Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile

contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest timp, Dan Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru
poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i
întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.

I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton

Davidoglu.

În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin. A avut ca prieteni, între
alții, pe matematicienii:Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin, Wilhelm Blaschke și alții.

Cariera sa în matematică a continuat cu susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu a participat la
diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică
la Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934).

Anii petrecuți de Dan Barbilian în Germania, prieteniile din acea perioadă, sunt descriși cu lux de
amănunte în cartea de excepție[judecată  de  valoare] a soției acestuia, Gerda Barbilian.[7] Inițial, cum scrie însuși
Barbilian, acesta se orientase spre contacte cu matematicianul german Edmund Landau, dar ulterior,
probabil cucerit de faima școlii lui David Hilbert, intenționa să colaboreze cu grupul acestuia, însă într-un
moment Gheorghe Țițeica l-a reorientat spre Wilhelm Blaschke. Însuși Barbilian îl menționează printre
prieteni matematicieni pe Gottfried Beck, dar, în realitate, toate lucrările lui Barbilian din perioada
germană au apărut fără coautori. În cartea biografică a soției lui Dan Barbilian, aceasta descrie situația
economică foarte grea a Germaniei în anii '20 ai secolului XX. Printre altele, în acei ani leul românesc era
mai puternic decât marca germană, și, uneori, Barbilian ii invidia pe români, pentru situația economică
foarte buna din România. În definitiv, Dan Barbilian s-a manifestat ca matematician mai ales contribuind
la „programul de la Erlangen”, formulat de Felix Klein[8]

Contribuții[modificare | modificare sursă]

În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică diferite
articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o scurtă
lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care definește o
procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal „spații Barbilian”, și două lucrări
în Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în 1940 și respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der
Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor,
direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg.

După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al
programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei
algebrice și a mecanicii clasice.

Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a
numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei
clase largi de funcții distanță.

În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică

germană).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936[9].