SPIONII ROMÂNI AI RĂZBOIULUI

RECE
0 Comments
 by Stelian Tănase
 — 24 Aug, 2013

1.

Afacerea Caraman a stirnit un mare scandal mediatic atunci cînd a ajuns în presă. Dar dincolo
de asta a stîrnit un real cutremur în cadrul Serviciilor speciale şi mai ales la NATO, unde
Caraman a reuşit să infiltreze mai mulţi spioni, prin intermediul cărora a obţinut f. multe
informaţii extrem de sensibile. Spionul român cu acoperire diplomatică a creat o reţea de
agenţi care i-a furnizat dosare cu conţinut sensibil, strict secret. Aceste informaţii au ajuns nu
doar la Bucureşti ci şi la KGB, Moscova. Activitatea lui Caraman&Co s-a desfăşurat în două
perioade. 1. Anii 50 cînd Bucureştiul s-a subordonat total Moscovei, şi 2. după 1964, de cînd
Bucureştiul a încercat o decuplare de Moscova. Dacă pină la “declaraţia din aprilie 1964″,
Gheorghiu Dej&Co s-a subordonat total Kremlinului, după acest moment relaţia s-a schimbat,
cel puţin în parte. Hruşciov a fost (octombrie 64) înlocuit cu Brejnev. În martie 1965
Gheorghiu Dej a murit şi Ceauşescu a preluat puterea. Relaţiile dintre serviciile secrete
sovietic şi român s-au schimbat. Fără să fi ieşit din orbita KGB, SIE începe să facă şi propriile
sale jocuri.

Cind se produce această schimbare, Mihai Caraman se afla

deja de cîţiva ani la Paris, iar reţeaua lui funcţiona din plin. Caraman controla mai mulţi
spioni pe care îi recrutase chiar el. Cine e Mihail Caraman ? S-a născut in 11 noiembrie 1928,
în comuna Oancea din judeţul Galaţi. A absolvit Şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne, în
1950, plus un curs de contrainformaţii la şcoala KGB de la Moscova în acelaşi an. A fost
pregătit special pentru a fi trimis in străinătate să facă spionaj după metode sovietice. A fost el
recrutat ca agent KGB în 1950 ? E o intrebare esenţială în dosarul lui Mihai Caraman,
întrebare rămasă deocamdată fără răspuns. Cert este că bănuielile nu l-au ocolit, iar după
scandalul Pacepa (1978) a fost trecut pe linie moartă, tocmai in urma acestor bănuieli.

Povestea lui ca spion în occident începe în 1958, octombrie, cînd ajunge la Paris, sub masca
unui funcţionar la reprezentanţa comercială română. În realitate, Caraman era şeful rezidenţei
spionajului românesc în Franţa. Suntem la cîteva luni după ce generalul de Gaulle a revenit la
putere şi a pus bazele celei de a V-a Republici. Urmează o perioadă tulbure din punct de
vedere politic – a războiului din Algeria, cu atentate, terorism şi proteste.

Căderea lui Caraman 11 ani mai tîrziu, s-a datorat defecţiunii unui ofiţer din ambasada
română din Paris, Dan Iacobescu, adjunctul lui Caraman. Iacobescu a trecut în iulie 1969 la
englezi şi a dezvăluit MI 6 anvergura fără precedent a infiltrării de către serviciile româneşti a
NATO şi a altor instituţii centrale franceze. NATO îşi mutase în 1967 sediul la Bruxelles, dar
Caraman a continuat să îşi manipuleze şi aici agenţii. Odată cu defecţiunea lui Dan Iacobescu,

DST a trecut la arestări. Amintesc aici numele principalilor

spioni ai reţelei Caraman – Imre Nahit, Robert Van de Wielhe, Francisc Roussilhe, Pierre
Rocheron. Şi nu sunt toţi. Cei implicaţi sunt anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi. Colonelul
Charles de la Sale, fost pilot de vinătoare din escadrila Normandie-Niemen, care a luptat pe
frontul din Est, a preferat să se sinucidă aruncîndu-se de la balcon atunci cînd agenţii DST au
venit să îl aresteze. Au trădat unii pentru bani, din lăcomie,alţii din motive ideologice sau din
vanitate, alţii pentru sex.

In august 1969 Mihai Caraman a părăsit Franţa fiind expulzat de autorităţile franceze. Despre
Caraman s-au auzit puţine de atunci. Cînd un spion este deconspirat, cariera lui ia sfirşit. Nu şi
a lui Caraman care în 1990 este redescoperit de Petre Roman cu care se cunoştea din Franţa,
şi numit ministru adjunct al Apărării şi apoi director al noului infiintat Serviciu de Informaţii
Externe. În 1992 este înlocuit de Ion Iliescu care se despăţise de Petre Roman. In acel an
Caraman a pus la dispoziţia DST, la Paris, “dosarul Charles Hernu”.

Azi Mihai Caraman trăieşte in vila sa din staţiunea Cheia înconjurat de colecţia sa de artă

2.
“Afacerea Virg il Tănase” a izbucnit in 1982 la Paris. Datele –
la 18 mai un agent încearcă să îl otrăvescă pe Paul Goma. La 20 mai Virgil Tănase dispare de
pe o stradă pariziană. Versiunile vehiculate de presă – a fost răpit, ucis, de Securitatea română.
Emoția este mare, presa acordă multe pagini cazului. Se fac emisiuni de radio și teve
numeroase care se ocupă de afacerea Tănase/Goma. La 9 iunie președintele Francois
Mitterand într-o conferință de presă, intrebat de un ziarist de situație, răspunde ca urmărește
ce se întimplă, arată spre București, și anunță că va reveni și va face dezvăluiri la timpul
potrivit.

La 19 iunie agentul român, Matei Haiducu (Hirsch) se întoarce la București. Aici îl întîlnește
pe Ceaușescu, care îl decorează pentru îndeplinirea misiunii din Franța. Francois Mitterand
anunță că amînă vizita in România, apoi o anulează definitiv. Haiducu se intoarce în Franța.
Dispariția lui Tănase continuă să preocupe în cel mai înalt grad presa. O răpire in mijlocul
Parisului nu se mai întîmplase de la cazul Ben Barka, opozant marocan, răpit din fața
cafenelei Lipp în anii 60. A urmat un scandal enorm.virgil tanase

În “Le Matin”, la 31 august, Bernard Poulet scrie că Virgil Tănase e în viață, nu a fost răpit,
nu e victima Securității române. Serviciile franceze (DST) l-ar fi pus sub protecție, ceea ce se

va dovedi adevărat. Dezvăluirea răstoarnă complet situația.

Virgil Tanase este silit să revină la Paris. Cei trei, Paul Goma, Virgil Tănase și spionul roman
Matei Haiducu, care avea ordin să îi asasineze, apar împreună – in aceeași zi – într-o
conferință de presă cu intenția de a clarifica lucrurile. Într-o atmosferă de film prost, ceva
între” James Bond” și “Timur și băieții lui”, producție Mosfilm, cei trei au dat explicații care
nu au mulțumit pe nimeni. Așadar Tănase nu fusese răpit, Haiducu era un spion român care se
autodenunțase serviciilor franceze, din motive de conștiință! El era spion, nu un asasin, zicea.
Așadar, cînd a primit ordin să ucidă, s-a hotârit să se autodenunțe. Așa a pretins în fața
ziariștilor. Era o situație rocambolescă și explicațiile celor trei au stîrnit multe suspiciunui.
Enigmele au fost mai multe decît lămuririle.
Cartea lui Liviu Tofan “A patra ipoteză” (ed. Polirom, 2012 ) încearcă să găsească explicații
în acest hățiș de fapte. El lansează ipoteza că Haiducu (aterizat la Paris în 1975) fusese întors
de francezi de mai multă vreme. Haiducu îi avertizase atunci cînd fusese debrifat de existența
dosarul Charles Hernu, ministrul apărării, care spiona pentru comuniști contra cost,

încă din anii 50. Charles Hernu lucrase

pentru bulgari, român și sovietici. Așadar un megasecret de stat. În 1982, a intervenit povestea
cu ordinul dat de Ceaușescu ca Goma și Tănase să fie lichidați. Haiducu primește misiunea
asta – nu un asasin profesionist- pentru că după fuga lui Pacepa în 1978 rețeaua DIE fusese
dezmembrată. Dacă nu îndeplinea ordinul, Haiducu risca să fie demascat că lucra pentru
francezi, ceea ce DST a vrut cu orice preț să evite. Așa s-a născut toată mascarada cu așa-zisa
răpire a lui Virgil Tănase, otrăvirea lui Goma etc. Presa, relatînd totul, a fost manipulată
inevitabil și, fără voia ei, informațiile au ajuns la București cum a dorit DST. Părea că
Haiducu și-a făcut datoria, i-a asasinat pe cei doi, deci lucra în continuare pentru
DIE/spionajul românesc. Ceea ce nu mai era adevărat. În aceste împrejurări Haiducu s-a întors
în țară, a fost decorat de Ceaușescu cu Meritul militar, a reușit să-și ducă familia în Franța.
Articolul lui Bernard Poulet a schimbat totul, inclusiv planul DST să il facă pe generalul
Nicolae Pleșiță să defecteze – ca Pacepa în 1978.

Așa se încheie o afacere tipică de manipulare și diversiune a serviciilor de spionaj din care
toată lumea a ieșit prost, cum spunea Anneli Ute Gabanyi, menționată de Liviu Tofan în
prefață. Dar mai ales cei doi scriitori, Paul Goma și Virgil Tănase care s-au lăsat folosiți

3..

Charles Hernu a fost între 1981/85 ministrul apărării. A fost în acelaşi timp un vechi prieten al
preşedintelui francez Francois Mitterand. A fost mason. În acelaşi timp, Charles Hernu a fost
spion. A vîndut informaţii unor ţari de dincolo de cortina de fier, ca România, Bulgaria,
URSS, Demascarea sa a venit de la Bucureşti în 1992, cînd directorul de atunci al SIE,
generalul Mihai Caraman, a predat “dosarul Hernu” aflat în arhivele româneşti serviciilor
secrete franceze în timpul unei vizite oficiale pe care a facut-o la Paris. Caraman era
binecunoscut în Franţa. În anii 60 fusese cel mai periculos agent al pactului de la Varşovia, a
constituit cea mai mare reţea cu care a spionat NATO, iar în 1969 a fost expulzat. Vom descrie
în alt episod această afacere.

Suntem in 1992, zidul de al Berlin nu mai exista, România

căuta să se apropie de occident, Predareas acestui dosar fierbinte era un gest care arăta că
România s-a rupt de URSS ( de altfel URSS se prăbuşise cîteva luni inainte, în decembrie
1991) şi că îşi căută noi aliaţi. Dosarul arăta că la inceputul anilor 50, Charles Hernu, tinăr
politician de stinga, a fost recrutat de un agent bulgar. A furnizat o citiva ani contra cost
diverse analize ale peisajului politic francez. Primea un salariu lunar, echivalînd de obicei cu
chiria apartamentului său din Paris. Cînd furniza analize speciale sau documente secrete
încasa o sumă mai mare, negociată. În 1956 a fost ales deputat, singura schimbare fiind aceea
că salariul său de spion primit de la Sofia s-a dublat. A continuat să livreze informaţii
sensibile. KGB devine atent la acest contact, Hernu e deja un personaj promiţător, chiar
important, prin relaţiile sale întinse în lumea politică. KGB il preia pe cont propriu pe Charles
Hernu. În acelaşi an face o vizită la Moccova şi strînge relațiile cu sovieticii, il vede si pe

Hruşciov.

In anul 1958 de Gaulle preia puterea. La primele alegeri, sub a V-a Republică, Hernu nu mai
este ales, in ciuda susţinerii financiare consistentea campaniei sale electorale din partea
ambasadei URSS de la Paris. Tot în 1958 soseşte în Franţa Mihai Caraman.
Charles Hernu a cerut în 1961 KGB să fie lăsat in pace, ( din cauză că era supravegheat de
politie, în urma unui atentat). Dar din 1962 Hernu – mereu in căutare de bani- acceptă să dea
informaţii românilor. DIE era la curent cu aventurile sale cu bulgarii şi rusii şi au mers la fix.
De la acea dată găsim notele sale – tot contra cost- in arhivele spionajului românesc. KGB
care nu voia să scape prada, îl preia pe Hernu şi ordonă serviciilor de spionaj de la Bucureşti
să rupă orice legătură cu acesta. Cum Hernu a făcut o carieră importantă în Franţa, ( a fost
ales primar, apoi deputat 1977 ) informaţiile pe care le-a furnizat în anii 60-80 au fost
abundente şi mai ales top secret.

In 1981, după victoria lui Francois Mitterand ca

preşedinte, Charles Hernu e numit ministru al apărării ! Pentru el Franţa nu mai are secrete,
are acces la orice dosar, este iniţiat in toate dosarele apărării strategice, în serviciile secrete, in
arsenalul nuclear. etc. În 1982 românii isi aduc aminte de el şi în septembrie Ceauşescu
primeşte un raport detaliat cu privire la Charles Hernu. Ceauşescu cere reluarea contactelor cu
ministrul apărării francez. Operaţiunea eşuează. Fie că s-au interpus sovieticii, fie din cauza
barajelor DST. Chestiunea dacă Charles Hernu a colaborat cu URSS şi după 1981 rămîne
nerezolvată. Documentele întărzie să apară.

PS Charles Hernu a demisionat din postul său in 1985 după afacerea Greenpeace. In 1990 a
murit. Dezvăluirile privind viaţa sa dublă au fost făcute în 1992, prin dosarul predat la DST de
Mihail Caraman şeful SIE. A fost arătat lui Francois Mitterand. Acesta a cerut ca totul să
rămînă strict secret. Abia in 1996 presa pariziană a aflat datorită unor indiscreţii şi scandalul a
izbucnit. Cu titlu postum în ce il priveste pe Hernu care a adus cu el în mormînt tot adevărul.

3.

FOTO www.mediafax.ro www.rompress.ro www.dcnews.ro