Sunteți pe pagina 1din 2

Lecția 4.

2 Adevăr și legendă
* Grecii aveau o religie politeistă care includea nenumărate divinităţi sau
personaje cu însuşiri divine, precum Geea (Gaia, divinitatea Pământului), titanul
Cronos (Timpul) şi cei 12 zei principali;
* Lor li se adăugau eroii , ale căror fapte sunt descrise de mitologia greacă.
* zeii, conduşi de Zeus, locuiau în Muntele Olimp, un loc din Grecia Centrală;
* conform credinţei lor, zeii greci aveau trăsături şi comportamente umane, dar
spre deosebire de oameni, erau nemuritori;
* În cinstea lor se organizau nu numai procesiuni și ceremonii religioase , dar și
întreceri sportive sau reprezentații teatrale.
* Lucrarea Legendele Olimpului prezintă divinităţile greceşti ca pline de defecte
umane precum invidia, răzbunarea, egoismul, mânia şi minciuna.

Zeii Olimpieni au fost:


1. Zeus (Zeul Cerului și Pământului)
2. Hera (soţia lui Zeus, Zeiţa Căsătoriei )
3. Poseidon ( Zeul mărilor şi oceanelor)
4. Afrodita (Zeiţa frumuseţii)
5. Ares (Zeul războiului)
6. Hefaistos (Zeul focului şi al meşteşugarilor)
7. Atena (Zeiţa înţelepciunii)
8. Apollo (Zeul artelor)
9. Artemis (Zeiţa vânătorii)
10. Demetra (Zeiţa agriculturii)
11. Hestia ( Zeița căminului, a focului sfânt)
12. Hermes (Zeul comerţului)

Iliada şi Odiseea

Poetul grec Homer a scris poemele Iliada și Odiseea, care au fost transmise până
în prezent.

Deşi zeii sunt personaje principale în poemele Iliada şi Odiseea , în


realitate , cele două creaţii sunt inspirate din fapte adevărate petrecute în
vechime.
Iliada este inspirată de războiul împotriva cetăţiii Troia, unul dintre multele
războaie ale acelor vremi, iar Odiseea de nenumăratele călătorii pe care le
făceau pe mare grecii , în căutare de pământ pentru agricultură , de metale ,
bronz sau fier şi de parteneri pentru comerţ.

1
Iliada

Personaje: Menelau, Paris, Diomede, Ulise, Nestor, Ahile, Agamemnon.

Troia era o cetate aşezară pe ţărmul grecesc al Asiei Mici .Cam cu 1200 de ani
înainte de Hristos , domnea un rege pe nume Priam.Unul din fii săi, Paris ,
călătorind prin Grecia , o răpeşte pe Elena , soţia lui Menelau , cea mai frumoasă
dintre muritoare.
Menelau , furios, cere conducătorilor greci să-l răzbune.O armată de 100 000 de
oameni este strânsă de îndată , iar comandantul ei este însuşi Agamemnon,
fratele lui Menelau.
Eroii cei mai vestiţi sosesc ca să-l ajute: vitezul între viteji , Ahile, Patroclu ,
prietenul său; bătrânul şi înţeleptul Nestor, isteţul Ulise şi bravul Diomede.
Troienii îl pun în fruntea lor pe Hector , fratele lui Paris şi mulţumită vitejiei sale
, ţin piept grecilor timp de 10 ani.
Atunci , Ulise pune la cale un vicleşug : construieşte un cal mare din lemn pe
care îl umple cu soldaţi greci . Apoi armata se preface că se retrage , lăsând calul
în faţa cetăţii.
Troienii , bucuroşi să scape de război , primesc calul în cetate ca pe un dar.
Noaptea ostaşii greci ies din cal şi dau foc oraşului. Grecii năvălesc în cetate , îl
ucid pe regele Priam , iar din restul troienilor puţini mai scapă cu viaţă.

Odiseea
Acest al doilea poem homeric povesteşte aventurile lui Odiseu ( Ulise ) în
drumul de întoarcere de la Troia în Itaca , patria sa. Ulise este un personaj plin
de isteţime şi viclenie.El născoceşte cu uşurinţă şiretlicuri pentru a rezolva
situaţiile dificile în care se va afla de nenumărate ori pe timpul îndelungatei sale
călătorii spre pământul natal.
Penelopa, soţia sa, l-a aşteptat credincioasă timp de 20 de ani să se întoarcă din
război. Pentru a scăpa de insistenţele peţitorilor , le-a promis că se va mărita cu
unul dintre ei de îndată ce va isprăvi de ţesut o pânză. Dar în fiecare noapte , tot
ea destrăma pe ascuns ţesătura.

*Poezia lui Homer era cel mai important subiect în educaţia grecilor antici. Ea
asigura instruirea religioasă , istorică , geografică şi literară. Elevii recitau
poemele la festivaluri, iar pictorii şi sculptorii se inspirau din ele pentru operele
lor. Grecii credeau că devin mai buni ascultând şi cunoscând poveşti despre zei
şi eroi.

S-ar putea să vă placă și