Acum

Este în viaţă ceva mai mult decât atât?

Iată-te aici. Chiar acum. Citind aceste pagini. Trece încă o

secundă. Încă un moment din viaţă. Uite! S-a dus. Na! Mai trece
unul. Trec secundele şi minutele. O oră. O zi. O săptămână. Un
an. Astăzi e aici. Mâine s-a dus.

Iată-te aici. Undeva pe planeta Pământ. La ce te gândeşti...

CHIAR ACUM? La nimic? Sau la ceva de genul: „Vreau ceva
mai mult”?

Da, dar ce mai mult? Mai multe note bune? Mai mulţi prieteni? Mai multe petreceri? Mai
multe persoane cu care să ieşi în oraş? Mai mulţi bani?1 Mai multe CD-uri? Mai multe
haine?

Îţi aduci aminte când ai obţinut acel lucru pe care ţi l-ai dorit sau când ai ieşit împreună
cu acea persoană cu care ai vrut să devii prieten/ă... îţi aminteşti sentimentul pe care l-ai
avut după aceea? N-a fost ceva de genul: „Nu mi-a schimbat viaţa radical aşa cum am
crezut că se va întâmpla”?

Atunci ce faci? Încerci să găseşti o altă idee?

Poate că experienţa sau lucrul în care ai sperat nu a fost chiar ceea ce căutai. Sau poate că
ai nevoie să ai acea experienţă sau acel lucru MAI MULT. Mai multe haine. Mai multe
CD-uri. Mai mulţi prieteni/prietene. Mai multe petreceri.

Dar chiar şi atunci rămâi cu acel sentiment, cu acel gând chinuitor: „Vreau şi mai mult”.

Deci vrei mai mult. Ceva mai mult. Dar nu eşti sigur ce este acel ceva. E ca şi cum ar fi o
sete constantă în viaţa ta. E ca şi cum ai avea sentimentul că ceva lipseşte. Sentimentul că
trebuie să fie ceva mai mult ÎN viaţă. Ceva mai mult pe care să-l primeşti de la viaţă.

Te întrebi: „Sunt doar un om nepotrivit pentru locul în care mă aflu? Care este problema
mea? Care este rostul meu?” Setea rămâne. Iar ceea ce ai experimentat până acum n-a
reuşit să-ţi astâmpere câtuşi de puţin această sete.

Desigur, nu le spui prietenilor tăi despre acest lucru. Dacă ar afla că ai astfel de gânduri,
vor spune cu siguranţă: „Aoleu... el/ea ia viaţa PREA în serios”.

Dar poate că şi ei experimentează aceeaşi sete pe care o ai şi tu. Poate că şi ei au

gândurile pe care le ai tu. Poate că toţi trăiesc sub conspiraţia tăcerii: „Nu vreau ca cineva
să ştie ce gândesc eu cu adevărat despre viaţă”.

1
Te-ai gândit vreodată că această sete are de-a face cu Dumnezeu? Desigur, Dumnezeu
este aproape de noi deşi nu se vede cu ochiul liber. Dar El se află şi în alte sfere, dincolo
de a noastră. Şi poate că aici este dilema. Avem nevoie de ceva de dincolo de lumea
noastră care să astâmpere setea noastră.

Oare nu a fost creată viaţa (de Dumnezeu) într-un asemenea mod, încât nimic din această
lume să nu ne satisfacă pe deplin? Chiar şi acele lucruri bune cum sunt o carieră de
succes, o viaţă de familie sănătoasă, căsătoria cu persoana pe care o iubeşti cu adevărat.
Poate că şi aceste lucruri lasă în urmă un sentiment de goliciune. Poate că nici aceste
lucruri nu satisfac setea. De ce? Pentru că ele aparţin sferei pământeşti. Iar noi avem
nevoie de ceva de dincolo de această lume, care să ne împlinească vieţile.

Poate că Dumnezeu ne-a creat în aşa fel, încât să-L căutăm2 pe El.

Gândeşte-te la acest lucru. Dacă tot ceea ce ne-am dorit şi am avut nevoie vreodată poate
fi obţinut din lumea în care trăim, nu L-am mai dori pe Dumnezeu. Nu am mai simţi
nevoia de Dumnezeu. Şi poate că El simte că este prea important pentru a fi omis.

Deci iată-te aici. Chiar acum. Având nevoie de ceva mai mult. Dorind ceva mai mult. Dar
dacă acest „mai mult” pe care ţi-l doreşti nu se găseşte în această lume, ce faci? Unde te
duci să-l găseşti? 3

De ce aminteşte Iisus de relaţiile pe care le-a avut această femeie cu toţi acei bărbaţi? Şi
ce are acest lucru de-a face cu apa vie?

Cel mai bun mod de a înţelege această întâmplare este să observi că Iisus vorbeşte pe
două nivele. El vorbeşte despre două feluri de apă. Una este apa naturală din fântână
(obişnuitul H20). Cealaltă apă este ceva pe care El îl numeşte „apa vie”.

Care este diferenţa dintre cele două ape? Iisus a spus că nu apa normală ne astâmpără
setea, ci apa vie. Prin urmare, ce este apa vie?

Prin apa vie, Iisus a vrut să spună o relaţie cu Dumnezeu. Numai o relaţie cu Dumnezeu
va astâmpăra setea noastră spirituală. Cu aceasta în minte, de ce crezi că Iisus i-a cerut
femeii să-l cheme pe soţul ei?

El a dorit ca ea să-şi dea seama de lucrurile prin care a încercat să-şi astâmpere setea
spirituală, dar fără niciun folos. Ea a avut şase bărbaţi în viaţa ei, dar era încă însetată.
Niciunul dintre bărbaţii din viaţa ei nu a putut să-i împlinească dorinţele cele mai
profunde.

Nimic din lumea aceasta nu ne poate împlini nevoile şi dorinţele noastre cele mai
profunde. În ultimă instanţă, avem nevoie ca Dumnezeu, care este în afara acestei lumi,
să ne satisfacă deplin. Avem nevoie de „apa Sa vie”. Avem nevoie să-L cunoaştem şi să
avem o relaţie cu El. Altfel, vom continua să fim „însetaţi” în viaţă. Însetaţi din punct de
vedere spiritual.

2
De aceea Iisus a spus: „Cine bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta
niciodată”. Cunoaşterea Lui ne împlineşte. Ne satisface acea sete chinuitoare pe care o
avem. Setea pe care nimic altceva nu o poate astâmpăra.

În această întâmplare, femeia încerca să pună capăt setei sale spirituale prin relaţii cu
bărbaţi. Dar acest lucru s-a dovedit a fi fără succes. Acele „fântâni” nu i-au putut oferi
apă vie. Tu din ce „fântâni” încerci să-ţi astâmperi setea?

Uneori, oamenii încearcă să-şi împlinească nevoile spirituale cu lucruri care nu sunt
spirituale - cum ar fi banii, popularitatea, aspectul fizic plăcut, deţinerea unor lucruri
frumoase.

Alteori, ei încearcă să-şi împlinească nevoile spirituale printr-o formă sau alta de
spiritualitate, care nu implică o relaţie personală cu Dumnezeu. Din nou, aceasta este o
„fântână” defectă.

Mesajul întâmplării este că Iisus Însuşi este sigura „fântână” sigură. El este singurul care
ne poate da „apă vie”. Iar apa pe care ne-o oferă El este un dar. Este această apă un dar pe
care vrei să îl primeşti? Va face o diferenţă enormă în viaţa ta chiar ACUM.

Note

1. Mai mulţi bani?

Cine iubeşte banii, nu se satură niciodată de bani...

Biblia, Eclesiastul 5:10

2. căutăm

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului;
le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe
Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare
din noi.

Biblia, Faptele apostolilor, Capitolul 17:26-27

3. Biblia, Ioan 4:4-18...

Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria ( Iisus), a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei,
numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

Acolo se afla fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam
pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. "Dă-Mi să beau", i-a
zis Iisus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.

3
Femeia Samariteancă I-a zis: "Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie
Samariteancă?" - Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii.

- Drept răspuns, Iisus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel
ce-ţi zice: "Dă-Mi să beau!" tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie."

"Doamne", I-a zis femeia, "n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna aste adâncă; de unde ai
putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care
ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?"

Iisus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din
apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va
preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică."

"Doamne", I-a zis femeia, "dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin
până aici să scot."

"Du-te", i-a zis Iisus, "de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici".

Femeia I-a răspuns: "N-am bărbat." Iisus i-a zis: "Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că
cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul."

Liniştea sufletească şi vremurile schimbătoare

În vremurile nesigure, cum poţi avea pace în suflet? Cum poţi să nu fii frământat de griji
şi de nelinişte?

Lumea aceasta în care trăim este măcinată de lupte, de violenţă - în

familie şi în afara ei - , de suferinţă, de durere, de tristeţe... Dar
oare avem unde să găsim stabilitate indiferent ce se întâmplă în
lume sau în viaţa noastră? Putem privi spre viitor cu speranţă,
oricare ar fi împrejurările din viaţa noastră şi din lume?

În vremurile noastre mulţi studenţi consideră că Dumnezeu este

singura constantă din viaţa lor. Lumea din jurul nostru este în
continuă mişcare, dar Dumnezeu nu Se schimbă. El este acelaşi,
imuabil şi demn de încredere. De fapt, El Însuşi spune: „Este oare
un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!” „Căci Eu sunt
Domnul, Eu nu Mă schimb.” Dumnezeu este tot timpul disponibil pentru noi; putem
conta pe El. El este „acelaşi ieri şi azi şi în veci”. În plus, ne poate lăsa să-L cunoaştem,
ajutându-ne astfel să ne găsim pacea sufletească şi siguranţa în El.

Este posibil să ai pace în suflet?

O absolventă de facultate şi-a descris situaţia astfel: „Este ceva uimitor să am o relaţie
reală cu Dumnezeu, în viaţa de zi cu zi. Am un „Însoţitor cosmic” pe care nu L-aş

4
schimba pentru nimic în lume. Mă simt iubită şi simt, în sfârşit, că cineva mă cunoaşte cu
adevărat, într-un mod pe care nici nu cred că-l pot descrie în cuvinte.”

Dan, un student cu hemofilie, a descoperit recent că s-a infectat cu virusul HIV, în urma
unei transfuzii de sânge. La început a fost în culmea disperării şi a dat vina pe Dumnezeu.
Apoi, căutând stabilitate... s-a apropiat de El. Urmarea: în ultimii săi ani de viaţă, a vizitat
nenumărate campusuri universitare (deşi avea dureri groaznice), numai pentru a le spune
colegilor săi studenţi cum Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu şi cum pot avea parte de aceeaşi
pace de care se bucura el... „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă
lumea. Să nu vi se tulbure inima.” „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am
biruit lumea.”

Ca Dan, şi alţi studenţi au aflat că, indiferent ce ţi s-ar întâmpla în viaţă, nu este „sfârşitul
lumii”... fiindcă lumea aceasta nu este sfârşitul!

Dumnezeu este un adăpost pentru fiecare

Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi aşteptăm să avem

probleme şi de-abia apoi ne întoarcem spre Dumnezeu. Un capelan
militar din al Doilea Război Mondial spunea: „Nu există atei în
adăposturile individuale.” Când viaţa este frumoasă, nu
considerăm că avem nevoie de Dumnezeu. Dar situaţia se schimbă
când avem probleme, când ne dăm seama că ne aflăm în tranşee.

O altă studentă, Carina, îşi descrie astfel drumul către Dumnezeu:

„Credeam că sunt creştină fiindcă mergeam duminica la biserică...
dar habar n-aveam cine este Dumnezeu. Ultimul meu an de liceu n-
a fost cu nimic deosebit de ceilalţi trei ani dinainte. Îmi petreceam
cea mai mare parte din timp bând, drogându-mă sau căutând să mă fac iubită. Simţeam că
mor pe dinăuntru şi nu eram deloc stăpână pe viaţa mea. Doar în clipa în care mi-am dat
seama că nu mai îmi doresc să trăiesc... mi-a trecut prin minte că la universitate trebuie să
fac ceva... ceva care să-mi readucă speranţa în suflet. Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să
vină în viaţa mea. El mi-a arătat dragoste, iertare şi la El am găsit siguranţă, iertare,
mângâiere, acceptare şi un rost în viaţă. El îmi dă tărie şi, dacă n-ar fi fost El, n-aş mai fi
astăzi aici.”

Cine ştie ce ne aşteaptă în viitor? Mulţi studenţi s-ar putea să se simtă ca într-un adăpost
individual de pe front. Căci, din păcate, viaţa poate fi un câmp de luptă... în care liniştea
noastră sufletească să fie mult pusă la încercare. În acele clipe când ne aflăm la
strâmtoare, apelăm adesea la Dumnezeu. Şi nu este rău că facem asta, fiindcă Dumnezeu
este într-adevăr singura constantă; El Se pune la dispoziţia noastră şi chiar vrea să aibă un
cuvânt de spus în viaţa noastră. El spune: „Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este
niciun Mântuitor! ... Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.”

Da, Îl putem considera pe Dumnezeu ca o „cârjă” în care ne putem sprijini... singura

Cârjă cu adevărat folositoare.

5
Gropile invizibile

Cu toate acestea, unii oameni se întorc spre Dumnezeu chiar şi atunci când totul pare să
le meargă bine. Iată cazul lui Cristi, un student din Bucureşti: „Ajuns în ultimul an de
facultate, puteam spune că avusesem deja parte de toate acele lucruri care mă vor împlini,
după spusele altora: roluri de conducere în organizaţiile studenţeşti, chefuri, note bune,
întâlniri cu fete atrăgătoare. Aveam tot ceea ce îmi doream să realizez încă din timpul
facultăţii... şi mă simţeam tot neîmplinit! Îmi lipsea ceva... şi nu ştiam încotro să mă duc.
Bine... nimeni nu ştia că gândesc aşa despre viaţă; nu lăsam să transpară nimic la
exterior."

Chiar şi când lucrurile par să meargă cum trebuie, viaţa poate să aibă o groapă - una
interioară, care nu poate fi văzută cu ochiul liber - dar pe care inima o simte. O studentă a
descris-o astfel: „De câte ori ai crezut că dacă ai avea o anumită haină sau un anume
prieten sau dacă ai putea vizita un loc anume... atunci te-ai simţi fericită şi împlinită? Şi
de câte ori ai reuşit să cumperi bluza respectivă sau să te întâlneşti cu băiatul dorit sau să
vizitezi locul visat... şi la sfârşit te-ai simţit parcă şi mai secătuită decât la început?”

Nu avem nevoie de eşecuri sau de vreo tragedie pentru a simţi gropile din viaţa noastră.
Cel mai adesea liniştea sufletească ne lipseşte pur şi simplu deoarece Dumnezeu lipseşte
din viaţa noastră. Ana, studenta despre care am vorbit mai înainte, spunea: „De atunci am
avut parte de multe probleme şi schimbări în viaţa mea, dar tot ceea ce fac capătă alt sens
fiincă ştiu că Dumnezeul veşnic mă iubeşte şi este de partea mea. Nu cred că există ceva
pe lumea asta pe care Dumnezeu şi cu mine să nu-l putem rezolva împreună - şi mai este
ceva... împlinirea aceea pe care am căutat-o atât de asiduu... ei bine, am găsit-o, în
sfârşit!”

Dacă Dumnezeu Se implică în viaţa noastră, putem sta liniştiţi. Căci pe măsură ce Îl
cunoaştem şi ascultăm ce spune El în Biblie, ne aduce în suflet o pace deosebită. Vedem
viaţa din punctul Său de vedere, fiind conştienţi de credincioşia şi de capacitatea Sa de a
avea grijă de noi. Aşa că orice ne-ar aştepta în viitor, putem să ne punem încrederea în
Dumnezeu, ştiind că El va rămâne neschimbat. Şi, pe lângă aceasta, de-abia aşteaptă să
ne dovedească ce turnură poate lua viaţa noastră dacă ne întoarcem la El şi Îl căutăm cu
sinceritate.

Adevărata pace sufletească poate fi întemeiată doar pe Stâncă

Pe ce anume îţi clădeşti viaţa? Căci, crezi sau nu, fiecare dintre noi
îşi clădeşte viaţa pe ceva. Fiecare avem o temelie, ceva în care ne
punem nădejdea şi încrederea. Poate că acest ceva este reprezentat
de propria persoană: „Ştiu că pot reuşi în viaţă dacă mă străduiesc
cu adevărat.” Sau poate fi un stil de viaţă: „Dacă aş putea câştiga
suficienţi bani, ce minunată ar fi viaţa!” Sau poate chiar o perioadă
de timp: „Noul mileniu în care am intrat va schimba situaţia de
fapt.”

6
Ei bine, Dumnezeu are o altă opinie. El spune că suntem pe un teren nesigur dacă ne
punem nădejdea şi încrederea în noi înşine, în alţi oameni sau în ceea ce ne oferă această
lume. El vrea să ne încredem în El. Tocmai din acest motiv spune: „De aceea, pe
orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată,
care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au
bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă
orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit
în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

Este un lucru înţelept să-L avem pe Dumnezeu în viaţa noastră în acele clipe când avem
necazuri. Însă Dumnezeu doreşte să avem o viaţă bogată indiferent de situaţia în care ne-
am afla. El vrea să aibă o influenţă pozitivă în fiecare sferă a vieţii noastre. Iar atunci
când ne bizuim pe El şi pe cuvintele Sale, ne clădim viaţa pe Stâncă.

Pacea sufletească supremă

Unii se simt în siguranţă fiindcă tatăl lor este multimilionar sau fiindcă ştiu că pot cu
uşurinţă să ia note mari. Însă poţi avea o siguranţă chiar şi mai mare: dacă ai o relaţie
personală cu Dumnezeu.

Dumnezeu are putere. Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine,
săptămâna următoare, anul următor, în deceniul care urmează. El spune: „Căci Eu sunt
Dumnezeu şi nu este altul; Eu sunt Dumnezeu şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit
de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” El ştie ce
se va întâmpla în mileniul în care am intrat. Dar mai important este că ştie ce se va
întâmpla în viaţa ta peste cinci minute, mâine, săptămâna viitoare şi până la sfârşitul vieţii
tale pe acest pământ. Şi mai important chiar decât acest lucru este ca tu să ştii că va fi
alături de tine în clipa când se va întâmpla... dacă ai hotărât să-L chemi în viaţa ta. El ne
spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în
nevoi.” Dar trebuie să ne străduim din inimă să Îl căutăm, fiindcă El spune: „Mă veţi
căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”

Aceasta nu înseamnă că aceia care-L cunosc pe Dumnezeu nu vor avea de înfruntat

dificultăţi. Vor avea. Dacă în viitor ţara noastră va avea de suferit de pe urma atacurilor
teroriste, vor suferi şi aceia care Îl cunosc pe Dumnezeu. Dar prezenţa lui Dumnezeu îţi
dă o anumită pace şi o anumită tărie. Un ucenic al lui Iisus Hristos a exprimat această
realitate astfel: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă,
dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” Viaţa ne
dovedeşte că vom avea, cu siguranţă, probleme. Dacă totuşi le suportăm avându-L de
partea noastră pe Dumnezeu, le vom privi dintr-un alt unghi şi vom avea o tărie
neobişnuită. Nicio problemă nu este prea mare pentru Dumnezeu. El este mai mare decât
toate problemele pe care le-am putea avea şi, oricum, nu ne lasă să le înfruntăm singuri.

Lui Dumnezeu Îi pasă de noi. Să nu uităm că puterea extraordinară a lui Dumnezeu, pe

care El şi-o poate manifesta în viaţa noastră, este însoţită de marea Sa dragoste pentru

7
noi. Viitorul poate să aducă o perioadă de pace mondială nemaivăzută până acum... sau
dimpotrivă, mai multă ură şi violenţă etnică, mai multe divorţuri, mai multe crime
ş.a.m.d. Oricare ar fi situaţia, nimeni nu ne iubeşte mai mult ca Dumnezeu; nimeni nu
poate să aibă mai multă grijă de noi decât Dumnezeu. Cuvântul Său spune: Domnul este
bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.”
„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” şi:
„Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui. Domnul este lângă
toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor
ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.”

Iisus Hristos le-a spus urmaşilor Săi: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici
una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din
cap, toţi vă sunt număraţi. Deci, să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe
vrăbii.” Dacă te întorci spre Dumnezeu, El va avea grijă de tine mai bine ca oricine.

Pacea sufletească se află în Dumnezeu

N-avem de unde şti ce ne rezervă viitorul. Dacă ne va aduce

dificultăţi, Dumnezeu poate să fie alături de noi, să nu ne lase
singuri. Dacă ne va aduce o viaţă uşoară, tot vom avea nevoie de
Dumnezeu: ca să umplem golul din sufletul nostru şi ca să dăm
sens vieţii noastre.

La urma urmelor, ce contează cel mai mult? Ce contează cu

adevărat? Să nu fim despărţiţi de Dumnezeu. Ei bine, atunci să ne
punem întrebarea: Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Dar El ne
cunoaşte? I-am îngăduit să intre în viaţa noastră? Căci atunci când
Îl cunoaştem, El ne face să vedem totul dintr-un alt unghi, aducându-ne speranţă. Apoi,
având o relaţie personală cu El, ne putem bucura de pace, în ciuda tuturor împrejurărilor
potrivnice.

De ce trebuie să ocupe Dumnezeu locul cel mai seamă în viaţa noastră? Fiindcă dacă nu
Îl cunoaştem, nu putem avea cu adevărat pace sau nădejde. El este Dumnezeu, nu noi...
El nu depinde de noi, dar noi trebuie să depindem de El, fiindcă ne-a creat cu nevoia de a-
L avea în viaţa noastră. Putem încerca noi cât vrem să ne simţim împliniţi fără El... va fi
în van.

Dumnezeu vrea să Îl căutăm. Vrea să Îl cunoaştem şi să Îl invităm să se implice în viaţa

noastră. Dar există o problemă: toţi I-am închis uşa vieţii noastre în nas. Biblia descrie
această realitate cu următoarele cuvinte: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi
vedea de drumul lui...” Toţi am încercat - sau încercăm încă - să ne descurcăm în viaţă
fără Dumnezeu. Ei bine, Biblia numeşte această faptă „păcat”.

Studenta despre care vorbeam mai sus a spus despre păcat: „Când am intrat la
universitate, nu Îl cunoşteam pe Hristos, nu-L aveam în viaţa mea. Pe atunci aveam
întreaga lume la picioare, aşteptând cu nerăbdare schimbările pe care le voi aduce. Luam

8
parte la tot felul de întâlniri politice, făceam cursuri despre rasism şi dreptate socială şi
mă dedicam total voluntariatului la centrul de servicii comunitare. Credeam că am
puterea lăuntrică de a aduce o schimbare majoră în lume. Făceam meditaţii gratuite cu
şcolarii din familiile defavorizate; lucram la un adăpost pentru persoanele fără casă;
strângeam mâncare pentru cei înfometaţi. Şi, cu toate acestea, cu cât încercam mai mult
să schimb lumea, cu atât mai frustrată mă simţeam. M-am luptat cu birocratia, apatia şi ...
păcatul. Începusem să cred că natura umană s-ar putea să aibă nevoie de o reparaţie
capitală.”

Adevărata pace sufletească = împăcare cu Dumnezeu

Vremurile nesigure, tehnologia din ce în ce mai performantă nu au o importanţă prea

mare în situaţia noastră. De ce? Fiindcă problema esenţială a oamenilor este că s-au
depărtat de Dumnezeu. Problemele noastre cele mai mari nu sunt de natură fizică, ci de
natură spirituală. Şi, întrucât Dumnezeu ştie acest lucru, a găsit o soluţie ca să nu mai fim
despărţiţi de El. A găsit o cale pe care putem merge pentru a ne întoarce la El... prin Iisus
Hristos.

Biblia spune: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Iisus Hristos a fost
răstignit - aceasta era o formă antică de execuţie - din cauza păcatelor noastre... în locul
nostru. A murit, a fost îngropat şi apoi a înviat din morţi. Datorită jertfei şi morţii Sale
putem începe acum o relaţie personală cu Dumnezeu - „Dar tuturor celor ce L-au primit,
adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Lucrurile sunt destul de simple: Dumnezeu Îşi doreşte o relaţie desăvârşită cu noi - aşa că
a făcut posibilă această relaţie prin Iisus. Apoi de noi depinde să-L căutăm pe Dumnezeu
şi să-L invităm în viaţa noastră. Cei mai mulţi oameni fac acest lucru prin rugăciune;
adică vorbindu-I sincer lui Dumnezeu. Chiar în clipa aceasta te poţi apropia de
Dumnezeu dacă îi spui sincer: „Doamne Dumnezeule, vreau să Te cunosc. Nu Te-am
lăsat să intri în viaţa mea până acum, dar nu mai vreau să fie aşa. Nu mai vreau să fiu
despărţit de Tine. Cred că Iisus a murit în locul meu, pentru ca să pot fi iertat de păcatele
mele şi să fiu împăcat cu Tine. Îmi doresc să Te implici în viaţa mea de acum înainte.”

Ei bine, L-ai rugat deschis pe Dumnezeu să intre în viaţa ta? Numai tu şi cu El ştiţi sigur
cum stau lucrurile. Dacă L-ai invitat, te aşteaptă o mulţime de lucruri interesante.
Dumnezeu îţi făgăduieşte că îţi va aduce nenumărate împliniri în viaţa aceasta, tocmai
datorită relaţiei cu El. Promite să locuiască în tine şi să-ţi dăruiască viaţa veşnică. Iată ce
mărturiseşte o studentă despre Dumnezeu: „Mama a divorţat de tata când eram foarte
mică şi nu prea îmi dădeam seama ce se întâmplă. Nu ştiam decât că tata nu mai venea
acasă. Într-o zi m-am dus în vizită la bunica şi i-am spus că nu înţeleg cum poate tata să
mă facă să sufăr... ba chiar să dispară cu totul. Ea m-a luat în braţe şi mi-a spus că există
Cineva care nu mă va părăsi niciodată... şi acel Cineva este Iisus. Apoi a citat Evrei 13:5
şi Psalmul 68:5: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi»; «El este
Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel
sfânt.» Am fost extraordinar de încântată să aud că Dumnezeu dorea să fie Tatăl meu.”

9
Orice s-ar întâmpla în jurul tău, în lume, ai linişte în suflet deoarece ştii că Dumnezeu
poate să fie lângă tine şi nu te va lăsa singur. Orice ne-ar rezerva viitorul, Îl putem avea
pe Dumnezeu - Singurul care nu se schimbă - în viaţa noastră tot timpul.

Dacă doreşti să Îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu şi să afli mai multe despre dragostea pe
care ţi-o poartă, citeşte Evanghelia după Ioan.

Care este scopul meu în viaţă?

Gândeşte-te la un ciocan. El a fost făcut să bată cuie. Acum,
imaginează-ţi că ciocanul nu este folosit niciodată. Nu face altceva
decât să stea în lada de unelte. Ciocanului nu îi pasă.

Dar acum imaginează-ţi că acest ciocan are suflet şi o conştiinţă.

Zilele trec, iar ciocanul rămâne în ladă. Are un sentiment ciudat,
dar nu ştie exact de ce. Ceva lipseşte, dar nu ştie ce anume.

Apoi, într-o zi cineva îl ia din cutia cu unelte şi se foloseşte de el

ca să rupă nişte crengi pentru focul din şemineu. Cicanul se simte însufleţit. Ciocanului îi
place să fie ţinut în mână, să fie mânuit şi să lovească crengile. Dar la sfărşitul zilei tot se
simte neîmplinit. Ceva tot lipseşte.

În zilele următoare el este folosit mai des. Îndreaptă un capac de roată, sparge o placă de
beton, fixează la loc piciorul unei mese. Cu toate acestea, nu se simte împlinit. Prin
urmare doreşte să aibă şi mai multă activitate. Vrea să fie folosit cât mai mult cu putinţă
la bătut, crestat şi spart lucruri. Se gândeşte că nu a făcut suficient de multe lucruri ca
acestea pentru a fi împlinit. El crede că soluţia pentru lipsa lui de împlinire este să
petreacă mai mult timp în aceste lucrări.

Într-o zi cineva se foleseşte de el să bată un cui. Deodată sufletul ciocanului se

luminează. Acum înţelege pentru ce a fost creat. El a fost creat să bată cuie. Toate
lucrurile la care a fost folosit înainte pălesc în comparaţie cu acesta. Acum ştie ce căuta
sufletul lui de ciocan de aşa multă vreme.

Noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu pentru a avea o relaţie cu El. Singurul lucru
care ne va satisface deplin sufletele este să fim în relaţie cu Dumnezeu. Până când nu
ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, putem avea multe experienţe frumoase, dar nu ne
vom găsi niciodată adevărata menire. Poate că am fost folosiţi pentru nişte scopuri nobile,
dar nu am fost folosiţi pentru acel scop pentru care am fost creaţi, pentru acel scop prin
care vom găsi cea mai mare împlinire. Augustin a rezumat acest lucru astfel: „Tu
[Dumnezeule] ne-ai creat pentru Tine, iar inimile noastre vor rămâne neliniştite până
când nu îşi vor găsi odihna în Tine”.

O relaţie cu Dumnezeu este singurul lucru care ne va potoli dorul sufletului. Iisus Hristos
a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va mai flămânzi niciodată şi cine
crede în Mine nu va înseta niciodată”. Până când nu ajungem să Îl cunoaştem pe

10
Dumnezeu, suntem flămânzi şi însetaţi. Încercăm să „mâncăm” şi să „bem” tot felul de
lucruri pentru a ne satisface foamea şi setea, numai că acestea rămân nepotolite.

Suntem ca acel ciocan. Nu ne dăm seama ce va pune capăt sentimentului de goliciune,

lipsei de împlinire din vieţile noastre. Corri Ten Boom a descoperit că Dumnezeu ne
poate satisface deplin chiar şi în mijlocul unui lagăr nazist: „Fundamentul fericirii noastre
era că ne ştiam ascunşi cu Hristos în Dumnezeu. Puteam avea credinţa în dragostea lui
Dumnezeu... Stânca noastră este mai puternică decât cel mai adânc întuneric”.

De obicei, când Îl ţinem pe Dumnezeu la distanţă, încercăm să ne găsim împlinirea în alte

lucruri, dar ele nu ne satură niciodată. Continuăm să „mâncăm” şi să „bem” tot mai mult,
înşelându-ne că „mai mult” este răspunsul la problema noastră. În cele din urmă, tot nu
ne simţim împliniţi.

Cea mai mare dorinţă a noastră este să Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să avem o relaţie cu
El. De ce? Pentru că aşa am fost creaţi. Ai bătut vreun cui până acum?

Tronul vieţii tale

Un filosof a formulat odată următoarea axiomă pentru a ajunge la concluzia că exista cu
adevărat: „Gândesc, deci exist”. Nu putea spune: „Eu doar îmi imaginez că exist” - pentru
că, imediat ce ar fi introdus pronumele „eu” în afirmaţia lui,
admitea că există un sine.

Sinele este unul dintre cele mai profunde lucruri din univers.
Gândul că suntem indivizi, separaţi de ceilalţi, ar trebui să ne
smerească şi să ne copleşească. În multe feluri suntem ca nişte
insule. Nimeni nu poate simţi şi nu poate gândi exact ca tine.
Gândurile şi sentimentele sunt numai ala tale. Sunt parte
integrantă din tine.

Voinţa se găseşte în această parte a umanităţii noastre („sinele”), iar ea are o mare
importanţă pentru Dumnezeu. Ea ne aparţine numai nouă şi ea ne defineşte cu adevărat.
Imagineză-ţi că vieţile noastre se aseamănă cu o sală de tron, iar voinţa noastră stă pe tron
şi conduce micul nostru univers. Atunci când voinţa primeşte informaţii din afară,
procedăm aşa cum ne place. Adică, putem alege. Şi pentru că este universul nostru, iar
voinţa noastră este pe tron, alegerea este finală.

Deci, primim o informaţie dintr-o altă parte a universului nostru, în timp ce voinţa noastră
stă pe tron. „Dragă Rege”, se aude, „mi s-a adus la cunoştinţă că vei suferi mult dacă
mănânci şi a treia porţie de prăjitură”. Aceasta este conştiinţa noastră care ne vorbeşte, iar
noi putem fie să ignorăm atenţionarea ei fie să o acceptăm şi să ţinem seama de ea.
„Pleacă de-aici, prostule”, spune voinţa, „voi da o tură în jurul blocului după cină şi voi fi
bine”.

11
Acesta este un concept foarte important, pe care trebuie să-l înţelegem, pentru că are de-a
face cu modul în care noi Îl vedem pe Dumnezeu. La un moment dat în viaţă, conştiinţa
noastră ne va da nişte informaţii din „afară” despre Dumnezeu. Poate fi ceva de genul
acesta:

"Dragă Rege, mi s-a adus la cunoştinţă (şi cu siguranţă am vrut să te informez cu privire
la acest lucru) că cineva pe nume Dumnezeu încearcă să intre în universul tău. El spune
că are putere liberă să meargă oriunde vrea, dar că nu va intra în universul tău fără să fie
invitat de tine în mod special.

„De asemenea, El spune că dacă vine înăuntru, va avea probabil o influenţă mare asupra
deciziilor pe care le iei în sala tronului. Îmi pare cu adevărat rău, dar El asta spune. Dar
mai spune că dacă Îl inviţi înăuntru, universul tău va deveni un loc mai bun. El spune că
te iubeşte foarte mult şi vrea numai ce e mai bine pentru tine.

„Mi-a lăsat impresia că, spre deosebire de tine, dacă nu te superi că spun acest lucru, este
un Rege perfect. Spune că poţi avea mai multă încredere în El, decât ai în tine. Aşadar, ce
spui? Ai vrea să Îi dai voie să intre?”

Oare nu am experimentat cu toţii ceva asemănător? Dumnezeu ne lasă pe noi să horărâm.

Ne tratează cu mare demnitate. El nu dă buzna în universul nostru. El nu ne detronează
monarhul. El cere voie să intre. Iisus a spus aşa: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude
cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”.

Oare nu pot să mă distrez acum şi abia mai încolo să mă

preocupe Dumnezeu?
Întrebare: „De ce nu poate cineva să-L accepte pe Iisus Hristos şi să fie salvat după
moarte? Trebuie să mă preocupe acest lucru acum?”

Răspunsul nostru: Biblia spune că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar
după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Acum este timpul să Îl alegi sau să Îl respingi pe
Iisus Hristos, nu mai târziu. Biblia nu spune nicăieri că vei avea această ocazie mai târziu.
S-ar putea ca Dumnezeu să le arate milă celor care nu au auzit niciodată despre Hristos,
dar de ce să le arate milă celor care au auzit despre Hristos şi totuşi L-au respins?

Ceea ce propui tu este să-ţi poţi trăi viaţa în acestă lume aşa cum vrei, iar apoi să ai parte
şi de cer. Dar Dumnezeu nu ne permite să avem prăjitura şi să o şi mâncăm. El spune:
„La ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă îşi pierde sufletul?” (Marcu 8:36).
Nu poţi să câştigi lumea şi să Îl respingi pe Dumnezeu (chiar dacă temporar) fără a-ţi
pierde sufletul.

Dacă respingi revelaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu cu privire la Sine, sperând că te vei
ocupa de „Dumnezeu” mai târziu, este posibil ca Dumnezeu să nu-ţi mai dea această
şansă. Noi trebuie ca astăzi să răspundem pozitiv oricărei revelaţii pe care ne-a dat-o El...

12
„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima” (Evrei 4:7). Dacă astăzi Îl respingi
pe Dumnezeu în speranţa că Îl vei primi mâine, astăzi îţi împietreşti inima faţă de El.

În spatele întrebării tale stă neînţelegerea că tu ştii mai bine decât Dumnezeu ce este cel
mai bine pentru viaţa ta. Ştii cum ar trebui să îţi trăieşti viaţa şi presupui că nu este loc în
ea pentru Dumnezeu/ Iisus Hristos chiar acum. Dar acest lucru este greşit. Dumnezeu este
Cel care ştie ce este cel mai bine pentru viaţa ta astăzi, iar acest lucru este El.

Sunt multe pilde şi învăţături ale lui Iisus, care ne arată că cei care Îl resping în această
viaţă vor fi judecaţi ca necredincioşi, chiar dacă au înţeles că El este Fiul lui Dumnezeu,
care a murit pentru păcatele lor. Hristos nu le cere oamenilor doar să fie de acord cu cine
spune El că este, ci le cere să Îl şi urmeze. Dacă nu Îl urmezi în această viaţă, nu ai nicio
asigurare în Biblie că El te va primi mai târziu în casa Lui veşnică.

Te rog să te mai gândeşti o dată la ceea ce ai spus. Dumnezeu este Dumnezeu, Creatorul,
însuşi motivul pentru care tu exişti, singura Fiinţă Veşnică, Cel care ştie toate lucrurile şi
care poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. El ne este mult superior în toate
privinţele. Prin urmare, trebuie să ne umilim în faţa Lui. Aceasta este înţelepciune. Dacă
vrei să-ţi trăieşti viaţa fără Dumnezeu, El îţi va permite. Totuşi, această viaţă - viaţa pe
care ai ales să o trăieşti aşa cum vrei tu - va fi singura ta răsplată. Dumnezeu nu se joacă,
probabil pentru că doreşte ca noi să ne dăm seama cât de important şi cât de mare este El.
La urma urmei, numai El e Dumnezeu.

Biblia spune că această lume şi plăcerile ei sunt trecătoare (1 Ioan 2:17). Ai da o fericire
veşnică pe o plăcere de scurtă durată (propria ta variantă de plăcere)? Mulţi oameni fac
acest lucru. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât
prin Mine” (Ioan 14:6). De asemenea, El a mai spus: „Eu am venit pentru ca oile să aibă
viaţă şi să o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Dumnezeu nu ne oferă numai viaţă veşnică, ci
şi o viaţă mai deplină aici pe pământ (bucurie spirituală). Dar avem nevoie de credinţă
pentru a vedea şi a alege acest lucru. Vei crede ce spune Dumnezeu sau te vei încrede în
propria ta judecată? Aceasta este întrebarea reală.

Dragoste sau dorinţă trupească?

Dacă dorinţa trupească te motivează să ai o relaţie cu cineva, trebuie să ştii că acea
relaţie nu va merge niciodată. Şi iată de ce...

De Duncan Moore

Voi intra direct în subiect: am crescut într-un mediu ateu şi de-abia

când am ajuns la facultate am făcut cunoştinţă cu mulţi credincioşi.
Toţi păreau oameni de treabă şi, ca să fiu sincer, îi invidiam pentru
prietenii lor. Cu toate acestea, mi se păreau îngrozitor de naivi, iar
inocenţa lor, mai ales în sfera moralităţii sexuale, mă făcea să-i
compătimesc... de pe o poziţie superioară, bineînţeles. A trecut timp de atunci şi... mi-am

13
schimbat radical modul de a gândi. Tocmai de aceea în articolul de faţă vreau să analizez
ce motive există pentru a lua în serios învăţăturile Bibliei despre relaţiile sexuale.

Contrar cu ceea ce cred cei mai mulţi oameni, credincioşii nu consideră actul sexual ca
fiind rău... după cum nu se poate spune nici că doar îl tolerează. Dumnezeu este Cel care
a avut ideea creării intimităţii sexuale şi înseamnă că dorea să fie ceva foarte bun pentru
noi. De aceea actul sexual nu reprezintă doar un mod de a rămâne însărcinată, ci o
manifestare a dragostei, pasională, intensă şi plină de bucurie. Dumnezeu a lăsat şi un
cadru unde să se desfăşoare acest act sexual: în cadrul căsniciei pe viaţă între un bărbat şi
o femeie. Cultura contemporană pare să fi abandonat acum această idee. Ar trebui şi
creştinii să o considere nerelevantă pentru zilele noastre şi să renunţe la ea? Sau,
dimpotrivă, această idee porneşte de la nişte principii imuabile şi atunci ar trebui luată în
seamă?

Motive practice pentru adoptarea ideii lui Dumnezeu în ce priveşte

relaţiile cu sexul opus

Din punct de vedere practic, există nenumărate motive pentru a adopta principiile biblice
despre viaţa sexuală. Te protejează de bolile cu transmitere sexuală, lucru nu tocmai de
neglijat, mai ales când vedem amploarea ravagiilor pe care SIDA le lasă în urmă -
comunităţi întregi dispar, iar economia este distrusă. De asemenea, protejează de sarcinile
nedorite din afara căsniciei.

Cei ce păstrează relaţia sexuală doar în cadrul căsniciei sunt feriţi de comparaţiile
dureroase şi distrugătoare cu ceilalţi parteneri sexuali. Totodată se apără şi de situaţia
foarte dureroasă când unul dintre parteneri este extrem de îndrăgostit, în vreme ce celălalt
este interesat doar de plăcere.

Un ultim gând: dorinţele noastre sexuale creează dependenţă. Cineva spunea odată că
dorinţele noastre sexuale au motor de Ferrari, dar frâne de bicicletă. Dacă ne stârnim şi ne
hrănim dorinţele sexuale în mod nesănătos, ne va fi tot mai greu să fim credincioşi
partenerului nostru de viaţă, iar necredincioşia noastră ne va face să trecem printr-o
adevărată agonie afectivă. Statisticile divorţurilor reflectă rezultatele valorilor noastre
sexuale.

Motive ideologice

Numai motivele practice enumerate mai sus sunt suficient de solide pentru a ne face să
îmbrăţişăm învăţăturile biblice despre relaţia sexuală. Dar mai există câteva motive, chiar
şi mai importante, pentru a păstra actul sexual doar pentru căsnicie. Mai întâi, Dumnezeu
nu a conceput actul sexual pentru ca să ne bucurăm, pur şi simplu, de plăcere, ci pentru ca
să ne exprimăm dragsotea şi intimitatea în mod fizic.

A avea o relaţie sexuală cu cineva este un lucru foarte important şi profund... şi tocmai de
aceea poate avea urmări distrugătoare dacă nu are loc în condiţiile lăsate de Dumnezeu.
Este cunoscută povestea bărbatului care a dat în judecată o companie producătoare de

14
maşini de tuns iarba, fiindcă se rănise în timp ce folosea maşina pentru a fasona un gard
viu. La proces a susţinut că în instrucţiunile de utilizare ale produsului nu era menţionat
că nu poate fi folosit în acest scop. Cam la fel stau lucrurile şi cu actul sexual: are un scop
în sine, dar, fiindcă are aşa de mare putere, poate provoca mult rău dacă nu este folosit
conform instrucţiunilor Creatorului său.

Pentru a putea înţelege concepţia biblică despre actul sexual, trebuie să înţelegem
diferenţa dintre dragoste şi dorinţă fizică. Dragostea preţuieşte şi cinsteşte persoana iubită
şi doreşte ce-i mai bun pentru ea. Dragostea se concentrează asupra celuilalt; este lipsită
de egoism, are spirit de sacrificiu şi nu poate să nu fie devotată celuilalt. Dorinţa fizică,
pe de altă parte, caută să se folosească de oameni sau de diferite lucruri pentru a-şi
satisface nevoile şi pentru a-şi împlini dorinţele. Se concentrează asupra propriei
persoane, este, în mod firesc, egoistă şi respinge orice fel de dedicare în relaţie.

Dragostea este opusul dorinţei fizice; cele două se află în conflict direct. Întrebarea pe
care ar trebui să ne-o punem este dacă relaţia noastră sexuală este o expresie a dragostei
sau o dorinţei fizice: „Vreau să-ţi arăt că te preţuiesc şi că te stimez şi de aceea mă
dăruiesc ţie” sau „Am nevoie de tine pentru a-mi satisface dorinţa.” Dacă Dumnezeu a
conceput actul sexual pentru a ne ajuta să ne exprimăm dragostea, atunci ne minţim tare
mult şi ne distrugem singuri dacă o folosim pentru a ne satisface poftele fizice.

Rolul căsniciei

Căsnicia este o taină adâncă, este modul în care doi oameni devin una. Nici căsnicia nu
garantează sau întăreşte dragostea, dar, dacă este luată în serios, ca un angajament
necondiţionat de credincioşie pe viaţă, te va ajuta, cu siguranţă, să faci deosebirea dintre
dragoste şi dorinţă fizică. După cum hârtia de turnesol este folosită pentru a testa prezenţa
acidului, tot aşa şi căsnicia pune la încercarea dedicarea. Cum putem şti dacă iubim pe
cineva suficient de mult pentru a face dragoste împreună? Avem răspunsul căsniciei:
„Eşti gata să te dedici pe viaţă acestei persoane?”

Căsnicia este şi o plasă de siguranţă; toţi suntem aşa fragili şi supuşi greşelii... Cum
putem fi siguri şi încrezători în ce priveşte dragostea partenerului nostru tocmai având în
vedere slăbiciunile şi căderile noastre? Răspunsul este din nou: dedicarea. Dacă lipseşte
dedicarea, atunci nu există dragoste sinceră, iar actul sexual este doar plăcere fizică.

Concluzii

Dorinţa fizică te atrage cu putere, dar este egoistă în sine şi se opune dragostei. Dacă
întreţinem dorinţa fizică din viaţa noastră, aceasta ne târăşte inevitabil spre izolare,
singurătate, nesiguranţă şi uscăciune sufletească. Ce ne mai rămâne când plăcerea fizică
începe să ne plictisească şi nu ne mai satisface? Ca să nu mai amintim şi durerea
vinovăţiei şi a singurătăţii?

În mod clar, dragostea însoţită de dedicare presupune multe eforturi şi sacrificii. Totuşi,
numai aşa poţi scăpa de singurătatea, suspiciunea şi disperarea care ne macină în zilele

15
noastre. Dacă înlocuim dragostea cu dorinţa trupească, rămânem doar cu nişte senzaţii
lipsite de sens care, în cele din urmă, îşi vor pierde noutatea şi nu ne pot satisface
niciodată decât pe plan fizic.

Dumnezeu doreşte să fim eliberaţi din robia dorinţei fizice; doreşte să iubim cu adevărat.
Oricum toţi păcătuim în ochii lui Dumnezeu, care consideră că e totuna să te culci cu
diferiţi parteneri sau să cochetezi cu gândurile de senzualitate. Totuşi, El ne dăruieşte
toată iertarea de care avem nevoie pentru a începe o relaţie personală profundă cu El.
Apoi dragostea pe care o cunoaştem în relaţia cu Dumnezeu începe să se arate şi în
relaţiile cu ceilalţi oameni.

Noi alegem: fie răspundem afirmativ la oferta lui Dumnezeu şi trăim o viaţă caracterizată
de dragoste, prin iubirea Sa... fie îl respingem şi pornim singuri la drumul vieţii!

Este sexul premarital greşit? Ar trebui să trăim o viaţă

de abstinenţă plictisitoare?
Întrebare: „Este greşit să faci sex înainte de căsătorie? De ce voi creştinii consideraţi
că sunt greşite toate acele lucruri distractive şi plăcute? De ce ar spune un Dumnezeu
iubitor să nu faci acele lucruri care sunt plăcute?”

Răspunsul nostru: Gândeşte-te la următorul lucru. Este greşit să conduci o maşină? Nu.
Este greşit ca un băiat de 13 ani să conducă o maşină? Da. Este distractiv şi plăcut pentru
el, dar viaţa lui şi vieţile altora sunt puse în pericol.

Este greşit ca un soţ şi o soţie să facă dragoste, lucru care este plăcut? Nu. Este greşit să
faci dragoste cu partenerul de căsătorie al unei alte persoane? Da. Poate că este distractiv
şi plăcut, dar de cele mai multe ori le produce dureri imense persoanei înşelate şi copiilor.

Ne place să stabilim ce este drept şi ce este greşit în funcţie de ceea ce vrem noi. Aşa este
natura umană. Dacă vrem să facem sex cu cineva, ne stabilim propriile standarde. Dacă
cealaltă persoană nu este căsătorită, atunci de cele mai multe ori standardul nostru spune
că nu este greşit să facem sex cu acea persoană. Dar ce se întâmplă dacă cealaltă persoană
este expusă riscului de a contracta o boală transmisibilă pe cale sexuală? Lucrurile devin
acum neclare. Dar dacă cealaltă persoană este expusă riscului de a rămâne însărcinată şi
pusă în faţa dificilei decizii de a face un avort? Şi acest lucru este neclar. Dar dacă
cealaltă persoană este o rudă? Sau o persoană de acelaşi sex? Dar dacă cineva face sex
pentru bani? Sau pentru pornografie? Dar dacă sunt implicaţi copii?

Ceea ce este distractiv şi plăcut pentru cineva poate fi foarte greşit pentru altcineva. Chiar
aşa să fie? Cum stabileşte cineva ce este drept şi ce este greşit?

Dumnezeul iubitor ne-a făcut cunoscută înţelepciunea Sa cu privire la viaţă. El spune că

păcatul produce plăcere de moment. Probabil că nu există niciun păcat care să nu fie
plăcut pe moment. Dar plăcerea nu poate fi singurul nostru standard pentru luarea

16
deciziilor. Gândeşte-te cât de plăcut ar fi fost uneori să-i tragi o palmă unui frate sau unei
surori mai mici. Plăcut pe moment, dar din fericire nu am făcut asta, pentru că plăcerea
nu este singurul nostru ghid.

Dumnezeu doreşte să ne păzească de problemele ingrozitoare, pe care ni le putem cauza

singuri în urma unor decizii stupide, pe care le luăm. El ne iubeşte cu adevărat şi doreşte
să ne protejeze de decizii şi comportamente care pot ruina vieţile noastre şi vieţile altora.

De ce limitează Dumnezeu sexul la căsătorie (deşi El l-a creat)? Pentru a le fura

oamenilor plăcerea sau pentru a face ca un cuplu să se bucure de cea mai profundă
intimitate posibilă, rezervată numai pentru ei? Atunci când Dumnezeu ne dă directive,
motivele Sale sunt desăvârşite şi determinate de dragostea Sa pentru noi.

Oamenii fac sex pentru distracţia şi plăcerea de moment, dar dacă există ceva şi mai
preţios decât plăcerea de moment? Cum ar fi demnitatea, stima de sine, conştiinţa că o
tratezi pe cealaltă persoană cu respect? Probabil că Dumnezeu crede că relaţiile pot fi mai
intime, mai sigure şi mai puternice dacă sunt construite pe ceva mai substanţial decât pe
implicare sexuală. Oricare ar fi motivele Sale, înţelepciunea Sa o întrece pe a noastră, iar
noi ne putem încrede în El. Şi foarte adesea, ne dăm seama mai târziu de importanţa de a-
L urma pe El.

Poveşti de dragoste cu lupi

Un bărbat oferă sfaturi sincere despre sex şi prietenie

De un autor anonim

Este o vorbă care spune: „Cel mai bun plan este să profiţi de pe urma
prostiei celorlalţi”. Despre acest lucru vorbeşte articolul de faţă. Aş
vrea să împărtăşesc cu voi câteva lucruri pe care le-am învăţat - din
greşeli - despre fete şi relaţii. Anume, am schiţat zece motive pentru
care aştept până la căsătorie pentru a face sex.

Sfatul 1:
Ştiu acum că sexul nu este tot ce se spune despre el că este.

Mi-aduc aminte că, atunci când eram în facultate, am avut o experienţă pe care am numit-
o „mahmureală de după dragoste”. După ce eram cu o fată, a doua zi dimineaţa simţeam
întotdeauna o goliciune. Nu vei vedea acest lucru la televizor sau în filme, dar se
întâmplă foarte des. Experimentam goliciune şi chiar regret.

Această „mahmureală de după dragoste” era un fenomen ciudat pentru mine. În special
pentru că în facultate sexul era „dumnezeul” meu. Ca bărbat, acesta era lucrul la care mă
gândeam dimineaţa, la prânz şi seara. Deci ţi-ai închipui că a face sex era pe deplin

17
satisfăcător - încoronarea realizării mele în închinarea la „dumnezeul” meu. Şi totuşi,
experimentam adesea neîmplinire.

Ai experimentat şi tu acest lucru? Ai trecut şi tu vreodată prin „mahmureala de după

dragoste”? Dacă da, atunci ar trebui să te opreşti şi să te întrebi: „De ce se întâmplă acest
lucru? Dacă este atât de important pentru mine, cum se face că sexul mă lasă atât de
pustiu?”

Mi-aduc aminte că eu eram confuz datorită acestei goliciuni. Mi-am spus doar că am
nevoie de mai mult sex, atâta tot. (Deseori credem acest lucru despre lucruri care sperăm
să ne împlinească, dar apoi nu ne împlinesc. De exemplu, ne cumpărăm maşina pe care
ne-am dorit-o întotdeauna, dar după o vreme e doar „ok”. În loc să ne dăm seama că o
maşină nu ne satisface cu adevărat, facem de obicei greşeala să gândim că nu aceea a fost
maşina adevărată, ci că o altă maşină ne va oferi împlinire durabilă.)

Dar goliciunea a continuat. Astfel că, în cele din urmă, am ajuns la concluzia că sexul
premarital nu este tot ceea ce se spune despre el că este. I se face o publicitate exagerată.
Nu este ceea ce încearcă să arate filmele. Dacă ar fi aşa, atunci ar fi pe deplin satisfăcător.
Nu ar mai fi nici o „goliciune”.

Sfatul 2:
Acum vreau să fiu mai cinstit faţă de femei.

Am descoperit că adesea fetele nu înţeleg pe deplin ceea ce se petrece atunci când se

ajunge la sex. Perspectiva lor cu privire la tot acest lucru este foarte diferită de a unui
bărbat. Deseori o fată se justifică atunci când face sex, spunând „Dar îl iubesc”, cu toate
că nu doreşte în totalitate să facă sex. De ce se întâmplă acest lucru? Se spune că „Fetele
se folosesc de sex pentru a obţine dragoste, în timp ce bărbaţii se folosesc de dragoste
pentru a obţine sex”.

Lucrurile au loc cam aşa: fata îşi imaginează că se va căsători cu acel bărbat într-o zi;
bărbatul îşi imaginează tot ceea ce doreşte să facă cu acea fată înainte de a se întoarce la
prietenii săi pentru a le povesti. Şi pe când ceva din ea îi spune fetei că este drept să facă
sex, ceva din el îi spune bărbatului chiar opusul, şi totuşi el merge mai departe. De ce?
Datorită plăcerii fizice, fără îndoială, dar eu cred că şi pentru alt motiv: îl face să se simtă
bărbat. Dar există o mare ironie în aceasta, pentru că ce bărbăţie există în înşelarea unei
femei?

Am descoperit că, atunci când cinsteşti o femeie, te cinsteşti pe tine însuţi. De ce? Pentru
că într-o zi vei avea regrete, iar regretele vor dura mult mai mult decât plăcerea. În filmul
Rob Roy, personajul principal afirmă: „Onoarea este cadoul pe care un bărbat şi-l face
sieşi”. Atunci când cinsteşti o femeie făcând ceea ce ştii în inima ta că este drept (adică,
ceea ce apără interesele ei cel mai mult), te cinsteşti pe tine însuţi şi te asiguri că nu vei
avea regrete de lungă durată cu care să trăieşti.

18
Sfatul 3:
Ea este soţia altcuiva.

Iată ce vreau să spun: cele mai multe fete cu care am fost sunt astăzi căsătorite cu alţi
bărbaţi. Când mă pun în locul lor, îmi doresc să nu fi făcut ce am făcut. De fapt, mi-ar
plăcea chiar să-mi dau un pumn în nas pentru asta.

Nu mai e nevoie să spun că, atunci când mă căsătoresc, nu mă voi bucura dacă altcineva
şi-a făcut voia cu soţia mea. Dat tu? Nu te deranjează ideea ca altcineva să fie cu soţia ta?
Dacă ai acum o prietenă şi simţi la fel ca mine, gândeşte-te cu cât mai puternic va fi acel
sentiment când te vei căsători într-o zi.

Poţi să duci povestea un pas şi mai departe. Acea fată este fiica cuiva. Dar dacă ar fi fiica
mea? Sau dacă ar fi sora mea? Mi-ar plăcea ca un tip ca mine să profite de ea? Acum văd
fetele dintr-o altă perspectivă. Ele sunt viitoarea soţie a altuia, fiica sau sora altuia, etc.

Sfatul 4:
Sexul mi-a distrus cele mai bune relaţii.

De exemplu, am avut o iubită la facultate, care era fata visurilor mele. Cu ea nu era niciun
moment plictisitor. Ne „potriveam” de minune. Am aşteptat o vreme, după care la
iniţiativa mea am început să facem sex.

Sexul a devenit curând punctul central al relaţiei noastre. Am încetat să mai vreau să o
cunosc la orice alt nivel. Şi astfel, în loc să ne apropiem mai mult unul de altul, am
început să ne îndepărtăm. Asta vreau să spun atunci când afirm că sexul mi-a distrus cele
mai bune relaţii. Oamenii se pot relaţiona la multe nivele diferite - emoţional, mintal,
fizic, spiritual. Dar atunci când eu şi prietena mea am început să ne relaţionăm cel mai
mult din punct de vedere fizic, acest lucru a scurt-circuitat celelalte părţi ale relaţiei
noastre. În consecinţă, relaţia ca întreg a început să meargă în jos. Poate că şi astăzi eram
împreună dacă am (aş) fi aşteptat.

Am văzut acelaşi lucru întâmplându-se cu nenumărate relaţii, nu numai ale mele, ci şi ale
multor altor oameni. Şi cred că există un motiv pentru aceasta, pe care îl voi explica în
continuare.

Sfatul 5:
Sexul înaintea căsătoriei distruge celelalte domenii ale relaţiei.

Pentru mine, odată ce am făcut sex cu o fată s-au întâmplat două lucruri. Uitându-mă în
urmă, pot să spun că ele au avut loc literalmente de fiecare dată cu toate că nu eram
conştient de această dinamică la acea vreme. Cele două lucruri erau: 1) îmi pierdeam
respectul pentru acea fată (chiar dacă nu voiam acest lucru) şi 2) ea începea să nu mai
aibă încredere în mine (chiar dacă nu voia acest lucru).

19
Nu ştiu de ce se întâmpla asta, dar ştiu pur şi simplu că se întâmpla. Poate pentru că aşa e
construit „sistemul”. Dar un lucru e sigur: nu sunt singurul. Am văzut acelaşi lucru
întâmplându-se în foarte multe cazuri. Cunosc mulţi oameni care au probleme maritale
pentru că s-au angajat în sex premarital. Ei intră în căsnicie fără respect şi fără încredere,
două lucruri absolut esenţiale pentru sănătatea oricărei căsnicii.

Cunosc un cuplu de curând căsătoriţi, care fac dragoste mai puţin de o dată pe lună din
cauza aceasta - el nu are respect pentru ea şi ea ştia asta, iar ea nu are încredere în el şi nu
vrea să i se dăruiască. E o situaţie foarte tristă, dar mult mai întâlnită decât crezi. Dar
nimeni nu vorbeşte despre acest lucru în public. Şi nici filmele sau serialele TV care arată
cupluri care fac sex înainte de căsătorie nu vorbesc despre acest lucru. E ca şi cum nimeni
nu vrea să recunoască faptul că se întâmplă, cu toate că aceasta este realitatea.

Sfatul 6:
A aştepta să fac sex cu soţia mea va însemna sex mai bun în
căsnicia mea.

De ce? Pentru că vom intra în căsnicie eu având mai mult respect pentru ea şi ea având
mai mai multă încredere în mine. Am învăţat că, dacă o fată nu are încredere într-un
bărbat, nu vrea să i se dăruiască pe deplin. Adânc în sufletul ei, nu se bucură realmente că
este cu el.

Cum se întâmplă asta, de fapt? Din moment ce „fetele folosesc sexul pentru a obţine
dragoste, iar bărbaţii folosesc dragostea pentru a obţine sex”, un cuplu va face sex înainte
de căsătorie. Fata face acest lucru pentru a păstra relaţia. Bărbatul o face pentru că el
doreşte sexul mai mult decât relaţia însăşi. Apoi, după căsătorie, femeia are ce doreşte: un
angajament din partea bărbatului. Aşa că nu mai trebuie să folosească sexul pentru a-l
avea pe el. Şi, deoarece poate nutreşte resentimente că el a făcut sex cu ea înainte de
căsătorie, ea nu mai este acum interesată de sex. Iar bărbatul - care nu-şi preţuieşte soţia
pentru că au făcut sex înainte de căsătorie - doreşte încă să facă sex, dar nu pentru a
experimenta o legătură totală cu soţia sa. El vrea doar sex, iar ea îşi dă seama. Astfel că
au o viaţă sexuală foarte neplăcută.

Nu inventez aceste lucruri. Acum că am terminat facultatea şi mulţi din jurul meu se
căsătoresc, văd că se întâmplă tot timpul. Antidotul: a aştepta până la căsătorie pentru a
face sex îl va ajuta pe bărbat să aibă un respect mai mare pentru soţia sa şi-o va ajuta pe
femeie să aibă mai multă încredere în soţul ei. Iar în consecinţă, ei vor avea sex mai bun
şi mai des, pentru că se respectă reciproc mai mult şi se iubesc unul pe altul mai profund.

Sfatul 7:
A nu face sex cu alte femei va însemna sex mai bun în căsnicia
mea.

Sexul este un lucru misterios, care produce o legătură profundă între oameni, chiar dacă-l
numim sex „întâmplător”. Problema este următoarea: cu cât mă apropii mai mult de alte
fete, cu atât mă voi putea apropia mai puţin de viitoarea mea soţie. E ca şi cu o bandă de

20
scoci - cu cât o foloseşti de mai multe ori, cu atât va lipi mai puţin. După o vreme, nu va
mai lipi deloc.

Dacă intru în legătură cu alte fete înainte de căsătorie, nu voi putea crea o legătură
suficient de bună cu soţia mea. Nu o voi preţui cum aş fi putut-o preţui şi prin urmare nu
o voi iubi la fel de mult cum aş fi putut-o face. Fiecare zi ce trece, în care am rămas fidel
viitoarei mele soţii, înseamnă că relaţia mea cu ea va fi mai bună.

E ciudat că în cultura noastră adulterul este aspru criticat, dar sexul premarital, chiar cu
mai mulţi parteneri, este acceptat. E ironic. Pentru că, dacă scoţi elementul timpului din
ecuaţie, sexul premarital este adulter. Ne putem imagina cât de mult rău face adulterul
unei relaţii de căsătorie, dar poate că sexul premarital are şi el aproape aceleaşi
consecinţe. El distruge legătura potenţială dintre un bărbat şi o femeie.

Sfatul 8:
Nu trebuie să mă culc cu o femeie pentru a descoperi dacă
suntem „compatibili din punct de vedere sexual”

Sexul este menit să complimenteze o relaţie, nu să devină cel mai important aspect al
acesteia. Acest lucru l-am descoperit eu. Sexul ar trebui să fie cireaşa de pe tort atunci
când toate celelalte aspecte ale relaţiei tale funcţionează normal. Am ajuns să înţeleg că
sexul va fi bun dacă celelalte aspecte ale relaţiei sunt bune. De aceea ştiu că nu trebuie să
mă culc cu o fată pentru a descoperi dacă suntem compatibili din punct de vedere sexual.
Dacă ne înţelegem în celelalte domenii, sexul va fi şi el plăcut.

Trebuie să mai spunem ceva aici. Un alt lucru pe care cred că l-am „descoperit” este
acesta: atunci când faci din sex factorul determinant al unei relaţii, va deveni probabil
nesatisfăcător. Gândeşte-te la aceasta. Dacă aşezi sexul sub microscop, îl analizei şi
analizezi relaţia prin prisma lui, acesta este sortit eşecului. E ca şi cum ai fi închis. Eşti
închis în ceva ce ar trebui să te elibereze, nu să te incapaciteze.

Dar, atunci când te concentrezi asupra celorlalte aspecte ale relaţiei, iar sexul nu mai este
punctul central, devii liber să te bucuri de o viaţă sexuală mai plăcută, fără a simţi
presiunea că trebuie să faci ca sexul să fie întotdeauna spectaculos. (Pentru că nu va fi.)
Şi totuşi, nu cred că la vârsta studenţiei am fost capabil să nu mă concentrez asupra
sexului, decât atunci când nu era prezent deloc. De aceea cred că este cel mai bine să
aşteptăm până la căsătorie.

Sfatul 9:
Am descoperit ceva mai satisfăcător decât sexul.

Ştiu ce gândeşti: „Da, de unde!” Dar e adevărat. De fapt sexul m-a ajutat să descopăr acel
ceva care îl întrece. Iar acel ceva nu este realmente ceva, ci este de fapt Cineva. Este
Dumnezeu.

21
Ascultă-mă bine. Ştiu că sună exagerat, dar totul are sens. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel,
încât nu putem fi satisfăcuţi pe deplin de nimic altceva decât de El. El a pus acest lucru în
sistemul uman şi deci în sistemul fiecăruia dintre noi. Aşa cum a spus cineva: „În fiecare
persoană se află un gol sub forma lui Dumnezeu, pe care numai El îl poate umple”.

De aceea vedem oameni care-şi schimbă carierele, partenerii, moda şi altele - pentru că în
căutarea noastră după împlinire maximă suntem frustraţi de lucrurile (şi oamenii) care nu
ne-au adus-o. Deci îi lepădăm şi ne îndreptăm spre altceva (sau altcineva), sperând că în
aceştia vom găsi împlinirea pe care o căutăm cu adevărat. Dar problema este că nu o
găsim niciodată decât atunci când venim la Dumnezeu, pentru că El este singurul care ne-
o poate da.

Dumnezeu ne iubeşte prea mult ca să ne vadă pe deplin satisfăcuţi de orice altceva decât
de El. El doreşte binele nostru suprem, iar acest bine este El Însuşi. Nimic şi nimeni nu
este mai important decât Dumnezeu. Ştiu că acest lucru este adevărat, pentru că l-am
descoperit pentru mine. Acea goliciune pe care o simţeam după ce îmi cumpăram una sau
alta, după escapade sexuale, după toate eforturile mele de a găsi împlinire în viaţă a luat
sfârşit atunci când L-am rugat pe Iisus Hristos să vină în viaţa mea. Iisus a spus: „Cel ce
vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată”
(Ioan 6:35). Aceste cuvinte au devenit o realitate în viaţa mea. Atunci când am intrat într-
o relaţie cu Dumnezeu, golul din mine a fost umplut în sfârşit. Nu am mai simţit acea
goliciune. Prin urmare, a-L cunoaşte pe Dumnezeu mi-a dat o împlinire şi mai mare decât
a făcut-o vreodată sexul.

Sfatul 10:
Dumnezeu mi-a dat puterea de a aştepta.

Au trecut ani de când am făcut ultima oară sex. Mi-aş dori să pot spune că am aşteptat pe
deplin pentru căsătorie, dar nu pot. Am regrete (şi, cum spuneam mai devreme, ele au
durat mai mult decât orice plăcere trecătoare). Regret modul în care am tratat fetele. Sunt
îngrijorat de stabilitatea viitoarei mele căsnicii (dacă şi când mă voi căsători). Dar
Dumnezeu m-a ajutat să mă ocup de faptele mele trecute şi de îngrijorările mele pentru
viitor. Dumnezeu mă schimbă şi m-a schimbat deja mult.

De asemenea, Dumnezeu mi-a dat puterea de a aştepta până la căsătorie pentru a face din
nou sex. Desigur, uneori a fost o luptă, dar Dumnezeu a fost suficient de mare pentru a
mă scoate la liman. La El toate lucrurile sunt posibile. Şi în fiecare zi, în fiecare
săptămână şi în fiecare an care trece ştiu că voi avea o căsnicie mai bună şi mai puternică,
pentru că am aşteptat. Astăzi am şi o relaţie mai puternică cu Dumnezeu pentru faptul că
depind de El în acest domeniu vital din viaţa mea ca bărbat.

Unde să începi

Dacă vrei să ai succes în relaţii - ca soţ şi tată - cel mai bine este să începi cu tine.
Secretul nu este să găseşti soţia potrivită sau să ai copii perfecţi. Cheia este să începi cu

22
tine. Iar cea mai importantă relaţie pe care o poţi avea - una care te va face un soţ şi un
tată mai bun - este relaţia cu Dumnezeu.

Dumnezeu este autorul sexului, al dragostei şi al relaţiilor în general. El a creat aceste

lucruri pentru ca noi să ne bucurăm de ele. Şi ne putem bucura pe deplin de ele dacă
urmăm planul Său pentru ele. Am descoperit că Dumnezeu nu este un „moralizator”. El
nu spune „Fă asta” sau „Nu fă asta” fără niciun motiv. Atunci când spune „Nu fă asta”
(ca de exemplu, aşteaptă până la căsătorie pentru a face sex), El nu spune asta pentru a-mi
arăta mie cine este şeful, ci pentru că acest lucru este spre binele meu. El spune asta
pentru că ştie cum m-a conceput ca bărbat, ce este cel mai bine pentru mine şi ce îmi va
aduce cea mai mare împlinire.

Cunoaşte-L pe Dumnezeu în mod personal

Biblia spune că Iisus Hristos a fost Dumnezeu care a devenit om - „Cuvântul s-a făcut
trup şi a locuit printre noi”. El a fost „reprezentarea exactă a fiinţei lui Dumnezeu”. Pe
scurt, Iisus Hristos ne-a descoperit exact cum arată Dumnezeu. Deci cum începem o
relaţie cu El?

Dumnezeu ne iubeşte sincer şi doreşte să-L cunoaştem... dar există o problemă. În

prezent, ceea ce stă între noi şi Dumnezeu este păcatul nostru (eşecul nostru de a-L iubi
pe Dumnezeu şi pe ceilalţi în mod perfect).

Iisus Hristos (Dumnezeu în trup) a luat asupra Sa toate păcatele noastre atunci când a
murit de bună voie pe cruce. El a făcut acest lucru pentru ca noi să putem fi iertaţi şi
acceptaţi în întregime de El. El a fost bătut, umilit, biciuit şi crucificat în locul nostru.
Apoi a înviat după trei zile. El ne cere acum să răspundem sacrificiului Său prin a-L
invita în viaţa noastră.

Iisus Hristos a fost bărbatul cel mai masculin, care a trăit vreodată. Adesea oamenii nu-i
acordă prea mult credit pentru aceasta, dar e adevărat. Deci atunci când Îl chemi în viaţa
ta, chemi acea Persoană care ştie mai mult decât oricine ce înseamnă să fii bărbat. El te
va ajuta să devii un bărbat adevărat - nu bărbatul de tip Hollywood - ci unul mult mai
împlinit în viaţă şi mult mai folositor pentru ceilalţi.

Cum arată bărbatul adevărat? El nu este ca un lup (nu este cineva care-şi caută numai
propriile interese). Dimpotrivă, el este ca un păstor - unul care caută binele celorlalţi. Pe
măsură ce creşti în relaţie cu Hristos, vei descoperi tot mai mult ce înseamnă să fii bărbat
adevărat. Iar Hristos va schimba modul în care le priveşti pe femei şi, în consecinţă,
modul în care le tratezi.

Poţi începe o relaţie cu Hristos, care durează veşnic. „Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). A crede înseamnă a te încrede. Atunci când te
încrezi sau te bazezi pe jertfa lui Hristos în locul tău, poţi primi viaţă veşnică - o relaţie
cu Dumnezeu, care începe acum şi pe care o păstrezi pentru tot restul vieţii tale. Dacă

23
aceasta este dorinţa ta acum, următoarele cuvinte te pot călăuzi în ceea ce poate ai vrea
să-I spui lui Dumnezeu cu sinceritate:

Dumnezeule dragă, mărturisesc că am păcatuit împotriva Ta. Îţi mulţumesc, Iisuse, că ai

luat toate păcatele mele asupra Ta pe cruce. Vreau să primesc iertarea Ta. Vreau să
intru într-o relaţie cu Tine. Îţi cer să fii Mântuitorul şi Domnul vieţii mele. Te rog, fă-mă
bărbatul pe care Tu îl doreşti.

Pentru a obţine mai multe sfaturi legate de relaţii şi pentru a creşte în cunoaşterea lui
Dumnezeu, citeşte cărţile Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Biblie.

Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu

Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu? Aştepţi să te lovească un fulger? Te dedici ca
de-acum încolo să faci fapte bune, virtuoase sau religioase? Sau devii o persoană mai
bună... astfel încât Dumnezeu să te poată accepta? Ei bine, NICI UNUL dintre aceste
lucruri nu-ţi aduce aşa ceva. În Biblie Dumnezeu ne-a arătat clar cum Îl putem cunoaşte.
Iată în continuare cum poţi începe o relaţie personală cu Dumnezeu... chiar acum...

Principiul unu: Dumnezeu te iubeşte şi are un plan minunat cu viaţa ta.

Dumnezeu te-a creat. Dar nu numai te-a creat, ci te şi iubeşte... atât de mult încât doreşte
să-L cunoşti acum şi să-ţi petreci veşnicia alături de El. Iisus a spus: „ Fiindcă atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."

Iisus a venit pentru ca fiecare dintre noi să Îl poată cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu în
mod personal. Numai Iisus poate da sens vieţii şi poate dărui un scop în viaţă.

Ce ne împiedică să-L cunoaştem pe Dumnezeu? ...

Principiul doi: Noi toţi păcătuim şi păcatele noastre ne despart de Dumnezeu.

Adevărul este că toţi simţim această despărţire... este o depărtare de Dumnezeu pricinuită
de păcatele noastre. Biblia ne spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea
de drumul lui...."

În adâncul sufletului nostru putem simţi indiferenţă faţă de Dumnezeu şi căile Sale sau
răzvrătire făţişă... Orice ar fi, este o dovadă a ceea ce Biblia numeşte „păcat”.

24
 Păcatul aduce moarte în viaţa noastră - despărţirea spirituală de
Dumnezeu. Chiar dacă facem mari eforturi ca să ne apropiem de
Dumnezeu, acestea sunt sortite eşecului.

Imaginea aceasta arată ce mare este prăpastia dintre noi şi Dumnezeu.

Săgeţile ilustrează strădaniile noastre de a ne apropia de Dumnezeu.
Putem încerca să facem fapte bune sau să câştigăm aprobarea lui
Dumnezeu printr-o viaţă decentă sau o filozofie de viaţă morală. Însă
strădaniile noastre nu pot face să dispară păcatele noastre...

Cum trecem peste această prăpastie? ...

Principiul trei: Iisus Hristos este singura soluţie - găsită de

Dumnezeu - pentru a ne ierta păcatele. Prin El putem cunoaşte
planul lui Dumnezeu cu viaţa noastră şi putem avea parte de
dragostea Sa.

Alt adevăr este că merităm să plătim pentru păcatele noastre.

Problema este însă că plata păcatului este moartea. Dar Iisus Hristos
a murit în locul nostru, din dragoste pentru noi, ca să nu fie nevoie să
murim fără Dumnezeu. Pe Cruce Iisus a luat asupra Sa toate păcatele
noastre, plătind astfel pentru ele. „Hristos, de asemenea, a suferit o
dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la
Dumnezeu..” „...El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru
îndurarea Lui...” Fiindcă Iisus a murit pe cruce în locul nostru, acum nu mai este nevoie
să trăim despărţiţi de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

După ce Iisus a murit pentru păcatele noastre, a înviat din morţi. Astfel ne-a dovedit
pentru totdeauna că are dreptul de a promite viaţa veşnică - că este, într-adevăr, Fiul lui
Dumnezeu şi singura Cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. De aceea a spus Iisus: „Eu sunt
Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

El ne spune cum putem începe o relaţie cu El chiar acum... în loc să ne străduim şi mai
tare să ajungem singuri la Dumnezeu. Iisus spune: „Veniţi la Mine....” „Dacă însetează
cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă
vie...” Iisus a suferit la Cruce tocmai datorită dragostei care ne-o poartă. Iar acum ne
invită să venim la El, ca să putem începe o relaţie personală cu Dumnezeu.

25
Nu este suficient să ştim ce anume a făcut Iisus pentru noi şi ce ne oferă. Pentru a avea o
relaţie cu Dumnezeu, trebuie să-L primim în viaţa noastră...

Principiul patru: Fiecare dintre noi trebuia să ia decizia de a-L primi personal pe
Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor.

Biblia spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a
dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu."

Îl putem primi pe Iisus prin credinţă. Biblia spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu
se laude nimeni."

Să-L primeşti pe Iisus înseamnă să crezi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu - după cum a
spus chiar El - şi apoi să-L inviţi să te călăuzească şi să te îndrume în viaţă. Iisus a spus:
„Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug."

Şi iată chiar invitaţia lui Iisus. El a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva
glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine."

Cum vei răspunde la invitaţia lui Dumnezeu?

Gândeşte-te puţin la aceste două cercuri.

Eul se află la cârma vieţii

Iisus nu-Şi găseşte loc în această viaţă

Deciziile se iau şi acţiunile se fac numai sub

Viaţa dusă pe cont propriu
îndrumarea eului, ceea ce duce adesea la frustrare

Iisus Se află la cârma vieţii

Eul este supus lui Iisus

Persoana respectivă vede influenţa şi îndrumarea

lui Iisus în viaţa sa
Viaţa dusă sub îndrumarea lui

26
Hristos

Care cerc descrie cel mai bine viaţa ta?

Care cerc ai dori să descrie viaţa ta?

Începe o relaţie cu Iisus Hristos...

Îl poţi primi pe Hristos în viaţa ta chiar acum. Nu uita cuvintele lui Iisus: „Iată, Eu stau la
uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi
el cu Mine." Dacă ai dori să răspunzi invitaţiei Sale, iată cum o poţi face.

Cuvintele exacte pe care le foloseşti pentru a te dedica lui Dumnezeu nu sunt importante;
căci El ştie ce intenţii te animă. Dacă nu eşti sigur cum să te rogi, rugăciunea de mai jos
îţi poate fi de ajutor:

„Doamne Iisuse Hristoase, vreau să Te cunosc; îmi doresc să vii în viaţa mea. Îţi
multumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele, ca să mă poţi accepta pe deplin.
Numai Tu îmi poţi da puterea de a mă schimba şi de a deveni aşa cum doreşti Tu. Îţi
mulţumesc că m-ai iertat şi că îmi dăruieşti viaţa veşnică alături de Dumnezeu. Acum îmi
predau viaţa Tie; Te rog să faci ce doreşti cu ea. Amin."

Dacă ai fost sincer când L-ai rugat pe Iisus să vină în viaţa ta, atunci din acea clipă El este
în viaţa ta, după cum a promis. Ai de acum o relaţie personală cu Dumnezeu!

Ei bine, te aşteaptă o viaţă întreagă de... schimbări, care te vor ajuta să te maturizezi.
Acesta este un proces care are loc pe măsură ce Îl cunoşti tot mai bine pe Dumnezeu
citind Biblia, rugându-te şi având relaţii cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu să te
binecuvânteze!

27