Sunteți pe pagina 1din 20

CONVERSIA ENERGIEI

SOLARE
CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………..1
Conversia şi captarea energiei solare…………………………………………..2
Moduri de conversie a energiei solare………………………………………….2
Formele de energie si formele de conversie a acestora………….2
Conversia energiei solare în alte forme de energie………………….4
Captarea energiei solare - Domenii de utilizare…………………………5
Consideraţii generale asupra captatoarelor cu concentraţia
radiaţiei……........................................................7
Tipuri de captatoare solare cu concentrator………………………………8
Aspecte constructive……………………………………………………………..…….…10
Acumularea energiei solare.Consideraţii generale……………………13
Concluzii privind sistemele de stocare a energiei solare…....17

2
Introducere
Energia solarã reprezintã una din potenţialele viitoare surse de
energie, folositã fie la înlocuirea definitivã a surselor convenţionale de
energie cum ar fi: cãrbune, petrol, gaze naturale etc, fie la folosirea ei ca
alternativã la utilizarea surselor de energie convenţionale mai ales pe timpul
verii, cea de a doua utilizare fiind în momentul de faţã cea mai raspânditã
utilizare din întreaga lume.

Poate cel mai evident avantaj, în vederea utilizãrii acesteia, pe care


îl are, este acela de a nu produce poluarea mediului înconjurãtor, deci este o
sursã de energie curatã; un alt avantaj al energiei solare este faptul cã sursa
de energie pe care se bazeazã întrega tehnologie este gratuitã.

Utilizarea energiei solare apare din timpurile istoriei ca prezentã în


viaţa oamenilor sub diferite forme: armã, curioziotate, utilizare efectivã;
astfel în secolul al III-lea î.H., matematicianul grec Arhimede (287 - 212
î.H.) a apãrat cetatea Siracuza (Sicilia) de atacuri, cu ajutorul unor oglinzi
uriaşe care orientau fasciculele de luminã focalizatã spre navele inamice,
incendiindu-le.

3
în 1767, apare şi termenul de
energie termo-solarã, când omul de
ştiinţã eleveţian Horace de Saussure a
inventat "cutia fierbinte", în fapt cel
dintâi colector solar iar în 1830
astrologul Sir John Hershel utilizeazã
"cutia fierbinte" pentru a gãti în
timpul unei expediţii în sudul Africii
ori în anul 1891 când are loc
patentarea primului sistem comercial
de încãlzire a apei de cãtre Clarence
Kemp.

Dintre toate sursele de energie care intrã în categoria surse ecologice


şi regenerabile cum ar fi: energia eolianã, energia geotermalã, energia
mareelor; energia solarã se remarcã prin instalaţiile simple şi cu costuri
reduse ale acestora la nivelul unor temperaturi în jur de 100°C, temperaturã
folositã pentru încãlzirea apei cu peste 40 grade peste temperatura mediului
ambiant, instalaţii folosite la încãlzirea apei menajere sau a clãdirilor. De
aceea, este deosebit de atractivã ideea utilizãrii energiei solare în scopul
încãlzirii locuinţelor şi se pare cã acesta va fi unul dintre cele mai largi
domenii de aplicaţie a energiei solare în urmãtorul secol. Tehnologia
echipamentului pentru instalaţiile solare de încãlzire a clãdirilor este deja
destul de bine pusã la punct într-o serie de ţãri ca Japonia, S.U.A., Australia,
Israel, Rusia, Franţa, Canada şi Germania.

4
Conversia şi captarea energiei solare
Moduri de conversie a energiei solare
Formele de energie şi formele de
conversie a acestora
În funcţie de etapele de conversie şi utilizare, energia are formele
urmãtoare:

• Energie primarã (Aceastã energie este recuperatã din naturã)


o Finitã (combustibili clasici)
o Regenerabilã
• Energie secundarã definitã ca formã de energie obţinutã prin
conversia energiei primare şi care poate fi folositã într-o gama largã
de aplicaţii (energie electricã, mangalul, cãrbunele sortat de calitate
superioarã, lemnul de foc tãiat şi spart etc.)
• Energie finalã reprezintã energia obţinutã prin conversia energiei
secundare într-un motor ,cazan , calculator, bec…
• Energia utilã se obţine prin conversia energiei finale şi este energia
efectiv înglobatã într-un produs sau exclusiv utilizatã pentru un
serviciu.

Formele primare pot fi grupate astfel:

• Surse convenţionale (clasice): sursele care s-au impus prin folosire


îndelungatã (combustibili fosili, deşeurile combustibile)
• Surse neconvenţionale : surse care nu au o folosire îndelungatã
(energie nuclearã, energie primarã regenerabilã cu cele trei forme:
energie solarã, energie geotermalã, energia datã de mişcarea
planetelor).

Sursele regenerabile (reînnoibile) sunt sursele care se


regenereazã pe mãsurã ce sunt consumate. Sursele regenerabile de
energie sunt radiaţia solarã, energia geotermalã şi energia datã de
mişcarea planetelor din Sistemul Solar.

Cel mai mare aport de energie primarã este adus de radiaţia solarã
ce ajunge în straturile superioare ale atmosferei terestre. Aproximativ 30%
din radiaţia primitã de pamânt este reflectatã în spaţiul cosmic de cãtre nori

5
şi suprafaţa terestrã iar restul de 70% este absorbitã ea regãsindu-se în
cãldura aerului, a apei, în cãldura latentã de evaporare a apei din mãri şi
oceane şi de pe suprafaţa de uscat umedă; se regãseşte în biomasã datoritã
proceselor de fotosintezã din plante.

Cãldura absorbitã de aer şi apã este remisã în cele din urmã sub
formã de radiaţii infraroşii (IR) spaţiului înconjurãtur.

Cãldura latentã de evaporare a apei este deasemenea eliberatã prin


condensare.

Energia geotermalã produce un flux de energie comparativ mic


dinspre litosferã spre atmosferã şi oceane prin conducţia cãldurii. Din
aceastã energie numai 1% se regãseşte în vulcani sau în câmpuri geotermale
active.

Mişcarea planetelor din sistemul solar se regãseşte disipatã în


mareele din oceane. Fluxurile de energie generate de radiaţia solarã şi
celelalte douã surse în mediului înconjurãtor al omului sunt fluxurile
naturale de energie secundarã care sunt mult mai mici decât fluxurile
rezultate prin transferul direct de enegie de la lumina solarã. Aceste fluxuri
de energie naturalã sunt:

• Energia potenţialã şi cineticã a cursurilor de apã


• Vânturile, valurile şi energia cineticã a curenţilor oceanici
• Energia solarã absorbitã prin fotosintezã din biomasã

Cele mai importante fluxuri naturale de energie din mediul


înconjurãtor direct al omului, ce pot fi exploatate sunt:

• Radiaţia solarã absorbitã la nivelul scoarţei terestre


• Vânturile care transportã aer fierbinte şi umed spre poli şi aer rece şi
uscat cãtre ecuator

Conversia energiei solare în alte forme de


energie
Pentru utilizarea energiei solare este nevoie de conversia acesteia în
alte forme de energie, conversii care sunt:

conversia fototermicã

6
care prezintã o mare importanţã în aplicaţiile industriale (încãlzirea
clãdirilor, prepararea apei calde de consum, uscarea materialelor,
distilarea apei etc.). în cazul conversiei fototermice, adicã a
termoconversiei directe a energiei solare, se obţine cãldura
înmagazinatã în apa, abur, aer cald, alte medii (lichide, gazoase sau
solide). Cãldura astfel obţinutã poate fi folositã direct sau convertitã în
energie electricã, prin centrale termoelectrice sau prin efect
termoionic; poate fi folositã prin transformãri termochimice sau poate
fi stocatã în diverse medii solide sau lichide.

conversia fotomecanicã
care prezintã importanţã deocamdatã în energetica spaţialã, unde
conversia bazatã pe presiunea luminii dã naştere la motorul tip "velã
solarã", necesar zborurilor navelor cosmice. Conversia fotomecanicã
se referã la echiparea navelor cosmice destinate cãlãtoriilor lungi,
interplanetare, cu aşazisele "pânze solare", la care, datoritã interacţiei
între fotoni şi mari suprafeţe reflectante, desfãşurate dupã ce nava a
ajuns în "vidul cosmic", se produce propulsarea prin impulsul cedat de
fotoni la interacţie.

conversia fotochimicã
care poate prin douã moduri sã utilizeze Soarele într-o reacţie
chimicã, fie direct prin excitaţii luminoase a moleculelor unui corp, fie
indirect prin intermediul plantelor (fotosintezã) sau a transformãrii
produselor de dejecţie a animalelor. Conversia fotochimicã priveşte
obţinerea pilelor de combustie prin procesele de mai sus.

conversia fotoelectricã
cu mari aplicaţii atât în energetica solarã terestrã, cât şi în energetica
spaţialã. Conversia fotoelectricã directã se poate realiza folosind
proprietãţile materialelor semiconductoare din care se confecţioneazã
pilele fotovoltaice. Problema a fost complet rezolvatã la nivelul
sateliţilor şi a navelor cosmice, dar preţurile, pentru utilizãrile curente,
sunt încã prohibitive.

7
Captarea energiei solare - Domenii de
utilizare
Energia solarã cu ajutorul diverselor instalaţii se utilizeazã în toate
domeniile de activitate şi pentru diferite procese cum ar fi: cel mai raspândit
pentru încãlzirea apei menajere, pentru producerea de curent electric, pentru
uscarea lemnului, pentru desalinizarea apei etc. Energia solarã se foloseşte în
diverse activitãţi cum ar fi:

 cuptoare solare
 uscãtorii solare
Utilizãri directe în industrie şi
 încãlzitoare solare
agriculturã
 distilerii solare
 desalinizarea apei de mare
 transformarea în energie
Utilizãri indirecte în industrie şi mecanicã
agriculturã  transformarea în energie
electricã
 climatizare de iarnã şi varã
 apã caldã menajerã
Utilizãri casnice  frigidere solare
 sobe de gãtit solare
 pile solare

8
Utilizãri cosmice

Domenii de utilizare a principalelor tipuri de instalaţii solare


INSTALAŢII
IMAGINI TEMPERATURI DOMENIU
CU
 încãlzire
 preparat apã
Colector plan 100°C caldã
 uscare
 desalinizare

Colector cu
de producere
concentrator
300 - 500°C a apei fierbinţi
cilndrico -
şi a aburului
parabolic

Colector cu 600 - 900°C procese


concentrator tehnologice de
de revoluţie descompunere
a unor
substanţe
pentru
producere de

9
lucru mecanic
şi energie
electricã
pentru
Sisteme de
determinarea
concentrare
performanţelor
a radiaţiei cu
3000 - 5000°C diferitelor
heliostate
materiale la
şi receptor
temperaturi
turn
înalte

Consideraţii generale asupra captatoarelor


cu concentraţia radiaţiei
Captatoarele cu concentrator (sau cu focalizarea radiaţiilor)
utilizeazã sisteme optice bazate pe reflexie sau refracţie pentru a mãri
densitatea fluxului de radiaţie care cade pe suprafaţa de captare a
receptorului. În consecinţã, un captator cu focalizare poate fi considerat ca
un caz special de captator plan, modificat prin interpunerea între receptor şi
Soare a unui concentrator de radiaţii. Odatã cu creşterea densitãţii fluxului
de radiaţie solarã care ajunge la receptor scade suprafaţa necesarã de recepţie
pentru o aceeaşi cantitate totalã de energie captatã ceea ce determinã în mod
corespunzãtor scãderea pierderilor termice ale receptorului şi conduce în
final la obţinerea unor temperaturi mai mari în fluidul de lucru. Pe de altã
parte însã, sistemele cu concentrator funcţioneazã numai pe baza
componentei directe a radiaţiei solare. În consecinţã radiaţia difuzã este
pierdutã pentru captare şi în plus apar şi alte pierderi optice suplimentare,
faţã de captatoarele plane. Pe lângã acestea pierderile prin radiaţie la
temperaturi mai mari decât cele din captatoarele plane devin din ce in ce mai
importante.

În funcţie de principiul de funcţionare şi construcţia


concentratorului se pot obţine valori foarte diverse pentru densitatea fluxului
de radiaţie pe suprafeţele absorbante ale receptorului: de la valori relativ
mici de 1,5 - 2 kW/m2 pânã la valori foarte mari de ordinul a 10000 kW/m2.
Odatã cu creşterea densitãţii fluxului de radiaţie creşte şi temperatura la care
este preluatã cantitatea de cãldurã utilã. Deoarece creşterea densitãţii
fluxului de radiaţie atrage dupã sine necesitatea îndeplinirii unor exigenţe

10
sporite în ceea ce priveşte precizia sistemelor optice folosite pentru
concentrare, se ajunge pânã la urmã la creşterea costului captatorului în
ansamblu (concentrator - receptor). Astfel, costul energiei furnizate de un
sistem de captare cu focalizare este funcţie directã de temperaturã la care se
livreazã aceastã energie. De altfel se ştie din termodinamicã, cã energia
termicã este cu atât mai valoroasã cu cât nivelul de temperatura la care este
livratã este mai ridicat deoarece, conform cu principiul 2 al termodinamicii
(randamentul Carnot), convertirea cãldurii în lucru mecanic se face cu un
randament ce depinde direct de temperatura sursei calde şi a celei reci.

Din punctul de vedere al realizãrii practice (proiectare, tehnologie,


exploatare) captatoarele cu concentrator prezintã câteva probleme
suplimentare faţã de captatoarele plane. Astfel, cu excepţia unor sisteme cu
raport mic de concentrare, toate captatoarele cu focalizare necesitã un sistem
de orientare pentru urmãrirea mişcãrii aparente diurne, lunare sau
anotimpuale a Soarelui, în aşa fel încât cu ajutorul sistemului optic de
concentrare radiaţia directã sã fie dirijatã permanent cãtre suprafaţa
absorbantã a receptorului. Pe de altã parte apar şi unele cerinţe specifice
pentru întreţinerea sistemelor optice, în special pentru pãstrarea calitãţii
suprafeţelor de reflexie sau refracţie împotriva murdãririi, oxidãrii,
deteriorãrii sau deformãrii.

Tipuri de captatoare solare cu


concentrator
Existã o mare diversitate de tipuri de captatoare solare termice,
începând cu cele mai simple de genul captatoarelor plane şi sfârşind cu cele
mai complicate de genul celor cu concentrator parabolic care necesitã o
urmãrire continuã şi precisã a Soarelui. Trebuie notat cã nu se poate vorbi de
un anumit tip de captator solar ca fiind cel mai bun pentru toate aplicaţiile
posibile. Depinzând de temperatura de regim a fluidului de lucru care preia
cãldura în captator şi de mulţi alţi factori (cum ar fi poziţia geograficã,
dimensiunile şi timpul de viaţã al instalaţiei); diferite captatoare solare pot
prezenta cel mai promiţãtor raport al energiei totale livrate cãtre costul total
al instalaţiei (pe întreaga duratã de viaţã a acesteia).

Orice captator solar termic are în general randamentul de captare în


funcţie de temperatura de lucru şi de temperatura mediului ambiant. De
obicei puterea termicã captatã este proporţionalã cu urmãtorii factori:

11
densitatea de putere a radiaţiei solare
cea directa plus o fracţiune din cea difuzã, depinzând de raportul de
concentrare;

geometria captatorului
include: orientarea acestuia, respectiv urmãrirea Soarelui; proiecţia
ariei vãzute de Soare într-un plan perpendicular pe razele Soarelui;
eventuale umbriri şi ecranãri ale radiaţiei solare;

eficienţa opticã
legatã de fracţiunea din radiaţia solarã interceptatã de captator care
ajunge la suprafeţele absorbante ale receptorului;

eficienţa absorbţiei şi a transformãrii


din energie radiantã - opticã în energie termicã de cãtre suprafeţele
absorbante ale receptorului.

Puterea termicã utilã va fi puterea termicã absorbitã minus


pierderile termice în receptor (prin conducţie, convecţie, şi radiaţie). Se
poate observa cã odatã cu creşterea factorului geometric de concentrare a
radiaţiei se reduce raportul între puterea termicã pierdutã şi puterea termicã
absorbitã; în schimb eficienţa absorbţiei scade iar complexitatea sistemului
creşte (din cauza geometricii pretenţioase a concentratorilor şi din cauza
sistemelor de mişcare şi urmãrire a Soarelui). Odatã cu creşterea
complexitãţii sistemului, evident creşte şi costul instalaţiei de captare. Totuşi
alegerea unui sistem de captare nu se poate face numai dupã cost, deoarcece
factorul cel mai important într-o instalaţie termicã este temperatura agentului
de lucru; ori aceastã temperaturã nu poate fi atinsã întotdeauna cu orice
sistem de captare.

Aspecte constructive
Captatorul cu concentrare (focalizare) nu este decât un caz
particular al captatorului plan, cãruia prin introducerea concentratorului de
radiaţii i s-a micşorat suprafaţa de recepţie şi odatã cu aceasta i s-au redus
pierderile de cãldurã, obţinând în final temperaturi mai ridicate ale fluidului
de lucru. Captatorul cu concentrator piramidal face parte din categoria
captatoarelor cu concentratorul fix. Poate fi considerat cel mai simplu
captator cu concentrare, fiind alcãtuit din mai multe suprafeţe plane
reflectante, astfel dispuse în raport cu captatorul, încât sã se obţinã un
coeficient de concentrare C cât mai ridicat (de ex. C cuprins între 2 şi 6).

12
Coeficientul (raportul) de concentrare este definit ca raportul dintre valoarea
medie a densitãţii fluxului de radiaţii colectate de cãtre receptor şi densitatea
fluxului de radiaţie care cade pe concentrator). Soluţia cu concentrator
piramidal folosit la încãlzirea solarã a încãperilor constã din montarea pe
pereţi , plafonul (2) şi pardoseala din interiorul unei încãperi, precum şi pe
peretele basculant (4) din exterior, de panouri plane cu suprafaţa executatã
din plastic aluminizat Mylar.

Elemente componente:

1. Captator plan alcãtuit din ţevi prin care circulã fluidul caloportor
2. Pardosela cu suprafaţa reflectantã
3. Perete cu suprafaţa reflectantã
4. Panou cu partea interioarã acoperitã cu suprafaţa reflectantã
5. Perete basculant cu suprafaţa interioarã reflectantã.

Toate suprafeţele reflectante, atât cele fixe, cât şi cea mobilã, sunt
astfel orientate, încât radiaţiile solare care cad pe ele, sã poatã ajunge dupã
câteva reflexii la captatorul plan 5 montat în pardosealã de exemplu: punct
mobil-plafon-captator: plafon-perete-captator, pardosealã-plafon-perete-
captator etc).

Captatorul plan este prevãzut cu canale prin care circulã fluidul


purtãtor de cãldurã (aer, apã etc.). Cunoscând cã raportul de concentrare
variazã între 2 şi 6, iar factorul energetic de reflexie ia valori în jur de 0,8 se
poate conta pe o reducere a suprafeţei captatorului de 1,6 - 4,8 ori.

Tipul de concentrator piramidal, în raport cu celelalte captatoare cu


concentrare, prezintã avantajul cã poate colecta pe lângã radiaţiile directe şi

13
o bunã parte din radiaţiile difuze, mãrind astfel durata de utilizare a lui în
timpul unei zile (în special în zilele cu nebulozitate).

Captatorul cu concentrator cilindro-parabolic din figura urmãtoare


se compune din douã elemente principale:

• suprafaţa de recepţie 1 executatã dintr-o oglindã cilindro-parabolicã şi


• receptorul 2 de radiaţie concentratã, montat în focar.

Elemente componente:

1. oglinda cilindro-parabolicã
2. receptor
3. intrare fluid purtãtor de cãldurã
4. ieşire fluid purtãor de cãldurã
5. suport.

Mişcãrile captatorului sau ale elementelor lui componente se pot


realiza automat sau manual, continuu sau discontinuu, toate acestea
depinzând de scopul şi locul unde este utilizat. Astfel, la instalaţiile solare
unde parametrii fluidului de lucru trebuie sã fie cuprinşi în limite strânse, se
impune asigurarea automatã a mişcãrilor captatorului dupã Soare, iar în
celelalte cazuri, ajustãrile poziţiei acestuia se pot face manual sau cu ajutorul

14
unui motor, la intervale mai mari care pot merge la o rotaţie pe lunã,
anotimp sau chiar an.

La noi în ţarã, cu proiectarea, executarea şi testarea primelor


captatoare cilindro-parabolice s-a ocupat un colectiv de cadre didactice de la
catedra de Termotehnica şi Maşini Termice a Institutului Politehnic
Bucureşti. Au fost studiate mai multe variante, diferenţiate dupã suprafaţa
concentratoare. Oglinda cilindro-parabolica este executatã din plãci de
aluminiu, iar receptorii dintr-un registru de ţevi de cupru prin care circulã ca
fluid termic apa. Din mãsurãtorile efectuate pe stand s-au obţinut temperaturi
ale apei de 200oC. Alte douã tipuri de captatoare cilindro-parabolice au fost
studiate, proiectate şi executate de Institutul de Cercetare ştiinţificã şi
Inginerie Tehnologicã pentru Industria Electrotehnicã.

Captator cu concentrator cilindro-parabolic


executat de
Institutul de Cercetare stiintifica si Inginerie Tehnologica

concentrator;
receptor;
a). varianta cu receptorul
suport
montat in exterior
metalic;
geam
concentrator;
receptor;
b). varianta cu receptorul
suport
montat in interior
metalic;
geam

15
Tipul A (fig. a)
are suprafaţa captatoare de 5 m2 (4 m deschidere şi 1,25 m lungime)
cu receptorul montat in exterior de focar.

Tipul B (fig. b)
are o suprafata de captare de; 2 m2 (1 m deschidere si 2 m lungime),
cu receptorul montat in interiorul acesteia.

În studiul captatoarelor cilindro-parabolice, elementul esenţial îl


constituie randamentul de captare.Randamentul unui astfel de captator
cilindro-parabolice poate fi exprimat ca fiind produsul dintre randamentul
concentratorului şi randamentul receptorului.

În ceea ce priveşte randamentul concentratorului, acesta mai este


afectat şi de alţi factori ca :

• reflectivitatea oglinzii,
• precizia macro şi microgeometricã a oglinzii,
• umbrirea oglinzii şi neiluminarea întregii suprafeţe a receptorului.

De asemenea, şi randamentul receptorului depinde de pierderile de


cãldurã care au loc prin radiaţie, convecţie şi conducţie.

Acumularea energiei solare.Consideraţii


generale
Datoritã mişcãrii Pamântului şi datoritã unor factori meteorologici,
energia solarã la nivelul scoarţei terestre este o sursã energeticã dependentã
de timp. în general, necesitãţile de energie pentru cele mai multe domenii de
aplicaţii sunt de asemenea dependente de timp, însã într-o manierã diferitã
faţã de modul în care are loc furnizarea energiei solare. În consecinţã, dacã
se urmãreşte ca anumite necesitãţi de energie sã fie asigurate folosind
energia solarã, este necesar ca instalaţiile solare respective sã fie prevãzute
cu elemente corespunzãtoare de stocare (acumulare) a energiei.

Problema stocãrii energiei trebuie analizatã privind instalaţia termo-


energeticã ca un sistem compus din urmãtoarele elemente principale:

• captatorul de energie solarã,


• unitatea de stocare a energiei,

16
• aparatura de conversie a energiei,
• instalaţia consumatoare de energie,
• consumatorii auxiliari de energie,

• sistemul de automatizare si control

Caracteristicile şi randamentul fiecãruia dintre aceste elemente sunt


legate de cele ale celorlalte elemente componente din instalaţie. Astfel,
deoarece randamentul captatoarelor solare depinde de temperaturã, aceasta
atrage dupã sine faptul cã randamentul întregului sistem va fi dependent de
temperaturã. De exemplu, într-o instalaţie termoenergeticã solarã, dacã se
foloseşte un sistem de stocare a energiei termice care este caracterizat printr-
o cãdere mare de temperaturã între intrarea şi ieşirea fluidului purtãtor de
cãldurã, aceasta va conduce la necesitatea unei temperaturi ridicate în
captator şi deci la un randament scãzut al captatorului; de asemenea, va
conduce la o temperaturã scazutã a sursei calde a maşinii termice şi în
consecinţã la un randament scãzut al acesteia.

Orice sistem de stocare trebuie sã aibã o anumitã capacitate de


stocare a energiei solare. Capacitatea optimã de stocare a energiei solare
dintr-o anumitã instalaţie depinde de mai mulţi factori ca:

• disponibilitatea în timp a radiaţiei solare în locul respectiv;


• natura sarcinii energetice a instalaţiei;

17
• modul în care este furnizatã eventuala energie auxiliarã;
• anumite criterii economice care determinã ponderea din sarcina totalã
anualã care trebuie acoperitã cu energie solarã, şi implicit ponderea
sursei de energie auxiliarã.

Stocarea energiei solare se poate face în diverse moduri, de


exemplu sub formã de:

• caldurã sensibilã a unui mediu solid sau lichid;


• caldurã latentã de schimbare de faza a unor sisteme chimice;
• energie chimicã a produselor rezultate dintr-o reacţie chimicã
reversibilã.

Dacã energia solarã este transformatã în energie mecanicã, aceasta


poate fi transformatã în energie potenţialã, şi stocatã sub formã de energie
potenţialã a unui fluid (de exemplu, prin pomparea apei din aval în amontele
unui baraj de acumulare).

Alegerea modului de stocare a energiei solare depinde de natura


procesului care se urmãreşte în instalaţia solarã. De exemplu, pentru
încãlzirea apei este practicã folosirea stocãrii energiei solare prin caldura
sensibilã a apei. Dacã se folosesc captatoare solare cu încãlzirea aerului se
poate utiliza pentru stocarea energiei solare cãldura sensibilã a unui pat de
pietre în schimbãtoare de cãldurã de tip regenerativ. Dacã în instalaţia solarã
se folosesc celule fotovoltaice sau fotochimice, cea mai indicatã formã de
stocare a energiei este, în acest caz, energia chimicã.

Proiectantul unei instalaţii termoenergetice solare are la dispozitie


diverse alternative în ceea ce priveşte locul de plasare a unitãţii de stocare a
energiei în ansamblul instalaţiei. Spre exemplu în figura urmãtoare se
considerã o instalaţie în care o masinã termicã transformã energia solarã în
energie electricã. în acest caz energia se poate stoca fie sub formã de energie
termicã, într-o unitate plasatã între captatorul solar şi masina termicã, fie sub
formã de energie mecanicã într-o unitate de stocare plasatã între masina
termicã şi generatorul electric, sau, în fine, sub formã de energie chimicã în
baterii de acumulatoare electrice plasate între generatorul electric şi
consumatorul de energie electricã.

18
Cele trei alternative de plasare a unitaţii de stocare a energiei nu
sunt echivalente în ceea ce priveşte:

1. capacitatea de stocare necesarã,


2. costul instalaţiei
3. efectele soluţiei adoptate asupra proiectãrii instalaţiei în ansamblu şi
asupra performanţelor acesteia.

De exemplu, capacitatea necesarã a unitãţii de stocare a energiei


plasate în poziţia B este mai micã decât cea necesarã în poziţia A într-un
raport aproximativ egal cu randamentul convertizorului de energie. Astfel,
capacitatea sistemului de stocare plasat în B trebuie sã fie de 15% din
capacitatea lui A dacã procesul de conversie a energiei se desfãşoarã cu un
randament de 15%. Stocarea energiei termice în poziţia A prezintã avantajul
cã, convertizorul de energie poate fi proiectat pentru o funcţionare aproape
continuã, conducând la un randament al conversiei mai bun şi la un factor de
folosire a convertizorului mai ridicat, ceea ce conduce la scãderea capacitãţii
convertizorului prin eliminarea necesitãţii de funcţionare a acestuia în regim
de vârf de sarcinã, corespunzator energiei solare incidente. Alegerea plasãrii
unitãţii de stocare între A şi B poate avea efecte foarte diferite asupra
temperaturii de lucru a captatorului, asupra dimensiunilor captatorului şi, în
final, asupra costului instalaţiei. În instalaţiile hibride aceste argumente pot
fi substanţial modificate,în funcţie de cantitatea de energie auxiliarã folositã.

Concluzii privind sistemele de stocare a


energiei solare
În concluzie, caracteristicile pe care trebuie sã le îndeplineascã o
unitate de stocare a energiei solare pot fi rezumate astfel (în funcţie de
domeniul de aplicaţie):

19
• unitatea de stocare trebuie sã fie capabilã sã primeascã energia cu
maximum de vitezã farã forţe termodinamice excesive (de ex.
diferenţe de temperaturã; diferenţe de presiune; diferenţe de potenţial
etc.);
• unitatea de stocare trebuie sã livreze energia cu maximum de vitezã
(dependentã de scopul instalaţiei) farã a utiliza forţe termodinamice
excesive;
• unitatea de stocare trebuie sã aibã pierderi mici (o caracteristicã de
autodescãrcare scazutã);
• unitatea de stocare a energiei trebuie sã fie capabilã sã suporte un
numãr ridicat de cicluri încãrcare-descãrcare, farã diminuarea
substanţialã a capacitãţii sale;
• unitatea de stocare trebuie sã fie ieftinã.

Problema stocãrii energiei solare nu poate fi separatã complet de


aceea a utilizãrii în sistem a unei surse de energie auxiliarã. Analiza
performanţelor sistemelor de stocare, în corelaţie cu analiza costurilor
echipamentului solar de captare şi echipamentului auxiliar (care furnizeazã
energie convenţionalã), trebuie folositã pentru determinarea dimensiunilor
optime ale captatorului şi ale unitãţii de stocare pentru fiecare aplicaţie
particularã, în parte.

20