Masurarea Marimilor

Cinematice

Cuprins
Argument…………………………………....................
...4.
Capitolul.I.Masurarea
vitezei…………………….............5.
I.1.Masurarea vitezei
liniare...............................................5.
I.2.Masurarea vitezei
unghiulare........................................7.
Capitolul.II.Masurarea vitezei de deplasare a
vehiculelor.7.
Capitolul.III.Mijloace pentru masurarea
acceleratiei.......12.
III.1.Caracteristicile
accelerometrelor..............................14.
Capitolul.IV.Masurarea
turatiilor......................................16.
Capitolul.V.Masuri de tehnica securitatii
muncii.............17.
Anexe.................................................................
...............19.
Bibliografie........................................................
...............21.

Argument
Viteza se exprimă ca raportul dintre spaţiul
parcurs în unitatea de timp.
v = Δs/Δt
unde: v=viteza; Δs=spaţiul parcurs;
Δt=timpul necesar parcurgerii spaţiului s.
Viteza poate fi liniară (caracterizează
mişcarea liniară) sau unghiulară
(caracterizează mişcarea de rotaţie).
 Viteza este o mărime derivată, care în SI se
măsoară în metri pe secundă (m/s).
Aparatele care măsoară acceleraţia unui
obiect în mişcare sunt denumite
accelerometre. Partea cea mai importantă din
construcţia acestor aparate o reprezintă
captorul (traductorul).
Viteza liniară este o mărime vectorială care
caracterizează mişcarea unui punct material
în raport cu un sistem de referinţă. Ea este
rezultatul raportului dintre distanţa parcursă
şi timpul necesar parcursului.
Viteza unghiulara reprezintă unghiul
corespunzător arcului de cerc parcurs în
unitatea de timp de către un mobil în mişcare
circulară uniformă.
Turometrul centrifugal; Măsoară turaţia
unui arbore aflat în mişcare de rotaţie.
Turaţia este o mărime mecanică care indică
numărul de rotaţii efectuate în timp de către
un mobil aflat în mişcare de rotaţie uniformă.

Capitolul.I. Masurarea vitezei

Viteza poate fi liniară (caracterizează

mişcarea liniară) sau unghiulară
(caracterizează mişcarea de rotaţie).
Viteza este o mărime derivată, care în SI se
măsoară în metri pe secundă (m/s).

Unitati de masura pentru viteza

I.1.Masurarea vitezei liniare

Viteza liniară este o mărime vectorială care
caracterizează mişcarea unui punct material
în raport cu un sistem de referinţă. Ea este
rezultatul raportului dintre distanţa parcursă
şi timpul necesar parcursului:
Dimensional: [v] = L T'
în SI, viteza liniară se măsoară în m/s.
Viteza se exprimă ca raportul dintre spaţiul
parcurs în unitatea de timp.
v = Δs/Δt
unde: v=viteza; Δs=spaţiul parcurs;
Δt=timpul necesar parcurgerii spaţiului s.

Tuburile pilÕt: Sunt utilizate pentru

măsurarea vitezei apei.Tubul se scufundă în
apă. Presiunea curentului de apă
produce o ridicare a apei. Viteza de curgere
se determină cu
formula: unde: v-viteza

curentului de apă;
C-constanţa tubului; H-înălţimea coloanei de
apă în tub.

Anemometrele: Sunt utilizate pentru

determinarea vitezei gazelor. Pentru
determinarea vitezei vântului se folosesc
anemometrele cu cupe, iar pentru
determinarea vitezei curentului de aer la
aparatele de aer condiţionat se folosesc
anemometrele digitale.
 I.2. Masurarea vitezei unghiulare
Viteza unghiulara reprezintă unghiul
corespunzător arcului de cerc parcurs în
unitatea de timp de către un mobil în mişcare
circulară uniformă.
 viteza unghiulară se exprimă cu relaţia:

unde: Df=unghiul corespunzător

arcului de cerc parcurs;

Dt=timpul necesar parcurgerii spaţiului.
 Unităţi de măsură
Viteza unghiulară este o mărime derivată care
în Si se măsoară în rad/s.
 Capitolul.II.Măsurarea vitezei de
deplasare a vehiculelor
Viteza de rotaţie se măsoară cu tahometrul.
Tahometrele mecanice pot fi:
 tahometre centrifugale;
 tahometre cu dispozitiv cronometric.
Viteza de deplasare a autovehicolelor se
măsoară cu vitezometrul.

Tahometru Vitezometru

Acesta este un mijloc de măsurare instalat

pe bordul autovehiculelor, pentru indicarea
vitezei şi a distanţei parcurse. în aceeaşi
carcasă sunt montate două aparate:
vitezometrul, pentru indicarea vitezei orare,
şi kilometrajul, pentru indicarea distanţei
parcurse.
Măsurarea se face prin legarea celor două
aparate prin intermediul unui cablu flexibil,
care transmite mişcarea de la cutia de viteze
la axul de antrenare al aparatului.
La mişcarea de rotaţie, viteza unghiulară a
unui punct material este definită de relaţia:

unde:
- ω este viteza unghiulară;
- Δφ este unghiul corespunzător arcului de
cerc parcurs;
- t este timpul necesar parcursului.
Unitatea de măsură pentru viteza unghiulară
este rad/s.

Mijloacele pentru măsurarea vitezei de

rotaţie se numesc tahometre. Ele pot fi
portabile şi de banc. Din punctul de vedere al
principiului de funcţionare, tahometrele pot fi
mecanice şi electrice.
1. Tahometrele mecanice sunt, în general,
portabile. Ele pot fi:
- cu dispozitiv centrifugal;
- cu dispozitiv cronometric;
- vibratoare;
- hidrocentrifugale;
- pneumatice.
• Tahometrele mecanice cu dispozitiv
centrifugal sunt caracterizate de o precizie
scăzută, care nu depăşeşte valoarea de 2%.
Ele sunt prevăzute cu o cutie de viteze, ceea
ce dă posibilitatea utilizării aceluiaşi
tahometru în mai multe domenii de măsurare.

Tahometrele cu dispozitiv
centrifugal lucrează pe baza creşterii forţei
centrifuge cu pătratul turaţiei maselor în
rotaţie.
Axul de antrenare primeşte mişcarea de la
axul căruia îi măsurăm turaţia. Mişcarea de
rotaţie se transmite apoi prin intermediul
pârghiilor, care au greutăţi la capete, la piesa
mobilă ce culisează într-un ghidaj (care are
rolul de a transforma mişcarea de rotaţie în
mişcare de translaţie). De la acest ghidaj,
prin intermediul pârghiei, mişcarea trece în
zona mecanismului de prelucrare a
semnalului, în scopul afişării mărimii
măsurate.
Domeniul de măsurare al tahometrelor cu
dispozitiv centrifugal este cuprins între 30
min-1 şi 48 000 min .

• Tahometrele mecanice cu dispozitiv

cronometric sunt tahometrele mecanice care
au montat în plus un contor de rotaţii şi un
cronometru. Acestea sunt montate astfel
încât să poată fi pornite simultan, prin
schimbarea poziţiei axului de antrenare la
pornirea tahometrului.
Valoarea turaţiei se obţine împărţind
indicaţiile contorului (care reprezintă numărul
rotaţiilor) la valoarea indicaţiilor
cronometrului (care reprezintă numărul
unităţilor de timp considerate).
2. Tahogeneratoarele electrice sunt
mijloace de măsurare pentru viteza de
rotaţie. Ele pot fi:
- generatoare;
- cu curenţi Foucault;
- cu impulsuri;
- stroboscopice.
Tahometrele generatoare sunt mijloace de
măsurare care folosesc principiul inducţiei
electromagnetice şi care transformă viteza
de rotaţie într-o tensiune care poate fi
măsurată cu ajutorul unui voltmetru.
Ele pot funcţiona în curent continuu sau în
curent alternativ. Tahometrul care
funcţionează în curent continuu este dinamul
cu colector, la care excitaţia este dată de un
magnet permanent.
Forţa electromotoare care se produce este
proporţională cu turaţia. Măsurarea efectivă
se face cu un voltmetru a cărui scară gradată
este divizată în rotaţii pe minut.
Acest tip de tahometru este sensibil la
variaţiile de temperatură, care pot produce
variaţii ale inducţiei magnetice.
Tahometrele generatoare de curent
alternativ sunt construite pe principiul
alternatoare-lor. Ele au excitaţia constantă,
realizată cu un magnet permanent.
Acest tip de tahometru este folosit pentru
măsurarea vitezei de rotaţie până la 3000
rot/min, caz în care magnetul permanent este
fix şi înfăşurarea indusă este rotativă.
Când magnetul permanent este rotativ şi
înfăşurarea indusă este fixă, aparatul măsoară
peste 3000 rot/min.
• Tahometrele stroboscopice folosesc
stroboscopul, care este o lampă electronică
de tip fulger, care produce impulsuri
luminoase cu frecvenţă ce poate fi reglată.
 Stroboscopul se bazează pe faptul că
ochiul vede sistemul rotitor în repaus atunci
când frecvenţa impulsurilor este egală cu
frecvenţa de rotaţie. Stroboscopul cu
obturare mecanică se compune dintr-un disc
cu fante şi un tahometru cu ajutorul căruia se
citeşte viteza de rotaţie a arborelui cu disc.

Capitolul.III.Mijloace pentru măsurarea

acceleraţiei
Acceleraţia reprezintă variaţia continuă a
vitezei unui corp în mişcare în unitatea de
timp.
a = Dv/Dt
Unitatea de măsură: m/s2
Mijloacele de măsurare pentru acceleraţii
sunt:
 rezistive;
 capacitice;
 inductive.
Exemplu de aparat pentru măsurarea
acceleraţiei (accelerometru).
 Aparatele care măsoară acceleraţia unui
obiect în mişcare sunt denumite
accelerometre. Partea cea mai importantă din
construcţia acestor aparate o reprezintă
captorul (traductorul).
Captorii pentru măsurarea parametrilor unei
vibraţii sunt de două feluri:
• cu punct fix (cvasistatică), care măsoară
mişcarea vibratorie în raport cu un element
mobil;
• seismici, care funcţionează pe principiul
unui sistem oscilant format dintr-o masă, un
element elastic şi un amortizor.
În principiu, un captor pentru măsurarea
vibraţiilor (captor seismic) are următoarele
elemente componente: suportul S, legat rigid
de obiectul a cărui vibraţie se măsoară, masa,
legată de suport prin intermediul arcului de
constantă k, şi amortizorul c.
Traductorul T, legat de masa m, transformă
mişcarea într-un semnal electric.
Din punctul de vedere al caracteristicilor
tehnico-metrologice, cel mai răspândit este
captorul piezoelectric pentru măsurarea
vibraţiilor.
În comparaţie cu alte tipuri de captori, cei
piezoelectrici au o serie de avantaje, şi
anume:
• sunt autogeneratoare (nu necesită
alimentare separată);
• nu au piese mobile care să fie supuse uzării;
• au o construcţie robustă şi compactă;
• sunt uşor de etalonat şi de utilizat;
• pot fi montaţi în orice poziţie;
• sunt puţin influenţaţi de condiţiile de mediu;
• în afară de acceleraţii, se pot utiliza şi la
măsurarea vitezelor şi a deplasărilor.
Captorii piezoelectrici pot funcţiona prin
compresiune, forfecare sau încovoiere.
Cei mai uzuali sunt captorii piezoelectrici
care funcţionează prin compresiune şi
forfecare.
Pe cele două discuri din cristale
piezoelectrice este aşezată o masă grea,
întregul sistem fiind preîncărcat cu ajutorul
unui resort rigid şi montat pe o bază
masivă. Când captorul este supus vibraţiilor,
masa va exercita asupra cristalelor o forţă
variabilă, proporţională cu acceleraţia.
Datorită efectului piezoelectric, între cele
două discuri va apărea o tensiune variabilă,
proporţională cu forţa perturbatoare, implicit
cu acceleraţia.

III.1.Caracteristicile accelerometrelor
Accelerometrele sunt de tip monoaxial,
adică sunt mijloace de măsurare care pot
determina valoarea acceleraţiei doar pe o
singură axă. Axa de măsurare este
perpendiculară pe suprafaţa de montare a
accelerometrului.
Accelerometrele care au trei axe de
măsurare, conţin trei elemente seismice
monoaxiale, care sunt montate pe trei direcţii
perpendiculare între ele. La acest tip de
aparate, există trei ieşiri electrice
independente. Ele se folosesc în cazul în care
este necesară măsurarea acceleraţiei pe trei
direcţii, deoarece aparatul asigură o
ortogonalitate mai bună decât trei accele-
rometre montate monoaxial pe fiecare
direcţie.
Caracteristicile accelerometrelor pot fi:
• fizice - forma, dimensiunile, masa şi
frecvenţa;
• electrice - raportul de amplificare şi
sensibilitate.
Accelerometrele au, în general, formă
cilindrică. Ele sunt prevăzute cu şuruburi
pentru montare, aşezate la baza
accelerometrului.
Masa accelerometrelor este relativ redusă,
fiind cuprinsă între 0 şi 60 de grame. În
general, pentru un accelerometru cu
dimensiune mai mare, sensibilitatea este mai
mare, iar frecvenţa de rezonanţă este mai
mică. Cele mai mici accelerometre au
diametrul de 6 mm şi înălţimea de 6 mm, iar
cele mai mari au diametrul de 50 mm şi
înălţimea de 50 mm.
Pentru măsurarea vibraţiilor cu precizie
crescută este necesar să se folosească
accelerometre cu sensibilitate mare, cu gamă
mare de frecvenţe şi cu greutate mică.
Trebuie ţinut seama de faptul că
accelerometrele cu sensibilitate mare sunt în
general mai grele.
Alegerea accelerometrelor se face ţinând
seama de următoarele criterii:
• precizia măsurătorilor este afectată de
greutatea crescută a accelerometrului;
• gama de frecvenţă care trebuie măsurată
trebuie să fie compatibilă cu gama de
frecvenţă a accelerometrului;
• gama dinamică a accelerometrului trebuie
să fie adecvată măsurătorilor care vor fi
efectuate; accelerometrele pentru şocuri vor
fi alese din gama pentru niveluri înalte ale
semnalelor, iar accelerometrele sensibile,
pentru niveluri slabe ale semnalelor;
• depăşirea temperaturii maxime de
funcţionare a accelerometrului produce
depolarizarea cristalului piezoelectric, deci
pierderea sensibilităţii;
• funcţionarea corectă a accelerometrelor
este puternic influenţată de factorii de mediu,
ca: umiditate, zgomote acustice, câmpuri
magnetice şi radiaţii intense.

Capitolul.IV.Masurarea turatiilor
Turaţia este o mărime mecanică care indică
numărul de rotaţii efectuate în timp de către
un mobil aflat în mişcare de rotaţie uniformă.
Se notează cu n şi se măsoară în rot/min.

unde: w=viteza
unghiulară

Măsurarea turaţiei este necesară pentru

verificarea modului de funcţionare a
motoarelor electrice, motoarelor cu ardere
internă, maşinilor unelte etc.
Turometrul centrifugal; Măsoară turaţia unui
arbore aflat în mişcare de rotaţie.
În timpul funcţionării apare o forţă
centrifugă
Fc =m*r*w2 unde:m=masa greutăţilor;r=raza
cercului descris de greutăţi;w=viteza
unghiulară de măsurat proporţională cu
turaţia.

Aparatul are un ax 1 ce este antrenat într-o

mişcare de rotaţie datorită cuplării capătului
său liber de arborele a cărui turaţie se
măsoară. Forţa centrifugă determină
deplasarea greutăţilor 3 prin intermediul
pârghiei 4 de pe ax şi totodată duce la
modificarea poziţiei pârghiei 5 aflată în
legătură cu sectorul dinţat 6 angrenat cu
roata dinţată 7 ce deplasează acul indicator 8.
Acesta indică turaţia arborelui.
 Capitolul.V. Masuri de tehnica
securitatii muncii
Protecţia muncii constituie un ansamblu de
activităţi instituţionalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiţii în
desfăşurarea procesului de muncă: apărarea
vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii
salariaţilor şi altor persoane participante la
procesul de muncă.
Normele de protecţie a muncii stabilite prin
prezenţa legii reprezintă un sistem unitar de
măsuri şi aplicabilitate tuturor participanţilor
la procesul de muncă.
Activitatea de protecţie a muncii asigură
aplicarea criteriilor economice pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru
reducerea efortului fizic precum şi mărimi
adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor.
Cheltuielile oferite realizării măsurării de
protecţie a muncii sunt finanţate integral din
costurile de produncţie a persoanelor juridice
finanţate de la bugetul de stat, respectiv din
bugetul local.
Echipamentele tehnice trebuie să
corespundă prevederile din normele,
standardele şi din reglenemtări referitoare la
protecţia muncii şi să nu reprezinte pericol
pentru sănătatea sau viaţa salariaţilor, a
persoanelor aflate în unitate în nteres de
serviciu, sau a altor persoane care se asigure
protecţia muncii potrivit prevederilor din
articolul III.
Echipamentele tehnice din produncţia
internă şi din import trebuie să fie dotate cu
aparatură de măsură şi control al parametrilor
tehnologiei, precum şi de prevenire şi
avertizare a stărilor de pericol.
Echipamentele tehnice pot fi fabricate,
importate, comercializate şi folosite numai
dacă îndeplinesc condiţii de protecţia muncii,
certificate de organele competente potrivit
legii.
Materialele igienico-sanitare se acordă
obligatoriu şi gratuit de către persoane
jurididce şi fizice, persoane care îşi
desfăşoară activitatea în locuri de muncă al
căror specie impune o igienă personală
deosebită.
Categoria de materiale igienico-sanitare,
precum şi locurile de muncă care impun
acordarea acestora se atabilesc pe baza
normelor elaborate de M.S.
 Anexe

Fig.1. tuburile pilÕt

Fig.2. anemometre

Fig.3.tahometru
 Fig.4.vitezometru

Fig.5.accelerometru

Fig.6.turometru centrifugal

Bibliografie
1.Asamblari mecanice - manual pentru clasa
a XI a si a XII ruta progresiva, Autori: Mihaela
Gabriela Ionescu, Ana Olivia, Gabriela Alice
Enache, Sorina Antosica, Maria Manole;
2.Gh. Fratila, Mariana Fratila ,S.
Samoila Automobile. Cunoastere, intretinere
si reparare. Manual pentru scoli profesionale
anii I,II,III;
3. Manolescu, N., Andrian, A., Costinescu, V.,
Manualul inginerului mecanic, Editura
tehnica, Bucuresti, 1976.
4. Organe de masini si mecanisme,Craiova
1993 Autori: Drobota .V;
5. Utilaje si tehnologia meseriei ; manual
scoala profesionala anul II- II autor M.
Poienaru.