Documente Diplomatice Romane Seria I Volumul 11 Anul 1883 - LUKACS ANTAL PDF

DOCUMENTE DIPLOMATICE ROMÂNE
SERIA I
Volumul 11
1883
ROMANIAN DIPLOMATIC DOCUMENTS
SERIES I
Volume 11
1883
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN
DOCUMENTE
DIPLOMATICE ROMÂNE
SERIA I
VOLUMUL 11
1883
Volum realizat de
Alin CIUPALĂ, Rudolf DINU, Antal LUKÁCS
Cuvânt înainte de
Mihai-Răzvan UNGUREANU
Ministrul Afacerilor Externe
Introducere de
Rudolf DINU
EDITURA ACADEMIEI
BUCUREŞTI, 2006
Copyright © Editura Academiei Române, 2006.
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii.
Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE

Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5,
050 711, Bucureşti, România
Tel.: 40-21-318 81 46, 40-21-318 81 06,
Fax: 40-21-318 24 44
E-mail: edacad@ear.ro
Adresa web: www.ear.ro
Referenţi ştiinţifici: prof.dr. Ion BULEI, prof.dr. Nicolae ISAR

Control lingvistic: Anca-Graziella MOGA
Traducerea documentelor din limba germană: Anca-Graziella MOGA,
Radu DUDĂU
Traducerea listei documentelor în limba engleză: Maria-Suzana SOPA,
Rodica FLORESCU
Traducerea cuvântului înainte în limba engleză: Alin-Victor MATEI
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Documente diplomatice române / sub îngrijirea: Lukács
Antal, Rudolf Dinu, Alin Ciupală. - Bucureşti : Editura Academiei
Române, 2006-
vol.
Seria 1. Vol. 11: 1883. - 2006. - ISBN (10) 973-27-1460-3 ;
ISBN (13) 978-973-27-1460-7
I. Lukács Antal (coord.)

II. Dinu, Rudolf (coord.)
III. Ciupală, Alin (coord.)
327(498)
94(498)
Redactori: Rodica Florescu, Julieta Rotaru,

Gabriel Matei Albastru
Tehnoredactor: Daniela Florescu
Coperta: Mariana Şerbănescu
Bun de tipar: 20.12.2006; Format: 16/70 × 100

Coli de tipar: 46,5
C.Z. pentru biblioteci mari: 327(498)<<1883>>
C.Z. pentru biblioteci mici: 327
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE.................................................................................... VII
FOREWORD ............................................................................................... IX
INTRODUCERE ......................................................................................... XI
INTRODUCTION ....................................................................................... XXXV
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI .......................................................................... LXI
NOTE ON THE EDITION .......................................................................... LXV
LISTA DOCUMENTELOR ........................................................................ LXIX
LIST OF THE DOCUMENTS .................................................................... CVII
ABREVIERI/ABBREVIATIONS ............................................................... CXLVII
DOCUMENTE/DOCUMENTS................................................................... 1
INDICE DE NUME PROPRII ŞI AL PRINCIPALELOR

MATERII/INDEX OF THE NAMES AND SUBJECT MATERS.... 577
Institutul Diplomatic Român
VI
Documente Diplomatice Române, I, 11, 1883
CUVÂNT ÎNAINTE
În orice evaluare despre starea de normalitate istoriografică a unui stat,

publicarea colecţiilor de documente şi a altor categorii de surse istorice se constituie
într-un criteriu inevitabil. Acum, colecţia naţională „Documente Diplomatice
Române” vine să se adauge celorlalte colecţii de documente şi surse care au fost şi
sunt încă publicate de-a lungul ultimelor decenii, istoriografia română dispunând de
o nouă categorie de surse relative la politica externă a statului român de la mijlocul
secolului al XIX-lea până la finalul regimului comunist. Tentativa publicării unei
astfel de colecţii are propria sa istorie, deseori accidentată, supusă turbulenţelor
mediului politic şi ideologic, orgoliilor exacerbate şi câteodată dezinteresului public.
Crearea Institutului Diplomatic Român în toamna anului 2005, imaginat ca o
structură dinamică şi flexibilă, a constituit premisa anulării unei întârzieri vinovate.
În cadrul acestuia, un grup de tineri istorici universitari, deopotrivă entuziaşti şi
dispunând de autentică expertiză ştiinţifică, şi-a asumat misiunea publicării colecţiei
naţionale „Documente Diplomatice Române” pe baza unor norme riguroase, perfect
compatibile cu cele utilizate în cazul marilor colecţii de documente diplomatice.
Colecţia „Documente Diplomatice Române” cuprinde trei serii care corespund
marilor etape ale devenirii statului român în perioada evocată mai sus: prima serie este
consacrată diplomaţiei româneşti până la finalul Marelui Război, cea de-a doua
diplomaţiei interbelice şi epocii celui de-al doilea război mondial iar ultima serie este
dedicată politicii internaţionale a statului român în deceniile comunismului.
Volumul inaugural cuprinde o selecţie a pieselor documentare ce
reconstruiesc diplomaţia românească în cursul anului 1883, moment esenţial în
afirmarea opţiunii securitare a României pentru următoarele trei decenii,
explicabilă prin traumele suferite la sfârşitul războiului de independenţă şi prin
percepţia clasei politice româneşti a posibilei ameninţări la adresa suveranităţii
noului stat independent. Documentele, atent selectate şi adnotate, provin nu doar
din Arhivele Diplomatice, ci şi din alte fonduri arhivistice, în intenţia de a oferi o
imagine coerentă şi articulată asupra mecanismelor de elaborare a deciziilor de
politică externă şi a rezultatelor obţinute. Profesionalismul selecţiei şi al întregului
aparat referenţial vor induce, credem, fiecărui specialist care se va osteni asupra
acestor pagini, sentimentul unei reuşite ştiinţifice. Mai mult, acest prim volum
implică o promisiune pe care sperăm că viitorul imediat o va valida şi considerăm
că această întreprindere ştiinţifică de amploare, ferită de imprevizibile şi brutale
viraje instituţionale, va fi un instrument al progresului istoriografic şi al cooperării
intelectuale atât la nivel naţional cât la cel internaţional.
Ministrul Afacerilor Externe
VII
VIII
FOREWORD
The editing of documents collections and other categories of historical

sources is a sine qua non criterion for any attempt to define what we may call a
state a historiographic normalcy. “Romanian Diplomatic Documents” is at the
present time an extremely important addition to the other collections of documents
and sources that are being published or have been published over the last decades
as it aims at offering access to a new category of sources regarding the Romanian
state’s foreign policy from the middle of the nineteenth century to the end of the
communist rule.
The endeavour to edit such a collection has its own history, a history that was
at times erratic, affected as it was by the turmoil of the political and ideological
environment, by exacerbated egotisms and not in the least by the public’s lack of
interest. The founding in the autumn 2005 of the Romanian Diplomatic Institute, a
structure which is meant to be highly flexible and dynamic, became a necessary
pre-condition in order to overturn the consequences of this condemnable
postponement. Part of this project, a group of young historians, both enthusiastic
and possessing a solid scientific background, took up the task of editing the
national collection “Romanian Diplomatic Documents” based on rigorous
standards, consistent with the rules the great diplomatic documents collections use.
The “Romanian Diplomatic Documents” collection includes three series
which correspond to the main stages in the evolution of the Romanian state. The
first one focuses on the Romanian diplomacy up to the end of the Great War, the
second one on the Romanian foreign policy between the wars and during the
Second World War, while the last series is centered on Romanian diplomacy
during communism.
The inaugural volume contains a selection of documents aiming at
reconstructing Romanian diplomacy during 1883, a vital year if we are to
understand Romania’s foreign policy options during the next three decades. The
traumas suffered at the end of the war for independence, as well as the way the
Romanian political elite perceives the possible threats to the newly independent
state’s sovereignty combine to explain these options. The team’s intent being to
offer a coherent and articulated image of the decision-making processes and of the
achievements of Romania’s foreign policy, the documents were thoroughly
annotated and selected not only from the Diplomatic Archives, but from several
other archives. Hopefully, the professionalism displayed in selecting and
IX
annotating the documents will induce upon every specialist who will dwell on these
pages a sense of scientific accomplishment. Moreover, this first volume is part of a
promise that we have the confidence the future will validate. We are also persuaded
that, disentangled from abrupt and unpredictable institutional changes, this massive
scientific project will become an instrument for historiographic advancement and
for national and international intellectual cooperation.
Minister of Foreign Affaires
X
INTRODUCERE
România a devenit actor cu drepturi depline al sistemului internaţional, fiind

admisă în familia statelor suverane, în urma Războiului ruso-româno-turc din 1877-78,
fapt consfinţit de Tratatul de pace de la San Stefano (3 martie 1878) şi, ulterior, de
cel de la Berlin (1/13 iulie 1878, art. 43, 44, 45). Primele state care au recunoscut
independenţa României au fost Imperiul Otoman (19 februarie/3 martie 1878) şi
Austro-Ungaria (2/14 octombrie 1878), urmate de Rusia la 15/27 octombrie 1878 şi
de Italia la 5/17 decembrie 1879. Cum Congresul de la Berlin condiţionase această
recunoaştere de modificarea art. 7 din Constituţie, celelalte Mari Puteri, Germania,
Marea Britanie şi Franţa, la fel ca şi cea mai mare parte a statelor de rang secund au
întârziat această recunoaştere pînă la începutul anului 1880. Abia după adoptarea la
13 octombrie 1879 de către Parlamentul României a legii privind revizuirea art. 7
din Constituţie respectiv a legii de răscumpărare a căilor ferate concedate spre
construcţie unor consorţii străine (29 ianuarie 1880), guvernele Germaniei, Franţei
şi Marii Britanii au notificat recunoaşterea simultan, la 8/20 februarie 1880.
La scurtă vreme după încheierea lucrărilor Congresului de la Berlin, ignorând
condiţionările impuse de Tratatul de pace, statul român s-a grăbit să-şi perfecteze
instrumentele necesare interacţionării în cadrul sistemului internaţional din postura
de membru cu drepturi depline.
La 9 septembrie 1878 Consiliul de Miniştri a hotărât ca Principele Carol I să
adopte titlul de Alteţă Regală, oficializat la 13 octombrie în urma notificărilor de
recunoaştere venite din partea Austro-Ungariei, Italiei, Marii Britanii, Franţei,
Germaniei şi Rusiei. La aceeaşi dată a fost promulgat decretul ce fixa ceremonialul
Curţii Române de primire în audienţă a Miniştrilor plenipotenţiari şi a Miniştrilor
rezidenţi acreditaţi pe lângă Alteţa Sa Regală Domnul României.
În vederea alinierii la normele internaţionale fixate de protocolul de la Aix-la-
Chapelle din 21 noiembrie 1818, la 7/19 septembrie 1878 a fost emis decretul prin
care se stabileau titlul şi rangul agenţilor diplomatici români, aceştia fiind
organizaţi în trei clase: Trimişi extraordinari şi Miniştri plenipotenţiari, Miniştri
rezidenţi şi Însărcinaţi cu Afaceri. După o dezbatere rapidă dar nu lipsită de puncte
de controversă, la 14/26 februarie 1879 a fost votată în Parlament legea
suplimentară relativă la legaţiile şi consulatele române menită să restructureze
„reprezentaţiunea diplomatică” conform cu noua poziţie internaţională ce fusese
creată României. În baza acestei legi misiunile diplomatice ale României au fost
ridicate la rang de legaţie, organisme indicate ca având (la fel ca şi agenţiile
diplomatice şi consulatele generale) competenţa generală de reprezentare a
suveranităţii României şi a intereselor sale în străinătate, precum şi atribuţii de
ordin economic, juridic şi notarial.
XI
În ideea de a se asigura statului român o reprezentare cât mai largă pe scena

europeană şi în concordanţă cu interesele politice şi economice ale ţării, precum şi cu
capacităţile bugetare, art. 1 al noii legi consfinţea instituirea de legaţii la Atena,
Berlin, Belgrad, Constantinopole, Londra, Paris, Petersburg, Roma şi Viena. O a
zecea legaţie a fost creată pentru Belgia şi Olanda, cu reşedinţa la Bruxelles, prin
legea promulgată la 16 februarie 1880. Prima legaţie deschisă a fost cea de la Viena,
la 11/23 septembrie 1878, urmată de cele de la Petersburg şi Constantinopol, la 10
octombrie 18781. Celor zece legaţii li se adăuga Agenţia Diplomatică instalată la
Sofia la 7 august 1879, reţeaua diplomatică a tânărului stat român însumând aşadar la
începutul deceniului nouă al veacului al XIX-lea un număr de 11 misiuni. Conform
unei surse statistice contemporane, reprezentanţele diplomatice ale statului român (cu
excepţia consulatelor) erau deservite în mai 1882 de cca. 27 de diplomaţi, dintre care
nouă miniştri plenipotenţiari, 12 secretari de legaţie şi 6 ataşaţi (ceea ce însemna o
cifră aproape dublă în raport cu aceea a Serbiei, de exemplu, dar în acelaşi timp pe
jumătate, comparativ ce aceea a Belgiei)2.
Documentele din volumul de faţă sunt în marea lor majoritate produsul
diplomaţilor aflaţi în fruntea acestor misiuni, respectiv al factorilor de decizie
români, abilitaţi în câmpul afacerilor externe: Ministrul de Externe, Preşedintele
Consilului de Miniştri, Suveranul. Cronologic, ele acoperă intervalul 1 ianuarie –
31 decembrie (stil nou) 1883. Din punct de vedere tematic, paleta este relativ
variată – oarecum eterică poate, prin comparaţie cu acelea oferite de marile colecţii
diplomatice ale unor state ca Germania, Franţa, Italia, ori Statele Unite – raportată
însă, evident, la dimensiunile reţelei diplomatice româneşti din epocă, şi la
problematica internaţională modestă specifică unei ţări de recentă formaţie statală,
de dimensiunile, ponderea şi capacităţile României; o tematică circumscrisă în
bună măsură unor chestiuni de interes direct şi din punct de vedere geografic
restrânsă la aria vechiului continent (o legaţie românească la Tokio va fi deschisă
abia la 13 septembrie 1917, la fel cum în Lumea Nouă, la Washington de exemplu,
o primă reprezentanţă va fi stabilită doar la 1 octombrie 1917), în legătură directă
cu Sud-Estul european, de unde şi ponderea informaţiilor privind realităţile
balcanice, ori, în general, aferente aşa-numitului Orient European.
Două problematici în particular beneficiază de o amplă reprezentare în prezenta
documentaţie, două problematici interdependente la un moment dat şi de interes major
în epocă, ce au ocupat atenţia şi au concentrat mare parte din eforturile responsabililor
români: navigaţia danubiană, funcţionarea şi prerogativele Comisiei Europene a
Dunării, respectiv strategia de politică externă şi de securitate a României, definită la
finele anului 1883 de orientarea spre alianţa cu Imperiile Centrale.
1
Cf. Ion MAMINA, Monarhia constituţională în România, Bucureşti, Ed. Enciclopedică,
2000, p. 137 sqq.; I. MAMINA, Ghe. NEACŞU, G. POTRA (editori), Organizarea instituţională a
Ministerului Afacerilor Externe. Acte şi documente, vol. I, 1859-1919, p. XXXI-XXXII, 241, 393 sqq.
2
Cf. Annuaire diplomatique et consulaire des États des deux mondes. Supplément à
l’Almanach de Gotha, Gotha, Justus Perthes, 1882, p. 53-54, 60.
XII
Prin recunoaşterea independenţei României şi Serbiei şi a autonomiei

Bulgariei, Congresul de la Berlin a pus capăt autorităţii otomane asupra Dunării de
Jos (de la Porţile de Fier la Sulina), transformând fluviul, cel puţin oficial, într-un
curs de apă internaţional. România a căpătat astfel drepturi suverane de navigaţie şi
comerţ pe Dunăre şi a devenit membră a Comisiei Europene a Dunării (art. 53 al
Tratatului de la Berlin) organism înfiinţat în 1856 pentru a reglementa folosirea
apelor ei. În vara anului 1880, Austro-Ungaria a elaborat noi norme de navigaţie
pentru Dunărea de Jos, care i-ar fi dat într-adevăr un vot decisiv în această
chestiune şi ar fi forţat statele riverane mici să-şi orienteze comerţul în direcţia ei.
Instrumentul acestei preponderenţe urma să fie Comisia Mixtă, prezidată de către
delegatul austro-ungar, având autoritate asupra navigaţiei de la Porţile de Fier până
la Galaţi. În contrapartidă, guvernul de la Bucureşti a propus ca acţiunea de
supraveghere să fie executată de către o comisie tripartită a riveranilor (împreună
cu Serbia şi Bulgaria). Austria a pretins participarea cu vot preponderent şi
preşedinţia Comisiei. Proiectul de regulament adoptat în final de CED (proiectul
Barrère), în ciuda protestelor României şi Bulgariei, a dat câştig de cauză
pretenţiilor austro-ungare. Hotărârile CED au fost transpuse în Tratatul de la
Londra (10 martie 1883). România nu a recunoscut decizia europeană şi cum în
tratat nu erau prevăzute măsuri punitive, ea a continuat să exercite activitatea de
poliţie şi supraveghere în apele sale teritoriale3. Chestiunea danubiană a ocazionat
prima acţiune diplomatică de amploare a României, la nivel continental, menită
să-i apere interesele a căror justeţe apărea ca fiind indicată de toate normele de
drept internaţional în vigoare, o acţiune lipsită poate de supleţea diplomatică dată
de tradiţie şi experienţă, dar energică, susţinută, în ton cu ceea ce întreg spectrul
politic autohton şi opinia publică românească rezona la momentul respectiv.
Aparent o dispută zonală fără prea multe şanse de escaladare în faza sa incipientă,
diferendul danubian a evoluat relativ rapid, datorită contingenţei directe cu
politicile de expansiune politică şi economică şi strategiile de securitate ale unor
puteri interesate de zona Dunării de Jos, într-o problemă cu ample conotaţii politice
şi de securitate pentru România, de a cărei rezolvare putea depinde, în mare
măsură, viitorul său ca stat independent în cadrul sistemului internaţional.
Dezvoltarea sa a pus în evidenţă falimentul politicii de neutralitate promovate de
România după 1878, a catalizat eforturile în vederea ieşirii din izolarea
internaţională, subliniind imperativ necesitatea rezolvării diferendului cu Austro-
Ungaria şi, în ultimă instanţă, a „dilemei securităţii” în ansamblul său.
O parte importantă din documentaţia prezentului volum se circumscrie
acestei din urmă problematici: opţiunile de strategie externă, şi de securitate ale
3
Cf. Şerban RĂDULESCU-ZONER, La souveraineté de la Roumanie et le problème du
Danube après le Congrès du Berlin, în „Revue des études sud-est européennes”, IX, nr. 1, 1971, p.
152 sqq; G. N. CĂZAN, La question du Danube et les relations roumano-austro-hongroises dans les
années 1878-1883, în „Revue roumaine d’histoire”, XVIII, nr. 1, 1979, p. 43-61; Şerban
RĂDULESCU-ZONER, Dunărea, Marea Neagră şi Puterile Centrale, Cluj-Napoca, 1982, p. 88 sqq.
XIII
României şi alegerea operată de factorii de decizie, pe acest tărâm, în decursul

anului 1883, laolată cu etapele discuţiilor în acest sens. Documentaţia respectivă
s-a aflat în epocă, din raţiuni impuse de canoanele diplomaţiei secrete, în custodia
directă şi permanentă a Regelui Carol I şi nu a Ministerului Afacerilor Externe. La
momentul actual ea poate fi găsită în depozitele Arhivelor Naţionale.
Variatele aspecte ale acestei problematici au fost amplu investigate de-a
lungul timpului de istoriografia românească şi internaţională 4, motiv pentru care
reperele aici inserate privind procesul de decantare a opţiunii externe a României
am ales să fie, pentru a nu nara realităţi bine cunoscute, pe cât posibil sumare.
După 1878, odată cu dispariţia umbrelei protectoare – garanţia colectivă a
celor şapte Mari Puteri – creată de Congresul de pace de la Paris, România a
trebuit, în mod necesar, să-şi definească o nouă strategie externă. O interpretare
facilă a argumentului ar putea fi, şi este uneori, aceea că ipoteza în sine a unei
alianţe a existat în calculele guvernanţilor români în intervalul imediat următor
obţinerii independenţei şi că opţiunile întrevăzute, în teorie variate, s-au restrâns –
date fiind condiţiile geopolitice şi geostrategice ale ţării, precum şi raportul de forţe
al momentului – la cele două Imperii vecine, Austro-Ungaria şi Rusia. Pentru ca în
final, balanţa să încline în favoarea Monarhiei dualiste. În realitate, parcursul
României spre alianţa cu Imperiile Centrale a presupus mult mai mult decât o
4
Lilio CIALDEA, La politica estera della Romania nel quarantennio prebellico, Bologna,
L. Cappelli Editore, 1933; Assen SMEDOVSKI, La Roumanie et la Triple Alliance, în „Revue
d’histoire diplomatique”, anul 51, nr. 1, 1937, p. 39-56; Ernst EBEL, Rumänien und die Mitelmächte
von der rußisch-türkischen Krise (1877-78) bis zum Bukarest Frieden vom 10 August 1913, Berlin,
1939; Arthur KRAUSNEKER, Kálnoky´s Rumänienpolitik in den Jahren 1881-1895. Ein Beitrag zur
Geschichte der Balkanenpolitik Österreich-Ungarns auf Grund der Akten des Wiener Haus-hof und
Staatsarchivs, Doctoral dissertation, Graz, 1951; E. R. von RUTKOWSKI, Gustav Graf Kálnoky von
Koröspatak, Österreich-Ungarns Außenpolitik von 1881-1885, Doctoral dissertation, Vienna, 1952;
IDEM, Österreich-Ungarn und Rumänien, 1880-83. Die Proklamierung des Königreiches und die
rumänischen Irredenta, în „Südost-Forschungen”, 25, 1966, p. 150-284; William L. LANGER,
European Alliances and Alignments, 1871-1890, New York, Alfred Knopf, 2nd ed., 1966, p. 329-35;
Ghe. CAZAN, Tratatul secret de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria (1883), în „Revista
română de studii internaţionale”, anul I, nr. 1, 1973, p. 176 sqq.; Francis Roy BRIDGE, From Sadowa
to Sarajevo. The Foreign Policy of Austria-Hungary, 1866-1914, London and Boston,
Routledge&Kegan Paul, 1972, p. 107-141; Uta BINDREITER, Die diplomatischen und
wirtschaftlischen Beziehungen zwischen Österreich-Ungarn und Rumänien in den Jahren 1875-1888,
Wien-Köln-Graz, Hermannn Böhlaus Nachf., 1976; Ghe. CĂZAN, Ş. RĂDULESCU-ZONER,
România şi Tripla Alianţă, 1878-1914, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, 1979; L. BOICU,
V. CRISTIAN, Gh. PLATON (coord.), România în relaţiile internaţionale, 1699-1939, Iaşi, Junimea,
1980, p. 302-374; Dan BERINDEI, La politica estera della Romania dall’indipendenza nazionale
alla Triplice Alleanza în Giulia LAMI (a cura di), Risorgimento. Italia e Romania, 1859-1879.
Esperienze a confronto, Atti del Covegno internazionale „Italia e Romania dal 1859 al 1879. Unità
nazionale e politica europea”, Milano, 2-3 luglio 1979, Milano – Bucureşti, CIRSS – Ed. Anima,
1992, p. 21-28; V. CRISTIAN, Diplomaţia României în slujba împlinirii idealului naţional, în Cum
s-a înfăptuit România modernă: o perspectivă asupra strategiei dezvoltării, (Gh. Platon, Ion
Agrigoroaie et alii), Iaşi, Ed. Univ. “Al. I. Cuza”, 1993, p. 223-96; Teodor PAVEL, Între Berlin şi
Sankt Petersburg. Românii în relaţiile germano-ruse din secolul al XIX-lea, Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2000.
XIV
simplă alegere şi el trebuie privit într-o lumină mai nuanţată decât aceea în care îl
înfăţişează rudimentara dihotomie a „simpatiilor” şi „antipatiilor” pentru Imperiile
Centrale sau Puterile occidentale5. Poziţia de forţă adoptată de Imperiul ţarist în
lunile imediat următoare încheierii ostilităţilor cu Turcia, în relaţiile sale cu fostul
aliat, a fost resimţită ca o traumă, de o importantă parte a elitei româneşti; a deschis
o rană ce nu avea să se închidă decît odată cu dispariţia unei întregi generaţii. Rusia
a ajuns să însemne practic l’incubo, obsesia factorilor de decizie români, coşmarul
unei epoci şi al unei generaţii, care, pornind de la bătrânul Brătianu, va fi purtat
mai departe de junimişti, conservatori şi liberali laolată, prin Sturdza, Carp şi
Maiorescu pînă în preajma Primului Război Mondial. Bună parte din istoria acestor
ani, în materie de politică externă, nu înseamnă în fond nimic altceva decât istoria
unei obsesii, obsesia pericolului rus. Experienţele ulterioare Războiului de
Independenţă, au modificat într-adevăr structural relaţiile României cu Marile
Puteri vecine. Însă tratamentul administrat la Berlin şi mai ales obligaţia de a ceda
Rusiei Basarabia meridonală, au contribuit nu atât la „pavarea drumului către o
apropiere de Austro-Ungaria”6, cât la diluarea, pentru multă vreme, a şanselor unei
alianţe cu Rusia7.
Existenţa unui atare dezechilibru de forţe pe tărâmul influenţelor exercitate
de Austro-Ungaria şi Rusia în România, era atestată şi de Ministrul italian la
Bucureşti, contele Giuseppe Tornielli-Brusati, în primăvara anului 1880: „În
Principatele Unite fu predominantă influenţa occidentală pe care partidul
[pro]francez o ţinea în mare cinste. Dispărută însă această influenţă şi deocamdată
nereconstituită, toţi cei care aici în respectiva căutau o bază pentru politica antirusă,
au devenit austrieci. Mirajul forţei asupra celor slabi a făcut restul în momentul în
care a devenit evident că preponderenţa austriacă în Orient, dorită de Congresul de
5
Sunt ilustrative, credem, în acest sens opiniile exprimate în martie 1884 de Ministrul austro-
ungar la Bucureşti, Mayr, relativ la rolul Preşedintelui Consiliului în perfectarea alianţei cu Imperiile
Centrale, adesea citate, niciodată însă pentru folosul a ceea ce mai degrabă indică, şi anume că ipoteza
alianţei, ca de altfel şi decizia aferentă, a prins contur în mintea lui I.C. Brătianu doar în decursul verii lui
1883. „…Atunci cînd el [Brătianu] s-a hotărât pentru călătoria la Viena şi Gastein…, a înţeles, cu mintea
sa limpede, că interesele României reclamau o mai strânsă aderare la alianţa austro-ungaro-germană.
Însuşi E.V. a remarcat că el a realizat această evoluţie cu o repeziciune miraculoasă. Această însuşire
lasă însă să se presupună şi faptul că atunci când Brătianu va fi de părere că situaţia s-a schimbat, el ar fi
în stare să îndeplinească aceeaşi manevră în sens contrar”. Cf. ANIC, Casa Regală, dosar 4/1884, f. 14,
Mayr către Kálnoky, Bucureşti, 4 martie 1884. Vezi şi RĂDULESCU-ZONER, Poziţia internaţională a
României după Congresul de la Berlin. Premise ale unei opţiuni, în „Studii şi materiale de istorie
modernă”, 6, 1979, p. 39–65.
6
Formularea îi aparţine lui LANGER, European Alliances…, op. cit., p. 330.
7
Cf. BERINDEI, La politica estera della Romania…, loc. cit., p. 27-28. Conform relatării
unui ofiţer din Marele Stat Major austro-ungar, întocmite după o călătorie de documentare în
România, „după cedarea Basarabiei româneşti, dictate de Congres, întreaga populaţie – inclusiv
ţăranul lipsit de cultură – este stăpînită de o stare de spirit foarte agitată împotriva Rusiei. În timpul
prezenţei mele, tema Basarabia şi Dobrogea era discutată pretutindeni, iar ţarul era acuzat de călcare a
cuvîntului dat…”. Cf. [1918 la Români]. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.
[Documente externe], 1879-1916, vol. I, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, p. 100.
XV
la Berlin, avea tot sprijinul puterii germane. Cu toate acestea aici, în variile partide
politice…, persistă împărţirea între acei care acceptă înalta influenţă austriacă şi
acei care înclină în mod tradiţional către Rusia. Cât anume reprezintă cei din urmă,
nu e uşor de definit. De notat însă în aşa numitul partid rus, separatiştii şi prezenţa
lor dăunează, în mod logic, influenţei Rusiei asupra părţii sănătoase a naţiunii”8.
Analiza diplomatului italian, aplicată tendinţelor autohtone în materie de politică
externă, se rezuma la următoarele două concluzii: 1° uşurinţa de a ademeni
România spre a intra în combinaţii de alianţe anti-ruse; 2° lipsa absolută a unei
pregătiri pentru a exercita în această ţară o contra-acţiune care să echilibreze
mijloacele de care dispunea Austro-Ungaria9.
O atare realitate nu însemna însă în mod necesar acceptarea ideii unei alianţe,
în sensul de angajament bine determinat, cu Austro-Ungaria sau cu o altă Mare
Putere. Sub acest aspect este edificator, de exemplu, sondajul efectuat la finele
anului 1879 de Ministrul austro-ungar la Bucureşti, Hoyos printre diverse
personalităţi ale vieţii politice, sondaj din care rezulta foarte clar că, în accepţiunea
românilor, „alăturarea ori dirijarea politicii lor către Austro-Ungaria se rezuma la o
uniune vamală”10!
La nivelul establisment-ului o dispoziţie mai fericită nu va exista pentru
multă vreme nici faţă de alte Mari Puteri, altădată curtate cu asiduitate. Franţa era
încă, la începutul anilor ’80, sub raport sentimental, preferata opiniei publice.
Literatura şi cultura franceză se bucurau de un prestigiu enorm, iar mulţi lideri
politici studiaseră în Franţa. Dar atitudinea guvernului francez faţă de România la
Congresul de la Berlin şi în intervalul imediat următor, micşorase simţitor
entuziasmul faţă de ea. Decisivă era probabil pentru factorii de decizie români,
perceperea faptului că Franţa era izolată din punct de vedere diplomatic şi, ca atare,
incapabilă să protejeze în vreun fel România11.
În fapt, ideea unei alianţe s-a impus cu destulă greutate într-un climat politic
dominat de ideile şi principiile ce se aflaseră, la fel ca şi în cazul Italiei, la baza
procesului constitutiv al statului. România s-a aflat şi ea în situaţia de a-şi elabora
strategiile de politică externă într-un moment în care era încă impregnată de
8
A[rchivio] S[torico] D[iplomatico] del M[inistero] degli A[ffari] E[steri], Roma, D[ivisione]
P[olitica], Rapporti in arrivo, Romania, busta 1396: R 39, Tornielli către Cairoli, Bucureşti, 25 aprilie
1880. Vezi şi D[ocumenti] D[iplomatici] I[taliani], 2, XII: 633-36, nr. 783, Tornielli către Cairoli,
Bucureşti, 25 martie 1880. „…Au existat şi există deci în toate partidele cei ce înclină spre Rusia şi
cei ce înclină spre Austro-Ungaria. Persoane care să se gândească în mod serios la dezvoltarea
naţiunii prin intermediul propriilor forţe interne fără a amesteca influenţa externă, sunt puţine şi
acestea visează pentru ţara lor o situaţie de neutralitate garantată de Europa”.
9
Ibidem.
10
1918 la Români. Documente externe, vol. I, p. 103-105.
11
Keith HITCHINS, România, 1866-1947, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 155-156. Cf. şi
concluziile aceluiaşi Ministru austro-ungar, Hoyos: “Azi România nu trebuie să se aştepte [s. orig.]
sau să se teamă de ceva din partea nici unei alte puteri, decât de la cele două mari imperii vecine, şi
de aceea nu se mai poate vorbi de un partid turc sau francez, ci numai de unul rus şi de unul anti-rus”,
1918 la Români. Documente externe, vol. I, p. 103.
XVI
experienţa celor aproximativ 25 de ani de „neutralitate garantată”, de politică de

echilibru între Marile Puteri vecine. Aşadar, pentru încă o vreme, cuvântul de
ordine a continuat să fie neutralitatea, „politica independentă”, iar consensul
aproape unanim existent pe marginea acestei opţiuni în sferele politice a împiedicat
orice tentativă a grupului de decizie în direcţia unui angajament politico-militar
formal. La această politică de neutralitate urmărită de guvernele româneşti de după
187812, la „echilibriştii” din peisajul politic şi mediatic românesc şi la consecinţele
nefaste ale unei atari conduite, făcea trimitere, de exemplu, în termeni extrem de
critici, Ministrul român la Viena, Bălăceanu, în primăvara anului 1881, într-o
scrisoare particulară adresată Regelui Carol I. În optica diplomatului român,
strategia externă promovată de guvernul de la Bucureşti era la fel de nefericită ca şi
aceea urmată de Italia şi urmările – izolarea în plan internaţional, devenită deja o
tristă realitate pentru cea din urmă – se întrevedeau şi în cazul României:
„…Le dernier mot de cette politique, c’est l’isolement! À cette heure, l’Italie
est le pays le plus vilipendé de l’Europe. Avis aux équilibristes de tous genres!
Chose digne de remarque: les journaux qui prétendent que la Méditerranée est un
lac italien dirigent tout aussi souverainement l’opinion et la politique de leur pays,
que ceux qui soutiennent que le Danube est un fleuve roumain [aluzie directă la
afirmaţiile făcute în acest sens de Alexandru Lahovari în presă şi în Camera
Deputaţilor – n.R.D.]! Cependant et les uns et les autres trompent le public, mais
qui oserait s’inscrire en faux contre leurs assertions [s.R.D.]? L’école de
l’imposture politique a pris un tel essor, qu’il faudra bientôt un courage surhumain
pour oser dire, à haute et intelligible voix, que… deux et deux font quatre! […]”13.
Politica independentă, a „libertăţii de manevră”, era din contră, încă apărată
cu ardoare de unul dintre organele de presă ale conservatorilor, L’Indépendance
Roumaine, în august 1881, în momentul în care începea să treacă drept sigură
apropierea Italiei de Imperiile Centrale şi se zvonea că propuneri concrete în
vederea unui acord formal aveau să fie avansate şi României de către cabinetul de
la Viena: „…E opinia multora că în prezenţa invitaţiilor ce ne vor fi făcute, situaţia
noastră va fi foarte dificilă. Ei cred că chestiunea ne va fi pusă în mod precis şi
categoric. Aşa cum declara acum cîteva zile Pester Lloyd, ni se va spune: ‚cine nu
e cu noi, este contra noastră’. Noi nu credem că lucrurile au ajuns deja într-un
asemenea punct; dar şi dacă ar fi aşa, nu vom ezita un singur moment în a sfătui să
se răspundă: ‚noi nu suntem nici contra voastră, nici cu voi; noi suntem cu noi
înşine’. Dreptul neutrilor, iată forţa noastră [s.n.]. Unicul nostru scop poate şi
trebuie să fie dezvoltarea a ceea ce avem. Pentru asta nu e nevoie de alianţe care
să ne aducă protecţii oneroase şi să ne înstrăineze unul dintre principalele noastre
12
Afirmaţiile lui Bălăceanu îl vizau în principal pe Vasile Boerescu, Ministru Afacerilor Externe
între 11 iulie 1879 – 9 aprilie 1881, cel care, la începutul anului 1881, atacând ideile lui Grigore Sturdza
privind o alianţă cu Rusia, se pronunţase de la tribuna Senatului în favoarea unei politici „naţionale”
[s.n.], fără angajamente formale faţă de vreuna din Marile Puteri vecine sau mai îndepărtate,
cf. CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 99-100.
13
ANIC, Casa Regală, dosar 28/1881, f. 14, SP, Bălăceanu către Carol I, Viena, 28 mai 1881.
XVII
puncte de sprijin, Occidentul european. O alianţă indiferent cât de puternică ar fi,

nu poate conduce decât la ruina României [s.n.]. Acest limbaj – comenta Ministrul
italian Tornielli, semnalând articolul Consultei – reproduce gândurile ce sunt
comune majorităţii românilor în aceste zile”14.
Situaţia nu ajunsese într-adevăr în punctul în care o decizie era imperativă şi
un asemenea pas avea să mai întârzie mai bine de doi ani. Ipoteza alianţei începea
însă să prindă tot mai mult contur si avea să se maturizeze în mintea guvernanţilor
români sub influenţa evoluţiilor înregistrate în plan internaţional, în principal ca
urmare a reconstituirii Dreikaiserbund-ului, în iunie 188115. Deja, în ianuarie 1881,
Titu Maiorescu, unul dintre fruntaşii „Junei drepte”, publica în Deutsche Revue un
articol în care, după o trecere în revistă a poziţiei internaţionale a României, pleda
pentru o înţelegere cu Germania, liderul continental al momentului, înţelegere ce
trebuia însă a fi, în mod obligatoriu, precedată de un agrement cu Austria,
partenerul Berlinului din octombrie 1879. Datorită poziţiei sale geografice,
argumenta Maiorescu, România era practic obligată să intre în sfera de influenţă fie
a Rusiei, fie a Austro-Ungariei. Cum ipoteza unei alianţe cu Rusia ieşise deja din
calculele guvernanţilor, din motive tuturor cunoscute, singura opţiune rămasă era
Viena. Nici măcar chestiunea românilor din Transilvania nu trebuia să constituie un
obstacol. Români asupriţi se aflau şi în Basarabia şi condiţia lor era cu mult mai
gravă decât a celor care trăiau sub sceptrul Monarhiei Habsburgilor. Rusia îşi
„devora” naţionalităţile, Austria le ocrotea. Rusia avea un regim absolut, centralizat
şi opresiv, Austro-Ungaria era un stat bazat în esenţă pe un compromis federativ.
Ca atare, legătura cu Viena era, de departe, preferabilă16.
Între circumstanţele ce, de asemenea, recomandau o atare alegere se numărau
şi cele economice. România era deja la acea dată dependentă din punct de vedere
economic de Imperiile Centrale. Trimitea mari cantităţi de grâne şi vite în Europa
Centrală şi devenise un valoros importator al bunurilor manufacturate, în special al
celor din Austro-Ungaria, în timp ce piaţa financiară germană constituia o
importantă, dacă nu cumva principala, sursă de împrumuturi de stat. În cifre brute,
14
[35 anni] di relazioni italo-romene, 1879-1914. Documenti diplomatici italiani (a cura di
Rudolf DINU, Ion BULEI), Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001, p. 110-11, nr. 60, Tornielli către
Mancini, Bucureşti, 1 septembrie 1881.
15
Keith, HITCHINS, op. cit., p. 155.
16
Titu MAIORESCU, Zur politischen Lage Rumäniens, în „Deutsche Revue”, VI, ianuarie
1881, p. 12-20. Maiorescu considera Dreikaiserbund-ul un sistem al trecutului şi percepea relaţiile
ruso-germane ca fiind tensionate şi chiar în înrăutăţire continuă, acestea constituind punctele slabe ale
argumentaţiei sale. În plus, Maiorescu exagera în mod evident, afirmând că ideea alianţei cu Imperiile
centrale era împărtăşită de un mare număr de oameni politici şi de stat români. Asupra „consensului”
existent între conservatori pe marginea acestei opinii vezi IDEM, Istoria politică a României sub
domnia lui Carol I, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 119-21. În fapt, ideea unei alianţe cu Imperiile
Centrale era împărtăşită, în principal de liderii aşa numitei „June drepte”. Pe de altă parte, strategia
formulată de Maiorescu în articolul respectiv era în mod virulent atacată de C. A. Rosetti în
„Românul”, într-o serie de articole de fond apărute între 12 ianuarie şi 5 februarie 1881 (st. v.),
fruntaşul liberal apărând, nimic altceva, decât „politica independentă”.
XVIII
rezultă de exemplu că în intervalul cuprins între 1875 şi 1882 peste 50% din
importurile române au provenit din Austro-Ungaria, respectiv că 32% din export
s-a îndreptat tot către Dubla Monarhie17. Inclusiv sub raportul comunicaţiilor
terestre România era preferenţial racordată la spaţiul austro-ungar, graţie a două
mari tronsoane de cale ferată, Turnu-Severin–Vârciorova–Timişoara şi Piteşti–
Predeal–Braşov, ultima joncţiune fiind realizată în vara lui 187918.
A fost determinantă, fără îndoială şi prezenţa în cadrul grupului de decizie,
unul extrem de restrâns – caracteristică comună de altfel mai tuturor statelor
europene – a unei componente majoritar filogermane şi, într-o oarecare măsură,
rusofobe. Alături de Suveran, un Hohenzollern, pentru care funcţiona inclusiv o
legătură sentimentală cu Germania, au fost implicaţi în procesul decizional19
17
LANGER, op. cit., p. 331-332.
18
Cf. CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 38.
19
Diplomaţia a constituit domeniul rezervat al Regelui Carol I în România prebelică, monarhul
fiind văzut – în condiţiile vieţii parlamentare – în România, ca şi în multe alte state europene, drept
singurul garant al continuităţii politicii externe. Maniera în care Suveranul României şi Miniştrii săi,
asemenea de altfel majorităţii capetelor încoronate ale acelei epoci, au gestionat afacerile externe, a
fost, cel puţin pînă la Primul Război Mondial, una „iluministă”, raţională, bazată încă pe ideea de
arcana imperii şi scăpând controlului instanţelor parlamentare. Regele Carol I a însemnat, pe
parcursul întregii domnii, prezenţa constantă în tărâmul afacerilor externe, centrul de decizie în
această materie definindu-se şi configurându-se preponderent în funcţie de voinţa sa. Asociaţi i-au
fost îndeobşte, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi/sau Ministrul de Externe. Termenii cartei
fundamentale au fost cei care l-au obligat permanent pe Suveran să-şi aleagă cu grijă colaboratorii, în
cadrul guvernului, dat fiind fapul că la articolul 92 din Constituţia României era prevăzut că nici un
act al Regelui nu poate avea valoare/forţă, dacă nu era contrasemnat de un Ministru, care prin aceasta
devine răspunzător de acel act. Schema grupului de decizie român (unitatea de decizie ultimă) a
prezentat un înalt grad de mobilitate, în special din perspectiva structurii, extrem de fluctuantă în
timp, bipolarismul, preponderent în formula Rege – Preşedintele Consiliului, dar şi Rege – Ministrul
Afacerilor Externe, substituindu-se tripolarismului R – PC – MAE. Dimensiunile sale permanent
reduse şi, indirect, mobilitatea, s-au datorat, înainte de toate, dorinţei exprese a Suveranului, o dorinţă
în directă corespondenţă cu idea de arcana imperii. Centrul de decizie în materie de politică externă, a
avut, am putea spune, un aşa numit moment zero, moment ce a corespuns, în teorie, cu obţinerea
independenţei, în practică cu ieşirea României din epoca „nealinierii”: negocierea şi perfectarea
alianţei cu Imperiile Centrale, aproximativ iunie – octombrie 1883. Decizia efectivă a aparţinut în
1883 Preşedintelui Consiliului, Ion C. Brătianu, Regelui Carol I şi Ministrului de Externe
D.A. Sturdza, o astfel de ordine a înşiruirii lor nefiind, aşa cum o demonstrează destul de clar
documentaţia de arhivă, deloc aleatorie. Pe o treaptă imediat inferioară s-au aflat un număr la fel de
redus de „executanţi” şi „iniţiaţi”: Ministrul plenipotenţiar la Viena, junimistul Petre P. Carp, a cărui
activitate, în anumite momente a depăşit cu mult cadrele unui simplu negociator şi executant al
deciziilor venite de la centru, Ministrul plenipotenţiar la Berlin, Gheorghe Vârnav-Liteanu, Alexandru
Beldiman, doctor în drept la Berlin, Şeful Diviziei Politice a MAE din iulie 1883 (Gerant al Legaţiei
din Berlin în vara aceluiaşi an şi Ataşat pe lîngă Primul Ministru I.C. Brătianu în timpul negocierilor
de la Gastein), şi, nu în ultimul rând, Regina Elisabeta, confidenta Suveranului inclusiv în chestiunile
de politică externă, în mod cert informată asupra negocierilor de aderare şi, se pare, chiar inspiratoare
a unei anumite linii de conduită în desfăşurarea acestor tratative. Construcţia colectivă a deciziei a
caracterizat indiscutabil mecanismul decizional autohton în întreg intervalul de timp delimitat de
marea guvernare liberală, până la retragerea lui Ion C. Brătianu în 1888. Ulterior, rolul Regelui în
interiorul grupului de decizie a devenit preponderent, ajungându-se destul de rapid la subordoanarea
XIX
oameni politici şi diplomaţi, mai toţi în mod evident atraşi de această Mare Putere,
căreia îi admirau forţa militară şi economia dinamică, unii dintre ei având un
background educaţional german (Ministrul de Externe D.A. Sturdza, Ministrul la
Viena, Petre P. Carp), ori fiind chiar adepţi ai „modelului” german de dezvoltare
(P.P. Carp)20. Inclusiv Preşedintele Consiliului, Ion C. Brătianu, fostul revoluţionar
radical devenit între timp, potrivit Ministrului britanic la Bucureşti, un
„conservator-liberal”21, avea să întrevadă, în final, aceeaşi unică opţiune: situată
„între cele două Rusii”22, România trebuia să se orienteze astfel încât să nu devină
bulevardul Petersburgului către Bulgaria!
În fine, nu e mai puţin demn de reţinut faptul că singurele Mari Puteri ce şi-au
manifestat intenţia de a stabili o relaţie apropiată cu România, în sensul unei alianţe
politico-militare, aproape concomitent cu recunoaşterea independenţei, au fost
Imperiile Centrale23. Tatonări foarte precise în direcţia unei atari finalităţi au fost
efectuate de către guvernul austro-ungar încă din a doua jumătate a anului 1879. Vizita
Arhiducelui Albrecht la Bucureşti, în toamna acelui an a ocazionat o primă discuţie cu
Principele Carol I privind asistenţa militară mutuală în cazul unui atac rus24. Câteva
luni mai târziu, în primăvara lui 1880, lucrurile au mers şi mai departe. Într-o scrisoare
celorlalţi poli de decizie. O atare realitate este amplu atestată în sursele vremii, diplomatice sau de altă
natură. Tendinţa Regelui Carol I după acest moment zero, oarecum irealistă, a fost aceea de
„îngheţare” a componenţei grupului de decizie şi chiar de restrângere a cercului iniţiaţilor, în
condiţiile în care, de exemplu, nici unul dintre Trimişii Extraordinari ce i-au succedat lui Carp la
Viena, după 1884, nu a mai fost informat asupra existenţei tratatului de alianţă cu Imperiile Centrale.
Într-o situaţie similară s-a aflat de altfel şi Legaţia regală la Berlin între 1888-1896, în intervalul de
timp marcat de retragerea lui Vârnav-Liteanu şi instalarea ultimului titular prebelic, Alexandru
Beldiman. Beldiman a devenit de fapt, din 1888, singurul diplomat, iar din 1896 singurul
Plenipotenţiar român acreditat pe lângă una din Puterile aliate, ce cunoştea, oficial, sensul şi
amplitudinea angajamentelor internaţionale ale României. Desigur, nu doar membrii corpului
diplomatic au fost excluşi din procesul de elaborare şi gestionare a politicii externe, ci şi membrii
Reprezentanţei Naţionale, precum şi majoritatea membrilor Cabinetului, inclusiv un număr deloc
derizoriu de Miniştrii de Externe.
20
Cf. Andrei CORBEA, Cu privire la critica «modelului german» al «Junimii», în Al. ZUB (ed.),
Cultură şi societate. Studii privitoare la trecutul românesc, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1991, p. 242-253.
21
BAR, mss., Fond Ion Ghica, S 7(6)/DCXIV, W.A. White către Ministrul român la Londra, Ion
Ghica, Bucureşti, 15 mai 1882. “…Mais il y’a deux choses sérieuses pour le pays, d’abord une certaine
disharmonie entre Rosetti et Jean Bratiano le premier voudrait pousser les théories radicales de sa
jeunesse… en avant, pendant que Bratiano, muni par la pratique des affaires et inquiet par la situation
extérieure, est devenu conservateur liberal, hence they do not pull well together. …The second question,
la façon dont les Austro-Hongrois agacent et irritent sans cesse l’opinion de ce pays-ci…”.
22
Citat în RUTKOWSKI, op. cit., p. 151. Referitor la I.C. Brătianu şi poziţia sa relativ la
alianţa cu Imperiile Centrale vezi Gheorghe I. BRĂTIANU, Bismarck şi Ion C. Brătianu, în „Revista
Istorică Română”, vol. V-VI, 1935-36, p. 86-103.
23
Potrivit Ministrului italian la Bucureşti, Tornielli, avansuri ar fi existat şi din partea Franţei,
în primăvara lui 1880: „… Je sais que [le] Ministre de France a cherché à sonder le terrain au sujet de
[la] possibilité d’une entente intime qui paraît être dans ses instructions, mais on a répondu à ses
ouvertures par un silence obstiné. […]”, cf. ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1396,
anexa cifrată la R 25, Tornielli către Cairoli, Bucureşti, 17 martie 1880.
24
Cf. BRIDGE, op. cit., p. 111.
XX
din 21 aprilie, ex-Ministrului imperial de Externe, contele Andrassy a adresat

Suveranului român, cu acordul Împăratului Franz-Josef şi al Ministrului în funcţie,
Haymerle, invitaţia de a adera, la momentul oportun, la alianţa austro-germană25.
Ipoteza a fost discutată, în termeni similari, de viitor, şi la Berlin, în mai 1880, de către
I. C. Brătianu şi cancelarul Bismarck: „…Am vorbit cu dânsul – îi va scrie Bismarck
Principelui Carol I – fără rezervă despre interesele noastre de pace şi apărare pe care
Austria le împărtăşeşte cu noi şi cred că m-a priceput şi a rămas mulţumit”26.
Pentru guvernul de la Viena alianţa cu România era, din motive de securitate,
precum şi datorită unor imperative decurgând din politica sa balcanică, nu doar
oportună, ci necesară. Din perspectivă strategico-militară, o atare finalitate era mai
mult decît stringentă. La vremea respectivă, frontiera româno-rusă avea peste 900
km lungime, iar cea austro-română peste 1300 km. Pe de altă parte, frontiera între
Austro-Ungaria şi Rusia măsura aproximativ 1440 km. În consecinţă, dacă
România intra în război alături de Imperiile Centrale, frontul rus se alungea mai
mult de jumătate; dacă, dimpotrivă, ea participa ca aliat al Rusiei, frontul austriac
aproape că se dubla, în raport cu faza iniţială. Chiar şi în cazul unei neutralităţi
absolute, Austro-Ungaria s-ar fi văzut obligată să menţină forţe importante la
frontiera cu România27. Era aşadar vital ca micul principat danubian să devină mai
mult decât o simplă zonă tampon, respectiv să fie parte integrantă a glacisului de
securitate austro-ungar. Sfera de influenţă a Imperiului – scria în 1880 Gustav
Kálnoky, Ambasador la Petersburg în acea vreme – trebuia în mod necesar să
includă şi România, alături de Serbia („pivotul poziţiei noastre în sud-est”).
„Numai aşa puterea noastră în Balcani va avea baze puternice în acord cu
importantele interese ale Monarhiei”28. Chestiunea “asigurării” spaţiului românesc
a constituit de altfel subiect de tratative între Viena şi Berlin încă din a doua
jumătate a anului 1880, în contextul deschiderii negocierilor privind refacerea
Dreikaiserbund-ului.
În cadrul colocviului desfăşurat între 4 şi 5 septembrie 1880 la Friedrichsruh,
de exemplu, Ministrul austro-ungar de Externe, Haymerle, acceptând în principiu
ideea unui acord cu Rusia, a expus cancelarului Bismarck „interesele particulare
ale Austro-Ungariei” ce trebuiau salvgardate indiferent de înţelegerile ce urmau a
se realiza. Important pentru Viena – temătoare că va pierde monopolul prieteniei
germane – era, între altele, ca Dubla Alianţă să nu fie în vreun fel slăbită.
Dimpotrivă, ea trebuia întărită, perfecţionată chiar, incluzându-se un fel de
garanţie a securităţii României contra unui atac rus [s.n.]29. La începutul anului
25
Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular (ed. Stelian Neagoe), vol. IV,
Bucureşti, Ed. Machiavelli, 1994, IV, p. 327-28.
26
Ibidem, p. 333.
27
Cf. România în relaţiile internaţionale…, p. 305.
28
Citat în Solomon WANK, Foreign Policy and the Nationality Problem in Austria-Hungary,
1867-1914, în „Austrian History Yearbook”, vol III, partea a 3-a, 1967, p. 37-56, 44.
29
Textul integral al rapoartelor lui Haymerle către Franz Joseph, privind întâlnirea de la
Friedrichsruh este reperabil în W.N. MEDLICOTT, Bismarck und Haymerle: Ein Gespräch über
XXI
1881, la scurtă vreme după cunoaşterea primei variante ruso-germane de tratat (23
ianuarie), guvernul austro-ungar şi-a precizat şi mai clar poziţia, comunicând
Berlinului, într-o formă mult mai elaborată, condiţiile în care era dispus să accepte
un acord în trei. Conform recomandării exprese a Şefului Marelui Stat Major
austro-ungar, generalul Beck, Viena trebuia să aibă dreptul absolut de veto faţă de
intrarea trupelor ruse în România, stat de o importanţă strategică vitală pentru
Monarhie. Totodată termenii Dublei Alianţe urmau a fi modificaţi în aşa fel încât
nu doar ameninţarea teritoriului Austro-Ungariei să constituie motiv de casus
foederis, ci şi „ameninţarea capacităţii sale militare” – Kriegsmacht – prin asta
înţelegându-se ocuparea României de către Rusia [s.n.]30! Cancelarul Bismarck a
refuzat însă să discute o asemenea extensie a obligaţiilor prevăzute în tratatul din
octombrie 187931, propunând în schimb ca eventuala ocupare militară a oricărui
stat balcanic să depindă de consimţământul celorlalţi doi parteneri din alianţă. O
atare clauză nu putea fi însă pe placul guvernului de la Viena ce nu dorea a fi legat
de mâini în relaţiile cu vecinii săi slavi, ca atare ideea a fost respinsă. În final, ca
urmare a lipsei de cooperare a Berlinului, Haymerle a abandonat discuţiile privind
„asigurarea” spaţiului românesc. Dreikaiserbund-ul a renăscut la 18 iunie 1881 fără
ca în textul tratatului său să existe vreo referire expresă la România şi nici vreo
restricţie în privinţa trimiterii de trupe în statele din sud-estul Europei32. Asanarea
temporară a relaţiilor cu Petersburgul n-a eliminat însă din calculele guvernului
austro-ungar ideea stabilirii unor raporturi „intime” cu cabinetul de la Bucureşti.
Dimpotrivă, un astfel de obiectiv a continuat să fie prospectat şi în intervalul de
timp imediat următor, concretizarea lui devenind, odată cu „incidentul Skobelev”,
imperativ necesară. La momentul crizei, de exemplu, în februarie 1882, Statul
Major austro-ungar a reiterat Ballhausplatz-ului recomandarea de a se proceda la
Rußland, în „Berliner Monatshefte”, November 1940, p. 719-29. Celelalte rezerve formulate de

Haymerle erau: uniunea celor două Bulgarii, dorită de Rusia, trebuia să se producă „natural” şi nu ca
urmare a instigărilor Petersburgului; o atare dezvoltare nu putea şi nu urma a fi privită ca o condiţie a
anexării Bosniei-Hertzegovina; uniunea nu trebuia să afecteze interesele economice austro-ungare în
Bulgaria, în special investiţiile în căi ferate şi comerţ, aceste interese urmând a fi garantate; nu trebuia
permisă o viitoare expansiune bulgară în Macedonia, zonă în care Viena avea propriile interese; Rusia
trebuia de asemenea să înceteze a se mai opune influenţei austriece în Serbia.
30
Cf. BRIDGE, op. cit., p. 117; Marvin L. BROWN JR., Bismarck and Haymerle: the
clashing allies, în Nancy N. BARKER, M.L. BROWN JR. (eds.), Diplomacy in an Age of
Nationalism. Essays in Honor of Lynn Marshall Case, The Hague, 1971, p. 176-91, 190.
31
Între altele şi pentru că ştia că Rusia nu ar fi acceptat, din aceleaşi considerente strategice ce
funcţionau în cazul Vienei, introducerea României în sfera de influenţă austro-ungară. Dimpotrivă, la
vremea tratativelor privind refacerea Dreikaiserbund-ului oficialii ruşi considerau că spaţiul românesc
trebuie, în mod natural, să facă parte din zona de control proprie. Cf. Charles şi Barbara JELAVICH,
Jomini and the Revival of the Dreikaiserbund, 1879-1880, în „The Slavonic and East European
Review”, vol. XXXV, nr. 85, June 1957, p. 523-550, 547, Jomini către N.K. Giers, 7 septembrie
1880. „…Encore y aurait-il lieu de tracer, comme dit Oubril, la sphère d’action et d’expansion des 2
pays. Novibazar – passe, même la Serbie qui peut rentrer dans la sphère autrichienne. […] Mais la
Roumanie et le bas Danube devraient rentrer dans notre sphère [s.R.D.]”.
32
Cf. J.Y. SIMPSON, The Saburov Memoirs, or Bismarck and Russia, Cambridge, 1929, p.
233-55; LANGER, European Alliances…, pp. 210-12;
XXII
întărirea sistemului diplomatic şi militar defensiv al Monarhiei, prin stabilirea cât

mai grabnică a unor alianţe cu Roma şi Bucureştiul33!
Din nefericire, modul în care evoluaseră relaţiile româno-austro-ungare
începând cu 1880 (mai bine zis maniera în care Viena înţelesese să le gestioneze),
relaţii greu puse la încercare de adânci diferende economice şi politice, ridica mari
semne de întrebare faţă de posibilitatea încheierii unei alianţe34. După 1878, în
special ca urmare a încălcării sistematice de către guvernul austro-ungar a
prevederilor convenţiei comerciale din 1875 în vederea limitării exporturilor
româneşti de vite, relaţiile economice şi comerciale dintre cele două state
deveniseră, progresiv, o sursă de tensiune, un prim derapaj consumându-se în
noiembrie 1881 odată cu incidentul diplomatic provocat de Mesajul către
Parlament al Regelui Carol I35. Diferendului economic i s-a adăugat începând cu
vara anului 1880, un altul şi mai grav născut pe marginea chestiunii controlului
navigaţiei pe Dunărea de Jos, starea conflictuală dintre cele două ţări accentuându-
se. Pentru factorii de decizie români chestiunea danubiană a funcţionat, pe termen
lung, întocmai ca şi criza tunisiană pentru Italia, în 1881. A fost dovada supremă
care a pus în evidenţă izolarea României în plan internaţional şi imposibilitatea
practicării unei politici de neutralitate, acţionând în acelaşi timp ca un factor
catalizator în procesul de decantare a strategiei externe, respectiv a opţiunii pentru
politica de alianţe.
Parcursul către o atare finalitate a presupus însă aproape trei ani de înfruntări
directe şi acerbe cu marele vecin de la apus, în cadrul unei dezbateri devenite foarte
rapid una internaţională. Cel puţin într-o primă fază, guvernul român a încercat să
promoveze o complicată politică de echilibru între Marile Puteri interesate, în ideea
creării unui lobby cât mai consistent în sprijinul propriei cauze. Între membrii
„areopagului european”, Italia, – probabil prin prisma experienţei din decembrie
1879, când regatul subalpin se desprinsese de „concertul european înjumătăţit”
(Germania, Marea Britanie, Franţa), recunoscând în avans independenţa României
– a fost considerată pentru o vreme de cercurile dirigente române drept un potenţial
33
Cf. E. R. von RUTKOWSKI, General Skobelev, die Krise des Jahres 1882 und die Anfänge
der militärischen Vereinbarungen zwischen Österreich-Ungarn und Deutschland în „Ostdeutsche
Wissenschaft”, vol. 10, 1963, p. 81-151, 134.
34
Evident, în optica Vienei, culpabilă pentru eşecul politicii de „apropiere” era România! Cel
puţin aşa va afirma Ministrul austro-ungar de Externe, Kálnoky, în august 1883, în momentul în care
Bismarck revenea asupra ideii introducerii României în sistemul de alianţe al Imperiilor Centrale. În
discuţia avută în acea ocazie cu Ambasadorul german, von Reuss, contele Kálnoky, a arătat că, „de
comun acord cu Suveranul său, el a avut de mult în vedere o apropiere de România. …Apropierea nu
a fost posibilă datorită nu numai atitudinii României în problema Dunării, ci şi faptului că guvernul
român nu a făcut nici un pas care să arate dorinţa de a o realiza”, cf. Die Große Politik der
europäischen Kabinette, 1871-1914, [GP], Deutsche Verlagsgesellschaft für Politik und Geschichte
M. B. H., vol. III, 1922, III, p. 263-264.
35
Hilde MUREŞAN, Date cu privire la restricţiile comerciale faţă de România, impuse de
guvernul austro-ungar în anii 1878-1879, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XI, 1968, p.
291-305; CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 73-81.
XXIII
aliat în dezbaterea privind chestiunea danubiană, în ciuda faptului că primele sale

dispoziţii şi manifestări în acest sens păreau a infirma o asemenea interpretare.
Numai că în această dispută, din raţiuni decurgând din opţiunea apropierii de
Imperiile Centrale, Italia a ajuns în scurtă vreme să secondeze necondiţionat
proiectele Austro-Ungariei privind navigaţia pe Dunărea de Jos şi, în general,
politica sa balcanică36.
La 15/27 aprilie 1882 guvernul român a luat cunoştinţă în mod oficial de
propunerea Barrère (în fapt una franco-austriacă) privind reglementarea navigaţiei
la Dunărea de Jos, prin intermediul unei note transmise de Legaţia Franţei la
Bucureşti Ministerului Afacerilor Externe al României 37. Cum nu era nimic
neaşteptat în proiectul Barrère, guvernul român nu şi-a modificat poziţia de
rezistenţă, pregătind două variante de amendamente spre a fi prezentate în plenul
CED. Lucrările comisiei au debutat la 3/15 mai 1882, dar confruntarea principală a
avut loc în şedinţa din 11/23 mai, când s-au luat în discuţie articolele privind
supravegherea navigaţiei între Porţile de Fier şi Galaţi, conţinute în proiectul de
regulament. Germania, alături de Austro-Ungaria, Italia, Marea Britanie, Imperiul
Otoman şi Serbia, a aderat la propunerea Barrère, (Franţa), respingând
amendamentul român. În şedinţa de închidere a sesiunii CED din 2 iunie 1882, la
propunerea Marii Britanii, a fost redactat un protocol final în care a fost înscris ca
anexă Regulamentul de navigaţie şi poliţie fluvială sancţionat la 23 mai. România a
refuzat să semneze protocolul, în timp ce Rusia a făcut-o ad referendum. Cum, în
cadrul CED hotărârile se luau în unanimitate, prin opoziţia delegatului român s-a
ajuns într-un nou impas38.
Rămas să-şi apere singur poziţia, guvernul de la Bucureşti s-a pregătit pentru
noua rundă de înfruntări39, apelând la oamenii cei mai adecvaţi momentului şi luând
în calcul toate alternativele posibile. La 1/13 august 1882, I.C. Brătianu a procedat la
remanierea cabinetului liberal, portofoliul Afacerilor Externe fiind încredinţat lui
D.A. Sturdza. Conform Ministrului italian la Bucureşti, prezenţa sa în cabinet, merita
o atenţie specială din cel puţin două motive. Mai întâi pentru că Sturdza era la acel
moment unul dintre puţinii oameni politici din România care, în dezbaterile
parlamentare relative la chestiunea danubiană, evitase să se angajeze prin declaraţii
publice. În al doilea rând, pentru că era o persoană bine văzută la Berlin, unde dusese
36
Rudolf DINU, România între neutralitate şi alianţă, 1880-1883: percepţii şi interferenţe
italiene, în „Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale”, tomul I, nr. 2-3-4, 2004, p. 99-108,
95-106, 107-116.
37
MCR-Roma, Archivio Mancini, busta 709, fasc. 10 (4), T cifr., Tornielli către Mancini,
Bucureşti, 12 aprilie 1882. Pentru textul acestei propuneri vezi CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 82-83,
nota 155.
38
Pentru o expunere detaliată a problemei vezi CĂZAN, ZONER, p. 84-87.
39
La Bucureşti o nouă confruntare nu era reţinută ca iminentă, datorită izbucnirii crizei egiptene.
De la Berlin, Ministrul român, Liteanu, informa că „afacerile Eghipetului” sunt marea preocupare a
momentului şi că pentru lungă vreme ele vor ocupa diplomaţia Marilor Puteri. „Prin urmare, avem mult
timp înaintea noastră, şi în tot acest timp chestiunea Dunărei are să doarmă”, BN, mss., Fond Brătianu,
dosar 534, f. 910-14, T cifr., Liteanu către Preşedintele Consiliului, I.C. Brătianu.
XXIV
la bun sfârşit misiuni private delicate în interesul Coroanei. Contele Tornielli aprecia
totodată că noul Ministru era printre puţinii capabili să iniţieze şi să conducă tratative
cu guvernul de la Viena. Prin numirea lui Sturdza, concluziona diplomatul italian, era
afirmată „tendinţa guvernului român de a urmări, în anumite eventualităţi,
preferenţial, politica austro-germană, şi nu politica rusă”40. Din aceleaşi imperative
decurgând din necesitatea soluţionării acceptabile a chestiunii Dunării, la 15
noiembrie 1882 Ion Bălăceanu a fost înlocuit la Viena în funcţia de Ministru
Plenipotenţiar cu junimistul Petre P. Carp. Având un background educaţional
german41 şi fiind cunoscut ca militant pentru apropierea României de Imperiile
Centrale, Carp, gentilhomme de la Chambre42 sau altfel spus, un iniţiat în arcanele
Regelui Carol I, era considerat, la fel ca şi D.A. Sturdza, în măsură să realizeze o
înţelegere cu cabinetul de la Viena. „Numirea sa – raporta Însărcinatul cu Afaceri al
Italiei – pare a fi destul de binevenită acolo şi este semnalată de jurnalele austro-
ungare drept un favorabil complement al numirii domnului Sturdza în funcţia de
Ministru al Afacerilor Străine, şi ca un nou simptom al dorinţei guvernului român de
a trăi în bună armonie cu Imperiul vecin”43.
La 11/23 noiembrie 1882 Carp a avut prima întrevedere oficială, pe marginea
diferendului danubian, cu Ministrul Imperial de Externe, Kálnoky. Cu această
ocazie, diplomatul român a fost informat, între altele, că urma a fi reunită la Londra
o conferinţă a celor şapte Mari Puteri în vederea soluţionării chestiunii danubiene.
Imediat înştiinţat, guvernul român a transmis Ministrului la Londra, Ion Ghica,
ordinul de a întreprinde toate demersurile necesare pentru ca România să fie
acceptată la această conferinţă cu vot deliberativ. Instrucţiuni asemănătoare au fost
transmise şi Legaţiei române la Roma, deşi e greu de spus ce anume alimenta
speranţa unui răspuns pozitiv din partea unui stat ce-şi demonstrase deja
solidaritatea cu Austro-Ungaria. Noul Ministru, Ion Bălăceanu, trebuia să solicite
guvernului italian să sprijine pe lângă celelalte Mari Puteri cererea României de a fi
reprezentată la conferinţa de la Londra. Lucrul – avea să noteze câteva decenii mai
târziu în Memoriile sale diplomatul român – era dificil, pentru că Ministrul italian
de Externe, Mancini, evita în general să se explice franc asupra unei chestiuni chiar
şi mai puţin delicate. Înainte de a-l aborda, Bălăceanu s-a adresat unui membru al
Parlamentului italian, senatorul Maurigi, ce demonstrase în mai multe ocazii
sentimente amicale pentru România, rugându-l să interpeleze Ministerul în privinţa
a ceea ce se pregătea la Londra şi asupra consecinţelor eventuale pentru România.
40
35 anni, p. 123-124, nr. 71, Tornielli către Mancini, Bucureşti, 13 august 1882.
41
Asupra personalităţii lui P.P. Carp, în general, vezi C. GANE, P.P. Carp şi locul său în
istoria politică a ţării, vol. I-II, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Universul, 1937. Pentru o prezentare sumară
a misiunii sale diplomatice la Viena vezi Ion BULEI, P.P. Carp – un aristocrat al politicii româneşti,
studiu introductiv la P.P. CARP, Discursuri parlamentare, (ed. M. DUŢĂ), Bucureşti, 2000, p. V-
LXXX, XXII-XXIX; IDEM, Conservatori şi conservatorism în România, Bucureşti, Ed.
Enciclopedică, 2000, p. 50-51.
42
BAR, mss., Arh. I. Bălăceanu, I mss. 1, Souvenirs politiques et diplomatiques, 1848-1903, p. 202.
43
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, R 323, Însărcinatul cu Afaceri la
Bucureşti, Pansa, către Mancini, Bucureşti, 15 noiembrie 1882.
XXV
Interpelarea a avut într-adevăr loc la începutul lunii decembrie 1882 în contextul

discuţiilor anuale privind politica externă şi Mancini a răspuns afirmând, între
altele, că: „Românii sunt fraţii noştri, sunt carne din carnea nostră, sânge din
sângele nostru, ei pot conta pe noi!” În urma acestei „strălucitoare peroraţii”,
Plenipotenţiarul român s-a deplasat la Consulta pentru a cunoaşte în mod formal
dacă guvernul său putea conta sau nu pe ajutorul Italiei pentru a fi admis cu vot
deliberatv la Londra. Răspunsul Ministrului italian de Externe a fost că „Italia îşi
va face o datorie din susţinerea şi apărarea drepturilor României [de a fi
reprezentată în cadrul conferinţei – n.R.D.]”44. Probabil că la primirea veştii,
oficialii români au avut o senzaţie de déjà vu, mai precis de già sentito!
Ceva însă avea să nu funcţioneze şi de această dată. La jumătatea lunii ianuarie
1883, Ministrul român de Externe, Sturdza, din însărcinarea Preşedintelui
Consiliului, a efectuat o vizită de informare la Berlin, unde a avut o întrevedere cu
Bismarck pe marginea chestiunii danubiene. Cu această ocazie i s-a reafirmat intenţia
Germaniei de a-şi susţine pe deplin aliatul în această situaţie: „ca simplu judecător –
ar fi afirmat cancelarul german – aş da poate dreptate României, dar ca Ministru nu
pot să pierd din vedere interesul Germaniei de a conserva intacte relaţiile sale
amicale cu Austro-Ungaria”45. Sfatul său era ca România să caute o cale de
înţelegere cu Dubla Monarhie. De la Berlin Sturdza s-a deplasat la Viena, însă
discuţiile purtate cu Kálnoky nu au dus la nici un rezultat, ba dimpotrivă, după
spusele Ministrului român la Berlin, acolo chestiunea Dunării a făcut un pas înapoi.
Câteva luni mai târziu, la începutul verii, Ministrul italian de Externe,
Mancini avea să se confeseze Trimisului român că „poziţia diplomatică a României
ca Stat danubian [în sensul de potenţial participant cu vot deliberativ la conferinţa
ce se pregătea la Londra] fusese compromisă cu ocazia călătoriei efectuate de
domnul Sturdza”46. Ca urmare a limbajului „intransigent” folosit de Ministrul
român în discuţiile de la Berlin şi Viena, Marile Puteri au considerat că prezenţa în
sânul conferinţei, a unui plenipotenţiar român înarmat cu dreptul de veto, ar fi făcut
imposibilă soluţionarea chestiunilor pendente47. Motiv pentru care dispoziţia
44
BAR, mss., Arh. I. Bălăceanu, I mss. 1, Souvenirs… diplomatiques, pp. 206-207.
45
Vezi doc. nr. 49, Liteanu către Brătianu, Berlin, 10/22 ianuarie 1883.
46
ASDMAE, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, R 428, Tornielli către Mancini, 10
august 1883; MCR-Roma, Archivio Mancini, busta 638, fasc. 15(1), Mancini către Tornielli, Roma,
21 august 1883.
47
M[useo] C[entrale] del R[isorgimento]-Roma, Archivio Mancini, busta 638, fasc. 15 (2), SP
confidenţială, Bălăceanu către Mancini, Sorrento, 2 octombrie 1883. „Au cours des entretiens
confidentiels dont V. E. m’a accordé la faveur, Elle m’a fait l’honneur de me dire que l’admission –
avec voix délibérative – de la Roumanie à la Conférence de Londres, avait été décidée, entre les
grandes puissances avant le voyage de M. Stourdza à Vienne et à Berlin, mais que le langage qu’il y a
tenu, à cette occasion, ne laissant plus de doute sur l’intention bien arrêtée du Cabinet de Bukarest de
ne pas se départir de son intransigeance, par rapport à la question du Danube, les Puissances avaient
jugé que la présence, au sein de la Conférence, d’un plénipotentiaire roumain armé du droit de veto,
rendrait impossible la solution des questions soumises à leur déliberations. […]”. Vezi şi doc. nr. 439,
Bălăceanu către D.A. Sturdza, Sorento, 26 octombrie 1883; BAR, mss. Fond I. Bălăceanu,
S 63(2)/CCCXLV, Mancini către Bălăceanu, Roma, 9 noiembrie 1883. Faptul este confirmat şi de
Ministrul român la Berlin, Liteanu. La Viena, Kálnoky a interpretat voiajul ca pe o misiune
XXVI
cancelariilor europene, inclusiv a celei italiene, de a accepta România inter pares,

s-a destrămat pe ultima sută de metri.
Ceea ce a urmat se cunoaşte: Conferinţa celor 7 Puteri privind navigaţia
danubiană s-a deschis la Londra, la 27 ianuarie/8 februarie 1883. În şedinţa din 30
ianuarie/10 februarie, la propunerea Germaniei, Italia, alături de celelalte Mari
Puteri, a votat contra dreptului României de a fi reprezentată cu vot deliberativ,
delegatul guvernului de la Bucureşti, Ion Ghica, urmând a fi doar “consultat”48.
Reprezentantul român a declinat această „onoare”, declarând neobligatorii pentru
România hotărârile ce vor fi luate fără participarea ei. Actul final al conferinţei, s-a
semnat la 10 martie 1883 şi stipula, între altele, extinderea jurisdicţiei CED până la
Brăila (art. I) şi prelungirea mandatului comisiei cu 21 de ani (art. II). Articolul VII
aproba Regulamentul de navigaţie şi poliţie fluvială elaborat la 2 iunie 1882 de
către CED49. Cum fără asentimentul României principalele prevederi ale tratatului
nu puteau fi aplicate, problema Dunării rămânea deschisă.
Neschimbată se menţinea însă şi situaţia de izolare în plan internaţional a
guvernului român. La 8 martie 1883, de exemplu, Ministrul român de Externe,
Sturdza avea ocazia să asculte în această privinţă previziuni nu tocmai încurajatoare, în
cursul unui colocviu cu Ambasadorul italian la Constantinopol, contele Luigi Corti:
„La Roumanie isolée n’a de son côté que sa grande habileté; la dificulté de la
situation est grande et décisive”! Nici unul dintre cabinetele Marilor Puteri nu avea
intenţia să sprijine guvernul de la Bucureşti: Anglia era satisfăcută prin garantarea
libertăţii de navigaţie, Germania era aliatul Austriei şi “o urma în Orient”, Franţa
nu însemna nimic în acel moment. Puterea care “dădea tonul în chestiunea Dunării
era Austro-Ungaria”, iar „Italia o urma [s.n.]”50.
România a receptat negativ comportamentul Italiei la conferinţa de la Londra
– o atare percepţie accentuându-se după 13 martie 1883, dată la care era confirmată
oficial, în Parlamentul italian, existenţa Triplei Alianţe – şi sentimentul a părut să
fie unanim, de la guvernanţi la opinia publică51. Publicarea unui volum de
documente diplomatice italiene (Libro verde – Questione Danubiana, 1881-1883 –
prezentată Senatului la 11 aprilie 1883), referitor la modul în care acţionase
guvernul de la Roma în raport cu afacerile danubiene, a adâncit această percepţie.
La 22 iunie 1883, Gazette de Roumanie, considerată în mediul diplomatic jurnalul
oficial al Ministerului Afacerilor Externe, prezenta respectiva publicaţie drept o
dovadă a faptului că atitudinea guvernului italian în chestiunea Dunării era
extraordinară menită să conducă la un aranjament, „pentru că un Ministru nu se prezintă Cabinetelor

pentru a le opune o rezistenţă pe care este mai inteligent să o faci de departe decît de aproape”. „Je
crois, pour conclure, que la mission de votre collègue n’a pas été heureuse”! Cf. doc. nr. 49, Liteanu
către Brătianu, Berlin, 10/22 ianuarie 1883.
48
AMAE, Arhiva istorică, vol. 196, dosar 8 Convenţii, Conférence de Londres
(8 februarie – 10 martie 1883), Protocolul nr. 2, şedinţa din 10 februarie 1883.
49
RĂDULESCU-ZONER, La souveraineté…, p. 152.
50
BAR, mss., Arhiva D.A. Sturdza, VII. Acte. 48, Conversation avec le Comte Corti,
Ambassadeur d’Italie à Constantinople – quelques jours après la clôture de la Conférence de
Londres; ASDMAE, Carte Pansa, busta 1, Diario, II, Giovedì, 8 marzo 1883.
51
35 anni, p. 133-34, nr. 79, R. 371, Tornielli, către Mancini, Bucureşti, 2 mai 1883.
XXVII
„eminamente favorabilă Austriei”52. Că Italia secondase necondiţionat proiectele

Austro-Ungariei privind navigaţia pe Dunărea de Jos şi, în general, politica sa
balcanică, o va recunoaşte chiar Ministrul italian de Externe, Pasquale S. Mancini,
un an mai târziu, în corespondenţa sa cu Ambasadorul Italiei la Viena, Di Robilant:
„…Nici la Viena nu se poate să se fi uitat deosebitul serviciu pe care l-am făcut
aliatului nostru [atunci] cînd, prin atitudinea noastră în [raport cu] chestiunea
danubiană, am contribuit la aşezarea României în acea condiţie de izolare care,
chiar dacă nu a dus până acum la găsirea unei soluţii efective a problemei fluviale,
a avut însă, pentru Austro-Ungaria, un şi mai important rezultat, schimbarea
radicală a raporturilor sale cu tânărul regat [s.R.D.]”53. În baza acestei mărturii
documentare se poate afirma aşadar că, prin concursul dat în acţiunea de izolare
politico-diplomatică a Romaniei, Italia a determinat, cel puţin indirect, dar
conştient, apropierea României de Viena şi, în ultimă instanţă, alianţa cu aceasta.
Ideea alianţei politico-militare cu Austro-Ungaria începuse a fi studiată de
factorii de decizie români ca strategie alternativă pentru soluţionarea chestiunii
danubiene, din iarna lui 1882. Iniţiativa în acest sens i-a aparţinut, se pare, lui
Petre P. Carp, Ministrul plenipotenţiar la Viena. La 16 decembrie 1882 Carp
expunea pentru prima oară acestă ipoteză într-o scrisoare personală către Ministrul
de Externe, D.A. Sturdza: „...Ce ai zice tu dacă urmând a ne opune Austriei cu
energie în chestia Dunării am veni totodată cu o propunere de alianţă în caz de
război [s.n.]? Eu aş face-o, aş întreba mai întîi la Berlin şi chiar dacă această
propunere nu ar fi primită…, s-ar convinge Austria că nu suntem instrumentul
Rusiei. …”54. La 17 decembrie revenea declarând că este dispus să meargă la
Berlin, cu două scrisori de la Rege – una pentru Prinţul Leopold, alta pentru
Kronprinz – pentru a sonda terenul „căci nu e bine să facem aici un pas atât de
serios fără ca Bismarck să fie la vreme încunoştiinţat de aceasta”55.
Dorită de Regele Carol I şi Ministrul de Externe, Sturdza, agreată de
Preşedintele Consiliului, o atare opţiune a fost prospectată, foarte probabil, de
Suveranul român cu ocazia unei călătorii efectuate în Germania în cursul lunii
aprilie 188356. Potrivit lui C. Gane, în luna iunie 1883, P.P. Carp a fost autorizat să
52
Ibidem, p. 142, nr. 87, Tornielli către Mancini, 23 iunie 1883, şi nota 12. „On s’occupe
beaucoup de nous, en ce moment, à Vienne. C’est d’abord la Gazette Allemande qui, parlant de
l’Italie et la Triple alliance, fait payer à Roumanie les frais de l’intimité austro-italienne. S’il
fallait, dit l’organe viennois, encore une preuve de l’existence de la Triple alliance, elle serait
donnée par le nouveau. Livre vert italien. L’attitude de M. Mancini, dans la question du Danube,
est, en effet, éminemment favorable à l’Autriche’. Cette attitude du cabinet de Rome devrait nous
surprendre si nous n’avions depuis longtemps reconnu sa politique entrainée sur une pente de
concessions et de sacrifices qu’a provoqué son idée d’entrer, quand même, dans l’alliance austro-
germanique [s.R.D.]”.
53
DDI, 2, XVII-XVIII, p. 171, nr. 170, Mancini către Di Robilant, Roma, 15 aprilie 1884.
54
Apud Ion BULEI, Conservatori şi conservatorism…, p. 50-51, analiză fondată pe
corespondenţa Carp-Sturdza conservată la BAR, coresp., D.A. Sturdza, S 9(8)/DCCCLXVII.
55
Ibidem.
56
La 21 martie 1883 Carp îi scria lui Sturdza că l-a însoţit pe Rege pînă la Marburg, având
ocazia să discute împreună „toate amănuntele”. Carol I l-a informat că se va opri la Sigmaringen
XXVIII
expună Ambasadorului german la Viena, Prinţul Heinrich VII Reuss, dorinţa

României de a intra în Tripla Alianţă şi de a solicita o întrevedere cu Prinţul
Bismarck57. Evenimentele s-au complicat însă datorită incidentului diplomatic
româno-austro-ungar provocat de toastul iredentist al senatorului Petre Grădişteanu
la serbările de la Iaşi prilejuite de dezvelirea monumentului închinat lui Ştefan cel
Mare58. Austria a reacţionar dur, cerând ultimativ dezavuarea manifestărilor
„insolente”. Ministrul imperial la Bucureşti, Mayr, a fost instruit să declare că
guvernul său era „decis să pună capăt acestor periculoase activităţi”, inclusiv prin
intermediul războiului, dacă va fi necesar!59 La scurt timp după acest incident,
Carol I avea să se confeseze contelui Tornielli că „emoţia fusese atât de mare” în
acea ocazie, „încât chiar şi Împăratul Wilhelm [I] a crezut că vom avea război”60.
Cabinetul român a fost obligat să prezinte scuze şi să accepte publicarea unei
declaraţii, virtual dictate de Kálnoky, prin intermediul căreia „dezaproba”
discursurile de genul celui ţinut de Grădişteanu şi se angaja să condamne
manifestările împotriva integrităţii Austro-Ungariei61. La jumătatea lunii iulie
1883, Sturdza s-a deplasat la Viena pentru aplanarea definitivă a incidentului. Cu
această ocazie l-a asigurat pe Kálnoky de faptul că România se consideră „aliatul
natural” al Austro-Ungariei62.
Demersurile în vederea racordării României la sistemul de alianţe al Puterilor
Centrale au fost reluate în prima jumătate a lunii august, de această dată din
iniţiativa Prinţului Bismarck. Îngrijorat de evoluţia situaţiei din Bulgaria unde
operaţiunile de înarmare declanşate de generalii Kaulbars şi Sobolev păreau să
prefigureze o intervenţie militară a Rusiei, cancelarul german a decis „să întindă o
mână” României şi să o atragă în „Liga păcii”63. Guvernul român, se pare, la fel de
îngrijorat de ceea ce se întâmpla la sud de Dunăre 64, a intuit pe deplin semnificaţia
unde, ulterior, dorea să-i întâlnească pe el, Carp, şi pe Sturdza „pour mettre les points sur les i”. Cf.
doc. nr. 202, Carp către Sturdza, Viena, 21 martie (st.n.) 1883.
57
GANE, op. cit., I, pp. 293-94. Afirmaţia nu este susţinută documentar.
58
Asupra acestui aspect vezi CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 109-12.
59
BRIDGE, op. cit., p. 138.
60
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, anexa cifrată la R 415, Tornielli
către Mancini, Bucureşti, 23 iulie 1883.
61
Cf. doc. nr. 314, Carp către Sturdza, Viena, 2 iulie (st.n.) 1883, ora 18,30; BRIDGE, op. cit.,
p. 138 şi anexa nr. 14.
62
RUTKOWSKI, Österreich-Ungarn und Rumänien…, p. 246. Asupra acestei vizite vezi şi
DDI, 2, XV-XVI, p. 609-10, nr. 63, R. 1920, Di Robilant, către Mancini, Viena, 18 iulie 1883.
63
La 19 august 1883 Ambasadorul german, prinţul Reuss, era instruit de Bismarck să aducă în
atenţia cabinetului de la Viena chestiunea lărgirii „Ligii păcii” prin includerea României şi, posibil a
Serbiei (!) şi Turciei. Kálnoky a primit cu entuziasm sugestia, grăbindu-se să informeze Berlinul
asupra acordului cu Belgradul din 1881. Cf. LANGER, op. cit., p. 333.
64
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, anexa cifrată la R 444, Tornielli
către Mancini, Bucureşti, 8 septembrie 1883. „…În momentul plecării domnului Brătianu [în
concediu] se credea aici în cercurile Curţii că Prinţul Alexandru [de Battenberg] era pe punctul de a
părăsi ţara. Se aştepta o competiţie între Rusia ce dorea să-l înlocuiască pe Prinţul Alexandru cu un
XXIX
gestului şi la recomandarea expresă a lui I.C. Brătianu, Preşedintele Consiliului65,

Carol I a decis să accepte invitaţia adresată de Kronprinz-ul Frederik Wilhelm de a
participa la botezul fiului său, urmând ca la întoarcere să aibă o întrevedere şi cu
Împăratul Austriei, Franz-Josef.
Motivele ce împingeau România să caute alianţa cu Imperiile Centrale erau
sintetizate de Ministrul de Externe, D.A. Sturdza într-un memoriu redactat la Sinaia, la
3/15 august 1883, în preziua plecării Regelui spre Potsdam:
„La situation incertaine de l’Europe est un fait évident pour tout observateur
attentif des affaires politiques. S’il fallait pour la Roumanie des indices particuliers,
nous en citerons les suivants: 1° La conversation du Prince de Bismarck avec Monsieur
Stourdza en novembre de l’année dernière [1882], de laquelle ressortent trois points
essentiels: la rupture de l’Allemagne avec la Russie – l’alliance de l’Allemagne avec
l’Autriche-Hongrie et l’Italie dirigée contre la Russie – l’impossibilité de la part de
l’Allemagne, à cause de cette alliance, de peser sur l’Autriche-Hongrie dans la question
du Danube. …3° L’attitude de l’Allemagne avant, pendant et après la Conférence, ne
faisant parvenir à Bucarest que des conseils de conciliation sans se séparer de
l’Autriche-Hongrie dans les décisions à prendre. 4° Les paroles du Comte Hatzfeldt à
Monsieur Liteano il y a quelques semaines, qui laissaient entrevoir la possibilité d’une
guerre européenne qu’on cherchait à écarter, mais [qui] pourrait éclater d’un moment à
l’autre. 5° Enfin la lettre de l’Empereur d’Allemagne au Prince de Hohenzollern, qui
indique une situation grave et dangereuse pour la Roumanie. En face de cette situation,
la Roumanie se trouve complètement isolée [s.R.D.]. Il y a plus que cela. Si une guerre
doit éclater prochainement, chacun cherchera à rejeter la responsabilité sur l’autre.
Combien cette tâche serait-elle rendue plus facile, si on pourrait s’en prendre à un tiers.
Le différend, rayant sa source dans le Traité de Londres et touchant à son exécution,
peut donner le pretexte d’un conflit général. …Toute la situation future pivote donc
pour la Roumanie sur la question du Danube. …Un arrangement de la question du
Danube paraît comme une nécessité aussi bien pour la Roumanie, que pour l’Autriche-
Hongrie: Pour cette dernière et pour l’Allemagne, l’alliance de la Roumanie ne peut
être indifférente. Pour la première l’entrée dans la ligue de l’Europe centrale est une
question vitale, car jetée dans le tourbillon de l’action slave, elle ne pourra en sortir
qu’ayant perdu pour le moins, la base de sa situation politique européenne. […]66
Consideraţiile Ministrului român de Externe erau, evident, doar parţial
corecte: 1° pentru că, în ciuda clauzelor Triplei Alianţe, subînţelese ca vizând
Rusia, de o „ruptură” între Petersburg şi Berlin cu greu se putea discuta în acel
moment, având în vedere nu doar existenţa Dreikaiserbund-ului, ci şi politica de
ansamblu a cancelarului von Bismarck; 2° pentru că ipoteza iminenţei unui război
Karageorgevitch şi celelalte cabinete având preferinţe pentru un Prinţ Danez sub suzeranitatea nu a
Turciei, ci a Europei întregi”.
65
Cf. nr. 349-350; Carol I către Sturdza, Sinaia, 10 august 1883; Brătianu către Sturdza, Aix-
les-Bains, 11 august 1883.
66
Cf. doc. nr. 360., Memoriu, [D. A. Sturdza], Sinaia, 3/15 august 1883.
XXX
general, fabricată la Berlin şi întreţinută la Bucureşti din raţiuni politice, nu era cu

nimic demonstrabilă67.
Fără a relua detalii deja cunoscute, trebuie spus doar că vizita Regelui Carol I
în Germania şi Austria, desfăşurată între 4/1668 – 17/29 august1883, în cursul
căreia au fost avansate propunerile de alianţă, a pregătit terenul pentru negocierile
concrete purtate de Preşedintele Consiliului, I. C. Brătianu cu Prinţul Bismarck, la
Gastein, la 6-7 septembrie 188369 şi, ulterior, la Viena cu Ministrul austro-ungar de
Externe, Kálnoky70.
Racordarea României la Tripla Alianţă s-a consumat prin semnarea, la 30
octombrie 1883, a tratatului de alianţă cu Austro-Ungaria, tratat la care Germania a
subscris necondiţionat în aceeaşi zi. Guvernanţii români au dorit, de fapt, o alianţă
directă cu Berlinul şi, numai în ultimă instanţă – dată fiind politica de menajare a
Rusiei, promovată de Bismarck – au trebuit să se mulţumească, deşi riscau „să fie
trataţi drept sateliţi ai Austro-Ungariei”, cu una „par ricochet”71. Acordul era secret
(art. 6), cu o valabilitate de 5 ani, care se prelungea automat pentru încă 3 ani, în
cazul în care nici una dintre părţi nu-l denunţa cu un an înainte de expirare, sau nu
cerea revizuirea lui (art. 5). Chestiunile militare urmau a fi reglementate printr-o
convenţie specială (art. 3). În art. 4 era prevăzută obligaţia părţilor ca, în cazul unui
război comun, să nu negocieze şi nici să încheie separat pace. Esenţialul era
concentrat în articolul 2:
„Si la Roumanie, sans provocation aucune de sa part, venait à être attaquée,
l’Autriche-Hongrie est tenue à lui porter en temps utile secours et assistance contre
l’agresseur. Si l’Autriche-Hongrie était attaquée dans les mêmes circonstances dans
une partie de ses États, limitrophe à la Roumanie [de către Rusia sau Serbia –
n.R.D.], le casus foederis se présentera aussitôt pour cette dernière [s.R.D.]”72.
Rezultat al intereselor din acel moment ale puterilor semnatare, tratatul
aducea anumite avantaje fiecăreia dintre ele. Pentru Austro-Ungaria, el constituia
definitivarea sistemului de alianţe ce proteja frontiera sudică: “anul 1883 – avea să
noteze Şeful Marelui Stat Major austro-ungar, generalul Beck – a adus o reală
schimbare în bine [a sistemului defensiv al Monarhiei]”73. Prin prisma acordului
încheiat, chiar dacă în textul său nu exista o prevedere expresă în acest sens
(propusă de Kálnoky, respinsă de I.C. Brătianu), Austro-Ungaria putea să spere că
67
Cf. ASDMAE-DD, serie IV, 1883, p. 113-115, nr. 16, Tornielli către Mancini, Bucureşti, 3
aprilie 1883; ibidem, p. 183-184, nr. 50, Di Robilant către Mancini, Viena, 16 mai 1883.
68
Cf. „Românul”, anul XXVII, Sâmbătă/Duminică 6-7 august 1883 (st. v.): „Plecarea M. S. Regele
la Berlin”, [Joi 4/16 august 1883, ora 2 p. m.]; Gazzetta di Venezia, nr. 218, Venerdì 17 agosto 1883.
69
Cf. doc. nr. 388, nota 326, Brătianu către Sturdza, Bad Gastein, 6 septembrie 1883, ora 16, 28.
70
Pentru o prezentare amănunţită a negocierilor vezi CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 113-123.
71
Cf. doc. nr. 421, nota 350, Sturdza către Liteanu, Bucureşti, 5 octombrie 1883.
72
Tratatele au fost ratificate de Carol I la 6 noiembrie 1883, de Wilhelm I la 11 noiembrie şi
de Franz Joseph la 12 noiembrie 1883, cf. Alfred F. PRIBRAM, Les traités politiques secrets de
l'Autriche-Hongrie, 1879-1914, Paris, Alfred Costes Éditeur, vol. I, 1923, p. 40-47.
73
BRIDGE, op. cit., p. 144, Memorandum din 1884.
XXXI
guvernul român nu va sprijini şi nu se va lăsa antrenat în mişcările iredentiste din

Transilvania. României alianţa i-a permis ieşirea din izolarea politică externă şi
rezolvarea chestiunii danubiene conform propriilor interese, i-a adus solide garanţii
de securitate şi, odată cu ele, posibilitatea de a se concentra asupra dezvoltării
interne. Alianţa, ca şi în cazul Italiei, reprezenta totodată o garanţie suplimentară în
efortul de conservare a regimului monarhic. Situaţia românilor din Ungaria, viciu
originar al alianţei, nu constituia încă o problemă critică în relaţiile româno–austro-
ungare dar, în timp, problema transilvană, infiltrată deja în conştiinţa publică din
România, avea să evolueze spre un asemenea stadiu, încât înţelegerea dintre cele
două state risca să nu reziste unei agravări a sorţii populaţiei româneşti de peste
Carpaţi. Deocamdată, ostilitatea comună faţă de Rusia putea ţine loc de liant74.
Caracterul secret al tratatului se va demonstra a fi în egală măsură, un viciu de
fond, prevederea înscrisă la art. 6 şi cu obstinaţie reluată la fiecare reînnoire făcând
practic ca impactul său asupra opiniei publice să fie aproape nul. În fine, pentru
Germania, respectiv pentru Bismarck, perfectarea alianţei cu România s-a încadrat
dincolo de orice altceva (raţiunile strategice de exemplu, întărirea flancului sudic al
Austro-Ungariei), în logica unui amplu efort postunitar de prevenire şi evitare a
oricăror modificări ale statu quo-ului european, în special în zonele „cu risc
revoluţionar”, Franţa, spaţiul polonez, Italia, statele balcanice.
Alianţa cu Imperiile Centrale, cărora li s-a alăturat Italia, la 9 mai 188875, a
rămas fundamentul politicii externe şi de securitate a României până în preajma
Primului Război Mondial. Tratatul primar a fost reînnoit în noiembrie 1887. Primul
tratat austro-ungaro-român, – şi odată cu el accesiunile germană şi italiană, – a
expirat la 1 noiembrie 1891, reînnoirea fiind împiedicată de prezenţa la guvernare a
unui cabinet conservator ai cărui lideri ignorau existenţa acordurilor cu Puterile
Centrale (guvernul Lascăr Catargiu). Un al doilea tratat de alianţă austro-ungaro-
român va fi semnat la 25 iulie 1892 împreună cu acordul de aderare necondiţionată
a Germaniei. Italia va reaccede şi ea la 28 noiembrie 1892, respectând ad literam,
termenii stabiliţi în 1888. Cel de-al doilea tratat, ca şi accesiunile aferente, a rămas
în vigoare până la izbucnirea Primului Război Mondial, fiind reînnoit la 18/30
septembrie 1896 (25 aprilie/7 mai 1899 Germania, 9 iunie 1899, Italia), 4/17 aprilie
1902 (12/25 iulie Germania, 13 decembrie Italia), şi 23 ianuarie/5 februarie 1913.
Textul său nu a suferit decât modificări minore în tot acest interval de timp: în
1902, la cererea Austro-Ungariei, a fost introdusă o clauză privind reînnoirea
automată din trei în trei ani, în lipsa denunţării tratatului de către una sau mai multe
părţi, iar în 1913, la sugestia părţilor austro-ungară şi germană, s-a prevăzut ca
durata acordurilor de aderare german şi italian să coincidă cu aceea a tratatului
Triplei Alianţe.
74
HITCHINS, op. cit., p. 158.
75
Rudolf DINU, L’alleanza ideale: appunti per la storia delle relazioni italo-romene
nell’ambito della Triplice Alleanza (1883-1903), în „Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e
Ricerca Umanistica di Venezia”, anno VI-VII, 2004-2005, p. 469-498.
XXXII
Între aspectele secundare ce se regăsesc în corpul volumului, variabil ilustrate,

sunt de amintit în primul rând relaţiile bilaterale, atât cele cu imperiile vecine,
Austro-Ungaria ori Rusia, cât şi cele stabilite cu state din flancul atlantic al Europei
(Belgia, Franţa,ori Marea Britanie), dar şi evoluţiile interne, unele dintre ele
tumultoase, minuţios înregistrate de reprezentanţele diplomatice româneşti, în special
în cazul statelor aflate în imediata vecinătate a regatului nord-danubian (dinamica
crizei bulgare, evenimentele politice, sociale din Serbia, viaţa politică elenă etc.).
În Bulgaria, conflictul – amorsat încă din 1881 – dintre principele Alexandru
de Battenberg (înscăunat în iunie 1879) şi militarii, diplomaţii şi afaceriştii ruşi,
dezamăgiţi în încercările lor de a exploata principatul, a atins apogeul în vara lui
1883 odată cu demiterea celor doi generali ruşi Sobolev şi Kaulbars, preşedintele
consiliului de miniştri, respectiv, ministrul de război. Criza s-a întins pe parcursul
mai multor luni şi un aranjament provizoriu nu s-a realizat decât în noiembrie 1883
odată cu numirea noului ministru de război, generalul-prinţ Kantakuzin. Rusia a
fost însă departe de a fi reconciliată şi, cum rezultă de altfel şi din documentaţia
diplomatică românească, intenţia îndepărtării prinţului de Battenberg era evidentă
încă de la finele anului 1883. Agenţia română de la Sofia a urmărit îndeaproape
succesiunea evenimentelor din Bulgaria, întreaga evoluţie fiind amplu reflectată în
rapoarte ce reprezintă o sursă importantă asupra subiectului.
Între argumentele secundare, se numără de asemenea disputa cu Patriarhatul
ortodox grec de Constantinopol76, născută în urma secularizării de către Statul
român a averilor unor mănăstiri închinate, şi aspectele sale internaţionale, situaţia
şcolilor româneşti din Imperiul Otoman şi „incidentul Mărgărit”, cazul demiterii
generalului belgian Brialmont şi, în context, aspecte ale evouţiei relaţiilor româno-
belgiene, interesele rezidenţilor români în Egipt etc.
Cea mai mare parte a acestei documentaţii e constituită din rapoartele şi
telegramele oficiale ale Miniştrilor români aflaţi în fruntea misiunilor din
străinătate, precum şi din depeşele şi telegramele ministeriale de răspuns. O alta,
relativ consistentă, este reprezentată de corespondenţa particulară schimbată de unii
dintre Şefii de Misiune, în special cei acreditaţi la Viena, Berlin, Londra şi
Petersburg, cu Ministrul de Externe, D.A. Sturdza, cu Preşedintele Consiliului de
Miniştri, sau cu Suveranul României, Carol I. Sunt puţine la număr memoriile şi
analizele politice ori economice, fapt explicabil şi prin inexistenţa unui
departament de profil în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, asemănător celor
existente, de exemplu, în cazul Oficiului Afacerilor Externe german sau al
Ministerului Afacerilor Externe austro-ungar. În fapt, toate documentele de acest
gen reunite în volumul de faţă sunt emanaţii ale Ministrului Afacerilor Externe
D.A. Sturdza, supuse atenţiei Suveranului sau Preşedintelui Consiliului de Miniştri.
La fel de puţin numeroase sunt documentele conţinând informaţii de ordin
76
Vezi Andrei Alexandru CĂPUŞAN, Evoluţia relaţiilor româno-britanice, vol. II, 1880-86,
Bucureşti, Albatros, 2006, p. 171-87 (Eşecul încercării de redeschidere a chestiunii secularizării
averilor ‘mănăstirilor închinate’).
XXXIII
economic. Ele se rezumă la câteva rapoarte sintetice care, accidental sau nu, au fost
excluse de la publicarea în buletinele specializate ale Ministrului Afacerilor
Externe sau ale Ministerului Agriculturii, Industriei şi Comerţului. Restul
documentaţiei economice, provenind preponderent de la Consulatele bugetare sau
onorifice ale României în străinătate, se circumscrie unor argumente extrem de
tehnice („tabloul veniturilor vămii din Belgrad, exerciţiul 1882-83”, „cultura viilor
în Serbia”, „expoziţia naţională ungară de berbeci şi oi”, „starea semănăturilor în
Ungaria pînă la data de...”, „starea recoltei în Rusia”, „raport comercial asupra
recoltei tutunului în Turcia” etc.) şi a fost omisă la publicare.
Rudolf DINU
XXXIV
INTRODUCTION
Romania has become a full member of the international political system,

being admitted in the family of the sovereign states, consequent to the Russian-
Romanian-Turkish war (1877-78), fact which is consigned by the Peace Treaty of
San Stefano (March 3, 1878) and afterwards by the Berlin Treaty (1/13 July 1878,
art. 43, 44, 45). The first states which recognized the independence of Romania
were the Ottoman Empire (February 19/March 3, 1878) and Austria-Hungary
(October 2/14, 1878) followed by Russia on October 15/27, 1878 and Italy on
December 5/17, 1879. Since the Berlin Congress had conditioned this recognition
on the modification of art. 7 of the Constitution, the other Great Powers, namely
Germany, Great Britain and France, as well as the majority of the second rank
countries delayed this recognition until the beginning of 1880. It was not until the
adoption by the Parliament of Romania of the law revising art. 7 of the
Constitution on October 13, 1979 and the law for the redemption of the railways
conceded for construction to foreign consortia (January 29, 1880), respectively,
that the governments of Germany, France and Great Britain simultaneously
notified the recognition on February 8/20, 1880.
Shortly after the conclusion of the proceedings of the Berlin Congress,
ignoring the conditions imposed by the Peace Treaty, the Romanian state hastened
to perfect the instruments necessary for interaction inside the international system
as a member with full rights.
On September 9, 1878, the Council of Ministers decided that Prince Carol I
would take the title of Royal Highness, which was officialized on October 13
subsequent to the recognition notifications received from Austria-Hungary, Italy,
Great Britain, France, Germany and Russia. On the same date, the decree was
promulgated which settled the ceremony of the Romanian Court for receiving in
audience the Ministers Plenipotentiary and the Resident Ministers accredited by His
Royal Highness the Prince of Romania.
In view of complying with the international norms settled by the protocol from
Aix-la-Chapelle on November 21, 1818, on September 7/19, 1878, the decree was
issued which set out the title and the rank of the Romanian diplomatic agents. These
were organized in three classes: Envoys Extraordinary and Ministers Plenipotentiary,
Resident Ministers and Chargés d’Affaires. After a quick debate which however did
not lack controversy issues, on February 14/26, 1879 the Parliament passed the
supplementary law relative to the Romanian legations and consulates, intended to
restructure the “diplomatic representation” according to the new international
position which had been created for Romania. Based on this law, the diplomatic
missions of Romania were raised to the level of legation, bodies indicated as having
XXXV
(like the diplomatic agencies and the general consulates) the general competency of
representing the sovereignty of Romania and her interests abroad, as well as
economic, legal and notary competencies.
In view of providing for the Romanian state the widest possible representation on
the European scene and according to the political and economic interests of the
country as well as with the budget capabilities, art. 1 of the new law set out the
creation of legations in Athens, Berlin, Belgrade, Constantinople, London, Paris,
Petersburg, Rome and Vienna. A tenth legation was created for Belgium and the
Netherlands, with a seat in Brussels, through the law promulgated on February 16,
1880. The first legation opened was that in Vienna on September 11/23, 1878,
followed by those in Petersburg and Constantinople on October 10, 1878.1 The
Diplomatic Agency settled in Sofia on August 7, 1879 was added to the ten
legations, thus the diplomatic network of the young Romanian state amounting to
11 missions at the beginning of the ninth decade of the 19th century. According to
a contemporaneous statistic source, the diplomatic representations of the Romanian
state (except for the consulates) were served in May 1882 by some 27 diplomats,
meaning nine plenipotentiary ministers, 12 legation secretaries and 6 attachés
(which actually meant almost the double compared with the diplomatic
representation of Serbia, for instance, but also half as compared to the diplomatic
representation of Belgium).2
The documents in this volume are mostly the product of the diplomats leading
these missions, respectively of the Romanian decision factors, accredited with the
foreign affairs field: the Minister of Foreign Affairs, the President of the Council of
Ministers, the Sovereign. Chronologically, they cover the interval comprised between
January 1 and December 31 (new style), 1883. From a thematic standpoint, the range
is relatively varied – perhaps somehow ethereal, compared to those offered by the
large diplomatic collections of states such as Germany, France, Italy or the United
States – however obviously measured against the size of the Romanian diplomatic
network of the time, and against the modest international problematic specific to a
newly formed stated of the size, density and capacity of Romania; a thematic largely
circumscribed to issues of direct interests and geographically restricted to the area of
the old continent (a Romanian legation to Tokyo would be opened only on
September 13, 1917, just as in the case of the New World, with the creation of the
Washington legation on October 1, 1917), in direct connection with the South-
Eastearn Europe, hence the large quantities of information pertaining to Balkan
realities or generally to the so-called European Orient.
Two issues particularly benefit from an ample representation in this
documentation. These are two interdependent issues at a certain point and of great
1
Cf. Ion MAMINA, Monarhia constituţională în România, Bucharest, Ed. Enciclopedică,
2000, p. 137 ff.; I. MAMINA, Ghe. NEACŞU, G. POTRA (eds.), Organizarea instituţională a
Ministerului Afacerilor Externe. Acte şi documente, vol. I, 1859-1919, p. XXXI-XXXII, 241, 393 ff.
2
Cf. Annuaire diplomatique et consulaire des États des deux mondes. Supplément à
l’Almanach de Gotha, Gotha, Justus Perthes, 1882, p. 53-54, 60.
XXXVI
interest at the time, bringing the attention and concentrating a large portion of the
efforts of the Romanian responsibles: the Danube navigation, the functioning and
the prerogatives of the Danube European Commission, and, respectively, the
foreign affairs policy and security strategy of Romania, defined at the end of 1883
by the orientation towards an alliance with the Central Empires.
Through admitting the independence of Romania and Serbia and the autonomy
of Bulgaria, the Berlin Congress put an end to the Ottoman domination on the Lower
Danube (from the Iron Gates to Sulina), transforming the river, at least officially, into
an international water course. Romania thus acquired sovereign rights of navigation
and commerce on the Danube and became a member of the Danube European
Commission (art. 53 of the Berlin Treaty), an organism founded in 1856 for regulating
the use of the Danube waters. In the summer of 1880, Austria-Hungary elaborated new
navigational norms for the Lower Danube, which would have granted it a decisive vote
in this matter and would have forced the small riparian states to orient their commercial
activities in its direction. The instrument of this preponderance was to be the Mixed
Commission, presided by the Austrian-Hungarian delegate, having authority on the
navigation from the Iron Gates to Galaţi. As a counter-party, the Bucharest government
proposed that the surveillance action be executed by a tripartite commission of the
riparian states (together with Serbia and Bulgaria). Austria claimed the participation
with a decisive vote and the presidency of the Commission. Despite the protests of
Romania and Bulgaria, the regulation project finally adopted by the Danube European
Commission (the Barrère project) gave cause to the Austrian-Hungarian claims. The
decisions of the Danube European Commission were transposed in the London Treaty
(March 10, 1883). Romania did not recognize the European decision and since the
treaty did not provide punitive measures, she continued to exert police and surveillance
activities in her territorial waters.3 The Danube issue was an opportunity for Romania’s
first wide scope diplomatic action at a continental level, intended to defend her interests
whose justness appeared to be supported by all the international legal norms in force.
This action may have lacked the diplomatic subtlety granted by tradition and
experience; however it was nevertheless energetic and sustained, matching the
resonance of the entire local political specter and the Romanian public opinion at the
time. Seemingly a regional dispute without many real chances of escalation in its
incipient phase, the Danube dispute evolved relatively rapidly, due to the direct
contingency with the political and economic expansion policies and the security
strategies of some powers interested in the area of the Lower Danube, to a problem
with ample political and security meanings for Romania, on whose solution its future
as an independent state inside the international system depended largely. Its
3
Cf. Şerban RĂDULESCU-ZONER, La souveraineté de la Roumanie et le problème du
Danube après le Congrès du Berlin, in “Revue des études sud-est européennes”, IX, no 1, 1971, p.
152 ff.; G. N. CĂZAN, La question du Danube et les relations roumano-austro-hongroises dans les
années 1878-1883, in “Revue roumaine d’histoire”, XVIII, no 1, 1979, pp. 43-61; Şerban
RĂDULESCU-ZONER, Dunărea, Marea Neagră şi Puterile Centrale, Cluj-Napoca, 1982, p. 88 ff.
XXXVII
development pointed out the failure of the neutrality policy promoted by Romania after
1878, catalyzed the efforts in view of overcoming international isolation, thus clearly
underlining the necessity of solving the dispute with Austria-Hungary and lastly, the
“dilemma of security” as a whole.
An important part of the documentation included in this volume circumscribes
this last issue: the options of the foreign and security strategy of Romania and the
choice operated by the decision factors in the country during 1883, together with the
relative discussion stages. For reasons imposed by the secret diplomacy rules, the
respective documentation was at the time in the direct and permanent custody of
King Carol I and not in the that of the Ministry of Foreign Affairs. At present it can
be found in the storage facilities of the National Archives.
The various aspects of this issue have been widely investigated in Romanian
and international historiography; 4 this is why we have chosen to summarize them
here only briefly.
After 1878, along with the disappearance of the protective umbrella – the
collective guarantee of the seven Great Powers – created by the Peace Congress of
Paris, Romania necessarily had to define a new external strategy. An easy
interpretation of the arguments could be and is sometimes that the hypothesis itself
of an alliance existed in the strategy of the Romanian directing circles during the
interval immediately following the obtaining of the independence and that the
4
Lilio CIALDEA, La politica estera della Romania nel quarantennio prebellico, Bologna,
L. Cappelli Editore, 1933; Assen SMEDOVSKI, La Roumanie et la Triple Alliance, in “Revue d’histoire
diplomatique”, 51, no 1, 1937, p. 39-56; Ernst EBEL, Rumänien und die Mitelmächte von der rußisch-
türkischen Krise (1877-78) bis zum Bukarest Frieden vom 10 August 1913, Berlin, 1939; Arthur
KRAUSNEKER, Kálnoky´s Rumänienpolitik in den Jahren 1881-1895. Ein Beitrag zur Geschichte der
Balkanenpolitik Österreich-Ungarns auf Grund der Akten des Wiener Haus-hof und Staatsarchivs,
Doctoral dissertation, Graz, 1951; E. R. von RUTKOWSKI, Gustav Graf Kálnoky von Koröspatak,
Österreich-Ungarns Außenpolitik von 1881-1885, PhD dissertation, Vienna, 1952; IDEM, Österreich-
Ungarn und Rumänien, 1880-83. Die Proklamierung des Königreiches und die rumänischen Irredenta,
in “Südost-Forschungen”, 25, 1966, p. 150-284; William L. LANGER, European Alliances and
Alignments, 1871-1890, New York, Alfred Knopf, 2nd ed., 1966, p. 329-35; Ghe. CĂZAN, Tratatul
secret de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria (1883), in “Revista română de studii internaţionale”,
I, no. 1, 1973, p. 176 ff; Francis Roy BRIDGE, From Sadowa to Sarajevo. The Foreign Policy of
Austria-Hungary, 1866-1914, London and Boston, Routledge&Kegan Paul, 1972, p. 107-141;
Uta BINDREITER, Die diplomatischen und wirtschaftlischen Beziehungen zwischen Österreich-Ungarn
und Rumänien in den Jahren 1875-1888, Vienna-Cologne-Graz, Hermannn Böhlaus Nachf., 1976;
Ghe. CĂZAN, Ş. RĂDULESCU-ZONER, România şi Tripla Alianţă, 1878-1914, Bucharest,
Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, 1979; L. BOICU, V. CRISTIAN, Gh. PLATON (coord.), România în
relaţiile internaţionale, 1699-1939, Iaşi, Junimea, 1980, p. 302-374; Dan BERINDEI, La politica estera
della Romania dall’indipendenza nazionale alla Triplice Alleanza, in Giulia LAMI (ed.), Risorgimento.
Italia e Romania, 1859-1879. Esperienze a confronto, Atti del Covegno internazionale “Italia e Romania
dal 1859 al 1879. Unità nazionale e politica europea”, Milano, 2-3 luglio 1979, Milan-Bucharest,
CIRSS-Ed. Anima, 1992, p. 21-28; V. CRISTIAN, Diplomaţia României în slujba împlinirii idealului
naţional, in Cum s-a înfăptuit România modernă: o perspectivă asupra strategiei dezvoltării
(Gh. Platon, Ion Agrigoroaie et alii), Iaşi, Ed. Univ. “Al. I. Cuza”, 1993, p. 223-96; Teodor PAVEL,
Între Berlin şi Sankt Petersburg. Românii în relaţiile germano-ruse din secolul al XIX-lea, Cluj-Napoca,
Presa Universitară Clujeană, 2000.
XXXVIII
possible options which were versions in theory, were restricted – in relation to the
geopolitical and geo-strategic conditions of the country as well as to the
configuration of power of the time – to the two neighboring empires, Austria-
Hungary and Russia. However the balance finally turned to the dualist Monarchy.
In reality, the route of Romania towards the alliance with the Central Empires
presupposed much more than a simple choice and must be regarded in a more
nuanced light that that which depicts the rudimentary dichotomy between
“sympathies” and “antipathies” for the Central Empires or the Occidental Powers.5
The strong position adopted by the Russian Empire in the months immediately
following the conclusion of the hostilities with Turkey, in the relations with its
former ally, was perceived as a trauma by an important part of the Romanian elites.
This opened a wound which would not be healed before the disappearance of an
entire generation. Russia actually came to signify l’incubo, the obsession of the
Romanian decision factors, the nightmare of an age and of a generation, which,
starting with the old Brătianu, would be carried forward by the Junimea members,
conservatives and liberals altogether, through Sturdza, Carp and Maiorescu up until
the wake of the First World War. An important part of the history relative to these
years, in terms of foreign policy, means nothing else but actually the history of an
obsession, the obsession of the Russian peril. The subsequent experiences of the
Independence War actually modified the structural relations of Romania with the
neighboring Great Powers. However the treatment applied in Berlin and especially
the obligation of conceding to Russia the meridional Bessarabia did not as much
contribute to “paving the way for drawing nearer to Austria-Hungary”6, as to the
dissolution for a long time of the chances for an alliance with Russia.7
5
In this sense, we consider that the opinions expressed on March 1884 by the Austrian-
Hungarian minister in Bucharest, Mayr, are suggestive. They are related to the part taken by the
President of the Minister Council in the conclusion of the alliance with the Central Empires. Often
quoted, they are not referred to for their real meaning, namely that the hypothesis of the alliance, as
the respective decision, took shape in I. C. Brătianu’s mind only during the summer of 1883. “[…]
When he [Brătianu] decided to travel to Vienna and Gastein […], he understood with his clear
thoughts that the interests of Romania claimed a closer adherence to the Austrian-Hungarian-German
alliance. Y.E. himself noticed that he realized this evolution with a marvelous rapidity. However, this
feature allows to suppose also the fact that, when Brătianu will consider that the situation is changed,
he will be able to fulfill the same manoeuvre in the opposite direction.” Cf. ANIC, Casa Regală, dosar
4/1884, f. 14, Mayr to Kalnoky, Bucharest, March 4, 1884. See also RĂDULESCU-ZONER, Poziţia
internaţională a României după Congresul de la Berlin. Premise ale unei opţiuni, in ”Studii şi
materiale de istorie modernă”, 6, 1979, p. 39-65.
6
The expression belongs to LANGER, European Alliances…, op. cit., p. 330.
7
Cf. BERINDEI, La politica estera della Romania…, loc. cit., p. 27-28. According to the
account of an officer in the Austrian-Hungarian General Headquarter, written after a documentation
travel in Romania, “after the cession of the Romanian Bessarabia, dictated by the Congress, the
whole population – inclusively the illiterate peasant – is dominated by an anti-Russian very excited
state of spirit. During my presence there, the subject of Bessarabia and Dobroudja was discussed
everywhere and the Tsar was accused for infringement of his word […]”. Cf. 1918 la Români.
Documente externe, vol. I, p. 100.
XXXIX
The existence of such an imbalance of forces on the ground of the influences

exerted by Austria-Hungary and Russia upon Romania was also attested by the
Italian Minister in Bucharest, count Giuseppe Tornielli-Brusati, in the spring of
1880: “In the Romanian Principalities the Western influence was prevalent, which
the [pro-]French party highly supported. This influence having however
disappeared and not been restored for the moment, all those who here had formerly
found in it a basis for the anti-Russian policy, became Austrians. The mirage of the
force upon the weak did the rest when it became obvious that the Austrian
preponderance in the East, wished by the Congress in Berlin, had the whole
German power’s assistance. Here nevertheless, in various political parties […],
there persists the separation between those who accept the Austrian high influence
and those who traditionally yield towards Russia. It is not easy to establish how
much is represented by the latter. But it is to be noted that the so-called Russian
party, the separatists and their presence, harms logically the influence of Russia
over the healthy part of the nation.”8 The analysis of the Italian diplomat, applied to
the domestic tendencies in terms of foreign policy, can be briefly summarized in
the following two conclusions: 1° the easiness of tempting Romania into entering
combinations of anti-Russian alliances; 2° the absolute lack of a training for
exerting in this country a counter-action which would balance the means at the
disposal of Austria-Hungary.9
Such a reality however did not necessarily entail accepting the idea of an
alliance, in the sense of a well determined commitment, with Austria-Hungary or
any other Great Power. For this fact, an inquiry performed at the end of 1879 by
the Austrian-Hungarian Minister in Bucharest, Hoyos, among various personalities
of the political life, is enlightening. It clearly follows that, in the minds of the
Romanians, “joining their politics or directing it to Austria-Hungary was restricted
to a customs union”10!
At the level of the establishment, a happier disposition would not be possible
for a long time in relation to other Great Powers, which had been courted
assiduously in the past. At the beginning of the 80s, France was still the
sentimental favorite of the public opinion. The French culture and literature
enjoyed an enormous prestige, whereas many political leaders had studied in
8
A[rchivio] S[torico] D[iplomatico] del M[inistero] degli A[ffari] E[steri], Rome, D[ivisione]
P[olitica], Rapporti in arrivo, Romania, busta 1396: R 39, Tornielli to Cairoli, Bucharest, April 25,
1880. See also D[ocumenti] D[iplomatici] I[taliani], 2, XII: 633-36, nr. 783, Tornielli to Cairoli,
Bucharest, March 25, 1880. “[…] Therefore, there existed and still exist in all the parties those that
are inclined towards Russia and those inclined towards Austria-Hungary. As persons to think
seriously about the development of the nation through the agency of their own forces and without the
foreign influence, there are only few and they dream for their country to a situation of neutrality
guaranteed by Europe.”
9
Ibidem.
10
[1918 la Români]. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. [Documente
externe], 1879-1916, vol. I, Bucharest, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, p. 103-105.
XL
France. However the attitude of the French government towards Romania at the
Berlin Congress and in the immediately following period had significantly
decreased the enthusiasm. The perception of the fact that France was isolated from
a diplomatic perspective and subsequently incapable of protecting Romania in any
way was probably decisive for the Romanian decision factors.11
In fact, the idea of an alliance imposed itself with some difficulty in a
political climate which was dominated by the ideas and the principles which had
been – as in the case of Italy – at the basis of the constitutive process of the state.
Romania was also in the situation of elaborating its own foreign policy strategies in
a time impregnated with the experience of the approximately 25 years of
“guaranteed neutrality”, of balancing politics between the neighboring Great
Powers. Therefore for a period still, the guideline continued to be neutrality,
“independent politics”, and the almost unanimous agreement in relation to this
option of the political circles had hindered any attempt of the decision group
towards an official political and military commitment. The Romanian Minister in
Vienna, Bălăceanu, in a private letter addressed to King Carol I, in the spring of
1881, made reference in extremely critical terms to this policy of neutrality carried
on by the Romanian governments after 1878,12 to the “balance supporters” in the
Romanian political circles and media and to the unfortunate consequences of such
a behavior. In the view of the Romanian diplomat, the foreign strategy promoted
by the Bucharest government was as ill-fated as that followed by Italy and the
consequences – international isolation which was already a sad fact, for the latter –
started to appear also in the case of Romania:
“…Le dernier mot de cette politique, c’est l’isolement! À cette heure, l’Italie
est le pays le plus vilipendé de l’Europe. Avis aux équilibristes de tous genres!
Chose digne de remarque: les journaux qui prétendent que la Méditerranée est un
lac italien dirigent tout aussi souverainement l’opinion et la politique de leur pays,
que ceux qui soutiennent que le Danube est un fleuve roumain [direct hint to the
assertions in this sense by Alexandru Lahovari in press and in the Deputies
Assembly – emphasis mine]! Cependant et les uns et les autres trompent le public,
mais qui oserait s’inscrire en faux contre leurs assertions [emphasis mine]? L’école
de l’imposture politique a pris un tel essor, qu’il faudra bientôt un courage
11
Keith HITCHINS, România, 1866-1947, Bucureşti, Humanitas, 1994, pp. 155-156. Cf. also
the conclusions of the same Austrian-Hungarian minister, Hoyos: “Today Romania should not expect
[underlined in original] or be afraid of something from the side of any other power, except for the two
great empires in the neighborhood. Therefore one could not speak anything about a Turkish or a
French party, but only about a Russian one and an anti-Russian one”, 1918 la Români. Documente
externe, vol. I, p. 103.
12
Bălăceanu’s assertions hinted especially Vasile Boerescu, the Minister of Foreign Affairs
between July 11, 1879 and April 9, 1881, who, at the beginning of 1881, while attacking Grigore
Sturdza’s ideas regarding an alliance with Russia, pronounced himself in the Senate in the favour of a
‘national’ policy [emphasis mine], without official commitments to one of the Great Powers, in the
neighbourhood or far off, cf. CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 99-100.
XLI
surhumain pour oser dire, à haute et intelligible voix, que… deux et deux font
quatre! […]”.13
On the contrary, the Independent policy of the “manoeuvre freedom” was
ardently defended by one of the press organs of the conservatives, L’Indépendance
Roumaine, in August 1881, at a time in which Italy’s getting closer to the Central
Powers began to appear as a certainty and it was rumored that concrete proposals
pertaining to an official agreement would be advanced also to Romania by the
Vienna cabinet: “[…] Many have the opinion that our situation will be extremely
difficult under the circumstances of the invitations that will be made to us. They
think that the question will be put precisely and definitely. As Pester Lloyd
declared a few days ago, we shall be told: ‘who is not with us is against us’. We
don’t think that things have already come to such a point; and even if it is so, we
shall not hesitate for one moment to advise for this answer: ‘we are neither against
you, nor with you; we are with ourselves’. The neuters’ right, this is our force
[emphasis mine]. Our sole goal could and should be the development of what we
have. For this, we do not need alliances that may bring about onerous protections
and remove us from our main support that is the European West. An alliance, no
matter how strong, could only lead to Romania’s ruin [emphasis mine]. Such
words – the Italian minister Tornielli commented, mentioning the article to
Consulta – reproduce the thoughts common to most Romanians nowadays.”14
The situation did not really reach the point in which a decision was
imperative and such a step would be delayed for more than two years.
Nevertheless, the hypothesis of an alliance started to be more and more consistent
in the minds of the Romanian governing elite under the influence of the evolutions
registered at an international level, mainly subsequent to the reconstitution of the
Dreikaiserbund, in June 188115. As of January 1881, Titu Maiorescu, one of the
leaders of “Juna dreaptă” published in Deutsche Revue an article, in which, after
reviewing Romania’s international position, pleaded for an understanding with
Germany, the continental leader at the time; such an understanding had however
necessarily to be preceded by an agreement with Austria, the partner of Berlin
since October 1879. Due to its geographic position, Maiorescu argued, Romania
was practically bound to fall in the political sphere of influence either of Russia or
of Austria-Hungary. Since the hypothesis of an alliance with Russia had already
left the minds of the governing people, for reasons known to all, the only remaining
option was Vienna. Not even the issue of the Romanians in Transylvania was
deemed as an obstacle. Oppressed Romanians could also be found in Bessarabia
and their situation was much worse than that of those living under the rule of the
13
ANIC, Casa Regală, dosar 28/1881, f. 14, SP, Bălăceanu to Carol I, Vienna, May 28, 1881.
14
[35 anni] di relazioni italo-romene, 1879-1914. Documenti diplomatici italiani (eds. Rudolf
DINU, Ion BULEI), Bucharest, Univers Enciclopedic, 2001, p. 110-11, no 60, Tornielli to Mancini,
Bucharest, September 1, 1881.
15
Keith, HITCHINS, op. cit., p. 155.
XLII
Hapsburg Monarchy. Russia “devoured” its nationalities, whereas Austria

preserved them. Russia had an absolute, centralized and oppressive regime,
whereas Austria-Hungary was a state essentially based on a federal compromise.
Consequently, a link with the Vienna connection was by far preferable.16
Amongst the circumstances which also recommended such a choice, there
were the economic ones. Romania was already at that time dependent on the
Central Empires from an economic point of view. She was sending large quantities
of grain and cattle to Central Europe and had become a valuable importer of
manufactured goods, especially in the case of those from Austria-Hungary;
whereas the German market was an important, if not the main, source of state
loans. In gross figures, it follows for instance that during the period comprised
between 1875 and 1882 over 50% of the Romanian imports originated in Austria-
Hungary, and that 32% of the exports were headed also to the Double Monarchy.17
Also in terms of land communications, Romania was preferentially connected to
the Austrian-Hungarian space, due to two great railway routes, Turnu-Severin–
Vârciorova–Timişoara and Piteşti–Predeal–Braşov, the latter junction being
executed in the summer of 1879.18
Moreover, the presence inside the decision group which was extremely small
– a characteristic shared by almost all European states –, of a mainly Germanophile
and to a certain extent Russophobe element, was undoubtedly decisive. In addition
to the king, a Hohenzollern for whom a sentimental connection with Germany also
functioned, political figures and diplomats who were obviously attracted by this
great power and who admired its military force and dynamic economy, were
involved in the decision making process.19 Some of them had a German
16
Titu MAIORESCU, Zur politischen Lage Rumäniens, in “Deutsche Revue”, VI, January
1881, p. 12-20. Maiorescu considered the Dreikaiserbund as a system of the past and regarded the
Russian-German relations as being tensed and even getting continuously worse, these representing the
weak points of his arguments. Moreover, Maiorescu obviously overreacted when affirming that the
idea of the alliance with the Central Empires was shared by a great number of Romanian politicians.
For the ‘consensus’ among the conservatives with regard to this opinion, see IDEM, Istoria politică a
României sub domnia lui Carol I, Bucharest, Humanitas, 1994, p. 119-21. As a matter of fact, the idea
of an alliance with the Central Empires was shared only by the leaders of the so-called “Junea
dreaptă”. On the other side, the strategy promoted by Maiorescu in the respective article was
vehemently attacked by C. A. Rosetti in “Românul”, in a number of editorials published between
January 12 and February 5, 1881 (old style), the liberal leader protecting nothing else than the
‘independent policy’.
17
LANGER, op. cit., p. 331-332.
18
Cf. CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 38.
19
Diplomacy represented the reserved field of King Carol I in pre-War Romania, the monarch
being perceived – in the context of parliamentary life – in Romania, as well as in many other
European states, as the sole guarantor of foreign politics continuity. The manner in which the
Sovereign of Romania and his Ministers, similarly to most kings of the time, have managed foreign
affaires, was at least until the First World War, an “enlightenment one”, rational, still based on the
idea of arcana imperii and outside the control of parliamentary bodies. King Carol I represented,
XLIII
educational background (the Minister of Foreign Affairs D.A. Sturdza, the Minister
to Vienna, Petre P. Carp), or were even supporters of the German development
“model” (P.P. Carp).20 Even the President of the Council, Ion C. Brătianu, a former
radical revolutionary who had become in the meantime, according to the British
during his entire reign, a constant presence in the field of foreign affaires, the decision making center
in that area being defined and preponderantly configured in relation to his will. His associated have
mainly been the President of the Minister Council and/or the Minister of Foreign Affaires. The terms
of the fundamental charter permanently bound the Sovereign to carefully select his collaborators in
the government, given the fact that article 92 of the Constitution of Romania provided that no act of
the King could be effective if not counter-signed by a Minister, who thus became accountable for that
act. The scheme of the Romanian decision making group (the final decision unit) presented a high
mobility degree, especially in terms of structure which was extremely fluctuating in time, in terms of
the bipolarism which was preponderant in the formula King – Council President, but also King –
Minister of Foreign Affaires, being substituted to the tripolarism of King – Council President –
Minister of Foreign Affaires. Its permanently reduced dimensions and indirectly its mobility were
first due to the express wish of the Sovereign, this wish being in direct relation with the idea of
arcana imperii. The decisional center in terms of foreign affaires politics can be said to have had a
zero moment which in theory corresponded to the moment of obtaining independence and in practice,
to Romania leaving the age of “non-alignment”: the negotiation and the perfection of the alliance with
the Central Empires, approximately June – October 1883. The actual decision in 1883 belonged to the
President of the Council, Ion C. Brătianu, King Carol I and the Minister of Foreign Affaires
D. A. Sturdza, such an enumeration thereof not being by chance, as clearly demonstrated in the
archived documentation. An equally reduced number of “executants” and “initiated personnel” were
on an immediately inferior level: the Minister Plenipotentiary in Vienna, Junimea member Petre
P. Carp, whose activity, in certain moments exceeded by far the level of a mere negotiator and
executant of the decisions received from the center, the Plenipotentiary Minister in Berlin, Gheorghe
Vârnav-Liteanu, Alexandru Beldiman, PhD in Law Studies in Berlin, the Head of the Political
Division in the Ministry of Foreign Affairs since July 1883 (guarantor of the legation in Berlin in the
summer of the same year and attaché close to the Prime Minister I. C. Brătianu during the
negotiations in Gastein; and, last but not least, Queen Elisabeth, the confident of the Sovereign
inclusive in the matters of foreign affairs, certainly well informed about the negotiations of adherence
and seemingly even inspirer of particular behavior elements during these talks. The collective feature
of the decision indisputably characterized the country’s decisional mechanism during the entire
interval of the long liberal government up to Ion C. Brătianu’s resignation in 1888. Subsequently, the
part taken by the king inside of the decisional group became preponderant, quite quickly the other
decision elements being subordinated to him. Such a reality is abundantly attested in the diplomatic
and other sources of the time. After this M moment, King Charles’ tendency, somehow non-realistic,
was to ‘freeze’ the composition of the decisional group and even to restrain the circle of the initiates,
under the circumstances in which, for instance, none of the extraordinary envoys that succeeded Carp
in Vienna after 1884 was informed anymore about the existence of the alliance treaty with the Central
Empires. Anyhow, the royal legation in Berlin was in a similar situation between 1888 and 1896,
meaning the interval between Vârnav-Liteanu’s resignation and the establishment of Alexandru
Beldiman, the last pre-War titular. Actually, Beldiman became after 1888 the only diplomat and after
1896 the only Romanian plenipotentiary accredited close to one of the ally Powers that officially was
aware of the sense and the amplitude of Romania’s international commitments. Certainly, the
members the diplomatic body were not the only ones to be excluded from the process of preparation
and leading of the foreign policy, but also the members of the National Representation, such as the
greatest number of the members of the Cabinet, inclusive a number of Ministers of Foreign Affairs.
20
Andrei CORBEA, Cu privire la critica «modelului german» al «Junimii», in Al. ZUB (ed.),
Cultură şi societate. Studii privitoare la trecutul românesc, Bucharest, Ed. Ştiinţifică, 1991, p. 242-253.
XLIV
Minister in Bucharest, a “conservative-liberal”,21 would finally foresee the same

sole option: located “between the two Russias”,22 Romania had to find her way so
as to avoid becoming Petersburg’s boulevard to Bulgaria!
Finally it is no less significant that the only Great Powers which manifested
the intention of settling a close relation with Romania, in the sense of a political
and military alliance, almost simultaneously to the recognition of independence,
were the Central Empires.23 Very precise probing in the direction of such an
outcome had been performed by the Austrian-Hungarian government, as of the
second half of 1879. The visit of the Archduke Albrecht to Bucharest, in the
autumn of the same year, gave the opportunity of a first discussion with Prince
Carol I in relation to mutual military assistance in the event of a Russian attack.24
Several months later, in the spring of 1880, things moved even further. In a letter
dated April 21, the former Imperial Minister of Foreign Affairs, count Andrassy,
addressed the Romanian King, with the agreement of Emperor Franz-Joseph and of
the Minister in office, Haymerle, the invitation of joining, at the proper time, in the
Austrian-German alliance.25 The hypothesis had also been discussed with a view to
the future, in Berlin, in May 1880, by I.C. Brătianu and Chancellor Bismarck: “[...]
I talked to him – would Bismarck write to Prince Carol I – openly about our
interests in peace and defence that Austria shares with us and I think that he
understood me and was satisfied.”26
For the government in Vienna, the alliance with Romania was, because of
security reasons, as well as on grounds pertaining to its Balkan politics, not only
adequate, but necessary. From a strategic and military perspective, such finality
was more than stringent. At the time, the Romanian-Russian border measured over
900 km in length, whereas the frontier line between Austria and Romania
amounted to over 1,300 km. On the other hand, the border between Austria-
21
BAR, mss., Fond Ion Ghica, S 7(6)/DCXIV, W. A. White to the Romanian Minister in
London, Ion Ghica, Bucharest, May 15, 1882. “…Mais il y a deux choses sérieuses pour le pays,
d’abord une certaine disharmonie entre Rosetti et Jean Bratiano le premier voudrait pousser les
théories radicales de sa jeunesse… en avant, pendant que Bratiano, muni par la pratique des affaires et
inquiet par la situation extérieure, est devenu conservateur liberal, hence they do not pull well
together. …The second question, la façon dont les AustroHongrois agacent et irritent sans cesse
l’opinion de ce pays-ci…”
22
Quotation in RUTKOWSKI, op. cit., p. 151. In reference to I. C. Brătianu and his position in
relation to the alliance with the Central Empires, see Gheorghe I. BRĂTIANU, Bismarck şi Ion C.
Brătianu, in “Revista Istorică Română”, vol. V-VI, 1935-36, p. 86-103.
23
According to the Italian minister in Bucharest, Tornielli, there were also proposals from
France in the spring of 1880: “… Je sais que le Ministre de France a cherché à sonder le terrain au
sujet de la possibilité d’une entente intime qui paraît être dans ses instructions, mais on a répondu à
ses ouvertures par un silence abstiné. […]”, According to ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo,
Romania, busta 1396, cyphered annex to R 25, Tornielli to Cairoli, Bucharest, March 17, 1880.
24
25
Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular (ed. Stelian Neagoe), vol. IV,
Bucharest, Ed. Machiavelli, 1994, IV, p. 327-28.
26
Ibidem, p. 333.
XLV
Hungary and Russia measured approximately 1,440 km. Consequently, if Romania

joined the Central Empires in war, the Russian front extended by more than a half;
on the contrary, if Romania entered war as an ally of Russia, the Austrian front
would almost double, as compared to the initial stage. Even in the event of an
absolute neutrality, Austria-Hungary would have found herself bound to maintain
important forces at the frontier with Romania.27 Therefore it was vital that the
small Danubian principality should become more than a buffer area and so be
integral part of the Austrian-Hungarian glacis. The influence sphere of the Empire
– as Gustav Kálnoky, ambassador to Petersburg at that time, wrote in 1880 – had to
necessarily include Romania, alongside Serbia (“the axis of our position in the
South-East”). “Only in this way our power in the Balkans will have strong bases
according to the Monarchy’s important interests.”28 The matter of “ensuring” the
Romanian space actually represented a subject of negotiations between Vienna and
Berlin even as of the latter half of 1880, in the context of opening negotiations for
the reconstitution of the Dreikaiserbund.
Within the colloquium organized between September 4 and 5, 1880 at
Friedrichsruh, for example, the Austrian-Hungarian Minister of Foreign Affairs,
Haymerle, accepting in principle the idea of an agreement with Russia, exposed to
Chancellor Bismarck “the particular interests of Austria-Hungary” which had to be
safeguarded irrespective of the understandings which would be concluded. It was
important for Vienna – fearing that it would lose the monopoly of the German
friendship – amongst other issues, that the Double Alliance should not be
weakened in any way. On the contrary it had to be strengthened, even perfected,
including a sort of guarantee of Romania’s security against a Russian attack
[emphasis mine].29 At the beginning of 1881, shortly after knowing the first
Russian-German version of a treaty (January 23), the Austrian-Hungarian
government stated its position even more clearly, communicating to Berlin, in a
much more elaborated form, the conditions in which it was disposed to accept a
tripartite agreement. According to the express recommendation of the Austrian-
Hungarian Head of the Military Affairs, general Beck, Vienna had to hold the
absolute veto right in relation to the entrance of the Russian troops in Romania, a
state of a vital strategic importance for the Monarchy. Moreover the terms of the
27
România în relaţiile internaţionale…, p. 305.
28
Quotation in Solomon WANK, Foreign Policy and the Nationality Problem in Austria-
Hungary, 1867-1914, in “Austrian History Yearbook”, vol. III, part 3, 1967, p. 37-56, 44.
29
The full text of Haymerle’s reports to Franz Joseph, pertaining to the meeting in
Friedrichsruh can be found in W. N. MEDLICOTT, Bismarck und Haymerle: Ein Gespräch über
Rußland, in “Berliner Monatshefte”, November 1940, p. 719-29. The other reserves phrased by
Haymerle were: the union of the two Bulgarias, due to Russia, had to be made “naturally” and not
subsequent to the investigations of Petersburg; such a development could not and was not to be seen
as a condition of appending Bosnia-Hertzegovina; the union should not affect the Austrian-Hungarian
economic interests in Bulgaria, especially its investments in railways and commerce, these interests
following to be guaranteed; a future Bulgarian expansion was not to be allowed in Macedonia, which
was an area Vienna had interests in; Russia had to cease opposing the Austrian influence in Serbia.
XLVI
Double Alliance were to be modified in such a way that not only the threatening of
the Austrian-Hungarian territory would constitute a cause for casus foederis, but
also the “threatening of its military capabilities” – Kriegsmacht – namely the
occupation of Romania by Russia [emphasis mine]!30 Chancellor Bismarck
however refused to discuss such an extension of the obligations provided in the
treaty of October 1879,31 proposing in exchange that the possible military
occupation of any Balkan state depend on the consent of the other two partners in
the alliance. Nevertheless such a clause could not be gladly accepted by the
government in Vienna, which would not be constrained in the relations with their
Slav neighbors, the idea being rejected in consequence. Finally, subsequent to the
lack of cooperation on the part of Berlin, Haymerle abandoned the negotiations
pertaining to “ensuring” the Romanian territory. The Dreikaiserbund was
resurrected on June 18, 1881, whereas the wording of the treaty would contain
neither express reference to Romania nor any restriction in relation to sending
troops in the states located in the South-Eastern Europe.32 The temporary
normalization of the relations with Petersburg however did not eliminate from the
calculations of the Austrian-Hungarian Government the idea of settling “intimate”
relations with the cabinet in Bucharest. On the contrary, such an objective
continued to be prospected also in the immediately following period, the
materialization thereof becoming at the time of the “Skobelev incident”
imperatively necessary. At the time of the crisis, for instance, in February 1882, the
Austrian-Hungarian General Staff reiterated to the Ballhausplatz the
recommendation of proceeding to the strengthening of the defensive diplomatic
and military system of the Monarchy, through the rapid settling of alliances with
Rome and Bucharest!33
Unfortunately the manner in which the Romanian-Austrian-Hungarian
relations had evolved since 1880 (better put, the manner in which Vienna
understood to manage them) – relations which were greatly tested by deep
30
BRIDGE, op. cit., p. 117; Marvin L. BROWN JR., Bismarck and Haymerle: the clashing
allies, in Nancy N. BARKER, M. L. BROWN JR. (eds.), Diplomacy in an Age of Nationalism.
Essays in Honor of Lynn Marshall Case, The Hague, 1971, p. 176-91, 190.
31
Among others, also because he knew that Russia would refuse, on the same strategic
grounds which function in the case of Vienna, the introduction of Romania in the Austria-Hungary
sphere of influence. On the contrary, at the time of the negotiations pertaining to the reconstruction of
Dreikaiserbund the Russian officials thought that the Romanian territory must naturally be part of
their own control zone. According to Charles and Barbara JELAVICH, Jomini and the Revival of the
Dreikaiserbund, 1879-1880, in “The Slavonic and East European Review”, vol. XXXV, no 85, June
1957, pp. 523-550, 547, Jomini to N. K. Giers, September 7, 1880. “…Encore y aurait-il lieu de
tracer, comme dit Oubril, la sphère d’action et d’expansion des 2 pays. Novibazar – passe, même la
Serbie qui peut rentrer dans la sphère autrichienne. […] Mais la Roumanie et le Bas-Danube
devraient rentrer dans notre sphère [emphasis mine].
32
J. Y. SIMPSON, The Saburov Memoirs, or Bismarck and Russia, Cambridge, 1929, pp. 233-
55; LANGER, European Alliances…, pp. 210-12;
33
Cf. E. R. von RUTKOWSKI, General Skobelev, die Krise des Jahres 1882 und die Anfänge
der militärischen Vereinbarungen zwischen Österreich-Ungarn und Deutschland in “Ostdeutsche
Wissenschaft”, vol. 10, 1963, p. 81-151, 134.
XLVII
economic and political disputes – raised great question marks in relation to the
possibility of concluding an alliance.34 After 1878, especially subsequent to the
systematic encroachment by the Austrian-Hungarian government of the provisions
of the commercial convention of 1875 in view of limiting Romanian cattle exports,
the economic and commercial relations between the two states had progressively
become a source of tension, a first side-slipping occurring in November 1881,
together with the diplomatic incident triggered by the Message to the Parliament of
King Carol I.35 A more serious dispute added to the economic one, as of the
summer of 1880, occurred in relation to the matter of controlling the navigation on
the Lower Danube, the conflict situation between the two countries being thus
deepened. For the Romanian decision factors, the Danube issue functioned on a
long-term basis, just like the Tunisian crisis for Italy in 1881. It was the supreme
proof showing the isolation of Romania on the international level, and the
impossibility of practicing a policy of neutrality, acting at the same time as a
catalyst in the process of shaping an external strategy and the option for the
alliance politics, respectively.
However the road to such finality presupposed almost three years of direct
and bitter conflicts with the great western neighbor, within a debate that rapidly
became an international one. At least in a first stage, the Romanian government
tried to promote a complicated policy balanced between the interested Great
Powers, in view of creating a lobby as consistent as possible in support of its own
cause. Among the members of the “European Areopagus”, Italy – probably
influenced by the experience in 1879, when the sub-alpine kingdom separated itself
from the “half-split European concert” (Germany, Great Britain and France),
having in advance recognized the independence of Romania – was considered for a
while by the Romanian ruling media as a potential ally in the debate of the Danube
issue, despite the fact that its first dispositions and manifestations in this respect did
not confirm such an interpretation. However, in this dispute, on grounds following
from the option of drawing nearer to the Central Empires, Italy came in a short
period to unconditionally support the projects of Austria-Hungary pertaining to the
navigation on the Lower Danube and its Balkan policy in general.36
34
Obviously, in Vienna’s view, Romania was accountable for the failure of the “adherence”
politics! At least this is what the Austrian-Hungarian Minister, Kálnoky, will state in August 1883, at a
time in which Bismarck returned to the idea of introducing Romania in the alliance system of the Central
Empires. In the discussion occasioned with the Germen Ambassador, von Reuss, count Kálnoky showed
that, “he considered an alliance with Romania for a long time, on common accord with his Sovereign.
…The alliance was not possible not only due to the attitude of Romania in the Danube matter, but also to
the fact that the Romanian government did not take any steps to show the desire to achieve this alliance”,
according to Die Große Politik der europäischen Kabinette, 1871-1914, [GP], Deutsche
Verlagsgesellschaft für Politik und Geschichte M. B. H., vol. III, 1922, III, p. 263-264.
35
Hilde MUREŞAN, Date cu privire la restricţiile comerciale faţă de România, impuse de
guvernul austro-ungar în anii 1878-1879, in “Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XI, 1968, p.
291-305; CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 73-81.
36
Rudolf DINU, România între neutralitate şi alianţă, 1880-1883: percepţii şi interferenţe italiene,
in “Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale”, I, no 2-3-4, 2004, p. 99-108, 95-106, 107-116.
XLVIII
On April 15/27, 1882 the Romanian government officially took knowledge of

the Barrère proposal (in fact a French-Austrian one) through a note transmitted by
the Legation of France in Bucharest to the Ministry of Foreign Affairs of
Romania.37 As nothing was to be expected from the Barrère project, the Romanian
government did not modify their resistance position, preparing two versions of
amendments, in order to be presented to the Danube European Commission’s
plenum. The proceedings of the commission began on May 3/15, 1882, but the
main confrontation took place in the meeting of May 11/23, when the articles
pertaining to monitoring the navigation between the Iron Gates and Galaţi,
stipulated by the draft Regulations, were under discussion. Germany, alongside
Austria-Hungary, Italy, Great Britain Turkey, and Serbia joined in the Barrère
proposal (France), rejecting the Romanian amendment. In the closing meeting of
the Danube European Commission’s session from June 2, 1882, at the proposal of
Great Britain, a final protocol was drafted, including the Navigation and River
Police Regulations sanctioned on May 23 as an appendix. Romania refused to sign
the protocol, whereas Russia did it ad referendum. Since the Danube European
Commission had to take its decisions unanimously, the opposition of the Romanian
diplomat caused a new deadlock.38
Remaining to defend their position by themselves, the Bucharest Government
prepared for a new round of confrontations,39 turning to the most appropriate men
of the time and considered all possible alternatives. On August 1/13, 1882,
I.C. Brătianu proceeded to the reshuffling of the liberal cabinet, the portfolio of
Foreign Affairs being entrusted to D.A. Sturdza. According to the Italian Minister
in Bucharest, this presence in the cabinet deserved special attention at least on two
grounds. First because Sturdza was at the time one of the few political personalities
in Romania who, in the parliament debates relative to the Danube issue, had
avoided to engage in public declarations. Secondly, because he was a person well
regarded in Berlin where he had carried through delicate private missions in the
interest of the Crown. Moreover, Count Tornielli appreciated that the new Minister
was amongst the few capable to initiate and lead negotiations with the government
in Vienna. Through the appointment of Sturdza, the Italian diplomat concluded,
“the tendency of the Romanian government of preferentially pursuing in certain
events the Austrian-German policy and not the Russian one” was stated.40 On
37
MCR-Roma, Archivio Mancini, busta 709, fasc. 10 (4), encoded telegram, Tornielli to
Mancini, Bucharest, April 12, 1882. For the text of this proposal, see CĂZAN, ZONER, op. cit., p.
82-83, note 155.
38
For a detailed presentation of the issue, see CĂZAN, ZONER, p. 84-87.
39
In Bucharest a new confrontation was not construed as imminent, due to the outbreak of the
Egyptian crisis. From Berlin, the Romanian Minister, Liteanu, notified that “the affaires of Egypt” are
the great concern of the moment and that they will occupy for a long time the diplomacy of the Great
Powers. “In consequence, we have a lot of time ahead of us and during this period the Danube matter
will lay dorment”, BN, mss., Fond Brătianu, file 534, f. 910-14, encoded telegram, Liteanu to the
President of the Council, I.C. Brătianu.
40
35 anni, pp. 123-124, no. 71, Tornielli to Mancini, Bucharest, August 13, 1882.
XLIX
account of the same imperatives following from the necessity of an acceptable

solution for the Danube issue, on November 15, 1882 Ion Bălăceanu was replaced
in Vienna from the position of Minister Plenipotentiary with Petre P. Carp, a
member of „Junimea”. Having a German educational background41 and being
known as a militant for Romania’s drawing near the Central Empires, Carp,
gentilhomme de la Chambre42 or, otherwise stated, a person initiated in the arcana
of King Carol I, was considered, alongside D.A. Sturdza, competent to achieve an
agreement with the cabinet in Vienna. “His appointment – the Chargé d’Affaire of
Italy reported – seems welcome enough and is mentioned by the Austrian-
Hungarian journals as a favorable complement to the nomination of Mr. Sturdza as
Minister of Foreign Affairs and as a new sign of the Romanian Government’s
desire to live in good harmony with the neighboring Empire.”43
On November 11/23, 1882 Carp had his first official meeting, in relation to
the Danube dispute, with the Imperial Minister of Foreign Affairs, Kálnoky. On
this occasion the Romanian diplomat was informed amongst others, on that fact
that a conference of the seven Great Powers was to be convened in London in view
of settling the Danube issue. Being immediately notified, the Romanian
government transmitted to the Minister in London, Ion Ghica, the order of taking
every necessary action for Romania to be accepted at this conference with a
deliberation vote. Similar instructions were also transmitted to the Romanian
Legation in Rome, although it is difficult to say what maintained the hope for a
positive answer from a state which had already demonstrated its solidarity with
Austria-Hungary. The new Minister, Ion Bălăceanu, had to request to the Italian
government to support in front of the Great Powers the request of Romania of
being represented at the conference in London. The work – according to the notes
written down by the Romanian diplomat several decades later in his Memoirs –
was difficult, since the Italian Minister of Foreign Affairs, Mancini, generally
avoided to frankly explain an even less sensible matter. Before approaching him,
Bălăceanu addressed a member of the Italian Parliament, senator Maurigi, who had
shown on several occasions friendly attitudes towards Romania, asking him to
question the Minister in relation to what was being prepared in London and to the
possible consequences for Romania. The interpellation indeed took place at the
beginning of December 1882 in the context of the annual discussions pertaining to
the foreign policy and Mancini replied by stating among others that: “The
Romanian are our brothers, our own flesh and blood, they can rely on us!”
41
On the personality of P.P. Carp, in general, see C. GANE, P.P. Carp şi locul său in istoria
politică a ţării, vol. I-II, IInd ed., Bucharest, Ed. Universul, 1937. For a breif presentation of his
diplomatic mission in Vienna, see Ion BULEI, P.P. Carp – un aristocrat al politicii româneşti,
introductory study to P.P. CARP, Discursuri parlamentare (ed. M. DUŢĂ), Bucharest, 2000,
p. V-LXXX, XXII-XXIX; IDEM, Conservatori şi conservatorism in România, Bucharest,
Ed. Enciclopedică, 2000, pp. 50-51.
42
BAR, mss., Arh. I. Bălăceanu, I mss. 1, Souvenirs politiques et diplomatiques, 1848-1903, p. 202.
43
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, R 323, Pansa, to Mancini,
Bucharest, November 15, 1882.
L
Subsequent to this “brilliant peroration”, the Romanian Plenipotentiary traveled to

Consulta for formally finding out whether or not his government could count on
the assistance of Italy for being admitted with a deliberation vote in London. The
answer of the Italian Minister of Foreign Affairs was that “Italy will consider it a
duty to sustain and defend Romania’s rights [to be represented inside of the
conference – author’s note].”44 Upon receiving the new, the Romanian officials
probably experienced a feeling of déjà vu, or more precisely stated of già sentito!
However, once more, something would not go well. In mid January 1883, the
Romanian Minister of Foreign Affairs, Sturdza, on the order of the President of the
Council, performed a visit in Berlin with information purposes, where a meeting
with Bismarck took place on the subject of the Danube issue. On this occasion the
intention of Germany of fully supporting its ally in this matter was restated to him:
“as a simple judge – the German chancellor allegedly affirmed – maybe I could
agree with Romania, but as a minister I cannot leave aside the interest of Germany
to preserve integrally its friendly relations with Austria-Hungary.”45 His advice was
that Romania should seek an understanding with the Double Monarchy. From
Berlin Sturdza traveled to Vienna, but the talks with Kálnoky reached no
conclusion, on the contrary, according to the Romanian Minister in Berlin, the
Danube issue took a step backwards there.
Several months later, at the beginning of summer, the Italian minister of
Foreign Affairs, Mancini, would confess to the Romanian Envoy that “the
diplomatic position of Romania as a Danubian state [in the sense of a possible
participant with deliberative vote in the conference that was being prepared in
London] had been compromised by Mr. Sturdza’s travel.”46 As a result of the
“intransigent” wording used by the Romanian Minister in the talks in Berlin and
Vienna, the Great Powers ascertained that the presence in the conference of a
Romanian plenipotentiary equipped with the veto right would render impossible
the solution of the pending matters.47 This was the reason why the disposition of
44
BAR, mss., Arh. I. Bălăceanu, I mss. 1, Souvenirs… diplomatiques, p. 206-207.
45
See doc. no 49, Liteanu to Brătianu, Berlin, January 10/22, 1883.
46
ASDMAE, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, R 428, Tornielli to Mancini, August 10
1883; MCR-Roma, Archivio Mancini, busta 638, fasc. 15(1), Mancini to Tornielli, Rome, August 21, 1883.
47
M[useo] C[entrale] del R[isorgimento]-Roma, Archivio Mancini, busta 638, fasc. 15 (2),
confidential SP, Bălăceanu to Mancini, Sorrento, October 2, 1883. “Au cours des entretiens confidentiels
dont V. E. m’a accordé la faveur, Elle m’a fait l’honneur de me dire que l’admission – avec voix
délibérative – de la Roumanie à la Conférence de Londres, avait été décidée, entre les grandes
puissances avant le voyage de M. Stourdza à Vienne et à Berlin, mais que le langage qu’il y a tenu, à
cette occasion, ne laissant plus de doute sur l’intention bien arrêtée du Cabinet de Bukarest de ne pas se
départir de son intransigeance, par rapport à la question du Danube, les Puissances avaient jugé que la
présence, au sein de la Conférence, d’un plénipotentiaire roumain armé du droit de veto, rendrait
impossible la solution des questions soumises à leur déliberations. […]” Also see doc. no 439, Bălăceanu
to D.A. Sturdza, Sorrento, October 26, 1883; BAR, mss. Fond I. Bălăceanu, S 63(2)/CCCXLV, Mancini
to Bălăceanu, Rome, November 9, 1883. This fact is also confirmed by the Romanian minister in Berlin,
Liteanu. In Vienna, Kálnoky interpreted the trip as an extraordinary mission, intended to lead to an
arrangement, “since a Minister does not present himself to the Cabinets for showing a resistance which is
LI
the European chancelleries, including the Italian one, for accepting Romania inter
pares, disintegrated in the last hour.
What followed is well known: the Conference of the 7 Powers concerning the
Danube navigation opened in London on January 27/February 8, 1883. In the
meeting from January 30/February 10, at the proposal of Germany, Italy alongside
the other Great Powers, voted against the right of Romania of being represented
with a deliberation vote, the delegate of the Romanian government in Bucharest,
Ion Ghica, being granted the right of being only “consulted.”48 The Romanian
representative declined this “honor”, declaring nonmandatory for Romania the
decisions which would be taken outside its participation. The final document of the
conference was signed on March 10, 1883 and stipulated amongst others, the
extension of the jurisdiction of the Danube European Commission up to Brăila (art.
I) and the extension of the commission’s mandate by 21 years (art. II). Article VII
approved the Navigation and River Police Regulation elaborated on June 2, 1882
by the Danube European Commission.49 Since the main provisions of the treaty
could not be applied without the agreement of Romania, the Danube issue
remained open.
The Romanian government also remained in the same situation of
international isolation. On March 8, 1883, for instance, the Romanian Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, had the occasion of hearing not exactly encouraging
estimations related to this matter, during a colloquium with the Italian Ambassador
in Constantinople, count Luigi Corti: “La Roumanie isolée n’a de son côté que sa
grande habileté; la difficulté de la situation est grande et décisive!” None of the
cabinets of the Great powers had the intention of supporting the government in
Bucharest: England was satisfied by the guarantee of the navigation freedom,
Germany was the ally of Austria and “followed it in the Orient”, whereas France
meant nothing at that time. The power which “dictated in the Danube issue was
Austria-Hungary”, and “Italy followed it [emphasis mine].”50
Romania received in a negative manner the behavior of Italy at the London
conference – such a perception deepening after March 13, 1883, date on which the
existence of the Triple Alliance was officially confirmed in the Italian Parliament –
and the feeling seemed to be unanimous from government members to the public
opinion.51 The publishing of a volume of Italian diplomatic documents (Libro
verde – Questione Danubiana, 1881-1883 – presented to the Senate on April 11,
1883), in reference to the manner in which the government in Rome had acted in
more cleverly demonstrated from afar than nearby.” “Je crois, pour conclure, que la mission de votre
collègue n’a pas été heureuse”! Cf. doc. no 49, Liteanu to Brătianu, Berlin, January 10/22, 1883.
48
AMAE, Arhiva istorică, vol. 196, file 8 Conventions, Conférence de Londres (February 8–
March 10, 1883), Protocol no 2, meeting from February 10, 1883.
49
RĂDULESCU-ZONER, La souveraineté…, p. 152.
50
BAR, mss., Arhiva D.A. Sturdza, VII. Acte. 48, Conversation avec le Comte Corti,
Ambassadeur d’Italie à Constantinople – quelques jours après la clôture de la Conférence de Londres;
ASDMAE, Carte Pansa, busta 1, Diario, II, Giovedì, 8 marzo 1883.
51
35 anni, pp. 133-34, no. 79, R. 371, Tornielli, to Mancini, Bucharest, May 2, 1883.
LII
relation to the Danube affairs, accentuated this perception. On June 22, 1883,
Gazette de Roumanie, considered in the diplomatic environment as the official
journal of the Ministry of Foreign Affairs, presented the respective publication as a
proof of the fact that the attitude of the Italian government in the Danube issue was
“to a high degree favorable to Austria.”52 The fact that Italy had unconditionally
supported the projects of Austria-Hungary in relation to the navigation on the
Lower Danube and generally its Balkan policy, would be admitted even by the
Italian Minister of Foreign Affairs, Pasquale S. Mancini, one year later, in his
letters to the Ambassador of Italy in Vienna, Di Robilant: “[…] It is not possible
that even in Vienna be forgotten the special service that we did to our ally, when,
through the agency of our attitude in the Danubian issue, we contributed to
positioning Romania in that isolation which, although did not lead by now to an
effective solution in the river matter, had however an even more important result
for Austria-Hungary, that is the radical change of its relation with the young
kingdom.”53 Based on this document evidence, one can subsequently state that,
through the contribution to an action aiming at Romania’s political and economic
isolation, Italy determined, at least indirectly but in full awareness, Romania’s
getting close to Vienna, and finally becoming its ally.
The idea of a political and military alliance with Austria-Hungary had begun
to be studied by the Romanian decision factors as an alternative strategy for
solving the Danube issue, since the winter of 1882. This initiative apparently
belonged to Petre P. Carp, the Minister Plenipotentiary in Vienna. On December
16, 1882, Carp suggested for the first time this hypothesis in a private letter to the
Minister of Foreign Affairs D.A. Sturdza: “[...] What would you say if, while
strongly opposing Austria in the Danubian issue, we also made a proposal of an
alliance in case of war [emphasis mine]? I would do it, I would first ask Berlin
and, even if such a proposal were not be accepted [...], Austria would be convinced
that we are not Russia’s instrument […]”54 On December 17 he returned to this
idea by stating that he was willing to go to Berlin, with two letters from the King –
one for Prince Leopold, the other for the Kronprinz – to test the ground „as it is not
advisable to take such a serious step without Bismarck being informed about it in
due time.”55
52
Ibidem, p. 142, no. 87, Tornielli to Mancini, June 23, 1883, and note 12. “On s’occupe
beaucoup de nous, en ce moment, à Vienne. C’est d’abord la Gazette Allemande qui, parlant de l’Italie et
la Triple alliance, fait payer à Roumanie les frais de l’intimité austro italienne. S’il fallait, dit l’organe
viennois, encore une preuve de l’existence de la Triple alliance, elle serait donnée par le nouveau Livre
vert italien. L’attitude de M. Mancini, dans la question du Danube est, en effet, éminemment favorable à
l’Autriche’. Cette attitude du cabinet de Rome devrait nous surprendre si nous n’avions depuis
longtemps reconnu sa politique entraînée sur une pente de concessions et de sacrifices qu’a provoqués
son idée d’entrer, quand même, dans l’alliance austro germanique [emphasis mine]”.
53
DDI, 2, XVII-XVIII, p. 171, no 170, Mancini to Di Robilant, Rome, April 15, 1884.
54
Apud Ion BULEI, Conservatori şi conservatorism…, pp. 50-51, analysis based on the letters
Carp-Sturdza preserved with BAR, correspondence, D. A. Sturdza, S 9(8)/DCCCLXVII.
55
Ibidem.
LIII
Wished by King Carol I and the Minister of Foreign Affairs, Sturdza,

favoured by the President of the Council, such an option was prospected most
probably by the Romanian Sovereign on the occasion of a visit to Germany during
April 1883.56 According to C. Gane, in June 1883, P.P. Carp was authorized to
expose to the German Ambassador in Vienna, Prince Heinrich VII Reuss, the
desire of Romania to enter the Triple Alliance and to request a meeting with Prince
Bismarck.57 But the events became complicated because of the Romanian-
Austrian-Hungarian diplomatic incident triggered by the irredentist toast of the
senator Petre Grădişteanu at the celebrations in Iaşi occasioned by the unraveling
of the monument dedicated to Stephen the Great.58 Austria reacted badly,
ultimately requesting the repudiation of the “insolent” manifestations. The imperial
Minister in Bucharest, Mayr, was instructed to declare that his government was
“determinated to put an end to this dangerous activities”, including through war, if
necessary!59 Shortly after this incident, Carol I would confess to count Tornielli
that “emotions ran so high” on that occasion “that even Emperor William [I]
thought we would have war.”60 The Romanian Cabinet was forced to apologize and
to accept the publication of a declaration, virtually dictated by Kálnoky, by means
of which it “disapproved” speeches such as the one delivered by Grădişteanu and
undertook to condemn the manifestations against the integrity of Austria-
Hungary.61 At mid June 1883, Sturdza traveled to Vienna for the final appeasement
of the incident. On this occasion he reassured Kálnoky on the fact that Romania
considered itself the “natural ally” of Austria-Hungary.62
The actions undertaken in view of connecting Romania to the alliance system
of the Central Powers were resumed in the first half of August, this time on the
initiative of Prince Bismarck. Worried by the evolution of the situation in Bulgaria
where the arming operations initiated by generals Kaulbars and Sobolev seemed to
prefigure a military intervention on the part of Russia, the German Chancellor
decided to “give a hand” to Romania and to attract it into the “League of Peace”.63
56
On March 21, 1883 Carp wrote to Sturdza that he accompanied the King to Marburg, having
the occasion to discuss together “all details”. Carol I informed him that he would stop to Sigmaringen
where afterwards he wanted to meet him, Carp, and Sturdza “pour mettre les points sur les i”. Cf. doc.
no 202, Carp to Sturdza, Vienna, March 21, (new style) 1883.
57
GANE, op. cit., I, pp. 293-94. The affirmation is not supported by documents.
58
CĂZAN, ZONER, op. cit., p. 109-12.
59
60
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, ciphered annex to R 415, Tornielli
to Mancini, Bucharest, July 23, 1883.
61
Cf. doc. no 314, Carp to Sturdza, Vienna, July 2, (st.n.) 1883, hrs 18,30; BRIDGE, op. cit., p.
138 and appendix no 14.
62
RUTKOWSKI, Österreich-Ungarn und Rumänien…, p. 246. on this visit also see DDI, 2, XV-
XVI, p. 609-10, no 63, R. 1920, Di Robilant, to Mancini, Vienna, July 18, 1883.
63
On August 19, 1883 the German Ambassador, Prince Reuss, was instructed by Bismarck to
notify to the cabinet in Vienna the matter of extending the “Peace League” through including
Romania and possibly Serbia (!) and Turkey. Kalnoky received with enthusiasm the suggestion,
hurrying to inform Berlin on the agreement with Belgrade from 1881. LANGER, op. cit., p. 333.
LIV
Apparently the Romanian government, also concerned with what happened at the
south of the Danube,64 fully understood the significance of the gesture, and at the
express recommendation of I.C. Brătianu, the President of the Council,65 Carol I
decided to accept the invitation addressed by the Kronprinz Frederik Wilhelm to
participate in the baptism of his son, a meeting with the Emperor of Austria Franz-
Joseph being scheduled for him upon return.
The reasons pushing Romania to seek the alliance with the Central Empires were
synthesized by the Minister of Foreign Affairs, D.A. Sturdza, in a memo drafted at
Sinaia, on August 3/15, 1883, on the date of the King’s departure for Potsdam:
“La situation incertaine de l’Europe est un fait évident pour tout observateur
nous en citerons les suivants: 1° La conversation du Prince de Bismarck avec
Monsieur Stourdza en novembre de l’année dernière [1882], de laquelle ressortent
trois points essentiels: la rupture de l’Allemagne avec la Russie – l’alliance de
l’Allemagne avec l’Autriche-Hongrie et l’Italie dirigée contre la Russie –
l’impossibilité de la part de l’Allemagne, à cause de cette alliance, de peser sur
l’Autriche-Hongrie dans la question du Danube. …3° L’attitude de l’Allemagne
avant, pendant et après la Conférence, ne faisant parvenir à Bucarest que des
conseils de conciliation sans se séparer de l’Autriche-Hongrie dans les décisions à
prendre. 4° Les paroles du Comte Hatzfeldt à Monsieur Liteano il y a quelques
semaines, qui laissaient entrevoir la possibilité d’une guerre européenne qu’on
cherchait à écarter, mais [qui] pourrait éclater d’un moment à l’autre. 5° Enfin la
lettre de l’Empereur d’Allemagne au Prince de Hohenzollern, qui indique une
situation grave et dangereuse pour la Roumanie. En face de cette situation, la
Roumanie se trouve complètement isolée [emphasis mine]. Il y a plus que cela. Si
une guerre doit éclater prochainement, chacun cherchera à rejeter la responsabilité
sur l’autre. Combien cette tâche serait-elle rendue plus facile, si on pouvait s’en
prendre à un tiers. Le différend, rayant sa source dans le Traité de Londres et
touchant à son exécution, peut donner le prétexte d’un conflit général. …Toute la
situation future pivote donc pour la Roumanie sur la question du Danube. …Un
arrangement de la question du Danube paraît comme une nécessité aussi bien pour
la Roumanie que pour l’Autriche-Hongrie: Pour cette dernière et pour l’Allemagne,
l’alliance de la Roumanie ne peut être indifférente. Pour la première l’entrée dans
la ligue de l’Europe centrale est une question vitale, car jetée dans le tourbillon de
64
ASDMAE, DP, Rapporti in arrivo, Romania, busta 1397, ciphered annex to R 444, Tornielli
to Mancini, Bucharest, September 8, 1883. “…At the time of Bratianu leaving for vacation purposes
it was believed in the Court circles that Prince Alexander [of Battenberg] was about to leave the
country. A competition was expected between Russia which wanted to replace Prince Alexander with
one Karageorgevitch and the other cabinets which preferred a Danish Prince under the rule of not
Turkey, but of entire Europe.”
65
Cf. doc. no 349-350; Carol I to Sturdza, Sinaia, August, 10 1883; Brătianu to Sturdza, Aix-
les-Bains, August 11, 1883.
LV
l’action slave, elle ne pourra en sortir qu’ayant perdu pour le moins, la base de sa
situation politique européenne. […]66
The considerations of the Romanian Minister of Foreign Affairs were,
obviously, only partially correct: 1° because, despite the clauses of the Triple
Alliance, understood as targeting Russia, a “break” between Petersburg and Berlin
could hardly be envisaged at the time, considering not only the existence of the
Dreikaiserbund but also the general policy of Chancellor von Bismarck; 2° because
the hypothesis of an imminent general war, fabricated in Berlin and propagated in
Bucharest for political reasons, could not in the least be proved.67
Without reviewing already known details, it must just be said that the visit of
King Carol I in Germany and Austria, paid between August 4/1668 and 17/29,
1883, during which alliance proposals were advanced, paved the way for the
concrete negotiations carried by the President of the Council, I.C. Brătianu with
Prince Bismarck, at Gastein, on September 6-7, 188369 and afterwards in Vienna
with the Austrian- Hungarian Minister of Foreign Affairs, Kálnoky.70
The connection of Romania to the Triple Alliance materialized in the signing
on October 30, 1883 of the alliance treaty with Austria-Hungary, to which Germany
unconditionally agreed on the same date. In fact, the Romanian leaders wished a
direct alliance with Berlin and it was only as a last resort – considering the policy of
dealing gently with Russia which was promoted by Bismarck – they had to be
content with a one “par ricochet”, although they risked “to be treated as satellites of
Austria-Hungary.”71 The agreement was secret (art. 6), with a validity period of 5
years, which would be automatically extended for another 3 years in case none of the
parties terminated it before expiry, or requested a revision thereof (art. 5). Military
issues were to be regulated by a special convention (art. 3). Art. 4 provided for the
obligation of the parties, in the event of a shared war, of not negotiating and
concluding peace separately. The essential was concentrated in art. 2:
“Si la Roumanie, sans provocation aucune de sa part, venait à être attaquée,
l’Autriche-Hongrie est tenue à lui porter en temps utile secours et assistance contre
l’agresseur. Si l’Autriche-Hongrie était attaquée dans les mêmes circonstances dans
un partie de ses Etats, limitrophe à la Roumanie [by Russia or Serbia – author’s
note], le casus foederis se présentera aussitôt pour cette dernière.”72
66
Cf. doc. no 360., Memo, [D. A. Sturdza], Sinaia, August 3/15, 1883.
67
Cf. ASDMAE-DD, series IV, 1883, p. 113-115, no 16, Tornielli to Mancini, Bucharest, April 3,
1883; ibidem, pp. 183-184, no 50, Di Robilant to Mancini, Vienna, May 16, 1883.
68
Cf. “Românul”, year XXVII, Saturday/Sunday August 6-7, 1883 (new style): “The departure
of HM the King to Berlin” [Thursday August 4/16, 1883, 2 p. m.]; Gazzetta di Venezia, no. 218,
Venerdì 17 agosto 1883.
69
Cf. doc. no 388, note 326, Brătianu to Sturdza, Bad Gastein, September 6, 1883, hrs 16, 28.
70
For a detailed presentation of the negotiations, see CĂZAN, ZONER, op. cit.,
p. 113-123.
71
Cf. doc. no 421, note 350, Sturdza to Liteanu, Bucharest, October 5, 1883.
72
The treaties were ratified by Carol I on November 6, 1883, by Wilhelm I on November 11 and
by Franz Joseph on November 12, 1883, According to Alfred F. PRIBRAM, Les traités politiques
secrets de l'Autriche-Hongrie, 1879-1914, Paris, Alfred Costes Éditeur, vol. I, 1923, p. 40-47.
LVI
Being the result of the then current interests of the signatory powers, the
treaty provided several advantages to each of them. For Austria-Hungary it
represented the finalization of the alliance system which protected the southern
border: “the year 1883 – the Head of the Austrian General Headquarters, general
Beck will note – brought a real improvement [of the Monarchy’s defensive
system].”73 Through the concluded agreement, even if its wording did not contain
an express provision in this sense (proposed by Kálnoky, rejected by I.C. Brătianu),
Austria-Hungary could hope that the Romanian government would not support and
would not engage in the irredentist movements in Transylvania. The alliance
allowed Romania to exit the external political isolation and solve the Danube issue
according to its own interests, it brought solid security guarantees and with them
the possibility of concentrating on its own internal development. Moreover, the
alliance, like in the case of Italy, offered additional guarantee in the effort of
preserving the monarchy regime. The situation of the Romanians in Hungary,
which was the original flaw of the alliance, was not yet a critical issue in the
Romanian-Austrian-Hungarian relations, however, in time, the Transylvanian
problem, already infiltrated in the Romanian public awareness, would escalate to
such a degree that the understanding between the two states risked not being able to
survive the aggravation of the situation of the fate of the Romanian population
beyond the Carpathians. For the time being the common hostility towards Russia
had a binding function.74 The secret feature of the treaty would also equally prove
to be an underlying flaw since the provision stated under art. 6 and obstinately
resumed upon each renewal rendered its impact on the public opinion almost null.
Finally, for Germany and Bismarck, respectively, the conclusion of the alliance
with Romania fell, beyond anything else (strategic reasons, for instance, the
strengthening of the southern flank of Austria-Hungary) in the logics of an ample
post-unitary effort for preventing and avoiding any modifications of the European
status quo, especially in the regions with “revolutionary risk”, France, the Polish
territory, Italy and the Balkan states.
The alliance with the Central Empires joined by Italy on May 9, 1888,75
remained Romania’s basic foreign and security policy up to the wake of the First
World War. The primary treaty was renewed in November 1887. The first Austrian-
Hungarian-Romanian treaty – and together with it the German and Italian accessions
– expired on November 1, 1891, the renewal thereof being hindered by a governing
conservative cabinet whose leaders ignored the existence of the agreements with the
Central Powers (the Lascăr Catargiu government). A second Austrian-Hungarian-
Romanian treaty alliance would be signed on July 25, 1892 together with the
73
BRIDGE, op. cit., p. 144, Memorandum from 1884.
74
HITCHINS, op. cit., p. 158.
75
Rudolf DINU, L’alleanza ideale: appunti per la storia delle relazioni italo-romene
nell’ambito della Triplice Alleanza (1883-1903”, in “Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e
Ricerca Umanistica di Venezia”, anno VI-VII, 2004-2005, p. 469-498.
LVII
agreement for Germany unconditionally joining in. Italy would also rejoin on
November 28, 1892, fully observing the terms settled in 1888. The second treaty as
well as the relative accessions remained in force up to the wake of the First World
War being renewed on September 18/30, 1896 (April 25 /May 7, 1899 for Germany,
June 9, 1899 for Italy), April 4/17, 1902 (July 12/25 for Germany, December 13 for
Italy), and January 23 /February 5, 1913. Its wording underwent only minor
modifications during this entire period: in 1902, at the request of Austria-Hungary, a
clause was introduced in relation to the automatic renewal every three years, in the
absence of the agreement being terminated by one or several parties, whereas, in
1913, at the suggestion of the Austrian-Hungarian and German parties, it was
provided that the duration of the German and Italian accession agreements coincide
with the duration of the Triple Alliance Treaty.
Among the side aspects that can be found in the corpus of this volume and
which are variably illustrated, the following are first worth mentioning: the
bilateral relations, both with the neighboring empires, Austria-Hungary or Russia
and with the states in the Atlantic flank of Europe (Belgium, France or Great
Britain); the internal developments, some of them turbulent, being recorded in
detail by the Romanian diplomatic representatives, especially in the case of the
states located in the immediate neighborhood of the North-Danube kingdom (the
dynamics of the Bulgarian crisis, the political and social events in Serbia, the
Greek political life, etc.).
In Bulgaria, the conflict – sparked as of 1881 – between Prince Alexander of
Battenberg (enthroned in June 1879) and the Russian military representatives,
diplomats and business men, who had been disappointed in their attempt to exploit
the principality, reached a climax in the summer of 1883, together with the
discharge from office of the two Russian generals Sobolev and Kaulbars, the
President of the Minister Council and the War Minister, respectively. The crisis
extended on several months and a provisory arrangement was delayed until
November 1883, namely on the occasion of the appointment of the new Minister of
War, prince-general Kantakuzin. However Russia was far from being reconciled
and, as results from the Romanian diplomatic documentation, the intention of
removing the prince of Battenberg was apparent ever since the end of 1883. The
Romanian agency in Sofia closely monitored the development of the events in
Bulgaria, the entire evolution being largely reflected in reports which are important
sources on the subject.
One can also mention the dispute with the Orthodox Greek Patriarch of
Constantinople,76 occurred subsequent to the secularization by the Romanian State
of certain dedicated monasteries’ properties and the international aspects thereof,
the status of the Romanian schools in the Ottoman Empire and the “Mărgărit
incident”, the case of discharge of the Belgian general Brialmont from office and,
76
See Andrei Alexandru CĂPUŞAN, Evoluţia relaţiilor româno-britanice, vol. II, 1880-86,
Bucharest, Albatros, 2006, p. 171-87 (The failure to reopen the matter of consacrated church assets
secularization).
LVIII
in this context, the aspects of the evolution of Romanian-Belgian relations, the

interests of the Romanian residents in Egypt, etc.
The largest part of this documentation is formed by the official reports and
telegrams of the Romanian ministers leading missions abroad, as well as by the
answering telegraphic messages and ministerial telegrams. A consistent portion is
represented by the relatively significant private correspondence between some
Heads of Mission, especially those accredited in Vienna, Berlin, London and
Petersburg, with the Minister of Foreign Affairs D. A. Sturdza, with the President
of the Minister Council, or with the King of Romania, Carol I. There are few
memoirs and economic and political analyses, a fact which is explained also by the
absence of a specialized department in the Ministry of Foreign Affairs, similar to
those included in the German office for Foreign Affairs or in the Austrian-
Hungarian Ministry of Foreign Affairs. In fact all such documents gathered in this
volume were issued by the Minister of Foreign Affairs D. A. Sturdza and submitted
to the King or to the President of the Minister Council. The same small number
characterizes the documents containing economic information. These are restricted
to several synthetic reports which, accidentally or not, were excluded from
publishing in the specialized bulletins of the Minister of Foreign Affairs or of the
Ministry of Agriculture, Industry and Commerce. The remaining documentation,
preponderantly issued by the Budgetary or Honorific Consulates of Romania
abroad, is circumscribed to extremely technical arguments (“the table of the
Belgrade customs revenues, the 1882-83 financial year”, “the vine culture in
Serbia”, “the national Hungarian exhibition of rams and sheep”, “the state of crops
in Hungary by the date of…”, “the state of crops in Russia”, “the commercial
report on the tobacco crops in Turkey”, etc.) and was omitted on publication.
Rudolf DINU
LIX
LX
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
La redactarea prezentului volum textele documentelor au fost preluate după

originale (rapoarte, depeşe, note, telegrame), iar în lipsa lor după ciorne (în special
în cazul telegramelor expediate din centrală către legaţii) sau după copii ale unor
documente (telegrame, memorii, rapoarte) pentru care nu s-a păstrat originalul,
ultimele două situaţii fiind semnalate în notă.
Documentele sunt publicate integral păstrându-se formulele de salut şi
încheiere. Data indicată în capul documentului este cea stabilită de editori, motiv
pentru care apare exclusiv în limba română. Omisiunile au fost semnalate prin
puncte de suspensie plasate în interiorul unor paranteze pătrate. Documentele au
fost ordonate cronologic în funcţie de data calculată după stilul nou, dată care apare
şi în lista documentelor.
Cuvintele sau frazele publicate cu caractere cursive (italice), urmate de
semnalarea editorilor [subl. în orig. – n.ed.], indică sublinierea în original. Cu
aceleaşi caractere cursive au fost transcrise acele cuvinte şi pasaje ale documentelor
scrise în altă limbă decât aceea în care este redactat corpul principal al textului
documentului. S-a urmărit pe cât posibil respectarea textului original: în special în
grafie şi în uzul majusculelor şi al minusculelor. S-a intervenit cu corecturi doar
pentru greşeli minore (omiterea unei litere, folosirea unei consoane duble etc.),
acestea fiind operate fără să se facă menţiune. Orice altă intervenţie a editorilor în
text a fost plasată între paranteze pătrate şi semnalată ca atare “[- n.ed.]”. Limba în
care au fost redactate documentele, în special în cazul limbii române şi a limbii
germane, a fost actualizată tacit fără a se interveni asupra sensurilor unor sintagme
sau asupra unor cuvinte.
Pentru fiecare document a fost indicată natura lui prin intermediul
următoarelor abrevieri (reproduse în lista de abrevieri): R=raport, T=telegramă, T
cifr.=telegramă cifrată, D=depeşă, SP=scrisoare particulară (lettre particulière),
N=notă. Gradul eventual de secretizare al documentului, de genul, rezervat,
confidenţial, confidenţial şi personal, a fost indicat in extenso la fel ca şi natura
documentelor care nu sunt telegrame, rapoarte, depeşe ori memorii (aide-mémoire,
notă verbală, rezumatul colocviului cu…, memorial).
A fost indicat, pentru fiecare document, numărul înscris de emitent sau/şi
numărul registraturii generale a Ministerului Afacerilor Externe; în cazul
telegramelor, numărul de ordine înscris de emitent – Minister sau legaţii – (acolo
unde a fost precizat) a fost indicat împreună cu acela înscris de oficiile telegrafice
ce le-au recepţionat.
Notele de subsol au fost limitate la strictul necesar pentru a indica variaţiile
existente între textul unei telegrame şi cel al unui raport, ori între ciornă şi original,
pentru a completa textul unei telegrame, pentru precizarea datei în cazul în care un
document nu este datat, pentru a trimite la documente cu argument conex publicate
LXI
în corpul volumului, pentru a semnala existenţa unor documente (rapoarte,

telegrame etc., precum şi anexe ale acestora) ce nu se publică, ori faptul că anumite
documente la care se face trimitere, în corpul unei telegrame, al unui raport,
depeşe, note etc., publicate, sunt nereperabile. Adnotările marginale, manuscrise
sau imprimate, au fost semnalate şi ele în note. Notele aparţinând autorilor
documentelor sunt marcate în special cu asteriscuri, ori conform originalului;
notele editorilor sunt numerotate cu cifre arabe, continuu.
Documentele reunite în prezentul volum sunt reperabile în următoarele arhive:
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucureşti:
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247
AMAE, Arhiva istorică, Belgrad, vol. 282
AMAE, Arhiva Istorică, Berlin, vol. 242
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 180
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 383
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 304
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 417
AMAE, Arhiva istorică, Londra, vol. 191
AMAE, Arhiva istorică, Odessa, vol. 271
AMAE, Arhiva istorică, Petersburg, vol. 411
AMAE, Arhiva istorică, Roma, vol. 263
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197
AMAE, Arhiva istorică, Viena, vol. 177
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia, vol. 316
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia, vol. 317
AMAE, Fond Atena, vol. 8
AMAE, Fond Roma, vol. 30, nepaginat
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti:

ANIC, Fond Brătianu, dosar 149
ANIC, Fond Brătianu, dosar 181
ANIC, Casa Regală, dosar 10/1883
LXII
Biblioteca Academiei Române, Bucureşti

Corespondenţă I. Bălăceanu, P.P. Carp, Ion Ghica, N. Kreţulescu, D.A. Sturdza,
Clemens Busch.
Biblioteca Naţională a României, Bucureşti

Fond Brătianu, dosar 458
Fond Kogălniceanu, dosar 112
Editorii mulţumesc conducerii şi personalului de la Arhiva Diplomatică

MAE, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei
Române – Cabinetul de stampe, corespondenţă şi manuscrise, Biblioteca Naţională
a României – Colecţii speciale, în particular dlui. Nicolae Nicolescu, arhivist la
AMAE, prof. univ. dr. Marcel Dumitru Ciucă, Directorul Direcţiei Arhivelor
Naţionale Istorice Centrale, prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, Directorul Bibliotecii
Academiei Române, doamnei Ileana Petric, custode la Cabinetul de corespondenţă
şi manuscrise al BAR, dr. Stelian Obiziuc, directorul Arhivelor Diplomatice ale
MAE, pentru ajutorul oferit în reperarea şi obţinerea materialului diplomatic aflat
în custodia instituţiilor amintite. În egală măsură, editorii mulţumesc conducerii
Editurii Academiei Române, Domniei Sale, Domnului Director D.R. Popescu,
Membru al Academiei Române, Domnului Mihai Popa, Redactor Şef, precum şi
redactorilor de carte, fără sprijinul cărora volumul n-ar fi văzut lumina tiparului.
LXIII
LXIV
NOTE ON THE EDITION
This volume has been drawn up with the texts of the documents taken from
originals (reports, dispatches, notes, telegrams), and when these were absent, from
drafts (especially of telegrams sent from the ministry central to the legations), or
from the copies of certain documents (telegrams, memoirs, reports), whose originals
have not been preserved, the last two situations being mentioned in the note.
The documents are published unabridged, the opening greeting and the ending
formulas have been kept. The date on the head of the document has been established
by the editors, this is why it is shown only in Romanian. The omissions are pointed
out by dots placed inside square brackets. The documents are chronologically filed
according to the date – which has been calculated after the new style – this date
appears also in the list of documents.
The words or phrases printed with cursive characters (italics), followed by
the editors’ note [underlined in orig. - n.ed.], indicate the underlining in the
original. With the same cursive characters have been transcribed those words or
fragments written in another language than that in which the principal corpus of the
document text was written down. The aim was to abide as much as possible by the
original text: especially in the spelling and the use of the capital and the minuscule
letters. The interventions in the text were due only in order to correct some small
errors (a mentioned. Any other intervention by the editors into the text has been
placed between square brackets and pointed out as such “[-n.ed]”. The language of
the documents, especially in the case of Romanian and German, has been tacitly
updated, without any interventions on the meanings of any words or phrases.
The nature of each document is indicated by the following abbreviations (as
mentioned in the abbreviations list): R=report, T=telegram, T cifr.=encoded
telegram, D=dispatch, SP=private letter (lettre particulière), N=note. The eventual
secrecy degree of the document, such as closed, confidential, confidential and
personal, is indicated in extenso, as well as the nature of the documents which are not
telegrams, reports, dispatches, or memoirs (aide-mémoire, verbal note, summary of
the meeting with…, memorial). For each document the number inscribed by the
office or/and the number of the general registration office of the Ministry of Foreign
Affairs are indicated; in the case of telegrams the registration number of the office –
Ministry or legations – (where specified) is indicated, together with the number
inscribed by the telegraph offices which recorded the document.
The footnotes are limited to the absolute essentials: in order to show the
existing variations between the telegram and the report texts, or between the draft
and the original, to append the text of a telegram, to specify the date in the case of
undated documents, to refer to documents with connected argumentation published
in the book corpus, to signal the existence of some documents (reports, telegrams,
LXV
etc., as well as their annexes) which are not being published, or to signal that some
documents which are referred to in the published corpus of a telegram, report,
dispatch, note, etc., could not be found. The additional notes, handwritten or
printed, are also mentioned in the notes. The notes belonging to the authors of the
documents are specially marked by asterisks, or according to the original; the notes
of the editors are numbered in Arabic figures.
The documents put together in this book are to be found in the following archives:
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucharest:
AMAE, Arhiva istorică, Athens, vol. 247
AMAE, Arhiva istorică, Belgrade, vol. 282
AMAE, Arhiva istorică ,Berlin. vol. 186
AMAE, Arhiva istorică, Budapest, vol. 180
AMAE, Arhiva istorică, Budapest, vol. 383
AMAE, Arhiva istorică, Constantinople, vol. 304
AMAE, Arhiva istorică, Constantinople, vol. 417
AMAE, Arhiva istorică, London, vol. 191
AMAE, Arhiva istorică, Odessa, vol. 271
AMAE, Arhiva istirică, Petersburg, vol. 411
AMAE, Arhiva istorică, Rome, vol. 263
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197
AMAE, Arhiva istorică, Vienna, vol. 177
AMAE, Arhiva istorică, Romanians Schools and Churches in Macedonia,
vol. 316
AMAE, Fond Atena, vol. 8
AMAE, Fond Roma, vol. 30, unpaged
AMAE, Fond Roma, vol.31, unpaged
AMAE, Fond Roma, vol.86, unpaged
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dossier8, 2e, chapter V
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dossier 8, 2f, chapter VI
Arhivele Naţionale Centrale, Bucharest :

ANIC, Fond Brătianu, dossier 149
ANIC, Fond Brătianu, dossier 181
ANIC, Casa Regală, dossier 10/1883
LXVI
Biblioteca Academiei Române, Bucharest

Correspondence I. Bălăceanu, P.P. Carp, Ion Ghica, N. Kretzulescu, D.A.
Sturdza, Clemens Busch
Bibloteca Naţională a României, Bucharest

Fond Brătianu, dossier 458
Fond Kogălniceanu, dossier 112
The editors wish to thank the Directors and the staff of the MAE Diplomatic
Archive, the Department of the Central National History Archives, the Library of
the Romanian Academy – the Stamps, Correspondence and Manuscript Office –,
the Romanian National Library – Special Collections –, particularly Mr. Nicolae
Nicolescu, archivist at the AMAE, prof. dr. Marcel Dumitru Ciucă, Director of the
Department of the Central National History Archives, prof. dr. Dumitru Mazilu,
Director of the Library of the Romanian Academy, Mrs. Ileana Petric, custodian at
the BAR Correspondence and Manuscripts Office, dr. Stelian Obiziuc, Director of
the MAE Diplomatic Archives, for all their help in detecting and obtaining the
diplomatic material in the custody of the mentioned institutions. The editors wish
equally to thank the Director of the Publishing House of the Romanian Academy
and Member of the Romanian Academy, Mr. D.R. Popescu, Mr. Mihai Popa,
Editor in chief, as well as the book editors, but for whose assistance this volume
would not have been published.
LXVII
LXVIII
LISTA DOCUMENTELOR
1. 1 ianuarie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul

Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 392. Ministrul de externe rus, Giers, s-a întreţinut
îndelung cu oficialii italieni asupra chestiunii braţului Chilia.
2. 1 ianuarie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 2191. Convorbirea cu delegatul britanic în CED, Sanderson,
privind propunerea Barrère şi pretenţiile Austro-Ungariei.
3. 2 ianuarie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Data convocării Conferinţei asupra statutului
Dunării, urmează să fie stabilită de ambasadorii Marilor Puteri întruniţi la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu ambasadorul britanic la Berlin;
atitudinea guvernului de la Londra în viitoarea conferinţă a ambasadorilor Marilor Puteri
privind chestiunea Dunării.
5. 2 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Miniştrii
României la Londra, Ghica, şi Viena, Carp, D cifr. f.n. Conform informaţiilor primite de la
Berlin, guvernul de la Petersburg intenţionează ca în cadrul Conferinţei de la Londra să-şi
impună dreptul exclusiv asupra braţului Chilia.
6. 2 ianuarie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 702. Convocarea Comisiei internaţionale menite să
fixeze despăgubirile pentru cei ce avuseseră de suferit de pe urma situaţiei din Egipt;
modalitatea de reprezentare a intereselor supuşilor români din Egipt.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 703. Imperiul Otoman întârzie a se pronunţa
asupra chestiunii convocării unei conferinţe la Londra privind navigaţia danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Marea Britanie a propus ca reuniunea diplomatică
să fie dublată de una a tehnicienilor, urmând ca aceştia din urmă să aibă, ca urmare a
rezistenţelor Austro-Ungariei şi Rusiei, doar un rol consultativ.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Comunică intenţia Serbiei de a cere să-i fie admisă
participarea la Conferinţa de la Londra.
10. 3 ianuarie 1883, Bucureşti. Referatul privind participarea României la Conferinţa
de la Londra, prezentat Consiliului de miniştri de către Ministrul Afacerilor Externe,
Sturdza, Referat 20772. Mandatarea Ministrului la Londra, Ghica, de a reprezenta România
la Conferinţa de la Londra, de pe poziţii de egalitate cu celelalte Puteri semnatare ale
Tratatului de la Berlin.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 1064. Pretenţiile Rusiei l-au determinat pe contele
Kálnoky să adopte o atitudine mult mai conciliantă în negocierile cu România privind
chestiunea danubiană.
12. 3 ianuarie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Subvenţiile acordate de guvernul român ziarului Mémoire
Diplomatique; ambasadorii Marilor Puteri prezenţi la Londra.
LXIX
13. 4 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Roma, Bălăceanu, D 20817/447. Conform opiniei ambasadorului otoman la
Berlin, guvernul german nu va lua nicio decizie asupra arbitrajului propus de Poartă în
chestiunea “mănăstirilor închinate”, atât timp cât cabinetele de la Viena şi Roma nu se vor
pronunţa definitiv asupra acestei chestiuni.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 2216. Convorbirea cu contele Kálnoky i-a creat impresia
unei importante şi favorabile schimbări în atitudinea Austro-Ungariei faţă de România.
15. 5 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Legaţiile
României la Viena, Berlin, Londra şi Paris, T cifr. 20841. Conform unei telegrame Havas,
Austro-Ungaria nu va participa la Conferinţa cu privire la problema Dunării, decât dacă
propunerea Barrère va fi acceptată.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Preconizata vizită a ministrului rus de externe,
Giers, la Viena; şansele reduse ale unei eventuale înţelegeri austro-ruse pe marginea
chestiunii danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Intenţia Marilor Puteri este de a accepta România la
Conferinţa de la Londra fără vot deliberativ.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 712. Sultanul întârzie în a sancţiona decizia
Consiliului de Miniştri privind participarea la Conferinţa de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Ambasadorul otoman la Londra nu a primit
instrucţiuni, dar îşi va alinia poziţia după aceea a lordului Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Toate Cabinetele Marilor Puteri ce au admis în
principiu propunerea Barrère sunt dispuse să o accepte definitiv.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Rezistenţa energică în faţa presiunilor Marilor
Puteri este singurul mijloc de a reuşi în negocierile privind chestiunea Dunării.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 597. Vestea morţii lui Gambetta şi reacţiile mediilor politice
şi ale opiniei publice germane.
23. 8 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Legaţiile
României la Berlin, Constantinopol, Londra, Paris, Petersburg, Roma şi Viena, T cifr. 2798.
Reprezentanţele româneşti sunt autorizate să declare că guvernul regal va participa la Conferinţa
de la Londra, doar dacă România va fi plasată pe aceeaşi poziţie ca şi celelalte Puteri.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Cu excepţia Turciei şi Rusiei, toate celelalte Mari
Puteri sunt favorabile propunerii Barrère.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 404. Guvernul de la Roma nu are cunoştinţă de
intenţiile celorlalte cabinete de a accepta România la Conferinţa de la Londra doar cu un
titlu inferior.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul italian a încurajat România în acţiunea de
LXX
secularizare a bunurilor mănăstireşti şi nu va studia soluţia arbitrajului solicitat de Poartă,

decât în eventualitatea în care toate celelalte Mari Puteri se vor pronunţa în favoarea
propunerii otomane.
27. 9 ianuarie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 725. Guvernul otoman nu a
primit nicio comunicare privind postura în care România va fi eventual admisă la lucrările
Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Bismarck ar fi recomandat recent contelui Kálnoky
să reglementeze problema Dunării printr-un acord direct cu România.
29. 10 ianuarie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul de la Viena a primit favorabil
cererea guvernului sârb de a fi admis la Conferinţa de la Londra.
30. 10 ianuarie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu gerantul ministerului rus de
externe privind admiterea României la Conferinţa de la Londra pe picior de egalitate cu
celelalte Puteri.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu delegatul britanic în CED, Sanderson;
problema admiterii României pe picior de egalitate cu celelalte Puteri; Kálnoky va încerca
să se înţeleagă cu Giers, făcând concesii în privinţa braţului Kilia.
32. 11 ianuarie 1883, Bucureşti. Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu,
către Ministrul României la Viena, Carp, T cifr. 2784. Solicită a i se comunica ansamblul
modificărilor, în baza cărora Viena ar fi dispusă să accepte contra-proiectul român la
propunerea Barrère.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 405 confidenţială. Italia a adus argumente juridice în
favoarea participării României la Conferinţa de la Londra, necontestate la Viena, şi nu-şi
modifică poziţia în acest sens.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Relativ la pretenţiilor Rusiei de a-şi rezerva toate
drepturile asupra braţului Chilia, guvernul german aşteaptă să cunoască, înainte de a se
pronunţa, vederile celorlalte cabinete.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 408 confidenţială. Solicitarea guvernului sârb de a fi
admis la lucrările Conferinţei de la Londra, pare să fi fost inspirată de Viena în ideea de a
îngloba în acelaşi refuz al Marilor Puteri cererea României şi a Serbiei.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Opinia dominantă în cercurile guvernamentale britanice pare
să fie aceea că Austro-Ungaria este îndreptăţită să aibă un reprezentant în Comisia Mixtă
pentru tronsonul Dunării între Porţile de Fier şi Galaţi; convorbirea cu delegatul britanic în
CED, Sanderson; Imperiul Otoman intenţionează să aducă în atenţia Conferinţei chestiunea
demolării fortificaţiilor de pe Dunăre, în timp ce alte puteri ar dori ca lucrările conferinţei să
se refere ulterior şi la afacerile Egiptului.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 727 confidenţial. Ministrul otoman de externe opinează
că Austro-Ungaria nu va refuza admiterea României cu vot deliberativ la lucrările Conferinţei de
la Londra, fiind dispusă să admită participarea Serbiei şi eventual a Bulgariei.
LXXI
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Solicită precizarea poziţiei guvernului în privinţa anumitor
articole din proiectul de regualment al navigaţiei danubiene, ce constituie obiectul disputei
cu Austro-Ungaria; convorbirea cu fostul ministru austro-ungar la Bucureşti, Hoyos.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1. Colocviu cu secretarul de stat pentru afacerile externe,
Hatzfeldt: în principiu Marile Puteri sunt de acord cu participarea României la Conferinţa de la
Londra; guvernul german continuă să păstreze o atitudine pasivă faţă de afacerea danubiană.
40. 16 ianuarie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Gerantul
Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, T cifr. f.n. Solicită autorizaţia de a interpela
guvernul francez în privinţa chestiunii Dunării şi a atitudinii Franţei la viitoarea conferinţă.
41. 16 ianuarie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 3. Guvernul otoman nu se opune admiterii
Serbiei la lucrările Conferinţei de la Londra; amânarea promulgării iradelei de acceptare a
conferinţei, pare să fi fost provocată de ambasadorul austro-ungar la Constantinopol.
42. 17 ianuarie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Nu se cunosc date despre
instrucţiunile trimise de guvernul ţarist reprezentantului Rusiei la Conferinţa de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Deschiderea Conferinţei va avea loc pe 4 februarie
iar lordul Granville speră ca aceasta să fie scurtă; cabinetul englez doreşte să cunoască dacă
România ridică şi alte obiecţii dincolo de prezenţa Austriei în Comisia Mixtă.
44. 17 ianuarie 1883, Berlin. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, Rezumatul
întrevederii cu Cancelarul Imperiului German, Bismarck.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul de la Viena crede că prezenţa României la
Conferinţă nu va avea alt rol, decât acela de a compromite opera Marilor Puteri.
46. 19 ianuarie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul Franţei nu poate preciza încă atitudinea sa
asupra fondului chestiunii danubiene.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. La intervenţiile ambasadei britanice,
Poarta a aprobat frontiera stabilită între Bulgaria şi România în Dobrogea.
Afacerilor Externe, Sturdza. Kálnoky aşteaptă convorbirea cu Giers la Viena, pentru a se
înţelege cu acesta în privinţa datei de deschidere a Conferinţei, precum şi în privinţa
chestiunilor ce vor fi supuse dezbaterii.
49. 22 ianuarie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Rezultatul vizitelor întreprinse de Ministrul român al
Afacerilor Externe, Sturdza, la Berlin şi Viena, în contextul chestiunii danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Sosirea Comisarilor CED participanţi la lucrările
Conferinţei.
51. 24 ianuarie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 25 confidenţial. Colocviu cu Preşedintele Consiliului de
Miniştri francez.
LXXII
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 14. Guvernul de la Viena a sprijinit, printr-o notă
circulară adresată Marilor Puteri cererea Serbiei de a fi admisă la Conferinţă.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Cere instrucţiuni precise şi mandat pentru a putea
participa la Conferinţă.
54. 25 ianuarie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 14. Ministrul Statelor Unite ale Americii solicită urgentarea
ratificării convenţiei consulare de către Parlamentul român.
55. 26 ianuarie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, R 18 confidenţial. Comunică nota remisă de către ministrul de externe bulgar
agentului Marii Britanii la Sofia, prin intermediul căreia se solicită admiterea la lucrările
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 23. Guvernul otoman întîrzie decizia privind
participarea la Conferinţa de la Londra, de teama că aceasta va lua în discuţie şi chestiunea
egipteană.
57. 26 ianuarie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 19 confidenţial. Criza ministerială de la Sofia; situaţia din
Rumelia Orientală şi zvonurile privind o apropiată tentativă de reunire a acesteia cu
Bulgaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Solicită explicarea unor informaţii apărute în ziarul
“Românul”; Giers a evitat să-şi precizeze poziţia în privinţa braţului Chilia în convorbirea
cu Kálnoky.
Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. Relativ la obiectivele Conferinţei de la Londra, interesele
Marilor Puteri şi poziţia de izolare în care se va afla România în eventualitatea admiterii la
lucrările conferinţei danubiene.
60. 28 ianuarie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 20. Situaţia politică din Grecia.
61. 29 ianuarie 1883, Roma. Gerantul Legaţiei României la Roma, Obedenaru, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 17. Serbia solicită guvernului italian să
sprijine admiterea sa la lucrările Conferinţei de la Londra pe picior de egalitate cu România.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 377/102. Colocviu cu ambasadorul rus la Viena,
Lobanov; Rusia va revendica emanciparea în propriul profit a braţului Chilia.
63. 29 ianuarie 1883, Budapesta. Consulul României la Budapesta, Farra, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 43. Comentariile provocate de vizita ministrului
rus de externe, Giers, la Viena.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu lordul Fitzmaurice, al doilea
plenipotenţiar britanic la lucrările Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. În discuţiile cu Kálnoky, Giers a condiţionat
prelungirea mandatului CED de emanciparea braţului Chilia.
LXXIII
66. 30 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către

Legaţiile României la Berlin şi Viena, D 881 şi D 882. Comunică textul instrucţiunilor
transmise ministrului român la Londra în vederea participării la lucrările conferinţei privind
navigaţia danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Debutul Conferinţei de la Londra a fost amânat
prentru data de 5 februarie.
68. 31 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, T cifr. 810. Comunică informaţiile transmise de la Viena, relativ la
discuţiile Kálnoky-Giers: nicio înţelegere nu s-a stabilit între cei doi miniştri .
69. 1 februarie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Serbia va fi probabil admisă la lucrările conferinţei,
după prelungirea mandatului CED.
70. 1 februarie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 136. Consecinţele vizitei ministrului rus de externe, Giers, la
Viena.
71. 2 februarie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu ministrul rus de
externe, Giers.
72. 2 februarie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Doctorul Vulkovich, fostul ministru bulgar de
externe, pleacă la Londra cu misiunea de a insista pentru admiterea Bulgariei la lucrările
Conferinţei de la Londra; diplomatul bulgar ar fi trebuit să se oprească la Bucureşti, pentru
a stabili o linie de conduită comună cu guvernul român.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Solicită instrucţiuni pentru a combate cererea Rusiei
privitoare la braţul Chilia.
74. 2 februarie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 23. Imperiului Otoman a decis să participe la
Conferinţa de la Londra şi nu are nicio obiecţie în privinţa admiterii României şi a Serbiei; va
opune însă un veto absolut cererii similare a Bulgariei.
75. 3 februarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Ministrul României la Londra, Ghica, N 629. Guvernul de la Bucureşti face o solicitare
către Foreign Office să apere, dată fiind lipsa unui reprezentant român acreditat la Cairo,
interesele supuşilor săi din Egipt.
Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. comunică nota adresată lordului Granville, privind
acceptarea României în cadrul Conferinţei de la Londra.
77. 3 februarie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Rezumă nota prezentată de guvernul sârb
Marilor Puteri, pentru a combate obiecţiile ridicate în calea admiterii Serbiei la Conferinţa
de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Conversaţia cu Davidow, consilierul ambasadei
ruse, confirmă declaraţiile făcute de Giers lui Kreţulescu.
LXXIV
79. 4 februarie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 455/38. La observaţiile Marii Britanii Rusia şi-a redus
pretenţiile asupra braţului Chilia.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 3855/626. Deschiderea lucrărilor Conferinţei danubiene
a fost amânată pentru scurt timp datorită bolii ambasadorului german.
81. 5 februarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Legaţiile
României la Berlin, Londra şi Viena, T cifr. f.n. Intenţia Rusiei este aceea de a sustrage braţul
Oczakow de sub jurisdicţia CED.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 39. Relaţiile dintre Berlin şi Vatican.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 40. Guvernul de la Petersburg a confirmat participarea la
Conferinţa de la Londra dar nu se angajează să sprijine toate propunerile ce vor fi supuse
dezbaterii; Giers s-a abţinut faţă de Kálnoky de la orice angajament de natură a-i limita
libertatea de acţiune în afacerile danubiene.
84. 6 februarie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 36. Demersurile ambasadorului otoman la Berlin,
privind arbitrajul propus de Poartă în chestiunea averilor mănăstireşti secularizate şi reacţia
cabinetului german.
85. 7 februarie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Nota explicativă a guvernului sârb, privind
legitimitatea cererii Serbiei de a fi admisă la Conferinţa de la Londra, a fost comunicată
tuturor membrilor corpului diplomatic acreditat la Belgrad, cu excepţia reprezentantului
român.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Plângerile împăratului Austro-Ungariei faţă de
rezistenţa României şi efectele acesteia asupra rezultatelor Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 247. Dat fiind faptul că toate puterile participante la
conferinţă sunt de acord în a recunoaşte drepturile exclusive ale Rusiei asupra braţului
Oczakow, ar fi prudent să se abandoneze ideea formulării de rezerve în acest sens.
88. 7 februarie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 16. Informaţii privind viaţa politică elenă.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Guvernul român nu-şi poate modifica
poziţia în privinţa braţului Chilia (Oczakow) şi reiterează instrucţiunile referitoare la
rezistenţa în faţa pretenţiilor ruse.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Decizia privind eventuala admitere a Bulgariei în
cadrul Conferinţei danubiene, aparţine, conform răspunsului prezentat de agentul
diplomatic britanic la Sofia, ambasadorilor Marilor Puteri reuniţi la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Comunicarea deciziei privind acceptarea României
în cadrul Conferinţei de la Londra a fost amânată datorită unui viciu tehnic.
LXXV
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 9432. Convorbirea cu ambasadorul rus la Londra,
Mohrenheim.
93. 8 februarie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 31. Plenipotenţiarul italian la Conferinţa de la Londra
este autorizat să accepte doar ad referendum toate hotărârile adoptate fără unanimitate.
94. 8 februarie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 64. Convorbirea cu directorul direcţiei afacerilor politice din
ministerul francez de externe, Billot, privind poziţia Franţei în chestiunea danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 173. Convorbirea cu ministrul austro-ungar de externe, cu
privire la reproşurile formulate anterior de împăratul Franz-Josef şi iritarea mediilor politice
austriece faţă de unele articole din presa românească din Regat, considerate iredentiste.
Ministrul României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 26. Poziţia guvernului francez faţă de
arbitrajul propus de Poartă în chestiunea bunurilor mănăstireşti secularizate de statul român.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. 1010. Reconfirmă linia de rezistenţă formulată
în instrucţiuni, chiar şi în cazul în care Marile Puteri ar face front comun contra României.
98. 9 februarie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 19. Soluţionarea crizei politice din Grecia.
99. 10 februarie 1883, Bucureşti. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, către
Ministrul României la Londra, Ghica, T f.n. Opinia unanimă în Consiliul de Miniştri este
aceea că România nu trebuie să cedeze; plenipotenţiarul român la Londra nu trebuie să se
angajeze decât ad referendum.
100. 10 februarie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Concesiile pe care guvernul de la Viena
este dispus a le face, în privinţa navigaţiei danubiene în vederea rezolvării diferendului cu
România.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 3257. Comunică decizia ambasadorilor
Marilor Puteri, de a invita România şi Serbia să participe la lucrările Conferinţei de la
Londra cu vot consultativ.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. În condiţiile în care Austro-Ungaria îşi menţine cu tărie
punctul de vedere, reprezentantul român la Viena se abţine de la orice demers, dar
recomandă iniţiativa pentru momentul în care conferinţa se va despărţi fără rezultat practic;
susţine că nu există o înţelegere austro-rusă în privinţa chestiunii danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Recomandă o acţiune de rezistenţă la deciziile
Conferinţei de la Londra, concertată cu guvernele sârb şi bulgar.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. Comunică copia notei transmise lordului
Granville, prin care se declină participarea cu vot consultativ la lucrările Conferinţei de la
Londra.
LXXVI

Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Conduita demnă şi corectă a
reprezentantului român la Londra este apreciată şi aprobată de Rege şi de Consiliul de
Miniştri.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Reprezentanţii Marilor Puteri au drept
consemn general, discreţia totală în privinţa dezbaterilor Conferinţei.
107. 12 februarie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 33. Ambasadorul italian la Londra a fost
informat în ultimul moment de lordul Granville asupra deciziei cabinetelor britanic şi
german de a nu acorda României un vot deliberativ.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Reprezentantul Serbiei a fost instruit să
asiste la lucrările Conferinţei, în ciuda condiţiilor oferite.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu delegatul bulgar,
Vulkovitch: guvernul de la Sofia nu acceptă a fi reprezentat de ambasadorul otoman în
dezbaterile de la Londra.
Legaţiile şi Agenţiile României în străinătate, T cifr. circulară 1379. Guvernul de la
Bucureşti protestează contra refuzului ambasadorilor Marilor Puteri de a admite România la
lucrările Conferinţei de la Londra cu vot deliberativ; informată asupra demersurilor
executivului în chestiunea danubiană, Camera deputaţilor a aprobat întreaga sa conduită ca
fiind demnă, corectă şi unica posibilă.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu Secretarul de Stat german pentru
afacerile externe, Hatzfeldt, pe marginea protestului formulat de guvernul român, în replică
la decizia Conferinţei de la Londra de a nu admite România la lucrări cu vot deliberativ.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Colocviu cu Secretarul de Stat pentru afacerile externe,
Hatzfeldt: Bismarck nu pare să fie favorabil unui aranjament politic direct între Rusia şi Austro-
Ungaria în privinţa chestiunii danubiane.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Recomandă menţinerea protestelor ferme faţă de
deciziile Conferinţei de la Londra.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Tonul ostil al presei ruse faţă de
rezistenţa României la deciziile Conferinţei de la Londra şi cererea de dezavuare adresată
ministrului rus de externe, Giers.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Declaraţia explicativă pe marginea
deciziilor Marilor Puteri referitoare la România urmează a fi făcută de ambasadorul italian
Nigra în cadrul Conferinţei de la Londra.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 6123. Răspunsul Conferinţei de la Londra la
protestul României a fost formulat conform propunerii Nigra.
LXXVII
117. 14 februarie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Mihail
Kogălniceanu, SP. Descrie şedinţa Conferinţei de la Londra, în care i-a fost comunicată
decizia de acceptare a României cu vot consultativ.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 7567. Colocviu cu ambasadorul austro-ungar
la Londra, conduita sa în cadrul Conferinţei şi reiterarea solicitărilor privind un acord direct
în problema navigaţiei danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 708/59. România ar putea fi admisă la lucrările
Conferinţei de la Londra cu vot deliberativ doar pentru sancţionarea regulamentului de
navigaţie privind porţiunea Dunării cuprinsă între Porţile de Fier şi Galaţi.
120. 15 februarie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Opinia publică şi presa neerlandeză şi
belgiană apreciază atitudinea demnă a României în cadrul Conferinţei de la Londra.
121. 16 februarie 1883, Bucureşti. Ministrul de Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. După excluderea de la lucrările Conferinţei,
guvernul român nu poate discuta cu cabinetul de la Viena asupra niciunuia dintre punctele
aflate în dezbaterea reuniunii.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. Comunică nota lordului Granville, din 5
februarie 1883, prin care guvernul britanic acceptă să reprezinte interesele supuşilor români
din Egipt pe lângă International Indemnity Commission.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Asupra manierei de desfăşurare a
tratativelor în cadrul Conferinţei de la Londra şi a evoluţiei diferitelor probleme aflate în
dezbatere.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 35. Cu privire la intenţia Suveranului Pontif
de a-l numi pe Monseniorul Paoli arhiepiscop de Bucureşti.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu ministrul de externe bulgar;
guvernul bulgar nu intenţionează să se supună deciziilor Conferinţei de la Londra, decât în
măsura în care acestea nu vor contraveni intereselor sale şi doreşte să adopte o linie de
conduită similară cu aceea a guvernului român.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Relativ la rectificarea unor
informaţii negative privind România şi chestiunea danubiană, apărute în presa rusă.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu ambasadorul rus,
Mohrenheim, privind poziţia Rusiei şi conduita reprezentantului său în cadrul Conferinţei
de la Londra.
Agentul României la Sofia, Ghica, D 1716. Asupra necesităţii de a se preciza bazele unei
eventuale înţelegeri româno-bulgare în chestiunea Dunării.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul austro-ungar reiterează dorinţa
sa de a se ajunge la un acord în privinţa chestiunii danubiene.
LXXVIII
130. 18 februarie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,

Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 75. Tulburările din Macedonia.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul bulgar a comunicat
participanţilor la Conferinţa de la Londra intenţia de a-şi retrage adeziunea dată Comisiei
Europene a Dunării în cazul în care regulamentul de navigaţie va suporta modificări.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. Comunică răspunsul oficial al ambasadorilor
Marilor Puteri reuniţi în cadrul Conferinţei de la Londra la protestul înaintat de guvernul
român.
Ministrul României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 34. Imperiul Otoman solicită din nou Italiei
şi Germaniei să susţină propunerea sa cu privire la un arbitraj internaţional în chestiunea
bunurilor mănăstireşti secularizate.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 36. Propunerea admiterii României la
Conferinţa de la Londra cu drept de vot consultativ, avansată de plenipotenţiarul german, a
fost votată de toţi reprezentanţii Marilor Puteri.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Solicită precizări suplimentare asupra
poziţiei Bulgariei în raport cu chestiunea danubiană.
Miniştrii României la Londra, Ghica şi Berlin, Liteanu, T cifr. f.n. Convorbirea Sturdza-
Mayr, ministrul austro-ungar la Bucureşti pe marginea concesiilor suplimentare pe care
guvernul de la Viena ar fi dispus să le facă pentru a ajunge la înţelegere cu România în
diferendul danubian.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Poziţia guvernului bulgar faţă de
deliberările Conferinţei de la Londra.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Conferinţa de la Londra a respins cererea
Serbiei de a avea un reprezentant în Comisia Europeană a Dunării.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 268. În opinia cancelarului von Bismarck, România ar fi
trebuit să fie admisă cu vot deliberativ la lucrările Conferinţei de la Londra şi plenipotenţiarul
german a primit ordinul de a exprima această opinie reprezentanţilor celorlalte Mari Puteri.
Miniştrii României la Londra, Ghica şi Berlin, Liteanu, T cifr. 2182-2183. Guvernul bulgar
a propus în patru rânduri, prin intermediul agentului său la Bucureşti, o înţelegere cu
România în chestiunea Dunării.
Agentul României la Sofia, Ghica, T cifr. 2184. Recomandă prudenţă în discuţiile relative
la chestiunea danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu Hatzfeldt; în opinia trimisului
român, concesiile Austro-Ungariei nu sunt de natură să favorizeze o înţelegere cu România.
LXXIX
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. În urma discuţiilor Liteanu-Hatzfeldt şi la ordinul
cancelarului Bismarck, reprezentantul Germaniei a revenit asupra declaraţiei iniţiale,
observând că România trebuia admisă cu vot deliberativ în sânul Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Sugerează o formulă de răspuns la nota oficială a
lordului Granville, prin care se comunica decizia ambasadorilor Marilor Puteri de a admite
România cu vot consultativ la lucrările conferinţei danubiene.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 143/55. Ministrul rus de externe, Giers,
consideră decizia Conferinţei de la Londra de a admite România doar cu vot consultativ
drept o enigmă; în opinia sa arbitrajul propus de Poartă în chestiunea averilor mănăstireşti
este imposibil.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Având în vedere poziţia pozitivă a
cabinetului de la Berlin, reprezentantul român la Londra este instruit să remită lordului
Granville o nouă notă menită să repună în discuţie chestiunea admiterii României cu vot
deliberativ la lucrările conferinţei danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 3692. Convorbirea cu ambasadorul german la Londra nu
confirmă o schimbare de poziţie substanţială a cabinetului de la Berlin în raport cu problema
admiterii României la lucrările conferinţei danubiene.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Reprezentantul român la Londra este
instruit să urgenteze remiterea notei privind admiterea României cu vot deliberativ la
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 42. În cazul unei unanimităţi a celorlalte Mari
Puteri, Italia va susţine propunerea arbitrajului avansată de Poartă în chestiunea averilor
mănăstireşti.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Cu excepţia Germaniei, toate celelalte Mari Puteri
acceptă arbitrajul propus în chestiunea averilor mănăstireşti.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. 2048. Memoriul privind chestiunea poliţiei
fluviale şi necesitatea exercitării ei de către statele riverane.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Confirmă remiterea notei privind admiterea României la
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 2906. Conferinţa a decis să recunoască Rusiei
drepturi exclusive asupra braţului Oczakow şi să încredinţeze executarea regulamentelor
CED pe braţul Chilia, delegaţilor rus şi român.
Ministrul României la Berlin, Liteanu, T cifr. f.n. Impresia penibilă produsă de propunerea
iniţială a contelui Münster privind admiterea României cu vot consultativ la lucrările
LXXX

Miniştrii României la Londra, Ghica, şi Paris, Pherekyde, T cifr. 2209. Solicită verificarea
informaţiei Agenţiei Havas, potrivit căreia instrucţiuni noi ar fi fost expediate
plenipotenţiarului francez la Conferinţa de la Londra.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Atitudinea reprezentantului Franţei la
Conferinţă rămâne neschimbată.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. României i se va acorda un răgaz pentru
a-şi preciza poziţia definitivă cu privire la problema Dunării şi pentru a putea eventual
adera la deciziile Conferinţei de la Londra.
158. 28 februarie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 113. Poziţia Franţei faţă de chestiunea danubiană rămâne
neschimbată: guvernul român nu poate conta pe ajutorul său.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 340. Convorbirea cu contele Kálnoky privind chestiunea
danubiană; situaţia politică din Austro-Ungaria.
160. 1 martie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Legaţiile
României la Berlin, Londra şi Viena, T cifr. f.n. Dorinţa Berlinului de a vedea rezolvat
diferendul austro-român privind navigaţia danubiană, a fost reiterată prin intermediul
ministrului german la Bucureşti.
161. 1 martie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, SP. Adresa studenţilor români de la Paris adresată lui Clemenceau este
inoportună şi conţine o insultă gratuită la adresa Germaniei.
162. 1 martie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 114. Dispoziţiile noului ministru de externe francez faţă de
România în contextul chestiunii danubiene.
163. 1 martie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Convorbirea cu ambasadorul german la Londra:
România trebuie să cedeze pentru a nu paraliza lucrările conferinţei danubiene.
164. 2 martie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Chiar dacă concesiile guvernului austro-ungar sunt
acceptabile, România nu se poate înţelege cu Austria decât după admiterea cu vot
deliberativ la lucrările Conferinţei de la Londra.
165. 2 martie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Cancelarul von Bismarck a cerut telegrafic
plenipotenţiarului german la Londra să rectifice cu prima ocazie opinia iniţială exprimată în
cadrul conferinţei danubiene şi să declare că, potrivit guvernului de la Berlin, România are
dreptul de a delibera asupra navigaţiei danubiene între Porţile de Fier şi Galaţi.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Mandatul Comisiei Europene a Dunării a fost
prelungit pe o perioadă de 21 de ani, cu reînnoire din 3 în 3 ani.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 4466. Italia pare dispusă să medieze diferendul austro-
român privind navigaţia danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Chestiunea braţului Chilia nu a fost încă rezolvată şi
LXXXI
numai după soluţionarea ei, România ar putea fi chemată să participe la conferinţa

danubiană cu drepturi depline.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 1218/373. Solicită instrucţiuni pentru eventualitatea
admiterii României la Conferinţa de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 321/101. Propunerea Barrère va fi pusă pe ordinea de zi
a conferinţei danubiene doar după soluţionarea chestiunii braţului Chilia.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 6650. Redactarea instrumentului final al Conferinţei de
la Londra s-a încheiat.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. În convorbirile cu fostul trimis la Bucureşti, Hoyos, şi cu
ambasadorul german Reuss, ministrul român a declarat că problema Dunării nu va afecta
raporturile dintre România şi Austro-Ungaria.
173. 5 martie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP confidenţială. În viziunea ministrului de externe italian, o
putere precum Rusia cu greu ar putea fi împiedicată să facă ceea ce doreşte în privinţa
braţului Chilia.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 51. Rusia cere ca prevederile privitoare la braţul Chilia
să nu fie cuprinse în Tratatul care urmează a fi semnat la Londra, ci să facă obiectul unui
simplu protocol.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP confidenţială. Convorbirea cu ambasadorul austro-ungar
Ludolf privind interesele Rusiei asupra Dunării.
176. 7 martie 1883, Budapesta. Consulul general al României la Budapesta, Farra,
către Ministrul României la Viena, Carp, R 165. Raportul consulului general la Budapesta,
Farra privind starea materială şi morală, situaţia financiară, comercială şi industrială a
Ungariei.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Închiderea lucrărilor Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Sinteza deciziilor Conferinţei de la Londra; la Roma
se consideră că modificările aduse propunerii Barrère la cererea Austro-Ungariei au fost în
prealabil concertate cu guvernul român.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 8207. Solicită informaţii cu privire la decizia de
suprimare a statutului de porto-franco pentru Brăila şi Galaţi.
180. 9 martie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 63/46. Între guvernul român şi cel austro-ungar nu a
existat nicio înţelegere în privinţa chestiunii danubiene, înaintea sau pe parcursul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Cu privire la forma şi conţinutul răspunsului pe care
România ar trebui să-l formuleze în replică la deciziile Conferinţei de la Londra.
LXXXII
182. 10 martie 1883, Foreign Office. Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii,
lordul Granville, către Ministrul României la Londra, Ghica. Comunică textul Tratatului de
la Londra privind navigaţia danubiană, în nota de însoţire fiind exprimată speranţa că
guvernul român va aviza favorabil deciziile Conferinţei.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Plenipotenţiarul austro-ungar la Londra a solicitat ca
mandatul Comisiei Mixte să aibă aceeaşi durată ca acela al CED.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Cu privire la atitudinea pe care România ar trebui să o
adopte după semnarea Tratatului de la Londra.
României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 64. Solicită copii după textul memoriilor referitoare
la chestiunea braţului Chilia, prezentate de trimisul român Ministerului Italian de Externe.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu ambasadorul german Reuss asupra poziţiei
ambigue a cabinetului de la Berlin pe parcursul Conferinţei de la Londra.
187. 14 martie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma,
Obedenaru, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 59. Solicită confirmarea
vizitei suveranilor români în Italia, anunţată de presa italiană.
188. 14 martie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 44. Funeraliile omului de stat grec Alexandru
Koumoundouros.
189. 14 martie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma,
Obedenaru, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R f.n. Transmite copii după
memoriile referitoare la chestiunea braţului Chilia, prezentate de trimisul român
Ministerului Italian de Externe.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP confidenţială. Convorbirea cu Secretarul de Stat pentru
afacerile externe, Hatzfeldt privind conferinţa danubiană.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 443. Asupra modalităţii de a răspunde la deciziile
Conferinţei de la Londra şi opiniile formulate de unii dintre ambasadorii Marilor Puteri în
convorbirile pe această temă.
192. 14 martie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 50. Conflictul survenit între guvernul sârb şi
mitropolitul Belgradului, Mihail.
193. 15 martie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 8873. Convorbirile cu ambasadorul german Münster şi
lordul Granville referitoare la necesitatea acceptării de către România a deciziilor Conferinţei
de la Londra.
194. 15 martie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Primul
secretar al Legaţiei României la Roma, Obedenaru, T cifr. 50. Călătoria şi sejurul familiei
regale române în Italia are un strict caracter icognito.
195. 15 martie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T 75. Criza politică de la Sofia generată de tensiunile dintre
LXXXIII
miniştrii bulgari conservatori şi generalii ruşi Sobolev, preşedinte al consiliului şi ministru

de interne, şi Kaulbars, ministrul de război.
Afacerilor Externe, Sturdza, T 76. Soluţionarea temporară a crizei politice de la Sofia
survine ca urmare a numirii lui Tsankov, fost agent la Bucureşti, ca gerant al Ministerului
de Externe.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 45 confidenţial. Vizita oficială a Principelui domnitor bulgar
în Grecia.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Asupra modului de formulare a răspunsului guvernului
român la deciziile Conferinţei de la Londra.
199. 18 martie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Primul
secretar al Legaţiei României la Roma, Obedenaru, T cifr. 58. Anunţă plecarea familiei regale
române spre Pegli (Sestri, GE, Italia).
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Situaţia pe care a obţinut-o România la Conferinţa de la
Londra nu este atât de grea cum s-ar putea crede.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 81 confidenţial. Tensiunile dintre miniştrii bulgari şi cei ruşi;
destituirea mitropolitului de Sofia; diminuarea sentimentului panslavist în Bulgaria datorită
imixtiunilor politice ale Imperiului ţarist.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu regele Carol I; maniera de a motiva
punctul de vedere al guvernului român asupra chestiunii danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 126. Schimbările făcute de împăratul Germaniei la
conducerea Departamentului de Război şi al Marinei.
204. 23 martie 1883, Bucureşti. Memoriul Ministrului Afacerilor Externe, Sturdza,
referitor la navigaţia pe Dunăre şi diferendul pe această temă cu Austro-Ungaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 71. Vizita familiei regale române, în ciuda caracterului
incognito, este cunoscută la Roma.
României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 64. Din cauza stării precare de sănătate, regele nu
doreşte decât să se odihnească, motiv pentru care sejurul în Italia are un caracter incognito
strict.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 61 confidenţial. Situaţia politică din Grecia.
208. 26 martie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Regele
Carol I (Sestri, Italia), R f.n. Situaţia internă; colocviile cu miniştrii britanic şi german la
Bucureşti privind chestiunea danubiană, ocazionate de comunicarea oficială a deciziilor
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Contele Kálnoky consideră că neacceptarea deciziilor
Conferinţei de la Londra de către guvernul de la Bucureşti nu va fi o chestiune de război şi
pace în relaţiile dintre România şi Austro-Ungaria.
LXXXIV
României la Londra, Ghica, D 4365. Din deferenţă faţă de opinia Marilor Puteri, România
va studia şi reflecta cu atenţie asupra hotărârilor Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 75. Marile Puteri au amânat toate demersurile
diplomatice pe lângă guvernul de la Bucureşti până după încheierea alegerilor din România.
212. 30 martie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 152. Criza politică din Imperiul
Otoman.
României la Roma, Bălăceanu, T cifr. f.n. Demersurile diplomatice pe lângă guvernul de la
Bucureşti au fost deja făcute, fără ca acestea să influenţeze alegerile din România.
214. 2 aprilie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 134 confidenţial. Noi informaţii referitoare la schimbările de
la conducerea Departamentului de Război şi al Marinei făcute de împăratul Germaniei.
215. 4 aprilie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Miniştrii
României la Londra, Ghica, şi Berlin, Liteanu, T cifr. f.n. Convorbirea cu trimisul austro-
ungar, Mayr, asupra posibilei excluderi a României din CED, ca urmare a neacceptării
deciziilor Conferinţei de la Londra.
216. 4 aprilie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 54 confidenţial. Alegerea noului mitropolit de
Belgrad şi reacţiile opiniei publice.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Marile Puteri au convenit să amâne orice demers pe
lângă guvernul de la Bucureşti, în favoarea Tratatului de la Londra, până după încheierea
alegerilor politice din România.
218. 5 aprilie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Colocviile cu ambasadorii rus şi britanic privind
eventualitatea excluderii României din CED.
219. 6 aprilie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Regele
Carol I. Situaţia politică internă; convorbirile cu delegatul austro-ungar în CED,
Boleslawski, şi trimisul italian, contele Tornielli privind deciziile Conferinţei de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Credinţa încetăţenită la Viena pare să fie aceea că guvernul
român nu cedează în privinţa deciziilor conferinţei danubiene pentru a măguli opinia
publică pe durata alegerilor.
221. 7 aprilie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, R 93 confidenţial. Agravarea tensiunilor dintre miniştrii ruşi şi Principele
domnitor Alexandru al Bulgariei.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Solicită ajutor în alegerea lui Titu Maiorescu la Vaslui;
comentariul pe marginea unui articol din Pester Lloyd ce pare să reflecte punctul de vedere
al ambasadorului britanic la Viena privind România şi deciziile conferinţei danubiene.
223. 10 aprilie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 176. Criza ministerială din
Imperiul Otoman.
LXXXV
224. 11 aprilie 1883, Foreign Office. Ministrul de Externe al Marii Britanii,

Granville, către Ministrul României la Londra, Ghica. Guvernul Marii Britanii ia notă cu
satisfacţie de spiritul conciliant manifestat de guvernul României în studiul deciziilor
225. 12 aprilie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 68. Numirea noului ministru de externe grec.
226. 13 aprilie 1883, Bucureşti. Ministrul Italiei la Bucureşti, Tornielli, către
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP confidenţială. Asupra dorinţei suveranului
italian şi a guvernului său de a-l avea ca oaspete la Roma pe regele Carol I.
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 181. Călătoria Principelui
domnitor al Bulgariei la Constantinopol.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Guvernul german nu va lua nicio iniţiativă în
privinţa demersurilor eventuale pe lângă cabinetul de la Bucureşti în favoarea Tratatului de
la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 163. Cu privire la confirmarea oficială a existenţei Triplei
Alianţe.
230. 16 aprilie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T 109. Călătoria Principelui domnitor Alexandru al Bulgariei
în Imperiul Otoman, Italia şi Germania.
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 194. Arestarea inspectorului şcolilor
române din Imperiul otoman, Apostol Mărgărit şi demersurile Legaţiei de la Constantinopol în
vederea eliberării sale.
232. 19 aprilie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 63. Evoluţia raporturilor dintre Guvern şi Biserică
în Serbia.
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 201. Sosirea Principelui
domnitor al Bulgariei la Constantinopol.
234. 21 aprilie 1883, Bucureşti. Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Tocilescu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, N 4305. Solicită confirmarea informaţiilor
privind arestarea lui Apostol Mărgărit.
235. 21 aprilie 1883, Bucureşti. Secretarul general al Ministerului Afacerilor
Externe, Ghica, către Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, T cifr. 5875.
Solicită intervenţia energică în vederea eliberării imediate a lui Apostol Mărgărit.
Mavrogheni, către Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, T 205. Apostol
Mărgărit a fost eliberat pe bază de cauţiune la intervenţiile legaţiei de la Constantinopol.
237. 23 aprilie 1883, Salonic. Consulul general al României la Salonic, Popovici,
către Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, R 99. Istoricul arestării
inspectorului şcolilor române din Turcia, Apostol Mărgărit, situaţia generală a comunităţii
româneşti, raporturile cu autorităţile otomane.
238. 24 aprilie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Tocilescu, N 6076. Comunică eliberarea lui
Apostol Mărgărit.
LXXXVI
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu contele Kálnoky: punctul de vedere austro-
ungar relativ la soluţionarea diferendului danubian.
240. 24 aprilie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 199. Situaţia raporturilor comerciale româno-ruse
şi perspectivele de dezvoltare.
241. 24 aprilie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, R 210. Cauzele arestării lui Apostol
Mărgărit nu se cunosc încă; starea de asediu a fost instaurată în toate vilayetele europene
ale Imperiului Otoman.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Asupra posibilităţilor de soluţionare a diferendului austro-
român privind navigaţia danubiană şi condiţiile în care Austro-Ungaria ar putea face
concesii.
243. 26 aprilie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 100. Declaraţia făcută de reprezentanţii Marilor Puteri
după închiderea Conferinţei de la Londra relativă la funcţionarea CED.
Mavrogheni, către Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, R 217. Cu privire la
raportul înaintat de gerantul Consulatului General de la Salonic asupra arestării lui Apostol
Mărgărit.
245. 26 aprilie 1883, Salonic. Gerantul Consulatului general al României la Salonic,
Popovici, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 100 confidenţial. Solicită achitarea
sumelor extraordinare cheltuite în vederea eliberării lui Apostol Mărgărit.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 176. Evoluţia politică internă şi raporturile dintre Coroană şi
Parlament în Imperiul German.
247. 27 aprilie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Perspectivele politicii externe româneşti în contextul
confirmării existenţei Triplei Alianţe.
248. 27 aprilie 1883, Foreign Office. Ministrul de Externe al Marii Britanii,
Granville, către Ministrul României la Londra, Ghica, N. Comunică declaraţia comună a
ambasadorilor Marilor Puteri relativă la prelungirea mandatului CED până la ratificarea
Tratatului de la Londra.
249. 1 mai 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 220 confidenţial. Comentariile din presa de la
Bucureşti despre arestarea lui Apostol Mărgărit pot irita şi mai mult anumite susceptibilităţi de
ordin politic, existente deja în cercurile guvernative otomane.
250. 1 mai 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, R 221 confidenţial. Cu privire la
necesitatea ca întreaga corespondenţă dintre autorităţile româneşti şi Apostol Mărgărit să aibă pe
viitor un caracter privat.
251. 1 mai 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 106. Cu privire la discursul în Senat al ministrului italian de
externe, Mancini, confirmarea Triplei Alianţe şi semnificaţia faptului pentru echilibrul
european.
LXXXVII
252. 3 mai 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,

Mavrogheni, către Gerantul Ministerului Afacerilor Externe, Stătescu, R 227. Cu privire la
recuperarea corespondenţei oficiale a lui Apostol Mărgărit, sechestrată de autorităţile
otomane.
253. 4 mai 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 96 confidenţial. Călătoria Principelui domnitor al Bulgariei
la Atena.
254. 5 mai 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, T 118. Plecarea, posibil definitivă, a Preşedintelui Consiliului de Miniştri,
generalul Sobolev, în Rusia.
255. 5 mai 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, T cifr. 118 bis. Gerantul Ministerului de Externe bulgar a plecat
intempestiv la Moscova din motive necunoscute.
256. 8 mai 1883, Salonic. Gerantul Consulatului general al României la Salonic,
Popovici, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 157 confidenţial. Cu privire la
corespondenţa lui Apostol Mărgărit confiscată de autorităţile otomane.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 100 confidenţial. Vizita Principelui domnitor al Bulgariei la
Atena are un şi un caracter politic, în opinia anumitor jurnale străine.
258. 11 mai 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Negocierile în vederea unui compromis în
chestiunea Dunării, se vor concentra la Viena, Berlin şi Londra, comportând o acţiune
minoră la Petersburg.
259. 12 mai 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 126 confidenţial. Criza politică de la Sofia şi impopularitatea
crescândă a funcţionarilor ruşi din administraţia bulgară; plecarea delegaţiei desemnată a
participa la ceremoniile de încoronare a ţarului Rusiei.
260. 12 mai 1883, Bruxelles. Însărcinatul cu afaceri al României la Bruxelles,
Bengescu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 198. Cu privire la broşurile Le
Danube şi La Roumanie devant la Conférence de Londres apărute la Bruxelles.
261. 17 mai 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 119. Noul arhiepiscop catolic de Bucureşti, Paoli, a
plecat spre România.
262. 17 mai 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Conform anumitor informaţii, funcţionari austro-ungari ar
urma să vină la Bucureşti pentru a trata în secret problema danubiană cu guvernul şi
suveranul român.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 122 confidenţial. Presa elenă s-a abţinut de la a folosi pasaje
din corespondenţa confiscată lui Apostol Mărgărit, pentru a ataca România; situaţia
elementului român din Epir şi Macedonia.
264. 23 mai 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP confidenţială. Convorbirea cu subsecretarul de stat german
pentru afacerile externe, Busch: atitudinea rezervată şi contradictorie a guvernului german
cu privire la chestiunea danubiană şi soluţionarea diferendului austro-român.
265. 23 mai 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, R 114 confidenţial. Criza ministerială de la Atena.
LXXXVIII
266. 24 mai 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,

Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 269 confidenţial. O parte din
corespondenţa lui Apostol Mărgărit nu a fost returnată de autorităţile otomane; relaţiile
inspectorului român cu misiunile catolice din Macedonia şi Epir.
267. 24 mai 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, D 7694. Comunică nota adresată lordului Granville, asupra poziţiei
guvernului român faţă de deciziile Conferinţei de la Londra.
268. 24 mai 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Negocierile privind chestiunea danubiană au ajuns într-un
impas; atitudinea Germaniei, Austro-Ungariei şi a Rusiei în această afacere.
269. 29 mai 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul Afacerilor
Externe, Sturdza, R 923 personal şi confidenţial. Situaţia politică din Serbia.
270. 31 mai 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 285. Poziţia Imperiului Otoman şi a Rusiei privind
chestiunea admiterii unui delegat bulgar în Comisia Mixtă a Dunării.
271. 31 mai 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Până la remiterea notei adresate de guvernul de la
Bucureşti lordului Granville, trimisul român se abţine de la noi demersuri pe lângă oficialii
austro-ungari.
272. 1 iunie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 143. O copie a “notei Cavour” a fost solicitată
Ministerului italian de externe şi urmează a fi expediată în scurt timp.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 150. Punctul de vedere al guvernului italian este acela
că orice tentativă din partea României de a modifica Tratatul de la Londra va eşua
inevitabil.
274. 6 iunie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 963. Chestiunea lucrărilor austro-ungare proiectate pentru
zona Porţile de Fier; plângerile cabinetului de la Viena privind atitudinea ostilă a
autorităţilor vamale române faţă de tot ceea ce este austro-ungar.
275. 8 iunie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 121. Criza politică din Grecia.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 976. Solicită a fi autorizat să comunice guvernului austro-
ungar textul notei transmise lordului Granville.
277. 8 iunie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 122 confidenţial. Cu privire la componenţa regenţei ce
urmeză a fi instalate pe timpul absenţei regelui.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Campania întreprinsă de Austro-Ungaria împotriva
României în presa europeană.
279. 12 iunie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 314. Recuperarea ultimei părţi
din corespondenţa confiscată lui Apostol Mărgărit.
280. 13 iunie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, T cifr. 8980. Solicită urgentarea remiterii notei adresate
lordului Granville.
LXXXIX
României la Viena, Carp, T cifr. 8981. Anunţă data la care nota guvernului român va fi
remisă lordului Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Despre o posibilă opţiune pentru mediere a lordului
Granville în disputa austro-română privind navigaţia danubiană.
283. 13 iunie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Întâlnirea cu lordul Granville va avea loc probabil
în 15 iunie.
284. 13 iunie 1883, Salonic. Gerantul Consulatului general al României la Salonic,
Popovici, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 164 confidenţial. Asupra
deznodământului fericit al afacerii Mărgărit; lista demnitarilor otomani ce merită a fi
recompensaţi prin decorare pentru sprijinul oferit.
285. 13 iunie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 81. Situaţia politică din Serbia.
286. 14 iunie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Marile Puteri vor iniţia probabil demersuri pe lângă
cabinetul de la Bucureşti, în favoarea Tratatului de la Londra, după încheierea alegerilor din
România.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Rezolvarea doleanţelor României nu depinde doar
de Marea Britanie, ci de toate puterile semnatare ale Tratatului de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Lordul Granville are o atitudine binevoitoare faţă de
doleanţele României în chestiunea danubiană, în schimb poziţia reprezentanţilor Austro-
Ungariei şi Germaniei la Londra este una ostilă.
289. 16 iunie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 179 confidenţial. Starea de incertitudine instalată în Bulgaria
după plecarea principelui domnitor Alexandru în străinătate; blocajul survenit în expedierea
afacerilor de către Ministerul bulgar de Externe şi nemulţumirea agenţilor diplomatici
acreditaţi la Sofia.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 586. Generalul Eber doreşte să publice în Times nota
adresată de guvernul român lordului Granville.
291. 18 iunie 1883, Salonic. Gerantul Consulatului general al României la Salonic,
Popovici, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 169 confidenţial. Sentinţa de
neculpabilitate pronunţată de Curtea Marţială otomană de la Salonic în cazul lui Apostol
Mărgărit.
292. 18 iunie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 245 confidenţial. Rezumă raportul ambasadorului italian la
Viena, Di Robilant, privind evoluţia şi stadiul diferendului austro-român în chestiunea
navigaţiei danubiene.
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 327. În opinia ministrului
otoman de externe, cererile guvernului român privind navigaţia danubiană nu se vor bucura
de o primire favorabilă din partea Marilor Puteri.
XC
294. 19 iunie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către

Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. În opinia ministrului italian de externe, vizita
omologului său român, Sturdza, la Viena şi Berlin, în ianuarie 1883, a influenţat negativ
decizia Marilor Puteri privind admiterea Românei la lucrările Conferinţei de la Londra.
295. 20 iunie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 286. Poziţia guvernului rus faţă de cererile
formulate de România în nota adresată lordului Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 169. Poziţia guvernului italian faţă de cererile formulate
de România în nota adresată lordului Granville.
297. 21 iunie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Reprezentanţele României în străinătate, T cifr. f.n. Solicită rapoarte scrise privind reacţiile
cabinetelor europene faţă de cererile formulate de guvernul român în nota prezentată
lordului Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 170. Cu privire la convorbirea avută cu Mancini pe
marginea formulărilor conţinute în nota adresată lordului Granville de cabinetul român.
României la Roma, Bălăceanu T cifr. 165. Solicită comunicarea detaliată a reacţiilor
guvernului italian faţă de cererile conţinute în nota adresată de România lordului Granville.
300. 22 iunie 1883, Paris. Ministrul României la Paris, Pherekyde, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 324. Poziţia Franţei faţă de cererile formulate de
guvernul român în nota prezentată lordului Granville, urmează a se preciza în scurt timp.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 296. Preşedintele Consiliului de Miniştri al
Bulgariei, generalul Sobolev, doreşte ca răspunsul bulgar la deciziile Conferinţei de la
Londra să aibă acelaşi sens ca acela conţinut în nota românească adresată lordului
Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 7152. Nota românească nu a fost încă adusă la
cunoştinţa ambasadorilor Marilor Puteri de către lordul Granville.
Mavrogheni, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 341 confidenţial. Manifestările
de simpatie ale misiunii catolice din Salonic ocazionate de finalul fericit al afacerii
Mărgărit.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 301. Relatarea detaliată a conversaţiilor purtate cu
ministrul rus de externe, pe marginea notei adresate de guvernul român lordului Granville.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1087. Asupra posibilelor reacţii ale Marilor Puteri faţă de
România în contextul chestiunii danubiene.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 305. În opinia lui Giers, ar fi de dorit ca Austria să
facă o serie de concesii în privinţa navigaţiei danubiene.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 175. Asupra consecinţelor politice grave ale toastului
iredentist rostit de senatorul Grădişteanu la Iaşi.
XCI

Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 307. În opinia ambasadorului Marii Britanii
eforturile diplomatice româneşti privind chestiunea danubiană trebuie să se concentreze la
Viena.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Nota românească a fost comunicată de lordul
Granville reprezentanţilor Marilor Puteri; în opinia ambasadorului austro-ungar
modificările solicitate de România nu mai pot fi admise de Europa.
310. 29 iunie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 87 confidenţial. Majoritatea reprezentanţilor
Marilor Puteri la Belgrad au întreprins un demers colectiv pentru a obţine aderarea formală
a guvernului sârb la Tratatul de la Londra.
311. 1 iulie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 173. Guvernul român dezavuează de o manieră
oficială manifestarea iredentistă a senatorului Grădişteanu.
312. 1 iulie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma, Obedenaru,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 177. Ministerul italian de externe
apreciază ca înţeleaptă reacţia guvernului român faţă de toastul iredentist al senatorului
Grădişteanu.
313. 1 iulie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 279. Convorbirea cu contele Hatzfeldt pe marginea notei
comunicate lordului Granville şi a motivelor ce împiedică România să recunoască hotărârile
314. 2 iulie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 1149/5208. Guvernul austro-ungar nu se declară
satisfăcut de nota oficială a cabinetului de la Bucureşti prin care este dezavuat incidentul
iredentist de la Iaşi.
315. 3 iulie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1151. Poziţia şi reclamaţiile guvernului de la Viena
determinate de incidentul iredentist de la Iaşi.
316. 5 iulie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma, Obedenaru,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 182. În opinia jurnalului italian Diritto,
contra-propunerile României în chestiunea navigaţiei danubiene au puţine şanse de a fi
admise.
317. 5 iulie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 184. Convorbirea cu ministrul italian de externe pe marginea
conţinutului notei adresate de guvernul român lordului Granville.
318. 5 iulie 1883, Berlin. Subsecretarul de stat pentru Afacerile Externe al
Germaniei, Busch, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Mulţumeşte pentru
conferirea Ordinului Coroana României de către regele Carol I.
319. 12 iulie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Preşedintele Consiliului de Miniştri şi Gerant al Ministerului Afacerilor Externe, Brătianu,
T cifr. f.n. Convorbirea cu suveranul sârb privind chestiunea danubiană.
320. 13 iulie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 152 confidenţial. Asupra situaţiei raporturilor greco-
otomane.
XCII
321. 16 iulie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Asupra modalităţilor de soluţionare a chestiunii
danubiene vehiculate la Londra şi la Paris.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Gerant al Ministerului Afacerilor Externe, Brătianu, T
cifr. f.n. personală şi confidenţială. Situaţia politică din Serbia.
323. 21 iulie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Gerant al Ministerului Afacerilor Externe, Brătianu, T cifr. 157.
Criza ministerială elenă.
324. 22 iulie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Gerant al Ministerului Afacerilor Externe, Brătianu, R
386. Asupra deciziei guvernului belgian de trecere în disponibilitate a generalului
Brialmont, ca urmare a activităţii de consultanţă militară desfăşurată în România.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Nu există nicio şansă pentru ca Tratatul de la
Londra să fie revăzut.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. confidenţială. Giers a respins demersurile
guvernului sârb, menite să restabilească raporturi intime cu cabinetul de la Petersburg.
327. 24 iulie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Gerant al Ministerului Afacerilor Externe, Brătianu, R 160
confidenţial. Recompunerea cabinetul elen.
328. 25 iulie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Regele Carol I, SP. Raport referitor la afacerea Brialmont.
329. 25 iulie 1883, Budapesta. Consulul general al României la Budapesta, Farra,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 619. Comunică măsurile luate în vederea
reorganizării activităţii consulatului general şi efectele acestora.
330. 26 iulie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Regele
Carol I, R f.n. secret. Cabinetele de la Viena, Berlin, Roma şi Londra negociază în secret în
vederea plasării României sub garanţia colectivă a Marilor Puteri.
331. 26 iulie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 416 confidenţial. Raport-sinteză privind situaţia
Imperiului Otoman din punct de vedere politic, financiar-economic, militar etc.
332. 27 iulie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 211. După afacerea Brialmont şi incidentul de la Iaşi,
Austro-Ungaria nu mai poate face nici un avans României fără a avea aerul că se teme de
ea.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. În opinia lordului Granville, România şi Austro-Ungaria
ar putea încerca să găsească o soluţie de comun acord, urmând ca aceasta să fie inclusă în textul
334. 29 iulie 1883, Berlin. Însărcinatul cu afaceri la Berlin, Beldiman, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Conform unei corespondenţe de la Budapesta
publicate de Gazette de Cologne, Parlamentul de la Bucureşti ar avea intenţia să voteze
acordarea titlului de Rege al Românilor lui Carol I.
335. 30 iulie 1883, Berlin. Însărcinatul cu afaceri la Berlin, Beldiman, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Gazette de Moscou apără România contra Austro-
Ungariei în chestiunea danubiană şi în afacerea incidentului iredentist de la Iaşi.
XCIII
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Ambasadorii Marilor Puteri la Londra au fost convocaţi
pentru 15 august, în vederea ratificării Tratatului de la Londra.
337. 31 iulie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Asupra apropiatei ratificări a Tratului privind
navigaţia danubiană şi a dispoziţiei reprezentanţilor Marilor Puteri la Londra în privinţa
doleanţelor României.
338. 1 august 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. f.n. Lordul Granville va adresa României invitaţia
de a adera pur şi simplu la prevederile Tratatului de la Londra.
339. 2 august 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Invitaţia de a adera la Tratatul de la Londra, ce va fi
adresată României va avea un caracter colectiv.
340. 2 august 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Ratificarea Tratatului de la Londra fiind iminentă,
devine inutil studiul oricărei combinaţii diplomatice.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Asupra utilităţii de a părăsi Londra pe durata
procedurii de ratificare a Tratatului de la Londra.
342. 3 august 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Eventuale comunicări venite din partea
reprezentanţilor Marilor Puteri, vor fi acceptate ad referendum.
343. 3 august 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Evoluţia chestiunii danubiene după înmânarea notei
guvernului român lordului Granville.
344. 8-9 august 1883, Bucureşti. [Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza] – Rezumatul
convorbirilor avute cu [Ministrul Italiei la Bucureşti,] Tornielli referitor la chestiunea
danubiană.
345. 9 august 1883, Sofia. Gerantul Agenţiei României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 256 confidenţial. Primirea entuziastă a principelui
domnitor Alexandru la întoarcerea sa în Bulgaria; discuţiile privind colaborarea cu generalii
Sobolev şi Kaulbars purtate de Principele domnitor bulgar cu ţarul Alexandru al III-lea la
Moscova; apropiata revenire a miniştrilor ruşi la Sofia.
346. 9 august 1883, Budapesta. Gerantul Consulatului general al României la
Budapesta, Cimbruţ, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 678 confidenţial.
Agitaţia antisemită din Ungaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Reprezentanţii Marilor Puteri la Londra sunt în curs
de a se reuni în vederea ratificării Tratatului privind navigaţia danubiană.
348. 10 august 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Absenţa unora dintre ambasadorii
Marilor Puteri nu va împiedica ratificarea Tratatului de la Londra, ei urmând a fi supliniţi
de către plenipotenţiarii secunzi.
349. 10 august 1883, Sinaia. Regele Carol I către Ministrul Afacerilor Externe,
Sturdza, T cifr. 56. Asupra oportunităţii de a participa personal la botezul fiului prinţului
Frederic-Wilhelm al Prusiei.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T f.n. Nota lordului Granville prin care se
XCIV
comunică imposibilitatea introducerii modificărilor solicitate de guvernul român, în textul

351. 11 august 1883, Aix-les-Bains. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 772. Brătianu recomandă ca suveranul
român să participe la botezul fiului prinţului Frederic-Wilhelm al Prusiei.
352. 13 august 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Guvernul român nu-l poate autoriza pe
trimisul său la Londra să adere la Tratatul privind navigaţia danubiană.
Ministrul României la Roma, Bălăceanu, T cifr. 151/214. Regele Carol I va pleca spre
Germania la 16 august, călătoria urmând să fie de scurtă durată.
354. 14 august 1883, Viena. Însărcinatul cu afaceri al României la Viena, Rosetti,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Împăratul Franz-Josef îl va întâlni cu
plăcere pe suveranul român şi Kálnoky speră că vor fi cu această ocazie înlăturate bună
parte din dificultăţile apărute în relaţiile dintre cele două state.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. f.n. Brătianu urmează să aibă o
întâlnire cu regele Carol I la Breslau.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. 4530. Trimisul român i-a declarat
subsecretarului de stat parlamentar la Foreign Office, Fitzmaurice, că aderarea României la
Tratatul de la Londra în condiţiile date i se pare imposibilă.
Ministrul României la Londra, Ghica, T cifr. f.n. Aprobă declaraţiile făcute de trimisul
român lordului Fitzmaurice.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Deschiderea Conferinţei de la Londra în vederea
ratificării tratatului s-a amânat pentru 21 august.
359. 15 august 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 110 confidenţial. Criza politică de la Belgrad şi
iminenta plecare a suveranului sârb spre Ischl.
360. 15 august 1883, Sinaia. Memorandumul Ministrului Afacerilor Externe,
Sturdza, privind situaţia internaţională a României.
361. 16 august 1883, Sinaia. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Despre consecinţele politice ale vizitei regelui Carol I
în Germania şi la Viena.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. 1327. În capitala britanică începe a se
crede că vizita regelui Carol I la Berlin ar putea influenţa deciziile conferinţei danubiene.
363. 19 august 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 181. Brătianu a avut o lungă dicuţie cu regele Carol I la
Breslau.
364. 20 august 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. Conform declaraţiilor ambasadorului german, amânarea
ratificării Tratatului de la Londra ţine de aspecte tehnice.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Schimbul instrumentelor de ratificare a Tratatului
de la Londra a avut loc.
XCV
366. 22 august 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către

Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. 505 personală. Cancelarul Bismarck
şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu premierul român, Brătianu.
367. 24 august 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 179. Dezminţirea ştirilor referitoare la o înţelegere între
Grecia şi Bulgaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 867. Recomandă stoparea publicării diferitelor broşuri
polemice referitoare la chestiunea danubiană, pentru a nu-l indispune pe Bismarck.
369. 25 august 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. 889 personală. În opinia
subsecretarului de stat pentru afacerile externe, Busch, întâlnirea Brătianu-Bismarck ar
putea avea loc la Gastein.
370. 25 august 1883, Vichy. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Cu privire la contextul în care a avut loc ratificarea
Tratatului de la Londra şi decizia guvernului sârb de a adera.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 8451. Ca urmare a impresiei excelente produse de
regele Carol I la Viena, relaţiile dintre cele două state s-au detensionat.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP secretă, confidenţială. Convorbirea cu Hatzfeldt asupra
efectelor benefice al vizitei regelui Carol I în Germania şi Austro-Ungaria.
373. 26 august 1883, Constantinopol. Însărcinatul cu afaceri la Constantinopol,
Papiniu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 460 confidenţial. Vizita Principelui
Muntenegrului la Constantinopol.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 83. Cu privire la fixarea întâlnirii Brătianu-Bismarck şi
probabila agendă a discuţiilor.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 9351. Restabilirea bunelor relaţii între cei doi suverani,
Carol I şi Franz Josef, trebuie urmată de o restabilire a bunelor relaţii între cele două
guverne.
376. 28 august 1883, Odesa. Consulul general al României la Odesa, Voinescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 228. Cu privire la manevrele militare ruse de la
frontiera de vest şi de sud-vest a Imperiului ţarist.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 192. Ambasadorul german Reuss transmite propunerea
cancelarului Bismarck de a-l întâlni pe Brătianu la Gastein.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 262. Convorbirea cu Szögyenyi: trimisul român a
declarat că problema unei alianţe cu Austro-Ungaria şi cea a Dunării sunt două chestiuni
paralele.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Fricţiunile germano-franceze, alimentate de tonul violent al
presei franceze; consecinţele probabile ale întâlnirii Brătianu-Bismarck.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1541. Convorbirea cu Szögyenyi asupra posibilelor urmări
ale întrevederii de la Gastein pentru relaţiile austro-române.
XCVI
381. 1 septembrie 1883, Constantinopol. Însărcinatul cu afaceri la Constantinopol,

Papiniu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 467. Rezervele Imperiului Otoman
în a ratifica Tratatul de la Londra.
382. 2 septembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Ministrul României la Viena, Carp, SP. Cu privire la întâlnirea Brătianu-Bismarck la
Gastein şi poziţia guvernului german faţă de chestiunea Dunării.
383. 3 septembrie 1883, Sofia. Gerantul Agenţiei României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T 278. Eşecul principelui domnitor Alexandru în a
uni partidele politice bulgare, îl lasă la discreţia reprezentantului Rusiei.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, SP. Cu privire la detaliile tehnice ale
întâlnirii cu Bismarck şi la probabilele subiecte abordate.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Asupra rolului avut în organizarea întâlnirii
Brătianu-Bismarck.
386. 5 septembrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Prima întâlnire Brătianu-Kálnoky nu a adus o soluţionare
definitivă a problemei Dunării; termenii eventualei alianţe cu Germania şi Austro-Ungaria,
sugeraţi lui Brătianu.
387. 5 septembrie 1883, Sofia. Gerantul Agenţiei României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 283. Demersurile în vederea organizării unui
guvern conservator-liberal de uniune naţională care să se opună politicii Rusiei şi reacţia
noului trimis al ţarului la Sofia, Yonin.
388. 7 septembrie 1883, Gastein. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Rezumatul convorbirilor cu cancelarul Bismarck
la Gastein (6 – 7 septembrie).
Papiniu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 483 confidenţial. Incidentele
petrecute cu ocazia călătoriei Principelui Muntenegrului la Constantinopol.
390. 10 septembrie 1883, Foreign Office. Ministrul de Externe al Marii Britanii,
lordul Granville, către Ministrul României la Londra, Ghica. Confirmă primirea notei din
27 august prin care guvernul român îşi declară imposibilitatea de a adera la prevederile
391. 12 septembrie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 292 confidenţial. Criza politică din Bulgaria.
Papiniu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 490. Procedura urmată în arestarea
lui Apostol Mărgărit, inspectorul şcolilor române din Imperiul Otoman.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 400 confidenţial. Conferinţa de la Salzburg dintre
prinţul Bismarck şi contele Kálnoky.
394. 14 septembrie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 186 confidenţial. Ecourile din presa greacă cu privire la
semnificaţia şi urmările întâlnirii Bismarck-Brătianu.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 300. Manevrele militare bulgare, deschiderea sesiunii
extraordinare a Adunării Naţionale, începerea lucrărilor în vederea redactării Constituţiei.
XCVII
Afacerilor Externe, Sturdza, T 304. Uniunea neaşteptată a forţelor politice liberale şi
conservatoare ce consideră existenţa Bulgariei ca fiind ameninţată de exigenţele
reprezentanţilor guvernului ţarist.
Afacerilor Externe, Sturdza, T 305. Demisia guvernului Sobolev-Kaulbars şi instalarea
cabinetului Dragan Tsankov.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 410 confidenţial. În opinia cercurilor
guvernamentale germane se poate vorbi de un început de destindere a atmosferei politice
europene.
399. 20 septembrie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 122. Rezultatele alegerilor din Serbia.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 306 confidenţial. Căderea guvernului Sobolev-Kaulbars
controlat de Rusia, fuziunea partidelor conservator şi liberal, formarea unui nou cabinet,
repunerea în vigoare a Constituţiei de la Târnovo.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 412/413. Zvonurile referitoare la o alianţă
anglo-rusă sunt lipsite de fundament.
402. 21 septembrie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Cu privire la imposibilitatea în care se află
de a informa guvernul italian asupra realităţilor româneşti, datorită situaţiei sale de
demisionar.
403. 22 septembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe Sturdza, către
Agentul României la Sofia, Ghica, SP. Solicită furnizarea unor informaţii amănunţite cu
privire la evenimentele politice petrecute în Bulgaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1695. Convorbirea cu Szögyenyi privind criza din Bulgaria.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 8273. Convorbirea cu Kálnoky privind criza din
Bulgaria.
406. 23 septembrie 1883. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza – Memorandum
privind situaţia relaţiilor româno-austro-ungare.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 8480/79. Anunţă sosirea lui Brătianu la Viena.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 57/15, personală. Anunţă succesul tratativelor
privind alianţa României cu Imperiile Centrale.
409. 27 septembrie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 124. Consecinţele victoriei repurtate de radicali în
alegerile parlamentare din Serbia.
Papiniu, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 520. Incidentele la nivelul corpului
diplomatic ocazionate de aniversarea urcării pe tron a sultanului Abdul Hamid II.
411. 28 septembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 1327. Ambasadorul otoman la Londra a
primit ordin să ratifice Tratatul privind navigaţia danubiană.
XCVIII
412. Proiectul Tratatului de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria.

Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr.971/50. Kálnoky solicită ca semnarea tratatului de
alianţă să aibă loc la Viena.
414. 30 septembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Informaţii privind corpul diplomatic acreditat la
Londra, ştiri politice şi particulare.
415. 1 octombrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 137. Bismarck nu a comunicat încă nimic referitor la
ultimele propuneri româneşti pe marginea proiectului tratatului de alianţă.
416. 1 octombrie 1883, Belgrad. Însărcinatul cu afaceri la Belgrad, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 126. Evoluţia crizei politice din Serbia.
417. 3 octombrie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 322, confidenţial. Comunică textul notei de adeziune a
guvernului bulgar la prevederile Tratatului de la Londra.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 323 confidenţial. Comunică informaţiile solicitate de
ministrul român de externe, Sturdza, la 22 septembrie, cu privire la situaţia din Bulgaria.
419. 4 octombrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Preocuparea mediilor politice de la Londra faţă de situaţia
din Bulgaria şi Serbia.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Relativ la Convenţia pentru plata cheltuielilor de ocupaţie,
semnată între Rusia şi Bulgaria la 16/28 iulie 1883.
421. 5 octombrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 688. La Berlin este aşteptat rezultatul consultărilor
Reuss-Kálnoky pe marginea proiectului tratatului de alianţă cu România.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 133. Activitatea noului cabinet sârb.
423. 7 octombrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 2345/52. Absenţa împăratului Germaniei a cauzat
întârzieri în discutarea proiectului de alianţă.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 3212/53. Textul proiectului de alianţă, cu modificările
introduse de cabinetul german, va ajunge la Viena în câteva zile.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 137. Situaţia guvernului Hristitch.
426. 10 octombrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu subsecretarul de stat pentru
afacerile externe, Busch, pe marginea evoluţiei tratativelor de alianţă.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1798. Calmarea situaţiei politice din Serbia, graţie instalării
cabinetului Hristitch.
428. 12 octombrie 1883, Salonic. Gerantul Consulatului general al României la
Salonic, Popovici, către Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, R 350
confidenţial. Arestarea învăţătorului român Papadimitrie de către autorităţile otomane din
Grebena.
XCIX
429. 14 octombrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către

Ministrul României la Viena, Carp, T cifr. 118. Textul tratatului de alianţă amendat la
Berlin, a fost acceptat la Bucureşti.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Incidentul de la Vulcan, la graniţa româno-austriacă;
afacerea Hurmuzaki.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 160. Bismarck nu a amendat textul tratatului
de alianţă lăsând redactarea în sarcina contelui Kálnoky.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 171. Pentru a nu crea mai multe centre de
negocieri, Bismarck i-a cedat lui Kálnoky onoarea de a conduce tratativele, rezumându-se
la a-i prezenta câteva observaţii.
433. 18 octombrie 1883, Sofia. Consulul României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 340. Modificarea Constituţiei, votarea Convenţiei
ruso-bulgare pentru plata cheltuielilor de ocupaţie; evoluţia situaţiei politice interne.
434. 23 octombrie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 206. Speculaţiile presei elene cu privire la o eventuală
vizită a suveranului Greciei la Constantinopol.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 209. Cu privire la deficienţele sistemului de cifrare a
corespondenţei diplomatice.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 210 confidenţial. Cu privire la incidentul anti-austriac de la
Atena.
437. 26 octombrie 1883, Sofia. Consulul României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 351. Deliberările cabinetului de la Sofia
privind statutul ofiţerilor ruşi aflaţi în serviciul guvernului bulgar.
438. 26 octombrie 1883, Viena. Corespondentul ziarului Daily Telegraph la Viena,
Lavino, către Ministrul României la Roma, Bălăceanu, SP. Asupra obiectivelor şi
consecinţelor vizitei lui Brătianu la Viena.
439. 26 octombrie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 272. Conflictul Bălăceanu-Sturdza, declanşat în
urma comunicării opiniei ministrului italian de externe, Mancini, potrivit căreia limbajul
intransigent folosit de Sturdza la Viena şi Berlin, în ianuarie 1883, a determinat
neadmiterea Românei cu vot deliberativ la Conferinţa de la Londra.
440. 27 octombrie 1883, Sofia. Consulul României la Sofia, Spiro Paul, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T 352. Colonelul Katelnikoff a fost însărcinat cu gestionarea
provizorie a Ministerului de Război.
441. 27 octombrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Preşedintele
Consiliului de Miniştri, Brătianu, T cifr. f.n. Declaraţiile făcute de contele Kálnoky în faţa
Delegaţiilor, asupra relaţiilor cu România.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 1970. Expunerea făcută de contele Kálnoky în faţa
Delegaţiilor, cu privire la capitulaţii şi la situaţia evreilor din România.
443. 29 octombrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Ştiri cu privire la viaţa politică britanică.
C
444. 30 octombrie 1883, Viena. Tratatul de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria.

445. 31 octombrie 1883, Odesa. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T 421. Convorbirea cu ministrul rus de externe,
Giers, privind evoluţia relaţiilor austro-române şi semnificaţia vizitei oficialilor români în
Germania şi Austro-Ungaria.
446. 2 noiembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Rusia agită clerul ortodox din Bulgaria şi din Serbia şi se
foloseşte de panslavism şi panortodoxism în propriul interes.
447. 3 noiembrie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 154. Tensiunile şi revoltele provocate de
încercarea guvernului sârb de a confisca armele populaţiei.
448. 3 noiembrie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 599. Dineul oficial oferit de sultanul Abdul
Hamid al II-lea, corpului diplomatic acreditat la Constantinopol şi adoptarea unor practici
specifice curţilor europene.
449. 3 noiembrie 1883, Sofia. Consulul României la Sofia, Spiro Paul, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 363. Agravarea situaţiei în Bulgaria ca urmare a rechemării
bruşte a ofiţerilor ruşi aflaţi în serviciul guvernului bulgar.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 604. Faza critică pe care o traversează
Bulgaria şi posibilele complicaţii ulterioare, preocupă guvernul otoman; situaţia Datoriei
Publice Otomane.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 193. Proclamarea stării de asediu în districtele
răsculate.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 262. Regele Serbiei a decretat suprimarea
libertăţii presei, a adunărilor şi a introdus cenzura.
453. 5 noiembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 479 confidenţial. Speculaţiile privind o eventuală alianţă a
Imperiului Otoman cu Puterile Centrale, determinate de vizita ministrului de război otoman
la Berlin.
454. 6 noiembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, T cifr. 615. Solicită un raport detaliat asupra
situaţiei din Serbia.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. personală. Rezumatul convorbirii cu
regele Serbiei, privind situaţia internă şi măsurile extraordinare decretate.
456. 8 noiembrie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 632 confidenţial. Cu privire la arestarea
învăţătorului român Papadimitrie şi demersurile gerantului consulatului general de la Salonic.
457. 9 noiembrie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 222 confidenţial. Deschiderea sesiunii parlamentare în capitala
Greciei şi situaţia guvernului Trikoupis.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 164 personal şi confidenţial. Sinteza
evenimentelor înregistrate în Serbia.
CI
459. 10 noiembrie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către

Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Restabilirea relaţiilor cu ministrul italian
de externe, Mancini.
460. 10 noiembrie 1883, Pera, Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 615. Convorbirea cu subsecretarul de stat
otoman pentru afacerile externe, Artin Dadian, privind relaţiile dintre Poartă şi Bulgaria;
statutul diplomaţilor bulgari la Constantinopol.
461. 10 noiembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Banchetul de la Guildhall şi relaţiile dintre
Franţa şi Marea Britanie; referirile la Balcani din discursul premierului Gladstone.
462. 11 noiembrie 1883, Sorrento. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Stingerea conflictului Bălăceanu-Mancini.
463. 11 noiembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 489 confidenţial. Declaraţiile cu privire la Rusia,
făcute de contele Kálnoky în faţa Delegaţiilor maghiare şi lipsa de reacţie a presei ruse;
situaţia delicată a Germaniei între Rusia şi Franţa.
464. 12 noiembrie 1883, Sofia. Consulul României la Sofia, Spiro Paul, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T 372. Acordul stabilit între Principele Alexandru şi
trimisul extraordinar al ţarului, colonelul Kaulbars.
465. 12 noiembrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 2082. Austro-Ungaria nu poate solicita celorlalte Mari Puteri să
ignore existenţa Tratatului de la Londra.
466. 15 noiembrie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T 375. Acordul stabilit în privinţa statutului ofiţerilor ruşi aflaţi
în serviciul Bulgariei.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 171. Conform declaraţiilor oficiale situaţia din
Serbia s-a ameliorat, liniştea fiind restabilită în toate cele 4 districte răsculate.
468. 15 noiembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 504 confidenţial. Vizita ministrului rus de externe,
Giers, în Germania şi situaţia raporturilor ruso-germane.
469. 16 noiembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Serbiei la Bucureşti, Kallevitch, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, N. Guvernul sârb mulţumeşte cabinetului de la
Bucureşti pentru măsurile de supraveghere, luate în regiunea de graniţă de la Turnu-
Severin.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 631 confidenţial. Starea financiară şi politică
a Imperiului Otoman.
471. 21 noiembrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 2146. Convorbirea cu contele Kálnoky privind situaţia din
Bulgaria.
472. 23 noiembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni, D 17947. Gerantul Consulatului
general al României din Salonic nu trebuie să se mai amestece în afacerile din Macedonia
fără ordinul expres al superiorilor săi.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 390 confidenţial. Audienţa acordată de principele domnitor
CII
Alexandru al Bulgariei agentului diplomatic român şi convorbirea avută pe marginea

situaţiei din Bulgaria.
474. 25 noiembrie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T 446. Numirea contelui de Lalaing în funcţia de
secretar al Legaţiei Belgiei la Bucureşti; relaţiile româno-belgiene în contextul incidentului
Brialmont.
475. 25 noiembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către Ministrul
României la Bruxelles, Văcărescu, D f.n. Guvernul de la Bucureşti salută decizia premierului
belgian de a numi un titular pentru misiunea diplomatică de la Bucureşti, dar avertizează că ea
nu va fi suficientă pentru a readuce relaţiile româno-belgiene la stadiul de intimitate în care se
aflau înaintea incidentului Brialmont.
Afacerilor Externe, Sturdza, R 392. Comunică textul convenţiei încheiate între guvernul
bulgar şi reprezentantul Rusiei, colonelul Kaulbars, cu privire la situaţia ofiţerilor ruşi aflaţi
în serviciul Bulgariei.
477. 27 noiembrie 1883, Odesa. Consulul României la Odesa, Voinescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 351. Numirea generalului Christian Roop în
funcţia de Guvernator General Interimar al Odesei.
478. 27 noiembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Evoluţia internă şi externă a României este
apreciată pozitiv la Londra; guvernul britanic este complet absorbit de afacerile din Sudan;
nici un acord nu s-a stabilit între guvernul britanic şi cel rus, ca urmare a vizitei lui
Gladstone la Copenhaga.
479. 30 noiembrie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T 450. Recomandă ca plata semestrială către Société
Générale Belge să se facă la timp şi în monedă-aur.
480. 1 decembrie 1883, Viena. Ministrul României la Viena, Carp, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Politische Correspondenz la fel ca şi trimisul român, priveşte
evoluţiile de la Sofia ca pe un insucces al Rusiei.
481. 2 decembrie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu premierul belgian Frère-Orban,
cu şeful de cabinet al regelui, Devaux, şi audienţa acordată de Contesa de Flandra, cu
privire la afacerea Brialmont şi situaţia relaţiilor dintre Belgia şi România.
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Anunţă dizolvarea Reprezentanţei Naţionale sârbe.
483. 4 decembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Cu privire la propunerile delegatului francez în
CED privind aplicarea Tratatului de la Londra; comentariile unei contese Tolstoi privind
situaţia din Basarabia; situaţia din Bulgaria.
484. 5 decembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 2380. Vizita ministrului rus de externe, Giers, în
Germania, nu a modificat liniile generale ale politicii germane.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Afacerea Hurmuzaki – situaţia mănăstirilor din Bucovina
închinate Patriarhiei din Constantinopol şi intervenţiile pe lângă guvernul austro-ungar.
486. 8 decembrie 1883, Belgrad. Ministrul României la Belgrad, Mitilineu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 214 confidenţial. Situaţia financiară a Serbiei.
CIII
487. 9 decembrie 1883, Petersburg. Ministrul României la Petersburg, Kreţulescu,

către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP confidenţială. Situaţia actuală a Rusiei din
punct de vedere politic, economic, financiar; nemuţumirea provocată de evoluţiile
înregistrate în Bulgaria; raporturile cu Austro-Ungaria.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 218. Încercările regelui Milan I de a impune
fuziunea celor două partide politice, Liberal şi Conservator.
489. 13 decembrie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către
Agentul României la Sofia, Ghica. T cifr. f.n. Solicită informaţii referitoare la situaţia din
Bulgaria.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. f.n. Ştirea potrivit căreia Ristici a demisionat
de la şefia Partidului Liberal, este falsă.
491. 14 decembrie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 435 confidenţial. Situaţia politică din Bulgaria: modificarea
Constituţiei, schimbarea survenită în conduita trimisului Rusiei, Yonin, stabilirea bugetului.
492. 15 decembrie 1883, Constantinopol. Consulul României la Constantinopol, Esarhu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 888. Situaţia financiară a Imperiului Otoman şi
raportul Administraţiei Datoriei Publice Otomane.
493. 16 decembrie 1883, Bruxelles. Ministrul României la Bruxelles, Văcărescu,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Demersurile întreprinse pe lângă guvernul
belgian, în vederea reinstalării în funcţie a generalului Brialmont şi poziţia preşedintelui
Consiliului de Miniştri, Frère-Orban.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Cu privire la evenimentele internaţionale ce stau în atenţia
presei europene: vizita principelui moştenitor german la Vatican, recepţia ambasadorului
francez la Berlin, etc.
495. 19 decembrie 1883, Berlin. Ministrul României la Berlin, Liteanu, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 2379. Semnificaţia vizitei Prinţului imperial
german la Vatican.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 610. Semnificaţia întrevederii dintre
cancelarul von Bismarck şi ambasadorul francez la Berlin.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Pretinsa notă circulară prin care Serbia acuză Rusia că ar fi
organizat recentele răscoale de pe teritoriul ei.
498. 20 decembrie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma,
Obedenaru, către Ministrul României la Roma, Bălăceanu, SP. Primirea corpului
diplomatic acreditat la Roma de către Prinţul moştenitor al tronului Germaniei, aflat în
vizită în Italia.
499. 21 decembrie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 256 confidenţial. Declaraţiile privind politica externă a
Greciei, făcute de ministrul de externe în faţa Camerei.
Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Convorbirea cu ambasadorul german, von Reuss, privind
discuţiile Giers-Bismarck la Berlin.
CIV

Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 656. Bismarck i-a declarat ambasadorului
francez că şeful noului guvern de la Paris, Ferry, este un om de stat capabil să domine
radicalismul şi să împiedice bulversarea ordinii stabilite.
502. 22 decembrie 1883, Pera. Ministrul României la Constantinopol, Mavrogheni,
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 718 confidenţial. Evoluţia situaţiei politice
din Imperiul Otoman: posibila remaniere a cabinetului.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 720 confidenţial. Convorbirea cu Patriarhul
ecumenic şi chestiunea raporturilor Bisericii ortodoxe române cu Patriarhia de la
Constantinopol.
către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Bazarul organizat în folosul victimelor
catastrofei de la Ichesme, din iniţiativa doamnelor din corpul diplomatic.
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, R 233 personal şi confidenţial. Cu privire la pretinsul
amestec al Rusiei în tulburările recente din Serbia.
506. 26 decembrie 1883, Londra. Ministrul României la Londra, Ghica, către
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Viaţa politică britanică; situaţia clerului ortodox
din Balcani.
507. 28 decembrie 1883, Atena. Ministrul României la Atena, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 261 confidenţial. Dezbaterile din Parlamentul elen şi
obiectul interpelărilor adresate guvernului (afacerea Scouloudis).
Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, T cifr. 649. Ecourile vizitei Prinţului moştenitor
german în Italia.
509. 29 decembrie 1883, Sofia. Agentul României la Sofia, Ghica, către Ministrul
Afacerilor Externe, Sturdza, R 460 confidenţial. Împrejurările politice legate de votarea de
către Adunarea Naţională a modificărilor aduse Constituţiei.
510. 31 decembrie 1883, Roma. Primul secretar al Legaţiei României la Roma,
Obedenaru, către Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, SP. Primirea corpului diplomatic
de către regele şi regina Italiei, surpriza provocată de absenţa ministrului român, Bălăceanu.
CV
CVI
LIST OF THE DOCUMENTS
1. January 1, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister

of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Russian Foreign Minister, Giers, has
had a long discussion with the Italian officials about the issue of the Chilia branch.
2. January 1, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the British delegate of the ECD,
Sanderson, regarding the Barrère project and the claims of Austria-Hungary.
3. January 2, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The convocation date of the Conference
regarding the statute of the Danube is to be settled by the ambassadors of the Great Powers
meeting in London.
Foreign Affairs Sturdza, encoded telegram. The discussion with the British ambassador in
Berlin, the attitude of the British Government for the coming conference of the
ambassadors of the Great Powers regarding the Danube issue.
5. January 2, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Ministers in London, Ghica, and in Vienna, Carp, encoded telegram. According
to the information received from Berlin, the Petersburg Government intends to impose its
exclusive right on the Chilia branch, during the London Conference.
6. January 2, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The convocation of the international
Commission assigned to establish the damages of those who had suffered from the situation
in Egypt; the way of representation of the interests of the Romanian subjects in Egypt.
7. January 2, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Ottoman Empire delays expressing its
view on convoking a conference in London regarding the Danube navigation.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Great Britain proposed the diplomatic reunion
to be doubled by one of the technicians, which would have only a consultative role due to
the resistance of Austria-Hungary and Russia.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It communicates Serbia’s intention to request
admission of its participation in the London Conference.
10. January 3, 1883, Bucharest. Report about the participation of Romania in the
London Conference, exposed to the Council of Ministers by the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, Report. The mandate of the Minister in London, Ghica, to represent
Romania at the London Conference, on equal position to the other Powers signatory of the
Berlin Treaty.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Russia’s claims determined Count Kálnoky to
CVII
adopt a much more conciliatory attitude in the negotiations with Romania regarding the
Danube issue.
12. January 3, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The subventions accorded by the Romanian
Government to the journal Mémoire Diplomatique; the ambassadors of the Great Powers in
London.
13. January 4, 1883, Bucharest The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in Rome, Bălăceanu, dispatch. According to the opinion of the Ottoman ambassador in
Berlin, the German Government will not decide anything about the arbitration proposed by the
Ottoman Government regarding the issue of the “dedicated monasteries”, as long as the Vienna
and Rome Cabinets will not irrevocably express their views on this issue.
Foreign Affairs, Sturdza, Report. The discussion with count Kálnoky and the impression of
an important and favorable change of attitude of Austria-Hungary regarding Romania.
15. January 5, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s legations in Vienna, Berlin, London and Paris, encoded telegram. According to
a telegram Havas, Austria-Hungary will not participate in the Conference regarding the
Danube issue, unless the Barrère project is accepted.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The expected visit of the Russian Foreign
Minister, Giers, in Vienna; reduced the chances of a possible Austro-Russian agreement
regarding the Danube issue.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The intention of the Great Powers to accept
Romania at the London Conference without a deliberative vote.
18. January 5, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Sultan delays his sanction of the decision
of the Council of ministers regarding the participation in the London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Ottoman Ambassador in London has
received no instructions, but he will line up his position to that of Lord Granville.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. All of the Great Powers’ Cabinets, which
theoretically admitted the Barrère project, are willing to accept it irrevocably.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The drastic resistance towards the pressures of
the Great Powers is the only way to succeed in the negotiations regarding the Danube issue.
Foreign Affairs, Sturdza, report. The news of Gambetta’s death and the reactions of the
German political circles and public opinion.
23. January 8, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Romanian legations in Berlin, Constantinople, London, Paris, Petersburg, Rome and
Vienna, encoded telegram. The Romanian representatives are authorized to declare that the
Royal Government will take part in the London Conference, only if Romania occupies the
same position as the other Powers.
CVIII
24. January 8, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Except Turkey and Russia, all the other Great
Powers are favorable to the Barrère project.
25. January 9, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Italian Government is not aware of the
intentions of the other Cabinets to accept Romania only on an inferior title at the London
Conference.
26. January 9, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Italian Government has encouraged
Romania to secularize the monasteries’ assets and it will not study the solution of the
arbitration, demanded by the Sublime Porte, unless the other Great Powers are in favour of
the Ottoman proposition.
27. January 9, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Ottoman
Government has received no communication regarding the posture in which Romania
would possibly be admitted to the proceedings of the London Conference.
28. January 10, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Bismack would have recently recommended
count Kálnoky to settle the Danube problem by a direct agreement with Romania.
29. January 10, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Vienna Government has
accepted the request of the Serbian Government to be admitted at the London Conference.
30. January 10, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Russian Deputy
Minister of Foreign Affairs, Vlangaly, about Romania’s admission at the London Conference on
equal terms with the other Powers.
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussion with the British delegate of
the ECD, Sanderson; the issue of Romania’s admission as an equal member amongst the
other Powers; Kálnoky will try to come to an understanding with Giers by making
concessions regarding the Chilia branch.
32. January 11, 1883, Bucharest. The acting Minister of Foreign Affairs (ad interim
during the absence of Sturdza), Stătescu, to Romania’s Minister in Vienna, Carp, encoded
telegram. He requires to be informed about all the modifications according to which Vienna
would be willing to accept the Romanian counter-project to the Barrère project.
33. January 11, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Romanian
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram, confidential. Italy has brought juridical
arguments, undisputed in Vienna, in favour of Romania’s participation in the London
Conference, and it will not modify its position regarding this issue.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Regarding Russia’s claims to reserve all the rights
upon the Chilia branch, the German Government wants to be acquainted with the opinions of all
the other Cabinets, before expressing itself on it.
35. January 12, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram, confidential. The Serbian
Government’s request to be admitted to the proceedings of the London Conference seems
CIX
to be inspired by Vienna with the purpose to include in the same refusal of the Great
Powers, Romania’s and Serbia’s requests.
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The main opinion in the British
governmental circles seems to be that Austria-Hungary has the right to have a
representative in the Joint Commission for the Danube section between the Iron Gates and
Galatz; the discussion with the British delegate of the ECD, Sanderson; The Ottoman
Empire intends to bring to the attention of the Conference the issue of demolishing the
Danube fortifications, while other Powers would prefer that the conference would refer
afterwards also to the Egypt affairs.
37. January 12, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. The Ottoman Foreign
Minister considers that Austria-Hungary will not refuse the admission of Romania with a
deliberative vote to the proceedings of the London Conference, being willing to admit the
participation of Serbia and possibly of Bulgaria.
38. January 12, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. It requires the Government position on
certain articles from the regulations project of the Danube navigation, which represents the
object of dispute with Austria-Hungary, the interview with the former Austro-Hungarian
Minister in Bucharest, Hoyos.
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the State Secretary for Foreign
Affairs, Hatzfeldt: in principle, the Great Powers agree with Romania’s participation in the
London Conference, the German Government still maintains a passive attitude towards the
Danube issue.
40. January 16, 1883, Paris. Romania’s Foreign Minister in Paris, Pherekyde, to the
acting Minister of Foreign Affairs (ad interim during the absence of Sturdza), Stătescu,
encoded telegram. It requires the authorization to question the French Government
regarding the Danube issue and France’s attitude for the coming conference.
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Ottoman Government does not oppose
Serbia’s admission to the proceedings of the London Conference; the postponing of the
promulgation of the irade [decree] of admission of the conference seems to have been
initiated by the Austro-Hungarian ambassador in Constantinople.
42. January 17, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. No information about the
Russian Government instructions to the Russian representative at the London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The opening of the Conference will take
place on the 4th of February and Lord Granville hopes that it will be brief; the British
Cabinet would like to know if Romania raises also other objections, except Austria’s
presence in the Joint Commission.
44. January 17, 1883, Berlin. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza: the summary
of the interview with the Chancellor of the German Empire, Bismarck.
45. January 18, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Vienna Government considers
CX
that Romania’s presence at the Conference would only compromise the work of the Great
Powers.
46. January 19, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The French Government cannot yet state its
attitude regarding the essence of the Danube issue.
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Following the interventions of
the British Embassy, the Sublime Porte has approved the frontier established between
Bulgaria and Romania in Dobrogea.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Kálnoky looks forward to the discussion
with Giers in Vienna, in order to come to an agreement regarding the date of the opening of
the Conference and about the issues to be debated.
49. January 22, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, lettre particulière. About the result of the visit of the
Romanian Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Berlin and Vienna, regarding the Danube
issue.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The arrival of the commissionaire of the
ECD taking part in the proceedings of the Conference.
51. January 24, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. The discussion with the President of the
French Council of Ministers.
52. January, 25, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Vienna Government supported, in a collective
note addressed to the Great Powers, Serbia’s request to be admitted to the Conference.
53. January, 25, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It requires precise instructions and
a mandate to participate in the Conference.
54. January 25, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Minister of the United States of
America requires the speeding up of the ratification of the consular convention by the
Romanian Parliament.
55. January 26, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. It communicates the note delivered by the
Bulgarian Foreign Minister to the agent of Great Britain in Sofia by means of which is
requested the admission to the Conference of London.
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Ottoman Government delays its
decision regarding its participation in the London Conference for fear that it may also bring
the Egyptian issue into discussion.
57. January 26, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. The Ministerial Crisis in Sofia; the situation
in the Oriental Rumelia and the rumors regarding a near attempt to reunite it with Bulgaria.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It requires the explanation of some
CXI
information published by the journal Românul; Giers has avoided to specify his position
regarding the Chilia branch, during the interview with Kálnoky.
of Foreign Affairs, Sturdza, report. About the objectives of the London Conference, the
interests of the Great Powers and the position of isolation which faces Romania in the
eventuality of its admission at the proceedings of the Danube Conference.
60. January 28, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The political situation in Greece.
61. January 29, 1883, Rome. The First Secretary in charge of the Romanian Legation
in Rome, Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Serbia
requests the support of the Italian Government for its admission at the proceedings of the
London Conference as an equal member to Romania.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Russian ambassador
in Vienna, Lobanov; Russia will claim the emancipation in its own advantage of the Chilia
branch.
63. January 29, 1883, Budapest. The Romanian Consul in Budapest, Farra, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The comments generated by the visit of the
Russian Foreign Minister, Giers, in Vienna.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with Lord Fitzmaurice, the
second British plenipotentiary at the proceedings of the London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. While discussing with Kálnoky, Giers has
conditioned the prolongation of the ECD mandate on the emancipation of the Chilia branch.
Romanian Legations in Berlin and Vienna, dispatch. It communicates the text of the
instructions to the Romanian Minister in London, about the participation in the proceedings
of the conference on the Danube navigation.
67. January 31, 1883, London, Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The debut of the London Conference was
postponed for the date of 5 February.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. It communicates the information
transmitted from Vienna about the discussions Kálnoky-Giers: no agreement has been reached
between the two ministers.
69. February 1, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Serbia will probably be admitted to the
proceedings of the conference, after the prolongation of the ECD mandate.
70. February 1, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The consequences of the visit of the Russian Foreign
Minister, Giers, in Vienna.
71. February 2, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the
Russian Foreign Minister, Giers.
CXII
72. February 2, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Doctor Vulkovich, the former Bulgarian
Foreign Minister, is going to London with the mission to insist for the admission of
Bulgaria to the proceedings of the London Conference; the Bulgarian diplomat should have
stopped in Bucharest, in order to establish a common plan of action in accordance with the
Romanian Government.
73. February 2, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It requires instructions in order to oppose Russia’s
claim regarding the Chilia branch.
74. February 2, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Ottoman Empire has decided to take part in the
London Conference and has no objection regarding the admission of Romania and Serbia, but it
will oppose an absolute veto to the similar demand of Bulgaria.
75. February 3, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in London, Ghica, note. Considering the absence of a Romanian
representative accredited in Cairo, the Bucharest Government asks the Foreign Office to
defend the interests of the Romanian subjects in Egypt.
of Foreign Affairs, Sturdza, report. It communicates the note addressed to Lord Granville
regarding Romania’s admission to the London Conference.
77. February 3, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It summs up the note presented by
the Serbian Government to the Great Powers in order to oppose the objections raised
against the admission of Serbia to the London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with Davidow, the Councilor
of the Russian embassy confirms the declarations made by Giers to Kreţulescu.
79. February 4, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Following the observations made by Great
Britain, Russia has reduced its claims on the Chilia branch.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The opening of the proceedings of the
Danube Conference has been postponed for a while due to the illness of the German
ambassador.
81. February 5, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Legations of Romania in Berlin, London and Vienna, encoded telegram. Russia’s intention is
to withdraw the branch Oczakow from the jurisdiction of the ECD.
82. February 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu to the Minister
of Foreign Affairs Sturdza, report. The diplomatic relations between Berlin and Vatican.
83. February 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The Government in Petersburg confirmed the
participation in the Conference of London but does not undertake to support all the
propositions which will be debated; Giers refrained in front of Kálnoky from any
engagement which might limit his freedom of action in the issue of the Danubian affairs.
84. February 6, 1883. Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The approaches of the Ottoman ambassador in
CXIII
Berlin regarding the arbitration put forward by the Sublime Porte in the issue of the confiscation
of the monasteries estates and the reaction of the German Cabinet.
85. February 7, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The explanatory note of the
Serbian Government regarding the legitimacy of Serbia’s request to be admitted to the
London Conference, has been communicated to all members of the diplomatic corps
accredited in Beograd except for the Romanian representative.
86. February 7, 1883, Vienna, Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The complaints of the emperor of Austria-
Hungary in connection with Romania’s resistance and its effects upon the results of the
London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Considering the fact that the Powers taking
part in the Conference agree to recognize Russia’s exclusive rights on the Oczakow branch, it
would be prudent to abandon the idea of formulating reserves in this case.
88. February 7, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. Information concerning the Greek political life.
89. February 8, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in London, Ghica, encoded telegram. The Romanian Government cannot modify its
position regarding the Chilia branch (Oczakow) and reaffirms its instructions concerning the
resistance to the Russian claims.
90. February 8, 1883, Sofia. Romania’s agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The decision regarding the eventual admission
of Bulgaria in the Danube Conference belongs, according to the answer offered by the
British diplomatic agent in Sofia, to the ambassadors of the Great Powers reunited in
London.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The announcement of the decision regarding
Romania’s admission to the London Conference has been postponed due to a technical
problem.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Russian
Ambassador in London, Mohrenheim.
93. February 8, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Italian plenipotentiary at the London
Conference is authorized to accept only ad referendum all the decisions adopted without
unanimity.
94. February 8, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the Director of the department of
political affairs in the French Ministry of Foreign Affairs, Billot, regarding France’s
position in the Danube issue.
95. February 8, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the Austro-Hungarian Foreign
Minister, regarding the reproaches previously formulated by the emperor Franz-Joseph and
the irritation in the Austrian political circles regarding certain articles in the Romanian
press, considered to be irredentist.
CXIV
96. February 9, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs Sturdza, to

Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. The position of the French
Government regarding the arbitration proposed by the Sublime Porte in the matter of the
monasteries’ estates confiscated by the Romanian state.
97. February 9, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs Sturdza, to
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. It reconfirms the line of
resistance formulated in the instructions, even if the Great Powers would unite their forces
against Romania.
98. February 9, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The settlement of the political crisis in Greece.
99. February 10, 1883, Bucharest. The President of the Council of Ministers,
Brătianu, to Romania’s Minister in London, Ghica, telegram. The unanimous opinion of the
Council of Ministers is that Romania should not give in; the Romanian minister
plenipotentiary in London should only engage ad referendum.
100. February 10, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The concessions that the
Government in Vienna is willing to grant regarding the Danube navigation in order to solve
the dispute with Romania.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It communicates the decision of the
Great Powers to invite Romania and Serbia to take part in the proceedings of the Conference
with a consultative vote.
102. February 10, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. If Austria-Hungary maintains its
point of view, the Romanian representative in Vienna will refrain from any approach, but
recommends taking the initiative if the conference ends without a practical solution; he
maintains that there is no Austro-Russian agreement in the Danube issue.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It recommends an action of
resistance to the decisions of the London Conference in agreement with the Serbian and the
Bulgarian Governments.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. It sends the copy of the note transmitted to
Lord Granville, by means of which the participation with a consultative vote in the
proceedings of the Conference of London is declined.
Minister of Romania in London, Ghica, encoded telegram. The dignified and proper
conduct of the Romanian representative in London is appreciated and approved by the King
and the Council of Ministers.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The representatives of the Great
Powers have the order to keep absolute discretion about the debates of the Conference.
107. February 12, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Italian Ambassador in London
has been informed in the last moment by Lord Granville about the decision of the British
and German Cabinets not to grant Romania a deliberative vote.
CXV
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Serbia’s representative has been
instructed to assist at the proceedings of the Conference despite the given conditions.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Bulgarian
delegate Vulkovitch: the Government in Sofia does not accept to be represented by the
Ottoman ambassador at the debates in London.
Legations and the Agencies of Romania in the foreign countries, collective encoded
telegram. The Government in Bucharest protests against the refusal of the Great Powers to
admit Romania at the proceedings of the London Conference with a deliberative vote;
informed about the approaches of the executive in the Danube issue, the Chamber of
Deputies has approved its entire conduct as having been dignified, appropriate and the only
possible.
111. February 13, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the German
State Secretary for Foreign Affairs, Hatzfeldt, regarding the protest formulated by the
Romanian Government, in reply to the decision of the London Conference not to admit
Romania to the proceedings with a deliberative vote.
State Secretary for Foreign Affairs, Hatzfeldt: Bismarck does not seem favorable to a direct
political arrangement between Russia and Austria-Hungary concerning the Danube issue.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It recommends the maintenance of
firm protests regarding the decisions of the London Conference.
114. February 14, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The hostile tone of the
Russian press concerning Romania’s resistance to the decisions of the London Conference
and the opprobrium request addressed to the Russian Foreign Minister, Giers.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The explanatory declaration about
the decision of the Great Powers concerning Romania, which is to be made by the Italian
ambassador Nigra during the London Conference.
116. February 14, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The answer of the London Conference to
Romania’s protest has been formulated in accordance with the Nigra proposal.
117. February 14, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to Mihail
Kogălniceanu, lettre particulière. It describes the reunion of the London Conference during
which the decision of admission of Romania with a consultative vote has been communicated.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Austria-
Hungary ambassador in London, his conduct during the Conference and the reiteration of
the requests regarding a direct accord in the issue of the Danube navigation.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Romania could be admitted to the
CXVI
proceedings of the London Conference with a deliberative vote only for the sanction of the
regulations regarding the Danube segment between the Iron Gates and Galatz.
120. February 15, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The public opinion and the press of
the Netherlands and Belgium appreciate the dignified attitude of Romania during the
London Conference.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. After being excluded from the
proceedings of the Conference, the Romanian Government cannot discuss with the Vienna
Cabinet about any of the items in debate at the reunion.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. It communicates the note of Lord Granville,
from February 5, 1883, by means of which the British Government accepts to represent the
interests of the Romanian subjects in Egypt with the International Indemnity Commission.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the way in which the talks of
the London Conference proceed and about the evolution of the different problems which
are being debated.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the intention of the Roman
Pontiff to name Monsignor Paoli archbishop of Bucharest
125. February 16, 1883, Sofia. Romania’s agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Bulgarian Foreign
Minister; the Bulgarian Government only intends to abide by the decisions of the London
Conference to the extent they do not contravene its interests and it is willing to adopt a
conduct similar to that of the Romanian Government.
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the rectification of
certain negative information concerning Romania and the Danube issue, published in the
Russian press.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the Russian
ambassador, Mohrenheim, concerning Russia’s position and the conduct of its
representative at the London Conference.
Romania’s agent in Sofia, Ghica, letter. About the need to specify the basis of an eventual
Romanian-Bulgarian agreement regarding the Danube issue.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Austro-Hungarian
Government reiterates its desire to reach an agreement regarding the Danube issue.
130. February 18, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. About the troubles in
Macedonia.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Bulgarian Government has
communicated to the participants in the London Conference its intention to withdraw its
CXVII
adhesion given to the European Commission of the Danube should the navigation
regulations be modified.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. It communicates the official answer of the
ambassadors of the Great Powers reunited at the London Conference, to the protest of the
Romanian Government.
Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. The Ottoman Empire requires
once more that Italy and Germany should support its proposal for an international
arbitration in the issue of the confiscation of the monasteries estates.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The proposal to admit Romania to
the London Conference with the right of a consultative vote, formulated by the German
Minister Plenipotentiary, has been voted by all the representatives of the Great Powers.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. It requires complementary details
about the position of Bulgaria in the Danube issue.
Romania’s Ministers in London, Ghica, and Berlin, Liteanu, encoded telegram. The
meeting Sturdza-Mayr, the Austro-Hungarian minister in Bucharest, about the additional
concessions the Vienna Government might make in order to reach an agreement with
Romania in the Danube dispute.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Bulgarian Government’s
position as to the proceedings of the London Conference.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The London Conference has
rejected Serbia’s request to have a representative in the European Danube Commission.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. According to Chancellor von
Bismarck, Romania should have been admitted with a deliberative vote at the proceedings
of the London Conference, and the German Minister Plenipotentiary has received the order
to express this opinion in front of the representatives of the other Great Powers.
Romania’s Ministers in London, Ghica and Berlin, Liteanu, encoded telegram. The
Bulgarian Government has made four times the proposal, through its agent in Bucharest, to
reach an agreement with Romania in the Danube issue.
Romania’s Agent in Sofia, Ghica, encoded telegram. It recommends caution in the
discussions regarding the Danube issue.
142. February 21, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with Hatzfeldt; in the opinion of the
Romanian delegate, the concessions of Austria-Hungary could not favour an agreement with
Romania.
143. February 21, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Following the discussions Liteanu-Hatzfeldt and at
CXVIII
the order of Chancellor von Bismarck, the representative of Germany reconsidered his initial
declaration, observing that Romania should have been admitted with a deliberative vote to the
London Conference.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It suggests a possible answer to the
official note of Lord Granville, which informed about the decision of the ambassadors of
the Great Powers to admit Romania with a consultative vote to the proceedings of the
Danube Conference.
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Russian Foreign
Minister, Giers, considers the decision of the London Conference to admit Romania only
with a consultative vote, as an enigma; in his opinion, the arbitration put forward by the
Sublime Porte, in the issue of the monasteries estates, is impossible.
Romania’s Minister London, Ghica, encoded telegram. Taking into consideration the positive
position of the Berlin Cabinet, the Romanian representative in London is instructed to deliver to
Lord Granville a new note, meant to raise once again the issue of Romania’s admission with a
deliberative vote to the proceedings of the Danube Conference.
ambassador in London does not confirm a substantial change of position of the Berlin
Cabinet concerning the issue of Romania’s admission to the Danube Conference.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. The Romanian representative in
London is instructed to speed up the handing of the note regarding Romania’s admission with a
deliberative vote to the Danube Conference.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In case of unanimity of the other
Great Powers, Italy will support the proposal of the arbitration advanced by the Sublime
Porte in the issue of the monasteries estates.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Except for Germany, all the other
Great Powers accept the arbitration proposed in the issue of the monasteries estates.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. The memoir regarding the issue
of the fluvial police and the need of its application by the states bordering the Danube.
152. February 23, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It confirms that the note regarding the admission
of Romania at the proceedings of the Danube Conference has been handed over.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Conference has decided to
acknowledge the exclusive rights of Russia on the Oczakow branch and to entrust the
implementation of the ECD regulations on the Chilia branch to the Russian and Romanian
delegations.
Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, encoded telegram. The disagreeable impression
CXIX
caused by the initial proposal of Count Münster concerning Romania’s admission with a
consultative vote at the proceedings of the London Conference.
Ministers of Romania in London, Ghica, and Paris, Pherekyde, encoded telegram. He
requires the verification of the information of the Havas Agency, according to which new
instructions have been delivered to the French plenipotentiary at the London Conference.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The attitude of the representative of France at the
Conference remains unchanged.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Romania will be given the
necessary time to specify its final position regarding the Danube issue and eventually to be
able to adhere to the decisions of the London Conference.
158. February 28, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The position of France regarding the Danube
issue remains unchanged: the Romanian Government cannot count on its support.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with Count Kálnoky about the
Danubian issue; the political situation of Austria-Hungary.
160. March 1, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Legations of Romania in Berlin, London and Vienna, encoded telegram. Berlin’s desire to
see the Austro-Romanian dispute regarding the Danube navigation solved has been
reiterated by the German Minister in Bucharest.
161. March 1, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The address of the Romanian students in Paris,
directed to Clemenceau, is inappropriate and contains an insult addressed to Germany,
which has no justification.
162. March 1, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The dispositions of the new French Foreign Minister
regarding Romania in the context of the Danube issue.
163. March 1, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with the German ambassador
in London: Romania has to surrender in order not to paralyze the proceedings of the
Danube Conference.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Even if the concessions of the Austro-
Hungarian Government are reasonable, Romania cannot come to an agreement with Austria
unless admitted with a deliberative vote to the proceedings of the London Conference.
165. March 2, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Chancellor Bismarck demanded by telegraph
to the German plenipotentiary in London to rectify as soon as possible the initial opinion
expressed during the Danube Conference and to declare that, according to the Berlin
Government, Romania has the right to deliberate on the Danube navigation between the
Iron Gates and Galatz.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Mandate of the European Commission
of the Danube has been prolonged by a period of 21 years, with a renewal every 3 years.
CXX
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Italy seems to be disposed to mediate the
Austro-Romanian dispute on the Danube navigation.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The issue of the Chilia branch has not been
resolved yet and only after its settlement could Romania be invited to take part in the
London Conference.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It requires instructions regarding an eventual
admission of Romania to the London Conference.
Foreign Affairs Sturdza, encoded telegram. The Barrère proposal will be put on the agenda
of the Danube Conference only after the issue of the Chilia branch has been settled.
of Foreign Affairs Sturdza, encoded telegram. The drawing up of the final document of the
London Conference has been completed.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. While talking with the former delegate in
Bucharest, Hoyos, and with the German ambassador, Reuss, the Romanian Minister has
declared that the Danube issue will not affect the relations between Romania and Austria-
Hungary.
173. March 5, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, confidential lettre particulière. In the Italian Foreign Minister’s
view, a Power such as Russia could hardly be impeded from pursuing its own way with
regard to the Chilia branch.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Russia demands that the stipulations
concerning the Chilia branch should not be formulated in the Treaty to be signed in
London, but they should be the object of a simple protocol.
of Foreign Affairs, Sturdza, private, confidential letter. The discussion with the Austro-
Hungarian ambassador Ludolf concerning Russia’s interest in the issue of the Danube.
176. March 7, 1883, Budapest. Romania’s General Consul in Budapest, Farra, to
Romania’s Minister in Vienna, Carp, report. The report of the General Consul in Budapest,
Farra, regarding the material and moral situation, the financial, commercial and industrial
circumstances in Hungary.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The closing of the proceedings of the
London Conference.
178. March 8, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The summary of the decisions of the London
Conference; in Rome it is considered that the modifications brought to the Barrère proposal on
Austria-Hungary’s request, have been previously concerted with the Romanian Government.
179. March 9, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It requires information regarding the
decision to suppress the status of porto-franco for Brăila and Galatz.
CXXI
180. March 9, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs Sturdza to

Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. Between the Romanian and
the Austro-Hungarian Governments there has been no agreement concerning the Danube
issue, before or during the London Conference.
181. March 9, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp to the Minister of
Foreign Affairs Sturdza, lettre particulière. About the form and the contents of the answer
that Romania should formulate as a reply to the decision of the London Conference.
182. March 10, 1883, Foreign Office. The Minister of Foreign Affairs of Great
Britain, Lord Granville, to the Minister of Romania in London, Ghica, He communicates
the text of the London Treaty concerning the Danube navigation, in the attached note,
expressing the hope that the Romanian Government will approve the decisions of the
Conference.
183. March 11, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Austrian-Hungarian Plenipotentiary in
London requested that the Joint Commission’s mandate have the same duration as the ECD.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. About the attitude that Romania should adopt
after the signing of the London Treaty.
185. March 12, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. Asking for copies of the
memoirs concerning the Chilia issue, presented by the Romanian delegate to the Italian
Foreign Minister.
186. March 12, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussion with the German ambassador,
Reuss, about the ambiguous position of the Berlin Cabinet during the London Conference.
187. March 14, 1883, Rome. The First Secretary of the Romanian Legation in Rome,
Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Asking for the
confirmation of the visit of the Romanian sovereigns in Italy, announced by the Italian
press.
188. March 14, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The funerals of the Greek statesman Alexander Koumoundouros.
189. March 14, 1883, Rome. The First Secretary of the Romanian Legation in Rome,
Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. It transmits the memoirs copies
referring to the Chilia branch, presented by the Romanian delegate to the Italian Ministry of
Foreign Affairs.
Foreign Affairs, Sturdza, private confidential letter. The discussion with the State Secretary for
Foreign Affairs, Harzfeldt, about the Danube Conference.
Foreign Affairs, Sturdza, report. About the way of answering to the decisions of the London
Conference and the opinions formulated by some of the ambassadors of the Great Powers
during the talks on this subject.
192. March 14, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affairs in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The conflict between the Serbian
Government and the metropolitan bishop of Beograd, Mihail.
CXXII
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The talks with the German ambassador,
Münster, and Lord Granville concerning the need for Romania to accept the decisions of the
London Conference.
194. March 15, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
First Secretary of the Legation of Romania in Rome, Obedenaru, encoded telegram. The
journey and stay of the Romanian Royal Family in Italy had an incognito character.
195. March 15, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The political crisis in Sofia generated by the tensions
between the conservatory Bulgarian Ministers and the Russian Generals, Sobolev, president
of the Council and Ministers of Internal Affairs, and Kaulbars, the War Minister.
196. March 16, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, telegram. The temporary settlement of the political crisis in Sofia comes as a
consequence of the nomination of Tsankov, former agent in Bucharest, as Minister of Foreign
Affairs ad interim.
197. March 16, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report confidential. The official visit of the Ruling Bulgarian
Prince in Greece.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. About the way of formulating the answer of
the Romanian Government to the decisions of the London Conference.
199. March 18, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs Sturdza, to the
First Secretary of the Romanian Legation in Rome, Obedenaru, encoded telegram. It
announces the departure of the Romanian Royal Family to Pegli (Sestri, GE, Italy).
200. March 18, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The situation that Romania has obtained at
the London Conference is not as difficult as one might think.
201. March 19, 1883, Sofia. Romania’s agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs Sturdza, confidential report. The tensions between the Bulgarian and
Russian ministers; the discharge of the metropolitan bishop in Sofia, the weakening of the
Panslavist feeling in Bulgaria because of the political interferences of the Russian Empire.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The meeting with King Carol I, the way of
justifying the point of view of the Romanian Government on the Danube issue.
203. March 22, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The changes made by the Emperor of Germany in the
leadership of the Department of War and Marine.
204. March 23, 1883, Bucharest. The Memorandum of the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, concerning the navigation on the Danube and the dispute with Austria-
Hungary in this regard.
205. March 24, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The visit of the Romanian Royal
Family despite the incognito character is well known in Rome.
206. March 25, 1883, Bucharest, The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. Because of the precarious state of health, the
King only desires to rest, that is why the stay in Italy has a strictly incognito character.
CXXIII
207. March 25, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. The political situation in Greece.
208. March 26, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to King
Carol I (Sestri, Italy) report. The internal situation; the meetings with the British and
German Ministers in Bucharest, concerning the Danubian issue, occasioned by the official
communication of the decisions of the London Conference.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Count Kálnoky considers that the rejection of
the decisions of the London Conference by the Bucharest Government will not be a matter
of war and peace in the relations between Romania and Austria-Hungary.
210. March 29, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in London, Ghica, dispatch. Out of respect for the opinion of the Great
Powers, Romania will study and reflect with attention on the decisions of the London
Conference.
211. March 29, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Great Powers have postponed
the diplomatic approaches to the Romanian Government until after the closing of the
elections in Romania.
212. March 30, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The political crisis in the
Ottoman Empire.
213. March 31, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. The diplomatic approaches to the Romanian
Government have already been made, without this influencing the elections in Romania.
214. April 2 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. New information about the changes in the
leadership of the Department of War and Marine, made by the Emperor of Germany.
215. April 4, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Ministers of Romania in London, Ghica, and Berlin, Liteanu, encoded telegram. The
discussion with the Austro-Hungarian representative, Mayr, about the possible exclusion of
Romania from the ECD, as a result of the rejection of the decisions of the London
Conference.
216. April 4, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The election of the new
metropolitan bishop in Beograd and the reactions of the public opinion.
217. April 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Great Powers convened to postpone any
approach to the Bucharest Government, in favor of the London Treaty until after the end of
the political elections in Romania.
218. April 5, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussions with the Russian and British
ambassadors concerning an eventual exclusion of Romania from the ECD.
219. April 6, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to King
Carol I. The internal political situation; the discussions with the Austro-Hungarian delegate
in the ECD, Boleswaski and the Italian delegate, Count Tornielli, concerning the decisions
of the London Conference.
CXXIV
220. April 6, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The strongly rooted belief in Vienna seems to
be that the Romanian government will not give in to the decisions of the Danube
Conference, in order to flatter the public opinion during the elections.
221. April 7, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The worsening of the tensions between the
Russian ministers and Prince Alexander of Bulgaria.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Asking for help in the election of Titu
Maiorescu in Vaslui; the commentary of an article in Pester Lloyd, which seems to reflect
the point of view of the British ambassador in Vienna, concerning Romania and the
decisions of the Danube Conference.
223. April 10, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. Ministerial crisis in the
Ottoman Empire.
224. April 11, 1883, Foreign Office. Great Britain’s Minister of Foreign Affairs,
Granville, to Romania’s Minister in London, Ghica. The Government of Great Britain takes
note with satisfaction of the conciliatory spirit manifested by the Romanian Government
about the decisions of the London Conference.
225. April 12, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The appointment of the new Greek Foreign Minister.
226. April 13, 1883, Bucharest. The Italian Minister in Bucharest, Tornielli, to the
President of the Council of Ministers, Brătianu, confidential letter About the desire of the
Italian sovereign and his Government to have King Carol I as his guest in Rome.
Mavrogheni to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The journey of the
Bulgarian Ruling Prince to Constantinople.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The German Government will have the initiative
concerning the eventual approaches to the cabinet in Bucharest in favor of the Treaty of London.
Foreign Affairs, Sturdza, report. About the official confirmation of the existence of the
Triple Alliance.
230. April 16, 1883, Sofia. Romania’s agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, telegram. Bulgaria’s Ruling Prince Alexander’s journey to the
Ottoman Empire, Italy and Germany.
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The arrest of the inspector
of the Romanian schools in the Ottoman Empire, Apostol Mărgărit and the approaches of
the Romanian Legation in Constantinople to release him.
232. April 19, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The evolution of the relations between the
Government and the Church in Serbia.
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The arrival of the Ruling
Prince of Bulgaria in Constantinople.
CXXV
234. April 21, 1883, Bucharest. The Minister of the Cults and Public Instruction,
Tocilescu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, note. It requires the confirmation of
the information regarding the arrest of Apostol Mărgărit.
235. April 21, 1883, Bucharest. The General Secretary of the Ministry of Foreign
Affairs, Ghica, to Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, encoded telegram.
Asking for a strong intervention for the release of Apostol Mărgărit.
Mavrogheni, to the acting Minister of Foreign Affairs, Stătescu, telegram. Apostol Mărgărit
has been released on bail on the interventions of the Legation in Constantinople.
237. April 23, 1883, Thessalonica. Romania’s acting General Consul in Thessalonica,
Popovici, to Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, report. The history of the
arrest of the inspector of the Romanian schools in Turkey, Apostol Mărgărit, the general
situation of the Romanian community, and the relations with the Ottoman authorities.
238. April 24, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Minister of Cults and Public Instruction, Tocilescu, note. It communicates the release of
Apostol Mărgărit.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussion with Count Kálnoky: the
Austro-Hungarian point of view concerning the settlement of the Danube dispute.
240. April 24, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The situation of the commercial relations between
Romania and Russia and the perspectives of development.
241. April 24, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
acting Minister of Foreign Affairs, Stătescu, report. The causes of the arrest of Apostol
Mărgărit are not known yet; all the European villayettes of the Ottoman Empire have been
declared under siege.
Foreign Affairs, Sturdza, Lettre particulière. About the possibilities to settle the Austro-
Romanian dispute concerning the Danube navigation and the conditions in which Austria-
Hungary could make concessions.
243. April 26, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The declaration made by the Representatives of the
Great Powers after the closing of the London Conference concerning the functioning of the ECD.
Mavrogheni, to the acting Minister of Foreign Affairs (ad interim during the absence of
Sturdza), Stătescu, report. About the report handed to the acting General Consul in
Thessalonica, concerning the arrest of Apostol Mărgărit.
245. April 26, 1883, Thessalonica. The acting General Consul in Thessalonica,
Popovici, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Requires the
payment of the extraordinary sums of money spent for the release of Apostol Mărgărit.
Foreign Affairs, Sturdza, report. Evolution of the domestic policy and the relations between
the Crown and the Parliament in the German Empire.
247. April 27, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The perspectives of the Romanian foreign
policy in the context of the confirmation of the existence of the Triple Alliance.
CXXVI
248. April 27, 1883, Foreign Office. The Minister of Foreign Affairs of Great Britain,
Granville, to the Romania’s Minister in London, Ghica, note. It communicates the common
declaration of the ambassadors of the Great Powers regarding the prolongation of the ECD
mandate until the ratification of the London Treaty.
249. May 1, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The comments in the Bucharest
press about the arrest of Apostol Mărgărit can irritate even more certain political susceptibilities
already existing in the Ottoman governing circles.
250. May 1, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the acting Minister of Foreign Affairs, Stătescu, report, confidential. About
the necessity that the entire correspondence between the Romanian authorities and Apostol
Mărgărit have a private character in the future.
251. May 1, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. About the speech in the Senate made by the Italian Foreign
Minister, Mancini, about the confirmation of the Triple Alliance and the importance of this
aspect for the European balance.
Mavrogheni, to the acting Minister of Foreign Affairs (ad interim during the absence of
Sturdza), Stătescu, report. About the recuperation of the official correspondence of Apostol
Mărgărit, sequestrated by the Ottoman authorities.
253. May 4, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report, confidential. The journey of the Ruling Prince of Bulgaria
to Athens.
254. May 5, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, telegram. The departure, possibly for good, of the president of the Council of
Ministers, General Sobolev, to Russia.
Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Bulgarian Minister of Foreign Affairs has
unexpectedly left to Moscow out of unknown reasons.
256. May 8, 1883, Thessalonica. The acting General Consul of Romania in Thessalonica,
Popovici, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. About the
correspondence of Apostol Mărgărit, confiscated by the Ottoman authorities.
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The visit of the Ruling Prince of Bulgaria to
Athens has also a political character in the opinion of certain foreign journals.
258. May 11, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The negotiations for a compromise
in the Danube issue will concentrate in Vienna, Berlin, London, with a minor action in
Petersburg.
Affairs, report. The political crisis in Sofia and the growing lack of popularity of the Russian
officials in the Bulgarian administration; the departure of the delegation appointed to take part in
the coronation ceremonies of the Czar of Russia.
260. May 12, 1883, Brussels. Romania’s Chargé d’Affaires in Bruxelles, Bengescu, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. About the booklets “Le Danube” and “La
Roumanie devant la Conférence de Londres,” published in Brussels.
CXXVII
261. May 17, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The new catholic archbishop of Bucharest,
Paoli, has left for Romania.
262. May 17, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. According to some informations, Austro-
Hungarian officials are to come to Bucharest to secretly discuss the Danube issue with the
Romanian Government and Sovereign.
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The Greek press refrained from using
passages from the confiscated correspondence of Apostol Mărgărit in order to criticize
Romania; the situation of the Romanian element in Epir and Macedonia.
264. May 23, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential lettre particulière. The talks with the German State
Under-Secretary for Foreign Affairs, Busch: the reserved and contradictory attitude of the
German Government on the Danube issue and the settlement of the Austro-Romanian
dispute.
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Ministerial crisis in Athens.
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. A part of the
correspondence of Apostol Mărgărit has not been returned by the Ottoman authorities; his
relations with the catholic missions in Macedonia and Epirus.
267. May 24, 1883, Bucharest. Romania’s Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in London, Ghica, letter, He communicates the note addressed to Lord
Granville, concerning the position of the Romanian Government on the decisions of the
London Conference.
268. May 24, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The negotiations on the Danube issue have
reached a deadlock; Germany’s, Austria-Hungary’s and Russia’s attitudes towards it.
Foreign Affairs, Sturdza, report, personal and confidential. The political situation in Serbia.
270. May 31, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The position of the Ottoman Empire and of Russia
on the issue of the admission of a Bulgarian delegate in the Danube Joint Commission.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Until the handing over of the note addressed by
the Romanian Government to Lord Granville he refrains from new approaches to the
Austro-Hungarian officials.
272. June 1, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. A copy of “the Cavour Note” has been requested
from the Italian Foreign Minister and is to be delivered soon.
273. June 6, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The point of view of the Italian government is
that any attempt of Romania to modify the London Treaty will inevitably fail.
274. June 6, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The issue of the Austro-Hungarian planned actions for the
CXXVIII
zone of the Iron Gates; the complaints of the Vienna Cabinet about the hostile attitude of
the Romanian customs authorities regarding everything which is Austro-Hungarian.
275. June 8, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report.The political crisis in Greece.
Foreign Affairs, Sturdza, report. He requests to be authorized to communicate to the Austria-
Hungary the text of the note sent to Lord Granville.
277. June 8, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Regarding the structure of the regency which
is to be installed during the King’s absence.
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The campaign led by Austria-Hungary against
Romania in the European press.
279. June 12, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The recovering of the last part of the
correspondence of Apostol Mărgărit, which had been confiscated.
280. June 13, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in London, Ghica, encoded telegram. It requests the speeding up of the handing of the
note addressed to Lord Granville.
281. June 13, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in Vienna, Carp, encoded telegram. It announces the date when the
note of the Romanian Government will be handed to Lord Granville.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About a possible option for the mediation of
Lord Granville in the Austro-Rumanian dispute regarding the Danube navigation.
283. June 13, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The meeting with Lord Granville will
probably take place June 15.
284. June 13, 1883, Thessalonica. The General Consul of Romania in Thessalonica,
Popovici, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. About the happy
ending of the Mărgărit affair; the list of the Ottoman dignitaries who deserve to be
decorated for their support.
285. June 13, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The political situation in Serbia.
286. June 14, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Great Powers will probably initiate diplomatic
approaches to the cabinet in Bucharest, in favour of the London Treaty, after the closing of the
elections in Romania.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The settlement of Romania’s requests does
not depend only on Great Britain, but also on all the Powers signatory of the London
Treaty.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Lord Granville has a benevolent attitude
towards Romania’s requests and the Danube question, while the position of the
representatives of Austria-Hungary and Germany in London is a hostile one.
CXXIX
289. June 16, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign, Sturdza, confidential report. The state of uncertainty installed in Bulgaria after the
departure abroad of the Ruling Prince Alexander; the current deadlock in the management
of the affairs by the Bulgarian Foreign Minister and the dissatisfaction of the diplomatic
agents accredited in Sofia.
290. June 17, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. General Eber wants to publish in Times the note
addressed by the Romanian Government to Lord Granville.
291. June 18, 1883, Thessalonica. The Romania’s General Consul in Thessalonica,
Popovici, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The verdict of
innocence of Apostol Mărgărit, issued by the Ottoman Martial Court in Thessalonica
292. June 18, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report, It summarizes the report of the Italian
ambassador in Vienna, Di Robilant, concerning the evolution and the state of the Austro-
Romanian dispute in the issue of the Danube navigation.
293. June 19, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. In the opinion of the Ottoman Foreign
Minister, the requests of the Romanian Government concerning the Danube navigation will not
be received favorably by the Great Powers.
294. June 19, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. In the opinion of the Italian
Foreign Minister, the visit of his Romanian counterpart, Sturdza, in Vienna and Berlin, in
January 1883, has negatively influenced the decision of the Great Powers on the admission
of Romania at the proceedings of the London Conference.
295. June 20, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The position of the Russian
Government regarding the requests formulated by Romania in the note addressed to Lord
Granville.
296. June 20, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The position of the Italian government
concerning the requests formulated by Romania in the note addressed to Lord Granville.
Romania’s representations abroad, encoded telegram. Asking for written reports concerning
the reactions of the European Cabinets to the requests formulated by the Romanian
Government in the note presented to Lord Granville.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the talks with Mancini concerning the
formulations in the note addressed to Lord Granville by the Romanian Cabinet.
Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. Asking for a detailed
communication of the reactions of the Italian Government concerning the requests in the
note addressed by Romania to Lord Granville.
300. June 22, 1883, Paris. Romania’s Minister in Paris, Pherekyde, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The position of France concerning the requests
formulated by the Romanian Government in the note presented to Lord Granville is to be
stated within a short time.
CXXX
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The President of the Council of
Ministers of Bulgaria, General Sobolev, wishes that the Bulgarian answer to the decisions
of the London Conference should have the same meaning as the one expressed in the
Romanian note addressed to Lord Granville.
302. June 24, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Romanian note has not been communicated yet
to the ambassadors of the Great Powers by Lord Granville.
303. June 24, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The sympathy
demonstrations of the Catholic mission in Thessalonica, occasioned by the successful end
of the Mărgărit affair.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza. The detailed account of the conversations with the
Russian Foreign Minister about the note addressed by the Romanian Government to Lord
Granville.
Foreign Affairs, Sturdza, report. About the possible reactions of the Great Powers
concerning Romania in the context of the Danube issue.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In the opinion of Giers, it would be
preferable for Austria to make a series of concessions concerning the Danube navigation.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the serious political consequences of
the irredentist toast delivered by Senator Grădişteanu in Iaşi.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In the opinion of the ambassador of
Great Britain, the Romanian diplomatic efforts concerning the Danubian issue, must
concentrate in Vienna.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Romanian note has been communicated
by Lord Granville to the representatives of the Great Powers; in the opinion of the Austro-
Hungarian ambassador, the modifications requested by Romania can no longer be admitted
by Europe.
310. June 29, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Most of the representatives
of the Great Powers in Beograd have embarked upon a collective diplomatic approach to
obtain the formal adherence of the Serbian Government to the London Treaty.
311. July 1, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. The Romanian Government officially
disapproves the irredentist manifestation of Senator Grădişteanu.
312. July 1, 1883, Rome. The First Secretary of the Romanian Legation in Rome,
Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Italian
Foreign Minister appreciates that the reaction of the Romanian Government regarding the
irredentist toast of Senator Grădişteanu is wise.
CXXXI
313. July 1, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The talks with Count Hatzefeldt concerning the note
communicated to Lord Granville and Romania’s reasons to oppose the decisions of the
London Conference.
314. July 2, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Austro-Hungarian Government is not
satisfied with the official note of the Bucharest Cabinet, in which the irredentist incident in
Iaşi is disapproved.
315. July 3, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The position and the complaints of the Vienna
Government, determined by the irredentist incident in Iaşi.
316. July 5, 1883, Rome. The First Secretary of the Romanian Legation in Rome,
Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In the opinion of
the Italian journal Diritto, Romania’s counter-proposals of in the issue of the Danube
navigation have little chances to be admitted.
317. July 5, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the Italian Foreign Minister about
the contents of the note addressed by the Romanian Government to Lord Granville.
318. July 5, 1883, Berlin. Germany’s State Undersecretary for Foreign Affairs,
Busch, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. He is grateful for
being awarded the “Crown of Romania” Order by King Carol I.
319. July 12, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
President of the Council of Ministers and acting Minister of Foreign Affairs, Brătianu,
encoded telegram. The discussion with the Serbian Sovereign about the Danube issue.
320. July 13, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. About the situation of the relations between
Greece and the Ottoman Empire.
321. July 16, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the ways of settlement of the Danube
issue which are rumoured in London and in Paris.
President of the Council of Ministers and Minister of Foreign Affairs ad interim, Brătianu,
encoded telegram, private and confidential. The political situation in Serbia.
323. July 21, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the President of
the Council of Ministers and Minister of Foreign Affairs ad interim, Brătianu, encoded
telegram. The Greek ministerial crisis.
324. July 22, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brusells, Văcărescu, to the President
of the Council of Ministers and Minister of Foreign Affairs ad interim, Brătianu, report. About
the decision of the Belgian Government to dismiss general Brialmont, as a consequence of his
activity as a military advisor in Romania.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. There is no possibility for the London Treaty
to be revised.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential encoded telegram. Giers rejected the
CXXXII
diplomatic approaches of the Serbian Government meant to reestablish close relations with
the Petersburg Cabinet.
327. July 24, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the President of
the Council of Ministers and Minister of Foreign Affairs ad interim, Brătianu, confidential
report. The reshuffle of the Greek Cabinet.
328. July 25, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to King
Carol I, lettre particulière. Report concerning the Brialmont affair.
329. July 25, 1883, Budapest. Romania’s General Consul in Budapest, Farra, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. It communicates the measures taken in order to
reorganize the activity of the general consulate and their effects.
330. July 26, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to King Carol
I, secret report. The Vienna, Berlin, Rome and London Cabinets are secretly negotiating in
order to place Romania under the collective warranty of the Great Powers.
331. July 26, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Report-synthesis about the situation of
the Ottoman Empire from the political, financial, economic and military points of view, etc.
332. July 27, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. After the Brialmont affair and the
incident in Iaşi, Austria-Hungary can no longer advance any proposal to Romania, without
looking as if it feared it.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In the opinion of Lord Granville, Romania and
Austro-Hungry could try and reach an agreed solution to be included in the text of the
London Treaty.
334. July 29, 1883, Berlin. Romania’s Chargé d’Affaires in Berlin, Beldiman, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. According to a correspondence
published in Budapest by the Gazette de Cologne, the Parliament in Bucharest would have
the intention to vote to offer Carol I the title of King of the Romanians.
335. July 30, 1883, Berlin. Romania’s Chargé d’Affaires in Berlin, Beldiman, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Gazette de Moscou defends the
interests of Romania against those of Austria-Hungary in the Danube issue and in the affair
of the incident in Iaşi.
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The ambassadors of the Great Powers in
London have been convoked for August 15 in order to ratify the London Treaty.
337. July 31, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, lettre particulière. About the coming ratification of
the Treaty regarding the Danube navigation and the disposition of the representatives of the
Great Powers in London regarding the requests of Romania.
338. August 1, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica. Romania’s
Minister in London, Ghica, to the President of the Council of Ministers, Brătianu, encoded
telegram. Lord Granville will address Romania the invitation to adhere to the stipulations of
the London Treaty.
339. August 2, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The invitation to adhere to the London
Treaty to be addressed to Romania will have a collective character.
CXXXIII
340. August 2, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in London, Ghica, encoded telegram. The ratification of the London Treaty being
imminent, the study of any diplomatic combination becomes useless.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About the need to leave London during the
procedure of ratification of the London Treaty.
342. August 3, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to the
Minister of Romania in London, Ghica, encoded telegram. The eventual communications
from the representatives of the Great Powers will be accepted ad referendum.
343. August 3, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the
President of the Council of Ministers, Brătianu, lettre particulière. The evolution of the
Danubian issue after the handing over of the note of the Romanian Government to Lord
Granville.
344. August 8-9, 1883, Bucharest. [The Minister of Foreign Affairs, Sturdza]: the
summary of the talks with [the Minister of Italy in Bucharest], Tornielli concerning the
Danube issue.
345. August 9, 1883, Sofia. Romania’s Chargé d’Affaires in Sofia, Spiro Paul, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The enthusiastic reception of the
Bulgarian Ruling Prince Alexander on his return to Bulgaria; the discussions about the
collaboration with the generals Sobolev and Kaulbars, that the Bulgarian Ruling Prince had with
Czar Alexander III in Moscow; the immediate return of the Russian Ministers to Sofia.
346. August 9, 1883, Budapest. The Vice-Consul in charge of the General Consulate
of Romania in Budapest, Cimbrut, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential
report. The anti-Semitic agitation in Hungary.
347. August 10, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The representatives of the Great
Powers in London are about to meet in order to ratify the Treaty on the Danube
navigation
348. August 10, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, lettre particulière. The absence of some of the
ambassadors of the Great Powers cannot prevent the ratification of the London Treaty, as
they will be replaced by next-ranking plenipotentiaries.
349. August 10, 1883, Sinaia. King Carol I, to the Minister of Foreign Affairs,
Sturdza, encoded telegram. About the opportunity to participate personally in the baptism
of the son of Prince Frederick-Wilhelm of Prussia.
President of the Council of Ministers, Brătianu, telegram. The note of Lord Granville which
informs about the impossibility to introduce in the London Treaty the modifications
requested by the Romanian Government.
351. August 11, 1883, Aix-les-Bains. The President of the Council of Ministers,
Brătianu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Brătianu
recommends that the Romanian Sovereign participate in the baptism of the son of Prince
Frederick-Wilhelm of Prussia.
352. August 13, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. The Romanian Government cannot
authorize his representative in London to adhere to the Treaty on the Danubian navigation.
CXXXIV
353. August 13, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to Romania’s
Minister in Rome, Bălăceanu, encoded telegram. King Carol I will leave for Germany on
August 16, his journey being a short one.
354. August 14, 1883, Vienna. Romania’s Chargé d’Affaires in Vienna, Rossetti, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Emperor Franz Joseph will
have the pleasure to meet the Romanian Sovereign, and Kálnoky hopes that on this
occasion a lot of the difficulties in the relations between the two states will be surpassed.
President of the Council of Ministers, Brătianu, encoded telegram. Brătianu is to meet King
Carol I in Breslau.
President of the Council of Ministers, Brătianu, encoded telegram. The Romanian delegate
has declared to the Parliamentary State Under-Secretary in the Foreign Office, Fitzmaurice,
that Romania’s adherence to the London Treaty seems impossible, under the existing
conditions.
Romania’s Minister in London, Ghica, encoded telegram. He approves the declarations
made by the Romanian delegate to Lord Fitzmaurice.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The opening of the London Conference to
ratify the treaty has been postponed for August 21.
359. August 15, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The political
crisis in Beograd and the imminent departure of the Serbian Sovereign to Ischl.
360. August 15, 1883, Sinaia. The Memorandum of the Minster of Foreign Affairs,
Sturdza, concerning the international situation of Romania.
361. August 16, 1883, Sinaia. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza to the
President of the Council of Ministers, Brătianu. About the political consequences of King
Carol I’s visit to Germany and Vienna.
President of the Council of Ministers, Brătianu, encoded telegram. In the British capital, the
belief that the visit of King Carol I in Berlin could have consequences on the Conference on
the Danube, is gaining popularity.
363. August 19, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Brătianu has had a long discussion with
King Carol I in Breslau.
364. August 20, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. According the declarations of the German
ambassador, the postponement of the ratification of the London Treaty is due to technical
aspects.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The exchange of the instruments for the
ratification of the London Treaty has taken place.
366. August 22, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, private encoded telegram. Chancellor Bismarck has
expressed his desire to meet the Romanian prime minister, Brătianu.
CXXXV
367. August 24, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The denial of the news referring to an agreement
between Greece and Bulgaria.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram, It recommends the stopping of the
publication of the various polemic booklets referring to the Danube issue in order not to
upset Bismarck.
369. August 25, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, private encoded telegram. In the opinion of the State
Under-Secretary for Foreign Affairs, Busch, the Brătianu-Bismarck meeting could take
place in Gastein.
370. August 25, 1883, Vichy. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Concerning the context in which the
ratification of the London Treaty has taken place and the decision of the Serbian
Government to adhere.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. As a consequence of the excellent
impression made by King Carol I in Vienna, the relations between the two countries are no
longer tensed.
372. August 26, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, secret, confidential lettre particulière. The discussion with Hatzfeldt
about the positive effects of the visit of King Carol I in Germany and Austria-Hungary.
373. August 26 1883, Constantinople. Romania’s Chargé d’Affaires in
Constantinople, Papiniu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report.
The visit of the Prince of Montenegro to Constantinople.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. About setting the date of the meeting
between Brătianu and Bismarck and the probable agenda of discussions.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The reestablishment of the good relations
between the two Sovereigns, Carol I and Franz-Joseph, must be followed by the
reestablishment of the good relations between the two governments.
376. August 28, 1883, Odessa. Romania’s General Consul in Odessa, Voinescu, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. About the Russian military manoeuvres at
the west and south-west frontier of the Russian Empire.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The German Ambassador Reuss transmits
the proposal of Chancellor Bismarck to meet Brătianu in Gastein.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with Szögyenyi: the
Romanian delegate has declared that the issues of an alliance with Austria-Hungary and
that of the Danube are two parallel questions.
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The tensions between Germany and France
have been encouraged by the violent tone of the French press; the probable consequences of
the Brătianu-Bismarck meeting.
CXXXVI
380. August 31, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussions with Szögyenyi about the possible
consequences of the Gastein meeting for the Austro-Romanian relations.
381. September 1, 1883, Constantinople. Romania’s Chargé d’Affaires in Constantinople,
Papiniu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The reservations of the Ottoman
Empire about the ratification of the London Treaty.
382. September 2, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to Romania’s
Minister in Vienna, Carp, lettre particulière, Concerning the Brătianu-Bismarck meeting in
Gastein and the position of the German Government regarding the Danube issue.
383. September 3, 1883, Sofia. The Vice-Consul in charge of the Romanian Agency
in Sofia, Spiro Paul, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The failure of the
Ruling Prince Alexander to unify the Bulgarian parties puts him at the discretion of the
Russia’s representative.
384. September 3, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the
President of the Council of Ministers, Brătianu, lettre particulière. About the technical
details of the meeting with Bismarck and the possible subjects of discussion.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. About his role in organizing the
Brătianu-Bismarck meeting.
386. September 5, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière, The first meeting Brătianu-Kálnoky did not
bring a final solution to the Danube issue; the terms of an eventual alliance with Germany
and Austria-Hungary suggested to Brătianu.
387. September 5, 1883, Sofia. The Vice-Consul in charge of the Romanian Agency
in Sofia, Spiro Paul, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The diplomatic
approaches to organize a conservatory-liberal government of national union which would
oppose Russia’s politics and the reaction of the new delegate of the Czar in Sofia, Yonin.
388. September 7, 1883, Gastein. The President of the Council of Ministers Brătianu,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The summary of the talks
with Chancellor Bismarck in Gastein (September 6-7)
389. September 8, 1883, Constantinople. Romania’s Chargé d’Affaires in
Constantinople, Papiniu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report.
The incidents on the journey of the Prince of Montenegro to Constantinople.
390. September 10, 1883, Foreign Office. The Foreign Minister of Great Britain,
Lord Granville, to Romania’s Minister in London, Ghica, He confirms receiving the note
from August 27 by which the Romanian Government declares its impossibility to adhere to
the stipulations of the London Treaty.
391. September 12, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The Political crisis in Bulgaria.
392. September 12, 1883, Constantinople. Romania’s Chargé d’Affaires in Constantinople,
Papiniu, to the Minister of Foreign Affaires, Sturdza, report. The procedure followed in the
arrest of Apostol Mărgărit, inspector of the Romanian Schools in the Ottoman Empire.
393. September 13, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The meeting in Salzburg between Prince
Bismarck and Count Kálnoky.
CXXXVII
394. September 14, 1883. Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The echoes in the Greek press of
the significance and the consequences of the Bismarck-Brătianu meeting.
Foreign Affairs, Sturdza, report. The Bulgarian military maneuvres, the opening of the
extraordinary session of the National Assembly, the beginning of the drawing up of the
Constitution.
396. September 18, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Foreign
Minister, Sturdza, telegram. The unexpected unification of the liberal and conservatory
political forces which consider the existence of Bulgaria to be menaced by the exigencies of
the representatives of the Czarist Government.
Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The resignation of the Sobolev-Kaulbars Government
and the installation of the Dragan Tsankov Cabinet.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. In the opinion of the German
governing circles, the European political atmosphere has temptatively begun to relax.
399. September 20, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The results of
the elections in Serbia.
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The fall of the Sobolev-Kaulbars Government,
controlled by Russia, the fusion of the conservatory and the liberal parties, the organization
of a new Cabinet, the rehabilitation of the Constitution of Târnovo.
401. September 21, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The rumours about an English-
Russian Alliance are without reason.
402. September 21, 1883, Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Concerning the impossibility to
inform the Italian Government about the Romanian realities, because of his resignation.
403. September 22, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Agent in Sofia, Ghica, lettre particulière. He requests detailed information
about the political events in Bulgaria.
404. September 22, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussions with Szögyenyi about the
crisis in Bulgaria.
405. September 22 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The discussion with Kálnoky about
the crisis in Bulgaria.
406. September 23, 1883. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza. Memorandum
regarding the situation of the relations between Romania and Austria-Hungary.
407. September 23, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. It announces the arrival of Brătianu in Vienna.
408. September 26, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded personal telegram. It announces the success of the
negotiations regarding Romania’s alliance with the Central Empires.
CXXXVIII
409. September 27, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd,

Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report 124. The consequences of
the victory of the radicals in the parliamentary elections in Serbia.
410. September 27, 1883, Constantinople. Romania’s Chargé d’Affaires in
Constantinople, Papiniu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The incidents
in the diplomatic corps, occasioned by the anniversary of the coronation of Sultan Abdul
Hamid II.
411. September 28, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The Ottoman ambassador in London has been
ordered to ratify the Treaty on the Danube navigation.
412. The Project of the Treaty of Alliance between Romania and Austria-Hungary.
413. September 29, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram. Kálnoky requests that the signing of the
Treaty of Alliance take place in Vienna.
414. September 30, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The information concerning the
diplomatic corps accredited in London, political and private news.
415. October 1, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Bismarck has not announced yet anything
regarding the latest Romanian proposals concerning the project of the Treaty of Alliance.
416. October 1, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The evolution of the political crisis in Serbia.
417. October 3, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, confidential report. It delivers the text of the note of adhesion of the Bulgarian
Government to the stipulations of the London Treaty.
418. October 3, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of Foreign
Affairs, Sturdza, confidential report. It communicates the information requested by the
Romanian Foreign Minister, Sturdza, on September 22 concerning the situation in Bulgaria.
419. October 4, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The preoccupation of the London political
circles regarding the situation in Bulgaria and in Serbia.
420. October 4, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. About the Convention for the payment of the
occupation costs, signed between Russia and Bulgaria on July 16/28 1883.
421. October, 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The result of the Reuss-Kálnoky discussions
about the project of the Treaty of Alliance with Romania.
422. October 5, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The activity of the new
Serbian Cabinet.
423. October 7, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The absence of the Emperor of Germany has
delayed the discussion of the project of alliance.
424. October 9, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The text of the project of alliance with the
modifications introduced by the German Cabinet, will arrive in Vienna in a few days.
CXXXIX
425. October 10, 1883, Beograd. Romania’s Chargé d’Affaires in Beograd, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The situation of the Hristitch Government.
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussion with the State Under-Secretary
for Foreign Affairs, Busch, concerning the evolution of the alliance negotiations.
427. October 11, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, report. The relaxation of the political situation in Serbia due to the
installation of the Hristitch Cabinet.
428. October 12, 1883, Thessalonica. The acting General Consul of Romania in
Thessalonica, Popovici, to Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, confidential
report The arrest of the Romanian teacher Papadimitrie by the Ottoman authorities in
Grebena.
429. October 14, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in Vienna, Carp, encoded telegram. The text of the treaty of alliance
amended in Berlin has been accepted in Bucharest.
430. October 14, 1883 Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The incident in Vulcan, at the frontier
between Romania and Austria-Hungary; the Hurmuzaki affair.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Bismarck has not amended the text of the
Treaty of Alliance, leaving to Count Kálnoky to draw it up.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. In order to create more centers of
negotiation, Bismarck has granted to Kálnoky the honour to lead the negotiations, while he
himself would only have some observations.
433. October 18, 1883, Sofia. Romania’s Vice-Consul in Sofia, Spiro Paul, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The modification of the Constitution, the
voting of the Russo-Bulgarian Convention for the payment of the occupation costs; the
evolution of the internal political situation.
434. October 23, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The speculations of the Greek press
regarding a possible visit of the Sovereign of Greece to Constantinople.
of Foreign Affairs, Sturdza, report. Concerning the deficiencies of the encoding system of
the diplomatic correspondence.
of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. About the anti-Austrian incident in Athens.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The consultations of the Sofia
Cabinet concerning the condition of the Russian officers in the Bulgarian Government’s
service.
438. October 26, 1883, Vienna. The correspondent in Vienna of the Daily Telegraph
journal, Lavino, to the Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, lettre particulière. About the
objectives and the consequences of Brătianu’s visit in Vienna.
439. October 26, 1883 Rome. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report The Bălăceanu-Sturdza conflict, issued after the
CXL
announcement of the opinion of the Italian Foreign Minister, Mancini, according to which
Sturdza’s intransigent language in Vienna and Berlin, in January 1883, caused the non
admission of Romania with a deliberative vote at the London Conference.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram. Colonel Katelnikoff has been chosen to be
temporary in charge of the War Ministry.
441. October 27, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the President
of the Council of Ministers, Brătianu, encoded telegram. The declarations made by Count
Kálnoky to the Delegations, concerning the relations with Romania.
442. October 27, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, report. The exposé of Count Kálnoky to the Delegations,
concerning the capitulations and the situation of the Jews in Romania.
443. October 29, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. News about the political life in Britain.
444. October 30, 1883, Vienna. The Treaty of Alliance between Romania and
Austria-Hungary.
445. October 31, 1883, Odessa. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The discussion with the Russian Foreign
Minister, Giers, concerning the evolution of the Austro-Romanian relations and the
significance of the visit of the Romanian officials in Germany and Austria-Hungary.
446. November 2, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Russia is agitating the Orthodox
clergy in Bulgaria and in Serbia and uses the pan Slavism and the pan Ortodoxism in its
own interest.
447. November 3, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The tensions and the revolts caused
by the attempt of the Serbian Government to confiscate the weapons of the population.
448. November 3, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The official dinner offered by the Sultan
Abdul Hamid II to the diplomatic corps accredited in Constantinople and the adoption of
the certain specific practices of the European courts.
449. November 3, 1883, Sofia. Romania’s Vice-Consul in Sofia, Spiro Paul, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The aggravation of the situation in Bulgaria as
a result of the sudden recall of the Russian Officers in the service of the Bulgarian
Government.
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The critical moment that Bulgaria is
passing through and the possible subsequent complications, preoccupy the Ottoman
Government, the situation of the Ottoman Public Debt.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The proclamation of the état de
siège in the revolted districts.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The King of Serbia has declared
the suppressing of the liberty of the press, of the assemblies and has introduced the
censorship.
CXLI
453. November 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the

Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The speculations about an
eventual alliance of the Ottoman Empire with the Central Powers, caused by the visit of the
Ottoman War Minister in Berlin.
454. November 6, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, encoded telegram; He requests a detailed report
about the situation in Serbia.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, personal encoded telegram. The summary of the talks
with the King of Serbia, concerning the internal situation and the decreed extraordinary
measures.
456. November 8, 1883, Constantinople. Romania’s Minister in Constantinople,
Mavrogheni, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Concerning
the arrest of the Romanian teacher Papadimitrie and the approaches made by the acting
General Consul of Romania in Thessalonica.
457. November 9, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The opening of the Parliamentary
session in the Greek capital and the situation of the Trikoupis Government.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, personal and confidential report. The synthesis of the
events registered in Serbia.
459. November 10, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The reestablishment of the
relations with the Italian Foreign Minister, Mancini.
460. November 10, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussion with the Ottoman State
Under-Secretary for Foreign Affairs, Artin Dadian, concerning the relations between the
Ottoman Government and Bulgaria; the statute of the Bulgarian diplomats in
Constantinople.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The banquet at Guildhall and the
diplomatic relations between France and Great Britain; the allusions to the Balkans in the
speech of Prime Minister Gladstone.
462. November 11, 1883, Sorrento. Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The ending of the Bălăceanu-
Mancini conflict.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The declarations about Russia
made by Count Kálnoky to the Hungarian Delegations, and the lack of reaction of the
Russian press; the delicate situation of Germany between Russia and France.
464. November 12, 1883, Sofia. Romania’s Vice-Consul in Sofia, Spiro Paul, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The accord established between Prince
Alexander and the Czar’s Extraordinary Envoy, colonel Kaulbars.
465. November 12, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. Austria-Hungary cannot request from the other
Powers to ignore the existence of the London Treaty.
CXLII
466. November 15, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, telegram. The established accord about the statute of the Russian
officers in Bulgaria.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. According to the official declarations, the
situation in Serbia has improved and the peace has been reestablished in all of the 4
revolted districts.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The visit of the Russian Foreign
Minister, Giers, in Germany and the situation of the relations between Russia and Germany.
469. November 16, 1883, Bucharest. Serbia’s Minister in Bucharest, Kallevitch, to
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, note. The Serbian Government is grateful to the
Cabinet in Bucharest for the measures of supervision taken in the frontier region at Turnu
Severin.
the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The financial and political situation
of the Ottoman Empire.
471. November 21, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The discussions with Count Kálnoky
concerning the situation in Bulgaria.
472. November 23, 1883, Bucharest. Romania’s Minister of Foreign Affairs, Sturdza,
to Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni, letter. The acting General Consul of
Romania in Thessalonica, Popovici, should no longer interfere in the affairs in Macedonia,
without an express order from his superiors.
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The audience granted by the Ruling Prince
Alexander of Bulgaria to the Romanian diplomatic Agent and the discussion they had about the
situation in Bulgaria.
474. November 25, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, The appointment of Count de Lalaing as Secretary of
the Legation of Belgium in Bucharest; the Romanian-Belgian relations after the Brialmont
incident.
475. November 25, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu. The Bucharest Government welcomes the
Belgium Prime Minister’s decision to appoint a new titular for the diplomatic mission in
Bucharest, but it warns that this will not be sufficient to bring the Romanian-Belgian
relations once again to the stage of close friendship existing before the Brialmont incident.
Foreign Affairs, Sturdza. It delivers the text of Convention between the Bulgarian
Government and Russia’s representative, Colonel Kaulbars, regarding the situation of the
Russian officers in Bulgaria.
477. November 27, 1883, Odessa. Romania’s Consul in Odessa, Voinescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza. The appointment of General Christian Roop as the
General Governor ad interim in Odessa.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The internal and external evolution
CXLIII
of Romania is positively appreciated in London; the British Government is completely

absorbed by the affairs in Sudan; no accord has been established between the British and
the Russian Governments, as a result of Gladstone’s visit in Copenhagen.
479. November 30, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, telegram, It recommends that the biannual payment to
the Société Générale Belge be made on time and in gold coins.
480. December 1, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The journal Politische Correspondenz as
well as the Romanian Envoy consider the political evolutions in Sofia as a failure on
Russia’s part.
481. December 2, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The talks with the Belgian Prime
Minister Frère Orban, with the King’s Cabinet Chief, Devaux and the audience granted by
the Countess of Flanders, regarding the Brialmont affair and the situation of the relations
between Belgium and Romania.
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram; it announces the Dissolution of the Serbian
National Representation.
483. December 4, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. About the proposals of the French
delegate to the ECD, concerning the application of the London Treaty; the comments of a
Countess Tolstoi about the situation in Basarabia; the situation in Bulgaria.
484. December 5, 1883, Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The visit of the Russian Foreign
Minister, Giers, in Germany has not modified the German general policy.
of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The Hurmuzaki affair-the situation of the
monasteries in Bucovina submitted to the Patriarchy in Constantinople, and the
interventions by the Austro-Hungarian Government.
486. December 8, 1883, Beograd. Romania’s Minister in Beograd, Mitilineu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. Serbia’s financial situation.
487. December 9, 1883, Petersburg. Romania’s Minister in Petersburg, Kreţulescu,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, private, confidential letter. Russia’s actual
situation from the political, economic and financial points of view; the dissatisfaction
caused by the events in Bulgaria; the relations with Austria-Hungary.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, private report. The attempts by King Milan I to
impose the fusion of the two political parties, Liberal and Conservative.
489. December 13, 1883, Bucharest. The Minister of Foreign Affairs, Sturdza, to
Romania’s Agent in Sofia, Ghica, encoded telegram. It requests information’s concerning
the situation in Bulgaria.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The information that Ristici has
resigned from the leadership of the Liberal party, is false.
491. December 14, 1883, Sofia. Romania’s Agent in Sofia, Ghica, to the Minister of
Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The political situation in Bulgaria: the
CXLIV
modification of the Constitution, the change in the conduct of Russia’s representative,

Yonin, the budget settlement.
492. December 15, 1883, Constantinople. Romania’s Consul in Constantinople,
Esarhu, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, report. The financial situation of the
Ottoman Empire and the report of the Ottoman Administration of the Public Debt.
493. December 16, 1883, Brussels. Romania’s Minister in Brussels, Văcărescu, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The approaches by the Belgian
Government in order to reinstall General Brialmont and the position of the President of the
Council of Ministers, Frère-Orban.
494. December 16, 1883, Vienna. Romania’s Minister in Vienna, Carp, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. Concerning the international events
in the attention of the European press: the visit of the German Crown Prince to Vatican, the
reception of the French ambassadors in Berlin, etc.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The significance of the visit of the
German Imperial Prince to Vatican.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The importance of the meeting
between Chancellor Bismarck and the French ambassador in Berlin.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The so-called circular note by
which Serbia accuses Russia of having organized the recent rebellions on its territory.
498. December, 20, 1883, Rome. The First Secretary of the Romania’s Legation in
Rome, Obedenaru, to the Romania’s Minister in Rome, Bălăceanu, lettre particulière. The
audience granted to the diplomatic corps accredited in Rome, by the German Crown Prince
on his visit to Italy.
499. December 21, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The declarations concerning the
foreign policy of Greece, made by the Foreign Minster before the Chamber.
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The discussions with the German
ambassador von Reuss, concerning the Bismark-Giers talks in Berlin.
501. December 22, 1883 Berlin. Romania’s Minister in Berlin, Liteanu, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. Bismarck has declared to the French
ambassador that the new Head of Government in Paris is a statesman capable of dominating
the radicalism and especially of preventing the established order from being affected.
502. December 22, 1883, Pera. Romania’s Minister in Constantinople, Mavrogheni,
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The evolution of the
political situation in the Ottoman Empire: the possible cabinet reshuffles.
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The discussion with the
Ecumenical Patriarch and the issue of the relations of the Orthodox Church with the
Constantinople Patriarchy.
to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The bazaar organized at the
iniative of the ladies of the diplomatic corps, to help the victims of the calamity in Ichesme.
CXLV
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, personal and report. Concerning the supposed
involvement of Russia in the recent tensions in Serbia.
506. December 25, 1883, London. Romania’s Minister in London, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The political life in Great Britain;
the situation of the orthodox clergy in the Balkans.
507. December 28, 1883, Athens. Romania’s Minister in Athens, Ghica, to the
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, confidential report. The debates in the Greek
Parliament and the object of the interpellations addressed to the Government (the
Scouloudis affair).
Minister of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The echoes of the visit of the
German Crown Prince to Italy.
509. December 29, 1883, Sofia. Romania’s Minister in Sofia, Ghica, to the Minister
of Foreign Affairs, Sturdza, encoded telegram. The political circumstances of the voting by
the National Assembly of the modifications to the Constitution.
510. December 31, 1883, Rome. The First Secretary of the Romanian Legation in
Rome, Obedenaru, to the Minister of Foreign Affairs, Sturdza, lettre particulière. The
audience granted to the diplomatic corps by the King and the Queen of Italy, the surprise
caused by the absence of the Romanian Minister, Bălăceanu.
CXLVI
ABREVIERI/ABBREVIATIONS
ANIC Arhiva Naţională Istorică Centrală, Bucureşti

AMAE Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucureşti
BAR Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de
corespondenţă şi manuscrise
BNR Biblioteca Naţională a României, Bucureşti, Colecţii
speciale
CED/ECD Comisia Europeană a Dunării, Galaţi
România/European Commission of the Danube
D Depeşă/Dispatch
DIM Documente privind istoria militară a Poporului Român,
noiembrie 1882 – decembrie 1885, Bucureşti, Editura
Militară, 1975
f.n. Fără număr
f.o. Fără oră
MCR Museo Centrale del Risorgimento – Roma
PRIBRAM, I Alfred F. PRIBRAM, Les traités politiques secrets de
l'Autriche-Hongrie, 1879-1914, Paris, Alfred Costes
Éditeur, vol. I, 1923.
R Raport/ report
r.g. Ministerul Afacerilor Externe – Registru General (urmat
de data şi numărul înregistrării)
SP Scrisoare particulară/lettre particulière
(st.n.) stil nou/new style
T Telegramă/Telegram
T cifr. Telegramă cifrată/ encoded telegram
CXLVII
CXLVIII
1
MINISTRUL ROMÂNIEI LA ROMA, BĂLĂCEANU,
CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
T cifr. 3921 Roma, 1 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
Ciffre du jour. – Je tiens de source tout-à-fait sûre que Giers a longuement

entretenu le gouvernement italien de la question de Kilia. Comme illustration de ce
fait je vous dirai que Malvano, directeur général des Affaires politiques, était
convaincu, jusqu’à avant-hier, que les deux rives du bras de Kilia appartenaient à la
Russie. Je suis parvenu à le détromper2.
AMAE, Fond Roma, vol. 30
2
MINISTRUL ROMÂNIEI LA VIENA, CARP,
R 2191 Viena, 1 ianuarie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Am văzut în mai multe rânduri pe Dl. Sanderson şi am căutat să-l conving de
pericolul în care propunerea Barrère pune Comisia Europeană. La început el a luat-o
cam de sus, cum că am viola noi principiile cele mai elementare ale navigaţiunii
fluviale contestând Austriei dreptul de riveran, şi mi-a citat regimul care cârmuieşte
apele gurilor Şeldei [Schelde – n.ed.], unde Belgia e admisă deşi nu e riverană.
Răspunsul era uşor. Belgia e într-adevăr admisă, dar drepturile ei nu sunt mai mari
decât acelea ale Holandei, pe când Austria reclamă admiterea ei cu drepturi
inegale, cerând să fie riverană la noi, iar noi să nu fim riverani la dânsa. I-am
declarat că primim ori şi ce regim, fie cel de la Rin, fie cel de la Şelde [Schelde –
n.ed.], fie cel de la Pô [Padul – n.ed.], (între Austria şi Italia înaintea cedării
Veneţiei) cu condiţia însă să fie aplicat în mod egal la toţi, şi pe tot parcursul
1
Ciornă.
2
Relativ la acelaşi argument se publică următorul pasaj din raportul Ministrului României la
Roma, Bălăceanu, expediat la 5 ianuarie 1883: „J’ai l’honneur de vous prier de vouloir bien donner
ordre qu’on m’envoie un exemplaire de l’esquisse qui représente la limite entre la Roumanie et la
Russie, depuis l’embouchure du Pruth jusqu’à la mer.” Vezi AMAE, Fond Roma, vol. 30, nepaginat,
R 401, ciornă, Bălăceanu către Sturdza, Roma, 5 ianuarie (st.n.) 1883.
1
fluviului, şi că orice abatere de la acest principiu nu va avea autoritate în ochii

noştri, decât dacă este îmbrăcată cu un mandat european. Am adăugat că dacă
Puterile nu vor să reguleze de pe acum marea chestie a Dunărei, nu putem să
admitem decât un regim provizoriu între Galatz şi Porţile de Fier, şi că în mod
provizoriu, propunerile noastre dau Austriei tot ce cere.
La întâmpinarea lui că art. 98 prevede aceasta, stabilind o durată egală pentru
ambele comisiuni, nu mi-a fost greu să-i probez că existenţa ambelor comisiuni
este în adevăr legată una de alta, dar că dreptul de riveran ce se dă Austriei la
art. 97 este definitiv, şi că prin el ea obţine tocmai ceea ce cerea Contele Beust prin
nota din 21 ianuarie 1871 (Vous voulez bien relever, Mr. le Baron, etc.). Sanderson
a luat notă de observaţiunea mea şi mi-a declarat că va atrage atenţia Guvernului
său asupra acestui punct, cerând o altă redacţiune. Dacă va face în adevăr aceasta,
atunci art. 97 (1 din propunerea Barrère) va fi modificat chiar de către Anglia.
Tocmai când discutam partea politică a chestiunei, a sosit depeşa Excelenţei
Voastre privitoare la atitudinea Rusiei în viitoarea Conferinţă; am comunicat-o îndată
Dlui. Sanderson şi a văzut şi el că nu mai e propunerea Barrère în joc, ci întreaga
chestie a Dunărei, şi că toate concesiile pe care Puterile maritime vor să facă
Austriei, pentru a scăpa Comisiunea Europeană, nu mai duc la ţelul dorit. Nu ştiu
dacă întrevederea, ce Sanderson a avut după această convorbire, cu Contele Kálnoky
nu l-a reîntărit în vechile lui idei, dar când m-a părăsit el era foarte nedumerit.
Aici Guvernul se arată cam îngrijorat. El ne acuză pe lângă ambasadori că
provocăm complicaţiuni, şi că toată rezistenţa noastră tinde a redeschide chestiunea
Dunărei spre a ajunge la un conflict; pe de altă parte, el caută a amâna cât de mult
întrunirea conferinţei, ca şi cum nu ar mai fi sigur ca până acum, şi ar avea nevoie
de timp ca să-şi pregătească terenul. În această privinţă, noua atitudine a Rusiei,
care-şi descoperă jocul, ne este de un mare ajutor. Ea deschide chestiunea Dunărei,
nu noi; şi rezistenţa ei neputând fi învinsă decât prin unanimitatea celorlalţi,
Puterile maritime vor căuta să exercite acum o presiune puternică mai mult asupra
Austriei decât asupra noastră. Eu am fost îndată la ambasadorii Englez şi Francez,
le-am arătat depeşa, şi am însoţit-o cu observaţiuni al căror înţeles deghizat era că
concesiile faţă cu Austria nu mai sunt în stare a scăpa Comisiunea europeană dacă
pe lângă conflictul cu Rusia va mai fi şi un conflict austro-român, şi că de la
puterile maritime atârnă să facă pe Austria a părăsi nişte pretenţiuni, pe care noi
nici într-un caz nu le putem admite.
Marţi este ziua de primire a Contelui Kálnoky. Voi căuta să pun în evidenţă
cât e de periculoasă noua fază în care atitudinea Rusiei a făcut să intre chestia
Dunărei, şi cât ar fi de dorit să facă Austria posibilă o înţelegere pentru care noi am
făcut cele mai mari concesii. Nu am speranţă mare, dar situaţiunea e schimbată
astăzi, şi, deşi Contele Kálnoky susţine că înaintea venirii lui Giers la Viena nu se
ştie nimic despre hotărârile Rusiei, el cunoaşte ca şi noi ce este în joc, şi poate,
poate că-l voi găsi ceva schimbat în privinţa noastră.
2
Primiţi vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni.

AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 1-2
3
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, LITEANU,
T cifr. f.n.3 [Berlin, 2 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g. 2 ianuarie, nr. 2776, f.o.)
Selon toutes les probabilités la date de la réunion de la Conférence du Danube ne

fera pas l’objet d’une discussion entre les Cabinets, toutes les Puissances étant tombées
d’accord pour confier le règlement des difficultés soulevées par les articles 54 et 55 du
Traité de Berlin à une entente de leurs ambassadeurs à Londres. Ce sont ces derniers
qui, après avoir reçu les instructions et les pleins pouvoirs de leurs Gouvernements
choisiront pour délibérer en commun le jour qui sera le plus à leur convenance.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 8
4

J’ai essayé de pressentir l’ambassadeur d’Angleterre sur l’attitude de son

Gouvernement dans la prochaine Conférence de Londres. Mon impression
personnelle est que le Cabinet Anglais est sympathique à la Roumanie, mais ce
serait s’exposer à se tromper que de trop compter sur la valeur de ces sympathies et
de croire qu’elles peuvent déterminer le Gouvernement Britannique à seconder nos
vues plutôt que celles de l’Autriche-Hongrie dans la question du Danube.
3
Copie.
4
Copie.
3
5
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA,
CĂTRE MINIŞTRII ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA, ŞI VIENA, CARP
D cifr. f.n.5 Bucureşti, 21 decembrie 1882/2 ianuarie 1883
Monsieur l’Envoyé,
Il résulte des informations que je reçois du Ministre de Sa Majesté à Berlin
que le Gouvernement de Saint Pétersbourg a l’intention de réserver à la prochaine
Conférence de Londres ses droits exclusifs sur le bras de Kilia. Il acceptera la libre
navigation et reconnaîtra l’application des principes consacrés par les Traités de
1815 sur cette partie du Danube, mais il déclarera ne pas admettre des moyens
extraordinaires pour l’assurer et ne pas accepter la juridiction et le contrôle de la
Commission Européenne du Danube.
Il paraît que ce point de vue est exposé déjà dans une note circulaire adressée
aux ambassadeurs Russes. Monsieur Vârnav-Liteanu est porté à croire qu’un
arrangement est sur le point d’intervenir entre le Comte Kálnoky et Monsieur de
Giers. La Russie ne ferait aucune opposition à la proposition Barrère à condition
que l’Autriche-Hongrie acceptât l’affranchissement du bras de Kilia de la
surveillance Européenne. C’est ainsi que la Russie verrait effacer une nouvelle
stipulation du Traité de Paris de 1856 dirigée contre elle, tandis que l’Autriche-
Hongrie occuperait la position exceptionnelle et dominante qu’elle désire avoir sur
la part du Danube entre les Portes-de-Fer et Galatz.
En me réservant de revenir sur cette question, je vous prie, Monsieur
l’Envoyé, de recevoir l’assurance de ma haute considération.
6
MINISTRUL ROMÂNIEI LA CONSTANTINOPOL, MAVROGHENI, CĂTRE
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
R 702 Pera, 21 decembrie 1882/2 ianuarie 1883

(r.g., 17 ianuarie 1883)
Monsieur le Ministre,
En réponse à la note de Votre Excellence, no. 20063, j’ai l’honneur de porter
à Sa connaissance que les négociations concernant la commission internationale
5
Ciornă.
4
qui sera chargée d’allouer des indemnités à tous ceux qui ont souffert des
événements d’Egypte, ayant été entamées et poursuivies par les Puissances sur les
lieux avec le gouvernement Egyptien, les représentants étrangers à Constantinople
n’ont pas été tenus au courant par leurs Gouvernements de la marche que suivait
cette question; en outre, que les Puissances semblent avoir évité avec le plus grand
soin toute immixtion de la Sublime Porte dans cette affaire.
Il en résulte, Monsieur le Ministre, qu’il m’a été impossible de recueillir
des informations précises concernant la combinaison suivant laquelle les États
qui n’ont pas un représentant direct et spécial dans cette commission, auraient
cependant un représentant collectif, appelé à défendre les divers intérêts qui lui
seraient confiés. Seul le Chargé d’Affaires de la Grande-Bretagne, tout en se
défendant d’avoir des informations exactes à ce sujet, m’a affirmé que dans la
composition de ladite Commission internationale il n’y a que la Grèce qui sera
admise à siéger à côté des autres Grandes Puissances, comme l’un des pays les
plus intéressés dans cette question vu le grand nombre de ses nationaux qui ont
souffert de ces événements. Qu’en outre, il lui était revenu que d’autre
Puissances bien moins intéressées, telles que la Belgique, la Suisse, pourraient
s’y faire représenter collectivement par un représentant unique qui ferait partie
de cette commission; qu’il n’avait cependant pas connaissance si cette
combinaison se trouvait définitivement arrêtée. Que dans tous les cas, il ne
s’était nullement agi d’une représentation collective au sein de cette
commission, de toutes les autres Puissances intéressées, mais que celles qui
auraient à réclamer en faveur de quelques nationaux lésés, pourraient
évidemment faire valoir leurs droits auprès de la Commission internationale par
l’organe de délégués spéciaux. En ce qui concerne l’action de la Sublime Porte
dans cette affaire, je ne puis que vous confirmer, Monsieur le Ministre, les
informations transmises à Votre Excellence par le rapport de cette Légation no.
561 en date du 1/13 octobre passé.
La question étant ainsi placée, et vu l’absence d’un consul de Roumanie en
Egypte – consul qu’il serait plus que difficile de faire reconnaître en ce moment par
l’autorité Khédiviale à cause des difficultés que nous rencontrons de la part de la
Sublime Porte pour l’obtention des exequatur – il ne nous reste qu’à suivre la voie
d’un délégué spécial que notre Gouvernement accréditerait auprès de la
Commission internationale, et dont la mission serait de faire valoir et de défendre
les droits de nos nationaux lésés. Je pense que le représentant de la Grande-
Bretagne à Bucarest pourrait par son intervention faciliter le succès de cette
démarche. Quant aux données que posséderait notre Légation ici, sur les Roumains
établis en Egypte et sur les réclamations qu’il y aurait éventuellement bien de
mettre en ligne de compte, données que votre Excellence me recommande de lui
transmettre, je me trouve dans l’impossibilité de la satisfaire.
En dehors de deux pétitions dont copies ci-annexées adressées d’Egypte à
cette Légation au mois de mai de cette année, signées par vingt-six personnes qui,
5
se prévalant de leur qualité de Roumains, réclamaient l’installation d’une autorité

consulaire à Alexandrie et au Caire, et du cas de Ladislas Lucaci dont la
réclamation adressée au Ministère à Bucarest nous a été communiquée par la note
no.14583. Aucune autre donnée sur cette question ne se trouve dans cette Légation.
En effet, Monsieur le Ministre, ainsi que Votre Excellence en fait la juste
observation, parmi les Roumains d’Egypte, il doit s’en trouver un assez grand
nombre je crois pour ma part, le plus grand nombre qui ne saurait justifier d’une
nationalité roumaine régulière, d’autant plus que jamais aucune autorité n’a
constaté sur les lieux leur identité, ni présidé à l’inscription de leur qualité. Il s’en
suit que la circonspection que Votre Excellence recommande dans l’examen des
intérêts dont nous accepterions et déléguerions la défense, s’impose d’une façon
d’autant plus rigoureuse que le contrôle est difficile à exercer en l’absence de
données précises sur lesquelles il pourrait se baser.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma très haute
considération.
Reprezentanţii unor familii româneşti rezidente în Egipt (Cairo), către

Consulul General al României la Constantinopol, Voinescu
Cairo, 10/22 Mai 1882
Monsieur le Consul Général,

Nous consignés sujets de Sa Majesté le Roi de Roumanie, demeurant en
Egypte; avons l’honneur de vous exposer que depuis longtemps notre fervent désir
est de voir en Egypte une autorité Consulaire de Sa Majesté notre Roi, pour
représenter notre drapeau et acquérir une influence auprès du Khédive d’Egypte.
Mais il nous fallait une personne accréditée auprès du gouvernement Egyptien et
des consuls de diverses Puissances étrangères. Aujourd’hui grâce à nos recherches
et aux interventions de nos amis, nous avons pu arriver à faire accepter à Son
Excellence Tito Hakékian bey la charge de Consul de Roumanie en Egypte avec
double résidence à Alexandrie et au Caire. Son Excellence Tito bey Hakékian
appartient à une de plus anciennes, de plus honorables et des plus riches familles
arméniennes d’Egypte. Il est bien vu et considéré par tout le monde et notamment
par le gouvernement du Khédive et les consuls généraux des diverses Puissances en
Egypte. Il est impossible que notre gouvernement soit mieux représenté que par
Son Excellence Tito Hakékian bey et quant à nous nous serons très heureux de
nous voir placés sous sa protection et sa grande influence. Nous sommes sûrs qu’en
toute occasion il fera honneur à notre drapeau.
Nous avons l’honneur d’être avec respect, Monsieur le Consul Général, vos
dévoués serviteurs. (urmează 26 de semnături)
AMAE, Arhiva istorică, Londra, vol. 191, f. 239-242
6
7

(r.g. 2 ianuarie 1883)
En réponse au télégramme chiffré en date du 18/30 Décembre courant que
Vous avez bien voulu m’adresser pour me faire savoir que les Grandes Puissances
Européennes, hors la Turquie, ont adhéré à la participation de la Roumanie à la
Conférence de Londres, j’ai l’honneur de renouveler à Votre Excellence
l’information que je Lui transmettais par mon dernier rapport; c’est-à-dire: que le
Grand Vézir m’a assuré que la Porte donnera tout son appui à la proposition que
l’Angleterre lui avait faite à ce sujet. Si toutefois la réponse du Gouvernement
Ottoman ne s’est pas encore fait connaître d’une manière positive, la cause en est,
suivant les informations que je viens de prendre, la lenteur et les retards que l’on
pratique dans les bureaux turcs pour la confection et l’expédition des pièces écrites.
En effet, Jeudi dernier, Aarifi Pacha, sollicité de se prononcer dans la question de
la Conférence, a déclaré officiellement au dragoman de l’ambassade d’Angleterre
que le Conseil des Ministres s’était prononcé la veille en faveur de la proposition
anglaise et qu’un rapport à ce sujet aurait été envoyé au Palais pour être soumis à la
sanction du Sultan. Pourtant, le Chargé d’Affaires d’Angleterre ne se contentant
pas d’une réponse verbale, exigea du Ministre une communication écrite pour
pouvoir la transmettre à son Gouvernement. À la suite de cette insistance la Porte a
dû intervenir de nouveau auprès du Palais par des rapports spéciaux afin qu’un
Iradé impérial l’autorise à répondre à l’ambassade anglaise dans la forme
susmentionnée sur l’admission de la Roumanie à la Conférence, sur les instructions
à donner au Plénipotentiaire Ottoman dans cette réunion, et sur le principe même
de la prolongation des pouvoirs de la Commission Européenne du Danube. Cet
Iradé n’a pas encore paru, malgré qu’un dragoman anglais s’est allé avant-hier
insister d’une manière toute spéciale au Palais pour accélerer la solution de la
question.
Aussitôt après la réception du télégramme de Votre Excellence, j’ai envoyé le
Dragoman à la Porte pour avoir l’explication d’un retard que rien ne justifiait, et en
l’absence du Ministre, le Sous-Secrétaire d’État aux Affaires Étrangères lui a
répondu que le Gouvernement Ottoman transmettra sans plus de retard sa décision
au sujet de l’admission de la Roumanie à la Conférence qu’il estimait nous être tout
à fait favorable. Cette décision, a ajouté Artin Effendi, sera communiquée par une
note spéciale au Chargé d’Affaires d’Angleterre comme faisant suite à celle qui
7
annoncera l’acceptation par la Turquie de la Conférence proposée pour la question

du Danube.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très haute considération.
8

Pour faciliter les travaux de la prochaine Conférence de Londres, l’Angleterre

a proposé d’adjoindre à la réunion diplomatique une Commission composée
d’hommes spéciaux. L’Autriche et la Russie y ont opposé des difficultés, mais ont
fini par y donner leur assentiment à condition que cette Commission n’aura pas le
droit de voter. Elle sera simplement chargée de fournir aux Plénipotentiaires des
Puissances les renseignements que ceux-ci pourraient lui demander.
9
T cifr. f.n.7 [Viena, 3 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Il paraît pourtant que la Serbie veut demander à faire partie de la Conférence.

Hristitch m’a dit qu’on doit prendre ces jours-ci une décision à Belgrade et qu’il
attend pour après demain.
6
Copie.
7
Copie.
8
10
REFERATUL PRIVIND PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFERINŢA DE
LA LONDRA, PREZENTAT CONSILIULUI DE MINIŞTRI DE CĂTRE
Referat 20772 Bucureşti, 22 decembrie 1882/3 ianuarie 1883
Domnilor Miniştri,
Termenul de 24 aprilie 1883, însemnat pentru a se lua o decizie privitoare la
prelungirea Comisiunei Europene, apropiindu-se, Puterile semnatare [ale]
Tratatelor de [la] Paris, de [la] Londra şi de [la] Berlin s-au înţeles, în urma
iniţiativei luate de Anglia, asupra întrunirii unei Conferinţe în Londra, care ar avea
drept obiect diferitele chestiuni pendente privitoare la libera navigaţiune a Dunărei.
Guvernul Regal, prin instrucţiunile sale din 13/25 noiembrie a.[nul] c.[urent]
nr. 18635 şi în urmă prin nota sa circulară din 27 noiembrie/9 decembrie 1882,
nr. 19392, adresate Legaţiilor noastre şi anexate aici în copie8, a cerut a participa la
această întrunire pe acelaşi picior ca şi celelalte Puteri semnatare [ale] Tratatului de
[la] Berlin. Cererea noastră este fundată pe următoarele argumente:
– pe posesia părţii celei mai însemnate a Gurilor Dunării de către România,
– pe participarea noastră în Comisia Europeană a Dunării cu titlu egal aceluia
al celorlalte Puteri,
– pe dreptul de a lua parte la deliberările ce au a decide despre existenţa şi
organizarea unei instituţii din care face parte şi România,
– pe semnătura dată de România dimpreună cu celelalte Puteri semnatare [ale]
Tratatului de [la] Berlin la „Actul adiţional la Actul Public din 2 Noiembrie 1865
relativ la navigarea Gurilor Dunării”, cu data din 28 mai 1881 şi la „Regulamentul de
Navigaţiune şi de Poliţie aplicabil pe partea Dunării cuprinsă între Galaţi şi Gurile
Dunării”, semnat de Comisia Europeană în 19 Mai 1881,
– în fine, pe Protocolul Congresului de la Aix-la-Chapelle din 15 Noiembrie
1818, care statuează că „în cazul când reuniunile puterilor ar avea drept ţel afaceri
legate specialmente cu interesele altor state europene, ele nu vor avea loc decât sub
rezerva expresă a drepturilor lor de a participa la dânsele”.
Cererea noastră a fost primită în mod favorabil de Cabinete şi e probabil că
conferinţa se va întruni în scurt timp. Trebuie aşadar ca să se numească
plenipotenţiarul nostru la această Conferinţă. Este un uz constant, ca Miniştrii
acreditaţi la Curtea unde Conferinţa va avea loc, sunt numiţi Plenipotenţiarii Statelor
care iau parte la aceste întruniri. Vin dar a propune Consiliului de Miniştri să
binevoiască a mă autoriza a supune aprobării Majestăţii Sale Regelui numirea
Domnului Ion Ghica, a Trimisului Extraordinar şi Ministrului Plenipotenţiar al
Regelui pe lângă Curtea Majestăţii Sale Britanice, ca reprezentant al Regatului în
Conferinţa de [la] Londra, convocată pentru a regula diferitele chestiuni privitoare la
8
Nepublicate.
9
libera navigaţiune a Dunării. Alătur aici şi textul patentelor sale de numire9 şi vă rog
să binevoiţi a le aproba dimpreună cu alăturatul Jurnal al Consiliului de Miniştri10.
11
T cifr. 1064 Viena, 3 ianuarie (st.n.) 1883, ora 17,52

(Bucureşti, 3 ianuarie, ora 19,50)
Les prétentions de la Russie ont produit leur effet. J’ai trouvé le Comte Kálnoky
beaucoup plus conciliant. Il a repris les négociations, et si, pour ménager son amour
propre, nous trouvons une rédaction qui lui permette de revenir, je crois qu’il y aura
moyen de s’entendre. Je reverrai le Comte cette semaine. Si, sans compromettre le
principe, nous pouvons aboutir à une entente, je le considérerai comme un bonheur, car
alors nous aurons l’unanimité contre les intentions dangereuses de la Russie. Tâchez de
trouver une rédaction ou autorisez-moi à vous en soumettre une que nous débattrons à
ma prochaine arrivée à Bucarest11. Rapport suit.
12
MINISTRUL ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA,
SP Londra, Prince’s Gate 59, 3 ianuarie (st.n.) 1883
Mon cher Ministre,

À plusieurs reprises Mr. Jolivard m’a parlé de la part de Mr. S...[indescifr. –
n.ed.], directeur du Mémoire diplomatique au sujet d’une subvention que ce journal
9
Nepublicate.
10
Referatul a fost aprobat, conform jurnalului nr. 2 al Consiliului de Miniştri, în şedinţa din
22 decembrie 1882/3 ianuarie 1883. Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8,
2e, partea a V-a, f. 22.
11
Ministrul de Externe, Sturdza răspunde la 4 ianuarie (st.n.) în următorii termeni: „Vous
autorise trouver rédaction sans compromettre principe. Pourrons la discuter ensemble mardi
Gänsernsdorf.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 19-20,
T.cifr. f.n., Sturdza către Carp, Bucureşti, 4 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
10
avait depuis de longues années de notre Gouvernement. Il paraît que cette

subvention lui a été supprimée en même temps que la destitution de Mr. Vignaud et
cela le fait crier et le fera crier davantage. Je vous transmets ci-joint la lettre que
Mr. Jolivard m’a écrite la semaine dernière12.
Ici il n’y a personne en ville. Lord Granville est à la campagne et ne compte
pas venir s’établir en ville qu’à l’époque de l’ouverture des Chambres, voilà du
moins ce que disait son frère avant-hier au Travelers Club à dîner. Il viendra
cependant une ou deux fois pour la conférence qui selon Sir Julian Pauncefote
s’ouvrira vers le quinze janvier. L’ambassadeur de France est malade,
l’ambassadeur d’Italie, Nigra, n’est pas encore arrivé, l’ambassadeur d’Allemagne
est continuellement en villégiature. L’ambassadeur de Russie est à Paris, mais
Davidoff [Davidow – n.ed.] m’a dit qu’il s’est fait annoncer pour la fin de la
semaine; il n’y a que le Comte Carolly [Károlyi – n.ed.] qui est d’une activité
fiévreuse, il va presque tous les jours au Foreign Office. La Turquie n’a pas encore
répondu, mais ce n’est pas parce qu’elle compte refuser, mais c’est son habitude de
ne pas répondre. Musurus Pacha a dit à quelqu’un qu’il avait des instructions de
faire comme Lord Granville.
Moi, après avoir lu et relu traités et protocoles, je suis arrivé à la conclusion que la
Conférence n’a pas le droit d’instituer la Commission entre Galatz et les Portes-de-Fer,
mais qu’elle est dans l’obligation d’instituer la Commission riveraine depuis Galatz
jusqu’à Ratisbonne ou Passau avec représentants Russe, Roumain, Bulgare, Serbe,
Autrichien, Bavarois et Wurttembourgeois, toute soumise au règlement que lui ferait la
Commission Européenne et obligation pour l’Autriche de nettoyer les Portes-de-Fer.
J’ai reçu l’argent pour les meubles et lundi on commence à s’occuper de la
maison qui est très polie et très bien située.
Votre tout dévoué.
BAR, coresp., S 25(101)/DCXIV
13
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA ROMA, BĂLĂCEANU
D 20817/447 Bucureşti, 4 ianuarie (st.n.) 1883

(Roma, 10 ianuarie)
Notre Légation à Constantinople nous communique ce qui suit:
«L’Ambassadeur de Turquie à Berlin, dans une note récente, informe son
12
Nu se află în fondul cercetat.
11
Gouvernement qu’à son avis la Chancellerie Allemande ne prendra aucune

décision dans la question de l’arbitrage proposé par la Porte dans l’affaire des biens
des couvents dédiés, avant que les Cabinets de Vienne et de Rome ne se soient
prononcés définitivement sur cette question. Le Patriarche recommence ses
démarches pour obtenir une nouvelle circulaire ottomane à l’instar des
précédentes.»
Je Vous prie, Monsieur l’Envoyé, de vouloir bien me transmettre les
informations que vous avez pu recueillir à cet égard13.
Veuillez agréer, Monsieur l’Envoyé, l’assurance de ma haute considération.
14
R 2216 Viena, 4 ianuarie (st.n.) 1883

(r.g. 4 ianuarie)
Domnule Ministru,
Ultima mea întrevedere cu Contele Kálnoky mi-a lăsat impresiunea că s-a
produs o mare şi favorabilă schimbare în atitudinea Austriei faţă cu noi. În parte o
atribui, precum am expus-o pe larg în unul din ultimele raporturi, atitudinei Rusiei,
în parte, necesităţii de a admite la conferinţă pe Bulgaria şi pe Serbia, în cazul când
s-ar repune în studiu întreaga propunere Barrère, asupra căreia aceste două State au
fost admise să dezbată, şi convingerii că această admitere ar da Rusiei posibilitatea
de a nu rămâne izolată; îmi place în fine a crede că rezistenţa noastră moderată dar
statornică a contribuit şi ea la această prefacere în bine a ideilor ce predominau în
cercurile oficiale de aici.
Mi-ar fi foarte greu, Domnule Ministru, să vă zic în ce constă anume această
schimbare, căci nu am ajuns la nici un rezultat practic, adică nu s-a formulat nici
dintr-o parte nici dintr-alta vreo propunere ce ar putea servi de bază unor noi
negocieri. Din contră, argumentele întrebuinţate în trecut au fost repetate şi de astă
dată, sub o formă mai mult sau mai puţin nouă, fără să modifice în aparenţă
convingerile ambelor părţi. Zic în aparenţă, căci faptul că Contele Kálnoky
reîncepe el negocierile după ce le-a întrerupt cu un non possumus absolut,
constituie prin el însuşi un indiciu a cărui însemnătate nu se poate tăgădui. Pe lângă
aceasta, Contele Kálnoky a apăsat cu atâta căldură asupra dorinţei lui de a se
13
Vezi nr 26.
12
înţelege cu noi, a repudiat cu atâta tărie ideea cum că ar avea hotărâri preconcepute
încât mai [că] avea aerul de a cere să-i facem posibilă părăsirea în mod onorabil a
punctului de vedere ce a susţinut până acum. În fine, m-a rugat să găsesc o nouă
redacţiune a art. 1 care ar putea să uşureze apropierea. I-am răspuns că voi încerca,
dar că nevoind a deştepta speranţe ce se prefac pe urmă în decepţiuni, nu mă prind
să dau peste formula magică ce are să ne scoată din greutăţile în care ne aflăm.
Cu toate acestea, nu trebuie să neglijăm prilejul pe care bunele dispoziţii ale
Contelui Kálnoky ni-l oferă de a scăpa principiul, făcând o mică concesiune în
formă. Nu pot să uit că, odată ce am tras faţă cu Austria toate foloasele ce putem
trage din atitudinea Rusiei, această atitudine constituie prin ea însăşi un pericol
politic pe care numai un spirit frivol l-ar putea necunoaşte, şi că abia toate forţele
întrunite ar fi de ajuns ca să-l înlăture. Trebuie deci să căutăm ceva ce ne-ar
permite să ne alipim la conferinţă de acei care vor respinge pretenţiile Rusiei
asupra braţului Kiliei şi, în această privinţă, ar fi un bine nepreţuit dacă propunerea
Barrère nu ar mai sta între Austria şi noi. În sensul acestor idei, aş avea următoarea
propunere de făcut. Ceea ce a jicnit mai mult pe Austria ca Putere mare a fost că
numele ei nu se pomeneşte în propunerile noastre. Nu s-ar putea oare găsi un
mijloc de a introduce acest nume, fără a slăbi în nimic caracterul european al
mandatului în puterea căruia Austria va exercita drepturile ce îi concedăm? Cât
pentru mine, reluând diferitele redacţiuni am căutat să împac ambele cerinţe şi am
onoarea de a Vă supune următorul text:
«Art. 1. L’exécution du present Règlement est placée sous la surveillance
d’une autorité fluviale, dite Commission de surveillance, dans laquelle les États
riverains, c’est-à-dire la Bulgarie, la Roumanie et la Serbie seront représentés
chacun par un délégué, et les Puissances signataires du Traité de Paris par deux
délégués, à savoir: l’Autriche, et un membre de la Commission Européenne,
désigné pour une période d’un an, par ordre alphabétique des Puissances. Le
roulement alphabétique ne pourra pas désigner les Puissances qui figurent déjà
dans la Commission de surveillance à un titre quelconque. La présidence sera
dévolue à celui des délégués qui représentera les Puissances signataires du Traité
de Paris pour toute la durée de la Commission. (Restul articolului ca în propunerile
noastre).
Art. 2. Les pouvoirs de la Commission de surveillance auront un durée égale
à ceux de la Commission Européenne du Danube, et les Puissances signataires du
Traité de Paris ainsi que les États riverains s’entendront à l’expiration de ce terme
sur le regime fluvial qui devra régir le Danube en aval des Portes-de-Fer et
jusqu’à la mer.»
Prin modificarea propusă la art. 1 nu cred că atingem vreun interes serios al
ţării noastre; cât pentru art. 2, îmi pare că noua redacţiune precizează mai bine decât
înainte necesitatea de a lua în tratare întreaga chestiune a Dunării, odată ce va conteni
Comisiunea Europeană, adică, după toate probabilităţile, într-un timp relativ scurt;
astfel încât, chiar dacă am fi obligaţi să facem concesiuni mai serioase la celelalte
13
articole, acestea nu ar angaja viitorul şi ar fi foarte trecătoare. Terminând vă rog,

Domnule Ministru, să binevoiţi a-mi comunica părerea Guvernului şi a mă autoriza,
în caz de aprobare, a supune Contelui Kálnoky textul de mai sus14.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni.
15
CĂTRE LEGAŢIILE ROMÂNIEI LA VIENA, BERLIN, LONDRA ŞI PARIS
T cifr. 20841 Bucureşti, 24 decembrie 1882/5 ianuarie 1883, f.o.
Télégramme de Vienne Havas prétend qu’Autriche entrera conférence

seulement pour cas où proposition Barrère serait acceptée. Télégramme dit que si
Roumanie résiste dans ses prétentions elle ne sera pas admise conférence et
qu’Autriche-Hongrie recevra mandat d’exécuter. On espère que cette pression
salutaire fera fléchir Roumanie. Ce télégramme ne semble être qu’un ballon d’essai.
16

Lobanov n’a pas encore fait usage de ses instructions. Il attend l’arrivée de
Giers et a fait seulement pressentir que la Russie aurait une proposition à faire à
propos de Kilia. L’entente entre l’Autriche et la Russie me paraît difficile car
Berlin et Londres s’y opposent.
14
Pentru răspuns vezi nr. 32.
15
Copie.
14
17

J’apprends de bonne source que les Cabinets se seraient mis d’accord pour
admettre la Roumanie dans la prochaine Conférence à Londres, mais non au même
titre que dans la Commission; le droit de vote serait exclusivement réservé aux
Gouvernements signataires du Traité de Berlin. On m’assure que c’est sur la
proposition de l’Autriche-Hongrie que les Puissances auraient pris cette résolution.
18

Pour faire suite à mon dernier rapport, no. 703, j’ai l’honneur de porter à la
connaissance de Votre Excellence que le Sultan n’a pas encore sanctionné la décision
du Conseil des Ministres au sujet de la Conférence de Londres, quoique Aarifi Pacha
nous ait donné l’assurance que l’Iradé paraîtra incessamment. Cependant, mis en
demeure par le Dragoman Anglais de se prononcer catégoriquement, Son Altesse a
déclaré que le Sultan n’avait pris connaissance de la décision de la Porte que
mercredi soir seulement, et c’est de là que vient tout ce retard.
Toutefois, d’après nos propres informations, la déclaration d’Aarifi Pacha
n’est pas tout-à-fait exacte; car on m’a assuré que le Sultan est saisi depuis
longtemps de cette affaire et que c’est Son indécision seulement qui l’empêche de
sanctionner la décision de Ses Ministres. Les Conférences, en général, ont le don
de l’épouvanter et l’idée seule d’une réunion d’Ambassadeurs à Londres lui fait
toujours reculer le moment de la décision.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma plus haute considération.
16
Copie. Comunicată legaţiilor României la Londra şi la Viena, la 5 ianuarie (st.n.) 1883.
15
19
T cifr. f.n.17 [Londra, 6 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

L’ambassadeur de Turquie n’a encore rien reçu ni pour la Conférence, ni pour la

question des couvents. Tout ce qu’il peut assurer c’est qu’il fera comme Granville fera.
L’ambassadeur d’Autriche m’a demandé si nous avions fait des démarches pour être
admis à la Conférence. J’ai répondu avoir entendu dire qu’il y avait une circulaire de
Granville à cet effet. Il m’a dit qu’il désirait que cette question reçût ultérieurement une
solution et que son Gouvernement s’en tient au projet Barrère. Les commissaires
tiendront séance dans la Conférence et les ambassadeurs se réuniront en conférence
pour décider. Je ne sais si les ambassadeurs Anglais à l’étranger en savent plus, mais
ici, au Ministère des Affaires Étrangères, on ne sait pas davantage. Je ne crois pas les
télégrammes de Vienne véridiques; analyse arrivera.
20

Il résulte de mes entretiens avec les ambassadeurs à Berlin que la situation

actuelle de la question du Danube peut se résumer ainsi: tous les Cabinets qui ont
admis en principe la proposition Barrère sont disposés à l’accepter définitivement.
La Russie qui y a fait des réserves est prête à les retirer et à donner avec les autres
Puissances son consentement à la prolongation de la Commission Européenne, à
condition que ses droits sur le bras de Kilia seront réservés, sauf application des
principes de 1815. Cette prétention du gouvernement de Saint Pétersbourg ne
rencontre pas d’oppositions sérieuses.
17
Copie. Comunicată legaţiilor României la Berlin şi la Viena, la 6 ianuarie (st.n.) 1883.
18
Copie.
16
21

J’attribue dépêche défavorable qui vous arrive à un vaste système

d’intimidation. Les Puissances désirent que nous abandonnions ce système de
résistance pour ne pas avoir d’embarras. Je soutiens plus que jamais que la résistance
énergique est le seul moyen de réussir. S’il est vrai, ce que je n’ai pas encore pu
contrôler, que l’on ne veut pas nous admettre à la Conférence sur un pied d’égalité, je
suis d’avis de déclarer que nous n’y prendrons pas part. Il me revient de tous côtés
que l’on ne croit pas à notre résistance jusqu’au bout, et il est nécessaire de déclarer
énergiquement nos intentions pour mettre fin à de pareilles suppositions.
22
R 597 Berlin, 26 decembrie 1882/7 ianuarie 1883

(r.g. 17 ianuarie)
La mort de Mr. Gambetta a produit en Allemagne une assez vive impression. La
subite disparition a provoqué des commentaires sympathiques dans toutes les
conversations comme dans tous les articles de journaux. On s’accorde généralement à
reconnaître qu’il occupait une grande place non seulement en France où sa situation
était exceptionnelle, mais dans l’Europe où l’on comptait avec lui. Si l’on estime qu’il
devait en partie son immense popularité à la vivacité des impressions françaises et
peut-être un peu à son nom retentissant et si bien fait pour la renommée, on n’apprécie
pas moins les dons supérieurs et brillants qui le faisaient aimér et redouter. Les feuilles
allemandes ont surtout rappelé comment, dans la guerre de 1870, il a réussi par l’ardent
patriotisme qui l’enflammait, à communiquer à la France épuisée des forces nouvelles;
elles ont raconté avec complaisance les héroïques et infructueux efforts de la défense
19
Copie.
17
nationale, montrant que cet homme, par son passé comme par son ambition,
personnifiait, aux yeux de son pays, et de l’étranger, la politique de la revanche. On a
enfin mis en vue qu’il était également l’incarnation d’une autre grande chose, la
République, son idéal politique, qu’il avait contribué à réaliser par un labeur et un
talent prodigieux, et qu’il était capable de défendre contre un débordement anarchique
aussi vaillamment qu’il l’avait défendu contre un retour de la monarchie.
Quelles seront les conséquences de cette mort? C’est la question qu’on s’est
posée de divers côtés. Plusieurs journaux de Berlin n’ont pas hésité à répondre que
les dangers qui menacent l’Allemagne du côté de la France ont par cet évènement
diminué, sinon disparu. Ce n’est pas sans doute l’opinion des hommes du
Gouvernement. Ceux-ci savent très bien que Gambetta, qui avait vu de près les
désastres de 1870, n’était pas au fond animé de velléités belliqueuses et qu’il aurait
plutôt dévoué ses forces au maintien de la paix et au développement des institutions
républicaines. Mais on sent dans les hautes régions, comme dans tout le pays, que si
des chances heureuses se représentaient pour la France, à un moment opportun,
Gambetta eût mieux réussi qu’un autre à soulever et à jeter les armées françaises
contre les frontières de l’Allemagne. Sa mort imprévue, comme celle du général
Skobéleff, ont apporté un allègement temporaire aux soucis de la nation allemande.
D’ailleurs les embarras intérieurs dans lesquels s’absorbe la France augmenteront du
même coup. Que deviendront les Gambettistes? Les uns iront à l’extrême gauche, les
autres pencheront vers le centre, il y en a qui cesseront d’être républicains, tous se
disperseront, parce que personne ne peut remplacer le chef perdu pour les tenir
grouppés comme autrefois, et il se fera tout un travail de formation et d’équilibre des
partis, pendant lequel s’aggraveront les maux dont les Français souffrent
actuellement, le désordre des idées et l’instabilité des gouvernements.
La politique étrangère de la République subira aussi pendant quelque temps un
amoindrissement. Gambetta, à l’exemple de Thiers, voulait que la France s’inspirât
toujours dans les questions internationales de ses traditions, de ses intérêts, de ses
devoirs de grande nation, et l’Europe, qui connaissait le poids dont il jouissait dans
son pays, se préoccupait sérieusement de ses paroles et de ses actes. Cette
préoccupation et cette influence ensevelies, la politique républicaine risque de
devenir plus indécise, plus flottante, pour aboutir peut-être à l’effacement complet.
L’affaiblissement dans son rôle à l’extérieur, et la confusion dans sa vie intérieure,
telles sont les conséquences, bien passagères sans doute, mais aujourd’hui non moins
réelles qu’entraîne pour la République française la perte de Gambetta.
L’attitude et le langage de la presse allemande à l’égard de ce deuil ont été très
remarqués. Les mérites de l’homme d’Etat français n’ont pas fait simplement l’objet
d’une équitable appréciation; ils ont été sensiblement exaltés. Beaucoup de personnes
y ont vu le désir secret de rabaisser tout un peuple en élevant à un tel degré la
puissance d’un seul homme. J’aime mieux attribuer l’exagération de l’éloge à la
courtoisie qui doit régler les rapports entre les nations et à la satisfaction que l’on
éprouve à louer un ennemi avec lequel on a eu des rencontres heureuses.
18
Agréez, je Vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très-haute

considération.
AMAE, Arhiva istorică, Berlin, vol. 242, f. 216-218
23
CĂTRE LEGAŢIILE ROMÂNIEI LA BERLIN, CONSTANTINOPOL,
LONDRA, PARIS, PETERSBURG, ROMA ŞI VIENA
T cifr. 2798 Bucureşti, 8 ianuarie (st.n.) 1883, ora 8,30
En vue des bruits attribuant aux Puissances l’intention de n’offrir à la

Roumanie, à la Conférence de Londres, qu’une participation à un titre inférieur et
sous une modalité spéciale quelconque, je vous autorise à déclarer catégoriquement,
vous basant sur la note du 29 novembre, que le gouvernement du Roi ne prendra pas
part à la Conférence pour la question du Danube que si on met la Roumanie sur le
pied de la plus parfaite égalité avec les autres Puissances20.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 94; AMAE, Fond Roma,
vol. 30
24
T cifr. f.n.21 [Londra, 8 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

À l’exception de la Russie, qui fait ses réserves qui déplaisent beaucoup, car
elles conduiront tôt au tard à la suppression de la Commission Européenne du
Danube et au retour à l’ancien état de choses, et de la Turquie, qui n’a pas répondu,
toutes les autres Puissances sont favorables au projet Barrère. Demandez à
20
Retransmisă la aceeaşi dată cu nr. 446, de la Florica (jud. Argeş), 8 ianuarie (st.n.), ora
21,30. Vezi AMAE, Fond Roma, vol. 86. Pentru răspunsul variilor Legaţii vezi nr. 25, 27, 30.
21
Copie.
19
Vacaresco [Văcărescu – n.ed.] les précédents actes de navigation entre la Hollande

et la Belgique dont j’ai envoyé copie Ministre.
25
Tous les cabinets moins celui de Vienne ont fait une réponse favorable à la
note anglaise du 11 décembre. Il n’y a pas encore eu convocation ni même fixation
de date pour réunion de la Conférence, mais envoi des délégués speciaux à Londres
précédera ouverture. Le gouvernement italien n’a aucune connaissance des bruits
dont traite votre télégramme du 8 janvier22.
26
T cifr. f.n.23 [Roma, 9 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

La Turquie a fait, il y a vingt jours, une nouvelle démarche ici dans le sens
d’un arbitrage24. Mancini a répondu que l’Italie ayant encouragé la Roumanie dans
la voie de la sécularisation des biens des couvents, il lui serait impossible d’entrer
dans l’examen de la question, à moins que toutes les autres Puissances ne se
prononcent en faveur de la proposition turque. L’Angleterre, la France et la Russie
ont admis cette proposition. L’Allemagne a declaré qu’elle se prononcerait la
dernière, l’Autriche a fait une réponse encore plus évasive.
22
Vezi nr. 23.
23
Copie.
24
Privind acelaşi argument vezi nr. 13, 84, 96, 133, 145, 149, 150.
20
27
T cifr. [725]25 [Constantinopol, 9 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

J’ai vu le Ministre des Affaires Étrangères. Je lui ai fait une déclaration

conforme aux instructions contenues dans votre télégramme d’hier soir, et je l’ai
prié d’en prendre acte. Aarifi m’a assuré que, jusqu’à présent, il n’a reçu aucune
communication dans le sens des bruits inquiétants répandus, concernant la
participation à la Conférence, d’aucun de ses Représentants à l’étranger, ni d’aucun
des Ambassadeurs à Constantinople. Il persiste à considérer le télégramme Havas
du 4 courant comme un bruit à sensation non fondé.
28
T cifr. f.n.26 Berlin, 10 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.

J’apprends d’assez bonne source que le Prince de Bismarck aurait

conseillé récemment au Comte Kálnoky de chercher à régler la question du
Danube par un accord direct avec la Roumanie, auquel les Cabinets donneraient
leur sanction, sans se réunir en Conférence. Comme le chancelier d’Allemagne
n’a, en général, aucun goût pour les conférences, il est très-probable qu’il
préfère cette manière de résoudre les dificultés; mais il va sans dire qu’il ne
s’opposerait pas à la réunion des Puissances à Londres, si l’Autriche persistait à
la déclarer nécessaire.
25
Copie.
26
Copie.
21
29
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BELGRAD, MITILINEU,
T cifr. f.n.27 Belgrad, 10 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.

Je viens d’apprendre que le Cabinet de Vienne a favorablement accueilli la

demande du Cabinet Serbe pour son admission à la Conférence de Londres et qu’il
a promis d’interposer ses bons offices à cet égard auprès des autres Puissances. Je
crois [mon] devoir vous prévenir que le Ministre des affaires étrangères d’ici ne
m’a jamais parlé de cette démarche de la Serbie.
30
MINISTRUL ROMÂNIEI LA PETERSBURG, KREŢULESCU,
T cifr. f.n.28 [Petersburg, 10 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

À cause des fêtes je n’ai pu voir qu’aujourd’hui le Gérant du Ministère des

Affaires Étrangères. Je lui ai demandé ce qu’il y a de vrai dans les bruits répandus
par les journaux sur notre participation à la Conférence et lui ai déclaré,
conformément à Votre télégramme daté d’avant-hier, que, si la Roumanie n’est pas
admise à la Conférence à l’égal des Grandes Puissances de l’Europe, elle était
décidée à s’abstenir d’y figurer. Il a répondu qu’il avait aussi lu cette nouvelle dans
les journaux, mais qu’il n’a pas connaissance qu’une semblable proposition ait été
formulée par une puissance quelconque et que l’ambassadeur de Russie à Vienne ne
lui avait rien rapporté de semblable. Il a ajouté que la circulaire Anglaise propose
d’inviter, dès la réunion de la Conférence, la Roumanie à participer aussi aux travaux
sur le pied d’une parfaite égalité avec les Grandes Puissances. Quant à la réunion de
la Conférence, je crois qu’elle ne peut avoir lieu avant le retour de Giers.
À la suite de l’entretien avec le Gérant du Ministère des affaires étrangères,
j’ai eu sur le même sujet une conversation avec l’Ambassadeur d’Angleterre qui
27
Copie.
28
Copie.
22
m’a assuré qu’effectivement la circulaire Anglaise propose notre participation sur

le pied d’égalité et que, d’après ses informations, il croyait pouvoir dire que les
autres Puissances avaient déjà accepté cette proposition.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f.109
31
SP Londra, 10 ianuarie (st.n.) 1883
Mon cher Ministre,

Sanderson est arrivé hier matin. J’ai cherché à le voir aussitôt et j’ai
longuement causé avec lui. Il n’a pas pu me nier la conversation qu’il a eue à
Vienne et que je vous ai rapportée dans mon télégramme d’avant hier29. Sanderson
croit que nous ne pourrons pas éviter la présence d’un Commissaire Austro-
hongrois dans la Commission entre Galatz et les Portes-de-Fer, vu qu’on ne peut
pas lui nier la qualité de limitrophe sur la ligne transversale à travers les Portes-de-
Fer et vu le précédent de la Hollande et de la Belgique; mais ils ne veulent pas
comprendre que l’Autriche par rapport à nous n’est pas ce qu’est la Belgique par
rapport à la Hollande. Lorsque j’ai vu Sanderson il ne s’était pas encore présenté à
Lord Granville qui se trouve toujours à Warmer Castle. Vous savez que Lord
Edmond Fitzmaurice vient d’être nommé à la place de Sir Charles Dilke. Je l’ai vu
hier soir au moment où il partait pour Warmer Castle et je lui ai parlé deux heures
sur l’affaire du Danube; il m’a prié de venir étudier la question avec moi.
J’ai reçu votre règlement m’enjoignant de décliner toute participation de la
Roumanie à la Conférence si elle n’est pas admise à titre d’égalité avec les autres
puissances. Dans la circulaire de Lord Granville il y a l’expresion sur le pied d’égalité
[subl. în orig. – n.ed.] mais il m’a bien dit que cela ne serait pas de plein pied [subl. în
orig. – n.ed.] parce qu’il faut bien que les ambassadeurs se reunissent d’abord pour
statuer sur notre droit d’admission. Il me semble que ceci peut être admis par nous si
on nous accorde ou reconne [reconnaît – n.ed.] le droit de siéger à titre égal.
Il paraît que la Societé du Danube dispose d’une réserve de 45 millions de
florins qu’elle compte employer pour tuer toute concurrence de navigation sur le
Danube. Voilà comment l’Autriche-Hongrie entend la liberté de navigation.
Le Comte Kálnoky tâchera de s’entendre avec Giers, en lui faisant toutes les
concessions sur le bras de Kilia, vu qu’elle n’a pas des intérêts sur la navigation
aux embouchures, car actuellement ses produits encombrants tels que blés de la
29
Ireperabilă.
23
Hongrie remontent et se dirigent sur Romanshorn [?] et Linsdau, elle ne s’interesse

qu’aux produits de son industrie qu’elle veut transporter sur le Danube en
Roumanie, en Bulgarie et en Serbie.
Je ne sais encore du départ de Pencovitc [Pencovici – n.ed.] de Bucarest. Je
n’ai pas vu le Baron Mohrenheim depuis son départ pour Paris, mais il est retourné
hier. Je tâcherai de le voir, mais Davidoff [Davidow – n.ed.] m’a dit qu’ils
n’avaient encore rien de Pétersbourg.
32
GERANTUL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE, STĂTESCU, CĂTRE
MINISTRUL ROMÂNIEI LA VIENA, CARP
T cifr. 2784 Bucureşti, 11 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
Pour pouvoir répondre au rapport no. 2216 il nous faudrait connaître

l’ensemble de toutes les modifications moyennant lesquelles le Gouvernement de
Wienne serait disposé à accepter notre contre-projet à la proposition Barrère. Ce
n’est qu’ainsi qu’on pourrait se faire une idée exacte de la portée de ces
modifications. Notamment il importe de savoir si les dispositions des art. 99, 102 et
104 sont acceptées telles quelles. Il faudrait également que la nouvelle rédaction
projetée n’ait pas le caractère d’une œuvre personnelle et unilatérale, mais qu’elle
soit l’œuvre commune des deux parties. Dans tous les cas, ne rien donner par écrit
avant que l’accord ne soit établi sur tous les points contestés et que la nouvelle
rédaction n’ait été approuvée par le Gouvernement.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 123; BNR, fond
Brătianu, dosar 317, f. 19
33
T cifr. 405 confidenţială Roma, 11 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
Les arguments de droit que le gouvernement italien a fait valoir en faveur de

notre admission à la conférence n’avaient pas soulevé d’objections à Vienne, et
24
l’accord semblait fait entre les Puissances, losqu’il est survenue la circulaire Serbe.
Ici, on ne la prend pas au sérieux, mais il paraît qu’ailleurs on aurait songé un instant
à s’en prévaloir contre nous. En résumé, là où les dispositions ont été bonnes pour
nous, dès le commencement, les prétentions risibles de la Serbie ne les ont pas
modifiées. L’Angleterre demande que la Conférence soit ouverte le dix-neuf courant.
34
T cifr. f.n.30 Berlin, 12 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.

Le Comte de Hatzfeldt m’a confirmé ce que jeudi j’ai récemment [sic!]

annoncé par le télégraphe que la Russie proposait, à l’occasion du renuovellement
des pouvoirs de la Commission Européenne du Danube, de réserver ses droits sur
le bras de Kilia sauf à appliquer des principes consacrés par les traités de 1815. Le
Ministre a ajouté qu’il ne connaissait pas suffisamment l’importance de ce bras, par
rapport aux autres bouches du Danube, pour exprimer un avis et que, d’ailleurs,
c’était aux Gouvernements plus directement intéressés d’étudier de près la question
et de se former une opinion en vue de la prochaine Conférence, où une décision
espère être prise à cet égard. Le Cabinet de Berlin attendrait, avant de se prononcer,
de connaître la pensée des autres Puissances signataires du Traité de Berlin.
35
T cifr. 408 confidenţială Roma, 12 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
Ce n’est pas seulement l’envie de se rendre ridicule qu’a poussé le

Gouvernement Serbe à lancer sa circulaire aux Grandes Puissances; il y a eu là
30
Copie.
25
aussi des suggestions de la part de ceux qui voyaient dans cette démarche un
moyen de faire englober dans le même refus de la Conférence notre demande et
celle de la Serbie. Il est probable que cette manœuvre ne réussira pas; toutefois, elle
a jeté un certain désarroi parmi les Grandes Puissances. Suivant les assurances que
j’ai reçues hier encore, [l’]attitude du Gouvernement italien est parfaite.
36
SP31 Londra, 12 ianuarie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

L’idée de tout le monde ici au Ministère et je crois aussi celle de Sanderson qui,
je n’en doute pas, dictera la volonté de Lord Granville, c’est que l’Autriche est en droit
de demander un membre dans la Commission entre Galatz et les Portes-de-Fer, comme
aussi la Bavière et le Wurttemberg et que si ces deux États ne le demandent pas, ce
n’est point une raison que l’Autriche renonce aussi à exercer son droit. Kálnoky ne
s’est pas encore décidé à exposer ses vues à Sir H. Elliot et il ne le fera qu’après avoir
conféré avec Giers qui sera très probablement à Vienne vers le 15 janvier. Ainsi dans
aucun cas la conférence ne pourra se réunir avant la fin du mois.
Sanderson m’a dit ce matin que nier le droit d’un Commissaire dans la
Commission entre Galatz et les Portes-de-Fer, c’est affirmer le droit à la Russie sur
le Canal de Kilia, dont le but serait de dépenser pour rendre ce canal navigable, de
ne pas mettre de taxe et par là anéantir la navigation de Sulina, ôter ainsi les
moyens à la Commission Européenne d’entretenir le canal et par là le laisser
encombré puis libre à la Russie, de négliger à son tour Kilia et par là revenir à l’état
d’avant la guerre de Crimée. Sanderson n’a pas encore vu Lord Granville, il n’a vu
que Sir William [Julian – n.ed.] Pauncefote avec lequel il a eu de longs entretiens.
La Turquie n’a pas encore répondu, mais je sais que Musurus voudrait
soulever la question de la démolition des forteresses et que d’autres travaillent à ce
que la conférence continue avec les affaires d’Egypte, mais si l’on sort des trois
points, l’Angleterre ne voudra pas de conférence.
31
Dintr-o telegramă expediată către Ministerul de Externe la aceeaşi dată se publică
următoarele pasaje: „On me dit que le changement du titre des capitaines de port ferait bon effet pour
nous à la Conférence. [...] Dans un meeting, hier à Newcastle, on a parlé du Danube. Je vous envoie
une relation [ireperabilă – n.ed.].” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e,
partea a V-a, f. 133, T cifr. f.n., [Londra, 12 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.], r.g., 12 ianuarie, nr. 2811.
26
On m’écrit de Bucarest que Pencovitc [Pencovici – n.ed.] est parti, mais je ne

sais encore rien de lui. Je vous préviens que Plason, le chef de service au Ministère
[des Affaires Etrangères – n.ed.] de Vienne qui a l’affaire du Danube en main,
voudrait trouver un moyen de s’entendre avec nous au sujet d’une solution amiable.
La mulţi ani cu bine.
37
R 727 confidenţial Pera, 31 decembrie 1882/12 ianuarie 1883

Comme complément à mon télégramme du 28 Décembre/9 Janvier 1883, no.
725, je m’empresse de soumettre à Votre Excellence le résumé de l’entretien que
notre Premier Dragoman, Monsieur A. Lahaille, vient d’avoir avec Aarifi Pacha,
qu’il était allé sonder au sujet de l’Iradé Impérial concernant la Conférence de
Londres, Iradé qui n’a toujours pas paru.
«Je continue à n’avoir, a dit Aarifi Pacha, aucune information officielle de
Nos Ambassadeurs concernant les bruits, suivant lesquels l’Autriche
subordonnerait, à certaines conditions, l’admission de la Roumanie à la future
Conférence de Londres. Cependant, je puis vous déclarer officieusement et à titre
tout-à-fait confidentiel que j’ai cru comprendre, à la suite des conversations que
j’ai eues ici, que le Cabinet de Vienne ne se refuserait pas à l’admission de la
Roumanie à la Conférence, et qu’il serait disposé à admettre aussi la Serbie et
même la Bulgarie, s’il y a lieu. Seulement, la Roumanie, comme Puissance, ne sera
pas placée sur le même pied d’égalité que les Puissances signataires du traité de
Paris. On ne veut pas, pourtant, par là assigner à la Roumanie un rang secondaire,
ni placer ce Royaume, au sein de la Conférence sur un pied d’infériorité, car bien
que la Roumanie soit appelée à siéger au sein de la Conférence comme Puissance
riveraine, et non comme Puissance signataire, Elle aura voix délibérative à l’instar
des Grandes Puissances. Ainsi, pour ma part, j’estime que les bruits qui courrent
sur les conditions proposées, dit-on, par l’Autriche, sont exagérés.»
Il est évident, Monsieur le Ministre, que les appréciations que Son Altesse
Aarifi Pacha a fait entendre hier à notre Premier Dragoman, doivent résulter d’un
dernier et récent entretien qu’Il aura eu avec l’Ambassadeur d’Autriche-Hongrie.
27
La partie qui a attiré particulièrement mon attention est la facilité avec laquelle le
Cabinet de Vienne serait disposé à accepter non seulement la participation de la
Roumanie à la Conférence de Londres, mais aussi celle de la Serbie et de la
Bulgarie. Cette idée qui surgit pour la première fois, doit avoir pour but de nous
ramener au même niveau que ces deux autres Contrées Riveraines, et de nous
enlever tout caractère de supériorité sur Elles, bien que nous comptions au nombre
des Puissances représentées dans la Commission Européenne du Danube. En outre,
il se pourrait que l’Autriche-Hongrie se soit dit que si Elle réussissait à faire
enregistrer par la Conférence un avis contraire au nôtre, de la part d’un riverain –,
tel que la Serbie, par exemple –, elle annulerait par là, d’une façon péremtoire, tous
nos arguments contre le projet Barrère.
Tout en soumettant à l’appréciation de Votre Excellence, ce qui précède, j’ai
l’honneur, Monsieur le Ministre, de Vous prier d’agréer l’assurance de ma très
haute considération.
38
SP Viena, 12 ianuarie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Aseară am primit alăturata depeşă pe care ţi-o trimit în copie 32. Kálnoky s-a
pornit la Pesta pentru două zile încât [astfel că] trebuie să aştept reîntoarcerea lui.
Aş dori însă să-mi lămureşti un lucru. Din cele ce mi-ai spus am înţeles că
Guvernul ar fi dispus să lase la o parte nomenclatura de la art. 99. Ori depeşa lui
Liteanu o menţine cu energie. Ori eu te-am înţeles rău ori ar trebui să lămureşti
bine punctul acesta ca să nu le înaintez aci decât pe sigur.
Ieri am avut o conversaţiune cu Hoyos din care am conchis că tocmai la
articolele în chestiune avem să avem o luptă mare, chiar dacă ne-am înţelege
asupra principiului compunerii comisiunei cum ar prevede noua redacţiune, însă ar
fi bine să ne abţinem de [la] orice optimism.
Înainte de toate ar fi bine să afli, de se poate, care sunt sfaturile ce Bismarck a
transmis aici. Ti-aş scrie mai mult dar până la întoarcerea lui Kálnoky adică până
pe Luni, calm plat.
32
Ireperabilă.
28
Al tău devotat frate for ever.

BAR, coresp., S 9(17)/DCCCLXVII
39
R1 Berlin, 1/13 ianuarie 1883

(r.g. 13 ianuarie)
Ainsi que j’ai eu l’honneur d’en informer Votre Excellence par télégraphe33,
le Comte de Hatzfeldt m’a communiqué que l’Ambassadeur d’Anglettere lui avait
proposé la date de 19 de ce mois pour la réunion de la conférence du Danube. Le
Ministre a répondu à Lord Amphtill qu’il n’avait pas d’objection à y opposer, mais
qu’il ne savait pas si d’ici là les puissances pouvaient mettre leurs ambassadeurs à
Londres en situation de statuer sur les questions qui devaient être soumises à leur
délibération. Son Excellence a ajouté que c’était d’ailleurs au Cabinet de Vienne, le
principal intéressé, de se prononcer en premier lieu.
Le Comte de Hatzfeldt m’a déclaré en même temps que les Cabinets étaient
en principe favorables à l’admission de la Roumanie dans la conférence, mais il
m’a laissé entendre qu’on n’était pas encore fixé au sujet du titre auquel elle y
serait introduite, et que l’issue de nos négociations avec Vienne pèserait d’un
certain poids sur la résolution qu’on prendrait à cet égard. J’ai répondu que la
Roumanie croyait tenir de sa situation sur le Danube le droit de participer
efficacement aux discussions des questions touchant à ce fleuve, et qu’elle ne
saurrait se contenter d’être simplement entendue par la réunion à laquelle le
règlement en sera remis. Le Ministre, sans trop s’arrêter à mon observation, a
exprimé l’espoir qu’un accord finira par s’établir entre l’Autriche et la Roumanie.
«Je constate – a-t-il dit – qu’il y a du bon vouloir des deux côtés.»
Mon sentiment est que le Gouvernement allemand persistera dans les affaires
danubiennes à conserver jusqu’à la fin l’attitude passive qu’il a prise dès le
commencement, en abandonnant aux Cabinets qui y sont intéressés le soin de se
concerter pour présenter à la sanction générale de l’Europe le résultat final de leur
travail. Il ne soutiendra, en attendant, aucun projet de solution. Le Prince de
Bismarck n’a pas de préférence pour la proposition de Mr. Barrère; il donnerait
33
T cifr. f.n., copie, Berlin, 11 ianuarie (st.n.) 1883, f.o., r.g., 11 ianuarie, nr. 2808, f.o.,
nepublicată. Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 126.
29
volontiers son adhésion à toute autre combinaison qui serait agréée d’abord par
l’Autriche-Hongrie; il ne traite cette question qu’au point de vue du maintien de
l’entente européenne qui a servi jusqu’ici à aplanir sans secousses toutes les
difficultés résultant du traité de Berlin. C’est, préoccupé de cet intérêt général, que
le Comte de Hatzfeldt a exprimé à l’Ambassadeur d’Angleterre la crainte que la
date proposée pour la convocation de la conférence ne fût trop rapprochée. «Il
appartient – a dit le Ministre – au Cabinet austro-hongrois de se prononcer le
premier sur ce point.» Cette déclaration n’a pas été seulement faite par
considération pour un allié. Elle signifie qu’il faut demander au Comte Kálnoky
s’il a suffisamment préparé les Gouvernements à ses vues pour ne pas risquer de
soulever, dans les négociations qu’il s’agit d’ouvrir, des divergences, des
controverses irritantes et dangereuses. Tel est, suivant moi, le sens des paroles du
Comte de Hatzfeldt. Et selon que l’Autriche acceptera le 19 de ce mois ou
préférera un ajournement pour se présenter à Londres, nous pourrons en conclure
que les pourparlers particuliers entre les puissances vont encore leur train ou qu’ils
ont déjà abouti. La conférence ne se réunira plus tôt ou plus tard que si le succès en
est assuré.
considération.
40
MINISTRUL ROMÂNIEI LA PARIS, PHEREKYDE,
CĂTRE GERANTUL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE, STĂTESCU
T cifr. f.n.34 Paris, [16 ianuarie (st.n.) 1883], f.o.

(r.g., 16 ianuarie, nr. 2817, f.o.)
Monsieur Rosetti est d’avis de faire interpeller le Gouvernement français sur

la Question [du] Danube et l’attitude de la France. Il ne veut pas le faire sans votre
consentement. Mon avis personnel est affirmatif. Je Vous prie de répondre35.
34
Copie.
35
Gerantul Ministerului de Externe, Stătescu răspunde la 17 ianuarie (st.n) 1883 în următorii
termeni: „Nous ne voyons d’inconvenient à l’interpellation, mais nous croyons qu’il serait bon qu’elle
soit faite par un ami du Gouvernement français et d’accord avec lui.” AMAE, Convenţii maritime,
Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 148: T cifr. f.n., Stătescu către Pherekyde,
[Bucureşti], 5/17 ianuarie 1883, f.o. (r.g., 17 ianuarie, nr. 2818).
30
41
R3 Pera, 4/16 ianuarie (st.n.) 1883

J’ai l’honneur de vous confirmer mon télégramme chiffré no. 1 du 1/13
courant36 par lequel je portais à la connaissance de Votre Excellence que la Serbie
avait demandé par une Note circulaire adressée aux Puissances, d’être admise, sous
certaines conditions, à la Conférence de Londres, avec voix délibérative sur les
questions fondamentales qui pourraient l’intéresser comme Puissance riveraine du
Danube. Cette note, remise à la Sublime Porte le 30 Décembre (10 Janvier), vient
d’être envoyée par le Ministre des Affaires Étrangères au Grand Vézir, afin que
Son Altesse la soumette au Conseil des Ministres.
Dans son référé au sujet de la demande de la Serbie, Aarifi Pacha ne semble
pas être défavorable à son admission à la Conférence, et je ne crois pas me tromper
en disant que Son Altesse abonde assez volontiers dans le sens de l’Autriche qui
soutient cette proposition et travaille à ce qu’elle soit agréée.
À ce propos il me revient de bonne source qu’Aarifi Pacha a été avisé par
l’Ambassadeur Ottoman de Vienne que Mr. de Kálnoky aurait déclaré à Sir Elliot
que le Gouvernement Impérial et Royal serait d’opinion que la question de
l’admission de la Roumanie, ainsi que celle de la Serbie, à la Conférence, devrait
être examinée par les Plénipotentiaires Européens à leur première réunion à
Londres.
En attendant, l’Iradé concernant l’acceptation de la Conférence par la
Turquie n’a pas encore paru. Pour ma part, je crois que ce retard a été provoqué
aussitôt après l’arrivée de l’Ambassadeur d’Autriche, qui le lendemain même
s’est rendu à Yldir-Kiosk et aura certainement obtenu du Sultan de suspendre
l’expédition des pièces à la Sublime Porte. J’ai vu hier le Grand Vézir et Aarifi
Pacha et l’impression que j’ai rapportée de mes entretiens avec eux confirme
pleinement les avis que j’ai l’honneur de transmettre ci-dessus à Votre
Excellence.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très haute
considération.
36
Nepublicată.
31
42
T cifr. f.n.37 Petersburg, [17 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Comme vous savez peut-être la Conférence a été fixée au 4 Février nouveau

style. Du Gérant du Ministère des affaires étrangères je n’ai pu apprendre la
manière dont le Gouvernement russe envisage actuellement la question du Danube;
il m’a dit qu’il s’est borné à envoyer à l’ambassadeur de Russie à Londres tous les
mémoires et renseignements possibles, lui laissant du reste complète liberté
d’action, et que Mr. Giers s’est réservé de donner les instructions à son tour.
43
T cifr. f.n.38 Londra, 17 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.

L’ouverture de la Conférence est fixée au quatre Février. Lord Granville

désire qu’elle dure peu et qu’elle soit terminée avant l’ouverture du Parlement.
Lord Fitzmaurice ne m’a pas dit clairement que notre admission était entendue;
mais il m’a semblé que cela était. Il m’a demandé de la part de Lord Granville si
nous comptions élever d’autres difficultés que celles sur la participation de
l’Autriche-Hongrie dans la Commission mixte; je lui ai répondu que mon
Gouvernement n’ayant pas été saisi officiellement de la question, et ne sachant pas
ce que l’on traiterait à la conférence, n’a pas pu m’envoyer des instructions; mais
que je savais qu’il est disposé à consentir à tout ce qui pourrait assurer et étendre la
liberté de la navigation du Danube, mais que je ne croyais pas qu’il puisse admettre
dans la commission de surveillance un membre autrichien de droit, ni qu’il puisse
reconnaître à cette commission le droit d’exécuter les règlements.
37
Copie.
38
Copie.
32
44
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA – REZUMATUL
COLOCVIULUI CU CANCELARUL IMPERIULUI GERMAN, BISMARCK
Berlin, miercuri 17 ianuarie (st.n.) 1883
Es schlug gerade zwei Uhr nachmittags, als ich zum Palais des Reichskanzlers
vorfuhr. Vom Vestibul wird man geradeaus ins Billardzimmer geführt, Saale mit der
Aussicht nach dem Garten. Ich wartete nicht lange, ein Diener lud mich in dem
Vorzimmer nach rechts ein. Als die Tür zu einem zweiten Zimmer geöffnet wurde,
trat mir der Reichskanzler entgegen. Er reichte mir die Hand in freundlicher Weise
und frug mich, „Wie ist Ihnen seit Kissingen ergangen?“
Fürst Bismarck trägt jetzt einen Vollbart, der ihm ein mildes Aussehen gibt,
er hat in den drei Jahren, daβ ich ihn nicht sah, gewaltig gealtert. Er war in
Uniform, mit seinem gelben Kragen ganz zugeknöpft und das eiserne Kreuz allein.
Er hub an: – das ganze Gespräch wurde deutsch geführt. Er hatte es nicht
vergessen, daβ, als ich das erste mal mit ihm gesprochen, wir das französische in
ein deutsches Gespräch umgewandelt hatten.
B.[ismarck] : Wie ist’s Ihnen seit Kissingen ergangen? Ich hoffe gut. Mich
finden Sie sehr leidend. Ich bin von starken Gesichtsschmerzen sehr geplagt.
Hauptsächlich wird mir das Sprechen schwer und ich muβ leise reden. Oft bin
ich gar nicht imstande zu sprechen. Es freut mich, daβ ich wenigstens heute
mich wohler fühle, um Sie empfangen zu können. Ich werde mit Briefen
überflutet, die mir praktische Heilmittel anraten. Hauptsächlich aus England, wo
dieses Lindern sehr verbreitet zu sein scheint. Manches wirkt im Augenblick,
aber als paleativ. Wenn man in den 70er ist, muβ man Ingurdexzesse und
Pflichtexzesse bezahlen.
Inzwischen war er um seinen groβen Schreibtisch herumgegangen, mir einen
Lehnstuhl anbietend, der gerade dem seinigen am mittleren Teil des Bureaus
gegenüberstand. Er blieb während des ganzen Gespräches sitzend, in natürlicher
Stellung mit gekreuzten Armen, oder die Hände ineinander, sich auf dem Bureau
stützend. Er sprach langsam und mit etwas Schwierigkeit, aber in ununterbrochenem
Fluβ der Rede.
Ich entgegnete, daβ ich leider durch die Zeitungen erfahren habe, wie sehr der
Fürst leidend sei und der Schonung bedürfe – daβ ich es aber für meine Pflicht hielt,
Berlin nicht zu verlassen, ohne wenigstens zu versuchen, mich Sr. D. vorzustellen.
Ich hatte ihm von S. M. d. König die freundschaftlichsten Empfehlungen zu bringen,
und vom Ministerpräsidenten die Versicherung seiner aufrichtigsten Hochachtung.
Sr.D. erinnert an Kissingen, dener Gespräche erinnere ich mich dankbarst. Die
Klarheit und das Wohlwollen, womit S. D. den richtig zu wandelnden Weg zeigte,
waren von Einfluβ auf die Gestaltung des neuen Rumäniens. Politisch haben wir uns
33
zu einem Königreich heraufgeschwungen. Wirtschaftlich hat die Verstaatlichung der

Eisenbahnen dem Land neue Fortschritte, und zwar gewaltige, machen lassen.
B.[ismack]: Die Verstaatlichung der Eisenbahnen, mit der wir je den Anfang
gemacht haben, ist eine Notwendigkeit der fortschrittlichen Entwicklung der Staaten
Europas. Die Eisenbahnen in Händen von Gesellschaften [zu] geben, aus dem
Verkehr ganzer Provinzen einen Monopolgewinn zu ziehen, ist nicht der Idee und
den Pflichten angemessen, die wir uns jetzt vom Staat machen. Es ist auf einem
anderen Gebiet derselber Zustand, den Frankreich mit seinen Generalpächtern für
Steuern hatte. In beiden geht der staatliche und der volkswirtschaftliche
Gesichtspunkt verloren. Es freut mich zu hören, daβ bei Ihnen die gemachten
Erfahrungen den Hoffnungen und Erwartungen entsprochen haben. An der
aufrichtigen Freundschaft Deutschlands für Rumänien sollen Sie nie zweifeln.
Ich antwortete – diese Freundschaft sei uns vom höchsten Wert, weil wir sie
erprobt und sie aufrichtig gemeint sei. Sie sei uns von groβer Hilfe gewesen in den
Zeiten des Berliner Kongresses, in einer der möglichst schwierigsten Lagen und im
Anfang der Begründung unserer staatlichen Selbständigkeit. Ebenso bauen wir
unsere Hoffnung auf diese Freundschaft, daβ sie uns helfen wird, über eine
schwierige und wichtige Frage hinweg zu kommen, die Donaufrage. Diese ist nicht
nur wirtschaftlich von groβer Wichtigkeit für uns, aber auch politisch: denn deren
Lösung bedeutet ein festes dauerndes Einverständnis mit Oesterreich.
B.[ismarck] unterbrach – ein solches Einverständnis ist gewiβ sehr
wünschenswert und liegt ganz in Ihrem Interesse.
Ich fuhr fort – leider stehen demselben bedeutende Schwierigkeiten entgegen.
Oesterreich will bis jetzt unseren Verhältnissen und Interessen wenig Rechnung
tragen, scheint für dieselben kein Verständnis zu haben. Die ganze Frage ist ja jetzt
auf zwei Punkte zugespitzt. Oesterreich will den Uferstaaten die Strompolizei
abnehmen. Dies ist aber nirgends der Fall, mit Ausnahme der Donaumündungen,
wo aber besondere Gründe gelten müssen – die Seeschifffahrt bis nach Galaţi oder
Brăila, die groβen Stromregulierungsarbeiten, die Europa unternommen, und die
Einführung von Schifffahrts- und Polizeiordnungen, die als Beispiel für die ganze
Donau gelten sollten. Sodann will Oesterreich in der Kommission, die alle
Uferstaatenrechte absorbieren soll, eine Sonderstellung nehmen und darin Sitz und
Stimme haben, kraft eines besonderen, gar nicht existierenden Rechtes, während
wir ja gerne unserem groβen Nachbarn dieses Zugeständnis machen möchten,
wenn es nur sich einverstanden erklärte, kraft seiner europäischen Stellung und
mittels europäischen Mandates in die Kommission einzutreten.
B.[ismack] betonte von neuem, wie sehr die Regelung dieser Frage und ein
Einverständnis mit Oesterreich wünschenswert wären.
Er fuhr fort:
Ich will nicht sagen, daβ ich alles, was in Oesterreich hauptsächlich in
volkswirtschaftlicher Beziehung geschieht, billige. Oft waltet dort Kurzsichtigkeit,
34
eine Art Routine und eine eigene morgue. Alles dies verschafft ihnen keine
Freunde. Ich kenne sie ja von Frankfurt aus und erinnere mich, [wie] sie sich durch
kleinliche Plackereien unangenehm machten. Ich weiβ, daβ sie weder in Serbien
noch Bulgarien beliebt sind, und mit den Beziehungen zu Ihnen mag es auch so
ergehen. Wir haben uns ja auch über ähnliche Zustände zu beklagen. Aber wir
können leider dies alles nicht ändern. Man müβte die Menschen ändern. Dies kann
die Zeit nur herbeiführen, weder Deutschland noch Rumänien. Aber jetzt muβ man
mit gegebenen Faktoren rechnen.
Für Deutschland ist die Freundschaft Oesterreichs und Rumäniens von groβer
Wichtigkeit. Wir halten an beide: aber Sie werden mich verstehen, wenn ich
gröβeres Gewicht lege auf die Freundschaft Oesterreichs, schon weil es uns
nächster Nachbar ist. Damit ist nicht gesagt, daβ wir Rumänien unterschätzen. Es
ist uns auch von Wichtigkeit, aber in zweiter Linie.
In früherer Zeit stand Ruβland Deutschland am nächsten. Die Grundlage der
freundschaftlichen Beziehungen waren inniger Natur, denn sie wurde gebildet durch
die Verwandschaftsbande der beiden Suveräne. Ruβland hat sich aber eingebildet,
daβ es in diesem Verhältnis die gebietende Rolle spielen müsse. Es meinte nicht die
Freundschaft auf dem Fuβe der Gleichberechtigung stellen zu dürfen und wollte die
Hegemonie im Bunde führen. Trotzdem das Verhältnis in dieser Weise sich auf die
Dauer nicht erhalten konnte, so hat doch Deutschland alles aufgeboten, was in seiner
Macht stand, um die freundschaftlichen Beziehungen zu erhalten. Aber dies ist nicht
möglich gewesen. Ruβland hat ohne irgendeinen Grund, à propos de bottes, ohne ein
inneres oder äuβeres Bedürfnis das Bündnis zerrissen.
Was menschensmöglich war, um diesen Bruch zu beseitigen, ist unsererseits
geschehen. Wir haben ja den Berliner Kongress nur der Russen halber gehabt. Ich
lag krank in Friedrichsruhe, als Schonwaldt zu mir kam mit der inständigsten Bitte
von Seiten Kaiser Alexander II, ich möchte dahin wirken, daβ ein Kongress
zusammenträte, denn die Russen könnten den Krieg nicht weiter führen. Ich
willfahrte der Bitte und ich kann sagen, daβ kein von Ruβland offiziell gestelltes
Verlangen unerfüllt geblieben ist, und dies durch Deutschlands Zutun, durch mein
persönliches Einwirken. Und es ist möglich, daβ, wenn Ruβland noch mehr gewollt
hätte, ich auch dieses mehr zu seinem Gunsten durchgesetzt hätte. Glauben Sie,
daβ es damit zufrieden war, als es aus der schwierigen Lage herausgekommem
war? Nein.
Wir hatten im Grunde an der Sache selbst kein Interesse. Deutschland hat nur
ja mit der Türkei nichts zu schaffen. Es liegt zu weit abseits von uns und die
volkswirtschaftlichen Beziehungen sind schwieriger Natur. Auch berührte uns ja
sehr wenig, ob Ruβland mit England Krieg führen konnte oder nicht.
Kaum fühlte Ruβland sich erleichtert durch alles, was wir getan und was von
uns als einer aufrichtigen, treuen Freundschaft erwarten konnte, so kehrte es seinen
Zorn für einen Fehler gegen uns zu. Wie Frankreich den Bazain als Verräter
ausfindig machen muβte, um eigenes Verschulden zu decken, so wurde
35
Deutschlands Betragen als der Grund bezeichnet, daβ Ruβland nicht in der
Durchführung seiner Interessen weiter vorwärts kommen konnte. Man behauptete,
wir hätten noch mehr tun müssen als wir getan.
Die Welt wird es einmal erfahren und muβ es erfahren, in welch’ unerhörter
Weise Ruβland uns für unsere treuen, uninteressierten Freund[schaft]s Dienste
gedankt hat. Es sind ja vom Kaiser Alexander an seinen Onkel geradezu
Drohbriefe gesandt worden, wie es bloβ vor Ausbruch eines Krieges zu geschehen
pflegt, um uns zu zwingen, unseren Gesandten die Weisung zu erteilen, so zu
ord[n]en wie die russischen Gesandten. Man hatte die gebieterische Stellung, die
Ruβland aus früherer Zeit zu erhalten wünschte, auf veränderte Verhältnisse
anwenden wollen. Dies war nicht möglich.
Ich erzähle Ihnen dies alles, damit Sie die Genesis unseres Bündnisses mit
Oesterreich klar durchschauen und begreifen, wie sehr es in der Entwicklung der
Verhältnisse und Bedürfnisse liegt.
Deutschland liegt zwischen zwei mächtigen, auf Eroberung ausgehenden
Nachbarn. Ruβland und Frankreich sind die einzigen kriegerischen Staaten
Europas. Keiner von ihnen ist für Deutschland freundschaftlich gestimmt. Ruβland
hat seine früheren Freundschaftsbunde zerrissen. Frankreich kann unsere Siege
wenigstens für die jetzige Generation nicht verschmerzen. In dieser gefährlichen
Stellung durfte Deutschland nicht bleiben. Ich muβte nach Bundesgenossen suchen
und welche finden. Die Aufgabe war, ein Bündnis hervorzurufen, welches nicht
bloβ im Falle eines Krieges uns nützen sollte, sondern welches uns eine kräftige
Handhabe geben sollte, den Frieden möglichst lange zu erhalten. Diesen
Bundesgenossen fand ich in Oesterreich und dies ist die feste Grundlage und die
Bedeutung des zwischen den beiden Reichen geschlossenen Vertrages. Auch
Oesterreich stand in einer ähnlichen Lage. Wir waren genötigt, uns gegenseitig die
Hände zu reichen. Wir halten zu Oesterreich, weil es unser einziger Bundesgenosse
ist und weil das Bündnis mit demselben uns, die wir ja nichts weiteres verlangen
als ruhig zu leben, den Frieden zu erhalten hilft.
Damit ist gesagt, daβ wir alles gutheiβen, was in Oesterreich getan wird. Ihre
Wirtschaftspolitik ist gewiβ keine gute. Und wenn ich dies sage, so gilt das speziell
von den Ungarn. Ihre Art und Weise in jeder Beziehung ist derartig, daβ, wenn sie
allein die Groβmacht bilde[te]n, sie jeden Tag einen Krieg mit anderen Staaten
herbeiführen würden. Man kann in Oesterreich einmal nicht freundlich sein. Was
haben wir Deutsche von der Donau[?] Sie ist durch die Ungarn auch für uns
abgesperrt, während Oesterreich frei und ungehindert auf der Elbe fahren kann.
Glauben Sie mir, es ist mir lieber, der Plackereien in Ungarn halber, wenn unser
Handel mit Ungarn seinen Weg über Hamburg nimmt als über den Donaustrom.
Wir könnten ja unser Salz nach Serbien einführen: aber die vielen Zollreglements
erschweren bedeutend die Durchfuhr. Wir müssen aber diese Einstände mit in den
Kauf nehmen und von der Zeit erwarten, daβ die Vernunft die Oberhand gewinnt
und die Verhältnisse sich bessern werden.
36
Für Rumänien haben wir ja auch wie für Oesterreich das regste Interesse,
weil es ja auch ein Land ist, welches zum mitteleuropäischen staatlichen Komplex
gehört. Wir wünschen mit Ihnen auf dem besten Fuβ zu stehen. Von beiden
südlichen Staaten liegt uns aber Oesterreich am nächsten. Wenn ich
österreichischer Staatsmann wäre, würde ich Ihnen gegenüber freilich anders
handeln. Ich würde freundlicher, zuvorkommender sein und auch Ihrem Interese so
sehr wie möglich Rechnung tragen. Die Sachen stehen so – Sie haben unsere
Sympathie und unsere Liebe – aber die Politik und die Sicherheit der 45 Millionen
Deutsche[n] gebietet eine zurückhaltende Stellung. Gewiβ sind Sie in Ihrem Recht.
Wenn ich einen Schiedsrichterspruch zu fällen hätte, würde er wahrscheinlich zu
Ihrem Gunste ausfallen, aber in der eben erörterten Stellung können wir keinen
Druck auf Oesterreich ausüben, um das Sachverhältnis zu ändern.
Sodann kommt noch die delikate Lage hinzu, in der wir zu Oesterreich stehen.
Oesterreich führte in Deutschland eine Zeit lang die Hegemonie und hielt sich diese
Stellung für gesichert. Preuβen hat es aus derselben zurückgedrängt, und in manchen
Kreisen hat das doch, wenn auch schwache, Revanchegelüste hinterlassen. Wir
müssen aber auch diesen Reminiszenzen Rechnung tragen und dies gebietet uns
gerade um so mehr eine vorsichtige Haltung. Auch ertragen die Ungarn gar ungern
den sogenannten Einfluβ Deutschlands. Sie möchten immer obenan stehen.
Ich bemerkte, daβ der Dualismus in der Interessensphäre Oesterreichs auch in
der Donaufrage schadete. Deutsch – österreich wolle seine Industrieerzeugnisse so
viel wie möglich verkaufen. Dafür müssen wir aber kauffähig sein, und Ungarn
sieht mit scheelen Augen die Entwicklung unseres Getreidehandels. Es ist aber ein
innerer Widerspruch dort, wo ein einziger Gedanke und ein einziges Interesse sein
müβte. Dagegen sträuben wir uns, weil möglicherwewise die Adern unseres
wirtschaftlichen Lebens geschnitten werden könnten von unseren beiden Nachbarn,
und die Donau [als] die natürlichste, billigste und einzige sichere Straβe unseren
Verkehr mit anderen Ländern bildet.
B.[ismarck] fuhr weiter fort nach dieser kurzen Unterbrechung.
Ich kann mir recht klar vorstellen, wie es mit allem dort zugeht. Aber Sie
müssen doch klar einsehen, daβ wir sekundärer Fragen halber mit Oesterreich nicht
brechen können, da die Freundschaft mit diesem Nachbarn ein Hauptinteresse für
Deutschland bildet.
In Wien habe ich immer guten Rat zukommen lassen und auf die
Notwendigkeit hingewiesen, die Interessen Rumäniens nicht zu gefährden und
freundschaftliche Gesinnungen für dasselbe zu hegen. Aber all dieser Rat ist
vorläufig, wie es scheint, vergeblich gewesen. Es muβ eben der Zeit allein gelassen
werden, die Menschen zu ändern.
Sodann sich zu mir wendend, frug er: Es soll ja in der Donaufrage recht bald
die Länder-Konferenz tagen. Nicht wahr?
Ich sagte, daβ ich gestern gehört hatte, daβ der 5-te Februar dafür angesetzt
worden wäre.
37
Der Fürst bemerkte, die Gesandschaftsberichte von London wären ihm wohl
vorgelegen und er hätte davon Kenntnis genommen, aber das Datum hätte er
übersehen und er besinne sich nicht darauf.
Er fuhr weiter: Bedürfen die Beschlüsse der Konferenz nicht der
Einstimmigkeit? Ich glaube, es ist der Gebrauch, daβ die Majorität nicht genügt,
um einen Bechluβ die Durchfuhrbarkeit zu verschaffen. Nicht wahr, die Sache
verhält sich so, wie ich sage: es bedarf der Stimmeneinhelligkeit?
Ich antwortete, daβ ich derselben Ansicht bin, daβ der Fürst dies aber viel besser
wissen müβte wie ich. Ich erlaubte mir bloβ die Bemerkung, daβ wir die am meisten
Interessierten in der Frage wären, da, wenn auch Oesterreich die Schifffahrt beherrscht,
diese nicht existieren würde, wenn wir ihr nicht die Nahrung ihres Bestehens geben
würden. Sodann wird ein von uns nicht genehmigter Konferenzbeschluβ in der
Ausführung auf die unübersteiglichsten Hindernisse stoβen.
So wird es sein, sagte der Fürst: aber einen derartigen Druck auf Oesterreich
ausüben, daβ es umkehre, können wir nicht, trotzdem ich für Rumänien die
aufrichtigste Freundschaft fühle, und ich glaube, daβ Sie in Ihrem Recht sind. Sie
müssen Ihr möglichstes tun, um durch Ueberzeugung Oesterreich zu gewinnen.
Zwischen den beiden Unruhestiftern gelegen, kann Deutschland sich nicht
aussetzen, ohne Bundesgenossen zu bleiben und einem sicheren Angriff ausgesetzt
zu sein. Freilich hat es Friedrich der Groβe gewagt, aber es war Friedrich der
Groβe, und wir dürfen uns nicht solchen Gefahren jetzt aussetzen. Es wäre
pflichtwidrig. Ruβlands Eroberungspolitik ist durch Peter den Groβen gestiftet
worden, Frankreichs durch Ludwig XIV. Vielleicht glückt es Deutschland in
Mitteleeuropa, eine Friedensliga zu gründen. Sie würden auch dazu gehören.
Freilich werde ich die Realisation dieser Idee nicht erleben. Ich bin in den 70-er
und bin auch zu ermüdet, um für dieses Ziel so zu arbeiten wie in jungen Jahren.
Aber einmal muβ es dazu kommen. Deutschland ist ja zufrieden mit dem, was es
hat, es streckt nicht die Arme weiter aus und wünscht ein friedliches, inneres
Gedeihen des Volkes. Oesterreich hat viel zu arbeiten, um seinen Wohlstand
gleichmäβig zu entwickeln. Wir sehen auch, daβ es schwer mit Bosnien und der
Herzegowine fertig wird, und doch war dies eine politische Notwendigkeit. Es hat
ein einziges Miβgeschick: es wollte zwischen zwei Stühlen sitzen – zwischen
Muselmännern und Slaven – und das geht nun einmal nicht. Es hätte sich mit dem
Sultan verständigen sollen. Italien gehört auch zu uns. Es spukt zwar noch die
Irridente hie und da, aber das hat keine ernste Bedeutung. Die italienischen
Staatsmänner sehen ein, daβ es unklug ist, 25 Millionen in Gefahr zu bringen
wegen 100.000. Diese Staaten müβten sich auf wirtschaftlichem Gebiete
verständigen. Ich will nicht sagen, daβ Sie einen Zollverein bilden sollen. Dies
wäre nicht möglich, weil die Stufen wirtschaftlicher Entwicklung zu entfernt
voneinander liegen. Was verzehrt doch ein holsteinischer Bauer im Gegensatz zu
einem armseligen Slowaken in Ungarn! Aber Sie müssen einen gegenseitigen
friedlichen Verkehr herstellen, wodurch gegenseitig Ihre Enwicklung gesichert und
38
erleichtert wird. Es muβ ein System materieller Wohlfahrt auf gegenseitiges

Gedeihen gegründet werden. Diese wird zu einer bedeutenden politischen Stärkung
führen, welche unsere unruhigen Nachbarn auch beruhigen wird. Der Samen dafür
ist jetzt gestreut. Spätere Generationen werden einernten.
Ein bedeutender Faktor dieser Entwicklung wird auch die Arbeitsamtkeit und
Emsigkeit der Frankreichs umgebenden Völker sein. Die Franzosen haben viele
gute Eigenschaften, aber sie sind dem Wohlleben ergeben und man sagt, daβ sie
die langhaltende, anstrengende Arbeit scheuen. Ich las neulich, daβ in manchen
Departements die Zahl der Frauden auf 17% gestiegen ist; im Durchschnitt beträgt
sie 3%, was ziemlich viel ist. In Paris gilt der deutsche contremaître für durchaus
notwendig. Im übrigen nördlichen Frankreich soll die Industrie in den Händen der
Belgier sein.
Er frug dar, ob nicht der Verkehr in den Donaumündungen beinahe ganz
England zugehörte.
Ich bejahte dies und erinnerte daran, daβ diese Angelegenheit der
Donaumündungen und der Velleitäten Ruβlands den Kiliaarm der Jurisdiktion
Europas zu entziehen, für uns auch von groβer Wichtigkeit wäre.
Er lieβ mich den Sachverhalt dieser Frage auseinandersetzen und sagte dann:
Sie müssen durch Stromarbeiten der Natur nachhelfen. Vor Hamburg lag der
wasserärmere Teil der Elbe. Jetzt liegt Hamburg am wasserreicheren. Sie müβten
im Fluβ Arbeiten vornehmen an jener Stelle, wo der Sulinaarm sich vom St.
Georgsarm trennt, damit Sie mehr Wasser im Sulinaarm bekommen und er dadurch
tiefer wird. Diese Angelegenheit müssen Sie durch gute Techniker studieren lassen
und sich gleich daran machen, die Russen in der Weise zu beruhigen, daβ Sie ihnen
das Wasser [nicht] vor dem Mund nehmen. Das wird nicht schwer gehen. Ist es
nicht möglich, den alten Römergraben von der Donau nach Küstendje zu benützen?
Ich antwortete, daβ darüber keine Studie gemacht worden wäre, worauf er
weiter fortfuhr:
Ich habe gehört, Sie haben jetzt eine Eisenbahn nach Ihrem Seehafen. Die
See ist viel wert. Ich hoffe, Sie sehen jetzt alle ein, der Tausch war für Sie von
vielem Wert: die Donaumündungen und Küstendje, das ist eine ganze Zukunft.
Ich stand auf. Der Fürst erhob sich auch mühsam von seinem Sitz und sagte
mir: Sehen Sie, ich bin doch mit dem Alter steif geworden.
Ich äuβerte den Wunsch, er möge doch dazu kommen, seinen
Gesundheitszustand erträglich zu machen.
Er meinte, die Landluft und der Landaufenthalt munde ihm besser. Dort
könne er die für seine Gesundheit nötige Bewegung machen, was in Berlin so
schwer wäre. Auch die abwechselnde Temperatur der Zimmer bekomme ihm
schlecht. Auf dem Land wäre man entweder im Zimmer oder drauβen, aber in der
Stadt lässt sich das alles nicht einrichten.
Sr. Majestät dem König bitte ich meinen untertänigsten Dank zu sagen für die
freundliche Erinnerung.
39
Herrn Bratiano bitte ich auch meine Empfehlungen zu sagen. Wie geht es ihm?
Ich antwortete, Br[ătianus] Gesundheit lasse auch viel zu wünschen übrig.
Ueberanstrengungen und Amtssorgen hätten ihn sehr mitgenommen.
Ja, sagte der Fürst, das lässt sich einmal nicht ändern. Ihnen bin ich sehr
dankbar, daβ Sie mich aufgesucht haben. Ich habe mich sehr gefreut, Sie wieder zu
sehen.
Bezüglich Rumäniens halten Sie fest, daβ [weil] Deutschland die wärmsten
Sympathien für dasselbe hegt und mit dem lebhaftesten Interesse Ihrer Entwicklung
folgt. In der Donaufrage können wir leider nicht energischer eingreifen.
Er reichte mir die Hand und schüttelte die meine in freundlicher Weise.
Ich schied, ihm dankend für die gütige Aufnahme und die wertvollen
Versicherungen freundschaftlichen Wohlwollens für mein Vaterland.
Miercuri, 17 ianuarie 1883

Bătea exact ora două după amiază când am ajuns la Palatul Cancelarului
Imperiului. Din vestibul, eşti condus drept în faţă, în camera de biliard, o încăpere cu
vedere spre grădină. Nu am aşteptat mult, un slujitor m-a invitat într-o anticameră în
dreapta. Când s-a deschis uşa către o a doua încăpere, m-a întâmpinat cancelarul. Mi-a
întins mâna cu amabilitate şi m-a întrebat, „cum aţi mai dus-o după Kissingen?”
Prinţul Bismarck poartă acum barbă care-i dă un aer mai blând, în cei trei ani
de când nu l-am mai văzut a îmbătrânit considerabil. Era în uniformă, închis la
nasturi până sus, la gulerul galben, purtând doar Crucea de fier.
A deschis discuţia, care s-a purtat în limba germană. Nu uitase că atunci când
vorbisem cu el prima oară, începusem amândoi în franţuzeşte pentru a trece apoi pe
nemţeşte.
B.[ismarck]: Cum aţi mai dus-o după Kissingen? Sper că bine. Pe mine mă
găsiţi foarte suferind. Mă chinuie îngrozitor puternice dureri faciale. Cel mai
important, mi-e greu să vorbesc şi trebuie s-o fac cu glas scăzut. Deseori nici nu
sunt în stare să vorbesc. Mă bucur că azi cel puţin, mă simt mai bine şi pot să vă
primesc. Sunt asaltat de scrisori care îmi recomandă remedii practice. Mai ales din
Anglia, unde aceste calmante par a fi foarte răspândite. Unele au efect pe moment,
însă doar ca un paliativ. Când ai 70 de ani, vine vremea să plăteşti excesele de
ingurgitare şi excesele de datorie.
Între timp, dăduse un ocol imensului său birou, oferindu-mi un fotoliu care se
afla vizavi, cam pe la jumătatea biroului. Pe parcursul întregii întrevederi, el a stat jos
pe scaun, într-o poziţie naturală, cu braţele încrucişate, sau cu mâinile împreunate,
sprijinite pe birou. Vorbea rar şi cu oarecare greutate dar fără întrerupere.
I-am răspuns că am aflat din păcate din ziare faptul că prinţul este suferind şi
are nevoie să fie menajat, dar că am considerat de datoria mea să nu părăsesc
Berlinul, fără măcar să nu fi încercat să mă prezint Înălţimii Voastre. Trebuia să-i
prezint salutul prietenesc al Maiestăţii Sale Regelui, iar din partea Primului
40
Ministru asigurarea celei mai sincere înalte consideraţii. Claritatea şi bunăvoinţa cu

care Înălţimea Voastră aţi arătat calea corectă de urmat au influenţat formarea noii
Românii. Din punct de vedere politic, ne-am ridicat la rangul de regat. Din punct
de vedere economic, etatizarea căilor ferate duce ţara pe noi şi extraordinare trepte
ale progresului.
B.[ismack]: Etatizarea căilor ferate, cu care am făcut începutul, este o
necesitate a dezvoltării progresiste a statelor din Europa. A da căile ferate în mâna
unor societăţi, a extrage profit de monopol de pe urma traficului unor întregi
provincii, nu este în acord cu ideea şi cu sarcinile pe care ni le facem acum în
privinţa statului. Este, într-un alt context, aceeaşi stare de lucruri, pe care a
experimentat-o Franţa în privinţa impozitelor, cu arendarea generală. În ambele
cazuri se pierde punctul de vedere statal şi al economiei naţionale. Mă bucur să aud
că la Dumneavoastră experienţele făcute au corespuns speranţelor şi aşteptărilor.
Să nu vă îndoiţi niciodată de prietenia sinceră a Germaniei.
Am răspuns: această prietenie este pentru noi de cea mai mare valoare,
deoarece am probat-o şi ne este sinceră. Ea ne-a fost de mare ajutor în timpul
Congresului de la Berlin, într-una din cele mai dificile situaţii şi la începutul
întemeierii independenţei noastre naţionale. La fel, ne clădim speranţa pe această
prietenie, că ea ne va ajuta să depăşim o problemă grea şi importantă, problema
Dunării. Aceasta nu este numai de o mare importanţă economică, ci şi politică: căci
rezolvarea ei înseamnă un acord solid şi durabil cu Austria.
B.[ismarck] a întrerupt: un asemenea acord este desigur de dorit şi este cu
totul în interesul dvs.
Eu am continuat: din păcate acesteia i se opun dificultăţi importante. Austria,
până acum, nu vrea să ţină seama de condiţiile şi interesele noastre, pare să nu aibă
înţelegere pentru ele. Întreaga problemă s-a acutizat acum în două puncte. Austria
vrea să preia de la statele riverane poliţia fluvială. Dar aceasta nu se înregistrează
nicăieri, cu excepţia gurilor Dunării, unde însă trebuie să conteze anumite motive –
navigaţia până la Galaţi sau Brăila, marile lucrări de regularizare a fluviului
întreprinse de Europa şi introducerea regulamentelor de navigaţie şi de poliţie, care
ar trebui să fie valabile ca exemplu pe toată Dunărea. Apoi Austria vrea să ocupe
un loc special în comisia care trebuie să hotărască toate drepturile statelor riverane,
şi să fie membru cu drept de vot, în virtutea unui drept în fond inexistent, în timp
ce, iată, noi am dori să-i facem această concesie marelui nostru vecin, dacă doar
s-ar declara de acord, în virtutea poziţiei sale europene şi prin intermediul
mandatului său european, să intre în comisie.
B.[ismarck] a accentuat din nou cât de dorite ar fi reglementarea acestei
probleme şi un acord cu Austria.
El a continuat: nu vreau să spun că aprob tot ce se petrece în Austria, mai ales
în legătură cu economia naţională. Deseori, acolo domneşte lipsa de orizont, un fel de
rutină şi o morgue [în lb. fr., în orig. – n.ed.] proprie. Toate acestea le alungă
prietenii. Îi cunosc de la Frankfurt şi îmi amintesc cum s-au făcut supărători datorită
41
unor trude penibile. Ştiu că nu sunt iubiţi nici în Serbia, nici în Bulgaria, iar în relaţia
cu dvs. poate să fie la fel. Şi noi avem a ne plânge de situaţii asemănătoare. Oamenii
ar trebui să se schimbe. Numai timpul poate remedia aceasta, nici Germania, nici
România. Acum însă trebuie luaţi în consideraţie ca nişte factori daţi.
Pentru Germania, prietenia Austriei şi a României sunt de mare însemnătate.
Ţinem la amândouă; dar o să mă înţelegeţi, dacă dau o mai mare importanţă
prieteniei Austriei, chiar şi doar datorită faptului că este vecinul nostru cel mai
apropiat. Cu aceasta nu vreau să spun că subapreciem România. Şi ea este
importantă pentru noi, însă în al doilea rând.
Pe vremuri, Rusia era cel mai aproape de Germania. Baza acestor relaţii de
prietenie era de natură intimă, căci ea fusese creată de legătura de rudenie dintre cei
doi suverani. Rusia şi-a închipuit că, în această relaţie, ea ar trebui să joace rolul
celui care porunceşte. Nu a dorit să pună prietenia pe picior de egalitate şi a vrut să
aducă în alianţă hegemonia. Deşi în acest mod, legătura nu s-a putut menţine multă
vreme, totuşi Germania a folosit toate mijloacele, tot ce i-a stat în putere, pentru a
menţine aceste relaţii de prietenie. Fără nici un motiv, à propos de bottes [în lb. fr.,
în orig.: fără un motiv serios – n.ed.], fără o necesitate internă sau externă, Rusia a
rupt alianţa.
Noi am făcut tot ce a fost omeneşte posibil, pentru a împiedica o asemenea
ruptură. Am ţinut Congresul de la Berlin numai de dragul ruşilor. Zăceam bolnav,
când Schonwaldt a venit la mine cu rugămintea cea mai stăruitoare din partea
ţarului Alexandru II să acţionez în direcţia organizării unui congres, căci ruşii nu
mai pot continua războiul. Le-am făcut pe plac şi pot să spun că nici o cerere
oficială a Rusiei nu a rămas neîndeplinită, şi aceasta cu concursul Germaniei, prin
implicarea mea personală. Şi este posibil că, dacă Rusia ar fi vrut mai mult, aş fi
impus aceasta în favoarea ei. Credeţi că a fost mulţumită, atunci când a ieşit din
situaţia dificilă? Nu.
În fond, noi nu am avut nici un interes în problema aceasta. Germania nu are
nici o treabă cu Turcia. Se află prea departe şi prea deoparte de noi, iar relaţiile
economice sunt de natură dificilă. Şi ne impresionează prea puţin, dacă Rusia ar
putea sau nu să ducă un război cu Anglia.
Numai ce s-a simţit uşurată prin întreaga noastră intervenţie, şi prin ceea ce
putea să se aştepte de la o prietenie sinceră şi credincioasă ca a noastră, că Rusia şi-a
întors mânia pentru propriile greşeli, împotriva noastră. Aşa cum Franţa a trebuit să-l
găsească trădător pe Bazain, pentru a-şi acoperi propriile greşeli, tot astfel
comportamentul Germaniei a fost considerat motivul că Rusia nu a putut să îşi
realizeze interesele. S-a considerat că ar fi trebuit să facem mai mult decât făcusem.
Lumea o să afle odată şi trebuie să afle în ce mod nemaiîntâlnit ne-a mulţumit
Rusia pentru ajutorul nostru prietenesc fidel şi neinteresat. Au fost trimise scrisori
aproape de ameninţare din partea ţarului Alexandru către unchiul său, aşa cum se
obişnuieşte doar înaintea izbucnirii unui război, cu scopul de a ne sili să dăm
instrucţiuni ambasadorilor noştri, să facă la fel ca ambasadorii ruşi. S-a vrut
42
folosirea poziţiei ameninţătoare, pe care Rusia dorea s-o păstreze de pe vremuri.

Nu era posibil.
Vă povestesc toate acestea ca să percepeţi clar geneza alianţei noastre cu
Austria şi să înţelegeţi cât de mult corespunde ea evoluţiei relaţiilor şi necesităţilor.
Germania este aşezată între doi mari vecini puşi pe cuceriri. Rusia şi Franţa
sunt singurele state războinice din Europa. Nici unul din ele nu este animat de
prietenie faţă de Germania. Rusia a rupt vechea sa legătură de prietenie. Franţa nu
se poate consola pentru victoriile noastre, cel puţin pentru generaţia de astăzi.
Germania nu avea voie să rămână în această poziţie periculoasă. A trebuit să caut şi
să găsesc parteneri de alianţă. Sarcina era să creez o alianţă care să ne ajute nu
numai în cazul unui război, ci care să ne dea un motiv puternic să păstrăm pacea
cât mai mult timp posibil. Pe acest tovarăş de alianţă l-am găsit în Austria şi
aceasta este baza şi însemnătatea acordului încheiat între cele două imperii. Şi
Austria s-a aflat într-o situaţie asemănătoare. Amândouă statele, am fost nevoite să
ne întindem reciproc mâinile. Ţinem la Austria, deoarece este singurul nostru
tovarăş de alianţă şi deoarece alianţa cu acesta ne ajută pe noi, care nu cerem
altceva decât să trăim liniştiţi, în pace.
Cu aceasta fie spus, noi aprobăm tot ce se face în Austria. Politica ei economică,
cu siguranţă nu e bună. Şi când spun aceasta, mă refer în mod special la unguri. Felul
lor de a fi duce la faptul că, în orice relaţie, dacă doar ei ar fi marea putere, ar
provoca în fiecare zi câte un război cu alte state. În Austria nici nu poţi fi amabil. Ce
avem noi germanii cu Dunărea[?] Ea este închisă şi pentru noi de către unguri, în
vreme ce Austria poate călători liberă şi nestingherită pe Elba. Credeţi-mă, îmi
convine ca, datorită greutăţilor din Ungaria, comerţul nostru cu Ungaria să meargă
prin Hamburg decât pe Dunăre. Am putea să ne importăm sarea din Serbia, însă
multele regulamente vamale îngreuiază considerabil transportul. Totuşi trebuie să
luăm în considerare aceste taxe de intrare şi să aşteptăm ca raţiunea să prevaleze cu
timpul şi ca situaţia să se îmbunătăţească.
Pentru România avem, ca şi pentru Austria, cel mai viu interes, pentru că este
şi ea o ţară care aparţine complexului statal al Europei Centrale. Dorim să avem cu
dvs. cele mai bune raporturi. Însă dintre cele două state sudice, Austria ne este cel
mai aproape. Dacă aş fi un om de stat austriac, aş acţiona, fireşte, altfel faţă de dvs.
Aş fi mai amabil şi mai prevenitor şi aş ţine cont cel mai mult cu putinţă şi de
interesul dvs. Lucrurile stau astfel: aveţi simpatia şi dragostea noastră, însă politica
şi securitatea celor 45 de milioane de germani impune o poziţie mai retrasă. Sigur
că este dreptul dvs. Dacă ar trebui să arbitrez şi să iau o decizie în consecinţă,
probabil că aceasta ar fi favorabilă dvs., dar fiind în poziţia pe care tocmai am
dezbătut-o, noi nu putem să exercităm nici o presiune asupra Austriei pentru a
schimba starea de lucruri.
Apoi se mai adaugă poziţia delicată în care ne aflăm faţă de Austria. Austria a
exercitat o vreme hegemonia în Germania şi îşi considera locul acesta asigurat.
Prusia a dat-o jos de pe acest loc, şi aceasta a născut în unele cercuri, chiar dacă
43
slabe, dorinţe revanşarde. Noi însă trebuie să ţinem seama şi de aceste reminiscenţe,
iar aceasta ne impune o ţinută cu atât mai prevăzătoare. Chiar şi ungurii nu suportă
cu plăcere aşa numita influenţă a Germaniei. Ei ar dori să fie mereu în frunte.
Am făcut observaţia că dualismul din sfera de interese a Austriei dăunează şi
în problema Dunării. Austria germană vrea cât mai mult posibil să-şi vândă
produsele industriale. Dimpotrivă, noi trebuie să fim capabili să vindem, iar
Ungaria priveşte cu invidie dezvoltarea comerţului nostru de cereale. Este însă o
contradicţie internă, acolo unde ar trebui să fie un singur gând şi un singur interes.
La aceasta ne împotrivim, deoarece s-ar putea ca arterele vieţii noastre economice
să fie tăiate de către cei doi vecini ai noştri, iar Dunărea, cea mai naturală, mai
ieftină cale şi singura ferită de primejdii, constituie traficul nostru cu alte ţări.
B.[ismarck] a continuat după această scurtă întrerupere:
Pot să-mi imaginez cum merge treaba acolo. Dar dvs. trebuie să înţelegeţi clar,
în virtutea problemelor secundare nu putem să rupem cu Austria, deoarece prietenia
cu cei doi vecini ai noştri este de interes primordial pentru poziţia Germaniei.
La Viena, am dat întotdeauna sfaturi bune şi am atras atenţia asupra
necesităţii de a nu prejudicia interesele României şi de a nutri convingeri
prieteneşti faţă de ea. Însă toate aceste sfaturi au fost deocamdată, pare-se,
zadarnice. Trebuie lăsat timpul singur să schimbe oamenii.
Apoi întorcându-se către mine, întrebă: În problema Dunării, va trebui foarte
curând să se întrunească conferinţa ţărilor. Nu-i aşa?
Eu am spus că am auzit ieri cum că ea ar fi fost fixată pe 5 februarie.
Prinţul a observat că rapoartele ambasadei de la Londra i-au fost foarte
probabil prezentate şi că a luat cunoştinţă de ele, dar că a trecut rapid peste data
conferinţei şi că nu şi-o mai aminteşte.
El a întrebat mai departe: Deciziile conferinţei nu au nevoie de unanimitate?
Eu cred că obiceiul este că nu ajunge majoritatea, pentru ca o decizie să poată fi
adusă la îndeplinire. Nu-i aşa, lucrurile stau aşa cum spun eu: e nevoie de
unanimitate de voturi?
Am răspuns că sunt de aceeaşi părere, dar că prinţul trebuie să ştie aceasta mult
mai bine decât mine. Mi-am permis doar să remarc că noi suntem cei mai interesaţi
în această problemă, deoarece, chiar dacă Austria are supremaţia în navigaţie, aceasta
nu ar exista, dacă noi nu i-am da hrana propriei ei existenţe. Atunci, o decizie a
conferinţei, neaprobată, s-ar lovi în aplicarea ei de obstacole de netrecut.
Aşa va fi, a spus prinţul, dar noi nu putem exercita astfel de presiuni asupra
Austriei, ca să revină [asupra hotărârii ei], cu toate că eu nutresc prietenia cea mai
sinceră pentru România şi cred că dvs. aveţi dreptate. Trebuie să faceţi tot posibilul
să câştigaţi Austria prin convingere.
Aşezată între cei doi provocatori de tulburări, Germania nu se poate expune
să rămână fără partener în alianţă şi să fie expusă unui atac sigur. Fireşte, Federic
cel Mare a îndrăznit, dar era Frederic cel Mare, iar noi nu avem voie să ne
44
expunem unor asemenea pericole. Ar fi contrar datoriei noastre. Politica de cuceriri

a Rusiei a fost iniţiată de Petru cel Mare, a Franţei de Ludovic al XIV-lea. Poate că
Germania va reuşi să fondeze în Europa o Ligă a păcii. Şi dvs. aţi face parte din ea.
Fireşte că eu nu voi mai apuca realizarea acestei idei. Am intrat în al 70-lea an de
viaţă şi mai sunt şi prea obosit pentru a mai lucra pentru un astfel de ţel ca în anii
tinereţii. Dar odată se va ajunge la asta. Germania e mulţumită cu ceea ce are, ea
nu-şi mai întinde braţele cuprinzătoare, ci îşi doreşte o paşnică înflorire internă a
poporului său. Austria mai are mult de lucrat pentru a-şi dezvolta armonios
bunăstarea. Vedem şi că se descurcă greu cu Bosnia şi Herţegovina şi totuşi aceasta
a fost o necesitate politică. Are o singură nenorocire: a vrut să se aşeze între două
scaune – între musulmani şi slavi – şi asta nu merge. Ar fi trebuit să se înţeleagă cu
sultanul. Şi Italia e de partea noastră. Ea mai face din când în când gălăgie
iredentistă, dar nu e ceva serios. Oamenii de stat italieni îşi dau seama că nu e
înţelept să pui în pericol 25 de milioane pentru 100.000. Aceste state ar trebui să se
înţeleagă în domeniul economic. Nu vreau să spun că dvs. ar trebui să înfiinţaţi o
uniune a vămilor. Nu ar fi posibil, deoarece treptele dezvoltării economice sunt
mult prea diferite. Ce mănâncă un ţăran din Holstein, pe lângă un slovac amărât din
Ungaria! Dar dvs. trebuie să realizaţi un trafic paşnic, reciproc, prin care
dezvoltarea dvs. să fie mutual asigurată şi facilitată. Trebuie înfiinţat un sistem de
bunăstare materială, bazat pe prosperitate reciprocă. Aceasta va duce la o
considerabilă întărire politică, care va linişti şi pe vecinii noştri neliniştiţi. Sămânţa
a fost deja aruncată. Noi generaţii vor strânge recolta mai târziu.
Un important factor al acestei dezvoltări va fi şi hărnicia şi zelul popoarelor
din jurul Franţei. Francezii au multe calităţi bune, însă iubesc plăcerile vieţii şi se
spune că ei ocolesc munca îndelungată, obositoare. Am citit de curând că, în unele
departamente, numărul fraudelor a crescut la 17%; în medie el ajunge la 3%, ceea
ce e cam mult. La Paris contramaistrul german este absolut necesar. În partea
nordică a Franţei se spune că industria ar fi în mâna belgienilor.
El [Bismarck] întrebă dacă traficul de la gurile Dunării nu ar aparţine aproape
în totalitate Angliei.
Eu am răspuns afirmativ şi am amintit faptul că această problemă a gurilor
Dunării şi a veleităţilor Rusiei de a scoate braţul Chilia de sub jurisdicţia Europei
este pentru noi de mare importanţă.
El m-a lăsat pe mine să dezbat conţinutul acestei probleme, şi apoi a spus:
Dvs. trebuie să veniţi în ajutorul naturii. În faţa Hamburgului curgea braţul mai
sărac în apă al Elbei. Acum Hamburg se găseşte pe braţul mai bogat în apă. Ar
trebui să iniţiaţi lucrări în fluviu, în locul unde braţul Sulina se separă de braţul
Sf. Gheorghe, pentru a avea mai multă apă în braţul Sulina şi astfel să-l adânciţi.
Această chestiune trebuie s-o daţi în studiu unor tehnicieni buni şi să liniştiţi
imediat într-un fel pe ruşi, că n-o să le luaţi apa de la gură. Nu o să fie greu. Nu
este posibil să folosiţi vechiul şanţ roman de la Dunăre până la Constanţa?
45
Am răspuns că nu s-a făcut nici un studiu în această privinţă, după care el a

continuat:
Am auzit că dvs. construiţi acum o cale ferată până la portul dvs. de la mare.
Marea este foarte valoroasă. Sper că vă daţi seama cu toţii, schimbarea a fost pentru
dvs. de mare valoare: gurile Dunării şi Constanţa, aceasta constituie un mare viitor.
M-am ridicat. Prinţul s-a ridicat şi el, cu greutate, de pe locul său şi mi-a
spus: vedeţi, cu vârsta am devenit ţeapăn.
Mi-am exprimat dorinţa ca el să ajungă să-şi amelioreze starea de sănătate.
El a opinat că aerul de ţară şi şederea la ţară sunt pe gustul său. Acolo poate
să facă mişcarea atât de necesară pentru sănătatea sa, ceea ce e foarte greu în
Berlin. Chiar şi temperatura diferită din încăperi îi face rău. La ţară, eşti ori în
cameră, ori afară, dar în oraş nu se pot aranja toate acestea.
Maiestăţii Sale Regele, vă rog să-I transmiteţi mulţumirile mele cele mai
supuse pentru amabilele gânduri.
Şi domnului Brătianu, rog să-i transmiteţi complimentele mele. Ce mai face?
I-am răspuns că sănătatea lui Br.[ătianu] lasă şi ea mult de dorit. Extenuarea
şi grijile funcţiei l-au slăbit mult.
Da, a spus prinţul, asta nu se poate schimba. Dvs. vă sunt foarte recunoscător
că m-aţi vizitat. M-am bucurat mult să vă văd.
Cât despre România, ţineţi-vă tari, căci Germania nutreşte cele mai calde
simpatii şi urmăreşte cu cel mai viu interes evoluţia dvs. În chestiunea Dunării, nu
putem, din păcate, să intervenim mai energic.
Mi-a întins mâna şi mi-a scuturat-o pe a mea cu amabilitate.
M-am retras, mulţumindu-i pentru primirea binevoitoare şi pentru valoroasele
asigurări prieteneşti asupra prosperităţii patriei mele.
BAR, Arhiva D. A. Sturdza, I mss. 26
45
T cifr. f.n.39 Roma, 18 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 19 ianuarie, f.o.)
Très-confidentiel. Le Cabinet de Vienne a fait savoir aux autres que les

négociations récemment suivies avec la Roumanie, loin d’aboutir à une entente,
39
Ciornă.
46
n’avaient fait qu’éloigner encore les deux gouvernements, le gouvernement

roumain étant revenu sur des points qu’on pouvait considérer comme acquis à la
discussion. En cette occurrence, le cabinet de Vienne croit que la présence de la
Roumanie à la Conférence de Londres ne pouvait avoir d’autre effet que de
compromettre l’œuvre que les grandes Puissances avaient en vue en la
convoquant. Il lui a été répondu qu’une entente entre l’Autriche et la Roumanie,
désirée par tous, sera[it] plus facile à réaliser au sein de la Conférence où les
conseils et les efforts des autres Puissances pourront agir à la fois sur les deux
parties, pour les amener à composition. On espère ici que le Cabinet de Vienne se
calmera, mais on ne change d’attirer votre attention sur le fait que toute décision
de la Conférence devra être prise à l’unanimité des voix, et que l’Autriche
opposant son veto à notre admission, toute la bonne volonté des autres puissances
s’en trouverait paralysée.
Le gouvernement italien désire vivement une entente entre nous et l’Autriche,
d’abord pour l’entente en elle-même, puis parce que la mésintelligence actuelle
pouvait avoir des conséquences désastreuses pour les intérêts que nous devons tous
sauvegarder sur le Bas-Danube. Les instructions du plénipotentiaire italien à la
Conférence de Londres portent qu’il devra saisir toutes les occasions et employer
tous ses efforts pour rapprocher et réconcilier les deux parties.
46
T cifr. f.n.40 Paris, [19 ianuarie (st.n.) 1883], f.o.

Le Ministre des Affaires Étrangères m’a dit que la date définitive fixée pour
la réunion de la Conférence est le 4 février. Il ne peut préciser son attitude sur le
fond de la question, le Conseil des Ministres n’en ayant pas encore délibéré; pour
notre admission il a répété une fois de plus que c’est bien avec notre liberté
d’action que [nous] nous verrions admis, mais pas convoqués tout d’abord, ainsi
que j’ai montré dans ma précédente dépêche.
40
Copie.
47
47
T cifr. f.n.41 [Pera, 20 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

À la suite des instances de l’Ambassade d’Angleterre, la Porte a approuvé le

mode de délimitation entre la Bulgarie et la Dobrudja, conformément à la
proposition de notre Ministre à Londres, et a expédié hier des instructions dans ce
sens à sa Légation à Bucarest, ainsi qu’une notification à Sofia.
48
T cifr. f.n.42 Berlin, [20 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Le quatre Février a été proposé au lieu du dix-huit Janvier, pour la réunion de
la Conférence du Danube à Londres; cette date n’est pas non plus définitivement
fixée. Le Comte Kálnoky attend avant de se prononcer de profiter du prochain
passage de Monsieur Giers à Vienne pour s’entendre sur ce point ainsi que sur les
questions qui doivent être soumises à la Conférence.
49
CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI, BRĂTIANU
SP Berlin, 10/22 ianuarie 1883
Mon Cher Maître,

Je viens vous parler de la mission de Mr. Stourdza et de la question du
Danube. Votre collègue m’a écrit de Jena pour me dire que vous l’aviez chargé
41
Copie.
42
Copie.
48
de se rendre à Berlin afin d’avoir avec le Prince de Bismarck un entretien au

sujet des affaires danubiennes. Bien que je n’en comprenais guère le but ni
l’utilité, je me suis cependant employé à lui obtenir l’audience pour laquelle
vous avez bien voulu l’envoyer ici, et, dès le lendemain de son arrivée, il a été
reçu par le Chancelier qui continue à être très bienveillant pour nous. Le Prince
de Bismarck a expliqué longuement la nécessité où se trouvait l’Allemagne
d’avoir l’Autriche pour alliée. Il en a déduit qu’il lui était impossible d’appuyer
dans les difficultés que nous avions avec Vienne, les vues du Cabinet de
Bucarest. Il a dit que s’il était simple juge, il donnerait peut-être raison à la
Roumanie, mais que Ministre il ne pouvait pas perdre de vue l’intérêt de
l’Allemagne de conserver intactes ses relations amicales avec l’Autriche-
Hongrie. Enfin, il a donné la déclaration qu’il m’avait déjà faite par son
Ministre des Affaires Etrangères et que vous connaissez, à savoir qu’il ne nous
en voulait pas d’avoir souci de nos droits et que nos [relations] avec le
gouvernement allemand resteraient les mêmes, quel que soit le dénouement de
nos débats avec le cabinet austro-hongrois.
Nous n’avons donc rien appris de nouveau, et la question du Danube est
restée à Berlin après le voyage de Mr. Stourdza au point où elle en était
auparavant. Il n’en a pas été de même à Vienne. Là elle a fait un pas en arrière.
Le Comte Kálnoky était disposé à la conciliation, d’abord parce qu’il en avait
reçu le conseil d’ici, ensuite parce qu’il savait que la République française
regrettait l’appui qu’elle avait prêté à la proposition Barrère. Mais lorsqu’il a
appris que Mr. Stourdza se mettait en mouvement il s’est dit que c’était pour
conclure un arrangement, car un Ministre ne se rend pas auprès des Cabinets
pour leur opposer une resistance qu’il est plus aisé de faire de loin que de près.
Et le Comte Kálnoky n’avait pas tort de penser ainsi, car Mr. Stourdza s’est
déclaré dans l’entrevue qu’il a eue avec Carp, très conciliant et prêt à de
nouvelles concessions. La conséquence c’est que le gouvernement autrichien
s’est montré et se montrera plus résistant. Je crois, pour conclure, que la
mission de votre collègue n’a pas été heureuse. D’ailleurs, les missions
extraordinaires, à moins d’avoir pour but des questions spéciales, ont rarement
d’autre résultat que de satisfaire quelque vanité personnelle. Il est impossible
que ceux qui passent et qui ont une conversation d’un quart d’heure obtiennent
plus que ceux qui sont sur les lieux et qui entretiennent des discussions suivies
et sérieuses.
J’arrive à la question elle-même, le Comte Kálnoky pourrait se mettre en
mesure d’obtenir la sanction de l’Europe pour la proposition Barrère. Les voix de
l’Allemagne, de l’Angleterre et de l’Italie lui sont déjà acquises. La France est
hésitante et au regret de s’être employée à préparer et à recommander cette solution.
Mr. de Courcel me disait récemment que son gouvernement avait malheureusement
joué le rôle de Jacques qui fait les affaires de Paul et de Pierre. Mais la République
a-t-elle assez de direction et de liberté dans sa politique extérieure pour prendre une
49
position contraire à celle des autres Cabinets et pour s’opposer à un projet qu’elle a
elle-même mis en avant? Quant à la Russie, il est probable qu’elle ne laissera pas
échapper cette occasion de créer une cause de conflit et de froissement entre
l’Autriche et nous; elle voterait donc pour la combinaison de Mr. Barrère, si la
conférence projetée se réunissait. Mais aucune puissance ne peut enlever à la
Roumanie les avantages de sa situation géographique sur le Danube. Notre
assentiment est utile au fonctionnement régulier de l’autorité fluviale qu’on désire
créer. Le Comte Kálnoky consentira donc à transiger, et nous n’avons qu’à continuer
de nous montrer animés d’un sincère désir de conciliation, limité seulement par nos
intérêts et nos droits. J’ai toujours soutenu que c’étaient là les sentiments que vous
professiez et la politique que vous suiviez. Aussi l’attitude de l’Allemagne a toujours
été bienveillante à notre égard, et j’espère qu’elle servira encore à nous faire aboutir à
une entente à l’amiable avec l’Autriche, pourvu qu’on ne s’agite pas inutilement et à
contre-temps, dans le simple but de se faire bien voir.
Agréez, etc.
BNR, mss., Fond Brătianu, dosar 458
50
T cifr. f.n.43 Londra, [23 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Les Commissaires Anglais, Roumain, Italien, arrivés. Le Français et

l’Ottoman arrivent à présent. Le quatre Février étant un dimanche, la Conférence
est remise au cinq. Alexandre Cantacuzène a passé plusieurs jours avec Giers en
Italie. Il se dit fort bien disposé pour nous. Je crois que vous vous trouverez Mardi
ou Vendredi à Vienne44.
43
Copie.
44
Dintr-o telegramă expediată la aceeaşi dată către Gerantul Ministerului de Externe, Stătescu,
se publică următorul pasaj: „[...] Les Commissaires Anglais, Roumain, Italien sont arrivés; l’Ottoman,
le Polonais, le Grec arriveront après demain. Leurs instructions sont d’être conciliants et ils comptent
que nous ferons des concessions.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e,
partea a V-a, f. 162, T cifr. f.n., Ghica către Stătescu, Londra, [23 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.], (r.g., 23
ianuarie, nr. 2827, f.o.).
50
51
R 25 confidenţial Paris, 24 ianuarie (st.n.) 1883
Je viens d’avoir une nouvelle conversation avec Monsieur le Président du

Conseil au sujet de la question du Danube et je m’empresse de Vous en rendre
compte. Précédemment je n’avais pu obtenir de Monsieur Duclerc aucune
déclaration précise touchant l’attitude du gouvernement français à la Conférence sur
le fond même du débat. C’étaient toujours des assurances de sympathies très-vives,
mais s’il s’agissait d’en faire découler un résultat réel, le Président du Conseil disait
qu’il ne pouvait m’exprimer que des vues personnelles, car le Conseil n’avait pas
encore délibéré sur les résolutions à prendre et qu’il ne pouvait, sans cet avis,
engager le Gouvernement. Je ne me suis pas laissé de revenir à la charge; aujourd’hui
Monsieur Duclerc ne s’est plus retranché derrière la même excuse, mais il n’y a
guère lieu de nous féliciter des réponses qu’il a enfin consenti à nous faire.
Le Président du Conseil m’a dit: «Si les choses étaient entières, mon appui serait
entièrement acquis à la Roumanie. Malheureusement elles ne le sont plus. Le
gouvernement français a été engagé par mes prédécesseurs dans une voie que je
n’approuve pas, mais dont je suis bien forcé de tenir compte. Il n’y a plus à proprement
parler une proposition française, mais il y a une proposition de l’Europe. Je ne puis pas
faire que la signature de la France ne figure pas au bas de cette proposition. Celle-ci est
une sorte de programme commun des puissances et sera évidemment la base des
négociations qui vont s’ouvrir. Vous serez représentés à la Conférence, vous y
défendrez vos droits. Je donne pour instruction à Mr. Barrère de chercher à vous aider
le plus possible. Tout ce que je puis faire, c’est d’essayer de mettre un post-scriptum au
bas de cette proposition. Je ne sais si j’y parviendrai, car je doute que l’Autriche
consente à rien céder de ce que lui accorde le vote émis à Galatz.»
J’ai insisté sur ce qu’il y aurait d’insolite à subordonner le résultat d’une
délibération au refus ou à l’acceptation de l’Autriche: cette puissance maintiendrait
ses prétentions tout aussi certainement que nous refuserions d’y accéder. C’est
donc en prévision de cette persistance de l’Autriche dans ses prétentions que nous
demandons à la France de ne pas s’adjoindre à elle contre nous. Je me suis attaché
à établir une fois de plus combien la situation actuelle se trouvait différente: notre
refus d’adhérer à la proposition Barrère était un fait qui, ajouté aux données
primitives, avait modifié les conditions du problème.
Monsieur Duclerc est convenu en principe de tout ce que je pouvais dire,
mais il en revenait toujours à cette même idée: «Je suis lié par la proposition que la
France a signée.» – «Lié jusqu’où? ai-je demandé. Jusqu’à nous contraindre à subir
une solution que nous n’aurions pas acceptée? Jusqu’à approuver une exécution qui
51
nous y forcerait? Jusqu’à admettre que l’on dirigeât contre nous des mesures
analogues à celles qui furent prises en 1864 contre le Danemark?» – «Oh! cela non
par exemple. Jamais, jamais, vous pourez en être sûr.» – «Pourquoi alors ne pas
éviter ce qui pourrait susciter de pareilles idées? Le gouvernement français paraît
désireux de n’être pas isolé; si cela est légitime dans la plupart des cas, en est-il de
même lorsqu’il s’agit de refuser sa participation à ce que nous considérons comme
une injustice, comme une usurpation à laquelle nous résistons.» – «Pour ce qui est
de l’isolement, m’a dit Mr. Duclerc, il ne m’effraie pas. Je crois que la France n’a
pas à s’en préoccuper. Aussi bien nous ne devons rien à l’Autriche, et je n’ai pas à
chercher à lui être agréable. Nous nous inspirerons de nos vues propres, et
abstraction faite de toute autre question, car mon système n’est pas d’enchevêtrer
les questions diverses pour les rendre dépendantes l’une de l’autre. D’ailleurs nous
serons tenus au courant des négociations au fur et à mesure qu’elles se
poursuivront, et nous aviserons suivant les besoins. Je vous promets que nous
ferons tout ce qui sera en notre pouvoir pour vous donner satisfaction. Ne m’en
demandez pas plus, je ne puis pas vous en dire d’avantage aujourd’hui.»
Voilà, Monsieur le Ministre, tout ce que j’ai pu obtenir de Monsieur Duclerc.
Toujours les mêmes assurances de sympathies, mais encore et toujours, lors des
puissances, les engagements pris, etc. Bref, le Ministre des affaires étrangères nous
fait une solennelle promesse de nous appuyer, mais il se refuse à préciser la forme
pratique qu’il entend lui donner.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma très-haute
considération.
52
Confidentiel. Le Cabinet de Vienne a appuyé par une note circulaire la

demande de la Serbie d’être admise à la Conférence comme juste et légitime.
Plusieurs cabinets seraient disposés à l’admettre, mais seulement pour la question
Barrère. La Serbie fait semblant de ne pas s’en contenter45.
45
Relativ la acelaşi argument vezi nr. 61.
52
53

La Conférence ouvrira le cinq. Je suis sans instructions et sans mandat. Que

faut-il dire pour l’extension des pouvoirs de la Commission Européenne du Danube
jusqu’à Braila dans les deux cas, avec et sans Commission mixte, et dans quelles
conditions l’accepter? Quelle attitude prendre si, tout en nous admettant à la
Conférence, on nous conteste le droit de discussion dans la question de la
prolongation de la Commission Européenne du Danube comme étant une question
antérieure au Traité de Berlin? Donnez-moi des instructions précises pour les
articles suivants: six pour douanes étrangères, huit pour capitaines de port.
Indiquez-moi les termes de notre protestation si on ne veut pas nous admettre à la
Conférence. Je suis de l’idée de nous abstenir de la discussion si l’on n’accepte pas
notre article premier lettre B47.
54
MINISTRUL ROMÂNIEI LA ATENA, GHICA,
T cifr. 14 Atena, 25 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.
M. Schuyler48, Ministre d’Amérique [États-Unis – n.ed.] ne voulant pas en

faire l’objet d’une communication officielle m’a prié de vous rappeler la
Convention Consulaire déjà ratifiée par le Sénat des Etats-Unis. On comprend, m’a
dit le Ministre, la nécessité d’une révision de la Convention Commerciale à la suite
46
Copie.
47
48
Diplomatul american Eugene Schuyler, acreditat la Bucureşti ca Agent Diplomatic al
Statelor Unite la 2/14 iunie 1880, şi succesiv Însărcinat cu Afaceri (31 iulie/11 august 1880),
respectiv Ministru rezident (27 august/8 septembrie 1882), a fost autorizat în 1881 să trateze şi să
semneze Convenţii comerciale şi consulare cu România şi Serbia. Convenţia consulară a fost semnată
la Bucureşti, la 5/17 iunie 1881 [n.ed.].
53
de la loi relative à l’importation du pétrole en Roumanie. Mais quant à la

Convention Consulaire copiée sur les autres Conventions conclues par la
Roumanie, l’ajournement, après l’empressement temoigné par le Gouvernement
Américain, pourrait être interprété comme un manque d’égard.
AMAE, Fond Atena, vol. 8, f. 4
55
AGENTUL ROMÂNIEI LA SOFIA, GHICA,
R 18 confidenţial Sofia, 14/26 ianuarie 1883

(r.g., 26 ianuarie)
En prévision de la Conférence qui doit se réunir à Londres pour statuer sur la

prolongation des pouvoirs de la Commission Européenne du Danube, et sur le
régime de police fluviale à établir entre les Portes-de-Fer et Galatz, le Ministre des
Affaires Étrangères de Bulgarie a remis dernièrement à Monsieur l’Agent
d’Angleterre une Note dont la teneur est à peu près la suivante:
«Le Gouvernement Princier apprend qu’une Conférence doit prochainement
se réunir à Londres pour examiner diverses questions qui sont du plus haut intérêt
pour les riverains du Danube. Conformément aux dispositions de l’article 55 du
Traité de Berlin, un délégué Bulgare a déjà pris part aux travaux de la Commission
Européenne du Danube dans deux de ses sessions. Les questions qui doivent être
traitées à Londres touchant directement les intérêts de la Bulgarie, riveraine sur un
long parcours de la rive droite du grand fleuve, le Gouvernement Princier espère
que le Gouvernement de la Reine appréciera les motifs qui poussent la Bulgarie à
demander à être représentée au sein de la Conférence; en conséquence il prie
Monsieur l’Agent de la Grande-Bretagne de bien vouloir intervenir dans ce sens
auprès du Cabinet de Londres.»
L’Agent d’Angleterre m’a dit qu’il s’était borné à répondre qu’il ne
manquerait point de transmettre en copie au Foreign Office la Note qu’il avait
reçue et qu’il solliciterait les instructions de son Gouvernement; toujours il ne
pense pas personnellement que la demande de la Bulgarie soit favorablement
accueillie, attendu que la Serbie qui a fait la même démarche, aurait reçu une sorte
de fin de non recevoir. Lord Granville aurait écrit que le Gouvernement de la Reine
serait heureux de pouvoir faire droit à la requête du Cabinet de Belgrade, mais qu’il
ne pouvait préjuger la décision des autres Puissances signataires du Traité de Berlin
sur une question qui les intéresse toutes également et qui exige en conséquence leur
assentiment commun.
54
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre les assurances de ma haute

considération.
56
R 23 Pera, 14/26 ianuarie (st.n.) 1883

On croit à la Sublime Porte que la Conférence, par suite des bruits qui se sont
agités autour d’elle, et des diverses propositions qui ont surgi de tous côtés,
pourrait bien ne pas aboutir. Aarifi Pacha semble d’ailleurs supposer que ce résultat
négatif serait plus favorable aux intérêts des Puissances. Cette idée de Son Altesse
paraît être une conséquence naturelle de l’indécision que met le Gouvernement
ottoman à adhérer à la Conférence, dans la crainte que son mandat ne soit dépassé.
En effet, il me revient de bonne source que pour satisfaire au désir du Sultan
qui se méfie des conférences en général, et qui suppose que celle-ci pourrait bien
être saisie aussi de la question égyptienne, la Porte s’est décidée, avant de donner
son adhésion, d’exposer nettement au Cabinet Anglais le point de vue où elle
entend se placer de ce chef. Musurus Pacha a été chargé confidentiellement de
sonder encore le Gouvernement Anglais et de prendre à cet égard du
Gouvernement Britannique les garanties nécessaires; auquel cas seulement la Porte
donnerait son adhésion à la Conférence. Aarifi Pacha s’est adressé en même temps
aux Représentants Ottomans près des autres Puissances pour savoir si elles ont
adhéré à la proposition anglaise. De Vienne il lui a été répondu que l’Autriche
l’acceptait et que le terme de la réunion est fixé au quatre du mois prochain.
J’ai communiqué à Aarifi Pacha le mémorandum49 que Votre Excellence m’a
envoyé au sujet du bras de Kilia, et il en a été fort content. Nous en ferons notre
profit, a-t-il ajouté, après l’avoir lu attentivement, et il m’a exprimé toute sa
reconnaissance de le lui avoir fait connaître. Jusqu’à aujourd’hui on ignore ici si les
Puissances ont été ou non saisies de cette question; mais je puis vous confirmer que
le programme de la Conférence, tel qu’il a été présenté par la première note
anglaise à la Porte, n’a pas été modifié depuis.
49
Ireperabil.
55
L’opinion du Ministre des Affaires Étrangères sur la demande d’admission à

la Conférence, que la Bulgarie a faite, au dire d’un télégramme de l’Agence Havas
du 23 courant est: que cette demande ne saurait être discutée (pour le cas où la
nouvelle serait vraie) qu’après la réunion de la Conférence, laquelle, a-t-il répété,
vu les divers atermoiements (textuel), qui se sont produits encore dernièrement,
pourrait peut-être ne pas se réunir.
En transmettant à Votre Excellence ces informations recueillies tout récemment à
ce sujet, je La prie d’agréer l’assurance de ma très haute considération.
57
R 19 confidenţial Sofia, 14/26 ianuarie 1883

(r.g., 11 februarie 1883)
La crise ministérielle dont j’ai eu l’honneur d’entretenir Votre Excellence,
dans mon rapport no. 364 du 28 décembre 1882/ 9 janvier [1883]50, n’a pas encore
pris fin. Toutefois on affirme qu’elle sera résolue ces jours-ci, et le Corps
Diplomatique de Sofia aspire à une prompte solution, vu la stagnation des affaires
qui en est la conséquence, et l’impossibilité où l’on se trouve de rien régler dans
cette situation, où l’on ne trouve à qui parler et où personne ne veut prendre aucune
responsabilité.
Aujourd’hui, l’Agent de France, récemment revenu d’un long congé, remet à
Son Altesse le Prince Alexandre les insignes de la Légion d’Honneur. On assure
que c’est la dernière cérémonie où monsieur le docteur Vulkovich assistera Son
Altesse comme Ministre des Affaires Etrangères. Malgré le désir du Prince de le
maintenir dans ses fonctions, et en raison de l’hostilité de plus en plus accentuée
des généraux russes contre leur collègue, monsieur Vulkovich se retirerait
définitivement pour céder son portefeuille à monsieur Stoilov, chef du cabinet
politique de Son Altesse dont on serait enfin parvenu à vaincre la répugnance
d’assumer une pareille responsabilité, sous prétexte de trop grande jeunesse et
d’inexpérience. On a remarqué dernièrement à l’Assemblée qu’en présence d’un
vote unanime de confiance donné à monsieur Vulkovich par les députés pour une
50
Ireperabil.
56
convention télégraphique conclue entre la Bulgarie et la Serbie, les deux généraux

russes se sont levés et ont simultanément quitté la salle des séances. On dit que
monsieur Vulkovich deviendra Président du Conseil d’État; d’autres prétendent
qu’il va partir pour Londres pour représenter la Bulgarie à la Conférence, soit
officiellement, soit officieusement suivant les circonstances. Selon les bruits qui
courent, un compromis serait intervenu entre les ministres russes et les ministres
bulgares relativement au portefeuille des Travaux Publics. Le général Sobolev,
Président du Conseil et Ministre de l’Intérieur, en céderait la Gérance à monsieur
Naciovici, Ministre des Finances, qui de son côté accepterait le Prince Hilkoff
comme adjoint, suivant la nomination précédemment faite de cet ingénieur russe à
ces fonctions.
Le 2 janvier pour l’inauguration du palais, Son Altesse a donné un grand
dîner, auquel assistaient tous les membres du Corps Diplomatique; les ministres, le
Président, le Vice Président, Président et le Bureau de l’Assemblée Nationale, ainsi
que plusieurs notabilités de Sofia. Le 7 il y a eu un grand bal de 400 personnes;
parmi les invités on remarquait monsieur Krebel, Consul Général de Russie en
Roumélie Orientale, ainsi que le Président du Comité Permanent de cette province,
et le maire de Philippopoli, venus tous exprès à Sofia. À cette occasion le bruit a
couru d’une tentation prochaine de réunion de la Roumélie à la Bulgarie. Ce bruit,
joint à la nouvelle d’une grande quantité de munitions récemment arrivée de Russie
à Roustchouk, a ému la Porte au point de lui faire demander des renseignements à
Nyad Pacha, Commissaire Ottoman pour les Vakoufs en Bulgarie, qui a répondu
que ces bruits n’avaient rien d’alarmant pour le moment, et que quant aux
munitions venues de Russie, il n’y avait là rien de surprenant, la Bulgarie n’ayant
point d’arsenaux et s’approvisionnant toujours en Russie pour les besoins de
l’armée qui dépensait beaucoup de cartouches aux manœuvres d’automne et aux
exercices de tir de l’infanterie et de l’artillerie.
Après les expériences déjà faites, le Prince Alexandre et le Gouvernement
Russe étaient tombés d’accord pour que le poste d’Agent Diplomatique de Russie
restât provisoirement vacant, afin d’éviter tout conflit de compétence et d’influence
entre l’Agent et les ministres russes. C’est ainsi que, depuis le départ de monsieur
Hitrovo, l’Agence de Russie était gérée par un secrétaire, monsieur Arséniev. Or il
paraît que monsieur Arséniev quitte brusquement Sofia; on dit qu’il ne s’entend
plus avec les généraux russes. Est-il rappelé? A-t-il une autre destination? Ou bien
a-t-il de lui même donné sa démission? On l’ignore. Cependant il semble
improbable que le gouvernement russe n’envoie personne, soit comme titulaire,
soit comme Gérant, attendu que le second secrétaire de l’Agence de Russie se
trouve en congé, et qu’il ne resterait plus qu’un jeune Attaché qui compte à peine
quelques mois de carrière et qui n’a aucune expérience des affaires courantes.
Plusieurs personnes supposent que monsieur Krebel qui est en conflit
permanent avec Aleco Pacha, au point que ce dernier lui aurait écrit récemment en
le priant de ne plus chercher à le voir, car il se trouverait dans la triste nécessité de
57
ne pas le recevoir, pourrait bien être envoyé à Sofia pour gérer l’Agence de Russie;
une telle solution étant de nature à satisfaire aux intérêts russes à Sofia et à mettre
un terme à une situation extrêmement critique à Philippopoli. Je tiendrai Votre
Excellence au courant de ce que j’apprendrai de nouveau.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma haute considération.
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 32-35
58
T cifr. f.n.51 Viena, [27 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Quelle valeur dois-je attribuer à l’article du Românul qui publie comme

propositions Roumaines des propositions différentes de celles que j’ai présentées
ici? On ne sait encore rien de l’entrevue de Giers et de Kálnoky. Jeudi Kálnoky a
voulu faire parler Giers sur l’affaire de Kilia, mais sans réussir. Giers a prétexté
qu’il devait d’abord prendre connaissance des actes à l’ambassade. Je saurai Lundi
ce qui a eu lieu depuis.
59
R f.n. Berlin, 28 ianuarie (st.n.) 188352
Les conférences, chargées de régler les affaires du Danube, s’ouvriront, ainsi
que Votre Excellence en est informée, le 5 du mois prochain. Cette date annoncée
51
Copie.
52
Pe prima filă a documentului se află înscrisă în creion data de 28 ianuarie 1883 împreună cu
ştampila registraturii generale şi, din nou, data de 28 ianuarie 1883, nr. 2834.
58
d’une manière positive paraît être définitivement fixée. Il subsiste encore, il est vrai,
certaines difficultés entre les cabinets: à quel titre sera appelée la Roumanie à
concourir aux négociations? Les États serbe et bulgare, qui y sont intéressés comme
les Roumains, quoique à des degrés divers, seront-ils également admis à y participer?
Et comment concilier la présence de la Bulgarie et de la Turquie, du suzerain et du
vassal, dans une réunion diplomatique? Il appartiendra aux plénipotentiaires des
puissances, signataires des traités de Paris et de Berlin, de statuer par une délibération
préalable sur ces différents points, ainsi que sur la marche et l’ordre du travail.
Il faut espérer que l’Europe ne se déterminera pas à résoudre une question
dans laquelle la Roumanie est le principal intéressé, sans la mettre en situation de
faire régulièrement valoir ses droits. Mais dans quelle mesure sera-t-il tenu compte
des objections qu’elle aura à y présenter? Les intentions des gouvernements nous
sont connues autant par l’attitude qu’ils ont observée lors de la discussion engagée
dans la Commission européenne au sujet de la proposition Barrère, que par les
communications préliminaires que nous avons eu soin d’entretenir avec les
Ministres des affaires étrangères dans le but d’aboutir à un accord qui satisfasse à
la fois aux intérêts de la Roumanie et aux nécessités de la navigation. Si dans
l’œuvre de 1856 protectrice de la liberté du Danube, les puissances européennes
n’ont obéi qu’à la règle d’un traitement égal pour tous, elles ont sensiblement
modifié leurs conceptions politiques, à la suite des événements importants survenus
dans les dernières années. Depuis que la succession de l’Empire ottoman, ouverte
par le Congrès de Berlin, est considérée comme un fait auquel on ne peut se
soustraire, la pensée qu’on y poursuit n’est plus d’établir en Orient une action
commune qui réduise tout crédit particulier à l’avantage de l’influence générale.
Chaque État admet que d’autres puissances acquièrent dans les contrées qui les
touchent de plus près, un accroissement de force, à la condition que le droit de
chercher ailleurs une compensation équivalente ne lui sera pas discuté. Le
Gouvernement de Vienne n’hésite pas à reconnaître que pour l’Angleterre,
l’Egypte est d’une importance incomparable, comme l’est la Tunisie pour la
France; et les cabinets de Paris et de Londres ne font aucune difficulté pour
apprécier qu’il appartient à l’Autriche-Hongrie de s’assurer une situation
exceptionnelle sur le Bas-Danube. À l’exemple des autres, la Russie cherche à se
désintéresser en s’attribuant sa part sur une des embouchures du fleuve; elle réserve
exclusivement ses droits sur le bras de Kilia qui peut devenir le plus important et
s’essaye en même temps à asseoir sa prédominance dans la principauté riveraine de
Bulgarie, de même que l’Autriche s’employe à se créer en Serbie une influence
préponderante. C’est la politique des équivalents, adoptée en prévision de
l’inévitable décomposition qui menace l’Empire du Sultan; elle s’inspire de la
nécessité de maintenir par une juste répartition de bénéfices, le principe de
l’équilibre européen aussi bien que la politique d’autrefois qui s’opposait à
l’agrandissement d’une puissance quelconque en Orient par la garantie accordée
aux possessions ottomanes. C’est l’ancienne tradition et la même théorie, mais
dirigées et appliquées dans un sens opposé.
59
À ces considérations d’ordre général il faut ajouter qu’actuellement l’Europe

porte moins d’intérêt qu’en 1856 à la navigation du Danube. Le fleuve reste sans
doute une des principales artères commerciales; mais il n’est plus l’unique chemin
employé par l’industrie pour l’exploitation des régions du Danube et des Balkans;
les voies ferrées qui se multiplient sans cesse et dont les tarifs commencent partout
à baisser, font tous les jours une concurrence plus efficace à la voie fluviale. Il s’en
suit que les puissances sont moins disposées à lutter contre les avantages réclamés
par l’Autriche dans le règlement des affaires danubiennes.
Comment ne pas tenir compte enfin d’un fait dominant dans la situation
présente, l’alliance des puissances allemandes? Le Cabinet de Berlin, occupé de
maintenir intactes ses relations amicales avec celui de Vienne, ne peut se mettre,
dans une question qui concerne directement l’Autriche, que du côté de son alliée.
Cet appui assuré d’avance aux Autrichiens, ne laisse pas d’exercer son influence
sur l’attitude des autres gouvernements.
Après toutes ces données, il n’est pas difficile de prévoir quelle sera la
marche des négociations dans les prochaines conférences. La question de la
prolongation des pouvoirs de la Commission européenne obtiendra l’assentiment
de toutes les parties contractantes. Le représentant russe se bornera à déclarer que
le bras de Kilia peut être exclu de la juridiction européenne sans préjudice pour la
liberté de la navigation. Les autres plénipotentiaires n’accepteront pas, je crois, ces
réserves de la Russie d’une manière formelle; et il en résultera probablement un
protocole où la prorogation du mandat de la commission européenne sera admise à
l’unanimité, mais où l’on persistera à séparer le bras de Kilia de l’embouchure de
Sulina et du canal de St. Georges, tandis que les autres se refuseront à sanctionner
cette modification par un acte authentique quelconque.
La seconde question relative à l’extension jusqu’à Braila du régime
international en vigueur entre Galatz et la mer, ne rencontrera aucune objection
du fait des Grandes Puissances. Le dernier point qui doit être soumis à l’Europe,
le projet de Mr. Barrère, soulevera-t-il des avis différents? Je ne le pense pas.
L’Angleterre, la France, l’Italie et la Turquie, qui se sont placées dans la
Commission Européenne du Danube sur la même ligne que les cabinets
allemands, ne s’en détacheront pas dans les négociations de la Conférence. La
Russie, dont le Ministre des affaires étrangères cherche à améliorer les rapports
avec l’Autriche, n’entreprendra pas de combattre le gouvernement de l’Empereur
François-Joseph.
La Roumanie, suivant toutes les probabilités, sera seule à contredire la
proposition Barrère. Sa voix réussira-t-elle à faire obstacle au succès de cette
solution? Si nous en jugeons par le passé, nous y trouvons un motif
d’encouragement et d’espérance. C’est bien l’opposition de l’État roumain qui a
empêché jusqu’ici l’adoption définitive et l’immédiate de la création de la
Commission Mixte projetée et soutenue par Mr. Barrère. Pourquoi n’en serait-il
pas de même dans l’avenir? Nous pouvons assurément nous faire ce raisonnement.
60
Mais nous devons aussi reconnaître que le Gouvernement austro-hongrois se

trouvera dans une position plus forte, s’il obtient pour ses combinaisons la sanction
d’un aréopage européen. Je ne dis pas qu’il lui sera accordé d’assurer, malgré nous,
l’exécution des règlements de navigation dans les eaux roumaines; j’admets même
que les cabinets se tiendront autant que possible dans une situation neutre par
rapport à l’application. Mais notre résistance aux arrangements qu’on se propose de
souscrire à Londres ne sera appuyée par aucune des puissances qui y auront apposé
leurs signatures. Isolés, nous souffrirons dans les transactions, dans les intérêts qui
nous lient à l’Europe.
C’est pour éviter ce fâcheux isolement que j’ai toujours penché pour l’entente
amicale avec l’Autriche-Hongrie, comme j’ai invariablement soutenu devant le
Comte de Hatzfeldt, que notre désir de conciliation n’avait d’autres limites que
celles de nos droits et de nos intérêts que nous croyions en parfaite harmonie avec
ceux de la liberté du Danube. Et si, dans ces limites, un accord pouvait encore
survenir au dernier moment, soit à Vienne entre le Comte Kálnoky et Mr. Carp,
soit à Londres, au sein même de la conférence, cet accord, pour être devenu plus
difficile, ne serait pas moins souhaitable.
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très-haute
considération.
60
MINISTRUL ROMÂNIEI LA ATENA, GHICA, CĂTRE
R 20 Atena, 28 ianuarie (st.n.) 1883

(r.g. 7 februarie)
Domnule Ministru,
Am avut onoarea de a vă comunica, prin telegrama mea nr. 19 de la 27 ale
lunii curente53, înlăturarea temerilor unei crize parlamentare la care a dat naştere
opunerea deputaţilor din Thessalia şi Epir de a primi proiectul de lege prezentat de
Guvern şi prin care se limitează la un maximum de 5 Drahme plăţile ce se pot
efectua la casele publice în monedă de aramă. Acest rezultat, datorat atitudinii
hotărâte păstrate de Preşedintele Consiliului, a întrecut aşteptările Guvernului şi ale
Partidului Guvernamental, ale căror temeri vi le-am semnalat în telegrama mea
53
Nepublicată.
61
nr. 15 şi în raportul meu de la 26 ianuarie nr. 1654. Astfel, Ministerul şi-a asigurat
din nou majoritatea în Cameră; nu mai puţin însă, situaţia parlamentară este din
cele mai grele pentru Cabinet, care nu dispune de o majoritate suficientă spre a
putea asigura mersul regulat al lucrărilor Camerei fără prezenţa opoziţiei. Aceasta
din urmă urmează tactica ei de a se abţine astfel că, de la 15 ianuarie şi până astăzi,
Camera nu a putut ţine decât trei şedinţe şi chiar acelea foarte scurte.
Boala Domnului Koumoundouros, care în aceste din urmă zile a luat din nou
un caracter din cele mai grave, precum aţi aflat negreşit prin foile publice, această
boală continuă a servi de motiv principal la abţinerea opoziţiei. În afară de aceasta,
incidentul cel mai neînsemnat devine pentru dânsa un pretext spre a lipsi de la
Cameră. Aşa spre exemplu, Camera nu s-a putut reuni ieri din cauza înmormântării
unui tânăr de 15 ani, fiul Domnului Athanasiades, deputat şi fost ministru de Finanţe
în Cabinetul Koumoundouros. Dacă considerăm şi celelalte mijloace pe care le oferă
regulamentul Camerei spre a prelungi discuţiile ei şi că astfel vor trece poate luni
încă mai înainte ca Ministerul să ajungă la votarea bugetului şi a legilor financiare,
trebuie să recunoaştem că singurul remediu la această stare anormală a lucrurilor nu
l-ar putea aduce decât exerciţiul prerogativei tronului. Guvernul însă, în situaţia
actuală, ar putea face apel la alegători fără a se expune la o înfrângere din cauza
noilor impozite ce voiesc a le crea. Cât pentru venirea la putere a opoziţiei acestea, în
lipsa Domnului Koumoundouros, se pare pentru moment cu totul imposibil.
Deznodământul fatal al acestei grele boli de care suferă acest ilustru bărbat de stat va
necesita o nouă grupare a partidelor care însă cu greu s-ar putea determina de acum.
Primiţi vă rog, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247, f. 331-332
61
GERANTUL LEGAŢIEI ROMÂNIEI LA ROMA, OBEDENARU,
Le ministre de Serbie à Vienne a été envoyé ici avec la mission spéciale

d’obtenir l’appui du cabinet italien en faveur de la demande de la Serbie qui
consiste à être admise à la Conférence sur le même pied que la Roumanie. Le
ministre des affaires étrangères lui a fait une réponse des plus froides.
54
Ireperabile.
62
62
T cifr. 377/102 Viena, 29 ianuarie (st.n.) 1883, ora 17,30

(Bucureşti, 29 ianuarie, ora 19,50)
Je viens de voir Lobanov; son langage ne laisse rien a désirer comme

précision. La Russie revendiquera l’émancipation à son profit du bras de Kilia. Il a
ajouté que Giers (et cela m’a été confirmé de bonne source) n’a fait qu’effleurer les
questions, et que les désirs de la Russie ne seront formulés qu’après son retour à
Saint Pétersbourg. Lobanov attend les instructions pour demain. Pourquoi me
laissez-vous sans nouvelles sur les dernières décisions du Gouvernement?55
63
CONSULUL ROMÂNIEI LA BUDAPESTA, FARRA,
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA VIENA, CARP
R 43 Budapesta, 17/29 ianuarie 1883

(r.g., 22 ianuarie/3 februarie)
Domnule Ministru
Primirea făcută la Viena marelui om de stat al Rusiei, D-nul de Giers şi
întrevederile ce le-a avut cu contele Kálnoky, dau acestei vizite pregătite cu atâta
artă diplomatică o mare însemnătate şi cu drept cuvânt comentariile au câmp
deschis şi oamenii politici interesaţi se sforţează a pătrunde cele ce s-au vorbit şi
ticluit între aceste două cancelarii. Această întrevedere are şi pentru noi într-un
mod direct sau indirect însemnătatea ei, astfel că Excelenţa Voastră, nu mă
îndoiesc, nu veţi dezaproba dacă îmi voi permite să vă ţiu la curent cu cele ce se
scriu aici în presa oficială asupra acestui eveniment diplomatic.
55
La 30 ianuarie (st.n.) două telegrame, înregistrate sub acelaşi număr, au fost expediate de
către Ministrul de Externe, Sturdza, către Legaţiile de la Viena şi Berlin, respectiv Viena: (pentru
Viena şi Berlin) „Marinovitch est à Londres; il croit l’admission de la Serbie à la Conférence assurée”
(pentru Viena) „Instructions pour Ghica vous seront remises Vendredi. Décision du gouvernement est
votre proposition Novembre.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a
V-a, f. 192: T cifr. f.n., Bucureşti, 30 ianuarie (st.n.) 1883, f.o., r.g., 30 ianuarie, nr. 2837.
63
După cum mai zilele trecute am avut ocazia a vă adresa un articol al ziarului
P.[ester] Lloyd, de asemenea viu şi astăzi a vă comunica scrisoarea [corespondenţa]56
adresată din Viena directorului Gazette-i de Hongrie.
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 180, f. 22
64

J’ai vu tantôt lord Edmond [Fitzmaurice – n.ed.] qui vient d’être nommé
second délégué anglais à la Conférence. Il a reçu une très bonne lettre de White, et
nous conseille, dans notre intérêt, de ne pas insister sur les points secondaires. Il est
chargé par lord Granville de causer avec les différents Membres de la Conférence
pour régler l’ordre de la discussion. Barrère m’a dit qu’il avait pleins pouvoirs pour
représenter la France à la Conférence, avec ou sans l’ambassadeur de France qui
est malade. Marinovitch que je viens de voir, croit que la Serbie sera sûrement
admise. Lord Edmond [Fitzmaurice – n.ed.] m’a demandé de nouveau quelles
étaient mes dernières instructions.
65
T cifr. f.n.58 Viena, [30 ianuarie (st.n.) 1883, f.o.]

Giers a posé ici l’émancipation de Kilia comme condition à la prolongation

de la Commission Européenne du Danube. Kálnoky a répondu que cela regardait
56
Ireperabilă.
57
Copie.
58
Copie.
64
surtout les Puissances maritimes et qu’il ne pouvait se prononcer qu’au sein de la

Conférence. D’après tout ce qui me revient, il n’y a eu, entre Giers et Kálnoky que
des protestations d’amitié sans entente sérieuse. Rapport suit59.
66
CĂTRE LEGAŢIILE ROMÂNIEI LA BERLIN ŞI VIENA
D 882 Bucureşti, 18/30 ianuarie 1883
J’ai l’honneur de Vous envoyer ci-près, pour Votre information exclusive et à
titre très-confidentiel, [la] copie des instructions destinées à servir de guide à votre
collègue de Londres, au cours des débats de la conférence européenne qui doit
incessamment s’ouvrir dans cette ville.
Veuillez agréer, etc.
D 881 Bucureşti, 18/30 ianuarie 1883
Instructions à Son Excellence le Prince Ghyka [Ghica – n.ed.] pour la

conférence de Londres
La conférence qui se réunira dans peu de jours à Londres, a pour la Roumanie

une importance exceptionnelle. Nous sommes appelés, pour la première fois, à prendre
part à des délibérations où seront discutés des intérêts politiques considérables. Les
circonstances du moment rendent en outre la situation difficile et délicate. Des
questions vitales pour la Roumanie feront l’objet des débats, et nous y entrons, étant
sur plusieurs points en désaccord avec nos puissants voisins.
Convaincre les membres de la Conférence qu’il est d’un intérêt général de
maintenir la Commission européenne du Danube dans la plénitude de sa situation
actuelle et qu’il n’est pas nécessaire de supprimer les droits des riverains pour
maintenir et développer sur le Danube la liberté et l’égalité les plus complètes de
commerce et de navigation; empêcher qu’une décision ne soit prise contrairement
aux droits et aux intérêts du pays et faire valoir dans le cas contraire nos réserves
les plus formelles: telle est la tâche qui s’impose au Gouvernement de Sa Majesté
59
Vezi nr. 70.
65
le Roi. Nous rencontrerons dans son accomplissement de grandes difficultés, mais

nous n’arriverons à les surmonter qu’en ne déviant pas de la voie tracée par les
principes et la pratique du régime établi sur les grands fleuves internationaux et en
nous tenant dans les limites de la plus grande modération, afin de ne pas porter
atteinte à des intérêts d’un ordre plus élévé.
Tout en défendant nos droits et nos intérêts, notre ligne de conduite doit avoir en
vue de ne pas prendre une attitude qui pourrait nous présenter aux yeux des Grandes
Puissances, désireuses de maintenir et de fortifier la paix européenne, comme un État
n’ayant pas la compréhension des nécessités générales et de l’entente pacifique des
nations. Votre Excellence s’inspirera de ces prémisses générales dans les débats
auxquels Elle sera appelée à participer comme représentant de Sa Majesté le Roi.
Participation à la Conférence. La première question qui se présente est celle
de la participation de la Roumanie aux réunions de la Conférence «sur le même
pied que celui des Puissances signataires du Traité de Berlin». Le Gouvernement
de Sa Majesté ne saurait accepter dans la conférence une autre position que celle
qui est si nettement définie par la note du Cabinet de Sa Majesté Britannique du 11
Décembre 1882. Il est néanmoins nécessaire de bien préciser cette situation. Nous
n’élevons pas la prétention de prendre part aux délibérations qui s’occuperaient
d’autres questions que de celles relatives au Danube, ou qui décideraient dans des
séances préparatoires de l’admission de la Bulgarie et de la Serbie [au] sein de cette
assemblée.
Il s’agit pour nous de siéger à la Conférence pour toutes les questions
relatives au Danube avec tous les droits de délibération et de vote sans restriction
aucune. Nous n’accepterions donc pas une situation dans laquelle nous aurions
seulement voix consultative, qui ferait subir pendant les débats une restriction
quelconque à notre position, en la mettant sur un pied d’infériorité vis-à-vis des
autres puissances, ou qui nous exclurait des délibérations d’une série de questions
pour une raison ou pour une autre. La Roumanie a succédé à la Turquie sans
restriction aucune dans la possession du territoire des embouchures du Danube.
Elle a été introduite dans la Commission européenne avec les mêmes droits et
prérogatives que les Puissances qui y participaient déjà depuis le Traité de Paris.
Elle a pris part, en cette qualité, à plusieurs actes internationaux relatifs à la
navigation du Danube. Elle a participé à l’élaboration du règlement de navigation
et de police fluviale et de surveillance entre les Portes-de-Fer et Galatz, non comme
État riverain, mais comme faisant partie de la Commission européenne. La
Roumanie se trouve être maîtresse de la partie la plus étendue et la plus importante
du Danube depuis ses embouchures jusqu’aux Portes-de-Fer.
On ne pourrait donc lui dénier le droit de décider avec ses coparticipants dans
la Commission européenne sur toutes les questions qui touchent cette institution ou
qui ont pour objet le Danube. Les questions soumises à la délibération de la
Conférence ayant trait à ses intérêts les plus considérables et les plus immédiats, la
Roumanie ne pourrait être mise sur un pied d’infériorité et sa participation rendue
illusoire. Cette participation doit être réelle ainsi qu’elle l’est dans la Commission
66
européenne du Danube. La Roumanie ne saurait par conséquent prendre part à la

Conférence qu’avec tous les droits et [toutes les] prérogatives dont sont investies
les Puissances qui font partie de cette Commission. Votre Excellence aura donc
soin d’éclaircir cette situation dès le début en s’adressant au Président de la
Conférence par une note officielle.
Ce n’est que sur la réponse confirmant notre participation sur le pied de la
plus parfaite égalité avec les autres Puissances signataires du Traité de Berlin, qui
font partie de la Commission européenne du Danube, que vous userez de votre
mandat et que vous siégerez dans la Conférence comme Représentant de Sa
Majesté le Roi. À une réponse négative ou douteuse, Votre Excellence déclarera
par une communication officielle qu’Elle se trouve dans la nécessité de décliner
l’honneur de prendre part à la Conférence. Vous ferez à cette occasion les réserves
les plus solennelles contre toute décision prise sans notre participation.
Si, contre toute attente, la Roumanie n’était pas appelée à siéger aux réunions
de la Conférence, Vous protesteriez contre son exclusion, en Vous inspirant des
instructions présentes ainsi que des précédentes communications à ce sujet, et Vous
déclareriez, non obligatoires pour nous, les décisions prises à notre exclusion.
Admission de la Bulgarie et de la Serbie. Il est probable que la question de
l’admission de la Bulgarie et de la Serbie au sein de la Conférence sera tranchée
dans les séances préparatoires. Si cette question se traitait néanmoins dans des
débats auxquels nous serions appelés à participer, il convient de nous abstenir de
toute discussion à ce sujet, ayant été nous-mêmes appelés au sein de la Conférence
par les Puissances signataires du Traité de Berlin: mais votre vote sera acquis en
faveur de la demande des deux États voisins, auquels nous ne pouvons dénier des
droits que nous avons réclamés et que nous réclamons nous-mêmes.
Programme et mode des délibérations. Dans tout ce qui concerne le programme
et le mode de délibération de la Conférence, Votre Excellence se rangera du côté du
Plénipotentiaire de Sa Majesté Britannique. Il y a néanmoins deux questions sur
lesquels j’attire particulièrement votre attention. L’une est celle de savoir, si [pour]
les décisions de la Conférence pour avoir force d’exécution [il] suffit d’une simple
majorité. La logique et la pratique ont consacré que l’unanimité des voix est
nécessaire pour donner force de loi et d’exécution à toute nouvelle crèation, à tout
nouveau changement apporté à une situation existante, à tout agrandissement ou
diminution dans la position d’institutions établies. La seconde question est relative à
la forme à donner à la décision de la Conférence. Une convention serait préférable à
un simple protocole. Une convention est un acte solennel, exigeant l’unanimité des
voix et investi par conséquent d’une autorité supérieure, tandis qu’un protocole
comporte des réserves équivalentes à une décision prise à la majorité des voix. Ce
n’est pas à nous à soulever des discussions à cet égard: mais il importe que vous ayez
ces points de vue présents pour préciser, en temps utile, leur application aux votes
que vous donnerez, et aux réserves que vous formulerez.
Prolongation des pouvoirs de la Commission européenne du Danube. La
prolongation des pouvoirs de la Commission européenne est une nécessité de
67
premier ordre pour les intérêts du commerce de toutes les nations, aussi bien que
des États traversés par les eaux du Danube. Cette nécessité semble suffisamment
prouvée par les prolongations successives qui ont eu lieu, et la Commission se
présente aujourd’hui comme indispensable pour satisfaire aux exigences du
commerce et de la navigation aux embouchures de ce grand fleuve.
La solution la plus conforme à ces intérêts multiples serait la déclaration de la
permanence de la Commission européenne, ainsi que la proposition en avait été faite
par l’Autriche-Hongrie et la Russie au Congrès de Berlin. Votre Excellence saisira la
conférence de la nécessité, soit de déclarer la permanence de la Commission, soit de
s’entendre sur une clause stipulant que la Commission ne pourrait être dissoute que
d’un commun accord, soit enfin de lui assurer une nouvelle prolongation de plein
droit et pour la même durée, dans le cas où une décision unanime contraire
n’interviendrait pas avant l’expiration de son terme. Les intérêts politiques qui sont
en jeu sur le Bas-Danube font désirer que sur ce point rien ne soit changé sans les
stipulations existantes. Le Gouvernement de Sa Majesté le Roi pense que toute
nouvelle question introduite dans une situation aussi complexe et difficile, est pleine
de danger et ne peut être que défavorable aux intérêts généraux de l’Europe.
Il y a peu d’espoir que la durée de la Commission européenne soit fixée à un
terme bien éloigné. Il est donc illogique de vouloir étendre ses pouvoirs au delà des
limites fixées actuellement à son action. Si la permanence de la Commission était
déclarée, la Roumanie pourrait consentir à adjoindre au territoire soumis à sa
juridiction encore celui de Galatz à Braila: mais elle ne saurait faire ce sacrifice en
faveur d’un avenir inconnu et d’une situation précaire. Ces observations prennent
un caractère d’actualité plus grand, si la Russie venait à formuler au sein de la
Conférence ses réserves sur le bras de Kilia ou sur la partie de son Delta, qui lui a
été assignée par le Traité de Berlin.
Il y a un manque de logique et d’équité dans la tendance d’assigner d’une part à
la Commission une durée aussi courte que possible, de restreindre le cercle de son
activité actuelle, de mettre même en jeu la possibilité de son existence future, et
d’élargir pourtant d’une autre part ses limites actuelles. Cette contradiction ne peut
manquer d’être reconnue par tout esprit impartial. Vous déclarerez donc que la
Roumanie ne serait pas contraire à l’extension des pouvoirs de la Commission
européenne jusqu’à Braila, dans le cas où la conférence fixerait un long terme à
l’existence de cette Commission et confirmerait de nouveau les droits qui lui sont
accordés par les Traités de Paris, de Londres et de Berlin sur toutes les embouchures
du Danube, ainsi que sur les parties de la mer y avoisinantes. Vous réserverez
néanmoins au Gouvernement de Sa Majesté pleine et entière liberté d’action du jour
où cesseraient les pouvoirs de la Commission européenne sur les parties du fleuve
soumises antérieurement à la juridiction de l’Europe, aussi bien que sur la nouvelle
partie qu’on voudrait lui adjuger. Dans cette question ainsi que dans celle de Kilia,
Votre Excellence exposera les vues du Gouvernement de Sa Majesté après que les
autres Représentants auront exprimé leur opinion.
68
Question de Kilia. Ainsi qu’il a déjà été remarqué plus haut, la réclamation ou
les réserves que le Cabinet de St. Pétersbourg ferait valoir concernant ses droits
exclusifs sur les rives et les eaux russes du bras de Kilia, ainsi que sur l’ensemble des
embouchures de Kilia qui lui appartiennent, sont en opposition avec les principes qui
ont donné naissance au régime si heureusement établi aux embouchures du Danube.
Il ne paraît pas possible de détruire par une déclaration ou une revendication
unilatérales une situation créée en vertu d’une décision prise à l’unanimité.
Les fleuves qui traversent plusieurs États sont soumis à un régime
international, principalement aux embouchures, où les intérêts des riverains se
confondent complètement avec les intérêts de toutes les nations qui prennent part à
la navigation maritime. On peut dire que c’est le système des eaux aux
embouchures des fleuves qui a donné naissance à leur internationalité. Celle-ci ne
détruit pas les droits territoriaux: elle les limite seulement, autant qu’il est
nécessaire pour assurer à tout le monde l’emploi libre et sans entraves de la voie de
transport la plus naturelle et la moins coûteuse. Retirer le bras de Kilia ou ses
embouchures à la juridiction de la Commission européenne, serait détruire les
principes mêmes de la navigation internationale et cela au moment où on désire lui
donner une nouvelle consécration.
Des travaux non exécutés sur le bras de Kilia peuvent motiver des
réclamations ayant pour but de les activer: mais [ils] n’impliquent pas le droit de le
soustraire à l’action européenne. Si l’ouverture du bras d’Oczakow est reconnue
nécessaire pour le développement du commerce des pays danubiens, les travaux
devraient être exécutés à l’instar de ceux de Sulina par la Commission européenne.
Il pourrait même être décidé que les États qui en profiteraient le plus directement,
participeraient aux frais des nouveaux travaux, et la Roumanie serait prête dans ce
cas à en supporter sa part. Mais l’exécution de ces travaux ne peut donner lieu à
aucun changement dans l’étendue de la juridiction actuelle de la Commission
européenne aux embouchures du Danube.
Une proposition qui aurait pour but se soustraire le bras de Kilia ou ses
embouchures à la juridiction de la Commission européenne, sauf application des
principes consacrés par le Congrès de Vienne en matière fluviale, ne changerait pas
la situation; car elle détruirait l’action de l’Europe établie en vertu de trois traités
successifs. Votre Excellence votera donc contre toute proposition ayant pour but
d’amoindrir les limites actuelles de la juridiction de la Commision européenne.
Règlements de navigation, de police fluviale et de surveillance, applicables à
la partie du Danube située entre les Portes-de-Fer et Galatz. Le règlement, signé à
Galatz le 2 Juin 1882, avec certaines réserves, par neuf membres de la
Commission, chargés de l’élaborer, n’a pas reçu l’assentiment du Gouvernement
roumain. Dans la forme dont il est revêtu actuellement, cet acte ne porte pas le
caractère d’un document émané de la Commission européenne, renforcée par les
délégués de Bulgarie et de Serbie: car on a passé outre sur le vote de la Roumanie
et on n’a pas laissé s’établir l’accord unanime des États qui l’ont élaboré, ainsi que
69
l’usage, les précédents et les propres règlements de la Commission européenne

l’exigaient. Il est impossible de ne pas relever ce fait, en faisant toutes nos réserves
quant aux conséquences qui en découlent. Nous acceptons néanmoins le règlement
cité, comme point de départ des délibérations de la Conférence, par déférence et
respect pour cette haute assemblée et pour montrer l’esprit de conciliation dont est
animé le Gouvernement de Sa Majesté le Roi.
En ce qui concerne les titres 1 et 2 du dit règlement, Votre Excellence
déclarera que le Gouvernement de Sa Majesté renonce aux réserves faites aux
articles 6, 8, 67, 72 à 95 par son délégué au sein de la Commission européenne. Il
désire ainsi donner une preuve irrécusable de sa volonté sincère et loyale de voir
établi sur le Danube d’une manière incontestable et durable, le régime de la liberté
fluviale la plus complète. Vous releverez néanmoins que les dispositions de
l’article 96 du règlement qui soumet le Danube de Galatz à Braila aux règlements
de navigation et de police à la Commission européenne, ne placent pas cette partie
du fleuve sous l’autorité de cette Commission et ne lui donne pas vis-à-vis de la
Commission de surveillance le caractère d’exterritorialité qu’ont les eaux du
Danube en aval de Galatz. Si nous pouvons donc donner notre consentement aux
deux premières parties du règlement (titres 1 et 2, art. 1 à 96), il n’en est pas de
même de la dernière partie qui forme le titre 3 (art. 97 à 108).
La divergence d’opinion qui s’est produite est caractérisée par deux points de
principe: celui de la compétence et de l’étendue des pouvoirs de la nouvelle
Commission à créer, et celui du titre en vertu duquel des États non riverains
participeraient à cette Commission. Le Gouvernement du Roi réclame que l’exercice
de la police fluviale consistant dans l’application du règlement de navigation, élaboré
par l’Europe, appartienne aux riverains, ainsi que cela se pratique sur tous les fleuves
internationaux sans exception. Aucune raison majeure ou exigence pratique ne peut
être invoquée pour faire nommer les sous-inspecteurs par la Commission tandis que
la nomination des Capitaines de port est réservée aux riverains. Il en est de même des
sentences rendues par ces deux catégories d’agents en première instance au nom de
la Commission, et non au nom de l’État riverain respectif.
On ne saurait non plus admettre le sectionnement du fleuve dans sa largeur,
car on établirait ainsi indirectement l’exterritorialité du fleuve qui n’a été décrétée
par le Traité de Berlin que pour ses embouchures, pour des raisons d’un ordre
supérieur, tel que les grands travaux à effectuer pour créer la navigation de cette
partie du Danube et l’application des règlements de navigation et de police fluviale
qui devaient servir de modèle sur tout le parcours du fleuve.
Si l’exercice de la police fluviale est réclamée pour les riverains, le
Gouvernement de Sa Majesté le Roi est loin de dénier l’utilité et la nécessité d’une
surveillance confiée à une commission supérieure pour ne pas laisser dévier la
pratique de la lettre et de l’esprit des Traités et des Règlements. La nouvelle
commission fluviale trouvera un centre d’action considérable dans la mission
qu’elle aura de veiller à la stricte observation des règlements, à l’amélioration de la
70
navigabilité du fleuve et au développement de la navigation, en même temps

qu’elle aura à juger en dernière instance les appels, portés devant elle contre les
sentences rendues par les capitaines de port et les sous-inspecteurs.
En ce qui concerne la composition de la Commission de surveillance, nous
croyons que ses membres ne peuvent y être délégués que par les États riverains et
par l’Europe. Il est impossible d’admettre que des intérêts purement matériels,
comme ceux du commerce et de la navigation puissent constituer un droit et une
position égale à ceux des riverains. Si on admettait ce principe, on créerait un
privilège en faveur de l’État auquel on l’accorderait, et un retour sur les progrès de
la législation des fleuves internationaux. Il serait aussi en contradiction avec le
principe d’égalité en faveur duquel les États riverains font le sacrifice d’une partie
de leurs droits souverains et territoriaux. Ce sacrifice ne peut donner naissance à
une situation particulière quelconque.
Ce qui paraît nécessaire, est de lier la Commission de surveillance à la
Commission européenne par des liens indissolubles afin que l’existence de la
nouvelle création dépende entièrement de celle de l’institution qui a un caractère
européen. Ce qui paraît nécessaire est que la Commission de surveillance soit
elle-même controlée par la Commission européenne, afin que les grands
principes de la navigation fluviale soient invariablement maintenus. Il est donc
non seulement désirable que la Commission européenne puisse réviser les
décisions de la Commission de surveillance qui toucheraient à la liberté de la
navigation ou à l’interprétation des règlements, mais il est utile que les
Puissances européennes participent à la Commission par deux de leurs délégués,
pris au sein de la Commission européenne. L’Autriche-Hongrie ayant à défendre
des intérêts considérables de commerce et de navigation sur le Danube depuis les
Portes-de-Fer à Galatz, l’un des délégués européens et à titre permanent pourrait
être celui de cette puissance. Le mandat européen est donc le seul titre auquel un
État non riverain pourrait siéger dans la nouvelle Commission.
C’est sur ces principes, desquels le Gouvernement de Sa Majesté ne pourrait
se départir, que se basent les modifications que Votre Excellence est appelée à
proposer aux dispositions du titre III. Elles se trouvent annexées60 aux présentes
instructions et ne sauraient être remplacées par des concessions de peu
d’importance qui laisseraient subsister un régime contraire. En examinant nos
propositions dans un esprit d’équité et en les comparant à la législation actuelle des
fleuves internationaux, on se convaincra facilement que partout les riverains se sont
réservé une action plus étendue dans l’exercice de la police fluviale et que nulle
part la commission de surveillance n’est investie de droits et d’une action aussi
considérables. Il serait injuste de supprimer complètement toute autorité des
riverains sur les eaux fluviales, tandis que l’exercice de cette autorité serait
règlementé par une loi européenne et surveillé par une instance supérieure investie
60
Nepublicate.
71
de tous les pouvoirs et composée de manière à donner toute sécurité et sauvegarde

aux droits et aux intérêts d’autrui dans leur conception la plus large.
Vu leur étroite connexité, Votre Excellence présentera dans leur totalité les
propositions que nous avons à faire au titre III. Vous aurez soin de les formuler dès le
début des délibérations du Règlement, en reliant ensemble toutes les questions y
relatives dans le cas où les débats porteraient sur l’ensemble du règlement et
pourraient se terminer sans que Vous parveniez à exposer les points de vue du
Gouvernement et ses propositions. Votre Excellence demandera que vos
observations et vos propositions soient insérées au protocole de la séance. Une
décision valable pour toutes les parties et exécutoires par les riverains ne saurait être
prise qu’à l’unanimité des membres de la Conférence. Si le vote à l’unanimité n’avait
aucune chance de réussite et que les Puissances contre toute attente passaient outre
sur l’opinion émise par le Gouvernement de Sa Majesté, Votre Excellence ne signera
pas l’instrument de la Convention, et Vous déclarerez au protocole de la séance:
qu’en conséquence des principes exposés, la Roumanie ne peut donner son adhésion
aux dispositions du titre III du règlement de navigation, de police fluviale et de
surveillance, tel qu’il sera voté sans sa participation et Votre Excellence ajoutera que
ce règlement établissant à son titre III des principes de navigation complètement
nouveaux dans le régime des fleuves internationaux, ne saurait avoir force de loi ni
être applicable, tant qu’il n’aura pas l’assentiment unanime des parties délibérantes.
Telles sont les instructions que j’ai l’honneur de Vous envoyer, pour Vous
guider au cours des débats de la conférence. Elles se complètent par les instructions
et les notes antérieures. Je prie Votre Excellence de me mettre chaque jour aussi
largement que possible au courant des délibérations de la Conférence, afin que je
puisse, en cas de nécessité, compléter les présentes instructions. Agréez, etc.
(signé) D. Sturdza.
67

Pencovici a vu ce matin Barrère qui craint de n’être pas reçu à la Conférence.

Granville sera à l’ouverture et sera remplacé pour la discussion par sir Charles
61
Copie.
72
Dilke. L’ouverture de la Conférence est remise à Jeudi. La discussion pour Kilia

est imminente.
68
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA
T cifr. 810 Bucureşti, 31 ianuarie (st.n.) 1883, f.o
Giers a posé Vienne émancipation Kilia comme condition à la continuation

de la Commission Européenne. Kálnoky a répondu que cela regardait Puissances
maritimes. Aucune entente n’a eu lieu. Recevrez mandat du Roi et instructions
Dimanche ou Lundi au plus tard. Nous abandonnons toutes les réserves faites aux
titres un et deux, mais maintenons questions principes du titre trois. Demandons
aussi entrer Conférence Danube sur le pied de la plus parfaite égalité. White vient
de me dire être chargé par Lord Granville nous conseiller adopter en principe
proposition Barrère. Lui ai tenu le même langage62.
69
T cifr. f.n.63 Londra, [1 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g. 1 februarie, nr. 3479, f.o.)
La Serbie ne se soucie pas de son entrée à la conférence; ausi Marinovitch est

sans instructions sur ce qui sera du Danube. Je crois que Serbie sera admise mais
62
Prima parte a telegramei, privind discuţiile Giers-Kálnoky la Viena, a fost comunicată
telegrafic, la aceeaşi dată şi sub acelaşi număr, 810, Ministrului României la Berlin, Liteanu; partea
finală, relativă la intervenţia ministrului Marii Britanii la Bucureşti, White, a fost comunicată
telegrafic, la aceeaşi dată şi sub acelaşi număr, 810, Ministrului României la Viena, Carp. Vezi
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 223.
63
Copie.
73
après la décision sur la prolongation de la Commission Européenne du Danube. La

première discussion sera notre admission.
70
R 136 Viena, 1 februarie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Vizita Domnului de Giers la Viena a trecut fără să aducă o mare modificare
în situaţiunea politică şi fără să fi ajutat întru ceva la soluţionarea diferitelor
chestiuni ce aşteaptă dezlegarea lor. Din contră, dacă este să judecăm după
chestiunea Dunărei, Rusia a luat o poziţie mai accentuată decât în trecut. Precum
am avut onoarea a vă telegrafia, se confirmă pe deplin informaţiile trimise de la
Berlin, şi Rusia pune ca condiţii la prelungirea comisiei europene, emanciparea ei
absolută de sub tutela europeană pe braţul Kilia. Sub punctul de vedere al dreptului
internaţional, precum este determinat prin tratatele anterioare, argumentaţia Rusiei
este foarte tare. Aceasta o recunosc atât Englezii cât şi Austriecii. În adevăr,
comisia europeană nu a fost decât o înlăturare vremelnică a comisiei de riverani
prevăzută prin tratatul de [la] Paris. Astăzi, [pentru] că Puterile cer continuarea
acestei excepţii, Rusia pune condiţiile ei, şi fiindcă tratatul de [la] Berlin nu i-a
impus nici o restricţie când i-a redat Besarabia, ea susţine următoarea teză: ori
tratatul de [la] Paris, adică riveranii de la Donauwörth la mare, ori ficare Stat
riveran stăpân pe apele sale, cu condiţia numai să lase riveranilor din susul apei
ieşirea liberă spre mare. În această privinţă, Rusia mai susţine că nu are nici un
sacrificiu de făcut de vreme ce gura Sulinei, aleasă de către Puteri ca fiind cea mai
sigură cale comercială, rămâne în mâinile lor, şi va deservi ca şi până acum toate
nevoile riveranilor şi ale Puterilor maritime.
Asta în teorie. În fapt chestia Kiliei nu poate să nu producă un conflict. Anglia
şi Franţa ştiu ca şi noi că deschiderea braţului Kiliei este condamnarea comisiei
europene. Austria ştie ca şi noi că Rusia caută înainte de toate să-şi asigure o cale
militară ce i-ar permite să aibă o bază de operaţiune chiar pe Dunăre. Contele
Kálnoky nu neagă toate acestea, el speră însă imposibilul şi crede că va putea ieşi din
toate aceste greutăţi fără să pună de pe acum întreaga chestie a Dunărei în discuţie.
Interesul Austriei dictează, este drept, această atitudine a Contelui Kálnoky; el vrea
să-şi asigure o poziţie la noi, fără ca să permită Germaniei de a interveni în
74
regulamentele ei fluviale dintre Passau şi Porţile de Fier, ceea ce ar avea loc dacă s-ar
aplica Tratatul de [la] Paris. Conflictul de interese dintre comerţul german şi cel
austriac, ce a dat loc la atâtea discuţii în timpul din urmă, s-ar curma atunci în
favoarea Germaniei. Între voinţă şi putinţă este însă o mare depărtare şi cum va face
Austria ca să excludă în sus pe Germania, să învingă în jos rezistenţa noastră şi să
pună totodată o stavilă pretenţiilor ruseşti, aceasta nu o pot percepe.
Cât pentru noi, nu putem scăpa de o sumă de conflicte cu vecinii noştri decât
dacă se regulează odată pentru totdeauna regimul fluvial al Dunării pe întregul ei
parcurs, şi toată acţiunea noastră trebuie să tindă a provoca o asemenea soluţie.
Este drept că în conferinţa însuşi, programa fiind mărginită, nu putem lua iniţiativa
unei asemenea acţiuni. De îndată însă ce conferinţa se va despărţi sau fără rezultat,
sau cu un rezultat ce nu am putea admite, ar fi poate nimerit să adresăm, de a doua
zi chiar, o notă tuturor Puterilor, în care am propune noi discutarea întregii
chestiuni. Prin aceasta am dovedi pe de o parte că rezistenţa noastră nu a fost
dictată de un egoism meschin, pe de altă parte, nu am da timp Puterilor să dezbată
asupra execuţiei hotărârii conferinţei. În ceea ce priveşte soluţia însăşi, cred că ar
sta şi în interesul nostru, şi că ar fi o dovadă de oarecare abilitate să reluăm noi
propunerea Barrère şi să o întindem asupra întregii Dunări; cu alte cuvinte, să
supunem Dunărea de la Donauwörth la mare autorităţii unei comisii în care ar sta
toţi riveranii, adică Germania, Austria, Serbia, România, Bulgaria, Rusia, plus un
delegat par ordre alphabétique al celorlalte Puteri semnatare ale Tratatelor de [la]
Paris şi de [la] Berlin. De primesc Puterile, interesele noastre sunt ocrotite, de nu
primesc, le silim să respingă ele pentru întreaga Dunăre ceea ce respingem noi
pentru trunchiul nostru şi rupem astfel vârful acţiunii lor în contra noastră, căci ar fi
absurd să se încerce măcar a ne impune nouă un regim pe care l-ar crede vătămător
pentru dânsele. Supun aceste consideraţii Excelenţei Voastre şi aş fi fericit dacă ele
ar avea onoarea unei discuţii din partea guvernului nostru.
Ca să revin acum la întrevederea cu Contele Kálnoky, toate afirmaţiile
jurnalelor despre o înţelegere sunt numai nişte conjecturi neîntemeiate. Atât
ambasadorii toţi, cât şi vocile autorizate din cercurile Curţii susţin că nu a fost
nimic convenit între ambele Puteri. Rezumând toate informaţiile ce am putut
culege, adevărul ar fi următorul: pe câmpul întins unde rivalitatea dintre Austria şi
Rusia se manifestă, a avut loc, de la Tratatul de [la] Berlin şi până astăzi, o luptă
surdă dar activă, în care zelul agenţilor inferiori putea provoca un conflict ce pare
încă ambelor părţi neoportun. S-a convenit deci un soi de armistiţiu, cu speranţa de
a se putea dezlega, una câte una, toate chestiunile pendente, fără a discuta încă de
pe acum soluţia lor. Aceasta este forma diplomatică a înţelegerii. Realitatea este că
nici una nici alta din aceste două Puteri nu este încă gata, şi că, care va fi gata mai
întâi va deveni agresivă. C’est le calme qui précède la tempête.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţii.
75
71
T cifr. f.n.64 Petersburg, [2 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

Je viens vous relater l’entretien que je viens d’avoir avec M. Giers. Je me

bornerai à exposer ce qu’il m’a dit: tout d’abord, il m’a exprimé ses regrets
d’avoir vu, partout où il a passé, à Berlin, à Rome et à Vienne, des nouvelles
récentes sur le différend entre la Roumanie et la Russie en ce qui concerne
Kilia. Il m’a dit ne pas comprendre nos griefs car, suivant lui, il ne s’agit pas
du bras de Kilia, où nous sommes en effet coriverains, mais seulement d’une
petite bouche aboutissant à la mer et qui serait tout entière sur le territoire
russe et en dehors de la juridiction de la Commission Européenne du Danube.
J’ai répondu que j’ignore les colportages de cette affaire et que la question
qu’on lui a partout posée pourrait bien provenir des intrigues qu’on cherche
peut-être à mettre entre nous et la Russie. J’ai passé ensuite à la question
générale, voulant savoir dans quelle mesure nous pouvions espérer l’appui de
la Russie pour triompher des prétentions de l’Autriche sur le Bas-Danube,
prétentions contraires aux intérêts de la Russie. Il a évité de se prononcer
catégoriquement, me disant qu’il ne pouvait savoir quelle tournure prendra la
question à Londres. Il m’a assuré qu’à Vienne il s’est tout borné à traiter la
question d’une manière abstraite, n’ayant avec lui aucune pièce sur le fond
même de l’affaire et ayant dû, avant tout, réserver la volonté impériale. Il a
ajouté que la question est très compliquée et que voyant les difficultés
actuelles, ce que la Conférence aurait de mieux à faire pour le moment, serait
de proroger provisoirement les pouvoirs de la Commission Européenne et de
maintenir le statu quo. Pour le reste, je ne dois pas vous le cacher, je lui ai dit
que, pour les mêmes motifs, c’est aussi mon opinion personnelle. Quant à
notre admission à la Conférence, sur le même pied que les grandes puissances
de l’Europe, il m’a dit que la Bulgarie et la Serbie avaient fait également cette
demande mais, qu’à son avis elles n’avaient pas les mêmes droits que la
Roumanie qui possède les embouchures du Danube.
64
Copie; comunicată Legaţiilor României la Berlin, Londra şi Viena cu T cifr. f.n. din 22
ianuarie/3 februarie 1883, f.o., (r.g., f.d., nr. 3485).
76
72
T cifr. f.n.65 Sofia, [2 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

Le Docteur Vulkovich, ancien Ministre des affaires étrangères, remplacé

récemment par M. Stoilov, est parti ce matin pour Londres où il a mission d’insister
afin que la Bulgarie soit admise à la Conférence. Dans ce cas il est chargé de maintenir
les vues déjà établies par le délégué bulgare au sein de la commission européenne et de
ne s’associer à aucune décision qu’ad referendum. M. Vulkovich devait passer par
Bucarest pour s’entendre avec Votre Excellence sur une ligne de conduite commune.
Vu prochaine réunion Conférence, il est parti directement. Il s’arrête seulement à
Vienne et à Paris où il remettra au Président de la République les lettres des
remerciements du Prince Alexandre pour les insignes de la légion d’honneur.
73

Conférence convoquée pour lundi trois heures. Russie soulèvera la question

de Kilia. Je présume qu’on cherche le moyen d’une entente pour éviter opposition
prolongation Commission européenne du Danube. Quelle attitude, quelles réserves
devons-nous avoir? Dans quelques instants j’envoie à lord Granville la note
constatant nos droits de prendre part à la Conférence. Plason est attendu avec
instructions. Morgenheim [Mohrenheim – n.ed.] arrivera de Paris dimanche avec
Romanenko en conférence.
65
Copie; comunicată Legaţiilor României la Berlin, Londra şi Viena cu T cifr. f.n. din 22
ianuarie/3 februarie 1883, f.o., (r.g., f.d., nr. 3485).
66
Copie.
77
74
R 23 Pera, 21 ianuarie/2 februarie 1883
Pour faire suite à mon rapport no. 23 du 14/26 Janvier courant67, j’ai l’honneur
de porter à la connaissance de Votre Excellence que Musurus Pacha ayant informé la
Porte que le mandat de la Conférence ne sera pas dépassé, et qu’elle ne s’occupera que
de la question du Danube, le Gouvernement Ottoman va autoriser télégraphiquement
son ambassadeur à Londres de le représenter à cette Conférence. On vient de demander
l’autorisation du Sultan à cet effet. Carathéodory Effendi a déjà reçu l’ordre de
s’embarquer aujourd’hui même pour se rendre à Londres.
Aarifi Pacha, qui nous a confirmé toutes ces informations, a dit: «En ce qui
concerne l’admission de la Roumanie et de la Serbie, ce sera à la Conférence de
décider du mode de leur entrée comme Puissances riveraines. Quant à nous, nous
n’avons aucune objection à faire à l’admission de ce deux royaumes.» Cependant
on ne saurait douter que dans cette question le Gouvernement Impérial se rangera,
comme il l’a toujours fait d’ailleurs, du côté de la majorité.
P.S. J’apprends au dernier moment que malgré les nouvelles télégraphiques
d’aujourd’hui des journaux d’Europe, la Porte oposera son «veto» absolu à
l’admission à aucun titre de la Bulgarie à la Conférence de Londres.
75
N 62968 Bucureşti, 22 ianuarie/3 februarie 1883
Il m’a été rapporté qu’à l’occasion des troubles dont l’Egypte a été le
théâtre au cours de l’année dernière, plusieurs Roumains auraient eu à subir des
67
Vezi nr. 56.
68
Copie.
78
pertes parfois très sensibles. Pour leur assurer les dédommagements auxquels
ils peuvent avoir droit, il serait urgent d’obtenir que leurs intérêts fussent
représentés devant la Commission Internationale chargée d’allouer des
indemnités à tous ceux qui ont souffert des événements d’Egypte. Consultées à
cet égard, les Légations Royales, à Constantinople et Berlin ont opiné qu’une
intervention diplomatique auprès du Foreign Office aurait des chances d’être
efficace.
Je vous prie donc, M. l’Envoyé, de vouloir bien demander au Gouvernement
de Sa Majesté Britannique s’il serait disposé, en l’absence d’un agent diplomatique
du Consulaire de Roumaine en Egypte, à charger les autorités anglaises afférentes
en ce pays de représenter, où besoin serait, les intérêts des Roumains éprouvés par
les derniers événements. Le Gouvernement Royal serait heureux de voir le
Gouvernement de Sa Majesté Britannique accorder à cet égard son bienveillant
appui aux sujets Roumains établis en Egypte.
AMAE, Arhiva istorică, Londra, vol. 191, f. 242-243
76
R f.n. Londra, 3 februarie (st.n.) 1883
La Conférence relative à la question du Danube devant se réunir à Londres le
5 février, et afin de ne pas nous exposer au reproche de n’avoir pas demandé à y
être représentés, comme on l’a dit, j’ai cru devoir adresser à Lord Granville une
note dans ce sens, dont j’ai l’honneur d’envoyer copie, ci-joint, à Votre Excellence.
considération.
[Londra], 2 februarie 1883
My Lord,
Si la Roumanie, le pays le plus directement intéressé dans la navigation du
Danube, n’a pas été appelée par le Traité de Paris à participer aux travaux de la
79
Commission Européenne, c’est qu’elle formait, en 1856, deux principautés

distinctes sous la suzeraineté de la Porte, qui était tenue de défendre les intérêts de
ces deux pays. Il n’en était plus ainsi en 1878. À l’époque du Traité de Berlin, la
Roumanie était un État indépendant, ses intérêts et ses droits ne pouvaient plus,
comme autrefois, être représentés par le délégué Ottoman; et le Congrès de Berlin
ne pouvait faire moins que de l’appeler à se faire représenter dans la Commission
Européenne du Danube.
Par l’art. 53 du Traité de Berlin, le délégué de la Roumanie est admis à la
Commission Européenne au même titre que les délégués des Puissances
signataires des traités de Paris, de Londres et Berlin. C’était un acte de justice
et d’équité que de reconnaître la position exceptionnelle occupée par la
Roumanie sur la partie du fleuve soumise à la juridiction de la Commission
Européenne. On ne pouvait l’exclure de toute action sur des eaux dont on venait
de lui donner la possession. La participation de la Roumanie aux travaux de la
Conférence, sur le pied de la plus parfaite égalité avec les autres Puissances, est
indiquée par la nature même des choses. Ayant été admise au sein de la
Commission Européenne, on ne peut l’exclure d’une conférence convoquée
spécialement pour décider de l’existence et de l’organisation de cette même
institution.
Il est à considérer que le droit de participation de la Roumanie se fonde tant
sur les prescriptions anciennes et permanentes du droit international que sur la
situation récemment consacrée par l’Europe. En effet, d’une part le protocole du
Congrès d’Aix-la-Chapelle du 15 Novembre 1818 statue que «dans le cas où des
réunions auraient pour objet des affaires spécialement liées aux intérêts des autres
États de l’Europe, elles n’auraient lieu que sous la réserve expresse de leur droit
d’y participer.» D’autre part, la Roumanie a signé avec les autres Puissances
«l’Acte additionnel à l’Acte public du 2 Novembre 1865, relatif à la navigation des
embouchures du Danube, en date du 28 mai 1881», ainsi que «le Règlement de
navigation et de police applicable à la partie du Danube comprise entre Galatz et
les embouchures, arrêté par la Commission Européenne le 19 Mai 1881». La
signature du Plénipotentiaire Roumain impliquait dès lors que la Roumanie serait
également appelée à se prononcer directement, et de pair avec les autres
Puissances, sur toutes les questions relatives à la Commission Européenne du
Danube.
Du reste, le Cabinet de Vienne, par sa note du 11 Avril 1882, s’est montré
favorable à la participation de la Roumanie, et le Gouvernement du Roi pense que
les vues des autres Cabinets de l’Europe s’accorderont à reconnaître à la Roumanie
le complément logique de la situation créée par leur propre décision, telle qu’elle se
trouve consignée dans l’art. 53 du Traité de Berlin.
80
77
T cifr. f.n.69 Belgrad, [3 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

Il paraît que la demande de la Serbie d’être admise à la Conférence de

Londres n’a pas rencontré auprès de quelques Cabinets l’accueil que l’on espérait
ici. On aurait objecté que la Serbie ne faisant pas partie de la Commission
Européenne du Danube, ne pourrait pas être admise à une Conférence qui doit se
prononcer sur la prolongation des pouvoirs de cette Commission. Pour combattre
ces objections et d’autres qui peuvent surgir contre la demande de la Serbie, le
Gouvernement serbe a chargé son représentant à Londres de remettre au Président
de la Conférence une note explicative, établissant les droits de la Serbie de
participer aux travaux de la Conférence. Cette note a été expédiée hier. Elle porte la
date du 1er février nouveau style. C’est une récapitulation amplifiée de tout ce qui a
été exposé dans la note précédente, dont je vous ai communiqué copie70. Mais elle
est plus accentuée contre l’admission de la Roumanie seule à la Conférence; elle
commence par établir que les deux États Riverains ont le droit d’être admis à la
Conférence; elle dit que ce serait étrange d’admettre la Roumanie et de refuser la
même demande aux autres États; que la Roumanie et la Serbie se trouvent sur le
même pied d’égalité; vassales à l’époque du traité de Berlin, indépendantes et
Royaumes aujourd’hui, ni l’une ni l’autre n’ont participé à la signature du traité de
Berlin; aucune d’elles ne peut invoquer ce traité pour demander le droit de siéger à
la Conférence; mais toutes les deux, se fondant sur les principes généraux de droit
découlant des mêmes intérêts qu’elles ont sur le Danube et de leurs droits
souverains, leur demande d’admission ne saurait être écartée. On ne saurait se
baser, ajoute la note, sur l’article 56 du Traité de Berlin pour n’admettre que la
Roumanie seule, car l’article 54 de ce même Traité ne parle que de la réunion des
représentants des Puissances signataires du Traité pour se mettre d’accord sur la
prolongation des pouvoirs de la Commission Européenne ou sur les modifications à
y introduire. La note termine en disant que pour être juste et logique dans son
jugement, il faut admettre la Serbie aussi à la Conférence, car il n’est pas
admissible de se baser, lorsqu’il s’agit de la Roumanie, sur les principes généraux
du droit international, et lorsqu’il s’agit de la Serbie, de lui opposer les Traités qui
ont commis une injustice à son égard, en ne lui réservant pas un siège au sein de la
69
Copie; comunicată Legaţiilor României la Berlin, Londra şi Viena cu T cifr. 1044 din
24 ianuarie/5 februarie 1883. Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e,
partea a V-a, f. 280.
70
Din 17/29 decembrie 1882, comunicată cu R 166, Belgrad, 29 decembrie1882/10 ianuarie
1883, nepublicat.
81
Commission Européenne. Tel est le résumé de la note explicative serbe. Cette pièce
a été communiquée officieusement pour leur usage personnel à quelques-uns de
mes Collègues d’ici. Le Ministre des affaires étrangères a eu soin de ne pas me
faire jusqu’à présent cette même communication.
78

Romanenko arrivé ce soir [avec] Davidow. J’ai vu celui-ci aussitôt après et,
de ce que j’ai pu comprendre de la conversation, il est à craindre que Giers ne soit
allé plus loin pour les règlements qu’il ne l’a dit à Cretzulesco [Kreţulescu – n.ed.].
Pencovici doit voir demain Romanenko. Mohrenheim doit arriver demain soir.
79
T cifr. 455/3872 Berlin, 4 februarie (st.n.) 1883, ora 16,35

(Bucureşti, 4 februarie, ora 19,45)
La Russie a réduit ses prétentions sur le bras de Kilia à la suite des observations
présentées par le Cabinet Anglais. Celui-ci a déclaré que le Gouvernement de St.
Pétersbourg n’avait pas des droits exclusifs à réserver sur cette bouche du Danube
parce que un des côtés appartenait à la Roumanie. Giers alors a répondu qu’il s’agit
71
Copie.
72
Comunicată Legaţiilor României la Londra şi Viena cu T cifr. f.n. din 24 ianuarie/5
februarie 1883, r.g., 5 februarie, nr. 3488; reexpediată la Londra cu T 1121 din 25 ianuarie/6 februarie
1883, f.o. Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 266/284.
82
seulement d’un embranchement du bras de Kilia qui se trouve entièrement sur le

territoire russe. Beaucoup de personnes parmi lesquelles Lord Amthill [Odo Russell,
lord Ampthill – n.ed.] contestent que la Russie possède les deux côtés d’une
embouchure quelconque du Danube. La question sera soumise à des spécialistes.
80
T cifr. 3855/626 Londra, 5 februarie (st.n.) 1883, ora 19,17

Cause maladie Münster, la Conférence remise dans la semaine sans déterminer

le jour. On attend le Commissaire d’Allemagne; télégramme de ce matin.
81
CĂTRE LEGAŢIILE ROMÂNIEI LA BERLIN, LONDRA ŞI VIENA
T cifr. f.n.73 Bucureşti, 5 februarie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., f.d., nr. 3489)
Prenez la carte, vous verrez Kilia roumaine russe jusqu’à Vilcov où

commence formation petit delta Kilia avec huit embouchures. Dernière au Sud,
Strave Stamboul roumain russe. Toutes les autres dont Oczakow avant dernière
vers Nord entièrement russe. La Russie n’a jamais voulu autre chose que de
soustraire Oczakow à la juridiction de la Commission européenne du Danube. Elle
atteint aussi son but plein et entier sans réduire ses prétentions.
73
Reexpediată la Londra cu T 1121 din 25 ianuarie/6 februarie 1883, f.o. Vezi AMAE,
Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 284.
83
82
R 39 Berlin, 24 ianuarie/5 februarie 1883
La lettre de l’Empereur Guillaume au Pape Léon XIII, livrée par le
gouvernement allemand à la publicité, a été l’objet de beaucoup de commentaires dans
les entretiens du monde politique et dans tous les journaux de Berlin. La lettre permet
de conclure qu’à Rome comme à Berlin, on a formé le vœu de voir la nouvelle légation
de Prusse près le Vatican faciliter le rétablissement de la paix religieuse et que des deux
côtés on a vraiment eu l’intention de renouer les pourparlers à cet effet. L’Empereur,
prenant acte du bon vouloir que témoigne le Pape, signale les mesures de conciliation
que son gouvernement a prises par les récentes nominations à la plupart des évêchés
vacants. Il exprime l’espoir que la curie y répondra à son tour par un rapprochement
plus marqué. Il ajoute qu’après les concessions qu’il attend de la part du clergé, il
pourrait soumettre à une nouvelle délibération dans le Landtag la suppression
éventuelle des lois de mai «qui, nécessaires à un temps de lutte pour protéger les droits
de l’État, ne sont plus indispensables à une époque de paix». Telle est cette lettre qui
continue à être interprétée dans les sens les plus divergents. Les journaux
conservateurs, dont les chefs désirent s’allier aux ultramontains, en déduisent que les
négociations engagées entre Monsieur de Schloezer et le Vatican sont sur le point
d’aboutir à un résultat satisfaisant. Les feuilles libérales, qui se préoccupent
d’empêcher la coalition réactionnaire et cléricale, croient au contraire que la paix
religieuse, d’ailleurs souvent annoncée, est encore loin de s’établir.
Les personnes en situation de juger sont d’avis que le Pape se résoudra
difficilement à faire les concessions demandées par l’Empereur. Elles estiment que
le fait même de la publication de la lettre impériale prouve suffisamment qu’on
n’est pas réellement près de s’entendre. Une correspondance n’est pas d’ordinaire
divulguée par ses auteurs, lorsque le but poursuivi paraît facile à atteindre. On
appelle plutôt le public dans le secret d’une négociation, lorsque le succès semble
douteux, afin d’échapper au reproche qu’on n’a pas tout fait pour réussir. Le Prince
de Bismarck a peut-être voulu montrer que c’est par suite du Pape et de Monsieur
de Windhorst qu’un accord est malaisé entre l’Église et l’État.
La situation intérieure de l’Allemagne reste donc aujourd’hui ce qu’elle était
auparavant. Le Prince de Bismarck s’employe à former par des concessions et des
combinaisons une majorité fidèle qui l’aide à concentrer toutes ses forces et toute
son activité au développement de l’unité allemande. Il n’y parvient pas. Le centre
du Reichstag ne serait pas éloigné de s’organiser, de se discipliner de manière à
constituer un parti gouvernemental; il ne refuserait pas son vote au pouvoir
84
exécutif, à la condition toutefois qu’on le lui paie assez cher. C’est sa transaction et
son marchandage habituels; mais le chancelier, disposé à certaines concessions sur
le terrain religieux, ne veut pas cependant d’un compromis auquel il sacrifierait
toutes les dispositions prises par le Reichstag pendant la période du Kulturkampf.
D’un autre côté, les nationaux-libéraux sont prêts à renouer les anciens liens
qui les unissaient au Chancelier, en admettant en principe l’utilité de la plupart des
réformes économiques et sociales qui ont été repoussées dans les dernières sessions;
mais ils voudraient arriver par un rapprochement avec les divers groupes de gauche à
la constitution d’une majorité libérale dont les efforts tendraient à introduire en
Prusse, sans porter atteinte aux prérogatives royales, l’application modérée du régime
parlementaire; ils désireraient que le Souverain, s’inspirant des vœux du libéralisme,
se décidât de sa propre autorité à s’entourer de ministres choisis dans leurs rangs.
Le Prince de Bismarck n’est pas plus disposé à laisser prévaloir ce système des
nationaux-libéraux qu’à entrer entièrement dans les vues des ultramontains. «Le
gouvernement de Cabinet, a-t-il dit un jour au Reichstag, est une sottise dont
l’Europe ne tardera pas à se guérir.» Le chancelier se trouve ainsi en face de
nombreaux partis animés d’idées diverses et de force presque égale, contraint de
chercher un appui tantôt chez l’un, tantôt chez l’autre, et, dans ses tentatives pour
faire accepter ses propositions, se heurtant parfois à une opposition résolue. Il n’y a
pas eu toutefois pendant la session actuelle de véritable conflit, ni de débat politique
intéressant. Le Prince de Bismarck n’y a jamais pris la parole. Le Parlement n’a eu à
s’occuper jusqu’ici que de budgets et de projets de loi d’importance secondaire. Les
grandes réformes économiques et financières, qui présentaient le plus de difficultés,
ont été ajournées; et un apaisement relatif s’est produit dans les deux camps, grâce à
l’ajournement des questions qui divisaient le plus, et à la publication de la lettre de
l’Empereur au Pape qui a déterminé les cléricaux à attendre avec patience le résultat
des nouvelles négociations engagées avec la Curie romaine.
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très-haute considération.
83
R 40 Berlin, 24 ianuarie/5 februarie 1883
J’ai eu ce matin l’occasion de lire la réponse du gouvernement russe à
l’invitation de l’Angleterre d’accepter la date du 5 février pour la convocation de
85
la conférence du Danube. Le Cabinet de St. Pétersbourg s’empresse d’y donner

son assentiment, mais il ajoute qu’il ne peut pas s’engager à appuyer les trois
propositions qui doivent être soumises à la délibération européenne. Il est vrai
que cette réponse est antérieure au voyage de Mr. de Giers à Vienne et que les
choses ont pu changer depuis; mais s’il est exact que le Ministre russe s’est
abstenu vis-à-vis du Comte Kálnoky de tout engagement de nature à entraver sa
liberté d’action dans les affaires danubiennes, alors la solution de Mr. Barrère
risquerait de rencontrer à la réunion diplomatique de Londres des réserves de la
part de la Russie, pareilles à celles qui lui ont été opposées à la Commission
européenne de Galatz. En ce cas, tous les votes des grandes puissances ne
seraient pas acquis aux vues de l’Autriche-Hongrie, et le projet de Mr. Barrère ne
recevrait pas la sanction solennelle de l’Europe, parce qu’il est déjà convenu
entre les cabinets que la conférence de Londres, fille du congrès de Berlin, ne
saurait trancher les questions plus sommairement que cette dernière assemblée où
les décisions ont été prises à l’unanimité des voix.
Les efforts de Lord Granville de mener à bonne fin les travaux dont il a pris
l’initiative, n’aboutiraient à aucun résultat, et il ne resterait quelques chances de
succès que si le Comte Kálnoky revenait à des idées plus modérées envers les États
riverains du Danube, de manière à faciliter le rapprochement que nous avons
vainement poursuivi jusqu’ici. Tel serait le dénoûment de la conférence, s’il se
confirmait à notre grand avantage qu’un accord n’a pas réussi à s’établir entre
l’Autriche et la Russie.
considération.
84
R 36 Pera, 25 ianuarie/6 februarie 1883
J’ai l’honneur de porter à la connaissance de Votre Excellence que
Saadulah Pacha, Ambassadeur Ottoman à Berlin, a informé son Gouvernement
en réponse à la Note de la Porte du 21 Décembre 1882 (2 Janvier 1883) que le
Comte de Hatzfeldt lui a promis de prendre l’avis du Gouvernement Austro-
Hongrois dans la question de l’arbitrage proposé par la Turquie, au sujet des
86
biens conventuels, et de soumettre ensuite l’affaire au prince de Bismarck. Il est à

noter que l’Ambassadeur Ottoman n’a pas manqué de souligner la phrase
suivante par laquelle le Ministre des Affaires Etrangères d’Allemagne a terminé
son entretien: «Je ne vois pas, a dit le Comte de Hatzfeldt, quel intérêt peut avoir
la Porte pour insister tant sur cette question» (textuel). D’après ce qu’il m’est
revenu, la Porte a porté ce qui précède, d’une manière confidentielle, à la
connaissance du Patriarche.
considération.
85
T cifr. f.n.74 Belgrad, [7 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

Le Ministre des affaires étrangères a communiqué par lettre formelle aux

Ministres étrangers accrédités à Belgrade, ministre[s de] Grèce et Belgique y
compris, copie de sa note explicative dont traite ma dépêche chiffrée en date du
trois courant75. L’Agent diplomatique [de] Bulgarie l’a reçue aussi. Je suis le seul à
qui cette note n’ait pas encore été envoyée. Cette omission me paraît au moins
étrange, quelque soit le contenu de la note et ses appréciations au sujet de notre
admission à la conférence. Du moment que cet acte a été remis par lettre officielle,
signé par le Ministre des affaires étrangères, à toutes les autres légations, il devait
aussi m’être communiqué. J’ai bien trouvé le moyen de m’en procurer le texte que
je vous envoie par le prochain courrier; mais il s’agit du procédé peu diplomatique
du Ministre des affaires étrangères. Est-il nécéssaire et voulez-vous m’autoriser à le
relever76?
74
Copie.
75
Vezi nr. 77.
76
Ministrul român de externe, Sturdza, răspunde, la 7 februarie (st.n.) 1883, în următorii
termeni: „Ne relevez rien.” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea
a V-a, f. 302.
87
86
T cifr. f.n.77 Viena, [7 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g. 7 februarie, nr. 3495 bis, f.o.)
Hier soir au bal, l’Empereur s’est plaint à moi de ce que notre résistance rend
le résultat de la Conférence problématique. Il m’a déclaré que l’Autriche ne
cédera[it] en aucun cas, et s’est plaint aussi de l’animosité de la Presse roumaine
contre l’Autriche. Le ton de sa voix était plus animé que de coutume.
87
T cifr. 247 Londra, 7 februarie (st.n.) 1883, ora 16,15

J’ai reçu les instructions. Je ne sais comment la Russie posera la question de

Kilia, mais si tous les membres de la conférence s’accordent à reconnaître à la
Russie un droit exclusif sur l’embouchure d’Oczakow sans immixtion de la
Commission européenne du Danube, je ne pense pas qu’il soit prudent de persister
sur le terrain tracé par vos instructions. En ce qui concerne cette question, je crois
que nous ne pouvons que nous réserver la légitimation de nos droits de riverains en
amont de Vilcov, car nous ne pouvons obliger l’Europe de rester ou non sur le bras
de Kilia. Nos réserves isolées ne pourraient être qu’au dépens des autres questions,
sans que nous puissions rien empêcher. On spécule déjà sur notre opposition et je
crois que si on accorde à la Russie un droit sur Oczakow ... [pasaj lipsă – n.ed.]
canal minime oublierait et il serait bon de ne pas nous séparer de l’Europe sur cette
question. Je reçois à l’instant communication que la conférence se réunira demain
jeudi. Envoyez-moi d’urgence la convention du Pruth qu’on veut invoquer comme
précédent dans la question de l’exécution des règlements de police fluviale78.
77
Copie.
78
88
88
CĂTRE MINISTRUL DE EXTERNE, STURDZA
R 16 Atena, 26 ianuarie 1883/7 februarie 1883

(r.g., 4/16 februarie)
Je viens de Vous expédier un télégramme confidentiel, à la date d’aujourd’hui,
7 Février n. s.79, et comprenant 121 groupes, dont le sens est le suivant: Un projet de loi
a été présenté avant-hier, par le Ministère, ayant pour objet de combler une lacune qui
se trouvait dans la loi monétaire de 1867, qui ne fixe pas un maximum aux paiements
pouvant être effectués aux caisses de l’État avec du billon en cuivre. Cette lacune de la
loi a donné lieu, surtout dans les provinces de la Thessalie et de l’Epire, à des
spéculations sur la monnaie de billon. La Banque de Thessalie qui a conservé sa
position privilégiée, à la suite d’un arrangement survenu avec le Gouvernement, a pris
malheureusement une part considérable dans cet agiotage, qui lui assurait de grands
bénéfices, et qui a eu pour résultat que presque tous les paiements au trésor pour impôt,
douane et fermage, s’effectuent, dans ces provinces, en monnaie de billon.
Le projet de loi a pour but de mettre un terme à ces états de choses, en fixant,
pour les caisses publiques comme pour les particuliers, à un maximum de 5 francs
les paiements qui peuvent s’effectuer en monnaie de billon. Les députés de la
Thessalie, quoique appartenant au parti ministériel, n’osent pas donner leur
adhésion à ce projet de loi de crainte de perdre leur popularité. Dans la séance
d’hier, le Ministère a demandé l’urgence et a posé la question de cabinet. Les
députés thessaliens ont voté avec le parti gouvernemental et lui ont ainsi assuré la
majorité de 20 voix, pour l’urgence et la prise en considération du projet de loi;
mais ils ont fait cette concession dans l’espoir que le Gouvernement voudra bien
retirer ce projet ou consentir à un amendement en faveur de la Thessalie. Le
Ministère paraît cependant décidé à ne pas céder; c’est du moins ce que le Ministre
de la Justice me disait hier soir. Si donc les députés de la Thessalie faisaient
défection, la majorité se trouverait déplacée et une crise deviendrait inévitable.
M. Trikoupis n’est, d’ailleurs, pas fâché de mettre à jour la situation respective
des partis sur une question qui, au fond, ne présente qu’un intérêt local. Le parti
gouvernemental compte sur l’impossibilité pour l’opposition de donner un
Gouvernement viable et il espère que, en présence de cette impuissance, M. Trikoupis
serait de nouveau chargé de constituer le Cabinet. Mais dans ces calcules, il me
semble qu’on ne tient pas suffisamment compte de la prérogative royale; car il est
certain que si à la suite de la retraite du Ministère actuel, le Roi accordait au Chef de
l’opposition la dissolution de la Chambre, le parti tricoupiste aurait à lutter, dans les
nouvelles élections, non seulement contre l’influence gouvernementale, mais
79
Nepublicată.
89
aussi contre l’impopularité, que ses projets de nouveaux impôts lui ont créée dans
plusieurs provinces. La question sera résolue dans la Séance d’aujourd’hui, ou, au
plus tard, de demain; mais, vu l’heure du courrier, je suis obligé de vous envoyer ce
rapport avant de connaître le résultat définitif de la crise.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma très haute considération.
89
T cifr. f.n.80 Bucureşti, 27 ianuarie/8 februarie 1883, f.o.
Instructions discutées en Conseil. Ne pouvons rien changer pour Kilia. Je vous

prie de les suivre exactement. Voici la raison: céder à la Russie amène céder à
l’Autriche, car dans les deux cas on dit ne pas se séparer de l’Europe. Céder à la Russie
seule, serait acte d’hostilité contre l’Autriche, qu’il faut éviter. Nous ne cédons pas,
parce que nos droits et nos intérêts sont contraires avec les deux prétentions. En
acceptant de restreindre les limites des pouvoirs de la Commission européenne du
Danube, nous donnons notre assentiment à tout ce qui résultera, c’est-à-dire à sa
disparition. En acceptant la restriction des limites de la Commission Européenne, nous
n’avons plus de raisons fortes contre l’extension [de la] commission européenne
jusqu’à Braila dans le mode comme elle se présente.
90

À la demande de la Bulgarie d’être représentée à la conférence de Londres,

l’Agent diplomatique d’Angleterre a été chargé de répondre que le gouvernement
80
Reexpediată la 28 ianuarie/9 februarie 1883.
81
Copie.
90
anglais serait personnellement heureux d’entendre l’avis du gouvernement bulgare,

mais qu’il ne peut pas préjuger la décision de la conférence.
91

Sur l’invitation écrite de lord Granville me priant de venir au Ministère pour

apprendre la décision de la Conférence sur la demande de la Roumanie d’être
admise à la conférence, je suis allé avec notre délégué. Après une courte attente on
m’a annoncé qu’après avoir examiné les pleins pouvoirs des membres, la
Conférence s’est ajournée à Samedi prochain trois heures, parce qu’il manque les
instructions à l’Ambassadeur de Turquie.
92

Conversation hier soir avec Mohrenheim confirme relation de votre dépêche

de ce matin. Il a tenu un langage pareil à celui de Duclerc à Pherekyde83, déplorant
l’engagement pris et l’injustice du fait.
82
Copie.
83
Vezi nr. 51.
91
93
T cifr. 3184 Roma, 8 februarie (st.n.) 1883, ora 20,50

Le plénipotentiaire italien à la Conférence, a pour instructions de n’accepter

qu’ad referendum toute proposition qui ne réunirait pas l’unanimité des voix. Ses
pleins pouvoirs ne visent que les trois points connus du programme de la
Conférence, en d’autres termes il n’est pas autorisé à traiter la question de Kilia si
la Russie la pose.
AMAE, Fond Roma, vol. 86; Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 317
94
R 64 Paris, 8 februarie (st.n.) 1883
Aussitôt le nouveau ministère constitué sous la présidence de Monsieur
Fallières, j’ai cherché à me mettre en rapport avec le nouveau président du
Conseil, ministre des affaires étrangères, comme son prédécesseur. Son état de
maladie, plus grave qu’on ne l’a dit tout d’abord, a été un obstacle invincible.
Lors même qu’il eût été en bonne santé, comme son passage aux affaires
étrangères aussi bien qu’à la présidence du Conseil est tout à fait provisoire, je
doute qu’il eût modifié les instructions déjà envoyées à Londres par Monsieur
Duclerc. Je désirais néanmoins le voir, car son sentiment personnel pouvait, à un
moment donné, dans le cours des négociations, exercer une réelle influence sur
une détermination à prendre. J’ai regretté ce contre-temps qui laisse Monsieur
Billot, directeur des affaires politiques, unique organe des idées du gouvernement
français. J’ai eu l’honneur de le voir aujourd’hui et je vous transmets la substance
de mon nouvel entretien avec lui.
84
Comunicată legaţiilor României la Berlin, Londra şi Viena, la 28 ianuarie/9 februarie 1883,
T cifr. f.n., f.o. Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 317.
92
Je passe sur ce que j’ai pu lui dire, et je vous communique seulement ses
paroles. Il m’a dit: «Il n’est pas exact que nous nous attachions à la proposition
Barrère telle quelle, comme il n’est pas exact que Monsieur Duclerc l’ait mise à
l’écart. La vérité est que nous voulons jouer dans cette affaire le rôle d’un juge de
paix, d’un amiable compositeur. Nous ferons nos efforts pour y parvenir. La
proposition servira de point de départ à la discussion, mais elle comporte des
modifications. J’ai craint comme vous, il y a quelques jours, qu’il n’y eût un accord
entre la Russie et l’Autriche sur des avantages réciproquement consentis:
aujourd’hui je n’ai plus cette crainte. L’Autriche a déclaré qu’elle n’abandonnerait
pas deux points auxquels elle tient d’une manière absolue: 1° les attributions
d’exécution de la commission, 2° sa participation à la commission. Reste à savoir
s’il est impossible de s’entendre sur la modalité de cette participation. Supposez
qu’elle figure dans la commission à titre de délégué de la commission européenne:
ce ne serait déjà plus la même situation – on peut chercher quelque chose
d’analogue. Vous n’êtes pas dans le vrai quand vous parlez droit. Dans cette
question nous ne faisons pas du droit, nous faisons de la politique. En Egypte les
Anglais n’étaient pas riverains du Canal que nous avons fait. Avons-nous dit: Vous
n’avez pas le droit de faire ceci ou cela, vous nous passerez plutôt sur le corps?
Non: nous avions devant nous une nécessité politique, nous avons cédé. Vous ne
pouvez pas faire que l’Autriche n’ait pas des intérêts considérables sur le Danube:
de là une nécessité politique dont il faut tenir compte. Vous invoquez les traités! En
fait, tantôt on s’appuie sur le traité, tantôt on se place à côté! On fait comme on
peut. Il faut se rendre compte de la somme d’inconvénients ou de dangers que
présentent les diverses solutions possibles, et tâcher d’éviter la pire. À mon avis,
tout refuser serait périlleux. – Quant à la Russie, elle nous a demandé formellement
qu’on reconnût son droit sur l’embouchure Oczakow du bras de Kilia, ajoutant
qu’elle se retirerait de la Commission européenne, si on lui opposait une fin de non
recevoir. Le Comte Kapnist, Chargé d’affaires de Russie, en a fait l’objet d’une
note écrite: elle ne précise pas ce que la Russie demande, mais dans la conversation
il a dit que l’on pourrait prendre toutes précautions contre une barrière de tarifs et
telles autres mesures que l’on discuterait, mais que la Russie voulait rendre ce bras
navigable, et qu’elle ne comprenait pas qu’on y fit obstacle.»
Voilà, Monsieur le Ministre, la partie la plus saillante de cet entretien.
Monsieur Billot s’est offert à me tenir au courant de ce qui se passerait à Londres,
où la Conférence a dû tenir aujourd’hui même la seconde séance. Je m’empresserai
de communiquer à Votre Excellence toute information qui pourrait me parvenir.
Malheureusement la situation actuelle de la France nous est bien contraire: il n’y a
pas actuellement de ministre des affaires étrangères à Paris.
considération.
93
95
R 173 Viena, 8 februarie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Am avut onoarea de a Vă comunica prin telegraf85 cuvintele ce Majestatea
Sa mi-a adresat la bal. Ele indică o iritare ce se ascundea cu greu sub forma
politicoasă a frazei, şi totodată un soi de descurajare ce a primit în cuvintele „ce
qui est triste c’est que vous pouvez tout empêcher” o formă ce nu corespunde cu
totul cu realitatea. În fapt, nu avem intenţia „de tout empêcher”, ci numai
„d’empêcher qu’on ne nous prenne tout.” Mi-a fost cu neputinţă să discut cu
Majestatea Sa în mijlocul balului, dar m-am dus a doua zi la Contele Kálnoky,
i-am raportat cuvintele Împăratului, şi am căutat să distrug nişte prevenţiuni
[preconcepţii – n.ed.] ce ameninţă a se transforma într-un proces de intenţii. În
această privinţă regret că nu am fost autorizat să prezint o nouă redactare ce, fără
a sacrifica nimic din principii, ar fi avut toate aparenţele unei vii aplecări către o
înţelegere. Nu susţin că am fi izbutit, dar raporturile ar fi fost mai blânde, şi nu
trebuie să uităm că chestiunea Dunărei nu este singura chestiune ce avem cu
Imperiul Austro-Ungar.
Contele Kálnoky mi-a afirmat că Majestatea Sa îşi dă bine seama de
poziţia noastră, şi că Ea ţine cont de dânsa, deşi este hotărâtă a nu ceda în
chestiunile de principiu; a reluat însă cuvintele privitoare la Presă şi le-a dat
oarecare dezveliri: Contele Kálnoky s-a plâns mai ales că tolerăm la noi foi
iredentiste şi că nu facem nimic ca să oprim la vreme o agitaţie făcută de străini
şi în afaceri ce nu ne privesc întru nimic. „Ceci peut avoir des conséquences
fâcheuses et n’indique pas une intention très vive d’entretenir des rapports de
bon voisinage.” Această concluzie a Contelui Kálnoky are caracterul unei
exagerări învederate şi nu am lipsit de a readuce lucrul la adevărata lui
însemnătate. Faţă însă cu Guvernul meu, nu mă opri de a găsi că legea asupra
străinilor nu a fost făcută numai pentru nihilişti şi că partizanii lui Oberdank
[Oberdan – n.ed.] pot fi uşor rugaţi să-şi aleagă un alt teritoriu pentru a predica
asasinate ce sunt străine de natura noastră şi pentru a înscena revendicările unui
popor de la care, afară de nişte fraze goale şi hyperbolice, nu am primit până
acum nici un ajutor.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru asigurarea înaltei mele consideraţii.
85
Vezi nr. 86.
94
96
T cifr. 26 Bucureşti, 9 februarie (st.n.) 1883, ora 13,40

(Roma, 9 februarie, ora 15)
Aux ouvertures faites par cabinet ottoman touchant les couvents86, le

gouvernement français a répondu que puisque la Roumanie considère cette question
comme intérieure, le gouvernement français refuse de s’en occuper.
97
T cifr. 1010 Bucureşti, 28 ianuarie/9 februarie 1883, f.o.
En Conseil des Ministres. – Même si toutes les autres Puissances seront contre
nous, nous ne pouvons céder sur aucun point des instructions. On peut nous arracher
de force nos droits, mais nous ne pouvons jamais céder nos droits et nos intérêts.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 313/315
98
T cifr. 19 Atena, 28 ianuarie 1883/9 februarie 1883

(r.g., 4/16 februarie)
Les députés de Thessalie ont cédé devant la fermeté du Président du Conseil.

Le projet de loi sur le paiement en monnaie de cuivre a été voté à la seconde
lecture; la crise peut être considérée comme écartée.
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247, f. 335
86
Vezi nr. 26, 84, 133, 145, 149, 150.
95
99
PREŞEDINTELE CONSILIULUI, BRĂTIANU,
T f.n. 87 Bucureşti, 10 februarie (st.n.) 1883, f.o.
Plus que jamais l’opinion unanime est, que nous ne devons pas céder au delà
de vos instructions, car infirmer la liberté du Danube ou nos droits, serait le
commencement de la perte de notre indépendance. Si quelque cas non prévu dans
vos instructions se présentait, ne vous engagez qu’ad referendum et télégraphiez
immédiatement, parce qu’étant ici, sur les lieux nous avons plus le pouls de la
nation.
100

Je viens de chez ... [cuvânt lipsă – n.ed.] qui m’a appelé ce matin pour me
dire que l’Ambassadeur d’Autriche désire s’entendre avec nous. Il propose les
modifications suivantes, que je transmis textuellement: Désireux d’épuiser tous les
moyens de conciliation envers la Roumanie, le Gouvernement Autrichien serait
disposé à ajouter les concessions suivantes à celles qu’il a déjà faites dans les
négociations précédentes; à la condition toutefois qu’un accord définitif en résulte.
Il renoncerait à la double voix, bien entendu, à titre de réciprocité quant à la double
voix roumaine. Pour la nomination des sous-inspecteurs le Gouvernement irait
dans sa voie de concessions jusqu’à admettre, soit leur proposition par les États
riverains, leur nomination dans la Commission mixte et leur confirmation par les
premiers, soit leur proposition par la Commission mixte et leur nomination par les
États riverains. Il a ajouté que si nous acceptons, la Commission Européenne du
87
Copie.
88
Copie.
96
Danube serait déclarée permanente d’un commun accord. Dans le cas contraire,
l’Autriche n’accepterait pas la prolongation et nous resterions à la discrétion de
deux puissances voisines. Quant à nos droits, il m’a dit que nous avons toutes les
raisons du monde, mais toutes les puissances se sont tellement contredites dans les
affaires fluviales, que l’Angleterre même a soutenu autre chose sur Mississipi et
autre chose sur l’Escaut. Après une longue discussion, j’ai répondu que j’avais mes
instructions et que je ne pouvais que rapporter le tout à mon gouvernement. On
commencera par la question sur le bras Oczakow. La Russie n’a pas encore
formulé ses propositions.
101

J’ai reçu invitation de lord Granville de me rendre à la Conférence à trois

heures. Après avoir attendu jusqu’à cinq heures, le Ministre de Serbie et moi,
nous avons été introduits dans la salle de la conférence. Lord Granville a lu les
décisions suivantes: à la suite d’un échange de vues et en adoptant l’avis de la
majorité, la conférence a decidé qu’elle invitera la Roumanie et la Serbie à
assister à ses séances afin de les consulter. À la suite de cette entrevue, je me
suis levé et j’ai prié lord Granville de me la communiquer par écrit. Il a
ordonné au bureau de m’en donner copie. J’enverrai demain la protestation
conformement à vos instructions. Pendant que j’étais au bureau attendant la
copie, j’entendis qu’on parlait de la prolongation des pouvoirs de la
Commission européenne jusqu’à Braila. Je suis sorti et le Ministre de Serbie
m’a suivi quelques minutes après. J’ai entendu l’Ambassadeur de Turquie
protestant contre l’admission de l’Envoyé Extraordinaire bulgare disant que
c’est une surprise. S’il avait su, ils ne [se] seraient pas rencontrés à la
Conférence. Lord Granville a donné ordre d’introduire l’Envoyé bulgare,
auquel on a déclaré qu’il serait entendu par l’entremise de l’Ambassadeur de
Turquie. L’Envoyé bulgare est sorti aussi. Les Ministres de Serbie et de
Bulgarie viennent de me dire qu’ils protesteront aussi.
97
102
SP Viena, 10 februarie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Era să mă pornesc când am primit pentru Luni o invitaţiune la un mare dineu
diplomatic la Curte. Precum ai văzut din raporturile mele, Curtea e cam mânioasă
pe noi şi ca să nu se creadă că această atitudine a slăbit întru ceva deferenţa
personală ce trebuie să am pentru Împărat, a trebuit să rămân. Voi fi deci abia
miercuri la Bucureşti. Din ordinele şi contraordinele tale am conchis că trebuie să
existe oarecare ezitări în hotărârile voastre nu atât încât priveşte ţelul final cât în
privinţa mijloacelor celor mai imediate.
Dintr-un articol inspirat [subl. în orig. – n.ed.] ce a apărut în Fremdenblatt
ai putut vedea că Austria menţine cu tărie punctul ei de vedere; eu mă abţin la
rândul meu de la orice nouă încercare până ce nu vor descurca lucrurile la
Londra, atrag numai atenţia ta asupra necesităţii de a lua noi iniţiativa îndată ce
conferinţa se va despărţi fără rezultat practic. Cele mai multe greutăţi ce avem
astăzi provin tocmai din cauză că am lăsat altora posibilitatea de a discuta şi de
a se înţelege în afară de noi şi că pe când Wolkenstein, Plason şi Barrère
discutau şi hotărau noi nu am sesizat guvernele în mod direct cu propunerile
noastre.
Apropos de înţelegere eu susţin, cu toate informaţiunile contrare, că nu
există înţelegere între Austria şi Rusia şi că Austria nu va merge în chestia
Kiliei decât alături cu Anglia. Ţi-am raportat însă deja înaintea venirii lui Giers
că Anglia găseşte că terenul pe care se pune Rusia este diplomaticeşte tare. Ea
va căuta să obţină oarecare garanţie şi va ceda în principiu; aceasta va face şi
Austria. Aşa crede Elliot. Tot Elliot mi-a zis că depeşa din «Neue Freie Presse»
care vorbeşte de o schimbare în favoarea noastră a guvernului englez nu-i pare
exactă, aici scrisorile lui vorbesc de un mers foarte rapid al lucrărilor
conferinţei ceea ce nu ar fi dacă s-ar discuta asupra unei noi alcătuiri cu
părăsirea propunerii Barrère. Toate acestea ţi le comunic pro memoria căci la
primirea scrisorii acestea poate că ştii deja ce întorsătură iau lucrurile în
conferinţă.
Al tău frate for ever etc.
98
103
T cifr. f.n.89 Viena, [11 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., 11 februarie, nr. 3508)
Les journaux du matin publient une dépêche de Londres, d’après laquelle la

Bulgarie est exclue et la Roumanie et la Serbie sont admises seulement avec voix
consultative. Si c’est vrai, notre position devient facile, car en refusant de prendre
part à la conférence, nous associons forcément la Bulgarie à notre résistance et
nous mettons la Serbie dans la position, ou bien de jouer un rôle tellement servile
vis-à-vis de l’Autriche, que la position de Milan dans son pays deviendra de plus
en plus difficile, ou bien de s’associer à nous et de ne pas nommer de commissaire
dans la Commission mixte, tout en ayant voté la proposition Barrère. Je crois le
moment propice pour se mettre moralement à la tête des trois États riverains, et une
action énergique dans ce sens à Sofia et à Belgrade a beaucoup de chance pour elle.
104
R f.n. Londra, 11 februarie (st.n.) 1883
J’ai l’honneur de transmettre à Votre Excellence copie de la note que je viens
d’envoyer au Président de la Conférence, en réponse à l’invitation qu’il m’a
adressée d’assister aux séances afin d’être consulté et entendu. Ayant déjà invoqué
dans notre demande d’admission les principaux arguments sur lesquels nous nous
basions, je me suis borné cette fois-ci à protester, au nom de mon Gouvernement,
contre la décision qui a été prise.
considération.
89
Copie.
99
Copie de la note adressée par Son Excellence Mr. Ion Ghica, Ministre de
Roumanie, à Son Excellence Lord Granville, Président de la Conférence, en date
du 12 Février 1883
Mr. le Comte,
Par ordre de mon Gouvernement, j’ai eu l’honneur d’adresser à Votre
Excellence, en date du 2 Février, une note pour demander que la Roumanie fût
admise à prendre part à la Conférence relative à la question du Danube, sur le même
pied que les autres États représentés dans la Commission Européenne du Danube.
Votre Excellence ayant bien voulu me communiquer la décision qui a été
prise à ce sujet par les Représentants des Puissances Signataires du Traité de
Berlin, j’ai l’honneur de porter à la connaissance de Votre Excellence que le
Gouvernement du Roi ne saurait accepter une situation qui ne lui accorderait
qu’une voix consultative et qui ne lui permettrait pas de prendre part aux décisions
de la Conférence. Par conséquent, je me trouve, M. le Comte, dans la nécessité de
décliner l’honneur d’assister aux séances de la Conférence, et, au nom du
Gouvernement du Roi, je fais les réserves les plus solennelles et je proteste contre
les décisions qui seraient prises sans la participation de la Roumanie, en les
déclarant non obligatoires pour elle.
105
T cifr. f.n. Bucureşti, 31 ianuarie/12 februarie 1883, f.o.
Je suis heureux de vous communiquer que Sa Majesté le Roi approuve votre

conduite digne et correcte dans une des situations les plus difficiles que le pays
traverse. Le Conseil des Ministres vous remercie90. L’approbation unanime donnée
par le Parlement à la conduite du Gouvernement est due à votre attitude. Veuillez
envoyer per télégraphe décision conférence et protestation.
90
Aprobarea guvernului fusese comunicată la 30 ianuarie/11 februarie 1883 cu T cifr. f.n., în
următorii termeni: „En Conseil des Ministres. Approuvons complètement votre attitude. Envoyez par
poste votre protestation.” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a
V-a, f. 331/333.
100
106

Les Membres de la conférence ainsi que les Commissaires ont donné leur
parole d’honneur de garder le secret sur les délibérations de la conférence. Dans le
cas où je serai en mesure d’apprendre quelque chose, je vous le communiquerai et
je vous prie d’en garder le secret. Prochaine séance Mardi.
107
T cifr. 33 Roma, 12 februarie (st.n.) 1883, f.o.
Confidentiel. Relativement à ce qui vient de se passer à Londres,

Mr. Mancini vient de me donner les explications suivantes: Ambassadeur
d’Italie à Londres l’a informé que Granville lui avait déclaré à la dernière heure
que Angleterre et Allemagne étaient d’accord pour ne pas nous accorder voix
délibérative, du moment où nous étions décidés à ne pas admettre Autriche dans
la commission mixte. Mancini a expédié à son ambassadeur ordre de chercher à
amener une entente, et, à défaut, de voter le dernier de tous la proposition
anglo-allemande. Mancini a ajouté qu’après ce que Bismarck vous a dit
récemment, les puissances s’attendaient à nous trouver plus conciliants.
91
Copie.
101
108

Le Ministre Plénipotentiaire de Serbie vient de me dire qu’il a reçu ordre de son

Gouvernement d’assister à la Conférence malgré tout. Je ne sais pas encore ce que fera
l’Envoyé Bulgare. Je pense que notre abstention fera beaucoup modifier dans la
Conférence certains articles relatifs aux exécutions du règlement dans partie C.
109

J’ai vu l’Envoyé bulgare qui m’a dit qu’il déclarera par écrit l’irrésolution
d’accepter de parler par la bouche de l’Ambassadeur de Turquie et ensuite, si on lui
accorde seulement la voix consultative, il se retirera. Pencovici a eu, par hasard, une
longue conversation avec l’Ambassadeur d’Autriche, dont voici le résumé: La
conférence voulant aboutir à un résultat et si la Roumanie avait eu une voix
délibérative, comme on se doutait qu’elle n’accepterait pas le projet Barrère, elle
l’aurait fait avorter. Néanmoins on peut encore, dans l’intérêt des deux pays, traiter
directement en dehors de la Conférence. Parlant toujours des concéssions sur
l’exécution et ajoutant que s’il cédait sur le principe de l’article premier, tout Austro-
Hongrois le lapiderait. Pencovici s’est borné à dire qu’il n’avait pas caractère pour
entrer dans ces considérations. L’Ambassadeur d’Autriche a répondu qu’il ne
s’attendait pas à notre protestation.
92
Copie.
93
Copie.
102
110
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA, CĂTRE LEGAŢIILE
ŞI AGENŢIILE DIPLOMATICE ALE ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE
T cifr. circulară 1379 Bucureşti, 31 ianuarie/12 februarie 1883, f.o.
Ghica confirme Roumanie, Serbie admises conférence seulement avec voix

consultative. Il doit remettre protestation conforme aux instructions au plus tard
aujourd’hui. Serbie et Bulgarie ont dit qu’elles protestent aussi. – Hier, dimanche,
j’ai donné à la Chambre un court aperçu des démarches faites pour participer à la
Conférence et j’ai lu les notes et les instructions données à Londres concernant ce
point. La Chambre a approuvé toute l’attitude du Gouvernement comme digne,
correcte et seule possible. – Sa Majesté le Roi a beaucoup souffert de névralgie
rhumatismale. Elle est à présent en pleine convalescence. Pensons que cette
semaine, le Roi reprendra ses travaux ordinaires.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 348 bis
111
T cifr. f.n.94 Berlin, [13 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

J’ai communiqué au Comte Hatzfeldt que mon gouvernement a protesté

contre la décision de la conférence de Londres d’admettre simplement avec voix
consultative la Roumanie à participer à la solution d’une question où sont engagés
ses intérêts les plus essentiels et son avenir politique95. Son Excellence m’a
94
Copie.
95
Dintr-un raport expediat la 2/14 februarie 1883, relativ la acelaşi argument, se publică
următoarele pasaje: «[...] J’ai montré que la demande de la Roumanie de délibérer sur un pied de
parfaite égalité avec les grandes puissances pouvait au premier abord paraître prétentieuse, mais que
si l’on voulait bien considérer que la plus grande partie du fleuve dont il s’agissait de réglementer la
navigation traversait son territoire, et que l’importance de cette situation lui avait été pleinement
reconnue au Congrès de Berlin par le fait de son introduction dans la Commission européenne, on
apprécierait sans doute que le cabinet de Bucarest devait réclamer la faculté de participer d’une façon
effective au règlement d’une question où étaient engagés ses droits de souveraineté, ses intérêts
commerciaux, et son avenir politique. [...] Dans le cours de la conversation Son Excellence a reconnu,
103
répondu: «Je ne connais pas encore le sens et la portée de l’invitation qui vous a été
adressée par les plénipotentiaires des Grandes Puissances. Je ne sais pas ce que
signifie la voix consultative que l’on vous a accordée car je n’ai encore reçu aucun
télégramme à ce sujet. Je crois que si une réunion internationale, chargée de statuer
sur une question spéciale, invite un gouvernement à s’y faire représenter, c’est pour
le mettre en situation de veiller à ses droits, et que si elle lui manifeste le désir de le
consulter, c’est pour obtenir son assentiment. Une conférence n’est pas en effet un
parlement où les résolutions peuvent être prises à la majorité des voix. L’unanimité
est nécessaire pour rendre valables les décisions. Il me semble donc que l’on doit y
tenir compte des réclamations de tous ceux qui y sont invités parce qu’aucun
gouvernement ne peut être majorisée par les autres. Je ne vous exprime, a ajouté le
Ministre, que mon opinion personnelle, je ne pourrai vous dire quel est le point de
vue de mon gouvernement à ce sujet qu’après avoir soumi votre communication au
Prince de Bismarck et obtenu la réponse de Son Altesse.»
112

Les impressions que j’ai recueillies de mon entretien avec le Comte Hatzfeldt
c’est que le Gouvernement Allemand n’est pas disposé à donner son assentiment au
compromis survenu à Vienne entre Monsieur Giers et le Comte Kálnoky au sujet de
la question du Danube et peut-être de la presqu’île du Balkans. Le Prince Bismarck
ne me paraît pas favorable à un arrangement direct entre l’Autriche et la Russie
relativement aux affaires ...[cuvânt lipsă, probabil balkaniques/danubiennes – n.ed.].
comme elle l’avait fait à plusieurs reprises, que nous avions dans les affaires danubiennes des intérêts
dont il était équitable de tenir compte, et m’a rappelé que le Cabinet allemand s’était prononcé dès le
commencement pour la participation de l’État roumain aux délibérations de Londres. Je crois,
Monsieur le Ministre, que cet entretien aura un excellent résultat. J’espère que le Prince de Bismarck,
qui a toujours joué dans les questions résultant du traité de Berlin un rôle modérateur, employera son
influence en faveur de l’admission de la Roumanie au sein de la Conférence avec le droit de voter
comme les autres puissances, afin d’aboutir à une solution des difficultés pendantes sans opposition
de sa part et acceptable pour tous.» AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e,
partea a V-a, f. 363-65, R 57, Liteanu către Sturdza, Berlin, 2/14 februarie 1883.
96
Copie.
104
Cette conjecture me paraît extremement heureuse pour les intérêts de la Roumanie, et

je crois que nous pouvons tirer parti de cette situation.
113

Il faut maintenir fermement notre protestation à la Conférence de Londres.

Celle-ci en tiendra compte ou sera réduite à l’impuissance 98.
114

Confidentiel. En publiant hier matin le télégramme Havas relatif à votre

déclaration à la Chambre de la décision de la Conférence et des instructions données à
Ghica de protester et de déclarer que la Roumanie ne reconnaîtra pas force obligatoire
aux décisions prises sans elle, communication accueillie par des applaudissements, le
journal français de Saint-Pétersbourg, dans son article de fond, qualifie l’acte du
gouvernement et de la Chambre d’une espèce de manifestation et l’attribue à l’amour
propre très susceptible de la Roumanie, un tout jeune État. Il soutient que la question
posée à la Conférence étant de la compétence exclusive des grandes Puissances de
l’Europe, la surprise du gouvernement Roumain n’a pas dû être aussi grande que le
devait supposer la manifestation parlementaire; qu’il peut compter que, si ses
97
Copie.
98
Privind conţinutul ultimelor sale telegrame, Ministrul României la Berlin, Liteanu, comunică
la aceeaşi dată următoarele: „Veuillez considérer comme absolument confidentielles toutes mes
dernières télégrammes.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a,
f. 352, T cifr. 489, Liteanu către Sturdza, Berlin, 13 februarie (st.n.) 1883, ora 18,10.
99
Copie.
105
observations sont justes, elles trouveront des défenseurs au sein de la Conférence; mais
que, dans le cas contraire, le gouvernement Royal se trompe s’il croit que grâce à
l’admission du Délégué Roumain au même titre que les autres Puissances, la
Conférence aurait dû se déclarer impuissante à arriver à une décision quelconque, parce
que ce Délégué mettrait le désaccord dans les voix. L’article, malveillant dans son
ensemble, finit en disant que si vif que soit l’amour propre d’un État né d’hier à
l’indépendance, il ne pourrait pas imposer un veto à l’Europe. Il conclut en disant que
la manifestation d’hier ne peut pas exprimer le dernier mot de la politique roumaine, ni
être considéré comme de conséquence à troubler les délibérations de la Conférence.
J’ai vu aujourd’hui Monsieur de Giers, et, le journal de Saint Pétersbourg en
main, je lui ai montré combien cet article était blessant pour nous d’un bout à l’autre,
ajoutant que je croyais qu’il n’avait pas dû le voir. Je l’ai prié de le faire désavouer, car
autrement je me verrais forcé de le considérer comme une déclaration hostile, et dans
ce cas, je devrais, à mon grand regret, prier mon Gouvernement de me décharger de
l’honneur de représenter la Roumanie à Saint Pétersbourg. Il a commencé par me dire
qu’il ne pouvait pas répondre des articles du journal auquel le Ministère des Affaires
Etrangères a, il est vrai, souvent recouru pour porter différentes choses à la
connaissance du public étranger; que, de son côté, il n’avait jamais relevé dans nos
journaux tous les articles contraires à la Russie, pas plus que nos plaintes en dernier
lieu sur la question de Kilia. Après un long entretien sur l’article en question que je l’ai
prié de lire devant moi, il m’a déclaré qu’il en désapprouvait aussi le ton et le style et
qu’il enjoindrait au Directeur du journal de saisir la première occasion pour corriger le
mauvais effet produit100. Me parlant de la décision de la Conférence à notre égard, il
m’a déclaré que l’opinion de la Russie avait été que sur la question de la prolongation
des pouvoirs de la Commission Européenne, nous ne pouvions pas obtenir voix
délibérative, mais que sur les deux autres points, elle nous était due. Il ignore cependant
comment elle nous a été refusée d’une manière générale.
115
T cifr. f.n.101 Roma, [14 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

Nigra doit faire à la Conférence une déclaration explicative des motifs qui ont
déterminé la décision prise à l’égard de la Roumanie. J’aime mieux que ce soit lui
100
101
Copie.
106
qui vous explique les subtilités qu’on m’a dites ici pour se justifier et auxquelles je
n’ai rien compris.
116

Nous sommes informés que dans la séance d’hier la Conférence a décidé sur
la proposition de Nigra de répondre à notre protestation que regrettant notre non-
admission avec voix délibérative, elle n’a pu se considérer que comme continuation
du traité de Berlin. Sur la proposition de Nigra également, les protocoles nous
seront communiqués. On a lu et adopté la proposition Barrère et après l’adoptation,
l’Ambassadeur d’Autriche a déclaré que si les puissances États riverains acceptent
règlement, son gouvernement est prêt à faire concessions à la nomination des sous-
inspecteurs et au sectionnement du fleuve. Prochaine séance Samedi.
117
CĂTRE KOGĂLNICEANU
SP Londra, 50 Gorsvernor Gardens, 14 februarie (st.n.) 1883
Mon cher vieux,

J’ai passé quinze jours sans dormir ni manger écrivant, prenant des notes et
repassant dans ma memoire nuit et jour ce que je répondrai à chaque argument, et
je me levais en surtout chaque fois que ma paupière faisait mine de vouloir se
fermer. Je me voyais au milieu de ce qu’on est convenu d’appeler, bien
abusivement, l’aréopage Européen harcelé et combattu par sept des hommes les
plus considérables du monde, représentant les sept plus Grandes et plus civilisées
puissances de l’Europe et de l’Asie, moins la Chine.
107
Enfin ce dernier samedi je suis introduit avec sept gaillards marchant à côté
d’un morto qui [che] camina, se dandinant de la tête pour imiter Feirmin lors qu’il
imitait le Marquis, et me voilà autour d’une table oblique où se trouvaient assis
dans l’ordre suivant, Le Earl Granville ayant à la droite le Comte Münster, à la
gauche le Comte Károlyi, suivaient dans l’ordre à côté de Münster, Tissot, flanqué
de son Barrère, puis venait le russe Morenheim, Lord Edmond Fitzmaurice, à côté
duquel se trouvait Mr. Crowe, le secretaire de la Conférence, de l’autre côté près de
Károlyi se trouvait le Comte Nigra, puis Musurus Pacha, votre serviteur, puis
Marinovitch. Nous étions à peine assis que Lord Granville se leva solennellement
et donna lecture d’un procés-verbal, disant que la majorité des membres de la
Conférence avait decidé que les représentants de la Roumanie et de la Serbie soient
admis à prendre part aux travaux de la Conférence avec voix consultative.
Comme je savais la chose à l’avance, j’avais médité mon rôle et grâce a
quelques poses et jeux de physionomie enseignés par mon amie Ellen Thery, je me
levais de ma place, je priais le noble Lord de me donner copie du procés-verbal
qu’il venait de lire et je me retirais en disant que je répondrai dans la journée, avant
la séance suivante, afin de ne pas faire lon… [original incomplet – n.ed.].
BNR. mss. Fond Kogălniceanu, dosar 112, f. 61-62
118

L’Ambassadeur d’Autriche m’ayant fait savoir qu’il viendrait me voir, je suis

allé ce matin chez lui. Il m’a donné à lire le protocole de la dernière séance pour
me montrer qu’il aurait été le dernier à consentir à notre non-admission avec voix
délibérative et après que tous les autres représentants s’étaient ralliés à l’opinion de
l’ambassadeur de l’Allemagne. Il m’a de nouveau parlé des concessions, me priant
de vous en faire part et me disant qu’après les trois points concédés sur la partie
exécutive, il ne reste presque rien du projet Barrère. Son opinion est que nous
devons nous entendre directement. Il m’a parlé des difficultés du gouvernement
autrichien de céder sur le premier point, me priant d’arriver à un arrangement102.
102
108
119
T cifr. 708/59103 Berlin, 15 februarie (st.n.) 1883, ora 17,20

Il est possible que la Conférence fasse la distinction suivante: elle accorde au

gouvernement roumain simplement voix consultative dans la commission
européenne du Danube, parce que les grandes puissances ont seules [à] légiférer
sur cette matière, mais lui donnant droit de délibérer et de voter dans la question
des règlements de navigation entre les Portes-de-Fer et Galatz, parce que les
articles 53 et 55 du Traité de Berlin ont appelé la Roumanie à participer
effectivement à leur élaboration. Si cette distinction est faite, il faut accepter de
nous faire représenter à la conférence?
120
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BRUXELLES, VĂCĂRESCU,
T cifr. f.n.104 Bruxelles, [15 februarie (st.n.) 1883, f.o.]
L’opinion publique, la Presse Hollandaise et celle d’ici apprécient favorablement

l’attitude digne et fière de la Roumanie dans les questions de la Conférence. Je signale
à Votre Excellence un article très favorable de l’Indépendance Belge du 12. Le 14 il a
paru ici une brochure fort remarquée dans les cercles politiques, intitulée «La
Roumanie devant la Conférence, par un paysan du Danube». Nombreux exemplaires
expédiés Bucarest, Londres, et à toutes nos légations.
103
Comunicată Ministrului României la Londra la 4/16 februarie 1883: „[...] Vous
communique[z] cette nouvelle sous toute réserve. Si elle serait [était] réelle demanderez instructions.”
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 375: T cifr. f.n., ciornă,
Sturdza către Ghica, Bucureşti, [4/16 februarie 1883, f.o.], (r.g., 16 februarie, nr. 3528).
104
Copie.
109
121
T cifr. f.n.105 Bucureşti, 4/16 februarie 1883, f.o.
En Conseil des Ministres. Après l’exclusion de la Conférence nous ne

pouvons discuter sur aucun point soumis à ses délibérations. Une attente reservée
nous est indiquée d’une manière catégorique. Telle est la réponse que vous ferez
aux ouvertures de l’ambassadeur d’Autriche106.
122
R f.n. Londra, 16 februarie st.n. 1883

(r.g., f.d., nr. 2457)
J’ai l’honneur de transmettre à Votre Excellence copie et traduction de la
note que je viens de recevoir de Lord Granville en réponse à la communication que
je lui ai faite, conformément à vos instructions, sur la représentation des intérêts
Roumains dans la Commission Internationale qui se réunira à Alexandrie107.
Foreign Office, 14 februarie 1883

I have the honour to acknowledge the receipt of your note of the 5th instant
forwarding a communication from your government relative to the representation
of Romanian interests before the International Indemnity Commission in Egypt. I
beg leave to inform you in replay that Her Majesty’s Government are already in
communication with the Egyptian Government as to the manner in which they
105
Ciornă.
106
Vezi nr. 118.
107
Relativ la acest argument vezi Andrei Alexandru CĂPUŞAN, Evoluţia relaţiilor româno-
britanice, vol. II, 1880-86, Bucureşti, Albatros, 2006, p. 188-90.
110
propose to deal with the claims of those nationals whose governments are not
represented in the Commission, and on receipt of their reply, I shall do myself the
honour of addressing a further communication to you.
I have the honour, etc.
AMAE, Arhiva istorică, Londra, vol.191, f. 245-47
123
T cifr. f.n.108 Londra, [16 februarie (st.n.) 1883], f.o.

Les questions se traitent en dehors de la Conférence entre deux ou trois

ambassadeurs et lorsque l’entente est faite entre ceux-là, le Comte Granville donne
lecture de la proposition. Personne ne prend la parole et tout est dit. Hier, on
croyait que dans la séance de Samedi on finirait, mais ce soir on doutait qu’on
pourrait finir avant dix ou quinze jours. Il paraît que la Russie ne se contente pas du
bras d’Oczakow et qu’elle veut aller jusqu’à la separation entre Kilia et Soulina.
L’ambassadeur d’Autriche m’a annoncé sa visite pour demain matin. Je le
rencontrerai ce soir chez le Comte Granville. Il m’a parlé des avantages que nous
aurions. Il voudrait le projet Barrère avec les trois modifications qu’il a déclaré à la
Conférence, [cuvânt indescifr. – n.ed.] concession: Plason disait que ce que
l’Autriche demande ètait si peu de chose; j’ai répondu facilement à cet argument.
124
J’ai appris indirectement que le Pape veut nommer Mgr. Paoli archevêque de
Bucarest. Je vous prie de me dire si après nomination je dois lui reconnaître cette
108
Copie.
111
qualité et lui en accorder le titre dans les rapports fréquents que la Légation a avec
lui, car il se considère comme protégé roumain109.
125

Interpellé relativement à la décision de la Conférence de Londres qui n’admet

que la Bulgarie soit représentée que par l’ambassadeur de Turquie, le Ministre des
affaires étrangères a répondu hier matin qu’il avait chargé le Délégué Bulgare de
remettre une protestation contre cette exclusion et de déclarer en même temps que le
Gouvernement Bulgare ne se soumettrait aux décisions de la Conférence que tant
qu’elles ne seraient pas contraires aux intérêts de la principauté. L’assemblée nationale
a approuvé à l’unanimité le Ministre des affaires étrangères et le Gouvernement. Le
Ministre m’a dit que dans cette question, la Bulgarie est décidée à marcher entièrement
d’accord avec la Roumanie et qu’en conséquence il serait heureux de connaître les
intentions du Gouvernement Royal pour toute éventualité après notre protestation111.
126

Le journal d’aujourd’hui promet de revenir sur l’article signalé dans mon

dernier télégramme113. Il dit qu’il n’a nullement eu la pensée de diminuer la valeur
109
110
Copie.
111
112
Copie.
113
Vezi nr. 114.
112
des droits et intérêts de la Roumanie comme État riverain et indépendant et espère

qu’on évitera de froisser ces droits et intérêts assurément respectables. Je considère
cet entrefilet comme la rectification promise par Monsieur de Giers. Vous
l’apprécierez vous même.
127

Aujourd’hui au Ministère des affaires étrangères je me suis trouvé avec

Mohrenheim. Voici le résumé de ses propres paroles: «J’ai soutenu dans la
conférence qu’on devait admettre la Roumanie avec voix délibérative dans la
question de prolongation des pouvoirs de la Commission européenne du Danube
jusqu’à Braila et dans la question des règlements entre Galatz et les Portes-de-Fer;
mais non pour la question de prolongation de la durée de la Commission européenne,
car la dernière question est du ressort exclusif des Puissances signataires du Traité de
Berlin. J’ai soutenu la participation de la Serbie avec voix délibérative pour tout ce
qui touche la navigation depuis les Portes-de-Fer jusqu’à Timok et non pour les deux
points, et j’ai soutenu la participation de la Bulgarie avec voix consultative dans la
question des règlements depuis Timok jusqu’à Silistre. Il m’a semblé que c’était
juste, mais à la fin j’ai dû céder pour ne pas me séparer des autres. Après cela,
l’ambassadeur d’Autriche ayant présenté une rédaction pour l’acceptation pure et
simple des règlements tels qu’ils ont été faits par la majorité de la Commission
européenne du Danube, les declara comme ayant force d’exécution. J’ai eu une prise
de ... [cuvânt indescifr. – n.ed.] avec l’ambassadeur d’Autriche et j’ai déclaré que je
ne pouvais accepter sa proposition que dans les conditions de l’acceptation par la
Commission de Galatz, les membres de la Commission n’ayant pas à chercher à
s’entendre, et j’ai ajouté que si j’acceptais sa proposition, ce n’est qu’à titre
d’approbation et comme un désir que les riverains consentent à ces conditions. Je
n’accepte pas qu’on lui déclare un caractère exécutoire et il a dû effacer le mot
agence exécutoire.» – Pencovici est informé que tous les autres ont déclaré alors qu’il
l’entendait ainsi. Je dois vous faire remarquer que le Protocole imprimé que m’a
montré hier l’Ambassadeur d’Autriche ne contenait pas ces idées aussi explicitement
114
Copie.
113
que les a rapportées [à] Mohrenheim. Aujourd’hui je me suis assuré chez l’editeur
que la partie la plus importante du protocole que j’ai vu n’était qu’une épreuve sur
laquelle on avait fait beaucoup de corrections. Il sera imprimé ce soir, j’essaierai de
l’avoir demain. Mohrenheim a continué, en me disant que la prochaine séance était
remise à Mardi et qu’alors il poserait la 4e question. Je demanderai que, puisque la
libre navigation des embouchures est assurée par le bras de Soulina, il est juste qu’on
abandonne les deux autres bras à leurs propriétaires, Oczakow à la Russie et St.
Georges à la Roumanie, soumis bien entendu aux mêmes règlements de navigation
que pour la navigation au-dessus de Vilcov. Sur Kilia nous nous entendons entre
nous deux riverains comme nous l’avons fait pour le Pruth. Ce sera ma … [pasaj
lipsă – n.ed.]. J’ai été appelé chez Granville, je crois que nous n’avons rien à faire
que d’attendre, sans faire aucune demande et sans accepter aucune proposition. Notre
conduite a ici l’approbation de tout le monde et je ne crois pas que la conférence
puisse aboutir à un résultat pratique.
128
CĂTRE AGENTUL ROMÂNIEI LA SOFIA, GHICA
D 1716 Bucureşti, 5/17 februarie 1883
Monsieur l’Agent,
Votre télégramme chiffré du 4/16115 courant relatif au désir du Gouvernement
Princier de voir s’établir une entente entre la Roumanie et la Bulgarie dans la
question du Danube a coïncidé avec des ouvertures de l’Agent de Bulgarie dans le
même sens. J’ai cru devoir attirer son attention, et je m’empresse d’attirer la vôtre
sur les considérations suivantes, que je vous prie de signaler au Gouvernement
Princier dès que vous en trouverez l’occasion.
1° Le Gouvernement Royal croit utile d’éclairer au préalable le point de
savoir si le Cabinet de St. Pétersbourg est informé des démarches actuelles du
Cabinet de Sofia envers la Roumanie. Il estime qu’il est de l’intérêt général de
dissiper toute équivoque à cet égard, de ne procéder qu’avec la plus grande
franchise et la plus grande netteté mutuelles et désire éviter toute action de nature à
soulever les susceptibilités préliminaires du Guvernement Impérial.
2° La Bulgarie a formellement adhéré au projet Barrère, en autorisant son
Délégué à signer l’instrument du 2 Juin 1882. Les propositions d’entente dont nous
115
Vezi nr. 125.
114
sommes actuellement saisis impliquent-elles un retour sur cette adhésion, et dans

quelles conditions se manifesterait ce retour? En effet c’est précisement contre le
projet Barrère, lequel n’est qu’une suite de l’avant-projet autrichien, que le
Gouvernement Royal n’a cessé de s’élever. D’une part, ce projet accorde à
l’Autriche-Hongrie, dans la Commission mixte, une situation prépondérante, en
qualité d’État riverain. Au contraire, la Roumanie pense que l’admission de
l’Autriche-Hongrie dans la Commission ne saurait résulter que d’un mandat
européen. D’autre part, le projet Barrère attribue l’exécution des règlements de police
fluviale et la surveillance afférente, à la Commission mixte, en dehors et en
méconnaissance des droits naturels des riverains, tandis que la Roumanie invoque ces
mêmes droits pour en réserver l’exercice aux États riverains, et n’attribue à la
Commission mixte qu’une surveillance destinée à assurer l’uniformité d’application
des règlements.
C’est dans cette divergence que réside l’essence même du débat actuel, et je
n’ai pas besoin d’en souligner l’importance capitale. La Bulgarie est-elle disposée à
se rallier au système défendu par la Roumanie? Tels sont les points à élucider,
avant que le Cabinet de Bucarest puisse accueillir les ouvertures dont il vient d’être
l’objet. Dans l’attente de Vos informations à cet égard, et en Vous recommandant
toute la circonspection que comporte la gravité des circonstances, je saisis cette
occasion de Vous renouveler, Mr. l’Agent, etc.
129
Plason est venu me parler encore du désir d’une entente et faire valoir les
avantages qu’il y aurait à ce que cette entente soit faite avant la fin de la
conférence. Il m’a fait entrevoir qu’on accepterait même le titre de commission de
surveillance au lieu de commission mixte. «Le Temps» publie ma conversation
avec son correspondant. Il n’y a pas un mot de vrai. Un télégramme de Bucarest
annonce votre départ immédiat pour Londres.
116
Copie.
115
130
R 75 Constantinopol, 18 februarie (st.n.) 1883

(r.g., 25 februarie)
Domnule Ministru,
Dl. C. G. Popovici, Cancelar-Gerant al Consulatului General din Salonic, îmi
adresă sub nr. 43(!) din 9/21 februarie curent un raport despre mişcările ce pare că
se simt printre populaţiile bulgară şi albaneză din Macedonia, raport ce am onoarea
a Vă trimite în copia aici alăturată.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţii.
Copie după raportul D-lui Gerant al Consulatului General din Salonic, nr. 42 din
9/21 februarie 1883, adresat Legaţiei României din Constantinopol.
Domnule Ministru,
Profit de curierul de astăzi spre a aduce la cunoştinţa Excelenţei Voastre
următoarele detalii asupra situaţiei politice a acestor localităţi apusene ale
Imperiului Otoman.
Liniştea perfectă care de mai mult de un an domnea în Macedonia şi în
principatele vecine începe acum a deveni de temut, sau mai bine face să prevadă
fiecărui om nişte tulburări care, după importanţa şi atenţia ce diferitele guverne
străine le vor da, vor produce evenimente politice mai mult sau mai puţin serioase.
La întrebarea care va fi motorul principal al acestor evenimente, răspunsul este
uşor, adică acest motor este Austro-Ungaria care, de mai mult de şase ani şi mai cu
seamă de la ocupaţia Bosniei şi Herţegovinei, îşi are vederile aţintite asupra părţii
celei mai însemnate a Macedoniei.
Spre a ajunge la acest scop, ea caută de a-şi atrage simpatiile albanezilor
catolici şi în acelaşi timp chiar a celor turci, sau prin bani sau influenţându-i prin
mijlocirea unor agenţi secreţi originari din Albania de sus.
Din aceste cauze aflate în mod incidental din convorbirile ce am avut cu
consulul austro-ungar de la Prizrend, un vechi amic încă din Iaşi, pe când aveam
onoarea a ocupa un post în magistratură, din aceste cauze, deci, o mare parte din
albanezii care până mai dăunăzi erau turcofili, azi fac parte din partidul austro-
ungar, şi ceea ce este mai surprinzător, din acela care are simpatii destul de
pronunţate pentru Regatul Serbiei.
Sunt puţine zile de când un corp de 150 de soldaţi turci, mergând spre a
schimba garnizoana, a fost atacat de un număr mare de albanezi catolici şi turci,
116
luându-le armele şi muniţiile ce transportau. Nu se ştie în mod sigur dacă pe lângă

răniţi se află şi morţi. Zgomotul [zvonul – n.ed.] circulă că aceşti albanezi se
prepară pentru noi atacuri, dirijate mai cu seamă contra celor două batalioane aflate
la Scutari în Albania. Până acum însă nu s-a făcut nimic, dar este de temut că noi
turburări mai serioase vor avea loc, căci albanezii nu încetează de a provoca.
Acum o săptămână, două detaşamente de câte 100 soldaţi din trupele regulate
au plecat din acest oraş, unul pentru Bitolia, unde liniştea nu e turburată şi celălalt
la Uskub, unde bulgarii din satele vecine sunt foarte întărâtaţi contra turcilor.
Binevoiţi etc.
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 304, f.160-61
131
Le délégué Bulgare vient de me dire qu’il adresse aujourd’hui une note à la

conférence par laquelle il déclare que la Bulgarie retire l’adhésion qu’elle a donnée
à la Commission européenne si on fait le moindre changement à ce règlement, vu
que l’Autriche a ...[cuvânt lipsă, probabil proposé – n.ed.] des concessions pour
dégager la Bulgarie de son engagement.
132
R f.n. Londra, 7/19 februarie 1883
Ayant reçu, ce soir même, de Lord Granville, la réponse de la Conférence à
notre protestation, j’ai l’honneur d’en envoyer ci-joint la copie à Votre Excellence,
après Vous en avoir transmis le texte par télégramme chiffré.
117
Copie.
117
Agréez, je Vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très-haute considération.
Copie de la note adressée par Lord Granville au Prince Ion Ghica, en date du
17 Février 1883
J’ai soumis à la Conférence la note que vous m’avez fait l’honneur de
m’adresser, et dans laquelle vous me faites part de la résolution, prise par le
Gouvernement de Sa Majesté le Roi de Roumanie, relativement à l’invitation
adressée à son Plénipotentiaire d’assister aux séances de la Conférence. J’ai été
chargé de vous prier de bien vouloir faire parvenir à votre Gouvernement les regrets
de la Conférence de ce qu’il n’a pas cru devoir autoriser son Plénipotentiaire à
accepter cette invitation.
La raison qui a amené les Plénipotentiaires des Puissances à adopter, à leur
deuxième séance, la résolution qu’elle a prise concernant la Roumanie, consiste
dans le fait que la Conférence a cru devoir se considérer, en quelque sorte, comme
la prolongation et la suite du Congrès de Berlin, auquel la Roumanie n’a pas
participé comme signataire. Je me plais à croire que le Gouvernement Roumain
voudra bien reconnaître les raisons qui ont amené la Conférence à adopter la
résolution qu’elle a cru devoir prendre.
En attendant et pour le cas de l’abstention prolongée de la Roumanie, j’ai
l’honneur de mettre à votre disposition les Protocoles des séances à titre confidentiel et
pour l’information de votre Gouvernement. Recevez, Monsieur le Ministre, etc.
133
T cifr. 34 Bucureşti, 20 februarie (st.n.) 1883, ora 17,10

(Roma, 20 februarie, ora 22)
Constantinople mande que la Porte vient de adresser de nouveau note à Rome

et Berlin demandant adhésion arbitrage biens couvents, tenant pour certaine
adhésion des autres puissances118.
118
Vezi nr. 145, 149, 150..
118
134
Confidentiel. Dans le rapport adressé par Mr. Nigra à son gouvernement, il

est dit explicitement que l’amendement proposé par le plénipotentiaire allemand et
aux termes duquel nous ne devions être admis qu’avec voix consultative, a été voté
par tous les membres de la Conférence. Qui a pu vous informer que cette décision
avait été prise à la majorité des voix?
135
T cifr. f.n.119 Bucureşti, 8/20 februarie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., f.d., nr. 3542 bis)
Pas bien compris portée de la Bulgarie. Prie la mieux préciser. Important de

connaître ce qu’elle fera. Désire de Pencovici rapports détaillés sur ses conversations.
136
CĂTRE MINIŞTRII ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA ŞI BERLIN, LITEANU120
Ministre d’Autriche m’a fait hier soir de la part du Comte Kálnoky les ouvertures
faites par Comte Károlyi à Londres: quoique projet Barrère adopté à l’unanimité, pour
montrer esprit conciliation propose céder sur double vote, modalité nomination sous-
inspecteurs et sectionnement, donnant à peser gravité situation causée par isolement
119
Copie.
120
„À P. Carp [Ministrul României la Viena – n.ed.] verbalement à Bucarest”.
121
Copie.
119
complet de la Roumanie. J’ai répondu qu’ayant signé acte additionnel et participé à

l’élaboration acte de navigation comme membre de la Commission Européenne du
Danube, avons droit siéger Conférence à titre égal aux États formant la Commission
Européenne du Danube. Conférence nous a accordé voix consultative comme aux
spécialistes. Position inacceptable. Si nous avons refusé voix consultative dans la salle
conférence, pouvons encore moins l’admettre hors de la salle de la conférence. – Mes
observations sur concessions autrichiennes. Double voix est une complication
d’organisation inusitée, insoutenable devant un examen sérieux. Sous-inspecteurs
nommés avec modalité compliquée et nomination definitive par Commission mixte ne
correspond pas au principe de la police fluviale exercée par riverains. Ainsi ces deux
concessions en réalité n’en sont pas. Seule concession réelle est sectionnement, mais ce
n’est que commencement de la reconnaissance que la police fluviale doit être exercée
par riverains. Ceci confidentiellement pour votre information.
137

La Bulgarie, sans doute sur des conseils de l’ambassadeur de Russie, veut se
dégager de son adhésion donnée à Galatz. Elle n’a trouvé que le moyen de protester
contre les concessions que l’Autriche propose de faire. Pencovici vous prie de lui
expliquer ce que vous lui demandez car votre télégramme est incompréhensible.
138

Dans la séance d’aujourd’hui la Conférence a rejeté la demande de la Serbie
d’être représentée dans la Commission124. M. Mohrenheim a fait de longues
122
Copie.
123
Copie.
124
Privind acest argument se publică următoarea telegramă a Ministrului României la Berlin,
Liteanu: „Dans la dernière séance de la conférence il a été discuté l’introduction d’un délégué serbe dans
120
propositions sur Kilia et la conférence s’est ajournée à Samedi sans les discuter.
Pencovici envoie demain les deux notes bulgares.
139
T cifr. 268125 Berlin, 21 februarie (st.n.) 1883, ora 8,20

Le Comte Hatzfeldt m’a déclaré qu’après avoir pris connaissance de ma

communication relative au droit de mon gouvernement de participer effectivement
au règlement des affaires du Danube, le Prince de Bismarck a bien voulu apprécier
que la Roumanie devait être admise à titre délibératif dans la réunion internationale
de la conférence de Londres, et que Son Altesse a donné l’ordre au Comte Münster
d’exprimer cette opinion aux plénipotentiaires des autres Puissances réunies en
conférence. Saurma a dû vous en informer126.
140
CĂTRE MINIŞTRII ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA ŞI BERLIN, LITEANU
T cifr. 2182-2183 Bucureşti, 21 februarie (st.n.) 1883, ora 9, 21–9,28
L’Agent de Bulgarie à Bucarest a déjà proposé quatre fois, et le Gouvernement

de Sofia à Emile Ghica une fois, depuis la réunion de la Conférence, une entente
avec la Bulgarie sur la question danubienne. J’ai invariablement répondu que la
Bulgarie devrait premièrement prendre conseil de St. Pétersbourg sur l’attitude à
tenir, afin de ne pas s’engager dans une voie qu’elle se verrait forcée d’abandonner
la Commission européenne du Danube. L’Angleterre et la France s’y étant opposées, la question a été
décidée contre la Serbie.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a,
f. 441, T cifr. f.n., copie, Liteanu către Sturdza, Berlin, 22 februarie (st.n.) 1883, f.o., (r.g., f.d., nr. 3551).
125
Comunicată Ministrului României la Londra la 9/21 februarie 1883.
126
Ministrul de Externe, Sturdza, răspunde la aceeaşi dată în următorii termeni: „Le Baron
Saurma confirme le télégramme de Berlin.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8,
2e, partea a V-a, f. 423: T cifr. f.n., copie, Sturdza către legaţiile României la Londra şi Berlin,
Bucureşti, 21 februarie (st.n.) 1883, f.o.
121
après quelques pas; que la Roumanie ne veut pas pousser la Bulgarie à une action
quelconque et que c’est au gouvernement bulgare de prendre une décision concernant
le projet Barrère portant sa signature.
(Pour Berlin seul) Londres dit que le délégué bulgare a remis à la Conférence une
note pour retirer son adhésion au projet Barrère, dans le cas où on le modifierait par
un changement quelconque127.
141
T cifr. 2184 Bucureşti, 21 februarie (st.n.) 1883, ora 9, 30
Veuillez être circonspect dans vos pourparlers sur le Danube. Il me revient de

source certaine que le délégué de Bulgarie à Londres a remis à la Conférence une
note pour retirer son adhésion au projet Barrère dans le cas où on le modifierait par
un changement quelconque. La Bulgarie proteste donc de son amour pour le projet
Barrère. Le Prince Urussov dit que la Bulgarie ayant signé le Règlement de Galatz
ne peut revenir sur l’engagement une fois pris.
142

Le Comte Hatzfeldt m’a fait part des récentes concessions de l’Autriche sur la
proposition Barrère. J’ai dit à Son Excellence qu’elles ne me semblaient pas de nature à
pouvoir amener une entente entre le Cabinet de Vienne et mon gouvernement. J’ai
ajouté que, suivant mon opinion personnelle, un arrangement seul pourrait avoir lieu si
127
La Berlin, T 2183 a fost expediată, printr-o eroare, în clar. Vezi AMAE, Convenţii maritime,
Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 443: R 75, Liteanu către Sturdza, Berlin, 10/22
februarie 1883.
128
Copie.
122
le Comte Kálnoky consentirait à reconnaître que le droit d’exercer la police fluviale

entre Galatz et les Portes-de-Fer appartenait aux États riverains. – Si vous manquez, la
competence de commission à créer se bornerait à surveiller l’exécution et à mettre de
l’unité dans l’application des règlements de navigation. – Le Ministre m’a répondu
qu’il verrait avec plaisir l’accord sur tous les points entre l’Autriche et la Roumanie.
143

Le Comte Münster s’est prononcé dans la première séance contre la participation

du cabinet de Bucarest aux travaux de la Conférence avec voix déliberative. L’ordre de
déclarer au contraire que la Roumanie devait y être admise au même titre que les autres
Puissances n’a été donné à l’Ambassadeur d’Allemagne qu’à la suite des récents
entretiens que j’ai eus avec le Comte de Hatzfeldt à ce sujet. C’est seulement dans la
dernière séance de la Conférence que le Comte Münster a dû revenir sur sa première
déclaration et présenter des observations dans le sens des instructions nouvelles qu’il a
reçues et que j’ai transmises par télégraphe à Votre Excellence.
144

Il faut répondre à Lord Granville pour exprimer les regrets du gouvernement

roumain de ne pas pouvoir accepter une résolution qui n’accorde dans la
conférence de Londres qu’un rôle tout à fait secondaire à la Roumanie, le principal
129
Copie.
130
Copie.
123
intéressé, et qui lui enlève le droit expressément reconnu par le traité de Berlin de
participer au même titre que les grandes puissances à élaborer des règlements de
navigation entre Galatz et les Portes-de-Fer. Il faut ajouter que le Cabinet de
Bucarest espère que la conférence voudra bien apprécier la justesse de ses
réclamations et l’appellera à délibérer sur l’affaire du Danube131.
145
T cifr. 1433/55 Petersburg, 21 februarie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 21 februarie, f.o.)
Confidentiel. Monsieur Giers, que j’ai vu aujourd’hui, ne pouvait s’expliquer

le refus de la voix délibérative à la Roumanie dans les questions qui la concerne
spécialement, car les différents cabinets s’étaient entendus pour la lui accorder. Il a
ajouté que cet incident, dont il vient d’entretenir l’Ambassadeur d’Allemagne et
l’Ambassadeur d’Autriche, était pour lui une énigme. Il croit du reste qu’on
pourrait bien être forcé de revenir sur cette décision. – En fait de nouvelles, la Note
Turque pour arbitrage, la dernière à sa connaissance, datée de deux mois; à son avis
l’arbitrage est impossible vu le double consentement exigé en pareil cas.
131
Dintr-un raport al Ministrului României la Berlin, Liteanu, ce rezumă cele patru telegrame
expediate în data de 21 februarie (st.n.) 1883, se publică următoarele pasaje: „Mais si ce succès ne
peut pas être obtenu, il est au moins établi que, suivant le Prince de Bismarck, la Roumanie a qualité
pour délibérer dans les difficultés actuellement soumises à l’Europe. Son vote est nécessaire pour
former l’unanimité qui est indispensable à la validité des résolutions diplomatiques, de sorte que les
complications survenues à propos de l’exécution des articles 54 et 55 du Traité de Berlin ne sauraient
être définitivement tranchées sans sa participation et contre son assentiment. Je crois que nous devons
profiter de la bienveillante protection du Prince de Bismarck pour négocier avec l’Autriche-Hongrie
les conditions de notre rapprochement et pour aboutir à une entente sur tous les points qui nous
divisent. Il nous importe d’aider de tous nos efforts l’œuvre entreprise par la diplomatie à Londres,
car son succès peut seul nous assurer le maintien de la Commission du Danube et de la libre
navigation, fécondes en heureux résultats pour nos intérêts politiques et commerciaux. L’avortement
de la Conférence entraînerait au contraire la disparition de cette institution bienfaisante, et de ce fait,
qui nous priverait de la juridiction internationale aux bouches du Danube, et qui nous condamnerait à
débattre seuls les questions fluviales avec nos puissants voisins, il résulterait pour nous une situation
pleine de sérieux embarras et de dangers réels. Il ne faut rien négliger pour éviter de nous isoler dans
la vie européenne.” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a,
f. 465-68, R 80, Liteanu către Sturdza, Berlin, 11/23 februarie 1883.
124
146
T cifr.f.n.132 Bucureşti, 10/22 februarie 1883, f.o.

(r.g., f.d., nr. 3554)
Des nouvelles positives de Berlin constatent qu’on [or]donne au Comte

Münster de déclarer que la Roumanie devait être admise dans la Conférence avec
vote délibératif ainsi que les autres Puissances. Afin de remettre la question de notre
participation en discussion, Votre Excellence remettra immédiatement à Lord
Granville la note, dont je vous envoye le texte chiffré133. Il est presque certain qu’en
réponse à cette lettre la Conférence reviendra sur sa décision et nous admettra avec
voix délibérative. Si cette prévision se réalise, Votre Excellence aura soin en prenant
part aux travaux de la Conférence de remercier les Puissances de cet acte de justice,
vous en faisant, pour le cas où il y aurait eu déjà des votes émis, vos réserves
formelles en ce qui concerne la validité des décisions prises sans notre participation.
147

(Bucureşti, 22 februarie, ora 19)
Je viens de chez le Comte Münster avec lequel j’ai eu une longue

conversation sur toute la question du Danube. Il m’a dit entre autres que nous
132
Ciornă.
133
O notă concepută în termenii sugeraţi de Ministrul României la Berlin, Liteanu, a fost
expediată Ministrului României la Londra, Ghica, la 10/22 februarie 1883, pentru a fi transmisă
Lordului Granville. Din ea se publică următoarele pasaje: „[...] C’est précisément en exécution des
stipulations expresses du Traité de Berlin que le Gouvernement de Sa Majesté le Roi a réclamé et
réclame de participer aux délibérations de la Conférence au même titre que les autres Puissances,
appelées, en ce qui concerne le Danube, à assurer avec la Roumanie l’exécution des clauses du Traité.
Le gouvernement de Sa Majesté le Roi a le ferme espoir que la Conférence voudra bien apprécier
dans sa haute justice une réclamation si bien fondée et décider que la Roumanie soit appelée à prendre
part à ses délibérations sur le même pied que celui des Puissances signataires du Traité de Berlin, qui
font partie de la Commission Européenne du Danube.” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea
Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 445-46, N cifr. 3553.
125
avons eu tort de ne pas participer à la Conférence, mais il ne m’a pas parlé du tout
de ce que le Comte Hatzfeldt vous a fait dire de Berlin. Il m’a dit que les
prétentions de la Russie sur Kilia sont exorbitantes, qu’elle menace de se retirer de
la conférence si on ne lui cède pas et que l’Angleterre s’oppose beaucoup. Pour ces
demandes, les trois ambassadeurs courent toute la journée, l’un chez l’autre. On
commence à voir que la question du Danube est plus difficile qu’on ne croyait134.
148
T cifr.f.n.135 Bucureşti, 10/22 februarie 1883, f.o.
Je n’ai aucun doute que le Comte Münster a reçu les ordres communiqués. Je
vous prie d’envoyer note au Comte de Granville avant Samedi. Sur situation Kilia
il faut tenir ferme. Je vous envoie, avec clef ordinaire un petit mémoire
important136.
149
Ayant eu une rechute je suis encore trop faible pour sortir. J’ai chargé le
premier secrétaire de renouveler auprès de M. Mancini les démarches que j’avais
faites précédemment, au sujet de l’arbitrage137. Voici la déclaration que le
ministre des affaires étrangères d’Italie vient de faire au premier secrétaire: «Le
Cabinet de Rome pense que du moment où la Roumanie n’accepte pas
l’arbitrage, on ne peut pas le lui imposer; que si toutes les Puissances se mettaient
134
Comunicată Legaţiei României la Berlin cu T cifr. f.n., copie, la 22 februarie (st.n.) 1883, f.o.
135
Ciornă.
136
Vezi nr. 151.
137
Vezi nr. 26, 84, 96, 133, 145, 150.
126
d’accord pour lui conseiller d’accepter l’arbitrage, l’Italie se joindrait

probablement à elles; mais qu’en cas de divergence entre les puissances, l’Italie
s’abstiendrait.»
M. Mancini croit savoir qu’un travail de rapprochement s’opère en ce
moment entre la Roumanie et l’Autriche. Il espère et il désire le voir aboutir.
150

Le Comte Hatzfeldt m’a déclaré que tous les cabinets, à l’exception de celui
de l’Allemagne, avaient accepté de régler par l’arbitrage la question des couvents.
151
T cifr. 2048139 Bucureşti, 11/23 februarie 1883, f.o.
Un des arguments les plus forts relatifs à l’exercice de la police fluviale par
les riverains est fourni par l’acte de navigation du Danube de 1857 (7 Novembre).
Cet acte, conclu entre l’Autriche, la Bavière, la Turquie, le Würtemberg, la
Moldavie, la Valachie et la Serbie, assigne aux États riverains l’exercice de la
police fluviale dans les eaux du Danube. De nombreux articles de cet acte en font
foi. Les art. 23 et 42 statuent que chaque gouvernement riverain désignera les ports
138
Copie.
139
Publicată în Ministerul Afacerilor Străine, Chestiunea Dunării. Acte şi documente, Bucureşti,
Göbl, 1883, p. 819-20.
127
et les lieux de chargement et de déchargement. L’art. 32 impose aux

gouvernements riverains en cas de naufrage le devoir de prendre des mesures de
sauvetage et de sûreté. L’art. 33 donne à la compétence de chaque gouvernement
l’établissement du service de pilotage. L’art. 34 réserve aux gouvernements
riverains d’établir des règlements plus détaillés de navigation et de police fluviale
et reconnaît applicables les lois et prescriptions de chaque pays riverain dans les
cas non prévus par l’acte de navigation. L’art. 36 fait exécuter par les États
riverains les travaux d’amélioration, que la Commission riveraine, d’accord avec
les Gouvernements riverains, auront trouvés nécessaires. Dans l’art. 39, les
Gouvernements riverains promettent de donner tous leurs soins pour améliorer la
navigation du fleuve, en dehors des travaux jugés nécessaires par une entente
commune. L’art. 40 statue que les Gouvernements riverains prendront les mesures
nécessaires pour que les moulins et autres établissements ne puissent jamais
entraver la navigation. Les dispositions des art. 40 et 41, concernant le libre
passage donné aux navires et aux radeaux par les ponts et l’entretien des chemins
de halage, ne peuvent certainement être comprises autrement que devant être
exécutées par les Gouvernements riverains. Mais la preuve la plus manifeste de
l’intention de cet acte international est fournie par les art. 46 et 47. Le premier
oblige les gouvernements riverains de se communiquer réciproquement les mesures
qu’ils auront prises pour l’exécution de l’acte. Le dernier décide que la commission
riveraine permanente, dont les attributions et les conditions organiques seront
fixées par une entente ultérieure, veillera à l’exécution et au maintien des
stipulations de l’acte. Cet article ne donne pas des pouvoirs illimités à cette
Commission, puisqu’il parle des limites de ses attributions.
Lorsque l’Autriche, de concert avec les autres riverains du Danube, adoptait
ces dispositions, la Roumanie ne formait encore que deux Principautés considérées
comme vassales de la Turquie et prenant part à l’élaboration de l’acte cité, non par
des représentants, mais par des délégués. Pourtant on les traitait de pair avec les
autres riverains et on ne leur niait pas un droit, déclaré aujourd’hui une prétention
exorbitante. La Roumanie qui a fait des pas sérieux dans son développement
mériterait-elle moins de confiance en 1883 que les deux principautés en 1857? Si
on veut avoir des preuves de la puissance organisatrice du pays, nous ne citerons
que deux faits saillants: – le solde constant du budget en excédant, quoiqu’il ait
doublé dans l’espace des huit dernières années, – la prise en possession et
l’administration par l’État de tout le réseau des chemins de fer qui traversent le
pays. Une méfiance n’est pas donc admissible concernant la capacité organisatrice
et technique d’appliquer les règlements de navigation et de police fluviale.
L’Europe et nos coriverains ne peuvent pas nous refuser aujourd’hui ce qu’ils nous
accordaient il y a 25 ans.
128
152

(r.g., f.d., nr. 3559)
J’ai reçu la note chiffrée141 et je l’ai expédiée à lord Granville. Je ne sais s’il y
aura séance demain. On croit que l’entente n’est pas complète. J’attend le mémoire.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f.470
153

(Bucureşti, 25 februarie, ora 20)
Nous venons d’être particulièrement informés que, dans la séance d’hier soir,
la Conférence a accordé à la Russie le bras d’Oczakow où elle est exclusivement
riveraine, et sur le bras de Kilia l’exécution des règlements de la Commission
européenne du Danube par les deux délégués russes et roumains de la Commission
européenne du Danube. Séance prochaine Mercredi pour décider le terme de la
prolongation de la Commission européenne et élire un comité de rédaction chargé
de rédiger l’acte final. Notre note remise la veille n’a pas été mentionnée.
154
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, LITEANU

J’ai lu les paroles du Comte de Münster dans le Protocole II. Elles ont fait
une impression pénible, d’autant plus que leur rudesse semble complètement
140
Copie.
141
Vezi nr. 146, nota 133.
142
Comunicată Legaţiilor României la Berlin şi Viena, la 14/26 februarie 1883 „en ajoutant –
Il convient attendre résultat conférence et ne faire aucune démarche. Tâchez comprendre l’énigme”.
143
Ciornă.
129
inutile144. Qu’est-il arrivé après les ordres donnés au Comte de Münster? Il paraît
ne pas y avoir donné suite. Quand le protocole sera publié, l’effet en sera
déplorable.
155
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA, CĂTRE MINIŞTRII
ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA, ŞI PARIS, PHEREKYDE
T cifr. 2209 Bucureşti, 14/26 februarie (st.n.) 1883, f.o.
Agence Havas donne nouvelle d’après journal anglais «Morning Post» que le
Ministre des Affaires Etrangères de France adressa Tissot, concernant question
Danube, instructions différentes de celles de ses prédécesseurs. Veuillez répondre
si cette nouvelle est vraie145.
156

(r.g., f.d., nr. 3562)
J’ai passé la soirée avec le Conseiller de l’Ambassade de France. Il ne m’a

rien dit d’un changement de vue de son gouvernement dans la question du
Danube et rien ne le fait présumer. Conduite ambassadeur de France à la
144
Dintr-o telegramă expediată Ministrului României la Berlin, Liteanu, la aceeaşi dată, se
publică următorul pasaj: „[...] Paroles Münster ... [pasaj lipsă – n.ed.]. Les Plénipotentiaires des autres
Puissances viennent l’un après l’autre déclarer qu’ils adhérent à la proposition Münster, tout en
désirant se ranger à l’opinion générale. Il ressort que Münster a entraîné les autres Plénipotentiaires.
[…].” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2e, partea a V-a, f. 472, T cifr. f.n.,
Sturdza către Liteanu, Bucureşti, 14/26 februarie 1883, f.o. (r.g., f.d., nr. 3561).
145
Pentru răspunsuri vezi nr. 156, 158, 162.
146
Copie.
130
dernière séance [completare ulterioară a unui pasaj indescifr. – n.ed.]. D’ailleurs

le travail de la Conférence est presque terminé, car il n’y a plus que des
formalités à remplir. Les Bulgares voudraient s’entendre avec nous pour adopter
la même ligne de conduite. Voici ce que le délégué bulgare écrit à son
gouvernement: «1° Entendez-vous avec la Roumanie pour la promulgation du
Règlement élaboré par la Commission européenne du Danube, par les
gouvernements riverains, avec ordre aux agents de les appliquer intégralement
sur le parcours de chaque riverain; 2° Nommer des sous-agents prévus dans les
chapitres A et B; 3° Entente entre les gouvernements riverains pour la
surveillance de l’exacte application de ce règlement». Je vous envoie aujourd’hui
les protocoles III et IV. Je considère notre position comme étant meilleure que
nous le pensons et que nous avons le temps d’attendre, avant toute démarche, au
moins la fin de la Conférence.
157

(r.g., f.d., nr. 3563)
Je sors de chez ... [indescifr. sau omis la copiere – n.ed.] qui m’a parlé
pendant deux heures de la nécessité de céder aux instances de la Conférence. Voici
le résumé: Il y aura encore deux séances, puis la conférence s’ajournera pour dix
ou quinze jours afin de nous laisser le temps de nous décider à adhérer. Dans ce
cas, on nous admettra à la conférence avec voix délibérative et nous signerons le
protocole qu’on tiendra ouvert pour nous. Il m’a dit en terminant que, dans le cas
contraire, l’Europe nous en voudra d’avoir fait tout manquer. Comme vous voyez,
notre admission avec voix délibérative après coup est subordonnée à la condition.
Il serait préférable nous engager à l’avance d’accepter la décision autrichienne de
droit dans la Commission mixte. On considère la suppression des entrepôts comme
une réponse hostile aux travaux de la Conférence. Ceci sur le dire de quelques
journaux.
147
Copie.
131
158
T cifr. [113]148 Paris, [28 februarie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., f.d., nr. 3565)
La nouvelle dont traite votre télégramme est controuvée. J’ai vu le Ministre des
affaires étrangères. Il dit qu’il considère l’œuvre de la Conférence comme terminée,
l’admission du principe de la proposition Barrère étant un fait accompli. Il blâme
notre résistance. Nous n’avons pas à compter sur son appui. Détails par poste.
159
R 340 Viena, 16/28 februarie 1883
Domnule Ministru,
Ieri am avut o scurtă întrevedere cu Contele Kálnoky. M-a întrebat ce îi aduc
de la Bucureşti; i-am răspuns că de vreme ce Europa a luat asupra ei de a hotărî
despre noi fără noi, nu puteam să-i aduc nimic şi m-am încercat [străduit – n.ed.],
mai mult par acquit de conscience, să arăt cât e de nedreaptă şi inutilă totodată
decizia Puterilor. Contele Kálnoky m-a ascultat cu o nerăbdare vădită şi mi-a părut
plin de încredere în rezultatul final al conferinţei. I-am observat că o altă conferinţă
va da poate roade, dar aceasta desigur nu, şi m-am grăbit a curma o conversaţie ce
ameninţa a deveni neplăcută.
În cercurile diplomatice se constată o intimitate din ce în ce mai mare între
Minister şi Ambasada rusească şi, dacă nu ar fi imprudent de a-ţi forma o părere după
aparenţe, aş fi dispus a crede că Contele Kálnoky joacă o partidă periculoasă, ale
cărei triste efecte nu vor putea fi paralizate decât prin repedea lui cădere. Indiciile
unei crize nu lipsesc şi chiar poziţia lui Taaffe, care e sprijinul cel mai puternic al lui
Kálnoky, pare ameninţată. Bohemii şi Leşii sunt nemulţumiţi şi majoritatea este
adânc zdruncinată. Deocamdată însă este greu de a şti întrucât acestea toate sunt un
nor trecător sau începutul unei furtuni. Caracteristic este că Prinţul Reuss dă o mare
importanţă intrigilor ascunse ce se petrec în sânul parlamentului. Faţă cu mine, el
148
Copie.
132
păstrează de astă dată neutralitatea cea mai absolută, şi am aflat din izvor sigur că el
are ordinul de a privi chestiunea Dunărei ca indiferentă pentru Germania.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţii.
160
CĂTRE LEGAŢIILE ROMÂNIEI LA BERLIN, LONDRA ŞI VIENA
T cifr. f.n.149 Bucureşti, 17 februarie/1 martie 1883, f.o.

(r.g., f.d., nr. 5270)
Le Baron de Saurma m’a communiqué le désir du Cabinet de Berlin d’arriver

dans la question du Danube à une entente avec le Cabinet de Vienne. Son Excellence
m’a parlé, ainsi que les Ministres de la Grande-Bretagne et d’Autriche-Hongrie, il y a
quelques jours, des concessions que l’Autriche-Hongrie serait prête à faire. J’ai
répondu au Ministre d’Allemagne que, tout en désirant qu’une entente s’établisse
dans le règlement d’une question aussi importante, le gouvernement du Roi ne
saurait abandonner des droits et des intérêts qu’il est appelé à défendre. J’ai dit que
nous ne pouvons considérer comme des concessions l’abandon du double vote, le
sectionnement du fleuve par le talweg et la modalité proposée pour la nomination des
sous-inspecteurs. Le gouvernement roumain considère le sectionnement du fleuve en
long et la nomination des sous-inspecteurs par les riverains comme une conséquence
logique et naturelle de l’exercice de la police fluviale par les riverains, tandis que les
nouvelles propositions austro-hongroises maintiennent le point de vue contraire qui
passe la police fluviale complètement dans les attributions de la Commission mixte.
J’ai eu l’honneur de dire aux trois Ministres et je Vous prie de le
communiquer au Ministre des Affaires Étrangères, que le gouvernement royal ne
pourrait céder en aucune façon sur les deux principes fondamentaux – de l’exercice
de la police fluviale par les riverains et de l’entrée de l’Autriche-Hongrie dans la
Commission de surveillance en vertu d’un mandat européen. Le dernier point est
un conséquence logique de la situation créée sur le Danube par l’exclusion en
amont des Portes-de-Fer des riverains d’aval. Le premier point est un principe qui
règle la navigation de tous les fleuves internationaux et qui a été reconnu aux
riverains par l’Autriche-Hongrie par l’Acte de Navigation du 7 Novembre 1857 et
en dernier lieu par l’Acte de navigation conclu avec la Serbie le 22 Février 1882.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 1
149
Ciornă.
133
161
SP Viena, 1 martie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Cred de datoria mea a atrage atenţiunea ta asupra adresei studenţilor români
de la Paris. Ea are multe şi grave neajunsuri. Dintâi ea este adresată lui Clemenceau
adică unui adversar al guvernului actual din Franţa. Ce ar fi zis românii de la ’54
dacă trimisul nostru în loc să se adreseze lui Napoleon s-ar fi adresat unui
Rochefort sau vreunui alt demagog ejusdem farinae?
Al doilea, adresa aminteşte o insultă gratuită adusă Germaniei şi aceasta
tocmai în momentul în care contăm, pe drept sau nedrept, pe sprijinul de la Berlin.
Al treilea, ea a trebuit să fie făcută cu consimţământul lui Rosetti şi nu mă
îndoiesc că aceasta se va şti şi la Berlin, et tout cela au nez et à la barbe de Moşu
Mişu [Mihail Pherekyde – n.ed.]. E trist, foarte trist. Dacă aceasta este generaţiunea
viitoare, atunci grele bătrâneţi avem să avem.
Am scris lui Liteanu la Berlin să-mi explice pentru ce Münster are aerul de a
nu-şi schimba atitudinea. Pe Kálnoky l-am găsit cam nervos.
162
R 114 confidenţial Paris, 1 martie (st.n.) 1883
J’ai eu l’honneur de Vous faire connaître, par ma dépêche no. 113150, les
dispositions du nouveau Ministre des Affaires étrangères à notre égard, en ce qui
concerne la question du Danube: je les résumais d’un seul mot: nous ne pouvons pas
compter sur son appui. C’est un véritable malheur pour nos intérêts qu’il n’y ait pas
eu de Ministre des Affaires étrangères à Paris pendant cinq semaines, précisément à
l’époque où les sympathies que l’on nous témoigne pouvaient trouver l’occasion de
se traduire en actes effectifs. Pendant toute cette période, l’action de la France s’est
trouvée aux mains de Monsieur Barrère, dont les opinions personnelles sont liées au
150
Vezi nr. 158.
134
projet qui porte son nom, et à celles de Monsieur Billot, directeur des affaires
politiques, lequel, je dois le dire, tient plus encore que Monsieur Barrère au succès de
la proposition dont il est l’un des auteurs.
Monsieur Duclerc avait, il est vrai, subi partiellement l’influence de son chef de
service; mais il ne se présentait à la Conférence, pour soutenir le vote donné à Galatz,
que de mauvaise grâce, et il eût été heureux qu’une situation nouvelle lui fournît le
moyen d’abandonner ce qu’il reconnaissait être une atteinte à nos droits. Sur la
question de notre admission à la Conférence, avec voix délibérative, j’avais sa parole,
et j’ai eu l’honneur de vous faire part des assurances qu’il m’avait données à ce sujet. Il
m’avait affirmé non seulement que nous serions soutenus par lui, mais que c’était
chose entendue entre les divers cabinets; du reste, lord Lyons m’avait dit la même
chose: «il sera fait comme vous le désirez, c’est chose convenue.» Mais lorsque la voix
délibérative nous fut refusée à Londres, Monsieur Duclerc n’était plus là. À qui
recourir? Monsieurs Fallières, le titulaire de la Présidence et des Affaires étrangères,
était au lit; à sa place nous ne trouvions que Monsieur Billot, c’est-à-dire le plus chaud
partisan de la proposition Barrère. D’ailleurs, eût-il voulu reculer, il ne l’aurait pas pu,
n’étant pas ministre responsable. La Conférence a donc poursuivi ses travaux, sans
qu’il fût possible de rien tenter à Paris pour entraver son œuvre. Le refus de notre
admission n’a provoqué que l’expression de quelques regrets platoniques. Par la suite,
si je mentionnais devant Monsieur Billot l’éventualité possible d’un défaut d’entente, à
propos de la question de Kilia ou de quelque autre, le directeur ne manquait pas de se
récrier, disant qu’il considérait comme un malheur l’avortement de la Conférence;
aussi fit-il tout ce qui dépendait de lui pour écarter toute cause de désaccord, et
contribua-t-il de tous ses efforts au résultat obtenu à Londres par Monsieur Barrère.
L’avènement du nouveau Ministère a bien tardé. De plus, l’arrivée de
Monsieur Challemel-Lacour au Ministère des Affaires étrangères ne m’a pas paru,
dès le premier jour, d’un heureux augure pour notre cause. Il avait trop de liens
avec la rédaction de la «République française» pour n’être pas prévenu en faveur
de l’œuvre de son ancien collaborateur. Dans ces derniers temps, ce journal est allé
même jusqu’à un certain emportement dans la défense de la thèse qui nous est
contraire; il y avait tout lieu de craindre que le nouveau ministre ne fût d’avance du
même avis que le journal, contre nous. J’ai en effet constaté aujourd’hui à quel
point il est partisan du projet Barrère. Monsieur Billot l’a trouvé tout converti et
n’a pas eu de peine à le fortifier davantage encore dans cette opinion.
Au cours de l’entretien que j’ai eu avec Monsieur Challemel-Lacour, le Ministre,
que je n’ai pu voir qu’aujourd’hui pour la première fois, m’a dit tout d’abord que
l’accord sur la Commission et sur la question de Kilia était un fait accompli, et qu’il
n’y avait plus lieu, dès lors, de discuter à Londres, des modalités désormais arrêtées et
fixées; que vraisemblablement la séance d’aujourd’hui serait la dernière, et qu’il n’y
avait plus qu’à donner une forme aux décisions prises et à échanger les signatures.
Incidemment, faisant porter la conversation sur les nouvelles publiées par les journaux,
j’ai provoqué la déclaration que je vous ai transmise touchant les prétendues
instructions indiquées par le «Morning Post». Il était en effet évident que la dépêche
135
était en contradiction flagrante avec la manière de voir du Ministre. Ces déclarations ne

m’ont pas empêché de revenir sur la question elle-même de la Commission, désireux
que j’étais d’en venir à parler de la mise en pratique des décisions de la Conférence.
Monsieur Challemel-Lacour, tout en exprimant quelque regret de ce que nous
n’ayons pas pu obtenir ce que nous demandions, ne considère pas comme très-grave
le tort qui nous est fait. Il estime que nous exagérons nos droits; que le Danube, en
définitive, n’est pas roumain; que c’est un fleuve commun, déclaré tel par les traités;
qu’il serait, dès lors, excessif de ne pas reconnaître au riverain supérieur un droit égal
à celui du riverain inférieur, pour assurer la police dans les eaux d’aval; que sans
cela, il pourrait se trouver bloqué dans la partie supérieure du fleuve; que la grande
importance de la marine fluviale de l’Autriche rend cette nécessité encore plus
saillante: bref, que la prétention de l’Autriche est parfaitement légitime. Que si nous
objectons que la légitimité des mesures à édicter pour assurer le libre passage
n’emporte pas [sur] le droit d’appliquer directement les règlements, au lieu et place
de l’autorité locale, il pense que nous devons faire céder une question de
susceptibilité à des raisons supérieures qui ressortent des faits; que la garantie écrite
dans les règlements n’a pas la même efficacité que celle qui est assurée à l’intéressé
par l’application directe de ces règlements; que par conséquent, si l’on reconnaît que
l’Autriche a des intérêts à défendre, il faut naturellement lui laisser le meilleur moyen
pratique de la protéger; que la nature des lieux exige, sur un fleuve, que la police
s’exerce non seulement sur les eaux mêmes, mais aussi dans les ports; que c’est, il
est vrai, une atteinte au territoire, mais légère, et qui n’est pas de nature à nous porter
préjudice; que d’ailleurs l’Europe est représentée dans la Commission, à côté de
l’Autriche, et que son rôle est d’empêcher tout conflit. En somme, il y aurait dans nos
plaintes de l’amour-propre blessé, et non, comme nous le disons, une atteinte à des
intérêts de premier ordre. Quant au droit, aux traités, c’est de la théorie. Il est
regrettable que nous n’ayons pas été admis à la Conférence, mais ce n’est après tout
que la conséquence de cette règle admise, que lorsqu’il s’agit d’un intérêt européen,
les grandes puissances seules représentent l’intérêt européen; que d’ailleurs on peut
dire que l’on discute à Londres une annexe du traité de Berlin, auquel nous n’avons
pas participé. – Voilà pour la question de la Commission.
J’ai abordé ensuite l’hypothèse d’une sanction qui pourrait être proposée. J’ai
rappelé au Ministre que nous avons invariablement déclaré à ses prédécesseurs notre
résistance décidée à ce que nous considérons comme un empiètement; je lui ai répété
à nouveau que nous ne nous considérions pas comme obligés par un acte fait en
dehors de notre participation; si donc une puissance proposait des mesures de
contrainte à notre endroit, quelle serait l’attitude du gouvernement français? La
réponse de Monsieur Challemel-Lacour a été loin d’être rassurante. Il a écarté, il est
vrai, la possibilité de s’associer à une exécution contre nous. Mais, si d’autres en
voulaient venir à cette mesure, au lieu de me répondre nettement qu’il n’y donnerait
pas son assentiment, il a préféré me dire qu’il espérait n’avoir pas à envisager cette
éventualité, s’étendant de nouveau sur ce qu’il appelle les exagérations de notre
sentiment patriotique. Le Ministre a insisté sur ce fait que l’œuvre de la Conférence
serait en partie l’œuvre de la France; que celle-ci serait tenue, comme les autres
136
puissances, de la maintenir, de nous en demander le respect; que par conséquent la

solidarité qui l’unit aux puissances lui interdirait d’appuyer notre résistance, laquelle,
dirigée contre tous les signataires du traité collectivement, le serait également contre
la France. Alors, lui ai-je dit, vous cherchez à exercer une pression sur nous, une
contrainte morale, pour nous forcer à nous départir de notre résistance! – Non, nous
ne chercherons pas à vous contraindre, mais... Et c’était, après des protestations
d’amitié et de sympathie, la répétition des mêmes considérations d’accord européen,
de solidarité, c’est-à-dire d’entente contre nous.
Je n’ai pas manqué de signaler les conséquences graves qui se pourraient
produire, et qui ne seraient, en fin de compte, que le résultat de l’initiative prise par
la France. J’ai cherché à le convaincre qu’il n’y avait point de rodomontade de
notre part, mais que nous étions très sérieusement décidés, avec la fermeté que
donne la conscience d’un devoir strict, à ne pas faire abandon de nos droits.
J’ajoutai que je tenais à ce qu’il en fût informé d’avance, comme l’avaient été ses
prédécesseurs, dans l’espoir qu’il ne ferait pas naître des événements qu’il
regretterait par la suite. Le Ministre a semblé surpris de ce qu’il appelle notre
obstination, et, paraissant réfléchir, m’a dit qu’en effet il serait nuisible à tous d’en
arriver aux extrémités. Voilà, Monsieur le Ministre, la substance de cet entretien, à
la suite duquel j’ai eu l’honneur de vous écrire, par dépêche, que nous ne pouvions
pas compter sur l’appui de Monsieur Challemel-Lacour.
En sortant de chez le Ministre, j’ai eu l’occasion de voir Monsieur Billot. Je me
suis encore entretenu avec lui du même objet; c’était remonter à la source. Sur cette
question notamment d’une pression qui serait exercée sur nous, Monsieur Billot a été
plus affirmatif encore que le Ministre; et cela est grave, car c’est lui qui a la haute main
dans toute cette affaire du Danube. Maintenant qu’il n’a plus à convaincre son chef, il
est beaucoup plus catégorique dans le sens qui nous est contraire. J’ai renouvelé, une
fois de plus, afin qu’il n’en ignorât, l’affirmation de notre droit et notre refus de nous
soumettre à des décisions qui nous sont étrangères. Je ne reproduirai pas le détail de
cette conversation; elle est la répétition de la précédente, avec une note un peu plus
accentuée. Un détail cependant mérite d’être rapporté. Monsieur Billot m’a dit: «Cette
obstination de votre Gouvernement n’est, après tout, qu’une affaire de parti. L’effet de
la lutte entre les partis a poussé celui qui est au pouvoir, harcelé par les accusations et
les méfiances de l’opposition, à déclarer qu’il ne céderait rien. Le rôle de l’opposition
est très habile; elle crie plus haut que le Gouvernement que celui-ci ne doit rien céder,
et le pousse ainsi dans la voie de la résistance à outrance. Mais comme, en définitive, il
faudra bien qu’il finisse par céder à l’Europe entière, il tombera, et l’autre parti le
remplacera. – Cela, a-t-il ajouté, si j’en crois les journaux de chez vous.» Je n’ai pas la
naïveté de croire qu’il prend le temps de lire nos journaux: il aura trouvé quelque autre
source d’information. – «Non, lui ai-je répondu, le Gouvernement ne tombera pas pour
avoir cédé. Il tombera peut-être; mais il ne cédera pas, et je sais bien qu’aucun autre
gouvernement ne pourra se maintenir pour céder.»
Si je vous communique ce propos, Monsieur le Ministre, c’est qu’il constate,
prises sur le fait, les conséquences produites au dehors par les agissements de
137
quelques ambitions impatientes. Voilà où aboutissent les délations calomnieuses

imprimées et répétées à satiété! Nos affirmations les plus énergiques sont mises en
doute. Ne sont-elles pas démenties en Roumanie même? «Vous ne tardez à céder que
pour vous maintenir au pouvoir. Ne s’agit-il que de vous forcer la main? Nous le
ferons.» Et voilà comment on a poursuivi l’œuvre entreprise, ne croyant pas à une
résistance sérieuse, à une préoccupation patriotique de notre part, alléguant ou
pouvant alléguer, sur la foi de quelques-uns des nôtres, qu’il n’y avait là qu’une
misérable querelle de portefeuilles. Mais je m’arrête, de crainte d’excéder mon rôle.
J’ai cru devoir, Monsieur le Ministre, vous rapporter, avec quelque développement,
cette conversation, pour vous mettre à même de juger exactement quelles sont les
dispositions actuelles du nouveau Ministre des Affaires étrangères.
Je prie Votre Excellence de vouloir bien agréer les assurances de ma très
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 2-9
163
T cifr. f.n.151 Londra, [1 martie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., f.d., nr. 5272)
Ce soir, au dîner, le Comte de Münster m’a encore parlé de la nécessité de

céder pour ne pas paralyser les travaux de la conférence en faisant entrevoir une
quatrième concession, celle que l’inspecteur soit roumain. On a même prononcé le
nom de Murgesco [Murgescu – n.ed.]. J’ai constamment répondu que le reproche
n’est pas mérité, parce qu’il n’y a pas ni droit ni raison de mettre cette partie du
Danube sous la tutelle de l’Autriche; que le fleuve, sous notre autorité est
complètement libre, plus libre qu’en amont de Portes-de-Fer et que cet état des
choses convenait à tous ceux qui désirent la navigation libre. – La séance
d’aujourd’hui est remise à Mercredi prochain à cause de quelques questions de forme
sur lesquelles il est difficile de s’entendre. Mohrenheim a demandé si Voulcovitch a
reçu la dépêche de Sofia, disant que son Ministre avait parlé à Ghica d’une entente
avec nous pour appliquer les règlements, que Ghica avait répondu qu’on craint à
Bucarest une reculade de la Bulgarie par la suite d’une pression. J’ai compris qu’il
n’en avait parlé à Mohrenheim que pour faire connaître ses intentions à Giers.
151
Copie.
138
164
T cifr. f.n.152 Viena, [2 martie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., f.d., nr. 5273)
J’ai communiqué déjà Mardi, au Comte Kálnoky, le point de vue du

Gouvernement roumain sans engager la discussion sur le fond de la question. Je me
permets d’observer que, tant que nous sommes exclus de la Conférence, ce n’est plus le
Danube qui est en jeu, mais une question plus importante encore, de majorisation des
petits par les grands. Même si les concessions étaient acceptables nous ne pouvons
nous entendre avec l’Autriche qu’à condition d’être dans la Conférence.
165
T cifr. f.n.153 Berlin, [2 martie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., f.d., nr. 5274)
Le Comte Hatzfeldt m’a déclaré que le Prince de Bismarck avait rectifié par
un télégramme l’opinion exprimée par le Comte Münster dans la deuxième séance
de la Conférence relativement à l’admission de la Roumanie. L’Ambassadeur
d’Allemagne à Londres doit déclarer à la première occasion que, suivant son
gouvernement, la Roumanie est assez directement intéressée à la solution de la
question du Danube pour être appelée à y participer effectivement et que d’ailleurs
le droit de délibération sur les dispositions à prendre sur la navigation entre Galatz
et les Portes-de-Fer lui a été pleinement reconnu par le traité de Berlin qui lui a
confié le soin des règlements applicables à cette partie de fleuve de concert avec les
autres puissances de la Commission Européenne du Danube154.
152
Copie.
153
Copie; comunicată Legaţiilor României la Londra şi Viena, la 3 martie (st.n.) 1883.
154
Relativ la acelaşi argument se publică, dintr-un raport al Ministrului României la Berlin,
Liteanu, următoarele pasaje: „[...] Il va de soi que le Comte de Münster ne manquera pas de faire
connaître à ses collègues que d’après l’avis du Prince de Bismarck l’on ne saurait sans injustice
empêcher le Gouvernement de Bucarest de défendre ses intérêts dans la réunion
internationale de
139

166

(r.g., f.d., nr. 5275)
La Conférence d’hier est convenue sur la question de Kilia, excepté sur le

règlement du péage que la Russie voudrait prélever à Oczakow. La Conférence a
décidé ensuite de prolonger la Commission Européenne du Danube pour une
période de 21 ans et, ce terme expiré, de 3 ans en 3 ans, si aucune puissance ne s’y
oppose. Aujourd’hui, réunion de la Commission de rédaction et, probablement,
lundi ou mercredi signature de l’Acte final. Je vous envoie le protocole no. 5.
167
T cifr. 4466 Londra, 2 martie (st.n.) 1883, ora 15,50

(Bucureşti, 2 martie, ora 20,06)
D’après information, il paraît que l’Italie voudrait se poser comme intermédiaire

conseillant entente.
Londres. Mais les plénipotentiaires de l’Europe reviendront-ils sur leur première décision
à notre égard? Je crois qu’ils s’accorderont plutôt à la scinder en déclarant qu’ils ont invité la
Roumanie à assister avec simple voix consultative à leurs travaux sur la prorogation de la
Commission européenne, parce que les grands cabinets ont toujours été seuls à légiférer sur cette
matière; mais qu’ils l’invitent à délibérer avec droit de vote sur les règlements à établir pour la
navigation en amont de Galatz, parce que ils reconnaissent que l’État roumain a qualité pour coopérer
à leur élaboration en vertu des articles 53 et 55 du traité de Berlin. C’est donc au moment où cette
question connue sous le nom de projet Barrère sera soumise à l’examen de la Conférence que nous
pouvons être appelés à une complète égalité de traitement avec les autres représentants européens.
[…].” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 24-27,
R 100, Liteanu către Sturdza, Berlin, 18 februarie/3 martie 1883.
155
Copie.
140

168
T cifr. f.n.156 Berlin, [2 martie (st.n.) 1883, f.o.]

(r.g., f.d., nr. 5277)
Les travaux de la réunion de Londres ne sont pas encore aussi avancés que
vous le croyez. L’affaire de Kilia n’est pas encore résolue et c’est seulement après
celle-ci que sera discutée la question de règlement de navigation entre Galatz et les
Portes-de-Fer. À ce moment de la Conférence la Roumanie sera très probablement
invitée à y participer au même titre que dans la Commission Européenne du Danube,
mais, auparavant, le gouvernement d’Allemagne désire qu’un rapprochement
survienne entre l’Autriche et la Roumanie de manière qu’il aboutira à une solution
sans opposition d’aucune part et acceptable pour tous157.
169
T cifr. 1218/373 Viena, 3 martie (st.n.) 1883, ora 15,30

156
Copie; comunicată Legaţiilor României la Londra şi Viena, la 3 martie (st.n.) 1883.
157
Relativ la acelaşi argument se publică, dintr-un raport al Ministrului României la Berlin, Liteanu,
următoarele pasaje: „[...] A l’heure qu’il est c’est l’importante affaire de Kilia qui est à l’ordre du jour. Les
difficultés soulevées par les prétentions de la Russie de rester maîtresse sur le bras d’Oczakow n’ont pas
reçu jusqu’ici de solution. Cependant Monsieur de Mohrenheim a voté dans la dernière séance sur la
proposition de l’Autriche-Hongrie la prolongation pour 21 ans des pouvoirs de la Commission danubienne
avec la condition de la reconduction de trois à trois ans, à moins de dénonciation une année à l’avance.
C’est le premier résultat pratique de la conférence. Mais, pour l’apprécier exactement, il importe de
connaître les concessions qui seront faites en retour à la prédominance que revendique la Russie sur la
bouche du fleuve. En attendant, parviendrons-nous à nous entendre avec le Cabinet de Vienne? [...] Il
resterait une seule différence essentielle, celle qui touche à la source dont l’Autriche-Hongrie tiendrait le
droit de faire partie de la Commission à titre permanent. La formule qui tiendrait également compte des
propositions roumaines et des exigences autrichiennes à ce sujet me paraît un problème difficile à résoudre.
La diplomatie européenne s’essayera à trouver une rédaction de rapprochement, parce que la plupart des
puissances sont, comme l’Allemagne, animées du plus vif désir d’aboutir à un arrangement qui concilie
toutes les oppositions, toutes les susceptibilités, sans déroger à ce que le traité de Paris à décidé pour la
liberté du Danube qui est dans l’intérêt de tous.” Vezi AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării,
dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 24-27, R 100, Liteanu către Sturdza, Berlin, 18 februarie/3 martie 1883.
141
Veuillez m’autoriser à présenter la nouvelle rédaction dès que jaurai eu

nouvelle de votre admission à la Conférence. Il me paraît absolument nécessaire
que l’action commence ici en même temps qu’à Londres pour que le Comte
Károlyi reçoive à temps instructions158.
170
T cifr. 321/101 Berlin, 3 martie (st.n.) 1883, ora 15,39

Il n’est pas exact que l’affaire de Kilia soit déjà réglée. Elle le sera probablement
dans la prochaine séance qui aura lieu lundi. La proposition Barrère sera mise ensuite à
l’ordre du jour. Les délibérations de la Conférence prendront forme d’un traité.
171

La rédaction de l’Instrument est prête. Séance fixée à Mardi. Dans la

rédaction on a même prevu, pour nous, la prérogative sur [bras] St. Georges.
Pencovici prie de lui envoyer l’argent159.
158
Ministrul de Externe, Sturdza, răspunde la 3 martie (st.n.) în următorii termeni: „Notre
admission à la conférence est encore problématique car il paraît qu’on attend une entente préalable, et
Bratianu étant pour deux jours absent, veuillez vous abstenir de toute démarche. Je vous donnerai avis
à temps.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 23, T cifr.
f.n., ciornă, Sturdza către Carp, Bucureşti, 3 martie (st.n.) 1883, f.o. (r.g., f.d., nr. 5279).
159
Ministrul de Externe, Sturdza, răspunde la 20 februarie/4 martie în următorii termeni: „Dans le cas où
l’on vous inviterait à prendre part aux dernières séances de la Conférence, veuillez me communiquer le texte de
142

172
Dragă Miticus,
Cred că nu te miri de raritatea rapoartelor mele în ultimele zile, dar inacţiunea
forţată în care mă găsesc mă împiedică de a merge pe la ambasadă [sic!]; chiar acei pe
care îi văd mai des ca de exemplu Reuss, nu ştiu nimic. Îmi zici într-una din depeşele
tale că admiterea noastră ar atârna în parte de la o înţelegere prealabilă, dacă este aşa nu
ar fi fost bine să încerc cu noua redacţiune; chiar dacă nu o primea Austria ea poate că
va fi părut admisibilă altor Puteri şi ar fi uşurat sprijinul ce sunt hotărâte să ne dea.
Deunăzi am văzut pe Hoyos care mi-a dat a înţelege că raporturile noastre au să
sufere mult de neînţelegerea în care ne aflăm şi Reuss mi-a spus „qu’on était très
froisé au Ballhaus-Platz.” Eu am răspuns amândurora că întrucât [în ceea ce – n.ed.]
ne priveşte pe noi chestia Dunărei nu va avea nici o înrâurire asupra altor chestiuni şi
că, precum Germania nu s-a putut înţelege cu Austria asupra tratatului de comerţ fără
ca aceasta să tulbure raporturile lor politice, tot astfel putem şi noi să nu găsim o
soluţie ce ar conveni amânduror părţi fără ca să ne stricăm unul cu altul. Poimâine se
porneşte Rosetti în concediu; voi scrie cu dânsul ce va mai fi până atunci.
Al tău frate for ever etc.
[P. S.] Ce faci cu poziţia mea în chestia drumului de fier160?
173
SP confidenţială Roma, 5 martie (st.n.) 1883
J’ai l’honneur de vous envoyer, à titre tout-à-fait confidentiel, deux billets
autographes de Mr. Mancini161 qui vous prouveront que, malgré ma maladie, je n’ai
l’invitation et attendre des instructions.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a
VI-a, f. 33, T cifr. f.n., ciornă, Sturdza către Carp, Bucureşti, 4 martie (st.n.) 1883, f.o. (r.g., f.d., nr. 5284).
160
„Votre nomination au Conseil d’administration du chemin de fer [Roman – Jassy – n.ed.] a
été faite et vous sera notifiée immédiatement.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar
8, 2f, partea a VI-a, f. 112, T cifr. 70, Sturdza către Carp, Bucureşti, 25 martie (st.n.) 1883, f.o.
143
rien négligé pour que le Gouvernement italien fût amplement au courant de la

question de Kilia (qu’il ignorait profondément) et cela, avant [subl. în orig. – n.ed.]
qu’elle n’eût surgi officiellement. Les deux lettres de Mr. Mancini font mention: 1°
d’un mémoire confidentiel [subl. în orig. – n.ed.] et très-circonstancié [subl. în
orig. – n.ed.], que je lui ai adressé le 20 Janvier dernier et dont j’ai demande la
restitution, et, 2° d’un pro-memoria, avec cartes [subl. în orig. – n.ed.] à l’appui,
dans lequel j’ai résumé toutes [subl. în orig. – n.ed.] les communications verbales
et écrites que j’avais déjà faites à Son Excellence, sur cette question. En sorte que,
s’il peut y avoir des Cabinets mieux intentionnés pour nous, que celui de Rome,
j’affirme qu’il n’y en a pas [subl. în orig. – n.ed.] de mieux informé. La dernière
fois que j’ai vu Mr. Mancini, j’ai recueilli cet aveu, de sa bouche: «Vous avez
incontestablement raison; mais... il est bien difficile d’empêcher une puissance
comme la Russie de faire à peu près ce qu’elle voudra sur le bras de Kilia!»
Pour ne pas être taxé d’exagération, à propos d’un récent télégramme de moi, je
vous envoie la liste nominale des Ministres étrangers, morts, à Rome, dans l’espace de
huit à neuf mois; ce sont: 1° Mr. Marsh, Ministre des États-Unis, 2° Mr. Pioda, Ministre
de la Confédération Suisse, 3° Mr. le Vicomte d’Araguaya, Ministre du Brésil près le
Saint-Siège, 4° le Baron Javary, Ministre du Brésil près le Roi d’Italie (mort la semaine
dernière), 5° Mr. Paumgarten, Ministre de Bavière près le Saint-Siège. Si à cette liste
nécrologique on ajoute Mme. de Keudell (femme de l’Ambassadeur d’Allemagne),
Mr. Macbean, Consul d’Angleterre (mort il y a six jours) et un attaché de l’Ambassade
de France, dont le nom m’échappe, on peut se faire une idée du tribut que la diplomatie
étrangère a payé, en moins d’un an [subl. în orig. – n.ed.], au climat de Rome.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma haute considération.
174
161
„Monsieur le Minstre, je m’empresse de vous rendre ci-joint, avec mes plus vifs remerciements,
le Mémoire très important, que vous avez eu la bonté de me communiquer en voie tout-à-fait confidentielle,
et dont j’ai pris connaissance avec beaucoup d’intérêt. Je saisis cette occasion pour vous donner l’assurance,
Monsieur le Ministre, de mes sentiments de la plus haute considération.” Ministrul italian de Externe, P.S.
Mancini, către Ministrul României la Roma, Bălăceanu, Roma, 23 ianuarie 1883. „Je vous remercie du Pro-
Mémoria que vous m’avez envoyé; et le gouvernement à l’occasion ne manquera de prendre en
considération les renseignements qu’il contient. Donnez-moi des nouvelles sur l’état de votre précieuse
santé, et je fais des vœux pour votre prompte et entière guérison. Agréez, etc.” Ministrul italian de Externe,
P.S. Mancini, către Ministrul României la Roma, Bălăceanu, Roma, 14 februarie 1883. AMAE, Convenţii
maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 40-41.
144
T cifr. 51 Roma, 6 martie (st.n.) 1883, f.o.
Il paraît que c’est à la Roumanie que reviendra l’honneur d’exercer au nom

de la Commission Européenne, la surveillance platonique que l’Europe s’est
réservée sur les travaux exécutés par la Russie à l’embouchure de Kilia. La Russie
demande que les stipulations relatives à la question de Kilia ne soient pas
comprises dans le nouveau traité, mais fassent l’objet d’un simple protocole.
L’Angleterre insiste pour qu’il y ait un traité général et pas de protocole.
175
SP confidenţială Roma, 6 martie (st.n.) 1883
Le Comte de Ludolf, à qui je me suis permis de dire que deux fois [subl. în
orig. – n.ed.] déjà, depuis la dernière guerre, l’Autriche nous a sacrifiés et a
sacrifié ses propres intérêts, en favorisant les convoitises de la Russie sur le
Danube, m’a répondu en ces termes: «la première [subl. în orig. – n.ed.] fois,
nous avons vu aussi clairement que vous les inconvénients et les dangers qui
découleraient de la rétrocession de la Bessarabie; mais, pour les conjurer, il nous
aurait fallu l’appui de l’Allemagne, qui nous a été refusé catégoriquement [subl.
în orig. – n.ed.]. Quant à la question du Kilia, peut-être avons-nous eu tort de
nous entendre avec la Russie, mais nous ne pouvions pas faire autrement; sachez
seulement que vous seuls en êtes cause; c’est vous qui nous avez jetés dans les
bras de la Russie [subl. în orig. – n.ed.]!» Je vous livre ces paroles sans
commentaires; elles datent de ce matin.
Le 3, ou le 4 de ce mois, il a été expédié de Rome, à l’adresse du Général
Davila, Bukarest, un télégramme signé Obédénare [Obedenaru – n.ed.], et qui n’est
pas de ce dernier. Ce faux a été commis par notre attaché, dans le but d’arracher de
l’argent à son père. Après cette dernière prouesse, il faut tirer le rideau; c’est-à-
dire, il faut extirper cette jeune lèpre du service du Roi.
Je finis par un erratum: dans la liste nécrologique que je vous ai transmise
hier, veuillez remplacer le nom de Paumgarten, par celui de Bibra (Ministre de
Bavière) mort à Rome.
145
Veuillez agrèer, Monsieur le Ministre, l’assurance de mon haute

considération.
176
CONSULUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA BUDAPESTA, FARRA,
R 165 Budapesta, 23 februarie/7 martie 1883

(Bucureşti, 28 februarie/12 martie 1883)
Domnule Ministru,
Prin rapoartele speciale, ce până astăzi am avut onoarea a trimite acelei Onor
Legaţii [a României la Viena – n.ed.] şi Ministerului, şi chiar prin raportul meu
general pe anul 1881-1882, m-am ocupat a arăta situaţia financiară, comercială şi
industrială a Ungariei după date mai mult sau mai puţin oficiale, sau informaţii
directe ce primeam şi o făceam bazat pe aceste date, fără a cerceta mai profund. Cu
toate acestea, de la venirea mea în această capitală, am observat nişte simptome
care indicau destul de lămurit o boală internă, un rău ascuns de care suferă ţara şi
de care nu-mi puteam da îndestul cont [seama – n.ed.]. Astfel, între altele, mi-am
pus întrebarea: pentru ce într-o ţară agricolă, destul de întinsă şi bine dotată de
natură cu bogăţii suficiente pentru a face ca poporul, care nu e în disproporţie cu
întinderea solului, să fie fericit, pentru ce, mi-am zis, cu toate acestea, poporul
descreşte, suferă şi emigrează? Cauzele, ce am descoperit, sunt multiple. Vom
căuta a le arăta una după alta; ele vor face obiectul unor rapoarte viitoare.
Încep astăzi cu alăturatul raport asupra stării morale şi materiale a Ungariei.
Legea asupra uzurii [camăta – n.ed.] a fost indiciul după care m-am condus spre a
cerceta motivele pentru care a fost propusă şi am parvenit a constata cele ce am
onoarea a arăta Excelenţei Voastre prin aici anexatul raport confidenţial.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţii.
Confidenţial –Raport asupra situaţiei morale şi materiale a Ungariei

Legea asupra cametei (uzură)
Libertăţile economice în general şi în special libertatea speculaţiei banilor

consideraţi ca marfă, şi-au dat în Ungaria roadele lor ruinătoare. Trista soartă a
nobilimii ungare, care este ruinată, şi proprietăţile ei trecute în mâinile cămătarilor
evrei, este proba cea mai evidentă. Chiar clasa de mijloc şi micii proprietari sunt pe
calea ruinei, nu vorbesc de locuitorii de prin sate care au ajuns a fi vânduţi sclavi
evreilor cârciumari din comune, adevăraţii stăpâni ai proprietăţii şi muncii lor.
146
Pentru a se putea avea o idee exactă despre calamităţile, consecinţe ale unor
principii rău înţelese şi rău aplicate şi pentru a se înţelege că, nu toate principiile
economice se pot aplica la orice ţară şi că de multe ori ele devin ruinătoare
naţiunilor care, numai din amor propriu de naţiuni civilizate, înscriu în legile lor
principii mari, frumoase în teorie, însă care devin distrugătoare în aplicarea lor, nu
avem decât a ne uita la starea morală şi materială a Ungariei.
Ungurii, în ambiţia lor de a parveni şi de a se ridica deasupra celorlalte
naţionalităţi în mijlocul cărora trăiesc, nu au înţeles politica acaparatoare a Austriei,
şi ameţiţi de înălţarea lor în rândul naţiunilor dominatoare, sub influenţa celor de la
Viena, au înscris în legislaţia lor principiile cele mai frumoase asupra libertăţilor
economice şi drepturi largi la cetăţenie. Prin aceste doctrine preconizând libertatea
comerţului şi a industriei, libertatea deplină a capitalului (pe baza principiului
economic că: „necesitatea de a oferi capitaluri echilibrându-se cu necesitatea
cererilor, banii se vor ieftini”), ei nu au înţeles că-şi deschideau şi mai larg porţile
ţării lor, industriei şi comerţului Austriei şi banilor evreilor. Consecinţele acestor
frumoase principii au fost năvălirea cu drept de cetăţenie a cohortelor civilizaţiei
austriece, şi astăzi, proprietăţile, finanţele şi presa ungară se află în mâinile evreilor,
acest redutabil şi teribil element, premergător al civilizaţiei germane.
Libertăţile economice au dat ca rezultat proletariatul şi emigraţia populaţiilor
rurale, ruina proprietarilor mici şi a nobilimii. Ea, prin indolenţă şi uşurinţă, a pierdut
colosalele ei averi şi a fost astfel silită a renunţa la vechile tradiţii, compromiţând şi
influenţa ei. Această nobilime care, odinioară a fost apărătoare naţiunii şi a
naţionalităţilor ei în mijlocul diverselor convulsiuni de rase, pierzând averea şi
prerogativele ce avea, zace într-o letargie quasi mortală. O mică parte, părăsind
domeniile vândute, au căutat un adăpost în administraţie, armată, barou, ştiinţe şi chiar
prin ospicii. Ea caută a lupta. Este cam târziu. Lupta e dificilă şi inegală, elementele
străine rasei lor şi mai cu deosebire elementele evreieşti care, după ce le ocupă castelele
pline de frumoasele amintiri ale trecutului şi, se desfată sub ochii străbunilor lor, ale
căror portrete stau uimite şi plâng starea în care au ajuns urmaşii lor, le dispută pasul
pretutindeni în armată, presă, în barou şi ştiinţe şi chiar în camerele lor.
Să lăsăm la o parte pentru moment chestiunea influenţei unei politici de un
şovinism absurd asupra stării morale şi materiale a Ungariei şi, înainte de a atinge
chestiunea care face obiectul principal al acestui raport „legea asupra cametei”, să
ne ocupăm a aduce ca probe asupra acestei stări de decadenţă nişte date statistice
de o elocvenţă zdrobitoare. Ele constată în mod evident ruina proprietarilor mari şi
mici şi descreşterea îngrozitoare a cultivatorilor şi a populaţiei rurale în Ungaria.
Când s-a făcut recensământul în anul 1870 cu Transilvania şi Fiume, s-a
constatat o populaţie rurală de 4 338 621 suflete.
Prin recensământul din 1880 nu s-a găsit decât o populaţie de 3 669 117
suflete. Din elocvenţa acestor cifre reiese că în zece ani populaţia rurală a scăzut cu
enorma cifră de 669 504 suflete. Următoarele două tabele comparative dau detalii
instructive asupra acestei scăderi.
147
În 1870, arată recensământul:

Proprietari de pământ mari şi mici..................................................... 1 631 071
Arendaşi de moşii mari şi mici ............................................................... 46 317
Intendenţi, economi ................................................................................ 14 860
Servitori cu anul................................................................................. 1 332 080
Lucrători cu ziua, proletari ................................................................ 1 314 293
Total................................................................................................... 4 338 621
Iar în 1880, recensământul arată:

Proprietari ............................................................................................ 1.133.08
Arendaşi.................................................................................................. 22 236
Intendenţi ................................................................................................ 10 923
Servitori ................................................................................................ 518 814
Lucrători cu ziua, proletari ................................................................ 1 984 358
Total................................................................................................... 3 669 117
Astfel în 10 ani proprietarii au scăzut cu 30%, arendaşii cu 50%, intendenţii

cu 26% şi proletarii au sporit. Acesta este oglinda situaţiei în Ungaria. Acestea sunt
rezultatele obţinute prin principiile liberale în economie, aplicate la o ţară agricolă
şi fără industrie şi care este silită, pentru existenţa în politică în mijlocul
naţionalităţilor care o înconjoară şi pentru satisfacerea ambiţiei ei dominatoare, a
trăi strâns înlănţuită cu o putere mare ca Austria, aceasta din urmă ţară eminamente
industrială a ştiut să profite de slăbiciunile vecinei ei şi îşi alimentează avuţia, prin
munca şi robirea economică a aliatei sale prin dualism.
Libertatea industriei a paralizat industria ungară cu toate eforturile guvernului
de a o încuraja şi a ruinat mica industrie şi comerţul ungar. Libertatea banilor a adus
cu sine uzura şi prin urmare ruina proprietăţilor mari şi mici. Evreul, în frac şi cu
mânuşi şi sub nume pompos unguresc s-a instalat în palatele şi pe moşiile nobilimii,
evreul perciunat şi murdar intrând prin comunele rurale s-a aşezat în casa ţăranului.
Proprietarii mari şi mici s-au ruinat şi înmulţesc funcţionarismul; populaţia rurală
ajunsă la sapă de lemn înmulţeşte proletariatul, se grămădeşte în centre şi emigrează.
Guvernul împreună cu acei care au adus această stare de lucruri, simt, însă prea
târziu, răul şi încearcă a-l remedia, restrângând libertăţile economice. Văzând că
legile civile votate acum patru ani asupra procentelor nu au produs rezultate
satisfăcătoare, deoarece ele au fost eludate cu dibăcie de cămătarii evrei, aceşti
paraziţi ai societăţii moderne, el caută acum remediul într-o lege penală asupra usurii.
Iată, în părţile lui cele mai esenţiale, proiectul care a fost prezentat de Guvern:
„1° Acela care va profita de mizeria, uşurinţa sau inexperienţa altuia şi va acorda un
credit sub condiţii prin care îşi atribuie însuşi sau unui al treilea, avantaje materiale
exagerate, putând astfel grăbi sau cauza ruina debitorului său; acela care exige
[reclamă – n.ed.] pentru creditul acordat, contra-servicii disproporţionate, comite
148
delictul de usură şi va fi pasibil de o pedeapsă de la 2 la 6 luni închisoare şi la o

amendă de 1000-2000 florini. 2° Acela care, pentru a masca usura, va face un
aranjament judiciar sau o convenţie fictivă, care va face a se iscăli poliţe etc., sau care
a fost deja condamnat pentru usură într-o perioadă de 10 ani, poate fi pedepsit până la
2 ani închisoare şi la o amendă de 4000 florini. 3° şi 5° indică aceleaşi pedepse pentru
acei care obţin, cedează sau transferă datorii provenind din usură. 4° fixează la 8%
maximul procentelor. 6° se aplică în special la împrumuturile pe amanet şi le atribuie
în caz de usură, pedepse şi mai severe. 8°declară că, dacă usura este constatată,
împrumutătorul nu este dator a răspunde decât suma în adevăr primită. 9° indică că
urmăririle nu se pot face decât în cazul de plângere a aceluia care a avut prejudiciu.
14° pentru a judeca, dacă există usură, Tribunalul nu are trebuinţă de probe legale.
21°-25°se ocupă în special cu datoriile provenind din vânzarea de băuturi.”
Pentru a se pune un termen la pericolul la care sunt expuşi ţăranii prin luarea de
credit, legea decide că datoriile de această natură nu vor fi recunoscute de Tribunal
decât până la concurenţa unei sume de 3 florini. Avea-vor ei fericirea de a reuşi? E
foarte dubios [îndoielnic – n.ed.]. Neo-maghiarii perciunaţi vor pune, după obicei toate
silinţele lor şi vor întrebuinţa, acum ca şi de câte ori încearcă biata ţară a se sustrage din
ghearele lor, toate armele de care dispun, pentru a paraliza orice încercare de scăpare.
Deja presa combate acest proiect taxându-l de monstruos, de reacţionar şi, în numele
frumoaselor principii ale libertăţilor economice, îndeamnă pe maghiari a nu părăsi
calea cea mare a civilizaţiei, oglindind în ochii lor prosperităţi viitoare.
În Dietă asemenea acest proiect a întâmpinat, sub influenta combatere a
economiştilor neo-maghiari, greutăţi şi a fost mult modificat în părţile lui cele mai
severe. Pentru un observator nepărtinitor, acele dezbateri au demonstrat şi mai bine că,
mare parte din deputaţii unguri nu mai au liberul lor arbitru şi că ei sunt sub influenţa
sau atârnă de noii patrioţi, cărora le-au făcut loc cu atâta uşurinţă la vatra lor. Şi cum ar
fi de altminteri? Presa şi capitalurile sunt în mâna evreilor. Băncile financiare, rurale şi
urbane, casele de economii şi într-un cuvânt toate instituţiile financiare sunt în mâinile
lor. Moşiile care au mai rămas nevândute lor, le sunt în cea mai mare parte ipotecate,
clădirile cele mai frumoase din Budapesta, care este în jumătate a lor, le sunt ipotecate,
chiar micile economii ale funcţionarilor şi ale claselor muncitoare sunt în mâinile lor.
Starea morală şi materială a Ungariei este departe de a fi înfloritoare; statul
încărcat cu milioane de datorii pentru a susţine ocupaţiile şi conchistele economice
ale aliatei sale; nobilimea ruinată, clasa de mijloc pe calea ruinei şi populaţia
rurală, încărcată de dări şi datorii, după ce-şi vând tot, emigrează.
România e şi ea o ţară eminamente agricolă şi fără industrie, viaţa ei în aceste
împrejurări atârnă de popoarele străine. Ce produce ea? Numai lucruri brute şi pe
care, pentru a le transforma în obiecte chiar de primă necesitate, ea trebuie să le
trimită în ţările industriale; aceasta constituie slăbiciunea ei faţă de vecina sa
Austria; de aici vin şi tendinţele acesteia din urmă de a o îngloba în sfera ei
economică. Prin cohortele ei de evrei, ea a introdus în cea mai mare parte a
României industria ei şi a corupt complet spiritul economic al populaţiei rurale,
149
stabilindu-şi influenţa în ţară. Prin convenţia din 1876 [Convenţia comercială,

vamală şi de navigaţie dintre România şi Austro-Ungaria s-a semnat pentru 10 ani
la 10/22 iunie 1875 – n.ed.] a făcut al doilea pas spre cucerirea economică a ţării şi
acum, prin încercarea monopolizării Dunării în favoarea ei exclusivă, voieşte a
completa opera ei şi de a înlănţui şi România, precum a făcut cu Ungaria, Serbia şi
celelalte popoare, pe care le-a subjugat.
Starea morală şi materială a Ungariei, poziţia economică ce şi-a făcut Serbia
prin convenţiile ce a încheiat cu Austro-Ungaria, sunt destule exemple pe care
România trebuie a le studia. Ea trebuie să se pătrundă de acest mare adevăr „că
libertăţile economice pentru un popor agricol, fără industrie, sunt ruina lui.” Numai
atunci când vom aduce reforme raţionale în agricultură şi în instrucţiunea
poporului, când vom avea o industrie naţională, asigurată şi solid întemeiată, când
ne vom completa căile de comunicaţie şi ne vom asigura debuşeuri, atunci, şi încă
cu multă prudenţă, vom putea înscrie libertăţi economice pe edificiul nostru social.
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 383, f. 19-24
177

(r.g., f.d., nr. 5288)
Mercredi, séance qui devait avoir lieu Mardi. La Conférence a terminé son
travail. Samedi, à cinq heures, réunion pour la signature de l’Acte final. Terme de
ratification, six mois. La Roumanie sera invitée à y adhérer.
178
T cifr. 54 Roma, 8 martie (st.n.) 1883, f.o

(Bucureşti, 9 martie, f.o.)
162
Copie.
150
Confidentiel. Renseignements que j’ai reçus de Malvano portent que la

Conférence s’est décidée pour un traité. La proposition Barrère a été acceptée avec les
modifications indiquées par l’Autriche et que l’on croit ici être en harmonie avec les
négociations qui ont eu lieu entre Kálnoky et vous. Je cite textuellement. La Russie a
obtenu carte blanche sur le bras de Kilia. La Commission Européenne du Danube
prolongée pour 21 ans, passé ce terme, son mandat pourra être dénoncé tous les trois
ans. Son autorité a été étendue jusqu’à Braila. Ce dernier point constitue une violation
flagrante de notre souveraineté territoriale. La Roumanie recevra bientôt sous forme
collective ou identique, une communication des puissances signataires du nouveau
traité.
179
T cifr. 8207 Londra, 9 martie (st.n.) 1883, ora 15

(Bucureşti, 9 martie, ora 19)
On me demande de tous côtés des renseignements sur les ports francs.

Veuillez me faire connaître détails163.
180
T cifr. 63/46164 Bucureşti, 9 martie (st.n.) 1883, f.o.
163
Ministrul de Externe, Sturdza, răspunde la aceeaşi dată, în următorii termeni: „Une loi vient
d’être promulguée abolissant les ports francs de Galatz, Braila, et Constantza, et établissant des
entrepôts provisoires jusqu’à la construction des entrepôts définitifs qui commencera ce printemps. Le
port de Soulina garde la franchise qui lui a été accordée.” AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea
Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 53/54, T cifr. f.n., ciornă, Sturdza către Ghica, Bucureşti,
9 martie (st.n.) 1883, f.o., (r.g., f.d., nr. 5291).
151
Pour dissiper tout asserttion erronée [tăiat în orig. – n.ed.] malentendu, Votre
Excellence déclarera d’ordre de Votre Gouvernement à Son Excellence Monsieur
le Ministre des affaires étrangères qu’aucune entente entre les cabinets de Vienne
et de Bucarest avec résultat satisfaisant n’a eu lieu, ni avant ni pendant la
Conférence, et que j’ai toujours déclaré d’une manière catégorique qu’aucun
ministre roumain ne pourrait céder sur les deux points qui ont constitué et qui
constituent encore la divergence entre les deux cabinets, à savoir: exercice de la
police fluviale par les riverains mêmes, avec toutes les conséquences qui en
découlent; et entrée de l’Autriche dans la commission de surveillance avec un titre
européen et pas à un titre qui lui créerait un privilège spécial. Il ne peut y avoir
harmonie entre ces déclarations catégoriques et ce qui vient d’être arrêté à Londres;
car j’ai toujours considéré la proposition Barrère comme une violation de la
souveraineté territoriale des riverains. Du reste, le Cabinet de Bucarest considère
toute la procédure de la Conférence, à l’égard de la Roumanie, comme une
violation flagrante de notre position d’État indépendant et souverain et de la
convention de 1881 signée par les sept puissances et la Roumanie, et il a fait
déclarer formellement à la Conférence non obligatoire pour elle tout acte conclu
sans sa participation.
AMAE, Fond Roma, vol. 86; Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 56
181
Dragă Miticus,
Fiindcă din cauze pe care aş da mult să le cunosc lucrurile nu au luat mersul
ce ne anunţase de la Berlin, nu ne rămâne acum decât să ne gândim la răspunsul ce
avem să dăm Puterilor când ne vor comunica hotărârea conferinţei. În această
privinţă eu cred că nu trebuie să facem à la Boeresco pledoarii şi memorii; că
trebuie să îmbrăcăm întâmpinarea noastră în câteva axiome concise şi bătând la
ochi. Precum Monroe a pus în trei linii o doctrină întreagă ce a devenit în America
un soi de drept public aşa şi noi trebuie să ne mărginim a pune fără argumentaţiune
şi fără dezvoltare trei principii înainte şi anume:
164
Ciornă.
152
1° Aucun État n’est tenu d’exécuter sur son territoire [subl. în orig. – n.ed.]
des décisions européennes qu’il n’aurait pas discutées et auxquelles il n’aurait pas
préalablement consenti.
2° En matière de législation fluviale les États non Riverains ne peuvent jouir
de droits égaux à ceux des Riverains que s’ils les exercent en qualité de
mandataires de l’Europe.
3° La police fluviale appartient à chaque État sur ses eaux et n’est que le titre
inné de sa souveraineté.
Câteva cuvinte de introducţiune pe urmă o formulare ca aceea de sus şi la
sfârşit o declarare politicoasă că principiile semnalate fiind jicnite, nu putem primi
deciziunea conferinţei ca obligatorie pentru noi. Iată tot ce aş zice. Cu sistemul acesta
obţinem două lucruri, dăm presei europene formularea însăşi a punctului nostru de
vedere şi treaba noastră va fi de a promova o publicitate şi o discutare cât de extinsă;
silim apoi pe Puteri a discuta ele [subl. în orig. – n.ed.] principii de o justeţe
necontestată încă şi a spune lucruri monstruoase de care lumea va râde în cazul când
nu vor recunoaşte că conferinţa de la Londra est accouchée d’un enfant mort-né. În
privinţa fortificaţiunilor, eu am spus şi voi spune aici că, îndată ce Europa permite
Rusiei a avea o cale militară pe Dunăre, a trebuit să luăm garanţii şi am desemnat
împrejurimea Galaţiului ca locul unde are să se facă un mare câmp retranché.
Al tău devotat frate for ever etc.
P.S. Am primit, sunt câteva zile, vreo 3000 franci fără aviz de întrebuinţare,
sunt ei poate o despăgubire pentru chestia drumului de fier?
182
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL MARII BRITANII, GRANVILLE,
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA165
Foreign Office, 10 martie 1883
As President of the Conference I have been requested by the other
Plenipotentiaries to transmit to you the Treaty which has been signed by them this
day for the settlement of the question relating to the navigation of the Danube in
order that it may be communicated to your Government.
165
Copie comunicată de Ministrul României la Londra, Ghica, cu R f.n. din 13 martie (st.n.) 1883.
153
I have the honnor, accordingly, to enclose two copies herewith together with
copies of the Regulation for the section of the River between the Iron Gates and
Ibraila as annexed to the Treaty. You will perceive that certain modifications have
been introduced in this document by the Conference, with the view of meeting the
objections raised to it in its original form by your Government.
The Protocols of the Conference with which you have been supplied will have
kept you informed of the progress of the discussions, at which the Plenipotentiaries
have greatly regretted not to have had the advantage of your assistance. The sittings
of the Conference are not yet closed and it is the earnest hope of all the
Plenipotentiaries that during the long period allowed for the exchange of ratification,
they may have the satisfaction of receving an intimation from you of the accession of
Roumania to the conclusions at which they have arrived.
Knowing the liberal sentiments by which your Government are actuated and
that their sole object has been to obtain full securities that the navigation of the
River shall be free and open to the Commerce of all nations, I, as President of the
Conference, which has had the same end in view in these arrangements, feel
justified in urgently recommending the wish of the Conference to the favourable
consideration of the Cabinet of Bucarest.
I have the honor to be, with the highest consideration, your most obedient
humble servant.
TRATATUL DE LA LONDRA PRIVIND NAVIGAŢIA DANUBIANĂ
10 martie (st.n.) 1883166
Les Puissances Signataires du Traité de Berlin ayant jugé nécessaire de réunir

leurs Plénipotentiaires en Conférence à Londres afin de s’entendre sur les décisions à
prendre en vertu de l’Article LIV du Traité de Berlin du 13 Juillet 1878, et sur
l’exécution de l’Article LV du même Traité concernant la navigation du Danube
depuis les Portes-de-Fer jusqu’à ses embouchures, ont nommé à cet effet pour leurs
Plénipotentiaires, savoir: Sa Majesté l’Empereur des Ottomans, Constantin Musurus
Pacha, etc., son Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire près Sa Majesté
Britannique, etc.; Sa Majesté l’Empereur d’Allemagne, Roi de Prusse, le Sieur George
Herbert, Comte de Münster, son Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire près
Sa Majesté Britannique, etc.; Sa Majesté l’Empereur d’Autriche, Roi de Bohème, etc.,
et Roi Apostolique de Hongrie, le Sieur Louis, Comte Károlyi de Nagy-Károly, son
Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire près Sa Majesté Britannique, etc.; Le
Président de la République Française, le Sieur Charles Tissot, etc., Ambassadeur de la
République Française près Sa Majesté Britannique, etc., et le Sieur Camille Barrère,
166
Adnotare manuscrisă. Publicat în Ministerul Afacerilor Străine, Chestiunea Dunării. Acte şi
documente, Bucureşti, Göbl, 1883, p. 869-71.
154
etc., Délégué Français à la Commission du Danube, etc.; Sa Majesté la Reine du

Royaume-Uni de la Grande-Bretagne et d’Irlande, le Très Honorable Granville
George, Comte Granville, Lord Leveson, etc., Principal Secrétaire d’État de Sa Majesté
pour les Affaires Étrangères, etc., et Lord Edmond George Petty Fitzmaurice, Sous-
Secrétaire d’ État pour les Affaires Étrangères, etc.; Sa Majesté le Roi d’Italie, le
Comte Constantin Nigra, etc., son Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire près
Sa Majesté Britannique, etc.; Sa Majesté l’Empereur de Toutes les Russies, le Sieur
Arthur Baron Mohrenheim, etc., son Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire
près Sa Majesté Britannique, etc.;
Lesquels, après avoir échangé leurs pleins pouvoirs trouvés en bonne et
due forme, sont convenus des Articles suivants:
ARTICLE I.
La juridiction de la Commission Européenne du Danube est étendue de Galatz
à Braila.
ARTICLE II.
Les pouvoirs de la Commission Européenne sont prolongés pour une période
de vingt et un ans à partir du 24 Avril, 1883. À l’expiration de cette période les
pouvoirs de ladite Commission seront renouvelés par tacite reconduction de trois
en trois ans, sauf le cas où l’une des Hautes Parties Contractantes notifierait, un an
avant l’expiration de l’une de ces périodes triennales, l’intention de proposer des
modifications dans sa constitution ou dans ses pouvoirs.
ARTICLE III.
La Commission Européenne n’exercera pas de contrôle effectif sur les parties
du bras de Kilia dont les deux rives appartiennent à l’un des Riverains de ce bras.
ARTICLE IV.
Pour la partie du bras de Kilia qui traversera à la fois le territoire Russe et le
territoire Roumain, et afin d’assurer l’uniformité du régime dans le Bas-Danube,
les règlements en vigueur dans le bras de Soulina seront appliqués sous la
surveillance des Délégués de Russie et de Roumanie à la Commission Européenne.
ARTICLE V.
Au cas où la Russie ou la Roumanie entreprendrait des travaux soit dans le
bras mixte, soit entre les deux rives, qui leur appartiennent respectivement,
l’autorité compétente donnera connaissance à la Commission Européenne des plans
de ces travaux dans le seul but de constater qu’ils ne portent aucune atteinte à l’état
de navigabilité des autres bras. Les travaux qui ont déjà été exécuté au Tchatal
d’Ismail restent à la charge et sous le contrôle de la Commission Européenne du
Danube. En cas de divergence entre les autorités de la Russie ou de la Roumanie et
la Commission Européenne quant aux plans des travaux à entreprendre dans le bras
155
de Kilia, ou de divergence au sein de cette Commission quant à l’extension qu’il

pourrait convenir de donner aux travaux du Tchatal d’Ismail, ces cas seraient
soumis directement aux Puissances.
ARTICLE VI.
Il est entendu qu’aucune restriction n’entravera le droit de la Russie de
prélever des péages destinés à couvrir les frais des travaux entrepris par Elle.
Toutefois, en vue de sauvegarder les intérêts réciproques de la navigation dans le
bras de Soulina et le bras de Kilia, le gouvernement Russe, afin d’assurer une
entente à ce sujet, saisira les gouvernements représentés dans la Commission
Européenne des règlements de péage qu’il jugerait utile d’introduire.
ARTICLE VII.
Le règlement de navigation, de police fluviale et de surveillance élaboré le 2 Juin
1882, par la Commission Européenne du Danube, avec l’assistance des Délégués de la
Serbie et de la Bulgarie, est adopté tel qu’il se trouve annexé au présent traité167, et
déclaré applicable à la partie du Danube située entre les Portes-de-Fer et Braila.
ARTICLE VIII.
Toutes les traités, conventions, actes et arrangements relatifs au Danube et à
ses embouchures sont maintenus dans toutes celles de leurs dispositions qui ne sont
pas abrogées ou modifiées par les stipulations qui précèdent.
ARTICLE IX.
Le présent traité sera ratifié, et les ratifications en seront échangées à Londres
dans l’espace de six mois, ou plus tôt si faire se peut.
En foi de quoi les Plénipotentiaires respectifs l’ont signé et y ont apposé le

sceau de leurs armes.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 63-68; ANIC, Casa
Regală, dosar 10/1883, f. 1
183
167
Vezi Ministerul Afacerilor Străine, Chestiunea Dunării. Acte şi documente, Bucureşti,
Göbl, 1883, p. 871-87; La Commission Européenne du Danube et son œuvre de 1856 à 1931, Paris,
Imprimerie Nationale, 1931, p. 432-33.
156

(r.g., f.d., nr. 5294)
La Convention a été signée hier. L’Ambassadeur d’Autriche a demandé à

préciser la durée de la Commission Mixte au même terme que celle de la
Commission Européenne. L’Ambassadeur de Russie a répondu que la
Commission Europénne a donné des preuves, tandis que la Commission Mixte
n’en a pas encore donné. Le Traité nous sera communiqué ici et à Bucarest avec
une Note de M. Granville169. Le Délégué Serbe n’a pas été admis à signer les
protocoles.
184
Dragă Miticus,
Jurnalele de astăzi anunţă iscălirea noului tratat de la Londra şi aş dori să
ştiu cât mai curând ce atitudine aveţi să luaţi faţă cu acest capo d’opera a
diplomaţiei europene. Eu cred că trebuie să împărţim deciziile conferinţei în
două categorii, decizii care nu sunt decât executarea mai mult sau mai puţin
corectă a prescripţiunilor Tratatului de [la] Berlin şi decizii care stabilesc o
stare de lucruri cu totul nouă, neprevăzută în Tratatul de [la] Berlin, ba chiar, ca
de exemplu chestia Kiliei, contrare cu acel Tratat. Primele decizii să le primim
chiar când nu sunt tocmai corecte (extensiunea până la Brăila) şi, deşi nu am
fost admişi în conferinţă∗. Al doilea [cea de a doua categorie – n.ed.] să le
respingem pe motivele cunoscute. Această despărţire în două a deciziilor
conferinţei nu poate slăbi întru-nimic apărarea principiilor ce susţinem: Europa
168
Copie.
169
Vezi nr. 182.
∗
În chestii ce nu sunt decât aplicarea Tratatului de [la] Berlin nu cred că neadmiterea noastră a
fost contrarie cu dreptul internaţional. [Notă P. P. Carp].
157
la Dunăre cât poftiţi, dar sus Austria şi jos Rusia, aceasta niciodată, cel puţin nu
fără război.
Challemel-Lacour îmi pare pur şi simplu un om rău crescut şi dacă va
aduce el în toate afacerile Franţei aceeaşi inteligenţă şi acelaşi tact care distinge
conversaţiunea lui cu Fhereckyde [Pherekyde – n.ed.], atunci aferim! cum
ziceau turcii noştri. Ca să vorbesc acum şi de persoana ta, eu cred, Miticus
dragă, că te munceşti prea mult; să facă acelaşi om la grande et la menue
besogne, aceasta nu merge şi trebuie numai decât să cauţi un tânăr de încredere
ca să te ajute.
Al tău frate cu dragoste for ever.
185
T cifr. 64170 Bucureşti, 12 martie (st.n.) 1883, f.o.
Je vous prie d’envoyer copies des mémoires remis par Votre Excellence sur
question Kilia. Quant à ce que l’Ambassadeur d’Autriche-Hongrie vous a dit171,
Son Excellence amoindrit la Puissance Austro-Hongroise en la mettant à notre
discrétion; car nous-mêmes, tout petit État que nous soyons, nous ne sommes pas
réduits à une pareille position.
186
170
Ciornă.
158
Dragă Miticus,
Am fost astăzi la Reuss ca să aflu ceva asupra cauzelor ce au determinat
atitudinea misterioso-inovioasă a cabinetului german, dar ori nu ştie nimic ori nu
vrea să spună. În chestia, însuş el mi-a zis că protocoalele vor fi redactate astfel
încât să permită adeziunea noastră. Eu i-am declarat că poate conferinţa să
redacteze ce va dori, pentru noi faptul numai că am fost excluşi de la conferinţă ne
va face să nu ne supunem.
Singurul rezultat al conferinţei habe ich hinzugefügt, ist, dass Russland was
Positives erreicht, während Oesterreich sich mit einem Text begnügen muss und
was man schwarz auf weiβ besitzt, kann man getrost nach Hause tragen, ob das
aber den Absichten, die in den Regierungskreisen massgebend sind, entspricht oder
nicht, das wird Eu. Durchlaucht am besten wissen. „Sie treten etwas zu schroff
auf”, sagte er mir,”als Antwort auf die Beschlüsse der Konferenz bieten Sie
Europa einen …[cuvânt indescifr. – n.ed.] und votieren 15 Millionen für
Fortifikationen.” Die waren schon lange geplant, erwiderte ich und dass man
gerade jetzt sie ausführen will, das heiβt mit zwei Umständen zu rechnen, der erste
ist, dass Europa Russland gegenüber eine Schwäche bewiesen hat, welche uns
zwingt, bei zeiten uns in die Gefahr zu setzen, im Augenblick der Gefahr unsere
Existenz so teuer wie möglich zu verkaufen, der zweite ist, dass unsere Kammer
gerade jetzt weit williger sich zeigte, als es später vielleicht möglich gewesen wäre.
Wir waren in der Alternative, entweder heute lächerlich zu scheinen und morgen
Fortifikationen zu haben oder heute nicht lächerlich sein und morgen keine
Fortifikationen haben, dass wir vorgezogen haben, einige Zeitungsartikel über uns
ergehen zu lassen, darüber wird sich wohl kein ernster Mensch wundern. „Das
mag schon sein”, bemerkte er,”aber sie irritieren alle Welt durch die Art und
Weise wie Sie Ihren Widerstand akzentuieren.” Was hätten Sie davon, fuhr ich fort,
wenn wir Sie im Unklaren lieβen über unsere Absichten, absolut nichts wir
könnten aber, wie schon früher der Fall gewesen ist, angeklagt werden, ein
doppeltes Spiel zu treiben und dem wollen wir auf jeden Fall aus dem Wege
gehen172.
171
Vezi nr. 175.
172
„Este, am adăugat eu, este faptul că Rusia a obţinut ceva pozitiv, în vreme ce Austria
trebuie să se mulţumească [doar] cu un text, iar ceea ce e în proprietatea ta, negru pe alb, poţi liniştit
să-ţi iei acasă; dacă însă aceasta corespunde sau nu intenţiilor hotărâtoare pentru cercurile
guvernamentale germane, Înălţimea Voastră ştie cel mai bine. „Aveţi o atitudine puţin cam dură”, mi-
a spus el, „ca răspuns la deciziile conferinţei, oferiţi Europei un … şi votaţi 15 milioane pentru
fortificaţii.” Ele fuseseră plănuite cu mult timp în urmă, am replicat eu şi faptul că tocmai acum se
doreşte comandarea lor, trebuie să ia în considerare două aspecte: primul este că faţă de Rusia, Europa
a vădit o slăbiciune, care ne obligă a ne pune la timp în situaţia ca în momentul pericolului să ne
vindem existenţa cât mai scump posibil; al doilea este că tocmai acum Camera noastră s-a arătat cu
mult mai dispusă decât ar fi fost posibil poate mai târziu. Ne aflăm în faţa alternativei, ori astăzi să
părem ridicoli şi mâine să avem fortificaţii, ori astăzi să nu fim ridicoli şi mâine să nu avem
fortificaţii; faptul că am preferat să ignorăm câteva articole de ziar, aceasta n-o să surprindă pe nici un
159
Aceasta a fost aproape tot, restul pluie et beau temps, mâine voi vedea pe
Kálnoky şi-ţi voi comunica îndată ce crede el despre viitorul protocoalelor lui.
Al tău frate devotat for ever.
187
PRIMUL SECRETAR AL LEGAŢIEI ROMÂNIEI LA ROMA, OBEDENARU,
CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE STURDZA
T cifr. 59 Roma, 14 martie (st.n.) 1883 f.o.
Les journaux de Rome ont annoncé que nos souverains partiront à la fin de la
semaine pour l’Italie. Je vous prie de me dire si la nouvelle est vraie173.
188
R 44 Atena, 2/14 martie 1883

(r.g., 12/24 martie)
Domnule Ministru,
Ieri, marţi, 1/13 Martie, a avut loc înmormântarea rămăşiţelor lui Alexandru
Koumoundouros, încetat din viaţă, după o lungă şi crudă boală, la 25 februarie / 10
martie, seara. Totul a contribuit spre a da ceremoniei defunctului un caracter măreţ şi
impunător în raport cu doliul general ce a cauzat moartea acestui ilustru bărbat. Din
toate părţile Greciei s-au trimis coroane şi au venit deputaţiuni spre a asista la
ceremonie. Conform cu decizia luată de Camera Legiuitoare, care în semn de doliu a
suspendat şedinţele sale pentru cinci zile, toţi deputaţii se adunară la palatul legislativ
de unde se transportară in corpore la casa mortuară, spre a lua loc în cortegiu.
om serios. „Tot ce se poate,” a observat el, „dar ele irită pe toată lumea prin felul în care
Dumneavoastră vă accentuaţi rezistenţa.” Ce aţi câştiga, am continuat eu, dacă nu v-am clarifica
intenţiile noastre? Absolut nimic, noi însă am putea fi acuzaţi, cum a mai fost deja situaţia în trecut,
că am juca un joc dublu şi aceasta în orice caz vrem s-o evităm.”
173
160
Regele, însoţit de Prinţul ereditar al Danemarcei, de Marii Duci ai Rusiei,

Constantin, tatăl şi fiul, împreună cu corpul diplomatic, aşteptau în biserica
Mitropoliei. Regele şi iluştrii săi oaspeţi întâmpinară cortegiul la uşa bisericii şi
ţinură cordoanele sicriului spre a-l conduce spre catafalc. Când, după săvârşirea
serviciului funebru, Regele se apropia de catafalc spre a da mortului o ultimă
salutare, se vedeau silinţele sale spre a stăpâni adânca emoţie ce-l cuprinsese.
Maiestatea sa adresă apoi câteva cuvinte de mângâiere văduvei defunctului şi
părăsi biserica urmat de corpul diplomatic.
Împrejurul mormântului au pronunţat discursuri Domnii Valaoritis, Preşedintele
Camerei, Trikoupis, Preşedintele Consiliului, Filemon, în numele Consiliului
Municipal, şi mai mulţi amici politici ai defunctului. Salve de tunuri şi de puşcă
anunţară momentul când sicriul fu coborât în groapă. Cu Koumoundouros a
dispărut ultima personalitate din pleiada iluştrilor bărbaţi care au prezidat la
fondarea şi organizarea Greciei libere. Moartea sa lasă fără conducător însemnatul
partid parlamentar, care îl recunoştea ca cap al său.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţiuni.
189
R f.n. Roma, 14 martie (st.n.) 1883
Monsieur Balatchano [Bălăceanu – n.ed.] en partant pour la Haute-Italie, m’a
chargé d’envoyer à Votre Excellence la copie des deux Pro-Memoria qui ont été
remis à Monsieur Mancini. Lorsque mon chef était malade, il m’a chargé de faire une
petite notice sur l’embouchure du bras de Kilia, et alors j’ai rédigé le Pro-Memoria
no. 1, d’après les sources d’information qui se trouvaient dans la légation ou que je
possédais moi-même.
Permettez-moi d’ajouter, Monsieur le Ministre, que les trois cartes que
j’avais dessinées pour Monsieur Mancini n’étaient pas mal faites, comme les deux
que j’ai pris la liberté de vous envoyer174 avec le Pro-Memoria no. 1. Ces dernières
ont été coloriées par le jeune Davila, et c’est pour cela qu’elles ont été mises de côté.
174
Nepublicate.
161
J’ai, en outre, donné à Monsieur Mancini des explications verbales sur le Bas-
Danube, (longueur approximative du bras de Kilia, 90 kilométres; longueur
approximative de la passe d’Oczakow, 8,5 kilométres, etc.). Lorsque M. Balatchano
[Bălăceanu – n.ed.] a commencé à se lever et à sortir, il m’a dicté le Pro-Memoria
no. 2.
Veuillez bien agréer, Monsieur le Ministre, l’expression de la respectueuse
considération de votre très-dévoué.
Pro-Memoria no. 1
Dans l’original, il y avait d’abord une carte du Danube depuis Braila jusqu’à
la mer, carte qui n’était que la copie de la dernière carte «Les bouches du Danube»
de la brochure Marche progressive de la Russie sur le Danube, Vienne, 1878.
[carte no. 2 – n.ed.] «Débit comparé des bouches des trois bras du Danube»
(bouche de Kilia, bouche de Soulina, bouche de St. Georges).
[carte no. 3 – n.ed.] «L’Embouchure de Kilia avant le traité de Berlin». – Sur cette
carte, on voit que l’État qui possédait la Bessarabie (la Roumanie), n’avait que la rive
gauche du bras de Kilia, et ne possédait pas un seul des îlots qui se trouvent placés
devant l’embouchure de Kilia; tandis que tous ces îlots appartenaient à l’État qui
possédait le Delta (c’était la Turquie). Entre ces îlots, il se trouve des passes ou
canaux de peu de longueur. Parmi ces passes, il y a à remarquer la passe d’Oczakow
et la passe de Stamboul. Cette dernière se divise à son extrémité orientale, et il en
résulte la passe de Novoe-Stamboul et la passe de Staroi-Stamboul (ou Eski-
Stamboul). De cette façon, les deux États étaient séparés par le bras de Kilia et, – tout
près de l’embouchure, là où il y a des îlots et plusieurs passes – par la passe de
Bolgorod. C’est la passe d’Oczakow que l’on pourrait rendre suffisamment profonde
pour qu’elle puisse servir à la plus grande navigation.
[carte no. 4 – n.ed.] «L’Embouchure du bras de Kilia après le traité de Berlin». –
Au lieu de donner à la Russie ce que la Roumanie avait possédé comme territoire de la
Bessarabie, et de donner à la Roumanie ce que la Turquie avait possédé en même
temps que le Delta, et au lieu que les deux États continuent à être séparés par le bras de
Kilia et par la passe de Bolgorod, le Congrès de Berlin a donné à la Russie les îlots de
Bolgorod, d’Oczakow, d’Ancoudinovo, d’Otnojino, de Peschanoi, de Stamboul, de
Novve et de Kubanskoi; de telle sorte qu’aujourd’hui les deux États sont séparés
d’abord par le bras de Kilia, et puis, non plus par la passe de Bolgorod, mais par les
passes de Stamboul et de Stari-Stamboul. Ainsi, bien que le bras de Kilia soit situé
entre la Roumanie et la Russie, la passe d’Oczakow (la passe la plus propre à devenir
navigable), se trouve située entre deux îlots appartenant à la Russie (îlot de Bolgorod et
îlot d’Oczakow). En résumé, la rive gauche du bras de Kilia appartient à la Russie, et la
rive droite à la Roumanie; mais à l’extrémité orientale du bras de Kilia, il y a une passe
appelée passe d’Oczalow, dont les deux rives appartiennent à la Russie. C’est dans les
eaux de cette passe d’Oczakow que la Russie veut faire exécuter des travaux qui
permettent le passage des navires du plus haut tonage.
162
Pro-Memoria no. 2
Pour placer le bras de Kilia dans des conditions de navigabilité supérieures et
préférables à celles du bras de Soulina, il suffirait de creuser un des canaux (passes)
par lesquels le premier de ces bras (Kilia) se déverse dans la mer Noire. En creusant
le canal d’Oczakow, appartenant exclusivement à la Russie, cette Puissance se
trouverait virtuellement en possession du bras entier de Kilia, dont elle aurait, pour
ainsi, dire, le clef dans sa poche. Si, par contre, on ouvrait le canal d’Eski-Stamboul
(Stari-Stamboul), qui sert de frontière entre la Russie et la Roumanie, et qui forme le
prolongement naturel du bras de Kilia, le débouché dans la mer participerait du
caractère international du bras entier: il y aurait deux gardiens, au lieu d’un seul; ce
qui, au point de vue de la neutralité du fleuve, offrirait infiniment plus de garanties au
commerce européen, que n’on lui ouvrait la passe russe d’Oczakow. Il est entendu
qu’aucun travail d’amélioration ne pourrait être entrepris par un des riverains, du bras
de Kilia sans le consentement de l’autre et l’approbation de la Commission
Européenne, qui en aurait la direction, ou, au moins la surveillance. – Suivait un
historique de la marche progressive de la Russie sur le Bas-Danube, historique qui
était un résumé fidèle de la brochure publiée à Vienne sous le même titre en 1870
(chez Ed. Hölzel). Le brouillon de l’historique ne se retrouve pas.
190
SP confidenţială Berlin, 2/14 martie 1883
Comme j’ai eu l’honneur d’en informer Votre Excellence par mon télégramme
de ce matin175, j’ai eu avec le Comte de Hatzfeldt, au sujet de la Conférence du
Danube, un entretien dont il résultait que si les diplomates, réunis sous la présidence
de Lord Granville, n’on pas pu revenir sur leur décision relative à la participation de
la Roumanie à leurs travaux, ils ont au moins reconnu que l’assentiment du
Gouvernement de Bucarest était nécessaire pour établir l’obligation des résolutions
prises par les grandes puissances, de sorte que les résultats de la délibération
européenne constituent pour nous des propositions, sur lesquelles nous serons invités
175
T cifr. 608/111, Berlin, 14 martie (st.n.), ora 14,50, nepublicată.
163
à nous prononcer. Le point de vue soutenu dès le commencement par le

Gouvernement allemand que l’État roumain ne pouvait pas être [majorisé] à la
réunion internationale de Londres, a reçu ainsi une certaine satisfaction.
Le Comte de Hatzfeldt m’a dit confidentiellement que Monsieur de Münster,
soit en se trompant de bonne foi, soit à la suite de télégrammes mal chiffrés, avait
inexactement reproduit, dans le langage qu’il avait tenu, la pensée du Prince de
Bismarck. Il m’a expliqué que si l’Ambassadeur d’Allemagne avait soutenu avec
raison que la Roumanie devait être reçue à la Conférence non comme maîtresse de
maison, mais comme invitée, parce que les grands Cabinets avaient seuls qualité
pour convoquer l’Europe à délibérer, il avait eu tort de déduire de ce principe
d’étiquette que le représentant roumain ne pouvait pas y être appelé à une parfaite
égalité de traitement avec les autres plénipotentiaires. Son Excellence a ajouté que
le Prince de Bismarck avait envoyé à ce sujet un télégramme rectificatif au Comte
de Münster, et que la manière de voir du Chancelier, qui croyait que les affaires
danubiennes ne sauraient être tranchées sans l’assentiment des Roumains, avait été
communiquée à tous les Cabinets en même temps qu’à celui de Bucarest.
La diplomatie européenne a donc admis qu’il serait injuste d’imposer son
œuvre à la Roumanie qui n’y avait pas participé, et que l’adhésion de celle-ci était
indispensable à la validité comme à l’exécution de ses décisions. Il s’en suit, si je
ne me trompe, que rien ne vous empêche de négocier à Vienne les conditions de
notre acceptation. Aussi, le Comte de Hatzfeldt m’a exprimé à plusieurs reprises le
désir de nous voir aboutir à une entente avec l’Autriche-Hongrie, il a
principalement insisté sur le point que ce rapprochement lui paraissait entièrement
conforme aux intérêts bien entendus de notre pays.
Je crois, Monsieur le Ministre, que nous pouvons compter sur les sympathies
que nous témoigne en général l’Allemagne et sur la bienveillante attitude qu’elle a
prise à notre égard dans la question qui nous préoccupe actuellement, à la condition
de nous montrer sincèrement disposés à terminer les longues et laborieuses
difficultés du Danube par un compromis avec le Gouvernement austro-hongrois,
dans lequel l’Europe interviendrait pour donner sa sanction.
Je profite de cette occasion pour Vous offrir, Monsieur le Ministre,
l’assurance de ma très-haute considération.
191
164
R 443 Viena, 14 martie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Am văzut ieri pe Contele Kálnoky care mi-a comunicat ştirile ce am avut
onoarea de a vă transmite prin telegraf. Ele nu conţin ca fond nimic ce nu v-ar fi fost
deja cunoscut şi hotărârile prevăzute ale conferinţei nu sunt de natură a modifica
deciziile guvernului, ca formă însă ele ne crează o poziţie mai uşoară decât mă
aşteptam. Dintâi, nimic nu ne obligă a răspunde îndată, de vreme ce amânarea
ratificărilor pe şase luni lasă negocierilor calea deschisă şi ne permite de a trata acum
direct cu Puterile iar nu ca până acum numai cu Austria, pe urmă facultatea lăsată
Contelui Granville de a reconvoca conferinţa implică chiar admiterea noastră cu vot
deliberativ în cazul când am putea ajunge la o înţelegere. De e o înţelegere posibilă
sau nu, aceasta nu se poate şti, personal sunt plecat a mă pronunţa mai degrabă
pentru negativă dar avem în orice caz timpul şi putinţa de a arăta că reaua voinţă de
care ne acuză Austria i se poate imputa mai mult ei decât nouă.
Aş crede deci, Domnule Ministru, că în loc de a răspunde direct la
comunicarea Lordului Granville ar fi bine, mărginindu-ne pentru moment la un
simplu accusé de reception, să răspundem indirect prin noi propuneri ce am face
fiecărei Puteri în parte şi ca să nu ne prezentăm fără nici o concesie, să dăm acestor
propuneri forma ce aţi binevoit a aproba la ultima mea trecere prin Bucureşti. Dacă
vom avea fericirea neaşteptată de a câştiga una sau alta din Puteri pentru vederile
noastre, nu vom mai fi izolaţi faţă cu Austria cum am fost până acum. Dacă nu
convingem pe nimeni, avem toată vremea de a răspunde definitiv la hotărârile
Conferinţei şi de a expune motivele ce justifică neprimirea noastră.
După ce am expus, Domnule Ministru, vederile mele asupra procedurii ce trebuie
urmată, sunt dator să raportez şi părerea altora. Ambasadorii cu care m-am întâlnit
susţin că nici o Putere nu va trata direct cu noi, că ele sunt angajate şi că termenul de
şase luni nu este dat numai ca să ne gândim şi ... să ne supunem. Chiar aşa să fie, nimic
nu ne obligă de a da de pe acum un răpuns definitiv. În şase luni multe se pot întâmpla
şi trebuie să lăsăm neprevăzutului posibilitatea de a ne veni în ajutor176.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea deosebitei mele consideraţii.
192
176
Carp revine asupra argumentului, în scrisoarea particulară din 15 martie, din care se publică
următorul pasaj: „[...] Aici nimic nou. Alecu îţi va remite raportul anunţat; mai adaug numai că Kálnoky
susţine că acum Austria nu mai are ce discuta cu noi şi că e treaba Europei să vadă ce are să facă cu
hotărârile conferinţei, et curiosum est mai adaug [tăiat în orig. – n.ed.] comunic, ei abia acum încep a se
convinge în Ministerul lor de Externe că nu vom ceda mieux vaut tard que jamais. Al tău devotat frate for
ever. Vezi BAR, coresp., S 9(25)/DCCCLXVII, Carp către Sturdza, Viena, 15 martie (st.n.) 1883.
165
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BELGRAD, MAVROGHENI,

R 50 Belgrad, 14 martie (st.n.) 1883

(r.g., 11 iulie)
Votre Excellence est au courant de la première phase par laquelle a passé la
crise relative au conflit survenu entre le Gouvernement serbe et le Métropolite
Michel. Après la destitution de ce dernier, et la nomination de l’évêque Moïse aux
fonctions d’administrateur de l’église; le Gouvernement serbe, par l’entremise de
l’archimandrite Dontchitsch, pressentit Sa Sainteté le Patriarche de Constantinople
sur son adhésion éventuelle à l’installation définitive de l’évêque Moïse à la tête de
l’Eglise en qualité de Métropolite. La mission échoua complètement.
Le Cabinet de Belgrade dépité par la réponse négative du Patriarche, pris la
résolution de passer outre.
À cet effet, et dans la crainte légitime de rencontrer au sein du clergé serbe
lui-même, une opposition insurmontable, il changea par une loi la composition du
Saint Synode. Votre Excellence a vu la liste des membres du clergé et des
fonctionnaires civiles qui en font partie.
Le Saint Synode est convoqué pour le 20 mars aux fins d’élire le nouveau
Métropolite. Les évêques de Serbie ont protesté contre la décision du gouvernement.
Ils se disposent à ne pas répondre à son appel. Dans ce cas, le Ministère, engagé dans la
voie des mesures énergiques, et ne pouvant reculer sans se déjuger et faire par
conséquent acte de faiblesse, est décidé à faire l’élection sans le concours des évêques
récalcitrants, et procéder à leur remplacement, une fois le Métropolite proclamé.
C’est ce qui explique le voyage de Monsieur le Ministre des Cultes à
Carlovitz, résidence du Patriarche Métropolite des Serbes austro-hongrois. Cette
visite de M. Novakovitch a pour but, ainsi que j’ai pu m’en assurer, d’inviter le
Patriarche de Carlovitz à consacrer le Métropolite de Serbie, ainsi que les évêques
qui seraient nommés ultérieurement. Le Patriarche de Carlovitz n’ayant aucun lieu
hiérarchique avec l’Église de Constantinople, le Gouvernement serbe n’a cru voir
aucun inconvénient à ce que la consécration du nouveau Métropolite se fit par le
Chef d’une Église indépendante et de la même nationalité. D’ailleurs il est peu
probable qu’étant donné les relations actuelles entre l’Autriche et la Serbie, le
Gouvernement austro-hongrois s’oppose à cette combinaison, s’il n’y aide pas.
En attendant, cette question laisse une certaine inquiétude dans les esprits.
L’opposition en profite, et le Gouvernement se trouve aux prises, d’une part, avec
les passions religieuses de la foule, comprenant très bien qu’il s’agit de modifier ou
de violer les canons de l’Église, et, d’autre part, avec les intrigues politiques qui
exploitent la situation pour diminuer encore la popularité du régime.
166
Le Patriarche russe refusera de reconnaître le nouvel élu. Celui de

Constantinople persistera dans sa première résolution. Il ne veut pas aller jusqu’à
déclarer l’Église serbe schismatique parce qu’il conserve l’espoir de voir l’état de
choses actuel changer et reprendre son état normal, alors qu’il serait bien difficile
de revenir sur la grave décision qui consisterait à faire sortir la Serbie du giron de
l’Église orthodoxe.
Je tiendrai Votre Excellence au courant des conséquences qui résulteront des
délibérations du Saint Synode. Le Gouvernement joue une grosse partie en ce sens,
qu’en dehors des périls intérieurs, il se heurtera à des difficultés que lui créera
certainement la Russie.
AMAE, Arhiva istorică, Belgrad, vol. 282, f. 72-73
193

Hier à la réception de la Reine, le Comte Münster m’a entretenu longtemps

de la nécessité de donner notre adhésion à la décision de la Conférence disant:
qu’en politique internationale on ne fait pas comme on veut, mais comme on peut,
et que toutes les Grandes Puissances de l’Europe avaient fait des concessions pour
arriver à une solution178. Aujourd’hui étant allé chez le Comte Granville pour lui
porter les lettres de Leur Majestés pour la Reine, il m’a parlé dans le même sens
que le Comte Münster me disant que des instructions ont été données par les
Gouvernements respectifs aux représentants à Bucarest, de conseiller au
gouvernement roumain et d’insister pour obtenir son adhésion; j’ai répondu que je
ne connais pas les instructions de mon gouvernement après qu’il aura pris
connaissance des changements apportés au Règlement C, mais que j’étais persuadé
que dans aucun cas il ne consentirait donner son adhésion dans la forme … de
177
Comunicată Legaţiilor României la Berlin şi Viena, la 4/16 martie 1883.
178
La acelaşi argument face referire şi următorul pasaj dintr-o scrisoarea particulară a
Ministrului României la Viena, Carp: „[...] Münster are dreptate, toate Puterile au făcut concesiuni
numai ... pe spinarea noastră de-al dracului. Al tău frate devotat for ever. Vezi BAR, coresp.,
S 9(27)/DCCCLXVII, Carp către Sturdza, Viena, 16 martie (st.n.) 1883.
167
lancer certains à même de la Conférence semble le croire …[pasaj incorect

descifrat – n.ed.] c’est-à-dire par une note en réponse à la lettre du Président de la
Conférence. Alors, il m’a dit que je n’ai qu’à lui proposer une formule qui
ménagerait les susceptibilités, par exemple, une annexe au traité. Il croit qu’il
pourrait faire accepter cette idée aux autres membres de la Conférence. Comme il
sait que je compte demander un congé pour aller à Bucarest, il m’a dit qu’il espère
que [ceci] aidera arriver à un résultat satisfaisant. Je compte aller à Paris et serai de
retour à Londres avant 10 jours. J’ai expedié le protocole 7. J’ai demandé à
Fitzmaurice dix exemplaires complèts.
194
CĂTRE PRIMUL SECRETAR AL LEGAŢIEI ROMÂNIEI
LA ROMA, OBEDENARU
T cifr. 50 Bucureşti, 15 martie (st.n.) 1883, ora 14

(Roma, 15 martie, ora 17)
Leurs Majestés le Roi et la Reine partent samedi, dans le plus strict incognito,
pour l’Italie. Comme le Roi est souffrant, Sa Majesté désire absolument que pendant
son voyage et son séjour l’incognito soit respecté de tous les points de vue. Sa
Majesté m’a ordonné de faire connaître à Son Excellence Balatchano [Bălăceanu –
n.ed.] et à vous qu’Elle vous avertirait du moment où Elle désirerait vous voir.
195
T cifr. 75 Sofia, 3/15 martie 1883, f.o.

(r.g., 11 iulie)
L’hostilité de plus en plus accentuée entre les généraux Ministres Russes et

les Ministres Bulgares, a provoqué la démission des Ministres Bulgares, qui a été
acceptée par le Prince. Le motif de la crise ministérielle a été le départ du
métropolitain de Sofia destitué par le Synode de Constantinople. La décision du
168
Synode transmise par l’Exarque de Constantinople a été communiquée au

Métropolitain par le Ministre des Affaires Étrangères et des Cultes avec
l’approbation du Prince et après l’avis préalable du général Président du Conseil
qui ne s’est pas opposé d’abord mais qui a voulu ensuite faire revenir le
Métropolitain. Celui-ci a refusé en disant devoir se soumettre à la décision du
Synode et aller au convent qui a été assigné comme résidence. Les conservateurs
sortant du cabinet, les généraux se sont adressés aux libéraux qui ont refusé. Les
généraux ne pourront composer qu’un Ministère d’Affaires Étrangères. La situation
est grave; le Ministère des Affaires Etrangères a été proposé à l’agent diplomatique
bulgare de Bucarest mais on ignore s’il accepte car il est considéré comme libéral.
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 36
196
T cifr. 76 Sofia, 4/16 martie 1883, f.o.

(r.g., 11 iulie 1883)
Général Président du Conseil et Ministre d’Intérieur et Général Ministre de la

Guerre conservent leurs portefeuilles. Ministère des Finances sera provisoirement
géré par Président du Conseil. Les autres ministères seront provisoirement gérés:
Ministre de la Justice par M. Teoharov, Ministre Instruction Publique sortant,
Ministre Travaux Publique et Agriculture par le Prince Hilkoff jusqu’à présent
adjoint, Ministre Affaires Étrangères et Cultes par Tsankov, agent à Bucarest,
Ministre Instruction Publique par Agura jusqu’à présent Secrétaire Général
d’Intérieur. Le programme du nouveau Cabinet maintient l’état actuel des choses et
applications des lois votées par Assemblée.
AMAE, fond Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 37
197
MINISTRIL ROMÂNIEI LA ATENA, GHICA,
CĂTRE MINISTRIL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
R 45 confidenţial Atena, 4/16 martie 1883

(r.g., 12/24 martie)
169
Domnule Ministru,
Vizita ce prinţul Bulgariei îşi propune a face Regelui Gheorghe [Gheorghios I –
n.ed.], s-a anunţat în mod oficial guvernului Elen, pentru cele dintâi zile ale lui Aprilie
viitor s.[til] v.[echi]. O primire cordială aşteaptă pe Prinţul Alexandru care se află în
relaţie de rudenie cu Regina; nu mai puţin însă am avut ocazia de a constata
preocuparea ce domneşte în sferele guvernamentale despre [cu privire la – n.ed.] calea
ce va alege oaspetele princiar spre a veni la Atena.
Deşi Guvernul Elen nu primise încă până astăzi, miercuri, când am văzut pe
Dl. Trikoupis, nici o comunicare oficială despre aceasta, sunt motive de a se crede
că itinerarul va fi pe la Vrania-Uskub (Skoplje) şi Salonik; aceasta ar permite
Alteţei Sale de a examina punctele de racordare a liniilor ferate Bulgare cu linia
Turco-Sârbă. Pe de altă parte însă este de prevăzut că elementele bulgare din
regiunile ce va parcurge Prinţul Alexandru şi mai ales cele din Macedonia, vor
profita de această ocazie spre a manifesta sentimentele şi aspiraţiile lor. Este
natural ca asemenea manifestări să nu fie văzute în Grecia cu plăcere.
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247, f. 333; Fond Atena, vol. 8: f. 22
198
Dragă Miticus
Precum ţi-am telegrafiat, nu mă pot împăca cu art. 3 şi 4 ale redacţiunei tale
şi obiecţiunile mele izvorăsc din întregul meu mod de a vedea. Precum ştii, eu nu
cred că ar fi bine să facem sau să zicem ceva în contra Comisiunei Europene, dintâi
pentru că această Comisiune este o adevărată binefacere pentru noi, al doilea
pentru că trebuie să dezinteresăm puterile maritime şi să le aducem a fi indiferente
la executarea sau neexecutarea propunerii Barrère. Acum, când începi tu în mod
general la art. 3: Les commissions fluviales spéciales n’ont pour mission que de
surveiller… etc., emiţi un principiu general de la care Comisiunea Europeană face
tocmai excepţie şi avem aerul de a fi noi contra ei. Am trebui deci să declarăm că
admitem excepţiunea, a admite însă excepţiuni în momentul luptei când apărăm
adevăruri absolute este după mine aş [sic!] slăbi poziţiunea. Aş şterge deci art. 3.
Art. 4 este în mod indirect cuprins în art. 5. Este adevărat că Austria vrea să
aibă drepturi aiurea fără ca să dea şi altora la dânsa, însă aceasta o priveşte pe
170
dânsa şi eu această teorie nu [cred că] avem a [o] face în mod general ci numai
întrucât Austria trage din ea consecinţe faţă de noi. Redacţiunea ta reneagă cu totul
Austriei şi în mod general putinţa de a obţine drepturi chiar şi oriunde aiurea şi are
aerul prin urmare de a se amesteca în treburile ei, pe când adevăratul nostru tărâm
este următorul: Nu ne pasă ce face Austria aiurea, dar la noi nu-i dăm drepturi
decât sau în condiţiunile unui regim general sau în condiţiunile art. 5. Pusă aşa,
teza reiese deajuns din art. 5 şi art. 4 care este prea agresiv nu mai are raţiuni de a
fi. Aş şterge deci şi art. 4. Ajunsesem aici din scrisoarea mea când am primit
depeşa ta cu părerea lui Hatzfeldt care-mi confirmă mai mult că trebuie să ne ferim
de orice atitudine agresivă şi să nu trecem peste limitele unei stricte apărări şi nu
avem în acestă privire decât tărâmul cunoscut, adică fără noi [subl. în orig. – n.ed.]
nu se poate aplica nimic la noi [subl. în orig. – n.ed.], drepturi de riverani nu se pot
exercita decât de riverani ori în virtutea unui mandat european. M-aş mărgini deci
în art. 1, 2 şi 5 şi nu aş închide, mergând prea departe, uşa unei înţelegeri, este
adevărat, puţin probabilă dar totuşi posibilă.
199
CĂTRE PRIMUL SECRETAR AL LEGAŢIEI ROMÂNIEI
LA ROMA, OBEDENARU
T cifr. 58179 Bucureşti, 18 martie (st.n.) 1883, ora 20,30

(Roma, 18 martie, ora 24)
Le Comte et la Comtesse de Vrancea [Regele Carol I şi Regina Elisabeta –

n.ed.] partis aujourd’hui pour Pegli.
200
179
Comunicată Ministrului României la Roma, Bălăceanu, la Nisa, cu T cifr. 62, la 19 martie 1883.
171
SP Berlin, 6/18 martie 1883
Mon cher Maître,

La situation faite à la Roumanie par la conférence de Londres n’est pas si
mauvaise qu’on pourrait le croire. Les résultats de la discussion européenne sont
pour nous des propositions sur lesquelles nous serons appelés à nous prononcer, de
sorte que nous pouvons négocier les conditions de notre acceptation, nous pouvons
délibérer. Je crois que si nous tenons bon, nous finirons par assurer la réussite de la
solution roumaine à peu près telle que nous l’avons rédigée au soir ensemble avec
Stourdza et Carp. En attendant et pendant que les débats se poursuivront entre nous
et les Cabinets, les elections générales auront lieu chez nous.
Le Comte de Hatzfeldt m’a demandé avant hier à quelle date elles seraient
fixées. Il m’a chargé de vous dire confidentiellement que le gouvernement
allemand espérait que vous y obtiendriez une majorité compacte, confiante [subl. în
orig. – n.ed.] et maniable. Il a ajouté que cela ne manquerait pas de lui faire grand
plaisir [subl. în orig. – n.ed.]. On continue ici, mon cher Maître à être pour nous ce
qu’on a été le jour où vous avez vu la dernière fois le Prince de Bismarck, on est
plein de bienveillance, d’amitié, et l’on s’intéresse réellement à ce que vous
conserviez la direction des affaires et à ce que les bonnes relations qui existent
heureusement soient maintenues et cultivées entre les deux Cabinets. Cela résulte
de tous mes entretiens au Foreign Office de Berlin et cela m’a été dit récemment
dans les termes les plus précis et les plus amicaux.
Je m’empresse de vous le transmettre fidèlement, et si après les bons souhaits
qui vous viennent de si haut, il m’est permis d’exprimer aussi un veux, je désire de
tout cœur que nos électeurs vous récompensent par la plus complète confiance de
tout ce que vous avez fait dans l’intérêt et à l’avantage du pays pendant la
laborieuse et féconde période de votre gouvernement, et je suis intimement
convaincu que cette juste satisfaction, cette légitime reconnaissance de vos efforts
et de vos capacités politique ne peut pas vous faire défaut. Sur ce, je vous prie de
vouloir bien me mettre aux pieds de Madame Bratiano, et de croire mon cher
Maître, à mes sentiments invariables de sincère dévouement.
201
172
R 81 confidenţial Sofia, 7/19 martie 1883

(r.g., 11 iulie 1883)
Par mes télégrammes en date du 3/15 et du 4/16 mars180, Votre Excellence a
été informée de la crise ministérielle qui vient de se produire en Bulgarie et de la
solution provisoire qui y a été apportée. L’incident de la déposition du
Métropolitain de Sofia et de son renvoi au monastère de Rila, en exécution de la
décision du Saint Synode de Constantinople, n’a été que le prétexte d’une rupture
prévue depuis quelque temps déjà entre les Généraux Ministres Russes et les
Ministres Bulgares, les premiers considérant les Ministres bulgares comme les
instigateurs de l’opposition qu’ils ont rencontrée dans la session de l’Assemblée
Nationale et de la résistance qu’ils éprouvaient à faire prévaloir leurs vues dans le
sein même du cabinet; les seconds ayant l’arrière pensée de décourager les
généraux et de les amener à se démettre de leurs fonctions dont ils usaient, à leur
sens, contre les intérêts de la Principauté, par leurs tendances à tout russifier, sans
égard pour le budget et pour les vœux manifestés en mainte occasion soit à la
personne directe du souverain, soit au cours des séances de l’Assemblée Nationale.
C’est ainsi que l’on voit chaque jour s’accroître le nombre des fonctionnaires
russes civils et militaires, qui émargent au budget de chaque ministère pour des
sommes qui ne sont nullement en rapport avec les émoluments restreints des
fonctionnaires bulgares, c’est ainsi que, malgré le vote de l’Assemblée Nationale,
le Ministère de la Guerre s’oppose jusqu’ici à remettre à l’administration civile la
direction du corps des gendarmes, connus maintenant comme en Russie, sous la
dénomination de dragons; c’est ainsi que malgré le vœu exprimé à Son Altesse le
Prince Alexandre par une délégation de la Chambre de ne voir figurer aux Travaux
Publics qu’un Ministre responsable et soumis aux lois du pays, le Prince Hilkoff,
précédemment nommé adjoint du Ministre des Travaux Publics, vient d’être
nommé gérant de ce département dans la composition du nouveau cabinet; c’est
ainsi que monsieur Teohaov, considéré comme Russe, malgré son origine Bulgare,
vient d’être nommé gérant du Ministère de la Justice, après avoir conservé dans le
dernier cabinet son portefeuille de Ministre de l’Instruction Publique, au mépris de
différents votes de méfiance à lui infligés par l’Assemblée Nationale pour des
virements de fonds dont l’emploi est demeuré sans explication aucune.
Les ministres bulgares estimaient qu’ils avaient encore nombre d’autres
sujets de mécontentement basés sur le manque d’égards et de courtoisie de leurs
collègues russes, à la fois autoritaires et méprisants, et qui ne semblaient avoir
tâche que de leur prouver que la Bulgarie n’est et ne doit être qu’une province
Russe. Une mesure prise par le Ministre de la Guerre l’automne dernier et qui a
180
Vezi nr. 195, 196.
173
déjà en grande partie reçu son application par l’envoi de 35 à 40 officiers bulgares
dans divers régiments ou écoles en Russie pour un terme de deux ans a rencontré
quelque hostilité de la part des ministres bulgares, des familles et du public qui
jugeaient que ces jeunes officiers auraient pu dans une certaine mesure aller
également chercher leur instruction en Allemagne, en Autriche ou en France, pays
qui ne le cèdent en rien à la Russie pour la valeur de leurs écoles et l’érudition de
leurs professeurs militaires.
Pour que Votre Excellence puisse se rendre un compte exact de l’incident
qu’a provoqué la crise ministérielle, j’ai l’honneur d’annexer ci-joint le Rapport
adressé à S. A. le Prince Alexandre, en même temps que sa démission par monsieur
Stoilov, ex-Ministre des Affaires Etrangères, et des Cultes, également directeur des
Postes et des Télégraphes, ainsi qu’un article inséré par ordre du général Sobolev,
Président du Conseil, dans le dernier numéro de la Bulgarie, journal officieux du
Ministère des Affaires Étrangères, alors que monsieur Stoilov s’est abstenu
jusqu’ici de publier son rapport par égard pour la personne du Souverain. Ce
rapport contient des passages accablants pour les généraux russes, et il ne serait pas
impossible que, pour répondre à la provocation du général Sobolev, monsieur
Stoilov ne tienne à se disculper en le livrant à la publicité.
On attribue différents motifs à la mesure qui a frappé le Métropolitain de
Sofia les uns disent que sa déposition est le résultat des intrigues du Métropolitain
de Roustchouk, Légat de l’Exarque en Bulgarie, à qui l’éparchie de la capitale
conviendrait mieux, par ce qu’il serait en rapports directs et permanents avec le
Prince Alexandre et Son Gouvernement, d’autres prétendent que cette déposition
était nécessaire en vue d’une convocation générale du Saint Synode à
Constantinople, convocation à laquelle le Métropolitain de Sofia aurait dû
également se rendre. Or la Porte n’aurait point autorisé une telle réunion à laquelle
aurait assisté monseigneur Meleti qui, au lieu de rester à Constantinople pendant la
dernière guerre, conformément à l’engagement pris par tous les Métropolitains
bulgares qui y avaient été appelés pour les empêcher d’exercer une influence
hostile au gouvernement turc, s’était enfui avant et rejoint le quartier général russe
sous Plevna.
Ce qui est certain c’est que le prétexte choisi par les Généraux Russes pour se
défaire de leurs Collègues Bulgares a été saisi d’une manière intempestive, et qu’il
n’a rencontré l’approbation de personne; il a été considéré dans les sphères
diplomatiques comme manque de délicatesse vis-à-vis du Prince qui dans cette
circonstance a été contraint de faire acte de faiblesse et en quelque sorte de
soumission au caprice des Généraux Russes. C’est les larmes aux yeux que le
Prince a reçu en audience de congé les Ministres sortants, et il a exprimé le regret
que la situation n’ait pu être prolongée jusqu’à l’époque du Couronnement de
Moscou, alors qu’il pourra s’expliquer sur bien des choses avec l’Empereur de
Russie. Parmi les conseillers dont Il vient de se séparer le Prince regrette surtout
174
monsieur Stoilov, qui avant d’être récemment chargé du portefeuille des Affaires
Étrangères et des Cultes, avait été depuis l’arrivée de Son Altesse en Bulgarie, le
chef de son cabinet politique. Il regrette également monsieur Naciovici, Ministre
des Finances qui était très actif et dont le caractère parfaitement honorable est
justement reconnu et apprécié par tous, même ses ennemis politiques les plus
acharnés.
Pour constituer le nouveau Cabinet, le Général Sobolev s’est adressé au parti
libéral; mais les chefs de ce parti ont mis pour condition à leur entrée aux affaires
tout leur programme, à savoir le retour à la Constitution et le rappel de monsieur
Dragan Tsankov, interné à Vratza et que le Prince considère comme un ennemi
personnel. Ces conditions et ce programme n’ont point été accueillis et le Général
Sobolev s’est contenté de nommer des gérants à tous les ministères, ces gérants ne
travailleront pas directement avec Son Altesse, mais ils présenteront tous leurs
rapports au Président du Conseil qui en référera seul au Souverain. Il est à supposer
que ce régime qui se rapproche de ce qui existe en Roumélie Orientale ne sera pas
de longue durée, car le Général Sobolev avait manifesté à diverses reprises le désir
de ne conserver que la Présidence du Conseil en cédant le portefeuille de l’Intérieur
à un Bulgare qui connaîtrait mieux le pays et les hommes que lui-même.
Les représentants étrangers eussent souhaité que les Affaires Étrangères
fussent dirigées par un titulaire et non par un gérant qui n’aura point l’initiative et
la liberté voulues pour traiter les affaires qui souffraient déjà de la mésintelligence
existant entre les Généraux Russes et les ministres bulgares, et qui ne reçoivent
plus aucune solution depuis que la crise est ouverte. Aujourd’hui même la gérance
du Ministère des Finances a été confiée à monsieur Burmov, Conseiller d’État, qui
a déjà fait partie du premier Ministère de la Principauté.
Dans les circonstances actuelles il est difficile de se former une opinion
précise sur le but poursuivi par les Généraux Russes qui, en se séparant des
conservateurs, n’ont point réussi à s’assurer le concours des libéraux. On ne
conçoit pas qu’ils puissent avoir intérêt à s’aliéner les deux partis qui composent
les seules classes pensantes du pays et qui seuls se partagent et se disputent toute
influence sur la population.
La Russie et l’idée panslaviste perdent du terrain en Bulgarie par une
semblable conduite. Quant au Prince qui est lié par un contrat de deux ans avec les
Généraux Russes, il est profondément abattu par les derniers événements. Il s’isole
complètement, et Il n’a pas voulu cette fois, comme il l’a fait jusqu’ici dans les autres
circonstances difficiles qu’il a traversées, prendre l’avis de certains représentants des
Grandes Puissances notamment ceux de France, d’Angleterre et d’Allemagne. Il eût
évidement désiré que le status qui fut maintenu jusqu’à ce qu’il puisse voir
l’Empereur, soit pour faire remplacer les généraux par des russes plus capables, soit
pour obtenir du Gouvernement Impérial une autre direction à la politique suivie par
les Généraux Sobolev et Kaulbars. Il n’en a pas eu le loisir, puisque les Généraux ont
brusqué la situation d’une façon inexplicable jusqu’ à nouvel ordre.
175
Après avoir reçu la visite de son frère, le Prince Louis de Battemberg,

lieutenant de vaisseau dans la marine anglaise, qui doit arriver jeudi 10/22 courant,
le Prince Alexandre partira le 31 mars/12 avril prochain pour se rendre à Athènes et
à Cettigné où il a promis depuis longtemps déjà de faire visite au Roi Georges et au
Prince Nicolas. On ignore encore si son Altesse passera par Constantinople; le
voyage était d’abord projeté à travers la Macédoine, mais on a dû y renoncer pour
éviter toute manifestion dangereuse de la part des nombreux bulgares qui résident
dans cette province. Après le couronnement du Tzar, le Prince Alexandre
séjournera quelque temps à Darmstadt au milieu de sa famille; puis il espère
pouvoir faire dans une ville d’eau d’Allemagne une cure rendue nécessaire par la
maladie de foie dont il est atteint.
considération.
Anexa I Sofia, 25 februarie 1883

Monseigneur,
Mercredi le 23 Février (v.s.) à 6 heures de l’après-midi, Son Excellence
Monseigneur Grégoire, Légat de Sa Béatitude l’Exarque Bulgare, s’est présenté au
Ministère des Affaires Étrangères et des Cultes demandant à me voir pour une
affaire grave et urgente. L’ayant reçu immédiatement, il m’a remis une épître
signée de l’Exarque et des Évêques synodaux de l’Église Bulgare dont j’ai
l’honneur de remettre à-joint copie à Votre Altesse. Cette épître contient la
décision du St. Synode de relever Monseigneur Meleti de ses fonctions de
Métropolitain de Sofia et de l’envoyer hors du diocèse de Sofia, dans la ville de
Vratsa. L’épître concluait en demandant au Ministère des Affaires Étrangères et
des Cultes la mise à exécution immédiate de cette décision. Dans une seconde
épître, Sa Béatitude m’annonçait la nomination de Monseigneur Grégoire comme
administrateur du diocèse de Sofia et l’avis que, par le même courrier qui apportait
cette lettre, les circulaires Synodales étaient envoyées à toutes les Églises du
diocèse de Sofia, annonçant la décision du Saint Synode et ordonnant à tout le
clergé dudit diocèse de cesser de mentionner dans la service devin le nom de
Monseigneur Meleti et de lui substituer celui de Sa Béatitude l’Exarque. Son
Excellence Monseigneur Grégoire m’a lu les lettres de Sa Béatitude par lesquelles
il le charge de la mise à exécution, sans délai de cette décision et l’autorise à fixer
d’accord avec le Ministère des Cultes, les détails de cette décision aussi bien que le
lieu où Monseigneur Meleti doit vivre provisoirement.
Je me suis permis de faire observer à Son Éminence que cette communication
dont je prends acte avec le plus profond respect, me mettait dans une position très
difficile, vu que je la recevais si inopinément et que j’aurais à peine le temps
matériel de pouvoir l’exécuter. En tout cas, ai-je conclu, je ne puis rien faire sans
avoir rapporté à Son Altesse, Mon Auguste Maître et sans avoir pris ses ordres.
Monseigneur Grégoire termina en me faisant observer que d’après les lois de
176
l’Église Bulgare et d’après les règlements ecclésiastiques que Votre Altesse vient
de sanctionner, les décisions du Saint Synode étant définitives et inappelables, le
Ministère se trouvait dans l’obligation de les exécuter.
Le lendemain, 24 Février (v.s.) à 10 heures je me suis permis de me présenter
à Votre Altesse. Ayant bien voulu me recevoir, Votre Altesse se rappellera que j’ai
eu l’honneur de Lui lire la lettre Synodale et de Lui rapporter ma conversation avec
Son Éminence Le Légat de l’Exarque. De plus, je me suis permis de soumettre à
Votre Altesse l’avis qu’il serait plus conforme à la dignité de Monseigneur Meleti
de lui indiquer pour quelque temps le Monastère de l’Église de Sofia auxquels
Monseigneur Meleti aurait à remettre les effets appartenant à l’Éparchie.
Le Ministère des Affaires Étrangères et des Cultes, de son côté devait
simultanément communiquer la décision synodale et prêter tout son concours à la
mise à exécution, conformément aux lois ecclésiastiques. Le même jour, à cinq
heurs et demie, me basant sur l’Oukase de la nomination et sur la loi pour les
Préfets, j’ai appelé au Ministère des Affaires Étrangères et des Cultes le
Gouverneur de la Ville, M. Carnovitch. À ma question si le Général Sobolev lui
avait communiqué quelque chose relativement à Mgr. Meleti, m’ayant répondu
négativement, je lui ai communiqué l’état de la question et je lui ai dit que je
prierai Mgr. Meleti de faire en sorte qu’il parte conformément à mon entente avec
Mgr. Grégoire avant le lendemain, vu qu’il y a une partie de la population qui est
hostile à Monseigneur Meleti. Cette population qui, comme Votre Altesse se
rappelle, avait brisé son trône épiscopal, avait adressé à Sa Béatitude maintes
requêtes contre lui et avait enfin cessé de mentionner son nom dans les Églises et
de le reconnaître comme son Evêque. J’ai prié M. Carnovitch de donner à
Mgr. Meleti une escorte de deux ou trois dragons (désir exprimé par
Mgr. Grégoire) et je lui ai expressément recommandé de donner les ordres
auxdits dragons pour qu’ils ne considérassent pas Mgr. Meleti comme un
prisonnier et qu’ils le traitassent avec tous les honneurs dus à son rang.
M. Carnovitch a promis d’exécuter mes ordres. Après cela, par respect pour la
dignité épiscopale, j’ai chargé M. Gennadiev, Chef de section et faisant fonctions
provisoirement de secrétaire général et M. Gantcheff, Secrétaire de S. E. le Légat
de l’Exarque, de remettre la lettre ministérielle contenant copie de la décision
synodale à Mgr. Meleti et de se mettre à sa disposition pour tout ce dont il aurait
besoin. Ces deux Messieurs se sont présentés chez Mgr. Meleti après
M. Carnovitch et l’Archimandrite Constantin. Ils lui ont remis la lettre
ministérielle avec toute la politesse due à son rang. Mgr. Meleti en ayant pris
connaissance déclara qu’il se soumet volontiers à cette décision et qu’il veut
partir aussitôt que possible. Une déclaration qu’il à faite par écrit au moment de
son départ constate la vérité de ce qui précède.
Quoique le Gouvernement voulût mettre une voiture à sa disposition, il a
donné ordre d’atteler sa propre voiture et, après avoir pris les effets nécessaires à
son voyage, il est parti, se recommandant par l’entremise de M. M. Gennadiev et
177
Gantcheff à la bienveillance du Gouvernement de Votre Altesse. Témoins de tout

ce qui s’est passé, ont été présents: un archimandrite, quatre prêtes et un diacre. Il
est digne de remarquer la conduite du Gouverneur de la ville à cette occasion. Non
seulement il n’a pris aucune des mesures que je lui avais prescrites, mais à l’ordre
formel de la part du Ministère transmis par l’intermédiaire de M. Gennadiev, chef
de section et faisant fonctions de Secrétaire Général, il a répondu sur un papier sans
en tête ni compliment qu’il ne peut lui accorder aucun concours, vu qu’il n’avait
pas d’instructions de la part du Ministère. Je laisse ce procédé d’un serviteur de
l’État à la haute appréciation de Votre Altesse. C’est ainsi que s’est terminée Cette
Affaire si pénible pour moi, vu que je compte Mgr. Meleti dans le nombre de mes
amis. J’ai agi en obéissant aux prescriptions de la loi bulgare et en accomplissant
un devoir qui m’incombait en ma qualité de Ministre des Cultes.
Cet après-midi, à six heures, j’ai reçu de la part du Chef de la station
télégraphique et postale de Sofia, conformément à la loi sur les postes et les
télégraphes, le rapport suivant que j’ai l’honneur de donner en traduction littérale.
«Station télégraphique et postale Sofia. Le 25 Février 1883, Sofia, À
Monsieur le Directeur Général des Postes et Télégraphes de la Principauté. Rapport –
En exécution des lois existantes sur les télégraphes, j’ai l’honneur de porter à votre
connaissance, Mr. le Directeur Général, un incident inattendu qui à eu lieu ce jour.
Aujourd’hui vers 3 heures M. M. les Généraux Sobolev et Kaulbars sont venus à la
station qui m’est confiée et m’ont demandé des renseignements sur les dépêches
qui auraient été envoyées à l’extérieur à propos du Métropolitain Meleti portant la
date d’hier ou d’aujourd’hui. J’étais dans tout mon droit de refuser de donner suite
à cette demande de L.L. E.E., mais ayant pris en considération leur qualité de
Ministres, je leur ai donné, M. le Directeur Général, les renseignements voulus en
leur prouvant, le journal d’expédition en mains, télégrammes officiels chiffrés et
claires, ainsi que télégrammes privés qu’il n’y a pas eu de dépêches du contenu
susmentionné ni reçue, ni expédiée.
Après cette formalité, M. le Ministre de l’Intérieur m’a donné l’ordre d’appeler
le Chef de station de Radomir et de lui transmettre le télégramme suivant: ’Au Chef
de station de Radomir: Faites immédiatement savoir à Mgr. Meleti, Métropolitain de
Sofia, que je regrette le désagrément qui lui à été causé la nuit passée et l’atteinte
portée à son rang et que je le prie de revenir à Sofia, l’incident ayant eu lieu à mon
insu. /Signe/ Sobolev’. Cet ordre de M. le Ministre de l’Intérieur à été exécuté, mais
l’annonce n’a pas été remise, le destinataire ayant déjà quitté Radomir pour continuer
son chemin. En même temps, M. le Ministre de la Guerre m’a intimé l’ordre
d’appeler à l’appareil télégraphique de la même station le commandant de la
Droujina de Radomir. Ce qui a été exécuté par moi, mais le commandant n’est pas
venu n’ayant pas été trouvé en ville. M. le Ministre de l’Intérieur m’a défendu de
recevoir des télégrammes, j’implore vos excuses, M. le Directeur Général, si dans le
cas dont il s’agit, je ne me suis pas montré énergique dans la défense du bureau
télégraphique, ayant eu à agir vis-à-vis des Ministres qui m’ordonnaient et auxquels
178
je croyais devoir me soumettre. À cette occasion je vous prie aussi, M. le Directeur

Général, de vouloir bien me dire ce que je dois faire dans d’autres cas semblables. Je
suis etc. …, le Chef de station: Signée: Teodoroff».
Ce rapport est si éloquent et si caractéristique qu’il se passe de tout
commentaire de ma part. Excusez seulement mon audace, Monseigneur, en me
permettant seulement de suggérer les questions suivantes: 1° De quel droit et, se
basant sur quelle loi L.L. E.E. les Ministres de l’Intérieur, Général Sobolev et le
Ministre de la Guerre, Général Kaulbars, se sont-ils permis, sans l’autorisation du
Ministère compétent, de faire une descente dans la station télégraphique et de
demander la révision des documents qui, d’après les lois existantes et les traités
internationaux sont considérés comme un secret? 2° De quel droit et en se basant
sur quelle loi M. le Ministre de l’Intérieur, à l’encontre de la loi ecclésiaste que
Votre Altesse vient de sanctionner, se permet-il de donner ses ordres aux personnes
soumises à la juridiction du Ministère des Affaires Étrangères et des Cultes? Je
passe sans remarquer le fait, si les allégations contenues dans le télégramme de
M. le Ministre de l’Intérieur sont conformes à la vérité. 3° Est-ce que les deux
télégrammes adressés aux journaux russes sous les auspices et la recommandation
de L.L. E.E. ne contiennent pas des faits prévus par le Code Pénal? 4° De quel droit
et en vertu de quelle loi le Général Sobolev envoie-t-il une députation consistant en
son secrétaire et un procureur pour chercher et faire rentrer Mgr. Meleti à Sofia et
met-il le Gouvernement de Votre Altesse en flagrante opposition avec les décisions
du St. Synode et Son Excellence M. le Ministre de la Guerre cherche-t-il à donner
les mêmes ordres au chef de la Droujina de Radomir probablement pour se joindre
à la même démarche?
En portant tous ces faits à la connaissance et à l’appréciation de
Monseigneur, je crois de mon devoir de Lui déclarer que je considère ces faits
comme une grave atteinte à la dignité et aux droits du Ministère que Votre Altesse
m’a fait l’honneur de me confier et par conséquent j’ose prier très humblement
Votre Altesse de daigner accepter ma démission comme Ministre des Affaires
Étrangères et des Cultes et comme Directeur Général des Postes et Télégraphes. En
autre, je me permets de faire part respectueusement à Votre Altesse que, comme
étant déjà hors de fonctions, j’ai remis la Chancellerie et les affaires à M. T…,
Secrétaire Général du Ministère des Affaires Étrangères et des Cultes jusqu’à la
nomination du nouveau titulaire.
202
179
Dragă Miticus,
Am întovărăşit pe Rege până la Marburg şi l-am găsit bine dispus şi mult mai
îndreptat decât nu mă aşteptam; am vorbit de toate, intrând pe cât permite
situaţiunea de astăzi în amănuntele cele mai mici. La întoarcerea lui, el merge,
precum ştii, la Sigmaringen unde doreşte să ne întâlnim toţi trei, adică el, tu şi cu
mine, „pour mettre les points sur les i”, după cum mi-a zis. Această indicaţie deja
mi-a părut destul de clară.
Ca să revin acum la treabă, eu nu cred, dragă Miticus, că întâmpinările mele
sunt în contradicţiune fie cu declaraţiile mele de mai înainte, fie cu notele prin care
ai angajat acţiunea guvernului. Nu am decât să precizez mai bine decât nu am
făcut-o poate, ca să te conving despre aceasta. Obiecţiile mele se mărginesc la două
şi anume: art. 3, adică „Les commissions fluviales...” etc., este prea general; pus
înainte ca o petitio principii el cuprinde şi Com.[isia] Europeană şi nu cred că faţă
cu tratatul de [la] Berlin putem micşora sau contesta drepturile acestei Comisii
pentru că nu am fost admişi la conferinţă, menţin deci că trebuie şters (voi veni mai
pe urmă la Kilia şi Brăila). Art. 4 „Les États riverains ne peuvent réclamer sur tout
le parcours d’un fleuve le bénéfice de droits égaux à la surveillance, que s’ils ne se
réservent pas une situation privilégié sur la partie du fleuve qui les traverse [subl.
în orig. – n.ed.]”, se ocupă în mod direct de ceea ce face Austria la dânsa şi punând
chestiunea aşa, părăsim poziţia defensivă în care suntem şi complicăm lucrurile cu
chestiuni care nu sunt încă la ordinea zilei; menţin deci că art. 1, 2 şi 5 sunt
suficiente pentru a motiva punctul nostru de vedere.
Vin acum la Brăila şi Kilia. Întrucât priveşte Brăila am aerul, este drept, de a
comite o inconstanţă propunând să admitem extensiunea deşi am întemeiat protestul
nostru pe faptul că actul adiţional fiind subscris de noi, nu se poate înlătura fără
consimţământul nostru; eu cred încă că putem admite extensia fără să părăsim
principiul apărat de noi şi ...[pasaj indescifr. – n.ed.] ca şi cum nota este aparentă
numai. Iată cum. Toată chestia se împarte în două, şi anume: 1° hotărârile conferinţei
care izvorăsc din aplicarea Tratatului de [la] Berlin; 2° hotărârile conferinţei care nu
izvorăsc din aplicarea Tratatului de [la] Berlin, adică propunerea Barrère. La ambele
puncte răspundem separat prin note separate ad.[ică] la punctul 2 prin art. 1,2 şi 5 din
redacţiunea ta. La punctul 1 vom zice că primim continuarea Comisiei Europene ca
rezultând din textul chiar a [sic!] tratatului; vom respinge restricţiunea (Kilia) şi vom
primi extensiunea (Brăila) însă prin mijlocul [prin intermediul – n.ed.] unei
convenţiuni speciale [subl. în orig. – n.ed.] ce suntem gata a încheia cu puterile
semnatare, privind această extensiune ca o anexă la actul adiţional. În cazul când
Puterile ar refuza, ele s-ar pune într-o falsă poziţiune, căci ar dovedi că nu ţin atât la
180
lucrul pe care îl dăm prin propunerea convenţiunei, ci la umiliaţiunea noastră. Eu nu

cred să facă ele aceasta şi atunci atitudinea ar fi următoarea:
Nota 1: Primim (deşi nu am fost în conferinţă) continuarea Comisiei
Europene ca o simplă aplicare a tratatului de [la] Berlin]. Ne oferim [subl. în orig. –
n.ed.] de a primi extensiunea prin mijlocul unei convenţiuni speciale sau a unei
anexe la actul adiţional. Respingem Kilia.
Nota 2: Idem, resp.[ingem] Barrère.
Toate acestea ţi le scriu, dragă Miticus, ca să provoc discuţia şi să combinăm
împreună o procedură a cărei rezultat final să fie apărarea drepturilor noastre fără
jicnirea intereselor puterilor [subl. în orig. – n.ed.] maritime. În orice caz, nu aş
putea sfătui niciodată să respingem pur şi simplu extensia fără să arătăm puterilor
maritime posibilitatea de a o obţine foarte uşor, de îndată ce vor ţine cont de poziţia
noastră ca stat neatârnat.
203
R 126 Berlin, 10/22 martie 1883 (r.g. 14/26 martie)
Les changements de la plus haute importance, survenus récemment aux
Départements de la Guerre et de la Marine, ne cessent pas de préoccuper vivement
l’opinion publique et la presse allemande, d’autant plus que personne n’ignore
combien il coûte à l’Empereur de se séparer de ses anciens serviteurs. Mr. Kameke,
Ministre de la Guerre depuis plus de dix ans, et Mr. de Stosch, l’organisateur de la
marine allemande depuis la fondation de l’Empire, ont été remplacés, l’un par le
Général Bronsart de Schellendorf, l’autre par le Lieutenant Général de Caprivi-
Caprara de Montecuculi.
Il est difficile de se rendre dès à présent un compte exact des raisons qui ont
déterminé l’Empereur à ce remaniement ministériel. La seule chose qui paraisse
hors de doute, c’est que des motifs de politique intérieure ou extérieure sont
étrangers aux nouvelles nominations. Ainsi que l’a dit Mr. de Kameke
publiquement, ce sont des divergences d’opinion sur des questions techniques de
grande portée concernant l’administration et l’organisation de l’armée, qui ont
nécessité sa retraite. Mais on est loin d’être bien fixé sur les points spéciaux, dont il
s’est agi dans cette crise. On dit que l’influence de Mr. de Moltke n’a pas été
étrangère au remplacement du Général Kameke. Le Maréchal aurait trouvé qu’un
certain relâchement se faisait sentir dans la direction du Département de la Guerre;
181
il désirait en même temps appuyer une augmentation considérable de l’artillerie, ce

qui n’entrait pas dans les vues de l’ancien Ministre. L’Empereur, dont on connaît la
sollicitude toute spéciale et constante pour tout ce qui concerne le développement
de l’armée, se serait décidé en faveur de ceux qui abondaient dans ce sens. Quant
au Prince de Bismarck qui s’abstient ordinairement de toute immixtion dans les
affaires militaires, il semble qu’il n’a pris aucune part au remplacement du Général
de Kameke.
Il n’en est pas de même pour le Chef de l’Amirauté Mr. de Stosch, dont la
position avait été déjà plusieurs fois ébranlée par suite de froissement avec le
Chancelier. Ancien camarade du Général Kameke et partageant entièrement ses
vues, Mr. de Stosch a préféré se retirer que de rester dans l’isolement. Quoi qu’il en
soit, il est certain que les deux Départements ont été confiés à des mains plus
jeunes et plus vigoureuses, et que les changements ont été opérés d’une façon
avantageuse au militarisme. L’avenir démontrera si le parti militaire qui l’a
ostensiblement emporté dans la dernière crise, ne s’est pas fortifié jusqu’à pouvoir
exercer dans l’avenir une influence sur la direction de la politique extérieure.
considération.
204
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA – MEMORIU (NOTICE)
PRIVIND NAVIGAŢIA DANUBIANĂ ŞI DIFERENDUL
CU AUSTRO-UNGARIA
[Bucureşti], 23 martie (st.n.) 1883
Les réclamations de la Roumanie ne portent ni contre la reconnaissance des

principes libéraux de navigation établis par les articles 1 à 36 du Règlement sanctionné
récemment à Londres, ni contre le contrôle à exercer sur l’application de ces
principes. La Roumanie admet les dispositions du Règlement mentionné, et accepte
le contrôle le plus sévère sur la manière dont ces principes seront appliqués: mais
elle pense que l’application de ce Règlement ne pouvant revenir à l’autorité
appelée à la surveiller (projet Barrère), appartient au contraire à chaque riverain sur
ses propres eaux comme une conséquence inséparable de son pouvoir administratif
et exécutif (projet Roumain).
Il est difficile de mieux exposer la question, que ne l’ont fait au Congrès de
Vienne de 1815 le plénipotentiaires de Bade et le Baron de Humboldt (protocole V,
182
annexes 3 et 5). Du reste l’exercice de la police fluviale par chaque riverain dans
ses propres eaux est le régime adopté pour tous les fleuves internationaux. Il n’y a
sous ce rapport qu’une seule exception: celle de la Commission Européenne du
Danube, qui exerce simultanément l’application et le contrôle, parce que c’est elle
qui a créé la navigabilité des embouchures du Danube, et que l’Europe n’avait pas
confiance dans la force organisatrice de la Turquie.
Ce que la Roumanie demande aujourd’hui a été concédé aux riverains par
l’Autriche-Hongrie dans l’Acte de Navigation de 1857 (articles 46 et 44, brochure,
page 20, ainsi que articles 32, 33, 34, 36, 39, 40, 41, 42, 43, pages 18 et 19) et dans le
traité de navigation Austro-Serbe de 1882 (articles 11, 12, 13, 15). On se demande
pourquoi l’Autriche-Hongrie se refuse à accorder au Royaume, qui a donné des
preuves incontestables de sa vitalité et de sa vigueur, ce qu’elle [a] concédé, il y a
25 ans, aux deux principautés de Moldavie et de Valachie, inconnues alors et vassales
de la Sublime Porte, et ce qu’elle vient d’accorder tout récemment à la Serbie.
Il y a là évidemment une question de domination politique, et non d’intérêt
commercial et économique. Il y a, dans la Commission Européenne du Danube,
parité complète entre les États qui la composent. L’Angleterre qui posséde les 67%
de la navigation des embouchures du fleuve, n’a pas une position privilégiée et est
égale de la Roumanie qui n’a que ...% de la navigation, mais qui est propriétaire de
deux rives depuis le Tchatal d’Ismail jusqu’à Soulina. Quel est donc le motif en
vertu duquel l’Autriche-Hongrie, non riveraine entre les Portes-de-Fer et Galatz,
réclame pour elle une situation préponderante sur cette partie du Danube, tandis
qu’elle a exclu les riverains d’amont des Portes-de-Fer de toute participation à la
surveillance de la navigation? Évidement il n’y a pas égalité de traitement, et il
paraît dangereux à un non-riverain la situation d’un riverain en vertu seulement de
la force qu’il représente. S’il n’y a qu’une raison commerciale et économique dans
l’action de l’Autriche-Hongrie, pourquoi n’accepterait-elle pas la position que la
Roumanie ne lui refuse nullement, celle de faire partie de la Commission de
surveillance entre les Portes-de-Fer et Galatz comme puissance Européenne? Le
différend existant peut-être caractérisé ainsi:
a) L’Autriche-Hongrie demande de faire partie de la Commission Mixte comme
ayant des intérêts considérables de navigation et de commerce, et veut que l’exercice
complet de la police fluviale soit remis dans les mains de cette commission.
b) La Roumanie admet la présence de l’Autriche-Hongrie dans la Commission
de surveillance avec mandat européen, maintient aux riverains l’exercice de la police
fluviale selon la pratique établie pour tous les fleuves internationaux, et accorde une
large part de surveillance à la Commission instituée à cet effet.
Les dangers créés par l’admission des prétentions Russes sur le bras de Kilia
sont les suivants:
a) L’établissement sur le Danube de régimes complètement contradictoires –
admission et exclusion de l’Europe aux embouchures (Bras d’Oczakow – le reste
des embouchures) – admission et exclusion des riverains (Oczakow – Danube en
183
amont des Portes-de-Fer – Kilia russo-roumaine) – non-riverains privilégiés et

riverains sans aucun droit (régime en amont et en aval des Portes-de-Fer).
b) Le bras de Kilia possédant la 17/27 du volume total des eaux des
embouchures du Danube et une profondeur naturelle plus grande que les autres bras,
des droits de péage égaux le feront préférer au bras de Soulina aussitôt qu’il aura
reçu, au canal d’Oczakow, les améliorations nécessaires. La navigation maritime des
bateaux à vapeur de fort tonnage (... pour % de l’ensemble de la navigation des
embouchures du Danube) passant du bras de Soulina à celui de Kilia, la Commission
Européenne cessera d’exister de fait, et la Russie exercera sur les embouchures, par
la possession du canal d’Oczakow, une puissance sans limite et sans contrôle.
c) Le manque d’une flottille de guerre a été vivement ressenti par la Russie dans
les événements qui ont précédé le traité de Berlin. Comme aujourd’hui les eaux Russes
sont soustraites à la juridiction et au contrôle de l’Europe, le premier soin de la Russie
sera d’établir dans les eaux du fleuve, qui lui appartien[nent] exclusivement, un arsenal
maritime, d’où elle pourra lancer avec célérité une flottille de guerre et former tout
l’attirail nécessaire à l’établissement de ponts. On comprend aisément comment la
Dobrudja est aujourd’hui exposée à des dangers, qui n’existaient pas auparavant, et
comment la Russie reçoit un surcroît de moyens d’action propres à menacer la
Roumanie et à dominer la Bulgarie par le Danube. La Russie ne fera pas de dépenses
pour l’établissement de forteresses, car celles de la Bulgarie lui suffisent complètement.
On a donc rendu à la Russie une position politique et stratégique dominante.
205
T cifr. 71 Roma, 24 martie (st.n.) 1883, f.o.
Confidentiel. Comte Tornielli, parti aujourd’hui pour Bucarest, s’arrêtera, par

ordre, à Milan, pour saluer Leurs Majestés roumaines et Leur insinuer idée de venir à
Rome181. Il est certain que intention contraire à causé, ici, où l’on espérait leur visite,
un désappointement général et même un certain froissement dans les très-hautes
181
Relativ la acelaşi argument Bălăceanu comunicase, la 23 martie (st.n.), următoarele: „J’ai
l’honneur de vous informer que la lettre de Sa Majesté le Roi à Sa Majesté le Roi d’Italie a été remise
au ministère des affaires étrangères le jour même où je l’ai reçue.” AMAE, Fond Roma, vol. 30, T cifr.
69, Bălăceanu către Sturdza, Roma, 23 martie (st.n.) 1883, f.o.
184
sphères. Quant à l’incognito absolu [subl. în orig. – n.ed.], il n’a duré que jusqu’à
Pesth182.
206
T cifr. 64 Bucureşti, 25 martie (st.n.) 1883, f.o.
Le Roi est réellement malade. Il est allé se soigner. L’hiver prolongé l’a
énormément affaibli, et Sa Majesté ne peut pas supporter les fatigues des
réceptions. Le Roi devra employer le court temps de cinq semaines pour reprendre
des forces et se rétablir. C’est le seul but de son voyage, et pour lequel il désire
garder le plus strict incognito [subl. în orig. – n.ed.]. Mes télégrammes à cet égard
contiennent la volonté expresse du Roi. C’est à Votre Excellence de dissiper tout
désappointement en propageant le fait et expliquant le voyage sous son véritable
jour. Du reste, le Comte Tornielli se convaincra lui-même de la vérité183.
207
R 61 confidenţial Atena, 25 martie (st.n.) 1883
182
183
Relativ la acelaşi argument se publică următoarele telegrame: „Je vous prie de me dire
combien de jours serez vous encore là, car demain ou après-demain le Roi d’Italie enverra un aide-de-
camp porter à Sa Majesté Notre Roi une lettre, je crois.” Vezi AMAE, Fond Roma, vol. 30, T cifr. 86,
Obedenaru către Bălăceanu (Pegli), Roma, 8 aprilie (st.n.) 1883, f.o. „Le Baron Ceruti, aide-de-camp
du Roi d’Italie est parti aujourd’hui pour Pegli.” Vezi ibidem, T cifr. 87, Obedenaru către Sturdza,
Roma, 9 aprilie (st.n.) 1883, f.o. „Leurs Majestés ayant demandé un wagon-salon pour samedi
prochain, la Direction générale de la haute Italie a répondu qu’elle ne peut le donner parce qu’ils sont
tous affectés au voyage du Prince Amédée à Munich. Je vous prie d’intervenir où de ressort afin que
Leurs Majestés aient un wagon-salon pour dimanche prochain.” Vezi ibidem, T cifr. 84, Bălăceanu
către Obedenaru, Sestri Ponente, 11 aprilie (st.n.) 1883, ora 13,10.
185
(r.g., 31 martie)
Domnule Ministru,
Ieri, joi, 24 Martie, Adunarea Deputaţilor a ţinut ultima sa şedinţă, din sesiunea
actuală, cu toată dorinţa exprimată de Preşedintele Consiliului Miniştrilor de a se mai
consacra încă câteva şedinţe la examinarea unor proiecte de legi urgente.
Graţie dezmădulării opoziţiei în urma încetării din viaţă a lui Koumoundouros şi
a deciziei luate de către o parte din membrii ei de a nu mai împiedica lucrările
legislative prin abstinenţa lor, lucrările Adunării s-au putut expedia în mod mai regulat
şi Ministerul a obţinut nu numai votarea bugetelor, astfel precum au fost prezentate de
dânsul, dar şi un număr însemnat de alte proiecte de o importanţă secundară şi care s-au
votat mai fără discuţie.
Într-una din cele din urmă întrevederi ce am avut cu Domnul Preşedinte al
Consiliului de Miniştri, Excelenţa Sa nu mi-a ascuns preocupările sale în privinţa
greutăţilor ce va întâmpina la aplicarea impozitelor din nou votate.
O altă chestiune, aceea a completării Ministerului, preocupă pe Preşedintele
Consiliului. Retragerea iminentă a Domnului Kaligas, actualul Ministru de Finanţe,
se consideră ca pozitivă. Ea se atribuie de către unii unor neînţelegeri ce s-ar fi ivit
în sânul Consiliului, iar de cei mai mulţi unei reale oboseli care a paralizat forţele
acestui eminent om de Stat şi care, trebuie să o constat, s-a manifestat în sânul
Parlamentului, unde Domnul Trikoupis s-a văzut silit a susţine aproape singur
lungile şi obositoarele discuţii la care a dat loc chestiunea bugetară. Mai multe
nume circulă pentru locurile vacante din Minister. Dintre acestea se poate
considera ca sigură intrarea în Cabinet a Domnului Contostavlos, precum am avut
onoarea a vă comunica într-un recent raport.
În această zi, ziua aniversară a Independenţei Greciei, s-a celebrat prin un Te
Deum, cântat la Biserica Mitropoliei şi la care au asistat Familia Regală, Corpul
diplomatic, Deputaţii şi înalţii funcţionari.
Primiţi vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
208
CĂTRE REGELE CAROL I (SESTRI, ITALIA)
R Bucureşti, 14/26 martie 1883184
Königliche Majestät,
184
Pe prima filă e reperabilă următoarea adnotare manuscrisă: „pr.[imit] Sestri, 2te April ’83”.
186
Allergnädigster König und Herr,

Bei dem heutigem festlichen Te deum in der Metropolitankirche waren die
Herzen und die Geister sämtlicher zahlreicher Anwesenden bei Euren Majestäten,
unseren gnädigsten Suveränen. Dieser Tag gehört ja ganz Eurer Majestät, denn Land
und Leute Rumäniens verdanken denselben der pflichttreuen gewissenhaften Arbeit
dem ernsten erhabenen Sinne, der aufopfernden aufrichtigen Liebe ihres Herrschers.
Schwere Zeiten sind an uns vorbeigegangen innerer und äuβerer Kämpfe, schwere
Zeiten werden wir noch erleben: aber Groβes und Bedeutendes ist unter der Führung
Eurer Majestät geleistet worden, feste nie geahnte Zuversicht und Vertrauen haben wir
alle in die Zukunft unter der Leitung unseres teueren Königs. Die ganze Stadt ist
beflaggt, und die Sonne scheint glänzend, die festliche Stimmung erhöhend.
Das streng anbefohlene Inkognito zwang den Ministerrat, nur an den Grafen
und die Gräfin von Vrancea sich zu wenden, um zu den Füβen des Thrones seine
ergebensten Gefühle zu unterbreiten. Sämtliche Gesandte aber wagten es nicht,
unter diesem Namen ein Telegramm an Eure Majestäten zu richten, um ihren
ergebenen Glückwünsche[n] Ausdruck zu geben. Ueberhaupt hat das Inkognito
viele treue und aufrichtigergebene Herzen daran verhindert, Eure Majestäten zum
heutigen Festtag zu beglückwünschen.
So schön und frühjahrsverkündend der Sonntag der Abreise Eurer Majestäten
war, um so winterlicher gestaltete sich der Rest der Woche. Kalter Nordwind
brachte viel Schnee [und] mit demselben eine mehrere Tage dauernde, bis 8º unter
Null gehende Kälte. Für die Wintersaaten ist der verspätete Frühling wohltuend,
die Feldarbeit leide aber darunter und der Futtermangel ist sehr fühlbar. Wir aber
sind froh, daβ Eure Majestäten den strengen Nachwinter mit einem hoffentlich
prachtvollen südlichen Frühling gewechselt haben.
Vom unserem Gesandten in Rom habe ich ein Telegramm erhalten, der von
der Erwartung eines Besuches in Rom spricht. Ich hoffe, der italienische Hof wird
leicht begreifen, daβ die Erholungsreise Eurer Majestät nicht durch ermüdendes
Zeremoniell verkürzt werden darf.
Ich habe Eurer Majestät wenig neues zu berichten, da überall die
vollständigste Stille herrscht.
Nach meiner Rückkehr aus Turnu Severin wurde mir vom englischen und
vom deutschen Gesandten die Beschlüsse der Londoner Konferenz pflichtmäβig
wärmstens empfohlen. Mehr Nachdruck als gewöhnlich wurde dieser Empfehlung
nicht gegeben. Es scheint aber, daβ man österreichischerseits auf ein scharfes
Vorgehen gerechnet hat oder noch rechnet. Man gibt sich wenigstens in Wien
dieser Hoffnung hin. Der englische Gesandte hat mir seine Note an Lord Granville
vorgelesen. In kurzen, klaren Ausdrücken setzt er unseren Standpunkt auseinander.
Leider ist aber die Diplomatie in einen circulus viciosus hineingeraten, wie jedes
auf falschen Voraussetzungen ruhendes Vorgehen.
Trotzdem Lord Granville in seiner Zircularnote zweimal feststellt, daβ
Rumänien das Galatzer Reglement vom 2 Juni 1882 nicht unterschrieben hat, wird
187
dieses Aktenstück im Vertrage selbst als ein Elaborat der europäischen Donau-
Kommission kennzeichnet. Ebenso stellt Lord Grainville in unrichtiges Licht den
wahren Sachverhalt der Dinge an der Schelde. Man weiβ nicht, ob man vor
Unwissenheit oder vor absichtlichen Entstellungen von geschichtlichen Tatsachen
steht. Ich glaube, daβ die europäischen Staatsmänner den Kultus der Wahrheit
abgelegt haben, um der Vorstellung allein zu huldigen.
Die englischen Blaubücher, soweit sie erschienen, sind an Eure Majestät
geschickt worden.
Erlauben mir Eure Majestät, meine tiefgefühlten aufrichtigsten Wünsche
meinem König und [meiner] Königinn zu Füβen des Thrones zu legen und zugleich
die ehrfurchtsvolle Ergebenheit und Treue, mit der ich verbleibe
Eurer Königlichen Majestät
ergebenster
Diener und Untertan.
Maiestate,
Preamilostive Rege şi Domn,
La Te Deum-ul festiv de astăzi din biserica mitropolitană, inimile şi sufletele
tuturor celor prezenţi în număr mare au fost alături de Majestăţile Voastre,
preamilostivii noştri suverani. Această zi aparţine în întregime Maiestăţii Voastre,
căci ţara şi oamenii României datorează această zi muncii devotate şi pline de
abnegaţie, gravei şi măreţei judecăţi, dragostei sincere şi loiale a domnitorului lor.
Am trăit vremuri grele cu lupte interne şi externe, vor mai veni vremuri grele, dar
măreţe şi însemnate lucruri au fost realizate sub cârmuirea Maiestăţii Voastre,
avem cu toţii încredere statornică şi nesperată nădejde în viitor sub conducerea
slăvitului nostru rege. Oraşul întreg este împodobit cu drapele, iar soarele
străluceşte, întărind atmosfera de sărbătoare.
Incognito-ul pe care l-aţi ordonat cu stricteţe, a obligat Consiliul de Miniştri
să se adreseze doar contelui şi contesei de Vrancea [regele Carol I şi regina
Elisabeta – n.ed.] pentru a prezenta la picioarele tronului cele mai devotate
sentimente. Miniştrii străini n-au îndrăznit să trimită, sub acest nume, o telegramă
Maiestăţilor Voastre, pentru a da expresie devotatelor lor urări de sănătate. Dar mai
ales acest incognito a împiedicat multe inimi fidele şi loiale să felicite Maiestăţile
Voastre cu ocazia sărbătorii de astăzi.
Pe cât de frumoasă şi primăvăratecă a fost duminica plecării Majestăţilor
Voastre, pe atât de iernatică s-a dovedit restul săptămânii. Un vânt din nord a adus
multă zăpadă şi împreună cu aceasta un frig care a durat mai multe zile, ajungând
până la minus 8º. Pentru semănăturile de iarnă, această primăvară întârziată este
binefăcătoare, dar munca câmpului suferă din această cauză şi lipsa de furaje este
puternic resimţită. Suntem însă bucuroşi că Majestăţile Voastre au schimbat iarna
târzie cu o, sperăm, splendidă primăvară sudică.
188
Am primit de la Ministrul nostru de la Roma o telegramă în care este vorba

despre aşteptarea unei vizite la Roma. Sper că la Curtea italiană se va înţelege uşor
că această călătorie de refacere a Majestăţii Voastre nu trebuie scurtată printr-un
ceremonial obositor.
Am puţine lucruri noi de raportat Maiestăţii Voastre, pentru că peste tot
domneşte o linişte desăvârşită.
După întoarcerea mea de la Turnu Severin mi-au fost prezentate călduros,
conform obligaţiilor, hotărârile Conferinţei de la Londra de către Ministrul englez
şi cel german. Nu s-a dat acestei recomandări o importanţă mai mare decât de
obicei. Se pare însă că de partea austriacă s-a mizat şi se mizează încă pe o acţiune
mai hotărâtă. Cel puţin la Viena se nutreşte această speranţă. Ministrul englez mi-a
citit nota sa către lordul Grainville. În cuvinte puţine şi clare, el analizează punctul
nostru de vedere. Din păcate diplomaţia a ajuns într-un cerc vicios, ca orice demers
bazat pe premize false. Deşi lordul Granville a constatat de două ori în nota sa
circulară că România n-a semnat Regulamentul de la Galaţi din 2 iunie 1882, acest
act este considerat totuşi drept un document al Comisiei Dunării. De asemenea,
lordul Granville pune într-o lumină falsă starea de lucruri reală, legată de Schelde.
Nu se ştie dacă ne aflăm în faţa necunoaşterii sau a unor denaturări intenţionate a
faptelor istorice. Cred că oamenii de stat europeni au renunţat la cultul adevărului,
pentru a venera doar închipuirile.
Cărţile albastre englezeşti, câte au apărut, au fost trimise Maiestăţii Voastre.
Permiteţi-mi, Majestate, să aduc la picioarele tronului urările cele mai adânci
şi mai sincere regelui şi reginei mele şi în acelaşi timp supunerea respectuoasă şi
credinţa cu care rămân preaplecatul slujitor al Maiestăţii Voastre.
ANIC, Casa Regală, dosar 11/1883, f. 1-2
209
Dragă Miticus,
O lungă conversaţiune ce am avut ieri cu Kálnoky m-a întărit în părerea ce
ţi-am comunicat deja că Austria nu are să se întoarcă în chestia Dunărei. El mi-a zis
între altele că mult mai bine ar fi dacă nu ar fi existat niciodată [sic !] această
chestiune între noi şi a apăsat asupra împrejurării că Austria nu mai are nici un rol
189
individual într-o afacere ce a devenit prin tratatul de la Londra o afacere

Europeană. El tot pare a crede că nu vom cuteza a împinge rezistenţa noastră până
[la] a zădărnici cu totul hotărârile conferinţei.
La părerea exprimată de mine că ne va fi imposibil a primi tale quale
hotărârile conferinţei şi că, deşi guvernul nu a răspuns încă, răspunsul lui va fi după
toate probabilităţile unul negativ, el a zis: Eh bien! ce ne sera pas une question de
paix ou de guerre entre nous, mais il me semble impossible qu’on ne trouve pas
une issue. Am trecut apoi la presă, i-am arătat un articol foarte violent din „Pester
Lloyd” din 24 şi l-am întrebat dacă faţă cu asemenea enunţuri ale unui ziar oficios
se mai poate plânge de gazetele noastre. El a negat categoric complicitatea cu
„Pester Lloyd” [subl. în orig. – n.ed.], a deplorat că se întâmplă asemenea lucruri,
dar le-a explicat prin pasiunea ce s-a pus din ambele părţi în chestiunea Dunărei.
Am pus apoi chestiunea pe tărâmul războiului viitor zicându-i că chestiunea
Dunărei se va rezolva odată cu dânsul. „Je sais que vous comptez sur la prochaine
guerre-mais vous pourriez vous tromper dans vos calculs car elle n’aura pas lieu de
si tôt.” Je ne le crois pas, lui ai-je répondu, nous sommes à un poste d’observation
et tout ce que nous voyons nous faire croire à la guerre. Elle aura lieu et le mieux
serait de ne préparer à la faire de la façon la plus avantageuse [subl. în orig. –
n.ed.]. N-a răspuns nimic dar, s-a uitat lung la mine cu un aer de mirare şi a crezut,
desigur, ori că sunt într-o ureche, ori că ştiu mai mult decât nu vreau să spun.
P.S. Am avut astăzi o lungă întrevedere cu un corespondent al Pester Lloyd.
El se duce mâine la Pesta şi mi-a promis că va face tot ce va putea ca să modifice
tonul jurnalului. Vedremo.
210
D 4365185 Bucureşti, 17/29 martie 1883
J’ai l’honneur de Vous accuser réception de la note par laquelle Votre
Excellence me transmet la communication du Comte Granville concernant les
185
Comunicată, cu N circulară 4463 din 19/31 martie 1883, tuturor Legaţiilor (fără Londra) şi
Agenţiilor diplomatice ale României în străinătate.
190
décisions de la Conférence de Londres. Sans entrer dans le fond des questions

soulevées, le Gouvernement Royal se trouve en devoir de constater que la
Roumanie a été exclue d’une participation effective aux délibérations de la
Conférence, bien qu’elle eût en sa faveur les précédents établis sur des principes
généralement adoptés et pratiqués, et l’opinion de plusieurs Puissances.
Vous avez eu l’occasion de faire part à Son Excellence le Président de la
Conférence des réserves du Gouvernement Royal relativement à des décisions
prises en dehors de la participation de la Roumanie, alors qu’il s’agissait de
modifier l’acte additionnel de 1881, qui porte la signature de la Roumanie, et de
discuter un projet de Règlement de navigation, de police fluviale et de surveillance,
qui n’avait pas reçu l’assentiment unanime, légal et nécessaire de la Commission
Européenne du Danube, dans laquelle le délégué Roumain occupe une place égale
à celle des autres membres qui la composent.
Toutefois notre déférence envers l’opinion des Grandes Puissances
Européennes est trop grande pour ne pas nous induire à étudier de nouveau les
actes qui nous sont communiqués et qui touchent à des questions d’une importance
aussi vitale pour le Royaume. Je me réserve donc d’entretenir prochainement Votre
Excellence des déterminations ultérieures du Gouvernement Royal.
En Vous priant, jusque là, de donner lecture de la présente dépêche au Comte
Granville, et de Lui en laisser copie, si Sa Seigneurie en exprime le désir, je saisis cette
occasion de Vous renouveler, Monsieur l’Envoyé, l’assurance de ma haute considération.
211
T cifr. 75 Roma, 29 martie (st.n.) 1883, ora 20,20

Dans le désir d’épargner du gouvernement roumain tout embarras, en ce

moment-ci, les grandes Puissances ont ajourné toute démarche diplomatique auprès
de lui jusqu’après les élections186. Leurs Majestés m’ayant autorisé à me rendre
auprès d’Elles [Pegli – Sestri Ponente, GE, villa Spinola – n.ed.], je partirai le deux
avril.
186
Relativ la acelaşi argument se publică următoarea telegramă a Ministrului României la
Roma: „Renseignement que je vous ai transmis me venait d’un ambassadeur, qui, plus heureux que
moi, est tenu par son gouvernement au courant de ce qu’il fait. Il s’agit peut-être d’une nouvelle
démarche diplomatique.” Vezi AMAE, Fond Roma, vol. 86: T cifr. 76, Bălăceanu către Sturdza,
Roma, 31 martie (st.n.) 1883, f.o.
191
212
R 152 Constantinopol, 18/30 martie 1883

(r.g., 22 martie/3 aprilie)
Depuis Samedi passé une nouvelle crise a commencé à poindre ici, et elle
menace aujourd’hui d’aboutir à un changement de Ministère. C’est en sortant d’une
audience de Sa Majesté le Sultan que Son Altesse le Grand Vézir a donné sa
démission Samedi dernier.
Saïd Pacha allègue comme motif de sa retraite l’état de sa santé qui se serait
ressentie de la perte d’un frère qu’il affectionnait vivement, décédé dans le courant
de ce mois à la suite d’une maladie aiguë. Sa Majesté aurait refusé d’accepter la
démission du Grand Vézir qui persiste cependant dans sa résolution. A côté du
motif apparent, donné par Saïd Pacha, il en existeraient d’autres encore, et ceux-là
seraient, dit-on, les seuls motifs réels qui le font réclamer avec insistance sa
retraite. Le Grand Vézir aurait senti que depuis quelque temps son crédit baissait
auprès du Souverain, et que son action, en toutes choses, se trouvait paralysée par
le refus des Iradés qu’il aurait demandés dans différents questions importantes.
Pour ma part, je me demande si par hasard l’Iradé sollicité pour l’abrogation des
tarifs douaniers russes ne serait pas du nombre.
En outre, il se serait agi du remplacement de l’actuel Ministre des Affaires
Etrangères. En effet, il paraît qu’Aarifi Pacha est en tout cas condamné à quitter ce
Ministère, et Saïd Pacha lui-même désirerait son éloignement. C’est donc la
question du successeur à donner à Aarifi Pacha qui aurait fait éclater une
divergence des plus tranchées entre les vues du Sultan et celles de son Grand Vézir.
Sa Majesté aurait insisté pour la nomination d’Assim Pacha aux Affaires
Etrangères. Or, bien qu’Assim Pacha fasse partie du Cabinet actuel, ce désir du
Sultan aurait blessé au vif Saïd Pacha qui le considère comme un adversaire, vu
l’attitude tout à fait contraire à ses vues qu’il aurait gardée dans les dernières
affaires de l’Egypte, et à laquelle Son Altesse attribue tous les mécomptes que la
Turquie a dû subir par la suite dans cette question.
Somme toute, ce qui ressort de précis de cette situation du moment, c’est la
démission du Grand Vézir qu’il persiste à ne pas retirer, et son remplacement
192
probable – sauf changement ultérieur – par Edhem Pacha au premier poste du

Gouvernement. Veuillez toutefois considérer, Monsieur le Ministre, ce qui précède,
comme une information du moment, car, comme vous le savez, tout change ici du
jour au lendemain.
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 304, f. 130
213
T cifr. f.n.187 Bucureşti, 31 martie (st.n.) 1883, f.o.
La démarche diplomatique a été déjà faite près du gouvernement, qui n’est

nullement embarrassé sur la question du Danube, ni avant ni après les élections.
214
R 134 confidenţial Berlin, 21 martie/2 aprilie 1883
Je viens compléter par quelques détails d’un caractère confidentiel le rapport
que j’ai eu l’honneur d’adresser à Votre Excellence, le 10/22 Mars188, au sujet des
changements survenus aux Départements de la Guerre et de la Marine. J’ai appris
de très-bonne source que le remplacement du Général de Stosch, dont les motifs se
dérobaient le plus à l’attention publique, a eu des causes intimes qui méritent d’être
signalées comme symptômes intéressants de la situation intérieure de l’Allemagne.
Quel que soit l’éclat des succès remportés par le Prince de Bismarck sur le
champ de la politique extérieure, son immense prestige n’a pu empêcher que le
système autoritaire qu’il poursuivait à l’intérieur avec tant de vigueur n’aboutît à
un malaise général, de plus en plus sensible au pays, et ne frappât de stérilité
187
Ciornă.
188
Vezi nr. 203.
193
toute cette partie de son activité et de son intelligence politiques. Obligé de

gouverner en Prusse et en Allemagne avec des Parlements, mais dédaigneux des
majorités, même de celles qui pourraient lui être favorables, le Chancelier
n’obtient plus dans les questions les plus importantes, que des résultats négatifs.
L’obstruction des affaires qui en résulte, les crises ministérielles partielles qui se
succèdent, le Prince de Bismarck les met sur le compte du parlementarisme.
Mais, c’est lui-même qu’on rend plus généralement responsable d’une situation
qui ne saurait se prolonger sans mettre en souffrance les plus graves intérêts de
l’État.
Cette espèce de désarroi où se trouve actuellement la politique intérieure, a
produit nécessairement, même dans les sphères gouvernementales, des courants
contraires au système du Chancelier, et il s’était formé autour du Prince Impérial,
en vue d’un changement de règne, un groupe, pour ne pas dire un parti politique,
inspiré de tendances vers un régime parlementaire, plus conforme aux aspirations
du pays et aux besoins du siècle. L’ancien Ministre de la Marine [Şef al
Amiralităţii – n.ed.] était, dit-on, le membre le plus influent, sinon le chef de ce
groupe, dont le nouveau Maréchal du Prince Héritier, Mr. de Normann, était le
porte-voix. Il est aisé de comprendre que le Chancelier quitterait plutôt le pouvoir
que de tolérer, en haut lieu, de pareilles influences à côté de la sienne. Dès lors,
l’issue de cet antagonisme naissant ne pouvait plus être douteuse.
C’est ainsi que s’expliquent maintenant les froissements antérieurs, jamais
bien définis, entre le Prince de Bismarck et Mr. de Stosch et auxquels ce
dernier avait su résister jusqu’à présent. C’est ainsi que s’éclaircissent aussi les
reproches que le Chancelier aurait faits à ses collègues de la Guerre et de la
Marine d’avoir pris dans les derniers temps une attitude beaucoup trop
conciliante, selon lui, à l’égard des Parlements. Opposé à toute concession
libérale, comme à toute modification du système de gouvernement actuel, il a
exigé de l’Empereur le remplacement de Mr. de Stosch, comme il a écarté déjà,
les uns après les autres, tous ses collègues qui avaient montré certaines velléités
d’indépendance ou dont l’influence croissante commençait à lui porter
ombrage. Et, comme pour ne laisser aucun doute sur le sens des récents
changements ministériels, la presse officieuse a entrepris une campagne contre
les inconvénients et les dangers du parlementarisme au moment où Mr. de
Kameke et Mr. de Stosch qui en étaient partisans, très-modérés d’ailleurs, se
voyaient tout-à-coup remplacés au pouvoir.
considération.
194
215
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA, CĂTRE MINIŞTRII
ROMÂNIEI LA LONDRA, GHICA, ŞI BERLIN, LITEANU
T cifr. f.n.189 Bucureşti, 4 aprilie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., 4 aprilie, nr. 11471)
Dans des entretiens le Baron Mayr a posé académiquement l’exclusion de la

Roumanie de la Commission Européenne comme une des conséquences possibles
de la non-acceptation par nous du traité de Londres. Le Ministre d’Italie a parlé
comme d’une décision arrêtée entre les Puissances. La séance de la Commission
qui devait avoir lieu avant le 24 avril semble être ajournée à fin Mai. Veuillez
contrôler ces données avec circonspection.
(pour Berlin seul) On pretend que l’Allemagne commencera une campagne
vigoureuse en faveur du traité de Londres, et que Saurma remettra prochainement
une note en ce sens. Veuillez prendre renseignements190.
216
R 54 confidenţial Belgrad, 23 martie/4 aprilie 1883

(r.g., 11 iulie)
En me référant au rapport que j’ai l’honneur d’adresser à Votre Excellence, en
date du 19/27 mars courant [14 martie (st.n.) – n.ed.] sous no. 50191, ainsi qu’à mon
télégramme chiffré du 21 mars, sous no. 53192, j’ai l’honneur de l’informer que
l’assemblée électorale ecclésiastique s’est réunie au jour fixé par le Gouvernement, et
a procédé à l’élection du Métropolite. Le candidat recommandé par le Ministère et
soutenu énergiquement par lui, a, comme on devait s’y attendre, facilement triomphé.
Au début de la séance un incident s’est produit: Monsieur Novakovitch,
Ministre de l’instruction publique et des Cultes ayant voulu prendre la présidence,
189
Copie.
190
Pentru răspuns vezi nr. 217, 218.
191
Vezi nr. 192.
192
Ireperabilă.
195
l’assemblée s’est refusée, et a porté au fauteuil l’archimandrite Mraovitch en sa

qualité de doyen d’âge. C’est lui qui a été ensuite élu Métropolitain.
Le nouveau chef de l’église serbe ne jouit pas dans le pays d’une très grande
considération. Il est excessivement joueur et fréquente assidûment les cafés; sa
sobriété laisse également beaucoup à désirer. Aussi le choix du Gouvernement a-t-
il surpris l’opinion publique. Il est évident que l’église ne gagnera rien en prestige
par cette étrange acquisition.
Tous les évêques, ainsi que je l’avais prévu, ont refusé catégoriquement de
siéger dans une assemblée déclarée par eux anticanonnique; ils tiennent l’élection
pour nulle, et ne reconnaissent pas leur nouveau chef. Les procédés du Cabinet,
dans cette question, sont, à leur point de vue, contraires aux canons de l’église, et
ils ne veulent pas, disent-ils, se faire les complices de leur violation.
Le Gouvernement, en face de l’hostilité ouverte des évêques, les considère
comme démissionnaires, et songe à les remplacer. Le collège appelé à les nommer
sera convoqué lorsque le nouveau Métropolite sera de retour de Carlovitz. Sa
Sainteté est partie ce matin pour cette dernière ville où Elle se fera sacrer par le
Patriarche. Dans une quinzaine de jours le gouvernement aura achevé son œuvre; la
crise sera terminée, pour le moment du moins.
Je crois que la Serbie ne sollicitera pas des autres églises orthodoxes la
reconnaissance officielle du nouvel état de choses créé, en somme, par l’arbitraire
Gouvernement. S’attendant à un blâme presque général de la part des métropolites
des autres pays orthodoxes, elle se contentera de les voir fermer les yeux sur une
situation anormale.
Dans mon précédent rapport j’ai constaté quels avantages l’opposition a
retirés de la campagne menée par le parti progressiste contre l’église. Les libéraux
et les radicaux passent aujourd’hui pour les défenseurs de la religion. Les prêtres
des campagnes sont en grande partie avec eux, et leur apporteront un appoint
considérable aux élections prochaines.
La date pour ces élections n’est pas encore fixée. Votre Excellence sait que
cette année le gouvernement doit présider à des élections doubles. La dernière
assemblée s’étant montrée favorable à une modification de la constitution, la
grande Skouptchina (Constituante) devra être convoquée dans le courant de
l’année. D’un autre côté la Chambre ordinaire ayant terminé sa législature en
printemps, le gouvernement est tenu de procéder à de nouvelles élections de façon
à ce que la prochaine Skouptchina puisse se réunir le 31 décembre au plus tard.
M. Pirocanac m’a dit qu’il comptait convoquer d’abord la Constituante, afin
d’en finir avec la question, toujours irritante, de la révision. Il veut, lorsque les
élections seront appelées à élire une chambre pour trois ans, que le terrain politique
soit déblayé de toutes les difficultés susceptibles d’agiter et d’égarer les esprits.
Cependant le succès des élections est loin d’être certain.
À titre de renseignement je me permettrai de signaler à Votre Excellence le fait
suivant: tous les représentants des Puissances étrangères ont été informés par M. le
196
Président du Conseil que Sa Majesté le Roi de Serbie désirant conférer l’Ordre de l’Aigle
Blanc aux Chefs des États représentés à Belgrade, des démarches avaient été faites auprès
des différentes cours en vue d’obtenir l’adhésion des Souverains. Je suis le seul auquel
M. Pirocanac n’ait pas communiqué l’intention du Roi Milan. Je sais, en outre, que c’est
intentionnellement que le Ministre s’est abstenu de m’entretenir sur ce sujet.
Je prie Votre Excellence de vouloir bien agréer l’assurance de ma parfaite
considération.
217
T cifr. f.n.193 Berlin, 5 aprilie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., 5 aprilie, nr. 11472)
Je me metterai prochainement en mesure de répondre d’une manière positive

aux questions adressées par vos derniers télégrammes. En attendant, je puis
affirmer à Votre Excellence que tous les cabinets sont convenus de ne faire en
faveur du Traité de Londres aucune demande auprès du gouvernement Roumain
avant les élections.
218
SP Viena, 5 aprilie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
În urma depeşei tale194 primită astăzi şi privitoare la conversaţiunile tale cu
Mayr şi Tornielli, am început une tournée d’ambassadeurs şi am fost deja la Elliot
193
Copie.
194
Vezi nr. 215.
197
şi la Lobanov. Şi unul şi altul mi-au zis că nu [a] avut loc nici o schimbare de
vederi între Puteri asupra excluderii noastre din Comisia Europeană, dar şi unul şi
altul sunt de părere că de îndată ce nu primim Tratatul de la Londra ar fi logic să ne
retragem noi însuşi din Comisia Europeană [subl. în orig. – n.ed.]. Cum vezi, un
limbaj identic. Eu le-am răspuns că nu cunosc ce va răspunde până în sfârşit [până
la urmă – n.ed.] guvernul. Dar e clar că după mine Tratatul de la Londra se
compune din două părţi, una care nu e decât simpla aplicare a Tratatului de [la]
Berlin, şi alta care cuprinde dispoziţiuni cu totul noi.
Să admitem în adevăr că Conferinţa de la Londra nu s-ar fi ocupat decât cu
continuarea Comisiei Europene, nimic nu ar fi justificat pretenţia noastră de a lua
parte la Conferinţă, cu atât mai mult cu cât Tratatul de [la] Berlin zice anume: que
les Puissances [subl. în orig. – n.ed.] s’entendront... etc. Putem deci primi aceasta
deşi nu am fost admişi. De îndată însă ce Puterile au discutat lucruri ce nu stau în
Tratatul de [la] Berlin, ba sunt chiar în contradicţiune cu acest Tratat, atunci
reintrăm faţă cu dânsele în toate drepturile noastre de Stat suveran şi excluderea
noastră este un motiv suficient de neprimire a acestor părţi.
Elliot mi-a zis că Puterile nu vor primi niciodată scindarea Tratatului şi că nici
nu vor trata cu noi despre modificarea lui. Cum vezi, un limbaj energic, dar tot Elliot
a adăugat că dacă nu vom ratifica Tratatul el nu poate intra în lucrare [subl. în orig. –
n.ed.], astfel încât premisa are drept consecinţă o mărturisire de neputinţă. Îmi pare
că ei singuri nu ştiu cum să iasă din încurcătura în care s-au vârât şi că încearcă cu tot
soiul de mijloace să ne înduplece. Au să zugrăvească pe părete o sumă enormă de
balauri îngrozitori şi de draci ce scot limba afară, Shakespeare însă, care era un om
cu minte, zice că numai copiii se sperie de asemenea lucruri. Lobanov m-a întrebat
dacă în cazul de a nu primi Tratatul de la Londra ne-am înţelege cu dânşii asupra
[subl. în orig. – n.ed.] unui modus vivendi pe braţul Kilia. I-am spus că nu ştiu, dar că
nu cred să o vreie Guvernul Rusesc, căci norma cere înainte de toate să recunoască
neaplicarea tratatului de la Londra [subl. în orig. – n.ed.], lucru ce nu i se dă mâna
să facă. Zilele acestea [o] să-i văd pe alţi ambasadori, marţi pe Kálnoky şi treptat,
treptat te voi pune în curent de impresiunile mele.
219
CĂTRE REGELE CAROL I (SESTRI)
R Bucureşti, 25 martie/6 aprilie 1883
198
(Sestri, 12 aprilie (st.n.)
Königliche Majestät,
Durchlauchtigster König und Herr,
Seit meinem letzten Bericht ist der Frühling auch bei uns eingekehrt. Zwei
warme Nachtregen haben die weiβe Schneedecke durchbrochen. Mäβig warme
Tage geben der Pflanzenwelt die Möglichkeit sich kräftig zu entwickeln. Die
Pflugschaar hat schon angefangen, die Felder zu bearbeiten und der Landmann
kann, beim Anblick der schönen Wintersaaten, mit erneuertem Eifer an die Arbeit
gehen. Ich hoffe, daβ Eure Majestät sich bald an der schönen Entwicklung der
Äcker selbst freuen wird.
Die Wahlagitation im Lande dauert natürlich fort. Die Opposition sucht durch
ihren regen Erfindungsgeist ihre Schwäche zu decken. Bald sollen den
Grundbesitzer ihre Güter zur allgemeinen Verteilung kommen, bald soll Eure
Majestät den Ministerpräsidenten mit der Diktatur betrauen, bald hofft man durch
die Donaufrage von auβen eine Hilfe gegen die inneren Gegner. Diese
momentanen Aufregungsmittel werden nach Möglichkeit ausgebeutet.
Die Oppositionsblätter wollen durch abgebrochene zusammengeflickte Sätze
aus dem ’Românul’ den Beweis liefern, daβ die Regierung in der Donaufrage längst
den Forderungen Oesterreichs nachgegeben, trotzdem das neueste Zirkular Lord
Granville’s den Gegenbeweis liefert und die europäische Diplomatie uns zürnt.
Im Lande macht dieses Gebaren keinen groβen Eindruck. Man urteilt die
Dinge vom praktischen Standpunkt und sieht in den kleinen Wahlkörpern, wo
verwandschaftliche und persönliche Verhältnisse den Ausschlag geben, den Grund
der Uebelstände, die alte, morsche, auf persönliche Leidenschaften fassende
Intrigenwirtschaft zum Nachteil eines kräftigen gesunden staatlichen Lebens
fortwähren läβt.
Zur Charakteristik dieser Zustände scheint mir die Beurteilung zu dienen,
welche die Oppositionsblätter der Demission des Generals Manu zuteil werden
lieβen. Man hob bei demselben weniger seine militärischen Eigenschaften, als die
Energie seiner politischen Ueberzeugungen.
In der Donaufrage ist es jetzt vorläufig still. Auf Lord Granville’s Anzeige
des Londoner Vertrages, hat unser auswärtiges Amt eine Empfangsantwort
zugestellt. Beide Aktenstücke sind hier beigelegt zur allerhöchsten Einsicht Eurer
Majestät.
Ich hatte in dieser Angelegenheit in den letzten Tagen zwei wichtige
Gespräche mit dem, nach zwei monatlichem Aufenthalt in Wien, nach Galatz
zurückkehrenden österreichischen Mitglied der Donaukommission, General Konsul
Boleslawski, und mit dem vorgestern abend hier angelangten italienischen
Gesandten.
Als Ministerialrat von Plason nach London gesandet wurde, berief man
zeitweilig an seine Stelle, um das Referat zu führen, Herrn von Boleslawski. Er war
199
somit interessant, die Eindrücke des aus der Atmosphäre der Wiener auswärtigen
Amtes austretenden Beamten zu vernehmen.
Vor allem währte sich Herr Boleslawski kräftig gegen jedweden Gedanken
eines execkutionellen scharfen Vorgehens seiner Regierung. Er bedauerte sodann
aufrichtigst die jetztige Sachlage, welche das Resultat rein persönlicher
Beamtenpolitik sei und den freundschaftlichen Beziehungen Oesterreichs und
Rumäniens einen wirklichen Schaden zufügen, ohne den Handels – und
Schifffahrtsinteressen Oesterreichs im geringsten zu nützen. Er gab in
unumwundener Weise zu, daβ bezüglich der Ausübung der Fluβpolizei, Recht und
Praxis auf unserer Seite stehen, – daβ Lord Granvilles Schelde-Zitat eine
absichtliche oder unabsichtliche Unkenntnis der dortigen Zustände bezeugen, daβ
man dem Wiener Kabinett den allgemeinen Donauschifffahrtsvertrag vom Jahre
1857 und den Serbischen Vertrag vom Jahre 1858 siegreich entgegenstellen könne.
Er ging noch weiter, und erklärte die von uns verlangte Scheidung der Ufer und
Nichtuferstaaten in der Aufsichtskommission als vollberechtigte Forderung. Er
wünscht aufrichtigst eine Verständigung und die Erfindung der hiezu nötigen
Formel. Besonders wertvoll war die Versicherung, daβ Baron Mayr die Dinge mit
klaren Augen sähe, und seine Ansichten ganz teile. Alle diese Äuβerungen
schienen aufrichtig gemeint zu sein.
Graf Tornielli stellte sich, als Gesandter, auf höherem Standpunkt. Er meinte,
theoretisch könnten wir Recht haben, und auch die sonstige geltende Praxis der
internationalen Schifffahrtsverhältnisse als Beweise der Gerechtigkeit und
Billigkeit unserer Forderungen anführen; für Europa lage die Sache anders – man
hätte einen formellen Vertrag vor sich. Einerseits zögen die sozialen Miβstände des
Westens die öffentliche Meinung jedermanns von der kein allgemeines Interesse
bietende Donaufrage ab. Anderseits trachtet die Diplomatie das Miβbehagen einer
offenen politischen Frage von sich zu weiten. Man ist somit allerseits über
Rumänien miβmutig, welches niemand zur Ruhe kommen läβt, kleinlicher
Vorderungen halber. Die ganze Donaufrage sei sehr verwickelter Natur, weil
Ruβland und Oesterreich im Grunde der europäischen Donaukommission sehr
abhold sind, und ihre Einwilligung zur Verlängerung derselben nur durch groβe
Konzessionen zu erlangen war. Graf Tornielli sagte, wir müβten doch der groβen
Errungenschaft der beinahe permanenten Dauer der Europäischen Donaukommission
vollen Beifall zollen, und dieselbe nicht wieder durch ein starres Festhalten bei
unseren Forderungen in Frage stellen. Oesterreich hätte ja so viel nachgegeben, daβ
wir an Kleinigkeit doch nicht weiter mäkeln sollten. Niemand denke daran
Rumäniens Unabhängigkeit zu bedrohen, aber wir sollten uns doch nicht isolieren
und dadurch in eine gefährliche Lage bringen. Als aufrichtiger Freund rät Graf
Tornielli entschiedenes Nachgeben und Annahme des Londoner Vertrages, von
dessen Beratung wir bloβ deshalb ausgeschlossen worden sind, weil wir starrköpfig
unseren Standpunkt aufrechthielten.
200
Meine Auseinandersetzungen und Berufungen auf die geltenden

Völkerrechtlichen Fluβschifffahrtsbestimungen, auf die von den Mächten mit
Rumänien bona fide abgeschlossenen Verträge, auf den früheren Standpunkt
Oesterreichs vom Jahre 1857 und 1882, wurden mit der Tatsache des Londoner
Vertrages beantwortet. Die Frage wie dieser Vertrag ohne uns ausgeführt worden
könne, erörtete Graf Tornielli nicht.
Dem englischen Gesandten gegenüber, hat er sich aber dahin geäuβert, daβ
unsere Halsstarrigkeit die Ausschlieβung Rumäniens aus der Donaukommission
nach sich ziehen wird, wenn auch Rumänien den Vertrag nach jener Seite hin
annehmen würde, denn dieser könne nicht bloβ teilweise angenommen werden.
Auf die Maaβregel hat unlängst auch Baron Mayr hingedeutet, wie er damals
meinte, in ganz akademischer Weise.
Die Ausschlieβung Rumäniens von der Konferenz, die in einem Vertrag
niedergelegten Londoner Abmachungen, die für uns nicht ganz geklärte Rolle des
deutschen Bevollmächtigten, die Erklärungen des Grafen Kálnoky, diese
Angelegenheit gehe Oesterreichs nichts mehr an, die vom Grafen Tornielli in
Aussicht gestellte Ausschlieβung aus der Galatzer Kommission, – sind keine
erfreulichen Zeichen von Gerechtigkeitssinn und Wohlwollen. Das ganze
Vorgehen ist zu sonderbar, als man nicht die Frage aufwerfen könnte, ob hinter der
Donaufrage nicht ein versteckter Anschlag auf Rumänien geplant sei. Ist dies aber
nach den Versicherungen, die uns von freundschaftlicher Seite zukamen, wohl
denkbar?
Graf Tornielli hat mir gegenüber sehr betont, wie sehr der Besuch Eurer
Majestät und Ihrer Majestät der Königin in Rom den Erwartungen der italienischer
Majestäten, der Staatsmänner Italiens und der dortigen Freunde Rumäniens
entsprochen hätte. Meine bestimmte Antwort war, Eure Majestäten hätten die Reise
gesundheitshalber unternommen und die Zeit wäre zu kurz bemessen, als daβ ein
Besuch in Rom möglich wäre. Mir schien es, daβ die Reise Eurer Majestäten nach
Rom, und die Donaufrage sehr leicht die Leiter bilden sollte, die dem Grafen
Tornielli höhere Stellungen zu erklimmen helfen würden.
Indem ich ehrfurchtsvoll Ihrer Majestät der Königin die Hand küsse,
verbleibe ich in tiefster Ehrfurcht
Eurer Königlichen Majestät allertreuester, allerergebenster Diener und
Untertan D. Sturdza.
Maiestatea Voastră,
Mărite Rege şi Domn,
De la ultimul meu raport a poposit şi la noi primăvara. Două ploi calde
nocturne au străpuns mantia albă de zăpadă. Zilele relativ calde dau vegetaţiei
posibilitatea să crească puternic. Plugurile au început deja să lucreze pe ogoare, iar
ţăranul, la vederea frumoaselor semănături de iarnă, se apucă de treabă cu înnoită
201
râvnă. Sper ca în curând şi Maiestatea Voastră să se poată bucura de frumuseţea

ogoarelor.
Agitaţia electorală din ţară continuă bineînţeles. Opoziţia caută să-şi ascundă
slăbiciunea prin neastâmpăratul său spirit inventiv. Când proprietarii de pământ
trebuie să-şi împartă moşiile, când Maiestatea Voastră trebuie să încredinţeze
primului – ministru puteri dictatoriale, când se speră într-un ajutor extern, prin
problema Dunării, împotriva adversarilor interni. Aceste mijloace de tulburare
momentană sunt exploatate după posibilităţi.
Ziarele opoziţiei vor să dovedească, prin fraze incoerent însăilate din
Românul, că autorităţile au cedat de mult pretenţiilor Austriei în problema Dunării,
cu toate că ultima circulară a lordului Granville dovedeşte contrariul, iar diplomaţia
europeană este supărată pe noi.
În ţară, această mişcare nu face impresie. Lucrurile sunt judecate practic şi
cauza stărilor rele de lucruri e pusă pe seama micilor colegii electorale, în care
relaţiile de rudenie şi cele personale sunt preponderente, în care vechile şi putredele
intrigării născute din patimi personale se menţin ca o piedică în desfăşurarea unei
vieţi statale puternice şi sănătoase.
În caracterizarea acestor situaţii, revelatoare mi se pare aprecierea ziarelor
opoziţiei asupra cererii de demisie a generalului Manu. S-au scos în evidenţă mai
puţin calităţile sale militare, cât mai ales puterea convingerilor sale politice.
În problema Dunării este deocamdată linişte. La comunicatul lordului
Granville asupra tratatului de la Londra, Ministerul nostru de Externe a remis o
confirmare de primire. Ambele documente sunt anexate aici spre înalta examinare a
Maiestăţii Voastre.
În această problemă am avut zilele trecute două convorbiri importante cu
consulul general Boleslawski, membrul austriac al Comisiei Dunării, care s-a întors
la Galaţi după o şedere de două luni la Viena, şi cu ministrul italian care a ajuns
aici alaltăieri seara.
Când Consilierul ministerial von Plason a fost trimis la Londra, a fost numit
temporar în locul său domnul von Boleslawski pentru a continua raportul. A fost deci
interesant de aflat impresiile funcţionarului care părăsise atmosfera ministerului
extern de la Viena.
Înainte de toate, domnul Boleslawski s-a opus cu înverşunare oricărei idei de
puternică acţiune executivă din partea guvernului său. Apoi el a regretat în modul
cel mai sincer situaţia actuală care ar fi rezultatul politicii pur personale a unor
funcţionari şi care aduc raporturilor de prietenie dintre Austria şi România un real
prejudiciu, fără a sluji, nici în cea mai mică măsură, intereselor comerciale şi
navale ale Austriei. A recunoscut fără ocolişuri că, în legătură cu poliţia fluvială,
legea şi practica sunt de partea noastră – citarea Scheldei a lordului Granville atestă
o necunoaştere, intenţionată sau neinteţionată, a situaţiei de acolo, astfel încât i s-ar
putea opune cu succes cabinetului de la Viena tratatul general de navigaţie pe
Dunăre din anul 1857 şi tratatul cu Serbia din anul 1858. A mers chiar mai departe
202
şi a declarat că cererea noastră de separare în state riverane şi neriverane, în cadrul

comisiei de supraveghere, este o solicitare întru-totul îndreptăţită. El doreşte cu
sinceritate o înţelegere şi găsirea formulei necesare pentru aceasta. Deosebit de
importantă a fost asigurarea că baronul Mayr vede lucrurile foarte clar şi că el
împărtăşeşte cu totul părerile sale. Toate aceste consideraţii au părut sincere.
Contele Tornielli, ca Ministru, s-a plasat pe o poziţie mai înaltă. A fost de
părere că în mod teoretic am putea avea dreptate şi chiar şi practica general valabilă
a relaţiilor navale internaţionale susţine justeţea şi îndreptăţirea cererilor noastre,
pentru Europa însă situaţia stă altfel – există un tratat formal. Pe de o parte
neajunsurile sociale ale Occidentului abat atenţia opiniei publice de la problema
Dunării care nu prezintă nici un interes general. Pe de altă parte, diplomaţia se
străduieşte să îndepărteze de la sine o neplăcută problemă politică deschisă. Drept
urmare România este privită cu neîncredere din toate părţile, ca una care nu lasă pe
nimeni în pace cu solicitări mărunte. Întreaga problemă a Dunării este foarte
complicată, pentru că Rusia şi Austria sunt în fond potrivnice în problema Comisiei
Europene a Dunării, iar obţinerea acordului lor pentru a o prelungi s-a făcut doar cu
preţul unor mari concesii. Contele Tornielli a spus că trebuie totuşi să aplaudăm
fără rezerve marele succes, reprezentat de durata aproape permanentă a Comisiei
europene a Dunării, şi să n-o punem din nou sub semnul întrebării, printr-o
menţinere rigidă a pretenţiilor noastre. Austria a cedat deja atât de mult, încât n-ar
mai trebui să ne încăpăţânăm pe lucruri mărunte. Nimeni nu se gândeşte să
ameninţe independenţa României, totuşi n-ar trebui să ne izolăm şi să ajungem
astfel într-o poziţie periculoasă. Ca prieten sincer, contele Tornielli ne sfătuieşte să
facem concesii hotărâte şi să acceptăm tratatul de la Londra, de la dezbaterea căruia
am fost excluşi pur şi simplu, pentru că am susţinut poziţia noastră cu îndărătnicie.
La explicaţiile şi la referirile mele privind hotărârile navale internaţionale în
vigoare cu privire la drepturile popoarelor, privind tratatele încheiate de Puteri cu
România bona fide, privind poziţia mai veche a Austriei, din anii 1857 şi 1882, s-a
răspuns cu realitatea tratatului de la Londra. Contele Tornielli nu a dezbătut
întrebarea, cum poate fi pus în aplicare acest tratat fără noi.
Faţă de Ministrul englez, el s-a pronunţat însă astfel, precum că încăpăţânarea
noastră va atrage după sine excluderea României din Comisia Dunării, chiar dacă
România ar accepta tratatul în acea privinţă, căci acesta nu poate fi acceptat doar
parţial. La regulamente s-a referit de curând şi baronul Mayr într-o formă, după
cum spunea atunci, cu totul academică.
Excluderea României de la conferinţă, convenţiile de la Londra cuprinse într-un
tratat, rolul nu foarte clar pentru noi al plenipotenţiarului german, explicaţiile contelui
Kálnoky, cum că această chestiune nu mai interesează deloc Austria, excluderea din
comisia de la Galaţi pusă în vedere de contele Tornielli, nu sunt semne îmbucurătoare
pentru spiritul de dreptate şi de bunăvoinţă. Întreaga acţiune este prea ciudată, ca să nu
se pună întrebarea dacă nu cumva se plănuieşte, în spatele problemei Dunării, o
lovitură ascunsă împotriva României. Oare este posibil aşa ceva, după asigurările
venite de la prieteni?
203
Contele Tornielli mi-a acentuat, cât de mult ar fi răspuns aşteptărilor

Maiestăţilor Lor italiene, oamenilor de stat din Italia şi prietenilor de acolo ai
României, vizita la Roma a Maiestăţii Voastre şi a Maiestăţii Sale Regina.
Răspunsul meu hotărât a fost că Maiestăţile Voastre au întreprins călătoria din
motive de sănătate,iar timpul ar fi fost prea scurt, pentru a face posibilă o vizită la
Roma. Mi s-a părut că vizita Maiestăţilor Voastre la Roma şi problema Dunării ar
uşura clădirea scării, care să-l ajute pe contele Tornielli să se caţere mai sus.
Sărutând cu supunere mâna Maiestăţii Sale Regina, rămân cu adâncă supunere
slujitorul şi supusul preacredincios şi plecat al Maiestăţii Voastre D. Sturdza.
220
Dragă Miticus,
După cât înţeleg şi după cât apare chiar din tonul Presei, Puterile nu au să
facă nici un demers la Bucureşti până după alegeri. Ele cred, şi Tornielli a
contribuit cel puţin [la] a întări această crezare aci, că noi nu cedăm ca să măgulim
opinia publică în timpul alegerilor, dar că odată ce alegerile vor ieşi în favorul
guvernului avem să ne arătăm mai blânzi.
Limbajul lui Tornielli şi a [sic!] lui Mayr, precum şi a altor miniştri din
Bucureşti trebuie tratat deci ca încercări personale [subl. în orig. – n.ed.] ce ei fac
ca să aibă în caz de izbutire aerul de a fi învins rezistenţa românilor prin marea
înrâurire ce au reuşit să câştige la Bucureşti. În realitate Puterile nu ştiu ce să facă
şi răspunsul nostru negativ are să le pună în o mare, mare încurcătură. Am ţinut să-ţi
scriu aceasta ca complement la scrisoarea mea de ieri.
[P. S.] Răspunsul tău la nota lui Granville a fost bun. Pe când vii ca să
mergem la Sigmaringen?
221
204
R 93 confidenţial Sofia, 26 martie/7 aprilie 1883

(r.g., 11 iulie 1883)
Depuis [le] dernier rapport que j’ai eu l’honneur d’adresser à Votre
Excellence en date du 7/19 mars dernier sous no. 81195, la situation, loin de
s’améliorer en Bulgarie, devient plus grave. Avant les derniers événements, il y
avait antagonisme entre les conservateurs au pouvoir et les libéraux qui y
aspiraient. Aujourd’hui l’ennemi commun, c’est la Russie, représentée par les
Généraux Sobolev et Kaulbars qui absorbent tout entre leurs mains et dont les
termes avec le souverain lui-même sont extrêmement tendus. Le Prince Alexandre
a dit dernièrement en parlant de ces deux personnages: «La Bulgarie et moi, nous
sommes à la discrétion de deux dictateurs, dont l’un est incapable, et l’autre fou.»
L’incapable, c’est le Général Sobolev, Président du Conseil et Ministre de
l’Intérieur, qui est parvenu à rompre avec les conservateurs sans s’attacher les
libéraux; le fou, c’est le Général baron Kaulbars, Ministre de la Guerre, qui n’a
point négligé une seule occasion de brusquer toute difficulté par les conseils à la
fois irréfléchis et violents, qu’il prodigue sans cesse à son ami, le Général Sobolev,
qui fut autrefois son camarade d’enfance, plus tard son compagnon d’armes au
Caucase et en Asie et qui est maintenant son collègue dans le Ministère bulgare.
Le mot du Prince résume la situation et les 2 Généraux Russes se comportent
en vrais dictateurs, puis qu’ils ne consultent le souverain que pour la forme, et que,
quand Son Altesse refuse ou ajourne la signature d’un Oukase qu’ils Lui
présentent, ils passent outre et substituent à l’Oukase une simple décision
ministérielle, c’est par de tels procédés que récemment encore des préfets et autres
fonctionnaires ont été relevés de leurs postes, puis remplacés. C’est aussi par les
actes arbitraires des Généraux que le maire de la capitale, homme actif et
intelligent, qui jouissait de la confiance du Prince, a été amené à donner sa
démission. Abandonnés de tout côtés, les Généraux ont voulu créer un nouveau
parti soit-disant national, mais ils ont rencontré peu ou point d’adhérents jusqu’ici,
et ils sont aussi isolés aujourd’hui qu’au lendemain de la dernière crise
ministérielle.
Dernièrement une députation de Târnovo s’étant présentée au Général
Sobolev pour lui soumettre nombre de griefs et lui exprimer certains vœux, le
Général lui a fait fort mauvais accueil et l’a congédiée avec la phrase traditionnelle:
la Russie a versé son sang pour la Bulgarie, la Bulgarie est ingrate, elle doit être
195
Vezi nr. 201.
205
reconnaissante et elle le sera, la Russie saura bien l’y contraindre. Voila comment,
petit à petit, la reconnaissance se transforme en haine dans tous les cœurs Bulgares.
Il y a quelques jours le Journal Officiel bulgare contenait la destitution d’un
ingénieur russe de Plevna, destitution signée par le Prince sur la proposition de
l’ex-Ministre des Finances, gérant du Ministère des Travaux Publics. Quelques
heures après la distribution du journal, un employé de cette feuille accompagné
d’un gendarme venait le réclamer chez chaque abonné, sous prétexte d’erreur. On
est venu jusque chez les Agents diplomatiques qui ont tous refusé de rendre le
numéro en question. Signe des temps et du régime actuel, un fonctionnaire russe ne
peut être coupable, ou s’il est destitué, le public n’a nul besoin d’en connaître.
On dit que dans un des derniers Conseils des Ministres, les Généraux auraient
déclaré leur intention de ne plus tenir aucun compte des Capitulations. Il semble
que cette intention se manifeste déjà par des actes, attendu que pour certaines
fournitures nécessaires à l’armée, le Ministre de la Guerre, a fait insérer dans
plusieurs journaux que les concurrents étrangers devront au préalable s’engager à
ne point recourir à leurs Consulats respectifs. De même, les bâtiments du Ministère
de la Guerre étant assurés à la Compagnie Française la Fancière, et le contrat
devant être incessamment renouvelé, le Général Kaulbars a fait venir le
représentant de ladite Compagnie, et lui a déclaré qu’il ne renouvellerait le contrat
d’assurance que si le représentant déclarait par écrit qu’il n’invoquerait jamais les
capitulations et que s’il lui apportait un certificat constatant que l’Agent de France
avait notifié cette déclaration à son Gouvernement.
Au cours des dernières séances de l’Assemblée Nationale, la Chambre a
décidé qu’une délégation de plusieurs députés serait envoyée à Moscou pour
assister au couronnement du Tsar. Les députés désignés rédigent en ce moment un
long Mémoire qu’ils se proposent de remettre à l’Empereur Alexandre III. Il est
certain que les Généraux n’y seront point ménagés et que leurs actes et leur façon
de gouverner y seront sévèrement appréciés. L’Empereur prêtera-t-il l’oreille à de
telles revendications et rendra-t-il justice aux vœux exprimés par les députés
bulgares au nom de la nation entière? Il est permis d’en douter, si le propos tenu
dernièrement par le Prince Alexandre à un de mes collègues, qui me l’a livré tout
confidentiellement, est exact. Le Prince a dit qu’Il a toute raison de croire que
l’Empereur et toute la Cour de Russie travaillent à sa chute et à son remplacement
sur le trône de Bulgarie par le Prince Valdemar de Danemark, âgé actuellement de
près de 25 ans [n. 27 oct. 1858 – n.ed.]. Ce serait là une explication de l’attitude
des Généraux russes qui n’agiraient en conséquence que conformément à des
instructions précises émanant de Pétersbourg.
Mais, lors même que l’Europe constaterait que le Prince Alexandre est
insuffisant, verrait-elle sans appréhension le frère de l’Impératrice de Russie et du
Roi de Grèce monter sur le trône de Bulgarie? Une telle solution semble féconde en
complications de toute nature pour l’avenir. D’après ce qui précède, Votre
Excellence peut constater que la situation est des plus critiques et que la position du
206
Prince Alexandre est considérablement ébranlée: Une crise paraît imminente; et

elle pourrait éclater au moment du couronnement de Moscou, et peut-être avant,
car il n’est pas impossible, ainsi que l’affirmaient certaines personnes, que le
Prince renonce provisoirement à ses visites à Athènes et à Cettigné, pour précipiter
son départ et aller directement à Pétersbourg afin de s’expliquer sans restriction
avec l’Empereur et de s’éclairer exactement sur l’appui qu’il peut encore attendre
ou sur l’abandon définitif de la Russie. Or, il est manifeste qu’avec les Généraux
Sobolev et Kaulbars, tout gouvernement devient impossible en Bulgarie: et deux
alternatives s’imposent forcément, ou bien les Généraux seront rappelés en Russie,
ou bien ils seront maintenus par la volonté de l’Empereur. Dans le premier cas, il
n’y aurait plus qu’un Ministre de la Guerre Russe en Bulgarie et les difficultés vis-
à-vis de la Russie seraient ajournées, sans être nullement écartées: la situation
serait la même qu’avant l’arrivée des généraux russes, c’est-à-dire précaire et
incertaine; dans le 2me cas, le Prince n’aurait plus à choisir que de renvoyer les
Généraux de sa propre autorité en rompant définitivement avec la Russie, ce qui
entraînerait le départ de tous les officiers de l’armée à partir du grade de lieutenant,
ou de mécontenter ses propres sujets et d’être probablement renversé par eux. S’il
faut tomber, personne ne doute que le Prince Alexandre préférera la chute la plus
digne, à savoir perdre son trône du fait de la Russie, en emportant peut-être les
regrets des Bulgares.
Dans des circonstances aussi critiques et en présence d’un avenir aussi
obscur, on s’étonne de voir le Prince Alexandre ne poursuivre qu’une idée fixe:
obtenir la reconnaissance de Son Ordre de St. Alexandre. Cet ordre est reconnu
jusqu’ici par la Grèce, la Serbie et le Grand Duché de Hesse. Quant à la Russie, on
ignore exactement ce qui en est: Monsieur de Giers a affirmé dernièrement à un
ambassadeur qui le questionnait à ce sujet à Pétersbourg que l’Empereur ne portait
pas la décoration bulgare. Ce qui est certain, c’est que lorsque le Prince pria l’an
passé l’Empereur d’accepter l’ordre de St. Alexandre, l’Empereur lui télégraphia
aussitôt d’obtenir à tout prix le consentement du Sultan; ce qui est certain aussi,
c’est que les officiers et fonctionnaires Russes portent cette décoration ainsi que le
gérant de l’Agence de Russie qui l’a reçue il y a environ deux mois. Le Prince a
insisté de toute manière pour obtenir le consentement de la Turquie, il a fait valoir
qu’il avait mille moyens de punir, et aucun pour récompenser, il a proposé
d’insérer dans chaque brevet la mention: «délivré avec le consentement de la
Sublime Porte.» La Porte a fait attendre sa réponse; aussi les brevets ont-ils été
délivrés sans aucune mention. Dernièrement Nyad Pacha, Commissaire Ottoman
pour les Vacoufs, a été chargé de communiquer au Prince le refus de la Porte de
reconnaître tout ordre bulgare: toutefois, dans sa sollicitude et son esprit de justice
et en considération de la nécessité où le Prince pouvait se trouver d’accorder des
récompenses, la Porte était heureuse de donner au Prince de Bulgarie la faculté de
conférer des décorations turques, ainsi que cela se pratique en Egypte. C’est là une
fin de non recevoir, attendu que l’ordre de St. Alexandre existe déjà, qu’il a déjà
207
été reconnu par plusieurs gouvernements et que, lors même qu’il n’existerait pas, il
semble difficile pour un Prince chrétien, régnant sur un peuple chrétien, d’accepter
une combinaison consistant à conférer des ordres musulmans.
Sur les instances du Prince Alexandre auprès de l’Agent de France, doyen du
Corps Diplomatique, le gouvernement français a promis d’intervenir amicalement
auprès du gouvernement ottoman pour que la décoration bulgare soit reconnue. Il
est douteux que les démarches dans ce sens de l’Ambassadeur de France à
Constantinople soient couronnées de succès. Monsieur Vulkovich, délégué Bulgare
à la Conférence de Londres, en attend le résultat à Paris pour remettre au Président
de la République les insignes de St. Alexandre en échange de ceux de la Légion
d’Honneur que le Prince a reçus dernièrement par l’entremise de monsieur Schefer,
agent de France; et il est probable que monsieur Vulkovich devra se contenter
d’avoir remis purement et simplement à monsieur Grévy la lettre de remerciements
qui lui à été confiée. Avant d’attendre aucune réponse concernant les démarches du
marquis de Noailles à Constantinople, le Prince Alexandre a remis ces jours
derniers à monsieur Schefer les insignes de grand officier de St. Alexandre et il l’a
fait prier de les porter au Te Deum qui à été célébré avant-hier jeudi, jour
anniversaire de la naissance du Prince. L’agent de France n’a point cru pouvoir se
soustraire à ce désir; le Corps Diplomatique à été surpris, et le Commissaire
ottoman pour les Vacoufs, très mécontent, a aussitôt télégraphié à Constantinople.
Le Prince Alexandre ne possède encore personnellement aucun ordre turc, et
cette circonstance ajoutée au refus de la Porte de reconnaître l’ordre de St.
Alexandre, entre pour beaucoup dans sa répugnance à passer par Constantinople
pour se rendre en Grèce; de là son désir primitif de traverser la Macédoine, afin de
n’avoir point à se présenter au Sultan sans les insignes Bulgares qu’il porte en toute
circonstance. Du reste, la Porte a fait savoir au Prince Alexandre qu’elle ne pourrait
consentir à ce voyage qui entraînerait peut-être quelques manifestations, mais qui
occasionnerait à coup sûr des contre-manifestations dont la Porte ne saurait
assumer la responsabilité. Les Agents d’Allemagne, d’Autriche et d’Angleterre, ont
reçu pour instructions de leurs Gouvernements de se prononcer dans le même sens.
Alors le Prince a écrit à Monsieur de Nelidov, Chargé d’Affaires de Russie à
Constantinople, pour lui demander s’il pouvait traverser Constantinople sans
s’arrêter; monsieur de Nelidov lui a répondu que la chose était impossible. Aussi,
bien que le départ soit toujours fixé au 31 mars/12 avril, rien n’est encore décidé
quant au trajet à suivre, et il ne serait pas surprenant, comme je le mentionnais plus
haut que le Prince renonçât provisoirement à ses visites au Roi Georges et au
prince Nicolas. On a proposé à Son Altesse l’itinéraire de Trieste, mais le Prince a
répondu qu’il ne peut supporter les longues traversées. Le Prince a dit
dernièrement: Je ne sais vraiment que faire; si je passe par Constantinople, les
Bulgares ne sont pas contents; si je passe par l’Autriche, la Russie prend ombrage.
Je tiendrai Votre Excellence au courant de tout ce qui pourra se produire de
nouveau.
208

considération.
222
Dragă Miticus,
Pentru astăzi electorale [subl. în orig. – n.ed.]. T. Rosetti care a fost la Vaslui
zice că alegerea lui Maiorescu întâmpină greutăţi – nu ştiu întrucât [cât] aceasta
corespunde cu faptele sau numai cu natura prea sucită a lui Teodor – dar fiindcă
Lupaşcu este la Bucureşti, te rog vorbeşte cu dânsul să-i spui ce qui en est. Eu am
scris lui Lupaşcu acum vreo două săptămâni, dar nu am primit nici un răspuns.
Ştef.[an] Mihăilescu (Rom. Liber.) îşi pune candidatura la Focşani şi e sprijinit de
Comitetul Voinov; dacă ai prilejul de a pune un curent pentru dânsul cred că ar ieşi
interesul tuturor.
Acum politicale. – Pester Lloyd a publicat alalteieri un articol în care a expus
teza lui Elliot adică că [sic!] tratatul de [la] Londra nu face decât una şi că ideea de
a primi unele părţi şi de a respinge altele nu a putut ieşi decât din capul vreunui
român suprainteligent. Toate acestea nu au altă valoare decât a ne arăta că lor le
este frică să nu se aleagă cu nimic. De aceea tendinţa de a stabili o perfectă
solidaritate între Barrère şi Comisiunea Europeană, ceea ce [e] posibil în teorie dar
imposibil în practică de îndată ce nu vom vrea noi.
Eu aş merge la nevoie până [la] a ieşi din Comisiunea Europeană, ceea ce sub
punctul de vedere al intereselor noastre nu ne jicneşte întru-nimic, căci am rămâne
pur şi simplu în stare ante bellum (’76), minus Ozacov [Oczakow – n.ed.], ceea ce
tot nu putem împiedica. Deocamdată însă toate acestea sunt numai des ballons
d’essai. Le vom vorbi mai pe larg la vremea cuvenită; până atunci eu le voi zice la
toţi că e inutil de a discuta înaintea întoarcerii Regelui.
209
223
R 176 Constantinopol, 29 martie/10 aprilie 1883

(r.g., 31 martie/12 aprilie)
Pour compléter les renseignements que je vous transmettais par mon
rapport, no. 152, du 18/30 mars196, au sujet de la crise ministérielle qui avait
éclaté dernièrement ici, j’ai l’honneur d’informer Votre Excellence qu’une des
causes pour lesquelles le Grand Vézir avait donné sa démission était aussi la
dénonciation qu’on avait faite au Sultan que pour la concession de la Régie des
Tabacs certains avantages particuliers auraient été stipulés en faveurs des
ministres. Saïd Pacha qu’on dit être fort intègre s’était trouvé blessé d’un pareil
soupçon et avait tenu à couper court à toutes les intrigues en se démettant
bénévolement des charges qui lui sont confiées. Toutefois Sa Majesté le Sultan
n’a pas voulu laisser partir son très fidèle serviteur sous le poids d’une
accusation pareille et a refusé sa démission.
Je transmets toute fois ces informations à Votre Excellence sous toutes
réserves.
224
Foreign Office, 11 aprilie (st.n.) 1883
196
Vezi nr. 212.
197
Copie comunicată de Legaţia României la Londra cu R f.n. din 14 aprilie (st.n.) 1883.
Raportul poartă pe prima filă următoarea adnotare: „Copie a été envoyée à Son Excellence
M. Stourdza à Sigmaringen.”
210
I have the honnor to acknowledge receipt of your note of the 2d instant,
transmitting copy of a despatch [no. 4365, 17/29 martie – n.ed.] from the
Romanian Minister for Foreign Affairs relative to the decisions of the Conference
held in London respecting the navigation of the Danube.
Her Majesty’s Governement take note with satisfaction of the assurance
given by Monsieur Stourdza as to the conciliatory spirit with which the
Government of Roumania are examining these decisions.
I have the honour, etc.
225
T cifr. 68 Atena, 31 martie/12 aprilie 1883

(r.g., 1/13 aprilie)
À la réception d’aujourd’hui le Président du Conseil a annoncé la nomination

au Ministère des Affaires Etrangères de Contostavlos; demain prêtera serment et
entre en fonction. Dans quelques jours sera nommé le titulaire de Ministère de la
guerre. Il paraît que Kaligas, Ministre des Finances, ne se retirera pas, mais il ira
en congé.
226
MINISTRUL ITALIEI LA BUCUREŞTI, TORNIELLI,
211
SP particulară şi confidenţială198 Bucureşti, 1/13 aprilie 1883
Mon cher Monsieur Bratiano,

Un télégramme de cette nuit annonce que le Roi Humbert a envoyé à Sa
Majesté le Roi Charles un de ses Aide-de-camps porteur d’une lettre. Je ne veux
pas vous faire perdre du temps pour vous répéter ce que j’ai eu l’occasion de vous
dire hier au sujet de la présence de Leurs Majestés Roumaines en Italie. Mais
permettez moi d’ajouter qu’une pareille démarche de la part de mon Souverain
constitue une avance très marquée faite à Votre Roi pour que Celui-ci se rende à
Rome. La réponse à la lettre que le Roi Charles a écrite au Roi Humbert aurait été
transmise, dans les cas ordinaires, soit par mon entremise au retour de Sa Majesté
dans ses États, soit par l’entremise de M. Balatchano [Bălăceanu – n.ed.].
Vous savez combien je tiens à prévenir tous les sujets de froissement
possible. Aucun Souverain ne connaissant pas encore personnellement le Roi
n’est venu jusqu’ici en Italie sans voir Sa Majesté. Il y a de Pegli à Rome
8 heures de chemin de fer. Personne ne s’expliquerait que Sa Majesté le Roi
Charles n’ait pas pu disposer de 48 heures pour faire une pareille promenade le
long du littoral de la Méditerranée. Vous et nous, nous sommes des Latins et
conséquemment nous sommes plus susceptibles pour des affaires de sentiment
que pour des questions d’intérêt. D’après mes renseignements particuliers, la
dépêche d’hier au soir annonçant le départ de Leurs Majestés pour samedi
serait fautive. C’est jeudi prochain qu’Elles se proposeraient de partir. En
passant par Rome, Elles feraient un détour. Mais Elles n’auraient plus besoin
de passer par Gênes, pouvant plus directement se diriger vers Brenner par la
voie de Florence, Bologne et Vérone. D’ailleurs, dans un bon wagon royal à
lits, toutes ces questions de voyage ne deviennent que des détails insignifiants.
Pardonnez-moi l’insistance, mais Vous me trouverez toujours persistant sur le
chapitre de l’amitié.
Tout à Vous et bien dévoué.
P.S. Si Vous désirez me voir, faites-moi dire votre heure, je viendrai. Je serai
à ma Chancellerie à 5 heures.
227
198
Publicată în Rudolf DINU, „Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergano. Notes regarding his
Diplomatic Mission in Romania, 1879-1887”, în Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca
Umanistica di Venezia, anno 5, 2003: 435-36.
212

R 181 Constantinopol, 1/13 aprilie 1883

La nouvelle la plus saillante du moment est l’arrivée prochaine du Prince
de Bulgarie à Constantinople. Son Altesse, qui lors de l’investiture a eu quelque
peu à se plaindre de la réception qu’on lui avait faite, a tâté cette fois le terrain
au sujet de sa réception en transmettant par son chambellan, le baron Corvin,
son désir de s’arrêter ici et de présenter ses hommages au Sultan. La baron
Corvin a, paraît-il, réussi complètement dans sa mission. En effet, en apportant
au Sultan l’expression du dévouement de son Prince, il lui a transmis en même
temps tous ses regrets de n’avoir pu être plus agréable à Sa Majesté en prenant
pour motif la position très embarrassante dans laquelle Son Altesse s’est
trouvée «entre les Russes d’un côté et les Bulgares de l’autre.» Cette
déclaration a paru satisfaire l’amour propre du Suzerain qui a prié le Prince
Alexandre de s’arrêter à Constantinople, et a de suite ordonné qu’on lui prépare
pour demeure le Palais des Eaux-douces d’Asie, et que son propre yacht,
l’Izzedin, aille le prendre à Varna mercredi prochain. Un colonel aide-de-camp
de Sa Majesté ainsi que l’introducteur des ambassadeurs iront prendre le Prince
de Bulgarie à la sortie de la Principauté et lui feront cortège. Ils seront en même
temps porteurs du grand cordon du Medjidié avec plaque en brillants pour Son
Altesse.
Le séjour du Prince Alexandre ici sera d’un ou de deux jours, puis Son
Altesse ira à Athènes.
228
T cifr. f.n.199 Berlin, 15 aprilie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., 15 aprilie, nr. 11476)
199
Copie.
213
Le Comte de Hatzfeldt a déclaré aux ambassadeurs à Berlin que le

Gouvernement Allemand ne prendrait aucune initiative dans la question des
démarches à faire auprès du Cabinet de Bucarest en faveur du Traité de Londres; et
il y a lieu de croire que les Puissances n’agiront pas collectivement dans cette
affaire. Elles se borneront à exprimer séparément à Votre Excellence le désir de
nous voir adhérer aux résolutions de la Conférence. Mon sentiment est fondé sur
des entretiens que j’ai eus, à ce sujet, avec les ambassadeurs et le Ministre des
affaires étrangères.
229
R 163 Berlin, 3/15 aprilie 1883
L’événement politique d’une portée exceptionnelle qui domine actuellement
la situation européenne est la confirmation authentique d’une triple association,
formée entre l’Allemagne, l’Autriche-Hongrie et l’Italie en vue du maintien de la
paix.
Mr. Mancini, indiquant dans un de ces derniers discours au Parlement
italien la nouvelle direction que le Cabinet de Rome avait imprimée à sa politique
étrangère par le voyage du Roi Humbert à Vienne, insistait sur les rapports
d’étroite intimité qui ralliaient l’Italie aux Puissances allemandes. Plus
récemment encore, il avouait hautement l’existence des arrangements qu’il avait
conclus avec les deux Empires. Les paroles du Ministre italien ont produit en
Europe une impression profonde. La presse française surtout s’en émut vivement
et ne manqua pas de prêter au groupement de ces trois États une tendance hostile
à la France.
Enfin, un article remarquable de la Norddeutsche Allgemeine Zeitung
précisa avec toute la clarté désirable le caractère des arrangements survenus
entre les trois Gouvernements de l’Europe centrale. D’après l’organe
gouvernamental, ces trois puissances également intéressées à la conservation de
la paix européenne, se trouvaient au même degré dans la nécessité de se
défendre en commun contre toute agression qui menacerait l’une d’elle.
214
L’article passe ensuite en revue la situation politique des trois pays, pour
démontrer qu’aucun d’eux ne saurait voir d’un œil indifférent la défaite ou la
diminution de l’autre. La force et la sécurité de l’Autriche-Hogrie aussi bien
que celles de l’Allemagne sont un besoin et une garantie mutuels. Que
deviendrait l’Italie, ajoute le journal, si l’influence actuelle de l’Allemagne
venait à disparaître du concert européen? Telles sont les considérations
positives auxquelles se livre la feuille officieuse; elle conclut que la logique de
l’histoire est assez puissante pour convaincre chacun des trois Gouvernements
qu’il agirait prudemment de ne pas attendre d’être attaqué séparément et
d’employer tous ses efforts pour ne pas se laisser isoler en abandonnant ses
cointéressés.
Deux faits saillants ressortent de cette publication autorisée: D’abord les
intentions éminemment pacifiques qui animent les trois puissances alliées. Ce zèle
commun pour le maintien de la paix ne repose pas sur les protestations et les
assurances usitées en cette matière, mais sur les besoins et les intérêts les plus réels
des parties contractantes.
Il résulte, en outre, que malgré ses légitimes ressentiments contre
l’Autriche-Hongrie, malgré les projets de revendications nationales fomentées à
l’intérieur par un parti remuant, l’Italie n’a pas hésité à sacrifier aux nécessités de
la situation européenne ses aspirations d’avenir pour se rallier franchement aux
puissances allemandes, afin de sortir de l’isolement où elle se trouvait, et
d’assurer actuellement à ses intérêts primordiaux une garantie efficace. Cette
décision des Ministres du Roi Humbert est un calcul aussi sage que juste. Cet
exemple d’intelligence politique me paraît de nature à inspirer d’utiles réflexions
aux nations qui, placées dans des conditions analogues, pourraient en se
rapprochant des Cabinets allemands trouver, aussi bien que l’Italie, leur meilleure
sûreté.
considération.
230
T cifr. 109 Sofia, 4/16 aprilie 1883, f.o.

(r.g., 6/18 aprilie 1883)
215
Confidentiel, après nombreuses négociations, le Prince de Bulgarie part lundi

prochain pour Constantinople par Lom Palanka-Roustchouk. Mardi soir il
s’embarquera sur un yacht impérial que le Sultan a mis à sa disposition et qui
portera le pavillon de Son Altesse. Un haut fonctionnaire turc se trouvera à bord.
Dans son voyage, le Prince Alexandre sera accompagné par son frère le Prince
Louis avec un aide-de-camp. À la suite de Son Altesse seront le Général russe,
commandant l’artellerie bulgare, l’ex-Ministre des Affaires Etrangères Vulkovich,
qui sera nommé incessamment Président du Conseil d’Etat, le Maréchal de la Cour,
trois aides-de-camp et un secrétaire. Apres être resté trois jours à Constantinople,
où sera l’hôte du Sultan, le Prince de Bulgarie partira sur le stationnaire russe pour
reprendre bâtiment grec qui le conduira à Cettinje. Son Altesse voyagera ensuite
incognito en Italie d’où ira à Darmstadt. Si les circonstances l’exigent, Son Altesse
reviendra en Bulgarie avant le couronnement de l’Empereur de Russie. Pendant
l’absence du Prince le Conseil des Ministres sera chargé de la régence. Les Russes
sont mécontents parce que le Prince a accepté un yacht turc après avoir accepté
pour Son voyage un bâtiment russe mis à la disposition de Son Altesse.
231

(r.g., 9/21 aprilie 1883)
Domnule Ministru,
Sâmbăta trecută, 2/14 Aprilie, Gerantul Consulatului nostru General din
Salonic mi-a telegrafiat că Dl. Apostol Mărgărit, Inspectorul Şcolilor Române din
Macedonia, a fost arestat la Bitolia de autorităţile otomane şi expediat la Salonic.
Tot într-un timp, fiul D-lui Mărgărit m-a înştiinţat telegrafic din Bitolia despre
acelaşi fapt, spunându-mi însă că tatăl său va fi expediat a doua zi, nu se ştie unde,
şi necunoscând-se cauzele arestării.
M-am grăbit pe de o parte a autoriza pe Gerantul Consulatului din Salonic a
cere prin autoritatea locală eliberarea supusului nostru şi a mă informa imediat
despre cauzele arestării, şi, pe de alta, a cere cu un memorandum la Poartă să se
dea ordine telegrafice valiului din Monastir (Bitolia) pentru eliberarea D-lui
A. Mărgărit. Ordinele, precum sunt informat, au fost transmise. Aseară însă,
Dl. Popovici îmi comunică din Salonic că Dl. A. Mărgărit a fost adus prizonier
acolo şi că imediat a trimis pe Dragomanul Consulatului să ceară eliberarea lui de
la Guvernatorul General. Acesta însă a refuzat, pretextând că mai întâi afacerea va
216
fi examinată de autoritatea competentă. Gerantul, după cum spune în telegrama sa,

va reînnoi însuşi astăzi cererea de eliberare.
Cauzele arestării, însuşi Dl. Mărgărit nu le cunoaşte, după cum a declarat
Dragomanului Consulatului, dânsul presupune însă că ar fi rezultatul numai al intrigilor
grecilor (inamici ai săi) care prin mituire ar fi făcut pe valiul din Monastir să-l aresteze.
Aştept noi informaţii de la Gerantul Consulatului din Salonic, în urma cărora,
dacă intervenirea sa nu va fi produs rezultatul dorit, voi cere din nou Porţii – care
până acum nu mi-a comunicat ştirilele ce a primit – grabnică eliberare a D-lui
Mărgărit şi Vă voi comunica rezultatul.
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici Româneşti în Macedonia, vol. 317, f. 67
232
R 63 Belgrad, 19 aprilie (st.n.) 1883

(r.g., 24 mai)
Conformément aux résolutions prises, le Gouvernement Serbe a destitué les
évêques opposants, et a procédé à de nouvelles élections. Les anciens évêques ont
été, en outre, frappés d’une amende de 2 500 francs chacun, pour avoir refusé de
siéger dans l’assemblée électorale ecclésiastique, appelée à élire un Métropolite.
Cependant tous les sièges épiscopaux vacants n’ont pas encore été pourvus de
titulaires; il reste deux nominations à faire.
Le Métropolite Michel a quitté la Serbie. Après un voyage en Orient il se
rendra en Russie où il compte d’universelles sympathies.
Une foule nombreuse, dans laquelle se trouvaient les principales notabilités
de l’opposition, accompagna à l’embarcadère l’ancien chef de l’église serbe. Là,
des discours furent prononcés. Le général Belimarcovitch, mis à la retraite par le
Ministère actuel, pris le premier la parole; après lui parla un des plus riches
commerçants de Belgrade, M. Paranas. Les orateurs attaquèrent le Gouvernement
avec violence, et promirent au Métropolite de lui préparer un retour triomphal.
Le public, quoique accouru en masse pour donner une nouvelle marque de
respect au prélat qui s’éloignait pour long temps, ne s’est pas départi, un seul
instant, du calme qui convient à toute manifestation pacifique, et a déjoué ainsi les
espérances d’intervention au nom de l’ordre, que nourrissait le Gouvernement.
217
À cette occasion, et comme parenthèse, je signalerai à Votre Excellence, un

mot que Monsieur le Président du conseil a laissé échapper devant moi, et qui
caractérise bien la situation du Gouvernement vis-à-vis du pays.
Il s’agissait d’un conflit survenu entre le maire et les habitants d’un village qui
refusaient de se soumettre à la nouvelle loi sur la répartition des impôts. La
gendarmerie avait dû intervenir. Comme je demandais à M. Pirocanac si réellement il
y avait eu des blessés ainsi que le bruit en courait, il me répondit: «Il y a eu à peine
quelque contusions. Je regrette que les émeutiers ne nous aient pas donné l’occasion
d’agir. Nous les aurions massacrés.» Ce qui précède indique suffisamment que le
Ministère est décidé à se défendre jusqu’à la dernière extrémité et à profiter de la
moindre circonstance favorable, pour essayer de raffermir par la violence, sa
situation ébranlée par ses fautes. Je doute cependant que ces moyens réussissent; la
popularité perdue ne se regagne plus par des coups de force.
Les autres évêques destitués comptent également quitter le pays. On leur a
fait de grandes difficultés pour leur délivrer les passeports. Le Gouvernement aurait
préféré les tenir sous la main, afin de pouvoir réprimer à sa guise, leurs intrigues et
leurs écarts de langage.
Sa Majesté le Roi a fait un voyage dans l’intérieur. Les principales localités
qu’elle a visitées sont: Anghelovatz, Milanovatz, Takovo. Ce dernier endroit est le
berceau de l’indépendance Serbe. C’est, en effet, dans la forêt de Takovo que le
Prince Milosch a levé, en 1815, l’étendard de l’insurrection, et a réuni autour de lui
les troupes abandonnées par Karadjordjevic. Partout sur son passage le Roi a été
reçu avec enthousiasme. Il s’est enquis lui-même des besoins du peuple, et a tenu
de nombreuses allocutions. Je dois cependant dire que ces marques de dévouement
s’adressaient spécialement à la personne du Roi, et nullement à son entourage.
Le peuple serbe aime son Souverain, mais cela ne l’empêche pas de lutter
énergiquement pour un changement de politique. L’absence de Sa Majesté a duré
huit jours. Elle est rentrée à Belgrade le 14 avril.
Quelques jours avant le voyage royal, un certain nombre de placards ont été
affichés à Belgrade. Ces placards conseillaient au Roi de se défaire de ses Ministres
qui le trahissent et perdent la Serbie. Une lettre plus violente est arrivée jusqu’au
Souverain. Il a été sommé de renvoyer ses conseillers et de les mettre sous
jugement sous peine des conséquences les plus graves. M. M. Pirocanac et
Miatovitch ont reçu des avis menaçants. Sans attacher une très grande importance à
ces menaces, je les attribue à l’opposition, qui s’en sert comme d’un moyen
d’intimidation et pour agir sur l’esprit du Roi.
Hélène Markovitch, l’auteur de l’attentat du 11 octobre, a été condamnée à la
peine de mort. Son exécution aura lieu, sauf le cas de grâce, aussitôt après les fêtes
de Pasques. Les débats du procès ont été publics; l’accusée ne s’est pas défendue,
et n’a manifesté qu’un regret: celui de n’avoir pas réussi; elle a déclaré enfin
qu’elle n’avait aucun complice.
218
Sa Majesté la Reine de Serbie sera de retour d’Italie, à la fin de la semaine.

La mission chargée de représenter la Serbie au couronnement du Czar sera
composée de la manière suivante: M. Marinovitch, Ministre de Serbie à Paris, le
Colonel Harwatovitch [Horvatovitch – n.ed.], Ministre à St. Pétersbourg; les
colonels Anghelovitch et Simonovitch, aides de camp du Roi.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma parfaite considération.
233
GERANTUL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE, STĂTESCU

Ainsi que j’avais l’honneur d’informer Votre Excellence par mon dernier
rapport200, Son Altesse le Prince de Bulgarie est arrivé ici mercredi matin à bord du
yacht impérial l’Izzedin, et est descendu au Kiosk des Eaux-douces d’Asie. Reçu le
même jour par Sa Majesté le Sultan, Son Altesse a fait hier des visites aux
ambassadeurs des grandes puissances, a déjeuné à l’Ambassade de Russie, et a reçu
le corps diplomatiques dans l’après midi.
J’ai été présenter mes hommages au Prince de Bulgarie en compagnie de mes
collègues les Ministres d’Espagne, de Suède et Norvège, de Belgique, de Grèce et
de Hollande. Son Altesse m’a demandé fort gracieusement des nouvelles de Leurs
Majestés le Roi et la Reine.
D’après ce que j’ai appris, le Prince Alexandre séjournera encore un ou deux
jours ici, à cause du dîner auquel le Sultan a invité son Altesse, et dont le jour n’a
pas encore été indiqué jusqu’à présent. Aujourd’hui son Altesse assistera à la
cérémonie du Sélamlik.
200
Vezi nr. 227.
219
234
MINISTRUL CULTELOR ŞI INSTRUCŢIUNII PUBLICE, TOCILESCU,
N 4305 Bucureşti, 9/21 aprilie 1883

(r.g., 14/26 aprilie 1883)
Domnule Ministru,
Oarecare informaţii private răspândind ştirea că Domnul Apostol Mărgărit,
Inspector al şcolilor române din Macedonia, ar fi fost arestat de către autorităţile locale,
şi dorind Ministerul a şti dacă aceste informaţii sunt sau nu exacte, am onoarea a Vă
ruga, Domnule Ministru, ca prin mijloacele de care dispuneţi să binevoiţi a cerceta
Domnia Voastră despre aceasta şi a comunica Ministerului rezultatul spre a şti ce
dispoziţie să ia, binevoind a cunoaşte că Dl. Mărgărit avea reşedinţa în Vlaho-Clisura.
Primiţi, Vă rog, D-le Ministru, asigurarea distinsei mele consideraţii201.
235
SECRETARUL GENERAL AL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE,
GHICA, CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA CONSTANTINOPOL,
MAVROGHENI
T cifr. 5875 Bucureşti, 9/21 aprilie 1883, f.o.
Sur base de votre rapport no. 194202, M. Statescu vous prie intervenir
énergiquement tant à Constantinople qu’à Salonique pour libération immédiate du
sujet Roumain Mărgărit.
236
GERANTUL MINISTERULUI DE EXTERNE, STĂTESCU
201
202
Vezi nr. 231.
220
T cifr. 205 Constantinopol, 9/21 aprilie 1883, f.o.

(r.g.,19/21 aprilie)
À la suite de notre intervention, Mărgărit a été délivré sous caution avant-

hier. Cause encore inconnue. J’attends détails de Salonique.
237
GERANTUL CONSULATULUI GENERAL AL ROMÂNIEI LA SALONIC,
POPOVICI, CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA CONSTANTINOPOL,
MAVROGHENI
R 99 Salonic, 11/23 aprilie 1883
Domnule Ministru,
Cu onoare, mă grăbesc a aduce la cunoştinţa Excelenţei Voastre detaliile
arestării Domnului A. Mărgărit, Inspectorul şcolilor române din Turcia, precum şi
liberarea sa pe garanţia Consulatului General, până la terminarea anchetei ordonată
de Curtea Marţială a vilayetului Salonic.
În ziua de 1/13 curent, fiul Domnului Mărgărit, mă anunţă, prin două
telegrame, că tatăl său este arestat de către poliţia vilayetului Monastir (Bitolia)
pentru cauze necunoscute, şi că a doua zi va porni la Salonic, venind prin Vodena
şi Ienidge. Imediat după primirea acestor telegrame m-am grăbit a aduce faptul la
cunoştinţa Excelenţei Voastre precum şi a face demersurile necesare pe lângă
autorităţile competente locale întru a obţine o grabnică liberare a Domnului
Mărgărit, şi de a afla cauza adevărată a acestei măsuri severe luate de autorităţile
imperiale locale contra unui supus străin. Întru acest scop am vizitat pe prefectul
poliţiei vilayetului precum şi pe Excelenţele Lor Abdullah-Paşa, Preşedintele Curţii
Marţiale şi Hassan-Paşa, Comandantul militar al acestui vilayet. Ambii aceşti din
urmă ignorau, sau se făceau că ignoră cauza acestei arestări, promiţându-mi însă tot
concursul lor. Numai prefectul poliţiei, un albanez foarte cumsecade şi cu totul
opus mişcărilor şi tulburărilor făcute aici de greci, se grăbi a-mi comunica, ca unul
ce dirijase ancheta preparatoare, cauza arestării Domnului Mărgărit, spunându-mi
că este implicat într-un complot politic având ca scop schimbarea stării actuale a
Imperiului Otoman, şi că această arestare a fost ordonată de Guvernatorul General
din Salonic, în urma denunţării primite de la nişte înalte persoane de aici, nevoind
a-mi spune anume cine, ci lasându-mă lesne a devina că Mitroplolitul Salonicului,
Excelenţa Sa Monseniorul Callinic, nu este străin deloc în această denunţare.
221
Dându-mi-de aceste indicii, am căutat negreşit, Domnule Ministru, a afla

adevărata cauză şi motivul acestei grave acuzaţii, şi dacă, Domnule Ministru, faptul
în toată simplitatea lui, din care autorităţile imperiale locale, prin falsa interpretare
dată de ele sau de alte persoane interesate, au scos un complot politic, având de
scop, cum avusei onoarea a spune, schimbarea stării actuale a Imperiului Otoman:
Un tânăr macedonean, originar din Clisura, după terminarea şcolii din acel
oraş, s-a dus la Constantinopole, ca mulţi din compatrioţii săi, spre a găsi acolo un
mijloc de trai, şi pentru aceasta intră la un brutar ca muncitor.Vazând însă că
munca sa nu este îndestul răsplătită, se hotărî a merge în România şi de aceea
adresă mai multe scrisori Domnului Mărgărit, rugându-l a-i da un certificat că este
român şi că a terminat cursul şcolii primare din Vlaho-Clissura, precum şi o
scrisoare de recomandare către vreunul din cunoscuţii Domnului Mărgărit în
România. Neprimind nici un răspuns la aceste scrisori, îşi reînnoi cererea şi, spre
mai multă siguranţă, scrisoarea adresată D-lui Mărgărit o trimise într-o altă
scrisoare către un compatriot al său care se afla în Salonic ca hangiu.
În această scrisoare către compatriotul său, între altele, îi scria că până va
primi un răspuns de la D. Mărgărit, ar dori să vină în Salonic spre a se angaja în
vreo trupă de teatru, şi-l întreba de este pentru moment în Salonic o astfel de trupă
precum şi dacă poate găsi costume de teatru.
Acest hangiu clisurean, fiind arestat, cu două-trei zile înainte, pentru că dase
ospitalitate la doi albanezi care luaseră parte la răscoala din Scutari (Albania) şi
făcându-i-se percheziţie domiciliară, poliţia a găsit printre celelalte hârtii şi aceste două
scrisori. Poliţia locală găsind aceste scrisori şi influenţată, cum zisei de nişte intrigi
oculte, imediat cere valiului de Monastir să fie arestat D. Mărgărit şi trimis de urgenţă
la Salonic spre a răspunde aci de crima de care este acuzat, căci după traducerea
scrisorii făcute de Dragomanul vilayetului, Dl. Ianko-Effendi Constandinidis, protejatul
mitropolitului local, cuvintele de trupă, teatru şi costume se interpretau prin complot,
arme şi complici [subl. în orig. – n.ed] pentru săvârşirea acestui complot.
După cum Veţi binevoi a vedea, Domnule Ministru, pe acest ridicol şi copilăresc
motiv, se dă ordine urgente spre a se proceda la arestarea D-lui Mărgărit, care aflându-
se în inspecţie la Magarova, nici prin gând nu-i trecea că poate fi acuzat de o crimă atât
de gravă. Luni 4/16 curent, Domnul Mărgărit sosi în Salonic, petrecând noaptea la han.
Îndată după sosire-i, trimisei pe Domnul Dragoman la Excelenţa Sa Guvernatorul
General de a-i cere liberarea D-lui Mărgărit precum şi motivul arestării unui supus
român. Valiul refuză această liberare pretextând că afacerea s-a deferit autorităţii
militare, vilayetul Salonic fiind încă sub stare de asediu.
A doua zi, marţi, D. Mărgărit se constitui prizonier şi eu mă grăbii a vizita pe
Guvernatorul General spre a reînnoi cererea de liberare precum şi de a întreba însumi
care este motivul acestei arestări. Excelenţa Sa Guvernatorul General îmi refuză
liberarea adăugând însă că Dl. Mărgărit va rămâne la dispoziţia autorităţii militare până
se va termina examinarea corespondenţei găsite asupra sa, iar după aceea va fi liberat.
222
Ieşind de la Guvernatorul General m-am dus să văd pe Abdullah-Paşa,

Preşedintele Curţii Marţiale, care cunoscând bine limba franceză, înlesni mai mult
conversaţia. Acesta urmă, după mai multă convorbire ce avurăm şi în care arătai
E.S. că Dl. Mărgărit este inocent şi că este omul care nici nu ar trebui să fie bănuit
de a căuta să facă ceva în contra turcilor, citindu-i în acest scop diferitele scrisori
de recomandare ce avea Dl. Mărgărit, atât scrisoarea vizirială din 1878 dată de
Marele Vizir Saffet-Paşa, cât şi cele alte ce poseda de diferiţi valii din Ianina şi
Salonic, şi întrebându-l în fine de motivul acestei arestări, Excelenţa Sa îmi
confirmă toate câte avusei onoarea a Vă expune, adăugând însă şi cuvintele
„beaucoup de bruit pour rien”, promiţându-mi că până joi 7/19 curent Dl. Mărgărit
va fi liber. Nu mă mulţumii însă, Domnule Ministru, ci stăruii de a fi eliberat
imediat, mai cu seamă că după spusele Paşei, motivul arestării fiind atât de futil era
o datorie chiar de a se ordona cât mai curând această liberare.
În fine, Domnule Ministru, spre a scurta acest istoric, miercuri 6/18 curent, după-
amiază, Domnul Mărgărit fu eliberat pe garanţia Consulatului, continuându-se în
acelaşi timp ancheta şi examinarea hârtiilor Domnului Mărgărit. Printre aceste hârtii
fiind mai multe în limba română (rapoarte, adrese din partea onor Minister de Culte şi
onor Legaţiuni) şi neputându-se găsi nici o persoană de confienţă, capabilă de a le
traduce în limba turcă, reuşii a îndupleca pe Abdullah-Paşa de a însărcina cu această
misiune confidenţială chiar pe Domnul Unca, Secretarul Interpret al acestui Consulat.
Vineri 8/20 curent, mă dusei din nou a vizita pe Guvernatorul General spre
a-i mulţumi de liberarea D-lui Mărgărit precum şi de a-i arăta marea greşeală
comisă de autorităţile imperiale locale care, lăsându-se a fi înşelate de către nişte
persoane interesate în sens cu totul contrar turcilor, le-au indus în eroare
constrângându-le a aresta pe Domnul Mărgărit, singurul creştin care lucrase în
interesul bine înţeles al turcilor. Valiul, în timpul acestei vizite, îmi prodigă
semnele de prietenie, însă schimbă cu totul conversaţia când fu vorba de arestarea
D-lui Mărgărit, dându-mi astfel să înţeleg că îşi recunoştea singur greşeala.
Domnul Dragoman citi şi Excelenţei Sale recomandările ce poseda Dl. Mărgărit.
Iată, Domnule Ministru, istoricul complet al acestei nenorocite arestări, făcută
pe motive cu totul copilăreşti, astfel că onoarea şi viaţa unui om, fie chiar supus
străin, se află la dispoziţia unor persoane, care nu au alte mijloace decât intriga şi
calomnia. Domnul Mărgărit, căruia un asemenea fapt i s-a întămplat la 1876, când fu
exilat la Ianina fără nici un motiv de către valiul din Monastir, lucru ce se vede dintr-o
scrisoare a valiului de Janina către cel din Salonic, şi în care arăta că Domnul
Mărgărit nefiind culpabil, a găsit de cuviinţă, în urma ordinelor primite de la
Sublima-Poartă, a-i ridica exilul, şi a-i da voie să se ducă unde voieşte, D. Mărgărit,
cred, atât în interesul său, cât şi al nostru, ar trebui să ia măsuri spre a se adăposti pe
viitor contra asemenea fapte pornite numai din capriciul unui funcţionar otoman, care
necunoscând trecutul său, şi ascultând numai intrigile unor persoane interesate de a
pune o stavilă misiunii sale, ar putea reînnoi în mod indefinit astfel de persecuţii
capricioase, şi aceste măsuri după opinia Domnului Mărgărit ar consta într-o cerere
de reparaţiune din partea autoritaţilor imperiale locale.
223
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea profundului meu respect cu

care am onoarea a fi al Excelenţei Voastre supus servitor
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici Româneşti în Macedonia, vol. 317, f. 70-73
238
CĂTRE MINISTRUL CULTELOR ŞI INSTRUCŢIUNII PUBLICE,
TOCILESCU
N 6076 Bucureşti, 12/24 aprilie 1883
Domnule Ministru,
Ştirea răspândită despre arestarea D. Apostol Mărgărit, Inspectorul şcolilor
române din Macedonia, de care tratează adresa Dvoastră nr. 4305, adeverindu-se prin
raportul cu data de 5 curent ce mi s-a adresat de legaţia noastră din Constantinopol, am
însărcinat îndată prin telegramă pe D. Mavrogheni să intervină energic atât la
Constantinopol cât şi la Salonic, unde se afla luni arestatul, pentru liberarea lui imediată.
Drept răspuns am primit telegrama Legatiei prin care îmi face cunoscut că în
urma intervenţiei sale D. Mărgărit a fost liberat sub cauţiune. Cauza arestării nu s-a
putut încă afla. Îndată ce voi primi detalii ce le aştept asupra acestor împrejurări, le
voi comunica Domniei Voastre.
239
Dragă Mitică,
Am văzut pe Kálnoky, i-am spus că Regele nu poate primi pur şi simplu
Tratatul de [la] Londra, dar că Majestatea [Sa] este animată de cea mai vie dorinţă
de a ajunge la o înţelegere. Mergând la Bucureşti Ea va supune din nou chestiunea
Consiliului de Miniştri ca să găsească o redacţiune ce ar putea fi primită de Austria.
De vom fi destul de fericiţi ca să găsim această împăciuitoare redacţiune, atunci
224
Conferinţa va trebui să ne cheme cu vot deliberativ în sânul ei şi să consfinţească

împreună cu noi modificarea Tratatului de la Londra.
Asupra acestui răspuns a urmat o lungă conversaţiune care trebuia să fie
neapărat foarte încurcată. Kálnoky nu vrea să părăsească terenul Tratatului de la
Londra fără ca noi să oferim… [cuvânt indescifr. – n.ed.], pe de altă parte trebui
însă să păzească o mare rezervă asupra unor propuneri ce nu au fost încă dezbătute
şi primite de către Guvern. Din nămolul de fraze şi argumente reies însă
următoarele trei puncte:
1° Austria nu poate şi nu vrea să ia iniţiativa [subl. în orig. – n.ed.], prin
urmare, precum am prevăzut-o cu toţii, tratatativele trebuie să aibe loc aiurea;
2° Austria ar fi la nevoie în plecare [înclinată] de a primi o modificare a
Tratatului de la Londra;
3° Dacă Austria va face concesiuni trebuie să facă şi Rusia [subl. în orig. –
n.ed.] căci după cât [l-]am înţeles pe Kálnoky nu-i dă mâna să facă cea mai mică
concesiune dacă Rusia rămâne cu rezultatele întregi [subl. în orig. – n.ed.] ale
tratatului de la Londra, căci atunci opinia publică din Austria l-ar acuza că după ce
a cedat faţă cu Rusia a cedat şi faţă cu România astfel încât a fost bătut pe toată
linia.
Aceasta de pe urmă împrejurare îl face pe Kálnoky să creadă că odată
conferinţa redeschisă are să se repună toată chestiunea în discuţiune şi că
puterile cu greu vor fi aduse a face aceasta. Ca concluziune o mare îndoială
despre posibilitatea de a face ceva. Aş putea să merg mai departe dar poşta nu
aşteaptă şi vreau numaidecât să primeşti mâine aceste rânduri. Atrag însă
atenţiunea ta asupra punctului 3 căci şi nouă ne vine greu de a fi dragi numai
faţă cu Austria şi de a primi tot ceea ce s-a făcut pentru Kilia în cazul când ne-am
înţelege cu Austria. Partea aceasta a chestiunii ne-a scăpat din vedere la
Sigmaringen. Kálnoky a revenit de două-trei ori asupra ei şi tocmai că el
[punctul 3 – n.ed.] face pe dânsul [tăiat în manuscris – n.ed.] să nu creadă în
posibilitatea unei modificări a tratatului de la Londra. Dacă îmi este permis a
zice ceea ce nu a vroit să zică eu cred că Kálnoky vrea ori menţinerea tratatului
ca un principiu, a cărui aplicaţiune se va amâna pe [pentru] timpuri mai
propice, ori căderea totală a tratatului prin neratificarea lui căci deşi dispus a
face concesiuni se teme să le facă dacă Rusia nu primeşte să se dezbată din nou
pretenţiile ei. Mai mult mâine.

240
CĂTRE GERANTUL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE, STĂTESCU
225
R 199 Petersburg, 24 aprilie (st.n.) 1883

(r.g., 30 aprilie)
Domnule Ministru,
Punându-mă în relaţie cu „Societatea pentru dezvoltarea Comerţului Rus”,
am primit alăturata scrisoare de la Domnul Poznanski, membru al acestei Societăţi
şi Preşedinte al comitetului însărcinat de a face demersuri spre a dezvolta relaţiile
comerciale între România şi Rusia.
Considerând marile foloase ce am obţine din concurenţa binefăcătoare ce ar
putea face produsele şi mărfurile ruse cu acele ale altor state care au astăzi
monopolul de fapt în România, am onoare a Vă ruga să binevoiţi a lua în considerare
conţinutul acestei scrisori şi a o înainta Domnului Ministru al Comerţului ca din
partea sa să chibzuiască măsurile ce va crede de cuviinţă.
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţii.
Petersburg, 15/27 martie 1883

À Son Excellence Monsieur N. Kretzulescu, Ministre Plénipotentiaire de Sa
Majesté le Roi de Roumanie à St. Pétersbourg
Excellence,
J’ai l’ honneur de Vous faire part que profitant de l’occasion du compte rendu de
notre commerce extérieur pour l’année 1881, qui a été soumis à une discussion dans la
séance de la Société pour l’encouragement du commerce et de l’industrie russe qui a eu
lieu le 9 courant, à la Douma, j’ai démontré, en me basant sur des données statistiques
officielles, le peu du développement des relations commerciales entre Votre pays et la
Russie, malgré leur voisinage et les moyens de communication par chemin de fer et
voie fluviale existants entre les deux pays, où je suis venu à la déduction que nos
commerçants et industriels négligent ce marché ouvert pour la vente de leurs
productions manufacturières, en laissant libre main aux autres pays, même éloignés de
la Roumanie, et surtout à l’Autriche, avec les marchandises de laquelle, notre industrie
peut bien concurer; tant par la qualité que par le prix de coûte.
Voici quelques donnés statistiques, par lesquelles j’ai pu appuyer ma motion. La
Russie a exporté en Europe à l’année 1881 pour 251 000 000 de roubles des articles
alimentaires, pour 211 000 000 r.[oubles] des matières premières pour les fabriques,
pour 12 000 000 r.[oubles] du bétails, et pour 6 000 000 r.[oubles] seulement des
productions industrielles; dans ces chiffres d’exportation la Roumanie figure seulement
pour 8 160 000 roubles, dont les objets fabriqués sont: toiles pour 55 000 r.[oubles],
armes 660 000, saintes images 55 000 r.[oubles]. Mais il paraît que la plupart de ces
marchandises, quoique déclarée à la frontière russe, comme destinée pour la Roumanie,
a été transitée, surtout pour la Bulgarie, vu que la Roumanie produisant elle-même du
226
blé et articles alimentaires, dont le plus grand chiffre compose le total de notre
exportation, n’avait nullement besoin de les acheter en Russie; cette supposition est
d’autant plus incontestable que la statistique de la Roumanie pour la même année 1881
constate seulement 5 688 000 francs à titre d’importation de la Russie.
Quant à l’importation des marchandises Roumaines en Russie, en 1881, la
statistique russe constate pour la valeur de 944 800 roubles et celle de la Roumanie
pour 4 485 000 francs, ce qui peut être bien conforme, vu que la valeur déclarée
aux frontières russes est toujours moindre que l’effectif.
En considérant que le chiffre du commerce entre la Russie et la Roumanie baisse
de plus en plus à chaque année, étant en 1879 de 10 511 000 francs à l’importation et
6 036 000 francs à l’exportation, il est tombé en 1880 à 5 912 000 et 4 864 000 francs
pour arriver en 1881 à 5 688 000 et 4 485 000 francs; j’ai demandé à l’assemblée de
faire un rapport détaillé sur la situation de nos relations de commerce avec la
Roumanie, de le publier et communiquer au ministère de finances et aux sections de la
société à Moscou et à Lodz, dans le but d’évoquer l’attention de nos industrielle sur ce
marché et d’en profiter pour le bien être de ces deux pays voisins.
L’assemblée a rendu une décision favorable et a autorisé un comité, dont j’ai
l’honneur d’être le vice-président, à faire les démarches nécessaires pour arriver au
développement de nos relations de commerce avec la Roumanie, et je serai heureux
si par mon initiative et concours, nous obtenons ce but désiré.
Veuillez, agréer, Excellence, l’assurance de ma considération bien distinguée.
P.S. Je joins-avec mille remerciements, les deux tables statistiques que Votre
Excellence a bien voulu me prêter, et dont j’ai fait usage pour ma communication
ce que j’avais mentionné.
AMAE, Arhiva istorică, Petersburg, vol. 411, f. 5-7
241
R 210 Pera, 12/24 aprilie 1883

(r.g., 20 aprilie/2 mai)
Domnule Ministru,
Până în momentul de faţă nu am primit încă raportul Gerantului Consulatului
nostru General din Salonic, privitor la afacerea arestării Domnului A. Mărgărit,
spre a putea să vă dau şi eu desluşirile promise prin telegrama mea nr. 205 din
227
9/21203 ale curentei. Desigur numai întârzierea pe drum a vaporului este cauza
acestei lipse, căci după cum v-am făcut cunoscut D. Mărgărit a fost eliberat pe
cauţiune încă de joia trecută.
Valiul din Salonic a comunicat însă Porţii, prin raport telegrafic, alaltăieri
seară, răspunzând la întrebarea ce i se făcuse, după stăruinţele mele că D. Mărgărit
a fost arestat de autoritatea militară în urma unui ordin al Curţii Marţiale din
Salonic, Procurorul Imperial Civil nefiind întru nimic amestecat în această afacere.
În adevăr, Domnule Ministru, starea de asediu domneşte încă în toate
vilayetele Turciei europene şi prin urmare autoritatea militară este întrucâtva
suverană a cazurilor urgente în interesul liniştii publice. Orişicum ar fi însă, nu voi
întârzia de a informa pe Excelenţa Voastră despre cele petrecute, îndată ce voi
primi desluşirile ce aştept de la Consulatul General din Salonic.
Primiţi Vă rog, Domnule Ministru, încuviinţarea preaosebitei mele consideraţii.
242
Dragă Miticus,
Austria nu poate lua iniţiativa; dacă ar lua Puterile iniţiativa ea ar face
concesiuni, numai în cazul acesta ea se întreabă dacă vom primi sau nu părţile
privitoare la Rusia. Dacă le primim atunci ea joacă un rol ridicol faţă cu noi şi faţă
cu Ruşii, dacă nu le primim atunci repune Rusia totul în chestiune şi concesiunile
făcute faţă cu noi nu o duc la rezultatul dorit.
Iată, ceva mai clar precizat decât în scrisoarea de ieri, situaţiunea în care se
află Austria şi cauza pentru care Kálnoky se îndoieşte de posibilitatea unei
tranzacţiuni. În orice caz insistenţa ce a pus el de a şti ce vom face faţă cu Rusia are
o însemnătate netăgăduită. Tu gândeşte la vreme căci poate că şi de la Berlin să-ţi
vină întrebarea şi nu trebuie să avem aerul că opoziţia faţă cu Rusia nu era decât un
joc ca să mascăm mai bine presupusa ostilitate în contra Austriei. Ce este de făcut
nu ştiu încă, trebuie să mă mai gândesc. Aş trimite lui Liteanu o copie despre
[după] această scrisoare dacă nu m-aş teme de poştă. Scrie-i tu şi semnalează-i
noua greutate.
203
Vezi nr. 236.
228
P.S. Joi mă pornesc.

243
T cifr. 100 Roma, 26 aprilie (st.n.) 1883, f.o.
Monsieur Mancini vient de me dire que acte signé dernièrement à Londres

n’est pas une ratification même provisoire du traité de Londres, mais un acte par
lequel les plénipotentiaires des grandes Puissances déclarent simplement qu’ils ne
s’opposent pas à ce que la Commission européenne du Danube entre en fonction en
attendant ratification definitive dudit traité.
244

Domnule Ministru,
Ca urmare la raportul meu nr. 210 din 12/24 aprilie curent204, am onoarea a Vă
trimite aici alăturat copia raportului nr. 99205 ce am primit de la Dl. C.[onsul] G.[eneral]
Popovici, Gerantul Consulatului nostru General din Salonic, privitor la cauzele arestării
D-lui A. Mărgărit, Inspectorul Şcolilor Române din Turcia, şi la eliberarea sa.
După informaţiile ce am avut aici din alte izvoare, cele ce arăta Dl. Gerant
despre această arestare, pot fi considerate ca adevărate.
204
Vezi nr. 241.
205
Vezi nr. 237.
229
245
POPOVICI, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
R 100 confidenţial Salonic, 14/26 aprilie 1883

Domnule Ministru,
Am onoarea a alătura pe lângă acest respectuos raport, o copie după raportul
nr. 99 din 11/23 curent206, adresat onor. Legaţiei din Constantinopol în privinţa
arestării Domnului Apostol Mărgărit, Inspectorul Şcolilor române din Turcia, de
către autorităţile imperiale locale.
În acelaşi timp, respectuos vin a ruga pe Excelenţa Voastră de a binevoi a ordona
achitarea sumei de lei 73, şapte zeci şi trei, cheltuiţi pentru demersurile făcute la diferite
persoane influente otomane spre a obţine o grabnică eliberare a Domnului Mărgărit.
Îmi permit a spera, Domnule Ministru, că Excelenţa Voastră va binevoi a încuviinţa
aceste cheltuieli extraordinare şi astfel va ordona achitarea sumei debursate207.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea profundului meu respect cu
care am onoarea a fi al Excelenţei Voastre supus şi plecat servitor.
246
R 176 Berlin, 14/26 aprilie 1883
Après avoir remporté dans la politique extérieure un succès remarquable en
formant au centre de l’Europe une formidable ligue de paix, le Chancelier engagea à
l’intérieur une action non moins décisive, appelée à hâter la réalisation de ses projets de
206
Vezi nr. 237.
207
„Se va emite mandatul cuvenit din fondul diplomatic în lipsă de alocaţiuni speciale”
[adnotare manuscrisă D. A. Sturdza – n.ed.].
230
réformes économiques et sociales. Rien, dans la situation actuelle, ne faisait pressentir

le message solennel que l’Empereur Guillaume vient d’adresser au Parlement; et l’on
dit même que le Conseil des Ministres n’en a été informé que la veille de sa
publication, de sorte que le premier effet de cet acte a été une surprise générale.
Dans plusieurs de mes rapports précédents, j’ai eu l’occasion de signaler à
Votre Excellence comme un des traits principaux de la politique intérieure, les
efforts constants du Prince de Bismarck d’affermir, aux yeux de la nation, l’autorité
Impériale et de mettre la Couronne à l’abri de toutes les vélléités parlementaires
qui pourraient amoindrir le rôle du pouvoir exécutif dans l’État. Cette tendance,
ainsi que nous l’avons vu, n’a pas été étrangère au dernier remaniement ministériel.
Aujourd’hui, en faisant intervenir directement la personne de l’Empereur dans une
affaire intérieure du Reichstag, le Chancelier a affirmé une fois de plus que les
prérogatives du Souverain ne pouvaient se concilier en Allemagne avec le régime
constitutionnel, tel qu’on le pratiquait dans d’autres pays de l’Europe.
Cette initiative personnelle, prise par le Chef de l’État en vue d’amener une
nouvelle distribution des travaux parlementaires, est motivée par l’urgence des
réformes économiques, destinées à améliorer le sort des classes ouvrières. Dans sa vive
sollicitude de remédier aux misères sociales, l’Empereur justifie par son âge avancé
l’impatience qui lui a dicté cette démarche et engage, dans des termes presque
paternels, le Parlement à s’occuper dès à présent du budget de 1884/85, afin de pouvoir
consacrer toute la prochaine session à la discussion du projet le plus important dans
l’ordre des réformes à accomplir, celui des assurances ouvrières contre les accidents.
Le Reichstag ayant déjà aujourd’hui à son ordre du jour la loi sur les caisses de secours
pour les ouvriers malades, l’Empereur exprime l’appréhension qu’un retard apporté
dans le vote du budget ne produise dans la session prochaine un encombrement de
travail et n’entrave la discussion du projet principal.
Ce qui frappe tout d’abord l’attention dans le message Impérial, c’est que tout
en partant d’un point de vue très-élevé et en réservant exclusivement à son
Souverain le rôle de grand réformateur, soucieux du salut du peuple allemand, le
Chancelier n’aboutit pas actuellement à d’autre résultat pratique que de faire voter
dès à présent le budget de 1884/85 et d’établir ainsi un précédent à ce sujet. On se
rappelle que sa proposition du budget biennal a été repoussée dernièrement par le
Reichstag de crainte que, les deux exercices une fois accordés, le Prince de
Bismarck ne fût amené à se passer pendant un an des services du Parlement. Loin
de se décourager par ce premier échec, le Chancelier est revenu à la charge en
représentant tout à coup la même question sous une autre forme et dans un ordre
d’idées nouveau. Et cette fois grâce à sa persévérance inébranlable, le Chancelier
obtiendra probablement gain de cause.
Abstraction faite de cette question de tactique autoritaire à l’égard du système
parlementaire, l’idée principale inscrite en tête du message présente un intérêt
exceptionnel. C’est l’aveu hautement prononcé par le Souverain le plus puissant de
l’Europe que la législation d’un pays ne peut pas se borner à des mesures pénales et
231
de police, propres à empêcher des manœuvres dangereuses pour la sécurité de

l’État; et que le Gouvernement a le devoir d’employer ses efforts à atténuer, sinon
à guérir, le mal que la loi contre les socialistes est appelée à combattre. On ne
saurait affirmer plus clairement l’existence de cette immense question sociale qui
s’impose avec tant de force à la fin de notre siècle, ainsi que l’urgence absolue
d’une action bienfaisante en vue de prévenir les catastrophes, que le maintien de
l’état actuel des choses rendrait inévitable. Quoi qu’on pense de l’efficacité des
remèdes proposés, le principe proclamé par l’Empereur Guillaume restera acquis à
la cause ouvrière, et suggérera peut-être de sérieuses réflexions même aux
Gouvernements les plus libéraux, sans excepté de la République française.
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très haute
considération.
247
SP208 Roma, 27 aprilie (st.n.) 1883
Monsieur et Cher ami,

Suivant de vieilles habitudes de loyauté et de fidelité à mes amis (je suis trop
vieux hélas pour en changer) je crois remplir un devoir en vous faisant parvenir des
renseignements d’une réelle importance sans me préoccuper de l’accueil que vous leur
ferez. Pendant que le Roi d’Italie se trouvait encore à Vienne [1881] je vous ai
télégraphié que la Triple Alliance était faite. Cette nouvelle vous a arraché la réflexion
suivante, accompagné d’un haussement d’épaule: «D. Bălăceanu nu visează decât
alianţe cu Austria!» De même lorsque, au debut de la question du Danube, j’ai prévenu
le gouvernement que l’Autriche finirait par avoir toutes les puissances de son côté et
que nous resterions seuls, il m’en a su d’autant plus mauvais gré que tous les autres
représentants à l’étranger lui promettaient à l’unisson, l’appui des puissances près
desquelles ils étaient accredités, contre l’Autriche. Il m’est revenu qu’un de vos
collègues se serait écrié à cette occasion, en plein conseil des Ministres: «Dnu.
Bălăceanu nu mai poate sta la Viena, căci s’a făcut cu totul austriac!» Enfin, quand
Mr. Statesco [Stătescu – n.ed.] m’a invité à lui faire connaître mon opinion sur la
proposition Barrère et que je lui ai esquissé les modifications qui pourraient la rendre
acceptable, l’indignation du gouvernement ne connut plus de bornes et vous me
208
Copie dactilografiată.
232
télégraphiâtes séance tenante pour demander mon consentement à ce que je fusse

transféré (surghiunit) à Constantinople. Cela n’a pas empêché la Conférence de
Londres d’introduire mot pour mot, dans la proposition Barrère, les modifications que
j’avais indiquées à Mr. Statesco. Si je rappelle ces faits, ce n’est pas pour récriminer,
mais pour en venir à observer, qu’il n’a manqué à ces avertissements que de venir d’un
autre que moi. Dans notre cher pays on n’est pas un homme politique sérieux si l’on ne
peut pas exécuter le saut de carpe [subl. în orig. – n.ed.] à la tribune. Le peu de succès
de mes précédentes informations ne m’a point decouragé et ne m’empêchera pas de
vous faire part à l’avenir aussi de ce [que] je croirai être d’un certain intérêt pour vous.
La Triple Alliance dont Mr. Mancini vient d’annoncer officiellement
l’existence à l’Europe209, sera sous peu une quadruple alliance [subl. în orig. –
n.ed.], par suite de l’accession de l’Angleterre... Mais elle ne satisfait pas encore
Mr. de Bismarck qui continue son travail auprès des puissances de second ordre:
l’Espagne est déjà gagnée, la Turquie suivra docilement, puis viendront le Portugal,
la Suède, etc. La quadruple alliance s’appellera alors la coalition! Cette coalition –
est il necessaire de le dire? – est dirigée contre la France. L’Espagne, ou l’Italie ou
le Portugal, prétendra un beau matin que la France la menace directement ou dans
ses possessions lointaines et, aussitôt la coalition de déclarer qu’elle est redevenue
un danger pour la paix de l’Europe, et de lui imposer le désarmement. La France
devra [subl. în orig. – n.ed.] désarmer, mais dès qu’elle l’aura fait et que le danger
d’une alliance franco-russe aura disparu, l’Allemagne tombera avec toutes ses
forces sur la Russie et l’écrasera... La politique de l’Europe se fait plus que jamais
à Berlin et c’est Mr. de Bismarck qui la brasse.
J’ai appris, de source très sûre [subl. în orig. – n.ed.], que ce Jupiter
terrestre est profondément irrité contre le parti et les hommes qui sont actuellement
au pouvoir en Roumanie, il les accuse d’être entendus avec la Russie au dehors, et
avec les socialistes à l’intérieur. Il voit dans la révision de la Constitution un
complot dirigé contre la dynastie des Hohenzollern, dont on veut se débarrasser
pour s’allier [subl. în orig. – n.ed.] ouvertement à la Russie! C’est dans ce sens et
en ces termes que les représentants du Prince Chancelier parlent aux cabinets amis
et alliés [subl. în orig. – n.ed.] de l’Allemagne; et je n’ai pas besoin d’ajouter qu’on
le craint trop partout [subl. în orig. – n.ed.] pour ne pas être entièrement de son
avis. Le travail de la diplomatie bismarckienne a réussi à nous aliéner la sympathie
des gouvernements et à tourner l’opinion publique contre nous. Il n’y a pas trois
Ministres des affaires étrangères en Europe qui ne soient persuadés que votre
résistance, dans la question du Danube, est inspirée par la Russie. Telle est la
situation, et tous les voyages de Mr. Stourdza, en Allemagne n’y changeront rien;
je crois même qu’ils lui ont nui serieusement. À moins d’aller dire au Prince de
209
Privind acest argument se publică următoarea telegramă a Ministrului de Externe, Sturdza,
către Ministrul la Roma, Bălăceanu: „Vous prie expédier deux exemplaires discours Mancini sur Triple
Alliance et deux exemplaires des discours échangés à propos interpellation sur question Danube.” Vezi
AMAE, Arhiva istorică, vol. 263, Roma, f. 123, T cifr. 6939, Bucureşti, 29 aprilie/11 mai 1883.
233
Bismarck: pater, peccavi!, il vaut mieux le laisser tranquille. La paix avec lui n’est
possible qu’aux conditions suivantes: acceptation du traité de Londres –
avortement du mouvement révisionniste (qu’il accuse le gouvernement d’avoir fait
naître) – rupture éclatante avec les révolutionnaires [subl. în orig. – n.ed.] (en
langage vulgaire, cela s’appelle couper sa queue [subl. în orig. – n.ed.]!). A défaut
de ceci, l’Allemagne et ses alliées se proposent d’exercer une telle pression, à
Bukarest, qu’elles y détermineront une véritable déroute politique.
Permettez à un homme qui vous a donné quelques preuves de sincère
attachement et qui est décidé à partager votre sort, jusqu’à la fin, de vous parler en
toute franchise et en toute liberté: J’ai toujours prévu que c’est par la politique
étrangère que se produirait la crise qui doit décider de votre système
gouvernemental. La politique étrangère que la Roumanie suit, depuis qu’elle est
indépendante, a porté tous ses fruits [subl. în orig. – n.ed.]; on peut même dire que
sur ce terrain là, il n’y a plus une faute à commettre! Vous n’avez pas un moment à
perdre pour changer la direction du navire dont vous êtes le pilote responsable: à
l’intérieur, il faut vous prononcer ouvertement entre le principe monarhique et la
démocratie, telle que l’entend votre terrible ami [subl. în orig. – n.ed.], Mr. Rosetti,
c’est-à-dire la démagogie [subl. în orig. – n.ed.] (on ne joue pas impunément avec
le feu) – à l’exterieur, il faut jouer cartes sur table [subl. în orig. – n.ed.], afin que
l’Europe, qui se méfie unanimement de nous, sache ce que nous sommes et où nous
voulons aller. D’un côté comme de l’autre, il y va de votre honneur de faire cesser
tout malentendu, afin que l’on cesse de croire à des sous-entendus.
La question extérieure est encore plus grave que la question intérieure; pour les
épaules de Mr. Stourdza, elle est tout simplement écrasante. Il faut tirer le pays de
l’affreux isolement où il se trouve et de le faire entrer dans une voie où il puisse
rencontrer des appuis et des amitiés. Si cette politique nouvelle n’était pas du goût de
ces messieurs de la majorité, il faudrait dissoudre quatorze Chambres de suite,
jusqu’à ce que le pays, rentré en lui-même, comprît enfin que son salut est à ce prix.
L’humble avis que je me permets de vous donner est la résultante de la faible
intelligence que le ciel m’a départi et de trente-six [subl. în orig. – n.ed.] années
d’expérience politique. Auprès du génie d’un Carp, c’est peu de chose, je le
reconnais; mais la plus jolie fille du monde ne peut donner que ce qu’elle a. A propos
de «jolie fille», ne trouvez-vous pas que je ressemble à cette pauvre Cassandre qui au
milieu des risées de ses concitoyens ne se lassait pas de leur prédire la chute de
Troie? L’infortunée eut la double mortification de voir la prédiction accomplie et
d’être violée par les russes... non par les grecs! Cela prouve qu’il ne suffit pas d’être
prophète et qu’il faut trouver encore des gens qui vous écoutent.
En vous demandant bien pardon de la liberté dont j’ai usé dans cette lettre,
je vous prie d’agréer, Monsieur et cher ami, l’assurance de mes sentiments très
dévoués et toujours affectueux.
ANIC, Fond Brătianu, dosar 149, f. 5-7
248
234

Foreign Office, 27 aprilie (st.n.) 1883
J’ai l’honneur de vous informer qu’afin qu’il n’existe aucun doute sur le
maintien de la Commission Européenne du Danube entre le 24 Avril 1883 et la
date de l’échange des ratifications du Traité du 10 Mars 1883, une déclaration a été
signée ici le 23 courant par les Ambassadeurs des Puissances représentées au Traité
de Berlin, au nom de leur gouvernement respectif, maintenant la Commission
Européenne du Danube dans ses fonctions et dans l’exercice de tous ses pouvoirs
tels qu’ils existaient à la date du Traité jusqu’à l’échange des ratifications.
J’ai été chargé, comme Président de la Conférence, de communiquer ce
document211 au Gouvernement Roumain, la Roumanie étant un des pays représentés
dans la Commission.
J’ai l’honneur d’être, etc.
P.S. L’Ambassadeur de Turquie a reçu l’autorisation de son gouvernement de

signer la déclaration, mais il ne l’a pas encore fait, car il s’est élevé une question
quant à la forme dans laquelle la signature doit être apposée.
249
R 220 confidenţial Constantinopol, 19 aprilie/1 mai 1883

Je viens de lire dans la Gazette de Roumanie du 16/28 Avril l’information
suivante: «A la suite de l’intervention de notre Ministre à Constantinople, Monsieur
Apostol Mărgărit, qui avait été arrété par les autorités turques en Macédoine, vient
d’étre remis en liberté.»
De pareilles insertions me semblent inoportunes, étant donné la forme dans
laquelle elles sont faites, et la nature des relations que nous entretenons ici pour tout
210
Copie comunicată de Legaţia României la Londra cu R f.n. din 30 aprilie (st.n.) 1883.
211
Nepublicat.
235
ce qui concerne ces intérêts en Macédoine. En effet, Votre Excellence connaît fort
bien de quelle manière s’exerce l’intervention de la Légation au sujet des écoles
roumaines en Turquie, et la réserve dans laquelle nous enveloppons toutes nos
démarches de protection et de concours pour l’entretien de cette œuvre d’éducation.
La seule insistance d’un journal acrédité du pays concernant les faites et
gestes de l’Inspecteur Général de ces institutions, pourrait exciter plus encore les
susceptibilités des autorités turques, déjà fort mal disposées à cet égard, et ne
manquerait pas de susciter de nouvelles difficultés contre lesquelles nous avons
déjà à lutter chaque fois qu’il s’agit d’un pareil sujet. Il serait donc préférable qu’à
l’avenir les journaux bien informés n’aient plus à s’occuper de la mission qui nous
a été dévolue, et que tout en relatant les faits, ils passent sous silence l’action que la
Légation aurait ou pourrait avoir dans la protection de l’œuvre des écoles et du
personnel chargé de cette mission au nom de la Roumanie.
250
R 221 confidenţial Constantinopol, 19 aprilie/1 mai 1883

Domnule Ministru,
Cu ocazia arestării şi conducerii la Salonic a Domnului Apostol Mărgărit,
Autoritatea Militară Turcească a confiscat toată corespondenţa ce se găsea asupra
Domniei Sale pentru a se putea convinge dacă dintr-însa nu ar reieşi probe de
culpabilitate pentru statornicirea acuzaţiei de răzvrătire şi de complot ce i se
adusese. Gerantul Consulatului General din Salonic îmi telegrafiază dar că printre
alte hârtii găsite asupra Domnului Mărgărit, turcii au pus mâna şi pe o serie de
adrese oficiale preschimbate între Domnia Sa cu Ministerul Instrucţiunii Publice şi
cu Legaţia de aici, precum şi nişte rapoarte ce ne adresase asupra situaţiei şcolilor
române din Macedonia şi Epir. Că aceste adrese ar fi originale sau copii, nu sunt
încă în măsură a Vă spune; ceea ce este însă sigur, e că ele fac parte din
corespondenţa oficială ce se întreţine de obicei cu Inspectoratul şcolilor şi, deci, ne
priveşte foarte de aproape pe noi.
Domnul Popovici mi-a comunicat tot de-o dată că are mijloc de a pune mâna
pe aceste hârtii, dând un bacşiş de 15 lire turceşti. L-am autorizat, consiliându-i
fireşte cea mai desăvârşită circumspecţie, de a da acele 15 lire, şi a se asigura dacă în
236
schimbul lor i se vor remite toate adresele oficiale găsite asupra D-lui Mărgărit. Aşa
fiind împrejurarea, cred că procedarea aceasta este în avantajul nostru, neputându-se
lăsa în mâinile autorităţilor otomane piese atât de aproape atingătoare de rolul
indirect ce Guvernul nostru îl are în întreţinerea şcolilor române din Turcia212.
Amintind dar Excelenţei Voastre instrucţiunile şi autorizarea, atât de
rezervate ce mi-aţi dat asupra acestor afaceri, O rog să binevoiască a aproba
avansul de 345 franci ce am a face Domnului Gerant pentru obţinerea acestor
hârtii, rezervându-mi a Vă cere achitarea după ce voi expedia banii la Salonic.
Înainte de a termina găsesc că ar fi bine ca pe viitor să fiu autorizat, dacă nu se
va da nici o urmare Raporturilor mele nr. 57 din 10/22 februarie – adresate
Excelenţei Voastre – şi celui cu nr. 49 din 8/20 februarie213, adresat Ministerului
Instrucţiunii Publice, – ca cel puţin corespondenţa ce se va urma atât de
Departamentele Ministeriale cât şi de Legaţie, cu Dl. A. Mărgărit, să nu mai aibă nici
un caracter oficial, ci să poarte forma unei corespondenţe cu totul private între noi şi
Domnia Sa, după o combinare pe care o voi comunica-o Excelenţei Voastre îndată ce
mă voi înţelege cu Dl. Mărgărit în această privinţă. De aceea, cred că ar fi mai
nimerit ca arhiva D-sale să fie de pe acum strămutată la Consulatul de la Salonic, şi
pe viitor corespondenţa să se facă prin cadrul acelui oficiu în modul pe care rămâne
să-l stabilesc precum am zis mai sus. Numai astfel la o nouă împrejurare ca aceea de
deunăzi, ce se poate repeta, se vor putea evita neajunsuri de asemenea natură.
În aşteptarea răspunsului Excelenţei Voastre, O rog să binevoiască a primi
încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
251
R 106 Roma, 19 aprilie/1 mai 1883
Ma mauvaise santé est cause que je n’ai pas encore eu l’honneur d’entretenir
Votre Excellence du remarquable discours prononcé, le 11 Avril dernier, par
Mr. Mancini, au Sénat du royaume d’Italie; sans compter que j’étais absent à cette
date et que je n’ai reçu que tout récemment le texte in extenso de cette œuvre
oratoire. Ce discours a produit partout la plus vive impression, tant à raison de son
212
213
Ireperabile.
237
importance même, que par ce qu’il a révélé à l’Europe: l’existence d’une entente
étroite [subl. în orig. – n.ed.] existant entre l’Italie d’une part et l’Allemagne et
l’Autriche-Hongrie de l’autre; entente que la presse de tout pays a baptisé, dès le
lendemain, du nom de Triple Alliance [subl. în orig. – n.ed.].
En attendant que l’avenir nous édifie sur la portée de cette entente, il faut
reconnaître qu’il y a là un fait de premier ordre, qui intéresse hautement l’équilibre
européen et modifie profondément la position de l’Italie, par rapport aux autres
grandes Puissances. L’Italia non è isolata in Europa [subl. în orig. – n.ed.]! Ces
paroles ont retenti d’un bout de la Péninsule à l’autre. Pour la première fois, depuis
que ce pays a constitué son unité, il sort de la réserve équivoque où on lui avait fait
croire qu’il trouverait la réalisation de tous ses rêves, pour entrer dans le domaine
des faits. Seules, les déclamations d’une école empirique qui a eu son heure de
succès, l’a empêché de reconnaître plus tôt que, de son véritable nom, cette
politique s’appelait l’isolement [subl. în orig. – n.ed.].
Ce sera l’éternel honneur du ministère Depretis d’avoir déchiré le voile sous
lequel se cachait autant d’impuissance que d’aspirations stériles et d’appétits malsains.
C’est lui qui a fait toucher du doigt, au peuple italien, la nécessité de se mêler
résolûment à cette lutte d’intérêts, tantôt pacifiques tantôt agressifs, qui constitue la vie
des sociétés modernes. Il faut que le peuple italien soit bien convaincu aujourd’hui de
cette nécessité, pour que son alliance avec ses dominateurs d’hier n’ait soulevé d’autres
protestations, que celles de quelques comités irrédentistes, qui ont manifesté leur
opposition de la façon la plus puérile. Il est incontestable qu’en voyant la position que
la France et l’Angleterre sont parvenues à conquérir sur la côte africaine, l’Italie a dû se
demander, avec un légitime effroi, si la Méditerranée, cet ambiant dans lequel elle
respire et se meut ne viendra pas à lui manquer quelque jour. Le passage suivant, dans
lequel il faut décidément voir un avertissement adressé à la France, est assurément le
plus clair et le plus important du discours de Mr. Mancini: «...Quelle que soit la nation
européenne, je le dis ouvertement, qui inaugurerait et pratiquerait une politique
coloniale envahissante et inquiète, et proclamerait hautement l’intention de conquérir
un vaste empire, dans le bassin de la Méditerranée, elle ne pourrait compter sur
l’indifférence de l’Italie, dont la position géographique, les nombreuses colonies
commerciales, les besoins de laborieuse expansion d’une population toujours
croissante et, enfin, la vocation marquée par la nature à un peuple navigateur et
maritime, nous imposent le rigoureux devoir de veiller et de nous défendre. Une
politique de résignation et d’abandon, sous ce rapport, mériterait d’être qualifiée de
politique du suicide [subl. în orig. – n.ed.] et de crime de lèse-patrie [subl. în orig. –
n.ed.]!» Est-ce à dire que le danger dont parle en termes si éloquemment émus
Mr. Mancini ait seul poussé l’Italie dans l’alliance austro-allemande, et n’a-t-elle pas
obéi, en même temps, à quelque autre préoccupation?
La réponse à cette question n’est pas aisée. On ne peut entrer dans cet ordre
d’idées, à moins de vouloir faire un procès de tendances au Gouvernement italien.
Tout ce qu’il est permis de dire, sans incriminer ses intentions c’est que si, plus
238
tard, pour contrebalancer la puissance française dans la Méditerranée il fallait à

l’Italie une possession africaine, telle, par exemple, que la Régence de Tripoli; on
est autorisé à croire que l’Allemagne et l’Autriche-Hongrie n’y verraient aucun de
leurs intérêts lésé. D’autre part l’Italie, ayant pour elle le précédent tunisien, et
garantie par ses alliées contre toute attaque éventuelle de la part de la France, serait
sûre de ne rencontrer sur son chemin que les forces de mer et de terre que la
Turquie pourrait vouloir lui opposer. Le seul problème redoutable que les finances
italiennes auraient à résoudre résiderait uniquement dans les circonstances locales
[subl. în orig. – n.ed.]. Je ne pousserai pas plus loin l’analyse de cette partie du
discours du Ministre italien. Un volume suffirait à peine à celui qui voudrait
envisager la Triple Alliance sur toutes ses faces et en déduire toutes les
conséquences dont elle est susceptible. Toutefois, deux faits en ressortent déjà
clairement: 1° Une alliance entre la Russie et la France placerait cette dernière
puissance entre deux feux. 2° En cas d’une guerre austro-russe, l’Autriche-Hongrie
pourrait porter 350 000 hommes de plus sur sa frontière de l’Est. Dans un cas
comme dans l’autre, l’Italie aurait rendu un grand service à ses alliés, et
franchement ce service ne serait pas trop payé au prix d’une province... du Sultan!
J’aborde la seconde partie du discours, qui nous concerne particulièrement.
Répondant à une interpellation du sénateur Alfieri, Mr. Mancini a retracé
succinctement les circonstances qui ont précédé la Conférence de Londres; il a dit
qu’au commencement toutes les Puissances, compris l’Autriche, étaient disposées à
y admettre la Roumanie, avec des droits égaux aux leurs; que lui (Mancini), de son
côté, il était intervenu activement pour faire triompher la cause du «jeune Etat»; il a
même reproduit à la tribune tous les arguments dont il s’était servi pour combattre
les objections qu’on avait faites contre son admission. Bref, la question paraissait
décidée en notre faveur, lorsque (ici je cède la parole à S. E.) «...des déclarations
tout-à-fait catégoriques venues de la Roumanie, ont annoncé qu’elle ne se
départirait pas même au sein de la Conférence, de son double point de vue»
(exclusion de l’Autriche et exécution des règlements exclusivement dévolue aux
autorités riveraines). Ces déclarations, arrivant au moment où s’ouvrait la
Conférence dont les délibérations auraient été dépourvues de toute valeur sans
l’unanimité absolue des voix, imposèrent aux grandes puissances l’alternative
suivante: ou faire plier la volonté de l’Europe entière devant celle de la Roumanie,
ou refuser à celle-ci le vote délibératif qu’elle réclamait, en lui accordant la même
position qu’à la Serbie, afin de lui permettre d’exposer ses arguments; mais avec
voix consultative seulement. La Conférence s’étant arrêtée à ce dernier parti, le
plénipotentiaire italien a été le dernier à s’y rallier, et il ne l’a fait que pour ne pas
se trouver isolé214.
Mr. Mancini ajoute que, sur la proposition de Mr. Nigra, qu’il qualifie
d’illustre diplomate, la Conférence a exprimé le désir «que des démarches amicales
214
Relativ la acelaşi argument vezi infra nr. 273.
239
fussent faites collectivement par toutes les grandes Puissances auprès de la

Roumanie, afin de l’engager à accepter leurs décisions.» L’orateur ne peut
exprimer aucune opinion quant à la solution définitive de la question, ne voulant
engager le gouvernement italien dans aucun sens; mais «nonobstant toute la
sympathie et l’affection qu’il a pour la généreuse nation roumaine, sœur de l’Italie»
il opposera à ses objections contre la commission mixte, l’autorité même du Comte
de Cavour. Il lit une dépêche dans laquelle ce grand ministre combattait ces mêmes
objections alors que c’était l’Autriche qui les élevait, précisément à propos du
Danube. Mr. de Cavour disait dans cette dépêche, datée du 12 janvier 1859: «…On
ne comprend pas en quelle façon le Cabinet autrichien peut considérer son droit de
souveraineté comme lésé. Aux termes du traité de 1815, la navigation des fleuves
communs étant soumise du droit européen, les États riverains ont abdiqué à partir
de ce moment une partie de leurs droits souverains en cette matière [subl. în orig. –
n.ed.]. Mes contradicteurs devront donc s’en prendre la faute au Congrès de
Vienne, dont ils n’invoquent l’autorité que lors qu’elle leur semble devoir tourner à
leur avantage»215. Mr. Mancini termine cette partie de son discours par la
déclaration suivante: «...Je le répète, je ne veux émettre aucun avis quant à la
solution définitive de la question; j’exprimerai seulement un voeu: c’est que les
grandes Puissances soient unanimes à témoigner les plus grands égards pour
l’indépendance d’un État jeune et jaloux de son autonomie; mais qu’en même
temps la Roumanie fasse preuve, elle aussi, d’esprit de conciliation et de déférence
à la volonté de l’Europe, en cherchant un moyen de mettre d’accord ses intérêts
privés avec l’intérêt général, qui est la garantie de la libre navigation du Danube.»
À quelque point de vue que l’on se place pour apprécier le discours de Mr.
Mancini, on ne peut nier qu’il ne soit un des plus importants, des plus complets et
des plus clairs, qu’on ait consacrés depuis bien des années, en Italie... et ailleurs, à
la politique générale. Il y a toutefois un point qui, à mes yeux, fait tâche dans le
discours de Mr. Mancini; c’est celui où il décerne des éloges si peu mérités à
Mr. Nigra. Il suffit, en effet, de lire le protocole de la Conférence pour se
convaincre du peu de sympathie que le plénipotentiaire italien nous a témoigné en
cette occasion. Quant à l’appui qu’il est censé nous avoir donné, ça a été une
véritable dérision: si Mr. Nigra a voté le dernier... quod est demonstrandum, il est
le premier qui ait pris la parole, après le plénipotentiaire allemand, pour déclarer
qu’il se ralliait à l’opinion de la majorité, alors que la majorité ne s’était pas
encore prononcée [subl. în orig. – n.ed.]! Fort heureusement, tous les hommes
importants d’Italie ne partagent pas l’engouement de Mr. Mancini pour cet illustre
diplomate [subl. în orig. – n.ed.]. Mr. le Comte Corti me disait dernièrement: «si
215
Relativ la acest aspect se publică următoarea telegramă a Ministrului de Externe, Sturdza:
„Depretis [Mancini – n.ed.], dans un discours qu’il avait tenu au Sénat dans la séance du onze Avril,
cite une note du comte Cavour en date du douze Janvier mil huit cent 59. Je désire s’il est possible
avoir une copie de cette note.” Vezi AMAE, Fond Roma, vol. 30, T cifr. 129, Sturdza către Bălăceanu,
Bucureşti, 23 mai (st.n.) 1883, ora 18,15.
240
j’avais été à la Conférence de Londres je vous y aurais fait admettre, malgré mes
instructions. Votre exclusion – je ne crains pas de le dire bien haut – est un fait
scandaleux [subl. în orig. – n.ed.]. Quant à Mr. Nigra, il n’a jamais eu de cœur,
d’entrailles et ni de sympathie que pour lui même!» Un Roumain aurait-il trouvé
des paroles plus énergiques pour qualifier, comme elle mérite, l’attitude du
plénipotentiaire italien à la Conférence de Londres?
252
R 227 Constantinopol, 21 aprilie/3 mai 1883

Pour faire suite à mon rapport no. 220216, j’ai l’honneur de vous
communiquer ici-bas la teneur du télégramme que je viens de recevoir de la part du
Gérant du Consulat Général de Salonique :
«La correspondance officielle se trouve entre mes mains. Pour éviter tout
soupçon, j’ai demandé aussi les autres papiers confisqués. Ils sont insignifiants. Le
Président de la Cour martiale m’a formellement promis que la semaine prochaine
tout sera fini, ainsi que le jugement de non-lieu de Mărgărit.»
Sur l’assurance donné par Mr. Popovici, que les papiers officiels se
trouvent déjà entre ses mains, je lui expédie par le prochain courrier la somme de
348 francs, les frais nécessaires, et je prie Votre Excellence de vouloir bien
ordonner que la Comptabilité m’acquitte cette somme que j’ai avancée pour plus
d’urgence.
considération.
253
216
Vezi nr. 249.
241
R 96217 confidenţial Atena, 22 aprilie/4 mai 1883
Le Prince de Bulgarie est depuis hier l’hôte du Roi Georges. Son Altesse a
été reçue avec tous les honneurs réservés à un Souverain: le Roi, accompagné de sa
maison militaire, le Président du Conseil, le Ministre des Affaires Etrangères et les
autorités municipales ont reçu le Prince au Pirée dans un … [cuvânt indescifr. –
n.ed.] dressé ad hoc sur le quai et pavoisé des drapeaux Grecs et Bulgares. Les
Batiments de guerre Grecs, Français et Russes en rades au Pirée, pavoisés et ayant
leurs matelots sur bord vergues, saluerent l’arrivée du Prince par 21 coups de
canon. La Reine attendait à Athènes, au Palais, dans la sale du trône où les hauts
fonctionnaires de l’État vi… [cuvânt indescifr. – n.ed.] saluer le Prince aussitôt son
arrivée.
La question de l’étiquette à observer par les membres du Corps Diplomatique
a donné lieu à quelques difficultés qui n’ont pas pu être réglées d’un commun
accord. Le Chargé d’Affaires de Turquie avait formellement déclaré au
Gouvernement que si des honneurs royaux étaient accordés au Prince, il avait pour
instructions de ne paraître à aucune réception officielle et à aucun cercle. Dans la
réunion provoquée par le doyen du Corps Diplomatique, M. Curtopassi, Ministre
d’Italie, M. Chichkine, Ministre de Russie, déclara tout d’abord avoir reçu des
instructions précises lui enjoignant de trater le Prince Alexandre comme membre
de la Famille Impériale, ce qui l’obligerait à se rendre au Pirée, au devant de Son
Altesse. Une déclaration analogue fut faite par le Ministre de Serbie. Les Envoyés
d’Allemagne, de France, d’Espagne et d’Italie aussi que les Chargés d’Affaires
d’Autriche et de Grande-Bretagne tomberint d’accord pour ne pas agir comme à
l’égard d’un spuverain complètement indépendant et jugerent qu’il suffisait de
s’inscrire individuellement et d’attendre la visite de Son Altesse pour demander
une audience.
M. Schuyler, Ministre des États-Unis fit valoir contre cette décision que
les liens qui rattachent la principauté de Bulgarie à l’Empire Ottoman ne
sauraient être pris au considération en cette circonstance. «Le Prince de
Bulgarie – disait il – exerce dans son pays tous les attributs de la souveraineté;
il est reçu par le Roi Georges et le Corps Diplomatique accrédité aupès de Sa
Majesté Hellénique ne saurait se mettre en contradiction avec les intentions du
Roi et de son Gouvernement.» M. Schyuler déclara en conséquence se réserver
217
Ciornă.
242
toute liberté d’action, annoncant même qu’il comptait se rendre au Pirée au

devant du Prince.
Placé ainsi entre 2 courants d’éaux tout à fait opposés j’ai pensé que je ne
pouvais pas faire moins qu’avait fait le représentant de mon Gouvernement à
Constantinople. J’avais prié M. Mavrogheni, par dépêche chiffrée, de me
communiquer comment les choses s’étaient passées à Constantinople [tăiat în
orig. – n.ed.]. Il me répondit par le télégramme suivant: «Le Prince de Bulgarie a
fait le 1er visite aux ambassadeurs, les Ministres plénipotentiaires sont allés
d’abord faire visite et Son Altesse nous a déposé personnellement sa carte.»
Après avoir communiqué ce télégramme à mes Collègues, je déclarai vouloir
également réserver ma liberté d’action pour le cas où un accord unanime ne
s’établirait pas. J’ai été heureux que, par suite, M. Schuyler se ralliait à ma
manière de voir, et… [cuvânt indescifr. – n.ed.] à l’idée d’aller au devant du
Prince au Pirée.
En conséquence, une demi-heure après l’arrivée de Son Altesse M. Schuyler
et moi nous nous rendions ensemble au Palais sans avoir au préalable demandé
d’audience et nous faire annoncer au Prince qui nous reçut avec beaucoup
d’affabilité, moi d’abord et ensuite M. Schuyler. Notre exemple a été suivi par le
Chargé d’Affaires d’Autriche-Hongrie qui, paraît-il avait, au dernier moment, reçu
des instructions précises de son Gouvernement.
Ainsi que je l’ai dit plus haut, les Ministres de Russie et de Serbie étaient
allés complimenter Son Altesse au Pirée. Les autres Ministres se sont bornés à
s’inscrire. Le Prince Alexandre est allé en grande uniforme faire visite à l’Envoyé
d’Italie en sa qualité de Doyen du Corps Diplomatique. Quant aux autres membres
du Corps Diplomatique, le Maréchal de la Cour au nom de Son Altesse leur a rendu
visite. L’attitude prise par la majorité du Corps Diplomatique a manifestement
mécontenté le Gouvernement Hellénique et c’est à cela qu’il faut attribuer que les
Représentants Étrangers n’ont pas été invités au dîner de gala donné en l’honneur
du Prince de Bulgarie. Son Altesse part demain après le Te Deum qui sera chanté à
l’occasion de la fête du Roi218.
En exprimant l’espoir que Votre Excellence approuvera la ligne de conduite
que j’ai suivie à cette occasion, je vous prie, M. le Ministre, de vouloir bien agréer
l’assurance de mon profond dévouement.
AMAE, Fond Atena, vol. 8, f. 34-37

254
218
243
T cifr. 118 Sofia, 23 aprilie/5 mai 1883, f.o.

(r.g., 11 mai 1883)
Le Général Président de Conseil est parti ce matin pour la Russie mécontent

et impopulaire. On suppose qu’il ne reviendra pas en Bulgarie.
255
T cifr. 118 [bis] Sofia, 23 aprilie/5 mai 1883, f.o.

(r.g., 11 mai 1883)
Le Gérant du Ministère des Affaires Etrangères est parti hier matin pour
Moscou. On ignore s’il a été appelé par le Prince Alexandre ou si ce voyage a été
concerté avec le Général russe.
256
MAVROGHENI
R 157 confidenţial Salonic, 26 aprilie/8 mai 1883
Domnule Ministru,
Prin raportul meu nr. 138 din 9/21219 curent aveam onoarea de a încunoştiinţa
pe Excelenţa Voastră că din corespondenţa Domnului Ap.[postol] Mărgărit se luase
încă de la început de către însuşi Guvernatorul General încă 15 piese, în care se
credea că se vor afla urme şi motive pentru adeverirea acuzaţiilor aduse contra
219
Ireperabil.
244
D-lui Mărgărit, hotărându-se ca aceste piese să fie traduse integral spre luminarea
autorităţii imperiale locale.
Prin acelaşi raport informam pe Excelenţa Voastră că mitropolitul local,
Dragomanul vilayetului, împreună cu colegul meu grec reuşiseră a îndupleca pe
valiu de a însărcina cu traducerea acestor piese pe o creatură a lor, avocatul
Spanopulo, ca unul ce cunoaşte bine limba română. Arătam asemenea Excelenţa
Voastră că aceste manopere au fost dejucate căci, aflând de această hotărâre, am
vizitat pe Guvernatorul General spre a protesta în contra persoanei însărcinate
precum şi de a declara că nu voi recunoaşte traducerea ce va face din cauza
siguranţei ce am că D. Spanopulo fiind parţial [părtinitor – n.ed.] lucrarea sa va fi
nesinceră.
Spre a înlătura dar orice bănuială din ambele părţi, am cerut Guvernatorului
General de a însărcina cu această lucrare pe o altă persoană, care să nu fie de
naţionalitate greacă, bulgară sau română, ci o persoană care să posede şi încrederea
Excelenţei Sale şi am propus pentru aceasta pe Domnul Caoper-Effendi, Comisarul
Imperial al drumurilor de fier orientale, care deşi necunoscând limba română va
putea însă îndeplini această misiune cu ajutorul vreunuia din impiegaţii drumului
de fier, care mai toţi cunosc limba română stând mai mulţi ani la noi în ţară. Valiul
îmi primi propunerea, şi însărcină pe Domnul Caoper-Effendi cu traducerea
pieselor rămase neexaminate.
Duminică 22 curent, Dl. Caoper-Effendi traduse verbal aceste piese cu
ajutorul D-lui Kahané, şeful personalului drumului de fier de aici, şi încredinţă
singur pe Valiu că ele nu conţin nimic contra turcilor, ba din contră ele sunt cu
totul în favorul lor mai cu seamă conceptele de scrisori adresate Domnilor G. Chiţu
şi D. Brătianu, spre a-i ruga să-l ajute pentru adoptarea bugetului şcolilor române
din Turcia pe 1882-1883. La traducerea acestor piese erau prezenţi valiul,
Preşedintele Curţii Marţiale, Comandantul militar al acestui vilayet şi Dragomanul
Consulatului nostru General.
Terminându-se traducerea acestor piese şi Domnul Dragoman cerând
înapoierea lor, Valiul şi Preşedintele Curţii Marţiale aprobară această înapoiere, şi
numai Comandantul militar, care primise cu zece zile înainte din partea
Guvernatorului elen decoraţiunea „Mântuitorului”, se opuse la aceasta cerând ca
mai întâi să se obţină ordinele Sublimei Porţi, căreia se va telegrafia rezultatul
anchetei, mai cu seamă că în una din piese se află prevăzută o sumă însemnată
(10 000 fr.) sub numele de fonduri secrete. Valiul era să se unească cu opinia
Comandantului militar, când Abdullah-Paşa, Preşedintele Curţii Marţiale, cam liber
la vorbă, văzând această opunere şi cunoscându-i bine cauza, răspunse că: suma
prevazută sub numele de fonduri secrete se explică prin aceea că va fi întrebuinţată
în cumpărarea funcţionarilor otomani (ruşfet) de a nu se mai opune sau împiedica
deschiderea şcolilor române în Turcia.
245
În urma acestui incident, care depinge [descrie – n.ed.] foarte bine starea
înalţilor demnitari otomani, piesele au fost date Domnului Dragoman cu promisiunea
că hotărârea de neculpabilitate va fi în curând dată.
Înainte de a termina acest respectuos raport, mă simt dator de a informa pe
Excelenţa Voastră că succesul în această afacere îl datorez numai lui Abdullah-Paşa,
Preşedintele Curţii Marţiale, care mi-a dat preţiosul său concurs atât pentru eliberarea
D-lui Mărgărit cât şi pentru înapoierea voluminoasei sale corespondenţe sesizate.
Îmi permit dar, Domnule Ministru, de a-mi exprima părerea că ar fi bine dacă
Guvernul nostru ar voi să recompenseze bunăvoinţa pe care acest paşă arată către
noi precum şi a altor doi, trei înalţi funcţionari otomani ca Guvernatorul General,
Muteşariful (Guvernatorul) acestui vilayet, Ahmet-Paşa, persoane foarte
trebuincioase mai cu seamă nouă care avem interese atât de însemnate în aceste
localităţi. Întreţin de aceasta pe Excelenţa Voastră din cauză că singur Abdullah-
Paşa, Preşedintele Curţii Marţiale, în vizita ce-mi făcu sâmbătă, 21 curent, spre a
mă felicita de ziua numelui meu, mi-a arătat marea dorinţă ce are de a poseda o
decoraţiune românească.
În timpul acestei vizite, care a durat două ore, am avut cu Excelenţa Sa o
convorbire foarte întinsă asupra ţării noastre, pe care Paşa o cunoaşte foarte [bine],
vizitând-o în două rânduri, întâia oară în timpul domniei Măriei Sale Mihail
Sturdza, căruia era însărcinat a înmâna din partea Sultanului decoraţiunea turcă, şi
a doua oară în timpul ultimului război româno-ruso-turc. În timpul acestei
convorbiri, Abdullah-Paşa (care cunoscând perfect limba franceză nu avea
trebuinţă de dragoman) îmi arătă marea plăcere ce ar simţi dacă Guvernul nostru ar
binevoi să-i acorde o decoraţiune română, promiţându-mi în schimb tot
binevoitorul său concurs, care în adevăr este destul de mare, pentru tot ce s-ar
atinge de supuşii români şi de românii locali. Am fost nevoit, Domnule Ministru, să
dau un răspuns evaziv, neputând promite un ce cu totul în afară de competenţa
mea, asigurându-l însă că voi înştiinţa de aceasta pe şeful meu ierarhic spre avizare.
Mă mărginesc, dar, Domnule Ministru, de a informa de aceasta pe Excelenţa
Voastră rugând-O de a ierta curajul ce-l am de a-mi arăta şi opinia-mi personală,
adică ar fi mult mai bine de s-ar satisface dorinţa acestui Paşă, în schimbul căreia am
avea multe foloase, mai cu seamă acum, când, turcii temându-se chiar de acelea [?],
toate Consulatele şi în special cele rusesc, grec şi românesc caută a câştiga în favorul-
le pe membrii influenţi din diferitele ramuri ale autorităţii imperiale locale.
Grecii au fost primii care au recunoscut aceasta şi de aceea, profitând de
ocazia ce li se permite prin amnistierea inculpaţilor din peninsula Chalcidică, s-au
grăbit a trimite atât Muşirului Galib-Paşa, Guvernatorul General, cât şi lui Ahmet-
Paşa, Guvernatorul (Muteşariful) Salonicului, şi Ridvan Bei, Procurorul General
Imperial, Marea cruce a ordinului „Mântuitorului” şi în zilele din urmă lui Hassan-
Paşa, Comandantul militar, acelaşi ordin.
Dacă Guvernul nostru ar acorda asemenea distincţii, ar mai repara şi din răul
comis fără voia şi ştiinţa sa, pentru că fostul titular al acestui Consulat General,
246
Domnul G. Leuşă, pe când se afla aici, promisese asemenea decoraţii la mai mulţi
înalţi funcţionari otomani, cerând în acest scop atât fostului cât şi actualului valiu o
listă a persoanelor meritoase. Acum aceste persoane care se aflau pe listă, văzându-
se înşelate în aşteptarea lor, îşi exprimă supărarea prin şicanele ce fac continuu
autorităţii noastre consulare de aici.
Îmi permit a spera, Domnule Ministru, că Excelenţa Voastră luând în considerare
aceste motive, va binevoi a repara un rău, care cum avusei onoarea a Vă arăta, s-a
comis fără voia şi fără ştirea atât a Onoratului Minister cât şi a Onoratei Legaţii.
Binevoiţi a primi, etc.
257
R 100 confidenţial Atena, 27 aprilie 1883/9 mai 1883

(r.g., 20 mai)
Ainsi que je vous l’annonçais dans un rapport du 22 courant, no. 96220, le
Prince de Bulgarie a quitté Athènes Dimanche 23 Avril, après avoir assisté au Te
Deum chanté en l’Église Métropolitaine, à l’occasion du jour onomastique de la
Majesté Hellénique. Les circonstances dans lesquelles cette visite a été faite, se
sont naturellement prêtées à différents commentaires. Les organes les plus
autorisés de la presse étrangère se refusèrent à voir dans cette visite du jeune Prince
Bulgare un simple acte de courtoisie, s’efforcèrent de lui donner un caractère
politique et d’y voir un premier pas vers une confédération des petits États
Chrétiens de la péninsule Balkanique.
Je n’ai pas cru nécessaire d’user du télégraphe pour constater l’inanité de ces
nouvelles, données par la Presse de Vienne, et dont plusieurs feuilles importantes
de l’Occident se sont faites les échos empressés. Il suffit de connaître tant soit peu
les causes multiples qui creusent un abîme infranchissable entre les Hellens, les
Bulgares et les autres éléments slaves de la péninsule, il suffit de le rendre un
compte exact de la position respective de ces différents États qui, chacun de leur
côté, cherchent aujourd’hui leur appui et leur centre de gravitation auprès des
Puissances dont les intérêts sont en lutte, il suffit, dis-je, d’avoir à l’esprit ces
220
Vezi nr. 253.
247
différentes considérations, pour pouvoir écarter à priori, sans crainte de se tromper,

la possibilité d’une entente qui ferait rentrer la Grèce et la Bulgarie dans une action
commune sous les auspices de la Puissance dont l’influence prédomine aujourd’hui
à Sofia. Ce serait cependant tomber dans une erreur opposée que de vouloir
contester tout caractère politique a cette entrevue. Outre les facilités qu’elle est de
nature à apporter dans les rapports quotidiens entre les deux pays et dans le
règlement de certaines questions, qui intéressent la Grèce (écoles grecques dans
quelques communes bulgares; position de l’Evêque grec établi a Varna) on peut
admettre, je pense, que, sur un certain terrain, une entente s’est établie: à Athènes,
et certainement aussi à Sofia, on est convaincu qu’il est de l’intérêt de tous de
s’abstenir de toute action propre à provoquer de nouvelles complications de nature
à faciliter les voies à certaines compétitions vers Salonique que la Grèce et la
Bulgarie appréhendent à un égal degré.
La Grèce a actuellement trop à faire pour mettre l’ordre dans ses finances et
pour relever son état économique; ses forces de terre et de mer sont encore trop
insuffisantes, pour que son rôle actif dans une nouvelle conflagration puisse être en
rapport avec la part qu’elle réclame dans les provinces qui font encore partie de
l’Empire Ottoman. Elle a donc un intérêt manifeste à voir de prolonger le statu quo
aussi longtemps que possible, et, dans cet ordre d’idées, l’allie le plus naturel de la
Grèce est la Turquie elle-même (bien entendu après l’Angleterre). On est tellement
pénétré ici de cette idée, qu’un des hommes d’État les plus marquants, me disait,
quelques semaines après mon arrivé: «Si la Turquie avait eu suffisamment
l’intelligence de ses propres intérêts en consentant à la ligne de démarcation des
nouvelles provinces fixée par l’acte final de la Conférence de Berlin de Juillet
1880, non seulement elle aurait trouvé dans la Grèce une amie sincère, mais nous
n’aurions pas craint de heurter le sentiment national, en acceptant un traité formel
d’alliance défensive.»
Les hommes qui dirigent actuellement les affaires en Bulgarie, pour assurer à
ce pays le rôle qu’ils lui ambitionnent dans l’avenir, sont également pénétrés de la
nécessité de gagner le temps nécessaire à son organisation et au développement de
ses ressources. D’autre part, la Porte semble avoir compris l’importance qu’il y a
pour elle à entretenir des rapports amicaux avec ces deux voisins, et à écarter, au
moins de ce côté, les dangers immédiats de nouveaux troubles. C’est à cet ordre
d’idées qu’il faut rattacher le changement subit d’attitude de la Turquie lors du
conflit survenu l’année dernière sur la nouvelle frontière entre les troupes
Ottomanes et Helléniques. L’ordre donné aux troupes Turques de se retirer et
d’abandonner le point contesté, les nombreuses décorations distribuées par le
Sultan, témoignèrent de son désir d’étouffer tout germe de discorde entre les deux
gouvernements. Ces mêmes sentiments se sont manifestés à l’égard de la Bulgarie
par les honneurs extraordinaires récemment rendus par le Sultan au Prince
Alexandre. Il est vrai qu’il faut en partie attribuer ces honneurs à l’habilité avec
laquelle le Sultan a sû éviter la fausse position où il se serait trouvé, si le Prince
248
avait passé le Bosphore et les Dardanelles sur un vaisseau russe, sans s’arrêter à
Constantinople pour saluer son suzerain.
Le Prince de Bulgarie est parti enchanté de l’accueil qui lui a été fait ici par le
gouvernement. Au Te Deum, le Roi, le Président du Conseil, le Ministre des Affaires
Etrangères et celui de la Marine portaient les insignes de l’ordre Bulgare «Alexandre»
ce qui n’a pas laissé de produire un mauvais effet sur la population, «car, disait-on, le
jour où la nation grecque fête son souverain, les seuls insignes que la Majesté puisse
porter, sont ceux de l’ordre national.» Avant son départ, le Prince manifesta à plusieurs
personnes de l’entourage du Roi son intention de revenir en Grèce pour y séjourner un
peu plus longtemps et avoir ainsi l’occasion de voir manœuvrer les troupes grecques.
Les honneurs souverains rendus au Prince Alexandre, sa qualité d’hôte de la Grèce,
n’ont pas empêché les feuilles publiques de toutes les nuances [subl. în orig. – n.ed.] de
spécifier qu’un accord entre la Grèce et la Bulgarie ne serait possible que le jour où
cette dernière abandonnerait toutes ses prétentions sur la Macédoine.
Quant à l’idée d’une transaction qui elle aussi a circulé un moment,
transaction qui consisterait à attribuer à la Bulgarie la partie haute de la Macédoine
où la majorité de la population est incontestablement Bulgare, en laissant à la
Grèce la région maritime avec Salonique, elle ne saurait faire actuellement l’objet
d’une entente sans rappeler la fable de la peau de l’ours.
Telles sont, Monsieur le Ministre, les considérations générales qui, à mon
avis, pourraient nous guider pour apprécier la véritable nature de l’échange d’idées
qui a pu avoir lieu entre les deux souverains. Je dois faire ressortir, en terminant,
qu’aucun Ministre n’accompagnait le Prince de Bulgarie et que par conséquent,
aucune négociation n’a pu être régulièrement entamée avec les conseillers du Roi
George. C’est là ce que m’a donné à entendre Monsieur le Ministre des Affaires
Etrangères dans la conversation que j’ai eu ce matin même avec lui.
258
SP Petersburg, 29 aprilie/11 mai 1883
Mon cher Monsieur Stourdza,

La malheureuse question du Danube me donne énormément de soucis, comme
elle doit être pour vous tous dans le pays, une cause des plus grands tourments. Mais
j’ai la ferme conviction que la Providence vous éclairera et vous aidera à la régler à
249
la satisfaction du pays, de même que vous avez réglé toutes ces questions surgies
depuis quelques années chez nous, et qui dans le commencement paraissaient à notre
horizon comme des foudres qui allaient nous anéantir. Une chose cependant me
préoccupe beaucoup pour le moment: d’après le traité de Londres, nous avons devant
nous 6 mois pour nous prononcer; pendant tout ce temps les négociations vont sans
doute continuer et il peut se faire que vous arriviez à un compromis satisfaisant dès le
début, comme il peut arriver aussi qu’elles trainent jusqu’au terme de 6 mois.
Les négociations à ce sujet seront certainement concentrées toutes à Vienne et
peut-être aussi à Berlin et à Londres, ne présentant ici que peu d’action, vu surtout la
bienveillance dont est arrivée le gouvernement Russe à notre égard; néanmoins je me
ferai scrupule de ne pas me trouver à mon poste pour suivre et surveiller en même
temps la marche de la question. Je frémis cependant à la seule pensée de me voir
cloné ici pendant l’été, saison des plus insalubres à Petersbourg, et de me trouver
dans le plus grand isolement vu que toute la société quitte la ville dans cette saison et
que tous mes collègues se dispersent après les fêtes du couronnement. Je viens donc
vous prier de ne pas m’en vouloir si quelques jours après la fête du couronnement de
vous demander un congé pour moi et pour mon gendre Lahovary. Je ne manquerai
pas avant mon départ d’ici d’initier Perticare [Perticari – n.ed.] à toutes les affaires
courantes de la Légation dont il resterait simple gérant. Si cependant dans l’intervalle
des 6 mois vous croyez ma présence nécessaire à Petersbourg, je me ferais un devoir
de me rendre à mon poste sur un simple avis de votre part.
Veuillez, etc.
P.S. Je suis bien content de pouvoir vous donner une nouvelle qui vous fera
grand plaisir. L’aide-de-camp du Ministre de la Guerre vient à l’instant de
m’annoncer que l’ordre a été donné au général chef des photographies à l’État
Major, pour que je fasse photographier tous les documents historiques que je
voudrais gratis. Je vais m’en occuper de suite.
BAR, coresp., S 24(5)/DCCCLXXXVII
259
R 126 confidenţial Sofia, 30 aprilie/12 mai 1883

(r.g., 19 mai 1883)
Mes précédents rapports et télégrammes ont constaté la gravité de la situation
provenant en Bulgarie de l’impopularité et de l’inexpérience des fonctionnaires
250
russes chargés de gouverner la Principauté. Les généraux russes, Président du

Conseil et Ministre de la Guerre, après avoir rompu avec les conservateurs
bulgares, leurs collègues au pouvoir, sans s’assurer le concours de l’élément libéral
du pays, se sont trouvés maîtres de la situation, et pour ne plus rencontrer aucun
obstacle, ils ont confié les différents portefeuilles à des gérants qui ont de plus
fortes attaches à la Russie qu’à la Bulgarie.
C’est ainsi que le Ministère des Travaux Publies est géré par le Prince
Hilkoff, ingénieur russe; le Ministère de la Justice, par monsieur Teoharov, que
l’on dit d’origine bulgare, mais qui n’a quitté son poste de juge en Russie pour
entrer au service bulgare que par suite d’un contrat à courir pendant un certain
nombre d’années, dans des conditions identiques à celles qui sont faites dans
l’armée Princière aux officiers russes. C’est également ainsi que monsieur Burmov
gère le Ministère des Finances, or monsieur Burmov avant la délivrance de la
Bulgarie a été employé au Consulat de Russie à Constantinople durant de longues
années. Ces 3 gérants de Ministères sont entièrement dévoués aux intérêts russes.
Restent M. M. Tsankov et Agura qui gèrent le premier le Ministère des Affaires
Etrangères et le second le Ministère de l’Instruction Publique. M. M. Tsankov et
Agura pourraient ils, s’ils le voulaient, être de quelque poids dans les Conseils du
Gouvernement. Il est permis d’en douter, car jusqu’ici ils n’ont fait preuve
d’aucune individualité; et ils passent comme tous leurs autres collègues pour être
absolument soumis à la volonté, voir même aux caprices des deux généraux. Du
reste, si monsieur Tsankov a été agent de Bulgarie à Bucarest, il a été
précédemment employé dans les chemins de fer Roumains. De même monsieur
Agura était avant la guerre professeur en Roumanie et avant de prendre la gérance
du Ministère de l’Instruction, il était secrétaire Général du Ministère de l’Intérieur
sous les ordres immédiats du Général Sobolev qui n’a quitté ce dernier portefeuille
qu’on moment du départ du Prince Alexandre et seulement pour le temps que doit
durer la Régence. La gérance ad interim de l’Intérieur a été confiée à Monsieur
Markoff, ex-préfet de Ternovo, qu’on l’on dit aussi professer des sentiments tout à
fait russes. Dans cet état de choses, sans nulle opposition dans le Cabinet, entourés
de personnages effacés ou dévoués à leurs idées, en l’absence de l’Assemblée
Nationale qui s’est montrée peu soumise, il paraîtrait que les Généraux puissent
gouverner à leur guise. Il n’en est pas absolument ainsi, et le calme qui semble
règner en ce moment n’est que le résultat de l’attente générale.
Nul n’ignore qu’il n’y a aucune communion de sentiments ni d’idées entre le
Prince Alexandre et les Généraux. On attend les résultats du voyage du Prince à
Moscou; l’Empereur lui donnera raison, et les Généraux seront rappelés; au bien
l’Empereur refusera tout nouvel appui au Prince et alors la crise devra forcement
éclater; le Prince serait contraint de rompre avec la Russie et les Russes et de
chercher un ami ailleurs: Le trouverait-it? Il est probable que le prince Alexandre
fera tout son possible pour éviter une pareille solution de nature à renverser son
trône; et qui n’amènerait pas seulement la perturbation en Bulgarie, mais
251
menacerait aussi la paix de l’Europe. Il est à présumer que ces mêmes

considérations agiront également sur l’esprit de l’Empereur qui se décidera à
soutenir encore le Prince Alexandre. Toutefois, après les faites commises de part et
d’autre, il sera difficile à la Russie de reconquérir en Bulgarie les sympathies que
facilement elle aurait pu conserver et de leur côté le Prince et les bulgares devront
faire preuve d’un plus grand esprit politique pour ne plus s’aliéner une protection
qui est leur seule sauvegarde dans l’avenir.
C’est à Moscou, durant ou après le couronnement, que se dénouera la
solution de la crise que traversent la Bulgarie et son Souverain et il ne faut pas
perdre de vue qu’en Russie deux éléments se disputent la direction de la politique
extérieure: le Ministère de la Guerre qui pousse sans cesse à l’action, ayant derrière
lui le grand parti panslaviste et qui n’a aucun égard pour les friables ressources
financières de l’Empire et le Ministère des Affaires Etrangères, qui est toujours
pour le calme et le recueillement, préoccupé à juste titre d’éviter toute complication
du côté de l’étranger. Les Généraux Sobolev et Kaulbars, en correspondance
permanente avec le Ministère de la Guerre de Pétersbourg, agissent évidemment à
son instigation et doivent être désapprouvés souvent par le Ministère des Affaires
Etrangères qui n’est représenté en Bulgarie que par un Gérant de son Agence
Diplomatique, lequel est du reste dans des termes assez tendus avec le Généraux.
L’on ne sait rien d’intéressant sur le voyage du Prince, et l’on ignore absolument la
foi qu’il faut ajouter aux télégrammes Havas qui parlent d’alliance entre la
Bulgarie, la Grèce et le Monténégro. On est plutôt disposé à croire que le Prince
Alexandre s’est tourné à faire des visites de courtoisie, que ce n’est pas au milieu
des préoccupations qui l’agitent sur sa propre destinée qu’il aura été proposer au
Roi Georges et au Prince Nikita [Nikola I – n.ed.] un partage éventuel des débris de
l’Empire Ottoman.
Avant le départ du Prince Alexandre, le Général Sobolev s’est fait délivrer un
Oukase l’amenant à Moscou pour assister avec le Prince au couronnement. Il l’a fait
publier dernièrement en quittant le territoire de la Principauté et il a remis en même
temps au Général baron Kaulbars la présidence du Conseil des Ministres de la
Régence. Le Général Sobolev craignait que le Prince Alexandre ne pût s’entretenir
avec l’Empereur en son absence; aussi est-il parti de manière à arriver avant Son
Altesse. Du reste il avait déjà pris des mesures; le Prince Hilkoff était parti il y a
environ un mois pour la Russie à l’effet d’engager une escouade d’ingénieurs Russes
pour la construction des chemins de fer Bulgares. Le Prince Hilkoff aura été chargé en
même temps de converser avec les Ministres russes. Peu après le Prince Hilkoff est
parti pour Pétersbourg Monsieur Schtéglov, beau-frère et secrétaire particulier du
général Sobolev, qui cumule plusieurs fonctions en Bulgarie. Enfin monsieur Burmov,
gérant du Ministère des Finances, est allé en Russie placer en rente russe tout ou partie
des 18 millions d’économie que possède l’État Bulgare et qui sont en dépôt à la
Banque Nationale de Sofia. On a objecté à monsieur Burmov que cette opération était
dangereuse et que c’était donner une arme à la Russie qui en usera au besoin et qui
252
pourra un jour vouloir ainsi se dédommager d’une partie des 30 millions que la
Bulgarie est restée lui devoir à titre de frais d’occupation. Rien n’y a fait, monsieur
Burmov s’est mis en route et il ne manquera pas de plaider la cause du général Sobolev
auprès des personnages influents qu’il rencontrera en Russie.
La députation de l’Assemblée Nationale bulgare désignée pour assister au
couronnement a également quitté Sofia; avant leur départ, les membres qui la
composent ont rédigé un long mémoire à l’adresse de l’Empereur: on affirme que
ce mémoire est loin de faire le panégyrique des Généraux russes. Récemment, et
par suite de la démission de l’ancien maire, monsieur Hadjénoff [Hadzhienov –
n.ed.], il y a en des élections municipales à Sofia. Dragan Tsankov, toujours interné
à Vratza, Balabanov et Souknarov tous trois chefs du parti libéral ont été élus à une
grande majorité. Monsieur Souknarov vient d’être nommé gérant de la mairie. On
suppose que cette nomination est une nouvelle avance faite par les Généraux au
parti libéral qu’ils voudraient s’attacher afin d’avoir un appui qui leur fait
absolument défaut en ce moment dans le pays.
Avant de terminer, je crois devoir ajouter que toutes les affaires sont en
souffrance, et qui tous les Agents se plaignent de cet état de choses; plusieurs ont
même écrit à leurs gouvernements que l’on ne peut plus rien traiter à Sofia, qu’ils
se bornent à écrire au gérant du Ministère des Affaires Etrangères sans plus aller le
voir, et qu’ils attendent pendant des semaines une réponse à la moindre affaire
courante. Le doyen du Corps Diplomatique nous a prévenus qu’il comptait nous
convoquer prochainement à l’effet de prendre une détermination et de faire une
démarche collective pour protester contre l’inertie et le silence du Ministère des
Affaires Etrangères et du gouvernement princier.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma très haute considération
260
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BRUXELLES, BENGESCU,
R 198 Bruxelles, 12 mai (st.n.) 1883
En réponse au télégramme de Votre Excellence no. 108, du 9 courant221, j’ai
l’honneur de porter à Votre connaissance, qu’après m’être assuré que les brochures
intitulées Le Danube et La Roumanie devant la Conférence de Londres, n’avaient
221
Ireperabilă.
253
pas été mises dans le commerce, je me suis adressé, pour les avoir, à Monsieur le
Chevalier Léon de Thier, l’auteur de l’une de ces brochures et l’éditeur de l’autre.
En même temps que la réponse de Monsieur de Thier, qui m’informait que
ces brochures étaient épuisées, je recevais de Monsieur Jooris un petit mot, par
lequel il me faisait savoir qu’il ne lui restait plus un seul exemplaire disponible de
la La Roumanie devant la Conférence de Londres, mais qu’il pouvait encore mettre
à ma disposition des exemplaires du Danube, à raison de deux francs l’exemplaire.
J’ai donc l’honneur d’adresser à Votre Excellence dix exemplaires de cette dernière
publication; j’en ai remis le prix, soit vingt francs, à Monsieur Jooris, pour le
compte de Monsieur Thier. J’envoie, ci-joint, à Votre Excellence les deux lettres222
que j’ai reçues à ce sujet de Monsieur Jooris et de Thier.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très haute et très
respectueuse considération.
261
T cifr. 119 Roma, 17 mai (st.n.) 1883, f.o.
Paoli parti ayant en poche la bulle qui le nomme archevêque de Bucarest223.

262
SP Viena, 17 mai (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Am văzut pe Kálnoky care mi-a părut mai rece decât oricând. Abia dacă l-am
putut aduce cam cu sila să vorbească de Dunăre. El stă neclintit pe terenul tratatului
de la Londra. I-am declarat tot atât de neclintit că aceasta nu se poate.
222
Nepublicate.
223
Vezi nr. 124.
254
Un corespondent al unui ziar englez mi-a spus ca un lucru sigur (?) că

Cassian, Directorul Companiei Danubiene de vapoare, are să vină cu o misiune
confidenţială la Bucureşti şi că o altă persoană (?) este însărcinată de a negocia
direct cu Regele. Îţi dau aceste ştiri dimpreună cu izvorul lor.
Spune lui Brătianu că am găsit un gădinar care cere 45 florini adică 95 franci
pe lună fără tain afară de lemne şi locuinţă. Dacă Brătianu vrea să specifice tainul
va fi desigur mult mai ieftin, presupun 71 franci pe lună; el este însurat, femeia lui
ştie să coasă; aş dori un răspuns cât de curând căci omul aşteaptă.
Reuss e la vânat şi nu l-am putut vedea; de la Berlin nu am încă nimic.
263
R 122 confidenţial Atena, 20 mai (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Incidentul arestării Domnului Mărgărit la Bitolia, corespondenţa găsită asupra
lui, din care ziarele din Constantinopol au extras cu complezenţă pasajele ostile
Elenismului mi-au dat ocazia de a constata şi acum, până in ce grad domneşte în
opinia publică de aici dorinţa de a menţine raporturile cele mai amicale cu România.
Cu excepţia unui singur ziar, Le Journal d’Athènes, care nu se bucură de nici un fel
de consideraţie, toate celelalte ziare serioase s-au abţinut cu totul de a face menţiune
de acest incident, sau s-au mărginit a reproduce fără comentarii ştirile date de ziarele
din Constantinopol. Totuşi, însă, nu pot trece cu tăcere adevărata mâhnire ce
cauzează tuturor aici, oameni de stat şi publicişti, credinţa ce acest incident a
contribuit a întări, că propaganda anti-elenică ce se face printre românii din Epir şi
din Macedonia, îşi are centrul şi sprijinul său în România.
Precum am avut onoarea a arăta în precedentele mele raporturi, nu s-ar da loc
aici la nici un motiv legitim de plângere, dacă sprijinul ce ar găsi românii din Epir
şi din Macedonia pe lângă fraţii lor din România, ar avea ca obiect înfiinţarea de
şcoli şi dezvoltarea culturii lor intelectuale şi morale. Dacă însă această propagandă
are drept ţintă de a face din români un element politic ostil Greciei, spre a
împiedica eventuala anexare a Macedoniei şi a Epirului către Grecia, aceasta se
pare o acţiune care ar merge direct în contra intereselor ale însăşi României, şi care
n-ar putea decât să facă treburile panslavismului în peninsula Balcanică.
255
Interesul cel adevărat al României este de a găsi la cealaltă extremitate a

peninsulei un stat amic cu care nici odinioară nu va putea intra în conflicte de
interese, şi care să prezinte destulă consistenţă şi destulă tărie spre a forma la sud,
ca România la nord, o stavilă în contra elementelor slave. Românii de la Pind şi de
la Olympe, despărţiţi prin Tesalia, nu vor putea niciodată forma o unitate
geografică şi politică independentă: ei vor urma fatalmente destinele provinciilor în
care locuiesc; cei din Macedonia se vor alipi cu această provincie către o mare
Bulgarie, către Grecia, sau către acea putere care ţinteşte ochii spre Salonic. Cât
pentru cei din Epir, soarta lor nu se poate despărţi de aceea a albanezilor, care, şi
aceştia, trebuie consideraţi ca un element puternic de cumpănire.
M-am silit, Domnule Ministru, a vă reproduce în modul cel mai fidel ideile şi
sentimentele ce domnesc aici şi care ştiu că sunt împărtăşite în mare parte şi de
guvernul meu. Dacă aş fi pus în poziţiune, prin Excelenţa Voastră, de a putea da
noi explicaţii şi asigurări în privinţa intenţiilor şi sentimentelor guvernului, aceasta
va contribui la întărirea raporturilor noastre de sinceră amiciţie cu Guvernul Elen.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, vol. 317, f. 48-49
264
SP confidenţială şi personală Berlin, 11/23 mai 1883
Ainsi que je Vous en ai informé par télégramme224, j’ai communiqué à
Mr. Busch, qui remplace à la direction des relations extérieures d’Allemagne le
Comte de Hatzfeldt, parti en congé, nos dernières propositions relatives au
règlement des affaires danubiennes. J’ai déclaré à Son Excellence que les décisions
de la Conférence de Londres ne pouvaient pas être acceptées par mon
Gouvernement sans les modifications que j’avais l’honneur de proposer. J’ai
montré que l’exclusion de la Roumanie d’une délibération dans laquelle elle était le
principal intéressé, avait vivement froissé le sentiment national, et que le Ministère
qui essayerait d’obtenir le vote des Chambres en faveur du traité de Londres ne
réussirait qu’à provoquer une profonde irritation et à susciter contre l’Autriche une
antipathie qui serait une calamité.
224
T cifr. f.n., Berlin, 19 mai (st.n.) 1883, f.o. (r.g., 19 mai, nr. 11485), nepublicată.
256
J’ai expliqué ensuite les divers points par lesquels le projet dont j’étais
porteur différait des résolutions prises par les ambassadeurs de Londres, en
m’attachant à démontrer qu’au point de vue de l’équité et des droits internationaux
la combinaison roumaine était plus heureuse, sans accorder cependant moins de
satisfaction aux intérêts légitimes de l’Autriche et tout en offrant les meilleures
garanties à la liberté et au développement de la navigation. J’ai enfin insisté pour
savoir si quelque chose ne pouvait pas être fait par l’entremise bienveillante de
l’Allemagne en vue d’une entente entre le Cabinet de Vienne et nous, pour nous
éviter de ces froissements qu’un peuple est lent à oublier et pour aboutir à un
rapprochement conciliant et amical qui nous permît de marcher à l’avenir dans
toutes les questions politiques à côté de l’Autriche-Hongrie.
Mr. Busch m’a répondu que la comunication que je venais de lui faire ne le
surprenait pas, parce qu’il avait été informé par un télégramme du Comte Kálnoky
que Votre Excellence m’avait chargé de négocier à Berlin les conditions de notre
adhésion au traité de Londres, mais que le Ministre austro-hongrois en avait pris
occasion pour déclarer préalablement qu’il n’accepterait pas de modification aux
résultats obtenus à la Conférence du Danube. Le Sous-Secrétaire d’État en a conclu
que l’entremise de l’Allemagne n’aurait actuellement aucune chance de succès, et a
exprimé des regrets de ne pas pouvoir nous être utile dans cette question.
La réponse de Mr. Busch a été empreinte du ton de bienveillance habituel
pour tout ce qui concerne notre pays. Il m’a dit qu’à la suite de la déclaration
formelle du Comte Kálnoky, le Prince de Bismarck non seulement n’entrevoyait
pas l’opportunité d’une démarche, mais ne croyait pas que son intervention dans
cette affaire fût de l’intérêt du Gouvernement roumain, en me laissant comprendre
que s’il s’employait à la solution des difficultés pendantes, le Chancelier pourrait
être obligé d’appuyer l’Autriche de concert avec l’Europe plutôt que de pencher du
côté de la Roumanie, de sorte qu’il n’y aurait nul avantage et qu’il y aurait des
inconvénients à répondre à notre vœu, et en me donnant clairement à entendre que
Son Altesse préférait conserver en cette affaire comme en toutes celles qui ont trait
à l’Orient une attitude passive. Il a cependant ajouté que le Prince de Bismarck
n’était pas non plus d’avis qu’il convenait au royaume danubien de s’isoler des
grandes Cabinets, et qu’il considérait comme du devoir des Ministres de Sa
Majesté le Roi de chercher à substituer à l’état de choses actuel une situation
régulière et propre à resserer les rapports avec un puissant voisin. «C’est bien dans
votre intérêt – a dit Mr. Busch – que nous vous tenons ce langage, car pour nous il
est indifférent que la question du Danube demeure ouverte ou soit réglée».
Que faut-il conclure de l’attitude réservée et parfois contradictoire du
Gouvernement allemand? Désire-t-il que les efforts de la Conférence de Londres
échouent finalement pour revenir en ce qui regarde le Danube au Traité de Paris, à
l’organisation de la Commission des riverains? Veut-il laisser subsister les
dissentiments existants pour conserver en Orient une chance de plus aux
complications? Je ne crois pas que tels soient ses desseins. Mon impression est que
257
le Prince de Bismarck tient simplement à rester fidèle à l’esprit général de sa

politique qui consiste à ne pas s’immiscer dans les embarras qui ne touchent pas
directement aux intérêts de l’Allemagne, et qu’il est résolu à garder une position
qui ne l’engage dans aucun sens et à s’abstenir de toute entreprise dont l’Autriche
particulièrement pourrait prendre ombrage.
Quant au Comte Kálnoky, mon sentiment est qu’il ne refusera pas jusqu’au
bout, d’entrer en négociations avec nous. Le soin qu’il prend de nous décourager,
de nous intimider est moins une fin de non recevoir qu’un moyen de nous amener à
faire de nouvelles concessions. Mais je ne me prends pas moins à souhaiter de nous
entendre définitivement avec le Gouvernement de Vienne. La situation actuelle
pourrait en se prolongeant s’aggraver au point de devenir dangereuse pour notre
pays. Nous nous trouvons aujourd’hui entre la Russie qui nous déteste, l’Autriche
qui est mécontente, et vis-à-vis d’une Europe dont les puissances occidentales, sur
lesquelles nous sommes habitués à compter, s’appliquent moins à empêcher des
agrandissements d’influence ou de territoire qu’à s’attribuer des compensations
coloniales équivalentes. Il y a dans cet état de choses un péril qui, pour ne pas être
immédiat, n’est pas moins réel, et qu’il nous importe de conjurer, en nous
rapprochant de l’alliance allemande.
considération.
265
R 114 Atena, 11/23 mai 1883

(r.g., 18/30 mai)
Domnule Ministru,
Conform cu cele prevăzute în raportul meu nr. 51 din 25 martie trecut225,
Domnul Kaligas, Ministru de Finanţe, şi membrul, negreşit, cel mai însemnat al
guvernului actual, după Domnul Trikoupis, şi-a dat definitiv demisia.
Se pare că această demisie era motivată pe [de] neînţelegerile ce s-ar fi ivit în
sânul Cabinetului, în privinţa noilor sarcini ce necesită crearea şi îmbunătăţirea
marinei de război, şi completarea reţelei căilor ferate, pentru care stăruie Domnul
Preşedinte al Consiliului.
225
Vezi nr. 207.
258
Numai după multe stăruinţe, Domnul Kaligas a fost înduplecat a-şi da

demisia pur şi simplu, şi, drept răsplată, afară de mulţumirile exprimate în decretul
regesc prin care s-a primit demisia sa, i s-a conferit însemnele de Mare ofiţer al
ordinului Elenic. Domnul Trikoupis a luat Ministerul de Finanţe, iar Domnul
Lombardos, Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice a fost însărcinat cu gerarea
provizorie a Ministerului de Interne.
266
MINISTRUL ROMÂNIEI LA CONTANTINOPOL, MAVROGHENI, CĂTRE
R 269 confidenţial Constantinopol, 12/24 mai 1883
Domnule Ministru,
Cu raportul meu nr. 221 din 19 aprilie/1 mai226, înştiinţam pe Excelenţa
Voastră despre sechestrarea de autoritatea militară otomană din Salonic a
corespondenţei găsite asupra D-lui A. Mărgărit, şi despre mijlocirile ce Dl. Gerant
făcea pentru retragerea ei, în condiţiile ce V-am comunicat cu raportul meu nr.250
din 3/15 mai227 curent. Din momentul chiar când mi s-au făcut cunoscute aceste
mijlociri, am prevenit pe Dl. Gerant cu telegramele mele 218 şi 219 contra
amăgirilor la care putea să fie expus, şi îi atrăgeam atenţia că piesele despre care e
vorba să fie toate [subl. în orig. – n.ed.] retrase. Dl. Mărgărit aflându-se atunci la
Salonic, eram aproape încredinţat că D-sa cunoaşte cu de-amănuntul piesele ce i-au
fost sechestrate şi pe[ntru] care se făceau încercări de a se retrage.
De aceea am fost foarte mirat când ieri, primind raportul cu nr.138 din 9/21228
mai al Gerantului Consulatului General din Salonic, împreună cu hârtiile
sechestrate, am constatat, consultând dosarele Legaţiei, că lipseau mai multe din
adresele oficiale ale Ministerului Instrucţiunii Publice şi ale Legaţiei către Dl.
Inspector al Şcolilor Române din Turcia. Gerantul îmi comunică aproposito de
această lipsă că vreo 15 piese au fost oprite de către însuşi Guvernatorul General
din Salonic, care ar fi pus pe un grec anume Spanopolu, fost avocat în România, să
le traducă. D-sa îmi arătă de asemenea că afacerea arestării D-lui Mărgărit, ca şi a
inspectării hârtiilor aflate asupra sa, a fost de aproape urmărită cu o adevărată
226
Vezi nr. 250.
227
Ireperabil.
228
Ireperabil.
259
răutate de către un anume Iancu Constantinide, Dragomanul vilayetului, sub

instigarea Mitropolitului local.
Faptele acestea coincizând cu publicarea în ziarul de aici Le Phare du
Bosphore din zilele trecute, şi care trata despre cele de mai sus cu o mare
exagerare, m-a îngrijorat foarte mult, având în vedere mai cu seamă zgomotul
[zvonul – n.ed.] ce presa rău voitoare de aici va face în jurul acestei afaceri. Astfel
îmi explic acum pentru ce autorităţile militare din Salonic n-au dat încă ordonanţa
de neculpabilitate a D-lui Mărgărit, despre care fusesem asigurat de Dl. Gerant al
Consulatului de acolo că va fi dată în curând, şi de aici temerea mea că afacerea
împreună cu piesele reţinute va fi trimisă Guvernului central, cu care apoi vom
avea a ne explica.
Corespondenţa retrasă, şi care mi s-a trimis în original, cuprinde toate sau
mai toate originalele rapoartelor trimise de Dl. Mărgărit Legaţiei de aici şi
Ministerului Instrucţiunii Publice de la începutul anului 1882 şi până la arestarea
sa în luna aprilie a.c.; ea cuprinde din adresele acestor din urmă autorităţi abia 8
piese cu totul, ceea ce-mi dă bănuiala că valiul a oprit tocmai adresele cu care se
constata oarecum legăturile oficiale ce Dl. Mărgărit le are aici şi la Bucureşti. Pe
lângă acestea, cu mirare am descoperit între piesele trimise următoarele
documente ce am onoare a le trimite Excelenţei Voastre în original: un concept
de declaraţie nesubscris, în dublu exemplar, scris de mâna Dl. Mărgărit în limba
franceză şi română, prin care un preot român din Macedonia face supunerea sa
Sanctităţii Sale Papei, nemaivoind din motivele ce arată, a mai sta sub ascultarea
Patriarhului Ecumenic; o scrisoare cu data din 16 februarie 1883 adresată D-lui
Mărgărit de Dl. A. Bonetti, superiorul misiunii catolice din Salonic, prin care-l
felicită de zelul ce-l pune întru combaterea grecismului, şi mulţumeşte pentru
trimiterea copiei declaraţiei (probabil cea de sus) a preotului Dimitrie
Constantinescu etc.; o scrisoare din 15 martie 1883 din Monastir, nesubscrisă
(care însă este scrisă, după cum sunt asigurat, de mâna preotului Faveyrial,
superiorul misiunii catolice de acolo), prin care se cer notiţe despre guvernarea
Thesaliei de către greci, şi tratează în fine despre acelaşi lucru ca şi scrisoarea
superiorului din Salonic; un plic cu mai multe scrisori cifrate cu litere greceşti şi
alte caractere necunoscute şi în fine o scrisoare a Patriarhului Ecumenic, ce
desigur a fost interceptată.
Excelenţa Voastră luând cunoştinţă de aceste piese va putea vedea rolul
complicat ce joacă Dl. A. Mărgărit pe lângă misiunea oficială ce o are de la
Ministerul nostru al Instrucţiunii Publice, şi de aceea O rog să-mi comunice părerile
Sale în privinţa situaţiei încurcate în care s-a pus Dl. Mărgărit; cum şi de a-mi da
instrucţiunile Sale despre conduita şi limbajul ce am a ţine în cazul când aş fi
interpelat de Poartă asupra misiunii Dl. Inspector al Şcolilor române de aici.
Rog pe Excelenţa Voastră a comunica cuprinsul raportului de faţă colegului
său de la Instrucţiunea Publică, căruia n-am crezut nimerit a i le adresa de-a dreptul
din cauza naturii mai mult politice a afacerii.
260

AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 304, f. 128-129
267
D 7694 Bucureşti, 12/24 mai 1883
Aussitôt que les premières ouvertures furent faites pour réunir à Londres une
Conférence, dans le but de régler différentes questions relatives à la navigation du
Danube, la Roumanie demanda à y participer effectivement, c’est-à-dire sur le
même pied que les autres Etats appelés à assurer, de concert avec elle, l’exécution
des traités concernant ce fleuve. Cette demande était basée sur les précédents
établis par le droit international, la position que la Roumanie occupe sur le Danube,
la situation qui lui a été créée par le Traité de Berlin et les actes qui en découlent.
Le protocole du 15 novembre 1818 du Congrès d’Aix-la-Chapelle, qui
réserve à tous les États le droit de participer aux réunions ayant pour objet leurs
intérêts spéciaux, n’est que l’application d’un principe mis en pratique au Congrès
de Vienne dans plusieurs questions de cette nature. En effet, les huit grandes
Puissances, réunies à Vienne pour délibérer sur les questions relatives à la libre
navigation des rivières qui traversent plusieurs États, fixèrent, dans une séance
préparatoire, le programme des négociations, et convinrent d’inviter les
plénipotentiaires de Bade, de Bavière, de Hesse-Darmstadt, de Hesse-Cassel, de
Francfort, de Hollande, de Nassau et de Wurtemberg à prendre une part effective
aux réunions au sein desquelles devaient être discutés et décidés les principes
généraux de la navigation des fleuves, aussi bien que les règlements spéciaux de
navigation du Rhin, de la Meuse, de l’Escaut, de la Moselle, du Mein et du Neckar.
Cette procédure fut appliquée à tous les arrangements fluviaux ultérieurs, dont
les riverains indépendants n’ont jamais été exclus. Il était de toute justice de leur
reconnaître un droit aussi incontestable. Les riverains ne sont-ils pas en effet, dans
ces questions, les plus intéressées; et, est-il admissible qu’un gouvernement
indépendant se laisse majoriser dans ses propres eaux, directement ou indirectement,
par des décisions prises et des arrangements conclus en dehors de sa participation?
La Roumanie occupe sur le Danube une position des plus importantes. Le
cours inférieur de ce fleuve, depuis les Portes-de-Fer jusqu’à la Mer, formant le
tiers de toute sa longueur navigable, baigne d’une manière non interrompue les
rives roumaines (2 741 kilomètres de l’embouchure de l’Iller, en amont d’Ulm,
261
jusqu’à la mer, 893 kilomètres de Verciorova à Soulina). La Roumanie possède

dans ce parcours la plus grande partie des embouchures du Danube et plus des deux
tiers du développement des rives (87 kilomètres rives Serbes, 466 kilomètres rives
Bulgares, 1 221 kilomètres rives Roumaines). Son commerce d’importation ou
d’exportation fournit à la navigation fluviale ou maritime, d’amont ou d’aval, son
principal élément et recevra un développement toujours croissant lorsque, après
avoir donné tous ses soins à l’établissement de son réseau de voies ferrées, la
Roumanie dirigera tous ses efforts vers l’amélioration des conditions de la
navigation danubienne.
Cette situation ainsi que la reconnaissance de son indépendance ont valu à la
Roumanie la place que l’article 53 du Traité de Berlin lui a assignée dans la
Commission Européenne, à côté des sept Puissances qui la composaient en vertu
des stipulations du Traité de Paris de 1856. L’indépendance de la Roumanie
devenant un fait acquis et réel, et les embouchures du fleuve entrant pour la
majeure partie en sa possession, on devait nécessairement l’associer à tous les actes
émanant de la Commission Européenne du Danube. La Roumanie fut admise dans
cette commission internationale au même titre que ses autres coparticipants.
Aucune réserve ne fut faite à cet égard, et son vote eut, dès le premier jour, la
même valeur que celui des autres Etats. Elle a déjà eu l’honneur de présider cette
assemblée, et a praticipé effectivement à l’élaboration ou à la révision de tous les
règlements qui régissent aujourd’hui la navigation de la partie maritime du fleuve.
Cette position reçut une consécration solennelle en vertu de l’Acte additionnel
qui devait mettre l’Acte public du 2 novembre 1865, relatif à la navigation des
embouchures du Danube, en harmonie avec les stipulations du Traité de Berlin. Cet
acte fut signé à Galatz, le 28 Mai 1881, «par les Puissances représentées au sein de la
Commission Européenne du Danube, en vertu du Traité de Paris du 30 Mars 1856, et
la Roumanie qui a été appelée à en faire partie par l’article 53 du Traité de Berlin du
13 Juillet 1878.» Il lie d’une manière égale toutes les parties contractantes. Aucune
d’elles ne s’étant réservé une situation privilégiée ou une position spéciale quelconque,
cet acte ne saurait être modifié qu’avec le consentement de tous les signataires.
Si les précédents de droit international et la situation spéciale de riveraine, si
la participation à la Commission Européenne du Danube et la signature de l’Acte
additionnel de 1881 constituaient pour la Roumanie le droit incontestable de
prendre une part effective à toute délibération touchant la navigation du Danube,
on pouvait encore moins l’en écarter lorsqu’il s’agît de décider des Règlements de
navigation, de police fluviale et de surveillance, depuis les Portes-de-Fer jusqu’à
Galatz, qui, en vertu de l’art. 55 du Traité de Berlin, devaient être «élaborés par la
Commission Européenne assistée de délégués des Etats riverains.»
Ce droit paraît encore plus indéniable en présence de la procédure adoptée pour
soumettre le projet de Règlement de Galatz aux délibérations de la Conférence. La
Commission Européenne ne pouvait élaborer cet acte qu’en procédant, en vertu de son
règlement intérieur et de la pratique constante, par des décisions prises à l’unanimité
262
des votes. L’entente n’ayant pu s’établir entre les parties délibérantes sur les
dispositions du Chapitre III, et le consentement de la Roumanie faisant défaut, aucun
acte portant le caractère requis par l’article 55 du Traité de Berlin et propre à être
présenté à une Conférence comme le travail de la Commission spéciale prévue par le
Traité ne pouvait en résulter. On s’ecarta pourtant des principes constamment pratiqués
et l’on présenta à la Conférence un acte auquel manquait la signature du principal
intéressé. Cette procédure inusitée portait une atteinte directe à des droits
incontestables. Mais la participation effective de la Roumanie à la Conférence n’était-
elle pas plus justifiée, ne devenait-elle pas plus nécessaire encore? La bienveillance
avec laquelle la plupart des grandes Puissances accueillirent notre demande concernant
notre participation aux délibérations de la Conférence, nous avait fait espérer que des
droits aussi évidents et aussi naturels ne seraient plus mis en doute.
L’Autriche-Hongrie reconnut, dès le mois d’avril 1882, la légitimité du désir de
la Roumanie, et son plénipotentiaire déclara à la Conférence, qu’en raison de la
situation spéciale créée «par le traité de Berlin, la Roumanie pouvait être admise à la
considération des trois questions qui forment l’objet de la réunion de la Conférence.»
La Grande-Bretagne fut plus explicite encore, car Lord Granville exprima,
dans sa circulaire du 11 décembre 1882, et au sein de la Conférence, «l’espoir que
la Roumanie y serait admise sur le même pied que les autres Puissances, d’autant
plus qu’elle se trouve déjà représentée dans la Commission Européenne et qu’elle
aura également son représentant dans la Commission Mixte dont la formation est
proposée»; – et le Gouvernement de la République Française pensait aussi «que les
représentants des Puissances, une fois réunis, pourraient inviter le Gouvernement
Roumain à envoyer à la Conférence un délégué qui prendrait part aux délibérations
au même titre que ceux des Puissances signataires du traité de Berlin.» Notre
attente fut déçue. La décision des Puissances nous assigna une position
inacceptable: celle d’être «consultés et entendus», sans avoir de vote délibératif.
L’article premier de l’Acte additionnel du 28 Mai 1881 excluait une
interprétation strictement littérale de l’article 54 du Traité de Berlin, en vertu de
laquelle on aurait pu admettre que les Puissances signataires se sont réservé de
décider «seules de la prolongation des pouvoirs de la Commission Européenne et
des modifications qu’elles jugeraient nécessaires d’y introduire.» Ce même article
stipule, expressément «que les droits, attributions et immunités de la Commission
Européenne du Danube, tels qu’ils résultent des traités de Paris du 30 Mars 1856 et
de Londres de 1871, de l’acte public du 2 novembre 1865 ainsi que des actes et
décisions antérieurs au traité de Berlin du 13 juillet 1878, continueront à régir ses
rapports avec les nouveaux États riverains, et leurs effet s’étendra jusqu’à Galatz.»
La Roumanie, l’un des huits États composant la Commission Européenne, n’est-
elle pas en droit d’invoquer ce texte comme l’interprétation authentique du traité de
Berlin? Comment pourrait-on, après cette Convention, modifier, en dehors de la
Roumanie, les droits, attributions et immunités d’une Commission qui exerce ses
pouvoirs sur le territoire Roumain?
263
Le Gouvernement de Sa Majesté le Roi se crut donc en devoir de décliner

l’honneur d’assister, dans ces conditions, aux séances de la Conférence de Londres.
Il considéra comme non obligatoires pour la Roumanie des décisions prises sans sa
participation. Celles-ci ne pouvaient, en effet, infirmer un principe incontestable du
droit international, à savoir: qu’aucun État n’est tenu d’exécuter sur son territoire
des décisions européennes qu’il n’aurait pas discutées et auxquelles il n’aurait pas
préalablement consenti [subl. în orig. – n.ed.]. Pour donner, néanmoins, une preuve
de sa déférence envers les Grandes Puissances, le Gouvernement de Sa Majesté le
Roi a examiné les dispositions du Traité de Londres avec le désir sincère de les
trouver conformes aux principes généralement introduits dans la législation fluviale
ainsi qu’aux droits et intérêts de la Roumanie.
La plus importante des décisions inscrites dans le Traité est celle qui
concerne la prolongation de la Commission Europeénne du Danube pour le terme
de vingt-quatre années, et son renouvellement éventuel pour de nouvelles périodes
triennales. Le Gouvernement Roumain a eu déjà l’occasion de s’exprimer à ce sujet
d’une manière nette et précise, et ne peut qu’applaudir à une décision destinée à
assurer, pour ainsi dire, la permanence d’une institution dont l’action bienfaisante
est aujourd’hui universellement reconnue. Nous ne saurions pourtant passer sous
silence certaines dispositions du Traité, qui semblent porter une atteinte directe à
des principes non contestés du droit international et à des conventions spéciales.
Une extension, en même temps qu’une restriction des pouvoirs de la
Commission Européenne y est projetée, ainsi que la possibilité de modifier, un an
avant l’expiration d’une des périodes triennales, la constitution et les pouvoirs de
cette Commission. Ces modifications, réservées exclusivement aux Grandes
Puissances, ne lèsent-elles pas les droits incontestables de la Roumanie, État
riverain indépendant, faisant partie de la Commission Européenne? N’en est-il pas
de même de la disposition qui soumettrait directement aux grandes Puissances,
seules, les divergences «entre les autorités de la Russie ou de la Roumanie et la
Commission Européenne, quant aux plans des travaux à entreprendre dans le bras
de Kilia, ou celles surgissant au sein de la Commission Européenne quant à
l’extension qu’il pourrait convenir de donner aux travaux du Tchatal d’Ismail?»
La Commission Européenne n’a pu être établie, en 1856, qu’après un accord
entre les Puissances et la Turquie, alors le principal riverain, et la Puissance à
laquelle était reconnu le droit de parler au nom des Principautés. En 1866 et 1871, les
Puissances ne se sont pas cru en droit d’étendre la juridiction de la Commission
Européenne de Galatz à Braila, à la suite de l’opposition de la Turquie. Comment
pourrait-on étendre aujourd’hui la juridiction de la Commission à une nouvelle partie
du territoire Roumain en vertu d’une décision prise sans la participation de la
Roumanie? Comment pourrait-on prendre à celle-ci ce qui lui appartient d’une
manière incontestable, tandis qu’on donne à la Russie ce qu’elle n’avait pas d’après
les Traités? Cette mesure paraît d’autant plus inexplicable, que les motifs qui ont
264
déterminé l’Europe à reconnaître à la Russie des droits exclusifs sur le bras de

d’Oczakow subsistent dans toute leur plénitude en faveur des droits de la Roumanie.
Ces questions ne paraissent pas inopportunes en face des dispositions du
Traité de Londres, qui modifient profondément le régime d’uniformité introduit
dans la législation des fleuves internationaux par le Congrès de Vienne, et dont le
Bas-Danube devait bénéficier largement en vertu des traités de Paris de 1856 et de
Londres de 1871. Ces actes avaient créé, sur tout le cours du Danube navigable,
deux régimes – celui de l’autorité maritime internationale, et celui de l’autorité
fluviale proprement dite – accordant tous deux aux riverains une place qui leur
revenait de droit. Si, à la suite du Traité de Berlin, qui sépara le Danube en deux
parties distinctes – celle en amont et celle en aval des Portes-de-Fer – des régimes
différents les uns des autres se formèrent sur la partie d’amont, le Traité de Londres
de 1883 donne naissance à quatre régimes différents dans la partie d’aval.
La Commission Européenne est maintenue dans ses pouvoirs exterritoriaux,
administratifs et exécutifs, subissant une restriction en même temps qu’une
extension des limites de sa juridiction.
Sur le bras d’Oczakow, l’autorité territoriale octroie les règlements de
navigation et exerce la police fluviale dans une complète indépendance et en
dehors de tout contrôle d’une autorité commune, riveraine ou internationale.
Au bras mixte de Kilia, chacun des riverains applique directement les
règlements en vigueur dans le bras de Soulina.
Le Règlement de navigation et de police fluviale, destiné au Danube depuis le
Portes-de-Fer jusqu’à Braila, attribue à une Commission internationale les pouvoirs
administratifs et exécutifs les plus larges, et supprime les droits territoriaux des
riverains sur leurs eaux et sur leurs rives.
L’établissement de ces divers régimes n’est certes pas favorable aux intérêts
de la navigation et du commerce, car l’histoire de la navigation fluviale est trop
présente à la mémoire de tous pour que l’on puisse oublier les grands inconvénients
qu’une diversité pareille entraine nécessairement après soi. Il est nécessaire, d’un
autre côté, de rappeler que le gouvernement de Sa Majesté le Roi n’a jamais
demandé qu’une partie quelconque des embouchures du Danube fût soustraite à la
juridiction de la Commission Européenne. Si cette situation générale doit être
vivement regrettée, en vue des résultats qui en seront la conséquence inévitable, le
Gouvernement Royal ne saurait passer sous silence la situation créée par le
Règlement de navigation, de police fluviale et de surveillance annexé au Traité.
Deux principes fundamentaux de la législation fluviale ont été altérés par le
Règlement mentionné:
1° le principe que la police fluviale appartient à chaque État sur ses propres
eaux, et n’est que le libre exercice de sa souveraineté [subl. în orig. – n.ed.], et
2° le principe, qu’en matière de législation et de surveillance, les États non
riverains ne peuvent jouir de droits égaux à ceux des riverains, que s’ils les
exercent en qualité de mandataires de l’Europe [subl. în orig. – n.ed.].
265
Les dispositions contraires à ces principes ont empêché le Gouvernement de Sa

Majesté le Roi de se ranger à Galatz du côté de la majorité, pour faire obtenir au
projet de Règlement en discussion l’unanimité exigée. La divergence ne subsiste en
réalité que sur le Titre III de ce Règlement, intitulé «Exécution et surveillance.» Ne
se ralliant pas à la majorité, le gouvernement Royal ne s’est pas placé sur un terrain
exclusif, niant ce qui serait indispensable pour établir sur le Danube la liberté la plus
complète de navigation et de commerce. Au contraire, ses intérêts étant étroitement
liés aux intérêts généraux de toutes les nations, il désire voir pratiquer cette liberté de
la manière la plus large. Ce qu’il réclame, c’est le maintien de l’exercice de parties
inaliénables et fondamentales de l’indépendance et de la souveraineté des États.
Un règlement fluvial ayant été discuté et consenti d’un commun accord par
les riverains et l’Europe, assurant à la navigation et au commerce pleine et entière
liberté, les riverains s’engageant solennellement à l’exécuter et à le respecter, il ne
paraît ni opportun ni utile d’exiger de la Roumanie le sacrifice d’une partie
essentielle de ses pouvoirs administratif et exécutif. Ce n’est pas la diminution de
ces pouvoirs qui forment le but des Règlements fluviaux, mais bien les dispositions
concernant la liberté des fleuves. Ne serait-ce pas paralyser les effets salutaires des
Règlements que de créer, dès le début, des conflits, et de jeter la méfiance là où une
action paisible est si nécessaire, où la confiance réciproque seule est capable de
fonder un état de chose stable et profitable à tous?
Du reste, les précédents ainsi que la législation fluviale sont contraires à la
situation que le projet de Règlement de Galatz voudrait créer aux riverains sur le
Danube en aval des Portes-de-Fer. Il n’y a pas un Règlement de navigation fluviale
qui ne confie la police de la navigation aux États riverains, et qui fasse à l’autorité
commune des concessions pareilles à celles que la Roumanie s’offre à accorder.
Ces concessions ont d’autant plus de poids, que les riverains d’amont des Portes-
de-Fer ont fermé la partie supérieure du fleuve aux riverains d’aval, et que la
réciprocité – qui forme aussi un des principes nécessaires et fondamentaux de la
législation fluviale – ne se trouve plus appliquée sur le Danube.
L’acte de navigation, élaboré à Vienne en 1857, donne entièrement, et sans
restriction aucune, la police fluviale aux riverains du Danube. De nombreux
articles de cet acte, et principalement les articles 46 et 47, en font foi: Le premier
décide «que les gouvernements des pays riverains se communiqueront
réciproquement les mesures qu’ils auront prises pour l’exécution [subl. în orig. –
n.ed.]» de l’acte de navigation. Le dernier statue «que la Commission riveraine
permanente veillera, dans la limite de ses attributions [subl. în orig. – n.ed.], à
l’exécution et au maintien des stipulations» de cet acte.
Le même principe a été reconnu encore, tout récemment, pour le Danube, par
le Traité conclu entre l’Autriche-Hongrie et la Serbie le 10 Février 1882. Les
articles 6, 7, 11, 12, 13 et 15 de ce traité reconnaissent à chacun des deux États
riverains le droit d’exercer la police fluviale par ses propres fonctionnaires,
n’établissent d’autres règlements que les lois, us et coutumes serbes, actuellement
266
existants, mis le plus possible en harmonie avec les règlements de la rive austro-
hongroise, et ne prévoient d’autre surveillance que celle résultant de l’aide et de
l’appui mutuels que se doivent les fonctionnaires des deux États.
Nous demandons, avec raison, à quel titre on pourrait contester, en 1883, à la
Roumanie des droits largement et sans difficulté reconnus à la Serbie en 1882, à la
Valachie et à la Moldavie en 1857, alors que ces deux Principautés étaient considérées
par l’Europe comme vassales de la Porte, et que la navigation du Danube inférieur a
pris un essor considérable, sans autre protection que celle des gouvernements roumains
qui se sont toujours montrés favorables à la liberté la plus absolue de la navigation. Il y
a là, évidemment, une contradiction qui ne saurait échapper à personne.
Les intérêts généraux du commerce des nations exigent des riverains d’un
fleuve international l’acceptation de règlements fluviaux libéraux et uniformes, et
une surveillance exercée sur l’application de ces règlements par une autorité
commune: mais on ne saurait déduire de l’acceptation de cette surveillance, en faveur
de la liberté et des intérêts généraux, l’abandon des droits souverains, la cessation de
toute autorité riveraine, et l’établissement d’une position exceptionnelle et d’une
domination privilégiée des non riverains. Le régime fluvial ne serait plus alors
destiné à garantir et à sauvegarder les intérêts de tous. Basés sur les raisons spéciales
et utilitaires d’un seul État, il pourrait être dirigé au détriment économique et
commercial des autres, ou vers un but uniquement politique. C’est du même point de
vue que le Gouvernement de Sa Majesté le Roi a envisagé la participation de
l’Autriche-Hongrie à la Commission fluviale à créer en aval des Portes-de-Fer.
Les Commissions de surveillance fluviale, quel que soit leur titre, à
l’exception de la Commission Européenne du Danube, ne sont composées que de
délégués des États riverains. S’il s’agissait de tout le cours du Danube, depuis
l’embouchure de l’Iller jusqu’au domaine de la juridiction de la Commission
Européenne, le droit d’avoir un délégué dans la Commission de surveillance ne
saurait être contesté à aucun des riverains, à l’Autriche-Hongrie pas plus qu’à la
Roumanie. Depuis que le Danube a été scindé en deux parties distinctes, que les
riverains d’aval des Portes-de-Fer sont exclus de toute immixtion dans la
surveillance de la navigation d’amont, et que toute réciprocité est supprimée sous
ce rapport, les riverains d’amont ne possèdent aucun titre en vertu duquel ils
pourraient réclamer d’être considérés comme riverains d’aval.
L’Autriche-Hongrie n’est pas riveraine sur le Danube entre les Portes-de-Fer
et Galatz. Elle ne saurait donc figurer comme État riverain dans la Commission
fluviale à établir sur cette partie du fleuve. Ses intérêts de navigation et de
commerce, fussent-ils les plus considérables, ne peuvent lui créer une position
égale à celle des riverains, annulant la situation et les droits de ces derniers. S’il en
était autrement, et si des intérêts considérables pouvaient donner naissance à des
privilèges, la Grande-Bretagne aurait le droit d’en réclamer dans la Commission
Européenne de Galatz, car elle possède aux embouchures près des trois quarts du
commerce et de la navigation.
267
Le Gouvernement de Sa Majesté le Roi ne nie pas les intérêts de l’Autriche-

Hongrie, et admet volontiers qu’une place lui soit réservée dans la nouvelle
Commission de surveillance. Il n’a aucun intérêt à lui dénier la faculté de veiller à
l’application loyale et sincère des principes de liberté établis par le Règlement
fluvial. Ce qu’il désire, c’est de distinguer le titre auquel chaque État fait partie de
cette Commission.
L’organisation même de la nouvelle Commission de surveillance est une
exception à la règle générale qui n’y admet que les riverains. Des délégués d’États
non riverains y sont introduits, afin que la surveillance soit encore plus réelle et
plus efficace. Ce n’est qu’au titre européen que les grandes Puissances participent
elles-mêmes, à côté des riverains, dans la Commission Européenne de Galatz. Ce
n’est qu’à ce titre que les non-riverains peuvent participer à la nouvelle
Commission. Une situation différente créerait, à l’État auquel elle serait dévolue,
une position privilégiée et dominante, défavorable à la liberté fluviale, et dont on
ne saurait fournir aucun exemple.
La Belgique est certainement admise à la surveillance commune de l’Escaut;
mais il faut considérer que l’Escaut traverse la Belgique et la Hollande, que ces
deux États se trouvent être riverains sur ce fleuve, et qu’une parfaite réciprocité est
établie entre eux pour tout ce qui concerne la navigation fluviale (Traité de Londres
du 19 avril 1839, art. 9). Les droits de la Belgique ne sont pas supérieurs à ceux de
la Hollande, et on ne saurait trouver, dans les traités et règlements de navigation de
l’Escaut et de la Meuse, aucune disposition enlevant la police fluviale à la Hollande
pour la donner à la Belgique, ou vice-versa, ou remplaçant l’autorité immédiate des
riverains par un pouvoir commun.
La surveillance commune sur la navigation se borne à l’inspection générale
des bouées, balises, passes navigables, et du service de pilotage, ainsi qu’aux
mesures à prendre dans l’intérêt de ces divers services (Convention du 20 mai
1843, art. 68). Elle y est exercée conjointement ou séparément par des
Commissaires spéciaux (Traité de Londres du 19 avril 1839, art. 9, – Convention
du 20 Mai 1843, art. 3, 67, 69), chacun d’eux n’ayant une action directe que sur les
eaux de l’État auquel ils appartiennent (Convention citée, art. 51, 52 et 71). C’est
aux gouvernements des deux États de décider, en cas de désaccord entre les
Commissaires (Convention citée, art. 50, 52, 68, 69, 71). La police de la
navigation, du pilotage, du balisage, des travaux à entretenir ou à exécuter
appartient à chacun des États séparément, et y est exercée en leur nom propre
(Traité du 5 novembre 1842, art. 9, 20, – Convention citée, art. 71).
En examinant avec impartialité et équité les dispositions du Traité de Londres
du 10 mars 1883, on arrive nécessairement aux conclusions suivantes:
1° La Roumanie a des droits incontestables à la participation effective aux
délibérations d’une Conférence ayant pour objet les affaires du Bas-Danube, en
vertu de sa triple position de riveraine, de membre de la Commission Européenne
du Danube, et de cosignataire de l’Acte additionnel du 28 Mai 1881.
268
2° N’ayant pu prendre part aux délibérations de la Conférence de Londres,

les décisions prises par cette Conférence ne peuvent avoir de force obligatoire pour
la Roumanie.
3° L’Acte additionnel du 28 Mai 1881, étant une convention régulièrement et
valablement conclue et ratifiée, ne saurait être modifié unilatéralement.
4° Le Règlement de navigation et de police fluviale en aval des Portes-de-Fer
ne saurait avoir pour but de porter atteinte aux droits des riverains, mais d’assurer
par eux la liberté de navigation et de commerce.
En exposant les considérations précédentes, le Gouvernement de Sa Majesté le
Roi croit remplir un devoir impérieux vis-à-vis de l’Europe, animée de tout temps des
sentiments les plus bienveillants à son égard. Confiant dans l’esprit de haute justice et
d’équité des Cabinets européens, il espère que ceux-ci voudront bien examiner, de
concert avec lui, les questions soulevées à la Conférence de Londres, afin qu’il puisse
leur être donné une solution équitable et satisfaisante pour les droits et les intérêts de
tous. Vous êtes prié de laisser copie de la présente dépêche à Lord Granville.
Veuillez agréer, Monsieur l’Envoyé, l’assurance de ma haute considération.
Anexa 1: Tratatul de la Londra privind navigaţia pe Dunăre

«[…] Art. IV. Pour la partie du bras de Kilia qui traversera à la fois le territoire
Russe et le territoire Roumain, et afin d’assurer l’uniformité du régime dans le Bas-
Danube, les règlements en vigueur dans le bras de Soulina seront appliqués sous la
surveillance des Délégués de Russie et de Roumanie à la Commission Européenne
[tăiat în orig. – n.ed.] pour les eaux russes et de la Commission européenne elle-
même pour les eaux roumaines [adnotare manuscrisă – n.ed.]. [...].»
268
SP Berlin, 12/24 mai 1883
Mon cher Maître,

La question du Danube est pour le moment ensablée. Le Comte Kálnoky a
fait connaître à Berlin qu’il n’acceptait pas de modification au traité de Londres. Et
le Prince de Bismarck, comme vous le verrez dans une dépêche confidentielle229
229
Ireperabilă.
269
que j’ai écrite à Stourdza, désire conserver en cette affaire l’attitude réservée et
passive qu’il a gardée jusqu’ici. Il déclare qu’il se départira d’autant moins de cette
ligne de conduite qu’il lui est indifferent que la question danubienne demeure
ouverte ou soit réglée. Je crois donc que l’état de choses actuel se prolongera
encore. En attendant le Comte Kálnoky qui est très mécontent soutient à tous les
ambassadeurs à Vienne que vous n’avez obtenu la majorité dans les élections
dernières qu’à la suite d’une grande pression. Il laisse en d’autres termes entendre
qu’un autre gouvernement pourrait aussi bien se créer une majorité, et il prête en
même temps l’oreille aux promesses que notre opposition se plaît à lui faire.
D’un autre côté, la Russie qui n’oublie pas l’accueil que vous avez reçu à
Berlin, qui croit qu’il y a des engagements pris par vous envers le Prince de
Bismarck et qui voudrait en prévenir l’exécution en vous enlevant le pouvoir,
s’emploie à vous créer des difficultés en cherchant à produire des dissentiments,
des divisions dans le sein même du parti libéral. De la sorte, la Russie et l’Autriche
pourraient, quoique dans des buts très différents, travailler à un changement en
Roumanie. Si je vous en informe, mon cher Maître, ce n’est pas que je croie au
succès des efforts que fait l’étranger dans ce sens. Je suis au contraire persuadé que
nous ne sommes pas menacés d’une chute prochaine. Mais je me fais un devoir de
vous communiquer en toute sincerité ce que je tiens de bonne source, pour que
vous soyez bien au courant de ce qui se passe et pour que vous sachiez que vous
avez une situation délicate à traverser. Il me semble, si vous me permettez
d’exprimer un avis, que c’est le moment de resserer les rangs du parti libéral et de
ne pas renoncer à de vieux amis pour quelques nouveaux alliés qui pourraient se
tourner contre nous dès qu’ils se sentiraient en nombre.
Je voudrais vous confier encore, comme renseignement certain et pour la
direction de votre politique, que les relations personnelles entre le Prince de
Bismarck et le Comte Kálnoky sont assez mauvaises, qu’il arrive parfois au
premier de témoigner son mécontentement à l’egard du second, que cette
circonstance me paraît être actuellement heureuse pour nous, et j’en profite de mon
mieux dans mes rapports avec le gouvernement allemand. Mais nous ne devons pas
oublier que le Prince de Bismarck est trop diplomate pour ne pas faire taire ses
antipathies personnelles lorsqu’il s’agit des intérêts de son pays. Cela veut dire que
nous pouvons tirer avantage de la situation à la condition de ne pas pousser les
choses trop loin. En d’autres mots, nous avons à espérer que le Comte Kálnoky
nous fera de nouvelles concessions, mais lorsque le rapprochement entre lui et nous
sera possible, n’hésitons pas à tendre la main. Tel est l’avis même du Chancelier, si
j’ai bien compris le sens de mes entretiens avec Mr. Busch.
Je termine, mon cher Maître, en vous souhaitant une bonne santé et en
vous offrant l’assurance renouvelée de mes sentiments d’estime et de dévoument
les plus sincères.
270
269
R 923 personal şi confidenţial Viena, 17/29 mai 1883
Domnule Ministru,
Atât foile sârbeşti cât şi Politische Correspondenz din Viena dezbat cu
oarecare vioşală [vioiciune – n.ed.] chestiunea convocării Marii Scupscktine.
Ziarele opoziţiei din Belgrad afirmă că Marea Scupscktină nu va fi convocată;
cele guvernamentale precum şi Politische Correspondenz susţin că convocarea ei
e numai amânată, fiindcă lucrările câmpului împiedică operaţiunile electorale.
Chestiunea aceasta, în aparenţă constituţională, e în realitate dinastică. Marea
Scupscktină are o reputaţie foarte rea, aceea de a deposeda [depune – n.ed.] cu
destulă uşurinţă Domnitorii ce nu-i convin. Regele ştie asta şi nu se împacă cu
idea de a se găsi faţă în faţă cu Marea Adunare Naţională. Ştirile ce le am din
Belgrad spun că el ar merge până la o lovitură de Stat ca să scape de această
perspectivă. În momentul de faţă, Şeful de Cabinet al Regelui Milan, se află în
Viena însărcinat, se zice, cu o misiune importantă ce ar sta în raport cu aceste
tendinţe. Îmi vine greu de a controla de aici exactitatea acestor informaţii şi vi le
dau, Domnule Ministru, sub toată rezerva, dar se poate foarte bine să fim în
ajunul unei chestiuni sârbeşti.
Primiţi vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.
270
R 285 Pera, 19/31 mai 1883
Votre Excellence doit se rappeler que dans la séance de la Conférence de
Londres du 7 Mars dernier, consignée au protocole no. 7, concernant la question du
Danube, le plénipotentiaire de Turquie a rappelé les réserves qu’il avait déjà faites
au sujet de la nomination du délégué de Bulgarie à la Commission Mixte, et qu’il a
proposé qu’on y donne suite en insérant à l’article respectif du règlement, que cette
271
nomination sera soumise à l’approbation de la Sublime Porte. A la suite d’une

courte discussion, et sur l’objection du plénipotentiaire de la Grande Bretagne,
qu’une déclaration au protocole, consentie par tous les plénipotentiaires, aurait la
même force que le Traité, on a formulé et inscrit au protocole la déclaration
suivante: «Il reste entendu à l’unanimité, que la nomination du délégué bulgare à la
commission mixte sera soumise à l’approbation de la Sublime Porte, et que la
consignation de ce droit au protocole a la même efficacité que si elle avait fait
partie du Traité.»
Le Cabinet Impérial de Russie, fort mécontent de l’assentiment que son
plénipotentiaire avait donné à cette disposition, lui en fit les plus vifs reproches, et
Mr. de Giers s’empressa de désavouer Mr. de Mohrenheim à ce sujet par une note
qu’il adressa a Lord Granville. Ce désaveu, infligé à une stipulation qui avait été
admise à l’unanimité, devait naturellement provoquer une nouvelle discussion et
des pourparlers dans le but d’aplanir cette difficulté avant l’expiration du terme
convenu pour la ratification du dernier Traité de Londres.
Or, je viens d’apprendre que le Gouvernement ottoman a fait des ouvertures
par l’organe de ses ambassadeurs auprès des Grandes Puissances pour obtenir que
la Turquie ait aussi un délégué à la Commission Mixte, avec voix délibérative, et
que le délégué Bulgare qui y siégerait également, ait seulement une voix
consultative et soit attaché au délégué turc qui y représenterait ainsi l’Empire
Ottoman, y compris la Bulgarie. Les ouvertures du Gouvernement Ottoman pour ce
qui à trait à la présence d’un délégué ottoman à la Commission mixte, n’auraient
pas été favorablement accueillies par les Puissances, et une correspondance animée
à cet égard continue à s’échanger encore entre la Porte et ses représentants à
l’étranger. Je viens de me convaincre en outre que la Porte persiste quand même
dans cette affirmation de son droit de suzeraineté à l’égard de la Bulgarie, en
maintenant ses réserves qu’Elle accentue aujourd’hui en recourant d’un biais: Elle
refuse que le délégué bulgare au sein de la Commission Mixte ait voix délibérative,
et Elle ne veut consentir à sa nomination que s’il est restreint dans ses attributions à
n’avoir que voix consultative.
Je sais pertinemment que les jours derniers toutes les tentatives faites par le
Chargé d’Affaires d’Autriche-Hongrie – le baron de Calice se trouve encore à
Brousse – pour faire revenir la Porte sur l’attitude qu’Elle vient de prendre, ont
échoué. Je crois néanmoins qu’une nouvelle pression de l’Ambassadeur
d’Autriche-Hongrie – et si elle est appuyée par l’Ambassadeur d’Allemagne –
finira par faire fléchir la Sublime Porte, ou l’amener à un compromis acceptable
pour la Russie. Bien que ce léger et nouveau nuage à l’horizon de la ratification du
Traité de Londres ne me semble point avoir une importance réelle – vu le peu de
succès que les résolutions de la Sublime Porte ont toujours eu en opposition avec
l’unanimité des Grandes Puissances – je n’en ai pas moins cru de mon devoir de
communiquer à Votre Excellence les tiraillements auxquels cet incident donne lieu
en ce moment.
272
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’expression réitérée de mes sentiments de

très haute considération.
271
SP Viena, 31 mai (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Am primit astăzi pachetul cu scrisoarea ta. Ghika nu a trecut încă pe aici, se
vede că s-a dus pe la Berlin la Londra. Ceea ce ţi-a spus Tornielli este o nouă
încercare de a pune les torts de notre côté. Îi simt şi unii o zic pe faţă că au făcut o
mare prostie de a ne exclude şi neavând bune temeiuri caută pete în soare, când că
atitudinea noastră negativă i-a obligat de a decide fără noi, când că voim războiul şi
că l-am fi provocat în conferinţă. Mâine vor scorni alte cele şi imaginaţia fecundă
[a] unor intriganţi ca Tornielli nu va sta în nelucrare.
Adevărul e că ne-au exclus crezând că ne vom spăşi şi vom ceda, jetzt erst
dämmert Ihnen ein Licht auf 230 şi bătrânul Bray [Otto Camillus Hugo, conte von Bray-
Steinburg – n.ed.] îmi zice ieri amintindu-mi cuvintele mele „que la Roumanie n’est
pas assez forte pour lutter contre une seule Grande Puissance mais qu’elle peut bien
s’opposer à l’Europe”: Votre mot restera car positivement ils ne savent que faire.
Nu ţi-am scris nimic despre efectul produs prin mesaj pentru că în urma
declaraţiilor lui Kálnoky la Berlin nu m-am mai dus la dânsul. Luni însă, mergând
la Sögieny [Szögyenyi – n.ed.] ca să-i remit o scrisoare a Regelui către Împărat a
avut loc următoarea conversaţiune: «Eh bien, Mr. Carp, le message du Roi est très
conciliant! – Tout aussi conciliant que les déclarations faites par le Comte Kálnoky
à Berlin. – Nous ne pouvions pas faire autrement. – Ni nous non plus.» – Atât.
Pe ambasadori îi cam cruţ cu vizitele până la remiterea notei noastre lui
Granville. Aceea va fi o adevărată bombă şi atunci va trebui să studiem efectul
produs. Deşi o aluzie a lui Sögieny [Szögyenyi – n.ed.] care mi-a zis că Mayr a
trimis dans les derniers temps des rapports piquants [subl. în orig. – n.ed.], am
conchis că acest nobil ungur s-a făcut ecoul violenţelor ... [cuvânt indescifrabil –
n.ed.]. Das nennt man auf Deutsch seinem Ärger Luft machen. Nun, ihm tut es gut
und ihm schadet es nicht231.
230
„abia acum aţi fost luminat”.
231
„Asta se cheamă pe nemţeşte a da frâu liber furiei. Acum, lui îi face bine şi nu-i dăunează”.
273

272
T cifr. 143 Roma, 20 mai/1 iunie 1883, f.o.
De suite après réception de Votre télégramme, j’ai demandé la note de

Cavour et c’est seulement ce soir qu’on me l’a prêtée; demain je Vous enverrai
copie.
273
T cifr. 150 Roma, 6 iunie (st.n.) 1883, f.o.
Confidentiel. Voici le point de vue du gouvernement italien par rapport à la

Note que vous avez envoyée à Londres, et dont il paraît connaître la teneur: Toute
tentative d’obtenir une modification quelconque du traité de Londres, de quelle part
qu’elle vienne, échouera infailliblement, parce que les gouvernements, comme le
public européen, sont intimement convaincus que ledit traité ne contient rien de
contraire aux droits ni aux intérêts de la Roumanie. Par contre, si les grandes
Puissances pouvaient compter sur l’adhésion de la Roumanie à l’œuvre de la
Conférence, elles ne verraient point d’inconvénient à lui accorder une satisfaction
d’amour-propre. Sans s’expliquer davantage sur ce point, on nous donne à entendre
que la Conférence pourrait bien se rouvrir pour nous, et qu’on trouverait encore
une place pour notre signature.
Les conversations que j’ai eues avec les ambassadeurs étrangers m’autorisent
à croire que cette manière de voir n’est pas seulement italienne, mais qu’elle est
commune à toutes les grandes puissances. J’ai été surtout frappé de la profonde
quiétude des hommes d’État italiens et étrangers au sujet de notre attitude
274
ultérieure, et je ne puis attribuer cette quiétude qu’à l’opinion, souvent enoncée par
eux, que notre refus définitif de reconnaître le traité de Londres entraînerait
inévitablement notre exclusion de la Commission européenne du Danube.
Parmi les arguments que le gouvernement italien fait valoir pour repousser
toute variante aux stipulations de Londres, il y a encore celui-ci: la Turquie et la
Bulgarie tiennent aussi leurs demandes de modification prêtes, pour le cas où celle
de la Roumanie serait admise.
274
R 963 Viena, 6 iunie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Zilele acestea Miniştrii unguri au fost la Viena ca să reguleze dimpreună cu
Miniştrii comuni afacerile ce sunt a se supune delegaţiunilor. S-au dezbătut, între
altele, şi chestiunea Porţilor de Fier, şi în toamna acesta Guvernul are să vină cu un
credit ca să se poată începe lucrările la primăvara viitoare. După Contele Kálnoky,
greutăţile au să fie mai mici decât nu se credea, deşi, tot după Contele Kálnoky,
nici planurile definitive nu au fost aprobate nici devizul stabilit.
Personal nu mă pot împăca cu ideea că aceste lucrări pregătitoare sunt
serioase. Austria va cere un credit ca să-şi dea aerul că execută tratatul de la Berlin,
îl va lăsa însă în nelucrare sub cuvânt că studiile nu sunt gata.
Contele Kálnoky mi-a mai vorbit de animozitatea autorităţilor noastre vamale
în contra [a] tot ce vine din Austria şi [ceea] ce este curios este că plângerile lui nu
erau privitoare la modul de a taxa marfa ci mai mult la un soi de ostilitate generală
ce ar caracteriza purtarea autorităţilor noastre de la frontieră şi ar fi de natură a
provoca des représailles din partea Austro-Ungariei. I-am răspuns că Guvernul
român va şti să împiedice pe impiegaţii săi de a face politică în loc de administraţie
şi că orice plângere întemeiată va găsi o rapidă îndreptare; l-am rugat însă să creadă
că sunt plângeri care, departe de a fi întemeiate, au provenit din cauză că s-a pus un
capăt năravurilor neoneste ale evreilor austro-ungari. Ca exemplu, i-am citat cazul
comisionarilor de la Itzcani care, în urma convenţiei încheiate între ambele Linii de
drum de fier, au venit la Viena şi ţipă pe toate tonurile că comerţul austriac este
prigonit sistematic de către Români pentru că am pus un capăt hoţiilor ce se
comiteau acolo.
275
În chestia Dunărei, nici un simptom mai blând. Tratatul de la Londra şi iarăşi

tratatul de la Londra.
275
R 121232 Atena, 27 mai/8 iunie 1883

(r.g., 27 iunie)
Domnule Ministru,
Cu câteva zile încă înaintea plecării Regelui la Corfu, şi îndată după
modificarea ministerială care a făcut obiectul raportului meu nr. 114 din 11/23
mai233, s-a răspândit în public zgomotul [zvonul – n.ed.] despre neînţelegeri ivite în
sânul Cabinetului Trikoupis şi retragerea a doi din membrii lui, Domnul Rallis,
Ministru al Justiţiei, şi Domnul Rufos, Ministru al Marinei. Se credea că, dacă nu
se aplanaseră cu desăvârşire aceste disensiuni, o înţelegere provizorie intervenise
între membrii Cabinetului pentru menţinerea statului quo, până la întoarcerea
Regelui.
Acum însă, ştirea despre retragerea iminentă a Domnului Rallis, ia din ce în
ce mai multă consistenţă şi, după mărturisirea ce mi s-a făcut deunăzi de însuşi
Domnul Contostavlos, Ministru de externe, se pare cu greu a se amâna mai mult o
nouă remaniere a Ministerului. Se vorbeşte de înlocuirea Domnului Rallis prin
Domnul Ştefan Dragumis, fratele Ministrului Greciei la Bucureşti.
Toate aceste frământări în sânul Consiliului n-ar avea decât o importanţă
secundară, dacă ele n-ar trebui să fie considerate ca semnele precursorii ale căderii
întregului Cabinet al Domnului Trikoupis. Din conversaţia ce am avut cu Domnul
Contostavlos, rezultă pentru mine că, dacă Domnii Rallis şi Rufos vor persista în
retragerea lor, cu greu Domnia Sa va da adeziunea sa la noi combinaţii care n-ar
avea de efect a asigura Ministerului majoritatea Camerei, şi care, prin urmare nu
s-ar putea considera decât ca expediente.
Se vorbeşte despre negocieri ale Domnului Trikoupis cu Domnul Sotiropulos,
vechiul Ministru al Finanţelor şi cu alţi membri ai partidului Koumoundouros, dar
este mai mult decât probabil că, în circumstanţele critice de astăzi, ele nu vor putea
232
„Văzut de Dl. Ministru.”
233
Vezi nr. 265.
276
izbuti. Domnul Trikoupis s-ar vedea dar silit de a completa Ministerul său cu
membrii din partidul său, dar acest partid, în urma retragerii Domnilor Kaligas,
Rallis şi Rufos nu mai reprezintă majoritatea în sânul parlamentului.
O disoluţie a Camerei, presupunând chiar că Domnul Trikoupis ar voi să o
propună, şi că Regele ar primi-o, n-ar prelungi existenţa Ministerului decât pentru
scurt timp, căci, nu poate fi îndoială că rezultatul noilor alegeri va fi ostil Domnului
Trikoupis.
Din nenorocire, trebuie să constatăm că, dacă Domnul Trikoupis a dat probe
de energie şi de o rară abnegaţie, punând în joc popularitatea sa spre a cere de la
ţară sacrificiile ce le consideră absolut necesare pentru restabilirea ordinii în finanţe
şi ridicarea stării economice a Greciei, el n-a găsit nici pe lângă colegii săi, nici în
diferitele ramuri ale administraţiei destulă perseverenţă şi activitate pentru
aplicarea măsurilor financiare a căror sancţiune de către Parlament a cerut atâta
timp şi atâta luptă.
Măsurile fiscale principale, adică cele privitoare la taxele de consumaţie
impuse asupra tutunului şi a vinului, nu sunt aplicate nici până în momentul de faţă.
Legea privitoare la tutun, deşi promulgată, nu se va aplica decât pe baza unui nou
decret regal; iar legea privitoare la taxele de consumaţie asupra vinului nici nu s-a
promulgat încă. Cu toate acestea, prevederile bugetare se întemeiază în mare parte
pe resursele ce vor produce acele noi taxe pentru echilibrarea bugetului. Publicul
dar, rămâne sub influenţa nemulţumirilor provocate prin legiferarea acestor noi
taxe, fără ca guvernul să fi beneficiat de foloasele ce putea trage din aplicarea
rapidă şi energică a acestor măsuri spre îmbunătăţirea stării financiare şi
economice.
Dacă considerăm sarcinile ce apasă asupra comerţului prin scumpirea
schimbului şi agiul enorm al aurului care trece astăzi de 17%, şi la care guvernul se
află în neputinţă de a aduce cu adevărat un remediu înainte de a asigura echilibrul
bugetului său normal, se pot lesne înţelege greutăţile în contra cărora are să lupte
Domnul Trikoupis faţă mai ales ca agitaţia provocată cu ocazia alegerilor pentru
Consiliile Comunale, agitaţie care în mai multe locuri s-a manifestat prin conflicte
sângeroase.
Acestea sunt, Domnule Ministru, după părerea mea adevăratele cauze care
îndeamnă pe unii membri din Cabinet de a se retrage. Aceiaşi miniştri care s-au
asociat la toate măsurile propuse, se retrag în interesul popularităţii lor, când este
vorba de a le aplica. Este adevărat că, spre a se ascunde motivele reale, se pun
înainte felurite pretexte de un ordin cu totul secundar, precum, spre exemplu, că
Domnul Trikoupis prea voieşte să facă să domnească voinţa sa în sânul Consiliului
de Miniştri.
În lipsa Regelui, şi în faţa situaţiei actuale a diferitelor grupuri parlamentare,
îmi este imposibil de a prevedea de acum modul cum se va rezolva actuala criză.
Mă rezerv a vă ţine la curent despre noile incidente ce se vor ivi. Este de prevăzut
că această situaţie va grăbi întoarcerea Regelui în Capitală.
277

276
R 976 Viena, 8 iunie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
În câteva zile Domnul I. Ghica are să remită răspunsul nostru la nota prin
care Lordul Granville ne-a comunicat deciziile conferinţei. După precedentele
urmate până acum, îndată ce s-a remis nota oficială Puterii prezidenţiale, Miniştrii
de pe lângă celelalte Puteri care au participat la conferinţă le comunică confidenţial
textul notei. Aşa s-a urmat în două rânduri de către Grecia, o dată cu prilejul
afacerii de la Candia, şi altă dată cu prilejul conferinţei privitoare la rectificarea
frontierei cu Turcia. Dacă doriţi să urmaţi tot aşa, V-aş ruga să mă puneţi în poziţie
de a face aici comunicarea confidenţială anunţându-mi că Domnul I. Ghica a remis
deja nota noastră Lordului Granville234.
277
R 122 confidenţial Atena, 27 mai/8 iunie 1883

(r.g., 27 iunie)
Domnule Ministru,
În prevederea absenţei Regelui, s-a dispus prin Legea din 28 martie trecut ca
Regenţa să fie încredinţată Consiliului de Miniştri. Contrariu cu decizia luată mai
înainte, Regina nu va însoţi pe Maiestatea Sa la băi, ci va rămâne în Grecia.
234
278
Am motive de a crede că la Curte se vede cu neplăcere situaţia în care s-ar

afla Regina, dacă n-ar fi chemată a lua parte în regenţă. Pentru aceasta,
convocarea adunării în sesiune extraordinară ar fi necesară. În situaţia actuală
însă, şi în apropierea alegerilor comunale, aceasta ar cauza o mare perturbaţiune
a cărei răspundere Ministerul actual nu pare dispus a o lua. Nu mai puţin însă,
chestiunea prezintă un interes pe care am crezut necesar a-l semnala Excelenţei
Voastre.
278
SP Viena, 10 iunie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Nu ştiu dacă ai urmărit campania întreprinsă în presa europeană de către
Austria în contra noastră. Deocamdată au intrat în linie următoarele ziare: Daily
Telegraph, Le Temps, [Journal des] les Débats şi Allgemeine Zeitung. Daily
Telegraph a început focul printr-o pretinsă conversaţiune – se discutase deja la
Gazette de Roumanie în mod nedibaci; aici nu a luat textul original ci o
reproducţiune neexactă din Le Temps, încât combat lucruri pe care Daily Telegraph
nu le-a spus niciodată235 – a unui om de stat român care seamănă atât de mult cu
interpretarea ce Kálnoky a dat cuvintelor mele încât sunt sigur că corespondenţa
[sic!] în chestiune emană de la Ministerul de Externe [austro-ungar – n.ed.].
Lavino, corespondentul ordinar al Daily Telegraph nu ştie nimic şi afirmă că ea a
fost scrisă la Londra.
Proba cea mai evidentă însă că toate acestea vin de la Ballhausplatz
[Ministerul austro-ungar al Afacerilor Externe – n.ed.] este articolul din Allgemeine
Zeitung (6 ori 7 Juni [iunie – n.ed.]) în care acest ziar, discutând corespondenţa din
Daily Telegraph, reproduce nu numai modul de a vedea a lui Kálnoky, dar chiar
fraze întregi pe care le-am auzit eu din gura lui. Este un pur dictat. Le Temps şi les
Débats variază aceeaşi temă însă în modul superficial cu care presa republicană
tratează chestiunile exterioare. Ţelul vădit este de a ne arăta ca nişte tulburători de
pace atunci când toată lumea vrea linişte.
235
Pasaj adăugat în josul filei 1.
279
Ar fi bine să agităm şi noi opinia publică din Europa şi dacă trebuie banii să-i
cheltuim, aici face. Momentul oportun va fi cred câtăva vreme după remiterea
notei, ca să vedem întâi efectul produs asupra publicului. Eu aş provoca atunci
discuţiunea nu numai asupra notei dar şi asupra ultimelor noastre propuneri (luate
de Ghika la Londra), ca să arătăm nu numai dreptul nostru dar şi moderaţiunea
noastră. – Lumea nu le cunoaşte şi discreţia noastră a permis Austriei să acrediteze
vorba că noi stăm tot pe negativă236. – Toate aceste pour la mise en scène, căci
rezultatul atârnă în ultimă instanţă de nestrămutata noastră energie. Vor merge cred
până la ameninţarea prin forţă şi dacă nici aceasta nu va izbuti atunci vor trata cu
noi.
279
R 314 Constantinopol, 30 mai/12 iunie 1883
Domnule Ministru,
Ca urmare a raportului meu nr. 269 din 12/24 mai şi a telegramei ce am
adresat Excelenţei Voastre în 24 curent237, am onoarea a Vă informa că Dl. Gerant
al Consulatului General din Salonic îmi trimite cu raportul său nr.157 din 26 mai
partea din corespondenţa D-lui Mărgărit ce rămăsese în mâinile guvernatorului
vilayetului de acolo, care consistă într-o voluminoasă corespondenţă din 1882 şi
începutul anului 1883 cu Dl. Caragiani, profesor la Universitatea din Iaşi (a cărui
subscriere este Fucara-bei) şi din concepte de scrisori adresate D-lor Dimitrie
Brătianu şi Gh. Chiţu la Bucureşti, toate privitoare la starea şcolilor române din
Turcia, şi al cărei cuprins nu prezintă nici un lucru necunoscut Ministerelor noastre
de Instrucţiune Publică şi Afaceri Străine, şi deci o păstrez spre a o înapoia
proprietarului său.
Domnul Gerant îmi arată deasemenea că dificutăţile au fost foarte mari
pentru obţinerea ei, dificultăţi ce ar fi venit din partea Consulului grec din Salonic,
şi chiar din partea comandantului militar al vilayetului, Hassan-Paşa, care nu s-a
îmblânzit în opoziţia sa la înapoierea pieselor sechestrate decât după aspre
observaţii ce i-a adresat Abdullah-Paşa, Preşedintele Curţii Marţiale.
236
Pasaj adăugat în josul filei 3.
237
Ireperabile.
280
Oricum ar fi fost, putem considera afacerea ca terminată. Mai îmi rămâne

acum, Domnule Ministru, decât a Vă arăta că Preşedintele Curţii Marţiale din
Salonic, Abdullah-Paşa, a exprimat Gerantului Consulatului nostru General
dorinţa de a purta o decoraţie română. D-sa, după câte mi s-au raportat, pe lângă
că va fi de mare utilitate autorităţii noastre consulare, dar în dificila afacere a
arestării D-lui Mărgărit a călăuzit şi asistat cu multă bunăvoinţă demersurile
făcute de noi acolo.
Pe lângă aceasta, şi pentru a contribui şi mai mult la întreţinerea bunelor
raporturi dintre Consulat şi românii din Salonic cu autorităţile vilayetului a cărora
amiciţie nu este precisă, cum şi pentru a ne conforma întrucâtva uzajului stabilit
chiar de către guvernele străine, socotesc că e bine ca una din decoraţiile române să
fie conferită la câţiva înalţi funcţionari, de exemplu: Guvernatorului General
Ghalib-Paşa, lui Ahmet-Paşa, Muteşariful local şi [lui] Ridvan-bei, Procurorul
General.
Dacă Excelenţa Voastră consimte la cele mai sus expuse, voi face să se
cerceteze gradul de care fiecare se bucură în ordinele otomane, şi Vi le voi
comunica. Cred însă, Domnule Ministru, că ar fi nimerit ca propunerile acestea, în
cazul când vor fi aprobate, să nu se realizeze decât după o oarecare trecere de timp,
socotind că astfel s-ar evita bănuielile ce s-ar aduce acestor funcţionari de către
guvernul şi publicul de aici pentru înlesnirile ce ne-au făcut cu recenta şi cunoscuta
de toţi sechestrare a pieselor D-lui Mărgărit.
Ca ultimă rugăminte, adaug, Domnule Ministru, că dacă credeţi că piesele ce
am avut onoarea a Vă comunica cu raportul meu nr. 269 nu Vă mai sunt de
trebuinţă, să faceţi să mi se înapoieze pentru a le remite D-lui Mărgărit.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea preaînaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, vol. 317, f. 53-54
280
T cifr. 8980 Bucureşti, 13 iunie (st.n.) 1883, f.o.
Veuillez remettre Note Vendredi et faire nos propositions. C’est absolument

nécessaire en face des différentes nouvelles lancées par les journaux et qui
inquiétent le public.
281
281
T cifr. 8981 Bucureşti, 13 iunie (st.n.) 1883, f.o.
Ghica remettra Note Vendredi et fera nos propositions. Je vous annoncerai la

remise de la Note par télégramme. Reine retournera premier jour Juillet.
282
T cifr. f.n.238 Viena, 13 iunie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., 13 iunie, nr. 11497)
Les nouvelles de Londres que je ne puis contrôler affirment que Granville est
décidé à prendre la voie de la médiation. Ghica a-t-il remis la Note et la
proposition? Ici on prétend que les Puissances sont déjà engagées à ratifier. Si
arrangement irréfléchi survient pas, nous ne gagnons rien à attendre et nous
perdons peut-être temps précieux pour négocier.
283
T cifr. f.n.239 Londra, 13 iunie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 13 iunie, nr. 11498)
Granville ne viendra en ville que Vendredi le quinze. Je le verrai le même

jour après la réception du Prince de Galles.
238
Copie.
239
Copie.
282
284
GERANTUL CONSULATULUI GENERAL AL ROMÂNIEI
LA SALONIC, POPOVICI, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE,
STURDZA
R 164 confidenţial Salonic, 1/13 iunie 1883
Domnule Ministru,
Am onoarea a informa pe Excelenţa Voastră că afacerea Domnului
Apostol Mărgărit s-a terminat în modul cel mai fericit, căci am putut obţine din
partea autorităţii imperiale locale, pe lângă voluminoasa corespondenţă sesizată
asupra Domnului Mărgărit în momentul arestării sale, şi sentinţa de neculpabilitate
prin care se recunoaşte că toate acuzaţiile aduse contra Domnului Mărgărit nu
aveau nici o bază ci erau nişte simple intrigi calomnioase ale adversarilor noştri,
grecii.
Alătur pe lângă acest respectuos raport şi copia după raportul nr. 157240 ce am
adresat Onoratei Noastre Legaţii din Constantinopol cu ocazia reluării restului de
corespondenţă aflată în mâinile autorităţii imperiale locale.
Îmi permit a spera că Excelenţa Voastră luând cunoştinţă de cuprinsul acestui
raport va binevoi a-i aproba concluziile adică va binevoi a recompensa concursul
dat subsemnatului de mai mulţi înalţi funcţionari otomani în această afacere,
precum şi simpatiile ce mulţi dintr-înşii nu încetează a arăta pentru Regatul român
şi autoritatea noastră consulară de aici. Persoanele care merită a fi recompensate de
Guvernul nostru sunt cele următoare:
1 Excelenţa Sa Muşirul Galib-Paşa, Guvernatorul General al Vilayetului
Salonic;
2 Excelenţa Sa Ahmet-Paşa, Guvernatorul (Muteşariful) Provinciei
Salonic;
3 Excelenţa Sa Abdullah-Paşa, General, Preşedintele Curţii Marţiale a
Vilayetului Salonic;
4 Excelenţa Sa Hassan-Paşa, General, Comandantul militar al Vilayetului
Salonic.
Binevoiţi, Vă rog, a primi, Domnule Ministru, asigurarea profundului meu
respect cu care am onoarea a fi al Excelenţei Voastre plecat şi supus servitor.
240
Vezi nr. 256.
283
285
R 81 Belgrad, 1/13 iunie 1883

(r.g., 27 iunie)
Depuis mon dernier rapport, la situation politique du pays s’est peu modifiée.
Aucun fait saillant, digne d’intérêt, ne s’est produit dans ses derniers temps. Les
élections qui devaient avoir lieu dans le courant de l’été, ont été, d’après les
déclarations gouvernementales, ajournées à l’automne. À propos des élections, j’ai
constaté, dans mes conversations avec Monsieur le Président du Conseil, une certaine
hésitation, de la part du gouvernement, à convoquer les électeurs. Cette hésitation est-
elle due à la crainte d’éprouver un échec devant le suffrage universel, ou bien provient-
elle de préoccupations d’un autre ordre? Je suis porté à admettre la première hypothèse.
Le Ministre en effet, doit cette année, outre la Chambre ordinaire, convoquer
la grande Skuptchina (Constituante). Or, si on se reporte à la force numérique des
différents partis dans l’Assemblée dont le mandat vient d’expirer, et si on tient
compte de ce fait que la Constituante est composée d’environ 500 membres dont
aucun n’est nommé par la Couronne, on peut en déduire, en supposant que la
popularité du régime actuel n’ait subi depuis aucune atteinte, que la majorité
ministérielle sera à peu près nulle. De là les appréhensions que j’ai pu constater.
D’un autre côté, la conférence à quatre ayant décidé le raccordement des
chemins de fer serbes avec les lignes austro-hongroises et turques, le Cabinet de
Vienne pressera la Serbie de faire ratifier cette décision par le Parlement. Le
Gouvernement se trouve donc dans l’alternative de brusquer les élections, sans y
être préparé, et de risquer ainsi son existence, ou de mécontenter l’Autriche, ce qui
entre nullement dans les vues des hommes d’État aujourd’hui au pouvoir. Le cas
est embarrassant; aussi il n’a été pris encore aucune solution.
En vertu des nouvelles lois sanitaires, des mesures avaient été prises pour
que, dans tout le pays, les bestiaux fussent marqués. Dans deux ou trois localités
les habitants crurent à un nouvel impôt, et se refusèrent à livrer leur bétail. Des
rixes s’en survivent; plusieurs coups de feu furent tirés. On dit qu’il y a des blessés.
Le gouvernement nie la chose, tout en avouant qu’on a fait usage d’armes à feu.
Sans attacher une grande importance à ces troubles passagers, on peut
cependant en conclure que la population est prompte à s’alarmer, et qu’elle est
prête à résister, même pas la force, à toute mesure qui lui ne conviendrait pas. Les
journaux, bien entendu, se sont émus des nouvelles qui arrivent de l’intérieur, et
attaquent le gouvernement avec la dernière violence.
En base de la loi votée par la dernière assemblée, il sera crée, au capital de
20 000 000 francs divisé en 40 000 actions de 500 francs chacune, une banque sous
284
le titre de «Banque nationale du Royaume de Serbie.» Le siège de la banque sera à

Belgrade; toutefois elle pourra créer des succursales dans les différentes villes du
pays. D’après les statuts, qu’une commission spéciale vient d’élaborer, 20 000
actions seulement seront provisoirement émises. Ce qui fait que la nouvelle banque
commencera ses opérations avec un capital de 10 000 000 de francs. La première
série sera émise au pair; la seconde à un taux supérieur à la valeur nominale, mais
elle sera affectée au fonds de réserve.
Une réunion de principaux commerçants de Belgrade et de l’intérieur a eu
lieu dernièrement. Messieurs les Ministres du Commerce et des Finances y ont
assisté. Il a été décidé qu’on ferait appel aux capitalistes serbes, de façon à ce que
la première émission soit souscrite exclusivement dans le pays.
Je crois que cet appel sera entendu car à Belgrade seulement, 7 000 des actions
ont été déjà souscrites. Il est spécifié dans les statuts que pour faire partie du Conseil
d’administration il faut être serbe. Les partis hostiles se servent de l’institution de la
banque pour accuser le gouvernement de vouloir créer à Belgrade une succursale de
la Lauder-Bank, et par conséquent de faire une nouvelle concession à l’Autriche. Sur
ce point, l’opposition a tort. Cette création n’a rien de politique.
Hélène Markovitch, l’auteur de l’attentat contre le Roi de Serbie, et que Sa Majesté
avait graciée, vient de mourir dans le prison de Pojarévats où elle subissait sa peine.
[Mesajul Tronului]
Honorables députés,
Je suis profondément ému de voir que cette fois encore, comme toujours, il se
reflète fidèlement dans chaque phrase de l’adresse de la Représentation Nationale,
le dévouement et l’attachement traditionnels que les Serbes gardent dans leurs
cœurs pour moi et ma famille. L’expression de ces sentiments m’est d’autant plus
précieuse que la Représentation Nationale se trouve au lendemain d’un événement
qui n’a pas manqué d’ébranler profondément le pays entier.
Il sert à l’honneur de la Représentation Nationale d’avoir tenir à donner une
preuve éclatante de son indignation et de sa répugnance qu’elle éprouve pour le
crime qui a failli mettre en danger les jours du Souverain, ainsi que de la joie
qu’elle a de voir que la Providence a pris dans sa puissante protection la vie du Roi.
Je remercie la Skoupchtchina également des sentiments qu’elle vient d’exprimer
à l’endroit de Sa Majesté la Reine et de S. A. R. le Prince héritier. Cette démarche
patriotique des Représentants de la nation ne pourra que raffermir en moi la croyance,
que le peuple serbe est l’appui la plus valide du Trône, et accroître la conviction que
moi et mon fils, le Prince Alexandre, sauront nous acquitter dignement de notre tâche,
comme ont fait nos illustres-aïeux, le Prince Michel et Miloch.
C’est avec non moins de satisfaction que je constate de vos paroles que vous
avez compris parfaitement l’idée d’État serbe, et je suis fier d’apprendre l’inébranlable
volonté que vous avez d’aller jusqu’au bout notre tâche, afin de compléter la série des
travaux exécutés dans les différentes branches de notre vie nationale.
285
Messieurs députés, le drapeau de Takovo, de mon grand aïeul, le Prince

Miloch, qui n’avait jamais perdu l’espoir que l’État serbe pouvait et devait
ressusciter, a eu, comme nous le savons, à combattre contre maintes difficultés
avant de voir les efforts couronnés de succès… Mais, grâce au Tout-Puissant et à la
nation serbe, des jours glorieux ont marqué son passé. Le présent et l’avenir ne
manqueront certes pas de le parer d’inscriptions non moins glorieuses. Ce saint
drapeau est resté debout pendant tout le temps de ses luttes avec les oppresseurs de
la patrie et l’ignorance, et il devra engager toujours le combat avec tout ce qui
pourrait menacer l’intégrité de l’État ou l’ordre intérieur dont la Serbie a tant
besoin. Aussi la nation est sûre de trouver constamment le porteur du drapeau de
Takovo, à son poste, pour défendre les conquêtes faites jusqu’à présent, ainsi que
pour faire de nouvelles acquisitions aux intérêts du pays.
Ce qui me donne une nouvelle force pour ce début pénible, et qui m’engage
d’être persévérant, c’est la foi que j’ai dans l’appui vigoureux que Vous m’avez,
guidés par un patriotisme éclairé, accordé pendant ces deux dernières années, ainsi
que les actes que vous avez accomplis pendant cette époque et dont j’apprécie la
valeur matérielle et l’importance politique.
C’est pour cette considération que le porteur du drapeau de Takovo vous
exprime, tant en son nom qu’au nom de la Reine et du Prince héritier, mais surtout
au nom de la patrie, que vous servez avec tant de dévouement, sa reconnaissance;
c’est pour cette raison aussi que j’exclame devant vous, dignes représentants du
pays: Vive la nation serbe!
286
T cifr. f.n.241 Berlin, 14 iunie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g., 14 iunie, nr. 11495)
D’après mes informations, puisées à une source certaine, les Cabinets

n’exerceront pas de pression auprès du Gouvernement Roumain en faveur du Traité
de Londres. Il est convenu, sur la proposition de la France, de ne rien exiger avant les
élections roumaines; et le Comte Kálnoky a dû expliquer à Votre Excellence, par une
Note, les motifs de cet ajournement. Il est même certain que, après nos élections, les
Puissances se résoudront à exprimer séparément le désir de voir la Roumanie adhérer
241
Copie.
286
aux résolutions de la Conférence. Aucune démarche collective n’aura lieu. Le

Gouvernement allemand a déclaré à tous les ambassadeurs à Berlin qu’il n’aurait pas
d’objection à opposer à une décision qui pourrait réunir l’unanimité de l’Europe.
287
T cifr. f.n.242 Londra, 3/15 iunie 1883, f.o.

(r.g, 15 iunie, nr. 11499)
J’ai remis aujourd’hui à Lord Granville la note et les modifications

proposées. Lord Granville, après avoir pris connaissance de toutes les pièces, m’a
dit qu’il était très désireux d’arranger l’affaire à notre satisfaction mais comme cela
ne dépendait pas de lui seul, il devait en référer à ses collègues de la Conférence, et
qu’il me donnera une réponse dans quelques jours. Le Comte Károlyi, m’ayant
rencontré aujourd’hui au dîner du Prince de Galles, m’a longuement entretenu sur
la question, me disant que l’Europe ne pouvait revenir sur une décision prise après
mûre réflexion, et dans laquelle elle avait sauvegardé tous les droits et tous les
intérêts. J’ai répondu qu’il ne devait pas trouver injuste que nous cherchions à
sauvegarder les nôtres, que les Grandes Puissances avaient négligés beaucoup trop.
288

(r.g, 16 iunie, nr. 11502)
Lord Granville est animé du meilleur esprit en notre faveur. Mais ses
collègues de la Conférence que j’ai vus (les ambassadeurs) d’Autriche et
242
Copie.
243
Copie. „Expediée à Vienne et Berlin en ajoutant pour Berlin: Tâchez de trouver la clef de
l’attitude de Comte Münster en voyant le Comte Hatzfeldt et Mr. Busch.”
287
d’Allemagne sont très passionnés contre nous. (Les ambassadeurs) d’Italie et de

Russie sont absents. L’ambassadeur de France part en congé. L’ambassadeur de
Turquie est insignifiant. Il faudrait agir par nos représentants auprès des
Gouvernements respectifs.
289
R 179 confidenţial Sofia, 4/16 iunie 1883

(r.g., 14 iulie 1883)
Depuis que Son Altesse le Prince Alexandre a quitté Sofia, on vit en Bulgarie
dans l’attente et l’incertitude, et l’on ne saurait se livrer qu’à des conjectures sur le
sort qui peut être reservé à la Principauté. Nombre de bruits circulent, mais on se
saurait y prêter qu’une foi relative; et s’il a été décidé quelque chose à Moscou,
rien n’a transpiré jusqu’ici et en tous cas l’on en ignore absolument à Sofia.
La députation de l’Assemblée Nationale, partie de Bulgarie pour assister au
couronnement, a été reçue par l’Empereur à St. Pétersbourg en présence du Général
Sobolev, et son Président, Monseigneur Simeon, est rentré à Varna sans même se
rendre à Moscou. On pense que le Général Sobolev étant présent, les délégués
bulgares n’ont pas en toute la liberté voulue pour exprimer franchement les vœux
de la nation, et qu’ils n’ont point été assez hardis pour présenter à Alexandre III le
mémoire ou réquisitoire qu’ils avaient dressé contre le Président du Conseil et son
collègue de la guerre. On dit que, informé que plusieurs fonctionnaires russes
Généraux (Domontovich, Krilov, etc.), qui avaient antérieurement fait partie du
gouvernement princier, devaient élaborer un Règlement organique pour la Bulgarie
et le soumettre à l’approbation de l’Empereur, Monseigneur Simeon, convaincu
qu’il ne pourrait s’opposer à un pareil travail, avait jugé plus digne de n’y point
assister. Toutefois, les autres membres de la députation sont restés et ont figuré à
Moscou à toutes les fêtes du couronnement, à côté d’une députation militaire
bulgare et de délégués de la nouvelle municipalité libérale de Sofia, ainsi que des
gérants des Ministères des Finances et des Affaires Etrangères de la Principauté.
On a été surpris de savoir que le Prince Alexandre avait quitté Moscou en
même temps que les autres Princes étrangères, et qu’il s’était rendu à Darmstadt au
lieu de revenir en Bulgarie pour apporter une solution et pour calmer les esprits
anxieux. D’autre part on affirme que le Général Sobolev ne reviendra pas, et le
288
bruit court que le général Ehrnrot, Ministre en Bulgarie avant le coup d’État de
Sistovo, se serait enfin décidé à assister de nouveau le Prince Alexandre de ses
conseils et de son expérience.
On conçoit difficilement qu’au milieu des préoccupations du couronnement,
il y ait eu la place matérielle à une solution du problème Bulgare. Aussi pensait-on
que le Prince Alexandre profiterait de l’intervalle qui devait séparer les fêtes de
Moscou de celles de Pétersbourg pour entretenir son cousin de la situation de la
Principauté, de l’insuffisance des généraux Sobolev et Kaulbars, et de la nécessité
d’un gouvernement établi sur des bases plus solides et moins arbitraires. Le Prince
étant généralement communicatif, on n’augure rien de favorable de son silence et il
règne dans le pays entier une certaine agitation et une inquiétude des esprits qui ne
saurait se prolonger encore longtemps sans danger. Le Prince est parti mécontent
de ses Ministres russes; les Généraux de leur côté lui étaient apparemment hostiles:
aujourd’hui les bulgares, tout conservateurs que libéraux, trouvent trop lourde la
main des représentants de la nation libératrice et protectrice, et pour la plupart ils
commencent à douter de leur souverain.
À Constantinople, le Prince avait été l’objet d’attentions toutes spéciales,
mais l’excellent effet produit par sa personnalité toute sympathique s’est effacé
en partie par la large distribution qu’il a faite à Athènes et Cettigne des insignes
de son Ordre. Avant son départ il était décidé à entretenir le Sultan de ce sujet qui
lui tient tant à cœur, mais les Ministres turcs l’ont vivement engagé à ne point
aborder une telle question auprès du Sultan. Le Prince s’est tu à Constantinople,
mais dès qu’il a quitté le Bosphore, il a prodigué les diverses classes du
St. Alexandre. Le gouvernement ottoman ne pouvait manquer d’en prendre
ombrage. L’Agent de France qui avait reçu cette décoration sans oser la refuser, a
été invité de Paris à ne la point porter. Dernièrement la Gazette Officielle de
Vienne contenait une autorisation à un sujet Austro-Hongrois de porter le
St. Alexandre de Bulgarie; il paraît que le fonctionnaire qui a ainsi, intentionnellement
ou par mégarde, surpris la signature de l’Empereur François-Joseph, a été renvoyé
du service.
Ici l’on a tenu à refléter vaguement les fêtes de Moscou. Le jour du
couronnement il y a eu un Te Deum en plein air au milieu de toutes les troupes de
la garnison et en présence du Corps Diplomatique et de toutes les autorités
constituées non parties pour Moscou. Pendant trois jours il y a eu des banquets, des
bals, des discours, des illuminations, des retraites aux flambeaux, des libations et
des festins populaires, des télégrammes à destination de Moscou, ainsi que des
ovations qui allaient manifester tantôt sous les fenêtres de l’Agence de Russie, et
tantôt sous celles du Général baron de Kaulbars, Ministre de la Guerre, Président
ad interim du Conseil de Régence et du Conseil des Ministres. On a remarqué que
dans les discours prononcés il a été beaucoup question du Tzar protecteur, du
Général Sobolev, et peu du Prince de Bulgarie que le Général Kaulbars et autres
fonctionnaires Russes ne mentionnaient que pro forma. On a remarqué aussi que
289
dans toutes ces circonstances le gérant de l’agence de Russie avait montré plus de
tact et de mesure que le Président ad interim de la Régence. M. d’Arséniev qui
n’avait jamais la parole, le premier se rappelait qu’il y a un Prince de Bulgarie et il
portait des toasts en son honneur, tandis que le Général Kaulbars affectait de
l’ignorer et que toutes ses santés étaient pour l’Empereur et son représentant.
Quand on lui faisait une ovation, il témoignait de sa confusion, attendu qu’il ne
faisait que remplacer le Général Sobolev.
Les nombreux macédoniens qui se trouvent à Sofia s’étant transportés en
masse devant le Consulat de Russie en exprimant le voeu que la Russie fasse pour
la Macédoine ce qui rend aujourd’hui la Bulgarie heureuse, d’Arséniev a répondu
qu’il n’avait pas qualité pour traiter des question aussi brûlantes. La manifestation
macédonienne s’est ensuite rendue chez le Général Kaulbars; le Général lui a
répondu que la grande Russie n’abandonnait jamais ses frères slaves, que la
Bulgarie en est la preuve, mais que quand on souhaite l’indépendance il faut
commencer par y travailler soi-même.
Il y a dans le pays du mécontentement et de l’impatience de sortir d’une
situation à la fois pénible et dangereuse, si elle se prolonge. Le Prince s’était fait
donner des pleins-pouvoirs à Sistovo, mais il n’en a guerre abusé; tandis que les
russes gouvernent arbitrairement, et suivant leur seule fantaisie. Pour les
Représentants étrangèrs, il n’y a pas en ce moment de gouvernement en Bulgarie,
et tous les rapports avec le Ministères des Affaires Etrangères se bornent à une
correspondance impersonnelle et parfois forte aiguë. Tous les agents ont renoncé à
traiter verbalement la moindre affaire. Mais il y a continuellement des protestations
par écrit: l’agent de France sous la protection de qui se trouvent les écoles
catholiques proteste contre les difficultés que l’on crée sans cesse aux
missionnaires; l’agent d’Angleterre, qui représente également les intérêts
américains, proteste contre la fermeture de l’école américaine de Sistovo, ayant
renoncé provisoirement à traiter le rachat du chemin de fer Roustchouk-Varna;
l’agent d’Autriche proteste contre la violation continuelle de la correspondance et
contre les nouvelles taxes douanières et municipales dont on veut frapper les
produits étrangers; l’agent de Grèce proteste contre la fermeture des écoles et des
églises grecques (une députation de la colonie grecque est partie récemment pour
Athènes demander que des terrains soient cédés dans les provinces annexées aux
grecs de Bulgarie qui veulent émigrer devant la persécution Bulgare); Nyad-Pacha,
Commissaire Ottoman pour les Vacoufs, proteste sans cesse contre l’enrôlement
illégal de sujets turcs établis depuis peu dans la Principauté; tous les autres agents
protestent chaque jour contre les fréquentes vexations des autorités Princières
contre tout ressortissant étranger.
considération.
290
290
T cifr. 586 Londra, 5/17 iunie 1883, f.o.
Général Eber prie donner copie de la note pour publier dans Times. Si vous
approuvez, envoyez lui une copie de Bucarest adressée Vienne, hôtel Impérial.
291
POPOVICI, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
R 169 confidenţial Salonic, 6/18 iunie 1883
Domnule Ministru,
Am onoarea a alătura pe lângă acest respectuos raport două copii legalizate, una
după Nota nr. 137, a Guvernatorului General din Salonic, prin care îmi anunţă
terminarea afacerii Domnului Apostol Mărgărit, şi alta după sentinţa de neculpabilitate
a Curţii Marţiale.
Excelenţa Voastră luând cunoştinţă de cuprinsul acestei hotărâri va binevoi a
recunoaşte cât este de favorabilă Domnului Mărgărit, mai cu seamă prin fraza ce
am reuşit a face să se pună în textul ei, adică: „cercetându-se şi traducându-se atât
piesele aflate la D. Mărgărit în momentul arestării sale, cât şi cele ce avea la casa
sa, nu s-a găsit nimic în contra statului otoman”, frază prin care D. Mărgărit se va
afla la adăpost pe viitor contra intrigilor şi calomniilor ce desigur vor căuta a face
adversarii noştri spre a-şi răzbuna nereuşita lor în această afacere.
Înainte de a termina acest respectuos raport, cred necesar de a informa pe
Excelenţa Voastră că îndată după primirea acestor piese, R. Père Bonetti, şeful misiunii
franceze de aici, se grăbi a veni la Consulat spre a mă felicita de reuşita fericită a
acestei afaceri şi a mă anunţa că în urma propunerii sale, Sanctitatea Sa Papa a binevoit
a acorda Guvernatorului General, Marea Cruce a ordinului Sf. Gregoriu.
Am onoarea a adăuga că nota nr. 137 a Guvernatorului General, am trimis-o
în original Domnului Apostol Mărgărit, împreună cu o copie legalizată după
sentinţa Curţii Marţiale, spre a-i servi ca probă de inocenţa sa.
În speranţa că Excelenţa Voastră va rămâne mulţumită de modul cum s-a condus
această afacere, Vă rog, Domnule Ministru, a binevoi să primiţi asigurarea profundului
meu respect cu care am onoarea a fi al Excelenţei Voastre plecat şi supus servitor.
Copie tradusă după transcrisul nr. 137 din 1/13 iunie 1883 al valiului din Salonic
către Consulatul General al României.
291
Excelenţă!
În urma cercetărilor făcute de Curtea Marţială D-lui Apostol Mărgărit, supus
român, în privinţa unei scrisori, Curtea Marţială prin sentinţă ne declară spre
cunoştinţă, că el s-a găsit curat de orice culpă, şi pentru aceasta Vă anunţăm în mod
amical, că garanţia Consulatului nu mai este de trebuinţă.
Primiţi, etc. Această copie, fiind conformă cu originalul, se adevereşte de
Secretarul-interpret al Consulatului General Regal al României, Dimitrie Unca.
Copia tradusă după hotărârea Curţii Marţiale în afacerea D-lui Apostol Mărgărit
din data de 28 mai 1883
Consiliului nostru a fost trimisă din partea Poliţiei locale o scrisoare bănuită,
trimisă din Constantinopol de către Jeani Ghioce, locuitor din comuna Clisura, pe
adresa D-lui Apostol Mărgărit, supus român, care pentru aceasta a fost adus din
locuinţa lui din Bitolia, sesizându-se şi toate hârtiile lui, atât cele ce avea cu dânsul,
cât şi cele aflate în casa lui. Traducându-se aceaste piese şi făcându-se cercetările la
interogatoriu, nu s-a găsit nici un fel de aţâţare (fessat), cu toate că unele din aceste
hârtii, care erau în limba română, se puseseră la o parte de către Excelenţa Sa Valiul,
şi după ce ele au fost traduse, s-a văzut că nu cuprind nimic contra Statului Otoman,
după cum însuşi Excelenţa Sa a pus rezoluţia în scris, că sus numitul Apostol nu este
culpabil, şi aflându-se sub garanţia Consulatului Român, nu mai este trebuinţă de
această garanţie. Se comunică aceasta Excelenţa Sa Valiului spre cunoştinţă.
Această copie după hotărârea Curţii Marţiale, fiind conformă cu originalul, se
verfică de Secretarul-interpret al Consulatului General al României, Dimitrie Unca.
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia, vol. 317, f. 56, 58, 60
292
R 245 confidenţial Berlin, 6/18 iunie1883
J’ai eu l’occasion de lire une dépêche confidentielle adressée par un
Ambassadeur à Vienne à son Gouvernement au sujet des affaires danubiennes. Il y
était rapporté que deux choses avaient dans les derniers temps contribué à
envenimer la question du Danube.
1° Les bruits qui avaient circulé à Vienne que le Gouvernement de Bucarest
pouvait compter sur l’appui du Prince de Bismarck pour entrer à la Conférence de
292
Londres au même titre que les Grands Puissances et pour y faire prévaloir son
projet de solution;
2° La déclaration du Cabinet roumain que les difficultés du Danube ne sauraient
être définitivement réglées qu’au moment où éclaterait la guerre entre l’Autriche et la
Russie que le Ministère du Roi Charles s’obstinait à voir prochaine, dans l’espoir qu’à
la veille d’une grave complication le gouvernement austro-hongrois accepterait les
conditions de la Roumanie pour s’assurer le concours de ses armes dans la lutte qu’il
aurait à soutenir. La dépêche ajoute qu’irrité par ces prétentions, le comte Kálnoky
avait demandé à Berlin des explications au sujet de notre persistance à compter sur un
conflit avantageux pour arranger nos affaires, qu’il s’y était plaint de ce que nous
avions pu concevoir l’espoir d’être appuyés par l’Allemagne contre l’Autriche-
Hongrie, et qu’il s’y était déclaré résolu à ne faire aucune concession précisément sur
les points qui semblaient rencontrer chez nous la plus vive résistance. Le rapporteur
exprime ensuite les doutes les plus sérieux sur le succès des négociations que nous
essayons d’entamer avec les Grandes Puissances. Il croit que le Cabinet de Vienne
refusera d’accepter des modifications aux résultats obtenus à la Conférence du Danube,
fussent-elles présentées par un des Gouvernements qui y ont participé, et il présume
qu’à l’expiration du délai accordé aux Roumains pour adhérer à la décision de
l’Europe, il suggérera que le Traité de Londres soit ratifié sans tenir compte des
objections que nous y opposons. Il conclut enfin que, si la Roumanie persévère dans
son attitude actuelle, la ratification n’empêchera pas le traité de rester lettre morte
jusqu’au jour où l’Autriche trouvera quelque occasion favorable de forcer le petit État
danubien à le mettre en exécution. Telles sont, Monsieur le Ministre, les appréciations
d’un ambassadeur à Vienne dont je viens de lire la dépêche et que j’ai cru utile de
porter à la connaissance de Votre Excellence.
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très-haute considération.
3000 0910 – 3ème clef – Ambassadeur d’Italie [General, Carlo Nicolis, Conte
Di Robilant – n.ed.].
293
R 327244 Constantinopol, 7/19 iunie 1883
Conformément à la recommandation de Votre Excellence par son télégramme,
je me suis rendu à la Sublime Porte pour communiquer à Son Altesse Aarifi Pacha,
244
Pe prima filă este reperabilă următoarea adnotare: „Primit 11/23 Iunie 1883”.
293
Ministre des Affaires Etrangères, la Note sub no. 7694245, adressée par Votre
Excellence à notre représentant à Londres, en réponse à la Note par laquelle Lord
Granville a invité le Gouvernement de la Roumanie à adhérer aux stipulations du
Traité de Londres, concernant le règlement de navigation du Bas-Danube.
Par mon télégramme sub no. 326246, j’ai déjà informé Votre Excellence que
j’ai remis copie à Son Altesse Aarifi Pacha de ladite Note; en même temps je vous
ai fait part, Monsieur le Ministre, des doutes que Son Altesse m’a manifestés à
l’égard d’un accueil favorable de nos demandes par les Grandes Puissances
signataires du Traité de Londres. Bien que très peu communicatif, Aarifi Pacha n’a
pu s’empêcher de m’exprimer son sentiment à ce sujet; je venais de lui poser
nettement la question de vouloir bien me donner son avis sur l’accueil que
rencontreraient nos légitimes demandes auprès des Grandes Puissances.
Son Altesse, tout en m’exprimant ses doutes avec la plus grande réserve,
ajouta que le Gouvernement Impérial rencontrait également les plus grandes
difficultés concernant les observations qu’il a soulevées sur certains points qui sont
encore pendants et qui l’interessaient directement. Je dis alors que je savais qu’il
existait des difficultés au sujet du délégué Bulgare dans la Commission Mixte, et je
lui posai la question si ces difficultés, qui me semblaient pourtant tranchées par le
protocole no. 7 du Traité de Londres, n’étaient toujours pas aplanies? Son Altesse
me répondit qu’en effet, c’est de la représentation de la Bulgarie dans la
Commission Mixte qu’il s’agissait, et qu’une entente à cet égard n’est pas encore
intervenue. Mon rapport sub no. 285247 vous a déjà mis au courant, Monsieur le
Ministre, de l’incident dont il est question.
En sortant de chez Son Altesse Aarifi Pacha, je me rendis chez Artin Effendi, le
Mustéchar du Ministère des Affaires Etrangères. De mon entretien sur le même sujet,
j’obtins une information plus précise. Son Excellence le Mustéchar, en me parlant des
difficultés que notre attitude rencontrera infailliblement auprès des Grandes Puissances,
me donna pour exemple celles que la Sublime Porte rencontrait de son côté dans la
question du délégué de la Bulgarie. «Nous sommes dans la même situation, et placés
sur la même ligne» – me dit-il – «Lord Granville vient d’exprimer à notre ambassadeur
son avis personnel, qu’il croyait que si des Puissances intéréssées venaient à refuser
leur adhésion au traité, on passerait outre, en les laissant de côté! Il est clair – ajouta
Son Excellence le Mustéchar – que les Puissances auxquelles Lord Granville faisait
allusion, ne sont autres que la Turquie et la Roumanie.»
Il résulte, Monsieur le Ministre, des informations que j’ai pu recueillir, qu’à
la Porte l’on est convaincu que la ratification du Traité de Londres aura lieu sans
aucun égard pour les observations soulevées par la Turquie en ce qui la concerne,
comme aussi pour celles consignées dans la Note de Votre Excellence.
245
Vezi nr. 267.
246
Nepublicată.
247
Vezi nr. 270.
294
294
SP Sorrento, 19 iunie (st.n.) 1883
Je viens vous rendre compte d’un entretien avec Mr. Mancini, que je suis allé
voir, la veille de mon départ de Rome. Ma visite n’ayant rien d’officiel, la
conversation prit, dès le début, un caractère plus libre et plus intime que de
coutume. Après l’échange de quelques banalités, Mr. Mancini me dit qu’il venait
de m’envoyer la Note de Cavour248 et me demanda l’usage que je voulais en faire.
Je lui répondis que Votre Excellence, ayant lu son discours au Sénat italien, dans
lequel se trouvaient, cités, plusieurs passages de cette note, m’avait exprimé le
désir de la connaître en entier. – «Alors vous avez envoyé mon discours à
Mr. Stourdza?» – fit le Ministre. – «Non seulement je lui ai envoyé votre discours
imprimé, repondis-je, mais j’en ai encore traduit les principaux passages, pour les
faire entrer dans un long rapport que j’ai adressé, à cette occasion, à Mr. Stourdza.
Ceci m’amène à vous dire, Monsieur le Ministre, que votre discours, si
remarquable d’ailleurs sous tant de rapports, contient une déclaration qui, entre les
mains de l’opposition, pourrait devenir une arme redoutable contre le
Gouvernement roumain; (geste de surprise de la part de Mr. Mancini) n’affirmez-
vous pas, en effet, que notre admission – avec voix délibérative [subl. în orig. –
n.ed.] – à la Conférence, était décidée entre les grandes puissances, lorsque les
déclarations catégoriques [subl. în orig. – n.ed.] venues, à la dernière heure de
Bukarest, avaient obligé ces puissances à se dédire?»
«Et c’est la pure vérité – exclama le Ministre – les actes sont là, pour le
prouver? Je regretterais assurément que ma déclaration eût des suites désagréables
pour le Gouvernement roumain, mais il n’y a pas un seul mot à y reprendre, ainsi
que vous le verrez vous-même, par le Livre vert, qui ne tardera pas à paraître.
L’Autriche, elle-même, venait de se prononcer en faveur de votre demande, lorsque
le voyage de Mr. Stourdza et le langage qu’il a tenu à Vienne et à Berlin, ont
prouvé jusqu’à l’évidence que l’entrée de la Roumanie dans la Conférence ferait
avorter infailliblement l’oeuvre que l’Europe avait à coeur d’accomplir une heure
248
Nepublicată. Privind acest argument se publică un Pro-memoria redactat de primul-secretar
al Legaţiei României la Roma, Obedenaru: «Bien que la pièce ci annexée soit intitulée Note du Comte
de Cavour sur la question danubienne, bien que Monsieur Mancini lui même l’ait appelée ainsi dans
son discours au Sénat, ce n’est pas une Note, mais un article inspiré par le Comte de Cavour et publié
dans la partie non-officielle de la Gazzetta piemontese [del 12 gennaio 1859] (Journal officiel, à cette
époque). Le ministère des affaires étrangères a prêté à la légation une copie manuscrite, et la copie
que l’on envoie est fidèle jusqu’au respect des erreurs de ponctuation.» AMAE, Convenţii maritime,
Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 289.
295
plus tôt [subl. în orig. – n.ed.]... Encore si on avait fait tenir ce langage par les
représentants ordinaires du Gouvernement, on aurait eu la ressource de les
désavouer, en cas de nécessité; mais c’est le Ministre des Affaires, en personne, qui
se charge de formuler, avec toute la chaleur et la conviction dont son cœur est
plein [subl. în orig. – n.ed.], le non possumus qui vous a fermé les portes de la
Conférence! Cela est éminemment regrettable!»
Ici quelques observations, de ma part, sur le droit absolu [subl. în orig. –
n.ed.] de la Roumanie de faire quand même [subl. în orig. – n.ed.], partie d’une
conférence dans laquelle allaient de débattre et se décider des questions vitales
pour elle, etc., et je citai le protocole d’Aix-la-Chapelle, du 15 Novembre 1818. –
«Vous tombez mal – interrompit Mr. Mancini – en parlant des traités de la Sainte
Alliance à un professeur de droit international qui a consacré, tous les ans, un
certain nombre de leçons à attaquer l’œuvre d’une époque et d’une diplomatie
également funestes aux États faibles.» – «C’est une raison de plus – ai-je répliqué –
pour tenir compte des rares actes où elles ont respecté et consacre les droits des
faibles, et je profite de ce que Votre Excellence conserve toute sa généureuse
indignation d’autrefois [subl. în orig. – n.ed.] contre une époque où le droit des
faibles était fondé aux pieds, pour Lui faire observer que les Grandes Puissances
d’aujourd’hui [subl. în orig. – n.ed.] sont grandement en train de nous y ramener!»
À partir de ce moment la conversation prit un autre cours et nous parlâmes de
choses qui ne valent pas la peine d’être relatées ici.
295
T cifr. 286 Petersburg, 8/20 iunie 1883, f.o.
J’ai reçu avant hier la note à Lord Granville. Je n’ai pas pu voir le Ministre
des affaires étrangères pour la lui communiquer et lui en laisser copie avant
aujourd’hui. Il m’a demandé en attendant qu’il prenne connaissance de votre note,
quelles sont nos (demandes, griefs) et nos propositions. Je lui ai répondu, en
résumé, que les dispositions prises à Londres sans notre participation, étant une
violation flagrante de nos droits, ne peuvent être obligatoires pour nous, que
l’exécution du règlement de navigation et de police fluviale devait appartenir aux
riverains, et que si l’Autriche était admise dans la Commission Mixte, ce ne
pouvait être que comme mandataire de l’Europe; qu’autrement ce serait le plus
296
mauvais précédent pour tous. Il m’a montré toutes les difficultés qu’il y aurait à
revenir sur les décisions de la Conférence et les droits que l’Autriche tient depuis
de longues années d’une navigation presque exclusive dans le Bas-Danube. En
répondant à ces arguments, et m’appuyant en même temps sur les actes cités dans
votre note, j’ai ajouté qu’il appartenait à la Russie de faire entendre amicalement à
l’Autriche l’injustice de ses prétentions, et les mauvaises conséquences qui
pourraient en résulter. Il a répondu: Comment la Russie pourrait-elle intervenir
dans ce sens quand le Gouvernement Roumain criait contre les soi-disant
envahissemnts de la Russie au Danube? Et il a fini en me demandant de lui donner
le temps de prendre connaissance de notre note, et de voir aussi l’avis des autres
Puissances. Je ne crois pas inutile d’ajouter ici que, dans un entretien tout-à-fait
intime hier avec l’adjoint du Ministre des affaires étrangères sur la même question,
celui-ci disait que nous devrions chercher un compromis, et ne pas montrer trop de
ténacité dans nos demandes. J’ai répondu que le seul compromis que nous
pouvions proposer c’était qu’on nous laissât l’entière exécution des règlements.
296
T cifr. 169 Roma, 20 iunie (st.n.) 1883, ora 23
Confidentiel. Je suis venu à Rome pour donner au Ministre des affaires

étrangères copie et lecture de votre note à Lord Granville. Mr. Mancini m’a
informé que le cabinet anglais s’était abstenu de faire cette communication aux
autres signataires du Traité de Londres, mais qu’il venait de les convier à une
démarche collective à Bucarest, Belgrade et Sophia dans le sens de l’acceptation
pure et simple des stipulations de Londres. En ce qui concerne votre note, le
Ministre des affaires étrangères m’a dit qu’il lui fallait quelques jours pour l’étudier
de plus près, pour échanger ses vues avec les autres gouvernements, et même pour
se consulter avec ses collègues du ministère. Il m’a rappelé que toutes les Grandes
Puissances s’étaient engagées réciproquement à ne pas intervenir isolément dans
cette affaire, ainsi qu’on venait d’ailleurs de nous le déclarer à Berlin. Aussitôt
qu’il sera en mesure de nous faire quelque communication, il m’appellera
télégraphiquement à Rome, s’il ne va pas d’ici là lui-même à Naples. Mais en
aucun cas, ce ne sera pas avant une dizaine de jours.
En attendant, il nous assure une fois de plus des sympathies de l’Italie pour
notre pays, et Son Excellence s’estimerait personnellement heureuse de pouvoir
297
contribuer à une solution qui tout en maintenant l’œuvre de Londres sauvegarderait,

au moins dans la forme, les susceptibilités de la Roumanie en ce qu’elles peuvent
avoir de légitime249.
297
CĂTRE REPREZENTANŢELE ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE
T cifr. f.n.250 Bucureşti, 21 iunie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 21 iunie, nr. 11512)
Veuillez me communiquer par rapport écrit vos entretiens concernant ma

note à Granville251.
(pour tous sauf Rome) J’apprend de Rome, que l’Angleterre propose une
démarche collective à Bucarest, Belgrad, Sofia dans le sens de l’acceptation pure et
simple du Traité de Londres. Granville s’est abstenu de communiquer la note
roumaine aux signataires du traité.
(pour tous sauf Rome) Faites ressortir que pour la Roumanie il ne s’agit pas
de susceptibilités, mais de droits inaliénables de chaque pays indépendant.
298
T cifr. 170 Roma, 21 iunie (st.n.) 1883, f.o.
Confidentiel. J’ai omis de vous dire dans la télégramme d’hier252 qu’au cours
de ma lecture, le Ministre des Affaires étrangères m’a interrompu par cette
249
Pentru răspunsul Ministrului de Externe, Sturdza, vezi nr. 299.
250
Copie.
251
Vezi nr. 304, 305, 306, 309.
252
Vezi nr. 296.
298
réflexion: «Donner un mandat européen à l’Autriche! Vous voulez donc la rendre

plus forte encore qu’elle n’est.»
299
T cifr. 165 Bucureşti, 22 iunie (st.n.) 1883, ora 9

(Roma, 22 iunie, ora 14)
Veuillez me communiquer rapport écrit253 sur vos démarches [et] sur vos
conversations concernant ma dernière note Danube. Faites ressortir que pour la
Roumanie il ne s’agit pas de susceptibilités, mais de droits inaliénables de ce pays
indépendant.
300
T cifr. 324 Paris, 10/22 iunie 1883, f.o.
Vu seulement aujourd’hui le Pésident du Conseil. Il a demandé copie de la

note pour la lire à loisir, et a répondu à mes explications verbales avoir besoin de
prendre connaissance exacte de ce document, avant de me dire son sentiment. Je
dois le savoir incessamment. Mr. Billot m’a dit avoir dépêché à Londres qu’ils
attendront communication de note avant d’aviser.
253
Vezi nr. 317.
299
301
MINISTRUL ROMÂNIEI LA PETERSBURG,
KREŢULESCU, CĂTRE MINISTRUL
AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
Le Général Sobolev, que je connais de Moscou, vient de me demander

dans quel sens est faite notre note à Lord Granville. Car il désire que le
Gouvernement Bulgare en fasse de même. J’ai communiqué la conclusion de la
note. Il m’a entretenu ensuite sur l’urgence qu’il y a à ce que nos deux
Gouvernements s’entendent à instituer une Compagnie de Navigation sur le
Danube à laquelle la Russie est décidée de subvenir. J’ai répondu que je vous
communiquerai ce désir. Car je considère l’établissement d’une pareille
compagnie comme un moyen efficace pour combattre les prétentions de
l’Autriche.
302
MINISTRUL ROMÂNIEI LA LONDRA,
GHICA, CĂTRE MINISTRUL
T cifr. 7152 Londra, 12/24 iunie 1883, f.o.
Lord Granville n’a pas encore communiqué notre note aux Ambassadeurs,
peut-être parce que trois sur sept sont absents. Je sais qu’il s’en préoccupe
beaucoup et attend Mr. White pour le consulter. Mr. White peut jouer un grand rôle
dans la question. Lord Granville est à la campagne. Ainsi que (vous savez ?) j’ai pu
avec peine quitter aujourd’hui la chambre pour aller au Ministère.
300
303
R 341 confidenţial Constantinopol, 12/24 iunie 1883
Domnule Ministru,
Pentru a completa ştirile ce am avut onoarea a împărtăşi Excelenţei Voastre cu
Raportul meu nr. 314 din 31 mai/12 iunie254, alătur aici copiile certificate în limbile
turcă şi română a hotărârii Curţii Marţiale din Salonic şi după nota adresată Gerantului
Consulatului nostru General de către Valiul de acolo pentru a anunţa sfârşitul anchetei
înteprinse contra D-lui A. Mărgărit şi neaflarea nici unui indice de culpabilitate.
Ca concluzie a terminării acestei afaceri şi ca particularitate demnă de atenţie este
ştirea ce-mi împărtăşeşte Dl. Gerant al Consulatului care-mi anunţă că puţin timp după
ce piesele de care e vorba mai sus, i-au fost comunicate de către Valiu, Reverendul
Părinte Bonetti, Superiorul Misiunii Catolice din Salonic, a venit să-i arate mulţumirea
sa pentru sfârşitul norocit al anchetei dirijată contra D-lui Mărgărit, spunându-i în
acelaşi timp că după propunerea sa, Sanctitatea Sa Papa a acordat Guvernatorului
General al Vilayetului, Ghalib-Paşa, marea cruce a ordinului Sf. Gregoriu.
Acest fapt învederează şi mai mult interesul ce pune Misiunea Catolică din
Macedonia în acţiunea Sa asupra populaţiilor locale, despre care Excelenţa Voastră
a fost altă dată înştiinţată şi chiar acum în urmă prin scrisorile originale ce I-am
comunicat.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia, vol. 317, f. 61
304
R 301 Petersburg, 12/24 iunie 1883
Pour me conformer à Votre télégramme chiffré du 10/22 de ce mois255, par
lequel Vous me demandez de Vous communiquer un rapport sur mes conversations
concernant la note présentée par Mr. Ion Ghica à Lord Granville, je viens Vous rendre
254
Vezi nr. 279.
255
Vezi nr. 297.
301
ici compte en détail de l’entretien que j’ai eu avec Mr. de Giers à ce sujet, entretien que
Vous ai résumé dans mon télégramme chiffré du 8/20 Juin no. 286256. Le jour même
que j’ai reçu votre Note, j’avais eu l’occasion de voir Mr. de Giers dans une petite
excursion que nous avons faite ensemble en bateau à vapeur pour nous rendre à une
fête que l’amiral américain, envoyé par son gouvernement pour assister au
Couronnement, donnait au Corps diplomatique sur sa frégate stationnée à Cronstadt. Je
ne manquai pas en abordant Mr. de Giers, de l’informer que je venais de recevoir Votre
note et je lui demandai de me fixer un jour pour la lui faire connaître; il m’a indiqué le
surlendemain Mercredi, en me disant qu’il avait entendu parler de cette note, il y avait
déjà quelque temps, et qu’il était désireux de la connaître.
Je me rendis donc chez lui le jour fixé et j’abordai de suite la question en lui
remettant la copie de la note que j’avais fait tirée la veille. En la feuilletant il
s’excusa de ne pas pouvoir en prendre de suite connaissance vu son extrême
longueur, et me demanda quelles étaient les propositions qu’elle contenait. Après
lui avoir exposé tous les droits énumérés dans la note à l’appui de la demande de
notre participation à titre égal avec toutes les Puissances à la Conférence de
Londres, comme aussi les arguments et les actes publics contre les prétentions de
l’Autriche de faire partie de la Commission mixte, tout en n’étant pas riveraine au
bas Danube, je lui fis voir que le dispositions prises à la Conférence de Londres
sans notre participation, dispositions qui violaient tous nos droits, comme riverains
sur la plus grande partie des rives du Danube depuis les Portes-de-Fer jusque et
compris les embouchures de ce fleuve, ne pouvaient pas être obligatoires pour
nous, que c’était la plus grande injustice, que l’exécution des règlements sur la
navigation et sur la police fluviale appartient à d’autres qu’aux riverains, et
qu’enfin, si l’Autriche était admise à faire partie de la Commission mixte, elle
devait avoir à cet effet un mandat de la part des autres grandes Puissances,
autrement ce serait un mauvais précédent pour tous.
Mr. de Giers me répondit que pour le moment il ne pouvait me rien dire à ce
sujet, vu qu’il devait prendre lui-même connaissance de la note, me fit voir toutes les
difficultés qu’il y avait à ce qu’on revint sur les décisions qu’on avait prises une fois
à la Conférence de Londres, les droits que l’Autriche s’était acquis par une
navigation exclusive établie depuis de longues années sur nos rives, et il ajouta que
c’était un point essentiel acquis pour nous de voir écartée la préponderance que
l’Autriche prétendait avoir dans ladite commission. Je revins de nouveau sur les
prétentions de l’Autriche basées uniquement sur des intérêts et nullement sur les
droits et fis voir à Son Excellence le beau rôle qu’aurait la Russie si elle entreprenait
de faire entendre amicalement à l’Autriche de renoncer à des prétentions dont il
pourrait résulter les plus mauvaises conséquences. Il me découragea d’insister
davantage sur cette idée qui me vint à l’esprit au cours de l’entretien, en me disant,
comment voulez-vous que la Russie puisse intervenir dans cette question, quand le
256
Vezi nr. 296.
302
Gouvernement roumain a entrepris de plaider auprès des différents Cabinets contre

des prétendus empiètements de la Russie au Danube [subl. în orig. – n.ed.], et il a fini
par me dire que je lui laisse le temps de prendre connaissance de votre note et voir en
même temps ce que disent aussi les autres Puissances.
Je ne puis, Monsieur le Ministre, à cette occasion, ne pas exprimer à Votre
Excellence, dans l’intérêt de notre cause, tout le regret de voir que Vous n’avez pas
évité dans Votre dernière note les passages concernant le bras de Kilia et le canal
Oczakow. Au mois de mars dernier encore, quand je me trouvais à Bucarest et qu’il
m’a été donné de causer avec Vous sur la question du Danube, j’ai eu l’honneur de
Vous dire que ce qui avait surtout poussé la Russie à s’entendre avec l’Autriche dans
la question du Danube, c’était, à mon avis, précisément notre attitude tant soit peu
hostile à son égard au sujet de Kilia. J’ai considéré comme une faute de notre part
d’entreprendre à combattre la Russie dans cette question, quand surtout les délégués
de quelques Puissances avaient pris au sein de la Commission de Galatzi l’initiative
de la lutte contre le délégué russe, et quand en définitive, les prétentions russes dans
cette question ne pouvaient pas nuire à nos intérêts, qui sont les mêmes dans le canal
de St. Georges. Après Votre départ au devant de Sa Majesté le Roi à Gênes, j’ai eu
l’occasion d’exprimer cette même opinion à Monsieur Bratiano, le Ministre
Président, et j’ai eu le plaisir de voir que de son côté il convenait avec moi que nous
aurions peut-être mieux fait de manœuvrer dans cette question de manière à ne pas
nous aliéner l’appui de la Russie. Elle nous aurait été d’une grande utilité dans la
Conférence de Londres. À voir ce qui s’est passé au sein même de cette Conférence,
où les Puissances, dont les délégués dans la Commission de Galatzi s’étaient opposés
aux prétentions du délégué russe, se sont rangées du côté de la Russie, il me semble
que nous aurions dû nous abstenir de toucher encore dans ladite note la question de
Kilia et du canal de Oczakow. Quand nous voyons la tenacité la plus opiniâtre de la
part de l’Autriche à prendre pied sur nos rives, et en même temps la complaisance
des Puissances occidentales pour elle, je crois que nous devrions de notre côté
ménager davantage la Russie, laquelle, protectrice de la Bulgarie dont les intérêts
sont identiques aux nôtres, ne peut pas voir d’un œil calme les tendances
autrichiennes vers l’Orient. La Russie après avoir obtenu ce qu’elle désirait sur sa
rive de Kilia – ce qui au fond ne peut pas nous nuire – serait peut-être contente de
nous soutenir; et les Puissances occidentales, poussées par leurs propres intérêts, ne
demanderaient pas mieux peut-être que de voir la Russie prendre l’initiative dans
cette question en notre faveur. Très inquiet sur l’issue finale de la malheureuse
question du Danube, et en vue surtout du bon marché que les grandes Puissances font
des petits États comme nous, je me suis permis, Monsieur le Ministre, de soumettre à
l’appréciation de Votre Excellence, ce qui précède.
Avant de terminer cette note, je ne dois pas omettre de Vous dire que la veille
du jour de mon audience chez Mr. de Giers, étant allé voir au Ministère Mr. de
Vlangaly, l’adjoint du Ministère des affaires étrangères, pour des affaires courantes
de notre Légation, et la conversation étant tombée sur la question du Danube, il me
303
dit qu’à son avis nous ne devions pas être trop tenaces dans nos demandes, que
nous devions faire la part des circonstances et chercher à arriver à un compromis.
Je lui répondis que le seul compromis que j’entrevoyais c’était qu’on laissât
l’entière exécution des règlements de navigation et de police fluviale aux riverains,
qui du reste sont prêts à accepter toute espèce de surveillance. Mr. de Vlangaly me
parla encore de l’immense avantage qu’il y aurait pour nous de nous entendre avec
la Bulgarie sur l’établissement d’une compagnie sérieuse de navigation sur le
Danube, seul moyen de combattre les prétentions de l’Autriche qui a aujourd’hui le
monopole de la navigation sur nos rives.
Par mon télégramme chifré de hier, sous no. 296257, Votre Excellence doit
avoir vu que le général Sobeleff, Ministre-Président en Bulgarie, et qui se trouve
pour le moment à Pétersbourg, après m’avoir demandé quelles étaient les
conclusions de votre note à Lord Granville, car il voudrait que la Bulgarie écrivît
dans le même sens, et après lui avais fait connaître en résumé le contenu de ladite
note, il m’a entretenu sur le même sujet que Mr. de Vlangaly, en me disant que le
gouvernement Bulgare s’occupe sérieuesement d’instituer une compagnie de
navigation sur le Danube, à laquelle la Russie de son côté promet de subvenir, et
m’a demandé s’il ne serait pas possible que le gouvernement Roumain s’associât à
cet effet à la Bulgarie; je lui ai promis de Vous faire connaître ce désir qu’à mon
avis je trouvais très avantageux pour nos deux pays.
Dans Votre susdit télégramme du 10/22, Vous ajoutez au sujet de la question
du Danube que je fasse ressortir que pour la Roumanie il ne s’agit pas de
susceptibilité, mais de droits inaliénables de chaque pays indépendant; si par hasard
dans les entretiens ultérieurs avec Mr. de Giers il me met sur ce terrain, je ne
manquerai pas de tenir compte de Votre recommandation.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma plus haute considération.
305
R 1087 Viena, 12/24 iunie 1883
Domnule Ministru,
Îndată după întoarcerea mea, am căutat să-mi dau seama de impresia ce
răspunsul nostru la nota Lordului Granville a produs. Am văzut pe toţi
257
Vezi nr. 301.
304
ambasadorii prezenţi în Viena şi pe însărcinaţii de afaceri ai celor absenţi. Toţi

mi-au spus că până acum nu a avut loc nici un schimb de vederi între Puteri, dar
că le pare foarte greu de a schimba ceva la tratatul de la Londra. După insinuările
oficialilor de aici, Austria ar avea intenţia de a provoca o notă identică către
Guvernul nostru, de a cere apoi ratificarea tratatului, şi de a aştepta această
ratificare spre a formula propuneri precise în privinţa executării. Despre
propunerile transmise prin Domnul I. Ghica nu se ştie încă nimic aici, şi fiindcă
nici eu nu ştiu ce soartă au avut ele la Londra, m-am abţinut de a face vreo aluzie
cât de depărtată la dânsele.
Cum vedeţi, pentru moment nu este mult de zis şi mai puţin încă de făcut.
Impresia mea este că Puterile vor slei [epuiza – n.ed.] dintâi toate mijloacele de
intimidare, că vor merge poate până a ne ameninţa cu executarea forţată, dar că vor
reveni la o apreciere mai echitabilă a drepturilor noastre când vor vedea că suntem
decişi a ne opune chiar cu forţa la executarea acelor părţi din Tratatul de la Londra
care nu ne convin [subl. în orig. – n.ed.]. În realitate, rezistenţa noastră, cât de
îndrăzneaţă ar fi ea, este mai puţin temerară decât nu s-ar părea la prima vedere:
Austria nu poate să ne execute; Ea nu se va decide niciodată de a mobiliza 180 000
de oameni şi de a contracta un împrumut de 200 de milioane pentru Dunăre; a
admite o execuţie Ruso-Austriacă, aceasta ar fi contrar cu toate cele ce se plănuiesc
astăzi de către Tripla Alianţă, şi, chiar privind-o ca posibilă, ea nu ar fi decât
începutul unui război între Rusia şi Austria, o repetare a chestiunei din Schleswig,
minus convenţia de la Gastein. Încât [în ceea ce – n.ed.] priveşte pe Puterile
maritime, ele se vor mărgini a scrie note; de îndată ce vor vedea că nu punem în
practică [subl. în orig. – n.ed.] nici o piedică la funcţionarea Comisiei Europene,
chiar în cazul când, contrar cu textul pozitiv al tratatului de la Berlin, am fi excluşi
din această comisie. Oricare ar fi diferitele eventualităţi, şi ele sunt numeroase de
îndată ce ne punem pe terenul conjecturilor [ipotezelor – n.ed.], eu sunt convins că
rezistenţa până la ultimele limite este singurul mijloc de a tăia mrejele intrigilor de
care am fost înconjuraţi în acestă chestiune. Argumentele încep a deveni de prisos,
şi la toate procesele de intenţie, la toate acuzările fie de vanitate, fie de
grandomanie ce ni se fac, nu mai avem decât a răspunde că am spus ultimul nostru
cuvânt în nota remisă de Domnul I. Ghica.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţii.
P.S. În chestiunea Porţilor de Fier, s-a stabilit o înţelegere între Austria şi

Ungaria, prin care aceasta din urmă e singura însărcinată cu facerea lucrărilor şi cu
perceperea taxelor. Domnul Szögyenyi mi-a afirmat că lucrările vor începe în
curând; e curios numai că cu toate acestea planurile nu au fost încă aprobate.
305
306
Mr. de Giers, à qui j’ai demandé aujourd’hui ce qu’il pense par rapport à votre
note, m’a dit que c’est un pièce qui demande du temps pour être étudiée et qu’il ne
croit pas que les différents Cabinets puissent prendre de sitôt une décision quelconque
à ce sujet [et] qu’il serait à désirer que l’Autriche fasse quelques concessions.
307
T cifr. 175 Roma,15/27 iunie 1883, f.o.
Les paroles attribuées au Sénateur Gradisteano [Grădişteanu – n.ed.] au

banquet de Jassy sous la présidence du Roi sont d’une portée et d’une gravité telle
que je Vous prie de me dire si le télégraphe les a rapportées fidèlement, ainsi que
l’incident entier. Je m’attends à être interpellé à ce sujet258.
AMAE, Fond Roma, vol. 30; ibidem, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 209
308
Je viens d’avoir un entretien avec l’Ambassadeur d’Angleterre sur question

Danube. Il trouve que l’intervention des Puissances ne pourrait être efficace auprès
258
Vezi nr. 311.
306
de l’Autriche pour la déterminer à faire des concessions que si nous en faisons de

notre côté aussi. Il conseille de concentrer toute notre action dans cette question à
Vienne; que nous ne pouvons pas douter de la bienveillance de l’Angleterre et que
la Russie se tient en réserve.
309

(r.g, 15 iunie, nr. 11528)
La note a été communiquée aux Ambassadeurs d’ici. Lord Granville insiste

en notre faveur. L’Ambassadeur d’Autriche m’a dit hier soir chez Mr. Gladstone
que les changements demandés par nous ne pouvaient être accordés par l’Europe
qui a signé le Traité de mars. J’ai répondu que rien n’était plus glorieux que de
revenir sur une injustice. L’Ambassadeur de Turquie pense qu’on prolongera de
trois mois le terme de la ratification.
310
R 87 confidenţial Belgrad, 17/29 iunie 1883
La question du Danube a donné lieu ici à un incident que je crois de mon devoir
de signaler à Votre Excellence. La plupart des représentants des Puissances signataires
du Traité de Londres ont reçu l’ordre de leurs Gouvernements respectifs de faire une
démarche collective auprès du Gouvernement serbe en vue d’obtenir l’adhésion
formelle de la Serbie aux décisions du traité susmentionné. Le Comte de Bray,
259
Copie.
307
Ministre d’Allemagne a été le premier à recevoir des instructions dans ce sens. Le

représentant de l’Angleterre, Monsieur Lokock [Locock – n.ed.], a ensuite invité ses
collègues à adresser au Gouvernement serbe une note identique, dans le but de lui
demander son acceptation, par écrit, des stipulations arrêtées au sein de la conférence.
Cette démarche n’a pas encore eu lieu; je crois même qu’elle ne se fera pas.
Premièrement le ministre de Russie a déclaré qu’il ne s’y associerait pas,
étant sans instructions; le représentant de la Turquie se trouve dans le même cas.
D’autre part les rapports de la Serbie avec l’Autriche-Hongrie ne permettent pas de
douter des intentions du Gouvernement serbe à cet égard. Son adhésion à toutes les
clauses de l’instrument de Londres est, en somme, un fait accompli. C’est pourquoi
on considére, dans les sphères diplomatiques d’ici, toute pression sur le cabinet de
Belgrade, en ce qui concerne cette question, comme parfaitement inutile. Il
paraîtrait seulement que l’Angleterre désirerait avoir entre les mains un document
engageant sur ce point la Serbie d’une manière définitive. Si de nouvelles
insistances sont faites auprès des représentants etrangers, je m’empresserai d’en
informer Votre Excellence, ainsi que des conséquences qui en résulteront.
Je prie, Votre Excellence, de vouloir bien agréer l’assurance de ma haute
considération.
311
T cifr. 173 Bucureşti, 19 iunie/1 iulie 1883, ora 12
Le Moniteur [Officiel – n.ed.] d’aujourd’hui dimanche publie le communiqué

suivant. «Les journaux du pays et ceux de l’étranger s’occupent de certaines
paroles, prononcées aux fêtes qui ont eu lieu à Jassy à l’occasion de l’inauguration
de la Statue d’Etienne le Grand. Ces paroles ont été reproduites d’une manière
exagérée ou inexacte et la personne qui les a prononcées, par surprise, n’avait
aucun rôle officiel à cette solennité. En tout cas, le Gouvernement, aussitôt qu’il
s’est rendu compte du caractère qu’on aurait pu leur attribuer, a empêché leur
publication au Moniteur Officiel. Elles auraient passé certainement inapperçues, si
des journaux hostiles au pays ne les avaient pas exploitées. Si chaque citoyen, qui
aime réellement son pays, doit regretter toute parole irréfléchie, prononcée même
par une seule personne, et de nature à troubler les bonnes relations internationales,
principalement avec les puissances voisines, le Gouvernement ne peut que
désapprouver de la manière la plus énergique et par la voie officielle de pareilles
308
manifestations et tendances, quelle que soit leur provenance et sur lesquelles

d’ailleurs le bon sens de la nation s’est déjà prononcé.»260
AMAE, Fond Roma, vol. 30; ibidem, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 210
312
CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE STURDZA
T cifr. 177 Roma, 19 iunie/1 iulie 1883, f.o.
J’ai communiqué votre télégramme261 relatif discours banquet de Jassy, et le

Directeur Général m’a dit: «C’est sagement agi. Cela fera bonne impression.» J’ai
communiqué télégramme aux journaux aussi.
313
R 279 Berlin, 19 iunie/1 iulie1883
Ainsi que j’ai eu l’honneur de Vous en informer par le télégraphe, j’ai remis
au Comte de Hatzfeldt la Note du 12/24 Mai 1883, no. 7694, par laquelle Votre
260
Comunicatul în limba română avea următorul conţinut: „Ziarele din ţară şi acelea din
străinătate se ocupă de oarecare cuvinte pronunţate cu ocazia festivităţilor ce au avut loc la Iaşi, la
inaugurarea Statuii lui Ştefan cel Mare. Cuvintele acestea, în parte exagerate, în parte inexact reproduse,
au fost pronunţate prin surprindere de o persoană care n-avea nici un rol oficial la acea solemnitate. În tot
cazul, guvernul, îndată ce şi-a dat seama de caracterul ce ar fi putut să li se atribuie, a oprit publicarea lor
în Monitorul oficial. Ele ar fi trecut negreşit nebăgate în seamă dacă ziare ostile ţării nu le-ar fi exploatat.
Dacă fiecare cetăţean, adevărat iubitor de ţară, trebuie să regrete orice cuvinte nesocotite, care pot
tulbura bunele relaţii internaţionale, mai ales cu puterile vecine, fie aceste cuvinte zise chiar de o singură
persoană, guvernul nu poate decât a dezaproba în modul cel mai energic şi pe calea oficială asemenea
manifestări şi tendinţe, ori de unde ar proveni ele, pe care bunul simţ al naţiunii le-a judecat deja.”
„D. Brătianu aprobă.” Vezi AMAE, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 211.
261
Vezi nr. 311.
309
Excellence invite le Prince Ghica à faire connaître à Lord Granville les motifs qui
empêchent le Gouvernement du Roi d’adhérer aux décisions de la Conférence du
Danube. J’ai montré, dans le sens de Vos instructions, que nous ne pouvions pas
abdiquer des droits, sacrifier des intérêts que la réunion internationale de Londres
n’a pas cru devoir prendre en considération, mais qui ne nous paraissaient pas
moins incontestables. – Le comte de Hatzfeldt m’a dit qu’on avait espéré de voir le
Cabinet roumain montrer des dispositions conciliantes à la suite des élections dans
lesquelles il avait obtenu une si grande majorité. Il a regretté que cet espoir fût
déçu. J’ai répondu à Son Excellence que mon Gouvernement ne s’était pas enfermé
dans un parti pris de résistance, niant ce qui serait utile pour établir sur le Danube
un contrôle propre à assurer la liberté de navigation et du commerce, qu’il
réclamait simplement de maintenir le libre exercice de sa souveraineté en ce qui
concernait la police fluviale, et de distinguer le titre en vertu duquel les États non
riverains prendraient part aux travaux de la Commission qu’il s’agissait d’instituer.
Le Ministre a soutenu, mais sans trop s’y arrêter, que la Conférence de
Londres avait concilié dans la limite du possible les droits des pays riverains avec
les intérêts de l’Autriche-Hongrie et de l’Europe. Il a ajouté qu’il lui semblait
préférable pour la Roumanie de faire quelques concessions, plutôt que de s’isoler
entièrement, et qu’il serait peut-être d’une bonne politique de renouer, même au
prix de certains sacrifices, des relations d’amitié avec un puissant État voisin. J’ai
répondu que nous tenions sans doute à avoir les Autrichiens pour amis, mais que le
meilleur moyen, suivant nous, était de terminer la question du Danube par une
solution librement discutée, et qui donnerait, comme celle que nous proposions,
pleinement satisfaction aux nécessités légitimes du commerce européen.
Le comte de Hatzfeldt a répliqué qu’il ne lui paraissait pas prudent de nous
séparer du Cabinet de Vienne dans une question de navigation fluviale qui n’a pas,
d’après Son Excellence, l’importance que nous lui attribuons. Il craint que des
difficultés ouvertes entre la Roumanie et l’Autriche n’engendre des froissements
entre les rapports des deux Gouvernements. Il souhaite d’autant plus un prochain
arrangement, que la situation d’aujourd’hui, déjà délicate pour nous, pourrait
devenir pénible si des complications, qu’on ne prévoit pas aujourd’hui, mais qui
sont toujours possibles, venaient à éclater en Europe.
J’ai exprimé l’espoir qu’une nouvelle combinaison consentie par nous, et
favorable à tous, n’avait rien de contraire à l’état actuel des affaires danubiennes, en
assurant que nous serions heureux d’accepter immédiatement, et d’exercer sur le
Danube, de concert avec les grands Cabinets, une surveillance qui sans porter atteinte
à la souveraineté des riverains, et sans altérer l’équilibre des États européens sur le
fleuve, garantirait les intérêts généraux du commerce des nations. J’ai enfin appuyé
mon argumentation de la lecture des passages principaux de Votre Note. Le comte de
Hatzfeldt m’a déclaré qu’il n’avait encore reçu aucune communication de Londres
par rapport à la Note de Votre Excellence, et qu’il ne savait pas ce que les
Gouvernements représentés à la Conférence du Danube se proposeraient de faire à la
suite du refus de la Roumanie de déférer à leurs résolutions.
310
Je crois, Monsieur le Ministre, qu’un certain temps s’écoulera avant qu’aucune

décision ne soit prise à ce sujet, et que c’est au mois de Septembre, quand expirera le
délai accordé par la Conférence pour la sanction de son œuvre, que les Puissances se
mettront d’accord soit pour convoquer à nouveau la délibération européenne, soit
pour ratifier, malgré nous, le traité de Londres.
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de mes sentiments de
314
T cifr. 1149/5208 Viena, 2 iulie (st.n.) 1883, ora 18,30

(Bucureşti, 3 iulie, ora 2,15)
Kálnoky m’a declaré ne pouvoir pas se contenter du communiqué et de

note262. Selon lui communiqué aurait été suffisant s’il avait été spontané; mais
comme Gouvernement roumain avait attendu 8 jours et n’a donné des explications
que par suite des réclamations que gouvernement Autriche a été obligé de faire, il
était tout naturel de interpreter cette attitude come intentionelle et désire que vous
vous déclarez prêt à servir contre toute tentation de nature à altérer les bons
rapports qui doivent exister entre les deux pays. Il admet que cette déclaration soit
tout-à-fait générale et ne se rapporte pas spécialement au cas Gradisteano. Mayr a
reçu instructions dans même sens. Je crois que nous pouvons accéder à cette
demandé car il paraît évident que gouvernement ne peut pas laisser compromettre
sa politique par la première cervelle brûlée venue. Il faut imiter conduite de
Mancini qui a bien su tracer ligne de démarcation entre lui et les irrédentistes. Je
partirai pour Neuwied dès que incident sera clos. Kálnoky, qui devait partir, restera
aussi Vienne jusqu’à ce que ait une réponse favorable263.
262
Vezi nr. 311.
263
Carp revine asupra argumentului cu telegrama cifrată din 5 iulie 1883: „Kálnoky approuve
termes sauf changement suivant: au lieu de ‘tardif et par conséquent insuffisant’ il veut qu’on dise
‘tardif et insuffisant’. Le changement me paraît sans conséquence. Je pars pour Neuwied. Expédiés
aussitôt que possible termes officiels.” Vezi BAR, coresp., S 9(43)/DCCCLXVII, T cifr. 1569/1175,
Carp către Sturdza, Viena, 5 iulie (st.n.) 1883, ora 15,25 (Bucureşti, 5 iulie, ora 17,20).
311
315
R 1151 Viena, 3 iulie (st.n.) 1883 (r.g. 31 decembrie)
Domnule Ministru,
Deşi sper ca la primirea acestui raport conflictul provocat prin elocinţa
Domnului Gradisteano va fi primit soluţiunea lui firească, totuşi mă cred dator a
adăuga câteva amănunte la depeşa mea telegrafică cu nr. 1149264. Înainte de toate,
nu pot rezuma altfel punctul de vedere al Contelui Kálnoky decât cum este el expus
în alăturatul articol din Fremden Blatt265. El vine, după propria declaraţie a
Contelui, direct de la Ministerul de Externe, şi nu este decât o reproducere concisă
a celor ce mi-a spus. El recunoaşte că în realitate Guvernul nu e răspunzător de
asemenea fapte neprevăzute, el susţine însă, şi în aceasta îi dau dreptate, că ficare
Guvern e dator a proba ferma lui intenţiune de a nu tolera ca asemenea vorbe
ameninţătoare să se traducă în fapte. Contele Kálnoky s-a plâns şi de Domnul
Rosetti [C. A. Rosetti – n.ed.] care a terminat discursul său urând să trăiască Regele
Românilor, iar nu Regele României, şi poate Domnul de Mayr vă va atrage
atenţiunea şi asupra acestui punct.
Întrucât [în ceea ce – n.ed.] mă priveşte, deşi am căutat să reduc cât am putut
proporţiunile incidentului, nu am luat apărarea nici a Domnului Rosetti, nici a
Domnului Gradisteano. Fanfaroniile sunt în genere inutile şi devin chiar un pericol
când ele stau în contradicţiune vădită cu politica Guvernului. Cred deci că putem
foarte bine să facem în mod general declaraţiunea cerută de Austro-Ungaria. Apăs
asupra cuvântului general căci am atras atenţiunea Contelui Kálnoky asupra
imposibilităţii în care s-ar afla Guvernul de a urmări discursuri într-o ţară liberă.
Atunci Contele mi-a declarat că face abstracţiune de anume cazuri şi că se va
mulţumi cu un text ce ar conţine o declaraţie de principii, zicându-mi că putem
foarte bine face ce a făcut Mancini în Italia. Oricum ar fi, incidentul a venit la
nevreme, căci el a dat prilejul Austriei de a-l exploata şi în privirea [privinţa –
n.ed.], semnalându-l Puterilor ca un indiciu de ostilitate generală ce ar domni în
România în contra Austro-Ungariei; încât rezistenţa noastră nu ar fi apărarea unui
drept, ci satisfacerea unei uri neîmpăcate. Ungurii sunt mai ales foarte întărâtaţi şi
Tisza a cerut represalii imediate. Contele Kálnoky mi-a afirmat că a avut mare
greutate de a-l linişti şi de a-l menţine în marginele [limitele – n.ed.] unei acţiuni
diplomatice. De este faptul exact, sau dacă serveşte Domnul Tisza numai de
sperietoare, aceasta nu o pot şti, dar nu e bine să îngreunăm marea noastră acţiune
264
Vezi nr. 314.
265
Nepublicat.
312
prin conflicte secundare ce dau adversarului prilejul de a crea în jurul nostru o

atmosferă vătămătoare.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.
P.S. Presa austriacă, cum aţi putut constata, era dispusă a găsi comunicatul nostru
suficient şi numai intervenţia directă a Contelui Kálnoky a făcut-o să ia un ton mai aspru.
AMAE, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 214-215
316
PRIMUL SECRETAR AL LEGAŢIEI ROMÂNIEI
LA ROMA, OBEDENARU, CĂTRE MINISTRUL
T cifr. 182 Roma, 5 iulie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 6 iulie, f.o.)
Le Ministre des Affaires étrangères, malade et invisible depuis plusieurs

jours, mais Diritto, qui est son organe, en analysant votre note à Granville dit qu’on
ne comprend pas ce que la Roumanie gagnerait en faissant octroyer à l’Autriche un
mandat européen. L’article finit par cette phrase dans laquelle il faut voir l’opinion
du cabinet italien: «Il résulte de tout cela que les contre-propositions de la
Roumanie ont bien peu de probabilité d’être admises.»
AMAE, Fond Roma, vol. 86; BAR, coresp., S 23(30)/DCCCLIV
317
R 184 Sorrento, 5 iulie (st.n.) 1883
Ainsi que j’ai eu l’honneur de vous en informer par mes télégrammes chiffrés
des 20 et 21 Juin dernier266, je me suis rendu à Rome pour donner connaissance à
266
Vezi nr. 296, 298.
313
Mr. le Ministre des Affaires Etrangères de la Note que vous avez adresée à la date
du 12/24 Mai à Lord Granville, par intermédiaire de Monsieur Ion Ghika. Dès les
premiers mots que j’ai prononcés sur ce sujet, Mr. Mancini m’apprit que, bien que
le Cabinet anglais fût, depuis quelques jours, en possession de cette note, il n’avait
pas cru devoir en communiquer la teneur à ses co-signataires du Traité de Londres;
mais qu’il avait fait suivre la recéption de la réponse roumaine de l’invitation, aux
Grandes Puissances, à se joindre à lui, pour faire une dernière démarche collective
à Bucarest, à Belgrad et a Sofia à la fin d’obtenir l’adhésion pure et simple des trois
États danubiens à l’œuvre de la Conférence.
Au moment où je me disposais à entreprendre la lecture de votre Note,
Mr. Mancini s’excusa sur le manque de temps et me demanda de lui en laisser
copie, me priant de ne pas douter de l’intérêt et de l’attention avec lesquels il
l’étudierait. Comme je m’attendais à cette excuse, usitée d’ailleurs par tous les
Ministres des Affaires Etrangères, en présence d’une lecture un peu longue, je
demandai à Mr. Mancini la permission de lui résumer rapidement cette copie, avant
de la lui remettre; le Ministre y consentit de bonne grâce. Le manuscrit en main et
passant vite sur le côté historique, je m’arrêtai aux principaux arguments de droit et
je citai textuellement les paragraphes suivants: «Deux principes fondamentaux de
la législation fluviale ont été altérés par le Règlement mentionné:
1° le principe que la police fluviale appartient à chaque État sur ses propres
eaux, et n’est que le libre exercice de sa souveraineté, et
2° le principe, qu’en matière de législation et de surveillance, les États non
riverains ne peuvent jouir de droits égaux à ceux des riverains que s’ils les exercent
en qualité de mandataires de l’Europe»…
À cet endroit de ma lecture Mr. Mancini m’interrompit par cette réflexion:
donner un mandat européen à l’Autriche … ce serait rendre sa position au sein de
la Commission mixte, encore plus forte! …Arrivé enfin à la péroraison et vu
qu’elle n’avait qu’une page, je déclarai à Mr. Mancini que je la lui lirais en entier:
«Je le veux bien – répondit-il, en riant, d’autant plus que, comme on prétend, in
cauda venenum.» Ma lecture terminée Mr. Mancini me réitéra l’assurance qu’il
consacrerait toute son attention à l’examen de la Note. Il ajouta: «Vous
comprennez aisément que je ne puisse vous exprimer aujourd’hui aucun avis; je ne
serai en position le faire qu’après un échange de vues avec les autres Cabinets, car,
ainsi qu’on vous l’a dit récemment à Berlin, les Puissances ont pris l’engagement
mutuel de ne pas traiter séparément la question du Danube; je dois aussi me
consulter avec mes collègues du Ministère. Mais vous pouvez compter sur les
sympathies de l’Italie qui ne vous ont jamais fait défaut. Je m’employerai
activement pour sauvegarder la dignité du gouvernement roumain, dans toute
démarche que nous serons peut-être amenés à faire à Bucarest et je m’estimerais
heureux si je pouvais contribuer à une solution qui, tout en maintenant l’œuvre de
l’Europe, donne satisfaction, au moins dans la forme, aux susceptibilités de la
314
Roumanie, en ce qu’elles peuvent avoir de légitime.» Son Excellence me dit encore

qu’Elle m’appellerait télégraphiquement à Rome, aussitôt qu’Elle serait en mesure
de me faire une communication quelconque, mais qu’il était plus probable que
nous nous reverrions à Naples, où Elle avait l’intention de se rendre, dans un
dizaine de jours. (J’ai prévenu Votre Excellence que Mr. Mancini était tombé
sérieusement malade, sur ces entrefaites, Mr. Obédénare [Obedenaru – n.ed.] a
essayé de le voir, ou d’apprendre quelque chose par Mr. Malvano, mais sans
succès.)
Vous m’avez recommandé, Monsieur le Ministre, de vous tenir au courant
des démarches que je ferais ultérieurement auprès du gouvernement italien. Je
ne me rends pas bien compte de ce que pourraient être ces démarches [subl. în
orig. – n.ed.], en l’absence de toutes instructions spéciales de votre part. Sur le
terrain, où le Gouvernement du Roi se tient encore aujourd’hui, il n’y a pas de
négociations à entamer, ni même de suggestions [subl. în orig. – n.ed.] à
risquer; Vos envoyés n’ont que ces mots à dire, à la remise de chaque note:
c’est à prendre ou à laisser [subl. în orig. – n.ed.]! et même quand ils ne
prononcent pas ces fières paroles, elles ressortent clairement du texte dont ils
sont porteurs. Pour ma part, craignant d’être désavoué, je ne me suis écarté de
ce texte que pour plaider longuement le devoir [subl. în orig. – n.ed.] pour
l’Italie de s’abstenir de tout acte collectif de pression [subl. în orig. – n.ed.],
qu’on voudrait exercer à Bucarest. Je tiens Mr. Mancini pour fort bien disposé à
cet égard; mais pourra-t-il ne pas se rallier à ce qui aura été décidé à Berlin
[subl. în orig. – n.ed.]?
Il m’est difficile de m’arrêter dans l’ordre d’idées que je viens d’aborder,
sans vous faire connaître mon impression personnelle [subl. în orig. – n.ed.], à
laquelle vous êtes d’ailleurs libre de n’accorder aucune valeur... Je crois que si les
Puissances pouvaient [subl. în orig. – n.ed.] voir, dans votre Note du 12/24 Mai,
une dernière passe d’armes, en l’honneur du Droit et, plus encore, le désir de sortir
honorablement d’une situation fausse pour tous [subl. în orig. – n.ed.], vous
trouverez chez plus d’une d’entre elles et – en Italie surtout – des dispositions à
vous aider sincèrement (à moins que le toast [subl. în orig. – n.ed.] d’Iassy n’ait
fait empiré notre situation, même sous ce rapport). Mais, aussi longtemps que vous
vous tiendrez sur le terrain des principes et que vous vous renfermerez dans la
question du fond, vous n’éveillerez nulle part, hélas! ni écho, ni intérêt. On est las,
partout [subl. în orig. – n.ed.], d’une discussion dans laquelle il n’est intervenu,
depuis trois ans, ni un élément, ni un argument nouveaux. Et puis, le public
européen, qui est tout-à-fait blasé ne s’intéresse plus aux péripéties d’une lutte dont
il connaît d’avance le dénouement.
AMAE, Fond Roma, vol. 86; Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, d. 8, 2f, partea a VI-a,
f. 355-56
315
318
SUBSECRETARUL DE STAT PENTRU AFACERILE EXTERNE
AL GERMANIEI, BUSCH, CĂTRE MINISTRUL ROMÂN
AL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA
SP Berlin, Oranien Strasse 90-91, 5 iulie (st.n.) 1883
Eure Excellenz
Haben mir durch die freundlichen Zeilen, mit welchen Sie die wertvolle
Auszeichnung begleiteten, deren Verleihung durch Se. Majestät den König
Carol ich ohne Zweifel Ihrer gütigen Fürsprache verdanke, eine groβe Freude
gemacht.
Ich fühle mich beschämt durch die Anerkennung, welche Sie meiner geringen
Hülfeleistung bei Erfüllung Ihrer schwierigen Aufgabe zuteil werden lassen, tat ich
doch nur meine Pflicht, als ich die Druckausführung Ihrer Staats-Anleihe nach
Kräften förderte.
Wenn es auch nicht diese äuseren Anregung bedurfte, um meine Sympathie
für die Rumänen zu erhöhen, unter denen ich so viele vortreffliche Männer
kennenlernte, so fühle ich mich doch durch Verleihung des Ordens der
Rumänischen Krone Ihrem König und Ihnen zu gröβtem Danke verpflichtet.
Genehmigen Sie die Versicherung meiner ausgezeichneten Hochachtung.
Excelenţa Voastră,
Mi-aţi făcut o mare bucurie prin rândurile amabile ce au însoţit importanta

distincţie a cărei conferire de către Majestatea Sa Regele Carol o datorez fără
îndoială intervenţiei dumneavoastră binevoitoare.
Mă simt stânjenit de recunoaşterea acordată insignifiantului meu ajutor la
realizarea dificilei Dvs. sarcini, de fapt eu nu mi-am făcut decât datoria atunci când
am sprijinit din toate puterile tipărirea împrumuturilor de stat.
Considerând că nu ar fi nevoie de această stimulare exterioară pentru a-mi
creşte simpatia faţă de români, printre care am cunoscut atâţia bărbaţi minunaţi, mă
simt totuşi recunoscător în cel mai înalt grad Regelui dvs. cât şi dvs. înşivă, pentru
conferirea Ordinului Coroanei Române.
Primiţi asigurarea distinsă a celei mai înalte consideraţii.
BAR, coresp., S 52/DCCCLXIII
316
319
CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI, GERANT
AL MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE, BRĂTIANU
T cifr. f.n.267 Belgrad, 30 iunie/12 iulie 1883, f.o.

(r.g, 12 iulie, nr. 15930)
Arrivé à Belgrad j’ai demandé selon l’usage d’ici, audience de Leurs Majestés le
Roi et la Reine, le Roi m’a reçu aujourd’hui. Sa Majesté m’a fait un très bon accueil;
Elle m’a demandé des nouvelles de notre Roi et de notre Reine; après un long entretien
sur différentes questions tel que la révision du notre Constitution, de l’état financier,
des deux pays, etc., le Roi a abordé la question du Danube et m’a demandé ce que
notre Gouvernement compte faire à ce sujet. Je me suis borné de répondre à Sa Majesté
que les objections du Gouvernement roumain contre le traité de Londres sont
consignées dans la note que Monsieur Sturdza a dressée à Lord Granville. J’ai
demandé à mon tour à Sa Majesté ce qu’Elle en pense. Le Roi m’a dit qu’il sera
difficile aux Puissances de modifier le traité de Londres, qui on ne nous fera pas
certainement la guerre pour l’exécution de cet acte, mais qu’il croit que nous aurons
des difficultés dans nos relations internationales, quand même l’acte est destiné à
mourir; «je reconnais ajoute le Roi, que la Roumanie à grand intérêt sur le Danube, la
Serbie n’en a pas, aussi elle a accepté elle le traité de Londres et ses annexes, et si vous
voulez que je sois franc, je vous dirai que j’aurais préféré l’avant-projet Autrichien qui
assure deux voix à l’Autriche; la Serbie aurait été appellée, ainsi Elle aurait formé
toujours la majorité en se ralliant aux avis des délégués de Roumanie et de Bulgarie; de
cette manière aurait pu exercé selon les circonstances une pression morale pour
sauvegarder ses intérêts ailleurs» (textuel). Le Roi m’a parlé ensuite de notre traité de
commerce avec la Serbie.
320
R 152 confidenţial Atena, 1/13 iulie 1883
Le désir sincère du gouvernement Hellénique d’établir et de maintenir les
meilleurs rapports de voisinage avec le gouvernement Ottoman, se heurte à chaque
267
Copie.
317
instant, dans sa réalisation, à des incidents qui, s’ils ne touchent pas aux intérêts
immédiats de la Grèce, ne laissent pas de lui créer des difficultés dans ses rapports
avec la Turquie. Ces incidents, par leur nature même, excitent au plus haut degré le
sentiment national, trop facilement disposé à attribuer à la faiblesse du
gouvernement l’attitude prudente qui lui est dictée par une juste appréciation de
l’état actuel de la Grèce.
Ainsi que je l’ai fait ressortir dans plusieurs rapports précédents, le
Président actuel du Conseil, profitant des tristes leçons du passé, a inscrit en tête de
son programme politique le règlement de l’état financier et économique du pays.
Pour mettre un terme aux déficits que depuis vingt ans présentaient les budgets,
déficits qui se sont accrûs pendant les dernières années, lors de la guerre Russo-
turque et lors de la question des nouvelles provinces (Thessalie et Épire) le
Gouvernement, tout en ajoutant aux dépenses de l’État les subventions consenties
pour la construction des voies ferrées et d’autres travaux d’utilité publique, n’a pas
hésité à demander à la Représentation Nationale la création de nouveaux impôts,
destinés à ramener l’équilibre dans un avenir plus ou moins rapproché.
D’autre part, la réorganisation de l’armée de terre et le développement de la
Marine de guerre, en outre de charges pécuniaires nouvelles, exigent le temps
matériel indispensable. Il est bien naturel que, dans ces conditions, le
gouvernement Hellénique envisage avec appréhension tout incident qui serait de
nature à causer de nouveaux troubles dans l’Empire Ottoman et à compromettre la
paix. C’est de ce point de vue qu’il faut, à mon avis, juger l’attitude de
gouvernement dans les divers incidents qui se sont récemment produits. Sans parler
du conflit au sujet des postes Grecques dans l’intérieur de l’Empire Ottoman, je me
bornerai à rappeler les exigences de la Porte à l’égard du Patriarcat dans la question
des tribunaux ecclésiastiques et des écoles grecques, ainsi que la situation actuelle
de la Crète.
Je n’ai pas besoin de détailler ici la nature de ces questions dont toute la
Presse s’occupe depuis quelque temps et qui ont, vraisemblablement fait l’objet de
rapports spéciaux de notre représentant à Constantinople. Mais, ce que je dois
relever, c’est que c’est surtout en présence de ces deux questions que le
Gouvernement Hellénique se voit obligé de faire preuve de fermeté pour résister
aux entraînements de l’opinion publique. Si, pour la question de Patriarcat, des
complications immédiates ne sont pas à craindre, et si l’on est en droit d’espérer
que, grâce aux conseils des grandes Puissances, la Porte sera amenée à la
modération et au respect des immunités assurées ab antiquo à l’Église Orthodoxe,
on ne saurait prédire avec une égale probabilité le développement que pourront
prendre les événements en Crête.
Parmi les réclamations formulées par la dernière assemblée Crétoise, se
trouve celle concernant la dîme dite des «Vakoufs», perçue au profit de «l’Evcof»
et à laquelle sont soumis quatre-vingts à quatre-vingt-dix villages Chrétiens. Ces
villages se refusant à payer un impôt qui ne sert qu’à augmenter le revenu des
318
Communautés Musulmanes, le Gouverneur Général, à la suite d’ordres reçus de la

Porte, les a menacés d’user de la force pour assurer la rentrée de cette contribution.
Il est vrai que, jusqu’à aujourd’hui, Photiades-Bey n’a pas donné suite à ses
menaces, et s’est borné, après une tournée personnelle dans l’île, à ordonner
quelques arrestations. Mais si, obéissant à des ordres péremptoires, il usait de la
force armée, quelle serait en ce cas l’attitude de la population? C’est là ce qui
préoccupe vivement le Gouvernement de Sa Majesté Hellénique. Des Envoyés
Crétois sont venus à Athènes pour pressentir les dispositions du Ministère qui leur
a déconseillé toute action violente dans laquelle ils devraient forcément succomber,
le Gouvernement Hellénique étant décidé à refuser tout concours, matériel ou
moral, à de semblables tentatives. Ces conseils seront-ils écoutés par la population
de l’île? Il faut l’espérer; mais, si le sang venait de nouveau à couler, on doit
s’attendre à une agitation en Grèce à laquelle le Gouvernement actuel pourrait
difficilement résister.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les nouvelles assurances de ma très
321
T cifr. f.n.268 Londra, 16 iulie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 17 iulie, nr. 15931)
Dans la question du Danube il y a deux idées qui ont cours en ce moment;

celle d’ici est que les pouvoirs de la Commission Mixte seront prolongés jusqu’à
Belgrade; celle de Paris est qu’une nouvelle Conférence, précédant la date de la
ratification expliquera, dans un protocole, que l’Autriche ne fait partie de la
Commission Mixte en sa qualité de Grande Puissance, munie de tutelle ou de
domination sur les États riverains, mais simplement comme trafiquant plus que les
pays Européens, tandis que les trois riverains y occupent une place en vertu de la
position géographique et de la territorialité, et que le représentant de la
Commission Européenne en fait partie comme représentant la suprême garantie de
la liberté de navigation sur le Danube. La Roumanie, acceptant cette transaction,
serait admise à participer à la Conférence et à signer le traité dans son entier. On
268
Copie.
319
admet la modification au règlement de soumettre à l’approbation de chaque

Gouvernement riverain toute dépense proposée par la Commission Mixte devant
être faite sur leur territoire respectif.
322
T cifr. f.n. personală şi confidenţială Belgrad, 5/17 iulie 1883, f.o.

(r.g., 16/28 iulie)
Très grande discussion au sein du Conseil des Ministres sous la Présidence de

Roi, s’il faut ou non convoquer la grande Scouptchina. Le Roi hésite, il la craint,
plusieurs membres du Cabinet la craignent aussi, vu l’état des esprits ici. La petite
Scouptchina ne présente pas le même danger, le gouvernement ayant dénommé le
quart des députés dont elle se compose; mais le Cabinet se trouve engagé de
convoquer la grande Scouptchina pour en obtenir la modification de la constitution;
il l’a promis et annoncé au pays lors de son avènement au pouvoir et à la dernière
législation il a reconnu la nécessité. Le Roi et les Ministres sont dans une grande
perplexité; la décision définitive ne sera prise qu’au retour du Roi du voyage qu’il
compte faire à l’étranger. Les élections n’auront lieu, en tout cas, que vers le mois
d’Octobre. L’opposition paraît sure de réussir, elle voudrait agir par la voie légale.
AMAE, Arhiva istorică, Belgrad, vol. 282, f. 21
323
T cifr. 157 Atena, 9/21 iulie 1883, f.o.

(r.g., 12/24 iulie)
Après le retour de Corfou du Roi, les Ministres de la Marine et de la Justice

ont donné leur démission. Monsieur Tombasis a été nommé Ministre de la Marine.
320
Pour le Ministère de la Justice, rien d’officiel encore. Le Ministre des Affaires

Étrangères sera probablement chargé de l’interim du Ministère de la Justice et un
nouveau titulaire sera nommé Ministre des Cultes et de l’Instruction Publique269.
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247, f. 349 bis
324
R 386 Bruxelles, 22 iulie (st.n.) 1883

(r.g., 21 octombrie 1883)
Domnule Ministru,
Prin telegramele mele no.381, 383 şi 385270, v-am încunoştiinţat de urmările
ce a avut aici călătoria Generalului Brialmont în România. Guvernul belgian, prin
raportul la Rege publicat în Monitorul Oficial ce vă înaintez sub anexa no. I271, a
cerut punerea în neactivitate a Generalului, ca măsură de ordine, ca unul ce a lipsit
datoriilor şi regulilor disciplinei militare. Această asprime a produs aici o vie
emoţie care nu s-a potolit încă în momentul de faţă. Toate organele de publicitate,
chiar cele ale partidei clericale opuse opiniilor Generalului Brialmont, au fost
unanime spre a-i lua partea şi a blama pedeapsa cu deosebire gravă aici, unde, în
timp de 50 de ani nu s-a aplicat decât de trei ori la ofiţeri trădători şi sperjuri. În
armată ea a produs cel mai rău efect, precum veţi vedea din alăturatul articol, anexa
no. II272, al ziarului La Belgique militaire. Numai câteva foi făţiş guvernamentale
au cutezat a apăra procedura guvernului. Chiar cercurile politice şi parlamentare s-au
emoţionat de această procedare în privinţa celui mai distins ofiţer al armatei
belgiene şi deputatul Tonnissen, jurisconsult eminent, profesor de drept la
Universitatea din Bruxelles, personalitate considerabilă din majoritatea liberală a
anunţat o interpelare a guvernului în această chestiune. Interpelarea se va dezbate
marţi, la 25 ale curentei şi oricare ar fi rezultatul, guvernul va avea o fierbinte luptă
a susţine, căci dreapta, stânga înaintată, deja nemulţumită de atitudinea guvernului
269
Ministrul român la Atena revine asupra argumentului la aceeaşi dată, cu T 158: „Suite à
mon télégramme de ce matin, Monsieur Voulpiotis a été nommé Ministre de l’Instruction Publique.
Le Ministre des Affaires Étrangères est chargé du Ministère de la Justice.” Vezi AMAE, Arhiva
istorică, Atena, vol. 247, f. 349 bis.
270
Ireperabile.
271
Nepublicată.
272
Nepublicată.
321
în chestiunea reformei electorale şi a adaoselor de impozite, precum şi chiar

membri din majoritate, înrâuriţi de ascendentul şi influenţa interpelatorului, vor
urma pe acesta din urmă. Se poate zice dar că acest incident a luat aici proporţiile
unui adevărat eveniment politic.
Acum, în ceea ce priveşte atitudinea guvernului belgian, judecând-o dintr-un
punct de vedere chiar cu totul obiectiv, se poate zice că ea a fost în această
chestiune nedibace şi manifest pasionată. Afară de meşteşugitul argument al
autorităţii şi disciplinei militare, guvernul mai invocă, sau lasă a se înţelege, că
faptul domnului Brialmont ar fi fost de natură a suscita ţării sale dificultăţi
diplomatice. Fost-au în adevăr reclamaţii din partea unor guverne? Care şi în ce
mod s-au produs? Iată la ce guvernul n-a răspuns până aici în mod lămurit.
În ce priveşte România, indirect implicată în acest incident, atitudinea
guvernului belgian a fost, fără îndoială, puţin francă şi binevoitoare, puţin cordială
şi simpatică. Când chiar Generalul Brialmont ne-ar fi ajutat cu părerile şi consiliile
sale în adoptarea sistemului de fortificaţii ce am voi să înfiinţăm, este oare o crimă
pentru un ofiţer belgian, pentru un om al meseriei, de a se interesa de apărarea
naţională a unui popor liber şi amic, în condiţii politice identice cu acelea ale
Belgiei, a cărei familie domnitoare este de aproape înrudită cu a noastră? Şi apoi,
dacă ar fi adevărat că ar fi fost cabinete care să reclame în contra prezenţei
Generalului Brialmont în România, nu era cordial şi amical din partea guvernului
belgian de a preveni mai înainte de toate pe guvernul român de aceaste reclamaţii?
Dânsul negreşit ar fi căutat de a evita orice strâmtorare pentru Belgia în această
chestiune. Chiar în polemica ce s-a iscat în presa belgiană cu acest incident, deşi
tonul general a fost cuviincios şi chiar simpatic pentru România, totuşi, numai
organele guvernamentale au avut note mai puţin blânde şi mai înăcrite în privinţa
noastră. Astfel un ziar recunoscut a fi devotat guvernului, Le Précursor d’Anvers,
şi-a permis a arunca insulte în contra României, şi acel articol a fost cu complăcere
reprodus de Monitorul personal al domnului Frère-Orban, l’Echo du Parlement,
care apare în Bruxelles.
Acum, Domnule Ministru, precum am avut onoarea a vă comunica prin
telegramele mele, aştept răspunsul Domniei-Voastre în privinţa purtării ce am
de ţinut. Până aici, m-am ţinut în cea mai deplină reservă oficială, evitând orice
explicaţie cu d. Frère-Orban. Este adevărat că şi Ministrul de Externe belgian a
avut aceeaşi atitudine şi, de când m-am întors la post n-a provocat din parte-i
nici o comunicare de idei, nici o întâlnire cu mine. Totul s-a mărginit între noi
la schimbul unor cărţi de vizită, mutuala dorinţă de a ne evita reciproc era
vădită. Astăzi numai, la 21 ale curentei, am văzut pe d. Frère-Orban şi am
schimbat un banal salut cu ocazia unui Te Deum ce s-a celebrat în biserica
catedrală pentru aniversarea proclamării dinastiei lui Leopold I, Te Deum la
care au asistat M. M. L. L. Regele şi Regina, A. A. L. L. Contele şi Contesa de
Flandra, Corpul Diplomatic, Miniştri, autorităţi etc. M-am grăbit a apărea la
această ceremonie ca la o datorie în orice împrejurări, mai mult încă în cele de
322
faţă spre dovadă că România cunoaşte diferenţa ce trebuie dată întotdeauna unei
dinastii aliate, cordialitatea cu care trebuie împărtăşite sărbătorile naţionale ale
unui stat amic.
Sunt însă de părere, dacă şi Domnia Voastră împărtăşiţi modul meu de a vedea,
că lucrurile n-ar trebui trecute [sub] tăcere din partea noastră. Este de prisos să mă
urc la cauze şi să caut izvoarele, dar atitudinea puţin binevoitoare de la un timp
încoace a guvernului belgian în privinţa noastră este manifestă. Prin neînlocuirea şi
neocuparea de şase luni a postului Domnului Jooris, prin procedurile urmate după
chestiunea Brialmont, prin necumpătările de limbaj ale unor organe guvernamentale,
se vede îndestul că în guvernul belgian sau cel puţin în Ministerul său de Externe
domină sentimente ostile în contra noastră. Există însă o coardă care ar face ca aceste
sentimente ostile să se aline, să se domolească foarte mult. Această coardă, într-o ţară
şi societate de afaceri ca aceasta, este coarda intereselor materiale. Când s-ar şti că
industria şi comerţul belgian în România s-ar putea resimţi de atitudinea guvernului
belgian, că (sic!) concesiuni ca aceea a pulberii, că aprovizionările de război şi
furnituri de drum de fier de provenienţă belgiană ar putea fi primite cu defavoare la
noi din cauza locului de origine puţin simpatic, vă asigur, Domnule Ministru, că
lucrurile s-ar schimba ca printr-un farmec şi nu numai guvernul belgian ar coborî
tonul, dar opinia publică, practică aici înainte de toate, l-ar îmboldi, la trebuinţă, la
această coborâre. Rămâne la Domnia-Voastră să-mi trageţi linia de purtare ce trebuie
să urmez.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 51-54
325

(r.g, 24 iulie, nr. 15933)
Il n’y a pas de chance qu’on revienne sur le Traité de Londres. – Il sera ratifié
tel quel, à moins que l’Empereur d’Allemagne ne le demande à Gastein. Je
demande l’autorisation d’aller quelques semaines à Vichy.
273
Copie.
323
326
T cifr. f.n. confidenţială Belgrad, 12/24 iulie 1883, f.o.

(r.g., 16/28 iulie)
Je tiens de bonne source que M. Marinovitch, représentant du Roi de Serbie

au couronnement de l’Empereur de Russie, a eu une mission secrète de tâcher
rétablir les bons rapports entre la Serbie et la Russie. M. de Giers a répondu aux
ouvertures de M. Marinovitch par un refus catégorique. Comment pourrions-nous
nous rapprocher de Vous, a-t-il dit, à la suite de tout ce que vous avez fait depuis
deux ans? Vous êtes le seul pays où le Te Deum n’a pas eu lieu à l’occasion du
couronnement. Vous êtes indépendants, ajoute M. Giers, vous êtes libres de faire ce
que vous voudrez, mais nous faisons aussi ce qui nous convient.
327
CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI
ŞI MINISTRU DE EXTERNE, BRĂTIANU
R 160 confidenţial Atena, 12/24 iulie 1883

(r.g., 22 august)
Domnule Ministru,
Prin telegramele mele sub nr. 157 şi 158274, am avut onoarea de a vă
comunica modificările introduse în Cabinetul Domnului Trikoupis, în urma
retragerii Domnului Rallis, Ministru al Justiţiei şi a domnului Rufos, Ministru al
Marinei. Precum am arătat în raportul meu confidenţial nr. 125 din 27 mai trecut,
din cauza retragerii mai ales a domnului Rallis, după aceea a Domnului Kaligas,
este foarte îndoielnic că Domnul Trikoupis mai poate conta pe majoritatea în
parlament.
Domnul Vice-amiral în retragere, Tombasis, noul Ministru al Marinei, rudă
cu Domnul Trikoupis, se bucură de o mare consideraţie, dar este de o vârstă foarte
înaintată şi de mult s-a dezinteresat de lucrurile politice. În momentul numirii sale,
274
Vezi nr. 323 şi nota 269.
324
Domnia Sa se afla la Londra în comisia însărcinată cu comandarea şi supravegherea

construirii noilor bastimente de război.
Domnul Voulpiotis, noul Ministru al Cultelor, avocat în Misolonghi şi
deputat, este o personalitate politică nouă. El a figurat în 1878, dacă nu mă înşel,
într-o combinaţie ministerială efemeră sub preşedinţia Domnului Deligeorgis
[Delijeoris – n.ed.] şi care n-a durat decât câteva zile.
Intrarea în Ministerul Justiţiei a Domnului Dragumis, care se considera ca
certă până în cele din urmă momente, s-a înlăturat din cauza unor competiţii rivale
care trebuiau menajate, pe când Domnul Trikoupis poate conta pe neclintita şi
dezinteresata amiciţie a Domnului Dragumis.
Dacă situaţia nu se schimbă în intervalul care ne desparte de întrunirea
Adunării, este probabil, precum am zis-o mai sus, ca opoziţia să aibă majoritatea.
Domnul Trikoupis va trebui atunci sau să se retragă sau să obţină de la Rege
dizolvarea Camerei. Dar cred că Domnul Trikoupis va prefera a se retrage spre a se
dovedi neputinţa în care se află diferitele fracţiuni ale opoziţiei de a forma un
guvern viabil. Chestiunea disoluţiei se va prezenta atunci din nou în mod imperios.
Va rămâne a se şti cui tronul va acorda disoluţia. Nu este imposibil ca Regele să
aibă recurs la un simplu minister de afaceri, chemat a prezida la alegeri şi a garanta
libertatea lor.
328
CĂTRE REGELE CAROL I
SP275 Bruxelles, 25 iulie (st.n.) 1883
Sire,
Par les dépêches que j’ai fait parvenir au ministère ainsi que par la voix des
journaux, Votre Majesté a été informée de la rigoureuse et inique mesure prise à
l’égard du lieutenant-général Brialmont, et de sa mise en non-activité. Le dernier
rapport que j’ai fait partir pour Bucarest contient les détails de cette affaire. J’ai
pensé néanmoins qu’il pourrait ne pas être sans intérêt pour Votre Majesté d’avoir
des renseignements complémentaires sur les faits qui ont précédé, entouré et suivi
cet acte du gouvernement belge.
275
Publicată în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885, pp. 81-85, doc. 55.
325
Déjà pendant le séjour du général Brialmont en Roumanie, des organes de la

presse belge notoirement connus pour être à la dévotion du gouvernement, s’étaient
complus à reproduire avec satisfaction les bavardages des journaux et les
indiscrétions peu patriotiques d’une certaine feuille française de Bucarest
concernant l’arrivée dans cette ville du lieutenant-général Brialmont. Le Moniteur
officiel belge, feignant de mettre ces nouvelles en doute, inséra un communiqué
pour les démentir, se basant sur l’argument que le général, ayant pris un congé pour
l’Allemagne, n’avait pu se rendre en Roumanie. Mais presque quotidiennement les
journaux revenaient à la charge, et à l’insistance qu’ils y mettaient, aux efforts
qu’ils se donnaient pour entretenir le bruit autour de cette affaire et la grossir
démesurément, il était aisé de deviner que le mot d’ordre était donné pour créer des
embarras au général. Finalement on fit jouer les grands ressorts de la politique et
on eut l’air de s’émouvoir des difficultés diplomatiques que le voyage du général
Brialmont en Roumanie, pour s’y occuper de travaux de fortification, susciterait à
la Belgique. Je ne sais si réellement une réclamation quelconque a été faite à ce
sujet à Bruxelles, mais d’après tous les renseignements que j’ai pu recueillir, j’ai
tout lieu de croire qu’elle a fait défaut. Ce n’est pourtant pas le gouvernement belge
qui serait fautif de cette absence; il a tout fait, au contraire, pour la provoquer et
pouvoir s’en armer. Mais quelque ridicule que pût paraître cet argument des
obligations de la neutralité belge dans le cas présent, il ne manqua point ici de gens
pour le prendre au sérieux. On doit avouer que ce ne fut pas difficile avec un public
généralement naïf, sous ce rapport, que le public belge, complètement deshabitué
aux questions politiques d’ordre plus élevé, très enclin à prendre des vessies pour
des lanternes aussitôt qu’il s’agit d’autre chose que de syndicats et d’associations à
dividendes, d’affaires industrielles et commerciales, d’usines, de fabriques ou de
mesquins intérêts de clocher.
Enfin le général Brialmont rentra à Bruxelles et le gouvernement, par le canal
du Ministre de la Guerre, l’interrogea par écrit s’il avait été en Roumanie. Le
général fournit, également par écrit, les explications demandées en répondant
qu’étant en congé et ayant du temps de reste, il avait poussé jusqu’en Roumanie
comme il l’avait fait l’année précédente, sans qu’on lui en eût fait aucune
observation, qu’il s’était rendu à une invitation dont Votre Majesté et la Reine
l’avaient honoré de venir faire visite à Sinaia, et qu’il aurait cru manquer à un
devoir de courtoisie en ne faisant pas un voyage qu’aucune raison, nulle
déclaration officiellle ne l’autorisaient à croire interdit. Le gouvernement ne
répondit rien à la justification du général, mais par un rapport au Roi, dont Votre
Majesté trouvera ci-joint le contenu276, le général Brialmont fut mis en non-activité
par mesure d’ordre.
L’opinion publique fut vivement émue de cette mesure excessivement grave
en Belgique, où la loi ne l’autorise qu’envers les officiers ayant compromis
276
Nepublicat.
326
l’honneur de l’épaulette et porté atteinte à la considération de l’armée. On sentit

que le vrai motif n’était pas à rechercer dans les préoccupations de maintien de
l’ordre et de la discipline militaire, mais bien dans les ressentiment vindicatifs de
Mr. Frère-Orban à l’égard du général Brialmont pour la franchise de ses opinions
militaires, qui n’ont pas le bonheur de plaire au Premier Ministre belge. Celui-ci
était d’autant plus furieux de voir que ces opinions, au point de vue de la science et
de l’application pratique, sont mieux appréciés en Roumanie, et monsieur Frère en
était véxé, lui qui, lors du vote par les Chambres roumaines des 15 millions pour
les fortifications du pays, s’était écrié: «C’est un vote politique, ce n’est pas un
vote réel. La Roumanie n’a pas d’argent à dépenser en fortifications, elle n’a fait
cette manifestation que pour donner le change aux puissances, et améliorer sa
situation dans la question du Danube.»
Enfin, tous les journaux, ceux de l’opposition comme les organes
indépendants, prirent ici le parti du général Brialmont contre monsieur Frère.
Seules les feuilles dévouées de ce dernier osèrent le soutenir, et il y eut des
journaux gouvernementaux qui se permirent, à ce propos, des outrages contre la
Roumanie. Votre Majesté pense bien qu’ils ne l’emportèrent pas en paradis, et dans
les annexes de cette lettre277 Elle verra les attaques en même temps que la réponse.
Mais où la mesure brutale du gouvernement produisit un effet des plus déplorables
ce fut dans l’armée, où le général Brialmont est aimé et estimé pour ses mérites et
ses services, et dans les articles du journal La Belgique militaire que j’ai l’honneur
de joindre ici278, Votre Majesté lira comment cette mesure y est appréciée. Cette
lecture reflètera aussi à Votre Majesté l’esprit et les tendances qui dominent dans
l’armée belge, et c’est avec orgueil et satisfaction qu’Elle verra que l’armée
roumaine, dont Elle est le créateur et l’auguste chef, est heureusement à l’abri de
pareilles tendances et d’un pareil esprit.
On a ici de la peine à s’expliquer la condescendance du Roi Léopold pour
une mesure si injuste et si désastreuse pour l’armée. On suppose que la bonne foi
du Roi a dû être surprise, en lui faisant croire à des difficultés internationales, qui
n’existaient pas, en employant la pression d’une crise politique et de démission du
Cabinet pour obtenir l’immolation du général Brialmont. Cet incident a eu encore
des suites parlementaires. Monsieur Tonissen, jurisconsulte distingué, professeur
de l’Université de Bruxelles et membre considéré de la majorité libérale, mais en
même temps ami du général Brialmont et partageant ses idées sur l’organisation
militaire du pays, a interpellé le gouvernement, et il n’a pas manqué, ainsi que
monsieur de Nothomb, orateur de la droite, de blâmer les procédés du ministère.
Voilà, Sire, l’état actuel d’une question où notre pays s’est trouvé
indirectement impliqué. Si Votre Majesté daigne se faire mettre sous les yeux le
rapport que j’ai adressé à notre Ministère des Affaires Étrangères279, Elle y trouvera
277
Nepublicate.
278
Nepublicat.
279
Vezi nr. 324.
327
d’autres détails sur cette affaire, sur l’attitude que j’ai observée, sur la manière dont
je pense qu’il conviendrait d’agir à l’égard du gouvernement belge, et les
instructions que je sollicite à cet égard. Il est incontestable que nous nous trouvons
ici en face d’une série de faits malveillants de la part de monsieur Frère-Orban,
faits que rien ne justifie. Il est vrai, ainsi que j’ai eu l’honneur de le dire
verbalement à Votre Majesté, ainsi que je l’ai répété à monsieur Stourdza et aux
autres ministres, que cette malveillance procède ou prend pretexte de l’affaire de la
«Société Industrielle Belge» à laquelle monsieur Frère porte une très-vive
sollicitude [subl. în orig. – n.ed.] et où différentes personnalités politiques de
diverses nuances ici sont également intéressées. Il s’y élève un litige de différence
d’agir et de cours de monnaie qui occasionnerait des pertes auxquelles on n’est
nullement insensible en Belgique, si peu importantes qu’elles fussent. Il est vrai
encore que tant que cette affaire restera ouverte nous aurons ici une position
difficile, car on y est convaincu du fondement des plaintes qu’on croit devoir
formuler, et on estime que notre gouvernement se refuse à donner satisfaction à une
demande équitable. Mais on ne devrait, certes, pas pousser cette affaire jusqu’à en
faire une cause de refroidissement entre deux pays et c’est là l’attitude de monsieur
Frère qui apporte dans cette question les procédés cassants qui sont dans son
tempérament.
Que le Roi daigne me permettre, avant de finir, d’ajouter à ce respectueux
exposé quelques mots au sujet du général Brialmont. Certes que cet éminent
officier a été péniblement et profondément affecté de l’énorme peine qui le frappe
en son honneur et en sa dignité de soldat, mais il a eu la satisfaction de se voir
soutenu par de nombreuses et réelles sympathies qui étaient autant de preuves
irrécusables de l’estime et de la considération que ses mérites et son caractère ont
su inspirer. Dans la pénible crise qu’il traverse, le général n’a cessé un instant de
témoigner la respectueuse admiration dont il est pénétré pour Votre Majesté, la
vive affection qu’il porte à notre pays qu’il donne comme exemple de virilité et de
patriotisme à ses compatriotes. Cependant, la punition qui lui a été infligée l’atteint
matériellement autant que moralement. Il se voit privé de la presque totalité de ses
appointements, il rétrograde dans ses droits d’ancienneté le constituant le premier
officier général belge en activité sur l’annuaire et lui créant des titres au
commandement en chef en cas de mobilisation de l’armée et, s’il passe six mois
sans qu’il soit rappelé en activité, il sera définitivement mis au cadre de réserve. Il
lui serait, certes, douloureux de perdre une situation péniblement et laborieusement
acquise par des longs services dans son pays, et le seul espoir de salut qui lui reste,
serait dans l’auguste intervention de Votre Majesté auprès de Son Altesse Royale
Madame la Comtesse de Flandre qui, par sa haute influence agirait auprès du Roi et
de la Reine des Belges. La Reine doit partir dans les premiers jours d’août pour se
rendre auprès de l’Archiduchesse Stéphanie, qui attend sa délivrance, et l’auguste
mère pourrait peut-être déterminer les cercles officiels viennois à faire entendre à
Bruxelles qu’on n’avait pas pris un tel ombrage de l’incident du général Brialmont
pour exiger une peine aussi sévère contre lui. Voilà, Sire, les seules espérances que
328
nourrit le général pour pouvoir regagner sa position perdue et il m’a lui-même

exprimé ce qu’il oserait encore souhaiter dans sa triste situation.
Si cependant, nouveau Thémistocle, il lui était donné de subir jusqu’au bout
l’ostracisme et l’ingratitude de sa patrie, peut-être pour la Roumanie ne serait-ce pas
un mal. Le général serait alors plus libre et plus à l’aise de répondre à ce que Votre
Majesté jugera utile de lui demander dans l’intérêt de notre pays. En dehors de ses
éminentes qualités d’ingénieur, il ne serait certainement pas moins apte à diriger nos
naissantes institutions de haut enseignement militaire, car, il ne faut pas se le cacher,
il est évident que sous ce rapport il faudra nous reposer désormais sur nos propres
ressources. Grâce aux tendances politiques de plus en plus jalouses que rencontre le
développement militaire en Roumanie, il est très probable que les écoles supérieures
de l’étranger se fermeront chaque jour davantage à nos officiers; l’accès leur en est
presqu’impossible en Allemagne, il commence à le devenir en France, il pourrait
bien se faire que l’Italie et la Belgique suivissent ces exemples pour ne pas s’exposer
au mécontentement de ceux que troublent les progrès de notre armée. Nous
paralyserons sans doute ces entraves par la création chez nous d’un haut et solide
enseignement militaire, que Votre Majesté y fondera aussi bien qu’Elle a su faire
revivre les autres forces latentes du pays. D’autres États, bien plus grands et plus
puissants que la Roumanie, ont profité en pareilles circonstances des concours
opportuns qui pouvaient leur venir du dehors; ainsi l’a fait la Russie en s’appropriant
le général Jomini et bien d’autres officiers étrangers distingués, ainsi la Prusse le fit
jadis en recueillant les réfugiés que lui donnait la révocation de l’édit de Nantes. La
Roumanie saura, certes, profiter aussi d’utiles concours étrangers. Le Roi est
d’ailleurs le suprême et meilleur juge de ce qui convient au pays.
Daignez me permettre, Sire, de déposer à Vos pieds l’hommage de profond
respect et de loyal dévoument avec lesquels j’ai l’honneur d’être, Sire, de Votre
Majesté, le très humble, très obéissant serviteur et très fidèle sujet.
329
CONSULUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA BUDAPESTA, FARRA, CĂTRE
R 619 Budapesta, 13/25 iulie 1883

(Bucureşti, 21 iulie/2 august 1883)
Domnule Ministru,
Prin raportul meu introductiv la raportul anual pe 1881–1882, înaintat
onorabilului minister sub nr. 707 din 27 august 1882, am avut onoarea a expune
329
Excelenţei Voastre organizarea, ce începusem a introduce în serviciul acestui

Consulat General chiar din primele zile ale instalării mele aici. Astăzi, organizarea
e aproape completă şi mă măgulesc a crede că rezultatele activităţii acestui oficiu
într-un timp relativ scurt au putut cel puţin în parte să obţină satisfacţia Excelenţei
Voastre.
Iată rapoartele înaintate regulat de acest Consulat General: 1° patru
hebdomadare [subl. în orig. – n.ed.], cu buletine speciale, unul comercial, unul
financiar, unul al târgului de râmători şi unul asupra fluctuaţiilor antrepozitelor
oraşului Budapesta; 2° unul lunar [subl. în orig. – n.ed.] despre importul şi exportul
în detalii al comerţului Ungariei faţă cu România; 3° şi, în fine, unul anual [subl. în
orig. – n.ed.] despre economia, industria şi comerţul Ungariei, cuprinzând în
rezumat şi exportul şi importul Ungariei faţă de alte state şi în special faţă
România.
Pe lângă aceste rapoarte, Domnule Ministru, am tratat prin rapoarte speciale
unele chestiuni care, direct sau indirect, puteau să aibă vreun interes pentru
România, şi am prezentat Ministerului un studiu asupra stării morale şi materiale a
Ungariei.
Pentru a parveni să completez şi să satisfac aceste multiple servicii şi pentru a
da o celeritate şi mai mare transmisiunilor diferitelor acte şi lucrări de traduceri, a
trebuit să îndoiesc [dublez – n.ed.] orele de cancelarie. De la 5 ore de lucru pe zi,
le-am sporit la 7 şi câteodată la 8 ore, fără a ţine cont de sărbători sau duminici;
astfel maximul numărului registrului, care era înaintea luării în posesiunea mea a
Consulatului, de 479, s-a urcat în anul 1882 la 1068. (Vedeţi raportul nr. 8 din 2/14
ianuarie 1883.)
Pentru a ridica prestigiul acestui Consulat, l-am instalat într-una din cele mai
principale [sic!] străzi ale oraşului într-un apartament frumos şi bine mobilat astfel,
ca să pot primi, fără sfială, persoanele cele mai însemnate ale guvernului sau ale
societăţii din Budapesta. Astăzi, o pot zice, drapelul României fâlfâie falnic în
capitala Ungariei.
Am organizat arhiva şi dosarele în mod sistematic şi conform regulilor
prescrise şi am stabilit formulare pentru relaţiile noastre cu autorităţile locale. Am
înfiinţat serviciul de informaţii şi am făcut abonamente la vreo 10 ziare politice şi
economice, străine şi din localitate. În lipsă de Convenţie Consulară, am stabilit cu
autorităţile locale precedente pentru transmisiunea actelor judecătoreşti. Am
organizat contabilitatea, apropiindu-o, cât s-a putut, de regulile cerute prin
regulament şi legea contabilităţii statului.
În fine, am aşezat într-un mod demn relaţiile acestui Consulat General atât cu
Guvernul cât şi cu celelalte Consulate, relaţii care, după cum onorabilul Minister
cunoaşte prin raporturile mele confidenţiale, lăsau mult de dorit. Mi-a trebuit timp
şi lucru mult, prudenţă, tact şi pacienţă [răbdare – n.ed.] pentru a parveni să dau
acestui oficiu toată activitatea [pe] care trebuie să o aibă, să-l fac să fie stimat şi
respectat de toţi, mai ales în nişte timpuri şi circumstanţe nu totdeauna favorabile
pentru menţinerea unor bune relaţii.
330
Serviciul de informaţii l-am înfiinţat şi stabilit astfel ca, chiar în absenţa mea
eventuală, Ministerul să primească regulat raporturile hebdomadare şi lunare.
Organizarea Consulatului e simplă şi practică astfel că opera începută de mine se
va putea continua fără mare dificultate. Acestea sunt, Domnule Ministru, pentru
moment, rezultatele obţinute prin reorganizarea ce am adus acestui oficiu.
Având conştiinţa misiunii noastre consulare, încurajat de foştii mei şefi şi cu
deosebire de Excelenţa Voastră, inspirat de un profund devotament pentru binele
ţării, am căutat, prin lucru, studiu şi o continuă observare, să capăt experienţa
necesară pentru a mă ridica la înălţimea cerinţelor postului important, pe care
Guvernul Majestăţii Sale Regele mi l-a încredinţat.
Consulatul General al României în Ungaria e unul din cele mai importante
pentru ţara noastră atât din punctul de vedere politic cât şi economic. Aceste ţări,
fiind limitrofe şi amândouă ţări agricole, stau într-o necontenită rivalitate şi
considerând că Ungaria are o superioritate necontestată asupra noastră prin
industria şi organizarea ei administrativă şi că ea ne serveşte şi ca ţară de tranzit: o
neobosită observaţie ni se impune de la sine asupra multiplelor noastre relaţiuni
politice, economice şi administrative. Privegherea noastră trebuie să fie continuă
asupra legilor şi dispoziţiilor ce iau vecinii noştri pentru ocrotirea producţiilor lor
similare cu ale noastre şi cu atât mai atenţi trebuie să fim, cu cât ei tind necontenit a
paraliza exportul şi tranzitul nostru şi a da debuşeuri mai directe producţiilor lor,
pentru ca ele să parvină mai înainte decât ale noastre pe pieţele Europei. E de
netăgăduit că atât Guvernul cât şi particularii nu cruţă nici un sacrificiu pentru
ameliorarea producţiilor ţării lor.
Şcoli agricole, ferme-model, tamazlâcuri de vie străine şi indigene, herghelii
de diferite rase de cai, concursuri şi premii şi tot felul de încurajări sunt puse la
dispoziţia agricultorilor atât de guvern cât şi de societăţile private. Cerealele şi
vitele lor sunt superioare în calitate în raport cu ale noastre.
Sforţările ce-şi dau Guvernul şi ţara întreagă pentru a întemeia o industrie
naţională sunt demne de observat. Înlănţuiţi şi subjugaţi în sistemul economic al
Austriei, ungurii fac colosale sacrificii pentru a susţine şi încuraja mica lor
industrie. Pe acest teren este necontestat că rezultatele ce ei au obţinut nu sunt mai
prejos de sacrificiile ce fac. Ei luptă necontenit pentru a trage în profitul lor o mare
parte din cuceririle economice făcute de Austria asupra popoarelor din Orient şi
ţinta lor principală e cucerirea economică a României.
Prin convenţia noastră din 1876 [Convenţia comercială, vamală şi de
navigaţie dintre România şi Austro-Ungaria semnată la 10/22 iunie 1875 – n.ed.],
ei au trebuit să sufere un timp avantajele date nouă de Austria pe contul lor. Nu a
trecut mult timp însă şi lupta între ei şi noi a început astfel că, dintr-o parte ei fac
totul pentru a împinge industria lor în România profitând de favorurile acordate de
noi Austriei, iar pe de altă parte iau măsuri protecţioniste prin prohibiţiile ce pun
asupra producţiilor noastre similare, împiedicând nu numai exportul nostru în
Ungaria, dar chiar şi tranzitul nostru.
331
Raportul anual, pe care am onoarea a-l supune Excelenţei Voastre

completează, întrunind la un loc, toate raporturile hebdomadare şi speciale ce s-au
dat în cursul anului. El e complexul rezultatelor obţinute prin serviciul de
informaţii. Am căutat, cât s-a putut, să cuprind prin acest raport toate ramurile
activităţii economice, industriale şi comerciale ale Ungariei 280. Recunosc că
lucrarea nu e perfectă, însă e tot ce s-a putut lucra cu mijloacele de care dispun aici.
Vă rog dar, Domnule Ministru, a-i acorda binevoitoarea Excelenţei Voastre atenţie
şi a-mi face onoarea de a-mi comunica la timp observaţiile ce aţi avea de făcut,
pentru ca să pot profita de ele.
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 383, f. 63–66
330
CĂTRE REGELE CAROL I
R f.n. secret281 Sorrento, 26 iulie (st.n.) 1883
Sire,
Je reçois, d’une source hautement autorisée, le renseignement suivant, qui me
paraît d’une telle gravité que je n’hésite pas à le porter à la connaissance de Votre
Majesté: des pourparlers très-secrets [subl. în orig. – n.ed.] ont lieu, en ce moment,
entre Vienne, Berlin, Rome et Londres, en vue de placer la Roumanie sous la
garantie collective des grandes puissances [subl. în orig. – n.ed.]. Ce projet, qui –
s’il n’est autrichien – pourrait bien avoir une origine italienne, est présenté sous les
couleurs les plus riantes, pour nous. Il s’agit, bien-entendu, de faire notre bonheur,
de nous garantir contre nos propres entraînements, de nous empêcher de dévier de
la mission civilisatrice et pacifique qui nous est réservée en Orient, etc. etc. Il est
également question de nous soustraire, une fois pour toutes, aux nécessités et aux
préoccupations d’une alliance, préoccupations qui nous entrainent à des armements
ruineux et paralysent notre développement économique. En même temps, on
créerait, sur le Danube, une nouvelle Belgique, non moins prospère, non moins
utile que l’autre, à l’équilibre et à la paix de l’Europe. Au fond de tout cela, il y a le
désir de nous mettre sous tutelle, comme un fils de famille que l’on veut empêcher
de contracter une union malassortie [subl. în orig. – n.ed.]… . L’Autriche
280
FARRA A., „Extras din raportul consular pe anul 1883 al d-lui. Consul general al României
la Buda-Pesta”, în Buletinul Ministerului Agriculturei, Industriei, Comerciului şi Domeniilor, I, 1885,
nr. 9-10, pp. 1097-1130.
281
Publicat în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885, pp. 88-89, doc. 56.
332
convaincue, à tort ou à raison, que nous ne serions pas de son côté, le jour où une
guerre éclaterait entre elle et la Russie, veut rendre impossible une alliance contre
elle [subl. în orig. – n.ed.]. Elle a su grouper et faire valoir, aux yeux des
puissances amies, tous les faits qui peuvent nous donner les apparences d’un
nouveau Piémont [subl. în orig. – n.ed.], attaché à son flanc. Le Comte Kálnoky a
fait savoir, ici et ailleurs, que «l’Autriche saurait se prémunir contre ce danger,
quand et comme [subl. în orig. – n.ed.] l’intérêt de sa sûreté le lui conseillerait, sans
recommencer la faute, commise autrefois, d’attendre qu’on vienne l’attaquer chez
elle [subl. în orig. – n.ed.]»… . L’idée de notre neutralisation a trouvé, dans les
quatre capitales que j’ai nommées, un accueil favorable; on l’étudie sérieusement
[subl. în orig. – n.ed.]. Ici s’arrête la lettre que j’ai reçue et dont je viens de donner
un court résumé à Votre Majesté. Mais comme à cet ordre d’idées se rattache une
phrase que Mr. Mancini m’a dite, il y a quelques jours, je crois l’occasion
opportune pour la rapporter au Roi. C’était à propos de la mission du Général
Brialmont, sur laquelle le Ministre italien désirait être renseigné, «parce que –
disait-il – cette affaire, qui pouvait n’avoir pas beaucoup de gravité par elle-même,
empruntait à certaines circonstances [subl. în orig. – n.ed.] une importance toute-
particulière.» N’étant pas préparé à cette question et ne sachant, sur la mission du
général belge, que ce que les journaux en avaient dit, je me bornai à faire observer
à Son Excellence qu’a priori, il paraissait inadmissible que les travaux de défence
[subl. în orig. – n.ed.] que nous allions entreprendre sur nos frontières, pussent
inspirer des craintes à l’Autriche: «Je ne crois pas, non plus, que l’Autriche ait peur
de la Roumanie – répondit Mr. Mancini – mais elle doit craindre tout ce qui peut
mettre le feu à l’Europe [subl. în orig. – n.ed.]!»
Je suis, Sire, avec le plus profond respect, de Votre Majesté, le très humble,
très dévoué et très fidèle sujet et serviteur.
331
R 416 confidenţial Pera, 14/26 iulie 1883

(r.g., 13 septembrie)
Un aperçu général, un coup d’œil, même superficiel, sur la situation actuelle
de l’Empire Ottoman suffiront pour démontrer que sa décadence, dont les sources
333
premières ne sont que trop connues, dont la marche rapide n’a été que trop facilitée
par les événements des six dernières années, est arrivée à un état tel qu’il ne serait
guère plus besoin aujourd’hui que d’une complication extérieure, amenée par les
intéressés, pour en précipiter certainement le dénouement fatal.
Administration et Justice. Que si l’on considère, en effet, l’administration
intérieure de ce pays, non seulement nul progrès ne vient frapper la vue de
l’observateur impartial, mais encore la désorganisation semble en être arrivée à son
comble. Les réformes, dont on a si souvent et tant parlé, sont systématiquement
maintenues à l’état de projets, puis écartées; les rares essais, qu’on tente pour la
mise en application de quelques améliorations élémentaires, échouent et se brisent
régulièrement contre le mauvais vouloir, la corruption, l’ignorance ou le fanatisme
des Pachas. L’organisation de la justice sur le modèle européen n’existe que de
nom; sa nouvelle réforme est illusoire: la loi du Chéri, si susceptible
d’interprétations, par son élasticité et ses obscurités, sait en écourter toutes les
garanties et faire dominer l’arbitraire le plus absolu. Dans l’administration, le bon
vouloir des chefs est la règle; dans la justice, celui des juges a sa plus large part.
Armée. L’état de l’armée présente le plus triste spectacle. Les officiers
allemands, appelés à y introduire une nouvelle organisation, travaillent, dans le vide, à
des projets de réforme qui, aussitôt présentés, s’engouffrent dans les bureaux
du Ministère de la Guerre pour ne plus revoir le jour. Immédiatement après et afin
d’occuper leurs loisirs, d’autres projets sont demandés à ces même officiers. Gazi
Osman Pacha, le Ministre de la Guerre, tout le premier, fort de l’appui tacite qu’il est
toujours sûr de trouver auprès de son maître, détourne systématiquement l’application
dans l’armée d’une réforme quelconque; tandis que, d’autre part, le Sultan cajole,
comble de grades et de présents ces militaires, délégués cependant par leur
Gouvernement pour un but sérieux. Sa Majesté s’évertue ainsi à réduire leur mission à
l’état d’une véritable sinécure. Ces officiers, arrivés ici avec le grade de capitaine ou de
major, les plus anciens, depuis dix-huit mois seulement, sont aujourd’hui tous devenus
Pachas, soit généraux de Division. Eux, seuls, sont régulièrement payés, le reste de
l’armée turque, officiers et soldats, n’a pas reçu sa solde arriérée, dans la capitale,
depuis seize à vingt mois, et, dans les provinces, depuis plus longtemps encore.
Depuis la guerre, la remonte de la cavalerie n’a pas eu lieu, faute de
ressources pécuniaires; les besoins de cette arme s’élèvent aujourd’hui à quinze
mille chevaux. Les régiments les mieux dotés en possèdent jusqu’à vingt; bon
nombre d’entre eux est réduit à deux chevaux! Un Iradé impérial vient d’ordonner
l’achat immédiat des quinze mille chevaux nécessaires. Hobe-Pacha, l’un des
officiers allemands, major dans son pays, général en Turquie, actuellement en
congé, a demandé, au nom du Sultan, à l’Empereur Guillaume, qui l’a reçu tout
récemment en audience privée, de pouvoir opérer cette remonte en Allemagne. De
semblables démarches ont été faites en Russie. Cette faveur vient d’être accordée,
grâce à l’intervention personnelle du Sultan. Mais il reste encore un obstacle à
franchir: trouver les fonds nécessaires! Cette difficulté est presque insurmontable et
334
la remonte, fixée à quinze mille chevaux, ne sera probablement effectuée que dans
des proportions bien plus minimes.
Il est inutile de faire une mention quelconque de l’équipement des troupes, à
l’exception d’une faible partie de la garnison de Constantinople, destinée au service
de la garde d’Yldiz-Kiosque, on ne voit, pour la plupart du temps, que des
uniformes en loques et des chaussures trouées. Les troupes casernées sur les deux
rives du Bosphore sont au nombre d’environ vingt mille hommes.
Finances. De ce qui précède, l’on peut juger de l’état déplorable des finances
turques. Tous les efforts, tentés pour en dresser le budget, ont échoué et échouent
régulièrement. C’est un chaos au milieu duquel personne ne saurait se retrouver.
L’on sait bien que chaque année ramène un déficit considérable à combler; mais à
combien se peut chiffrer ce déficit? C’est ce que ni le Ministère des Finances ni sa
compatibilité confuse ne sauraient ni ne voudraient peut-être préciser; il doit être
très grand, colossal même; c’est tout ce que l’on en sait. Les contributions
indirectes, perçues directement par la commission étrangère des Bondholders, sont
les seules qui rentrent plus régulièrement; depuis que les étrangers en dirigent la
perception, leur rendement a plus que doublé. Le reste des contributions de l’État
est soumis bien certainement à un gaspillage de cinquante à soixante pour cent.
À l’exception des Ministres, des représentants de l’Empire à l’Etranger et des
officiers et employés civils allemands au service de la Turquie, tous les autres
fonctionnaires de l’État s’épuisent en vains efforts pour arriver à toucher des
honoraires arriérés de seize à vingt mois.
Etat économique. Sous le rapport économique également, la décadence a
marché à pas de géants.
Depuis la grande faillite des caïmés et les désastres de la dernière guerre, la
misère des populations, en général, est extrême. De nombreuses fortunes se sont
effondrées; la majeure partie des maisons de commerce, qui ont su échapper à la
ruine, ont déserté Constantinople en emportant leurs capitaux, les unes en France,
les autres, plus nombreuses, en Grèce. Celles qui se trouvent encore ici, sont
presque toujours inoccupées; la stagnation, dans le commerce, s’accentue de plus
en plus. Les provinces, enlevées à l’Empire à la suite de la dernière guerre, se sont
émancipées de la centralisation de leurs intérêts commerciaux sur la place de
Constantinople qui, avant cet événement, s’imposait en intermédiaire absolu de
leurs transactions. Aujourd’hui, chacune de ces contrées opère directement.
L’agriculture est, pour sa part aussi, complètement entravée dans son
développement. Le manque absolu de sécurité dans les campagnes lui interdit tout
progrès et les innombrables vexations administratives, auxquelles se voit en butte
quiconque tente d’étendre, de développer une exploitation agricole, sont indescriptibles.
Si l’on considère, en même temps, que des taxes douanières multiples
frappent tous les produits indigènes dans leur circulation intérieure, par mer, d’un
port à l’autre, tandis que les routes de terre sont rares, peu sûres et en majeure
partie impraticables, que le régime de la propriété n’offre aucune garantie de
335
sécurité, que l’on risque, à chaque moment, d’être dépouillé de son bien, on peut se
faire une juste idée – sans entrer dans un examen plus approfondi de la question –
de l’extrême misère des populations et de l’état anarchique qui domine d’une
extrémité à l’autre de l’Empire Ottoman.
Il est évident que, dans de pareilles conditions, tout progrès devient impossible,
et l’on est à se demander par quel miracle ce régime inouï réussit encore à se
maintenir debout! L’explication n’en saurait se trouver que dans le fait suivant: la
population musulmane forme la majorité, et sa résignation à toutes les souffrances
n’a point d’égal; tandis que la population chrétienne, qui se trouve disséminée dans
ces vastes provinces et, de plus, en grande minorité, est réduite à l’impuissance et se
voit forcée de défendre ses droits et son avoir par la ruse et la corruption.
Le Grand Vézir Saïd-Pacha. Cette situation déplorable n’empêche pas moins
le Grand Vézir Saïd-Pacha de poursuivre avec ténacité son idée favorite: l’abolition
des capitulations! À ses yeux, les capitulations et l’ingérence étrangère dans les
affaires de l’Empire sont la source unique de cette misère, de cette décadence.
C’est dans cette conviction que, dans le courant de son administration, il est à
l’affût de toute occasion qui lui semble de nature à l’aider dans l’œuvre
d’affranchissement qu’il se croit en devenir d’accomplir à tout prix.
Conflits. De là, les fréquents conflits qui surgissent sans cesse avec les
puissances étrangères. La dénonciation des traités de commerce et leur
remaniement constituent, aux yeux du Grand Vézir, une des bases principales de
son plan d’émancipation économique et politique tout à la fois. Mais dans son
ignorance des principes économiques les plus élémentaires, il procède sans
discernement, sans suite et, le plus souvent, dans une voie diamétralement opposée
aux intérêts de l’État et, par conséquent, au but qu’il poursuit.
Ainsi, par exemple, les tarifs en vigueur sur les importations anglaises, qui
représentent la moitié de la totalité des marchandises étrangères importées en
Turquie, ces tarifs étaient des plus favorables aux intérêts fiscaux de l’Empire: la
réduction progressive que la valeur des produits industriels de fabrication anglaise a
subie depuis l’époque où ces tarifs fixes avaient été stipulés sur la base du 8% de
leurs prix de revient, plus élevés alors, avait amené insensiblement ce résultat.
Cependant, et bien que le terme de la durée de ces tarifs n’ait pas encore expiré, le
Gouvernement ottoman les dénonce arbitrairement, applique le 8% aux importations
anglaises sur leur valeur actuelle, et le commerce anglais s’empresse de s’y
soumettre, après avoir fait retirer au gouvernement britannique la protestation qu’il
venait de lancer contre ce procédé, sous l’impression première de l’arbitraire dont il
était entaché. Le même fait s’est exactement reproduit avec l’Allemagne.
Par contre, la dénonciation des tarifs russes a été déclarée dans le temps légal, et
le 8% ad valorem appliqué aux produits de provenance russe se trouve être à
l’avantage de la Turquie; déjà, depuis plusieurs mois, les importations russes sont
astreintes à subir ce nouveau régime. Forcée dans ses derniers retranchements, la
Russie vient d’envoyer à Constantinople un délégué ad-hoc, chargé de négocier de
336
nouveaux tarifs sur les bases proposées par la Sublime Porte. Mais, en égard à cette
marque de bonne volonté, l’Ambassade de Russie insiste, à nouveau, avec son habileté
proverbiale, pour le rétablissement provisoire des anciens tarifs, jusqu’à ce que l’on soit
arrivé à une entente sur ceux qui devront leur succéder. Il me revient que la Sublime
Porte est sur le point de céder, à cet égard, aux insistances de l’Ambassade de Russie.
Des conflits, tels que celui de l’opposition faite tout dernièrement, par la force
armée, à la navigation sur le Tigre des bateaux de la compagnie anglaise Lynch de
l’Euphrate, ne cessent de se produire. En cette circonstance, les soldats turcs sont allés
jusqu’à faire invasion dans l’un des bateaux de la compagnie, au moment où il allait
entrer dans le Tigre, et l’ont occupé militairement. Cependant, à la suite d’un
télégramme, adressé par Lord Granville au chargé d’affaires britannique à
Constantinople et par lequel il était enjoint à ce dernier de déclarer à la Porte que cet
incident donnerait lieu aux conséquences les plus graves, le Conseil de Ministres s’est
occupé de cette affaire. Les ordres nécessaires ont été transmis aux autorités de Bagdad
pour faire immédiatement lever l’embargo mis sur le vapeur anglais, tout en réservant
la discussion des droits que prétend avoir la Compagnie de navigation.
Les influences. À l’influence de l’Angleterre et de la France, en ce moment
en plein déclin, l’influence prédominante de l’Allemagne avait seule succédé.
Cependant, aujourd’hui, celle de la Russie recommence à gagner du terrain et à se
faire sentir. L’Ambassadeur de Turquie, à l’occasion des fêtes du couronnement, à
été admis à offrir son bras à l’Impératrice de Russie; cet incident a vivement flatté
l’amour propre du Sultan et une lettre autographe de l’Empereur Alexandre, que
l’ambassadeur de Russie vient de lui remettre, a achevé la conquête d’Abdul-
Hamid, qui estime, en ce moment, le Tzar pour son meilleur ami.
Les intérêts, dont la Russie semble poursuivre le succès par la captation des
sympathies du Sultan, sont en ce qui concerne la partie commerciale la question des
tarifs dont j’ai parlé plus haut et, dans le sens politique, la préparation en toute sécurité
de la Bulgarie au rôle qu’elle lui assigne dans les futurs événements qu’elle fera surgir
en temps opportun. En outre, l’élection du Patriarche de Jérusalem lui tient fort à cœur.
Par ses intrigues, l’ambassade de Russie a réussi à faire rejeter tous les
candidats élus et présentés successivement par le Patriarche Œcuménique au choix
de la Porte et elle met en jeu tous les ressorts de son influence pour amener
l’élection et la confirmation, au patriarchat de Jérusalem, d’un Evèque qui soit
dévoué, corps et âme, à la partie russe. D’autre part, la Russie ne voit pas avec
déplaisir, – elle l’encourage même – le conflit soulevé par le Grand Vézir au sujet
des droits ou privilèges juridiques, exercés jusqu’à ce jour par le Patriarchat de
Phanar et que la Sublime Porte vient de frapper implicitement de nullité.
L’annihilation de l’influence du Patriarchat Œcuménique, au profit de
l’Exarchat bulgare, est le but avéré de toutes ces menées, l’influence religieuse en
Orient ayant de tout temps servi de pivot à l’influence politique.
Le Sultan Abdul-Hamid. Sa Majesté le Sultan prétend concentrer en ses
mains toutes les affaires de l’État jusque dans leurs détails souvent les plus
337
minutieux. Il ne tolère pas qu’une décision, une mesure quelconque, même

administrative, soit prise sans son approbation. Les Ministres n’ont aucune
initiative; aucun d’entre eux ne peut se rendre auprès du Souverain sans
l’autorisation préalable du Grand Vézir. Seul, ce dernier a ses entrées libres à
Yldiz, confère avec le Sultan et distribue des instructions aux autres Ministres.
Ceux-ci n’osent faire un pas, prendre une détermination, ni même émettre une
opinion ou un avis, avant d’en avoir référé au Grand Vézir. Les dossiers des
Affaires s’accumulent au Kiosque impérial et y attendent indéfiniment une
solution. La Camarilla du Palais encourage ce système déplorable et ces favoris du
jour tiennent ainsi entre leurs mains la clef d’or de toute affaire lucrative.
Abdul-Hamid, obéré par un travail surhumain et improductif, s’épuise en
pure perte. Une paralysie complète et un décousu sans pareil, dans la marche des
affaires de l’État, sont l’unique résultat de cette manie de centralisation, doublée
d’une méfiance excessive à l’égard de son entourage même qu’il suspecte sans
cesse- à bon droit, bien entendu – d’abuser de sa confiance.
Une préoccupation, plus constante encore et bien plus saisissante, fatigue et
écrase moralement ce Souverain de son poids de plomb. Le souvenir funeste de la
fin tragique du Sultan Abdul-Aziz, de son frère Murad détrôné et qu’il détient
captif, le poursuit et l’oppresse. L’idée que le même sort pourrait lui être réservé le
fait trembler pour sa couronne et pour ses jours qu’il croit sans cesse menacés.
La conséquence de ce cauchemar incessant qui l’obsède est l’isolement sans
exemple qu’il s’impose. Abdul-Hamid ne franchit jamais l’enceinte d’Yldiz-Kiosque
que pour se rendre, le vendredi, sous bonne escorte, à l’une des Mosquées les plus
proches et, toujours, de préférence, à celle qui se trouve à quelques centaines de pas
de l’entrée de son parc. Une fois l’an, le quinzième jour du Ramazan, qui, cette
année, s’est trouvé être justement samedi dernier, il est obligé d’aller, en grande
pompe à Top-Capou, assister à l’ouverture de l’armoire sacrée qui contient, entre
autres reliques vénérées de l’Islamisme, le manteau du Prophète. Mais, le plus
souvent, la voiture impériale seule fait partie du cortège; c’est à elle que la troupe
présente les armes au passage, c’est elle que la foule acclame, tandis que le Sultan se
rend à Istanbul par mer, en mouche à vapeur et, pour ainsi dire, par surprise.
Je ne sais, Monsieur le Ministre, si, dans cet aperçu fort incomplet, je l’avoue, –
eu égard au cadre restreint dans lequel j’ai tâché de me renfermer –, j’ai réussi
cependant à grouper les causes irrémédiables de cette décadence de l’Empire Ottoman
qui, aujourd’hui, a atteint presque les dernières limites. Il est à prévoir qu’une nouvelle
secousse extérieure venant à se produire, son écroulement inévitable pourrait devenir,
cette fois-là, définitif. La politique des compensations, inaugurée depuis le dernier
traité de Berlin par les Grandes Puissances et qui, seule, semble aujourd’hui servir de
pivot à leur action, est bien certainement de nature à ne plus étayer, comme par le
passé, cet édifice en ruines et déjà aux trois quarts démoli dans sa base européenne.
338
332
T cifr. 211 Sorrento, 27 iulie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 27 iulie, nr. 15935)
Confidentiel. Il ressort des termes, assez voilés, dans lesquels Mancini m’a
parlé hier de la situation actuelle, que les Puissances seraient d’accord pour laisser
à l’Autriche-Hongrie toute initiative, par rapport à une entente éventuelle avec la
Roumanie, sur la question du Danube. Mais le Cabinet de Vienne aurait fait savoir
que, après l’affaire Brialmont et l’incident de Iassy, il ne pouvait faire aucune
avance à la Roumanie sans avoir l’air de la craindre. À la suite de cet échange
d’idées, les Puissances auraient recounnu qu’il n’y avait plus rien à faire qu’à
attendre. Mancini m’a encore répété à cette occasion que votre voyage à Vienne et
à Berlin à la veille de la Conférence a été une faute capitale.
AMAE, Fond Roma, vol. 86; Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 364
333

(r.g, 28 iulie, nr. 15936)
Par télégramme du 16 Juillet adressé à Bratiano283 et par lettre privée que je

vous ai adressée au Crédit foncier284, je vous ai fait connaître les courants qu’il y a
sur la question du Traité de Londres, vous demandant quelle attitude je dois tenir
en vue des deux solutions qu’il parraît avoir cours. J’ai eu avec Fitzmaurice une
longue conversation dont j’ai pu comprendre que Lord Granville serait d’idée de …
[pasaj lipsă – n.ed.] le traité tel ... [pasaj lipsă – n.ed.] à l’Autriche. Que les
Puissances ne permettraient aucune violence contre nous sur l’exécution, nous
conseillant, à l’Autriche et à nous, de nous entendre comme nous pouvons et que
l’arrangement que nous ferons serait considér comme faisant partie du Traité. Il y a
certainement ici chez tous les Ambassadeurs un grand bon vouloir pour nous, mais
282
Copie.
283
Vezi nr. 321.
284
Ireperabilă.
339
l’Ambassadeur d’Autriche est un Hongrois et ne veut entendre parler d’aucune

concession. Je n’userai du congé accordé que dans le cas où les besoins du service
le permette[nt]. J’attend prochainement une communication de Granville.
334
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BERLIN, BELDIMAN,
T cifr. f.n.285 Berlin, 29 iulie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 29 iulie, nr. 15937)
La Gazette de Cologne publie une correspondance de Pesth annonçant que le

Gouvernement roumain avait l’intention de faire voter aux Chambres de revision le titre
de Roi des Roumains comme une espèce de compensation à son échec prochain dans la
question du Danube. Notre Roi porterait alors vis-à-vis de l’étranger le titre de Roi de
Roumanie et à l’intérieur celui de Roi des Roumains. A la suite de l’article du Românul,
sur cette question, signalé par la Gazette de l’Allemagne du Nord, toute la presse d’ici
s’en est occupée comme d’une nouvelle complication éventuelle dans nos rapports avec
l’Autriche-Hongrie. Ne faudrait-il pas faire donner un dementi par la Gazette de
l’Allemagne du Nord et par la Gazette de Cologne, et a peu près dans quel sens?
335
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BERLIN, BELDIMAN,
T cifr. f.n.286 Berlin, 30 iulie (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 30 iulie, nr. 15937bis)
La Gazette de Moscou, de Katkov, défend chaleureusement la Roumanie

contre l’Autriche-Hongrie, dans l’incident de Jassy et dans la question du Danube.
285
Copie.
286
Copie.
340
336

(r.g, 31 iulie, nr. 15937 bis)
Hier soir Granville a expédié la note invitant les Ambassadeurs de se réunir le

quinze Août échanger ratifications du Traité, sans modification, espérant qu’après
il pourra décider la Roumanie d’y accepter et signer. Je n’ai pas vu le texte ni reçu
communication.
337
CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI, BRĂTIANU (AIX LES BAINS)
SP Londra, 31 iulie (st.n.) 1883
Monsieur le Premier,
J’aurai été très désireux de vous voir et j’étais décidé, une fois
l’autorisation de mon chef obtenue, d’aller de Vichy à Aix les Bains pour vous
y trouver mais voilà que j’apprends qu’on pense se réunir en conférence pour la
ratification du Traité de Londres le 15 Août. Je n’ai pas la prétension ni l’èspoir
de pouvoir faire dévier le mauvais courant qui existe en ce moment dans les
esprits des grands qui se croient autorisés de décider des autres comme ils
l’entendent288.
Pendant quelques jours, quelques semaines on était très bien disposé à
notre égard. Lord Granville même avait à ce qu’il paraît laissé echapper
quelques intentions qui aurait pu devenir des solutions, plus ou moins
satisfaisantes pour nous; elles étaient bien accueillies à Paris, à Rome et
287
Copie.
288
Privind navigaţia danubiană şi conflictul cu Austro-Ungaria se publică următorul pasaj
dintr-o scrisoare particulară a Ministrului la Viena, Carp, către Ministrul de Externe, Sturdza: „Dragă
Miticus, şi eu cred ca şi tine că nu mai avem nici o concesiune de făcut. Prin gazete văd că Granville
aşteaptă venirea lui Waddington ca să cheme pe Ghica la o convorbire; nu crezi că ar fi bine să dai în
grijă lui Ghica să nu iasă nici cu o iotă din ultimele noastre propuneri? [...].” Vezi BAR, coresp.,
S 9(45)/DCCCLXVII, SP, Carp către Sturdza, Ausser [?], 23 iulie (st.n.) 1883.
341
ailleurs; la France aussi, Barrère sans doute, avait aussi exprimé des idées
conciliantes que ni la Russie ni la Turquie ne repoussaient, mais le Comte
Károlyi, le petit-neveu de Kaunitz, s’est montré tellement intransigeant que
personne ne prendra l’initiative dans la conférence de formuler une proposition;
de la sorte, la séance préalable sera consacrée à se regarder les uns les autres et
dire «signons demain.» Tout au plus, on nous proposera de promettre d’abord
que nous accepterons le traité et dans ce cas nous permettre d’avoir l’honneur
de signer avec les grands à la grande table. Néanmoins, je dois rester à mon
poste calme et serein. Il paraîtrait que dans les pourparlers qu’il y a eu si on
devait nous admettre à signer protocole et traité, l’admission de la Serbie s’est
élevée comme un obstacle. Voilà tout ce que je puis vous dire sur la question du
Danube.
Ce matin j’ai eu Mr. Capuţineanu venu ici avec beaucoup de millions pour
voir et acheter des docks à la machine hydraulique. Je l’ai conduit chez
Armstrong avec lequel il a mission de traiter. J’y ai trouvé Mr. E. Reader, député,
qui très probablement ira vous voir à Aix-les-Bains, à moins qu’il n’envoie le
Général (j’oublie en ce moment son nom), il est aussi de la maison Armstrong.
L’année passée, en causant avec nos officiers d’ici concernant non commandes,
je leur demandais ils se ressentaient des avantages qu’il y avait de faire notre
matériel en Angleterre. Voici à peu près le résumé de ce qu’ils m’ont dit: 1° qu’il
y avait avantage très marqué sur les prix d’au moins 10 à 15%; 2° que le travail
était sensiblement supérieur parce qu’ils permettraient dans leurs fabriques une
surveillance continuelle et journalière de la part de nos officiers tandis que Krupp
n’admettrait ni surveillance ni observation et qu’il exécutait sans cahier des
charges; 3° que la fabrique Krupp exigeait le paiement entier à l’avance tandis
que chez Armstrong on ne payait les ⅔ du montant des contracts qu’à la
livraison; et 4° qu’en ce cas de guerre en Europe, l’Allemagne empechait Krupp
de livrer du matériel de guerre à l’étranger tandis qu’en Angleterre on ne pouvait
empêcher les fabriques anglaises que pour ceux avec lesquels l’Angleterre serait
en guerre elle-même. Je me plains un peu, mon cher Premier, de ce que toutes les
commandes et tout les paiements se font en dehors de notre légation et je croit
que ce serait plus convenable que je ne sois pas tenu dans l’ignorance pour toutes
ces questions et de faire comme cela se fait dans les autres légations.
Votre très dévoué, etc.
P.S. Lord Granville vient d’envoyer une note aux ambassadeurs, les invitant à
se réunir le 15 Août en conférence pour ratifier le traité du 10 Mars tel quel,
ajoutant qu’il espérait pouvoir décider le Gouvernement Roumain à donner son
assentiment et à signer. Sa note ne m’a pas été communiquée et je n’en ai pas le
contenu mais je sais pertinemment qu’elle a été expediée hier soir.
342
338
T cifr. f.n. Londra, 1 august (st.n.) 1883, f.o.

Mon cher Premier, Voici la transcription du télégramme chifré que je viens
d’éxpedier au moment même à Stourdza. «Dès que viendra réponse d’acceptation de la
date du quinze Août pour la réunion de la conférence, Lord Granville nous adressera une
note nous demandant accepter traité purement et simplement. La chose est entendue entre
tous et, dans tous les cas, le 15 le traité sera ratifié. J’attends des instructions.»
ANIC, Fond Brătianu, dosar 181, f. 15
339
T cifr. f.n.289 Londra, 2 august (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 2 august, nr. 15939)
On n’a pas encore fixé si l’invitation à adhérer au Traité sera envoyé avant ou
après la Conférence, mais en tout cas, elle aura un caractère collectif. La Russie et
l’Allemagne ont appuyé la resistance autrichienne.
340
T cifr. f.n.290 Bucureşti, 2 august (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 2 august, nr. 15939 bis)
Au moment réception de votre dernier télégramme j’avais aussi reçu, d’autre
part, nouvelle que la ratification est imminente. Par conséquent toutes les
combinaisons contenues dans vos lettres sont écartées.
289
Copie.
290
Copie.
343
341
Vous recevrez la note collective nous invitant à adhérer purement et

simplement au Traité. Ne croyez-vous pas qu’il serait plus convenable que je ne me
trouve pas à Londres pendant l’échange des ratifications?
342
Réponse à vos télégrammes du 2-3 [Août]. Vous connaissez le point de vue du

Gouvernement. Il serait désirable qu’on ne nous fasse aucune communication avant la
ratification, du moment que celle-ci est décidée et que les Puissances maintiennent le
Traité sans aucune modification. Si néanmoins une communication vous est faite, veuillez
la prendre ad referendum et me la communiquer télégraphiquement avant de donner une
réponse. Je crois qu’il vaut mieux que vous attendiez à Londres la fin de la ratification.
343
SP Londra, 3 august (st.n.) 1883
Mon cher Premier,

Voici d’une manière succincte la voie qu’on a suivie dans la question du
Danube, à la suite de la note de notre Gouvernement. Lord Granville a communiqué
291
Copie.
292
Copie.
344
notre note aux puissances en l’accompagnant de quelques considérations, toutes en

notre faveur et insistant fortement sur les avantages qu’il y aurait à mettre la
Roumanie dans la situation de pouvoir signer le traité en conseillant l’Autriche de
faire quelques concessions. Je vous fais part des idées de Lord Granville; l’Italie et
la Turquie ont declaré qu’elles accepteraient toute proposition qui pourrait
satisfaire la Roumanie et qui pourrait être acceptée par l’Autriche. La Russie a
répondu qu’elle accepterait tout arrangement, pourvu qu’on ne touche au texte du
traité. Quant à l’Autriche, elle a répondu qu’elle n’accepterait aucune concession et
qu’il ne pourrait y avoir dans la conférence question que de la ratification du traité
tel quel et de prendre connaissance de la détermination de la Roumanie, disant que
le terme de six mois n’avait été accepté qu’en vue de laisser à la Roumanie le
temps de réfléchir et comme d’après la note remise à Lord Granville elle
déclarerait ne vouloir accéder qu’à des conditions que l’Autriche ne peut accepter.
Elle, l’Autriche, demandait la ratification pure et simple du traité. Après ces
échanges de vues on s’est décidé de convoquer la conférence pour le 15 Avril
[Août – n.ed.] et si ce terme sera accepté, on signera; personne ne prenant
l’initiative d’une proposition quelconque en notre faveur. Il est convenu également
qu’on nous adressera une note collective, soit quelque jours avant la réunion de la
conférence, soit après la ratification. On m’assure que l’Allemagne a donné son
appui à l’Autriche. Je pourrais peut-être voir ou même en avoir copie de la note ou
la circulaire par laquelle Lord Granville a accompagné la communication de notre
memorandum mais, il me sera, dans tous le cas impossible de voir les réponses des
puissances, la discipline étant très sévère au Foreign Office pour la communication
des écrits des autres puissances.
Capuţineano [Capuţineanu – n.ed.] court les docks avec un ingénieur de
Armstrong dans le but de se faire une idée des appareils et des machines
hydrauliques employés pour la manipulation des grains. Le Major Guerrey a donné
ici et à Bucarest des relations sur l’affaire de la commande des canons qui
paraissent n’avoir pas contenté la maison Armstrong et la maison se propose
d’envoyer soit Général Johnsband ou Stuart Rendell à Aix-les-Bains pour vous
donner des explications. Ils tiennent beaucoup à faire cette affaire. Stuart Rendell
est membre du Parlement, très influent, secrétaire du bureau et l’un des
administrateurs de la Compagnie Armstrong. Moi, je tiendrai beaucoup à ce que
vous fassiez sa connaissance. Il viendrait exprès à Aix-les-Bains pour vous voir, si
vous m’écrirez un mot me disant qu’il pourrait vous y trouver encore.
Je ne sais si après tout ce que je sais qu’il se passera à la conférence du
15 Avril [Août – n.ed.] il serait ou non convenable que je me trouve à cette époque
là à Londres. Je ferai peut-être mieux d’accompagner Rendell à Aix, j’aurai ainsi le
plaisir de vous voir aussi et après je m’en retournerai à Vichy faire une cure.
J’attends ainsi votre avis.
Agréez l’assurance de ma haute considération.
345
344
[MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA] – REZUMATUL
CONVORBIRILOR CU [MINISTRUL ITALIEI LA BUCUREŞTI], TORNIELLI
N f.n.293 [Bucureşti], 8 august (st.n.) 1883
În 8 aug. 83/Lui Brătianu, Conversaţiunea cu Tornielli [subl. în orig. – n.ed.]

Revenind asupra situaţiei actuale a Rom.[âniei] Comitele a atras din nou
atenţia mea asupra pericolului în care ne aflăm pentru viitor – adică să se decidă şi
de acum înainte despre treburile Dunărei de către Marile Puteri, fără de noi şi în
contra noastră. Discutând asupra dreptăţilor noastre şi nedreptăţii ce ni se face,
Comitele a făcut să reiasă, că pentru concesiile ce am face când ni s-ar recunoaşte
dreptul de a lua parte cu totul egală la orice deliberări ar mai avea loc în chestiunea
Dunării, am căpăta o poziţie internaţională în viitoare deliberări europene, pe care
nu o avem astăzi de drept. El consideră în acest caz sacrificiile ce am face pe deplin
recompensate şi adaugă că situaţiile politice se schimbă şi că vom putea profita de
aceea care va fi mai bună pentru a recupera ceea ce am fost nevoiţi să cedăm astăzi.
A avea chiar într-o chestiune secundară loc plenar la masa verde el o consideră ca
foarte important.
Eu i-am răspuns – lucrul s-ar reduce, ca pentru locul acesta în instituţiile
europene privitoare la Dunăre, să abandonăm drepturi necontestabile pe care cu
timpul să căutăm a le recupera. Dar mai întâi ni se dă oare acel drept necontestabil
şi egal?
Comitele a zis – de ce nu-l cereţi, de ce nu propuneţi?
I-am răspuns – că puterile să socot atât de mai presus de noi, că nici nu se
socot demne de a intra în vorbă. Ele vor supunere necondiţionată la o nedreptate.
Peste toate însă, pentru a lua o decizie, ar trebui să fie aici Preşedintele, care s-a
dus să-şi caute sănătatea şi a accelerat călătoria tocmai pentru a fi înainte de
ratificare ad.[ică] de 10 septembrie, pe când astăzi se accelerează acel moment al
ratificării de nu pentru 15 cel puţin pentru 25 august. Ideea lui Tornielli este
aceasta – a subscrie Tratatul cu anexa pentru concesiunea de a fi în concertul
european pentru chestiunea Dunărei. I-am adăugat: – Puterile pentru a se înţelege
între ele şi a se împăca, au admis unele pretenţiile celorlalte şi ne-au pus pe noi să
plătim socoteala în contra principiilor stabilite şi dezvoltate de dânsele de un secol
întreg, principii care nu sunt numai enunciaţiuni ale profesorilor de dreptul ginţilor,
ci care fac parte din codul recunoscut al dreptului public european. Cine ne
garantează că mai târziu nu vor face tot astfel? Unde este limitele [sic!]
atotputerniciei şi a desziceri[i] de legi, cu care se înarmează? Concesiunea ce ne-o
fac astăzi, tot din punctul de privire politic – ad.[ică] din constelaţii ale
293
Ciornă.
346
momentului, o vor relua-o înapoi şi tot noi rămânem ca păcăliţi. În adevăr, situaţia
e peste măsură de dificilă: dar cine e [de] vină, când cei mari nu vor să ţie seamă de
nimic decât numai de interesele lor şi de puterea ce au în mâini?
La aceste consideraţii adaug acele ale uneia din broşurile ce vor apărea în
favoarea noastră peste puţine zile. Profesorul de dreptul ginţilor din Königsberg
apără cu foc şi cu argumente puternice drepturile noastre, pe care dorim a le
menţine, fără a cere un adaos nou, ba mai ales cedând din ele în favoarea unor
pretenţiuni, care nu au de bază nici dreptul ginţilor teoretic, nici practica tratatelor,
ci numai voinţa şi interesul special [tăiat în orig. – n.ed.] al unui singur stat. După
ce face această expunere, blamând pe Austria şi mirându-se de Germania, el arată
importanţa României ca bastion în contra Slavismului şi zice aproape acestea:
«Toate argumentele juridice şi politice ale României sunt astfel cum ea le pune
înainte. Însă în politică trebuie ca cineva se fie practic. Ce vrea se facă România?
Contează pe opunere pasivă sau pe război, care ar esclude în amândouă cazurile
ideea întrebuinţării puterii din partea puterilor sau a Austriei? Dar dacă puterile ar
rămâne unite în ceea ce priveşte România şi dacă ele ar afla mijloace de a-şi pune
voinţa în lucrare cu mari pierderi pentru junele Regat în privirea ideală ca şi în
privirea materială: cum ar sta lucrurile atunci?» Mai departe lasă ca să cugete
Românii, dacă zguduiri noi în Orient, care se vor întâmpla pe când statul nostru e
încă june şi stă în izolare completă astăzi, nu ar aduce pericole mai serioase pentru
existenţa sa decât neîmplinirea unor dorinţe de altfel bine întemeiate?
Acestea am vrut să ţi le comunic. Situaţia e dificilă, mai dificilă decât ar
crede cineva la prima vedere. Nota lui Granville [subl. în orig. – n.ed.] care
propune 15 aug.[ust] ca termenul ratificării zicând că fiind că toate puterile sunt
unanime pentru a nu admite pretenţiunile României, expuse în nota din Mai, să fie
el însărcinat ca să invite România să prezinte în ziua în care puterile se vor întruni
pentru a ratifica convenţia, adeziunea sa la Tratat.
Din contra Broşura lui Holzendorff din Monac[o] sfârşeşte astfel – „Pe cât
timp putinţa unei rezistenţe nu e dispărută Statul cel mai [tăiat în orig. – n.ed.] slab
trebuie se aibă credinţa nestrămutată, că în istorie [tăiat în orig. – n.ed.] valoarea
morală a naţiunilor se măsoară în istorie după puterea de caracter şi rezistenţa cu
care el apără ce are recunoscut că e bunul lor drept în urma unei cercetări
conştiincioase.”
9 aug.[ust] 1883 [subl. în orig. – n.ed.] – Tot Tornielli [subl. în orig. – n.ed.]
Mi-a citit o depeşă ce o prepara către Guvernul său asupra conversaţiei de ieri. –
Relaţiunea convorbirii era exactă, dar neexactă era concluzia la care ajunge şi
anume: 1° că eu am admis că e foarte important să subscriem Tratatul şi că pentru
această concesie noi am putea în parte sau în total să renunţăm la punctele notei
noastre din Mai; 2° că am declarat că dacă ni să cere numai o adeziune, aceasta nu
ne satisface; 3° că m-a găsit dispus la concesii. Aci l-am oprit şi i-am zis curat că
pe cât era de exactă conversaţia nu m-a priceput rezumându-o. Eu nu am zis că a
subscrie Trat.[atul] e important, ci dacă Puterile ar formula un angajament că de
347
astăzi înainte nicio chestiune privitoare la Dunăre nu se va putea muta fără de

participarea egală a României; şi că am adăugat că chiar atunci ar trebui să punem
în balanţă dreptul ce ni se acordă cu dreptul care pierdem. Pe urmă i-am adus
aminte că în privirea [privinţa – n.ed.] semnăturii, avem actul adiţional şi i l-am
citit ca să-i dovedesc cum s-au ţinut de el.
În fine, din conversaţia iscată a ieşit lucrul că în mod politicos i-am spus să
nu mai trimită depeşa sa, căci nu e conformă cu convorbirea noastră. M-a muncit
două ore pline ca să-mi smulgă ceva, dar m-am ţinut şi eu foarte ţeapăn, cu maniera
foarte amicală. Mai ales îmi pune dinainte do[u]ă lucruri: 1° că e periculos să
rămânem afară de Tratat şi să fim asvârliţi din concertul dunărean; 2° că intrarea în
concertul dunărean va schimba situaţia în favoarea noastră. În fine, ducându-se mi-a
zis, nu trimit depeşa, dar stau la disposiţia Dtale., să te gândeşti, dacă tot nu e bine
să o trimit, chiar cu ceva modificări. A zis, însă, că despre schimbarea Tratatului
ori anexă nici nu poate fi vorba.
345
GERANTUL AGENŢIEI ROMÂNIEI LA SOFIA, SPIRO PAUL,
R 256 confidenţial Sofia, 28 iulie/9 august 1883
Le retour du Prince Alexandre acclamé avec enthousiasme par son peuple, a
été aussi salué avec une vive satisfaction par les missions diplomatiques que la
longue absence du Souverain avait réduites à une inaction forcée. Le vague malaise
que le pays entier ressentait, alors que l’éloignement de son Souverain le laissait,
sans défense, à l’absolue discrétion d’une régence toute puissante, a été comme
allégé à sa seule présence. Cependant, de tout ce mouvement des premiers jours, il
ne se dégage pas encore des signes bien distincts.
On en est encore à se demander si le Prince Alexandre a réussi à se faire
écouter à Moscou et si la politique qu’il a préconisée et qui évoluerait dans le sens
d’un retour à la Constitution, révisée, toutefois, dans quelques-unes de ses parties à
un point de vue plus conservateur, a obtenu l’assentiment de l’Empereur de Russie.
Quoiqu’il en soit cependant, que les Généraux Sobolev et Kaulbars, brûlant leurs
idoles de la veille, inaugurent une politique plus conforme aux intérêts réels du
pays qu’ils gouvernent, ou qu’ils se retirent dans un avenir prochain, il est de toute
évidence, jusqu’à nouvel ordre du moins, qu’on laissera à l’opinion publique dont
348
le réveil s’affirme tous les jours, et aux intérêts le temps de peser sur les résolutions
suprêmes.
Le surlendemain de son arrivée, le Prince a reçu en audience d’affaires plutôt
que de représentation le corps diplomatique et s’est longuement entretenu avec lui
de la situation du pays. Avec une bonne foi qui est un des côtés les plus
sympathiques de son caractère et la note dominante de son esprit primesautier, le
Prince Alexandre, quand il est en face de personnages qu’il estime et qui possèdent
sa confiance, se plaît à leur communiquer ses impressions et ne dédaigne point de
faire appel à leur lumières. Il est le premier à reconnaître la faiblesse et
l’incohérence de la situation qui lui est créée; de son propre aveu, il ne peut, dans
l’état de choses actuel, faire un pas sans se heurter à quelque nouvelle exigence de
ses puissants Ministres, bien plus que lui maîtres du pays, sans trébucher sur
quelque incident. Indécis et balloté entre les conseils de sa raison et toutes les
provocations, toutes les pressions organisées autour de lui, il comprend qu’à suivre
le chemin où l’on veut l’entraîner, il risque de tout compromettre sans se sauver
lui-même et qu’il livre par degrés son pays à ceux qui veulent lui imprimer la
marque russe; d’autre part il ne peut se défendre de donner des gages à la politique
censée conservatrice des Généraux Sobolev et Kaulbars. En un mot et le Prince en
convient avec amertume et découragement, il s’épuise en compromis en vaines
tactiques et il finit par se créer une vie aussi incertaine que laborieusement stérile,
où rien n’est résolu, où tout recommence, se complique et s’aggrave.
Cependant, les conseils éclairés n’ont pas manqué au Prince Alexandre:
quelques amis, qui malheureusement n’ont point voir au chapitre, lui signalant, de
longue date, les inconvénients d’une situation qui ne sauvegarde même pas sa
dignité, avaient tenté de louables efforts pour le faire revenir aux conditions
invariables de tout régime sérieux, lui faire prendre son parti sur certains points
essentiels et l’amener enfin à se fixer un programme. Le Prince avait au
commencement prêté une oreille favorable à ces ouvertures; plus tard, toutefois,
des préoccupations d’un ordre purement personnel l’emportèrent sur les résolutions
viriles. D’ailleurs les Russes, l’eussent-ils secondé dans cette voie de reformes
salutaires? Il est permis d’en douter.
Dans les nombreux entretiens que Son Altesse a eus avec l’Empereur
Alexandre, Elle lui a exposé longuement les besoins, les aspirations légitimes de
son peuple, les exigences de sa propre dignité et sans juger le général Soboleff avec
la sévérité de ses adversaires politiques qui, devant la ferme résolution de cet
homme d’État, de se vouer à la réorganisation de la Bulgarie, malgré vents et
marées, prétendent que jamais la responsabilité d’un avenir plus lourd n’a été
assumée par un passé plus léger, il lui a donné à entendre que les capacités de son
Président du Conseil n’étaient point à la hauteur de la mission qui lui incombait, et
a fini faisant appel à leurs liens étroits de parenté et à l’amitié dont son impérial
cousin lui avait donné tant de preuves éclatantes, en lui demandant le Général
Ehrnroth, dont il a pu apprécier les mérites à l’œuvre et en qui il a pleine confiance.
349
L’Empereur se serait montré d’abord favorable aux vœux de son cousin; peu après,
néanmoins, cédant aux suggestions d’une camarilla toute puissante, à laquelle entre
autres appartient monsieur Hitrovo, ancien agent diplomatique de Russie à Sofia et
ennemi irréconciliable du Prince, il revint sur la parole donnée et s’en tint à des
promesses dilatoires. Le Prince Alexandre alors, outré de l’inanité de ses efforts,
déclina l’invitation qui lui avait été faite de suivre la cour à St. Pétersborg et quitta
Moscou sous l’impression d’un dépit qu’il est aisé de comprendre. Son Altesse
n’avait pas encore quitté la frontière russe que le retour du général Sobolev était
officiellement annoncé.
Le retour de cet officier supérieur que les événements ont imposé à la
Bulgarie est très mal vu ici, où on l’accuse de vouloir perpétuer une crise favorable
à ses desseins. Pour être juste, on ne sait qui rendre responsable de la confusion
inextricable qui règne dans les affaires de la Principauté, car si la Bulgarie est un
pays où l’éducation politique est assurément fort incomplète, c’est aussi un pays où
la matière critiquable abonde un peu plus qu’ailleurs et où l’on fournit aux
mécontents trop de griefs légitimes. C’est d’ailleurs un symptôme de la situation
que le mécontentement des Russes et de leurs partisans en particulier; à les
entendre, et je résume une conversation que j’ai eue avec un personnage haut placé,
les résultats du dictatorial déguisé mais en fait exercé par les Russes ont trahi les
espérances de ceux-ci; ils ont fait plutôt naître dans tous les cerveaux capables de
réflexion certaines pensées chagrinées accompagnées de quelque inquiétude
d’esprit. Il est au surplus au courant des choses qu’il y a aujourd’hui en Bulgarie
bien peu de points où des questions également graves ne s’agitent pas.
En effet, depuis qu’il est au pouvoir, le cabinet actuel a semblé prendre à
tâche de défaire tout ce qu’avait créé le cabinet précédent. Lois sur l’ordre public,
lois sur l’enseignement, régime de la presse, organisation des districts et des
municipalités, tout a été plus ou moins réformé, mais peu amélioré sous cette
influence purement absolutiste. L’œuvre de réaction a été poussée si loin qu’une
certaine hésitation a fini par se produire même parmi les adhérents et les fidèles du
gouvernement, jusque que dans le sein du conseil. C’est ce qui explique, il y a
quelques mois la retraite des Ministres de la Justice et des Finances. Le prétexte
ostensible de cette retraite était pour ce dernier son opposition à la conversion de
l’épargne du Tsar Bulgare (15 millions, assure-t-on) en rente russe. La vraie raison
c’est que M. M. Grécoff [Grekov] et Naciovici ne voulaient plus s’associer à la
politique du cabinet. Ils avaient tout d’abord accepté cette politique comme une
grande et sérieuse nécessité dans l’état où se trouvait la Bulgarie. L’ordre une fois
retabli, ils pensaient que le moment était venu de rentrer dans une voie plus large et
plus libre. Monsieur Naciovici surtout, [face] à ces idées conservatrices en matière
de finance, ne pouvait rester sans démériter aux yeux de ses commettants dans un
Ministère infiniment plus préoccupé de maintenir sa situation politique que de
procéder à des reformes économiques.
350
Au cours de l’audience que le Prince a bien voulu m’accorder, Son Altesse a

daigné me promettre que, sur un ordre émanant d’Elle, les nombreuses affaires de
l’Agence Royale, demeurées jusqu’à aujourd’hui sans solutions, seraient
promptement réglées et après avoir manifesté à nouveau Ses vives sympathies pour
la Roumanie et ses souverains, Elle a ajouté qu’Elle espérait pouvoir se rendre vers
le milieu de l’automne à Sinaia, saluer Leurs Majestés le Roi et la Reine et se
délasser des fatigues et des ennuis d’une politique contraire à ses vues.
Il est certain que, malgré l’appui matériel qui lui est prêté par la Russie, le
Prince se trouve ainsi que je l’ai constaté plus haut, dans une situation très délicate,
rendue plus difficile encore par le choix des électeurs municipaux de la capitale,
appelés il y a quelques mois à donner un successeur au maire sortant M. Hadzhienov.
Le gouvernement qui avait entamé des négociations avec le parti libéral dont le
chef est le célèbre agitateur Dragan Tsankov, avait cru faire pour le mieux en allant
d’un seul coup à ce qui, dans sa pensée, était la dernière limite des concessions
possibles. À l’insu du Prince, il acceptait au mois de mai dernier et patronnait
même sous-main la candidature au poste du premier magistrat de la capitale de
monsieur Suknarov, radical, président de la dernière Sobranié constitutionnelle
dissoute à la suite du coup d’État de Sistov et adversaire déclaré du Prince qui le
sait et le tient en même estime. Mais le plan du gouvernement devait pécher par
quelque côté, car lui qui vraisemblablement était arrivé, par cet appui donné à un
contempteur de sa politique, à ce qu’il considérait comme la partie irréductible, se
trouve aujourd’hui contraint de faire au parti libéral une part dans les affaires, plus
large qu’il ne lui convient et se voit entraîné dans un mouvement dont la nature et
les proportions sont encore à l’état de problème.
Rien d’ailleurs, il y a quelques jours, ne faisait présager une si brusque
évolution dans le sens d’une politique assurément libérale si on la compare au
régime qu’elle est appelée à remplacer. Est-ce un jeu caché des Généraux russes
qui cherchent parmi les libéraux un appui que les vrais conservateurs leur refusent
aujourd’hui? Doit-on voir dans ce mouvement, l’action personnelle du Prince,
reconquis par ses conseillers de la première heure? Il serait téméraire pour le
moment d’en rien conclure. Quoi qu’il en soit, un ami dévoué de Monsieur Dragan
Tsankov, chef du parti libéral, Monsieur Stoilov, ancien Ministre des Affaires
Etrangères, délégué à la commission à quatre et dernièrement de retour de Londres
où il s’était rendu pour un échange de vues entre le gouvernement Princier et les
Bondholders, dans la question du rachat par la Bulgarie du railway de Varna-
Roustchouk a été en voyage à Vratza, lieu d’internement de l’ancien dictateur, pour
lui porter des paroles de paix et lui proposer une alliance de son parti avec le
conservateurs, en vue de constituer un Ministère mixte.
On ne doute pas de l’adhésion de monsieur Dragan Tsankov à un programme
gouvernemental basé sur un retour aux libertés constitutionnelles. Mais dans quelle
mesure ce retour s’effectuera-t-il? Toute la question est là. Si l’on arrive à une
entente, et tout donne lieu de le croire, dans les contingents fournis par l’un et
351
l’autre parti M. M. Vulkovich et Grécoff [Grekov], anciens Ministres et Iconomoff,

président du Conseil d’Etat, pour les conservateurs, Balabanov, Suknarov, maire
actuel de Sofia et peut-être Dragan Tsankov, pour les libéraux seraient désignés
pour entrer dans la composition du Ministère mixte et pour occuper de hauts
emplois administratifs et judiciaires. La Présidence du Conseil serait conservée au
Général Sobolev, quand au Général baron Kaulbars, Ministre de la Guerre, il
garderait son portefeuille. En même temps qu’on engageait ces négociations, le
Prince Alexandre en conformité de l’article de la loi électorale, convoquait par
décret portant la date du 22 juillet vieux style, les électeurs du 1er degré, afin d’élire
les votants aux élections complémentaires pour la 3ème Assemblée Nationale
Ordinaire. À leur tour, ces votants, électeurs du second degré, sont appelés pour, le
21 août/2 septembre, à élire les députés complémentaires dans les proportions
suivantes: pour le district de Sofia, huits députés; pour le districts de Kustendil,
Rasgrad et Varna, à raison d’un député; dans le district de Shoumla, 2 députés et
dans celui de Silistrie, 3 députés. L’Assemblée Nationale, ainsi complétée, sera
convoquée le 2/14 septembre.
Ces mesures inopinées et qui semblent dans une certaine mesure donner
satisfaction à l’opinion publique, seront-elles fertiles en résultats pratiques? On ne
saurait le prévoir. Quoi qu’il en soit, le Général Sobolev se trouvera à son retour
dans une situation des plus fausses; qu’il refuse et alors il ne lui reste qu’à donner
sa démission ou qu’il accepte les conditions des hommes qu’il avait tenté de
déshonorer et dont aujourd’hui il recherche l’alliance, il risque de n’avoir ni le
bénéfice d’une résolution nette ni l’avantage d’une concession libre.
Monsieur Kirovitch, Agent de Bulgarie, près de la Cour de Belgrade, a été
mandé, ces jours derniers à Sofia. Ce brusque rappel que rien ne justifie donne lieu aux
commentaires les plus fantaisistes. Il résulterait néanmoins d’un entretien que ce
diplomate aurait eu avec un de ses amis politiques, et dont l’objet a transpiré, qu’il en
faudrait voir la cause dans l’offre d’un portefeuille. Serait-ce celui des Affaires
Etrangerès? Il a été vivement question dans les sphères officielles de confier ce
Ministère au docteur Vulkovich, Président du Conseil d’État, qui a déjà dirigé ce
département dans le cabinet Sobolev dont le Prince Alexandre fait grand cas, pour les
renseignements précieux que cet homme d’État d’un esprit dédié mais peu scrupuleux
lui procure sur les hommes et les choses de Roumélie. Mais les dispositions hostiles
que donnait le corps diplomatique contre le Président actuel du Conseil d’État, dont le
caractère inquiet et brouillon avait presque provoqué une suspension des relations entre
les missions etrangerès et l’Office Princier, feront probablement échouer cette
combinaison. Monsieur Kiriak Tsankov qui gère actuellement ce département
retournerait à Bucarest en son ancienne qualité d’agent de la Principauté. Je ne sais
encore le crédit qu’il faut accorder à tous ces changements et nouvelles que nul n’est
encore en mesure de confirmer et partant d’affirmer.
Dans les cercles autorisés, il est avéré que le Prince Alexandre a reçu il y a
peu de jours de l’Empereur de Russie un télégramme, l’engagement à beaucoup de
352
circonspection et l’assurant à nouveaux de son appui bienveillant. Le fait m’a été

confirmé par Son Excellence Nyad Pacha, Commissaire Ottoman pour les Vacoufs,
qui est l’objet d’attentions toutes spéciales de la part de Son Altesse, dont le vœu le
plus cher est de faire reconnaître par la Sublime Porte, son ordre de St. Alexandre.
Le Général Sobolev sera accompagné à son retour par monsieur de Yonin,
ancien Ministre Président de Russie au Monténégro, récemment promu Ministre
Plénipotentiaire au Brésil et chargé par rescrit impérial d’une mission temporaire
en Bulgarie. On croit généralement que ce diplomate, rompu aux affaires, prendra
en main la direction de la politique tant intérieure qu’extérieure de la Principauté,
reléguant les général Sobolev et Kaulbars, chacun dans les affaires de son ressort.
Comme Ministre plénipotentiaire, Monsieur de Yonin n’appartiendra pas, on présume,
d’une façon immédiate au corps diplomatique de Sofia, dont les membres ne sont
qu’Agents et Consuls Généraux d’autre part, comme il n’aura point de portefeuille,
sa situation à la cour du Prince Alexandre sera exceptionnelle et privilégiée.
L’envoi de Monsieur de Yonin et la création d’une Agence Diplomatique du
Bulgarie à St. Pétersbourg, dont le titulaire, Monsieur docteur C. Stoilov, doit
quitter Sofia incessamment à destination de son poste, semble indiquer en Russie
un sentiment tout nouveaux d’intérêt pour les affaires de Bulgarie et promettre une
communion plus étroite et plus sincère d’idées entre le puissant Empire et la petite
Principauté.
Le Prince Victor de Schoenbourg-Waldenburg a quitté hier matin Sofia; pendant
son séjour dans la capitale bulgare il a été l’hôte de Son Altesse le Prince Alexandre.
Je tiendrai Votre Excellence au courant de tout ce qui pourra se produire de
nouveaux et j’ai l’honneur de lui réitérer les assurances de ma très haute considération.
346
GERANTUL CONSULATULUI GENERAL AL ROMÂNIEI LA BUDAPESTA,
CIMBRUŢ, CĂTRE MINISTRUL DE EXTERNE, STURDZA
R 678 confidenţial Budapesta, 28 iulie/9 august 1883

(r.g. 22 august 1883)
Domnule Ministru,
Spre completarea depeşei cifrate de astăzi a acestui oficiu nr. 676294, am
onoarea a raporta Excelenţei Voastre că agitaţia antisemitică în Ungaria, începută
mai înainte cu câţiva ani de deputatul Istóczy şi alimentată mai ales prin procesul
294
Ireperabilă.
353
de la Tisza Eszlár, în urma dispariţiei unei fete creştine şi a achitării jidanilor

inculpaţi în zisul proces, începe a lua proporţii din ce în ce mai mari, astfel că,
alaltăieri, marţi, şi mai cu deosebire ieri seară, ea a trecut în fapte violente chiar în
capitala Ungariei.
Anume, vreo 600 persoane, învăţăcei de meserii, calfe, lucrători, proletari,
etc., s-au adunat ieri seară la ora 8 ½ în strada Kerepeş, una din principalele străzi
ale Budapestei, înaintea hotelului numit Zum weiszen Schwan şi după strigătele de
„Să trăiască Istóczy, Ónody şi Verhovay” (toţi trei deputaţi, care sunt consideraţi
drept capi ai agitaţiei antisemitice), au intrat mai întâi în curtea zisului hotel
atacând cu scaune, sticle şi cu alte ustensile pe oaspeţii jidani, spărgând ferestrele,
candelabrele, mesele şi scaunele şi vărsând vinul şi berea pe stradă, au spart apoi şi
despuiat mai multe magazii şi prăvălii jidăneşti, precum a lui Adolf Hoffmann,
Wilhelm Pfeifer, Moritz Freund, David Kohn, etc. Trotuarul era acoperit de sticle,
cămăşi, rufării, ferestre şi uşi sparte. Deşi rezidenţa poliţiei locale este aproape
vecină cu locul turburărilor, abia la ora 9 ¼ au fost trimişi 12 sergenţi poliţieneşti,
care nu au putut restabili ordinea decât la ora 11. Vreo 30 inşi dintre provocatori au
fost arestaţi. Cordoane militare sunt aşezate la locurile semnalate pentru a preveni
ulterioarele dezordini.
Dacă aceste excese, continuându-se, ar deveni îngrijorătoare pentru ordinea
publică, mă voi grăbi a supune Excelenţei Voastre faptele mai importante.
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Budapesta, vol. 180, f. 24-25
347

(r.g, 10 august, nr. 15940)
Je reçois à l’instant votre lettre du 4296 et je suis tout heureux. La Conférence aura
lieu le 15. L’ambassadeur d’Autriche est absent. Hengelmüller signera à sa place. À la
place de l’ambassadeur d’Allemagne, le Chargé d’Affaires. L’ambassadeur de Russie
est arrivé. Waddington m’a dit que Barrère viendra.
295
Copie.
296
Ireperabilă.
354
348
CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI, BRĂTIANU (AIX-LES-BAINS)
SP Londra, 10 august (st.n.) 1883
Mon cher Premier,

Je n’aurais jamais commis la faute de quitter Londres pendant la conférence sans
que je sois autorisé par le gouvernement; aussi j’en ai referé à mon chef, lui soumettant
une appréciation, car j’avoue que je me sens fort gêné de me trouver en face de cette
solution comme un automate, comme la tête du Turc dynamomeètre sur laquelle on
tape sinon avec la poing, mais avec des paroles telles que celles-ci. «J’espére que le 15
nous nous verrons parmis nous» et que je suis obligé d’avaler ma colère ou de chercher
à trouver une phrase qui leur fasse sentir que les rieurs peuvent être aussi de mon côté.
Il y a quelques Ambassadeurs qui sont absents, et je crois même qu’ils ne
seront pas ici pour le 15 Août; mais cela n’empêchera pas la ratification. Le Comte
Caroly [Károlyi – n.ed.] ne reviens qu’en novembre, mais Engel Müller
[Hengelmüller – n.ed.] m’a dit lui-même qu’il était autorisé de représenter
l’Autriche-Hongrie et de signer. Barrère ne viendra probablement non plus, car je
vois dans les journaux d’hier qu’il était nommé C.[onsul] G.[énéral] en Egypte,
mais Waddington est ici et je crois qu’une seule signature suffit pour l’acte.
Ce n’est pas pour conclure un arrangement avec la maison Armstrong que je
voulais vous envoyer ou vous amener Rendell. Il n’est guère homme du métier; il
n’a pas la moindre idée de ce que c’est qu’un canon ou un fusil; mais je voulais
l’amener comme homme politique appartanent au nouveau groupe d’hommes
politiques auquel appartient aussi Lord Edmond Fitzmaurice, groupe qui comprend
autrement la politique de l’Autriche que ne la comprennent les hommes de la
génération qui les précède et qui sont au pouvoir. Il compte parmi les hommes de
l’avenir; ils ont des idées plus justes mais ils n’ont pas encore l’autorité voulue
pour attaquer de front la routine qui persiste à croire que la Russie seule est une
rivale et un danger pour l’Angleterre et que l’antidote c’est l’Autriche. Aussi, dès
que l’Autriche demande la Bosnie, l’Hertzégovine, Adda Calé ou le Danube,
l’Angleterre fait un peu la grimace d’abord, puis Caroly et Mimatec lui disent:
«mais consentez parce que cela fait pièce à la Russie» tout faisant bonne mine à
mauvais jeu ou cède. Lord Fitzmaurice a vu l’action de l’Autriche pendant la
mission et sait à quoi on devrait s’en tenir sur son compte.
Rendell est dans le conseil d’administration de la maison Armstrong & Cie.
et pas dans la partie technique. Il est député influent dans la Chambre des
Communes; c’est un homme d’un grand avenir; c’est lui qui conduit le bureau de la
Chambre. Si vous voulez le voir faites moi le savoir; je vous l’amènerai. Sinon,
non! La conférence devant avoir lieu le 15 Août et ne devant durer qu’un moment,
je crois que je pourrais vous voir à Aix vers le 20 Août.
355
En attendant, veuillez présenter mes respectueux hommages à Madame Bratiano.

349
REGELE CAROL I, CĂTRE MINISTRUL
T cifr. 56 Sinaia, 10 august (st.n.) 1883, ora 18

(Bucureşti, 10 august, ora 18,25)
Invitation P[rince] Guillaume de Prusse de tenir sur les fonds de baptême son
fils. Demandez Bratiano si je dois aller en personne ou me faire représenter.
Ajoutez que je préfère le dernier cas297. Baptême a lieu dans dix jours. J’espère que
mon arrivée se passe demain.
ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 1
350
T f.n. Londra, 11 august (st.n.) 1883, f.o.
Voici, mon cher Ministre, traduction de la note que j’ai reçue hier soir à 11 heures
de la part de Lord Granville. J’en ai expédié aussitôt la substance par télégraphe298
à Bucarest à Stourdza et copie de texte, ce matin je lui ai envoyé une traduction.
Votre dévoué etc.
Foreign Office, 10 Août 1883
J’ai communiqué aux Plénipotentiaires des autres Puissances représentées
dans les récentes Conférences relatives à la navigation du Danube la note que vous
297
Pentru răspuns vezi nr. 351
298
T cifr. 6639, Londra, 10 august (st.n.) 1883, f.o., nepublicată.
356
m’avez fait l’honneur de m’adresser le 14 Juin ainsi que la copie de la dépêche de

Mr. Stourdza qui l’accompagnait, exposant les vues du Gouvernement Roumain
relativement à l’arrangement auquel on était arrivé dans ces Conférences et
contenues dans le traité du 10 Mars dernier et dans le règlement y annexé.
Le Gouvernement de Sa Majesté a examiné avec attention toutes les
observations présentées par la Roumanie et il faut croire que la même attention a
été donnée par les autres Puissances qui ont participé au traité. Le désir de toutes
les Puissances a été de satisfaire aux désirs et aux exigences des États riverains
autant que les circonstances pouvaient l’admettre. Mais il ne paraît pas possible
maintenant d’introduire des changements à un arrangement auquel on est parvenu
avec beaucoup de soin et après mûre discussion et après avoir considéré les points
mis maintenant de nouveau en avant par Mr. Stourdza. (But it does not seem
possible now to introduce changes in an agreement which was drawn up with great
care after mature discussion, and upon consideration of the points which have now
been again put forward by Mr. Stourdza.) Il a été conséquemment proposé que la
Conférence se réunirait le 15 courant à l’effet d’échanger les ratifications du traité
et je suis chargé, comme Président de la Conférence d’exprimer le désir de tous les
ayant participé au traité que vous soyez autorisé à signer un acte donnant
(recording) l’adhésion (the accession) de la Roumanie au traité.
Signé: Granville
ANIC, Fond Brătianu, dosar 181, f. 30-31; AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8,
2f, partea a VI-a, f. 379-83
351
T cifr. 772 Aix-les-Bains, 11 august (st.n.) 1883, ora 21,10

On ne devrait pas hésiter [à] partir. Allant ou retournant il verrait Empereur

Autriche. À quelle station ordonne le Roi que je me presente?299
299
Pe aceeaşi filă sunt reperabile minutele a două telegrame expediate de Ministrul de Externe,
Sturdza, Preşedintelui Consiliului, Brătianu, la 12 august (st.n.). „S. M. le Roi désire savoir si votre santé
vous permet de l’accompagner Berlin, Vienne, sauf à continuer votre cure bains mer après.” T cifr. f.n.,
[Bucureşti], 12 august (st.n) 1883, f.o. „Votre télégramme a décidé le Roi de partir. Il partira Jeudi et
arrivera Venerdi soir Breslau où passera nuit. Samedi dans la journée sera Berlin. S. M. désire vous
rencontrer Breslau ou Berlin. Atteinds réponse.” T cifr. f.n., 12 august (st.n.) 1883, f.o.
357
352

(r.g, 13 august, nr. 15942)
J’ai l’honneur de répondre à la communication de Votre Excellence que le
Gouvernement roumain regrette vivement que les Puissances n’aient pas cru devoir
prendre en considération les observations soumises à leur appréciation et fondées sur les
principes généraux du droit des Gens, aussi bien que sur les règles établies pour la
navigation des fleuves internationaux et spécialement du Danube. Comme on ne lui
demande que de donner une déclaration concernant l’adhésion pure et simple de la
Roumanie au Traité de Londres du 10 Mars, le Gouvernement Royal ne croit pas
pouvoir, dans ces conditions, autoriser Votre Excellence d’adhérer au Traité mentionné.
353
T cifr. 151/214 Bucureşti, 13 august (st.n.) 1883, ora 21,15

(Roma, 14 august, ora 10)
Sa Majesté le Roi ayant été invité par le Prince Guillaume de Prusse de tenir
sur les fonds de baptême son fils, Sa Majesté partira pour Berlin le seize août.
Voyage de Sa Majesté sera de courte durée.
354
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA VIENA, ROSETTI,
T cifr. f.n. Viena, 14 august (st.n.) 1883, f.o.

Kálnoky este venu me dire qu’Empereur aurait le plus grand plaisir à voir
notre Roi. Le Ministre est personnellement très heureux d’avoir l’honneur d’être
300
Copie.
358
présenté à S.[a] M.[ajesté] et il compte sur l’entrevue des deux souverains pour
écarter bien des difficultés, qui n’ont rien en elles-mêmes d’insurmontable.
Empereur rentre Vienne 19 et sera ici lors du passage du Roi. Les assurances polies
de Kálnoky étaient empreintes de la plus grande réserve et leur ton général laissait
facilement entendre que c’est de nous qu’on entend ici des concessions.
355
T cifr. f.n.301 [Bucureşti], 14 august (st.n.) 1883, f.o.
Votre télégr.[amme] en clair sur rendez-vous Breslau est connu à Vienne,

certainement à Berlin. Roi dit il paraît impossible ne pas aller Berlin. Cela ferait
mauvais effet. Il faut aller même pour 24 hours. Chargé d’Affaires d’Allemagne
m’a questionné officiellement sur votre voyage302.
356
T cifr. 4530 Londra, 14 august (st.n.) 1883, ora 23

Ayant vu hier Fitzmaurice et lui ayant dit qu’il était impossible de répondre
avant la ratification, le temps matériel manquant et Bratiano étant absent. J’ai
301
Ciornă.
302
Aceeaşi filă conţine minuta unei telegrame a Ministrului de Externe Sturdza către Alexandru
Beldiman (Berlin), Ataşatul special pe lângă persoana Preşedintelui Consiliului, din care se publică
următoarele pasaje: „S.[a] M.[ajesté] le Roi est parti. Elle arrivera à Breslau Venerdi soir. Veuillez vous rendre.
[…] Faites-moi savoir immédiatement télégraph.[iquement] effet causé par voyage dans cercles off.[ciels] et
journaux. Réception frontière à Breslau sera-t-elle officielle ou non? […].” T cifr. f.n., Sturdza către Beldiman,
Sinaia, 4/16 august 1883, f.o. Beldiman comunică de la Breslau, la 17 august 1883: „Par ordre de l’Empereur
d’Allemagne la réception officielle du Roi ici sera exactement comme pour la personne de l’Empereur lui-
même. Tous les officiers de la garnison et tous les hauts fonctionnaires recevr[ont] Sa Majesté.” T cifr. 839,
Beldiman către Sturdza, Breslau, 17 august (st.n.) 1883, ora 24,50. La aceeaşi dată, Însărcinatul cu Afaceri la
Viena, Rosetti, comunică următoarele: „Ministre Affaires Etrangères me comunique à l’instant Empereur a
donné ordre inviter Roi habiter palais. J’ai transmis invitation à notre légation Berlin et je attends ordres de Sa
Majesté pour répondre Aff.[aires] Etr.[angères].” T cifr. 5597, Rosetti către Sturdza, Viena, 17 august (st.n.)
1883, ora 19,15. Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 27-28.
359
ajouté cependant que moi je croyais l’adhésion impossible dans ces conditions. Je
n’ai pas voulu voir Granville, lui ne pouvant me dire que ce qu’il avait dit dans sa
note et que je ne le verrai que lorsque j’aurai une réponse de mon gouvernement.
Puisque le Roi doit aller à Vienne, ne serait-il pas bien de répondre après son
retour? Barrère arrivé ce soir303.
357

(r.g, 15 august, nr. 15943)
J’approuve complètement votre attitude et je crois que ce que vous avez dit
est bien dit et suffisant. Toute autre communication pour le moment est superflue.
Voyage du Roi à Vienne décidé.
358

(r.g, 15 august, nr. 15944)
La Conférence s’est ajournée à Mardi 21 Août. La raison est que les pleins
pouvoirs de la Russie et de l’Autriche manquent.
303
304
Copie.
305
Copie.
360
359
R 110 confidenţial Belgrad, 3/15 august 1883

La crise ministérielle qui a failli éclater il a y quelque temps, et qui avait été
conjurée momentanément, vient d’entrer dans une phase aiguë dont les
conséquences peuvent devenir extrêmement graves. Dans le programme du parti
progressiste, alors qu’il était dans l’opposition, figuraient la convocation de la
grande Skuptchina et certaines modifications de la constitution, entre autres:
révision intégrale de la loi éléctorale.
Le Ministère comprend très bien que, pour se maintenir au pouvoir, il doive
réaliser les mesures libérales réclamées et attendues en vain par l’opinion publique.
Il sait que son manque de parole lui a déjà coûté la popularité. C’est pourquoi il
désire fermement la réunion d’une constituante. Malheureusement, pour les
intentions du Cabinet, le Roi refuse de faire appel au pays; il veut s’en tenir à la
petite Skuptchina, dont la convocation est exigée par la constitution dans le courant
de l’année. Il s’agirait de procéder aux élections en Septembre et soumettre à la
ratification de la Chambre ordinaire les décisions de la conférence à quatre. Ces
décisions seront votées sans aucune difficulté.
Il y a donc divergence de vues entre le Souverain et son Ministre. Le Roi
craint le résultat des élections pour la grande Skuptchina. La Couronne ne pouvant
nommer le quart des membres de cette assemblée, la majorité en serait très
probablement radicale et libérale; le Ministère tomberait et le Roi Milan se
trouverait entre ses engagements qui le lient au dehors et un courant irrésistible de
l’opinion publique qui demanderait, en première ligne, un changement dans la
politique extérieure. Cette perspective ne laisse pas que de causer de vives
appréhensions au Palais; aussi la Cour ne veut-elle à aucun prix entendre parler de
chambre extraordinaire.
D’autre part, Monsieur Pirocanac et ses collègues qui n’ont que leurs
portefeuilles à perdre, insistent respectueusement, mais énergiquement. Ils ne
veulent pas mentir plus longtemps à leur programme, et déclarent qu’ils
donneront leur démission si leurs avis ne sont pas suivis. Finalement on est
convenu d’une trêve. Le Roi a accordé un mois à ses Ministres pour revenir sur
leur decision.
Comprenant la gravité du conflit, et des conséquences qui peuvent en
résulter, Sa Majesté s’est décidée à prendre conseil en haut lieu. Elle partira
361
Dimanche prochain, 7/19 Août, pour Gleichemberg; elle fera dans cette ville un
court séjour, et de là, Elle se rendra probablement à Ischl. Dans les premiers jours
de Septembre Elle partira pour Hombourg où doivent avoir lieu les manœuvres de
l’armée allemande.
Le Roi de la Serbie a été, il est vrai, invité par l’Empereur Guillaume, mais je
sais que cette invitation a été sollicitée de Belgrade. A Hombourg, le Roi Milan
exposera à son Auguste hôte les difficultés avec lesquelles il est aux prises, et
tâchera de démontrer qu’une modification de Ministère était devenue indispensable
et s’imposait chaque jour davantage.
Il est évident que de cette entrevue dépendra la solution de la crise actuelle
dans tel ou tel sens. Mais pour moi, j’estime qu’un changement d’hommes ne serait
qu’un palliatif; c’est le régime qu’il faut remplacer pour rétablir la paix dans le
pays. Or l’opposition devenant gouvernement, le danger viendrait de dehors. Le
Roi serait rendu responsable de ce nouvel état de choses, et serait mis en demeure
de tenir ses engagements.
A quelque point de vue qu’on se place, il est impossible de se dissimuler que
la Serbie ne soit sur le point de traverser une crise pleine de périls, soit pour la
dynastie, soit pour le Royaume. Je ne puis mieux résumer la situation qu’en ces
mots: évolution ou révolution.
360
[MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA] – MEMORANDUM
PRIVIND SITUAŢIA INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
M f.n. Sinaia, 3/15 august 1883
La situation incertaine de l’Europe est un fait évident pour tout observateur

nous en citerons les suivants:
1° La conversation du Prince de Bismarck avec Monsieur Stourdza en
novembre de l’année dernière, de laquelle ressortent trois points essentiels: la
rupture de l’Allemagne avec la Russie – l’alliance de l’Allemagne avec la Russie
[tăiat în orig. – n.ed.] l’Autriche-Hongrie et l’Italie dirig[é]s contre la Russie –
l’impossibilité de la part de l’Allemagne, à cause de cette alliance, de peser sur
l’Autriche-Hongrie dans la question du Danube.
362
2° La conférence même de Londres, dans laquelles les Puissances, à

l’exception de la Russie, se trouvaient être en parfaite entente sur les questions à
résoudre et où les divergences avec la Russie se sont fait jours plus d’une fois
dans une irritation laissant des traces jusque dans la rédaction si atténuée des
protocols.
3° L’attitude de l’Allemagne avant, pendant et après la Conférence, ne faisant
parvenir à Bucarest que des conseils de conciliation sans se séparer de l’Autriche-
Hongrie dans les décisions à prendre.
4° Les paroles du Conte Hatzfeldt à Monsieur Liteano il y a quelques
semaines, qui laissaient entrevoir la possibilité d’une guerre européenne qu’on
cherchait à écarter, mais pouvait éclater d’un moment à l’autre.
5° Enfin la lettre de l’Empereur d’Allemagne au Prince de Hohenzollern, qui
indique une situation grave et dangereuse pour la Roumanie.
En face de cette situation, la Roumanie se trouve complètement isolé. Il y a
plus que cela. Si une guerre doit éclater prochainement, chacun cherchera à en
rejeter la responsabilité sur l’autre. Combien cette tâche serait-elle rendue plus
facile, si on pourrait s’en prendre à un tiers. Le différend, ayant sa source dans le
Traité de Londres et touchant à son exécution, peut donner le pretexte d’un
conflit général. Ce traité, un fois signé et ratifié, deviendrait ipso facto exécutoire
seulement pour la Russie. Les Puissances maritimes pourront, si l’Angleterre se
détache de l’alliance de l’Europe centrale, obtenir facilement de la Roumanie
l’exécution du Traité en ce qui concerne la Commission Européenne du Danube.
Seule l’Autriche-Hongrie resterait avec des avantages illusoires. Si cette
puissance recevait [tăiat în orig.–n.ed.] obtenait de la majorité un mandat
éxécutoire ou un permis d’exécution contre les États riverains qui n’auraient pas
donné leur adhésion au traité – que ce mandat lui serait refusé par la Russie et
que l’Autriche-Hongrie passerait outre: la guerre aura éclaté entre la Russie d’une
part et l’Allemagne et la Russie [tăiat în orig.–n.ed.] ses alliés de l’autre. Ceux
[tăiat în orig.–n.ed.] Les États riverains qui se seraient opposés à l’exécution du
traité seraient contraints par la force des choses de devenir les alliés de la Russie.
La note de la Russie faisant des réserves au nom de la Bulgarie en ce qui
concerne l’exécution des décisions de Londres, l’attitude actuellement réservée
de la Bulgarie, dont on ne connaît pas encore les décisions, paraissent être les
indices [sic!] d’une situation qui se prépare. Devons-nous nous laisser ainsi
entraînés par le courant dans une direction opposée à nos intérêts et dont le
danger est indiqué d’une manière incisive par la lettre de l’Empereur
d’Allemagne?
Toute la situation future pivote donc pour la Roumanie sur la question du
Danube. Il est évident que nous nous trouvons dans un moment décisif. On aurrait
peut-être pu laisser trainer, non sans dangers, un certain temps encore la situation
actuelle et attendre les événements: mais il est certain que le voyage du Roi à
363
Berlin a précipité les décisions à prendre. Ce voyage est un événement politique.

Dans des temps ordinaires et dans une situation normale de l’Europe, ce voyage
n’aurait eu que le caractère d’un acte de courtoisie et de politesse: nous
chercherions actuellement en vain de le réduire à ces proportions. Personne ne
l’admetrait – ni pays, ni gouvernements. Si les Souverains évitent de s’expliquer
sur les affaires pendantes, ce serait maintenir intacte la situation, formant
précisément le différend international. Par la force des choses on aurait pris une
décision dans un sens contraire à l’alliance austro-allemande. Un arrangement de la
question du Danube paraît comme une nécessité aussi bien pour la Roumanie, que
pour l’Autriche-Hongrie: pour cette dernière et pour l’Allemagne, l’alliance de la
Roumanie ne peut être indifférente. Pour la première l’entrée dans la ligue de
l’Europe Centrale est une question vitale, car jetée dans le tourbillon de l’action
slave, elle ne pourra en sortir qu’ayant perdu pour le moins la base de sa situation
politique européenne. En face des Turcs on pouvait marcher avec les Russes: en
face de l’Occident on ne saurait aller qu’avec celui-ci. Comment aboutir à un
arrangement dans la question du Danube?
Il n’y a pas de doute que du point de vue du droit des gens et des traités, la
Roumanie n’ait raison. Il est néanmoins impossible de ne pas se rendre compte,
combien la question du Danube elle-même est compliquée avec la situation
précaire de l’Europe. On ne peut donc en faire abstraction complète car on
sacrifierait des intérêts de tout premier ordre desquels dépend l’existence même de
la Roumanie, à une question, importante mais pourtant moins considérable, que le
temps et les événements, comme le développement et la consolidation de la
Roumanie peuvent toujours faire changer à son avantage. N’est-ce pas en
louvoyant, que nous avons traversé depuis un quart de siècle les plus grandes
difficultés, pour établir un état de choses impossible à réaliser en nous opposant
directement aux obstacles que nous rencontrions sur notre route? N’est-ce pas ainsi
que tous les États ont agi, quand des difficultés pour le moment insurmontables se
dressaient devant eux et devenaient menaçantes? Ce qui est important, c’est de se
créer des réserves pour l’avenir.
Nous avons raison de prétendre que le titre de l’Autriche-Hongrie dans la
Commission Européenne est un autre que celui de la Roumanie. Il est aussi certain
que toute la législation fluviale internationale et la logique même des choses
réservent l’exercice de la police fluviale aux riverains. Mais il faut en même temps
avouer qu’en rappelant à notre mémoire la marche entière des négociations
concernant le Danube et en y rapprochant la situation actuelle des choses, nous ne
pouvons pas ne pas être convaincus que nous n’aboutirons jamais à une entente
sans faire quelques nouvelles concessions. Il serait suffisant que l’amour propre des
grandes puissances, et principalement de l’Autriche-Hongrie subsiste, pour
maintenir intacte une décision prise après de si longs débats. Il faut donc distinguer
pour chacune des parties les questions les plus importantes. Si nous trouvons que
364
les intérêts de premier ordre se croisent avec ceux de moindre importance, la

solution du différend serait toute trouvée, car on n’aurait qu’à satisfaire autant que
possible les premières et faire des concessions sur les secondes. Des deux questions
qui forment la divergence entre les deux gouvernements, il y a l’une qui se trouve
complètement sur le terrain du droit – la police fluviale –, l’autre qui est plutôt du
domaine politique – le titre de l’Autriche-Hongrie dans la Commission de
surveillance. Pour la Roumanie c’est la prmière qui prime, pour l’Autriche-Hongrie
la seconde. Il est essentiel pour la Roumanie de ne pas abandonner des droits
essentiels à la souveraineté de chaque État, tandis qu’elle peut prendre patience et
attendre le développement de sa position européenne pour réclamer de l’Autriche-
Hongrie ce qu’elle ne peut obtenir aujourd’hui – d’être traitée dans la question
danubienne sur le pied de la plus complète réciprocité. Quant à l’Autriche-Hongrie,
ce qui paraît le plus important pour elle c’est son entrée dans la Commission
européenne à un titre non défini, qui, après le Traité de Londres devient presque un
titre européen.
Accepter les nécessités politiques du moment pour d’autres grands avantages,
tenir compte autant que possible des vœux et des décisions de l’Europe en tâchant
de mitiger ce qu’elles ont d’excessif ou ce qui pourrait compromettre l’avenir, ce
serait arriver plus sûrement au but par le stage d’une situation intermédiaire que de
mettre le tout en danger en nous isolant de plus en plus et en soulevant contre nous
l’hostilité de la ligue de l’Europe centrale. Si nous agissons autrement, il est fort à
craindre que les événements qui se préparent et qui seront décisifs pour l’existence
de la Roumanie ne lui préparent sa perte. Dans le cas d’une guerre, les causes de
notre isolement nous jetteront fatalement dans les bras de la Russie. Si celle-ci est
vaincue, le partage de la Roumanie paraît une probabilité certaine: si elle est
victorieuse, nous deviendrons fatalement ses vassaux.
On craint beaucoup que l’Autriche-Hongrie ne nous entraîne dans la guerre
qui se prépare sans pouvoir stipuler avec elle des conditions. Il ne faut pas exagérer
notre position. L’Allemagne et l’Autriche-Hongrie peuvent se passer de la
Roumanie dans le cas d’une guerre: tandis que c’est de notre côté que nous sentons
la nécessité absolue de nous allier à elles pour échapper à l’étreinte panslaviste. Si
nous arrivons à la veille de la guerre avec la question du Danube non résolue, c’est
elle qui fournira la concession qui pourrait nous être accordée comme condition
d’alliance. Ceci excluderait [sic!] toute [s] autre [s] conditions. De la part de la
Russie la condition de l’alliance est connue – la Bucovine et la Transylvanie – la
reçue de l’ours dans la forêt. Si la question du Danube peut être réglée actuellement
par une entente avec l’Autriche-Hongrie, le rapprochement avec l’Occident
deviendra un fait accompli et il nous sera plus aisé de traiter des événements futurs
et des leurs conséquences pour la Roumanie. En tout cas nous devons nous rendre
compte de notre situation dans le concert européen. Avant la reconnaissance de
notre indépendance par l’Europe, la Roumanie soutenait qu’elle était un pays
365
indépendant: pourtant nos efforts mêmes ne faisaient que démontrer que nous
n’étions que dans le stage d’un désir à réaliser. Le droit des gens et les traités ne
nous considérait [sic!] pas comme complètement indépendants. Il en est de même
aujourd’hui. Nous soutenons avec raison que nous devons faire partie du concert
européen en ce qui touche le Danube: mais tant que l’Europe – c.-à-d. les grandes
Puissances – ne nous auront pas reconnu cette position, nous n’aurons que formulé
un désir. C’est un point capital d’aboutir à la reconnaissance de ce droit,
principalement aujourd’hui où il a été nié d’une manière formelle. Il accentue une
situation ascendante de notre position européenne si nous pouvons le faire adopter.
On aura fait des sacrifices, mais que peut-on obtenir sans sacrifices?!
Pour nous résumer, nous dirons qu’il nous paraît désirable et possible, ainsi
que dans l’intérêt de l’avenir de notre pays, d’arriver à un arrangement par lequel il
serait reconnu – qu’aucun changement aux affaires danubiennes ne pourrait plus
s’effectuer à l’avenir qu’avec la participation effective de la Roumanie, – que
l’exercice de la police fluviale appartient aux riverains ainsi que cela est exposé
dans le projet roumain, – que ce ne sont que les États riverains qui participent aux
dépenses de la Commission, qui recevrait le titre de Commission de surveillance, –
qu’aucune dépense ne pourrait être imposée aux riverains sans leur consentement.
D’un autre côté, on accorderait à l’Autriche-Hongrie l’entrée dans la Commission
de surveillance ainsi qu’elle se trouve formulée dans le Traité de Londres et en
aurrait acquis encore une grande concession si la présidence alternait entre la
Roumanie et l’Autriche-Hongrie. La forme à accorder à cet arrangement serait un
acte d’adhésion de la Roumanie qui énumérerait les points sur lesquels l’entente se
serait établie, acte qui serait accepté par protocole des Puissances et qui deviendrait
une annexe du Traité, signé alors par tous les intéressés.
361
MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA, CĂTRE
PREŞEDINTELE CONSILIULUI, BRĂTIANU
SP Sinaia, 4/16 august 1883
Iubite Preşedinte,
În iuţeală câteva rânduri ca să-ţi spun că sunt în mare perplexitate şi
îngrijire. Scrisoarea Principelui Gulielm [Frederic-Wilhelm] a fost considerată de
Rege ca o mână întinsă prin Germania pentru o înţelegere nu numai privitoare la
chestiunea Dunării, ci în vederea evenimentelor care se prepară (dovezi –
366
scrisoarea imperatorului – cuvintele lui Hatzfeldt către Liteanu). De nu se ducea,

putea sa zică că n-a înţeles scrisoarea. Fiindcă se duce şi se duce şi la Viena,
tâlcuirea este că primeşte mâna ce i se întinde. Dacă va refuza o situaţie întreagă
se schimbă şi tensiunea de mai înainte devine mai mare. Aici reprezentanţii
puterilor germane în sensul acesta au înţeles decizia Regelui – la Viena tot
asemenea şi-au explicat lucrul – şi nu pot să-ţi neg că şi noi aici l-am înţeles
astfel – zicând unii că cu Dta. se va sfătui Regele despre amănunţiunile
[amănunte – n.ed.]. Dar astfel s-a primit şi [la] Londra, căci o telegramă a lui
Ghica ieri anunţa că conferinţele s-au amânat pentru 21 august, ad.[ică] pe
Marţea viitoare, neavând Rusia şi Austria încă pleniputinţele.
Scrisoarea Împăratului indică războiul viitor şi situaţia României dacă va ţine
cu Rusia. O telegramă din Londra a lui Ghica arată că acolo se crede că războiul e
decis. Asemenea ar indica şi ştirile din Berlin, ce le a primit Regele acum în urmă.
Eu mă tem că dacă nu vom găsi mijlocul de împăcare, [o] să fim împinşi
naturalmente spre Rusia şi [o] să se ia o atitudine ostilă în contrane [contra noastră
– n.ed.] de puterile germane. Ni se pare de asemenea că în împrejurările de faţă ar
fi foarte greu de a despărţi vizita de curtenie a Regelui de chestiunea politică.
Acum Dta. vei judeca şi vei hotărî. Mii de îmbrăţişări căci sunt chemat la Rege.
Al Dtle. devotat amic, D. A. Sturdza.
362
T cifr. 1327306 Londra, 17 august (st.n.) 1883, ora 17,40

Ministre Serbie a reçu aujourd’hui la note de Granville exprimant le désir des

Puissances que le Gouvernement Serbe donne adhésion au Traité. – On commence
à croire que le voyage du Roi à Berlin pourrait influencer sur la Conférence, et il
est possible que l’échange des ratifications soient encore remises [sic!] Que
ferons-nous une fois le traité ratifié? Des embarras dans tous les cas. – Mon
présentiment est de ne pas croire ni à l’exécution ni à nous nier le droit de siéger à
la Commission Européenne.
306
Comunicată Ministrului României la Berlin (la Breslau), la 18 august (st.n.) 1883.
367
363
T cifr. 181 Berlin, 19 august (st.n.) 1883, ora 16,30

Hatzfeldt n’a pas été à Breslau. Bratianu y a eu long entretien avec Roi dans
lequel il a maintenu sa manière de voir. Il sera ce soir Sinaia 307.
364
T cifr. f.n. 308 Viena, 20 august (st.n.) 1883, f.o.

(r.g, 20 august, nr. 15945)
L’Ambassadeur d’Allemagne prétend que la ratification a été ajournée

parce que les instructions n’éta[ie]nt pas encore arrivées de Vienne et de
St. Pétersbourg. Quant à l’opposition de la Turquie, elle est purement platonique.
Sur l’entrevue de Breslau, Son Excellence Mr. Bratianu vous aura déjà donné
tous les renseignements.
307
La aceeaşi dată Liteanu expediază o a doua telegramă rezumând ceremoniile de primire ale
Suveranului român la Breslau şi Berlin, din care se publică următoarele pasaje: „[…] À Breslau la
réception a été très brillante, Empereur Allemagne ayant donné ordre de reçevoir le Roi comme sa
personne-même. Tous les officiers de la garnison et une garde d’honneur se trouvaient au palais royal
où le Roi a été invité à descendre. […] À Potsdam Prince Impérial [d’]Allemagne et Prince Guillaume
sont venus au devant de S. M. à la gare. Le Roi descendrait au palais dit Orangerie près du Sans-Souci
où tous les officiers de la garnison Le attendait. La musique jouait le hymne national roumain et la
garde d’honneur défilait devant le Roi. En même temps l’Empereur arriva de Babelsberg pour saluer
S. M. […].” Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883: f. 30-31, T cifr. 199/362, Liteanu către Sturdza,
Berlin, 19 august (st.n.) 1883, ora 18,45.
308
Copie.
368
365
T cifr. f.n.309 Londra, 21 august (st.n.) 1883, [ora 17]

(r.g, 21 august, nr. 15945)
Je reçois à l’instant un télégramme de Fitzmaurice pour m’annoncer

l’échange des ratifications. L’Ambassadeur de Turquie est absent et sans
instructions. On lui réserve une place pour signer dès qu’il aura reçu ses
instructions qui sont en route, de même pour l’Ambassadeur de Russie. Le
Ministre de Serbie vient de communiquer au Ministre des affaires étrangères
une dépêche télégramme de son Gouvernement par laquelle la Serbie adhère au
Traité à condition qu’on n’y apporte aucun changement [pasaj lipsă – n.ed.]
pour empêcher qu’il nous soit fait à nous des concessions. – Je partirai pour
Vichy.
366
T cifr. 505, personală Berlin, 22 august (st.n.) 1883, ora 17

(Bucureşti, 22 august, ora 21)
Prince Bismarck m’a fait demander par Hatzfeldt s’il était exact que vous
vous trouviez en Allemagne et Hatzfeldt m’a dit que dans ce cas Son Altesse
aurait exprimé désir de vous voir. Hatzfeldt a répondu que vous étiez retourné à
Bucarest mais que probablement vous vous rendez dans quelques jours à
Vienne.
309
Copie.
369
367
R 179 Atena, 12/24 august 1883
Domnule Ministru,
Referindu-mă la raportul politic confidenţial al acestei legaţii, sub nr. 100 din
27 aprilie/9 mai trecut310, şi spre a arăta din nou cât de neîntemeiate şi de premature
au fost zgomotele răspândite în presa europeană în privinţa pretinsei înţelegeri între
Grecia şi Bulgaria, am onoarea a înainta Departamentului Excelenţei Voastre
alăturatul articol311, apărut în ziarul „Παλιυγςυςσία”, care se tipăreşte în Atena.
Legăturile oficiale ale sus-zisului ziar nefiind o taină pentru nimeni, acest
articol a produs în lumea diplomatică de la Atena o senzaţie destul de mare,
precum şi o vie nemulţumire la Legaţia Rusă. O persoană care este totdeauna bine
informată pretindea că articolul în chestiune, sau cel puţin concluziile lui, ieşeau
din pana Domnului Preşedinte al Consiliului, fiindcă răsfrângeau în modul cel mai
exact linia politică urmată de actualul Cabinet Elen, care, sprijinindu-se pe Anglia,
s-a opus necurmat şi se va opune pe cât va fi cu putinţă scopurilor Rusiei în
Peninsula Balcanică.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea prea adâncului meu
devotament.
368
T cifr. 867 Berlin, 25 august (st.n.) 1883, ora 1,50

Je suis d’avis que il serait utile d’arrêter là où en sont aujourd’hui les

différentes publications concernant la question du Danube. Il est dans notre intérêt
de cesser toute polémique qui sans nous rendre un effectif puissent indisposer le
Prince Bismarck. Le Chancelier n’aime pas que des influences étrangères essayent
310
Vezi nr. 268.
311
Ireperabil.
370
d’agir sur la presse allemande. Quant aux décorations les [sic!] différents auteurs
ne faudrait pas y songer pour le moment312.
369
T cifr. 889, personală Berlin, 25 august (st.n.) 1883, ora 16,39

En attendant la réponse du Prince de Bismarck à la communication que j’ai

faite à Son Altesse dans les sens de votre dernier télégramme313, j’ai eu un entretien à
ce sujet avec Monsieur Busch, sous-sécretaire d’État; il croit qu’il suffirait d’une
heure de conversation avec le Chancelier pour vous entendre sur tous les points et
qu’il serait préférable de vous rencontrer avec le prince de Bismarck à Gastein où
Son Altesse se rendra prochainement, tel est son avis personnel; mais il s’empressera
de me dire ceux du chancelier dès que il [sic!] aura connaissance.
370
SP Vichy, 25 august (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

J’ai cru pouvoir user de mon congé sans inconvenient pour nos affaires,
d’ailleur, s’il survenait quelque chose je serai dans 20 heures à Londres, c’est le
temps que j’ai mis pour arriver ici.
312
Aceeaşi filă conţine minuta răspunsului telegrafic al Ministrului de Externe, Sturdza: „Il n’y
aura que les trois publications. Je ne puis les retenir étant déjà lancées. Je pense que ce n’est pas mal
que nos droits soient défendus par des autorités, car on a trop soutenu que tous les torts sont de notre
côté. Je crois les publications destinées à calmer ces exagèrations sans aucune base.” Vezi ANIC,
Casa Regală, dosar 19/1883, f. 35.
313
371
Barrère est venu me voir après la Conférence et m’a confirmé tout ce que je
vous ai rapporté télégraphiquement le 21 août à 5 heures314.
Le Parlement ferme demain. Samedi la Reine était déjà partie pour Balmoral.
La presserie de Mr. Waddington d’aller trouver Mme. Waddington à Paris a été
pour beaucoup dans la hâte qu’on a mis[e] à la ratification. Sans son impatience on
aurait ajourné cette formalité au 9 ou 10 septembre.
Le tout s’est passé dans le plus grand silence comme si on avait la conscience
qu’on faisait une mauvaise action. Le Baron Plessen m’avait dit qu’il viendrait me
voir pour me dire ce qu’il se passerait pendant la séance, il n’est pas venu et j’en ai
été bien aise, car j’aurai pu laisser échapper quelques paroles d’indignation.
Le Ministre de Serbie est venu me voir mardi matin et j’étais tellement en
colère quand il m’a communiqué les instructions qu’il venait de reçevoir pour
l’adhésion que je n’ai pas pu me retenir de lui dire que les Serbes étaient très
patriotes mais que l’habileté de l’Autriche surpassait le patriotisme des Serbes.
Alors Hristitch pour me calmer m’a assuré qu’en remettant sa note à Lord
Granville il avait ajouté verbalement que si quelques changements [étaient]
survenus dans le traité en faveur de la Roumanie il demand[er]ait que cela
s’applique à la Serbie. Je suis certain que Lord Granville, s’il a entendu sa phrase,
doit en avoir ri parce que sur le Danube avec une Commission et une
administration commune il ne pouvait y avoir des droits pour l’un des riverains
sans qu’ils s’appliquent aux autres. Mais la Serbie n’a eu qu’un seul but, depuis le
commencement de la question: la crainte que la Roumanie et le Roi de Roumanie
ne soit traité[s] avec plus d’égard que la Serbie. Jalousie de snob et de parvenu.
Ma femme sera, je suppose, arrivée à Bucarest et je vous prie de lui faire
parvenir la lettre ci-jointe.
Votre tous dévoué.
371
T cifr. 8451 Viena, 26 august (st.n.) 1883, ora 9,30

Le Roi part demain lundi. Il a produit ici excellente impression. Empereur a

été charmé de sa conversation. Quant à la question en litige, j’ignore encore
314
Vezi nr. 365.
372
jusqu’où l’Autriche veut entendre ses concessions; mais Kálnoky m’a dit hier en
passant qu’il croyait que Sa Majesté partirait satisfait de Vienne. Je doute encore,
mais en tous cas la situation s’est détendue.
372
SP secretă, confidenţială315 Berlin, 14/26 august 1883
Le télégraphe316 vous a dèjà résumé une intéressante conversation que j’ai
eue dernièrement avec le comte de Hatzfeldt, le Ministre des Affaires Étrangères.
Son Excellence m’a d’abord exprimé combien la famille impériale et le
gouvernement allemand étaient heureux de l’arrivée du Roi, notre Auguste
Souverain, à Potsdam, et m’a fait comprendre qu’on attendait de ce voyage les plus
heureux résultats en faveur d’une négociation particulière au sujet de la question du
Danube et par rapport à une entente générale avec l’Autriche-Hongrie. J’ai dit au
Comte de Hatzfeldt que le Roi avait saisi avec empressement l’occasion qui lui
était offerte par l’invitation du Prince Guillaume de tenir sur les fonds de baptême
le Prince nouveau-né pour venir à Berlin [à] répondre de vive voix à la lettre que
Sa Majesté l’Empereur lui avait écrite par l’intermédiaire du Prince Antoine de
Hohenzollern. J’ai ajouté que le Président du Conseil, monsieur Bratiano, avait
conseillé cette démarche à Sa Majesté pour donner une preuve non équivoque de la
sincèrité de nos efforts de nous rapprocher des puissances allemandes et dans la
certitude que la présence et les paroles royales non seulement auraient plus de
poids et seraient écoutées avec attention et avec intérêt, mais qu’elles avanceraient
les négociations plus que toutes les correspondances des ministres.
Le Sécrétaire d’Etat à répondu qu’il croyait également que le voyage du Roi
pouvait produire de grands avantage pour nous et qu’en justifiant nos espérances, il
réaliserait en même temps un des désirs du gouvernement d’Allemagne. «Nous
tenons – a continué le Ministre – à vous voir aboutir à des arrangements amicaux
avec le Cabinet de Vienne; nous croyons agir, en vous y engageant, d’une manière
315
Publicat în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885: 101-103, doc. 64.
316
T cifr. 762, personală, Liteanu către Stutdza, Berlin, 12/24 august 1883, f.o., nepublicată.
Conţinutul ei a fost rezumat de către Ministrul de Externe, Sturdza într-o T cifr. f.n. (ciornă) expediată la
aceeaşi dată Ministrului României la Viena, Carp. Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 33-34.
373
à vous renouveler l’assurance conforme aux vrais intérêts de la Roumanie. Situés

entre deux grandes puissances, vous pouvez dans les circonstances ordinaires
pratiquer avec profit une politique de juste équilibre, mais s’il vient, comme il
arrive parfois, un moment où il est nécessaire de prendre un parti et de se mettre
franchement d’un côté, vous n’avez pas à hésiter entre vos voisins. L’un a toujours
visé à l’absorption complète de votre pays; l’autre ne saurait former contre vous un
tel projet, par la simple raison qu’il serait incapable de le mettre à exécution au
milieu des embarras créés par le grand nombre des nationalités qui le composent et
dont il ne pourrait augmenter les forces sans péril. C’est le soin même que vous
prenez de votre indépendance et de votre avenir qui vous conseille de marcher sur
la même ligne que l’Autriche. Il serait donc prudent et sage de s’appliquer à régler
d’un commun accord une question épineuse, comme celle du Danube, qui donne
lieu à d’incessantes difficultés, qui entretient une fâcheuse méfiance dans les
rapports des deux gouvernements. Nous n’avons aucun intérêt spécial à la solution
des affaires danubiennes; mais nous avons un intérêt général, celui qui s’attache au
maintien de la paix; et, si vous consentez à vous entendre dans ce but avec le
Cabinet de Vienne, vous contribuerez pour votre part, autant que la force des
choses le permettra, à la conservation de ce bienfait.»
J’ai répondu au Comte de Hatzfeldt que mon gouvernement considérait
l’Autriche comme un allié naturel, comme une puissance à l’existence de laquelle
notre propre salut se trouvait essentiellement lié, que nous faisions par conséquent
tout ce qu’il était en notre pouvoir pour la satisfaction de ses intérêts sur le Danube,
et que si nous n’y parvenions pas autant que nous le désirions, c’était qu’il y avait
des points sur lesquels il nous paraissait impossible de céder sans provoquer dans
le pays une irritation qui s’élèverait comme un obstacle moral à un rapprochement
amical et durable. J’ai avancé que dans l’état des choses actuel un retour du Comte
Kálnoky à la modération et à l’équité et une plus exacte appréciation de notre
situation intérieure conduiraient seuls à des arrangements tels que le Prince de
Bismarck aimerait à nous voir conclure.
Le Comte de Hatzfeld, après avoir émis qu’un gouvernement fort et éclairé
comme le notre ne doit pas se laisser entraîner à des mouvements d’opinion peu
raisonnés, m’a déclaré qu’aujourd’hui, à la suite du voyage de Sa Majesté le Roi,
nous trouverions à la Vienne les meilleures dispositions, et que si nous y portions
de notre côté un peu de bonne volonté, un dénoûment heureux et final des
difficultés existantes ne saurait plus faire defaut. Il m’a dit qu’il en était
pleinement convaincu, et il en a pris occasion pour revenir sur la nécessité de
faire disparaître les barrières qui pouvaient nous séparer de l’Autriche et de
contracter avec elle une intimité qui produirait les meilleurs fruits. Deux choses
ressortaient, Monsieur le Ministre, de cet entretien que je n’ai fait que résumer
avec la plus scrupuleuse exactitude: 1° que l’essentiel était de nous allier à
l’Autriche, le reste, comme la question du Danube, n’avait ou ne semblait avoir
aux yeux de l’Allemagne que peu d’importance; 2° que le maintien de la paix
374
dont on parle est difficile et laborieux, et que malgré tous les efforts pour en
conserver le bénéfice à l’Europe, on n’est en verité sûr de rien et qu’on peut à
chaque instant s’attendre à l’imprévu. Tel est, Monsieur le Ministre, le résumé
fidèle de ma dernière conversation avec le Comte de Hatzfeld. J’en ai fait l’objet
d’une lettre particulière, parce que Sa Majesté le Roi auquel j’ai eu l’honneur de
le rapporter m’a donné l’ordre de préférer cette forme confidentielle. Je vous prie
de vouloir bien la mettre sous les yeux de Mr. le Président du Conseil, et de me
permettre de vous renouveler l’assurance de mes sentiments de très haute
considération.
373
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA CONSTANTINOPOL, PAPINIU, CĂTRE
R 460 confidenţial Constantinopol, 14/26 august 1883

Domnule Ministru,
După cum Excelenţa Voastră a fost deja informată din alte izvoare, călătoria
proiectată de Principele Muntenegrului la Constantinopol s-a efectuat săptămâna
trecută pe un batel [yacht – n.ed.] otoman Izeddin trimis înadins la Cattaro de
Majestatea Sa Sultanul. Principele a sosit aici duminică 7/19 august la orele 11
însoţit de Domnii Radonici, Ministru al Afacerilor Străine, văr al său şi fost
ministru rezident pe lângă Poartă, Ilia Plamenatz, Ministru de Război şi doi
adjutanţi.
Îndată după sosire, Principele Nicolae a mers în echipajele Curţii la Yldiz-
Kiosk ca să salute pe Sultan şi, după un sfert de oră de întrevedere, ducându-se la
Kioskul „Flamur” destinat pentru primirea vizitelor oficiale, Majestatea Sa
Imperială I-a întors vizita. Ceremonialul observat cu această ocazie a fost acela
întrebuinţat aici pentru Principii Suverani. Către ora patru după-amiaza, yahtul
Izeddin a condus pe Principe şi suita sa la Palatul de la „Apele dulci”, de pe coasta
asiatică a Bosforului, loc de reşedinţă pe timpul petrecerii sale aici.
A doua şi a treia zi după sosire, Principele Nicolae a primit şi a întors vizitele
Marelui Vizir Saïd-Paşa şi ale Miniştrilor otomani ai Afacerilor Străine, Internelor
şi Războiului.
Am fost informat că Alteţa Sa a fost foarte bine impresionată de primirea
cordială ce I s-a făcut de Majestatea Sa şi de miniştrii otomani şi, mai cu seamă, de
375
modul în care însăşi Sultanul a telegrafiat Principesei Milena, Regenta Muntenegrului,

despre buna sosire a soţului său.
În fine, miercuri 10/22 august, capii misiunilor străine acreditate pe lângă
Poartă au fost admişi, între orele 10 şi 12 dimineaţa, a prezenta omagiile lor
Principelui Nicolae. Primirea făcută diferiţilor reprezentanţi străini, atât de Principe
cât şi de Dl. Radonici, deşi n-a avut caracterul ceremonios ce se vede adesea la
asemenea prezentaţii, a fost totuşi plină de tact şi de afabilitate. Dintre toţi şefii de
misiune – afară de Dl. Nelidov, amic personal al Prinţului Muntenegrean– cea mai
lungă întrevedere a avut-o Baronul de Calice, Ambasadorul Austro-Ungariei care a
întreţinut pe Principele Nicolae peste 35 minute.
Subsemnatul, în calitate de Însărcinat cu afacerile Legaţiei Regale, a fost
primit la rândul său cu multă bună-voinţă. Principele, deşi n-are decât 40 ani, are
aparenţa mult mai matură: părul, barba şi mustaţa fiindu-i cărunte; figura-i tânără
exprimă oarecare hotărâre şi manierele-i simple îi dau un aer destul de cavaleresc,
ţinându-se socoteală mai cu seamă de liniştea privirii, de talia sa înaltă şi de ţinuta
sa militară. După ce mi-a amintit amiciţia ce a legat în trecut pe Alteţa Sa cu
România, Principele a întrebat de sănătatea Majestăţilor Lor Regele şi Regina,
arătându-mi în acelaşi timp că e foarte vesel de progresele pe care ţara noastră le
face necontenit, binevoind a insista asupra diverselor îmbunătăţiri interioare
împlinite la noi de câţiva ani. Apoi, cu competenţa unui literator, mi-a vorbit despre
încercările ce se fac pentru îmbunătăţirea literaturii noastre, spunându-mi că
cunoaşte câteva din lucrările Majestăţii Sale Regina şi că doreşte a avea publicaţiile
complete ale Majestăţii Sale. S-a grăbit însă a adăuga că Domnul Theodor
Văcărescu, Ministrul nostru la Bruxelles – pe care l-a văzut de curând la Paris – a
promis Alteţei Sale că-I va trimite întreaga colecţie a operelor Reginei noastre.
Dintre toate Misiunile străine de aici, singură Ambasada Imperială a Rusiei a
sărbătorit sosirea Principelui Nicolae cu un mare bal – dintre cele mai îngrijite –
care a avut loc joi 11/23 august la reşedinţa de vară din Buyukdere.
Întrucât priveşte scopul călătoriei Principelui Nicolae, mărturisesc că cu
anevoie se poate cunoaşte aici cu siguranţă, chiar printre mulţi din membrii
Corpului diplomatic – după cum am avut ocazia să mă încredinţez – motivele reale
care au decis pe Alteţa Sa – întâiul printre Principii Muntenegrului – să vină să
viziteze pe Padişahul musulmanilor, unicul duşman în trecut al Alteţei Sale.
Îndrăznesc, cu toate acestea, ca observator fidel al lucrurilor de aici, a însemna aici,
diferitele versiuni ce s-au produs în cercurile competente asupra scopului călătoriei
Alteţei Sale.
Prima opinie consideră călătoria Principelui Nicolae ca o simplă vizită de
curtenie către Majestatea Sa Sultanul care a ţinut cu dinadinsul, acum de curând, a
sfârşi delimitarea noilor frontiere fixate Muntenegrului de către Conferinţa
Ambasadorilor Marilor Puteri din 24 mai 1881. În adevăr, după ştirile ce s-au
primit aici luna trecută din partea Mareşalului Mehmet Assim-Paşa, Comandantul
superior al trupelor otomane din Albania de sus, Hafiz-Paşa a reuşit a linişti
376
triburile răsculate contra noii delimitări şi a remite trupelor muntenegrene noua

frontieră. Aceasta este opinia ce o exprimă persoanele oficiale ale Porţii când sunt
întrebate despre scopul călătoriei Principelui muntenegrean.
O a doua versiune – căreia i se dă mai mult crezământ, după însăşi părerea
mai multor miniştrii străini – consistă în supoziţia ce se face despre o înţelegere ce
s-ar stabili între Poartă şi Muntenegru, cu privire la o agresiune ce acest din urmă
stat ar încerca din partea Austro-Ungariei; căci se crede că piedicile ce Austria
întâlneşte în organizarea definitivă şi paşnică a noilor sale provincii, Bosnia şi
Herţegovina, sunt urzite în micul Principat vecin care are privilegiul, sub scutul
dreptului gintelor, pe de-o parte de a se bucura de o completă libertate întru
ajutorarea răscoalelor ce se ivesc în toată vremea în noile posesiuni austriece şi, pe
de alta, de a fi un simbol de încurajare veşnică către neatârnare a slavilor din sud
pretinşi nemulţumiţi şi neîndreptăţiţi de guvernele actuale ale Austriei şi întrucâtva
al Serbiei.
După această părere, Suveranul muntenegrean ar voi să convingă Poarta că
interesul suprem al ambelor state cere o unire strânsă în acţiunea lor viitoare contra
tendinţelor Imperiului Austriac care, din Herţegovina şi de către Marea Adriatică,
ameninţă şi ţine ca într-o închisoare pe micul stat muntenegrean, făcându-şi – el,
Imperiul Austriac – de altă parte, din Bosnia şi din fruntariile nefixate ale vestitului
„couloir” (sandjakul Novi-Bazar) o bază de operaţie contra Turciei.
În fine, a treia versiune consideră ca evidentă identitatea intereselor prezente
ale Muntenegrului şi ale Turciei, zideşte însă pe această aşa-zisă identitate de
interese părerea următoare: nu micul stat muntenegrean ar fi instigatorul principal
al unei înţelegeri cu Turcia, căreia oricare ar fi forţele de care el poate dispune şi
oricare ar fi gravitatea ameninţărilor la care Imperiul Otoman poate fi expus în
viitor din partea Austro-Ungariei, totuşi Poarta cunoaşte că după izbânda ce
Muntenegrul ar putea obţine cu ajutorul său, succesul cel mai mare va fi al slavilor
care aşteaptă mult de la micul Muntenegru şi, cu acest mijloc, în loc de un avantaj
ce ar trage din înţelegerea dintre ambele state, Turcia ar contribui la întinderea mai
departe a domeniilor şi aspiraţiilor Principelui Nicolae. Deci, mulţi cred că la
spatele încercărilor de înţelegere sau alianţă dintre Muntenegru şi Turcia stau
diplomaţii ruşi, care doresc să stabilească în Peninsula Balcanică, cel puţin pentru
câtva timp, un echilibru de forţe bazat pe o aparentă comunitate de interese între
posesiunile actuale ale Porţii în Europa şi statele: Bulgar, Muntenegrean, ba chiar şi
Grecia. Această combinaţie reuşind, se susţine că ea ar împiedica orice încercare de
agresiune sau de influenţă preponderentă a Austriei şi ar lăsa liberă organizarea
puternică a statelor slave devotate Rusiei dintre Dunăre şi Adriatica.
Demersurile diplomaţiei ruseşti în afacerea căsătoriei Principelui P. Karadjordjevic
cu fiica cea mare a Principelui Muntenegrului, insistenţă ce ea a pus în negocierea
vizitei de astă primăvară a Principelui Bulgariei la Constantinopol şi, în fine,
consilierea venirii aici a Principelui Muntenegrului, se crede că sunt simptomele cele
mai sigure ale concluziei ce am avut onoarea a expune mai sus.
377
În ultimul moment sunt informat că Prinţul Nicolae nu va părăsi Constantinopolul

decât în cursul acestei săptămâni.
Binevoiţi a primi, Vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea profundului meu
respect.
374
T cifr. 83317 Berlin, 27 august (st.n.) 1883, ora 18

(Bucureşti, 27 august, ora 22)
Je viens de régler une entrevue entre Prince Bismarck et Bratiano. J’éspère

les meilleurs résultats. Il sera d’abord une leçon pour opposition qui verra que nos
raports avec [l’]étranger sont plus satisfaisants qu’elle croyait. Elle servira ensuite à
raffermir nos relations amicales avec Allemagne et à améliorer nos rapports avec
Autriche. Prince Bismarck parlera à Mr. Bratiano très peu de la question Danube à
laquelle S[on] A[ltesse] n’atttache pas une grande importance. Il insistera
principalement sur l’intérêt et l’utilité de nous rapprocher des cabinets allemands et
de marcher sur la même ligne qu’eux318. Je vous ai écrit hier une importante lettre
confidentielle319.
317
Publicat în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885: 107-108, doc. 68.
318
„Bismarck vient de me répondre par télégraphe qu’il vous remercie beaucoup de votre bon
vouloir et que il sera charmé de vous voir. Il me fait savoir que il part après demain Mercredi de
Kissingen [et] que il sera Jeudi soir à Salzbourg où il passera la nuit et se rendra Venerdi Gastein, de
sorte que vous recevra à votre choix soit Jeudi soir à Salzbourg, soit à partir de Samedi le jour que il
vous conviendra à Gastein où il fera sa cure. […]” Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 38,
T cifr. 35, personală, Liteanu către Brătianu, Berlin, 27 august (st.n.) 1883, ora 11,40 (Bucureşti,
27 august, 15,48). „Il résulte d’une conversation avec Mr. Busch que Prince Bismarck n’abordera pas
dans entretien qu’il aura avec vous les détails de la question Danube à laquelle S. A. n’attache que
peu d’importance; il vous exprimera sa pensée sur les événements qui pourraient survenir et sur
l’utilité de conclure avec Autriche une intimité capable de produire de heureuses conséquences.
Mr. Busch apprécie le désir du Chancelier de vous voir comme une preuve de la confiance que il a en
vous et de l’intérêt qu’il porte aux affaires touchant à la paix générale. […]” Vezi ibidem, f. 43-44,
T cifr. 180, personală, Liteanu către Brătianu, Berlin, 28 august (st.n.) 1883, ora 4,30 (Sinaia, 28
august, ora 8,40).
319
Vezi nr. 372.
378
375

Situation sensiblement améliorée. Kálnoky m’a déclaré que bons rapports étant
rétablis entre les deux souverains il faut les rétablir aussi entre les deux
gouvernements. Kálnoky est prêt d’entrer dans des concessions relativement question
Danube et à revenir sur Traité Londres mais s’il fait cela il veut savoir pourquoi. J’ai
répondu qu’avant de discuter le pourquoi il faudrait savoir jusque où iront ses
concessions. Si elles sont acceptables on conviendrait facilement du pourquoi à
Berlin et à Vienne. Après demain Kálnoky me remettra ses contre-propositions et je
partirai avec elles pour Sinaia où je vous prie de vous trouver avec Mr. Bratiano320.
376
CONSULUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA ODESSA, VOINESCU, CĂTRE
R 228 Odessa, 16/28 august 1883

Domnule Ministru,
Spre completarea raportului meu no....din....[lipsă în text – n.ed.] august
a.[nul] c.[urent] am putut în acest moment culege oarecare informaţii, ce nu sunt de
tot lipsite de importanţă. Zilele din urmă, s-a observat de un vechi militar de
naţionalitate rusă, străin însă de origine, locuitor din Odessa, că în magaziile
oraşului, lucru ce nu s-a întâmplat încă, este o totală lipsă de compasuri.
Informându-se despre cauză s-a lămurit că acest articol s-a epuizat de curând de
320
Ministrul de Externe, Sturdza răspunde la 29 august următoarele: „Bratiano devant
retourner aux bains va passer par Vienne incesamment. Veuillez l’y attendre, car vous risques de vous
croiser en route.” Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 40, T cifr. f.n., ciornă, Bucureşti,
29 august (st.n.) 1883, f.o. Carp revine asupra aceluiaşi argument la 30 august: „Kálnoky étant parti
aujourd’hui pour Salzbourg où a lieu entrevue avec Bismarck je ne pourrai le voir que demain ou
après-demain.” Vezi ibidem, f. 46, T cifr. 9893, Carp către Sturdza, Viena, 30 august (st.n.) 1883, ora
8,35 (Bucureşti, 30 august, ora 10,33).
379
ofiţerii ce sunt în lagărul de lângă Odessa. Această întâmplare a făcut să urmeze

împreună cu mine cercetările şi în fine am luat pozitiva ştiinţă că s-au împărţit hărţi
geografice tuturor ofiţerilor din lagăr spre studiere. Însă mi-a fost imposibil până
acum a obţine lămuriri despre ţara care figurează în aceste hărţi.
Aceiaşi persoană m-a informat că sunt concentrări însemnate de cavalerie
care se fac în partea Podoliei dinspre Galiţia. Cavaleria în asemenea număr fără
proporţionala infanterie şi artilerie ar avea interes a deturna ţelul mişcărilor.
Concentrările spre frontiera Prusiei anunţate în jurnale sunt adevărate. Ele se
fac în acest moment în corpuri după informaţiile persoanei suszise care a călătorit
în aceste locuri în luna curentă. Generalul Strantman este trimis de aici pentru a
aduna suma de 5000 cai şi a inspecta starea cailor pe la respectivele garnizoane.
Mă grăbesc, datoria mea fiind a aduce la cunoştinţa Excelenţei Voastre orice
informaţii ce-mi este posibil a culege, să vă trimit cele ce preced, rugându-vă să
binevoiţi a primi asigurările prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Odessa, vol. 271, f. 72-73
377
Le Prince Reuss me charge de transmettre à Mr. Bratiano la proposition d’un

rendez-vous de la part de Bismarck. Le Prince Chancelier sera Samedi Gastein [et]
y restera trois semaines.
378

Szögyenyi m’ayant prié passer Ministère j’ai été le voir. Son but évident était
savoir au juste influence que entente politique avec Autriche-Hongrie aurait sur
380
notre attitude dans question Danube et de en prévenir Kálnoky [à] Salzbourg. J’ai
soutenu que les deux questions étaient parallèles et que tout en marchant avec
Autriche-Hongrie dans question européenne nous pouvions parfaitement défendre
nos droits dans question Danube: pour citer exemple j’ai déclaré que nous ne
pouvions abandonner exercice police fluviale. Reuss croit qu’on finira par laisser
réponses question Danube et par la reprendre plus tard. Lettre suit321.
379
SP Berlin, 19/31 august 1883
Mon cher Maître,

J’ai reçu votre aimable lettre. Je ne manquerai pas d’agir conformément au
désir que vous voulez bien m’exprimer; j’enverrai Cuciureano [Cuciureanu – n.ed.]
à Baden dès que le Prince Stourdza m’aura envoyé le télégramme que vous m’avez
annoncé. J’ai prié Beldiman, à la suite de votre télégramme, de se rendre le plus tôt
possible à Bucarest. Il m’a répondu qu’il avait besoin de huit jours pour remplir les
commsissions dont vous l’aviez chargé et faire les préparatifs de départ. J’espère
qu’il sera prêt bientôt, car je l’ai dispensé de venir à la Légation désirant qu’il soit
sans retard en situation de se mettre à vos ordres.
Si je vous ai prié, Mon cher Maître, d’arrêter les publications relatives à la
question du Danube, c’était, non pour celles qui ont déjà paru ou qui sont en train
de paraître, mais pour ne pas en commander de nouvelles, car je suis convaincu
qu’elles n’auront aucune influence ni sur la politique des Cabinets ni sur l’opinion
publique en Allemagne. Quant à en décorer les auteurs, il faudrait laisser passer
quelque temps, deux-trois mois avant de le faire.
Le trait dominant des derniers jours a été, comme vous l’avez vu dans les
journaux, l’article de la Gazette de l’Allemagne du Nord qui contenait un
avertissement à l’égard de la France. Le Prince de Bismarck avait récemment attiré
l’attention du gouvernement de la République sur le ton violent des journaux
français à l’endroit de la Prusse. Le Cabinet de Paris a répondu qu’il n’avait aucun
action sur la presse. C’est alors que le Chancelier a lancé son avertissement.
Certaines personnes prétendent une autre cause de la mauvaise humeur du Prince
321
Vezi nr. 380.
381
de Bismarck, c’est qu’il aurait surpris quelques négociations secrètes entre la

France et la Russie. Quoi qu’il en soit l’air est agité, et il semble que de tous côtés
on se prépare à de grands événements. Les entrevues des Souverains et des
Ministres prouvent qu’on serre les rangs, qu’on se rapproche, qu’on fait le
classement des forces. Il est possible et j’espère que ce soin de se préparer à la
guerre contribue à maintenir pendant quelque temps encore la paix. Mais il n’est
pas moins exact que la rivalité, la lutte d’influence entre l’Autriche et la Russie
augmente sans cesse, par cela même qu’elle dure, et que le jour où elle éclatera en
conflit est prochain et inévitable. Tel est l’avis de tous ceux qui sont en mesure de
juger sainement l’état des choses.
Dans ces circonstances je suis heureux d’avoir réglé une entrevue entre le
Prince de Bismarck et Bratiano. J’ai la conviction qu’elle aura des conséquences
profitables pour la consolidation de notre ordre intérieur, pour le maintien de nos
relations amicales avec l’Allemagne, et pour l’amélioration de nos rapports avec
l’Autriche, lors même que la question du Danube ne pourrait pas être résolue
actuellement. En tout cas, il y a toujours profit pour un gouvernement à connaître
les vues du Prince de Bismarck sur la situation et à l’entendre parler avec la
franchise dont il a l’habitude. J’espère que Mr. Bratiano est content de cette
occasion de communiquer directement avec le Chancelier qui du reste a exprimé le
premier le désir de le voir et de s’expliquer avec lui. J’attend seulement un
télégramme qui m’annonce le jour où Mr. Bratiano se rendra à Gastein pour que
j’en informe qui de droit322.
J’espère, mon cher Maître, que parfois et lorsque vous en aurez le loisir vous
voudrez bien continuer à m’écrire de ces bonnes lettres personnelles dans
lesquelles on peut dire dans un mot plus que par une Note officielle, et qui me sont
utiles pour ma direction, connaissant ainsi plus intimement les projets de mon
gouvernement. Je vous en suis et vous en serai toujours très-reconnaissant.
Présentez, je vous prie, mes hommages à notre cher Président du Conseil, dites lui
que je le félicite de tout mon cœur de l’entrevue qu’il doit avoir et qu’il saura
rendre fertile en heureux résultats pour notre pays. Après son retour, je compte que
vous m’écrirez un mot avec son consentement pour me communiquer ses
impressions.
À bientôt pour vous écrire plus longuement. Je m’occupe en ce moment de
parfaire l’installation de la Légation afin de pouvoir donner cet hiver des diners
officiels. Je vous restitue une lettre que vous m’avez remise à Sinaia pour Mr. Bratiano
et qu’au milieu de tous les soucis que j’ai eus pendant le voyage du Roi, j’ai oublié
au fond d’une poche. Mille et mille excuses.
ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 49-50, 53-54
322
„J’ai communiqué que vous seriez Mercredi ou Jeudi à Gastein. On me a répondu que vous y
attend et que… [text incomplet descifrat – n.ed.].” Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883: 55, T cifr. 95,
Liteanu către Brătianu, Berlin, 1 septembrie (st.n.) 1883, ora 16,20 (Bucureşti, 1 septembrie, ora 21,20).
382
380
R 1541 Viena, 31 august (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
În lipsa Contelui Kálnoky, am avut ieri o convorbire cu Domnul Szögyenyi.
În ajunul întrevederilor de la Gastein, a căror rezultate nu se pot încă prevede,
conversaţiunea noastră era lipsită de orice însemnătate, şi m-aş fi abţinut de [la] a
o raporta dacă ea nu ar fi fost caracteristică sub următorul punct de vedere:
Austria se teme că dorinţa Prinţului de Bismarck de a ne atrage în sfera lui de
acţiune, să nu ne dea o idee prea mare de însemnătatea noastră, şi să nu ne
împingă la o rezistenţă mai energică încă decât în trecut. De acolo o tendinţă
invederată din partea Domnului Szögyenyi de a descuraja speranţele noastre şi de
a apăsa asupra greutăţilor ce ar întâmpina părăsirea Tratatului de la Londra. I-am
răspuns îndată că nu ne facem nici o iluzie dar că, cu, sau fără alianţă, avem pe
Dunăre nişte drepturi de apărat pe care nu le vom părăsi niciodată, şi că cel mai
nimerit ar fi să despărţim chestiunea Dunărei de chestiunea de politică generală.
Putem de exemplu foarte bine să stăm în cele mai intime raporturi cu Germania şi
Austria fără ca pentru aceasta să dăm unei autorităţi străine exerciţiul poliţiei
fluviale. În jurul acestor idei s-a învârtit toată conversaţiunea şi aş putea-o
rezuma în următoriul dialog:
S[zögyeny] – În caz de război sunteţi în pericol. Rusia are să vă cucerească;
noi vă oferim scăparea, daţi-ne Dunărea în schimbul acestui serviciu.
C[arp] – În caz de război serviciul este reciproc, şi omul de stat român care
va cuteza să zică ţării lui: „Pune 100.000 de oameni şi 100 de milioane la dispoziţia
Austriei şi mai dă-i şi Dunărea pe deasupra”, nu s-a născut încă.
Cum vedeţi, Domnule Ministru, o pură diplomatische Plänkelei323, în care
fiecare parte a căutat să convingă pe adversar că nu trebuie să intre în discuţiunea
cea serioasă cu prea mari pretenţii. – Cu Prinţul Reuss am avut iar una din acele
conversaţiuni în care am deosebitul talent de a irita nervele acestui ambasador
Austro-German [sic!]. Curios a fost numai că asigurarea ce i-am dat, că
neînţelegerea în chestiunea Dunărei poate foarte bine urma fără ca pentru aceasta
să ne dezlipim de politica Austro-Germană, l-a potolit cu totul ca prin minune. Este
invederat că Germania nu ţine atât la o soluţiune a chestiunei Dunărei decât de
teama ca nu cumva să ne aruncăm din cauza ei în braţele Rusiei. În ziua în care
vom convinge pe Prinţul de Bismarck de imposibilitatea unei asemenea
323
„ceartă diplomatică”.
383
eventualităţi, chestiunea Dunărei va deveni indiferentă [subl. în orig. – n.ed.]

pentru dânsul şi va fi câştigată [subl. în orig. – n.ed.] pentru noi.
381
R 467 confidenţial Constantinopol, 20 august/1 septembrie 1883
Domnule Ministru,
Ca completare a informaţiilor cuprinse în raportul meu cu nr. 453 din 10/22
august curent324 şi referindu-mă la Nota Excelenţei Sale, Domnul P. Mavrogheni,
Ministru Plenipotenţiar, sub nr. 285 din 19/31 mai a.c.325, am onoarea de a Vă
aduce la cunoştinţă că Poarta nu s-a hotărât până acum a consimţi, în ceea ce o
priveşte, la ratificarea Tratatului de la Londra din 10 Martie trecut. Motivul
opoziţiei Sale stă în rezervele făcute în sânul Conferinţei Ambasadorilor – rezerve
care privesc modul de admitere şi de reprezentare al Bulgariei în Comisia Mixtă a
Dunărei – înscrise cu aprobarea unanimă a Plenipotenţiarilor în Protocolul de sub
nr. 7.
Excelenţa Voastră cunoaşte că guvernul Rus, îndată ce a fost înştiinţat despre
aprobarea unanimă dată de Conferinţă rezervelor Turciei, a retractat asentimentul
Plenipotenţiarului său printr-o Notă adresată Lordului Granville; şi cum, după
redactarea Tratatului, Guvernul otoman a căutat prin dese insistenţe pe lângă Puterile
cosemnatare a menţine rezervele Delegatului său, admise de toţi Plenipotenţiarii.
Aceste insistenţe păreau, mai acum câtva timp, că erau primite cu răceală de
Cabinetele Străine. Mi se afirmă însă că cele mai multe dintre acestea par astăzi
favorabile cererilor Porţii; ceea ce o face a spera acum că – afară de Rusia care
persistă în opoziţia sa la rezervele din Protocolul menţionat – celelalte Puteri vor
căuta a satisface sau a complace Guvernul Majestăţii Sale Sultanul, într-atât cât le va
fi cu putinţă.
Binevoiţi, vă rog, Domnule Ministru, a primi încredinţarea profundului meu
respect.
324
Nepublicat.
325
Vezi nr. 270.
384
382
SP Berlin, 2 septembrie (st.n.) 1883
Mon cher ami,

Je viens te dire en quelques mots quelle est la situation à Berlin par
rapport aux affaires qui nous intéressent. Je suis heureux de t’affirmer que le
gouvernement d’Allemagne n’attache que très peu d’importance à la question
du Danube, et s’il souhaite de la voir régler c’est uniquement pour faire
disparaître une cause de difficultés entre l’Autriche et nous. Nous rapprocher
intimement des Cabinets allemands, tel est son but principal et c’est cette fin
que le Prince de Bismarck a exprimé le désir de voir Mr. Bratiano. Je crois que
le voyage du Roi a été une heureuse inspiration, et je suis convaincu que celui
de Bratiano produira aussi d’excellents résultats. Je te prie de me dire à ton tour
quelles sont les dispositions actuelles du Comte Kálnoky; ici on m’assure
qu’elles sont devenues meilleures, mais je voudrais le savoir exactement par
toi.
En attendant, je profite bien volontiers de cette occasion pour te renouveler
l’assurance de tous mes sentiments d’amitié.
383
GERANTUL AGENŢIEI ROMÂNIEI LA SOFIA, SPIRO-PAUL,
T cifr. 278 22 august/3 septembrie 1883, f.o.
La situation en Bulgarie rend imminents des événements de la plus haute

gravité. L’union des partis ayant échoué, le Prince de Bulgarie se trouve livré
sans défense à la discrétion du représentant de la Russie qui lui impose un
programme de gouvernement des plus humiliants, menacé de déposition à brève
échéance s’il ne souscrit aux conditions qui lui sont imposées. Son Altesse a fait
appeler ce matin le représentant d’Angleterre afin de le consulter sur la situation
et examiner avec lui l’éventualité d’une abdication. On croit généralement dans
les cercles bien informés le Prince irrévocablement perdu dans avenir plus on
385
moins proche; telle est aussi l’opinion de représentants étrangers. La poste

n’étant pas sûre je ne pourrai envoyer à Votre Excellence un rapport
circonstancié sur les événements avant jeudi prochain où je profiterai d’une
occasion326.
384
Mon cher Maître,

Je viens vous donner en quelques mots les détails des pourparlers relatifs à
votre entrevue avec le Prince de Bismarck. Aussitôt après la réception de votre
télégramme, j’ai écrit au Ministere des Affaires Étrangères que si le Chancelier
voulait bien exprimer le désir de vous voir, vous vous empresseriez de vous rendre
là où il se trouverait, hereux d’avoir l’honneur d’un entretien avec Son Altesse. Le
Prince m’a répondu qu’il vous remerciait beaucoup de votre amabilité et qu’il
serait charmé de vous voir. J’ai eu de même une reponse très courtoise lorsque j’ai
désigné le jour où vous seriez a Gastein. C’est donc bien le Prince qui à pris
l’initiative de cette entrevue, et je suis heureux de pouvoir vous dire que c’est
moins pour vous parler de la question du Danube à laquelle Son Altesse attache
très peu d’importance que pour vous entretenir sur la situation générale et sur
l’utilité de vous rapprocher des Cabinets allemands.
Comme le Prince aime les franches explications, vous pourriez , je crois,
vous entendre pour laisser dormir les affaires danubiennes, ce qui serait peut-être
dans les circonstances présentes préferable à quelque autre arrangement. En tous
cas, il y a toujours profit à converser avec le Prince de Bismarck, et vous en tirerez,
j’en suis convaincu, de bons résultats pour notre pays. Aussi je vous adresse de tout
mon cœur mes plus sincères felicitations, et j’eprouve une vraie satisfaction de la
preuve de confiance personnelle que vous donne le Prince de Bismarck en vous
invitant à conférer avec lui. Si à votre retour à Bucarest, vous voulez bien me
télégraphier votre itinéraire, j’irai avec bonheur vous rencontrer soit à Vienne, soit
à quelque autre gare et profiter de vous au passage.
326
Vezi nr. 387.
386
En attendant de vous retrouver en bonne santé et content de votre entretien

avec le Prince de Bismarck, je vous renouvelle, mon cher Maître, bien volontiers,
l’assurance de tous mes sentiments de la reconnaissance et du devoument le plus
sincère.
385
Mon cher Maître,

Je m’empresse de vous remercier de votre aimable lettre. Je vous suis
reconnaissant d’avoir deviné que j’étais pour quelque chose dans l’entrevue de
Gastein. Mais permettez-moi de vous dire que le voyage de Sa Majesté le Roi m’a
beaucoup aidé. Ce voyage, qui m’avait d’abord causé les plus vives inquiétudes, a été
une très-heureuse inspiration pour l’amélioration de nos realtions extérieures comme
pour la consolidation de notre ordre intérieur. En outre, il m’a procuré l’avantage de
me lier avec le Comte de Hatzfeldt que je voyais tous les jours à cette occasion et
avec lequel je suis aujourd’hui aussi intime que je l’étais autrefois avec Radowitz.
Nous avons échangé ensemble des lettres particulières, et nous avons eu de longues
et franches explications. C’est à la suite d’un entretien sur nos difficultés intérieures
que je lui ai dit: «Voulez-vous, Monsieur le Comte, avancer d’un seul coup les
choses et rendre service en même temps à la Roumanie et à l’Autriche? – Eh bien,
voici le moyen….» À partir de ce moment nous avons préparé de concert la
conférence qui doit avoir lieu demain entre le Prince de Bismarck et Mr. Bratiano.
J’en attends les meilleurs résultats pour les intérêts de notre pays.
Ayez l’extrême bonté de dire à la Reine que l’entrevue de Gastein est un
commencement d’exécution des recommandations que Sa Majesté à daigné me
faire à Sinaia et à Predeal, et que j’y ai travaillé avec cœur et confiance, parce que
j’ai reconnu que, dans les affaires diplomatiques où la finesse jouait un si grand
rôle, la collaboration d’une femme valait autant que l’appui d’un grand Cabinet.
Mettez-moi, je vous prie, aux pieds de Leurs Majestés le Roi et la Reine. Après
cela, détruisez cette lettre, et croyez, mon cher Maître, à tout mon dévoument.
387
386
[MINISTRUL ROMÂNIEI LA VIENA, CARP,
CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA]
SP327 Viena, 5 septembrie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Nu ţi-am scris de mult că nu era nimic alta de scris decât acele ce vei fi aflat
mai pe larg de la Rege şi de la Dl. Brătianu. Precum ţi-am telegrafiat328,
întrevederea cu Kálnoky nu a dat niciun rezultat în chestiunea Dunărei, dacă
înţelegem prin rezultat o soluţie definitivă. Noi nu putem ceda şi lor nu le vine să
părăsească aşa deodată tratatul de la Londra329. Au hotărât acum să lase chestiunea
baltă şi să ne înţelegem în politica generală. Aceasta cel puţin a fost teza lui
Kálnoky faţă de Brătianu. În adevăr, dacă este să fie război, acest război va
modifica atât de tare întreaga situaţie încât chiar de ne-am împăca astăzi în
chestiunea Dunărei tot nu am face decât un pas provizoriu.
De nu este război, alianţa cu puterile centrale nu va persista mai puţin şi va fi
foarte anevoie pentru Kálnoky să cedeze, dar îi va fi tot atât de imposibil să aplice
tratatul faţă cu aliatul ei. Oricum privim lucrurile, putem zice că în momentul de
faţă noi avem tot jocul în mână, pentru că îmi pare cu neputinţă să nu ne înţelegem
cu Bismarck în chestiunile generale.
Am rugat pe Brătianu dacă cumva va fi vorba nu numai de o alianţă în mod
general, dar de anume stipulaţii, să nu meargă prea departe cu revendicările
naţionale. Să nu ne facem iluzii, o mărire prea mare a României nu poate conveni
Austriei şi nu va fi primită de Germania. Teza noastră nu poate fi decât următoarea:
„Rusia trebui să fie depărtată de la Dunăre ca să putem aşa a ne apăra, o dată
aceasta făcut, [la] gurile Dunărei ne trebuie un teritoriu strategic în dreapta şi în
stânga de Deltă. De obţinem aceasta am pus bazele solide ale viitorului nostru et à
chaque jour sa tâche, să mai facă pe urmă şi alţii. Dar în fine, Brătianu e la Gastein
şi cred că va face treabă bună.
De o bucată de vreme cercurile politice austriace vorbesc cu un soi de
ostentaţie de treburile Bulgare, astfel încât ar crede cineva că chestiunea bulgară
are să devină cauza ori pretextul viitoarelor complicaţiuni, cum anume nu ştie
nime[ni], dar este o lozincă de a fi neliniştit de chestiunea Bulgară. Chiar Reuss a
ieşit din rezerva lui şi spune că Bulgaria este un punct negru la orizont (apropos de
Reuss, de ce te temi că-mi voi face din el un duşman? El se mânie în adevăr que je
327
Publicată în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885, pp. 108-110, doc. 69.
328
„Bratiano parti Gastein. […] Questions générales seront discutées ici après entrevue
Gastein et cure Bratiano donc dans 15 jours. […]” Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 67,
T cifr. 1480, Carp către Sturdza, Viena, 5 septembrie (st.n.) 1883, ora 10.
329
Din 10 martie 1883, vezi nr. 182.
388
lui tienne tête dar raporturile noastre sociale devin din ce în ce mai intime şi sper ca
dacă se va mai mânia de vreo trei ori avem să fim cu totul amici).
Ca să mă rezum, dragă Miticus, iată cum văd eu lucrurile: 1°) Războiul este
apropiat şi pe cât mă taie capul inevitabil. 2°) Cooperarea noastră le aduce atâtea
foloase că vor părăsi cu totul tratatul de la Londra fără să convină astăzi în mod
formal de aceasta. 3°) În materie de foloase trebuie ca toate revendicările noastre să
fie strategice [subl. în orig. – n.ed.] iar nu naţionale [subl. în orig. – n.ed.].
Al tău devotat frate for ever, P. P. Carp
Post. [Scriptum] Brătianu nu va trece prin Viena decât după cura lui, aşa a
convenit cu Kálnoky, a. d. peste cel puţin 20 de zile. Dă-mi voie prin telegraf să
merg pe 10 zile acasă unde am lăsat toate baltă.
Post. [Scriptum] De câteva zile sunt conferinţe numeroase între Kálnoky şi
Ambasadorul turc; nu a transpirat încă nimic dar cred că chestiunea Bulgară,
candidatura lui Karadjordjevic la postul lui Aleco Paşa şi călătoria lui Montenegro
[Nikola I, principe al Muntenegrului (1860-1917) – n.ed.] constituie fondul
comunicaţiunilor. Ambasada rusească de aici pare neliniştită şi Fonton spune că „il
n’y comprend plus rien”.
387
R 283 Sofia, 24 august/5 septembrie 1883
Ma dépêche du 28 Juillet/9 Août sous no. 256330 informait Votre Excellence
de la crise que traverse actuellement la Bulgarie et laissait pressentir à bref délai le
dénouement de la situation grosse de complications et de périls où se trouve la
Principauté. Or, toutes les prévisions ont été trompées. Il y a quelques jours à
peine, on se flattait pourtant bien d’arriver à une solution et d’assurer ainsi pour
quelque temps, tout au moins le repos et la tranquillité, après lesquels le pays
aspire, l’arrivée de Monsieur de Yonin et les instructions dont il se prétend porteur,
formulées dans un programme qu’il a voulu imposer ou Prince Alexandre, ont
remis tout en question.
Dans mon office précité, je signalais à Votre Excellence les ouvertures, en
vue d’une alliance faite par le parti conservateur, devenu hostile aux généraux
330
Vezi nr. 345.
389
russes, au chef du parti libéral, Monsieur Dragan Tsankov. Celui-ci, autorisé par le
Prince Alexandre à se rendre dans la capitale, fut l’objet à son arrivée d’une
ovation enthousiaste, les conservateurs eux-mêmes se portèrent au devant de lui et
lui témoignèrent une déférence qui le désignait clairement comme l’homme de la
situation. Reçu aussitôt par le Prince, Monsieur Zankov, au cours d’une longue
audience, exposa les moyens qu’il croyait propres à amener pacifiquement le
dénoûment de la crise; fort d’un échange de vues qu’il avait eu à ce sujet avec
Monsieur Naciovici, un des chefs les plus autorisés du parti conservateur, il fixa, en
les soumettant à l’acceptation du Souverain, les points sur lesquels l’entente des
deux partis devait s’établir.
Le programme discuté et accepté par les deux négociateurs portait
principalement sur le rétablissement de la Constitution révisée par une Sobranié
Constituante, dont la convocation aurait lieu à courte échéance. Il était de plus
convenu qu’une commission mixte, ou à son défaut un Ministère mixte, le Prince
ayant la faculté d’opter entre ces deux combinaisons, serait chargée d’élaborer un
projet de révision, qui servirait de base à l’accord définitif des deux groupes
politiques, en attendant qu’il eût reçu la sanction de la Grande Assemblée
Nationale. Ces deux points essentiels arrêtés, il restait à déterminer la forme dans
laquelle les élections devaient se faire. À cet égard les opinions étaient très
partagées et donnèrent lieu à une discussion très vive. En effet, l’embarras était
assez légitime: on se trouvait en présence de deux systèmes électoraux dont les
inconvénients et les avantages se contrebalançaient; l’un (le suffrage universel)
avait pour partisans les libéraux qui en étaient les promoteurs, l’autre (élections à 2
degrés) était soutenu par les conservateurs qui l’avaient fait prévaloir pendant leur
passage aux affaires. Enfin, après de longs débats, le système électoral à 2 degrés,
préconisé par le parti conservateur fut abandonné, et la loi sur les élections édictée
sous le régime de la Constitution fut adaptée en y introduisant toutefois les
modifications suivantes: 1° les députés seraient éligibles dans n’importe quel
district. 2° les instituteurs deviendraient éligibles et 3° l’Assemblée Nationale serait
substituée à la Cour de Cassation pour la vérification des titres. Le point sur lequel
monsieur Tsankov s’écartait absolument des vues de monsieur Naciovici était le
maintien exigé par le premier des généraux Sobolev et Kaulbars dans la nouvelle
combinaison du Ministère mixte. L’impopularité de ces derniers depuis que le
Conseil d’État, dans un document devenu fameux dans le pays, articulait contre
eux de nombreux griefs et surtout après le retour du Ministre Président général
Sobolev, effectué dans des circonstances particulièrement humiliantes pour le
Prince, était devenue telle que toute combinaison où ils seraient entrés devait
forcément échouer; c’est d’ailleurs ce qui advint de ces pourparlers.
Le peu de succès de l’œuvre de conciliation n’arrêta pas néanmoins les
partisans de l’union des partis. Soutenus par le travail multiple de pacification qui
s’opérait depuis quelques semaines déjà et qui, sans être arrivé encore à un résultat
précis, avait néanmoins déjà contribué tout au moins à créer des rapports plus aisés
390
et plus dégagés de méfiance, ceux-ci persévérèrent dans la tâche qu’ils s’étaient

assignés. Les nouvelles négociations furent entamées sur une base qui devait enfin
concilier, autant que possible, tous les intérêts, en ménageant en même temps les
susceptibilités de la Russie; aux termes d’un arrangement omnium consensu de la
Présidence du Conseil, M. M. Naciovici et Grecoff conservateurs et monsieur
Dragan Tsankov eurent à ce sujet de fréquentes entrevues avec le Prince; tout à ce
moment, semblait concourir à la conclusion d’un compromis qui eût permis au
pays de retrouver la tranquillité dont il a si grand besoin. Ces dispositions
mutuelles une fois connues et précisées, il restait à en tirer les conséquences et à
trouver le moyen de leur donner une forme assez frappante pour réveiller
sérieusement la confiance publique. On remit alors sur le tapis la combinaison d’un
Ministère mixte dont les membres eussent été pris parmi les hommes les plus
marquants des deux partis et dans la crainte que, malgré toutes les apparences
d’unanimité, des dissentiments n’éclatassent, on mit provisoirement en interdit la
question grave de savoir si le retour à la Constitution s’effectuerait avec ou sans
révision de la dite Constitution.
Mais, cette combinaison rencontra une vive opposition de la part de la Russie,
dont elle liait étroitement les mains pour l’avenir et dans le but de la faire échouer,
Monsieur de Yonin entra alors en scène. L’intervention de ce diplomate demeuré
20 ans au Monténégro, où il s’était acquis un grand renom de finèsse, d’autres disent
duplicité, eut tout le retentissement d’un coup de tonnerre. Arrivé à Sofia le 9/21 août,
l’envoyé extraordinaire de l’Empereur, présentait le lendemain ses lettres de créance
au Prince Alexandre et dans une audience de trois heures de durée il exposait au
Souverain bulgare les vues de l’Empereur et de son gouvernement dans les affaires
de Bulgarie. Le programme que monsieur de Yonin imposait à Son Altesse comme
étant l’expression de la volonté de Sa Majesté Russe comportait la dissolution de la
Chambre Ordinaire, présentement en vacances après toutefois que celle-ci, convoquée
en session ordinaire se serait prononcée sur la question des chemins de fer, la réunion
d’une Grande Assemblée Nationale qui aurait à statuer principalement sur le
rétablissement de la Constitution et le maintien pour un an encore du cabinet présidé
par le général Sobolev. Le Ministre de Russie demandait en outre le rappel immédiat
de Monsieur Stoilov récemment envoyé comme Agent de Bulgarie à St. Pétersbourg,
sa mission étant considérée à la cour de Russie comme ayant un caractère offensant
pour l’Empereur.
La prétention hautement manifestée de ne voir dans le Prince qu’un lieutenant
de l’Empereur, le langage acerbe et surtout l’attitude agressive de l’envoyé russe
agirent violemment sur l’esprit du Prince Alexandre. Son Altesse, qui semblait flotter
encore entre les concessions et les rétractations [subl. în orig.–n.ed.], s’arrêtant à
chaque pas en ayant l’air de ne céder qu’à contre cœur sous la pression des choses,
comprit alors qu’à ce jeu Elle s’exposait à entretenir dans les esprits l’incertitude et
l’excitation, à réveiller tous les doutes à l’instant même où se faisait un grand effort
de conciliation, à justifier même en quelque sorte le langage hautain du ministre de
391
Russie qui avait pu se méprendre sur la virilité de son caractère et sous le coup de
l’indignation provoquée par la dépendance humiliante où voulait le placer cet agent
politique, Elle fit appeler aussitôt au palais, Monsieur Grécoff [Grekov] et le chargea
de former, au prix même des plus durs sacrifices, un Ministère National. Ensuite et
après s’être refusé pendant trois jours à recevoir monsieur de Yonin, qui lui avait
adressé dans cet intervalle plusieurs demandes d’audience, Le Prince le fit mander et
lui déclara que sa volonté formelle était que les généraux Sobolev et Kaulbars,
donnassent leur démission et quittassent immédiatement la Bulgarie. Monsieur de
Yonin, surpris de ce retour offensif, répondit qu’il avait mission de soutenir les
généraux, en conséquence qu’il ne pouvait se charger de leur signifier leur congé,
que tout au contraire, au nom de l’Empereur, il s’opposait formellement à ce que les
deux Ministres fussent frappés d’une mesure aussi sévère que peu justifiée.
Le général Sobolev, mis personnellement en demeure d’abandonner son
portefeuille et la présidence du Conseil, exhiba un ordre de l’Empereur qui lui
enjoignait de rester à son poste quoiqu’il advînt et déclara vouloir s’y conformer.
Dès lors, il ne restait plus au Prince Alexandre qu’à plier sous volonté supérieure
ou à rompre entièrement avec la mission russe. Avant de prendre un parti, le Prince
fit un suprême appel à toutes les bonnes volontés; Monsieur Grécoff [Grekov] avait
échoué dans sa mission; devant l’imminence du péril, les conservateurs
abandonnèrent les points sur lesquels ils différaient des libéraux et demandèrent à
monsieur Dragan Tsankov de constituer un Ministère, où n’entreraient que ses
partisans, s’il l’exigeait, résolus qu’ils étaient à lui prêter, loyalement et sans arrière
pensée leur entier concours, dussent-ils passer sous toutes les fourches caudines, et
aux seules fins d’épargner au pays l’hégémonie russe qu’ils voyaient se lever plus
lourde et plus menaçante. Monsieur Tsankov déclina ces propositions, il prétendit
que ses opinions personnelles et les principes politiques bien connus de son parti ne
lui permettaient point de suivre le Prince, dans la voie pleine de risques où il
s’engageait et que les intérêts de la Bulgarie, sérieusement raisonnés, exigeaient
l’appui et le concours de la Russie, lesquels viendraient certainement à lui manquer
si le pays ne tenait pas compte de ses conseils.
Comment s’expliquer ce revirement subit dans les idées de monsieur
Tsankov? Cet homme d’État que le pays entier considérait comme le plus vaillant
champion de la cause nationale, avait-il perdu son prestige et son autorité sur les
siens ou bien croyait-il la cause du Prince perdue et ne voulait-il pas être
compromis dans un désastre qu’il prévoyait imminent? Pour le moment le vrai sens
de cette évolution échappa: cependant la dernière hypothèse ne semble pas
invraisemblable. Quoiqu’il en soit, l’opinion publique est sévère pour le vieux chef
libéral; on attendait beaucoup de lui tandis qu’il a déçu tous les espoirs.
On se demande comment il se fait que, avec le sens pratique qui est un des
côtés remarquables de son caractère, monsieur Tsankov ne se rende pas un compte
plus exact de la situation; en effet il semble l’ignorer ou n’en pas tenir compte en
ne voulant pas reconnaître, et son abstention l’indique que tant qu’on ne verra pas
392
clair dans la confusion des affaires bulgares que l’ingérence sans limites ni contrôle
de la Russie n’améliorera point, les intérêts politiques et économiques éprouveront
de ces crises, de ces ralentissements qui deviennent redoutables parce qu’ils
prennent un caractère permanent et que les hommes d’État de la Principauté, à
quelque parti qu’ils appartiennent, finiront par se discréditer pour toujours à ce jeu
invariable d’incidents multiples et équivoques. Ce que la Bulgarie demande avec
angoisse à ceux qui président à ses destinées, à ceux qui, à un titre quelconque
détiennent le pouvoir, ce qu’elle désire par-dessus tout, c’est la précision dans les
desseins et la clarté dans la conduite, c’est une politique se plaçant simplement et
résolument en face des situations au lieu de se traîner dans la stratégie bâtarde
compliquée de dictature du général Sobolev.
L’insuccès de toutes ces combinaisons laissait le Prince Alexandre à la merci des
exigences russes. Monsieur de Yonin, qu’il obéisse à des instructions occultes, ou qu’il
soit le porte-voix d’une des trois politiques qui gouvernent l’Empire des Tsars, à l’insu
des deux autres, ce qu’on serait tenté de croire car il n’est porteur d’aucun ordre écrit,
semble avoir pris à tâche de pousser le Prince à bout. Le voyant isolé, sans conseillers,
malade de toutes les angoisses des derniers jours, il lui posa comme ultimatum le
maintien pour deux mois et non plus pour un an des Généraux, la convocation dans le
plus bref délai de la Grande Assemblée Nationale avec le rétablissement du suffrage
universel et la suspension pour deux mois également des pleins pouvoirs dont Son
Altesse avait été investie en Juin 1881 par la Grande Sobranie de Sistov.
Sans s’être encore rendu, le Prince ne paraissait pas éloigné d’acquiescer à ces
conditions quelque dures qu’elles lui semblassent, quand le Ministre russe, par de
nouvelles exigences, remit tout en question. Monsieur de Yonin, ébloui par le succès,
croyant n’avoir plus à garder aucun ménagement et se jugeant maître de la situation,
exprima alors ses nouvelles volontés dans un langage si absolument inconvenant que
le Prince, mis hors de lui, le menaça de le faire jeter à la porte et de rompre s’il ne
modifiait son attitude et ne lui témoignait pas le respect auquel il était accoutumé,
toute relation avec lui. Emu encore de cette pénible entrevue, Son Altesse fit mander
au palais monsieur Lascelles, agent diplomatique d’Angleterre et lui fit part des
nouvelles conditions humiliantes qu’on lui imposait. Le Prince devait en effet
s’engager à ne signer d’autres décrets que ceux qui auraient l’assentiment du
représentant de Russie et des deux Généraux et à ne refuser sa sanction à aucun des
décrets ou mesures que ceux-ci jugeraient opportuns de lui soumettre.
C’était une déchéance imparfaitement déguisée, le Prince le comprit et en
présence d’une situation qui ne tenait aucun compte de ses susceptibilités les plus
intimes et de sa dignité, il agita avec monsieur Lascelles l’éventualité d’une
abdication; l’agent d’Angleterre le supplia de ne point obéir à un mouvement de
dépit et de bien peser les conséquences d’un parti aussi grave, et sur la demande
alors de Son Altesse, s’il croyait qu’en cas de résistance de sa part, Elle pourrait
trouver quelque appui à l’étranger, il promit d’en référer à son Gouvernement, mais
ne lui laissa rien espérer.
393
Pendant ces pourparlers, l’effervescence était à son comble dans la ville; on

s’attendait à tout moment à ce que le Prince abdicât ou qu’il fît quelque acte
d’énergie. Mon télégramme chiffré no. 277331, informait Votre Excellence de cet état
de choses; quoiqu’il en soit, qu’il cède ou qu’il résiste, on croit généralement le
Prince irrévocablement perdu; son abdication ou sa déposition est une simple
question de temps. Tel est, Monsieur le Ministre, le tableau fidèle de l’état de choses
en Bulgarie, mes informations sont puisées aux sources les plus authentiques et j’en
garantis l’absolue exactitude.
Il est évident pour les personnes qui sont au fait des agissements russes, que la
convocation de l’Assemblée Nationale, impérieusement réclamée par monsieur de
Yonin, répond aux vœux les plus secrets et les plus intéressés du Ministre de Russie,
qui aurait, dit-on, pris, vis-à-vis de Monsieur Poliakoff, le fameux entrepreneur russe
de chemins de fer, l’engagement de lui faire concéder les tracés principaux des lignes
de jonction incombant à la Bulgarie aux termes de la Convention conclue à Vienne
entre les délégués de la Commission à quatre. Monsieur Poliakoff se trouve depuis
quelques jours, assure-t-on, à Sofia; il garde l’incognito le plus strict jusqu’au moment
où il croira opportun de paraître en scène. Un crédit considérable lui a été ouvert à la
Banque Bulgare, et je tiens de bonne part que ce crédit a été déjà largement entamé par
les frais des élections qui d’ailleurs ont réussi au grès des détenteurs du pouvoir.
D’autre part, la Maison Güntjbourg, également bien connue en Russie par la grandeur
et la multiplicité de ses entreprises, a ici un nombre considérable d’agents qui
travaillent à supplanter à son bénéfice monsieur Poliakoff et son groupe.
Un des plus grands inconvénients de la crise où nous sommes est la stagnation
complète des affaires. En effet, malgré les récriminations, les démarches incessantes
et les lettres de rappel des chancelleries etrangerès, il est de toute impossibilité de
mener à fin la moindre négociation. Dernièrement, en présence de l’inefficacité de
mes efforts, j’ai été obligé de remettre à monsieur Kiriak Tsankov, gérant du
Ministere des Affaire Etrangerès, un Pro-Memoria concernant toutes les affaires
pendantes entre l’Agence et ce Département et l’ai prié d’en activer la solution.
Monsieur Tsankov m’a fort obligeamment promis de s’en occuper sérieusement et
s’est plaint du peu de concours qu’il trouvait chez ses collègues des autres
Ministères. Dans le courant de la conversation, il m’a dit que les représentants des
Grandes Puissances lui avaient remis le 10 courant une note identique communiquant
au Gouvernement Princier la ratification du Traité de Londres. À cet égard, monsieur
Tsankov désirerait connaître les résolutions du Gouvernement du Roi et s’y
conformer, s’il y a lieu, dans la mesure des forces de la Principauté. Si la Roumanie,
m’a-t-il donné à entendre, s’en ferme dans un refus invariable comme cela semble
aujourd’hui avéré, ne peut-on pas voir dans cette persistance une preuve qu’elle serait
encouragée par de plus puissants qu’elle en Europe? La Bulgarie voudrait résister
d’intelligence avec nous dans cette nouvelle phase de la question du différend
331
Ireperabilă.
394
danubien, avec un égal désir de sauvegarder ce qu’elle considère comme nous ses
intérêts les plus vitaux, mais elle se demande si la Roumanie, ne prenant conseil que
des ses propres intérêts ainsi que de ses susceptibilités, persiste jusqu’au bout dans sa
résistance et si l’Europe est réduite à prendre un parti en dehors du gouvernement
royal, comment fera-t-on chez nous pour rejeter la solution qui serait adoptée et quel
avantage la Bulgarie retirerai-t-elle de sa coopération à notre politique si cette même
Europe venait à se désintéresser de tout ce qui pourrait suivre l’adaptation de cette
solution et qu’on laissât l’Autriche seule en face de la Roumanie?
N’ayant pas qualité pour discuter à cet égard, j’ai fait à ces ouvertures
quelque peu tardives une réponse évasive et dilatoire et ai détourné la conversation
en demandant qu’on activât les formalités relativement à l’extradition d’un certain
Cristesco, sollicitée par l’office ministériel en date du 3/15 courant. Monsieur
Tsankov m’a promis qu’aussitôt que le nom exact e de la localité où s’est réfugié
ledit contumace lui sera communiqué, il s’empressera de faire droit à ma requête.
(Voir mon rapport du 13/25 août sur no. 276332.)
Ainsi que je l’ai annoncé à Votre Excellence, les manœuvres de l’armée
bulgare, quinze mille hommes environ, devaient commencer le 21 courant; les
événements politiques de la dernière quinzaine les ont fait ajourner; elles ne
commenceront donc que le 27. On n’a point invité d’officiers étrangers, sauf les
nôtres et les grecs qui l’ont été trop tardivement et qui ne viendront pas. Les seuls
serbes ont envoyé une mission militaire.
J’ai l’honneur d’envoyer ci-près à Votre Excellence en traduction, l’exposé
des griefs articulés par le Conseil d’État contre les Généraux Sobolev et Kaulbars.
Ce document mentionné plus haut a eu un immense retentissement dans le pays et
présente un réel intérêt comme l’exposé fidèle de la situation de la Bulgarie
administrée en province russe. Le peu de garanties offertes aujourd’hui par la poste
princière a quelque peu retardé l’envoi de cette dépêche; peu soucieux d’en risquer
la divulgation, j’ai attendu une occasion pour l’expédier.
P.S. Son Excellence Nihad Pacha, Commissaire Impérial Ottoman pour les
Vacoufs et monsieur Lascelles, agent diplomatique d’Angleterre, qui sortent à
l’instant de chez [?] viennent de m’informer qu’un compromis serait intervenu
entre les Russes et le Prince Alexandre; on n’en connaît pas encore les termes, mais
tout laisse à croire que le Prince a cédé sur les points essentiels. Un manifeste au
peuple sera lancé le 30 août, jour de la St. Alexandre.
Sofia, 15 iulie 1883

Alteţă,
În urma deselor călcări a legilor şi regulamentelor Principatului din partea
Miniştrilor şi anume:
332
Ireperabil.
395
1° Numirea străinilor în funcţii civile, administrative şi judiciare, pentru care

funcţii sunt deja capabili supuşi ai Alteţei Voastre şi fără a se îndeplini formalităţile
prescrise de art. 5 din legea asupra funcţionarilor, sancţionată de Alteţa Voastră cu
decretele nr. 28 şi 85 din 22 aprilie şi 17 iunie, anul curent şi no. 321 şi 322 din
28 aprilie acelaşi an;
2° Eliberarea sumelor mai mari de 5000 franci, fără adeziunea Consiliului de
Stat în conformitate cu decretul nr. 246 din 3 aprilie;
3° Neconformându-se cu art. 44 al Comisiei superioare pentru funcţionari, cu
toate că această lege a fost sancţionată de Alteţa Voastră la 10 octombrie anul
trecut, se continuă mereu cu destituirea funcţionarilor;
4° Înfiinţarea noilor legi fără ordinea legală şi anume: în contra art. 19, lit. b a
organizării Consiliului de Stat s-au adus înaintea Adunării Naţionale şi fără ca acestea
să fie trecute înaintea Consiliului de Stat, proiecte de legi precum acela asupra Curţii de
Conturi, băuturilor spirtoase, viilor, pământurilor caretaşilor şi tătarilor, recrutarea
turcilor în armată, cultivarea macului, birul şi foncierea, decretele de anul trecut no. 1,
2, 13, 14, 39 şi 56 şi 20. În contra art. 19, lit. g a organizării Consiliului de Stat, fără ca
să treacă înaintea acestui Consiliu pentru taxele de farmacie, programul examenelor
funcţionarilor telegrafo-poştali, legea pentru judecarea ofiţerilor, decretul no. 870 din
anul trecut, decretul pentru telegrafuri şi poşte sub no. 13 şi decretul sub no. 97 din anul
curent, modificarea legii organizării judecătoreşti din anul curent, modificarea legii
caselor agricole, legea pentru completarea armatei, legea pentru băuturile spirtoase,
instrucţiuni pentru caseriile generale, pentru statutele Academiilor Militare şi taxa
farmaciilor, decretele din anul trecut no. 813, 131 şi din anul curent no. 24, 138 şi 126,
ordonanţa Ministerului de Război din anul curent no. 24, şi circulara Consiliului de
Medicină din 25 februarie sub no. 259 din anul curent, modificarea taxelor farmaciilor,
s-au făcut fără decretul Alteţei Voastre, asemenea programul pentru examenele
impiegaţilor telegrafo-poştali s-au făcut numai cu ordonanţa d-lui ministru, precum şi
legea pentru judecarea ofiţerilor n-a fost publicată cu toate că în decretul cu care a fost
promulgată se ordonă publicarea ei;
5° Modificarea proiectelor de legi pentru comune, consiliile judeţene şi
funcţionarilor publici, proiecte pe care după ordinul Alteţei Voastre Consiliul de
Stat le-a elaborat şi care, fiind modificate, nu s-au trimis Consiliului precum
prevede art. 51 al organizării Consiliului de Stat;
6° Neaducerea înaintea Consiliului de Stat şi a Adunării Naţionale a
raportului Curţii de Conturi precum indică art. 29 lit. b, legea financiară a
Consiliilor Judeţene pentru trebuinţele Consiliilor şi a judeţelor, precum raportul
pentru lichidarea bugetului;
7° Numirea a 2 funcţionari în aceeaşi funcţie, Gîrdev şi Marcov în Ministerul
Finanţelor şi crearea de posturi noi fără adeziunea Consiliului de Stat, precum
postul la care a fost numit domnul Bastien;
8° În contra dispoziţiilor şi a relei interpretări a legii pentru licitaţiile publice,
construirea grajdurilor poştale, nefiind făcută la persoane competente şi fără
396
publicare conform legii din care cauză nu s-au putut ivi concurenţi, nici a doua
licitaţie nu s-a putut ţine din cauza timpului scurs pentru că acele lucrări erau
indispensabile astfel că trebuia să se facă în regie şi care poate vor costa mai mult
decât dacă s-ar fi dat prin licitaţie publică;
9° Modificarea însemnării pe lângă art. 102 a organizării judecătoreşti;
10° Licitaţiile publice pentru clădiri şi reparaţii trebuie să fie publicate de
timpuriu, iar nu ca până acum târziu, şi nu atunci când lucrul devine indispensabil
din care cauză antreprenorii nu pot procura materialele la timp şi astfel rezultă că se
plăteşte mai scump şi aceasta bineînţeles, în sarcina tezaurului public, precum sunt:
grajdurile Cavaleriei, clădirea tehnică, pe lângă Academia Militară, predarea
furniturii postavurilor şi pânzeturilor pentru trebuinţele militare, a gibernelor pentru
1883-1884 şi grajdurile gărzii Alteţei Voastre şi 11° Decretul sub no. 92 din 31 mai
cu care fără părerea Consiliului de Stat se înfiinţează tribunalele marţiale în oraşele
Târnovo şi Rasgrad.
Consiliul de Stat, în şedinţa din 14 iulie, având în vedere art. 19 din lege şi
art. 55 din regulamentul său, decide a pune în vederea Alteţei Voastre călcarea legilor
existente, precum luarea în considerare a următoarelor: a° Poporul se demoralizează
când vede că la Sfânta încoronare a Majestăţilor lor Împăratul şi Împărăteasa Rusiei,
felicitările sale în loc să fie trimise prin Alteţa Voastră, în conformitate cu art. 17 din
Constituţie, aceste felicitări s-au transmis prin generalul Sobolev, un ce nevăzut în
nici un Stat; b° nu mai puţină senzaţie a făcut asupra poporului plecarea geranţilor
Burmov şi Tsankov, fără ordinul Alteţei Voastre; b°[bis] Chestiunea ridicată pentru
transportarea fondurilor de rezervă în Rusia să nu se hotărască fără Adunarea
Naţională; c° Să nu se primească şi să nu se ţină străini în serviciul Statului pentru
care se găsesc deja preparaţi supuşi ai Alteţei Voastre, fie acestea civile sau militare;
d° Încetarea numirilor şi a destituirilor ofiţerilor ruşi în armata bulgară după singura
apreciere a Ministrului de Război şi fără necesitatea vădită, ordonanţa no. 206 din
14 iulie 1883 şi cea din urmă; e° Consiliul de Stat este de părere că pentru o
organizare bine făcută este de o extremă necesitate a se face Ministerul responsabil şi
compus din supuşi ai Alteţei Voastre.
Expunerile susmenţionate, am onoarea a supune prea plecat la înalta
apreciere a Alteţei Voastre, conform cu art. 38, 48 din regulamentul Consiliului de
Stat. Sunt cu cel mai profund respect al A.V. prea plecat şi supus servitor: pentru
ministru şi preşedintele Consiliului de Stat: vicepreşedinte: N. Mihailovsky
Opinii
Subsemnaţii, membri ai Consiliului de Stat, având în vedere art.34 şi 48 din
regulamentul Consiliului de Stat pe baza căruia fiecare membru are dreptul a-şi
exprima libera sa părere în şedinţa Consiliului precum înaintea Alteţei Sale Prinţul,
facem cunoscut prin aceasta că nu ne unim cu majoritatea Consiliului asupra punctelor
următoare înaintate cu raportul către Alteţa Sa din 15 iulie sub no. 615 şi anume:
1° Asupra punctului 1 relativ la observaţia asupra modificării art. 102 din organizarea
judiciară prin decretul no. 306, nefiind călcată cu transferarea a 2 membri de la Curtea
397
de Casaţiune la Curtea Apelativă din Rusciuc pentru că nu sunt legişti, acesta fiind în
conformitate cu legea pentru funcţionari; 2° Asupra punctului a° relativ că poporul
s-ar fi demoralizat pentru că felicitările aduse Majestăţilor lor Împăratul şi
Împărăteasa Rusiei au fost făcute de Generalul Sobolev, iar nu de Alteţa Sa Prinţul şi
fiindcă aceste informaţii ne izvorăsc din presă şi nu se poate bine stabili dacă
felicitările făcute n-au fost în regulă; 3° Asupra punctului b° relativ la plecarea a
2 geranţi, dlor. Burmov şi Tsankov, fără ordin al Alteţei Sale din ţară şi această
plecare a fost fără decret şi fără ca să fie publicată în Monitorul Oficial, Consiliul de
Stat, neavând pozitive cunoştinţe în privinţa asta, poate că plecarea lor a fost
autorizată în regulă; 4° Asupra punctului c° a numirilor şi destituirilor ofiţerilor ruşi
din armata bulgară după singura apreciere a Ministrului de Război şi fără necesitatea
vădită şi fiindcă Consiliului de Stat nu are informaţii pozitive că numirea acestor
ofiţeri s-a făcut fără necesitate şi fără ordinul Alteţei Sale, şi la urmă, 5° Asupra
punctului e° pentru o organizare binefăcută este de o extremă necesitate a se constitui
un Minister responsabil şi compus de supuşi ai Alteţei Sale;
1. fiindcă ministerele actuale nu sunt neresponsabile; 2. fiindcă mult timp are
să treacă până când printre supuşii Alteţei Sale se va găsi o persoană capabilă ca să
conducă Ministerul de Război şi al 3-lea acest punct lasă urmă de dubiu, contrarie
sentimentelor ce hrănesc poporul bulgar către poporul rus şi marelui său monarh
Ţarul protector. (Semnaţi) G. Tişev, B. D. Stoianov şi G. Covacev sunt în unire
afară de punctul al 4-lea; G. P. Teodorov
388
CĂTRE [MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA]
SP333 Gastein, 7 septembrie (st.n.) 1883
Scumpe amice şi coleg,

Cum ţi-am depeşat334, amândoi cancelarii au pledat cauza păcii, comitele
Kálnoky pe scurt, fiindcă la întoarcere are să trateze cu noi, iar principele pe larg şi
cu argumente foarte tari a căutat se mă convingă că este în interesul mai cu osebire
333
Publicat în DIM, noiembrie 1882 – decembrie 1885, pp. 120-121, doc. 73.
334
„J’ai vu hier Kálnoky aujourd’hui Bismarck. Toute la conversation me a confirmé que
politique de la Allemagne [sic!] est basée en première ligne sur maintien de la paix. Je espère [sic!]
partir demain pour Aix[-les-Bains].” ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883: f. 70, T cifr. 281, Brătianu
către Sturdza, Bad-Gastein, 6 septembrie (st.n.) 1883, ora 16,28 (Bucureşti, 6 septembrie, ora 19,55).
398
al României să nu zgândărim războiul ci să asigurăm pacea şi astfel să facem parte

din liga păcii al cărei cei dintâiu asociaţi au fost Germania şi Austria şi în urmă a
venit şi Italia. În chestia Dunărei, care numai a atinso [sic!] mi-a pledat cauza
Austriei cu cuvinte şi cu teorii care se simţeau de întreţinerea cu dânsul a comitelui
Kálnoki, care era foarte proaspătă, pe când cu noi nu vorbise de demult. Se vedem
ce mi-o mai zice astăzi cu care am iar o întrevedere la 1 oră [ora 13 – n.ed.] după-
amiază. Numai după această întrevedere eu voi sfârşi această epistolă.
Am avut al doilea audienţă [sic!], aceasta a fost numai de una oră, căci cea de
ieri fiind foarte lungă, n-a putut să doarmă toată noaptea, lucru care l-a încredinţat,
zice prinţul, că nu este încă în stare se trateze lucruri serioase; mi-a repetat iar în
termeni mai precişi că această pace însă ca s-o asigureze [asigure – n.ed.] îi
trebu[i]e o ligă pentru defensia [apărarea – n.ed.] ei şi ne întreabă dacă voim şi noi
să facem parte.
Cum vezi nu este grabă, de aceea [,] cu învoirea şi a lor mei, zic să-mi termin
cura. Să ne auzim de bine şi să ne vedem cu [b]ine. Doamnei Sturdza humagiurile
[omagiile – n.ed.] mele.
[P. S.] Nu numai că D[l]. Beldiman mi-a fost de mare folos, dar mi-a servit de a-l
cunoaşte mai bine şi de a-l iubi mai mult.
389
R 483 confidenţial Constantinopol, 27 august/8 septembrie 1883

(r.g., 4 octombrie)
Domnule Ministru,
Ca urmare a informaţiilor cuprinse în raportul meu nr. 460 din 14/26
august335 trecut, am onoarea a împărtăşi Excelenţei Voastre, desluşirile ce urmează,
asupra câtorva incidente petrecute aici cu ocazia vizitei Principelui Muntenegrului.
1° Atât corpul diplomatic, cât şi publicul a fost impresionat de abţinerea
Domnului Cristisch, Însărcinatul cu Afacerile Legaţiei Serbiei – în absenţa
Domnului Ministru I. Gruici [Gruitch – n.ed.], care se află încă la Belgrad – de a
complimenta, împreună cu capii Misiunilor Străine de aici [,] pe Principele
Nicolae.
335
Vezi nr. 373.
399
Întrucât mă priveşte, observasem în adevăr că Domnul Crinitsch lipsea dintre

noi în ziua de primire. Conform uzanţelor diplomatice, mai multor miniştrii străini,
ca şi mie, s-a părut că absenţa a fost accidentală, voind însă, a mă încredinţa de
adevăratul motiv al abţinerii Domnului Însărcinat sârb, l-am întrebat cu dinadinsul,
şi Domnia Sa fără cea mai mică ezitare mi-a răspuns că „în urma faptelor
cunoscute de toţi şi celor petrecute la Cettinie de curând, refuzul reprezentantului
Serbiei de a complimenta de bună sosire aici pe Principele Nicolae, se explică cu
înlesnire. Dealtminteri, a adăugat Domnul Crinitsch, aceasta » este afacere numai
de dinastie.” Am conchis de aici, Domnule Ministru, că conduita Domnului
Însărcinat sârb, în această împrejurare i-a fost comandată de guvernul său.
2° În ziua de primire a Corpului diplomatic, de către Principele Muntenegrului,
găsindu-mă în sala de aşteptare cu Domnul conte de Rascon, Ministrul Spaniei, am
aflat că Domnia Sa, împreună cu Domnul de Radowitz, ambasadorul Germaniei,
proiectase pentru aceiaşi zi o excursie de plăcere în Insula Prinkipo, împreună cu
familiile ambelor şefi de Misiune. Când, deci, Principele de Muntenegru în aceiaşi
după-amiază s-a prezentat la Ambasada Germaniei şi la Ministrul Spaniei, spre a le
întoarce vizitele ce primise dimineaţă, aceşti doi reprezentanţi erau absenţi. Mi-a fost
cu neputinţă a afla dacă faptul a fost făcut intenţionat sau nu de aceşti doi
reprezentanţi. Domnul de Radowitz ca şi Domnul conte Rascon afirmă fiecare că nu
se aşteptau ca Principele Nicolae să le întoarcă vizita chiar în ziua când o primise.
3° Am observat cu oarecare mişcare că dintre toţi şefii de Misiune şi Însărcinaţi
de Afaceri, care au complimentat în persoană de buna sosire pe Principele Nicolae,
eu am fost unicul care n-am primit, drept răspuns la vizita oficială ce am făcut Alteţei
Sale, nici măcar cartea de vizită de rigoare a Principelui, nicidecum vizita Ministrului
său de Afaceri Străine. Poate să fie uitare sau nebăgare de seamă a Secretariatului
însărcinat cu distribuirea cărţilor Principelui Nicolae. Întrucât mă priveşte, după
vizitele făcute Prinţului şi Domnului Radowitz, am avut grija de a prezenta cartea
mea Secretariatului, care ţinea cont de vizitele primite de Alteţa Sa.
4° Principele a primit în timpul şederii sale aici, o adresă prezentată de o
deputaţiune de dalmaţi – supuşi austrieci – care-l complimentă în numele slavilor
austrieci din sud. Alteţa Sa a răspuns verbal, afirmând solidaritatea de sentimente
care o leagă cu dalmaţii şi cu alţi slavi, care au ajutat-o cu devotamentul lor în
războaiele trecute; neuitând însă a aminti, amiciţia Muntenegrului pentru
Majestatea Sa Imperatorul Austriei, Suveranul Dalmaţiei. Acest fapt a supărat
mult, după câte am aflat, pe Misiunea austro-ungară de aici.
5° Sultanul, afară de Marea Cruce a Osmaniei în briliante, a făcut Principelui
Nicolae, sâmbăta trecută, la plecare, daruri care consistau în patru cai arabi, cu tot
arnaşamentul lor, port luxos lucrat, două trăsuri de gală şi giuvaeruri pentru familia
Alteţei Sale în valoare, se zice, de 20.000 de lire turceşti.
Principele a fost însoţit, la întoarcerea în statul său de acelaşi ceremonial ca la
venire, având în plus cu sine, pe colonelul Bedry-Bey, însărcinat cu definitiva
predare, conform decretului Imperial sancţionat de curând, a noii frontiere, fixată
Muntenegrului dinspre Albania de sus.
400
Aici se vorbeşte de câteva zile de o încercare ce ar fi făcut Principele

Muntenegrului pe lângă Majestatea Sa Sultanul, încercare având ca obiect a
încredinţa ginerelui său, P. Karadjordjevic, administrarea Rumeliei Orientale, după
sfârşirea perioadei de administraţie a Excelenţei Sale Vogoride Paşa [Aleko Pacha –
n.ed.]. Scopul unei asemenea încercări – dacă a fost făcută – este evident pentru toţi.
Credibilitatea însă a unui asemenea demers este pusă în mare îndoială.
Binevoiţi, Vă rog, Domnule Ministru, a primi încredinţarea profundului meu respect.
390
Foreign Office, 10 septembrie 1883
I have the honour to acknowledge the receipt of your note of the 27th ultimo
[sic!] inclosing [enclosing – n.ed.] a telegram from the Roumanian Government
declaring their unability to accede to the Treaty of the 10th of March relative to the
navigation of the Danube. I have lost no time in communicating this decision to the
Representatives of the signatary Powers.
I have the honour to be etc.
391
R 292 confidenţial Sofia, 31 august/12 septembrie 1883
Le rapport adressé à Votre Excellence par monsieur Spiro-Paul en date du
24 août/5 septembre dernier sous no. 283337 a fidèlement retracé l’état de la crise
336
Copie comunicată de Ministrul României la Londra, Ghica, cu R f.n. din 13 septembrie
(st.n.) 1883.
337
Vezi nr. 387.
401
que traverse la Bulgarie; dès mon arrivée et par les différents entretiens que j’ai eus
avec mes collègues actuellement présents à Sofia j’ai pu constater la rigoureuse
exactitude des faits y relatés.
Le Prince Alexandre, en se rendant à Moscou pour le couronnement de
l’Empereur, pensait pouvoir facilement amener son puissant cousin au rappel des
Généraux Sobolev et Kaulbars. Il se trompait, l’accueil qu’il reçut fut paraît-il des
plus réservés et avant la fin des fêtes du couronnement, le retour en Bulgarie du
Général Sobolev, accouru à Moscou, était déjà chose décidée. Profondément
froissé du peu de compte que l’on tenait de ses désirs, le Prince déclina l’invitation
que lui fit l’Empereur d’aller passer encore quelque temps à St. Pétersbourg, et il
partit pour l’Allemagne où il séjourna à Berlin et à Postdam, avant de se rendre
auprès de ses parents à Darmstadt. Il s’arrêta également à Ischl et à Vienne sans y
rencontrer toutefois l’Empereur François-Joseph. Le Gouvernement Russe prit
ombrage de ces visites en Allemagne et en Autriche, et il [les] considéra comme
inopportunes et même déplacées dans les circonstances actuelles. L’Empereur
Alexandre III marqua même son mécontentement en adressant au Prince de
Bulgarie plusieurs télégrammes d’une forme autoritaire et assez peu courtoise
pourque le Prince se crût amplement autorisé à ne point répondre.
Cependant en présence de l’état de chose qu’il avait trouvé à son retour en
Bulgarie, le Prince jugea utile de créer une Agence de Bulgarie à Pétersbourg, et
sans attendre l’agrément du cabinet russe à cet effet, il envoya en Russie monsieur
Stoilov, précédemment chef de son cabinet politique et Ministre des Affaires
Étrangerès, qui avait dû quitter son portefeuille en même temps que ses collègues
bulgares, sous la pression des Généraux Sobolev et Kaulbars, lors de la rupture de
ces derniers avec le parti conservateur de la Principauté. Arrivé à Vienne, où il se
rencontra avec monsieur Yonin, Monsieur Stoilov fut informé que le gouvernement
russe considérait l’envoi d’un Agent Bulgare en Russie comme une offense à la
personne de l’Empereur. Quel besoin le Prince avait-il d’un avocat à Pétersbourg?
Il avait à qui parler à Sofia même, puisque l’Empereur lui avait envoyé Monsieur
Yonin, sans compter les Généraux Sobolev et Kaulbars. Néanmoins le Prince
télégraphia à monsieur Stoilov de poursuivre son voyage. Monsieur Stoilov se
conforma à cet ordre, mais on affirme qu’il trouva closes toutes les portes des
Ministères à Petersbourg, et il doit incessamment revenir sans avoir réussi à voir
personne.
À Vienne, monsieur Yonin qui a qualité de Ministre plénipotentiaire auprès
de l’Empereur du Brésil, explique qu’il est envoyé en Bulgarie par l’Empereur
Alexandre pour rechercher les causes du mécontentement du peuple Bulgare contre
les Généraux et d’y porter remède en facilitant leur départ; il ne manque pas de
donner les assurances les plus pacifiques quant à la mission dont il est chargé. A
peine arrivé à Sofia, Monsieur Yonin prend une attitude provocante vis-à-vis du
Prince et il se comporte en vrai dictateur, posant des ultimatums, et accordant
24 heures, puis un délai de 48 heures au Prince pour dissoudre l’Assemblée
402
Nationale, convoquer la grande Assemblée, et en attendant cettte convocation

d’avoir à signer tout décret qui lui serait presenté par les Généraux et ne pouvoir en
promulguer aucun qui n’aurait leur assentiment préalable. Dès la première
audience, il dit au Prince: «Avant de devenir Prince de Bulgarie, vous étiez un
enfant; en 4 ans vous n’êtes pas devenu un homme.» Puis avec des gestes
menaçants: «Nous connaissons votre jeu maintenant. Oh! Vous êtes allé
pleurnicher à Berlin et à Vienne; vous avez été vous plaindre de la Russie et de
l’Empereur. Mais c’est à la Russie et à l’Empereur que vous devez tout. Nous
saurons avoir raison de vous et de votre clique.» Et autres propos de même nature
que plusieurs de mes collègues tiennent de la bouche même du Prince indigné
d’une attitude aussi inouïe, et qui a été à plusieurs reprises contraint de rappeler
Monsieur Yonin au sentiment des convenances, en lui faisant observer que s’il ne
modifiait pas le ton de son langage, et que s’il manquait encore au respect qu’il lui
devait, il se verrait obligé de le faire jeter à la porte.
Telles sont les relations qui existent entre le Prince et l’envoyé de l’Empereur
qui a mission de tout concilier en Bulgarie. Comment expliquer l’attitude plus
qu’impertinente de Monsieur Yonine, car, quelles que puissent être ses
instructions, lors même qu’il serait chargé d’amener le Prince à abdiquer pour faire
place au Prince Valdemar de Danemark, ou même au Prince Karadjordjevic,
récemment devenu gendre du Prince de Monténégro, ainsi que le bruit sujet à
caution commence à en courir, il n’est pas admissible qu’un agent quelconque ait
pu être autorisé par son gouvernement à insulter grossièrement le souverain d’un
pays si petit qu’il puisse être, et de même il est inexplicable que les faits et gestes
de cet agent une fois connus, l’agent ne soit point rappelé au plus tôt.
Déjà avant l’arrivée de monsieur Yonin, le Prince avait tenté d’amener un
rapprochement entre les conservateurs et les libéraux et d’obtenir une fusion entre
les deux partis. M. M. Naciovici et Dragan Tsankov eurent dans un but de
nombreuses entrevues, mais elles n’aboutirent pas; de trop grandes divergences de
vues existent entre les deux partis. Apres avoir subi les premières impertinences et
les menaces de Monsieur Yonin, le Prince fait venir Monsieur Grecoff [Grekov –
n.ed.], ancien Ministre de la Justice et le charger de former à tout prix un Ministère
National. Monsieur Grecoff pour rendre service au Souverain et dans l’intérêt du
pays, oublie qu’il appartient au parti conservateur, il s’adresse également aux
libéraux, et il est sur le point de réussir. Alors le Prince fait appeler Monsieur
Yonin et les 2 Généraux; il leur fait part de Sa résolution d’avoir un Ministère
National, et comme conséquence il prie les Généraux de donner leur démission.
C’est alors que le Général Sobolev exibe un ordre signé par l’Empereur enjoignant
aux généraux Soboleff et Kaulbars de rester à leurs postes et de ne point donner
leur démission, même si le Prince la leur demandait. Le Prince, atterré à la vue de
ce document, renonce à un Ministère Grecoff, et puisqu’il voit que l’Empereur l’a
complètement abandonné, il prie monsieur Dragan Tsankov de former un Ministère
403
libéral. Le chef du parti libéral, revenu depuis peu de son exil de Vratza, allègue
divers pretextes, et finit par refuser.
Le Prince en induit que les libéraux, et Monsieur Dragan Tsankov plus
particulièrement, ont pris des engagements vis-à-vis des Russes, qu’ils sont liés,
qu’il ne peut plus rien attendre de personne et qu’il est forcé de plier devant la
volonté de Monsieur Yonin et des Généraux. Découragé, il est prêt à céder, mais
Monsieur Yonin triomphant exige plus encore qu’il n’avait demandé jusque là, et il
soumet au Prince un programme des plus humiliants. Le Prince cède en partie et
fait des réserves sur plusieurs points afin de se donner le temps de la réflexion.
Monsieur Yonin se fait plus arrogant que jamais et il multiplie ses menaces et ses
impertinences. Le Prince exaspéré le congédie, et le lendemain, 21 août/2
septembre, il fait appeler Monsieur Lascelles, Agent d’Angleterre et discute avec
lui l’éventualité d’une abdication. Monsieur Lascelles le conjure de bien peser les
conséquences qu’entraînerait une détermination aussi grave qui serait de nature à
amener la plus grande anarchie dans le pays tout en menaçant la paix de l’Europe.
Alors le Prince demanda si, en cas de résistance de sa part, il pourra compter sur
l’appui des Puissances. Monsieur Lascelles télégraphie aussitôt dans ce sens à
Londres, et il reçoit le 28 août/9 septembre une réponse de Lord Granville à peu
près conçue dans les termes: le gouvernement de la Reine est disposé à prêter au
Prince de Bulgarie son appui moral contre toute atteinte qui serait portée à sa
dignité et à son indépendance personnelles, à condition toutefois que le Prince
donne des preuves du compte qu’il tient des vœux et des aspirations de son peuple.
Il est possible que d’autres Cabinets soient amenés à se prononcer dans le même
sens, attendu que depuis que la crise est devenue plus aiguë, le Prince a eu de
fréquentes entrevues avec les agents de France et d’Autriche-Hongrie. Le Prince
regrette l’absence du Consul général d’Allemagne qui a dû partir précipitamment à
la nouvelle de la mort de son père. Le seul agent d’une Grande Puissance que le
Prince n’a pas consulté au cours des derniers événements est l’agent d’Italie pour
lequel il n’a pas une bien vive sympathie. J’ai dit plus haut que le Prince avait
consulté; il est exact que le Prince consulte tout le monde et qu’il se plaint à
chacun, mais en réalité il ne suit l’avis de personne, et il finit généralement par
céder là où il s’est promis et où il se devrait de refuser et d’agir avec énergie.
Le Prince complètement annihilé, vient de donner une nouvelle preuve de sa
faiblesse en signant un Manifeste, arrêté déjà depuis plusieurs jours, mais qui n’a
paru qu’hier 30 août/11 septembre, jour de fête de Son Altesse. Ce document
mentionne le retour à une Constitution or c’est là un mot que le Prince s’était
habitué à ne plus entendre, bien qu’il n’ait jamais outrepassé ses pleins pouvoirs.
Ses ministres ont parfois abusé de son nom mais le seul acte vraiment arbitraire que
le Prince ait à charge personnelle c’est l’arrestation au milieu de la nuit et
l’internement à Vratza de Dragan Tsankov, chef du parti libéral considéré comme
un ennemi personnel. Et il est permis de se demander si la Bulgarie en serait
arrivée à ce degré de démoralisation et de désorganisation si elle avait été conduite
404
par une main plus ferme, et si elle n’eût pas gagné à être dès le début traitée comme
un enfant dont il faut assurer les premiers pas.
Ce qu’a dit brutalement Monsieur Yonin au Prince est également vrai pour la
Bulgarie et pour tous le Bulgares: une province soumise pendant des siècles à
l’asservissement du Turc n’a pu du jour au lendemain devenir un pays, un État. Si
les bulgares ont jamais rêvé la liberté, ils n’ont fait que changer de maîtres, les
Russes n’étant pas moins tyrans que les Turcs, puisqu’ils réduisent à merci la
Bulgarie et son Souverain. Jusqu’à la mise en vigueur de la Constitution, les
Ministres garderont leurs portefeuilles, et bien qu’ils doivent, conformément au
manifeste, garder la plus stricte neutralité en tout ce qui a trait à la politique
intérieure, leurs actes passés et présents offrent une bien mince garantie quant à la
liberté des futures élections d’autant plus qu’elles ne seront pas à 2 degrés comme
pour l’Assemblée ordinaire, mais qu’elles émaneront du suffrage universel, ainsi
qu’il est prévu pour la Grande Assemblée Nationale, avec 3 députés pour 10. 000
habitants, soit 600 députés pour la Principauté entière. Il y a des présomptions que,
l’administration de la Principauté étant aux mains des Russes, les Russes seront
tentés de se composer une Grande Assemblée Nationale docile à la Russie et à ses
représentants en Bulgarie. Du reste il y a tout lieu de croire que la Constitution qui
sera soumise à la Commission ad hoc est déjà l’œuvre du gouvernement Russe,
puisque l’Empereur, informé par Monsieur Yonin que le Prince s’était enfin rendu
à ses conseils, s’adoucit à l’endroit de son cousin de Bulgarie, et lui télégraphia de
Copenhague ces jours derniers pour le féliciter et pour l’encourager, la constitution
à venir devant le consolider sur son trône et fortifier sa position. Le Prince répondit
aussitôt à l’Empereur pour le remercier des bonnes paroles contenues dans son
télégramme et «qui étaient une consolation aux impertinences de chaque jour du
ministre Yonin.»
On croit généralement que le projet de Constitution qui sera soumis à la
Commission qui va fonctionner sous la présidence plutôt nominale qu’effective du
Prince sera purement et simplement le Statut Organique élaboré à Pétersbourg par
les Généraux Domontovich, Krilov et autres russes anciens fonctionnaires en
Bulgarie, avec le concurs du Général Sobolev, et sous la présidences de l’ancien
gouverneur Prince Dondoukov Korsakov. Ce fut l’élaboration de ce Statut
Organique qui provoqua le départ subit de Pétersbourg de Monseigneur Siméon,
Métropolitain de Varna et Président de l’Assemblée Nationale bulgare qui avait été
envoyé à la tête de la députation de cette Assemblée qui avait mission d’assister au
couronnement de Moscou.
Arrivé dans la nuit de samedi à dimanche dernier j’ai aussitôt demandé une
audience à Son Altesse et j’ai rendu visite à mes collègues qui m’ont mis au
courant de la situation. Tous sont unanimes à condamner la manière brutale
d’agir du Ministre Yonin et le langage qu’il tient au Prince, ainsi que les actes
arbitraires des Généraux Sobolev et Kaulbars. Ils considèrent tous le Prince
comme irrévocablement perdu par son indécision et son manque d’énergie. Que
405
le Prince se soumette ou se démette, les Représentants étrangers estiment que sa

déchéance n’est plus qu’une affaire de temps et ils pensent que les grandes
Puissances doivent intervenir sans retard et efficacement pour empêcher
l’absorption complète de la Bulgarie par la Russie. Ils disent que l’ordre donné
aux Généraux par l’Empereur de ne point donner leur démission, même si le
Prince le demande, est une atteinte grave au Traité de Berlin, car si le Prince n’a
plus le droit de choisir ses conseillers, et qu’il doive tolérer les Ministres Russes,
la Bulgarie n’est plus indépendante et elle tombe sous le joug absolu de la Russie.
Le Prince leur a raconté que dernièrement les Généraux avaient tenté d’organiser
une manifestation des officiers devant la Palais. Le Comandant de la division
militaire de Sofia, colonel Langhinov, était venu rapporter le fait à Son Altesse,
et l’assurer du dévouement des officiers russes qui avaient refusé de tremper dans
cette indigne machination, copie de l’insurrection d’Arabi Pacha en Egypte; les
officiers avaient déclaré qu’ils ne se livreraient à aucune démonstration contre le
Prince et que s’il y avait un ordre de l’Empereur, ils étaient décidés à donner
leurs démissions.
Lundi matin 29 août/10 septembre j’ai été reçu par le Prince Alexandre
installé depuis la veille au soir au Camp. Le Prince s’est immédiatement informé de
la santé de Leurs Majestés, puis il m’a exprimé ses regrets de n’avoir été prévenu
que la veille de l’arrivée de la Mission militaire Roumaine à Plevna absolument
vide en ce moment, le bataillon qui y tient ordinairement garnison se trouvant
actuellement concentré à Sofia pour les manœuvres. (Il est à observer que dès
réception du télégramme de Votre Excellence, Monsieur Spiro Paul s’était
empressé d’aviser le Gouvernement Princier de la composition de la Mission
militaire qui devait se rendre à Plevna sous le commandement du général Ipătescu.)
Le Prince eût tenu à ce que nos officiers fussent particulièrement bien reçus; il n’a
pu que télégraphier à Roustchouk au comte Stenback, colonel je crois, dans
l’artillerie bulgare de se rendre immédiatement à Plevna et de se mettre à la
disposition des officiers Roumains. Il avait également donné l’ordre au préfet de
Sistovo d’aller à Plevna dans le même but, le préfet de Plevna se trouvant en ce
moment en congé.
J’ai trouvé le Prince malade et très abattu. Il m’a dit que toute la nuit il avait
souffert du froid et de la fièvre sous la tente, mais qu’il était obligé d’être au milieu
des troupes et de se montrer. Les larmes dans les yeux il a ajouté que les affaires
marchaient bien mal et que l’Empereur l’abandonnait, que l’Empereur était
actuellement au milieu de la digne et bonne famille de l’Impératrice et qu’il
espérait qu’oubliant là les intrigues de la politique russe il reviendrait peut-être à
une plus juste appréciation de la réalité et qu’il modifierait son attitude à son égard.
Je n’ai pas voulu insister, et je me suis contenté d’engager Son Altesse à ne point
se laisser aller à un découragement qui ne pouvait que donner plus de hardiesse à
ses ennemis. En terminant, le Prince m’a dit qu’il comptait aller prochainement à
Roustchouk et de la rendre visite à Leurs Majestés à Sinaia.
406
En sortant, je n’ai pu me défendre de cette réflexion que c’est ainsi, par des
voyages continuels à l’étranger ou des absences prolongées de Sofia, que le Prince
se soustrait généralement à tous les ennuis du gouvernement, et qu’il trouve en
revenant la situation plus mauvaise qu’à son départ et les fonctionnaires russes plus
maîtres du pays que lui-même.
Mardi 30 août/11 septembre à 8h½ du matin un Te Deum fut chanté au
camp en l’honneur de l’Empereur de Russie et du Prince de Bulgarie. Puis il y
eut une revue où défilèrent 15. 000 hommes. Le Prince avait gracieusement mis
un de ses chevaux à ma disposition. L’excellente tenue des troupes a frappé tout
le monde. Il y avait là 24 droujinas ou bataillons d’infanterie; les droujinas
primitives ayant été dédoublées et complétées par des réservistes. Il y avait
également 4 batteries d’artillerie de 4 canons chaque et 3 escadrons de cavalerie.
J’ai remarqué que le nombre des officiers d’infanterie est fort restreint et que les
hommes en tenue de parade n’avaient même pas de cartouchières. (Les sacs
n’existent pas encore dans l’armée Bulgare.) Le défilé de l’artillerie s’est mieux
effectué que celui de la cavalerie, côté faible de l’armée, suivant l’observation
que le Prince m’a faite lui-même. Il faut excepter toutefois l’escadron de l’escorte
Princière qui est fort bien equipée et dont les chevaux sont dans d’excellentes
conditions. Les grandes manœuvres commencent demain matin et elles prendront
fin samedi ou dimanche. Elles sont suivies par 3 officiers serbes: un lt. colonel
d’artillerie, un capitaine d’État Major et un capitaine d’infanterie. On suppose
Sofia attaquée par une armée débouchant par la vallée de l’Isker dans la direction
de la ville de Samakov. La garnison de Sofia, inférieure en nombre, reçoit des
renforts et la bataille décisive doit avoir lieu près de l’Isker. J’ignore quel sera le
vainqueur, mais je suppose que Sofia triomphera de l’ennemi envahisseur.
Le soir du 30 août il y a eu au camp retraite, illuminations, feu d’artifice, bal
et souper. Le comandant de la division de Sofia porta un toast au Prince qui fut
accueilli par des hourras enthousiastes; le Prince porta la santé de l’Empereur et
frappa à cette occasion son verre contre celui de Monsieur Yonin à la grande joie
de tous les officiers Russes. Le Ministre de la Guerre but à l’armée bulgare. Dans
cette même soirée j’eus un long entretien avec Monsieur Yonin que je n’avais pas
rencontré chez lui. Il m’a immédiatement entretenu de la situation, en disant qu’une
certaine clique voulait conduire le Prince et la Bulgarie, mais que la Russie ne
pouvait permettre qu’on lui joue des niches dans un pays où tous les officiers sont
Russes, que du reste tout serait bientôt calmé, qu’il était indispensable de
déterminer une fois pour toutes les rapports qui doivent exister entre la Russie et la
Principauté, et que pour sa part le Prince ne s’en trouverait que mieux. L’Europe
aurait tort, a-t-il ajouté, de prendre ombrage; la Russie n’a aucune visée
d’absorption sur la Bulgarie; du reste, le Cabinet Impérial avait déjà fait des
déclarations dans ce sens aux ambassadeurs accrédités à Pétersbourg: les traités
seront respectés.
407
J’ai profité de cette occasion pour entretenir Monsieur Yonin de la question

de Danube et pour lui demander quelle serait l’attitude du gouvernement Princier.
La Bulgarie, m’a dit Monsieur Yonin, maintiendra ses réserves qui portent sur
3 points: 1° admission de son délégué à la Commission Européenne au même titre
que les délégués des autres Puissances et nomination par elle de son délégué au
sein de la Commission riveraine; 2° sectionnement horizontal du fleuve; 3° application
des règlements et surveillance de la navigation par les riverains. J’ai demandé à
Monsieur Yonin si la Bulgarie aurait l’appui de la Russie dans sa résistance.
Monsieur Yonin me l’a affirmé. Je lui ai demandé encore s’il m’autorisait à faire
part de cette communication au gouvernement Royal. Il m’a répondu que oui, mais
officieusement, je vous en prie, attendu que le gouvernement Impérial a adhéré au
traité de Londres et qu’officiellement il ne peut maintenir que la réserve qu’il a
faite en donnant sa signature, relativement à l’admission du délégué bulgare au sein
de la Commission Européenne.
Je n’ai pu voir monsieur Kiriak Tsankov, gérant du Ministère des Affaires
Étrangères qui s’est rendu à Bucarest pour affaires personnelles et qui doit revenir
ici ce soir ou demain. Votre Excellence aura probablement eu l’occasion de le
recevoir et de l’entretenir des sujets qui nous intéressent.
Les Généraux Russes, inquiets des voyages de Sa Majesté le Roi et de
Monsieur le Président du Conseil à Vienne, Berlin et Gastein, sont convaincus que
la Roumanie est entrée dans l’alliance Austro-Allemande, et plusieurs représentants
étrangers croient que Monsieur Tsankov a été envoyé à Bucarest par M.M. Yonin
et Sobolev pour nous détacher d’une telle politique. N’ayant point été interrogé à
cet égard, je n’ai pas eu à traiter le sujet; et je compte garder la plus grande réserve
si l’on me passe jamais des questions indiscrètes.
Le lendemain de mon arrivée j’ai rendu visite au Général Sobolev, Président
de Conseil des Ministres, qui m’a dit que l’Assemblée Nationale ordinaire était
convoquée pour le 3/15 septembre. L’Assemblée n’aura à s’occuper que de la
question du raccordement des chemins de fer turco-serbes et de la Convention
russo-bulgare pour régler la question de l’indemnité due à la Russie par la Bulgarie
comme frais d’occupation. La somme monte à 25 millions de francs; le Général
Sobolev avait proposé que cet argent fût envoyé à Pétersbourg; mais le
Gouvernement impérial, toujours trop généreux, consent à ce qu’il reste en
Bulgarie. Le budget de la Principauté n’en sera pas altéré, car la Bulgarie payait
jusqu’ici les officiers russes; maintenant les annuités (2 millions, je crois) seront
employées par la Russie à payer directement ses officiers au service Bulgare. C’est
ainsi, ajouta le Général Sobolev, que la Bulgarie qui est toujours soustraite à
exécuter les clauses du traité de Berlin, commencera à les respecter. Du reste,
reprit-il, tout est tranquille en Bulgarie et le pays et le Prince n’en iront que mieux
après les réformes devenues nécessaires. «Pour moi, j’ai hâte d’en finir et de
rentrer en Russie; ce sera en tous cas au mois du mars, et si c’est possible avant, en
novembre.» Plusieurs bruits circulent: d’une part on dit que les Russes voulant de
408
la jonction des chemins de fer, feront échouer le projet. D’autres affirment que
l’Assemblée, hostile aux Généraux, rejettera les 2 projets qui lui seront présentés,
en déclarant qu’elle n’a pas confiance dans le ministère. En tous cas la session ne
durera qu’une huitaine de jours, et je ne manquerai pas de communiquer à Votre
Excellence les décisions qui seront prises ainsi que tout fait nouveau qui viendrait à
se produire.
J’ai appris par mon collègue d’Autriche-Hongrie que l’Empereur François-
Joseph avait nommé le Prince Alexandre, colonel dans le Régiment qui porte le nom
de son père. Dans des moments critiques ce sont là des consolations que le Prince
accueille avec plaisir, mais je doute que Monsieur Yonin, les Généraux russes, et
voire même l’Empereur Alexandre soient satisfaits en apprenant cette nouvelle.
Le Prince m’a dit qu’il avait été très-touché en recevant le télégramme de
félicitations que notre Mission militaire lui a envoyé de Plevna à l’occasion de sa
fête.
considération.
Manifeste de Son Altesse le Prince Alexandre Ier au peuple Bulgare en date du 30

Août/11 Septembre 1883
Nous, Alexandre Ier, etc.,

Nous déclarons à tous Nos fidèles sujets que dans Notre constant désir du
bien de Notre patrie, pour son développement et son progrès tant matériel que
moral, et vu la promesse faite par Nous dans le manifeste publié à Sistov, le 1/13
juillet 1881, Nous avons décidé de former immédiatement une commission de
personnes choisies par Nous, parmi les plus distinguées et les plus honorables de la
Principauté, sans distinction d’opinions politiques. Cette Commission fonctionnera
sous Notre Présidence et préparera dans le plus bref délai un projet de Constitution.
Ce projet sera soumis à la Grande Assemblée Nationale qui sera convoquée
immédiatement après que la Commission aura terminé son œuvre pour donner à ce
projet sa forme définitive.
Jusqu’à la mise en vigueur de la Constitution, Nos Ministres garderont leurs
portefeuilles et leur activité sera limitée à l’expédition des affaires courantes, en
observant la plus stricte neutralité en tout ce qui a trait à la politique intérieure.
J’espère que tous mes fidèles sujets verront dans cet acte une nouvelle preuve de
ma sollicitude constante pour mon peuple bien aimé, et qu’ils rempliront les
devoirs qui leur incombent avec calme et sérieusement, car ces qualités doivent
distinguer un peuple qui a conscience de ses mérites.
Sophia, le 30 août/11 septembre 1883.
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 109-120; 217
409
392
R 490 Constantinopol, 31 august/12 septembrie1883

(r.g., 3/15 septembrie)
Domnule Ministru,
Referindu-mă la raportul cu nr. 376 din 29 iunie/11 iulie338 trecut a Domnului
P. Mavrogheni, Ministrul Plenipotenţiar, privitor la afacerea arestării, din
primăvara trecută de către autorităţile otomane, a Domnului A. Mărgărit, am
onoarea a înainta Excelenţei Voastre, odată cu acesta, copia în limba turcă a
raportului adresat Ministrului de Război de aici, de către Curtea Marţială din
Salonic, prin care se dă seamă de procedura urmată în afacerea arestării Domnului
Mărgărit şi se afirmă inocenţa acestuia.
Pentru mai multă desluşire am însărcinat pe primul nostru dragoman de a
tradus zisul raport, şi de a cerceta pe lângă autoritatea militară de aici, urmarea ce i
se va da, rezervându-mi astfel a informa pe Excelenţa Voastră pe deplin despre
opinia Tribunalului Superior de Război de aici.
Binevoiţi,Vă rog, Domnule Ministru, a primi, încredinţarea profundului meu
respect.
Traducere, Nr. 434, Constantinopol, 25 august/6 septembre 1883
Le nommé Apostol Margarite, sujet Roumain, demeurant à Monastir, avait été

invité à comparaître par devant ce Conseil pour répondre à des soupçons qui pesaient
sur lui, à la suite d’une lettre saisie par la police et soumise audit Conseil, lettre qui
était adressé à Apostol Margarite par un certain Yani Kudjé (Cociũ), natif de
Glissoura, actuellement résident à Constantinople. Cependant, comme il appert,
d’une part, de l’interrogatoire subi par ledit Apostol Margarite, ainsi que des papiers
découverts dans la demeure de ce dernier, papiers qui ont été traduits par les soucis
de l’Administration, – qu’il n’existe, parmi ceux-ci, aucune pièce de nature à créer
des troubles; et comme d’autre part, il résulte en outre de l’annotation spéciale écrite
de la propre main du Gouverneur Général – (de Salonique) – que parmi les divers
actes du Roumain, choisis parmi les autres papiers du sieur Margarite – actes qui ont
été traduits par le soucis du Gouverneur Général précité – il ne l’en trouve aucun
pouvant poster préjudice à l’état, ce Conseil, pour les motifs qui précèdent, décide
qu’il y a nécessité d’exposer et de déclarer au Gouverneur Général (de Salonique),
338
Ireperabil.
410
que la garantie fournie par le Consulat de Roumanie pour le sieur Apostol Margarite,
ne peut plus dorénavant avoir la raison d’exister.
Sur copie conforme.
Le 11 Août 1883 (v. s.)
L.S. (Cours Martiale de Salonique), Pera, le 25 Août/6 sep. 1883.
Le secrétaire Interprète, 1er Dragoman de la Légation
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia,vol. 317, f. 75-76
393
R 400 confidenţial Berlin, 1/13 septembrie 1883
La discussion est ouverte depuis quelques jours sur les conférences qui ont eu
lieu à Salzbourg entre le Prince de Bismarck et le Comte Kálnoky. Toute la presse
européenne s’en occupe également, et l’on ne saurait se dispenser de reconnaître
que l’alliance austro-allemande, si profitable aux intérêts des deux Empires, loin
d’être troublée ou menacée, redouble au contraire de vigilance, de fermeté, et se
confirme et se complète au grand jour par des entrevues de souverains et de
ministres, afin qu’il n’y ait pas même l’ombre d’un doute sur le renouvellement de
l’accord qui a existé jusqu’ici entre les Cabinets de Vienne et de Berlin.
Depuis que l’expansion de l’Autriche commence à se faire en Orient et dans
la presqu’île des Balkans, et qu’elle aspire à avoir un débouché commercial dans la
mer Égée, elle est dans l’obligation de s’appuyer avec plus de soin que jamais sur
une alliée utile comme l’Allemagne. Et cette dernière puissance, pour s’assurer à
son tour la jouissance de la position exceptionnelle qu’elle s’est donnée, pour
écarter d’elle tous les dangers du dehors et s’appliquer à poursuivre l’œuvre de
l’unité à l’intérieur, a besoin de constituer, à l’aide de son entente avec l’Autriche,
une force réellement redoutable, à l’abri de toute surprise. C’est par ce moyen que
le gouvernement allemand garantit non seulement son étendue territoriale, mais son
prestige, sa suprématie morale en Europe, et que celui de l’Empereur François
Joseph accroît son influence en Orient et se préserve contre les chances diverses
d’une guerre probable avec la Russie. Il est certain en effet que si l’affermissement
de l’alliance austro-allemande a pour but le maintien de la paix, il n’a pas moins
pour conséquence d’engager la Russie et l’Autriche dans un antagonisme qui
pourrait finir un jour par éclater en conflit.
411
Un autre danger est que les Français, les adversaires naturels de l’Allemagne,
ne s’unissent aux Russes pour entreprendre d’un commun effort le renversement
d’un équilibre politique qui a sensiblement amoindri leur rôle dans le monde, et dont
les uns et les autres ont également à se plaindre. Préoccupé de ce péril, et désireux de
le prévenir, le Prince de Bismarck s’est efforcé d’attirer à la politique allemande
d’autres nations, comme l’Italie et l’Espagne. Ce sont, pour ainsi dire, deux postes
d’observation qu’il a élevè [s] sur les frontières de la France, chargés de surveiller
celle-ci dans tous ses mouvements pour l’inquiéter sans cesse et l’empêcher de tendre
la main à la Russie. Non content d’opérer autour de lui une immense concentration
des forces, le Prince de Bismarck a travaillé avec autant de succès que d’habileté à
isoler, à paralyser tous les rivaux qu’il risquait rencontrer coalisés.
L’isolement de la France est complet. Celui de la Russie l’est moins. Le
gouvernement du Czar cherche d’une part à grouper les États scandinaves, et de
l’autre il essaye de soulever les peuples des Balkans contre l’influence austro-
germanique. Mais ces combinaisons paraissent être d’une efficacité douteuse; elles
sont en tout cas loin d’offrir la solidité et les bénéfices de l’alliance des deux
monarchies allemandes, renforcée par la nouvelle adhésion des puissances latines.
La supériorité de cette alliance n’est ni contestable ni contestée; elle est aussi claire
et aussi évidente que la faiblesse des manœuvres russes, ou l’impuissance de la
République Française.
Si après les affaires extérieures nous comparons la situation intérieure de ces
divers États, nous aboutirons inévitablement à la même conclusion. La France, qui
a mis l’instabilité dans ses institutions et la confusion dans l’administration comme
dans les esprits, semble être atteinte d’une décomposition matérielle et morale. Non
moins malheureuse, la Russie, avec les déplorables traditions de son
gouvernement, cache le malaise et la fragilité sous l’apparence du calme et de la
force; la dernière guerre d’Orient a suffisamment prouvé combien elle était
exposée à des mécomptes. Il est vrai que l’Autriche ne laisse pas d’avoir, elle aussi,
ses difficultés et ses préoccupations, mais, grâce à des mesures libérales, elle est
aussi bien organisée qu’elle peut l’être et suit une direction prudente et éclairée des
intérêts du pays. Quant à l’Empire allemand, sa position est unique et
incomparable; il jouit en outre d’une garantie qui doit être comptée à l’actif de
l’alliance centrale de l’Europe, c’est le génie du Prince de Bismarck. La puissance,
les ressources des alliés se trouvent complètement démontrées, sans parler du
concours que leur apporte le rapprochement de l’Espagne et de l’Italie; de sorte que
nul esprit prévoyant ne peut méconnaître l’avantage qu’il y a à être du côté de
l’Allemagne, et le danger qu’il y aurait à marcher sur la ligne opposée.
Si nous sommes dans la nécessité de choisir entre la politique de nos grands
voisins, nous n’avons pas à hésiter. Les intérêts de la Roumanie d’ailleurs ne
sauraient se concilier qu’avec ceux des peuples allemands qui sont aussi ceux de la
civilisation. L’entente avec eux nous est commandée par le soin même que nous
prenons de notre indépendance et de notre avenir qui ne sont sérieusement menacés
412
que par l’ambition de la Russie. L’Italie, dont la situation est sous plusieurs
rapports semblable à la nôtre, peut nous servir de modèle. Et le moment me paraît
favorable pour entrer, comme elle, dans la voie où elle s’est engagée. Le voyage de
Sa Majesté le Roi, notre gracieux Maître, a parfaitement réussi à améliorer nos
rapports avec l’Autriche-Hongrie, et à resserrer nos relations amicales avec
l’Allemagne. Les conférences que Monsieur Bratiano, le Président du Conseil, a
eues à Vienne et à Gastein, celles qu’il aura encore avec le Comte Kálnoky, n’ont
qu’à achever l’œuvre si heureusement commencée. Et le rapprochement de la
Roumanie des Cabinets de Vienne et de Berlin contribuera, pour sa part, et autant
que les circonstances le permettront, au maintien de la paix générale qui est le vrai
but de la diplomatie allemande.
394
R 186 confidenţial Atena, 2/14 septembrie 1883
Je crois qu’il est de mon devoir de mettre Votre Excellence au courant d’une
polémique violente dont retentissent encore les différents organes de la Presse
Hellénique, toujours prompts à tirer des conclusions et désireux de remplir leurs
colonnes.
Une dépêche de l’Agence Havas ayant signalé l’entrevue entre Son Altesse le
Prince de Bismarck et Son Excellence Monsieur Bratianu, l’Eon, organe autorisé de
l’opposition, s’est empressé de publier, dans son numéro 4253 du 27 Août, un article
à sensation, intitulé «l’Heureuse Roumanie», dans lequel le rédacteur établissait entre
la situation actuelle de la Roumanie et de la Grèce en Europe, et entre la
considération dont jouissent les Souverains de ces deux États, un parallèle qui ne
tournait à l’avantage ni de la Grèce ni de son Roi. La réponse de la Palingénésie, en
date du 29 Août sous numéro 5764, était si injurieuse pour la Roumanie; les épithètes
que cette feuille nous prodiguait étaient si incroyables, qu’il m’a semblé impossible
de ne pas faire de cette indigeste diatribe l’objet d’une conversation avec Son
Excellence Monsieur Contostavlos, Ministre des Affaires Étrangères.
Je me suis efforcé de faire ressortir ma stupéfaction en voyant un des
journaux les plus répandus de la Capitale prêter ses colonnes à une attaque aussi
413
violente contre un État qui avait, à ma connaissance, prouvé son désir sincère de
maintenir avec la Grèce les meilleures relations, et dont la Presse n’avait pas donné
lieu à représailles. «Ce procédé, ai-je crû pouvoir ajouter, m’a d’autant plus étonné
que la Palingénésie, loin d’être la première feuille venue, passe pour un organe
officieux.» Ainsi que je m’y attendais, le Ministre m’a contredit sur ce dernier
point, mais très faiblement [subl. în orig. – n.ed.], se bornant à me dire en souriant:
«Mon Dieu! On exagère toujours! C’est simplement un petit journal qui nous veut
du bien, et ne nous a jamais fait d’opposition.» Je reproduis textuellement la phrase
de Monsieur Contostavlos.
Il me dit ensuite «qu’il était le premier à déplorer de pareils excès, contre
lesquels le Gouvernement Hellénique se trouvait absolument impuissant [subl. în
orig. – n.ed.]; que je devais voir que les Ministres étaient journellement insultés;
que le Roi lui-même n’était pas épargné; que la liberté de la Presse avait autant
d’inconvénients que d’avantages;» et autres lieux communs sur lesquels nous
sommes tombés facilement d’accord. «J’espère, m’a dit amicalement Son
Excellence, que vous êtes plus heureux en Roumanie, et que vos journaux ne
perdront pas leur temps à répondre; ce serait envenimer et éterniser un débat que,
pour ma part, je regrette et trouve absolument stérile.»
J’affirmai être personnellement du même avis, mais «la Palingénésie étant
répandue dans les villes telles que Galatzi et Braila, où l’élément Grec est
nombreux, un journal Roumain pouvait s’emparer de cet article et y répondre; le
Gouvernement Hellénique, qui s’avouait impuissant à réprimer l’agression [subl.
în orig. – n.ed.], devait admettre la possibilité d’une riposte, qui trouverait son
excuse dans la violence de l’attaque.» Après quelques paroles flatteuses de
Monsieur Contostavlos à l’adresse des hommes d’État Roumains, la conversation a
pris une autre direction, et nous nous sommes mis à parler d’affaires courantes.
Je dois signaler à Votre Excellence que la Hora, seul organe avoué [subl. în
orig. – n.ed.] de Monsieur Trikoupis, a gardé le silence le plus complet pendant toute
la durée de cette polémique qui, je l’espère, est terminée. Des personnes bien
informées prétendent que Monsieur Trikoupis fait souvent insérer dans la
Palingénésie des articles qu’il ne veut pas publier dans la Hora. Cependant, je crois
pouvoir affirmer sans crainte de me tromper que le Gouvernement n’a eu
connaissance du premier article de la Palingénésie qu’après publication, et qu’il faut
y voir un excès de zèle intempestif qui est, paraît-il, dans les habitudes du directeur
de cette feuille. Les autres journaux de différentes nuances (excepté la Hora) ont dit
leur mot dans le débat, en se plaçant au point de vue des intérêts Helléniques, et ont
parlé de la Roumanie en termes, sinon toujours courtois, du moins assez mesurés. Je
me borne donc à envoyer à Votre Excellence, par ce courrier:
1° l’article de l’Eon («Heureuse Roumanie» qui a mis le feu aux poudres),
numéro 4253 du 27 Août;
2° la réponse à cet article, dans laquelle la Palingénésie insulte la Roumanie
(numéro 5764 du 29 Août);
414
3° l’article publié le jour suivant, où l’Eon rappelle vigoureusement la

Palingénésie aux convenances (numéro 4255 du 30 Août);
4° la réponse de la Palingénésie à cet article dans laquelle cette feuille me
semble indiquer, en concluant, son désir de clore la discussion avec son confrère
l’Eon, non toutefois sans avoir pris le soin de lui donner une tournure politique
[subl. în orig. – n.ed.], en touchant aux questions susceptibles de passionner
l’opinion en Grèce (Macédoine, Patriarcat œcuménique), peut-être dans afin de se
ménager, au cas possible d’une polémique avec la Presse Roumaine, un terrain qui
lui est familier et qu’elle croit favorable (numéro 5766 du 31 Août)339.
Je n’aurais jamais osé importuner Votre Excellence du détail fastidieux de cette
guerre de plume, si je ne savais qu’il faut voir dans les articles de la Palingénésie le
reflet exact des sentiments de sourde inquiétude et de basse jalousie que beaucoup de
Grecs nourrissent contre la Roumanie. Dans ces conditions et malgré la facilité avec
laquelle on pourrait réfuter la doctrine du «Panhellénisme», ainsi que l’assertion
étrange [subl. în orig. – n.ed.] que la Roumanie doit tous ses progrès aux Grecs
[subl. în orig. – n.ed.] (!) il me semble qu’il faut désirer que nos journaux sérieux ne
répondent à ces injures que par un silence dédaigneux, ou quelques lignes ironiques.
À part ma conversation avec Monsieur Contostavlos, j’ai gardé sur tout cet
incident le silence le plus absolu, poussant même l’abstention jusqu’à éviter de
rencontrer le directeur de l’Eon, Monsieur Philémon. Si j’étais assez heureux pour
que ma conduite en cette circonstance délicate reçoive la haute approbation de
Votre Excellence, j’y verrais, en même temps qu’un sérieux encouragement, une
nouvelle preuve d’une bienveillance à laquelle j’attache tant de prix.
Daignez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de mon respectueux
dévouement.
395
R 300 Sofia, 5/17 septembrie 1883

(r.g., 26 noiembrie 1883)
Les grandes manœuvres de l’armée bulgare qui ont eu lieu dans la plaine de
Sofia sous les yeux de Son Altesse le Prince Alexandre ont été terminées le 3/15
339
Nepublicate.
415
courant. La concentration était de 15. 000 hommes dont moitié réserve. Les
réservistes ont déjà été renvoyés dans leurs foyers.
Hier 4/16 septembre l’Assemblée Nationale, convoquée en session
extraordinaire, a été ouverte par le Prince Alexandre en personne qui a prononcé le
discours dont Votre Excellence trouvera la traduction ci-annexée340. Il est à
remarquer que le discours du trône s’étend plus sur la nécessité du raccordement
des chemins de fer Turco-Serbes, que sur l’obligation de sanctionner la convention
Russo-Bulgare pour frais d’occupation de l’armée libératrice. Les paroles: «J’ai
toujours eu et aurai toujours pour unique but de Ma vie la grandeur et
l’indépendance de la Bulgarie», ont été accueillies par des hourras répétés sur les
bancs de l’Assemblée et dans les tribunes occupées par la foule.
La première séance de l’Assemblée aura lieu aujourd’hui, et l’on doit vérifier
tout d’abord les titres des onze députés nouvellement élus pour compléter
l’Assemblée qui ne comptait pas de mandat de la capitale ni de Ternovo, les
dernieères élections de ces villes ayant été annulées. Les onze nouveaux députés
appartiennent au parti libéral, et à leur tête se trouve M. Dragan Tsankov. Ici surgit
une difficulté qui ne trouverait probablement pas place dans un autre pays: on
assure que les nouveaux élus, sous l’inspiration de M. Dragan Tsankov, refuseront
de prêter serment, selon la formule employée jusqu’ici, sous prétexte que les pleins
pouvoirs de Sistovo n’existent plus, puisque le Manifeste du 30 Août dernier parle
de Constitution.
Le Président du Conseil des Ministres, Général Sobolev, se serait employé à
vaincre les résistances du Prince à cet égard, mais Son Altesse est, paraît-il,
inébranlable jusqu’ici, en observant que jusqu’à l’élaboration et l’entrée en vigueur
d’une Constitution, l’état de choses établi à Sistovo subsiste, et que les pleins
pouvoirs doivent fonctionner nominalement jusqu’à l’inauguration d’un nouveau
régime. Si les libéraux persistent à ne point prêter serment et à vouloir se retirer de
l’Assemblée, leurs voix feront défaut aux Ministres Russes qui n’ont pas eu à se
louer des dispositions et de la docilité des députés qui ont figuré à la session
précédente.
Bien qu’elle ne soit point encore officielle, on connaît déjà la liste des
personnages qui doivent composer la Commission qui doit élaborer la Constitution:
il y a sept libéraux et sept conservateurs. Parmi les premiers sont Dragan Tsankov,
Balabanov, Stamatov, etc. À la tête des seconds se trouvèrent Naciovici, Grécoff
[Grekov] et Stoilov. Cette Commission qui doit se réunir sous la présidence de Son
Altesse ne commencera ses travaux qu’après la clôture de la session de
l’Assemblée Nationale Ordinaire.
considération.
340
Nepublicat.
416
396
T cifr. 304 Sofia, 18 septembrie 1883, ora 18,15

(Bucureşti, 18 septembrie, ora 22,50)
Confidentiel – Entente inattendue s’est produite entre les libéraux et les
conservateurs qui considérant indépendance Bulgarie comme menacée par les
exigeances tyranniques des généraux russes et du Ministre Temporaire Yonin ont senti
nécessité former un seul et unique parti nationale en se groupant autour de Prince
Alexandre. Les Ministres russes avaient désapprouvé le discours du trône qui a ouvert
session extraordinaire d’Assemblée Nationale. Les députés libéraux nouvellement élus
ont prêté serment qu’ils refusaient commission de quatre libéraux et de quatre
conservateurs; il a redigé adresse en réponse au discours de trône. Cette adresse à été
acclamée à l’unanimité ce matin et Assemblée entière s’est portée au palais pour la
remettre au Prince. L’adresse demande rétablissement constitution de Ternovo en
priant Son Altesse indiquer modification qu’Elle jugera nécessaire. Adresse actuelle
redeviendrait ordinaire et que le votant les deux conventions jonctions chemin fer
indemnité ocupation russe, budget et les lois courantes. En outre, afin de préparer
travail de la grande Assemblée que Son Altesse convoquera plus tard. Elle étudierait
sans voter définitivement les bases de la nouvelle constitution. Prince a répondu que
devant cette unanimité et le désir exprimé par les mandateurs de la nation, Il repondrait
dans le plus bref délai en faisant droit aux vœux formulés dans l’adresse. Un manifeste
paraîtra aujourd’hui ou demain. On dit que Ministère a donné démission et qu’il sera
remplacé par un Ministère national moitié conservateur et moitié liberal. Yonin aurait
déclaré que sa mission est terminée et serait prêt à quitter Bulgarie ainsi que les
généraux russes. Les officiers russes resteront dans les postes. Empereur Alexandre
étant absent de Pétersbourg ainsi que son Ministre des Affaires Étrangères, on se
demande quelle va être action de la Russie surprise par les événements.
397
T 305 Sofia, 19 septembrie (st.n.) 1883, ora 21,50

(Bucureşti, 20 septembrie, f.o.)
Dans manifeste paru aujourd’hui Prince Alexandre déclare dans intérêt pays et
pour répondre aux vœux exprimés par représentants nation octroyer constitution
Ternovo. Chambre actuelle est transformée en chambre ordinaire législative; elle
417
devra réviser articles 13 et 14 loi électorale actuellement en vigueur; manifeste

terminé par appel à la concorde afin obtenir organisation durable du pays; Son
Altesse espère que tous ses sujets suivront exemple patriotisme donné par
représentants nation. Ministère Sobolev a donné sa démission et est remplacé par
monsieur Dragan Tsankov président conseil et intérieur, Stoilov justice, Balabanov
affaires étrangères, Natchevich [Naciovici – n.ed.] finances, Seanomoff travaux
publiques, Moloff instruction publique, titulaire guerre pas encore désigné, Monsieur
Grécoff [Grekov] est nommé président chambre. Par lettre au président chambre Son
Altesse indiquera points que désire voir réviser dans constitution Ternovo.
398
R 410 confidenţial Berlin, 7/19 septembrie 1883

(r.g. 29 noiembrie/8 decembrie)
Les inquiétudes que le maintien de la paix avait récemment inspirées
commencent à se dissiper. On peut déjà constater un apaisement de la crise que les
affaires de Bulgarie et de Serbie menaçaient de provoquer. Un important article de
la Norddeutsche Allgemeine Zeitung, représentant de la pensée officielle, vient de
démentir de la manière la plus formelle les bruits qui tendaient à faire croire à des
dissentiments survenus entre la Russie et les autres puissances; il déclare
hautement qu’il n’est pas exact, comme certains journaux se plaisent à le répandre,
que les derniers événements bulgares aient produit en Europe une irritation contre
le gouvernement de St. Pétersbourg, qu’aucun Cabinet, sans excepter celui de la
Porte, le principal intéressé, n’a porté plainte à ce sujet, et qu’à Berlin, comme à
Vienne et à Rome, prédomine le désir d’écarter le malheur d’une guerre, même
victorieuse, et de vivre en bonne harmonie avec tout le monde.
De son côté la politique russe semble renoncer pour le moment à des
tendances agressives dans la presqu’île des Balkans. Ses dispositions deviennent
pacifiques par necéssité. Ce n’est pas au moment où la balance des dangers est
clairement tournée contre elle qu’elle pourrait méditer le projet de rouvrir la
question d’Orient. Les entrevues de Salzbourg, qui ont confirmé et raffermi
l’alliance austro-allemande, ont suffisamment démontré à la Russie l’impossibilité
de tirer actuellement avantage d’une complication européenne. L’adhésion des
puissances latines à cette alliance a également servi à convaincre les Conseils du
Czar de l’urgence de la paix. Et le voyage de Sa Majesté le Roi, notre Auguste
Souverain, et celui de Monsieur Bratiano, notre premier Ministre, ont peut-être
contribué pour leur part à la formation de cette conviction.
418
Un autre fait favorable au maintien de la tranquillité générale est la diminution de

la tension qui existait dans les relations de la France et de l’Angleterre à la suite de la
question du Tonkin. Le Cabinet de Londres s’est employé de toutes ses forces à calmer
l’opinion publique soulevée contre le Gouvernement de la République. Et ce dernier a
demandé la médiation anglaise pour entamer des négociations de paix avec la Chine.
L’accord entre ces deux puissances ne saurait s’exercer en Europe qu’en faveur d’une
politique d’apaisement et de conciliation.
La plupart des Cabinets paraissent ainsi déterminés à éviter les divisions, les
dangers qui pourraient ouvrir une voie à un nouvel embrasement. Et si toutes les
difficultés ne sont pas aplanies, si bien des problèmes restent encore à résoudre, il
n’est pas moins exact que les intérêts de la paix ne semblent point menacés d’une
perturbation prochaine.
399
T cifr. 122 Belgrad, 8/20 septembrie 1883, f.o.

(r.g. 19 octombrie)
Les élections ont eu lieu hier. Ont été élus: 34 gouvernants, 10 libéraux,
217 radicaux, 17 élections sont inconnues, 10 cassées, 2 ballottages. En somme
majorité radicale.
400
R 306 confidenţial Sofia, 8/20 septembrie 1883

Les derniers évènements qui ont amené la chute du Ministère Sobolev-
Kaulbars, la fusion des partis conservateur et libéral, la composition du nouveau
419
cabinet, et le retour provisoire à la Constitution de Ternovo avec l’Assemblée

actuelle transformée en Assemblée ordinaire, se sont précipités rapidement, et j’ai
tenu Votre Excellence au courant de la situation par mon rapport no. 300 du 5/17
courant et mes télégrammes no. 304 et no. 305341 des 6/18 et 7/19 septembre.
J’envoie aujourd’hui à Votre Excellence les traductions de l’adresse de
l’Assemblée Nationale en réponse au Discours du Trône, ainsi que du Manifeste
Princier342 dont j’ai télégraphié hier succinctement le contenu, dès sa promulgation.
Je m’empresse de relever l’erreur que j’ai commise dans ce télégramme concernant
les articles 13 et 14 de la loi électorale actuellement en vigueur. Il faut substituer à
ces mots: les chapitres XIII et XIV de la Constitution de Ternovo. Je ferai en sorte
de me procurer le texte de cette Constitution, et je ne manquerai pas d’en faire
parvenir un exemplaire à Votre Excellence. Les chapitres en questions sont relatifs
à la loi électorale et ils fixent à un pour mille habitants le nombre des députés à
élire à l’Assemblée, soit 200 députés pour la Principauté. La Grande Assemblée
doit compter le double des députés qui siègent à l’Assemblée ordinaire, soit 400.
Le Prince Alexandre trouve ces chiffres exagérés, il voudrait les réduire et il
désire la création d’un Sénat pondérateur. Libéraux et conservateurs se sont
engagés à voter ces modifications dans la session de l’Assemblée actuelle, ainsi
que les autres points à réviser et qui formeront l’objet d’une lettre que Son Altesse
doit adresser au Président de l’Assemblée, ainsi qu’il a été convenu au cours des
dernières négociations entre le souverain et les chefs des deux partis qui se sont
aujourd’hui confondus pour former le nouveau ministère.
Lors de la convocation de la Grande Assemblée, libéraux et conservateurs
comptent reprendre leur individualité et leur liberté d’action, et c’est alors que se
produiront de profondes divergences d’opinion qui sépareront de nouveau ceux qui
se sont tendu momentanément la main dans une seule et unique aspiration, celle de
soustraire le pays à l’absorption tyrannique des Généraux Sobolev et Kaulbars. En
effet, M. Dragan Tsankov, ainsi que tous les libéraux, sont partisans de la
représentation nationale la plus étendue, qu’ils considèrent comme une excellente
école politique pour le peuple, et ils rejettent comme inutile la création d’un Sénat.
Les conservateurs au contraire opinent avec le Souverain pour une réduction
sensible de nombre des députés et ils estiment qu’un Sénat est indispensable. On
peut donc prévoir dès à présent que de nouvelles et graves difficultés viendront à se
manifester lors de la Grande Assemblée, et que le Prince Alexandre, s’il n’est déjà
miné d’ici là par la politique de représailles que peut lui opposer la Russie
mécontente et déçue dans ses espérances, aura encore à lutter ou à céder vis-à-vis
du parti qui réunira le plus de suffrages dans la Principauté.
Jusqu’ici Son Altesse n’a encore reçu aucun avis direct de l’Empereur
Alexandre ou de St. Pétersbourg, mais il paraît certain que les Généraux, qui se
prévalaient il y a peu de temps d’un ordre écrit de l’Empereur de rester à leurs
postes quoi qu’il arrive et de ne point donner leur démission lors même que le
341
Vezi nr. 396, 397.
342
Nepublicate.
420
Prince la leur demanderait, ont été autorisés à rentrer en Russie, et ils se disposent à
quitter Sofia le 15/27 septembre prochain. Quant à M. Yonin, le bruit court qu’il
restera en Bulgarie, et qu’il a déjà abandonné les deux Généraux en abdiquant toute
responsabilité personnelle et en condamnant sévèrement leur politique imprudente
et maladroite. On ne peut tarder à être éclairé à cet égard. Bien qu’il semble peu
logique qu’un agent soit maintenu après s’être si singulièrement avancé et
compromis, il est possible que la Russie veuille avoir à Sofia un personnage
capable de rentrer en scène le jour où surgiraient des difficultés intérieures, afin de
s’opposer en même temps aux tentatives d’influence et de prépondérance qui
pourraient être faites par une autre Puissance désireuse de la supplanter.
Les Généraux Sobolev et Kaulbars ont envoyé demander aux nouveaux
Ministres si les évènements qui leur ont fait si brusquement quitter le pouvoir avaient
une signification anti-russe ou s’ils avaient été dirigés contre eux personnellement. Il
leur a été répondu que la Bulgarie ne cherchait nullement à se dérober à la dette de
reconnaissance qu’elle a contractée envers la Russie, mais qu’elle ne pouvait subir
plus longtemps une absorption complète et humiliante, qu’elle ne saurait voir
disposer sans retenue de ses finances et de toutes les fonctions qui existent dans les
diverses branches de son administration, en vue de concéder dans des conditions
onéreuses toutes les entreprises à des spéculateurs russes, et de construire des voies
ferrées qui, pour satisfaire à un but purement stratégique, ne répondraient pas aux
vrais intérêts économiques de la Bulgarie. Le Ministère Sobolev-Kaulbars a motivé
sa démission sur ce que, la Constitution de Ternovo étant rétablie, l’Assemblée
actuelle devient par le fait inconstitutionnelle. M. Stoianov qui gérait depuis peu le
Ministère de la Justice avait donné sa démission avant ses collègues et sans la
motiver. Le Prince Hilkoff, gérant du Ministère des Travaux Publics, a agi de même,
et on prête à Son Altesse l’intention de le retenir au service Bulgare, pour utiliser ses
capacités éminentes en matière de Travaux Publics.
Les membres libéraux du nouveau Cabinet sont: Dragan Tsankov, Balabanov
et le docteur Moloff. Les conservateurs sont: Naciovici, le docteur Stoilov et
Economof, considéré jusqu’ici comme indépendant et modéré, mais dont le nom a
été proposé par les conservateurs lors de la formation du cabinet. M. Grécoff
[Grekov] a été nommé Président de la Chambre par Son Altesse le Prince Alexandre,
en vertu des pleins pouvoirs et de l’article 103 de la loi électorale qui confère cette
prérogative au Souverain. Le docteur Vulkovich garde la présidence du Conseil
d’État. Le Ministère national veut, dit-on, faire entrer le pays dans une ère
d’économie en réduisant le nombre des fonctions ainsi que l’effectif de l’armée: les
Ministres libéraux voudraient en supprimer la moitié; les conservateurs insistent pour
le quart seulement. Rien n’est encore décidé pour le portefeuille de la Guerre: on
parle du général Lissavoï, commandant la maison militaire de Son Altesse, ou de
colonel Roediger, adjoint de l’ex-ministre général Kaulbars. Les sympathies des
bulgares sont pour le général Lissavoï qui ne s’est jamais ingéré dans les affaires
politiques, tandis que, connaissant les liens intimes qui existaient entre le chef et son
adjoint, ils redoutent que le colonel Roediger ne soit qu’un général Kaulbars déguisé.
421
Il y a quelque temps plusieurs gouvernements s’étaient émus à la nouvelle de

nombreux transports d’armes et de munitions qui seraient arrivés de Russie, et
certains représentants étrangers avaient reçu mission d’en informer. Or il paraît
établi maintenant que 13 canons, provenant de l’armée turque, et donnés à la
Principauté par la Russie après la guerre, avaient été envoyés à Nicolaïev pour être
réparés, attendu que leurs culasses avaient été enlevées par les turcs. Ce sont ces
canons qui récemment sont revenus de Nicolaïev en Bulgarie. 5 autres dans les
mêmes conditions, et pas encore terminés sont attendus prochainement.
401
T cifr. 412/413 Berlin, 21 septembrie (st.n.) 1883, ora 17,20

On ne attribue Berlin aucune importance politique à la rencontre de

Gladstone avec l’Empereur de Russie à Copenhague. Les bruits qui courent à cette
occasion d’une entente anglo-russe sont sans fondement. Ces deux puissances qui
n’ont pas des intérêts communs ne sauraient contracter ensemble une alliance en
opposition avec celle des cabinets allemands. D’ailleurs les relations entre les
Gouvernements de Berlin et de Londres sont excellentes malgré la guerre que la
presse des deux pays se fait en ce moment.
402
T cifr. f.n.343 Roma, 21 septembrie (st.n.) 1883, f.o.]

(21 septembrie, nr. 15947, f.o.)
Pour expliquer à M. Mancini l’impossibilité où j’étais de lui parler des

affaires de la Roumanie, aussi que mon ignorance absolue de ce qui se passait chez
343
Copie.
422
nous, j’ai informé Son Excellence que ma démission se trouvait depuis plus de
deux mois entre vos mains. Veuillez vous régler là-dessus.
403
SP Bucureşti, 10/22 septembrie 1883
Mon cher Monsieur Ghica,

Je vous remercie pour votre rapport si détaillé et si intéressant. Mais les
évènements ont si vite marché qu’ils exigent des éclaircissements. Aussi je vous
serais bien reconnaissant de me les donner. Nous en sommes tous avides.
1° Qui a-t-on joué? Les russes? Yonin? le Prince? les autres Puissances?
2° Quelle a été la cause que les Généraux Russes ont abandonné la partie?
L’ont-ils abandonnée?
3° Quelle est, les Généraux exceptés, la différence entre les exigences de
Yonin et les demandes de l’assemblée agrée par le Prince?
4° Quelles sont les réserves secrètes des russes? Par où tiendront-ils les
bulgares à leurs ordres?
5° Qui a amené ce revirement?
Ne vous effrayez pas de toute cette longue série de questions: Mais on se les
pose sans le vouloir, et on désire ne pas y donner de réponse ne correspondant pas
à la réalité.
6° Il serait intéressant aussi d’avoir des éclaircissements sur la question des
concessions de chemins de fer;
7° Sur la question de l’indemnité demandée par les Russes, principalement
par rapport au paiement des officiers russes par la Russie;
8° Sur la question de la remise, comme à compte de l’indemnité de guerre
due par les Turcs, du tribut bulgare capitalisé aux Russes;
9° Je voudrais bien avoir aussi la note anglaise adressée à Sofia dans la
question danubienne, et la réponse du Gouvernement344.
344
423
404
R 1695 Viena, 22 septembrie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Am avut ieri o lungă convorbire cu Domnul Szögyenyi în privirea afacerilor
bulgare. Guvernul austro-ungar, deşi nu respinge cu totul ideea cum că ultimele
evenimente nu ar fi decât o nouă mise en scène rusească, crede pentru moment că
ele semnifică un eşec al misiunei lui Yonin. Ambasadorul austriac de la Petersburg
a avut o întrevedere cu Giers în care acesta din urmă s-a pronunţat foarte energic în
contra noii atitudini a Prinţului [Alexandru de Battenberg – n.ed.] şi a partidelor
unite din Sofia. Am căutat să distrug aceste ilusiuni şi am pus în evidenţă cum,
chiar admiţând înlăturarea generalilor ruşi, programa partidelor unite este în mare
parte conformă cu punctele dictate de Yonin Prinţului Battenberg şi că, în
asemenea condiţiuni, nu poate fi vorbă de un eşec al politicei ruseşti.
Am apăsat mai vârtos asupra împrejurării că Ruşii ce sunt în serviciul
bulgăresc au să fie plătiţi direct de guvernul rus iar nu de guvernul bulgar, şi’am pus
întrebare dacă o asemene măsură ce ar face din armata bulgară o armată rusească, şi
ar echivala cu anexarea indirectă a noului principat, nu este o violare patentă a
tratatului de la Berlin. Szögyenyi a recunoscut aceasta şi a adăugat cuvintele
caracteristice: „Das würden wir nicht dulden345.” Nu rămâne deci decât să aşteptăm
evenimentele şi să vedem dacă temerile noastre, sau aprecierile deocamdată
optimiste ale Guvernului austro-ungar corespund mai mult cu realitatea. În treacăt
voi adăuga că informaţiunile ce agentul austriac trimete de la Sofia sunt cam
laconice, ca cum ar avea instrucţiunea de a se ţine la o parte, şi de a lăsa pe Ruşi să
facă ce vor voi. La Petersburg însă atât Guvernul German cât şi cel Austriac au făcut
observaţiuni serioase, deşi deocamdată verbale. – Am trecut apoi la numărul zilnic
crescând de ofiţeri şi cadre ruseşti în uniformă ce merg în Bulgaria prin România.
Am făcut o alăturare între ceea ce se petrece astăzi şi începuturile ultimului răzbel
din Orient, şi am lăsat să se întrevadă că, la trecerea Dlui Brătianu prin Viena, ar fi
bine să se discute şi acest punct, căci numai teama de a face vreun pas pripit ne-a silit
până acuma de a închide ochii, şi de a tolera nişte lucruri contrarii cu paza unei stricte
neutralităţi. Astăzi am să revăd pe Dl. Szögyenyi; mai mult deci cu poşta de mâine.
Primiţi ve rog, Domnule Ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.
P.S. Gladstone a ţinut secretă pornirea lui la Copenhague astfel că întâia ştire
despre dânsa a venit Contelui Kálnoky de la Copenhague iar nu de la Londra.
345
„Asta nu o vom răbda”.
424
405
T cifr. 8273 Viena, 22 septembrie (st.n.) 1883, ora 18,55

À la suite d’une conversation que j’ai eu[e] hier avec Szögyenyi au sujet de
Sofia, Klánoky m’a prié aller le voir. J’ai été lui raconter tout ce que je savais et je
lui ai communiqué en même temps notre manière interpréter dernier événement.
Kálnoky est encore indécis et attend nouvelles informations pour prendre une
position. En ce qui concerne passage officiers russes il a fait faire séance tenante
réclamative à St. Petersbourg et à l’arrivée de Bratiano il avisera avec lui moyens
de y mettre une terme. Amb.[assadeur] Turc [Saadulah Pacha – n.ed.] confère
beaucoup avec K.[álnoky] et dénonce à l’Autr.[iche]-H.[ongrie] envoi armes et
matériel guerre en Bulgarie. Giers a dit à Wolkenstein que si Battenberg renvoyé
généraux il décline tout responsabilité et que si Prince se rend impossible, il se en
lave les mains. Si Giers [est] sincère nouvel état de choses en Bulgarie pourrait
avoir des conséquences plus graves encore que si était œuvre de Yonine. Du reste
les affaires bulgares ne sont pas dirigées par Giers mais par Ministre Guerre
Panslaviste. Envoyé communiqueés je prie tout ce qui vous viendra de Sofia.
Rapport suit346.
346
Vezi SP, Carp către Sturdza, Viena, 24 septembrie (st.n.) 1883, din care se publică
următoarele pasaje: „[…] Brătianu a venit ieri. La Gastein nu au ieşit din consideraţiuni
generale şi propunerile au să se facă aci de către Kálnoky. Interesant este numai că Bismarck
s’a întins asupra intenţiunelor lui în caz de război şi reiese că are ferma hotărâre de a rupe
Polonia de la Ruşi şi de a o alipi către Austria cu Varşava [Varşovia – n.ed.] cu totul. Să ştii că
se ştie aceasta în cercurile polone de aice căci alaltăieri având primul meu dineu de jurnalişti
am poftit numai poloni şi între aceşti pe Klacko care mi-a declarat categoric că dacă Varşava
va fi luată de către Germania toţi Leşii au să se alieze cu Rusia [subl. în orig. – n.ed.] căci
Varşava prusiană echivalează cu Polonia germanizată şi că nu vor tolera nici o dată aceasta.
Lucrurile fiind aşa, fii sigur că elementul Polon din Austria care este astăzi mare şi tare are să
împingă la război. În ori ce caz aci se fac mari pregătiri şi când i-am raportat lui Kálnoky că
Dimitrescu Maican (de la flotilă) a văzut la Dunăre canonierele fluviale [subl. în orig. – n.ed.]
comandate de Rusia, el mi-a spus „c’est possible, tout le monde arme en ce moment.” În
Germania s-a dat ordin să fie la primăvară toată flota Baltică pe picior de rezboi sub cuvânt de
a studia condiţiunile de mobilizare ale flotei. Al tău devotat frate for ever.” ANIC, Casa
Regală, dosar 19/1883, f. 89-90.
425
406
[MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE, STURDZA] – MEMORANDUM
PRIVIND SITUAŢIA RELAŢIILOR ROMÂNO – AUSTRO-UNGARE347
M f.n.348 f.l. f.d. [înainte de 23 septembrie (st.n.) 1883]
C’est une question politique de premier ordre que d’établir dans les relations de
l’Autriche-Hongrie avec la Roumanie la plus grande intimité. Afin que cette intimité
soit cimentée entre les Gouvernements et les pays, elle doit avoir pour base la réciprocité
des procédés. On a des intérêts majeurs et communs à défendre. Ce serait illogique et
contraire au bon sens que de créer par des questions secondaires des obstacles à
l’entente désirée. La Russie se donne beaucoup d’efforts pour créer des courrants et des
relations economiques entre elle et les États danubiens, en vue d’aboutir à rétablir
l’influence politique perdue. C’est ainsi que la question du Danube a merveilleusement
servi comme arme d’agitation et a créé entre l’Autriche-Hongrie et la Roumanie une
situation qui ne s’est détendue que par l’entrevue des deux souverains à Vienne.
La question du Danube a pour la Roumanie une importance capitale, tandis que
pour l’Autriche-Hongrie elle n’est que de second ordre. La Roumanie ne peut perdre
un droit souverain sans s’affaiblir à l’intérieur et à l’extérieur; l’Autriche-Hongrie n’a
besoin que de s’assurer contre un préjudice porté à ses intérêts commerciaux. Il n’est
pas nécessaire à cet effet d’enlever la police fluviale aux riverains ou d’établir la
prépondérance fluviale d’un non riverain. Il est au contraire utile de reconnaître la
situation légale inaugurée par le droit des gens et les traités et de laisser les realtions des
deux pays acquérir leur développement normal par la confiance réciproque, au lieu de
les empêcher de prendre un essor en froissant des droits ou des sentiments légitimes.
Si un gouvernement quelconque à Bucarest accordait à l’Autriche-Hongrie ce
qu’elle désire: ce gouvernement rendait toute intimité du pays à peu près
impossible et établirait en Roumanie la prépondérance politique de la Russie.
On a souvent reproché aux Roumains que leur sentiment national est un peu
trop vivace: désirer qu’il n’existât point c’est vouloir anéantir toute force de
résistance au bénéfice de l’ennemi commun. L’amour propre en politique est un
mauvais conseiller. Il doit donc être écarté de part et d’autre et un jugement froid et
logique doit prendre sa place. Celui-ci indique que si on ne peut parvenir à
s’entendre, parce que’un, d’un côté les concessions demandés parraissent trop
grands, et que de l’autre on croit ne pas devoir céder: il ne faut pas que l’entente par
les grands questions à l’ordre du jour [tăiat în orig. – n.ed.] négliger à se mettre
d’accord sur des questions d’un ordre supérieur, qui priment en ce moment toute
autre considération secondaire. Il est même à prévoir qu’une action commune sur un
terrain plus élévé aboutira à une entente sur toutes les questions d’un ordre inférieur.
347
Documentul este nedatat. Foarte probabil a fost redactat pentru Preşedintele Consiliului de
Miniştri, Brătianu, înainte de plecarea spre Viena, în vederea tratativelor cu Ministrul austro-ungar de
Externe, Kálnoky.
348
Ciornă.
426
Il n’y a donc que [tăiat în orig. – n.ed.] Eviter donc toute cause dissentement
est une nécessité. Le règlement de la question du Danube il faut donc le laisser
pour le moment de côté et tâcher d’établir entre les deux pays la base d’une
confiance mutuelle. Cette base ne peut être que l’entrée de la Roumanie dans
l’alliance dite la ligue de la paix. La Roumanie doit devenir une porte solide devant
laquelle qui ferme pour toujours toute velléité panslaviste [tăiat în orig. – n.ed.] qui
arrête les envahissements des Balkans. Elle doit être mise en position pour
accomplir cette tâche. C’est un intérêt réciproque de tout prévenir pour la
Roumanie aussi bien que pour l’Autriche-Hongrie.
407
T cifr. 8480/79 Viena, 23 septembrie (st.n.) 1883, ora 11

(Bucureşti, 23 septembrie, ora 15)
Monsieur Jean Bratiano arrivé ce matin349.

408
T cifr. 57/15, personală Berlin, 26 septembrie (st.n.) 1883, ora 15,59

Je suis heureux de vous annoncer que nos combinaisons ont réussi; le succès
est complet.
ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 90[bis]
349
«J’ai quitté hier Ionel à Munich où j’ai trouvé Carada. [Je] suis arrivé Vienne et je retourne
dans deux ou trois jours au plus tard.» ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 87, T cifr. 8457/80,
Brătianu către Pia Brătianu, Viena, 23 septembrie (st.n.) 1883, ora 9,30. «Je pars pour Vienne. Je serai
de retour Berlin dans 2 jours.» ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 88, T cifr. 822, Liteanu către
Sturdza, Berlin, 24 septembrie (st.n.) 1883, ora 17,15.
427
409
R 124 Belgrad, 15/27 septembrie 1883

(r.g., 7 octombrie)
Conformément aux prévisions énoncées dans plusieurs de mes rapports,
notamment dans ceux du mois d’Août 1882, sous no. 91, et du 3/15 Août dernier,
sous no. 110350, le peuple serbe n’a pas ratifié, aux dernières élections, la politique
du gouvernement. La majorité dans la nouvelle chambre est radicale. La petite
Skuptchina se compose de 176 membres: 132 élus par le pops, et 44 nommés par le
Roi. Sur les 132 députés élus, 36 appartiennent au gouvernement; 76 aux radicaux;
20 aux libéraux, c’est-à-dire au groupe Ristic.
Les radicaux et les libéraux, dans leurs organes respectifs, se contestent
mutuellement un certain nombre de sièges. Mais quoi qu’il en soit, il est évident
que la victoire est restée aux radicaux, et que le gouvernement, malgré l’appoint
des 44 voix des députés de la Couronne, se trouve en minorité.
Les conséquences des élections du 7 septembre sont graves, et j’estime qu’il est
bon d’examiner la position respective des partis, et les causes qui ont provoqué la
défaite du Cabinet. Votre Excellence a pu suivre dans mes rapports les progrès du parti
radical dans le pays. Ce parti s’adressait aux masses, exploitait chaque faute du
Ministère, et flattait les sentiments patriotiques des paysans. La gestion financière et la
politique extérieure du gouvernement étaient journellement critiquées et attaquées avec
la dernière violence. La banqueroute d’un côté, et l’asservissement de la Serbie à
l’Autriche, de l’autre, voilà les fantômes qu’on agitait constamment devant le peuple.
Il faut avouer que les apparences du moins, sinon la réalité, étaient en faveur de
l’opposition. La catastrophe de l’Union Générale; l’augmentation des impôts;
l’application arbitraire de la loi sur les potentes; le conflit avec l’église; la destitution du
Métropolitain Michel, sur un ordre de Vienne; l’abandon de la politique traditionnelle
de la Serbie, et les concessions faits à l’Autriche-Hongrie, n’ont pas peu contribué à
éloigner les masses d’un régime qui tenait si peu compte de leurs intérêts matériels, et
froissait ouvertement leurs sympathies et leurs sentiments nationaux.
Cette accumulation de fautes a amené la catastrophe du 7 septembre. Les
radicaux pourront-ils profiter de leurs succès? Quant à moi, j’en doute. Le parti
radical ne possède pas de personnel gouvernemental; ses chefs sont, pour la plupart,
jeunes et sans expérience; il lui serait impossible de constituer un Ministère
exclusivement radical. Maître de la situation, il se trouve dans la nécessité de
s’appuyer sur un autre groupe, et d’avoir recours à l’autorité et aux lumières d’un
350
Vezi nr. 359.
428
homme d’État dont les principes et les idées politiques diffèrent essentiellement des
siens. C’est le côté caractéristique de la situation. Aussi les libéraux, dont Monsieur
Ristic est le chef, peuvent-ils être considérés, malgré leur petit nombre de voix,
comme les véritables vainqueurs de la bataille électorale.
L’arrivée au pouvoir de M. Ristic est, il est vrai, momentanément difficile. Il
y aura probablement un Ministère de transition qui, sans s’écarter sensiblement de
la politique extérieure du cabinet actuel, donnera cependant à l’intérieur certaines
garanties à la nouvelle majorité. Monsieur Ristic ne pourrait prendre les rênes du
gouvernement que lorsque les circonstances extérieures permettent son retour aux
affaires sans provoquer une rupture avec l’Autriche.
Maintenant le Roi aura-t-il le temps d’accomplir cette évolution graduellement? Sa
position me semble très difficile. À Vienne on lui demandera de tenir ses engagements, et
de continuer dans la voie suivie depuis trois ans; à Belgrade, il sera pressé par l’opinion
publique et par la Chambre de répudier une politique dont le pays ne veut pas. Il faudra
beaucoup de tact et d’habileté pour concilier ces exigences contraires.
J’ai terminé mon dernier rapport par ces mots: évolution ou révolution. Cette
alternative est aujourd’hui plus vraie que jamais. Il faut de décider promptement si
on veut éviter au jeune royaume les calamités de la guerre civile. Aujourd’hui je ne
puis faire que des conjectures, car aucune décision n’a été pas prise par les
Ministres. Ils attendent le retour du Roi qui sera à Belgrade le 17 ou le 18 courant.
Jusqu’à son arrivée, le statu quo subsistera.
La Chambre se réunit le 19, elle constituera, selon l’usage, son bureau et élira ses
commissions. Le jour de l’ouverture officielle n’est pas encore fixé. Je tiendrai Votre
Excellence au courant des différentes phases par lesquelles passera la crise ministérielle
au fur et à mesure que les événements se dessineront. J’enverrai sous peu à Votre
Excellence le manifeste publié par le comité central du parti radical en Serbie.
410
R 520 Constantinopol, 15/27 septembrie 1883

(r.g., 7 octombrie)
Domnule Ministru,
Iau voie a supune Excelenţei Voastre cu acest raport, un incident petrecut aici cu
ocazia aniversării de la 19/31 august trecut a suirii pe tron a sultanului Abdul-Hamid II,
incident care priveşte pe o mare parte din reprezentanţii străini la Constantinopol.
429
De la înfiinţarea Legaţiei noastre de aici în 1878, s-a luat obiceiul a se trimite

unul din membrii misiunii (în special întâiul dragoman) la Palatul Imperial spre a
arăta Majestăţii Sale Sultanului – prin mijlocirea întâiului secretar al Cancelariei
Imperiale – felicitările guvernului nostru cu ocazia diverselor aniversări ale naşterii
Majestăţii Sale, suirii pe tron, şi celor două sărbători anuale ale Baihramului.
Această regulă s-a păzit cu stricteţe în acest an ca în trecut.
Nu însă şi celelalte misiuni acreditate aici au îmbrăţişat aceste demersuri de
curtenie, căci la aniversarea din acest an a suirii pe tron a Majestăţii Sale, Sultanul
n-a primit felicitări decât de la misiunile următoare: Ambasada Germaniei, Legaţia
Greciei, a Serbiei, a Olandei, a Statelor Unite, a României şi din partea Ambasadei
Persiei. Abţinerea celorlalte de la acest act de curtenie a mişcat pe Majetatea Sa,
ceea ce a dat loc la cereri de explicaţii, adresate printr-un trimis – secretar al
Palatului – la fiecare din misiunile care nu îndeplinise această formalitate. Decanul
corpului diplomatic ca şi ceilalţi reprezentanţi au răspuns că neştiind care anume
sunt aniversările şi zilele de sărbătoare otomane, nici că Majestatea Sa e dispusă a
primi omagiile sale respectuase, s-au abţinut până acum; dar că, Curtea Imperială
fixându-le şi făcându-le cunoscute oficial, vor primi cu plăcere a-şi împlini
datoriile lor de respect către Suveranul pe lângă care sunt acreditaţi.
Am onoarea a o trimite Excelenţei Voastre o copie (ce mi-a fost comunicată
de Comitele Corti) prin care [se] fixează ca sărbători oficiale cele două aniversări, a
naşterii şi suirii pe tron a Sultanului, cele două bairamuri şi ziua anului nou.
Atât la propunerile decanului cât şi la răspunsul Maestrului de Ceremonii n-am
socotit întrucât priveşte legaţia noastră a opune vreo rezervă, căci cum am zis mai
sus, misiunea română încă de la instalarea sa aici a continuat a trimite felicitări
Majestăţii Sale la aniversările oficiale, lucru despre care Excelenţa Voastră se poate
încredinţa şi din scrisoarea de mulţumire ce am primit de la Secretariatul Palatului,
despre care v-am încunoştiinţat cu adresa mea nr. 431 din 27 iulie/8 august a.c.351
Supunând cele de mai sus Excelenţei Voastre, rog să binevoiască a primi
încredinţarea profundului meu respect.
Copie de la lettre adressée à Son Excellence M. le Comte Corti, Ambassadeur

d’Italie, Doyen du Corps Diplomatique à Constantinople, par Son Excellence
Menuir-bey, Grand Interprète du Divan Impérial, touchant la question du cérémonial
à suivre par les Représentants étrangers relativement aux fêtes officielles ottomanes,
Septembre, 1883
J’ai eu l’honneur de recevoir la lettre que Votre Excellence a bien voulu

m’adresser le 9 de ce mois pour me faire part du désir de Leurs Excellences
Messieurs les Chefs de Mission de connaître la volonté de Sa Majesté Impériale le
Sultan en ce qui concerne les occasions dans lesquelles il lui serait agréable de
recevoir leurs félicitations.
351
Nepublicată.
430
Je me suis empressée de demander à cet égard les ordres de Sa Majesté

Impériale qui a daigné s’en remettre à moi, comme rentrant dans mes attributions,
du soin de signaler les fêtes et anniversaires qui comporteraient l’accomplissement
de cet acte de courtoisie.
Je crois être l’interprète des intentions souveraines en indiquant à Votre
Excellence les deux anniversaires de la naissance et de l’avènement au trône de Sa
Majesté Impériale, le premier Muharem de l’année musulmane, ainsi que les deux
Bayrams, comme étant les jours où Mon Auguste Maître recevrait avec plaisir le
musulman (1. muharem).
411
T cifr. 1327 Londra, 28 septembrie (st.n.) 1883, ora 20

(Bucureşti, 29 septembrie, ora 9)
L’Ambassadeur Turc a reçu l’ordre de ratifier le Traité même avec

l’admission des réserves de la Russie relativement à la nomination du Délégué
Bulgare à la Commission Mixte. – Les informations reçues ici, de Vienne, aux
ambassadeurs, disent que Kálnoky n’a fait d’autre concession à l’adresse de
Bratiano que pour la nomination de l’Inspecteur.
412
[PROIECTUL TRATATULUI DE ALIANŢĂ
DINTRE ROMÂNIA ŞI AUSTRO-UNGARIA] – PROJET352
L’Autriche Hongrie... la Roumanie... animées d’un égal désir de maintenir la

paix générale (conformément au but poursuivi par l’Alliance Austro-Allemande),
352
Ciornă; prima filă conţine în dreapta sus o serie de repere cronologice adnotate de Ministrul de
Externe Sturdza: „Discuté à Vienne par le Président du Conseil. Presenté à Sinaia le 18/28 Septembre
1883. [Expediat Miniştrilor la Viena şi Berlin], „17/29 Sept. 1883 à Carp et Liteano. Projet accepté mais
tachez avoir formule à trois.”
431
d’assurer l’ordre politique et de garantir contre toutes les éventualités la parfaite

amitié qui les lie, ont résolu de conclure à cette fin un traité qui par sa nature
essentiellement conservatrice et défensive ne poursuit que le but de les prémunir
contre les dangers qui pourraient menacer la sécurité et [tăiat în orig. – n.ed.]la paix
de leurs États. A cet effet...
1.
Les hautes Parties contractantes se promettent paix et amitié et n’entreront
dans aucune alliance ou engagement dirigés contre l’un de leurs États. Elles
s’engagent à suivre une politique amicale et à se prêter un appui mutuel dans la
limite de leurs intérêts.
2.
Le Gouvernement Roumain ne tolèrera point de menées politiques ou autres
qui, prenant son territoire pour point de départ, se dirigeraient contre la Monarchie
Austro-Hongroise. Le Gouvernement d’Autriche Hongrie assume la même
obligation à l’égard de la Roumanie. [tăiat în orig. – n.ed.]
3.
Si la Roumanie, sans provocation aucune de sa part, venait à être attaquée par
la Russie [tăiat în orig. – n.ed.], l’Autriche Hongrie est tenue à lui porter, en temps
utile, secours et assistance contre l’agresseur. Si l’Autriche Hongrie était attaquée
dans les mêmes circonstances par la Russie [tăiat în orig. – n.ed.], le casus foederis
se présentera aussitôt pour la Roumanie [cette dernière].
4.
Si une des hautes Parties contractantes se trouvait menacée d’une agression
(par la Russie) (dans les conditions susmentionnées), (ou aussitôt qu’Elles le
jugeront opportun, en considération de la situation politique,) les Gouvernements
respectifs se mettront d’accord sur les mesures à prendre en vue d’une coopération
de leurs armées. Ces questions militaires, notamment celle de l’unité des opérations
et (du commandement supérieur,) [tăiat în orig. – n.ed.] du passage des territoires
respectifs, seront réglées par une convention militaire.
5.
Si contrairement à leur désir et espoir, les hautes Parties contractantes étaient
forcées à une guerre commune dans les circonstances prévues par les articles
précédents, elles s’engagent à ne négocier ni conclure séparément la paix.
6.
Le présent traité restera en vigueur pour la durée de cinq ans à partir du jour
de l’échange des ratifications. Si une année avant son expiration le présent traité
n’est pas dénoncé, ou si la révision n’en est pas demandée par aucune des hautes
Parties contractantes, il sera considéré comme prolongé pour la durée de trois
autres années.
7.
Les hautes Parties contractantes se promettent mutuellement le secret sur le
contenu du présent traité.
432
8.
Le présent traité sera ratifié et les ratifications seront échangées dans un délai
de trois semaines ou plus tôt si faire se peut.
413
T cifr. 971/50 Viena, 29 septembrie (st.n.) 1883, f.o
Kálnoky télégraphiera immédiatement Berlin. Il est convaincu que il n’y a

pas difficulté pour conclure à trois. Comme Bismarck n’est pas à Berlin pour
signer, Kálnoky vous prie que signature se fasse à Vienne353.
414
SP Londra, 30 septembrie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

Je vous envoie ci-joint un article du Times, j’ai pensé qu’il peut intéresser
notre monde. J’ai fait chercher deux numéros des Vanity-fair que je ne pourrai
avoir que demain à cause du dimanche; ils amuseront Zoe et je les lui envoie.
353
„Personnelle. Signature Vienne acceptée. Attendez texte pleins pouvoirs et à texte à trois.”
ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 74, T cifr. f.n., ciornă, Sturdza către Carp, Bucureşti, 18/30
septembrie 1883, f.o. Carp revine asupra argumentului într-o scrisoare particulară, la 30 septembrie
(st.n.) 1883, din care se publică următoarele pasaje: „În politică nu am nimic de zis pentru astăzi decât
de a ne felicita că o campanie începută sub nişte auspicii atât de nefavorabile a avut rezultatul la care
am ajuns. Îmi pare rău că Kálnoky m-a însărcinat să-ţi telegrafiez că doreşte ca iscălitura să aibe loc
la Viena. Aş fi voit să pui tu turaua ta pe un act de o însemnătate atât de mare. În ori ce caz onoarea îţi
revine ţie căci fără tine multe nu s-ar fi făcut şi când mă gândesc ce mare valoare au cele mai mici
amănunte în negociaţiunile atât de delicate ca acele ce ... [cuvânt indescifrabil – n.ed.] de 9 luni, nu
ştiu ce bognă [boacănă] ar fi ieşit dacă era în locul tău un om cu educaţie franceză [subl. în orig. –
n.ed.] şi fără ... [cuvânt indescifr. – n.ed.] König [subl. în orig. – n.ed.].” Al tău devotat frate for ever.
ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, f. 94-95.
433
Je ne sais pourquoi, mais contrairement à leurs habitudes, les ambassadeurs

arrivent un à un. Münster est arrivé hier. Je ne l’ai pas encore vu. Plessen est
remplacé et le jeune Bismarck ne revient plus; on dit que son père veut l’avoir près
de lui. Mohrenheim doit arriver aussi.
Le voyage de Gladstone, malgré tout ce qu’on fait pour en atténuer
l’importance, préoccupe beaucoup les légations.
J’ai vu à Paris votre neveu Balch [Balş – n.ed.] qui a très bonne mine et très
bonne façon. Mes respects à Madame Zoe qui semble m’avoir completèment
oublié. Agreez, cher Mitică, l’expression de mes sentiments les plus affectueux.
415
T cifr. 137 Berlin, 1 octombrie (st.n.) 1883, ora 16,30

(Bucureşti, 1 octombrie, ora 18,35)
Busch m’a dit que le Prince de Bismarck ne avait encore rien communiqué
Berlin relatif nos dernières propositions mais son opinion personnelle est que les
affaires pouvont se arranger.
416
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BELGRAD, MAVROGHENI, CĂTRE
R 126 Belgrad, 19 septembrie/1 octombrie 1883

(r.g., 23 septembrie/5 octombrie)
J’ai l’ honneur d’envoyer, ci-joint, à Votre Excellence le manifeste publié par
le comité central radical de Serbie.
Momentanément j’ai peu d’informations à ajouter à celles contenues dans mon
dernier rapport. La chambre s’est réunie le 19. Elle a élu son bureau provisoire.
Monsieur Nicolaevitch, député radical de Pojarevats, a été porté au fauteuil
434
présidentiel. Le bureau est radical. Deux libéraux seulement en font partie. Les
progressistes ont été totalement exclus de la Commission chargée de la vérification
des pouvoirs. Cette commission se compose de 10 radicaux et deux libéraux.
Les bruits les plus contradictoires circulent dans le public. En vue de la
formation du nouveau Cabinet, les noms le plus souvent prononcés, sont ceux des
messieurs Gruitch et Calievitch [Kallevici – n.ed.], Ministres de Serbie à
Constantinople et à Bucarest.
D’un autre côté on prête au Roi l’intention de former un Ministère de combat
qui dissoudrait la Chambre. Au milieu de toutes rumeurs, et en [l’]absence du
Souverain, il est difficile de préjuger les événements. Cependant j’estime qu’une
politique de violence provoquerait une révolution immédiate dont les conséquences
seraient incalculables. Dans tous les cas je sais que le président actuel du conseil,
Monsieur Pirocanac, est fermement décidé à se retirer, et qu’il ne faut pas compter
sur lui soit pour violenter le suffrage universel, soit pour toucher à la Constitution
en dehors de la volonté nationale.
Un Ministère de transition, dans les circonstances présentes, pourrait seul
faire le calme, et il faut espérer pour le bien du pays, que le parti de la conciliation
prévaudra dans les négociations qui suivront le retour du Roi.
La tâche du prochain gouvernement sera délicate, les responsabilités seront
grandes; aussi il faudra beaucoup de tact et de dévouement dans la conduite
ultérieure des affaires.
Sa Majesté arrive aujourd’hui à Belgrade. Dans trois ou quatre jours il sera
possible de s’orienter d’une façon exacte, et de préciser la direction qui sera donnée
à la crise actuelle.
Manifeste, À tous les sous-comités, aux membres et aux amis du parti radical.
Frères,
Durant l’époque pénible et pleine d’angoisse qui a précédé les élections du
7 Septembre, le comité central avait l’intention de s’entretenir avec vous, et de
vous dire quelques mots sérieux sur les dangers qui menacent le pays; il voulait
vous rappeler une dernière fois les devoirs sacrés que vous aviez à remplir dans
cette importante journée afin de mettre un terme par vos votes à ce désastreux état
de choses. Mais malheureusement, le comité a été empêché d’exécuter son projet.
Or vous avez, par vous-mêmes, compris toute l’importance des dernières
élections, et avez agi en conséquence. Grâce au dévouement et au patriotisme
éclairé avec lesquels vous avez, en cette mémorable journée, exercé votre droit de
citoyens, la Serbie a immédiatement gagné en considération dans le concert des
nations constitutionnelles et civilisées.
Les élections du 19 et du 30 Mai de l’année passée, mais surtout celles du
7 septembre courant qui ont eu lieu dans les conditions si pénibles pour notre vie
constitutionnelle, ont prouvé incontestablement que:
435
1° le peuple serbe est mûr et digne de vivre et de jouir de toutes les libertés
constitutionnelles, et que la Serbie a fait dans son développement politique tout le
progrès, qu’elle peut sans aucun danger de compromettre l’ordre établi et son
avenir, espérer à devenir un pays constitutionnel dans la vraie acception du mot;
2° le parti radical n’est pas le produit d’un mécontentement momentané de la
nation, ni le résultat des ambitions mesquines et passagères, ou les agitations
artificielles de quelques-uns. Non son origine, son développement et sa grande
force actuelle se basent sur les besoins impériaux et journaliers de peuple; ils
trouvent leur raison dans la tâche historique de l’État serbe. Ces faits ont trouvé
une expression fidèle dans le programme de notre parti, programme dont nous ne
nous sommes pas départis un seul instant. C’est sur lui que sont fondés les succès
du parti radical; c’est par lui que nous avons su envisager clairement, et sous son
vrai jour, cette grande tâche que l’histoire a réservé [e] à notre génération, tant sous
le rapport des réformes intérieures qu’au point de vue de l’affranchissement et de
l’union de la nation serbe;
3° le courant des événements et des aspirations qui se reflètent fidèlement
dans notre programme est irrésistible et irrévocable, et que toute tentative de lui
opposer des mesures arbitraires et violentes, serait imprudente, dangereuse et
impraticable.
La journée du 7 Septembre a donné une leçon à tous. Le comité central a le
ferme espoir que l’expérience décisive des dernières élections nous sera profitable
lorsqu’il s’agira de mettre la Serbie à même de jouir pleinement des fruits de la
paix, de la liberté et du progrès.
Belgrade, le 11 Septembre 1883
Le Comité central du parti radical serbe
417
R 322 confidenţial Sofia, 21 septembrie/3 octombrie 1883
J’ai l’honneur d’envoyer ci-près à Votre Excellence copie de la Note adresée
par M. l’Agent Diplomatique de la Grande-Bretagne en Bulgarie, en date du 13/25
Août dernier354 pour engager le Gouvernement Princier à donner son adhésion au
354
Nepublicată.
436
Traité de Londres signé le 10 Mars de l’année courante, ainsi qu’au Règlement

annexé au dit Traité.
Les Représentants des autres Puissances signataires ont également adressé au
Ministère Princier des Affaires Étrangères des Notes conçues dans le même sens.
Seul, le Représentant de Russie s’est abstenu, et je tiens de sa bouche qu’il avait
jugé inutile d’écrire à ce sujet, tout retard apporté à l’adhésion de la Bulgarie étant
de nature à produire des modifications favorables et de nouvelles concessions dont
profiteraient les États riverains dans le Règlement définitif de la navigation du
cours supérieur du Danube. D’autre part, le Gouvernement Princier n’a pas encore
répondu jusqu’ici à la communication des différentes Agences Diplomatiques
accréditées à Sofia.
considération.
418
R 323 confidenţial355 Sofia, 21 septembrie/3 octombrie 1883

(r.g., 13 octombrie)
Votre Excellence a bien voulu en date de 10/22 Septembre dernier m’adresser
une lettre356 qui contenait toute une série de questions relatives à la situation
actuelle de la Bulgarie. Bien que les événements qui se sont succédé depuis et que
j’ai signalés à Votre Excellence dans mes derniers télégrammes et rapports aient
sensiblement modifié la situation, je tâcherai néanmoins de répondre de mon mieux
aux différents points sur les quels Votre Excellence désirait des éclaircissements, et
je crois opportun de les compléter en y ajoutant le résumé de certains entretiens que
j’ai eus tout récemment avec Son Altesse le Prince de Bulgarie, avec M. Yonin,
Envoyé extraordinaire de Russie, ainsi que avec M. Balabanov, Ministre des
Affaires Étrangerès et des Cultes, et Vulkovich, Président du Conseil d’État de la
Principauté. Je n’ai pas encore eu l’occasion de causer longuement avec M. Dragan
355
Comunicat Legaţiilor României, la Viena cu nota nr. 15712, la 1/13 octombrie 1883,
respectiv Londra, cu nota nr. 16097, la 7/19 octombrie. Vezi AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197,
f. 143; 146.
356
Vezi nr. 403.
437
Tsankov, qui est entièrement absorbé par ses nouvelles fonctions de Président du
Conseil des Ministres.
1° Les Généraux Sobolev et Kaulbars, soutenus et poussés par le Ministre
Yonin, voulaient réduire la Bulgarie à l’état de province Russe et leurs actes et leur
langage vis-à-vis du Prince Alexandre tendaient à montrer la nécessité absolue de
se soumettre ou se démettre. Nul ne s’est fait illusion à cet égard, et les efforts
tentés sans grand espoir par le Prince pour amener une fusion entre les libéraux et
les conservateurs, ont été tout à coup couronnés de succès par le fait même des uns
et des autres qui, comprenant le danger qui menaçait la Bulgarie, ont oublié leurs
rancunes personnelles, se sont fait des concessions mutuelles et sont allés ensemble
proposer au Prince Alexandre le rétablissement de la Constitution de Ternovo avec
les modifications que Votre Excellence connaît. Le Prince fit alors venir M. Yonin
pour lui faire part de l’accord survenu entre les 2 partis et de sa résolution de
satisfaire aux vœux qui lui avaient été exprimés en s’appuyant dans l’avenir sur la
nation entière et ses représentants. M. Yonin protesta; il déclara que tout ce qui
s’était passé était illégal, qu’il n’y avait là qu’une comédie et il ajouta en propres
termes: «Nous savons maintenant à quoi nous en tenir; vous nous avez trompé,
mais vous vous en repentirez.» Dès lors, les Généraux Sobolev et Kaulbars qui
avaient sans cesse déclaré que leur mission consistait dans le rétablissement du
régime constitutionnel et qui se trouvaient brusquement privés de tout appui dans le
pays, n’avaient plus leur raison d’être, et ils devaient se retirer, en présence des
faits accomplis en dehors d’eux et contre eux. Ici il est à remarquer qu’en attendant
une réponse à l’autorisation demandée à Pétersbourg par les Généraux de donner
leur démission au Prince Alexandre, M.Yonin les avait un instant abandonnés, et ce
n’est qu’au bout de deux jours qu’il se décida à faire cause commune avec eux en
tenant au Prince Alexander le langage mentionné plus haut, et en leur conseillant
de motiver leur démission sur l’inconstitutionnalité de l’Assemblée Nationale.
En acceptant la présidence du Conseil, M. Dragan Tsankov dit à Son Altesse:
«Ma position sera difficile car dernière moi j’ai toute la canaille de la Bulgarie.» Et
il est advenu qu’une partie des libéraux se sont détachés de leur chef, formant les
uns un group radical qui a M. Suknarov, maire de Sofia, pour chef, les autres
constituant avec M. Burmov, ex-gérant du Ministère des Finances, un groupe
aveuglément dévoué aux intérêts russes. Les premiers reprochent à M. Dragan
Tsankov d’être entré en composition avec les conservateurs, les seconds ne lui
pardonnent pas de mécontenter la Russie protectrice, sans laquelle la Bulgarie ne
peut se soutenir.
2° Avant le départ des Généraux qui a eu lieu le 15/27 Septembre, Suknarov,
profitant de sa qualité de maire de la Capitale, et dans le seul but de mettre le
Prince et le nouveau Ministère national dans l’embarras, a présidé un banquet
offert à Sobolev et Kaulbars par la municipalité. A ce banquet il a été tenu
beaucoup de discours, et le Général Sobolev a porté ironiquement un toast à Son
Altesse, Souverain constitutionnel. M. Yonin s’était fait excuser comme malade.
438
Le nouveau Cabinet était représenté par son Président qui avait préalablement
demandé l’autorisation du Prince, en faisant valoir qu’il fallait ménager la Russie
dans la personne de ceux qui allaient bientôt noircir la Bulgarie aux yeux de
l’Empereur et des ses conseillers.
J’ai vu le général Sobolev avant son départ; il paraissait très irrité d’avoir
échoué dans ses plans, froissé dans sa personnalité et quelque peu inquiet sur le
sort qui lui serait fait à son retour en Russie. Il m’a dit: «On demandera encore à
Pétersbourg des généraux, ou tout au moins un pour le Ministère de la Guerre; il y
aura peu d’amateurs en Russie, et en tout cas je conseillerai au gouvernement de
n’envoyer personne, et je n’encouragerai certes pas ceux qui pourraient se laisser
tenter et me demanderaient mon avis.»
3° Lorsque M. Yonin partit pour la Bulgarie, il déclara à son passage à
Vienne que sa mission était essentiellement conciliatrice, que l’Empereur l’avait
chargé de rechercher les causes du mécontentement des Bulgares contre les
Généraux et qu’il devait faciliter leur départ. Tout le monde sait comment dès le
début il comprit la conciliation, il menaça au nom de l’Empereur, et injuria
grossièrement le Prince, toujours au nom de l’Empereur. S’il étudia les causes du
mécontentement des Bulgares, son étude ne fut pas longue, et il exigea
immédiatement la dissolution de la Chambre, et la convocation d’une Grande
Assemblée qui aurait à se prononcer sur un projet de constitution à élaborer. En
effet il ne s’agissait nullement de la Constitution de Ternovo, laquelle est tenu en
mince estime en Russie, et que l’Empereur défunt et l’Empereur actuel n’ont
jamais pardonnée au Prince Dondoukov qui, pour gagner une popularité qui devait
mener à bien ses projets d’ambition personnelle, en était l’auteur ou tout au moins
l’inspirateur. M. Yonin apportait dans ses papiers un statut organique conçu à
Pétersbourg, déjà approuvé par l’Empereur, et qui devait être intitulé projet de
Constitution; j’ai entendu dire, sans pouvoir rien affirmer à cet égard, que
l’adoption de cette salutaire Constitution aurait assuré à la Russie un protectorat de
douze ans sur la Bulgarie. Afin de faciliter le départ des Généraux, M. Yonin les
soutint contre la Prince et contre les bulgares de tous les partis, et il n’a pas été le
moins surpris et le moins mécontent quand leur départ est devenu indispensable. Il
cria à la trahison et il menaça le Prince.
Quant au Prince, qui dans le fond de son cœur regrette ses pleins pouvoirs et
qui n’aime parmi ses nouveaux conseillers que les conservateurs, bien qu’il se rende
parfaitement compte de leur infime minorité dans le pays, il a obtenu de l’Assemblée
actuelle devenu législative et du cabinet entier la promesse de souscrire à toutes ses
exigences sur différents points à modifier dans la Constitution de Ternovo. C’est
ainsi que Son Altesse veut un Sénat, et il sait que les libéraux M. Tsankov en tête
travailleront à faire échouer ce projet lors de la convocation de la Grande Assemblée
Constituante. Or le Prince a dit à un de mes collègues: «Je fais de l’institution du
Sénat une question de vie ou de mort; si Tsankov s’obstine et qu’il résiste jusqu’au
dernier moment, je prendrai un autre Ministre de l’Intérieur qui fera des élections
439
favorables.» Bien que dans un pays aussi peu formé que celui-ci on ne puisse
raisonner absolument comme dans un État régulièrement organisé et d’une
civilisation avancée, on est néanmoins surpris de rencontrer un pareil langage dans la
bouche d’un Souverain qui vient de renoncer à l’absolutisme, dont il n’a jamais
réellement usé, pour rétablir une Constitution qui ne doit pas non plus être appliquée.
Et le Prince s’abuse quand il pense avoir des élections favorables au dernier moment;
si M. Tsankov est resté au pouvoir jusqu’à ce dernier moment, il sera plus maître du
pays que le successeur que lui donnera le Prince au Ministère de l’Intérieur, et il y a
plus de probabilités pour que les élections répondent à ses vœux qu’à ceux du Prince.
4° C’est à Pétersbourg seulement qu’on pourrait se rendre compte des
réserves secrètes de la Russie et encore ne faudrait-il pas accueillir avec une entière
confiance les assurances données aux ambassades par la chancellerie des Affaires
Étrangerès, à savoir que M. Yonin remplira sa mission d’une façon très-conciliante.
En effet, depuis les derniers évènements, M. Yonin n’a plus cherché à voir le
Prince; et il est manifeste que pour lui Prince, gouvernement et Assemblée sont
devenus inconstitutionnels. Il n’est en relations avec aucun Ministre bulgare, sauf
M. Dragan Tsankov qui vient chez lui toujours dans le but de ménager la Russie et
son représentant.
La Russie pense encore tenir les Bulgares et le Prince à ses ordres par l’armée
qui est commandée par des officiers russes au nombre de 280, et il y a déjà eu
avant le départ des Généraux des tentatives de démonstration contre le Prince. Les
officiers se sont refusés à jouer un pareil rôle; mais que feront-ils s’ils viennent à
recevoir des ordres péremptoires émanant directement de l’Empereur et que M. Yonin
peut chercher à provoquer d’un jour à l’autre? Là est le danger. Il serait intéressant
de surveiller en ce moment l’accueil qui sera fait aux Généraux Sobolev et
Kaulbars dans les sphères officielles de St. Pétersbourg. Ils se poseront sans aucun
doute en victimes d’une trahison du Prince, poussé par les conservateurs, contre la
Russie. Et alors ou bien les Généraux seront crus et recevront des commandements,
ou bien ils seront taxés de maladresse et d’imprudence, et on les laissera sans
fonctions. La seconde alternative paraîtrait indiquée; toutefois il est plus probable
que ce sera la première qui se produira, car M. Yonin, qui avait un instant
abandonné les généraux, n’a pas tardé à relier son sort au leur protestant contre leur
chute, machinée par le prince et ses conseillers ennemis de la Russie.
5° Le revirement subit qui s’est produit et qu’il est difficile de s’expliquer,
même pour ceux qui ont assisté aux derniers évènements, à été amené par les
conservateurs et le Prince d’une part, et M. Dragan Tsankov et le parti libéral de
l’autre qui ont compris que la Russes ne voulaient prendre les libéraux au pouvoir
que pour se servir d’eux et de leur autorité sur le parti le plus nombreux dans le
pays, afin de mettre à exécution tous leurs projets d’absorption administrative et de
lignes stratégiques, sans nul souci des vrais intérêts économiques de la Bulgarie.
6° Jusqu’ici il n’y a eu aucune concession de chemins de fer, et il est
probable qu’il n’y en aura pas de longtemps. Les bulgares sont très parcimonieux
440
de l’emploi de leurs finances, et ils ont une tendance marquée à considérer chaque
fonctionnaire Russe en Bulgarie comme un agent à la solde de certains spéculateurs
Russes. Le Prince Hilkoff, qui gérait le Département des Travaux Publics sous le
Ministère Sobolev, est encore à Sofia, et le Prince, dit-on, voudrait le retenir pour
achever les différentes études commencées; mais il est douteux que le Prince
Hilkov puisse rester en présence de l’hostilité que les bulgares n’ont cessé de lui
marquer depuis son entrée au service de la Principauté. Poliakoff et d’autres
entrepreneurs russes ont eu plusieurs agents à Sofia, mais ils ont moins de chances
que jamais d’obtenir des concessions depuis que l’influence russe a décliné.
Récemment il y avait encore ici un certain Goubanine ou Koumbanine qui, ne
sachant ni lire ni écrire, est, paraît-il, un des entrepreneurs qui jouissent de la plus
grande considération en Russie. Il y a également en ce moment à Sofia, un
monsieur Mouranievitch, qui est le représentant de la Société Russe de Navigation
dirigée par le Prince Gagarine. Je tâcherai de le rencontrer. Pour le moment il n’est
question que de la Convention du raccordement des chemins de fer avec la Serbie
et la Turquie, conformément aux décisions de la Conférence à quatre de Vienne qui
fixe le terme des travaux pour l’automne de 1885. Cette Convention devait être
discutée à l’Assemblée le mardi 20 septembre/2 octobre, mais les intrigues de
M. Yonin qui voudrait la faire rejeter ont déjà fait ajourner la décision au vendredi
23 septembre/5 octobre.
7° Dans un de mes précédents rapports j’ai signalé à Votre Excellence les
vues du Général Sobolev concernant l’emploi de l’indemnité due à la Russie par la
Bulgarie comme frais d’occupation de l’armée Impériale. Cette indemnité, calculée
à 28 millions de francs, forme l’objet d’une Convention sur laquelle l’Assemblée
Nationale aura prochainement à se prononcer, et il y a deux projets en présence: le
premier, celui de M. Yonin et du Gouvernement Russe, prévoit une annuité de
2 millions par an pendant 14 ans; le second, celui du Prince et de la majorité de ses
Ministres, consisterait à payer immédiatement à la Russie 14 millions et les
14 autres dans sept ans. En effet le Prince considère qu’une annuité de 2 millions
resterait certainement en Bulgarie à la discrétion de l’agent de Russie qui
employerait cet argent à sa perte et aux visées de la Russie; tandis qu’en payant
immédiatement 14 millions, le danger serait écarté, cette somme étant assez
considérable pour pouvoir être désirée par le Gouvernement Russe. L’agent de
Russie se trouverait privé de ses moyens de corruption et la Principauté aurait de ce
fait un répit de 7 années. Du reste le trésor bulgare a une réserve de 18 à
20 millions qui permettrait d’effectuer ce premier versement, sans avoir recours à
aucun emprunt. En tous cas, le Prince ne veut à aucun prix que les officiers russes
au service bulgare soient payés directement par la Russie. Toutefois Son Altesse
craint que, vu le caractère intéressé des bulgares, qui se détachent difficilement de
la plus petite somme d’argent, et qui sont trop primitifs pour entrer dans des
considérations politiques, l’Assemblée ne préfère l’annuité de 2 millions qui lui
paraîtra moins lourde à porter pour le pays. La discussion de cette Convention qui
441
suivra de près celle du raccordement des chemins de fer, si elle n’a pas lieu
simultanément, présentera un grand intérêt.
8° Je n’ai point entendu parler d’un projet qui consisterait dans la remise à la
Russie du tribut bulgare à titre de compte de l’indemnité de guerre due par la Turquie.
Le Traité de Berlin prévoit bien un tribut de la Bulgarie à la Turquie, mais jusqu’ici,
malgré les réclamations de la Sublime Porte, les Puissances n’ont fait aucune démarche
dans ce sens auprès du Gouvernement Princier, et les ambassadeurs à Constantinople
qui devaient en décider ne se sont pas encore réunis pour trancher cette question.
J’ignore ce qui en est, et je n’ai pas ouï dire qu’un arrangement de cette nature, qui
grandirait à coup sûr l’action et l’influence de la Russie en Bulgarie, soit intervenu
entre les cabinets de Pétersbourg et de Constantinople.
Le 9/21 septembre le Président du Conseil a lu à l’Assemblée une
Déclaration Ministérielle destinée à prévenir tout malentendu et fixant l’exercice de
l’Assemblée actuelle jusqu’à la réunion de la Grande Assemblée Nationale qui aura
à réviser la Constitution de Ternovo. «Dans cet intervalle la Chambre, en ce qui
concerne sa composition, prendra pour règle de conduite la nouvelle loi électorale,
mais en ce qui concerne ses droits et ses actes, elle se basera sur la Constitution. En
conséquence le gouvernement propose à m.m. les députés de prêter le serment
selon la formule admise par la Constitution.» Le règlement intérieur de la Chambre
a été élaboré par une Commission de 3 membres. Une commission de 9 membres a
été chargée de l’étude des 2 Conventions.
Depuis le départ du Général Kaulbars il n’a point été pourvu au poste de
Ministre de la Guerre, et voici pourquoi: le Prince voulait nommer le Général
Lissavoï, Commandant de sa maison militaire, M. Yonin s’y est opposé en
alléguant que le Général Lissavoï n’avait pas la confiance de l’Empereur; il a fait
venir le Général et, au nom de l’Empereur lui a défendu d’accepter. Il a proposé le
Général Kouropatkine [Kuropatkin – n.ed.], ex-chef d’État Major de feu le général
Skobelev. Le Prince, considérant cette nomination comme dangereuse, a refusé, et
pour mettre court aux prétentions de M. Yonin, il imagina de réduire les
attributions et les pouvoirs du Ministre de la Guerre, en se réservant le
commandement en chef, ainsi que les promotions et la direction du personnel. Il
veut laisser au Ministre de la Guerre l’administration pure et simple, en consentant
à voir occuper ce poste par un civil, si tel est le plaisir du Gouvernement Russe. Le
lundi 19 septembre/1 octobre, M. Annef, député, a fait à la Chambre la proposition,
appuyée par le tiers des députés présents, de nommer Son Altesse Commandant en
chef de l’armée, conformément à l’article 11 de la Constitution; et en outre de
diviser les pouvoirs du Ministère de la Guerre qui n’aurait plus de compétence que
pour la partie administrative de l’armée, et qui retombait à l’avenir sous le contrôle
de la Chambre, ainsi que tous les autres ministères. Cette proposition a été
immédiatement adoptée à l’unanimité, moins 5 voix. Le lendemain de ce vote
M. Dragan Tsankov a lu à la Chambre une déclaration ministérielle disant que le
gouvernement, prenant en considération le vote de la Chambre, avait nommé une
442
Commission qui sous la présidence du colonel Roediger, actuellement gérant du

Ministère de la Guerre, travaillerait à l’organisation intérieure de ce département
qui serait soumis dorénavant au contrôle de l’Assemblée. La Chambre a accueilli
cette déclaration par des applaudissements prolongés. En apprenant le vote de la
Chambre, M. Yonin déclara à un de mes collègues «que ce vote était une
déclaration de guerre à la Russie.»
Je fais suivre ce rapport du résumé des entretiens dont j’ai fait mention plus
haut; le récit des propos que j’ai entendus peut servir à compléter les
renseignements que je fournis et à donner une idée plus exacte de la situation et de
la disposition des esprits. En général, je me suis borné à écouter et à provoquer
quelques confidences, sans donner aucun avis ni assentiment.
considération.
Annexe au No. 323 du 21 septembre/3 octobre 1883
Entretien avec M. M. Balabanov, Ministre des Affaires Étrangères et des Cultes, le

16/18 septembre 1883
Le vendredi 16/28 septembre, j’ai rendu visite à M. Balabanov, Ministre des

Affaires Étrangères et des Cultes de la Principauté, et je l’ai interrogé sur la situation.
M. Balabanov m’a répondu à peu près en ces termes: L’état des choses actuel est
satisfaisant à tous égards en premier lieu pour la nation qui recouvre le régime
constitutionnel; et en second lieu pour le Prince qui, par les pleins pouvoirs de
Sistovo, avait assumé une trop lourde responsabilité, et à qui l’on imputait tous les
actes arbitraires qui se sont produits depuis lors dans la Principauté. Lorsqu’il y a un
changement de Gouvernement il y a toujours des mécontents, même dans le parti qui
arrive au pouvoir, et à plus forte raison lorsque ce pouvoir se trouve partagé entre 2
partis; c’est ce qui se produit ici en ce moment, puisque conservateurs et libéraux se
trouvent actuellement confondus dans le même Cabinet. Toutefois les esprits se
calmeront, et il n’y a à redouter aucune agitation intérieure.
On s’abuse à l’étranger sur les causes et la portée de la crise que nous venons
de trouver. Les bulgares n’ont nullement pensé à faire de la politique anti-russe. Le
Prince avait demandé à Pétersbourg un Ministre de l’Intérieur Russe pour
l’appuyer et le soutenir dans ses pleins pouvoirs. C’est dans ces conditions qu’a été
amené en Bulgarie le général Sobolev. Maintenant que les pleins pouvoirs
n’existent plus, le général Sobolev n’avait plus de raison d’être. Quant au Ministère
de la Guerre, on ne songe pas à en lever la direction aux Russes; il est légitime
qu’un Général Russe commande à des officiers Russes. Du reste rien n’est encore
décidé. (Votre Excellence a vu d’après mon rapport que depuis, en présence des
difficultés et des exigences de M. Yonin, d’autres résolutions ont prévalu.)
443
Maintenant, ajouta M. Balabanov, tout le monde doit travailler avec calme à

l’organisation du pays. Personnellement j’ai été conservateur, et si je me suis rangé
du côté des libéraux, c’est que je ne pouvais admettre les pleins pouvoirs; en
définitive je suis un modéré, et je consacrerai tous mes efforts à la conciliation des
partis. Nous devons montrer à l’Europe que conservateurs et libéraux ont vécu, et
qu’il n’y a plus que des Bulgares. Je ne tarderai pas à m’occuper de toutes les affaires
en souffrance, et je sais qu’il n’y en a que trop; mais je demande à M.M. les Agents
quelque temps pour étudier et terminer les 2 Conventions à l’étude, car je dois être
prêt à fournir des éclaircissements à la Commission et à la Chambre.
Entretien avec M. Yonin, Ministre Plénipotentiaire de Russie, en mission

extraordinaire auprès de S. A.le Prince de Bulgarie, le 16/28 septembre 1883
Le même jour, M. le Ministre Yonin est venu me voir et il m’a fait une
longue visite. «Eh bien, me dit-il, que pensez-vous de la situation. Vous n’êtes pas
directement intéressé, votre avis me sera meilleur». Je représente un pays,
répondis-je, qui recherche la tranquillité au dedans et en dehors, qui redoute tout ce
qui peut amener une conflagration et qui par conséquent souhaite le calme surtout
chez ses voisins. Mais puisque vous me demandez mon avis, j’estime que la
situation est de plus inquiétantes, et je pense que l’on doit être fort mécontent à
Pétersbourg de tout ce qui vient de se passer en Bulgarie. Je ne m’étais pas trompé
dans mes prévisions, et de ce moment, je n’ai plus eu qu’à écouter M. Yonin qui
me tint à peu près ce langage:
«En effet, le Prince nous a trompés, et l’Empereur est aussi mécontent que
possible. Giers devait partir pour voir sa fille malade en Suisse, mais les circonstances
le retiennent à son poste. Pourquoi m’a-t-on envoyé ici? Malheureusement je suis l’ami
intime de Giers, il m’a demandé comme un service personnel de venir, l’Empereur me
l’a ordonné: je n’ai pas pu refuser. Et cependant je suis fatigué d’un trop long séjour en
Orient; j’ai besoin de repos et d’un bon climat: c’est pour cela que je me suis fait
nommer au Brésil. Maintenant me voici en Bulgarie, et je dois y rester jusqu’au
printemps; je suis lié par un contrat de 6 mois, autant qu’il peut y avoir contrat en
matière de politique. Soyez tranquille, il n’y aura pas de guerre: l’Autriche a trop de
préoccupations intérieures pour songer provisoirement à accomplir le programme qui
fait, dit-on, l’objet d’un rapport adressé à l’Empereur François-Joseph par le comte de
Kevenhüller, Ministre d’Autriche-Hongrie à Belgrade. Ce rapport proposerait, en
dehors des Royaumes de Bohême et de Hongrie, la création d’un nouveau Royaume
qui comprendrait la Croatie, la Bosnie, l’Herzégovine, et même la Serbie. Ce serait la
guerre; mais l’Autriche ne peut pas nous faire la guerre toute seule, et je suis convaincu
que pour sa part l’Allemagne n’a pas la moindre envie de nous la faire: ce serait mettre
toute l’Europe en feu.
Le Prince Alexandre est un enfant gâté et volontaire, c’est un caractère faux. Dès
que je suis arrivé, je lui ai dit: intriguer, ce n’est pas gouverner. Or, il ne sait
444
qu’intriguer. Il est dépourvu d’intelligence, et il se laisse conduire par 4 ou 5 canailles.

Tout ce qui vient d’arriver n’est qu’une comédie: les conservateurs peu nombreux
veulent garder le pouvoir et se défaire des libéraux après s’en être servis. Mais ils ne
réussiront pas; tout le pays est libéral.
J’avais proposé la dissolution de la Chambre et la convocation de la Grande
Assemblée pour faire une Constitution raisonnable et raisonnée. La Constitution de
Ternovo est soit disant rétablie mais elle n’existe que de nom. Le Prince et sa clique
n’ont pas la moindre envie de convoquer la Grande Assemblée qui est remise aux
calendes grecques. On ne joue pas avec des mots sacrés comme celui de
Constitution. Certes il n’y aura pas d’agitation dans le pays, mais si le Prince et les
siens veulent agir contre les intérêts russes, quelle devient la position de nos officiers
qui assistent déjà dans ce pays à un spectacle dangereux et démoralisant? Nous ne
voulions pas du coup d’État de Sistovo, eh bien, nous avons dû le soutenir et le
rendre possible. Qui y a travaillé? Nos officiers! Nous avons 280 officiers dans
l’armée bulgare. L’armée, c’est la force dans un pays, c’est le commandement, et ici
c’est l’ordre et la police, puisque nos officiers sont à la tête de la gendarmerie. Par
nos officiers, nous sommes malheureusement trop engagés en Bulgarie pour pouvoir
abandonner la partie et nous retirer. Le Prince voudrait comme Ministre de la Guerre
le Général Lissavoï, et il n’a pas encore renoncé à cette idée. Mais Lissavoï est un
être nul et sans la moindre capacité; du reste il n’a pas la confiance de l’Empereur, il
ne peut donc être à la tête de l’armée. Le colonel Roediger, qui gère provisoirement
le ministère est un officier instruit, capable et sûr, mais il est trop jeune.
Le Prince s’imagine qu’il peut faire quelque chose tout seul et sans la Russie;
il se trompe et on ne le lui permettrait pas. L’armée bulgare n’est qu’un joujou et
elle ne peut avoir de raison d’être que comme avant-garde de l’armée Russe, le
Prince peut-il croire qu’il arrivera un jour à lui tout seul à conquérir la Roumélie et
la Macédoine? Pur enfantillage; et ses coups de tête d’aujourd’hui ne sont pas de
nature à encourager la Russie à l’appuyer dans ses projets d’ambition. Quelle
différence entre lui et le Prince de Monténégro. Quand je suis arrivé à Cettigne, le
Prince Nicolas était très jeune et sans expérience. Parfois je lui parlais rudement, et
il voulait se rebiffer, en disant qu’il était le maître chez lui. Je lui faisais
comprendre que non et il finissait toujours par entendre raison. Combien de fois je
lui ai dit: Monseigneur, nous devons faire du Monténégro un État en miniature,
mais pas en caricature. Le Prince Alexandre, lui, ne comprend pas cela pour la
Bulgarie. Du reste, qu’y-a-t-il à attendre d’un Prince inintelligent, sans expérience,
intrigant et volontaire, qui ne voit que par les yeux de 4 ou 5 canailles? Le Prince
de Monténégro lui est poète, il aime tous ses montagnards, je l’ai vu pleurer sur des
cadavres pendant la guerre, il ne rencontrait pas une veuve sans lui demander ce
qu’il pouvait faire pour elle. Il a un cœur dans la poitrine et il est attaché à son
peuple. Le Prince Alexandre, lui, a le plus profond mépris de son peuple: ce n’est
pas un Souverain, et il ne pourra jamais le devenir. Au Monténégro je suis resté
14 ans; le jour où j’ai vu que le prince Nicolas était formé et qu’il était devenu un
445
politique consommé, je lui ai dit: l’élève n’a plus besoin des leçons du professeur;
et le professeur est parti. Ce n’est pas ici que je resterai 14 ans; je suis trop fatigué,
et du reste mes leçons seraient perdues.»
Là-dessus M. Yonin me quitta; et que penser après tout ce que je venais
d’entendre, sinon que la Russie a décidé de détrôner le Prince Alexandre, ou pour
le moins que le Ministre de conciliation Yonin, évidemment autorisé, emploie tous
ses efforts à amener ce résultat.
Entretien avec M. Vulkovich, Président du Conseil d’État, le 18/30 septembre 1883
Le dimanche 18/30 septembre est venu me voir M. Vulkovich, Président du

Conseil d’État. Docteur dans l’armée turque, pendant la dernière guerre,
M. Vulkovich a occupé en Roumélie Orientale les fonctions de Directeur des
Travaux Publics, puis ses rapports avec Aleco Pacha étant devenus des plus
mauvais, il dut quitter Philippopoli et vint à Sofia offrir ses services au Prince de
Bulgarie qui lui reconnaît de nombreux défauts, mais qui tient à lui en raison de
son intelligence et des services qu’il pourrait un jour lui rendre par sa profonde
connaissance des hommes et des choses en Roumélie, et l’influence qu’il est sensé
y exercer encore, paraît-il, sur un grand nombre d’individus. M. Vulkovich qui
appartient au parti conservateur a été longtemps Ministre des Affaires Étrangères et
des Cultes, et il a été la première victime des Généraux Sobolev et Kaulbars dans le
Cabinet conservateur qu’ils trouvèrent au pouvoir à leur arrivée en Bulgarie.
Le Prince le nomma alors Président du Conseil d’État, et c’est en cette qualité
qu’il accompagna Son Altesse dans son voyage à Constantinople, Athènes et Cettigne,
ainsi qu’au couronnement de l’Empereur à Moscou. Depuis M. Vulkovich a beaucoup
voyagé, allant offrir à Madrid, Lisbonne et Paris les insignes de l’Ordre de
St Alexandre. À Paris il échoua; il réussit à Madrid et je crois également à Lisbonne.
M. Vulkovich est depuis peu de retour à Sofia; en sorte qu’il n’a pas été mêlé aux
derniers évènements. Tout ce qu’il m’a dit n’est pas d’un intérêt bien vif; cependant il
dissimulait mal sa joie du départ des Généraux. Maintenant, ajouta-t-il, il n’y a plus
ouvertement de conservateurs et de libéraux, ils se sont confondus pour former le parti
national; mais il s’est créé 2 nouveaux partis: nous avons des radicaux comme dans les
pays les plus avancés, et il y a un parti russe, ces 2 partis sont des subdivisions du parti
libéral. M.Yonin prétend que les bulgares travaillent contre la Russie; qu’il le prouve;
quant à nous, il nous serait aisé de prouver que M.Yonine et les russes travaillent contre
les intérêts de la Bulgarie et contre le Prince. Les russes seuls sont responsables et
coupables du terrain et de sympathies qu’ils ont perdus en Bulgarie.
Entretien avec S. A. le Prince de Bulgarie, le 19 septembre/1 octobre 1883
Le lundi, 19septembre/1 octobre dernier Son Altesse le Prince Alexandre a

bien voulu m’inviter, ainsi que M. Lascelles, agent d’Angleterre, le baron
446
Biegeleben, agent d’Autriche-Hongrie, et Nyad-Pacha, Commissaire Ottoman pour

les Vakoufs, à déjeuner dans un monastère voisin de la Capitale. Après le repas Son
Altesse fit une promenade avec nous et s’arrêta sur une hauteur d’où l’on
découvrait Sofia dans le lointain. «Croirait-on, dit le Prince en nous montrant la
ville, qu’un pareil trou puisse contenir autant de haines et de passions. J’ai besoin
de vous parler, ajouta-t-il, et de vous consulter.» Puis le Prince Alexandre nous tint
à peu près le langage suivant:
«Je ne sais plus que faire. J’ai envoyé successivement 3 télégrammes à
L’Empereur à propos du Ministère de la Guerre; l’Empereur ne s’est même pas
donné la peine de répondre. D’autre part, M. Yonin devient plus agressif que
jamais. Il parle ouvertement de ma déchéance. Il a fait venir ici de Philippopoli,
l’ancien Ministre Karavelov qui s’était enfui en Roumélie après les évènements de
Sistovo. Il lui a payé ses frais de voyage, l’entretien et lui fournit l’argent
nécessaire à fonder un journal destiné à provoquer ma déchéance. Karavelov a déjà
commencé à tenir dans la rue des discours injurieux contre moi. Je voulais faire un
voyage à l’intérieur du pays; mes Ministres m’ont supplié de ne pas les laisser seuls
vis-à-vis de Yonin et de ses intrigues; en sorte que j’ai renoncé à mon voyage.
Tsankov me dit sans cesse: ’Protégez-moi contre Karavelov, et je réponds du
reste.’ Ce n’est pas tout; Yonine fait venir un à un les députés et il leur dit qu’ils
ont grand tort de me soutenir, attendu que mes jours sont comptés, la Russie ayant
décidé de me détrôner. Il considère la Chambre actuelle comme illégale et engage
les députés à ne point voter la Convention des chemins de fer, en leur promettant
que la Russie fera grâce à la Bulgarie de la Convention pour frais de l’occupation
russe. Vous connaissez le caractère intéressé des Bulgares; la Chambre commence
à faiblir, et grâce aux arguments de Yonin, la discussion de la Convention des
chemins de fer qui devait être votée demain matin a déjà été ajournée à vendredi
prochain, sous prétexte d’impression des pièces et de la correspondance y relatives.
Yonin veut gagner du temps pour continuer son travail de corruption sur les
députés. Mais je suis personnellement engagé dans cette question, j’ai promis et je
tiens à remplir mes obligations internationales et, coûte que coûte, cette
Convention sera votée.
Mais après, ma position en sera-t-elle plus forte; la Russie seule ici élève la
voix, et les autres Puissances se taisent. Je voudrais pourtant savoir à quoi m’en
tenir, et je viens vous consulter sur ce point. J’ai pensé à faire faire par mon
Ministre des Affaires Étrangères une démarche auprès des représentants des
Grandes Puissances pour qu’ils signalent à leurs gouvernements la situation où je
me trouve en présence de l’hostilité de la Russie et des agissements inouïs de son
agent qui ne ménage plus rien et qui parle ouvertement de me renverser. Si la
Russie a fait la Bulgarie, l’Europe en a consacré l’existence par le Traité de Berlin
et il me semble qu’elle a intérêt à ce que la Bulgarie ne devienne pas une province
Russe. D’un côté il y a l’Europe entière et de l’autre la Russie. Si l’Europe refuse
de me soutenir, alors je saurais que je ne suis plus qu’un gouverneur russe, et je
447
saurai aussi à qui je dois obéir: j’apprécierai ensuite si ma dignité me permet de me

résigner à ce rôle. Dites-moi donc si la démarche que je veux faire auprès des
Puissances doit être officielle ou officieuse; personnellement je penche pour cette
dernière forme.»
L’agent d’Autriche-Hongrie prit le premier la parole et il dit que le fait d’un
ajournement du vote de la Convention des chemins de fer était extrêmement grave;
que cette Convention devait être avant tout votée, et que si elle ne l’était pas, le
Prince et le gouvernement montreraient leur faiblesse vis-à-vis du pays et de la
Russie. Il fallait donc sans retard et avant tout pousser à discussion de cette
Convention, si elle était rejetée, ou aurait une preuve matérielle des intrigues de
l’agent de Russie et la démarche proposée par le Prince trouverait alors sa place et
aurait plus de chances de succès.
L’agent d’Angleterre parla ensuite et fit observer que la démarche, étant
surtout relative aux agissements de l’Envoyé de Russie, porterait principalement
sur une question de personne qui serait remplacée par une autre que l’on pouvait a
priori supposer devoir suivre la même politique, si l’on raisonne sur l’expérience
acquise depuis plusieurs années. Ne serait-il pas opportun pour faire cesser toute
interprétation sur la valeur de la Chambre actuelle de la dissoudre et de procéder à
de novelles élections conformes à la Constitution de Ternovo? (Le Prince rejeta
cette combinaison en disant que la Chambre actuelle avait été acceptée par les 2
partis au pouvoir et qu’il serait extrêmement dangereux de procéder à de nouvelles
élections dans cette période d’agitation où M. Yonin trouverait certainement un
terrain favorable à ses bases intrigues.) M. Lascelles ajouta que si le Prince décidait
à la démarche qu’il projetait, cette démarche, suivant lui, devait être plutôt
officieuse et qu’elle devrait être faite simultanément à Pétersbourg et aux autres
Cabinets.
Nyad-Pacha à son tour appuya la dernière opinion de l’agent d’Angleterre et il
profita de l’occasion pour faire part au Prince du mécontentement provoqué à
Constantinople par le discours d’ouverture de la Chambre bulgare. La Porte, tout en
appréciant la finesse des paroles Princières concernant la grandeur et l’indépendance
de la Bulgarie et en sachant parfaitement que ces paroles s’adressaient uniquement à
la Russie et non à Turquie, avait cru néanmoins en faire l’objet d’une circulaire à ses
ambassadeurs pour qu’ils signalent aux différents Gouvernements que ce langage ne
pouvait passer inaperçu pour elle; la Circulaire faisait aussi mention des obligations
internationales de la Bulgarie dont parlait le discours du Trône et elle ajoutait que la
Bulgarie avait aussi des obligations vis-à-vis de l’Empire Ottoman et qu’il serait
temps qu’elle les remplît.
Le Prince parut peu sensible à ces observations et à ces détails nullement en
rapport avec la gravité de la situation; il se tourna vers moi et me demanda mon
avis. Je répondis que n’étant point représentant d’une grande Puissance, je n’avais
guère à me prononcer. Le Prince insista et je répondis que sans nullement engager
mon gouvernement, mon avis ne devait être considéré que comme purement
448
personnel. ’J’estime, dis-je, que Votre Altesse pourrait sans inconvénient renverser
les rôles. Jusqu’ici Votre Altesse a reçu des sommations de Pétersbourg, Elle pourrait
actuellement télégraphier encore une fois directement à l’Empereur, en lui disant
qu’ayant toujours agi loyalement vis-à-vis de lui, Elle insiste à nouveau pour que la
Russie change sans retard sa politique en Bulgarie, politique fatale pour elle-même et
dangereuse pour la paix européenne; que si Votre Altesse ne reçoit pas une réponse
immédiate, Elle se verra obligée, vu la gravité de la situation, de faire un appel
énergique à l’Europe. Au bout de 48 heures, Votre Altesse aura reçu une réponse, ou
l’Empereur se taira. Alors Votre Altesse sera pleinement autorisée à faire une
démarche auprès des Puissances et dans ce cas je crois préférable que la démarche
soit officielle. Les différents cabinets ne peuvent manquer de se prononcer et Votre
Altesse sortira enfin de l’incertitude où Elle se trouve.’
Après ces différents avis le Prince Alexandre ne sembla pas plus édifié
qu’auparavant et il ne prit aucun parti; jusqu’ici du moins il n’y a eu aucune
démarche, ni officielle, ni officieuse. L’agent d’Angleterre demanda l’autorisation
de télégraphier le soir même pour relater à Londres ce que le Prince avait dit. Son
Altesse ne s’y opposa nullement. Le Prince nous parla encore de l’attitude
provocante de la presse Russe et notamment du Novi Vreme, qui le traite, paraît-il,
de voleur, qui paye avec l’argent de la Bulgarie les dettes de son père et les siennes.
«Et dire, ajouta-t-il, que toutes ces ignobles intrigues sont machinées pour mettre à
ma place ce Karadjordjevic qui vient d’épouser la fille du Prince de Monténégro.
Ce n’est pas pour rien que l’Empereur l’a doté.»
419
SP Londra, 4 octombrie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

On est très préoccupé de ce qui se passe en ce moment en Serbie et surtout en
Bulgarie. On considère Tsankov comme un homme habile et énergique, croyant ici
qu’il a maté la Russie et qu’actuellement l’influence autrichienne est aussi forte en
Bulgarie qu’en Serbie. L’Angleterre se trouve dans une grande perplexité; elle
n’est pas fâchée de voir en Bulgarie une action qui puisse contrarier les projets de
la Russie, tandis que d’autre part elle ne voit pas d’un trop bon œil l’influence que
l’Allemagne et l’Autriche gagnent en Orient. Ce que l’Angleterre voudrait serait un
449
équilibre entre ces deux actions, afin qu’elle puisse dicter toujours sa volonté en se
plaçant tantôt d’un côté tantôt de l’autre dans la balance.
À l’ambassade de Russie on semble croire que le voyage de Gladstone357
avait pour but d’assurer l’Empereur Alexandre que l’Angleterre reconnaissait à la
Russie une influence légitime en Bulgarie.
Il n’y a ici personne; tous les ambassadeurs et tous les ministres étrangers et
indigènes sont ou en voyage ou à la campagne; Mr. Waddington semble bouder
depuis la plaisanterie dont il a été l’objet; il s’attendait à un très grand succès en
Angleterre, mais il faut dire aussi que les circonstances lui ont été contraires.
Je ne sais si je vous ai écrit au sujet d’une lettre que j’ai reçu[e] de notre
collègue Sion. Il s’agissait de sa nomination comme bibliothécaire de l’académie.
Où en sont les pretentions d’Urechia? Il sera toute sa vie un facteur d’embarras.
Votre ami dévoué.
420
SP Sofia, 22 septembrie/4 octombrie 1883

(r.g., 7/19 octombrie 1883)
Un mot seulement pour vous expliquer que [sic!] mon rapport répondant aux
diverses questions contenues dans votre lettre du 10/22 septembre, je vous retourne
cette lettre dont j’ai numéroté les différents paragraphes; je vous serai obligé
toutefois de bien vouloir me la conserver afin que je puisse l’annexer comme base
à mon rapport. J’attendrai à Sofia que les deux Conventions soient votées, puis je
vous demanderai par télégraphe l’autorisation d’aller chercher ma petite famille.
Alors je vous raconterai ce qui pourra se produire de nouveau d’ici là.
En attendant, je vous prie de bien vouloir présenter mes hommages
respectueux à madame Stourdza et me croire, de Votre Excellence, le bien dévoué.
Post-Scriptum
Le Journal La Bulgarie vient de publier le texte de la Convention conclue à
St. Pétersbourg le 16/28 juillet 1883 entre le Gouvernement Impérial de Russie et
la Principauté de Bulgarie pour le paiement des frais de l’occupation. Je
357
La Copenhaga (17 septembrie st. n.), unde se aflau oaspeţi Ţarul Alexandru al III-lea şi
Regele Greciei, George I [n.ed.].
450
m’empresse d’envoyer à Votre Excellence le texte de cette Convention358 qui porte

les signatures de M. de Giers pour la Russie et de Tsankov pour la Bulgarie. Le
chiffre de 28 millions, mentionné dans mon rapport, se trouve réduit à 26 545 626
francs.
J’ai rencontré hier soir le Président de la Chambre qui m’a dit que la
Commission chargée d’examiner cette Convention proposerait de laisser au
gouvernement la faculté d’effectuer le paiement en moins de versements que ne le
prévoit le texte de la Convention. M. Grécoff [Grekov] a ajouté que la majorité de
la Chambre était acquise à l’adoption de la Convention des chemins de fer et que
les deux Conventions seraient discutées et votées le même jour, vendredi, 23
courant, ou samedi, 24 prochain.
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 142;146
421

Busch m’a dit que attend un rapport du Prince Reuss sur une entrevue qu’il
devait avoir avec le Comte Kálnoky relativement à nos affaires et que il espère le
recevoir par le courrier de demain. Il croit toujours que les choses pourront se
arranger, mais il lui faudra un certain espace de temps pour me donner une réponse
définitive parce que le Empereur et le Prince Bismarck sont absents et que il faut
tout régler par correspondance359.
358
Ireperabil.
359
Pe prima filă sunt reperabile minutele a două telegrame expediate la aceeaşi dată de
Ministrul de Externe, Sturdza, către Legaţiile la Berlin şi Viena: „Une alliance par ricochet est
difficile et impossible, car les adversaires étrangers nous traiteront comme satellites de l’Autriche-
Hongrie. Il faut éviter dès le commencement les difficultés qu’on peut prévoir et compter [?] avec les
intrigues qui se multipient de jour en jour. Tâchez donc de persuader que à trois absolument
nécessaire. Quand il s’agira de détails spéciaux, on pourra faire un arrangement séparé avec
l’Autriche.” ANIC, Casa Regală, dosar 19/1883, 122, Sturdza către Liteanu, [Bucureşti], 5 octombrie
1883, f.o. „Comme dois aller Baden Baden viendrai Vienne. Il faut hâter arrivée texte. Les trois
absolument nécessaires cause intrigues russes traitant satellite austro-hongrois. […]”.ANIC, Casa
Regală, dosar 19/1883, 122, Sturdza către Carp, [Bucureşti], 5 octombrie 1883, f.o.
451
422
ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI LA BELGRAD,
MAVROGHENI, CĂTRE MINISTRUL

(r.g., 29 septembrie/11 octombrie)
Par suite d’une erreur commise au Ministère des Affaires Étrangères, j’ai
annoncé à Votre Excellence que la Chambre a été dissoute. Mais c’est seulement
la session extraordinaire de la Skuptchina qui a été close. Votre Excellence sait
que l’assemblée actuelle avait été convoquée spécialement pour ratifier les
décisions de la conférence à quatre relatives à la jonction des chemins de fer
austro-serbes. Le Cabinet Pirocanac avait cru devoir soumettre cette convention à
la sanction du Parlement. Le nouveau Ministère interprétant d’une manière
différente l’article 8 de la Constitution a pensé qu’il pouvait se passer, dans cette
question, de l’approbation de la Chambre. L’article 8 dit, en effet, que le vote de
la Skuptchina est nécessaire pour toute convention, qui imposerait de nouvelles
charges à l’État.
Sans vouloir discuter la valeur de cette interprétation, qui est au moins
subtile, cette façon de procéder me paraît inconséquente. Il faudrait admettre alors
que le cabinet démissionnaire ne connaissait pas la Constitution. Il est évident pour
moi qu’on a voulu se débarrasser provisoirement de la Chambre, et se donner le
temps de méditer sur la situation créée par les élections, au résultat desquelles on
ne s’attendait pas en haut lieu.
Ainsi que je l’avais annoncé à Votre Excellence, Monsieur Pirocanac n’a pas
voulu continuer une politique désapprouvée par la nation, et a laissé à d’autres la
mission d’engager une lutte dangereuse avec la majorité radicale.
L’homme d’État qui a consenti à prendre les rênes du pouvoir dans ces
circonstances difficiles, est connu par ses principes autoritaires et ses idées
arriérées en matière de gouvernement. C’est d’ailleurs un parfait honnête homme.
Les collègues pour la plupart jeunes encore, ne jouissent pas d’une expérience ni
d’une autorité suffisantes pour dominer la situation présentée, et arrêter les progrès
incontestables accomplis par le parti radical. Ce dernier, fort de sa victoire, est en
droit de se demander pour quelles raisons on a convoqué l’assemblée nationale, et
pour quelles raisons on l’a renvoyée sans la consulter sur quoi ce soit. Le décret de
clôture a en effet suivi immédiatement le message d’ouverture. Rentrés dans leurs
452
foyers les députés de la majorité seront autorisés à dire aux électeurs que le
gouvernement n’a voulu tenir aucun compte de leurs volontés, et qu’il s’apprête à
inaugurer une politique arbitraire en dehors du contrôle de la nation. Ces velléités
de coup d’État ne feront qu’exciter davantage les esprits, et prépareront une
explosion lorsque le gouvernement sera obligé de se présenter devant les
mandataires du peuple.
Pleine de ressentiment contre un Ministère qui l’aura traitée avec tant de
dédain, n’est-il pas à craindre que le premier acte de l’assemblée, dans la prochaine
session, ne soit la mise en accusation des conseillers du Roi? Et, dans ce cas, le
pouvoir ne se trouverait-il pas dans l’alternative, où de faire un coup d’État, ou de
sombrer devant la résistance légale de la nation?
Pour ma part, je vois que le conflit est ajourné mais non évité. Or, plus on
remettra la solution des questions qui irritent les masses, plus les conséquences de
la catastrophe seront graves. Il faut regretter que les moyens conciliants n’aient pas
été essayés. Il est à présumer qu’en rentrant à Belgrade le Roi avait déjà son plan
tout fait, car il ne s’est adressé à personne, et a formé immédiatement son
Ministère.
Pour résumer mes appréciations sur le nouveau Cabinet, j’estime qu’il est
condamné par sa constitution même: s’il gouverne sans parlement, il viole les
lois, et provoque à brève échéance, des troubles sérieux dans le pays; s’il
convoque l’assemblée, il court au devant d’un vote de blâme et de mise en
accusation. Par conséquent, il n’a pas sa raison d’être, car il ne pourra conduire à
aucune solution.
Monsieur Boghicevitch [Bogicevic – n.ed.], le Ministre des affaires étrangères,
est arrivé aujourd’hui à Belgrade. Je n’ai pas encore pu le voir ni causer avec lui.
Sitôt que j’aurais des données positives sur les intentions du Gouvernement, et sur les
espérances qu’il nourrit quant au dénouement de la crise actuelle, j’en ferai l’objet
d’un nouveau rapport.
Dans la lettre par laquelle il demande au Roi de le relever de ses fonctions de
Premier Ministre, Monsieur Pirocanac se base, pour expliquer sa retraite, sur le fait
que le résultat des élections ayant été contraire à la révision de la Constitution, il se
trouve sur ce point en désaccord avec la majorité des électeurs. Cette allégation
n’est pas toute faite exacte: les radicaux ne sont pas hostiles, en principe, à une
révision des lois constitutionnelles. Monsieur Pirocanac veut simplement masquer
son échec électoral en atténuant les profondes divergences de vues qui le séparent
du parti victorieux.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma parfaite
considération.
453
423
T cifr. 2345/52 Viena, 7 octombrie (st.n.) 1883, ora 10

(Bucureşti, 7 octombrie, ora 12)
Retard a été provoqué par absence Empereur d’Allemagne. C’est à Berlin et

non pas ici qu’on peut presser les choses: mais je ne crois pas qu’il faut montrer
trop d’impatience.
424
T cifr. 3212/53 Viena, 9 octombrie (st.n.) 1883, ora 16,10

Texte sera ici dans quelques jours. Kálnoky croit qu’il y aura quelques légers
changements de forme. On efface à pd. mot Russie [?] pour ménager susceptibilité
Emp.[ereur] Allem.[agne] et on tâche à de trouver autre rédaction à article qui dit
qu’on se prête à aider et appuyer car Allem.[agne] ne peut pas nous prêter aide
direct.[ement] seule Autr.[iche] qui à son [tour] sera soutenue par Allemagne.
425

(r.g., 7/19 octombrie)
Lorsque le nouveau Cabinet s’est présenté devant la Chambre pour clore la
session, le Président du Conseil a commencé par lire l’Ukase par lequel Sa Majesté le
454
Roi acceptait sauf une modification insignifiante la liste des membres du bureau
présentée par la majorité. Le Président, Monsieur Nestorovitch, commerçant,
appartient à la majorité, et se trouve être, en conséquence, ennemi du Gouvernement
actuel.
Les applaudissements des radicaux ont été aussitôt interrompus par la lecture
d’un second message déclarant close la session extraordinaire de ’83. Ces façons
conciliantes tiennent à une méthode adoptée par le Ministère. Si ce dernier avait
immédiatement dissout le parlement, il aurait dû, dans le délai de quatre mois,
procéder à de nouvelles élections, et ouvrir la session ordinaire dans le courant de
Janvier.
Tandis qu’en renvoyant les députés dans leurs foyers, sous prétexte que leur
concours dans la question du raccordement des chemins de fer était inutile, le
Gouvernement se réserve la faculté de dissoudre la Chambre dans trois moins
seulement, de faire les élections en Avril–Mai, et d’ajourner à la fin de ’84, en
vertu de la Constitution, la réunion de la nouvelle Skuptchina.
Cette tactique parlementaire offre l’avantage de procurer à Monsieur Cristitch
et ses collègues un répit précieux. Arrivés dans un moment critique, et faisant partie
d’un cabinet antipathique à la majorité de la représentation nationale, ces messieurs
ont couru au plus pressé. Il fallait éviter avant tout une collision immédiate, et gagner
du temps. À ce point de vue, on a réussi: le conflit est ajourné.
Maintenant les Ministres sauront-ils mettre à profit les quelques mois de
loisirs que le départ de la Skuptchina va leur faire? Parviendront-ils à désarmer la
nation, et à ramener à eux les masses du suffrage universel? Je ne le crois pas. En
outre, le pays acceptera-t-il cette situation? Il est difficile de se prononcer encore
d’une façon positive. Ce que je puis affirmer c’est que le parti radical acquerra une
force plus grande par suite des persécutions dont il sera nécessairement l’objet de
la part d’un Gouvernement créé contre lui. Monsieur Hristitch héritera de
l’impopularité de son prédécesseur; et lorsque le pouvoir et le Pays se retrouveront
face à face les difficultés seront tout aussi nombreuses et les rancunes plus grandes.
Il est à craindre qu’à ce moment les radicaux ne se vengent cruellement de ce
que aujourd’hui on a refusé de les prendre au sérieux. Monsieur Boghicevitch
compte partir pour Vienne à la fin de la semaine. Il présentera à l’Empereur ses
lettres de rappel, et profitera de son séjour dans la capitale de l’Autriche pour
ratifier, au nom de la Serbie, les décisions de la conférence à quatre. Son absence
sera de dix à quinze jours.
On annonce certains changements dans le corps diplomatique serbe:
Monsieur Pirocanac irait à Vienne [Milan Boghitchevitch]; Monsieur Marinovitch
serait transféré de Paris à Saint Pétersbourg, et Monsieur Philippe [Felix – n.ed.]
Hristitch actuellement Ministre à Londres remplacerait Monsieur Marinovitch à
Paris. Ces nominations ne sont pas encore officielles.
455
426
SP Berlin, 10 octombrie (st.n.) 1883
Mon cher Maître,

Je ne vous ai pas écrit ces derniers temps parce que j’attendais toujours d’avoir
quelque chose de positif et de définitif à vous communiquer au sujet de l’importante
question qui nous occupe en ce moment. J’en ai entretenu plusieurs fois Mr. Busch
pour lui montrer que mon gouvernement aspirait à conclure l’acte que le Prince de
Bismarck avait conseillé à Mr. Bratiano dans l’entrevue de Gastein et pour lequel
notre Président de Conseil s’était expressément rendu à Vienne, sans manquer
d’ajouter que nous désirions le négocier et le stipuler à trois. Mr. Busch m’a sans
cesse témoigné les meilleures dispositions à cet égard. Il m’a répété que suivant lui les
choses pourraient s’arranger, que si l’Allemagne ne saurait prendre envers nous les
mêmes engagements que vis-à-vis de l’Autriche parce que la position géographique
s’y opposait, il serait possible cependant de trouver une rédaction pour concilier notre
désir avec les nécessités de la situation, et afin de pouvoir présenter l’acte qu’il s’agit
d’élaborer à l’approbation et à la signature des trois Souverains. Telle est son opinion
personnelle; mais il ne sera en mesure de me donner une réponse certaine à ce sujet
qu’après avoir soumis au Prince de Bismarck et à l’Empereur le rapport qu’on
attendait du Prince Reuss à la suite d’un entretien que ce dernier avait eu par rapport à
cette affaire avec le Comte Kálnoky. Mr. Busch croit aussi qu’il aura besoin d’un
certain espace de temps pour se prononcer définitivement, parce que l’Empereur et le
Chancelier étant absents il doit tout régler par correspondance. C’est là en quelques
mots l’avis du Sous-Secrétaire d’État qui remplace actuellement le Comte de
Hatzfeldt au Département des relations extérieures.
Je dois ajouter que les manières du gouvernement allemand à notre endroit
sont plus que courtoises et bienveillants; elles sont suaves, c’est pour ainsi dire la
poésie de la diplomatie. J’en conclus qu’on attache un certain prix à nous voir agir
dans le sens des conseils que nous a donnés le Prince de Bismarck, et si nous
voulons apprécier l’importance que nous avons, mais sans l’exagérer, nous serons
je crois à même de faire une œuvre utile aux intérêts de notre pays. Vous ne m’en
voudrez pas, mon cher Maître, de ne pas vous envoyer relativement à cette
question des rapports; je ne crois pas le devoir faire, puisque nous sommes tenus au
secret; je ne vous écrirai donc que des lettres particulières, et celles-ci mêmes avec
des ménagements comme la présente par exemple. À quoi bon tout dire, puis que
nous pouvons nous comprendre à demi-mot?
En fait de politique générale, la situation est celle que vous connaissez;
l’alliance austro-allemande est toujours la seule chose positive et dominante en
456
Europe. Les affaires de Serbie et de Bulgarie ont bien inspiré quelques inquiétudes;
mais on ne croit pas qu’elles deviennent très prochainement un champ clos où se
rencontrent l’Autriche et la Russie. Ce danger paraît être ajournné. La diplomatie
chaume en ce moment à Berlin. Le Prince de Bismarck et tous les ambassadeurs
sont absents, et lorsque cet état major n’est pas là, les meilleures sources
d’informations font défaut. D’ailleurs je crois que tous les mauvais bruits qui ont
couru n’étaient que des nuages d’automne dissipés à l’heure qu’il est, et que nous
passerons un hiver relativement calme et tranquille.
Mais vous, mon cher Maître, comment allez-vous? Il y a si longtemps que je
n’ai eu de vos nouvelles! Me permettez-vous d’espérer que vous trouverez bientôt
parmi vos occupations un peu de loisir pour m’écrire. Je serais très-heureux de
vous lire. En atendant, présentez, je vous prie, mes hommages les plus respectueux
à Madame Stourdza, et veuillez croire, mon cher Maître, à tous mes sentiments de
dévoûment les plus sincères.
427
R 1798 Viena, 11 octombrie (st.n.) 1883

(r.g., 25 noiembrie/7 decembrie)
Domnule Ministru,
Din informaţiile ce-mi parvin de la Belgrad, reiese că situaţia care ameninţă
de a se complica chiar de pe acum s-a liniştit momentan prin numirea Domnului
Hristitch şi prin închiderea Skupcinei. Domnul Hristitch are reputaţia de a fi un
om foarte energic şi de o probitate necontestată; calitatea lui cea mai mare însă
este că e un admirabil poliţist. El cunoaşte ca nimeni în Serbia firele tuturor
comploturilor şi apucăturile tuturor conspiratorilor şi intriganţilor politici astfel
încât, sub punctul de vedere al garanţiei personale, Regele Milan nu putea să facă
o mai bună alegere.
Sub punctul de vedere politic, cunoştinţa adâncă ce Hristitch are de oamenii de
acolo îi va permite să se folosească de închiderea Skupcinei pentru a modifica
majoritatea. Precum ştiţi, această majoritate este compusă în mare parte de radicali
din care jumătate făcuse parte până mai deunăzi de majoritatea lui Pirocanac.
Neputinţa guvernului de a satisface toate apetiturile i-a aruncat în opoziţie. Şi se
poate foarte bine ca noul minister, în contra căruia animozităţile personale nu sunt
457
atât de vii, să parvină a readuce câţiva dintr-înşii şi aş face astfel de nu o majoritate

mare dar cel puţin una posibilă.
În cazul contrar, Hristitch, care nu are destulă autoritate pentru a face noua
alegere, va trebui să cadă, şi se naşte întrebarea ce va fi atunci de făcut: a chema pe
radicali este un ce imposibil. Oameni, care de astfel, nu sunt entuziaşti de Regele
Milan, afirmă această imposibilitate. Şefii radicalilor sunt un jurnalist cu oarecare
talent, dar fără nicio practică a afacerilor, un neguţător de tutun ce abia ştie a scrie
şi un profesor decăzut care are reputaţia de a fi un proxenet distins. Cu asemenea
elemente nu se poate guverna. Ar fi asemenea greu de a se adresa la Ristic. Dintâi
din cauza politicii externe, al doilea pentru că partizanii lui Ristic sunt puţin
numeroşi nu numai în camera actuală, dar şi în ţară. Nu rămâne deci decât un
minister Garaschanin care ar proceda la noua alegere cu şanse, pe cât mi se afirmă,
destul de favorabile.
Viitorul deci ar fi destul de clar, însă numai pe un timp foarte limitat. Chiar
dacă Garaschanin ar obţine majoritatea, n-ar garanta cu aceasta decât votarea
convenţiei cu Austria, căci de altminteri greutăţi enorme aşteaptă pe guvernul
regelui Milan. Aceste greutăţi au să nască în mare parte din situaţia financiară.
Abia acum începe Serbia aş da organizarea unui stat modern, şi nimeni nu ştie mai
bine decât noi, Românii, cu ce enorme cheltuieli sunt întovărăşite transformările
subite prin care din fericire am trecut deja şi prin care Serbia este în ajun de a trece:
armată, drumuri de fier, justiţie, administraţie, instrucţie publică, toate acestea se
traduc în ultimă instanţă în anuităţi, anuităţile în impozite şi impozitele în ruină sau
în progres, după cum o ţară e sau nu în stare de a suferi sacrificiile ce i se cer, de
multe ori înainte de vreme.
Întrucât priveşte pe Serbia, sporul de impozite are să întâmpine o îndoită
greutate, întâi în sărăcia relativă a ţării, al doilea în rezistenţa ce ţăranul sârb, adică
mai întreaga populaţie, opune la orice nouă dare. Să mai adăugăm la aceasta
nemulţumirile numeroase ceea ce orice reorganizare provoacă neapărat şi uşurinţa
cu care agitatorii străini vor putea opera în asemenea condiţii, şi vom înţelege uşor
pentru ce toţi acei care urmăresc de aproape afacerile sârbeşti se tem ca nu cumva
progresul ce se pregăteşte să nu fie întovărăşit de catastrofe financiare şi de
zguduire socială ce ar pune în joc de nu existenţa statului, dar cel puţin regimul
actual.
Regele Milan este el omul pentru a domina o situaţie atât de complicată? Eu
unul mă îndoiesc. În loc de a profita de istoria lui Cuza, care ar fi căzut chiar dacă
nu ar fi meritat să cadă, Milan imită în toate şi procedează cu entuziasm în privinţa
ideilor: cu nepăsare, în privinţa mijloacelor, şi cu cinism, în privinţa oamenilor.
Pentru a izbuti cu un asemenea sistem, trebuie cineva să fie, ori un mare geniu, ori
un protejat, quand même, nu al Austriei, dar al Dumnezeirii.
AMAE, Ahiva istorică, Belgrad, vol. 282, f. 41-43
458
428
MAVROGHENI
R 350 confidenţial360 Salonic, 30 septembrie/12 octombrie 1883
Domnule Ministru,
Am onoarea a aduce la cunoştinţa Excelenţei Voastre că Domnul
Papadimitrie, supus român şi institutor în Epir, a fost arestat de către autoritatea
otomană din Grebena şi ameninţat cu exilul, după cererea Patriarhiei din
Constantinopol. De aceasta am fost înştiinţat de către Domnul Inspector al Şcolilor
române din Turcia, care se află acum la Bitolia, prin depeşă, al cărei cuprins este
cel următor: „Papadimitrie, instituteur, sujet roumain, arrêté Grebena. Va être
exilé par demande Patriarcat. Tâchez le délivrer, entendez vous avec Bonnetti (?).”
Îndată după primirea acestei depeşe am cerut Guvernatorului General din
Salonic să intervină pe lângă colegul său din vilayetul Janina, de care ţine cazana
Grebena, spre trimiterea la Salonic a arestatului, unde se va continua instrucţiunea
afacerii sale. Guvernatorul General îmi satisfăcu cererea depeşând imediat în acest
sens valiului din Janina. Mă voi grăbi dar, a comunica Excelenţei Voastre
răspunsul valiului din Janina îndată ce va sosi precum şi cauza adevărată a arestării
acestui institutor.
Din cuprinsul depeşei Domnului Mărgărit, Excelenţa Voastră va binevoi a
vedea că relaţiile dintre Inspecţiunea şcolilor române şi şeful misionarilor Lazarişti
de aici, Reverent Père Bonetti, devin din ce în ce mai intime şi că acest preot, nu
ştiu din ce motiv, trebuie să fie amestecat în tot ce se atinge de şcolile noastre din
Turcia. Mirat dar, Domnule Ministru, de aceasta, şi dorind a căpăta oricare lămuriri
asupra amestecării acestui preot catolic în afacerile şcolilor române din Turcia,
precum şi de a nu deştepta vreo bănuială că mă tem (feresc) de dânsul, căci eram
sigur că fusese înştiinţat de arestarea institutorului român de către Domnul
Mărgărit, chiar în ziua primirii acestei depeşe am vizitat pe Père Bonetti, în formă,
de a mă consilia cu R. S. asupra eliberării Domnului Papadimitrie, şi în fond a mă
asigura dacă în adevăr, după cum auzisem, acest institutor nu şi-a atras mânia
Patriarhiei din cauza propagandei catolice ce face în Epir, şi despre progresele
căreia mi-am permis a întreţine pe Excelenţa Voastră prin raportul meu nr. 292.
În adevăr, Domnule Ministru, nu fusei înşelat în bănuielile mele, căci Père
Bonetti, îndată ce mă văzu, mă întâmpină cu cuvintele: „Eh bien, Monsieur le
Gérant, les grecs nous en font voir des belles, le pauvre Monsieur Papadimitri a
été arrêté par leurs intrigues, mais je compte le demander au Valli à un autre titre
que celui de sujet roumain....” Văzând însă că fusese prea departe în confidenţele
360
Privind acelaşi argument vezi nr. 456, 472.
459
sale se opri asupra acestui cuvânt, arătându-mi însă o depeşă primită de la Domnul
Mărgărit şi alta de la institutorul român asupra arestării sale. La plecare mă mai
rugă să-l ţin la curent cu demersurile ce vom face, promiţându-mi că va interveni,
negreşit, pe lângă Valiu, când îi voi cere, spre a grăbi eliberarea Domnului
Papadimitrie.
Cum Veţi binevoi a vedea, Domnule Ministru, Domnul Mărgărit tot continuă
în ideea greşită, după mine, de a ajunge la dezvoltarea macedo-românilor cu
ajutorul catolicismului; căci acum sunt sigur, mai cu seamă în urma întrevederii ce
avui cu Père Bonnetti, că Domnul Papadimitrie pe lângă titlul de institutor român
mai are şi pe acela de emisar catolic cum bunăoară P. Constandinescu în Epir şi
alţii vreo doi, trei.
Încă un fapt care adevereşte şi mai mult cele avansate de subsemnatul este şi
următorul: Domnul Mărgărit se însărcinează printr-o scrisoare către Père Bonetti,
de a publica, când va merge în Bucureşti, o traducere în macedoneană a
răspunsului ce fac catolicii, prin pana Père Faveyrial, directorul Şcolii Lazariştilor
din Bitolia, scrisorii pastorale făcută de Mitropolitul Calinic din Salonic, cu ocazia
începerii postului Paştilor din anul trecut, şi prin care Eminenţa Sa insultă în mai
multe pasaje religia catolică în general şi pe Père Bonnetti în particular. Desigur că
acest răspuns al catolicilor, tradus în macedoneană, este destinat a se distribui
populaţiei române din Turcia şi toate acestea pentru progresarea catolicismului în
aceste părţi.
Această persistenţă a Domnului Mărgărit de a întreţine asemenea relaţii
intime cu principalii şefi religioşi catolici din Turcia şi România poate da loc la o
mulţime de bănuieli cu totul în defavoarea domnului Mărgărit şi chiar al nostru ca
români.
Binevoiţi a primi, Domnule Ministru, asigurarea profundului meu respect.
429
T cifr. 118361 [Bucureşti], 14 octombrie (st.n.) 1883, ora 12,30
Devant partir pour Baden Baden voir Prince Stourdza je m’arrêterai en

retournant Vienne. Je désire pouvoir alors signer. [J’ai écrit Berlin hâter
instructions Reuss pour participation]. Faites votre possible afin que Reuss reçoive
361
Reconstituită în baza a două ciorne.
460
instructions sur la participation et la signature de l’Allemagne. Texte amendé à

Berlin apporté par Mayr est accepté. [Demandez si dans pleins pouvoirs on accepte
qualificatif traité de parfaite amitié comme objectif [tăiat în orig. – n.ed.]. Je pars
Jeudi. [Je partirai Jeudi. Désire voir Venerdi [Vendradi – n.ed.] dans intervalle
Kálnoky pour partir soir.].
430
SP Viena, 14 octombrie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Permite-mi aţi [sic!] spune câteva observaţii în privinţa incidentului de la Vulcan.
Dintâi, mi se pare că graniţa nu e destul de bine păzită, al doilea, găsesc că autorităţile
militare nu şi-au făcut datoria lor. Dacă au vrut să evite aşa un conflict, ceea ce aprob,
trebuiau să raporteze pur şi simplu faptul ca să restabilim statu quo[-ul] prin intervenţie
diplomatică. Dacă au vrut din contră să opună [în]călcării austriece măsuri militare,
atunci nu trebuiau să dea soldaţilor ordinul de a nu trage căci nu e bine să expună pe
soldaţi a juca un rol nedemn de steagul lor. Un soldat nu trebuie să-şi dea nici arma,
nici libertatea fără luptă. Călcări se întâmplă şi aiurea dar acolo soldaţii îşi fac datoria şi
nu mai departe decât în vara aceasta s-au ucis vreo patru oameni pe graniţa germano-
rusă. Guvernele intervin pe urmă şi regulează afacerea dar trebuie să ştie ofiţerii de pe
graniţă că orice călcare, fie de o parte, fie de alta îi expune la un glonte adică la o
răspundere serioasă362.
Scrie-mi te rog ceva despre mersul afacerilor în lăuntru. Hurmuzaki se plânge
că cere o mulţime de lămuriri de la Domenii dar că nu primeşte nici un răspuns. De
ce nu-i dai tu o mână de ajutor? Câmpineanu e leneş şi are nevoie de a fi îmboldit.
Eu aci am făcut ce am putut dar afacerea fiind pendentă dinaintea justiţiei, acţiunea
mea este forţamente limitată. La Minister mi s-a promis neutralitatea căci Calice
lucrase pentru călugări. Ca curiosum îţi trimit sentinţa Curţii de Apel din Lemberg
362
Asupra acestui argument Carp revine cu scrisoarea particulară din 29 noiembrie 1883, din
care se publică următorul pasaj: „[...] Cu Szőgyeny[i] am avut astăzi o lungă întrevedere în chestia
fruntariilor. Am expus fiecare punctul nostru de vedere şi el mi-a zis că împărtăşeşte modul meu de a
vedea însă deocamdată numai ad referendum. După ce va raporta lui Taafe şi lui Tisza conversaţiunea
noastră poate că vom face un pas înainte. La timp voi trimite raport amănunţit. Al tău devotat frate for
ever.” Vezi BAR, coresp., S 9(50)/DCCCLXVII, Carp către Sturdza, Viena, 29 noiembrie (st.n.) 1883.
461
prin care în mod indirect se discută şi drepturile Patriarhului faţă cu noi şi se

tranşează în favoarea grecilor. E un capo d’opera juridic.
În afacerea cea mare cred că Mayr ţi-a adus ce-ţi trebuia căci deşi nu cunosc
textul însuş, însă după cele spuse de Kálnoky şi raportate la vreme nu văd nici o
greutate.
Ieri am văzut pre prinţul Lichnowsky care e administrator al fabricii de puşti
şi care m-a rugat să intervin pentru armele confecţionate peste comandă. Am
telegrafiat astăzi lui Brătiano să-mi spună care este ultimul său preţ.
431

Mr Busch m’a dit que Prince Bismarck ne avait pas amendé le texte. Il avait
simplement présenté des observations abandonnant au Comte Kálnoky le soin de la
rédaction déclarant en même temps qu’il accepterait toute formule qui tenant compte
de ses observations il serait convenu entre le Cabinet autrichien et le gouvernement
roumain. On attend ici ce texte et Mr. Busch promet de faire tout ce qui est possible
pour que dans huit jours Vous puissiez tout régler et signer à Vienne.
432

Prince B.[ismarck] me fait savoir par Mr. Busch que pour ne pas créer
plusieurs centres de négociations et pour laisser au Comte Kálnoky le honneur de
462
mener à bonne fin la œuvre entreprise, il a abandonné le soin de régler la question à

résoudre et de rédaction le acte à signer au Cabinet autrichien et au gouvernement
roumain en se bornant à présenter au premier certaines observations.
433
R 340 Sofia, 6/18 octombrie1883

(r.g., 25 noiembrie)
Depuis les derniers événements qui provisoirement, semblent avoir assoupi la
crise bulgare, rien de saillant ne s’est produit dans la Principauté. En attendant que
la Commission chargée d’étudier les modifications à introduire dans la Constitution
de Ternovo, rendue au pays, ait élaboré un projet sur cette question et que la
Sobranie, prorogée jusqu’au 22 novembre, reprenne ses séances et ses travaux, les
Ministres Bulgares, animés d’un zèle patriotique, font preuve, chacun dans son
ressort, d’une persévérance méritoire dans l’œuvre de reconstitution de l’édifice
national.
Mais cette unité dans le Gouvernement, cette parfaite conformité de vues
dureront-elles? On l’espère plus qu’on ne le croit, car ni l’une ni l’autre,
malheureusement, ne sont réellement dans les partis qui seraient cependant
intéressés à marcher d’intelligence, à s’inspirer d’un intérêt public supérieur. Quoi
qu’il en soit, pour le moment, seule, la question du Ministère de la Guerre qui n’est
pas encore vidée et ne semble pas en voie d’être résolue, est avec l’obstination de
M.Yonin à ne pas céder le terrain malgré l’éclatant insuccès de sa mission, les
points noirs qui inquiètent l’opinion publique.
À vrai dire, ces craintes quoique un peu exagéreées ne sont pas absolument
dépourvues de fondement, car M.Yonin, qui ne peut se résoudre à rester sous le
coup d’une défaite aussi retentissante, tente par tous les moyens, avouables ou
occultes, de prendre sa revanche. Il ne craint pas, pour arriver à ses fins, de
s’adresser à toutes les mauvaises passions et d’employer l’argent russe à soudoyer
des agents, tarés notoirement et pris dans la lie de la population. Parvenu à grouper,
autour de lui, quelques mécontents à la tête desquels se trouve M. Burmov,
ex-gérant du Ministère des Finances dans le cabinet Sobolev, le Ministre russe les
représentante à St. Pétersbourg comme les seuls vrais confidents de la pensée et de
463
l’esprit publics en Bulgarie. D’autre part, il ne manquera pas à la rentrée de la

Chambre, d’exploiter au profit de ses vues la divergence d’opinions survenue entre
le Président du Cabinet et M. Suknarov, maire de la Capitale, radical, auquel se
joindront, vraisemblablement, Karavelov et Slaveikov, autrefois, chauds partisans
de m. Dragan Tsankov, et aujourd’hui ses adversaires.
Un fait qui n’est pas de nature à apaiser les rancunes de M. Yonin, c’est le
vote de la Convention relative à l’indemnité due à la Russie pour les frais
d’occupation et surtout, l’envoi à St. Pétersbourg de M. Balabanov, Ministre des
Affaires Étrangères de Bulgarie, pour y porter les ratifications de ladite
Convention. Le Ministre de Russie insistait pour que l’échange des ratifications se
fît à Sofia même, se doutant bien que cette formalité servait de prétexte ostensible
au voyage de M. Balabanov, qui en réalité ne se rend en Russie que pour entretenir
l’Empereur et ses Conseillers de l’état réel des choses en Bulgarie et de la nécessité
urgente pour la Grande Protectrice de reprendre dans son giron la petite
Principauté, coupable seulement d’avoir défendu ses libertés, conférées par la
Russie elle-même, contre les empiètements de personnalités ignorantes et mal
intentionnées. Que le Prince Alexandre, après la satisfaction d’amour propre qu’il
s’est donné en renvoyant les Généraux, soit porté à désirer un rapprochement et à
solliciter la paix de son puissant protecteur mécontent, et qu’il agisse dans ce sens
au milieu des complications que lui suscite M. Yonin, cela n’est point douteur et se
trouve être même naturel puis qu’il y trouverait son intérêt. Est-ce à dire que tout
soit définitif en Bulgarie, que la paix soit bien complètement assurée. Il est permis
d’avoir des doutes à cet égard.
En effet, et quoi que fassent M. Tsankov et ses partisans dont la politique
d’indépendance s’accentue avec une netteté croissante, il y a toujours en Bulgarie
une masse compacte, muette, qui reste par habitude, reconnaissance ou crainte,
peut-être même par instinct, essentiellement attachée à la Russie et ce serait une
méprise bien étrange de croire que le tempérament d’une nation peut changer en
six semaines, qu’un parti constitutionnel, radicalement hostile à l’ingérence de la
Russie dans les affaires de la Principauté, peut se former tout d’un coup assez
puissant pour passer l’éponge sur le passé. Il est évident pour tout esprit attentif que
si l’influence de la Russie en Bulgarie est compromise et même amoindrie, elle ne
saurait être déjà absolument annihilée, et il n’est pas à douter que si à St. Pétersbourg
on renonce à la politique de compression, si malencontreusement expérimentée
avec les Généraux Sobolev et Kaulbars, une large part d’influence sera à nouveau
attribuée dans les affaires de la Principauté à l’Empire Libérateur.
La Russie, dont la presse est assez portée à croire que l’Autriche a été le
boutefeu du conflit russo-bulgare, ne se rend pas compte que ce conflit, il est né,
comme ceux qui l’ont précédé et comme ceux qui le suivront, de toute une
situation. Elle n’a après tout que les embarras qu’elle s’est préparés, c’est elle qui a
créé en quelque sorte la Bulgarie, qui l’a soutenue dès ses premiers pas, qui l’a
environnée de sa protection. Elle devait bien prévoir les conséquences de ce qu’elle
464
faisait et elle ne pouvait ignorer que cet État nouveau formé d’un démembrement
de l’Empire Ottoman tendrait inévitablement avec ses jeunes espérances à
s’affranchir d’une tutelle gérante même avant de s’être consolidé sur les bases qui
lui avaient été faites. Il est vraisemblable que la Russie ne persistera pas dans un
mécontentement maladroit, où elle aurait trop à perdre, et qu’elle saisira avec
empressement, dans la crainte de se voir supplanter par une autre Puissance, la
première occasion de se montrer indulgente aux écarts de sa pupille indisciplinée et
de l’absoudre; mais en définitive la situation ne restera pas moins la même avec
tous ses éléments discordants et confus.
En attendant le retour au statu quo ante au point de vue des relations entre les
deux pays, les relations du Prince Alexandre avec l’Empereur de Russie ne se sont
guère améliorées. Des télégrammes émanant de Pétersbourg, portent bien que
l’Empereur Alexandre serait disposé à envoyer à Sofia un de ses aides de camp
pour s’enquérir sur les lieux de la situation et lui en référer, mais on ne sais encore
le crédit qu’il faut accorder à ces informations. Un fait significatif m’a été rapporté
qui ne semble pas indiquer à bref délai un rapprochement sincère. Votre Excellence
n’ignore pas que pendant le séjour de l’Empereur à la Cour de Danemark, le Prince
Alexandre désireux d’établir un échange de vues avec l’Empereur au sujet de la
question de Ministère de la Guerre, lui avait adressé à cet effet une sérié de
télégrammes, demeurés sans réponse. Quelques jours avant que l’Empereur n’eut
quitté Copenhague, le bureau télégraphique de cette ville, informait la Chancellerie
du Prince de suspendre tout envoi ultérieur de télégrammes, vu que pas une des
dépêches précédentes n’avait pu être remise à destination, l’Empereur ayant
irrévocablement refusé de recevoir toute communication provenant du Prince de
Bulgarie. On m’a garanti l’authenticité de ce fait qui a profondément froissé le
Prince Alexandre.
Le raison d’État l’emportant néanmoins sur des susceptibilités, légitimes
d’ailleurs, la mission de M. Balabanov a été arrêtée en Conseil des Ministres et son
départ fixé pour le 7/19 courant, c’est-à-dire demain. Le Gouvernement Princier
attend beaucoup du tact et de l’intelligence du Ministre des Affaires Étrangères. Il
espère que M. Balabanov, bien que dépeint à Pétersbourg sous les couleurs les plus
sombres par M. Yonin, exaspéré du rôle mesquin et effacé qu’il joue à Sofia,
réussira à dissiper les malentendus qui ont amené le conflit russo-bulgare et à
ramener l’Empereur à de meilleurs sentiments envers le Prince Alexandre et son
peuple.
La Sublime Porte s’est vivement émue des paroles de M. Balabanov
prononcées dans une des dernières séances de la Chambre. Le Ministre des
Affaires Étrangères répondant à diverses interpellations aurait déclaré que le
Gouvernement Princier considérait comme étant proche pour la Bulgarie le
moment opportun de conclure séparément avec les Puissances des Traités de
Commerce, la Turquie, ayant, de son côté, dénoncé les Traités de Commerce qui,
conclus par elle avec les divers États européens, expiraient en 1884. Dans la même
465
séance, M. Balabanov manifestait l’espoir que les Puissances, tenant compte des
améliorations introduites dans la magistrature et l’administration de la Bulgarie,
consentiront à apporter progressivement des modifications au régime des
Capitulations. Nyad-Pacha, Commissaire Impérial pour les Vakoufs, a demandé à
M. Balabanov des explications à ce sujet, mais il n’a pu obtenir qu’une réponse
évasive et dilatoire.
M. M. Dragan Tsankov, Président du Conseil et Balabanov, Ministre des
Affaires Étrangères, sont venus me voir avant-hier et m’ont demandé de leur
procurer les règlements organiques de nos Ministères et notamment ceux des
Départements de l’Intérieur et des Affaires Étrangères, ainsi que les budgets
respectifs. M. Tsankov désirerait en autre avoir les règlements du Palais,
concernant la Chancellerie, etc. J’ai promis de transmettre à Votre Excellence ces
demandes, et je la prie de bien vouloir leur donner le cours qu’elles comportent.
Depuis quelques jours se trouve à Sofia M. Forster, ancien Ministre anglais
pour l’Irlande; il lui a été fait à la Cour Bulgare l’accueil le plus flatteur. On semble
attacher ici un certain sens à la venue de l’homme d’État Anglais en Bulgarie; mais
M. Lascelles, Agent de Sa Majesté Britannique à Sofia, m’a assuré que c’est un
simple intérêt de curiosité qui l’a amené ici à son retour de Grèce. M. Forster rentre
demain par la Roumanie en Angleterre.
considération.
434
T cifr. 206 Atena, 11/23 octombrie 1883, f.o.

(r.g., 3 noiembrie)
À la suite d’une conversation que je viens d’avoir avec le Ministre des

Affaires Étrangères, je crois pouvoir affirmer à Votre Excellence que,
conformément à la nouvelle donnée par les journaux de Constantinople et
d’Athènes, des pourparlers actifs sont entamés, ayant pour objet une visite de
Sa Majesté Hellénique au Sultan, laquelle, ayant été précédée des négociations
dont est chargé le Ministre Plénipotentiaire de Turquie à Athènes, devra marquer
plus qu’un simple acte de courtoisie. Aucune décision ne sera naturellement prise
avant l’arrivée de Sa Majesté Hellénique. Dans tous les cas, suivant le dire
466
de M. Contostavlos, le voyage pourrait s’effectuer seulement immédiatement après

le retour du Roi, ou après la clôture des Chambres, qui ouvrent le 27. Des paroles
que notre Auguste Souverain m’a chargé de transmettre à Sa Majesté Hellénique,
j’ai cru pouvoir conclure qu’une visite de ce dernier lui serait agréable. En
conséquence, je vous prie de me faire connaître si je suis autorisé à pressentir le
terrain, et à donner à entendre que si le Roi de Grèce voulait profiter de cete
occasion pour se rendre à Bucarest, il répondra à un désir très vif de Sa Majesté.
435
R 209 confidenţial Atena, 12/24 octombrie 1883

Domnule Ministru,
Am onoarea a vă transmite aici anexat copia după telegrama cifrată nr. 205
din 11/23 octombrie. Constatând că grupurile destinate a indica schimbarea cheii se
reproduc de multe ori prin intervertirea cifrelor potrivit cu cheia întrebuinţată, am
crezut mai practic, spre a evita orice nedumirire a cifra cu cheia întrebuinţată de la
început însuşi grupul destinat a marca schimbarea de cheie, precum se vede la
grupurile subliniate cu roşu.
Cu această ocazie, cred necesar de a atrage atenţia Excelenţei Voastre asupra
modului adoptat de a indica câte grupuri se transmit cu cheia schimbată. Cu acest
sistem, maximul grupelor nu poate fi decât 9. Acest inconvenient s-ar înlătura dacă
s-ar conveni ca cele dintâi două cifre din grupul luat arbitrar înseamnă numărul
grupurilor ce urmează a se cifra, punând un zero după cifra dintâi dacă numărul
grupurilor nu trece de 9 sau după a doua dacă numărul grupurilor e mai mare de 9.
Ex:
1° 50341 ar indica cinci grupuri.
2° 18032 ar indica optsprezece grupuri.
P.S. Încredinţând acest raport poştei, am socotit mai prudent de a nu trimite

însuşi textul deschis al telegramei.
467
436
R 210 confidenţial Atena, 12/24 octombrie 1883

(r.g., 22 octombrie/5 noiembrie)
Domnule Ministru,
Ieri, marţi dimineaţă, s-au lipit în toate străzile placarde purtând în litere mari
cuvintele „Jos Austria” (Ќατύ η Аυστρια) şi subsemnate Constantin Ieroclis,
candidat la deputăţie pentru colegiul vacant din Atica. Poliţia s-a grăbit a rupe toate
aceste placarde, şi toate ziarele de astăzi dezaprobă ofensa adusă unei puteri cu care
Grecia se află în raporturi de amiciţie, şi aprobă măsurile luate de poliţie.
Astăzi, în ziua recepţiei la Ministerul Afacerilor Externe, ne-am întâlnit,
Domnul Ford, Ministru al Angliei, şi eu cu Domnul Gödel, Însărcinat de Afaceri al
Austriei care se părea a fi în nedumerire despre caracterul ce urma a se da acestui
incident. În urma unui schimb de idei între noi, Domnia Sa a înţeles că, faţă cu
măsurile energice luate de poliţie şi cu dispoziţiile precise ale legilor în vigoare,
atitudinea cea mai nimerită era de a evita orice demers de natură a da o importanţă
oarecare unei manifestaţii emanate de la o persoană cunoscută prin ideile sale
exaltate; cu atât mai ales că, în asemenea cazuri, după legislaţia în vigoare, acţiunea
publică nu este admisibilă decât pe baza unei reclamaţii formale făcute în numele
guvernului străin interesat.
Am crezut necesar a semnala Excelenţei Voastre acest incident în vederea
exagerărilor la care el ar putea da loc în corespondenţele adresate ziarelor din străinătate.
437
T cifr. 351 Sofia, 14/26 octombrie 1883, f.o.

(r.g., 3 noiembrie)
Sur avis qu’il a eu du rappel en Russie de deux de ses aides-de-camp, le

Général Lissavoï et le capitaine Polsikoff, ce dernier menacé d’être considéré
468
comme déserteur et traité avec toute la rigueur des lois militaires, s’il ne partait
dans les 24 heures, – le Prince Alexandre a réuni un Conseil des Ministres où il a
été arrêté:
1° que le Colonel gérant le Ministère de la Guerre (Col. Roediger) serait puni
des arrêts pour avoir enfreint le Prikaze Princier, approuvé par l’Empereur, qui
porte que les ordres émanant du Ministère de la Guerre Russe, concernant les
officiers russes au service de la Bulgarie, seraient d’abord communiqués au Prince,
afin qu’il en ait connaissance avant leur transmission;
2° que le Prince congédierait les aides-de-camp Russes, tout en leur
conservant les commandements ou autres fonctions dont ils seraient investis;
3° que les officiers Bulgares faisant actuellement leurs études dans les
académies militaires Russes seraient rappelés télégraphiquement. Ces deux
derniers points ont été aussitôt exécutés.
Quant au 1er, le Prince, renonçant à infliger les arrêts, a demandé au gérant du
Ministère de la Guerre sa démission, et sur le refus de celui-ci, alléguant que cette
haute charge lui avait été confiée par l’Empereur, dont il relevait, le Prince lui a
ordonné d’avoir à quitter Sofia dans le 24 heures. Son Altesse a fait appeler ensuite le
colonel Katelnikoff et l’a chargé provisoirement de la gérance du Ministère de la
Guerre, tout en lui permettent de solliciter, avant d’accepter, l’autorisation de
St. Pétersbourg par l’entremise de M. Yonin. L’Envoyé Russe a demandé 30 heures
pour avoir une réponse de Russie. Ce système de représailles, en précipitant les
évènements, ne fait que rendre plus profonde la rupture avec la Russie, et ne peut que
frapper de stérilité les efforts de M. Balabanov à St. Pétersbourg.
438
CORESPONDENTUL ZIARULUI DAILY TELEGRAPH LA VIENA, LAVINO,
SP Viena, 26 octombrie (st.n.) 1883
Mon cher Monsieur Balatchano,

Vous ne pouvez croire combien j’étais heureux de recevoir de vos nouvelles,
mais quand j’ai vu une lettre de vous j’espérais que c’était pour m’annoncer votre
prochain retour à Vienne. Hélas! Je ne me suis jamais consolé de votre départ …et
je ne suis pas le seul. Voici ce que je sais de la visite de M. Bratianu à Vienne.
Quand il a voulu aborder la question du Danube avec le Comte Kálnoky, Son
469
Excellence Autrichienne l’a arrêté court en lui disant qu’il existait un traité réglant
définitivement l’affaire et que rien n’y pouvait être changé. Du reste, si
M. Bratianu voulait s’exprimer sur la question du Danube il pourrait le faire avec
plus de profit lorsque les esprits en Roumanie et en Autriche l’envisageraient avec
plus de calme et pour cela il faudrait attendre quelque mois. Le Comte Kálnoky a
été très explicite concernant l’attitude ’des Roumains’ vis-à-vis de l’Autriche, dans
ces derniers temps et a fait comprendre à M. Bratianu qu’il serait imprudent de leur
part de le maintenir. Enfin il s’est déclaré prêt à se montrer coulant sur les
questions pendantes (d’ordre secondaire) entre la Roumanie et l’Autriche, disant
qu’il voulait par là donner une preuve de bonne volonté au gouvernement
Roumain.
M. Bratianu a eu un moment lumineux dans le courant de l’entretien. Quand
le Comte Kálnoky grondait la Roumanie pour ses méfaits, il disait: «mais n’avez
vous pas peur que nous nous entendions avec les Russes?» «Essayez», répondit
M. Bratianu avec le fin sourire que vous lui connaissez. D’alliance, il n’a point été
question [subl. în orig. – n.ed.]. Il résultera certainement de la visite du Roi et de
M. Bratianu une amélioration notable dans vos relations avec l’Autriche et cela
durera ce que cela durera.
Quant à la visite de M. Bratianu en Allemagne, je crois savoir que le Prince
Bismarck tout en l’engageant à s’entendre [subl. în orig. – n.ed.] avec l’Autriche,
n’a ni exigé ni conseillé une soumission absolue. J’étais à Hombourg et Wiesbaden
quand M. Bratiano était ici, ce que je regrette d’autant plus qu’il a demandé à
plusieurs reprises à me voir. Je vois de loin en loin M. Carp mais nous ne sommes
pas intimes. Quant aux relations de l’Autriche avec l’Allemagne, elles ont des
variations barométriques mais pas assez marquées pour être intéressantes. L’autre
jour, par exemple, on était mécontent au Ball[haus]platz de la publication d’une
note dans le Nord Deutsche, favorable à la Russie – à propos de la Bulgarie. On se
montre en général très jaloux ici des coquetteries de l’Allemagne avec la Russie, ce
qui doit entrer parfaitement dans les calculs du Prince Bismarck.
Quant à l’Italie, je n’ai pas la prétention de vous apprendre ce qu’il y a de
vrai dans les différentes versions d’alliance Austro-Italo-Allemande. Seulement
personnellement je n’y crois pas un mot. Il y a eu des ’conversations’, voire même
des explications mais d’alliance… Dans une entrevue que j’avais il y a quelque
temps avec le successeur de votre ami, je lui demandais ce qu’il y avait de vrai
dans la Triple Alliance. ’Je crois, M. Lavino, me répondit-il, qu’il y a beaucoup de
gens intéressés à la bourse.’ Je suis de l’avis de Son Excellence et j’ajouterai que
les gens ainsi intéressés ne sont pas tous en Autriche. Autant que je puis juger à
présent, la paix générale promet d’être maintenue encore quelque temps quoiqu’on
m’ait déjà fait demander de Londres des cartes d’Arteria [?] pour suivre la guerre
au printemps. Le cercle princier à Hombourg était carrément à la paix, et le
Kronprinz Rudolph a dit à un mien ami que la guerre n’était pas proche. Voilà,
mon cher Monsieur Balatchano, le maigre bulletin de mes renseignements.
470
Veuillez, je vous prie me rappeler au bon souvenir de ces dames et croire à

mes sentiments très affectueusement dévoués.
P.S. J’ai détruit votre lettre. Veuillez en faire autant de celle-ci.

BAR, coresp., S 51(1)/CCCXLV
439
R 272 Roma, 26 octombrie (st.n.) 1883

À plus d’une repreise, j’ai eu l’honneur et l’occasion de vous informer que
Mr. Mancini attribuait notre insuccès, à la Conférence de Londres, au langage
intransigeant [subl. în orig. – n.ed.] que vous aviez tenu à Berlin et à Vienne, à la
veille du jour où elle devait se réunir, et alors que toutes les Puissances venaient de
se mettre d’accord sur notre admission, avec voix délibérative [subl. în orig. –
n.ed.]. Cette idée s’était déjà fait jour, dans le discours que ce Ministre a prononcé
au Sénat italien, comme vous avez pu le voir, par le résumé que je vous en ai
envoyé, ainsi que par le texte officiel qui l’a suivi de près.
Revenant sur ce sujet, dans des conversations intimes, Mr. Mancini n’a pas cru
devoir me cacher que «les déclarations que vous avez faites, à cette occasion, aux
hommes d’État allemands et autrichiens, ne laissant plus de doute sur l’intention bien
arrêtée du Cabinet de Bukarest de ne pas se départir de sa résistance aux volontés de
l’Europe, les Puissances avaient jugé que la présence, au sein de la Conférence, d’un
plénipotentiaire roumain, armé du droit de veto, rendrait impossible le règlement des
questions soumises à leurs délibérations. Tout en reconnaissant que vous aviez mis
toute la chaleur et toute la conviction dont votre cœur était plein [subl. în orig. –
n.ed.], à formuler votre non possumus, Mr. Mancini n’en considérait pas moins cette
démarche comme éminemment regrettable, puisqu’elle nous avait fait fermer les
portes de la Conférence [subl. în orig. – n.ed.], etc.»
Bien que ces appréciations du Ministre italien n’eussent rien d’officiel,
j’aurais cru manquer à tous mes devoirs professionnels et moraux en vous les
faissant ignorer; je vous les ai donc transmises fidèlement et, surtout,
confidentiellement [subl. în orig. – n.ed.]. De votre côté, Monsieur le Ministre,
vous avez méconnu tous les usages diplomatiques et toutes les convenances
471
personnelles, en demandant des explications à Mr. le Comte Tornielli363, ou – pour

être plus clair – en le priant de demander à Mr. Mancini «s’il était vrai» qu’il m’eût
tenu ce langage! Faire contrôler les représentants du pays à l’étranger, par les
agents des gouvernements près lesquels ils sont accrédités [subl. în orig. – n.ed.],
est peut-être d’un patriotisme realtif; mais c’est à coup sûr une innovation dont tout
l’honneur vous revient! Pour ma part, je continue à croire qu’un Ministre des
Affaires Étrangères qui veut faire respecter son pays au dehors, révoquera un
Agent capable de lui adresser des rapports mesongers, plutôt que de songer à
recourir à des pratiques qui frisent de si près l’espionage [subl. în orig. – n.ed.].
Je ne sais ce que Mr. Tornielli vous a répondu au nom de Mr. Mancini, mais je
suis informé que vous vous en prévalez comme d’un démenti qu’il m’aurait infligé364.
En apprenant ceci, j’ai adressé à Mr. Mancini une lettre contenant le même résumé
textuel [subl. în orig. – n.ed.] de mes rapports, que vous venez de lire (entre
guillemets) en tête de la présente communication. Je lui disais, en finissant: «Voilà ce
que j’ai écrit à Mr. Stourdza comme venant de vous [subl. în orig. – n.ed.]; cela a
donné lieu à une demande d’explications de sa part; j’ignore de quelle nature étaient
celles que votre Ministre à Bukarest lui a fournies; mais ayant été informé que
Mr. Stourdza les considérait comme une dénégation de votre part, je vous prie de
vouloir bien me faire connaître la réponse que vous avez autorisé Mr. Tornielli à lui
transmettre, en votre nom»365 Mr. Mancini n’a pas répondu à cette lettre; mais
Mr. Mancini, ayant sous les yeux le résumé textuel des rapports mis en cause, et ne
s’inscrivant pas en faux contre lui; bien plus, ne faisant pas la moindre observation,
quant aux termes dont je m’étais servi, ne reconnaissait-il pas, par là, tacitement, mais
sans aucune réserve, la fidélité de ma relation? – Tout autre l’eût admis, à ma place, et
moi-même, je m’en serais tenu là, s’il y avait eu, au Ministère des Affaires Étrangères,
à Bukarest, moins d’hostilité contre moi: Ne voulant laisser aucune prise à cette
malveillance et aucune place à des sous-entendus, j’ai poussé les choses plus loin
(trop loin, peut-être!) comme un homme qui sait que son chemin est parsemé
363
„In un recente colloquio con me, il Signor Stourdza mi ha detto essergli stato riferito dal
Signor Balatchano che, a giudizio di Vostra Eccellenza, la posizione diplomatica della Rumania come
Stato danubiano era stata compromessa in occasione del viaggio da esso Signor Stourdza, fatto
nell’inverno scorso. Questo Signor Ministro degli affari esteri non credeva di meritarsi questo
rimprovero. [...]” Vezi Museo Centrale del Risorgimento, Roma, Carte Mancini, busta 703, fasc. 22,
doc. 1: T cifr. f.n., Tornielli către Mancini, Bucureşti, 10 august 1883, f.o.
364
„[...] Il Signor Balatchano non rammentò e non riferì esattamente il mio discorso circa les
démarches del Signor Stourdza. Io non intesi esprimere un giudizio né sulla politica della Rumania
nella questione danubiana, né sulle parole usate dal Signor Stourdza nel suo viaggio, parole del resto
che neppure conoscevo. Ed appunto ignorandole, nella conversazione osservai semplicemente che se
il linguaggio del Signor Stourdza fosse stato così assoluto e reciso da precludere alla Rumania ogni
adito e possibilità alla ricerca di equi temperamenti nel seno della Conferenza, in questa ipotesi
soltanto non credevo che egli avrebbe giovato agli interessi del suo paese. [...]” Vezi Museo Centrale
del Risorgimento, Roma, Carte Mancini, busta 638, fasc. 15, doc. 1, T cifr. f.n., Tornielli către
Mancini, Bucureşti, 21 august 1883, f.o.
365
Vezi ibidem, busta 638, fasc. 15, doc. 2.
472
d’embûches – et, à la date du 18 courant366, j’ai adressé à Mr. Mancini une seconde
lettre, qui se terminait ainsi: «…devant votre silence, et sans m’arrêter aux
interprétations si diverses qu’il comporte, je ne puis qu’affirmer, une fois de plus, la
fidélité de ma mémoire et la parfaite conformité des termes dans lesquels j’ai rendu
compte à Mr. Stourdza de la façon dont Votre Excellence appréciait – dans ses
conséquences – le voyage qu’il a entrepris à la veille de la réunion de la Conférence
[subl. în orig. – n.ed.].» Cette lettre, aussi, est restée sans réponse367! Mais, cette fois,
le silence de Mr. Mancini est si éloquent, il est un aveu si éclatant de ma bonne foi et
de ma véracité, que je ne saurais lui rien demander de plus. Qu’en pense Votre
Excellence? Croit-elle, par hasard, que devant une affirmation si absolue [subl. în
orig. – n.ed.], si péremptoire, de ma part, Mr. Mancini ne se serait pas récrié
énergiquement, s’il y avait eu un seul mot de trop, ou une seule expression qui eût été
au-delà de sa pensée? Ne m’aurait-il pas dit: «pardon, Monsieur le Ministre, mais sur
tel point, vous avez dénaturé ma pensée» ou «vous avez ajouté, de votre cru, telle
chose, que je n’ai point dite»! Mais rien de tout cela. Si Mr. Mancini s’est tu, c’est que
la position que vous lui avez faite est sans précédent dans les annales diplomatiques;
vous l’avez placé devant ce dilemme: S’il me donne raison, il rend officiel – en
l’aggravant considérablement – le jugement qu’il a porté sur votre mission à Vienne et
à Berlin; dès lors ce jugement devient un blâme formel, et il n’a pas le droit de blâmer
le Ministre d’un État étranger. Si, par contre, il nie les paroles qu’il m’a dites, il
commet une véritable lâcheté. Voilà pourquoi Mr. Mancini est muet! Mais il n’en est
pas moins vrai que, tout en se taisant, il ne nie rien [subl. în orig. – n.ed.]; il connaît
d’ailleurs ce proverbe, qui est de tous les pays: qui ne dit non consent!
Quant à moi, tout en ne méconnaissant pas ce que la position du Ministre
italien a de faux et de particulièrement désagréable, je me vois obligé de cesser mes
rapports personnels avec lui; parce que je ne puis admettre, par principe, que la
crainte de déplaire, à qui que ce soit [subl. în orig. – n.ed.], doive faire taire, en lui, la
voix de la conscience et les droits imprescriptibles de la vérité! En ce qui Vous
concerne, Monsieur le Ministre, vous avez acquis le point suivant: c’est que Mr.
Mancini – et tous ceux de ses Collègues étrangers qui auront appris son aventure –
s’abstiendront soigneusement, à l’avenir, de causer librement avec vos représentants.
Combien vous devez vous féliciter d’avoir obtenu tous ces résultats, à si peu de frais!
Agréez, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma haute considération.
366
Vezi ibidem, busta 638, fasc. 15, doc. 3.
367
Dintr-o SP a Ministrului României la Roma, Bălăceanu, adresată Ministrul de Externe al
Italiei, Mancini, la 12 noiembrie (st.n.) 1883, se publică următoarele pasaje: „En accusant réception, à
Votre Excellence de Sa lettre du 9 courant, je m’empresse, avant tout, de La remercier des sentiments
d’estime et de sympathie qu’Elle veut bien m’exprimer. Votre Excellence me fait l’honneur de
m’apprendre que loin de me démentir, Elle n’a fait – dans Sa réponse à M. le Comte Tornielli – que
préciser les termes de notre conversation, dans la persuasion qu’en faisant appel à mes souvenirs, ils
se trouveraient parfaitement d’accord avec les siens’. […].” Vezi ibidem, busta 703, fasc. 22, doc. 2.
473
440
T cifr. 352 Sofia, 15/27 octombrie1883, f.o.
Le colonel Katelnikoff a été autorisé par l’Empereur à prendre la gérance

provisoire du Ministère de la Guerre bulgare dont gérant a été révoqué de ses
fonctions hier par le Prince Alexandre et désapprouvé à St. Pétersbourg.
441
T cifr. f.n. Viena, 27 octombrie (st.n.) 1883, f.o.
Kálnoky, interpellé dans les Délégations sur les rapports avec la Roumanie, a
répondu que à la suite du voyage de Sa Majesté et de Monsieur Bratiano à Vienne
les deux Gouvernements ont acquis la convinction qu’aucun conflit d’intérêts ne
justifie les rapports tendus que la question du Danube et certains incidents ont fait
naître. L’échange d’idées qui a eu lieu a déterminé des deux côtés la décision de
revenir aux anciennes intimités et quoique ce rapprochement n’ait produit encore
aucun résultat concret, il est a espérer qu’il sera durable.
AMAE, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 217
442
R 1970 Viena, 27 octombrie (st.n.) 1883

Domnule Ministru,
Am onoarea de a Vă transmite alăturat darea de seamă a şedinţei Delegaţiilor
în care Contele Kálnoky a tratat despre raporturile Austro-Ungariei cu România368.
368
474
Partea politică a discursului său v-a parvenit, Domnule Ministru, deja prin telegraf.
În mod incidental a vorbit încă Contele Kálnoky despre capitulaţii [subl. în orig. –
n.ed.] şi despre evreii din România [subl. în orig. – n.ed.]; în privinţa celor dintâi el
a declarat că, conform cu tratatul de la Berlin, capitulaţiile există încă, dar că nu se
pot aplica şi că ar fi de dorit să se imite exemplul Serbiei care a regulat chestiunea
printr-o convenţie consulară.
Pe evrei, Contele Kálnoky nu i-a numit, dar este evident că la dânşii face
aluziune pasajul în care vorbeşte de indivizi ce nu sunt nici supuşi austrieci, nici
supuşi români, şi care, cu toate acestea, invocă mereu protecţia consulatelor
austriece. Contele nu a expus ce soluţiune are în gând, dar fiindcă declaraţiile
făcute Domnului Bratiano au părut acestuia din urmă satisfăcătoare, el speră că în
curând se va regula şi poziţiunea nedefinită încă a acestei categorii de oameni.
Contele Kálnoky a tratat şi despre Porţile de Fier, nu a spus însă nimic ce nu
ar fi fost deja raportat de mine prin raporturile anterioare.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.
AMAE, Arhiva istorică, Viena, vol. 177, f. 220
443
SP Londra, 29 octombrie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

Votre lettre et le rapport de notre agent de Sofia m’ont beaucoup servi dans
mes réactions ici; votre lettre m’a mis au courant de notre situation à Vienne et ici
on est très content que nous nous entendions pour éviter des difficultés. Quelqu’un
me disait en parlant de la Bulgarie: c’est une situation que nous avons acquise et
que nous ne pouvons abandonner.
Le parti conservateur se remue beaucoup, les deux chefs sont vraiment
infatigables et cela irrite d’avantage les radicaux qui pousseront à la réforme
éléctorale et je doute que Gladstone puisse résister à cet impulsion de son parti. Le
Lord Chancelier, le Comte de Selborne, vient de marier son fils, Lord Wolmer,
avec la fille de Lord Salisbury [Robert Cecil, al 3-lea marchiz de S. – n.ed.], Mlle.
Cecile [Maud Cecile – n.ed.]. Cela fait qu’on parle du remplacement du Lord
Chancelier. Il y a quelques années c’eût été impossible autrement, mais il semble
que la Reine et Gladstone par dessus les anciennes considérations surtout à l’egard
du caractère de Lord Selborne que tout le monde aime et estime [sic!]. S’il se retire
du ministère cela sera plutôt pour son état de santé. Un fait qu’on a beaucoup
475
remarqué c’est que la Reine a accordé la Jarretière au Duc d’Argyll tout en

l’autorisant de conserver l’ordre du Chardon [St. Andrew – n.ed.], ce qui le fait
pour la première fois. Il y a des personnes qui veulent conclure de là que la Reine
pencherait vers un ministère conservateur.
Je m’occupe de trouver les règlements des prisons pour les envoyer au
Ministère. Je suis allé hier au Ministère de l’Intérieur mais Sir W. Harcourt
[Vernon-Harcourt – n.ed.] n’était pas en ville.
Votre très dévoué.
P.S. Le rapport de White a fait ici au Ministère le meilleur effet. Lord

Granville l’a lu avec satisfaction.
444
TRATATUL DE ALIANŢĂ DINTRE ROMÂNIA ŞI AUSTRO-UNGARIA369
Nos Franciscus Josephus Primus – Divina Favente Clementia – Austriae

Imperator, Apostolicus Rex Hungariae, Rex Bohemiae, Dalmatiae, Croatiae,
Slavoniae, Galiciae, Lodomeriae et Illyriae, Archidux Austriae; Magnus Dux
Cracoviae; Dux Lotharingiae, Salisburgi, Styriae, Carinthiae, Carnioliae, Bucovinae,
superioris et inferioris Silesiae; Magnus Princeps Transilvaniae; Marchio Moraviae;
Comes Habsburgi et Tirolis etc.
Notum testatumque omnibus et singulis, quorum interest, tenore praesentium
facimus: Quim inter Plenipotentiarium Nostrum atque illos Serenissimorum
Potentissimorumque Principum Rumaniae Regis nec non Germaniae Imperatoris et
Borussiae Regis, accessio Majestatis Suae Imperatoris Germaniae et Regis Borussiae
ad tractatum secretum inter Nos et Regiam Rumaniae, Majestatem, die trigesima
mensis octobris anni currentis Viennae pacta et signata fuit, tenoris sequentis:
Sa Majesté l’Empereur d’Autriche, Roi Apostolique de Hongrie, et Sa
Majesté le Roi de Roumanie, ayant conclu le traité d’amitié et d’alliance suivant:
Article 1er.
Les hautes Parties contractantes se promettent paix et amitié et n’entreront
dans aucune alliance ou engagement dirigé contre l’un de leurs États. Elles
s’engagent à suivre une politique amicale et à se prêter un appui mutuel dans la
limite de leurs intérêts.
369
Instrumentul de bază include în textul său şi aderarea necondiţionată a Germaniei la alianţa
defensivă austro-română, parafată la aceeaşi dată. Publicat PRIBRAM, I, p. 40-47; DIM, noiembrie
1882 – decembrie 1885, p. 143-145, doc. nr. 92.
476
Article 2.
Si la Roumanie, sans provocation aucune de sa part, venait à être attaquée,
l’Autriche Hongrie est tenue à lui porter, en temps utile, secours et assistance
contre l’agresseur. Si l’Autriche Hongrie était attaquée dans les mêmes
circonstances dans une partie de ses États, limitrophe à la Roumanie, le casus
foederis se présentera aussitôt pour cette dernière.
Article 3.
Si une des hautes Parties contractantes se trouvait menacée d’une agression
dans les conditions susmentionnées les Gouvernements respectifs se mettront
d’accord sur les mesures à prendre en vue d’une coopération de leurs armées. Ces
questions militaires, notamment celle de l’unité des opérations et du passage des
territoires respectifs seront réglées par une convention militaire.
Article 4.
Si contrairement à leur désir et espoir, les hautes Parties contractantes
étaient forcées à une guerre commune dans les circonstances prévues par les
articles précédents, elles s’engagent à ne négocier ni conclure séparément la paix.
Article 5.
Le présent traité restera en vigueur pour la durée de cinq ans à partir du jour
de l’échange des ratifications. Si une année avant son expiration le présent traité
n’est pas dénoncé, ou si la révision n’en est pas demandée par aucune des hautes
Parties contractantes, il sera considéré comme prolongé pour la durée de trois
autres années.
Article 6.
Les hautes Parties contractantes se promettent mutuellement le secret sur le
contenu du présent traité.
Article 7.
Le présent traité sera ratifié et les ratifications seront échangées dans un délai
de trois semaines ou plus tôt si faire se peut.
Ont invité Sa Majesté l’Empereur d’Allemagne, Roi de Prusse, à accéder aux

dispositions de susdit traité.
En conséquence, Sa Majesté l’Empereur d’Allemagne, Roi de Prusse, a muni
de ses pleins pouvoirs à cet effet son représentant à Vienne, le Conseiller de
Légation Comte Max de Berchem pour adhérer formellement aux stipulations
contenues dans le traité susmentionné. En vertu de cet acte d’accession, Sa Majesté
477
l’Empereur d’Allemagne, Roi de Prusse, prend au nom de l’Empire d’Allemagne

envers Leurs Majestés l’Empereur d’Autriche, Roi Apostolique de Hongrie, et le
Roi de Roumanie et en même temps Leurs Majestés l’Empereur d’Autriche, Roi
Apostolique de Hongrie, et le Roi de Roumanie prennent envers Sa Majesté
l’Empereur d’Allemagne, Roi de Prusse, les mêmes engagements auxquels les
hautes Parties contractantes se sont mutuellement obligées par les stipulations du
dit traité inséré ci-dessus.
Le présent acte d’accession sera ratifié et les ratifications seront échangées
dans un délai de trois semaines ou plutôt si faire se peut.
En foi de quoi les Plénipotentiaires respectifs ont signé le présent acte
d’accession et y ont apposé le sceau de leurs armes.
Fait à Vienne, le trentième jour du mois d’octobre de l’an mille huit cent
quatre vingt-trois.
Kálnoky, m.[anu] p.[ropria]

D. Stourdza, m.[anu] p.[ropria]
Berchem, m.[anu] p.[ropria]
Nos visos et perpensos conventionis hujus articulos, illos omnes et singulos

ratos hisce confirmatosque habere profitemur ac declaramus, verbo Nostro
Caesareo et Regio promittentes, Nos omnia, quae in illis continentur, fideliter
executioni mandaturos esse. In quorum fidem majusque robur praesentes
ratihabitionis. Nostrae tabulas manu, Nostra signavimus, sigilloque, Nostro
adpresso firmari jussimus. Dabantur Viennae die duodecima mensis novembris
anno Domini millesimo octingentesimo octogesimmo tertio, Regnorum Nostrorum
trigesimo quinto370.
Franciscus Josephus
Gustavus Comes Kálnoky
Ad mandatum Sacre Cesareae et
Regiae Apostolicae Majestatis
proprium Ludovicus a Dóczi
Consiliarius aulicus ac ministerialis
370
Schimbul instrumentelor de ratificare român şi austro-ungar a avut loc la Viena, la 15 noiembrie
(st.n.) 1883; instrumentele de ratificare român şi german, respectiv austro-ungar şi german au fost
schimbate la Viena, la 19 noiembrie (st.n.) 1883. Vezi ANIC, Casa Regală, dosar 23/1883, f. 1-2;
dosar 24/1883, f. 11-12.
478
445
T cifr. 421 [Odessa], 31 octombrie 1883, f.o.

(Bucureşti, 1 noiembrie, f.o.)
Je n’ai pu voir Giers qu’aujourd’hui car hier il a été chez l’Empereur. En

causant sur la situation je lui ai dit qu’à cause de la malheureuse question du Danube
dans laquelle l’Autriche a fini par se convaincre de notre résistance inébranlable,
comme aussi à cause d’un concours d’incidents désagréables, nos relations avec
l’Autriche devenaient tellement tendus qu’on a craint quelques complications graves,
que la visite de notre Roi à Berlin puis à Vienne, comme aussi la vôtre plus tard à
Vienne a eu pour résultat d’établir les bonnes relations et d’aplanir les différentes
difficultés entre nous et l’Autriche; que malgré le dire des journaux aucun
engagement n’a été pris. Giers m’a témoigné son contentement de …[pasaj lipsă –
n.ed.] convaincu que jamais soldat Roumain ou Serbe n’ira se battre à côté des
autrichiens contre les Russes si une guerre éclate entre ces deux pays; mais
heureusement que la guerre n’est pas à craindre. Nous avons causé de la Commission
Européenne qui se réunit le cinq novembre, il m’a dit que relations empêcheront
l’entente entre le Commissaire roumain et russe dans la question de Kilia où nos
intérêts sous communs dans la Commission Européenne. Il n’est pas question de
…[pasaj lipsă – n.ed.] traité. Que j’ignore les instructions données à notre
Commissaire, mais je pense que l’entente se fera par la force même des choses.
AMAE, Arhiva istorică, Odessa, vol. 271, f. 77
446
SP Londra, 2 noiembrie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

La Russie remue beaucoup partout en Orient le clergé orthodoxe, il ne serait
point étonnant qu’elle le fasse aussi chez nous. Elle a toujours eu deux cordes à son
arc, deux notes dans son clavier, l’Orthodoxie et le Slavisme, elle en joue aussi
habilement que des Ignatievs et des Yonin savent et peuvent le faire. En ce moment
c’est sur la note religieuse qu’elle tape le plus fort.
479
Le Métropolitain Serbe, après avoir joué son petit rôle à Belgrade, compte, s’il
n’y est déjà, se rendre en Roumanie et je vois que le virtueux Monseigneur Panaretos
ne lui serve de gardă [garde – n.ed.]. Ce dernier est aussi simple qu’astucieux et
adroit comme un Bulgare qu’il est. Nos prélats devraient bien se garder de donner
dans ces billets, il aurait tort de se remuer et de créer des questions de controverse et
s’il n’en voit pas le danger, il n’aurait qu’à le faire à son corps défendant, le laisser
être secoué par la presse et par le clergé laïque, le gouvernement s’en tenant à l’écart
et en dehors de ces discussions et disputes. Quant au prêtre laïque, le gouvernement
pourrait prendre en main ses intérêts, lui assurer dans les communes rurales un
traitement fixe modeste mais suffisant, trois à quatre mille francs par an et lui
imposant le service gratuit et en même temps lui imposer des devoirs, une
responsabilité et lui interdire le commerce de cabaret et d’usure. Aujourd’hui ils
coûtent très cher à la Commune et ne peuvent pas être contents.
J’ai lu dans la Gazette de Roumanie trois articles sur l’industrie, je ne sais de
qui ils sont mais ils sont bien faits. La question des traités de commerce viendra un
jour ou l’autre et je ne doute qu’elle ne nous crée de grandes difficultés, surtout avec
l’Autriche. J’ai la conviction que la proclamation du libree échange absolu peut nous
tirer d’embarras, nous aurions toute l’Europe pour nous, l’Allemagne, la France,
l’Angleterre, l’Italie, la Belgique, la Hollande, et serait en même temps le seul moyen
de voir naître l’industrie nationale, rien [à] déplaire à Mr. Butculesco [Butculescu –
n.ed.]. Cela aiderait beaucoup à la solution de la question des capitulations.
J’ai trouvé d’occasion une collection complète des States Papers, 64 volumes
bien reliés; on en demande 40 livres, mais je crois que je pourrai les avoir à
meilleur marché 35 ou 36 livres, voulez-vous que je les achète pour le Ministère ou
pour l’Académie?
Je désire savoir où se trouve White.
Votre dévoué371.
371
Din scrisoarea particulară expediată de Ministrul român la Londra, Ion Ghica, la 3 noiembrie
(st.n.) 1883 se publică următoarele pasaje: „Sacha arrivé hier soir m’a remis les deux volumes de chiffre
pour la correspondance, l’un assez endommagé, les feuilles collées les unes contre les autres. J’ai
suppléé à cet inconvenient en rétablissant aussi bien que possible les mots, lettres et chiffres; mais il n’y
a aucune explication sur la manière de s’en servir, les indications écrites à la main ne sont pas suffisantes
et je vous prie de m’envoyer une phrase écrite qui me serve de modèle et de guide. Ici rien de nouveau si
ce n’est la terreur qu’[ont] répandu[e] les deux coupes de dynamite dans le tunnel du chemin de fer
Métropolitan qui transporte par jour environ deux cent mille personnes. On croit que ce n’était qu’un
essai pour un plus grand coup qu’on médite. […] J’y ai rencontré Kingston qui m’a dit qu’il était oublié
par les Roumains en faveur desquels il avait beaucoup écrit et qu’on n’avait pas pensé de lui envoyer la
Couronne de Roumanie. Je lui ai promis de vous rapporter ses lamentations. Les deux seuls
ambassadeurs presents à Londres ce sont Musurus et le Comte Nigra qui prochainement va s’en aller en
congé; il m’a dit qu’il ne comptait pas revenir de tout l’hiver. […] Hristitch, le ministre de Serbie qui est
un brave et digne homme, est rappelé et sera remplacé au mois de décembre. […].” BAR, coresp.,
S 25(111)/DCXIV, SP, Ghica către Sturdza, Londra, 50 Grosvernor Gardens, 3 noiembrie (st.n.) 1883.
480
447
T cifr. 154 Belgrad, 3 noiembrie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 4 noiembrie, f.o)
Le Gouvernement ayant voulu retirer à la population les anciennes armes

sous le prétexte de les remplacer par des nouveaux fusils, les habitants de deux
districts firent opposition à cette mesure et à Zaycar ils ont occupé les hauteurs
dominant les villes. Le Gouvernement enverra des troupes de Belgrade. Les esprits
sont très agités. Je tiens de bonne source que le Gouvernement est décidé de
supprimer la liberté de la presse et la liberté de réunion. Le général Nikolitch s’est
rendu sur les lieux comme Commissaire Royal. La situation est critique.
448
R 599 Pera, 22 octombrie/3 noiembrie 1883

À l’occasion de la circoncision des jeunes princes de la famille impériale, de
grandes fêtes sont données au palais de Yldiz depuis le 16/28 Octobre dernier.
Mardi passé, Sa Majesté le Sultan réunissait à sa table tous ses Ministres, les
dignitaires les plus importants de sa cour, les hauts fonctionnaires de la Porte et les
plus grands Ulémas.
Le lendemain mercredi, tous les chefs des Missions étrangers, accompagnés
des Conseillers d’Ambassade et de Légation et des premiers dragomans, étaient
invités à un grand dîner de gala auquel le Sultan présidait en personne. A ce dîner
se trouvaient également conviés les Ministres des Affaires Étrangères et de la
Guerre, les muchirs-maréchaux, présents à Constantinople, parmi lesquels les
Pachas Derviche, Muktar, Nousret et Dreyssé, la maison civile et militaire,
plusieurs notabilités de la finance et quelques fonctionnaires de la Porte.
Sa Majesté a été pour tous ses hôtes de la plus parfaite courtoisie. Elle a eu
pour chacun de nous un mot aimable et personnel. Elle s’est informée auprès de
481
moi de la santé de Leurs Majestés le Roi et la Reine et m’a chargé d’être auprès
d’Elles, par l’intermédiaire de Votre Excellence, l’interprète de Ses sentiments de
grande sympathie et de sincère amitié.
Cette réunion, Monsieur le Ministre, était particulièrement intéressante. C’est, en
effet, la première fois que tout le corps diplomatique se trouve avoir été ainsi invité à
un grand dîner officiel dans la propre résidence du Sultan. Le défunt Sultan [Abdul]
Aziz réunissait bien, une fois par an, à un dîner de gala, les membres du corps
diplomatique, à l’occasion de l’anniversaire de sa naissance. Mais il n’assistait pas à la
fête qui avait lieu soit dans le Conak du Grand-Vézir, soit au palais de Beicos, soit dans
quelque autre Kiosque du Bosphore qui ne serait plus de résidence impériale.
Le Sultan [Abdul] Hamid, non content de rompre avec cette tradition, en offrant
un dîner officiel à Yldiz même sous sa présidence, a voulu de plus adopter certains
usages des Cours européennes. Ainsi, avant le repas, il a tenu cercle, allant de l’un à
l’autre, serrant la main de chaque Ambassadeur et de chaque Ministre et disant à
chacun quelques paroles gracieuses par l’intermédiaire de Son Ministre des Affaires
Étrangères, qui, d’ordre de Sa Majesté, faisait, à cette occasion, office d’interprète.
Après le dîner, l’Empereur, qui s’était retiré dans un petit salon, a reçu d’abord
les Ambassadeurs in corpore, puis les Ministres. Il nous a exprimé son vif plaisir de
nous avoir tous vus réunis auprès de Sa personne, puis il a encore une fois serré la main
à chacun de nous. Au moment où j’avais l’honneur de prendre congé de Sa Majesté,
Elle m’a retenu par la main un instant pour me dire qu’Elle regrettait de s’être vue
obligé de remettre, à cause de ces fêtes, l’audience privée qui m’avait été accordée.
Toutes ces formes nouvelles, données à cette réception diplomatique, ont
produit ici une vive impression. Les vieux Turcs ne semblent pas très satisfaits de la
façon d’agir adoptée par leur Souverain, qui, se trouvant, à leur gré, trop en contant
avec les vieilles habitudes et les traditions séculaires de la Cour de Constantinople.
Veuillez agréer, je vous prie, Monsieur le Ministre, l’assurance de ma très
449
GERANTUL AGENŢIEI ROMÂNIEI LA SOFIA, SPIRO-PAUL, CĂTRE
R 363 Sofia, 22 octombrie/3 noiembrie 1883

Depuis le dernier rapport que j’ai eu l’honneur d’adresser à Votre Excellence,
en date du 16/18 courant sur no. 340, la situation en Bulgarie loin de s’améliorer
482
s’est compliquée de nouveau incidents. Les derniers événements qui se sont

produits au moment où se faisait un apaisement, sont des indices significatifs de
l’imprévu et de la confusion des affaires bulgares, et aussi longtemps que l’entente
avec la Russie ne sera point rétablie ou que, tout au moins, ne sera point intervenu
un modus vivendi, le calme dans les affaires de la Principauté sera sans durée et les
jours se compteront par de périodiques alertes ou par des agitations sourdes plus
énervantes et plus préjudiciables qu’une crise aiguë, ayant un caractère bien
tranché.
Mon télégramme chiffré du 14/26 courant sur no. 357, informait Votre
Excellence de l’incident provoqué par le brusque rappel du général Lissavoï et du
capitaine Polsikoff, aides de camp du Prince de Bulgarie, je ne crois pas inutile,
néanmoins, de compléter ledit office télégraphique en relatant les faits in extenso.
Le 13/25 octobre un ordre télégraphique émanant de St. Pétersbourg mandait
directement au Général Lissavoï et au Capitaine Polsikoff, aides de camp, d’avoir à
rentrer sans retard en Russie. En l’absence du Général Lissavoï, envoyé par le
Prince Alexandre en inspection des troupes tenant garnisons à Roustchiuk et plus
tard chargé par Son Altesse de porter une lettre à l’Empereur et déjà en route pour
St. Pétersbourg, le Capitaine Polsikoff, auquel cet ordre fut communiqué, se
préparait déjà à s’y conformer lors que le soir du même jour, il lui fut remis une
lettre officielle du Ministère Princier de la Guerre l’invitant, par ordre de M. Yonin,
représentant de l’Empereur, à quitter Sofia dans 48 heures, sous peine de se voir
considéré comme déserteur de l’armée Impériale et traité avec toute la rigueur des
lois militaires.
Le Prince Alexandre était en ce moment absent en partie de chasse, et ne
devait rentrer que le lendemain du départ de M. Polsikoff. Cette absence fut donc
mise à profit par le Colonel Roediger, gérant du Ministère de la Guerre, qui avait
attendu, quoiqu’il fût déjà en possession de l’ordre de rappel, le départ du Prince
pour communiquer cet ordre au Capitaine Polsikoff, le sachant aimé du Prince et
voulant empêcher ainsi que Son Altesse ne le chargeât d’une mission confidentielle
peut-être, dans un dernier entretien. Ce calcul fut néanmoins déjoué par la diligence
que fit le courrier lancé par M. Polsikoff sur les traces du Prince et le retour
immédiat de Son Altesse. Vivement blessé de ce qu’il considérait comme un
affront à sa personne, le Prince Alexandre, sitôt de retour, réunit au Palais un
Conseil des Ministres où, sous sa présidence, furent arrêtées les mesures suivantes:
1° Le Colonel Roediger, gérant du Ministère de la Guerre, serait puni des
arrêts pour avoir enfreint le décret promulgué par le Prince de Bulgarie en juillet
1882, avec l’approbation de l’Empereur et récemment réitéré sous forme de
Prikaze qui porte que du Prince de Bulgarie seul, relèvent directement les officiers
russes au service bulgare, et que ceux-ci ne pourraient en conséquence recevoir
d’ordre direct du Ministère Impérial de la Guerre ou d’autre part, à l’insu du
Souverain et en dehors de son contrôle;
2° Seraient exclus de la suite du Prince les officiers sujets russes, à savoir: le
Colonel Logvenoff, le Capitaine Mossoloff et le Leib Medik Grimm;
483
3° Les officiers bulgares faisant leurs études dans les académies militaires de
Russie seraient rappelés télégraphiquement.
Des dispositions furent aussitôt prises pour que ces mesures reçussent une
exécution immédiate. Son Altesse manda au Palais le colonel Roediger, lui reprocha
sévèrement l’infraction qu’il avait faite au statut réglant avec l’approbation de
l’Empereur la position des officiers Russes au services de la Bulgarie et
l’inconvenances des procédés dont il avait usé à son égard; toutefois il voulait se
montrer clément et lui faisant remise de la peine disciplinaire qu’il avait encourue, il
se contenterait de lui demander simplement sa démission. Le gérant du Ministère de
la Guerre riposta qu’il avait agi conformément aux lois et aux règlements militaires,
que le Prikaze mentionné par le Prince était «une imposture», que d’ailleurs, il ne
relevait que de Sa Majeté l’Empereur, duquel il tenait la haute charge dont il était
investi, et qu’en conséquence il refusait de donner sa démission, le Prince n’ayant pas
le droit de lui demander. Indigné de l’attitude menaçante et des propos inconvenants
de cet officier supérieur, le Prince lui déclara alors qu’il le révoquait de ses fonctions
et lui intima l’ordre d’avoir à quitter dans les 24 heures le Ministère de la Guerre et
Sofia au plus-tôt, et faisant appeler le Colonel Katelnikoff, de l’état major général, il
le chargea de gérer provisoirement les affaires du Ministère de la Guerre, l’autorisant
néanmoins avant d’accepter à se faire agréer à St. Pétersbourg, par l’entremise de
M. Yonin. L’Envoyé Russe demanda 30 heures pour avoir une réponse de Russie et
avant l’expiration de ce délai, il communiquait au Palais l’assentiment de l’Empereur
et ses regrets ambigus de ce qui s’était passé.
Le lendemain, le Journal Officiel publiait le décret excluant de la suite de Son
Altesse les officiers déjà nommés ainsi que les ordonnances, tout en exprimant à
ceux-ci les remerciements du Souverain des services qu’ils avaient rendus à lui et
au pays; un autre décret portait rappel des officiers bulgares étudiant en Russie; le
nouveau gérant du Ministère de la Guerre, colonel Katelnikoff avait contresigné les
deux décrets. Sur ces entrefaites, le Capitaine Polsikoff partit, porteur, assure-t-on,
d’une lettre du Prince pour l’Empereur.
L’émoi fut grand dans le pays et notamment à Sofia lorsqu’on apprit ces
incidents. M. Yonin fut rendu par l’opinion publique responsable de l’affront dirigé
contre la personne du Souverain; du reste, cette tentative d’offense visant le Prince
n’eut d’autre effet que de susciter de nouveaux griefs contre l’Envoyé Russe et de
rendre son impopularité encore plus grande. Quoiqu’il en soit du rôle joué par
M. Yonine dans cette affaire, il semble difficile pour lui de prouver la pureté de ses
intentions. On assure qu’il se retranche maintenant derrière une fausse interprétation
donnée par le Colonel Roediger, au sens de la lettre qu’il lui aurait écrite au sujet du
rappel des deux aides de camp; mais ses explications embarrassées ne persuadent
personne et ne le lavent pas de l’accusation de duplicité qu’on lui porte; cette
accusation d’ailleurs, est pleinement justifiée par la violation de l’engagement que
M. Yonin avait pris dans un Conseil des Ministres tenu à l’Hôtel de l’Agence Impériale
à l’effet d’établir une entente préliminaire sur les questions présentant un caractère
484
international, de ne pas s’immiscer dans les questions militaires dont le règlement serait
empressement réservé à une entente directe entre l’Empereur et le Prince Alexandre.
Ce dernier incident a fort assombré l’humeur du Prince, qui se sent environné
d’embûches et de malveillance, et même, ne sait jusqu’à quel point il peut compter
sur la sincérité de son Président du Conseil des Ministres. En effet, M. Dragan
Tsankov, quoique son attitude soit irréprochable, n’inspire qu’une confiance très
limitée au Prince Alexandre. Le passé plein d’amertume, est trop fraîche date pour
avoir été entièrement oublié ou pardonné par le Chef du Cabinet qui, peut s’être
offert à l’heure du péril à soutenir le Souverain dont la cause était, à ce moment,
celle du pays sans renoncer pour cela à ses rancunes, le calme une fois rétabli. Rien
toutefois, ne laisse encore pressentir une mésintelligence sérieuse, et le travail de
réparation et de constitution qui s’accomplit depuis le départ des Généraux, ne s’est
point interrompu. On augure favorablement de la législation qui reprend dans
quelques jours, en novembre, et même on espère que d’ici là, la question du
Ministère de la Guerre sera définitivement tranchée bien que l’incident Roediger ne
soit pas un symptôme rassurant.
J’ai informé en son temps Votre Excellence du voyage de M. Balabanov,
Ministre des Affaires Etrangères de la Principauté en Russie; un télégramme de ce
dernier adressé au Prince laisse pressentir une issue favorable des négociations
dont il est chargé. Reçu d’abord par M. Giers, l’Envoyé Bulgare, était invité le
lendemain de son entrevue avec le Ministre Russe à se rendre à Gatchina.
L’Empereur très réservé au commencement se montra, paraît-il, assez bien disposé,
par la suite, pour le Prince Alexandre et son peuple et il dit à M. Balabanov que
dans sa constante sollicitude pour la Bulgarie, il avait jugé opportun d’envoyer à
Sofia, un aide de camp possédant toute sa confiance pour voir de près les choses et
régler au mieux des intérêts du pays les questions pendantes.
On se demande si la visite de M. Gladstone à la Cour de Danemark pendant
le séjour de l’Empereur, n’est point pour quelque chose dans la modération relative
avec laquelle ont été pris à Pétersbourg les derniers incidents et l’on est d’autant
plus porté à le croire que M. Lascelles, Agent d’Angleterre à Sofia a communiqué,
il y a quelques jours, au Prince Alexandre une dépêche du Foreign Office, disant
que le Gouvernement de Sa Majesté Britannique était disposé à seconder
moralement de son crédit le Prince de Bulgarie, pourvu que celui-ci s’inspirât
sincèrement des besoins et des vœux de son peuple et donnât des gages sérieux de
l’intention où il était de poursuivre une politique nationale. Il est vrai que pour
atténuer les espérances que ces assurances pouvaient faire naître, M. Lascelles
recevait, le lendemain du jour où il les avait transmises au Prince, un télégramme
l’avisant de considérer cette dépêche comme nulle et non avenue, bien qu’elle se
bornât d’ailleurs à paraphraser un office antérieur et lui annonçant l’envoi d’une
autre dépêche ayant trait au même objet, mais revue et amendée. M. Lascelles
télégraphia aussitôt à Londres que l’avis lui était parvenu tardivement et que le
Prince de la Bulgarie avait eu déjà communication de la dépêche infirmée.
485
Dans les cercles gouvernementaux d’ici, on est assez porté à croire encore
que cette intervention de l’Angleterre bien que platonique et pleine de restrictions,
restrictions du reste inévitables si l’on ne voulait pas aller se heurter contre des
questions complexes et par cela même dangereuses, influera sur l’attitude nouvelle
à prendre par la Russie en Bulgarie, dans la crainte où l’on est à Pétersbourg que
l’Europe, entraînée par l’exemple de la Grande-Bretagne, ne se laisse aller à scruter
les causes supérieures du conflit bulgaro-russe, à interroger les rapports généraux
de l’Empire des Tsars et de la Principauté.
Au delà de ces indices, on ne peut voir évidemment dans les télégrammes de
M. Balabanov et dans les hypothèses où se complaisent les politiciens de Sofia, la
portée d’un changement décidé de politique. Le conflit bulgaro-russe n’est point encore
vidé et ne le sera pas avant que M. Yonin n’ait modifié son attitude ou quitté Sofia et
que le Colonel Baron Kaulbars, attendu incessamment n’ait fait connaître les instructions
qu’il apporte; il est permis cependant de dire que ce conflit, malgré l’incident qui fait
l’objet de ce rapport, est provisoirement entré dans une phase moins aiguë, par cela
seul que l’Angleterre l’a évoqué devant elle, et en fin de compte par cette considération
qui prime toutes les autres, les intérêts de la paix européenne.
450
R 604 Pera, 22 octombrie/3 noiembrie1883

L’une des questions qui préoccupent le plus en ce moment le gouvernement
Ottoman, est la phase critique que traverse la Bulgarie depuis le brusque éloignement
des Généraux Russes et le rétablissement de la Constitution de Ternovo. Si, d’une
part, la Sublime Porte a éprouvé un vif sentiment de satisfaction de l’échec inattendu
que l’influence russe venait d’essuyer en Bulgarie, elle n’en est pas moins sous le
coup d’une appréhension sérieuse: elle redoute les complications ultérieures
auxquelles pourrait donner lieu le mécontentement qu’on doit en avoir éprouvé à
St. Pétersbourg, si ces velléités d’émancipation de la part des Bulgares devaient
persister à s’accentuer davantage.
En effet, toute complication nouvelle, qui surgirait actuellement dans la
Péninsule des Balkans, contrarierait plus que jamais les vues et les intérêts de la
Sublime Porte. Dans sa détresse financière, la Turquie poursuit aujourd’hui
486
énergiquement la prompte solution de l’une des prescriptions du traité de Berlin, de

celle ayant trait à la quote-part de la dette Ottomane que les quatre États agrandis
doivent prendre à leur charge, et nommément la Grèce, la Bulgarie, la Serbie et le
Monténégro. Conformément au traité de 1878, la quote-part afférente à chacun des
États précités devra être fixée par les représentants des Grandes Puissances réunis
en conférence à Constantinople et décidée à l’unanimité des voix. Les négociations
que la Sublime Porte poursuit en ce moment auprès des Cabinets respectifs portent
sur l’époque de la convocation de cette conférence et sur la base qui devrait être
adoptée comme point de départ de ses délibérations.
M. Edgard Vincent, l’ex-président de la dette publique Ottomane, appelé
depuis peu par le Gouvernement Anglais à d’autres fonctions en Egypte, semble
avoir eu pour mission de préparer le terrain à ce sujet. M. Vincent a soigneusement
étudié cette question et il a soumis, comme résultat de ses investigations, un
rapport détaillé à son Gouvernement. Son rapport est basé sur un relevé statistique
de la Porte qui établit la moyenne des revenus des provinces annexées pendant les
cinq années qui ont précédé la dernière guerre. M. Vincent fait ressortir combien
les évaluations de son rapport sont modérées, en les comparant aux revenus
proportionnels des États de l’Europe, et il propose deux solutions:
D’après la première, les quatre États payeraient une annuité de 2%, sur la part
de chacun dans la dette ottomane, calculée en chiffres ronds, pour la Bulgarie, en
Liv. st. [Lire sterline – n.ed.] 200.000, pour la Serbie, en Liv. st. 42.000, pour la
Grèce, en Liv. st. 42500 et pour le Monténégro, en Liv. st. 2000.
La seconde proposition serait, pour les quatre États, de capitaliser ces quotes-
parts par des emprunts qui seraient liquidés en l’espace de 25 ans, à raison de 6%
d’intérêt et 2% d’amortissement; c’est-à-dire que les Bondholders recevraient
immédiatement toute la part de la dette à supporter par les quatre États, au lieu de
paiements perpétuels s’étendant sur un espace de plus de cent ans. Ce serait un
total d’environ Liv. st. 3.500.000.
Je tiens d’une source authentique ce résumé des conclusions du rapport de
M. Vincent; ce sont ces conclusions que la Porte proposerait, d’accord avec le
Cabinet Anglais, comme base des délibérations de la future Conférence. S’il y a
entente, une circulaire de la Porte à ses représentants auprès des Grandes
Puissances sera prochainement lancée pour demander la convocation de la
Conférence à Constantinople dans le délai le plus rapproché. Bien que la solution
de la quote-part de la dette Ottomane à la charge des quatre États agrandis soit
prévue par le traité de Berlin, cette solution n’en rencontrera pas moins les plus
grandes difficultés. La Russie, protectrice du Monténégro, comme aussi des
finances du nouvel État bulgare auxquelles elle est particulièrement intéressée, y
apportera les plus grandes entraves, et, en dernier lieu, si la Conférence est
convoquée, une voix discordante, celle de la Russie, rendra impossible l’unanimité
exigée pour la fixation définitive des quotes-parts en question.
L’insistance que la Porte mettra à obtenir une satisfaction aussi prompte que
possible par l’exécution de cette clause du traité de Berlin d’un intérêt financier de
487
premier ordre pour elle, et l’appui que quelques unes des Grandes Puissances
intéressées dans la dette ottomane ne manqueront pas de lui prêter à cet effet,
pourraient donner lieu à de vives discussions et ajouter une complications de plus à
toutes celles qui pèsent déjà sur les affaires d’Orient. C’est à ce titre que les
renseignements qui précèdent m’ont paru mériter d’être portés à la connaissance de
Votre Excellence.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma plus haute
considération.
451
T cifr. 193 Belgrad, 4 noiembrie (st.n.),1883, f.o.

L’état de siège vient d’être proclamé dans le district soulevé. Le tribunal de

guerre a été institué. Plusieurs membres de l’opposition sont menacés d’être expulsés,
autres d’être emprisonnés. L’opposition radicale parait de l’idée à abandonner les voies
légales et constitutionnelles.
452
T cifr. 262 Belgrad, 5 noiembrie (st.n.) 1883, f.o.

Le Roi de Serbie vient de décréter la suppression de la liberté de la presse,

de réunions et associations politiques et l’établissement de la censure.
488
453
R 479 confidenţial Berlin, 24 octombrie/5 noiembrie 1883

La question de savoir si la Turquie était entrée à un titre quelconque dans
l’alliance austro-allemande a été vivement agitée à la suite du voyage de Moukhtar-
Pacha en Allemagne. Il est incontestable qu’il existe entre Constantinople et Berlin
un échange de procédés aimables, de démonstrations amicales qui dépassent les
limites ordinaires de la courtoisie internationale. Les envoyés mêmes du Sultan se
plaisent à parler de la bienveillance et des égards de l’Allemagne envers la Sublime
Porte. En même temps les journaux officieux allemands se montrent très favorables à
la Turquie. «Si la Russie et l’Angleterre» – écrivait dernièrement la Gazette de
l’Allemagne du Nord – «voulaient s’employer au démembrement de l’Empire
Ottoman, les Cabinets de Vienne et de Berlin ne seraient pas disposés à seconder
cette politique.» Faut-il conclure de ce travail diplomatique à l’existence d’un traité
d’amitié et d’alliance? Des personnes d’ordinaire bien informées sont opposées à
cette conclusion. Elles ne voient pas ce que serait une convention de ce genre avec un
Etat qui renferme tant d’éléments de dissolution, et dont la chute peut être hâtée par
bien des circonstances imprévues. Il est possible que le Prince de Bismarck ne tienne
pas à se lier dans les liens d’un contrat avec l’Empire turc. Mais ce qui est certain et
saisissable, c’est qu’habile à trouver les intérêts communs des gouvernements, il a
réussi à rapprocher la Porte des puissances allemandes. Il a su vaincre les défiances
qu’inspirait aux Turcs l’occupation de la Bosnie et de l’Herzégovine, en leur
montrant que le péril pour leur pays venait, comme toujours, de la Russie dont les
vues sur l’Orient étaient aussi ambitieuses qu’autrefois, non de l’Autriche-Hongrie
qui, loin de former des projets de conquêtes, ne veillait sur les Balkans qu’à la
défense du statu quo. En suivant, depuis les arrangements de 1878, une ligne de
conduite invariablement modérée et pacifique, il a pu convaincre qu’il importait aux
Cabinets alliés au centre de l’Europe de conserver au Sultan la situation actuelle de
ses possessions territoriales, cette combinaison étant celle qui se concilie le mieux
avec l’intérêt du maintien de la paix, objet constant de leurs communs efforts.
Comment ne pas voir d’ailleurs tout ce qui fait du Sultan et des Empereurs
allemands des alliés naturels, presque nécessaires? Il est clair que la Russie ne peut plus
poursuivre ses intérêts orientaux en contradiction avec ceux de l’Autriche, sans
rencontrer cette puissance appuyée par l’Allemagne sur son chemin. Le charme du
tête-à-tête entre la Russie et la Turquie a été à jamais rompu au Congrès de Berlin. Si le
comte Kálnoky n’a pas hésité à déclarer à la Délégation hongroise qu’attaquée par les
489
Russes l’Autriche-Hongrie ne serait pas isolée, le Ministre des Affaires étrangères de

Constantinople pourrait tenir le même langage sans craindre d’être démenti à Berlin ou
à Vienne. C’est ce que les Turcs et leurs conseillers ont parfaitement compris. Ils
savent toutes les chances qu’ils ont en leur faveur aussi longtemps que l’entente austro-
allemande se maintiendra dans la défensive contre l’ambition remuante des Czars. Et
les témoignages de déférence qu’ils donnent à l’Allemagne sont nombreux; c’est aux
conseils qui leur viennent de Berlin qu’ils se montrent le plus accessibles.
L’influence allemande à Constantinople s’accroît tous les jours aux dépens de
celle qu’y exerçaient autrefois les puissances maritimes. Admirablement servi par un
des diplomates les plus intelligents de notre époque, par Monsieur de Radovitz
[Radowitz – n.ed.], le Prince de Bismarck a profité des mauvaises impressions qu’ont
produites en Turquie l’occupation de l’Egypte par l’Angleterre, et l’établissement du
protectorat de la France en Tunisie, pour conquérir tout le terrain que les Français et
les Anglais y ont perdu dans ces dernières années. Il n’a pas moins tiré avantage de la
mauvaise humeur excitée par les efforts du cabinet britannique d’obtenir une
autonomie spéciale pour les Arméniens. La Norddeutsche Allgemeine Zeitung
insinuait, il y a quelques jours, que la Porte avait raison de ne pas octroyer à
l’Arménie des réformes libérales. Et les représentants de l’Allemagne soutiennent
qu’il faudrait laisser vivre le gouvernement turc en repos, sans l’agiter par des
tracasseries diplomatiques, et sans s’ingérer dans ses affaires intérieures. Ce langage
est entendu avec reconnaissance par le Sultan. Et l’on peut affirmer que, s’il n’existe
pas des engagements par écrit, la Turquie n’est pas moins attachée aux puissances
allemandes, et que l’influence du Prince de Bismarck ne fait que s’accroître et
devient réellement prépondérante à Constantinople.
454
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA BELGRAD, MITILINEU
T cifr. 615 Bucureşti, 6 noiembrie (st.n.) 1883, f.o.
J’attends un rapport détaillé sur les affaires et situations serbes372.

372
Vezi nr. 458.
490
455
T cifr. f.n.personală Belgrad, 26 octombrie/7 noiembrie 1883,

(r.g., 31 decembrie)
Le Roi de Serbie m’a reçu en audience privée, il m’a demandé des nouvelles
de Leurs Majestés, Roi et la Reine nos Augustes Souverains. J’ai trouvé le Roi de
Serbie très calme malgré les mesures violentes qu’il avait décrétées la veille. Sa
Majesté tout le temps a parlé de ces mesures. Nous avons en Serbie, m’a-t-il dit,
des individus dangereux pour le pays, ces hommes ont des idées subversives. Je les
ferai bâillonner; ils paieront cher leurs menées, je vous en réponds. Je plains les
pauvres paysans qui se laissent malheureusement mener par ces ramasses des vues;
il y a des règles de gouvernement dont on ne doit pas se départir. Avez-vous lu,
ajoute le Roi, le fameux projet de constitution du radicaux? Ils veulent enlever à la
Royauté tous les droits et les prérogatives; il ne réussiront pas (textuel). Le Roi m’a
entretenu ensuite d’autres questions sans importance réelle. J’avoue, Excellence,
que je suis rentré chez moi sans être convaincu par la sérénité du Roi de Serbie et
par les paroles de Sa Majesté que la situation d’ici est moins grave que je le dis
dans mes précédentes dépêches.
456
R 632 confidenţial Constantinopol, 8 noiembrie (st.n.) 1883
Domnule Ministru,
Am onoarea a comunica Excelenţei Voastre în original alăturatul raport
confidenţial ce am primit de la Consulatul general din Salonic373 pentru informarea
Excelenţei Voastre despre arestarea D-lui Papadimitrie şi pentru avizarea ce veţi
socoti de cuviinţă în această afacere.
Voi adăuga numai că potrivit instrucţiunilor anterioare ale Excelenţei Voastre,
am dezaprobat demersul D-lui Popovici pe lângă Dl. Bonetti, recomandând cu
373
Vezi nr. 428.
491
dinadinsul gerantului Consulatului de a se ţine cu totul la o parte, numai cu rolul

expectativ şi de observaţie374.
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Şcoli şi biserici româneşti în Macedonia, vol. 316, f. 104
457
R 222 confidenţial Atena, 28 octombrie/9 noiembrie 1883

(r.g., 4/16 noiembrie)
Domnule Ministru,
Ieri, joi, 27 octombrie, s-a deschis a treia sesiune ordinară a legislaturii actuale.
După ceremonia religioasă, săvârşită în sala Adunării, Preşedintele Consiliului de
Miniştri a dat citire decretului de convocare şi a declarat sesiunea deschisă; deputaţii
nefiind în număr, biroul provizoriu a ridicat şedinţa, anunţând că va fixa viitoare
şedinţă îndată ce se va constata prezenţa în Atena a numărului de deputaţi cerut de
regulament pentru completarea Adunării, când atunci se va proceda la alegerea
biroului definitiv. Această alegere va decide de soarta Ministerului Trikoupis.
Precum am avut onoarea a arăta în diferitele raporturi anterioare ale mele, mica
majoritate (zece voturi) de care se bucura Domnul Trikoupis în sesiunea trecută, s-a
pus în chestiune prin retragerea Domnilor Rallis şi Rufos. Această retragere ar fi dat
negreşit majoritatea opoziţiei, dacă dânsa ar fi fost unită sub o direcţiune comună.
Dar, în urma morţii Domnului Koumoundouros, opoziţia s-a împărţit în mai multe
grupuri, care până în momentul actual, nu s-au putut înţelege spre a stabili unitate de
direcţiune şi de acţiune. Pe de altă parte, mai mulţi membri din fostul partid al lui
Koumoundouros au declarat că voiesc să-şi rezerve completa lor libertate de acţiune;
se zice chiar că unii dintre dânşii ar fi trecut deja de partea Domnului Trikoupis, ceea
ce ar compensa voturile pierdute prin retragerea Domnilor Rallis şi Rufos.
Toate aceste evoluţii în sânul diferitelor partide se fac, ca să zic aşa, pe sub
mână, şi fac aproape imposibilă o apreciere exactă a adevăratei situaţii parlamentare.
Foarte nimerit este definită această situaţie într-un articol care a apărut zilele acestea
în ziarul Eon.
„Pe când, zice în rezumat acest articol, modificările ce se pot aduce de la o
sesiune la alta în poziţia parlamentară a Ministerului se pot cunoaşte de naţiunea
374
Pe document este reperabilă următoarea rezoluţie a ministrului afacerilor externe, Sturdza: „Să se
recomande D.lui Popovici a nu se amesteca în nici o afacere din Macedonia fără anume ordin de la
superior, a nu întreţine în afacerile politice şi de stat relaţii cu persoane private, căci trebuie să ştie că un
funcţionar este dator cu datoria şi cu secretul profesional al serviciului şi al disciplinei.” Vezi şi nr. 472.
492
întreagă prin publicitatea ce se dă deliberaţiilor extraparlamentare ale diferitelor

grupuri şi prin contactul continuu ce se menţine între deputat şi alegători, în Grecia,
lucrurile se petrec cu totul altfel. Nici o publicitate nu se dă deliberărilor diferitelor
grupuri, prin nimic nu se poate cunoaşte dacă cutare sau cutare deputat şi-a
schimbat opinia de la o sesiune la alta; nimeni nu crede necesar de a justifica
înaintea publicului schimbarea sa de opinii; aceste schimbări, în cele mai multe
cazuri, sunt provocate prin motive care nu sunt de natură a adăuga la
consideraţiunea şi la reputaţiunea unui om politic, şi acesta este atât de general
încât, chiar când un om politic îşi schimbă opinia, întemeindu-se pe consideraţii
mai înalte, el nu este crezut de către public, care lesne este aplecat a atribui aceste
schimbări unor simple interese personale.
De aici provine că ne aflăm totdeauna lipsiţi de elemente suficiente de
apreciere despre puterile respective ale diferitelor grupuri din adunare, înainte de a
se manifesta acestea printr-un vot asupra unei anume chestiuni, de aici provin şi
astăzi discuţia şi afirmaţiile contradictorii în ceea ce priveşte numărul deputaţilor
din care se compun partidul Ministerial şi opoziţia. Din nenorocire, nici un deputat
n-a declarat în public, până acum, care este opinia sa în privinţa aceasta, n-avem
decât declaraţii îndoielnice, asigurări date pe ascuns, şi evoluţii făcute în întuneric”.
Acest tablou este negreşit exagerat, dar explică neputinţa în care se află mai
ales un străin de a prezice chiar de acum dacă Domnul Trikoupis va putea să-şi
conserve majoritatea până la sfârşitul acestei sesiuni. Întrucât priveşte alegerea
Preşedintelui, cred că (sic!) candidatul ministerial va obţine majoritatea.
Vă rog, Domnule Ministru, să binevoiţi a primi încredinţarea prea înaltei
mele consideraţii.
458
R 164 personal şi confidenţial Belgrad, 27 octombrie/9 noiembrie 1883

Ce qui se passe en ce moment, en Serbie, et que j’ai eu l’honneur de signaler à
Votre Excellence par mes différentes dépêches, a, à mon avis, une gravité
exceptionnelle. Je ne récapitulerai pas dans ce rapport, tout ce que Votre Excellence
connaît au sujet de la politique inaugurée par le Cabinet Pirocanac; je n’insisterai pas
non plus sur l’affaire Bontoux et sur autres faits se rapportant à la question des
chemins de fer serbes.
493
J’arrive aux derniers procédés du Gouvernement, qui ont jeté de l’huile sur
le feu, qui ont envenimé, plus que jamais, les passions politiques. J’établirai, tout
d’abord, que la majorité de la nation n’approuvait ni les actes du Gouvernement
précédent, ni ses vues politiques, mais comme je le disais dans ma dépêche du
5/17 Juillet, elle ne voulait agir contre le Ministère que par la voie légale. Aussi
ne cherchait elle qu’une occasion de manifester légalement sa volonté et de
donner aux affaires du pays une autre direction.
Les dernières élections lui ont fourni cette occasion; le pays a envoyé à la
Skoupschtina une grande majorité hostile au Cabinet Pirocanac. Le Roi n’en tint aucun
compte. Il a accepté la démission du Ministère, mais il en a formé un autre personnel et
extraparlementaire. Ce nouveau Cabinet n’a aucune influence dans le pays, les membres
qui le composent n’ont aucune signification politique, au point de vue des partis.
Le Ministère, à peine formé, a clos la session de la Skoupschtina sans même
présenter à sa ratification la convention à quatre concernant la jonction des chemins
de fer serbes, turcs et bulgares – c’était le seul et unique but de la convocation de
cette Assemblée. Les raisons que le Gouvernement a fait valoir pour expliquer la
clôture de la Skoupschtina n’ont pas paru suffisantes à l’opposition. Le Ministère
ne pouvait se passer du vote de la Chambre, il n’avait pas ce droit, la constitution
ne le lui accorde pas, et la meilleure preuve en est que les dernières élections n’ont
été faites que pour obtenir de la nouvelle Assemblée le vote de la convention à
quatre. La majorité de la Chambre a vu dans ce procédé sommaire un manque
complet d’égards envers la représentation nationale; les agents secrets des
différents comités en profitèrent et se mirent immédiatement au travail, ils jugèrent
le moment opportune d’exciter davantage les masses contre le régime actuel.
Un nouveau fait est survenu, dans l’intervalle, en faveur de l’opposition;
elle s’en est emparée pour mieux agiter le pays. Il s’agit d’un déficit, tout
récemment constaté, de 9.000.000 de francs dans le budget de l’État; tous les
fonds spéciaux des différentes caisses publiques ont été distraits de leur
destination pour faire face aux dépenses ordinaires. Ainsi la mauvaise gestion
financière, d’une part, la clôture brusque de la Skoupschtina, d’autre part, ont
augmenté les dangers de la situation.
La patience de l’opposition entière était arrivée à bout; la clôture de la
Skoupschtina notamment avait exaspéré tout le monde. Cet acte constitue une
véritable provocation contre la nation, dont celle-ci n’avait donné aucun motif,
s’étant tenue dans sa lutte, jusqu’à ce jour, sur le terrain légal. Mais comme on
s’obstine, en haut lien, à disputer au pays ses droits constitutionnelles et à
méconnaître sa volonté manifestée par les dernières élections, l’opposition radicale
(l’opposition libérale se tient à l’écart) s’est demandée, certes, s’il n’y avait pas lieu
de porter la lutte sur un autre terrain. L’incident dont traite mon télégramme chiffré
du 3 courant [vezi nr. 447 – n.ed.], n’est que la réponse à la provocation dont
l’opposition se plaint, c’est le prélude d’une action combinée par elle pour arriver
au changement complet du régime actuel.
494
Le Gouvernement, pour se défendre veille et agit de son côté. Il a suspendu

de fait la constitution. Il a recours aux moyens les plus extrêmes, de nombreuses
arrestations ont lieu tous les jours dans presque tout le pays. Il a proclamé l’état de
siège dans les deux provinces soulevées; il y a institué un tribunal de guerre, il a
supprimé la liberté de la presse, il a introduit la censure, il a aboli la liberté des
réunions et des associations politiques.
Deux décrets qui viennent de paraître dans le Moniteur officiel établissent, en
outre: a) que les frais occasionnés par l’état de siège resteront à la charge des
habitants des localités qui auront pris part au désordre et b) que les officiers et sous
officiers envoyés dans les localités soulevées recevront pendant la durée de l’état
de siège le double de leur solde ordinaire.
Les troupes qui ont été envoyées à Zaïtchar, sous le commandement du
Général Nicolitch, pour réprimer l’insurrection, se composent de six bataillons
d’infanterie et de cinq batteries d’artillerie. On dit que les insurgés sont au
nombre de 4.000 hommes bien armés et équipés. Le district de Zaïtchar est
limitrophe de la Bulgarie; on prétend, ici, que c’est par ce pays que les insurgés
ont reçu des munitions. À la tête des insurgés se trouvent quatre députés, dont
deux prêtres. Le parti libéral blâme ce mouvement, les chefs autorisés du parti
radical allèguent seulement qu’ils ne l’ont pas provoqué; la réalité des faits est
contre ces derniers.
Il est à remarquer qu’aucun parti de l’opposition ne se résoudra à plier sous la
volonté du Gouvernement actuel. Le pays en général ne reconnaît aucune autorité à
ce cabinet, on le considère comme un Gouvernement personnel du Roi. Il n’y a pas
à se dissimuler, c’est le Roi qui gouverne aujourd’hui, c’est lui qui assume toute la
responsabilité de ce qui se passe en Serbie. Aussi la lutte est-elle engagée entre le
Roi et la majorité de la nation. Ma dépêche d’hier [vezi nr. 455 – n.ed.] le prouve
suffisamment.
Dans cette entreprise le Roi voudrait s’appuyer sur l’armée. Réussira-t-il?
J’en doute fort, malgré le triage qui s’opère dans les rangs des officiers. Plusieurs
officiers ont été mis en disponibilité pour leurs opinions politiques. Une personne
haute placée, appartenant aux sphères gouvernementales, me disait ces jours-ci:
«que le malheur de la Serbie est qu’elle a deux dynasties en lutte et qu’elle s’est
mis mal avec la Russie. L’opposition est très forte, ajouta mon interlocuteur, elle
est si bien organisée qu’elle finira par avoir le dessus, malgré toutes les mesures
aussi violentes qu’arbitraires que l’on prend contre elle.» Ces paroles dépeignent
la situation, elles n’ont pas besoin de commentaires, je n’aurai rien à y ajouter.
C’est possible que tout s’assoupisse pour le moment, qu’un calme apparent,
revienne, mais je puisse assurer Votre Excellence que ce sera le calme qui
précède l’orage.
495
459
T cifr. f.n. Sorrento, 29 octombrie/10 noiembrie 1883, f.o.
Le rétablissement de mes rapports avec Mr. Mancini ne change nullement ma

décision de ne pas retourner à Rome dont je ne peux pas supporter le climat.
AMAE, Convenţii maritime, Chestiunea Dunării, dosar 8, 2f, partea a VI-a, f. 424; BAR, coresp.,
S 4(41)/CCCXLI
460
R 615 Pera, 29 octombrie/10 noiembrie 1883

Voulant m’assurer si certaines nouvelles publiées par les journaux, sur les
relations de la Turquie avec la Bulgarie, devaient être prises en considération
sérieuse, j’eus soin de profiter de ma dernière visite à la Sublime–Porte pour
demander à Son Excellence Artin Dadian, Mustéchar du Ministère des Affaires
Etrangères, quelques détails à ce sujet; notamment, s’il était vrai que la Porte, par
une note adressée aux puissances signataires du traité de Berlin, eût protesté contre
les mots «d’Indépendance» et de «Souveraineté» prononces récemment dans la
Sobranié de Sophia.
«Certainement, nous avons protesté, me répondit le Sous-Secrétaire d’État, et
nous protesterons toutes les fois que se produiront de pareils faits, que la Sublime
Porte ne peut tolérer».
Je crois devoir, à ce propos, Monsieur le Ministre, consigner ici les
observations suivantes. Dès le début, les rapports de la Porte avec la Bulgarie et
avec l’agent princier à Constantinople ont été des plus tendus, des plus difficiles.
Malgré tous les efforts tentés par ce dernier pour arriver à se placer, vis-à-vis du
Gouvernement impérial, au moins sur le pied des anciennes agences diplomatiques
de Roumanie et de Serbie, la Porte se refusa toujours à lui reconnaître un caractère
496
représentatif. Elle a toujours considéré l’Agence de Bulgarie comme une simple

administration ottomane, d’un caractère privilégié, il est vrai, comme la province
elle-même, mais astreinte cependant aux devoirs d’une administration impériale.
Ainsi le Grand-Vézir réussit-il à forcer le représentant du Prince Alexandre de
correspondre avec chaque Ministère directement et non pas par l’intermédiaire du
Département des Affaires Étrangères; il a exigé même, mais sans pouvoir l’obtenir,
que la correspondance se fît en langue turque. Pendant que toutes les Chancelleries
étrangères ne veulent reconnaître et légaliser que la légalisation, la signature et le
sceau du Directeur de la Section du Contentieux du Ministère des Affaires
Étrangères, la Chancellerie est obligée de reconnaître comme valable la légalisation
apposée sur les actes par les notariats attachés auprès des Cours d’Appel
impériales.
L’Agent princier ne jouit d’aucune prérogative, d’aucune immunité
diplomatique, pas même de la franchise de douane accordée aux membres de
toutes les missions étrangères. Il semble que le Gouvernement impérial saisisse
avec empressement toutes les occasions qui se présentent, pour paraître ignorer
même l’existence d’une représentation bulgare à Constantinople. On a
remarqué qu’au dernier grand dîner diplomatique donné au Kiosque d’Yldiz,
seul le chargé d’affaires princier n’avait pas été invité; il ne figurait même pas
parmi les hauts fonctionnaires ottomans reçus la veille par le Sultan. L’exarque
bulgare enfin n’a pas été appelé à se joindre aux patriarches grec et arménien,
lorsque ceux-ci ont été porter leurs félicitations à Sa Majesté, à l’occasion de
ces mêmes fêtes. C’est à cette attitude si peu sympathique de la Sublime Porte à
l’égard du représentant de la Bulgarie qu’est due la décision prise par le
Gouvernement de Sophia de laisser son Agence sous le gérance provisoire d’un
conseiller.
Il est curieux de comparer cette façon d’agir de la Porte envers le
Gouvernement Bulgare avec l’attitude passive que la Turquie n’a cessé de
conserver en face des agissements russes en Bulgarie. On pourrait croire que ce ne
sont pas les progrès de l’influence russe dans la Principauté, mais, bien au
contraire, les efforts, que pourraient tenter les Bulgares pour secouer cette
influence, qui porteraient ombrage à Constantinople.
Je dois ajouter, Monsieur le Ministre, que, dans ma conversation avec Artin
Dadian, le Mustéchar m’a dit encore, comme trait final, que la Turquie suivait,
d’un regard inquiet les événements de Bulgarie, elle redoute de voir jaillir de
Sophia l’étincelle qui, une fois de plus, amènera une conflagration européenne. «Et
alors, ajouta Son Excellence, que deviendrions-nous, isolés comme nous le
sommes de ce côté.»
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les assurances de ma plus haute
considération.
497
461
SP Londra, 50 Grosvernor Garden, 10 noiembrie (st.n.) 1883
Mon cher Ministre,

Le Banquet d’hier au Guildhall avait l’air d’ouvrir une ère nouvelle à l’amitié, à
l’affection et à l’entente cordiale entre la France et l’Angleterre. Mr. Waddington,
venu exprès de Paris pour la circonstance avait ammené avec lui le Comte de Lesseps.
Il y a grand luxe de phrases et assurances de maintenir la paix et des relations amicales
et affectueuses. Mr. Gladstone a intercalé dans son discours la phrase: «What I trust
and hope is that some of those smaller Potentates who have recently, we may say,
almost come to existence, will not be behind the Greater Powers in the wisdom of
their views and that in the Balkan Peninsula the heads of the several States and
communities will seek their strength in that simple, natural and permanent source of
strength, namely, the goodwill and affection of their people, founded upon experience
of their fidelity to their engagements, and their desire to promote in each of those
communities the public interest. These expectations give us much satisfaction.» Il a
terminé par annoncer la continuation de l’occupation de l’Egypte avec l’évacuation
complète du Caire. Comme j’avais à ma droite le ministre de l’instruction publique,
Mundella, je lui ai dit que la phrase du Premier Ministre restait incomplète s’il
n’ajoutait qu’il désirait que les Grandes Puissances s’abstiennent d’exercer des
influences et d’avoir des vues non avouables sur les petits États.
Parmi les employés subalternes du corps diplomatique le comte Bismarck
avait été seul admis au banquet, contrairement à tous les précédents. J’ai remarqué
qu’avant comme après le dîner il ne s’est pas séparé un seul instant de Mr. Waddington.
Il y avait un dîner quasi diplomatique en même temps chez le Baron Solvyns, il y
avait l’ambassadeur de Russie, j’ai regretté de n’avoir pu assister car j’avais pris
l’engagement d’assister au banquet du Lord Mayor.
Agreez, Mon cher Ministre, l’assurance de ma considération distinguée.
P.S. Mr. de Lesseps a été un des héros de la fête, il a parlé des discours tenus
jadis dans le Guildhall lorsqu’on lui accordé le citadinance de la ville de Londres
lorsque Curtius, présent alors, a rappelé que les Grecs préféraient Aristide à
Themistocle et des reproches qu’on lui avait fait[s] dans son pays qu’il employait
les capitaux français pour un travail qui ne servirait qu’à l’Angleterre, et il a
terminé son discours, qu’il a dit en français, en disant qu’il avait la conviction que
par une entente entre lui et les négociants et les armateurs Anglais il arriverait à
une entente parfaite.
498
462
T cifr. f.n. Sorrento, 30 octombrie/11 noiembrie 1883, f.o.
J’ai reçu de Monsieur Mancini une longue lettre que je vous envoie en
original à l’appui de mon dernier rapport et que je vous prie de me renvoyer. Cette
lettre, bien que sujette encore à discussion, quant au fond de la question, met fin au
dissentiment personnel qui existait entre le Ministre des Affaires Étrangères
[d’Italie] et moi.
463
R 489 confidenţial Berlin, 30 octombrie/11 noiembrie 1883

On a beaucoup remarqué à Berlin le silence gardé par la presse russe vis-à-vis
des déclarations faites à la Délégation hongroise par le Comte Kálnoky. Le
discours un peu hardi que le Ministre de l’Empereur François Joseph a prononcé
à l’adresse de la Russie n’a été relevé par aucun journal de St. Pétersbourg ou de
Moscow. Le Comte Kálnoky a parlé dans un sens fier et presque menaçant, en
avouant hautement que pour le maintien de la paix il comptait principalement sur
ce qu’on savait partout que, dans le cas d’une agression de la Russie, l’Autriche-
Hongrie ne se trouverait pas isolée. Ce n’était pas seulement donner un
avertissement au gouvernement du Czar en lui montrant les canons allemands,
c’était encore accuser les Russes d’être pacifiques par nécessité, et d’attendre une
occasion plus favorable pour devenir menaçants. Ces paroles, quoique un peu
atténuées dans la suite, ont produit un assez vif mécontentement à St.
Pétersbourg. Monsieur de Giers cependant ne s’en est pas irrité; loin de
s’embarquer dans une discussion que la sagesse n’eût peut-être pas approuvée, il
a donné à la presse l’ordre de ne rien écrire à ce sujet. Cette prudence de l’Empire
499
Russe n’est pas un symptôme qu’on doive négliger. Si la hardiesse du Comte

Kálnoky prouve que la monarchie austro-hongroise compte des alliés assez
considérables pour ne pas craindre de déplaire à une grande puissance, la
modération du Ministre de l’Empereur Alexandre démontre que dans les
circonstances actuelles la paix n’est menacée d’aucun danger imminent du côté
de la Russie.
Peu préparé à la guerre, entièrement dépourvu d’alliances diplomatiques, le
Cabinet de St. Pétersbourg ne saurait se flatter de renverser par les armes l’ordre de
choses actuellement établi. De son côté, la politique allemande ne paraît pas avoir
hâte de profiter des avantages que lui offre la situation pour entreprendre contre ses
voisins une campagne d’agression. Il est impossible de ne pas reconnaître que le
Prince de Bismarck n’a témoigné jusqu’ici que des dispositions pacifiques,
uniquement préoccupé de préserver de toute atteinte la tranquillité de l’Allemagne,
et de conserver intact le statu quo européen dans lequel il joue un rôle assez
brillant.
Mais le Chancelier allemand ne peut pas oublier que les Russes et les
Français détestent cordialement le système actuel auquel ils ont été forcés de se
soumettre, et que le désir de le bouleverser deviendra, le jour où des chances
favorables se présenteront, le sentiment prédominant de ces deux nations. Il est
tenu de balancer les dangers qui tôt ou tard lui viendront de la France ou de la
Russie, ou des deux côtés à la fois; et s’il est aujourd’hui pleinement rassuré grâce
aux embarras intérieurs de ces deux Etats non moins qu’à son accord intime avec
l’Autriche et l’Italie, la garde qu’il lui faut monter sur ses frontières d’Est comme
sur celles d’Ouest n’exige pas moins une attention de tous les instants, et un souci
d’avenir qui ne doivent jamais pouvoir être pris en défaut.
Cette situation de l’Allemagne entre deux puissances également intéréssées à
l’amoindrir est sans doute des plus délicates. J’ai entendu dire à des Allemands:
«Devons-nous laisser à nos ennemis le loisir de compléter le rétablissement de
leurs forces, et de choisir le moment pour se ruer sur nous?» Il parraît, d’après cette
observation, qu’il seraît de l’intérêt de l’Allemagne dont les armées sont prêtes au
combat d’ouvrir une lutte devenue inévitable pendant que les forces opposées ne
possèdent pas encore les moyens d’une collision heureuse.
La réalisation de ce plan serait entravée par bien des considérations.
Comment décider à la guerre l’Empereur Guillaume dont les sentiments
personnels sont pleins d’amitié et de bienveillance envers l’Empereur de Russie?
Et lors même que le Gouvernement y serait disposé, ne se sentirait-il pas obligé
de ménager les intérêts matériels et l’opinion publique de l’Europe, en évitant de
chercher à troubler la paix générale dans des vues d’ambition particulière? Mais
il est permis de croire que le Prince de Bismarck est loin de vouloir en venir à
cette extrémité. Tout ce qu’il écrit et dit, depuis qu’il a fait l’Empire allemand,
constate que sa politique est vouée au maintien de la paix et des grands principes
500
de conservation. Rien ne nous autorise à croire qu’en face de tant de protestations

dont les archives des Cabinets sont remplies, il se jetterait, sans y être forcé, dans
une voie absolument contraire. Aux troubles d’une nouvelle crise dont l’issue est
toujours douteuse, il semble préférer la suprématie pacifique qu’il exerce d’une
façon certaine, et, pour inspirer à quiconque formerait le projet de diminuer sa
puissance une crainte salutaire, il augmente tous les jours le nombre des États
associés à l’Allemagne en vue d’empêcher un bouleversement dans le système
actuel de l’Europe et de se garantir la jouissance tranquille de leurs droits. C’est
ainsi qu’il essaye en même temps de relever les Pyrénées contre la France, et
d’opposer le plus de barrières possible à la Russie, pour que ces deux États, en
supposant même la restauration la plus complète de leurs forces, ne puissent rien
entreprendre contre les intérêts de la paix. Ce raisonnement dans lequel je ne
mets pas en compte les chocs que la mort du vieil Empereur Guillaume ou
d’autres évènements pourraient amener, me confirme dans l’opinion qu’une
conflagration européenne n’est pas aussi prochaine que beaucoup de personnes se
plaisent à le croire.
464
T cifr. 372 Sofia, 31 octombrie/12 noiembrie 1883, f.o.
Arrivé hier soir à Sofia, colonel Kaulbars a été reçu aujourd’hui par le Prince;
l’entretien qui a duré quatre heures a porté simplement sur les points suivants:
acceptés d’un commun accord par le Prince et l’Envoyé exprès de l’Empereur, le
titulaire du Ministère de la Guerre sera responsable comme les autres Ministres
devant la représentation nationale; le budget de la guerre sera réduit de 15 millions
à dix millions. Les officiers russes au service de la Bulgarie relèveront directement
du Prince; la question de l’organisation des différents services du Ministère de la
Guerre sera débattue ultérieurement; le Gouvernement semble fort satisfait de la
tournure favorable jusqu’ici aux intérêts bulgares que prendront les événements.
On croit au prochain rappel de M. Yonin.
501
465
R 2082 Viena, 12 noiembrie (st.n.) 1883

Domnule Ministru,
Prin telegrama cu no. 2068375 am avut onoarea de a supune aprecierii
Excelenţei Voastre părerea că e greu de a face aici în Viena demersurile de care
vorbesc instrucţiunile Excelenţei Voastre. Dintâi îmi pare foarte puţin probabil ca
comisarul austriac să ia el iniţiativa unui pas ce ar provoca din nou nişte discuţii
abia închise de un comun acord: Ca să răspundă Guvernul austro-ungar dorinţelor
Guvernului român, ar trebui deci nu să impună tăcerea delegatului său, căci aceasta
a facut-o, dar să se adreseze la celelalte Puteri, invitându-le să ignore cu totul
tratatul de [la] Londra; aceasta ar echivala însă cu părăsirea deplină a tratatului, şi
nici declaraţiile Contelui Kálnoky în sânul Delegaţiunilor, nici cele convenite între
noi şi dânsul nu ne îndrituiesc a crede că Austria ar consimţi să constate ea singură,
ca să zic aşa în mod oficial, eşecul ei în chestiunea Dunărei.
Mai este un alt motiv care ar trebui să ne împiedice de a pune pe Austria înainte.
Se poate, deşi n-o afirm, ca intenţiile delegaţilor de care vorbeşte depeşa Excelenţei
Voastre376 să fie dictate de dorinţa de a ne pune faţă în faţă cu Austria, şi de a vedea
astfel până unde merge intimitatea noastră cu dânsa; în cazul acesta, ar fi interesant să
ştim de la cine porneşte iniţiativa, de la Ruşi ori de la Puterile maritime? Căci
atitudinea se va modifica după soiul adversarilor; ar fi bine deci să vedem întâi cum se
prezintă lucrurile şi în orice caz trebuie 57462, 91916, 19032, 33030, 75686 [pasaj
nedescifrat – n.ed.].
Dacă îmi e permis a emite o părere, eu m-aş abţine de a trata chestiunea pe lângă
Cabinete; în sânul Comisiei însă delegatul nostru neputând tăcea, va trebui să-şi
nuanţeze onservaţiile după cum iniţiativa va veni de la Ruşi sau de la alţii. În cazul
dintâi el va zice că tratatul de la Berlin a prevăzut continuarea sau contenirea Comisiei
europene iar nu ştirbirea drepturilor ei, şi că prin urmare tocmai Comisia europeană ar
trebui să fie cea din urmă a invoca în capul sentinţelor sale un tratat [de la Londra –
n.ed.] ce i-a mărginit terenul de acţiune; în cazul de al II-lea, el va observa pur şi
simplu că România nu a recunoscut tratatul de la Londra şi că nu se poate uni cu
propunerea de a schimba ceva în formulele de până acum. Şi într-un caz şi într-altul,
Generalul Pencovici va adăuga însă că declaraţiile lui au ca scop de a preciza poziţia
României iar nicidecum de a provoca o discuţie ce nu ar sta în competenţa Comisiei
Europene care nu mai are astăzi decât o misiune pur administrativă [subl. în orig. –
375
Ireperabilă.
376
Ireperabilă.
502
n.ed.]. Cu modul acesta, evităm de a discuta în sânul chiar al Comisiei o chestiune

asupra căreia diferitele Guverne se vor înţelege cu greu dacă vor fi obligate să o discute
de la Cabinet la Cabinet. Acestea sunt, Domnule Ministru, consideraţiile care m-au
făcut să amân până la un nou ordin intervenţia mea pe lângă Guvernul austro-ungar.
466
T cifr. 375 Sofia, 3/15 noiembrie 1883, f.o.

Suite au numéro 372. Aujourd’hui, à trois heures, j’ai été à Silistrie. Prince
[Alexandre – n.ed.] et Colonel Kaulbars … [pasaj lipsă – n.ed.] arrangement réglant
la position des officiers Russes au service de la Bulgarie. Au terme de l’arrangement
le Ministre de la Guerre est, avec l’assentiment de l’Empereur, responsable devant le
Prince et l’Assemblée Nationale de la gestion de son ministère. Il ne se mêlera, sous
aucun prétexte, dans les affaires intérieures de la Principauté. Les officiers Russes,
entrés avec l’assentiment de la Russie au service de la Bulgarie, pour une durée d’au
moins trois ans, devront obéissance au Prince, à la Constitution et aux lois du Pays.
L’ukase promulguant cet accord paraîtra demain.
467
R 171377 Belgrad, 3/15 noiembrie 1883

D’après la version officielle, la situation en Serbie s’est améliorée, tous les
quatre districts où l’insurrection avait éclaté sont en ce moment tranquilles. Des
377
Copie.
503
centaines d’insurgés ont déposé les armes, plusieurs de leurs chefs ont passé en
Roumanie ou en Bulgarie, d’autres sont arrêtés. Malgré ces affirmations, deux
bataillons d’infanterie et deux batteries d’artillerie ont été envoyés hier soir à
Kragujevatz. L’état de siège est maintenu dans les districts dont il est question.
Plusieurs personnes me dirent ce matin: oui l’insurrection a été étouffée, mais les
militaires seuls [redactare incompletă – n.ed.] l’armée ayant occupé les villes
soulevées, toutes les bandes ont été dispersées, il y en a qui se sont retirées dans les
montagnes.
Pour ma part, j’admettrai volontiers que la révolte est complètement
étouffée ou elle la sera bientôt. Mais après, le régime de terreur continuera-t-il,
reviendra-t-on au régime constitutionnel? Il n’y a pas lieu de se poser ces
questions, le danger existe dans les deux éventualités. Si le Roi de Serbie
persiste dans la voie dans laquelle il s’est engagé, un soulèvement en général à
brève échéance est inévitable; si Sa Majesté veut revenir au régime
constitutionnel, il doit congédier son Ministère actuel et, eu égard à la volonté
de pays manifestée par les dernières élections, donner le pouvoir au parti
radical qui ne manquera pas de proclamer la déchéance du Roi à la première
occasion.
Il n’y aurait peut-être qu’un seul moyen de connaître le danger plus ou moins
rapproché. C’est la formation d’un Ministère de conciliation sous la présidence de
M. Ristic avec l’adjonction de deux ou trois radicaux non compromis dans les
derniers événements. Ce nouveau Cabinet révoquera immédiatement toutes les
mesures exceptionnelles décrétées précédemment, prononcera une amnistie
générale, dissoudra la Skouptchina et convoquera une nouvelle assemblée sur un
programme bien défini.
M. Ristic a vu ces jours-ci le Roi, il a assuré Sa Majesté de son entier
dévouement au trône et conseillé au Roi la modération dans les mesures de répression.
Il l’a prié d’être clément envers les révoltés.
J’ignore encore si une combinaison quelconque dans le sens ci-dessus
indiqué a pu être arrêtée, mais je me demande si un Ministère sous la présidence
de Ristic, dont les vues politiques en matière de relations extérieures sont
connues, ne provoquerait pas des difficultés venant de dehors. La fameuse note
du Baron Haymerlé en date du 5 octobre 1880 qui a fait tomber Ristic du
pouvoir, il y a déjà trois ans, pouvait le cas échéant avoir une nouvelle édition
revue et corrigée.
En tous cas la démarche de Ristic auprès du Roi est très adroite. Son
impartialité auprès de Sa Majesté en faveur des insurgés aura certes pour
conséquence de détacher un grand nombre de radicaux de leur parti et de renforcer
ainsi les rangs du parti liberal.
504
468
R 504 confidenţial Berlin, 3/15 noiembrie 1883

Monsieur de Giers est en ce moment à Berlin378. Traversant l’Allemagne pour
aller voir en Suisse sa fille qui est mourante, il ne pouvait pas passer par Berlin
sans s’y arrêter, sans y remplir un devoir de courtoisie internationale. L’Empereur
Guillaume, le Prince de Bismarck, le Comte de Hatzfeldt lui ont donné tous les
témoignages de considération et de sympathie auxquels le ministre d’un État de
premier ordre peut prétendre dans une capitale étrangère. Mais ces manifestations
extérieures ne sont nullement l’indice d’un changement quelconque dans la
situation politique des deux Empires. La mission de Monsieur de Giers n’est pas de
chercher à détacher l’Allemagne de l’Autriche dont l’intime union a été encore
fortifiée cette année, ni d’adhérer à l’alliance austro-allemande dans laquelle il sait
bien qu’il n’y a pas de place pour la Russie; la mission qu’il a reçue du Czar et
qu’il ne dissimule pas est de profiter de son voyage pour s’employer à rendre plus
faciles les relations entre les Cabinets de St. Pétersbourg et de Berlin.
Certains faits ont produit récemment des difficultés dans les rapports de
plusieurs Gouvernements. Les nombreuses entrevues des Souverains et des
Ministres, les armements considérables de la Russie auxquels l’Allemagne a
répondu par une augmentation de surveillance sur ses frontières, les fréquentes
visites des Grands-Ducs en France qui ont fini par porter ombrage à Berlin, le
complément des cadres français poursuivi avec une grande activité par le général
Campenon, le nouveau Ministre de la guerre, le discours du Comte Kálnoky à la
Délégation hongroise dont les paroles menaçantes ont blessé l’amour-propre des
Russes, le voyage du Prince Impérial d’Allemagne à Madrid, qui n’a pas moins
déplu à St. Pétersbourg qu’à Paris, tous ces mouvements et tous ces incidents ont
amené une situation assez agitée et assez obscure pour inspirer une vague
appréhension de l’avenir. Prévenir les froissements et l’irritation qui pourraient en
résulter, affirmer les tendances pacifiques et les dispositions conciliantes de
l’Empereur Alexandre III, s’efforcer d’amener un apaisement dans les rapports des
deux monarchies, tel est le but que le voyage de Monsieur de Giers se propose
d’atteindre.
La National Zeitung de ce matin a écrit de source officieuse: «Le Ministre
russe saisit ici l’occasion d’exprimer les sentiments de la plus chaleureuse amitié
378
Din 11 noiembrie (st.n.) 1883 [n.ed.].
505
de son souverain. C’est sur le désir formel du Czar que le Ministre a pris la route de
Berlin, et l’objet principal de son audience chez l’Empereur ainsi que de sa visite
au Prince de Bismarck est de remplir ce mandat qui lui a été confié. Il s’en acquitte
avec la satisfaction la plus sincère, vu que ses convictions personnelles coïncident
avec sa mission politique.»
J’ai reconnu dans ces lignes du journal allemand le langage que Mr. de Giers
a tenu aux personnes auxquelles il a parlé à Berlin. Ses paroles respiraient la
prudence, la modération, et lui-même paraissait entièrement pénetré de ces
sentiments. Ses principes modérés sont d’ailleurs bien connus, et personne ne
saurait l’accuser d’avoir jamais favorisé la propagande des comités panslavistes
soit en Autriche-Hongrie, soit dans la presqu’île des Balkans. On connaît sa vive
répugnance pour les aventures belliqueuses, on sait qu’il est de tout cœur pour le
maintien de la paix. Mais les qualités d’un Ministre dont l’influence dans son pays
est contestable, sont d’un poids faible et passager dans les combinaisons de la
diplomatie. Puis, moins rassurante que toutes les paroles que l’on prodigue et
même que les bonnes intentions manifestées par le gouvernement, est la situation
pleine de conflits que les évènements ont créée en Orient entre la Russie et
l’Autriche-Hongrie. La lutte d’influence que ces deux puissances s’y livrent
conduira tôt ou tard à une rivalité à main armée. L’ancienne alliance des trois
Empereurs, qui n’avait d’ailleurs pris naissance que dans des circonstances et dans
des besoins temporaires, ne peut plus se renouveler aujourd’hui.
L’année dernière à pareille époque Mr. de Giers a également essayé à Berlin
d’amener par son intervention personnelle un rapprochement entre les deux
Empires voisins. Le lendemain de son départ les organes officieux du Prince de
Bismarck ont reçu l’ordre de divulguer à la publicité qu’il existait entre
l’Allemagne et l’Autriche un traité d’alliance conclu en bonne et due forme et que
les avances de la Russie ne sauraient exercer aucune influence sur l’étroite
association de ces deux puissances.
Le voyage de Mr. de Giers n’aura pas cette année de plus grands résultats et
la situation demeurera cette fois encore ce qu’elle était auparavant. Les déclarations
pacifiques du Ministre russe seront bien accueillies, mais loin d’endormir par des
paroles calmantes, le Gouvernement de St. Pétersbourg restera l’objet des défiances
des Cabinets allemands qui ne cessent pas d’organiser prudemment et de compléter
par de nouvelles alliances leurs moyens de défense.
P.S. Mr. de Giers a dit à un ambassadeur à Berlin que la manière d’agir du

Prince de Battenberg avait beaucoup froissé l’Empereur Alexandre, mais il a
exprimé l’espoir que les affaires bulgares s’arrangeraient amicalement.
506
469
MINISTRUL SERBIEI LA BUCUREŞTI, KALLEVICI,
N Bucuresti, 4/16 noiembrie 1883
Excellence,
Je viens de recevoir une dépêche, par laquelle mon Gouvernement m’ordonne
de Vous exprimer des remerciements les plus chaleureux pour les mesures de
surveillance que le Gouvernement roumain a eu l’obligeance de prendre, sur sa
demande, à T.[urnu] Séverin.
En y joignant mes propres remerciements pour l’empressement que Vous
m’avez témoigné en cette occasion, je vous prie, Excellence, d’agréer l’assurance
de ma considération la plus distinguée.
470
R 631 confidenţial Pera, 8/20 noiembrie 1883

Starea financiară şi politică a Turciei (r.g., 25 noiembrie/7 decembrie)
Domnule Ministru,
Ca urmare la rapoartele mele precedente în privinţa situaţiei financiare şi
politice a Imperiului Otoman, am onoarea a comunica Excelenţei Voastre
următoarele informaţii complementare.
Datoriile administraţiilor militare turceşti continuă a nu fi plătite; funcţionarii
aşteaptă mereu stipendiile lor, şi când Statul, o dată pe trimestru, reuşeşte a plăti
impiegaţilor apuntamentele lor pe o lună, acesta e considerat ca un eveniment des
repetat de toate ziarele. Această nenorocită stare de lucruri sileşte Ministerele,
pentru acoperirea cheltuielilor lor de întreţinere, de a-şi căpăta cele trebuincioase
prin toate mijloacele, fie ele cât de violente. Aşa, bunăoară, Departamentul
Marinei, nemai ştiind ce face, a voit să pună mâna cu forţa pe o sumă de două mii
lire turceşti aparţinând Administraţiei de scăpare şi de foc plutitor pe Marea
Neagră, deşi aceasta e o instituţie europeană, cu regulamente întocmite de o
comisie internaţională, şi a cărei fonduri sunt depuse la Banca Otomană. Din cele
507
de mai sus se poate lesne înţelege în ce mizerabilă situaţie a ajuns în Turcia chiar
clasa de sus, care procură Sublimei Porţi funcţionarii ei.
În ceea ce priveşte clasele inferioare, pe lângă care trebuie să alipim şi pe
negustorii mărunţei, este cu totul nefolositor de a mai face aici un tablou
îngrozitor. Voi spune numai câteva cuvinte despre clasa săracă compusă din
văduve de militari şi de funcţionari publici, şi din orfani, care, ca mijloce de
vieţuit, n-au adesea decât o pensie de vreo zece franci, plătibilă lunar de către
Ministerul Finanţelor. Cu toate acestea, fondurile lipsind Tezaurului Public, acest
Departament nu poate plăti regulat pensiile acestor nenorociţi, care se văd zilnic
împinşi de forme, înghesuindu-se în coridoarele Ministerului de Finanţe,
bătându-se care din ei va ajunge mai întâi dinaintea unei case de bani care nu
poate mulţumi decât o minimă parte din reclamanţi, apoi disperaţi prăvălindu-se
în apartementele Ministrului, acesta, adeseori, pentru a nu da ochi cu populaţia
înfuriată nu găseşte scăpare decât fugind pe ascuns prin scara de serviciu a
administraţiei sale.
Această situaţie îngrijorează tare pe Sultan precum şi pe Marele Vizir actual.
Acesta din urmă, încă din luna martie trecut, caută în zadar să echilibreze un buget
iluzoriu. Pentru ca să poată reuşi, Saïd Paşa va fi obligat să facă mari reforme în
administraţie şi să arunce pe drumuri nenumăraţi funcţionari. Om energic şi
integru, Marele Vizir îşi propune de a rezolva problema prin diferite economii.
Astfel se zice că ar fi hotărât să reducă mult efectivul armatei, dându-i însă tot de o
dată şi o organizare mai serioasă. Dar pentru îndeplinirea acestei importante
reforme, el găseşte un adversar puternic [în] Gazi Osman Paşa, Ministrul de
Război. Am aflat asemenea că generalul german Keller Paşa a fost consultat în
această privinţă de către Saïd Paşa, nu ştiu însă pozitiv care a fost părerea lui faţă
de planul de reducere a armatei.
În altă ordine de idei, dar pentru un scop pururea naţional, Saïd-Paşa
urmăreşte ideea lui favorabilă de a dezlega bursa de capitulaţiile europene. Marele
Vizir a şi pus deja planul său în executare, şi pentru a-l realiza toate mijloacele i se
par bune. Astfel, prin aplicarea unor noi formalităţi, care nu sunt decât şicane,
Saïd-Paşa a ajuns să pună pe consulii străini în mare anevoie de a căpăta firmane.
Din ordinul Marelui Vizir, Poarta procedă astăzi la o anchetă pentru a stabili mai
întâi naţionalitatea consulatului străin. Tocmai după sfârşirea acestei anchete, care
durează câteodată mai mult de şase luni, Beratul consulatului este în sfârşit eliberat.
Astfel, de pildă, Guvernul Republicii Franceze a cerut, potrivit obiceiului,
execuatorul sultanului pentru domnul Barrère, noul consul general al Franţei la
Cairo; asemenea şi Guvernul Rus pentru domnul Kartzow, fost secretar al
Ambasadei ruse de aici, şi numit de curând consul general la Mossul. Cu toată
calitatea lor diplomatică antecedentă, Guvernul Imperial Otoman a ordonat să se
cerceteze dacă cu adevărat domnii Barrère şi Karzow sunt străini. Ministerele
puterilor străine nu încetează de a se plânge de această inovaţie, dar Marele Vizir
nu pare dispus a ţine seamă de protestele lor.
508
Tot astfel Saïd Paşa a făcut să devină iluzoriu dreptul europenilor de a poseda
proprietăţi în Turcia. Mai înainte ca un străin să poată cumpăra sau vinde o
proprietate în imperiu, e şi el supus unei anchete care e mai lungă pentru stabilirea
naţionalităţii lui, decât aceea pentru consuli; formalităţile pot ţine chiar un an, şi în
acest răstimp cumpărătorul sau vânzătorul îşi pot schimba părerea, amărât de
formalităţile lungi şi costisitoare.
Marele Vizir socoteşte asemenea că dă lovituri capitulaţiilor supunând
capitulaţiei în provincii pe dragomanii indigeni şi pe cavaşi, care sunt scutiţi de
plata acestei taxe în virtutea capitulaţiilor. Saïd-Paşa caută a stabili această
derogaţie de la tratatele existente începând prin cei mai slabi; astfel Guvernatorul
din Metelin a încercat să oblige pe dragomanii şi cavaşii consulatului Greciei de a
plăti exoneraţia militară. Legaţia elenă a adresat un protest, pe care Marele Vizir nu
voieşte a-l lua în considerare.
Această atitudine a lui Saïd Paşa pare a fi, după cum se crede aici,
generalmente preludiul purtării ce Sublima Poartă ar avea de gând să aibă
sistematic faţă de toate Misiunile diplomatice, pentru a face ilusoriu şi fără efect
practic regimul capitulaţiilor căruia sunt supuşi străinii din Turcia.
Binevoiţi, Vă rog, Domnule Ministru, a primi încredinţarea prea înaltei mele
consideraţii.
471
R 2146 Viena, 21 noiembrie (st.n.) 1883

Domnule Ministru,
Cunoaşteţi desigur convenţia încheiată de Colonelul Kaulbars cu Guvernul
bulgar prin care se reglează raporturile dintre Prinţul Battenberg şi ofiţerii ruşi.
Contele Kálnoky se arată mulţumit de această soluţie. El crede că înrâurirea
Prinţului asupra armatei s-a mărit şi că atât scăderea bugetului de război cât şi
controlul ce Camerele vor exercita de acum înainte sunt de natură a potoli
îngrijorările ce acţiunea rusească deşteptase în ultimele timpuri.
Mi se pare însă că scăderea bugetului de război şi controlul Camerei nu sunt
decât nişte concesiuni iluzorii. Oricât de scăzut ar fi bugetul, de îndată ce el
permite a instrui oameni, el nu va fi [decât] o condiţie de slăbiciune relativă, căci în
509
caz de război, banii şi materialul necesar vor fi în 24 de ore la Varna; asemenea nu

văd ce garanţii dă vecinilor controlul unei Camere ce nu poate avea decât o acţiune
pur internă. Odată ce cadrele sunt ruseşti şi primesc ordinele lor de la Petersburg,
armata bulgară este o armată rusă, şi a închide ochii asupra acestui lucru este a
tolera o flagrare patentă a tratatului de la Berlin. Nu m-am ferit de a prezenta aceste
observaţii Contelui Kálnoky.
El găseşte însă că Rusia a făcut un pas serios îndărăt şi speră mult că Bulgarii
întărindu-se încet-încet vor forţa pe ruşi a se amesteca din ce în ce mai puţin în
afacerile lor. E un sâmbure de adevăr în întâmpinarea Contelui; ea presupune însă
un timp îndelungat de pace ce ar permite Bulgarilor a se instrui, a se înavuţi, a se
întări şi a se simţi ceva, tocmai aceste premise însă îmi par clădite pe nisip. Nu cred
nici în pace, nici în însuşirile culturale ale Bulgarilor şi, chiar dacă m-aş înşela, tot
trebuie să socotim cu faptul că astăzi Bulgaria nu e decât o satrapie rusească şi că
înrâurirea moscovită e de natură a înăbuşi mai mult decât a dezveli calităţile
civilizatoare ale vreunui popor.
Domnul de Giers a fost pe cât se zice aici foarte bine primit de Prinţul de
Bismarck: de va veni aici sau nu, e încă nehotărât. Prinţul Lobanov nu are nici o
informaţie în această privinţă şi el personal crede că domnul de Giers nu va face de
astă dată înconjurul pe la Viena. El se arată nemulţumit de Contele Kálnoky şi a
criticat foarte viu faţă cu mine neexperienţa parlamentară ce a documentat în sânul
Delegaţiunilor. Peste două luni Prinţul Lobanov merge în concediu şi concediul lui
coincide cu epoca reîntoarcerii domnului de Giers.
472
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA CONSTANTINOPOL, MAVROGHENI
D 17947 Bucureşti, 11/23 noiembrie 1883
Domnule Ministru,
Răspunzând adresei Domniei voastre cu nr. 632 din 8 noiembrie379 curent, am
onoarea a vă ruga să binevoiţi a recomanda cu insistenţă D-lui C. G. Popovici,
gerantul Consulatului General din Salonic, să nu se mai amestece nicicum în
afacerile din Macedonia fără anume ordin de la superiorii săi şi să nu întreţină în
379
Vezi nr. 456.
510
afacerile politice şi de stat relaţii cu persoane private căci Domnia sa trebuie să ştie
că un funcţionar este dator cu datoria şi cu respectul profesional al serviciului şi al
disciplinei.
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţii.
473
R 390 confidenţial380 Sofia, 11/23 noiembrie 1883

(r.g., 17/29 noiembrie 1883)
Sitôt revenu à Sofia, j’ai sollicité une audience de Son Altesse le Prince de
Bulgarie qui a bien voulu me recevoir lundi dernier, 7/19 courant. Après m’avoir
interrogé sur l’état de santé de Leurs Majestés, le Prince Alexandre m’a aussitôt
chargé de transmettre à Sa Majesté le Roi tous ses regrets de ce que les derniers
événements l’aient empêché de réaliser son intention d’aller rendre visite à Leurs
Majestés. Son Altesse avait déjà pris toutes les dispositions nécessaires à son voyage
quand elle a dû y renoncer devant les instances de ses Ministres et en présence des
intrigues de M. Yonin. Le Prince regrette d’autant plus de n’avoir pu se rendre à
Sinaia qu’il tient à perpétuer des liens d’amitié qui lui sont particulièrement précieux,
car Leurs Majestés lui ont sans cesse témoigné une sympathie dont il éprouve la plus
vive reconnaissance. Au mois de février Son Altesse doit aller à Darmstadt pour
assister au mariage de son frère, le Prince Louis de Battenberg, et alors Elle espère
pouvoir passer par Bucarest soit à l’aller, soit au retour.
Ensuite Le Prince m’a entretenu de la situation en Bulgarie, en se plaignant
des procédés du Gouvernement Russe, et même de l’Empereur, à son égard. Cette
attitude incompréhensible autorise en quelque sorte le langage grossier et
inconvenant qu’ont osé lui tenir M. Yonin, les Généraux Sobolev et Kaulbars ainsi
que le dernier gérant du Ministère de la Guerre, le Colonel Roediger, qui, lorsque
le Prince avait dû lui demander sa démission, après le brusque rappel des aides de
camp de Son Altesse, s’était permis de déclarer au Prince lui-même qu’il ne la
donnerait pas, attendu qu’il ne relevait que de l’Empereur de Russie, et qui n’avait
pas hésité à qualifier de mensonge le discours tenu l’an passé par le Prince, à son
380
Comunicat Legaţiilor României la Londra şi Viena, cu nota nr. 18283 din 17/29 noiembrie 1883.
511
retour de Russie, pour informer les officiers russes que l’Empereur l’avait chargé
de leur faire connaître qu’ils ne devaient obéissance qu’au Prince, et non au
représentant de Russie à Sofia. C’est alors que le Prince avait rayé le colonel
Roediger des cadres de l’armée Bulgare, et chargé le Colonel Katelnikoff de gérer
le Ministère de la Guerre jusqu’à l’arrivée d’un nouveau titulaire. Quand l’ordre de
rappel des aides de camp du Prince, lancé de Pétersbourg par le Général
Obroutcheff, chef d’Etat Major de l’armée russe, et gérant du Ministère Impérial de
la Guerre en l’absence du général Vannovski, était arrivé à Sofia, le Prince devait
s’absenter pour trois jours en excursion dans la gorge de l’Isker; Yonin et Roediger
le savaient, aussi avaient-ils attendu le départ du Prince pour communiquer cet
ordre aux officiers russes y désignés, et cela au nom de M. Yonin. Le Prince,
prévenu, était immédiatement revenu à Sofia, avait aussitôt réuni le Conseil des
Ministres, et les mesures de représailles que Votre Excellence connaît par les
télégrammes de Spiro-Paul nos. 351 et 352 du 14/26 et du 15/27381 octobre dernier,
ont été prises. «N’ayant plus aucun appui à attendre du Gouvernement Russe ni de
l’Empereur, et devant les intrigues dont je suis entouré, je n’avais plus aucun
ménagement à garder, ajouta le Prince, et je devais montrer de l’énergie.
Malheureusement je n’ai pu tout mettre à l’exécution, je n’ai pu faire revenir
immédiatement les officiers bulgares qui se trouvent en Russie et qui ont reçu
l’ordre de se tenir prêts à partir, et cela parce qu’on n’a pas compris à Berlin et à
Vienne que l’on devait me soutenir à ce moment là; on m’a abandonné sous le
prétexte de prudence.»
J’ai appris depuis que l’Angleterre seule s’était prononcée dans un sens
favorable et avait envoyé quelques encouragements au Prince dans les dernières
circonstances. Lord Granville a télégraphié à l’Agent d’Angleterre à peu près dans
ces termes: «Le Gouvernement de la Reine exprime ses sympathies au Prince
Alexandre dans la situation difficile où il se trouve. Tant que le Prince, d’accord
avec son peuple, travaillera à défendre l’indépendance de la Bulgarie et la sienne
propre, il peut compter sur l’approbation et l’appui moral de l’Angleterre.»
Le Prince m’a également entretenu de la mission du Colonel Baron de
Kaulbars, aide de camp de l’Empereur et Attaché Militaire de Russie à Vienne,
envoyé à Sofia pour régler la situation des officiers russes qui sont au service
bulgare. Le Prince m’a dit que le Colonel Kaulbars était porteur d’une lettre très
conciliante de l’Empereur, et que lui-même avait fait preuve d’une grande
déférence et d’une éducation qui manquait absolument à son frère, l’ex-Ministre de
la Guerre. «Je n’ai eu, dit le Prince, qu’à me louer de ses formes, et il a admis sans
résistance les différentes modifications que nous avons demandées dans le projet
de Convention qu’il avait apporté de Pétersbourg pour régler la situation des
officiers russes. La Convention a été discutée en Conseil des Ministres, et elle est
actuellement signée. Mais je ne me fie pas à ce qui est écrit sur le papier; j’attends
381
Vezi nr. 437, 440.
512
l’application. Kaulbars a été très poli; je ne lui en demandais pas plus; car pour ce
qui est de la loyauté et de la sincérité, il y a longtemps que j’ai fait une croix sur
ces qualités quand il s’agit d’un russe, quel qu’il soit. Du reste, en arrivant, le
colonel Kaulbars m’a dit qu’il était très pressé, et qu’il désirait ne rester à Sofia que
deux ou trois jours; sitôt que la Convention a été signée, je lui ai dit: Eh bien
maintenant, vous pouvez partir. Alors il s’est visiblement troublé, et il m’a déclaré
qu’il devrait rester jusqu’à l’arrivée du nouveau Ministre de la Guerre. Je lui ai
demandé si par hasard il n’était pas désigné lui-même. Il m’a répondu que non,
parce qu’on avait besoin de lui à Vienne. C’est bien possible que dans les
circonstances actuelles et en prévision des complications qui pourraient surgir on
ne veuille pas déplacer un Attaché Militaire qui passe pour un bon officier et qui
connaît son terrain à Vienne. En tous cas j’ai tenu à lui dire qu’il pouvait faire
savoir à Pétersbourg que l’Empereur pouvait envoyer ici comme Ministre de la
Guerre tel général qu’il voudrait, mais qu’à la première intrigue, au premier
manque d’égard, je le renverrais sans hésiter.
Jusqu’ici je suis satisfait de mon Ministère: Tsankov et ses collègues sont très
corrects. Je sais bien que l’union des partis ne durera pas; mais j’espère que la
concorde subsistera jusqu’à ce que la situation devienne plus claire. Pour le
moment mes ministres redoutent tous Yonin, ils sont comme des moutons qui,
devant le loup, se resserrent craintifs autours du berger. Quant à Yonin, nos
rapports n’ont pas changé; je ne veux pas le voir et je ne le vois pas. Il continue ses
intrigues, cherche à agiter le pays sans y réussir et il essaie de me faire espionner
jusque dans mon Palais. On a parlé de son rappel, mais je n’en crois rien: ce serait
reconnaître les fautes commises et la fausse politique que le Gouvernement Russe a
suivie en Bulgarie. Son maintien ici doit être devenu une question d’amour propre
à St. Pétersbourg.»
Le Prince s’est plaint du langage inconvenant des journaux russes. «C’est
inouï, dit-il, dans un pays où la liberté de la presse n’existe pas, on tolère, autorise et
encourage toutes sortes d’infamies qui se débitent chaque jour sur mon compte. Dans
la Gazette de Moscou, Katkov avait fait un article assez sympathique pour moi et la
Bulgarie; il jetait un voile sur le passé, et il disait que le départ des deux Généraux
n’était pas un motif suffisant pour rompre avec un petit pays qui doit son existence à
la Russie, et que la Russie doit soutenir et protéger en dépit des fautes d’inexpérience
qu’il peut commettre. L’article portait que la Bulgarie doit être aux Bulgares, aussi
bien que la Roumanie aux Roumains, la Grèce aux Grecs et la Serbie aux Serbes. Eh
bien, je tiens de sources positives qu’à la suite de cet article, l’Empereur a fait venir
Katkov et lui a tenu ce langage: ‛Depuis quand est-ce que vous vous êtes fait le
défenseur des ennemis da la Russie? Soutenir le Prince Alexandre et les Bulgares,
c’est soutenir les ennemis de la Russie’. C’est alors que dans la même Gazette de
Moscou a paru un article prêchant la République en Bulgarie, et quelle République?
Avec Aleco-Pacha comme Président, tout en lui conservant ses fonctions de
Gouverneur Général de la Roumélie. C’est profondément absurde, mais cela prouve
513
que la Russie cherche à réussir par la démagogie, et c’est en cela que je redoute la
réunion d’une Grande Assemblée. Les moyens d’action ne manqueraient pas à Yonin
sur une masse de députés ignorants, et il parviendrait peut-être au comble de ses
vœux et au but de sa mission, amener ma déchéance. Les Russes n’ont fait ici que
des sottises, et je sais positivement que le principal grief qu’on a contre moi à
Pétersbourg, c’est d’avoir dévoilé à l’Europe ces sottises et cette politique ridicule.
En quittant Copenhague, l’Empereur a emmené avec lui en Russie le Prince
Valdemar de Danemark, pour le décider à recueillir ma succession; il paraît qu’il
n’a pu y réussir: de là redoublement de fureur contre moi. À Pétersbourg on ne
cherche pas seulement à me nuire et à me noircir aux yeux de tous et de mon
peuple, on veut encore me vexer de toute manière; pour ma part je suis bien décidé
à faire le mort; à l’avenir je ne m’aperçevrai plus de rien et je ne comprendrai plus
aucune tracasserie. Entre autres faits, n’est-il pas ridicule que, dans l’ordre du jour
qui donne des commandements aux Généraux Sobolev et Kaulbars, l’Empereur
insiste sur les services qu’ils ont rendus et sur la réussite des différentes missions
qu’il leur a précédemment confiées? En effet, ils peuvent se vanter d’avoir bien
réussi et d’avoir rendu de vrais et signalés services à la Russie.»
Le Prince m’a parlé aussi de l’insurrection serbe et des mesures qu’il avait
ordonnées sur la frontière: désarmement des réfugiés et remise des armes aux
autorités serbes, liberté aux Serbes paisibles de retourner chez eux, faculté aux
insurgés déjà désarmés de réclamer la protection bulgare, internement et entretien
de ceux-ci; le Préfet de Vidin, beau-frère d’un des chefs de l’insurrection, avait été
transféré. On avait dit que le Consulat de Russie à Vidin fournissait aux insurgés
passés en Bulgarie des passeports russes, des armes et de l’argent: le Prince m’a
affirmé que ces bruits étaient inexacts.
La veille j’avais vu le Ministre de Russie, M. Yonin, que j’ai trouvé plus
modéré dans son langage. On dit même qu’il a fait faire au Prince des ouvertures
de réconciliation, mais elles n’ont point abouti jusqu’ici. On assure que le Prince
exigerait une lettre formelle d’excuses où M. Yonin exprimerait ses regrets du
langage irrespectueux qu’il a tenu à Son Altesse. J’ignore ce qui en est exactement,
mais il est manifeste que si une lettre a été exigée, cette lettre n’a pas été écrite, et
le Ministre de Russie n’a pas accès au Palais depuis près de deux mois, et que
parmi les membres du Gouvernement local il ne voit guerre que le Président du
Conseil. Ce qui m’a frappé c’est que M. Yonin m’a tenu un langage assez analogue
aux confidences que m’avait faites le Prince, et on peut se demander qui
commande ici et on constate que personne n’est sûr d’être le maître. «La
Convention est signée, m’a dit M. Yonin, et il était indispensable de régler la
situation de nos officiers qui ne savaient vraiment plus à qui obéir; il est essentiel
qu’ils soient commandés par un général russe, et qu’ils ne marchent plus à
l’aventure comme un troupeau de moutons épars sans berger. Ce n’est pas tout que
la Convention soit sur le papier; il faut attendre l’application. Je n’augure rien de
bon de la prochaine session de cette Assemblée irrégulière; elle ne fera
514
probablement rien qui vaille; elle voudra certainement réduire le budget de la

guerre; nous y sommes préparés, et nous consentirons une réduction de deux
millions et demi à trois millions, cette réduction pourrait facilement devenir
insensible, si l’on considère que jusqu’ici tout était sacrifié dans l’armée Bulgare
au luxe, aux apparences et à la parade. Ainsi il est parfaitement superflu que
chaque droujina (bataillon) ait sa musique.»
J’ai rendu visite également à M. Dragan Tsankov. Le Président du Conseil
m’a dit que tout était calme dans le pays, que le Prince et le Gouvernement
n’avaient qu’à se féliciter des rapports et des négociations avec le Colonel Baron
de Kaulbars pour le règlement de la situation des officiers russes en Bulgarie. Il
m’a parlé de son neveu, Kiriak Tsankov, et il m’a dit qu’il ignorait ce que ferait
M. Balabanov, Ministre des Affaires Étrangères, qui ne devait revenir que
lendemain, mais qu’il doutait que son neveu pût être réintégré dans le poste
d’Agent à Bucarest, poste qui lui avait été primitivement réservé, attendu que son
neveu en quittant la gérance du Ministère des Affaires Étrangères avait lié sa
destinée à celle des généraux Sobolev et Kaulbars en protestant contre l’ordre de
choses actuel. Comme titulaire de l’Agence de Bulgarie à Bucarest, j’ai entendu
prononcer le nom de Christo Stoianov, qui a géré quelque temps le Ministère de la
Justice lors du cabinet Sobolev et qui s’était retiré avant la chute de ce Cabinet,
mais je ne saurais rien affirmer à ce sujet.
M. Tsankov m’a dit qu’il avait donné des ordres pour que la traduction de la
Convention relative aux officiers russes soit envoyée à tous les représentants
étrangers; jusqu’ici je n’ai rien reçu; dès que cette traduction me sera parvenue, je
ne manquerai pas de la faire tenir à Votre Excellence. En attendant, je n’en puis
donner que le sens général: La Convention contient 12 articles dont les principaux
fixent à trois ans la durée du service des officiers russes dans l’armée bulgare; les
officiers russes devront prêter serment au Prince (serment qui n’existait pas
jusqu’ici) et à la Constitution Bulgare; sous aucun prétexte ils ne devront se mêler
de la politique intérieure de la Principauté; le Ministre de la Guerre sera
responsable devant l’Assemblée comme ses collègues bulgares. L’article relatif à la
non-immixtion dans les affaires de politique intérieure étant susceptible de
différentes interprétations, il paraît que le Prince aurait demandé au Colonel
Kaulbars comment il fallait l’entendre, et si, en cas de troubles, le Prince ordonnant
à des officiers Russes d’exécuter ses ordres pour rétablir la tranquillité publique,
les officiers marcheraient ou s’abstiendraient. Le Colonel Kaulbars aurait répondu
que le Prince étant le chef suprême de l’armée pouvait faire exécuter tel ordre que
bon lui semblerait. Mais d’autre part on affirme que des officiers russes auraient
posé la même question au Colonel Kaubars, et que celui-ci leur aurait répondu que
leur question manquait de perspicacité, attendu que des troubles intérieurs ne
pouvaient être envisagés autrement que comme étant du domaine de la politique, et
qu’en conséquence ils auraient à s’abstenir. Cette version contradictoire aurait été
immédiatement rapportée au Prince qui n’en aurait pas été autrement surpris, mais
515
qui y aurait trouvé une raison de plus pour se tenir en défiance contre toute
assurance provenant d’un émissaire du Gouvernement Russe, qu’il ait nom Yonin
ou Kaulbars. Le Prince qui ne peut se faire à l’idée de réduire l’armée, est décidé à
augmenter le nombre des capitaines Bulgares, il en nommerait une cinquantaine
dès la 1er Janvier, deux par droujina dans les garnisons les moins fortes, et trois
dans les garnisons qui comme Sofia, Plevna et Roustchouk comptent un plus grand
nombre d’officiers russes.
L’intimité est grande entre M. M. Yonin et Kaulbars, et ce dernier est
descendu à l’Agence de Russie. On dit, mais il ne faut évidemment pas prendre à la
lettre tous les propos qui circulent, que le Colonel Kaulbars aurait tenu
dernièrement dans une caserne un langage très violent contre le Prince, ingrat
envers l’Empereur et la Russie. Il aurait classé les officiers russes en trois
catégories: les fidèles à leurs devoirs et à l’Empereur, les suspects et les infidèles.
On dit également qu’il fait venir tous les officiers un à un, pour leur expliquer leurs
nouvelles obligations, et qu’il les endoctrine dans un sens hostile au Prince;
cependant je n’ai rien pu recueillir de probant à l’appui de tous ces dires. Il y a
toutefois un fait certain, c’est qu’à sa requête, le Colonel Kaulbars s’est fait
attacher par l’Empereur le Colonel Roediger comme aide de camp. Tout le monde
a vu dans cette nomination une intention manifeste de déplaire une fois encore au
Prince Alexandre.
J’ai vu ce matin le Ministre des Affaires Étrangères qui revient de
Pétersbourg où il a été porter les ratifications de la Convention Russe, votée dans la
dernière session de l’Assemblée, et relative à l’indemnité due à la Russie par la
Principauté comme frais d’occupation après la guerre. M. Balabanov s’est
beaucoup loué de la modération de M. de Giers qu’il croit, en dépit de l’entourage
de l’Empereur et du grand parti panslaviste, avoir une influence bienfaisante sur
l’esprit et les décisions de l’Empereur, attendu que l’Empereur lui a tenu un
langage des plus conciliants. «Il faut tout oublier, aurait dit Alexandre III; les
Bulgares, malgré tout, ont toutes mes sympathies, et je souhaite qu’ils puissent se
gouverner eux-mêmes; si j’ai envoyé en Bulgarie des Généraux Russes, c’est que
vous les aviez demandés. Vous n’en avez plus voulu, je les ai rappelés. La
Constitution de Ternovo n’est pas mon idéal; mais puisque vous l’avez repris,
respectez-la et faites en sorte de vous organiser solidement à l’intérieur; je ne
désire que la prospérité du peuple Bulgare et vous pouvez compter sur mon appui.»
J’ai ouï dire que si M. Balabanov était revenu très satisfait de l’Empereur et de
Giers, ses sentiments ne seraient pas les mêmes en ce qui concerne le Prince
Alexandre qui lui avait confié pour l’Empereur une lettre dont il ne connaissait pas
le contenu. Apres avoir remis la lettre à l’Empereur, M. de Giers lui en aurait
donné lecture, et elle contiendrait un passage où le Prince se plaindrait à
l’Empereur d’avoir été, par suite de son abandon, mis en demeure pour gouverner
de s’adresser au parti démagogique de la Principauté. Or M. Balabanov appartient
au parti libéral, et c’est à ce titre qu’il est entré au pouvoir avec Dragan Tsankov et
516
le docteur Moloff dans le Ministère de coalition qui a succédé au Cabinet Sobolev

et qui a amené le retour au régime constitutionnel.
L’Assemblée était convoquée pour le 10/22 Novembre, mais les députés ne
se sont pas trouvés en nombre, en sorte que l’ouverture n’aura lieu que lundi
prochain, 14/26 courant. On dit que les budgets des différents départements sont
prêts, et que la session sera de courte durée; puis l’Assemblée serait dissoute.
J’ignore si la dernière Convention sera soumise à l’approbation de l’Assemblée, il
est possible que non, et ce ne serait pas la seule inconséquence au point de vue du
régime constitutionnel, attendu que Dragan Tsankov a fait signer au Prince mardi,
8/20 novembre, c’est-à-dire deux jours seulement avant la convocation fixée de
l’Assemblée, un oukase qui supprime le Conseil d’État. Il semble qu’il eût été plus
régulier de soumettre cette décision à l’approbation de l’Assemblée Nationale.
Du même, hier le Conseil des Ministres a pris une décision grave, à savoir de
ne pas convoquer la Grande Assemblée qui doit réviser la Constitution de Ternovo
avant trois ans. Cette décision, prise sur l’initiative de M. Tsankov, a pour objet de
parer aux intrigues et aux influences du Représentant de Russie, comme mesure de
sécurité pour le Prince et la Principauté. Dans de telles conditions il est permis de
se demander si, en voulant éviter un danger, on ne s’expose pas à un plus grand.
Pourra-t-on empêcher le Représentant de Russie de s’adresser aux mécontents, en
leur disant que le régime constitutionnel n’existe que de nom, et que la Bulgarie est
gouvernée avec de nouveaux pleins pouvoirs déguisés, sous la dictature du Prince
et de Dragan Tsankov? D’autre part si la Chambre actuelle, ou une autre Chambre
qui la remplacerait, élue conformement à la Constitution actuellement en vigueur,
ne sont pas appelées à fournir les moyens d’exécuter les travaux de raccordement
de la ligne internationale, en exécution du Traité de Berlin et de la Convention à
Quatre déjà votée et ratifiée, cette ligne ne sera pas construite; et l’on peut se
demander, si M. Tsankov, à qui personne ne conteste son esprit essentiellement
subtil, ne voit pas là un moyen de ménager les susceptibilités de la Russie, qui,
n’ayant pu réaliser son rêve d’une ligne stratégique en Bulgarie, serait évidemment
heureuse de ne pas voir construire l’autre ligne qu’elle considère comme une ligne
stratégique tout au profit de l’Autriche-Hongrie.
On dit qu’il commence déjà à se produire des symptômes de scission entre
les partis; en tous cas, l’avenir de la Bulgarie et de Son Altesse le Prince Alexandre
ne peut être envisagé que sous un jour bien sombre pour le moment.
Jusqu’ici le Gouvernement Bulgare n’a pas répondu à la communication qui
lui a été faite du Traité de Londres, et depuis aucun Agent étranger n’a reçu
mission de réclamer une réponse.
considération.
AMAE, Arhiva istorică, Sofia, vol. 197, f. 171–182
474
517

T cifr. 446 Bruxelles, 25 noiembrie (st.n.)1883, f.o.

Frère-Orban me communique que le Comte de Lalaing est nommé

secrétaire légation Belgique Bucarest. Dans entretien avec Monsieur de Devaux,
chef de cabinet du Roi, personnage très influent à la Cour, il a exprimé avis que
nous ferions bien ne pas faire dépendre agrément Hoorickx de rappel Brialmont,
mais déclarer nous rapporter à justice gouvernement belge pour satisfaire à notre
demande. De cette façon nous enlèverions à Frère[-Orban] prétexte motivant refus
sur sauvegarde dignité gouvernement belge vis-à-vis pression extérieure, et Roi des
Belges serait plus à son aise pour soutenir notre réclamation. Si Sa Majesté et
Votre Excellence approuvent, nous pourrions présenter questions en ces termes,
nous réservant faculté faire valoir après avec d’autant plus de force notre demande
concernant rappel Brialmont. Je n’ai pas encore reçu lettres annoncées. Je vous en
ai expédié une de mon côté le 24.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 67
475
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA BRUXELLES, VĂCĂRESCU
Df.n.382 Bucureşti, 13/25 noiembrie 1883
Domnule Ministru,
Guvernul Majestăţii Sale nu poate privi decizia luată de Ministrul-preşedinte
al Belgiei de a nu mai lăsa vacant locul de Ministru Rezident belgian din Bucureşti
decât ca un pas amical destinat a pune relaţiile dintre amândouă ţările pe terenul
unei cordialităţi perfecte.
Dv. cunoaşteţi bine că nici Curtea din Bucureşti, nici Guvernul Regal nu au
creat situaţia prezentă, şi întreruperea chiar a relaţiilor a fost unilaterală, fără ca să
pice asupra noastră cea mai mică vină.
382
Ciornă.
518
Cunoaşteţi iarăşi că şi în afacerea Hecht, Guvernul Regal, [din] interese de

stat majore a retras exequator-ul unui agent străin care s-a amestecat în negocierile
însemnate ale răscumpărărilor căilor noastre ferate de către stat, lucrând deschis în
ţară şi în străinătate cu aceia care căutau a face să pericliteze o combinaţie atât de
folositoare statului român. D. Hecht nu poate să se scuze cu împrejurarea că în
Ministerul Român erau diferite idei asupra soluţiei de dat acestei afaceri fiindcă
Domnia sa nu avea nici o calitate pentru a se amesteca într-o chestiune atât de
delicată, într-o chestiune de stat atât de importantă. Vânarea de beneficiu ilicit nu a
putut să-i servească de scuză de a lucra în contra voinţelor guvernului nostru într-o
împrejurare unde niciun interes belgian nu era în joc.
Noi primim, precum am spus-o, cu plăcere pasul făcut de Guvernul Belgian
de a pune capăt unei situaţii insolite. Majestatea Sa Regele primeşte cu plăcere
numirea Dlui Hoorickx ca Ministru Rezident al Maiestăţii Sale Regelui Belgiei şi
puteţi notifica aceasta în mod oficial Dlui. Ministru de Externe al Belgiei.
Nu pot însă să vă ascund că această numire nu va fi îndestulătoare pentru a
restabili relaţiile de mai înainte între amândouă Guvernele. Iritaţia produsă în ţara
întreagă prin măsura de o asprime extraordinară în contra Generalului Brialmont
merge crescând. Se consideră că această măsură este o ofensă în contra ţării şi a
Regelui, căci consultarea ce ne-a dat Generalul Brialmont nu a făcut nici un rău
Guvernului belgian, nici înăuntru, nici în afară. În comisia bugetară s-au ridicat
influenţe pentru a cere suprimarea Legaţiunii din Bruxelles şi în opinia publică se
agită chestiunea de a cere de la Guvern ca să înlăture cu desăvârşire industria
belgiană de la diferite comenzi ale statului. Am avut dificultăţi pentru a înlătura
toate aceste tendinţe. Nu pot răspunde însă de ceea ce se va întâmpla când situaţia
creată Generalului Brialmont va persista sau când ea va fi agravată prin noi măsuri
luate în contra sa.
Izbucnirea resentimentelor opiniei publice va fi atunci inevitabilă. Este dar
necesar ca să prezentaţi această situaţie delicată bărbaţilor de stat belgieni pentru ca
să caute şi ei a înlătura o situaţie, care în practică nu poate fi dăunătoare decât
intereselor belgiene, şi pe care Guvernul doreşte din tot sufletul a nu o vedea
născându-se. Aceasta le va fi cu atât mai uşor încât nici un interes major nu sileşte
pe Guvernul belgian a înăspri lucrurile.
Voim a apăra ţara; am consultat o celebritate europeană pentru a nu face
cheltuială în zadar, şi acesta punând tot tactul şi toată discreţia, pentru a nu crea
dificultăţi unui guvern amic, unui popor pe care îl iubim şi îl respectăm. Întâia
consultare s-a făcut fără ca ea să ridice cea mai mică observaţie din partea
Guvernului belgian. Nu puteam să ne închipuim că [sic!] continuarea ei putea fi rău
văzută sau să provoace atâtea şi grave displăceri Generalului Brialmont. Guvernul
belgian a crezut însă că Generalul Brialmont nu putea fără ordin formal vorbi cu
noi despre fortificările noastre şi a pedepsit cu mare asprime pe acest ofiţer. Am
tăcut cu toată durerea ce resimţeam, căci nu putea să nu ne atingă lovitura ce se da
Generalului din cauza noastră. Am respectat modul de a vedea al Guvernului
519
belgian, în speranţa că pedeapsa oricât de mare nu va fi decât temporară. Dacă însă

din temporară pedeapsa va putea dura un timp indefinit sau s-ar transforma într-o
despărţire decisivă a Generalului de armată, aceasta ar produce o senzaţie mare în
toată ţara şi efectele ei nu ar fi favorabile relaţiilor amânduror ţărilor. Guvernul ar
dori să se evite aceasta. De aceea am crezut că ar fi nimerit a mă adresa direct şi
într-un mod amical Ministrului Afacerilor Străine al Belgiei.
Vă rog să remiteţi această scrisoare aici alăturată 383 şi să întrebuinţaţi toată
elocinţa dv. în sensul celor cuprinse într-însa spre a ajunge la un rezultat
satisfăcător. Tocmai în momentul de a relua raporturile noastre pe piciorul vechii
amiciţii ar fi bine ca orice ton discordant să dispară.
Primiţi etc.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 93-94
476
R 392 Sofia, 14/26 noiembrie 1883
Je viens de recevoir du Ministère Princier des Affaires Étrangères, et j’ai
l’honneur de transmettre ci-près à Votre Excellence, comme complément à mon
rapport No. 390 du 11/23 courant [vezi nr. 473 – n.ed.], la traduction de la
Convention récemment passée entre le Gouvernement de Son Altesse le Prince de
Bulgarie et le Colonel Baron de Kaulbars, Aide-de-Camp de Sa Majesté
l’Empereur de toutes les Russies, à l’effet de régler la situation des officiers russes
qui se trouvent au service de la Principauté, ainsi que la position du Ministre de la
guerre de Bulgarie qui doit être nommé par Son Altesse le Prince Alexandre avec
l’assentiment du Tzar.
considération.
Règlement sur la position du Ministre de la guerre
§ I – Conformément à l’art. 152 de la Constitution, le Ministre de la guerre

est nommé par Son Altesse le Prince avec l’assentiment de Sa Majesté l’Empereur.
383
Ireperabilă.
520
§ II – Le Ministre de la guerre ainsi que tous les officiers russes au services

de l’armée de la Principauté sont soumis à la Constitution et aux lois du pays (Art.
5, 8, 11, 12, 17, 105, 107, 149, 152, 155, 163 et 165 de la Constitution).
§ III – Les questions concernant les modifications organiques de l’armée,
ainsi que les lois militaires, étant des questions intérieures, sont résolues par la
même voie que toutes les questions intérieures.
§ IV – Le Ministre de la guerre est responsable envers le Prince et
l’Assemblée Nationale des affaires du ressort exclusivement militaire, ainsi que du
budget de son département; il évite, autant que possible, de prendre part aux autres
questions de politique intérieure, attendu que sa solidarité avec les autres Ministres
cesse dans ces questions.
§ V – Les officiers russes et les fonctionnaires classés dans le service de
l’armée de terre ou dans le service maritime, en leur qualité de sujets russes, ne
peuvent pas s’engager au service de la Principauté de Bulgarie sans l’autorisation
du Gouvernement. Les contrevenants à cette disposition seront passibles des peines
prévues à l’art. 325 du code pénal.
Remarque – L’autorisation d’engagement au service de la Principauté n’est
accordée aux personnes précitées que pour trois ans.
§ VI – Les officiers et fonctionnaires licenciés du service de l’armée
impériale, ou bien du service de la flotte et engagés au service de l’armée bulgare
et, en général, dans le département de la guerre ou dans le service maritime de la
Bulgarie, avec les droits et privilèges prévus par les Ordres souverains de 24 Avril
1879, 23 Octobre 1880, et 20 Août 1883, ne peuvent exercer que le service
militaire ou celui de la flotte dans l’armée, les administrations militaires ou
maritimes, les établissements et les ateliers militaires de la Principauté de Bulgarie.
Toutefois, au service de la police et, en général, dans les départements civils de la
Principauté, les officiers et fonctionnaires précités ne peuvent être employés ni
d’une façon permanente ni à titre provisoire pour en remplir les fonctions, missions
ou délégations.
§ VII – Les officiers russes qui, entrés au service de l’armée bulgare ou dans
le service maritime avec les droits plus haut mentionnés, auraient, malgré le §VI du
présent Règlement, passé de ces départements dans la gendarmerie, en général,
dans la police ou toute autre branche civile, seront ipso facto privés des droits et
privilèges à eux accordés par les Ordres souverains, à leur rentrée dans le service
de l’armée russe ou dans celui de la flotte avec les droits et les conditions
déterminés par ces mêmes Ordres souverains.
§ VIII – Les officiers et fonctionnaires russes précités, pendant tout le temps
de leur service dans l’armée bulgare ou dans les administrations maritimes de la
Bulgarie, seront soumis aux lois militaires ou maritimes de la Bulgarie, et, dans
l’accomplissement de ces services, ils sont responsables envers le Prince et le
Gouvernement bulgares. Sous aucun prétexte ou n’importe sous quelle forme ils ne
doivent s’ingérer dans les affaires politiques de la Principauté, ni appartenir aux
521
partis politiques quelconques, ni aux cercles et sociétés publiques ou secrètes, en

ayant, sous ce rapport pour leur gouverne, les règlements militaires en vigueur en
Russie.
§ IX – Pendant tout le temps qu’ils sont au service de la Bulgarie, ces
officiers et fonctionnaires, pour tous les affaires, devoirs et demandes découlant de
leurs relations avec l’autorité militaire russe, dépendent, dans la Principauté du
Ministre de la Guerre nommé avec l’assentiment de Sa Majesté l’Empereur, et,
comme sujets russes, ils relèvent du Représentant Russe accrédité en Bulgarie,
conformément aux lois générales de l’Empire. Tous ordres, prescriptions et
demandes provenant du Gouvernement Russe et adressés aux officiers et
fonctionnaires précités, mais ne coïncidant pas au service bulgare ou aux lois de la
Principauté, ne leur sont signifiés ou transmis que par le Ministre de la Guerre de la
Principauté.
§ X – Le Ministre de la guerre de la Principauté tient les rôles et les
renseignements indispensables sur le compte desdits officiers et fonctionnaires et
dans les cas déterminés, il les fait accompagner par des attestas et les présente au
Ministère de la Guerre de Russie ou à celui de la marine.
§XI – Dans le cas où un desdits officiers ou fonctionnaires aurait manqué à la
stricte exécution du présent Règlement ou aurait tenu une conduite non-conformiste à
la dignité d’officier, le représentant de l’autorité militaire russe, c’est-à-dire le
Ministre de la Principauté, a le droit de faire les remontrances et avertissements
nécessaires audit officier ou fonctionnaire, et, en cas où cette démarche n’aboutirait
pas, de lui enjoindre de quitter immédiatement le service de la Bulgarie. En cas où
cette injonction ne serait pas exécutée, le représentant de l’autorité militaire russe
en référera à Son Altesse le Prince et en donnera communication au représentant
accrédité du Gouvernement russe, afin de procéder à l’égard de l’officier ou du
fonctionnaire précité comme vis-à-vis de sujets russes restés au service de
l’étranger ou séjournant hors des frontières sans l’autorisation du gouvernement, en
vertu des lois générales de l’Empire. Le Ministre de la Guerre donnera avis au
Ministère russe de la Guerre ou à celui de la Marine, pour tout officier ou
fonctionnaire russe invité à quitter le service militaire de la Bulgarie, tout en leur
exposant les motifs de l’élimination de l’officier.
§ XII – Les officiers ou fonctionnaires russes qui, en se conformant à
l’injonction du Ministre de la Guerre, faite dans les cas prévus au paragraphe
précédent, quitteront volontairement le service militaire de la Bulgarie dans le
délais fixé, et, retourneront immédiatement dans leur patrie, jouiront des droits et
privilèges accordés par la loi comme s’il avaient été licenciés du service sur leur
propre demande.
Signé : D. Tsankov, K. Stoilov, D. Moloff, G. D. Naciovici, Aide de Camp
de l’état major général, Colonel baron Kaulbars.
522
477
CONSULUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA ODESSA, VOINESCU, CĂTRE
R 351 Odessa, 15/27 noiembrie 1883

Domnule Ministru,
Am onoarea a informa pe Excelenţa Voastră, că Generalul Christian Roop
numit Guvernator General Interimar al Odessei a sosit în această reşedinţă la 8
noiembrie ale curentei din Varşovia, unde ocupa înaltul post de General
Comandant de Corp [de armată].
La 9 noiembrie a primit în audienţă pe toţi funcţionarii civili şi militari, la 10
noiembrie Consulii de carieră s-au grăbit a-şi face vizita lor Excelenţei Sale, iar pe
13 Consulii onorari au fost primiţi în audienţă.
Guvernatorul Christian Roop, la alocuţiunea ţinută cu această ocazie
profesorilor Universităţii, a promis a interveni pentru a calma neînţelegerile ce s-ar
ivi între profesori şi elevi, dacă însă dezordinea s-ar întâmpla în şcoli atunci va face
responsabili pe profesori. Alocuţiunile către celelalte corpuri au fost fără
însemnătate, afară de aceea adresată magistraturii care a fost foarte măgulitoare
pentru ea.
AMAE, Arhiva istorică, Odessa, vol. 271, f. 76
478
SP Londra, 27 noiembrie (st.n.) 1883
Je viens de recevoir, mon cher Mitică, votre lettre du 18 novembre384 et vous

remercie pour toutes les bonnes choses que vous me dites. Notre situation ici est
très bonne, nous sommes à la housse [house – n.ed.]. On admire l’ordre et le
progrès qui règne chez nous; on ne tarit pas en compliments et félicitations toutes
les fois qu’on me voit et qu’on me parle de notre pays, de notre Roi et de notre
384
Ireperabilă.
523
Gouvernement. L’interpellation385 de Stolojano [Stolojan – n.ed.] et la réponse de

notre Président du Conseil ont été appreciées à leur juste valeur, on les a trouvées
politiques et de bon goût.
Le Gouvernement Anglais est tout à l’affaire du Sudan; il y a ici deux
courants, d’après ce que j’ai pu comprendre de la conversation que j’ai eue hier
avec quelques membres du Foreign Office que j’ai rencontrés à une réunion, l’un
c’est que l’Egypte abandonne le Sudan, et l’autre c’est qu’on y envoie des troupes
Indiennes. Mais au fond je crois que le Gouvernement ayant vu que la déclaration
de Gladstone qu’il retirerait les troupes du Caire n’avait pas fait bonne impression,
est très content de profiter [du] départ des Egyptiens pour continuer l’occupation
du Caire et d’avoir une armée Egyptienne sous le commandement d’un Anglais,
Baker Pasha.
Gladstone n’a pris aucun engagement vis-à-vis de la Russie à Copenhague
mais vous pouvez vous tenir pour certain que Gladstone y a conseillé la paix, et ses
paroles au banquet du Lord Mayor ont porté leur fruit à Sophia [sic!]. Le prince
Alexandre a signé un arrangement qui est tout à l’avantage de la Russie pour éviter
des complications.
J’ai vu que Stolojano [Stolojan – n.ed.] a parlé dans son interpellation de la
question des capitulations comme si elle était en tratation; je n’en ai aucune
connaissance, car je n’ai reçu aucun avis, aucune instruction à ce sujet; j’en suis
d’autant plus fâché que ces derniers jours ayant vu des gros bonnets du Parlement
et du Ministère j’aurai pu jeter quelques mots par ci par là et cela aurait pu être
utile.
Hier j’ai assisté à une très curieuse cérémonie. Le ministre de Siam, qui est
frère du Roi, vient de recevoir le Grand Cordon de la Couronne et l’investiture a eu
lieu avec très grande pompe. C’était très beau d’or et de broderies. Ce qui m’a
beaucoup intéressé surtout c’est de voir une centaine de Malais parlant
parfaitement l’anglais, les plus âgés de 15 à 20 ans, tous élèves d’Oxford et les tous
jeunes élèves des écoles imperiales, tous destinés aux arts et métiers. Le Ministre
qui a l’air d’un enfant par la taille est un très gentil garçon, très bien élevé et fort
intelligent.
Je vous ai adressé une dépêche386 concernant le procès intenté ici par Aslan à
Mme. Crowley. Dans la consultation envoyée par Cornea il est parlé d’une lettre
d’Aslan qui sera produite au jugement, je ne l’ai pas lue cette lettre; mais le
solicitor m’a dit qu’il y était question de deputés achetés et à acheter et certes elle
ne recommandera le pays aux yeux de l’étranger et fera grand plaisir à quelque
journaliste mal intentionné.
385
Interpelarea a avut ca obiect discuţiile purtate de Preşedintele Consiliului de Miniştri,
Brătianu, cu Cancelarul german, Bismarck, la Gastein, şi cu Ministrul de Externe austo-ungar,
Kálnoky, la Viena, în septembrie 1883, precum şi orientarea politicii externe a României [n.ed.].
386
Ireperabilă.
524
Votre nouveau chiffre de correspondance est beaucoup trop compliqué et je

crains que cela ne donne lieu à des erreurs; je vous ai expédié tantôt une petite
phrase pour voir si j’en ai compris bien le mécanisme, quant au changement des
clefs dans le courant de la dépêche je vous avoue que je n’y ai pas compris, malgré
que j’ai appelé à mon aide notre Secretaire Nedeyano [Nedeianu – n.ed.].
J’ai reçu la lettre que je vous avais envoyée pour le fermier de Larga. Or
comme l’argent de la forêt a servi pour remplacer celui que Charles devait prendre
de Larga c’est un décompte entre nous deux et il n’est pas nécessaire de donner
un écrit au fermier de la forêt. C’est plutôt à vous que je devrai donner ce papier
c’est-à-dire l’autorisation de donner à Charles quinze mille francs en deux rates
[sic!], et je vous en autorise. Mais puisque nous en sommes à parler d’argent je
suis obligé de porter plainte contre Mr. Eustathiu [Eustaţiu – n.ed.]. Vous savez
qu’il a été aloué au buget de cette année 450 fr. par mois à la Légation de
Londres comme à celle de Paris pour le domestique de la chancellerie et pour le
portier. Cet argent m’a été payé cu vai cu chiu deux ou trois mois puis mr.
Eustathiu n’a plus voulu continuer, demandant que je lui envoie les reçus; il croit
sans doute que je balaie moi-même la chancellerie et que j’allume le feu et que je
tire le cordon de la porte cochère pour empocher les 450 fr. Je donne ma parole
d’honneur à Mr. Eustathiu si cela peut lui suffire que j’ai domestique et même
deux qui sont obligés de courir constamment ouvrir la porte à ceux qui sonnent,
quelques amis, quelques personnes ayant affaires à la chancellerie et beaucoup de
Juifs. Comme je ne dois payer la seconde rate [sic!] du fournisseur du meubles
qu’en janvier ou février je puis attendre pour les mille livre mais je vous prie de
m’envoyer le 250 livres que vous m’avez promis pour la voiture.
Mes amitiés à Zoe et à vous.
479
T cifr. 450 Bruxelles, 30 noiembrie (st.n.) 1883, f.o.

J’ai reçu lettre de Votre Excellence387 ainsi que celle destinée Frère-Orban.
Je suivrai ponctuellement vos instructions. Permettez-moi attirer l’attention sur ce
387
Vezi nr. 475.
525
fait que le 15 décembre nouveau style c’est le terme du paiement semestre à la

Société Générale Belge. Si paiement s’effectue cette fois en or sans préjudice du
paiement antérieur fait en papier ainsi que a eu lieu dans le plus bref délai. Sinon
(?) disposera tout à fait favorablement Frère-Orban qui tient beaucoup à ce qu’il se
fasse et je serai presque certain réussir de notre réclamation.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 68
480
SP Viena, 1 decembrie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Ţi-am raportat la timp impresiunea ce a produs aici noua alcătuire între
Bulgaria şi Rusia. Se ştie că este o hotărâre luată de a fi deocamdată optimişti. În
această privire îţi comunic un amănunt interesant.
Sunt vreo 6 zile, a venit la mine Kohn [?] redactorul [de la] Politische
Correspondenz şi am tratat cu dânsul chestiunea Bulgară fără a ascunde câtuşi de
puţin că noi privim lucrul ca [pe] un insucces al Rusiei. El era cu totul de părerea
mea şi mi-a cerut voie să facă o corespondenţă de la Bucureşti în sensul acesta.
Natürlich ermächtige ich Sie dazu, habe ich ihm geantwortet, bloβ gehen Sie
vorher in das Auswärtige Amt und erkundigen Sie sich, ob es hier genehm wäre388.
Ce a făcut nu ştiu dar corespondenţa nu a apărut. Vei fi găsit din contră o serie de
articole à l’eau de rose. Conchid de aici că presa a primit lozinca să fie foarte
moderată. Asemenea lozincă i-au dat şi la Petersburg însă numai [subl. în orig. –
n.ed.] în privinţa Germaniei.
Sunt acum doi ani, oficiul Presei a trimis jurnalelor ruseşti o circulară
invitându-le să fie moderate faţă cu Germania şi Austria; acum vreo două
săptămâni, o nouă circulară reîmprospătează pe cea veche, suprimă însă cuvântul
Austria şi vorbeşte toată vremea numai de raporturile cu Germania, de aceea şi vezi
că toate jurnalele ruseşti sunt pline de avansuri la adresa Germaniei, tac însă cu
desăvârşire de Austria.
Grecii urmăresc ca şi noi cu luare aminte afacerile bulgare, şi ei sunt
nemulţumiţi ca şi noi că nu numai [că] se permite, în contra Tratatului de la Berlin,
388
„Fireşte că vă împuternicesc, i-am răspuns, doar să vă duceţi mai înainte la Ministerul de
Externe şi să vă interesaţi dacă aici ar fi agreat.”
526
să fie o armată în Bulgaria dar că acea armată să fie încă oficialmente aservită de
Petersburg. Cel puţin aşa vorbeşte Ipsilanti.
481
SP Bruxelles, 2 decembrie (st.n.) 1883

(r.g., 3/15 decembrie )
Domnule Ministru,
Prin telegrama no. 450 din 30 noiembrie am avut onoarea a vă informa de
primirea scrisorii Domniei Voastre din 13/25 noiembrie389, pe lângă care era alăturată
epistola adresată Dlui Frère-Orban şi o copie după dânsa. Am luat cunoştinţă de
instrucţiunile Excelenţei Voastre şi mă voi conforma întocmai.
Ieri am înmânat Ministrului Afacerilor Străine al Belgiei misiva Domniei
Voastre şi, în întrevederea ce am avut-o cu dânsul, am revenit din nou asupra
afacerii Brialmont. De această dată n-am mai întâmpinat din parte-i acea opoziţiune
absolută şi categorică la dorinţa exprimată de noi, însă mi-a declarat că nu era cu
putinţă a o satisface mai înainte de a se restabili relaţiile normale dintre ambele
state, căci s-ar fi interpretat aici lucrul ca o impunere din partea noastră, ca o cerere
cominatorie umilitoare pentru Guvernul belgian, ceea ce i-ar fi creat neajunsuri faţă
cu opoziţia şi opinia publică. Totuşi n-am putut obţine un angajament formal din
partea Dlui Frère-Orban despre epoca şi modul în care va rechema pe general în
activitatea de serviciu şi reamintindu-i încă o dată interesul ce Majestatea Sa
Regele, Guvernul Său şi Excelenţa Voastră daţi acestei chestiuni, m-am mărginit a
lua act de dispoziţiile mai conciliante ale Ministrului belgian. Motivul care m-a
făcut a nu pune mai multă insistenţă chiar în această întrevedere a fost, pe de o
parte, efectul ce am voit a lăsa timp scrisorii Excelenţei Voastre a produce asupra
Dlui Frère, iar pe de alta impresiile ce am putut culege din întrevederea ce am avut
mai întâi cu d. Jules Devaux, Ministru plenipotenţiar şi şeful cabinetului Regelui
Belgilor şi din audienţa în care am avut onoarea a fi primit de Alteţa Sa Regală
Contesa de Flandra.
389
Vezi nr. 475, 479.
527
Prin telegrama nr. 446 din 25 noiembrie390, v-am comunicat Domnule

Ministru, că d. Devaux, cu care am căutat a mă întâlni şi întreţine de afacerea
noastră, este o persoană cu tact şi cu discreţie, bucurându-se de confianţa Regelui şi
de aceea a Contelui şi Contesei de Flandra. D. Devaux care este totdeodată şi
amicul personal al lui Brialmont, mi-a spus atunci că nu i s-ar părea nimerit din
partea noastră dacă am face să depindă reluarea relaţiilor regulate şi agrearea
Dlui Hoorickx de rechemarea în activitate a generalului, căci, prin aceasta, am da un
pretext bine venit Dlui Frère-Orban spre a prezenta chestiunea sub aspectul unei
presiuni exterioare şi a unui act de ingerinţă în afaceri interne, poziţia lui Brialmont
s-ar agrava chiar, şi însuşi Regele Leopold, dealtminteri binedispus către general,
ar fi pus într-o situaţie delicată.
Tot cam în acest sens mi-a vorbit şi Contesa de Flandra în audienţa în care
mi-a făcut onoare a mă primi în ziua de 28 noiembrie. Am găsit pe Alteţa Sa
Regală îngrijorată căci n-avea încă cunoştinţă de primirea făcută de Regele nostru
numirii Dlui Hoorickx şi se temea că făcând din această primire o condiţie pentru
rechemarea lui Brialmont, lucrurile să nu ia o tensiune care ar fi putut ajunge la
ruperea completă a relaţiilor ambelor guverne. „Je suis sure”, mi-a zis augusta
Soră a Suveranului nostru, „que si un gouvernement étranger fesait au sujet d’un
général roumain une demande ayant un caractère comminatoire, Mon Frère en
serait blessé et je connais trop bien son caractère pour n’être pas certaine qu’Il la
répousserait avec la plus grande fermeté.” Principesa îmi adăugă că a şi scris
Regelui nostru în această privinţă şi că voind ca scrisoarea să-I parvină cât mai
grabnic, a încredinţat-o Contelui de Lalaing la plecarea sa spre Bucureşti. Am
asigurat pe Alteţa Sa Regală că nu în acea formă s-a prezentat cererea noastră, ci
ca un act de bune procedări din partea Guvernului belgian şi că pentru agrearea
Dlui Hoorickx de către Rege, dânsa este deja efectuată şi comunicată Ministrului
Afacerilor Străine al Belgiei. Alteţa Sa Regală a fost foarte mulţumită a afla
acestea şi mi-a spus că în privinţa rechemării lui Brialmont trebuie procedat cu
prudenţă şi îndemânare spre a o face să reuşească, căci cu dânsa se leagă şi o
chestiune interioară de care trebuie a se ţine seamă. Această atitudine prudentă şi
liniştită trebuie consiliată şi însuşi generalului Brialmont care are numai roşi
amici, a zis Principesa, dar din care unii i-au făcut rău prin apărarea lor atacând
Guvernul, aţâţându-i vechile resentimente ale Dlui Frère-Orban şi făcând astfel
rechemarea mai dificilă.
Iată, Domnule Ministru, impresiile ce am cules din această audienţă şi din
conversaţia cu Şeful cabinetului Regelui. Aceste impresii mi-au modificat ideea ce
vă comunicasem întâi, adică de a stărui în satisfacerea imediată a cererii noastre
chiar înainte de restabilirea relaţiilor normale între ambele guverne şi de a face să
depindă de această satisfacţie agrearea Dlui Hoorickx. Pe lângă chestiunea de
deferenţă către Regele Leopold, care s-ar fi putut simţi atins de neprimirea
390
Vezi nr. 474.
528
reprezentantului său, am înţeles că pe această cale ne-am depărta de ţinta la care

tindem şi s-ar compromite rezultatul. Tot astfel a judecat şi Majestatea Sa Regele şi
Excelenţa Voastră, şi aderarea la numirea Dlui Hoorickx mi-a fost dovada că nu am
greşit în modificarea opiniei mele primitive.
Reclamaţia noastră însă nu este mai puţin întreagă, ea stă încă în picioare prin
declaraţiile ce am făcut, prin scrisoarea ce aţi adresat direct Dlui Frère-Orban şi căreia
Domnia Sa datorează răspuns. Nu mă îndoiesc că veţi fi rostit apriat [apăsat – n.ed.]
vederile Domniei Voastre şi Contelui de Lalaing când a avut onoarea a se prezenta
înaintea Excelenţei Voastre. D. Frère va fi dar silit a da urmare acestei cereri
stăruitoare pe care nu [o] mai poate presenta acum, în urma agreării Dlui Hoorickx, ca
un fel de ultimatum şi va fi cu atât mai mult nevoit la aceasta prin dispoziţiile
favorabile ale Curţii din Bruxelles, prin trebuinţa de a menaja opinia publică şi de a
ocroti interesele belgiene în România. Înălţarea la gradul de Trimis Extraordinar a
reprezentantului belgian în România, înălţare datorată atât dispoziţiilor personale ale
Regelui Belgiei cât şi drepturilor dobândite prin vechime de D. Hoorickx, este iarăşi
o probă că D. Frère-Orban are cunoştinţă că este ţinut a face să dispară, prin
proceduri mai curtene şi mai binevoitoare, atitudinea sa trecută către noi şi această
înălţare a titularului Legaţiei belgiene din Bucureşti s-a considerat în cercurile
politice de aici ca un lucru semnificativ şi o îndrumare spre sentimente mai bine
inspirate către România.
Rămâne acum dovada decisivă în ceea ce priveşte afacerea Brialmont, care,
dacă n-ar primi până în sfârşit soluţia aşteptată de Guvernul nostru, îi lasă deplină
latitudine de apreciere şi libertate de acţiune în raporturile sale viitoare cu Belgia.
Nu deznădăjduiesc însă să putem ajunge la rezultatul dorit, mai ales în urma
scrisorii Excelenţei Voastre, [şi] stăruinţelor ce nu voi lipsi a depune din parte-mi.
Pentru a înlesni şi mai mult lucrurile, mi-am permis a vă aminti prin
telegrama mea nr. 450 din 30 noiembrie [vezi nr. 479 – n.ed.], că la 15 s.n. ale
curentei luni este termenul de plată către Societatea Generală Belgiană şi a vă
spune că spre a ridica în momentul de faţă orice temei de recriminare Dlui Frère-
Orban, ar fi bine de a se face de astă dată plata în aur, fără prejudiciu al plăţilor
trecute şi a ne angaja în nimic pentru viitor. Asemenea plată în aur s-a mai făcut de
d. Ion Brătianu ca Ministru de Finanţe, fără ca prin aceasta Guvernul nostru să se fi
crezut obligat pentru plăţile următoare. Plata efectuată acum în aur ar dispune
foarte favorabil pe d. Frère-Orban şi i-ar da nădejde a vedea soluţia acestei afaceri
la care ştiţi cât se interesează de călduros şi ar fi încă un argument puternic spre a-i
arăta avantajul ce poate rezulta din satisfacerea deplină a Guvernului român. V-am
spus şi în alte ocazii că în această ţară industrială şi negustorească, interesele
materiale oferă o coardă ale cărei vibraţii formează concertul cel mai măgulitor şi
sensibil pentru auz. D. Frère n-a lipsit nici în ultima întrevedere de a-mi vorbi de
această chestiune a Societăţii Generale şi am profitat spre a-i spune cât ar fi de
avantajos pentru această Societate şi pentru rezultatul dorit de guvernul belgian,
529
dacă o persoană mai agreată Guvernului nostru şi Excelenţei Voastre, decât

d. Hecht, din cauza antecedentelor sale aşa de rău nimerit, ar reprezenta interesele
acelei Societăţi în Bucureşti. Aş fi foarte recunoscător Excelenţei Voastre dacă aş fi
pus în curent de deciziunea luată în privinţa viitoarei plăţi către Societatea Generală
Belgiană.
Binevoiţi, vă rog, Domnule Ministru, a primi şi cu această ocazie, reînnoirea
sentimentelor mele de înaltă consideraţie.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 72–75
482
T cifr. f.n. Viena, 3 decembrie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 4 decembrie, f.o.)
La Skouptchina sera dissoute dans huit jours. Pouvez-vous me dire avec quel
passeport Passitch [Pasic – n.ed.] est venu à Bucarest.
483
SP Londra, 4 decembrie (st.n.) 1883
Mon cher Mitică,

J’ai parcouru tous les procès verbaux de la session de la Commission
Europeénne du Danube et je n’ai pas trouvé les propositions insidieuses de Mr. De
Lavertujon et de Romanenco [Romanenko – n.ed.]. Je désirerai savoir quand, à
quelle occasion et dans quels termes ils ont parlé de l’application du traité de
Londres.
Il y a ici une Comtesse Tolstoi née je crois Princesse Cankrine, amie du
Comte Münster, elle est, dit-elle, propriétaire de Kilia; elle dit que les Russes ont
530
entrepris des travaux considérables sur ce bras du fleuve, en avez vous

connaissance? Le Comte Münster m’a dit avec un air de satisfaction franche que
cette dame dit que la Bessarabie était bien plus heureuse et plus contente de
l’administration Roumaine que de l’administration Russe. Je compte faire la
connaissance de cette dame mais auparavant je voudrai savoir comment elle est
propriétaire du territoire de la ville de Kilia, je ne me rappelle pas en avoir jamais
entendu parler.
Le Comte Münster m’a parlé avec beaucoup d’intérêt des bonnes allures de
notre administration de notre justice et du bon état de nos finances. Sans lui faire
aucune insinuation au sujet des capitulations j’ai parlé en général de cette
institution et de l’abus de tous les consuls en Orient391.
J’ai lu l’intéressant rapport d’Emile Ghica, mais toutes les bonnes
dispositions et intentions du Prince Alexandre ne valent pas la tutelle militaire qu’il
a signée pour le terme de trois ans. La paix durera-t-elle ce terme? C’est une
question.
Hier j’ai assisté au tirage des obligations Sterne, nous avons tiré pour 71 140
Livres mais ce que je ne sais pas c’est si cette somme est bien celle qui devait être
amortie cette année, car dans la chancellerie d’ici nous ne possédons pas un
tableau. Je l’ai déjà demandé l’année dernière et on ne me l’a jamais envoyé. Ce
serait cependant bien nécessaire surtout pour les années suivantes où les sommes
doivent être beaucoup plus considérables. […]
484
T cifr. 2380 Berlin, 5 decembrie (st.n.) 1883, f.o.
Le Comte de Hatzfeldt m’a déclaré que le voyage de Monsieur de Giers n’a

rien changé aux lignes générales de la politique allemande, qu’elle n’avait qu’un
391
Relativ la acest argument se publică următorul pasaj dintr-o scrisoare particulară a
Ministrului român la Londra, Ghica, expediată la 12 decembrie (st.n.) 1883: „[...] Dans une de mes
lettres je vous ai demandé ce qu’il en était de la question des capitulations et si vous croyez que je
pouvais en parler ici au Ministère. Moi je crois le moment propice pour entamer cette question, j’ai
dans l’idée que nous trouverions le Gouvernement Anglais bien disposé. […]” BAR, coresp.,
S 25(116)/DCXIV, SP, Ghica către Sturdza, Londra, 12 decembrie (st.n.) 1883.
531
effet, celui de calmer les esprits qui commencaient à s’inquiéter et à croire à une
guerre prochaine. Le Ministre a ajouté que le Gouvernement d’Allemagne n’a
jamais douté de l’esprit de modération et de conciliation et des sentiments
pacifiques de Monsieur de Giers, mais qu’il existait en Russie d’autres influences
moins favorables à la paix et dont il fallait tenir compte.
AMAE, Arhiva istorică, Berlin, vol. 242, f. 249
485
Dragă Miticus,
Prin intermediul domnului U...[indescifrabil – n.ed.], un avocat bucovinean
de aici, am primit o copie despre răspunsul ce Ministerul de Externe de aici a dat
Patriarhatului [grec de Constantinopole – n.ed.] în privinţa mănăstirilor închinate.
Răspunsul nu conţine nimic nou întrucât priveşte părerea Austro-Ungariei în
materia aceasta. El va fi însă exploatat de greci în procesul lor cu Hurmuzaki.
Eu m-am dus la Kálnoky, am atras atenţia lui asupra acestui fapt şi i-am spus
că este un cadou de 200.000 franci ce face Patriarhatului însă pe socoteala
supuşilor Austrieci; aici noi am vândut moşiile şi luat banii şi de altminteri în
chestiuni de principiu aşteptăm cu mult sânge rece să vedem cum Puterile vor
reglementa această materie căci noi nu vom da nimic.
Ca să revin însă la faptul în chestiune, eu cred că Hurmuzaki ar face bine să
provoace din partea noastră un răspuns de la Ministerul nostru de Externe, tot
precum au provocat Grecii de la la Kálnoky, în care vom declara pur şi simplu că
noi nu privim chestiunea ca internaţională ci numai ca internă, şi vom adăuga că a
se servi de o pretinsă internaţionalitate ca justus titulus într-un proces privat este un
procedeu pe care îl lăsăm la aprecierea magistraţilor Austrieci.
Răspunsul iscălit de Pasetti ţi-a fost trimis negreşit, ţie şi lui Brătianu, de
către Hurmuzaki. Nu-l alătur deci acestei scrisori.
[P. S.] Te rog, ia cunoştinţă de un raport al lui Farra care are o decoraţie pentru un
avocat ce a servit ani îndelungaţi pe lângă Consulat fără a cere plată. Cred că se
cuvine. Raportul dlui. Farra are numărul 1056.
532
486
R 214 confidenţial Belgrad, 26 noiembrie/8 decembrie 1883

(r.g., 3/15 decembrie)
J’ai l’honneur de porter à la connaissance de Votre Excellence qu’un nouveau
déficit de 3 000 000 de francs vient d’être constaté dans des conditions exceptionnelles.
Le 3/15 de ce mois la Landerbank de Vienne s’est adressée au Département
de Finances en vue d’obtenir le remboursement de 3 millions de francs avancés par
elle à ce Ministère, il y a un an. Le titulaire actuel du portefeuille des finances,
Monsieur Spasic, manda le chef de service respectif et consulta avec lui le registre
de la dette serbe, pour voir si la somme réclamée par la Lander Bank y est inscrite.
Il constate avec surprise que ce registre ne portait nulle part la trace de l’emprunt
dont il s’agit. Monsieur Spasic interroge ses principaux employés, personne n’en
savait rien. De plus en plus surpris, le Ministre demande à ladite banque sur quoi
elle base sa réclamation. Celle-ci répond qu’elle a prêté à Monsieur Miatovitch,
alors Ministre des Finances, la somme de 3 millions, et comme preuve à l’appui
elle envoie copie du contrat passé entre elle et ce dernier.
À la suite de cette réponse, Monsieur Spasic invite son prédécesseur à se
présenter au Ministère pour fournir des explications et éclaircir la question. Monsieur
Miatovitch se rend à l’invitation et reconnaît avoir contracté cet emprunt pour faire
face aux nécessites budgétaires. La transaction s’était faite sans un vote de la
Chambre et en dehors de toutes les règles usitées en pareil cas, il n’y a pas même une
décision du Conseil des Ministres autorisant cet emprunt. De plus, l’ancien Ministre
des Finances avait remis à la Lander Bank, en nantissement de la dette, des
obligations à lots du Gouvernement serbe pour la somme de 5 millions et ½. Ces
valeurs avaient une destination bien précisée, elles avaient été créées, en vertu d’une
loi spéciale, dans le but d’acquitter, au fur et à mesure de leur placement, une dette
intérieure comme sous le nom de dette des réquisitions de guerre.
On m’affirme que l’on avait suggéré à Monsieur Spasic l’idée de rembourser
la somme réclamée par la Lander Bank en disposant des versements effectués pour
la constitution de la Banque nationale, mais le Ministre a refusé catégoriquement
d’entrer dans cette voie et s’est contenté pour le moment de demander à la Lander
Bank un sursis d’un an.
Votre Excellence peut voir, d’après ce qui précède, combien peu claire est la
situation du Trésor serbe. Il règne au Ministère des Finances un véritable chaos. On
ne s’y retrouve plus.
Privé du concours de la Chambre, le Gouvernement s’est vu dans la nécessité
d’appliquer, par décret royal, le budget de l’exercice expiré à l’année suivante. Or,
533
le budget de l’année courante se soldera avec un déficit beaucoup plus grand que
celui de l’année passée.
Pour remédier à cet état de chose le Ministère devrait exposer au pays,
franchement et loyalement, la situation financière et demander à la Skouptchina
l’autorisation de contracter un emprunt assez considérable ou d’augmenter les
impôts. Mais cette Assemblée est hostile au Gouvernement. Elle ne sera convoquée
à la fin de l’année que pour être dissoute le jour même de sa réunion.
58 316 – 49 159 – 11 952 – 35 808 – 49 253 – 35 991 – 49 218 – 12 563 – 85 966 –
85 022 – 92 976 – 69 066 – 85 390 – 24 873 – 68 126 – 23 988 – 49 157 – 11 930 –
85 448 – 49 162 – 24 076 – 85 289 – 24 406 – 85 924 – 24 427 – 77 359 – 68 720 –
76 569 – 48 339 – 36 569 – 23 502 – 49 224 – 48 024 – 84 767 – 23 412 – 35 794 –
24 077 – 48 339 – 11 821 – 92 964 – 68 291 – 36 253 – 48 284 – 49 253 – 76 641 –
24 730 – 12 661 – 69 031 – 36 510 – 24 415 – 36 471 – 24 427 – 48 937 – 24 066 –
49 253 – 76 587 – 69 581 – 85 022 – 47 962 – 85 192 – 11 547 – 12 321 – 68 315 –
49 219 – 77 759 – 24 427 – 85 940 – 77 438 – 77 779 – 48 322 – 48 991 – 36 531 –
69 494 – 85 759 – 49 166 – 24 076 – 36 510 – 85 783 – 92 976 – 85 875 – 48 637
Suite [transcriere a pasajului cifrat – n.ed.] au Rapport de Belgrade du
10 décembre [8 decembrie (st.n.) – n.ed.] 1883.
L’assemblée est dissoute; les élections pour une nouvelle Skouptchina
devront avoir lieu conformément à l’article 77 de la Constitution serbe dans le
terme de quatre mois au plus. Il n’est pas certain que le gouvernement respectât
cette disposition constitutionnelle, il appréhende une majorité hostile, les
populations des campagnes notamment, sont dans un état d’irritation constante, les
popes s’agitent beaucoup malgré le régime de terreur qui règne ici; je ne serais pas
surpris si la constitution sera suspendue pour un terme indéterminé.
AMAE, Arhiva istorică, Belgrad, vol. 282, f. 54–57
487
SP confidenţială392 Petersburg, 27 noiembrie/9 decembrie 1883
Mon cher Monsieur Stourdza,

Je regrette de n’être pas à même de m’acquitter plus souvent d’un devoir que je
considère comme appartenant essentiellement aux ambassadeurs et aux ministres,
392
Un extras din această scrisoare a fost comunicat, prin intermediul telegramei cifrate nr.
19868 din 13/25 decembrie 1883, Miniştrilor plenipotenţiari ai României la Londra, Ghica, la Berlin,
Vârnav-Liteanu, şi la Viena, Carp. Vezi AMAE, Arhiva istorică, vol. 268, Petersburg, f. 336.
534
celui de tenir leurs gouvernements au courant de la situation et des nouvelles

politiques du pays où ils sont envoyés, comme aussi de chercher à connaître et de
rapporter les tendances du gouvernement auprès duquel ils sont accrédités.
Mais la première condition pour qu’un agent politique puisse remplir cette
mission, c’est qu’il soit certain que ses rapports pourront arriver en toute sûreté à
destination, ce qui n’est pas le cas ici où la curiosité de connaître le contenu de toutes
les correspondances est notoire; aussi les différents ambassadeurs, pour eviter ce grand
désagrément ont, comme vous le savez, leurs courriers périodiques une ou deux fois
par mois. Mr. Perticare, qui se rend en congé à Bucarest, est cette fois-ci mon courrier.
Une autre condition pour l’accomplissement de la mission dont je parle, c’est qu’il y ait
matière à rapporter, or en ce qui concerne sous ce rapport les Envoyés que le sort jette
en Russie, la situation diffère tout-à-fait de celle des autres pays, où il y a une vie
politique et où tout le monde prend part à la chose publique. Ici au contraire toute la
politique intérieure et extérieure est du domaine exclusif du Souverain et de deux ou
trois intimes; tout se projette et se médite dans les murs du Palais et l’on n’en connaît
que ce qu’on veut laisser connaître; les ministres eux-mêmes sont dans l’ignorance,
paraît-il, de ce qui se travaille dans les petits conciliabules au Palais et semblent n’être
là que pour expédier les affaires courantes de l’administration. Les différents incidents
qui se produisent ne parviennent à notre connaissance le plus souvent que par ricochet;
les journaux étrangers se chargent de nous les apprendre et la plupart du temps,
tronqués ou exagérés.
Dans la société, en présence de nous autres les étrangers, on ne parle que
pluie et beau temps, et dans les soirées, hommes et femmes s’attablent pour jouer.
Les hommes d’État qui ont fait partie du gouvernement sous le règne du défunt
Empereur et dont quelques-uns jouissent de la réputation d’hommes les plus
capables, se tiennent tout-à-fait à l’écart, enfermés chez eux et n’osent rien dire.
Pour vous donner cependant une idée de la situation actuelle en Russie et vous
résumer ce que j’ai pu recueillir auprès de quelques personnes compétentes, avec
lesquelles je suis en relations plus intimes, je vous dirai que le mécontentement est
général dans le commerce, comme dans toutes les choses de la société; la classe
éclairée, très nombreuse et se rendant compte de sa valeur, ne peut prendre son
parti de voix qu’on ne fait d’elle aucun cas; les propriétaires terriens, grands et
petits, voient avec désolation les produits s’amasser dans les magasins, sans
pouvoir en vendre la moindre quantité; partout on se plaint de la stagnation des
affaires et de la dépréciation inouïe où sont tombées les valeurs de l’État; on se
plaint des abus innombrables qui se commettent surtout dans les provinces
éloignées du centre; on trouve en un mot que l’Empire est tombé dans la misère à
l’intérieur et dans l’humiliation à l’extérieur. Tout le monde s’accorde à attribuer
cette situation à l’état arriéré où se trouve le pays, sous le rapport des institutions
politiques [subl. în orig. – n.ed.], vis-à-vis des nations voisines qui ne cessent de
progresser tous les jours, tandis que la Russie semble reculer par suite de l’incurie
et de l’absence totale de prévoyance de la part de ses gouvernants.
535
En me dépeignant cet état de choses et le mécontentement général qui règne

actuellement en Russie, on me disait dernièrement que chacun se demande dans
l’intimité ce que fait l’Empereur à Gatchina, qu’il y a bien un Règne – lequel ne
donne pas signe de vie – mais qu’il n’y a pas de gouvernement; que les ministres, à
part un ou deux peut-être – et ceux-ci ne font rien – sont incapables, inaptes et
insouciants de l’avenir de leur pays; qu’on nomme commissions sur commissions
dans les différentes branches de l’administration sans que ces commissions
aboutissent à quelque résultat et l’on est d’avis que ce triste état de choses ne saurait
se prolonger. Une personne de la société dont je cherchois à apprendre quelques
nouvelles, me répétant à peu près les mêmes choses, me disait qu’on en est arrivé à
regretter le règne de l’Empereur Nicolas qui savait inspirer son énergie aux hommes
éminents dont il s’entourait, et qui malgré toute la tyrannie qu’il exerçoit à l’intérieur,
avait su rendre la Russie toute puissante en Europe; qu’en dernier lieu, l’assassinat de
l’Empereur Alexandre II a été pour la Russie un malheur irréparable, que malgré ses
quelques défauts c’était un Souverain rempli des sentiments les plus libéraux pour
son pays; et qu’on connaît d’une manière certaine l’intention où il était d’octroyer
une constitution, ce dont tout le monde autour de lui, aussi bien que dans la société,
ne se gênoit pas de parler, tandis qu’aujourd’hui il n’en est plus question, et en
terminant, cette même personne me disait que l’Empereur actuel pouvait être un bon
père de famille, mais qu’il manquoit absolument des qualités d’un Souverain qui
concentre entre ses mains tous les pouvoirs de l’État.
En ce qui concerne la question Bulgare393, on attribue en général la situation
compromise de la Russie à Sophia à l’incapacité du gouvernement Russe qui, par ses
exigences, s’est aliéné le Prince Alexandre. On considère ce Prince comme un
homme de bien qui n’aurait – dit-on – changé ses procédés vis-à-vis de la Russie que
lorsqu’il eût connaissance du désir qu’on avait à la Cour ici de le remplacer par le
Prince Waldemar de Danemark. Quant à la Serbie, on critique sévèrement la
politique actuelle du Roi Milan, qu’on ne se gêne pas d’appeler le protégé de
l’Autriche. On loue au contraire la politique du Monténégro et on ne désapprouve pas
la conduite de notre gouvernement et on reconnaît l’habileté dont il a fait preuve dans
les dernières circonstances; et est ceci je ne suspecte nullement la bonne foi de mon
interlocuteur qui ne s’est pas fait scrupule de me parler avec beaucoup de franchise.
Avec tout cela, la haine contre l’Autriche, et à un degré moindre contre
l’Allemagne, perce partout: on considère comme inévitable, tôt au tard, la guerre
contre l’Autriche, à laquelle on ne peut pardonner la quasi-prise de possession de la
Bosnie et de l’Herzégovine, ni l’influence exclusive qu’elle s’est arrogée en Serbie.
De son côté, le Ministère de la guerre, d’après ce que j’apprends, fait continuellement
393
Privind acest argument se publică următorul pasaj dintr-o scrisoare particulară a Ministrului
României la Viena, Carp, către Ministrul de Externe, Sturdza: „[...] Reuss a comunicat aici că
Bismarck a fost mulţumit de Giers, de ce anume nu am putut afla dar e sigur că a dat asigurări în
privinţa Bulgariei. Raporturile între Viena şi Petersburg sunt reci şi continui a crede că Giers nu va
veni pe la Viena. Al tău devotat frate for ever.” BAR, coresp., S 9(49)/DCCCLXVII, SP, Carp către
Sturdza, Viena, 27 noiembrie (st.n.) 1883.
536
des approvisionnements et des commandes considérables de toute sorte de munitions,

et en même temps on pousse avec activité l’achèvement des lignes ferrées vers la
frontière autrichienne. En causant dernièrement avec un haut dignitaire des chances
d’une guerre avec l’Autriche, il me disait qu’il considérait comme un malheur pour la
Russie la possession de la Pologne, où l’esprit de nationalité, toujours vivant,
nécessite l’entretien de nombreux corps de troupes. Il paraît en effet que le
gouvernement se trouve dans cette province en présence de deux partis: le parti de la
noblesse et du clergé qui constitue la minorité, et dont les tendances le portent vers
l’Autriche plutôt que vers l’Allemagne qui chercherait à tout germaniser, et le parti
de la nation, qui forme la majorité, et qui sans vouloir se détacher de la Russie aspire
néanmoins à la reconstitution du Royaume.
Voici à peu près, Mon cher Monsieur Stourdza, un résumé de la situation actuelle
de la Russie que je tenais à vous faire connaître. Je finirai maintenant cette lettre en
vous priant de me faire savoir si vous l’avez reçue. Je suis jusqu’ici dans l’incertitude si
Monsieur Bratiano a reçu mon télégramme chiffré du 19 octobre394 que je lui ai adressé
pendant votre absence à l’étranger et dans lequel je lui rendais compte des entretiens
que je venais d’avoir avec Mr. de Giers. J’ignore également si de votre côté vous avez
reçu la lettre du 27 octobre dans laquelle je vous relatais également ma conversation
avec Mr. de Giers. Vous conviendrez avec moi que cette incertitude est des plus
contrariantes. Par votre télégramme chiffré du 8/20 novembre395, vous m’annonciez
l’envoi des détails par poste, au sujet de la question qui faisait l’objet dudit
télégramme; je ne les ai pas reçus encore.
Veuillez, etc.
AMAE, Arhiva istorică, Petersburg, vol. 268, f. 341–344
488
R 218396 Belgrad, 30 noiembrie/12 decembrie 1883,

Le mois dernier, Ristic a eu plusieurs entretiens avec le Roi sur la situation
d’ici. Sa Majesté s’est efforcé d’obtenir la fusion du parti libéral avec le parti
conservateur. Ristic s’y refusé. Il accepterait au nom de son parti seul la situation aux
conditions suivantes: la mise sous jugement du Cabinet Pirocanac, la réintégration du
394
Ireperabilă.
395
Ireperabile.
396
Copie.
537
Métropolite destitué, il y a deux ans, et l’exploitation par l’État des chemins de fer
serbes. Le Roi, pour les raisons que j’ai déjà exposées à Votre Excellence, hésite de
prendre un Ministère purement libéral sous la présidence de Ristic. Sa Majesté désire
la fusion des deux partis et la formation d’un Cabinet composé d’éléments libéraux et
conservateurs, mais sans que M. Ristic en fasse partie.
L’entente sur ces bases est devenue d’autant plus difficile que le Roi ne veut
pas même entendre parler de la mise en accusation du Ministère précédent. Sa
Majesté céderait peut-être sur les deux autres points.
Aussi la situation reste la même. Un diplomate étranger m’a dit ce matin que
le Roi n’a qu’à choisir: «capituler ou perdre sa cause.»
Veuillez, etc.
489
T cifr. f.n. Bucureşti, 1/13 decembrie 1883, f.o.

(r.g., 1/13 decembrie, nr. 19075)
Veuillez nous donner informations sur situation en Bulgarie ou nous communiquer

si rien ne mérite d’être signalé comme par vos intéressants rapports antérieurs397.
490
T cifr. f.n. Belgrad, 13 decembrie (st.n.) 1883, f.o.

(Bucureşti, 14 decembrie, f.o.)
La nouvelle donnée par les journaux étrangers d’après laquelle Ristic s’est
retiré de la direction du parti libéral est tout à fait fausse.
397
538
491
R 435 confidenţial398 Sofia, 1/13 decembrie 1883

(Bucureşti, 13/25 decembrie 1883)
En arrivant au pouvoir dans la composition du Ministère mixte, M. Dragan
Tsankov et ses collègues libéraux avaient laissé derrière eux beaucoup de
mécontents parmi leurs coreligionnaires politiques qui n’admettaient aucun
rapprochement avec les conservateurs. Ces mécontents, encouragés par M. Yonin,
formèrent un nouveau parti, le parti radical qui organisa des meetings dans les
principaux centres de la Principauté: chaque ville avait son bureau, et le bureau
central était à Sofia. Dernièrement, les bureaux de province envoyèrent à Sofia des
délégués au nombre de 29 afin de négocier avec M. Dragan Tsankov une fusion de
tous les groupes du parti libéral. Comme base de l’entente à intervenir, ils posèrent
au Président du Conseil trois conditions, à savoir: 1° la dissolution de l’Assemblée
actuelle pour le 15/27 Décembre et, en cas d’empêchement pour cette date, dans le
plus bref délai possible qui suivrait; 2° les modifications que doit subir la
Constitution de Ternovo et qui sont actuellement soumises à l’examen de
l’Assemblée, ne pourraient être mises en application qu’après avoir reçu
l’approbation d’une Grande Assemblée Constituante; 3° les Ministres libéraux
devaient s’engager a priori à voter contre ces modifications, et dans le cas où
l’Assemblée actuelle serait appelée à se prononcer, et sinon, lors de la réunion de la
Grande Assemblée Constituante.
M. Dragan Tsankov a consenti au premier point; quant au second, il a fait
valoir qu’il était superflu d’en faire mention, attendu qu’il va de soi et qu’il n’a
jamais été contesté par personne qu’une modification quelconque à une
Constitution ne peut entrer en vigueur qu’après avoir été sanctionnée par une
Constituante. Toutefois, les délégués ayant insisté sur ce point, il a été maintenu.
En ce qui concerne la troisième condition, le Ministre-Président l’a rejetée, en
arguant avec raison que les modifications à introduire dans la Constitution de
Ternovo ayant été proposées à l’Assemblée par le Ministère lui-même, aucun
Ministre ne saurait voter contre. Alors les délégués ont demandé que les Ministres
libéraux s’abstiennent au vote. M. Tsankov a répondu qu’il ne pouvait s’engager en
aucune façon, et il fallait laisser à lui et à ses collègues la faculté de voter pour ou
de s’abstenir, chacun suivant ses propres convictions. Les délégués ont fini par se
398
Comunicat Legaţiilor României la Belin, Londra şi Viena, cu nota nr. 19607 din 9/21
decembrie 1883.
539
rendre et c’est ainsi qu’après plusieurs entrevues et négociations, l’entente a eu lieu

et que le Président du Conseil est redevenu comme antérieurement le chef unique
de tous les groupes du parti libéral.
La fusion une fois établie, M. Dragan Tsankov a voulu la consacrer en
présentant au Prince Alexandre seize des principaux délégués, comme députation
des bureaux de province, et parmi eux Slaveikov et Stambulov, anciens ministres,
et un prêtre qui, paraît-il, s’occupe de politique militante, le père Michakof. Cette
députation remit à Son Altesse une adresse qui constate l’entente de tous les
groupes du parti libéral, et remercie le Souverain d’avoir rétabli la Constitution en
Bulgarie par son Manifeste du 6/18 septembre dernier. L’adresse demande
également l’abolition des institutions et lois contraires à l’esprit de la Constitution,
et termine par une protestation d’amour et d’attachement au Prince constitutionnel
et à Sa Dynastie. Les délégués auraient ajouté verbalement qu’ils avaient été contre
le Prince tant que la Constitution avait été suspendue, mais qu’aujourd’hui que le
régime constitutionnel est retabli et que le Prince a défendu l’indépendance de la
Bulgarie menacée par les Russes, ils sont étroitement dévoués au Trône et qu’ils
soutiendront le Souverain de toutes leurs forces.
Le Prince Alexandre a répondu en se félicitant d’une entente qui ne peut que
profiter à la marche des affaires publiques, et en rappelant la devise choisie pour la
Bulgarie: «L’union fait la force.» Il a témoigné de sa propre confiance dans le
Président du Conseil, et a déclaré que jusqu’à ce que la Grande Assemblée
Nationale ne se soit prononcée, «la Constitution de Ternovo, loi fondamentale de la
Principauté, sera observée et maintenue intacte et inviolable.» En attendant, le
Gouvernement travaillait à mettre toutes les lois et institutions en harmonie avec la
Constitution. Son Altesse a terminé en remerciant pour les veux exprimés pour son
heureux règne. Fort de l’amour et de dévouement de toute la nation, il travaillerait
sans relâche «à la conservation de la liberté et de l’indépendance de la Bulgarie en
vue de son développement et de sa grandeur.»
L’Assemblée actuelle travaille principalement dans ses sections; il y a eu
quelques incidents et quelques interpellations sans grande portée. Il y a deux
commissions: la première de sept membres pour le Budget; la seconde, de dix
membres, dont M. Grécoff [Grekov], Président de l’Assemblée, pour la révision de
la constitution de Ternovo.
Le budget se solde par un déficit de trois millions, mais en réalité ce déficit
est fictif et on le voit se reproduire chaque année, dans le but de soustraire la
Principauté au tribut et aux autres obligations imposées par le Traité de Berlin.
Alors qu’il était entendu que le budget de la guerre subirait une diminution, et que
Yonin et Kaulbars avaient déclaré consentir à une réduction de deux millions et
demi à trois millions, on a été tant soit peu surpris de voir le gérant du Ministère de
la Guerre se présenter devant la Commission ad hoc avec un budget de quinze
millions, soit une augmentation de trois millions sur les années précédentes. La
commission a passé outre, et a fixé le budget de la Guerre à dix millions. Aussitôt
540
le Colonel Kaulbars est allé protester chez le Prince qui s’est retranché derrière son
caractère constitutionnel. Le Colonel Kaulbars a répondu: «Vous pouvez faire la
réduction, si vous voulez, mais il est certain qu’on ne sera pas content à
Pétersbourg.»
Les modifications à introduire dans les Chapitres XIII et XIV de la
Constitution de Ternovo comprennent trois points essentiels: 1° il y aura deux
Chambres au lieu d’une; 2° la loi électorale sera révisée dans un sens restreint; 3°
le nombre des députés sera réduit.
Voici le texte du projet:
«Chapitre XIII
Article 85. La représentation nationale de la Principauté se divise en
Assemblée Ordinaire et en Assemblée Extraordinaire. 1° L’Assemblée Ordinaire se
compose de l’Assemblée Nationale et d’une seconde Chambre. 2° L’Assemblée
Extraordinaire se compose de la réunion de l’Assemblée Nationale et de la seconde
Chambre.
Chapitre XIV L’Assemblée Nationale et la seconde Chambre.
Article 86. 1° L’Assemblée Nationale se compose des députés directement
élus, ce qui donne un député par 20 000 habitants des deux sexes. Ils sont élus pour
4 ans. Sont électeurs: tous les citoyens Bulgares âgés de plus de 21 ans possédant
un immeuble et la jouissance de leurs droits civils et politiques. Sont éligibles tous
les électeurs âgés de plus de 30 ans et sachant lire et écrire. Un nouveau règlement
fixera la question de priorité dans les élections. 2° La seconde Chambre a des
attributions législatives et administratives. 3° Ces attributions seront définies par
une commission permanente composée de 6 membres nommés par le Prince sur la
proposition du Conseil des Ministres. 4° La compétence administrative de la
commission permanente sera établie par une loi spéciale. 5° Les attributions
législatives de la seconde Chambre reviennent au plenum de celle-ci. La seconde
Chambre sera convoquée par un Décret Princier spécial, en même temps et pour la
même durée que l’Assemblée Nationale. Les séances doivent être publiques. 6. Le
plenum de la seconde Chambre se compose de: a) 6 membres de la commission
permanente; b) 2 représentants de chaque district, élus par l’Assemblée du district,
et les chefs des communes. Le mode de ces dernières élections sera fixé par une loi
spéciale. c) 3 représentants du clergé, élus par les Evêques de la Principauté, suivant
le mode d’élection pratiqué par le Saint Synode. Les représentants du clergé sont
inamovibles. 7° Eligibles à la seconde Chambre sont les citoyens qui: a) inscrits sur
les listes électorales, sont âgés de plus de 35 ans et possèdent soit une rente
annuelle de 2 000 francs en immeubles, soit une instruction supérieure; b) tous
ceux qui ont fait partie de l’Assemblée Nationale pendant deux sessions
consécutives. 8° Les membres élus de la seconde Chambre ne touchent pas de
traitement fixe; ils ne reçoivent que des diurnes comme ceux de l’Assemblée
Nationale. 9° Au plenum de la seconde Chambre reviennent la discussion et le vote
de toutes les lois déjà élaborées et fixées par l’Assemblée Nationale, à l’exception
541
du budget qui regarde exclusivement cette dernière. 10° Le plenum de la seconde

Chambre ne possède aucune initiative législative, et ne peut s’occuper que des lois
à peu près arrêtées par l’Assemblée Nationale, et qui lui sont transmises par le
Président de celle-ci. Le plenum de la seconde Chambre a le droit de modifier les
lois qui lui sont soumises. 11° Au cas où la seconde Chambre trouverait nécessaire
de modifier les lois à elle transmises par l’Assemblée Nationale, ces lois
retourneraient à celle-ci pour être élaborées à nouveau, et ne pourraient être
présentées à la sanction Princière qu’après accord complet des deux Assemblées.
L’article 87 est maintenu, sauf la seconde partie qui est supprimée.
Article 88. L’Assemblée Nationale et la seconde Chambre élisent sous la
présidence d’un président par droit d’âge, et après vérifications des mandats, un
Président et 2 Vice-présidents, pour chaque Assemblée, au commencement de
chaque session.
Chapitre XX, II ème Partie
Article 144. La Grande Assemblée Nationale sera formée par la réunion de
l’Assemblée Nationale et de la seconde Chambre, dans les cas prévus par le
Constitution.
Chapitre XXII
Article 169. Lorsque l’Assemblée Nationale et la seconde Chambre se sont
prononcées, chacune en particulier, pour une révision de la Constitution, elles
doivent être dissoutes après le vote du projet de loi relatif à la modification, et les
électeurs invités à procéder à de nouvelles élections. Les 2 Assemblées, résultant
de ces nouvelles élections, forment alors la Grande Assemblée Nationale, appelée à
résoudre, à la majorité des deux tiers de toutes les voix, les questions relatives aux
modifications de la Constitution.»
La question de savoir si l’Assemblée actuelle votera ou se bornera à discuter
les modifications ci-dessus reste ouverte. Les conservateurs insistent pour le vote,
et les libéraux s’y montrent peu disposés; toutefois on croit généralement que les
libéraux feront cette concession, d’autant que la Grande Assemblée ne doit être
convoquée que dans trois ans, suivant une décision du Conseil des Ministres que
j’ai mentionnée dans mon dernier Rapport. On ne s’explique pas bien ce terme de
trois ans; il peut y avoir des raisons majeures pour ne point convoquer
immédiatement la Grande Assemblée, et le Gouvernement eût pu se réserver
l’appréciation du moment opportun, mais pourquoi fixer un terme si long qui peut
être mal interprété?
M. Dragan Tsankov a su amener le Prince à entrer dans la plupart de ses
vues, et le Prince considère que sa situation s’est raffermie par suite de l’entente
survenue entre le Chef du parti libéral et les différents groupes qui menaçaient de
s’en séparer et de subir les influences et les agissements de M. Yonin. Cependant il
y a scission évidente entre les Ministres libéraux et les Ministres conservateures, et
les symptômes de cette scission se manifestent chaque jour davantage:
conformément à la Constitution, M. Tsankov veut la liberté absolue de la presse;
542
tandis que M. Stoilov, conservateur, adresse comme Ministre de la Justice des

circulaires aux Procureurs pour sévir contre tout abus de presse. Un journal vient
d’être condamné pour avoir parlé du Roi Milan dans des termes peu convenables à
propos des derniers événements de Serbie.
M. Naciovici, conservateur, Ministre des Finances, qui a présenté dernièrement
au Prince un rapport qui constate un arriéré de contributions dépassant 20 millions, a
fait une Circulaire ordonnant énergiquement le recouvrement des arriérés d’impôts.
Comme Ministre de l’Intérieur, M. Tsankov adresse aussitôt aux Préfets une
circulaire où il recommande de ne point pressurer les contribuables, et de s’adresser
«à leur conscience.»
Il résulte de tout ceci que le Cabinet actuel manque de cohésion, et il semble
vraisemblable que les conservateurs, moins nombreux et qui ont moins d’appui
dans le pays, mécontents aussi de l’accueil fait par le Prince aux délégués libéraux,
se retireront sous peu du pouvoir. En cela, conservateurs et libéraux oublient trop
vite que l’opinion publique en Europe avait applaudi à la fusion des deux partis
devant le danger de l’absorption moscovite et que les Cabinets Européens eussent
vu plus de sécurité, dans un pays de création si récente, à la continuation d’un seul
parti dit national qui aurait réuni toutes ses forces vitales et intellectuelles pour le
bien commun et une solide organisation intérieure qui fait encore défaut. De part et
d’autre, conservateurs et libéraux, commencent à dire que le danger qui menaçait le
pays et le Prince est conjuré, et que chaque parti peut maintenant reprendre son
individualité et son indépendance, en renonçant aux sacrifices qu’ils s’étaient
mutuellement imposés.
Il n’y a encore rien de décidé quant au titulaire du Ministère de la Guerre qui
est toujours géré par le Colonel d’État Major Katelnikoff. Le Prince a appris que
huit Généraux Russes ont déjà refusé, et Son Altesse pense qu’il faudra un ordre de
l’Empereur pour en décider un à venir occuper ce poste délicat. En attendant, la
mission toute temporaire du Colonel Baron Kaulbars se perpétue, de même que
celle de M. Yonin; le bruit du départ de ce dernier pour aller rejoindre la Légation
dont il est titulaire au Brésil a circulé récemment, mais rien jusqu’ici n’est venu la
confirmer.
On a remarqué un changement apparent dans l’attitude de M. Yonin qui a
modéré son langage, et qui s’attribue le succès de l’entente entre M. Dragan Tsankov
et les groupes dissidents du parti libéral. En réalité il a eu de nombreuses entrevues
avec les délégués arrivés à Sofia, mais on est plutôt porté à croire qu’il eût préféré
accentuer la division et qu’il enregistre simplement une entente qui s’est produite en
dehors de lui, s’il n’a pas cherché à l’empêcher. On attribue généralement la
modération actuelle de M. Yonin à l’influence du Colonel Kaulbars qui pratique des
formes auxquelles Prince et cabinet bulgare n’étaient plus accoutumés depuis
longtemps de la part des émissaires venant de Russie, ou bien encore peut-être à des
instructions reçues de Pétersbourg où la situation paraîtrait insuffisamment mûre
pour les projets à poursuivre.
543
On a parlé de réconciliation entre le Prince et M. Yonin; le mot n’est pas

exact, mais il y a eu une sorte de rapprochement dû aux circonstances suivantes. Le
Prince avait assisté à la Cathédrale au Te Deum célébré en l’honneur du jour
anniversaire de la naissance de l’Impératrice de Russie. Après le Te Deum, le
Prince voulait se retirer, mais il ne trouva pas comme de coutume un passage libre
au milieu des officiers; ceux-ci lui barraient le chemin comme par hasard, et le
Prince se trouva face à face avec M. Yonin qui le remercia d’avoir assisté au Te
Deum. Alors le Prince chargea le Ministre de Russie de transmettre ses félicitations
à l’Impératrice. Une heure après M. Yonin demandait une audience qui ne pouvait
lui être refusée; il réitéra ses remerciements, et il ne fut point question de politique.
Le Colonel Kaulbars, que l’on soupçonne d’avoir imaginé toute cette mise en
scène, est venu ensuite au Palais et s’est félicité de la réconciliation; le Prince
répondit: «Il n’y a pas de réconciliation; jamais je n’oublierai les impertinences de
M. Yonin.» Cependant le lendemain M. Yonin était invité à dîner au Palais en
même temps que tous les Chefs de Missions qui avaient reçu leurs invitations
depuis plusieurs jours. J’ai pu constater que le Prince montra une grande froideur
ce jour la vis-à-vis de M. Yonin. Depuis M. Yonin a eu deux ou trois audiences,
mais j’ignore si ses rapports avec Son Altesse sont devenus plus affables.
C’est après le dîner en question que M. Yonin, voyant dans un salon deux
cadres qui se faisaient pendants, me demanda le sujet du tableau que contenait le
premier; je lui répondis qu’il représentait l’arrivée du Prince à Varna. Le second
cadre était vide: «Et celui-ci? me dit M. Yonin. Il attend une bataille, lui répondis-
je, qui n’est pas encore achevée, et où les Bulgares se sont distingués.» «Quelle
idée! reprit M. Yonin; vous ne voyez donc pas que c’est le pendant de l’autre; il
contiendra un tableau représentant le départ du Prince de Bulgarie.» Puis il ajouta
aussitôt: «J’ai la malheureuse habitude de faire des mots; je vous prie de ne point
répéter ce que je viens de dire, du moins pas avant que les événements n’aient
confirmé mes paroles.» Je n’ai rien dit à personne, mais ce propos me paraissant
caractéristique, je ne crois pas inutile de le reproduire ici.
Du propos de M. Yonin il faut rapprocher ce passage d’une lettre écrite
récemment par l’Empereur à la Princesse de Galles, et dont les termes sont revenus de
Londres au Prince Alexandre par Son frère, le Prince Louis de Battemberg: «Ce pauvre
Prince Alexandre, écrit l’Empereur, il lutte inutilement contre la nécessité; il ne veut
pas se rendre à l’évidence; les Bulgares ne veulent plus de lui.» Quoi qu’il en soit, et
quoi qu’en aient décidé l’Empereur et le Gouvernement Russe, le Prince qu’à diverses
reprises on a cru irrévocablement perdu, s’est maintenu, en dépit des intrigues qui l’ont
environné et de grandes difficultés qu’on n’a cessé de lui susciter de Pétersbourg, et il
se peut qu’il se maintienne encore dans l’avenir, s’il ne s’écarte pas de la voie
constitutionnelle car dans cette voie il pourra compter sur l’appui du peuple bulgare.
L’attitude du Gouvernement Bulgare en présence de l’insurrection Serbe a
été correcte, et le cabinet de Belgrade a dû s’en louer, malgré le refus catégorique
essuyé récemment par l’Agent de Serbie qui avait reçu pour instructions de
544
demander l’extradition des insurgés réfugiés sur territoire bulgare. Le chef Passitch
[Pasic – n.ed.] qui avait obtenu, sur sa demande, l’autorisation de venir à Sofia, où
l’on a prétendu qu’il aurait été mandé par M. Yonin, a été invité à retourner à Vidin
où il se trouve en ce moment.
492
CONSULUL ROMÂNIEI LA CONSTANTINOPOL, ESARHU,
R 888 Constantinopol, 3/15 decembrie 1883
Domnule Ministru,
Excelenţa Voastră cunoaşte prea bine în urma căror împrejurări, după tratatul
de la Berlin, atunci când rezultatele războiului din 1877-1878, dăduseră ultima
lovitură de graţie creditului otoman, deja atât de cumplit zdruncinat prin faimoasa
bancrută decretată de Sultanul Abdul-Aziz, după funestele îndemnuri ale Marelui
Vizir Mahmoud Nedim, în ziua de 30 Ramazan 1292 (6 octombrie 1875),
deţinătorii fondurilor otomane în faţa pretenţiilor nesăţioase ale bancherilor greci
din Galata, care, pentru a-şi garanta împrumuturile făcute de dânşii Guvernului
Imperial, reuşiseră a acapara cu încetul toate izvoarele de venituri, au început a se
mişca şi a cere intervenţia guvernelor lor respective. O primă reuniune ţinută la
Paris numi ca reprezentanţi pe D. D. de Tocqueville şi de Keratry, care veniră aici
pe la sfârşitul anului 1878 fără a putea obţine vreun rezultat satisfăcător.
Bancherii greci din Galata, în faţa acestui insucces, urmau opera lor în favoarea
şi avantajul lor propriu, fără a se mai gândi la scopul ce avusese Guvernul otoman
dându-le în mână, prin convenţia de la 15/22 septembrie 1879, administraţia acelor
şase contribuţii indirecte, adică scopul de a garanta în parte cel puţin creanţele
europene. Această stare de lucruri fiind dezastruoasă şi mai critică încă pentru
Guvern şi creditorii săi, care vedeau capitalurile lor în adevărat pericol, decât chiar
proclamarea bancrutei, Guvernul otoman s-a văzut silit atunci de a lansa circulara sa
telegrafică în memorabila zi de 23 octombrie 1880, prin care invita pe deţinătorii
efectelor otomane de a trimite delegaţi la Constantinopole spre a regla, de comun
acord cu reprezentanţii Sublimei Porţi, soarta finanţelor şi a creditelor Turciei.
În urma acestei invitaţii, în anul 1879 [sic!], D. Nahfrey pentru Franţa şi
D. Burke pentru Anglia reîncepură tratativele preliminare într-un mod foarte
energic, şi atunci Italia trimise pe D. Mancardi, Germania pe D. Primker şi Austria
pe Domnul Baron von Mayr. După un lung şir de vicisitudini şi de discuţie,
545
Sultanul Abdul Hamid prin Iradeaua Sa din 28 Muharem 1299 (8/20 decembrie
1881), a concedat unei administraţii străine, zisă Administraţia Datoriei Publice
Otomane, acele şase contribuţii indirecte.
Prin caietul de sarcini însă, Guvernul otoman îşi rezervase dreptul de a aliena
una sau mai multe (art. XVI Reg.[ulamentul] Datoriei Publice) din aceste
contribuţiuni către o a treia persoană cu condiţia că va oferi o compensaţie
suficientă. Astfel se explică că Regia Monopolului Tutunurilor a fost dată în
exploatare pe 30 ani (începând la 1/13 martie 1884) cu consimţământul Consiliului
de administraţie a Datoriei, unei Societăţi speciale formate de Societatea Credit
Anstalt Austriac, de Casa Bleichröder şi Banca Imperială otomană. Îmi rezerv de a
reveni într-un raport special, în curând, asupra chestiunii Regiei Tutunurilor.
Luna trecută, Consiliul de administraţie a Datoriei Publice otomane a luat
cunoştinţă de raportul prezentat de directorul său general asupra exerciţiului
complet al anului 1882. Am crezut că un rezumat al acestui raport ar putea avea
oarecare interes pentru noi, mai cu seamă dacă cifrele date pe anul 1882 ar fi puse
în comparaţie cu acele ale anilor 1880 şi 1881.
A. Veniturile
Veniturile brute ale acestor trei ani prezintă cifrele următoare, în piaştri (lei turceşti).
NB – La anul 1882, se mai adaugă, pentru a putea stabili o justă comparaţie,
pierderile ce au rezultat din cesiunea făcută Greciei a provinciilor Volo şi Larissa.
1880 1881 1882

170 213 184 185 493 387 195 614 335
2 736 313
170 213 184 185 493 387 198 350 648
Adică o augmentaţie în favoarea anului 1882, în comparaţie:

– cu anul 1881, de 6,93%
– cu anul 1880, de 16,53%.
Aceste venituri se împart precum urmează:

1880 1881 1882
Tutun 87 382 723 87 767 193 91 374 432
Sare 57 372 151 63 182 705 66 482 414
Timbre 12 109 415 13 247 222 14 862 089
Băuturi spirtuase 7 868 559 16 811 456 18 529 277
Pescărie 3 044 682 2 647 066 2 435 938
Mătase 2 435 654 1 837 745 1 930 185
Total general în piaştri 170 213 184 185 493 387 195 614 335
546
Tutunul
Cu toată pierderea provinciilor Volo şi Larissa, care în anul 1881 dăduseră în
această ramură un venit de piaştri de 2 067 424, venitul tutunurilor în anul 1882 a
dat, precum rezultă din tabelul de mai sus, o augmentaţie de 4% şi mai bine asupra
anului 1881. Ţinându-se seama de sus-zisa pagubă, adevărata augmentaţie ar fi de
6,50%. Exportul tutunului se urcă la cifra de 12 265 812 kilograme, din care Austro-
Ungaria a luat 3 602 159 kg; Rusia 2 236 628 kg; Franţa 1 930 651 kg; Anglia
1 002 159 kg; Germania 1 229 714 kg; Italia 146 124 kg. Report – 10 147 435 kg.
Grecia a luat 29 607, America 2 235, România şi Serbia 63 318, Bulgaria şi Rumelia
21 183, Egiptul 1 892 159, celelalte ţări 109 975. Total – 12 265 812.
La 31 decembrie 1882 se aflau în Imperiul Otoman 258 fabrici de tutun, iar
debitanţi [vânzători cu amânuntul – n.ed.] 22 744. Producţia a fost în anul 1880 de
18 009 646 ocale, în 1881 de 11 272 394 ocale, în 1882 de 11 567 438 ocale, iar
numărul cultivatorilor în anul 1880 a fost de 246 961, în 1881 de 177 086, în 1882
de 190 293. Scăderea acesta atât a cultivatorilor cât şi a producţiei tutunului, se
explică prea lesne prin faptul că, în această ţară, unde nimic nu e sigur, nimic nu e
mai puţin sigur decât agricultura în genere, care nu găseşte nici o garanţie fie în
contra depredaţiunilor hoţilor care cutreieră provinciile, fie în contra bunului plac
al unei administraţii corupte şi venale.
Sarea
Augmentaţia prezentată de acest venit, ţinându-se seama de suma de piaştri
239 444, care reprezenta paguba adusă prin cesiunea provinciilor Volo şi Larissa, e în
realitate de 5,61% în comparaţie cu anul 1881, care la rândul său adusese o augmentaţie
de 10% asupra anului precedent 1880. Salinele se găsesc pretutindeni în stare destul de
bună de exploatare, afară numai de acelea din Erzerum şi Diarbekir a căror nesiguranţă
cere întreţinerea a câtorva batalioane de trupe regulate pentru paza lor.
Extracţia sării prezintă cifrele următoare: în 1880 – 166 826 880 ocale, în 1881 –
88 874 913 ocale, în 1882 – 198 969 292. Iar sarea aflată în depozite se urca la 31
decembrie 1880 la 208 488 412 ocale, în 1881 – 174 242 496, în 1882 – 223 012 036.
Timbrul
Impozitul timbrului, dacă vom aduna la suma produsă de el, şi paguba din
cesiunea provinciilor Volo şi Larissa în suma de piastre 235 932, prezintă şi dânsul o
augmentaţie de 14% în comparaţie cu anul 1881, care adusese deja un plus de 10%
asupra anului precedent, 1880. Este de notat aici că remisa acordată debitanţilor de
timbre precum şi confecţionarea timbrelor reprezintă suma totală de piaştri 1 400 827.
Spirtoase
În anul 1881, Volo şi Larissa dăduseră pentru această ramură suma de
432 957 piaştri. Dacă se va ţine cont de această pagubă, venitul acesta reprezintă,
pentru anul 1882, o augmentaţie adevărată de 1291. Înregistrarea băuturilor
spirtoase prezintă tabloul următor: – în 1880: vin – 36 135 351 ocale; rachiu –
547
5 128 762 ocale; – în 1881: vin – 39 392 527 ocale; rachiu – 5 478 524 ocale; – în
1882: vin – 42 304 632 ocale; rachiu – 6 391 098 ocale.
Mătase şi Pescărie
Aceste venituri supuse influenţei şi variaţiilor timpului, singure prezintă o
diminuare în produsul lor. Ele sunt de un interes secundar pentru noi şi cred inutil
de a insista mai mult asupra acestui capitol.
B. Cheltuieli
Totalul general al cheltuielilor în aceşti trei ani prezintă tabloul următor:

1880 1881 1882
37 820 717 39 337 034 41 779 449
Suma de 41 779 449 piaştri cheltuită în anul 1882, se împarte în:

1° Cheltuieli de administraţie centrală 5 048 359
2° Cheltuieli de administraţie provincială 36 731 090
Care sumă se descompune astfel:
1. Administraţia centrală:
Apuntamentul funcţionarilor 3 804 155
Subvenţia impiegaţilor vamei 544 204
Cheltuieli diverse 700 000
5 048 359
2° Administraţia provincială:
Apuntamentul funcţionarilor 18 671 025
Impiegaţi de control pentru fabrici 1 746 083
Înregistrarea şi verificarea tutunului 1 971 047
Înregistrarea băuturilor 208 939
22 597 094
Report 27 645 453
Strângerea şi transportul sării în depozit 6 551 611
Voiajul funcţionarilor şi controlorilor 404 602
Subvenţia impiegaţilor vamei 309 649
Chirii şi locaţiuni 873 336
Construcţii şi reparaţii 403 242
Cheltuieli de poştă şi transportul monezilor 931 523
Remisa debitanţilor de timbru 900 000
Confecţia timbrelor 247 942
Confecţionarea banderelor 1 648 769
Cheltuieli diverse de administraţie 1 863 322
Totalul general al cheltuielilor 41 779 449
548
Restabilind tabloul următor al veniturilor şi cheltuielilor pe trei ani, se prezintă

cifrele şi rezultatele următoare:
1880 1881 1882
Venituri 170 213 184 185 493 387 195 614 335
Cheltuieli 37 820 717 39 337 034 41 779 449
132 392 467 146 156 353 153 834 886
Adică pentru anul 1882 un excedent de: 7 678 533 piaştri asupra anului 1881
şi de 21 442 419 piaştri asupra anului 1880.
Personalul
Personalul complet al acestei administraţii se compunea la 31 decembrie
1882 din:
1° Administraţia centrală, 252 persoane ce primeau în total 339 343 piaştri/pe lună
2° Administraţia provincială, 5507 persoane ce primeau în total 1 714 897
piaştri/pe lună. Total – 2 054 240 piaştri. Din care 91 impiegaţi străini care
primeau 168 380 piaştri pe lună; în acest număr nu figurează membrii ai
Consiliului de administraţie.
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, încredinţarea prea înaltei mele consideraţii.
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 417, f. 183–186
493
SP Bruxelles, 4/16 decembrie 1883
Domnule Ministru,
Conform instrucţiunilor verbale ce am primit de la Excelenţa Voastră când am
fost în Bucureşti, instrucţiuni reînnoite şi precizate prin scrisoarea din 13/25 noiembrie399
trecut, n-am pierdut din vedere afacerea de care se interesează foarte Guvernul
Majestăţii Sale şi izvorâtă din incidentul generalului Brialmont. Am onoarea, Domnule
Ministru, a vă pune şi prin aceasta în curent de demersurile ce am mai făcut în această
privinţă pe lângă Guvernul belgian.
Prin sesizarea mea din 2 decembrie400 v-am pus în vedere cele urmate până
atunci. Primind apoi scrisoarea Excelenţei Voastre adresată Dlui Frère-Orban, m-am
399
Vezi nr. 474.
400
Vezi nr. 481.
549
grăbit a i-o înmâna şi cu această ocazie am întrebuinţat iarăşi, precum îmi

prescriaţi, toată elocinţa în sensul instrucţiunilor ce mi-aţi dat spre a ajunge la un
rezultat satisfăcător. În această conversaţie d. Frère nu se mai arătă aşa de
neînduplecat şi îmi declară că din parte-i ar fi foarte dispus a ne da satisfacţie, dar
poziţia îi este îngreunată prin atitudinea generalului Brialmont care n-ar fi
discontinuând a polemiza prin presă şi ziarele opoziţiei, publicând sub vălul
anonimului sau inspirând articole ofensatoare în contra Guvernului. Drept dovadă
Ministrul îmi scoase din biroul său un ziar intitulat l’Escaut şi-mi citi un articol,
nesemnat, în acest sens, articol care, zicea d. Frère, nu poate fi scris sau inspirat
decât de Brialmont, căci ar fi conţinând fapte şi detalii pe care el singur era în stare
a le cunoaşte şi a le divulga. Această atitudine incorectă şi culpabilă a unui
subordonat, adăugă Ministrul, nu poate fi trecută cu vederea pentru prestigiul şi
autoritatea Guvernului şi nu se poate încuraja şi sancţiona [decât] prin rechemarea
[din] funcţie a culpabilului.
Ascultai cu mirare această nouă argumentaţie a D lui Frère pentru a motiva
înlăturarea cererii noastre. Acuzaţia era întradevăr gravă şi în asemenea condiţii ar
fi negreşit greu a ajunge la satisfacţia ce urmărim. Observai însă şefului
Cabinetului că un prepus atât de apăsător pentru un ofiţer general trebuie, fără
îndoială, să fie întemeiat pe probe sigure spre a nu-l face victima unor acuzaţii care
ar fi nejustificate şi ar îngreuna şi mai mult poziţia destul de tristă în care se află.
D. Frère îmi zice atunci că proba cea mai învederată este că generalul însuşi
recunoaşte temeiul acestor acuzaţii, nedesminţându-le şi că nu va fi în stare a-mi
nega nici mie acest fapt.
Câteva zile după aceasta, având ocazia a vedea pe generalul Brialmont, îi
spusei bănuielile care planau asupră-i, care constituie un obstacol la reintegrarea sa
şi care, dacă ar fi justificate, îngreunează situaţia Guvernului român în realizarea
dorinţelor sale. Generalul cu francheţă şi lealitate militară, protestă în modul cel
mai solemn în contra acestor bănuieli, îmi afirmă că după punerea sa în neactivitate
a rămas cu totul străin de orice polemică prin presă în privinţa sa, că articolul din
l’Escaut, pe care nici nu l-a citit, nu este nici redactat, nici inspirat de dânsul şi că
s-a abţinut chiar, pentru a fi scutit de orice mustrare, a se apăra de atacuri personale
apărute în foi guvernamentale ca l’Echo du Parlement, în contra activităţii sale ca
inspector general al geniului. Generalul îmi declară în fine că aceasta era o nouă
tactică spre a agrava poziţia sa şi a justifica, printr-un pretext oarecare, nechemarea
sa în activitate şi respingerea cererii noastre. Generalul îmi repetă aceste declaraţii
şi printr-o scrisoare ce-mi adresă, afirmându-le pe cuvântul său de onoare.
Împlinindu-se opt zile de la remiterea scrisorii Excelenţei Voastre fără ca d.
Frère-Orban să-mi spună când şi cam în ce sens este dispus a vă răspunde, deşi
avusesem un prilej a mă întâlni de atunci cu Dsa la un prânz oficial la guvernatorul
Băncii Naţionale, m-am dus în ziua de 13 decembrie curent la Ministrul de Externe
spre a afla întenţiile sale în această privinţă. În această întrevedere, precum am avut
onoarea a vă expune prin telegraf, am găsit pe d. Frère în dispoziţii foarte puţin
550
favorabile cererii noastre. Vorbindu-i de scrisoarea Excelenţei Voastre care

aşteaptă un răspuns, Dsa mi-a declarat strâmtorarea (l’embarras) [dificultatea –
n.ed.] în care s-ar afla de a răspunde la acea scisoare. Mi-a spus că nu înţelege
caracterul acestei scrisori: este ea o comunicare oficială de la guvern la guvern, este
dânsa o comunicare particulară şi cu titlu privat? Ea este adresată de Ministrul
Afacerilor Străine al României către Ministrul Afacerilor Străine al Belgiei şi ca
atare o comunicare oficială la care dânsul, Frère-Orban, nu poate răspunde căci ar
fi a recunoaşte o ingerinţă străină în afaceri interne belgiene. Dacă este o
comunicare privată ea se referă la chestiuni care-i ridică acest caracter căci se
vorbeşte întrânsa de relaţiile dintre ambele ţări care s-ar putea altera din
nechemarea în activitate a generalului Brialmont, de emoţia crescândă ce s-ar
produce în ţara noastră prin neîndeplinirea acestei cereri, chestiuni asupra cărora
ministrul belgian nu poate intra în discuţie cu un guvern străin, fiind de domeniu
intern şi guvernamental.
Acestea sunt, în rezumat, argumentele subtile şi sofisticate ce d. Frère îmi
puse acum înainte în privinţa scrisorii Excelenţei Voastre. I-am declarat că mă
prinde mirarea a-l vedea revenind pe un tărâm ce-l credeam abandonat, mai ales în
urma ultimelor evenimente care au dovedit în fapt că cererea noastră n-avea câtuşi
de puţin caracterul unei impuneri şi ingerinţe în afaceri de ordine internă. Am
amintit mulţumirea cu care s-a primit de către Guvernul nostru restabilirea relaţiilor
normale şi agrearea Dlui Hoorickx de către Majestatea Sa Regele. Am adăugat că
în precedenta întrevedere chiar Dsa nu s-a mai referit la acele argumente, care nu-şi
pot avea locul aici, de ingerinţă şi de amestec în afaceri interne şi că însuşi mi-a
spus că ar fi mulţumit a ne satisface cererea, dar că atitudinea generalului
Brialmont şi polemica sa prin presă ar fi singurul obstacol la aceasta. I-am spus că
în această privinţă generalul protestează în modul cel mai solemn şi mi-a afirmat în
scris şi pe cuvântul său de onoare [subl. în orig. – n.ed.] că nu este nici autorul, nici
inspiratorul acelor atacuri şi că îmi pare că cuvântul de onoare al unui om în poziţia
Dlui Brialmont, al unui ofiţer şi locotenent general belgian trebuie crezut, afară
numai dacă sunt probe contrarii irefragabile, ceea ce ar fi foarte grav şi ar face
atunci negreşit ca şi Guvernul nostru să evite a se mai interesa la o persoană care
şi-ar întina astfel onoarea.
Din acest răspuns liniştit şi argumentaţie fermă pe care o cred totdeodată şi
logică, d. Frère putu vedea că nu sunt dispus, cum zice germanul „mich leicht
abfertigen zu lassen”401 şi temperamentul irascibil şi coleric al Ministrului belgian,
care vedea că nu mă las lesne învăluit în mrejele dialecticii sale, clocotea şi
izbucnea sub rezerva diplomatică. Am avut astfel ocazia, în această lungă şi
animată conversaţie a cunoaşte pe omul de stat belgian sub un aspect interesant.
Între altele, d. Frère crezu oportun a-şi exprima mirarea că sunt personal în relaţii
cu generalul Brialmont, că-i iau cu atâta căldură apărarea. La aceasta îi observai că
401
„nu mă las expediat cu uşurinţă”.
551
Guvernul meu n-are nici un motiv pentru a oropsi pe generalul Brialmont care i s-a
arătat serviabil cu bune consilii într-o chestiune specială şi care chiar din aceasta a
avut a suferi neajunsuri, ca oaspete temporar al României şi al Regelui nostru. Este
simpatic şi bine văzut la noi, că prin urmare n-am nici un motiv de a rupe relaţiile
ce am întreţinut cu dânsul de când am venit în Belgia, precum caut zilnic a mă
pune în relaţii şi cu alte notabilităţi din ţara în care reşed. Îi spusei că dacă sunt
apărătorul generalului în chestiunea de faţă, aceasta o fac fiindcă Suveranul şi
Guvernul meu se interesează de general şi de poziţia în care se află în urma venirii
sale la noi. Precum vedeţi, Domnule Ministru, pretenţia Dlui Frère, în mândra sa
prezumţie de omnipotenţă în această ţară, ar fi ca reprezentanţii străini chiar să n-
aibă alte relaţii decât acelea pe care dânsul ar voi să le permită şi mai ales numai cu
persoanele care nu sunt urgisite de Dsa.
În cazul special ce urmărim acum, Ministrul belgian este foarte nemulţumit
de a vedea că Majestatea Sa Regele şi Guvernul nostru se interesează de Brialmont,
căci d. Frère este astfel dezminţit în anunţarea făcută de dânsul astă vară când s-a
ivit incidentul şi care anunţare ni s-a relevat din izvor bine informat. Văzând că
printr-o rezervă de care ar fi trebuit să ni se ţină seama, noi nu am intervenit atunci,
d. Frère-Orban a zis: „Le général Brialmont verra ce qu’il aura gagné à s’ exposer
et à vouloir rendre service aux Roumains, qui sont comme tous les orientaux, qui
l’abandonneront et ne s’en soucieront plus après qu’ils se seront servis de lui.”
Precum vedeţi, Domnule Ministru, în toate stăruinţele mele în sensul scrisorii
Excelenţei Voastre către d. Frère şi instrucţiunilor ce mi-aţi dat n-am putut obţine
niciun angajament, nici o promisiune sau măcar o speranţă că într-un viitor mai
mult sau mai puţin apropiat Dsa se va hotărî a îndeplini dorinţa noastră şi va
rechema în activitate pe Brialmont. Ministrul belgian mi-a declarat, din contră, că
privind această afacere ca o chestiune internă şi de guvernământ nu poate admite
nici o intervenţie în această privinţă şi că declină pe viitor orice comunicaţie, orice
întreţinere, fie chiar oficioasă şi intimă în această afacere.
Permiteţi-mi a rezuma aici, Domnule Ministru, diferitele evoluţii ce d. Frère-
Orban, în argumentaţia sa, a urmat în această chestiune, evoluţii care toate au acelaşi
scop de a evita cu orice preţ a fi constrâns în a satisface cererea noastră. Prin
precedentele mele scrisori şi depeşi am spus Excelenţei Voastre că, în ideea mea,
ţinta Dlui Frère a fost şi este de a restabili relaţiile cu noi, restabilire ce se impune de
interesele belgiene în România, fără însă a face din parte-i nici o concesie, fără a
abandona nimic din încăpăţânarea sa în privinţa lui Brialmont, fără a dezminţi
atitudinea olimpică ce-i place a-şi da în faţa publicului. Este în temperamentul acestui
om de stat umflat de o burgheză mândrie, de a dovedi atotputernicia sa şi de a arăta
că nu se moaie nici chiar de cele mai înalte consideraţii, de intervenţii auguste,
pornite ele de la Suveranul Belgiei sau de la alţi Suverani.
Când la început i-am comunicat dorinţa Regelui şi a Guvernului nostru,
d. Frère s-a pus pe tărâmul intervenţiei în afaceri interne şi a voit a da demersului
nostru caracterul unei presiuni, unui fel de ultimat din a cărei primire noi am face
552
să depindă reluarea relaţiilor între ambele guverne. Prin agrearea însă de către Rege
şi a Guvernului nostru a Dlui Hoorickx, am evitat de a-i da acest argument şi am
nimicit pretextul de a ne respinge cerea sub motiv de demnitate naţională. Ministrul
belgian s-a măgulit atunci că a scăpat de reclamaţia noastră şi a crezut că ne simţim
prea fericiţi că a ridicat carantina diplomatică în care ne pusese făcându-ne onoarea
a ne gratifica cu un Ministru plenipotenţiar la Bucureşti. S-a grăbit a trimite urgent
pe contele Lalaing la Legaţia de acolo spre a lua cel mai repede relaţiile până la
sosirea lui Hoorickx din Brazilia, crezând că totul este astfel terminat. Scrisoarea
Excelenţei Voastre l-a scos în mod neplăcut din această iluzie. Atunci a părăsit
primul tărâmul pe care nu se mai putea susţine şi a recurs la argumentul că nu ne
poate îndeplini dorinţa fiindcă generalul Brialmont ar fi un fel de refractar, un om
care atacă guvernul prin jurnale şi scrie articole injurioase în contra lui. Astfel
credea a-l sili pe Rege şi pe Excelenţa Voastră de a nu se mai interesa de acest om,
a-l abandona mâniei şi asprimilor d. Frère-Orban. Generalul protestă în mod
energic în contra acestor bănuieli, afirmă pe onoarea sa că nu sunt adevărate şi, cu
dreptul oricărui acuzat cere a se dovedi, cu probe, aceste grave imputări. D. Frère
ştie bine că nu le poate dovedi, nefiind întemeiate (căci altfel s-ar fi grăbit de mult
a le răzbuna) şi furios că pierde şi acest tărâm revine acum iarăşi la argumentele de
demnitate naţională, de ingerinţă şi presiune externă deşi este constatat din
atitudinea noastră până aici, din chiar tonul scrisorii Excelenţei Voastre, că nu este
nici o impunere, nici amestec în afaceri interne din parte-ne, ci expresia unei
dorinţe, cererea unui act de bune şi simpatice procedări din partea Guvernului
belgian. Vedeţi dar Domnule Ministru, cât de versatilă, de puţin francă şi, voi
adăuga, de puţin leală pare atitudinea d. Frère-Orban în această afacere şi
determinată numai de strâmtul orgoliu de a nu voi a ceda.
Cu toată cerbicia şefului cabinetului belgian eu cred însă că nu va putea stărui
până în sfârşit în dânsa căci va fi constrâns prin numeroasele înrâuriri ce se exercită
asupra sa în această chestiune, înrâuriri din partea Curţii şi a cercurilor politice de
aici favorabile generalului Brialmont, înrâuriri ale intereselor belgiene în România,
înrâuriri şi presiuni cu care întreaga opinie ar apăsa asupra-i când cele petrecute ar
deveni de domeniul public. Până acum m-am ferit cu cea mai mare atenţie a lăsa să
transpire din partea mea ceva despre negocierile pendinte, atât către colegii mei cât
şi oricare alte persoane şi nici în ziare nici aiurea nu s-a făcut până aici nici cea mai
mică menţiune în această privinţă, păzindu-mă a nu se complica şi amărî situaţia
prin divulgări în public. În ziua însă în care aţi crede că n-ar mai fi menajamente de
ţinut şi lucrurile ar fi cunoscute este sigur că d. Frère-Orban ar vedea dezlănţuindu-se
aici o mare furtună asupra sa în presă şi chiar în Parlament.
Eu, din partea mea nu mă voi depărta de linia ce mi-aţi tras în această afacere.
Permiteţi-mi a mai adăuga, terminând, că n-ar fi fără folos dacă aţi face acolo să
simtă şi contele de Lalaing în mod ferm şi neîndubios, că Guvernul nostru nu va
putea fi satisfăcut până ce d. Frère-Orban nu va îndeplini ceea ce suntem îndreptăţiţi
a aştepta de la Domnia Sa.
553
Profit de această ocazie spre a vă ruga să primiţi, Domnule Ministru,

reînnoirea sentimentelor mele de prea înaltă consideraţie.
AMAE, Arhiva istorică, Bruxelles, vol. 186, f. 79–83
494
SP402 Viena, 16 decembrie (st.n.) 1883
Dragă Miticus,
Portarul de la Minister se chiamă Nicolai Kiffan. În afara lui Hurmuzaki eu
cred că deocamdată am oprit acţiunea Ministerului de aici. De va fi nevoie de o
notă confidenţială ţi-oi telegrafia la vreme dar mă voi feri cât voi putea de a trata
afacerea prea oficial căci pentru mine chestiunea mănăstirilor închinate nu există şi
nu eu aş vrea să o redeschid. Hurmuzaki nu se arată îngrijorat.
Am văzut pe Liteanu care mi-a părut foarte slab. După cât am vorbit cu
dânsul şi el e de părere că sunt multe de făcut în lăuntru şi că se fac puţin, cu toate
că toţi au simţământul că ar trebui să se facă cu politica internă ceea ce s-a făcut cu
cea externă, adică să ieşim din vorbe vagi şi din idei abstracte şi să ne punem pe un
teren practic de organizare serioasă.
Aici nimic nou. Voiajul Prinţului Imperial [german – n.ed.], preschimbarea
de scrisori între ambii Împăraţii Nordului şi vizitele ambasadorilor francezi la
Berlin constituie obiectul combinaţiilor presei şi al oamenilor politici. Nu vreau să
adaug una mai mult la câte le poţi citi de prin gazete. În genere am fost însă
totdeauna de părere că Bismarck nu se va împăca cu Papa decât în ajunul unei
acţiuni europene şi decisive. Ca să-mi fac deci o părere despre cele ce se petrec voi
aştepta să văd dacă se împacă sau nu Vaticanul cu Berlin[ul].
402
Dintr-o scrisoare particulară expediată la aceeaşi dată se publică următorul pasaj: „[...] Până
acum iarna se arată aici destul de posomorâtă. Ambasada italiană şi Legaţiunea Română sunt
singurele care au început cu dine[e]le. Englezul se duce, Germanul e în doliu, Rusu’ face economii,
Francezul abia a venit. Dacă ai primit şi tu nota circulară a Serbiei te rog să mi-o comunici; aici e
discuţiune mare. Unii zic că se acuză pe faţă Rusia ca fiind instigatoarea revoltei, alţii contestă faptul.
Al tău devotat frate for ever.” BAR, coresp., S 9(55)/DCCCLXVII, Carp către Sturdza, Viena,
16 decembrie (st.n.) 1883.
554
495

Plusieurs personnes voient dans la visite du Prince Impérial au Pape la
préoccupation de complications politiques. On croit que le Prince Bismarck
cherche à se concilier le parti Catholique pour avoir la paix à l’intérieur afin
d’applanir toutes les difficultés en dedans en cas d’une guerre au dehors, et pour ne
rencontrer à l’intérieur aucune résistance le jour d’une action extérieure. Tel serait
le but que poursuivrait le Chancelier allemand.
496
T cifr. 610 Berlin, 20 decembrie (st.n.) 1883, f.o

L’Ambassadeur de France a été voir le prince Bismarck: cette visite est
expliquée de la manière suivante: Le Chancelier de l’Empire a fait exprimer par
son ambassadeur à Paris ses sympathies pour le cabinet Jules Ferry dans lesquel il
voyait une garantie contre l’anarchie. Le Gouvernement Français a chargé à son
tour Monsieur de Courcel de porter ses vifs remerciements au Prince de Bismarck
pour la confiance qu’il voulait bien lui témoigner403.
497

Dragă Miticus,
Am căutat să aflu adevărul în privinţa pretinsei note circulare prin care Serbia
acuza pe Rusia de ultima răscoală de la dânsa 404. Iată ce am aflat: Serbia nu a trimis
403
Vezi nr. 501.
404
Relativ la acelaşi argument vezi nr. 494, nota 402.
555
nota circulară Puterilor ci numai agenţilor săi pentru informaţiunea lor. În acea notă
se zice, este drept, că înrâuriri străine [subl. în orig. – n.ed.] au provocat răscoala
fără însă să numească pe nimeni. Pe lângă această notă menită a fi arătată Puterilor
amice, s-a trimis o notă confidenţială în care se transmite rezultatul anchetei
judiciare. Presupun că Guvernul Austriac are cunoştinţă de dânsa deşi atât Kálnoky
cât şi Szögyenyi tăgăduiesc că ar fi primit vreo comunicare.
În zilele acestea vine Khevenhüller aici. Fiind bun amic din vechime cu
dânsul voi afla sigur lucruri interesante.
Kálnoky mi-a zis ieri „Rußland wickelt ab” [cu Rusia se rezolvă – n.ed.], o fi,
dar dacă Vannovski cade într-adevăr, cum se zice, so glaube ich nicht an diese
Abwickelung [atunci eu nu cred în această rezolvare – n.ed.].
Giers nu va veni la Viena decât dacă va primi o invitaţie formală. Lobanov
care a fost la Montreux şi s-a întors ieri ar fi transmis aici dorinţa lui Giers de a
primi o asemenea invitaţiune. Această din urmă ştire ţi-o dau ca ştire de jurnalist,
prin urmare cum grano salis. Eu cred, din contră, că Lobanov s-a dus să vadă pe
Giers în Elveţia tocmai pentru că acesta din urmă nu are intenţiunea de a veni la
Viena. De altminteri nimic nou. Dineele legaţiei ne merg şi sunt bune.
498
CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA ROMA, BĂLĂCEANU (SORRENTO)
SP405 Roma, 8/20 decembrie 1883
Conformément à vos instructions, dès que j’ai lu la lettre par laquelle M. de
Keudell faisait savoir aux chefs de missions qu’ils seraient reçus par Son Altesse
Impériale le Prince héréditaire d’Allemagne, j’ai informé l’Ambassadeur que vous
étiez retenu à Naples par des devoirs de famille, et que vous m’aviez autorisé à
manifester le désir d’être présenté au Prince Impérial pour saluer S.A. de la part du
Roi, mon Auguste Maître. Le soir, j’ai rencontré l’Ambassadeur à la réception de la
Mairie. M. de Keudell me dit: «C’est entendu; vous viendrez demain; je vous
présenterai.» Avant-hier, les chefs de mission étaient invités à dîner à la Cour.
405
Pe prima filă în stânga sus, este reperabilă următoare adnotare a Ministrului plenipotenţiar
al României la Roma, Bălăceanu: „Monsieur le Ministre des Affaires Étrangères est prié de vouloir
bien communiquer la présente lettre à Sa Majesté la Reine.”
556
Avant le repas, on a tenu un cercle de présentation, à la palazzina du

Quirinal. Je me suis placé à gauche du Chargé d’Affaires d’Angleterre. Le Prince
Impérial, en tenue de Cuirassier blanc, nous a passés en revue. M. de Keudell me
présenta en disant: «M. Obédénare, Chargé des Affaires de Roumanie.» Le Prince
me dit: «J’ai été très-heureux d’avoir eu au baptême mon cousin Charles. Il s’est
décidé en vingt-quatre heures. Quand j’étais en Espagne, j’ai reçu les deux derniers
volumes de ma cousine Elisabeth. Nous avons eu une traversée pénible; la mer a
été mauvaise; j’ai lu tout le temps Meine Ruhe.» Son Altesse Impériale a ajouté en
souriant: «Mais il m’est dur d’avoir à acheter les livres de ma cousine. Elle a pris
l’habitude de ne jamais envoyer ses œuvres à ses parents. Et pourtant je la connais
depuis qu’Elle était toute petite. Je l’ai tenue sur mes bras!»
Après la présentation, je suis parti. Hier soir, à la représentation de gala donnée en
honneur du Prince, et à laquelle assistaient les Souverains et leur hôte auguste, ont été
invités les Chefs de mission, les conseillers ou premiers secrétaires et leurs dames. On
nous avait placés dans une loge du bel étage, avec le Chargé d’Affaires d’Angleterre et
sa dame. Dans les autres loges se trouvaient la suite du Prince Impérial, et
alternativement le Corps Diplomatique et les hauts fonctionnaires italiens. Nous avions
dans la loge de droite les filles de M. Mancini. Monsieur le Ministre des Affaires
Étrangères a fait des visites dans toutes les loges occupées par le Corps Diplomatique.
AMAE, Arhiva istorică, Roma, vol. 263, f. 137-138
499
R 256 confidenţial Atena, 9/21 decembrie 1883
Depuis deux semaines, la Chambre est exclusivement occupée à discuter la
question de confiance dans le Cabinet actuel, posée par l’opposition. Le résultat de
ces débats ne saurait être douteux, et le Cabinet compte sur une majorité
considérable; mais, vu les dispositions qui règlent les travaux de la Chambre, et qui
ne permettent de clore toute discussion qu’après l’épuisement complet de la liste
des orateurs inscrits, il est probable que cette question absorbera encore plusieurs
séances. Je me réserve de soumettre alors à Votre Excellence un rapport sur les
faits principaux qui ont marqué cette longue discussion.
Je crois cependant devoir reproduire dès maintenant les déclarations faites
par Monsieur le Ministre des Affaires Étrangères, dans la séance du 3/15 courant, au
sujet de la politique extérieure de la Grèce: «Le Gouvernement actuel, a dit Monsieur
557
Contostavlos, n’a aucun motif de craindre que les bons rapports qui subsistent avec
les grand et les petits États puissent être troublés; d’accord avec le sentiment national,
il place surtout sa confiance dans celles des Grandes Puissances qui, en toutes
circonstances, n’ont cessé de témoigner de leur sympathie envers la Grèce.
Mais, eu égard à la fluctuation des événements et à la possibilité d’une
perturbation des rapports internationaux, le gouvernement n’a pû et ne peut
considérer l’une quelconque des autres Puissances comme son ennemie
irréconciliable ou son alliée nécessaire. Ne se trouvant en présence d’aucune
nécessité qui pourrait l’obliger à une action immédiate, le Gouvernement a considéré
de son devoir de réserver d’une part son entière liberté pour toute éventualité, et de
procéder d’autre part aux préparatifs sans lesquels la défense des grand intérêts
nationaux pourrait devenir, à un moment donné, impossible.
Cette attitude de la Grèce ne porte ombrage à personne; non seulement parce
qu’elle est dictée (voire même jusqu’à l’isolement complet) par une juste
appréciation des forces du pays, mais encore, parce que la Grèce désire
sincèrement la paix, autant du moins que le lui permettra la défense de ses intérêts
directs. Seuls que soient donc les dangers possibles d’une guerre en Europe, une
chose est certaine en ce qui nous concerne, c’est que le Gouvernement Hellénique
n’a aucun désir de provoquer cette guerre, directement ou indirectement, de loin ou
de près. Les vues du Gouvernement à cet égard sont connues et sont appréciées par
les autres Puissances dont les procédés envers nous ont témoigné et témoignent de
leur estime. Ces témoignages sont, ainsi que les leçons du passé nous l’enseignent,
la meilleure garantie de notre avenir; ils servent en même temps à réfuter de la
manière la plus catégorique les accusations portées contre le Gouvernement.»
La sincérité de ces déclarations ne serait être mise en doute, car, non
seulement elles répondent au sentiment général de la nation, mais encore elles ont
pour garantie le caractère bien connu et les idées personnelles des deux hommes
d’État qui dirigent actuellement la politique de la Grèce.
Veuillez agréer, Monsieur le Ministre, les nouvelles assurances de ma plus
AMAE, Arhiva istorică, Atena, vol. 247, f. 365–366
500
Dragă Miticus,
Reuss, care s-a întors sunt acum trei zile de la Berlin, a fos la mine şi mi-a
făcut o vizită foarte lungă. Am vorbit de multe şi m-am crezut dator să-i comunic
558
ceea ce ţi-a spus Saurma din partea lui Bismarck asupra vizitei lui Giers. Atunci el
mi-a răspuns textual următoarele: „Ja es ist wahr, der Fürst ist durch die Erklärung
des Herrn von Giers befriedigt, zumal seine Stellung in Petersbourg sich befestigt
hat, leider bleiben gewisse ... [cuvânt indescifr. – n.ed.] Sachen nach wie vor
bestehen, so ist g. l. [?] an der Truppenaglomeration an der österreichischen und
deutschen Grenze nicht geändert und wenn wir auch zugeben, daß die Truppen
schon aus inneren Rücksichten nicht gleich zurückgezogen werden können, so sind
sie doch da, und wir müssen wachsame Augen haben406.”
În privinţa lui Giers tot Reuss mi-a zis că Kálnoky i-ar fi trimis răspuns că şi
Împăratul şi el ar vede cu plăcere venirea lui la Viena. De este vremea lui însă
măsurată şi de nu poate veni, Cabinetul austro-ungar nu va privi această nevenire ca
un semn de răceală între ambele guverne. Ce a răspuns Giers nu ştiu, însă Reuss
crede că nu va veni căci trebuie să fie de sărbători la Petersburg; ar trebui să mai
meargă înainte şi la Stuttgardt unde a fost chemat de Regina de Würtemberg. Aceasta
este partea importantă a conversaţiunii noastre. Restul au fost teme generale şi
anecdote politice. Eu cred că Reuss care nu prea onorează pe miniştri cu vizite
personale, a venit mai mult ca să-mi facă comunicaţiunea de mai sus şi să ne pună în
vedere că un optimism prea mare ar fi contrar cu starea adevărată a lucrurilor. În fine,
tu vei interpreta cum vei voi, eu ţi-am dat chiar textul cuvintelor lui.
501
T cifr. 656. S. Berlin, 22 decembrie (st.n.) 1883, f.o.
L’ambassadeur de France m’a confié qu’il était très content de son entretien avec
Bismarck. Le Chancelier lui a témoigné beaucoup de bon vouloir à l’égard du Cabinet
actuel de la République. Il lui a déclaré qu’il trouvait dans Ferry un homme de
gouvernement capable de dominer le radicalisme et d’empêcher le bouleversement de
l’ordre de choses établi et il a exprimé des vœux de le voir durer au pouvoir.
406
„Da, este adevărat, Principele este mulţumit de explicaţiile domnului von Giers, mai ales că
poziţia sa la Petersburg s-a întărit, din păcate mai persistă anumite probleme [conflictuale] la fel ca şi
înainte, astfel g. l. ... [situaţia în] aglomerarea trupelor la graniţa austriacă şi germană nu s-a schimbat
şi chiar dacă recunoaştem că trupele tocmai din raţiuni interne nu pot fi retrase imediat, totuşi ele sunt
acolo, iar noi trebuie să avem un ochi vigilent”.
559
502
R 718 confidenţial Pera, 10/22 decembrie 1883

La plupart des journaux locaux s’étant fait l’écho d’un bruit qui a circulé ces
derniers jours à Constantinople et d’après lequel Son Altesse Aarifi Pacha serait
décidé à céder le portefeuille du Ministère des Affaires Étrangères à Munir Bey,
grand Maître des cérémonies de Sa Majesté le Sultan, je crois devoir informer
Votre Excellence que jusqu’à cette heure rien ne semble confirmer cette nouvelle,
au moins prématurée; seule une légère indisposition du Ministre des Affaires
Étrangères paraît avoir donné lieu à ces suppositions.
Toutefois il ne serait pas impossible que ces bruits, faux pour le moment,
viennent à se réaliser, vu que les relations actuellement existantes entre le Grand
Vézir et Aarifi Pacha sont très tendues, par suite de l’ingérence quotidienne de Saïd
Pacha dans les questions qui sont du ressort exclusif du Ministre des Affaires
Étrangères. En effet, Saïd Pacha agit en vrai Grand Vézir, sans égard aucun pour
ses collègues. Seules la confiance et la faveur du Sultan empêchent l’éclat d’une
crise, qui, sans cette circonstance, n’aurait certainement pas pu être écartée.
Veuillez, je vous prie, Monsieur le Ministre, recevoir l’assurance de ma plus
503
R 720 confidenţial Pera, 10/22 decembrie 1883

Domnule Ministru,
Prea Sfinţia Sa Patriarhul Ecumenic venind alaltăieri să mă vadă, a deschis
însăşi [sic!] el convorbirea asupra situaţiei Bisericii Române faţă de Patriarhie.
Cred de a mea datorie ca să vă supun în particular esenţa acestei convorbiri.
560
Prea Sfinţia Sa a început prin a-mi arăta cu câtă părere de rău vede
prelungindu-se o stare de lucruri cu totul anormală şi aceasta numai din cauza unei
simple neînţelegeri. Că în adevăr când s-a constituit Sinodul Român, şi s-a
proclamat Biserica română autocefală, Patriarhul şi cu Sinodul Ecumenic de atunci
au refuzat să recunoască legalitatea acestui fapt şi au protestat407.
Că prefacerile însă care au intervenit în urmă – România proclamându-se ca
Regat independent – au simplificat dificultăţile ce întâmpina atunci Patriarhia de a
recunoaşte ca autocefală Biserica română; nimeni nu mai poate nega acum dreptul
de a avea şi Biserica ei autonomă, precum are Rusia, Grecia şi Serbia. Dreptul
acesta, Biserica ortodoxă l-a recunoscut pururea statelor independente; dar aceasta
cu îndeplinirea unei simple formalităţi care consistă în a se vesti Patriarhului
Ecumenic de către Mitropolitul Ţării, constituirea Bisericii ca autocefală spre a i se
putea da blagoslovenia cuvenită; că aşa a urmat şi Rusia şi Grecia şi Serbia; de ce
dar România ar persista în a nu se conforma unei simple formalităţi, aceea a
blagosloveniei, prin care se evită orice umbră de scismă?
„Din partea-mi, a mai adăugat Prea Sfinţia Sa Patriarhul, ar avea cea mai mare
plăcere să văd curmată această neînţelegere. Cele ce vă zic acum, le-am zis şi D-lui
D.[imitrie] Brătianu, asigurându-l că dacă ar exista vreo îndoială la Bucureşti că n-am
primit o asemenea împărtăşire de la Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Primat, aş putea să
complic situaţia printr-un nou refuz, poate să făgăduiască în numele meu că voi
răspunde îndată prin trimiterea blagosloveniei cerute. Domnul Ministru Brătianu a
zis că va scrie la Bucureşti, a scris sau nu, nu am ştiinţă, dar cele ce am zis Domnului
Brătianu le zic şi D-voastră: nu doresc mai bine decât să recunosc şi să blagoslovesc
biserica română ca autocefală, când atunci şi Mitropolitul Ţării va putea să intre în
relaţii, pe acelaşi picior de egalitate, cu ceilalţi Patriarhi şi capi ai Bisericii”.
Am răspuns Patriarhului că, nu am nici o însărcinare de a trata această
chestiune; dar dacă îmi dă voie să vă comunic cele ce mi-a zis, nu voi lipsi să le
supun în mod oficial. La aceasta, Prea Sfinţia Sa a adăugat iarăşi că nu doreşte mai
bine decât curmarea situaţiei anormale de astăzi. Aici, am observat Prea Sfinţiei Sale
că este de luat aminte că autonomia Bisericii noastre este stabilită de 17 ani şi că nu
este de crezut, că s-ar putea îndupleca astăzi pe capii ei să ceară – fie şi ca simplă
formalitate – recunoaşterea ei de Patriarhie; aceasta ar fi negarea unui trecut întreg.
Din cele ca am onoarea a Vă expune mai sus conchid din partea-mi, că
Patriarhul Ecumenic văzând, pe de o parte, drepturile şi privilegiile seculare de care
se bucura până acum, în Imperiul Otoman, biserica şi comunitatea ortodoxă, serios
enunţat; iar pe de altă parte, îndoita propagandă ruso-bulgară şi catolică, care îi
sapă acum foarte tare autoritatea în Provinciile Balcanice, simte necesitatea de a
curma conflictul religios ce s-a iscat cu proclamarea autocefaliei Bisericii române,
şi de a intra în relaţii mai bune şi mai strânse cu noi.
407
Biserica Ortodoxă Română s-a proclamat unilateral autocefală la 15 decembrie 1864.
Autocefalia va fi recunoscută oficial de Patriarhia din Constantinopol la 7 mai 1885 [n.ed.].
561
Din partea-mi cred – în consideraţie mai ales, a celor ce se petrec în

Provinciile Balcanice – că bine ar fi dacă s-ar putea afla un mod cuviincios pentru
alinarea acestei dificultăţi.
consideraţii.
P.S. În acest moment am aflat că Patriarhul Ecumenic şi-a depus demisia

conform celor ce Vă expun tot astăzi prin raportul nr. 714408.
AMAE, Arhiva istorică, Constantinopol, vol. 308, f. 169–170
504
SP Pera, 10/22 decembrie 1883
Domnule Ministru,
Excelenţa Voastră este poate deja încunoştiinţată că s-a înfiinţat aici un mare
Bazar de obiecte de tot soiul vândute de damele corpului diplomatic şi ale societăţii
în folosul victimelor catastrofei de la Ichesme. Nu socotesc însă inutil de a Vă da
câteva amănunte asupra acestei serbări de binefacere, constituită din iniţiativa şi
sub patronajul Majestăţii Sale Sultanului, şi a cărei deplină şi fructuasă reuşită se
datorează mai cu deosebire zelului comitetului format de doamnele ambasadoare şi
sprijinul misiunilor străine.
Bazarul ale cărui operaţiuni se vor sfârşi diseară, după ce au durat trei zile,
era împărţit în cinci mari secţiuni, prezidată fiecare de câte una din ambasadoarele
Austro-Ungariei, Angliei, Germaniei, Franţei şi Rusiei, plus o secţiune în capul
căreia se afla d-na Baroană de Hobe, însărcinată cu vânzarea obiectelor oferite de
Majestatea Sa Sultanul.
Aici cred locul de a informa în treacăt pe Excelenţa Voastră că doamna
Mavrogheni sosind la Constantinopol în urma constituirii comitetului, a fost rugată,
printr-o scrisoare ce i-a adresat Baroana de Calice, decana Corpului Diplomatic, în
numele comitetului dirigent, să binevoiască a lua parte la acest Bazar în secţiunea
Austro-Ungariei, deoarece timpul nu a permis organizarea unei diviziuni speciale
pentru Domnia Sa, în care să poată vinde obiectele Domniei Sale. Doamna
Mavrogheni a primit această graţioasă invitaţie. De altminteri, soţiile celorlalţi
Miniştri făceau parte din una din cele cinci secţiuni, cum de pildă doamna
Comitesă de Rascon, soţia Ministrului Spaniei, în secţiunea Germaniei.
408
Ireperabil.
562
Această serbare de binefacere, care a atras şi a preocupat întreg publicul de

aici, a avut un succes din cele mai strălucite: astfel se zice că totalul recetelor
[încasărilor – n.ed.] realizate se va urca aproape la trei mii lire turceşti.
Ea a prezentat pentru noi românii un interes cu totul particular prin atenţia ce
Majestatea Sa Regina, graţioasa Noastră Suverană, a binevoit a-i acorda. În adevăr
Majestatea Sa, informată de organizarea acestui Bazar cu un scop atât de filantropic, a
trimis doamnei Mavrogheni două desene lucrate de însăşi Majestatea Sa. Această
înteprindere umanitară fiind pusă sub preşedinţia Sultanului, am invitat pe doamna
Mavrogheni să prevină pe Munir Bey, Marele Maestru al Ceremoniilor, printr-o
scrisoare, care a fost remisă acestuia din urmă de către primul Dragoman al Legaţiei,
împreună cu cele două desene, cu rugămintea de a le arăta Sultanului. Majestatea Sa,
luând cunoştiinţă de această ofrandă a Reginei României, a însărcinat îndată pe Munir
Bey de a prezenta doamnei Mavrogheni complimentele sale împreună cu rugămintea
de a exprima Majestăţii Sale Reginei viile sale mulţumiri pentru graţioasa cooperare ce
a binevoit a acorda unei opere de binefacere de care se interesează atât de mult. Apoi
Majestatea Sa a dat imediat un Irade exprimându-se astfel: „Sunt foarte satisfăcut şi
aprob cele două desene. Prezintă complimentele mele doamnei Mavrogheni şi
Ministrului României. Să binevoiască Excelenţele Lor a scrie Majestăţii Sale Reginei
pentru a-i mulţumi din partea-mi. Doresc ca aceste desene să figureze la Bazar”.
Excelenţa Sa Munir Bey, trimis de Sultan, a venit la Bazar şi în numele
Majestăţii Sale Imperiale, a mulţumit din nou pentru ofranda Majestăţii Sale
Regina, şi a prevenit pe doamna Mavrogheni că Majestatea Sa îsi rezervă cele două
desenuri, o dată cu celelalte obiecte trimise de ceilalţi suverani.
consideraţii.
505
R 233 personal şi confidenţial409 Belgrad, 13/25 decembrie 1883
Votre Excellence a pu lire dans les journaux étrangers différentes dépêches
télégraphiques et correspondances parties de Belgrade d’après lesquelles le dernier
mouvement insurrectionnel dont la Serbie a été le théâtre a été provoqué par des
suggestions et agitations venant de l’étranger. Le Ministre de Russie lui-même y
409
Copie.
563
est mise en cause. On a affirmé en outre que le Ministre des affaires étrangères a
informé les Ministres serbes accrédités auprès des puissances que la révolte aurait
été dirigée de Moscou.
Je sais pertinemment que toutes ces nouvelles sont de source officieuse, il est
vrai qu’on les dément qu’on les atténue le lendemain de leur publication, mais le
démenti, les atténuations partent toujours de la même source: on lance l’accusation
contre la Russie et on la retire immédiatement après.
Interrogé sur ce qu’il y a de vrai dans toutes ces nouvelles de journal, le
Ministère des Affaires Étrangères m’a répondu qu’il a adressé en effet un note
circulaire aux légations serbes, mais que cette pièce ne contenait qu’une histoire
d’ensemble de l’insurrection, qu’elle n’est plus destinée à être communiquée aux
Cabinets étrangers, qu’il ne résulte pas des dispositions des insurgés que ceux-ci
ont agi sous des influences venant de l’étranger, que le Gouvernement serbe n’en a
aucune preuve: «il soupçonne cependant que les insurgés comptent sur un appui
venant du côté de la Bulgarie, la présence surtout à Roustchouk pendant
l’insurrection de l’ancien Métropolite Serbe fait augmenter ces soupçons.»
J’ai eu avec le Ministre des Affaires Étrangères un entretien à ce sujet. Le
comte Khevenhüller prétend que l’enquête de Zaitchar n’a effectivement rien
constaté à la charge du Ministre de Russie et qu’aucune acte, aucun document ne
prouvait que l’insurrection a été préparée par les influences étrangères; il n’en est
pas moins certain, ajoute le Comte, que l’attitude de Ministre de Russie laisse à
désirer. M. Persiani voyait plusieurs membres du Comité radical et avait
probablement connaissance des mouvements que l’opposition radicale méditait.
Les rapports du Ministre de Russie avec le Gouvernement serbe sont très froids.
M. Persiani ne va presque jamais à la réception hebdomadaire du Ministre des Affaires
Étrangères. Il m’a parlé de rôle que la presse étrangère lui attribue dans la dernière
révolte en me disant qu’il en serait absurde mais que cela l’amuse quotidiennement; les
journaux feraient mieux d’accuser les vrais coupables, le Roi et son Gouvernement qui
ont créé la situation déplorable dans laquelle se trouve la Serbie.
506
SP Londra, 26 decembrie (st.n.) 1883

Mon cher Mitică,
La politique se tait mais n’en pense pas moins; elle est dans l’expectation des
événements. Ici les conservateurs se remuent beaucoup, la question de l’Irlande et
564
la question du travail sont leur cheval de bataille, mais que feront-ils pour ces deux
questions, quand ils seront au pouvoir; à moins qu’ils ne se prononcent pour
l’autonomie et pour des mesures concernant le travail, ce qui pourraient ressembler
à du socialisme tout pur, et sur ces deux terrains ils seraient battus par les ultra. Les
rivalités entre les conservateurs et les radicaux ont de tout temps profité aux
radicaux, en Angleterre comme ailleurs. L’histoire se répète et se ressemble.
L’activité des conservateurs a surtout redoublé depuis l’alliance de famille entre
Lord Selborne et le Marquis de Salisbury, le fils de l’un ayant épousé la fille du
Marquis; l’intimité entre le Duc d’Argyll et Sir Stafford-Northcote a beaucoup
contribué aussi à donner de la force au parti conservateur, le Duc est très bien [vu]
à la cour et le retour du Marquis de Lorne, son fils, revenu du Canada ne fait
qu’augmenter son influence.
Les préoccupations, au moment très grandes, de l’insurrection en Serbie qui
aurait pu devenir de la dernière gravité – si le Roi Milan avait été chassé, parce que
l’Autriche serait intervenue et alors c’eût été la guerre indubitablement – cela passé
on est tout à la question d’Egypte. L’Angleterre n’y enverra pas de nouvelles
troupes mais elle envoie tous les jours du monde pour compléter les regiments qui
sont sous le Commandement de Sir Evelin Wood; les autres puissances tout en
voyant que c’est là un moyen d’augmenter l’armée autant que l’on voudra ou qu’on
le croira nécessaire, se taisent se disant qu’on laisse l’Angleterre faire jusqu’à ce
que tout soit réglé en Egypte et qu’alors on fera comme on a fait après le traité de
Saint-Stéphano: une conférence ou plutôt un congrès quelque part, à Berlin, par
exemple, où l’on cherchera de satisfaire tout le grand monde. Se faire se peut bien
heureux si peuvent s’entendre. D’ici là d’autres questions peuvent surgir. Si alors
la question bulgare était ouverte on donnera la Bulgarie à la Roumanie [pasaj
cifrat în original – n.ed.]. La question sera si ce serait un bien pour nous, l’histoire
n’est pas de nature à nous édifier à cet égard. Le Ministre de Belgique me disait que
nous étions [pasaj cifrat în original – n.ed.] les plus forts en politique et que
personne ne se serait tiré aussi bien dans la question du Danube. Il faudrait
cependant tout en ne précipitant rien [pasaj cifrat în original – n.ed.] tenir compte
de la disposition et savoir être préparé.
Le frère du Prince Alexandre de Bulgarie vient souvent à Londres, je n’ai pas
encore pu savoir s’il vient pour son compte ou pour le compte de son frère. Malgré
les succès du Roi Milan à apaiser l’insurrection de Zaitchar, à la légation russe on
le considère comme fini [pasaj cifrat în original – n.ed.].
L’évêque Panaretos est un faux bon homme, mais tant qu’il ne sort pas de
certaines limites il pourrait même être utile. Quant à l’archevêque de Serbie ce n’est
pas là une note agréable et il doit être bien prevenu que si on lui accordait
l’hospitalité ce ne pouvait être qu’à la condition de se tenir bien tranquille. Je vous
avoue que je ne pense pas qu’on doive voire d’un mauvais œil quelques discussions
du bas clergé avec le haut clergé, celui-ci s’est trop endormi, qu’il se reveille un peu
dans le progrès. Les discussions et la polémique pourrai[en]t même faire renaître un
565
peu le sentiment religieux dans le peuple qui a fini par devenir plus qu’indifférent en
matière de religion. Ce qui nourrit beaucoup le sentiment religieux en Angleterre ce
sont les discussions continuelles entre les Low et High Church. Ce qui n’empêche
pas que l’Église de l’État soit l’Anglicane. Les souverains et les membres de leurs
familles se partagent entre les différentes églises sans aucun inconvenient pour l’État.
Toute fois il ne faut pas que les questions soient exploitées par des Mîrzesco
[Mîrzescu – n.ed.] et des Cogalniceano [Kogălniceanu – n.ed.]. Pourquoi des
hommes bien intentionnés n’entreraient-ils pas dans le mouvement; car mouvement
il y a, et rien ne pourra l’arrêter. Une idée qui pourrait avoir du succès serait le
rapprochement entre notre église et l’église protestante. En Grèce cette idée a
beaucoup de prosélytes. Ici à la fête de St. Andrew, église, tout ce qu’il y a plus High
Church j’ai vu moi-même l’Archimandrite de l’Église Grecque, le père Myriantheus
marcher dans la procession avec les prêtres anglicans sans qu’aucun grec ne le traite
de schismatique.
J’ai lancé mon projet de convention ou de traité consulaire, je ne l’ai pas fait
officiellement parce que je ne veux pas exposer la question à être refusée, ce qui
serait un échec si c’était fait à grand trompette et tambour et d’ailleurs Granville ne
aime [sic!] pas le travail [et il] est toujours disposé à dire non [pasaj cifrat în
original – n.ed.] car c’est plus facile. Il n’est pas question dans mon projet ni de
capitulation ni de juridiction consulaire. J’ai pris pour type le traité avec l’Italie
ainsi je crois superflu de vous en transmettre copie. Lorsque je me serais assuré le
assentiment du bureau [pasaj cifrat în original – n.ed.] je lancerai la question a
pleine voiles.
Le tirrage de l’emprunt Sterne aura lieu dans quelques jours. Je n’ai aucune
idée de la somme qui doit être amortie, il n’y a rien dans la chancellerie qui puisse
me l’indiquer et je serai forcé d’accepter ce qu’on me montrera.
Vous devez savoir qu’il y a environs cinq mois Stanifort m’a écrit une lettre
concernant le Consulat Général, une lettre assez ambiguë me disant que les
circonstances ne lui permettant pas d’occuper ce poste il voulait demander sa
démission et désirait savoir s’il devait adresser cette demission à la légation ou au
Ministère. Je lui ai répondu que soit qu’il l’adresse à la légation soit qu’il l’adresse
à Bucarest elle arriverait toujours entre les mains du Ministre qui aurait à se
prononcer. Lui ayant demandé les raisons de cettte détermination il m’a répondu
qu’ayant l’intention de faire entrer son fils dans la diplomatie il croyait que sa
position de Consul Général d’une puissance étrangère serait un obstacle pour son
fils. Depuis Stanifort m’a parlé de cette question chaque fois qu’il m’a vu, ayant
l’air de dire ou de me faire comprendre qu’il aurait désiré être sûr qu’il aurait pour
successeur Cutbill qui est ici notre Consul et qui fait toute la besogne de Consul
Général qui ne s’en soucie guère. Cutbill est un fort riche commerçant jouissant
d’une très bonne position dans la cité. Il est fort riche et très influent.
Je compte vous demander un congé pour aller à Bucarest assister à la session
académique. Si toutefois ma santé me la permet car elle est bien délabrée.
566
Qui pourrait m’expliquer pourquoi on a enterrré Boeresco [Boerescu – n.ed.]

comme un Gambetta? À qui pourrais-je m’adresser pour en avoir une explication?
Quelqu’un me dissait en me parlant de Thiers qui était alors Président de la
République: «Ce misérable veut absolument se faire porter au cimetière par un char
à six chevaux!» Eh bien Boeresco [Boerescu – n.ed.] en a eu huit à son char! Ne lui
érigera-t-on pas une statue?
507
R 261 confidenţial Atena, 16/28 decembrie 1883

(r.g., 9 ianuarie 1884)
Domnule Ministru,
În ziua de marţi trecută, s-a terminat în Adunare discuţia asupra chestiunii de
încredere în Cabinet, pusă de către opoziţie. Precum am făcut-o să se presimtă în
raportul meu confidenţial sub nr. 256 din 9/21 a l.[unii] c.[urente] [vezi nr. 499 –
n.ed.], prin patru voturi succesive, o majoritate considerabilă a respins toate
propunerile opoziţiei, şi a exprimat încrederea sa în Cabinet. Din 208 votanţi, 124
s-au rostit în favoarea Cabinetului. Dacă se adaugă la acest din urmă număr patru
miniştri care s-au abţinut, şi deputaţii absenţi, amici ai guvernului, rezultă că
guvernul poate conta pe o majoritate absolută de 140 voturi, ceea ce face posibile
lucrările Adunării şi fără participarea opoziţiei, căci numărul cerut pentru
completarea Adunării este de 123 deputaţi.
Ministerul a câştigat de la sesiunea trecută aproape 10 voturi, cu toată
defecţiunea a doi foşti membri din Cabinet, şi a câtorva membri ai partidului
ministerial, care au trecut la opoziţie. Aceste pierderi s-au compensat şi cu prisos prin
trecerea în partea ministerială a mai multor membri din fostul partid Koumoudouros.
Lipsa de unitate în opoziţie şi a unui program comun au înrâurit asupra
caracterului ce au avut cele din urmă dezbateri. În loc de a se menţine pe tărâmul
politicii generale, interioare şi exterioare a guvernului, în loc de a se opune acestei
politici un program de guvernământ al opoziţiei, dezbaterile s-au rătăcit în
chestiuni de amănunte şi de persoane. Din două chestiuni mai ales de asemenea
natură, oratorii opoziţiei s-au încercat a face arma lor principală în contra
Cabinetului: chestiunea modului cum s-a constituit societatea de acţionari pentru
exploatarea concesiunii acordate Domnului Scouloudis şi Consorţiul pentru
567
desecarea lacului Copais, şi chestiunea numirii aceluiaşi Domn Scouloudis în

calitate de Ministru Plenipotenţiar neretribuit la Madrid.
În privinţa celei dintâi chestiuni, s-a acuzat guvernul că, constituindu-se în Paris
o societate anonimă pentru exploatarea concesiunii, cu un capital de 15 milioane, s-a
recunoscut Domnului Scouloudis şi Consorţiul o sumă de patru milioane şi jumătate, în
acţiuni, ca „apport – sumă ziceau oratorii opoziţiei cu totul în disproporţiune cu
capitalul constituit, şi cu cheltuielile pregătitoare ce a putut face concesionarul.” S-a
imputat mai ales Guvernului că a permis de a se plasa în Grecia acţiuni ale societăţii
fără a să fi îngrijit de a se publica mai întâi actul constitutiv al ei.
S-a semnalat în sfârşit, ca o intenţie manifestată de a înşela pe public, faptul
că, în dosul acţiunilor emise, s-au reprodus câteva articole numai din actul
constitutiv, lipsind articolul 8, acela tocmai care acordă Domnului Scouloudis suma
de patru milioane cinci sute mii de franci. În răspunsul său, Ministrul a reamintit că
o mare parte din actele relative la această concesiune şi la constituirea societăţii
privesc guvernele care l-au precedat. El a arătat prin actele autentice depuse pe
birouri că societatea anonimă s-a constituit în Paris cu îndeplinirea tuturor
formalităţilor cerute de legile franceze, şi că, prin urmare, conform cu convenţiile
în vigoare, Guvernul era dator să recunoască existenţa legală a societăţii.
În cât priveşte numirea Domnului Scouloudis ca Ministru la Madrid fără a se
declara vacant colegiul electoral ce el reprezintă în Cameră, aceasta este o chestiune de
interpretare a articolului 71 din Constituţie, care luat ad literam dă negreşit dreptate
interpretării susţinute de guvern. Şi în adevăr, acel articol declară incompatibil
mandatul de deputat cu orice funcţie a Statului retribuită [subl. în orig. – n.ed.].
Domnul Scouloudis neprimind însă o retribuţie pentru postul ce ocupă la Madrid,
Guvernul n-a crezut că acest post este incompatibil cu mandatul de deputat. Este cred
inutil a înainta aici argumentele care s-au adus spre a combate această teorie.
Acestea sunt, Domnule Ministru, cele două chestiuni care au făcut obiectul
principal al discursurilor tuturor oratorilor din opoziţie care s-au succedat la tribună
în aceste din urmă zile. Ele au putut pasiona opinia publică până la un oarecare
grad, dar nu erau de natură a ridica discuţia la adevărata ei înălţime. Ieri şi alaltăieri
s-a discutat între membrii opoziţiei chestiunea retragerii lor din Cameră, rezoluţie
ce s-ar fi întemeiat pe speranţa că dânsa ar putea decide pe Rege de a dizolva
Adunarea, încredinţând administraţia pe timpul alegerilor unui Minister provizoriu,
compus din oameni străini luptelor politice. În faţa însă a refuzului hotărât al
facţiunii Deligeorge, această idee s-a părăsit.
Victoria Domnului Trikoupis este de o importanţă capitală, căci dânsa nu
numai asigură poziţia Cabinetului pentru sesiunea actuală, dar permite a se prevede
că el va păstra majoritatea şi în sesiunea anului viitor, care va fi ultima a legislaturii
actuale. Afară, prin urmare, de evenimentele neprevăzute, este probabil că
Cabinetul Domnului Trikoupis va prezida la alegerile ce se vor face în anul 1885.
Astfel, pentru întâia dată, dacă nu mă înşel, de când există regimul
parlamentar în Grecia, se prezintă un guvern cu asemenea perspectivă de
568
stabilitate. Dispariţiei lui Koumoudouros şi eminentelor calităţi ale Domnului

Trikoupis se datorează negreşit mai înainte de toate, acest rezultat; nu mai puţin
însă el a fost înlesnit prin lipsa de unire între diferitele facţiuni ale opoziţiei, care
nu toate au voit să primească [sic!] ca şef al lor pe Domnul Deliianis, personalitatea
cea mai însemnată din opoziţie.
Binevoiţi, vă rog, a primi, Domnule Ministru, încredinţarea prea înaltei mele
consideraţii.
508
Le Prince Impérial, après avoir exprimé à l’Ambassadeur d’Italie sa

satisfaction au sujet de l’accueil dont il a été l’objet à Rome, a ajouté qu’il n’est pas
moins content de sa visite au Pape. Il a dit qu’il en a emporté une excellente
impression et qu’il en espérait des conséquences heureuses pour la paix de l’État
avec l’Église. De Launay croit que le Prince de Bismarck est animé du plus sincère
désir de se concilier le centre, d’abord parce que ce parti constitue un élément
d’ordre que le gouvernement ne peut pas dédaigner dans les temps actuels, ensuite
parce que les difficultés intérieures doivent être d’autant plus soigneusement
aplanies que la situation de l’Europe prête davantage aux inquiétudes.
509
R 460 confidenţial Sofia, 17/29 decembrie 1883

(r.g., 9/21 ianuarie 1884)
Votre Excellence a eu connaissance par un télégramme de l’Agence Havas
que, dans sa séance du 5/17 courant, l’Assemblée Nationale Bulgare avait voté les
569
modifications proposées par le Gouvernement Princier à la Constitution de

Ternovo. De mon côté j’ai cru superflu de reproduire la même nouvelle, l’Agence
Havas puisant ici toutes ses informations au Ministère des Affaires Étrangères ou
au Cabinet Politique de Son Altesse. Le même télégramme mentionnait qu’«en vue
d’un essai sérieux de la Constitution de Ternovo, l’Assemblée avait décidé de prier
le Prince Alexandre de ne pas convoquer avant trois ans la Grande Assemblée
appelée à ratifier les modifications demandées.»
Et à ce propos, c’est un curieux spectacle que celui d’une Assemblée qui
reconnaît à la fois la nécessité de modifier une Constitution et émet en même temps
le vœu de voir subsister ladite Constitution pendant trois ans encore, en vue d’un
essai sérieux. Cette décision, prise à l’instigation du Gouvernement, pourra devenir
une arme entre les mains des personnages intéressés à maintenir le pays Bulgare en
état d’agitation, car il leur sera toujours loisible d’arguer que si les modifications
ont été reconnues nécessaires, il fallait les introduire au plus tôt, ou bien que, s’il y
a lieu de faire encore pendant trois ans un essai sérieux de la Constitution de
Ternovo, il eût mieux valu réserver toute modification jusqu’à ce que l’expérience
ait démontré les vices ou les lacunes de cette Constitution.
Le vote a eu lieu en séance secrète, et trois députés mécontents, parmi
lesquels M. Suknarov, maire de Sofia, ont quitté l’Assemblée en protestant. Le
matin, Dragan Tsankov, Président du conseil, avait demandé au Prince
l’autorisation d’enlever le vote le jour même, afin d’éviter l’extension d’une
opposition qui commençait à s’accentuer et en séance secrète, pour n’avoir point à
faire évacuer la salle à un moment donné, ce qui aurait pu amener un mouvement
populaire au-dehors, et tout en consignant l’escadron de l’escorte Princière, à toute
éventualité. Le Prince laissa le Président du Conseil agir à sa guise; les
modifications furent rapidement votées, sans grande difficulté, et la population,
généralement calme, ne songea à aucune manifestation, lorsque le soir la nouvelle
se fut répandue en ville.
Pour que Votre Excellence puisse se rendre un compte plus exact des
modifications qui viennent d’être votées, j’ai l’honneur d’annexer au présent
rapport un exemplaire de la Constitution de Ternovo410 avec chaque article modifié
en regard de l’ancien. Parmi ces articles, il s’en trouve quelques-uns non
mentionnés dans mon dernier rapport no. 435 du 1/13 courant411 et qui ont trait à la
succession au trône de Bulgarie et à la composition du Conseil de Régence, en cas
de minorité du Prince Héritier.
Le mercredi 6/18 décembre, un Te Deum fut célébré à la Cathédrale de Sofia
en honneur du Grand Duc Héritier de Russie; le soir je dînais au Palais avec mon
collègue d’Angleterre, et le Prince Alexandre nous dit qu’en raison de la froideur
de Ses relations avec la Cour de Russie, Il s’était abstenu d’assister au Te Deum et
qu’Il s’était contenté d’envoyer un aide de camp à l’Agence de Russie présenter les
410
Nepublicată.
411
Vezi nr. 491.
570
félicitations d’usage. Aussitôt M. Yonin et le Colonel Baron Kaulbars s’étaient

rendus au Palais en grand uniforme pour remercier Son Altesse au nom de
l’Empereur et L’avaient en même temps félicité pour le succès obtenu la veille à
l’Assemblée Nationale. Le lendemain le journal La Bulgarie divulguait ces
félicitations en leur attribuant le caractère de rapports devenus meilleurs entre le
Palais et l’Agence de Russie. M. Yonin demanda sans tarder une rectification au
Journal Officiel, et probablement pour éviter un nouveau conflit jugé inutile, la
rectification lui fut accordée. Il fut inséré à la feuille officielle que le représentant
de Russie s’était rendu au Palais uniquement dans le but de féliciter Son Altesse à
l’occasion de l’anniversaire onomastique de l’Héritier de Russie, proche parent de
Son Altesse.
Dimanche dernier, 11/23 décembre, le Colonel Baron Kaulbars alla proposer
au Prince comme Ministre de la Guerre le Général Prince Cantacuzène
[Kantakuzin – n.ed.] qui, pendant le dernière guerre était adjoint au général
Nepokoïtchisky, chef d’État Major de l’Armée Impériale, et qui actuellement
occupe à Pétersbourg les fonctions d’adjoint du chef des gendarmes. Le Prince
Alexandre donna aussitôt Son consentement, et l’on considère cette nomination
comme définitive, bien que jusqu’ici il n’y ait point eu d’ordre de l’Empereur, et
que le Colonel Kaulbars m’ait dit que rien n’était encore positif attendu qu’il avait
déjà fait huit fois la même démarche auprès de Son Altesse, que huit fois Son
Altesse avait accepté, mais que successivement les huit généraux proposés avaient
refusé le poste peu tentant de Ministre de la Guerre de Bulgarie. Le Colonel
Kaulbars me fit un grande éloge du Prince Cantacuzène que Sa Majesté le Roi a eu
l’occasion de connaître sous Plevna et dont chacun a pu apprécier les mérites.
Comment supposer, malgré les dires du Colonel Kaulbars, qu’un général
fonctionnaire à Pétersbourg même n’ait point été consulté et n’ait point déjà donné
son consentement, avant d’être proposé au Prince Alexandre comme Ministre de la
Guerre; à moins qu’il n’y ait parti pris de la part du Gouvernement Impérial qui
peut proposer un à un tous ses officiers généraux et même supérieurs à Sofia, quitte
à leur interdire ensuite en Russie d’accepter.
L’Assemblée Nationale s’est occupée jusqu’ici de différents projets des lois,
mais il y en a encore un grand nombre à son ordre du jour, et la discussion du
budget n’a pas encore été abordée.
Mercredi 14/26, il s’est produit une crise ministérielle qui n’a pas eu de
conséquence; voici dans quelles conditions: les députés Annef et docteur Tzatchef,
du parti conservateur, avaient proposé que les contrats de ventes immobilières sous
seing privé aient la même valeur que des actes publics. Cette motion fut appuyée
par M. Stoilov, Ministre de la Justice, et combattue par Grécoff [Grekov], Président
de la Chambre, Natchévitch, Ministre des Finances, et Balabanov, Ministre des
Affaires Étrangères et des Cultes, qui invoquaient les législations étrangères qui
n’accordent de valeur aux actes de cette nature qu’autant qu’ils ont été dûment
enregistrés et légalisés par les tribunaux. Toutefois M. Grécoff, en considération
571
des conditions particulières de la Bulgarie, admettait un délai d’un an pour laisser à

chacun le temps de se mettre en règle. Au cours de la discussion M Stoilov se
laissa entraîner à prononcer des paroles violentes que M. Grécoff prit pour des
personnalités, ensuite de quoi il donna sa démission de Président de l’Assemblée.
M. Natchévitch suivit son exemple et résigna le portefeuille des Finances. Le
lendemain M. Tsankov, pensant que, par suite des démissions Grécoff et
Natchévitch, le pacte qui avait présidé à la composition d’un Cabinet mixte et avait
assuré la marche des affaires depuis le retour au régime constitutionnel était rompu
de fait, estima qu’il était correct que le Ministère tout entier donnât sa démission.
Annef, Tzatchef, et plusieurs députés qui avaient été plus directement mêlés à
l’incident allèrent aussitôt prier M. Tsankov de revenir sur sa décision. Le
Président du Conseil répondit qu’il fallait avant tout prier Grécoff et Natchévitch
de retirer leurs démissions, en leur offrant les excuses auxquelles ils avaient droit,
et que s’ils consentaient, lui et ses autres collègues ne feraient point difficulté de
reprendre la direction du Gouvernement, mais qu’il devait en même temps avoir la
certitude qu’il ne rencontrerait point de résistance à la dissolution de l’Assemblée
pour le 24 (a.s.) de ce mois. L’accord s’est produit sur ces différentes bases, et
aujourd’hui chacun a repris ses fonctions. De la sorte le budget sera discuté et voté
en moins d’une semaine; il est également difficile d’épuiser toutes les questions à
l’ordre du jour, et il est plus que probable que l’on n’abordera même pas la
discussion de la ligne de jonction internationale.
Votre Excellence aura appris de Belgrade que le Gouvernement Austro-
Hongrois avait offert ses bons offices auprès du Gouvernement Bulgare à l’effet
d’éloigner de la frontière serbe et des échelles du Danube les réfugiés serbes
actuellement en Bulgarie. Par suite de l’intervention réitérée de l’Agent d’Autriche-
Hongrie surtout, de celui d’Allemagne, et définitivement du représentant de Russie,
muni d’instructions provoquées à Pétersbourg par le cabinet de Vienne, le chef de
l’insurrection serbe Passitch [Pasic – n.ed.] a été invité à quitter Vidin. Après
quelques jours passés à Roustchouk où il a peut-être rencontré Monseigneur
Michel, ex-Métropolitain de Serbie qui y serait en ce moment, paraît-il, Passitch est
venu à Sofia où il a trouvé asile chez le radical M. Suknarov, maire de la capitale
bulgare. Cinq ou six autres réfugiés serbes, condamnés par contumace à la peine de
mort comme Passitch, sont encore à Vidin ainsi qu’une dizaine de leurs compatriotes
qui ont été condamnés, également par contumace, à différentes peines de travaux
forcés.
Récemment le Prince Alexandre a adressé directement une lettre au Sultan
pour l’informer qu’il employait tous ses efforts à améliorer le sort des musulmans
en Bulgarie et pour empêcher leur émigration dans la mesure du possible; le Prince
aurait écrit plus tôt, mais le Sultan n’ignorait pas les difficultés nombreuses contre
lesquelles Son Altesse avait eu à lutter dans les derniers temps.
L’agent d’Angleterre a reçu ces jours-ci une lettre de Lord Dufferin qui lui dit
que le Sultan a été très touché de la lettre du Prince, et que Son Altesse ne devrait
572
négliger aucune occasion de témoigner au Sultan des attentions personnelles

auxquelles il est fort sensible. De son côté l’ambassadeur de la Grande-Bretagne à
Constantinople avait conseillé au Sultan et à la Porte d’entretenir avec la Bulgarie
et la Roumélie Orientale d’excellents rapports de cordialité qui seront toujours pour
la Turquie une sauvegarde plus certaine que toutes les forteresses qu’elle pourrait
construire et occuper dans la chaîne des Balkans. M. Lascelles a donné lecture de
cette lettre au Prince, et son Altesse s’est montrée très satisfaite de cette
communication.
considération.
510
SP Roma, 31 decembrie (st.n.) 1883
Dans les cercles officiels, on n’a pas manqué de se montrer quelque peu
surpris de l’absence de M. de Balatchano [Bălăceanu – n.ed.] aux cérémonies qui
ont eu lieu à l’occasion de la visite du Prince Impérial d’Allemagne. M. Mancini a
donné à entendre à M. White que l’attitude de notre Ministre Plénipotentiaire n’a
pas été des plus régulières. Le Ministre des Affaires Étrangères aurait dit: «Au
moins, il aurait dû se donner pour absent, et se faire remplacer par le Chargé
d’Affaires.» Avant-hier, au ricevimento de Sir Lumley, le nouvel Ambassadeur
d’Angleterre, le Directeur Général du Ministère des Affaires Etrangères qui fait
fonction de Secrétaire Général pour le moment, m’a aussi demandé: «Mais votre
Chef ne vient-il pas à Rome, au moins pour le jour de réception du Corps
diplomatique?» J’ai répondu que M. de Balatchano était retenu à Naples, parce
qu’une de ses filles avait été malade. Le Directeur Général fit alors la remarque:
«La Roumanie ne sera donc pas représentée cette fois non plus au dîner que donne
le Roi.»
Aujourd’hui, le Roi et la Reine ont reçu le Corps diplomatique. J’étais placé
après le Chargé d’Affaires du Monaco. Je crois de mon devoir, Monsieur le
Ministre, de rapporter à Votre Excellence les paroles du Roi d’Italie, même lorsque
la modestie me dicterait de ne pas tout raconter. Dans le courant de l’année, j’avais
lu plusieurs notices inédites sur l’ethnographie des populations de l’Europe
573
orientale, à M. Correnti, le Premier Secrétaire du Roi pour l’Ordre des Saints

Maurice et Lazare, qui a été longtemps Président de la Société de Géographie et
Ministre de l’Instruction publique, et qui s’occupe beaucoup de ce genre d’études.
Il semble que le Roi confére avec M. Correnti sur les populations de la Péninsule
balcanique. Sa Majesté m’a demandé aujourd’hui: «Eh bien, vous occupez vous
toujours de l’étude des populations?» Y a-t-il longtemps que vous n’avez pas vu
M. Correnti? Après la réponse que je fis, le Roi me dit: «Vous êtes depuis bien
longtemps chez nous. Vous connaissez bien l’Italie.» J’ai répondu que c’est le pays
que j’aime le plus après le nôtre. Le Roi reprit: «Vous devriez faire une petite
tournée ailleurs, et nous revenir ici comme chef de mission.»
Sa Majesté ne m’a dit un mot de M. de Balatchano. À ma gauche se
trouvaient les secrétaires de l’Uruguay et du Portugal, dont les chefs étaient
malades. Le Roi a demandé à mes voisins des nouvelles de la santé des ministres
plénipotentiaires respectifs absents. La Reine, en parlant à Madame Obédénare, a
dit avoir lu récemment Meine Ruhe et a ajouté que Notre Souveraine a un grand
talent comme écrivain, et qu’à cet égard Notre Reine est la première parmi les
autres Souveraines.
AMAE, Arhiva istorică, Roma, vol. 263, f. 150–152
574
INDICE DE NUME PROPRII

ŞI AL PRINCIPALELOR MATERII1 / INDEX
OF THE NAMES AND SUBJECT MATTERS
1
Trimiterile sunt la numărul documentelor; cifrele în caractere cursive indică numărul
notelor de subsol.
575
INDICE DE NUME ŞI AL PRINCIPALELOR MATERII /

INDEX OF THE NAMES AND SUBJECT MATTERS
A Aleco Pacha, [Vogoride, Alexandru, Stepanov

(1823-1910), prinţ], guvernatorul Rumeliei
Aarifi Pacha (1830-1895), ministrul otoman de Orientale (1879-84), 57, 389, 418
externe (1882-1884), 7, 18, 27, 37, 41, Alexandru al II-lea (1818-1881), ţar al Rusiei
56, 74, 212, 293, 502 (1855-81), 44, 487
Abdul Hamid II (1842-1918), sultan al Alexandru al III-lea (1845-1894), ţar al Rusiei
Imperiului Otoman (1876-1909), 7, 18, (1881-94), 182, 201, 221, 230, 232,
41, 44, 56, 59, 74, 182, 212, 221, 223, 259, 289, 326, 331, 345, 357, 387, 391,
227, 230, 233, 251, 256, 257, 289, 373, 393, 396, 398, 400, 401, 418, 419, 433,
381, 389, 410, 434, 448, 453, 460, 470, 437, 440, 445, 449, 463, 464, 466, 468,
492, 502, 504, 509 473, 476
Abdul-Aziz (1830-1876), sultan al Imperiului Alexandru I, Joseph de Battenberg (1857-
Otoman (1861-76), 331, 448, 492 1893), principe al Bulgariei (29 apr.
Abdullah-Paşa, magistrat otoman, preşedintele 1879-7 sept. 1886), 57, 72, 197, 201,
curţii marţiale a vilayetului Monastir, 237, 221, 227, 230, 233, 253, 255, 257, 259,
256, 279, 284 285, 289, 387, 391, 395, 396, 397, 400,
Actul de Navigaţie, (l’Acte de Navigation du 404, 418, 433, 440, 449, 460, 463, 466,
7 Novembre 1857), 151, 160, 204 473, 476, 478, 483, 487, 491, 506, 509
adresa studenţilor români din Paris 161 alianţa celor trei împăraţi (Dreikaiserbund),
Adunarea Naţională a Bulgariei, 57 44, 468
Adunarea naţională a Greciei, 60, 207 alianţa austro-germană, 44, 59, 247, 251, 360,
afacerea (l’affaire) Bontoux, 458 380, 393, 398, 401, 412, 426, 468
afacerea Brialmont, 324, 328, 330, 332, 481, 493 alianţa italo-austro-germană, 229, 247, 251,
afacerea Egiptului (les affaires d’Egypte), 31, 438
56, 75, 212, 478, 506 alianţa României cu Imperiile Centrale, 172,
afacerea Hecht, 475, 481 202, 247, 264, 292, 330, 349, 351, 353,
afacerea Hurmuzaki, 430, 485, 494 354, 355, 359, 360, 361, 363, 366, 369,
afacerea Apostol Mărgărit (arestarea), 231, 371, 372, 374, 375, 377, 378, 379, 380,
234, 235, 236, 237, 238, 241, 244, 245, 382, 384, 385, 386, 388, 391, 393, 394,
249, 250, 252, 256, 263, 266, 279, 284, 404, 405, 406, 407, 408, 412, 413, 415,
291, 392 421, 423, 424, 426, 429, 430, 431, 432,
afacerea Sudanului, 478 438, 441, 444, 453, 463
agitaţie antisemită în Ungaria, 346 amenajări fluviale, 182
Agura, Dimiter, profesor de istorie, gerantul Anghelovitch, colonel sîrb, adjutant de cîmp al
ministerului bulgar al instrucţiunii regelui Milan I, 232
publice, primul rector al Universităţii Arabi Pacha, Ahmad Arabi Al-Husain (1839-
din Sofia (1888), 196, 259 1911), general egiptean, lider al partidului
Ahmet-Paşa, demnitar otoman, guvernatorul naţionalist Al-Hizab al Watani, ministru
Salonicului, 256, 279, 284 de război din februarie 1882, înfrânt de
577
britanici la Tall el-Kebir, la 13 septembrie 360, 361, 370, 371, 372, 373, 374,
1882, exilat pînă în 1901, 391 378, 379, 380, 382, 385, 386, 386,
arbitraj (question de l’arbitrage proposé par la 387, 388, 393, 404, 406, 409, 412,
Turquie dans l’affaire des biens des 418, 419, 425, 426, 427, 433, 436,
couvents dédiés), 13, 26, 84, 133, 145, 438, 444, 445, 446, 453, 463, 465,
149, 150 468, 473, 480, 487, 492, 497, 506, 509
arendarea impozitelor în Franţa, 44 averile mănăstirilor închinate, 13, 19, 26, 84,
Argyll, George John Douglas Campbell (1823- 96,133, 145
1900), al 8-lea duce de, om politic britanic,
fruntaş liberal, lord keeper of the privy seal
în guvernul Gladstone (1880-81), 443, 506 B
arhiepiscop, catolic de Bucureşti, 124
armata, bulgară, 57, 221, 259, 387, 391, 400, Baker Pacha, Valentine (1827-1887), general-
418, 471, 473, 476 locotenent de origine britanică, comandantul
armata, egipteană, 478 trupelor otomano-egiptene la Cairo şi
armata, franceză, 22 şeful poliţiei, guvernator general al Sudanului
armata, germană, 203, 214, 463 Oriental, 478
armata, greacă, 320 Balabanov, Marko Dimitriev (1837-1941), om
armata, otomană, 331, 400 politic bulgar, fruntaş al partidului
armata, rusă, 418, 449, 473, 476, 509 liberal, ministru al afacerilor externe şi
Armstrong (maison Armstrong), 337, 343, 348 al cultelor (7 sept.-31 dec. 1883), 259,
Arséniev, secretar de legaţie, gerantul agenţiei 345, 395, 397, 400, 418, 433, 437, 449,
diplomatice ruse la Sofia, 57, 289 473, 509
Artin Dadian Effendi, mustéchar – sub- Ballhausplatz, 172, 278, 438
secretar de stat la ministerul otoman de Banca Thessaliei, 88
externe, 7, 293, 460 Barrère, Camille Eugene Pierre (1851-1940),
Aslan, 478 delegatul Franţei în CED (1880-83),
Assim Pacha, Mehmet, mareşal, adjutant de ulterior agent diplomatic la Cairo (din
câmp onorific al sultanului Abdul Hamid iulie 1883), 2, 5,14, 15, 19, 20, 24, 32,
II, 373 Assim Pacha, om de stat otoman, 37, 39, 49, 51, 52, 59, 64, 67, 68, 70,
evkaf-naziri, intendent pentru evkafs 83, 94, 102, 103, 109, 116, 117, 118,
(bunurile consacrate moscheelor) în 123, 128, 136, 140, 141, 142, 158, 162,
cabinetului Said Pacha, 212 170, 178, 180, 182, 198, 202, 204, 222,
Athanasiades, deputat grec, fost ministru de 247, 337, 347, 348, 356, 370, 470
finanţe în cabinetul Koumoundouros, BAVARIA, 36, 151, 173, 175, 267
60 Bazaine, François Achille (1811-1888),
AUSTRO-UNGARIA, 2, 4, 5, 8, 12, 14, 15, mareşal francez, şef al armatei Rinului
16, 17, 19, 26, 28, 31, 36, 37, 39, 41, în războiul franco-prusac, judecat în
43, 44, 45, 49, 51, 56, 59, 66, 70, 71, 1873 pentru defecţiunea din aug.-oct.
83, 86, 89, 94, 100, 102, 103, 107, 1870, condamnat la 20 de ani de
109, 112, 116, 118, 121, 123, 127, închisoare (iniţial la moarte, pedeapsă
128, 131, 136, 137, 142, 145, 149, comutată), a evadat la 10 aug. 1874,
151, 160, 162, 163, 164, 168, 172, refugiindu-se în Spania, 44
175, 176, 178, 180, 182, 183, 184, Bălăceanu, Ion (1828-1914), ministrul României
185, 190, 191, 192, 198, 201, 202, la Roma (1 nov. 1882-23 sept. 1884), 1,
204, 208, 209, 219, 221, 229, 239, 13, 25, 26, 33, 35, 45, 52, 93, 96, 107,
240, 242, 247, 253, 264, 267, 270, 115, 124, 133, 134, 149, 173, 174, 175,
274, 278, 285, 288, 289, 292, 294, 178, 180, 185, 189, 194, 205, 206, 211,
295, 298, 301, 304, 305, 306, 308, 213, 226, 243, 247, 251, 261, 272, 273,
309, 310, 313, 314, 315, 316, 317, 294, 296, 298, 299, 307, 311, 317, 330,
319, 321, 329, 330, 332, 333, 334, 332, 353, 402, 438, 439, 459, 462, 498,
335, 343, 344, 347, 348, 351, 358, 510
578
Beldiman Alexandru (1855-1924), diplomat Bogicevic, Milan M. (n. 1840), ministrul

român, prim secretar la legaţia din Berlin Serbiei la Viena, ministrul sârb al
(3 oct. 1881-23 mai 1883), delegat pe afacerilor externe (21 sept. 1883-7 feb.
lângă legaţia de la Londra pe durata 1884), 422, 425
lucrărilor conferinţei ambasadorilor Boleslawski, cavaler von, consul general la
marilor puteri privind navigaţia Galaţi şi delegat al Austro-Ungariei în
danubiană (feb.-mart. 1883), şef al CED (1882-90), 219
diviziei politice (1 iul. 1883), gerant al Bonetti, reverend, părinte lazarist, superiorul
legaţiei de la Berlin (iul.-aug. 1883), misiunii catolice din Salonic, 266, 291,
ataşat pe lângă preşedintele consiliului 303, 428, 456
de miniştri, Brătianu, la Gastein şi Viena Braţul Oczakov, 153, 166, 204
(1 sept.-29 oct. 1883), 302, 334, 335, Braţul Sf. Gheorghe, 171
379, 388 Braţul Sulina, 182
BELGIA, 2, 6, 24, 31, 85, 233, 267, 324, 328, Bray-Steinburg, Hippolyt (1842-1913) conte
330, 446, 474, 475, 481, 493, 506 von, ministrul rezident al Germaniei la
Belimarcovitch, general în retragere sîrb, 232 Belgrad (acred. în aug. 1879), 310
Berchem Max von, consilier al ambasadei Bray-Steinburg, Otto Camillus Hugo (1807–
germane la Viena, 444 1899), conte von, ministrul Bavariei la
Beust, Friedrich Ferdinand (1809-1886), conte Viena (1871-96), 271
von, ministrul austro-ungar al afacerilor Brătianu, Dumitru (1817-1892), om politic şi
externe (1866-71), 2 diplomat român, fost preşedinte al
Bibra, Alfred Ludwig (1827-1883), conte von, consiliului de miniştri (22 apr.-21 iun.
ministrul Bavariei pe lîngă Sfîntul 1881) şi ministru al afacerilor externe
Scaun, 175 (10 apr.-8 iun. 1881), ministru la
Biegeleben, Rüdiger, baron von, ministrul Constantinopol (10 oct. 1878-10 apr.
rezident al Austro-Ungariei la Sofia, 418 1881), 256, 279, 503
Billot, Albert, directorul direcţiei afacerilor Brătianu, Ion. C. (1821-1891), om de stat
politice în ministerul francez de externe român, liderul partidului liberal,
(1883-85), 94, 162, 300 preşedintele consiliului de miniştri
Biserica Ortodoxă Română, (conflictul religios (1881-888), 32, 44, 49, 99, 158, 190,
cu Patriarhia ecumenică de la Constantinopol), 247, 262, 268, 319, 321, 322, 323, 324,
503 327, 337, 338, 343, 344, 348, 350, 351,
Biserica ortodoxă sârbă, 192, 216 355, 361, 362, 363, 364, 366, 369, 372,
Bismarck Otto Eduard Leopold von, duce de 374, 375, 377, 379, 382, 384, 385, 386,
Lauenburg (1815-1898), Bundes- 388, 393, 394, 398, 404, 405, 407, 411,
Kanzler (1866-71), Reichs-Kanzler – 426, 438, 441, 442, 481, 485, 487
cancelar al Imperiului German (1871- Brialmont, Henri Alexis (1821-1903), general
90), 28, 38, 39, 44, 49, 82, 84, 107, şi inginer militar belgian, inspector-
111, 112, 139, 165, 190, 200 203, 214, general al fortificaţiilor şi comandant al
246, 247, 264, 268, 292, 318, 360, 366, corpului de ingineri, 324, 328, 330,
368, 369, 372, 374, 377, 379, 380, 382, 332, 474, 475, 481, 493
384, 385, 386, 393, 394, 413, 415, 421, BULGARIA, 14, 31, 37, 44, 47, 55, 56, 57,
426, 431, 438, 453, 463, 468, 471, 494, 59, 66, 70, 71, 72, 74, 85, 90, 101, 103,
495, 496, 500, 501, 508 110, 125, 127, 128, 131, 135, 137, 138,
Bismarck, Herbert Nicolaus Heinrich 140, 141, 156, 163, 182, 195, 197, 201,
Ferdinand (1849-1904), conte von, 204, 221, 227, 230, 233, 240, 253, 254,
prim secretar al ambasadei Germaniei 255, 257, 259, 263, 270, 273, 285, 289,
la Londra (1882-84), 414, 461 293, 304, 319, 331, 345, 360, 367, 373,
Boerescu Vasile (1830-1883), profesor 381, 383, 386, 387, 391, 395, 396, 397,
universitar şi om de stat român, fost 398, 400, 404, 405, 417, 418, 419, 420,
ministru al afacerilor externe (11 iul. 426, 433, 437, 438, 440, 443, 449, 450,
1879-9 apr. 1881), 181, 506 458, 460, 463, 464, 466, 467, 471, 473,
579
476, 478, 480, 483, 487, 489, 491, 492, Carol I, Eitel Zephyrin Ludwig de Hohenzollern-
505, 506, 509 Sigmaringen (1839-1914), domnitor
Burke, reprezentantul Marii Britanii în administraţia (1866-1881) şi rege al României (1881-
datoriei publice otomane 1914), 6, 132, 199, 208, 219, 226, 239,
Burmov, Todor Stoyanov (1845-1906), consilier 292, 318, 328, 330, 334, 349, 361, 370,
de stat, ministrul bulgar de finanţe în 386, 444, 475, 481, 493, 498
guvernul Sobolev (1882-83), 201, 259, Carp, Petre P. (1837-1919), ministrul
387, 418, 433, 492 României la Viena (31 oct.1882-22
Busch, Clemens August (1834-1895), sub- sept. 1884), 2, 5, 9, 11, 14, 16, 21, 32,
secretar de stat la departamentul german 38, 49, 58, 59, 62, 63, 65, 70, 86, 95,
al afacerilor externe (1881-85), 264, 268, 102, 103, 159, 161, 164, 169, 172, 176,
318, 369, 415, 421, 426, 431, 432 181, 184, 186, 191, 198, 200, 202, 209,
Butculescu, Dimitrie C. (1845-1916), om politic 218, 220, 222, 239, 242, 247, 262, 269,
român, deputat, arheolog, promotor al 271, 274, 276, 278, 281, 282, 305, 314,
mişcării cooperatiste, vicepreşedinte al 315, 364, 371, 375, 377, 378, 380, 382,
Societăţii Enciclopedice, preşedinte al 386, 404, 405, 407, 413, 423, 424, 427,
Societăţilor cooperative din România, 446 429, 430, 438, 441, 442, 465, 471, 480,
482, 485, 494, 497, 500,
Cassian, directorul Companiei Danubiene
C austro-ungare de vapoare, 262
catolici, albanezi, 130
Calice, Heinrich (1831-1912), baron von, Cavour, Camillo Benso (1810-1861), conte,
ministru plenipotenţiar (1876) şi om de stat italian, preşedintele
ambasador al Austro-Ungariei la consiliului de miniştri al Regatului
Constantinopol (acred. 15 iulie 1880– Sardiniei şi Piemontului (1851-1860) şi
1906), 270, 373, 430 ulterior al Italiei (1860-61), 248, 251,
Callinic, monseniorul, mitropolitul Salonicului, 272, 294
237 călătoria principelui Nicolae al Muntenegrului
campania anti-românească a Austro-Ungariei la Constantinopol, 373, 386, 389, 414
în presa europeană, 278 călătoria regelui Carol I în Italia, 187, 194,
Campenon, Jean Baptiste Marie Edouard 199, 205, 206, 208, 211, 226
(1819-1891), general, ministrul francez călătoria regelui Carol I în Germania, 202
de război (oct. 1883 – ian. 1885), 468 căpitanii de port, 66
Cantacuzène, Alexandre G., prinţ, consilier al Cărţile albastre engleze, 208
ambasadei Rusiei la Londra, 50 cedarea Basarabiei, menţ., 175
Caoper-Effendi, comisarul imperial otoman al Challemel-Lacour, Paul Armand (1827-1896),
drumurilor de fier orientale cu reşedinţa ministrul francez al afacerilor externe,
la Salonic, 256 (21 feb.-20 nov. 1883), 162, 184
Caprivi-Caprara de Montecuculi, Georg Leo chestiunea bulgară (la question bulgare),
(1831-1899), conte von, general- 195,196, 201, 254, 255, 259, 289, 345,
locotenent, admiralittätsstaatssekretär - 387, 391, 395, 396, 397, 398, 400, 403,
şeful amiralităţii germane (1883-88), 404, 405, 418, 420, 426, 433, 437, 440,
203 443, 449, 450, 460, 461, 464, 466, 468,
Capuţineanu, Mihail, arhitect, profesor la 471, 473, 476, 478, 480, 487, 491, 506,
şcoala de poduri, şosele şi mine, om de 509
afaceri român, 337, 343 chestiunea danubiană (affaires danubiennes),
Caragiani, Ion (1841-1921), profesor de limba 4, 5, 31, 36, 39, 49, 59, 83, 139, 144,
greacă la universitatea din Iaşi, membru 162, 190, 264, 267, 268, 287, 292, 313,
al Academiei Române, 279 360, 372, 382, 384
Carathéodory Effendi, Constantin Et., delegatul Chilia, chestiunea (Kilia, l’affaire de Kilia), 1,
Imperiului Otoman în CED (1878-86), 74 5, 16, 20, 31, 34, 36, 44, 56, 58, 59, 62,
Carnovitch, guvernatorul oraşului Sofia, 201 65, 66, 67, 68, 70, 71, 73, 79, 81, 87,
580
89, 93, 94, 114, 123, 127, 138, 147, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44,
148, 153, 162, 166, 168, 170, 173, 174, 45, 46, 48, 49, 51, 52, 53, 55, 56, 58,
175, 178, 182, 185, 189, 202, 204, 218, 59, 61, 62, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70,
239, 267, 304, 445, 483; 71, 72, 73, 74, 76, 77, 78, 79, 80, 83,
Chichkine, N., ministrul Rusiei la Atena 85, 86, 87, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 97,
(acred. la 28 iulie 1880), 253 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106,
CHINA, 117, 398 107, 108, 109, 110, 111, 113, 114,
Chiţu, Gheorghe (1828-1897), om de stat 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121,
român, fost ministru de finanţe (1881- 123, 125, 127, 129, 131, 132, 134,
82), ministru de interne (1 aug. 1882-22 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141,
iun. 1884), 256, 279 143, 144, 145, 146, 147, 148, 152,
Cimbruţ, vice-consul al României la 153, 156, 157, 158, 159, 160, 162,
Budapesta, 346 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170,
Clare Ford, Francis, sir, ministrul Marii 171, 174, 177, 178, 180, 181, 182,
Britanii la Atena, 436 183, 184, 186, 190, 191, 193, 198,
Clemenceau, George (1841-1929), om politic 200, 202, 208, 210, 218, 221, 228,
francez, 161 239, 247, 248, 251, 260, 264, 267,
Comisia Europeană a Dunării (Commission 270, 273, 286, 287, 288, 292, 294,
Européenne du Danube), 5, 7, 12, 14, 295, 304, 310, 313, 317, 321, 332,
20, 24, 34, 37, 53, 55, 59, 65, 66, 68, 337, 338, 339, 343, 347, 348, 350,
69, 71, 72, 73, 76, 77, 81, 83, 87, 89, 358, 360, 362, 370, 439
94, 100, 101, 104, 114, 119, 127, 131, conferinţa de la Salzburg (întâlnirea Bismark-
136, 138, 153, 156, 165, 166, 168, 174, Kálnoky), 393
178, 182, 183, 189, 204, 210, 215, 243, conflictul, Bălăceanu-Mancini-Sturdza, 332,
248, 267, 273, 321, 360, 362, 391, 445, 402, 439, 459, 462
483 Constandinescu, supus român, institutor în
Comisia internaţională de la Alexandria Epir, 428
(International Indemnity Commission, Constantinide, Iancu, dragomanul vilayetului
commission internationale chargée Monastir, 266
d’allouer des indemnités à ceux qui ont consulat, român în Egipt, 6
souffert des événements d’Egypte), 6, consulul general al Rusiei pentru Rumelia
75, 122 Orientală, 57
Comisia de supraveghere a navigaţiei pe conte, de Vrancea, (regele Carol I), 199, 208
Dunăre, 14, 31, 66, 151 contesă, de Vrancea, (regina Elisabeta), 199, 208
Comisia mixtă a Dunării, 100, 103, 107, 128, Contostavlos, Alexandros, ministrul grec al
157, 160, 183, 204 afacerilor externe (din 21 iulie 1883),
Comitetul permanent al Rumeliei Orientale, 57 207, 225, 275, 394, 434, 499
Compania Danubiană de vapoare austro- convenţia comercială, vamală şi de navigaţie
ungară (Société du Danube), 31, 262 dintre România şi Austro-Ungaria, 176,
Congresul, de la Aix-la-Chapelle (1818), 10, 329
76, 267, 294 convenţia consulară dintre România şi SUA,
Congresul, de la Berlin (1878), 44, 59, 66, 76, 54
83, 132, 189, 453, 506 convenţia comercială dintre România şi SUA,
Congresul, de la Viena (1815), 66, 204, 251, 54
267 convenţia de la Galaţi, 141
Conferinţa Ambasadorilor Marilor Puteri convenţia de la Gastein, 305
(pentru fixarea frontierelor convenţia de la Londra (tratatul de la, 1883),
Muntenegrului, 24 mai 1881), 373 44, 183, 202, 267, 344
Conferinţa de la Londra privind navigaţia convenţia de navigaţie între Olanda şi Belgia, 24
danubiană (Conférence de Londres), 3, convenţia Prutului, 87
5, 7, 8, 9, 10, 12, 14, 17, 18, 19, 20, convenţie consulară, româno-britanică, 506
21, 23, 25, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, convenţie telegrafică, bulgaro-sârbă, 57
581
Corti, Luigi (1823-1888), conte, ministrul Davidow, Aleksandr Petrovich, diplomat rus,
Italiei la Constantinopol (1880-86), consilier al ambasadei Rusiei la Londra,
251, 410 12, 31
Corvin, baron, şambelanul curţii princiare Davila, Carol (1828-1884), general şi medic
bulgare, 227 român de origine franceză, fondatorul
Courcel, Chaudron de Courcel, Alphonse învăţământului medical şi al serviciului
(1835-1919), baron de, ambasadorul sanitar militar în România, comandant
Franţei la Berlin (1881-86), 49, 496 al serviciului militar al armatei, 175
Cristisch, însărcinatul cu afaceri sârb la De Launay, Edoardo (1820-1892), ambasadorul
Constantinopol, 389 Italiei la Berlin (1876-92), 508
criza guvernamentală otomană, 212 Delijeoris, Epameinondas (1829-1889), om
criza ministerială bulgară, 57 politic grec, fost preşedinte al consiliului
criza politică din Belgia, 328, 383 de miniştri, (al VI-lea guvern D., 10
criza politică din Bulgaria, 221, 254, 255, 259, mart.-7 iun. 1877), 327, 507
289, 345, 387, 391, 395, 396, 397, 400, Delijiannis, Theodor (1826-1905) om politic
403, 418 grec, 507
criza politică din Grecia, 225, 265, 275, 277, Delta Dunării, 66
320, 323, 327 Depretis Agostino (1813-1887), preşedintele
criza politică din Imperiul Otoman, 223, 331, consiliului de miniştri al Italiei (1881-
410 87), 214, 251
criza politică din Serbia, 232, 269, 285, 319, Devaux, Jules Jean Paul (1828-1886), ministru
322, 359, 399, 409, 416 plenipotenţiar, şeful de cabinet al
Crowe, Joseph Archer (1825-1896), diplomat regelui Belgiei, 474, 481
britanic şi critic de artă, ataşat diplomaţi, morţi la Roma, 173
comercial la Paris (din 1882), secretarul Di Robilant, Nicolis Carlo Felice (1826-1888),
conferinţei ambasadorilor marilor general, conte, ambasadorul Italiei la
puteri privind navigaţia danubiană de la Viena (1876-1885), 292
Londra, 117 Dilke, Charles Wentworth (1810-1896), sir,
Crowley, doamna, 478 fost sub-secretar de stat la Foreign
Cuciuranu, Victor (n. 1850), diplomat român, Office, preşedintele comitetului britanic
judecător asesor la consulatul general pentru guvernământul local (1882-
din Constantinopol (oct. 1880-iun. 1885), 31, 67
1883), secretar de legaţie cl. a II-a la Dimitrescu-Maican, Nicolae (1846-1902),
Berlin (iun. 1883-feb. 1885), 379 colonel, comandantul flotilei de război
Curtopassi, Francesco (1839-1895), conte, dei a României (1879-88), 346
marchesi, ministrul Italiei la Atena (7 Doctrina Monroe, 181
sept. 1879-25 dec. 1887), 253 Domontovich, Mikhail, general rus, şef al
Cutbill, W., consulul României la Londra, 506 cancelariei comisarului imperial rus la
Cuza, Alexandru Ioan I (1820-1873), domnitor al Sofia (1878-79), 289, 391
Principatelor Unite (5&24 ian. 1859-24 Dondoukov-Korsakov, Aleksandr Mikhailovich
ian. 1862), domnitor al Principatelor (1822-1883), knyaz (prinţ), fost guvernator
Unite Române (24 ian. 1862-10/11 feb. rus al Bulgariei în 1878, comisar
1866), 427 imperial la Sofia (1878-79), 319, 418
Dontchitsch, arhimandrit sârb, 192
Duclerc, Charles, preşedintele consiliului de
D miniştri şi ministru al afacerilor externe
(7 aug. 1882-28 ian. 1883) al Franţei,
Daily Telegraph, 278, 438 51, 92, 94, 162
DANEMARCA, 401, 433 Dufferin, Frederick Hamilton-Temple-Blackwood
Datoria Publică Otomană (la dette publique lord, primul marchiz D. şi Ava (1826-
ottomane), 450, 492 1902), ambasadorul Marii Britanii la
Constantinopol (1881-84), 509
582
E Forster, William Edward (1818-1886), fost

ministru britanic (chef secretary pe
Eber, general, 290 lângă lodul locotenent) pentru Irlanda
economia, în Ungaria, 176 (1880-82), 433
Edhem Pacha, ministrul otoman de interne, fortificaţii la Dunăre,36,181,186
212 FRANŢA, 2, 12, 22, 26, 40, 44, 49, 51, 57, 59,
EGIPT, 6, 36, 59, 75, 94, 212, 221, 348, 391, 64, 70, 94, 96, 155, 156, 161, 162, 173,
450, 453, 461, 478, 492, 506 201, 221, 229, 247, 251, 253, 286, 288,
Ehrnrot, Johann Casimir Gustavovich (1833- 289, 328, 331, 337, 379, 391, 398, 446,
1913), general rus, preşedintele 453, 461, 463, 468, 470, 492, 494, 496,
consiliului de minişti al Bulgariei în 501
1881, 289, 345 Franz Josef I, Karl (1830-1916), împărat al
Elliot, Henry sir, ambasadorul Marii Britanii la Austriei, rege al Ungariei, Boemiei etc.
Viena (1877-83), 36, 41, 102, 218, 222 (1848-1916), 95, 182, 351, 354, 371,
Esarhu, Alexandru, consulul României la 391, 393, 425, 444, 463, 500
Constantinopol, 492 Frederic al II-lea, 44
etatizare, a căilor ferate în Germania, 44 Frederik-Wilhelm, prinţul moştenitor al
Eustaţiu, Constantin I. (n. 1832), şeful diviziei Germaniei, 349, 353, 361, 372
contabilităţii în ministerul român al Fremden Blatt, 102, 315
afacerilor externe (din mai 1882), 478 Frère-Orban, Hubert Joseph Walther (1812-
evrei, din Ungaria, 176 1896), om de stat belgian, prim-
expansiunea Austriei în Orient şi Balcani, 304, ministru între 1868-1870 şi 1878-1884,
393 324, 328, 474, 479, 481, 493
expansiunea Rusiei în Orient, 304
G
F
Gagarine, prinţ, preşedintele societăţii ruse de
Fallières, Armand Clement (1841-1931), navigaţie Gagarine, 418
preşedintele consiliului de miniştri şi Galib-Paşa, muşirul – guvernatorul general al
ministru al afacerilor externe al Franţei Salonicului, 256, 284
(29 ian.-17 feb. 1883), 94, 162 Gambetta Léon, preşedintele consiliului de
Farra, Alexandru, consulul general al miniştri şi ministru de externe al Franţei
României la Budapesta, 63, 176, 329, (14 noiembrie 1881-30 ian. 1882), 22,
485 506
Faveyrial, père, directorul şcolii lazariştilor şi Garasanin, Milutin, om de stat sârb, preşedinte
şef al misiunii catolice din Bitolia al consiliului de miniştri (1884-1887),
(vilayetul Monastir), 266, 428 427
Ferry, Jules (1832-1893), om de stat francez, Gazette de l’Allemagne du Nord, 334, 379,
preşedintele consiliului de miniştri (21 453
feb. 1883-30 mart. 1885) şi ministru al Gazette de Cologne, 334
afacerilor externe (din 20 nov. 1883), Gazette de Hongrie, 63
496, 501 Gazette de Moscou, 335
Fitzmaurice, Edmond George Petty (1846- Gazette de Roumanie, 446
1935), lord, sub-secretar de stat Gazette Officielle de Vienne, 289
parlamentar la Foreign Office (1882- Gennadiev, diplomat bulgar, şef de secţie,
1885), 31, 43, 64, 117, 182, 193, 333, însărcinat cu funcţia de secretar general
348, 356, 365 al ministerului afacerilor externe în
Fonton, N. A. de, consilier al ambasadei 1883, 201
Rusiei la Viena, 386 George I (1845-1913), rege al Greciei (1863-
Foreign Office, 12, 55, 75, 122, 182, 200, 224, 1913), 197, 201, 221, 253, 257, 259,
248, 343, 350, 390, 449, 478 507
583
GERMANIA, 44, 49, 70, 80, 82, 84, 107, 118, Marii Britanii (1880-1885), 309, 401,
143, 145, 150, 159, 160, 165, 168, 172, 404, 414, 419, 443, 449, 461, 478
173, 175, 182, 190, 201, 214, 215, 221, Gödel-Lannoy, însărcinatul cu afaceri al
229, 246, 247, 253, 264, 270, 288, 292, Austro-Ungariei la Atena, 436
310, 325, 328, 331, 334, 337, 339, 343, graniţa bulgară cu Dobrogea, 47
344, 347, 355, 360, 361, 364, 366, 372, Granville, George (1815-1891), lord Leveson,
374, 379, 380, 382, 386, 388, 391, 393, al 2lea conte, secretarul de stat pentru
418, 419, 423, 424, 426, 429, 438, 444, afacerile externe al Marii Britanii
446, 453, 463, 468, 480, 484, 487, 492, (Foreign Secretary, 1880-85), Lord
498, 509, 510 Warden of the Cinque Ports (1865-
Ghica, Emil I., agent diplomatic şi consul 1891), 12, 19, 31, 36, 43, 55, 64, 67,
general al României la Sofia (25 sept. 68, 73, 76, 83, 91, 101, 104, 107, 117,
1881-18 feb. 1885), 57, 72, 90, 125, 122, 123, 127, 132, 144, 146, 148, 152,
128, 140, 141, 163, 195, 196, 201, 221, 182, 183, 190, 191, 193, 208, 210, 219,
230, 254, 255, 259, 289, 391, 395, 396, 220, 224, 248, 267, 270, 271, 276, 282,
397, 400, 403, 417, 418, 420, 466, 473, 283, 287, 288, 293, 295, 296, 297, 301,
476, 483, 489, 491, 509 302, 304, 305, 309, 313, 316, 317, 319,
Ghica, Gheorghe M., ministrul României la 331, 333, 336, 337, 338, 343, 344, 350,
Atena (30 sept. 1882-19 feb. 1885), 60, 356, 362, 370, 381, 390, 391, 443, 473,
88, 98, 188, 197, 207, 225, 253, 257, 506
263, 265, 275, 277, 320, 323, 327, 367, Grădişteanu Petre, om politic român, senator,
394, 434, 435, 436, 457, 499, 507 307, 314, 315
Ghica, Grigore I., secretar general al GRECIA, 6, 85, 197, 221, 233, 257, 259, 263,
ministerului român al afacerilor externe 276, 277, 289, 320, 331, 394, 367, 373,
(21 oct. 1882-6 martie 1885), 235 433, 434, 436, 450, 457, 473, 492, 499,
Ghica, Ion (1816-1897), ministrul României la 503, 506, 507
Londra (1 iul. 1881-1 mart. 1891), 5, Grekov, Dimitur Panayotov (1847-1901),
10, 12, 19, 24, 31, 36, 43, 44, 50, 53, ministrul bulgar de justiţie (1882-83),
54, 55, 55, 64, 66, 67, 68, 69, 73, 75, 345, 387, 391, 395, 397, 400, 420, 491,
76, 78, 80, 87, 89, 91, 92, 97, 99, 100, 509
101, 103, 104, 105, 106, 108, 109, 110, Grégoire, legatul Exarhului bisericii ortodoxe
114, 116, 117, 118, 121, 122, 123, 127, bulgare, 201
129, 131, 132, 133, 135, 136, 137, 138, Grévy, Jules (1813-1891), al III-lea preşedinte
140, 146, 147, 148, 151, 152, 153, 155, al Republicii Franceze (1879-87), 221
156, 157, 163, 163, 165, 166, 167, 171, Grimm, Leib Medik, membru al casei militare
177, 179, 182, 183, 193, 210, 215, 224, a Principelui Alexandru I al Bulgariei,
248, 267, 276, 280, 281, 282, 283, 287, 449
288, 288, 290, 302, 304, 305, 309, 313, Gruitch, Ephrem, ministrul Serbiei la
321, 325, 333, 336, 336, 337, 338, 339, Constantinopol (acred. apr. 1880), 389, 416
340, 341, 342, 343, 347, 348, 350, 352, gurile Dunării, 10, 14, 16, 20, 31, 34, 36, 44,
356, 357, 358, 361, 362, 365, 370, 371, 58, 9, 62, 65, 66, 81, 100, 123, 127,
390, 391, 392, 411, 414, 419, 443, 446, 189, 204
461, 478, 483, 506
Giers, Nikolaj Karlovic (1820-1895), ministrul
rus de externe (1878-1895), 1, 2, 5, 16, H
30, 31, 36, 42, 48, 50, 58, 62, 63, 65,
68, 70, 71, 78, 79, 83, 102, 112, 114, Hadzhienov, Ivan, primar al Sofiei (1 oct.
126, 145, 163, 221, 270, 304, 306, 326, 1881-29 apr. 1883), 259, 345
404, 405, 418, 420, 445, 449, 463, 468, Hakékian Bey, Tito, notabil armean rezident la
471, 473, 484, 487, 497, 500 Cairo, recomandat de colonia
Gladstone, William Ewart (1809-1898), prim românească pentru postul de consul
lord al Trezoreriei, prim-ministru al general al României la Cairo, 6
584
Harcourt-Vernon, W. sir, secretar de stat

pentru afacerile interne al Marii Ianko-Effendi, Constandinidis, dragomanul
Britanii, 443 vilayetului Monastir, 237
Horvatovitch, colonel, ministrul Serbiei la Iconomoff, preşedintele consiliului de stat
Petersburg, 232 bulgar, 345
Hassan-Paşa, comandantul militar al Ignatiev, Nikolai Pavlovič (1832-1908),
vilayetului Salonic, 237, 256, 279 general şi diplomat rus, fost ambasador
Hatzfeldt-Wildenburg, Paul (1831-1901), al Rusiei la Constantinopol (1864-
conte von, secretarul de stat pentru 1877), adjutant de cîmp general al
afacerile externe al Germaniei (1881- ţarului Alexandru al III-lea, fost
85), 34, 39, 59, 84, 111, 112, 139, 142, ministru de interne (1881-882), 446
143, 147, 150, 165, 190, 198, 200, 228, IMPERIUL OTOMAN, 7, 13, 41, 44, 50, 56,
264, 313, 360, 361, 363, 366, 372, 426, 57, 59, 74, 76, 84, 96, 182, 221, 237,
468, 484, 244, 245, 250, 253, 256, 257, 259,
Havas, agenţie de ştiri (telegrame Havas), 15, 266, 270, 276, 279, 289, 320, 331,
27, 56, 114, 155 373, 410, 418, 428, 433, 450, 453,
Haymerlé, Heinrich Karl (1828-1881), conte 460, 470
von, ministrul austro-ungar al afacerilor incidentul, Grădişteanu, 314, 315
externe (1879-1881), 467 incognito, 194, 205, 206, 208
Hecht, reprezentant al Société Générale Belge Indépendance Belge, 120
la Bucureşti, 475, 481 inspector, pe Dunăre, 163
Hengelmüller von Hengervar, Ladislaus, instrucţiunile pentru reprezentantul României
consilier al ambasadei Austro-Ungariei la conferinţa Dunării, 66
la Londra, 347, 348 Ipătescu, general român, comandantul misiunii
Hilkoff, prinţ rus, ministru bulgar al lucrărilor militare participante la manevrele militare
publice în guvernul Sobolev, 57, 196, bulgare, 391
201, 259, 400, 418 Ipsilanti, G., prinţ, ministrul Greciei la Viena
Hitrovo, Mikhail Aleksandrovich (1837-1906), (acred. la 1 mart. 1867), 480
agent diplomatic şi consul general al iredentismul italian, 95
Rusiei la Sofia (1881-83), 57, 345 iredentismul românesc, 95, 315
Hobe-Pacha, ofiţer de cavalerie german Istóczy, deputat maghiar, 346
(maior), general în armata otomană, ITALIA, 1, 2, 12, 25, 26, 33, 35, 44, 45, 49,
331 50, 59, 62, 93, 107, 149, 167, 173,
Hoorickx, F., ministrul rezident al Belgiei la 182, 187, 189, 194, 208, 215, 219,
Bucureşti, 474, 475, 481, 493 226, 229, 230, 232, 247, 251, 253,
Hoyos-Sprinzenstein Aubert, Laszlo von 273, 288, 292, 294, 296, 315, 316,
Hoyos-Sprinzenstein, diplomat austro- 317, 328, 330, 343, 344, 360, 388,
ungar, fost ministru la Bucureşti (21 391, 393, 410, 438, 439, 446, 462,
oct. 1878-29 mart. 1882), 38, 172 463, 492, 498, 506, 508, 510
Hristitch, Felix (1819-1905), ministrul Serbiei izolarea Franţei, 393
la Londra, plenipotenţiar la conferinţa izolarea Italiei, 251
privind navigaţia danubiană de la izolarea României, 360
Londra, transferat la Paris în octombrie izolarea Rusiei, 393
1883, 9, 370, 425
Hristitch, Nikola, om politic sârb, preşedintele
consiliului de miniştri (1883-1884), Î
425, 427
Humboldt, Karl Wilhelm (1767-1835), baron întâlnirea dintre Frantz-Josef şi Carol I, 354
von, literat, diplomat şi om de stat întâlnirea de la Gastein (Bismarck-Brătianu),
german, 204 366, 369, 374, 377, 379, 380, 382, 384,
Hurmuzaki, 430, 485, 494 385, 388, 393
I J
585
consiliului de miniştri (1880-81), 418,

Javary, baron, ministrul Braziliei la Roma 433
(acred. la 5 mart. 1876), 173 Károlyi de Nagy-Károly, Aloys (1825-1889),
Jolivard, 12 conte von, ambasadorul Austro-
Jomini, Antoine Henri (1779-1869), baron, Ungariei la Londra (1878-88), 12, 117,
general şi istoric militar elveţian, în 136, 169, 182, 287, 337, 348
serviciul Franţei şi ulterior al Rusiei Katelnikoff, colonel, gerantul ministerului
(1812-1829) consilier militar al ţarului bulgar de război după îndepărtarea
pe parcursul Războiului Crimeii (853- generalului rus Kaulbars (din 19 sept.
56), 328 1883), 437, 440, 449, 473, 491
Jooris, J., ministrul rezident al Belgiei la Katkov, director al Gazette de Moscou, 335,
Bucureşti (acred. 15 mart. 1880), 260, 473
324 Kaulbars, Aleksandr, baron, general rus,
ministrul bulgar de război (1882-83),
201, 221, 259, 289, 345, 387, 391, 400,
K 418, 433, 473
Kaulbars, Nikolay Vasilyevich (1842-1905),
Kahané, funcţionar otoman, şeful personalului baron, colonel rus, fratele generalului
drumului de fier de la Salonic, 256 omonim, adjutant de câmp al ţarului
Kaligas, ministrul grec de finanţe (din 15 Alexandru al III-lea, ataşat militar la
martie 1882), 207, 225, 265, 275, 327 Viena, în misiune specială în Bulgaria,
Kallevici, L. ministrul Serbiei la Bucureşti (16 449, 464, 465, 466, 471, 473, 476, 491,
ian. 1882-4 oct. 1886), 416, 469 509
Kálnoky von Körös-Patak, Gustav Sigismund Keller Paşa, ofiţer german, general în armata
(1832-1898), conte von, ministrul otomană, 470
austro-ungar de externe (1881-95), 2, 5, Keudell, baroneasa von, 173
11, 14, 28, 31, 36, 38, 39, 41, 48, 49, Keudell, Robert, baron von, ambasadorul
58, 59, 63, 65, 68, 70, 83, 95, 112, 136, Germaniei la Roma (1873-87), 173,
142, 159, 161, 164, 178, 186, 191, 209, 498
218, 219, 239, 242, 262, 264, 268, 271, Khevenhüller-Metsch, Rudolf (1844-1910),
274, 278, 286, 292, 314, 315, 330, 354, conte von, ministrul Austro-Ungariei la
371, 372, 375, 378, 380, 382, 386, 388, Belgrad, 418, 497, 505
393, 404, 405, 411, 413, 421, 424, 426, Kingston, 371
429, 430, 431, 432, 438, 441, 442, 444, Kirovitch, agentul diplomatic al Bulgariei la
453, 463, 465, 468, 485, 497, 500 Belgrad, 345
Kameke, Arnold Karl Georg von (1817-1893), Kogălniceanu, Mihail (1817-1891), om de stat
general, ministrul german de război (25 român, fost ministru al afacerilor
mart. 1875-3 mart. 1883), 203, 214 externe (1877-78), 117, 506
Kantakuzin Mikhail A., prinţ, general rus, Kohn, redactor la Politische Correspondenz
ministrul de război al Bulgariei (1883- (Viena), 480
85), 509 Koumoundouros, Alexandros (1814-1883),
Kapnist, conte de, însărcinatul cu afaceri rus la fost preşedinte al consiliului de miniştri
Paris, 94 al Greciei (al IX-lea guvern K., 1880-
Karadjordjevic, Alexander (1806-1885), 82), 60, 188, 207, 275, 457
principe al Serbiei (1842-58), 232 Krupp, 337
Karadjordjevic, Petru (1844-1921), principe, Kulturkampf (şi relaţiile Germaniei cu
ulterior rege al Serbiei (din 1903), Vaticanul), 82, 495, 508
ginerele principelui Nikola I al Kuropatkin, Aleksei Nikolaevici (1848-1925),
Muntenegrului, 373, 386, 389, 391, 418 general rus, fost şef de stat major al
Karavelov, Petko Stoychev (1840-1903), om diviziei 16 infanterie în războiul din
de stat bulgar, fost preşedinte al 1877-78, şef al departamentului asiatic
din Marele Stat Major (1878-79),
586
comandant al brigăzii de puşcaşi din preşedintele Companiei Canalului de

Turkestan (1879-83), 418 Suez, 461
Krebel, consul general rus în Rumelia Le Temps, 129, 278
Orientală, 57 Lissavoï, general bulgar, comandantul casei
Kreţulescu, Nicolae (1812-1900), ministrul militare a Prinţului Alexandru I al
României la Petersburg (30 mai 1881-9 Bulgariei, 400, 418, 437, 449
apr. 1886), 30, 42, 71, 78, 114, 126, Lobanov-Rostowski, Aleksej Borisovici
145, 240, 258, 295, 301, 304, 306, 308, (1824-1896), prinţ, ambasadorul Rusiei
445, 487 la Viena, 16, 62, 218, 471, 497
Krilov, Vladimir, general rus, fost ministru de Locock, S., ministrul rezident al Marii Britanii
război în Bulgaria (1882), 289, 391 la Belgrad, 310
Logvenoff, colonel rus, membru al casei
militare al Principelui Alexandru I al
L Bulgariei, 449,
Lombardos, ministrul grec al instrucţiunii
La Belgique militaire, 328 publice şi ministru ad interim de
Lahaille, Alphonse (n. 1850), secretar interne, 265
interpret, primul dragoman al legaţiei Louis de Battenberg (1854-1921), prinţ, fratele
României la Constantinopol (29 mai principelui domnitor Alexandru I de
1879-28 oct.1891), 37, 392, 504 Battenberg al Bulgariei, ofiţer în marina
Lahovary Alexandru Emanuel (1855-1951), militară britanică, ulterior amiral al
primul secretar al legaţiei României la flotei, First Sea Lord, 201, 230, 473,
Petersburg (1881-85), 258 491, 506
Lalaing, conte de, secretarul legaţiei Belgiei la Louis XIV, rege al Franţei, 44
Bucureşti, 474, 481, 493 Ludolf, Emanuel Konstantin Franz (1823-
Lascelles, Frank Cavendish (1841-1920), sir, 1898), conte von, ambasadorul Austro-
agent diplomatic şi consul general al Ungariei la Roma (1882-86), 175
Marii Britanii la Sofia, 387, 391, 418, Lumley, Savile sir, ambasadorul Marii Britanii
433, 449, 509 la Roma, 510
Lavertujon, delegatul Franţei în CED (1883- Lyons, Richard Bickerton Pemell (1817-1887),
85), 483 baron şi conte, ambasadorul Marii
Lavino, I., corespondentul Daily Telegraph la Britanii la Paris (1867-87), 162
Viena, 278, 438
lege monetară, 88
Legea asupra străinilor, din Imperiul Austro- M
Ungar, 95
Legea importului de petrol din România, 54 Macbean, consulul Marii Britanii la Roma,
Legea monetară, în Grecia, 98 173
Legiunea de onoare, 57, 72 Mahmoud Nedim Paşa (1818-1883), fost mare
Le Phare du Bosphore, 266 vizir al Imperiului Otoman (al II-lea
Leon al XIII-lea (1810-1903) (Gioachino guv., 26 aug 1875-12 mai 1876), 492
Pecci, conte), papă al bisericii catolice Malvano, Giacomo Isacco (1841-1922),
(1878-1903), 82 diplomat italian, director general al
Leopold I de Saxa-Cobourg, rege al Belgiei afacerilor politice în ministerul de
(1831-1865), 324 externe (1879-1887), 1, 178, 312, 317
Leopold al II-lea de Saxa-Cobourg (1835- Mancardi, reprezentantul Italiei în
1909), rege al Belgiei (1865-1909), administraţia datoriei publice otomane,
328, 481 492
Lessèps, Ferdinand (1805-1894, viconte de, Mancini Pasquale Stanislao (1817-1889),
inginer şi diplomat francez, avocat, prof. univ., ministrul de externe
al Italiei (1881-85), 26, 107, 149, 173,
587
189, 243, 247, 251, 294, 296, 314, 315, Mihailovsky, om de stat bulgar, vicepreşedintele
317, 330 332, 402, 439, 459, 462, 510 consiliului de stat, 387
MAREA BRITANIE, 2, 4, 6, 7, 8, 10, 26, 30, Milan Obrenović I (1854-1901), principe
33, 36, 39, 44, 47, 49, 55, 59, 70, 83, (1868-82) şi rege al Serbiei (1882-89),
90, 100, 102, 107, 147, 160, 173, 174, 103, 216, 269, 359, 427, 487, 488, 491,
182, 201, 204, 221, 247, 251, 253, 257, 506
270, 289, 297, 308, 310, 331, 337, 348, Milosch Obrenović, principe al Serbiei (1817-
360, 367, 383, 387, 391, 398, 417, 418, 1839), 232
419, 433, 446, 449, 453, 461, 473, 492, mişcarea insurecţională din Serbia, 426, 454,
498, 506, 509, 510 467, 505, 506, 509;
Marinovitch, J., ministrul Serbiei la Paris (din Mitilineu, Mihail (1836-1903), ministrul
oct. 1883 la Petersburg), primul României la Belgrad (30 sept. 1882-18
plenipotenţiar la conferinţa de la feb. 1885), 29, 77, 85, 319, 322, 326,
Londra privind navigaţia danubiană, 55, 447, 451, 452, 454, 455, 458, 467, 486,
64, 69, 117, 232, 326, 425 488, 490, 505
Markoff, fost prefect de Târnovo, gerantul Mîrzescu, George (1834-1901), om politic
ministerului bulgar de interne în român, liberal-moderat, 506
guvernul Sobolev, 259 Mohrenheim, Arthur baron, ambasadorul
Markovitch, Hélène, 232, 285 Rusiei la Londra (1882-83), 31, 73,
Marsh, Perkins G., ministrul Statelor Unite la 78, 92, 127, 138, 157, 163, 182, 270,
Roma (acred. la 15 iun. 1861), 173 414
Mavrogheni Petre P. (1849-1916), diplomat Moïse, mitropolit sârb (Locum Tenens, 30 oct.
român, secretar de legaţie la Belgrad (1 1881-1 apr. 1883), 192,
apr. 1879-12 mai 1885), 192, 216, 232, Moloff, om politic bulgar, ministru al
285, 310, 359, 399, 409, 416, 422, 425 instrucţiunii publice (din 19 sept.
Mavrogheni, Olga, doamnă de onoare a reginei 1883), 397, 400, 473, 476,
Elisabeta a României, 504 Moltke Helmuth conte von, feldmareşal (1800-
Mavrogheni, Petre (1819-1887), ministrul 1891), şeful Marelui Stat Major al
României la Constantinopol (oct. 1882- Armatei germane (1857-1888), 203
ian. 1885), 6, 7, 18, 27, 37, 41, 47, 56, Monroe, James (1758-1831), al 5lea preşedinte
74, 84, 130, 212, 223, 227, 231, 233, al SUA (1817-25), 181
235, 236, 237, 238, 241, 244, 249, 250, Morning Post, ziar, 155, 162
252, 253, 256, 266, 270, 279, 293, 303, Mossoloff, căpitan rus, membru al casei
331, 381, 392, 428, 448, 450, 456, 460, militare a Principelui Alexandru I al
470, 472, 502, 503, 504 Bulgariei, 449
Mayr, Ernst, baron von, Ministrul Austro- Moukhtar-Pacha, om de stat otoman, 453
Ungariei la Bucureşti (15 apr. 1882-11 Mraovitch, arhimandrit sârb, 216
ian. 1887), 215, 218, 219, 220, 271, Mundella, Anthony J., vice-preşedintele
314, 315, 429, 430, 492 Consiliului privat pentru educaţie al
Mărgărit, Apostol, inspectorul şcolilor române Marii Britanii, 461
din Imperiul Otoman, 231, 234, 236, Munir Bey, dragomanul Divanului Imperial
237, 238, 241, 244, 245, 250, 256, 263, Otoman, 502, 504
266, 279, 284, 291, 303, 392, 428 Münster, Georg Herbert conte zu (1820-1902),
Meleti, episcopul metropolitan de Sofia, 201 baron von Grothaus, ambasadorul
Mémoire Diplomatique, 12 Germaniei la Londra (1873-1885), 80,
memoriu, în chestiunea Chilia, 185 117, 139, 143, 146, 147, 148, 154, 161,
Miatovitch, Cedomilj, ministrul sârb de finanţe 163, 165, 182, 190, 193, 414, 483
(1882-83), 232, 486 MUNTENEGRU, 373, 386, 389, 391
Michel (1826-1898), ex-mitropolit al Serbiei Murgescu, Ioan, contra-amiral român, 163
(1859-81), 192, 232, 409, 509
588
Musurus Pacha, Constantin, ambasadorul Norddeutsche Allgemeine Zeitung, 229, 278,

Imperiului Otoman la Londra (acred. 30 398, 453
ian 1856), 12, 36, 56, 74, 117, 182 Novakovitch, ministrul sârb al instrucţiunii
Myriantheus, arhimandritul bisericii ortodoxe publice şi cultelor în guvernul Ristic,
greceşti din Marea Britanie, 506 192, 216
Nyad Pacha, comisar otoman pentru vacufuri în
Bulgaria, 57, 221, 289, 345, 418, 433
N
Nahfrey, reprezentantul Franţei în Administraţia O

datoriei publice otomane, 492
Napoleon al III-lea (1808-1873), preşedinte al Obedenaru, Mihail (1839-1885), medic,
Republicii Franceze (1848-52), împărat publicist şi diplomat român, prim
al Franţei (1852-70), 161 secretar al legaţiei României la Roma
Naciovici, Grigor Dimitrov (1845-1920), om (4 apr. 1880-18 febr. 1885), 61, 175,
politic bulgar, fruntaş al partidului 187, 189, 194, 199, 312, 316, 317, 498,
conservator, ministrul bulgar de finanţe 510
(1882-83; 1883-84), ulterior ministru Oberdan, Guglielmo (1858-1882), militant
de externe, agent diplomatic la iredentist triestin, executat la 20
Bucureşti (1884-89), 57, 201, 345, 387, decembrie 1882 pentru tentativă de
391, 395, 397, 400, 476, 491, asasinat contra persoanei împăratului
National Zeitung, 468 Franz Josef, 95
navigaţia danubiană, 2, 5, 10, 14, 21, 36, 43, Obroutcheff (Obrucev), Nikolai Nikolaevici
44, 49, 59, 66, 70, 76, 127, 144, 160, (1830-1904), general şi om de stat rus,
163, 165, 168, 182, 204, 210 şeful marelui stat major rus (1881-97),
Nedeianu, Dumitru (n. 1852), prim secretar al gerant al ministerului rus de război,
legaţiei României la Londra (12 iun. 473
1880-19 nov. 1888), 478 OLANDA (Netherlands), 24, 31, 233, 267,
Nelidov, Aleksandru I., consilier privat şi 466
şambelan, însărcinatul cu afaceri al Ónody, deputat maghiar, 346
Rusiei la Constantinopol, acreditat ca organizarea Consulatului general al României
ambasador la 15 mai 1883, 221, 373 la Budapesta, 329
Nepokoïtchisky, general rus, şef-adjunct al organizarea învăţământului militar în
jandarmeriei ruse, şeful marelui stat România, 328
major rus în vremea războiului ruso- Osman Pacha, [Gazi Osman Pacha], mareşal al
româno – turc, 509 palatului şi ministrul otoman de război,
Nestorovitch, om politic sârb, preşedintele 331, 470
camerei deputaţilor,
Neue Freie Presse, 102
Nicolitch, general sârb, comisar regal, P
comandantul forţelor însărcinate cu
reprimarea răscoalei de la Zaïtchar, Panaretos, episcop, probabil Panaretos al
447, 458 Messinei (1839-1897), 446, 506
Nigra Costantino (1828-1907), conte, Paoli, J., msgr., arhiepiscop catolic de
ambasadorul Italiei la Londra (1882- Bucureşti, 124, 261
85), 12, 115, 116, 117, 134, 182, 251 Papadimitrie, supus român şi institutor în Epir,
Nikola I, Petrović-Njegoš (1841-1921), 428, 456
principe (1860-1910) şi rege (1910-18) Papiniu (Ioachimescu), Ion N. (n. 1853),
al Muntenegrului, 259, 386, 391 secretar cl. a II-a la legaţia României la
Noailles, marchiz de, ambasadorul Franţei la Constantinopol (15 apr. 1881-14 iul.
Constantinopol (acred. la 21 feb. 1882), 1884), 373, 381, 389, 392, 410
221
589
Pasetti-Friedenburg, Marius, baron von, şef de Popovici, Constantin G. (n. 1855), diplomat
secţie în ministerul austro-ungar de român, cancelar al consulatului general
externe, 485 la Salonic (13 iun. 1881-1 iul. 1885),
Pasič, Nikola (1845-1926), om politic sârb, gerant al aceluiaşi consulat din 25 iul.
482, 491, 509 1883, 231, 237, 244, 245, 250, 252,
Patriarhatul ecumenic din Constantinopol, 331, 256, 284, 291, 428, 456, 472
394, 485, 503 porturi libere (porto franco), din România, 179
Paumgarten, E., conte von, ministrul Bavariei Poznanski, membru al societăţii pentru
(acred. febr. 1874), 173, 175 dezvoltarea comerţului rus, vice-
Pauncefote, Julian (1828-1902), sir, sub- preşedintele comitetului pentru relaţii
secretar de stat permanent la Foreign comerciale ruso-române, 240
Office (1882-89), 12, 36 presa oficială (din Austro-Ungaria), 63, 480
Pencovici, E., general, delegatul României în presa belgiană despre România şi Conferinţa
CED (1879-86), 31, 36, 67, 78, 109, de la Londra, 260
127, 135, 137, 138, 171, 465 presa belgiană şi afacerea Brialmont, 324
Persiani, A., consilier privat, ministrul Rusiei presa din România, 86, 95
la Belgrad (acred. la 27 sept. 1878), 505 presa germană, 22
Perticari, Dimitrie (n. 1855), diplomat român, presa, din Olanda şi Belgia despre România,
secretar de legaţie la Petersburg (4 120
martie1883-2 apr. 1884), 258 presa europeană, 278, 367
Pester Lloyd, ziar, 63, 209 presa italiană, 187
Petru cel Mare, ţar al Rusiei (1689-1725), 44 presa rusă, despre România 114, 126
Pherekyde Mihail (1842-1926), ministrul presa ungară, 176
României la Paris (nov. 1881-sept. Primker, reprezentantul Germaniei în Administraţia
1884), 40, 46, 51, 92, 94, 155, 158, datoriei publice otomane, 492
161, 162, 184, 300 proiectul Barèrre,14, 15, 19, 20, 24, 32, 37, 39,
Philémon, directorul ziarului grec Eon, 394 51, 59, 68, 70, 94, 102, 103, 109, 116,
Photiades Bey, guvernatorul general otoman în 118, 123, 128, 140, 141, 142, 158, 162,
Creta, 320 170, 178, 180, 198, 202, 204
Pioda, Giovanni Battista (1808-1882), ministrul pro-memoria, privind gurile Dunării, 189
Confederaţiei Helvete la Roma (m. 3 nov. publicaţiile relative la chestiunea danubiană,
1882), 173 260, 344, 368, 379
Piročanac, Milan S. (1837-1897), om politic Puterile Centrale, 44, 59, 360, 386, 393
sârb, preşedintele consiliului de miniştri Puterile maritime (les puissances maritimes),
şi ministrul afacerilor externe (10 oct. 2, 65, 68, 360, 453
1881-21 sept. 1883), 216, 232, 359,
416, 422, 425, 427, 458, 488
Plamenatz, Ilia, voievod, ministrul muntenegrean R
de război, 373
Plason, A. von, şef de serviciu (consilier de Radonici, Stephan, voievod, ministrul muntenegrean
secţie) în Ministerul austro-ungar de al afacerilor externe, 373
Externe, 36, 73, 102, 123, 129, 219 Radowitz, Joseph Maria von (1839-1912),
Plessen, baron de, prim secretar al ambasadei ambasadorul Germaniei la Constantinopol
Gemaniei la Londra, 370, 414 (1882-92), 385, 389, 453
Poliakoff, om de afaceri rus, antreprenor de căi Rallis, ministrul grec de justiţie (din 15 martie
ferate, 387, 418 1882), 275, 327, 457
Politische Correspondenz, 480 Rascon, J. A. de Rascon y Navarro, conte de,
poliţia fluvială, 4, 55, 66, 87, 128, 136, 142, ministrul Spaniei la Constantinopol
151, 160, 162, 180, 181, 182, 210 (acred. la 14 iun. 1881), 389, 504
Polsikoff, căpitan, ofiţer rus, adjutant de câmp Războiul Crimeii,menţ., 36
al principelui Alexandru I al Bulgariei, Războiul franco-german din 1870, menţ., 22
437, 449 Reglementarea de la Galaţi, 1882, menţ., 208
590
Regulamentul de navigaţie şi poliţie pe Dunăre 318, 322, 355, 359, 360, 361, 362, 366,
1881, menţ., 10, 14, 76, 182 372, 374, 377, 378, 379, 380, 382, 385,
relaţiile, austro-britanice, 348; austro-bulgare, 386, 393, 398, 408, 412, 415, 421, 423,
386, 404, 419, 509; austro-germane, 44, 424, 426, 429, 431, 432, 438, 444, 463,
59, 268, 339, 343, 360, 388, 393 419, 483, 498, 500; româno-greceşti, 263,
438, 453, 468; austro-otomane, 130, 394; româno-italiene, 2, 33, 35, 45, 62,
405; austro-române, 2, 11, 14, 15, 36, 107, 115, 116, 149, 167, 173, 187, 189,
37, 38, 39, 44, 45, 49, 59, 70, 86, 89, 194, 205, 206, 208, 215, 218, 219, 220,
95, 100, 102, 118, 121, 123, 127, 129, 226, 251, 271, 273, 292, 294, 296, 316,
136, 142, 157, 159, 160, 164, 169, 172, 317, 328, 330, 344, 393, 439, 462, 506,
175, 176, 180, 185, 186, 191, 204, 208, 510; româno-muntenegrene, 373; româno-
209, 215, 219, 239, 242, 262, 264, 268, otomane, 6, 7, 13, 26, 37, 56, 74, 504;
271, 287, 288, 292, 305, 312, 315, 330, româno-ruse, 1, 2, 5, 11, 16, 30, 42, 49,
334, 335, 343, 359, 360, 361, 377, 378, 50, 59, 62, 66, 70, 71, 78, 79, 81, 87,
380, 382, 384, 385, 386, 393, 398, 404, 89, 92, 114, 126, 127, 145, 173, 175,
405, 406, 408, 412, 415, 421, 423, 424, 182, 184, 186, 189, 204, 219, 239, 240,
426, 429, 431, 432, 438, 442, 444, 463, 242, 247, 264, 268, 295, 301, 304, 305,
497; austro-ruse, 5, 16, 48, 49, 58, 59, 330, 360, 361, 380, 386, 393, 398, 406,
63, 70, 83, 94, 102, 112, 159, 184, 219, 412, 424, 438, 480, 483, 487; româno-
221, 239, 242, 251, 292, 304, 305, 339, sârbe, 7, 29, 66, 77, 85, 103, 216, 319,
379, 393, 404, 424, 426, 453, 463, 468, 370, 455, 469; ruso-britanice, 44, 79,
471, 480, 487, 497, 500; austro-sârbe, 83, 102, 147, 348, 401, 414, 419, 449,
29, 31, 35, 41, 44, 52, 59, 77, 176, 192, 453, 478; ruso-bulgare, 57, 71, 137,
285, 359, 373, 409, 418, 419, 422, 425, 201, 221, 230, 233, 253, 254, 259, 270,
427, 467, 487, 497, 509; bulgaro- 289, 301, 304, 345, 360, 383, 387, 391,
britanice, 90, 383, 387, 391, 418, 419, 396, 398, 400, 403, 404, 405, 406, 418,
433, 449, 461, 473, 509; bulgaro-sârbe, 419, 420, 433, 437, 446, 449, 450, 466,
57; franco-britanice, 398, 461; franco- 471, 473, 476, 480, 487, 490, 509;
bulgare, 57, 221; franco-germane, 22, ruso-germane, 44, 247, 360, 393, 424,
44, 379, 393, 463, 496, 501; franco- 438, 446, 463, 468, 471, 480, 484, 500;
otomane, 96; franco-ruse, 94, 247, 251, ruso-otomane, 331, 453; ruso-sârbe, 71,
379, 393; germano-britanice, 401; 127, 192, 232, 310, 326, 398, 446, 458,
germano-otomane, 84, 257, 331, 453, 487, 497, 505; sârbo-britanice, 310;
492; greco-bulgare, 197, 253, 257, 267, sârbo-bulgare, 57, 221, 253, 418, 491;
289; greco-otomane, 257, 320, 434; sârbo-muntenegrene, 389; sârbo-otomane,
italo-sârbe, 61; otomano-britanice, 56, 37, 41, 74, 410
331, 453, 509; otomano-bulgare, 56, République francaise, 162
227, 230, 233, 418, 460; româno- Reuss, Heinrich VII, prinţ von, ambasadorul
americane, 54; româno-belgiene, 120, Germaniei la Viena (1878-94), 159,
260, 324, 328, 474, 475, 479, 481, 493; 172, 186, 262, 377, 378, 380, 386, 421,
româno-britanice, 2, 4, 12, 31, 36, 43, 426, 429, 500
64, 68, 76, 122, 157, 193, 208, 302, Ridvan Bei, procurorul general imperial
308, 337, 343, 348, 443, 461, 478, 506; otoman la Salonic, 256
româno-bulgare, 72, 125, 128, 140, Ristic, Jovan (1831-1899), diplomat şi om de
141, 156, 163, 301, 304, 404, 405, 506; stat sîrb, fost preşedinte al consiliului
româno-franceze, 40, 46, 49, 51, 64, 94, de miniştri (1867, 1875, 1877-81), 409,
155, 156, 158, 161, 162, 184, 300; 427, 467, 488, 490
româno-germane, 28, 34, 39, 44, 49, Rochefort-Luçay, Henry (1831-1913), om
59, 95, 111, 112, 131, 134, 139, 142, politic şi jurnalist francez, 161
143, 144, 146, 147, 148, 150, 154, 154, Roediger, colonel, adjunctul ministrului de
160, 161, 163, 165, 172, 175, 186, 190, război bulgar, general baron Kaulbars,
193, 200, 202, 215, 264, 288, 292, 307, gerant al ministerului de război în
591
guvenul Dragan Tsankov (din 19 sept. (3 dec. 1882-25 sept. 1885), 212, 223,
1883), 400, 418, 437, 449, 473 470, 502
Romanenko, A., delegatul Rusiei în CED Salisbury, Robert Arthur Talbot Gascoyne-
(1878-92), 73, 78, 483 Cecil (1830-1903), al 3-lea marchiz de,
Românul, 58, 219, 334 om de stat britanic, 443, 506
Roop, Christian, general, guvernatorul general Sanderson, Percy, delegatul Marii Britanii în
interimar al oraşului Odessa, 477 CED (1882-92), 2, 31, 36
Rosetti, Constantin A. (1816-1885), om politic Saurma v.d. Jeltsch, Anton, baron von,
şi de stat român, fruntaş liberal, 40, ministrul Germaniei la Bucureşti (18
161, 247, 315 febr. 1883-8 iun. 1885), 139, 160, 215,
Rosetti-Solescu, Gheorghe (n. 1853), primul 500
secretar al legaţiei României la Viena Schefer, agentul diplomatic şi consulul general
(23 oct. 1881-6 aug. 1885), 172, 354 al Franţei la Sofia, 221
Rosetti, Teodor (1837-1923), diplomat şi om Schelde, râul, 2, 208, 219
politic român, 222 Schellendorf, Paul Bronsart von (1832-1891),
Rudolf von Habsburg (1858-1889), prinţul general, ministrul prusac de război
moştenitor al Austro-Ungariei, 438 (1883-89), 203
Rufos, ministrul grec al marinei (din 15 martie Schloezer, K. von, dr., ministrul Prusiei pe
1882), 275, 327, 457 lângă Sfântul Scaun, 82
RUSIA, 1, 2, 5, 8, 11, 12, 16, 20, 24, 26, 30, Schoenbourg-Waldenburg, Victor Otto
34, 36, 42, 44, 49, 57, 59, 62, 66, 70, Frederik (n. 1819), prinţ von, suveranul
71, 73, 79, 81, 83, 87, 89, 93, 94, 100, principatului omonim, 345
102, 112, 114, 123, 127, 137, 147, 153, Schonwaldt, 44
166, 173, 174, 175, 178, 182, 183, 184, Schtéglov, secretarul particular al preşedintelui
189, 192, 201, 204, 219, 221, 230, 232, consiliului de miniştri bulgar, generalul
233, 239, 240, 242, 247, 251, 253, 254, Sobolev, 259
259, 264, 267, 268, 270, 288, 289, 292, Schuyler, Eugene (n. 1840), ministrul rezident
295, 301, 304, 305, 308, 310, 326, 328, şi consul general al Statelor Unite ale
330, 331, 337, 339, 343, 345, 347, 348, Americii la Atena, Belgrad şi Bucureşti
358, 360, 361, 365, 379, 380, 381, 383, (2 aug. 1882-5 aug. 1884), 54, 253
386, 387, 391, 393, 396, 398, 400, 401, Scouloudis, E., om de afaceri grec, ministrul
403, 406, 411, 412, 417, 418, 419, 420, Greciei la Madrid (acred. la 25 nov.
424, 426, 433, 437, 438, 446, 449, 450, 1882), 507
453, 458, 461, 463, 466, 468, 471, 473, Selborne, Roundell Palmer (1812-1895), 1ul
476, 478, 480, 484, 487, 490, 509, 492, conte de, lord mare-cancelar al Marii
497, 503 Britanii (1880-85), 443, 506
Russell, Odo William Leopold, baron Amphtill, SERBIA, 9, 12, 14, 29, 31, 33, 35, 37, 41, 44,
ambasadorul Marii Britanii la Berlin 52, 55, 57, 59, 61, 64, 66, 69, 70, 71,
(1871-84), 79 74, 77, 101, 103, 108, 110, 117, 127,
130, 138, 151, 160, 176, 182, 192,
204, 216, 219, 221, 232, 251, 253,
S 267, 285, 310, 319, 326, 337, 359,
362, 365, 370, 373, 389, 398, 409,
Saadulah Pacha, ambasadorul Imperiului 410, 416, 418, 419, 425, 426, 442,
Otoman la Berlin (acreditat din 427, 450, 452, 455, 458, 460, 467,
12 aprilie 1883 la Viena), 84, 405 469, 473, 487, 491, 492, 497, 503,
Saffet Pasha, Mehmed Esad (1814-1883), 505, 506, 509
marele vizir al Imperiului Otoman (4 Sfânta Alianţă (tratatele), 294
iun. 1878-4 dec. 1878), 237 Sfântul Sinod al Serbiei, 192
Saïd Pasha, Küçük Mehmed (1838-1914), SIAM, 478
marele-vizir al Imperiului Otoman Siméon, mitropolit de Varna, 391
592
Simonovitch, colonel sârb, adjutant de câmp al Stafford-Northcote, Henry, 1-ul conte de

regelui Milan I, 232 Iddesleigh (1818-1887), om de stat
Sion, Gheorghe (1822-1892), scriitor, membru britanic, 506
al Academiei Române, 419 Stambulov, Stefan (1854-1895), om politic
situaţia generală a Imperiului Otoman, 331 bulgar, lider al răscoalei antiotomane
situaţia internaţională a României, 360, 361 din aprilie 1876, fruntaş al partidului
situaţia politică internă din Franţa, 22 liberal, fost ministru, 491
situaţia politică din Imperiul german, 82, 203, Stanifort, J., consulul general al României la
214 Londra, 506
situaţia politică din Grecia, 207 State riverane, Dunării, 37, 44, 66, 77, 83, 100,
sistemul de fortificaţii al României, 181, 186, 101, 103, 128, 142, 151, 162, 181
324, 328, 475 STATELE UNITE ALE AMERICII, 54, 181,
Skobelev, Mikhail Dimitrievich (1843-1882), 253, 492
general rus, erou al războiului ruso- Stătescu, Eugeniu (1836-1906), ministrul
româno-turc din 1877-78, comandant în român al justiţiei (1aug. 1882-29 sept.
Turkestan (1880-81), militant panslavist, 1883), gerant al ministerului de externe,
418 32, 40, 233, 236, 240, 241, 244, 247,
Skuptchina (Scouptchina) Adunarea Naţională 249, 250, 252
a Serbiei, 216, 359 Stoianov, Christo, gerantul ministerului bulgar
Slaveikov, Petko R., om politic bulgar, fruntaş de justiţie în cabinetul Sobolev, 387,
al partidului liberal, fost preşedinte al 400, 473
adunării naţionale bulgare (26 martie- Stoilov, Constantin, ministrul bulgar de
28 nov. 1880), 433, 491
externe (14 ian.-3 martie 1883 st.v.),
Slavi, 44
ulterior agent diplomatic al Bulgariei la
Sobolev, Leonid Nikolaevici (1844-1913),
Petersburg, 57, 72, 201, 345, 387, 391,
istoric şi geograf militar rus, general de
395, 397, 400, 476, 491, 509
infanterie, preşedintele consiliului de
Stolojan, Anastase (1836-1901), om politic
miniştri şi ministru de interne al
român, membru marcant al partidului
Bulgariei (5 iul. 1882- 19 sept. 1883),
57, 201, 221, 259, 289, 301, 345, 387, liberal, 478
391, 395, 397, 400, 418, 433, 473 Stosch, Albrecht von, general şi amiral,
Societatea Credit Anstalt Austriac, 492 admiralittätsstaatssekretär – şeful
Societatea pentru dezvoltarea Comerţului Rus, amiralităţii germane (1872-1883),
240 203, 214
Société Générale Belge, 479, 481 Strantman, general rus, 376
Société Industrielle Belge, 328 Stuart Rendell, membru al Parlamentului
Société Russe de Navigation, 418 britanic, secretar al biroului Camerei
Solvyns, H., baron de, ministrul Belgiei la Comunelor, 343
Londra (acred. la 21 febr. 1873), 461 studenţi români, la Paris, 161
Souknarov, Nikola, om politic bulgar, fruntaş Sturdza, Dimitrie A. (1833-1914), ministrul
al partidului liberal, fost preşedinte al român al afacerilor externe (1 aug.
adunării naţionale bulgare (29 nov.– 1882-1 feb. 1885), passim
18 dec. 1880), 259 subinspectori, (numirea de, pentru navigaţia
SPANIA, 233, 247, 253, 389, 393, 498, 504 dunăreană), 136, 160
Spanopulo, avocat grec, 256 Suknarov, Nikola, primar al Sofiei (30 apr.–27
Spasic, Aleksa N., ministrul sârb de finanţe dec. 1883), 345, 418, 433, 509
(1883-84), 486 Szögyenyi-Marich, Ladislaus, conte von
speculaţii monetare, 88 Magyar-Szögyéni (1841-1916), şef de
Spiro-Paul, Vasile, diplomat român, vice- secţie în ministerul austro-ungar al
consul şi cancelar la Sofia (24 dec. afacerilor externe (Erster Sektionschef,
1880-12 iun. 1884), 345, 383, 387, 391, 1883-90), 271, 305, 378, 380, 404, 405,
433, 437, 440, 449, 464, 473 497
593
Ş 293, 296, 297, 309, 310, 313, 317, 319,

321, 325, 333, 336, 337, 338, 339, 341,
Şcolile române din Imperiul Otoman, 231, 342, 343, 350, 352, 360, 362, 365, 370,
237, 244, 245, 250, 252, 256, 284, 291, 375, 387, 391, 411, 417, 445, 473, 483
428, 456, 472 Tratatul de la Paris din 1856, menţ., 5, 10, 14,
37, 59, 66, 70, 76, 267
Tratatul de la Viena (Actul final de la, 1815),
T menţ., 5, 20, 34, 251
Tratatul de navigaţie austro-sârb din 1882
Taaffe, Eduard (1833-1895), conte von, (traité de navigation Austro-Serbe de
preşedintele consiliului de miniştri şi 1882), menţ., 160, 204, 267
ministru de interne al Austriei (1879- Tratatul de la San Stefano (1878), menţ., 506
93), 159 Tratatul Sfântei Alianţe, mrnţ. 294
Teoharov, Georgi, ministru bulgar al Trikoupis, Harilaos (1832-1896), preşedintele
instrucţiunii publice, gerant al consiliului de miniştri al Greciei (al 4-lea
ministerului de justiţie, 196, 259 guv. T., 15 martie 1882-30 apr. 1885),
thalweg, 160 88, 188, 197, 207, 265, 275, 327, 394,
Thier, Léon, cavaler de, 260 457, 507
Thièrs, Adolphe (1797-1877), şeful statului şi Tripla Alianţă, 44, 229, 247, 251, 305, 360,
ulterior preşedintele provizoriu al 388, 393, 398, 438, 463
Republicii Franceze (1871-73), 22 Tsankov, Dragan Kiriakov (1828-1911), om
Tissot, Charles J. (1828-1884), ambasadorul politic bulgar, fruntaş liberal, preşedintele
Franţei la Londra (acred. 21 febr. consiliului de miniştri (din 19 sept.
1882), 117, 155, 182 1883), gerant al ministerului de externe
Tisza von Borosjenő, Kalman (1830-1902), între 9-20 septembrie 1883, 201, 259,
conte, preşedintele consiliului de 345, 387, 391, 395, 397, 400, 418, 419,
miniştri şi ministru de interne al 433, 449, 473, 476, 491, 509
Ungariei (1875-90), 315 Tsankov, Kiriak A., agentul diplomatic al
Tolstoi, contesa, 483 Bulgariei la Bucureşti (27 aug. 1880-6
Tombasis, vice-amiral în retragere, ministrul martie 1883), gerantul ministerului de
grec al marinei (din 21 iul. 1883), 323, externe bulgar între 3 martie-7
327 septembrie 1883, 196, 259, 345, 420,
Tonnissen, jurist belgian, deputat, profesor de 473
drept la universitatea din Bruxelles, 324 tulburări, ale bulgarilor şi albanezilor din
Tornielli-Brusati Giuseppe, conte di Vergano, Macedonia, 130
ministrul Italiei la Bucureşti (1879-87),
205, 206, 215, 218, 219, 220, 226, 271,
344, 439 U
Tratat comercial, germano-austriac, 172
Tratatul de comerţ româno-sârb, 319 Unca, Dimitrie, secretarul-interpret al consulatului
Tratatul de la Berlin, menţ., 3, 17, 34, 39, 53, României la Salonic, 291
55, 59, 66, 70, 76, 77, 104, 116, 119, unirea Bulgariei cu Rumelia, 57
127, 144, 146, 162, 165, 182, 184, 189, Urussov, Leon, prinţ, ministrul Rusiei la
204, 218, 248, 267, 331, 391, 418, 450, Bucureşti (10 dec. 1880-15 nov. 1886),
460, 473, 491 141
Tratatul de la Londra (1839), 267
Tratatul de la Londra (1871), menţ., 66, 76,
267 V
Tratatul de la Londra (1883), privind navigaţia
dunăreană, 170, 174, 178, 182, 183, Valdemar [Oldenburg-Glücksburg] (1858-
193, 209, 211, 215, 217, 228, 243, 247, 1939), prinţ de Danemarca, ultimul
248, 258, 264, 267, 268, 270, 273, 292, născut al regelui Christian al IX-lea,
594
locotenent în marina regală daneză, Voulpiotis, ministrul grec al cultelor (din 21

221, 391, 473 iul. 1883), 269, 327
Vannovski, Petr Semenovich (1822-1904), Vulkovich, Georgi, ministrul afacerilor externe
general de infanterie, adjutant de câmp, bulgar (23 iunie 1883 – 14 ianuarie
general, ministrul rus de război, 473, 1883 st.v.), prim-delegat al Bulgariei la
497 Conferinţa privind navigaţia danubiană
Vârnav-Liteanu, Gheorghe (1840-1905), de la Londra, 57, 72, 163, 221, 230,
ministrul României la Berlin (17 apr. 345, 400, 418
1880-10 oct. 1888), 3, 4, 5, 8, 17, 20,
22, 28, 34, 38, 39, 48, 49, 59, 62, 79,
82, 83, 95, 98, 111, 112, 113, 119, 124, W
127, 131, 133, 136, 139, 140, 142, 143,
144, 144, 150, 154, 154, 157, 161, 165, Waddington, William-Henri (1826-1894),
307, 316, 318, 322, 349, 359, 379, 382, ambasadorul Franţei la Londra (1883-
384, 385, 392, 393 398, 401, 408, 421, 93), 347, 348, 370, 419, 461
426, 431, 432, 453, 463, 468, 484, 494, White, William A. sir, ministrul Marii Britanii
495, 496, 501, 508 la Bucureşti (acred. 20 febr. 1880-
VATICAN, 82, 124, 173, 266, 494, 495, 508 1885), 64, 68, 302, 443, 446, 510
Văcărescu Teodor, ministrul rezident al Wilhelm I, rege al Prusiei, împărat al
României la Bruxelles şi Haga (1 oct. Germaniei, 82, 182, 203, 214, 246, 325,
1882-27 ian. 1885), 24, 120, 324, 328, 331, 359, 360, 361, 372, 421, 423, 426,
373, 474, 475, 479, 481, 493 444, 453, 463, 468
Verhovay, deputat maghiar, 346 Windhorst, Ludwig (1812-1891), parlamentar
Vignaud, Henry, jurnalist la Mémoire german, liderul facţiunii catolice centriste,
diplomatique, 12 82
Vincent, Edgar (1857-1941), sir, finanţist Wolkenstein-Trostburg, Anton, conte von,
britanic, reprezentant al Marii Britanii, ambasadorul Austro-Ungariei la Petersburg
Belgiei şi Olandei în administraţia (1882-94), 102, 405
pentru datoria publică otomană şi Wolmer lord, William Waldegrave Palmer,
preşedinte al acesteia (martie-octombrie viconte de Wolmer (1859-1942), 443
1883), 450 Wood, Evelin, Sir, 506
vizita regelui Carol I la Viena, 356, 357, 361,
371, 372, 375
Vlangaly, Aleksandr G., general şi diplomat, Y
adjunctul ministrului rus de externe,
304 Yonin, Aleksandr Semenovich (1837-1900),
Voinescu, Eugen, consulul general al consulul general al Rusiei la Sofia
României la Constantinopol, (ulterior (1883-84), 345, 387, 391, 396, 400,
consul general al României la Odessa), 403, 404, 405, 418, 433, 446, 449, 464,
6, 376, 377 473, 491, 509
595
596

Documente Diplomatice Romane Seria I Volumul 11 Anul 1883 - LUKACS ANTAL PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Documente Diplomatice Romane Seria I Volumul 11 Anul 1883 - LUKACS ANTAL PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DOCUMENTE DIPLOMATICE ROMÂNE

Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE

Referenţi ştiinţifici: prof.dr. Ion BULEI, prof.dr. Nicolae ISAR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Lukács Antal (coord.)

Redactori: Rodica Florescu, Julieta Rotaru,

Bun de tipar: 20.12.2006; Format: 16/70 × 100

CUVÂNT ÎNAINTE.................................................................................... VII

INTRODUCTION ....................................................................................... XXXV

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI .......................................................................... LXI

NOTE ON THE EDITION .......................................................................... LXV

LISTA DOCUMENTELOR ........................................................................ LXIX

LIST OF THE DOCUMENTS .................................................................... CVII

ABREVIERI/ABBREVIATIONS ............................................................... CXLVII

INDICE DE NUME PROPRII ŞI AL PRINCIPALELOR

În orice evaluare despre starea de normalitate istoriografică a unui stat,

The editing of documents collections and other categories of historical

România a devenit actor cu drepturi depline al sistemului internaţional, fiind

În ideea de a se asigura statului român o reprezentare cât mai largă pe scena

Prin recunoaşterea independenţei României şi Serbiei şi a autonomiei

României şi alegerea operată de factorii de decizie, pe acest tărâm, în decursul

experienţa celor aproximativ 25 de ani de „neutralitate garantată”, de politică de

puncte de sprijin, Occidentul european. O alianţă indiferent cât de puternică ar fi,

din 21 aprilie, ex-Ministrului imperial de Externe, contele Andrassy a adresat

Rußland, în „Berliner Monatshefte”, November 1940, p. 719-29. Celelalte rezerve formulate de

întărirea sistemului diplomatic şi militar defensiv al Monarhiei, prin stabilirea cât

aliat în dezbaterea privind chestiunea danubiană, în ciuda faptului că primele sale

Interpelarea a avut într-adevăr loc la începutul lunii decembrie 1882 în contextul

cancelariilor europene, inclusiv a celei italiene, de a accepta România inter pares,

extraordinară menită să conducă la un aranjament, „pentru că un Ministru nu se prezintă Cabinetelor

„eminamente favorabilă Austriei”52. Că Italia secondase necondiţionat proiectele

expună Ambasadorului german la Viena, Prinţul Heinrich VII Reuss, dorinţa

gestului şi la recomandarea expresă a lui I.C. Brătianu, Preşedintele Consiliului65,

general, fabricată la Berlin şi întreţinută la Bucureşti din raţiuni politice, nu era cu

guvernul român nu va sprijini şi nu se va lăsa antrenat în mişcările iredentiste din

Între aspectele secundare ce se regăsesc în corpul volumului, variabil ilustrate,

Romania has become a full member of the international political system,

The existence of such an imbalance of forces on the ground of the influences

Hapsburg Monarchy. Russia “devoured” its nationalities, whereas Austria

Minister in Bucharest, a “conservative-liberal”,21 would finally foresee the same

Hungary and Russia measured approximately 1,440 km. Consequently, if Romania

On April 15/27, 1882 the Romanian government officially took knowledge of

account of the same imperatives following from the necessity of an acceptable

Subsequent to this “brilliant peroration”, the Romanian Plenipotentiary traveled to

Wished by King Carol I and the Minister of Foreign Affairs, Sturdza,

in this context, the aspects of the evolution of Romanian-Belgian relations, the

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

La redactarea prezentului volum textele documentelor au fost preluate după

în corpul volumului, pentru a semnala existenţa unor documente (rapoarte,

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti:

Biblioteca Academiei Române, Bucureşti

Biblioteca Naţională a României, Bucureşti

Editorii mulţumesc conducerii şi personalului de la Arhiva Diplomatică

NOTE ON THE EDITION

Arhivele Naţionale Centrale, Bucharest :

Biblioteca Academiei Române, Bucharest

Bibloteca Naţională a României, Bucharest

1. 1 ianuarie 1883, Roma. Ministrul României la Roma, Bălăceanu, către Ministrul

secularizare a bunurilor mănăstireşti şi nu va studia soluţia arbitrajului solicitat de Poartă,

66. 30 ianuarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către

105. 12 februarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către

130. 18 februarie 1883, Constantinopol. Ministrul României la Constantinopol,

155. 26 februarie 1883, Bucureşti. Ministrul Afacerilor Externe, Sturdza, către