Sunteți pe pagina 1din 8

7 Povesti de groaza

1. Poveşti de groază – SS Ourang Medan

În luna februarie a anului 1948, mai multe vase care desfăşurau operaţiuni
comerciale în jurul coastelor Indoneziei au recepţionat câteva mesaje SOS trimise
de pe vasul olandez SS Ourang Medan. Într-o engleză stricată, un bărbat repeta
încontinuu: “Căpitanul şi toţi ofiţerii zac morţi în sala de conferinţă şi pe punte.
Foarte probabil ca toţi membrii echipajului să fie morţi.” Fraza era urmată de un
zgomot static care ascundea fragmente dintr-un cod Morse indescifrabil. Mesajul
se încheia cu vocea aceluiaşi bărbat: “O să mor”. Straniul mesaj s-a repetat timp
de aproximativ 30 de minute după care nici unul dintre vasele din zonă nu au mai
recepţionat nimic.

SS Ourang Medan a fost găsit câteva ore mai târziu. Salvatorii care au urcat la
bord au fost întâmpinaţi de o imagine de coşmar. Întregul echipaj al navei era
mort iar trupurile lor zăceau contorsionate într-un mod grotesc, cu ochii larg
deschişi privind spre soare şi cu braţele întinse de parcă încercau să apuce un
obiect invizibil. Pe feţele împietrite se putea citi teroarea. Până şi câinele de pe
vas a fost găsit mort, înghesuit în spatele unor cutii din cală. Trupurile nu
prezentau urme vizibile de violenţă şi nimic nu indica o cauză evidentă a morţii.

Câteva vase au încercat să tracteze nava olandeză mai aproape de coastele


Indoneziei, însă după doar câteva mile un incendiu puternic a izbucnit la bordul
SS Ourang Medan. Vasul s-a scufundat în mai puţin de 5 minute.
Nici cercetările ulterioare nu reuşit să facă lumină şi să explice ce s-a întâmplat
pe vas. Mai multe echipe de scafandrii au coborât în adâncuri pentru a recupera
cadavrele de pe nava scufundată însă fiecare expediţie a revenit la suprafaţă cu
acelaşi răspuns: “vasul este gol, nu este nimeni acolo jos.”

Epava SS Ourang Medan zace şi astăzi pe fundul oceanului, undeva în


apropierea coastelor Indoneziei.

2. Blestemul numărului de telefon

Această poveste stranie îşi are originea în ţara vecină, în Bulgaria. La începutul
lui 2000, un operator de telefonie a emis numărul 0888.888.888, la scurt timp
acesta fiind atribuit primului utilizator. Însă după doar câteva săptămâni, bărbatul
a fost găsit mort în circumstanţe suspecte. Nimeni nu a făcut legătura între
moartea suspectă şi numărul de telefon, însă aceeaşi soartă tragică a avut-o şi
următorul deţinător al numărului blestemat. Cele două cazuri au fost rapid urmate
de alte trei morţi (un accident de maşină, o aparentă sinucidere şi o moarte
survenită în urma unui infarct) iar poveştile despre numărul blestemat s-au
răspândit cu repeziciune.

Oamenii erau atât de înspăimântaţi încât nici un utilizator nu a mai dorit să


folosească respectivul număr de telefon aşa că în 2007 compania de telefonie l-a
suspendat definitiv.

3. Omul cu masca de fier


Cei mai mulţi sunt deja familiarizaţi cu romanul lui Alexandre Dumas, “Omul cu
masca de fier”. Însă puţini ştiu că povestea romanului este bazată pe întâmplări
cât se poate de reale. În anul 1669, regele Ludovic al XIV-lea a cerut ca un
bărbat, a cărei faţă era ascunsă în spatele unei măşti din os şi catifea, să fie
încarcerat în Pignerol, una dintre cele mai sigure închisori franceze de la acea
vreme. Ludovic a mai cerut ca bărbatul să fie supravegheat în permanenţă de un
gardian (ales chiar de către rege) care nu avea altă treabă decât aceea de a se
asigura că nimeni nu avea contact direct cu prizonierul. Bărbatul nu a fost
niciodată acuzat, judecat sau condamnat pentru vreo crimă anume.

Misteriosul prizonier a murit în 1703, provocând uimire, cât şi unele acţiuni care
pot sugera dorinţa de a şterge orice urmă a existenţei acestuia: înmormântarea
are loc în mare grabă, actele de deces sunt distruse într-un incendiu, iar toate
lucruri persoanele ale prizonierului sunt aruncate, ori arse.

Chiar dacă se cunosc o serie de informaţii despre prizonierul cu mască, nimeni


nu poate afirma cu exactitate cine a fost acesta. Un mister aşadar care durează
de mai bine de 300 de ani.

4. Geamănul diabolic
Povestea lui Edward Mordrake este una cât se poate de ciudată. Născut cu o
inteligenţă ieşită din comun, Edward ar fi putut fi una dintre cele mai sclipitoare
minţi ale secolului XX. Însă Mordrake nu s-a născut doar cu o minte genială, ci şi
cu un secret terifiant: o a doua faţă ascunsă în spatele capului. Deşi nu putea să
mănânce sau să vorbească, faţa îşi putea mişca ochii independent de Mordrake
şi putea râde sau plânge.

Tânărul a încercat în repetate rânduri să scape de “geamănul diabolic”, aşa cum


el însuşi l-a numit, însă nici un chirurg nu s-a încumetat să efectueze o aşa
procedură chirurgicală riscantă. Edward Mordrake s-a sinucis la vârstă de 23 de
ani.

După moartea tânărului, mai mulţi prieteni şi apropiaţi au declarat că Edward era
extrem de tuburat şi nu dorea să mai trăiască cu hidoasă faţă din spatele capului.
Şi mai straniu este că, deşi s-a crezut că “geamănul” nu poate vorbi, mai mulţi
prieteni apropiaţi de-ai tânărului au declarat că, înainte de a se sinucide, Edward
începuse să audă o voce stranie, dar şi şoapte din spatele capului. Şoaptele nu
se opreau nici măcar noaptea şi-l îndemnau să comită fapte oribile.

5. Fratele dispărut
Pe 20 septembrie 1885 un bărbat a primit o scrisoare de la fratele său. Până aici
nimic neobişnuit, însă respectivul frate murise cu mai bine de 13 ani în urmă. În
scrisoare acesta îi spunea că suferă de grave probleme mentale, dar că este în
viaţă. Recunoscând scrisul fratelui său, bărbatul a cerut exhumarea cadavrului şi
nu mică i-a fost mirarea când a descoperit că sicriul era gol, asta deşi
înmormântarea decursese normal, zeci de persoane fiind de faţă pe durata
întregului proces. Nu exista nici o urmă de îndoială că trupul fratelui său fusese
depus în sicriu şi coborât în mormânt.

Deşi din scrisoare se înţelegea că fratele doreşte să-l viziteze, acesta nu a mai
venit iar bărbatul nu a mai primit alte scrisori sau mesaje de la fratele dispărut.

6. Blestemul lui Timur


Pe 21 iunie 1941 sovieticii au deschis un vechi mormânt mongol în care au găsit
rămăşiţele marelui Khan Timur. Mai mulţi localnici au încercat din răsputeri să-i
convingă pe arheologi să nu profaneze rămăşiţele Khan-ului, spunându-le
acestora că mormântul este blestemat iar îndepărtarea trupului lui Timur va
conduce la un mare război. Din disperare, unii localnici au încercat chiar să se
arunce în faţa utilajelor care veniseră să îndepărteze rocile masive ce acopereau
o parte din intrare.

Evident, oamenii au fost ignoraţi iar arheologii au apelat la ajutorul forţelor de


ordine pentru a ţine mulţimea la distanţă.

Pe 22 iunie 1941 Germania Nazistă a declanşat Operaţiunea Barbarosa, cea mai


lungă, brutală şi sângeroasă invazie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sute de mii de soldaţi şi civili au murit în mai puţin de o săptămâna. Numărul total
al victimelor a depăşit 10 milioane.

7. Fotografiile din altă lume


Următoarea noastră întâmplare s-a petrecut 1997 într-un mic orăşel de provincie
din Statele Unite. Începutul poveştii este unul cât se poate de normal şi o are în
prim plan pe Rita Swift o mamă singură care decide să se mute împreună cu fiul
ei într-o zonă mai liniştită, departe de agitaţia marelor oraşe.

Tânăra femeie găseşte şi cumpără o casă la un preţ sub preţul normal al zonei. În
timpul renovării, aceasta descoperă în podul casei o rolă de film nedevelopat. Pe
rolă era scris: “Filmat în curte, 1969”. Primele 16 cadre erau cât se poate de
normale, însă următoarele 3 păreau parcă desprinse dintr-ul alt timp.

Camera cu care se filmase era o Brownie Hawkeye 20 iar imaginile au fost


înregistrate alb negru. Cu toate acestea, ultimele trei cadre păreau a fi
înregistrate cu o cameră obscură şi nicidecum cu un model Brownie Hawkeye 20
şi înfăţişau câţiva amerindieni îmbrăcaţi cu haine tradiţionale, specifice
începutului de secol al XVIII-lea. Prima fotografie înfăţişa trei bărbaţi dansând pe
malul unui lac. A doua fotografie avea în centru un animal masiv, neidentificat, o
creatură ce aducea oarecum cu un bivol, înconjurat de un grup de oameni cu
feţele acoperite. În cea de-a treia fotografie se puteau observa mai mulţi bărbaţi
dansând în jurul unui foc.

S-ar putea să vă placă și