă simțeam grozav în pielea
ȘOBOLANUL CARE MERGE PE GRINDĂ mea de om slobod. Căpătasem o stare de detașare față
proză scurtă de haosul din societate și față de instabilitatea politică,
compensată de munca profesională și de echilibrul din
GURMANZII familie. Vraja Occidentului nu m-a atras, nu am dat o
certitudine pe o incertitudine.

D
Am crezut în destinul meu, conștientizând
in momentul în care am scăpat de amărâta
propriile limite, ceea ce trebuia să se întâmple s-a
„limuzină” indigenă, Dacia1410, achiziționată
întâmplat, rămânând liber întru Dumnezeu. Dar am
în controversata epocă de neuitată amintire,
avut și o încredere oarbă în liberul arbitru, căci am
după termenul obligatoriu de patru ani de așteptare
gândit neconstrâns și am avut libertatea de a spune sau
de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu
de a face ce mi-am dorit după voința personală, devenind
fabrica de la Pitești, m-am jurat că nu voi mai conduce
propriul creator autonom al proiectelor de viitor.
un automobil de fabricație românească. Când mi-a
Pe fondul acestor stări de fapt aveam nevoie de
fost lumea mai dragă, aflat împreună cu toată familia
momente de relaxare în care să mă detensionez și să
în concediu sau petrecând sărbătorile creștine în
obțin o stare mentală de calm și răbdare, însoțite de
Bucovina natală, mașina mea buclucașă m-a lăsat de mai
un extaz blând și senin. Activitatea fotbalistică de la
multe ori în drum, fiind nevoit să apelez la omenia și
stadionul din Dealul Copoului, antrenamentele și
ospitalitatea localnicilor de pe traseu și la bunăvoința
jocurile oficiale din arena de popice a Clubului sportiv
unor șoferi din trafic, total necunoscuți, care din milă
CFR IAȘI, completate cu pescuitul mi-au redus stresul
pentru înfricoșarea fetițelor mele m-au remorcat zeci de
prin eliberarea hormonilor fericirii, endorfinele, care
kilometri până la destinație. Eram pregătit de la plecarea
îmi dădeau o stare minunată într-un corp și o minte
de acasă cu un cablu gros pentru tractare, care să mă
sănătoasă.
scoată din orice fel de impas, cum au fost să fie: ruperea
Din când în când simțeam nevoia să socializez
lanțului de distribuție, blocarea unei planetare, fisurarea
la barul din „colț” în sânul unei „pleiade” formate din
blocului motor, înfundarea conductei de alimentare,
vecini de cartier, „gurmeți” în prezența halbelor de
curgerea radiatorului de răcire sau a rezervorului cu
bere, mai ales în serile călduroase de vară, seri magice,
benzină.
care atrăgeau mușteriii ca muștele politice la gunoiul
Începând cu anul 1990 am devenit un „gurmand”
guvernării.
pasionat de mașini străine, asociate cu alte tentații ale
Nu de puține ori, Lili, care mă aștepta cu cina până
libertății de consum, cauzate de căderea comunismului.
târziu, îmi cerea socoteală și mă lua de zor în primire,
Mi-am început pofta cu un autoturism BMW-520,
la trei păzește, pe un ton aspru cu zicale acuzator -
apoi un Mercedes Benz-220, un Daihatsu-Quore,
moralizatoare în sens metaforic, încărcate de truism:
un Mercedes-280, un Renault-Laguna, un Hyundai-
- Ce cauți tu, om serios, la o bombă deocheată și
Teracan, toate second hand, urmate mai recent de un
soioasă?
Renault-Clio și Volskwagen-Golf, ambele cumpărate la
- Nu știi că „cei ce se aseamănă se adună”!
0 kilometri.
- Dacă „te amesteci în tărâțe te mănâncă porcii”! Și
Gestionând atâtea mașini trecute de prima lor
alte asemenea pilde cu tente insinuante și ironice.
tinerețe era musai să-mi fac prieten un specialist în
- Tu nu poți fi pe aceeași treaptă sau la același nivel
mecanică auto priceput și abordabil la orice oră din
cu „bețivanii” din cartier numai pentru a fi mai cunoscut
zi sau din noapte. Legătura stabilă și reciprocă cu
ca liber profesionist.

28
BUCOVINEI Iunie 2020

- Când îl cauți „ia-l de unde nu-i”, dispari ca o din weekend durau tot restul săptămânii și constau, ca
nălucă, nu ești departe de a căpăta năravul de a trage la de obicei, în legarea de cârlige, ungerea mulinetelor,
măsea și de „a lua purceaua de coadă”, uitând de treburile procurarea nadei atractante pentru diferitele varietăți
casei și obligațiile față de o familie cu două copile minore. de pește. De exemplu pentru o „crăpăială” eficientă era
- Nu mă trata ca pe un infractor de drept comun, musai nevoie de șrot proaspăt din floarea soarelui sub
o rugam spășit, mai greșește omul și după câte știu formă de turtă sau praf, nu mai spun că pentru un somn
greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Cealaltă liniștit era de preferat o sticlă de Whisky sau de vodcă
jumătate trebuia reparată dând dovadă de smerenie Finlandia. Nu este o regulă, dar pescarilor le place să
și bună purtare o bucată de timp, care să amortizeze meargă la pescuit în grup, cel puțin câte doi, așa cum
șocul emoțional și nemulțumirea, să readucă lucrurile la procedam eu și cu amicul meu, ca să se bucure reciproc
normalitate. de capturi, să glumească ironic când nu trage peștele,
Încrezător în mine, încercam cât de cât s-o să se resemneze sau să se răzbune crunt pe băutura din
înduioșez, să-i înmoi inima cu aceleași sărutări tandre rucsac.
și promisiuni efemere. Degeaba, căci căpătase imunitate Arta pescuitului se câștigă în zeci de ani de practică
în acest sens. consecventă, care cere sacrificii de natură pecuniară,
- O să ți se „ducă buhul ca de popă tuns”! Mai mare conjugală, temporală sau spațială. Aducând vorba despre
rușinea, ditamai doctorul stă cocoțat în primul rând cu pescuitul calitativ și cantitativ pe care îl practicam cu
interlopii și borfașii din drojdia societății, care abuzează patimă împreună cu prietenul nedespărțit trebuia
de deschiderea și naivitatea ta de om atât de slab de înger. îndeplinită o condiție primordială, adică era nevoie de
O perioadă de timp, până la dispariția surprinzătoare o baltă cu pește flămând și cu o densitate mare, care
a lui Tony, nu am luat-o în serios pe Lili, care vrând- ne-o asigura cu larghețe doi pacienți de-ai mei, unul
nevrând s-a împăcat cu această „boală cronică”, greu de director și altul inginer șef, patronii unei renumite zone
lecuit. piscicole privatizate din județ. În acest fel reușeam să
Atrăgătoarea locantă cu nume americănesc inspirat pescuim zeci de kilograme de pește din categoria trofee,
de la renumitul cartier „Brooklyn” al metropolei New plăcerea noastră exagerată transformându-se într- o
Yorkeze se găsea la parterul unui bloc cu opt etaje, dat în dorință pasională de satisfacere a unei pofte nestăpânite.
folosință după Revoluție, situat în vecinătatea pasarelei De multe ori, Tony era reținut în parcul auto al fermei
pietonale care leagă și astăzi Gara Iași de cartierul nostru. pentru a face revizii tehnice autoturismelor patronilor în
Masa la care ne așezam de obicei, eu și cu Tony, timp ce eu mă străduiam să-i suplinesc lipsa pescuind cu
avea o poziție strategică cu vedere de ansamblu asupra randament dublu.
ușii de la intrare, căci nu de puține ori intrau tot felul Prietenia transformată într-o simbioză reciproc
de derbedei, hojmalăi infatuați și plini de mușchi pe ei, avantajoasă în relațiile cu mecanicul meu devotat s-a
care puteau provoca o debandadă din te miri ce. Tony, derulat mulți ani, până când s-a petrecut tragedia, pe
cu statura lui impozantă ce cântărea ușor peste o sută care nu mi-o pot explica nici astăzi.
de kilograme își arogase benevol rolul de protguard-ist În după-amiaza unei zile de primăvară, după ce s-a
de ocazie, stingând din fașă orice sămânță de scandal întors de la serviciu, Tony, așezat tacticos la masa din
spre satisfacția celor doi patroni, doamna Mariana și sufragerie urmărea programele televiziunii prin cablu
soțul său, aflați în spatele tejghelei barului de unde își în timp ce servea cu lăcomie prânzul întârziat. Foamea
serveau clienții cu multă amabilitate și diplomație. De însoțită de pofta nestăvilită de gurmand notoriu l-a
obicei se descurcau de minune și fără „asistența tehnică” determinat să înfulece bucăți mari de carne cu pilaf din
a mecanicului meu, dar au fost și situații când acesta a orez, care au constituit un bol alimentar solid, neîmbibat
intervenit salutar în aplanarea unor conflicte de natură suficient cu salivă, iar în momentul deglutiției s-a blocat
bahică. în zona faringo - laringiană provocându-i o asfixie
Și eu și Tony fumam pe atunci în draci, numai țigări mecanică fatală. Probabil că a intrat în panică și după
fine, de regulă Kent sau Marlboro, iar în bar nu cred că ce și-a pierdut cunoștința a căzut de pe scaun, zgomotul
exista vreun nefumător, altfel fumul gros ar fi afectat impactului cu podeaua alarmându-le pe cele două fetițe
respirația unui plămân vulnerabil la atacul nicotinic. ale sale aflate în dormitor, care s-au speriat de ce au văzut
Aburii de alcool și fumul înecăcios ne hrăneau imaginația și au fost capabile să alerteze vecinii de palier, dar, din
în vederea petrecerii sfârșitului de săptămână printr-o păcate nu au știut să-i dea un prim ajutor calificat până
evadare de acasă sau de la serviciu. De obicei preferam la sosirea salvării serviciului de urgență. Când am sosit
pescuitul, un hobby devenit comun de o vreme, o pasiune val - vârtej de acasă, în urma telefonului primit de la
fără frontiere, căci după o săptămână de muncă o baltă una din fete, membrii echipajului din ambulanța Smurd
cu pește îți oferă liniște, sălbăticie și de ce nu, întâlnirea efectuau manevrele de resuscitare cardio-pulmonară,
cu marea captură visată. Pregătirile pentru pescuitul care din nefericire nu au putut schimba deznodământul

29
Nr. 2 (24) SURÂSUL

inevitabil fixat de destin. O moarte atât de stupidă nici bolul alimentar rezultat fiind uscat, nemestecat suficient
că se mai poate. Și când mă gândesc cum mi-a trecut cu salivă în cavitatea bucală. Datorită cașului lipicios
ulterior glontele pe la ureche, de-atunci mă consider cel bolul s-a oprit pe culoarul de înghițire buco -faringian
mai norocos om de pe planetă. presând epiglota laringiană, nepermițând respirația prin
După dispariția fulgerătoare a indispensabilului inspir-expir, simțind că încep mă sufoc. Nu am intrat în
prieten mecanic, postura de proprietar de mașini second panică imediat, hipoxia creierului nu se instalase, așa că
hand a devenit păguboasă, ceea ce m-a determinat să-mi trebuia să acționez rațional și eficient cât eram conștient.
schimb radical vechile concepte. Profitând de generosul Nu aveam vreme de pierdut, așa că m-am deplasat în
program guvernamental „ Rabla” de stimulare a înnoirii cabinet direct la chiuvetă unde speram că jetul de apă
parcului auto am predat cele trei autoturisme vechi în de la robinet îmi va înmuia și desprinde bolul alimentar
schimbul unor tichete valorice de casare. Prima dată care-mi blocase ambele căi, digestivă și respiratorie.
am achiziționat un autoturism „Renault Clio”, iar anul Fără succes însă, în timp ce pacienta de pe scaun, uimită
următor un autoturism „Volswagen Golf ”, ambele având și nedumerită, cuprinsă de o surprinzătoare stare de
0 km la bord, pe care le-am achitat integral. Nu mai perplexitate, se speriase îngrozitor privindu-mă cum
spun că de atunci mă duc la stația de reparații auto doar eram de agitat și învinețit la față, neștiind și neînțelegând
pentru schimburi de ulei și filtre sau pentru inspecțiile nimic din ce se întâmpla cu mine. Adunându-mi toate
tehnice periodice obligatorii. forțele fizice și psihice rămase am avut inspirația salutară
În ceea ce privește celălalt hobby am continuat de a sări repetat în sus, până în tavan, nu știu de câte
partidele de pescuit mai mult individual, până când, de ori, în timp ce femeia se holba la mine ca la balamuc,
vreo cinci ani am încheiat un parteneriat de colaborare și neînțelegând mai nimic din limbajul și exprimarea
asistență mutuală cu alt „pescar înrăit”, cunoscutul poet trupului meu. Ca prin minune, efortul săriturilor a
și prozator ieșean, Emilian Marcu, în prezența căruia exercitat o presiune mare asupra abdomenului care s-a
am avut destule satisfacții dar și peripeții numai bune transmis de la stomac la faringe și esofag, în sens invers
de povestit. parcurgerii traseului bolului plecat din cavitatea bucală.
Întâmplător, sau nu, după moartea prematură a Și ce să vezi, bolul „criminal” a țâșnit ca din pușcă cu
nedespărțitului vecin și prieten s-a închis definitiv barul o viteză atât de mare încât s-a proțăpit fix în peretele
„ Brooklyn”, ca urmare a repetatelor reclamații din partea de un alb imaculat al încăperii. Martora neputincioasă
locatarilor din bloc, care acuzau tulburarea ordinii și și anesteziată „beton” și-a făcut cruce de nenumărate
liniștii publice prin tradiționale înjurături neaoșe sau ori, în timp ce eu, aflat la capătul puterilor, am încercat
încăierări între mardeiași la ore târzii din noapte. Această să-i explic cu nonșalanță că s-a întâmplat un obișnuit
binefacere a fost ca un balsam pe sufletul încercat al lui accident de deglutiție, care a avut de toate. Și ambalaj și
Lili, mai puțin atractivă pentru mine și pentru însetații conținut și suspans și agonie și extaz. Apoi i-am făcut cea
din cartier. mai ușoară extracție, conform spuselor ei, după care a
O dată pe an se întâmplă să trec pe la cimitirul plecat glonț pe ușă și nu am mai văzut-o vreodată.
„Sfântul Vasile”, unde se află înhumat Tony și mă rog De atunci, pentru mine, fiecare zi e o nouă viață și
pentru iertarea păcatelor lui, întristat o dată în plus de totul este în mâna Domnului. Nu te poți juca „de-a viața-
starea jalnică a mormântului. Nu-mi ieșea din minte ascunselea” fără a fi în paza lui. De la acel nătâng accident
cum poate să moară un munte de om înecându-se cu o am tras concluzia că niciodată să nu spui că, ție nu ți
bucățică de carne, ca urmare a lăcomiei sale de gurmand se poate întâmpla un lucru banal și tragic concomitent,
nestăpânit. Și totuși, în urmă cu trei ani am ieșit complet niciodată. Și recomand tuturor acest percept, mai ales
din starea aceea în care mintea mea nu putea să conceapă celor ce m-au crezut în relatarea stupidului accident care
o astfel de încetare din viață. m-ar fi trimis în lumea umbrelor dacă nu aș fi avut o
Încă mai făceam naveta două zile pe săptămână prezență de spirit nepieritoare.
la dispensarul din comuna natală, Vama, asigurând De-a lungul istoriei, celebrități, regi și împărați
asistența medico-dentară a consătenilor care m-au ales au avut o soartă nemiloasă, determinată de lăcomia
consilier local în trei candidaturi de la alegerile locale. nestăpânită în a mânca orice, oriunde și oricând.
Pe scaunul stomatologic se afla o pacientă din comuna Persoane mai puțin cunoscute au devenit „celebrități
vecină, Frumosu, căreia i-am administrat un anestezic eterne” grație modului absurd în care au părăsit lumea,
prin infiltrație intraorală cu seringa, în vederea unei dispariția lor înscriindu-se într-o istorie informală a
extracții dentare. Până la instalarea efectului analgezic lăcomiei universale de a-și satisface poftele gurmande
optim care poate dura și o jumătate de oră am considerat și poate că au contribuit în acest fel la îmbunătățirea
că pot savura un sandwich din pâine prăjită și caș proaspăt moștenirii genetice prin dispariția lor prematură.
de oaie în vestiarul alăturat cabinetului stomatologic.
Ultimele îmbucături au fost grăbite și mai voluminoase, Dr. Sorin Cot larciuc
30
BUCOVINEI Iunie 2020

noastră”; „Iată, acum pe masă sufletul meu / într-o picătură


translucidă de rouă”).
Iubirea adevărată e binecuvântată și nu poate exista
fără credință („ești catedrală, sunt enoriașul / cu genunchii
zdreliți de mirare”), dar trece dincolo de granițele timpului
și anotimpului („Iarna e doar o mină / unde grijulie /
cuibărește pasărea învierii”).
Nimic nu se pierde, totul se păstrează în suflet, martor
participativ al fiecărei întâmplări („Atârnă greu lutul de
sufletul meu, / amintiri sfârtecate / de spinii trecerii prin
câmpul de maci / flutură sărbători tardive”).
Pe drumul vieții omul nu are voie niciodată să fie doar
un simplu turist, ci trebuie să fie un călător, un drumeț în

A fi DRUMEȚ
căutarea sinelui, a celuilalt, indiferent de circumstanțe
(„Regina liniștii privește cu indiferență / cum alerg

dar nu TURIST
din răscrucea de lună, / vesel sau trist, pe urmele tale //
întotdeauna drumeț, niciodată turist”).
Poezia lui Ion Rășinaru este una a trăirilor, a
Ion Rășinaru își împarte volumul de versuri senzațiilor, a atenției față de tot ceea ce este în jur, deoarece
Translucid de rouă (Editura Eubeea, Timișoara, 2015) în nimic nu este întâmplător ori banal, atât privitor la natură,
patru părți: Întotdeauna drumeț, niciodată turist; Ziua cât și la om.
lăsatului de vis; Țipătul gândului și Anotimpuri, toate
creând imaginea unui suflet dezgolit de toate ascunzișurile Daniel Luca
în fața cititorului.
Poezia nu poate fi decât existență și poate fi definită
doar prin raportare la suflet („Poezia este victima /
neputinței mele / de a trăi frumos”), la realitate și vis („Ea
se naște / în iesle de gheață, / acolo unde / se termină visul”
– Argument).
Vis izbăvitor și demn de a fi furat, ivindu-se din neant
o nouă îndeletnicire, dincolo de lege, cea de braconier
de vise („În barca de molid acordată / pe lungimea de
undă a valului / scot din Dunăre minciocul plin cu vise”;
„Tribunalul șanțului condamnă / ultimul braconier de
vise” – Infractorul).
E absolut firesc ca poezia să ia ființă prin percepție,
însă una atât interioară, cât și exterioară, ochii văzând și în
interior și în afară, și în jos și în înalt („am rău de înălțimea
ochilor / care înălbăstresc cerul”). Prețul poate fi, însă,
orbirea („Sfârșitul de poem / îl scriu cu albul ochilor”).
Predomină, prin urmare, imaginile vizuale, de o forță
aparte și surprinzătoare, alunecând pe nesimțite dinspre
tangibil înspre intangibil („În lumina primară, / de lobul
urechii tale / anină amintirea zburătorului”).
Noaptea e învinsă de lumină, datorită poemului
(„Noaptea a plecat din vis / cu poemul meu în pântec”),
datorită inimii ce bate în versurile sale („Lumina
scormonește / cu bătăi de clopot / inima bolnavă de
întuneric”), inimă pătrunsă de iubire, de dăruire și dorință
(„Să devin contemporan cu zâmbetul tău / a trebuit să
mă nasc pe viscol, / când foc năprasnic mistuia clipa / și
gerul punea sechestru / pe agerimea păstrăvului”), în
comuniune cu natura („Rariștea pădurii soarbe șoapte,
ecou în primăvara vieții, / luna este pe de-a-ntregul a

31
Nr. 2 (24) SURÂSUL

P
ână într-o zi, chiar voce tare-i zicea: „Bravo, ai trecut cu
în ziua ei de naștere, brio, felicitări”.
când a apărut El. Ea a citit: „Scrie-mi aici
… Preda cursul de numărul tău de telefon”.
anatomie. Un frumos de vreo 32 de I l-a scris. automat. I-a înapoiat
ani, proaspăt asistent universitar, bilețelul. El a mai scris ceva: „ Să
chipeș, înalt, bine făcut, cu un păr aștepți, te voi suna...”.
deschis, cârlionțat, cu zâmbet larg pe Nu-și simțea picioarele, de vată,
fața-i prietenoasă.. Preada materia când s-a rdicat de pe scaun. Ce-a fost
într-un mod glumeț și lejer. asta, aevea sau în vis? Cu privirea
I se părea un înger coborât din rătăcită, cu-n zâmbet enigmatic pe
cer în aula lor, plină cu ascultători, față, a ieșit din sala de examen:
dar… mai mult cu ascultătoare. Le - Ai dat? Ai dat? au sărit
vorbea despre corpul omenesc ca pe ea colegele, colegii...

ELIZA
despre un tablou al lui Rembrant. - Dar ea a rămas mută,
Artistic și atrăgător, cu multă cu acel zâmbet luminat pe fața-i cam
însuflețire și har. palidă de emoții și de atâta învățat în
Nu numai ea era topită după el, ultimele săptîmâni. Era primul lor
ci… mai toate fetele. Acest lucru se
fragment de roman, examen din primul an de facultate.
observa după felul, cum îi sorbeau ÎN MREJELE VIEȚII, Vol. II După acea întâmplare, viața ei
cuvintele, după cum îi frecventau var ia n ta f e m i n in ă n-a mai fost aceeași, a luat o nouă
lecțiile, după cum se pregăteau de întorsătură, a căpătat un alt sens.
examene. Scena cu bilețelul se perinda în fața
Se întâmpla, adesea, în timpul orelor. s-o țintească ochilor mereu, iar. și iar... Îi provoca emoții deosebite.
cu privirea. Cu ochii lui mari, căprui și… jucăuși. Atunci Aștepta acel apel, ca pe venirea unui mesia! Mama
ei îi îngheța sângele în vene, i se părea că va leșina, că ei a observat că fiică-sa este preocupată de ceva, e undeva
i se oprește respirația. Acasă voia să-și aminteaască pe alături de viața de zi cu zi și a întebat-o:
momentul, să și-l repete imaginar, la nesfârșit. - Ce ai, ești schimbată...Îmi spui și mie?
Dacă i s-a năzărit numai? - Nu am nimic, răspundea Eliza, zâmbind.
Îl iubea în tăcere. Fugea de răspuns, se ascundea în camera ei. Îi plăcea
Dar a sosit ziua, când trebuia să susțină examenul de să stea singură în gânduri și vise... cu el...și despre el.
anatomie. A învățat ca disperata, voia să se evidențieze. Și fratele, cu doi ani mai mic, cu care nu prea găsea
Avea un trac imens în acea zi, căci va trebui să stea în fața limbaj comun, se certau des de la nimicuri, a observat
lui și să-i vorbească… schimbarea. Parcă soră-sa devenise mai tolerantă, mai
A ridicat un bilet: „Anatomia sistemului urogenital: bună, nu-l mai cicălea la tot pasul.
rinichii, pelvisul renal, ureterul, vezica urinară, uretra. Dar timpul trecea, telefonul, pentru ea, nu suna. La
Organele genitale interne şi externe la femeie şi bărbat. fiecare apel, pe atunci încă nu erau telefoanele mobile,
Perineul la femeie şi bărbat”. fugea să ridice ea receptorul...
...Mai era o intrebare în acel bilet. Ceva din sistemul Cursul de anatomie se preda numai în primul an.
nervos periferic. Dar ea pe asta, prima, a memorat-o, pe ...Nu-l mai văzuse din ziua acelui examen. Dacă la
vecie. Trebuia, la numai 19 ani ai ei, în fața celui pe care început euforia bilețelului misterios a ținut-o în lumea
îl vedea în visele ei cele mai ascunse, să vorbească despre viselor și a imaginației primei lor întâlniri, în timp, locul
organelle genitale la femei, dar, mai ales, la bărbați. i-a fost luat de tristețe și melancolie.
Sfiiala i se citea pe chip, fața îmbujorată o demasca Nu putea împărtăși cu nimeni ceea ce încolțise în
complet. Dar el i-a venit în ajutor: ea. O dragoste fără răspuns, o iubire imposibilă?
- Ia să vedem, ce-am învățat. Fiecare ființă umană Între timp, aflase, din zvonuri (despre profesori se
tebuie să-și cunoască componentele... află rapid), precum că este însurat și are și un copil mic,
Dintr-odată, încătușeala i-a dispărut. A vorbit liber, de numai un an. Să fie adevărat? Pe zi ce trecea, dorul de
fără să se bâlbâie. Se pregătise pentru acest examen, ca el nu se micșora, din contra, creștea.
niciodată. Voia să se remarce în fața lui. Odată, după cursuri, pașii au dus-o, aproape
Ea încă mai vorbea, spunea ceva, deși știa că a reușit, involuntar, pe holul etajului unde se afla catedra de
că a dat exemenul, căci văzuse satisfacție pe chipul lui, anatomie (poate îl vede, poate-i apare în cale!).
simțise că tot ce a spus i-a plăcut, când se trezi cu un Într-adevăr, a fost o minune!? De-ndată ce a intrat,
bilețel în față, pe care el i-l întinse discret, în imp ce, cu el a ieșit dintr-un birou apropiat. Ea, înmărmurită, a

32
BUCOVINEI Iunie 2020

rămas țintuită în loc. El i-a spus, calm, scurt:


- Dacă nu mai ai ore, te aștept la colțul străzii, jos.
- Îgîîî... atât a putut scoate pe gură.

Sosi la locul stabilit în numai câteva minute. Se


plimba înainte și înapoi. I se părea că durează o veșnicie.
În dreptul ei, s-a oprit o mașină. La volan, profesorul.
I-a făcut semn să urce.
La intersecție, a cotit spre Breazu și a mers direct,
ieșind apoi din localitate, mergând prin mai multe sătuce
în care ea, deși născută în Iași, nu fusese niciodată.
Când au ajuns într-o pădurice, a oprit. Era început

CA D O UL
de vară, pădurea - înverzită.
Păsărelele - prinse într-un cor superb, într-o
partitură numai de ele știută. Fără dirijor. Frumos.
Sublim!
de
8 MARTIE
...
Nina Gonţa

Soţul se întoarce acasă. – Păi, da, ăştia taie salariile şi pensiile şi pe tine
te-a găsit cumpărăturile.
– Ai venit acasă! îl întâmpină soţia, strigând cu
– Măcar acum că-i...
glas piţigăiat.
– Păi, da, acum când s-au scăzut salariile!
– Păi...
– E o sticluţă...
– Nu puteai să mai stai la cârciumă, veneai beat,
– Oi fi cumpărat o sticlă de vin!
te culcai, stam si eu liniştită, îl apostrofă în continuare
– Cum să fie...
soţia.
– Cum să fie un vin bun că salariile s-au tăiat, le-au
– Ziceam că...
furat ăia cinstiţii, oi fi luat cine ştie ce poşircă, ieftină!
– Păi, da, ziceai, că numai tu vorbeşti, numai apucă
– Nu e băutură!
omu’ să dechidă gura de tine.
– Da’ ce-ai luat, o sticlă de gaz?
– Ziceam să vin direct acasă ca să...
– Nu...
– Ca să nu stau şi eu puţin liniştită, nu, să stai pe
– Oi fi luat un rachiu.
capu’ meu.
– Nu, e pentru tine!
– Vroiam...
– Deci nu e pentru mine.
– Vroiai să te îmbeţi ca porcu’, că dacă te-mbătai,
– Ba da, e pentru tine!
adormeai şi stam şi eu liniştită, da’ tu nu, ai venit treaz!
– Da’ hotărăşte-te odată!
– Păi, ţi-am adus un...
– E pentru tine, un parfum!
– A! Mi-ai adus şi vreun beţiv de-al tău, nu v-aţi
– Ce? Parfumu-i scump, acu’ c-au scăzut ăia
săturat la cârciumă aţi venit şi acasă.
salariile, de unde ai avut bani, nu cumva neavând
– Nu...
suficienţi bani, ai cumpărat doar sticla, fără parfum în
– Deci, nu v-aţi săturat!
ea, aşa o mai foloseşti şi tu, mai pui un coniac.
– Nu, nu am adus pe cineva, n-am adus nici un
– Sticla e cu parfum cu tot, e parfumul care-ţi
prieten.
place ţie!
– Aha! Acu’ mi-ai adus amanta acasă, pe capu’
– Păi, da, că altceva practic nu puteai să iei acu’
meu, e vreuna tânără s-au vreo hoaşcă cu bani.
când deja ţi-au tăiat salariu.
– Ce tânără...
– E, lasă, că la anu’ nu-ţi mai iau cadou de 8
– A, dacă-i o baborniţă cu bani, tot e bine!
Martie.
– Cum să fie bine?!
– Da’ când?!
– Păi, dacă are bani îţi dă şi ţie, ne mai ajungem şi
– De 1 Aprilie!
noi, am eu grijă să-i chivernisesc.
– Nu e vorba de nici o persoană, ţi-am cumpărat
ceva. Roland F. Voinescu
33
Nr. 2 (24) SURÂSUL

cu polițiști? Hă, hă, probabil ați fi conversat despre


uleiuri de motor. Cel puțin dacă ar fi avut program de
alertă meteo...
̶ Tu vorbești? Așa ruginit și neupgradat? Ăla
măcar răspundea la comenzi vocale în engleză! Cu
sistemul lui de navigație, îmi arăta luna și stelele... Și ce
mecanism de direcționare avea...
̶ Mhm, nimereai fix într-un crater de pe Lună.
Oricum, a luat-o pe arătură, în câmp antigravitațional...
Erai demult văduvă. E drept, ai fi avut o pensie de
urmaș frumușică...
̶ Te poftesc să nu fii sarcastic. Ce, gynoida aia
siliconată, HRP-4C, lipsită de voință, nu dădea erori?
Da, da, aia cu implant în buric... Păi, decât să-i fi

CONSPIRAȚIA
decriptat ăleia centura, mai bine-ți făceai harakiri!
̶ Deh, nimeni nu-i perfect... Ehe, ce vremuri!
Câteva momente de liniște stânjenitoare dovedeau
că cei doi își scanau separat memoria. Un strănut
foarte sonor răsună dintr-odată în încăpere, spărgând

Î
ntr-o odaie întunecată, cu iz învechit de bandă de tăcerea.
condensator și letcon încins, doi androizi în vârstă ̶ Ei, poftim, iar te-ai virusat!
scârțâiau din toate încheieturile, în preumblările ̶ O fi de la năpârlitul ăsta! zise el, arătând spre
lor domestice. Într-un târziu, el, fost robot industrial, motanul care se băgă sub pat cu viteză supersonică.
se afundă într-un fotoliu uzat, cu arcurile ieșite și, ̶ Aiurea! Ți-a slăbit imuno-scutul energetic. Asta
de asemenea, în lectura unui almanah electronic. Ea pentru că stai toată ziua pe Internet... Nu te-oi fi săturat
robotea prin bucătărie, ca orice robot casnic, zăngănind să citești același lucru de-atâta amar de vreme?
niște oale și bombănind ceva despre nepriceperea lui ̶ Dar e “Anticipația”, dragă...
la tinichigeria cu plasmă. Un “fiți-ar mecanismele de ̶ Ei, și? Lasă, că nici anticipația nu mai e ce-a fost...
râs și cine te-a mai proiectat și pe tine!” răzbătu slab Și-apoi, ce rost mai are? Viitorul e deja trecut. Numai
până în camera unde bătrânul stătea cufundat cu toate tu ai rămas la fel de căpos. Chiar nu pricep: la ce să te
circuitele în trecutul îndepărtat, în prezentul continuu mai informezi, dacă tot nu acționezi? Măcar dacă ne
și în viitorul imediat... înscriam și noi în programul „Rabla”, poate căpătam
Între timp, hologramele suprapuse a două molii ajutor de înmormântare.
odihneau cu nonșalanță pe săculețul cu naftalină ̶ Hai să nu anticipăm...
agățat de ușa dulapului, într-un amor interzis. ̶ Acuma serios, ești la zi cu licențele, ai cotizat
̶ Hei! Măi, n-auzi, te-ai deconectat? țipă isteric toată viața, ai respectat mereu legea, și ce folos? În cel
bătrâna, ivită brusc în prag. Uite, ne invadează moliile! mai bun caz, o să te transformi în material reciclabil.
Mișcă-te și alungă nerușinatele alea, nu vezi cum ne Ce să mai așteptăm acuma? Extratereștrii, poate, să ne
sfidează? pună ventuze...
̶ Dragă, ești prea plină de senzori, spuse el, ̶ Mă rog... Și pe americani i-am așteptat.
neluând în seamă virtuala scenă XXX și continuându- ̶ Și-a apărut Terminator...
și imperturbabil cititul. ̶ Lasă, dragă, nu mai dramatiza. Te uiți prea mult
În ceafă i se transmise atunci o undă de șoc, pe la filme cu cyborgi, ai pierdut contactul cu realitatea...
care-o resimți până-n cilindrul magnetic. Se urni ca ̶ Apropo, mai bine ai repara televizorul, că nu mai
teleghidat, dirijă pliciul cu laser și simulă un plesnet, pot să urmăresc Star Adultrek, ecranul e plin de purici!
lovind la plesneală în săculeț și ratând astfel ținta în ̶ Păi, să scăpăm de cotoiul ăsta cu lămpi!
mod voit. Hologramele moliilor dispărură în eter și ̶ Îți filează ție... Ce-ai cu Matrix?
bătrânul își reluă lectura cu un oftat prelung de ușurare. ̶ i, nu mai știi de glumă?... Ia uite-aici, un anunț
̶ Mai fă și tu ceva prin casă! Toată ziua numai la Mica publicitate: cică se fac recrutări pentru o nouă
cu nasul în ziare! Vorbesc cu pereții. Nici măcar misiune spațială. Ce zici de asta? Îl înscriem pe motan,
conversație nu faci... În fine, dacă n-ai în soft, degeaba! să colonizeze cu purici alte planete?...
N-ai și gata. Mai bine mă măritam cu robotul ăla chipeș Bătrâna îi aruncă o privire radioactivă.
din echipa lui Robo Cop. Avea un corp de oțel și... − Te pomenești c-ai rămas nostalgic după
̶ Care, ăla cu bocanci și fără logici, el, din bancurile misiunile Apollo. Bietul văr-tu, care-a slujit ca misionar

34
BUCOVINEI Iunie 2020

în deșertul selenar, dus a fost!... Și nici măcar titlu de


erou n-a căpătat.
− Ingratitudine tipic omenească, ce vrei...
− Hm, au proiectat roboți humanoizi, i-au
construit, apoi i-au transformat în sclavi...
− Fii atentă aici, ce scrie în Magazin istoric SF:
„cercetătorii britanici, împreună cu specialiștii în
futurologie din Vaslui, renumiți pentru acuratețea
datelor, spun că tehnologia va da o șansă de reeducare
tuturor pușcăriașilor: vor putea jefui, tâlhări, viola
sau chiar omorî în mod virtual! Penitenciarele
vor dispune de sisteme de inteligență artificială de
programare performante, așa încât realitățile virtuale
să fie convingătoare sub aspect vizual, tactil, auditiv,
olfactiv”.
− Auzi, reeducare cu jocuri pe calculator... S-a-
ntors lumea cu susu-n jos, aia e: oamenii s-au robotizat
HOMO VIATOR
S
și roboții s-au umanizat! Iar noi stăm pasivi și e spune că drumul cel mai scurt spre noi înşine
răspundem doar la comenzi. este înconjurul lumii. Libertatea interioară se
− Din păcate, oamenii fac legile. Și știi care-i construieşte, zilnic, piatră cu piatră, pe temelia
problema? Dacă se simt amenințați, ne pot distruge cu cuvintelor care deschid drumuri spre necunoscut
totul. Amintește-ți corolarul legii zero: când androizii şi îmblânzesc, în acelaşi timp, misterul cunoaşterii.
încep să devină prea emoționali, umanitatea e pusă în Sedus de taina descoperirilor, omul încearcă paşii pe
pericol. Ce-ai zice, de exemplu, să fii arestată pentru nisip ai visului de a cuceri lumea pentru ca, odată cu
c-ai depășit frontiera hi-tech? descifrarea sensului înstăpânit, să-şi asume viaţa ca
− Totuși, legile sunt făcute să fie încălcate. Ar operă, pe principiul îndemnului adresat lui Cristophor
merita o contraofensivă. Columb de Regina Izabela: „Pluteşte / Priveşte (n.n.)
− Aberații SF... Nu ziceai tu că tot fiare vechi drept înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există
ajungem? Dragă, de când te știu, tu ai fost mai rebelă, încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins, pentru
dar asta nu prea dă bine la bătrânețe: devii ridicol dacă a-ţi răsplăti îndrăzneala.”
vrei să ieși din sistem. Cartea Doamnei Doina Cernica, „Priveşte şi
− Fuck the system! replică bătrâna. Am autonomie. încearcă să vezi”, propune un alt fel de cunoaştere
− Prea multă autonomie bate la ochi. a lumii, dublă, pe de o parte, o cunoaştere mediată
− Ești rigid... Mai bine recunoaște că te-ai de cuvântul care poartă frumuseţea, iar, pe de altă
ramolit. Mă rog, niciodată nu ți-a plăcut aventura. parte, o cunoaştere i-mediată, a vieţii pipăite şi
Degeaba ai stat în revizie la centrul de comandă. De trăite până la ultima picătură de fericire, împărtăşită
pomană backup-urile și update-urile. Tot o grămadă cititorului, aidoma elementului ultim, goethian,
de fier vechi rămâi… Ia, privește-aici, al treilea val, zise acel „Urphänomen”, care desluşeşte existenţa din
bătrâna disprețuitor, arătând pe fereastra LCD. perspectiva înţelesurilor.
− Ce spui? Al Treilea Val de Toffler? Cartea doamnei Cernica este un pelerinaj al
− Nu... De bețivi! Trec în valuri spre crâșmă, ca sufletului care-şi regăseşte propriile rădăcini în
teleghidați. Poftim, Homo Ciberneticus... Da, ăștia fac fiecare palmă de pământ călcat, descoperit, domesticit
legile. Și noi să stăm cu brațele încrucișate?! prin cuvânt. Doina Cernica ne dăruieşte „Respirări
Bătrânul simți un gust de cocleală. Un zâmbet din Templul Cerului” din „Locul de unde se vede
amar și artificial îi încremeni în colțul display-ului. frumuseţea”, „Privind cerul în fântână”. Fiecare capitol
În odaia întunecată, cu iz de bandă de condensator și al cărţii este un popas existenţial în care creator şi
letcon încins, un braț bionic mângâia motanul Matrix, cititor îşi trag sufletul în faţa sublimului – şi, da, „omul
care torcea ca un motor sincron. Celălalt braț îi activa este prea mic pentru sublim” (C. Hogaş) - , dar şi o
funcția secretă “KILL”. De afară, se auzea o voce umană şlefuire a sufletului cu dalta cuvântului. Astfel, cartea
modulată: „Fiaaare veeechi, fiaaare luăăăăăm!!!”... se clădeşte cu fiecare experienţă a unui „Homo viator”,
cărămidă pe cărămidă, piatră pe piatră, cu gândul
„pe această piatră voi clădi Cartea mea”. Începutul
Violeta Urdă şi sfârşitul constituie „cheia de boltă” a identităţii
naţionale, oglindite în universal, culturală şi spirituală,

35
Nr. 2 (24) SURÂSUL

în acelaşi timp, Eminescu şi Iisus: „Cât am să trăiesc, Europei, frumoasa răpită de Zeus, pentru întemeierea
nu am să uit momentul în care semicercurile aurii, cu cetăţii prezise de oracolul de la Delfi.” (În bibliotecile
miez alb al împletiturii sale, (ale colacului adus de la depărtării)
Mănăstirea Putna-n.n.) au fost desprinse, împărţite şi Odată cucerite de paşii călătorului, oraşele se
savurate cu smerenie. Un moment de sfinţenie, în care transformă în adevărate fiinţe, părtaşe la vieţuirea
ne-am întâlnit cu Poetul şi am fost atinşi ca de arpa unui peripatetică: „Sunt lucruri care mi-au apărut în minte
înger de speranţa vieţii sale veşnice sub cerul Limbii în dimineaţa de august a primei întâlniri cu Vltava la
Române” (Eminescu sărbătorit la Putna şi Cernăuţi); Praga, când neaşteptat m-am gândit la sfântul care a
„El stă, într-adevăr, mititel, înfăşeţel în scutec de preferat tăcerea vieţii. Poate că ne aflam în Boemia, poate
bumbăcel, într-un cerc de eternă primăvară, iar peste că şirul ambarcaţiunilor întins de-a lungul ţărmului de
noi, peste paraclis, peste biserică, peste Betleem cad vizavi era străjuit de numeroase lebede, care îi înstelau
fulgi albi, diafani, ca şi cum cerul ar fi o necuprinsă valurile până la noi.” (Despre tăcere în Praga de aur);
livadă de meri în floare care îşi scutură petalele, tot mai „Prin geamul maşinii, aburit de respiraţiile noastre şi
multe în livada celestă pe măsură ce ne ating obrazul şi de ploaia neaşteptată de afară, indicatorul spre stânga,
ne acoperă inima cu zăpada lor caldă”. (Neaua ninge la Lidice, a trecut fantomatic. Mergând la Dresda de la
Betleem) Praga, ne-am continuat drumul, lung cât să-mi aduc
Ca un „fir al Ariadnei”, în acest labirint al aminte de istoria acestui sat, ras de pe faţa pământului
cunoaşterii, „strada” se lasă descoperită şi invită la de nazişti în vara anului 1942, ca pedeapsă pentru
descoperire: „Deşi sentimentul permanent a fost al uciderea de către partizani a protectorului german
străzii coborând spre mare, iar, spre capăt, trotuarul al Boemiei şi Moraviei, aşa cum am trăit-o citind şi
s-a preschimbat în trepte descendente, când am ajuns recitind poemul lui Eugen Jebeleanu.” (Dresda sub
la sfârşitul ei, Fortul Sf. Elmo, apărat de bastioane, lacrimile ploii); „Spre deosebire de atâtea alte aşezări
ne-a obligat să urcăm cât spre necuprinderea mării, cât care m-au chemat prin pagini de carte, Viena ultimelor
spre timpul vechi al veghii fără odihnă, al ochilor fără decenii a fost întâi o captivantă poveste, depănată cu
pleoape de pază ale oraşului, insulei, arhipelagului. glas tare, răbdare şi bucurie de artista plastică Dany-
Izolat, însingurat, dar aparţinând deopotrivă lumii.” Madlen Zărnescu, care o vizitase pe îndelete, în timpul
(Mierlă mierie, Malta). Evadând din încarcerarea anului de studiu al soţului ei, sculptorul Gheorghe
citadină, „strada” devine „drum” care potenţiază Zărnescu…” (Locul de unde se vede frumuseţea).
autocunoaşterea: „Drumul curge în continuare Integralitatea peisajului este redată de fineţea
tensionat şi răsplătitor: munţi stâncoşi la al căror capăt condeiului care a surprins acel „état dˈâme” ascuns în
privirea nu ajunge prin geamul maşinii, hăuri îmblănite grandoarea naturii: „Privit din toate părţile cu ochii
în codri negri, serpentine ameţitoare pe muchiile altui univers, cel acvatic, fiorul care te va înţepa, când
pereţilor de piatră, tuneluri cu miezul de beznă şi nici nu ai să visezi, se înrudeşte cu un cârcel nocturn
semidescoperite, poduri pe care trecem şi poduri care îţi înţepeneşte piciorul şi îţi aminteşte de voinicul
ducând nori în spinare deasupra noastră şi din când în din basme ce împietreşte întâi până la genunchi, apoi
când, strălucind din noaptea pădurilor, strălucind spre până la şolduri, până la mijloc.” (În labirint)
centrul pământului, Tara.”(Privind cerul în fântână) Liantul dintre cele două lumi, redescoperite
Fiecare descoperire a unui nou tărâm este ca in extremis, interioară şi exterioară, este cartea, ca
o reîntoarcere spre paradisul pierdut al propriului leitmotiv al călătoriei iniţiatice, care transformă jurnalul
ţărm, iar pătrunderea într-un nou spaţiu este posibilă amintirilor într-o plămădire a sinelui, îmbogăţit de
printr-o amintire din propria lume, adevărată pitoresc şi grandoare:” Oriunde, cărţile cărţi cheamă,
„madeleină” proustiană care înveşniceşte periplul le dislocă din memorie, dar este nevoie de forţa poeziei
existenţial:”La vârsta copilăriei mici, în Vama natală, ca să le mişte spre sufletul nostru ca râurile curgând
ai mei, funcţionari, aveau condiţia oarecum insolită spre mare.” (Roata Mare)
pe vremea aceea, de chiriaşi. Locuiam vizavi de Un adevărat căutător de comori, sedusă de
biserica catolică, într-o casă nemţească, având plafonul tehnica detaliului semnificativ, îmbinând, cu măiestrie,
neobişnuit de înalt şi ferestre şi uşă care dădea direct în reportajul literar cu reportajul jurnalistic, prin vocaţie
trotuar. Acesta mă ducea spre două bucurii: dimineaţa, şi profesie, Doina Cernica a reuşit să construiască un
la grădiniţă, iar joia după-amiază la bibliotecă…”; Templu al Cuvântului, din măreţia şi diversitatea unor
„Şaizeci de ani mai târziu coboram de la cei 600 de metri culturi şi civilizaţii.
altitudine ai Cetinei, fosta capitală a Muntenegrului,
spre nivelul mării, la Budva, cel mai vechi oraş de pe
Coasta Adriaticii, dacă este să dăm crezare legendei Prof. Dr. Luminiţa Reveica Ţaran
conform căreia aici l-a adus juninca pe Cadmos, fratele

36
BUCOVINEI Iunie 2020

C
reaţia literară a ca într-un infern al eforturilor
doamnei Luminiţa conjugate, ce generează
Ignea numără, până în suferinţă, dar şi plenitudine: „un
prezent, trei volume de păianjen tenace/ mă ţese într-o
autor ce constituie o diversitate tăcere/ străpunsă în răstimpuri/
a abordărilor lirice („Muguri de raza unei stele/ de mult
de lumină” – haiku şi „contra- apusă”; „câtă aşteptare şi câtă
timp”) şi epice („Aglăiţa”), la durere/ pe foaia asta albă,/ de la
care am mai putea adăuga şi sânge până la gând,/ de la cuvânt
recenziile ori prefeţele, acestea până la lacrimă”; „cuvintele/ mă
meritând, cu prisosinţă, adunate sfârtecă şi mă-mprăştie/ pe un
într-o altă viitoare carte. câmp cu zăpadă”.
Poate nu doar profesia Regăsim, într-un alt

TIMP REBEL
(bibliotecară pasionată), ci şi registru tematic, coordonatele
aplecarea spre literatură (lectură esenţiale şi definitorii ale unei
asiduă şi masivă) şi-au pus
amprenta definitivă, alături de
şi „patrii” personale: „la nord stau
cărţile”, „la mijloc sunt oamenii”,
harul scrierii, pe producţiile
pline de miez, de metaforă şi de
CONTRA-TIMP „la sud e capitala sufletului”, a
unui suflet emotiv şi tuşat de
reală valoare ale autoarei. E uşor ÎN POEZIA dramele umane: „toţi cerşetorii
de constatat că poezia doamnei mă înduioşează,/ dar, dintre toţi,
Luminiţa Ignea reprezintă LUMINIȚEI IGNEA orbii mă cutremură./…/de aceea
un summum al unei ample în faţa orbului mă cutremur/ şi-i
acumulări anterioare de lectură şi cultură, ideatica pun o monedă în palmă,/ cumpărându-mi iertarea”.
regăsindu-se în utilizarea multor expresii latineşti, Definiţia poetului, ca într-o veritabilă ars
ori a numelor de personaje preluate din religie sau poetica, este realizată prin profunde sintagme
din mitologie (Eva, Magdalena, Salomeea; Hera, antitetice: „nu sunt poet, doar furier de rând/ care
Pegas, Icar, Pasărea Phoenix, etc.). clasează vechi scrisori uitate”, „nu sunt poet”, „sunt
Completată atât de inspirat de grafica de excepţie doar un alpinist,/ escaladând Olimpuri de cuvinte”,
a fiicei sale, Tudoriţa Maria, poeziile din volumul „nu sunt poet”, „sunt pivnicerul marilor banchete,/
„contra-timp” o situează pe autoare şi în timpul actual, cel care bea cu regale din cană”, „nu sunt poet, dar am
dar şi într-un contra-timp cu sine însăşi, pentru că biblioteci/ de gânduri şi icoane neclasate”.
mărturisirea este directă: „sunt o rebelă”. Iar viaţa, Este prezentă şi cifra magică a basmului sau a
„ca o sală de aşteptare/ de clasa a doua”, o transpune perfecţiunii divine, „şapte”: ea, iubita, îşi aşteaptă
în situaţii-flash-uri, pe care le metamorfozează în „nebunul înţelept” „de şapte vieţi” şi l-ar mai aştepta
artă-creaţie. Uneori, cu sensibilitate, oferă nu doar „veşnicii şapte”.
„o monedă”, ci, mai degrabă, „un zâmbet” „scotocit” O altă poezie ar părea să fie un fel de „autoportret”
din suflet, iar alteori, cu luciditate dură, tinde să al poetei, o descriere plastică, filigranată, din care
treacă examenele iubirii: „sunt un copil bătrân,/ ghicim, parcă, furtunile iernii împletite cu fragilitatea
care-şi frământă degetele/ pline de cretă,/ mereu la o ghiocelului: „mă troienesc cuvintele nespuse”, „mi
disperare distanţă/ de absolvire”. se răzbună iarna către muguri noi”, „mă viscoleşte
Poezia, deşi trecută, de multe ori, într-un con de setea conceptului de noi”, „mă pomenesc că înfloresc
umbră şi, poate, puţin citită sau înţeleasă, „e o fată deodată/ un ghiocel avid de mângâiere,/ care sfidează
bătrână”, care „preferă să moară de foame/ decât să iarna toată”.
ia cu-mprumut”; „ea umblă cu papuci de pâslă/ prin Posesoare a unui subtil „turn de fildeş”,
cotloane de suflet”, fiind, caldă şi silenţioasă, balsam transformat în lăcaş al poeziei, Luminiţa Ignea
al sufletului poetei. dăruieşte şi se dăruieşte semenilor, „cum se cuvine”,
Timpul devine, inevitabil, o confruntare necruţând „nici ochi, nici lacrimă, nici vis”, fiind
perpetuă, un joc „de-a baba oarba” cu inexorabila „parâmă” celor dragi şi irosindu-se în „lacrimele
moarte, care „a trecut mai departe,/ dar o ştiu aldine” ale stihurilor şi ... ale vieţii…
urmărindu-mă,/…/ iar când, ca din întâmplare,/
privesc peste umăr,/ ea se face că se uită/ în altă
parte”. Prof. Angheluţă Petronela
Avatarurile creaţiei transcend fiinţa eului liric,

37
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Î
n primăvară, când muntele sale, ori de câte ori trecea pe lângă
mai purta pecetea zăpezii şi ele câte o maşină.
firicele de apă se revărsau în Luase hotărâre asta, să
văile unde ierburile mijesc a verde, plece din satul natal, după ce din
Ion fiul lui Ionescu din Ioneşti, gospodăria sa nu mai rămăsese
cioban cunoscut de pe valea nimic. „Dacă trebuie să aleg între
Oltului a luat hotărârea să treacă două rele, gândea Ioan din Ioancău,
dincolo, în Ardeal, cu cele zece am ales pe cel care nu l-am încercat
oiţe ţurcane gestante. Atâtea îi mai până acum!”.
rămaseseră după inundaţii. Pleca Urca alene şi cu răbdare
să-şi caute o nevastă harnică şi pe drumul ce ducea către vârful
bună de făcut copii. „Numai bine, Urdele. Abandonase de mult
până trec muntele, oile mele vor făta şoseaua asfaltată, şi îşi conducea
şi cu banii luaţi pe jumătatea de oile pe o potecă de munte, folosită

ION şi IOAN
miei voi putea face nuntă“, gândea de ciobani. Cizmele din piele de
Ion, luând drumul Brezoiului, bou lăsau în urmă adânciturile
mergând agale în urma oilor. tocurilor ce se umpleau imediat cu
„Am s-o învăţ să-mi facă fasole apa mustind în iarba de pe potecă.
bătută, frecată cu usturoi!” medita
bărbatul lovind cu măciuca câte o
piatră ce-i răsărea în faţa opincilor,
ÎN Ţ E L E P Ţ I I Se simţea liber, el cu cerul şi oile lui.
„Mă simt slobod, eu şi Dumnezeu,
dar acest cost este că am acceptat
legate până sub genunchi cu nojiţe
din piele de porc… Din când în DIN TRANSALPINA responsabilitatea destinului!”
Prin minte îi treceau tot felul de
când fluiera printre dinţi la oiţele gânduri, unele mai năstruşnice
ce priveau cu jind la apa limpede a Lotrului. decât altele. „Dacă nu-mi găsesc soaţă, cum îmi doresc?!
După atâta mers, a strigat scurt la oi. Acestea s-au Sunt bucurii, în viaţă care pot să mă înjosească, dar şi
oprit ca la o comandă, privind la stăpânul aşezat pe înfrângeri care mă pot împlini!”. ...Şi astfel au trecut trei
marginea unei stâci, năpădit de gânduri. „Puterea unui zile şi două nopţi dormind, înfăşurat în şubă şi cu clopul
cioban se măsoară în greutăţile biruite!”. tras pe frunte, în mijlocul oilor.
- Bârrr! Duceţi-vă să beţi apă! A strigat, aruncând
spre ele cu un şomoiag de iarbă uscată. *
După o odihnă de mai bine de o oră, în timp ce
autoturisme şi basculante treceau cu viteză pe lângă Cu cât urcau, cu atât cerul era mai albastru şi
micul grup de oi, Ion s-a hotărât să treacă în faţa turmei, aerul mai curat. Ion şi oile lui au ajuns pe platforma de
ca mioarele să-l urmeze docile pe poteca ce şerpuia pe pe vârful Urdele. Şi-a făcut palmele straşină la ochi să
lângă drumul asfaltat ce ducea spre Voineasa. „Frumoase vadă mai bine cine vine dinspre sensul spre care dorea
locuri, sunt clipe ce le trăiesc din plin, salvându-mi să meargă. „Poate este unul ca mine. S-o fi săturat şi el de
trecutul, astfel mă fac să cuceresc viitorul...” gândea Ion satul său şi acum îşi caută norocul. A ajuns, fir-ar să fie,
urcând spre pisc. Astfel, au trecut trei zile şi două nopţi la concluzia că viaţa poate fi înţeleasă privind înapoi, dar
dormind în mijlocul oilor, învelit cu şuba făcută tot din trăită privind înainte. Căci de-aia şi el şi eu mergem spre
blană de oaie, cu căciula neagră de lână trasă pe frunte. înaintele nostru!”
Ioan, mai având câteva minute până să ajungă
* pe platforma mult visată, s-a oprit din urcare şi cu
oile strânse în jurul său şi-a pus palmele streaşină la
Ioan al lui Ioan din Ioancău, cătun de pe lângă Sebeş ochi, pentru alungarea razelor de soare ce-l orbeau, să
Alba, s-a hotărât să se însoare cu o olteancă de prin zona distingă omul ajuns sus. Acesta părea o statuie cioplită în
Munteniei. Nici nu se topiseră bine petecele de zăpadă bazalt. „O fi om bun? O fi om rău? Sau unul ca fostul meu
de pe Transalpina, că ciobanul, adunând cele zece oi vecin care părea pâinea lui Dumnezeu. Vorba aceea, îţi
gestante, ce-i mai rămăseseră în urma inundării satului împrumuta umbrela pe timp de soare, dar o cerea înapoi
de către râul Sebeş, devenit una cu Mureşul, a început în momentul în care începea să plouă!”
să urce pe Transalpina, mânând oile cu fluieratul său Soarele îi învăluia cu razele sale blânde de primăvară
caracteristic, printre dinţii rari din faţă. „Am să-mi găsesc din preajma Paştelui.
o fomeie, iute şi harnică. Am să o învăţ să-mi facă balmoş - Ziua bună la dumneata, om cinstit!
şi mulţi copii!” Gândea Ioan din Ioancău, fluierând la oile - Bună să-ţi fie inima! I-a răspuns Ion, ştergându-şi

38
BUCOVINEI Iunie 2020

obrazul cu dosul palmei. Dar ce vânt te aduce pe `mneata iei la dreapta, mergi vreo patru kilometri şi ajungi în sat.
în aceste locuri? - Aşa am să fac!... Am şi eu o femeie în comuna
- La fel ca pe dumneata! mea. Pe cinste, pentru `mneata!
- Adică?! - Amu aştept să-mi spui `mneata!
- Nu e zăbavă să vorovim fără să spunem nimic. - Coborând, ajnugi în Brezoi, apoi o iei la dreapta
Musai e să-ţi spun...?! spre Căciulata, Călimăneşti, Râmnicul Vâlcea, şi mai
- Dacă doreşti... mergi, timp de a mânca o pâine, spre Drăgăşani, şi
- Iacă... mă duc în Oltenia să-mi găsesc norocul! ajungi la Ioneşti. E comună mare. Să ai grije să nu-ţi calce
- Dar dumneata? mioarele careva cu maşina. E circulaţie grozavă până la
- Mă duc în Ardeal să-mi caut sorocul! Govora.
- Spune aşa, omule. ...Hai să ne hodinim oleacă pe - Grijesc! Şi pe la noi se circulă bogăt...
stânca asta că timp avem... - Când ajungi întrebi de Maria lui Mecherel. Stă
- Se spune că vremurile schimbă lucrurile. Dar... lângă şicoală. Îi spui de Ion al lui Ionescu, ciobanul.
realităţile ne spun că noi trebuie s-o facem! - A fost măritată?
- Musai, este cum zici... Dar... drumeţule, vorovim, - Da! E femeia înecatului de la baraj. Îşi caută şi ea
vorovim, cum îi stă bine drumeţului, dar nu ne-am jumătatea. Ăi din sat ziceau că e rea de muscă… Dar nu e
cunoscut! Pe mine mă chiamă Ioan din Ioancăul de lângă adevărat. Şti cum e… gura satului-i slobodă.
Sebeş. - Am s-o caut… Amu zic şi eu ca omul. Voi încerca.
- Bine zici Ioane! Mie îmi zice Ion din Ioneşti de Încercarea moarte n-are! Zise Ioan făcându-şi o ţigare
Vâlcea! dintr-o bucată de ziar mototolită în jeb şi tutun scos
- Măi, Ion când te-am zărit aici, sus cu oile lângă dintr-o tabacheră veche, ţinută în iţari.
tine, mi-am zis: aista îi un hoţ de animale care vrea să
treacă dincoace. După ce a tras un fum în piept, după care îl expiră
- Hei, Ioane... s-a dus cu haiducia! Aşezându-şi afară, Ioan a spart liniştea aşternută între ei.
mâţoasa de lână albă mai bine pe umeri, a continuat. Mă - Voi căuta s-o fac fericită, deoarece fericirea este
gândesc că un minut de îndoială face cât o veşnicie de armonia dintre ceea ce gândeşte omul, ceea ce spune şi
suferinţă. ceea ce face…E bună de muncă?
- Ai dreptate! Dar prin pustietăţile aistea te poţi - E haitoşe! Are acarturi, ceva animale...
aştepta la orice! Însă, o vorbă înţeleaptă spune că eşecul - Înseamnă că-i fainoşe! Nu e ca Leana din capul
nu ne va doborî atâta timp cât hotărârea mea de a reuşi satului care are chef să facă ceva, dar începând de mâine...
e de-ajuns de puternică. - Foarte bine! Cărui bărbat nu-i plac muierile? În
- Aşa e, cum zici! primul rând le iubim pentru frumuşeţea lor şi în al doilea
- Nea, oiţă!... A strigat Ioan la oile sale care încercau rând pentru că fac copii.
să se amestece cu ale lui Ion. - Adică oameni!
- Lasă-le! Se cunosc şi ele cum o făcui eu cu `mneata.
Numai aşa se cunosc oamenii şi animalele. Fiindcă taina Ion şi-a pus mâinile streaşină la ochi şi-a privit la
existenţei umane nu constă în a trăi, ci şi în a şti pentru poziţia soarelui pe cer.
ce trăieşti. - Bade! E trecut de amiază. E timpul să ne despărţim.
- Ai dreptate! După cum am aflat unul de la altul, - Călătorului îi stă bine cu drumul...
fiecare avem drumul nostru în căutarea unei soaţe. - Brrr!
- Cum îţi este nevasta, aşa îţi este şi cinstea După care Ion a fluierat printre dinţi. Oile s-au luat
casei. Trebuie să ştii să ţi-o alegi. S-o cunoşti. Fiindcă după el, coborând agale spre Ardeal.
cunoaşterea vorbeşte, iar înţelepciunea ascultă. - No! Amu veniţi după mine, mioarelor... Grăi Ioan,
- Şi, ziceai că treci la noi în Ardeal? sculând oile culcate pe nişte smocuri de iarbă, cu bota
- Musai să trec! Vreau să-mi fac o familie, cu o ce o avea în mână. Încet, cu mica turmă după el, a luat
nevastă harnică, să ştie să-mi facă mămăligă şi fasole drumul Munteniei.
frecată.
- Să te duci în satul meu, Ioancău, de lângă Sebeş, e Amândoi coborau pe căi diferite, având în suflet
o văduvă cu casă, lângă beserică, are de toate, harnică şi speranţa. În urma lor tricolorul arborat pe cea mai înaltă
strângătoare... stâncă flutura pe cerul înalbăstrit de senin.
- Păi... de ce a părăsit-o bărbatul!?
- A trecut la Domnul! S-a răsturnat cu tractorul…
Dacă te duci la ea să-i voroveşti că eu te-am trimis. Ioan Al. Florin Ţene
din Iancău. Nu e departe. Cum cobori, ajungi în Sebeş, o

39
Nr. 2 (24) SURÂSUL

autoturismului, din faţă. Deodată, Iulian dădu fulgerător


în spate cu maşina. Alina a fost acroşată rapid, fără
nicio şansă de supravieţuire. Din spate, tocmai venea un
tir gigantic, care călcă trupul aruncat, într-o secundă.
Şoferul acestuia opri vehiculul speriat, coborâ rapid şi
veni la Iulian:
- Was habe ich gemacht? War jemand auf der
Strase? întrebă bărbatul german.
- Meine.... meine Frau... îngăimă difuz Iulian.
Poliţia locală apăru cu repeziciune şi după ea,
maşina salvării. Alina a fost luată de brancardieri. Iar
Iulian a rămas să explice oamenilor legii cele întâmplate.
Andrei, fiul lor era însă cel mai şocat. Rămase
privind fix tot ceea ce se întâmplase. Îşi iubea nespus
mama şi nu a înţeles ce s-a întâmplat. Ştia numai că

LABIRINTUL rămăsese fără ea. Plecase cu maşina salvării .


- Trebuie să-ţi revii, Andrei ! Fii tare ! îi spuse

ENIGMELOR Iulian.
Apoi îşi sună pe mobil socrul, care ţinea foarte
mult la fiica sa. Avea nevoie de bani, pentru a aduce
partea întâi, din ciclul cadavrul Alinei în ţară.
VIVAT ACADEMIA! - Sunt Iulian. Am ajuns lângă München, dar am
povestire din cartea avut un mic accident neprevăzut. Alina a ajuns victimă.
- Este în spital ? Dau oricât să o salvez ! spuse
LABIRINTUL ENIGMELOR / bătrânul speriat.
EL LABERINTO DE LOS ENIGMAS - Nu a supravieţuit ! Este la morgă deja. Şi nu am
bani să o aduc în ţară. Trimite-mi te rog prin bancă ceva
bani. Costă destul de mult, explică Iulian...

I
ulian deschise ziarul şi citi plictisit articolele. - Dar băiatul, Andrei, el, ce face? întrebă socrul,
Unul dintre ele îi captă atenţia. O frumoasă şi şocat de cele întâmplate.
renumită cântăreaţă româncă, care performa la - Este bine. Nu a păţit nimic, răspunse Iulian.
Opera din Viena, fusese găsită moartă în baie, cu ...
o pungă de celofan pe faţă. În text, scria că soţul acesteia Iulian visa fericit. Ajunsese idolul femeilor
nu lucra, dar trăia din banii ei, se distra prin cluburi cunoscute – al studentelor de la Universitatea unde era
şi avea numeroase aventuri cu femeile. Rămăsese acum lector, al vecinelor sale, al tuturor cunoştinţelor sale
singur cu averea impresonantă a soţiei. „Se consideră că feminine. Aşa slab, înalt, neras, cu puţină barbă lăsată,
ar fi sinucidere”, scria în continuare în articol. cu figura de om aflat în permanentă suferinţă, după
Andrei, fiul său luă hulpav şi el ziarul. Citi articolul, iubirea vieţii sale, Alina, soţia decedată, găsea consolare
cu satisfacţie. la orice persoană feminină întâlnită. impresionată că
... mai există încă, în această epocă, astfel de bărbaţi, care
Iulian, soţia sa Alina şi fiul lor, Andrei, circulau cu să iubescă cu atâta intensitate o femeie... ca în poveşti,
viteză pe autostradă spre München. Tocmai ieşiseră din legende sau în filmele clasice, vechi, de dragoste...
tunel. În cabinetul său de pictură, intră Andrada. Blondă,
-Opreşte puţin, spuse Alina, soţia. Trebuie să merg cu părul lung, lins, suplă, îmbrăcată în iegări roz,
undeva. Am băut în dimineaţa aceasta prea multă apă transpareţi, cu un tricou magenta cu modele decupate.
minerală, ceai şi cafea. Fata îi aruncă o privire languroasă, clipind des din
genele sale false, exagerat de lungi şi dese.
Iulian opri autoturismul brusc. Alina coborâ
şi se duse pe câmp. Se întoarse după cinci minute. - Am venit la laborator, domnu’ profesor ! spuse
Era în spatele autoturismului şi vroia să-l ocolească. tânăra cu voce melodioasă.
Dorea să ajungă la locul său, de lângă conducătorul - Trebuie să mergem mai departe cu cunoştinţele.

40
BUCOVINEI Iunie 2020

Dar, colegele tale unde sunt? spuse bărbatul. Iulian ajunse târziu acasă.
- De unde să ştiu eu? răspunse studenta Eu sunt Andrei îl aştepta nervos.
foarte conştiincioasă. Vreau să învăţ cât mai multe... - Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? îl întrebă bărbatul.
de la dumneavoastră, spuse tânăra femeia, accentuând Mai bine veneam cu tine.
ultimele cuvinte rostite.
- Nu-i nimic. Sunt bine ! spuse tăios băiatul, în
Uşa se deschise brusc şi apăru Andrei. timp ce îşi spăla mânile, din care se scurgea necontenit
- Bună tată! Am terminat orele mai devreme astăzi! un lichid roşu. Hai la culcare !
Nu am făcut istorie, ne-a dat drumul profa. ...
- Dar, aşa v-a dat şi săptămâna trecută, spuse Era dimineaţă. Iulian deschise postul de radio. Începuse
Iulian. ora de ştiri.
- Aşa fac la noi la Colegiu aproape toţi profesorii, „Aproape de Universitatea de Arte, într-o
că doar e german. Dar este o profesoară foarte severă, garsonieră, a fost găsit trupul unei tinere studente,
completă explicaţia băiatul, că-i absolventă de vestita moartă prin axfisiere, în baie, cu o pungă de plastic pe
„DebiluMind&Spirit” University. Trebuie să dea şpagă cap”, se auzi vocea prezentatorului.
mare, cine vrea să treacă la ea. Probabil şi ea a procedat
Bărbatul luă ziarul de pe masa din bucătărie şi
la fel să-şi obţină diplomele şi postul de profesoară. Ne-a
un articol îi captase atenţia. Un milionar a murit într-
spus că a făcut împrumuturi la bănci pentru toată viaţa.
un accident nautic. Era cu amanta sa, care a scăpat, ca
- Aşteaptă-mă, te rog, să termin seminarul, spuse prin minune, nevătămată... şi care i-a moştenit imperiul
Iulian. financiar, devenind astfel regina cârnaţilor. Omul fusese
- Nicio problemă, îmi place la tine în laborator. chelner înainte de revoluţie, dar cu activitate intensă la
Mai învăţ şi eu câte ceva... despre pictură. Mă pregătesc Securitate. Lucrul acesta l-a ajutat să cumpere aproape
pentru perioada când voi fi şi eu student aici, spuse gratuit fosta fabrică de mezeluri, socialistă, din oraşul său
băiatul. Dacă voi deveni vreodată... tu mi-ai spus că de reşedinţă şi să întreprindă afaceri profitabile, folosind
la secţia aceasta, de „Pictură religioasă” este uşor de fostele relaţii pe care şi le făcuse printre securişti. De
intrat, chiar dacă nu prea ai talent artistic. Doar şi tu ai soţie a divorţat şi a ajuns cu una dintre fostele chelneriţe,
absolvit-o uşor. colege de serviciu, actuala amantă.
Se întunecase. Trebuiau să plece împreună. Iulian Andrei îi ceru şi el ziarul.
cu Andrada ieşiră primii din clădire. Andrei îi urma - Vreau şi eu să-l citesc ! spuse băiatul ochind
tăcut. Păşiră cam o sută de metri. articolul citit de tatăl său.
- Aici stau eu, spuse Andrada. Nu urcaţi la mine, De la Piaţa Romană, unde aveau apartamentul,
în garsonieră? spuse tânăra. Vă roooog, spuse ea cu un ajungea repede la Universitate. Era vineri şi se apropia
glas de nerefuzat. Serviţi o cafea, o prăjitură făcută de weekend-ul.
mine...
Pe hol, Iulian se întâlni cu noua asistentă, o brunetă
-Dar, sunt cu Andrei, spuse bărbatul încurcat. filiformă, mereu cu zâmbetul pe buze.
- Lasă tată, eu merg singur acasă. Am crescut - În week-end merg cu barca pe Dunăre. Nu veniţi
mare, spuse băiatul. şi dumneavoastă, domnule Ginică ? întrebă tânăra pe
- Oare e bine ? Este periculos la ora aceasta, frumosul său coleg, mai vârstnic, veşnic trist, neconsolat
continuă Iulian nedecis. după moartea soţiei sale.
- Mergi ! Mă descurc sigur ! încuviinţă Andrei. Pa, Bărbatul se gândi că nu avea niciun program
tată ! Ne vedem curând acasă. special pentru zilele următoare.
Iulian privi spre tânără. - Trebuie să am grijă de fiul meu. Ştiţi, eu sunt
- Haideţi, stau la patru ! Urcăm scările pe jos. Liftul văduv, explică Iulian convingător.
este defect. „Ce bărbat fidel şi sensibil!” gândi tânăra
Casa scării degaja un miros închis, neplăcut, de impresionată de comportamentul profesorului.
varză murată. Urcară scările pe întuneric. - Poate să vină şi el, spuse tânăra. Mergem cu
- Aceasta este locuinţa mea, spuse Andrada, autoturismul până la Călăraşi. De acolo sunt eu. Familia
deschizând o uşă inestetică, din PFL, vopsită în alb. mea are barcă. Vâslim pe Dunăre. Este atât de frumos...
Şi se repezi cu braţele, în jurul gâtului bărbatului,
sărutându-l pătimaş. Cornelia Păun Heinzel
...

41
Nr. 2 (24) SURÂSUL

cu numele proprietarului; iar între Manolache și


între Ciolănescu, un rotocol albastru, în care sunt
zugrăvie două ciolane încrucișate. Pe o sârmă care
leagă doi stîlpi stau spânzurați covrigi rumeni, iar pe
alta perechi-perechi de cârnați proaspeți, acoperiți cu
tulpan, în ciuda viespilor care dau târcoale bâzâind. În
fereasta cârciumii, rânduri de sticle cu băuturi de toate
culorile pietrelor nestemate. „Mușterii care poposesc
aici, arși de sete, obosiți și prăfuiți de cale, au cei mai
mulți „o poftă de mâncare și o sete grozavă” și, fiindcă
tot s-au oprit cer: –Dă-ne două „pelinașe cu sifon”, apoi
„Ia mai adu două…” Cu una, cu alta, călătorii grăbiți
nevoie mare, s-aștern mâncării, „în grădină sub bolta
de umbră a unor nuci uriași” și-n „miros de sulfină și

MAEȘTRI SLOVEI de levănțică”, începând cu cârnații. „Sunt proaspeți,


dom-le Năiță; aseară i-am făcut, pe viața mea!”, se

ȘI TENTAȚIA LICORILOR (V) jura cârciumarul, ca să ajute „pelinul cu sifon ținut la


răcoare”; de-acuma zorul nu-și mai are rost, și să te ții:
„la masă înfricoșată!” Ce pastramă fragedă ca roua!
Dar ugerul ăla de purcică, de se topea-n gură!...Nu se

L
umea trăiește cu falsa impresie că băutorii mai puteau sătura.
cei mai pătimași sunt oamenii care-și câștigă – Mă, Năiță, dacă mă iubești, ia de aici bucățica
existența din munca fizică. Cei care se pretind asta grasă.
cunoscători, susțin cu argumente credibile că –Mă Pitache, să mă-ngropi, gustă colea, să zici că
statisticile îi desemnează, fără putere de tăgadă, pe n-ai mâncat de când ești.”
intelectuali ca fiind consumatori de frunte! Și s-ar părea După somnul legiuit care urmează, pe așternut de
că au dreptate, pentru că oricât ai colinda Bucureștiul fân atunci cosit, „hangiul, care-i cunoaște de mult, a
sau alte mari orașe ale patriei, n-ai să găsești o terasă a pregătit pentru diseară o ciorbă cu ardei grozavă, niște
strungarilor, un restaurant al sudorilor, tâmplarilor sau pui de pus la frigare apelpisiți, o salată de țâri bătăioasă,
zugravilor. În schimb cârciumi ale scriitorilor au existat a pus clondirele la gheață și a trimis pe Tilică-n sat
din totdeauna, există și vor exista cât va trăi această să-l caute pe Dima lăutarul.” Iar când pe cer or să se
breaslă… arate stele și-n iarbă or să cânte greieri, de sub nucii lui
„În Iași, la Smirnov, se zăvbovea preț de o țuică- Manolache Ciolănescu, hangiu care nu mai este, risipit
două-trei, se ciuguleau câteva măsline mari, „ochi de în fumigariu anilor stinși, Dima o să cânte răgușit, cu
bou”, se îmbucau câteva icre negre, o felie de jambon, oftări din rărunchi, pentru inimă, despre iubiri care nu
salamuri, lacherdă, vițel rece, și alte uscături, mestecate mai sunt: „Frunză verde grâu mărunt,/Mi-aduc aminte
împreună cu „cuburile de pâine de secară”. Despre o și plâng-/Cum eram, și-acum cum sunt!/Când eram
asfel de întâmplare povestește Cezar Petrescu într-un în vremea mea,/Șapte mândre mă iubea;/Dar acum nu
roman hazos cu nume de restaurant ieșean și în care pot pe-a mea – M-a ajuns bătrânețea…”(Revista „Ion
cititorul îl va recunoaște, botezat pentru circumstanță Creangă”).
Ionel Florinel, pe Mihail Sadoveanu și pe alții. Localul, Dacă se-ntâmpla să fie cârciuma așezată mai la
aflat într-o casă veche, joasă, cu pereții galbeni și margine de târg muntean, lângă vreun obor de vite,
coșcoviți, cu ferestrele nespălate de pe vremea lui atunci era ca-n Groapa hoților necăjiți dar cu suflet ai
Vodă-Cuza”, purta „firma, cu litere decolorate, prăfuite lui Eugen Barbu.Vinul era de Drăgășani, cam oțetos
și șterse”: „LA PARADIS GENERAL, vinuri vechi și dar bun la chef lung, și la masă se aduceau, pe talgere
9” ca să se deosebească de celelalte, la Ermacov, la de lemn, fripturile în sânge, vrăbioare și fleici, momițe,
berăria Azuga, la Luther, la Gât-strâmb” (După Barbu fudulii și mititei, tocătură în două cu sămânță de ardei
Lăzăreanu). iute, ca s-ațâțe, iar scripcarii mai bruneți, mai albi la ochi
Despre hanuri, ispită în calea trecătorilor slabi decât prin alte părți, ziceau tot de dragoste de mahala,
de înger, povestește I.Al. Brătescu-Voinești: „Aici e însă cu altă încrâncenare în glas și-n cuvinte, căci alții
răspântie de trei drumuri; și la răspântie, drept în erau plătitorii: „Fire-ai blestemat să fii,/Carnea ta prin
fața podului, e hanul, vestitul han a lui Manolache prăvălii/Și sângele/n terezii;/Eu de tine mi-oi uita/
Ciolănescu. Înaintea hanului, o palată încăpătoare, Când mi-o suna scândura/Popa cu cădelnița.”(Revista
învelită cu șindrilă, pe acoperișul căreia e firmă mare „Ion Creangă”)

42
BUCOVINEI Iunie 2020

Pentru cei mai mulți scriitori băutura e un pretext uitat și a râs, că nu-i venea să creadă ce vedea.
pentru a se aduna laolaltă, la …un pahar de vorbeși nu – Bine cocoană, diseară vin cu muștereii să-ți fac
la beții! Beții le numesc denigratorii, de fapt ele fiind alișveriș.
faste sărbători bahice. Credeți că sunt prea dese? Nici – Dar dacă ai intrat aici, fă safteaua și scoase
vorbă. Dacă vă uitați bine pe un calendar creștin, o să numaidecât o cană cu vin din care-i turnă un pahar.
vedeți că nu există zi de la Dumnezeu fără o sărbătoare – Bun vin, da parcă nu-i de-al nostru.
cu cruce roșie sau neagră, când trebuie să aducem – Da cum era să dau din cel care-l avem în pivniță,
ofrandă sfinților, mai ales când se sărbătoresc 40 de că văd că nu-ți place, de cauți altul prin târg.
sfinți! Beția cu vodcă (preferata rușilor) e răvășitor Mai ceru un pahar, dar numai pe jumătate lăsă să
de tristă, aproape că te gâtuie. Țuica te îndeamnă la i se toarne, îl sorbi ușor și adăugă: bun vin, o să le placă
un fel de scârbă existențială, fiecare înghițitură fiind băieților.
acompaniată de o grimasă. Să te ferească Necuratul – Sunt încântată, bine că l-am nimerit pe gustul
de beția cu vermut, chit că e cinzano: e grețoasă tău. Diseară când veniți tot din acesta vă dau.
de-a dreptul, dulcegăria ei amăruie sunând a discurs Seara au sosit prietenii cu M. Codreanu în cap. Le-a
plictisitor neascultat de nimeni. plăcut mult localul și de doamna doctor, crâșmărița de
Dar să-l cităm, pe vestitul vânător de altădată, la tejghea. Erau serviți ca în local, cu vin și gustări. Pe la
Traian Ulea, cu o evocare memorabilă din volumul ora unu au plecat toți încântați, și doamna și mai mult,
Amintiri de vânătoare, apărut la Editura Ceres, că nu s-a prelungit șederea mult peste miezul nopții
în 1969. Distinsul profesor, doctorul dermatolog cum fac dumnealor în târg. Chiar în fiecare seară nu
I.I.Mironescu(1883-1939), născut la Tazlău, era și el veneau, să nu supere pe doamna, dar tot credeau că e
dintre cei care pășeau pragul de la Samoilă. Bun prieten o glumă. După câteva ședințe crâșmărița putea să tragă
cu Mihai Codreanu, cu Păstorel și cu ceilalți, era, pe obloanele, nu mai veneau clienții. Doctorul era atras de
lângă om de știință, o personalitate marcantă a școlii de cei mulți, și cum spuneau și ei „în casa dumitale nu
medicină din Iași, deputat de Roman și un scriitor de ne simțim la larg ca la crâșmă. Oricât de amabilă și cu
talent. Ședințele dese de la academie (academia liberă bune gânduri ar fi doamna de a ne reține, ne simțim
– n.n.) scurtau noaptea și o apropiau de zori. Mai ales greu, oricum o deranjăm”.
vara, cum spunea el „din câteva halbe te prindea ziua”. – Ascultă dragă, v-am făcut crâșmă cu tot ce
Pe doamna profesorului o nemulțumeau lipsurile trebuie, de ce vă mai duceți în oraș, să stați în fumărie
nocturne de acasă ale soțului. și miros greu și în văzul tuturor, îi reproșase doamna.
– Eu nu vă înțeleg de loc, oameni inteligenți, ce – Ei asta-i, nici nu miroase de crâșmă, e casă de
găsiți atâta în restaurante și crâșme? Vă place un pahar gospodari, răspunse doctorul.
de vin să-l beți între oameni mai deosebiți, foarte bine, – Când s-o învechi masa și va intra mirosul de vin
veniți aici acasă să vă dau vin și să vorbiți cât vă place. în ea, o să vă miroase și aici, dacă vă place așa. Suport
Dar nu așa, să vă vadă lumea venind tot la ziuă acasă. și asta. Păreții o să se îmbâcsească de fum și o să aveți
– Ei cucoană, dumneata nu știi ce este crâșma. ambianța care vă place atâta de mult. La voi drept
Vinul acolo are alt gust. Oamenii cu care mă întâlnesc vorbind e numai ideea ce v-o faceți, că e mai bine acolo
deschid discuții interesante, alteori spun vorbe de haz, decât aici. Ai băut tot din vinul nostru și dacă ți l-am
și ne trece plăcut vremea. servit în cârciuma asta, pe care am înjghebat-o, ți s-a
– Știi ce? nu-i mare treabă, dar dacă mă apuc o părut că e mai bun decât al nostru. Uite și vezi cum stă
scot la capăt. Vă fac aici crâșmă. Aici acasă, frumoasă marfa în fereastră și covrigii înșirați pe ață drept ca la
ca și în oraș. crâșmă, ca să aveți mediul dorit.
– Bine, fă, dar nu luxoasă, un fel de crâșmă de țară, – Bine, bine sunt ei covrigi dar nu-s spurcați de
ca la Tazlău. muscă, ca cei de la crâșma din Tazlău.
Profesorul a crezut că doamna lui glumește. Într-o Un personaj al lui Mihail Bulgakov, nefiind lăsat
cămară din aripa casei, se porni crâșma fără ca doctorul să intre într-un local al scriitorilor ruși, ripostează: „Ce,
să știe. Cumpără o masă și taburetele de brad, o tejghea, Dostoievski aveaâ legitimație de scrritor?”La noi, în
măsuri de jumătate și de un litru, sticle și pahare. În București, au fost odată două astfel de localuri, ambele
geam puse pe ață covrigi, cum stau la crâșmele mici pe Calea Victoriei, CasaVernescu și Casa Monteoru,
cu lunile, de se usucă și se fac tari ca de lemn, un așezate strategic în preajma sediului Uniunii Scriitorilor.
borcan de măsline, vreo două sticle cu lampă și feștile Nu trebuia să prezinți legitimația de scriitor la intrare,
și un borcan cu bomboane, și peștișori verzi cu mentă. dar trecătorii obișnuiți știau sau miroseau că terasele
Vin avea în pivniță, că și profesorul se îngrijea să nu nu-s tocmai obișnuite și nu se îmbulzeau pe la mesele
lipsească în nici o toamnă butoiul cu vin de Odobești. lor, chiar în vremea când o halbă de bere nu se găsea
Când totul a fost gata, îl pofti pe soț ls crâșmă. Atâta s-a foarte ușor în București. Cele două terase au păstrat

43
Nr. 2 (24) SURÂSUL

legende despre Fănuș Neagu, cel care spunea că vinul


trebuie să aibă cinci calități: să fie alb, să fie sec, să fie
rece, să fie mult și să fie gratis. Despre poetul Tudor
George, autorul versurilor „Spre iadul tău mă-ntorc din
iadul vodcei/Și nu știu de-i mai drag sau mai atroce-i,
se spune că atunci când lăsa paharul jos și pornea spre
„iadul ei”, le împărțea câinilor vagabonzi, pe stradă,
hârtii de zece lei…
Terasa de la Monteoru s-a transformat într-un
restaurant cu specific italian, prea scump pentru punga
omului de litere din România. Cu toate acestea, scriitorii
noștri n-au murit de sete! Cafeneaua „La Muzeu”, care
se găsește în incinta Muzeului Literaturii Române de pe
bulevardul Dacia și în curtea acestuia – terasa, i-a primit
cu brațele deschise și cu bere la halbă la preț rezonabil,
pe oamenii de litere alungați dintre hotarele lor (ce
păreau veșnice) de noua ordine economică. Înăuntru,
SCHIMBARE
de perspectivă
așa cum în orice local găsești diverse decorațiuni, se
află un tabloudintre ramele căruia te privește Nichita

V
Stănescu, omul cel mai des invocat și uitat de meseni.
De altfel, la orice oră vii la Muzeu, întâlnești în jurul iața de doctorand implică și unele obligații,
halbelor cel puțin doi-trei fini ai lui Nichita, care nu cum ar fi, de pildă, să supraveghezi
refuza nici un cunoscut când îl ruga să-l cunune. studenții în timpul examenelor. Dacă
Printre „exponatele” de seamă ale Muzeului se află Ioan nu dispui de o înclinație sadică, această
Groșan, care, din când în când, își scrie aici, în aer liber, activitate nu e decât o corvoadă care îți consumă
editorialele pentru ziarul la care lucrează, poetul Traian din timpul prețios. Când ești încă tânăr și neangajat,
T. Coșovei, care l-a ajuns pe Hemingway la numărul mai treacă-meargă, dar după ce mai ai și familie,
de căsătorii, patru, dar căruia îi e mult mai greu să lucrurile se complică destul de mult. Evident, noua
divorțeze de localul scriitorilor, dacă ai noroc poți să postură este una măgulitoare – studenții se cam tem
dai și de Nicolae Breban. Când la Muzeul Literaturii de tine, profesorii te tratează ca pe un egal și uneori
Române se desfășoară vreo lansare de carte – și au loc te recomandă cu apelativul „colegul meu”. Totodată,
destul de des asemenea evenimente – obișnuiții terasei descoperi caracterul găunos al științei și faci ce poți
sunt, evident, gata să participe. Atunci mesele terasei se să mai umpli sau să mai cârpești câte ceva pe ici pe
umplu, pe lângă halbele deja existente, de paharele de colo. În fine, sunt și lucruri de-a dreptul triste, cum
vodcă din protocol, pe urmă autorul e reținut ore bune ar fi să constați că profesorii pe care îi admirai în
pentru felicitări(sau dimpotrivă), pentru autografe și timpul studenției sunt acum niște legende vii care te
discuții. roagă să le întinzi mâna când se ridică de pe scaun
La Muzeu se plănuiesc apariții publicistice, se sau coboară o treaptă, iar alții au fost deja așezați la
duc polemici verbale sau se nasc idei pentru polemici loc de cinste – postum, evident – în istoria care se
scrise, se combate strașnic și, peste toate astea, se croșetează mereu și din care realizezi că ești și tu
bea. Ce le-ar lipsi celor care frecventează localul? însuți o mică parte. Dar hai să ajutăm cititorul să își
„Avem un vis neîmplinit, ar puta spune ei, precum un facă o impresie asupra lucrurilor despre care vorbesc.
poet care n-a apucat să vină aici: acela ca localul să se
închidă la o oră mai de noapte, dacă se poate chiar spre Privit per ansamblu, amfiteatrul Vasile Pavelcu
dimineață. Pentru că la ora 22:00 se trag obloanele! este doar o sală mare și nu cine știe ce încăpătoare –
Or, în vremurile de glorie ale Casei Vernescu, chiar doar o sută patruzeci și patru de locuri sunt în sală,
în timpul lui Ceaușescu, unitatea se închidea mult douăsprezece rânduri cu câte douăsprezece locuri
după ora 22:00… (Informațiile despre Casele Vernescu fiecare, o coincidență de natură să pună pe gânduri
și Monteoru, scrise în anul 2005, au fost preluate ad pasionații de numerologie - și care nu aduce deloc
literam de la semnatarul lor, Șerban Comănescu). cu imaginea antică a amfiteatrului circular. Jos,
în față, e masa mare a profesorilor, urcată ca pe o
Documentar întocmit şi prezentat de mică scenă. De jur împrejur sunt cuierele pentru
Mihai Burduja haine și caloriferele. Lumina naturală vine din
spate prin câteva ferestre înalte, recent schimbate cu

44
BUCOVINEI Iunie 2020

termopane, lipsite de jaluzele, căci orientarea către varianta originală fraza continua. Vă e clar? Sau
nord face ca soarele să nu poată fi văzut prin ele poate o enumerare cu douăzeci și trei de subpuncte,
niciodată. În timpul scurs de la absolvirea facultății, din care spicuim „analiza sistematică a posturilor,
au apărut câteva utilități precum aparatele de aer analiza preliminară a datelor, transferul de
condiționat, videoproiectorul și tabla inteligentă, caracterizare, etapa în care sunt stabilite modalitățile
internetul prin wi-fi și sistemul de blocare a ușilor. efective, documentul oficial care reglementează, bla-
În plus, au mai apărut și câteva tablouri mari bla-bla...” Nu e de mirare că cineva a răbufnit și a
înfățișând reprezentanții de seamă ai psihologiei scris cu majuscule „MĂ PLICTISESC!”. Normal, nu-i
ieșene. Personal, am trăit un sentiment ciudat când așa? Când termenii trec pe lângă tine ca o muzică
am constatat că printre ei se numără și câțiva dintre funestă și agasantă. Auziți aici: „identificarea,
foștii mei profesori, Dumnezeu să îi odihnească. alcătuirea de perechi, gruparea, sortarea, aprecierea
globală, ordonarea, ș. a.” Că dacă cineva a scris cu
Cum v-am spus deja, a fost măgulitor să privesc litere de-o șchioapă „EU MOR AICI”, e fapt de la
actul de educare-formare (și mai cu seamă, evaluare) sine înțeles, care face tranziția către o altă categorie,
schimbând perspectiva, prin ochii profesorului; cea a autodezvăluirilor cu caracter emoțional (și
dar mult mai interesant s-a dovedit a fi o revenire emoționant, de ce nu). „plictiseală”, zice cineva, și
în pielea studentului. Cum? Simplu: luând rând pe nimeni nu îl contrazice. Dar trebuie subliniat chiar
rând fiecare bancă și citind ce scriu studenții pe aici un fapt extrem de important: lipsesc înjurăturile.
ele atunci când mor de plictiseală. A supune aceste Cu desăvârșire, da, da, chiar dacă un cunoscător ar
creații unei analize de conținut este un soi de defect spune că doar s-au sublimat în alte forme... dezirabile
profesinal pentru mine, care trudesc acum din social. Că tot vorbim despre „sine, eu, supraeu,
răsputeri să sporesc știința lumii (luați ultima frază conflict psihic, impulsuri, dorințe, refulare, vis,
în sensul ei mai curând ironic), dar, fiți liniștiți, simptom” și alte chestii așijderea. „Moarte curată
nu voi aprofunda chiar atât de mult problema. Mă facultatea asta” zice cineva, noroc că unele texte sunt
voi opri doar la a categoriza conținuturile (sau, ilizibile. Dar ăsta e cât se poate de clar: „Mai bine
cum se spunea într-o vreme, a le pune pe căprării, eram la cules căpșuni, în Spania!” Niciodată nu e
deși sintagma e oarecum prețioasă într-o facultate prea târziu pentru o experiență nouă, dar s-o spunem
dominată clar de reprezentante de gen feminin). Voi pe cea dreaptă, nimeni nu te plătește altfel de cât
evita să caut explicațiile fenomenologice, gestaltiste pentru numărul de lădițe, halal cultură psihologică!...
sau psihanalitice pentru tot ce mi-a fost dat să văd cu Oameni și oameni, ce mai. De ce oare le mai și scriu
ochii mei, scris cu markerul sau, uneori, scrijelit cu pe lângă faptul că le aud? Poate din nădejdea că se
pixul în palul roșcat, imitație de lemn. vor „întâmpla” în timpul examenului chiar pe locul
de la curs. Dar asta e aproape imposibil. Şi uite așa
Deși s-a scris mult, aceste manifestări aproape te pomenești în postura cățelului care a uitat unde
neandertaliene, aceste scrieri rupestre (nu e o și-a îngropat osul. Nu degeaba unii au renunțat să
exagerare, și eu mă simțeam câteodată captiv ca mai lupte și tocmai de aceea se exprimă prin artă.
într-o peșteră, silit să ascult discursuri care nu mă Picturile de pe bănci abordează în general teme
fascinau chiar întotdeauna), ei bine, aceste veritabile zoomorfe (căței, șoricei, pisici), dar și antropomorfe
palimpseste conțin până în zece categorii diferite (fețe la fel de ciudate ca și ale celor care descoperă
de informații. Cel mai des întâlnite sunt frânturile adevărata față a facultății). Unele pictează f loricele,
de cursuri, transcrise caligrafic, cu alineate chiar. alții însemne extremiste – Doamne feri! – și în
Psihologia generală, statistica, psihologia dezvoltării, această liniște postapocaliptică se trezește cineva să
elementele de psihanaliză și chiar istoria psihologiei întrebe „Hei, mai e cineva aici?” undeva, în alt capăt
se regăsesc cu citate întregi. Iată câteva exemple: de amfiteatru răspunde un supraviețuitor „Eu am
„anxietatea cuprinde tulburările care au în comun fost aici!” Și iaca, surpriză, se desface un adevărat
frica excesivă”, sau „metodele de dezvoltare a evantai dedesubt: „Și eu!” „Și eu!” „Și eu” „Și eu”...
limbajului (...) lectura trebuie adaptată la nivelul Noroc de mângâierea pe care o aduce, unora, viața de
elevilor”, sau „ metodele sunt expunerea, conversația, noapte. Că nu degeaba a scris acela care mie mi-a fost
enumerația, brainstormingul”. Alt exemplu, ia auziți: cel mai simpatic dintre toți: „În acest loc m-am luptat
„reprezintă ansamblul de instituții și acțiuni prin cu somnul. Și m-a biruit...”
care statul reprezentat de autoritățile administrației
publice centrale și locale, precum și societatea civilă
intervin pentru prevenirea sau limitarea situațiilor
care duc la marginalizare.” Punct. Pun eu, căci în
Marian Călinescu
45
Nr. 2 (24) SURÂSUL

O
amintire cu flori de zarzăr se parcurge cu sprintenă dorinţă
ce provoacă la grăbire tinerească, îţi propui să-i întreci
luminoasa primăvară, este pe toţi drumeţii, să fii primul
prezentă în gândul unei care se întâlneşte cu esplanada şi
fetiţe blonde, prea cuminte şi tare cu deschiderea ce oferă privirii
timidă, care alegea un drum special lacome în fereastra de lumină, cea
pentru întâlnirea cu începutul mai frumoasă privelişte în verdele
cunoaşterii şcolare. oraşului.
Existau mai multe străzi ale Ajungând sus, te descoperi în
oraşului ce se îndreptau spre şcoala seninul netulburat de plimbăreţii
stabilită ca debut, dar era una nori, pe una din cele şapte coline
singură în care mă întâmpina un pe care este statornicit oraşul meu,
zarzăr măreţ a cărui coroană îmi cu poveşti care vin din sute de ani
zâmbea cu toate florile albe, mici de istorie unde întâi cunoşti, pe
şi delicate deschise spre mine, iar aceste locuri, Grotele provenite
mireasma lor transmitea încredere
şi curaj pentru a continua drumul
ales spre instituţia de învăţământ.
ORAŞUL MEU …
descoperit prin ochi de copil
din tumultul Mării Sarmatice care
a lăsat în urmă scoici pietrificate
şi rămăşiţe de fosile cimentate de
Eram prezentă la tot parcursul ani în pereţii timpului, apoi rămâi
arborelui împodobit de sărbătoarea uitat de timp pe muchia celui mai
albă, iarna îl rugam frumos să nu îngheţe sub frigul lui înalt deal cu 353 m, Dealul Repedea, monument al naturii,
gerar, iar vara să nu se usuce în zilele încinse ale lunii lui declarat şi prima rezervaţie paleontologică din România în
cuptor cel imprevizibil, ştiind că sunt preferata lui şi, într- anul 1955, de unde se deschide triumfal toată panorama
un mai visător, îmi va dărui fructele micuţe, verzi, acre, oraşului, ca un amfiteatru, îmbinare de vechi şi nou şi mult
atractive şi atât de bune gustului, vârstei copilului din verde cu cele şapte coline pe care s-a dezvoltat inimaginabil,
mine. capitala Moldovei.
Aceasta era una dintre extrem de puţinele bucurii, Aflăm despre constituirea oraşului Iaşi, dăruit şi
ca o eliberare în spaţiul vast aducător de nou spontan, mie ca prieten şi habitat de la naştere, din înscrisuri care
necunoscut, dar visat mereu, în prea multe zile în care ne amintesc că apare menţionat pentru prima oară într-
staţionau lacomi şi grei nori cenuşii, prea friguroşi şi trişti un Privilegiu comercial emis în anul 1408 de Domnul
pentru un mic sufleţel temător, ce descoperea viaţa singur. Moldovei, Alexandru cel Bun, iar în anul 1564 devine
Îndrăzneala adolescenţei mi-a purtat paşii spre capitală care se poate mândri cu prima Universitate
multe locuri minunate ale oraşului, prilejuindu-mi şansa română, primul Teatru Naţional din România, prima
de a-l cunoaşte bine, zone care provocau şi aşteptau să fie Grădină Botanică, prima casă memorială, Bojdeuca lui Ion
descoperite cu dorinţa rebelului ce îşi cunoaşte înclinaţia Creangă. Iar numele oraşului, ne spune legenda că provine
spre mereu dorita evadare dintre zidurile ce ne ţin de la călătoria Domnului Moldovei prin ţinutul său, care
prizonieri cu acceptul şi obişnuinţa cotidiană statornicită. striga un cioban să iasă din colibă: “Ieşi până afară să
Când am descoperit “Plopii fără Soţ”, îi număram cu vorbim ceva!”, astfel ar fi rămas numele târgului pe care
înfrigurare şi uimire copilărească, să înţeleg dacă nu e o domnul voia să-l întemeieze pe acele locuri. Renumele
greşeală şi sunt chiar fără soţ, ei fiind iniţial 29 de plopi, oraşului provine de la cele şapte coline care au ochi
iar paşii se adăugau pe alei micuţe, cu timidă înţelegere şi vigilenţi spre frumosul ce-l cuprind: Repedea, Bucium-
caldă bucurie, aflând că pe aici au trecut cu viul lor special Păun, Cetăţuia, Galata, Tătăraşi, Copou, Breazu.
marele nostru poet Mihai Eminescu, la ceas de tainică Aici, pe platoul de la Repedea, aveam o mare
prietenie, cu povestitorul nostru şugubăţ, Ion Creangă, şi întrecere, fiecare să descopere de la distanţa apreciabilă de
au gândit pentru viitorul nostru, să avem daruri de preţ 7 km, numele clădirilor şi locaţia, văzute ca nişte cutiuţe
din zestrea lor sufletească, transmisă prin scrieri valoroase. de machetă, cu forme diferite care stau lipite ca degetele
De aici tot urci, mai domol şi înveselit de verdele care rătăcite prin borcanul cu dulceaţă grea şi parfumată, iar
te urmăreşte, din iarba cu legănare leneşă în vară, sau din cine greşea numele edificiului, era pedepsit la împărţirea
copacii, străjeri mândri ai drumului ce deschid calea spre delicioaselor corcoduşe înroşite de indignare în faţa
Dealul Repedea, unde te întâmpină pădurea cu falnici soarelui, care anunţa o vară superbă şi multe drumeţii.
stejari, fagi, castani şi măreţul brad cel verde în anotimpuri, Pe unele coline, line ca o plimbare uşoară duminicală,
cornul cu fructe atractive şi alunul mereu surprinzător, care veghează oraşul cu luminiţe sfinte, descoperim
pădure iertată de tăierile stabilite de om cu nepăsare, care mănăstirile: Cetăţuia, Frumoasa, Galata, Golia, Bucium,
uită mereu s-o întrebe dacă îşi doreşte aceasta. Colina unde te întâmpină sacrul şi te pierzi în liniştea bună şi

46
BUCOVINEI Iunie 2020

răcoroasă, ce aduce balsam de pace în suflete ce caută sfat grandios şi atractiv este Palatul Culturii, construit în stil
şi alinare. neogotic pe spaţiul fostei Curţi Domneşti medievale
Când te afli pe renumita şi cea mai veche stradă moldoveneşti în perioada 1906-1925, iar astăzi este
Alexandru Lăpuşneanu, cândva Uliţa Sârbească sau Strada organizat ca un complex muzeal naţional, unde ne
Veseliei, unde istoria te priveşte ascunsă în ziduri de clădire, întâmpină expoziţii cu piese păstrate şi restaurate, venite
încă păstrate, înţelegi că era şi este cunoscută ca împărăţia din timpuri memorabile şi tablouri ale unor artişti de
cărţilor vechi, ca splendoarea dulciurilor din cofetării cu renume naţional dragi nouă. Te poţi afla în orice punct
renume şi unde flaşneta îţi cânta cu amuzante acorduri. Tot al oraşului şi vei admira clădirea magnifică a Palatului
aici te poţi întâlni cu zbuciumata istorie, păstrată în Muzeul Culturii, dar de preţ pentru ieşeni. Aici mă visez prinţesa
Unirii, aflat în clădirea monument istoric şi de arhitectură, zglobie, dar şi nărăvaşă la ascultare, care intra năvalnic pe
construită între anii 1800 şi 1806 în stil neoclasic şi care un armăsar focos, prieten de nădejde în micile noastre
expune piese de istorie evocând Revoluţia de la 1848 şi aventuri pe dealuri şi munţi, unde vorbeam cu fratele meu,
Unirea Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859. bradul, iar la întoarcere, poarta cea măreaţă se deschidea şi
Neapărat mă atrage dealul Copoului cu Universitatea ea înfricoşată la apariţia noastră intempestivă!
“Alexandru Ioan Cuza”, prima universitate modernă din Mai remarcăm şi Palatul Roznovanu, aflat pe
România, fondată în anul 1860, cu impresionanta “Sala bulevardul Ştefan cel Mare, care impresionează prin
paşilor pierduţi”, unde rămâi fascinat în faţa celor 19 somptuozitate şi fastul interioarelor, acolo unde nu au
picturi gigant ale pictorului Sabin Bălaşa, iar sufletul se intervenit modificări pentru actualul sediu al primăriei
încarcă cu acel unic albastru regăsit în lucrările cu siluete din Iaşi.
cosmice care provoacă grele întrebări şi unde simţi nevoia În Piaţa Unirii, un loc cu deschidere vastă, aflat
să revii cu drag, când te poartă paşii prin aceste locuri. în centrul oraşului, poţi dansa “Hora Unirii”, ce se
Tot în această zonă, admirăm verdele grădinilor sărbătoreşte în fiecare an la 24 Ianuarie, cinstind unirea
bogate în flori amenajate cu specific, aflate în Parcul Copou celor două Principate Române din anul 1859, sau poţi
sau Grădina Copou, unde avem bucuria să admirăm asculta gânguritul şi joaca sutelor de porumbei, splendoare
mereu tânărul “Tei al lui Mihai Eminescu”, arborele acum în aripi zburătăcite, când vor să te privească de la înălţimea
în vârstă de 500 ani, care a renăscut prin noi mlădiţe verzi clădirilor ce străjuiesc piaţa.
şi la umbra căruia s-a odihnit cândva marele poet aflat în Te poţi bucura în tandem cu ei, dacă ai suflet bun şi
trecere. aduci prin buzunare nişte covrigi sau seminţe ce le adoră,
Descoperim, ca o prelungire în verde încântător, iar drept recunoştinţă dansează picotind printre picioarele
Parcul Expoziţiei, inaugurat la 27 septembrie 1923, cu tale, cu mirare în privirea încărcată de o reală prietenie.
plantaţii, alei curate şi rondouri multicolore de flori, o Ştiu că eu am surprins aici doar o parte din
fântână arteziană şi busturi ale unor mari personalităţi ale nestematele oraşului blând dintre coline, în lumină aurie
culturii. Splendoarea florală continuă cu Grădina Botanică de august, posibil cele care m-au impresionat şi pe care
“Anastasie Fătu”, cea mai veche grădină cu acest specific mereu le-am readus în drumul vieţii. Iaşul este măreţ şi
din România, înfiinţată în anul 1856 şi restabilită în anul bogat în multe alte obiective care merită vizitate, având
1963 în spaţiul actual, unde culorile prinse-n flori dăruite un interes major, fiind un corolar al culturii, în care şi-au
de fiecare anotimp dansează cu unduiri uşoare când împletit paşii mari scriitori şi poeţi, iar cei care au iubit
delicatul vânt al lui “Florar” le vizitează şi le salută. Aici, aceste locuri s-au stabilit şi au scris opere alese, inspiraţi
în împărăţia plantelor, arborilor, florilor, lacului cu nuferi, de încărcătura istorică, de căldura oamenilor care radiază
parcă pictaţi pe luciul apei, te laşi uitat în cadrul natural bunătate, posibil venită din verdele naturii ce renaşte
unde eşti înconjurat de atâta frumos magic care stârneşte mereu.
ascunse emoţii şi dulci melancolii. Peste ani, privirea adultului zâmbeşte poznaş
În apropiere, parcă te cheamă mireasma mereu amintirilor venite prin ochii copilului care, în drumul său
proaspătă în ramuri visătoare a florilor de liliac, aprigă în spre şcoală, făcea un mic popas sub zarzărul înflorit, pentru
strigare, pentru a nu uita că există pe aici şi Casa Memorială a-l saluta prieteneşte şi a face ordine în marea de gânduri
“Mihail Sadoveanu” sau Casa cu turn, albă şi curată ca copleşitoare pentru un copil, cu amestec de materii şcolare
omul care a locuit-o şi care ne-a lăsat un tezaur în scrieri şi amare trăiri familiale adunate în ghiozdanul mereu prea
de aleasă puritate a limbii române, prezentarea cadrului greu pentru umerii gingaşi şi însinguraţi ai fetiţei cu păr
natural şi teme istorice care au inspirat ecranizarea multor furat din soare.
filme româneşti. Din turnul alb şi mândru trăitor în viaţa Îmi iubesc oraşul, deoarece aici fiecare loc vorbeşte
marelui scriitor, în zile senine, se poate trimite un salut despre trecutul meu sau al lui, iar prezentul se compune
frăţesc, măreţelor piscuri ale Muntelui Ceahlău care se din toate acestea!
întrevăd la orizont ca nişte mici puncte pietrificate.
Am şi un oraş bogat în palate, iar cel mai frumos,
Doina Toma
47
Nr. 2 (24) SURÂSUL

al apei în poezia Curg...:„Mereu suntem într-un râu de


scântei/ care hrănesc și gurile pietrei,/ și gurile apei,
care intră prin/ toate ferestrele văzute și nevăzute...”, al
frunzei, În dinții întunericului, În șantierul vieții:„Noi
vorbim când lutu-i viu/ Mâini se prind de mâini o mie/
Mii de focuri în pustiu/ Fac din piatră-piatră vie...”, Peste
tot, Din pieptul viului:„Colo-n stâncă, colo-n frunză,/
În continuu este zbor,/ Sar scânteile din spuză,/ Vin cu
ploile din nor...”, O voce:„Uită-te la frunza aceea, mi-a
zis./ Este și ea o ladă de zestre./ A strâns în ea fulgerele/
celor dinaintea ei./ O! Câte fire de lumină/ au sosit în
ea trecute/ dintr-o mână-n alta...”, Tu :„ai fost cel mai
frumos copac/ de lângă mine./ Încerc să-mi încarc/
cât mai bine săgeata,/ să sparg toți pereții/ până la

ETERNA
zidul după care te-ai ascuns...” sau Astăzi, Frunza etc.
Vântul ca element al naturii îl însoțește pe poet în toate
anotimpurile:„Nu ești plecat din jurul meu,/ totdeauna
CĂLĂTORIE te simt lângă mine,/ noaptea ori zi,/ primăvară ori vară,/
toamnă sau iarnă...” (Tu,vântule,).

Călător pe râul vieții Poet al câmpiei, după cum l-a denumit Emilian
este cartea de versuri apărută Marcu, Constantin Profir, lucrează zi de zi la podgoria
la Editura PIM, Iași, 2019 sa terestră, dar visează o câmpie cerească, Zi după
și semnată de Constantin Profir zi,:„Secundă de secundă,/ din copac pleacă stoluri de
păsări./ Secundă de secundă,/ alte și alte păsări se întorc/

V
cu ciocul plin de polenul cules/ din câmpia cerească...”,
olumul beneficiază de prefața cu titlul Iubirea în care să crească cel mai frumos copac. O îmbinare
din toamna vieții sub semnătura scriitorului de stiluri, de elemente prozodice se pot observa la
Mihai Batog-Bujeniță, cel care analizând Constantin Profir în poezia naturii și a iubirii, dar parcă
poezia lui Constantin Profir consideră că cele mai frumoase sunt poeziile care apelează la filonul
realitatea înconjurătoare observată de poet este un popular. Semnificative sunt poeziile:Vraja nopții, unde
profund mister, expresia holistică a începuturilor, un tot elementele cosmice se îmbină cu cele terestre:„Când
unitar în spirit, adânc marcat... de cumplite contradicții... prin florile de nalbă/ Vântul își alintă fața/ Luna îi așează
salbă,/ Bobi de rouă, dimineața.//...Iar când aștri înșiră
Laureatul Premiului Academiei Române pentru
focuri/ Perlele se nasc și cresc/ Roi de umbre-n dans
proză din 2019, scriitorul Emilian Marcu în Postfață
și jocuri/ Raiul nopții îl sporesc.//Când în zori apare
intitulată Glorificarea naturii prin ode către divinitate,
carul/ Și răstoarnă-n noi lumini/ Se aprinde felinarul/
sesizează faptul că poetul Constantin Profir în toate
Suntem iar, în toate, plini.”, Lanțul luminii:„Iubito, tu te-
poemele scrise, aduce un adevărat elogiu vieții, că ele
ai dus/ Dar flacăra nu-i stinsă/ Bob peste bob de-i pus,/
sunt adevărate lecții de viață, de speranță...împăcare cu
Lumina ta-i aprinsă...” sau Neștiutele, nevăzutele:„Ca să
sine și cu lumea.
crească ramu-ntruna,/ Colo-n camere ascunse,/ Mii de
Temele și motivele poetice sunt bogate, diverse fulgere-și dau mâna/ Focuri multe sunt aprinse...”, într-
și complexe, începând de la prezentarea naturii cu un Capăt de drum:„Minunată zi cu soare/ Când pomii
anotimpurile ei, iubirea, autoportretul liric, dar mai ales încărcați cu flori/ Și-au pus hrană primitoare/ Lunând
a lumii, îm general, făcând apel la noțiunea omeniei, rujul de pe zori...”. Surprinzătoare sunt și versurile scrise
care trebuie să existe între semeni. în stil modern, liber ca-n poeziile:Mâna ta...:„Cât va fi
fereastra mea deschisă,/ de-acolo din cenușă,/ mâna ta
Din punct de vedere geologic s-ar putea spune va trece prin toți pereții/ și-mi va aduce sunetul cald,/
că poetul Constantin Profir aduce un sincer și discret sunetul blând al vocii...” , Cuvântul tău, Azi , în postura
elogiu elementelor minerale, putând fi denumit ca un iubitului întârziat:„Am întârziat,/ am ajuns cu greu,
poet al pietrei, poate și al copacului:„O piatră înțeleaptă la ușa ta,/câțiva nori au tot încercat/ să-mi ascundă
a fost./ Ea a știut să-și deschidă ferestrele/ la timp. Cele drumul./ Câteva cuvinte, cu țepi pe limbă/ s-au răstit
patru ferestre prin care,/ multe păsări,/ tot mai multe la mine,/ strigându-mi sudălmi,/ lovindu-mă peste
păsări,/ au intrat și au adus cu ele/ cărbuni aprinși...” mâini și picioare./ Văzând lumina soarelui/ așezându-

48
BUCOVINEI Iunie 2020

se, alene,/ peste o frunză,/ am înțeles că am ajuns.../ Am


ajuns din nou/ la ușa TA.”
Chipul mamei apare în cadrul naturii în poeziile
Dor de mamă:„Bate vântul printre flori/ Se mișcă valul
prin nisip/ Adorm cu cerul până-n zori/ Îmbrățișat de-al
lumii chip.//O umbră din adânc apare/ Cu fire umezi de
cenușă/ Mâna ei –o lumânare,/ Îmi bate sfios la ușă...” și
Mamă:„Astăzi de când se împlinesc/ o sută și șase de ani
de când/ ai trecut marea poartă...”.
Poetul își construiește și un distinct profil sau
autoportret liric, într-un dialog imaginar cu alți semeni,
închis ca un animal sălbatec ca-n poezia Voi, oameni,:„Vă

DRUMUL ȚĂRII,
bateți, mereu să mă închideți/ în ograda voastră,/ ca pe
un animal sălbatic./ Știți să mă călăriți,/ să mușcați din
mine./ să-mi sfârtecați sufletul,...”, dar încrederea în
propria-i ființă îi sporește speranța de viață (Uneori),
unde dorește să i se împlinească visele:„Visele mele –
multe, foarte multe,/ unele, neîmplinite, nu vor muri./
DRUMUL POETULUI
Ele deja s-au închis/ în niște semințe;/ După trecerea (note de lectură, vol. „Drumuri de ţară”
zidului/ vor încolți./ vor prinde aripi noi și, poate,/ vor de Casian Balabasciuc)
ajunge pe câmpurile dorite...” Imaginea monstrului din

A
poezia Dinții întunericului apare și-n creația La vie,
parținând unui topos ce respiră eternitate,
c„De sabia neagră mereu ne-ngrozim,/ Citim tot mai
îngemănat cu pădurea și prin meserie, care l-a
mult cartea nopții./ De monstrul ce vine fugim, tot
ales și pentru iubirea sa față de ființa acestui
fugim./ Pagini se-ntorc și se rup în sfânta carte a vieții...”
rai al naturii (care „nu minte”, după cum
oare poetul s-a gândit la monstrul de la Caracal care a
mărturisea, cu ani în urmă , un copil ce urma să-și aleagă
îngrozit o țară întreagă? Sperăm că nu!
drumul în viață), inginerul silvic Casian Balabasciuc și-a
Vreau aromele de crini, afirmă poetul în poezia însușit din măreția codrului atributele propriei ființări.
Când mi-e greu...toți oamenii reprezintă o flacără în S-a dezvăluit ca prozator prin câteva romane cuceritoare
Bagheta magică:„Noi suntem o flacără/ Dintr-o flacără (menționăm doar: Tainele din Smidovatic, Doi pași
infimă/ Ea întruna scapără/ Și ne-ncarcă cu lumină...” și prin rai, Poroșneța), prin prozele pentru copii din vol.
doresc să prindă flacăra bucuriei, Pe munte:„Ne-ntrebăm „Scorbura cu povești”. Realitatea din romane este ingenios
– eu, tu și altul/ Toți la porțile veciei,/ De făcurăm bine legată de mitologie, de credințe străvechi și povești
saltul,/ De-am prins floarea bucuriei...” fantastice, știute și înțelese de oamenii muntelui, mai
ales de cei care aparțin etniei sale, atât de personalizată
Marele Anonim așa cum îl denumea Lucian Blaga în istorie. Autorul s-a dovedit a fi și un poet înzestrat,
pe Dumnezeu, cel care reprezintă Absolutul ori Marele mărturie fiind volumele „Sclipiri de rouă” și „Zvonuri de
Arhitect și-n viziunea poetului Constantin Profir apare codru”. Volumul de față este ilustrativ pentru harul său
în formulări ca Marele Spirit, Marele Creator, Marele poetic, sensibilitatea pentru frumos și valoare, pentru
Infinit, Marele izvor etc. Iată cam ce fel de imprecație versul armonios și elegant, bogat în mesaje profunde.
cuprinde poezia, Numai tu, Doamne: „Numai tu știi de Sunt drumurile satului peren, ale pădurii, ale țării, de
ce/ lângă căprioară/ trăiește și un lup sau un leu...” care poetul se simte legat ontologic (sugestie oferită și
de copertele volumului). După opinia noastră, simbolică
Iubiți porumbeii și chemați-i/ tot timpul la fereastră
este și poezia „Viață drum”, icoana destinului unui om
ne îndeamnă poetul Constantin Profir, ceea ce face
care-și desăvârșește ființa pe tot parcursul existenței sale.
zilnic autorul acestei recenzii împreună cu consoarta
sa(soția), dându-le boabe de grâu și firmituri de pâine Poetul, care poartă în suflet „minunea/ce se cheamă
păsărilor cerului care au fost create tot din Marea Milă Bucovina”, retrăiește cipele copilăriei în satul idilic și își
și Iubire a Domnului. urmează destinul „trăgând la căruța vieții” cu dorul
ce-l însoțește pe statornicul „drum de țară”. Poemele
se constituie în îndemnuri la prețuirea valorilor ce ne
Constantin Mănuţă definesc drept oameni: cuvântul, care a fost „începutul”,
dragostea pentru natură, înțelegerea iubirii ca sentiment

49
Nr. 2 (24) SURÂSUL

suprem, adevărul (cu constatarea amară că peste acesta și reflecției asupra existenței noastre, rugându-ne și
s-a așternut praful, „sunt legi, dar nu mai este Lege), sperând în iertarea divină (Îndemn, Cruce de român,
demnitatea, credința, mai presus de toate, pământul Rugăciune, Credința, ș.a.). Vrednic silvicultor, Casian
străbun și Țara. Desigur, drumul fiecăruia pleacă din Balabasciuc trăiește acut „jalea”pierderii pădurilor, care
copilărie, un anotimp al bucuriilor, cu frumusețea sunt jertifite „ca un Crist”, pierdere pentru care „vom
colindului de Crăciun, cu prețuirea darurilor simple, plăti impozit pe prostie”. Discret, se insinuează nostalgia
cu furtul fructelor din vecini, ș.a. Există și o răzvrătire trecerii iremediabilea timpului, care ne fură viața și
a vârstei, care se va refula în pozne nevinovate și se va idealurile. „Chiar dacă” vine toamna, a îndrăzni la viață,
topi în idealuri romantice. Definită rotund în poemul la bucurie, e temeiul reînnoirii sufletului. Tinerețea e
„Copilărie”, evocarei vârstei imposibilei întoarceri este un vărsta când timpul nu ne sperie, dar nefericirea e că țara
prilej de constatare amară a faptului că azi copiii nu știu să s-a golit de tineri (Drum de toamnă).
se bucure, nu înțeleg jocul, nu simt apropierea de pământ. Ca un corolar, dragostea de țară potențează fiorul
O inedită abordare a operei lui Creangă se finalizează trăirilor poetice. Țara este aici, străbunii au avut puterea
cu altă constatare amară: azi „lumea-i pupăză spurcată”. să-i stea de strajă fiincă „s-au născut aici”. Chiar dacă pare
Revine obsedant tabloul lumii prezente, cînd totul se bună, pribegia doare, e o pedeapsă divină să nu ai țară.
fură: pământ, păine, pădure, dreptul la existență. Lumea Poemul „De țară” e definiția acestui sentiment profund
este un iarmaroc, unde „totul este de vânzare”, trăim pentru poet, care se regăsește în locul natal, în fâneața
parcă „un final decadent”, marcat de valori pervertite. E cu „ierburi policrome”, în țarina râvnită de mulți care
o acută lipsă de demnitate, „Ușor dăm cinstea pe rușine” ne-au călcat și care s-au făcut „țărână și lut” („o apă și-
(Alții), nu ne mai întoarcem la înțelepciunea strămoșilor. un pământ”, glăsuia Eminescu). Țara e „Eterna , măicuță
Îndemnul este de a ne păstra numele, cu mândria că îl Românie” păzită de har dumnezeiesc. În pofida a toate,
avem „de acasă”. Un om, un popor sunt liberi atât cât poetul este optimist „țara ar putea merge ca pe roate”.
au demnitate (Popor). Acesta e sentimentul ce trebuie
insuflat copiilor pentru a-și înțelege rostul, a crede, a Impresionează în acest volum armonia interioară
iubi, a fi buni (Povață). Exemplul vine de la cei care au a versurilor, alegerea inspirată și elegantă a cuvintelor,
renăscut după fiecare povară „Stirpe de daci, prunci de incantațiile (ca în „Descântec”, un imn al îceputurilor
romani/ Zidiți în lut și paie” (Am fost). erei creștine la noi), jocurile de cuvinte, sonoritățile,
nota de umor, frumusețea unor portrete (Femeia). Este
Omul s-a înstrăinat de sine, nu se mai bucură de ocuprinzătoare lecție de etică, vizând personalitatea unui
ce are, nu mai prețuiește tradițiile. „Chimirul plin” neam cu istorie, cu valori pe care nu le prețuim. E un
îl desparte de propria ființă (Avutul). Alegerea, fără semnal că vom ajunge cu toții la judecata istoriei și la
cumpănire, a înstrăinării de țară, cea mai dureroasă, cea divină, unde ne vom prezenta cu neamul căruia îi
deplânsă în „Doină”, ne-a pervertit conștiința, ne-a aparținem. Să reflectăm, să înțelegem!
coborât (Drumeț). „Să pricepi” îndeamnă poetul, pentru
că „Menit a fost ca să dispară/ Poporul care n-are țară”.
Să prețuim bătrânii, ei respectă pâinea muncită pe care
vor s-o lase moștenire, ei sunt dascălii ce ne învață ce
Paraschiva Abutnăriţei
este pământul. „Ogorul casei nu se vinde”, el te hrănește,
de-l muncești, iar dacă-l înstrăinezi, înseamnă că Imagine extrasă de pe pagina de Facebook
„ți-ai vândut, mișel, părinții” (Glia). E cea mai de preț „Bucovina, te iubesc”
zestre, păstrată prin jertfă și luptă, risipind-o, ne „mai
ucidem o dată” înaintașii. Ogorul e legătura „de trup /
cu locu-n care ne-am născut”, „Te blestemă pământul
țării” dacă rupi legătura rămasă de la daci încoace.
Țăranii au înnobilat țărâna cu trudă și s-au zidit în
ctitorii, sporind zestrea transmisă urmașilor. Tot de la
străbuni moștenim portul popular și datina, atribute ale
mândrei unui neam peste care au venit „venetici călare”,
dar a ținut România Mare. Suntem „Ai straiului”, semn
de identitate, de prețuire a neamului, iar datina este
„averea și moștenirea/ Între sfârșit și început” (Datina).
Impresionant este îndemnul de a fi buni creștini, de
a ne lepăda de fățărnicie și minciună, de a urca fiecare
pe drumul Golgotei sale, lăsând loc pentru fapte bune

50
BUCOVINEI Iunie 2020

cu carul... Și-am așteptat cum a venit dezghețul, mai erau


încă puhoaie pe drum, să mă duc... Și iar dracu de pisică
neagră... Da pune-te cu moș Toader, care nu arată da le-
ntoarce pe toate... Mi-am continuat drumul... și mai jos
de pisică, îmi zice un văr, care venea de la moară și el...
că-i stricată... „Iar?!” „Iar!...” „Măi, să fie...” Și nu m-am
întors... „Ce faci, moș Toader?! Nu te întorci?!....” „Nu,
că dacă mă întorc îmi merge rău...” Și m-am dus, deja
aveam un gând... să ies pe drumul Orbănarilor și să merg
la moara de la Orbeni... Și-așa am făcut... Morarul de la
noi m-a văzut și, deși știa, mi-a dat pace...”
- Eiii, ce-ai făcut dacă te-ai dus la Orbeni?! mi-a
spus el când mă întorceam și mai cătrănit...
Am coborât, mă invitase la o pălincă, din asta de
Bihor, cum mi-ai adus și tu.
DESCÂNTEC - Păi, de ce nu mi-ai spus bre?! Futu-i Dumnezeii ei
de viață... Am pierdut ziua... Mai degrabă stăteam acasă...
DE ALUNGAT Și nu mai oboseam nici calul...

DIAVOLUL - Bre, omule, nu te cătrăni și mai rău... Credeam că


dumneata știi deja... Când moara mea se strică, fie nu-i
curent, fie sare de pe țâțâni, orice, nu e pentru că îi arde
* ei să se strice...
Am belit ochii la el.
- Să nu faci asta! mi-a spus moș Toader, după ce - Cum adică, bre?!
m-a ascultat cu mare atenție. Niciodată să nu dai unui - Măi, omule, ascultă-mă atent... O să mergi acum
om căruia i-ai promis ceva, mai puțin decât ai promis. acasă și-apoi o să vii să-mi spui. Acum știu că la dumneata
Chiar dacă vei lua de la gura copiilor tăi. îi baiul... Când la dumneata nu merge „moara de-acasă”,
Uite, o să-ți povestesc ceva... Mult timp am crezut moara din sat se strică... Și uite că acum am înțeles și
că sunt doar gândurile mele. Mintea omului e destul eu... O să te duci acasă, te știu om cu judecată și o să
de parșivă încât să găsească o explicație convenabilă ție vezi că „moara” e la dumneata... Poate o fi cumătra Stana,
chiar și pentru nefăcute.... Rar, cred eu, ni se întâmplă să nevasta dumitale, știu că e rea, poate să fie alta, o covată,
vedem ce avem sub nasul nostru. Și eu am învățat de la un cui de la sanie, niște vreascuri uscate luate din pădure,
tine, nepoate.... Săptămâni la rând am stat și am întors pe care vreun bătrân sau vreo vrăjitoare a pus boscoane
pe toate părțile ceea ce mi-ai spus atunci la pățania cu cândva, să lege oarece... O să vii singur și să-mi spui...
calul...
- Adică?! *
- Mi-ai spus atunci așa franc „nu calul îmi arată
că are un picior rupt, dumneata îmi arăți că are calul
- Nepoate, am plecat ca din pușcă... Și m-am pus
un picior rupt... și nu mi-ai arăta astfel, dacă nu ai
pe făcut observații... După vreo săptămână de chibzuit...
avea și dumneata mâna ruptă... ” Atunci am tăcut, nu
eram sigur: femeia mea era dracul... N-am avut drum
pricepeam ce și cum, apoi am înțeles... De multe ori
atunci la morar, nu s-au legat lucrurile , să merg să-i
vorbim prin cei de lângă noi, chiar dacă sunt departe și
spun... Îi eram dator... Au mai trecut câteva săptămâni
chiar dacă nu-i cunoaștem... E ciudat cum eu ajung la
și-apoi am aflat adevărul: dracul eram eu! Și atunci, după
mine, prin tine, chiar dacă ești în Capitală, sau printr-o
ce m-am sfătuit cu femeia mea, știi despre cine e vorba,
întâmplare, cum ar fi o pisică neagră sau o vecină
am luat o damigeană de vin mănăstiresc și ...
care-mi iese cu golul când merg să duc la moară... Și pe
urmă abia aflu că mă duc degeaba, că s-a stricat ceva la
moară și nu au venit meșterii să o repare.... De unde a (din volumul în lucru: „poveștile mele”)
știut pisica neagră că moara nu merge?! Da stai numa
să vezi... Că n-am pățit-o numa’ o dată. S-a întâmplat și-
acum vreo două luni, nu ieșisem din iarnă, și cum mi se
rupsese sania în pădure la lemne, nu m-am dus la moară
Iftimie Nesfântu
51
Nr. 2 (24) SURÂSUL

- Mergem la Poiană, pe un pârâu. Acolo am vorbit cu


pădurarul şi mi-a spus de unde să tai.
-Tăiem lemn de pe picior?
- N-ai mai fost la lemne? Nu vezi că am pregătit şi
fierăstrăul şi, amândoi, până după amiază, încărcăm o
haraba de lemne, vorba lui badea Nicuţă.
Caii mergeau la trap potolit şi, pe când se lumina
de ziuă, ieşiră din sat, şi, nu după mult timp, o cotiră spre
pădure. Finului, care dormise mai puţin decât de obicei, i se
închideau ochii, uneori, când căruţa sărea peste vreo piatră
mai mare şi-i deschidea brusc, i se părea că fuge pădurea la
trap, înapoi. După un timp, o luară pe un pârâu cu un drum
desfundat şi caii începură să meargă la pas, trăgând, însă,
destul de uşor căruţa cu cei doi oameni în ea. Au mers aşa,

La pădure până când s-a terminat pârâul şi aici, naşul opri căruţa, se
dădu jos, deshămă caii îi legă cu hăţurile de căruţă, le puse
ţolul cu fân din coşul căruţei în faţa lor, apoi spuse finului:
La poarta casei, nu prea arătoase, se opri un om cu -Trebuie să tăiem nişte făgănaşi mai tineri, nu mai
căruţa şi începu să strige: groşi decât roata din faţă. Aşa m-am înţeles cu pădurarul.
- Finule, finule, eşti gata? Îi dăm jos, îi curăţim de crengi, îi ducem la vale, la căruţă.
Dinspre casă se auzi pe loc răspunsul: Au lăsat căruţa cu caii jos, şi naşul luă fierăstrăul,
- Gata, naşule, îmi iau trăistuţa cu merinde şi vin! îi finul topoarele şi începură să urce coasta care era destul de
răspunse omul deschizând fereastra casei. abruptă.
Naşul, un om bine făcut, în floarea vârstei, aştepta - Dar de ce suim atât de mult? De ce nu tai mai
nerăbdător în căruţa cu doi cai voinici şi neliniştiţi, înainte aproape de căruţă?
de a se lumina de ziuă, să iasă finul Ilie din casă. Stând pe - Finule, finule, pentru că aşa a spus pădurarul, lui
scândurica din faţă a căruţei şi, uitându-se la caii nerăbdători nu-i convine să se vadă cioatele proaspete, chiar dacă le-
să pornească, simţi un fior de mândrie. Cine mai are cai aş acoperi cu frunze, ele tot ar ieşi la suprafaţă şi l-ar lua
ca el, în sat? Aşa pereche de cai, rar îţi este dat să vezi! Şi mai marii lui la întrebări despre cum păzeşte el pădurea.
sunt ai lui, aşa cum i-a visat el din tinereţe. Amândoi, la După ce mai urcară un timp se opriră şi naşul se uita mereu
fel de zdraveni, suri, cu coamele în vânt, tăiate la fel, parcă în jos să găsească locul potrivit pe unde ar putea coborî
ar fi doi bidivii din poveste. Apoi căruţa, a făcut-o, nu de trunchiurile copacilor spre căruţă. Merse spre stânga, spre
mult, la Anton Covaliu, mai largă, mai lungă, aşa ca pentru dreapta, apoi se opri deodată la un făguleţ puse mâna pe el,
doi cai. Când merge în pădure aduce o căruţă de lemne ca îl mângâie ca pe ceva viu, parcă luându-şi rămas bun de la
lumea. Se putea măsura oricând cu un car cu lemne tras de el, spuse:
boi. Dar boii merg mai încet, pe când caii lui… -Hai, finule, începem cu el!
- Gata, naşule, am zis ieri că vin, am venit! Mi-a pus Luă toporul şi începu să-l taie jos la rădăcină şi
Saveta nişte mâncare... oprindu-se să-şi tragă suflarea îi spuse finului:
Se sui alături de naşu-său pe scândurică, în căruţă, - Asta se cheamă haştie şi se face totdeauna unde
şi caii, fără să mai aştepte vreun îndemn, o porniră vrei să cadă copacul. De asta cioplesc, ca să dau o direcţie
nerăbdători. copacului, unde vreau să cadă. Trebuie să te uiţi şi în sus,
- Şi ce ţi-ai luat de mâncare, finule? să vezi unde sunt crengi mai multe, el acolo se prăvăleşte.
- Cred că mi-a pus nişte cârnaţi, nişte slănină, pentru După ce crezu el de cuviinţă că ar fi de ajuns, se opri
că ştie că-mi place, o bucată de brânză şi una mai mare de un pic, apoi îi făcu semn finului să vină cu fierăstrăul.
mămăligă. Începură să taie în dreptul haştiei.
- Finule, nu ştiu cum sunteţi voi! D-apoi, măi omule, - Finule, ai grijă, trebuie să tragi fierăstrăul drept, nu
îi postul mare, lumea posteşte şi voi vă desfătaţi cu slănină, în jos sau în sus, cum îl tragi tu, că stăm până la noapte aici!
cârnaţi şi brânză? Finul înghiţi în sec, şi începu să dea drumul la
- Mi-a mai pus şi o litră de rachiu, ca să luăm câte o fierăstrău aşa cum îl învăţase naşul. După o jumătate de oră
gură, înainte de a mânca. cu mici popasuri primul fag era jos. Au trecut la al doilea, la
- Ptiu! Bătu-v-ar crucea! Voi o să mergeţi în fundul al treilea şi după al patrulea s-au oprit. Finul răsuflă uşurat
iadului! că s-a terminat de tăiat cu fierăstrăul, pentru că, dacă ar mai
- Naşule, cum să-ţi spun? Eu cred că dacă nu faci alte fi durat mult, nu s-ar mai fi putut opri din clătinarea aceea
rele, Dumnezeu ne iartă! Da, în ce loc mergem? nesfârşită, pe care o făcea când trebuia să tragă mânerul

52
BUCOVINEI Iunie 2020

fierăstrăului spre el şi parcă toate s-au oprit din mişcare. şi ştia când să tragă, să se oprească, ori să se ferească. Au
- Na, acuma finule, să ne apucăm să-i dezbrăcăm ajuns în vale şi naşul îi spuse finului să dezbată cu toporul
de crengi! Dă-mi mie toporul cel mai lat! Aşa, să-i dăm fiecare cioflânc în parte. Luă celălalt cal şi o porniră din
drumul! nou în deal, de unde aduseră ceilalţi doi butuci. După
Finul, asudat de la fierăstrău, se bucură că are altceva asta începură să taie cu fierăstrăul trunchiurile fagilor în
de făcut, porni vitejeşte să taie crengile fagului, cât mai butucaşi mai lungi decât coşul căruţei. După ce terminară,
aproape de tulpină. Nici aici nu era uşor, dar măcar îşi naşul merse la căruţă, îi desfăcu partea din spate şi o puse
schimba poziţia şi era mulţumit când, încă o creangă se culcată în partea din faţă a coşului căruţei.
dezlipea de trunchiul copacului. Luat cu munca, n-a mai Luă apoi două bucăţi mai groase, pe care le pregătise
luat seama la naşu-său, care făcea acelaşi lucru, mai departe. din vreme şi le rezemă unul în faţă, şi altul în spate, de coşul
Când îl termină de curăţat, victorios, se îndreptă spre locul căruţei. Cu multe opintiri şi icneli şi cu alte îndrumări date
unde era naşu-său să-i spună că a terminat. Dar aici naşul finului despre cum se încarcă lemnele în căruţă, rostogoliră
era tocmai la al treilea şi după ce-l termină se opri răsuflând cu mâinile de jos până în coşul căruţei fiecare butucaş în
din greu şi-i spuse cu o voce şuierată: parte. Puse apoi şi cei doi pari mai groşi de care fuseseră
- Greu, finule, sporul la lucru se capătă când faci rezemaţi de coşul căruţei, şi legă lemnele cu lanţul pe la
treabă zilnic! mijlocul coşului apoi naşul se depărtă de căruţă şi, mulţumit
- Ai dreptate, naşule, aşa-i cum spui! de ispravă, îi spuse finului:
- Am gătit aici, acum o să mergem la căruţă, o să - Vezi, finule, am tăiat lemn numai cât am crezut că
mâncăm, fiecare ce avem! pot încărca în căruţă!
După ce au coborât la căruţă, finul şi-a luat trăistuţa şi - Apoi drept să-ţi spun, naşule, parc-ai încărcat fân!
simţi nevoia să-l întrebe: - N-avea grijă, finule, caii mei sunt voinici, nimeni nu
- Naşule, nu iei un strop din sticluţa asta? mai are aşa cai frumoşi şi puternici ca mine!
- Măi, finule, e post! Trebuie să ne gândim şi la - Asta aşa-i, drept că n-am văzut aşa pereche de cai!
Domnul! Du-te mai încolo, ca să nu-mi faci poftă, mănâncă, Porniră cu căruţa la vale. Drumul era plin de noroi
bea-ţi sfertucul cu rachiu şi hai, la treabă, că ne apucă seara! până la osiile căruţei. Caii, pe cât erau ei de zmei, se opinteau
Finul se depărtă şi găsi o cioată pe care puse tot ce din greu când dădeau cu roţile de vreo piatră mai mare.
a scos din trăistuţă şi începu să mănânce în cea mai mare Au mers aşa iavaş, iavaş, până când, dintr-odată
grabă ştiind că, oricât s-ar grăbi, naşul o să termine mai roata din faţă,din stânga, se scufundă în glod, până nu se
repede decât el fasolea cu mămăligă. Spre norocul lui, mai văzu. Căruţa se prăvăli într-o parte şi caii se opriră
socotise bine, pentru că mai avea câteva guri când naşul îl nedumeriţi.
şi strigă: - Da, ce paştele mamii mă - sii e aici? Când a răsărit
- Hai, finule, mâncarea prea multă te îndeamnă la groapa asta în drum? spuse naşul cu năduf.
somn şi noi n-am venit aici să dormim! - Dii, dii, anafura, mamii voastre, staţi şi vă odihniţi,
- Vin, naşule, îi răspunse finul, lăsând în plata da ştiţi să-mi mâncaţi un ogor de ovăz! Dii, dii, gloabelor!
Domnului cele câteva guri de mâncare care îi mai Începu să-i lovească cu biciul dar, oricât se opinteau
rămăseseră şi punându-le pe cioată pentru păsări ori alte caii, nu putură să ridice la suprafaţă roata buclucaşă. Naşul
vietăţi ale pădurii. o ţinea într-o ploaie de înjurături şi lovea fără milă cu biciul
Naşul îi dădu finului ţapina şi el luă un cal de căpăstru în cai.
şi începură urcuşul până la fagăneii doborâţi. - Naşule, degeaba-i baţi, n-au cum s-o scoată.
- Naşule, dar cu ţapina ce facem? - Na, ţi-ai găsit şi tu finule să mă înveţi pe mine? Învaţă
- Dacă, mergând la vale, un butuc se înţepeneşte oul pe găină. Hai, să luăm din căruţă parii aceia zdraveni!
undeva şi calul nu-l mai poate trage cu ce-l îndrepţi? Multe Aşa, uite eu pun unul în faţa roţii şi tu, finule, îl pui în spate
mai ai de învăţat, finule! şi, când încep să tragă caii, încercăm să ridicăm amândoi
Naşul aşeză calul în faţa la rădăcina unuia din copacii odată roata.
doborâţi luă o pană din metal care era ascuţită la un capăt Au tot încercat, de două de zece ori, curgeau biciuştile
şi legată cu un lanţ la celălalt capăt şi, cu toporul, o înfipse pe cai şi înjurăturile nu mai conteneau şi glodul îi stropea
în butuc. de fiecare dată, de nu se mai cunoştea că au haine pe ei.
- Finule, ştii cum se cheamă asta? - Tu-i altarul mamii mă-sii, nu merge!
- Parc-am mai auzit odată dar nu mai ţin minte. - Naşule!
- Cioflânc, aşa se cheamă, bat câte două într-un butuc, - Ce răscrucea mamii mă-sii, mai vrei finule?
şi pot trage butucul la vale cu calul. - Eu aş zice să mai descărcăm din lemne, ca să putem
Bătu patru cioflâncuri în doi butuci şi o porni la vale ridica amândoi roata.
spre spaima finului care se temea că vor veni butucii peste - Tu-i mănăstirea mă-sii, cred că ai dreptate, la asta
mândreţea aceea de cal. Calul însă, era învăţat cu aşa ceva, mă gândeam şi eu!

53
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Au început să descarce punând în noroiul de alături doi au dus încet, pe rând lemnele descărcate în căruţă şi le-
de drum, lemnele care se înglodau şi ele mai tare. Au avut au legat înapoi cu lanţul. Au pornit încet, cu grijă, de parcă
noroc că au pus lemnele mai groase în coşul căruţei şi le-au ar fi avut ouă în căruţă şi, cu chiu cu vai, au ajuns la drumul
dat jos numai pe cele mai subţiri. Când au considerat că ar mare când era aproape seară. Au aprins felinarul, s-au suit
putea ridica roata s-au oprit din descărcat, au luat parii din amândoi în căruţă şi când se întunecase bine au ajuns şi ei
nou şi, spre bucuria lor, au ridicat roata. cu căruţa la crucea drumului din sat.
- Naşule! Naşule! - Naşule, nu te supăra, dar eu tare m-aş duce să beau
Dar n-apucă naşul să-i răspundă, că roata din spate se un rachiu aici la crâşmă. Dar, înainte de asta te-aş întreba
prăvăli şi ea în groapă. ceva!
- Tu-i naşterea mă-sii! Izbucni din nou naşul. Ce voiai - Întreabă-mă, finule!
finule de ai strigat aşa? - Oare azi cine a păcătuit mai mult? Eu că am mâncat
- Asta voiam să spun, să oprim şi să umplem groapa carne, slănină şi brânză ori matale, care ai bătut caii degeaba
cu nişte pietre ca să nu cadă şi cealaltă roată, dar acum e şi ai pomenit tot ce-i sfânt pe lumea asta?
prea târziu. - Finule, decât să-ţi răspund, mai bine merg şi eu, aşa
Au luat din nou parii şi începură din nou să opintească mânjit cum sunt, să beau un rachiu cu tine, dar să ştii că eu
la roata din spate. Erau năclăiţi, glodul le pătrunsese, până plătesc!
şi în gură. Cu înjurături din partea naşului, cu opinteli din
partea amândurora, dar, mai ales, datorită cailor au scos şi
roata din spate din groapă. În timp ce caii se odihneau cei Gheorghe Solcan

BALADĂ FRANŢUZEASCĂ
Reamintindu-mi de François Villon, Parisul m-a primit c-o şansonetă,
Atuncea când mi-am împlinit speranţa Cu fete etalându-şi eleganţa,
Şi am ajuns (nu la Hotel Crillon Iar Sena, fantezistă şi cochetă,
Dar, orişicum, pe undeva prin Franţa!), Îşi demonstra, prin fapte, toleranţa (!).
Cum îmi ştiam de mic extravaganţa, Cum Tour Eiffel, vădindu-şi importanţa,
Tot hoinărind de zor prin citadele, Sfida toţi zgârie-norii din Défense,
Eu m-am decis să îmi descriu vacanţa Eu l-am escaladat cu nonşalanţa
În versuri cu parfum de vilanele. Cu care vântu-l îmbia la dans.
Trasând un cerc, înscris în „hexagon”, Fântânile dansau şi la Versailles
Spre a mă încadra în ambianţa În timp ce îşi schimbau mereu nuanţa,
De spirit, ironie şi bon-ton, De la oranj, la galben şi corai,
Am străbătut, în pas vioi, distanţa. Ori alternând cu verde pur garanţa.
Deşi nu mă prea ajuta finanţa Puţin mai jos, celebrul Trianon
Am mers din Alpi şi până la Atlantic Îşi amintea, prea mândru, aroganţa
Şi-am înţeles apoi, privind chitanţa, Lui Louis Quinze sau lui Napoleon,
Ce scump e astăzi să devii romantic. Fantome ce-şi pierduseră substanţa.
Privind de sus, de la Mont-Saint-Michel, Castelele din lungul văii Loara
Cel larg ocean ce-şi etala prestanţa, Şi-au demonstrat, din plin, exuberanţa,
Am ameţit, ca într-un carusel Iar unul m-a primit chiar cu fanfara
Ce-şi înclina, mereu altfèl, balanţa. Ca să-i testăm, probabil, rezonanţa...
Jos valurile-şi intonau romanţa, Deci, spre a încheia, brav, performanţa
Tentându-mă s-ajung la Saint-Malo Unui periplu fără de egal,
Şi-acolo, dovedindu-mi cutezanţa, Eu m-am jucat un picuşor cu stanţa
Să pot dansa cu fluxul un tango. Sperând că pot să fiu original!

Eugen Deutsch
54
BUCOVINEI Iunie 2020

Haina de
blană
Vine acasă îmbrăcată,
Mama, c-o haină de blană.
Băiețelul o întreabă:
- Tata ți-a luat-o, mamă?

- Lasă-mă, băiete-n pace,


Tata nu-i atent de loc!
Banii toți îi cheltuiește
Îngeraşii
La cărți, jocuri de noroc! O fetiță stă de vorbă
Cu mămica ei cea bună:
Tata-și pierde nopțile - Mamă, ieri mi-am amintit
Pe la birturi, la vecine, Ce mi-ai spus acu o lună.
Dacă mă lăsam în baza lui,
Nu te-aș fi avut pe tine!
Tipa şi Tu mi-ai povestit de îngeri,
Mi-ai spus că au aripioare

Servesc beţivanul Și cu ele îngerașii


Orișiunde pot să zboare.

prânzul Un bețiv pe trotuar


În patru labe, el mergea.
Mamă, ieri ai fost plecată
În oraș, la coafor,
Doi bătrâni, soț și soție, Se scăpa de câte-o mână, Tata și cu servitoarea
Într-o zi de sărbătoare, Se lovea se chinuia. Stăteau cuprinși în dormitor.
S-au dus să servească prânzul,
La localul cel mai mare, Sâgele0i curgea șiroaie, Tata o tot cuprindea
Comandând la ospătar, Cum mereu se tot lovea. Și îi tot spunea mereu:
Două porții de mâncare. Înjura și promitea „- Tu ești fericirea mea,
Că de-acum n-o să mai bea. Tu ești îngerașul meu!”
Ospătarulle servește
Tot ce au comandat. La câțiva metri de el Mamă,dacă servitoarea
La bătrân fiindu-i foame Vede niște picioare. E îngeraș cu aripioare,
Se dă cu poftă la mâncat. Se întreabă sughițând: Drept să-ți spun, sunt curioasă
- Hâc, ale cui să fie oare? S-o văd cum poate să zboare!
Ospătarul când se uită,
Vede pe bătrân mâncând; Când ridică-n sus privirea, - Ai s-o vezi, spune mămica,
Bătrânica sta retrasă, Zârește o tipă. Bețivanul: Mâine o să-și ieie zborul,
Tot ofta din când în când. - Ce faci, domnișoară dragă? Împreună cu tăticul,
- Uite, că fac trotuarul! Nesimțitul, trădătorul!
Ospătarul o întreabă:
- Doamnă, nu vă supărați, - Domnișoară, te implor,
Nu vă place mâncarea? Să faci trotuarul moale!
Spuneți, de ce nu mâncați? M-am lovit la mâini, la cap,
La picioare și la șale!
- Vai, mâncarea este bună,
Alt meniu ca ăsta nu-i! Simion Tudurean
aștept să termine soțul
Ca să-mi dea proteza lui.

55
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Criză și inflație Familia (ne)tradițională


Viața-i searbădă, anostă Familia, au constatat
Și, lipsindu-i din tumult, Bărbați în stare să exulte,
Azi să fii sărac te costă E-un lucru-atât de minunat…
De trei-patru ori mai mult!... Că n-ar strica să ai mai multe.

Iubita La bătrânețe
Ca soarele în răsărit, Simțirea-mi este mult mai trează
Ce s-a ivit și m-a atras, Chefliul Ca-n timpul când făceam armata
Cu frumusețea-i m-a orbit Și-aceasta, des, mi-o demonstrează…
Bând votcă iar pe săturate
Și, orb fiind, m-a dus de nas… Radiculita și prostata.
Și petrecând în cafenea,
E-n stare de ebrietate,
Regrete târzii Adică-n stare să mai bea!...
La întâlnirea nocturnă
E viața noastră trecătoare O doamnă numai nuri și grații,
Precum o zi mai ordinară: Având și-un schepsis ce-o distinge,
Cât timp îți cauți loc sub soare Echitate Vrea doar lumină în relații,
Deja se-ntunecă pe-afară… Cu șeful meu, în ani destui, Iar, pentru asta, vezi c-o stinge…
Eu mă împac destul de bine,
Că are-ncredere în mine…
Timp de o viață Și-mi dă să fac și lucrul lui. Bilanț
Fiindu-mi foarte mic tainul În țara poftelor hapsâne,
Și vrând al fericirii nimb, Cu legea care e beteagă,
Mi-a fost ocrotitor destinul… Muncești din greu s-aduni de-o pâine
Cât nu am îndrăznit să-l schimb. Democrația Și încă nu o ai întreagă!...
Ne-arată șefii mari din stat
Că e, când a-nțelege poți,
Reflecții în familie Un lucru-atât de minunat… Cu epigrama împreună
Observ, când cearta-i cu scântei, Încât n-ajunge chiar la toți. Am câștigat vreo trei sudalme,
Că viața-n doi mai e și cruntă, Vreo șapte pumni în berărie,
Iar, din toți anii, cei mai grei De la femei, vreo zece palme…
Sunt doar acei de după nuntă!... Moda imperială Cred că revin la poezie.

Cu tancuri și mașini blindate,


Tinerii frumoși și liberi Călătorind din loc în loc, Realitate
La modă e să-mparți dreptate,
Crescuți pe plaiul strămoșesc Din curte până-n largul zării
Chiar dacă nu o ai deloc.
Și educați destul de bine, La munci țăranul e întâiul
Părinți și țară își iubesc… Și cum mai e și talpa țării,
Din toate țările străine. Din pâine i-am lăsat călcâiul!...
Pe traseele democrației
S-a observat, din an în an,
Cu drag de Planeta Pământ Că-n țara noastră-nfloritoare Condiția fericirii în familie
Pământ frumos, pământ bogat, Oricât educi un cetățean, Să ai copii ascultători,
Ce trist mai e și ce păcat El cere totuși de mâncare!... Soție bună, iubitoare,
Că-n jungla legii, ce persistă, Mașină, casă, bănișori
E legea junglei, teroristă!... Și minim trei televizoare!...

56
BUCOVINEI Iunie 2020

Devotamentul unei tinere soții Rugă


Cu presimțirea că o lasă Dă, Doamne, la bogați măcar o zi
Și pleacă soțul ei cu zile, Doar pâine, ca să-nvețe a trăi,
Ea noaptea stă pe lângă casă… Dar fă, cu mila-Ți mare pentru toate,
Când cu Ion, când cu Vasile. Să o avem și noi pe săturate!...

Sinceritate Disperare Fiului meu


Chiar dacă-n rolul ei anost Nu-ți iau atâta sănătate Îi dau oricând la fiul meu
Mândria e prostie mare, Nici orele în plus lucrate, Doar câte-un sfert din onorariu,
Sunt iarăși mândru ca un prost, Nici o petrecere majoră Ca nu cumva să-i fie greu,
Când pot să scap de-această stare. Cât îți ia prostul într-o oră!... Când va ajunge la salariu…

Unei interprete Democrația Lucrul și libertatea orei


trecute de prima tinerețe Ne-arată șefii mari din stat de prânz
Cândva, pe scenă când ieșea, Că e, când a-nțelege poți, Suport din greu strânsoarea lesei,
Bărbații se uitau la ea, Un lucru-atât de minunat… Dar legea-i bună și frumoasă,
Dar, după ani de glorii multe, Încât n-ajunge chiar la toți. Că-mi garantează ora mesei;
Au început… să o asculte. Nu și ceva de pus pe masă…
Fericire deplină
Am fost o viață fericit
Sfat pentru orice Și am trăit în bucurie,
Unui poet
eventualitate C-am ascultat de-a mea soție… care recită versuri în parc
Mândria cu prostia bine Și după ce m-a asurzit. Poetu-n toamna cea târzie
Se-mpacă, însă tu fă saltul: Ne-aduce, lesne-i să remarc,
Când vezi că prima-ți aparține, Mai multă ceață-n poezie
A doua s-o observi la altul. Unui amic Decât e în întregul parc…
Când zici că X mă tot bârfește
Și mă-ntristezi cu-această știre,
Un lucru ce mă încălzește
Cu soața în deplină E… zâmbetu-ți de mulțumire.
Bilanț de funcționar
criză familială al Primăriei
Dormim în paturi separate, N-am strâns averi, nu-s activist,
Aparte ne mâncăm simbria, La vârsta a treia N-am avansat, nu sunt un gâde,
Deci facem tot ce se mai poate Domnul dacă-ți ia puterea, Și, rămânând doar umorist,
Ca să păstrăm… căsătoria. După cum se vede treaba, Acuma nu-mi mai vine-a râde!...
Îți slăbește și vederea
Că și-așa te uiți degeaba.
Conducătorilor noștri Urmăritorilor mei
Luptând în fiecare zi O hotărâre cu sigiliu
Cu sărăcia, pas cu pas, De-mi scoateți, dură și stresantă,
S-o-nvingeți v-ar mai trebui Și-mi dați arest la domiciliu
Puținul ce ne-a mai rămas!... Să mă închideți la amantă…

Gheorghe Bâlici

57
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Duh de Rusalii
Eu nu am fost în crângul de mălini
Ochiul izvorului spală vara de cer
iar iarba vede cum crește verde
Cerbii agață fuiorul de ceață în coarne de eter
Și florile trezesc poiana narciselor

Eu nu am simțit aroma de mălin

Devreme s-a trezit dimineața


Poeți de zăpadă cu obrajii roșiți de iureșul pârâului rece
unde păstrăvi zboară spre un înalt mai bun
Orașul de zăpadă nu s-a topit
și albastru
A rămas sloiul de gheață în inima trecătorului
Dimineața aceea a nins ultima toamnă
Lacrimile sapă fântâni adânci în suflete de piatră
și urșii memoriei adapă amintiri rătăcite
Orașul a venit pe furiș cum iubirea de-o vară
din creierul cuvintelor
S-a încins atmosfera glaciară din buzele tale
Eu nu am fost în crângul de mălini
Pinguinii strâng brațele bătrâne ale străzii
unde duhul taie parfumuri orientale cu cuțitul
și privesc banchizele trecând marea întrebare
unde stele mov picură rouă din privirea
lungi și leneșe petroliere care duc focul în suflete rătăcite
blândă a Maicii Domnului
și-n șemineul de fulgi construiesc igluri la poluri
Dumnezeu al poeţilor
Doar tu rămâi furtună de nisip ce cutreieră oazele
când coc curmalele soarele inocenței Poeţii nu pot fi interzişi niciodată
în cetatea unde poeții de zăpadă fac fiestă amiaza
pentru că există un Dumnezeu al poeţilor
care le vede, le ştie şi le miroase pe toate
Fata cu ochii albi
O fată și un băiat așteptau la semafor canicula ca leșia orice metaforă sau orice cuvânt
ce trădează ignoranţa unei iubiri uitate
zgomotul surd de la culoarea roșie i-a luat prin surprindere orice ratare a sensului vieţii, corabie pe nisipul memoriei
cum căpriorii speriați noaptea de pădure
Poeţii nu pot fi interzişi niciodată
băiatul a lovit mâna de oțel a stopului cu cana de cafea
și a căzut jos, o bubuitură de fulger absolut toţi sunt unul şi Unu
Este cum te-ai rupe în bucăţi
băiatul cu ochii albi tremura cum meduza marea cum sparge în cioburi potirul de la cină
doar fata a pipăit singurătatea
cu genunchiul caldarâmul unde omul frânge poezia în versuri
după sunetul de metal atins delicat cu buricul degetelor şi sângele în metafore
ca niște ochi scrutători iar cuvintele aud depărtarea silabelor
și-a frecat palma de asfalt după aerul linguriței căzute şi vântul bate singurătatea înserării
și niciun trecător nu a oprit, iar mașinile treceau grăbite
să prindă verdele crud
pe lângă fata în genunchi ce nu a văzut niciodată
culoarea semaforului și a lacrimilor Ionuţ Ţene
58
BUCOVINEI Iunie 2020

CHEIA BĂTRÂNEI
Stă bătrâna gârbovită
pe o bancă sub un tei,
toate tristeţile lumii
sunt ascunse-n ochii ei.
Se gândeşte neîncetat
la căsuţa ei umilă
ce i-au vândut-o copiii
ca să-şi construiască vilă.
Dar în vilă n-are loc,
i-au făcut lângă grădină
cămăruţă cu un geam
să privească spre lumină.
Căci copii-s ocupaţi
se plimbă în jos şi-n sus.
Merg chiar la Biserică
Să-L slăvească pe Iisus.
“Fii, măicuţă mulţumită BĂTRÂNA DOAMNĂ
să ne-ajuţi pe fiecare!
Cine astăzi ţi-ar mai da
cu sclipici…
farfuria cu mâncare? Bătrâna doamnă cu sclipici
Că dacă ai îmbătrânit Cu viaţa-i ca o zi de post
nu este a noastră vina, priveşte-n juru-i fără rost
vila se-ntreţine greu şi are un fel de… tremurici.
vrem să schimbăm şi maşina!”
A fost o doamnă cu renume
În clipele de răgaz Acuma este o frunză-n vânt
ascunzând o cheie-n mână, rătăcitoare pe pământ
se îndreaptă către casa şi nimeni n-o strigă pe nume.
unde a fost, cândva, stăpână.
Şi umblă, aşa, ca o nălucă
Numai cheia i-a rămas
iar tinereţea-i e departe
că în rest toate sunt duse,
nu se mai teme de moarte
casă, tinereţe, soţ,
uitând acasă să se ducă.
sunt durerile-i nespuse.
Lung priveşte printre gard Doamna noastră cu sclipici
şi îşi vede viaţa toată, se-ntinde-n iarba de pe jos
simţind cum din ce în ce visează atâta de frumos
de puteri este lăsată. şi s-a oprit din… tremurici.

Însă, într-o dimineaţă, A fost o doamnă cu sclipici…


au găsit lângă grădină,
moartă, pe bătrâna mamă,
tot strângând o cheie-n mână.
Titina Nica Ţene
Această poezie a primit Premiul I
la Concursul Internaţional de Poezie
STARPRESS, 2012.

59
Nr. 2 (24) SURÂSUL

CÂINII LATRĂ
înaintea urmelor tale
trasând un drum al sunetelor vii
istoria se scrie acum pentru orice câştig al inimii

INTRU ÎN VIAŢA TA cum bine vezi


poate nu sunt câini adevăraţi
ca într-o casă jefuită poate mintea ta a născocit purtătorii de speranţă
şi când picioarele se afundă în noroi
de timp urmezi dâra subţire a lătratului
de lume
de neadevăruri câinii se îndreaptă spre dealul fericirii
şi încerc să fac puţină ordine acolo unde visurile stau legate cu lanţuri
ca orice femeie şi tu îndrăzneşti să te apropii
obişnuită să iubească
căci mintea născoceşte castele şi femei
umbrele
gata să te răsfeţe
înţeleg dar
eşti un mare dezastru la mijlocul drumului
ceva de genul copilului încrederea se frânge în două
căruia i s-au amputat bucuriile ca o creangă uscată
şi încearcă să îşi recupereze sinele şi trosneşte atât de tare
îmbolnăvind vecinii încât îţi perforează timpanul
cu urletele de la miezul nopţii
dar eu calc încet câinii latră mereu
să nu îţi trezesc amintirile dar căderile tale aşteptate
sunt atâtea lucruri înving
pe care aş vrea să ţi le curăţ de praf şi cercul se închide
până şi bucata aceasta de hârtie mototolită cum era scris într-un poem
pe care încerc să însăilez un poem pe care am uitat să ţi-l citesc
intru în viaţa ta ca într-o casă bântuită
de tristeţe
sau de neajunsuri
şi mă descopăr într-o fotografie veche
semn că ţi-am fost mereu
o pasăre ce îşi îngrijeşte cuibul

60
BUCOVINEI Iunie 2020

CÂND INTERZISUL
mi se aruncă la picioare
asemeni unei cărămizi de lut
ce aşteaptă să fie zidită
e doar o presupunere
că ar fi ce îmi trebuie
în această clipă

când somnul îmi e străin


vreau să înalţ privirea
şi viul să prindă aripi
BUNICII AU PLECAT
în carnea ta să crească să culeagă vise la marginea lumii
o poezie cuminte
aşa cum intuiesc că eşti tata şi-a pus piciorul de lemn la uscat
te pot învăţa să lucrezi singur mama îşi strânge amintirile în şorţul alb
cu degetele tale subţiri
iar noi chicotim de zor prin curte
să lustruieşti fiecare cuvânt
poarta scârţâie ca o roată de car neunsă
când interzisul se aşază blând vecinii joacă o horă a nebuniei
pe genunchii mei şi pisicile miaună prin copaci
şi devin strigăt alergând după vrăbii
în văzduh
da
mă poţi crede
sunt ca o flacără aveţi dreptate
ce abia s-a ridicat e un poem inventat în această dimineaţă
dintre lemnele ude dacă tot m-am trezit târziu
şi viaţa o luase la galop
nu există nimic din câte aş vrea eu să existe
ÎN ACEASTĂ INIMĂ un tată
nu mai e nimic de discutat o mamă
câţiva fraţi
totul e limpede sau cel puţin nişte vecini acolo
dintr-o margine într-alta cât să pot spune
un amestec de banalităţi că viul îmi străbate timpanele
servite pe o tavă de plastic
aş decupa începutul eu culeg vise la marginea lumii
când toate cuvintele vibrau
le pun în şorţul alb
până şi banalul
,,revin imediat’’ îmi iau piciorul de lemn şi chicotesc prin curte
ştiam că urmează un spectacol rugând vecinii să trăiască
iar inima ta va fi plină de mine şi cam atât
şi va striga atât de tare
încât
universul întreg
va şti că îţi pasă
acum nu mai e nimic de discutat
Any Drăgoianu
inima ta se târăşte
ca oricare inimă
numărând singurătatea
poemelor

61
Nr. 2 (24) SURÂSUL

FLOAREA
DE CACTUS
POEM Aproape imperceptibil
NESCRIS parfumul alb, şerpuitor
sparge a Întunericului carapace
floarea de cactus
Poemul nescris
cu ţepi filigranaţi
din inima ruinelor rupestre
îngână şoapte de amor
îndeamnă la vis
*
la vorbe nepricepute
cine poate supravieţui
la cântecul măiastrelor
mitului pelasgic
şi adevăruri pecetluite
de nobilă suferinţă
*
străină Îmbuibaţilor aleşi
Ierusalimul, strat de miresme
triumf jalnic
din floarea aibă a tinereţii
al baloanelor de săpun.
şi cât mai e vreme
mai curge viaţa prin vene
şi cât mai sunt integru
nu pot s-o văd În negru. ASCULT
Ascult ...

PICTOR... tăcerea melcilor În noapte


albastrul
SUB ACOPERIRE psalmilor voroneţieni
matca Jiului
se dedică lui Vasile Iuga dăltuită În piatră
infinitul sărut
Copilul cuprins în poarta brâncuşiană
din casa de la răscruce cântecul măiestrit
pianină neagră, vieneză al cocoşilor
partituri cu ferestre deschise din capitala Europei
două sfeşnice alămite ascult ...
* neascultarea unui neam îndurerat.
păşeşte ritmic
prin istoria izvoarelor de munte
şi sfinţenia Galatei
cuprins de fantasma ipostazelor meritorii
ENTROPIE
solfegiind metodic despre Entropic şi nedemn
un pretins pictor ... sub acoperire cutez a mă culca
* pe mâna Ta cea dreaptă
tapşanul Înverzit solitar în eşecul permanent
pinii cei falnici nu aştept o altă soartă
metamorfozat în propriul confident
cuibarul vulturilor tineri
*
împreunaţi cu nemărginirea ceriului valoare scrisă în spirit
adânc Înfiptă şi culoare
în coasta Înaltă a Staniştei. şi-n frumuseţea lumii
înconjurătoare
ca sacrificiu de voinţă
a răului ce trebuie oprit.

62
BUCOVINEI Iunie 2020

DINCOLO
DE GRATII
L-au adus de la duş
în toată goliciunea lui
supraponderală
pijamaua bătrânului lucid
cu arsuri în spate
a intrat la apă
bulinul a fost luat
sub limbă
*
dovlecei cu căruciorul CÂRDUL DE BOBOCI
şi salcâmi tăiaţi
Cârdul de boboci de raţă
tuşa Mariţa l-a ascuns
S-au strâns lângă coştereaţă,
în podul Buzăului
Fiecare mic erou
să nu-I prindă ruşii
De o zi ieşit din ou.
*
Şi-au strigat:„Mac, mac, mac, mac,
o doamnă trecută cu anii
Haideţi, fraţilor, pe lac!”
cu paşi legănaţi
Şi-au pornit cu toţii-n şir,
oxigenată şi uşor stângace
În costume de caşmir
bărbiereşte nervii iritaţi
Galbene cum e şofranul,
ai partenerului de viaţă
Că-i admiră şi gâscanul,
uzat
Şi cocoşul, şi căţelul,
care ar vrea
Şi berbecul, şi purcelul,
prăjituri şi bomboane De exclamă dintr-o dată:
în coşu leţe cu flori „Ia te uită ce armată!”
*
una din asistente Cârdul de boboci provoacă
complice, îmi şopteşte Mare spaimă pe toloacă;
printre uşi Se-ascund iute toţi şi toate
că înainte vreme Care şi pe unde poate:
Deneş a fost mare jigodie Broaştele în bălării,
comunist Înfocat Muştele sub păpădii,
* Tăunii în liliac,
într-o continuă mişcare Iar ţânţarii pe-un copac!
şi agitaţie celestă
dincolo de gratii Dar ei, încălziţi de soare,
spre înălţimi Merg şi cântă pe cărare:
gânguresc porumbeii „Foaie verde de cicoare,
răsfăţului citadin Ce ne place nouă tare:
într-un fâlfâit pestriţ Borş de peşte şi de raci,
* Cu salată de gândaci,
o ploaie galbenă, măruntă Cătină mărunt tocată,
dincolo de gratii Cu mălai amestecată.
udă emoţiile mele Foaie verde de cicoare,
nemărturisite. Şi o baltă cât mai mare!”

Mircea Catargiu
63
Nr. 2 (24) SURÂSUL

POETUL
Raţele, aliniate,
Ca o gardă de onoare,
ȚAPUL MILOASA
Bat spre baltă, înfoiate, Țapul pe potecă saltă De un an sau chiar mai bine,
Pasul ferm de defilare. Până-n vale, lângă baltă. Fără frică ori ruşine
Cu trei note merg şi cântă Mestecând în dinți o ghindă, Şoriceii vin de pradă
Mac, mac, mac! fără-ncetare Se privește ca-n oglindă Grâul pus în pod grămadă.
Şi în apă se avântă În ochiul adânc de apă
Înotând la întâmplare. Și un of din piept îi scapă: Mâţa noastră îi pândeşte
„Ce mustață zgribulită Şi pe unu-l găbuieşte.
Un boboc pe mal rămâne, Şi ce barbă încâlcită! Şmecherul începe-a plânge
Departe de gălăgie, În obraji iată, doi negi, Şi-n batistă lacrimi strânge.
La umbră, sub crengi bătrâne, Iar urechile-s cam blegi;
Să compună-o poezie. Coarnele, deşi sunt noi, Ea îl pune să se jure
Tare-s pline de noroi, Că în veci n-o să mai fure
Visător stă, pe o parte, Blana-i încărcată-n scai! Şi să plece-apoi îl lasă,
Şi priveşte către munte, Ce să spun, e mare bai! Că aşa e ea, miloasă!
Ca poeţii plini de carte Lâna parcă e o claie…
Şi se scarpină în frunte. Trebuie să fac o baie!” Şi aşa seară de seară
Raţele toate-s topite Şi în apa bună, caldă Când în pod, când în cămară,
Şi cu ochii la el cată, Stă o oră şi se scaldă, Când la grâu, când la tărâţă,
Cât ar fi de fericite Iar apoi, foarte curat, Şoarecii îşi râd de mâţă!
Doar să le privească-o dată! Trece ţopăind prin sat!
Cu privirile lăsate,

MĂGĂRUŞUL NOSTRU,
Însă el habar nu are, Caprele oftează toate…
E distrat, cum sunt poeţii,
Inima-i tresaltă tare
În splendoarea dimineţii.
Şi, pe-o foaie, scrie, scrie,
SCHIMBAREA OREI TRICĂ
Ele, măcăind, fac baie, Ieri am adunat cocoşii,
Când, din ceaţa sidefie, Pe cei albi şi pe cei roşii, Trică-i măgăruşul care
Iese-o lebădă bălaie. Pe cei negri, pistruiaţii, Nu mănâncă nicio floare.
Pintenaţii şi codaţii Nu că ar avea vreo boală ...
O corabie cu vele, De la noi şi din vecini,
De piraţi, în ceaţa sură, E-o fire sentimentală ! ...
Prinţi şi regi printre găini El, când paşte pe câmpie,
Ca un fulg căzut din stele Şi le-am spus: „Luaţi aminte,
Şi la fel, la fel de pură. Fredonează-o melodie
De mâine se dau-nainte Şi-i atent să nu doboare
Gingaşă pe lac pluteşte Ceasurile cu o oră! Nici cea mai micuţă floare.
Şi pe gât îşi trage bluza, Sper că nimeni nu ignoră,
Galeş către el priveşte, Ori că nimeni nu-nţelege, Numai seara, la chindie,
Parcă spune: „Eu ţi-s muza!” Dar asta este o lege!” Rupe-un ram de iasomie
Au spus că-nţeleg cu toţii, Şi-l prinde în coama deasă
*** Însă azi, în zori, netoţii Şi pleacă din câmp spre casă.
Raţele, aliniate, Au cântat ca şi-altădată Iar când satul îl străbate,
Ca o gardă de onoare, Cu-cu-ri-gu! în poiată, Îi fudul de nu se poate !
Bat spre casă, înfoiate, Ori afară, în ogradă,
Pasul ferm de defilare. Ţanţoşi ca la o paradă,
De-au jucat găini în horă,
Iar în urma lor, bobocul La aceeaşi veche oră!...
Merge, fericit de vară,
La ureche are tocul
Gheorghe Vicol
Şi o foaie subsuoară!

64
BUCOVINEI Iunie 2020

rătăcind prin roua străină


îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
ultimul mare preot
mele în două vinovat
ca un trosnet de muguri alunec cu sfială
copţi la ceas de dimineaţă
ca o vecernie într-o limbă peste temple sfărâmate
uitată şi peste religii uitate
străjuite doar
îmi amintesc de palma grea a tatei de umbra timpului
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi sanctuarele
ca un nor durut sunt acum umbre
de atâta rugăciunile
zbor ca o aripă de au apus demult
înger ostenit îngheţate pe buze
îmi amintesc de palma grea a tatei muribund
acum când tata-i aţipit ultimul mare preot
sub iarbă îmi întinde urna
iar greierii s-au pitulat apoi se risipeşte
în ţârâit ca un abur de lumină
peste lucruri
n-am să aştept deschid
n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia şi mă cutremur
pe care prea stângace cenuşa
încerc să o sunt eu
comit
n-am sa m-aştept să-ţi placă nici slovele-mi sleite am murit deci exist
ce nu au relevanţă
în burgul de la un timp am început să putrezesc
plictisit pe la colţuri
ca o mantie roasă
n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia de vânt şi de
pe care ascultând-o ploi
să te cuprindă
jalea nisipul mi s-a împuţinat în clepsidra
tocită
n-am să m-aştept să-ţi placă vreo rimă răsuflată
şi s-a scurs subţiat
şi nici pisica albă
pe pământ
să ne-ntretaie
înapoi
calea
acum ochii mei oglindesc chipul morţii
n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia
călăuză
ci emigra-voi naibii
de taină-n tărâmul
în prea măreţul
promis
târg
prin vene îmi curge-un ocean de-ntuneric
abisul ce
acolo-n locu-n care doar viaţa şi cu moartea
umple un alt fel
se-nlănţuiesc pe rupte
de-abis
şi se iubesc cu
sârg
Sorin Olariu
65
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Ca floarea de cireş în lună plină


Lumina s-a născut, în templul liniştii,
din pântecul Mamei Divine...

Viaţa înseamnă destin


în acea bulă de aer numită clipă
- mereu mai cerem un timp -,
iar cei din jur: peisaje, decor,
fragmente,
amintiri, reverii,
crochiuri de nostalgii, uitări,

Petalele de irişi
scântei de lavă vulcanică
ce ies din matriţa peliculei
derulate pe un fundal alb,
Inima ţi-e pustiită,
în labirintul vieţii.
o clipă prezentă devine trecut,
Un contrast de lumini şi umbre
o clipă viitoare nu se-mplineşte.
prin care-şi vor căuta sensurile,
Dincolo de orizont se vede
întâmplări stârnite de adierea sorţii,
ceea ce nu zăreşti, la prima privire,
în realitatea unui
o deltă cu nuferii înfloriţi.
“nimic nu este întâmplător”!
În fiecare castel, sub fiecare piatră, Iartă şi mergi mai departe,
de-i asculţi şoaptele, vei auzi o durere. nu te opri, evoluţia asta înseamnă,
Poştaşul nu bate pasul de două ori, mergi înainte,
chiar şi la capătul lumii, un nou cerc de lumină te-aşteaptă!
reuşeşte să ajungă, pe aripile vântului,
la auzul şoaptei sufletului. Spiritul poate să accepte provocările
sau, doar, să se opună lor,
Sângele ei, asemeni bujorilor roşii şi galbeni,
trecut prin amurgul stepei, ce ies în evidenţă, în briza vântului,
scris în cronici de piatră, din aceeaşi tulpină,
în palatul de vise, rubine din picăturile inimilor însângerate
te-a desemnat ale celor care-au trecut pe-acolo.
mesagerul sunetelor ploii. Un conflict intern
Degetele ei prin care soarele învinge în culoarea lor.
ţi-au răsfirat amintirile.
În călatoria ta - vârtej de lumi Un om şi o femeie dorită de om...
în alte lumi care se rotesc - O şoaptă-i iubirea lor,
treci prin portalul morţii, ca floarea de cireş în lună plină,
aşterni, apoi, o cale de lumină. o şoaptă din irizările începutului
în sufletele ce se caută,
- Te iubesc, iubito, adânc frânturi prin care totul se contopeşte!
şi mai adânc, Un diamant ce vine din moarte
ca un cântec fără sfârşit, şi merge în lumină,
insondabil, o noua vedere
prin spirală transformă din cântul sufletului nostru,
vidul şi măsurarea ta, o cheie prin care
în mine!- i-ai spus, atingând-o. primim toate darurile lăuntrice.
Sărutul tău, petale de irişi,
arderea a două suflete
prin care lumile
s-au apropiat până la contopire. Irina Lucia Mihalca
66
BUCOVINEI Iunie 2020

s onete
XXXIX
Mai trebuie să-ţi spun că te iubesc,
Să se-nfierbânte clipele fierbinţi
Şi, dezbrăcaţi de straiul îngeresc,
XXXVII Să ne ieşim, ca demonii, din minţi?

Nu vreau să pleci! O, nu pleca! Mai stai! Sau vrei, ca-ntr-o iubire repetată,
Acum, când sentimentele se cern, Să îmi fii mamă, să îţi fiu copil,
E în prezenţa ta atâta rai, Să nu se mai termine niciodată
Iar în absenţa ta - atât infern. Splendorile din sânul tău fertil?

Nu vreau să pleci, chiar dacă pentru tine Oricum, eu te iubesc ca pe-o fiică
Rămânerea înseamnă prea puţin; Şi tată îţi pot fi, cum anii spun.
Sunt egoist, îmi vreau doar mie bine, O întrebare, totuşi, se ridică:
Dar eul meu de tine e preaplin. Mă vei iubi tot timpul ca acum?

Nu vreau să pleci, iar asta ţi-o voi spune, Eu îţi declar iubirea, dar tu – mie,
Chiar de rămâi în timpul ce-a rămas: Nu-mi poţi aduce nici o mărturie.
O să te caut, orbecăind prin lume,
Ca să te am şi-n cel din urmă ceas.

Cum, însă, în plecare văd sosire,


Vreau să revii în marea mea iubire!
XL
Întoarce-te, nu îmi lăsa privirea
XXXVIII Să caute în zadar privirea ta!
Nu e nimic mai viu decât iubirea,
Când ai plecat, ştiam c-ai să revii, Nici viaţa nu e vie fără ea!
Căci un sfârşit e şi în despărţire.
Nici moartea nu durează în cei vii Te caut în vis, te caut în amintire,
Când lacrima-i adună în iubire. Visez că într-o zi vei reveni,
Dar nu-mi pot aminti de-o împlinire
Ştiam c-ai să revii, dar îmi doream A visului că nu-mi vei mai lipsi.
Să te-ntâlnesc, din nou, în paradis,
Iar visul era unul, să te am, Şi nu pot să te ştiu în altă parte
În împlinirea singurului vis. Şi nu-s întreg cât tu eşti partea mea,
Iar viaţa dacă seamănă a moarte,
Dar ai plecat şi mi-ai lăsat amară Eu şi în moarte te voi căuta.
Întreagă existenţa de apoi.
M-am judecat lăuntric şi-n afară Când viaţa viaţă nu-i fără iubire,
Şi n-am găsit sentinţe pentru noi. Nici moartea morţii nu-mi dă liniştire.

De-aceea mă întreb şi azi: de unde


Vine iubirea care ne pătrunde? Nicolae Silade
67
Nr. 2 (24) SURÂSUL


Doar unii sfinţi, doar ceilalţi păcătoşi,
L-încap mii de religii, Taj-Mahal,
De fier cortine-ori de-aur boreal,
Oceane-înaripate de-albatroşi,
Ideologii şi-imperii peste ani,
Învingători şi-învinşi, gropi de martiri
Şi fiecare ghimp de trandafir
Şi Machu-Pichu, Mecca, Vatican:
Cu-un cer deasupra, într-un peş, aici
Ni-i singurul Pământ, cămin, altar
Iluminat pe zi de-un felinar,
Pe noapte de-alte candele mai mici;

Balade mici
Un punct în univers, ia-albastru chip
De omenire pe-un ciob de nisip.

• •
Cine, Pământule, te-a necăjit? De când zănatica de primăvară
Degeaba-întreb stejarii, tace floarea De nopţi şi zile a înnebunit,
De păpădie cu-aurul topit; Un ghem de lux mi-am cumpărat, de sfoară,
Cine-a călcat pe gât privighetoarea Mărunt să-o tai, cu-un foarfece tocit;
Nici că aşteaptă doritor să-l cerţi, Cum nu măsor minutul cu prăjina,
Iar golu-între cuvinte, cu-întreg zelul Lungimea clipei nici cu-atât, ce-ar fi,
De-a fi bibliotecă fără cărţi, Ce-ar fi pe ceasul gării să-arunc vina,
Cât va mai face-o pe învăţăcelul? Pe nourii migrând spre miazăzi;
Maidanul se lărgeşte, muribund, Prea înfloresc prin şanţurile Căii
Noaptea de mai şi ceru-şi uită harul, Lactee tufe-anapoda de spini
Când stelele se joacă ori şi-ascund Şi scârţâie spasmodic zurgălăii
În groapa de gunoaie felinarul; La gâtul zeilor prea în declin;
Nimic; nici un răspuns; la ce-ar fi rău, Pe drept cuvânt mi-o-închipui sfoară bună
Pământule, sau bun, răspunsul tău. Să lege vremi şi vremuri împreună.

• •
Mai agitat decât un iarmaroc, Într-o duminică necredincioasă
De bine ce prezice zodiacul, Mi-am târguit un metru de destin,
Cu mii de mii de-esenţe la un loc Dar de cumpărături pe bani puţini
Năprasnic dă în floare liliacul; De la Oedip încoace cui mai pasă?
Jos, peste noapte, stea cu stea-în fântâni Nesăbuita mea croitoreasă
Fertilizează, ondulează riduri, Cu mare sârguinţă mi-a cârpit
Zboruri împroaşcă, de polen păgân, Total după-un model nereuşit
Al mucegaiului, cu rod pe ziduri; Ruina altui zodiac pe casă;
Sus, rapiţa iluminează dens Ce-a mai rămas din pânza eşuată,
Şi suculent urcuşul bucuriei O ferfeniţă cu suplicii, ori
Spre nerăbdare unicului sens, Furtuni ca-în Olandezul zburător,
Pulsaţia mustoasă-a veşniciei, Mă sperie de fiecare dată;
Încă o dată să vibreze versul: Mâine, duminică, voi încrunta
Ingenuu-înfloreşte universul. Sprânceana spre doi metri de-altceva.

Şerban Codrin

68
BUCOVINEI Iunie 2020

părinţii mor în lupte fără egal


ca o fleandură-n vânt steag şi cârpă eroică
ei sunt copiii noştri, cei ce ne-au confirmat
eroismul
spun bunicii crescând încă o tură de părinţi
stau la televizor şi spun: Foc! Foc! Foc!
emoţionaţi pişolcoşi şi câcăcioşi
unde eşti nepoate? hai că mi s-a umplut oliţa
dacă vrei să fii erou
începe prin a-ţi ucide părintele
nu asculta poeţi precum tată-to ăla cretinu’
care mereu a cerut pace
şi-a ajuns într-un şanţ alcoolic
hai şi du oliţa la budă
noi suntem etalonul noi suntem gloria
uită-te la TV şi pe internet noi te-am făurit

***
nu părinţii nu Dumnezeu nu diavolul
numai noi te putem învăţa drumul
iată războiul. maşina de scris pe care lucrez către „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”
e opera unor bătrâni scrântiţi ce n-au avut nimic renunţă la poetu’ ăla prima dată
de pierdut du-mi oliţa şi apoi te vom face general
emoţiile lor paralitice au însemnat numai tranşee. peste scârnăvia asta de lume în care
cu puţele în derivă dacă n-ai medalii şi diplome ajungi ca tată-to în
cu protezele dentare în fălci cu unul din picioare şanţ
remediat eroic noi suntem unitatea de măsură a puterii
ei stau pe fotolii la televizor exclamă încântaţi: nu soţiile dezbrăcate şi gingaşele lor şoapte
uite cum explodează nu plânsul după tatăl tău – martirul.
uite cum mor ăia! dă-l în mă-sa de victimă
maşina mea de scris n-are litere vezi mâna mea lipsă? da picioru’ ăsta pierdut în
bate pe hârtie doar extazul unor visători ultimu’ război?
care au respectat ordinul şi ne-au împuşcat. vezi-l? taci şi când vei ajunge ca mine
orgasmul lor e lovit de literele mele îţi voi face cadou toate medaliile
în plină activitate antiaeriană vei fi mai erou decât mine
de n-ar fi ei am putea trăi omeneşte cel ce am tăiat zeci de picioare
însă ei sunt cei ce ne aprind lumânarea la căpătâi. până mi-a fost tăiat al meu la spital.
cu o simplă încruntare a sprâncenelor căpiţă de medalii şi distincţii te acoperă de-acum
ei fac televizorul să strige în gura mare: Foc! dragul meu – o claie de tuburi de cartuşe
şi cădem ca nişte anarhici fraieri aşa te vreau fă-mă să fiu mândru de tine
a doua zi e sărbătoare noi suntem morţi ucide
ei vin cu pieptul plin de decoraţii să ţină
cuvântări plin de noroi, Isus a ieşit din şanţ
ei vorbesc despre glorie şi arme nepoţilor a început să spună ceva
fără a le spune că au avut părinţi poetu’ ăla!...
ei afirmă că scaunele cu rotile sunt preferabile L-am împuşcat fără remuşcări eu, eroul.
mersului pe picioarele tale maşina de scris a început să bată
că bunicii trebuie să crească nepoţii citesc ce am scris până acum
(să devină şi aceştia o generaţie plină de iar inima doare
progenituri de parcă n-ar mai fi a mea
pe care tot ei, bunicii, o vor lăsa fără părinţi) parcă pe ea se bat cu tuş modern literele acestea

(Va urma)

Ştefan Doru Dăncuş


69
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Anotimp alb
Te prelingi ca o umbră prin sufletul meu. Când vei pleca,
Picături de ploaie – degetele tale nu-ți lua umbra cu tine !
lasă urme atât de adânci
încât luceferii dor de singurătate. Cutreiera-mi visele,
bântuie-mi trupul cu buzele tale,
Te prelingi ca un geamăt de dor
respiră-mi gândurile,
și ochii tăi caută un nou răsărit.
fură-mi visele
Aproape... în care ne așteptam zborul
aproape că te pierzi în mine în anotimpul acesta
dar mai rămâne un timp atât de alb,
sa treacă prin clepsidra iubirii noastre
că se descompune pe trotuare
de infinit,
iubirii noastre de înalt, în urme ale pașilor noștri.
iubirii noastre…
Și pentru că ai trecut pe aici...
de iubire.
și pentru că mi-ai trecut prin sânge...
Ne mai rămân doar rarele, și pentru că gura ta înseamnă
puținele clipe început si sfârșit,
în care să ne regăsim vei deveni o pecete
pe noi
pe un zid
în noi...
să ne vindecăm durerea din ochi ce demult nu mai este...
și setea ce ne-a uscat sufletul. Vei rămâne, poate, mai mult
decât un vis de dragoste
Te prelingi ca un cântec dintr-o noapte albastră.
atât de parfumat
că îngerii se îmbată Și ...tocmai de aceea
de adâncul din tine. oprește-te la malul meu
Ne e teamă sa respirăm… o clipă
Ne e teamă să ne atingem să vezi cum îmi picură
să nu ne alungăm visul roua pe pleoape,
construit cu atâta migală. să simți
Lasă-mi mâinile aici culoarea
să risipească în mine și gustul
muzica ochilor tai și mireasma
neașteptat de calzi. gândurilor mele....

70
BUCOVINEI Iunie 2020

Cu mine de mână... ALB şi NEGRU…


Merg cu mine de mână Alb si negru.
pe aleile parcurilor pustii. Răsărit și apus.
Mă țin strâns să nu mă pierd Adevăr si minciună.
așa sunt de departe eu de mine însămi.
Iubiri infinite și castele de nisip.
Când am ajuns aici? Roua dimineții si furtuna din suflet.
Nu știu... Aici și acolo.
E toamna..
Merg cu mine de mână Tu și el.
și nu mai simt lacrimile
care curg din cer Cel pe care îl visez
într-o ploaie de frig și de și cel care nu există.
singur...
Mă țin de mână Senin și cer înnorat.
ca și cum Mâna întinsa
abia azi m-aș cunoaște și mâna care nu mai răspunde chemării.
pe mine, omul Întrebări fără răspuns...
care umbla prin timp Refuzul de a privi zorii
fără să-i pese cu aceiași ochi
că zboară Cuvinte spuse doar pentru că
și că cineva le așteaptă
fiecare clipă
Lumi paralele -
a săpat adânc
urme pe drumul străbătut... sufletele noastre
nu se mai întâlnesc nicăieri.
Mă țin de mână
și nu știu Ferestrele sunt ferecate.
dacă mereu am fost la fel de singură
Lacăte grele atârna
sau doar tu erai la poarta sufletului.
prea departe Am aruncat în fântână
ca să simți dangătul de clopot cheile cu care descuiam odată
din sufletul meu sipetul plin de sărutări…
care chema S-au prefăcut în lacrimi…
toate păsările cerului
Plânse... pentru a câta oara ?
la marea sărbătoare a iubirii...
Mă țin de mână Oglinda în care mă priveam
ca să nu dispar iar s-a transformat în mii de cioburi.
în noaptea în care m-am trezit Mi-au înghețat silabele pe buze.
cândva Gândurile fug
fără să fi știut măcar
ca niște căprioare speriate
că era noapte de atâta vreme
în jurul meu... din calea vânătorului.

Mă țin de mână E atât de pustiu


și caut printre frunzele uscate și atât de rece
urme de pași
încât mi se sparg sub tâmple
care odată au trecut pe aici
doar tăcerile tale - buze de mac
în doi… ce s-au ofilit
sub dureri trecute...
Încă mă mai țin de mâna
sprijinindu-mă de un nor
care se încăpățânează
sa-și lepede culoarea gri
deasupra mea..
Lelia Mossora
71
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Fluturi de noapte...
În mijlocul nopții, mereu altceva:
fluturi șovăind , un turn răsfrânt
peste ape,
o ancoră la mal și câteva cuvinte
alungite,
între amintirea de demult și prima
umbră
trezită din visare.
De nicăieri, un corn de vânătoare,
pocale,
o mână ce rotea un arc, iar undeva,
în partea stângă, cuvântul nemișcat,
Cândva, demult, visătorii... unealta de tortură...,
în timp ce-o armonie
Oriunde te duci... te-ntâmpină nefirească
Viața, părea s-atingă (delicat) întregul cer
ca un ecou, ca un dor nesfârșit, și gândul
amestec vremelnic, celui resemnat și-n așteptare...
de alb, mult alb și tumult;
În miezul nopții, în adânc,
și-aceeași femeie ”străbună”, aducând
dispar ferestrele,
în lumină
privirile se-ascund în prima
un țipăt, o lacrimă, un gând...
rugăciune,
Ce să alegi, cum s-o înfrunți? în timp de fluturii de noapte
Sunt două cărări, ah, mereu (cu stăruință) cer azil –
și mereu. sub clopotul de sticlă, ce-adăpostește
O ardere tu, o așteptare eu; blând... lumina filiformă
undeva se-ntâlnesc, se înfruntă, și-avântul pentr-un alt poem...
la mijlocul iertării, totul...
Nimic din egou
în prima răsuflare a ierbii. Legată la ochi
Adesea, sunt două inimi, Legată la ochi, am trecut prin viață;
chiar două, pipăiam lucruri, atingeam înălțimi,
(între a fi și a vrea). un vis era mereu în aripa unei păsări.
La stânga-i răcoare, amiaza visând, Legată la mâini, mai apoi, căutam
la dreapta, un rug între albe petale; forme,
și-n curbura unui gând totdeauna rănită de ceva colțuros;
se strivesc una de alta, o marmură albă, rareori, îmi exalta
ca-n ”pădurea de argint” liliecii. simțirea...
Și totuși, sunt două suișuri, Legată la ochi și la mâini,
sau nu, m-am lovit, în plin, de mijlocul vieții.
(între crezul de azi și extazul Rătăceam pe câmpii și-n ierburi de leac
de mâine), îmi vedeam infinirea;
și-același cadran invizibil le-ntretaie; o străfulgerare de-o clipă, și-apoi
la un pas tu, detașat, străveziu..., nimic...
pe-o latură eu, în primul țipăt o armură de-argint mi-a devenit tăcerea,
al serii, o lance ascuțită – ultimul gând...
și-n miezul unui amurg sângeriu
se-nchid în tăcere,
ca-n vremuri de demult, visătorii...
Valentina Becart

72
BUCOVINEI Iunie 2020

SONETUL VALURILOR
Priveşte iubito la calul cel şarg
Ce-aleargă prin valuri pe coame de vânt
Şi-nalţă spre ceruri sălbatecul cânt
Iar briza îl poartă uşor către larg…

Tot cerul ne este un splendid veşmânt


SONETUL ANOTIMPURILOR În stele-aurii acum valuri se sparg
Iubirea-nălţând pe-un simbolic catarg
La timpul dintâi când ades te priveam… Cu flăcări încinse de jarul cuvânt.
Erai ca o bază, iar eu un acid,
Alchimic sortiţi pentru noul hibrid; Privim de pe ţărmul ce-n urmă cu ani
Ca muguri de floare pe ramuri eram. Fericiţi când stăteam pe goi bolovani
Şi-n vise-argintii scăldam viitorul,
Cu trupuri de zei sub un soare torid,
Spre mări smaraldine pe plaje-alergam Trecut ca fumul ce-şi pierde fuiorul
Şi-n apa iubirii mereu ne scăldam, Punând chiar un giulgiu cu grele-amintiri
Eu flăcări scoţând ca un boţ de carbid. Iubirii pierite în val de scumpiri…

Acum amintiri ne mai ţin ca legaţi,


Alene şi cald în blând aur scăldaţi
De-un soare ce merge, sperăm noi, în rai.
SONETUL APARENŢELOR
Un armăsar frumos şi plin de fală
Afară e viscol şi am guturai, Tot vorbind c-un măgăruş cu ciuf rebel
Femeie! fă-mi ceai cu felii de gutui Se lăuda spunând semeţ că el
Şi vino, mai iute, ventuze să-mi pui! Avea strămoşi purtând armuri de gală,

Iar cavalerii cu chivere de-oţel,


SONETUL NISIPULUI Călări, goneau duşmani cu chip de smoală.
Regii, papii, chiar şi-o domniţă goală
Cu caii avut-au prin lupte un ţel…
O mână de nisip mai toarnă-mi Doamne,
Că doară pentru tine ce-i nisipul,
- Te-am ascultat şi îţi răspund pe dată
Dar în clepsidra mea nisip e timpul
La circ nu vei vedea măgari vreodată,
Ce-mi prinde bine încă zece toamne.
Iar iapa ta mereu mă vizitează
Căci de-mi mai laşi femeia şi-n plus vinul
Şi, ca femeie, ştie ce contează!
Iar pentru foc, un braţ uscat de lemne,
Însă, de toate eu cred că-i mai presus:
Un spic bălai de păr să-mi facă semne
C-un strămoş l-a dus în spate pe Isus!
În lutul meu lumini şi-or face plinul.

Dar nu uita, dă-mi şi un sărut fugar,


Ce pot să-l schimb pe-o lacrimă de-amar.
Un strop, atât, din marea-ţi bunătate,

Să pot răbda a lumii răutate…


Iar de nu poţi să-mi dai aceste toate
Mihai Batog-Bujeniţă
Mă lasă doar să le visez la noapte…

73
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Urmele vântului
Foşneşte vântul într-un miez de vară,
În ornic e furtună de nisip

Fântână
Și fulgerele ies din călimară,
Ca un ecou al umbrei fără chip.

În stropi de rouă vântul se îmbracă,


De-aș fi plătit la timp o datorie, Iar zările tresar de-nfiorare,
N-aș achita dobândă la durere, Culorile din pleoape să desfacă
Iar creditul primit din veșnicie Înmugurirea lumilor astrale.
L-aș rambursa cu clipa de tăcere.
Se-aude-o harpă, undeva, departe
Pe scadențar aș face semnul plus, Sau poate visu-i răscolit de vânt,
Să se prescrie rată după rată, Ce n-am trăit, trăim şi după moarte,
Căci au vândut icoanele la preț redus Că am păstrat cordonul de argint.
Cei ce ne-au spus că luna e pătrată.

Mâna Anei
Din apele genezei doar un strop,
Sub pleoapele mirării să rămână,
Când se aprind luminile-n Prislop,
În pieptul meu să te găsesc, fântână S-au stins vulcanii magma a secat
Înzăpezit e drumul spre lumină
În urma ta rămâne cel plecat

Prima întrupare C-a învățat prin moarte să devină

Prin nesfârșirea clipelor albastre


Trec îngerii cu aripi de eter
De voi rămâne, n-am să-ţi fiu povară,
Și oglindiți în sufletele noastre
De voi pleca, să nu mă chemi apoi,
Au destrămat și urmele de ger
Trei fluturi albi de șapte vieți ne ară
Şi florile iubirii au înflorit în noi. Un nor de rouă-n crater se întoarce
E mâna Anei strânsă între ziduri
În roua mâinii tale am revăzut trecutul Că peste zare-n mii și mii de arce
Şi prima întrupare a florii de lumină; Vezi veșnicia prinsă între riduri
Ca pântecele zării se recreeze lutul,
Am fost şi vânt, şi apă, şi pâine, şi neghină...

Copacul prins sub glie n-a devenit o cruce,


La rădăcina vremii el a rămas zăpadă,
Dar mugurii de gheaţă au început s-abdice
Şi s-au aprins în palma ce-a început să vadă.

74
BUCOVINEI Iunie 2020

Diminețile sfinților
Sublim
Cât încă speri să-ţi înţelegi menirea,
Chiar de te doare n-ai să strigi,
Pe Golgota se naşte nemurirea
Şi tu pe tine poţi să te învingi.
Am rupt din suflet și aș rupe iar,
Dacă mi-ai spune că ți-e dor și ție,
În şapte straturi de lumină albă
Ca în tăcerea timpului binar
Ţi-e inima de-o vreme învelită
Să retrăim o zi din veșnicie.
Şi o întrebi: ce ar mai vrea să aibă,
De nu se simte încă împlinită?
La prima divizare am jurat,
Să altoim lumina pas cu pas, Dar n-ai răspuns, aşa, la îndemână,
Dar cerurile s-au cutremurat Oglinda vremii bezna o cuprinde,
Și ne-au lăsat o clipă fără glas. Iar diminețile ce le-ai purtat în mână
Le regăseşti, acum, tot mai flămânde.
Ne-am oglindit în gândurile apei
Și ne-am dorit când am primit un trup, Săgeţile din lună sunt desprinse
Dar dincolo de marginile pleoapei Şi firul ierbii e călcat de sfinţi,
Eu golul meu din tine îl astup. Dar la țâțână porţile nu-s unse,
Să înţelegi că n-ai cum să te minţi.
Ca-n vidul ce ne naște la-ntâmplare
O singură iubire să găsim,
Răscumpărând luminile polare
Primim și dreptul de-a trăi sublim.
Noi
Aceste mâini
Noi nu ne naştem dintr-un nor de ceară,
Nici nu venim de unde am plecat,
Nu suntem toamnă, dar nici primăvară,
Suntem ecoul formei, destrămat.
Aceste mâini ce-n rugăciune-au stat,
Nu au cuprins tot cerul între ele, Suntem un mal, dar suntem şi o mare -
Au stat aşa, ca doi bătrâni la sfat, Amestec de-ntuneric şi lumină -
Cu fulgerele adunate pe sub piele. Scântei lovite tainic de amnare
Ce au rămas întemniţate-n mină.
Aceste mâini ce-au plămadit o pâine,
Nu au cuprins tot grâul între ele, Noi nu mai suntem noi de multă vreme,
Dar au ştiut că tot privind spre mâine, Ne-am agăţat cu mâinile de cer
Vor aduna lumina de pe stele. Şi am căzut din două diademe,
Chiar în mirajul clipelor ce pier.
Aceste mâini ce-au legănat un prunc,
Nu au ştiut să spună ce le doare Ca două sfere adunate într-una,
Şi-au coborât adânc, tot mai adânc, Formăm spirala timpului ceresc,
Spre rădăcina frunzelor de soare. Să se cunune soarele cu luna,
Ca doi copii de rang împăratesc.
Aceste mâini ce-au îndrăznit să plângă,
Că n-au putut să-ţi fie mângâiere,
Din patru zări au început să strângă,
Lumina vie pentru înviere ...
Maria Ieva

75
Nr. 2 (24) SURÂSUL

De vorbă cu norul ...


Ce este un strop, am întrebat în lacrimi norul?
Norul mi-a răspuns:
Stropii sunt ploile neprevăzutului ce cad peste timp.
Uneori sunt mult așteptați.
Alte ori, oamenii se uită la cer ca ei să vină-n ploaie.
Numai ploaia înțelege dorința pământului!
Șoaptele omului,
Cuprinsul și necuprinsul citit de noi printre stele.
Dar tu norule ce ești, am întrebat din nou?
Sunt un strop refugiat sub geana cerului.
Pășesc uneori pe lângă razele de soare. Alte ori, sărut
Curcubeul îmbujorat și-i strivesc cu umbra,
Culorile fardate. Le împrăștii: de cum vin, așa sunt ple-
cate!
Norule, trăsnetele cum se deșteaptă?
Iarna Stă la pândă, îmi răspunde norul îmbufnat.
Pocnește flămând și trece nevăzut.
S-a trezit din hibernare iarna adormită, Bate drumuri când în lat și când în lung,
Cu fulgii cernuți din zarea, cea mult albită. Nu așteaptă un răspuns. El se lasă nepătruns
Stați voi fulgi și îmbrăcați altarul pământului, Într-un joc al nopților. Acesta este trăznetul!
Și pe noi ne sorcoviți, cu cântul colindului! Norule, dar vântul ce este? Am întrebat mirată!
Colindați pădurile cu florile dalbe, Norul, îmi răspunde-n dată:
Și câmpuri întinse, cu omăt de salbe. Vântul este o adunătură neștiutoare de multe;
Peste case voi puneți, plapumă de nea, Adună praf, împrăștie parfum de anotimp,
Pe chipul copacilor, zâmbetul de stea! Zi și noapte se plimbă prin toate sentimentele.
Seara, la fereastră, lumina aprind, Când este furios, vine dintr-o dată, penduleză tare...
Voi fi eu acolo, v-aștept c-un colind. Apoi, se lasă domol, ascultă și pleacă la culcare.
V-aștept cu colaci, nuci și mere coapte, De visează frumos, mai dă o boare de adiere stearpă,
Și în așteptare, rugă, vă voi spune-n șoapte. De visează urât, bate prelung și chipurile înțeapă!
Acum de sărbători, veniți tocmai de Sus, Acesta este vântul! Toate sunt la fel.
Să îmi amintiți din nou; S-a Născut Iisus! Ploile, vântul și trăznetul, fac din gândul omului, tumul-
tul!
Albaștri dansând
Prietenii mei sunt cei în albastru dansând,
Întreb timpul
Mă știu din copilărie și mi-au purtat pe rând
Privesc oamenii trecând, trec mai singuri și tăcuți.
Tăcerile de cuvinte, eu în poezie pictând.
Tot mai singuri sunt în gând, cu chipuri de ploi plângând.
Din poezie, am vrut să-mi fac un profil de carte,
Oare de ce au tăcerea-ncremenită în destin?
Însă prietenii mei mi-au răspuns cu pudoare.
Întreb timpul care trece, fără regulă tiptil.
Ei, poeții fără egal cum se autodenumesc!
Cred, îmi spune timpul, făr să stea pe gânduri:
Peste numărul anilor, mi-au râs în ochi
Au pe buze tot amorul stins în dorurile ce-au învins.
De mai scriu și pictez, mult greșesc.
Și în spirite tot harul, deznădejdii ce le-a fost scris!
Cine-s ei? Sunt sfinții cuvintelor dansate pe rând:
Cum așa? Întreb timpul disperată.
Lum, Vio, Val, Nic, Gigi, Cercel, și Aurel.
Timpul îmi răspunde parcă adormit.
Sunt prietenii mei cei în albastru dansând
Pământul este plin de oameni pierduți de speranțe,
Ce mă știu de ani scriind și pictând,
Trăiesc aici, ca pe o corabie inundată de jale!
Spunându-mi că sunt obscură, mereu insistând.
Timpule, dar corabia nu are corăbier?
Corăbierul, a rămas flămând după primul val,
După intensitatea frenetică, tulburarea le-a vrăjit mintea
Iar acum oamenii, se înfruntă cu viața.

76
BUCOVINEI Iunie 2020

Toamnă arămie
S-a stins toamna arămie cu frunze de violet,
Crizanteme puse-n ramuri, ori mai strânse în buchet.
În tăcere dezbrăcată în oglindă să se vadă,
Plânge, plânge întristată, c-a pierdut din vlagă!
Stai tu toamnă nu pleca; acum de ce plângi?
Ceru-i vesel nu cerșește, soarelui razele lungi.
De vrei vremea să o schimbi, cu nori și cu ceață,
Lasă frunza gălbejită să o cos cu ață.
S-o privesc ca niciodată cum e colorată,
Iar de ploile cernite, cum e creponată.
Florile multe-s rămase, fără de culoare,
Altele, sunt mângâiate c-un parfum mai tare.
Peste ele, vrei nu vrei, cade norii greoi,
Din ei vine tăvăluc fulgii albi și moi!

Dor de copilărie
Din suflet nu s-a stins taina mea cea sfântă,
Anii copilăriei și ceasul care cântă.
Copacul de la poartă, grădinița cu flori
Casa naostră micuță, chilie de așteptări.
Pe toate nu le-am uitat; patu-n care am dormit,
Masa la care-nvățam, din abecedarul sfânt.
Icoana de pe perete prinsă sub ștergar,
Candela mereu aprină, c-o lumină dată-n dar.
Toate mi-au rămas în suflet; mușcatele de la fereastră
Grădina de zarzavat ce priveam spre zarea-albastră.
Seara când se ivea, greierii cu toți cântau;
Noaptea, stelele priveam cum jocu-și împliteau.

Mi-e dor de primăvara-n curte când martie venea,


Brândușele și ghioceii cu dragoste toate-nfloreau.
Cireșii în flori de lacrimi picurau albe petale,
Păsările ciripeau, cântece trimise-n zare.
La cer ciripitul suna, prin rugile lor deslușite,
Norii și astrele bucurându-se de cele primite!

text şi grafică
Constanţa Abălaşei-Donosă
77
Nr. 2 (24) SURÂSUL

SĂRUTUL UCIGAŞ
Mai am de terminat
verticala pământ-lună
ultima cărămidă spre vârf
muşc discul aproape galben
las un infinit secundei
obositorul univers
naşte clipirea ultimei
investigaţii galactice
plec din conul de brad
schimb apa mării cu răşina
singură... (ne)însoţită de lumina
pierdută ochilor sporiţi

SE REPETĂ
şi în plutirea verticală
într-o mare aşteptare
forţa invizibilă a infinitului
Bucuria de a aştepta vibrând pe o elipsă
primăvara mă va săruta ucigaş.
e surdă... ştiu...
nu-i cu mine
plecarea...
plecarea albului nerostit
tulbură mugurii pădurii
PRIN TIMP
orbi în aşteptare Nu... nu te-am recunoscut
o să vină... ora înflorii... Nu... nu m-am recunoscut
lumina va naşte alte culori în statuia de lumină
iarnă... primăvară... fără hotar... rază... acel chip de sfânt
s-a pierdut în palma mea
eram mireasa hăului alb
erai Niagara...
SINGURĂ ce dacă am refuzat tunetul
prin venele tale curge Volga
Refuzându-mi gândurile puţin limpezi spre marea potopului meu
mi-ai spus să tac atunci când vorbesc când Noe era crocodilul
mă exprim prin tăcerea trecerii liniştită de pe vârful fostei piramide
în această mare cu piraţii de litere în bărci cu lumină a Soarelui
da... odată hotărîtă mă voi lega tăcerii universului nu... nu eu l-am supărat pe Neptun
da... ne vom numi numai tăcere... mă desprind timpului atunci… când alunecând ne-am dăruit
şi devin un firesc (ne)absolut... singură... valurilor de tăcere dezgolite.

78
BUCOVINEI Iunie 2020

ABISUL DIN VAL


Eram obosiţi
cînd am întins mîna
să cuprindem lumina VIZIUNE
ce se îndepărta
din trupurile noastre antice În clepsidra firului de nisip
nu ne ajungeau degetele o minusculă gânganie
să scriem pe nisip un castel preistorică
apoi... abisul din val proiectată pe transparenţa sticlei
îl va lua cu el... respiră la atingerea corpului fluvial
privindu-o te simt Goliat
(re)încarnat din stânca muntelui

VOCE PIERDUTĂ
ce-mi dăruieşti aripi gigantice
tulbur universul răscolit
cu infima mea viaţă
Din cenuşa visului sau tu erai şeful piraţilor
pătrunde prin fereastră şi uşă evadat din închisoarea mării
aripile vulturului ce tremură un vechi ocnaş necunoscut ceţii
pe vârf de gând... caută mă chemi... alergi... ajungându-mă
o scară rece şi urâtă mă strângi în braţele copacului înflorit.
o voce... pierdută
îmi spune visul
mai caută... caută... caută...
s-ar putea să fie...
vocea lui...vocea ta...
GOLUL
Ce goală-i camera noastra
pereţii s-au dăruit spaţiului deschis
CĂLDURA PIETREI ferestrele... da ferestrele prin care priveai
au căzut în fântâna luminii
tavanul... albul tavan a zburat pe verticala
Ştiu... va trebui să pleci...
nordului... oscilând în ochii mei
va trebui să plec...
şi lumina s-a retras în casa de dincolo
aşa cum pleacă ziua
m-am simţit abandonată de tristeţea începutului
cu o floare în mînă
priveam... doar priveam cum golul mă copleşea
tu... eu... nu ştim...
era să uit uşa... ea uşa care desparte până la ea
să auzim noaptea
şi lumea de după... de dincolo... cine o fi inventat-o
din căldura unei pietre.
uşa... uşa casei... uşa cerului... uşa raiului... uşa...
ce singură sunt în închisoarea golului...
simt cum în răsăritul ce vine voi pleca şi eu...
SORĂ CU DUREREA
De-ar avea durerea rădăcini
m-aş contopi cu suferinţa Corina Matei Gherman
ce-mi umple venele deschise
durerea e născută din speranţă
şi în inima de piatră... va înflori o stea...

79
SURÂSUL BUCOVINEI

Pagina sentimentului peren


Tu cine ești? De unde vii?
La mine cine te-a trimis?
Ce vrei să faci din mine?
Ești cerul înstelat
În nopțile de vară,
Ești cîntul tremurat
Pe strună de vioară;
Ești șoaptă de izvor
Sau poate-a mării undă...
În zare curcubeu
Sonet Sau poate ești un freamăt
De pădure crudă...
Ești raza de lumina
Poate n-am știut că te iubesc nicicînd,
Care străpunge-abisul
Poate inima mi-a spus în taină, Ești cîntecul de leagăn
Îmbrăcînd o mai frumoasă haină Sau poate ești chiar visul
Și-am venit cîntînd în suflet să-ți pătrund. Unui „copil ștrengar”
Cu ochi de vrăjitor,
Tu cîntai o nouă melodie Cu sufletul de jar...
Și-ai zîmbit cu ochii calzi, vioi și buni; Au! Cine mi te-a zămislit
Tînără poetă începui să suni Din dor și duioșie?
Struna cîntului din dor și duioșie... Din care basm te-ai dezlipit?
Din care poezie?
Astăzi sînt alăturea de tine La mine cine te-a adus?
Și-ți ascult a inimii bătaie... Un Răsărit de Soare,
Sau poate un Apus?
Vorbele îți sunt de farmec pline,
Ești boarea primăverii,
Ești roua dimineții,
Ochii tăi mirifici mă recheamă LUCEAFĂRUL de seară
Și-mi deschid în visuri o văpaie Sau IMNUL TINEREȚII...
Care-mi frige gura ca o cramă... Ești FLUTURILE gingaș
Pe-o floare de sulfină,
Ion Crînguleanu Ești dragostea curată
În nopți cu lună plină...
***
28-03-1958
Eugenia (Getta) Belciug
Dedicație pentru Getta B.
anul școlar
1957-1958

La Oneaga - Botoșani
Dedicată lui Ion Crînguleanu

80
BUCOVINEI Iunie 2020

MARIA Fără doruri


E un nume mult prea frumos, Fără doruri, eu...
N-aș trăi tot așa.
Iubiri
E un dar din cer măiestos,
E mister şi eternă iubire Cu blânzii mei ochi
E cântec şi pace, e linişte deplină. N-aș privi cum privesc,
La cer și la stele. Iubire blândă, domoală
Maria e viaţă, e iubire şi cânt, N-aș plânge cum plâng, Ca ploaia de vară
Maria e etern şi veşnic legământ. N-aș râde ca mine Pe mică petală
Este un dar ce divinul l-a dat, Și-n zi aș trăi, De floare firavă.
Este un nume frumos ancorat. Tânjind după tainice vise,
Și licăr de stele. Iubire aprigă, zăludă
Cu Maria în suflet şi în inimi venim, De doruri mă mistui... Cu iz de furtună
Cu Maria în etern noi călătorim, De doruri m-adun... Curată nebună
Cu Maria în greutăţi noi biruim De doruri tot mor... Ce-nvolbură apă.
O, doamne, frumoasă-i Maria Și-n doruri mă-nviu.
Şi noi o iubim! Doruri ce-aminte clipe aprind, Voi sunteți în mine iubirile mele,
Animă trecute ființe, Și blândă și bună... zăludă, nebună,
Ploi, curcubee, furtuni Și ploaie domoală,
PAZNICII SUFLETELOR Și fulgere de iubire.
Sori stinși, ce încă lucesc pentru mine,
Și dură furtună.

În  inimă duc. În dor de furtună


Un cuget şi o viaţă, un dor neştiut
De doruri mă mistui... Ce norii adună,
Îti apără trupul ce pare de lut.
De doruri m-adun... Mă bucur de soare
Un strigăt măreţ, din adânc din pământ
De doruri tot mor... Mă port prin șiroaie,
Suflet tainic, etern legământ
Și-n doruri mă-nviu. Cătând după picuri
Cu frică și timid ciupesc timpul... Cu dorul de ploaie...
Eşti sufletul nostru, plin de nevoi
Și clipa trecută Iubind cu iubire.
Precum e codrul, zbuciumat după ploi,
Și pare alin pentru doruri
E sufletul nostru golaţ de iubire,
Ce-n inimă-mi vin...
Cel ce caută a ta izbăvire.
Trecute ființe,
Un suflet nu-i rai aici pe pamânt, Ploi, curcubee, furtuni
El este ţărâna şi frunza purtată de vânt, Și fulgere de iubire
Este esenţa măreţului pom, Sori stinși, ce încă lucesc pentru mine,
E sufletul tău puternic de OM! Înviu  singur, tăcut.
Nițel iau din zi,
Puțin trecutului noapte
Cristina Dniela Ciuraru Atât cât s-alin doruri multe,
Pe toate, pe toate...
Dinu Daniel Ciuraru
81
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Românii la picnic Românii vor Unirea!


Vazând mârlanii prin păduri, Am citit în presă ştirea,
Revolta noastră e firească: Pentru-a nu ştiu câta oară,
Cum pot să bage-n ei fripturi Că românii vor Unirea.
Când ei ar trebui să pască?! (Cel mai bun coniac din ţară)!

Căsătoria Ca să nu fie confuzii


Întocmai ca un foc dogoritor, Oprindu-se pe la butic,
Se spune-adesea că o căsnicie Plăti cu cash, din portofel,
Se-aprinde exploziv în dormitor Un bax de Whiskas, la pisic
Și se consumă până la bucătărie! Şi-un bax de Whisky, pentru el.

„Logică” Dovadă Evoluţie


Un soţ, sub papuc de muiere, Pe şosea, o neagră pată, Când soaţa mea era studentă,
Ne-a pus următoarea-ntrebare: A rămas, ca să se spună, Săream pe geam, la ea-n cămin.
Justifică-o lună de miere Că găina-abia călcată, Mai sar şi azi, când nu-i atentă,
Destule, pe urmă, amare? A făcut o zeamă bună! Dar ca să plec, nu ca să vin!

Nedumerire „Confirmare” Meşterii zugravi


Cu-osârdie iconoclastă, Sunt multe femei în armată Îndemânarea lor e fără preţ
Vă-ntreb un lucru, doar atât: Şi toate ne spun răspicat Şi, c-o migală ca de Dumnezeu,
A meritat să dăm o coastă Că vorba e adevărată: Un secol au pictat la Voroneţ
Pe-un măr ce ne-a rămas în gât? Armata te face bărbat! Şi tot pe-atât, la dormitorul meu.

Epitaf Eşec în dragoste


Aicea zace un bandit A vrut să aibă-o talie subțire
Ce bănci a spart şi magazine, Și-așa, pe dumnealui să-l cucerească,
A violat, a schilodit. Însă, cu toată cura de slăbire,
În rest... de morţi, numai de bine! El în final, i-a zis… să-l mai slăbească!

„Curat” noroc! Tendinţe în Grecia


Cum am călcat într-un rahat cândva, În Grecia, ideea simptomatică
M-au părăsit mai toţi căci, prea probabil, Ar fi ca Euro să cam dispară,
Mirosul mai era cum mai era, Căci situaţia devine-n ţară
Norocu,- a fost, în schimb, insuportabil! Cum spune-un calambur, perfect... drahmatică!

Femeia-i poveste!...Și nu numai! Tot ce zboară, se mănâncă…(?)


Femeia-i poezie și poveste, Pe cerul tău, sărmană ţară,
Iubită, mamă, muză, stimulent, Nici avioane nu mai zboară,
Iar pentru meșteri ca Manole este De frica celor care, încă,
Un fier-beton extrem de rezistent! Ce zboară, cred că se mănâncă.

Privind la două tablouri de preşedinţi


Dezamăgirea noastră este veche,
Fiindcă, nu ne fie de deochi,
L-am răsturnat pe unu-ntr-o ureche,
Ca să alegem unul într-un ochi!
Laurenţiu Ghiţă
82
BUCOVINEI Iunie 2020

21. 34.
S-au copt gutuile și Cea mai frumoasă și nemuritoare
mama face gem din floare din lume este cea cu
ele ca să îndulcească numele Mama
fiecare suflet poftit să-i care nu se ofilește niciodată
pășească pragul casei și este adorată de către omenire

22. 35.
Gutuiul își apleacă Din lacrimile
plăcut crengile ca mamei
mama să poată am cules
culege frunze pentru o salbă de perle
ceaiul de leac nestemate

23. 36.
Lacrimile
mamei
Mama mea Căldura
sufletului mamei
îndurerate
nu se evaporă
*Gogyohka* acoperă frigul
ce vine
niciodată din exterior

24. 29. 37.


Florile de bujor de Sorb Un copil
pe covorul țesut de lacrimile încrustează flori
mama nu se ofilesc din palma mamei pe geamul înghețat
niciodată și rămân ca pe o apă pentru mama plecată
totdeauna proaspete cristalină de izvor peste hotare

25. 30. 38.


Raze de soare se Un paing țese Ridurile
strecoară printre lângă de pe fața
degete să vindece stativele mamei mamei
bătăturile din când nu au nevoie
palma mamei ea se odihnește de oglindă

26. 31. 39.


Mama a revenit Durerea copilului Mirosul plăcut
din spital acasă poate fi simțită al bujorilor
sănătoasă și datorită peste mări și țări de pe covorul
rugăciunii copilului de către mama țesut de mama
în fața icoanei care-i duce dorul nu dispare niciodată

27. 32. 40.


Nicio Copilul orfan Un copil orfan
farmacie sărută păpușa cu păpușa
din lume nu rostind în mână
poate substitui împreună mai strigă în van
laptele matern cuvântul Mama Ma-ma!

28. 33.
Mireasma Privesc
crizantemelor în ochii mamei
din grădina
mamei urcă la
și-mi văd
copilăria
Ion Cuzuioc
sfinții din ceruri cu nevoile și bucuriile ei

83
Nr. 2 (24) SURÂSUL

AM COBORÂT ÎN MINE
ÎNTOARCEREA DEPĂRTĂRILOR
Amintirile calcă drumuri prăfuite,
vocile crucilor poartă trecutul,
din adâncuri o sete fierbinte
ne cheamă să vedem nevăzutul.

Toamna a privit înapoi Te-am pierdut


Mamei nu-i plăceau toamnele, La ciutura de la poalele pădurii
doar rodul lor îi însenina chipul. doarme soborul de îngeri,
Și toamna asta a privit înapoi,
drumurile m-au înstrăinat. E băiat
târzie mângâiere dureroasă, Copilăria mai umblă desculț, Tata era un fel de Adam
a adunat seva din frunze ascultă duhul fluturilor, ademenit de rotunjimi,
sfințite cu lacrimi de ploi, m-am risipit în culori. împletea vise din umbra luminii,
zâmbetul dădea în sărbătoare. în tăcere invoca zborul timpului
Înfiorările au ademenit vântul ca o credință îndepărtată,
Îmi număra cu emoție anii, pe scutul albastru stelar, grădina Cerului îl chema.
florile câmpului mi-au făcut coroniță, noaptea mi-a furat luna.
eram prețios început, Voia să reinventeze Geneza,
neliniștite gânduri nășteau așteptare, Suspinul lasă pradă tulpina s-a mulțumit cu o coastă,
cu mâinile crăpate zdrobea neputința. în foșnet de târzie toamnă, speranță ruptă din stâncă,
văzduhul m-ascunde. a privit în ochii albaștri
Mă-ntreb de n-am zidit iluzii ca prin geamul apelor,
cât am crescut sub ochii ei, Potecile urcă pieptiș către sat,
mama și-a dezlegat taina.
n-aș vrea să-i fiu și dincolo povară, naivul din mine le-a uitat,
e de ajuns o toamnă și-un schit, din lauri am cules furtună. Timpul trezit m-a revendicat,
făptura ei în sfântă rugăciune. m-a aruncat în viața altora,
Nu pot opri șuvoiul dezlănțuit, eram o dorită povară,
Galben cade ploaia pe humă, din false lumini umbre respir, bucurie a durerii
mamei nu-i plac toamnele. în negare m-am regăsit. așteptată de răuvoitori,
ursitoarele m-au ratat.
Sub sapa mamei (I) Sub sapa mamei (II) Tata s-a urcat pe Dealul Pleșii,
Pământul se bucura sub sapa mamei, Sub sapa mamei a aruncat cu pălăria în ceruri
îmbrățișare sacră cu sărut de țărână, sărut de pământ, la destrămarea dimineții:
în taină ogorul râdea în hotare cercuri se-ntind, “E băiat, răutăților! E băiat!”
și-n legământ se-nchina la stăpână. nașteri de gând. A plâns în genunchi și pentru mine,
cerul i-a curs numele pe Pământ.
Din drumuri ostenite lumină în zori, În drumuri ostenite
chemări cu îndrăznelă de piscuri, jocul cu teama,
dorințe arse croite din umilință, adâncă iubire,
să știu că viața e urnă cu riscuri. statuie cu mama.
Când creanga mea dormi-va în adânc, În cătunul uitat
va veni mama să mă rostească, praful pe drum, Gheorghe Şerban
din brazdă adâncă binecuvântată casa mamei trăiește,
în roua ochilor sămânță să-mi sădească. pe coș nu iese fum.

84
BUCOVINEI Iunie 2020

UNDE, DOAMNE, SA M A DUC?


(

(
“Du-te, poporul meu, intră în cămările tale și închide “Și pentru tine, acesta va fi semnul: anul acesta mâncați
ușa după tine; ascunde-te puține clipe, până când mânia din pâinea ce crește pe ogoare, în anul al doilea, din
va fi trecut!” (ISAIA, 26, 20) ceea ce crește de la sine, iar în al treilea an semănați,
Unde, Doamne, să mă duc, ce cămară mă primește secerați, sădiți vii și mâncați din roadele lor.”
când eu sunt un pui de cuc pe care străinu-l crește,
și ce ușă pot închide când n-a fost nicicând deschisă Unde, Doamne, să mă duc, cum mă va primi ogorul
inima-mi care se vinde pe o frunză de melisă? când eu sunt doar un haiduc ce-a pierdut mereu priporul,
Spune-mi, Doamne, cum să fac a găsi azi adăpost iar când pâine am furat de la fețe preaînalte
printre frunze într-un copac… când mi-ai fost mereu anost, n-am gândit că fac păcat, făceam inimi să tresalte?…
n-am avut ochi ca să văd, nici urechi care s-asculte, Spune-mi, Doamne, cum va crește de la sine pâinea nouă
sufletu-mi năștea prăpăd - slava Ta, să o insulte? când doar Fiul, dintr-un pește, a hrănit mulțimi de rouă,
dacă acesta fi-va semn… voi putea a-l recunoaște,
- Pus-am în Sion o piatră, temelie - de încercare, voi fi sclavul Tău cel demn și va fi într-o zi de Paște?
dar voi ați zvârlit-o în vatră și-ați pus foc, ce provocare
când crezut-ați că se poate adăposturi din minciună, - Nu știți postul care Îmi place?
legământ cu vise moarte… stând ascunși în văgăună? Uite, ăsta este rostul… să găsiți în voi doar pace
Învoielile cu iadul le-ați pecetluit prin prunci când din pâinea ce-Mi e trup n-o zvârliți la dobitoace,
când ați pregătit orjadul și-ați zvârlit în el porunci, ci bucăți din ea se rup spre flămânzi făr’ de cojoace,
ați săpat șanțuri adânci prin ziduri de temelie îmbrăcați-i pe cei goi, pe sărman poftiți în casă
în care zidisem stânci… de cuvinte, herghelie! și-ți vedea cum amândoi nu v-ascundeți vechea rasă,
rupeți lanțul nedreptății, jugul greu să-l dezlegați
“Și cuvântul Domnului va fi pentru ei: țav lațav, celor ce-s ai judecății victime, adevăr... să nu negați!
țav lațav, cav lacav, cav lacav, zeher șam, zeher șam
(poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă Doar atunci lumina voastră răsări-va precum zori
peste regulă, regulă peste regulă, când pe aici, când pe dimineața în alabastră ce sculptatu-s-a din nori
acolo) ca să meargă și să cadă peste cap și în cursă să fie și doar ea, tămăduirea ce-așteptați în vechi cămări,
prinși!” (ISAIA, 28, 13) vă va căuta privirea s-o salveze de blamări
și-o să vezi cum te închid (ca într-o menghină de flori):
Unde, Doamne, să mă duc, să nu cad în sfânta-Ți cursă înaintea-ți… e un zid – dreptatea și-a’ ei culori,
când eu sunt un eunuc ce bea laptele de mursă, iar în urma-ți… e o luptă - cu toți diavolii, mereu
n-am știut ca să mă îmbăt cu licoarea Ta divină S-a lăsat a fi Ea ruptă, Slava de la Dumnezeu!
când găsit-am prin omăt lacrima-Ți, într-o lavină?
Spune-mi, Doamne, ce poruncă ai gândit să-mi dai în taină
ca să fiu pui de ieruncă, nu în adâncul apei traină,
fac ouăle de aur pentru singuru’ Împărat Lhana ROMA-NOVA
Care este lumii Faur… fi-voi eu răscumpărat?

85
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Sensul vieţii
„Demult !”
Cât încă venim şi ne ducem
trecându-ne viaţa-n răscruci,
pribegi, aruncaţi la-ntâmplare
în valuri tulburi de vânt,
Priveşti prin fereastră albă de suflet bani în destine şi cruci,
ce-şi caută locul în miez de cuvânt, ni-s braţele-n cumpeni,
întrebându-te ironic: se preling topindu-se în aer;
- Este posibil să mă îndrăgostesc Între furtuni de viaţă
de propriul chip, pus în cuvinte-pastel? şi-n murmur de inimi, cu dor,
Inofensiv vagabond, între două curg clipele-fir dintr-un caier.
fumuri de ţigară, umezindu-ţi buzele Cât încă trăim şi iubim,
la răstimpuri, cu poeme dulci, iubitoare, ne răspândim cuvintele-fluturi
Introspecţie îţi treci viaţa prin dialoguri mute,
pe drumuri prea mult străbătute.
în universul divin al iubirii
şi-n vene trăirile dulci ni se scurg,
nocturnă Îţi desăvârşeşti anii în zdrenţe de iubire,
scame de tandreţe şi de grijă.
amestecate simţiri în tumulturi.
Beţii de aripi lungi ne cuprind,
O idee Ca o pasăre, porţi cerul în spinare trupuri şi gânduri să ne poarte
îmi zâmbeşte într-un zbor în spatele zilei de ieri, în resemnări de-o clipă ori porniri
din spatele ades furându-ţi surâsul femei fierbinţi, ameţitoare dansuri,
gândului obosit, trecute de mult timp de a doua tinereţe. trăind minunea vieţii, până-n moarte.
trecând dincolo Ca oricărui colecţionar, orice bogăţie Dar, câtă tristeţe!
de adevărul absolut. îţi pare neînsemnată şi aduni culori Să schimbi iubirea pe ură
Tăcerea îmi agonizând, geniu flămând de adulare în încleştări şi patimi, în văpăi,
curge prin vene, și care nu-şi va desăvârşi iubirea de teamă. ce se adună-n taină, în gânduri,
vorbind despre Foi albe, foi pestriţe sau îngălbenite cuprinde, domină şi suflet îţi fură…
iubirile albastre, de timp, de oboseală, ca într-un carusel, Vezi, omule, cu toate acestea-ţi rămâne
care au pictat îţi plimbă viaţa, poem în cuvinte-pastel. raţiunea, fii azi autonim!
cândva cerul, „Demult!” Înalţă adevărul vieţii în tine!
despre Ceea ce pentru tine Cât încă venim şi ne ducem,
ramurile tremurânde
este tot una cu a defini timpul! cât încă trăim, să iubim!
ce au inventat vântul
şi despre Soarele
ce a desenat
umbra.
Doar timpul
Mot-a-mot
îşi pierde secundele Când ai uitat să-mi fii?
în genele răsfirate Unde-ţi hoinăreşte fulgul fierbinte, iubite?
ale nopţii de catifea, Vânturile să-l fi făcut captiv între parantezele
într-o zare Iluziilor deşarte, unde merg iepurii să se adape?
de lumină tăinuită, Nevrednicii! Sorb lacrima liniştii, gata să dezlege
ca o naiadă Taina. Să-ţi fiu! Să-mi fii! Să ne fim!
ce-şi poartă Epistole de-ai vrea să-mi scrii,
tumultul vieţii Literele-ţi vor părea desuete.
spre un ţărm îndepărtat... E limpede! Rostire, poveste, poem... n-ar fi fără ele.
Dincoace de orizont,
un fulg de pământ
mai stăruie, încă, în a învăța
Olguţa Trifan
alfabetul zâmbetului.

86
BUCOVINEI Iunie 2020

Dacă tot
Dacă tot mă răscoleşti,
Nu mă tremura degeaba,
Du-mă-n cartea cu poveşti,
Nu trata un bun cu graba.
Dacă tot mă înfiripi,
Lasă visul orientare
Zborului să dea aripi, Himeră
Mângâierilor ardoare.
Tot privindu-te din spate,
Dacă tot mă cercetezi, M-am îndrăgostit de tine,
Trupului de ceri ursita, Dar aş vrea să ştiu, din faţă
Vino, ai îndemn, cutezi, Arăţi tot aşa de bine?
În dorinți află-mi ispita. Rezerva După mers, după alură,
Dacă tot mă vrei pe mine, Pari a fi o domnişoară,
Peste zi și pentru noapte, În lume chiar există rezerva de cianură,
Dar ce fac dacă inelul,
Fă din plac roiri, suspine, Prezentă în cinism, perversitate, ură.
Te prezintă fizic doamnă?
În curtări întemeiate. Ea se expune dur, când nici nu te aştepţi,
Formează arsenalul băieţilor deştepţi. Cum să îmi strecor privirea,
Dacă tot mă răscoleşti, Prin gardul imaginar,
Caută în mine dragul, Bogaţi, în argumente mândria etalează,
Ridicat de căsnicie,
Du-mă-n cartea cu poveşti, Când vin în faţa noastră cu aer de emfază.
Ca o piatră de hotar?
Dar ai grijă cum treci pragul. Ei sigur vor să fie între mucoşi vedete,
Iar noi în faţa lor praful expus pe ghete. Iar dacă îmi placi ca doamnă
Și doresc să te cunosc,
În căutare În limuzine scumpe, cu bodyguarzi în spate,
Prezenţa lor în public se numără-n carate.
Cum pot eu să spun pe faţă:
Fă-mă şi pe mine soţ?
Împopoţaţi la culme, cu aer de vendetă,
Să fie rostul lumii după mine? Prin etalări expun fasonul etichetă. Doar dacă accepţi ideea,
Sau poate eu să fiu de rost la lume? Care vine să propună,
Există echilibrul ce convine, Aceasta e cianura ce bunul otrăveşte,
Că în trei o căsnicie,
Există echilibrul ce supune. Năravul de impresii ce spurcă, oboseşte.
E partida cea mai bună,
De ce perversitatea nu poate să dispară,
Un stimul dă război la pliul minţii, Iar mândrii ticăloşi deloc să nu apară? Ne putem lesne cunoaşte,
O cauză răzbate din adânc Luând viaţa ca firească,
Şi nu contează ce ordonă sfinţii, Vocația potent în mintea lor obtuză,
Motivaţi de nebunia,
Eu caut voci în faţă să ajung. Adună fapte, vicii ce zilnic îi acuză.
Care vrea să ne unească.
Ei vor să ne arate în cinste cum stau hoţii,
De este bine sau de este rău Inoculând minciuna în parodia nopţii. Astfel să trăim momente,
În viziunea ce o poartă alţii, Ce se vor a fi fantasme,
Să nu rămân umil, de nătărău, Noroc de existența rezervelor de aur,
Curtezani în lumea care,
Eu mie îmi voi căuta în graţii. Cântarul naţiunii le are cult, tezaur.
N-o găseşti decât în basme,
Aici se regăsesc toţi oamenii cuminţi,
Greşeli pot fi iertate dacă scuza Valori ce au credinţă, ființe-n rol de sfinţi. Şi de câte ori se poate,
Îmi motivează fapta ispăşită, Să te văd îndeajuns,
Unii de inventează-n cerc acuza, Cu ei se face faţă la greutăți, nevoi,
La vedere, ca prieteni,
Nu e păcat de vremea irosită? Din rândul lor valoric apar discret eroi.
Ca amanţi, mai pe ascuns.
Sunt oamenii pe care cei tari îi umilesc,
Detensionări în spațiul căutare Aici se află cinstea, sufletul cald, regesc.
De nou, util, proaspăt, confort,
Aduc cerinţei ce intens mă doare, În teorii cântate că cei de sus fac bine,
Viul activ palpabil prin aport. Erori stau argument, dovada le susţine,
Dar cel care muncește aduce zilnic sporul,
Să fie rostul lumii după mine? Are respect onoarea, căința, e poporul.
Sau poate eu să fiu de rost la lume?
Există echilibrul ce convine,
Există echilibrul ce supune.
Mihai Constantin Ticu
87
Nr. 2 (24) SURÂSUL

PAȘII TIMPULUI
Ce-am fi de n-am găsi refugiul în stâncă,
Cine ne-ar închide versul în matcă,
unde s-ar ascunde gândul?
Ce viu e focul,
Cum arde puterea
împărțită mereu.

Ce-am fi fără pașii timpului


strecurați prin sită,
prin ochiurile sitei strămoșești?
Părinți aducători de înaintași,
credința lor e scut și-n ceruri plecată.

Fie în voia lor,


facă-se voia inimilor ce ard,
cenușa li-i prinsă la capete
în jocul stelelor căzătoare.

ADRESĂ RĂTĂCITĂ TIMP INVIZIBIL


Am ajuns la limita răbdării Se dă ora exactă
așteptând să trec strada Cineva are de spus o poveste,
și după ce trec, n-o recunosc, e doar ficțiune, nu-i adevăr.
nu mai e aceeași, e alta. Ce nevoie mai are cineva de adevăr?
Cred că am sărit vreo două treceri, Nimeni nu mai crede în el.
ori adresa s-a schimbat între timp. Nici nu știu exact ce oră e,
De multe ori mi se întâmplă timpul și-a pierdut unitatea de măsură,
să nu întâlnesc pe nimeni cunoscut ultima oară era aproape invizibil
Poate cei care mă văd nu vor să mă recunoască, acuma abia de se mai zărește,
li se pare că nu sunt de teapa lor, trece așa pe neobservate,
dar eu nu le-am făcut nimic. nu mai încape nicio poveste în el.
Sau poate nu vor să mă privească în ochi, Știi să numeri în gând, dar nu vrei,
cine știe cu cine m-or asemăna? tot nu te crede nimeni.
Poate cu vreo datorie veche de-a lor. Nu mai are cine da ora exactă,
Da, chiar să mă înconjoare așa? acele ceasornicului se învârt invers și se opresc,
Nu insist, mai fac o trecere. dar cineva ne mai spune o poveste
Strada mă așteaptă singură. până se încurcă timpul în povștile lui.
Trebuie să fie cineva cunoscut,
să-mi facă din mână
în semn de recunoaștere.

Angela Stoian Mihai

88
BUCOVINEI Iunie 2020

Stai ne-împăcat
Stai ne-mpăcat sub ceasul ce te-a frânt,
Aştepţi ca paza inimii să vină,
Să-ţi caute, cu răbdare, în cuvânt
Şi partea de-ntuneric şi partea de lumină.

Îţi poartă inima emoţia cea mai fină,


Grumazul perlele, ce-au îndemnat,
Părerea în iubire, a celui condamnat,
La ne-mpăcare şi adrenalină.

Căci viaţa mea, cum un amurg plivit,


Ce-aruncă-n urmă amare buruieni,
Pe pulpe alb-albastre de poieni-
Mai are încă soare de ivit.

Strigăt de însetare Fluturi


ce vezi alături e carcasa unui vis
cu aripi de mătase
pe ea un corb scăpat din iarnă
fluturii cu aripi de mătase
înlăuntrul privirii o bancnotă
ce să-ţi cumperi sunt starea de graţie
pentru a te declara fericit sau nevăzututl
iar locul de uitare şi iertare deasupra cărora planează
să nu rămână gol un pui de corb
ţi-e teamă să-l atingi
inima nu se dă spre păstrare nimănui de răzbunarea corbului tată
n-ai cum să figurezi în cartea de geografie
nu eşti trecut în paşaport ochii s-ar bucura
în ţara ceea îndepărtată nu vei ajunge să ghicească sexul victimei
nu vei fi eroul unei întâmplări de la distanţă
care a salvat o altă viaţă unii ar spune
ce urma să-şi nască propriii copii
e bărbat
să stea cu ei pe plajă
pentru că are pieptul plin
sub soarele arzător
dându-i acolo sub umbrela cerului de stejari viguroşi
cu creme de alint şi veveriţe ascunse în ei
mângâindu-le pielea bronzată alţii spun
cu o pană de pescăruş e femeie
şi în sfârşit să le spună pentru că are sânii plini de privighetori
fiii mei numite de poeţi
viaţa e doar un strigăt de însetare vestalele pădurii
atunci când gura ţi-e uscată tu spui
şi niciun cuvânt de iubire sunt doar trezoreria imaginaţiei
n-o mai poate uda tăinuită de munte

Ana Ardeleanu
89
Nr. 2 (24) SURÂSUL

din
Dominic sau despre imitaţia umbrei
***
cu o ultimă sforţare împing viaţa şi moartea
înapoi în pîntec
întind mîinile ele se fac găuri negre în cer
disperat trag aer în piept şi
pieptul meu nu e altceva
decît un sac găurit unde se zbate petecul inimii
această nouă înfăţişare cine mi-o arată cine mi-o ascunde
atît de repede încît nu o pot lua
tu te apropii înapoia ta
cerul e un lighean răsturnat peste păsări

***
dimineaţa cu obişnuita-i hipnoză adorm
tu îmi arunci pietricele în ureche să mă trezeşti
ne vopsim feţele într-o nouă culoare
*** ne iubim ca şi cînd am fi alţii
acestei eprubete îi spun “mamă”, peste gard copilul dominic strigă vecinilor
îi plîng la piept mă tîrăşte după ea - ei nu fac dragoste ei aranjează discret interiorul unui ou!
în grabă lovesc cu creştetul păpuşa draga mea jos pe covor o lumină dezgheaţă creierul cîinelui
spînzurată deasupra uşii are chipul tău o desfătare bolnavă în suflet în apa care îmi leagănă ochii
are chipul tău! strigă cineva în zadar şi-i ameţeşte pînă tîrziu
umblu pe străzi unde manechinele cînd mari corăbii vor aţipi în exil
au trecut dincolo de vitrină cu un magnet copilul mişcă păsările pe cer
mă prind mă îmbracă în hainele lor şi plînge de se întîmplă să-i mai cadă vreuna în rîu
apoi rîd arătîndu-mă cu degetul privesc
umbra manechinului seamănă leit cu a mea
pun cîte un bănuţ în palma fiecăruia şi fug ***
totul pare normal ochitorii exersează pe aceeaşi degeaba încerci să fugi de emoţie precis ţi-ai pierde cămaşa
inşi spălăciţi cu cartoane legate de gît pe cîmp e alb de cruci parcă a nins dar
mai tîrziu cumpăr flori fiindcă (ştiu!) nimeni nu mai ştie cînd cu flori în mîini alergi
din mama nu va rămîne decît prin tot oraşul ochii mici fosforescenţi
un os atîrnat undeva în afara lumii ai cîinilor se deschid în urma ta s-au adunat mulţi
eu voi veni zilnic şi îl voi clătina lîngă zid taraful hîrîie ca un plămîn bolnav
apoi întorcîndu-mă acasă am să lovesc natură moartă şi totuşi fericită această întoarcere a ta
cu creştetul păpuşa spînzurată deasupra uşii în locul unde nu poţi trăi decît dînd vina pe dumnezeu
are chipul tău are chipul tău! pentru tine imaginaţia
o să strige cineva în zadar. e peretele pe care desenezi întruna
şi formele trec una într-alta pînă dispar
pui un lemn pe foc şi aştepţi firişoare de vînt
unghii mari dezbracă pielea şarpelui în aşternut
se face frig tîrziu vine ea şi
plîngeţi amîndoi peste vioara spartă a nunţii

Costel Stancu

90
BUCOVINEI Iunie 2020

din
UNIVERS&al valabil
Din umbră
Iureșul timpului ne-a luat de mult puterea
Decizii despre soarta noastră să luăm.
Într-un Apus morbid, tu îţi clădești averea,
Iar nouă, ne dai crucea, cu nume s-o purtăm.
Achiesăm involuntar la astă soarta noastră,
Pe care-n “conferinţe”, din umbr-o stabilești
Şi zilnic ne adapi din apa ta, salmastră,
Ce-o torni, zicând că setea tu ne-o potolești.
Tronezi perfid, din piramida nevăzută
Decât de acoliţii tăi, tiranii cei servili,

Cu mască, fără mască


Imperiul peste-o lume mult prea decăzută,
În care militari ascuns-ai în civili.
Nu ascultarăm ce spus-a Nostradamus,
Catrenele-i am ignorat, dar scrisul lui, Actorii acestei scene vaste, universale,
Vorbește-nchis de-un fel de animus Jucând, zilnic, în roluri mărețe ori banale...
Nou răsărit și-apus prin fumul Orientului. Poartă pe feţe masca râzând uneori, triști...
Au impregnată-n suflet, postura de artiști!
Noi știm cu toţii, că în corpul unui sănătos
Nu curge sânge negru, blestemat. Unii-n hidoasă mască se caţără pe scara
Poate de-aceea îţi « hrănim » tot mai vârtos Valorilor efemere, sorbind falsa, amara
Pântecul gras, de nesătul, famat. licoare-a unei glorii, în timp nedefinită...
iubirea, nicicând, parcă n-a fost descoperită!
Ne « aperi» de-un dușman ce însuși l-ai creat
Să lupte-n locul tău, slujindu-te pe tine. Alții pândesc s-atace și speculând detalii
Mulţi oamenii zic, cum c-al tău Goliat de după mască luptă, trec orbi la represalii... ;
Are rival pe David, care luptă “bine”. Şi mint, ucid sau fură... şi-arogă orice merit,
se-mpăunează-ngând, c-ar fi făcuţi din... cerit !
Popoare ai creat și hoarde desfrânate
Bătându-se turbate, pe tabla unui șah banal. Se uită, dar nu văd, că-i ustură privirea!
Pionii primelor ţipă după dreptate Se macină, usucă... după cum le e firea!
Şi se sacrifică regelui lor, viclean șacal. Inundă răutatea, cu « evlavie de hulpi »
Trișează chiar pe-aceia, ce le sunt fideli stâlpi !
« Biletul » pus direct în faţa noastră oarbă,
Faci ca să fie-o armă cruntă: un dispreţ. Şi critică, se zbat, ucigând tot ce-i pur
« Aleșii”, deja i-ai ales și-ţi râzi în barbă, Nu-i pentru ei, nu este de nici un bun augur
Zicând că nimeni nu-i ca tine de isteţ. Să laude, să spună o vorbă bună doară,
Sperând că bunătatea, în veci o să dispară!
Urechile ciulit-am la cântecul Eladei..
Confuzi privim ecranul, pe care pui, în grabă, Plouă-așa mult în inimi, lumina-i ca himera,
Frunze de-arţar căzute, în cântecul baladei Mucegăiesc speranţe..., se schimbă calimera..
Cântată de « maeștrii », în lumea fără iarbă. Când mai răsare-o rază..., rămânem gură cască
surprinși, din cale-afară, când nu vedem o mască!
Atât de proști și singuri, atât de orbi și muţi
Ne tot “jucăm” cu arme de foc, dar și de boală !
Fiind prea mulţi, ca să murim tu ne « ajuţi »
Şi-apoi ne scuturi, repede, din poală. Cristina-Marina Murgea
91
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Ți-i umbletul
ca norii
Mi-i sufletul rotund ca luna-n rod,
austrul e îngălbenit; buimacul
se leagănă întruna în hamacul
ce ţine cerul într-un singur nod.

Doar umbra ta – o trecere pe gât -


s-a înlumânărit în aşteptare;
ţi-i umbletul ca norii… a mirare,
îl recompun să-mi treacă de urât.

Indiferenţa mi-e bătută-n cui,


doar merele au flerul să se coacă
în strepezirea dinţilor – a joacă,
lăsate-n muşcătura nimănui.

Ca luna-n rod mi-i sufletul, rotund…

Pe rariște,-n nu se rostogoleşte dacă-l mături;


de-l dau singurătăţii de alături,
zăpadă pătrarele nu vreau să i le-ascund.

Ivite-n zări, cu teamă, când áripa mai ţipă,


doar ceţurile-n fugă se sting anevoioase; Te du să uzi
pe rarişte, -n zăpadă, un urlet se descoase,
supus de elfi, se-ngână cu ielele în pripă…
deșertul
osificată-n trupu-i, lumina ninge-n oase;
Rămâi în gol, himeră, ca o natură moartă,
a nepăsare noaptea e pradă dimineţii
nu te mai sinucide, căderea-n timp e scrisă,
şi mână muritorul să mai zidească-o vatră,
aluviuni, prin ere, misterele îţi poartă,
să vărguiască pasul, să-l memoreze, iată…
chiar dacă,-n gleznă, iarna te strânge compromisă.
ştergând uimită zarea abandonată vieţii,
sfidează Cioplitorul; secunda – fruct în piatră -
Nu ţi-am hrănit sămânţa, dar tu m-ai strâns de mână,
a burgului scânteie ai tăvălit-o-n uşă;
mi-a smuls în grabă cheia de aer din cătuşă,
cu fierăria-n stele, plămânul stă-ntr-o rână,
a lins cu limba-n clopot durerea unui pântec,
pe nepăsarea lumii, te scuturi jucăuşă.
trufia, în curbare, şi-a rupt-o în descântec,
m-a prins de mâna stângă, dar mi-a deschis o uşă,
Rămâi prizonieră, cu numele pe cruce,
în ubicuitatea-i, s-a cuibărit în cântec;
te du să uzi deşertul cu ploile din lotcă;
ţi-a înlunat surâsul cu ifose - a dramă,
răstălmăceşte-n rusă beţia - te va duce
a şters de data asta un sfânt de pe perete,
spre veşnicul Esenin, cu izu-i de marcotcă.
ne-a stors polifonia din rugăciuni cu sete,
a înteţit dogoarea din cumpănă, cu teamă
Ai sfârtecat lumina, te-ai cuibărit sterilă
a înnorat Itaca… nicicând să o regrete.
pe cerul în duhoare, pe apele-n derivă,
zvâcneşti în minerale, te subţiezi futilă,
Cum acuarela-n apă fuzionează-n ramă,
din anotimp, căderea nu-i tandră, dimpotrivă…
pe rarişte, -n zăpadă cuvântul se destramă.

Valerian Bedrule

92
BUCOVINEI Iunie 2020

Beţiile cosmice, 2016


Pictorul tau

)
Pictez, iubito, numai de mi-ai cere,
Te-aş zugrăvi din împletiri de aburi;
De vrei, pe frunte-ţi desenez mistere
Când aur curge-n ale minţii jgheaburi...

În abulii îmi definesc doctrina,


În aure, îmbrăţişări mimate,
Iar de se-ntâmplă să rănim lumina,
Culorile se varsă desfrânate

Până în clipa când e nordul sudul,


Când rana mea din coapsă eşti, femeie;
Ne-nmiresmăm cu înzeire nudul,

Omul cosmic Pictăm cu sânge gura ta atee...

Tristeţile ascunse sub rimel


Tot încercăm a prinde-n zbor comete Ţi le dezvălui rătăcind pe pânză,
Să regăsim în lungul şir de fii, Ca haina să devină-n acest fel
În somn sau vis, această cruntă sete Venirea toamnei în Eden: o frunză.
Ce arde-altare albe-n galaxii

Pe rugul pur fiinţei să îi cânte


Cu glas de îngeri care sfarmă munţii, Amin
Ca-nzăpeziri să curgă de pe frunte Din zvârcolirea stelelor în ape,
Peste mirenii puri în noaptea nunţii. În incantaţii scrise-n aer chem
Altare de luminǎ sǎ se crape,
Dar nesfârşiri ne-ndreaptă-n plauri prora
Înfricoşǎri de buze care gem;
Şi ne-ncurcăm în neguri ca-n liane,
Ciudate semne, semănând cu Tora, Rostogoliri de mere putrezite
Ne aburesc profetic pe ocheane... Pe vârfuri retezate de sǎgeţi,
Şerpi sâsâind în limbile sanscrite,
Iar dacă-n noi se întâlnesc pulsarii, Vedenii tipǎrite pe pereţi;
Ca versetele-n sacre melodii,
La suflete păţim în van avarii Nedesluşiri de forme aiurate
Că luminări vom mai primi simbrii Fecioarele încuie-n colivii,
Şi-n ape sacre curgem ca-n oglinzi Inimi de sticlǎ cad în cioburi, sparte
Peste priviri mirate de copii....
Să luăm cu umbra faţă-n faţă cina;
Păşind din tine, ca un arc te-ntinzi Zǎvoare ruginite de uitare
Spre omul cosmic, umbra ta, lumina. În inimi desenate pe un zid
Ne cer la toate câte-o dezlegare:
Să calculăm lumina cursă-n vid.

Discipoli goi aruncǎ ceru-n valuri


Alensis de Nobilis Şi se ascund în cupe reci de crin,
Iar morţii noştri tot tresar în graaluri
Aşteaptǎ sǎ şoptim încet: amin.

93
Nr. 2 (24) SURÂSUL

CE SUNT PĂRINŢII
Ce sunt părinţii?
O pereche de braţe
gata să te înhaţe.
Doi ochi care nu obosesc
niciodată
să urmărească un băiat sau o fată,
fie că-s ochi de mămici sau tătici
sau ochelari aburiţi de bunici.
Părinţii sunt uite aşa precum este o pădure
răsar unii din alţii
şi se înmulţesc,
şi printre ei, îi vezi mereu, mititei,
pe fii sau nepoţei. CE ESTE SOARELE
Uneori când o faci cu mămica de oaie,
apare salvatorul, soarele este cuibul iubirii,
tataie, el stă pe cer, arzător,
care este şi el după cum ştim tătic, la îndemâna tuturor.
să nu ne încurcăm staţi să vă zic el creşte florile,
că părinţii sunt precum fereştile. încălzeşte mările,
aţi văzut vreodată o casă fără fereastră? luminează munţii cărunţi,
şterge ridurile bunicilor de pe frunţi.
Ei hai, nici nu o să vedeţi în viaţa dumneavoastră, are grijă de câmpuri,
fiindcă prin ele intră şi iese lumina ogoare rodeşte,
şi de după perdele sunt ochii bată-i vina râul are grijă să-l umple de peşte.
care aşa ca o boare străluceşte, bucuriile adună,
îţi urmăresc orice mişcare. ducând peste tot doar vestea cea bună.
Nici nu te-ai lovit până vine mămica şi sărută mânuţa, soarele nu este cum aţi crede voi copii
ochişorii, burtica o minge de aur din zări azurii,
sau oriunde e un locşor pentru care să zici au, el este plin de înţelepciune
iute cu mâna părinţii durerea o iau. răspândind peste tot
Părinţii sunt zâne care în lume binele-n lume.
fac pentru noi el ne ţine mereu mintea noastră trează,
toate faptele bune. vesteşte zorii, când e ceasul de-amiază
Aduc pe lume copiii, îi cresc şi-i iubesc şi când se-nserează.
şi apoi nepoţei îşi doresc soarele este şi eu ştiu bine ce spun,
ca mereu să fie curtea lor plină sufletul bunicului înţelept şi bun.
de gângurit şi râset, el vine de departe, nimeni nu ştie de unde
altfel cum să fie şi în viaţa noastră pătrunde
după cum toţi ştim fără sfârşit, să ne fie prieten,
frumoasa copilărie să ne fie de ajutor,
pe care o trăim, o retrăim mie şi ţie, nouă tuturor!
cu fiecare pui de om dimineaţa când îl zăriţi,
şi chiar daca sunt o mie, copii fiţi veseli,
pentru toţi se găsesc să-i spuneţi, nu vă sfiiţi,
mămici şi tătici, ce ne place tuturor să auzim,
bunicuţe şi bunici că îl iubiţi!
care să şi-i dorească şi să-i iubească,
fiindcă ştiu că din lume numai aşa
iubirea niciodată
nu o să se sfârşească.
Valeria Iacob Tămaş
94
BUCOVINEI Iunie 2020

O zi în clivaj Mestec cuvinte


La trezire aeraj Se anunță ora prânzului
Insuflându-mi mult curaj Nu aștept ca la restaurant
Merg încet să nu deranj Să vină meniul zilei
Face consoarta blocaj. Ori cel altădată cerut.

Ţin piciorul pe-ambreiaj Sortez câteva cuvinte


Când şi când câte-un viraj Le așez pe un platou

Pescăruși în zbor
După-un neînsemnat rulaj Negociez un acord
Am parcat lângă triaj. De cooperare între sensuri.

Trec întâi pe la pontaj Lipsiți de libertatea lor Nu le întorc spatele


Merg apoi pe la montaj Sfioși transmitem Le mestec încet
O continui la foraj Mesajele pescărușilor Ca ieri ca mâine
După-amiază vernisaj. Zburând peste mări. Mor fără vaiete.

Plini pereţii cu peisaj Ziua și meniul


Un tablou cu un baraj Scrutând marea Sensibile cu substraturi
Mai la dreapta un colaj Ating frumusețea Până le cuprind pe toate
Şi o lucrare de drenaj. Adâncului valurilor Până le pierd pe toate.
Prin întuneric natural.
Acasă, oră plină de dresaj Începe o luptă nedreaptă
Execut un mic tangaj Plutesc fără umbrelă Vor să înainteze
Maşină în derapaj Costum de scafandru Să ajungă moț pe platou
Avion lovit la fuselaj. În „Lacul lebedelor” Să fie primele devorate.
Nu-și arată misterele.
Sunt deja într-un cordaj Unele trag de timp
Nu departe de bordaj Înfruntă viața altfel Nu vor să meargă în trecut
Oră plină de dopaj Reflex de nor alb Le place în aerul ozonat
Mamă, mamă ce reglaj. Vas de croazieră În iarba verde cu rouă.
Le este inima.
Dorm noaptea într-un garaj Fără o durere anume
Pe-o bucată de placaj Își doresc înălțimile
Învelit cu-n ambalaj Ordinea anotimpurilor Bucuria de a zbura
Şi cu ceasul la marcaj. Cerul arid ploaia fină De a cuprinde cosmosul.
Nu le provoacă naufragii
Visez la un tatuaj În zborul spre înălțimi. Uităm de rolul oaselor
O bucată de-aliaj De degetele din mănuși
Mi-s urechile-n bruiaj Nu le pictăm mâinele în zbor Înțeleg forfota mea
Semnul bun de surmenaj. Să trăim afecțiunea
Ori dezgustul Sunt la ora de dadaism.

Suntem triste mangrove.


Ionel Pintilii

95
Nr. 2 (24) SURÂSUL

DESTĂINUIRE
târzie
Ședința literară e-un balsam,
Ce îmi alină o cumplită boală,
Cândva fiind o simplă bănuială,
Dar sunt convins și, din păcate - o am.

Știam demult, din primii ani de școală,


BUCOVINĂ , Că vindecarea are un program
Sofisticat, un fel de amalgam
floare din grădină Cu sfaturi grele care dau năvală.

Tu, Bucovină, fii slăvită, Trecut-au anii-n șir, pe neștiute,


Spun răspicat, precum un bonz, Iar ironia-n suflet cuibărită
În timp chiar pari nemărginită, Rămas-a și mă duce în ispită,
Vii din epoca cea de bronz.
Ținându-se de mine ca o scamă.
E scris, sunt mărturii în carte, Deci, recunosc, acum, la senectute:
Ai urme din paleolitic, Sunt dependent de genul epigramă!
Ținut iubit, vii de departe,
Ca orișice plai mioritic.

Trăit-ai viață zbuciumată, SONETUL


O știu doar zeii din Olimp,
Vândută-ai fost, chiar și donată limbii române
Și transformări ai prins în timp.
E minunată limba românească,
Scăldată de Moldova ești, La fel o alta nici că mai există,
Dar uneori și inundată, În spațiul mioritic ea rezistă,
Cu falnici munți te mărginești, Căci e-o trimitere dumnezeiască.
Fiind de fagi oxigenată.
Cuvintele-nșirate în revistă,
În lungul drum de până-acum În carte,- n presă, știu să oglindească,
Au fost și glorii și declinuri, Mai mult ca altă limbă pământească,
A fost și soare-a fost și fum Frumosu-n forma cea mai realistă.
Și fericire, dar și chinuri.
Avem și multe slove-mprumutate,
Dar alte vremuri azi trăim, Dar în raport cu restul sunt infime,
Căci viața merge înainte, Putând să renunțăm oricând la ele,
Cu toții optimiști să fim Având în limba noastră sinonime.
Pe-aceste locuri dragi și sfinte.
Noi le păstrăm așa nealterate,
Pân’ vom ajunge-n țintirim Iar unele-s incluse în manele.
Să proslăvim înaintașii,
Iar pe noi toți ce-acum trăim
Or să ne judece urmașii.

96
BUCOVINEI Iunie 2020

Părinţi şi copii De-ale elevilor mici


Sunt mulţumiţi destui părinţi, Când noi pe stradă ne jucăm,
Copiii şotii nu le fac, Pe toţi şoferii vă rugăm,
Dar unii sunt mult prea cuminţi… Cum am făcut de multe ori:
Căci ei şi la examen tac. Să staţi pe dreapta răbdători!

Pensionarul şi tinerica La munte, în concediu


Se înţeleg ei, va să zică, Nu voi privi în jos, mi-am spus,
Şi nu se încâlceşte iţa; Deși eu nu sunt om fricos;
Când pensia el şi-o ridică, Și alții când ajung mai „sus”,
Ea va lăsa în jos fustiţa Privesc tot mai puțin în „jos”!

Pecuniară Panică pe litoral


Că sunt anii foarte grei, Deseori îmi vine-n gând
Spune-un strâmtorat la pungă: Vorba scursă din agapă:
De-o fi euro sau lei, Cică peștii, rând pe rând,
Nu e bai, dar să-mi ajungă! Vor intra și ei… la apă.

Vara, prin oraş Sejur pe timp de criză


În raiul parcului te pierzi, Mă duce gândul înspre munte,
Sunt bănci pe care stau bătrânii Apoi pe căi imaginare,
Și-atât de multe spații verzi… Făcându-mi din speranță punte,
Cu câini ce-și plimbă-n lanț stăpânii. Pășesc pe ea și-ajung la mare!

Parcuri citadine Nostalgică


De-atâtea frumuseți te pierzi, Plecând spre toamnă de la mare
Sunt flori, copii de viață plini Zicea, dezamăgită,- o fată:
Și-atât de multe spații verzi… Mai toate-n viață-s trecătoare,
Parcate cu zeci de mașini! Doar eu rămân… însărcinată!

Unei tinere la nudism În familie după prima zi de şcoală


C-un piept ce zările străpunge Spre tatăl său, intrând pe uşă,
Și-un mers felin, îți zici îndată: Elevul, fire jucăuşă,
Ce înțolită ar ajunge, L-a întrebat cu voce tare:
De-ar mai rămâne dezbrăcată! Ai fost atent la traversare!

Vasile Larco

97
Nr. 2 (24) SURÂSUL

A VENIT DEVREME
TOAMNA
A venit devreme toamna,
Codru-n muta-i simfonie
PRIMAVARA Trist își reculege vara
Prin coroana acum pustie,

Într-o zi de mărțișor
Bruma-ngheața în imașuri
Se-auzea un clopoțel
Și-n poienile cernite,
În poiana la izvor
Vântul se înoada-noduri
Răsărea un ghiocel,
Prin stânele părasite,
De sub frunze vestejite
PÂNDA Scoate capul alb afară
Prin pădurile-amorțite
Și îmi biciuie obrazul
Cu o frunză rătăcită,
Sufletul mi-l mușcă iară,
În seara asta vreau să stau la pânda Miroase a primăvară,
Toamna asta prea grăbită.
Într-o pădure înghețată și flămândă,
O liniște-mi apasă urechile-nghețate Pe stâlpul de lângă școală
În natura care moare,
În tihna din bordei doar inima mai bate Barza cuibu-și împletește
Cerbul falnic ne dezminte,
Afară pe cristale luna dansează mută De departe-n frac de gală
Boncănind cu bărbăție
Ascult și mă-nfior de liniște prea multă Rândunica-ncet sosește
Viața merge înainte.
De-odată sparge noaptea sinistră urlătură
Simt părul ridicat și-un aer rece-n gură Prin natura dezghețată
Pe-serat într-o poiana
Mă stapânesc din tremur, pun ochiul pe cătare Bate-un vânt de înviere
Vin cu emotive ciute,
Tiptil din tiharaie un lup flămând apare Și ne-aduce înc-o dată
Uite unul are zece
Adulmecă și stă când dă de luminiș Bucurie și plăcere.
Celălalt are mai multe.
Nehotărât așteaptă acolo-n lăstăriș.
Dar foamea îl învinge, se-apropie tiptil
De nada ce-o pusesem devreme cu Gavril, ÎN AŞTEPTAREA LUI Se-ntâlnesc și își arata
Coarne amenințătoare,
Nu suflu dar trăgaciul imi pare un magnet
Ce degetul îmi trage încet și mai încet MOŞ NICOLAE Fulgere împletesc in ele
Luminând pe cel mai tare.
Și brusc bubuitura și glonțul îl lovește
Se mușcă de durere, urlând se tăvălește A zis Moșul ca diseară Și apoi învingătorul,
Se scoală se-mbârligă peste momeală sare Umblă pe la case sute Falnic, se proclamă rege,
Și-n neaua înroșită îl văd fără suflare, Când se-ntunecă afară Doar de Domnul se mai teme
Dau să mă scol și-mi simt picioarele amorțite Și ne-aduce daruri multe Și de cei fără de lege!
Mă doare și mă bucur de pofte împlinite.
Mi-e foame și mi-e somn, dar stau din nou la pândă Șmecherul de Moș ar vrea Sifonatele pâraie
Pădurea-i înghețată și neagră și flămânda. Să fim harnici și cuminți Au de-acuma musafiri,
Într-un ungher un șoarec roade dintr-un săpun Poate vor primii ceva Prin cascăzi păstrăvii urcă
Mi-e frig dar mă gândesc ca vine ursul brun, Cei ce-ascultă de părinți. Și se pregătesc de miri.
Nu știu cât a trecut, o ora, poate patru,
Dar în sfârșit observ că vine împaratul, Ghetele le lustruim Trist își reculege vara
Adulmecă atent, pe labe se ridică Și le așezăm la ușă Codru-n muta-i simfonie,
Apoi din nada mea, manâncă fără frică, Ne gândim să-ți dăruim A venit devreme toamna
Cu laba se forțează și nada o întoarce Pentru tine o Mătușa. Pe la tâmple prin bărbie...
Alege fără grija și ia numai ce-i place,
Nu-l deranjează lupul care-a murit flămând, Să-ți dea Domnul sănătate Multe toamne-o sa mai fie
Nu pot, nu vreau să trag, dar îmi trece prin gând Noi te așteptăm cu drag, Eu aștept, eu vreau, eu sper...
O vorbă ce-mi spusese un moș gata de ducă, Să nu mergi în altă parte Luna însa obosește
Așa-i in lumea asta, tot cel mai mic o-ncurcă... Că papucii ni-s pe prag. Si-o prinde ziua pe cer.

98
BUCOVINEI Iunie 2020

AM FOST...
Am fost la casa părintească
Și era iarbă în ogradă
Nu-i mama-n geam sa ne mai vadă
Nici tata-n curte să cosească
Un lacăt gros pe clanța ușii MIHAELA
Ne-a încuiat copilăria
Plâng jalnic Radu și Maria Mai lasa-mă odată
Plâng în grădină corcodușii Iubirea iar mă-ncearcă
Hai inimă rodată
Plâng sălciile de la drum Ai şansa iar și parcă
Ce bunilor făceau umbrița Ești la-nceput, s-o vezi
Cântând o doina plânge Chița
Mă-nec în plâns și eu acum.
Lăsale-vei pe toate
Atâta frumusețe, numai la ea se poate!
Și liliacul din grădina, Angelică și pură si dulce si sfioasă
Acoperit de mărul care Gingașă și mlădie și-atâta de frumoasă,
Acum rodește fructe amare, Mai lasă-mă odată
Cu lacrimi mov încet suspină. Să-ncerc și-a ei iubire,
Lacrimi fierbinți picură nucul Atât de dulce-i chinul
Din colțul dinspre ulicioară De crezi că-i fericire!
Mă doare azi și-o să mă doară,
Că nu-i nici maica nici tătucul.
Stă casa tristă, însingurată,
Golită de părinți și fii
TESTAMENT
Și de nepoții cei zglobii Dac-aș fi o dimineață
Ce o mutau din loc odata. Ți-aș împletii cunună de luceferi
Să-ți lumineze orice umbră de-ntuneric
Aduceți-i Doamne-napoi
ce-ți poate apărea în viață
C-au fost și blânzi și răbdători
Să ni-i aduci nemuritori, Dac-aș fi o zi, o zi de primăvară
La învierea de apoi. Ți-aș presăra în cale flori și te-aș purta
spre cele mai frumoase împliniri,
Dac-aș fi o noapte
GÂNDURI... Ți-aș mângâia visele
Și-n feeria lor
Te-aș purta prin imensitate
Dragostea-Trăiește Dar nu sunt decât un stăvilar, șubred stăvilar,
Dragostea- Iubește
Prin care mi-am zăgăduit sufletul,
Dragostea- Te doare
O mica fisură și viața mea v-a năvălii tânguitoare
Dragostea- Rănește...
Peste prunduri sterpe,
Stau pe malul gândurilor mele O clipă doar, dorurile mele se vor agața
Și nu vad răsăritul, Disperate de amintirea ta.
Ochii mei au obosit, O clipă doar,
Răsăritul e prea departe... Și-mi v-a ajunge-n veșnicie.
Stau pe malul gândurilor mele
Și privesc apusul, îl văd, e mai aproape,
Numai de-ar fi la fel de frumos...
Stau pe malul gândurilor mele
Și privesc marea naufragiilor,
Dincolo de pustiu, zăresc corabia piraților de suflete,
Zâmbesc amar, dar mă bucur că nu-i știu viteza... Ioan (Nelu) Ruscan

99
Nr. 2 (24) SURÂSUL

APROAPE
Aproape... ți-am văzut sufletul
atât de aproape am fost în inima ta
am văzut timpul scurgându-se prin el
și cuvintele mele de iubire lipite de el
aproape că l-am atins cu buzele... aproape...

SENS DOAR IUBIREA


Zbuciumate suflete... Doar iubirea transformă clipa
scâncesc în noaptea înghețată devine timpul simțire
foamea macină ființa de iubire și ora își pierde menirea
ți-i trupul slab și flacăra palidă va deveni clipa din inima frântă
tot sensul vieții e întors pe dos câte inimi zac în frângerea clipei
iar clipa devine de prisos și câte tresar în extazul iubirii
de foamea iubirii suferă ființa. doar suflete şi inimi pereche vor trece în nemurire...

BAHUS CURGERE
De dor mi-i clipa amețită Curg nopțile ca un fluviu de catran
iar de urcior e pământului hăul neantului a pornit să acopere pământul
s-a golit de vinul dulce îngrozită-i omenirea de urgia nedorită
și doar în beci e locul sacru plâng copii în surdină și suspină-n codrii frunza
ajuns pe brânci căzut pe-o râlă făr de soare e pălită
constat ca s-a învârtit pământul zac cadavre putrezite în scârnava lume toată
şi văd că e trecută vremea doar făclia stacojie pâlpâe neântregită
și că e Luna răsărită. timpul și-a pierdut menirea iar lumină nu mai este
doar când Domnul ne iubește ne arată-n noapte stele.

VERDE CRUD ZBORUL CALULUI NEGRU


Tremur de frunză verde crud Copita sfarămă piatra și zborul calului negru străpunge norul
cireș strâns în coapsa fină fierbinte iar noaptea iapa albă întrece luna și adună stelele în coamă
roșul cireșei rușinată de iubirea ta mânzul cel roșu zburdă frenetic noaptea și ziua
e plină fierbinte primăvară câmpiile bolții cu stele le paște... roșul e laptele iepei
de iarba iubirii crude și mânzul mânjit nu se spală... stelele roșii... cerul albastru
geme viața unită de negrul nopții mânjit universul
cântec de privighetoare iar caii slăvitului eden... pasc printre stele .
răscolește noaptea suspine
e plină făptura de tremurul
verde crud roșu de cireș.

100
BUCOVINEI Iunie 2020

MEDITAŢIE IARNĂ NEBUNĂ


Când zbori În nările răsfrânte adulmecă
și lumea e la picioarele tale zarea înstelată
ești copil alungă Luna argintie a nopții cuprinsă-n zăpadă
cuprinzi lumea în forța vieți urlet măreț de fiară
ești tânăr cutremură codrul de aramă
când grija și pruncul alină raza dimineții din nări flăcări țâșnesc... și mârâit de fiară
cu un scâncet divin sclipiri de argint ascunde pădurea
ești responsabilul vieții iar albul de argint al blănii camuflează puternica fiară
când pasul îți tremură ochi de stele târzii
iar glasul un chin privesc munții în zbor și satele pustii
amintește-ți de zborul cel lin orașe de ger cuprinse-n pietrita iarnă nebună
și pleacă... pleacă... pleacă colții sclipesc și ghiara arămie arată
ia-ţi zborul în universul astral. Lupul Argintiu din Munții Carpați
a dacilor stindard și iată trezești voinicii în ceată
să apere glia... să fie vatră... a celor ce au fost odată.

STRĂPUNGERE COLŢUL INIMII TALE


Colți sclipitori tresar în pielea albă Am văzut un colț din lumea inimi tale
tresar clipele în șoapta negândită prinsă de răsăritul din Soare și zborul aripi de Rândunică
tremurul săltat al vieții străbate trupul era o lume de floare petală aprinsă de roua căzută în noapte
foamea cumplită străpunge fiorul zâmbete luminoase străbat necuprinsul
gâtul cedează stropul de rubin sângeriul al vieții și în cântecul vesel zburdă copii
Dracula clipește și soarbe nectarul eternității. vârsta cea plină pierdută în rostul ei
am văzut fericirea marelui Eden în colțul de inimă pură.

PRIVESC
Stau și privesc cum fiara rupe bucăți din glia străbună
din muntele sacru și codrul cel viu și otrăvesc râul suflet cleștar cu vorba haină
veninul e luat drept har și pus cu soldă străină
și aduc ca dar Luciferici slugi de maidan
Dumnezeul nostru e pus la mezat
iar pruncul cel pur e îndoctrinat
bătrânii scuipați în obrazul senin
umiliți înjosiți... și subtil crucificați... în giulgiul din lemnul puțin
moartea devine un chin zac satele fără copii
orașele-s fantome pustii privesc cu durerea în piept
și aștept... dar ce aştept... şi aştept... aştept...

Calistrat Robu

101
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Un vis-univers de o clipă...
Motto:
„Adevărul aur? După aur aleargă toți, de adevăr fug toți.”
(M. Eminescu)

…Am fost curios, mai demult, dragi prieteni, din goana acerbă de la… până la…,
la naștere, cred… pe atunci, mai exact, dar toate acestea vin greu, foarte greu,
să știu (nu-i normal?) ce e Viața- cu muncă și chin, efort, disconfort,
firește, aici voi include organic și Omul, pe când celelalte, de rele vorbesc,
si Lumea, și Versul, plus tot ce mai vreți… n-așteaptă, în sens figurat,
Ați spus (și-)Adevărul, așa e? nici sfertul din zero măcar-
În cele mai mici amănunte, notați, vin singure azi și oricând,
cum curge la vale pe firul lui logic, purtând un stigmat asumat,
și, deci, omenește vorbind, un blam radical- musafiri nedoriți…
tot-tot… ei, mă rog, nu chiar tot, pe aproape, ………………………………………….
i-un fel de a spune c-am fost curios, Desigur, vă rog să rețineți
nici vorbă să-ntreb sau să fiu întrebat, că eu m-am convins, repet, m-am convins,
să-mi ceară comisii pedante părerea- o știu mult prea bine că toți vom avea un sfârșit,
consult democratic modern, mai lent, mai rapid, cine știe
așa se numește întregul proces când cade Eterna Cortină,
iar dreptul de vot, cel politic corect, cândva la un sunet de gong,
e trendul din fashion, la modă, acela ce-anunță că suntem la capăt de drum-
aceasta-i tendința de astăzi, se știe… biletul expiră, acum coborâți,
…………………………………………. peronul, pe dreapta, pe stânga, alegeți,
De fapt, eu, aici, pe bătrânul Pământ, iar Moartea, feroce, cumplită,
trăind inocent în trecut, viitor, un înger sinistru, în fracul lui negru,
nicicând în prezent, m-am trezit cu ochiu-i ciclopic pândește-n răspântii de drum,
turist pelerin pe un drum presărat cu necazuri, în timp ce pitici-mușunoaie visează o treaptă în plus,
cu boli, cu dureri și cu lipsuri, giganți-Everesturi dispar cât ai bate din palme,
convoi, experiențe amare și lucruri ciudate, zadarnică trudă-
un șir de năluci din Cutia Pandorei, iluștri savanți de prestigiu
tăiat, fragmentat pe alocuri de-o floare, de-un cântec, cu Minte-de-Om-Necomun
de-un zâmbet candid de copil, nu pot să pătrundă acolo,
de-o rază de soare, de-o vorbă frumoasă, în punctul de start al planetei Pământ
pe scurt, fericiri de moment, bucurii, din care țintește Incert-Nedoritul-Final…
mai mult, mai puțin, mai adesea deloc observate ………………………………………….

102
BUCOVINEI Iunie 2020

Senin, reflectez, clandestin pasager și doar Suferința e solul fertil,


pe-o punte de navă celestă, pe Terra, matricea primară cu cifru secret,
privind prin cupola-lunetă spre ceruri aceea în care Ideea-de-Geniu dă rod,
spectacol-hubloul deschis generos de natură, îmi spun, și mă uit dezolat spre tabloul lugubru
secvențe-imagini din basme, cu Viața, cu Lumea, cu Omul,
cad turme de astre în haos, flagrante delicto, și încă aștept din cutia cu iele Speranța
zburând cu viteze-n secunde lumină că-n Versul ingrat voi găsi
cu mii și cu mii de zerouri, dezlegarea bizarei șarade,
văd stele sprințare jucând comedii, răzlețe frânturi dintr-un cod ancestral…
fantasme comete-n fugare sclipiri ………………………………………….
cu-n tunet teribil se aruncă-n oceanul cel mare, Nu poți să-nțelegi ce înseamnă ceva, nu ai cum,
un pumn de smaralde albastre-ntr-un val de noroi, ființă sau lucru, decât când îl pierzi,
fâșii de lumină străbat necuprinsul de noapte, da, pur și simplu,
de-a pururi fundalul cortinei devine o umbră în neantul abstract și-l regreți,
ce-acoperă scena terestră pe care mai mult, tot mai mult, tot mai mult,
se joacă un teatru absurd, și-atunci, doar atunci, o să afli
amestec sibilic de vorbe amare cât costă în Justa-Balanță,
în care un Mâine-i mai rău ca un Ieri, să-i spunem emfatic sublimă valoare sau prețul real,
Nimicul e Rege, hulit Adevărul, pe care cu toți îl plătim într-un fel
vetusta Morală se stinge ca gheața la poli, și nimeni nu poate să schimbe ceva,
Dreptatea-i himeră, iar Albul e Negru, nici martori credibili, nici probe-n instanță,
Apus, Răsăritul, la Nord e un Sud, nici top-lamentații,
chiar simplul cuvânt, cel odată rostit, nefastul parcurs e același,
ei bine, un simplu cuvânt acesta-i Secretul-cel-Mare al Vieții,
i-un glonț de argint ce ucide perfect, un dar de esență divină, superb, evident,
iar Banu-i Stăpân enigmatic cadou cu un „după” temeinic criptat,
sfidând matematic un strict necesar, pricepeți, prieteni, i-o taină,
mai multul obtuz cabotin o taină ermetic ascunsă,
ce-și poartă risipa în tolbă îmi spune convins înțelept-Filozoful,
li-i Crezul acestor furnici obsedate de aur, i-un vis-univers de o clipă,
imperii de glorii, măriri efemere, declamă în versuri romantic-Poetul…
câștigă sau pierd, și pe rând, step by step, …
din nou, generații o iau de la capăt

„A ieși în publicitate nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău
c-am publicat ceea ce am publicat. Este o zicală din bătrâni: gura să aibă
trei lacăte: în inimă, în gât și a treia pe buze. Când îți va scăpa cuvântul
din inimă, să nu scape de celelalte, că dacă ai scăpat-o cu vorba din gură,
n-o mai prinzi nici cu calul, nici cu ogarul, ba nici cu șoimul. Trebuie să
cumpenezi de o sută de ori o scriere, până ce-o dai publicității.”

(Mai 1869, Poetul Mihai Eminescu, confesiune unui bun prieten)

Dorel Mihai Gaftoneanu

103
Nr. 2 (24) SURÂSUL

La Putna
De ești la Putna pelerin,
Veghează ferm, precum plăieșii,
Balade încă murmurând
În calea ta, sfios, cireșii.
Și străjuiesc în stânga ta,
Întinse măguri, punți spre soare;
Cu ochii-n cer cerșesc izvoare:
Un cerb frumos spre-a-l adăpa.
Iar codrii despletesc cărări,
Ce o stafie toate duc:
Pe Darie viteaz haiduc,
Ce stăpânea sus în “Cămări”
Sau se-ascundea sub “Solotruc”.
În drepta obcini adormite,
În „Podirei” poieni de otavă,
Și vin apoi: „Bobeica”, „Plopii”,
Conturul lor ți-alintă ochii,
Te poartă-n drum pe-aripi de slavă.
Și vezi (de Dragoș construită)
Viziune montană Bisericuță din stejar;
De Ștefan, Putnei dăruită,
Pe valea de munte, concavă Din Volovăț, prin lunci pitită,
Loc de-nchinat, străvechi altar.
De forța din nourii grei,
Ghicit-am deasupra, în slavă Cristalul apei din Vețău,
Acea piramidă de gală, Chiliei lui Daniil oglindă,
Odihnă la vis și idei. E martor că un om , nu zeu
Aicea doar piscul străpunge, Ne-o zămisli din recea stâncă.
Precum o idee măreață,
Sosind în curtea mănăstirii,
Cohorta de nori, ce ascunde Te va primi chiar Eminescu,
Locașul din cer, până unde Tăcut, dar piatra cântă versul
Zbura-v-al meu suflet din viață. Cu ce-i dorea el României!...
Iar rugi ce-n biserici cu turle,
Iscat-am să nu port povară, Și plânge clopotul lui Buga,
Rachete vor fi ce mă suie, A fost lipit și-i plin de-amar,
Spre zarea cu Ochiul ce știe, Că nu e Ștefan pe hotar,
Că nu ascultă Cerul ruga,
Că duhul meu intră-n spirală.
De Întregire din altar.
Din munți vezi lumea mai clară,
Poieni și izvoare șoptesc: În dreapta, gata de război,
„ - Mai rămâi pân-la rodul din toamnă, Sub marmura de la Carara,
Sau gustă din umbra cea calmă!..” Ștefan stă trist că nu-i cu noi,
Păduri și animale te-ndeamnă. În vremi ce ne ciuntiră țara.
Pe toate, O Doamne, ce mult le iubesc!... Și-i stau alături neclintiți,
Sila, Natan și-apoi Paisie
Cu rugi puternic ațintiți
Spre Dumnezeu și a lor misie.
De ești la Putna pelerin,
Să știi că vremile ne dor,
Închină-te că-n somnu-i lin
Ștefan veghează mai cu spor…

104
BUCOVINEI Iunie 2020

De Florii
Plânge firul cel de iarbă,
Că iubita Ploaie nu-i
Virus
Nicăieri și nu se-ntreabă Ca o gheață fuge-n vine
Ce-o mai fi cu viața lui?... Frica de-a fi infectat!...
Lazăr plimbă pe pustiuri, Șarpe ce fixează bine
Turma slabă și-nsetată, Victima de al său pat!...
Tot visând la paradisuri Plânge sora c-auzit-a
Toate tot plutind pe... apă. Fratele că e bolnav,
Și de-odată i se pare,
Dintr-o țară ce primit-a
Frunza pomilor, voinică!
Și se cațără, dar cade Munca lui, la rang de sclav!...
Drept în piatră ascuțită!... Șade mama întristată,
............................................ C-are fiul în spital...
Îmbrăcată în alb, mireasă, „-Doamne! o minune-arată
Tot în dans cu-ai ei surate, Să nu-l văd mâine sub un voal!...
L-au adus pe mort acasă -Doamne noi zburam spre lună,
Lăzărică pe-al său frate! Oare semănăm cu tine?
Și l-au îmbăiat în lapte, Nu dorim la cap cunună!
Trupu-i tot, frunze de nuc... Ciuma asta de-unde vine?...
Dar degeaba! Tot a moarte Cartea spune că iubirea,
E miros, plin în văzduh!... Tu o semeni nesfârșit...
Iată însă că de-odată
Foc și iad varsă pe acela
Sare murmur de mulțimi!
Căci Iisus pe culmi se-arată Ce virusu-a plăsmuit!
Într-o mare de lumini!... Ieri aveam prieteni zeci,
Dragostea ne aduna,
Și un glas din cer grăit-a : Și cântam nebuni, zevzeci,
„ ̶ Lazăre vino afară!” Neștiind ce-i noaptea grea...
Toată floarea înflorit-a!... Și iubeam ca oricine
Și-a cântat: „E primăvară!”. Câte-o zână de la noi,
........................................ Astăzi și sărutul vine
Rupte sălcii din biserici, Tremurat și ca un sloi...
La creștini vor sta la porți, Unde să te caut, Doamne,
Vor vorbi de Lazăr clerici, Căci biserici s-au închis!
Că e Viață-n lut de morți!...
Frații ne strigă cu jale,
Mâțișori stau la ferestre
Să aducă gândul bun, Sub capac din spital pus!
Mâțișori cresc sus pe creste Nu-i primește în biserici,
Ca speranțele pe drum!... Nu-i vedem de rămas bun!...
Sălcii rupte sub icoane, Poartă măști și frați și clerici,
Luminează în odăi, Toți urmând un tragic drum !...
Toate răspândind văpăi Tremură lumea-n neștire
Când te vrem pe tine, Doamne! Orizontu-i ciopârțit,
Mâțișori stau la fântâne, În genunchi cerșim la Tine,
Sau în lutul de pe strat, Milă că te-am răstignit!
Cas-avem apă și mâine, Tu, care-ai creat bărbatul,
Ori belșug la recoltat!... De femeie-ncununat,
Prin Lazăr, Iisus ne-a spus
Nu lăsa să soarbă - neantul,
Cine-i Viața și-Nvierea.
Stă, cum soarele stă sus, Al vieții nestemat!...
Dirijându-ne Vederea!...
Tari, smeriți, să ne topim,
Și să ardem în credință!
De-om muri, vii o să fim! Dorel Vasile Rotariu
Nu trecuți în neființă!...

105
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Aproape elegie
Au coborât silabele în moara
Cuprinsului păgân din poezie
Au tremolat zvâcnit, avid, cu țara
Ramas-acum o prorocire, vie!

De-atunci de când în doi zideam poeme


În rimă-mbrățișată ori pereche,
Purtăm povara nestiută, ”vreme”,
Biremă vis, în valuri, fără eche.

Și-am curs în timp spre Styxuri, neștiut,


Nu vremea trece, noi doar ne-am trecut!

Rugă laică
Adună-ți, doamnă țară, iar, feciorii
Azi sloboziți de-al visului miraj,
Crochiu Să nu mai dea tributuri, vamă zării
Si-n loc primind doar silă și ultraj.
M-a aruncat, iar, toamna în colțuni,
Că-n horbotă de-argint se-mpreunară Să recunoască ce amară-i pâinea
Ceahlăul cu înghețul din furtuni Acolo unde mierea-i surogat,
și-nspre Siret răceala selenară. Acolo unde falsă e minunea,
Plătind ca rob umil sau subrogat.
Aroma de la fragă răscolește
cel sânge închingat de slutul rit Atunci s-or învia hotar si-ogradă,
Că-nspre pustii mai lâncezesc prostește Atunci și bunii lor s-or re-nflori.
În sfinții toamnei turme la mârlit. Adună-ți, mamă țară, iar feciorii
La sânul tău căci noi om asfinți!
Boncăluit adânc stejarii-ascund,
și, tot mai des, și vaier de topor. Ruga
Iar gândul poartă omul spre imund
Și-n groaza de tributul muritor! Mă curg dorind, prin omenească fire,
s-aleg nou vad spre-un orizont senin,
Oftat multiplicat e zarea zării, Adun din azi speranţa pentru mâine
Cohorte de ninsori, cu jurământ, în rost ce mi l-ai dat prin Har Divin.
Așteaptă clipa să dea curs cărării, Mă-ndreaptă, Doamne, cu a ta putere,
Ca-n orice an, imaculat veșmânt. spre oază de Lumină să m-aduni,
Dar nu-s în stare Doamne, nu mi-o cere,
Și ne așteaptă iarna la tocmit Să fiu clarvăzătorul altei lumi!
Într-o poveste ce-i demult o cursă De-orbecăi, voi afla-n a ta durere;
De lacom gir pe dotă și venit, Şi-oi zămisli curatul, de mă-ndrumi.
Din an în an, spre mai trecută bursă. Dar nu-s în stare, Doamne, nu mi-o cere,
Să fiu clarvăzătorul altei lumi!
… că nu-s în stare, Doamne, nu mi-o cere,
de văd, să ştiu …şi-oi crede în minuni!

Florentin Adrian Maftei


106
BUCOVINEI Iunie 2020

DATINI
Prin dangăt de clopot se-aude chemare.
E iar primăvară, e soare pe plai.
Sunt Paştele Sfinte, avem sărbătoare,
Natura se scaldă intr-un verde de rai.
În straie curate, cu izuri străvechi
Cu mersul agale, gândind la ce-a fost,
Creştinii se-ndreaptă în grup sau perechi
Spre sfântul lăcaş, vorbind despre post.
În coşuri anume învelite-n ştergare
Duc pască şi ouă şi sticle cu vin.
Sunt veseli creştini, e iar sărbătoare,
Au zâmbet pe buze şi chipul senin.
În sfântul lăcaş , păşesc cu sfială
Sărută icoane, le spun ce-au de spus.
Gândesc chiar la clipa când vor da socoteală
In faţa Prea Sfintei şi a lui Iisus.
Se-aşază în naos smeriţi şi cuminţi VINO PRIMĂVARĂ!
E iar primăvară, e verdeaţă şi soare
Ascultă soborul cu chipuri de sfinţi, M-am săturat de iarnă şi de frig,
Sunt Paştele Sfinte, avem sărbătoare! Am sufletul cuprins de promoroacă,
Sunt îngheţat, dar nu pot ca să strig
Si n-are nimeni, practic, ce să-mi facă.
PRIMĂVARĂ, VINO IAR! Tu, primăvară, vino mai de vreme!
Am hibernat destul si-am ţinut post.
Primăvară, vino iar! M-am săturat de ger şi-atâta lene
Ai fost dusă nu ştiu unde… Şi vieţii pământene dă-i acum un rost.
Nu te-ascunde în zadar
Printre sloiuri muribunde. Adună gâzele în lunci pe dealuri
Si păsăretul ce-a plecat în toamnă,
Vino, vino, primăvară, Învie apele să curgă între maluri
Cu întregul tău alai. Invită soarele şi nu-l lăsa să doarmă.
Stai la noi mai către vară,
Până trece luna mai. Fă inventarul, cheamă-i la raport:
Să povestească ce-au făcut concret.
Te rugăm desfă-ţi bagajul, Pe toţi primește-i fără paşaport
Cu bondari, cu păsăret, Să-nceapă iarăşi marele concert.
Ca să-ţi speli puţin obrazul -
Dă iar marele concert. Şi să mă laşi ca să deschid şi geamuri
Am stat destul o iarnă pe-ntuneric,
Cheamă-l pe iubitul soare Să văd cum cresc petalele pe ramuri
Să-nverzească puţin glia; Să gust din nou spectacolul feeric.
Dimineaţa pe răcoare
Să ne cânte ciocârlia.
Vino, vino, te grăbeşte,
Adă-ne bucăţi din soare, Florentin Cauc
Pune raze la ferestre,
Pomii să-i vedem în floare.

107
Nr. 2 (24) SURÂSUL

DOAR GÂND
În gând mi-ai pătruns
Și-acolo ascuns,
În gând mi-ai rămas
Și-acolo te las.

În gând te găsesc,
Și  greu reușesc,
Când ochii deschid
În gând te închid.

A MAI TRECUT UN AN În gând te iubesc,


Cu tine trăiesc,
La tine visez,
A mai trecut un an, și altul a venit În gând te păstrez.
Cu speranțe ce așteaptă împlinire,
În gândul meu, un dor de mult s-a rătăcit, Încerc să te prind,
Tot căutând un drum spre izbăvire. Brațele întind,
Dar zic suspinând:
S-au dus cu-acele ore și minute, Erai doar... un gând!
Și clipe de iubire, chiar de plâns,
În mine simt, de lume stau pierdute
Trăiri și amintiri ce le-am tot strâns. LA MARGINEA UITĂRII
Acum tic-tacul inimii bate parcă greu, Suspină inima a neputință,
Grăbit fiind de vremea care iute trece, Cum s-o ajut nici eu acum nu știu,
În suflet am păstrat frânturi de viață eu, Și-mi fac altarul meu pentru căință,
Căci timpul ce vine, cu ele-ar vrea să plece. Că mi-ai venit în viață prea târziu.

Din toate amintirile ce mi-au rămas,


TIMPUL NU IARTĂ Încerc să-mi fac un rost de-a mai trăi,
C-o ultimă putere, c-un stins glas,
Să strig, să chem iubirea orice-ar fi.
Timpul mușcă-ntruna chiar din trupul meu,
Eu îl simt cum lasă urme care dor,
Dacă revederea ne va fi târzie,
Știu c-așa va face el, de-acum mereu
La marginea uitării speranța dusă,
Și privesc tăcută, clipele cum mor.
Scris ne-a fost ca nouă să ne fie
Fericirea, chiar de destin răpusă.
Îmi răscolește sufletul cu-amintiri,
De parcă pune-n mine jar și foc,
Vom suferi în taină amândoi,
Îmi ia adesea lucirea din priviri
Și cu speranțe, vise destrămate,
Și-o undă de tristețe-mi pune-n loc.
Pecetluim iubirea dintre noi,
Dar ce păcat, în inimi separate.
Tu, inimă, de ce îți lași tic-tacul
Să bată întruna în graba mare?
Căci la ceasul vieții merge fuga acul
Și-mi vor rămâne visuri la-ntâplare. Angela Pistol

108
BUCOVINEI Iunie 2020

Un crez
Privesc spre zări imaginate
Cu o candoare de copil,
În brațe, florile-adunate
Vorbesc de luna lui april.
Din largul cerului coboară
Camera de hotel Lumini pe aripe de vânt
Tot ceea ce mă înconjoară
E energie, e lut sfânt.
E târziu în noapte…
frigul şi ninsoarea ne bat în geam, Cuprind în palmele trudite
oceanul nu e departe Un strop din clipa ce s-a dus.
însă noi suntem înăuntru. Cu sentimente ce-s vădite
Camera de hotel s-a preschimbat într-o cuşcă De vise mari mă las sedus.
pentru şerpii şi păsările
ce nu au avut vreodată şansa În curte, iarba mi se-nchină
de a se târî sau de a zbura Sub talpa de țăran român.
deasupra sau în adâncurile oceanului. Condiția nu se amână !
 
Te aud vorbind
Voi fi etern, voi fi stăpân.
Trecere
despre… visele tale. Dinspre trecut, năvalnic, amintiri,
Radioul este interceptat, Răzbat prin valul vremii și prin ceți
ceasul ne ticăie timpul Și poposesc în prag de dimineți
– tic, tac, tic, tac – În curtea unde cresc doar trandafiri.
iar la pian ne cântă un înger deghizat.
  Când ușa o deschid să mă trezesc
Demonii, Raiul şi Iadul Cu soarele, obrajii-mi mângâind,
sunt peste tot în jurul nostru Pe prispă văd pisica hârșâind
arzându-ne sufletele, Prin frunzele ce-acuma putrezesc.
hrănindu-ne minţile cu emisiuni TV
şi ucigându-ne toate pornirile ancestrale. Cuprind în mâini căldura ce mi-e dată
Însă ţie nu pare să îţi pese… De lunga toamnă, pe sfârșite-acum
nici mie. Și mă gândesc că, iată, oarecum,
Tu continui să-ţi vorbeşti vorba Sunt răsfățată ca și altădată.
în timp ce eu îmi beau gândurile Când spre apus văd nori întunecați
şi noaptea ne cade blândă pe umeri. Ce-ncalecă pe creste de păduri,
Urmând a iernii viscole să-nduri
E semn că și cocorii sunt plecați.

Pop Raluca Violanda Bratu


109
Nr. 2 (24) SURÂSUL

MAI DEPARTE DE ALB


ŞI DE ALTE CUVINTE…
pentru Danny

Mai departe de alb şi de alte cuvinte


Fericirea este un vis de lumină
Un vis dintr-o undă adâncă, divină
Care încă tresare şi umblă prin minte

Şi în tot şi în toate fioru-i se simte


În revărsarea-i doar clipa e de vină
Mai departe de alb şi de alte cuvinte

VOI, DASCĂLI…
cu stimă, profesorilor mei
Fericirea este un vis de lumină.

Visul te duce neobosit, înainte


Aripa luminii spre tine se-nclină,
Voi, dascăli minunaţi şi ninşi de gânduri Iar viaţa întragă de acum fie-ţi plină
Care deschideţi dimineţi cu drag De clipe, anume, ce pot să alinte
Nu vă temeţi de-al anilor şirag
Schimbaţi destine rânduri, rânduri Mai departe de alb şi de alte cuvinte!

Chiar dacă vă mai bat duioase vânturi


Şi câte nu v-aşteaptă-n prag
Voi, dascăli minunaţi şi ninşi de gânduri MACII
Mereu deschideţi dimineţi cu drag!
Privesc şi tac…
Am să vă-nalţ cu dragoste azi cânturi Privesc buchetul tău
Iar peste voi uitarea n-am să trag din flori de mac
Mă iscălesc mai jos şi mă retrag pe care mi l-ai dat în dar
,,Un dascăl neştiut şi nins de gânduri’’ când orele ascunse-n calendar
se strecurau în suflet fără timp
în visul altui anotimp!
Macii, surâzând
TOTU-I SFÂNT enigmatic şi inocent
de sub albastrul cerului de mai,
ŞI TOTU-I TAINIC…
lui Danny
în liniştea de taină
ce se lăsa, în urma ta,încet
îmi arătau adevăratul Rai…
Când ceru-i înstelat şi urmărit de lună Îmi răsfăţau privirea
Aş vrea să-mpart cu tine silvanul meu poem, deja înflăcărată,
Iar dorul ce mă doare să-l ducem împreună fără-ncetare mă înălţau
De anii care curg nicicând să nu mă tem spre zări
Şi-atunci vă-ntreb:
Dar mă aşez sfioasă şi meditez cum ştii -Chipuri de flori
Până când luna se lasă pe-un minunat senin ce n-aţi trăda vreodată!
Lui Eros îi închin divine poezii De ce se-ascund în suflet atâtea întrebări?
Chiar dacă uneori mi-e sufletul străin!

Mihaela Mircea

110
BUCOVINEI Iunie 2020

C o r o n a
Un virus,
care visa iluzia că ar putea gripa și un motor,
intră într-un bar și se duce la tejghea. Acolo barmanul, cu patrafirul unei cârpe, făcea funeraliile
urmelor vechilor consumații.
Însetat
de noi victime
virusul îi spune:
- Bă, dă și mie un pahar. Unu’ plin cu berea mea preferată, Corona. Da’ rece...
Dacă nu te miști rapid, să dea boala în tine, te bag în spital.
Barmanul, unul cu față de antinevralgic, de la dunga unei cicatrici pe frunte, se uită la el prin
microscopul intențiilor bune, ar vrea să-i reproșeze că nu a stat la coadă când a virat în fața unei viroze,
dar renunță.
Ia o îmbătrânită sticlă de bere, îi scoate
dopul și
așteptarea
apoi, nervos, o toarnă într-o halbă.
Printre spumele lor
îi întinde virusului Corona...
Fără să mai spună ceva, clientul o dă peste cap ca pe victimele lui, în așa fel încât,
cum observă comeseanul unei alte boli, o hepatită care se visa infinită, ce bea tulburelul ei preferat
totul devine tulbure.
După încă alte trei, răcit criță, virusul pleacă pe patru cărări:
- una spre urgențe,
- una spre ambulanță,
- una spre inutilitate și
- una spre morgă.
La ușa barului se oprește, dă cu bolovanul căciulii de pământ, de sar pietrele, își pune mâinile în
cap, ca toate monarhiile bolnave, când li se fac injecții antiregale,
și
concluzionează triumfal:
- Mă,
majestățile voastre,
acum să știți clar:
cine are corona, (hâc), e încă rege...
Marius Daniel Mihu

111
Nr. 2 (24) SURÂSUL

Muzeul etnografic
Ioan Grămadă
în Cartea de onoare
Spre Înalt a valorilor tradiționale ale
Câmpulungului Moldovenesc
Cerul astăzi îmi zâmbește
Și e tot Înalt.
Inima îmi trebuiește
Că e cu asalt.
De neoprit...
Cuprinde-mi cerul pretutindeni
Dintre feluritele daruri pe care le-
am primit la acest 8 Martie marcat de
îngrijorare și gânduri sumbre, cele mai
E lumină și e dor azi, Printre furtuni și șoapte, multe s-au uscat sau s-au...consumat. Unul
În jurul meu, Sărută iarăși răsăritul însă va dăinui în biblioteca personală, cea
E o ceata blândă tare Redă-mi-l mai aproape. mai de preț moștenire a celor care, într-o
Spre tine mereu. bună zi, sper să se „lupte” înverșunați
Fii univers de stele reci pentru ea. Acesta este cel mai nou volum al
Privind marea de poveste
Când inima-mi suspină, colecținarului Ioan Grămadă, al șaptelea în
Spre vis și destin
Ești of ascuns din drumul meu ordinea apariției, „Întâmplări cu vizitatori
Ma întreb oare ce este?
Ce sufletul alină. și impresiile lor”, apărut la editura PIM în
Și ce va veni..?
2019.
Căci Tu Doamne mi te arăti, Aș vrea să vezi neîncetat
Ca zâmbet veșnic cald Lumina din surdină Pe harta culturală a Bucovinei,
Ca o undă ce mai este Să simți cum lumea mea stingheră Muzeul etnografic „Ioan Grămadă” este
Totuși spre Înalt. Mai caută și speră. un reper însemnat, bine fixat și din ce în ce
mai înstărit în „obiecte”. Rodul unei munci
Doamne, eu îți mulțumesc, O, univers de vise reci, pe cât de asidue, pe atât de pasionate a
Și te îmbrățișez cu drag Îmi tremură tăcerea soților Ioan și Didina Grămadă, colecțiile,
Căci spre calea mântuirii Cum azi te văd și te visez constituite în peste patruzeci de ani și
Îmi ești prieten drag! Și te alint aievea! puse în circuitul turistic în anul 1999,
muzeul numără astăzi, 10840 de exponate,
organizate în 18 secții și 3 expoziții în aer
liber.
După mărturisirea pe care însuși
Ştefana Cristina Marcu autorul o face în precuvântarea sa la volumul
de față, trezorierul culturii populare

112
BUCOVINEI Iunie 2020

câmpulugene în cele mai variate aspecte ale ei, de la Îmbucurat ca un copil, Ioan Grămadă, un entuziast
artă la meșteșug, de la obiecte de cult la cele trebuitoare adept al prieteniei și al unei colaborării fervente și
în gospodăria tradițională și în comunitate, toate cu fructuoase între oameni de cultură și între entități
vechime și inestimabilă valoare clironomică. Dincolo culturale și educaționale, povestește cu duioșie și cu
de valoarea exponatelor, prestigiul unui muzeu este dat amănunte semnificative aceste popasuri ale vizitatorilor
însă și de numărul și calitatea celor care îi trec pragul. săi în universul popular bucovinean, surprins de fiecare
În bătătura soților Grămadă, aflăm și din această carte, dată de reacțiile de încântare ale acestora, fiorul emoției
au adăstat, de-a lungul vremii, nenumărați vizitatori, de sale transmițându-se cititorului cu mare ușurință. Iată,
toate vârstele, de toate categoriile sociale și intelectuale, așadar, că dincolo de împătimitul colecționar, dincolo de
dar și de toate rasele și naționalitățile. Pe lângă răsfățul sensibilul poet, acesta se dovedește a fi și un trezorier de
spiritual, aceștia au avut parte și de îndătinata ospitalitate amintiri, de icoane vii, care reprezintă un chip, un grup,
bucovineană, de calda primire a acestei familii afabile și un nume sau un titlu. Individualizat sau colectiv, eroul
deschise. acestei cărți este Măria Sa Vizitatorul.
Printre oaspeții de vază pe care Ioan Grămadă Cea mai scumpă icoană a inimii poetului muzeograf
îi însemnează în această carte de onoare a muzeului este Mihai Eminescu și lui i de închină capitolul de
său ca vizitatori și prieteni, sunt elite culturale și înalți început, precum și o frumoasă odă compusă de Ioan
funcționari ai unor structuri de stat sau economico- Grămadă chiar în pridvorul Casei de la Ipotești.
comerciale importante, universitari, artiști de seamă,
scriitori și jurnaliști, reprezentanți și membri ai unor Cum o mare parte a elementelor colecției din casa-
asociații și grupări culturale din toată țara, dar și din muzeu sunt în strânsă legătură cu tradițiile și obiceiurile
străinătate. populare, cele de „peste an”, între care cele mai frumoase
și arhaice sunt datinile de iarnă, sau cele legate de
Evocarile acestor treceri și petreceri prin muzeul momentele importante din viața familiei bucovinene,
câmpungean sunt plastice, redate cu har și cu haz, într-un aici se organizează și se desfășoară diverse „manifestări”
stil personal care îmbină erudiția, proverbială de acum a specifice, spectacole și vizite ale unor ansambluri și
lui Ioan Grămadă, cu anecdoticul. Împănate din belșug formații folclorice locale, naționale sau internaționale.
cu citate din marii gânditori ai lumii, alese întotdeauna
adecvat, aceste „Întâmplări cu vizitatori” sunt un letopiseț Un capitol este dedicat „Universului Prieteniei” Iași
al timpului și locului în care autorul sălășuiește, dar și un care, prin fondatoarea și președinta sa, Rodica Rodean, a
pelerinaj prin locurile de obârșie a oaspeților sosiți din susținut și încurajat cariera literară a lui Ioan Grămadă,
toate colțurile lumii. Fie că ne vorbește despre tinerele insuflându-i curajul de a-și scrie și publica prețioasele
vizitatoare din Singapore sau despre cei doi simpatici memorii, dar și scrierile de expresie lirică. Chiar și acest
frați din Mexic, despre grupurile din Japonia, din Islanda volum de „Întâmplări cu vizitatori și impresiile lor” le
sau Israel ori universitarii din Statele Unite ale Americii are ca redactor pe Rodica Rodean și drept prefațator
sau din Regatul Unit al Marii Britanii, Ioan Grămadă ne profesoara Petronela Angheluță.
„introduce în atmosferă” în sensul că, descriind sumar În mod firesc, ultima parte a cărții este rezervată
aspecte istorice sau coordonate geografice, elemente celor mai frumoase gândurilor lăsate de o parte dintre
culturale și etnologice ale acestor locuri, ne ajută să ne vizitatori în cartea de onoare a muzeului, elogioase și
facem o idee despre spiritualitatea și obiceiurile acestora, emoționante, atât la adresa familiei de colecționari și a
modurile lor de viață și de gândire, atât de diverse și frumoasei lor pasiuni, cât și la adresa „sanctuarului” pe
totuși atât de asemănătoare. care l-au întemeiat în propria gospodărie.
Gospodăria-muzeu s-a bucurat și de prezența unor Împletind harul literar cu erudiția și competența
înalți demnitari, cum ar fi E. S. Ambasadorul Venezuelei profesioală cu înțelepciunea omului „așezat”, Ioan
la București sau E. S. Ambasadorul Indiei, și chiar de Grămadă ne oferă prin această carte o cronică inedită,
sânge regesc, prin vizita fostului Principe Nicolae al neoficială a unei părți importante a fenomenului
României și a consoartei sale. cultural câmpulungean și bucovinean contemporan,
Nu sunt uitate în aceste pagini evocatoare condimentată cu înțeleptele ziceri ale celor mai luminate
personalități ale culturii bucovinene de a căror prietenie minți naționale și universale, dar și cu un umor blajin,
și apreciere s-a bucurat, precum eminescologul și demn de un urmaș al unui lung șir de răzeși.
folcloristul prof. Grațian Jucan sau, prea curând
regretatul, Mircea Motrici.
Luminiţa Ignea
113
SURÂSUL BUCOVINEI

Cogito X X

• Oamenii se nasc cu capacitatea de a iubi, dar • Evoluția și selecția naturală nu au ca scop


pentru a o face au nevoie de un motiv. perfecțiunea, dar spre așa ceva se îndreaptă prin
eliminarea a ceea ce este neperformant.
• Tuturor ni se oferă aceeași realitate, dar o
percepem diferit și mult mai diferite ne sunt • Într-un mediu ignorant, erudiția este un
concluziile. handicap, datorită acesteia se creează o falie care
împiedică adaptarea.
• Explicarea „necreatului” prin exemple nu poate
duce decât la rezultate puerile, chiar conjecturi. • Definirea clară și detaliată este importantă, dar și
aproximările au farmecul lor.
• Istoria demonstrează că în multe cazuri
condamnarea la moarte a însemnat condamnare • Oamenii acordă simpatie celor pe care îi
la viață veșnică. consideră demni de aceasta, dar dacă există
diferențe între modelul propriu și cel admirat,
• Nu se poate altfel, trebuie să existe o diferență
sentimentul își devoalează labilitatea și va fi
între misoginism și alergie la mofturi de damă.
deturnat spre cei simțiți ca făcând parte din
• Tristețe fără sens, când vrei să împarți o bucurie categoria comună.
cu cineva, dar toți cunoscuții tăi au avut deja
bucuria aceea și nu-i interesează. • Situațiile grele stimulează prietenia, cele deosebit
de grele dezvoltă individualismul.
• Dacă se referă strict la clipa prezentă, ceea ce
• Nu întunericul îngrozește, ci necunoscutul
crezi că simți este mai important decât ceea ce
pe care îl ascunde. Și sub tăcere pot exista
simți.
vorbe care, dacă ar fi auzite, posibil, ar provoca
• Trebuie trăit cu mare atenție și amânând cât mai întristare.
mult momentul în care este uitat ce înseamnă
fericirea în doi. • Două femei importante au stabilit o vârstă
la care oamenii trebuie considerați bătrâni,
• „Le-am adus libertatea și progresul!” Zise ținând interesant, oare pe ce s-au bazat? M-aș bucura
în mână arma încă fumegândă. să știu că aceste doamne au avut parte de
• Uneori sunt necesare acțiuni de care depind sentimente la nivelul la care există în sufletul
unor asemenea inutili bătrâni.
situații importante, chiar viitorul, dacă se
termină cu bine, este greu de stabilit cui se • Avantajul elevului față de profesor, profesorul
cuvine meritul, dacă rezultatul este dezastruos este profesor într-un domeniu, elevul este elev în
vor fi blamați inițiatorii fără menajamente. mai multe.
• Haina nu te face domn, dar îți poate crea iluzia.
Ioan Mugurel Sasu
114
PAGINA DE CARTE NOUĂ
Cărţi ale colegilor noştri
CLEPSIDRA CU POEME, autor Vasile Cristea, ”7 ȘI 0” SAU CE AM MAI
volum apărut la Editura SMART - Gura FĂCUT ÎN ULTIMII CINCI ANI
Humorului, în 2020, coperta și ilustrațiile ȘI NU NUMAI...! Autor Dan
Radu Bercea. Pe parcursul a 208 pagini, în Teodorescu, carte apărută la
care găsim și rondeluri, și epigrame, ceea Editura PIM Iași în 2020. Este a
ce prin cărțile de versuri tot mai rar se nouăsprezecea carte semnată
întâlnește, suntem purtați prin meandrele de acest autor și apărută în
existenței umane exemplificate cu file din anul în care pe 19 aprilie a
viața autorului și a experiențelor sale. împlinit vârsta sugerată prin
titlu. Un fel de saga ieșeană
CULEGERE DE EPIGRAME PREMIATE LA în care drumul personal al autorului se împletește
CONCURSURILE ORGANIZATE ÎN ANUL cu istoria urbei, volum în care, fundamentat cu
2019, Volum realizat de Florin Rotaru, material fotografic și condimentat cu caricaturi, se
Editura Editgraph Buzău, ilustrat cu află un impresionat volum de informații desfășurat
caricaturi ale prietenului epigramiștilor pe parcursul a 608 pagini. Este o carte a meritelor
Costel Pătrășcan. Un titlu care spune totul, autorului recunoscute de importante personalități
noi mulțumim pentru atenția acordată din lumea sportului, culturii și artei, dar și cronici
concursului din festivalul nostru. ale celui care se mărturisește pe sine scriind această
carte - document.

FLUTURELE DE LAMPĂ, autor Luminița


Ignea, Volum apărut la Editura PIM Iași,
2020, carte de poezie despre care scriitorul
Cărţi ale prietenilor
Ovidiu Pecican spune: „O anume direcție,
confesivă și autopersiflantă, străbate
şi colaboratorilor
versurile Luminiței Ignea care iubește - la
modul declarat - literatura atât de mult,
încât nu ezită să își dorească să devină ea
însăși literatură”.

INSOMNII MATINALE, autor Jenica


Romanică, volum apărut la Editura
StudIS - Iași, 2019. Carte care vrea să
„creeze disponibilitate pentru relaxare
după o zi caniculară de vară, dar și în
favoarea energiei, într-o seară geroasă de
iarnă”, după cum mărturisește autoarea.
Jenica Romanică este și autoarea picturii
„Insomnii” de pe coperta 1.

INTERFERENȚE CROMATICE, autor Jenica


Romanică, Editura StudIS - Iași, 2018, carte
în paginile căreia se află proză, reportaj,
recenzii ale creații literare contemporane,
unele de top, critică de artă cinematografică,
felii din viața de azi și din vremuri apuse,
dar cu importanța rămasă neștirbită.