ELEMENTE DE LOGICĂ MATEMATICĂ

Propoziţii

Definiţie: Se numeşte propoziţie un enunţ care poate fi adevărat sau fals, niciodată adevărat
şi fals simultan.
Exemple. Considerăm enunţurile: 1) ‚‚ 400 este pătrat perfect’’; 2) ‚‚6+5=11’’;
3) ‚‚23>50’’ 4) ‚‚ 32-6=26’’ ; 5) ‚‚Soarele este satelitul natural al Pământului’’.6) ‚‚Mergi
mai repede! ’’
Dintre aceste enunţuri 1),2),3),4),5)sunt propoziţii deoarece despre fiecare putem să ştim
dacă este adevărată sau falsă. De exemplu 1),2) şi 4) sunt propoziţii adevărate, iar 3) şi 5)
sunt propoziţii false. Enunţul 6) nu e propoziţie.
Propoziţiile elementare se notează cu litere mici p,q,r, . . .
Se disting 2 tipuri de propoziţii:
1) Propoziţie elementară: propoziţie care nu comportă decât un singur subiect, un singur
verb şi un singur atribut.
Exemplu:
‚‚ Numărul 10 este divizibil cu 2’’ (propoziţie, evident, adevărată).
2) Propoziţie compusă: propoziţie obţinută prin combinarea de propoziţii elementare, cu
ajutorul conectorilor logici.
Exemplu:
‚‚ Ecuaţiile 4x² - 100=0 şi x-5=0 au o rădăcină reală comună’’
Definiţie: Se numeşte valoare de adevăr proprietatea unei propoziţii „p” de a fi adevărată sau
falsă.
Convenţional, se notează cu v(p) şi:
 v(p) = 1 (sau A) dacă propoziţia p este adevărată;
 v(p) = 0 (sau F) dacă propoziţia p este falsă.
Logica clasică a propoziţiilor este în concordanţă cu următoarele trei principii:
 Principiul terţului exclus – o propoziţie nu poate lua o altă valoare decât 1 sau 0
 Principiul nonconcordanţei - o propoziţie nu poate lua în acelaşi timp cele două
valori 1 şi 0
 Principiul identităţii – o propoziţie îşi păstrează valoarea sa de adevăr. Logica
matematică studiază propoziţiile doar din punct de vedere al valorii sale de adevăr.

Predicate
Definiţie:Se numeşte predicat (sau propoziţie cu variabile), un enunţ care conţine una sau
mai multe variabile, cărora atribuindu-le valori dintr-o mulţime precizată obţinem propoziţii
adevărate sau false.
Observaţie:
1)Valoarea de adevăr depinde de valorile atribuite variabilelor.
2) În definirea unui predicat trebuie specificată întotdeauna şi mulţimea parcursă de
variabilă .
Exemplu: „Ecuaţia y + 1= 0,25 , unde x aparţine mulţimii numerelor reale" este un predicat
cu o singură variabilă (numit şi predicat unar), care devine o propoziţie adevărată pentru
y= - 0,75 (având, deci,valoarea de adevăr 1), sau o propoziţie falsă pentru orice altă valoare
atribuită lui x (având valoarea de adevăr 0).
Mulţimea elementelor pentru care obţinem propoziţii adevărate se numeşte mulţimea de
adevăr a predicatului.

prof. Cialâcu Ionel

 Ecuaţiile, inecuaţiile, identităţile sunt predicate.Mulţimea de adevăr pentru aceste predicate
reprezintă mulţimea de soluţii pentru ecuaţii, inecutaţii respectiv identităţi.

Conectorii logici
Cu ajutorul cuvintelor „nu”, „şi”, „sau”, „dacă-atunci” „echivalent cu” numite
conectori logici, din propoziţiile logice simple se obţin propoziţii noi, valorile de adevăr ale
acestora fiind bine determinate de valorile de adevăr ale propoziţiilor date.
Conectorii logici sunt :
„ ﾡ ”- „non” (negaţia propoziţie);
„  ” - „şi” (conjuncţia propoziţiei);
„V ”- „sau” (disjuncţia propoziţiei);
„  ”-„implică” (implicaţia propoziţiei);
„  ”-„echivalent” (echivalenţa propoziţiei);

1) Negaţia propoziţiei („non”)

Definiţie: Negaţia propoziţiei p este propoziţia „non p” care se notează ﾡ p şi care este
adevărată când p este falsă şi falsă când p este adevărată. Valoarea de adevăr a propoziţiei
ﾡ p este dată în tabelul următor:
p ﾡp
1 0
0 1
Exemple:
1. Propoziţia „Inima este un organ vital.” are negaţia „Inima nu este un organ vital.”
2. Propoziţia „26” are negaţia „26”.
3. De exemplu, considerăm propoziţia p: Pământul este rotund. Negaţia ﾡ p este
propoziţia : Non pământul este rotund. sau, în limbajul obişnuit: Pământul nu este rotund. În
acest caz ﾡ p este o proziţie falsă
Negația predicatelor
Definiție: Fie p(x) un predicat. Negația predicatului p(x) este predicatul non p(x) care este:
adevărat pentru acele valori ale lui x pentru care p(x) este fals;
fals pentru acele valori ale lui x pentru care p(x) este adevărat.

2) Conjuncţia propoziţiei („și”)

Definiţie: Conjuncţia a două propoziţii p, q este propoziţia notată pq (citim: „p şi q”) şi
care e adevărată doar atunci când ambele propoziţii sunt adevărate şi este falsă în celelalte
cazuri.
p q pq
1 1 1
1 0 0
0 1 0
0 0 0

prof. Cialâcu Ionel

Exemple:
1.„Omul este un mamifer şi consumă alimente” este adevărată.
2. „4>5 şi apa curge” este falsă.
Conjuncția predicatelor
Definiție: Fie p(x) şi q(x) două predicate unare. Conjuncția predicatelor p(x), q(x) este
predicatul p(x)Λq(x) şi este adevărat pentru acele valori ale lui x pentru care atât p(x) cât şi
q(x) sunt adevărate şi fals în celelalte cazuri.

3) Disjuncţia propoziţiei („sau”)

Definiţie:Se numește disjuncția propoziţiilor p, q propoziţia notată pvq (citim: „p sau q”)
care este adevărată dacă şi numai dacă cel puțin una din propoziţiile p sau q este adevărată şi
falsă în caz contrar.
Disjuncţia a două propoziţii este o propoziţie falsă doar atunci când ambele propoziţii sunt
false.
p q pvq
1 1 1
1 0 1
0 1 1
0 0 0
Exemple:
1. „20:45 sau 3412” este adevărată.
2. „25:53 sau 125” este falsă.
Disjuncția predicatelor
Fie p(x) şi q(x) două predicate unare. Disjuncţia predicatelor p(x), q(x) este
predicatul notat p(x)vq(x) şi este adevărat pentru acele valori ale lui x pentru care cel puţin
una din propoziţiile p(x), q(x) este adevărată şi fals în celelalte cazuri.

4) Implicaţia propoziţiilor („dacă-atunci”)

Definiţie: Se numește implicația propoziţiilor p, q în această ordine, propoziţia notată pq
(citim „p implică q” sau „dacă p, atunci q”) care este falsă dacă şi numai dacă p este
adevărată şi q este falsă şi adevărată în rest.
p q ﾡp (ﾡ p) v q= pq
1 1 0 1
1 0 0 0
0 1 1 1
0 0 1 1

Observații:
1.Noțiunea de implicație joacă un rol important în matematică. Observăm din tabel că dacă
p(ipoteza) este adevărată şi q (concluzia) este de asemenea adevărată, atunci pq este
neapărat adevărată, ceea ce înseamnă că în orice demonstrație plecând de la o ipoteză
adevărată şi efectuând un raționament corect (implicația adevărată) se ajunge la o concluzie
adevărată.
2.Tot din tabel se deduce că dacă ipoteza este falsă, atunci propoziţia pq este adevărată
oricare ar fi valoarea de adevăr a propoziţiei q. Se spune că falsul implică orice.

prof. Cialâcu Ionel

3.Implicația propoziţiilor p şi q este identică cu propoziţia (ﾡp) v q. Ea se notează pq şi
se citeşte „dacă p atunci q” sau „p implică q”. În implicaţie p se numeşte ipoteza iar
propoziţia q se numeşte implicaţiei.

Implicația predicatelor
Definiție: Fie p(x), q(x) două predicate. Se numește implicația predicatelor p(x), q(x) în
această ordine, predicatul notat p(x)  q(x) pentru care propoziţia (p(x)  q(x) este
adevărată. ( citim: „dacă p(x), atunci q(x)” sau încă „q(x) este consecința logică a lui p(x)”).
Analog se definește implicația predicatelor cu mai multe variabile.
Semnul „” îl utilizăm pentru propoziţii fără variabile, iar semnul „=>” pentru propoziţii cu
variabile.

5) Echivalenţa(„dacă și nunai dacă”)

Definiţie:Se numește echivalența propoziţiilor p şi q propoziţia notată p↔q care este
adevărată dacă şi numai dacă ambele propoziţii au aceeași valoare de adevăr. (citim „p
echivalent cu q” sau „p dacă şi numai dacă q”)

p q p→q q→p p↔q

1 1 1 1 1
1 0 0 1 0
0 1 1 0 0
0 0 1 1 1

Două propoziţii sunt echivalente doar atunci când ambele propoziţii au aceeaşi
valoare de adevăr.
Două propoziţii compuse sunt echivalențe () atunci când pentru aceleaşi valori ale
propoziţiilor simple componente propozițiile compuse au aceeaşi valoare de adevăr.
Exemple:
1. ”32 dacă şi numai dacă 56” este propoziţie adevărată.
2. „226 dacă şi numai dacă anul are 500 de zile” este propoziţie falsă.
Teoremă:Fie p,q propoziţii. Avem [(pq)  (q p)] (pq).

p q pq qp (pq) (qp) pq

0 0 1 1 1 1
0 1 1 0 0 0
1 0 0 1 0 0
1 1 1 1 1 1

Echivalența predicatelor
Definiție. Fie p(x), q(x) două predicate unare. Predicatele p(x) şi q(x) se numesc echivalente
şi scriem p(x)↔q(x) dacă propoziţia (p(x) ↔ q(x)) este adevărată pentru orice valoare a lui x
din mulţimea de valori specificată .

prof. Cialâcu Ionel

Observații
1. Semnul „↔” îl utilizăm pentru echivalența propoziţiilor fără variabile, iar
semnul „<=>” pentru echivalența propoziţiilor cu variabile (deci pentru predicate) .
2. Avem p(x)<=>q(x) dacă pentru orice valoare x0 a variabilei x propoziţiile
p(x0) şi q(x0) au aceeaşi valoare de adevăr.
3. În demonstraţia unei echivalenţe , implicaţia „p=>q” poartă numele de
teoremă directă iar implicaţia „q=>p” este teorema reciprocă. Demonstrarea echivalenţei
constă în demonstrarea celor două implicaţii.
Definiţie: O expresie a cărei valoare de adevăr este adevărul indiferent de valorile propoziţiei
componente se numeşte tautologie.
Un tip special de propoziţie compusă este cea care conţine două negaţii :
Teoremă:( Legea dublei negaţii) : p  q , unde q=ﾡ(ﾡp)
p ﾡp ﾡ (ﾡ p) p q
0 1 0 1
1 0 1 1
Exemplu: „Nu este adevărat ca azi nu am luat o notă la engleză”, adică „Azi am luat o notă
la engleză ”.
Teoremă:(Legea terţului exclus): Propoziţia pV(ﾡp) este adevărată (tautologie) , unde q=ﾡ p.
p q pVq
0 1 1
1 0 1
Exemplu: „3²+4²=5² sau 3²+4²5²” este adevărată.
Folosind aceste noţiuni putem demonstra foarte usor anumite propoziţii sau proprietăţi
din teoria matematică.Exemplificăm cu următoarea proprietate a operaţiilor de reuniune şi
intersecţie a mulţimilor.
Fie mulţimea E şi părţile ei A, B, C  P( E ) .Atunci A  ( B  C )  ( A  B)  ( A  C ) .
Demonstraţie.Folosim predicatele elementare x  A , x  B , x  C şi predicatele compuse
x  B  C , x  A  ( B  C ) , x  A  B , x  A  C , x  ( A  B)  ( A  C ) . Demonstrăm că
x  A  ( B  C ) şi x  ( A  B)  ( A  C ) au aceeaşi valoare de adevăr. Alcătuim tabelul :
x  A x  B x  C x  B  C x  A  ( B  C ) x  A  B x  A  C x  ( A  B)  ( A  C )

1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 0 1 1 1 1
1 0 1 0 1 1 1 1
1 0 0 0 1 1 1 1
0 1 1 1 1 1 1 1
0 1 0 0 0 1 0 0
0 0 1 0 0 0 1 0
0 0 0 0 0 0 0 0

prof. Cialâcu Ionel

 Metoda reducerii la absurd

Metoda reducerii la absurd constituie o metodă importantă de demonstraţie ; în anumite

situaţii este mai usor de demonstrat implicaţia ﾡqﾡp în loc de implicaţia pq. Ea are la
bază echivalenţa : (pq) (ﾡqﾡp).
Teoremă:(Metoda reducerii la absurd): Fie p,q propoziţii. Avem (pq) (ﾡqﾡp).
Demonstraţie.
p q p q ﾡq  ﾡp (p q)  ( ﾡqﾡp)
0 1 1 1 1

0 1 1 1 1

1 0 0 0 1

1 1 1 1 1

Pentru a ilustra modul de aplicare a metodei dăm următorul exemplu:

Să se demonstreze că: „dacă a  Z este număr par atunci şi a2 este număr întreg par”.
Demonstraţie. Considerăm ipoteza p: „ a  Z este număr par” şi concluzia q: „a2 este
număr întreg par”.Prin reducere la absurd, presupunem concluzia falsă şi demonstrăm că
atunci şi ipoteza e falsă , adică această presupunere contrazice ipoteza. Fie deci: ﾡ q: „a2 nu
este număr întreg par”; atunci el este impar, adică a2=2k+1, k  Z . De aici, a2-1=2k ,deci
(a-1)(a+1)=2k, deci 2 divide a-1 sau a+1 şi atunci în mod necesar a este impar adică
ﾡ p: „ a  Z este număr impar”.

Simbolurile „există   ” şi „oricare   ”

În multe cazuri formulăm întrebări de genul „ A luat cineva din clasă nota 10 la teză?”
sau „ Au promovat toti elevii clasei ?” Altfel formulate, acestea devin: „ Există un elev în
clasă care luat nota 10 la teză?” sau „ Orice elev din clasă a promovat ?” Pentru a transpune
aceste situaţii în teoria logică formulată până acum, introducem predicatele definite prin:
  x  M : p(x) (citim „există x din M astfel încât p(x)”) respectiv
 x  M : p(x) (citim „oricare ar fi x din M p(x)”), unde M este o mulţime precizată.
Predicatul   x  M : p(x) este o propoziţie adevarată dacă p(x) este adevărat pentru cel
puţin o valoare din M atribuită variabilei x şi este fals atunci când nu există nici o valoare
din M pentru care acesta să devină o propoziţie adevărată.
Predicatul   x  M : p(x) este o propoziţie adevarată dacă p(x) este adevărat pentru
orice valoare din M atribuită variabilei x şi este fals atunci când există cel puţin o valoare
din M pentru care acesta să devină o propoziţie falsă.

Exemple:

prof. Cialâcu Ionel

 1)   x  N , x  2  5 . adevărată (A) pentru x=3
2)   x  R , x2  2015  0 . falsă (F)
3)   x  R ,   y  R , x2  y 4  23 . falsă (F)
4)  x  N , x divide 24 . falsă (F)
   x  R , x 2  2 x  1   x  1 .adevărată (A)
2
5)
6)  x  Z ,   y  Z , x  y  7 . adevărată (A)
7)  a, b, c  R , (a  b  c)2  a2  b2  c2  2ab  2ac  2bc . adevărată (A)
Există şi situaţii când trebuie sa negăm astfel de predicate . Construcţia negaţiei se face după
următoarele reguli de negaţie:
ﾡ   x  M : p( x) <=>   x  M : ﾡ p(x)
ﾡ   x  M : p(x) <=>   x  M : ﾡ p(x) .
Exemple:
1) ﾡ   x  N , x  2  5 <=>   x  M : x  2  5 .
2) ﾡ   x  R , x2  1  0 <=>   x  R , x2  1  0 .
3) „nu orice elev şi-a efectuat tema” <=>„există cel puţin un elev cu tema neefectuată”.

Metoda inducţiei matematice

Metoda inducţiei matematice este o cale logică de demonstraţie a unor adevăruri generale
pornind de la cazuri particulare. Metoda comportă două etape; etapa stabilirii
ipotezei(verificării) şi etapa demonstraţiei.
I. Etapa stabilirii ipotezei(verificării) . Acum stabilim iporeza (dacă nu este prezentată
explicit sub forma de cerinţă) şi o exprimăm în forma unui predicat de o variabilă
notat P(n), unde n  N sau n  N * . Se face apoi o verificare a corectitudinii ipotezei
calculând cel puţin o valoare de adevăr pentru predicatul P(n) , de obicei P(0) sau
P(1).
II. Etapa demonstraţiei .Scriem mai întâi P(k) şi P(k+1) înlocuind în ipoteza P(n)
pe n cu k respectiv k+1. Demonstrăm că pentru un număr k∈N* , implicația
„P(k) => P(k+1)” este adevărată . Atunci P(n) este adevărată pentru orice n∈N.

Exemple:
n(n + 1)
1) Să se demonstreze că P(n) : 1 + 2 + 3 + .... + n = () n  N * .
2
1(1 + 1)
1. Verificarea: n=1  1= (A) .
2
2. Demonstraţia:
k (k + 1)
P(k): 1 + 2 + 3 + .... + k = .
2
Presupunem P(k)adevărată şi demonstrăm că P(k+1) este adevărată. Scriem P(k+1) :
(k + 1)(k + 2)
P(k+1): 1 + 2 + 3 + .... + k + k + 1 = .
2
Demonstrăm că P(k) => P(k+1) prin înlocuirea lui P(k) în P(k+1);

prof. Cialâcu Ionel

 k (k + 1) (k + 1)(k + 2)
 + k + 1= .
2 2
În urma calculelor, se ajunge la
(k + 1)(k + 2) (k + 1)(k + 2)
= , deci propoziţia P(n) este adevărată.
2 2
2) Să se demonstreze că
n  n  1 2n  1
P(n) : 12  22  32  .......  n2  ,   n  N *.
6
11  1 2 1  1
1. Verificarea: P(1) :12  (A) ,afirmaţie adevărată.
6
2. Demonstraţia:
2 2 2 2 k (k + 1)(2k + 1)
P(k): 1 + 2 + 3 + .... + k = .
6
Presupunem P(k) adevărată şi demonstrăm că P(k+1) este adevărată. Scriem P(k+1) :
(k + 1)(k + 2)(2k + 3)
P(k+1): 12 + 22 + 32 + .... + k 2 + (k + 1)2 = .
6
Demonstrăm că P(k) => P(k+1) prin înlocuirea lui P(k) în P(k+1);
k (k + 1)(2k + 1) 2 (k + 1)(k + 2)(2k + 3)
+ (k + 1) =
6 6
 k  k  1 2k  1  6  k  1   k  1 k  2  2k  3
2

  k  1  k  2k  1  6  k  1    k  1 k  2  2k  3  ,

 
  k  1 2k 2  7 k  6   k  1 k  2  2k  3 ,
 2k 2  7 k  6   k  2  2k  3 ,  A .
Deci propoziţia P(n) este adevărată.
3) Să se demonstreze că
1 1 1 1 n
P(n) :    ......   , () n  N * .
1 2 2  3 3  4 n   n  1 n  1
1 1
1. Verificarea: P (1) :  , afirmaţie adevărată;(A)
1 2 1  1
2. Demonstraţia:
1 1 1 1 k
P(k):    ......   , () k  N *
1 2 2  3 3  4 k   k  1 k  1
Presupunem P(k) adevărată şi demonstrăm că P(k+1) este adevărată. Scriem P(k+1) :
1 1 1 1 k 1
P(k+1):    ......   , () k  N *
1 2 2  3 3  4  k  1   k  2  k  2
Demonstrăm că P(k) => P(k+1) prin înlocuirea lui P(k) în P(k+1);
k   k  2  k  1
2
k 1 k 1 1
,  k 2  2k  1   k  1 .
2
  ,   
k  1  k  1   k  2  k  2 k 1  k  1   k  2   k  1   k  2 
Deci propoziţia P(n) este adevărată.
4) Să se demonstreze că : P(n) :   n  N , n  3  2n  2n  1.
1. Verificarea: pentru n=3, P(3) : n  3  23  2  3  1 ”,afirmaţie adevărată; (A)
2. Demonstraţia:

prof. Cialâcu Ionel

P(k ) :   k  N , k  3  2k  2k  1
Presupunem P(k) adevărată şi demonstrăm că P(k+1) este adevărată. Scriem P(k+1) :
P(k+1):   k  N ,  2k 1  2(k  1)  1
Demonstrăm că P(k) => P(k+1) Din 2k > 2k + 1 , prin înmulţirea ei cu 2 membru cu
membru obţinem 2k + 1 > 4k + 2 . Dar, 4k + 2 = 2k + 2 + 2k > 2k + 3 , deoarece
 k  3, 2  2k  3 .
Deci propoziţia P(n) este adevărată.
5) Să se demonstreze că n 3  11n se divide cu 6   n  N .
1. Verificarea:dacă n=0, P(0):”0⋮6”,afirmaţie adevărată; (A)
2. Demonstraţia: Presupunem predicatul P(k) adevărat şi-l scriem în forma:
  p  Z astfel încât k 3  11k  6 p,  k 3  6 p  11k.
Scriem P(k+1) în forma :   t  Z astfel încât
 k  1  11 k  1  6t ,  k 3  3k 2  3k  1  11k  11  6t ,  k 3  3k 2  14k  12  6t.
3

Înlocuim k 3  6 p  11k ,    t  Z astfel încât 6 p  11k  3k 2  14k  12  6t , 

6 p  3k 2  3k  12  6t,  6 p  3k  k  1  12  6t . Folosim faptul că k  k  1 2 deci
membrul stâng e divizibil cu 6.Existenţa lui t  Z este asigurată, propoziţia este adevărată.

Recomandăm memorarea următoarelor sume importante în aplicaţii:

n n  n  1
 k  1  2  3  ...  n 
k 1 2
n n  n  1 2n  1
k
k 1
2
 12  22  32  ...  n2 
6
n  n  1
2 2
n

k
k 1
3
 1  2  3  ...  n 
3 3 3 3

prof. Cialâcu Ionel