Sunteți pe pagina 1din 3

BULGARIA

Bulgarii sărbătoresc Crăciunul în mod similar cu românii, începând cu


tradiționala perioadă de post care durează 40 de zile și care începe pe 15
noiembrie. O legendă bulgărească spune că Maria și-a început travaliul de Ignat,
pe 20 decembrie, și a născut în Ajunul Crăciunului, însă nașterea lui Isus a fost
anunțată o zi mai târziu. Ziua de 20 decembrie este, de altfel, percepută drept
„noul an”, în cultura bulgară, localnicii mâncând în această zi un covrig numit
„kolaks”. Ajunul Crăciunului e foarte important, principala masă de Crăciun
fiind mâncată pe 24 decembrie, și nu pe 25. Preparatele trebuie să fie în număr
impar (7, 9 sau 11) iar în jurul mesei trebuie să stea un număr impar de oameni.
Sarea, piperul și zahărul se pot considera preparate de sine stătătoare. Masa
include multe feluri vegetariene, între care supa de fasole, sarmalele (sarmi) cu
orez, ardeii umpluți cu orez, diverse foietaje, fructe și fructe confiate,
precum și un fel de compot din fructe confiate, numit oshav și consumat ca
digestiv. Nucile sunt foarte populare iar credința este că dacă acestea au un gust
bun, vei avea un an excelent dar dacă sunt găunoase sau stricate, anul va fi
dezastruos. Moș Crăciunul bulgar poartă numele de Dyado Koleda, care s-ar
traduce prin Bunicul Crăciun.

SPANIA

Majoritatea spaniolilor merg la Misa del Gallo, slujba de la miezul nopții


(„slujba cocoșului”), denumită așa deoarece se spune că un cocoș a cântat în
noaptea în care s-a născut Isus. Majoritatea familiilor iau masa de Crăciun în
Ajun, înainte de a pleca la slujbă. Preparatul tradițional al spaniolilor se numește
Pavo Trufado de Navidad – curcan umplut cu trufe. În Galicia (regiunea din
nord-vestul țării) se mănâncă fructe de mare de tot felul, de la homar la
crustacee. După slujbă, oamenii merg pe străzi purtând torțe, cântând la chitară,
la tobe și la tamburine. E o noapte în care nu se doarme. O altă sărbătoare în
strânsă legătură cu Crăciunul este Epifania, care are loc pe 6 ianuarie. Spaniolii
o numesc „Festivalul celor trei magi”. Copiii primesc cadouri de Crăciun dar
majoritatea le deschis de Epifanie, credința lor fiind că magii le-au adus. De
altfel, ei scriu scrisori regilor pe 26 decembrie, cerându-le jucării și daruri. Iar în
ajunul Epifaniei (pe 5 ianuarie) își lasă pantofii pe balcon sau sub bradul de
Crăciun, pentru a le găsi a doua zi plini de cadouri. Dacă copilul nu a fost
cuminte va primi o bucată de cărbune în loc de cadou. În orașele mari au loc
inclusiv parade de Epifanie, în care sunt aduse cămile reale, animalele pe care au
sosit magii. Cei trei magi în Epifania spaniolă sunt Gaspar (șaten, cu coroană de
aur, regele Shebei), Melchior (cu păr alb, lung, cu mantie aurită, regele Arabiei)
și Balthazar (negru, cu barbă neagră și mantie roșie, regele Egiptului). În
Catalonia există un personaj asociat Crăciunului, numit Tio de Nadal sau, în
unele cazuri, Caga Tio. E o buturugă cu două picioare și cu față zâmbăreață care
„primește” de la catalani, începând cu 8 decembrie, mâncare și o pătură cu care
să se încălzească. De Crăciun sau de Ajun, buturuga începe să facă mici daruri,
pe care le scoate… prin partea opusa. Oamenii îi cîntă o melodie specială și
lovesc buturuga cu un băț pentru a o ajuta la digestie, după care buturuga
„scapă” dulciuri, nuci și fructe uscate. În momentul în care iese un usturoi sau
o ceapă, e semnalul că s-a terminat cu darurile.

AUSTRIA

Austriecii împart multe dintre tradițiile Crăciunului cu vecinii lor nemți, având
în același timp și multe originale. În timpul Adventului (postul Crăciunului),
multe familii își fac o coroană din crenguțe verzi, pe care o împodobesc cu
fundițe și patru lumânări. În fiecare dintre cele patru sâmbete ale Adventului, se
aprinde o lumânare și se cântă o colindă sau două. De la finalul lui noiembrie în
multe orașe se organizează celebrele târguri de Crăciun în care se vând
decorațiuni, mâncare, vin fiert. Cele din Viena, Innsbruck și Salzburg sunt cele
mai cunoscute, fiind vizitate de oameni din întreaga lume. Fiecare oraș are câte
un brad imens de Crăciun, împodobit, în principala piață. În case, brazii sunt
decorați cu ornamente aurii și argintii și cu steluțe din paie.

În Austria, Crăciunul începe în jurul orei 16 a zilei de Ajun, când se aprinde


pomul și oamenii cântă colinde în jurul lui. Cel mai cunoscut colind este Stille
Nacht (Silent Night – Noaptea liniștită), care a fost scris în Austria, în 1818.
Unii copii au impresia că cel care împodobește bradul este Christkind. Același
personaj aduce și daruri copiilor în Ajun și le lasă sub pom. Christkind e descris
ca un copil blond, cu aripi, care-l simbolizează pe nou născutul Isus. Pe 6
decembrie, copiii primesc cadouri de la Sf. Nicolae. Nicolae e acompaniat în
Austria de Krampus, un monstru uriaș, cu coarne, care cară lanțuri după el și
care pedepsește copiii care n-au fost cuminți. Principala masă se ia în seara de
Ajun și constă, de regulă, din crap la cuptor – ca fel principal. Nu se mănâncă alt
fel de carne, deoarece Ajunul e considerat a fi post. Din ce în ce mai populare
sunt însă gâsca la cuptor și curcanul. La desert se servește ciocolată, prăjitură cu
caise și bomboane austriece de Crăciun – ‘Weihnachtsbaeckerei’.

Intrebari pe baza textelor:

1. Cat dureaza perioada de post in Bulgaria?


2. Scrieti 2 exemple de alimente vegetariene intalnite pe masa de Craciun
in Bulgaria.
3. Cum se numeste slujba de la miezul noptii in Spania? De ce?
4. Care e semnalul ca s-au terminat darurile in Spania?
5. Cu ce sunt decorati brazii in Austria?
6. Cum se numeste cel mai cunoscut colind din Austria?

S-ar putea să vă placă și