Pentru alte sensuri, vedeți Ion Barbu (dezambiguizare).

Ion Barbu

Ion Barbu.jpg

Date personale

Nume la naștere Dan Barbilian

Născut 18 martie 1895

Câmpulung-Muscel, România

Decedat 11 august 1961 (66 de ani)

București, Republica Populară Română

Înmormântat Cimitirul Bellu Modificați la Wikidata

Părinți Constantin Barbillian, Smaranda, născută Șoiculescu

Căsătorit cu Gerda Barbu

Naționalitate România

Cetățenie Flag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata

Ocupație poet, matematician

Pseudonim Ion Barbu

Limbi limba română[1] Modificați la Wikidata

Studii Facultatea de Științe din București și studii la Göttingen, Tübingen și Berlin

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1919 - 1961

Mișcare/curent literar parnasianism, Ermetism, expresionism, șaradism

Operă de debut 1919 - poezie în Sburătorul

Opere semnificative „Joc secund”

Influențe[ascunde]

Anton Pann
Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru al Academiei de Științe din România

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu

Secolul 16 - Secolul 17

Secolul 18 - Secolul 19

Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism

Romantism - Realism

Parnasianism - Simbolism

Naturalism - Modernism

Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism

Suprarealism - Proletcultism

Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate

Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)

Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă

Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v•d•m

Ion Barbu (născut Dan Barbilian; n. 19 martie 1895,[2][3] Câmpulung, Regatul României – d. 11
august 1961,[2][3] București, Republica Populară Română) a fost un poet și matematician român.
Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți
poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul
judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei,
născută Șoiculescu.

Cuprins

1 Matematicianul

1.1 Pregătirea

1.2 Contribuții

1.3 Scrieri științifice

2 Poetul

3 Scurtă prezentare a spațiilor poeziei lui Ion Barbu

3.1 Etapa parnasiană

3.2 Etapa baladică-orientală

3.3 Etapa ermetică

4 Opere

4.1 Joc secund

5 Aforisme

6 Criticii spun

7 Citate

8 Fragmente audio

9 Note

10 Bibliografie

11 Alte referințe despre lucrările lui Dan Barbilian/Ion Barbu

12 Legături externe

Matematicianul

Pregătirea

Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile
contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea
pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București,
studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului
Război Mondial.

I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și
Anton Davidoglu.

În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin. A avut ca prieteni,
între alții, pe matematicienii: Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin și alții.

Cariera matematică continuă cu susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la
diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de
Matematică la Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934).

Contribuții

În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică
diferite articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile
lui: o scurtă lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care
definește o procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal „spații
Barbilian”, și două lucrări în Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în 1940 și respectiv în 1941,
intitulate Zur Axiomatik der Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de
cercetare în geometria inelelor, direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al
lui Hjelmslev și al lui Klingenberg.

După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru,

reprezentant al programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea
axiomatică a geometriei algebrice și a mecanicii clasice.

Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a
numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea
unei clase largi de funcții distanță.

În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea

matematică germană).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936[4].

Scrieri științifice

Teoria spațiilor Barbilian a fost amplu dezvoltată în patru lucrări:

Asupra unui principiu de metrizare, Stud. Cercet. Mat. 10 (1959), 68-116,

Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré și Carathéodory ca aplicație a unui principiu
general de metrizare (lucrare prezentată la Institutul de matematică în data de 4 iunie 1959),
apărut în Studii și cercetări matematice, vol. 10 (1959), 273-306;

J-metricile naturale finsleriene, apărută în aceeași revistă în vol. 11 (1960), 7-44;

J-metricile naturale finsleriene și funcția de reprezentare a lui Riemann,lucrare scrisă împreună

cu Nicolae Radu și apărută postum, publicată tot în Studii și cercetări matematice, vol. 12 (1962),
21-36.
Ultima lucrare a fost depusă la redacție de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se
stinsese pe 11 august, în același an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în
reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model
generează în mod natural o distanță care poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică.

Contribuția lui Dan Barbilian a fost de a analiza cât de generală e această procedură de a construi
o distanță și de a stabili o teorie a spațiilor metrice dotate cu această distanță. În lucrarea din
1934, a definit o metrică în interiorul unei regiuni planare oarecare, generalizând astfel ideea
modelului Poincaré, care este definit doar în interiorul discului unitate. Cu acea metrică,
interiorul mulțimii devenea un model de geometrie neeuclidiană.

Alte scrieri:

Curs de matematici generale (1937 - 1940)

Teoria lui Galois a ecuațiilor în axiomatizarea lui Steinitz

Axiomatizarea mecanicii clasice (1943)

Curs de algebră axiomatică (1944, 1947, 1950)

Teoria aritmetică a idealelor în inelele necomutative (1956)

Grupuri cu operatori (teoremele de descompunere ale algebrei) (1960).

Poetul

În anul 1919, Dan Barbilian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia
lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul
liceului îl cunoaște pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai
lungi și mai frumoase prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu
în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii,
argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian își descoperă
talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt
complementare în viața sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre
cunoaștere și imaginație.
Criticul și prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă
până în ziua de azi.[judecată de valoare] Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După
melci, apare în 1921 în revista Viața Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania)
pentru a-și continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând
o viață boemă, se întoarce în țară.

Scurtă prezentare a spațiilor poeziei lui Ion Barbu

Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferență al Poeziei cu Matematica, de

aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, mai ales din pricina
caracterului ei ermetic. Mai exact spus, înțelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie să fie
poezia e mai aproape de concepția unor poeți moderni și singulari ca Stephane Mallarmé sau
Paul Valéry, decât de concepția mai generală, impusă de romantism. Apoi nu trebuie uitat că
poetul a fost dublat de un matematician și că modul lui de a gândi în spiritul abstract al
matematicii s-a impus și în planul reprezentărilor poetice. Ion Barbu însuși afirmă: "Ca și în
geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de
existență… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am
părăsit niciodată domeniul divin al geometriei."[necesită citare]

Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creația lui Ion Barbu era împărțită de acesta în
patru etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă și șaradistă.[necesită citare] În studiul din
1935, Introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu reducea această clasificare la doar trei
etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică.[necesită citare] Această din urmă împărțire a
devenit clasică.

Etapa parnasiană

Prima etapă este cea a versurilor publicate între 1919 - 1920 în revista Sburătorul, perioadă
numită convențional de unii critici "parnasiană", deși lirica barbiană din faza debutului depățește
cadrul limitat al parnasianismului, întrunind caracteristici ale poeziei pure dublate de un
nestăvilit elan romantic. Dintre ele amintim: Lava, Munții, Copacul, Banchizele, Pentru Marile
Eleusinii, Panteism, Arca, Pytagora, Râul, Umanizare ș.a.m.d.

Scurte și riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic divers.
Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului și ale florei , evocă zeități mitologice
sau surprinde procese de conștiință, cum ar fi solemnul legământ al lepădării de păcatul
contemplației abstracte în favoarea voinței de a trăi cu frenezie, într-o totală consonanță cu
ritmurile vii ale naturii.

Evitând poezia - confesiune, exprimarea directă a năzuințelor sufletului său, Ion Barbu le
transferă unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, munții, pământul ceea ce indică o
tendință de a folosi simboluri " obiective". Peisajele , pasteluri exotice și imaginare, închid în ele
elanuri și încorsetări ale ființei umane, aspirații patetice și încrâncenate refuzuri, ca în aceste
solemne strofe din Copacul :

"Hipnotizat de - adânca și limpedea lumină

A bolților destinse deasupra lui, ar vrea

Să sfărâme zenitul și - ncremenit să bea

Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină"

sau din Banchizele:

"Din aspra contopire a gerului polar

Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,

Sinteze transparente , de străluciri avide,

Zbucnesc din somnorosul noian originar."

Poezia Umanizare scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei
spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația "
apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un
proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet,
linie, culoare ".

Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii. Aspirația spre
cunoaștere are, în prima perioadă, un caracter cam abstract, de unde și, frecvent, răceala
versurilor. Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de
obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea
deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un
parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.

Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia,
era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când
la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și
aspirații tulburi, ceea ce denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru
care și le-a refuzat mai târziu, socotindu-le că " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El
tinde spre o altă formulă poetică, depărtată de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de
lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace ", pe care a realizat-o în următoarele etape
ale creației sale.

Etapa baladică-orientală

Aceasta indică orientarea spiritului poetului spre concretul lumii, cum și anunțase în Umanizare.
Aici pot fi integrate poeme ca: După melci, Riga Crypto și lapona Enigel, Domnișoara Hus, Isarlâk,
Nastratin Hogea la Isarlâk, publicate din a doua jumătate a lui 1921 până în 1925, în Viața
românească și Contimporanul lui Ion Vinea. Mai toate sunt lungi, datorită în mare măsură
pasajelor descriptive, consecință imediată a preocupării de concret; au un caracter narativ,
"baladic" , pentru că în ele "se zice" o poveste; în sfârșit evocă o lume pitorească, de inspirație
autohtonă sau balcanică, asemănătoare cu cea din viziunea lui Anton Pann. Excepțională este
acum sugestia picturală. Expresia este proaspătă și pregnantă dezvăluind în I. Barbu un poet al
cuvântului , nu numai al ideii și viziunii, cum îl cunoaștem la început. Descripția însă nu există
exclusiv pictural, ci fixează o atmosferă adecvată. Teoria baladescului avea să fie reluată în
estetica Cercului literar de la Sibiu de poeți ai acestui curent cum ar fi Radu Stanca și Ștefan
Augustin Doinaș.

Isarlâk, (inima mea), spre exemplu, este o cetate ideală, "dată-n alb ca o raia" așezată "la mijloc
de Rău și Bun", populată cu oameni care trăiesc deopotrivă deliciile spiritului și pe cele ale vieții "
într-o slavă stătătoare": univers fabulos în care se echilibrează totul. De o deosebită forță de
sugestie, sub raportul invenției verbale, este Domnișoara Hus a cărei valoare stă aproape în
întregime în expresie. Poezia vorbește despre povestea unei iubiri pătimașe cândva și nefericite
și a unei tragicomice eroine, cadână "pezevenche" ce-și cheamă de pe lumea cealaltă, prin
descântece, iubitul care a uitat-o.
Dar farmecul ei nu stă în ineditul pitoresc al întâmplării ci în extraordinara incantație a versurilor
și în sugestia de fantastic a descântecului. Substratul simbolic al elementelor narative și
descriptive din poeziile etapei a doua poate fi întâlnit în După melci, poem lung în care se
stilizează motive folclorice pentru a se povesti o experiență de inițiere în tainele naturii, devenită
dramă a cunoașterii sau în Riga Crypto și lapona Enigel.

Etapa ermetică

Ultima etapă a poeziei lui Ion Barbu este una de încifrare a semnificațiilor, numită din această
cauză etapa ermetică. Dar mai întâi a existat un moment de tranziție, reprezentat de Oul
dogmatic, Ritmuri pentru nunțile necesare sau Uvedenrode, publicate între 1925 - 1926. În ele se
păstrează încă legătura cu etapa anterioară atât prin pasajele descriptive cât și prin cele narative,
care fac poezia mai ușor de înțeles și descifrat. George Călinescu susține că de fapt aici există
ermetismul autentic al poeziilor lui Ion Barbu, pentru că se bazează pe simboluri, cel din Joc
secund nefiind decât un ermetism de " dificultate filologică ", ținând de o sintaxă poetică dificila.

Poeziile amintite se învârtesc, metaforic vorbind, pe ideea " nunții " înțeleasă ca pătrundere în
miracolul creației universale. "Oul dogmatic" este chiar un simbol al misterului " nunții ", un soi
de cosmoid, pentru că în structura lui duală se reprezintă lumea dinaintea nuntirii, creația de
dinaintea Genezei. Banalul ou demonstrează că "mărunte lumi păstrează dogma", că
macrocosmosul se repetă în microcosmos. De aceea el este făcut să devină obiect de
contemplație:

"E dat acestui trist norod Și oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou la vârf cu plod Făcut e să-l
privim la soare!"

Văzut în lumina soarelui, oul relevă însăși esența universului, imaginea eternă a increatului.

În Ritmuri pentru nunțile necesare sunt evocate trei căi de cunoaștere: prin eros ( sau senzuală),
reprezentată astral prin Venus, prin rațiune, având simbol pe Mercur, și prin contemplație
poetică, care e tutelată de Soare. Fiecare experiență este o "nuntă", adică o comuniune cu
esența lumii, dar prin primele două contopirea nu este perfectă. Senzațiile permit numai un
contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face operațiile proprii cunoașterii logice,
condiția fundamentală a universului, care este devenire continuă.
Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice, prin viziunea
directă a principiului universal când: "intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și stea,
Aburi verde să ne dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, În Firida ce scântee /
Etern" În termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea
metaforică așa cum o pusese și Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

În Uvedenrode pe aceeași temă a nunții e reluată într-un material poetic, ideea erosului ca
încercare eșuată de cunoaștere. Titlul, inventat de poet, definește un spațiu de coșmar, "o râpă a
gasteropodelor ", reprezentare a purei vieți vegetative. Faza de tranziție este de o puternică
originalitate, derutantă pentru cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei
pentru sesizarea semnificațiilor, a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului.
Limbajul este dens, termenii neobișnuiți, mulți neologistici sau rari. Este un ultim pas până la
concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund.

Opere

După melci, Editura Luceafărul, 1921

Joc secund, Editura Cultura Națională, 1930

Joc secund

Opera cea mai importantă a poetului Barbu o constituie volumul Joc secund, publicat în anul
1930. Se pare că a publicat acest volum în urma unui pariu cu Tudor Vianu că poate scrie poezie
(alte surse povestesc despre o înțelegere: dacă Barbu reușea să publice poezii, Vianu trebuia să îi
analizeze critic creația). Poeziile sunt dificil de înțeles, fiind o lirică ermetică cu limbaj abstract,
inspirată de poemele lui Stephane Mallarmé. În unele poezii, autorul folosește concepții
matematice, spre exemplu utilizează noțiunea de grup (o mulțime cu structură matematică, ale
cărei elemente se pot însuma conform unor legi specifice).

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,

Tăind pe înecarea cirezilor agreste,

În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

În concepția lui Ion Barbu poezia are mult în comun cu geometria: există undeva, în domeniul
înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia. [..] Ca și în geometrie
înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență.
[necesită citare] Această poezie inițiatică este un elogiu adus inteligenței ca valoare universală
supremă. Proiecțiile astrale, călătoriile în timp, viziunile celeste și criptografia ermetică sunt
câteva dintre tehnicile folosite cu pricepere și har de poet. Abilitățile profetice ale poetului sunt
certificate de obiectivarea subtilelor concepte mentale utilizate.

Ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în
limba germană.

În seria de poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult întâlnite
spre prinderea sensului lumii ascuns de aparențe, de fenomene sau dimpotrivă, spre
fenomenalitatea imediată în care se intuiește esența lumii. Din această perspectivă ciclul are
două texte care pot fi socotite arte poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) și
Timbru.

Jocul secund impresionează mai întâi printr-o sonoritate impecabilă, adevărată "muzică a
formelor în zbor ", dar nu - și dezvăluie sensul de la prima lectură. După însăși mărturisirea
poetului "poezia este lumea purificată în oglindă (deci reflectare a figurii spiritului nostru) act
clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoaștere), semn al minții (deci act intelectual, un
sentiment, afectivitate lirică) ".[necesită citare] George Călinescu sintetizează excelent
interpretarea poemului: "Poezia ("adâncul acestei calme creste") este o ieșire ("dedus") din
contigent("din ceas") în pura gratuitate, mântuit azur, joc secund, ca imaginea cirezii răsfirată în
apă".[necesită citare]

Ideea fundamentală din acestă poezie este că arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimată,
care pornește din viață, dintr-o trăire, dar nu se confundă cu viața, constituindu-se ca un univers
secund, posibil. Acest univers se ridică pe anularea, pe "înecarea" celuilalt, nu e, cu alte cuvinte,
o copie a lui, ci are un sens propriu, intern, care-l justifică. Dacă lumea reală există sub zenit, în
obiectivitate, poezia trăiește sub semnul nadirului, în reflectare. Poetul transpune oglindirea din
conștiința sa în melodia cuvintelor, ascunzând în ele cântecul lui - creația, asemenea mării care își
ascunde cântecul ei sub clopotele verzi ale meduzelor.

În poezia Timbru, privirea poetului e fixată pe suprafața lumii, nu dincolo de ea fascinat într-atât
de lucruri (de piatră, de humă, de unda mării), încât le atribuie o viață sufletească. Cum ele sunt
mute, poezia este aceea care ar trebui să le exprime, ceea ce presupune, pentru poet, o
comunicare simpatetică cu ele, identificarea (atitudinea e diametral opusă aceleia din Joc
secund).

Poezia creată acum nu mai e concentrare de esențe ci "un cântec încăpător", capabil să cuprindă
diversitatea infinită a lucrurilor, un imn de laudă a creației cosmice asemănător aceluia pe care
conform tradiției biblice, l-ar fi intonat în paradis îngerii, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din
coasta lui Adam.

Celelalte poezii din ciclu se așează sub una sau alta din cele două poetici, toate sunt în fond niște
descrieri diferențiate enorm de altele în limbaj.

Din cuprinsul volumului:

[Din ceas, dedus...]

Timbru

înecatul

Increat

Lemn Sfânt

Legendä

Secol

Suflet petrecut

Oul dogmatic

Falduri

Riga Crypto și lapona Enigel

Domnișoara Hus

Nastratin Hogea la Isarlâk

Isarlâk
Uvedenrode

In memoriam

Aforisme

Operele matematice robesc și încântă tocmai ca operele pasiunii și imaginației

Desenul corupe raționamentul

În redactare nu are atâta preț poleirea frazelor, cât organizarea ideilor

Placă memorială montată pe Casa pe Str. Carol Davila nr. 8 (Casa Ion Barbu) București sect. 5

Criticii spun

Tudor Vianu spunea despre opera lui Ion Barbu astfel: „Cititorul care străbate paginile volumului
Joc secund, nu trebuie să uite niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o
simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu astronomiei, mecanicii sau
geometriei. (…) Viziunea matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea simțurilor,
atât de liberă de contingențele care întinerează funcțiunea lor, încât lumea care i se relevează
este resimțită de el ca pură. Pe de altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicei
este a doua lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește să se situeze
viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei joc secund, care intitulează volumul
său.”[necesită citare]

Șerban Cioculescu spune despre el că „Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate și i-a secat
vâna. De vocație matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de
procesul matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol
calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul
clar, misterul.”[necesită citare]

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu spunea: „Din aceste
experiențe care irită curiozitatea ca niște ghicitori, făcând mai acut procesul rațional, se
desprinde însă o suavă poezie, remarcabilă pentru tristețea evenimentelor ce vor să se exprime,
enunțate prin simple întrebări și evaluări, de calitate pur emotivă, deci inefabilă.”[necesită citare]

Basarab Nicolescu zicea în opera sa Ion Barbu. Cosmologia Joc secund că „Prin asocierea unui
concept originar matematic cu un cuvânt afectiv, Ion Barbu declanșează o mulțime de sugestii ce
se adresează atât intelectului, cât și sensibilității.”[necesită citare]

Citate

Matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie
și arte.[necesită citare]

Fragmente audio

(audio) G. Ionescu-Gion recitând „Joc secund” (audio) G. Ionescu-Gion recitând „Oul

dogmatic”

Note

^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

^ a b „Ion Barbu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 2 mai 2014

^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.1

Bibliografie

Tudor Vianu, Ion Barbu, București, Cultura Națională, 1935; ed. a II-a, Editura pentru Literatură,
1965

Tudor Vianu, Introducere în opera lui Ion Barbu, București, Editura Minerva, 1970

Basarab Nicolescu, Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură,
București, 1968; ediția a II-a, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004

Dinu Pillat, Ion Barbu, București, Editura Tineretului, 1969; ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura
Minerva, 1982

Dorin Teodorescu, Poetica lui Ion Barbu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1978

Șerban Foarță, Eseu asupra poeziei lui Ion Barbu, Timișoara, Editura Facla, 1980

Mircea Scarlat, Ion Barbu - poezie și deziderat, București, Editura Albastros, 1981

Marin Mincu, Ion Barbu - eseu despre textualizarea poetică, București, Editura Cartea
Românească, 1981
Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Barbu, Editura Cartea Românească, 1991

Marin Mincu, Poezia lui Ion Barbu, Constanța, Editura Pontica, 1995

Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu și poetica postmodernismului, Editura Cartea Românească, 1993;
ediția a II-a, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2006

Alexandru Ciorănescu, Ion Barbu, (monografie), București, Editura Fundației Culturale Române,
1996

Mihaela Brut, Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, Iași, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, 2003 [1]

Sorin Popescu, Fascinantul Ion Barbu/Dan Barbilian, Edit. Monitorul Oficial, Colecția Indedit

Alte referințe despre lucrările lui Dan Barbilian/Ion Barbu

Wladimir G. Boskoff, Bogdan Suceavă - Barbilian Spaces: the History of a Geometric Idea, Historia
Mathematica 34 (2007), pp. 221–224.

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B

Riga Crypto, drogurile și legionarii, 18 iunie 2011, Ionela Roșu, Adevărul

Valori ale culturii naționale: Ion Barbu - 38 ani de la moarte, 11 august 2009, Amos News

Informații bibliotecare

BNE: XX846001 BNF: cb11885700g (data) GND: 118657178 ISNI: 0000 0001 0910 1156 LCCN:
n50021115 NKC: jo2002100676 SELIBR: 278994 SUDOC: 026649284 VIAF: 66461987 WorldCat
Identities (via VIAF): 66461987

Categorii: Decese în 1961Decese pe 11 augustNașteri în 1895Nașteri pe 18 martieMembri post-

mortem ai Academiei RomâneEseiști româniMatematicieni români din secolul al XX-leaMembri
ai Academiei de Științe din RomâniaOameni din CâmpulungPedagogi româniPoeți români din
secolul al XX-leaProfesori universitari româniRevista GândireaRomâni cunoscuți sub
pseudonimele folositeScriitori români din secolul al XX-leaÎnmormântări în Cimitirul BelluScriitori
cunoscuți sub pseudonimele folosite

Meniu de navigare

Nu sunteți autentificatDiscuțiiContribuțiiCreare
contAutentificareArticolDiscuțieLecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare

Căutare în Wikipedia
Pagina principală

Schimbări recente

Cafenea

Articol aleatoriu

Facebook

Participare

Cum încep pe Wikipedia

Ajutor

Portaluri tematice

Articole cerute

Donații

În alte proiecte

Wikimedia Commons

Wikisource

Tipărire/exportare

Creare carte

Descarcă PDF

Versiune de tipărit

Trusa de unelte

Ce trimite aici

Modificări corelate

Trimite fișier

Pagini speciale

Navigare în istoric

Informații despre pagină

Element Wikidata

Citează acest articol

În alte limbi

‫العربية‬

Deutsch

English

Español

Français

Bahasa Indonesia

Polski

Português

Русский

Încă 8

Modifică legăturile

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 31 octombrie 2019, ora 12:58.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons c