Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PL Med D
PL Med D
(utilizare)
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
2
ARTICOLE INTERESANTE..................................................................................................9
CUVÂNT ÎNAINTE.............................................................................................................. 9
NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎMBOLNĂVIRE.........................................................9
ROLUL ALIMENTAŢIEI ŞI AL MIŞCĂRII ÎN MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII...........11
MĂSURI PRACTICE DE RIDICARE A REZISTENŢEI ORGANISMULUI ŞI DE
TONIFIERE A SISTEMULUI IMUNITAR......................................................................13
DESPRE CULEGEREA, PĂSTRAREA ŞI PREGĂTIREA CORECTĂ A PLANTELOR
MEDICINALE......................................................................................................................... 14
CULEGEREA PLANTELOR............................................................................................14
USCAREA PLANTELOR..................................................................................................14
MODURI DE PREPARARE..................................................................................................15
PREPARAREA CEAIULUI (OPĂRIRE SAU INFUZIE - EXTRACT RECE).............15
TINCTURA (ESENŢA)......................................................................................................15
SUCUL PROASPĂT...........................................................................................................15
TERCIUL DE PLANTE.....................................................................................................15
COMPRESELE CU ABURI DIN PLANTE.....................................................................15
PREPARAREA ALIFIILOR ŞI ULEIURILOR...............................................................15
BĂILE DE PLANTE (BAIE COMPLETA - BAIE DE ŞEZUT).....................................16
COMPRESELE CU IERBURI SUEDEZE.......................................................................16
LEACURI TĂMĂDUITOARE TRADIŢIONALE...............................................................16
ÎMPACHETĂRI, CATAPLASME, BĂI DE ABURI........................................................16
TRATAMENTE PRIN FRIG SAU CĂLDURĂ................................................................17
IERBURILE SUEDEZE.........................................................................................................18
MICUL BITER SUEDEZ...................................................................................................18
,,MANUSCRIS VECHI"(TRANSCRIERE A PUTERII TĂMĂDUITOARE A
IERBURILOR SUEDEZE)............................................................................................24
MARELE BITER SUEDEZ...............................................................................................26
VINUL PENTRU INIMA...................................................................................................26
RETETA VINULUI PENTRU INIMA..........................................................................27
UN EXCELENT AMESTEC DE CEAIURI PENTRU MASA DE FAMILIE....................27
PLANTE MEDICINALE........................................................................................................28
AFINUL (2).......................................................................................................................... 29
AFINUL (3).......................................................................................................................... 29
AFINE (4)............................................................................................................................. 30
AFINUL (6).......................................................................................................................... 30
ALBĂSTRELELE (2).........................................................................................................31
ALBĂSTRELELE (3).........................................................................................................31
ALBASTRELELE (6).........................................................................................................32
ALOE (3).............................................................................................................................. 32
ANASONUL (2)................................................................................................................... 33
ANASONUL (3)................................................................................................................... 33
ANASON (4)........................................................................................................................ 33
ANDIVA (2).......................................................................................................................... 34
ANGHINARIA (1)............................................................................................................... 34
ANGHINARIA (2)............................................................................................................... 35
ANGHINARIA (3)............................................................................................................... 35
ARAHIDELE (2)................................................................................................................. 35
ARDEIUL (2)....................................................................................................................... 36
ARNICA (3)......................................................................................................................... 36
ARNICA (6)......................................................................................................................... 36
BRÂNDUŞA DE TOAMNA (6)..........................................................................................37
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
3
BUSUIOCUL CERBILOR (6)............................................................................................38
BRUSTURELE (3)..............................................................................................................38
BRUSTURE (6)...................................................................................................................39
BRUSTURELE DULCE (1)...............................................................................................39
BRUSTURELE DULCE (2)...............................................................................................40
BUSUIOC (3)....................................................................................................................... 41
CALINUL (6)....................................................................................................................... 41
CAPTALAN (6)................................................................................................................... 42
CASTANUL (2).................................................................................................................... 43
CASTANUL SALBATIC (6)...............................................................................................43
CAŞUL POPII (NALBA) (2)..............................................................................................44
CĂTINA ALBĂ (1).............................................................................................................. 46
CĂTINA ALBĂ (3).............................................................................................................. 46
CATINA (4).......................................................................................................................... 47
CATINA (6).......................................................................................................................... 47
CEAPA (2)............................................................................................................................ 48
CERENŢELUL (2).............................................................................................................. 48
CERENŢELUL (3).............................................................................................................. 48
CERENŢELUL (6).............................................................................................................. 49
CHIMENUL (2)................................................................................................................... 49
CHIMIONUL (3)................................................................................................................. 49
CHIMIONUL (6)................................................................................................................. 50
CICOAREA (1).................................................................................................................... 50
CICOAREA (2).................................................................................................................... 51
CICOAREA (3).................................................................................................................... 51
CICOAREA (6).................................................................................................................... 52
CIDRUL (2)......................................................................................................................... 52
CIMBRIŞORUL (1)............................................................................................................53
CIMBRIŞORUL (3)............................................................................................................54
CIMBRUL (2)...................................................................................................................... 55
CIMBRIŞORUL DE CÂMP (6).........................................................................................57
CIMBRUL (3)...................................................................................................................... 57
CIORANGLAVUL (6).........................................................................................................59
CIUBOŢICA CUCULUI (2)...............................................................................................60
CIUBOŢICA CUCULUI (3)...............................................................................................61
CIUBOŢICA CUCULUI (6)...............................................................................................62
CIREŞUL (6)....................................................................................................................... 62
COACĂZUL NEGRU (2)...................................................................................................63
COACĂZE (4)..................................................................................................................... 63
COADA CALULUI (2).......................................................................................................64
COADA CALULUI (3).......................................................................................................67
COADA CALULUI (6).......................................................................................................69
COADA RACULUI (3).......................................................................................................69
COADA RACULUI (6).......................................................................................................70
COADA ŞORICELULUI (1)..............................................................................................71
COADA ŞORICELULUI (2)..............................................................................................72
COADA ŞORICELULUI (3)..............................................................................................73
COADA ŞORICELULUI (6)..............................................................................................74
CORNUL SECAREI (6).....................................................................................................75
CREŢIŞOARA (2)............................................................................................................... 76
CRUŞINUL (2)....................................................................................................................77
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
4
CRUŞINUL (3)....................................................................................................................77
CRUŞINUL (6)....................................................................................................................78
CURMALUL (2).................................................................................................................. 78
DEDIŢEL (3)....................................................................................................................... 79
DOVLEACUL (2)................................................................................................................ 79
DRĂCILA (3)....................................................................................................................... 80
DRĂGAICA (SÂNZÂENELE) (2).....................................................................................81
DUDUL (1)........................................................................................................................... 83
DUDUL (2)........................................................................................................................... 83
DUDUL (3)........................................................................................................................... 84
DUDUL (6)........................................................................................................................... 84
FASOLEA (2)....................................................................................................................... 85
FASOLEA (3)....................................................................................................................... 85
FASOLEA (6)....................................................................................................................... 85
FENICUL (3)....................................................................................................................... 86
FENICUL (4)....................................................................................................................... 86
FERIGA DULCE (1)...........................................................................................................87
FERIGA (6).......................................................................................................................... 87
FILIMICA (2)...................................................................................................................... 88
FRAGUL (1)........................................................................................................................ 90
FRAGUL (3)........................................................................................................................ 91
FRAGUL (6)........................................................................................................................ 92
FRASINUL (2)..................................................................................................................... 92
FRASINUL (3)..................................................................................................................... 92
FRASINUL (6)..................................................................................................................... 93
GĂLBENELELE (1)...........................................................................................................93
GĂLBENELELE (2)...........................................................................................................94
GĂLBENELELE (3)...........................................................................................................95
GENŢIANA (6).................................................................................................................... 96
GHINTURA (3)...................................................................................................................97
GRÂUL (2)........................................................................................................................... 97
GUTUIA (2)......................................................................................................................... 97
HAMEIUL (1)...................................................................................................................... 98
HAMEIUL (3)...................................................................................................................... 99
HAMEIUL (6).................................................................................................................... 100
HREANUL (2)...................................................................................................................100
IARBA FIARELOR (6).....................................................................................................101
IARBA MARE (3).............................................................................................................101
IARBA MARE (6).............................................................................................................102
IENUPĂR (1)..................................................................................................................... 103
IENUPĂR (3)..................................................................................................................... 104
IENUPĂRUL (6)................................................................................................................ 105
INUL (2)............................................................................................................................. 105
INUL (3)............................................................................................................................. 106
IPSORITA (6).................................................................................................................... 106
ISOPUL (3)........................................................................................................................ 107
LAPTELE CÂINELUI (3)................................................................................................107
LAVANTICA (3)................................................................................................................108
LĂCRĂMIOARA (1)........................................................................................................108
LĂCRĂMIOARA (3)........................................................................................................109
LĂCRĂMIOARA (6)........................................................................................................110
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
5
LĂMÂIA (2)....................................................................................................................... 111
LEMNUL DULCE (2).......................................................................................................111
LEMNUL DULCE (3).......................................................................................................111
LEMNUL DULCE (6).......................................................................................................112
LEURDA (1)....................................................................................................................... 113
LEURDA (2)....................................................................................................................... 114
LEURDA (3)....................................................................................................................... 115
LEVANTICA (2)................................................................................................................116
LUMÂNĂRICA (2)...........................................................................................................116
LUMÂNĂRICA (6)...........................................................................................................116
MACUL DE CÂMP (2).....................................................................................................117
MACUL DE CÂMP (6).....................................................................................................117
MAGHIRANUL (2)...........................................................................................................118
MĂCEŞUL (1).................................................................................................................... 118
MĂCEŞUL (3).................................................................................................................... 119
MĂCEŞE (4)...................................................................................................................... 119
MĂCEŞUL (6)...................................................................................................................120
MĂSELARIŢA (6)............................................................................................................120
MĂCRIŞUL IEPURELUI (2)...........................................................................................122
MĂRUL (2)........................................................................................................................ 122
MĂTRĂGUNA (6)............................................................................................................. 123
MĂTURICEA (6)..............................................................................................................124
MENTA (1)......................................................................................................................... 124
MENTA (IZMA-BUNĂ) (2)..............................................................................................125
MERIŞORUL (6)............................................................................................................... 125
MENTA (IZMA) (3)..........................................................................................................126
MESTEACĂN (4).............................................................................................................. 127
MESTEACĂNUL (6)........................................................................................................127
MORCOVUL (2)...............................................................................................................128
MURUL (2)........................................................................................................................ 128
MURUL (6)........................................................................................................................ 128
MURE (4)........................................................................................................................... 129
MUŞCHIUL DE PIATRA (6)...........................................................................................130
MUŞCHIUL DE STEJAR (6)...........................................................................................130
MUŞEŢELUL (1)..............................................................................................................131
MUŞEŢELUL (2)..............................................................................................................131
MUŞEŢELUL (3)..............................................................................................................133
MUŞEŢELUL (6)..............................................................................................................134
MUŞTARUL (2)................................................................................................................. 134
NALBA (2)......................................................................................................................... 135
NALBA DE PĂDURE (6).................................................................................................135
NALBA MARE (1)............................................................................................................136
NALBA MARE (3)............................................................................................................136
NALBA MARE (6)............................................................................................................137
NALBA MICA (6).............................................................................................................. 138
NEMŢIŞOR DE CÂMP (1)..............................................................................................139
NEMŢIŞOR DE CÂMP (3)..............................................................................................139
NOPTICIOASA (3)...........................................................................................................140
NUCUL (2)......................................................................................................................... 140
NUCUL (3)......................................................................................................................... 141
NUCUL (6)......................................................................................................................... 142
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
6
NUFĂRUL ALB (3)...........................................................................................................142
OBLIGEANA (2)............................................................................................................... 143
OBLIGEANA (6)............................................................................................................... 145
ODOLEANUL (VALERIANA) (2)...................................................................................146
OMAGUL (6)..................................................................................................................... 146
ORZUL (2)......................................................................................................................... 147
OSUL IEPURELUI (6).....................................................................................................147
OVĂZUL (2)...................................................................................................................... 148
PĂDUCELUL (2)............................................................................................................... 148
PĂDUCEL FLOARE (4)...................................................................................................149
PĂPĂDIA (2)..................................................................................................................... 150
PĂPĂDIA (6)..................................................................................................................... 151
PĂTLAGINA (3)...............................................................................................................152
PĂTLAGINA ÎNGUSTĂ (2)............................................................................................152
PEDICUŢA (2)..................................................................................................................155
PELINUL (2)...................................................................................................................... 156
PEPENELE GALBEN (2)................................................................................................157
PIERSICUL (2).................................................................................................................. 157
PINUL (2)........................................................................................................................... 157
PLAMANARICA (2).........................................................................................................157
PLOPUL (2)....................................................................................................................... 157
PODBALUL (2).................................................................................................................158
POLENUL (2).................................................................................................................... 159
PORTOCALUL (2)...........................................................................................................159
PORUMBARUL (2)..........................................................................................................159
PORUMBE (4)................................................................................................................... 160
PORUMBUL (2)................................................................................................................160
PRUNELE (2).................................................................................................................... 161
PUFULIŢA CU FLORI MICI (2)....................................................................................161
RĂCHITANUL (2)............................................................................................................164
ROINIŢA (2)...................................................................................................................... 164
ROINIŢA (4)...................................................................................................................... 165
ROSTOPASCA (2)............................................................................................................165
ROSTOPASCA (3)............................................................................................................167
SALATA (3)........................................................................................................................ 168
SALATA VERDE (2).........................................................................................................168
SALVIA (JALESUL) (2)...................................................................................................169
SĂPUNĂRIŢA (2).............................................................................................................170
SCHINELUL (2)................................................................................................................ 171
SCORŢIŞOARA (2)..........................................................................................................171
SMOCHINELE (2)............................................................................................................ 171
SOCUL (2)......................................................................................................................... 171
SOC (4)............................................................................................................................... 172
SOIA (2)............................................................................................................................. 172
SPANACUL (2).................................................................................................................. 172
SPLINUŢA (2)................................................................................................................... 173
STAFIDELE (2)................................................................................................................. 173
STEJARUL (1)..................................................................................................................174
STEJARUL (2)..................................................................................................................174
STEJARUL (3)..................................................................................................................175
ŞTEVIA (2)........................................................................................................................ 175
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
7
STRUGURII (2)................................................................................................................176
SUNĂTOAREA (2)............................................................................................................ 176
SUNĂTOAREA (3)............................................................................................................ 177
TALPA GÂŞTII (2)...........................................................................................................179
TARHONUL (2)................................................................................................................. 179
TĂTĂNEASA (2)............................................................................................................... 179
TEIUL (2)........................................................................................................................... 181
TEI (4)................................................................................................................................ 181
ŢINTAURA (2)..................................................................................................................182
TRAISTA CIOBANULUI (2)...........................................................................................182
TREI FRAŢI PĂTAŢI (2)................................................................................................184
TURIŢA MARE (2)...........................................................................................................184
ŢELINA (2)........................................................................................................................ 185
UNGURAŞUL (2)..............................................................................................................185
URZICA (2)....................................................................................................................... 186
URZICA (4)....................................................................................................................... 189
URZICA MOARTĂ GALBENA (2)................................................................................190
USTUROIUL (2)................................................................................................................ 191
VARZA (2).......................................................................................................................... 191
VÂSCUL (2)....................................................................................................................... 191
VÂSCUL (2)....................................................................................................................... 192
VENTRILICA (2).............................................................................................................. 194
ZMEURUL (2)................................................................................................................... 195
ZMEURA (4)...................................................................................................................... 196
INDEXI.............................................................................................................................. 196
Într-o epoca în care atât de mulţi oameni se îndepărtează tot mai tare de modul de viaţa naturist şi sânt
ameninţaţi de boli grave din cauza unei false atitudini în faţa vieţii, ar trebui să regăsim drumul ce duce
spre plantele noastre medicinale, pe care Dumnezeu ni le dăruieşte din timpuri străvechi prin bunătatea
LUI.
Orice om îşi poate ajuta propria sănătate, dacă va culege cu grijă şi la timp plante medicinale, dacă va
bea zilnic sau în timpul curei infuzia lor (sub forma de ceai), dacă le va întrebuinţa extractele ca frecţii
sau comprese, inhalaţii sau adaos la apa de baie.
Cel care decide să întrebuinţeze frecţii sau comprese, inhalaţii sau adaos la apa de baie. Cel ce se
decide să întrebuinţeze plante medicinale ar trebui să înceapă cu cele depurative (care curăţa sângele)
cum ar fi leurda, urzica, ventrilica, păpădia şi pătlagina.
In caz de indispoziţie serioasa, de febra şi alte simptome clare de boala trebuie cerut neapărat sfatul
medicului, consultându-l la timp pentru stabilirea diagnosticului. Bine înţeles că desfăşurarea unei boli
grele şi consecinţele ei trebuie urmărite scrupulos de către medic.
USCAREA PLANTELOR
Plantele nu se spală înainte de a fi puse la uscat, dar se taie mărunt. Ceea ce s-a cules se aşează la afânat
pe bucăţi de cârpă sau de hârtie netipărită şi se usucă la umbră sau în încăperi aerisite, călduroase
(poduri) cât se poate de repede. Pentru rădăcini, scuare sau porţiuni foarte zemoase ale plantelor este
adesea indicată o uscare cu căldura artificială. Temperatura nu are voie să depăşească 35 de grade.
Rădăcinile care sânt spălate termic, vâscul şi pufuliţa ar fi bine să fie tăiate înainte de uscare.
Numai plantele foarte bine uscate pot fi păstrate pentru iarna. Cele mai indicate în acest scop sânt
borcanele sau cutiile de carton ce pot fi închise. A se evita recipientele din plastic şi cutiile din tabla!
Plantele ar trebui ferite de lumina (a se folosi borcane colorate, cele verzi sânt cele mai bune).
Aprovizionaţi-vă doar pentru o singura iarna! Plantele îşi pierd cu timpul forţa tămăduitoare. Fiecare ne
binecuvântează cu o noua generaţie de plante.
Tinctura (Esenţa)
Tincturile sânt tot extracte obţinute de data aceasta din rachiu de secara sau de fructe de 38-40%. O
sticla sau alt recipient ce poate fi astupat se umple cu respectivele plante până la gat, fără a se îndesa, iar
deasupra se toarnă rachiu de fructe sau de secara. Sticla este lăsat să stea, bine închisa, la loc călduros,
(cca. 20 grade) 14 zile sau chiar mai mult, timp în care se agita des, apoi se strecoară, iar ceea ce rămâne
se stoarce bine. Uz intern: amestecate cu ceai, tincturile se iau sub forma de picături; Uz extern: frecţii
sau comprese.
Sucul proaspăt
Sucurile proaspete de plante se iau sub forma de picături sau se folosesc pentru tamponarea zonelor
bolnave de pe corp. Se obţin cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic care mărunţeşte plantele,
presându-le în acelaşi timp. Sucurile ar trebui făcute proaspete în fiecare zi. Totuşi, introduse în sticluţe
şi bine astupate, pot tine câteva luni dacă sânt păstrate la frigider.
Terciul de plante
Tulpinile şi frunzele se zdrobesc pe un fund de lemn cu ajutorul unui sucitor de tăiţei până se formează
un terci. Aceasta se întinde pe o pânza care se aplica pe porţiunea bolnava, se leagă cu o bucata de cârpa
şi se menţine cald. Aceasta compresa cu terci se poate păstra şi peste noapte.
Baie completa: Plantele respective sânt puse peste noapte la macerat în apa rece. Pentru 1 baie este
nevoie de 1 găleata (6-8 litrii) plină cu plante proaspete sau de 200 grame de plante uscate. A doua zi,
cantitatea respectiva este încălzita, iar extractul este turnat în apa de baie. Durata băii – 20 minute.
Inima trebuie să stea în afara apei. Să nu va ştergeţi după baie, ci să va băgaţi în pat în halat sau prosop
de baie ca să transpiraţi timp de 1 ora.
Baie de şezut: Pentru 1 baie de şezut se iau numai ½ găleata de plante proaspete sau aproximativ 100 de
grame de plante uscate şi se procedează ca la baia completa. Apa trebuie să ajungă deasupra rinichilor.
Trebuie respectate indicaţiile de la fiecare plantă în parte!
Apa reîncălzita a băii complete sau a celei de şezut poate fi folosită încă de 2 ori.
Împachetările reci se recomandă în tulburările digestive. Pentru a putea face o împachetare, avem
nevoie de două bucăţi de pânză, una de a fi înmuiată în apa rece, care se aplica direct pe piele, şi alta
uscată care se aplică deasupra celei dintâi.
Cel care a utilizat prima dată tratamentul cu apa rece a fost Priessnitz - de aceea împachetările se mai
numesc prisnite. Acestea se fac cu trei bucăţi de pânza. Prima este înmuiată în apa rece de 5-10 °C, bine
stoarsa, deasupra se pune o alta pânza uscata, impermeabila, apoi se înfăşoară cu o cuvertură de lâna.
Prisnitele se recomandă în inflamaţiile gâtului, în ulcerul gastric, în bronşită, în colicile intestinale.
Împachetarea cu apa rece a gambelor este cel mai bun mijloc de scădere a temperaturii ridicate (în acest
scop se încalţă şi şosete umede reci).
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
16
Împachetările calde până la 50°C sânt recomandate în colicile abdominale, bolile de ficat, colicile
biliare şi inflamaţiile vezicii urinare.
Împachetările se pot face şi cu aditivi: argila, nămol, mal sau turba. Avantajul lor este ca, fiind buni
conducători de căldură, au o acţiune mai îndelungată. Aceste substanţe se aplică diluate cu o infuzie de
ceai rusesc. Rezultă astfel un terci care se întinde pe o bucată de pânza.
Sânt indicate în cazul durerilor musculare, entorselor şi inflamaţiilor articulare.
Cataplasmele cu muştar aplicate pe piept, au acţiune benefica în bronşite. Acestea se obţin astfel: o
lingura de praf de muştar, o lingura de faina, un gălbenuş de ou şi puţina apa. Un efect benefic se obţine
astfel şi în astmul bronsic.
Cataplasme cu brânza de vaci aplicate pe piept dau rezultate bune în bronşite, sau pe spate, în caz de
lumbago, precum şi în alte inflamaţii.
Împachetările cu cartofi cruzi, raşi pe răzătoare sau copţi în coaja şi apoi zdrobiţi, amestecaţi cu lapte,
au un efect miraculos în inflamaţii articulare, entorse, lumbago, afecţiuni cutanate sau dureri de gât.
Cataplasme cu foi de varza se folosesc în contuzii şi inflamaţii interne.
Împachetările alternate sânt recomandate în dureri articulare şi reumatismale; se începe cu împachetări
cu foi de varza, apoi în a doua zi, împachetări cu argila şi în a treia zi împachetări cu brânza de vaci.
Baia de aburi pentru faţă are un efect descongestionat şi este recomandată în rinite, guturai, sinuzite,
gripă şi bronşite (are şi un efect expectorant).
În acest scop se pune într-un vas 1 l de apă în clocot, în care se adaugă sare de bucătărie, muşeţel,
cimbru, mărar salvie sau uleiurale esenţiale ale respectivelor plante.
Persoana bolnavă sta cu faţa peste acest recipient (cratiţa sau un lighean), peste cap punându-se un
prosop. Vaporii se inspiră pe nas, iar la sfârşit se spală faţa cu apa rece.
Se mai foloseşte tratamentul cu lumina roşie sau lumina albastră. Lumina roşie produce căldura
intensivă şi favorizează astfel irigaţia cu sânge a locului respectiv. Are un efect benefic în formele
cronice de reumatism. Pentru a putea aplica acest tratament, este necesar numai un bec roşu. Distanta de
bec trebuie să fie de cel puţin 20 de centimetri. Acelaşi rol îl are şi lumina albastră (se foloseşte un bec
albastru).
Fenomenul de răcire produs prin vaporizatoare răcoritoare suprimă imediat durerile în inflamaţii acute,
în entorse, în contuzii şi în hematoame. O pungă cu cuburi de gheaţă are acelaşi efect.
Tratamentul cu apă caldă prin aplicarea unei buiote se recomandă în răceli, lumbago, colici abdominale,
având un efect descongestionat.
Frecţiile trebuie să fie făcute cu ajutorul unei perii uscate sau cu un prosop. Se freacă pielea până
aceasta devine roz, numai în direcţia inimii.
Se pot face spălări cu un buret, cu apă în care se pune oţet de mere, sau cu un decoct obţinut din
rozmarin sau muşeţel. Acestea activează circulaţia şi stimulează metabolismul.
Băile generate cu apă caldă în care se pune rozmarin au un efect reconfortant.
În caz de răceală, se fac bai generate în apa călduţă de 37 °C, punându-se eucalipt. În caz de torticolis
sau contractura a muşchilor spatelui, se adaugă în apă roiniţă.
Băile parţiale se refera, evident, numai la o anumita regiune a corpului. De exemplu: băile de şezut care
trebuie să fie la 37 °C. Acestea activează circulaţia pelvisului şi au efect benefic în constipaţie.
Stimulează, de asemenea, sistemul nervos.
Băile progresive provoacă o transpiraţie abundentă. Se creşte progresiv temperatura apei până la 40 °C.
Au un efect benefic în bronşite, astm bronsic, boli metabolice, anemii şi în eczeme. Înainte de baie,
bolnavul trebuie să bea 250 ml ceai cald de plante, de preferat din roiniţă. Trebuie să fie ţinută şi ceafa
sub apa. Aceste băi trebuie să dureze 20-30 de minute. Se pot face băi progresive numai la picioare, cu
acelaşi efect. Ele trebuie să dureze cca 10 minute.
Băile alternate constituie un stimulent optim al activităţii circulaţiei sângelui.
O astfel de baie se începe întotdeauna cu apa calda, timp de 5 minute, şi se termina cu apa rece, pentru
câteva secunde.
Duşurile cu jet sânt indicate în combaterea stresului sau când dorim să obţinem o stimulare a circulaţiei
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
17
sângelui pentru o perioadă mai lungă de timp.
Ele se pot face pe faţă, pe coapse sau genunchi, sau chiar pe întregul corp.
IERBURILE SUEDEZE
MICUL biter SUEDEZ
10 grame de aloe
5 grame de smirnă
0.2 grame de şofran
10 grame de foi de sena (siminichie)
10 grame de camfor**
10 grame de rădăcină de revent (rabarbar)
10 grame de rădăcină de curcuma (şofran-de-lndia)
10 grame de mana
10 grame de Theriak venezian
5 grame de rădăcină de lemnul-Domnului
10 grame de rădăcină de anghelică
În loc de aloe se pot folosi şi rădăcină de genţiană sau praf de pelin (n. a,) Este voie să se folosească
doar camforul natural (n. a.).
Ierburile suedeze se pun la macerat în 1 1/2 litru de rachiu de secară sau de rachiu bun de fructe de 38-
40%, într-o sticla de 2 litri cu gâtul larg şi se lasă să stea 14 zile în soare sau în apropierea maşinii de
gătit. Se agită zilnic, de asemenea înainte de filtrarea într-o sticla mica sau înainte de întrebuinţare.
Cealaltă cantitate poate rămâne timp nelimitat peste plante. Se toarnă lichidul în sticle mici care se
astupa bine şi se păstrează la rece. Astfel se poate păstra acest elixir mulţi ani. Cu cât stă mai mult, cu
atât este mai eficace.
Reţeta a fost găsită după moartea renumitului medic suedez, rectorul Facultăţii de medicină, dr. Samst,
printre scrisorile sale. Dr. Samst a murit într-un accident de călărie la vârsta de 104 ani. Părinţii şi
bunicii lui atinseseră şi ei o vârstă venerabilă.
Sună aproape ca o poveste şi totuşi s-a întâmplat întocmai: în tinereţe, am ajuns foarte grav bolnavă în
apropiere de Lembach. Fiind izgonită din patrie, m-am îmbolnăvit într-un lagăr bavarez de tifos
abdominal, o intoxicaţie cu carne, la care s-au adăugat un icter şi o ocluzie intestinală. Am zăcut peste o
jumătate de an în spital. De-abia mă ţineam pe picioare. Noaptea începeau dureri care parca îmi
străpungeau organismul cu o sabie. În acele momente, nu puteam să stau nici pe scaun, nici întins, nici
în picioare, nici să merg; concomitent se declanşau vărsături şi diaree. Eram o adunătura neajutorată de
oase. Medicul a recunoscut aici dureri ulterioare tifosului, care de multe ori se continua încă ani de zile.
Într-o bună zi, o femeie străina mi-a adus o sticluţă cu un lichid maro închis, cu miros puternic. Aflase
de boala mea şi voia să mă ajute. Mi-a spus ca aceste ierburi suedeze o salvaseră şi pe ea de la o boala
grea. A adus şi copia unui ,,Manuscris vechi" în care se explica în 46 de puncte cum vindeca aceste
picături orice boala. Reţeta provenea din moştenirea unui renumit medic suedez. După cum scrie acolo,
toţi membrii familiei sale au atins o vârsta neobişnuit de înaintată. biterul suedez vindeca, conform
punctului 43, şi, buboaiele şi pustulele de ciuma, chiar dacă s-ar afla deja în gât". Mai întâi am băgat
picăturile în dulăpiorul de medicamente. Pur şi simplu nu mi-a venit a crede ca aceste picături modeste
mi-ar putea reda sănătatea, atunci când însuşi doctorul nu-mi mai putea aduce nici un ajutor. Dar curând
am aflat ca nu era nici pe departe aşa. Tocmai şedeam lângă un coş cu pere răscoapte cărora trebuia
urgent să li se găsească întrebuinţare, când am fost cuprins de o nouă criză. Cum fusesem asigurată că
picăturile puteau fi folosite nu numai intern, ci şi extern ca nişte comprese, n-am stat pe gânduri şi mi-
am pus o bucată de vata umezită cu picături - peste care am aplicat un săculeţ de nailon - sub formă de
compresa pe burtă, şi m-am apucat iar de treabă. Peste corpul meu s-a revărsat o senzaţie caldă, plăcută
şi deodată am avut impresia că cineva ar trage din trupul meu cu o singura mişcare de mâna tot ce era
bolnav. Vă asigur ca am scăpat cu aceasta compresa unică, pe care am purtat-o toată ziua, de toate
durerile şi indispoziţiile ultimelor luni. Boala a zburat, ca suflată de vânt, şi niciodată n-a mai survenit o
noua criză.
« când fiul nostru avea 6 ani a fost atacat de un câine lup şi muşcat îngrozitor de obraz. Nişte cicatrice
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
18
rosu-închis i-au apărut mai târziu pe faţă de la nas în jos înspre gură. În ..Manuscrisul vechi" se poate
citi la punctul 33 că picăturile îndepărtează toate cicatricele, chiar dacă sânt vechi, semnele rănilor şi
tăieturile, dacă acestea sânt umezite cu ele până la 40 de ori. Prin urmare, am umezit zilnic cicatricele
fiului nostru, seara înainte de culcare. Foarte curând au dispărut fără urma, chiar şi cele care ajungeau
până adânc în nas. »
Având această experienţa, am sosit în anul 1973 la Grieskirchen. Făcând o vizită într-o gospodărie
ţărănească, am întâlnit ţăranca tânăra, mama a doi copii mici, la muls în grajdul de vaci. ,,Dacă mă pui
la perete, mă las pe loc împuşcată de tine", mi-a spus în loc de salut. Avea de săptămâni întregi dureri de
cap insuportabile şi, cum medicului îi era teama de o tumoare la cap, trebuia să plece la Linz să facă
raze Rontgen. L-am trimis chiar în aceeaşi seara pe fiul meu la ea cu o sticluţă de biter suedez, ca să fie
măcar noaptea eliberată de durerile de cap cu ajutorul compresei cu picături. Cât de surprinsă am fost
când m-am trezit la ora şapte dimineaţa cu soţul ei la uşă. ,,Ce i-ai trimis nevestei-mi? După ce şi-a pus
vata umeda a scăpat în doua minute de durerile cumplite de cap. Dimineaţa s-au scurs apoi prin nas în
gât doua dopuri maro-roşcate, groase cât degetul mic." Era o sinuzită frontală neglijată care a fost
înlăturata printr-o singură compresă. Această ţăranca se încrede şi astăzi orbeşte în biterul suedez. A
putut s-o scape cu ani în urma şi pe fetiţa ei de o pneumonie foarte urâta cu ajutorul compreselor
respective şi are grija să nu rămână niciodată fără acest leac în casa.
O femeie a suferit mai multe luni în şir de o sinuzită frontala purulentă dureroasa. Respiratul prin nas
era imposibil. În paralel avea dureri de cap insuportabile. Antibioticele puternice şi razele n-au ajutat-o.
Şi-a aplicat atunci peste noapte comprese cu biter suedez pe frunte, ochi şi nas. A simţit o uşurare încă
de la prima utilizare. După 3 comprese puse în nopţile următoare, caile respiratorii i s-au destupat, iar
prin nas s-au scurs dopuri mari cu puroi.
Cunoşteam din vedere o femeie tânăra care după naşterea celui de-al şaselea copil părea a fi umbra celei
de altădată. Am abordat-o şi astfel am aflat ca momentan nu mai putea să mănânce nimic. A fost nevoită
sa-şi dea copiii cuiva în îngrijire. Am sfătuit-o să încerce cu ierburile suedeze. Aproximativ trei
săptămâni mai târziu am revăzut-o; era iarăşi o femeie sănătoasa, proaspătă. Mi-a spus ca picăturile au
făcut minuni. Putea din nou să mănânce tot şi-şi adusese copiii iar acasă. ,,A fost de parcă ar fi sărit un
animal din mine", mi-a afirmat şi mi-a mai povestit că mama ei era în spital din cauza unui picior umflat
foarte tare şi că umblă deja de mult cu baston. 75 de injecţii n-au fost în stare să dea nici un rezultat. L-a
trimis mamei sale manuscrisul, sfătuind-o să recurgă la biterul suedez care şi-a făcut foarte rapid
efectul. Piciorul este din nou normal şi bastonul a devenit de prisos.
Într-o zi am primit o scrisoare din Germania în care o cunoştinţă mă rugat să port sufleteşte de grijă
nepoatei ei care era în momentul acela la cură în Gallspach. Când tânăra a venit pentru prima dată la
mine la Grieskirchen, m-am speriat foarte tare. A fost ridicată din maşină, i s-au împins sub braţe două
cârje, iar corpul infirm tot a avut nevoie, în ciuda sprijinului, de peste un sfert de ora până la locuinţa
mea aflată la etajul întâi. Articulaţiile ambelor picioare erau deformate, degetele mâinilor crispate şi
incapabile să ţină ceva. În timpul mersului picioarele erau târâte, iar partea superioară a corpului
aruncată în faţă cu smuncituri. Stăteam în uşa apartamentului cu mâinile apăsate pe inimă şi nu am putut
articula decât: ,,Cum aţi ajuns dumneavoastră, femeie tânăra, la o astfel de boala îngrozitoare?" ,,Peste
noapte, după al patrulea copil" mi-a răspuns. Brusc, ca să zicem aşa ,,peste noapte", femeia aceasta
tânăra şi drăguţă a devenit infirmă. A fost dusa în Germania din doctor în doctor, nimeni n-a putut s-o
ajute. Venea de patru ani, periodic, de două ori pe an, la Gallspach la dr. Zeileis, care a trebuit să-i spună
că putea doar să-i atenueze starea, nu s-o vindece. Halul în care arăta când a apucat ceaşca de cafea cu
laturile exterioare ale mâinilor ei schilode mi-a străpuns inima. Am sfătuit-o să ia biter suedez, care se
putea procura atunci în Germania sub denumirea de ,,Crancampo". Astăzi ţin multe farmacii şi drogherii
biterul suedez după reţeta indicata. I-am spus să se agaţe de el ca de un pai. Asta a fost în februarie
1984. În luna septembrie a aceluiaşi an am primit un telefon din Gallspach din partea tinerei femei,
rugându-mă să vin s-o iau în Grieskirchen de la autobuz. Întâi am rămas per-plexă, apoi extraordinar de
mirată când din autobuz a coborât o femeie tânăra, râzând şi numai sprijinindu-se în baston. Crisparea şi
schilodirea mâinilor dispăruseră, la fel şi o mare parte din deformările de la picioare. Numai la piciorul
sting mai avea genunchiul şi glezna umflate. Şi aceste umflături s-au retras total până pe 3 august 1985,
deci un an mai târziu. A venit atunci pentru ultima oară la Gailspach, fără baston şi complet refăcută. La
naşterea celui de-al patrulea copil, suferiseră şi rinichii şi ei declanşaseră peste noapte aceste deformări
îngrozitoare. Pusese de 3 ori pe zi 1 lingura de biter suedez în puţina apa călduţă şi îl băuse repartizat în
porţii. Înainte şi după fiecare masă, în înghiţituri mici. Deşi ierburile erau macerate în rachiu de secara,
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
19
rinichii au suportat alcoolul.
Vreau să mai înşir şi alte rezultate ale acţiunii incredibile a biterului suedez. Am aflat de la sora mea
care trăieşte în Germania că o cunoştinţă din Leipzig şi-a petrecut deja 15 ani în scaunul cu rotile.
Aceasta a locuit în timpul războiului la Praga şi în 1945 a fost gonită în pivniţa casei - soarta a mii de
germani. Acolo a trebuit să rămână săptămâni întregi fără să aibă paie sau altceva de pus sub ea. Mai
târziu a ajuns cu soţul ei la Leipzig. Curând i s-au ivit nişte deformări foarte grave ale articulaţiilor.
Până la urmă nu i-a mai rămas decât o viaţa dusă în scaunul rulant. Am aflat de această tragedie abia
atunci când bărbatul ei a murit brusc, lăsând-o pe sărmana paralitică singură; femeia a trebuit să-şi
părăsească locuinţa şi să se mute într-o alta camera mobilată. Nu este permis să se trimită din Austria în
Germania plante medicinale sau alte produse asemănătoare unor medicamente. Trebuia deci să predau
de fiecare data ierburile suedeze către Leipzig dintr-o localitate bavareză de graniţă, o dată la două luni.
Curând am primit scrisori pline de încredere. Bolnava lua de trei ori pe zi în puţină apa câte o lingură de
soluţie repartizată înainte şi după fiecare masa. Încet-încet, deformările au început să se retragă şi
încheieturile au devenit mai mobile. Ne rugam lui Dumnezeu, ea din Leipzig şi eu din Grieskirchen.
După trei sferturi de an schimbarea a fost de aşa natură, încât cea care odinioară era imobila, iar acum în
convalescenţă lentă şi-a părăsit pentru prima dată locuinţa după 15 ani de scaun cu rotile. Se îndrepta
spre bine. Putea din nou să-şi spele singură geamurile şi să se ocupe de alte treburi zilnice pe care până
atunci i le făcuseră diverşi oameni săritori. Cât de mare a fost încrederea să în Dumnezeu în timpul bolii
cumplite arată următoarea întâmplare: Un tei din faţa ferestrei a devenit în timpul bolii bucuria vieţii ei.
Înverzirea şi înflorirea pomului, îngălbenirea frunzelor şi agitaţia veselă a păsărelelor printre ramurile
golaşe în vreme de iarnă i-au fost o sursa de mare bucurie. I-a mulţumit veşnic Domnului pentru această
mila a SA.
„Făceam odată baie în Offensee şi Întrebuinţam o bucată de lemn lunguiaţă şi cu canturi pentru a mă
aşeza pe ea la mal. Intr-una din zile, această bârna era sprijinită de un gard care împrejmuia o păşune.
Lăsasem sacoşa de baie în imediata apropiere. Înainte de a porni spre casă, m-am rânduit în ea, îndoită
din mijloc, lucrurile de baie. Deodată parca m-ar fi lovit trăsnetul: bârna cea grea îmi căzuse direct pe
picior. M-am învineţit de la genunchi în jos şi mi s-au format două umflături mari cât pumnul. Am fost
Carată până la maşina şi apoi până sus în cameră. Soţul meu a vrut să cheme medicul din Ebensee, eu
însă l-am rugat să-mi facă o compresă cu ierburi suedeze. După aproximativ o jumătate de ora am putut
cobori iarăşi singură treptele până la sala de mese, iar în ziua următoare piciorul era neted ca înainte. Nu
se vedea nici cea mai mica porţiune echimozată (vânătă), iar umflăturile mari cât pumnul dispăruseră şi
ele”.
A mai avut loc un necaz cât am stat la Offensee. O fetiţă de 4 anişori a fost înţepată la braţ în timp ce se
scălda de o specie de viespe mare, foarte veninoasă. Braţul s-a umflat, devenind diform. M-am dus să
iau biterul suedez. Înainte ca părinţii şi copilul să fi apucat să se îmbrace, am şi venit cu compresa. În
timp ce fetiţa mergea spre maşină, i-am pus vată umezită pe locul umflat. Când am ajuns la maşina -
aproximativ trei minute de mers - umflătura scăzuse deja. N-a mai trebuit consultat medicul.
Culegând odată zmeura, m-a înţepat la degetul mare o insectă veninoasă. Degetul s-a umflat pe loc,
devenind gros cât un cârnaţ. Ducându-mă la cumpărături, o doamna a remarcat îngrozită: ,,Mergeţi
imediat la spital, o astfel de înţepătura vă poate fi fatală". Peste noapte mi-am pus o vata umezită cu
biter suedez şi dimineaţa degetul era iarăşi normal.
Am avut odată mare ghinion pe când mă aflam în spălătorie. Era pe vremea când maşina de spălat spală
fără a limpezi. Rufele destul de încâlcite între ele trebuiau scoase cu ajutorul unui băţ de lemn. Felul
meu este să le rezolv pe toate rapid şi cu mult elan. Cleştele a alunecat şi m-a pocnit cu o putere
extraordinară direct în ochiul drept. Înnebunită de durere şi pe jumătate orbită, am bâjbâit până la etajul
întâi. Cum am pus pe ochi compresa udata cu biter suedez, au şi încetat durerile cumplite. O clipa mai
târziu m-am uitat în oglindă să-mi admir isprava. Ochiul era înconjurat de vânătăi. Ţinând o vată umedă
pe ochi, izolată cu un săculeţ de plastic şi legate cu un batic împăturit, m-am dus după un sfert de ora iar
în spălătorie. Câteva zile la rând mi-am pus peste noapte comprese cu biter suedez ca să împiedic să se
poată forma ceva rău în fundul ochiului.
Anual merg la cură la băile Kneipp din MCihllacken. În timpul uneia dintre şederi, sora-şefă mi-a adus
o femeie, care a întrat în cameră în urma ei, cocoşata de durere. Se chinuia cu crize biliare puternice şi
voia să-i dau un sfat. Numeroasele medicamente administrate nu-i fuseseră de nici un ajutor şi medicul
i-a recomandat să se opereze neapărat. Am rugat-o să se dezbrace şi i-am aplicat o compresa cu ierburi
suedeze pe regiunea biliara; la astfel de comprese, pielea trebuie unsa în prealabil cu untura de porc sau
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
20
cu alifie de filimică, întrucât altfel alcoolul ar usca pielea. Se pun o bucată de vată umezită şi bine
stoarsă pe locul dureros, una de vată uscată şi una de plastic deasupra, pentru a asigura izolaţia termică
şi se leagă cu o cârpă. După scoaterea compresei, pielea trebuie pudrată, pentru a evita o înroşire sau
mâncărimi! Tocmai voiam să-i trag femeii portjartierul peste compresa, când s-a îndreptat din sale,
exclamând: ,,Mi-a trecut orice durere!" A scăpat în timpul cel mai scurt de tot răul. Mai târziu a folosit
picăturile nu numai sub forma de comprese, ci şi intern, şi anume luând de 3 ori pe zi câte 1 linguriţă în
puţină apa sau puţin ceai de plante şi criza nu s-a mai repetat.
Aveam de ani de zile grija de o femeie singura. Numai că înţelegerea noastră era îngreunată de auzul ei
slab. În ,,Manuscrisul vechi" scrie: ,,Ele readuc şi auzul pierdut." Deci, la cerinţa mea a trebuit să-şi
umezească în mod sistematic urechea cu biter suedez. Degetul arătător umezit cu picături este introdus
în ureche. Nu trebuie însă nici uitat să se picure în repetate rânduri puţin ulei în ureche, pentru a evita
mâncărimile. Femeia şi-a umezit concomitent şi porţiunile din jurul pavilionului urechii, din jurul
ochilor, apoi tâmplele şi fruntea. Deodată a început să audă iarăşi şi, în acelaşi timp, obrazul i-a întinerit,
căpătând prospeţime. Fiind odată trântită la coborârea dintr-un autobuz şi dând cu faţa de pământ, tot
ierburile suedeze au fost acelea care au pus în ordine obrazul vânat. La 1 februarie şi-a aniversat a 89-a
zi de naştere. Acum aude din nou şi ne putem înţelege bine. De atâtea ori îmi relatează oamenii care-mi
ascultă prelegerile ca datorită biterului suedez şi-au putut lasă deoparte aparatul auditiv, căci aud iarăşi
normal. Picăturile ajuta deci în caz de auz slab şi peste tot acolo unde, fie intern, fie extern, apar dureri.
O irigaţie sangvina bună realizată datorită acestor picături înlătura foarte rapid durerile din zonele
bolnave. De aceea este indicat să li se aplice epilepticilor comprese cu biter suedez pe regiunea
occipitala. Cauza crizelor de epilepsie rezidă adesea în primii ani ai vieţii; poate fi vorba de o cădere în
cap sau de un şoc din copilărie.
Cu ocazia unei prelegeri ţinute la Gallspach a venit la mine un tânăr care suferise un accident de maşină
groaznic - fractura dublă a bazei craniului. După vindecarea rănilor a început să aibă zilnic câteva crize
de epilepsie. L-am sfătuit să-şi pună comprese cu biter suedez în regiunea occipitala şi să bea zilnic 4
ceşti cu ceai de urzici în care să toarne 2 linguri de biter suedez. În crizele grave de epilepsie este
important ca pe lângă aplicarea compreselor în regiunea occipitală să se bea şi ceai de urzici,
Câteva luni mai târziu, tânărul a trecut prin faţa casei mele şi mi-a spus de la gardul grădinii că scăpase
total de crizele de epilepsie!
Meningitele, rănile la cap prin lovire sau cazaturi, bâlbâiala şi tulburările de vorbire se tratează cu
succes prin comprese cu biter suedez puse în regiunea occipitala. Aceste comprese se pot folosi şi în
inflamaţia bursei sinoviale. Nu este necesar să mai subliniez o dată faptul ca în toate aceste boli grave
trebuie consultat mai întâi medicul.
După cum reiese din scrisori, compresele cu ierburi suedeze recomandate de mine au avut o acţiune
benefica asupra ochilor în caz de dezlipire de retina, sângerare a retinei şi retina poroasă. Toţi aceşti
oameni se aflau în prag de orbire. Compresele se aplică zilnic timp de 1 oră pe ochii închişi. Nu trebuie
neglijat însă să se pună profilactic aceste comprese şi pe ochii sănătoşi, mai ales pe cei suprasolicitaţi, în
plus să se ungă pleoapele dimineaţa şi seara cu biter suedez, să se plimbe biterul suedez concomitent
spre coada ochilor cu arătătorul. Se poate menţine astfel o vedere buna până la o vârsta înaintată.
Deoarece biterul suedez este de un ajutor atât de extraordinar pentru sănătatea noastră, n-ar trebui să
lipsească în nici o farmacie de casă. Picăturile n-ar trebui numai să fie mereu la îndemână, pregătite în
sticluţe, ci să fie luate şi în călătorii ca însoţire credincioase la drum. Uneori mâncarea din afară ne
decepţionează, avem nevoie de ceva pentru înviorarea stomacului şi a bilei, alteori ne simţim slăbiţi
istoviţi şi ameţiţi - în toate aceste situaţii, biterul suedez acţionează ca un adevărat elixir. Se ia o
înghiţitura diluată cu puţina apă, iar extern se freacă tâmplele, fruntea, porţiunile din jurul ochilor şi cele
din spatele urechilor şi îndată se va ivi o senzaţie de revigorare a întregii condiţii fizice.
Dacă ne trezim brusc cu un guturai cu toate efectele lui secundare neplăcute ca oboseala, lipsa de
putere, senzaţie de presiune în regiunea frunţii şi a stomacului, este suficient să ţinem la nas un tampon
de vată umezit cu biter suedez şi să inspirăm adânc. Imediat vom simţi o uşurare în zona frunţii şi a
nasului. Dacă răceala este mai avansată şi au fost deja atacate bronhiile, se inspiră picăturile cu gura
deschisă. Şi în acest caz se va resimţi rapid un ajutor. În timpul epidemiilor de gripă se ia zilnic 1
linguriţă, uneori poate chiar 1 lingură de picături cu puţina apa călduţă; astfel, devenim imuni la gripă.
Oriunde apar dureri, ierburile suedeze ajută, luate intern sau folosite extern ca frecţii şi comprese.
Cu câţiva ani în urma m-am trezit cu o colică renala. Am chemat medicul, dar tocmai era la consultaţii.
În aşteptarea lui, mi-am pus o compresă cu biter suedez în zona renală şi când a sosit, durerile îmi
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
21
trecuseră. Eram destul de stingherită că-şi pierduse timp preţios venind degeaba până la mine. Însă el a
vrut numai să ştie cum de-mi trecuse colica atât de repede. Când a auzit că mă ajutase compresa, mi-a
spus: ,,Excelent, atunci n-are rost să-ţi mai fac injecţie!" şi el era un adept al ierburilor suedeze.
Întotdeauna când mergeam la el în cabinet, îmi spunea numai atât: ,,Ţie nu-ţi prescriu nimic, doar ai
ierburile tale suedeze!" El a fost şi cel care m-a ajutat să cunosc mai îndeaproape multe alte plante
medicinale şi însemnătatea lor.
A venit odată la mine o femeie bătrâna care mergea de mulţi ani în baston. Era complet strâmbă din
cauza artriţei şi a reumatismului, nu-i mai folosea nici un medicament, era la pământ din punct de
vedere nervos. A băut de 3 ori pe zi câte 1 linguriţă de biter suedez în ceai de urzici sau de coada-calului
şi după trei săptămâni am auzit că putea deja să meargă fără baston.
Este cunoscut faptul ca cele mai multe recviemuri sânt în jurul zilei Întrării Maicii Domnului în biserică.
O cântăreaţă din cor s-a rănit odată la patinaj cam în aceasta perioada. Fiind numai puţine în cor, îi
resimţeam lipsa foarte tare. După biserica, am întâlnit-o în oraş. Mi-a spus ca-i era imposibil să urce
scara abrupta de la cor din cauza genunchiului înţepenit puţin mai târziu m-am dus la ea cu
echipamentul meu pentru comprese. Cum era soţie de medic, mi-a privit sceptic pregătirile; i s-a
schimbat însă părerea câteva clipe mai târziu, când a putut să-şi îndoaie genunchiul fără efort, iar a doua
zi a putut urca scara abrupta de la cor tot fără efort. Lipsea însă, din păcate, o alta cântăreaţă care făcuse
o entorsa la glezna practicând şi ea atât de sănătosul nostru sport de iarna. Se ştia deja ca era internata în
spital pentru tratament. Cea proaspăt însănătoşita insista s-o ajut şi pe cealaltă. Am făcut-o fără tragere
de inima din cauza tratamentului ei clinic, însă în cele din urma a contat faptul ca as fi rămas în ziua
următoare probabil singura la cor. Raniţa şedea întinsă pe sofa cu glezna puternic umflata. În spital
fusese sfătuita doar să-şi ţină piciorul ridicat pe ceva. Avea dureri mari. Compresa cu biter suedez i-a
adus imediat o uşurare. A doua zi a venit la cor, deşi pe străzi era un polei cumplit. Durerile dispăruseră,
glezna umflata era normala şi recviemul nostru salvat.
In timpul unei vizite în Muhlviertel am remarcat într-un restaurant, la masa de alături, un client care
stătea chircit de durere. Mai avusese de multe ori astfel de crize, medicamentele nu-l ajutau cu nimic.
Am adus picăturile mele, am turnat o lingura plina de biter în puţina apa călduţă şi i le-am oferit. În
timp ce golea paharul, i s-a colorat fata şi abia a putut să înţeleagă cum de i-au încetat durerile pe loc. O
jumătate de an mai târziu, m-am reîntors în această zona. Incidentul îmi ieşise din minte, când am fost
abordată de un domn care mi-a mulţumit plin de exuberanţă. Era vizibil întinerit cu nişte ani buni. Îşi
preparase ierburile suedeze şi le luase. Toate supărările provocate de pancreas şi de gastrita acuta îi
trecuseră. Întrucât aceste picături vindeca pancreasul, ele sânt recomandate şi diabeticilor. Semnele din
naştere, aluniţele, negii, petele, chiar şi hemangioamele şi seboreea dispar dacă sânt umezite cu aceste
picături, la fel se întâmplă şi cu bătăturile şi hemoroizii. biterul suedez înlătura vâjâitul şi ţiuitul în
urechi, prin introducerea unui mic tampon de vata umezit în urechi. biterul suedez întăreşte memoria,
dacă se umezeşte de mai multe ori cu el vertebra cervicala, curăţă sângele şi stimulează circulaţia
sângelui, înlătura colicile şi digestia proasta, durerile de cap, toate afecţiunile gastrice şi biliare, hepatice
şi renale (chiar dacă ar fi interdicţie de alcool). În tromboze şi flebite se unge locul cu alifie de filimica
într-un strat gros cât muchia cuţitului şi se pun comprese cu biter suedez deasupra. După vindecare se
fac bai de picioare cu urzici pentru o buna irigare sangvina. Picăturile înlătură lenevia intestinală,
ameţelile, ba chiar paraliziile. Aduc un ajutor preţios în toate bolile; chiar şi în bolile de cancer. În caz
de crize acute de durere, se ia 1 lingura cu picături în puţină apa sau infuzie de plante. Dacă se ia de 3
ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, câte 1 linguriţă în ceva apa sau ceai de plante, se păstrează
sănătatea şi forţa creatoare până la vârsta cea mai înaintată. Întrucât aceste picături se folosesc, fără
excepţie, în toate bolile, se poate vorbi aici despre o menţinere a sănătăţii omeneşti la modul general.
Ele trezesc şi ridică puterile de viaţa de care avem o nevoie atât de stringentă în epoca actuală. Păstraţi-
vă cu ajutorul acestui elixir minunat sănătatea, puterea de munca şi bucuria faţă de munca
dumneavoastră profesionala, faţă de familia dumneavoastră şi faţă de semenii dumneavoastră!
În timpul unei vizite la o gospodărie ţărănească am aflat ca fiul în vârsta de 12 ani al proprietarului se
afla înaintea unei operaţii la ureche. În spatele timpanului se formase în urma unei inflamaţii un focar de
puroi. Eu eram împotriva unei operaţii, pentru că în alte cazuri asemănătoare s-a întâmplat ca bolnavul
să-şi piardă auzul. La îndrumarea mea, s-au îmbibat tampoane mici de vata în biter suedez şi i s-au pus
băiatului în ureche. A ieşit în acest fel zilnic atât de mult puroi din ureche, încât curând durerile au pierit
şi operaţia n-a mai fost necesară.
Într-o boala incurabila de cancer intestinal - era vorba de o tânăra mama a cinci copii şi medicul nu-i
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
22
mai dădea decât câteva zile - am recomandat comprese în zona bolnava, în asociaţie însă cu rădăcini de
obligeana care se lasă peste noapte la macerat (1 linguriţă rasă de rădăcini de obligeana la 1 ceaşcă de
apa - se ia câte 1 înghiţitura înainte şi după fiecare masa) şi cu ceai depurativ de filimici, coada
şoricelului şi urzici amestecate în părţi egale, din care se beau încetul cu încetul minimum 2 litri
repartizaţi pe parcursul zilei. Astăzi femeia se simte deja atât de bine, încât se poate conta pe o
însănătoşire completă.
O femeie din Heilbronn relatează: ,,Nepotul meu de 41 de ani mi-a scris cu aproximativ zece luni în
urmă din Sacramento/California ca are zilnic hemoragii intestinale puternice şi diagnosticul medical
este, fără nici o ezitare, cancer intestinal. Se impunea deci o cale de scăpare laterala. I-am trimis imediat
biter suedez, rădăcini de obligeana şi alte plante medicinale cum ar fi filimica, coada-şoricelului şi
urzica. După un an, nepotul meu a fost iarăşi apt de munca la întreaga să capacitate. Hemoragiile
intestinale puternice au încetat în a patra zi după ce a început să ia plantele enumerate. Au încetat treptat
şi oboseala şi scăderea în greutate."
În cazul unui bărbat de 52 de ani tratat de astm cardiac de zece ani - care trebuia să înghită zilnic câte
opt pastile, care nu mai putea dormi de ani întregi decât şezând şi care-şi arunca la fiecare pas braţele în
sus pentru a lua aer, horcăind însă în acelaşi timp de ţi se rupea inima - am fost de părere ca insuficienţa
respiratorie nu-i provine de la inimă, ci de la ficat. I-am pus omului pe regiunea ficatului o compresă cu
ierburi suedeze. Intern, a trebuit să ia începând de-atunci dimineţile şi serile câte 1 ceaşca cu ceai de
pedicuţă cu 1 linguriţă de biter suedez pusă înăuntru. Cât de corectă a fost supoziţia mea s-a văzut chiar
din prima noapte. A putut în sfârşit să doarmă iarăşi întins. Greaua insuficienţă respiratorie nu-l mai lăsa
de ani în şir să facă nici măcar un pas în faţa uşii casei. biterul suedez şi pedicuţa au realizat o
ameliorare atât de rapidă a stării sale, încât trei zile mai târziu a putut să umble de două ori pe zi în jurul
grădinii casei sale. Acum se îndreaptă încet spre vindecare.
O rană care nu voia să se închidă după operaţie s-a închis peste noapte când pacientul a luat o înghiţitură
zdravăna din sticla cu biter suedez. Aceasta unica înghiţitura a avut drept urmare închiderea rănii
deschise de trei ani, care trebuia îngrijită de mai multe ori pe zi.
Alte inflamaţii îndelungate cu supuraţii purulente, provocate de multe ori prin accidente declanşate de
operaţii şi puncţii, au fost înlăturate, cum mi s-a relatat, după aplicări de comprese şi uzul intern al
biterului suedez.
Menajera unei case parohiale din Burgenland mi-a povestit ca nepoata ei în vârsta de 23 de ani are un
defect de auz din naştere. La un consult în clinica universitara i s-a explicat ca în cazul bolii ei o
operaţie nu avea şanse de succes. Şi-a sfătuit nepoata să folosească biterul suedez, adică să şi-l
introducă în ureche. Toţi au fost foarte miraţi când, în urma acestui tratament, nepoata a auzit după 14
zile normal.
Nu vreau să va tăinuiesc, o scrisoare din Graz, din zona Steier: ,,Din întâmplare sau poate mai bine-zis
din voia Domnului, am purtat o discuţie în autobuz cu un bărbat foarte fericit, în vârsta de 74 de ani,
care şi-a recăpătat brusc, graţie biterului suedez, auzul pe care şi-l pierduse în 1944, în urma unei grave
leziuni cerebrale din timpul războiului! Şi-a pus de trei ori în urechi tampoane de vata umezită cu biter
suedez." - (Astfel de fragmente citate pot fi dovedite prin scrisori!)
Un domn din Bavaria superioara relatează: ,,Un accident m-a rănit la mâna dreapta. biterul suedez mi-a
calmat repede durerile insuportabile. La o ureche surdă s-a realizat cu o dubla tamponare aproape un
miracol: După aproximativ zece ani de surzenie am auzit din nou tic-tacul deşteptătorului!" - Câţi
surdomuţi pot fi totuşi ajutaţi în acest mod! Şi de ar fi doar unul singur care şi-ar recăpăta astfel auzul!
După o prelegere am aflat de la o ascultătoare ca suferă de doi ani de o relaxare a sfincterului intestinal.
Doctorii considerau boala ireparabila. biterul suedez, asociat cu traista-ciobanului (aceasta se pune la
macerat, tăiată mărunt, tot într-un rachiu bun şi se lasă 10 zile la loc călduros; vindecă atrofia musculara
şi bolile musculare grave), 4 ceşti cu ceai de creţişoara şi 6 rădăcini de obligeană, au rezolvat problema
în câteva zile!
Am primit un telefon din Viena, la care o voce feminină mi-a spus: ,,Va mulţumesc pentru ierburile
dumneavoastră suedeze!" Mi-a povestit ca atunci când avea 12 ani a fost lovită din greşeală cu bocancul
în obraz, în timpul unei excursii cu şcoală în munţi, de către o fetiţă care mergea în faţa ei. Din această
întâmplare au rezultat în decursul a 40 de ani veşnice supuraţii maxilare purulente, soldate cu peste 16
operaţii la maxilar şi puncţii repetate. A fost nevoita să-şi întrerupă studiile, n-a putut îmbrăţişa
profesiunea dorită şi conducea o gospodărie străină având permanente dureri în regiunea maxilară.
După 40 de ani, fiind în vârsta de 52 de ani, a citit despre ierburile suedeze, şi-a pus comprese în zonele
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
23
maxilarelor şi este în sfârşit eliberată de toate durerile.
Sunt mereu întrebată dacă biterul suedez poate fi utilizat şi în caz de interdicţie severa a alcoolului.
Conform unor cercetări de laborator demne de încredere, ierburile înving alcoolul şi sânt considerate un
medicament. Deci pot fi luate şi aici fără a dăuna. În acest caz trebuie să se înceapă cu 1 linguriţă pe zi
şi să se pună mai des comprese cu ierburi suedeze în regiunea ficatului şi a rinichilor (a se vedea
,,Moduri de folosire" la sfârşit).
1. Dacă se miros sau se trag pe nas mai des, se umezeşte vertebra cervicala, se pune o cârpa umeda
pe cap, ele alungă durerea şi ameţeala, întăresc memoria şi creierul,
2. Ajută contra ochilor tulburi, înlăturându-le roşeaţa şi toate durerile, chiar când ochii sânt
injectaţi, împăienjeniţi. Ele alungă chiar petele şi cataracta, dacă se umezeşte coada ochilor la
timp sau se pune o cârpă umedă pe ochii închişi.
3. Pustulele de vărsat şi erupţiile de tot felul, de asemenea crustei din nas sau de oriunde pe trup
sânt vindecate, dacă sânt umezite des şi bine.
4. În caz de dureri de dinţi, se pune în puţina apa o lingura plina cu aceste picături şi se tine câtva
timp acest lichid în gura sau se umezeşte dintele dureros cu o bucata de cârpa. Durerea dispare şi
infecţia se retrage treptat.
5. Basicile de pe limbi sau alte leziuni care apar pe limba sânt umezite sistematic cu aceste picături,
drept care se vor vindeca în scurt timp.
6. Dacă gâtul este înfierbântat sau rănit, încât cineva numai cu greu poate înghiţi mâncarea şi
băutura, să ia dimineaţa şi seara din picături. Să fie lăsate să alunece şi ele vor lua fierbinţeala şi
vor vindeca gâtlejul.
8. În colici să se ia trei linguri pline, încet, una după alta, curând se va simţi alinarea.
9. Picăturile risipesc în organism gazele şi potolesc ficatul, izgonesc toate bolile de stomac şi pe
cele ale matelor şi ajuta în constipaţie.
10. Sânt şi un leac excelent pentru stomac, dacă acesta digera prost şi nu păstrează mâncărurile.
11. Tot aşa ajuta şi în durerile veziculei biliare. Zilnic dimineaţa şi seara o lingura plina, iar noaptea
comprese cu picături şi toate durerile vor pieri curând.
12. În caz de hidropizie să se ia şase săptămâni la rând dimineaţa şi seara o lingura plina în vin alb.
14. Dacă o femeie are dureri postnatale să i se dea trei zile la rând dimineaţa o lingura plina în vin
roşu, să fie pusa să facă după o jumătate de ora o plimbare, după aceea poate să mănânce de
dimineaţa, dar să nu ia lapte. Să nu fie luate picăturile când se bea lapte.
15. Dacă se ia în ultimele 14 zile de sarcina dimineaţa şi seara o lingura, se grăbeşte naşterea. Pentru
a scăpa mai uşor de placenta, se da lăuzei o data la doua ore o linguriţă plina, până ce placenta
este expulzata fără dureri.
17. Ele izgonesc varicela din copii. Să se dea copiilor în funcţie de vârsta din aceste picături diluate
în apa. Când bubuliţele încep să se usuce, să fie umezite mai des cu picături, atunci nu vor
rămâne semne de la vărsat.
18. Picăturile folosesc copiilor şi adulţilor împotriva viermilor, chiar şi tenia este alungata de ele,
numai ca ele trebuie administrate copiilor în funcţie de vârsta. Să se lege o cârpă umezită cu
picături pe buric, să se ţină mereu umeda.
19. Toate supărările provocate de icter sânt date curând deoparte, dacă se ia de trei ori pe zi o lingura
din aceste picături şi se pun comprese pe ficatul umflat.
20. Descongestionează toţi hemoroizii, vindecă rinichii, elimină lichidele ipohondrice din organism
fără alta cura, îndepărtează melancolia şi depresiunile şi stimulează apetitul şi digestia.
21. Se descongestionează hemoroizii şi pe dinăuntru, dacă sânt umeziţi la început mai des şi sânt
muiaţi prin administrarea interna a picăturilor, în special înainte de culcare. Să se pună extern un
mic tampon umed cu picături. Face surplusul de sânge să curgă şi ajuta contra usturimilor.
22. Dacă cineva a leşinat, i se deschide la nevoie gura, i se toarnă o lingura de picături şi bolnavul îşi
va reveni.
23. Prin administrare interna, acest mijloc goneşte şi durerea convulsiilor (spasmelor), aşa ca vor
înceta cu timpul.
24. În caz de tuberculoza pulmonara să se ia zilnic aceste picături pe stomacul gol si să se continue
cura timp de şase săptămâni.
25. Dacă o femeie îşi pierde ciclul lunar sau acesta este prea abundent, ia aceste picături trei zile şi
repeta asta de douăzeci de ori. Ele vor potoli ce este prea mult si vor echilibra ce este prea puţin.
27. Dacă cineva suferă de epilepsie, trebuie să i se dea imediat picături. Bolnavul să ia apoi exclusiv
acest leac, căci el fortifica atât nervii atacaţi cât şi organismul si înlătura toate bolile.
30. Dacă cineva are febra - friguri mari sau intermitente - şi este total lipsit de vlaga, să i se dea o
lingura cu picături şi bolnavul, dacă nu şi-a împovărat trupul cu alte mijloace de leac, îşi va
reveni curând, pulsul va începe să bata normal şi, oricât de mare ar fi fost febra, ei se va simţi
curând mai bine.
31. Picăturile vindeca şi cancerul, pustulele vechi şi negii, mâinile crăpate. Dacă o rana este veche şi
purulenta sau are excrescenţe (muguri), atunci să se spele totul bine cu vin alb, după care să se
pună pe ea o cârpă umezita cu picături. Ea înlătura umflaturile şi durerile, ca şi mugurii şi rana
începe să se vindece.
32. Vindeca fără alt pericol toate rănile, ca ar fi fost făcute prin lovire sau înţepare, daca sânt
umezite de mai multe ori cu aceste picături. Se ia o cârpă, se înmoaie în ele şi se acoperă rănile
cu ea. Ele înlătura în scurt timp durerea, nu permit nici arsura, nici necrozarea şi vindeca şi
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
25
rănile vechi căpătate printr-o rănire prin împuşcare dacă exista şi găuri, atunci să se pulverizeze
picăturile în rana care nu trebuie neapărat curăţată înainte. Prin sistematica aplicare cu o cârpă
umezita, vindecarea va veni curând.
33. Ele îndepărtează toate cicatricele, chiar dacă sânt vechi, semnele rănilor şi tăieturile, dacă
acestea sânt umezite cu ele pună la de 40 de ori. Toate rănile care sunt vindecate cu ajutorul
acestor picături nu lasă cicatrice.
34. Vindeca din temelie şi toate fistulele, chiar dacă par incurabile; răul poate fi oricât de vechi.
35. Vindeca toate rănile de pe urma arsurilor, de-or proveni de la foc, de la apa fierbinte sau de la
grăsime încinsă, dacă rănile sânt umezite sistematic. Nu se formează nici basici, fierbinţeala este
trasa afara, chiar şi basicile purulente sunt vindecate complet.
36. Servesc contra umflaturilor şi vânătăilor, chiar dacă provin dintr-o lovitura sau bătaie.
38. În anemie puternica, readuc şi culoarea pierduta, dacă sânt luate o vreme dimineaţa. Curata
sângele şi formează unul nou, şi stimulează şi circulaţia.
39. Durerile reumatice din mădulare sânt îndepărtate, dacă se iau picături dimineaţa şi seara şi se
pun cârpe umede pe locurile dureroase.
40. Ele vindeca mâinile şi picioarele îngheţate, chiar dacă ar exista răni deschise. Cât se poate de
des, însă mai cu seama noaptea, să se aplice cârpe umezite cu aceste picături.
41. Pe bătături să se pună un mic tampon umezit cu aceste picături, iar locul suferind să se ţină
mereu umed. După trei zile vor cădea de la sine sau vor putea fi îndepărtate fără durere.
42. Dacă sânt înghiţite, vindeca şi muşcăturile câinilor turbaţi şi ale altor animale, căci tămăduiesc
tot şi distrug toate otrăvurile. Să se aplice şi o cârpă umeda pe răni.
43. În caz de ciuma sau alte boli contagioase este bine dacă se ia în timpul zilei de mai multe ori din
aceste picături, căci ele vindeca buboaiele şi pustulele de ciuma, chiar dacă s-ar afla deja în gât.
44. Cine nu poate dormi bine noaptea să ia din aceste picături înainte să se duca ia culcare. În caz de
insomnie nervoasa, să se pună pe inima o cârpă umezita cu picături diluate.
45. Un om beat poate fi trezit pe loc din beţie cu doua linguri de picături.
46. Cine ia zilnic aceste picături dimineaţa şi seara n-are nevoie de alta doctorie, căci ele fortifica
trupul, împrospătează nervii şi sângele, înlătura tremuratul mâinilor şi al picioarelor. Pe scurt,
gonesc absolut toate bolile. Trupul rămâne viguros, obrazul tânăr şi frumos.
Important: Toate cantităţile indicate ar trebui diluate cu ceai de plante sau apă.
Din punctele ,,Manuscrisului vechi" enumerate mai sus reiese marea şi minunata putere tămăduitoare a
acestei compoziţii de plante. Se poate spune pe drept cuvânt ca abia dacă mai exista vreo boala la care
ierburile suedeze să nu ajute; în orice caz, ele sânt considerate drept baza pentru orice tratament.
MODURI DE FOLOSIRE
Intern: Profilactic se ia după indicaţia ,,Manuscrisului vechi" dimineaţa şi seara câte 1 linguriţă diluata.
În caz de indispoziţie de orice fel se pot lua 3 linguriţe diluate. În bolile maligne se iau 2-3 linguri pe zi
după cum urmează: câte 1 lingura se bea diluata cu 1/8 litru de ceai de plante, distribuite fiind 1/2 ora
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
26
înainte şi 1/2 ora după fiecare masa.
Compresa cu ierburi suedeze: În funcţie de mărimea locului se ia o bucata mai mică sau mai mare de
vată sau celofibra, se umezeşte cu biter suedez şi se aplica pe locul care trebuie tratat şi care a fost uns şi
frecat în prealabil cu untura de porc sau alifie de filimica. Se pune deasupra o bucata de plastic ceva mai
mare ca să nu se păteze rufele. Abia apoi se leagă cu o bucata de pânza sau se înfăşoară cu un
pansament.
Compresa se lasă, în funcţie de boala, să-şi facă efect între 2 şi 4 ore. Dacă pacientul suporta, compresa
se poate ţine şi peste noapte. După îndepărtarea ei se pudrează pielea. Dacă se ivesc totuşi iritaţii ale
pielii la persoanele sensibile, atunci compresele trebuie folosite timp mai scurt sau trebuie renunţat la
ele pentru o vreme. Persoanele alergice trebuie să renunţe la bucata de plastic şi să lege deasupra numai
o pânza. Să nu se uite în nici un caz ungerea pielii cu grăsime! dacă a apărut deja o erupţie care
stârneşte mâncărimi, să fie tratata eventual cu alifie de filimica.
In ciuda imboldului din mai multe părţi de a include iarăşi în broşura şi compoziţia marelui biter suedez,
nu m-am putut decide, întrucât toate reuşitele mele tămăduitoare prezentate au fost obţinute cu micul
biter suedez. Reţeta marelui biter suedez o inclusese primul editor al broşurii, fără să mă consulte şi să
mă înştiinţeze şi pe mine. S-au consemnat însă şi utilizări pline de succes ale marelui biter suedez.
În cărticica ,,So heilt Gott" (Aşa vindeca Dumnezeu - Medicina Sf. Hildegard von Bingen ca nou
procedeu naturist de leac) de dr. Gottfried Hertzka, apărută la editura elveţiana Christiana-Verlag, Stein
pe Rin, care n-ar trebui să lipsească din căminul nici unei familii creştine, a fost prezentata printre altele
o reţeta extraordinara pentru car-diaci, care da rezultate cu totul neobişnuite.
Stareţa Hildegard von Bingen a trăit cu 800 de ani în urma (1098-1179), a murit deci la vârsta de 81 de
ani. Ca aşa-numita mistica, îi apărea când era complet treaza un fel de televizor ceresc în fata ochilor.
aşa cum explica şi atesta în mod expres la finele operei vieţii sale, toate scrierile sale - tot ce a scris
vreodată - provin exclusiv din aceste imagini şi cuvinte cereşti, toate bolile numite şi medicamentele
descrise îi sânt dezvăluite de Dumnezeu.
Papa Eugen al III-lea a pus să fie examinat darul de profeţie al lui Hildegard şi i-a recunoscut din punct
de vedere bisericesc harul vizionar. Acum, după 800 de ani, au fost recunoscute de către medicina
moderna şi revelaţiile sale medicale ca fiind corecte.
Dr. Hertzka, medic de medicina generala cu procedee fitoterapeutice de vindecare, profesind în
Konstanz, la lacul Boden, ne-a pus la dispoziţie acum prin cărticica să ,,So heilt Gott" câteva dintre
reţetele lui Hildegard.
Reţeta ,,vinului pentru inima’’ a dat rezultate foarte bune în toate insuficienţele cardiace şi bolile
adevărate de inimă şi ocupă, după cum explica dr. Hertzka, un spaţiu larg în cadrul practicii sale
medicale zilnice. Eu însămi am dat aceasta reţeta de câteva ori mai departe şi reuşita a fost surprinzător
de buna. Şi în anghina pectorala vinul pentru inima a produs o ameliorare simţitoare.
10 tulpini proaspete de pătrunjel cu frunze cu tot se pun într-un litru de vin natural, curat, la care se
adaugă 1-2 linguri de oţet curat din vin. Se lasă totul să fiarbă 10 minute la foc mic (Atenţie, face
spuma!). După aceea se mai adaugă 300 grame de miere pura de albine şi se lasă încă 4 minute să fiarbă
uşor. Vinul fierbinte se filtrează şi se trage cât este fierbinte în sticle care au fost clătite cu puţin alcool
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
27
tare. Se astupa bine! Depunerile care se formează nu dăunează şi pot fi băute şi ele fără probleme. La
aceasta reţeta as dori să adaug ca fiecare în parte poate decide dacă să fiarbă mierea sau nu.
Dr. Hertzka afirma: ,,Este totuna ce vin iei, ca e roşu sau alb. Numai să fie natural... Numai să respecţi
ordinea: Mierea se adaugă abia după primul fiert şi trebuie să fiarbă, şi ea cu restul. nu-ţi fie teama de
fierbere... Fierbe-ţi liniştit vinul tău de pătrunjel-miere pentru inima!"
Mai încolo, dr. Hertzka explică: ,,Dacă se întâmplă odată să-ţi simţi inima, ia o lingura, doua linguri sau
chiar trei linguri pline pe zi, şi orice înţepături la inima (din cauza schimbării vremii sau după emoţii)
dispar. Nu trebuie în nici un caz să fii îngust în vederi şi speriat, fiindcă nu poţi să-ţi faci nici un rău cu
acest vin. Dar nu numai în cazul durerilor cardiace incipiente, ci şi în adevărata insuficienţă cardiacă şi
alte boli cardiace te vei ajuta adesea în mod considerabil cu acest vin de pătrunjel-miere pentru inimă,
poate chiar te vei însănătoşi odată.
Pe 21 ianuarie 1980 am primit o scrisoare de la o doamna din landul Salzburg, scrisoare pe care as dori
s-o redau aici. Femeia scrie: ,,Va comunic ca mi-am preparat vinul pentru inima şi ca am putut obţine
rezultate uimitoare. Am fost operata acum zece ani. Mi s-a spus ca am o insuficienţă cardiacă şi deci voi
avea întotdeauna dureri. N-aveau cum să mi le ia. Asta însemna deci ca trebuia să mă învăţ cu aceasta
idee. Dar datorita vinului pentru inima, durerile renale au dispărut după doua luni de tratament. Nu mă
mai simt nici slăbită."
Se începe în primăvara timpurie cu primele flori de podbal şi se continuă culesul în cele trei
anotimpuri cu ceea ce natura ne dăruieşte în binecuvântarea ei:
Plantele se usucă de fiecare data foarte bine şi se amesteca toamna târziu într-un ceai excelent,
sănătos, aromat şi foarte gustos. Vă va îmbogăţi iarna cina şi vă va aminti de frumoasele ore estivale
petrecute în natura libera a Domnului. Se foloseşte 1 linguriţă cu vârf din amestecul de plante pentru
fiecare ceaşca (1/4 litru de apa), se opăreşte doar şi se lasă puţin în repaus.
Plante Medicinale
Plantele medicinale au constituit una din cele mai importante preocupări ale omului de la începutul
existenţei sale.
În căutarea celor necesare traiului, omul a observat că anumite plante puse pe răni, alinau durerea,
favorizând cicatrizarea acestora, iar altele consumate, vindecau unele boli.
Istoria plantelor medicinale arată că în China, reventul (rabarbura) Rheune palmatum L. se întrebuinţa
cu 5000 de ani în urmă ca purgativ, fără să se cunoască principiile sale active (oxometilantrachinone)
care-i dau acţiunea purgativă, iar Ephedra (circel, slăbănog) în tratamentul astmei deşi principiul său
activ, efedrina, a fost descoperit mult mai târziu, în anul 1887 (Magai).
De asemenea, egiptenii cunoşteau şi întrebuinţau ricinul, pelinul, şofranul etc, iar grecii şi românii au
dezvoltat mult cunoştinţele asupra plantelor medicinale, cunoştinţe ce au dominat tot evul mediu.
După descoperirea Americii, s-a constat că populaţia băştinaşă cunoştea unele efecte medicinale ale
ardeiului, seminţelor de cacao şi frunzelor de coca.
În Africa populaţia băştinaşă întrebuinţa, din cele mai vechi timpuri, seminţele de cola, ca stimulent (în
oboseală şi surmenaj), efect datorat cofinei ce se găseşte în aceste seminţe şi care a fost izolată în
laborator de-abia în anul 1820.
Are acţiune antiseptică şi astringentă autiputrida. Se folosesc fructele uscate şi frunzele; este
antisclerogen, indicat în ateroscleroza şi în fragilitatea capilarelor.
Este indicat în diaree, entente, colibaciloza, în sechele de infarct, în varice, hemeralepie nocturna, este
antidiabetic (infuzia de frunze este recomandata în eczeme, decoct de frunze uscate, în obezitate). Se
consuma zilnic 350 g. Contra diabetului se poate asocia cu păstăi de fasole şi frunze de dud,
folosindu-se sub forma de ceai neândulcit sau îndulcit cu zaharină, câte o ceaşca înainte de mese.
Afinul mai este indicat în infecţia urinară, ca antiseptic minor şi diuretic, în reumatism, în guta, în
colita de fermentaţie sau de putrefacţie.
Ceaiul se obţine din 250 ml de apa în care se fierb fructe uscate.
Se asociază cu coaja de stejar, flori de muşeţel sau frunze de mentă.
Afinul (3)
Vaccinium myrtillus
Familia Ericaceae
Este ramificat, cu tulpini muchiate, subţiri şi verzi, frunze scurt-peţiolate, ovale, mici şi verzi, flori
rareori duble, roz, cu petale unite şi fructe de forma unor bobite negre-albăstrui, brumate cu diametrul
de 0,5 - 0,6 cm, care conţin un suc negru-violaceu. Fructele ajung la maturitate în lunile august-
septembrie, având gustul dulce-acrişor.
Mod de administrare: 2 linguriţe la 500 ml apă clocotită. Se bea călduţ şi fracţionat în 3 reprize, în
decursul unei zile
Ecologie si răspândire: păduri montane rărite, taieturi de pădure, tufărişuri de jneapan şi ienupar,
pajişti montane şi subalpine, pe întregul lanţ carpatic, mai ales pe versantii umbriţi şi umezi.
Boli în care este utilizată: diaree, enterite, diabet, uremie, guta, reumatism, faringite.
Afinul (6)
Vaccinium myrtillus
Descriere:
Afinul este un arbust înalt până la 30-50 cm, cu tulpini târâtoare şi cu
ramuri opuse, verzi, cu marginile costate. Frunzele cad toamna. Ele
sânt alterne, de forma ovala, glabre, lungi de 1-3 cm, cu marginea
dinţată mărunt, prezentând un petiol scurt. Florile sânt de forma
globuloasa, de culoare alb-roz, corola terminându-se în 5 dinţi.
Fructele sunt rotunde, zemoase, de culoare neagra-albăstruie, cu
aspect brumăriu, conţinând numeroase seminţe mărunte. Sucul lor
este violaceu-purpuriu, gustul dulce acrişor-aromat. Afinul înfloreşte
în lunile mai-iunie. Creşte în regiunea de munte prin taieturile de
păduri, mai ales prin goluri alpine, în asociaţie cu merişorul, unde
formează tufărişuri compacte şi întinse.
Recoltarea:
De la afin se recoltează frunzele şi fructele. Frunzele se culeg tot timpul verii până toamna târziu,
rupându-se ramurile fără flori. Fructele se aduna cu mâna sau cu ajutorul pieptenilor, atunci când sânt
deplin coapte (iulie-august). După recoltare se înlătura resturile de frunze, ramuri sau alte impurităţi.
Mod de uscare:
Frunzele se usucă împreuna cu ramurile, în locuri umbrite şi bine aerisite. Daca se foloseşte căldura
artificiala, temperatura nu trebuie să depăşească 40 grade C. Din 3-4 kg frunze proaspete, se obţine 1
kg produs uscat. Fructele se întind în straturi subţiri în camere încălzite, pe rame cu plasa de sârmă
galvanizata. Se pot usca şi în uscătorii sistematice unde temperatura nu trebuie să depăşească 60-70
grade C. După uscare se lasă 2-3 zile si apoi se ambalează. Din 7-8 kg de fructe proaspete se obţine 1
kg produs uscat.
Intern: antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, creşte acuitatea vizuala, adjutant în tratamentul de bază al
diabetului, antiseptic intestinal, antihelmintic.
Observaţii:
A nu se recolta din greşeala fructele speciei Vaccinum uliginosum care se deosebesc de afine prin sucul
albicios ce-l conţin. Afinele prin strivire dau un suc negru-violaceu.
Albăstrelele (2)
Au o acţiune diuretica şi astringenta; acţiunea diuretica este mai buna dacă se asociază cu frunze de
mesteacăn, frunze de merişor şi cozi de cireşe.
Se folosesc florile de albastrele, sub forma de infuzie: 1 linguriţă de flori la 100 ml de apă clocotită.
Albăstrelele (3)
Centaurea cyanus
Familia Compositae
De la albastrele sânt utilizate florile sterile care se usucă la soare şi se păstrează în săculeţe de pânza
sau pungi de hârtie.
Au proprietăţi astringente, slab-diuretice, tonic-amare, colorante, antiinflamatorii.
În dermatologie şi cosmetică se folosesc sub forma de infuzie. Se utilizează, de asemenea, în tratarea
eczemelor, ulcioarelor, leziunilor ulcerate, supurale, ihtiozei, xerozelor cutanate, revigorarea şi
tonofierea tenului, a ochilor, a parului
Descriere:
Albăstrelele sânt plante ierboase, ce trăiesc 1-2 ani, având tulpina
ramificată şi acoperită cu frunze. Frunzele sânt lunguieţe şi adânc
crestate, aşezate în mod altern. Din cauza perilor cu care este
acoperită, întreaga planta are un aspect mătăsos, de culoare verde-
alburie. Florile sânt tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt
dispuse mai multe la un loc, formând un capitul, înconjurat de jur
împrejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu
dinţişori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei pâlnii
cu 5 dinţi, cele centrale mai mici. Înfloreşte in lunile iulie-
septembrie. O găsim răspândita prin locuri uscate, pietroase, pe
marginea drumurilor si mai ales pe lângă lanurile de cereale.
Recoltarea:
De la albastrele se aduna numai florile de culoare albastra, înlăturându-se cele de culoare alb-roz,
culese eventual din greşeala. Eliminarea acestora se face înainte de uscare, deoarece din produsul uscat
ele se înlătura foarte greu. Florile se aduna numai pe timp uscat, după ce roua s-a ridicat şi în momentul
când ele sunt complet deschise.
Mod de uscare:
Uscarea se face întinzând florile în straturi foarte subţiri. În cazul uscării cu ajutorul căldurii artificiale,
temperatura nu trebuie sa depăşească 35 grade C. Din 3-4 kg flori întregi proaspete cu receptacul se
obţine 1 kg produs întreg uscat.
Intrebuintari:
Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc în diferite boli de ochi.
Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare
Aloe (3)
Din genul Aloe: Aloe arborescens; Aloe ferox; Aloe
succotrina; Aloe Vera
Familia Liliaceae
Anasonul (3)
Pimpinella anisum
Familia Umbeliferae
Anason (4)
Pimpinela anisum
Boli în care este utilizată: anorexie, balonare, bronşită, insuficienţă pancreatica, gripa, dureri de cap.
Anghinaria (1)
Cynara Scolynmis.L. - anghină, angină
Denumirea plantei:
Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.)
Familia:
Asteracee
Denumiri populare:
anghină, angină
Ecologia şi răspandirea:
creşte în toate zonele, mai des întâlnită în sudul ţării, la poalele pădurilor.
Perioada de vegetaţie:
înfloreşte din luna mai, sfârşitul lunii şi până la sfârşitul lunii septembrie.
Perioada şi organul de recoltare:
Se recoltează întreaga plantă, mai utilizate sânt frunzele când ating lungimea de aproximativ 30-
35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie până în septembrie.
Bolile în care poate fi utilizată:
Are un spectru extrem de vast de acţiune, se utilizează în tratarea unor boli ca nefrite cronice,
vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipaţii,
hipertensiune, hipercolesterolemie.
Eficacitatea ei se datorează conţinutului bogat de cinarină, oxidanţi, polifenoli, flavone,
insulină, săruri de potasiu şi magneziu. Aceste substanţe au o acţiune de excitare a secreţiei
biliare, ajută la scăderea zahărului în sânge, regenerează celulele hepatice, e un bun colagog, se
utilizează în cazul lipsei poftei de mâncare.
Reţete:
Infuzie:
2 linguriţe cu vârf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotită, se bea în înghiţituri rare câte o
cana înainte cu jumătate de ora, înainte de principalele mese.
Anghinaria (3)
Cynara Scolymus
Fam. Asteracee
Ecologia şi răspândirea: creşte în toate zonele, mai des întâlnită în sudul ţării, la poalele pădurilor.
Perioada de vegetaţie: înfloreşte din luna mai, sfârşitul lunii şi până la sfârşitul lunii septembrie
Perioada şi organul de recoltare: Se recoltează întreaga plantă, mai utilizate sânt frunzele când ating
lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie până-n septembrie.
Bolile în care poate fi utilizată: Are un spectru extrem de vast de acţiune, se utilizează în tratarea unor
boli ca nefrite cronice, vărsaturi, enterite, fermentaţii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite,
constipaţii, hipertensiune, hipercolesterolemie.
Eficacitatea ei se datorează conţinutului bogat de cinarina, oxidare, polifenoli, flavone, insulină, săruri
de potasiu şi magneziu. Aceste substanţe au o acţiune de excitaţie asupra secreţiei biliare, ajuta la
scăderea zahărului în sânge, regenerează celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizează în cazul lipsei
poftei de mâncare.
Reţete:
Infuzie: 2 linguriţe cu vârf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotită, se bea în înghiţituri rare câte o
cană înainte cu jumătate de ora, înainte de principalele mese.
Arahidele (2)
Arnica (3)
Arnica montana
Familia Compositae
Arnica (6)
Arnica montana
Descriere:
Arnica are în pământ un rizom puternic din care primăvara apare o
rozeta cu frunze ovale şi marginile întregi. Din mijlocul lor se ridica
o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termină printr-un
capitul florar lat de 4-8 cm. Pe tulpina se găsesc 1-2 perechi de
frunze opuse, mai mici decât cele bazilare. Tulpina este puţin
ramificata, având ramuri opuse şi terminându-se fiecare cu cate o
floare. Florile sânt de culoare galben-portocalie, reunite intr-un
capitul înconjurat de bractee, adeseori brun-roşcate, acoperite cu peri
glanduloşi. La marginea capitulului se afla florile femele, de forma
lingulata, terminându-se cu trei dinţi, iar în centrul inflorescenţei se
găsesc numai flori tubuloase hermafrodite. Atât florile lingulate cat
si cele tubuloase sunt înconjurate de un papus lung de 8 mm, format
din peri aspri, uşor dinţaţi. Din familia copozitelor mai multe plante
se aseamănă cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Înfloreşte în lunile iunie-
august. Creste în fâneţele umede din regiunea muntoasa.
Mod de uscare:
De la arnica se aduna florile, fără codiţe, mai rar rădăcinile sau planta întreaga. Ele se recoltează în
momentul începerii înfloririi. Florile culese trebuie sa aibă ligulele viu colorate.
Întrebuinţări:
Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de
comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern
în: bronşita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita
(tratamentul este eficient mai ales în afecţiunile cronicizate, unde acţionează prin efectul
imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-
cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitaţii cardiace, coşmaruri,
spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseşte pentru: răni,
răni care se vindeca dificil, răni care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici
inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitaţii bucale şi a gatului (adjuvant), contuzii.
Observaţii:
Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale şi hipertensiune
arteriala.
Descriere:
Brânduşa de toamna este o planta vivace, înalta de 20-45 cm. În
pământ are un bulb cărnos, învelit în scuame brune. Primăvara răsar
3-4 frunze lunguieţe, cu marginile întregi, in mijlocul carora iese
ovarul pe cale de transformare în fruct care este o capsula umflata
lungă de 4,5-6,5 cm şi cu un diametru de cca. 2-2,5 cm. În lunile
iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, căpătând o forma ovala, iar culoarea verde de la început
devine albicioasa. În acest stadiu, seminţele au culoarea alba. Când capsulele sunt complet coapte, ele
se deschid prin trei despărţituri, lăsând sa cada seminţele devenite brune. După vestejirea frunzelor,
prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie. Fiecare floare este formata
din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care înconjoară ovarul, aflat în
pământ, fixat de bulb. Brânduşa de toamna creste prin fâneţe - mai ales prin cele umede - din regiunea
muntoasa.
Recoltarea:
De la brânduşa de toamna se recoltează seminţele. Pentru a le obţine se culeg fructele (capsulele) în
momentul când ele au devenit albicioase si cu vârful brun, dar înainte de a se deschide, ceea ce
corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fânului. Brânduşa de toamna este o planta
otrăvitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau îngropă.
Mod de uscare:
Capsulele se întind la soare. După câteva zile ele capătă o culoare bruna, se deschid, lăsând sa cada
seminţele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala. Sămânţa obţinută se lasă
1-2 zile la soare pentru definitivarea uscării, după care se pune in saci de hârtie si se păstrează la loc
uscat. Din 1,1-1,5 kg seminţe aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat.
Întrebuinţări:
Sămânţa de brânduşă este folosită pentru extragerea unor substanţe active medicamentoase, iar în
agricultură ca stimulent al creşterii plantelor, acţionând puternic asupra diviziunii celulare, obţinând
forme poliploide.
Descriere:
Planta perena, având tulpina în patru muchii, ramificata de la baza,
acoperita cu frunze opuse, lat-ovale, lungi de 0,5-1,5 cm şi late de 1-
1,5 cm, având un peţiol scurt de 1-5 mm, pe margini întregi sau cu
dinţi foarte mici. Florile de culoare purpuriu-roz sunt dispuse in
verticile dese, globuloase, la subsuoara frunzelor. Întreaga planta este
acoperita cu peri. Înfloreşte începand cu luna iulie până în luna
septembrie. Creşte prin locuri mlăştinoase, marginea râurilor si
locuri inundabile.
Recoltarea:
Se recoltează părţile aeriene ale plantei in momentul când 50-60% în
flori s-au deschis. Se taie tulpina de la locul de unde pornesc
ramurile.
Mod de uscare:
Planta se usucă in locuri bine aerisite. Pe cale artificiala se usucă la o temperatura de 35-40 grade C.
Din 3,5-4 kg planta proaspăta se obţine 1 kg de produs uscat.
Brusturele (3)
Arctium lappa
Familia: Compositae
Descriere:
Brusturele este o planta bisanuala, cu tulpina ramificata si păroasă,
având în pământ o rădăcina pivotanta, cărnoasa, brunie la exterior si
albicioasa la interior. Frunzele sunt dispuse altern. Cele inferioare
sunt foarte mari, lung peţiolate, rotunjite la baza, cu marginea
întreagă. Frunzele superioare sunt ceva mai mici. Florile sunt
purpurii, dispuse in capitule globuloase înconjurate de bractee încovoiate la vârf, în forma de cârlig.
Înfloreşte în lunile iulie-august. Brusturele este o plantă comuna. Creşte prin locuri virane, dărâmaturi,
pe lângă garduri si marginea drumului.
Recoltarea:
Brusturele fiind o planta de 2 ani, substanţele active se acumulează în rădăcina în toamna primului an şi
primăvara celui de-al doilea an. Îndată ce a înflorit (anul II), rădăcinile devin seci, lemnoase si nu mai
sunt bune in scopuri medicinale. Pentru acest motiv, recoltarea lor se face in toamna primului an şi în
primăvara celui de-al doilea an. În aceasta perioada, plantele se recunosc după rozeta de frunze şi după
lipsa tulpinilor florale. Rădăcinile recoltate vara sunt complet lipsite de inulina, principiul lor activ.
Rădăcinile de brusture sunt foarte lungi, atingând 20-60 cm.
Mod de uscare:
Rădăcinile se usuca la soare si in curenti puternici de aer. Pe cale artificiala se usucă la o temperatura
de 35-50 grade C. Din 4-6 kg rădăcini proaspete rezulta 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Rădăcina de brusture este un bun diuretic şi depurativ.
Modul de folosire:
prepararea ceaiului:
1 linguriţă rasă de rădăcini de brusture se pune peste noapte la macerat în ¼ litru de apa, se
încălzeşte dimineaţa şi se strecoară.
comprese:
Frunzele proaspete sânt spălate, zdrobite şi aplicate sub forma de compresă. Această operaţie se
repetă zilnic de mai multe ori.
Familia Labiatae
infuzie: o linguriţă la 200 ml apa clocotită. Se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale, de
preferinţă unul seara înainte de culcare. În colitele de fermentaţie se bea neândulcit sau îndulcit cu
zaharină.
Calinul (6)
Viburnum opulus
Descriere:
Calinul este un arbust stufos a cărui înălţime ajunge pana la 4 m. Are
scoarţa la început neteda, de culoare verde-cenuşie, care însă cu
timpul devine cenuşie şi cu crăpături. Frunzele sunt oval-alungite,
divizate in 3-5 lobi dinţaţi pe margini, cu un peţiol scurt, prevăzut cu
un jgheab, având 2-4 glande roşietice vizibile. Toamna frunzele se
colorează în roşu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-
verzuie, formând o inflorescenţa umbeliforma cu diametrul de 5-7
cm. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Creste în pădurile de la câmpie
pana in cele din regiunea de munte.
Recoltarea:
De la calin se strânge coaja de pe ramurile si tulpinile tinere. Recoltarea se face primăvara, în
momentul când seva începe sa circule mai intens (aprilie-mai). Se fac tăieturi inelare pe ramuri la
distante de 15-25 cm. Inelele se unesc intre ele printr-o tăietura făcuta în lungime. Cu vârful cuţitului se
desprinde coaja de pe ramuri şi tulpini.
Mod de uscare:
Coaja de calin se usucă în straturi subţiri, în aer liber sau în uscătorii la temperatura de 40-45 grade C.
Din 2-3 kg coaja proaspăta se obţine 1 kg de produs uscat.
Întrebuinţări:
Coaja de calin se foloseşte in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu acţiune calmanta
şi homeostatica.
Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic.
Observaţii:
Nu se consuma fructele.
Descriere:
Planta perena, cu port ierbaceu, prezentând un miros caracteristic,
având în pământ un rizom gros, noduros, ramificat, în care pornesc
rădăcini foarte lungi şi cărnoase, precum şi stoloni groşi de 1 cm,
cilindrici, netezi, mai lungi de 1 m. Planta înfloreşte prin luna martie-
aprilie, înainte de apariţia frunzelor. Tulpinile ce poarta inflorescenţele
sânt înalte de 15-40 cm, neramificate, drepte, groase, cărnoase,
albicioase din cauza perilor deşi prezentând pe ele scuame sub forma
lanceolata, lung ascuţite, moi la pipăit, lipite de tulpina sau aplecate,
de culoare roşiatică. Inflorescenţele sânt lungi, la începutul înfloririi
dese, mai târziu se răresc. Florile sunt tubuloase, de culoare roşiatică,
lungi de 10-11 mm. Frunzele sunt foarte mari, rotunde, late uneori
pana la 50 cm, la baza cordate (in forma de inima), pe margini dinţate, pe fata glabre, iar pe dos alb-
tomentoase din cauza perilor mici şi deşi. Peţiolul este gros, lung de 30-80 cm, cilindric, caniculat, la
interior gol. Planta creste pe malul pâraielor, in locuri umede, in jurul izvoarelor din regiunea de
câmpie pana la munte.
Recoltarea:
Primăvara, în momentul apariţiei florilor, se recoltează rizomii.
Mod de uscare:
După spălare, rizomii se lasă la zvântat, după care se întind la soare pentru uscare. Se pot usca şi pe
cale artificiala la o temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg rizomi proaspeţi se obţine 1 kg produs
uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseste ca vermifug şi astringent.
Intern: astm bronsic, tuse convulsiva, dischinezie biliara.
Descriere:
Castanul sălbatic este un arbore cu scoarţa cenuşie, adeseori crăpata.
Frunzele sunt opuse, lung peţiolate de forma palmei, compuse fiecare
din 5-7 foliiole dinţate pe margini. Florile formează inflorescenţe mari
aşezate la vârful ramurilor. Fiecare floare este formata din 5 sepale, 5
petale inegale, de culoare alba, cu pete galbene care mai târziu devin
roşii, 7 stamine si un ovar care la maturizare se transforma intr-un
fruct ţepos. Toamna, aceste fructe se deschid, lăsând sa cada 2-3
seminţe brune lucioase. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.
Recoltarea:
De la castan se recoltează, coaja, florile, frunzele şi seminţele. Coaja
se aduna primăvara, în momentul când seva începe sa circule în
arbore. Coaja se recoltează numai de pe ramurile de 2-5 ani. Florile se
culeg când 50-60 % din inflorescenţe sânt înflorite. Se taie întreaga inflorescenţa, apoi florile se ciupesc
de pe codite. Frunzele se recoltează fără peţiolul principal. Recoltarea se face pana în luna iunie.
Seminţele se aduna toamna, in lunile septembrie-octombrie, când fructele se deschid.
Mod de uscare:
Cojile si frunzele se usucă la o temperatura de 50-60 grade C, iar florile la cel mult 35 grade C. Uscarea
seminţelor se face începând cu o temperatura de 40 grade C, care pe parcurs trebuie sa crească la 60
grade C. Din 2,5-3 kg coji, 6-7 kg flori, 3,5-4 kg frunze, 1,5-2 kg seminţe, se obţine 1 kg produs uscat
pentru fiecare sortiment.
Întrebuinţări:
Se intrebuinteaza în scopuri industriale şi farmaceutice.
Intern: boli venoase.
Moduri de folosire:
prepararea ceaiului: Numai ca extract rece! Se pune 1 linguriţă (cu vârf) de plante la ¼ litru de
apa, se lasă să stea peste noapte la macerat, dimineaţa se încălzeşte uşor.
băi de picioare şi mâini: 2 mâini pline de nalba se lasă peste noapte în apa rece, într-un recipient
de 5 litri. A doua zi se încălzeşte totul atât cât suporta mâinile şi picioarele. Durata băii – 20
minute. Apa, reîncălzită, poate fi folosită încă de 2 ori.
comprese: Resturile de plante de după prepararea ceaiului se încălzesc uşor în puţina apa şi se
face un terci, amestecându-le cu faina de orz; terciul se întinde pe o bucată de pânză şi se aplică
local, cât e cald.
Reţete:
Infuzie - 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotită; se lasă vasul acoperit 30 de min; se bea
fracţionat în cursul unei zile (o băutura plăcută şi răcoritoare se obţine din 750 g fructe cu 6 l apa şi 1 kg
zahăr după răcire se toarnă în sticle şi se păstrează la loc răcoros)
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
47
Catina (4)
Hippophae rhamnoidas
Ecologie si răspândire: creşte pe nisipuri şi pietrişuri, în zonele râurilor, islazurilor, coaste pietroase,
rupturi de stânci, îndeosebi pe formaţiuni geologige salinifere, din regiunea litorală până în etajul
montan, extrem de rezistentă la secetă şi ger, nepretenţioasă la sol, solicită lumină directa, nu suporta
acoperirea.
Boli in care este utilizata: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze alcoolism, guta,
reumatism, arsuri, degerături, radiaţii.
Catina (6)
Hippophae rhamnoides
Descriere:
Arbust cu aspect albicios datorita perilor stelaţi cu care este acoperita
întreaga planta, prezentând spini şi multe ramificaţii. Frunzele sunt
dispuse altern, liniare, având o singura nervura. Ele sunt glabre pe
faţa superioara şi de un verde albicios pe cea inferioara, argintii si
acoperite cu solzi ruginii. Florile sunt de culoare galbena-ruginie,
mici. Fructele sunt rotunde sau ovuide, de culoare galben-portocalie.
Înfloreşte în lunile aprilie-mai. Creste în masa pe albia râurilor, în
locuri stâncoase şi abrupte din regiunea deluroasa.
Recoltarea:
Culegerea fructelor începe în luna august şi se cotinua până la primul
îngheţ. La începutul maturizării ele au cantitatea cea mai mare de vitamina C. Congelarea: Fructele se
răcesc la o temperatura de 2 grade C, după care se congelează la temperaturi de 35 - 40 grade C.
Mod de uscare:
În vederea conservării vitaminei C, fructele de catina se usucă numai pe cale artificiala, la o
temperatura de 70-80 grade C. Din 4-5 kg fructe proaspete, se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Fructele de catina se folosesc sub forma de ceai, sirop, marmelade, gemuri, dulceata în bolile datorate
lipsei de vitamine. Intern: aport important de vitamine, antidiareic, antiinflamator gastric,
antiinflamator pulmonar.
Cerenţelul (2)
Se folosesc rădăcinile plantei sub forma de decoct obţinut din 2 linguriţe de rădăcini la 200 ml de apa.
Se recomandă ca dezinfectant în diaree infecţioasă, ca hemostatic în metroragie şi epistaxis, în
dismenoree.
Cerenţelul (3)
Geum urbanum
Familia Rosaceae
decoct extern: 3 linguriţe la 300 ml apa rece; se fierbe 30 minute; se foloseşte sub forma de gargara şi în
aplicaţii locale sub forma de comprese
Descriere:
Cerenţelul este o planta perena cu o tulpina lemnoasa la baza, înaltă de
25-60 cm. În pământ are un rizom gros pana la 2 cm în diametru, de
forma cilindrica şi din care pornesc numeroase rădăcini. Atât rizomul
cat şi rădăcinile au miros plăcut de cuişoare. Tulpina este simpla,
acoperita cu peri asprii, cu frunzele aşezate în mod altern. Ele sunt
formate din mai multe foliole dinţate pe margini şi acoperite cu peri
mari. La baza frunzelor se afla stipele dinţate, de mărimea foliolelor. Florile sunt aşezate cate una in
vârful tulpinii sau la subsuoara ultimelor frunze. Ele au doua rânduri de cate 5 sepale, 5 petale de
culoare galbena, numeroase stamine. Fructele sânt dispuse mai multe la un loc, terminate cu un stil
îndoit sub forma de bici. După acest caracter se recunoaşte uşor cerenţelul în momentul recoltării.
Înfloreşte in lunile mai-octombrie. Creste în păduri umede, pe lângă garduri, drumuri şi livezi.
Recoltarea:
Toamna, după încetarea vegetaţiei şi primăvara înaintea apariţiei frunzelor se scot din pământ rizomii
cu rădăcinile. Cercetările au demonstrat ca rizomii de toamna sânt cei mai bogaţi în tanin.
Mod de uscare:
Rizomii cu rădăcinile se întind in straturi subţiri la soare sau in camere încălzite, la o temperatura de 35
grade C. Din 2,5-3 kg rizomi cu rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseşte ca astringent in diaree si ca antiseptic sub forma de gargara. Intern: dezinfectant si calmant
intestinal, hemostatic, analgezic. Extern: antiseptic.
Observaţii:
Nu se supradozeaza, deoarece provoaca greaţa şi vărsaturi; nu se utilizeaza intre mese, deoarece
produce iritaţii gastrointestinale. Este contraindicat pentru afecţiunile cronice hepatice.
Chimenul (2)
Se foloseşte infuzia obţinută din 1 linguriţă de fructe la o ceaşca de apă, cu indicaţie în aerogastrie, ca
stimulent al lactaţiei, în enterocolite, în bronşite cronice, ca antiseptic şi diuretic.
Chimionul (3)
Carum carvi
Familia Umbelliferae
Descriere:
Chimionul este o planta bisanuala, uneori perena, înaltă până la 100
cm, având o tulpina brăzdata, ramificata şi acoperita cu frunze rare si
adânc divizate. Florile sunt aşezate în umbele compuse, lipsite de
bractee. Caliculul este redus la 5 dinţişori mici, petalele în număr de
5 sânt inegale, mici, de culoare alba, mai rar roz, fiecare crestata in 2
lobi. Fructele sunt ovale, îngustate la ambele capete, având coaste
vizibile, la început verzi, apoi de culoare galben-bruna. Înfloreşte în
lunile mai-iulie. Se găseşte prin fâneţele din regiunea de câmpie şi
până în cea subalpina. În ţara noastră, chimionul se cultiva pe
suprafeţe întinse.
Recoltarea:
În lunile iulie-august, înainte ca fructele să se coacă complet, se taie plantele şi se fac snopi. Este bine
ca recoltarea să se facă când 50-60% din fructele umbelei principale au devenit galben-brune.
Culegerea se va face dimineaţa pe rouă, sau pe vreme ploioasă, pentru a evita căderea fructelor.
Mod de uscare:
După 2-3 zile de la culegere, fructele sunt uscate şi se pot separa după tulpini prin batere sau treerare.
Fructele fără impurităţi se ţin câteva zile întinse, pana la uscarea definitiva. Din 1,2 kg fructe aproape
uscate se obţine 1 kg de produs uscat.
Întrebuinţări:
Sub forma de ceai au proprietatea de a elimina gazele din intestine şi a calma colicile sugarilor, de a
mări cantitatea de lapte femeilor care alapteaza. Se folosesc pe scara larga în industria uleiurilor volatile
şi cea alimentara.
Intern: carminativ, galactolog, regleaza functiile stomacului.
Cicoarea (1)
Chihorium intybus - cicoară, cicoare de c/acircşmp, andivă, cicoare
de vară, cicoare amară, cicorie amară, cociţă, doruleţ, dudău,
floarea secarei, încingătoare, mestică, scai voinicesc, scăluset de
casă, sporiş
Denumirea plantei:
cicoarea (Chihorium intybus)
Familia:
Asteraceae
Denumiri populare:
cicoară, cicoare de cacircşmp, andivă, cicoare de vară,
cicoare amară, cicorie amară, cociţă, doruleţ, dudău, floarea secarei, încingătoare, mestică, scai
voinicesc, scăluset de casă, sporiş.
Ecologie şi răspândire:
este o plantă uşor adaptabilă ce adevereşte prezenţa ei pretutindeni, în câmpie, prin pagişti, pe
marginea drumurilor, şi a căilor ferate, în poienele din pădure, are multă nevoie de umeditate şi
luminozitate, preferă solurile cu textură mijlocie sau uşoară, fertile, bogate în humus, profunde
cu reacţie neutră.
Perioada de vegetaţie:
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
51
creşte din luna mai până în luna octombrie, începutul lunii noiembrie.
Perioada şi organul de recoltare:
în scopuri medicinale pot fi utilizate părţile aeriene, care se recoltează în prima parte a perioadei
de înflorire a plantei, în lunile iulie-august, când tulpinile nu au intrat în faza de lignificare.
Pentru ca produsul să fie de calitate superioară se taie şi rozeta de frunze bazale. Rădăcinile se
recoltează în septembrie-octombrie.
Boli în care se utilizează:
în furunculoză şi acnee (sub formă de ceai, în asociaţie cu rădăcină de brusture şi iarba de trei
fraţi pătaţi). În angiocolite, deschinezii biliare, constipaţii cronice, în alimentaţie planta este
cultivată pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietăţi gastrice.
Uz intern: angiocolită, colicistită, tuse, insuficienţă cardiacă, seboree.
Uz extern: vindecarea rănilor şi tăieturilor.
Reţete:
Decoct:
2 linguriţe de rădăcina mărunţite în 200 ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea călduţ în 3
reprize, înainte de mesele principale.
O cura de 2 săptămâni cu ceai de cicoare ajuta uimitor la creşterea secreţiei de bila, a celulelor
hepatice diminuate, mai ales în cazul consumatorilor de alcool.
Cicoarea (2)
Este un tonic depurativ şi diuretic, folosit drept coleretic, colagog, mărind şi fluidificând secreţia biliara
a ficatului, antianemic, remineralizant, vermifug şi laxativ.
Cicoarea (3)
Cichorium intybus
Familia: Compositae
Boli în care se utilizează: în furunculoza şi acnee (sub forma de ceai, în asociaţie cu rădăcina de
brusture şi iarbă de trei fraţi pătaţi). În angiocolite, deschinezii biliare, constipaţii cronice, în alimentaţie
planta este cultivată pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietăţi gastrice.
Cicoarea (6)
Cichorium intybus
Descriere:
Cicoarea este o planta erbacee, perena, înalta pana la 150 cm, cu
tulpina ramificata. În pământ are o rădăcină pivotanta, de forma unui
fus. Frunzele inferioare, dispuse în rozeta, sunt lunguieţe şi adânc
scobite, iar cele tulpinale înconjoară tulpina cu baza lor. Pe fata
inferioara sunt acoperite cu peri. Florile sunt lingulate, albastre, mari,
având un diametru de 3-4 cm, fara codite, aşezate pe tulpini si ramuri,
la baza frunzelor. Înfloreşte din luna iulie pana în septembrie. Creste în
locuri virane, pe marginea drumurilor. Este comuna in toata tara.
Recoltarea:
De la cicoare se recoltează planta în perioada înfloririi, fără părţile
lemnoase ale tulpinii. Planta se taie dimineaţa, după ce roua s-a ridicat, deoarece mai târziu florile se
închid. Rădăcinile se culeg după încetarea vegetaţiei, în lunile septembrie-octombrie.
Mod de uscare:
Planta înflorită se usucă pe cale naturala, întinsa in straturi subţiri, intr-un loc bine acoperit si umbros.
Rădăcinile se usucă pe cale naturala. Uscarea se poate face si pe cale artificiala, la o temperatura de 40-
50 grade C. Din 5-7 kg planta proaspătă se obţine 1 kg produs uscat, iar din 4-5 kg rădăcini proaspete
se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Atât planta întreagă cât şi rădăcina sânt indicate în bolile de stomac şi ficat.
Cidrul (2)
Are acţiune de întinerire. Ceaiul de frunze uscate are acţiune diuretica, laxativă, sedativă,
antidiareică, scade PH-ul acid al sângelui. Are acţiune bună în migrene.
Perioada de recoltare: în perioada de înflorire a plantei se recoltează partea ei aeriana, care chiar şi
după uscare are miros plăcut şi aromat.
Reţete:
Infuzie: una sau două linguriţe de plantă tăiată mărunt la 250 ml apă clocotită. Acest ceai se consumă în
decursul unei zile, de trei ori, câte o ceaşca înaintea meselor principale, dar se poate consuma şi mai
concentrat folosindu-se 2-3 linguri de planta la 250 ml apa clocotită. Din acest ceai se vor bea 3-4
linguri pe zi, tot înaintea meselor principale.
Sirop: Florile şi tulpinile acestei plante, aşezate într-un vas de sticlă peste care se toarnă (în straturi)
zahăr, se lasă să stea la un loc însorit timp de 20 de zile. Se filtrează după acest timp siropul realizat
punându-se la foc mic fără a-l lasă să fiarbă. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile
de răceli şi răguşeli.
Tinctura: se recoltează inflorescenţele atât cât să poată încape într-o sticlă de un l, în care se introduce
floarea fără a se îndesa şi peste care se toarnă alcool pur. Aceasta sticlă se aşează lângă o sursă de
căldură sau la soare şi se lasă să se macereze planta timp de 2 săptămâni. Este extrem de eficace pentru
masaje la copiii firavi, slab dezvoltaţi în scopul unei fortificări a membrelor.
Uz extern: în cazul durerilor abdominale, dureri de menstră, crampelor abdominale, se recomandă bai:
200-250 g planta la o baie completă. Planta se pune în apa şi se ţine aproximativ 3 ore, după care se
face baia obişnuită în care se stă 15-20 de minute.
Din planta culeasa şi uscată timp de 24 ore, se umple o perniţa confecţionată dintr-o bucată de pânză,
care este extrem de relaxantă dacă se aplică pe fata crispată de insomnii sau dureri.
Moduri de folosire:
infuzie:
O linguriţă (cu vârf) de plante este opărită cu ¼ litru de apa proaspăt fiarta şi se lasă să stea
puţin.
adaos la baie:
Pentru 1 baie completa – 200 grame de plante (a se vedea „Băi complete”)
tinctura de cimbru:
Cu inflorescenţe culese în soarele amiezii se umple o sticlă până la gât, fără a se îndesa, se
toarnă
rachiu de secara sau de fructe de 38-40% şi se lasă să stea 14 zile la soare.
ulei de cimbru:
Cu inflorescenţe culese în soarele amiezii se umple o sticlă, fără a se îndesa şi se toarnă
deasupra
ulei de măsline presărate la rece, în aşa fel încât uleiul să stea peste flori într-un strat gros de 2
degete. Se lasă 14 zile la soare sau în apropierea maşinii de gătit.
perna de plante:
Se umple o perna cu plante şi se însăilează.
sirop de cimbru:
Florile şi tulpinile culese în soare se umezesc cu mâinile ude la introducerea într-un borcan. Se
pun în straturi cu zahăr nerafinat şi se apasă pentru a se îndesa în borcan. Se lasă totul cca. 3
săptămâni în loc însorit. La filtrare, florile şi tulpinile îmbibate cu zahăr trebuie spălate doar cu
puţina apa, care se toarnă apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic să se evapore fără a-l lasă să
fiarbă. Siropul n-are voie să devină nici prea subţire, nici prea gros, deci este lăsat să se răcească
o data sau de doua ori, pentru a se face o proba.
Descriere:
Cimbrişorul este o planta vivace, cu ramuri culcate la pământ, care
prind rădăcini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini înalte de 7-
10 cm. Tulpinile sunt cilindrice, păroase, de culoare verde-roşiatica. În
vârful lor se afla grămăjoare de flori. Frunzele sunt mici, opuse,
glabre, de forma ovala, cu marginea întreagă, uneori îndoită în jos. La
baza lor, spre peţiol, care este foarte scurt, se găsesc perişori (cili) ce
poarta glande cu ulei eteric. Privite în zare, frunzele prezintă nişte
puncte transparente, care sânt în realitate celule cu ulei eteric. Florile au un calicul tubulo-păros
terminat cu 5 dinţi lungi, ciliaţi. Corola este formata din doua buze (bilabiata) de culoare roz. Planta
este plăcut mirositoare. Cimbrişorul înfloreşte începând cu luna mai pana în septembrie. Creşte prin
fâneţele de pe dealuri, ajungând până în zona muntoasa.
Recoltarea:
Planta întreaga se culege fără rădăcini, la începutul înfloririi.
Mod de uscare:
Cimbrişorul se usucă in straturi subţiri, în locuri umbroase si bine aerisite. În cazul în care se foloseşte
căldura artificiala, temperatura nu trebuie sa depăşească 35 grade C. Din 3-4 kg planta proaspăta se
obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Cimbrişorul se foloseşte ca expectorant şi antiseptic pulmonar, in tusea convulsiva şi astm.
Observaţii:
Este contraindicat în dispepsii, hipopepsii grave şi în suficienţa pancreatica grave inhibând activitatea
enzimatica.
Cimbrul (3)
Thymus vulgaris
Familia: Labiatae
Cimbrul a fost adus la noi în secolul al XI-lea din ţările mediteraneene, iar speciile cultivate şi cele
sălbatice se găsesc în grădinile noastre - mai cu seama cu cimbru-de-grădină (Thymus vulgaris), numit
şi cimbru, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lămâiţă. Are efect curativ.
Cimbrul, muşeţelul şi coada-şoricelului culese în soare şi aplicate ca perna uscata de plante, la care se
bea simultan un ceai făcut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale. Dacă acestea
sânt însoţite de crispări ale fetei, se foloseşte suplimentar o perna uscata de pedicuţa. Cimbrul se culege
în perioada înfloririi, din iunie până în august; cel mai bun este cel cules în soarele amiezii. Florile pot
fi puse într-o sticlă umpluta până la gât şi lăsate 10 zile la macerat în ulei sau se poate face un sirop.
Uleiul de cimbru se foloseşte în apoplexie, scleroza în placi, atrofie musculara, reumatism şi entorse.
In cazul crampelor abdominale, stomacale, ca şi în spasmele organelor pelviene, este indicat cimbrul
atât în uz intern cât şi în uz extern. Se beau 2 ceşti pe zi. Florile culese în soarele amiezii şi uscate se
aplica extern sub forma de perne de planta în cazul crampelor. Înainte de culcare aceasta perna se
încălzeşte şi se pune pe stomac sau bazin. Se recomanda pernele de planta şi în umflaturi, contuzii şi
reumatism vechi.
Asociat în părţi egale cu pătlagina-îngustă, cimbrul şi-a dovedit eficacitatea în combaterea afecţiunilor
cailor respiratorii, a secreţiilor abundente ale bronhiilor şi a astmului bronsic, ba chiar a tusei
convulsive. Într-o ceaşca cu apa fierbinte se introduc o felie de lămâie şi 1 linguriţă de amestec cimbru-
pătlagină. Repaus. Ceaiul trebuie băut foarte fierbinte şi în înghiţituri mici. Se prepara proaspăt de 4-5
ori pe zi; dacă ameninţă pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din ora-n ora în înghiţituri mici nu-si
va rata efectul. Din fericire, mai exista însă multe mame care n-au uitat cimbrul.
Tinctura de cimbru poate fi utilizata pentru frecţii şi pentru fortificarea membrelor la copiii slab
dezvoltaţi; dar şi bolnavii de scleroza în placi ar trebui să apeleze la aceasta fricţionare.
Mulţi copii agitaţi au căpătat un somn sănătos printr-o baie de cimbru. Dar şi oameni suferind de
surescitare nervoasa şi depresii se însănătoşesc la scurt timp după ce fac asemenea bai.
Si în crizele de epilepsie se recomanda cimbrul. Ceaiul, 2 ceşti pe zi, nu se bea în criza, ci pe tot
parcursul anului sub forma de cura de 2-3 săptămâni, cu întreruperi de câte 10 zile.
Moduri de folosire:
infuzie: O linguriţă (cu vârf) de plante este opărită cu 1/4 litru de apa proaspăt fiarta şi se lasă să stea
puţin;
ulei de cimbru: cu inflorescenţe culese în soarele amiezii se umple o sticla, fără a se îndesa şi se toarnă
deasupra ulei de măsline presărate la rece, în aşa fel încât uleiul să stea peste flori într-un strat gros de 2
degete. Se lasă 14 zile la soare sau în apropierea maşinii de gătit;
sirop de cimbru: florile şi tulpinile culese în soare se umezesc cu mâinile ude la introducerea într-un
borcan; se pun în straturi cu zahăr nerafinat şi se apasă pentru a se îndesa în borcan. Se lasă totul cca. 3
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
59
săptămâni în loc însorit. La filtrare, florile şi tulpinile îmbibate cu zahăr trebuie spălate doar cu puţina
apa, care se toarnă apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic să se evapore fără a-l lasă să fiarbă. Siropul
n-are voie să devină nici prea subţire, nici prea gros, deci este lăsat să se răcească o data sau de doua
ori, pentru a se face o proba.
Cioranglavul (6)
Glycyrrhiza echinata
Descriere:
Cioranglavul este o planta înalta de 100-150 cm, acoperită cu peri
rari, de obicei neramificată. În pământ, are un rizom gros, lemnos,
din care pornesc stoloni ce se întind orizontal. Din ei iau naştere atât
tulpinile aeriene care formează tufe, cât şi numeroase rădăcini.
Frunzele sânt formate din mai multe foliole, alungite, ovale, ascuţite
la vârf, terminate intr-un mucron (vârf în formă de ac). Inflorescenţa
este formată din floricele mici aşezate înghesuit (globuloasa) pe o
codiţă scurtă, nedepăşind primele foliole ale frunzei. Florile sunt de
culoare liliachie, având forma unor fluturaşi (papilonacee). La
maturitate ovarul se transforma intr-o păstaie lunga de cca. 1 cm
acoperita cu ţepi. Păstăile sânt aşezate înghesuit, rămânând pe
tulpina şi iarna, caracter după care se recunoaşte uşor planta în
momentul recoltării rădăcinilor. Înfloreşte în lunile iunie-iulie. Creşte
în regiunea de şes, prin locuri umede şi pe marginea râurilor.
Recoltarea:
De la cioranglav se recoltează rădăcinile numai primăvara şi toamna.
După scoaterea lor, se lasă câteva ore la aer, apoi se scutura de
pământ. Rădăcinile curăţate de pământ şi de părţile aeriene ale
plantei, se taie în felii groase de 1-2 cm sau bucăţi neregulate pentru
a uşura uscarea lor.
Mod de uscare:
Bucăţile de rădăcină se întind la soare sau în uscătorii la o temperatura de 50-60 grade C. Din 3-4 kg de
rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
La prepararea soluţiilor pentru stingătoarele de incendii, datorită spumei pe care o dau.
Moduri de folosire:
infuzie:
Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de plante cu ¼ litru de apa şi se lasă să stea puţin.
vin pentru inima:
Modul de fabricare şi folosire se caută la fragmentul respectiv din text!
ceai pentru dormit:
Modul de amestecare şi utilizare se caută la fragmentul respectiv din text!
ceai de primăvara (depurativ);
Modul de amestecare şi utilizare se caută la fragmentul respectiv din text.
Moduri de folosire:
infuzie: Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de plante cu litru de apa şi se lasă să stea puţin.
Descriere:
Ciuboţica cucului este o planta mica, înalta de 10-30 cm, vivace. În
pământ are un rizom foarte scurt din care pornesc numeroase
rădăcini dese şi subţiri. Rizomul se termina într-un mugure din care
apare primăvara o rozeta de frunze. Din mijlocul acestei rozete, în
luna aprilie se ridica o tulpina ierboasa, catifelat păroasa, goala la
interior din si care se termina la partea superioara cu o umbela de
flori. Frunzele sunt ovale, îngustate brusc intr-o codita aripata, cu
limbul ondulat pe margini, de culoare verde pe fata superioara, mai alburii pe cea inferioara, din cauza
perilor deşi ce se afla aşezaţi pe reţeaua de nervuri. Florile sunt regulate având 5 sepale unite intr-un tub
care formează caliciul. Caliciul este uşor umflat, de culoare verde-gălbuie, acoperit cu peri. Petalele
sunt de asemeni în număr de 5, unite intre ele in forma de pâlnie, formând corola. Înfloreşte în lunile
aprilie-mai. Ciuboţica cucului creste prin poiene şi păşuni din regiunea dealurilor şi a munţilor.
Recoltarea:
De la aceste plante se recoltează rizomul cu rădăcinile, florile, iar in unele tari si frunzele. Primăvara se
scoate rizomul împreuna cu rădăcinile in momentul când planta înfloreşte. Recoltarea se continua până
la formarea fructelor. Cercetările au demonstrat ca rădăcinile conţin cea mai mare cantitate de principii
active (saponine) în perioada înfloririi precum şi la sfârşitul toamnei şi la începutul iernii. Florile se
culeg în aceiaşi perioada în care se culeg şi rădăcinile.
Mod de uscare:
Rizomii cu rădăcinile se întind la soare sau se pot usca artificial la temperaturi de 40-50 grade C. Din 3-
4 rădăcini proaspete se obţine 1 kg de produs uscat. Florile se usucă în straturi subţiri pe cale naturală
sau artificiala la o temperatura de 35-40 grade C. Din 6-7 kg flori proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
În cazul recoltării frunzelor, ele se usucă imediat după culegere la o temperatura de 100 grade C pentru
conservarea vitaminei C, principiul lor activ de baza.
Întrebuinţări:
Atât rădăcinile cât şi florile se folosesc ca expectorant în tuse şi bronşită, datorită conţinutului în
saponine. Intern: emolient, expectorant.
Cireşul (6)
Cerasus avium
Descriere:
Cireşul este un arbore înalt având o coroana mare cu frunze ovale,
dinţate pe margini. Florile sânt albe, au 5 sepale, 5 petale şi numeroase
stamine. Fructele sunt roşii, albe sau negre. Înfloreşte în lunile aprilie-
mai.
Recoltarea:
De la cireş se recoltează pedicelii (coditele) fructelor coapte, în
momentul când se culeg în scopuri alimentare.
Intrebuintari:
Ceaiul de codite de cireşe are actiune diuretica. Intern: antidiareic, antiinflamator renal.
Coacăze (4)
Ribes nigru
Boli în care este utilizată: ateroscleroza, arterita, hipertensiune, litiaza urica, reumatism, afecţiuni
cardiace, sedativ, artroze, crăpături de piele.
Moduri de folosire:
infuzie:
1 linguriţă (cu vraf) de coada-calului la 1 litru de apa – se opăreşte, se lasă să stea puţin.
compresă cu aburi: 2 mâini pline de coada-calului se pun într-o sita care se agata peste un
recipient de apa clocotită. Când plantele sânt fierbinţi şi moi, se învelesc într-o pânza de in şi se
aplica pe locul suferind. A se împacheta neapărat cald! A se lasă să acţionează mai multe ori sau
peste noapte.
tinctura:
10 grame de coada-calului se lasă la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secara. Se lasă să
stea 14 zile la soare sau alta sura de căldură. Se agita zilnic!
băi de şezut:
100 grame de coada-calului se lasă peste noapte în apa rece, în ziua următoare maceratul se
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
67
înfierbântă până dă în clocot şi să adaugă la apa de baie. Durata băii – 20 minute. A nu se şterge
după baie, ci a se intra umed în halatul de baie, a transpira 1 ora în pat. Apa băii trebuie să
acopere
rinichii.
compresă cu terci: Coada-calului proaspăta este spălată bine şi fărâmiţată pe un fund de lemn
până se formează un terci.
Familia: Equisetaceae
Primăvara timpurie, din rizomul care creşte adânc ies mai întâi tulpinile fructului, colorate maroniu,
roditoare şi purtătoare de spori. Abia mai târziu apar frunzele verzi şi înalte de până la 40 de centimetri,
care se aseamănă cu nişte brăduţi cu forma regulata.
Coada-calului se găseşte pe câmpuri şi povârnişuri. Acea varietate care creşte pe pământ argilos este
cea mai tămăduitoare. Conţine, în funcţie de locul de amplasare, 3-16% acid silicic care produce un
efect curativ foarte bun. Bineînţeles ca se va evita planta de pe ogoarele îngrăşate chimic.
Coada-calului cu ramurile foarte fine creşte cu precădere în păduri şi liziere. Şi aceasta varietate are
puterea de leac. În medicina populara, aceasta planta medicinala a fost apreciata încă din timpurile
îndepărtate, în special datorita forţei sale hemostatice şi a reuşitelor în cazul bolilor renale şi vezicale
grave.
Totuşi, ea a fost data uitării în decursul vremurilor. Este de folos în multe afecţiuni - hemoragii,
osteoporoza, afecţiuni vezicale şi renale.
Fiecare om, de la o oarecare vârsta, ar trebui să consume zilnic o ceaşca de ceai de coada-calului pentru
a se menţine sănătos.
Pentru răceli vezicale şi dureri spastice nu exista un remediu mai bun decât o infuzie de coada-calului
ai cărei vapori sânt lăsaţi să acţioneze asupra vezicii, învelindu-se bolnavul 10 minute într-un halat de
baie. Aceasta procedura se repeta de câteva ori.
Este indicata în cazul nisipului la rinichi, calculilor renali şi vezicali şi se fac bai fierbinţi cu coada-
calului, se bea în acelaşi timp ceai cald cu înghiţituri mici. În acest fel, piatra se elimina de cele mai
multe ori.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
68
Numai ca uz extern pentru probleme renale – coada-calului cea înaltă, care are nişte tulpini de grosimea
degetului şi creşte în câmpiile mlăştinoase şi păşunile alpine şi care aduce o uşurare în cazul acestor
maladii.
În hemoragii nazale se pune o compresa cu infuzie răcită de coada-calului. Aici este nevoie de un ceai
concentrat. În mod normal se calculează pentru 1 ceaşca (1/4 litru) 1 linguriţă cu vârf de plante, în
cazul hemoroizilor se pun însă 2-3 linguriţe cu vârf la 1 ceaşca.
Coada-calului ajuta, combinata cu ventrilica în arterioscleroza. Poate fi caracterizata drept mijlocul cel
mai bun de prevenire a cancerului.
Pentru un par sănătos, acesta se spală cu infuzie de coada-calului, după care se masează cu ulei de
măsline de calitate.
Nu trebuie uitat ca aceasta planta medicinala este unul din leacurile pulmonare cele mai bune, atât în
caz de bronşita cronica, cât şi de tuberculoza. Prin consumul regulat de ceai se obţine o însănătoşire a
plămânului prin aportul de acid silicic, dar şi înlăturarea slăbiciunii generale existente în decursul bolii
pulmonare.
Moduri de folosire:
infuzie: 1 linguriţă (cu vârf) de coada-calului la 1 litru de apa – se opăreşte, se lasă să stea puţin.
compresa cu aburi: 2 mâni pline de coada-calului se pun într-o sita care se agata peste un recipient de
apa clocotită. Când plantele sânt fierbinţi şi moi, se învelesc într-o pânza de in şi se aplica pe locul
suferind. A se împacheta neapărat cald! A se lasă să acţionează mai multe ori sau peste noapte.
tinctura: 10 grame de coada-calului se lasă la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secara. Se lasă
să stea 14 zile la soare sau alta sura de căldură. Se agita zilnic!
bai de şezut: 100 grame de coada-calului se lasă peste noapte în apa rece, în ziua următoare maceratul
se înfierbântă până dă în clocot şi să adaugă la apa de baie. Durata băii – 20 minute. A nu se şterge după
baie, ci a se intra umed în halatul de baie, a transpira 1 ora în pat. Apa băii trebuie să acopere rinichii.
compresa: Coada-calului proaspăta este spălată bine şi fărâmiţată pe un fund de lemn.
Descriere:
Coada calului este o planta vivace, ierboasa, având în pământ un rizom
din care primăvara devreme apar tulpinile fertile, terminate la vârf cu
un spic sporifer de forma cilindrica sau ovala. Acestea sunt de culoare
brun-roşiatică şi dispar repede. Mai târziu, înspre vara, răsar tulpinile
sterile care au 20-50 cm înălţime şi groase pana la 5 mm. Ele sunt de
culoare verde-deschis, brăzdate la exterior cu 6-19 coaste aspre la
pipăit, iar din loc în loc prezintă noduri. În dreptul fiecărui nod au nişte
guleraşe (vagine) formate din frunze mici în formă de solzi, unite între
ele şi terminate cu dinţi bruni, fără a fi înconjuraţi de o margine
membranoasa albicioasa. Tot în dreptul nodurilor, dar sub guleraşe,
pornesc ramuri articulate, lungi ca acele de pin, în număr de 20-50, care înconjoară tulpina de jur
împrejur dându-i forma unui brăduleţ. Ramurile sunt pline la interior, formate din 4 muchii, caracter
specific plantei medicinale. Ramurile sunt îndreptate în sus, micşorându-se cu cât înaintează spre vârful
tulpinii. Coada calului creşte prin locuri umede şi pe marginea pâraielor, în locuri argiloase.
Recoltarea:
De la coada calului se culeg, începând cu luna iulie pana in septembrie, numai tulpinile sterile, numite
şi tulpini de vara.
Mod de uscare:
Planta trebuie uscata cat mai repede, deoarece se brunifică uşor. Uscarea se face pe cale naturala sau în
uscătorii la o temperatura de 40 grade C. Din 3-6 kg de planta proaspăta se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Are proprietăţi diuretice. Intern: dezinfectant urinar, remineralizant, diuretic, hipoacidifiant, acţiune
antimicrobiana, expectorant, bronhodilatator.
Familia Rosaceae
Descriere:
Coada racului este o planta perena cu numeroase tulpini târâtoare,
lungi până la 50 cm, înrădăcinate la noduri. La punctul de pornire al
tulpinilor se găseşte o rozetă cu frunze lungi până la 20 cm, divizate
în 13-21 foliole dinţate pe margini. Toata planta este acoperită cu
peri rari, mai deşi pe dosul frunzelor, care din aceasta cauza capătă
un aspect argintiu. Uneori se întâlnesc şi plante acoperite cu peri
argintii pe ambele feţe. Floarea este solitară, lung pedicelată, formată
din 2 rânduri de sepale, 5 petale de culoare galben-aurie, de doua ori
mai lungi decât sepalele şi numeroase stamine. Înfloreşte în luna mai
până toamna târziu. Creşte prin locuri umede, pe malurile nisipoase
de pe marginea apelor, pe marginea şanţurilor, în regiunea de dealuri
şi munte.
Recoltarea:
De la coada racului se recoltează rozeta de frunze, în perioada înfloririi, fără rădăcini şi tulpini
târâtoare.
Mod de uscare:
Pe cale naturala, coada racului se usucă la umbră în straturi subţiri, iar pe cale artificiala la o
temperatura de 50-60 grade C. Din cca. 5 kg planta proaspătă se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Coada racului are proprietăţi antidiareice. Intern: antispastic diuretic şi intestinal, împiedică formarea
de calculi renali, analgezic, antidiareic. Extern: antiseptic, cicatrizant, hemostatic.
Observaţii:
Nu se bea pe nemâncate, deoarece provoaca iritaţia mucoasei gastrointestinale. Este contraindicat în
afecţiuni cronice renale şi hepatice.
Mod de folosire:
infuzie:
Se opăreşte 1 linguriţă (cu vraf) cu ¼ litru de apa şi se lasă puţin în repaus.
tinctura:
Florile de coada-şoricelului culese în soare se introduc, fără a le îndesa, într-o sticla până la gât,
se toarnă deasupra rachiu de secara sau fructe de 38-40%; se lasă să stea 14 zile în soare sau în
apropierea maşinii de gătit.
alifie de coada-şoricelului:
Se înfierbântă bine 90 de grame de unt nesărat sau de untura de porc, se adaugă 15 grame de
flori de coada-şoricelului proaspete şi tăiate mărunt şi 15 grame de frunze de zmeura tăiate fin,
se lasă sa sfârâie scurt în grăsime, se amesteca şi se da tigaia deoparte. În ziua următoare se
încălzeşte totul uşor, se stoarce printr-o bucata de tifon şi se introduce în borcane uscate,
pregătite dinainte. A se păstra la frigider!
băi de şezut:
A se lasă 100 de grame de coada-şoricelului (întreaga planta) peste noapte în apa rece, a se da a
doua zi în colcot şi a se adaugă la apa rece (a se vedea şi „Băi de şezut”)
Perioada de vegetaţie: creşte din luna aprilie până la sfârşitul lunii septembrie.
Perioada şi organul de recoltare: se recoltează inflorescenţele şi partea aeriana a plantei în perioada de
înflorire. Preferabil ca florile să fie colectate separat de frunze, fiindcă au o utilizare diversa. Florile
trebuie culese în soare puternic, căci atunci le creşte conţinutul de uleiuri volatile.
Boli în care se utilizează: este foarte binevenita în tratamentul ciclului neregulat, ameliorează starea
femeilor aflate în menopauza, probleme în privinţa sănătăţii organelor pelviene, inflamaţii ale ovarelor.
Uz intern: stimularea poftei de mâncare, anorexie, bronşite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ,
colici heparo-biliare, deschinezie-biliara, balonări, cistite, ascaridioza, ulcer gastric, ulcer duodenal,
cancerul organelor, pelviene, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoza, hemoragii stomacale.
Uz extern: afecţiuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, răni purulente, ulceraţii, hemoroizi, fisurile
sinilor, abcese dentare, astm bronsic, mâncărimi vaginale, leucoree, prolaps uterin.
Reţete: infuzie: o linguriţă de plante mărunţite se opăreşte cu 1/4 litru de apa, se lasă puţin în repaus.
Tinctura: florile culese pe timp însorit se introduc, fără a fi îndesite, într-o sticla până la gât, se toarnă
rachiu de secara sau fructe de 38-40%, se lasă să stea 14 zile la soare.
Descriere:
Coada şoricelului este o planta vivace, înalta pana la 50-70 cm, cu
tulpinile puţin păroase şi cu frunzele adânc divizate. Florile sunt
mici, dispuse in capitule de culoare alba mai rar roz, aşezate în vârful
tulpinii în forma de corimb. Florile marginale sunt lingulate, cele
centrale tubulare. Înfloreşte toata vara. Creşte prin locuri necultivate,
prin livezi, la marginea pădurilor şi a drumurilor.
Recoltarea:
Întreaga planta conţine un ulei eteric al cărui component principal
este azulenul şi care da uleiului o coloraţie albastra închisa. Uneori
se culeg florile, alteori planta întreaga fără rădăcină. Florile se taie de
la locul de unde începe să se ramifice inflorescenţa. Iarba se culege in timpul înfloririi, în zile însorite,
de preferinţă intre orele 12-14, deoarece în aceasta perioada conţinutul de azulen creşte. Nu se culeg
tulpinile lemnoase şi cele care nu sunt acoperite de frunze.
Mod de uscare:
Atât iarba cat si florile se usucă aşezate în straturi subţiri, în locuri aerisite. Daca se foloseşte uscarea
artificiala, temperatura nu trebuie sa depăşească 35 grade C. Din 3-5 kg flori proaspete se obţine 1 kg
produs uscat; din 4-5 kg planta proaspătă se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Coada şoricelului este indicată în diferite boli de stomac, ficat, măreşte pofta de mâncare, are
proprieţăti hemostatice şi antiseptice.
Intern: bronhodilatator, diminuează secreţiile gastrice, topic astringent, dezinfectant şi calmant
gastrointestinal, carminativ, antispastic biliar, expectorant, decongestiv hemoroidal, analgetic.
Extern: efect calmant, antiinflamator şi dezinfectant(băi sau comprese), regenereaza ţesuturile.
Descriere:
Cornul secarei este sclerotul (starea de repaus) ciupercii Claviceps
purpurea care paralizează cerealele, în special secara. În perioadele
de recoltare a spicelor de secara, sclerotul ajunge la maturitate. El ia
forma unui corn de culoare neagra-violeta şi capătă o consistenă tare.
Pe un spic de secara bolnav se dezvolta de obicei 1-4 scleroti. Deci,
ciuperca la maturitate se găseşte în formă de corn. Mai departe ea nu
se dezvolta, ci cade pe pământ unde iernează. Primăvara sclerotii
suferă anumite transformări biologice, dând naştere la spori care
luaţi de vânt ajung pe florile de secara pe care le infectează. În urma
acestei infecţii în locul bobului de secara apare forma rezistenta a
ciupercii care este sclerotul. Cantitatea de scleroti este în funcţie nu
numai de puterea de infectare, ci şi de specificul şi umiditatea
regiunii unde creşte secara. Cu cat regiunea va fi mai umeda, cu atât
vom obţine mai mulţi scleroti. Cornul de secara este otrăvitor.
Recoltarea:
Sclerotii se recoltează în momentul coacerii lor, adică în momentul
când ei se desprind uşor de spicele de secara.
Mod de uscare:
Sclerotii se întind în straturi subţiri. Uscarea se face numai pe cale
naturala la umbra sau la soare. Daca vremea este umeda iar sclerotii
nu se pot usca, se va folosi căldura artificiala, cu condiţia ca
temperatura să nu depăşească 35 grade C. Cornul secarei se va păstra
intr-un loc uscat, ferit de lumina şi nu se va ţine mai mult de 1 an în
depozite. Din 1,2-1,4 kg scleroti proaspeţi se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Cornul de secara este folosit de industria chimico-farmaceutica la prepararea unor medicamente cu
acţiune antihemoragica.
Observaţii:
Cornul de secara este otrăvitor. După terminarea lucrului se vor spăla bine mainile. Intoxicaţiile cu corn
de secara se manifesta prin înţepăuri în mâini, braţe şi picioare, greaţă, vărsaturi, colici, diaree,
mâncărime, senzaţia de paralizie, pielea devine palida, rece, survin ameţeli, auzul slabeşte. Până la
sosirea medicului, se va administra intoxicatului ceai rusesc concentrat, sulfat de sodiu, vomitive, se
vor pune sticle cu apa calda la mâini şi picioare, comprese calde pe abdomen.
Mod de folosire:
prepararea ceaiului:
Se foloseşte 1 linguriţă (cu vraf) de plante la ½ litru de apa, se opăreşte doar, se lasă să stea
puţin.
compresă cu plante:
Se spală o cantitate corespunzătoare de plante proaspete se zdrobeşte pe un fund de lemn cu un
sucitor de tăiţei şi se aplica sub forma de compresă.
ados la baie:
Pentru 1 baie completa să iau 200 grame de plane uscate sau câţiva pumni de plante proaspete,
se lasă într-o găleată în apa rece peste noapte, se încălzeşte totul a doua zi şi se toarnă lichidul
peste apa de baie (a se vedea şi „Băi complete”).
Cruşinul (2)
Este indicat în constipaţie sub forma de praf: 1-3 g pe zi, sau decoct din coaja: 1 linguriţă de
coaja mărunţită la 250 ml de apa, care se fierbe 30 minute şi se bea seara la culcare.
Mai este indicat în obezitate, ca vermifug şi coleretic, împreună cu păpădia, anghinarea şi
cicoarea.
Cruşinul (3)
Rhamnus frangula
Familia Rhamnaceae
Descriere:
Cruşinul este un arbust înalt de 2-5 m,
având ramurile alterne lipite de spini.
Scoarţa este neteda, de culoare brun-
cenuşie la exterior şi galbena la interior,
lucitoare, presărata cu numeroase pete
mici ovale, alb-cenuşii, aşezate orizontal
(lenticele). Frunzele sunt alterne, de forma
ovala, ascuţite la vârf, cu marginea
întreagă, netede şi lucitoare. Florile sunt
mici, de culoare alb-verzuie, strânse în
grupuri la subsuara frunzelor. Fructele sunt
aşezate pe codiţe, mai multe la un loc, au
forma globuloasa, la început sunt verzi,
apoi de culoare roşie, iar la maturitate
devin negre-violacee. Fiecare fruct are 2-3
seminţe. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Arbustul este răspândit pe malurile râurilor, în luminişuri de pădure şi prin crânguri.
Recoltarea:
De la cruşin se recoltează coaja trunchiului şi a ramurilor, până în momentul când începe dezvoltarea
frunzelor. Aceasta perioada coincide cu începerea circulaţiei intense a sevei în arbust (martie-mai).
Coaja se recoltează de pe tulpinile si ramurile tinere de 2-4 ani, uşor de recunoscut după coaja lucioasa,
necrăpată şi acoperită cu lenticele.
Mod de uscare:
Cojile se usucă în straturi subţiri. Uscarea se face la soare sau în uscătorii la o temperatura de 40 grade
C. În cazul uscării pe cale artificiala, cojile proaspete vor fi supuse timp de o ora la un soc de 100 grade
C temperatura, apoi se continua uscarea la 40 grade C. Atunci când produsul s-a uscat pe cale naturala,
el se va folosi numai după ce a fost păstrat în depozit timp de un an. Din 2-3 kg de coaja proaspăta se
obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseşte ca laxativ si purgativ. Intern: laxativ sau purgativ în funcţie de doza, coleretic, colagog.
Observaţii:
Uneori cruşinul se confunda cu alte specii lemnoase ca arinul şi verigariul. Nu se bea în cantităţi mari,
provocând colici puternice şi scaune lichide. Nu se consumă planta proaspătă, deoarece provoacă
greţuri şi vărsaturi; se foloseşte numai după un an de la recoltare.
Curmalul (2)
Are acţiune tonifianta, fiind recomandat ca energizant în convalescenţă, astenii
şi graviditate. Este indicat şi în dispepsii.
Perioada de vegetaţie: înfloreşte în martie, începutul lui aprilie, fructele se coc în mai. Se înmulţeşte
prin seminţe.
Perioada şi organul de recoltare: se utilizează întreaga planta, se colectează di martie până-n aprilie.
Dovleacul (2)
Indicat ca laxativ în constipaţie, sedativ în insomnii.
Cataplasmele cu seminţe sânt recomandate în arsuri, inflamaţii
şi plăgi. Se poate consuma crud sau ras în salate cu roşii,
castravete şi conopida cruda. Pentru acţiunea antihelmintica,
se folosesc 500 g de seminţe trecute prin maşina de tocat, se
adaugă 500 g de mere şi 100 ml de lapte. Se împarte în trei
părţi şi se iau din ora în ora câte 3 linguri.
Se repeta a doua zi, cu recomandarea ca înainte cu 12 ore să nu
se mănânce nimic. Seminţele de dovleac au şi acţiune
afrodisiaca.
Medicina populara întrebuinţează dracila ca o purificatoare a sângelui, contra febrelor, ca apa de gura,
pentru potolirea durerilor dentare etc. Practica zilelor noastre arata ca, asociata cu Chaparal de
California, trifoi roşu de balta, a dat bune rezultate în cancerul incipient al ficatului.
Prepararea ceaiului se face cel mai ades ţinând cont de timpul de recoltare a plantei, o linguriţă de
planta la 0,5 l apa, sub forma de decoct, iar ca tinctura, 100 gr de planta la 1 l alcool de 40° - din care se
iau 10-15 linguriţe în apa, de 3 ori pe zi.
Moduri de folosire:
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
83
prepararea ceaiului:
Se foloseşte 1 linguriţă (cu vârf) de drăgaică la ¼ litru de apa, se opăreşte, se lasă să stea puţin.
suc proaspăt:
Se spăla drăgaică proaspăta şi se stoarce, cât este încă în stare umeda, cu ajutorul storcătorului
electric de uz casnic.
prepararea alifiei:
Sucul proaspăt este amestecat cu unt la temperatura camerei până se formează o pasta alifioasă
care se păstrează în frigider.
Dudul (1)
Morus - agud, frăgar, cirici, iagod, mură, sorcoji
Denumirea plantei:
Dud (Morus)
Familia:
Moracee
Denumiri populare:
agud, frăgar, cirici, iagod, mură, sorcoji
Ecologie şi răspândire:
Dudul este un arbore înalt de aproximativ 15 m, cu frunze asimetric lobate şi fructe dulci fade,
albe (Morus alba) sau negru-roşiatice (Morus nigra). Îl întâlnim pe tot întinsul ţării în regiunile
de câmpie şi dealuri joase.
Perioada de vegetaţie:
planta multianuală.
Perioada şi organul de recoltare:
În scopuri terapeutice se utilizează frunzele fără peţiol recoltate în mai şi iunie prin ciupire sau
prin strângere, iar fructele mature proaspete.
Boli în care se utilizează:
diaree, diabetul zaharat, gastrită, ulcerul gastric şi duodenal, în cazul afecţiunilor pulmonare, cât
şi la angine, stomatite, afte.
Reţete:
Fructul bine copt
se recomandă contra constipaţiei; fructele proaspete sub formă de sirop au efect laxativ şi uşor
diuretic.
Infuzie:
o lingură de frunze tocate, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se bea în 3 reprize după mesele
principale, iar pentru diabet nu se îndulceşte cu zahăr, ci cu zaharină sau ciclama de sodiu.
Sucul fructelor
extras înainte de completa maturitate conţine 20-25 g acid citric la litru (se utilizează în sirop
astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor şi aftelor)
Dudul (2)
Se folosesc frunzele de dud sub forma de infuzie; are acţiune antidiabetica şi astringenta. În tratamentul
diabetului, se folosesc împreună cu frunzele de afin, teci de fasole, frunze de nuc şi urzica.
Reţete:
Fructul bine copt se recomanda contra constipaţiei; fructele proaspete sub forma de sirop au efect
laxativ şi uşor diuretic.
Infuzie: o lingura de frunze tocate, opărite cu 250 ml de apa clocotită. Se bea în 3 reprize după mesele
principale, iar pentru diabet nu se îndulceşte cu zahăr, ci cu zaharină sau ciclama de sodiu.
Sucul fructelor extras înainte de completa maturitate conţine 20-25 g acid citric la litru (se utilizează în
sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor şi aftelor)
Dudul (6)
Morus
Descriere:
Arbori prezentând frunze peţiolate, dispuse altern, dinţate pe
margini, uneori lobate, prezentând 3-5 nervuri. Florile sânt de doua
feluri: bărbăteşti şi femeieşti. Fructul este cărnos (duda), de culoare
alba sau neagra în funcţie de specie. Înfloreşte în luna mai. Dudul
este cultivat prin grădini, marginea şoselelor etc.
Recoltarea:
Se culeg frunzele tinere de la ambele specii, fără peţiol.
Mod de uscare:
Frunzele se întind in straturi subţiri pe rame în încăperi uscate. Pe
cale artificiala, se usuca la o temperatura de 50-60 grade C. Din 3-4
kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Intrebuintari:
Sub forma de ceai se foloseşte în diabet. Din rădăcina de dud negru, uscata şi mărunţita, se realizează
un măcerat în alcool (tinctura), care se foloseste la dizolvarea calculilor renali şi ureterali (pietre la
rinichi).
Intern: antidiareic, alcalinizant, adjuvant în tratamentul diabetului.
Fasolea (3)
Phaseolus vulgaris
Familia: Leguminosae
Fasolea (6)
Phaseolus vulgaris
Descriere:
Fasolea este o planta anuală, cu tulpina volubila, cu frunze trifoliate şi
flori în formă de fluturaşi (papilonacee). Fructele sânt păstăi. Înfloreşte
în lunile mai-august.
Recoltarea:
Se recoltează păstăile din care se reţin tecile, in scopuri medicale.
Mod de uscare:
După culegerea păstăilor şi separarea boabelor, tecile de fasole se
curata de codiţe, vrejuri, se înlătura cele pătate, după care se
depozitează intr-un loc uscat. Din 1,2-1,5 kg teci rezulta 1 kg produs
uscat.
Întrebuinţări:
Se folosesc ca adjuvant în diabet şi ca diuretic.
Intern: antiseptic renal, puternic depurativ.
Extern: se foloseşte împreună cu alte plante pentru băi.
Familia: Umbelliferae
Efecte benefice: antiseptic, carminativ, sedativ, creşte diureza, galactogog, sedativ uşor, antispastic
bronsic, expectorant
infuzie uz extern: doza se dublează la aceeaşi cantitate de apa, şi se utilizează în gargare sau în aplicaţii
locale sub forma de comprese
Fenicul (4)
Foeniculum vulgare Mill, Foeniculum officinale All.
Alte denumiri populare: anason, anason dulce, baden, basamac, chimin dulce, chimion, cumin,
fenhiel, finchil, hanus, mărăriu de casa, malura, molotra, secarea, toaie.
Ecologie şi răspândire: cultivată în toata ţara, pretenţioasa la căldură, preferă solurile nisipo-argiloase
bogate în humus şi calciu, cernoziomuri sau soluri de luncă.
Boli în care este utilizată: anorexie, infecţii faringo-amigdaliene, balonări, colici abdominali, astm
bronsic, tuse convulsiva, laringita, faringita, amigdalite.
Feriga (6)
Dryopteris filix-mas
Descriere:
Feriga este o planta erbacee, vivace, având în pământ un rizom gros
de cca 1-2 cm si lung pana la 30 cm, târâtor şi acoperit cu părţile
îmbătrânite ale peţiolurilor frunzelor din anii trecuţi. Ei sunt de
culoare bruna spre negru, arcuiţi, însoţiţi de solzi membranoşi. Din
rizom pornesc rădăcini subţiri, negricioase. În secţiune, rizomul şi
resturile de peţiol sânt de culoare verde. Rizomul creşte prin vârful
lui, care se termina printr-un buchet de frunze. Primăvara, frunzele
sunt răsucite în forma de cârje. Pe măsura ce se dezvolta, ele se
desfac ajungând la o lungime de 50-140 cm şi o lăţime de cca. 25
cm. Peţiolul este scurt şi acoperit pe toata lungimea lui cu solzi
(scoame) brun-roşcaţi. Frunzele sânt alungite având de o parte si de alta a nervurii principale
numeroase foliole, de culoare verde închis, care la rândul lor sunt divizate în aripioare (segmente) mai
mici, dinţate pe margini şi cu vârful rotunjit, niciodată ascuţit. Începând cu luna iunie şi pana în
septembrie, pe spatele acestor aripioare, de-a lungul nervurii, se observă nişte puncte brune, ca de
rugina. Privite cu lupa, ele au forma unui rinichi, formând grămăjoare de sporangi (sori) conţinând
spori, cu ajutorul cărora feriga se înmulţeşte. Sorii sânt acoperiţi de o membrana glabra numită indusiu.
Feriga este o planta comuna ce creste prin pădurile de munte în locuri umede şi umbrite.
Recoltarea:
Toamna, începând din luna septembrie, se recoltează rizomul împreuna cu resturile de peţioluri ramase
din anii trecuţi. Rizomul se poate recolta şi primăvara în momentul când frunzele sânt încă în faza de
cârje. Perioada de recoltare nu are influenta asupra valorii medicinale a produsului.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
88
Mod de uscare:
Pentru uscare, rizomii nu se vor tăia în lungime, deoarece substanţele active în contact cu aerul se
distrug, iar rizomul capătă o culoare bruna. Uscarea se face numai pe cale naturala. În cazul când
timpul nu permite acest lucru, rizomii se pot usca şi cu aer cald, la o temperatura de cel mult 35 grade
C. Ei se depozitează în locuri bine aerisite, curate şi cât mai ferite de lumina. Din cca. 3,5 lg. rizomi
proaspeţi se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Rizomii sunt folosiţi de către industria chimico-farmaceutica pentru prepararea unor medicamente
contra teniei (panglicii).
Observaţii:
Feriga medicinala buna de recoltat se confunda uneori cu Athyrium filix femina, sau "feriga femeiască.
Aceasta feriga are un rizom mai scurt, de cel mult 10 cm lungime, iar aripioarele frunzelor sânt
terminate cu dinti ascutiti.
Filimica (2)
Calendula officinalis
Moduri de folosire:
infuzie:
1 linguriţă (cu vârf) de plante la ¼ litru de apă.
băi de şezut
de 2 ori câte 2 mini pline de plante proaspete sau 100 grame de plante uscate la 1 baie de şezut
(a se vedea „Băi de şezut”)
spalaturi:
1 lingura (cu vârf) de plante la ½ litru de apa.
tinctura:
se pune 1 pumn plin de flori într-un litru de rachiu natural, se lasă 14 zile la soare sau la căldură
de cca. 20 grade.
alifie de filimica:
de 2 ori 2 mâini pline de filimica (frunze, tulpini şi flori) sânt tăiate mărunt. 500 grame de
osânză de porc hrănit natural sau de untura de porc buna se înfierbântă astfel de parca s-ar pune
şniţele la prăjit. În aceasta untura fierbinte se introduc filimicile tăiate, se lasă să sfârâie bine, se
amesteca şi se iau de pe foc. Se acoperă şi se lasă să stea timp de o zi. A doua zi, preparatul se
încălzeşte uşor şi se filtrează printr-o bucata de pânză sau tifon în vaze curate, pregătite dinainte.
suc proaspăta:
se spală frunzele, tulpinile şi florile şi se trec, în stare umeda, prin storcătorul electric de uz
casnic.
Fragul (1)
Fragaris vesca - agrange, buruiană de fragi, căpşuni, fragi de
pădure, frăguţă sălbatică, fronză, văraguţe
Denumirea plantei:
Frag (Fragaris vesca)
Familia:
Rosaceae
Denumiri populare:
agrange, buruiană de fragi, căpşuni, fragi de pădure, frăguţă
sălbatică, fronză, văraguţe.
Ecologie şi răspândire:
o plantă cu tulpină scurtă, frunze în rozetă, flori mici şi albe şi fructe mici, conice, roşii sau
albicioase ce preferă să răsară în luminişurile şi poienele pădurilor.
Perioada de vegetaţie:
este o plantă perenă
Perioada şi organul de recoltare:
Fragul (3)
Fragaria vesca
Fam. Rosaceae
Ecologie şi răspândire: o planta cu tulpina
scurta, frunze în rozeta, flori mici şi albe şi
fructe mici , conice, roşii sau albicioase.
Perioada de vegetaţie: o planta perena
Perioada de recoltare: Se utilizează frunzele,
care se rup fără peţiolul principal, recoltate din
iunie până la începutul lunii octombrie, precum
şi fructele coapte.
Reţete:
Infuzie: o linguriţă de frunze la 200 ml apa clocotită, din care se beau 2 ceaiuri pe zi.
Sucul: se pregăteşte din 200 g fructe spălate şi zvântate care se storc prin tifon, apoi se îndulcesc cu 5 g
zahăr şi se consuma imediat.
Gelatina: 250 g fructe proaspete, 20 g zahăr, 1.5 foi gelatina şi 75 ml apa. Se extrage sucul din fructe,
iar resturile se fierb cu 50 ml apa se strecoară. În jumătate din lichidul fierbinte rezultat, se dizolva
gelatina muiata în apa rece, se amesteca bine, apoi se răstoarnă într-o forma umezita şi se da la rece.
Descriere:
Fragul este o planta erbacee, vivace, cu tulpina târâtoare (solonifera),
din care pornesc din loc in loc buchete de frunze trifoliate, dispuse
pe un peţiol lung. Florile sunt aşezate pe codite lungi, au culoare
alba, iar fructele sânt roşii şi cărnoase, plăcut mirositoare, cu gust
dulce-acrişor. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Creşte prin poienile din
păduri şi pe coline.
Recoltarea:
În scopuri medicinale se recoltează frunzele, fără peţiolul principal şi fără tulpinile târâtoare.
Mod de uscare:
Uscarea se face in aer liber sau în locuri aerisite. Uscarea artificiala se face la o temperatura de 40-50
grade C. Din 3-4 kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseste ca astringent în diaree. Intern: elimina acidul uric, adjuvant în tratamentul diabetului,
bactericid, antidiareic.
Frasinul (2)
Frasinul (3)
Fraxinus excelsior
Familia: Oleaceae
Părţi utilizate: frunze, flori
Efecte benefice: diureza, diaforeza, laxativ,
antiinflamator, cicatrizant
Descriere:
Arbore cu frunze opuse, imparipenat compuse, lungi
pana la 40 cm, având un peţiol lung pe care sunt
aşezate 7-15 foliole. Florile sunt grupate in
inflorescenţe care apar înaintea frunzelor. Fructele
numite samare sânt de forma liniar-lanceolata,
înconjurate de o aripioara. Înfloreşte în luna mai.
Frasinul creste prin păduri, lunci, din regiunea de
câmpie şi dealuri.
Recoltarea:
De la frasin se recoltează frunzele prin lunile mai-iunie. Se înlătura peţiolul principal.
Mod de uscare:
Frunzele se întind in straturi subţiri în locuri bine aerisite. Pe cale artificiala se usucă la o temperatura
de 40-50 grade C. Din 3-4 kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs finit.
Întrebuinţări:
Sub forma de ceai au efect usor laxativ, de asemenea se foloseşte ca adjuvant în tratamentul gutei şi
reumatismului.
Intern: sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, antiinflamator intestinal, laxativ.
Extern: cicatrizant, antiinflamator hemoroidal.
Gălbenelele (1)
Calendula officinalis - boance, calce, calinică, căldăruşa, cilimica,
coconite, crăiţe, fetişca, filimică, floare galbenă, flori oşeneşti,
gălbenare, gălbenele, hilimică, nacotele, ochi galbeni, ruginele,
rujuliţă, roşioară, rusculiţe, salomie, salunii, sinilii, stăncuţă,
tătăiaşi, vâzdoage
Denumirea plantei:
gălbenele (Calendula officinalis)
Familia:
Compositae
Denumiri populare:
boance, calce, calinică, căldăruşa, cilimica, coconite, crăiţe, fetişca, filimică, floare galbenă,
flori oşeneşti, gălbenare, gălbenele, hilimică, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujuliţă, roşioară,
rusculiţe, salomie, salunii, sinilii, stăncuţă, tătăiaşi, vâzdoage.
Ecologie şi răspândire:
o plantă cu tulpină înaltă, ramificată şi păroasă, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbenă.
O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi
pe lângă garduri.
Perioada de vegetaţie:
plantă anuală care înfloreşte din luna mai până în septembrie.
Perioada şi organul de recoltare:
Se recoltează florile fără codiţe când sânt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4
zile, după ce se ridică roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbră.
Boli în care se utilizează:
Uz intern:
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
94
gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase,
inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.
Uz extern:
leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni
ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză.
Reţete:
Infuzia:
2 linguriţe cu vârf de floare uscată la 300 ml apă clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3
ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de oră de masă. O infuzie mai concentrată se
prepară din 4 linguri de flori la 200 ml apă din care se beau 3 linguri pe zi.
Tinctură:
se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1
litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se aşează în apropierea unei surse
de caldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni. Pentru reglarea ciclului
menstrual se pot lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctură în puţină apă.
Alifie:
se înfierbântă 100 g de untură de porc nesărată, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasă
să prăjească la foc mic. Se amestecă încet timp de 10 minute apoi se dă tigaia la o parte şi se
lasă să stea aşa până a doua zi când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un
tifon, într-un borcan, în care se stoarce şi reziduul rezultat din prăjirea plantei. Se aplică alifia,
în straturi subţiri în zonele cu arsuri şi degerături.
Băile de şezut:
30 g de flori proaspăt culese se lasă să stea în apă rece timp de 24 ore. După acest timp se fierb
timp de 10 minute în apa în care au stat şi se adaugă în apa de baie din cada până la nivelul de
25-30 cm, atât cât să ne acopere şoldurile. Băile de şezut vor dura timp de 10-15 minute şi se
fac de două ori pe zi timp de 12 zile.
Perna de flori:
se realizează foarte simplu din flori culese şi puse la uscat undeva la umbră timp de 24 ore, după
care se introduc într-un săculeţ pe care îl aplicăm pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe
mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe faţă pentru revigorarea tenului marcat de
diferite spasme.
Gălbenelele (2)
Familia Compositae
Perioada de recoltare: Se recoltează florile fără codite când sint complet dezvoltate. Recoltarea se
face succesiv 3-4 zile, după ce se ridica roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbra.
Reţete:
Infuzia: 2 linguriţe cu vârf de floare uscata la 300 ml apa clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3
ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de ora de masă. O infuzie mai concentrata se prepara din
4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi; pentru reglarea ciclului menstrual se pot
lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctura în puţina apa.
Tinctura: se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticla de circa 1
litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se aşează în apropierea unei surse de
căldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni.
Alifie: se înfierbântă 100 g de untura de porc nesărata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasă
să sfârâie la foc mic. Se amesteca încet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte şi se lasă să stea
aşa până a doua zi când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un tifon, într-un borcan, în
care se stoarce şi reziduul rezultat din prăjirea plantei. Se aplica alifia, în straturi subţiri în zonele cu
arsuri şi degeraturi.
Băile de şezut: 30 g de flori proaspăt culese se lasă să stea în apa rece timp de 24 ore. După acest timp
se fierb timp de 10 minute în apa în care au stat şi se adaugă la apa de baie din cada la nivelul de 25-30
cm, atât cât să ne acopere soldurile. Băile de şezut vor dura timp de 10-15 minute şi se fac de doua ori
pe zi timp de 12 zile.
Perna de flori: se realizează foarte simplu din flori culese şi puse la uscat undeva la umbra timp de 24
ore, după care se introduc într-un săculeţ pe care îl aplicam pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe
mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite
spasme.
Descriere:
Genţiana este o planta vivace, înalta de 20-60 cm, cu o tulpina
dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra şi goala la
interior. În pământ are un rizom lung din care pornesc numeroase
rădăcini. Frunzele sânt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri
proeminente, iar cele de la baza peţiolate. La subsuara frunzelor se
găsesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele
în număr de 5 sunt unite intre ele, formând un tub lung. Înfloreşte în
lunile iulie-septembrie. Creste pe stânci si prin păşunile alpine.
Recoltarea:
Începând din luna august şi pana toamna târziu se recoltează rizomii
cu rădăcinile. Rădăcinile recoltate primăvara dau un produs mai slab
în principii active.
Mod de uscare:
În scopuri medicinale, rizomii si rădăcinile se usucă imediat după recoltare. Ei se aşează în straturi
subţiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau încăperi aerisite. Rizomii si rădăcinile mai groase se
despica, iar cele lungi se scurtează. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-
5 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Rădăcina de gentiana se foloseşte pentru stimularea poftei de mâncare. Rădăcina fermentata se
foloseşte în industria de lichioruri. Intern: creşterea secreţiilor gastrice şi creşterea rezistenţei
organismului.
Familia: Gentianaceae
macerat - tinctura: 20 g rădăcina la 100 g alcool de 70 grade se lasă 8 zile. Se iau 10-15 picături în apa,
înaintea meselor. Măreşte pofta de mâncare. Se dau în special la copii.
Grâul (2)
Se recomanda în sterilitate.
Zeama de tarate are o acţiune remineralizantă şi alcalinizantă.
Gutuia (2)
Fam. Cannabinaceae
Perioada de recoltare: Se recoltează numai conurile femele prin ciupire, cu pedunculul sub 1 cm, când
au culoarea verzuie de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, uscându-se la umbra, la
temperatura camerei. Conurile bune de recoltat se cunosc după culoarea verde sau verde-gălbuie şi
bracteele alipite.
Uz intern: anorexie, tuberculoza, uşurarea activităţii digestive, afecţiuni renale, insomnii, guta,
calmarea excitaţiilor sexuale.
Reţete:
Calmant nervos: o linguriţă şi jumătate de conuri la 200 ml apa clocotită (se bea fracţionat în 3 reprize,
în cursul unei zile). Dacă se doreşte a fi folosit ca somnifer se infuzează doar o linguriţă de conuri la
200 ml apa clocotită câteva ore şi se bea seara la culcare.
Pentru uzul extern în cazul seboreei ca şi a acneei se prepara astfel: 4-5 g de planta la 100 ml apa
clocotită. Se lasă să se răcorească acoperit, apoi se aplica sub forma de comprese.
Pentru spălaturi vaginale se recomanda ca infuzia să se prepare din 8 g de planta la 100 ml apa
clocotită. Se foloseşte infuzia călduţă.
În popor hameiul se utilizează ca cataplasme contra durerilor, care se realizează din flori şi foi, florile
adunate toamna se pun în saltelele celor care nu pot dormi; cu flori şi frunze se fac băi contra rofiilor şi
a altor bube pe cap.
Descriere:
Hameiul este o planta perena, volubila, cu tulpina lunga de 3-6 cm,
aspra la pipăit din cauza perilor in forma de cârlige. Frunzele sunt
opuse, aspre, fiecare fiind formata din 3-5 lobi, dinţaţi pe margini,
asemănătoare cu frunzele vitei de vie. Are doua feluri de flori:
femeieşti şi bărbăteşti, aşezate pe tulpini diferite (planta dioica).
Florile bărbăteşti sânt mici, de culoare galben-verzuie, dispuse in
ciorchine. Florile femeieşti sunt formate din numeroase frunzuliţe
verzi (bractee), aşezate mai multe la un loc, imbricate, în jurul unui
ax central formând un con globulos (strobil). Înfloreşte în lunile
iulie-august. Creste pe lângă garduri, prin lunci, la marginea
pădurilor; de asemenea se si cultiva.
Recoltarea:
La sfârşitul lunii august şi începutul lui septembrie se recoltează florile femeieşti.
Mod de uscare:
Conurile de hamei se întind in straturi subţiri. Uscarea se face pe cale naturala, în uscătorii speciale la o
temperatura de 40-50 grade C. Din 3,5-4 kg conuri proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Hameiul are proprietari calmante asupra nervilor si măreşte pofta de mâncare. În cantităţi mari se
foloseşte la prepararea berii, cărei îi transmite gustul amar-aromat şi ajuta la conservarea ei.
Intern: sedativ nervos, bacteriostatic, antituberculos. Extern: antiseptic.
Observaţii:
Culegatorii de hamei pot căpăta intoxicaţii care se manifestă prin înroşirea ochilor, iritaţii pe mâini şi
faţă, vărsaturi, respiraţie greoaie, iar la femei hemoragii. Este bine ca mâinile sa fie înfăşurate în cârpe
sau mănuşi, sa nu se duca la faţă sau ochi, iar după terminarea lucrului ele sa fie bine spălate cu apă şi
săpun.
Hreanul (2)
Descriere:
Iarba fiarelor are în pământ un rizom din care pornesc numeroase
rădăcini. Planta are înălţimea de 30-120 cm. Frunzele sânt aşezate
opus, rareori cate 3-4 in verticil, au forma ovala, cu marginile întregi
şi ascuţite la vârf. Florile sunt aşezate mai multe la un loc, într-un
ciorchine la subsuara frunzelor. Culoarea lor este alba, uşor gălbuie,
au 5 petale ovale, unite intre ele la baza. Fructele sânt alungite,
ascuţite la vârf, având forma unor păstăi. Seminţele prezintă la partea
superioara o coroana de peri lungi, mătăsoşi. Planta înfloreşte în
lunile mai-august. Creste prin fâneţe, livezi, luminişuri de pădure,
tufişuri şi locuri pietroase.
Recoltarea:
Rădăcinile se recoltează primăvara in momentul când apar mugurii
sau primele frunze si toamna când planta s-a uscat si fructele încep sa se deschidă.
Mod de uscare:
Rădăcinile se întind in straturi subţiri la soare sau in încăperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca
la o temperatura de 40-50 grade C. Din 4-5 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Fiind o planta foarte toxica, se foloseşte doar la recomandarea şi sub observaţia unui specialist.
Familia Compositae
Descriere:
Iarba mare este o planta vivace, înalta de 60-150 cm, cu o tulpina
dreapta, puternica, păroasa şi ramificata în partea superioara. În
pământ are un rizom scurt, cilindric, gros de 2-6 cm, cărnos,
prezentând cicatrice inelare. Rădăcinile sânt lungi de 30-50 cm si au
un diametru de 2-3 cm. Atât rizomul cat si rădăcinile au miros plăcut,
balsamic. La baza plantei se afla frunze mari alungit-ovale, cu
marginea dinţata, alungite intr-un peţiol lung. Frunzele superioare nu
au peţiol (sesile), sunt ovale si înconjoară tulpina. Ele sunt aşezate
altern, verzi pe fata superioara si albicioase pe cea inferioara din
cauza perilor. Florile formează capitule mari, galbene, cu un
diametru de 5-7 cm, având florile marginale ligulate, iar cele centrale
tubuloase. Florile prezintă la baza lor peri, care formează un papus, receptaculul este glabru, adică este
lipsit de peri sau paite. Frunzişoarele externe (bracteele) care înconjoară capitulul sânt moi la pipăit,
late şi acoperite cu peri. Înfloreşte in luna iunie pana în septembrie. Creşte prin fâneţe umede, pe lângă
pâraie, în regiunea pădurilor de deal.
Recoltarea:
Toamna se recoltează rizomii cu rădăcinile de la plante viguroase, de cel puţin 2-3 ani. În acest
anotimp, rădăcinile conţin cea mai mare cantitate de inulina, unul din principiile sale active.
Mod de uscare:
Rădăcinile, aşezate în straturi subţiri, se usucă cat mai repede, de preferinţa la căldura artificiala, la o
temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseşte în tuse ca expectorant şi calmant. Intern: colagog, antibiotic, expectorant, antispastic
bronsic, diuretic, antihelmintic, sedativ uşor.
Observaţii:
În regiunea de munte creşte şi "laptucul oii" care se aseamana cu iarba mare. Însă se deosebeşte prin
frunzele mari, cordate la baza, iar florile acestuia nu prezintă peri ci un papus scurt ce formează o
coronula.
Fam. Cupressaceae
Reţete: pentru tratamentul intern, infuzia o preparaţi în felul următor: 2 linguriţe de fructe la 200 ml apa
clocotită din care se iau 3-4 linguri pe zi între mese (in raport de dureri). Pentru tratamentul extern se
recomanda uleiul de ienupăr: 10 g de ulei de ienupăr se amesteca cu 100 ml alcool, într-o sticla în care
se lasă timp de 4-5 ore, folosindu-se doar seara la culcare pentru frecţii.
Soluţia pentru frecţii se mai poate prepara şi astfel: o mina de fructe zdrobite se amesteca cu circa 100 g
alcool, iar după câteva zile se adaugă un litru de oţet de vin. După o macerare de 7-8 zile se strecoară şi
se întrebuinţează în stări febrile.
ATENTIE! Este strict necesar să se respecte doza prescrisa. Orice supradozare poate duce la iritarea
cailor renale şi produce hematurie.
Descriere:
Ienupărul este un arbust înalt de 1-2 m, ce creşte în regiunile
muntoase, izolat sau in pâlcuri. Frunzele sânt liniare, ascuţite la vârf,
înţepătoare, lungi de 1-1,5 cm si late 1-2 mm. Ele sunt aşezate cate
trei la un loc, formând verticile. Privite pe fata exterioara au forma
unui jgheab, cu o dunga albicioasa în lungime. Florile sânt dioice. Pe
unele tufe sunt flori bărbăteşti, iar pe altele florile femele. Florile
femele au aspectul unor muguri de culoare verzuie, formaţi din 3
solzi inferiori si 3 superiori. Fiecare din solzii superiori au la partea
inferioara 1-3 ovule, care după fecundare se vor transforma în
seminţe. După fecundare, solzii superiori devin cărnosi se unesc între
ei şi formează un fruct rotund denumit ştiinţific galbula. După
formarea fructului solzii inferiori se usucă. Florile mascule au forma unor conuri cu numeroase stamine
de culoare galbena. Înfloreşte în lunile aprilie-mai. Deşi ienupărul înfloreşte primăvara, fructele nu
reuşesc sa se coacă pana in toamna, rămân verzi şi peste iarna. Abia in toamna anului următor sau a
celui de-al treilea an, ele capătă o culoare neagră-albăstruie. Din aceasta cauza, pe acelaşi arbust vom
întâlni fructele verzi din primul an si albastru-închis din cel de-al doilea an.
Recoltarea:
De la ienupăr se culeg fructele începând cu luna octombrie si daca timpul permite recoltarea se face
toata iarna.
Mod de uscare:
Se aşează în straturi groase de 20-30 cm si se aerisesc zilnic. Din cca. 2 kg fructe proaspete se obţine 1
kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Ienuperele au o acţiune diuretica.
Intern: diuretic, carminativ, analgetic, bronhodilatator, antispastic bronsic.
Extern: analgetic.
Inul (2)
Se folosesc seminţele de in în constipaţie (1-2 linguri de seminţe întregi), în litiaza renala şi cistite: 1
lingura de seminţe macerate în 100 ml de apa, timp de 30 de minute, la care se adaugă lămâie.
Familia: Linaceae
în inflamaţii intestinale: o linguriţă de seminţe se macerează la 100 ml apa la temperatura camerei, timp
de 60 de minute; se bea odată întreaga cantitate, oricând în timpul zilei
pentru cataplasme: se fierbe faina de in şi muşeţel sitat, în părţi egale, până devine o pasta; se aplica pe
piele, ala locul dureros, calda, menţinându-se până se răceşte
Ipsorita (6)
Gypsophila paniculata
Descriere:
Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu
peri mici, formând tufe. În pământ are un rizom gros pana la 8 cm,
cu rădăcini numeroase, cilindrice, înfipte adânc, lungi de 1,5-2 m.
Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascuţite la vârf şi cu marginea
întreaga. Florile sânt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, având
un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinţi. Corola are 5 petale, de
doua ori mai lungi decât caliciul, iar staminele sunt in număr de 10.
Înfloreşte din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase,
pe coaste stâncoase şi pe marginea drumurilor.
Recoltarea:
Rădăcinile şi rizomii se recoltează începând din luna august pana in noiembrie. La maturizarea
seminţelor, rădăcinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data cu îngheţul, saponinele încep să
scadă
Mod de uscare:
Rădăcinile şi rizomii se usucă aşezaţi într-un strat subţire pe cale naturala la soare sau încăperi cu o
buna aerisire. Pentru ca uscarea înceata şi de lunga durata face sa scadă conţinutul în saponine, se
recomandă uscarea pe cale artificiala la o temperatura de 40-50 grade C. Din 3-5 kg rădăcini proaspete
se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseste ca expectorant, iar în industria alimentara la prepararea halvalei şi alvitei.
Familia Labiatae
Familia Euphorbiaceae
Planta ierboasa ce creşte spontan, laptele-câinelui are tulpina erecta, ramificata, frunze alterne, moi,
flori care formează inflorescenţe galbene şi fructe de forma unor capsule.
Având efecte antimitotice şi antieczematoase, planta este utilizata în cosmetica şi dermatologie sub
forma de:
1. Latex
2. Decoct.
Lăcrămioara (1)
Convallaria majalis - cerceluş, clopotele, clopoţei, coada-cocoşului,
curpina de pădure, dumbrăvioară, floarea turcului, flori domneşti,
geogiţe, iarba lui Sfântul Gheorghe, iarba mărgăritarului, lăcrămiţă,
lilion bun, mărgărit, mărgăritare, mărgea, păhăruţe, suflete,
umbravioară
Denumirea plantei:
Lăcrămioară (Convallaria majalis)
Familia:
Liliaceae
Denumiri populare:
cerceluş, clopotele, clopoţei, coada-cocoşului, curpina de pădure, dumbrăvioară, floarea
turcului, flori domneşti, geogiţe, iarba lui Sfântul Gheorghe, iarba mărgăritarului, lăcrămiţă,
lilion bun, mărgărit, mărgăritare, mărgea, păhăruţe, suflete, umbravioară.
Ecologie şi răspândire:
Lăcrămioara o întâlnim prin pădurile de foioase, mai ales stejarete, tufişuri, lunci, în regiunile
de câmpie şi dealuri, preferă solurile fertile cu umiditate ridicată.
Perioada de vegetaţie:
Este o plantă erbacee, perenă. Înfloreşte începând din luna aprilie şi până în iunie.
Perioada şi organul de recoltare:
Se recoltează frunzele în perioada înfloririi, dar mai ales în lunile aprilie-mai, până la coacerea
fructelor. Cel mai mare conţinut în principii active avându-l înainte de deschiderea florilor. Este
indicat ca frunzele să se recolteze pe cât posibil fără peţiol pe timp uscat şi se usucă în strat
subţire, prevenindu-le de îngălbenire.
Bolile în care se utilizează:
afecţiuni cardiace, migrene de natura nervoasă, nevralgii, dureri de cap, ameţeli.
Reţete:
Infuzie
din 6-10 g la 180 ml apă. Se ia câte o lingură de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseşte numai cu
avizul medicului.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
109
Utilizări populare:
Contra durerilor de piept, sub formă de ceai realizat din tulpinile florifere în spălarea copiilor
slabi, având convingerea ca îi întăreşte.
Ceaiul de flori se foloseşte ca leucoree.
Lăcrămioara (3)
Convallaria majalis
Fam. Liliaceae
Bolile în care se utilizează: afecţiuni cardiace, migrene de natura nervoasa, nevralgii, dureri de cap,
ameţeli.
Reţete:
Infuzie din 6-10 g la 180 ml apa. Se ia câte o lingura de infuzie, de 3-4 ori pe zi; se foloseşte numai cu
avizul medicului.
Utilizări populare: Contra durerilor de piept, sub forma de ceai realizat din tulpinile florifere în spălarea
copiilor slabi, având convingerea ca-i întăreşte. Ceaiul de flori se foloseşte ca leucoree.
Descriere:
Lăcrămioara este o planta erbacee, perena, având în pământ un rizom
alungit din care pornesc numeroase rădăcini. Pe acest rizom se găsesc
muguri, din care primăvara ies 2-3 frunze lungi de cca 8-17 cm si late
de cca. 3,5-7 cm, ovale, cu marginea întreaga, cu nervuri paralele si cu
baza îngustată într-un peţiol lung. În lunile aprilie-mai, şn mijlocul
acestor frunze creste o tulpina pe care apar florile plăcut mirositoare.
Corola este alba, terminata cu 6 dinţi. Fructul este o baca, la început de
culoare verde, apoi roşie. Creşte prin pădurile de stejar, în lunci, în
locuri umbroase. Se cultiva în grădini ca planta ornamentala.
Recoltarea:
De la lăcrămioare se culeg frunzele începând înainte de înflorire şi
pana la coacerea fructelor.
Mod de uscare:
Frunzele se usucă cat mai repede, deoarece se îngălbenesc uşor. Uscarea se face numai pe cale
artificiala, la temperatura de 60-105 grade C. Aceasta temperatura asigura conservarea principiilor
active in totalitate. Din 5,5-6,5 kg de frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Întra în compoziţia unor medicamente indicate în boli de inima. Nu se vor folosi frunzele fără avizul
medicului, deoarece sânt otrăvitoare. Intern: afecţiuni cardiace, migrene de natura nervoasa.
Observaţii:
Fiind o planta otravitoare, se recomanda spălarea pe maini şi faţă după terminarea lucrului cu ea.
Laurul (6)
Datura stramonium
Descriere:
Laurul este o planta erbacee, anuala, înalta pana la 150 cm, cu o
tulpina dreapta, cilindrica, verde, glabra, ce se ramifică formând o
coroana asemănătoare unui copăcel. Frunzele au un peţiol lung, sunt
aşezate altern, ascuţite la vârf, cu dinţi rari, iar intre dinţi prezentând
nişte scobituri (sinusuri). Întreaga planta are un miros neplăcut.
Florile sunt albe cu 5 petale unite intre ele, de forma unei pâlnii
înconjurate de un caliciu umflat, terminat cu 5 dinţi. Fructul este o capsula mare, acoperita cu ghimpi,
asemănător fructului de castan salbatic. La maturitate se deschide prin 4 despărţituri, lăsând sa cada
numeroase seminţe negre. Înfloreşte din iunie pana in septembrie. Creste prin locuri necultivate, mai
ales la marginea satelor, pe terenuri unde au fost depozitate gunoaie.
Recoltarea:
De la laur se culeg frunzele în perioada înfloririi. Ele se recoltează împreuna cu peţiolul şi cu frunzele
mici aflate in vârful ramurilor care sânt mai bogate în alcaloizi. Frunzele culese dimineaţa au un
conţinut mai mare de principii active decât cele recoltate după-amiază.
Întrebuinţări:
Fiind o planta otrăvitoare, se foloseşte numai cu avizul medicului.
Observaţii:
La terminarea lucrului se vor spăla bine mainile. Fenomenul de intoxicaţie se manifesta prin delir,
halucinatii, convulsii, accelerarea pulsului.
Lămâia (2)
Descriere:
Lemnul dulce este o planta înalta pana la 150 cm, având în pământ o
rădăcina groasa şi numeroşi rizomi subterani, galbeni la interior şi cu
gust dulce. Din aceşti rizomi cresc din loc în loc tulpinile aeriene
care formează tufe, iar în pământ se întind rădăcinile pe o suprafaţa
de câţiva metri. Tulpina este dreapta şi puternica, puţin ramificata,
iar la partea superioara aspra la pipăit. Frunzele sunt lungi de 10-20
cm, formate din mai multe foliole, de obicei intre 5-9. Foliolele sunt
ovale, rotunjite, iar la vârf se termina printr-un fir scurt (mucron). La
baza frunzelor se afla nişte frunzişoare mai mici (stipele), care cad in
timpul maturizării plantei. Inflorescenţa are forma unui strugure si
este aşezata pe o codita lunga ce depăşeşte dimensiunea frunzei.
Florile sunt mici, de culoare violet albicioasa, fiecare floare având o
codita scurta. Caliciul este scurt, având 5 sepale unite intre ele si
acoperite cu peri glanduloşi. Corola are forma de fluture
(papilonacee) şi este formata din 5 petale neregulate. Fructul este o păstaie dreapta, lunga de 15-20 mm
si lata de 4-6 mm, prezentând gaturi intre seminţe. Suprafaţa păstăii este neteda, glabra, de culoare
bruna. La maturitate, păstăile nu se deschid. Înfloreşte in lunile iunie-iulie. Creşte în locuri umede, prin
tufişuri si pe marginea apelor.
Recoltarea:
Primăvara devreme sau toamna, după căderea frunzelor se recoltează rădăcinile şi rizomii. După ce s-
au scos din pământ se lasă 2-3 ore la ofilit şi apoi se acoperă cu stuf sau paie si se ţin 10-15 zile,
aerisindu-se la 2-3 zile.
Mod de uscare:
După fermentare, rădăcinile se usucă fie la soare sau în încăperi cu o puternica circulaţie a aerului, fie
artificial la o temperatura de 35-40 grade C. Din 3-4 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs finit.
Întrebuinţări:
În medicina se utilizează ca laxativ si calmant al tusei. În scopuri industriale se foloseşte la
stingătoarele de incendii. Intern: antiinflamator articular, diuretic, laxativ sau purgativ in funcţie de
doza, fluidifiant al secreţiilor traheobronsice, expectorant, acţiune estrogena.
Observaţii:
Este contraindicat folosirea la bolnavii hipertensivi.
Moduri de folosire:
sub forma de condiment:
frunzele proaspete de leurda se mărunţesc ca pătrunjelul sau ceapa şi se presară pe pâine, în
supe, sosuri, salate şi mâncăruri de carne.
tinctura de leurda:
frunzele sau bulbii tăiaţi mărunt se introduc într-o sticlă până la gât fără a se îndesa, se toarnă
deasupra rachiu de secara sau orice alt rachiu de 38-40% făcut în casa şi se lasă 14 zile în soare
sau în apropierea maşinii de gătit. Se iau de 4 ori pe zi câte 10-15 picături în puţina apa.
vin de leurda:
se ia 1 pumn de frunze tăiate mărunt, se lasă să dea câteva clocote în ¼ litru de vin alb, se
îndulceşte după gust cu miere sau sirop şi se bea din acest vin peste zi, încet, înghiţitură cu
înghiţitură.
Leurda (3)
Allium ursinum
Fam.Liliaceae
Denumiri populare: ai-ciorasc, ai-de-padure, ai-sălbatic, aiuti, aliu, aliu de iunie, leoarda, leorda.
Răspândire.
Leurda creşte numai pe câmpii bogate în humus şi umede, sub tufişuri, în păduri de foioase şi alpine.
Perioada de vegetaţie.
Frunzele leurdei răsar din pământ în lunile aprilie şi mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin însă
vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie.
Perioada de recoltare.
Frunzele tinere se aduna în aprilie şi mai, deci înainte de înflorire, iar bulbii la sfârşitul verii şi toamna.
Uz extern: exeme, reumatism, răni. Este indicata în curele depurative de primăvara şi ajuta la
vindecarea bolilor cronice de piele.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
116
Reţete.
Tinctura de leurda. Frunzele sau bulbii tăiaţi mărunt se introduc într-o sticla până la gat fără a se îndesa,
se toarnă deasupra rachiu de secara, sau orice alt rachiu de 38-40 % făcut în casa şi se lasă 14 zile în
soare sau în apropierea maşinii de gătit. Se iau de 4 ori pe zi câte 10-15 picături în puţina apa.
Levantica (2)
Lumânărica (2)
Se folosesc florile plantei cu acţiune împotriva tusei şi răguşelii, asociate cu frunze de podbal şi
rădăcina de nalba.
Lumânărica (6)
Verbascum phlomides
Descriere:
Lumânărica este o planta erbacee, bianuala, cu tulpina dreapta,
cilindrica, înalta pana la 150 cm, de obicei neramificată şi acoperită
cu frunze aşezate la distanta una fata de alta sau uneori ramificata şi
acoperita cu frunze care îmbracă tulpina, se alungesc pe ea, unindu-
se aproape intre ele, dându-i o forma aripata. Întreaga planta este
acoperita cu peri deşi şi stelaţi, ceea ce îi dă un aspect catifelat.
Florile sunt aşezate în formă de spicla vârful tulpinii sau al ramurilor.
Fiecare floare are un caliciu scurt compus din 5 sepale, o corola
galbena-aurie cu diametrul de 3,5-5,5 cm, formata din 5 petale unite
la baza intr-un tub scurt si care la exterior sunt acoperite cu peri. Pe
tubul corolei sunt prinse 5 stamine, inegale intre ele. Doua stamine
au filamentul mai lung si sunt glabre, iar celelalte 3 sunt mai scurte cu filamentul acoperit cu peri lungi.
Înfloreşte în lunile iulie-august. Creste prin locuri însorite, pe terenuri nisipoase si pietroase, de-a
lungul gardurilor. Este comuna mai ales in sudul ţării.
Mod de uscare:
Florile se usucă aşezate intr-un strat subţire la soare sau în uscătorii cu aer cald, la o temperatura de 50-
60 grade C. Din 8-9 kg de flori proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Florile au acţiune expectoranta in bronşite si tuse. Intern: emolient bronsic, expectorant, sudorific.
Observaţii:
Perii aflaţi pe spatele petalelor si planta provoacă mâncărimi pe braţe, gât şi mâini. În timpul lucrului nu
se va duce mâna la faţă şi mai ales la ochi, care se inflamează si lăcrimează.
Se folosesc petalele.
Ceaiul se recomanda în tuse, bronşita, răceala, gripa, răguşeli. Se obţine dintr-o linguriţă
de petale la 250 ml de apa clocotită.
Descriere:
Macul de câmp este o floare anuala, ierboasa, înalta de 20-90 cm, cu
tulpina adeseori ramificata. Frunzele sunt alungite, adânc crestate.
Întreaga planta conţine un suc lăptos ş este acoperita cu peri aspri.
Florile sunt aşezate cate una pe o codita lunga prevăzuta cu peri
înfipţi perpendicular pe ea. Fiecare floare are doua sepale ce cad in
momentul când bobocul se deschide, 4 petale de culoare roşie intens,
uneori având o pata neagra la baza lor. În mijlocul florii se afla numeroase stamine ce înconjoară
ovarul. Înfloreşte în lunile mai-iulie. Creşte pe marginea drumurilor şi mai ales pe lângă semănăturile
de cereale.
Recoltarea:
De la macul de câmp se culeg numai petalele in momentul in care ele se deschid si numai după ce roua
s-a ridicat.
Mod de uscare:
Petalele se întind in straturi subţiri pe ramuri acoperite cu hârtie. Uscarea se poate face la soare, având
grija ca razele soarelui sa nu cada direct pe petale, deoarece le decolorează. Se pot usca şi artificial, la o
temperatura ce nu va depăşi 35 grade C. Din 8-9 kg petale proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Petalele de mac, numite şi paparoane, au efect calmant in tuse. Intern: emolient, antispastic.
Maghiranul (2)
Măceşul (1)
Rosa Canina - cocădar, călcăderiu, cecadar, caşcadin, ciucuri de
mărăcine, mărăcinele cioarei, măcieş, mărăcinele coţofenei, răsură,
rug de măceş, rug sălbatic, rugul-vacii, rujă, rujiţă, scoabe, scochin,
scoruş nemţesc, sipică, suieş, trandafir, trandafir de câmp, trandafir
sălbatic, tufă de rug, zgorghin
Denumirea plantei:
Măceş (Rosa Canina)
Familia:
Rosaceae
Denumiri populare:
cocădar, călcăderiu, cecadar, caşcadin, ciucuri de mărăcine,
mărăcinele cioarei, măcieş, mărăcinele coţofenei, răsură, rug de măceş, rug sălbatic, rugul-vacii,
rujă, rujiţă, scoabe, scochin, scoruş nemţesc, sipică, suieş, trandafir, trandafir de câmp, trandafir
sălbatic, tufă de rug, zgorghin.
Ecologie şi răspândire:
Este foarte răspândit în ţară în rărituri de păduri de foioase sau pe marginea acestora, prin
poieni, pe coastele cu însorite, în păşuni şi fineţe, pe văile şi luncile râurilor, pe marginea
drumurilor.
Perioada de vegetaţie:
plantă multianuală.
Perioada şi organul de recoltare:
Fructele se recoltează în lunile august-septembrie, înainte de căderea brumei, când măceşele
capătă culoarea roşu-închis.
Bolile în care se utilizează:
se recomandă în avitaminoze, enterocolite, litiază (calculoză) renală, tulburări de circulaţie
periferică, antihelmintic, litiază biliară, helmintiază, deschinezie biliară, sedativ.
Reţete:
Decoct
2 linguriţe de fructe zdrobite la 500 ml apă, se fierb 10 min. Fructele se introduc în momentul
când apa începe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C. După ce se răceşte, ceaiul se
strecoară printr-o pânză şi se îndulceşte după gust. Se bea călduţ sau rece, în decursul unei zile.
Sub formă de băutură răcoritoare
obţinută prin amestecarea a 100 g măceşe spălate şi zdrobite, cu un litru de apă rece. Se lasă la
macerat 12 ore, se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahăr şi se completează cu apă
până la un l. Se păstrează la rece.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
119
Fructele de măceş
din care s-au eliminat sâmburii şi perii, pulverizate şi amestecate cu miere de albine, se
recomandă pentru eliminarea viermilor intestinali.
Pulpa măceşelor
suculentă şi dulce, mai ales după căderea brumelor, se utilizează pentru prepararea jeleurilor, a
pastei de fructe - se recomandă tuturor, mai ales convalescenţilor.
Măceşul (3)
Rosa Canina
Fam. Rosaceae
Reţete:
Decoct - 2 linguriţe de fructe zdrobite la 500 ml apa, se fierb 10 min. Fructele se introduc în momentul
când apa începe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C. După ce se răceşte, ceaiul se strecoară
printr-o pânză şi se îndulceşte după gust. Se bea călduţ sau rece, în decursul unei zile.
Sub forma de băutura răcoritoare obţinuta prin amestecarea a 100 g măceşe spălate şi zdrobite, cu un
litru de apa rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară prin pânza deasa, se adaugă 100 g zahăr şi se
completează cu apa până la un l. Se păstrează la rece.
Fructele de măceş, din care s-au eliminat sâmburii şi perii, pulverizate şi amestecate cu miere de
albine, se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali.
Pulpa măceşelor, suculenta şi dulce, mai ales după căderea brumelor, se utilizează pentru prepararea
jeleurilor, a pastei de fructe - se recomanda tuturor, mai ales convalescenţilor.
Măceşe (4)
Rosa canina
Utilizare: din coaja măceşelor se prepara compot, marmeladă, jeleu; frunzele de măceş sânt folosite
pentru prepararea ceaiului; din florile măceşului se extrage ulei de roze, oţet de roze şi unguent; ceaiul
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
120
de măceşe se administrează în tratarea afecţiunilor renale, ale vezicii urinare, nefritelor, edemelor
renale, litiazei renale, catarului digestiv.
Alte denumiri populare: cacadar, ciucuri de maracine, trandafir de camp, rug salbatic, laba-mâţei,
scoabe, rug de maces, trandafir salbatic, sipica, tufa de rug, maracinele cotofanei, maracinele cioarei,
cocasder, calcaderiu, scoruş nemţesc, suies.
Ecologie si raspandire: arbust întâlnit pe lângă garduri si drumuri, rarişti de pădure, păduri de foioase,
rar în pădurile de conifere, de la câmpie până la altitudinea de 1700 m; preferă solurile uscate.
Boli in care este utilizata: avitaminoze, enterocolite, litiaza biliara, litiaza renala.
Măceşul (6)
Rosa canina
Descriere:
Măceşul este un arbust, înalt de 1-3 m, având ghimpi cu baza lata, iar
vârful curbat în jos in forma de secera. Frunzele sunt compuse,
formate din mai multe foliole, de obicei 5-7, de forma ovala, dinţate
pe margini. La baza frunzelor se afla doua frunzişoare mai mici
(stipele). Florile sunt de culoare roz, uneori albe, dispuse cate 2-3 la
vârful ramurilor. Fiecare floare este formata din 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine dispuse pe un
receptacul care la maturitate devine cărnos si de culoare roşie. În acest receptacul, numit impropriu
fruct, se afla numeroase achene, in realitate adevăratele fructe, cărora în mod obişnuit li se spune
seminţe. Înfloreşte în luna iunie. Creste prin tufişuri, pe dealuri, la marginea drumurilor si a pădurilor.
Recoltarea:
De la măceş se recoltează fructele în diverse stadii de coacere. Recoltarea începe în momentul când
fructele trec de la culoarea cărămizie spre rosu-portocaliu. Acest moment corespunde cu sfârşitul lunii
august si începutul lunii septembrie, perioada in care măceşele conţin cantitatea cea mai mare de
vitamina C, principiul lor activ de baza.
Mod de uscare:
Pentru ca fructele să-şi păstreze conţinutul de vitamina C, ele trebuie uscate imediat după recoltare.
Uscarea lor se face numai pe cale artificiala la o temperatura de 80-85 grade C. Din cca. 2 kg fructe
proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Fructele de măceş se folosesc ca vitaminizant pentru convalescenţi si anemici. Seminţele se folosesc ca
diuretic. Intern: colagog, coleric, tonic vitaminizant, vasodilatator arterial, diuretic, împiedica formarea
de calculi renali, inflamaţii intestinale.
Observaţii:
Perii care acopera semintele de macese sunt foarte iritanti, producand mâncărimi. Se vor utiliza mănuşi,
haine bine închise la gât şi mâneci, iar la nas şi gura se va purta masca din tifon. Ochii vor fi protejaţi
cu ochelari.
Măselariţa (6)
Hyoscyamus niger
Descriere:
Măselariţa este o planta anuala, uneori bisanuala, erbacee, cu tulpina
înalta de 20-100 cm, de obicei ramificata. Întreaga planta este
acoperita cu peri glanduloşi-vâscoşi, care-i dau un miros neplăcut ce
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
121
dispare prin uscare. Frunzele sunt mari, lungi de 5-20 cm, cele aflate la baza tulpinii au peţioli lungi, şi
înconjoară tulpina. Forma lor este ovala cu marginile adânc scobite. La forma bisanuala apare în primul
an o rozeta de frunze foarte mari ajungând pana la 30 cm lungime. În anul următor, în mijlocul acesteia
creşte o tulpina cu frunzele şi florile. Florile n-au codite, sunt aşezate la subsuara frunzelor şi
îngrămădite spre vârful tulpinii. Caliciul şi corola sunt în forma de tub, dilatat la vârf. Caliciul are 5
dinţi care la uscare devin înţepători. Corola are 5 petale de culoare galben-murdar, cu vinişoare violete,
dispuse in forma de reţea. Fructul este o capsula ce se deschide printr-un căpăcel (pixida) lăsând să
curgă numeroase seminţe de forma unui rinichi (reniforme). Înfloreşte în lunile iunie-august. Creste
prin locuri necultivate, în jurul caselor, pe marginea drumurilor din regiunea de câmpie pana in cea de
munte.
Recoltarea:
De la plantele anuale se culeg frunzele tulpinale, în momentul apariţiei primelor flori. De la plantele
bisanuale se aduna în primul an rozeta de frunze, de obicei in luna august. Este bine ca planta sa se
culeagă dimineaţa, după ce roua s-a ridicat, pentru ca atunci planta conţine cea mai mare cantitate de
alcaloizi.
Mod de uscare:
Frunzele de măselariţa se usucă în straturi subţiri, întinse una lângă alta, sau înşirate pe sfoara ca
frunzele de tutun. Uscarea se face pe cale naturala sau in uscătorii la o temperatura de 40-50 grade C.
Din 7-9 kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Fiind o planta otrăvitoare, se foloseşte numai cu avizul medicului.
Observaţii:
Fenomenele de intoxicare sunt asemanatoare cu cele de la laur şi matraguna. Semintele de măselariţă
sunt toxice.
Moduri de folosire:
prepararea ceaiului:
se opăreşte 1 lingura de frunze proaspete cu ½ litru de apa şi se lasă să stea puţin.
suc proaspăt:
se spală frunzele şi se storc cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic.
Mărul (2)
Descriere:
Mătrăguna este o planta vivace, înalta de cca. 50-170 cm, având în
pământ un rizom gros, cilindric şi ramificat, din care pornesc
numeroase rădăcini, de culoare brun-deschis la exterior si albicioase
la interior, lungi de 20-30 cm, uneori pana la 100 cm. Ele sunt
cărnoase si bifurcate la vârf. Tulpina este cilindrica, de culoare verde,
uneori de culoare violacee si uşor păroasa, mai ales spre vârf. Frunzele sunt dispuse altern, iar înspre
vârful tulpinii şi al ramurilor pornesc cate doua aproape din acelaşi loc, una dintre ele fiind aproape
întotdeauna mai mare decât cealaltă. Frunza este ovala, ascuţita la vârf, având o codita scurta. Limbul
frunzei nu este dinţat pe margini. Pe fata inferioara a frunzei, pe nervuri, se observa peri, mai ales la
cele tinere. Florile sunt aşezate la subsuara frunzelor, cate una sau doua, aplecate in jos, pe o codita
acoperita cu peri glanduloşi. Fiecare floare este formata din 5 sepale si 5 petale unite intre ele având
forma unui clopoţel, de culoare violet-murdara. Fructul este o baca rotunda de culoare verde la început,
apoi neagra-lucitoare de mărimea unei cireşe, cu numeroase seminţe mici. Înfloreşte în lunile iulie-
august. Creste prin tăieturile de păduri, mai ales în cele de fag, în locuri însorite. Este considerata ca o
planta nestabila. Îndată ce lăstărişul pădurii o umbreşte şi-i împiedica dezvoltarea, mătrăguna dispare.
Recoltarea:
De la mătrăguna se recoltează frunzele şi rădăcinile. Culegerea frunzelor începe cu puţin timp înainte
de înflorire. Cercetările au dovedit ca frunzele tinere si vârfurile plantei sunt cele mai bogate în
alcaloizi si ca acest conţinut creste în perioada înfloririi. Rădăcinile se recoltează toamna, după
încetarea vegetaţiei şi se continua primul îngheţ.
Mod de uscare:
Atât frunzele, cat şi rădăcinile se usucă cat mai repede, in straturi subţiri pe cale naturala. Cele mai
bune rezultate le da uscarea artificiala la o temperatura de 50-60 grade C. Din 6-7 kg frunze proaspete
se obţine 1 kg produs uscat, iar din 4-5 kg rădăcini proaspete, 1 kg produs uscat.
Intrebuintari:
Atat frunzele cat si radacina intra in copmozitia a numeroase medicamente, care se folosesc numai cu
avizul medicului, matraguna fiind o planta otravitoare. Intern:calmarea durerilor la eruptii dentare.
Observaţii:
Mătrăguna este o planta otrăvitoare, trebuie spălate bine mâinile după lucrul cu aceasta planta, resturile
ei se vor îngropa sau arde. Atenţie la copii sa nu confunde fructele ei cu cireşele negre, deoarece produc
otrăviri mortale.
Descriere:
Măturicea este un arbust înalt pana la 150 cm, cu tulpina mult
ramificata, având ramuri subţiri, drepte, de culoare verde, alipite de
tulpina şi prevăzute cu 5 muchii. Frunzele sunt alterne, scurt
peţiolate, divizate in 3 foliole. Cad la sfârşitul verii. Florile sunt
aşezate cate 1-2 la subsuara frunzelor. Ele sunt de culoare galben-
aurie şi au forma unor fluturaşi. Fructul este o păstaie turtita, la început verde, apoi neagra, înconjurată
pe margini cu peri. Înfloreşte în lunile mai-iunie. Măturicea creste cultivata in parcuri şi spontan pe
coastele dealurilor.
Recoltarea:
Primăvara, în lunile februarie-martie si toamna in octombrie-noiembrie se recoltează de la măturice
ramurile tinere, de culoare verde, perioada in care au cel mai ridicat conţinut în principii active
(sparteina). În stare proaspăta ramurile au miros de urzica, care dispare prin uscare.
Mod de uscare:
Măturicea se usucă în straturi subţiri în poduri acoperite cu tabla sau in uscătorii, la o temperatura de
50-60 grade C. Din cca. 2 kg ramuri proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Industria de medicamente extrage sparteina, medicament folosit în bolile de inima.
Observaţii:
Maturicea este toxica, şi la terminarea lucrului cu ea se vor spăla bine mainile.
Menta (1)
Mentha piperita - borşniţa, broastil, camfor, diana, ferent, ghiaţmă,
giazmă, giugiumă, ghintă, iarbă neagră, iasmă, izmă de gradină,
izmă proastă, izmă de leş, mentă, mintă, mintă de chicusuri, mintă
moldovenească, mentă neagră, menta de gradină, menta calului,
menta de câmpuri, menta sălbatică, nina de camfor, nina de
chicătură, nincă de picuşuri, nintă rece, vaestniţă
Denumirea plantei:
Mentă (Mentha piperita)
Familia:
Lamiaceae
Denumiri populare:
borşniţa, broastil, camfor, diana, ferent, ghiaţmă, giazmă, giugiumă, ghintă, iarbă neagră, iasmă,
izmă de gradină, izmă proastă, izmă de leş, mentă, mintă, mintă de chicusuri, mintă
moldovenească, mentă neagră, menta de gradină, menta calului, menta de câmpuri, menta
sălbatică, nina de camfor, nina de chicătură, nincă de picuşuri, nintă rece, vaestniţă.
Ecologie şi răspândire:
Spontan creşte pe soluri uşoare, afânate, bogate în materii nutritive, în locuri aluvionare,
turboase şi desecate. Este întâlnită în întreaga ţară.
Perioada de vegetaţie:
Plantă erbacee, perenă. Înfloreşte din iunie până în septembrie.
Perioada şi organul de recoltare:
Se folosesc frunzele care conţin ulei, bogat în mentol, tanin şi substanţe amare.
Sub forma de infuzie, se recomanda în durerile de stomac, în litiaza renala şi biliara, în diaree, în
vărsaturi, în dureri de cap (sub forma de cataplasme).
Se recomanda în reumatism şi urticarie sub forma de ulei de menta (5 g la 95 ml de alcool) pentru
frecţie.
Se poate folosi ca apa de gura: câteva picături din amestecul de mai sus puse în apa.
Merişorul (6)
Vaccinium vitis idaea
Descriere:
Merişorul este o planta vivace, înaltă până la 30 cm, cu o tulpina
cilindrica, târâtoare, apoi dreapta. Frunzele sunt scurt peţiolate,
persistente, de forma ovala, lungi de 1-3 cm, tari la pipăit, pieloase,
adeseori crestate la vârf, cu margini întregi şi răsucite. Pe faţa
superioara sunt verzi-întunecate, lucioase, iar pe cea inferioara palid-
verzui, prezentând puncte rare de culoare bruna. Florile sunt albe, uşor
roz, dispuse la vârful ramurilor, aplecate in jos in forma de clopoţei. Fructele sunt sferice, cărnoase, la
început albe apoi de culoare roşie lucitoare, cu multe seminţe la interior. Înfloreşte in lunile mai-iulie.
Creste prin pajiştile alpine si prin tăieturile de pădure.
Mod de uscare:
Se usucă în straturi subţiri, în locuri umbroase si bine aerisite. Daca se usucă pe cale artificiala,
temperatura nu trebuie sa depăşească 40 grade C, de preferinţă 35-40 grade C.
Întrebuinţări:
Frunzele au proprietari antiseptice si diuretice. De asemenea este si litotriptic, recomandat in litiaze
renale (pietre la rinichi). Intern: antidiareic, diuretic, dezinfectant renal, astringent, antiinflamator al
vezicii urinare(în afecţiuni renale se adaugă puţin bicarbonat de sodiu).
Observaţii:
Este contraindicat administrarea în timpul sarcinii.
Fam. Lamiaceae
Uz extern: reumatism, dezinfectarea cavităţii bucale, oxiuriaza, inflamaţiile urechii, guturai, gripa,
dureri de cap.
Reţete:
Intern:
infuzie: o linguriţă frunze la 200 ml apa clocotită din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci.
Extern:
a) bai: 200 g frunze uscate la 3 l de apa clocotită, se lasă vasul acoperit 15-20 de minute; se strecoară,
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
127
iar lichidul rezultat se amesteca cu apa calda; se lasă 15-20 minute; temperatura apei din cada să fie 37
C.
b) Fricţiune preparata din 5 g ulei de menta dizolvat în 95 g alcool concentrat care calmează durerile
reumatice şi mâncărimea pielii provocata de urticarie.
d) Inhalaţie în stări gripale manifestate prin laringita urmata de răguşeala, uleiul sau spirtul de menta se
amesteca cu apa fierbinte.
Mesteacăn (4)
Betula alba , Betula verrucosa
Organul vegetal utilizat: mugurii, frunzele
tinere, scoarta, seva şi lemnul.
Utilizare: apa, seva şi uleiul de muguri de
mesteacăn se întrebuinţează la îngrijirea părului;
prin fermentaţie se obţine vinul de mesteacăn,
siropul de mesteacăn din care se obţine o băutură
şampanizată; lemnul de mesteacăn are diverse
întrebuinţări: din ramuri se fac mături şi
impletituri; lemnul tulpinii este folosit ca lemn de
foc, materie prima pentru fabricarea mobilei, iar
din rădăcină se confecţionează mobilă şi furnir
pentru mobilă; în medicină mesteacanul este
întrebuinţat în combaterea afecţiunilor cutanate,
pulmonare, gutei, reumatismului, diatezei acidului uric, afecţiunilor cailor urinare sau a viermilor
intestinali, a sciaticii şi a edemelor cu etiologie reumatica etc.
Alte denumiri populare: mastacan, mesteacăn alb, mesteacăn.
Ecologie şi răspândire: arbore întâlnit în regiunea dealurilor până în etajul montan;
Boli în care este utilizată: edeme, diureza, litiza renala, guta, reumatism, impiedica formarea mătreţii.
Mesteacănul (6)
Betula verrucosa
Descriere:
Mesteacănul este un arbore înalt pana la 25 m, uneori rămânând şi
sub forma de arbust. Scoarţa lui este în tinereţe alba şi neteda,
crapanu-se la bătrâneţe când partea de jos a tulpinii devine
negricioasa. Coroana are numeroase ramuri, cele subţiri fiind
aplecate în jos. Ramurile tinere sunt glabre şi au din loc în loc negi
albicioşi. Frunzele sunt alterne, glabre, în forma de romb sau triunghi
ascuţite la vârf, dinţate pe margini si aşezate pe un peţiol lung de 2-3
cm. cele tinere sunt lipicioase datorita unor glande ce secreta o
rasina. Ele apar in a doua jumătate a lunii aprilie. Strivite în mana
lasă un miros plăcut, balsamic. Mesteacănul are doua feluri de flori,
mascule si femele, dispuse în ameti (matisori) aşezaţi la vârful
ramurilor. Florile bărbăteşti se formează în timpul verii, iernează sub
forma de ameti, iar primăvara se deschid. Florile femeieşti ies din
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
128
muguri numai primăvara odată cu apariţia frunzelor. Înfloreşte in luna mai. Creste in zonele subalpine,
uneori formând păduri curate de mesteacăn.
Recoltarea:
De la mesteacăn se recoltează frunzele tinere începând din luna mai, când sunt lipicioase, perioada în
care conţin cea mai mare cantitate de substanţa rasinoasa. Recoltarea se continua pana la sfârşitul lunii
iunie.
Mod de uscare:
Frunzele se usucă întinse în strat subţire, în locuri aerisite. Se pot usca si in uscătorii cu aer cald la o
temperatura de 35 grade C. Din 2-3 kg de frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Frunzele de mesteacan au actiune diuretica. Intern: calculolitic, diuretic puternic,
detoxifiant(depurativ), sudorific, antiinflamator articular, elimina apa din tesuturi, elimina colesterolul,
hipotensiv usor, antigutos.
Morcovul (2)
Murul (2)
Se folosesc frunzele cu acţiune astringenta şi tonica. Se recomanda în tratamentul diareic. Sub forma de
gargara, se recomanda în gingivite. Infuzia din frunze se recomanda în enterocolite. Sub forma de
cataplasme, se aplica în hemoroizi şi fisuri anale.
În obezitate se foloseşte ceaiul din frunze de mur, împreună cu păpădie, pătlagina, pelin, coada-
şoricelului, ţintaura, afin.
Murul (6)
Rubus fruticosus
Descriere:
Murul este un arbust cu tulpini drepte sau arcuite, plecate în jos, cu
ghimpi puternici, încovoiaţi în forma de ghiară. Frunzele sunt
alterne, compuse din 3-5 foliole, cu ghimpi curbaţi pe nervuri si
peţioli. Foliolele sunt ovale, dinţate pe margini, de culoare verde-
închisa pe partea superioara, ceva mai deschisa pe cea inferioara.
Florile au caliciul format din 5 sepale, o corola cu 5 petale albe si
numeroase stamine. Fructele sunt la început roşii strălucitoare, apoi
negre. Înfloreşte în lunile iunie-iulie. Creste prin locuri pietroase,
necultivate, formând tufişuri.
Mod de uscare:
Frunzele se usucă pe cale naturala, in straturi subţiri sau cu ajutorul căldurii artificiale, la o temperatura
de 40-50 grade C. Pentru a se grăbi uscarea se întorc de mai multe ori. Din 3-5 kg frunze proaspete se
obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Are proprietăţi antidiareice.
Intern: antiseptic.
Extern: antiseptic.
Mure (4)
Rubus fruticosus
Alte denumiri populare: mur de pădure, mur negru, mur pădureţ sălbatic, mură, mur tufos, rug, rug de
mure.
Boli in care este utilizata: bronsite, diaree, enterocolite, boli de rinichi, gingivite, leucoree.
Descriere:
Muşchiul de piatra are corpul în forma de frunza (tal), cu multe
ramificaţii liniare, care la rândul lor poarta lobi divizaţi în doua, cu
marginile ondulate, prezentând peri mai groşi de forma unor spini
(cili). Pe partea superioara este lucios, de culoare verde-bruna,
măslinie, albicioasa pe partea inferioara si roşcată la partea de jos, în
locul unde se prinde de stânci. Muşchiul de piatra are o înălţime de 10-
15 cm, crescând pe stânci şi pe locurile uscate din regiunea alpina.
Recoltarea:
Se smulge intreaga planta (talul) tot timpul anului si numai pe vreme
uscata.
Mod de uscare:
Muşchiul de piatra se usucă în aer liber, întins în straturi subţiri. Din 1,2-1,5 kg licheni proaspeţi se
obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseste ca tonic amar şi ca emolient în tuse si bronsite. Intern: stimulează secreţia pancreatică,
antibiotic, emolient si calmant al aparatului respirator şi digestiv, puternic antibiotic, colagog, stomahic,
antispastic pulmonar, fluidifică secreţiile bronsice.
Descriere:
Lichenul de stejar are aspectul unei tufe mici, fie ridicate în sus, fie
atârnând în jos, fixata pe ramurile sau tulpinile arborilor gazda. Corpul
lichenului numit tal ajunge pana la 10 cm lungime si are forma unor
benzi înguste, ramificate de obicei din 2 in 2, cu vârfurile despicate de
asemenea în două părţi. Întreg corpul plantei este moale la pipăit.
Benzile sunt late la baza, pana la 10 mm, descrescând spre mijloc la 5 mm, iar spre vârf ajung in jurul
la 2 mm. Pe marginea benzilor se găsesc placi albicioase, făinoase, care la scuturare produc o pulbere
alba. Benzile lichenului sunt uşor ondulate, fata superioara este neteda, mata, de culoare verzui-deschis
bătând spre cenuşiu, uneori de culoare verde spre galben. Fata inferioara este alba sau albicioasa, de
asemenea fără luciu. Lichenul creste pe stejar, prun, uneori si pe alţi pomi fructiferi.
Recoltarea:
Muşchiul de stejar se recoltează tot anul însă numai pe timp uscat sau la 2-3 zile după ultima ploaie.
Perioada optima de recoltare este primăvara, când se desprinde uşor de pe ramuri si are o culoare
frumoasa.
Mod de uscare:
Se usucă în straturi subţiri, pe cale naturala sau pe cale artificiala, folosind o temperatura de cel mult 40
grade C. Din 1,5-2 kg muşchi de stejar proaspăt se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Este folosit în industria parfumului.
Muşeţelul (2)
Matricaria chamomilla
Mod de folosire:
prepararea ceaiului:
se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de flori de muşeţel cu ¼ litru de apa şi se lasă să stea puţin.
adaos la baie:
pentru băile în cada se iau de 2 ori câte 2 mâini pline, pentru băile fetei şi spălatul parului câte 1
pumn plin de flori de muşeţel; cantitatea respectiva să opăreşte şi se lasă să „tragă”
comprese:
¼ litru de lapte în clocot este turnat peste 1 lingura (cu vârf) de muşeţel, se lasă să stea puţin, se
strecoară şi se fac comprese calde.
aburi de muşeţel:
1 lingura (cu vârf) de muşeţel este opărita cu 1 litru de apa în clocot. Vaporii se inhalează stând
cu capul sub un prosop.
perna de plante:
se umple un săculeţ de pânză de in cu flori uscate de muşeţel şi se însăilează. Se încălzeşte bine
într-o tigaie uscate şi se aplica local.
ulei de muşeţel:
se umple o sticla până la gât, fără a se îndesa, cu flori proaspete de muşeţel culese în soare şi se
toarnă peste ele ulei de măsline presate la rece. Uleiul trebuie să acopere florile. Sticla se lasă,
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
133
bine astupata, 14 zile în soare. Se păstrează la frigider!
alifie de muşeţel:
200 grame de grăsime de porc se înfierbântă ca pentru a frige ceva şi se adaugă 2 mâini de flori
proaspete de muşeţel; vor da în clocot, ridicându-se spumegând. Se amesteca, se acoperă şi se
pune totul peste noapte într-o încăpere răcoroasă. A doua zi se încălzeşte încă o data uşor şi se
stoarce printr-o bucăţica de pânza de in. Din experienţa a reieşit ca cel mai bine se procedează
astfel: Se pune o bucăţica de pânză de in într-o sista, aceasta se fixează peste un vas cu cioc şi se
stoarce. Pasta alifioasa este amestecata apoi uniform, după care se toarnă în borcane curate.
Muşeţelul (3)
Chamomilla recutita
Familia Asteraceae
Perioada de vegetaţie: înfloreşte din luna aprilie până la sfârşitul lunii august. Uneori înfloreşte de 2
ori pe an, a doua oara în septembrie.
Perioada şi organul de recoltare: se utilizează florile acestei plante ce se cultiva din mai până-n
august.
Descriere:
Muşeţelul este o planta anuala ierboasa, ramificata chiar de la baza,
glabra şi acoperită cu multe frunze, care sunt adânc divizate în
segmente de forma unor fire, semănând cu frunzele de mărar. Florile
sunt singuratice (solitare), dispuse la vârful ramurilor pe un peduncul
lung de 5-10 cm. Aceste flori sunt în realitate un capitul floral,
compus din mai multe floricele mici. Pe marginea acestui capitul se
afla florile femeieşti, de culoare alba numite ligule (impropriu li se
spune petale), aşezate intr-un singur rând. În mijlocul capitulului se
găsesc numeroase flori tubuloase, cca. 500, hermafridite, terminate
cu 5 dinţi. Ele sunt de culoare galbena, Florile tubuloase sunt aşezate
pe un receptacul conic, gol la interior, fara membrane si peri la suprafaţa lui. Înfloreşte în lunile mai-
iunie, uneori a doua oara in septembrie. Muşeţelul creste pe marginea drumurilor, a lanurilor de grâu şi
pe terenurile de sărătură.
Recoltarea:
Perioada optima de recoltare a florilor de muşeţel este determinata de poziţia ligulelor şi a florilor
tubuloase. În momentul deschiderii florilor (capitulului), ligulele au poziţie de scut ce înconjoară
receptacululcare este uşor turtit iar florile tubuloasa au culoare verde. În câteva zile, pe măsura ce
ligulele se dezvolta. În câteva zile, pe măsura ce florile se dezvolta, ligulele încep a se depărta de
receptacul, tinzând a lua o poziţie din ce în ce mai plana. În acelaşi timp, florile tubuloase de la baza
receptaculului încep a se deschide şi capătă culoarea galbena. Receptaculul începe a se bomba şi a lua
forma conica de căciula. În 2-3 zile, ligulele iau o poziţie orizontala, iar florile tubuloase sunt în
majoritate de culoare galbena. Acesta este momentul in care începe recoltarea. Cercetările au
demonstrat ca începând de dimineaţa şi până la ora prânzului florile acumulează cantitatea cea mai
mare de ulei eteric, iar spre seara au conţinutul cel mai scăzut.
Mod de uscare:
Florile se întind în straturi de 5-6 cm, intr-o camera răcoroasa. La uscare pe cale artificiala temperatura
nu va depăşi 35 grade C, de preferinţa 20-30 grade C. Din 4-6 kg flori proaspete se obţine 1 kg produs
uscat.
Întrebuinţări:
Florile de muşeţel sunt un bun antiseptic şi calmant în boli de ochi, de piele, iar intern în diferite
afecţiuni ale stomacului.
Intern: antiinflamator, sedativ, carminativ, antispastic gastric şi intestinal, cicatrizant, sudorific,
antidiareic, puternic antiseptic si bactericid.
Extern: antiseptic, tonic capilar, emolient, antiseptic şi descongestiv anorectal.
Observaţii:
Muşeţelul medicinal se poate confunda cu alte plante asemanatoare, ca: muşeţelul prost (Matricaria
inodora), muşeţelul cu flori verzi (Matricaria matricarioides) şi romaniţa (Anthemis).
Muştarul (2)
Se foloseşte faina proaspătă, sub forma de cataplasme, cu rol antiinflamator. Se pot face bai de muştar
în caz de răceala şi tuse. Efect benefic îl are şi în migrena (aplicând, pe ceafa, o oblojeala de muştar).
Se folosesc seminţele care au acţiune laxativa (1 linguriţă de seminţe de 2-3 ori pe zi, cu apa).
Nalba (2)
Se foloseşte ceaiul care se poate obţine din toate părţile plantei. Se recomanda în bronşite, laringite,
cistite, pielocistite, pielonefrite.
Cataplasmele cu frunze opărite se folosesc pentru colectarea şi drenajul furunculelor. Ceaiul se foloseşte
şi pentru gargara în caz de amigdalita.
Decoctul, obţinut din 20 g de rădăcina şi 100 ml de apa, se foloseşte în spălaturi vaginale şi
conjunctivale. În cazul unui ten uscat, se folosesc comprese cu o soluţie obţinuta din 30 g de rădăcini şi
500 ml de apa.
Descriere:
Nalba de pădure este o planta ierboasa, vivace, acoperita cu peri tari
si aspri. Frunzele sunt alterne şi lung peţiolate. Florile sunt aşezate
cate 2-3 la subsuara frunzelor. Fiecare floare are un calicul format
din 3 piese libere si un caliciu cu 5 sepale unite intre ele. Corola are
5 petale mari, de 3 ori mai lungi decat sepalele, adanc scobite la
partea superioara, de culoare purpurie, cu vinişoare violete. În mijlocul florii se găsesc numeroase
stamine unite intr-un tub, din mijlocul cărora ies mai multe stiluri. Înfloreşte în luna iunie până în
septembrie. Creşte pe lângă garduri, locuinţe, marginea pădurilor etc.
Recoltarea:
De la nalba se recoltează frunzele fără codiţa până în perioada înfloririi, ceea ce corespunde cu luna
iunie. Daca frunzele sunt sănătoase, neatacate de rugina, ele se pot recolta în continuare. Recoltarea se
face numai pe timp frumos, după ce roua s-a ridicat. De la aceasta planta uneori se aduna si florile.
Mod de uscare:
Frunzele şi florile se usucă în straturi subţiri, iar în cazul folosirii căldurii artificiale, temperatura se
ridica treptat de la 25 pana la 35 grade C. Din 4-5 kg frunze sau flori proaspete se obţine 1 kg produs
uscat.
Întrebuinţări:
Atât frunzele cât şi florile au proprietăţi emoliente în tuse şi bronşită.
Reţete:
macerarea la rece – o lingura de rădăcina la 250 ml apa la temperatura camerei, timp de 30 min., după
strecurare se adaugă puţin bicarbonat de sodiu, pentru a nu se produce iritaţii gastrice. Lichidul obţinut
se bea în 3-4 reprize pe zi.
Infuzie: 2 linguri de frunze în 250 ml apa clocotită, care se utilizează sub forma de cataplasme în
furunculoză.
Descriere:
Nalba mare este o planta ierboasa, vivace. Are în pământ un rizom
scurt, din care pornesc numeroase rădăcini groase de 2-3 cm, ramificate
şi cărnoase, de culoare cenuşie-deschis la suprafaţa, alba pana la slab
gălbui la interior, cu gust dulceag mucilaginos. Tulpinile sunt drepte şi
înalte de 100-150 cm, acoperite cu frunze aşezate altern, având un
peţiol lung. Frunzele inferioare prezintă 5 lobi dinţaţi pe margine, iar
cele superioare 3. Din cauza perilor deşi, cu care sunt acoperite,
frunzele par catifelate si de culoare verde-albicioasa. Spre vârful
tulpinii se găsesc florile de culoare alb-roz, care împreuna cu coditele
lor nu depăşesc lungimea frunzelor. O floare este formata din doua
rânduri de sepale: primul are 6-9 sepale (calicul), iar al doilea 5 sepale
(caliciul). Petalele sunt în număr de 5 cu marginea aproape întreaga.
Staminele sunt numeroase, unite intr-un tub ce înconjoară pistilul.
Fructul este turtit, compus din numeroase achene, fiecare conţinând o
sămânţă. Înfloreşte în lunile iunie-septembrie. Creşte prin locuri umede, pe malurile râurilor şi pe
marginea şanţurilor.
Recoltarea:
De la nalba mare se aduna frunzele, rădăcinile şi uneori florile. Frunzele se recoltează înainte de
înflorire. Florile se culeg împreuna cu caliciul. Rădăcinile se scot din pământ în momentul când planta
s-a uscat şi înainte ca pământul să îngheţe, ceea ce coincide cu lunile octombrie-noiembrie.
Mod de uscare:
Frunzele şi florile se usucă pe cale naturala la umbra, aşezate în straturi subţiri. Când se foloseşte
căldura artificiala, temperatura nu trebuie sa depăşească 40-50 grade C. Din cca. 4 kg frunze proaspete
se obţine 1 kg produs uscat, iar din cca. 4 kg flori proaspete se obţine 1 kg produs uscat. Rădăcinile se
Întrebuinţări:
Se foloseşte ca emolient în tuse, bronşita, răguşeală.
Intern: emolient, expectorant.
Extern: emolient, antiinflamator, calmant(cataplasme).
Observaţii:
Când se recoltează, rădăcina de nalba nu se spala, deoarece apa dizolva cu uşurinta mucilagiile.
Rădăcinile sânt mai întâi decorticate(curatate de coaja pana la stratul alb), apoi taiate în bucăţele mai
mici şi apoi se usuca la temperaura de maximum 40 C.
Descriere:
Nalba mica este o planta ierboasă, perena, cu tulpina culcata pe
pământ, ramificata, având vârfurile ridicate 10-15 cm în sus.
Întreaga planta este acoperita cu peri. Frunzele sunt aşezate pe o
codiţă lunga. Ele au o forma rotunda, având 5-7 lobi despărţiţi intre
ei prin crestaturi foarte adânci, fiecare lob fiind crestat pe margini.
Florile sunt mici, de culoare roz-albicioasa, aşezate la subsuara
frunzelor. Caliculul este format din 3 frunzişoare mici, libere intre
ele, de culoare verde. Caliciul are 5 frunzişoare ascuţite, unite intre
ele. Petalele sunt in număr de 5, de 1-2 ori mai lungi decât caliciul,
fiecare petala având o scobitura la partea superioara. În mijlocul florii se găsesc numeroase stamine
unite intre ele intr-un tub ce înconjoară stilurile. Înfloreşte în luna iunie pana în septembrie. Creste prin
locuri cultivate, pe marginea drumurilor şi a şanţurilor.
Recoltarea:
De la nalba mica se recoltează frunzele înainte şi după înflorire, atât timp cat ele nu sunt atacate de
rugina.
Mod de uscare:
Se usucă în straturi subţiri, în locuri bine aerisite. Se pot usca şi în uscătorii cu aer cald la o temperatura
de 25-30 grade C. Din 4-5 kg frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Au proprietati emoliente în tuse şi bronsita. Intern: secreţii pulmonare abundente, emfizem pulmonar
rebel, tuse, raguseala puternica, amigdalita.
Ecologie şi răspândire: este întâlnită ca buruiana practic în toate regiunile ţării, fiind o plantă
nepretenţioasă la umiditate. Pentru dezvoltare normala necesita multa lumina şi de aceea nu poate fi
văzuta în locurile umbrite si-n păduri. Prefera câmpiile şi creşte în culturile de grâu, cartofi, creşte şi-n
zonele stâncoase şi pe solurile nisipoase.
Perioada de vegetaţie: creşte din luna mai până-n august.
Perioada şi organul de recoltare: pentru prepararea infuziilor se utilizează florile care trebuie
colectate din luna iulie până-n august.
Familia Brassicaceae
Planta bianuala sau perena, nopticioasa are tulpina erecta, subţire, frunze ovale , alungite, cu marginile
dinţate, flori roz, albe sau liliachii, iar fructele sânt silicve.
Nucul (2)
Juglans regia
Moduri de folosire:
infuzie:
Nucul (3)
Juglans regia
Familia Juglandaceea
Arbore viguros, nucul are rădăcina lemnoasa şi foarte puternica, tulpina groasa, ramuri lemnoase,
puternice, frunze penat-compuse, verzi, ascuţite spre vârf, flori unisexuate, iar fructele sânt drupe mari.
Descriere:
Nucul este un arbore înalt pana la 30 m. Frunzele sunt aşezate altern,
divizate in 5-9 foliole de forma ovala, cu marginea întreaga, glabre
pe fata superioara, cu smocuri de peri la subsuara nervurilor pe
partea inferioara. Înfloreşte în luna mai, având flori bărbăteşti şi
femeieşti pe acelaşi arbore. Se găseşte cultivat în livezi, vii, grădini
şi sporadic prin pădurile din regiunea deluroasa.
Recoltarea:
În scopuri medicinale se recoltează frunzele fără peţiol (foliolele) când sunt încă tinere (luna iunie).
Mod de uscare:
Pentru ca să-şi păstreze culoarea naturala, frunzele trebuie uscate cât mai repede. Ele se întind în
straturi subţiri în încăperi aerisite sau se usucă la căldura artificiala la o temperatura de 35-40 grade C.
Din 3-4 kg de frunze proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Sub forma de ceai se foloseşte ca adjuvant în diabet, iar sub forma de băi în diferite boli de piele.
Intern: dezinfectant renal, antiseptic, antidiaretic, antidiabetic.
Extern: antiseptic.
Familia Nymphaceae
Planta perena, ierboasa, nufărul alb are subacvatic rizomi puternici, frunze plutitoare şi cărnoase, flori
care înfloresc în perioada iunie-august şi fructe cărnoase şi sferice.
In cosmetica şi dermatologie se foloseşte datorita efectelor emoliente şi calmante, sub forma de:
Moduri de folosire:
prepararea ceaiului:
ceaiul din rădăcini de obligeana se prepara doar ca extract rece. 1 linguriţă rasa de rădăcini se
lasă peste noapte în ¼ litru de apa. Dimineaţa se încălzeşte uşor şi se strecoară. Înainte de
folosire ceaiul se încălzeşte în bain-marie.
suc proaspăt:
Obligeana (6)
Acorus calamus
Descriere:
Obligeana este o planta vivace, înalta pana la 150 cm, cu frunze
asemănătoare celor de papura, plăcut mirositoare. La baza, tulpina
este roşietică, prevăzută cu 3 muchii, puţin turtite. Inflorescenţa
este cilindrica, aşezata lateral în prelungirea tulpinii şi acoperita cu
un scut (spat). Frunzele au forma de sabie, iar la baza se acopera
una pe alta. În pământ are un rizom orizontal, târâtor, noduros,
cărnos si ramificat, ajungând pana la 50 cm lungime si 1-3 cm
grosime, de culoare verzuie la exterior si alba la interior. Din loc in
loc pornesc numeroase rădăcini subţiri. Înfloreşte in lunile iunie-
iulie. Creste in locuri mlăştinoase, pe marginea lacurilor şi a
râurilor, mai ales în regiunea Crisana şi Banat.
Recoltarea:
De la obligeana se recoltează rizomii toamna în lunile septembrie-noiembrie, uneori chiar primăvara
prin lunile martie-aprilie. Produsul recoltat toamna este considerat cel mai valoros.
Mod de uscare:
Rizomii se zvânta la aer câteva zile, apoi se usucă în încăperi sau uscătorii artificiale la o temperatura
de 35 grade C. Din 3-5 kg rizomi proaspeţi se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseşte în bolile de stomac şi pentru mărirea poftei de mâncare. Intern: aromatizant, stimulează
secreţiile gastrointestinale, calmant, antispastic, analgetic, carminativ.
Observaţii:
Uneori rizomii se cer decorticati. Decojirea lor se face dupa spalare şi zvântare.
Este cel mai bun calmant al sistemului nervos. Este indicat în palpitaţii,
insomnii, astm, colici stomacale şi greţuri. Se foloseşte sub forma de praf,
infuzie, extract sau tinctura de valeriana, care se obţine din 20 g de
rădăcini şi 100 ml de alcool de 70°, în care se ţin 8 zile. Se folosesc 15-20
de picături pe zi. Are acţiune vitaminizanta.
Omagul (6)
Aconitum napellus
Descriere:
Omagul are în pământ o rădăcină cărnoasa (tuberul mama) din care
porneşte tulpina şi numeroase rădăcini subţiri. Grosimea tuberului
ajunge pana la 3 cm, iar lungimea pana la 8 cm, prelungindu-se într-un
fir ce atinge uneori 25 cm si care se rupe rămânând în pământ. Tulpina
aeriana este înalta până la 150 cm. Frunzele sunt lucitoare, mari, de
forma palmei, adânc divizate, de culoare verde-închis, aşezate pe un
peţiol lung. Cele tulpinale sunt aproape fără peţiol. Florile au 5 sepale
de culoare albastru-violet, dispuse in forma unui coif. În perioada
înfloririi, omagul dă naştere la noi tuberi (tuberele fiice) din care vor
ieşi în anii următori alte plante. Aceştia se măresc şi acumulează
substanţele de rezerva, in timp ce tuberul mama, de care sunt legaţi
printr-un pedicel, se zbârceşte şi moare odată cu planta. înfloreşte în luna iulie şi până în septembrie.
Creşte prin locurile stâncoase din regiunea alpina la înălţimi de 1000-1200 m.
Recoltarea:
După ce trece perioada de înflorire, se recoltează tuberele fiice, de preferinţa dimineaţa când au
conţinutul de alcaloizi cel mai ridicat. Ei sunt de culoare negricioasa la exterior şi alba la interior.
Mod de uscare:
Tuberii se usucă pe cale naturala, iar daca timpul nu permite, uscarea se face în camere încălzite, la o
temperatura de 30-40 grade C. Din 4,5-5 kg tuberi proaspeţi se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Omagul, fiind o planta otrăvitoare, nu se întrebuinţează decât cu prescripţia medicului.
Observaţii:
Omagul este una din cele mai otravitoare plante. Laterminare lucrului se vor spala bine mainile şi faţa,
iar resturile ramase se vor ingropa sau arde. La manipulare se va purta masca din tifon la nas şi gura.
Fenomenele de intoxicatie se manifesta prin senzaţia de anestezie a gurii şi limbii, urmata de o stare de
frig în tot corpul, vărsaturi, diaree, fenomene de paralizie, tulburari vizuale şi auditive.
Se recomanda în litiaza renala şi în amigdalita. Se foloseşte ceaiul obţinut din 20 g la 1 l de apa. Faina
de orz prăjit are acţiune antidiareica.
Descriere:
Osul iepurelui este o planta ierboasa, perena, fără stoloni, cu tulpina
uşor brunificată, înalta de 30-60 cm, ramificata si acoperita cu spini
tari, având în pământ o rădăcina lunga de 25-30 cm, groasa de 0,5-1
cm, cenuşie la exterior si alburie la interior. Tulpinile şi ramurile sunt
prevăzute cu peri numai pe o parte, rareori pe doua laturi. Printre
aceştia se găsesc peri tari glanduloşi. Ramurile cu flori sunt prevăzute
cu spini tari, singuratici sau însoţiţi de cate 2-3 spini laterali, aşezaţi
uneori numai spre vârf. Frunzele de la baza tulpinii se aseamănă cu
cele de trifoi (trifoliate), iar cele superioare au o singura foliola
(unifoliate). Foliolele sunt egale, dinţate pe margini si acoperite pe
ambele părţi cu peri glanduloşi. La baza frunzelor se afla niste
frunzişoare care înconjoară tulpina, numite stipele. Florile sunt de
culoare roz, lungi pana la 2 cm, în general singuratice, aşezate cate una,
mai rar doua, la subsuara unei frunze transformate în bractee. Caliciul
este in forma de tub, terminat in 5 dinţi şi acoperit cu peri deşi si
glanduloşi. Corola este de doua ori mai lunga decât tubul caliciului,
având 5 petale aşezate în forma de fluture (papilonacee). Staminele, în
număr de 10, sunt unite intre ele intr-un tub ce înconjoară pistilul.
Fructul este o păstaie acoperita cu peri deşi glanduloşi. Înfloreşte în
lunile iunie-iulie. Creste prin fâneţe şi păşuni uscate, prin locuri
nisipoase, mărăcinişuri si de-a lungul apelor.
Recoltarea:
De la osul iepurelui se recoltează rădăcina, de preferinţa toamna când
planta se recunoaşte mai uşor sau primăvara devreme.
Mod de uscare:
Uscarea se face in aer liber la soare sau in camere încălzite, la temperatura de 50-60 grade C. Din 3-3,5
kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Se foloseşte ca diuretic si expectorant. Intern: adjuvant în afecţiuni renale, elimina toxinele din corp.
Păducelul (2)
Păducelul (6)
Crataegus oxyacantha
Descriere:
Păducelul este un arbust spinos ce ajunge uneori la o înălţime de
câţiva metri. Are frunze lungi pana la 7 cm, peţiolate, aşezate altern,
adânc divizate in 3-7 lobi, cu marginile dinţate. La baza frunzelor se
afla nişte frunzişoare mici numite stipele. Frunzele sunt tari la pipăit,
lucioase pe fata superioara, mate si acoperite cu smocuri de peri la
intersecţia nervurilor, pe partea inferioara. Florile sunt mici cu un diametru de cca. 15 mm, dispuse mai
multe la un loc in buchete, fiecare floare fiind aşezată pe o codiţă lunga de 3-4 cm, uneori acoperita cu
peri rari. Sepalele, în număr de 5, au forma triunghiulara. Petalele sunt de 5-6 mm, mai lungi decât
sepalele, rotunjite la partea superioara. Ele sunt de culoare alba sau alb-roz. Atât sepalele cât şi petalele
sunt aşezate pe un receptacul păros în forma de ulcior, care la maturitate devine cărnos, transformându-
se în fruct. Fructul este de culoare roşie, lung de 7-10 mm, de forma ovala, uneori globuloasa,
prezentând la partea superioara resturile caliciului. În interior conţine o singura sămânţă sau 2-3
seminţe. La începutul luni septembrie, fructele încep să se coacă. Păducelul înfloreşte în lunile aprilie-
mai. Creste prin păduri şi tufişuri, izolat prin poienile din regiunea de câmpie pana în regiunea
muntoasa.
Recoltarea:
De la păducel se culeg florile si fructele. Florile se recoltează în momentul în care încep sa se deschidă,
ceea ce corespunde lunii aprilie. Ele se culeg numai pe timp uscat, după ce roua s-a ridicat, pe cat
posibil în zile însorite. Fructele se culeg toamna, în momentul când ele se înroşesc.
Mod de uscare:
Florile trebuie uscate cat mai repede, fie în încăperi aerisite, fie în uscătorii , la o temperatura de 35
grade C. Fructele se usucă în camere încălzite sau uscătorii, la o temperatura de cel mult 70 grade C,
avându-se grija a se asigura o ventilaţie corespunzătoare. Uscarea se poate face si in aer liber, la soare,
aşezând fructele în straturi subţiri. Din 4-6 kg flori; 2-2,5 kg fructe proaspete: se obţine 1 kg produs
uscat.
Întrebuinţări:
Atât florile cât şi fructele se folosesc în tulburari de natura nervoasa ale inimii.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
149
Intern: vasodilatator coronian şi periferic, hipotensiv uşor, sedativ nervos, sedativ al sistemului
cardiovascular, brahicardizant, bronhodilatator, stimulează sistemul nervos şi al respiratiei, sedativ al
sistemului cardiovascular, sedativ nervos, vasodilatator coronian şi periferic.
Ecologie şi răspândire: întâlnit în lizierele pădurilor, formând tufărişuri, în zona de stepă, deal şi
munte, unde pe versantii însoriţi urcă până la altitudinea de 1400 m; este puţin pretenţios faţă de sol.
Boli în care este utilizată: afecţiuni cardiace cu substrat nervos, hipertensiune arteriala, tulburări de
menopauză, aritmii cardiace, bătături la picioare.
Moduri de folosire:
prepararea ceaiului: se pune peste noapte 1 linguriţă (cu vârf) de rădăcini în ¼ litru de apa rece,
se încălzeşte a doua zi până începe să fiarbă şi se filtrează. Aceasta cantitatea se bea, înghiţitură
cu înghiţitură., ½ ora înainte şi ½ ora după micul dejun.
salata: din frunze şi rădăcini crude, proaspete (a se vedea fragmentul respectiv de text)
tulpini: a se mesteca bine şi a se mânca zilnic 5-10 tulpini crude, spălate.
prepararea siropului: a se vedea fragmentul respectiv din text!
Păpădia (6)
Taraxacum officinale
Descriere:
Păpădia este o planta vivace. În pământ are o rădăcina cărnoasa în
forma de ţăruş (pivotanta), puţin ramificata, ajungând uneori până la
20 cm lungime, cu un rizom scurt, de, multe ori având mai multe
capete. Frunzele sunt lunguieţe, aşezate în forma de rozeta, cu
marginile divizate în lobi mari, neegali şi cu vârful triunhiular
ascuţit. Din mijlocul rozetei de frunze apare tulpina florifera, goala
la interior, roşietică la bază, purtând la partea superioara un capitul
floral de culoare galbena, format numai din flori ligulate. Întreaga planta conţine un suc lăptos (latex)
de culoare alba. Înfloreşte începând cu luna aprilie pana în septembrie. Creste pretutindeni din regiunea
de şes pana în cea muntoasa, prin fâneţe, locuri necultivate, la marginea drumurilor etc.
Recoltarea:
De la păpădie se recoltează în scopuri medicinale planta întreaga, frunzele şi rădăcinile. Planta întreagă
împreună cu rădăcinile se scoate din pământ, primăvara înainte de înflorire. În aceasta perioada păpădia
are cea mai mare cantitate de latex. Frunzele se recoltează primăvara. În acesta perioada ele au
cantitatea cea mai mare de principii active. Rădăcina se recoltează începând cu luna iulie pana toamna
târziu.
Mod de uscare:
Planta întreaga, frunzele şi rădăcinile se usucă pe cale naturala, întinse în straturi subţiri. Rădăcinile se
pot usca si la soare. În cazul uscării pe cale artificiala, temperatura nu va depăşi 40-50 grade C. Din
5,5-6,5 kg planta întreaga, 6-9 kg frunze, 4-5 kg rădăcini proaspete, se obţine 1 kg produs uscat.
Întrebuinţări:
Papadia se foloseşte în bolile de ficat şi pentru marirea poftei de mâncare. Intern: hipoacidifiant,
laxativ, coleretic, diuretic, venotonic, colagog.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
152
Pătlagina (3)
Planta erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozeta la baza tulpinii, cu flori grupate în spice,
de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicina datorita unor calităţi expectorante şi proprietăţilor care
accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago).
În cazul gastritelor acute sau cronice pentru combaterea durerilor, medicina naturista recunoaşte
efectele terapeutice ale sucului de pătlagina. Acesta se poate procura din magazinele naturiste. Se bea
câte o lingura de suc, de 3 ori pe zi, înainte cu jumătate de ora de mesele principale. Acelaşi efect îl are
şi tinctura de pătlagină.
În cazul gastritelor cronicitate, se poate folosi şi un decoct preparat din trei linguriţe de frunze la un
pahar cu apa. Paharul se lasă acoperit timp de 6-7 ore, de regula noaptea, apoi se bea pe parcursul unei
zile, câte o treime din conţinut, înainte de mesele principale. Cura durează timp de 4-5 zile.
Frunzele proaspete se spală, se zdrobesc până se formează o pastă (terci), care se aplică pe zona
interesată. Este recomandat în răni, crăpături la picioare, tăieturi, înţepături de insecte, muşcături de
câine turbat, animale veninoase. Frunzele frecate în mâini cu sare şi aplicate la gât, vindecă guşa, iar la
picioare vindecă băşicile sau rosăturile de la încălţăminte.
Utilizări externe:
in cosmetica se întrebuinţează frunzele datorita mucilagiilor pe care le conţin; având o acţiune uşor
astringenta, se foloseşte sub forma de comprese cu infuzii preparate din planta uscata.
Pleoapele obosite, congestionate, pot fi înviorate aplicând pe ele comprese cu ceai de pătlagină, de
preferinţă seara, înainte de culcare.
Moduri de folosire:
Infuzie:
1 linguriţă (cu vârf) de plante la 1/4 litru de apa - se opăreşte, se lasă puţin în repaus.
Amestec de ceaiuri: 1 linguriţă de frunze de pătlagina cu cimbru în părţi egale este opărita cu
1/4 litru de apa (a se vedea fragmentul respectiv din text).
Compresă de frunze:
Frunzele proaspete de pătlagina-îngusta sau de pătlagina-lata sânt spălate şi zdrobite pe un fund
de lemn cu un sucitor de tăiţei, până se formează un terci care se aplica local.
Sirop, reţeta nr. 1: De 2 ori 2 mâini pline de frunze de pătlagina spălate se trec prin maşina de
tocat carne. Se adaugă acestui terci de frunze puţina apa ca să nu se întărească, 300 grame de
zahăr nerafinat şi 250 grame de miere. Se lasă totul să fiarbă la foc mic, cu amestecare continua,
până când se formează un lichid vâscos, care se toarnă fierbinte în borcane şi se păstrează la
frigider.
Sirop, reţeta nr. 2: Frunzele spălate se pun în straturi cu zahăr nerafinat într-un borcan de
muraturi şi se apasă ca să se îndese. Astfel, totul se va aşeza. În zilele următoare punerea în
straturi se repeta, până nu mai încape nimic în borcan. Într-un loc ferit în gradina se sapa o
gaura, în care se introduce borcanul bine astupat cu 3-4 straturi de celofan. Se aşează deasupra o
scândură şi se pune o piatra pe ea. Totul se astupa cu pământ. Scândura şi piatra trebuie să
rămână însă vizibile. Datorita căldurii constante, zahărul şi frunzele fermentează, formând un
sirop. După cca. 3 luni, borcanul se scoate, sucul se stoarce printr-un storcător de fructe (nu
printr-o pânza), se pune să dea câteva clocote şi se trage în borcane foarte bine astupate. Cine nu
poate efectua acest fel de fermentaţie să lase borcanul în soare sau în apropierea sobei, până ce
siropul se aşează la fund. Şi acest sirop se pune să dea câteva clocote bune.
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
1 linguriţă rasa de pedicuţă se opăreşte cu 1/4 litru de apa în clocot, apoi se lasă să stea puţin. Se
bea numai 1 ceaşca pe zi, şi anume dimineaţa pe stomacul gol, 1/2 ora înainte de micul dejun,
înghiţitură cu înghiţitură. În caz de ciroza hepatica sau de cancer hepatic, se beau zilnic câte 2
ceşti.
Perna cu pedicuţă:
Cu pedicuţă uscata (in funcţie de dimensiunea locului cu spasme sau cârcei se iau 100, 200 sau
300 grame) se umple o perna care se pune noaptea peste respectivele porţiuni dureroase. Aceasta
perna îşi menţine eficacitatea timp de cel mult un an.
Baie de şezut: A se vedea ,Băi de şezut".
Pelinul (2)
Piersicul (2)
Pinul (2)
Se foloseşte sub forma de ceai din mugurii de pin (1 linguriţă de muguri la 250 ml de apa).
Are acţiune diuretica în pielite, cistite şi uretrite.
Este diuretic, remineralizant, colagog. Se recomanda în guta, bronşite, răceli şi gripe.
Plamanarica (2)
Se folosesc frunzele sub forma de ceai, ca diuretic, şi are indicaţie în ulcer gastric şi diaree.
Plopul (2)
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
Polenul (2)
Portocalul (2)
Porumbarul (2)
Se folosesc florile sub forma de ceai, ca laxativ, diuretic, sedativ şi analgezic, şi fructele cu acţiune în
diaree, guta, uremie.
Boli în care este utilizată: constipaţie, hipotensiune, sedativ nervos, boli de rinichi, boli de vezica,
afecţiuni ale aparatului cardiovascular.
Porumbul (2)
Zeamays
Mod de folosire:
Prepararea ceaiului:
Se opăreşte 1 lingura (cu vârf) de mătasea-porumbului cu 1/4 litru de apa fierbinte. Se lasă puţin
în repaus, nu se îndulceşte.
Au acţiune purgative.
Epilobium parviflorum
Mod de folosire:
Prepararea ceaiului:
Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de plante cu 1/4 litru de apa şi se lasă să stea puţin. Numai 2
ceşti pe zi - prima, dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua, seara, 1/2 ora înainte de cina.
O scrisoare de la dr. Arntzen, medic practician, antropozof: ,,La baza următoarei evocări sta o înţelegere
a plantelor, aşa cum a fost ea stimulata de Rudolf Steiner şi dezvoltata în continuare de diferiţi biologi
şi botanişti. Aceasta înţelegere este de fapt o imagine şi se numeşte: «Omul invers triarticulat». Asta
înseamnă ca rădăcina corespunde organizării nervi-simţuri, deci mai ales capului omului, zona frunzelor
- sistemului central, ritmic, iar zona fiori-fruct, părţii metabolism-membre.
Aceasta reprezentare, ca toate lucrurile vieţii, nu se poate aplica mecanic. Ea trebuie prelucrata în mod
individual pentru fiecare planta în parte şi invers, şi pentru fiecare pacient în parte. Dar, odată existenta
chiar dacă este înţeleasa mai întâi doar pe baza câtorva exemple, ea oferă un fundament solid, temeinic
pentru înţelegerea «relaţiilor» dintre om şi planta, care altfel rămân întotdeauna puţin neclare.
Principiul acestui procedeu va fi ilustrat pe baza unui exemplu. Să luam Hamamelis virginica. Aici,
florile apar iarna direct din scoarţă. Nu are loc legătura normala prin frunza. Scoarţa trebuie considerata
ca aparţinând zonei minerale a rădăcinii. Avem deci o situaţie în care «principiul metabolic» al florii da
direct de «principiul nervi-simţuri» al rădăcinii şi scoarţei, fără a trece prin echilibrarea «sănătoasa,
normala» prin frunza. Aceasta situaţie exista şi la om (şi natural, la animal), de exemplu în cazul rănii,
dar mai ales în zona anala. Hamamelis este un model pentru rană, pentru-hemoroizi. Aceasta planta
poate trai cu aceasta situaţie o viaţa întreagă, fără să însemne ca se îmbolnăveşte; s-ar putea chiar spune
ca ea trăieşte din şi prin aceasta situaţie de excepţie. De aceea, planta poate deveni un mijloc de leac
pentru noi. căci ne arata cum putem jongla o viaţa întreaga cu o situaţie anumita, care exista, fără a ne
îmbolnăvi. Şi întrucât astfel de «situaţii» sânt realităţi ale vieţii, deci deja ceva spiritual, nu este atât de
mult vorba de materialitate, de substanţa, ceea ce poate da o explicate pentru efectul diluărilor
homeopatice (potente).
şi acum referitor la Epilobium, pufuliţa. Aceasta planta se caracterizează mai ales prin faptul ca ceea ce
este considerat la început drept o tulpina florala mica şi nevinovata este în realitate un ovar de fruct
hipogin care, aşa cum e normal la un fruct, se umfla sensibil după înflorire, se decolorează şi creşte în
lungime. Toamna sânt eliberate apoi seminţe înconjurate în abundenta de bumbac. Pufuliţa în toate
varietăţile sale este o planta relativ răspândită. Planta înfloreşte şi rodeşte destul de puternic, adică se
desfăşoară destul de puternic în acest domeniu; frunzele, tulpina şi rădăcina devin în schimb mai puţin
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
164
importante, mai neânteresante în comparaţie cu aceasta. Totul raportat la om înseamnă: Putem caută
efectul principal în partea de jos a omului, din care fac parte în mod esenţial organele urinare şi de
reproducere. Prin alte reflecţii se poate oarecum exclude zona intestinala (acestea sânt mai cu seama
plantele cu gust amar).
Ovarul de fruct ca parte esenţiala, bătătoare la ochi se afla spre înăuntru. Prin acest lucru se poate
înţelege faptul ca în el se vede clar un raport poziţional cu prostata. Dezvoltarea fructului toamna te
duce cu gândul şi la toamna omului, omniprezenta să - la o «boala» cam la fel de frecventa.
Ceva foarte asemănător se întâlneşte la pepene, la dovleac: ovar de fruct hipogin, mărire uriaşă după
înflorire şi, ca să spunem aşa, în mod necesar, acţiune asupra organelor urinare. La fel şi la para (Pyrus).
Şi pentru specialişti: Hypoxis rooperi are tot ovar de fruct hipogin.
Demn de remarcat este fenomenul ca anumite plante urogenitale importante, ca plopul, ca bumbacul
(Gossypium), prezintă şi ele o formaţie cu aspect de bumbac puternica, bătătoare la ochi. Explicaţia
acestui fenomen încă nu s-a găsit.
Cea mai eficace, este prepararea ceaiului. Acest mod de preparare aromat, apos da puterilor
tămăduitoare şi direcţia speciala către partea de jos a omului cu aparatul sau urinar.
Si, ceea ce este cel mai important, pufuliţa ajută! Multe mulţumiri redescoperitoarei acestei plante
medicinale din farmacia Domnului, până acum neglijate."
Răchitanul (2)
Roiniţa (2)
Se foloseşte ceaiul din frunze. Are acţiune carminativa, antiseptica, calmanta, coleretica şi antidiareica.
In uz extern, se recomanda sub forma de bai pentru plăgi, având acţiune cicatrizantă, antiinflamantă şi
antiseptica. În acest ultim scop, se poate asocia cu mugurii de plop şi cimbrişor.
Ecologie şi răspândire: întâlnita pe locuri uscate, pietroase, luminişuri si locuri poieniţe din pădurile de
stejar, pajişti, fâneţe, tufărişuri, mai ales in regiunile din sudul si vestul tarii, frecvent cultivata;
pretenţioasa la lumina şi căldură, prefera solurile fertile.
Boli în care este utilizată: colici gastrointestinali, colite cronice, dischinezie biliara, insomnii, nevralgii
dentare, dureri de cap, ameţeli, reumatism
Rostopasca (2)
Chelidonium majus
Moduri de folosire:
Infuzie:
1 linguriţă rasă de plante la 1/4 litru de apa - se opăreşte doar.
Suc proaspăt:
Frunzele, tulpinile şi florile se spală şi se trec în stare umeda prin storcătorul electric (pentru
folosirea externa).
Tinctura:
A se procura din farmacii, fiind un preparat homeopatic.
Macerat de vin:
Se toarnă 1/2 litru de vin alb peste 30 grame de rostopasca cu rădăcini cu tot şi se lasă să stea 1-
2 ore, apoi se filtrează şi se bea în înghiţituri mici.
Rostopasca (3)
Planta este depurativa şi ajuta la creşterea numărului de globule roşii. Este recomandata, asociata cu
urzicile şi mlădiţele de soc. Trebuie să se bea minimum 2 litri pe zi din acest amestec de ceaiuri, pentru
ca el să poată da rezultate bune.
Rostopasca este un leac de încredere în bolile hepatice grave, dacă se foloseşte în forma homeopatica.
Curăţând atât sângele cât şi ficatul, ea are o influenta dintre cele mai bune şi asupra metabolismului.
Aceasta planta medicinala este folosita cu succes în afecţiunile biliare, renale şi hepatice. Pusa în vin
(30 grame de rostopasca împreună cu rădăcinile se lasă 1-2 ore în 1/2 litru de vin alb), înlătura foarte
rapid icterul.
Se poate folosi extern contra bolilor piele, contra bătăturilor, a vericilor şi a eczemelor care nu vor să se
vindece.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
168
Cataracta şi petele pe cornee pot să dispară treptat cu ajutorul ei.
Sucul ajuta chiar în cazul sângerării retinei. Se ia o frunza de rostopasca, se spală, iar tulpina ei frageda
se zdrobeşte între degetul mare şi degetul arătător umezite în prealabil. Zeama astfel obţinuta este unsa
cu arătătorul, ţinând ochii bine închişi, înspre coada ochiului. Deşi nu este pusa direct în ochi, acţiunea
ei se exercita totuşi asupra ochilor.
Moduri de folosire
Infuzie: 1 linguriţă rasa de plante la 1/4 litru de apa - se opăreşte doar.
Suc proaspăt: Frunzele, tulpinile şi florile se spală şi se trec în stare umeda prin storcătorul electric
(pentru folosirea externa).
Tinctura: A se procura din farmacii, fiind un preparat homeopatic.
Macerat de vin: Se toarnă 1/2 litru de vin alb peste 30 grame de rostopasca cu rădăcini cu tot şi se lasă
să stea 1-2 ore, apoi se filtrează şi se bea în înghiţituri mici.
Salata (3)
Lactuca sativa
Fam. Asteraceae
Planta cultivata în scopuri alimentare, lăptuca are frunze ovate, cu margini dinţate, tulpina florifera şi
fructele achene.
Preparatele:
1. Frunze proaspete opărite
2. Decoct din frunze
3. Decoct din seminţe
4. Infuzie din frunze
sunt folosite în cosmetica şi dermatologie, datorita efectelor calmante şi emoliente
Moduri de folosire:
Infuzie:
Se opăreşte 1 linguriţă de plante cu 1/4 litru de apa şi se lasă să stea puţin.
Oţet de salvie:
Se umple o sticlă până la gât (fără a o îndesa) cu flori de salvie-de-câmpuri (jaleş), se toarnă
deasupra oţet natural în aşa fel încât să acopere florile şi se lasă sticla să stea 14 zile la soare sau
la căldură.
Băi de şezut:
Se pun de 2 ori 2 mâini pline cu frunze peste noapte în apa rece la macerat. A doua zi, totul se
încălzeşte până da în clocot, iar extractul încălzit se adaugă la apa de baie (a se vedea şi ,,Băi de
şezut").
Săpunăriţa (2)
Se folosesc ceaiul şi tinctura. Are acţiune în gastrite, boli de ficat şi ale cailor respiratorii.
Infuzia se obţine din 10 g de planta mărunţită la 250 ml de apa; se îndulceşte cu zahăr şi se bea cu un
sfert de ora înainte de masă. Tinctura se obţine din 20 g de planta la 100 ml de alcool de 70°, în care se
ţin 7-8 zile. Se iau 40-50 picături în apa sau vin cu 30 de minute înainte de mese.
Sub forma de prişniţe sau băi, se recomandă în arsuri, degeraturi şi ulceraţii.
Scorţişoara (2)
Se adaugă în ceaiuri, compoturi şi vinuri. Se recomanda în gripa: se pun 25 g în 500 ml vin vechi şi se
păstrează 5 zile. Se iau 2 linguriţe pe zi. Cu acţiune în dispepsii şi constipaţii.
Smochinele (2)
Socul (2)
Alte denumiri populare: haler, hoz, iboz, scorpat, soace, sog, usuciu.
Ecologie si raspandire: prefera solurile fertile, bogate in humus, afânate; se dezvolta în semiumbră, în
pădurile de deal şi câmpie , îndeosebi în luminişuri sau margini de păduri, pe lângă garduri; este
răspândit în întreaga ţară.
Boli in care este utilizata: sciatica, nevralgie intercostala, guturai, cistite, arsuri, contuzii etc.
Soia (2)
Spanacul (2)
Are o acţiune purgativa, diuretica, în boli de ficat, boli ale vezicii urinare. În constipaţie, se recomanda
un ceai: 10 g la 100 ml de apa.
Mod de folosire:
Prepararea ceaiului:
Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de splinuţă cu 1/4 litru de apa şi se lasă să stea puţin. - Din
amestecul de ceaiuri deja menţionat se ia tot 1 linguriţă (cu vârf) şi se pregăteşte ca mai sus.
Stafidele (2)
Stejarul (2)
Quercus robur
Fam. Fagacee
Perioada de recoltare: se recoltează scoarţa neteda a ramurilor tinere de 3-5 ani, cu grosimea de până
la 10 cm, recoltata în perioada optima din martie-aprilie, când scoarţa se desprinde uşor datorita
începerii circulaţiei sevei. Recoltarea consta în tăieri inelare la distante de 10-30 cm care se unesc apoi
printr-o tăietură în lung, astfel fragmentele desprinse în forma de tub se usucă la soare în aer liber, în
strat subţire.
Reţete: În tratamentul intern aplicaţiile cu aceasta planta se realizează printr-un decoct preparat din: 2
linguriţe coaja mărunţită la 200 ml apa rece care se fierbe 20-30 min. din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi.
Extern: un decoct din 3 linguriţe la 200 ml apa rece care se fierbe tot 20-30 min. şi care se utilizează la
gargară de 3-4 ori pe zi ca şi pentru comprese şi bai de şezut.
Fructele de stejar conţin amidon, uleiuri, săruri minerale, vitamine. Pentru a fi folosite se pulverizează
ca antidiareic sub forma de decoct - o linguriţă de ghinda la o ceşcuţa de apa, care se bea dimineaţa, pe
stomacul gol. Cafeaua de ghinda este indicata şi în tratarea anemiilor şi a rahitismului.
Ştevia (2)
Sunătoarea (2)
Hypericum perforatum
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
Se opăreşte 1 linguriţă (cu vârf) de plante cu 1/4 litru de apa şi se lasă puţin să stea.
Ulei de sunătoare:
Florile culese pe vreme însorita se introduc într-o sticluţă până la gât fără a se îndesa şi se toarnă
ulei fin de măsline peste ele. Uleiul trebuie să acopere florile. Sticla, bine astupata, se lasă
câteva săptămâni în soare sau în apropierea maşinii de gătit. După câtva timp, uleiul capătă o
culoare roşie. Se filtrează printr-o bucata de tifon, se storc bine resturile şi uleiul de sunătoare se
trage în sticle de culoare închisa. În cazul utilizării sale la arsuri, se poate recurge pentru
macerare la ulei de in în loc de ulei de măsline.
Tinctura de sunătoare:
2 mâini pline de flori culese în soare se pun într-un litru de rachiu şi sticla se lasă 3 săptămâni la
soare sau alta sursa de căldura.
Băi de şezut:
1 găleată plină cu sunătoare (tulpina, frunze şi flori) se lasă peste noapte în apa rece. Înaintea
băii, conţinutul se da în clocot şi se adaugă la apa de baie. Durata băii - 20 minute (a se vedea
,Băi de şezut").
Sunătoarea (3)
Sunătoarea este o planta erbacee, perena, întâlnita în toata tara, de la câmpie până în regiunea
subalpina, dar cu precădere în regiunea deluroasa.
Are tulpina dreapta, lemnoasa în partea inferioara, cu patru muchii longitudinale, creşte până la 20-100
cm înălţime şi prezintă numeroase ramuri sterile (fără flori) care pornesc de la subţioara frunzelor.
Frunzele sânt ovale, câte doua opuse şi privite în transparenta (înspre lumina) se observa prezenta unor
puncte negre situate predominant spre marginea frunzelor şi a unor puncte străvezii dispuse uniform pe
toata suprafaţa frunzei.
Florile de culoare galbenă sânt grupate în inflorescenţe, au câte cinci petale punctate cu negru.
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
178
Înfloreşte din iunie până în septembrie, aceasta fiind şi perioada recomandata pentru recoltare.
Principiul activ cel mai important al sunătoarei este o substanţa de culoare roşu-brună, numita
hipericina, care se poate uşor observa datorita culorii, atunci când se prepara tinctura din sunătoare.
Importante de reţinut sânt criteriile prin care sunătoarea se deosebeşte de alte specii de plante cu care se
aseamănă. Astfel, nici tulpina şi nici frunzele nu sânt păroase, frunzele sânt ovale fără a avea un vârf
ascuţit şi prezintă în mod obligatoriu atât puncte negre cât şi puncte străvezii.
Recoltarea se face în perioada de înflorire, pe timp senin, de preferat dimineaţa după ce s-a ridicat rouă.
Florile trecute care au fructificat deja se îndepărtează, după care se pune la uscat în locuri călduroase şi
uscate, la umbra, întinsa în strat subţire sau legata şi atârnata în snopuri subţiri.
Infuzia - diskinezie biliara (fiere leneşă), enterocolite cronice, retenţia de apa în organism, gastrite
hiperacide, ulcer gastric, hepatite.
Se prepara dintr-o linguriţă de planta mărunţită peste care se adaugă o cana de apa clocotită (200 ml),
se acoperă, iar după 15-20 minute se strecoară, se beau doua-trei căni pe zi (neândulcite) pentru tratarea
următoarelor boli: diskinezie biliara (fiere leneşă), enterocolite cronice. Pentru persoanele care prezintă
tendinta de a retine apa în organism, infuzia se prepara în acelaşi mod, dar folosind o lingura de
sunătoare la o cana de apa clocotită şi vor bea o lingura de ceai după fiecare masa. Tot cu acest mod de
preparare, dar cu consumul a 2-3 căni pe zi se recomanda şi pentru tratarea de gastrite hiperacide, ulcer
gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite.
Maceratul în ulei
Se prepara folosind 20 g de sunătoare bine mărunţită care se umectează cu 20 ml alcool de cel puţin
70% timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml de ulei de floarea-soarelui. Se încălzeşte pe abur timp
de 3 ore amestecând din când în când. Se mai lasă la macerat 2-3 zile, după care se filtrează în sticle de
culoare închisa, se astupa bine cu dop şi se păstrează la loc răcoros. Se ia câte o linguriţă de ulei de
sunătoare după fiecare masa pentru diskinezie biliara, stimularea funcţiei hepatice, gastrite hiperacide şi
ulcer gastric.
Tinctura
La utilizarea oricărui preparat pe baza de sunătoare, este recomandata evitarea expunerii la soare
(plaja), deoarece pot apărea reacţii de fotosensibilizare.
Tarhonul (2)
Tătăneasa (2)
Symphytum officinale
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului de rădăcini:
Se pun peste noapte la rece 2 linguriţe de rădăcini tăiate mărunt în 1/4 litru de apa, dimineaţa se
încălzesc uşor şi se strecoară. Se beau înghiţitură cu înghiţitură.
Amestec de plante pentru ceai (la ulcere gastrice):
Se foloseşte 1 linguriţă (cu vârf) din amestecul respectiv la 1/4 litru de apa, se opăreşte şi se lasă
în repaus 3 minute. Se beau 3-4 ceşti pe parcursul zilei, calde, înghiţitură cu înghiţitură.
Comprese cu terci:
Rădăcinile bine uscate sânt măcinate fin, sânt amestecate repede într-o ceaşca cu apa foarte
fierbinte şi câteva picături de ulei alimentar până se formează un terci, acesta se întinde pe o
bucăţica de pânză, se aplica local în stare calda şi se leagă.
Comprese de frunze (proaspete):
Frunzele proaspete se spală, se zdrobesc pe un fund de lemn cu un sucitor de tăiţei, se pun pe
locurile afectate şi se leagă.
Comprese de frunze (opărite):
Frunzele de tătăneasa sânt opărite cu apa clocotită şi sânt aplicate calde.
Adaos la băile complete:
500 grame de frunze proaspete sau uscate de tătăneasa se lasă peste noapte la rece în cca. 5 litri
de apa. A doua zi se pune totul la fiert, iar lichidul se adaugă în apa băii (a se vedea ,,Băi
complete", la Partea generală").
Adaos la băile de şezut:
La fel ca la băile complete, însă numai 200 grame de frunze.
Tinctura de tătăneasa:
Se spala rădăcinile de tătăneasa şi se curata cu o perie, se taie mărunt şi se introduc într-o sticla
până la gât fără a se îndesa, se toarnă rachiu de secara sau de fructe şi se lasă 14 zile la soare sau
în apropierea maşinii de gătit. Rachiul trebuie să acopere rădăcinile.
Alifie de tătăneasa:
4-6 rădăcini (în funcţie de mărime) de tătăneasa proaspete şi spălate sânt tăiate foarte fin, prăjite
iute în cca. 250 grame de untura curata din intestine de pore, lăsate să stea peste noapte,
încălzite a doua zi, apoi filtrate şi presate printr-o bucata de pânză. Se introduc imediat în
recipiente mici şi curate şi se păstrează la frigider. Pomada poate fi întrebuinţata în locul unei
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
181
comprese cu terci. Este indispensabila în tratarea rănilor la oameni şi animale!
Vin de tătăneasa:
2-5 rădăcini proaspete şi spălate sânt tăiate fin şi lăsate 5-6 săptămâni într-un litru de vin alb
natural. Un mijloc excelent în tratarea bolilor de plămâni!
Teiul (2)
Se folosesc florile şi bracteea însoţitoare, sub forma de ceai, în răceli, gripa, febra, tuse, bronşita, având
şi acţiune sedativa.
Tei (4)
Tilia grandifolia, Tilia tomentosa
Ecologie şi răspândire: arbore întâlnit pe soluri profunde, afânate, în regiunea de câmpie şi de dealuri,
mai ales în regiunile jose din sudul şi estul ţării, ca exemplare răzleţe, în păduri de amestec.
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
Se foloseşte 1 linguriţă de plante la 1/4 litru de apa, se opăreşte şi se lasă să stea puţin.
Baie de plante:
200 grame de plante pentru 1 bale completa (a se vedea Băi complete").
Amestec de ceaiuri contra bolilor hepatice:
Turiţa-mare, drăgaică şi vinariţa sânt amestecate în părţi egale. Se foloseşte 1 linguriţă (cu vârf)
la 1/4 litru de apa, se opăreşte şi se lasă să stea puţin. Prepararea alifiei: 2 mâini pline de frunze,
flori şi tulpini tăiate mărunt la 250 grame de untura de pore (a se vedea l(Prepararea alifiilor").
Ţelina (2)
Măreşte potenţa sexuala, mai are acţiune în reumatism, guta şi verminoza intestinala.
Unguraşul (2)
Moduri de folos1re:
Infuzie:
A se folosi 1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apa; a se opări doar şi a se lasă să ,,tragă" puţin.
Tinctura de urzica:
Rădăcinile, scoase din pământ primăvara sau toamna, sânt spălate cu o perie şi tăiate mărunt. Se
umple cu ele o sticla până la gât. Se toarnă deasupra rachiu de secara de 38-40% şi se lasă să
stea 14 zile la loc călduros.
Băi de picioare:
Câte 2 mâini pline de rădăcini bine spălate şi periate şi de urzici proaspete (tulpina şi flori) se
lasă peste noapte în 5 litri apa şi se încălzesc a doua zi până dau în clocot. Se introduc picioarele
în băia făcuta cât de fierbinte se suporta şi se ţin 10 minute. Urzicile rămân în apa în timpul băii.
Aceasta baie de picioare poate fi folosită încă de 2-3 ori, dacă este reîncălzita.
Spălat pe cap:
Tipărit de Sergiu Ion Cuţulab
189
De 4-5 ori câte 2 mâini pline cu urzici proaspete sau uscate se pun într-o oala de 5 litri cu apa
rece şi se încălzesc încet, pe foc mic, până la fierbere. Se trage oala deoparte şi se lasă să stea 5
minute. Dacă se folosesc rădăcini de urzici, se pun 2 mâini pline de rădăcini să stea peste noapte
în apa rece, se încălzeşte totul a doua zi până da în clocot şi se lasă să stea 10 minute. Pentru
spălatul pe cap ar trebui întrebuinţat în acest caz săpun medicinal.
Urzica (4)
Urtica dioica , Urtica urens
Ecologie şi răspândire: planta legata ecologic de aşezările omeneşti sau de locuri în care a intervenit
activitatea umană; mai creşte pe malul apelor şi în tăieturi de păduri în toata ţara.
Boli în care este utilizată: hemoroizi, hemoragii, diaree, astm bronsic, reumatism răni, bătături.
Moduri de folosire:
Infuzie:
1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apa - a se opări doar, a se lasă puţin în repaus.
Comprese:
3 linguriţe (cu vârf) la 1/2 litru de apa - a se opări, a se lasă puţin în repaus. A se umezi cârpe cu
infuzie şi a se aplica astfel comprese calde.
Adaos la băia de şezut:
A se vedea ,,Băi de şezut" (se foloseşte întreaga planta).
Amestec de ceaiuri:
A se amesteca urzica-moartă-galbenă, drăgaică şi splinuţa în părţi egale. A se opări 1 linguriţă
(cu vârf) din acest amestec cu 1/4 litru de apa. A se lasă să stea puţin.
Varza (2)
Vâscul (2)
Se folosesc frunzele şi ramurile tinere. Au acţiune hipo-tensiva, în ateroscleroza, afecţiuni ale nasului,
sughit permanent.
Se foloseşte ceaiul prin macerat la rece: 3-4 linguriţe de planta mărunţită la 250 ml de apa rece; se
păstrează 7-8 ore şi se beau 2-3 căni pe zi.
Din frunze se obţine şi pulberea, din care se iau 3 vârfuri de cuţit pe zi.
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
Ceaiul de vâsc se pregăteşte doar ca extract rece. Se pune peste noapte la macerat 1 linguriţă (cu
vârf) de vâsc în 1/4 litru de apa, dimineaţa se încălzeşte uşor şi se filtrează. Dacă este necesara o
cantitate mai mare pe zi, atunci ceaiul ar trebui să fie păstrat într-un termos clătit în prealabil cu
apa fierbinte sau să fie încălzit de fiecare data în bain-marie.
Tinctura:
Picături de vâsc gata preparate se pot cumpăra de la farmacie.
Suc proaspăt:
Frunzele şi tulpinile proaspete sânt spălate şi presate în stare umeda cu ajutorul storcătorului
electric.
Prepararea alifiei:
Ventrilica (2)
Veronica officinalis
Moduri de folosire:
Prepararea ceaiului:
A se folosi 1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apa, a se opări doar, a se lasă să stea puţin.
Suc proaspăt:
Se spală inflorescenţele proaspete şi se presează încă umede prin storcătorul electric de uz
casnic, se toarnă sucul în sticle mici şi se păstrează la frigider.
Tinctura:
2 mâini pline de plante înflorite şi tăiate mărunt se pun într-un litru de rachiu de secara de 38-
40% şi se lasă 14 zile la soare sau în apropierea maşinii de gătit.
Amestec de ceaiuri:
1 linguriţă (cu vârf) la 1/4 litru de apa. Se opăreşte doar şi se lasă să stea puţin.
Zmeurul (2)
Ecologie si raspandire: planta întâlnită prin păduri, luminisuri de pădure, coaste stâncoase, frecvent şi
abundent în zonele de pădure din regiunea montană, rar la dealuri; preferă soluri eubazice, moderat
acide, bogate în humus, afânate.
INDEXI
1 - http://www.farmaline.ro/nutritie.php?cid=3&sub=3
2 - http://www.freemail.atlastelecom.ro/~samuboy/plante.htm
3 - http://www.gradinamea.ro/index.php?par=91&l=1
4 - http://www.penexport.ro/ro/
5 - http://www.plantavorel.ro/shop/catalog/index.php
6 - http://www.armonianaturii.ro/www/produse-naturiste/plants/catalog-plante.html