M2-Produse artizanale deuz casnic si gospodaresc-clasa XI profesional

Semifabricate folosite la prelucrarea prin aschiere.

Pentru stabilirea unei piese cu forma geometrica bine determinata, marginita de suprafete cu o
anumita netezime si anumite dimensiuni se pleaca de la un semifabricat.
Semifabricatul este o bucata de material sau o piesa bruta care a suferit o serie de prelucrari
mecanice sau termice, dar care necesita in continuare alte prelucrari pentru a deveni o piesa
bruta.
Piesa finita rezulta in urma prelucrarii semifabricatului, cu respectarea tuturor conditiilor impuse
prin desenul de executie ( forma, dimensiuni, calitatea suprafetelor si tolerante).
Semifabricatul supus prelucrarii prin aschiere are una sau mai multe dimensiuni mai mari decât
ale piesei finite.
Surplusul de material care trebuie îndepartat de pe suprafata semifabricatului poarta denumirea
de adaos de prelucrare
Un semifabricat bun are cat mai multe suprafete identice cu cele ale piesei finite, iar adaosul de
prelucrare este redus la minimum. In functie de marimea sa, adaosul de prelucrare se înlatura
prin una sau mai multe treceri.
Pricipalele tipuri de semifabricate folosite la prelucrarea prin aschiere sunt:
-bucati debitate din produse laminate ( bare, pofile, sârme, benzi);
-piese brute obtinute prin turnare
-piese brute forjate liber
-piese brute forjate in matrita
-piese brute obtinute prin presare din pulberi.
Dintre semifabricatele enumerate, unele sunt caracterizate de o precizie ridicata, ca de exemplu
cele matritate, cele presate, si cele turnate ( in special turnate sub presiune).
Alegerea unui anumit tip de semifabricat este legata de seria de
de fabricatie. Semifabricatele sau turnate sau matritate, de exemplu, nu pot fi folosite decât
atunci când numarul pieselor de acelasi fel este mare, justificându-se cheltuielile efectuate cu
punerea la punct a tehnologiilor de sem fabricate.
Intre tipul semifabricatului si materialului din care el este executat exista o legatura directa.
Materialul semifabricatului, respectiv al piesei finite, trebuie sa îndeplineasca doua conditii:
-sa permita prelucrarea primara de obtinere a semifabricatului ( turnare, deformare plastica)
M2-Produse artizanale deuz casnic si gospodaresc-clasa XI profesional

-sa aiba prelucrabilitate prin aschiere cat mai buna.

Prelucrabilitatea prin aschiere, denumita si aschiabilitate, este o proprietate tehnologica ce
caracterizeaza diferitele materiale. Ea poate fi definita ca fiind:
-capacitatea unui materal de a se prelucra prin aschiere in conditii bine determinate ( printr-un
anumit procedeu cu anumite scule, cu sau fara racire,etc.).
Prelucrabilitatea prin aschiere este o notiune relativa, ea depinzând de foarte multi factori cum
sunt:
-caracteristicile materialului prelucrat ( duritate, rezistenta la rupere, structura).
-caractersticile sculelor aschietoare ( tipul sculei, parametri geometrici, materialul din care este
confectionat)
regimul de aschiere folosit.
Cu toate acestea, in practica se obisnuieste sa se considere ca anumite materiale au
prelucrabilitate buna in raport cu altele, fara a se cauta o masura exacta a acestei caracteristici
tehnologice.

Proprietatile metalelor.

Greutatea specifica reprezinta greutatea unitarii de volum si se masoara in daN/ .

Dilatarea termica este proprietatea metalelor de a-si volumul data cu cresterea temperaturii. De
obicei, pentru simplificare, se urmareste sa se masoare numai una din dimensiuni( lungimea
piesei); procentul de crestere a acestei dimensiuni pentru o diferenta de temperatura de 1grad C
se numeste coeficient de dilatare termica liniara. In comparatie cu celelalte materiale, metalele au
coeficienti de dilatare termica ridicati; pentru fier, de exemplu, este de 1,23 grd-1, ceea ce
înseamna ca o bara de fier care la 0 grade C are 1000 mm, la 100 grade C va avea 1001,23 mm.
Conductibilitatea termica este fenomenul de propagare a caldurii in masa unui metal. Unitatea
de masura pentru conductibilitatea termica este (cal/cm s grd). Metalele si, in special, cele
neferoase au o conductibilitate termica buna.
Capacitatea de radiere la temperaturi înalte este propietatea metalelor de a emite radiatii
termice la temperaturi înalte. O parte din aceste radiatii se gasesc in spectrul vizibil, adica devin
radiatii luminoase. Aparitia radiatiilor luminoase, culoarea si intensitatea lor depind de
M2-Produse artizanale deuz casnic si gospodaresc-clasa XI profesional

temperatura, astfel ca se poate practic aprecia temperatura unui metal dupa culoarea pe care o
are.
Conductibilitatea electrica, este proprietatea unui metal de a lasa sa treaca curentul electric,
când la capat se gaseste o diferenta de potential. Coeficientul de conductibilitate electrica este
conductivitatea si se masoara in m/ .
Rezistenta electrica, notiune inversa conductibilitatii electrice este proprietatea metalelor de a se
opune trecerii curentului electric prin masa lor. Rezistenta electrica creste proportional cu
temperatura, proportionalitate care defineste coeficientul de temperatura a rezistentei electrice.
Proprietatile mecanice caracterizeaza comportarea metalelor sub actiunea diferitelor forte
exterioare la care sunt supuse.
Rezistenta, este proprietatea corpurilor de a se opune actiunii fortelor exterioare care tind sa le
deformeze. In calculele tehnice se ia in considerare rezistenta specifica, ca fiind forta care
solicita piesa raportata la suprafata sectiunii in care s-a produs ruperea.
Încercarile de rezistenta se fac pe epruvete confectionate din materialul studiat, având o forma si
dimensiuni standardizate. Dupa felul cum sunt fortele care solicita epruveta, in aceasta pot lua
nastere eforturi de tractiune, compresiune, încovoiere, torsiune, etc.
Duritatea este capacitatea metalului de a se împotrivi la patrunderea in masa sa a unui corp
strain cu duritate superioara. Încercarea duritatii se face prin metode statice sau dinamice.
Rezistenta la oboseala este efortul unitar maxim pe care îl poate suporta un material supus la
oricâte solicitari ciclice fara a se distruge. Aceasta rezistenta depinde de o serie de factori ca:
natura materialului, omogenitatea lui, starea suprafetei, existenta de fisuri sau zgârieturi
superficiale, forme piesei, actiunea agentilor corozivi, etc. Daca o piesa rezista in bune conditii la
un efort static dar se rupe atunci când acest efort se aplica de un numar oarecare de ori, înseamna
ca materialul nu a avut rezistenta la oboseala necesara.
Rezistenta la uzura depinde atât de natura materialului cat si de conditiile de lucru (calitatea
prelucrarii suprafetei, calitatea ungerii, temperatura, interpunerea de impuritati intre suprafetele
conjugate etc)
Pentru marirea rezistentei la uzura a pieselor metalice se iau masuri care vizeaza: imbunatatirea
sistemului.