Calul troian

Jump to navigationJump to search

Pentru alte sensuri, vedeți Calul troian (dezambiguizare).

Desen dintr-un manuscris francez din 1495

Calul troian, conform poemului epic Eneida a lui Virgiliu care îl descrie, dar plasat temporal între
evenimentele care sunt descrise în epopeiile Iliada și Odiseea ale lui Homer, se referă la un
obiect masiv, de forma unui cal imens construit din lemn, care putea fi transportat pe cele
patru roți ale sale, și care s-ar fi dovedit decisiv în cucerirea cetății Troia la finalul războiului
troian, care a avut loc între ahei și troiani și a durat zece ani încheiați. Se crede (conform celor
descrise de Homer) că inventatorul calului troian ar fi fost regele Ulise al insulei Itaca, cunoscut și
sub numele de Odyseus.
Denumirea de cal troian se aplică unei stratageme perfide, folosită pentru subminarea din interior
a pozițiilor adversarului.

Cuprins

 1Ideea realizării Calului Troian

 2Timeo Danaos et dona ferentis
 3Realitate sau ficțiune
 4Imagini
 5Referințe
 6Vezi și
 7Legături externe

Ideea realizării Calului Troian[modificare | modificare sursă]

Ideea lui Ulisse era plasarea calului de lemn, având un grup de războinici de elită ascunși în
pântecele sale, în apropierea porților cetății Troia, simulând un dar gigantic, care ar fi putut fi
atribuit lor înșiși, zeilor sau amândurora. Simultan, flota ahee urma să regizeze abandonarea
asediului și să părăsească convingător sediul bătăliei plecând (aparent) pentru întotdeauna. Ar fi
urmat să se întoarcă mult după apusul soarelui, mai exact după miezul nopții, când vigilența
troienilor va fi fost redusă la minimum și grupul de comando ascuns în cal ar fi putut acționa din
interiorul cetății.
În realitate, mizând pe uzura morală și nervoasă a asediaților, absolut inerentă după unul dintre
cele mai îndelungate asedii consemnate din antichitate, la care ar fi urmat să se adauge surpriza
și venerația față de un obiect atât de masiv, confirmată de plecarea abruptă înaintea zorilor a
întregii flote grecești, Ulise și Agamemnon sperau în aducerea Calului în cetate. După care,
calculând totul, sărbătorirea faustuoasă, inclusiv îngurgitarea masivă a vinului și slăbirea
vigilenței locuitorilor Troiei până aproape de zero, războinicii de elită ascunși în cal, ar fi ieșit din
acesta urmând a deschide porțile cetății aheilor reveniți tăcuți cu întreaga flotă.
Din păcate pentru troieni, planul abilului Ulise a funcționat aidoma previziunilor sale. Troienii, în
ciuda prezicerilor Cassandrei și a lui Laocoon, dar și a altor voci lucide din cetate, nu numai că au
exuberat la vederea Calului, care fiind combinată cu plecarea flotei atacatoare, i-au făcut pe
aceștia să deschidă larg porțile cetății (după alte surse, chiar au distrus cu propriile lor mâini o
parte din zidul de apărare al Troiei pentru a face loc imensului artefact) și să "primească" cu
bucurie Calul în cetatea lor, cea care fusese inexpugnabilă pentru un timp atât de îndelungat. Iar
restul a fost, într-adevăr istorie.

Timeo Danaos et dona ferentis[modificare | modificare sursă]

Timeo Danaos et dona ferentis (din latină „Mi-i teamă de greci (danaos) și de cadourile lor”)
este o celebră și proverbială frază a lui Vergilius în poemul epic „Eneida” (II, 49,
în latină Aeneid), epopeea națională a romanilor, care se referă la Calul troian[1].

Realitate sau ficțiune[modificare | modificare sursă]

Heinrich Schliemann (1822-1890).

Dupa spusele lui Homer, Troia era plasată deasupra Hellespont-ului, un canal ce separă Asia
Minor de Europa. În anii 1870, Heinrich Schliemann a plecat in căutarea acestuia. Urmând
descrierile lui Homer, el a început să sape la Hisarlik - Turcia, unde a descoperit ruinele unor
numeroase orașe, construite unul deasupra celuilalt. Multe dintre acestea au fost distruse în mod
violent; nu este clar care era Troia din legendele lui Homer[2][3][4][5]. Experții sunt acum siguri că
Troia a fost un loc real.