Sunteți pe pagina 1din 80

SURÂSUL BUCOVINEI

REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ȘI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL


„NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA
Foto coperta1: Un punct pe „i” la Pietrele Doamnei - foto Ovidiu Ștefeligă.

Au colaborat la realizarea revistei:

AL. FLORIN ŢENE IOAN ABUTNĂRIŢEI


ALENSIS DE NOBILIS CONSTANTIN IORDAN
ANGELA BURTEA CORINA MATEI GHERMAN
ANDREEA AMALIA LUNGOCI SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
ANY DRĂGOIANU DOREL VASILE ROTARIU
ANDREI GHEORGHE NEAGU FLORENTIN CAUC
EMILIA POPESCU RUSU IOAN GRĂMADĂ
CORNELIA PĂUN HEINZEL MARIN MOSCU
DOINA GURIȚĂ NINA GONȚA
DOINA TOMA OLGUȚA LUNCAȘU TRIFAN
ROLAND F. VOINESCU PARASCHIVA ABUTNĂRIȚEI
LUMINIȚA IGNEA VALENTINA BECART
DAN TEODOR DĂNILĂ TRAIAN VASILCĂU
IRINA LUCIA MIHALCA VASILE CRISTEA
LELIA MOSSORA VASILE FILIP
MARIA TOMIȚA CORINI VASILE LARCO
MARIANA BENDOU COSTEL SIMIREA
OCTAVIAN CĂPĂȚÂNĂ VASILE BÂCU
VASILE RUŞEŢI CONSTANTIN TIRON
SIMION TUDUREAN CRISTINA TRUȚĂ
ȘTEFANA CRISTINA MARCU GHEORGHE ȘERBAN
CONSTANTIN MĂNUȚĂ IOAN ROMEO ROȘIIANU
VIOREL CRAINICU ION CUZUIOC
ADINA LOZINSCHI MIHAI BURDUJA
ALDONA REY PATRAŞ EMILIA DABU
GHEORGHE SOLCAN NICOLAE SILADE
ANA ARDELEANU ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ
ANICA FACINA VASILE GRĂMĂTICU
GHEORGHE BÂLICI VASILE MOROȘAN
CONSTANTIN RUSU BUCOVINEANU VIOREL BIRTU PÎRĂIANU
MIHAI CABA IOAN MUGUREL SASU

DIRECTOR
DR. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
REDACTOR ȘEF
IOAN MUGUREL SASU
mugurel_sasu@yahoo.com
SECRETAR DE REDACȚIE
LUMINIȚA IGNEA
TEHNOREDACTARE
DORIN STEHNIOV

ISSN 2344-620X
ISSN-L 2344-620X

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conținutul materialelor revine,
în exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteți textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

Tipografia PIM Iași


SURÂSUL BUCOVINEI

Timpuri din ce în ce mai noi

Am învățat de la Napoleon Hill că: „Succesul nu are nevoie de explicații, eșecul nu admite
justificări”: Ce ar mai putea spune un organizator de festival în încercarea lui de a explica motivele
care au dus la reducerea numărului zilelor de desfășurare de la trei la una? Trăim într-o lume a
averilor uriașe, dar în care cultura a rămas la fel de pauperă pe cât era și atunci când, în societatea
formată din două clase și o pătură, era blamabil să ai îndrăzneala de a gândi. Nu se mai poartă sacul
pe cap, ci, așa cum am mai spus și cu altă ocazie, un televizor cu ecranul spre interior, iar dacă
acolo nu sunt impulsuri care să dea ideea unui minim mecenat celor în mijlocul cărora existăm,
vom tot reduce și vom practica metoda lui Arvinte până la punctul în care nimeni nu mai vrea
nimic și dureroasa resemnare va acoperi, până la înăbușire, năzuința spre frumosul artistic.
Mahomed a spus: „Când am două pâini, vând una ca să-mi cumpăr o floare; și sufletul are
nevoie de hrană”. Nici Isus Hristos nu este departe: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Mat. 4,4)
reiterând o afirmație din Pentateuh (Deut. 8,3). Cred că nu este nevoie să sugerez că nu se referă la
„mici, bere și manele” sau altele asemenea, care sunt nelipsite în anumite forme de circ, dar pentru
care se găsesc banii necesari. Se pare că ascultătorii de basme electorale nu merită mai mult. Ne
vom adapta la condițiile din prezent, dar tare mă tem că viitorul va fi mai sumbru, nu are rost
prezentarea unei liste de indicii, toți le știm, le știm, dar de multe ori preferăm să ne prefacem că nu
le vedem, iată unul dintre păcatele care au darul de a măcina, din interior, demnitatea. Sau le vedem
și vorbim, avem dreptul de a spune orice, că tot nu ne ia nimeni în seamă, ulterior ne uită și cei care
își amintiseră numele nostru în timpul campaniei electorale.
Festivalul „Umor Fără Frontiere în Țara de Sus” ediția a VII-a va avea concursul literar, cum a
fost mereu, dar jurizarea va fi diferită față de cum se proceda până acum. Pe scurt, va fi astfel: toate
creațiile primite în perioada 1 mai - 15 iunie vor fi numerotate, acest număr le va asigura
identitatea, apoi vor fi puse la dispoziția tuturor participanților, prin email desigur, aceștia vor
acorda câte un punct unui număr de 5 poezii sau epigrame pe care le apreciază în mod deosebit,
însumarea acestor puncte pe autori va fi la baza calculului punctajului pentru fiecare autor și astfel
se va stabili ierarhizarea. Identificarea creațiilor se va face după numărul de ordine atribuit la
înscrierea în concurs, nimeni nu are voie să se noteze pe sine, aceasta ca și sustragerea de la votare
conduc la excluderea din concurs indiferent de punctaj. După jurizare și calculul punctelor, vor fi
publicate listele din care fiecare să se poată convinge că exact ce a votat a fost luat în calcul, chiar
și să știe cine l-a votat. Dosarul martor cu nume și date de contact este într-un singur exemplar și se
păstrează la redactorul șef al revistei „Surâsul Bucovinei”, acesta garantează cu barba seriozitatea
jurizării. Practic, concurenții nu vor avea de făcut altceva decât să aleagă 5 poezii (la secțiunea
„poezie”) și 5 epigrame (la secțiunea „epigramă”) pe care le vor nominaliza (după numărul de
identificare) și să le expedieze prin email acolo unde au trimis creațiile cu care s-au înscris în
concurs. Restul operațiunilor sunt în sarcina altora. Dacă și la această formă de jurizare vor exista
bănuieli și nemulțumiri, vă rugăm de pe acum să propuneți alta mai bună și mai la vedere. Când
ceva nu este perfect, dar este perfectibil, sunt șanse de „Reale posibilități de mai bine” și de a
mulțumi măcar o parte din nemulțumiți.
Vă așteptăm la festival, festivitatea de deschidere va fi pe data de 25 august la ora 11,00, la
Căminul Cultural Vama, va avea loc premierea, apoi vor fi momente artistice și alte „jocuri și
jucării” pe care vi le vom oferi cu mare drag și din toată inima.

Ioan Mugurel Sasu

1
SURÂSUL BUCOVINEI

AL. F L O R I N ŢENE Croce spunea că poezia este o expresie şi


pentru faptul că un vers este o expresie şi fiecare din
Fiecare lectură a unei cărţi reînoieşte textul în părţile din care este alcătuit versul, fiecare cuvânt,
imaginaţia noastră este expresiv prin sine însuşi. Poezia este întâlnirea
cititorului cu cartea, lectura cărţii, descoperirea cărţii
În general, biblioteca este o ca text şi nu ca obiect. Există altă experienţă estetică
lume văzută prin miile de ochi şi anume momentul, destul de surprinzător, în care
ale autorilor. Iar Emerson poetul concepe opera, în care el descoperă sau
spunea că este un cabinet magic inventează opera.
în care există multe spirite Bradley spunea că unul din efectele poeziei este
vrăjite. Înţelegem lumea prin să fie acela de a da senzaţia, nu de a fi găsit ceva
ochii autorilor şi prin spiritul de nou, ci de a ne fi amintit ceva uitat. Când citim un
percepere al cititorului. Când poem bun, să zicem „Castelui” de Alexandru
citim o carte, este o întâlnire a Macedonski, gândim că şi noi am fi putut să-l scriem
acesteia cu cititorul său, atunci se declanşează actul după ce-am văzut Castelul Bran, deci acest poem
estetic. Altfel cartea este un obiect mort. Însă, preexista în noi. Astfel, ajungem la definiţia
remarcăm, că aceeaşi carte se schimbă, din moment platoniană a poeziei: „Acest lucru gingaş, înaripat şi
ce noi suntem în permanentă schimbare. Vorba lui sacru”.
Eminescu din Glossa: „Vremea trece, vremea vine/ Când poezia este ceva ce se simte, la fel şi
Toate-s vechi şi nouă toate “, sau cum zicea proza, şi dacă cineva nu o simte, dacă nu aveţi
Heraclit: „Omul de ieri nu este omul de azi, iar cel sentimentul frumosului, dacă o relatare nu vă
de azi nu va fi cel de mâine”. Iar dacă noi, cititorii, stârneşte dorinţa de a şti ce s-a întâmplat după aceea,
ne schimbăm necontenit, pot spune că fiecare lectură atunci acel autor nu a scris pentru dumneavoastră.
a unei cărţi, fiecare recitire, fiecare rememorare
despre această carte în imaginaţia noastră reânoieşte
textul. Când eram la vârsta de 14 ani citeam cu ALENSIS DE NOBILIS
plăcere cărţile lui Jules Verne, iar la 21 de ani
„Martin Eden”,de Jack London. Carte pe care am
citit-o până la 30 de ani de cinci ori. Azi, nu mai am
aceleaşi emoţii estetice la cărţile autorului romanului
„Insula misterioasă “, iar romanul „Martin Eden “ nu
mă mai îndeamnă la experienţe scriitoriceşti. În
concluzie şi o carte, nu numai noi, poate fi
considerată „râul schimbător”, de care făcea vorbire
Heraclit.
Această constatare ne poate conduce la doctrina
lui Benedetto Croce - şi anume ideea că literatura Firul de praf visează să fie stea
este expresie. Iar aceasta ne duce la o altă doctrină a
criticului italian, care, spune: dacă literatura este Tu, praf de stele, picuri des în spații:
expresie, iar literatura este alcătuită din cuvinte. ”Hai, novă albă, vino să mă sorbi
Atunci şi limbajul este un fenomen estetic. Spunem, Și-atinge-mă cu taina din creații
spre exemplu, că spaniola este o limbă sonoră, că Pe fulgurări de fluturi calzi și orbi!”
româna o limbă semi-sonoră, că rusa îşi formează
cuvintele în cerul gurii, că engleza este o limbă cu Și zi de zi în cale vrei să-i stai,
sunete variate, că latina are o distincţie aparte la care Cumva să crești ca nova călătoare,
aspiră toate limbile apărute după aceea. În concluzie, Dar, fir de praf, tu oare nu știai
aplicăm la limbi categorii estetice. În general, se Că steaua-i visul, nu o biată floare?
presupune, în mod eronat, că limbajul corespunde
realităţii- acest fapt atât de misterios căruia îi Mai ceri prin scâncet aura aceea
spunem realitate. Dar, limbajul este altceva. Este o Împrumutată-n mângâieri de rază
creaţie estetică. Nu este nicio îndoială, dovadă este Și-ai vrea să spui că steaua e femeia,
că atunci când studiem o limbă, când suntem obligaţi Dar orice colb, să fie stea, visează.
să vedem cuvintele de aproape, le simţim ca fiind
frumoase sau nu. Este ca atunci când studiem o Pe frunți de ’nalturi nu se poate ține
limbă, când aprofundăm cuvintele şi gândim că acest Nici fir de praf din pulberea luminii,
cuvânt este urât, sau celălat frumos, acesta este Căci pe efigii de-ar păși oricine,
greoi... S-ar sinucide-n întuneric crinii!

2
SURÂSUL BUCOVINEI

Apus cu tăcere Șarpele

Lucirea-mi duce semnele în vrie, Of, șarpele-i frumos. Doamne, ’l-ador,


Orice vorbire pare de prisos; Tu fă ca șarpele să fie doar al meu!
Rupt din oglindă, ochiul meu învie Mă uit în ochii lui -văd curcubeu
Încarcerat în ochii lui Cristos. Și nu presimt că eu îți cer să mor.

Trecând pe tocuri, umbra argintie Și el se uită, ochii lui lucesc,


E doar fantoma unui vis frumos. Smarald cu apă pură din oglinzi
În care profețește flăcări Thor,
Iubirea ta denunț la păsări oarbe, Și ochii lui se-apropie și cresc
Un locatar al gurii mele-n van; Cum scrie-n cartea veche-a magilor,
Beau din otrăvuri, că avid mă soarbe
Eleusina taină, când declam. Însă în umede alunecușuri stă
O poftă mai vorace și mai crudă
Se lasă noaptea în ce-aș vrea să-ți fiu, Decât iuțeala care pofte dă
Cade-mpușcat amurgul de-un diliu... Să urce-n ochii primeniți de iudă.

În fascinații de lumină crudă


Hai, întâmplare Se-ntinde iute umbra unui nor
Și când te-apleci ca să șoptești în rugă,
Nirvane ascunse-n diluvii de stări Ești săgetat de-un fulger carnivor
Te vântură-ntruna cu brațe de ulpii, Și ochiul tău din ochii lui se udă...
Caleașca de aer așteaptă la scări
Și-n sângele iute se spânzură vulpii. Rămâne întrebarea

Pornește călare pe șaua în dungă M-am oferit, păgâno, să-ți fiu în cer PR,
De zări rimelate-n apus desfrânat, Să-ți desenez pe șolduri săruturi de Renoir
Când dulce spre arderi, atâta de lungă, Și ca să-mi rabzi mânia, iei de azur pilule,
Dorința-i amantă de gând-împărat, Eu îți tot scriu bilete pe fulgi și libelule.

Să duci răzvrătiri în colane bizare, De o să juri din gene, eu n-o să te mai cred,
În care te scalzi ca un prunc ne’nfășat O să-ți trimit scrisoare pe îngerul ered,
Și vrei să iubești fulgerat, întâmplare, Să-ți pun pe fantezie și mofturi un sechestru
Și laptele-ți curge din flori în Sabat. Până-nțelegi, tăcuto, păcatul meu terestru,

Ferestrele apei te cheamă pe maluri Că-n fiecare noapte, deși nu-l vreau, îl am
Să cânți deșucheată în zodii de vrei, Citesc în biblii, tore, în stele și Coran,
Iar flăcări din trup ți-alunecă-n șaluri. Să-mi treacă de fantasme, însă rămân bolnav,
Hai vino, ’ntâmplare, de soț să mă iei, Iar tu-n vitrina lumii mă vei purta ca sclav.

Când rochia-ți arde subțire sub fumuri În flamuri de zăpadă nu te mai urci, nu vii,
De ambră, cad ulii, se clatină zei, Iar darurile toate le-ascunzi în fantezii
Soldații din ghețuri declară parfumuri Și boala ta de divă destramă, din dantele,
Chiar diavoli cu care tu mințile iei. Chiar înflorirea vieții -te-ai învățat la rele,

Pășește-n alcovul în care știi locul, Doar că-ți rămâne dorul rostogolit în tiv,
Culcuș de mătase și fluturi-pierzanii. În seri cu flăcări albe și visuri rogvaiv
Hai vino, ’ntâmplare, încearcă-ți norocul Și-o întrebare goală, în șoaptă, stinsă-n pernă:
Și cântă-mi pe gene săruturi, litanii... Dacă iubesc un înger, ființa mi-e eternă?

3
SURÂSUL BUCOVINEI

ANGELA BURTEA care fusese înzestrată, alta culcată în ochiul de apă și


dornică de recunoaștere.
Mingea de foc Era Soarele care-și marca trecerea spre liniștea
nopții, era Astrul cerului și nădejdea pământenilor,
Mă prinsese amurgul în valea sursa viețuirii. Și cât de frumos împărățea cerul și
satului și-ntindeam pasul s-ajung pământul!
acasă pe lumină. Nu era chip, Îmi ridicam și plecam alene capul, când sus -
fiindcă mai aveam o bucată bună când jos, și priveam cu nesaț strălucirea naturii.
de străbătut, iar puterile se- Magice frumuseți! Splendori ale sufletului, negrăite
nmuiaseră. Trecuseră anii, ca zilele și neprihănite.
împărătești, căci tot ce-i frumos se Nu, nu erai cu mine! Erai departe, departe de
duce ca gândul, și mă-ntovărășeam lumea în care eu mă zbăteam, chiar dacă în acele
binișor cu neputința, fiindcă totu-i clipe mă bucram de cel mai frumos dar al lui aprilie.
vremelnic, nimic permanent. Și mi-a fost suficient doar gândul să-l îndrept către
Călcam cu grijă prin bolovănișul care-mi ieșea noi, cei de odinioară, și-o parte din tine mi s-a
în cale, îmi potriveam talpa pe loc neted și drept, iar alăturat.
umbrele colțuroase ale locului mă atenționau Veneai agale și ușor preocupat, iar la vederea
asemenea unor indicatoare pietonale, care nu minunii ai căpătat o fărâmă din noblețea corpului
trebuiau ignorate. ceresc și zâmbetul șăgalnic ți-a încărcat chipul.
Și-am ținut calea înainte, fără să mă abat la Aveai nevoie de baia de lumină! Și ochii îți râdeau!
stânga sau la dreapta, nici măcar o palmă, și-mi Doamne, cât de frumos erai!
duceam gândurile, adunate în sacul timpului, ca pe Bucuria revederii și culorile admirabile ale
cea mai valoroasă comoară, căci acolo se ascundeau, împrejurimilor te-au înseninat, punând stăpânire pe
deopotrivă, frumosul și urâtul, prieteni de nădejde tine. Și te-ai întins pe covorul fermecător al tronului,
ori disperare. încercând să privești discul de foc. Era imposibil!
Scoteam din loc în loc, drept partener de drum, Cine ar fi cutezat să ridice prea mult ochii spre
câte un gând pribeag, și-l smotoceam pe toate măreția lui? Era prea strălucitor și prea puternic, era
părțile, extrăgând din el bucata de lumină pentru a- stăpânul de azi, de ieri și dintotdeauna, era
mi ușura călătoria. Îl simțeam cum mă-nvăluie în magicianul lumii, spre care nu-ți era permis să
mrejele sale și-mi șoptește că mai este vreme de zăbovești prea mult.
călătorit, iar timpul nu e decât o dimensiune perversă Ți-ai așezat capul pe genunchii mei și-ai
și, dacă nu-i dejucăm planurile, rămânem ca murmurat: Lumină ești și viață deopotrivă/ Căldura
bâlbâitu-n gară, care, până să precizeze destinația, inimii din piept și dor/ Tu, cerc de foc și lacrimă
privește descumpănit după trenul care șuieră curată/ Aprins-ai azi văpaia, sărutul și amorul/ Și m-
victorios prin gările aproape pustii, odinioară locuri ai adus în brațe, pe pat cu dalbe flori! Tu, iartă-mă,
mult așteptate pentru întâlniri și îmbrățișări tandre, iubito, sosit-am prea târziu/ Iar drumul nostru tainic
sărutări pasionale! se-nchide în tăceri/ Așa cum Astrul lumii se-ascunde
Și-aș fi tot mers, fără să bag în seamă țipătul după nor!
firelor de iarbă, care mijeau spre lumina solară, dacă Ți-am cuprins capul între mâinile-mi
ochiul de apă, ivit de după niște tufișuri, nu mi-ar fi tremurânde și-am căutat s-alung tristețea din ochii
atras atenția. M-am oprit numaidecât, pășind ca tăi. Știam ce urmează, știam că viața este uneori
teleghidată spre o moviliță de pământ ce mi se nedreaptă, dar cine eram noi, de fapt, și cu ce drept
înfățișa asemenea unui tron, peste care era aruncată am fi devenit judecători ai existenței noastre?
o mantie de catifea verde. Părea că mă așteaptă! E mult de-atunci! E mult! ai glăsuit când magia
I-am zâmbit și i-am mulțumit pentru primirea mingii de foc se stingea, apoi ai continuat pe același
fastuoasă, la care nu gândisem. ton calm, dar convingător: Și nimic nu s-a stins în
Dusesem în mersul meu, fără să observ, mingea sufletul meu. M-ai întrebat adesea ce-ai însemnat tu
de foc, mare și rotundă, gogonată și trufașă. pentru mine și de fiecare dată am ocolit răspunsul...
Împrăștia în jurul său culori mirifice, îmbrăcând Te-am lăsat să-mi descoperi singură sentimentele
bolta cerească în voaluri fine de alb și bleu, de roz- tăinuite. Știam că nu-i de-ajuns, știam că aveam
lila și, pe alocuri, vineții, ce răspândeau trăiri unice, nevoie și de cuvinte, de încărcătura lor energetică și
nostalgii incurabile. de informația care lucrează până în adânc. Știam,
M-am așezat pe tronul de iarbă crudă și-am dar tăceam. Conștient tăceam. Acum, azi, în
privit minunea reflectată în ochiul de apă. Două amurgul unei alte zile, îți spun: ai fost marea
mingi îndrăznețe, de-un roșu sălbatic, se priveau ca bucurie a existenței mele, iar brațele mele sunt prea
în oglindă. Una întreagă și semeață, triumfătoare în mici ca să poată cuprinde iubirea pe care ți-o port...
măreția sa, conștientă de importanța și menirea cu E mult de-atunci, dar exist și exiști! Ce ești? Aceeași

4
SURÂSUL BUCOVINEI

bucurie cu care am fost binecuvântat, același om pe Sărutul iernii


care am îndrăznit să-l țin la piept atâta vreme și să
nu mă satur niciodată de-atâta răsfăț sentimental. Din văzduh tot mai coboară albii fulgi de nea.
Uneori am încercat să te urăsc, alteori să te ignor, Îmi las sufletul să zburde prin grădina ta.
dar niciodată n-am putut sta departe de tine. De ce Lungi scânteie fusiforme tremură în foc.
toate acestea? Fiindcă am ajuns prea târziu! Nu-mi vine să ies pe-afară, nu mai vreau deloc.
Uneori, acel ”niciodată nu e prea târziu”, e prea
târziu! Iar tu înțelegi! La Dorna-s numai pâraie, tot s-a dezmorţit.
Și m-ai îmbrățișat, cum numai tu știai s-o faci. Izvoraşe, ape grele, la drum au pornit.
La pieptul tău lumea din jur se făcea nevăzută. Nici Dar a fost o păcăleală, azi a nins din nou.
n-aveam nevoie de ea, nici tu, nici eu! Ridicând Peste munte şi pădure nu mai e ecou.
privirile spre cer, doar urmele firave ale mingii de
foc se mai zăreau. Intrase în conul de umbră al Calendarul ne arată că-i martie iar,
norilor, ducând cu el și-mbrățișarea noastră. În taina Dar zăpada-i tot mai mare şi ninge bizar.
sfântă a Astrului ceresc ne-am unit mâinile, Iarna e cea mai aleasă, de un farmec rar,
ridicându-ne din tronul acoperit cu mantia Un sărut azi dimineaţă ea mi-a dat în dar.
smaraldului, și-am plecat laolaltă. Unde? Fiecare în
direcția lui, dar niciodată singuri! Boare –sărutare
Angela Burtea
Un răsuflet de gheaţă
Pe frunte mi s-a pus iar.
ANDREEA AMALIA LUNGOCI Albe-luminate-s apele.
Întunecat e totul pe sus, spre apus.
Mii şi mii de gânduri albe
Se rotesc, se pleacă.
Un sărut al iernii
Te-a distrus.

Veşnic verde

Brad minunat
Cu steluţe de argint,
Autorului Sub sărutul iernii
Te-nclini fremătând.
Ieri am deschis „Poveştile Bucovinei”,
Avându-l autor pe Dragoş Huţuleac. Verdeaţa ta-i ascunsă
N-am mai putut s-o las de lângă mine Sub plapuma de nea,
Pentru că poveştile lui tare-mi plac. Cu-o tainică umbră
Pitită peruzea.
Urmând pe Ispirescu, cu-a lui poveşti de vis,
A mers pe munţi, pe văi, prin locuri neumblate. În inima mea.
Din depărtate locuri, el oameni a descris,
Unind isprăvi, situaţii într-o frumoasă carte. Sărutare din iarnă

Pornind cu-ale lor fapte din vremi de mult uitate, Gigantică umbră a nopţii imense,
Neocolind nimica, schimbând doar nişte nume, Castel de cleştar de nimeni ştiut,
Ajunse-n vremi de astăzi, prin fapte cercetate. Ai dat o speranţă, de fericire,
El, prin această carte, şi-a făcut un renume. Sărutului iernii care-a trecut.

Dragoş, cu multe vise şi cu virtuţi alese, Minusculul suflet ce te locuieşte


Surprins-ai în poveste o crudă realitate. Închis e, cu lanţuri de crud.
Ai îmbrăcat armonic pe cele mai alese. O rază de lună de-abia poposeşte
Cu dragoste-n curând, ne dă o altă carte. Pe-al iernii sărut ce-a trecut.

5
SURÂSUL BUCOVINEI

Acest ,,acum’’ al tăcerii mele e cea mai adâncă groapă

din care nici un principiu al lui Hegel


nu mă va trezi miraculos
ANY DRĂGOIANU cu cât sap mai mult în fiinţă
atomii devin generali
patetici
lustruiesc ideile nefericite
priponesc vreo două trei gânduri
să mă nasc
să mă afund în tristeţe
iată încercările
spunându-le devin neînsemnată
ca un bob de grâu într-un lan
ce guri flămânde vor muşca din gramul meu de durere

acest ,,acum’’ mă găseşte într-o mantie groasă


a tristeţii
mă întorc
Timpul se va întoarce în bârlogul lui nicio înţelepciune a lumii nu-mi e de folos
singura certitudine a fost acel Întreg
ca un animal bătrân şi bolnav eul meu şi eul tău
cu gâtul uscat cu limba pleoscăind într-o altă dimensiune
se va trânti în ţărână
ceasurile vor bate anemic acest ,,acum’’…mă găseşte
şi sângele vremii va înnopta pe buzele noastre oare să fie bucuria pierderii mele
ca un sărut de adio nici Platon
moartea se va aşeza pe braţele lui scorojite nici Hegel nu au soluţii
şi vor visa împreună mări şi oceane cei învinşi nu au voie să-şi arate faţa
dezastre şi nebunii
aşa cum visează toţi oamenii creduli Laturile egale nu dau fiinţei zborul
vor cuge râuri de smoală
flăcări apocaliptice vor cuprinde gândurile cum mantia groasă nu încălzeşte goliciunea sufletului
cum rătăciriele şi aruncările în prăpastie
timpul se va întoarce învins nu duc mereu la sinucidere
cu oasele zdrenţuite cum prin şanţurile adânci nu curg râuri limpezi
cu fălcile încleştate
şi va gusta ţărâna de sub mantia-i neagră laturile egale nu dau fiinţei zborul
ca un soldat rănit pe front cum gloanţele nu perforează întotdeauna
iar moartea se va aşeza pe braţele lui ţinta propusă
ca o femeie plătită să-i iubească neliniştea ultimei pulsaţii iar orbirea temporară nu conduce la moarte definitivă
şi vor visa împreună munţi şi păduri cum colţul unei pietre nu ajunge la tâmpla destinului
flăcări apocaliptice cum segmentele de timp arse nu rămân
şanţuri adânci o cenuşă spulberată în văzduh
cum soldatul batjocorit nu va sta nemişcat
timpul se va întoarce în bârlogul lui cu faţa în nisipul vremii pentru totdeauna
ca un câine urmărit de hingheri
ca un poet fără pâine şi vin la o cină de taină laturile egale nu dau fiinţei zborul
unde iluziile cum scândurile de brad nu ajung mereu locuinţă veşnică
ca nişte femei goale l-ar vinde pe nimic cum inima nu strigă în pustiu pentru un drum ocazional

laturile egale nu sunt întotdeauna egale


cum fiinţa nu se poate răzgândi la trecerea vămilor
cum greşelile nu sunt întotdeauna greşeli
sunt intenţii pentru o nouă fugă
de dragostea care ne sfâşie carnea şi nopţile
şi vinovăţia este doar a ta

6
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE ANDREI NEAGU pedepseau pe boierul cel lacom sau pe jandarmul cel
rău. Asta până când a venit un jandarm şi a spus:
Vasilache şi Măriorica - Băi, nea Ghiţă, dar de când îţi permiţi tu să-ţi
baţi joc de boier sau de oamenii stăpânirii? De
Războiul se sfârşise. Pe atunci, nea Ghiţă l-a făcut numai pe Vasilache
tăpşanul de lângă oraş,era victimă, pe care Măriorica se răzbuna tot mai
iarmaroc. Femeia cu trup de şarpe, ţâfnoasă şi plină de zvâc. Scenele îi reușeau
femeia păianjen şi cutia lui Nea întotdeauna, pentru că nea Ghiţă avea un glas
Ghiţă cu marionete,erau la datorie. piţigăiat, care imita foarte bine vocea unei femei
Foamea îi făcea pe artişti să nu arţăgoase. Seara, când se aciuia pe unde putea,
aibă odihnă. Lumea venea ca să mânca jumătate din ouăle adunate. Celelalte erau
mai uite de ororile războiului. date la schimb, fie pentru o bucată de mămăligă, fie
Păpușile lui nea Ghiță atrăgeau cel mai mult pentru un adăpost mai acătării, iar uneori chiar şi
publicul. Mișcarea lor neobosită, certurile nelipsite, pentru un pahar de vin roşu şi acru, aşa cum îi plăcea
stârneau râsul bărbaților când recunoșteau în vocea lui. În seara asta era puţin mai altfel decât în alte
lui Măriorica glasul certăreț al nevestelor. Acestea, dăţi. După terminarea reprezentaţiei, îşi strânse
la rândul lor râdeau de Vasilache, bărbatul ţoalele sub care îşi desfăşurase numărul, bău un gât
nepriceput care semăna mult cu cel pe care îl aveau de apă din ţumburuşul de pe toarta ulciorului de lut
fiecare acasă. Azi, câteva paie de negară din mătura şi sparse un ou crud ca să umple creştetul lui
lui Măriorica, obiect de recuzită nelipsit, care Vasilache cu albuș, să-l facă lipicios, ca să stea
folosea și la curățenie și la pedepsirea partenerului peruca şi cuşma ţuguiată ce-o dezlipise din cauza
leneș, se proptiseră în fesul lui Vasilache în aşa hal, zelului cu care mânuise păpușile. Nici nu-şi dădu
încât îl smulse din încleiere cu păr cu tot. Hohotele seama când din spatele lui se apropie un ofiţer din
de râs ajunseră până la nea Ghiţă. Dar el,de armata română.
dedesubt, nu realiza ridicolul situaţiei. Continua să - De unde eşti bădie?
mişte măturicea spre ţeasta lui Vasilache, stârnind şi - Nici nu mai ştiu! Dar, ce-am făcut, păcatele
mai tare râsul audienţei. Abia când îi căzu în cap mele?, îşi arătă el îngrijorarea suflând deasupra
fesul cu tot cu peruca lui Vasilache, îşi dădu seama albuşului cu care năclăise creştetul lui Vasilache.
de ce nu se mai oprea mulţimea din râsul ce-i Militarul nu-i răspunse. Îl privi cum aşeza căciuliţa
umplea sufletul de bucurie, crezând că sceneta are ţuguiată, din postav, pe creştetul lucios, aşteptând
succes, că probabil azi era el mai inspirat în mânuire, răbdător un timp potrivit pentru dialog.
sau vocea lui se potrivea mai mult personajelor. Era - Unde dormi diseară?
semn că publicul avea să se întoarcă şi la următoarea - Pe unde apuc, păcatele mele!
reprezentaţie, cu alte ouă sau cine ştie ce produse - N-ai vrea să dormi la mine?
folosite ca taxă de intrare. De fapt, nu se intra - Aşa, hodoronc, tronc? Fără să fac nimic? Ce
nicăieri. După ce striga el din toţi rărunchii în porta- v-a venit?
vocea ruginită: „lume, lume, hai la Vasilache şi - M-am întors de pe front şi am găsit fata
Măriorica, să râzi până te doare burtica”, se plimba bolnavă pe moarte! Aproape că nu se mai dă jos din
printre cei ce fuseseră atraşi de strigătele lui, cu o pat. Nu ştiu cât o să mai trăiască. Şi am văzut cum
mâna întinsă şi un paner din nuieleîn cealaltă, râdeau oamenii la spectacolul dumitale. Îţi dau şi
pregătit să primească daruri. Unii îi dădeau o mână câteva milioane de lei ca să cumperi o găină, numai
de nuci, alţii câteva mere, dar cei mai mulţi îi dădeau să ţii spectacolul şi-n faţa copilului meu. Aş vrea s-o
câte un ou. mai văd râzând odată! îi zise ofiţerul cu glasul trist,
- Bogdaproste! spunea nea Ghiţă, deşertând sfâşietor.Păpuşarul se ridică în picioare şi-i întinse
ceea ce primise în panerul de nuiele. Nu-i lăsa pe ei mâna:
să pună darul. I s-a întâmplat ca unii să arunce ouăle - Ghiţă!
cu putere unele peste altele ca să se spargă, fie că - Spiridon! îi zise ofiţerul strângându-i mâna.
băuseră un pic mai mult, fie numai aşa de-al Avea o palmă aspră de om obişnuit cu munca. De
dracului, să se distreze. Mai mult bărbații se aceea, făcu un gest firesc, ridicând una din boccelele
răzbunau astfel că fuseseră batjocoriți de o muiere, păpuşarului.
deși râseseră și ei la rând cu toată lumea. După ce - Ai cu ce să le cari? îl întrebă el pe nea Ghiţă.
strângea te miri ce şi mai nimic, trecea în spatele - Cu cârca, domnule ofiţer!
scenei improvizate, din cele câteva lăicere, intrând Ofiţerul zâmbi amar şi-i făcu semn să-l urmeze.
după scândura unde îşi avea păpuşile. Apoi cu glas Ajunseră curând în faţa unei case cu un ceardac
piţigăiat, îşi istorisea povestea, care mai întotdeauna acoperit cu sticlă şi cercevele albastre. Uşa se
se sfârşea cu o bătaie zdravănă administrată de deschise uşor.
Măriorica lui Vasilache cel leneş şi prost. Odinioară - Hai să lăsăm bagajele pe verandă! îi spuse
avusese o poveste în care, Măriorica şi Vasilache îl Spiridon cu un glas molcom. Pe holul de la intrare, îl

7
SURÂSUL BUCOVINEI

întâmpină o căldură nefirească prin care răzbătea un să le strivească din grabă. Se aşeză așadar la
iz de boală și de leacuri amestecate. marginea tăpşanului,îşi scoase cana de tablă ce-o
- Spirache, tu eşti? se auzi o voce feminină de găsise la un soldat mort, şi-o umplu pe jumătate cu
undeva din interiorul casei. apa din bidonaşul cazon, de aluminiu învelit în
- Eu sunt şi n-am venit cu mâna goală! îi pâslă verzuie, legat cu o curea îngustă de piele
răspunse el, prevenind-o. Din cadrul unei uşi din pentru purtat pe umăr. Era tot de la soldat.
lateral se ivi silueta unei tinere femei ce contrasta Ar fi putut să soarbă conţinutul oului aşa cum îl
puternic cu tristeţea ofiţerului ce se întinsese câştigase,crud. Dar era mai gustos fiert sau prăjit. Se
molipsitor şi-n mişcările păpuşarului. furişă până la cortul femeii păianjen. Ştia că avea
- Intraţi, intraţi! îi îndemnă ea. grijă să aibă mai toată noaptea jeratic încins. Se
- Soră-mea! preciză ofiţerul cu un aer vinovat. apropie cu fereală. Mai ştia că nu-i plăcea nici să fie
Veselia ei parcă făcea parte dintr-o altă lume decât deranjată şi nici tovărăşia cuiva. Nu-i plăcea mai
cea descrisă de el păpuşarului. Era și ea aproape mult de frica circarului care o altoia serios de câte
copil. După ce au trecut în camera în care fuseseră ori o prindea că se uită mai galeș la altcineva, scopul
îmbiaţi, Ghiţă s-a trezit în faţa unui baldachin, în privirilor fiind evident o chemare la mângâieri. Era
care se ghicea silueta unei fetiţe, care mai avea puţin focoasă și-și atrăgea victimele după cum își juca
până să devină o adolescentă. Şedea nemişcată. rolul. Ca păianjenul în plasă.
Avea faţa palidă. Doar ochii i se mişcau, căutând să - Care-i acolo? Se auzi glasul ei morocănos.
desluşească în penumbra încăperii, toate câte - Ghiţă, coană mare! Aşa-i plăcea să-i zici.
trebuiau a fi văzute. - Şi ce vrei?
- Didina, ţi-am adus un om cu păpuşi! O să-ţi - Un tăciune aprins, să-mi fierb şi eu un ou în
placă. O să pună păpuşile să joace în faţa ta. cana mea, se mărturisi păpuşarul neliniştit. Dar azi,
Ea nu răspunse. Privirile doar îi tresăriră uşor, coana mareavea chef să-l cheme înăuntru. Cochilia
semn că îi stârnise interesul. Ghiţă ieşi în verandă. în care-şi băga corpul ca să semene cu un păianjen
Încercă să înjghebe pe holul de la intrare, o scenă nu se zărea. Oricum, era mereu acoperită cu un
improvizată la repezeală. pled vechi. Femeia şedea întinsă pe un fel de laviţă
- Ce faci? Aici? îl întrebă Spiridon. transformată în pat căutând să-şi dezmorţească
- Păi, să-i facem o surpriză, dacă vede cum îmi trupul chinuit de strânsoarea cochiliei ce-o purtase
construiesc eu toată scena, nu mai prezintă interes! toată ziua:
- Domnule Ghiţă, n-o să pot s-o scot pe hol ca - Nu vrei să-mi faci o frecţie? îi zise ea
să vadă spectacolul! aşezându-se pe burtă.
- Atunci, închideţi uşa ca să mut toată coşmelia - Da cum să nu, coană mare, îi spuse Ghiţă
în dreptul ei, să nu vadă ce fac eu cu adevărat. Şi o suflecându-şi mâinile. Femeia îi întinse o sticlă cu
deschideţi când sunt gata de spectacol. Daţi mai un lichid parfumat şi uleios.
multă lumină şi cred că o să vadă şi să audă totul, îi - Pune-ţi astea în palme! Cred că nu le ai
propuse Ghiţă la repezeală. Şi într-adevăr când bătucite.
Spiridon a deschis uşa şi s-a dus spre baldachin ca - De unde să le am aşa?, o asigură păpuşarul.
să-i pună copilei o pernă sub cap spre a vedea mai De la Vasilache şi Mariorica? Nu pot să le am aspre,
bine pe Măriorica păruindu-l pe Vasilache, Didina a am o piele fină! îi zise el picurându-şi în podul
zâmbit. Un zâmbet bolnăvicios de om sleit. Și s-a palmei uleiul plăcut mirositor.
stins. Nici măcar n-a horcăit. Spiridon se luă cu - Lasă că văd eu, dacă te lauzi sau spui
mâinile de cap. adevărul! îi zise ea pusă pe şagă. Palmele lui Ghiţă
- Ieşi afară, afarăăă! îi strigă păpuşarului se plimbau cu delicateţe de pe omoplaţi până mai
copleşit de durere, de parcă nu el l-ar fi adus. jos de şale.
Pentru câteva clipe, Vasilache rămase nemișcat. - Ai cu adevărat mâinile fine! îi zise ea uşor
Sora, nu mai zâmbea nici ea. Rămase lipită de excitată. El nu-i răspunse, continuă mişcările
peretele din hol de unde privise reprezentația. Îi prelungi ca o mângâiere de-a lungul spatelui până la
speriase glasul acela nefiresc al ofițerului, dar nu fese.
realizau încă grozăvia care se petrecuse așa de - Fii bărbat, păpuşarule! Dă şi pe buci că şi alea
repede. Mai iute se dezmetici Vasilache. Își strânse mi-au amorţit în coaşca aia de păianjen! îi zise ea cu
în grabă păpușile și restul recuzitei, ieșind de-a- un glas în care încolţise păcatul. Ghiţă îşi plimbă
ndăratelea di hol. Pricepuse. Nu mai era cazul să podul palmelor până dincolo de elasticul chiloţilor.
ceară răsplata. Pierduse o ocazie neașteptată, dar era - Dacă vreţi, eu pot să vă pun sângele în
și el om, cu toate că nu era durerea lui. Mergea mişcare, lovindu-vă uşor peste funduleţul acesta
îngândurat spre tabăra unde își așezaseră circarii năzdrăvan! se pomeni zicând Ghiţă.
corturile. Și, peste toate, natura își cerea drepturile. - Vreau, de ce să nu vreau! zise, pregătindu-se
Îi era foame. Norocul lui era că-și salvase ouăle de ceva ce de mult nu mai avusese parte. Ghiţă a
agonisite pe tăpșanul unde se ținea iarmarocul. Putea început s-o pălmuiască uşor peste fese, apoi peste

8
SURÂSUL BUCOVINEI

omoplaţi. Îi văzu sânii turtiţi ieşindu-i pe la subţiori,


- Lasă aici, dă mai tare peste buci! îl îndemnă EMILIA POPESCU RUSU
circăreasa. Şi Ghiţă se opri doar în acea zonă.
- E bine? întrebă el cu palmele înfierbântate.,
- Mai tare, mai tare! îl îndemnă ea icnind de
plăcere. Pielea de pe şezut i se înroşise.
- Mai tare de atât nu pot! Vi s-a înroşit pielea!
Mi-e teamă să nu vă doară, rosti el apucând sticla să-
şi mai pună câteva picături de ulei în palme.
Dar nu mai apucă. Ea se întoarse cu faţa în sus,
cu sânii goi şi mari şi-l cuprinse pe Ghiţă pe
neaşteptate, de după gât. Mai păţise el de-astea. Nu
că ar fi fost prea arătos, dar nici de lepădat nu era. Și
la îndemânarea mâinilor lui râvniseră multe femei.
Se opinti așadar vârtos în trupul ei, făcând-o să-şi Invitație la lectură
piardă minţile. Şi în vreme ce coana mare îşi striga
zvâcnetul de plăcere, în cort intră circarul. Nu zise Lume dragă, lume bună, o invitație la o plăcută
nimic. Îşi scoase de la tureatca cizmelor de piele – lectură, te așteaptă...
captură de război – un cuţit cu lamă lungă şi ascuţită, Pe data de 28 martie 2018,la Bibiloteca „GE.T
aşteptând. După părerea lui ar fi fost păcat să nu-i Kirirleanu” din Piatra Neamt, a fost lansat cu succes
lase pe cei doi să-şi savureze plăcerea. Apoi se romanul „Iubirea din tăceri”-cea de-a doua carte a
apropie cu mişcări de felină şi când Ghiţă se ridică scriitoarei Nicoleta Nistoreanu Toncu, profesoară de
de pe ea să-şi tragă pantalonii, îl apucă de obiectul lb. Engleză la Școala Gimnazială „Elena
păcatului ce se afla încă în stare de erecţie şi-l reteză Cuza”Piatra Neamț. După apariția primului volum
cu o lovitură iscusită. Sângele ţâşni într-un şuvoi de memorialistică, Nicoleta Nistoreanu Toncu ne
nebănuit de puternic. Femeia ţipă. uimește cu o nouă apariție editorial pentru un
- Ce acum nu-ţi mai place? îi zise circarul segment adult de vârstă, te poți regăsi în paginile
privind cum Ghiţă se uita năuc la ciotul din care cărți fie că ai 19 sau 50-60 de ani…
năboia sângele. Apărută la Editura Mușatinia-2018, editor:
Ghiță nu simţea nicio durere, senzaţia plăcerii Emilia Țuțuianu, redactor: Dorin Dospinescu,
încă nu-i dispăruse. Căzu apoi brusc din picioare, prefațată de scriitorul nemțean Constantin
ca retezat. Munteanu, cartea de față se bucură de un real succes
Coana mare se uita paralizată la trupul în rândul cititorilor care au avut bucuria de-a se
păpuşarului năclăit în propriul sânge, care intra în delecta cu lectura mai mult decât captivantă
pământul din cort, încetul cu încetul. Circarul culese desprinsă dintre pagini.
de pe jos bucata de carne ce se micşorase vizibil şi i- Într-o totală transparență a vieții din
o aşeză pe pieptul gol intre sâni. Ghiţă mai apucă să-
Bucureștiul anilor 76-77, într-un București devastat
şi vadă partea mutilată trecând în lumea umbrelor.
de cutremurul din 77, o iubire, mână în mână cu o
Femeia, zvârli îngrozită boțul de carne care părea că
tăcere ființială, lăsată peste două suflete luminate de
palpită încă și începu să se îmbrace. Mai fusese
soarele tinereții și al iubirii, pășește cu certitudinea
surprinsă și cu alți bărbați şi promisese circarului să
imposibilului spre tărâmul făgăduit.
se facă fată cuminte. Iar el o iertase pentru că fără ea
Silvia și Daniel sunt protagoniștii acestui
se descurca mai greu. Oamenilor le plăceau
ciudățeniile. Unii, mai slabi de minte, chiar credeau roman de dragoste, ei sunt exponenții a două lumi
că ceea ce văd este adevărat. Dar acum nu mai era diferite, destinați să-și trăiască iubirea caldă și
de iertat. Cele două păpuşi zăceau la intrare. frustrantă printre umbrele sistemului și a unor
Circarul le luă într-o mână, apoi apucă un hârleţ mentalități sociale.
ce-l pusese acolo pentru alte întrebuințări. Învăluiți în fantezie și
- Dă-te la o parte!, îi zise el circăresei după ce cuprinși de tumultul tinereții,
văzu că se îmbrăcase. Ea se mişcă fără să-și dea Silvia și Daniel dau o
seama, aidoma păianjenului, ca în transă. Se uită la transparență și o fluiditate
el cum apucă hârleţul şi-l înfipse chiar în balta de expunerii. Autoarea reușește
sânge ce se zvântase sub cadavrul păpuşarului. Îl fără niciun efort să mențină
îngropă la lumina unei lumânări aprinsă înainte de interesul până la sfârșitul
a se apuca de treabă romanului, care de fapt, cred
- Aşa este creştineşte! rosti circarul mai mult că nu s-a terminat.
pentru sine, aruncând şi păpuşile în groapa
încăpătoare. Deasupra, bătători bine pământ reavăn
adus de afară. Emilia Popescu Rusu - modestul cititor

9
SURÂSUL BUCOVINEI

CORNELIA PĂUN HEINZEL - La Universitate! i-am răspuns. Am terminat


acum orele.
- Urcă-te într-un 16 şi îţi spun eu unde să
cobori! Al meu soţ are multe cursuri cu studenţii în
acest semestru şi nu poate veni acum. Eu vreau să
văd astăzi casa. Te rog, vino cu mine!
- Bine! acceptai eu, fără discuţii.
Şi nu regretai deloc. Traseul tramvaiului este un
spațiu, în care se împletesc în mod straniu, istoriile
ultimelor două secole, încremenite haotic într-un
colaj misterios.
Plimbarea cu tramvaiul 16 este o călătorie cu
„ȘOCUL” sau „Casa misterioasă” din cartea luntrea pe Archeon, şoferul fiind o tristă călăuză.
"El cartero nunca más llama dos veces" o Drumul îţi oferă cele mai inedite experienţe.
"Sueños... sueños... sueños" / „Poştaşul nu mai sună De abia parcurgi o sută de metri şi intri într-o
de două ori" sau „Visuri… visuri… visuri…" de Dr. altă lume, un fel de Valea Plângerii atemporală. O
Cornelia Păun Heinzel împărăţie cenuşie, ca o pânză pictată în nuanţe de
gri, creație a unui artist deprimat. De la trotuarul
Un şuierat prelung, sfâşietor, ca un bocet înveşmântat în nuanţe întunecate la cenuşiul
disperat pătrunde adânc sufletele celor aflaţi pe albăstrui al cerului... Apar clădiri construite la
aripile bulevardului din centrul Bucureştiului. început de secol, aflate în paragină, fără geamuri sau
Fiecare părticică a corpului tresare. Fiori reci ferestre, cu pereţi scorojiţi, din care ţi se dezvăluie
parcurg succesiv, fiecare centimetru al coloanei fără pudoare cărămida stacojie, trecută prin negura
vertebrale. Dacă erai fericit, liniştit, visător, totul s-a vremurilor, rămăşiţe de ziduri. Distruse... ca după
spulberat într-o secundă... Este însă ceva obişnuit vreun cataclism sau vreun atac armat! Par imagini
pentru locuitorii din apropierea arterelor principale din Beirut, din timpul războiului! Printre ele şi
ale Bucureştiului. La aproximativ cincisprezece câteva construcţii noi : coloşi de sticlă, de un
minute te învăluie o astfel de explozie sonoră. O albastru intens, pur şi metal argintiu, ce adăpostesc
maşină de pompieri, o salvare sau o maşină a vreo două bănci şi sediul unei corporaţii! Apare
Poliţiei... Intensitatea sunetului face să vibreze orice chiar scheletul înfiorător al unei noi construcţii. Dar
părticică a corpului omenesc. Poate datorită senzaţia este similară cu vederea unui schelet uman.
îmbinării incredibile a sunetelor dureroase, ascuţite, Şi din loc în loc, terenuri năpădite de buruieni înalte,
care te pătrund instantaneu sau a vaietului care te filiforme... Printre ele, apare gingaș, câte-o spirală
înfioară, prevestind ceva rău? Sunetele sunt mai ascendentă de frunze alternante, decupate în forme
intense în puterea nopţii. Noaptea trece foarte rar interesante, care nu se simplifică decât reducându-se
câte-o maşină. Dar sigur câteva maşini cu şuieratul din ce în ce mai mult spre vârful plantei, unde
înfiorător te vor scoate brusc din dulcea împărăţie a sfârşesc prin a deveni sepalele caliciului, aliniate în
visurilor, spre a te conduce în cea a coşmarurilor cerc. Este o întoarcere spre începutul lor şi în acelaşi
reale. timp un nou început, cel al florii fermecate. Căci
Apelul telefonului mobil a părut extrem de orice floare îţi dezvăluie privirii, dacă o studiezi cu
armonios, deși era începutul unei întâmplări atenţie, miracolul ei. Chiar dacă este o simplă
înfiorătoare și cât se poate de adevărată. buruiană...
- Carmen, tu eşti? mă întrebă persoana cu Observ că tramvaiul îmi oferă o ocazie, pe care
mobilul. nu aş avea-o ca simplu trecător, prin acest traseu. Ca
- Da! răspunsei eu prompt. un veşnic căutător al frumosului, pot admira însă
- Sunt Isabela! Am găsit o casă de cumpărat! printre mormanele de moloz şi ziduri, delicateţea
De fapt, un apartament într-o casă! grăi femeia. detaliilor dantelate, aflate deasupra arcadelor
- Nu este cumva vreo excrocherie? am întrebat- eliptice. Mă las fermecată de misterul statuilor reci
o neîncrezătoare. Mare minune ar fi să fie totul în de marmură albă, ce tronează cu superioritate pe
regulă! Mi-a spus un notar că nu a mai văzut vânzare zidurile firave ale clădirilor, făcând abstracţie de
corectă în ultimii ani! Excrocii mai săraci vor să restul peisajului. Ca pieton, cred însă, că n-aş admira
încaseze numai avansul, dar să rămână în casă. Îți prea liniştită sabia de piatră şi gata de luptă a
spun fără jenă că nu au unde să se ducă, adică nu vor vajnicului soldat roman, ce străjuieşte deasupra
să-ți vândă nimic. Mafioții imobiliari însă îți iau intrării unei clădiri din faţa mea, arborat de ziduri,
banii pe toată casa și nu-ți dau nimic. Și n-ai nicio care se mai susţin ca printr-o minune, căci ar putea
șansă să-i mai recuperezi! zbura oricând deasupra mea. M-ar cutremura
- Sper să fie bine! Tu, unde eşti? mă întrebă minunatul cap al nemuritoarei Venus, suspendat în
Isabela. arcada unui balcoan, căci oricând m-ar putea arunca,

10
SURÂSUL BUCOVINEI

pe mine, ca simplu muritor, pe alte tărâmuri, din O fetiţă jucăuşă atrage în fuga ei un câine
împărăţia misterioasă a umbrelor cenuşii... Mai fioros, ca un Cerber. Lătratul său cheamă o haită din
stranii oare decât drumul pe care-l parcurg? apropiere. Câinii o înconjoară şi sar la fetiţă,
Parc-aş fi într-un tunel al timpului, în care am arătându-şi colţii lucitori. O acoperă cu labele lor
fost proiectată instantaneu, în Bucureştiul nervoase. Şi atunci, din curbă, un bărbat aruncă după
începutului de secol, fiind conştientă totuşi de ei cu un băţ. Ţipă la ei şi-i goneşte...
prezent. Mă gândesc că, pentru amatorii de senzaţii În faţa lor tronează pios o biserică. Şi aceeaşi
tari din Occident ar fi ceva inedit. Dar pentru noi, stranie comuniune între noul distinsei cupole
care avem parte de astfel de lucruri permanent, un renovate recent, al intrării laterale proaspăt zugravite
așa experiment pare ceva obişnuit, neglijabil. şi vechimea zidurilor dinspre bulevard, decojite
Un mic parc se dezvăluie şi în mijlocul lui, un haotic, străpunse violent de moderna ţeavă a
foc cu flăcări portocalii-roşiatice, străjuit de figuri centralei termice, recent instalate şi pe care apare o
stranii: un Jean Valjean al timpurilor noastre, al tăblie, cu specificaţia „MONUMENT ISTORIC”.
acestor locuri şi câteva personaje mizere, Gândul îmi fuge nostalgic la sărmanii bătrâni,
zdrenţuroase, cu figuri marcate de o ură diabolică, care locuiesc în vechile case, încă întregi, în care se
desprinse parcă din romanele lui Dickens... Cu care află probabil cărţi de valoare şi obiecte de artă
nu ai vrea să te întâlneşti vreodată face-to-face. inestimabile, la fel ca elementele de arhitectură ce le
Extrem de puţine case sunt totuşi renovate. ornează la exterior, la spaima pe care o trăiesc aceşti
Acelea în care şi-a făcut sălaş vreun partid, vreo oameni zilnic, neputincioşi în faţa pericolelor. Căci
asociaţie... Construcţiile preluate de firme sunt cele grupul lui Jean Valjean din părculeţ părea pus pe
mai șocante, prin combinaţia total nepotrivită a fapte mari. Planifica acţiuni de anvergură...
amestecului de modern, cu elemente antice, Am ajuns în zona casei de vânzare înainte cu
arhitecturale. jumătate de oră. Ne-am gândit atunci să căutăm
Ochii îmi zboară încântaţi spre arhitectura casa, după indiciile pe care le dăduse agentul
fascinantă a clădirii din faţă. Încerc să savurez imobiliar: vechimea clădirii, tipul construcţiei,
fiecare detaliu... Privirea mea parcurge cu nesaţ aspect. Presupunând că informaţiile date
acest neant al paradisului intersecţiilor dintre corespundeau realităţii...
gingaşele arcuri eliptice, cu minunatele trasee Două case imense corespundeau descrierii. Le-
parabolice, al delicatelor coloane hiperbolice pe care am studiat însă de la distanţă. Mai ales că, la una din
tronează din loc în loc sfere perfecte. Irisul meu ele, o persoană aflată la fereastra din mansardă, ne
devine originea sistemului de referinţă, faţă de care urmărea cu privirea, după o perdea dantelată, deasă
poţi calcula orice rază sau lungime de arc, orice şi îngălbenită de vreme. Nu am reuşit să-i desluşim
suprafaţă. Clipa devine originea sistemul de referinţă figura. Bănuirăm că este o persoană în vârstă.
temporal, momentul în care întorci clepsidra şi firele Isabela era gânditoare. Gândurile îi zburau
de nisip fin şi auriu încep timide să se strecoare. În involuntar la ziua anterioară. Ce mult îşi dorea ca
această lume a infinitului, nu poposeşti însă prea totul să fie real! Să poată cumpăra apartamentul. Se
mult... Te trezește la realitate anunţul sec, glacial, gândi visătoare, la tot ce se întâmplase.
montat pe peretele din faţă: „Magazin social”. În
stânga, domneşte însă un mic castel de un verde Va continua...
primăvăratec, ce te încântă. Raza privirii urmăreşte
din nou însetată, fiecare detaliu, fiecare rotunjire a
minunatelor capiteluri din marmură. Starea de feerie
dispare rapid. Căci privirea cade pe panoplia rigidă,
fixată pe faţada clădirii, în dreapta, la doi metri de
sol : „Magazin - ARME ŞI MUNIŢII”!
Privesc atunci mirată spre călătorii din tramvai,
sincronizaţi perfect cu împărăţia cenuşie de afară.
Cu hainele lor, cu gândurile lor... Toţi privesc în gol.
Plutesc cu toţii în imensul ocean al gândurilor
personale, al problemele zilnice, de parcă totul în jur
este ceva obişnuit, ceva normal. Exteriorul nu-i mai
interesează de mult...
Printre ziduri demolate, într-un început de
stradă tip arc parabolic deformat, figuri mizere,
zdrenţăroase, cu feţe întunecate...
Te gândeşti fără să vrei la Dante, călătorind
printr-unul din cercurile infernului. Unul pe care nu
l-a descoperit însă. Un Infern pământean...

11
SURÂSUL BUCOVINEI

DOINA GURIȚĂ ÎN ALBIE DF VIS


În noaptea visului alb
se desfăşoară un spectacol rock
muzele petreceau
sub noaptea îmblânzită
de ruine şi lună
cu gene false şi ochi desenaţi
umbra unui dansator medieval
mă atrage ca o iubire
CALENDARUL albind pietrele din Bucegi
simt ritmurile cum se ceartă
Calendarul... cu vorba împăcării
viclean şi veşnic mergător şi înverzeşte chemarea înălţimilor
călător neobosit prin cum poate fi traducătoare
secunde de timp omologate de poezii muza
filă după filă trec sufocantă confuzie
cu aripi de vânt în acoperişul humei.
şi unndeva departe sau nu prea departe
se duc zile HIBERNALĂ
se duc luni
se duc ani În clipa veşnicului contratimp
se duce tinereţea un suflet învelit în har incandescent
se duc bucuriile iubirii dintr-al luminii jar
se tot duc… s-a dus spre-al cincilea-anotimp
se duc dureros nori nu erau, doar soare
Ireversibil. zapadă albă netopită
grădina toată înflorită
CUGETARE iar dedesubt albastră-verde mare
vânt nu bătea, doar adia
Unde picură lumina şi lui Ilie, blând zefir
explodează verdele o linişte de cimitir
are forma unei figuri permanente un cer aproape te trăgea
numele are viaţă sufletul sanie căta
continuitate divină prin codru zburda
dintotdeauna astral prin adâncimea mării
unde raza luminoasă zbura deasupra căutării
trece în neconformitate se mângâia întru zenitul tandru.
pentru a sugera
munca nemiloasă a gravitaţiei CINE
prin axul materiei negre
ochiul cunoaşterii Calde lacrime amare
printr-un celular invizibil Dulci cireşe roşii
duce inevitabil Raze de argint în zare
în casa ideilor. Unde-mi sunt strămoşii?
Unde-i nucul din grădină?
COȘMAR Unde-i casa părintească?
Siluetă pierdută în timpul iernii Unde-i masa cea creştină?
absență după absență Unde-i vatra strămoşească?
vânturi dense în noaptea goală Mâna mamei încreţită
tristetea fără măsură Strugurii cei copţi din vie
inima este pierdută în întunericul dulce Fruntea tatei râurită
vocea ta se grăbește Unde sunt? De ce mi-e mie?
pierderea ta este o lacrimă în suflet
o incizie fără limite Să trăiesc gândind la voi?
mă plimbă în întuneric Să mă zbat în mlaştini grele?
amintirile de aur Să privesc morminte noi?
ca un coșmar dătător de viață Să zidesc lut şi nuiele?

12
SURÂSUL BUCOVINEI

DOINA TOMA mângâie cu privire veselă, în bulgărele lor de petale


catifelate şi înmiresmate ce se leagănă parcă
adormite mereu. Trandafirii nu se grăbesc, distincţia
le impune reguli îndelung pregătite, în bobocul
conturat din linii regulate şi perfecţiune în
aranjamentul micilor petale netede şi încărcate de
mireasmă în care şi-au dat întâlnire, uitate sau noi
parfumuri din timpuri de poveste ce fascinează
privitorul la vederea elegantei flori.
Pe dealuri şi văi ondulate în statornicire, se iau
la întrecere în înflorire elegantă, păducelul ca o
Fluturii unui mai luminos… mireasă inocentă îmbrăcată în flori, porumbarul cu
micuţe flori ce cântă la unison soarelui până în
Dacă nu ar exista luna mai, care face o intrare toamna cu bogăţie de fructe, măceşul graţios, distant
triumfală în vara cea cu bogăţie plină, primăvara nu şi cam ţepos, dar etalând cu mândrie o floare alb–
ar fi completă, cum arborelui i-ar lipsi ramura de rozalie măreaţă în parfumul cu fineţe conceput într-o
bază, ce deschide coroana bogată în comoara florilor natură virgină. Prin iarbă se urmăresc cu invidie în
de tei, bucurie şi mireasmă galbenă venită ca un sol deschidere, coada-şoricelului, păpădiile galbene de
al prieteniei în anotimpul abundenţei vegetale. gelozie că au concurenţă, părăluţe mici, bunghişori,
Te trezeşti ca dintr-un somn adânc, chinuit de roşcuţa şi traista-ciobanului, comunică între ele, fără
ceţuri interioare ce greu se risipesc, într-o explozie sunete remarcate, doar priviri prietenoase.
de lumină venită pe căi doar de ele cunoscute, de la Descoperim macul care tronează, mândru şi
soarele care ştie că dorim să ne deschidem ochii şi distant deasupra tuturor, cu floarea migălos
sufletul spre viaţă şi-ţi invadează simţurile atât de construită, atât de roşu precum focul impetuos ce
lacome pentru frumosul dăruit de natură, în toate arde permanent într-un suflet dorit de dragoste
nuanţele sale felurit pastelate şi care te provoacă să curată.
fii prezent. Ameţit de atâta lumină şi culoare, parcă nu eşti
Viaţa noastră se derulează prea mult între sigur, dar trebuie să accepţi că înflorirea salcâmului
betoane şi sticlă, pe asfaltul de care am făcut aduce întâi tăcere, dar şi dispute între florile lui mai
dependenţă, deşi, în majoritate, este deteriorat prin cel năvalnic în apariţie, toate invidioase pe
oraşe, nu contează nimic, vrem să călcăm pe asfalt şi supremaţia în mireasmă şi abundenţă florală albă, ce
uităm senzaţia uluitoare dăruită de mersul prin iarba cu mirată înţelegere, se deschide dintr-un coşuleţ
moale, umedă şi răcoroasă la atingerea pielii, care miniatural, îşi cunoaşte valoarea şi trimite spre toate
mângâie în trecere un drumeţ, care mai îndrăzneşte zările un parfum înnebunitor care te opreşte din
s-o viziteze în real. orice gând şi faptă.
Şi ce linişte se aşterne în sufletul zbuciumat de Dacă eşti întrebat cine deţine superioritatea
tumultul venit din viaţa urbană trepidantă şi nocivă, între floarea de salcâm şi delicata iasomie, nu te poţi
iar acolo, uitat în iarba verde cu privirile care hotărî să le departajezi, ambele şi fiecare în parte ne
urmăresc alene, nişte nori mici şi albi ce se dăruiesc perfecţiunea absolută a unui parfum suav-
deplasează pe seninul albastrului ceresc, care aduce delicat floral, dorit şi aşteptat cu nerăbdare în fiecare
repaus şi uitare tuturor intruşilor ce îţi populează an care aduce un nou mai.
zilele şi le tulbură mersul. Şi în lumina aurie a unei zile din această lună cu
Luna mai este magică, un corolar al bucuriei şi dragoste plină, parcă vrem să cântăm duios alături de
iubirii în apă, în aer şi pe pământ, unde totul privighetoarea recunoscută ca regină a lunii lui
pulsează în viu, freamătă, înfloreşte şi zboară în „Florar” care ne încântă în liniştea înverzită a unui
întâmpinarea iubirii care dăruieşte şi primeşte fără crâng, cu adevărate concerte redate spontan, fără
gânduri ascunse sau calcule complicate. cerere sau pregătire prealabilă.
Ca o mică prinţesă delicată, această lună Ascunse la umbra protectoare a frunzelor,
debutează timid, dar cu surprinzătoare înflorire şi cireşele surâzătoare în bogăţia arborelui se înroşesc
mireasmă răscolitoare a liliacului descoperit în de bucurie şi aşteaptă cu nerăbdare să fie
culori delicate de alb, lila şi mov închis, când toate transformate în cercei, copilelor cu râs voios şi pas
drumurile sunt conţinute din opriri voioase pe la ştrengar, alergând în soare.
garduri care păzesc cu seriozitate de cerber, tufele Vedem zburdând în fluturare de aripi străvezii
bogate în crenguţe luminoase cu abundenţă florală la şi delicate, fluturi galbeni, albi sau „ochi de păun”,
care râvneşti, să furi un pic din parfumul deosebit. care s-au trezit miraţi în marea de verde, lumină şi
Şi totul e candoare şi culoare în vegetal, lalelele miresme, ce-i atrag ca un magnet, nehotărâţi în faţa
se iau la întrecere în cutezanţa spre înalt ca nişte acestui miracol viu, numit natură. Ei nu vor să ştie
mici săgeţi care vor să plece dar nu o fac, bujorii te că trăiesc doar o zi sau un an, nimic nu contează şi

13
SURÂSUL BUCOVINEI

nu-i perturbă în zborul ca o beţie cu parfum şi – Da, prima broșură se numește După dulapuri!
lumină. Ţelul lor este să-şi trăiască dragostea în – Cum adică, După dulapuri?!
simplitatea unei fericiri dăruite de prezenţa florilor – Păi, știți că erau intelectualii aceia de marcă cu
care le oferă, cu prietenoasă atenţie, hrană, protecţie chestia după blocuri.
şi provocare a unui dans specific în culoare vie, care – A, da, după blocuri, da, știu!
fascinează şi contribuie la momentul de graţie. – E, s-a fumat, trebuia să vin cu ceva nou, de impact,
Şi oamenii parcă se molipsesc pentru un timp și astfel a apărut După dulapuri!
de voioşia care rezidă din toate ale naturii şi vezi – Și, ce este după dulapuri?
mai des feţe luminoase a zâmbet cald, ce vin în – Praf!
întâmpinare cu gesturi în care bunătatea, empatia – Ce-a făcut?!... Ce praf?
sunt repere stabilite de gânduri unde s-au întâlnit – Praf, dom’le, ce putea să fie după dulap decât praf!
frumosul şi eleganţa gestului. – Aveți perfectă dreptate. Iar cealaltă broșură?
În luna mai, descoperi tainele naturii ce uimeşte – Cealaltă broșură se numește Na-ți-o frântă, că ți-
în exuberanţă, cu un soare mai vesel care deschide am dres-o!
dorul spre căldură, dar mai ales al sufletului – A, despre ce este vorba?
omenesc care vibrează la unison cu vegetalul, cu – Despre gunoi!
ascunse gânduri lăuntrice ce vor să se deschidă în – Despre ce?!
lumină sau parfum floral. Sufletul fuge spre ele, spre – Despre gunoi, adică dacă e frântă ce mai poți face
bucuria regăsirii emoţiilor bune şi frumoase care pot cu ea decât s-o arunci la gunoi.
construi acest sentiment minunat de iubire şi dăruire, – Deci prima broșură este despre praf iar cea de a
apropiind suflete în tot viul existent al naturii, care doua broșură este despre gunoi, remarc faptul că vă
transmite cântec de nou în toate. aplecați asupra unor subiecte existențiale.
Să lăsăm sufletul deschis frumuseţii lunii mai! – Bine-nțeles!
– Au avut succes aceste broșuri?
– Vai, dar se poate, au fost best-seller-uri!
ROLAND F. VOINESCU – Chiar așa?!
– Sigur! Prima, După dulapuri, s-a vândut în patru
exemplare.
– Atât de multe?
– E, două le-au cumpărat, una o mătușă de-a mea, și
alta o verișoară.
– Și celelalte două?
– Am făcut un efort financiar și mi le-am cumpărat
singur din librărie.
– Senzațional! Și cea de a doua broșură?
– Aici deja am ajuns la cincisprezece bucăți.
Broșuri – Uimitor! Cum ați reușit o asemenea performanță?
– Am prins un nepot la înghesuială.
Scriitorul Analfabețel Zbânțuescu acordă un – Ce înghesuială, că nu pricep?!
interviu. – Avea nevoie băiatu’ de niște bani, să iasă și el cu
– Bună ziua, domnule Analfabețel Zbânțuescu, vă băieții, un munte, o savarină, ta-su nu a vrut să-i dea
rog să ne vorbiți despre opera dumneavoastră și astfel l-am prins eu la înghesuială, i-am propus să
literară. îi dau eu niște bani, dar... cu condiția să-mi cumpere
– Bună ziua! Da, nu mai scriu cărți, deja sunt din librărie douăzeci de broșuri, bine-nțeles, tot pe
antichități, trebuie să ne aliniem și cu literatura la banii mei.
noile tendințe. – Stați puțin, parcă ați spus că s-au cumpărat doar
– Și atunci ce ați scris? cincisprezece?
– Broșuri! – Da, că băiatu’, șmecher, m-a făcut la bani, a
– Poftim?... Ce broșuri?! cumpărat doar cincisprezece și a păstrat el
– Da, în loc de cărți, care deja sunt perimate am banii pentru restul de cinci, pe lângă banii pe care
început să scriu broșuri. oricum i i-am dat.
– Extraordinar! Și câte broșuri ați scris până acum? – Asta e, se mai întâmplă. Vă pot întreba despre
– A, deja am scris două broșuri! premii literare...
– Ai nu mai spuneți, atât de multe! – A, dar broșurile mele au luat toate premiile literare
– Da, muncesc zi și noapte. posibile.
– Despre ce este vorba? Dacă puteți să ne dezvăluiți – Cred că era normal, astfel de capodopere, astfel de
subiectele acestor capodopere literare, adică broșuri.
broșurile.

14
SURÂSUL BUCOVINEI

– Da, până la urmă, ce era să fac, m-am întors și la LUMINIȚA IGNEA


relicve.
– Mă scuzați, nu-nțeleg, ce relicve?!
– Până la urmă m-am aplecat și asupra antichităților,
adică a cărților, nu m-a răbdat inima, ca un mare
scriitor, să nu scriu și măcar o carte.
– A, deci ați scris și o carte.
– Nu, încă nu, este în pregătire.
– Nici nu mă așteptam la altceva, un scriitor ca
dumneavoastră. Ne puteți vorbi despre viitoarea
carte?
– Da, se va numii Carte albă! erată
– Uimitor! Ce nume cu încărcătură. Despre ce este
vorba, subiectul cărții, acțiunea? există viață după vară
– Va fi o carte de o mie de pagini... pe ramul fără de povară,
– Vai, dar ce întorsătură dramatică, de la câteva când vag îl poleiește luna
broșuri la o carte de o mie de pagini. și vântu-l leagănă întruna.
– Da, bine-nțeles, o mie de pagini albe.
– Cum adică pagini albe?! un soare ca o erezie
– Adică fără nici un cuvânt, nici măcar o literă! aprinde bruma cea târzie
– Și credeți că va avea succes? și pune violete tușe
– Vai, dar deja se bat editorii pe ea. pe culmea plină de brândușe.
– Chiar așa?!
– Sigur, păi, lui Gogomănel Prostolea de la editura cât gândul încă mai cutează,
Cartea în derivă, i-a învinețit un ochi. sub teascul vremii se așază
– Aoleo! Adică s-au luat la bătaie la propriu. și peste patima iubirii
– Păi, ce credeai? Stai să vezi, lu’ Tembeluț
se scurge mirul amintirii.
Agramatoiu de la editura Analfabeții viitorului, i-a
spart buza.
– Dar câtă pasiune pentru cartea dumneavoastră. sorbind din ceașca mea ciobită,
– Și nu numai atât... caut spre zarea aburită
– Vai, dar a fost un adevărat măcel. un epilog pentru poveste,
– Nu, stai, că au terminat cu bătaia. dar viața cât mai doare, este.
– Ah, ce bine!
– Vroiam să zic că deja sunt în tratative avansate cu și-ntr-un însângerat apus
renumitul regizor Zevzecuț Bălmăjeală, care vrea s-o e murmur tot ce nu s-a spus.
transpună pe marele ecran. acum, când de plecare-s gata,
– O, vă urez succes! cu-amar îmi frunzăresc erata.
– Deja a acordat un interviu pe această temă în care
a afirmat că va fi cel mai greu film al său. silentium!
– Chiar așa?!
– Da, a zis că va fi foarte dificil să facă acest film, vă azi sunt din nou a ta, singurăte,
puteți imagina două ore de ecran alb, și sonorul un ostatecă în mreaja-ți plumburie,
țiuit continuu, tiiiii! mi-s gândurile toate-amanetate
– Păi, nu turbează spectatorii? ca să-ți plătesc amara de chirie.
– A, va fi un film de artă pentru cunoscători, pentru
connaisseurs.
mi-ai alungat văpaia macilor din piept
– A, nu chiar așa pentru publicul larg.
– Da, nu pentru toți țopârlanii, adică mă ocup de și mi-ai lăsat oglinda-nlăcrimată,
literatură, de artă, la nivel înalt. în ochiul lumii nu-i rază s-o aștept
– Extraordinar! Și alte proiecte de viitor pe lângă prin mantia de gheață să străbată.
broșuri și Cartea albă?
– Da, vreau să trec la un alt nivel literaturii... las cuvintele le-oi fereca-ntr-o criptă
broșurile și mă apuc de scris pliante! ecou să nu mai fie-n veci durerii,
pe iasca gurii crească-mi îndîrjită
Roland F. Voinescu coloana infinită a tăcerii.

15
SURÂSUL BUCOVINEI

…ergo sum quo vadis?

am toată gama de nevroze nu mă întreb de unde vin,


și o paletă largă de fobii, sunt ciorna scrisului divin,
sunt un focos de superstiții cu slova viața mi-o petrec
încă din anii timpurii. și nu mă-ntreb unde-o să plec.

pisica neagră și luna plină, nu mă întreb nici unde-am stat,


un popă ce-mi iese în drum, silaba mi-a fost drum și pat,
ziua de marți sau zbaterea pleoapei mi-a fost speranță și visare
și clipa pe loc mi-o sugrum. și abisală-ncrâncenare.

nu scot seara gunoiul din suflet, nu mă întreb de ce-am trăit,


dar nici nu mă culc ne-nchinată, cuvântul dur l-am șlefuit,
nici zâmbetul și nici încruntarea cuvântul limpede l-am curs
nu le pun sub cenzură vreodată. și-l port cu mine spre apus.

mă tem de grindină, de ceață, deși-am venit în lume gol


mă tem de omul rău și prost, să-i fiu pateticul obol,
știind că timpul se răzbună, suflet peltic și de pripas,
mă cutremur de cele ce-au fost. aș vrea mai bună să o las.

prezentul e o insulă-n plutire, căci poezia e misterul


iar viitorul doar morgană, care amână efemerul
în lumânarea de pe tort și dacă ea mai are-un rost,
eu vad doar a viermilor hrană. nu mă întreb de ce am fost.

în cătușe pe patul lui Procust, și fiindcă uneori am dat,


un bufon sunt, când vesel, când trist, în zborul meu cel spiralat,
visul meu cariat se revoltă ecoul plânsului deplin,
ca un nerv ulcerat. deci exist! nu mă întreb de unde vin.

patu digua sic gloris mundi

oamenii nu se despart niciodată de tot, nu mă chemați la marile banchete,


avem la-ndemână mereu un „mai pot”, sunt prea semeață, tristă uneori,
desăgi cu-amintiri tot împingem spre-apus, și nu îmi sunt destul să mă îmbete
ctitorind un trecut cam de spate adus. sclipirile de repezi meteori.

cum musca pe sticla ferestrelor lasă nu mă chemați la marile ospețe,


în urmă-le trecerea mereu lipicioasă, la care mitologic îmbuibați
ne-agățăm de trecut, uitând tristul prezent, de osanale, stați să vă răsfețe
viitoru-i tărâmul nici măcar existent. răcani într-ale rimei frați.

plăsmuim vagi scenarii despre cum ar fi fost timidă-i vocea mea în amalgam,
măruntele vieți, de-aveau încă un rost, cutezătoare-i însă erezia,
ne croim existența, la cuvinte toți meșteri, de-a nu veni la marele bairam
scrijelid dulci iluzii pe pereții din peșteri. din care e absentă Poezia.

imputându-ne vorbe și gesturi și fapte, unde v-aștept, voi fi un șambelan,


din ziua de mâine vom face doar noapte, și nu-ntr-un joc de-a puia-gaia,
dorința de pace nu-i decât un boicot, ne-om înâlni la marele chiolhan,
deși nu vom fi despărțiți niciodată de tot. la care Cititoru-ntoarce foaia.

16
SURÂSUL BUCOVINEI

DAN TEODOR DĂNILĂ BLESTEM...


,,Blestem” și eu întâia oară
Dar fără patimă ascunsă:
Când toate scârțâie în țară,
Revista ,,Scârț” să meargă unsă!

CONJUNCTURĂ
Satisfăcut râdea în barbă
Că s-a-nsurat cam bătrâior:
,,Atunci când dragostea e oarbă,
Înseamnă că norocu-i chior...”

Selecție publicată prin grija surorii sale Silvia și ÎN CĂUTAREA ADEVĂRULUI


a doamnei Violanda Bratu Filosoful trist la mină
Meditează bând la bar,
Cum să scoată la lumină
SONETUL ULTIMEI AMANTE Adevărul din pahar.

Aveam acasă o soție EFECTELE NEGLIJENȚEI


Și-n teritoriu trei amante, Cum bolnavul n-a urmat
Frumoase toate, elegante, Tratamentul cu strictețe
Care de care mai nurlie. Și nici hapuri n-a luat,
A murit... de bătrânețe!
Stârnind priviri ilariante
Și din instinct de lăcomie, EPITAF UNUI PARLAMENTAR
M-am strecurat cu dibăcie De-abia de-o zi e în mormânt
La sânul unei noi bacante... Și-o clipă nu-i mai tace clanța,
C-aici e locul mult prea strâmt
Dar la momentul culminant, Și nu-i încape... aroganța!
Tinzând spre punctul palpitant,
Văzui că totu-i iluzoriu INVIDIE
Despre baba violată
Și-am constatat în mod șocant Zise alta, slută foc:
Că îngerașul meu șarmant ,,Hoașca asta descărnată,
Era... un travestit notoriu! Iarăși a avut noroc!”

SONETUL CERERII DE MÂNĂ RĂSCUMPĂRARE


Sunt și răpitori profani
Când mi-am cerut iubita de soție, Cum găsești doar pe la noi,
I-am dăruit un braț de trandafiri, Că tâlharii mi-au dat bani
Că sunt simbolul marilor iubiri Să-mi iau soacra înapoi!...
Si-al legăturii sacre pe vecie.
EXAMEN LA ,,MATE”
Convins fiind că mâine vom fi miri, La examen întrebată
Cum ne aflam la ea-n bucătărie, Ce e ăla un raport,
I-am dedicat ad-hoc o poezie Fata a răspuns pe dată:
În contul viitoarei fericiri. ,,Un... preludiu la avort!”

Ștergându-și fin obrajii transpirați, PUTEREA OBIȘNUINȚEI...


Se înroși ca pasta de cârnați Părintele, fost cârciumar,
Și nu putea să scoată nici o vorbă. De vechiul lui nărav nu scapă:
Când este singur în altar,
Fiind timidă față de bărbați, Chiar și-n agheazmă toarnă apă!
Ea m-a privit cu ochi înlăcrimați,
Că... tocmai tăia ceapă pentru ciorbă! FEMEIA TE RIDICĂ
Pe el femeia l-a-nălțat
Șim pentru nimeni nu-i mister,
Că, după ce s-a însurat,
Nevasta l-a trimis... la cer!

17
SURÂSUL BUCOVINEI

IRINA LUCIA MIHALCA

Suntem

Ca un vis neîntrerupt vreodată,


ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de
Revenirea arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
După ce ai călătorit departe, foarte departe, ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
prin atâtea locuri de basm, Noi suntem.
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit Suntem rug, flacără, scântei,
în anul acestui gând, în anul acestei toamne, zâmbet, lacrimă, vis,
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu?! - gânduri, cuvinte în delir, fapte,
asemeni mărului raze de soare sau lună, zefir, furtună,
cu ramurile încărcate de fructe, castel de umbre, corolă de lumini,
aplecate până-n pământ, curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
pe pământul anilor tăi. tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care,
Nu ştiu încă cine eşti, negăsindu-l pe pământ,
prin ochii tai îţi citesc povestea purtată îl caută în Cer,
şi rătăcită prin vieţi, cutreierând ierarhia îngerilor.
cu sufletul simt ceea ce porţi cu tine,
de departe, de foarte departe, Suntem piesele aceluiaşi puzzle,
din edenul pierdut, din viaţă şi suferinţă, suntem TU, EU,
din zbuciumul şi pribegiile tale, din moarte. manifestarea ABSOLUTULUI prin NOI.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe, Timp de-amintire, timp de uitare


aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi, Era un timp când alergam spre tine,
îţi ascult firesc, atât de firesc, un timp dilatat ce ne-mbrăţişa în secundele lui.
suferinţa, Era un timp când doar lumina din noi conta,
iubirea şi gândurile, când odată privirile întâlnite,
misterul vieţii metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona
pe acest drum de început... instantaneu,
când te mirai că-ţi revedeai, inexplicabil,
Sub umbra binecuvântată a mărului, imaginea ta pe chipul meu,
tu şi eu pe pământul acesta impregnată de adierea blândă a zefirului,
al anilor făgăduinţei! a apei reflectată de-oglinda sufletului nostru.
Ceva ce nu există şi nu putea să existe,
o melodie nedesluşită auzi, Era un timp când încă nu ne-am îndepărtat, rănindu-
auzi şi cauţi ne,
- o ştii sau nu o ştii? - devenind un alt timp.
un început,
un început de poveste Doar Helios surâde...
scrisă prin cuvintele inimilor noastre! Ştie el ce ştie!

Undeva, o rădăcină ne ţine,


ştii doar că iubirea o simţim sau nu o simţim...

18
SURÂSUL BUCOVINEI

LELIA MOSSORA
Cântec NEaflat
Te iubesc
Ca ploaia vântul
Te iubesc
Precum cuvântul
Tot iubește o silabă Hai s-adormim
Îngânând Hai s-adormim
O vorba slabă să n-auzim
Legănându-se în zori cum curge ploaia!
Până cand…
Rodesc fiori. Picături reci
Te iubesc cad pe poteci
Am… Ca pe un cântec, ca un covor.
Am pictat o jumătate Te iubesc Tremură iar
Din trecutele iubiri. Ca pe un vis, vântul hoinar
Am fost clipa care-n noapte Te iubesc în sufletul dus
Ca pe o mare
S-a jucat cu amintiri... şi nu-i cuvânt
Am pictat un cer de şoapte Înecată-n paradis,
Nnici legământ..
Înotând printre tăceri Te iubesc
Triste sunt toate.
Şi-am lăsat fără de lege Ca toamna norii
Cuvenite întrebări. Aducându-ne în ploi Ca un mister
Întrebarea și alunecă-n cer
Am cântat înspre apus
Răspunsul pasărea care
Neculori şi veri durute
În cuvântul nicicând spus Amintirilor în doi. am ucis-o odatţ
Şi-n silabe descusute. Te iubesc dar a-nvatat
Am lăsat să cadă-n zori Ca Nemurirea să zboare iar.
Sărutări fără de vrere Care NE … deloc privește,
Valsăm doar în vis,
Şi-am reînceput pe nori Te iubesc
anotimp-paradis
Să scriu verbele stinghere Ca despletirea
în iarna ascesta
Şi am apăsat la fel Ce ne tot
Mereu uimește şi vom strivi
Doar cu pasul peste noapte
Cu apus și răsărit până la zi
Şi am agăţat cercel
Neiubirii tale coapte. Și cu foamea de-mplinit. al buzelor gust.
Am mai despletit secunda Te iubesc Scutur pe noi
Peste frunţi de mult durere Ca ploaia vântul, gerul din doi
Descărcând din nou apusul Te iubesc frunzele moarte.
Când de rouă… când de fiere. Ca pe un vis,
Te iubesc Hai s-adormim
Apoi te-am descoperit să n-auzim
Ascunzând în luna plină Ca toamna… norii,
Te iubesc cum curge ploaia!
Roşii frunze aplecate
Tot mereu peste retină. Ca Nemurirea,
M-ai rugat înalt să zbor Te iubesc
Peste iarna care trece, Ca despletirea
Să mă prefac doar că mor Ce mereu am căutat
Dar să nu rămân prea… rece. Într-un cântec NEaflat.

19
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIA TOMIȚA CORINI

Plânge Prutul... Prutule vorbești întruna

Plânge Prutul Prutule, vorbești întruna


plânge frate, Despre alta, despre una,
Cin' l-aude de departe? Spui povești nenumărate
Cine sufletul îi simte? Despre soră, despre frate,
Plânge ca și un părinte! Despre plaiul care trece
Ce i-a fost tăiată-n două Peste apa ta cea rece
Inima... Despre cele două maluri,
Din ea tot plouă, Despre cele multe dealuri,
Lacrimi de surori și frați Despre două lunci din vale
De la Nistru spre Carpați! Despre gând ce curge-n cale
Plouă-n suflet de român Despre focul cel cu pară,
Lacrimile și le-adun Cum e ruptă-n două o țară,
Le-mpletesc cu apa lui Spui povești nenumărate
Apa rece a Prutului Despre sârmele ghimpate
Plânge Prutul, strânge spinii, Despre cum maldavenește
De ce oare vin străinii? În țara asta se vorbește
Ei de Domnul nu se tem, Tu poveri nenumărate
Să ne spună cin' suntem? Duci de ani mereu în spate
Noi suntem popor cu nume Printre valurile tale
Rădăcinile-s în hume, Trece dor și trece jale
Rădăcini de viță bună Ce șoptesc fără de seamă
Cu istoria străbună Despre neam ce stă la vamă
Strigă Prutul cu-ndârjire: Tu ești apă curgătoare
- Un popor se vrea-n UNIRE! Și ții neamul în picioare
8 noiembrie 2017 Cu-ale tale vorbe dulci
Peste apa ta ne culci,
Vin din neam de tricolor Chiar și-atunci când adormim
Glasul ți-l mai auzim
El... Te îneci într-un oftat
Tatăl meu purta – albastru Și respiri prin gând curat
Îmbrăcat în cerul sfânt. Și ne spui neostenit
Avea-n ochii săi lumină De unde neamul a venit,
Sincer era în cuvânt! Ne vorbești din rădăcină
Eu... Grai frumos – limbă română!
Între ei creșteam o zână - Prutule, apă de râu....
Galbenul, culoarea mea Eu povestea ta o știu.
Mi-o dăduse mândrul soare, Cât de bine-ar fi să fie
Am vopsit cu ea și-o stea! Toată lumea ca să știe
Ea... Neam român c-un tricolor
Lângă mine mama-n roșu Împreună duc un dor
Se-nvelea – frumoasă floare Dor de țara cea română,
Tricolor dintotdeauna Dor de-a se ține de mână
Am rămas noi fiecare! Să joace hora frăției
Pe pământul României!

20
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIANA BENDOU împreună cu un vecin leţurile, zdravăn, ca să ţie! Şi a


ţinut... cinzeci de ani!...”
Războiul de ţesut Ţolici de coade colorate, covoare de lână ţesute
Bunicii mele Măriuca iarna trecută zăceau, aşezate palii 4 , palii, peste lada cu
zestre, plină cu cerşafuri frumos brodate tot de mânuţa
Zorile se iviseră de mult şi ei… De la o vreme mânuţa asta a cam început să-i
animalele zbiereau de foame în tremure… iar la bucătărie mai scapă lucruri pe jos… Lâna
curte, dar ea tragea de ea încă să se covoarelor era de la oile ei, pe care le dăduse la ciobani, la
ridice… O moleşeală nemaiştiută o stâna satului; mai păstrase însă până nu demult, în podul
lipise de pat. Se îmbrăcă fără chef şi casei, câteva gheme toarse,... Când a venit Colectiva i-a
se îndreptă târşâindu-şi încălţările luat oile ; nu i-a mai lăsat nici una. Doar lâna lor îi mai
către poiata păsărilor pe care le hrăni rămăsese, doar atât… Ce să facă, n-a putut să se
cu grăunţe. Râni coteţul porcului, împotrivească hoţilor de comunişti... „Femeie amărâta cu
scoase apă din fântână şi o răsturnă în găletar… patru copii!” Oile erau puţine dar bune, le dăduse la stână
Un junghi îi fulgeră mijlocul şi se opri speriată, dar când trecea anul, ciobanii îi dădeau pe ele caş, lapte şi
apoi se încinse cu un fular de lână întrebându-se în gând: lână... „Ei, tot a fost bună şi lâna asta! Mi-am mai facut cu
„Nu eşti tu cumva, nu eşti Moartea mea, care-o să mă ea treaba… Covoarele aistea, zestrea fetelor, o flanea lui
ia?!...” Nică, o fanşonetă5 pentru mine, ciorachi…”. Acum lâna
Împlinise de de curând 77 de ani dar asta nu era s-a terminat, fetele i s-au mă-ritat la oraş… „Nu mai pun
chiar un motiv ca s-o termine cu viaţa; erau încă femei ele pe jos cioarsele mele!” Pentru cine să mai ţeasă? „Am
prin sat mult mai bătrâne decât ea şi tot umblă ca fetele auzit că au ieşit altele acum; lumea vrea dintr-alea,
mari… Ileana lui Vasile, Parascheva de peste drum, Tanţa persiene… chiar şi pe la noi prin sat. Ţaţa Ioana cică şi-a
lui Ghiţă, Maricica lui Ilie…tot un leat 1 ! Veştejite şi luat şi ea… că-s prea frumoase! A lăsat cu limbă de
uscate, cu picioarele strâmbe, unele fără dinţi, altele aduse moarte la nurori când o fi, să i le dea peste groapă. Aşa
din spate… Ptiuuu! Îşi făcu semnul crucii, scuipă în sân şi măcar s-o bucura de ele ăi mai tineri, că ţolici 6 nu se mai
deschise uşa chilerului2. Aici era locuşorul ei, refugiul în poartă!”
ceasul greu al încercărilor, aici îşi petrecea puţinul răgaz În colţul din dreapta al chilerului, aproape de
ori lungile seri ale iernilor vrâncene… torcând, ţesând sau fereastră, aştepta cuminte şi răbdător, Războiul de Ţesut,
cosând cu fire de lână colorate chiar de ea după cum prietenul de nădejde şi pricina atâtor amintiri frumoase…
învăţase din vechime... „Din vechime” pentru că învăţase Căci cine altul, dacă nu el, să fi mai fi păstrat în taină,
carte numai de la alţii căci mama o părăsise încă de la zâmbete şi lacrimi, bucurii şi dureri? Doine, cântece de
naştere pentru a merge în Ceruri, sus, la Dumnezeu. leagăn, cântece de voie bună… ascultase (de câte ori?)
Crescuse şi ea cum putuse, mai cu una mai cu alta, mai vrăjit de vocea ei frumoasă în timp ce mâinile-i dibace
mult cu lipsurile, până la vârsta măritişului când, mânuiau suveica, ghemul, furculiţa…
frumoasă fiind, pusese ochii pe ea un soldat proaspăt Se apropie de el şi îi îmbrăţişă lemnul parilor pictat
întors de pe front şi cu numele Ion. „Nică”, aşa cum îl dar ṣi ros de cari, îl îmbrăţişă strâns, atât de înfocat şi de
alintase de la bun început ea, o cucerise cu voioşia lui, cu strâns, cu lacrimi strivite printre gene, aşa cum îţi
uniforma şi cu melodiile populare cântate la muzicuţă în îmbrăţişezi omul drag ce va pleca în curând, la drum lung,
timp. Şi apoi, era atât de frumos că multe‚ multe femei i- fără a şti dacă mai revine vreodată…
au purtat râcă3 sau i-au făcut cu ulcica prin sat!… „Cât am Apoi se duse la cuptorul din curte ca să aţâţe
mai avut de tras pentru el, în viaţa asta, Doamneeee!”. focul.Vreascurile uscate se aprinseră uşor dar ca să fie
Apoi au venit copii, doi băieţi şi două fete, Gică, mai sigură aruncă în vatră şi o cană de gaz 7 … Acum
Mărioara, Anişoara şi Titi pe care i-a crescut, i-a dat la putea adăuga liniştită lemne mai mari…
şcoli mari şi s-au împrăştiat apoi prin lume lăsând-o Reveni în chiler. Purta în mână un topor şi o
singură pentru a se bălăbăni doar cu unchiaşul aista al beşchie8…
ei… Căzură mai întâi lemnele mici. Apoi, unul câte unul,
Înconjură cu privirea camera şi pereţii proaspăt parii groṣi…
spoiţi cu var... „Cât necaz şi cu păreţii ăştia! Şi câtă ………………………………………………….................
muncă!” Întâi adunase balega uscată, lăsată de puţinii cai În curtea casei de pe valea Siretului, focul
pe uliţă. Pe urmă lutul galben, clisos, de la Lutărie. Pe cuptorului mistuia tot mai mult ceea ce mai rămăsese din
urmă călcase lutul, balega şi apa frământându-le îndelung minunatul război de ţesut de altă dată. Lângă el,
cu picioarele goale… „Aveam putere pe atunci!” Pe urmă îngenuncheată, o femeie bătrână lăcrima frângându-şi
făcuse chirpicii turnând lutul amestecat cu paie în forme mâinile. Se stingea o viaţă.
pentru a se usca la soare… „Nică, dragul de el, bătuse
4
palii - teancuri, vrafuri
5
fanşonetã - şal gros
1
leat - generaţie, vârstã 6
ţolici - preşuri de coade
2 7
chiler - anexã a unei case ţãrãneşti cu rol de bucãtãrie gaz - aici cu sensul de petrol lampant
3 8
râcã - picã, ciudã beşchie - ferãstrãu

21
SURÂSUL BUCOVINEI

OCTAVIAN CĂPĂȚÂNĂ maghiare. Friss csardas se joacă după ariile


jocurilor române. [...] Toate aceste arii de cătră
poporul maghiar, propriu zis, îndeobște sunt cântate
foarte urât, în zbierături inarticulate.”
Aici casele, prelucrarea lemnului, sedentarismul
şi muncile câmpului, crestăturile, costumele,
ţesăturile, ceramica, cântecele, obiceiurile de botez,
de nuntă şi de înmormântare, denominaţiunile şi
numele sunt identice cu ale românilor. Cum au venit
nişte nomazi de stepă în curbura Carpaţilor cu
tradiţia prelucrării lemnului, identică în toate ţările
Maghiarizarea românilor din arcul Carpaților româneşti cisalpine şi transalpine din Maramureş,
Ţara Moţilor, Ţara de sus şi Vrancea până în Hobiţa,
O mână de călăreţi, sichilii, au fost trimişi de Severin şi Timoc? Casa noastră tipică de la ţară ar fi
regalitatea catolică, de osatură germană, la cea mai veche „formă a casei arice" europene, atât
marginea estică a Transilvaniei cu obligaţia de a în ce priveşte interiorul, cât şi în ce priveşte
ajuta pe români la paza trecătorilor. Sichili – exteriorul, cu prispa din faţă şi dispoziţia curţii
înseamnă păzitori într-o limbă turcică, şi nu dimprejur. Acest plan aric e o caracteristică a
reprezentau o etnie anume. Originea etnică a foștilor popoarelor stabile, dedate agriculturii, iar nu vieţii
secui a rămas o necunoscută. Pentru că, azi, după foștilor nomazi, căreia îi corespunde ca tip de casă
două studii ale Institului de genetică al Academiei „casa semitică", al cărei plan, ieşit din cortul
ungare, știm că avem în Transilvania, Câmpia Tisei triburilor nomade, îşi are dispuse camerele în jurul
și Panonia doar maghiarofonii și nu maghiari. „unei curţi interioare", susțin învățații germani.
Conform acestor studii astăzi în bazinul Dunării Haina ţăranului şi a femeii e a vechilor traci,
mijlocii, dintre maghiarofoni, sub 1% au gene dansurile naţionale de tip ,,hora" aminteşte „Chora"
asiatice, fie ele mongole, turce, cumane, avare și dramelor antice.
maghiare la un loc, restul au haplogrupul J2, adică al De unde olăritul la nişte nomazi care beau apa
românilor, al daco-romanilor, al tracilor ( pe larg în din burdufuri din piele de cal şi nu foloseau
volumul Cultură, confesiune, etnie și rasă în instrumentar casnic fragil? De unde numele
Transilvania, Câmpia Tisei și Panonia). sărbătorii naşterii Mântuitorului Karacioni dacă
În lumea ştiinţifică e recunoscut faptul că toate trecând prin Kiev, la finele secolului al IX-lea, nu
recensămintele ungureşti erau de trei ori trucate în slavii, dar nici măcar cneazul lor nu se creştinase
sensul umflării ponderii ungureşti, odată încă? De unde organizarea lor în scaune şi a
metodologic – dacă vorbeai ungureşte erai automat germanilor în Stuhle, dacă nu de la judeţele şi juzii
ungur, a doua oară pe teren prin intimidare şi a treia românilor din acel colţ de Daco-Romanie?
oară la prelucrarea datelor la institutul de statistică. Când s-au deznaţionalizat românii, ei au „plecat”
Dar până să avem informații de genetică aveam și cu tot patrimoniul lor imaterial (credinţe păgâne şi
avem date culturale. De unde învârtita coruptă, creştine, obiceiuri, colinde, povești, strigături,
ceardaşul, la un popor nomad? Jocul în doi, în dansuri, cusături, crestături) părăsind doar limba.
pereche poate fi numai la un popor de multă vreme Recent, Judit Pal recunoaște că secuizarea în masă a
sedentar şi agricultor. Denumirea de ceardaș - așa românilor s-a făcut în două etape: întâi lingvistic și
zisul dans național maghiar, de fapt învârtita apoi religios. O altă părăre avea, la 1871, Ioan
coruptă, apare pentru prima dată după 1860 sub Slavici, care chiar credea că mai există maghiari,
inițiativa baronului Bela Wenckheim. Mai mult și astfel el scria: „Printre figurile povestei din când în
mai precis, Ioan Slavici, cel care i-a cunoscut și i-a când ni se arată câte o figură română în veșmânt
înțeles cel mai bine: „Maghiarii au un singur joc străin: „cai năzdrăvani”, „ Mama pădurii”, „S-ta
comun: csardas - crâșmăreasca, afară de acesta Vineri”, „lupte cu smei” și alte asemenea imagini
încă vreo trei locale. Csardas constă din două părți: tainice, proprii numai poporului român.... când
lassu-lin, și friss-mărunțel. Linul-lassu este maghiarul povestește, el adeseori vorbește cu
Ardeleana română; mărunțelul-friss este o sintaxa română”.
compoziție din jocurile românești Crișana, Bătuta, Despre dal, dana, cântecul poporal maghiar, scrie
Pe picior, Lugojana și Mărunțaua. [...] Românul Slavici, este acel gen al poeziei în care se află foarte
cântă când joacă, iară maghiarul înjură. [...] În puține elemente noi (în afară de stridente, țipătoare),
asemenea mod au schimbat maghiarii și ariile restul fiind Doina. „După firea sa ritmică, limba
române cîntate de cătră dânșii... Deși lassu csardas maghiară nu se poate potrivi la ritmul armonic aflat
este jocul român Ardeleana, aria după care el se în limbile europene: pentru aceea ritmul cântecelor
joacă nu este a Ardelenei, ci «doina» română. Aria populare maghiare, care este mai ales cel popular
doinei române este, dar temeiul muzicei populare român, îndeobște este foarte răul”.

22
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE RUŞEŢI

AFORISME
Excepționalul om de cultură, care cunoștea Omul si natura
„maghiarul” ca nimeni altul, nu putea să adune
atâtea informații obiective, pentru că acestea nu erau - Omul este reflecţie a universului cu tot ceea
scoase din arhive sau relevate de știință, încât să ce implică acesta.
ajungă independent de absolutul geneticii la altă - Omul şi natura sunt Creaţii ale lui
concluzie, decât aceea logică, că ar fi existat Dumnezeu. Nu suntem cu nimic superiori naturii
maghiari, care să preia de la români, muzica, poezia, înconjurătoare.
dansul și toate celelalte forme ale culturii populare! - Natura cunoaşte zbuciumul, zbaterea şi
Încă o dată, românii când s-au maghiarizat au plecat plânsul, ca şi omul.
cu toate acestea! La început într-un cadru extrem de - De firul de apă al vieţii suntem cu toţii
ostil, mai apoi şi puşi la zid de aparatul ecleziastic, străbătuţi. Câti dintre noi îl continuăm?
politic, administrativ, juridic, militar şi în final şi - Umbra unui copac aduce răcoare pe când un
şcolar, în condiţiile divizării confesionale a românilor cuvânt înţelept linişte.
operate de Viena la începutul secolului al XVIII-lea, - Muntele pentru om înseamnă valorile şi
românii din centrul ţării nu aveau decât două aspiraţiile sale spre înălţimi cerului.
posibilităţi: să se maghiarizeze sau să se refugieze în - Toamna este anotimpul când omul devine
Moldova. Cei rămaşi au împrumutat altă limbă, dar conştient faţă de propria viaţă. Ĩnţelegerea legilor
sângele nu l-au putut împrumuta! Până şi etnograful naturii ne aduce împăcarea cu noi înşine.
german Paul Hunsdorfer (1810-1891, maghiarizat
Hunfalvy), admitea că secuii sunt un amestec cu Credinţă, rugaciune şi recunoştinţă
autohtonii.
Savantul Nicolae Iorga concluziona pe bună - Suntem atomi însufleţiţi de Dumnezeu.
dreptate: „Secuii din Carpaţi sunt în majoritate - E păcat să şi muşti din măr, nu să-l mănânci.
românii deznaţionalizaţi, aşa cum o arată habitatul - Latura spirituală este darul vieţii primit de la
lor tradiţional, felul de construcţie a caselor şi modul Dumnezeu pentru a ne înţelege sensul de-a exista.
de prelucrare a pământului”102. - Iertarea reală vine decât în urma exerciţiului
Blocul „secuiesc” este, de altfel, o invenţie de sinceritate cu tine însuţi şi în urma credinţei în
recentă, de după 1848, azi „blocul” de după 1848, Dumnezeu. Prima data te ierţi pe tine şi după aceea
s-a schimbat în „ţinutul” secuiesc - în mintea pe semeni.
ignoranţilor politicieni cric* din București. - Credinţa implică mai presus de orice
* cric este o prescurtare pentru cumul de defecte - cretin, conştiinţa.
incompetent, dar corupt. - Doar prin credinţă şi adevăr dobândeşti
libertatea totală.
- Ĩn cadetrala sufletelor noastre ar fi necesar să-
i găsim credinţei un loc bine stabilit unde să ne
găsim puterea de-a ne regăsi pe sine.
- Credinţa este un reper spiritual şi biserica
(locaşul de cult), spaţiul unde ne întâlnim cu noi în
tăcere.
- Actul religios în esenţă constă în ce crezi şi ce
aflii cu inima.
- Sunt experienţe spirituale care ne marchează
şi ne aduc o nouă treaptă spre desăvârşire.
- O boală nu se revendică doar din cauze
medicale, ci este şi de factură spirituală.
Casa tradițională din Harghita. Muzeul Etnografic din Cluj Napoca
- Orice creaţie de factură umană este
imperfectă. Doar cea divină este perfectă.

23
SURÂSUL BUCOVINEI

SIMION TUDUREAN Doi prieteni


Doi prieteni din armată,
După mulți ani se-ntâlnesc,
Ce-au făcut în anii ăștia
Reciproc își povestesc.
Nicu spune: Am soție,
Am și-o fată măritată,
Am băiatul la Constanța,
De cinci luni face armată.
Victor spune: - Nicule,
Să-l vezi pe băiatul meu!
Primula fost în generală,
Ciupercile Primul a fost și în liceu.

În pădure, la ciuperci, Să-ți arăt și pozele,


Doi prieteni se-ntâlnesc, Mândru-s de băiatul meu!
Despre cum gătesc ciuperci, Uite-aicea diplome
Reciproc își povestesc. Din generală și liceu!
Gheorghe-ntreabă pe Vasile: Încă o diplomă aici,
- Hai, răspunde-mi la-ntrebare, Primul a fost în facultate,
Cum știi că ciupercile Fericit și mândru sunt,
Nu sunt rele, otrăvitoare? Mândru-s de feciorul tatei!
Vasilică îi răspunde: Uite-aicea înc-o poză,
- Fii atent ce-ți spun Gheorghiță! A luat și doctoratul!
Curăț, spăl ciupercile, N-a găsit un loc de muncă,
Fac din ele-o tocăniță. În Spania s-a dus băiatul!

Pun într-însa mirodenii, Uite-aici, mai am o poză


Pun totul ce trebuie în ea; Cu prietenii lui buni,
Prima dată, să fiu sigur, Muncește bietu-n Spania,
O servesc pe soacră-mea! Culege mereu căpșuni.
Dacă-n cinci sau șase ore Un elev slăbuț
Soacra n-a pățit nimică,
Mă așez și eu la masă Un elev slăbuț, chiulău,
Și mănânc fără de frică! Clasele le repeta.
Câte doi, trei ani la rând
Veta-n balcon Într-o clasă rămânea.
Victor se plimba pe stradă, În sfârșit, elevul nostru
Tot fuma și tot tușea... A ajuns ditai flăcău.
Veta din balcon îl vede Părinții îl tot îndeamnă
Și îl cheamă pân` la ea. Să se-nscrie la liceu.
Victor spune: Am să vin O comisie de profesori
Când vei fi tu singurică! Îl întreabă, îl testează,
- Vino sus, că-s singură, Unii râd, alții-și fac cruce
Vino sus, fără de frică! Ce răspunsuri debitează.
Victor spune: Voi veni, A venit elevu` acasă,
Mă voi ține de cuvânt, Obosit și transpirat.
Când vei fi tu singurică, Părinții îl tot întreabă:
Singură pe-acest Pământ! - Spune, cum te-ai descurcat?
- Dragi părinți, vă spun pe cinste,
Cruce mi-am făcut mereu,
Ce-ntrebări mi-au pus acolo!
Nu mai vreau niciun liceu!

24
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘTEFANA CRISTINA MARCU Frumosul

Peste cerul de suspine,


Plin de nopți și zile pline,
Iubesc viața de n-ar fi
Nimeni n-ar putea opri....
Strigare
Stele zeci, mii de făclii,
Ard în zare mii si mii.. Spre cerul meu aș vrea sa fii
Ard în versuri, poezii... O temniță de stele vii,
Tot ce mi-aș putea dori. Un nor înalt plin de făclii
De binecuvântări în miazăzi.
Ești un înger, al meu gând..
Veșnice emoții Te-aud astăzi suspinând... În lacrimi și trăiri abstracte
Te vreau totuși, orice-ar fi... Iți cer desertul de departe,
În orizontul vieții mele Știi că nu mă poți opri. Cât de aproape să-mi revii
La poarta care azi suspină, Un univers pe care-l ști.
Se văd agale, în surdină Offf...tu azi, rază de soare,
Nedumeriri și voci depline. Ești în lume trecătoare... Căci sufletul îngenunchiat
Un zambet frumos îmi dai De vis sublim, plin de înalt,
În cartea viselor din zare Peste tot poți să răsari... Mă caută adesea-n zare
Spre timpuria revarsare Spre arsita de viață și de soare.
Ești visul tainic, cer rebel În veșminte și-n lumină,
Din mii si mii de vieți străine. Zare de lună plină, În chip angelic și-n suspin
Dumnezeu este un dar Ești timpul clar, cel mai divin
Pas cu pas, clipă de clipă, Treci prin lume, n-ai habar... Ești fiinta fără de păcat
Jocul și trairea mea Un zâmbet drag înspre înalt.
Se trec sublim.... neîncetat.. Momente
Ca un rai de viță grea.... Ești focul care mă scufundă
Iarna glasului șoptit, În dor tardiv și lume multă...
Căci din toate...șoapte, vise E un dar si-un lucru sfânt, Ai tot ce caut zi de zi
Spre calea mea de nicăieri E adesea bucuria Fii timpul cald pe care-l ști.
Suspinul tău încă prelinse... Ce-mi stârneste nostalgia.
În viața mea, Tu, chip senin,
Marea cea care trăiește. Veșnic universul meu Mai cheamă-mă ca să revin
Viata care tot mai scaldă E un har spre Dumnezeu.... Hai strigă cu un glas curat
Timpul tinereții mele... E o voce de iubire Ce ai să-mi fii fără de pacat...
Joc nebun spre noaptea albă. Si o mare împlinire.
Plin de emoție și de chin,
Fiorul rece e într-una Adesea inima mea Ești marele, un glas sublim
Zeul nebuniei mele E o dimineață grea, O umbră și un greu destin,
Steaua mea spre veșnicie, E puterea și lumina O voce ce întrepatrunde
Vocea firii ce mă știe... Ce îmi tulbură privirea. Iubirea mea, tu ești oriunde.

Cat amor și cat oftat.... Sufletul, un foc intens


Inima azi mai tresaltă, Mă cauta foarte des
Sufletul mi-e tot curat Cu emoție și blândețe
Spre orizontul ce m-asteaptă...! Tot spre el... spre tinerețe.

Dintr-o joaca și-un suspin


Totul e prea divin
Totul e un drum intens
Luminat și de ales....

Realitatea, e o șoaptă
O lectie din mâna dreaptă
Am scris-o în cartea vieții
Cu a mea simplă blândețe.

25
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN MĂNUŢĂ trandafiri, Pe strada Măntuleasa etc. Dimensiunea


fundamentală a fantasticului este dată de pendularea
personajelor în profan-sacru (real-ireal, contingent -
transcendent). Cele două categorii sacru şi profan
apar în viaţa omului modern fără să-şi dea seama. La
Sorin Cotlarciuc am exemplifica prin povestirile:
Înapoi în viitor, Incursiune în subconştient,
Întoarcerea sprâncenată. Asistăm la o inversare a
planurilor, încât lumea fantastică devine o realitate
proprie. Interferarea planurilor după Sorin
Alexandrescu se realizează în patru timpi: ieşirea din
profan, şi intrarea în sacru, (2 timpi) – ieşirea din
sacru (ireal) şi întoarcerea în profan (alţi doi timpi).
Real şi fantastic în Personajul este trezit din real (profan) pentru a i se
proza lui Sorin Cotlarciuc releva sacrul (ireal) şi realizându-se intruziunea
sacrului în profan, apare derutat, buimac, nefiind
Magia haimanalelor este volumul de proză pregătit pentru o asemenea transcendenţă. Parcurge
semnat de Sorin Cotlarciuc şi apărut la Editura PIM, un spaţiu indecis şi un timp ambiguu.
2017, Iaşi. „Nimic nu mai arată la fel cu trecutul, doar
Din punct de vedere structural volumul memoria gândurilor pe care le aveam cândva mi-a
cuprinde următoarele secvenţe epice: Exerciţii de rămas la fel de vie” afirmă autorul în povestirea
cunoaştere - prefaţă de Mihai Batog Bujeniţă şi Înapoi în viitor - vorbind de un timp abia perceptibil,
Balsamuri urticante postfaţă de Emilian Marcu, legătura dintre trecut şi viitor fiind tainică „este un
Vasile Larco şi Cornel Udrea. mister ceea ce o să se întâmple mâine…” numai
Naratorul şi actul narării îi dau nota de oralitate dacă se va ieşi de sub imperiul adormirii raţiunii şi al
povestirilor prezentului volum, dintr-o perspectivă pesimismului, ar putea găsi „ziua de mâine mai
subiectivă, unde povestitorul se confundă în cazul de frumoasă şi mai promiţătoare decât cea precedentă.”
faţă cu autorul. Plecarea dintr-un loc şi întoarcerea în acelaşi loc
Prin dimensiune povestirea se apropie de (vezi cazul celor două maxi-taxi) nu mai ţine de
nuvelă, trătând un anumit ceremonial, fie el şi domeniul evidenţei, unul din şoferi devenind
simplu. hipnotizor pentru călătorii care refac invers ruta
Dacă Magia haimanalelor stă sub semnul lui iniţială, înseamnă drumul înapoi spre un viitor sigur.
I.L.Caragiale, lucru semnalat de Mihai Batog Intruziunea sacrului în profan este dată de atmosfera
Bujeniţă, care surprinde exact fizionomia celor pe nefavorabilă din punct de vedere meteorologic.
care nu-i cunoaştem: „Magia haimanalelor, Teoria negării-negaţiei din dialectica hegeliană,
propunându-ne câteva popasuri de cunoaştere a poate constitui un suport favorabil ducerii la
semenilor noştri, cei pe lângă care uneori trecem fără îndeplinire a demersului narativ.
să-i băgăm în seamă, iar alteori nici măcar nu ne Incursiune în subconştient dezvoltă şi mai mult
propunem să trecem pe lângă ei.”. Emilian Marcu în implicarea fantasticului în viaţa reală, după-amiaza
Scene din viaţa de fiecare zi sau Sub Zodia de primăvară înmiresmată de tei înfloriţi, creează
guvernului Mocirlă aduce mai pregnant în discuţie atmosfera aceleiaşi intruziuni a sacrului în profan,
scena lumii lui I.L.Caragiale, realizând o radiografie unde autorul întors de la o lansare de carte nimereşte
a unei lumi de la marginea lumii ori după cum ne la scara vecină a blocului, se întâlneşte cu o
spune autorul că: „Mahalaua Ploieştiului de azi apetisantă doamnă (care era să-l ia drept infractor) şi
constituie un nou pretext de poveste despre care subtil îi propune o partidă de amor. Autorul
suferinţă, despre vină şi despre destin, de analiză a refuză, se întoarce dimineaţa acasă, iar la câteva zile
moravurilor unui „modus vivendi” profund vizitând apartamentul respectiv constată cu
dezumanizat, provocator de nostalgii şi de glume surprindere că locuiau, de fapt doi bătrâni. Totul este
savuroase, pentru a da o viaţă nouă unui trecut pus pe seama unei tulburări bipolare, consoarta
îndepărtat care a fost marcat de un climat pitoresc bătrânului „semăna leit cu persoana pe care o
balcanic.”. Altfel se pune problema în alte povestiri căutam doar că era mai în vârstă cu treizeci de ani”.
unde pe lângă realitate domină fantasticul cu cele Cărăbuşii care roiau în jurul lămpilor ce iluminau
două categorii eliadeşti: sacru şi profan unde trotuarul, amplifică atmosfera de mister, iar timp de
anamneza duce la receptarea dureroasă a memoriei zece minute în sacru, reprezintă o după amiază
afective, iar trăirea în imaginar în timpul sacru întreagă în profan. În final personajul pare că simte
vizează inadaptarea la realitate în unele nuvele ale că poartă laurii unui învingător într-un război, care
lui Mircea Eliade ca: La ţigănci, Trei graţii, Tinereţe poate nu avusese loc. Elemente de fantastic întâlnim
fără tinereţe, În curte la Dionis, Nouăsprezece şi-n istorisirea Întoarcerea sprâncenată, unde

26
SURÂSUL BUCOVINEI

autorul încurcă trenurile care să-l ducă de la Vama la Ochii nu mă mai ajută să intru în tainele
Iaşi, în ultimă instanţă apelând la maxi-taxi. scrisului său, dar nici un efort nu este prea mare ca
La fel de interesante sunt şi povestirile să citesc o poezie de 10 ori, să mă îmbăt de
Gângania unde întâlnim descrierile de tip Calistrat adevărurile și miresmele ei, să simt sclipirile celui
Hogaş: „pe unde mă strecor prin desişuri târâş- care a scris-o, să memorez versurile care m-au
grăpiş, urc râpe şi cobor pante abrupte sau râpi fulgerat și să fiu fericit.
prăpăstioase, ce te înfioară prin întunecime şi Rondelurile (escaladarea poeziei cu forma fixă
liniştea lor absolută. Această solemnitate a e totdeauna „aventura” maeștrilor) sunt bijuterii
sălbăticiei din fundături sau hăuri adânci te atent și delicat lucrate, cu arta de Renaștere târzie,
cutremură la cel mai mic foşnet ori când calci şi cadența impecabilă a versurilor amintind nu o dată
descoperi sub frunzişul de cetină putredă resturi de de Macedonski. Se vede aici și lucrătura în borangic,
oase, de origini necunoscute şi vechi de când lumea. dar și cea în bronz curat. Poetul e atent la tot ceea ce
Nimeni nu ştie cine, când şi cum şi-a lăsat ciolanele îl înconjoară, vede și firul de iarbă și floarea
ca să putrezească, departe de casă, poate, că din îmbrobodită de rouă, se desparte de înăintași prin
cauza spaimei şi suferinţei care l-au cuprins până în desele accente sociale, dar și prin subestimarea
oase, în acea pustietate.”, unde eroul muşcat de trăirilor proprii. Pe scurt, dl. Vasile Filip aduce
căpuşe relatează fapte şi situaţii care creează o altă rondelul pe asfalt fără să uite să-i dea frăgezimi
realitate. celeste.
În Mi-s România realizează o pledoarie pentru Acuratețea simțirii și acuratețea versului merg
arta frumosului ori frumosul în artă, în strânsă mână în mână, ideea poetică e totdeauna întreagă,
corelaţie cu natura şi cultura, portretizând o tânără lipsită de ambiguitate, cu limpezimi de cristal.
fată care în 2005 a câştigat titlul de Miss România, Fiecare rondel e sau floare in ramă, sau proiecția
fiind zeiţa frumuseţii, Afrodita din Vama, născută unui ideal major, pe care poetul nu-l strigă, ci numai
din spuma cerului albastru bucovinean care-şi cerea îl sugerează. Sentința îi aparține lectorului.
dreptul la o imagine reală.” O pledoarie întreagă se Toate sublinierile de mai sus trimit, în special
face genunchiului, un giuvaer nepreţuit, după către urmatoarele piese: Am auzit, Întoarce-te,
doctorul Florin Condurăţeanu, Bijuteria din Gânduri, Pe boltă, stele, Dă-mi, Doamne, Partaj,
genunchi. În alte schiţe Sorin Cotlarciuc este Cruci care zboară, Noaptea de Înviere, Miluiește,
preocupat de gravele probleme sociale, politice, de Doamne.
decădere a României în lume (Haosul decadenţei), În Ajunul Somnului, poezia are lungimi de
de ignoranţa lumii (Vipia ignoranţei) de Paradisul pelerină, merge spre dezbatere etică, vrea să
încălzirii globale, de o anumită precauţiune dintr-o convingă, miezul ei e aforismul bine înfășurat, stă în
orală confesiune a ciupercilor, luându-şi ca drept picioare numai în măsura în care nu lipsește fiorul
suport al vieţii prezumţia de proprietar. poetic, adevăr pe care Vasile Filip nu-l exclude
niciodată.
Constantin MĂNUŢĂ Volumul se constituie în mare parte, într-o
subtilă Cântare omului, la care se adaugă, elegant și
nu tranșant, câteva ars poetica, minunate
autoportrete ale unui creator cu mult har cu o
delicatețe rar întâlnită astăzi (la ea acasă cand e
VIOREL CRAINICU vorba de Moldova și de Iași) și de o hărnicie
exemplară, aproape unică. Mi-l imaginez numai la
masa de scris, vegheat protector de umbra de aur a
Omul locului curat și poetul Doamnei sale, înconjurat, de mape și dosare cu
Sufletului împăcat proiecte dintre cele mai anevoioase, plin de idei și de
dragoste nețărmurită pentru cititorii săi.
Scriu cu bucurie, admirație și o uimire Să se citească și să se recitească: Fulgi timpurii,
necăutată despre poetul și prozatorul Vasile Filip, în Aparența, Spovedanie, Iubirea ta, Lumina,
același timp cercetător sț eseist de pagina mare în Duminica Floriilor, Stare inedită, Cărțile mele,
orice istorie literară, prietenul meu mai mare, Ceas stricat, Inelul de logodnă, Dorința din urmă,
amândoi ieșiți de sub mantaua acelorași iluștrii Cine ești tu, Sânziana, Muguri în dorul rodirii,
magiștrii ai literelor ieșene. Când văd cât a scris Regrete tardive.
Vasile Filip, câte cărți adevărate a dat la iveală, mă
înclin, rămân în urmă și caut să-i număr pașii ce duc Prof. Viorel Crainicu
spre promontorii. Timișoara, 11 mai 2018

27
SURÂSUL BUCOVINEI

ADINA LOZINSCHI

Încă mai sper

Încă mai sper


Să fiu un lichid transparent
Vizibil doar unor ființe
Să pătrund într-un suflet
Înzestrat cu nostalgie
Să fiu lichidul zburător
Iubirea lor Care privește de sus lumea
Nevăzută și neauzită.
Demult, în copilăria mea Să simt căldura mâinilor tale
Vântul avea la gât clopoței Pătrunzându-mi în respirație
Treceau sănii trase de cai Să mă strecor firesc
În dans de panglici colorate Prin orișice ungher
La coama lor agățate. Să ajung în inima ta
Gardul nu se mai putea vedea Și să mă scald în iubire
Îndoit sub nămeții cât casa
Tata era un munte semeț Dor de albastru
Mama o zână cu ochii albaștri
Flacără vie iubirea lor Rupt din cer
Aprinsă de-o stea căzătoare Adus pe Pământ
Pulsează în inima mea Preschimbat în tăcere...
Iar ochii tăi
Între cer și pământ Două scântei de albastru
Nu sunt pământeni,
De aici, de sus Sunt universuri gemene
Pământul e atât de mic Născute din ele însele
Și cerul atât de aproape Ca două cercuri
Și dacă aș avea curajul Care în mișcarea lor
Să sar S-au regăsit.
Poate aș rămâne plutind Doar când ți-am văzut
Oscilând între cer și pământ Ochii în noapte am înțeles,
Fără să cad, fără să zbor În ei fusese ascuns infinitul
Până când Și acum îmi amintesc
Obosită de atâta balans Sclipirea lor m-a orbit.
Voi deveni iarăși eu Apa nu e incoloră,
Cea care nu am avut Tăinuiește fire de albastru
Niciodată curajul Aștept cu sete
Să sar Clipa în care voi putea deveni
O apă lină cu albastre reflexii
Ploaie rece O apă ce crește și se înalță
Din propriile lacrimi
Stau la fereastra toamnei Care vor oglindi sub clar de lună
Departe de privirea ta Sărutul unor îndrăgostiți
Undeva se sfarmă un munte Iar undele mele să mângâie
Se sparge o cascadă Iubirea lor pământeană
Se stinge o stea Ce nu cunoaște dorul
Nu îți pasă De a fi iubit
Prin sufletul tău am trecut Albastrul
Doar ca o ploaie rece?
Tăcută sunt, tristă
Și tu zâmbești...
Mi-e de ajuns.

28
SURÂSUL BUCOVINEI

ALDONA PATRAȘ personalitatea sa să fie așezată în galeria oamenilor


de cultură și înaltă spiritualitate a neamului
Ion Luca – Jertfa care creează românesc. „Lucrările cuprinse în acest volum sunt în
ordinea cronologică a apariției lor.
Ion Luca s-a născut în orașul În anul 1922 Ion Luca publică lucrarea sa de
Roman la 7 decembrie 1894. A doctoratsub titlul „Raționamentul în Drept” unde
urmat primele clase la Roman și face trimiteri și analize la Platon, Augustin,
în continuare la Bacău, unde s-a Scolastici, Descartes, Spinoza, Leibnitz, Rousseau,
mutat cu familia. La îndemnul Kant, Hegel, Marx, dovedind o vastă cultură în
părinților a urmat Seminarul, la domeniu. Concluzionează că realitatea socială în
terminare, încurajat de profesorul continuă schimbare necesită o schimbare a normelor
său Constantin Stere, s-a înscris la de reglementare a vieții societății. E nevoie de legi
Facultatea de Drept. Mobilizat în noi și dreptul trebuie să se schimbe paralel cu
corpul de sanitari, în 1917 a asistat la evenimentele evoluția societății, după principii raționaliste.
Revoluției din octombrie la Odessa și Nicolaev. Filozofia raționalistă consideră rațiunea singurul
Revenit la București a continuat studiile, și-a dat mijloc de aflare a adevărului și contribuția ei este
licența, s-a înscris la Facultatea de Teologieși în opera vieții. Dar viața se lasă îndrumată și de
1919 și-a dat doctoratul în Filozofie și Teologie. normele pe care le formează strângând creațiile
Hirotonisit diacon, a slujit o perioadă. S-a căsătorit istoriei. Scriitorul își încheie astfel propria analiză:
cu Dorina Tecla, fiica preotului Apostol din Bacău, „Viața are rațiunile sale, pe care rațiunea nu le
cu care a avut trei copii. A predat latina, filozofia, cunoaște, și acele rațiuni trebuie să fie justificarea
religia, cunoștințe juridice și limba română la liceele normelor ce se impun vieții.”
din Bacău. Între anii 1922-1927 a publicat opt În același an apare eseul „Bolșevism și
conferințe și eseuri filozofico-religioase iar în 1927 a Creștinism” cu un Moto din Shakespeare: „Diavolul
călătorit în mai multe țări, exersând cunoștințele de poate cita Scriptura pentru scopurile sale”. Indignat
limbă germană, franceză, engleză, italiană, învățate de unele afirmații că bolșevicii sunt realizatorii
în liceu pe lângă cele de latină, greacă,ebraică. În doctrinei umanitare a lui Hristos, Ion Luca
1933 a debutat ca dramaturg, urmând valoroasa argumentează diferența dintre bolșevism și
activitate de creație, publicare și punere în scenă. În creștinism: „Dragostea creștină are calități pe care
anii 1948-1949 a fost „scos din teatre ca incomod” și nu le are bolșevismul, care nu vede decât materie și
s-a retras la Vatra Dornei, unde s-a stabilit definitiv distribuție de materie. Bolșevismul uită că fericirea o
în 1952. După nenumărate memorii pentru o pensie consumă omul cu sufletul său numai atunci când e
de scriitor și punerea în scenă a pieselor sale, a mulțumit”. Metoda de realizare în doctrina creștină
obținut tipărirea a două volume de Teatru și din se rezumă la revoluția voluntară sufletească a
1967, includerea mai multor piese în repertoriul omenirii, creatoare în domeniul economic. Metoda
câtorva teatre. S-a stins la 30 ianuarie 1972 în bolșevistă este revoluția economică prin dictatură.
București, înaintea premierei „Școala din În 1923publică conferința ținută la Chișinău
Humulești”. A fost înmormântat la Vatra Dornei. „Jertfa care creează”, unde comentează Legenda
Fiicele scriitorului au oferit Primăriei toate obiectele Mănăstirii Argeșului, exprimându-și unele idei
și cărțile, cu condiția înființării casei memoriale, dar legate de filozofia populară. Autorul susține că
cum nu s-a deschis, întregul fond documentar a fost filozofia populară, bazându-se pe experiența vieții
transferat la Muzeul din Suceava. este superioară celei făurite de mintea solitară. În
În anul 1994, prin strădania domnului profesor cazul zidirii Mănăstirii Argeșului, o clădire ca în
Marin Cosmescu Delasabar, apare volumul „Ion basme, poporul a prezentat-o printr-un basm.
Luca –Jertfa care creează”, în care sunt cuprinse Creatorul basmului știe că nu a realizat nimic, decât
conferințele și eseurile filozofico-religioase, cu sânge vărsat. Manole și-a zidit soția. Esența
interzise de regimul comunist timp de jumătate de zidirii este jertfa. În altă ordine de idei, credința
veac. În prefață, Ioachim Vasluianul, Arhiereu-vicar creștină, dumnezeiasca zidire, nu s-a putut înfiripa
al Episcopiei Romanului și Hușilor, binecuvântează decât cu jertfe, prin sângele martirilor. Legat de
tipărirea cărții și o recomandă tuturor oamenilor de dorința marilor creații, Ion Luca arată:avem o
cultură și preoților „întrucât o asemenea lucrare ne Românie mare ca teritoriu, o vrem însă mare și
înalță pe un podium de gândire superioară, ne sufletească. Pentru asta, ca Manole altădată trebuie
înțelepțește mintea, ne sensibilizează sufletul, ne să jertfim orice. Însă „ne rețin îndrăgirile străine.
consolidează sentimentele de unitate națională și de Aceste dragosti din îndărătul sufletului nostru, din
conștiință patriotică”. Consideră de asemenea că noapte dărâmă ceea ce la lumina zilei zidim: unitatea
„întreaga operă a teologului, filozofului, profesorului românismului.” În final ne transmite o poruncă a
și talentatului dramaturg Ion Luca, ar trebui să cugetării populare: „zidul învechit, părăsit, rămas de
constituie obiect de studiu în școli și universități iar

29
SURÂSUL BUCOVINEI

demult, este singura temelie reală pentru perspectivele morale. Răspunsul oscilează între
întemeierea unui viitor mare.” optimism și pesimism. Între aceste două atitudini stă
În 1924 este publicată conferința ținută la doctrina melioristă a lui W.James, care vede
Bacău „Viața integrală”.Un om are nenumărate mântuirea universului ca ceva posibil. Meliorismul
activități,însă izvorul lor este unic: sufletul. Viața lui James este o concepție care în general are
internă nu se împarte. Sufletul în fiecare moment e o trăsături ale doctrinei morale creștine.
singură activitate. Societatea are o viață a ei, un În postfață, profesorul Marin Cosmescu
suflet al ei și are nevoia ei de directive. Făcând o constată cu durere că Ion Luca nu e de găsit decât în
vastă analiză, autorul afirmă că:popoarele care își arhivele Muzeului Județean Suceava și în cele câteva
organizează viața după directivele născute din volume ale monumentalei sale opere dramatice. „Ion
contribuția vieții lor sufletești integrale sunt mai Luca ar trebui regăsit într-o casă memorială în
viguroase.Consideră că biserica este singura care Bacău, unde și-a scris cea mai mare parte din opera
poate să realizeze opera de sinteză sufletească sa și unde mai există casa în care a lucrat 30 de
națională. ani… dacă dornenii s-au îngrijit să-i asigure odihna
În 1925 apare conferința „Stupefiantele în sufletului în cimitirul de pe strada Chiliei, băcăuanii
viață”, ținută la Ateneul din Bacău, în care tratează au datoria să-i adune lucrurile și manuscrisele,
apariția acestora, astfel: practica stupefiantelor nu deschizându-i o casă memorială”.
are o scuză, își are o explicație. „Ne naștem cu o
cerință: bucuria de viață. Omul ia contact cu viața Aldona Patraș
prin nervi și prin spirit. Viața plină înseamnă un
spirit vioi și nervi sănătoși, se ofilesc nervii, se
ofilește spiritul, punct tragic în viață”. Unii oameni
au găsit o ieșire tristă: stupefiantul,care zguduie GHEORGHE SOLCAN
nervii și omul are impresia că trăiește intens.
Stupefiantele farmaceutice nu sunt singurele
mijloace, dansurile la modă, jazzul în muzică,
cubismul în pictură, simbolismul, literatura cu
subiecte imorale, presa prin senzațional,
politica.Este necesară o terapie prin care să se
învioreze nervii și spiritul obosit. Autorul sugerează
evitarea stupefiantelor, reîntoarcerea la viața
normală, refacerea spirituală prin activități culturale.
Tot în 1925 apare eseul filozofico-religios
„Individualismul religios„însoțit de motto „Erorile
ca și paiele plutesc la suprafață. Cine vrea să caute Oxford
perle, trebuie să coboare în adânc”. Scriitorul
caracterizează individualismul ca un sentiment al Aveam vreo 12 ani când am mers pentru prima
propriei vieți, cu excluderea interesului pentru viețile dată cu familia în vizită la mătuşa Aspazia, sora
celorlalți. Individualismul este antisocial. O formă mamei care se măritase într-un sat de munte. Ajunşi
de individualism este individualismul religios acolo, totul mi s-a părut frumos din cale-afară:
creștin. Biserica, prin autoritatea sa combate tendința pădurea de brazi cu cetina ei veşnic verde, apa, sub
de individualizare. Biserica ortodoxă învață că forma unui râu de munte, ce cobora susurând atât de
mântuirea individuală se moștenește prin efort limpede, încât puteai să vezi în fundul apeipietrişul
colectiv, alături de cel individual, prin colectivitate curat şi spălat zi şi noapte.Gospodăriile aveau ogrăzi
înțelegând Biserica. Realitatea religioasă presupune largi unde se aflau case făcute din bârne culcate una
trei feluri de raporturi: între Dumnezeu și individ, peste alta rivalizând cu şurile la fel de mari aflate
între Dumnezeu și marea credincioșilor, între alături sau faţă în faţă cu casele, şandramale pline cu
indivizii componenți ai Bisericii. Biserica ortodoxă lemne tăiate şi clădite cu măiestrie ca să nu se
este clar anti-individualistă. Iar problema morală nu răstoarne, păsări şi animale care abia aşteptau să se
poate fi rezolvată decât tot prin cea religioasă. împrietenească şi să le acorzi atenţia cuvenită… Dar
În 1927 este publicată ultima lucrare filozofico- cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut dulăul
religioasă „Meliorismul pragmatic”, în care autorul ciobănesc negru cu alb cu lătrat gros care era, de
afirmă că „morala, ca și dreptul, nu pot fi concepute fapt, o căţea ce-şi avea cuşca la colţul grajdului.
fără o autoritate”. Religia rămâne veșnica realitate Dacă la început lătra şi se avânta din lanţ cu
care guvernează viața oamenilor. Religia creștină forţă spre noi, străinii, când a văzut că suntem bine
este considerată ca cea mai umană. Una din primiţi şi invitaţi în casă de stăpâni, a mai lătrat
problemele mari ridicate de filozofie este viitorul puţin şi apoi şi-a văzut de treaba ei. Treaba ei era că,
moral al omenirii. Se pune întrebarea care sunt mai avea patru căţeluşi din totalul de şase câţi

30
SURÂSUL BUCOVINEI

avusese. Doi au fost distribuiţi unor amatori şi mai În sinea mea îmi spuneam că va fi greu şi o să
urma să le caute noi stăpâni la ceilalţi patru. Când cadă toate sarcinile pentru nevoile câinelui în seama
am auzit şi mai ales după ca i-am văzut, m-a fulgerat mea. Dar nu m-am lăsat. Am obţinut o victorie după
un gând ce nu-l mai puteam scoate din minte. Era un lupte grele aşa că, la plecare, am ales pe cel mai
fel de jurământ că nu mă voi lăsa până ce nu voi frumos căţel după părerea mea, din cei patru şi
merge acasă cu unul din căţei. I-am spus întâi mamei conform primei promisiuni l-am numit Oxford. Era
care m-a privit ca pe o stafie. ca un dovlecel cu picioare, cu pete albe şi negre
- Doamne, fata mea, ce-ţi trece prin minte? Aşa aşezate fără nicio noimă. Pe bot avea o pată neagră
ceva e imposibil pentru că noi stăm la bloc şi încă la şi, drept compensaţie vârful cozii era alb. Capul avea
etajul trei! un botic cu un nas cârn şi cu nişte nări de forma unor
- Lasă mami, ce, n-ai văzut câţi au câini la bloc stafide mai mici, ochii negri ca un buton de la başii
şi ies cu ei la plimbare de câteva ori pe zi. unui acordeon, îţi urmăreau fiecare mişcare, urechile
- Tu nu eşti întreagă la minte, să nu mai spui la clăpăuge spânzurau de o parte şi de alta a capului,
nimeni nimic că, dacă aude taică-tu, e de jale. gâtul gros care rotea cu uşurinţă capul ce putea să se
- O să fie jale o zi două şi după aceea vom plimbe de-a lungul corpului fără nici un fel de
reveni la normal. Mă duc să-i spun şi lui tati, poate greutate. Lăbuţele, cu nişte pernuţe ce ascundeau
el o să fie mai înţelegător ca tine. nişte gheare ascuţite şi îndoite, erau destul de
Era pentru prima dată când încercam aproape mărişoare şi îl purtau pe grăsunel încotro voia el.
forţat să ies de sub fermitatea hotărârilor părinteşti. Dacă m-ar fi întrebat cineva n-aş fi ştiut să-i răspund
Au fost discuţii lungi şi grele însă eu n-am cedat dacă e mai mult alb sau mai mult negru. Tot drumul
nicidecum şi am întrebuinţat toate armele de care l-am ţinut în braţe şi l-am mângâiat şi ca primă
puteam dispune la vârsta aceea. M-am rugat cu răsplată,mi-a lăsat cadou pe pantaloni o băltiţă de
binele, m-am aşezat în genunchi, am plâns, am scos lichid cu un miros iute. Am cerut lui mami o cârpă
tot felul de ţipete, am ameninţat că fug de acasă, că să mă şterg, pe cât posibil. Tati, văzând păţania, mi-a
mă duc să îmi fac seama, că eu nu mi-am dorit astfel spus fără să se întoarcă, fiind atent la drum:
de părinţi care nu-s în stare să înţeleagă şi să - Asta nu-i decât începutul!
îndeplinească dorinţa unui copil… Am ţinut-o o zi - E prea mic şi n-are nicio vină, de ce eşti rău
întreagă numai bolborosind şi cu ochii rătăciţi tati? i-am răspuns eu.
nemaivrând să ascult argumentele celor mari şi nici Ajunşi acasă a început să scâncească după ai
să mai răspund la vreo întrebare. Nu voiam să săi cu toate că eu încercam din toate puterile să-l
mănânc şi nici să mă culc încât până la urmă ai mei alint, să fiu mereu alături de el, să-l mângâi. Cum a
au intrat la grijă. venit seara a început să scheaune, la început mai
- Măi, fato, tu ai luat-o pe arătură, nu mai eşti timid şi apoi i-a dat drumul încât, după miezul
normală? mi-a spus tati. Eu mă gândeam că tu, cu nopţii, se auzea chelălăitul lui şi la blocul de peste
engleza ta, o să dai la o facultate de renume, chiar în drum.
Anglia. Odată chiar tu ai spus că ţi-ar plăcea să Vecinii n-au venit să ne bată la uşă din respect
mergi la Oxford. pentru părinţii mei care erau consideraţi oameni
- Am spus şi nu-mi retrag cuvintele, acolo onorabili în cartier. Noroc a fost că eram în vacanţă
vreau să mă duc şi ca să nu uit promisiunea, am să şi mai apucam să mai picotesc ziua să nu fiu
dau nume câinelui pe care o să-l luăm acasă, Oxford. nedormită zi şi noapte. Scheunatul lui a durat câteva
- S-o crezi tu că o să-l iei acasă! Tu ştii ce zile şi nopţi bune, timp în care tata m-a întrebat dacă
presupune un câine la bloc? nu vreau să renunţ la ideea cu câinele. Îmi picau
Când am auzit întrebarea, mi-am dat seama că ochii în gură de somn şi aş fi dat orice să pot dormi
părinţii sunt gata să cedeze la şantajul şi eforturile ca lumea dar să renunţ mi s-a părut imposibil. Ar fi
mele de a fi convingătoare. fost ca şi cum ţi-ai construi o casă şi după ce ai
- Ştiu, cum să nu ştiu: trebuie scos la plimbare, terminat-o s-o dărâmi din temelii. Nu, nici vorbă
trebuie educat ca să nu-şi facă nevoile în casă, deşi trebuia să-i adun nevoile şi să şterg imediat
trebuie botniţă, lesă, măturiţă, faraş, săculeţ şi multe locul unde se murdărise. Am chinuit apoi, acesta e
altele. cuvântul, până l-am învăţat să facă pentru început
- Trebuie să-i aloci o mulţime de timp în dauna într-o cutie cu nisip şi apoi afară. După multe, foarte
învăţăturii… Nu-i bine să amestecăm viaţa noastră multe neînţelegeri între mine şi Oxi, am ajuns la un
cu a animalelor. Ele au rostul lor acolo la ţară, în fel de pace. Îl scoteam de două ori pe zi la plimbare,
curtea lor, în grajd, dar dacă le aducem în casă mai timp în care îşi făcea toate nevoile.Singură,
devreme sau mai târziu ajungem să ne pară rău. singurică, îmi făcusem rost de o vacanţă de
- N-o să-mi pară rău şi ştiţi că nu v-am făcut servitoare, căci eu nu eram altceva decât servitoarea
niciodată de râs cu învăţătura, am obţinut mereu note lui Oxi. Ba mai încerca să se joace cu mine când
mari. aveamde făcut altceva şi trebuia să-l potolesc. De
multe ori îmi venea să-i spun lui tati faptul că renunţ,

31
SURÂSUL BUCOVINEI

dar mă oprea mândria după lupta câştigată în faţa de libertate. Ori cu el nu puteam să am o întâlnire
tuturor. Apoi a mai intervenit un lucru, dacă la întâmplătoare cu vreun băiat. Ar fi trebuit să-l chem
început el fusese un moft, acum chiar începusem să eu, ceea ce nu prea ar trebui să facă o fată. Dar
ţin la el. Mai ales când ştia că vreau să-l scot afară neavând încotro i-am dat întâlnire unui băiat pe care
dădea din coadă şi se gudura uitându-se recunoscător îl admiram şi aş fi vrut să-mi devină prieten.
la mine încât nu puteam să fiu indiferentă faţă de - Fii atent, i-am spus, să ştii că ies în parc
asemenea dovezi de dragoste din partea lui. Trebuia împreună cu Oxi!
să-i răspund într-un fel. Apoi mai era şi faptul că, - Nu contează!
ieşind cu el afară, mă admirau ceilalţi copii şi voiau - Ba, mă tem că o să conteze!
să pună mâna pe el să-l mângâie. Aici am ajuns să La ora stabilită, plină de entuziasm şi fericire
am o problemă. Ce să fac? Să-l las să se joace cu toţi l-am luat pe Oxi şi am pornit spre parc.
copiii de pe stradă şi să devină câinele tuturor. Pe drum Oxi a văzut un alt câine mai mic,
Atunci eu aş fi cea mai dezavantajată eu să-l probabil o căţea, şi mă trăgea cumplit de lesă ca s-o
îngrijesc zi şi noapte şi ei să se joace cu el? Am ajungă din urmă. Stăpâna câinelui mai mititel s-a
socotit eu că mai bine ar fi ca Oxi să aibă numai un speriat şi a ţipat la mine să-mi stăpânesc animalul.
stăpân, adică pe mine şi familia mea. De aceea am Mie îmi venea să-i răspund că animal este ea
evitat mereu ca ceilalţi copii să pună mâna pe el. În care se sperie de un câine cu botniţă şi lesă.
felul acesta, fără să vreau m-am îndepărtat de toţi Oricum ar fi Oxi mă târâse destul de mult pentru că
copii de pe stradă şi ei nu mă mai chemau să mă joc acum a trebuit să intru în parc pe altă alee, nu unde
cu ei. mă aştepta băiatul. Din cauza asta am întârziat şi am
Vacanţa s-a terminat, a venit şcoala, apoi iarna ajuns în ultimul moment când el se gândea să plece.
când ieşeam la plimbare nu mai erau copii prin parc În sfârşit, ne-am întâlnit şi când ne-am dat
deoarece locul lor de joacă se mutase lângă mâna Oxi a scos un mârâit ameninţător. Am pornit-o
derdeluşul oraşului. Şi în vacanţa din vara următoare tustrei în pas de plimbare pe alee dar cum se apropia
Oxi crescuse atât de mult că devenise un dulău de mine scotea mârâitul duşmănos gata de luptă.
destul de fioros. Copii, şi mai ales băieţii, nu După mai multe încercări de apropiere şi mai multe
îndrăzneau să se apropie de mine din cauză că eu, în mârâieli şi chiar lătrături ne-am declarat învinşi şi nu
joacă, l-am învăţat să latre dacă se apropia cineva ştiam ce să mai facem. Dar deodată mi-a venit un
prea mult de mine. Oxi a luat-o de bună şi dacă gând pe care l-am pus în aplicare imediat. Am legat
vedea pe cineva că pune mâna pe mine întâi mârâia lesa de un copăcel şi noi am zbughit-o după un tufiş
pentru avertisment şi apoi lătra cu glasul lui gros apropiat fără să mai ţinem cont de el. Atât i-a
care îl băga în sperieţi pe orice neavenit. La început trebuit! A început să latre îndârjit şi să se zbată de
mă amuza teribil acest lucru dar mi-am dat seama că credeai că-i turbat. Nu trecu mult şi văzând că nu
nu mai aveam nici un prieten cu excepţia lui Oxi. apar începu să ridice capul spre cer şi să urle. Când
Aveam şi eu treisprezece ani şi începuse să-mi placă am văzut că se apropie lumea şi se uită la el şi-l
să stau de vorbă cu un băiat, lucru ce îl puteam face compătimesc n-am avut ce face şi m-am dus de l-am
la şcoală dar nici într-un caz cu Oxi de faţă. El voia dezlegat în murmurele de dezaprobare ale celor de
să-i acord toată atenţia numai lui şi imediat mârâia şi pe margine. Se auzeau comentarii nu prea favorabile
apoi lătra spre cel pe care el îl considera un nepoftit. mie.
Era gelos din cale afară. Mami şi tati văzând aceasta - Asta e generaţia de azi, nu le pasă de nimic!
nu mă mai dăscăleau cum făceau celelalte mame cu - Oare,părinţii ştiu că nu au grijă de animal şi-l
fetele eu aveam cel mai bun paznic. Mami şi tati, cu chinuiesc!
toată opoziţia lor, îl îndrăgiseră şi ei pe Oxi şi, - Săracul de el cum urla, să-i lege cineva pe ei
desigur aveau grijă de el când trebuia neapărat să de o lesă, ce ar face?
plec undeva. Pe de altă parte ei se bucurau că Oxi Când am ajuns lângă însoţitorul meu, primul
mă făcuse să devin mai disciplinată şi să-mi duc la lucru pe care l-a făcut a fost să se repeadă la el şi era
capăt un angajament nu chiar uşor. Eu l-am vrut pe cât pe ce să-l trântească dacă nu se ferea. Am plecat
Oxi, eu îl am, dar aş fi vrut să am mai multă libertate repede de acolo spre a nu mai auzi şi alte comentarii
ceea ce el nu-mi îngăduia. Încet, încet încercam să ,,măgulitoare”la adresa noastră, care începuseră să ia
arunc responsabilitatea lui Oxi în seama părinţilor amploare. Ne-am despărţit de tovarăşul meu şi am
dar n-a durat mult, şi-au dat seama şi mi-au cerut să- rămas în doi, Oxi şi cu mine.
mi fac, aşa cum promisesem, datoria faţă de Oxi. - Măi Oxi, tu nu mă laşi pe mine să fac ce
Celelalte fete ieşeau la plimbare cu băieţii şi eu vreau, dar nici eu nu te las pe tine! Suntem strâns
îi făceam baie lui Oxi, îl pieptănam în timp ce el legaţi unul de altul şi atunci te întreb:
dădea din coadă fericit. Ajunsesem la vorbele lui tati Pentru cine este făcută lesa? Pentru tine, ori
când mi-a spus că nu-i bine să-ţi legi viaţa de un pentru mine?
animal. Pe Oxi îl iubeam ca pe un membru al
familiei, dar simţeam din ce în ce mai mult nevoia Gheorghe Solcan

32
SURÂSUL BUCOVINEI

ANA ARDELEANU Portret de iarnă

Nu scriu năparaznic, nici umil nu scriu


Pe masa care face inventarul
Acelui timp, ce-n ochiul meu târziu
Va mai scânci în mână cu paharul

Care-a închinat, cu sfânta sa răcoare


Cu tonţi şi vinovaţii de serviciu
Ce-o preferau, în loc de închisoare
De-ncarcerări de-o noapte ori ospiciu
Poem de vară
Scriu cu lumină lină sau cu nor
Te invit la masa inimii mele Ori scriu cu sânge-albastru, cine ştie
Iar tu îmi ceri răgaz Cu-o pană înroşită de condor
Pentru a pune câteva stele pe cerul frunţii De înger brav, căzut la datorie
Cravata de sâmbătă seara
Greieri de vară într-o simfonie Şi vărs în vorbe vinul sărbătorii
Un buchet de versuri Pe un catren de laudă-ori renegat
Ce încă mai tălmăcesc sentimente Prinzând la poarta raiului minoriii
Şi le aşază în vaza de cristal Ce-ascund în sân poemul împuşcat
Apoi te strecori precum o boare în inima mea
Acest poem n-ai unde să-l aşezi
Galbenul rămas pe scaun neşters Nici mort, nici viu, aşa în alb schiţat
Lasă amprente pe rochia de mătase Nici inspiraţia n-ai cum s-o curtezi
Iar ea începe să umble prin aer Şi nici tabloul, cu zâmbetu-ngheţat
Cu un anunţ imens pe piept:
“Nu-I găsim lumii şi dragostei alternativă” Giocondă azi, cu voie, fără voie
Nu poate fi, nici Făt-Frumos călare
Stelele se revarsă într-o tulburare de cântec Cel travestit în tine, de nevoie
Ca o ploaie torenţială Nici eu Ileană, prin nobilă născare
În care toate tainele se scufundă
Doar mâna lunii face peste toate semn de speranţă Lectură de căinţă
Îmi rămâne timp să îţi strig:
“Cât te-am, Micuţa Mea Morsă Voi fi a ta, pământule nebun
Iubire cu trei M Ori poate-a cerului fără de moarte
Şi-aun calendar ocupar până la sfârşitul lumii” Atâta am în minte să îţi spun
Atât am de citit, din noua carte
Ciuleandra deşertului
Voi scrie-n alb cuvântul ne-ntinat
Câţiva afoni în ale cinstirii şi credinţei În roşul fel, m-oi întâlni cu tine
Se roagă Şi în albastru, am de ascultat
Scoţând fluturi Orchestra unui rai de violine
Dintre petalele rugăciunii
Pentru ca cei doritori Voi fi a ta, pământule nebun
Să poată traversa prin mine deşertul A cerului, o, pentru-a câta oară
Fără cămilă beduin Voi sta în faţa Marelui Tribun
Doar cu umbra însoţitoare Cu un poem pitit la subsuoară

Gândurile lor îşi găsesc rudele Spre a citi în orele sihastre


Stand cu capul în nisip Ce, bănuiesc, vor fi cu prisosinţă
Al meu îşi află norocul prins în horă Iar în tăceri, cu aripile-ntinse
Un fel de ciuleandră a deşertului Va fi,-ntru tot, lectura de căinţă
Acolo unde nisipul înalţă statui
Iar gura uscată Voi fi a ta, pământule nebun
Nu le poate rosti numele Sau poate cerului voi fi mireasă
Voi fi răbdarea, pipa cu tutun
Păcatului, întors mereu acasă

33
SURÂSUL BUCOVINEI

ANICA FACINA POEME din volumul ”CEASORNICUL DE IARBĂ”, ANICA


FACINA, Editura ”Vatra veche”, Tg. Mureș, 2017. Ilustrații
realizate de elevi ai clasei a II-a Step by step, a Școlii
Gimnaziale, nr.2, Vatra Dornei, sub îndrumarea doamnelor
profesoare Dana Ciuhlău și Mihaela Nimigean.

1. Raisa Ortoanu și Amira Lutaniuc (Dans de fluturi...)


2. Patricia Elena Marian (Sub soarele blând...)
3. Cosmin Cuciurean (Căciulă de nori...)
4. Mihaela Toloș (Ploaia pianist...)
5. Maya Rusu (Câmpul înflorit...)
6. Cristina Alida Moraru (Macii în lanuri...)

34
SURÂSUL BUCOVINEI

GHEORGHE BÂLICI Tinerii frumoși și liberi


Crescuți pe plaiul strămoșesc
Și educați destul de bine,
Părinți și țară își iubesc…
Din toate țările străine.

Fericire deplină
Am fost o viață fericit
Și am trăit în bucurie,
C-am ascultat de-a mea soție…
Și după ce m-a asurzit.

Lectură de epigrame Chefliul


(autoironie) Bând votcă iar pe săturate
Citesc din clasici ce-au ajuns un mit Și petrecând în cafenea,
Și din contemporani, azi nume grele, E-n stare de ebrietate,
Dar, ca să fiu cu totul mulțumit, Adică-n stare să mai bea!...
La urmă, mai citesc și de-ale mele…
Condiția fericirii în familie
Criză și inflație Să ai copii ascultători,
Viața-i searbădă, anostă Soție bună, iubitoare,
Și, lipsindu-i din tumult, Mașină, casă, bănișori
Azi să fii sărac te costă Și minim trei televizoare!...
De trei-patru ori mai mult!...
Unui poet care recită versuri în parc
Iubita Poetu-n toamna cea târzie
Ca soarele în răsărit, Ne-aduce, lesne-i să remarc,
Ce s-a ivit și m-a atras, Mai multă ceață-n poezie
Cu frumusețea-i m-a orbit Decât e în întregul parc…
Și, orb fiind, m-a dus de nas…
Moda imperială
Regrete târzii Cu tancuri și mașini blindate,
E viața noastră trecătoare Călătorind din loc în loc,
Precum o zi mai ordinară: La modă e să-mparți dreptate,
Cât timp îți cauți loc sub soare Chiar dacă nu o ai deloc.
Deja se-ntunecă pe-afară…
Echitate
Timp de o viață Cu șeful meu, în ani destui,
Fiindu-mi foarte mic tainul Eu mă împac destul de bine,
Și vrând al fericirii nimb, Că are-ncredere în mine…
Mi-a fost ocrotitor destinul… Și-mi dă să fac și lucrul lui.
Cât nu am îndrăznit să-l schimb.
Pe traseele democrației
La bătrânețe S-a observat, din an în an,
Simțirea-mi este mult mai trează Că-n țara noastră-nfloritoare
Ca-n timpul când făceam armata Oricât educi un cetățean,
Și-aceasta, des, mi-o demonstrează… El cere totuși de mâncare!...
Radiculita și prostata.
Unei interprete
Democrația trecute de prima tinerețe
Ne-arată șefii mari din stat Cândva, pe scenă când ieșea,
Că e, când a-nțelege poți, Bărbații se uitau la ea,
Un lucru-atât de minunat… Dar, după ani de glorii multe,
Încât n-ajunge chiar la toți. Au început… să o asculte.

36
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN Metaforă
RUSU
BUCOVINEANU Eu am descins din plaiul mioritic
Cu trei ciobani și-o doină buciumând,
Și cerc să urc, în verile însorite,
În seri, pe munți cu stelele arzând!
Eu am băut din șipotul de ape
Ce-au izvorât din stânca de bazal,
Primind în dar, căuș săpat în piatră
Ca să reneg paharul de cristal.
Coloana infinitului și Muza
Eu am venit din toamnele încrustate,
La îngemănarea piscurilor cu apusul În bob de argint pe strugurii din vii,
E o sclipire în piatră și culori, Și am cântat în iernile îmbrăcate
Când cerul e aprins și bolta parcă Cu dulci colinzi și râset de copii!
Se sprijină pe stâlpii suitori!
Acolo poate s-a oprit abisul Eu m-am desprins din iureșul de horă,
Și stâncile în aur s-au topit, Și-am ascultat un cânt al mamei, drag,
Și dedesubtul lor, a scris cu dalta Ce izvora din vechile legende,
Maestru, un rând … „Coloana infinitului”. Cu iz de brad și frunza de pe fag!
Eu vreau să adorm sub brazda înierbată,
Întâlnirea fatală Că fug de jale, cântec și prohod.
Când Helbet în drum, săracul, Mai bine un basm cu „Așa a fost odată”,
Se întâlni într-o zi cu dracul, Decât bizar „Un imn al lui Irod!”.
El nici cruce n-a făcut
Și nici hâd nu i-a părut. Amărăciune, părere de rău și speranță
Încă! S-a trezit că-i place, Mă doare amarnic rău trecutul
Că-l avea pe „vino încoace!” Că l-am pierdut și-mi pare rău!
Cum avea scurtă fustiță, Și cât aș vrea să-l pot întoarce
I-a pus mâna la blăniță. Să-l spăl prin sfânt cuvântul tău!
Drăcușorul i-a zâmbit, Mă doare amarnic și prezentul
Și, de-atuncea l-a pocit, Că n-am putință să-l trăiesc
Că, din Pan Helbet, anume, Cu blânda faptă a înțelepciunii
A rămas „Nimic pe lume!” Ca sfântu-ți nume să-l cinstesc.
Bea prin crâșme, doarme-n șanț, Mă arde-n piept singurătatea
N-are-n pungă niciun șfanț, Ce-mi pune inima-mi pe jar,
Și din june berechet, Mă bate pălmuirea vorbei
A rămas calic Helbet! Și nici nu pot să plâng măcar!
Amarnică-i singurătatea
Speedway Ce-o duc aicea și în doi!
Ori zevzec, ori geniu frate, Ce înțelept era hotarul
O deviză e la toate, Să fi rămas doar eu cu voi!
De gândești altcum, e bai! Când văd că-n zile de restriște
Te încadrează în Speedwai! Măcar să tac n-am rezistat,
De nu vrei să fii nimic, Mă tem de clipa care vine
Ducând ispita înspre păcat!
Nu gândi, măcar un pic!
Mă tem de multe ce-s în mine
Cântă nota cea cântată, Și orice clipă îi un chin
Cum ți-e mintea luminată, Și sunt silit să beau din cupa
Nu mai ai la lume rost Îmbătătorului pelin!
Căci ce-i astăzi „A mai fost!” Prin bezna asta de trăire
În prezent Elogiu-i vis Speranța-i hăt, din când în când,
Pe când ieri ai fost Proscris, De n-ar fi Dumnezeu Preabunul
Mâine - geniu, azi - nebun, Aș fi-n țărâna din pământ!
Gata! Tac! Nu vă mai spun, A scris cu amărăciune tata.
La „Post Mortem” vor fi acei Om singur în doi,
Care Azi „E vai de ei!” cu dorul de a vă revedea.

37
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAI CABA povârnit aparţinător parohiei Bisericii „40 de


Mucenici”.
Năpădită de „Amintiri”, Aici, începând cu 1872, după episoadele
Bojdeuca din mahalaua ieşeană a Ţicăului nefericite ale „răspopirii” după 12 ani de
continuă să-şi poarte-n spate veacul ei de glorie. diaconime, ale eşuării căsătoriei sale cu Ileana
Grigoriu, fiica preotului Grigoriu de la biserica „40
Cu împătimirea ieşeanului de Sfinţi”, cu care a avut şi unicul său fiu Constantin
de care mă simt mereu cuprins, (n.1860, pe când era student la Teologie) şi a
n-aş putea să întrevăd nici chiar suspendării din funcţia de institutor, în care fusese
acum când floarea dalbă a învestit prin decretul domnesc din 1864 semnat de
senectuţii îmi luminează bine Cuza Vodă, la intervenţia fostului său profesor Titu
tâmpla că ar mai putea exista Maiorescu de la Şcoala Normală de la Trei Ierarhi,
încă cineva în România, tânăr Ion Creangă, neavând unde să locuiască, o cunoaşte
sau matur, care să nu fi auzit pe Tinca Vartic, nepoata diaconului Grigore Vartic
măcar odată sau să nu-i fi trecut şi subînchiriază de la aceasta o cămăruţă a
vreodată pragul primitor al Bojdeucii lui Ion Bojdeucii, găsind-o mai aproape de peisajul rustic
Creangă, aflată de mai bine de un veac în mahalaua natal al Humuleştiului, sat de răzeşi „fără
Ţicăului a „dulcelui Târg al Ieşilor”. Altfel nimeni pământuri” aflat „la apa Ozanei cea frumos
n-ar putea să înţeleagă pe deplin şi după cuviinţă curgătoare şi limpede ca cristalul.” Plata chiriei
miracolul „ticluirii” poveştilor şi povestirilor de avea s-o asigure din modestele venituri ale
mare haz şi har, de către Ion Creangă, cel pe care tutungeriei ce a deschis-o mai la vale, pe strada
eruditul pedagog şi junimist Constantin Meissner Sărăriei, împreună cu fratele său Zahei.
avea să-l perceapă drept: „cel mai autentic şi mai De aici încolo, până la moartea sa din 31
original produs al poporului”. Nici strălucitul criric decembrie 1889, timp de 17 ani, Ion Creangă
literar George Călinescu, căruia îi dedică lui Ion locuieşte la Bojdeucă alături de Tinca Vartic, o
Creangă o inegalabilă monografie în 3 volume, n- femeie simplă şi matură, trecută şi ea prin multe
avea cum să fie mai prejos în aprecierea greutăţi ale vieţii, cu care nu s-a căsătorit niciodată,
sintetizatoare: „Adevărul e că un artist precum dar care avea să-i împlinească, ca o bună gospodină
Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui ce era, toate „poftele” traiului comun. Instalarea la
popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. „bojdeuca de căsuţă” avea să-i întărească
Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre sentimentul vieţuirii „ca la mama acasă”,
care se poate spune că are simţul instinctiv al limbii înjghebându-şi gospodăreşte în cămăruţa închiriată
şi al etosului popular nealterat. Opera sa este un culcuş zdravăn şi sănătos din „dulapi” de stejar,
expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet o vatră de cărămidă cu horn şi cuptor în care
elementar, încremenit în formule neschimbătoare, sărmăluţele, alivencile şi plăcintele poale-n brâu
eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă puteau să-şi „atârne” ispititoarele arome. Se spune
inanalizabilă.” că „pofticios şi burtos”, cum era, „găzdaşul” Ionică
Fără îndoială, cel care poposeşte ocazional sau nu s-ar fi ruşinat să dea gata chiar şi „100 de
interesat la Bojdeuca lui Creangă din mahalaua sarmale” la o singură masă, mai ales când
Ţicăului va avea la sfârşitul vizitei satisfacţia de a fi „ritualul” servirii acestora se făcea la măsuţa scundă
văzut şi perceput cu simţire nedisimulată un adevărat cu trei picioare ridicată de Tinca pe patul
„atelier literar” în care a fost zămislită întreaga „gurmandului”. Pentru „pofta scrisului” şi-a
operă a „Amintirilor din copilărie”, a „Poveştilor” pregătit o masă largă aşezată colea mai la geam, de
şi a „Povestirilor” sale de duh şi în care spiritul pe care nu lipseau niciodată hârtiile şi uneltele
hâtrului povestitor humuleştean sălăşluieşte aici mai trebuincioase scriiturilor sale, străjuită de un raft
viu şi mai bogat decât altundeva. Şi nici n-ar putea fi pentru cărţi şi deasupra, atârnată în tavanul scund, o
o alta şi mai mare! lampă de „8 focuri”. Pereţii erau împodobiţi cu
Aşadar, numele şi opera literară a lui Ion macate ţărăneşti, iar deasupra icoanei Sf. Nicolae
Creangă sunt legate indisolubil de „bojdeuca de primită în dar de la bunicul său, David Creangă,
căsuţă”, cum îi plăcea s-o denumească, aflată în atunci când, în 1855, a luat drumul Seminarului
mahalaua Ţicău, în locul ce-i mai spune mărturisitor Teologic Socola de la Iaşi şi de care nu s-a despărţit
şi „Valea Plângerii, strada Ţicăul de sus, no.4 (dacă niciodată, atârna un frumos ştergar popular.
se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică plină Simţindu-se la Bojdeucă „în largul lui” şi „cu
de noroiu păn´ la genunchi, când sunt ploi mari şi picioarele pe pământ”, motiv pentru care cămăruţa
îndelungate, zise şi putrede, şi la scecetă geme n-a fost podită niciodată, fiind doar acoperită cu
colbul pe dânsa).” lăicicere trainice, încetul cu încetul interiorul
Istoricii literari au conchis că ridicarea acestei acesteia avea să capete acea înfăţişare familiară
„căscioare” s-a făcut înainte de 1850 pe locul casei părinteşti de la Humuleşti. Astfel, au început să

38
SURÂSUL BUCOVINEI

apară pe ici pe colea blide smălţuite şi adânci, cofe şi Fiind de atunci zăriţi adeseori preumblându-se
cofăiele, linguri încrustate de tot felul, ceaun de tuci, împreună prin numeroase coclauri ale „dulcelui
oale de lut ars şi tăvi pentru coptură şi câte şi mai Târg”, ideea unei „frăţii nedespărţitoare” a prins
câte alte „chiţibuşuri”. Iar ca să fie toate „la locul repede rădăcină roditoare, astfel că în vara
lor”, Ion Creangă avea să-şi facă, asemenea mamei următoare, din iunie 1876, Eminescu, atras şi el de
sale, „damblaua” pisicilor, aciuând la Bojdeucă o liniştea şi farmecul pitoresc al locului, vine să
„cohortă” de vreo 30 de feline jucăuşe, pe care locuiască pentru câteva luni bune la Bojdeuca din
obişnuia să le denumească după numele Ţicău. Şi „drăgăliţă, Doamne”, această
cunoştinţelor sale. Una dintre ele, pe numele ei de „coabitare”, pe cât de scurtă, pe atât de densă, avea
alint „Mărioara”, avea să-i amintească mereu de să-şi afle curând rostul ei binefăcător reieşit din
mătuşa „zgârie brânză” din „Amintiri”, la care această prietenie de invidiat. În veranda largă din
„năzdrăvanul de Nică a Petrei”s-a dus pofticios la spatele Bojdeucii, sprijinită de cele „24 de furci de
furtişag de cireşe văratice. stejar”, care deschidea generoasă panorama
„Înrădăcinarea” sa la Bojdeucă avea să-şi facă dealurilor Ciricului şi Şorogarilor, aşezaţi tacticos pe
efectul aşteptat, astfel că în septembrie 1874 revine câte o laiţă, „cinstindu-se cu un vinişor rubiniu şi
în învăţământ, fiind numit institutor la clasele I-a şi a înfulecând din gustoasele plăcinte poale-n brâu,
II-a a Şcolii primare de băieţi nr.2 din Păcurari, făcute de Tinca Vartic, gospodina casei, sporovăiala
postură în care se apucă să compună pentru elevii săi lor nu sfârşea nici în miez de noapte”, aşa după cum
mici poezioare, precum: „Nu lucrezi, n-ai ce consemnează limpede junimistul George Panu în
mânca!” şi „Ia, clopoţelul sună!”, dar şi povestioare „Amintiri de la Junimea”.
de multă înţelepciune, între care: „Păcală”, „Inul şi În acele clipe de saţietate, Creangă, „cel slobod
cămeşa” şi „Acul şi barosul”, considerate a fi fost la gură”, încetul cu încetul, avea să-şi descarce
deliciul serbărilor şcolare. Dar nu s-a mulţumit cu sacul său doldora de poveşti şi povestiri, de proverbe
atât şi s-a apucat, împreună cu alţi institutori, să scrie şi zicători, care mai de care mai „şugubeţe”, şi,
cu mult temei manuale şi cărţi didactice pentru elevi: îndemnat de prietenul său ce râdea cu poftă, avea să
„Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei le aştearnă apoi pe hârtie, în stilul său hâtru şi
I primare”, „Învăţătorul copiilor”, „Geografiea inconfundabil. N-a fost de mirare, că în acea
judeţului Iaşii”, care aveau menirea transmiterii perioadă, Eminescu, devenind redactor la „Curierul
către şcolari a unor cunoştinţe temeinice de de Iaşi”, i-a retipărit în ziar povestea „Dănilă
învăţătură. Prepeleac”.
Despre această fastă perioadă scolastică avea Tot de la George Panu, dar şi de la alţi exegeţi
să-şi amintească mai târziu, fostul învăţăcel, devenit literari, aflăm că sfânta lor prietenie avea la bază şi
mai apoi cunoscutul scriitor Jean Bart: “Dintre îndeletnicirea de a cutreiera Iaşul şi împrejurimile
atâţia dascăli severi şi înăcriţi, care mi-au chinuit în sale, cercetându-i istoria şi comorile sale, astfel că în
orele de clasă zilele copilăriei, îmi apare figura zilele frumoase: “Câteodată, Creangă şi Eminescu
blândă şi jovială a lui I. Creangă, pe care toţi băieţii dispăreau cîte trei-patru zile (…) cutreierau Galata
îl iubeau. Omul acesta înalt şi burtos, veşnic cu cu târguşorul, treceau înspre bariera Păcurarilor,
surâsul pe buze radia pretutindeni (…) aceeaşi făceau înconjorul pe la Copou şi Aroneanu,
lumină, bunătate şi veselie.” dormeau pe o laviţă la vreun han sau la vreo crîşmă,
Toate aceste clipe tihnite, de rost deplin ale mâncau ce găseau şi erau fericiţi.”
vieţii aveau să-i fie „blagoslovite”, în 1875, de harul Curând avea să i se alăture acestei prietenii şi
cunoştinţei sale cu Mihai Eminescu, pe atunci Veronica Micle, muza Poetului, care începuse să dea
revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, care avea şi ea câte o „raită” pe la Bojdeucă, răspândind în jur
să-i aprecieze strădaniile sale împlinite în alcătuirea farmecul poetic inspirator. Cu siguranţă că poezia
manualelor şcolare. Între cei doi se leagă imediat o „Sara pe deal”, cât şi alte poezii de dragoste, au fost
prietenie trainică, de nezdruncinat în toţi anii compuse de Poet sub inspiraţia Veronicăi şi a
restului vieţii. Drept firească urmare, Eminescu, peisajului rustic de la Bojdeucă.
intuindu-i spiritul său infatigabil de duh „poporan”, Însă, aşa cum se întâmplă întotdeauna pentru
fără ezitare, îl introduce pe Ion Creangă în atmosfera echilibrul vieţii, după o mare bucurie urmând şi o
„boemă” a Junimii ieşene. N-a fost de mirare că mare desnădejde, plecarea precipitată a lui
vorbele meşteşugite ale hâtrului povestitor Eminescu, la 15 oct. 1877, ca redactor al ziarului
humuleştean au fost bine primite la şedinţele de bucureştean „Timpul”, avea să-l întristeze pe Ion
cenaclu ale junimiştilor, prezidate de Titu Creangă până peste poate, iar corespondenţa
Maiorescu, astfel că la 1 octombrie 1875 îşi face înfiripată cu „fratele Mihai”, avea să-i fie singura
debutul în „Convorbiri literare”, cu povestea: lui alinare: “La Iaşi ninge frumos de ast-noapte,
„Soacra cu trei nurori”, urmată în numărul următor încît s-a făcut drum de sanie. Ciricul parcă e mai
şi de „Capra cu trei iezi”. frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, fără tine sunt
străin.”

39
SURÂSUL BUCOVINEI

În iunie 1879, având o bună situaţie financiară Micle, la 9 august 1889, la Mănăstirea Văratec. Din
de pe urma slujbei şi a scrisului, Ion Creangă face acest moment crizele bolii sale devin tot mai
dovada bunătăţii sale sufleteşti şi cumpără cu 50 de frecvente şi mai devastatoare; ultima dintre ele, cea
galbeni austrieci – “a treizeci şi şepte de lei vechi de la 31 decembrie 1889, avea să-i fie şi cea fatală,
galbenul”, locul şi Bojdeuca, cu două odăi, ceardac, tocmai atunci când “cetele de urători” ale copiilor
holişor şi verandă, pe numele Ecaterinei Vartic, din mahala şi Sărărie se îndreptau spre Bojdeucă,
răsplătind-o astfel pe femeia care s-a îngrijit întru după cum le era obiceiul, spre a-i spune la fereastră
totul de gospodărie şi de el. dragului lor “Moş Ionică” urătura de “înnoire a
Anul 1880 avea să fie pentru Ion Creangă unul anului”. Sfârşită şi ea de durerea pierderii suferite,
plin de diverse evenimente ale vieţii: pe de-o parte, Tinca Vartic, le-a ieşit în întâmpinare cu o lumânare
începe să scrie opera sa de căpătâi: “Amintiri din aprinsă şi le-a spus copiilor, cu glas duios, că
copilărie”, ale căror prime două părţi sunt publicate “Ionică a lor nu mai este...”. Avea să fie
în “Convorbiri literare” în numerele din martie şi înmormântat pe 2 ianuarie 1890 la Cimitirul
aprilie 1881 şi, pe de altă parte, apar primele semne “Eternitatea”.
serioase ale bolii sale de epilepsie, moştenită genetic La un an după moartea lui Creangă,
de la mama sa Smaranda, fiind pus în situaţia de a se proprietăreasa Tinca Vartic îşi reface viaţa prin
interna la Spitalul Brâncovenesc şi de a urma, pe căsătorie şi părăseşte Bojdeuca, care începuse a se
mai departe, “cura de ape tămăduitoare” de la deteriora, nu înainte însă de a o “obloni”, lăsând
Slănic. Împlinirea dorinţei, care-i “măcina sufletul”, intacte în interior toate obiectele personale care au
de a-l revedea pe “fratele Mihai” are loc în 5 iunie aparţinut scriitorului, inclusiv ochelarii, medalionul
1883, când Eminescu participă la Iaşi, ca redactor- de la a 20-a aniversare a Junimii şi portretul destul
şef al ziarului central “Timpul”, la grandioasele de recent făcut acestuia de către pictorul Muşneţanu.
festivităţi ocazionate de inaugurarea statuii ecvestre Intuind importanţa manuscriselor rămase de la
a Domnitorului Ştefan cel Mare în faţa fostei Curţi “conaşu Ionică”, Tinca Vartic le dăruieşte lui
Domneşti, pentru care compusese special poezia Eduard Gruber, un apropiat a lui Creangă, profesor
“Doina” de mare vibraţie patriotică: “de la Nistru la Universitate, căsătorit cu Virginia, fiica Veronicăi
pân´ la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a...” Din Micle. Sfârşitul neaşteptat al acestuia, survenit în
nefericire, la revederea neuitatului Iaşi, a îndrăgiţilor 1896, au făcut ca valoroasele manuscrise ale
săi prieteni, Veronica şi Ionică, dar şi la vederea autorului “Amintirilor din copilărie” să se piardă în
statuii “Voievodului cu barbă”, atunci s-au neant, fiind descoperite “norocos” şi salvate în mare
manifestat primele semne ale bolii sale necruţătoare, parte de către scriitorul Emil Gârleanu de la băcanul
astfel că Eminescu, fiind retras pentru acordarea unde-şi făcea cumpărăturile(!).
urgentei îngrijiri medicale, nu şi-a mai putut recita Ultima parte a “Amintirilor” a fost editată
admirabila sa creaţie. A făcut-o seara în casele din postum, iar întreaga operă a lui Ion Creangă a fost
Păcurari ale junimistului Iacob Negruzzi, dar şi la retipărită periodic, multe din episoadele “Amintirilor
Bojdeucă, unde a stat să se înzdrăvenească vreo din copilărie” şi a “Poveştilor” şi a “Povestirilor”
câteva zile. fiind reluate în manualele şcolare. Edificatoare ni se
În anii ce au urmat, cu mâhnirea pricinuită de pare chiar “prefaţa” autorului: “Iubite cetitoriu,
boala dragului său prieten, starea sănătăţii sale avea Multe prostii ai fi cetit, de când eşti. Ceteşte rogu-te
să i se deterioreze accentuat, cu greu reuşind să-şi şi ceste şi unde vedevei că nu-ţi vine la socoteală, ie
împartă viaţa între publicistică şi nesfârşitele pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la izvală.
tratamente medicale, la care “nici apele Slănicului Căci eu atâta m´am priceput şi atâta am făcut.
nu mai aveau efect”. Autoriul.”
Despre sfârşitul, la 15 iunie 1889, a “fratelui După moartea Tincăi Vartic (1912), soţul
Mihai”, Ion Creangă avea să afle din ziare acesteia, la insistenţa unor intelectuali ieşeni, scoate
înduioşându-l peste măsură. Iată cum înfăţişează Bojdeuca la vânzare, care este cumpărată de către
criticul George Călinescu, în a sa monumentală Primăria Iaşi. De aici încolo ideea de a face din
“Istorie a literaturii...”, momentul tragic în care Ion “Bojdeuca amintirilor” un muzeu omagial pentru
Creangă a perceput dispariţia prea bunului său Creangă şi Eminescu avea calea liberă a împlinirii.
prieten: “Vestea morţii lui Eminescu îl doborâse. Fu Au urmat fireşti lucrări de reparaţii, făcute cu greu în
văzut (la Bojdeucă n.n.) plângând ca un copil şi vreme de război în care Iaşul, devenit din 1917
adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. “Capitala rezistenţei până la capăt”, era
Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima supraaglomerat de refugiaţii veniţi din întraga ţară.
lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi- Până la urmă, în ciuda tuturor greutăţilor de atunci,
ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare.” la 15 aprilie 1918, Bojdeuca lui Ion Creangă din
Şi cum veştile rele nu vin niciodată singure, iată mahalaua Ţicăului, spre cinstea edililor şi
că în scurt timp a aflat cu o aceeaşi imensă durere şi intelectualilor ieşeni, devine primul muzeu
despre curmarea firului vieţii prietenei Veronica memorial literar din România!

40
SURÂSUL BUCOVINEI

Anul acesta Bojdeuca lui Ion Creangă îşi IOAN ABUTNĂRIȚEI


sărbătoreşte Centenarul!
Începutul funcţionării ca muzeu a fost unul greu
deoarece, din lipsa spaţiului de locuit, primul
muzeograf şi familia sa a trebuit să locuiască la
Bojdeucă, în odăiţa unde a locuit Tinca Vartic.
Pentru a fi menţinut “pe linia de plutire” Muzeul –
Bojdeucă, devenit familiar pentru ineditul său
dezvăluit vizitatorilor, a suportat de-a lungul fiinţării
sale mai multe reparaţii, consolidări şi modernizări,
între care cele mai imporante efectuate în perioada
1984 – 1989, prin grija Muzeului Literaturii Române
Iaşi, ce avea Bojdeuca sub oblăduire instituţională.
Astfel, la 11 iunie 1989, pe baza unui “proiect ARMATA ROMÂNĂ ȘI UNIREA
de suflet” întocmit de arhitectul Virgiliu Onofrei, au BASARABIEI
fost inaugurate: cochetul Pavilion, adiacent
Bojdeucii, cu acoperişul său ţuguiat, amintind de DRUMUL SPRE AUTONOMIE
forma unei cuşme moldoveneşti, ce adăposteşte
ampla expoziţie foto documentară a vieţii şi operei În anul 1917, când revoluțiile s-au succedat în
lui Ion Creangă, biblioteca şi spaţiile generoase Imperiul Țarist, începând cu cea din februarie care a
destinate unor expoziţii şi manifestări temporare cu dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea și până la
tematici din lumea copilăriei, a poveştilor şi „Marea revoluție socialistă din octombrie”, mișcarea
Amfiteatrul în aer liber, cu 250 de locuri, ce de eliberare națională a românilor din Basarabia a
găzduieşte cele patru manifestări tradiţionale ale cunoscut o dezvoltare constantă.
Bojdeucii, dar şi cele ocazionate de prezenţa unor Înființarea la Chișinău, în martie-aprilie, a
numeroşi vizitatori atraşi atât de “mirajul Partidului Național Moldovenesc, al cărui program
Bojdeucii”, cât şi de remarcabila prestaţie sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii și
muzeistică dovedită cu mult patos de custozii dobândirea drepturilor cetățenești și naționale pentru
Bojdeucii, precum: Constantin Parascan şi Valentin români a fost doar începutul.
Talpalaru. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase
Să amintim că în 1968 la Bojdeucă a fost întruniri și acțiuni de organizare: Congresul Uniunii
amplasat bustul de granit a lui Ion Creangă, operă Cooperativelor din Basarabia, Congresul țăranilor
remarcabilă a sculptorului Iftimie Bârleanu: "Ia, am din Basarabia, Congresul corpului didactic și multe
fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată altele. La Congresul popoarelor din Rusia,
de humă însufleţită din Humuleşti...”, iar în 1990 în desfășurat la Kiev între 8 și 14 septembrie(stil
partea de sus a Amfiteatrului a fost inaugurată vechi), au participat și 6 delegați moldoveni, care s-
statuia lui Ion Creangă privind înspre Bojdeucă şi au pronunțat pentru autonomie în cadrul unei
ţinând după umeri doi copilaşi, realizată de studenţii federații.
de la Universitatea ieşeană de Arte sub conducerea Toamna anului 1917 a fost una tensionată,
profesorului D. Căileanu. anarhia cuprindea Rusia și implicit Basarabia, iar
La ceasul Centenarului, despovărată de autoritățile se dovedeau neputincioase în fața actelor
multitudinea materialor documentare care au de dezordine și violență.
împresurat-o până în 1990 şi năpădită în continuare În această atmosferă a avut loc Congresul
de tumultoasa autenticitate a amintirilor, Bojdeuca Soldaților Moldoveni, convocat de Comitetul
lui Ion Creangă din mahalaua ieşeană a Ţicăului – Central Ostășesc Român, care şi-a deschis ședințele
primul muzeu memorial literar din România - se la 20 octombrie 1917, la Chișinău.
înfăţişează celor peste o sută de mii de vizitatori din În adunările din 21 și 22 octombrie, Congresul
ţară şi din străinătate, care-i trec anual pragul, drept a declarat „autonomia Basarabiei și alegerea unui
un sfânt altar de reculegere spirituală, în care duhul birou pentru organizarea Parlamentului local,
nepieritor al epocii neîntrecutului povestitor te denumit Sfatul Țării, precum și 44 de ostași din
cuprinde pe de-a-ntregul. Congres ca deputați în Sfatul Țării.”

41
SURÂSUL BUCOVINEI

În baza hotărârilor Congresului, la 21 Basarabia. La 2 ianuarie 1918, Antonescu a


noiembrie, Sfatul Țării și-a deschis lucrările, ca prezentat documentul cerut. Conform acestuia,
reprezentant al tuturor naționalităților, confesiunilor misiunile trupelor române erau: asigurarea căii ferate
și orientărilor politice. Numărul deputaților a fost Odessa – Tighina, Chișinău – Ungheni – Iași,
majorat de la 120 la 150 de persoane, astfel: 105 singura posibilitate de transport a materialului
români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 românesc aflat în porturile de la nordul Mării Negre,
bulgari, 2 găgăuzi, un polonez, un armean și un grec. dezarmarea bandelor bolșevice și asigurarea vieții și
Președinte a fost ales ION INCULEȚ, iar avutului populației.
printre deputați se găseau personalități de frunte ale Prezența și acțiunile ruse în regiune aveau un
Basarabiei, precum: Pantelimon Halipa, Ion Pelivan dublu pericol: impunerea prin forță a regimului
sau Ion Buzdugan. bolșevic și distrugerea sistemului logistic al armatei
La 2 decembrie, Sfatul Țării a adoptat o române ce era dispus, în mare parte, între Prut și
DECLARAȚIE prin care se proclama Republica Nistru.
Democratică Moldovenească ce urma să facă parte Pericolele generate de acțiunile trupelor ruse,
din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care încercările organizațiilor bolșevice de a înlătura
nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a organele legal constituite ale Republicii Moldova,
Repulicii a fost încredințată unui Directorat, sub pretențiile Radei de la Kiev, au impus autorităților
președinția lui Pantelimon Erhan. locale și centrale să solicite statului român și armatei
În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost sale ajutorul de urgență. Să precizăm că prezența
teatrul unor acțiuni anarhice ale forțelor armate trupelor române pe teritoriul Basarabiei a creat
rusești sau ale altor organisme bolșevice care se dispute în cadrul formațiunilor politice din regiune,
opuneau autorităților abia înființate. În aceste unii optau pentru păstrarea autonomiei noii republici
condiții, exista riscul declanșării unui conflict civil sau chiar pentru menținerea ei în cadrul Rusiei.
în Basarabia, între mișcarea națională Având în vedere pericolul care plana asupra
moldovenească și cea bolșevică. Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul
Față de această situație, la 14 decembrie Sfatul român a hotărât la 5 ianuarie 1918, să autorizeze
Țării a luat hotărârea de a cere ajutor României, intervenția armatei române în Basarabia, convocând
însărcinând Consiliul Directorilor să procedeze în pentru a doua zi un Consiliu al generalilor, pentru a
consecință. În baza acestui mandat, la 22 decembrie stabili planul de operații. La Consiliu au luat parte
1917, Consiliul Directorilor a trimis o telegramă generalii Prezan, Iacovescu, Grigorescu, Averescu,
ministrului de război român prin care solicita Văiteanu și Berthelot. Discuțiile au fost aprinse, unii
trimiterea la Chișinău „a unui regiment ardelenesc”. generali și-au manifestat rezervele cu privire la
Ca urmare, Guvernul României a ordonat Marelui trimiterea armatei peste Prut, în cele din urmă s-a
Cartier General ca Batalionul de voluntari români de cedat la insistențele premierului Brătianu, dar s-a
la Kiev să se îndrepte spre capitala Basarabiei. În cerut ca forțele armatei române să ajungă la cel puțin
Chișinău, situația continua să se degradeze tot mai 4-5 divizii.
mult, bolșevicii au decis, la 24 decembrie, arestarea Gruparea de forțe a fost compusă din D. 11 și
membrilor Sfatului Țării, a guvernului și a altor 13 Infanterie 1 și 2 cavalerie. Cele 4 divizii destinate
lideri, aceștia urmând a fi trimiși la Odessa. Probabil operației din Basarabia au trecut Prutul succesiv,
speriați, Ion Inculeț și Pantelimon Erhan au expediat acționând pe direcții independente, deși au cooperat
la Iași o telegramă prin care cereau să nu se mai în anumite situații.
trimită trupe române în Basarabia, motivul invocat În ziua de 12 ianuarie 1918, generalul
fiind riscul unui război civil. Abia sosit în gara din Broșteanu a primit o delegație de la Chișinău,
Chișinău la 24 decembrie, Batalionul românesc a condusă de Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării,
fost atacat în tren de unități ale armatei ruse, care a cerut explicații cu privire la motivele intrării
„ardelenii fiind dezarmați, bătuți și făcuți trupelor române în Basarabia, acțiune care a generat
prizonieri.” Intervenția lui Pantelimon Halipa, dispute în cadrul formațiunilor politice de la
vicepreședinte al Sfatului Țării, coroborată și cu Chișinău.
iminența venirii armatei române, a determinat, trei Generalul Ernest Broșteanu a asigurat că armata
zile mai târziu, eliberarea prizonierilor. română nu se va amesteca în treburile interne ale
Basarabiei, dar că va face uz de armă dacă bolșevicii
ARMATA ROMÂNĂ ȘI BASARABIA vor opune rezistență. Tot atunci s-au dat publicității
două proclamații, a generalului Prezan și a
Ținând cont de evoluția situației de la sfârșitul generalului Broșteanu, adresate populației
anului 1917, generalul Prezan, șeful Marelui cartier basarabene. Conținutul pe scurt al acestor declarații
general, a dispus ca secția operații, condusă de Ion era foarte clar: Se dădeau asigurări că armata
Antonescu(viitorul conducător al Statului Român), română n-a venit să răpească locuitorilor „drepturile
să elaboreze un studiu privind trimiterea de trupe în naționale și politice câștigate prin revoluție” și nu se

42
SURÂSUL BUCOVINEI

vor amesteca în treburile interne „vă declar sus și zonele de sud ale provinciei: Tighina, Ismail,
tare – că armata română nu dorește altceva decât ca, Cetatea Albă, Vâlcov și alte localități.
prin rânduiala și liniștea ce aduce, să vă dea putința Spre sfârșitul lunii februarie 1918, trupele
să vă statorniciți și să vă desăvârșiți autonomia și române controlau întregul teritoriu basarabean, care
slobozeniile voastre precum veți hotărî singuri”. fusese împărțit în patru zone. Divizia 11 Infanterie
cu comandamentul la Chișinău, răspundea de centrul
DUPĂ INTRAREA ARMATEI provinciei, Divizia 13 Infanterie avea
ÎN BASARABIA comandamentul la Bolgrad și răspundea de nordul
Mării Negre, mai la nord, la Cimișlia era Divizia 2
În sera zilei de 13 ianuarie, Divizia 11 Cavalerie, iar Divizia 1 Cavalerie era dispusă în
infanterie a intrat în Chișinău, fiind primită cu nordul provinciei, comandamentul era la Bălți.
entuziasm de populație. Intrarea trupelor în În legătură cu rolul armatei române în actul
Basarabia a fost un eveniment istoric, iar rolul Unirii Basarabiei cu Țara, Ion Inculeț arăta mai
politic de „netezire” a unirii nu poate fi tăgăduit. târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mișcarea
Moțiunea partidelor socialiste rusești împotriva noastră națională, intrarea armatei în Chișinău a fost
chemării armatei române de către Consiliul un element de primă importanță, decisiv. Elementele
Directorilor intuia corect sensul acțiunii: „intrarea românești au câștigat mai mult curaj și mai multe
armatelor românești pe teritoriul Basarabiei poate fi speranța pentru viitor”.
pasul întâi pentru ocuparea ei și smulgerea ei de fapt Rolul armatei române în Basarabia a fost
din sânul republicii ruse.” esențial în afirmarea firească a dorinței românilor
Vestea intrării trupelor române în Basarabia a basarabeni, în Unirea Basarabiei de la care au trecut,
iritat autoritățile de la Petrograd, care au decis iată, 100 de ani. Din păcate, nu a fost o unire „de-a
ruperea relațiilor cu România, expulzarea pururea”, ci una vremelnică, iar Centenarul
diplomaților acreditați și „păstrarea tezaurului care României Mari ne găsește într-o situație geopolitică
va fi restituit poporului român”. incertă, cu multe necunoscute și cu evoluții
La 15 ianuarie, comandantul și statul major al ulterioare greu de anticipat.
Diviziei 11 infanterie a participat la ședința Sfatului
Țării, gestul marcând primirea oficială a armatei
române de către autoritățile de la Chișinău, ocazie cu Col. (r). Ioan Abutnăriței
care generalul Broșteanu a declarat: „Creați-vă viața
dumneavoastră cum credeți și nimeni nu se amestecă
în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”.
După ample dezbateri, la care au participat
numeroase personalități politice, Sfatul Țării a Bibliografie:
proclamat, nu întâmplător, la 24 ianuarie 1918 VIDRAȘCU ROMEO – Jurnal de Campanie –
independența, puterea executivă trecând asupra București, 1920
Consiliului de Miniștri, în timp ce președintele EMANDI ELENA – Din anii de durere –
Republicii rămânea Ion Inculeț. Declarația de Bârlad, 1919
independență a fost primită cu entuziasm, fiind GHIBU ONISIFOR – Pe baricadele vieții – Ed.
văzută ca un prim pas spre Unire. Universitas, 1992
Pentru o mai bună coordonare a marilor unități DIMITRIE BOGOS – La răspântie: Moldova
care acționau în Basarabia, Marele Cartier General a de la Nistru 1917-1918 - Chișinău, 1998
decis, la 25 ianuarie 1918, să înființeze Corpul 6 VASILE CANCICOV – Impresiuni și păreri
Armată, comandat de generalul Ion Istrati, în personale din timpul războiului României –
compunerea acestuia intrând cele patru divizii care București, 1921
erau în regiune(11 și 13 infanterie și 1 și 2 ALEXANDRU MARGHILOMAN – Note
cavalerie). Se mai completau forțele cu Regimentul politice – București, 1995
5 Călărași, Flota Maritimă, trupele de asigurare din ȘTEFAN CIOBANU – Unirea Basarabiei –
Delta Dunării și Nistrului, două Escadroane de Chișinău, 1993
Aviație și un Detașament de Jandarmi Rurali. ANRM- Fond 727, dosar 62
Până la sfârșitul lunii aprilie 1918, Corpul 6
Armată a condus operațiile în teritoriul destinat, care
se întindea de la brațul Sf. Gheorghe și litoralul
nord-pontic până în nordul Basarabiei(vechea
frontieră austriacă). Rezistența detașamentelor
bolșevice a fost destul de puternică, mai ales în

43
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN IORDAN

Și-n această primăvară... Floare de crin

În viteză colosală Floare, flori și floricele,


Ne rotim, cu-ncetineală, Nu e număr pentru ele
Într-o moștenită DAVĂ Că prin genă, fiecare
Cu iubire și gâlceavă. E de floare purtătoare.

În rotiri cu amețeală Aventură rece Floarea punte e și cod


Țara asta-i prinsă-n boală; Între mugurel și rod;
Noaptea-ntreagă plină este Un Casanova de fiord, Numai una-i dar divin
Cu tam-tam și cu proteste. Cu bani, chelie și fals-cord, Între flori, floarea de crin.
Un ins cu pașaport de țară
Prin rotiri de miliarde S-a-ndrăgostit de-o căprioară. Flash
În miez nuca-albastră arde
Iar pe coajă cad rebele Crezând că ea-i Mama Natură Eu, efemerul pământean
Ploi, ninsori și multe rele. (Sirenă pentru-o aventură) Într-ale neamului oștean
S-a aruncat în nouă scaldă Întreb privind florile mii:
În diurna sa rotire În țara cu trăire caldă. -Floare de crin de unde vii?
Fără risc de rătăcire
România n-are stare; Dar inima-i vikingă, rece Eu, efemerul Tomitan
Poartă-n genă o chemare: Îi șușotea: -vezi, timpul trece! N-am tăiat „nodul Gordian”
Și-ajunse la un trist final: Când am „plecat” dus de destin;
Deșteaptă-te române! Un vid barbar-sentimental. -Und-te-ai ascuns floare de crin?

Și, el s-a deșteptat; Aluzii Eu, trubadurul muritor,


Pornit să-și schimbe soarta Silit m-am uns cu tragic dor
Dictată din palat Între iad și Dumnezeu Să fie pace sub măslin;
Păli precum nătângul: Levitează-un copârșeu -Cin-te-a cules floare de crin?
Fără popă și alai,
Și-a dat cu dreptu-n stângul. Uns cu mită pentru rai. Clipe trec și clipe vin
Peste câmp de flori de crin;
Și iar vine peste țară De sus privind solar încins Toate trec în „veștejire”,
Mândră-o cosmo-primăvară Und-se prăjeau stoluri de nude Numai una-n „nemurire”.
Deșteptînd din hibernare Mă întreba-un prelat distins:
Ghiocei și lăcrămioare, Dar, oare nu-s mai bune crude? Cugetări
Somnul ierbii de sub brazdă,
Greierași ținuți în gazdă, A trecut „sejur-Marie” Octogenar, năuc, pitic
Dragul tril de ciocîrlie Ne-am pupat sub pălărie, (Experiență consumată)
Și întreaga Românie. Am dat ortul, jos ( )oții Zic: -de n-ai frică de nimic,
Și iar vine-o primăvară Și-am rămas cu popii-hoții. Ai „libertate asumată”!
În paharul cu vioară
Și-n agrara-osteneală Florile „Dacă și cu Parcă”
Pentru rod în traista goală.
...Dar această primăvară Șapte sunt culorile... După-o conferință
Mai ciudată, mai sprințară Dacă n-ar fi florile Într-o circumstanță:
Vine fără aroganță, Să le poarte-amestecate Ea are-o dorință,
Cu iubire și speranță. Le-am căta în alb pe toate. Iar el o speranță.

Evele-s comorile...
Dacă n-ar fi florile
Parfumate cu „dorință”,
Ar mai fi de trebuință?

43
SURÂSUL BUCOVINEI

CORINA MATEI GHERMAN Secretizare


În cușca inimii
sunt sechestrate Ziua barului
iubirile
le pot spune prietene Pașii
sau nu numără dalele
în cușca inimii deslipite
rămâne din imaginea
un destin triunghiulară
tu ai fost a barului murdar
eu sunt haina....același mriros
eu...tu... vom fi îmbâcsit
ceea ce suntem. iese la defilare
Iubiri de ieri printre felinare
Gânduri abrupte la poalele tejghelei
Iubirii
Pădurea de copacii alte grupuri
de ieri
goleşte în culoarea
povești noi
sângerează verdele vinurilor contrafăcute
necunoscute atunci
scrijeleşte lumina suspect
trebuie să-i amintesc
prieten cu patru sticle
sunt adolescentă cu un topor
din talciocul tăcerii decor
experienţă în rucsac
fac să evadeze se fumează
sunt o ființă mică
se dansează
în umbra lunii apa
atingând atingerea lui se bea
vie inima
golesc de cântare nici o fată
scânteind de emoția
depărtarea nu este nevinovată
frumosului
plictiseală.....harababură
încă mai desenez golind ecoul
ce-şi cântă de nimic nu-mi pasă.
trandafiri și iriși
tânjesc după bomboane cântecul de amor Aşa era
cu alune și nuci de cocos translând pe buze
caut răspunsuri sărutul Primul... înaintea mea
pentru că uneori mă pierd prinzi de mînă Era umbra ta
pentru a mă regăsi. începutul Drumul de asfalt
aprinzi focul Treptele din mozaic
Doar finalul în cufărul inimii. N - am reuşit să le număr
Pâna la dispariţia ta pe culoar
Se alungă depărtarea Absență Eram convinsă
medievali cavaleri evalueză
Ca el să surprindă Că cineva
ţinta depărtării
Te aştepta la ferestră
poala zăpezii intuieşte transcriu convorbirea
Şi trădările fac parte din
cât de mult extaz pe un CD
scenariu
în cea mai ferecată nebunie incertitudine
O pisică neagră
ce semnificaţie are aici ciudat
decor și scenariu Uliţa stingheră
cuvântul
o fată M -a fascinat
în ramuri de pădure
un bărbat Ochii de rubin
gândacii povestesc
timp Îmi arătau cărarea
aventuri
furtună Dar.....Am luat-o pe drumul ştiut
fără contururi
La şcoală....am străfulgerat
şi aveam nouă duşmani soare
lipsește Întunericul
doresc să devin
sarea și piperul Şi colegii de clasă
prima doamnă din letopiseţul
încerc distrugerea Într-un dans
lui Făt Mofturos
viselor înflorite Absurd şi suspect
descifrându-i oftatul
noaptea ne unește Umbra ta....Şi pisica neagră
în aburul cafelei
Mă urmăreau....Fără voia mea
de la barul din Poiană ne desparte
M-am lăsat îmbrăţişată.
apoi să mă împrăştii ne va amuza
ca o pagină.....de poem absența cuvântului
cu finalul....te chem. care înjură.

44
SURÂSUL BUCOVINEI

SORIN C. COTLARCIUC

DESCĂTUŞAREA BUCOVINEI ROMÂNIA CENTENARĂ

Sorgintea ta-i de gintă pur latină, Trăind prin Trianon în vechi hotare:
Dar viaţa creionat-a alt destin Dobrogea, Maramureşul, Banatul,
Să stai robită, pătimind un chin, Ardealul tot, de-a lungul şi de-a latul,
Cernită-ţi este faţa, ca de tină. Totuna sunt cu România Mare.
Coşmar devine-al slavilor festin Pe moţi, sărmanii, a căzut păcatul
Când fiii tăi pun mâna pe ţapină, Să-nghită multele corvezi amare
Refuz-a scoate sarea din salină, Şi stăpânirea hoardelor maghiare
Iar cucuveaua cântă-un psalm creştin. Ce-au dezbinat în secuime natul.
Mai sunt speranţe certe, neucise, Stă Estul Prutului sub sabie,
Ai tatuat pe frunte-acel curaj Iar învrăjbirea poartă astăzi vina,
Că vipera o vei zdrobi odată. Şi doar UNIREA-ar face casă bună.

Ferestrele istorice-s deschise, Deci, vino-acasă, Basarabie,


Descătuşarea nu e un miraj, Cu sora ta cea dreaptă, Bucovina,
De lumea liberă-ai să fii curtată. Să întregiţi, iar, Dacia străbună!

VENDETA ÎNVIEREA BUCOVINEI


Nici cei mai hulpavi dintre pământeni În teritoriul îngeresc robită
Nu te-au lovit atât de crunt în viaţă Amarnic preţ plăteşti când tragi în jug,
Tranşată sistematic ca la piaţă Barbarii te vor arsă ca pe rug
Trădată mişeleşte de ruteni. Ori veşnic prinsă-n cuie, răstignită.
Ninsori păgâne, slute, ca de gheaţă, Azi stai pe patul morţii, ca-n coşciug,
Ţintesc năvalnic spre bucovineni Cu bestia în preajmă, nedorită,
Căzând urgia albă pe mireni Ce vine de un crivăţ însoţită
Cu suferinţa vremii când se-nvaţă. Împrăştiind cenuşa ta spre Bug.
Pe fagii falnici n-au cum să-i doboare, Să ungi pe frunte mir din mănăstiri
Sunt santinele dârze la hotare Şi-n ziua Învierii lui Hristos
Şi-n fascinanţii codri seculari. Înalţă ruga fără de suspin.
Îi iau în coarne zimbrii pe samsari, Purtând cununa roz de trandafiri,
Să fie iadul, chin şi disperare, Ţinut străvechi, la chipul tău voios,
Vendetă, cu tirani şi cu barbari. Nostalgic fiu rătăcitor mă-nchin!.

45
SURÂSUL BUCOVINEI

LA CENTENARUL UNIRII CICLU TEMPORAL

Pe-ntreg ţinutul Bucovinei, băjenar Sub bolta grav cernită de-ntuneric


Când clopotele lung răsună-n Cernăuţi, Doar luna scânteiază-n plină noapte,
Ecoul lor ajunge până-n Rădăuţi Orbi lilieci mai fâlfâie, scot şoapte
Să celebrăm azi al UNIRII centenar. Deasupra văii de-un decor feeric.
Fârtaţi, de la opincă la internauţi, Spre prăzi sălbăticiunile dau raite
Nu vrem enclavă, un ,,har-cov”, ce-i pro-maghiar Reliefând un crud tablou generic
În secuime, tot Ardealu-i milenar Lung trâmbiţat de-o cucuvea, eteric,
Şi-i conservat, nu-i papricat cu-ardei prea iuţi. Bocind masacrul săvârşit de haite.
Mai rabdă, oare, Basarabia, români, Discret, tot ceru-i revărsat de zori,
Captivă şi cu ochii-n lacrimi grele, La orizont apare-un glob de foc
Să stea sub cizma unor cruzi vecini păgâni? Sfinţind diurnul Terrei areal.

Sculaţi la luptă, vă feriţi de rele Însângerat crepuscul; Printre nori


Neatârnaţi, pe veci voi o să fiţi stăpâni Se stinge al luminii farmec joc
Şi-o să visaţi miraculos la stele! Premeditând nocturnul ireal.

MARTIRA BUCOVINĂ SORA BUCOVINA


Te-apasă greul avatar Prin obiceiuri îşi păstrează
Ce te-a îngenuncheat mereu O zestre scumpă, milenară,
Să dai ofrande unui zeu Din leagăn ne-o luară-n gheară
Din spaţiul slav, majoritar. Însângerând-o că visează.
Nu dispera, ştiu că ţi-e greu, În ciuma roş, catilinară,
Nedrept sluţită în hotar, Ipocrizia-i veşnic trează,
Prelung te-nchină la altar Uzurpatorii jubilează
Să-i fii pe plac lui Dumnezeu. Că-i înrobită, fără ţară.
Cei mulţi plecaţi sunt prunci de dor
Meleaguri binecuvântate,
Urcând Golgota cea de chin
Sub un azur de Voroneţ
Prin spinii unui trandafir.
Pe-naltul porţilor sculptate
Când s-or întoarce la ai lor
Sărute chipul tău blajin Se ţes legende fără preţ
Ce-a fost, de-a pururea, martir! Cu viza în eternitate,
Biet neam de schisme, dar măreţ!
RENAŞTEREA BUCOVINEI
În van implor, nu plânge
Faimoasa mea ispită,
Cu firea ta smerită
Cătuşa rău te strânge.
S-au înfruptat din pită,
La inimă te frânge
Tributul tău de sânge
Din palma răstignită.
Aştept, conform dorinţei
Cu-naltă plecăciune
Renaşterea fiinţei;
Pe chipul tău minune
Icoana biruinţei
Se vede din genune!

46
SURÂSUL BUCOVINEI

DOREL VASILE ROTARIU Fuga din mreaja lunii

Pe tronul nopții, tu, crăiasă,


Resfiri pe lume-nfiorând,
Voalul rochiei de mireasă,
Oglindă-n mare căutând.

Și ai văzut că-ți șade bine.


Din pieptul nopții, cu nesaț,
Tu bați din nou în geam la mine
Ca zmee, vise să înalț.

Și-mi faci din inimă vioară,


Cu-mbrățișarea-ți de cleștar.
Dureri uitate spini presară,
Ispitit de lună Iubiri pierdute reapar.

Vrăjești, malefică târzie, Dureri și vise și iubire


Pe cerul nopții, argintu-ți împletind S-or strînge, însă, în foc tare.
În funii lungi, spre tine atrăgînd Să nu mai bați la geam la mine,
Visele-mi cai, o jertfă a pustiei. Căci m-am pierdut în Carul Mare.

Cobori în ele friguri neștiute, Mi-aduc aminte c-am trimis


Mă ispitești cu chipu-ți înghețat. Toate durerile din zi,
Dar caii mei sunt sperioase ciute, Spre largul cerului deschis
Ce drumul înapoi au învățat. Și înroșit de noi, cei vii.

Așteaptă suliți înroșite-n cer, Pe orizontul roș, tivit,


Și carul tun, ce te țintește Ca secera călătoreai,
Când funiile-ți boare pier, Și tot necazul suferit,
Și viața-i mare, care crește. Mai tare Tu îl adînceai.

Atunci, caii toți îmi leg Cât nu credeai, am suferit


Si m-aș lăsa de tot răpit în sus, Neliniștea din pânza ta.
Genunchiul meu smerit îl plec, Degeaba-n geam ai răsărit,
Trăiesc din nou, arzând pân’-la apus. Căci am fugit pe-o altă stea…

Ochii Păsări de pradă

Două lacuri, ochii mei, Nu gânduri, ci păsări de pradă


Tu, lebăda dansând în ei. Rup cerul din creierul meu.
Când prea departe te scufunzi, Săgeți otrăvite, dureroasă paradă,
În miezul inimii-mi pătrunzi. Tot sapă tranșee în sufletul meu.

De ieri, suntem doar doi în lume… Ai fost o păpușă de cer alintată,


Rotindu-ne, ca-ntr-o genune, Pe drumul pe care, greșit, veneam eu.
Am stins dureri, iute vârtej, Îmi ești azi icoană, pe suflet sculptată,
Visăm, dar tot rămânem treji. Stăpână, ca marea ce crește mereu.

Două smaralde, ochii tăi, Dar noaptea, când luna te cheamă la geam,
Neliniști dulci, pe lacul meu Cărarea te fură pe drumul știut.
Sculptează, ca două văpăi, Te-acoperă umbra, c-un tainic sărut.
Un foc crescut din chipul tău. Te caut… Știu însă că nu te mai am…

47
SURÂSUL BUCOVINEI

FLORENTIN CAUC Ascultă-mă, te rog!

Ascultă-mă, te rog frumos, tăcută


Și să zâmbești atunci când mint,
Știu, nu ai chef de vorbă multă…
Ai prefera, mai mult, să te alint!
A fost frumos în acea vară,
Mereu, mereu îmi amintesc…
Te-aș strânge-n brațe înc-o seară,
De ziua ta… E prea târziu și nu mai îndrăznesc!

De ziua ta, frumoasă sărbătoare, Parcă mai ieri stăteam îmbrățișați,


Eu îți trimit al inimii prinos Iar inima-mi zvâcnea ca o nebună.
Și flori de câmp și razele de soare Ne sărutam cu foc, fără de saț
Și tot ce în iubire a mai rămas frumos. Și ne feream de razele de lună.

Îmi amintesc de zâmbet, săruturi pe-nserat. Mă deranja puzderia de stele,


Desigur, acea vară nu mai vine… Tu străluceai mai mult ca orișicare
O soartă crudă ne-a înstrăinat, Și coborâseși dintre ele,
Dar gându-mi zboară deseori la tine! Iubito, erai steaua căzătoare!

Doream să-ți sorb din zâmbet bucurie Privesc hapsân la buzele-nsetate…


Ca pe un vin spumos din cupe pline. Le-aș săruta precum un lup flămând,
Un vis frumos, ce n-a fost ca să fie, Oftez, privesc în altă parte
Dar recunosc mi-e dor mereu de tine! Și nu doresc ca să te văd plângând…

Nevolnici fulgi de toamnă-ncep s-adie Gândesc mereu, mereu gândesc la tine


Și-n fire de păianjen un șir de ani se leagă, Și lacrimile-mi curg, ușor, discret.
Iar inima-mi șoptește: că n-a fost ca să fie, Te-aș fi dorit o viață, lângă mine
Dar undeva, departe, există cea mai dragă. Da, recunosc, nu e niciun secret…

Și sărutându-ți mâna ca pe o floare vie, Te-am dorit


În minte mi-ai rămas ca un copil zburdalnic.
Păcat, frumosul n-a fost ca să fie Voi veni „Adio!” ca să-ți spun,
Eu am rămas același și te iubesc romantic. Dar vin încet, deloc nu mă grăbesc,
Sunt hotărât, dar totuși mă opun,
Dragostea nu moare Poate că mâine iar mă răzgândesc.

Să stăm de vorbă, poate azi Mi-e foarte dragă starea ta divină


Iubirea noastră cred că va renaște. Și niciun vifor nu ne-ar despărți,
Privesc în ochii tăi nomazi Căci inimii i-ai fost mereu vecină
Și luminoși precum o zi de Paște. Și parcă-ncep, din nou, a te iubi.

Chiar la răscrucea vieții-am așteptat, M-apucă râsul, am plecat odată


Iubirea se ivise într-o vară. Să-ți spun „Adio!” cum o spun cei mulți,
A fost frumoasă, scurtă, ce păcat! Dar m-am întors degrabă de la poartă,
N-o poți orna cu îngerași de ceară. Plecasem în costum, însă desculț.

Cuvinte mercenare defilează Și deseori am tot plecat spre tine,


Și-mi amintesc de clipe de iubire. Parcă plecam cumva spre infinit,
Chiar inima mi-e bâlbâită, delirează, Dar inima-mi șoptea că nu fac bine
Iar eu tresar, nu-mi pot veni în fire. Și mă-ntorceam timid, ușor spășit.

Iubirea n-are sentimente muribunde. Dar totuși am s-o fac odată


Eu am iubit cu patos, cu ardoare, Când stelele devin din nou divine
Iar din netimp sau de niciunde… Te voi privi zglobie, răsfățată,
Am învățat că dragostea nu moare. Căci te-am dorit, iubito, lângă mine.

48
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN GRĂMADĂ

Poemul copilăriei

De unu iunie-n calendare


Este înscrisă o sărbătoare:
E ziua când cinstim cu toții
Pe dragii copii și nepoții.
Din clipa ce-a venit pe lume,
Ca rod al dragostei divine,
Când mi-e dor de Eminescu Ne-aduc în viață bucurie
Și-n căsnicie împlinire:

De Eminescu, când mi-e dor, Noi de la tine-am învățat Cu primul gângurit de prunc,
M-oi duce seara la izvor Dulcea limbă românească, Cuvântul ,,mamă” sfânt rostind,
Și-n mijloc de codru des, Să vorbim cu grai curat, La piept alăptat duios,
De unde păsările ies. Din moștenirea românească. Să crească mare și frumos;
Părinții au bucurie mare,
Când îmi va fi dor de Poet, Pentru dulcea Românie Când fiul merge în picioare!
„Luceafărul” îl recitesc! Imnuri de slavă ai cântat, Deși se mai și poticnește,
„Și dacă ramuri bat în geam” Cu multă fală și mândrie Pe toată lumea-nveselește.
Vreau ca în mine să te am. Pe fiii săi i-ai înălțat.
Când mama pruncul și-l
De dor, la plopii fără soț, Când mă va prinde iarăși dorul, adoarme
Te-oi aștepta în tainici nopți, Te-oi întreba ce e amorul: Cântându-i imnul său de leagăn,
Până ce luna va răsare Când luna trece peste vii, Cu ,,nani, nani, puișor,
Luceafărul din depărtare. Te-oi aștepta să mai revii. Tu ești al nostru scump odor!”
Pe asprele meandre ale vieții,
De tine de-mi va fi dor din nou, M-oi întreba și eu duios: Cu cât drag, adesea citim
M-oi duce-n Iași, sus, în Copou, „Unde ești copilărie, Din amintirile lui Creangă
La umbra teiului voi sta Cu pădurea ta cu tot? ” Și-n mintea trează ne revin
Cu gândul la iubirea ta. Secvențe din copilăria dragă.
Din tot ce îmi oferă viața,
Când, din ale vieții mele val, Parcă mai mult eu mi-aș dori, Sculptorul Brâncuși spunea
Tristețea îmi va da târcoale, De-a mai întoarce-odată roata, Că și-a făcut din copilărie
Mă voi urca seara pe deal, Din nou copil a reveni. Un prilej de bucurie,
Când buciumul sună cu jale. Pentru toată viața sa.
Când, după negura de vremi,
La Ipotești de-oi poposi, La tine, mamă, ai să mă chemi, Vârsta copilăriei
În casa ta mă voi opri Voi trece codrii de aramă, E a fericirii nevinovate,
Și la biserica din sat, și voi veni la tine mamă! Dar, în același timp, devine
În care ai fost botezat. A nevinovăției fericite.
Voi adormi cu dor de tine
Smerit voi spune-o rugăciune Sub bolți cu lună, stele pline. Din tot ce ne oferă viața,
Pentru plecarea ta din lume, Poetul Marin Sorescu Parcă mai mult noi ne-am dori
Din a vieții dulce floare – Spunea: „ ce-i mai frumos pe lume Să mai întoarcă Domnul roata,
De tinerețea ta mă doare! Trebuie să poarte doar un nume Din nou copii a deveni.
Un singur nume: Pe asprele meandre ale vieții,
Luceafăr blând, al nostru ești, Eminescu!” Precum Poetul cel frumos,
Al poeziei românești, Ne-om întreba și noi duios:
Cătând ce-i mai frumos în zare ,,Unde ești copilărie,
Titan al poeziei universale! Cu pădurea ta cu tot?”

49
SURÂSUL BUCOVINEI

MARIN MOSCU Universuri de ceară


Cea mai frumoasa povară,
Cea mai plăcută,
Cea mai dureroasă,
Cea mai cea iubire,
Este iubirea noastră.
Sub streaşina ei
Cresc îngeri cu pene de soare,
Vântul cântă
Trecând prin pletele tale.
Suntem arcuş şi vioară
Praful întâmplării Fluturilor ce ating
Inima împovărată
Cărările adevărului
Cu stelele iubirii,
Scutură praful întâmplării
Cu trecerea amintirii
Pe ţambalul iubirii.
În cea mai frumoasă povară
Pământul acceptă
În interiorul căreia
Starea poveştii
Aprindem împreună
Modelând veşnicia.
Universuri de ceara!
Miezul visului
Pierde numele Vinovat de retina oarbă
Aşteptându-ne.
Vinovat bântui retina copilăriei,
Aşchiile luminii Am spălat văzduhul cu ploile suferinţei,
Răscolesc ochii Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Poemelor Am învăţat necunoscutul cu sângele fiinţei.
Prin aripi şi flori.
Drumului pus între două puncte
Corabia mea Aflate în candela spaţiului tridimensional
Încremeneşte Am adus ecou chemarea Domnului
În plânsul lui Dumnezeu Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.
Transformat
În neliniştea mută ce poartă coroana
În şuvoiul vieţii.
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăţi
Zbor amânat
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.
Felul în care traversăm zebra vieţii,
La întâmpinarea paşnică a pădurilor de cruci
Pe la semaforul umbrelor albastre,
Contribuie încă hienele cu dinţii ştirbiţi
Ţine de respiraţia paşilor şovăielnici
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Rostuiţi în custodia elipselor noastre.
Vinovat că au retina oarbă preacuvioşii sfinţi!
Necesitatea valurilor întortocheate Iubirea mângâie cuvântul
De a se stropi cu spumă autoexilată,
În ochii mei sălbatici de curiozitate
Arată pustiului unde infinitul ciuntit
Păpădia şi-a pierdut din aripi zborul,
Sapă ecou la o iubire banalizată.
Sufletul iubirii în arhitectura străveche
Pe culmea răbdării de gânduri târzii Prin noi gesticulaţii renaşte fiorul.
Felul în care traversăm ne întreabă:
Aştept îmbrăţişări pe uliţe ascunse
Unde-i cădelniţa paşilor vânaţi
Unde câinii latră la luna rotundă,
De albeaţa insistenţei cea oarbă?
Unde săruturile fac şezători în porţile
Mâna-ntrebată ţine pasări sub lună, Satului topit în bucuria profundă.
În aripa rănită zborul se amână!
Uităm sincronizarea în zbor de păpădii,
Mirosul tău de stele împlineşte-avântul,
Redirecţionez în hematii lumina poeziei
Unde iubirea ta îmi mângâie cuvântul!

50
SURÂSUL BUCOVINEI

NINA GONȚA Oprește-te, omule!


Oprește-te, omule,
din mersul tău grăbit,
din fuga ta cea...
fără de sfârșit,
din planurile tale...
deșarte și mărunte,
ce viața ți-o cuprinde
în toate patru puncte.
Oprește-te și... simte,
sub al tău... picior,
și frunza cea căzută
Gând pierdut... și acel sublim dor.
Oprește-te, ascultă
Un vers, o poezie cum „cântă” broasca-n iaz,
îți vine pe neașteptate-n gând... cum greierii se-ntrec
Trebuie să lași totul, totul... baltă, în triluri,
s-o scrii... prin copaci.
rând pe rând, Auzi cum latră un câine
căci mai apoi după al său stăpân?
nu o vei mai „auzi”, Cum fiica ta îngână întâiul...
în mintea ta... cuvânt-suspin?
nicicând. Cum cerul se despică,
Fără întoarcere ea va pleca... când ploaia îi cât cuprinde,
E... ca un naufragiat... cum soarele răsare
Ajuns la mal... frumos,
cum își revine, de n-am cuvinte?
pleacă-n lumea sa. Cum luna îți vestește...
Și-așa rămâne... al zodiei...
Pe veci... destin...
plecat.
...Cum tu, grăbit,
Norii aceste toate... le declini!?

Norii pe cer se așează, Învață


merg... ca... în straturi, că nimic din tot ce azi tu vezi,
mai groși, mai grei... un mâine poate face ca...
mai ușori, toate să le pierzi.
mai negri... Necazul stă la pândă...
mai albi, să ne ia
mai de alte culori... din tot ce azi,
Și gândurile noastre noi...
sunt tot ca și norii, nu suntem în stare...
în straturi se-adună, a vedea!
grele,
ușoare, Oprește-te tu, omule,
de multe culori... din mersul tău grăbit,
Ne apasă, ne-omoară... socoate c-ai ajuns,
De nici nu mai știm că trenul ți-a sosit...
pe unde să umblăm, Privește!
pe ce culoare... Cât e cerul de-azuriu
ca unul... altuia, și cât e de frumoasă ziua,
să... n-amestecăm... cu al tău râs zglobiu,
cu frunza sub picior,
Și-așa, cam bezmetici, ce-ți cântă în surdină...
noi trecem prin viață, ...Cât nu-i târziu,
pân` când ea se rupe... tu, omule,
exact... ca o ață! oprește-te...
din fuga ta...
nebună!

51
SURÂSUL BUCOVINEI

TRAIAN NISTIRIUC – IVANCIU Timpul tău

I
Ce-am trăit trăim şi-acum,
În acest incert moment;
Mâine încă e pe drum,
Vine spre noi calm, prudent.

II
Într-o clipă reluăm
Ce-am făcut, ce am ratat;
Şi tot timpul regretăm
Că mai mult n-am cutezat.

III
Cupidonică (XIV): Fericirea peste noi În prezent, unim pe ieri
Cu ce mâine va mai fi;
I Ne-mblânzim cu mângâieri
Cădea ieri fericirea peste noi, Sumbrul gând că vom muri.
Intra-n visări, curgând şuvoi
De gânduri nesătule şi vibrânde, IV
Scăldate-n raze calde, moi şi blânde. Vis într-un etern suspin
Este viaţa, of în vânt;
II Luptă-i, omule, şi chin
În braţe dorul greu ţi-l legănam, Timpul tău pe-acest pământ!
Sărutul în sărutul meu îl strecuram,
Surâsul în strânsoare-ncet prelins,
Pe sufletu - mi de frigul morţii nins. Tu, viaţă!

III I
Cânta zvâcnirea proaspătă, solară, Probabil, tu, viaţă, ai vrut
În trăinicia focului, urcând cu pară Să-mi spui ce e cu noi pe-acest pământ,
Trăirea noastră sfântă şi nespusă, De parcă nu am fi ştiut
Spre veşnicia din imaginar adusă. Că totul curge spre mormânt!

IV II
Plana în lentă clătinare încordarea, Ai vrut să îmi arăţi că timpu-i efemer,
Fierbea în bucurie zbuciumul cât marea Că suntem ca să nu mai fim
Ce-şi zvârcoleşte în furtună valul, Şi nici n-am apucat să-ţi cer
Acoperind cu spaime albe malul. Ca-n veci să nu ne despărţim!

V III
Ne pătrundeam de-avânturi, săgetate Tu, viaţă, m-ai lăsat pustiu,
Spre hăuri nepătrunse de păcate; Ca singur să-mi consum destinul;
Fierbea-n oftat ecoul şoaptelor, aprinse Ea – dusă şi eu încă viu,
De-nverşunări în strângeri necuprinse. Să-mi car în spate, cu greu, chinul!

VI IV
Plutirea sânilor pe pieptu-mi încordat, Sunt sigur, viaţă, că mi-ai ocrotit
Fiori scobea în zboru-nvolburat Surâsul, plânsul şi avântul,
Spre vii urcări în fulgere topite, Că în adâncu-mi ai privit
Spre-nfăptuiri de aşteptări, spre infinit pornite. Cum murmură-n sărut cuvântul!

52
SURÂSUL BUCOVINEI

AURORA SÂRBU Ţipăt de muguri

Verde crud,
ţipăt de muguri
în floare...
Am văzut
zorii zilei,
mijind
printre genele tale...
Mi-am simţit
sufletul,
Treceri tremurând
până la disperare.
Trece un cântec,
cântat de o armată Esenţa nemuririi
de anotimpuri...
Trece un vis, Mi-ai acoperit sufletul
mult visat, cu cerul albastru
trece timpul... al ochilor tăi!
Trece val după val, Mi-ai mângâiat aşteptările
trece furtuna; în ropot sălbatic
trece ziua şi noaptea, de ploi!
îmbrăţişate cu luna... Mi-ai călăuzit paşii
Trece dorul, de dor, prin câmpuri de maci,
o lacrimă-n pleoapă pe punţi de lumină
tresare uşor,
strălucesc azi!
trece viaţa,
viaţă născând, Mi-ai înălţat fiinţa
trece totul, pe altarul fericirii,
cu moartea plecând. mi-ai dăruit iubirea,
esenţa nemuririi!
Sfârşit de toamnă

Mestecenii Ochii verzi ai naturii


ce stau, tăcuţi,
în şiruri albe, Îmi alerg sufletul
sunt despuiaţi prin cascada timpului;
de frunze... alunecând
Arama toamnei în ochii verzi
cade... ai naturii...
Paşi moi Simfonii colorate,
strivesc uşor de păsări,
frunze ruginite... îmi încântă auzul...
Culori de chihlimbar
În ochii verzi
se scurg
pe aleile vopsite... ai naturii
Vântul şuieră uşor, îmi regăsesc
făcând rotocoale bucuria trăirii
ce se prind în joc... şi visul...
Câtă desfătare! Prin ochii verzi
Pleacă toamna ai naturii
desfrunzită, alergăm amândoi,
lăsând iarna trăim bucuria iubirii,
să alerge dulce mireasmă
prin răchite. de ierburi şi ploi.

53
SURÂSUL BUCOVINEI

Rondelul iubirii

Eu, floare, pe-ale tale braţe,


OLGUȚA TRIFAN Învăluie-mă-n raze de lumină
Cu-a ta privire rourată, lină,
Vârtej al vieţii să nu mă înhaţe.

Plasă de vise să m-agaţe,


Să mă îmbeţi cu roua ta divină,
Eu, floare, pe-ale tale braţe,
Învăluie-mă-n raze de lumină.

Şirag de stele prins pe aţe


În nopţile prelungi cu lună plină,
M-ai întrupat în floare făr’de vină,
Înger al marilor speranţe...

Eu, floare, pe-ale tale braţe.

Rondel, rondelului Rondelul clipei de preţ

Între pereţi de sticlă-aşez rondelul, Pe umeri goi luna îmi aşează stele,
Să nu-l atingă praful ori uitarea, Iar toamna frunze ruginii pe pleoape,
Să-l vadă soarele, să-l ştie cerul, La tine în braţe şoapta să mă cheme,
Iar omul să-i iubească armonizarea. Crinii treziţi din cupe să te-adape.

Orice poet să vadă-n el modelul, Nisipul din clepsidră în valuri geme,


Dorind să-i cânte-n rimă-mbrăţişarea. Mi-eşti roua vieţii, clipa e aproape,
Între pereţi de sticlă-aşez rondelul, Pe umeri goi luna îmi aşează stele,
Să nu-l atingă praful ori uitarea. Iar toamna frunze ruginii pe pleoape.

Iubiţi-l şi-i slăviţi înfăţişarea! M-oi înălţa cu tine în zbor, devreme,


Lacrimi din suflet curs-au prin penelul Şi ne-om iubi în spaţiile toate.
Poetului, ca să-şi atingă ţelul: De pled tomnatec nu ne mai încape,
Un giuvaer în versuri - alinarea. În iarna vieţii purta-vom crizanteme.

Între pereţi de sticlă-aşez rondelul... Pe umeri goi luna îmi aşează stele...

Rondelul iubirii în iarnă Rondelul şoaptei de amor

Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea, Erai, atunci, cea mai frumoasă
Iar inimi calde fac cuib sub albul lor, Şi te sorbeam, laguna mea târzie,
În foc lumesc se contopesc un el şi-o ea, Când, cu privirea luminoasă,
Zăpezi-vitralii închipuind din dor. O viaţă transformai în poezie!

Ecouri în clepsidră pot acum să stea Sub geana nopţii, tu, sfioasă,
În praf de stele ce îmbrăca-vor nor, Captivă-ntr-un sărut de curtoazie,
Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea, Erai, atunci, cea mai frumoasă
Când inimi calde fac cuib sub albul lor. Şi te sorbeam, laguna mea târzie!

Cu fulguite buze focul să şi-l bea Imi erai dulce-dureroasă,


Ca pe-o licoare din nesecat izvor, Cu trup perfect în gust de ambrozie
Nectar prielnic şi leac izbăvitor Şi îmi şopteai, minunea mea târzie,
Iubirii ninse lin cu străluciri de stea. Că-mi vei fi luna luminoasă,

Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea. Iubita mea, cea mai frumoasă!

54
SURÂSUL BUCOVINEI

PARASCHIVA ABUTNĂRIȚEI

Judecata de apoi

COBOARĂ Iisus pe pământ


Și nici cruce nu poate să-și facă
Farisei, trădători și urâți atâți sunt
Frumusețea lumii o-nneacă

Nu clipesc, nu le pasă, nici nu suspină


Chemarea Când coboară Iisus pe pământ
Numai ei cred că n-au nicio vină
Mă cheamă mereu Fântâna Albă Le e mai bine așa cum se simt.
Să rup o mână de iarbă
Hrănită de sângele celor fără vină Astăzi doar teama plutește-n cuvânt
Doar aceea Dar veni-va ziua cea mare
Că veneau din străfundul pământului românesc Îmbrăcați în păcat cei ce sunt
Lăsat acolo de Dumnezeu. Nu vor avea nici o scăpare
Voi șterge, cu lumina candelei
Urmele tălpilor Coborî-va Iisus pe pământ.
Ce au strivit ghioceii în pădurea Varniței
Și au înroșit râul
Ce a ajuns, singur, în țară... Îndoială
Să plătesc pentru odihna lor
Cu argintul lacrimei, A exista și a fi
Iar ruga-mi să fie Două puncte-n univers
Nimeni, în veci, Sau doar unul...
Să nu repete istoria! Între a exista și a fi
Nu e nicio punte, nicăieri.
Târziu, nu știi când
Mai sunt dimineți Va apare a exista
Care uşă-o deschizi
Încă mai sunt zăpezi pe Oușor Să intre, să stea la masă cu tine?
Curate precum florile de-april De nu ai o cheie
Timid, răsare-un firav aișor Făurită din timp
Și-ai vrea să fii în suflet tot copil. Vei vedea, cu durere, că doar ești
Vei fugi din timpul versatil
Să retrăiești ca fluturii zburând Te vei ascunde în amintiri
Un Paște înflorind grădini și pâini Poate atunci vei afla
Mieii zburdând pe verdele zvâcnind... Că ele ți-au arătat cândva drumul
Toate se duc, pe timp nu sunt stăpâni Pe care n-ai știut să-l alegi.
Regrete târzii!
Ne vor întroieni zăpezi păgâne Învață să exiști, în prezent!
Va curge neaua dalbă peste noi
Nu vom ști ce-n urmă-ne rămâne
Și ochii nu vor mai privi-napoi.

Cât mai suntem, să învățăm a fi


Să ne-nsușim viața ca viață
Astfel vom înflori în orice zi
Și vom renaște în fiecare dimineață.

55
SURÂSUL BUCOVINEI

VALENTINA BECART
Adu-mi aminte..
Adu-mi aminte să-ţi zâmbesc,
când niciun gând
nu mai ştie
că-mi eşti nepreţuită floare,
dimineaţă născută din răcoare,
noapte înstelată
şi flăcări ce-au trecut hotarul
să-ţi caute izvorul
primei tresăriri...
A fost o vară…
ia-mă de mână ( iubitoare),
Un anotimp cuminte, când – necontenit te prigonesc
fără ploi, şi sufletul coboară
doar flăcările răsăreau în fântâni uitate,
în noi când orele alene ruginesc
ca un sânge… şi praful se răsfaţă
în viforul din soare.
Jurăminte!
grădini însetate… Adu-mi amite să-ţi cânt,
eu – jumătatea ta de adevăr, ( de dor şi iertare),
tu – veriga lipsă… când niciun gând nu mai ştie
că-mi eşti trecătoare,
A fost o vară când primăvara se naşte
cu lumini răsfrânte într-o floare
peste tâmple, şi dimineţile plâng
cu vise albe, fecunde… ca un copil –
şi ochii… ce-şi caută alinare,
ochii cerşeau împlinirea în aceeaşi duioasă şi sacră
unui gând îmbrăţişare,
uitat de ploi îmbrăţişare...
… doar noi Nelinişti prădând...
jumătăţi imperfecte
ardeam pe un rug… Apusuri de soare
aurul în firul de nisip
Cântec de ape curgând
blând, molatic
Eu sunt marea de cerul îşi amestecă culorile
vise - dureroasă şi stranie chemare -
tu eşti valul ce mă doare întunecate ape
strivindu-mă între ţărmuri… nelinişti prădând
şi-o lotcă în larg
Eu sunt cântec
căutând paradisul…
de ape
tu eşti furtuna nemiloasă noapte, declin
ce rupe puntea adăpost într-un ochi lunatic
firavului gând… îndecisă furtună de îngeri
îşi caută zadarnic
Eu sunt iubirea
supuşii
nesfârşită
- mistuitoare flăcări -
tu eşti piratul
cuvânt răsărind
ce fură nopţi la rând
dintr-o umbră
comorile adâncului…
şi-n depărtare
… dar totul are un preţ… destinul fantomatic
şi marea sugrumă un strigăt,
cere o viaţă… la schimb! un strigăt…

56
SURÂSUL BUCOVINEI

TRAIAN VASILCĂU Spovedanie

Bineplăcut să-ți fiu, Sfinte Părinte,


M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă și fierbinte
Vechiul păcat.
An după an, trăindu-mi suferința,
Nu m-am oprit
Și grea de lacrimi mi-a fost biruința
Necontenit.
Să mă clintesc acuma din lucrare
E-așa ușor.
Dacă nu-l am pe El și nu mă are,-
N-am cer și mor.
Porumbei Deaceea strig: " Fără de tine, Tată,
În van mai cînt!
Ca mîine o să fim strămoși, N-am fost, nu sunt și n-oi fi niciodată
Nu zic: bătrîni, nu sună bine. Decît pămînt!
Și pregăti-ne-om de plecare Numai avîndu-te ca pe o rană
În straie noi, cum se cuvine. În orice zi,
Ca mîine-o să zîmbim la cer Cu heruvimii cîntători în strană
Cu inima evlavioasă Pot veșnici!"
Și toți, strămoși lîngă strămoși,
Cîntînd, ne-om reîntoarce-acasă. Cîntec de Reunire
Ca mîine, bravi strămoși la porți
Ne-o găsi moartea, frații mei Poate că sunt și țări fără durere,
Și vrînd să-ngîne-o rugăciune, Unde-ar fi veșnicia să-ți îngîni,
Gura va naște porumbei. Dar fiindcă nu rîvnesc nici o avere
Ca mîine zice-ne-om: strămoși, Rămîn să mor aici, printre români.
Noi înșine strămoși ne-om fi, Am frați, care m-așteaptă-n orice vară
Dar dacă-om avea steag Iubirea Pe țărmuri de ocean, în munți--stăpîni,
Și de sub flori om trilui! Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară
Rămîn să mor aici, printre români.
Fac parte dintr-un neam ce se urăște
Și-i binevoitor cu cei păgîni,
*** Dar fiindcă Dumnezeu așa voiește
Rămîn să mor aici, printre români.
Plouă de-un veac, păcatul să-l răzmoaie Poate că-s doar un om de modă veche,
Stropii cuminți. Visînd un Ideal ce nu-l amîni,
---Doamne, de unde vine-atîta ploaie? Dar fiindcă graiul meu n-are pereche
---Dinspre părinți. Rămîn să mor aici, printre români.
I-ai cam uitat cu grija cea lumească Am clipe, cînd stau, supărat pe toate,
Și ei și-au spus De lacrimi scris, în fața unei pîini,
Prin ploaia veșnică să-ți amintească Dar fiindcă vine ziuă după noapte
De-o stea-n apus. Rămîn să mor aici, printre români.
La ceasul cînd s-o stinge n-o să plouă Ultimul chiar de-aș fi, nu plec de-acasă,
Peste pămînt Înconjurat de lupi, mușcat de cîini,
Și tu cu ei în Galileea Nouă Dar fiindcă nu știu moarte mai frumoasă
Vei fi doar cînt. Rămîn să mor aici, printre români.
Un cînt pe care n-o să-l știe lumea Și vulturii cînd mi-or săpa mormîntul
În suferinți, Lîngă mioarele apusei stîni,
Un cînt doar pentru cel ce-și suie culmea Să zică-atît:" Fiindcă-a iubit Cuvîntul
Înspre părinți. El a rămas, murind, printre români".

57
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE CRISTEA Unui fost primar

Urmaș păcatelor valahe,


Ţintind la fructe și ciolan,
Şi-a pus ȋn gându-i Marian
Să-și scrie-un nume-n almanahe.

Lui Mircea Dinescu

Mirciucă, fă-te că lucrezi,


Un vers isteț să mai creezi.
De când prinzi pește la Cetate
Lipsești ca sarea ȋn bucate.
EPIGRAME Lui Mircea Cărtărescu
autor al poemei chiuvetei
Inspirație
Iubești chiuvete, Mircea dragă?
Văd ce benefică e marea E lucru grav, nu e de șagă.
Că ȋmi oferă toată sarea Ca să revii din nou ȋn top
Şi chiar piper, câteva grame, Încearcă să iubești un mop.
Să ȋmi inspire epigrame.
Lui Emil Brumaru
Parlament
Te ia cu frig că lui Brumaru
Cu corupți și multe țațe I-a dat un zeu talent cu caru”
Parlamentul populându-l, Pe care ȋnsă vrea să-l guste
Doar pe la muze pe sub fuste.
Am votat, ne duce gândul,
Galeria cu paiațe. Lui Gabriel Liiceanu
autorul volumului Apel către lichele
Manifestație
Făcea maestrul un apel
Că lumea a ieșit ȋn stradă Către lichele să dispară.
E lucru demn de consemnat: Acum când e lichea și el
Vrea tot românul să se vadă Se poate cere-un pic afară?
Că mămăliga nu-i rahat.
Lui Andrei Pleșu
Unui politician autorul volumului Despre ȋngeri

În campanii dă de toate: Scăpat de vechile constrângeri


Lapte, miere și palate. Filozofezi cu drag și spor,
Când ajunge la putere Iar când mai ieși și prin decor
Dă la lume numai fiere. Ajungi să apelezi la ȋngeri.

D-nei Paraschiva Abutnăriței


Unui fost ministru autoarea volumului Tentația zăpezilor albastre
Când liberal, când democrat, Zăpada-i albă când e pură
Prin ape tulburi s-a scăldat Şi proaspăt ninsă-n bătătură,
Şi a rămas simbol prin țară Dar știm cu toți că-n țara noastră
C-aduce gripa aviară. Doar situația-i albastră.
Unui fost primministru Unui poet

Ca primministru – unguent, De muze știm și nu de-un ceas


Cu vită kobe și cu spreiuri, Că toate cântă ȋn Parnas.
Le-a dat românilor temeiuri La tine ȋnsă, lucru rar,
Să-i dea o notă: repetent. S-au ȋnnecat ȋntr-un pahar.

58
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE FILIP gintei latine de Ziua Unirii, pentru că „Din dacic şi


sacru pământ/ Coloana infinită îşi trage seva”,
precum un Stejar cu Rădăcini Astrale şi „Ţara
Călătorii astrale noastră era Fereastră către soare, Vocea lui Decebal
reverberează precum „... un murmur străfund de
În prima lună a colinde”.
primăverii acestui an 2018, Chiar şi în cazul în care se va dezlănţui un
Ilie Ibănescu Anemone a Cutremur, şi „Vom rămâne fără soare”, se va mai
mai oferit un dar cititorilor: găsi Colacul de salvare. „În cimitir” e Casa
„Rădăcini astrale”, Editura Domnului pe pământ. „Măicuţa cerului mă lasă/ Să
Lidana. La sfârşitul mă aştern din nou La drum”, căci „Drumul
volumului, autorul fixează împăratului Traian (...) trece prin inima ţării”, iar
locul acestuia în ansamblul Graiul ţării „e stejarul Ţării”. In memoriam s-au
creaţiei sale, precizând: zidit fiinţele românilor – în Lumina şcolii, în
„Ciclul Astral începe cu Eminescu, în Statuile ce luminează „Din adâncul
cartea Satul – vatră de istoriei”, în Ochii care scrutează deopotrivă cerul,
legendă, urmat de Călător printre stele, Castelul dar şi în Copacul cu flori, Teiul luceafăr în prim
Albastru, Magul călător, Floarea Unirii, Vocea rând, precum şi în acea veşnică Vatră de eroi, care
mării şi se încheie cu Rădăcini Astrale. este „Rădăcină de lumină/ Din al Daciei pământ”.
Toate aceste cărţi au ca ţintă marea sărbătoare Renasc amintirile înveşmântate în duioşie şi
naţională – Centenarul Unirii – 1918-2018”. mângâiere prin Vocea mamei, prin îngândurările ce
Prin urmare, avem de-a face cu o dedicaţie te cuprind Sus pe plai, „Cu primăvara în suflet” care
specială. Cu un omagiu, adus Ţării şi Poporului te anunţă că „Ghiocelul a ieşit de sub zăpadă” şi te
Român, care este marele făptuitor al înălţătorului act îndeamnă să visezi cutezător: Din univers „... să
istoric naţional. pornim/ Din nou la drum spre lumină; în speranţa că,
Citind cu interes poeziile cuprinse în această poate, vei întâlni o Zână de zăpadă. Prin Vis, poetul
carte şi zăbovind, la sfârşitul ei, asupra Cuprinsului, se destăinuie, uşor melancolic, nu, însă, fără un strop
a răsărit un gând care, până la urmă, m-a dus în de încredere, căci el aude mereu „Cum vocea
ispită: să nu mai scriu o recenzie în maniera demiurgică/ Renaşte mereu,/ Tu nu eşti, tu nu poţi fi/
cunoscută, încercând cu totul altceva, dar cu aceeaşi Prometeul învins”.
finalitate. Să-i îndemn, adică, pe cititori să lectureze Dacă pentru Ţara mea autorul ţese „... pânză
cu luare-aminte textele, devenind astfel părtaşi la albă, să te ţină o veşnicie”, faţă de cei cocoţaţi pe
bogăţia de idei şi la freamătul sentimentelor. scaunele puterii şi se protejează Între ei nu simte
Iată ce a ieşit din această experienţă, pe care mi- decât dezgust şi amărăciune, blestemându-i cu „Un
o asum, aşteptând cu încredere reacţiile... popas la Mititica/ Drum deschis”. Asemănător
Pentru toţi cei care vor „să asculte vocea mării evaluează şi Ochiul puterii, care este „Blestem uitat
(...) Zâna bună” la va oferi Flori de lotus, după care peste lume”, de asemenea, cere să Piară trădătorii,
un Înger „... venit din cer” le va bate în poartă şi le cei Cu tupeu. Tuturor celor rele, poetul le adresează,
va vorbi Blând, „... cu sufletul curat, ca de copil...” la Steaua luminii, chemarea: „Acum călătoriţi cu
îndemnându-i să se desfete sub umbra de lumină pe Anemone/ Spre steaua luminii/ Într-o altă planetă/
care veşnic o emană Teiul Luceafăr, purtând în Ne aşteaptă o altă lume/ Ce seamănă cu noi/ De pe
sufletele lor acel arzător Dor de codru, dar şi pe acel pământ”. Înălţarea va fi însoţită de un Înger alb, va
învolburat Dor de mare, pentru că „Peste apele fi un Zbor astral, Albatrosul nu se va opri din zbor şi
albastre/ Se va face drum de stele...” se va auzi o Simfonie astrală.
„La căsuţa cu cerdac” a înflorit din nou Ilie Ibănescu Anemone crede în destinul
Liliacul, care şi el „Pare a fi născut din astre”, Între neamului său, care „... nu poate fi schimbat/ Nici de
stele poetul voind să rămână printre ai săi, refuzând zei”. De aceea el continuă să-şi păstreze Castelul –
un „mormânt între sfinţi”, în schimbul desfătării „În castelul meu albastru/ Stau la masă şi tot scriu”;
spectacolului oferit de „... vapoarele ce pleacă în „Casa mea e între astre/ Are uşile deschise/ Către
largul mării” şi, mai ales, în topirea fiinţei cu drumul care duce,/ Până sus la stele”; „Dacă aş fi
neasemuita Gură de rai. „Satul – vatră milenară”, cocoş de munte,/ Peste ţară aş face punte”. El trece
rămâne în universul poetic Rădăcină de lumină, iar prin Porţi celeste, stimulat fiind de fenomene
fiorul celest inspiră tablouri pământene: „Au metaforice: „Când urcă seva-n rădăcini astrale/
îmbătrânit şi merele pe masă/ Tot aşteptând să vin Întinereşte ţara”, dar şi de „Flori trimise pentru
acasă” – Zâna mării. mine/ Dintr-un cer de stele nins”.
Vibrează cu glas de clopot o Sfântă chemare la Remarcabilă – şi de această dată – prima
„Sărbătoarea înfrăţirii”; Mamă Ţară, „Noi, fiii tăi, copertă, extrem de sugestivă şi reuşit armonizată cu
cu lacrimi/ Spălăm rănile tale”, intonând Cântecul substanţa metaforică a cărţii.

59
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE LARCO EROII NEAMULUI

Eroii în istorie-s pierduţi,


Uitate-s galbenele file,
Când vremurile-s instabile
Şi în „fotolii” sunt necunoscuţi.

Cu interese mercantile
De sunt pe funcţii veşnic menţinuţi;
Eroii în istorie-s pierduţi,
Uitate-s galbenele file.

Ca hribii după ploaie apăruţi


Apaticii, de ani de zile,
LA NOI Deținători de funcții, vile,
Sunt peste tot, de ziceţi abătuţi:
La noi sunt rădăcini adânci, Eroii în istorie-s pierduţi.
Puternice şi răsfirate,
De când erau strămoşii ţânci, DUPĂ FAPTE EROICE
Venind din vremi îndepărtate.
Pe un rănit, nicicând în viață,
De la Carpaţii Apuseni În urmă nu ai cum să-l lași,
Şi până-n marea-nvălurită De-ar fi ca tu să ai în față
Olteni, munteni şi moldoveni De mers atâtea mii de pași.
Trăiesc în patria iubită.
Din arma lui să faci un scut,
La noi sunt oameni gospodari, Zâmbește-i părintește,
Au case din chirpici ori piatră, Dă-i haina ta, drept așternut,
Odăi înalte, multe, mari Chiar de se-mpotrivește.
Cu focul permanent în vatră.
Ia-i din durerea crudă-a lui
Copiii vin, că-s așteptați, Măcar o jumătate,
În casă unul după altul, Doar vorbe dulci mereu să-i spui,
Cresc mari, la suflet sunt bogați Urându-i sănătate.
Să facă peste veacuri saltul.
Tristețea din privirea sa
Femeile cu șorț în brâu, Tu n-o băga în seamă,
Basma pe cap, soții fidele, Alintă-l, cum cândva făcea
Merg vara la cules de grâu, Cu tine dulcea mamă.
Şi iarna mânuiesc andrele.
Când își va da și ultima suflare,
Trăirea s-a născut la sat, Simțind ai morții mult prea reci fiori,
Acolo este începutul, La căpătâi să aibă-o lumânare,
Înaintașii ne-au lăsat O cruce și-un bogat buchet de flori.
Acolo secera și scutul.
Așa se-ntâmplă, mor eroi
La vârste prea frumoase,
Dar ce păcat, că deseori,
Bogații trag foloase!

60
SURÂSUL BUCOVINEI

COSTEL SIMIREA

De acolo
Mă-nchin Reginei nopții,
în cupa-i despletită
să-i fac bujori, că e cochetă...
Incantație Împleticit, printre stamine și polen,
i-am luat parfumul
Să curgă-ntr-o lacrimă și mi-am pus joben
ce-am avut pentr-un suflet de prin lalele.
și oful din dor
să-l torc Și-n turnul meu de fildeș guvernez
cu-al tău umblet! fotosinteza din frunze și petale,
bujorii sunt bastarzi, ca-n vremurile tale,
Să socot cât mai pot și zorii ce te-nchid eu nu-i formez
epopeea uitării, de prin livadă.
arca și Noe să urce-n munți
vuietul mării Șiroaie de impresii plâng,
amestecate-n rouă, cu mister,
Toiagul pribegiei rămâne ramura ce face ca să sper
lanțuri a rupt, c-o să mai țină dorul înflorit
pergamentul cu semne de prin ogradă.
e un nou început.
Și-n clipele ce apar, dispar,
M-apucă jalea mătasea dorului mă lăcrămează
și socoata de zile; și-n toate cele ce formează,
strămoșii mei în amintire gândurile vin cu har,
joacă hora cu tine. de prin țesuturi.
Și dorul din piept înflorește Sub petale
în altă lume, lumea iubește.
Și-n lupta cu zeii, Și stau...
poftește! Strâng mireasma florilor,
care-mi sunt fire cu greierii ce-și aleargă,
Poveste frenetic, picioarele ferice.
Culeg iar vise: un condei, Și-oftez...
cu care mă îndemn Acordurilor triumfale,
în viață, clipele trăite grădinii ce-i sunt dragi,
le însemn. mă dăruiesc, mi-ar place
să fiu de fragi.
Privește-n picurile lacrimilor
cum dorul e-nsemnat! Și murmur...
Pe fiecare frunză, pe fiecare undă, Mă-ntorc, cu fața-mi brăzdată,
ajunge alt păcat. în frunza ce tremură,
gândesc la clipa vieții,
Mă uit în urmă cum timpul nu se-ndură.
la anii mei,
ascult romana gândurilor, Și caut...
ecou străbate vadul inimii. Să mi te-alături cu tot ce ai,
să-ți aduci cosițele împletite,
Îndată mă transpun și cânt, zâmbetul timid de copilă să-l lipești
ca niciodată, o baladă; de ghirlandele sentimentelor amintite
mă bântuie un gând rebel:
s-adorm pe sub cireșii din livadă. Și vreau
Cu osul meu o să plătesc Iubirea-ți e descântec,
urmașilor ceea ce sunt, ce mă dezleagă-n veci,
cu osul care-l pun când tu, iubito, tainic
istoriei, demult... prin inimă mi te petreci!

61
SURÂSUL BUCOVINEI

În gară
VASILE BÂCU
Și iarăși trenul șuieră în gară,
Făcând a noastre inimi să tresară.
O, cât de grea e clipa despărțirii
Ca grindina pe florile iubirii.
Nu le lăsa, iubito, să se piardă,
Să li se-mprăștie petalele prin iarbă,
Hai să păzim aceste flori de ploaie,
Cu-n dor nestins, cu a inimii bătaie.
Așteaptă-mă să vin din depărtare,
La vânturi negre nu le da crezare,
Să mă aștepți Vom fi din nou doar noi și aceste flori
Cu roua dragostei udate pe la zori...
Se scutur frunze, îi toamnă de acum
Cu mândra ei broboadă aurită, ... Și iarăși trenul șuieră în gară,
Cocorii s-au pornit din nou la drum, Vestind că m-a aduce-n primăvară...
De ce te-ai întristat așa, iubito?
Ai plecat...
Privește-i cum se duc alene-n zbor,
De locuri dragi nu vor să se despartă, Ai plecat, când zorii se destramă,
Ei iau cu sine doar un singur dor - Dispărând în alba dimineață,
Să vină înapoi, să se întoarcă. Ceața s-a lăsat ca o năframă
Și ți-a șters o lacrimă pe față.
Așa și eu pe-un timp te-am părăsit,
Prieten m-am făcut cu depărtarea, Ai plecat, dar încă te țin minte
Dar o să vin, ți-ai spune „Bun găsit!”, Plopii de la margine de stradă
Te rog să-mi dăruiești doar așteptarea... Stau și-acum, mâhniți, fără cuvinte,
Mai trăgând nădejde să te vadă.
... Se scutur frunze, îi toamnă de acum
Cu mândra ei broboadă aurită, Ai plecat... Nicicum nu-mi vine-a crede
Cocorii s-au pornit din nou la drum, Ești cu mine-n inimă și-n vise
Dar vor veni, nu te-ntrista, iubito! Și în nopțile când stau de veghe
Asupra rândurilor proaspăt scrise
Tristețe Ai plecat...
Și iarăși mă privește noapte Vino
Cu ochii ei din mii de stele,
A frunzelor doar rare șoapte Unde ai plecat, iubito,
Răzbat prin gândurile mele. În care depărtare?
În zarea nesfârșită,
În clipa asta-ntârziată La răsărit de soare?
Mă adresez din nou la tine,
Căci nu-i hotar să ne despartă, Eu nu te văd cu zile,
Tu ești alături, lângă mine. Cu ani asemănate,
Unde-ai plecat, copilă,
Mi-e dor de ochii tăi, iubito, Visez a tale șoapte.
De-a lor sinceritate pură,
Doar tu-mi faci viața fericită Ori poate ești aproape?
Și-n inimă-mi aduci căldură. Da! Inima te simte,
Auzi în piept cum bate?
Și iarăși noaptea mă privește Nu-i trebuie cuvinte
Cu trista ei compătimire,
Doar numai vântul la fereastră Eu simt a ta privire.
Îngână-un cânt de despărțire. Departe ești? Aproape?
Te rog să vii la mine
Pe drum de vis și șoapte...
Vino...

62
SURÂSUL BUCOVINEI

CONSTANTIN TIRON Târziu de toamnă

E toamnă, e târziu și nu știu cine


Își picură din cer tăcerea mută!
Te simt cum vii să tulburi iar în mine
Tăcerea sufletului. Taci și-ascultă!

Nu zi nimic; nu tulbura tăcerea!


Tu nu-ți dai seama? Un cuvânt de-ai spune
Ai deștepta în mine iar durerea
Iubirii care-ar vrea să se răzbune.

Clipele (autumnală) Abia am reușit s-o mint, și-acum


Tu vii s-aduci cu tine iar regret?
În mine cade toamna cu frunze ruginite, Să o trezești cu-al tău parfum?
Mă invadează păsări lipsite de culoare, Nu o trezi! Te rog pășește-ncet!
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta așteptare. I-am spus că e târziu și că-n grădină
Și florile-au murit, fiindcă e toamnă,
Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani Că nu mai au căldură și lumină
Și în păduri miroase a frunze împușcate, Și chipul tău nimic nu mai înseamnă!
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate. Tu nu observi ce liniște e-n mine?
Cum toamna-și fredonează trist cântarea?
Îmbrac singurătatea ca pe-o cămașă groasă, Cum picură…tăcere, nu știu cine,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece, Și peste toate-așterne-ncet uitarea?
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece. Strofă rătăcită

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!), Frământ cu piciorul lutul din mine,
Prin fiice perete în lume evadează Timpane se năruie-n urlet
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale Și ochi rătăciți în paharele pline
Îmi mușcă din clepsidra ce mi se-mpuținează. Mai caută-un loc pentru suflet.

Rugă Dincolo de mine

Dezleagă-mă, Părinte, de strâmbul jurământ, Cu Tine-n suflet Doamne, n-o să mă rătăcesc


Iartă-mi fărădelegea de a mă crede zeu, Prin lumea îmbeznată de păcate,
Prin închinare sfântă, roagă pe Dumnezeu Lumina Ta o cale să-mi arate,
Să-mi curețe păcatul ce-l am pe-acest pământ. Calea cea dreaptă, atunci când pribegesc.

Am rătăcit cărarea și-am necinstit cuvântul Și când îmi dau târcoale bezne grele,
Și toată-nvățătura am ocolit-o-n drum, Când liliecii se izbesc de grinzi
Cartea de căpătâi s-a transformat în scrum Doamne, Tu o făclie să-mi aprinzi,
Și prin unghere strâmbe a-mprăștiat-o vântul. Să-mi lumineze drumul printre stele.

Dezleagă-mă, Părinte, de-acest urât blestem De-oi fi străpuns de patima dușmană


Care m-aruncă-n hăul păcatului și-al urii Și-oi sângera ca fulgerat de fier,
Și dă-mi lumina sfântă din scoarțele Scripturii, Atunci pune câte-un crâmpei de cer,
Cu glasul pocăinței, la mine iar te chem. Seninul Tău, mi-o fi bandaj pe rană.

Când vezi că lumea-i altfel de cum ai vrut să fie, Și binecuvântarea ce vine de la Tine,
Curg din icoane sfinte, lacrimi de apă vie. Fă să ajungă, Doamne, și dincolo de mine!

63
SURÂSUL BUCOVINEI

CRISTINA TRUŢĂ

Ulciorule de lut... Iubeşte clipa!

Bijuterie de neîntrecut, Au înflorit pece rmănunchi de stele


Tu, cel ce potoleşti setea îndată, Şi noaptea rece s-a lăsat grăbit.
Comoară eşti, de buze mângâiată; Se-aprinde mândra lună printre ele,
Bătrânule ulcior de lut... Ca o imensă pâine de argint.

Te-ai odihnit pe un ştergar cusut N-ai teamă, călătorule! Cutează!


De-o harnică ţărancă-n timp de iarnă. Sub umbra nopții făureşte-ți visuri,
Povestea ta începe să se cearnă Ca mintea ta, mereu să fie trează,
Din ziua-n care te-ai născut: S-atingă stele, ocolind abisuri.

Cu roata lui, olarul cel destoinic În umbra nopții poțivedea lumina


A modelat un boţ rotund de lut Pe care o revarsă Dumnezeu
Şi vântul cald te-a mângâiat plăcut, Fără-ncetare...-buna şi divina,
Iar focul te-a călit puternic. Iubind făptura noastră-n TU şi-n EU.

I-ai fost apoi ţăranului aproape Iubeşte clipa! Gustă mărginirea!


Şi setea lui i-ai ostoit-o toată, Căci tot ce-i viu, străluce şi se curmă...
Căci, căni şi cofe-oricât de colorate! Dar, până-atunci, să-ți împlineşti menirea,
N-au reuşit să îl adape. Din primul ceas, până la cel din urmă.

La cap de loc sau margini de pădure


Te-a însoţit bădia Ion cu-oftat.
Şi ai vegheat pe prunci, somnul să-i fure,
Purtaţi în troacă, la arat.

Ulcior de lut, te strâng în palme, două


Tu, din pământ născut, care cuvântă
Sorb apa ta ca pe-o agheasmă sfântă
Izvor curat de pură rouă.

Te-ai risipit pe tot pământul gliei


Să vezi ţărâna care te-a născut;
Aş vrea mereu clepsidra să-ţi sărut,
Simbol tăcut al veşniciei...

Noi am uitat că te-ai făcut fărâme


Din mână toţi, cu rândul, te-am scăpat
Dar, vine-o vreme şi de adunat,
Din rătăcirile nebune...

Orice român, dator îţi e-n putinţă


Să te refacem toţi, ca un vitraliu rar.
Alăturea de ii, icoane şi ştergar,
Cu trupul tău, ne dai fiinţă.

50
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘERBAN GHEORGHE POVESTE

A fost odată singularul niciodată,


ani biruiți de vremuri
și-un rege captiv în singurătate.

În diminețile anonimei tăceri


nu erau întrebări, nici sfetnici
știutori ai durerilor din răspunsuri.

Se închina la propria-i icoană,


MUNTELE trăia fiecare clipă
ca și cum ar fi ultimul zbor.
Cu fruntea lipită de cer,
în dispreț pentru micimea În jurul lui doar zidul,
cuceritorilor, sfaturi aruncate în subsol,
înghițea ideile din ploile cristalizate, voci mazilite în uitare.
hrană pentru câmpiile neînțelese.
Din când în când se cutremura Plutoane de călăi cu simbrie
scuturându-și semeția decapitau idei nerostite,
cu încrâncenarea zimbrului, patima mușca strigătul.
liniștea adormitelor păduri
se prefăcea în bulgări de ură. Secunda gloriei din coroană,
Într-un egoism al deșertăciunilor fiară sălbatică în uitare,
se bucura de durerea pietrei în cădere, sceptru lustruit cu întuneric.
joc absurd al nimicului uman
în măreția câștigată ABANDONAȚI ÎN COCHILII
din căderi demult uitate.
Credea în sfârșitul sigur Pe sub pământul cald
al uitaților în moara timpului, mormânt de clipe adormite
savura neputința disperării, în vâlvătăi putrede,
neștiind că vremea zidea amurg,
dușmani din propria-i piatră. taina coboară în oase.

INDIFERENȚĂ Ideile se topesc în ploi sinucugașe,


spre catargul din adânc
Sunt răstignit și astăzi, oceane de corăbii pietrificate,
cuiul ruginit al realității neliniștea
mi-a îmbătrânit lacrima își doarme somnul în statui.
pierdută în rotații nepăsătoare,
întoarceri repetate, Necuprinderea curge în râuri,
îngheț golit de absolut. dansul orbilor trezește lumina,
fulgere aprind noaptea,
Valuri de statui indiferente spaima
ascundeau salvarea mea, crucificată în cuvinte prizoniere.
călător fără testament,
strigăt de surâs împietrit, Anotimpuri prăbușite sub frunze,
pe buzele tale casa cerului încătușat de vulturi,
mori de vânt. icoane de făpturi putrede,
soarta
Anotimpurile au căzut, în palmele somnului suprem.
prea multe arderi,
false victorii în remușcări, Târzii umbre neînțelese,
în zadar ridicam pânzele, soare ofilit în destrămare,
depărtarea rămânea acolo ca o chemare uitată,
zidită în indiferență. cădere

51
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN ROMEO ROȘIIANU sale, a mesajului acesta plâns pe liră: „oamenii


locului/ pun că ultima oară pe gheaţa nordicului râu
înspre/o altă primăvară însingurată umbra mea
luneca luneca” (A fost odată ca niciodată), sau
„mereu aţi crezut că nu aş veni dintre voi” (Cu toate
acestea), sau „printre minuni şi greşeli am vâslit
către lume/ n-au fost niciunde clopote-n
răscoală/piatră unind şi despărţind hotare/minunată
greşeală” (Piatra de hotar).
E în aceeaşi măsură revoltă, poetul căutând
scuze pentru ducerea de acasă, dar şi cerşind iertare
pentru închipuita trădare a tărâmului natal.
Cu ajutorul unei memorii când involuntare,
când voluntare, ca-ntr-un joc cu sine însuşi parcă, cu
Metafora locului natal propriile simţiri chiar aduce Vasile Muste imagini
disparate din trecutul îndeosebi îndepărtat, prin cel
Vasile Muste - „Coruieni”, Editura Grinta, Cluj - apropiat doar filtrând şi comparând trăiri.
Napoca, 2016 „bate Luna şindrilă nouă pe case/doar noaptea
se plimbă prin ierburi/spre cele ce vin şi spre cele
Îl ştiu pe Vasile Muste din vremuri ca şi rămase/în rochii uşoare cu alţii mereu” zice confesiv
imemoriale, apoi i-am publicat la Casa Editorială poetul în poemul „Adesea dacă nu mereu”, în timp
ODEON din Bucureşti volumul „Constelaţia ce în poemul „De iubire” explorează pentru prima
copilăriei”, în 1998, sensibil marcat fiind şi eu de dată-n acest volum şi universul matern, astfel
dorul de casă, de legătura ombilicală cu spaţiul sacru „numai cerul mamei nu-i/cruce-n munte să o
al tărâmului natal. sui/taie-n os cuţitul sfere/de cuvinte şi tăcere”.
A fost – în afară de poezie şi dragul de frumos La el până şi perceperea gândului are o mai altă
– un alt lucru ce ne-a unit, o altă punte între sufletele curgere afectivă din acest motiv.
noastre, prietenia durând peste ani şi vremi, Şi nu numai din acest motiv, câtă vreme, prin
întărindu-se continuu, ca o mai altfel de zidărie. contrast clar cu vârsta de acum, deseori, gândul se
Tot statornic a rămas Vasile-al nostru şi-n întoarce la vremurile demult invocate şi mai mereu
obsesia aleasă, una din care a făcut şi consolidat o evocate: „aş putea să vă scriu un/cântec străvechi
nouă temă a căutării poetice, a cântării sale poetice. frate cu mine cu iarba şi/cu tot ce n-am să mai fiu”
Evlavia cu care se apleacă asupra amintirilor te (Ave Maria la Vima Mare), sau „uneori de noi când
trimite inevitabil la poezia antică greacă, în care ne apropiem pe drumuri neştiute/tânără lumina iese
exista o legătură strânsă între viziunea poetică şi din cuiburi şi începe să zboare/deasupra rănii acelei
sorgintea divină a acesteia, dar nu ca o incantaţie, iubiri/din care ninge într-o primăvară întâmplătoare”
nimic ritualic, totul este dăruire, îngenunchere. (De începuturi).
Vasile Muste este pătruns de căldura locului Astfel ideile poemului - singular în esenţa lui în
natal, dorul fiind focul care-l mistuie şi care-l face să această primă parte (ne)identificată clar a cărţii ce
hiperbolizeze totul, absolut totul, până şi pietrele face obiectul atenţiei noastre - devine investit din
aruncate cândva, lovite prinzând viaţă, la fel plin cu funcţia unei arte poetice şi sunt diseminate
păsările, pârâiaşul din marginea satului, umbra subtil în paginile întregului volum.
semenilor, tot. Un volum cât o închinare.
„Strig pe cărările ce-mi explodează în Şi nu numai!
ochi/unde sunt unde aţi îngropat primăverile Cea de-a doua secţiune a volumului, „Elegii
voastre/tot mai tăcută e pasărea de pe umărul lângă arme” este (pre)semnalizată dacă vreţi de
stâng/la marginea satului satul meu l-aţi poemul „Singurătatea ca armă”, parcă lăsat deliberat
mutat/închid cuvintelor ochii şi ies pe lume să ca preambul în prima parte.
plâng” zice poetul acesta bolnav de dor în poemul Aici poetul experimentează făţiş poemele
„Locuri gata să zboare”. scurte, cu tentă de haiku, astfel demonstrând - într-
E un alt filon poetic în textura acestui volum un adevărat tur de forţă - nivelul şi expertiza poetică
spaima de pierderea definitivă, ca un scâncet la care a ajuns.
înfundat, ca o trecere a mâinii sufletului prin pletele Sunt adevărate fulguraţii de gând uneori, alteori
răsfirate ale amintirilor, în acelaşi timp căutare o uşoară notă descriptivă amăgind scriitura.
şoptită a drumului acasă, o continuă şi constantă Şi într-un caz şi în celălalt fiorul liric rămâne
încurajare spre acest pas de făcut. profund, însă nu la limpezimea, profunzimea şi
Oameni uitaţi sau necunoscuiţi îi devin din sinceritatea poemelor de început, în care poetul se
senin confesori, astfel uşurând decriptarea poeziei dezbracă în public, cu sufletul în mâini stând.

52
SURÂSUL BUCOVINEI

ION CUZUIOC
Gura lumii

divorțul lor nu i-a mirat pe nimeni


era și de așteptat
el mereu în deplasare
ea seară de seară pe la discoteci
iar când se întâlneau din certuri nu ieșeau
se acuzau unul pe altul de infidelitate
mai mult ea-i reproșa că alți bărbați câștigă mai mult
nici el nu rămânea dator cu răspunsul
ca s-o avertizeze că chiar și soțiile oligarhilor lucrează
mai pe scurt s-a ajuns până la stricarea tacâmurilor
și tăierea blănurilor și rochiilor cumpărate din banii lui
bijuteriile donate de prieteni și cunouscuți n-au fost atinse
sub ritmurile muzicii lui Vivaldi ea a fost trasă de păr
iar el s-a ales c-un cucui de la mobilul aruncat drept în frunte
și cățelul care tremura de frică sub masă
tot a fost tras de coadă
imputându-i-se și lui că face pedichiură la același frizer
la bătăile vecinilor în țevile de apă ei nu mai reacționau
căci reglările de conturi luau amploare
când oboseau se așezau obosiți în fotolii
rostind cu jumătate de voce
că așa ceva mai mult nu se poate tolera
și el trebuie să-i dea ei socoteală de ce nu răspunde la telefon
iar ea să-i explice de ce merge la băi fără soț
și cine-i achită distracțiile?
după miezul nopții obosiți de ceartă mergeau la culcare
izolându-se unul de altul prin odăi diferite
nici dimineața nu se întâlneau cel puțin la bucătărie
căci fiecare-și avea drumul său
când au divorțat vecinii au răsuflat ușurat
ca după un cutremur slab de pământ
divorțul lor nu i-a mirat pe nimeni
ba chiar i-a și bucurat pe unii
mirarea cea mare este că ea a rămas gravidă
și de la cine se întreabă dacă el era mereu în deplasare
iar la discoteci din câte se cunoaște nu se concep copii
poate la băi unde merge cam des?
imposibil căci și acolo fiecare se protejează la maximum
iar de la vecini mai că n-ai ce să ceri
căci din beții nu iese și soțiile demult i-au trecut la rebut
și colegii lui de lucru tot își frământă mințile
de la cine a rămas ea gravidă dacă el n-are nicio treabă cu asta
și prietenele ei tot sunt curioase să afle de la cine o fi ea gravidă?
întrebarea dată le-a făcut bătaie de cap tuturor cunoscuților
ca să nu mai vorbim de unele guri ale rudelor
și de ce-ar trebui ei să-și frământe mințile
ca să ghicească de la cine a rămas ea gravidă
dacă nici dânsa nu știe cine-i tatăl copilului
și cu cei vinovat copilul că nu se știe cine-i tatăl lui?
fătul însă știe cine-i tatăl lui
dar deocamdată nu poate dezvălui și acest mister
el crește și se dezvoltă în pântecul mămicăi
și se chicotește de curiozitatea celor din jur
ca într-o bună zi să vadă și el lumina zilei și să deschidă gura
…așteaptă tăticule

67
SURÂSUL BUCOVINEI

MIHAI BURDUJA sub patronajul scriitoruluiu Mircea Micu în revista


„Luceafărul”. „Poetul scrie natural, chiar dacă
uneori scrisul în răspăr îi trădează nervozitatea,
imageriile sale traduc dorinţa de linişte a fiecărui om
paraşutat în epoca stressului, a improvizaţiilor şi a
nesiguranţei.(Daniel Corbu).A publicat opt volume,
între care Iarna în bucătăria de vară(2008).Din
volumul Drumuri de rouă am notat (2000): Lied de
iarnă, Iarna şi Iarna în nord: a) Victor
Ionescu;b)George Timu; c) Tucu Moroşanu
22. Profesor, publicist, poet, prozator(1938, Cluj
IARNA SCRIITORILOR BUCOVINENI (II) Napoca), membru al Uniunii Scriitorilor din 1970,
(UNUL DIN TREI) membru fondator al revistelor „Pagini
bucovinene”(1982-1989) şi „Bucovina
18. Poet, critic şi istoric literar, editor,doctor în literară”(1990). A fost timp de câteva decenii, una
filologie, conferenţiar universitar(1938, Pârteştii de din figurile centrale ale vieţii culturale
Jos-Suceava), a debutat în „Iaşul Literar” în 1963. bucovinene.Debutează în 1957 cu poezie în
Este cetăţean de onoare al localităţii Pârteştii de Jos „Tribuna”, iar doi ani mai târziu se produce şi
şi Tazlău(Neamţ), membru al Societăţii de Ştiinţe debutul editorial cu volumul de versuri Pe adresa
Filologice,şi al Societăţii Române de Lingvistică copilăriei (Ed. Tineretului). Este semnatarul a peste
Romanică. În volumul Cumpăna gândului ne 20 de volume, între care şi Frunza de pe călcâi
prezintă un Pastel de iarnă, în Furtuna unui anotimp (2003) unde este înserată poezia Pregătiri de iarnă:
întâlnim un frumos Tablou hibernal, iar volumul a) Marcel Mureşeanu; b)Ion Paranici; c)Corneliu
Semnul zăpezii ne delectează şi cu o minunată Şerban
Fulguire: a) Dimitrie Dan; b) Ilie Dan; c) Pamfil 23. Poet, prozator, publicist(1942, Suceava) despre
Dan care criticul Lucian Raicu scria: „Poezia lui este cel
19. Poet şi ziarist(1970, Suceava) care a debutat în mai adesea una de emisie directă, de confesie
1988, în „Crai nou”. În antologia Poeţi din delicată şi degajată, de comunicare uşor fraternă şi
Bucovina,criticul Adrian Dinu Rachieru afirmă că de complice comuniune cu cititorul, resimţit în
„Epistole din exil, vădesc nu o imaginaţie prea imediata apropiere, dar fără insistenţele excesive şi
bogată cât, mai degrabă,neliniştea unui ins care, acoladele frenetice ale apropierii”. A debutat cu
mişcându-se într-o lume imperfectă, cu prea multe poezie în „Contemporanul”, iar editorial cu romanul
singurătăţi la un loc, e asaltat de întrebări şi pare a se Scara interioară la Editura „Dacia” în 1987. din
aşeza într-o toamnă veşnică”.Din volumul Poeme de volumul Fericit prin corespondenţă cităm titlurile
tarabă (Ed. Bucovina viitoare”, 2000) am reţinut Orizont îngheţat şi Federaţia mondială a oamenilor
poezile:Sub semnele iernii, Omul de zăpadă al de zăpadă; a) Mihai Prepeliţă; b) Constantin Pricop;
amintirii,O noapte de decembrie, Sărbători de iarnă, c) Nicolae Prelipceanu
Ultima iarnă şi Ultima ninsoare; a) Dan T. 24. Poetă, profesoară (1949,Rădăuţi), membră a
Gürtesch; b) Sergiu Bălan; c) Tucu Moroşanu U.S.R., care debutează editorial cu placheta Cea
20. Poet (1953, Suceviţa), prozator, grafician, preot mai tânără Ecaterină în volumul colectiv Zece poeţi
ortodox în comuna Grăniceşti din judeţul Suceava şi tineri, Ed. „Junimea”,1975. Lirica semnată de poetă
profesor la Seminarul teologic „Mitropolitul se bucură de aprecierile favorabile ale cititorilor şi
Dosoftei” din Dumbrăveni-Suceava. Mai semnează criticilor literari care au remarcat disponibilitatea
şi cu pseudonimele Corvin, Vifor şi Viforeanu. A autoarei de a cultiva atât versul clasic cât şi cel liber
debutat cu poezie în revista „Dialog”(Iaşi, 1979), iar cu aceeaşi dexteritate, emoţia trăirilor transpuse în
editorial la „Cartea Românească”, în 1988. În 1994 versuri având o maximă cantabilitate. Din volumul
i-a apărut volumul Ninsori providenţiale,iar în 2003 Drumuri(1977) am reţinut titlul Vis cu zăpadă: a)
la Ed. „Dacia”din Cluj-Napoca volumul Pianul Carmen Steiciuc; b) Lucia Olaru Nenati; c)Doina
înzăpezit. Din Pastorul viziunilor (Ed. Euroland, Cernica
1996) am reţinut poeziile Azi ninge întâi, Al doilea 25.Poet, profesor, diplomat, fost consul general al
poem la prima zăpadă şi De mulţi ani în României la Cernăuţi, autorul volumului Aproape
decembrie:a) Constantin Blănaru; b)Onu Cazan; c) sau cât mai departe (Ed. Muşatinii,2006) din care
Constantin Hrehor am spicuit poeziile Ningea în Bucovina, În miez de
21. Poet( 1954, Câmpulung Moldovenesc) care şi-a gerar şi-n cel de cireşar, Ninge-n Cernăuţi: a)
şlefuit talentul prin perseverent efort.A scris poezii Romeo Săndulescu; b) Constantin Severin; c) Mihai
în „Zori Noi”, „Cronica”, „Tribuna”, „Poesis”, Pelin
„Verso”, „Origini”, „Nord literar”, „Pagini 26. Poet, profesor de limba engleză (1951,
bucovinene” etc. Adevăratul debut literar s-a produs Bogdăneşti-Vaslui), prezent în volumul colectiv

68
SURÂSUL BUCOVINEI

Invocaţii Ed. Junimea,1985) cu poezia Iarna singur,


dar şi în antologia Poeţi din Bucovina unde Adrian
Dinu Rachieru îl prezintă ca pe un poet „împătimit”
care practică „visătoria”.Este autorul mai multor
volume de poezie între care se numără şi Deasupra EMILIA DABU
zăpezilor (Ed. „Litera”,1980). Despre poet Mircea
A.Diaconu scrie că „Nu este unul dintre acei poeţi
care convinşi de propriile forţe, să-şi facă loc cu
fervoare în lumea atât de accidentală totuşi a
literelor contemporane.Discreţia lui înseamnă
cultură şi rafinament”: a) George Florin Cozma; b)
Vasile Zetu; c) Horaţiu Stamatin
27. Poet, prozator, învăţător(1949, Vutcani-Vaslui),
colaborator asiduu cu poezii pentru copii în reviste
destinate acestora. Proza şi poezia sa este orientată
în aceeaşi direcţie. Din Zâna dinţilor de lapte(Ed.
„Cuvântul nostru”, Suceava, 2003) am reţinut
poeziile: Ger,Fulgii, Ninge, Candrenii iarna, iar din
Ecouri din copilărie (Ed. Axa, Botoşani,2006) am
notat :Bate-n uşă iarna, frate! şi Poveste de iarnă : Şi ningea incandescent
a)Mihai Sultana Vicol; b) Gheorghe Vicol; c)
Nichita Danilov Bucuria îmbrăţişării a şi trecut
28. Marea doamnă a cântecului popular bucovinean Focul arde viu, ninsorile vindecătoare sunt
(Toporăuţi-Cernăuţi, 1941), comparată adesea cu Dar în oglindă totul se vede altfel
Maria Tănase, unică şi inconfundabilă interpretă de Oare cine pe cine priveşte
muzică populară, cunoscută pe toate meridianele Pulsează sufletul în clipe roditoare
lumii. Şi-a petrecut copilăria în Vicovul de Jos. Este Iluzii sângerânde în templul depărtării
autoare a două volume de versuri: Cu sufletul în Printre ruinele disperării şi moartea s-a pierdut
palme(2004) şi Dureri ascunse (1999) din care am Plânsul Mariei Magdalena la picioarele Cristosului
selectat: E iarnă grea, Iarna şi Frigul iernii: a) Iubirea răstignită se revoltă
Margareta Clipa; b) Laura Lavric; c) Sofia (Fusa)- Început şi sfârşit...
Vicoveanca Cele şapte stele ale înţelepciunii strălucesc
29. Poet şi dramaturg de renume european (1956, Suspin târziu de viaţă peste singurătăţile lumii
Rădăuţi ), fost profesor,absolvent al Facultăţii de Aripile credincioase umbre în Sahara durerii
Filozofie a Universităţii Bucureşti (1976–1980). A La frontierele tăcerii priviri abandonate
debutat editorial cu volumul La noapte va ninge, în Şi suflete brusc încărunţite
1980. În 1987 cere azil politic în Franţa şi se Cât frumos de necuprins în simpla libertate
stabileşte la Paris, unde se afirmă ca dramaturg de Ninge incandescent întorcând spre casă cărările viselor
prestigiu internaţional, dovedind o mare putere de Şi-apoi la cina cea de taină sacrificată a fost iubirea
abstractizare şi de transfigurare a realului: Este Halouri de lumină timpul accelerat acuză
distins cu nenumărate premii: a) Mihai Prepeliţă; b) Iernile hohotesc
Matei Vişniec; c)Norman Manea Peste lumea însetată iubirea coboară
30. Poet, profesor(Dolheşti, 1953), absolvent al Am cotropit cândva cu dragoste infernul
Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti Şi Lucifer plângând ucide şi se teme
(1976-1979). A debutat cu versuri în „Pagini Ningea sacrificat şi-am devenit ninsoare
bucovinene” în 1984.Scrie o lirică erotică, de factură Dumnezeu şi cu mine formasem majoritatea
eminesciană. Din volumul Liturghia naturii (Ed. Respiraţie a ultimului zbor îndrăgostit
Minied,19949 am remarcat poeziile Ca o ninsoare şi
Nimic despre iarnă: a) Mircea Aanei; b) Ion Ţicalo;
c) Liviu Papuc

„Examinator” MIHAI BURDUJA

Răspunsurile exacte la pagina 76

69
SURÂSUL BUCOVINEI

NICOLAE SILADE XII

Eu pentru tine nu mai sunt acasă,


Deşi acasă tu eşti doar în mine,
Căci peste chipul tău uşor se lasă
Un voal subţire de păcate fine.

Se lasă între noi un fel de seară,


Un fel de frig de toamnă timpurie,
Ce vreau să simt începe să dispară,
Iar ce nu vreau începe, vai, să fie.

Ţi-e trupul mai dorit ca niciodată,


Dar sufletul – murdar, în aşternuturi.
iubire 100 % Oricât te speli, nu vei mai fi curată,
Nu vei mai fi nicicând ca la-nceputuri.
sonete
Eu ţi-aş ierta o mie de păcate,
X Însă trădarea zău că nu se poate.
Mi-am pus dorinţi în stele căzătoare XIII
Şi mii de valuri tainic ţi-am trimis
Ca să te smulg din lumea trecătoare Te zămislesc din versuri şi te fac
Şi să te ’nalţ cât mai reală-n vis.
Să mă iubeşti cum nimeni n-a iubit,
Să dăinuieşti în veac şi după veac,
Tu însă rătăceşti printre meduze, Să îţi întorc iubirea înzecit.
Plutind pe marea care ne desparte,
Şi cu sărutul vântului pe buze Cum frumuseţea ta o am model,
Din val în val te faci tot mai departe. Model de frumuseţe te voi face,
Că Dumnezeu, de s-ar privi în el,
Dar depărtarea nu e un obstacol N-ar mai avea în veşnicie pace.
Iubirea când răspunde cu iubire
Şi când auzi al stelelor oracol
Din viaţa mea îţi dau şi ţie viaţă,
Vestind că te întorci din nesfârşire. Prin tine să trăiesc a doua oară,
Luceafăr să îţi fiu, de dimineaţă,
Când ieşi din existenţa ta banală, Veşmânt de stele-n fiecare seară.
Lumea de vis devine mai reală.
Asemeni ţie nimeni n-o să fie:
XI Trăind şi-n lume şi în poezie.
Frumoasă şi la suflet şi la trup,
XIV
Frumoasă şi în spirit, generoasă,
Din raiul tău, aş vrea, azi, să te rup, Eu te credeam o sfântă între sfinte
Să te aduc în raiul meu, acasă. Şi am tot strâns, păcatelor, cureaua,
În încercarea de a fi cuminte,
Să îmi aşez altar în încăpere Să nu m-atingă Domnul cu nuiaua.
Surâsul, glasul şi privirea ta,
La goliciunea-ţi plină de mistere Tu însă eşti o plină de păcate,
Să se închine timpul şi să stea. Dar le ascunzi mai abitir ca hoţii,
Când te întinzi mult prea uşor pe spate
Să te pictez, icoană, să te cânt, Şi, languros, abandonezi chiloţii.
Să te sculptez mereu, să te-nmulţesc,
Din miile-ţi de clone, pe pământ, Prin patul tău chiar dacă trec popoare,
Să-ntemeiez regatul îngeresc. Mereu de pofte plin îţi e vaginul.
Te dai la toţi, dar nimeni nu te are,
Numai aşa pot face - şi nu-i greu – Trăindu-ţi clipa, clipei îi faci plinul.
Să simtă toţi ce simt acum doar eu.
Ştiindu-te atât de păcătoasă,
Tot te-aş mai vrea, dar mintea nu mă lasă!

70
SURÂSUL BUCOVINEI

ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ Pun iarăşi de-un ceai. Isus din temple
Vine să mă-ntrebe ce mai am
Cu tarlaua asta de exemple
Căreia mă-ncumet să-i spun „neam”

Îi voi spune ca şi altădată


Că sunt singurul poet român
Ce duhneşte-a ţară disperată
Când dă floarea-n ţepii de salcâm

O să zică: Noaptea asta plouă.


Uită-te la stropul ce pătrunde
Ţara mea Şi dislocă stânca ta în două
Să te vadă lumea-n amănunte
Ţara mea nu-i tocmai cea mai bună
Dar deja toţi corbii sunt vampiri Şi mi-i greu. Şi-s încă în viaţă.
Strig acestor corbi ce iar se-adună: Tare-aş vrea pe toate să le-amân
Ţara mea nu-i buletin de ştiri Şi nu pot. Şi plâng aici de faţă
Ca şi cum doar eu mai sunt român
Ce tot NATO, ONU, Europa
Ce tot China, Rusia şi-Americi Curent electric iubind
Când prin cimitire cântă popa
Aşa dulce pentru „periferici”? Sunt un curent de joasă tensiune
Ce urcă spre-al voltajului tău piept.
Cimitirul ăsta ce vă place Tu: plus şi minus – marea mea minune.
Nu include prostul obicei Un paratrăznet tare-ar fi corect
De-a ne-nveşmânta în straie dace
Dacă urşii nu ne pot da piei Tu strigi să vin şi uite priza oarbă
Cum nu ne vede electronii şi
Andree Esce sacadat împuşcă Visez o instalaţie să ardă
Memoria poporului meu blând Puterea de-a mai fi o dată vii
N-ai voie să-l asculţi pe Ştefan Hruşcă
„N” candidaţi politici stau la rând Un cerşetor prin sârma asta moartă
Alimentând o modă din reflex
Ţara mea nu-i tocmai o tocmeală Nu pot fugi dar numai tu mi-eşti artă.
„Corn cu lapte” aruncat parşiv. Cât de bizar s-ar diviza un gest
Nu ai haine să te duci la şcoală
Ai un os – să taci definitiv De-aş vrea să te ating, o, preafrumoasă!
La mine e pustiu. Curent continuu
Ţara mea nu-i opera cutărui Aşa de mult aş vrea să fiu acasă
Poliglot cu un trabuc rânjind Şi să-mi sclipească-n vene, tandru, vinul
De aceea-n stele încă stărui
Conştient că iar voi fi fiind Eu strig. Tu strigi. Încarceraţi pe viaţă
Ca soarele şi luna ne vedem.
De-aş rămâne numai eu în ţară Bătaia lor de joc abia mă-nvaţă
De mi-ar arde lumea poezia Cum pot muri. Dar şi cum să te chem.
Aş striga cu glas de fiară iară:
Nu voi stinge becu-n România Dar şi de n-aş mai fi, o, preafrumoasă,
O tensiune statică de-a dreptul
Ilieştii la culcare pleacă Atâta aş mai vrea când vin acasă:
Ebele au stat peste program Voltajul tău să-mi spargă mie pieptul.
Mi-i ruşine – inima mi-o seacă
Somnul aruncat viclean pe neam Pă la noi plouă...

Nu-i normal să strici o rânduială Te-am aşteptat la sud de brazi


Fără a lăsa ceva în loc În faţa muntelui abrupt
Ce să fac? Istoria e goală Tu n-ai venit. Şi uite azi
Şi-am făcut pe muntele meu foc Răbdarea cerului s-a rupt

71
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE GRĂMĂTICU

Grădina cu mere

Ornicul norilor trezește din somn vântul,


îmbrățișările noastre se amestec între ele,
tot felul de urme gonesc la-ntâmplare peste noi,
peste orizont, vântul: din ce în ce mai aproape toamna
și grădina cu mere se alătură tuturor,
cu o certitudine crescând în ritmul tic-tacului minutelor,
duce către aceleași ierburi aprinse rod și frunze,
foșnetul cuminte, nici primul, nici ultimul,
călătorind prin vis, trecerea această poate uimi,
poate fi o poveste în ochiul de seară;
gândind la fântâna săpată în lut,
iată, cineva ridică palma;
lumina-și atârnă fierul roșu
ca-ntr-un cuib în crengile de măr

Vară

Cerul ca un copil urcă spre-naltul copacilor,


pe culmile tremurânde bete insecte boltă de strigăte;
într-una din părțile peisajului humorean*; atât de omenesc,
căsătorit cu luncile răzlețe, razele soarelui se nasc pe pământ,
pare că pulberi de apă-n văzduh se-ncheagă-n forme
de pe frunzele-n verde cad perle de rouă
capătul razelor luminii-i un tremur păstrând mirosul mâinilor ce-l mângâie,
mirosind a vară iată această clipă păstrează păsările și-n sus și-n jos.
cu-nfățișări atât de schimbătoare, aerul dimprejur
oferă argintul îmbelșugat al oglinzilor, își mișcă
golul cuib al ochilor valul acesta-n prima-i tresărire,
din copac în copac trece cu văzduhul de deasupra spre locul dorului său;
razele soarelui se nasc pe pământ aice, iar din câmpul lor
nimeni nu pleacă de-a valma să colinde
până nu-și gătește pământul pentru care va veni.

__________________________________________
*Spațiul din zona Ariniș.

72
SURÂSUL BUCOVINEI

VASILE MOROȘANU Ardeleanul a scos o sticlă şi un păhărel,


adresându-se moldoveanului:
Hai să bem o pălincă, şă să uităm, dă
năcazuri!
Poienaru văzu că în păhărel, se aşezase nişte
mărgeluţe, deasupra băuturii. Gustând din palincă, i
s-a tăiat respiraţia, şi cu o voce piţigăiată:
Tare mai este! Câte grade are?
Şăizăci dă focuri. Da’, să ştii că, băută câte
puţân, şă numai’ când trebe îi medicament! Un
doctur, parcă Puşcaş îl chema, o vindecat ulceru’, cu
pălincă!
După ce a băut şi apahideanul, ca pe apă, un
pahar din acea tărie, întrebă femeile:
Fragmente de proză scurtă din cartea “Vinovatul Da’, domnele, n-ar sărvi oare şă ele, un
din oglindă” păhărel?
Uitându-se una la cealaltă, şi parcă înţelegându-
Trenule, trenuţule! se din priviri, cea mai înţepată, răspunse:
Sărvim şă noi, da’ să ne pui, măi puţân, aşa
Poienaru aştepta în gara Burdujeni, acceleratul cam, di-un dejet.
care avea să-l ducă, la Cluj, unde avea un frate, Omul le servi pe femei, ceva mai gospodăreşte,
operat la rinichi. după care:
Sosind trenul, omul se urcă în vagonul şase, Ş-apăi domnelor, făr’ dă supărare, până unde
căutându-şi locul, de pe bilet. Găsind ceea ce căuta mergeţi?
şi deschizând uşa compartimentului, acesta dădu Zâmbăreaţa, glăsui:
peste un bărbat, voinic şi roşu la faţă, ca racul. Noi merjem, pân’ la capăt. Am venit la
Bună dimineaţa! salută, noul călător. Suceava, că aduc ucrainenii şă basarabenii, marfă
Bună să-ţ cie inima, române! veni răspunsul bună şă ieftină, în bazar.
Am loc aici, deci,… ia să văd, … aşa… Vă văd, încă tinere şă frumoase, cum dă vă
După ce şi-a pus bagajul, pe acea plasă, de lasă bărbaţii, la atâta drum, şă târguială? Dacă sare
deasupra capului, Poienaru se aşeză pe canapea, cineva la voi, ca să vă ia, banii? Dacă vă măi cere şă
dându-şi seama că are de călătorit, cu un ardelean, altceva?
după cum a răspuns acesta, la salut. Nu nă ia nima, banii, că avem leac, păntru
Deodată, apărură la uşa compartimentului, două hoţ! Iată, ştii ce-i ăsta? Şprai paralizant. Însă, dacă
femei, încă tinere şi dolofane, fiecare tăbârcind, câte nu vor bani, şă-s nişte băieţi faini, avem de unde le
două sacoşe mari, din rafie. da, şă lor, că rămâne destul, şă păntru bărbaţii noştri.
Prima, după ce dădu bineţe, cu un zâmbet De-ar face ei faţă, cât au!
şăgalnic, spuse: Asta însamnă că voi, n-aveţi nişte bărbaţi,
Sântem şă noi, aicea! Vă rugăm, a ne ajuta, ca geloşi?
să punem sus, băgajăle! Nu ştim, cum s-o făcut, că amândouă avem
Bărbaţii au sărit repede, în ajutorul femeilor, bărbaţii, care nu sunt geloşi, în schimb, sânt leneşi şă
după care, s-au aşezat cu toţii pe canapea, privindu- lăudăroşi.
se pe furiş. Păcat dă voi! Da’, nu-s tăţi, aşă?
Roşcovanul a spart gheaţa, începând discuţia: Cei măi mulţi! Aşa ni-o fost, soarta!
D’apăi, aş întreba, făr dă supărare, unde După ce-a încheiat discuţia, cu îmbujoratele
merge domnu’? comerciante, ardeleanul a scos dintr-o geantă, o
La Cluj, că am un frate, bolnav. bucată de slană, pâine şi usturoi, spunând:
Să-i deie Dumnezău şă doctorii, sănătate! Da’, Veniţi măi aproape, că la pălincă, merge nişte
ia spune, este bătrân? Şă cu ce, sufără? clisă.
Are şaizeci şi suferă, cu rinichii. S-a mâncat bine şi s-a golit sticla, cu palincă.
Tari-s păcătoşi rărunchii, după ce să betejăsc! Deodată, bonomul roşcovan îl întrebă, pe
O spus cineava, că tătă puterea bărbatulu’ stă, în ei! Poienaru:
Şă bine ar ci, să nu beie omu’ apă, din tăte bălţâle. Da’, pă unde sântem, oare?
Şă io merg, până pe aproape, la Apahida. Vin dă la Am trecut, de Dej.
Iaşi, că am un băiet acolo, „măritat” c-o No să poate, cum de-o trecu’ timpu’, ş-o mărs
moldoveancă. trenu’, aşă dă răpede?!
Între timp, cele două femei şuşoteau ceva, Ce bine ar fi, dacă s-ar opri timpul, în loc!
numărând nişte bani.

72
SURÂSUL BUCOVINEI

Caut un om

VIOREL BIRTU PÂRĂIANU e târziu,


în lume, în toate
soarele se împleticește
printre pietre de moară
îi stau în cale
prea multe,prea mari
urâte, hidoase
prea aruncate haihui
se simte obosit
în orizontul strâmt
desenează depărtările
pe spinările tocite ale munților
tropăie printre gânduri
se pierde în zări
Un drum în stranii depărtări
de azi, de ieri, de nicăieri
desfac cuvântul caută un om
într-o împreunare a gândurilor destrămând întunericul
rezemând vise pe linia orizontului
de altarul iubirii
un zbor între două trasee inegale Valurile iubirii
de la degetul arătător către stele
ridic o lume cuvântul meu
încrucișând e zbor, e zbucium nebun
umilințe și iubiri... e val, ce urcă, ce vine
din suferințe, din număr de ani năvalnic în mine
creez o viață, un destin covor de alge așez ușor
un drum către cer pe tărâmuri de dor
mă dăruiesc luminii îmi este atât de dor
zi de zi de atingerile noastre fierbinți
cu fruntea în țărână în culorile purpurii ale cerului
pe buze port surâsul unui vis de buze ce ard,ce mă dor...
cuvântul tău
Țipătul tăcerii e dulcele suspin,
tainică alinare
am prins chipul sufletului pentru suflet pribeag...
în palmele vieții surâsul tău e sfântă chemare
într-o zi iubirea ta m-a prins în vraja ei
într-o doară nu pot scăpa
atunci nu știam nimic nu vreau să plec
azi știu totul din brațele iubirii
adică nimic despre nimic mi-ai încălzit sufletul trist
și totul este sublim și inutil l-ai sărutat ușor, îmbietor
ploile lumii alerg în fiecare clipă către tine
spală cărările dintre noi să te prind, să te cuprind
m-am învelit în cuvinte în dorul meu
și am tăcut tainic mă strecor în tine
de vorbit, nu vorbea nimeni în gândul tău, în visul tău
apoi am țipat tu ești izvorul pur de fericire
de ce al sufletului meu
tu crezi că astăzi știu te chem pe țărm
trec oameni pe stradă să îmi asculți chemarea
unii merg la paradă să pășim
alții, doar să se afle în treabă un singur trup, un singur gând
în valurile eterne ale iubirii

73
SURÂSUL BUCOVINEI

IOAN MUGUREL SASU

COGITO XIV

- Uneori omul ajunge unde își dorește, dar - Orgoliul fără o justificare serioasă nu este
totdeauna acolo unde îi este locul. decât o jalnică nesimțire.
- Prostia și nebunia nu se exclud, ba chiar pot - Facebook-ul face multe feluri de victime, de
forma o simbioză monstruos de perfectă. exemplu, poate ajuta pe unii să se considere exact
- Bătrânețea este o vârstă la care mai poți face ceea ce nu sunt.
planuri de viitor doar dacă ești cuprins de euforia - Să nu-ți dorești mai mult decât meriți, să nu-ți
viselor utopice. trebuiască mai mult decât ai nevoie, să nu crezi că
- Să nu ne grăbim a critica, în sufletul fiecărui ceilalți există doar ca tu să ai colegi, să nu-ți închipui
om se află, în mare taină, o dorință de a evada și de a că lumea există doar pentru ca tu să ai decor etc.
ajunge într-un loc, unde, de cele mai multe ori, nu-l Cine știe asta spune, cine crede asta o trăiește, iar
așteaptă nimeni, nimic, sau doar deziluziile. cine nu, râde cu răutate de primii, dar de fericire
- Doar când poți pune fericirea celor dragi adevărată nu va avea parte niciodată pe deplin.
înaintea fericirii tale, poți fi fericit cu adevărat.
- Iubirea știe să ierte mai mult decât poate
pedepsi ura.
- Misoginismul și misandria pot apărea în
formă amplificată, doar la persoanele care nu au
cunoscut dragostea, sau au cunoscut-o atât de bine
încât au văzut și ce se ascunde după ea.
- Cine ar putea să satisfacă mândria prostiei
care se naște deja jignită?
- Este bine să faci ce vrei, condiția este să-ți
asumi consecințele.
- Trebuie făcut tot ce se poate pentru ca viața să
nu devină timp pierdut.
- Nu am încredere în cinstea celui pe care ispita
nu l-a cercetat.
- Aproape nu are rost să încerci să eviți, oricum
ai face, tot va exista un necaz care să te găsească
nepregătit.
- Părerea exagerat de bună despre sine este
drastic limitată de logica bunului simț, desigur doar
în cazul în care acesta există.

75
SURÂSUL BUCOVINEI

SEMNUL DE CARTE

Anica Facina „Ceasornicul de iarbă”, Editura Vatra Veche - Târgu Mureș, 2017,
Carte de haiku română, engleză și franceză. Este a șasesprezecea carte a autoarei. O
pendulare între „stil haiku” și haiku (după cum spune prefațatorul), tot în manieră
originală este și așezarea poemelor în volum, dar și diversitatea temelor abordate.

Constantin Rusu Bucovineanu, „Și în zilele noastre există o singură cale


adevărată”, Editura Instant (Câmpulung Moldovenesc), 2017. O părere cu
caracter vizionar despre mari teme de gândire, o încercare de a răspunde
strict personal la întrebări care au dăinuit de-a lungul timpului, desigur
susținându-și discursul cu citate biblice sau din importante lucrări științifice.

Emilia Popescu Rusu, „Reverberați”, Editura StudIS, 2018, coperta și


ilustrațiile Mircea Rusu. Volumul cuprinde cinci categorii de poeme într-un
vers, reflecții provenite din analiza unor percepții instantanee ale realității,
concluzii ale intelectului cu sau fără referire la senzorial.

Gheorghe Solcan „Ivan Turbincă de Ion Creangă” - dramatizare în versuri,


editura SMArt, 2018, ilustrații Radu Bercea, este a zecea poveste
dramatizată în versuri de acest autor. O formă interesantă și eficienta de a
aduce opera marelui povestitor la îndemâna cititorilor, cu speranță că și a
celor tineri.

Antologie de poezie, „Abisale trăiri”, Editura PIM Iași, 2018, coordonator


Valentina Becart, printre poeții contemporani incluși în volum, apare cu versuri
Ioan Mugurel Sasu.

Antologie haiku, editura PIM Iași, 2017, carte cuprinzând poeme ale membrilor
Romanian Haiku, desigur printre autori se află Luminița Ignea, care este și membră
a cenaclului nostru, dar și una din des premiatele nume ale asociației respective.

Radu Stancu, „De la Coloana lui Brâncuși la Columna lui Traian”, Editura SMArt,
2016. Carte cu impresii în urma unor călătorii. „Din tot ce am văzut dincolo de
granițele țării, dintre toate minunățiile și frumusețile, dintre toate culorile existente,
am găsit că doar trei culori sunt sfinte și de neînlocuit în inima și cugetul meu”.
Din cuprinsul volumului aflăm că este vorba despre tricolor.

Sorin Cotlarciuc „Incognito”, Editura Cronedit Iași, 2018, Un periplu printre


lumile imaginabile doar autorilor de literatură SF, pescuit și realitatea politică
contemporană.
„Tropa, Tropa... Europa”, Editura Cronedit Iași, 2018, carte subintitulată de
autor:„Note grave de călătorie”, analize sociale și politice, poate ceva mai profunde
și cu o arie mai largă decât în volumele anterioare.

Răspunsurile de la pagina 68
IARNA SCRIITORILOR BUCOVINENI (II)
18.b; 19.a; 20.c; 21.c; 22.a; 23.c; 24.b; 25.a; 26.c; 27.b; 28.c; 29.b, 30.a

76