Sunteți pe pagina 1din 7

ATEROMSTOP

Formulă nutriceutică, cu catalizatori biologici

Acesta formulă nutriceutică, cu catalizatori biologici, a fost obţinută în urma unor


riguroase observaţii şi verificări, realizate de cercetătorii din cadrul Centrului de Cercetare
Nutriceutică Cluj, în colaborare cu Centrul Independent de Studii Biologice Cluj.
Astfel, după mulţi ani de cercetare știinţifică asiduă, se poate raporta descoperirea unui
produs revoluţionar, rod al biotehnologiei, care este eficient în bolile aterosclerotice-
cardiovasculare, artrozice şi limfatice, dacă este coroborat și cu un program nutriţional de
echilibrare biologică, ce va influenţa biochimismul digestiei și a procesului absorbţiei
nutrienţilor. Produsul ATEROMSTOP are acţiune sistemică (acţiune generală la nivelul
diferitelor ţesuturi, organe şi sisteme) şi are un puternic efect antiviral şi antibacterian, este un
activator digestiv eficient, o formulă cu aţiune bioactivă, ce participă la reacţiile din procesele:
digestiv, absorbţie și destructurarea fiziologică a plăcii de aterom, din tot sistemul arterial.
Persoanele cu Aterioscleroză și Ateroscleroză răspund deosebit de bine la acţiunea
Programului nutriţional nutriceutic, de curaţire arterială, succesul acestuia depinzând totuși de
structura biochimică individuală a fiecarui organism și de complianţa persoanei interesate.
Mecanismul principal de acţiune al ATEROMSTOP-ului este îmbunătăţirea circulaţiei
sanguine în general, şi prin aceasta, la o mai bună irigare a organelor, a extremităţilor corpului şi
la îmbunătăţirea memoriei, refacerea după un accident vascular cerebral, datorită substanţelor
active cu efect antioxidant şi acţiunii asupra vaselor de sânge; ameliorarea simptomelor în cazul
femeilor care suferă de sindrom premenstrual; boala Alzheimer; înlăturarea răului de înălţime;
protecţie faţă de acţiunea nocivă a radicalilor liberi. Este foarte important de atătat că,
ATEROMSTOP nu dislocă calciu din structura sistemului osos, ci din contră, acţioneză prin
legarea calciului ionic eliberat din placile de aterom, contribuind la fortificarea sistemului osos, în
cazurile de osteoporoză.
Programului nutriţional nutriceutic pune accentul pe influenţarea biochimismul digestiei
și a procesului absorbţiei nutrienţilor, generând un răspuns fiziologic natural.
Este o abordare inovativă, prin care s-ar putea evita necesitatea manoperelor medico-
chirurgicale (operaţii de bypass și a tuturor intervenţiilor chirurgicale asociate), invazive,
costisitoare, traumatizante și uneori invalidante. Este lipsită de efecte secundare și poate fi
folosită atât terapeutic cât și profilactic.
Astfel, studiile clinice făcute de Centrul de Cercetare Nutriceutică Cluj, în colaborare cu
Cercul de Studiu al Fenomenelor Biologice Cluj, și Centrul Independent de Studii Biologice Cluj,
arată că se poate folosi cu succes această procedură unică, atât pentru a preveni, cât și pentru a
elimina depunerile aterosclerotice de pe pereţii arterelor, depuneri care generează infarctul de
miocard și congestia cerebrală. Angiogramele și testele Doppler pot obiectiva evoluţia eliminării
blocajelor arteriale (în sistemul de redare vizuală “înainte” și “după”), la numai câteva luni după
aplicarea Programului nutriţional nutriceutic, pentru reversarea și remisia fiziologică a
aterosclerozei.

Efectele generale, ale formulei concentrate nutriceutice ATEROMSTOP

• îmbunătățirea metabolismului celular, astfel asigurându-se funcționarea lor și


intensificarea regenerării țesuturilor;
• îmbunătățirea metabolismului celular, prin potențialul peretelui celular se ridică la
valoarea corespunzătoare, în timp ce are loc și intensificarea sintezei ATP;
• intensificarea biosintezei proteinelor, inclusiv a enzimelor – și proteinelor structurale,
de asemenea formarea DNS -, RNS-, și a formării anticorpilor;
• creșterea cu 10 % a producției de colagen, mai facila regenerare a nervilor;
• puternic efect antiviral şi antibacterian.

Îmbunătățirea alimentării sanguine și a oxigenului


• producția de oxid de azot a peretelui celular și lărgirea arteriolelor;
• stimularea musculaturii circulare a arteriolelor;
• circulația sanguină accelerată în circulația venoasă;
• scăderea vâscuzității sângelui (efect de reducere a trombozelor);
• producție intensificată de porstaglandina;
• respirație mai profundă, mai mare capacitate de reținere a aerului;
• creșterea presiunii parțiale de oxigen în țesuturi;
• producție intensificată de eritropoetină.

Creșterea rezistenței sistemului imunitar


• stimularea T-limfocitelor;
• intensificarea semnificativă a activității macrofage;
• dublarea activității lysozymului;

INDICAȚIILE FOLOSIRII băuturii concentrate nutriceutice ATEROMSTOP

După intervenții chirurgicale


• favorizează vindecarea fracturilor și a plăgilor;
• ajută la adaptarea endoprotezelor;
• ajută la împiedicarea formării unor articulații false;
• atrofie Sudeck (atrofierea osoasă dureroasă a sistemului osos local);
• ameliorează urmările unor imobilizări (prevenire escare, decubit, atrofiere și tromboze,
de asemenea tratamentul acestora);
• ajută absorbția unor edemuri și hematoame;
• reduce durerile postoperatorii și regenerează nervii.

Ortopedie
• osteoporoză;
• boli reumatice (artroză, atrită, boala Bechterew, fibromialgie);
• necroză osoasă aseptică;
• endoproteză slăbită;
• boli ale organelor locomotoare, ce de ex. modificări degenerative ale coloanei
cervicale, la partea lombară și inghinală, de asemenea rigiditate musculară corelată cu
acestea;
• probleme ale umărului, cotului, încheieturii, mâinii, șoldului, genunchiului și
piciorului);
• indicații ale medicinii sportive;
• accidente articulare și musculare acute (rupturi musculare și de ligamente, întinderi,
entorse, vânătăi, posttratarea unor entorse, etc.);
• vindecarea rănilor;
• scurtarea perioadei de imobilizare, scăderea atrofiei;
• probleme musculare;
• aderență ligamente (cot de tenis, dureri la călcâie...);

Boli interne
• deranjamente ale circulației arteriale (blocaj arterial periferic, sindrom Raynaud);
• deranjamente ale circulației venoase (tromboză, tromboflebita, ulcere la picior);
• reglarea tensiunii arteriale (tensiune joasă și ridicată);
• boli ale căilor respiratorii (astm-bronșic, emfizem pulmonar, pneumonie);
• deranjamente metabolice (diabet mellitus, hipertiroidism, nivel ridicat de
colesterina);
• boli ale organelor digestive;
• angina pectoris, infarct miocardic, imunosupresie, boli infecțioase.

Ginecologie/ urologie
• tulburări și boli menstruale;
• sindrom premenstrual;
• inflamații;
• simptome ale menopauzei;
• tulburări ale căilor urinare;
• tulburări sexuale;
• hiperplazie a prostatei, prostatita;
• hemoroizi;
• regenerare după naștere;

Dermatologie
• vindecarea plăgii (plagă arsură, ulceroasa, decubit....);
• acnee, furuncul, carbuncul;
• kollagenoses ( boală a modificării țesutului conjunctiv, de ex. SLE RA inflamație
multiarticulară);
• neurodermatita (inflamatie a epidermei pe bază nervoasă);
• psoriazis;
• dureri ale plăgilor;

ORL
• hipoacuzie;
• tinitus;
• otită;
• laringită;
• sinuzită;
Studiile au arătat că administrând Ateromstop:

• la pacienţii cu boala Parkinson- a indus o creştere a dopaminei. S-au inregistrat de


asemenea îmbunătăţiri în capacitatea motorie, mersul pe jos, postură şi vorbire, precum
şi ameliorarea functiilor cognitive si emoţionale;
• la persoanele care suferă de depresie - a avut un efect benefic în 93% din pacienţi.
Aceasta este pentru că ATEROMSTOP induce creşterea nivelului de dopamină şi
noradrenalina în creier. De asemenea, se poate induce că, prin participarea la
producerea moleculei de energie celulara ATP, ATEROMSTOP la restabilirea nivelului
de energie al creierului;
• la pacienţii cu boala Alzheimer - a prevenit progresarea bolii, chiar reversând unele
efecte ale acesteia prin îmbunătățirea problemelor de cogniție și de comportament. A
fost, de asemenea, detectată o creştere a nivelurilor de activitate cerebrală legate de
dopamină/ noradrenalina;
• la sportivi s-a observat o creștere a performanței concomitent cu menținerea unui nivel
ridicat de alertă mintală;
• la persoanele cu nivele de energie scăzute cum ar fi : persoanele în vârstă sau bolnavii
de sindromul de oboseala cronică, care au administrat ATEROMSTOP au avut șanse de
4 ori mai mari de îmbunătățire comparativ cu grupul placebo.
• un alt efect benefic pe care catalizatorii biologici din formula ATEROMSTOP îl are
asupra organismului este faptul că stimulează biosinteza de coenzima NADH, ce este
esențială pentru dezvoltarea celulară şi pentru producerea de energie la nivel celular şi
care protejează ficatul de efectele nocive ale alcoolului. NADH activează enzima care
metabolizează alcoolul la nivel hepatic (alcool dehidrogenaza), așadar cu cât în ficat se
găsește o cantitate mai mare de NADH, cu atât mai rapid se elimină alcoolul. În plus, în
momentul în care se consumă alcool, în ficat se eliberează o substanță toxică care inhibă
producerea de testosteron, iar NADH ajută la prevenirea acestui efect.

Alte beneficii

- reduce riscul formării de pietre la rinichi;


- este bogată în siliciu şi contribuie la prevenirea osteoporozei;
- reduce riscul apariţiei bolii Parkinson;
- poate asigura protecţie împotriva bacteriei Helicobacter pylori, cauza
apariţiei ulcerului;
- reduce riscul apariţiei senilităţii.
- este sursă de antioxidaţi;

ATEROMSTOP conţine un picment polifenolic numit BERGISTEROL, adică de


departe cel mai puternic factor natural anti-oxidant cunoscut, cu efect anti-îmbătrânire şi status
antiinflamator;
- Este recunoscut ca având un efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva
oricărui tip de localizare tumorală, dar mai ales asupra celor hormono-dependente (sân, uter,
ovar, testicul, prostată, ficat, stomac) şi a melanomului malign (cea mai periculoasă localizare
canceroasă a pielii şi una dintre primele 3 localizări tumorale ca agresivitate);
- Blochează formarea de vase de sânge în jurul tumorii, dar şi metastazarea celulelor
maligne;
- Conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de
mutaţii;
- Are şi efect de potenţator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele şi vitaminele
întâlnite în cale, amplificând efectele acestora de zeci-sute de ori !!!;
- Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc;
- Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL-
colesterolului;
- Controleaza nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor;
- Este un vasodilatator arterial;
- Se opune expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct miocardic;
- Se ştie că are capacitatea de a inhiba agregarea plachetară indusă de trombină şi ADP
(Kimura) => efect anti-trombotic;
- Are efecte anti-SIDA, antivirale (virusurile hepatitice, dar nu numai!), antialergice
(inhibând eliberarea Histaminei), antibacteriene şi antiinflamatoare;
- elasticitatea articulaţiilor, stimulând sinteza fibrelor de colagen atât la nivel articular,
cât şi în piele (astfel având şi un rol cosmetic). Preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii,
menţinându-i elasticitatea şi tinereţea;
- Are efect protectiv faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb,
împiedicând astfel microglia să distrugă neuronii;
- Există studii încurajatoare referitoare la potenţialul terapeutic al său în ceea ce
priveşte şi alte boli neuro-degenerative;
- toleranţa la efort, performanţele fizice şi psihice;
- durata de viaţă şi potenţialul reproductiv la animalele de experienţă pe care a fost
testat (cu 15-30%).
Se comportă şi ca un hormon fito-estrogen, adică:
a) Reprezintă cel mai puternic fixator de Calciu în / din oase (alături de exerciţiul fizic),
prevenind şi combătând eficient osteoporoza;
b) Conferă protecţie vasculară majoră, chiar şi la bărbaţi;
c) Combate tulburările de climacteriu;
d) Ajută la regularizarea ciclului menstrual şi se opune oricăror manifestări
dismenoreice;
e) Chiar în exces, conferă protecţie împotriva cancerului de sân şi col uterin şi nu
induce cancer;
f) Protejează celulele nervoase împotriva efectelor devastatoare ale stresului, măresc
durata de viaţă a acestora și previne apoptozea (morţii) acestora!;
g) Creşte eliminarea renală a acidului uric, prevenind acumularea sa şi riscul de a
dezvolta gută sau litiază urică;
h) (Fito-) estrogenii sunt substanţe inductoare enzimatice (hepatice) cu rol în
detoxifierea organismului, dar nu numai: creşte sinteza antioxidanţilor endogeni, a substanţelor
necesare corpului etc.
ATEROMSTOP conţine deasemenea RESVERATROL (trihidroxy-trans-stilbene) un
compus natural, un puternic antioxidant natural ce lupta impotriva radicalilor liberi, care s-a
dovedit a fi un agent biologic foarte potent, ce poate oferi protecţie împotriva bolilor
cardiovasculare, cancerului, diabetului de tip 2 şi afecţiunilor neurodegenerative, precum
Alzheimer.
Resveratrolul este printre cei mai puternici antioxidanţi actuali, ce protejează celula ADN,
protejand-o de distrugerea cauzată de radicalii liberi. Radicalii liberi sunt atomi instabili din
punct de vedere biochimic rezultaţi din procesele de oxidare din oranism pe fond de stres dar şi
din factori externi, gen: poluare, raze ultraviolete solare, malnutriţie, consum de alcool etc. .
Prezenţa radicalilor liberi în organismul uman favorizează apariţia cancerului, sporesc
procesul de îmbătrânire a celulelor şi distrugerea reţelei neuronale.

Resveratrolul combate obezitatea


Specialiştii germani au stabilit că resveratrolul diminuează obezitatea, prin oprirea
celulelor grase de a ajunge la maturitate, şi ar putea contribui la activarea sirtuinei 1, o proteină
care protejează inima de inflamaţii. Testele de laborator efectuate in vitro pe celule umane au
arătat că resveratrolul influenţează formarea şi funcţionarea celulelor grase, având proprietatea de
a bloca dezvoltarea şi divizarea acestora. Totodată, oamenii de ştiinţă au descoperit că
resveratrolul stimulează admisia de glucoză în celulele adipoase şi împiedică transformarea
moleculelor în grăsime.
În plus, substanţa influenţează benefic sirtuina 1 şi afectează secreţia de adipochine,
celule grase care folosesc la comunicarea celulelor. Toate aceste descoperiri indică faptul că
resveratrolul ar putea stopa obezitatea şi alte efecte metabolice ce cresc riscul unor afecţiuni
cardiovasculare. Cercetătorii au sugerat că resveratrolul poate oferi câteva oportunităţi terapeutice
în tratamentul obezităţii, foarte răspândită în lumea industrializată. Reducerea obezităţii, un factor
de risc major în afecţiunile cardio-vasculare, ar putea ajuta şi la îmbunătăţirea sănătăţii inimii.

Reacții adverse nu se cunosc.

Dr.Ioan Colcear, CS biolog


Specialist în ştiinţele vieţii
7biologie@gmail.com
Website: bit.do/bioccn
Mod de administrare

În prima săptămână de folosire a produsului Atreomstop se administrează astfel:

- Într-un pahar cu apă de 0,250 l se pune o linguriţă de Ateromstop, se bea


această cantitate (cu înghiţituri mici) în timpul meselor principale.

- Sau se poate pune cantitatea de Ateromstop de mai sus direct în mâncare, cu


conditia să nu fie fierbinte, doar călduţă.

- Seara înainte de culcare se mai bea un pahar cu apă de 0,250 l cu o linguriţă de


Ateromstop.

În următoarele săptămâni produsul Atreomstop se administrează astfel:

- Într-un pahar cu apă de 0,250 l se pun două linguriţe de Ateromstop, se bea


această cantitate (cu înghiţituri mici) în timpul meselor principale.

- Sau se poate pune cantitatea de Ateromstop de mai sus direct în mâncare, cu


conditia să nu fie fierbinte, doar călduţă.

- Seara înainte de culcare se mai bea un pahar cu apă de 0,250 l cu două


linguriţe de Ateromstop.

Dacă gustul acru al Atreomstop-ului (dat de acizii organici) crează discomfort gustativ se
poate adăuga la fiecare pahar câte o linguriţă de miere de albine.

Atenţie!
Diabetici să manifeste prudenţă privind folosirea mierii de albine.

S-ar putea să vă placă și