Referat mate

Isaac Newton a fost un fizician, matematician, alchimist, inovator, filozof, teolog, autor de non-ficțiune,
profesor universitar și om politic englez. Sunt precizate două date ale nașterii sale, 25 decembrie 1642 și
4 ianuarie 1643, precum și două date ale decesului, 20, respectiv 31 martie 1727. S-a născut în
Lincolnshire, și a decedat în Kensington. A fost înmormântat la catedrala Westminster.

Printre realizările lui în domeniul matematicii se află binomul lui Newton (formula de dezvoltare a puterii
sumei) (a+b)n.

A inițiat (a "inventat", de fapt) conceptul de limită, cel de derivată și cel de integrală.

Alături de Leibniz este fondatorul calculului diferențial și integral. Cei doi titani au ajuns, în mod inevitabil
la crearea acestui domeniu al matematicii pe două căi foarte diferite. Leibniz a pornit de la soluționarea
matematică a nedeterminărilor "clasice" din matematică, iar Newton a plecat de la definirea corectă a
vitezei și accelerației, ca variații ale vectorilor de poziție, respectiv viteză, în variații infinitezimale ale
timpului în care are loc o mișcare mecanică.

Ion barbu

Dan Barbilian, alias Ion Barbu, a fost un poet și matematician român. S-a născut pe 18 martie 1895 în
Câmpulung-Muscel și a decedat pe 11 august 1961 în București. A fost înmormântat în cimitirul Bellu.

Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile
contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru
poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i
întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.

I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton
Davidoglu.

În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin. A avut ca prieteni, între
alții, pe matematicienii: Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin și alții.

Cariera matematică continuă cu susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite
conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică la Hamburg
(1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934).

În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică diferite
articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o scurtă
lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care definește o
procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal „spații Barbilian”, și două lucrări în
Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în 1940 și respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der
Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor,
direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg.

După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al
programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei
algebrice și a mecanicii clasice.

Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a
numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei
clase largi de funcții distanță.

În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică

germană).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie1936.