PARTICULARITĂŢILE FARMACO-

ŞI FITOTERAPIEI ÎN GERIATRIE

Prof.univ. C. Scutari
PARTICULARITĂŢILE FARMACO-
ŞI FITOTERAPIEI ÎN GERIATRIE
 NOŢIUNI GENERALE DESPRE GERIATRIE ŞI
GERONTOLOGIE. VÂRSTA BIOLOGICĂ. CLASIFICAREA
GRUPELOR PRINCIPALE DE VÂRSTĂ
Actualmente una din cea mai importantă problemă
medico-socială este organizarea asistenţei medicale
persoanelor în vârstă şi de vârstă senilă.
Conform datelor statistice, până la 60% din vizitatorii
farmaciilor constituie persoanele în vârstă de peste 50
ani. Este înaltă, de asemenea, adresarea acestei
categorii de pacienţi la policlinici.
Procesul de îmbătrânire şi bătrâneţea sunt 2 noţiuni
diferite.
Bătrâneţea este etapa finală a vieţii care se
caracterizează prin limitarea capacităţilor de adaptare
a organismului şi prin modificări morfologice ale
diverselor sisteme şi organe.
Îmbătrânirea este un proces firesc de apariţie a
modificărilor de vârstă în diferite organe şi sisteme
ale organismului, care limitează capacităţile lui
adaptive şi duc la bătrâneţe.
Există 2 forme de bătrâneţe:
◦ fiziologică,
◦ patologică (precoce).
Procesul de îmbătrânire are loc individual şi deseori
starea organismului a vârstnicilor nu corespunde
normelor de vârstă. De aceea există noţiunea de
vârstă cronologică şi biologică.
Vârsta biologică poate să precede cea cronologică,
ceea ce denotă despre îmbătrânirea precoce.
 Conform clasificaţiei OMS se disting
următoarele grupe de vârstă:
0 - vârstă tânără (până la 30-35 ani)
1 – medie (până la 45-59 ani)
2 – în vârstă (până la 60-74 ani)
3 – senilă ( de la 75 ani – 90 ani); mai sus de 90 ani –
longevivi.
Vârsta se stabileşte după numărul de ani care s-au
împlinit în ultima zi de naştere.
Gerontologie se numeşte ramură a biologiei şi
medicinii care studiază problemele bătrâneţii.
Geriatria este o ramură a medicinii clinice care
studiază stările patologice ale vârstnicilor şi
elaborează metode de diagnostic, profilaxie şi
tratament a lor.
 SCHIMBĂRILE STRUCTURALE, BIOCHIMICE
ŞI FUNCŢIONALE ÎN ORGANISMUL SENIL
 Îmbătrânirea este etapa inevitabilă de dezvoltare a
organismului, iar boala este dereglarea activităţii sale
vitale care poate surveni în orice perioadă a vârstei.
 Totodată, boala la vârstnici posedă un şir de
particularităţi:
1. Simptomatologia bolilor este mai neînsemnată;
2. Toate bolile decurg mai lent şi trenant;
3. În decursul bolilor se epuizează mai rapid sistemele
fiziologice, capabile să lupte cu factorul nociv;
4. Aparatul protector nu este capabil să asigure
dezvoltarea rapidă a imunităţii tisulare şi umorale.
În cazul îmbătrânirii precoce, precum şi în cea
fiziologică se produc legităţi generale de modificare a
indicilor structurali, biochimici şi funcţionali ai
organismului care se dezvoltă după următoarele direcţii:
Dereglarea aparatului genetic al celulei.
Se consideră, că mecanismul primar al îmbătrânirii este
dereglarea aparatului genetic al celulei care determină
biosinteza proteinelor, cum sunt enzimele, hormonii,
receptorii, anticorpii şi alte elemente importante.
Dereglarea bioenergeticii celulare.
În multe celule scade activitatea enzimelor respiratorii şi
în acest context, scade conţinutul compuşilor fosforici
bogaţi în energie (ATP, creatinfosfat).
Reducerea masei celulare.
Cu vârsta are lor atrofia organelor şi ţesuturilor, ce
duce la reducerea numărului de celule
parenchimatoase.
Modificări funcţionale:
scade capacitatea neuronilor de a recepţiona
informaţia;
atenuează capacitatea celulelor secretorii de a
sintetiza şi elimina substanţe;
diminuă activitatea contractilă a cardiomiocitelor;
se determină tulburarea reglării nervoase şi endocrine.
PARTICULARITĂŢILE ACŢIUNII MEDICAMENTELOR ÎN
ORGANISMUL VÂRSTNICILOR

Modificările structurale, metabolice şi funcţionale

din organismul persoanelor în vârstă se reflectă
asupra farmacodinamiei şi farmacocineticii
medicamentelor, care se manifestă prin următoarele
particularităţi:
1. În urma diminuării metabolismului se dereglează
procesele de absorbţie nu doar în stomac, dar în tot
organismul.
2. Scade toleranţa la medicamente şi creşte frecvenţa
survenirii efectelor adverse.
 PARTICULARITĂŢILE ACŢIUNII
MEDICAMENTELOR ÎN ORGANISMUL
VÂRSTNICILOR

3. Reducerea la vârstnici a conţinutului de albumine

(transportatorii medicamentelor) duce la supradozajul
relativ în cadrul tratamentului cu unele preparate
(fenilbutazonă, fenitoină, promedol ş.a.).
4. Se modifică trecerea medicamentelor prin bariera hemato-
encefalică şi alte bariere biologice.
5. Atenuează reacţiile reflectorii şi procesele de
biotransformare a medicamentelor. De aceea multe
substanţe medicamentoase pot exercita efect paradoxal sau
să se acumuleze în organism.
PARTICULARITĂŢILE ACŢIUNII MEDICAMENTELOR
ÎN ORGANISMUL VÂRSTNICILOR

6. În urma reducerii conţinutului şi activităţii enzimelor

hepatice, se modifică esenţial metabolismul
antibioticelor, β-adrenoblocantelor, glicozidelor
cardiace etc.
7. Dereglarea funcţiei detoxicante a ficatului şi
capacităţii excretorii a rinichilor contribuie la
circulaţia îndelungată a medicamentelor în sânge, ce
poate fi cauza intoxicaţiilor.
8. În urma reducerii conţinutului de apă în organism şi a
metabolismului celular creşte atât eficienţa, cât şi
toxicitatea medicamentelor.
 PARTICULARITĂŢILE FARMACOCINETICII
PREPARATELOR MEDICAMENTOASE ÎN GERIATRIE

În procesul îmbătrânirii în organismul uman se

modifică farmacocinetica la diferite nivele.
Absorbţia. La vârstnici apare hipokinezia stomacului şi
intestinului, scade tonusul diferitor porţiuni ale
tractului gastrointestinal. Din aceste considerente,
încetineşte evacuarea medicamentelor din stomac.
Retenţia evacuării stomacului poate să exercite acţiune
nefastă asupra preparatelor acidorezistente.
Reducerea absorbţiei preparatelor medicamentoase se
constată la administrarea parenterală a medicamentelor
datorită scăderii vitezei circulaţiei sanguine şi
modificării permeabilităţii peretelui capilarelor.
 PARTICULARITĂŢILE FARMACOCINETICII
PREPARATELOR MEDICAMENTOASE ÎN GERIATRIE

Distribuţia medicamentelor.
În urma reducerii debitului cardiac, scăderii
conţinutului de albumine în sânge, scade
capacitatea de conjugare a preparatelor cu
hemoproteinele.
În acest caz cresc fracţiile libere şi distribuţia
medicamentelor în ţesuturile organismului.
Aceasta contribuie la dezvoltarea intoxicaţiei
medicamentoase.
PARTICULARITĂŢILE FARMACOCINETICII
PREPARATELOR MEDICAMENTOASE ÎN
GERIATRIE
 Metabolismul medicamentelor. În procesul
îmbătrânirii masa ficatului se micşorează, se reduc
funcţiile lui, inclusiv de sinteză a proteinelor şi
detoxicantă, care sunt importante în procesul
biotransformării medicamentelor.
 Excreţia metaboliţilor. La vârstnici scade funcţia
excretoare a rinichilor, este redusă de asemenea
circulaţia renală. Luând în consideraţie că majoritatea
preparatelor se elimină prin rinichi (peniciline,
aminoglicozide, glicozide cardiace, allopurinol,
cefalosporine etc.), doza acestor preparate trebuie
redusă până la 2/3 – 1/3 din doza la adulţi.
CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE FARMACOLOGIE
GERIATRICĂ. PREPARATELE GERIATRICE.
Farmacologia geriatrică – este un compartiment al
farmacologiei care studiază acţiunea medicamentelor
şi altor substanţe biologic active asupra organismului
vârstnicilor.
Sarcinile principale ale farmacologiei geriatrice
sunt:
1. Studierea particularităţilor de acţiune ale
medicamentelor asupra organismului persoanelor în
vârstă.
2. Selectarea preparatelor eficiente în profilaxia şi
tratamentul bolilor cronice la vârstnici.
3. Crearea medicamentelor speciale, care să prevină sau
să atenueze fenomenele îmbătrânirii precoce a
organismului.
Scopul principal al farmacologiei geriatrice este
studierea farmacodinamiei şi farmacocineticii
preparatelor geriatrice (geroprotectoare).
Medicamentele geriatrice sunt preparatele
medicamentoase sau asocierea lor care stimulează
funcţiile organelor şi sistemelor organismului
vârstnicilor, mărind posibilităţile sale adaptive.
Vitamine. În practica geriatrică este importantă
utilizarea vitaminelor care exercită acţiune
polivalentă asupra proceselor metabolice şi funcţiilor
organismului.
În geriatrie se utilizează vast complexe de vitamine:
Decamevit, Undevit, Acid Nicotinic, Multi-tabs etc.
Hormoni. Se utilizează mai frecvent preparatele
hormonale cu acţiune anabolică (metandienonă,
nandrolonă etc.) şi preparatele hormonilor sexuali.
Ele stimulează sinteza proteinelor, favorizează
utilizarea glucozei în ţesuturi, măresc depunerea
calciului în ţesuturi şi se recomandă în tratamentul
osteoporozei la vârstnici.
Preparatele adaptogene: rădăcina de ginseng,
eleuterococ, lămâi chinezesc ş.a.
Ele contribuie la apariţia adaptării la administrarea
repetată în organism.
 PROBLEME ALE FARMACOTERAPIEI LA
VÂRSTNICI
Una dintre provocările geriatriei clinice o reprezintă
asigurarea unei farmacoterapii sigure şi eficiente.
Pacienţii în vârstă de peste 65 de ani prezintă, în
general, mai multe afecţiuni cronice, utilizând, în
consecinţă, mai multe medicamente decât oricare altă
categorie de vârstă.
Rezervele lor fiziologice, oricum diminuate, pot fi
afectate de efectele medicamentelor şi ale bolilor
acute sau cronice de care suferă.
La alegerea medicamentelor, precum şi a dozelor sau
frecvenţei cu care acestea sunt administrate trebuie să
se ţină seama de particularităţile farmacodinamice şi
farmacocinetice ale acestor pacienţi.
 Afecţiuni mai frecvente în practica geriatrică
Bolile cardiovasculare
Infarctul miocardic acut la vârstnic
 Inima unui vârstnic, nu se mai poate adapta la efort. Apare frecvent
dispneea la eforturi minime. De aceea la bătrâni simptomul principal
nu este durerea precordială, ci dispneea. Se discută chiar despre o
insuficiență cardiacă latentă a bătrânului. Infarctul miocardic la
vârstele înaintate scade ca frecvență. Moartea coronariană scade după
70 de ani, dar crește moartea subită vascularo-cerebrală. Deci, deși
afectarea aterosclerotică a coronarelor crește, morbiditatea prin infarct
miocardic scade.
 Tabloul clasic al infarctului miocardic la bătrâni, este înlocuit de
tablouri asimptomatice și fruste, de aspecte atipice și simptomatologie
de împrumut. Apar astfel infarcte cu tablouri false abdominale, fals
cerebrale sau fals pulmonare, care creează mari dificultăți de
diagnostic. În absența durerii, pot apare semne neurologice nespecifice
(astenie, amețeală, scurte pierderi de cunoștință, dispneea ca expresie a
insuficienței cardiace). Alteori infarctul debutează sub forma unui
accident vascular cerebral.
Hipertensiunea arterială
Hipertensiunea
 este principalul factor de risc la vârstnic, crescând incidența accidentelor
vasculare cerebrale și coronariene.
Simptomatologia la vârstnic a hipertensiunii arteriale are unele particularități:
uneori se întâlnesc cazuri cu valori tensionale crescute, fără semne clinice
simptomatologia este de obicei nezgomotoasă.
apar frecvent simptome nespecifice (cefalee, vertij, palpitații, tulburări de vedere,
nicturie)
apar deseori simptome de suferință cardiacă: dispnee de efort, disconfort toracic,
palpitații.
la vârstnicii după 70 de ani, apar semne de insuficiență circulatorie cerebrală: insomnii,
agitație, dezorientare.
Tratamentul trebuie să fie blând și continuu, urmărind scăderea treptată a valorilor
tensionale. Se începe tratamentul cu diuretice, în doze mici și blânde (furosemidul se
prescrie numai în situații particulare). Ulterior se poate asocia, tot în doze mici, clonidina,
alfa-metildopa (bine tolerată dar cu riscuri de depresii), și hidralazina în formele
rezistente. Rezerpina se va evita, datorită riscului de depresie, dar se poate prescrie în
asociație cu hidralazina (Hipazin R, AdelfanR). Betablocantele, dacă nu sunt contraindicate
(BPOC, insuficiența cardiacă, diabet zaharat), pot fi utile. IEC, Blocanții calciului
(Nifedipina, Amlodipina) și vasodilatatoarele dau rezultate superioare.
Hipotensiunea arterială

Frecvența ei crește cu vârsta. Nu este o

boală, este un sindrom. Se însoțește de
astenie psiho-fizică, palpitații, vertij,
sincope, căderi, pierderi de cunoștință.
Este datorată tulburărilor de reglare
neurohormonale a tensiunii arteriale. Se
descrie o formă idiopatică și una
secundară (arterioscleroza cerebrală,
neuropatia diabetică sau etilică).
Tulburări psihice și neurologice în îmbătrînire

În patologia neurologică a îmbătrânirii participă atât îmbătrânirea fiziologică

cu acumularea progresivă de alterări și restructurări, uzura și reparație, cât și
modificările de vascularizație din procesul de ateroscleroză.
Cele mai importante semne neurologice sunt: mersul cu baza de susținere
mărită, discreta plasticitate, rigiditate, limitarea mișcărilor, tendința la
abolirea reflexelor, hipotrofia musculară, mișcări spontane involuntare,
tremurături, modificări de poziție, de memorie, limbaj, mimica și bineînțeles
modificările organelor de simț și ale afectivității. În patologia vârstnicului
domină demențele, bolile extrapiramidale și bolile cardiovasculare.
Bătrânul consultă medicul în special pentru căderi repetate, tulburări de
mers, pierderi de cunoștință si vertij. Cele mai reprezentative tulburări la
bătrâni sunt: tulburările de somn, depresiile tardive, sinuciderile, stările
confuzionale acute, demențele, arterioscleroza cerebrală difuză, accidentele
ischemice vasculare tranzitorii și parapareza (paraplegia) senilă.
Demenţele
Sunt relativ frecvente la vârstnici. Se caracterizează
printr-o scădere progresivă și ireversibilă a activității
psihice și prin modificări organice cerebrale de natură
degenerativă sau vasculară (arteriosclerotică). Evoluția
poate fi precipitată de factori psiho-socio-culturali.
Se deosebesc demențe senile (degenerative), demențe
vasculare (arterioscleroza) și demente mixte. Cauza cea
mai frecventă este degenerescența primară a țesutului
cerebral (boala Alzheimer), în 80% din cazuri. Date
mai noi apreciază că evoluția demențelor nu este
totdeauna ireversibilă, că există și opriri în evoluție,
chiar cazuri reversibile. De aceea diagnosticul trebuie
stabilit precoce.
Aspecte de patologie geriatrică digestivă

Refluxul gastro-esofagian
Acesta din urmă constă în întoarcerea conținutului gastric în esofag, din
cauza insuficienței funcționale a cardiei. Obezitatea, sarcina, stenoza
pilorică cu dilatație gastrică consecutivă sunt cauze favorizante.
Consecința refluxului, este esofagita peptică cu pirozis, regurgitării acide
și vărsături. Tratamentul vizează îndepărtarea medicamentelor favorizante
(anticolinergice, beta-blocante, morfină, teofilină), îndepărtarea
grăsimilor, alcoolului, cafelei, tutunului etc. Famotidina și
metoclopramida, au efecte favorabile.
Alte boli digestive sunt: colecistitele și angiocolitele acute, ocluziile
intestinale (ocluzia colonului descendent de obicei, prin carcinom de
colon), volvulusul colic de obicei interesând sigmoidul, cancerul de colon
stenozant, ocluzia mezenterică, de obicei depistată necroptic și colita
ischemică. Aproape toate aceste afecțiuni, apar mai frecvent la vârstnicii
obezi.
Patologia gero-dermatologică

 Purpura senilă, este un sindrom

hemoragic specific vârstnicilor. Apar pete
echimotice pe fața dorsală a mâinilor și
antebrațelor. Apare mai frecvent la femei.
Durează câteva săptămâni și este urmată
de macule cafenii persistente. Se mai
descriu și purpure ortostatice, carențiale, în
diabet și hipertensiunea arterială.
 Epitelioamele  pot fi bazocelulare și
spinocelulare. Nu constituie obiectul
expunerii. Este de domeniul dermatologiei.
 Escarele (ulcere ischemice de presiune).
Patologia urinară geriatrică
Infecţiile urinare, sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la
persoanele vârstnice (20% dintre femei și 10% dintre bărbați,
după 65 ani). Adeseori sunt latente, asimptomatice. O alterare
inexplicabilă a stării generale, tulburări digestive sau o febră
izolată, la un vârstnic atrag atenția asupra bolii. Golirea
incompletă a vezicii se poate datora unei vezici neurologice, unui
prolaps vezical la femeie, unei hipertrofii de prostată la bărbat.
Imobilizarea la pat, deteriorarea psihică și incontinența urinară
contribuie la apariția acestei boli. Incontinența urinară este
frecvent însoțită de incontinența anală după cum s-a mai spus,
fenomen care favorizează infecția perineului.
Tratamentul se face în general trei săptămâni, se repetă urocultura
cu antibiograma și eventual se reia tratamentul. Întotdeauna
trebuiesc înlăturate obstacolele care întrețin infecția.
Patologia urinară geriatrică
Incontinenţa urinară, este una din marele probleme ale asistenței geriatrice,
alături de incontinența anală, de imobilizare, escare și demența. Este foarte
frecvent întâlnită și crește cu înaintarea în vârstă. De obicei la bolnavii aflați la
domiciliu, incontinența urinară se întâlnește în 10 - 15% din cazuri, în timp ce la
bolnavii spitalizați se întâlnește în 30 - 40% din cazuri.
Tratamentul: psihoterapie, suprimarea obstacolului, exerciții fizice, tratamentul
infecției, reeducare. Medicația este de asemenea săraca și puțin eficace:
parasimpaticolitice (atropină, platifilină) pentru inhibarea reflexului de micțiune,
cateterizarea vezicii etc. Bătrânii cu incontinență stabilă după o boală cerebro-
vasculară, supraviețuiesc 1 - 2 ani.
Prostata la bătrâni. Adenomul de prostată afectează aproape totalitatea
bolnavilor vârstnici. Diagnosticul se pune însă de obicei tardiv, medicul fiind
consultat în stadii avansate. Micțiunile frecvente (polakiuria, disuria, nicturia),
sunt semnele principale. Anxietatea este prezentă în special în caz de retenție de
urină. Lentoarea jetului este semnificativă. Singurul tratament corect este cura
chirurgicală, pe care mulți pacienți o evită. Complicațiile cele mai frecvente
sunt: infecția urinară, retenția de urină și incontinența urinară.
Aspecte caracteristice de geropatologie a aparatului locomotor

Osteoporoza de involuţie
 Face parte dintre bolile care afectează în grade diferite cu mult mai mult
oamenii în vârstă. La vârstele foarte înaintate ea devine mai severă și mai
frecventă (în special la femei). Ca orice țesut viu, scheletul osos suferă un
proces de îmbătrânire. Între anumite limite osteoporoza poate fi considerată
fiziologică. Când apar fracturi și tulburări posturale (deformații
invalidante), se vorbește despre osteoporoză ca boală. Femeile sunt afectate
mai precoce, mai frecvent și mai sever.

Stările terminale
 Moartea este un fenomen implacabil, obligator. Medicul și cadrele
auxiliare, au obligația morală să nu-și schimbe conduita în fața
muribundului. Trebuie să se asigure acestuia nevoile fundamentale de
confort, igiena, hrana, respirație etc., nevoile specifice (de pildă,
combaterea durerii), dar și nevoile personale (prezența umană,
comunicarea). Este bine ca exitusul să se petreacă în familie, să se combată
tendința de "a scoate moartea din casă", trânsferând-o în spital (G.
Bogdan).
Îmbătrânirea demografică,
Încotro ?!
Secolul XX este definit secolul
“Tranziţiei demografice”, secolul XXI -
secolul “îmbătrânirii demografice”
Europa a devenit dezvoltată economic
pana a deveni îmbătrânită, Republica
Moldova a devenit îmbătrânită pană a
deveni dezvoltată economic.
Coeficientul de îmbătrânire a populaţiei
 Problemele majore medico-sociale ale
îmbătrânirii:
Bolile cronice (patologia cardio-vasculară, neurologică,
artropatiile, dereglări mentale, hipoacuzii, tulburări de vedere,
incontinenţa sfincteriană);
Dizabilităţile vârstnicilor şi deficienţele de
autoîngrijire;
Ignorarea şi neglijarea vârstnicilor;
Singurătatea;
Imaginea negativă în raport cu restul societăţii;
Presiunea familiei, societăţii.
Starea generală și psihică a bolnavilor
vârstnici

Doar 40,5 % (28) persoane vârstnice prezintă stare generală

satisfăcătoare, care în acelaşi timp este mai caracteristică pentru I
grup de vârstă, iar 4,9 % (3) atenţionează prin starea generală
gravă, mai frecvent întâlnită la persoanele din grupul III de vârstă.
Majoritatea persoanelor vârstnice sunt stabili din punct de vedere
psihic şi prezintă o stare psihică clară în 72,2 % .
Starea fizică a bolnavilor geriatrici

 Multiplele probleme ortopedice (47%), bolile neurologice (39%), un şir de

suferinţe poliorganice (11%), precum şi unele tulburări psihice (3%) contribuie la
imobilizarea pacientului vârstnic care în 10,3 % este incompletă şi în 2 % totală,
mai des întâlnită la pacienţii mai mari de 80 de ani.
 Doar 69% (47) din persoanele care au intrat în studiu sunt normoponderali
(mai frecvent – grupul I), 18,7 % (13) – prezintă o stare de subnutriţie (mai
caracteristic pentru grupul II-III), iar 12,3 % (9) – sunt hiperponderali.
 PROBLEME ALE
FARMACOTERAPIEI LA VÂRSTNICI
Farmacoterapia poate fi, de asemenea, influenţată de
incapacitatea acestora de a-şi procura medicamentele
sau de a respecta regimul terapeutic recomandat.
Se disting astfel câteva probleme majore ale terapiei
medicamentoase la vârstnici, care pot constitui cauze
de eşec ale acesteia sau de accidente terapeutice:
noncomplianţa la tratament,
apariţia reacţiilor adverse, a interacţiunilor
medicamentoase semnificative clinic sau
utilizarea abuzivă a medicamentelor.
 Noncomplianţa
Vârstnicii nu prezintă, în mod obligatoriu, o aderenţă
mai scăzută la terapie faţă de pacienţii tineri, dar
consecinţele acestei atitudini pot fi mai grave.
Complianţa redusă la tratament, la această categorie de
vârstă, are un impact economic şi social semnificativ,
determinând creşterea morbidităţii şi mortalităţii.
Noncomplianţa se poate manifesta prin:
- erori în modul de administrare,
- omiterea unor doze de medicament,
- administrarea mai multor doze decât s-a recomandat,
- erori privind frecvenţa de administrare,
- administrarea medicamentelor în alte scopuri decât
cele indicate.
 Noncomplianţa
Când se suspectează noncomplianţa, în cazul unui
pacient în vârstă, este necesar să se evalueze
mărimea abaterii de la regimul terapeutic
recomandat, motivele care au determinat aceasta
atitudine a pacientului şi consecinţele posibile.

Cauze ale noncomplianţei pot fi:

- incapacitatea (financiară) de a-şi permite să
urmeze tratamentul,
- incapacitatea de a adera la un regim complicat,
 Noncomplianţa
- deficienţe fizice, cognitive sau senzoriale,
-apariţia unor reacţii adverse neplăcute ale
medicamentelor,
- lipsa de cunoştinţe sau neînţelegerea obiectivelor
şi importanţei terapiei,
- refuzul de a accepta boala,
- instrucţiuni neclare privind modul de administrare,
- forme farmaceutice necorespunzatoare,
- « se simte mai bine fără medicamente »,
- consumul de alcool.
Noncomplianţa
Complianţa la tratament a pacienţilor vârstnici poate
fi îmbunătăţită prin:
- furnizarea informaţiilor privind utilizarea
medicamentelor verbal şi în formă scrisă,
- în cazul unor deficienţe cognitive în educarea
aparţinătorilor privind modul corect de administrare
şi păstrare a medicamentelor,
- prescrierea unor medicamente accesibile din punct
de vedere financiar (generice),
- în cazul repetării tratamentului - obţinerea de
informaţii privind reacţiile adverse care au apărut.
 Reacţii adverse
La vârstnici, incidenţa RA este de 2 - 3 ori mai mare
decât la adulţii tineri. De multe ori, RA sunt
subestimate, deoarece sunt confundate cu
manifestările bolii sau ale vârstei înaintate: vertij,
amnezie, somnolenţă, letargie.
Pentru identificarea RA este necesară colaborarea
medic - farmacist - pacient, deoarece toţi aceştia pot
genera factori de risc pentru dezvoltarea RA:
a) Medic
- duplicarea unor medicamente,
- informaţii imprecise (ex. medicamentul se ia la
nevoie),
- istoric medicamentos incomplet,
- neajustarea dozei în funcţie de vârstă,
- absenţa unui plan de monitorizare.
 Reacţii adverse
b) Pacient
- utilizarea unor medicamente OTC,
- istoric medicamentos incomplet,
- deficienţe senzoriale sau cognitive,
- consum abuziv de alcool,
- stări confuzionale induse de medicamente,
- utilizarea unui număr crescut de medicamente,
procurate de la diverse farmacii.
c) Farmacist
- eliberarea automată a medicamentelor, la
reînnoirea prescripţiei,
- erori la recomandarea sau eliberarea unor
medicamente,
- neacordarea sfaturilor privind utilizarea corectă a
medicamentelor.
 Reacţii adverse

Câteva medicamente care produc frecvent RA la

vârstnici sunt: digoxina, AINS, corticosteroizi
sistemici, diuretice, beta-blocante, metildopa,
clonidina, blocante ale canalelor de calciu,
benzodiazepine.
Unele RA ale medicamentelor pot fi confundate cu
manifestări caracteristice vârstei:
- incontinenţă urinară: antidepresive,
antiparkinsoniene, diuretice, sedative;
 Reacţii adverse
- stări depresive: anxiolitice, beta-blocante,
metildopa, clonidina, rezerpina, levodopa, digoxina;
- delir: diuretice, digoxina, cimetidina,
benzodiazepine, AINS;
- constipaţie: medicamente cu acţiune
anticolinergică (antispastice, antidepresive triciclice,
antiparkinsoniene, antihistaminice, chinidina),
verapamil, codeina;
- cădere: benzodiazepine, neuroleptice, diuretice,
antihipertensive, nitraţi.
Interacţiuni medicamentoase
Vârstnicii prezintă un risc crescut de IM datorită
polipatologiei şi utilizării unui număr crescut de
medicamente, precum şi particularităţilor fiziologice
(ex. insuficienţa renală) care măresc sensibilitatea la
IM.
Pentru reducerea riscului de IM este important ca la
prescrierea medicamentelor să se ia în considerare
următoarele elemente:
- identificarea variabilelor legate de pacient: dietă,
fumat, consum de alcool, boli asociate, care pot
favoriza producerea unor IM,
Interacţiuni medicamentoase

- cunoaşterea istoricului medicamentos

al pacientului,
- cunoaşterea proprietăţilor
farmacologice ale medicamentelor,
- evitarea schemelor terapeutice
complexe,
- educarea pacientului,
- individualizarea terapiei.
 Abuzul de medicamente
De multe ori, medicii şi farmaciştii sunt cei care
favorizează utilizarea abuzivă a unor medicamente de
către vârstnici.
Este cazul, de exemplu, al benzodiazepinelor,
hipnoticelor, sedativelor, care sunt prescrise frecvent în
caz de insomnie, situaţie care ar putea fi tratată prin
mijloace nonfarmacologice.
In alte situaţii pacientul poate consulta mai mulţi
medici, primind prescripţii diferite pentru aceeaşi
afecţiune.
Alteori, utilizează din proprie iniţiativă, pentru tratarea
unei afecţiuni, mai multe medicamente cu aceeaşi
acţiune (analgezice, AINS etc).
Abuzul de medicamente
Pentru reducerea riscurilor legate de terapia
medicamentoasă la vârstnici este necesară
respectarea unor precauţii la prescrierea oricăror
medicamente:
- obţinerea istoricului medicamentos complet;
- cunoaşterea eventualelor alergii şi alte reacţii
adverse la medicamente;
- cunoaşterea aspectelor sociale care pot influenţa
răspunsul la tratament: consum de alcool, cafea,
fumat;
 Abuzul de medicamente

- stabilirea cu precizie a diagnosticului - nu se

tratează simptomele;
- stabilirea obiectivului terapeutic;
- cunoaşterea profilului farmacologic al
medicamentelor recomandate, potenţialele reacţii
adverse ale acestora;
- conştientizarea posibilităţii alterării răspunsului
la tratament datorită particularităţilor fiziologice şi
patologice ale pacienţilor;
Abuzul de medicamente
- iniţierea terapiei cu dozele terapeutice minime, care
pot fi crescute treptat;
- încurajarea complianţei, prin explicarea
obiectivelor tratamentului şi a modalităţilor de
atingere a acestora şi prin oferirea de instrucţiuni
clare, adaptate particularităţilor pacientului;
- evaluarea capacităţii pacientului de a urma un
regim terapeutic complex, costisitor sau cu
potenţiale reacţii adverse ;
 Abuzul de medicamente

- evaluarea răspunsului la tratament;

- utilizarea cu precauţie a medicamentelor noi,
pentru care nu este cunoscut raportul risc/beneficiu
în cazul vârstnicilor;
- utilizarea alternativelor de tratament oricând este
posibil: regim igieno-dietetic in constipaţie,
evitarea cafeinei şi modificarea regimului de viaţă
în insomnie.
 COMPLICAŢIILE FARMACOTERAPIEI ÎN
GERIATRIE
 Hiposomnia şi deseori dorinţa persoanelor în vârstă
a evita situaţiile tensionate prezintă cauza
administrării frecvente a barbituricelor şi altor
preparate hipnotice.
 În aceste cazuri pot surveni constipaţie, inhibarea
centrului respirator şi apariţia respiraţiei periodice
de tip Cheyne-Stokes, confuzie mintală, dereglarea
vorbirii.
 După suspendarea preparatelor hipnotice somnul
devine superficial, cu coşmaruri şi alte fenomene
neplăcute.
COMPLICAŢIILE
FARMACOTERAPIEI ÎN GERIATRIE
 Administrarea preparatelor neuroleptice
(clorpromazină, triftazină ş.a.) deseori este însoţită
de apariţia icterului, tremorului, dereglărilor
funcţiei tractului gastrointestinal.
 La utilizarea îndelungată a bromurilor se dezvoltă
bromism, apariţia căruia este determinată de
dereglarea funcţiei excretorii a rinichilor.
 COMPLICAŢIILE FARMACOTERAPIEI ÎN
GERIATRIE
 Analgezicele nestupefiante. La mulţi vârstnici este
redusă toleranţa la salicilaţi, ibuprofen. De aceea
bolnavii deseori acuză nausee, vomă, dureri abdominale,
acufene, acutizarea ulcerului gastric în cadrul
administrării acestor preparate.
 Analgezice opiacee. La vârstnici aceste preparate mai
des provoacă inhibarea respiraţiei şi excitarea centrului
vomitiv.
 Antibiotice şi sulfanilamide. La administrarea
antibioticelor, îndeosebi cu spectru larg de acţiune în
practica geriatrică, deseori apare pericolul dezvoltării
candidozei, glositei atrofice şi disbacteriozei.
 Farmacoterapia bolnavilor în secția de geriatrie


S-a observat o utilizare disproporționată a medicamentelor la vârstnici.
Pacienții geriatrici reprezintă 12% din populație, dar primesc 30% din
totalul prescripțiilor. 2/3 dintre vârstnici utilizează unul sau mai multe
medicamente pe zi. Utilizarea medie este de 5-12 medicamente pe zi și
doar  mai puțin de 5% nu utilizează nici un medicament. De semnalat că o
treime din pacienții vârstnici utilizează 1 sau mai multe medicamente
psihotrope în fiecare an.
 ASPECTELE PRINCIPALE ALE
FARMACOTERAPIEI AFECŢIUNILOR
GERIATRICE

Eficienţa FCT la vârstnici se bazează pe

următoarele principii:
1. Pericolul acţiunii nefaste asupra organismului
persoanei în vârstă este mai mare, decât la tineri.
2. La persoanele în vârstă adaptarea la suprasolicitări,
inclusiv faţă de substanţele toxice este mai redusă.
Din aceste considerente, rezistenţa la intoxicaţii la
vârstnici este mai scăzută, prezentând pericol chiar
şi intoxicaţiile neînsemnate.
3.În tratamentul persoanelor în vârstă de evitat
polipragmazia. Se va administra un număr mai redus
de medicamente.
4.Individualizarea dozelor. Se recomandă administrarea
dozelor reduse de medicamente la începutul
tratamentului.
Prin majorarea lentă a unor doze se va stabili toleranţa
faţă de preparat. Aceasta se va lua în consideraţie la
administrarea glicozidelor cardiace, preparatelor
sedative, antihipertensive, neuroleptice şi opiacee.
Doza iniţială a acestor preparate se va micşora de
două ori comparativ cu dozele pentru adulţi. Doza de
întreţinere va fi, de regulă, mai mică decât la adulţi.
5. Tratamentul cu preparatele antibacteriene şi
chimioterapicele se va efectua cu doze obişnuite
conform regulilor generale. Pericolul efectelor
adverse la administrarea preparatelor
nominalizate este mai mare (îndeosebi la
insuficienţa vitaminei B).
6. Trebuie de luat în consideraţie nu numai valoarea
deplină a raţiei alimentare, dar şi raţia
hidrosalină a bolnavilor; cantitatea urinei
eliminate. Aceasta are importanţă datorită
faptului, că vârstnicii consumă o cantitate mai
mică de lichide, ceea ce contribuie la dezvoltarea
intoxicaţiei medicamentoase.
7. Administrarea îndelungată a medicamentelor,
îndeosebi a preparatelor tranchilizante, hipnotice,
analgezice determină dezvoltarea toleranţei la ele.
- Datorită acestui fapt, bolnavii majorează doza
preparatelor date, ce poate fi cauza dezvoltării
intoxicaţiei medicamentoase.
- Se recomandă utilizarea lor pe o durată scurtă;
înlocuirea preparatelor cu altele cu efect analog.
8. În scopul preîntâmpinării acţiunii toxice a
medicamentelor şi intensificării eficienţei lor se
recomandă utilizarea unui complex de preparate
farmacologice în doze mici, care manifestă efect
similar, se completează reciproc, dar acţionează
asupra diverselor verigi ai autoreglării
organismului.
9. Hipersensibilitatea la medicamente (congenitală,
dobândită) poate să se determine în toate
perioadele vârstei.
10. Preparatele geriatrice au o importanţă anumită în
profilaxia şi tratamentul îmbătrânirii precoce.
Actualmente, în urma utilizării vaste a
medicamentelor în practica geriatrică (mai mult de
50% din medicamente sunt administrate de
vârstnici), acţiunii lor specifice asupra
organismului persoanelor în vârstă,
particularităţilor formelor farmaceutice geriatrice, a
apărut o direcţie nouă în farmacie, care este
denumită farmacia geriatritică.

Farmacia geriatrică studiază problemele organizării

metodelor contemporane şi raţionale a asistenţei
medicale persoanelor în vârstă, perfecţionarea
lucrului în acest aspect.
Obiectivele principale ale farmaciei geriatrice:
1. Obţinerea preparatelor noi şi perfectarea
preparatelor geriatrice deja existente
(geroprotectoare).
2. Utilizarea raţională a medicamentelor reieşind din
particularităţile de vârstă a organismului în
procesul de îmbătrânire, maladiilor concomitente,
medicamentelor administrate în antecedente,
raţiei alimentare, particularităţilor fizice şi psihice
etc.
3. Dozarea specifică şi utilizarea formelor
farmaceutice care să asigure modul cruţător de
administrare şi să preîntâmpine supradozajul.
Obiectivele principale ale farmaciei
geriatrice:
În policlinici se recomandă crearea
cabinetelor geriatrice pentru deservirea
vârstnicilor, exercitarea ajutorului
consultativ bolnavilor în vârstă,
concretizarea planului de tratament şi
utilizarea metodelor terapeutice geriatrice
specifice, determinarea regimului optim
de muncă şi odihnă, raţiei alimentare şi
exerciţiilor fizice.