Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
CUPRINS
CAPITOLUL 1 ......................................................................................................................4
Proprietăţile luminii........................................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL 2 .................................................................................................................... 14
Generalităţi asupra caracterelor optice ale mineralelor ............................................................................................... 14
Izotropie şi anizotropie.................................................................................................................................................. 14
Dubla refracţie sau birefringenţa ................................................................................................................................... 15
Indicatricea ....................................................................................................................................................................... 17
Indicatricea optică a cristalelor opace (absorbante)....................................................................................................... 22
CAPITOLUL 3 .................................................................................................................... 24
Studiul optic al mineralelor în lumină polarizată.......................................................................................................... 24
CAPITOLUL 4 .................................................................................................................... 29
Determinări practice ale mineralelor transparente cu un singur nicol (cu nicolii paraleli) ...................................... 29
1. Transparenţa .............................................................................................................................................................. 29
2
2. Culoarea .................................................................................................................................................................... 29
3. Pleocroismul .............................................................................................................................................................. 30
4. Clivajul ...................................................................................................................................................................... 32
5. Conturul..................................................................................................................................................................... 33
6. Habitusul ................................................................................................................................................................... 33
7. Relief (refringenta) .................................................................................................................................................... 33
8. Incluziunile ................................................................................................................................................................ 38
CAPITOLUL 5 .................................................................................................................... 40
Determinări practice ale mineralelor transparente cu doi nicoli (cu nicolii încrucişaţi) ........................................... 40
1. Izotropia şi anizotropia .............................................................................................................................................. 42
2. Extincţia .................................................................................................................................................................... 43
3. Culoarea de birefringenţă şi ordinul ei ...................................................................................................................... 45
4. Determinarea direcţiilor de vibraţie Ng’ şi Np’......................................................................................................... 51
5. Alungirea cristalelor .................................................................................................................................................. 51
6. Macle şi structuri zonare ........................................................................................................................................... 52
CAPITOLUL 6 .................................................................................................................... 54
Studiul mineralelor transparente în lumină convergentă............................................................................................. 54
a. Determinarea caracterului optic................................................................................................................................. 56
b. Relaţia dintre culorile de interferenţă şi figurile de interferenţă ................................................................................ 59
c. Determinarea semnului optic ..................................................................................................................................... 60
d. Măsurarea unghiului axelor optice (2V).................................................................................................................... 61
Bibliografie ....................................................................................................................................................................... 62
3
Capitolul 1
Proprietăţile luminii
Lumina este o formă de energie, detectabilă cu ochiul liber, care poate fi transmisă de la un
loc la altul cu o viteza finită.
Lumina vizibilă este o mică porţiune dintr-un spectru continuu de radiaţii, mergând de la
razele cosmice până la undele radio.
Fig. 1.1. Mergand de la raze gamma, raze X, UV, lumina vizibila, IR la unde radio, radiatia electromagnetica este
impartita in regiuni spectrale.
Încă din secolul XVII s-au purtat discuţii controversate asupra naturii luminii. S-au impus
două teorii: teoria corpusculară a luminii susţinută de Sir Isaac Newton (1669) şi teoria ondulatorie a
luminii, teorie avansată de Christian Huygens în a doua jumătate a secolului XVII.
Puţin mai târziu, James Clerk Maxwell (1873), a propus o modificare a teoriei lui Huygens.
El a considerat lumina compusă din unde, dar spunând că undele au un caracter electromagnetic. În
acord cu Maxwell, o undă este constituită dintr-o alternanţă rapidă de câmpuri electrice şi magnetice,
perpendiculare unele pe altele şi perpendiculare la direcţia de propagare a luminii.
Astfel definită, teoria undei descrie fenomenele de polarizare, reflexie, refracţie şi
interferenţă, fenomene ce formează baza mineralogiei optice.
Teoria radiaţiei electromagnetice a luminii implică faptul că lumina este formată dintr-o
componentă electrică şi una magnetică ce vibrează perpendicular pe direcţia de propagare.
În tratarea aspectelor ondulatorii ale luminii se ţine cont doar de oscilatia componentei de
camp electric materializată ca direcţie de vibraţie a razei de lumină.
Propagarea luminii prin minerale rezultă din interacţiunea dintre vectorul electric al razei de
lumină şi atomii mineralului.
Unda de lumină este descrisă în termeni de: viteză, frecvenţă şi lungime de undă.(Fig. 1.2)
4
Fig. 1.2 Elementele componente ale undei undei.
V – viteza de propagare a undei (de la stânga la dreapta); – lungimea de undă, este distanţa dintre două creste succesive
ale undei; A – amplitudinea undei.
Viteza de propagare
Este o caracteristică a mediului în care se propagă lumina şi este masurata prin indicele de
refracţie (n), sau raportul dintre vitezele de propagare în vid (c) şi în mediul considerat (v):
n = c/v
În vid lumina se propagă cu 299.792.458 m/s. Când lumina trece prin oricare alt mediu ea
este încetinită.
Din acest motiv, pentru minerale, n este intotdeauna mai mare decât 1.
În mediile anizotrope, cum sunt majoritatea mineralelor, viteza de propagare (şi de asemenea
n) variază cu direcţia. In funcţie de modul de propagare a razei de lumină care trece prin ele,
mineralele pot fi împărţite în doua clase:
1. Minerale izotrope
Materialele izotrope prezintă aceeaşi viteză de propagare a luminii în toate direcţiile deoarece
legăturile chimice sunt aceleaşi în toate direcţiile.
Exemple de materiale izotrope sunt: sticlele vulcanice şi mineralele izometrice (cubice) (ex:
fluorină, granat, halit).
În materialele izotrope, normala la undă şi raza de lumină sunt paralele.
2. Mineralele anizotrope
Mineralele anizotrope au o viteză diferită de propagare a luminii, depinzând de direcţia în
care lumina se propagă prin mineral, deoarece legăturile chimice diferă în funcţie de direcţie.
Mineralele anizotrope aparţin sistemelor cristalografice: trigonal, tetragonal, hexagonal,
monoclinic şi triclinic.
În mineralele anizotrope normala la undă şi raza de lumină nu sunt paralele.
În mineralele izotrope normala la undă şi direcţia de propagare a razei de lumină sunt perpendiculare
pe frontul de undă. În mineralele anizotrope, razele de lumină nu sunt paralele cu normala la undă.
Undele de lumină care traversează acelaşi drum în acelaşi plan vor interfera intre ele.
Lungimea de undă
Lungimea de undă este distanţa dintre două puncte care oscilează în fază, vibrează în aceeaşi
manieră, sunt la o distanţă egală de direcţia de propagare şi se mişcă în aceeaşi direcţie.
Diferite lungimi de undă sunt recepţionate de către ochiul uman în diverse culori:
- violet = 410 m
- albastru =480 m
- verde = 530 m
- galben = 580 m
- portocaliu = 620 m
- roşu = 710 m
5
Viteza (v) şi lungimea de undă sunt legate prin relaţia : F = v/, unde F = frecvenţa sau
numărul oscilaţiilor undei pe secundă (Hertzi).
Pentru scopurile mineralogiei optice, F = ct., indiferent de materialul prin care trece lumina.
Dacă viteza se schimbă, atunci lungimea de undă trebuie să se schimbe pentru a menţine
F = ct.
1. dacă întârzierea este un număr par de semi-lungimi de undă (2n λ/2) atunci două unde, A şi
B, interfereaza constructiv (pozitiv) si amplitudinile celor doua unde se insumeaza.
2. când diferenta de drum este egala cu un numar impar de semi-lungimi de unda (2n+1) λ/2,
atunci, atunci cele două unde se anuleaza una pe alta.
3. dacă întârzierea are o valoare intermediară atunci cele două unde vor produce o rezultanta cu
amplitudinea 0 < A < Amax.
Fig. 1.5 Interferenţa dintre două unde defazate cu o diferenta de drum oarecare
6
Reflexia şi refracţia
La interfaţa dintre două materiale, de exemplu aer şi mineral, lumina poate fi reflectată si/sau
refractată în noul mediu.
In cazul reflexiei, unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie (Fig. 1.6).
In cazul refracţiei, lumina este deviata când trece dintr-un material în altul, la un unghi
diferit de 90 (Fig. 1.7).
O măsură a capacitatii de refracţie este indicele de refracţie (n), unde n = c/vmin (min =
mineral). Indicele de refracţie în vid este egal cu 1, dar pentru minerale indicele de refracţie este mai
mare decât 1. Majoritatea mineralelor au valoarea lui n între 1,4 – 2,0.
Un indice mare de refracţie indică o viteză mică de propagare a luminii prin mediul respectiv.
7
Legea lui Snell
sin2/sin1 = n1/n2
Legea lui Snell poate fi folosită pentru a calcula indicele de refracţie a luminii pentru un
mediu mineral.
Dacă interfaţa dintre cele doua materiale reprezintă limita dintre aer (n 1) şi apa (n = 1.33)
şi dacă unghiul de incidenţă i = 45, folosind legea lui Snell se calculează unghiul de refracţie de
32.
În general, lumina este refractată spre normală la limita când intră în materialul cu un
indice de refracţie mai mare şi în sens invers la intrarea într-un material cu un indice de refracţie
mai mic.
8
Polarizaţia luminii
Campul electric al luminii naturale vibrează în toate direcţiile în spaţiu şi axa ei este definită
de rază (care poate fi considerată ca fiind perpendiculara la toate direcţiile de vibraţie şi care
coincide cu direcţia de propagare a luminii).
Deoarece in minerale lumina se propaga diferit in directii diferite, este util sa se observe
comportamentul acestor medii dupa anumite directii. Acest lucru se poate realiza utilizand lumina
care vibreaza intr-o singura directie. Polarizatia luminii se poate realiza cu ajutorul unui filtru de
polarizare (Fig. 1.9).
Pentru lumina plan polarizată, vectorului electric al razei de lumină îi este permis să vibreze
într-un singur plan, producând o undă simplă sinusoidală, cu o direcţie de vibraţie aflată în planul de
polarizare – din această cauză se numeşte lumină plană sau lumină plan polarizată.
Lumina plan polarizată poate fi produsă prin reflexie, absorbţie selectivă şi dublă refracţie.
9
b. Dubla refracţie
Prin aer sau vid, lumina vibrează în toate direcţiile perpendicular pe direcţia de propagare.
Când lumina este reflectată de o suprafaţă sau când trece prin mineralele anizotrope, aceasta
este limitată să vibreze în plane particulare. Se spune că lumina este plan polarizată.
Această metodă de producere a luminii plan polarizată a fost folosită în primul rând la
absorbţia selectivă în microscoape. Cel mai comun filtru folosit a fost Nicolul.
Când o rază de lumină ajunge la un cristal anizotrop, se separă în două raze de lumină
polarizată, care vibrează în plane perpendiculare (Fig. 1.11): o rază se supune legilor refracţiei (raza
ordinară) şi alta nu (raza extraordinară). În plus, cele două prezintă indici de refracţie diferiţi
(deoarece direcţiile lor de vibraţie sunt diferite).
Cum viteza de propagare este determinată de direcţia de vibraţie, fiecare undă va vibra cu o
viteză diferită iar când părăsesc cristalul ele vor fi defazate (Fig. 1.13).
10
Fig. 1.13 Defazarea razelor la trecerea printr-un mineral anizotrop
( - întârzierea sau diferenţa de drum optic)
(http://edafologia.ugr.es)
c. Absorbţia selectivă
Metoda este folosită pentru a produce lumină plan polarizată în microscoape, folosind filtrele
de polarizare.
Unele materiale anizotrope au abilitatea de a absorbi puternic lumina care vibrează într-o
direcţie şi să transmită vibraţia de lumină foarte uşor pe direcţia perpendiculară. Abilitatea de a
transmite sau absorbi selectiv lumina este numită pleocroism, observat la minerale ca turmalină,
biotit, hornblendă, unii piroxeni.
După introducerea unui material anizotrop, lumina nepolarizată este împărţită în două raze
plan polarizate ale căror direcţii de vibraţie sunt perpendiculare între ele, cu fiecare undă având
jumătate din energia totală a luminii.
Dacă materialul anizotrop este suficient de gros şi puternic pleocroic, o rază este complet
absorbită, iar cealaltă rază trece prin material pentru a apărea şi păstra polarizarea sa (Fig. 1.14).
11
Filtre de polarizare
Un filtru de polarizare este un material care blochează selectiv sau lasă să treacă undele de
lumină. El absoarbe toată lumina, cu excepţia luminii care vibrează într-un anumit plan particular.
De aceea lumina care trece prin filtrul polarizant se numeşte plan polarizată (Fig. 1.15).
Dispozitive de polarizare
Prisma Nicol
Dubla refracţie a spatului de Islanda (cristale de calcit transparente) a fost utilizată pentru
obţinerea primelor filtre de polarizare de către Nicol (1828), de unde şi denumirea acestor piese
optice: prisme Nicol sau simplu, nicoli.
Nicolul este confecţionat dintr-un romboedru alungit de spat de Islanda la care se şlefuiesc
două feţe paralele în aşa fel încât unghiul pe care îl fac cu muchiile romboedrului să fie redus de la
71 la 68. Se taie romboedrul în două după un plan perpendicular pe secţiunea principală şi pe
fetele şlefuite (planul a-b-c-d - Fig. 1.16), apoi cele două părţi se lipesc cu balsam de Canada (răşină
naturală cu indicele de refracţie de 1.54). Feţele neşlefuite se opacizează şi totul se prinde într-o
montură metalică, rămânând libere numai feţele şlefuite (Fig. 1.16).
12
Fig. 1.16 Propagarea razelor refractate printr-o prismă Nicol
(http://www.olympusmicro.com)
Raza ordinară suferă o deviaţie mai mare decât raza extraordinară, ajungând la stratul de
balsam de Canada sub un unghi de incidenţă de 70, mai mare decât unghiul de reflexie (6813’); ea
este reflectată în întregime şi absorbită de faţa înnegrită a nicolului.
Raza extraordinară, fiind puţin deviată, ajunge la stratul de balsam de Canada sub o incidenţă
mai mică decât unghiul limită şi trece prin acesta, ieşind din nicol paralel cu direcţia razei incidente;
această rază este plan-polarizată, vibraţiile ei fiind în secţiunea principală a nicolului.
Deci, nicolul are rolul unui filtru de lumină, lăsând să treacă numai vibraţiile care se
fac în planul secţiunii sale principale.
În locul prismelor Nicol sau a diferitelor lor variante constructive (prismele Glan-Thompson
sau Ahrens), astăzi se folosesc polaroizii, care sunt construiţi din reţele foarte fine de fire
conductoare, la nivelul cărora este absorbită una din componentele de vibraţie ale radiaţiei.
Componentele perpendiculare pe firele absorbante trec de filtru, iar direcţia lor se numeşte axă de
transmisie uşoară sau direcţie de vibraţie (Fig. 1.17).
Fig. 1.17 Poziţia axei de transmisie uşoară într-un polaroid (Crawford F.S., 1983)
13
Capitolul 2
Cristalul joacă rol de selector al luminii, transformând lumina naturală în lumină polarizată.
Pentru a înţelege şi explica fenomenele care au loc în mediile cristaline, trebuie să se ţină seama de
natura electromagnetică a luminii.
Din punct de vedere al capacitatii de absorbţie a luminii, mineralele au fost împărţite în:
minerale transparente şi minerale opace. Mineralele transparente la rândul lor pot fi izotrope sau
anizotrope, deosebindu-se practic unele de altele prin fenomenul de dublă refracţie care apare la cele
anizotrope.
Izotropie şi anizotropie
Dacă mineralul izotrop este deformat, legăturile chimice vor fi afectate şi lumina care va
trece prin material nu va mai avea aceeaşi viteză de propagare în toate direcţiile. În acest caz
mineralul va apărea anizotrop.
Sunt anizotrope mineralele din celelalte şase sisteme cristalografice. În general, o rază de
lumină care pătrunde într-un cristal anizotrop se desface în două raze refractate, cărora le corespund
indici de refracţie diferiţi, polarizate liniar în plane reciproc perpendiculare.
Fenomenul se numeşte birefringenţă sau dublă refracţie, iar corpurile respective se numesc
birefringente. Frontul de undă în mediile anizotrope, în general, nu este perpendicular pe razele de
lumină.
14
Fig. 2.2 Variaţia indicelui de refracţie în mediile izotrope şi anizotrope
(http://edafologia.ugr.es)
Prin refracţia luminii în corpurile amorfe sau în cristale optic izotrope se produce o singură
rază refractată. La trecerea luminii prin medii optic anizotrope (cu indici de refracţie diferiţi după
direcţii diferite) o rază incidentă este dublu refractată, fenomenul purtând numele de birefringenţă.
Birefringenţa a fost pusă în evidenţă pentru prima oară de Erasm Bartholin (1669) la cristale
de calcit transparente (spat de Islanda). Dacă se observă prin transparenţă imaginea unui fascicul
diafragmat de lumină care cade asupra unui cristal de Spat de Islanda, se remarcă emergenţa a două
raze refractate în loc de una singură. Dacă se roteşte romboedrul, se poate observa că una din
imagini rămâne nemişcată, în timp ce a doua se roteşte în jurul primeia. Imaginea fixă corespunde
unei raze care străbate cristalul în direcţie normală şi nu suferă nici o deviere. Raza se comportă ca
într-un mediu izotrop şi se numeşte rază ordinară. Imaginea mobilă este deviată chiar în cazul unei
incidenţe normale, nerespectând legea refracţiei a lui Descartes; ea poartă numele de rază
extraordinară.
Planul celor două raze – numit secţiune principală a razei – îşi păstrează fixă poziţia în raport
cu cristalul, el coincizând cu planul determinat de A3 şi de normala la faţa de romboedru (Fig. 2.3)
15
Cele două raze refractate sunt polarizate, având vibraţiile perpendiculare una pe alta şi
anume, vibraţiile razei ordinare sunt perpendiculare pe secţiunea principală, iar cele ale razei
extraordinare sunt mereu cuprinse în această secţiune.
***
Suprafeţele de undă
Într-un mediu omogen, lumina se propagă în linie dreaptă în toate direcţiile din jurul unui
punct luminos, după suprafeţe (fronturi) a căror formă variază după cum mediul este izotrop sau
anizotrop şi care poartă numele de suprafeţe de undă.
Cristalele uniaxe - sunt acelea în care există o singură direcţie după care lumina se propagă
ca şi într-un mediu izotrop şi care se numeşte direcţie de monorefringenţă sau axă optică. Sunt optic
uniaxe cristalele din categoria de simetrie medie (sistemele hexagonal, tetragonal şi trigonal) la care
axa optică coincide cu axul principal de simetrie (A6, A4 sau A3).
16
Daca ne imaginăm o sursă de lumină plasată în centrul unui cristal anizotrop, razele emise de
aici vor fi dublu refractate şi în consecinţă, după fiecare direcţie din cristal se vor propaga două raze:
o rază ordinară care se comportă ca într-un mediu izotrop şi a cărei suprafaţă de undă este o sferă şi o
rază extraordinară a cărei viteză va fi diferită în funcţie de direcţie. Suprafaţa de undă a acesteia din
urmă va avea o formă elipsoidală.
Morfologia de detaliu a suprafeţei de undă corespunzătoare razei extraordinare permite
diferenţierea cristalelor după caracterul birefringenţei (caracterul optic). Dacă suprafaţa este un
elipsoid de rotaţie, cristalul va fi uniax, adică va prezenta o direcţie unică după care vitezele celor
două raze refractate vor fi egale – axa optică. În această direcţie dubla refracţie nu va mai avea loc,
ambele raze confundându-se într-una singură.
Dacă viteza razei ordinare Vo este mai mare decât cea a razei extraordinare Ve cristalul va fi
uniax pozitiv (Fig. 2.4 b), iar în caz contrar (Ve>Vo), negativ (Fig. 2.4 c)
Cristalele biaxe - sunt acelea în care există două direcţii în care lumina se propagă ca într-un
mediu izotrop, adică două direcţii de monorefringenţă, respectiv două axe optice. Sunt optic biaxe
cristalele din categoria de simetrie inferioară (sistemele rombic, monoclinic, triclinic).
În acest caz, suprafaţa este un elipsoid cu trei axe, sugerând existenţa a două direcţii de
monorefringenţă, adică a două axe optice (Fig. 2.4 d).
Indicatricea
Suprafeţele de undă sunt prea complicate pentru a permite înţelegerea diverselor fenomene
optice ce se observă la cristale. Din acest motiv, s-a căutat înlocuirea suprafeţelor duble cu suprafeţe
unice, mai simple şi mult mai intuitive. În acest scop, în locul vitezelor celor două raze în lungul
direcţiei de propagare, vor fi luate în considerare valorile indicilor de refracţie într-un plan
perpendicular pe această direcţie. Se va ţine seama de faptul că direcţia de vibraţie a razei ordinare
() este perpendiculară pe secţiunea principală a razei, deci pe axa optică, iar cea a razei
extraordinare () se găseşte în această secţiune (Fig. 2.5).
Repetând operaţia pentru toate direcţiile posibile dintr-un cristal, se ajunge la o suprafaţă
unică de formă sferică sau elipsoidală numită elipsoidul de indici sau indicatricea lui Fletcher.
17
Ca şi în cazul suprafeţelor de undă, morfologia indicatricei este diferită în funcţie de simetria
reţelei.
Cristalele sistemului cubic – izotrope din punct de vedere optic – vor avea o indicatrice
sferică (Fig. 2.6).
La celelalte sisteme cristalografice, ale căror cristale sunt anizotrope, indicatricea este un
elipsoid a cărui formă variază după cum cristalele posedă o axă principală de simetrie sau nu.
Pentru sistemele hexagonal, trigonal şi tetragonal care conţin cristale uniaxe, indicatricea este
un elipsoid de rotaţie, axa de revoluţie coincizând cu axa optică (Fig. 2.7 a şi b).
18
Fig. 2.7 a. Indicatricea uniaxă
(http://edafologia.ugr.es)
În cadrul indicatricei uniaxe pot fi distinse două direcţii caracteristice, numite direcţii
principale de vibraţie, care corespund valorii maxime (ng) şi respectiv minime (np) a indicilor de
refracţie.
Dacă raza secţiunii circulare corespunde cu indicele de refracţie minim, cristalul este uniax
pozitiv; dacă raza secţiunii este semiaxa mare a elipsoidului, deci indicele de refracţie maxim,
cristalul este uniax negativ (Fig. 2.8 a şi b).
19
Fig. 2.8 a. Indicatricea uniaxă pozitivă - alungire pe direcţia axei optice
(http://www.brocku.ca)
În sistemele categoriei inferioare: rombic, monoclinic şi triclinic, indicatricea are forma unui
elipsoid turtit, cu trei axe inegale, ortogonale, cărora le corespund trei direcţii principale de vibraţie:
ng, nm, np. Într-un astfel de elipsoid, numit indicatrice biaxă, pot fi delimitate două secţiuni
circulare, fiecare cu câte o axă optică perpendiculară pe ea (Fig. 2.9 a şi b).
20
Fig.2.9 b. Deoarece n<n <n în planul XZ, trebuie să existe o rază egală cu n în cele patru cadrane ale elipsei XZ
(http://www.brocku.ca).
Fig. 2.10 Axele optice (OA) sunt perpendiculare pe secţiunile circulare în planul XZ al indicatricei.
Acest plan este numit planul optic axial şi este perpendicular pe axa Y a indicatricei. Axele optice sunt simetrice faţă de
axa Z a indicatricei. Unghiul dintre axele optice se numeşte unghiul 2V
(http:/www.brocku.ca)
21
Semnul optic se stabileşte astfel: dacă bisectoarea ascuţită a unghiului 2V corespunde cu ng,
cristalul este biax pozitiv; dacă unghiul ascuţit al axelor optice este bisectat de np, cristalul este biax
negativ (Fig. 2.11 a şi b).
(a) (b)
Fig. 2.11 Cristal biax pozitiv (a) si cristal biax negativ (b)
(http://www.brocku.ca)
În cazul cristalelor opace, variaţiile proprietăţilor optice cu direcţia propagării luminii sunt
determinate nu numai de indicii de refracţie ci şi de un alt factor, denumit coeficient de absorbţie.
Astfel, indicatricea reală a cristalelor transparente este înlocuită printr-un concept matematic care
defineşte o aşa numită indicatrice complexă. Vectorii radiali ai indicatricei complexe sunt indicii
complecşi de refracţie, având forma generală: n - ik, unde: n - indicele de refracţie, i = -1 şi k –
coeficient de absorbţie (Fig. 2.12).
22
În cazul mineralelor opace izotrope, indicatricea complexă constă din două sfere
concentrice, una având ca rază indicele de refracţie n, iar cealaltă coeficientul de absorbţie k.
În cazul mineralelor opace anizotrope uniaxe, pe lângă cei doi indici de refracţie no şi ne,
intervin şi doi coeficienţi de absorbţie ko şi ke, indicatricea constând din două suprafeţe, una
corespunzând indicilor de refracţie, cealaltă coeficienţilor de absorbţie. Cele două suprafeţe sunt
coaxiale în jurul axei Z a cristalului, neavând forme de elipsoizi alungiţi.
23
Capitolul 3
Microscopul mineralogic
24
3. Lentila convergentă (condensorul) – este o lentilă plan-convexă care poate fi scoasă sau introdusă în
câmpul microscopului, având rolul de a concentra fascicolul luminos paralel ieşit din polarizor asupra
secţiunii subţiri.
4. Măsuţa sau platina – este gradată în 360, putându-se roti în jurul axei optice a microscopului. Pe
suportul ei sunt montate verniere fixe cu ajutorul cărora se pot face citiri ale unghiurilor. În centrul
său platina are un orificiu circular (în general cu diametrul de 20 mm) peste care se aşează secţiunea
de studiat.
5. Obiectivul – este construit dintr-o serie de lentile prinse într-o montură metalică, dând o imagine reală
şi răsturnată. Obiectivele obişnuite măresc de la 3-4 ori până la o sută de ori.
6. Analizorul (al doilea nicol) – este construit la fel ca şi polarizorul, dar montat în poziţie încrucişată
faţă de acesta. Analizorul este şi el fix sau mobil, putând fi introdus sau scos din câmpul
microscopului.
Între obiectiv şi analizor, la 45º faţă de planul de simetrie al microscopului, microscoapele sunt
prevăzute cu un lăcaş în care, atunci când este necesar, se introduc compensatorii.
7. Lentila Amici-Bertrand – este de asemenea mobilă, putând fi introdusă sau scoasă din câmpul
microscopului. Se foloseşte numai împreună cu lentila convergentă.
8. Ocularul – este format din mai multe lentile montate într-un tub şi prevăzut cu două fire reticulare
paralele cu secţiunile principale ale celor doi nicoli. Ocularele obişnuite măresc, în general, de la 4 la
16 ori.
Puterea de mărire totală (grosismentul) a microscopului este egală cu produsul măririlor obiectivului şi
ocularului.
O altă caracteristică a microscoapelor mineralogice este faptul ca măsuţa lor poate fi rotită
într-un plan perpendicular pe axul optic al microscopului.
Accesorii
25
Compensatorul de mică constă dintr-o foiţă de muscovit care introduce o diferenţă de drum
optic de 1/4 din lungimea de undă a luminii galbene, adică aproximativ 150 m şi are culoarea de
birefringenţă cenuşiu-albăstruie de ordinul I.
Compensatorul de gips este confecţionat dintr-o plăcuţă de gips tăiată paralel cu faţa (010),
având grosimea astfel calculată încât să introducă o diferenţă de drum de 575 m, egală cu lungimea
de undă a luminii galbene; culoarea de birefringenţă este violet de ordinul I.
Pana de cuarţ se confecţionează paralel cu axa optică a unui cristal de cuarţ, grosimea sa
crescând în aşa fel încât prin introducerea treptată între nicolii încrucişaţi apar toate culorile de
birefringenţă corespunzătoare ordinelor I-IV.
Toţi compensatorii sunt prinşi între lame de sticlă într-o montură metalică, în general în aşa
fel încât să aibă direcţia de vibraţie Np paralelă cu direcţia de introducere în câmpul microscopului.
(1) (2)
Fig. 3.3 Accesoriile microscopului polarizant – (1) – compensator, (2) – pana de cuart
(http://www.olympusmicro.com/primer/techniques/polarized/quartzwedge.html)
Pentru a se putea face observaţii microscopice asupra mineralelor, este necesar ca acestea să
fie preparate dinainte sub formă de secţiuni subţiri transparente, care să permită trecerea luminii prin
ele. Aceste secţiuni subţiri se obţin astfel: se taie din eşantionul ce trebuie cercetat o bucată care se
subţiază prin şlefuire la polizor, până se obţin două suprafeţe plane. Se lipeşte această bucată cu
balsam de Canada pe o lamă de sticlă şi se continuă şlefuirea cu ajutorul unui abraziv până la
grosimea de 0,02-0,03 mm (Fig. 3.4.).
Pentru protejarea secţiunii subţiri de mineral, se lipeşte deasupra o lamelă fină de sticlă.
Astfel confecţionată, secţiunea subţire se aşează pe platina microscopului.
26
Studiul optic al mineralelor opace cu ajutorul microscopului polarizant
Mineralele opace se studiază în lumină reflectată cu ajutorul microscoapelor calcografice.
Microscopul calcografic
În practica cercetărilor calcografice se folosesc suprafeţe plane bine lustruite care să reflecte
lumina. Această suprafaţă plană se obţine prin prelucrarea mineralelor opace cu ajutorul mineralelor
abrazive, prin lustruire şi şlefuire.
Succesiunea operaţiilor pentru executarea unei secţiuni lustruite este următoarea: executarea
unei suprafeţe plane, şlefuirea grosieră, şlefuirea fină şi lustruirea. Mărimea suprafeţei lustruite este
dependentă de scopul cercetării; de obicei ea este de 1-2 cm2. Grosimea fragmentului este de 1-2 cm.
Secţiuni de dimensiuni mai mari se execută, de obicei, când se urmăresc texturile şi structurile
minereului dintr-un zăcământ.
27
Şlefuirea este un proces de aşchiere exercitat de fragmentele dure ale abrazivului asupra
mineralului supus prelucrării. Pentru cele mai multe minerale metalice (sulfuri) cu granulaţie medie
până la fină, şlefuirea preliminară se face cu discuri abrazive solide sau cu abrazivi lianţi solizi, cu
granulaţie medie sau fină. Operaţia de şlefuire se face în stare umedă, pentru a se evita încălzirea
materialului.
Folosind abrazivi din ce în ce mai fini, se ajunge la o suprafaţă fără zgârieturi, o suprafaţă
lustruită. Pentru aceasta operaţie se folosesc discuri îmbrăcate cu materiale textile, în care se
înglobează, pe cale umedă, pulberi abrazive.
Secţiunile lustruite astfel confecţionate se lipesc pe o bucată de sticlă cu ajutorul plastilinei.
Pentru ca suprafaţa lustruită să fie perpendiculară pe direcţia razelor incidente, ea trebuie să fie
paralelă cu suprafaţa platinei microscopului; de aceea, ea se orizontalizează cu ajutorul unei prese de
mână.
28
Capitolul 4
1. Transparenţa
Când cristalele refractă lumina, ele absorb o parte din radiaţiile incidente. Absorbţia este
direct proporţională cu grosimea cristalelor.
Dacă lumina este complet absorbită, chiar în secţiuni foarte subţiri, mineralul este opac, adică
nu lasă să treacă lumina prin el.
2. Culoarea
În cazul în care absorbţia parţială este aceeaşi pentru toate lungimile de undă ale spectrului
vizibil, mineralul va apărea incolor, iar dacă absorbţia este selectivă, mineralul va apărea colorat prin
transparenţă, culoarea fiind dată de însumarea radiaţiilor neabsorbite.
Când vedem un mineral cu o anumită culoare, aceasta înseamnă că, au fost absorbite
radiaţiile corespunzătoare culorii ei complementare (Fig. 4.1).
29
3. Pleocroismul
Aceasta se întâmplă când este folosită lumina naturală, dar dacă este folosită lumina
polarizată, se introduce un factor în plus, în afara secţiunilor prin cristal şi anume direcţia de vibraţie
a luminii.
În Fig. 4.3, în cazul 1 , lumina vibrează orizontal. Mineralul se vede roşu, fiind absorbite
doar radiaţiile corespunzătoare culorii verzi. Dacă nu se schimbă secţiunea şi orientarea cristalului
(adică nu se roteşte), în cazul 2, rotind direcţia de vibraţie a polarizorului cu 90, cristalul se observă
albastru (a fost absorbită radiaţia corespunzătoare culorii portocaliu). În mod normal, polarizorul
rămâne fix în microscop şi se roteşte mineralul (cazul 3). Rezultatul este similar ca în cazul rotirii
polarizorului (cazul 2).
30
La corpurile amorfe şi cristalele izotrope, culoarea este aceeaşi în toate direcţiile. La
cristalele anizotrope, absorbţia fiind funcţie de direcţie, culoarea în secţiuni subţiri va varia în funcţie
de poziţia secţiunii (poziţia planelor de vibraţie ale luminii în mineral) faţă de polarizor (planul de
vibraţie al polarizorului).
Această proprietate a mineralelor anizotrope colorate de a prezenta culori (nuanţe)
diferite în funcţie de poziţia lor faţă de polarizor se numeşte pleocroism. După cum cristalele
sunt optic uniaxe sau biaxe este posibil fenomenul de dicroism (după ng şi np) şi tricroism (după
ng, nm şi np).
De exemplu, una din varietăţile de turmalină (mineral uniax negativ) prezintă după ng
culoare brun-gălbuie până la brun-închisă şi după np culoare galben-roşcată. Biotitul (mineral
biax negativ) prezintă după ng culoare brun-roşcată închisă, după nm culoare brun-roşcată şi după
np culoare galben deschisă.
Biotitul şi unele varietăţi de turmalină prezintă, după una din direcţii, aceeaşi culoare brun,
galben deschis, care ar putea să inducă în eroare asupra mineralului cercetat. Trebuie remarcat însă
că biotitul prezintă această culoare după np, iar turmalina după ng . De asemenea, la biotit se distinge
un clivaj perfect, în timp ce la turmalină apare doar spărtura.
Aureole pleocroice
În anumite minerale pleocroice (spre exemplu la biotit), apar incluse adesea mici cristale de
minerale străine, în general zircon sau rutil, în jurul cărora pleocroismul mineralelor gazdă este mai
intens, constituind ceea ce se numesc aureole pleocroice. Aceste aureole pleocroice se datorează
radioactivităţii mineralelor incluse.
31
4. Clivajul
Trebuie ţinut cont şi de faptul că, în secţiunile subţiri, calitatea clivajului depinde şi de
orientarea secţiunii.
Clivajul poate fi după una sau mai multe direcţii.
Caracteristic este clivajul piroxenilor şi amfibolilor care se manifestă după două direcţii: dacă
se întâlnesc secţiuni transversale pe feţele de prismă, (110) şi (1 -1 0), se observă două sisteme de
linii de clivaj, la 87º în cazul piroxenilor şi 124º în cazul amfibolilor. Aceste unghiuri sunt
caracteristice pentru mineralele respective şi constituie un criteriu de a deosebi amfibolii de piroxeni.
(Fig. 4.5 a şi b).
32
(a) (b)
Fig. 4.5. Clivaj pe doua directii: (a) – piroxeni; (b) – amfiboli.
(http://www.bgs.ac.uk)
În acest scop este necesar să se cunoască modul de a măsura unghiul dintre cele două direcţii
de clivaj.
Se procedează astfel: se aşează una din direcţiile de clivaj a mineralului paralelă cu unul din
firele reticulare şi se citeşte în această poziţie cu ajutorul vernierului gradaţia corespunzătoare de pe
platina microscopului (Fig. 4.6). Se roteşte platina astfel încât cea de a doua direcţie de clivaj să fie
paralelă cu acelaşi fir reticular şi se citeşte şi această poziţie. Diferenţa dintre cele două citiri
reprezintă unghiul de clivaj după cele două direcţii considerate.
Există minerale care supuse unui efort mecanic oarecare nu se desfac după feţe paralele.
Aceste suprafeţe, variate ca formă, sunt denumite spărturi.
5. Conturul
Conturul reflectă forma geometrică exterioară a cristalelor şi poate fi neregulat sau poate
avea o formă regulată, sugerând în acest caz forma cristalografică.
În plus, forma geometrică a conturului dă indicaţii şi asupra gradului şi ordinii de cristalizare
a mineralelor, ajutând în studiile petrografice la determinarea rocilor şi precizarea genezei acestora.
După forma de prezentare se poate vorbi de:
- contur idiomorf (forma este proprie sistemului de cristalizare);
- contur hipidiomorf (numai în parte prezintă forme regulate proprii);
- contur allotriomorf sau xenomorf (forma este neregulată).
6. Habitusul
Habitusul reprezintă forma generală pe care o prezintă un cristal. Cele mai comune habitusuri
întâlnite la microscop sunt: prismatic, rombic, fibros, neregulat.
7. Relief (refringenta)
33
Indicele de refracţie este definit prin raportul dintre viteza luminii în vid şi viteza luminii în
alt mediu, aşa cum este mineralul.
n = V vid/Vmat.
Indicele de refracţie în vid este egal cu 1 şi pentru celelalte materiale este mai mare decât 1.
Majoritatea mineralelor au valoarea indicelui de refracţie între 1.4 (opal) şi 2.5 (diamant).
Când lumina traversează limita dintre două materiale cu indici de refracţie diferiţi, o parte din
lumină se refractă iar alta poate fi reflectată spre exteriorul limitei dintre cele două medii. Aceste
fenomene de reflexie şi refracţie fac limita vizibilă (Fig. 4.7).
Relieful este o proprietate optică ce descrie cât de bine un mineral se poate vedea şi
distinge faţă de materialul (mineralul) înconjurător.
Metoda Becke
Acest procedeu se bazează pe fenomenul de reflexie totală, care se produce la limita verticală
de separare dintre cele două minerale care intră în comparaţie sau dintre balsamul de Canada şi
mineralul al cărui indice de refracţie urmează să fie determinat.
Considerând limita dintre două cristale cu indici de refracţie diferiţi, o parte a fascicolului
luminos va suferi o reflexie totală pe limita dintre cele două cristale, către cristalul cu indice de
refracţie mai mare (Fig. 4.8).
34
Fig. 4.8 Explicarea creşterii intensităţii luminoase către cristalul mai refringent:
A – cristal cu indice de refracţie mai mic; B – cristal cu indice de refracţie mai mare (după V.Macalet, 1996).
Creşterea intensităţii luminoase la limita dinspre cristalul mai refringent (cu indice de
refracţie mai mare), combinată cu o scădere către mineralul mai puţin refringent, determină apariţia
unei dungi luminoase pe limitele cristalului cu indice de refracţie mai mare, fapt care “reliefează”
cristalul mai refringent. Dunga luminoasă este numită franja lui Becke.
Franja lui Becke este interpretată a se produce ca un rezultat al efectului de lentila (Fig. 4.10)
şi/sau efectului de reflexie internă (Fig. 4.11).
Efectul de lentilă
35
Majoritatea granulelor minerale sunt mai subţiri spre margine decât spre interior, astfel încât
ele au o formă de lentilă şi, ca atare, acţionează ca o lentilă.
Dacă nmin >nbalsam Canada, granulul acţionează ca o lentila convergentă, concentrând lumina la
mijlocul granulului.
Dacă nmin <nbalsam Canada, granulul acţionează ca o lentilă divergentă şi lumina este concentrată în
balsam.
a b
Fig. 4.10 Efectul de lentilă.
a. Lentile convergente – mineralul concentrează lumina în interiorul conului convergent, deasupra mineralului. b. Lentile
divergente – mineralul se comportă ca o lentilă divergentă şi concentrează lumina în jurul marginilor mineralului
(http://broku.ca).
Reflexia internă
Lumina este atât refractată sau reflectată intern, depinzând de unghiul de incidenţă şi de
indicele de refracţie.
Ca urmare refracţiei şi reflexiei interne, lumina se concentrează într-o bandă foarte subţire în
materialul cu indicele de refracţie mai mare.
Dacă nmin >nBC, banda de lumină este concentrată în interiorul granulului (Fig. 4.11 a).
Dacă nmin <nBC, banda de lumină este concentrată în interiorul balsamului (Fig. 4.11 b).
a b
Fig. 4.11 Reflexia internă.
a – razele 1 şi 4 sunt refractate în mineral, razele 2 şi 3 sunt reflectate intern deoarece ele intersectează limita la un unghi
mai mare decât unghiul critic. Franja lui Becke se formează datorită concentrării luminii în interiorul mineralului.
b – Razele 2 şi 3 sunt refractate în afara mineralului, razele 1 şi 4 sunt reflectate intern. Franja lui Becke se formează
datorită concentrării luminii în exteriorul mineralului.
(http://broku.ca).
36
Practic, la microscop, pentru a stabili valoarea relativă a indicelui de refracţie a două
minerale ce intră în comparaţie, se procedează în felul următor: se pune la punct imaginea
limitei dintre cele două cristale şi apoi se depărtează tubul microscopului de preparat cu
ajutorul şurubului micrometric. Franja luminoasă se deplasează către mineralul cel mai
refringent.
Cu cât este mai mare diferenţa dintre indicii de refracţie ai mediilor în contact (mineral-
mineral, balsam-mineral), cu atât mineralele prezintă un contur mai pronunţat.
În cazul în care indicii de refracţie care se compară sunt apropiaţi ca valoare, nu se
distinge conturul acestuia (Fig. 4.12).
S-a observat că între indicele de refracţie şi greutatea specifică există o relaţie liniară (Fig.
4.13). Diagrama arată că indicii de refracţie cresc o dată cu greutatea specifică.
37
Fig. 4.13 Relaţia dintre indicele de refracţie şi greutatea specifică a mineralelor
(după E. Apostolescu, 1960).
La mineralele anizotrope relieful variază chiar în interiorul aceluiaşi cristal. În toate minerale
anizotrope indicele de refracţie variază continuu (între o valoare minimă şi o valoare maximă),
depinzând de direcţia de vibraţie a luminii în cristal (Fig. 4.14).
Dacă la rotirea măsuţei microscopului limitele unui cristal se subţiază şi se îngroaşă, spunem
că mineralul prezintă pleocroism de relief sau pseudoabsorbţie.
Această proprietate se observă la toate mineralele la care nmax>nbalsam Canada, iar nmin<nbalsam
Canada (ex: carbonaţi).
8. Incluziunile
38
Fracţiunile fine de natură străină în mineralul gazdă se numesc incluziuni. Ele pot fi: solide,
lichide sau gazoase. De asemenea, după originea lor, acestea pot fi primare sau secundare.
Incluziuni fluide
39
Capitolul 5
După ce lumina trece prin polarizor ea va vibra într-un singur plan, şi anume planul de
vibraţie al polarizorului. Când lumina polarizată ajunge la analizor, comportamentul ei în continuare
va depinde de poziţia direcţiei de vibraţie a analizorului.
Daca analizorul se situează cu poziţia de vibraţie paralelă cu cea din polarizor (Fig. 5.1,
cazul 1), lumina va trece prin el fără nici o problemă. Dar, cum s-a discutat, în mineralogie poziţia de
lucru a analizorului este cu direcţia de vibraţie perpendiculară pe cea din polarizor. În acest caz,
lumina nu va trece prin analizor şi câmpul se va vedea negru (Fig. 5.1, cazul 2).
Dacă un mineral izotrop (care permite luminii să vibreze în toate direcţiile) se interpune între
polarizor şi analizor, radiaţia din polarizor va trece prin el nemodificată, iar când va ajunge la
analizor nu va putea să treacă prin el (Fig.5.2).
Fig. 5.2 Comportarea luminii în cazul introducerii unui mineral izotrop între polarizor şi analizor
(http://edafologia.ugr.es)
40
Dacă între polarizor şi analizor se interpune un mineral anizotrop, putem fi în următoarele
situaţii:
1. dacă secţiunea prin cristalul anizotrop este perpendiculară pe axa optică (axele optice),
radiaţia din polarizor va trece prin el nemodificată, iar când va ajunge la analizor nu va putea să
treacă. În acest caz secţiunea rămâne neagră (caz mai rar);
Situaţia este similară cu cea din cazul cristalelor izotrope, însă un mineral izotrop se va vedea
negru cu nicolii încrucişaţi, indiferent de poziţia secţiunii prin el.
2. dacă pentru o secţiune oarecare prin cristalul anizotrop studiat, direcţiile de vibraţie coincid
cu acelea din polarizor şi analizor, atunci efectul este similar cu cel din cazul mineralelor izotrope.
Daca măsuţa microscopului este rotită cu 360, se obţin patru poziţii în care direcţiile de vibraţie din
mineral vor fi paralele cu cele din polarizor şi analizor ;
3. dacă o undă de lumină polarizată ajunge într-un cristal anizotrop într-o poziţie oarecare, ea va
suferi o dublă refracţie. Unda incidentă iniţială se separă în două unde polarizate care vibrează în
plane perpendiculare (Fig. 5.3);
În plus, cele două unde nu vor avea aceeaşi viteză de propagare în cele două direcţii, astfel
obţinându-se o componentă rapidă, (corespunzând indicelui de refracţie mic) şi o componentă
înceată (corespunzând indicelui de refracţie ridicat). Va apărea o diferenţă de fază – o întârziere,
între undele care vibrează în plane perpendiculare prin cristal. Cu cât mineralul este mai anizotrop,
cu atât diferenţa de fază este mai mare.
***
Cu ajutorul studiului optic cu doi nicoli (nicoli încrucişaţi) se pot determina următoarele
caractere optice ale mineralelor:
1. Izotropia şi anizotropia;
2. Extincţia;
3. Culoarea de birefringenţă şi ordinul ei;
4. Poziţia indicatricei în cristal prin determinarea orientării semiaxelor acesteia (ng şi np) în
raport cu elementele cristalografice;
5. Semnul alungirii;
6. Maclele şi structurile zonare.
41
1. Izotropia şi anizotropia
Orice secţiune printr-un mineral izotrop, apare stinsă (neagră) în tot timpul rotirii platinei
microscopului.
Dacă secţiunea cercetată este tăiată printr-un mineral anizotrop, la care indicatricea este un
elipsoid cu una sau două direcţii de monorefringenţă (uniax, respectiv biax), fenomenele sunt mai
complicate. Astfel, o secţiune perpendiculară pe axul optic este circulară şi deci se comportă la fel ca
una izotropă, mineralul rămânând stins pentru orice poziţie a secţiunii în câmpul microscopului.
Toate celelalte secţiuni din indicatrice au o formă eliptică, ale căror semiaxe corespund direcţiilor de
vibraţie din cristal. O astfel de secţiune va prezenta alternativ patru poziţii de iluminare şi patru de
întunecare, în timpul unei rotiri complete de 360 a platinei microscopului. Poziţiile de întunecare
corespund momentului când direcţiile de vibraţie în cristal sunt paralele cu planele de vibraţie ale
nicolilor (Fig. 5.4), iar poziţiile de iluminare se produc în momentul în care aceste direcţii sunt
înclinate cu un unghi oarecare faţă de poziţiile fixe ale planelor de vibraţie ale nicolilor (Fig. 5.5).
Practic, pentru a determina dacă mineralul este izotrop sau anizotrop, se observă între
nicolii încrucişaţi comportarea secţiunii, la o rotire de 360. Există două comportări distincte:
- la rotirea platinei microscopului, mineralul rămâne mereu întunecat (stins), deci secţiunea
este izotropă, iar mineralul poate fi: amorf, cristalizat în sistemul cubic sau anizotrop în cazul
când secţiunea este tăiată perpendicular pe axul optic;
- în timpul unei rotiri de 360, secţiunea prezintă alternativ patru poziţii de extincţie şi patru
de iluminare, deci mineralul este anizotrop.
42
2. Extincţia
Extincţia este proprietatea mineralelor anizotrope de a apărea întunecate atunci când direcţiile
de vibraţie ale celor două raze refractate în mineral sunt paralele cu direcţiile de vibraţie a luminii
în cei doi nicoli. În această poziţie, raza care vine din polarizor găseşte în mineral o direcţie de
vibraţie paralelă şi trece mai departe, fiind eliminată de către analizor; după o rotire de 90 situaţia
se va repeta, deci vom avea din nou extincţie (Fig. 5.6).
43
Măsurarea unghiului de extincţie
Unghiul de extincţie este o constantă importantă. Din această cauză, măsurarea unghiului de
extincţie este necesară în determinările microscopice.
Unghiul de extincţie va avea valori diferite într-o secţiune subţire, când este măsurat pe
granule diferite aparţinând aceleiaşi specii minerale. Această variaţie se datorează orientării
diferite a granulelor. Valoarea diagnostică este extincţia maximă măsurată.
44
Raportul dintre extincţie şi simetria cristalină
Între unghiurile de extincţie şi simetria cristalină există o interdependenţă perfectă, care ajută
să se precizeze sistemul de cristalizare.
Astfel, cristalele din sistemele trigonal, tetragonal şi hexagonal, care sunt uniaxe din punct de
vedere optic şi a căror indicatrice are o poziţie fixă, prezintă extincţii drepte pentru secţiunile
paralele cu axul optic (010) şi (100), denumite secţiuni prismatice, şi extincţii simetrice pentru
secţiunile tăiate paralel cu feţele de piramidă şi bipiramidă (sistemul tetragonal şi hexagonal) sau
paralel cu feţele de romboedru. Secţiunile perpendiculare pe axul optic (secţiuni pinacoidale) apar
întotdeauna stinse.
În sistemul rombic, secţiunile paralele cu axele de simetrie au extincţii drepte, iar celelalte
secţiuni prezintă extincţii drepte şi simetrice.
În sistemul monoclinic, extincţiile sunt drepte şi simetrice pentru feţele din zona paralelă cu
axul de simetrie. Toate celelalte secţiuni (paralele cu feţele de prismă şi cu pinacoidul lateral)
prezintă extincţii asimetrice, unghiul de extincţie având valoarea maximă în secţiunea paralelă cu
pinacoidul lateral.
În sistemul triclinic, lipsit de axe de simetrie, extincţiile sunt asimetrice.
Se poate întâmpla ca, porţiuni diferite din acelaşi cristal să ajungă la extincţie în momente
diferite. Aceasta se poate datora zonalităţii chimice sau strain-ului.
Datorită diferenţei de fază (întârzierii) care apare la trecerea razelor de lumină polarizate
printr-un cristal anizotrop, pot apărea următoarele situaţii:
- dacă întârzierea este un număr întreg de lungime de undă, razele se recombină cu
aceeaşi orientare ca cea de la intrarea în cristal. Această lungime de undă va fi blocată de
analizor.
- dacă întârzierea este egală cu o lungime de undă şi jumătate, razele se recombină cu
o orientare perpendiculară cu direcţia iniţială de polarizare ( Error! Reference source not found.).
Aceste lungimi de undă vor fi transmise în totalitate de către analizor (Fig. 5.8).
Fig. 5.8 Defazarea razelor ordinară şi extraordinară la trecerea lor printr-un cristal anizotrop.
45
O anumită valoare a întârzierii se caracterizează intodeauna prin aceeaşi combinaţie de
lungimi de undă şi deci prin aceeaşi culoare. Această culoare poartă numele de culoare de
interferenţă (culoare de birefringenta).
Caracteristicile luminii care este produsă prin interferenţă vor depinde de orientarea
particulară a secţiunii şi de magnitudinea fiecărei unde atunci când se combină.
O rază a unei lumini plan polarizate, după ce intră într-un mineral anizotrop, se desface în
două raze, una înceată şi una rapidă, ele vibrând perpendicular una pe cealaltă.
Timpul necesar razei încetinite să treacă prin mineral este:
e
ts (1)
Vs
unde e este grosimea secţiunii şi Vs viteza razei încetinite
În acest interval de timp, raza rapidă a trecut deja prin mineral şi a traversat şi o distanţă în
plus – întârzierea sau diferenţa de drum optic.
e
ts (2)
Vf V
unde: Vf – viteza razei rapide, – diferenţa de drum sau întârzierea.
Substituind (1) în (2), rezultă:
e e V V
e
Vs V f V V V
s f
V
unde n s , ns fiind indicele de refracţie pe direcţia razei încetinite.
Vs
= e (ns–nf)
În cazul unei secţiuni de birefringenţă maximă (paralelă cu axa optică la cristalele uniaxe sau
paralelă cu planul axelor optice la cristalele biaxe) este îndeplinită condiţia:
R = e(Ng-Np), unde:
Secţiunea care are valoarea cea mai mare pentru diferenţa Ng-Np, se numeşte secţiune de
birefringenţă maximă şi pune în evidenţă culoarea de interferenţă (birefringenţă) cea mai ridicată
pe care o poate prezenta mineralul respectiv.
46
Culoarea de birefringenţă este efectul interferenţei celor două raze plan polarizate (Fig. 5.9)
şi depinde de diferenţa de drum optic dintre ele. Diferenţa de drum optic R este în funcţie de vitezele
de propagare ale celor două raze, respectiv de indicii de refracţie corespunzători, şi de grosimea
secţiunii subţiri.
Fig. 5.10. Secvenţa posibilelor culori de interferenţă care pot apărea cu creşterea diferenţei de drum optic
(http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology…./interfer_tool.htm).
Culorile de birefringenţă ale mineralelor sunt identice cu acelea din scara cromatică a lui
Newton. În această scară cromatică există o repetare a culorilor, în funcţie de valoarea lui R,
putându-se separa patru ordine (I, II, III, IV), limitele dintre ele fiind în dreptul culorii violet. Peste
ordinul IV, culorile apar foarte slab nuanţate, fiind apropiate de alb, numit şi alb de ordin superior.
Michel-Lévy a suprapus peste scara cromatică a lui Newton graficul ecuaţiilor
R
Ng N p
e
47
trecând valorile lui R în abscisă, iar ale lui e în ordonată şi obţinând astfel o serie de drepte care trec
prin origine. Trecând la extremităţile opuse originii dreptelor valorile birefringenţelor (Ng – Np)
şi unele minerale cu birefringenţele respective, se obţine tabloul de birefringenţe al lui Michel-Lévy
(Fig. 5.11).
Coeficientul unghiular al fiecărei drepte care trece prin origine este:
e 1
tg .
R Ng N p
48
Fig. 5.11 Tabloul Michel-Levy, cu simplificări.
49
La fiecare valoare a lui R de pe abscisă corespunde o bandă verticală cu culoarea de
birefringenţă corespunzătoare. Stabilind culoarea de birefringenţă (la 45 faţă de extincţie) şi
cunoscând grosimea secţiunii subţiri, folosind tabloul de birefringenţe se poate determina valoarea
Ng-Np a birefringenţei, adică mineralul sau grupul de minerale căruia poate să-i aparţină cristalul
respectiv.
Birefringenţa unui mineral este definită de diferenţa Ng’-Np’, a cărei valoare variază cu
orientarea secţiunii în indicatrice de la zero (pentru secţiunea perpendiculară pe axul optic), până la
o valoare maximă a birefringenţei Ng-Np (în secţiunea paralelă cu axul optic la cristalele uniaxe şi cu
planul axelor optice la cristalele biaxe).
Pentru a determina birefringenţa unui mineral trebuie să se cunoască conform relaţiei
R = e (Ng’-Np’),
raportul dintre diferenţa de drum (R), respectiv culoarea de interferenţă corespunzătoare şi grosimea
secţiunii (e).
Valoarea lui R poate fi apreciată pe baza culorii de birefringenţă şi, dacă cunoaştem grosimea
secţiunii, folosind tabloul de birefringenţe, se poate găsi valoarea Ng’-Np’ a birefringenţei în modul
următor: de la punctul de intersecţie a dreptei verticale care are culoarea respectivă cu dreapta
orizontală corespunzătoare grosimii secţiunii, se urmăreşte dreapta care trece prin origine până la
partea de sus a tabloului, unde se citeşte valoarea Ng’-Np’ a birefringenţei.
Cu cât este mai mare birefringenţa unui mineral, cu atât este mai mare diferenţa de drum.
Grosimea secţiunii se determină la microscop prin mai multe metode. Dar de regulă, ea are o
valoare standard de 0,02 – 0,03 mm.
Pentru verificare se foloseşte metoda bazată pe compararea culorii de interferenţă a
mineralului cercetat, în raport cu a unui mineral cunoscut. De exemplu, cuarţul, care este un mineral
foarte des întâlnit, pentru o grosime de 0,02-0,03 mm, prezintă o culoare galben pai de ordinul I până
la alb-cenuşiu.
Cu cât este mai mare grosimea secţiunii cu atât diferenţa de drum optic este mai mare.
Diferenţa de drum (R) este reprezentată de fapt prin culoarea de interferenţă observată la
microscop, care se compară cu culorile de pe tabelul lui Michel-Lévy. Deoarece pe tabloul Michel-
Lévy culorile se repetă de mai multe ori în funcţie de diferenţa de drum, trebuie să se precizeze cărui
ordin îi aparţine culoarea observată.
Pentru determinarea ordinului culorii de birefringenţă se utilizează lama de cuarţ. Se aduce
direcţia de vibraţie Ng’ a secţiunii pe direcţia de introducere a penei de cuarţ. În această poziţie se
introduce treptat pana de cuarţ (care are direcţia de vibraţie Np pe direcţia de introducere în
microscop) până când se produce o compensaţie totală, adică:
(Ng’-Np’)-e1(Ng-Np) = 0
În momentul compensării, secţiunea apare întunecată datorită faptului că întârzierile produse
de secţiune şi pana de cuarţ sunt egale şi de sens contrar. Înlăturând secţiunea de pe măsuţa
microscopului, câmpul acestuia va apărea colorat în aceeaşi culoare de birefringenţă ca şi a secţiunii,
numai că, de data asta, culoarea este datorată penei de cuarţ. Scoţând treptat pana de cuarţ, se
observă de cate ori apare culoarea violet (culoarea limitei dintre ordine).
50
Ordinul culorii de birefringenţă este egal cu numărul culorii violet + 1.
Se aduce mineralul în poziţie de extincţie (când cele două direcţii de vibraţie ale razelor
refractate în mineral sunt paralele cu firul reticular N-S şi respectiv cu cel E-V, adică cu direcţiile de
vibraţie ale nicolilor). Se roteşte secţiunea cu 45, aducându-se astfel în poziţia de iluminare
maximă. Deoarece în această poziţie secţiunea are pe Ng’ sau Np’ în direcţia de introducere a
compensatorului, la introducerea compensatorului acesta va introduce o diferenţă de drum optic R =
e1 (Ng-Np), care se va aduna sau se va scădea din diferenţa R=e(Ng’-Np’) produsă de secţiune, după
cum Np al compensatorului se suprapune peste Np’ al secţiunii sau peste Ng’ al secţiunii.
În primul caz, Rtot = e(Ng’-Np’) + e1 (Ng-Np), adică birefringenţa totală este mai mare decât
birefringenţa secţiunii, culoarea de birefringenţă urcând în scara cromatică a lui Newton, iar în al
doilea caz, Rtot = e(Ng’-Np’) – e1 (Ng-Np), birefringenţa totală fiind mai mică decât birefringenţa
secţiunii, culoarea coborând în scara cromatică.
5. Alungirea cristalelor
Alungirea cristalelor este considerată pozitivă dacă direcţia Ng’ este paralelă sau face un
unghi mai mic de 45 cu direcţia de dezvoltare maximă a cristalului, sau negativă, dacă direcţia Np’
este paralelă sau face un unghi mai mic de 45 cu direcţia de dezvoltare maximă (Fig. 5.13).
51
Fig. 5.13 Determinarea alungirii
Maclele sunt concreşteri simetrice de două sau mai multe cristale ale aceluiaşi mineral, care
au orientări diferite. Fiecare component al maclei, va prezenta, din cauza aceasta, culori diferite de
interferenţă şi/sau poziţii de extincţie diferite.
Liniile care separă indivizii unei macle (planele de maclă) sunt drepte şi bine conturate, fiind
direcţii cristalografice sigure.
Pentru unele minerale, maclele reprezintă o proprietate diagnostică, iar prezenţa lor este
folositoare pentru identificarea acelor minerale (Fig. 5.14).
a b
Fig. 5.14. Macle caracteristice: a – feldspati plagioclazi, b - microclin
(http://webmineral.brgm.fr:8003/mineraux/Main.html)
52
53
Capitolul 6
Studiul mineralelor transparente în lumină convergentă
Toate aceste determinări se fac cu nicoli încrucişaţi în lumină convergentă, adică fasciculul
paralel ieşit din polarizor este transformat într-un fascicul conic cu vârful la nivelul secţiunii subţiri
(Fig. 6.1).
Prin introducerea lentilei convergente, se poate studia cristalul nu numai într-o singură
direcţie, paralela cu axul optic al microscopului, ci şi în alte direcţii tot mai înclinate pe măsura
depărtării de centrul câmpului microscopului. Această lumină convergentă are două efecte foarte
importante:
- traiectoria undelor este diferită;
- direcţiile de vibraţie ale undelor sunt diferite.
Aşa cum se vede în Fig. 6.2, cu cât o rază este mai înclinată cu atât creşte drumul ei prin
cristal şi astfel diferenţa de fază dintre raza rapidă şi cea lentă corespunzătoare fiecărei raze va creşte
de asemenea progresiv, ducând la schimbări în culorile de interferenţă.
54
Fig. 6.2 Creşterea drumului parcurs de rază prin cristal în funcţie de înclinarea acesteia
http://edafologia.ugr.es/optmine/index.htm
Aceste arii întunecate poartă numele de izogire care, alături de curbele izocromatice,
constituie cele două elemente care formează figurile de interferenţă.
Izogirele sunt definite ca locul geometric al tuturor razelor care sunt în poziţia de extincţie.
55
Figura de interferenţă poate fi observată scoţând ocularul şi privind în tubul microscopului
imaginea formată în planul focal al obiectivului; imaginea care se vede este mică dar foarte clară.
Pentru mărirea acesteia se introduce lentila Amici-Bertrand. Figura de interferenţă apare reală şi
răsturnată, ca şi imaginea cristalului în microscop.
Pentru obţinerea unor imagini cât mai clare se folosesc obiectivele cele mai puternice ale
microscoapelor.
Cristalele izotrope, monorefringente, nu dau figuri de interferenţă.
Caracterul optic al mineralelor anizotrope (uniaxe sau biaxe) se determina pe baza figurilor
de interferenţă (a formei lor) care apar în lumina convergentă.
secţiune perpendiculară pe axa optică - Figura de interferenţă este formată dintr-o cruce
neagră centrată, având braţele paralele cu planele de vibraţie a luminii în cei doi nicoli, şi din
inele concentrice (inele izocromatice) divers colorate (Fig. 6.4).
Inelele izocromatice se observă clar numai în cazul secţiunilor cu birefringenţă mare sau a
secţiunilor cu grosime mai mare decât cea obişnuită.
La rotirea secţiunii, figura rămâne neschimbată . Urma axei optice (melatopa) este în centrul
crucii.
56
secţiune puţin înclinată pe axa optică. Centrul crucii şi inelele izocromatice sunt excentrice
(în câmpul microscopului), centrul crucii rămânând totuşi în câmp (Fig. 6.5).
Prin rotirea secţiunii, centrul crucii va descrie un cerc, iar braţele descriu mişcări de translaţie
rămânând paralele cu planele de vibraţie ale luminii în nicoli.
secţiune mult înclinată pe axa optică. Centrul crucii este în afara câmpului microscopului,
în câmp apărând pe rând, la rotirea secţiunii, doar braţele figurii şi cadranele inelelor
izocromatice. Braţele figurii se deplasează rămânând paralele cu ele însele (Fig. 6.5).
secţiune paralelă cu axa optică. Figura de interferenţă este o cruce neagră flua, care, atunci
când direcţia axei optice este paralelă cu direcţia de vibraţie a luminii în unul dintre nicoli, ocupă
aproape tot câmpul microscopului. Braţul crucii paralel cu axa optică este mai îngust şi mai
pronunţat. La cea mai mică rotire, crucea se desface în două hiperbole care dispar pe direcţia axei
optice. După 90º crucea va apărea din nou (Fig. 6.5)
a b
57
se numesc melatope, în imediata lor apropiere apărând curbe de formă ovală care mai departe se
contopesc formând lemniscate (Fig. 6.6).
La rotire, forma figurii se modifică. În poziţia în care urma planului axelor optice, dată de
cele doua melatope, este paralelă cu planul de vibraţie al luminii în unul dintre nicoli, figura având
forma unei cruci negre, cu un braţ mai lat, perpendicular pe planul axelor optice şi unul mai îngust,
paralel cu acest plan. Prin rotirea secţiunii, crucea se desface în două braţe de hiperbolă cu polii în
melatope şi convexitatea îndreptată spre bisectoarea unghiului 2V. În poziţie diagonală, figura este
simetrică.
Situaţia descrisă este adevărată numai pentru unghiuri ale axelor optice 2V de cel mult 60-
65º.
secţiune perpendiculară pe o axă optică. Figura de interferenţă este formată dintr-un braţ
de hiperbolă centrat şi din inele concentrice aproape circulare cu centrul în melatopă (Fig. 6.6).
Rotind secţiunea într-un sens, braţul de hiperbolă se roteşte în jurul melatopei în sens contrar
şi îşi modifică forma în funcţie de poziţia pe care o ia planul axelor optice faţă de planele de vibraţie
a luminii în cei doi nicoli; când urma planului axelor optice este paralelă cu unul din planele
nicolilor, braţul este drept, mai subţire în melatopă şi mai lat spre capete; în celelalte poziţii, figura
are forma unui braţ de hiperbolă cu convexitatea îndreptată totdeauna spre bisectoarea unghiului
ascuţit al axelor optice. Braţul de hiperbolă, în poziţie diagonală, este cu atât mai curbat cu cât
unghiul axelor optice 2V este mai mic; (devine drept pentru 2V = 90º);
secţiune oarecare. Figura de interferenţă este formată dintr-un braţ de hiperbolă excentric,
care, la rotirea secţiunii într-un sens descrie o mişcare de rotaţie în sens invers, măturând câmpul
microscopului, şi din inele izocromatice (Fig. 6.6);
58
b. Relaţia dintre culorile de interferenţă şi figurile de interferenţă
Culorile de interferenţă ale unui mineral se pot raporta la figurile de interferenţă ale
mineralului respectiv (Fig. 6.7 şi Fig. 6.8).
Fig. 6.7 Relaţia dintre culorile de interferenţă şi figurile de interferenţă în cazul diverselor secţiuni
printr-un cristal de cuarţ
Fig. 6.8 Relaţia dintre culorile de interferenţă şi figurile de interferenţă în cazul diverselor secţiuni
printr-un cristal de muscovit
59
Pentru cristalele uniaxe (cuarţ în Fig. 6.7), cu cât secţiunea devine mai înclinată de la
orizontală la verticală, culorile de interferenţă devin mai ridicate, în timp ce, în figurile de
interferenţă, centrul crucii se mută din ce în ce departe de centrul câmpului vizual, până când dispare
(în cazul secţiunilor foarte înclinate). Secţiunile verticale prezintă culori de interferenţă maxime şi o
cruce neagră flua, pe când secţiunile orizontale prezintă culori minime de interferenţă (negru), iar în
figura lor de interferenţă, centrul crucii corespunde cu centrul câmpului de observaţie.
În mod similar, în cazul mineralelor biaxe, se poate stabili o legătură între culorile de
interferenţă şi forma figurii de interferenţă (Fig. 6.8).
Pentru determinarea semnului optic (pozitiv sau negativ) se folosesc compensatorii de mică
sau de gips, care se introduc în câmpul microscopului, suprapunându-se peste figura de interferenţă.
Cristale uniaxe
Introducând compensatorul de gips, figura de interferenţă se colorează în violet (culoarea de
birefringenţă a compensatorului), iar între braţele figurii apar culorile galben şi albastru (Fig. 6.9).
Semnul optic este pozitiv (+), dacă în cadranele de pe direcţia compensatorului (II şi IV)
apare culoarea galbenă, iar în cadranele I şi III culoarea albastră, sau negativ, în cazul în care culorile
apar inversate.
Folosind un compensator de mică (sfert undă), figura de interferenţă dispare, rămânând două
puncte negre, simetrice faţă de centru, pe direcţia compensatorului în cazul în care semnul optic este
pozitiv sau la 90 dacă semnul optic este negativ (Fig. 6.10).
Fig. 6.10 Semnul optic la cristale uniaxe – secţiune perpendiculară pe axul optic:
a. cu compensatorul de gips; b. cu compensatorul de mică (după V. Macalet, 1996)
60
Cristale biaxe
În secţiune perpendiculară pe una din bisectoarele unghiurilor dintre axele optice, semnul
optic se poate determina atât în poziţia în care figura de interferenţă are forma de cruce, la fel ca la
cristalele uniaxe, cât şi cu figura desfăcută în cele două braţe de hiperbolă, planul axelor optice fiind
adus pe direcţia compensatorului. În acest din urma caz, introducând compensatorul de gips, braţele
de hiperbolă se colorează, de asemenea, în violet, iar în concavităţi apare culoarea galbenă şi în
convexitate culoarea albastră dacă semnul optic este pozitiv (+), iar culorile apar inversate dacă
semnul optic este negativ (-) (Fig. 6.11).
Fig. 6.12 Relaţia dintre unghiul aparent 2E şi unghiul real 2V al axelor optice (după V. Macalet, 1996)
61
Bibliografie
V. Macalet (1996) – Cristalografie si mineralogie, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti.
http://edafologia.ugr.es/optmine/index.htm
http://webmineral.brgm.fr:8003/mineraux/Main.html
http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology.htm
http://www.brocku.ca
http://www.olympusmicro.com/primer/index.html
62