Factorii care influențează relația doză-efect

Acțiunea terapeutică a unui medicament poate fi:

a) etiologică – se adresează cauzei bolii – ex. antibiotice

b) patogenică – se adresează mecanismului de producere a bolii -
ex. cardiotonice în insuficiența cardiacă, vasodilatatoare în hipertensiunea
arterială
c) simptomatică – pentru corectarea unor simptome – ex. analgezice,
antitusive, antitermice, antipruriginoase
d) de substituție – pentru corectarea unor deficiențe, unor insuficiențe – ex.
hormoni, vitamine

Acțiunea se realizează prin legarea specifică de receptori (structuri ce aparțin

membranelor celulare); apare un complex medicament-receptor ce declanșează
în celulă procesele biochimice care stau la baza efectului prin: a) activări
enzimatice (ex. activarea adenilatciclazei, fosfodiesterazei) sau b) modificarea
transportului prin membrane (ex. blocarea canalelor de calciu).

Efectul poate fi: a) stimulator (ex. adrenalina stimulează inima → crește

frecvența cardiacă) sau b) inhibitor (ex. β blocante precum propranololul
blochează receptorii → scade frecvența cardiacă).

Medicamentul:
a) acționează receptorii și produce efectul specific → medicament de tip
agonist
b) nu acționează receptorii – dar împiedică fixarea și efectul agoniștilor →
medicament de tip antagonist

Efectul produs de un medicament, ca răspuns la o anumită doză administrată,

este influențat de mai mulți factori:
1. calitatea medicamentului
Orice medicament are o biodisponibilitate ce reprezintă proporția de
medicament disponibil pentru acțiune. Medicamentele ajung în măsură
mai mare sau mai mică la locul de acțiune. Biodisponibilitatea poate fi
diferită pentru diferite preparate comerciale → cantitatea de substanță
activă poate fi inegală pentru cantități egale de substanță cuprinsă în
unitatea de doză → există o inechivalență farmaceutică ce determină o
inechivalență terapeutică. Deci este foarte importantă calitatea
medicamentului.
1
2. vârsta și greutatea corporală (masa de țesut adipos)
Categoriile de vârstă la care se pot constata abateri de la efectul terapeutic
dorit sunt copiii și bătrânii. Copiii au o masă corporală mai mică,
proporția de apă este mai mare, sunt imaturi enzimatic, condiții ce
influențează farmacocinetica preparatelor (distribuția respectiv
metabolizarea). La copii doza se calculează pe kg corp. Bătrânii pot
prezenta insuficiențe de organ care scad eliminarea, impunând reducerea
cu ≈ 25% a dozelor față de cele de la adult. Greutatea corporală și masa de
țesut adipos sunt importante pentru distribuția și redistribuția unor
preparate liposolubile (ex. narcotice, anestezice) și pot influența efectul
acestora (și acumularea în organism). Pentru unele preparate doza se
calculează pe m2 de suprafață corporală.
3. sexul și statusul hormonal
Estrogenii scad metabolizarea medicamentelor (ceea ce explică și reacțiile
adverse mai frecvente la femei) în timp ce androgenii cresc, prin inducție
enzimatică, metabolizarea hepatică, diferențe care, în anumite situații,
trebuie avute în vedere în administrarea unor preparate, pentru a obține
efectul dorit.
4. terenul
Există anumite particularități genetice care sunt responsabile de variații
individuale în rata de metabolizare și eliminare a preparatelor. Anumite
deficite enzimatice moștenite cresc vulnerabilitatea persoanei la reacții
paradoxale, de idiosincrazie. Se moștenește și terenul alergic care expune
persoana la diferite reacții adverse de la urticarie până la șoc anafilactic.
Și în teratogenitatea unor preparate (administrate în cursul sarcinii) s-au
constatat diferențe interpretate, printre altele, pe seama diferențelor de
teren pe care acestea acționează.
5. anumite stări particulare fiziologice sau patologice
La femeie, anumite condiții hormonale particulare, precum pubertatea,
sarcina, alăptarea sau menopauza, pot influența efectul unor medicamente.
Stări patologice precum insuficiențele de organ modifică farmacocinetica
medicamentelor. Insuficiența cardiacă, prin retenție hidrică, crește
volumul de distribuție al medicamentului, diluția lui va fi mai mare, deci
concentrația mai mică și prin urmare mai slab și efectul său. Insuficiențele
hepatică și renală scad viteza de epurare, scad clearence-ul
medicamentului influențând timpul lui de înjumătățire (timpul în care
concentrația plasmatică se reduce la jumătate) predispunând astfel la un

2
 efect mai puternic sau chiar la reacții adverse (dacă nu se crește intervalul
dintre administrări). În anumite situații, în boală crește, în sens pozitiv,
sensibilitatea la unele medicamente care altfel, în afara acelei condiții
patologice, nu ar avea efect. De exemplu cardiotonicele au efect inotrop +
doar pe miocardul cu insuficiență cardiacă și nu și pe cel sănătos.
Antipireticele (antitermicele) au efect în stările febrile dar nu influențează
temperatura normală.
6. momentul administrării
Bioritmurile (cronobiologia) pot avea importanță în administrarea unor
medicamente. Mai ales în cazul preparatelor hormonale. Hormonii
tiroidieni de substituție și preparatele cortizonice se administrează
dimineața devreme. Dimineața, secreția endogenă de cortizol este
crescută, ceea ce face ca preparatele de cortizon, administrate în acea
perioadă a zilei, să exercite un efect mai mic de inhibare a glandei
corticosuprarenale (lucru care se dovedește important la întreruperea
tratamentului, când organismul rămâne doar cu propria secreție).
7. alimentația
Influențează în primul rând absorbția medicamentelor administrate oral
dar protejează și de eventuale tulburări digestive pe care acestea le-ar
putea produce. De aceea, pentru unele preparate, este specificat în modul
de administrare momentul, raportat la alimentație, la care trebuie înghițite.
Și tipul de alimente poate avea importanță. De exemplu, în tratamentul cu
antihelmintice al parazitozelor trebuie evitate alimentele bogate în grăsimi
pentru că favorizează emulsionarea medicamentelor, cu absorbția lor
sistemică, urmată de efecte toxice. În tratamentul cu anumite antibiotice
precum tetraciclina se evită laptele care poate inactiva antibioticul. Unele
antidepresive nu trebuie asociate cu alimente cu conţinut bogat în tiramină
(brânză fermentată,vin roşu) deoarece se inhibă metabolizarea tiraminei şi
pot apărea crize hipertensive sau hemoragie cerebrală (“cheese effect”).
8. Interacțiunea cu alte medicamente administrate simultan
Interacţiunile pot modifica efectul terapeutic fie în sensul intensificării
lui fie în cel al diminuării lui. Uneori, asocierea poate creşte riscul
reacţiilor adverse. Interacţiunile pot fi de ordin farmacocinetic având loc
într-una din etape: absorbţie (ex. prin influențarea pH-ului gastric, a
motilității intestinale), distribuţie (ex. prin competiție pentru proteinele de
transport), metabolizare (ex. prin inducție sau inhibiție enzimatică) şi
eliminare (ex. prin modificarea pH-ului urinar) sau pot fi de ordin

3
 farmacodinamic. Efectul asocierii poate fi de creştere a eficacităţii
terapeutice (medicamentele își potențează reciproc efectele
farmacodinamice), când se vorbeşte de un sinergism sau, dimpotrivă,
se poate ajunge la o diminuare, anulare sau chiar inversare a efectului,
când este vorba de un antagonism. Importanţa sinergismului rezidă în
posibilitatea utilizării de doze mai mici de medicamente, cu mai puţine
riscuri de reacții adverse. Antagonismul este important în tratamentul
intoxicaţiilor acute medicamentoase prin folosirea de antidoturi (ex.
naloxona pentru morfină), dar şi pentru reducerea sau anularea efectelor
adverse ale unor substanţe medicamentoase.
9. Condițiile mediului înconjurător – temperatura ambiantă, presiunea
atmosferică, umiditatea, altitudinea – pot, prin influențarea volemiei,
T.A, sau saturației în oxigen, modifica comportamentul/efectul unor
medicamente. De exemplu antihipertensivele sunt mai eficiente vara
datorită vasodilatației și transpirației intense, cu pierdere de ioni de sodiu,
decât iarna când există o vasoconstricție reactivă.
10. Convingerea bolnavului – efectul placebo sau nocebo
Efectul medicamentului poate fi influențat, într-o oarecare măsură, de
sugestie și autosugestie datorită atitudinii medicului, motivației
pacientului (dorinței lui de vindecare), ambianței sociale. Efectul placebo
este efectul favorabil de natură psihică al unei substanțe care survine
independent de efectul farmacologic propriu-zis al acelei substanțe.
Lipsește în mod obiectiv activitatea specifică, farmacologică, dar este
prezentă în mod subiectiv o modificare a stării bolnavului în sens
favorabil. Efectul placebo este luat în considerare în studiile clinice pe
voluntari ("oarbe" sau "dublu oarbe") pentru omologarea unui preparat.
Opusul efectului placebo este efectul nocebo în care apare o modificare în
sens nefavorabil a stării bolnavului, fără fundament farmacologic ci
indusă psihic.