III.

Dezvoltarea paradigmei comparatiste: Comparatismul românesc

interbelic

Comparatiști romaniști de formulă franceză: Basil Munteanu (1)

Tematică:

1. Considerații introductive
2. Panorama lit. Rom. Contemporane (1938)- prezentare generală
1.Basil Munteanu a fost trimis la Paris de Nicolae Iorga pentru
specializare( Doctorat). Acest fapt se petrecea în 1922 când B.M. avea 25 de ani. La Paris a
publicat în mod regulat în celebra ,,Revue de Litterature Comparee”, studii care se
focalizează in ansamblul lor pe relația lit.rom-lit.franceză, dar nu numai ( Voltaire în
România/ 1928; ,,Influențele orientale în România”/1934 etc.). La Paris, B.M. a functionat
ca lector de limba și lit română. Revine in țara pentru o scurta perioada (1939-1946) când a
predat literatura franceza la Universitatea din București.
După 1946, B.M. se reîntoarce in Franța, unde ii apar mai multe cărți, printre care
enumeram: ,,Studii de lut straina și comparata” (1957), ,,Constante dialectice în lit și in
istorie” (1967).
2. ,,Panorama lit. romane contemporane” apare în 1938 și rep o ,,culme” in opera lui
BM, după cum afirma un celebru comparatist al vremii, contemporan cu BM, Marcel
Bataillon. Aceasta lucrare a cunoscut repede recunoaștere publica a valorii ei, dovada fiind
traducerea in diverse limbi: engleza( 1939), italiana( 1947), germana ( 1955) și portugheza
(1969). Tot Marcel Bataillon observa cu privire la aceasta lucrare a lui BM faptul ca aceasta
prezenta o lit romană ,,...puternic polarizată de doua tendințe antagoniste către autohtonie și
către universalitate.” (M. Bataillon, B.Munteanu-Revue de Lit. Comparee, nr3 Per 1972).
Interesant este faptul ca aceste doua tendințe care acționează in lit romană după
Munteanu sunt și cele care ii constituie propria personalitate: ,, oricine a întâlnit pe
Munteanu a fost frapat de punctul de onoare pe care îl atașa, el, care era atât de european(...)
faptul de a fi în fond un fel de țăran de la Dunăre, în temeiul moștenirii sale ancestrale”.
(M.Bataillon, art.cit-op cit).
,,Panorama" lui Munteanu are un merit istoric incontestabil și anume acela de a fi
introdus o viziune nouă asupra literaturii române vechi, care, în temeiul acestei viziuni, și
prin aceasta, încetează de a mai fi domeniul strict al filologilor. Pentru prima dată, în cultura
noastră, literatura română veche este integrată organic literaturii române, încetând de a mai fi
doar un obiect de studiu arid. Aceasta este o lecție franceză pe care Bazil Munteanu a
desprins-o de la Gustave Lanson, autorul celebrei ,,Istorii a literaturii franceze” (1918)-
poate prin intermediul lui Charles Drew.
În acest context trebuie să ne reamintim că Gustav Lanson recuperase evul mediu
francez pentru literatură. Parcurgând panorama lui Bazil Munteanu ne întâmpină adesea
formulări percutante care, însă, sunt de un alt tip față de cele ale lui G. Călinescu; sunt
formulări de sinteză care dovedesc o remarcabilă putere de concentrare a unui material
bibliografic imens în formule pe cat de scurte, pe atât de cuprinzătoare.
În acest sens, amintim faptul că de exemplu, pentru Titu Maiorescu, Bazil Munteanu
găsește formula ,, un profesor de Disciplină”. De altminteri este, de asemenea, și
concentrarea absolut memorabilă a personalității contradictorii polivalente al lui Arghezi.
,,Arghezi un ireductibil”.
De reținut este și formula de sinteză găsită de Munteanu pentru opera copleșitoare a
lui Hașdeu: ,,... un vârtej de idei pe care o închipuire amețitoare renaște uneori în pofida
rațiunii”.
Comparatiști romaniști de formula franceza: Alexandru Ciorănescu (I)
Tematică:
1.Considerații introductive
2.Ariosto în Franța.
De la origini, la sfârșitul secolului al 18-lea (1939)- Alexandru ce oră nescu a fost
licențiat al Universității din București, specializarea Litere și Filozofie (1933). Caracteristica
activității sale de început o constituie proteismul-În sensul unei preocupări multiple: ,, istoria
literaturii române vechi și moderne”; ,, istoria medievală a României”; ,, literatura franceză
și literatura italiană”.
De observat că această multitudine a preocupărilor lui Cioranescu îl situează în
directa descendentă a lui Nicolae Iorga. Alexandru ce oră ne scut debutează cu un studiu de
comparatistică intitulat: ,,Maurice Rollinat Și satanismul în poezia română”-studiu publicat
în ,,Viața românească”1934. În acest studiu, Cioranescu discută ecourile poeziei lui Rollinat
În literatura română de la apariția celebrului în epocă volum poetic ,,Nevroze” 1883 De la
poeții de la revista ,,Literatorul”, la cei de după această etapă Macedonskiană a literaturii
române”, concluzia studiului este că influența poetului francez în literatura română se
exercită prin Macedonski și școala sa, dar cuprinde și mari poeți moderni-unul fiind Arghezi.
În aceeași perioadă, Cioranescu se ocupă intens și de studiere a relațiilor literare
franceze-italiene. În acest sens, îl publică mai multe articole cu privire la imit datorii
francezi ai marelui poet italian Ariosto. Din această perspectivă, teza de doctorat a lui
Alexandru Cioranescu, consacrată lui Ariosto (1939), reia într-o sinteză grandioasă
rezultatele cercetărilor realizate de Cioranescu. În articolele referitoare la imitatorii francezi
ai lui Ariosto.
2. În teza sa de doctorat, ,,Ariosto în Franța”-1939 reeditare în 1963, Al Cioranescu
mărturisește că a elaborat o în ciuda unor ,,numeroase lacune” care existau în acel moment
cu privire la problematica angajată prin teza sa. Cioranescu vrea să reliefeze că, deși existau
atunci niște cercetări în domeniul tezei sale- pe care i-a și enumerat, de altfel- i-a trebuit
totuși foarte mult curaj să redacteze o teză de asemenea anvergură. În opinia sa ,,...venise
momentul să încerce o sinteză”.
Evident, Cioranescu se referă aici la unul din maeștrii să-i întru comparativ și anume
Paul Hazard, de la care deprinsese o artă remarcabilă a ,,Sintezei”. Așa se și explică prezența
În teza lui Alexandru Cioranescu a unei ample și bine structurate panorame a epocii, în care
se exercită influența lui Ariosto în Franța (sec.16-18). Sub raport metodologic, Alexandru
Cioranescu se delimitează explicit de pura factologie: el urcă de la fapte la ,,observații de
ordin mai puțin particular”. Cioranescu merge chiar până la apuncta un fapt novator în
viziunea sa asupra tezei: adoptarea unei perspective generale cu privire la Ludovico Ariosto-
În care vede ,,un model al literelor franceze” în epoca vizată în teza sa.