Probleme ecologice și

siguranța personală
Problema calităţii vieţii nu poate fi examinată separat de problemele ecologice comune
în întreaga lume , deoarece acestea sunt strâns legate nu numai prin deciziile economice, ci
şi sociale şi politice. Prin urmare, indiferent de modelul (formal sau deductiv) construit pe
baza interconexiunii „mediu - calitatea vieţii - sănătatea umană”, acesta ar fi denaturat grav
de instabilitate la nivel naţional şi mondial, ecologic şi politic, de contradicţii între epuizarea
resurselor energetice şi limitarea resurselor economice.
Situaţia socio-ecologică generală din lume este la limită. Acum în lume, 750 milioane de
oameni suferă de foame, 1 225 milioane trăiesc în sărăcie. În ţările în curs de dezvoltare 95%
din populaţie se nasc, trăiesc şi mor în sărăcie, rămânând deoparte de "roadele" progresului
ştiinţific şi tehnologic, iar dreptul de a trăi într-un mediu ecologic curat, sănătos şi în condiţii
de siguranţă este unul din cele mai importante drepturi ale omului.

În societatea modernă creşte nevoia de tehnologii avansate şi aprovizionare cu energie.

Însă numeroasele tehnologii noi, inclusiv energia nucleară, ocupând un loc important în
îmbunătăţirea nivelului de trai în societatea modernă, în acelaşi timp generează riscul
ecologic ridicat şi neobişnuit pentru sănătatea umană şi opoziţia socială şi politică. Ecologia
devine un atu în jocul politic.

Astfel, orice analiză a calităţii vieţii presupune studiul stării mediului înconjurător. Este de
remarcat faptul că protecţia şi dezvoltarea mediului înconjurător şi mediului social nu sunt
doar o condiţie esenţială pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar şi componentul său major.
Această interdependenţă a protecţiei şi dezvoltării mediului înconjurător şi a calităţii vieţii a
devenit evidentă la începutul anilor 1960, atunci când termenul "calitatea vieţii" a fost pentru
prima dată introdus în uz ştiinţific.

Mulţi ecologişti sociali menţionează că calitatea vieţii înseamnă raportul între un individ şi
mediul natural şi social. Calitatea vieţii este adesea definită "ca o totalitate de relaţii care
leagă individul, societatea şi mediul natural, astfel încât fiecare dintre aceste elemente are un
caracter şi necesităţile specifice". Totodată, calitatea mai superioară a vieţii presupune
existenţa atât a calităţii înalte a mediului înconjurător, cât şi un mediu social tolerant şi bine
organizat.

Riscul ecologic include şi probabilitatea apariţiei la o persoană sau la urmaşii săi a unui efect
advers în urma expunerii la pericolele ecologice. Mediul artificial reprezintă cel mai mare risc
pentru om.

La conferinţa reprezentativă la nivel naţional cu genericul "Evaluarea şi gestionarea riscurilor

naturale” care a avut loc la Moscova, pe 26-28.09.2000, a fost recomandat să se aplice
următoarea clasificare şi trei definiţii principale ale riscurilor:
1) pericolul natural - procesul, proprietatea, sau starea anumitor părţi din litosferă, hidrosferă,
atmosferă sau spaţiul cosmic, care reprezintă o ameninţare pentru oameni, obiecte economice
şi mediul înconjurător;

2) riscul natural - măsura probabilă a unui pericol natural corespunzător (o totalitate de

pericole), stabilită pentru un anumit obiect în formă de pierderi potenţiale într-o anumită
perioadă de timp;

3) vulnerabilitatea - o proprietate a unui obiect material de a pierde capacitatea de a îndeplini

funcţiile sale naturale sau definite în dependenţă de impactul procesului periculos..

Trebuie de remarcat că problema "riscul ecologic - sănătatea - calitatea vieţii" se referă la

categoria celor greu de rezolvat. În baza acestui lucru, în opinia noastră, sunt
puse următoarele motive principale:
1. Riscul, inclusiv cel ecologic, este aproape inevitabil în viaţa omului (societăţii). În
acest sens, o importantă problemă de caracter medical şi psihologic este atenuarea
consecinţelor riscului somatic, de radiaţie, chimic, electromagnetic şi alte tipuri de
riscuri prin îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea percepţiei inadecvate de către
populaţie a unui risc tehnogen, inclusiv radioactiv.
2. Îmbunătăţirea nivelului de trai (calitatea vieţii) creează noi riscuri. În viitor, factorii
progresului ştiinţific şi tehnologic pot influenţa omul, mult mai mult decât riscul
radioactiv (chimic, informaţional, etc.).
3. Abordarea filosofică a problemei "calitatea vieţii - sănătatea - risc", ne permite s-o
examinăm şi mai larg. Natura - omul - civilizaţie: contradicţii şi (sau) acord? Oare
natura într-adevăr are nevoie de om, oare omul într-adevăr are nevoie de civilizaţie?
Creând noi tehnologii (deplasându-se în sus pe scara civilizaţiei), omul epuizează
resursele naturale şi degradează mediul înconjurător, creând pentru el o prosperitate
temporară, îmbunătăţind calitatea vieţii. Omul, gândindu-se la ameliorarea vieţii lui, ar
trebui să ştie că rezervele naturale şi resursele de energie nu sunt infinite. Aceasta este
una din principalele contradicţii dintre om şi natură, natura şi civilizaţie. Acordul cu
natura (mediul ecologic) poate fi realizat numai cu nevoile rezonabile.
4. Calitatea vieţii depinde de directiva ideologică şi religioasă a omului, sfera socială,
societate şi stat. Sihastrul, în baza anumitor plante îşi satisface cerinţele minime, numai
ca corpul lui să nu să se despartă de suflet. Religiile orientale indiane pot determina
calitatea vieţii în modul diferit, decât societatea occidentală.