1 - Bolest Durere Cu Cor Paliga PDF

Vladimír Holan
Bolest
Durere
Jurnal poetic:
8 ianuarie 1949 – 4 mai 1955
Bolest
Vladimír Holan
Durere
Redactare: Daniel Voicea
Tehnoredactare: Mariana Radu
Copertă: Luca Emil Cornel
Ilustraţii interior și copertă: Rora Paliga
Titlul original: BOLEST

„Překlad této knihy byl podpořen
Ministerstvem Kultury České Republiky.”
„Traducere apărută cu sprijinul
Ministerului Culturii Republicii Cehe.”
Copyright ©
© 2017 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate

Jurnal poetic:
8 ianuarie 1949 – 4 mai 1955
editurii METEOR PUBLISHING
Contact:
Tel./Fax: 021.222.83.80
E-mail: editura@meteorpress.ro
Distribuţie la:
Tel./Fax: 021.222.83.80
E-mail: carte@meteorpress.ro Traducere din limba cehă
www.meteorpress.ro de Sorin Paliga
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
HOLAN, VLADIMIR
Bolest = Durere : jurnal poetic 8 ianuarie 1949-4 mai 1955 /
Vladimir Holan ; trad.: Sorin Paliga. - Bucureşti :
Meteor Publishing, 2017
ISBN 978-606-910-055-4
I. Paliga, Sorin (trad.)
821.135.1
Disonance jsou tím tvrdší,
čím více se blíží harmonii.
J.S. BACH
Disonanţele sunt cu atât mai dure,

cu cât se apropie de armonie.
J.S. BACH
Památce Josefa Čapka,

Josefa Hory
a Františka Halase
Memoriei lui Josef Čapek,

lui Josef Hora
și lui František Halas
VLADIMÍR HOLAN BOLEST / DURERE
PO LETECH U MAMINKY DUPĂ ANI LA MAMA
To je ta chvíle, kdy oheň v krbu E clipa când trebuie să acoperim

je třeba přikrýt popelem... focul din vatră cu cenuşă...
Udělají to ruce tvé staré matky, Mâinile tale de mamă bătrână fac asta,
ruce, které se třesou, ale ruce, mâini tremurătoare, dar mâini
jejichž třesení je stále ještě mírou al căror tremur sunt încă măsura
ubezpečení... vegherii...
Zkolébán jimi usínáš Legănându-le adormi
a je ti dobře... Obyčej, teplo, slast a klid, fericită... Obiceiuri, căldura, bucuria şi liniştea,
důvěrnost dechu s něčím až rajsky zvířecím, confidenţa răsuflării cu ceva de rai animalic,
to obdarován být i darujícím, fiind dăruit şi celui ce dăruie,
když ztratíš sama sebe: când te pierzi singură:
popírají, že by ti bylo přes čtyřicet. se îndoiesc de anii tăi trecuţi de patruzeci.
A vskutku, zavzlykáš-li k ránu, Şi în adevăr, dacă oftezi în zori,
pak je to jenom proto, este doar fiindcă
že dítě se ze sna nikdy nesměje, ale vždycky jen un copil nu râde nicicând în somn,
pláče... ci doar plânge...
Dítě! Copil!
6 7
I KDYŽ... CHIAR DACĂ...
I když mi, lásko, stále unikáš, Chiar dacă, iubire, mereu fugi
jsi moje ustavičná přítomnost, ó jistě! Eşti prezentul meu statornic, o desigur!
Tak jako vodopád: Aşa precum o cascadă:
i když jej stále opouští voda stále táž, chiar dacă apa, mereu aceeaşi, o părăseşte
on stále zůstává na tomtéž místě ... Pe mai departe rămâne aceluiaşi loc...
8 9
EV A EVA
Marii Tomášové Mariei Tomáš

Bylo to v nové víno... Podzim Era timpul vinului nou... Toamna
oplétal už lahve štípaným proutím înfăşurase sticlele cu un cleşte tăios
a had, ne už na kameni, ale pod vřesem, iar şarpele, nu pe piatră, ci sub iarba neagră,
lehl si na bříško a přikryl se hřbítkem. se târa acoperindu-se cu mormântul.
„Krása ničí lásku, láska krásu!“ řekla mi. „Frumuseţea ucide amorul, amorul
A jako kdysi tamzdejším antickým bohyním frumuseţea!” îmi spuse.
bylo obětováno v počtu lichém, Şi, aşa cum unei zeiţe străvechi a locului
myslila přitom jenom na sebe, îi fusese adusă jertfă în număr impar,
lhostejně si představujíc se gândea doar la sine,
věčnost bez nesmrtelnosti... închipuindu-şi indiferentă
eternitatea fără nemurire...
Byla tak krásná, že kdyby se mne někdo zeptal,
Era atât de frumoasă, încât de m-ar fi întrebat
kudy jsem s ní šel, jistě bych nemluvilo krajinách cineva,
(už proto ne, že jsem cítil všechnu bezmoc slova unde am mers împreună, cu siguranţă nu aş
a že slabikovat mlčení vorbi de acele locuri
mohl by jen déšť padající na trestnici). (şi nu fiindcă simţisem toată neputinţa vorbei
Byla tak krásná, že jsem chtěl iar a silabisi tăcerea
žíti znova, ale docela jinak. ar putea fi doar ploaia căzând peste închisoare).
Byla tak krásná, že na bláznovství mé vášně Era atât de frumoasă, încât am dorit
čekalo ještě celé, celé šílenství... să trăiesc iarăşi, dar cu totul altfel.
Era atât de frumoasă, încât o întreagă nebunie
aştepta demenţa patimii mele...
10 11
SCHŮZKA ÎNTÂLNIRE
Déšť bez stromů... Namoklé seno... Ploaie fără copaci... Fân ud...
Otevření plynu... Gaz deschis...
Oblak smažený na pánvi měsíce... Un nor prăjit în tigaia lunii...
Mžikání... Mžourání... Mizení tvarů... Clipiri... Priviri... Dispariţia formelor...
Divže nezakopli o kolečko na hřbitovní hlínu... De mirare că nu au stricat mormântul
„Máte mne ráda?“ – Ano! cu bicicleta...
„Milujete mne?“ – Ne! „Mă placi?” – Da!
„Mă iubeşti?” – Nu!
12 13
JESKYNĚ SLOV PEȘTERA VORBELOR
Ne beztrestně vstupuje jinoch se světlem Nu fără pedeapsă adolescentul duce lumina

do jeskyně slov... Odvážný, sotva tuší, în peştera vorbelor... Îndrăzneţ, poate presimte
kde se to octl... Mlád, i když trpící, unde se află... Tânăr, chiar suferind,
neví, cože je bolest... Předčasně mistrovský, nu ştie durerea... Dibaci timpuriu,
uprchne, aniž vkročil, dispare fără măcar să intre
a vymluví se na neplnoleté století... apoi acuză secolul incomplet...
Jeskyně slov!... Peştera vorbelor!...

Jen skutečný básník a na vlastní vrub Doar poetul adevărat, pe propria răspundere
v ní prošílí křídla a to, înnebunind îşi pierde acolo aripile,
jak je navracet zemské tíži şi cum să le întoarcă forţei terestre
a neublížit oné, která přitahuje zem... şi să nu rănească pe cea care o atrage
pământul...
Jeskyně slov! Jen skutečný básník
se vrací z jejího mlčení, Peştera vorbelor! Doar poetul adevărat
aby, už stár, nalezl plačící dítě, din tăcerea ei se întoarce,
odložené světem na její práh... pentru ca bătrân să întâlnească un copil
plângând,
aşezat de lume în pragul ei...
14 15
ALE ČAS DAR TIMPUL
„Co je v tvém srdci?“ zeptal se mne život. – Ce ai în inimă? mă întrebă viaţa.

Byla to otázka tak náhlá A fost o întrebare atât de neaşteptată
a tak bez výmluvy, şi atât de fără scăpare
že jsem chtěl říci: Nic! încât am vrut să spun: nimic!
Ale čas (který, stoje u kamenného sloupu, Dar timpul (aşezat lângă stâlpul de piatră,
přinutil druhdy k usednutí celé chrámy) cel care îngenunchease temple întregi)
řekl mi: „Lháři, to místo, îmi spuse: „Mincinosule, doar acest loc,
které ti přeplnily ženy, pe care ţi l-au umplut femeile,
je jenom v pekle stále ještě prázdné!“ e în infern pe mai departe pustiu!”
16 17
TROJÚHELN1K TRIUNGHI
Když si panna lehá na bok, Când fecioara se întinde pe coapse,

převrací nevědomky celý háj. neştiutoare transformă întreaga pădure.
Když si lehá na břicho, Când se întinde pe pântec,

zapomíná na sebe touhou po všech kořenech. uită de sine pătimind pentru toate rădăcinile.
A když si lehá na záda, Şi când se întinde pe spate,

ví, že někdo postavil máj už přímo do komína. ştie că cineva a pus în vatră maialul.
Ten někdo zatím před pintovým džbánem Timp în care acel cineva în faţa ulciorului
hryže rty pod chvilku tužky o vreme muşcă din creion cu buzele
a napíše to... Možná ovšem, şi scrie... Fireşte,
že potom zalepuje obálku poate că apoi va lipi plicul
jen proto, že se stydí za dopis. doar fiindcă se ruşinează de scrisoare.
18 19
JE E
Je takový osud, E astfel soarta,

že co je v něm bez chvění, není pevné. încât ce e fără tremur nu e stabil.
Je taková láska, E astfel dragostea,

že se ti nedostává světa, byť jenom pro krůček. încât nu-ţi ajunge lumea, fie şi pentru un pas.
Je taková rozkoš, E astfel patima,

že se trestáš za umění, když umění je hříchem. încât te pedepseşti pentru artă, când arta e un
păcat.
Je takové mlčení,
že ženská ústa vypadají, jako by stud byl jen E astfel tăcerea,
věcí pohlaví. încât gura femeii arată că sfiala e doar sex.
Jsou takové vlasy, falšované meteorem, E astfel părul falsificat de meteor,

že je to ďábel, který jim dělá pěšinku. încât e diavolul ce face o cărare.
Je taková samota, E astfel singurătatea,

že se jen jedním okem díváš už jen na sůl. încât la drobul de sare priveşti doar cu un ochi.
Je taková zima, E astfel iarna,

že dusíš holuby a hřeješ si tím svoje křídla. încât sugrumi porumbeii, astfel încălzindu-ţi
aripile.
Je taková tíha,
že mezi padajícími jsi už spadlý. E astfel apăsarea,
încât între cei căzând, tu eşti deja căzut.
A je takové ticho,
že je musíš vyslovit: a to ty, právě ty! Şi e o astfel de linişte
încât trebuie să o rosteşti: şi asta tu, tocmai tu!
20 21
SVÍTÁNÍ ZORI
To je ta chvíle, kdy kněz jde na mši E clipa când preotul merge la liturghie
po hřbetě ďábla. pe spinarea diavolului.
To je ta chvíle, kdy těžký kufr svítání E clipa când cufărul greu al zorilor
považuje naši páteř za zdrhovač zip. ne ia măduva spinării drept fermoar.
To je ta chvíle, kdy mrzne a slunce nesvítí, E clipa când îngheaţă şi soarele nu luceşte,
ale náhrobní kámen je přece teplý, dar piatra funerară e totuşi caldă,
neboť se pohybuje. căci se mişcă.
To je ta chvíle, kdy jezero zamrzá od břehů, E clipa când lacul îngheaţă de la mal,
ale člověk od srdce. iar omul de la inimă.
To je ta chvíle, kdy sny nejsou nic E clipa când visele nu sunt altceva
než bleší štípance na Marsyově kůži. decât muşcăturile de păduchi pe pielea lui Marsyas.
To je ta chvíle, kdy stromy, zraněné laní, E clipa când copacii, zgâriaţi de căprioară
čekají, až to slíže. aşteaptă ca ea să-i lingă.
To je ta chvíle, kdy úlomky hodinových slov E clipa când pizda ornicului

sbírá kunda orloje. strânge frânturi din vorbele orelor.
To je ta chvíle, kdy jenom něčí láska E clipa când doar amorul cuiva
se odváží sestoupit do krápníkové jeskyně îndrăzneşte să coboare în peştera cu stalactite a
oněch slz, acelor lacrimi,
jež byly tajně potlačeny a tajně pracovaly. care au fost înăbuşite în secret şi în secret lucrau.
E clipa când trebuie să scrii un poem
To je ta chvíle, kdy musíš napsat báseň
care să spună toate astea altfel, cu totul altfel...
a říci to v ní jinak, docela jinak...
22 23
HAVARIE AVARIE
V mlze, a jako by tam sídlil, je borový les. În ceaţă, ca şi cum acolo ar locui, e o pădure
Nezakrytěji, a tedy blíž de pini.
a jaksi vydán všanc je bukový háj. Neascuns, deci aproape
Nahoře nad lesem i hájem şi oarecum ameninţător este un pâlc de fagi.
jsou oblaka bez ptáků. Deasupra pădurii şi pâlcului
Dole po žárlivé louce sunt nori fără păsări.
vrávorá okřídlený člověk... Jos în câmpia geloasă
Zmýlená platí. colindă un om înaripat...
Rătăcire admisă.
PŘED SILVESTREM
AJUNUL ANULUI NOU
Co asi přinese tento noční vítr?
Bude to déšť, sníh, nebo dopis? Oare ce aduce acest vânt nocturn?
Dopis od koho? Dobrý nebo zlý dopis? Vine ploaia, zăpada ori vreo scrisoare?
De la cine? Bună ori rea?
Vše, i to nejzamlklejší,
stále ještě něco zamlčuje. Totul, chiar şi ce-i mai tăcut,
Ale vše, i to nevýslovné, încă mai amuţeşte ceva.
vyřkne nakonec žárlivost... Dar totul, fie şi nespus,
îşi va rosti la sfârşit gelozia...
24 25
TROUFALOST ÎNDRĂZNEALĂ
Památce Jakuba Demla Memoriei lui Jakub Deml

Toužil jsi už dávno napsat báseň De mult tânjeai după un poem
tak prostou a průzračnou, že by byla atât de simplu şi de clar, încât să fie invizibil,
neviditelná, nimănui de aici supărător, dar poate citit
nikomu na obtíž zde, ale možná čtená de înger!... Şi te gândeai adesea
andělem!... A přemýšlel jsi často, ce ar trebui să cânte un astfel de poem,
o čem by taková báseň měla zpívat, deşi simţi că poate fi orice,
i když cítíš, že o čemkoli, numai că ar trebui să fie atât de simplu
jenomže tak prostě a průzračně, şi de clar,
že by musila být neviditelná... că ar trebui să fie invizibil...
26 27
BÁSNÍK POETUL
Obdarován, cítíval jsi poslání. Înzestrat, simţeai mesajul.

Kéž jsi v něm býval darujícím! O, de-ai fi rămas cel ce dă!
Pomyslíš-li však, že tvoje verše Dar dacă te gândeşti că versurile tale
působily na jiné duše zhoubně au lovit nimicitoare alte suflete
(a ony tak mohly působit, (şi ele aşa au putut lovi
neboť i stud může být stále ještě pýchou), căci şi sfiala poate fi trufie),
pak běda ti! atunci vai ţie!
NENÍ NU ESTE
Není lhostejné, kde právě jsme. Nu este indiferent unde suntem.

Nebezpečně se k sobě blíží Câteva stele se apropie de sine
některé hvězdy. Také zde dole în nesiguranţă. Tot astfel aici jos
dochází k násilnému odloučení milenců se ajunge la despărţirea brutală a îndrăgostiţilor
jen proto, aby se čas zrychlil doar pentru a accelera timpul
o tlukot jejich srdcí. de bătaia inimii lor.
Jen prostí lidé nehledají štěstí... Doar oamenii simpli nu caută fericirea...
28 29
ZA NESPAVOSTI NESOMN
Byl jsem sám, naprosto sám, Eram singur, cu totul singur,

i noční spaní odešlo mi... iar somnul mi-a fugit...
Pojednou uslyšel jsem ne snad slova, ale zvuky, Atunci am auzit nu vorbe, ci zgomote,
a zvuky vždy tak na tři vzdechy zgomote mereu cu trei oftaturi
jako vítr a mouku... ca vântul şi pulberea...
„Co to může být? Nemám kdy čekat!“ – Ce poate fi? Nu pot aştepta!
šeptal jsem, a podebrav své vlasy vínem, am şoptit şi, apucându-mi părul cu vin,
vstal jsem a šátral naze, m-am ridicat şi am bâjbâit gol
aby o něco později černá teplota mé ruky pentru ca mai târziu căldura neagră a mâinii
otevřela skříň... Moli tam hýbali šatem... mele
să deschidă dulapul... Moliile mişcau
Jsem smrtelnější než mé tělo... îmbrăcămintea...
Sunt mai muritor decât trupul meu...
30 31
V KRUTÉM ROCE ANUL CEL CRUD
„Jak nebýt?“ ptal se mne dnes přítel, – Cum să nu fii? mă întreabă azi un amic,
„jak nebýt, aniž jsi ublížil cum să nu fii, fără să răneşti pe cineva
matce, ženě, dítěti?“ pe mamă, pe soţie, pe copil?
Hvězdáři říkají, že to byla katastrofa, Astronomii spun că a fost o catastrofă,

která dala vznik naší Zemi. iar aceasta a făcut să apară Pământul.
Život na ní je opravdu úděsný. Viaţa aici este cu adevărat îngrozitoare.
Je to ďábel, který dělí Diavolul este cel ce împarte
a dává potom dohromady iar apoi adună
světské doufání v tento svět... speranţa lumii în lume...
Ovšem, vždyť i kříž Pána Krista Fireşte, doar şi crucea lui Iisus Cristos
byla vlastně šibenice... era, de fapt, o spânzurătoare...
32 33
ZA SVÍTÁNÍ ÎN ZORI
Ano, už svítá... Je to špinavé prádlo Se luminează, da... Sunt veşminte murdare

na vykoupaném těle krasavice... , pe trupul îmbăiat al frumoasei...
Dotknout se, ach, jen dotknouti se, S-o atingi, ah, doar s-o atingi,
ale od ničeho není už ani sen! dar nici în vis nu este!
Také ty se marně namáháš tam shora vzhůru, Iar tu zadarnic te năpusteşti tot mai sus,
neboť kdo sestoupil do poézie, căci cine a păşit în lumea poeziei,
už nevystoupí... nu se mai întoarce...
DCEŘI P.B. FIICEI P.B.
Jen ses objevila, a už jsi darovala! Doar ai apărut şi ai şi dăruit!

Proč tedy nechceš být tou, kterou jsi? Atunci de ce nu vrei să fii cine eşti?
Proč se chceš ještě mučit poezií, De ce vrei încă să te chinui cu poezia,
abys byla o trochu dýl, než budeš? ca să fii un pic mai departe decât vei fi?
34 35
SLZA LACRIMĂ
Není jediné lidské slzy, Nu este nicio lacrimă omenească

která by současně nestékala ce nu curge şi
po tváři Panny Marie. pe chipul Fecioarei Maria.
Není jediné lidské slzy, Nu este nicio lacrimă omenească

kterou by současně neplakal pe care să nu o plângă
anděl strážce. îngerul păzitor.
Ale není jediné lidské slzy, Dar nu este nicio lacrimă omenească
kterou bys současně nenalezl pe care să nu o găseşti
v očích hada... în ochii şarpelui...
36 37
EVROPA EUROPA
Všechny žaláře světa jsou postaveny z kamenů, Toate închisorile lumii sunt construite din
které dopadaly na Ježíše. pietrele
care au căzut pe Iisus.
A dělají to dál ruce peněžité,
takže nemohou dáti ani almužnu. Fac asta şi azi mâinile plătite,
aşadar nu pot da nici măcar de pomană.
Dál tedy roste žalář za žalářem
a skoro všichni už jsme v nich uvězněni Pe mai departe răsar închisori după închisori
noi toţi fiind acolo închişi.
a hynem v nich, jako by si sám Bůh přál,
aby byl v nás teprve bez nás... Şi pierim acolo, că şi însuşi Dumnezeu
şi-ar dori să fie în noi fără noi...
38 39
SETKÁNÍ VE ZDVIŽI ÎNTÂLNIRE ÎN LIFT
Vstoupili jsme do kabiny a byli tam sami dva. Am intrat în cabină şi am fost singuri.
Pohlédli jsme na sebe a už jsme nedělali nic Ne-am privit şi nimic
jiného. altceva.
Dva životy, okamžik, úplnost, blaženství... Două vieţi, o clipă, plinătate, nebunie...
V pátém patře vystoupila a já, který jel dál, La etajul cinci a coborât, iar eu, urcând,
jsem pochopil, že už ji nikdy nespatřím, am înţeles că n-am s-o mai văd vreodată,
že je to setkání jednou provždy a už nikdy víc, că această întâlnire va fi pentru totdeauna şi
že i kdybych šel za ní, šel bych za ní jako nimic mai mult,
mrtvý, iar dacă aş merge după ea, aş păşi ca un mort,
a že i kdyby se ona vrátila ke mně, şi chiar dacă ea s-ar întoarce spre mine,
vrátila by se už leda z onoho světa. s-ar întoarce din lumea cealaltă.
40 41
HLUBOKO V NOCI ADÂNC ÎN NOAPTE
Jaroslavu Seifertovi Lui Jaroslav Seifert

„Jak nebýt!“ ptáš se a dokonce to vyslovíš... – Cum să nu fii! te întrebi şi până la urmă
To strom anebo kámen mlčí, rosteşti...
ač oba jsou ze slova, a tedy němé, Acestea sunt ascunse de copac ori de piatră,
pokud je slovo zděšeno tím, co se z něho stalo... căci sunt doar vorbe şi deci mute,
Ale jména dosud mají. Jména: borovice, precum e îngrozit cuvântul de ce s-a întâmplat
babyka, osika... A jména: živec, cu el...
čedič, znělec, láska... Krásná jména, Şi deja au nume. Nume: pin,
jenomže zděšená tím, co se z nich stalo... arţar, plop... Şi nume: vieţuitoare,
bazalt, fonolit, iubire... Nume frumoase,
dar îngrozite de ce s-a petrecut cu ele...
42 43
PŘEDJAŘÍ PRIMĂVARĂ
Světlo je v nižším stavu mraků. Lumina e în starea inferioară a norilor.

Sníh už slézá. Neaua de-acum dispare.
Vzduch se načesává na vrbách. Aerul se răsfiră în sălcii.
Země vzpomíná. Prameny tuší. Pământul îşi aminteşte. Izvoarele presimt.
Pro lásku k životu i vrána Cu dragoste de viaţă şi cioara
přeletí bez zvuku zboară fără zgomot
a také semeno je bez slova... iar sămânţa e fără cuvânt...
Ale ne vše, co mlčí, je němé. Dar nu tot ce tace e mut.

Velice tichá je jeskyně po krajině levice. Foarte tăcută e peştera pe tărâmul stâng.
A naplní-li se zakrátko vojáky, Iar dacă se umple curând de soldaţi,
způsobí to nějaký mluvka. aceasta e din cauza vreunui vorbăreţ.
Homér před pošvou trójské hřebice... Homer în faţa vaginului iepei de la Troia...
44 45
O ŽNÍCH SECERIȘ
Když jsem tě dnes za úpalu viděl klečet Astăzi când te-am văzut sub arşiţă
na snopě în snop
a stahovat povříslo v uzel, punându-ţi o mână de fân sub ceafă,
tebe, zlatou na zlatě pe tine, bălaie în bălai
a milující patrně támhletoho chlapce, şi iubind acolo pe acel băiat,
který se co chvíli po tobě otáčel – care într-o clipă s-a întors după tine –
musil jsem myslit na tu, kterou miluji m-am gândit la cea pe care o iubesc
a která nemiluje mne, şi care nu mă iubeşte,
na tu, která noc co noc leží la cea care noapte de noapte stă
bílá v bílém a nepotřebuje albă în alb şi nu are nevoie
ani sebe... nici de sine...
Ona, jedna z tisícerých diváků Ea, între miile de spectatori

při popravách... la execuţie...
46 47
DŮM CASĂ
Není to nápadný dům, i když je trochu tlustý, Nu este o casă ciudată, deşi grasă,
jak jej vrabci vysekali z libové zeleně... aşa cum au lăsat-o vrăbiile din iarbă slabă...
Neprotiví se okolí a také jeho jedno otevřené Nu se opune împrejurimii şi astfel unica
okno fereastră deschisă
je jenom vdechnutím a vydechnutím e doar inspiraţia şi expiraţia
a také jeho dveře jsou vskutku jenom vstupem. iar uşa este doar o intrare.
Řekl bys: jas a mír a klid a život... Ai zice: lumină şi pace şi linişte şi viaţă...
A přece v něm bydlí ten, Dar aici stă cel

který zabil muže, aby zachránil ženu, care a ucis un bărbat pentru a apăra o femeie,
ale také ten, který, aby zachránil sebe, şi cel care pentru a se apăra
začal pak zabíjet muže i ženy... a început să ucidă bărbaţi şi femei...
48 49
JEDNOHO RÁNA ÎNTR-O DIMINEAŢĂ
Jednoho rána, když jsi otevřel dveře, Într-o dimineaţă, deschizând uşa
našel jsi na prahu plesové střevíčky. ai găsit în prag pantofii de bal.
Byly k zulíbání a hned jsi je taky zlíbal Trebuiau sărutaţi şi îndată i-ai sărutat
a po letech měl zase jednou radost, iar după ani eşti din nou bucuros,
všechny tvé dávno potlačené slzy toate lacrimile înăbuşite atunci
stoupaly až k úsměvu, s-au transformat în zâmbet,
pak ses smál a z té duše zpíval apoi în râs şi ai cântat din suflet
v mladém tichu... în tăcerea proaspătă...
A neptal ses, která krasavice Şi nu te-ai întrebat, care frumoasă
ty střevíčky tam na práh položila. a pus în prag acei pantofi.
A nikdy jsi to nezvěděl, Şi nicicând nu ai aflat,
však z oné blahé chvíle dar din acea clipă slăvită
mnohdy ještě žĳeš... încă trăieşti...
50 51
LOT SMILNÍ SE SVÝMI DCERAMI LOT PĂCĂTUIND CU FIICELE SALE
Už když, prchajíce ze Sodomy, vyrazili Pe când plecau din Sodoma ieşind prin poarta
vaječnou branou, ovoidală,
cítili: otec proud a dcery svoje delty... simţeau: tatăl şuvoi, iar fiicele deltele sale...
Po hodině útěku se Lot zastavil a ohlédl se: După o oră de fugă, Lot se opri şi privi în jur:
město za ním (i když ještě zvonilo k šturmu oraşul departe (deşi se auzea încă zgomotul
velkým zvonem) teribil al distrugerii)
nebylo už nic než upálený oheň a utopená nu rămăsese nimic altceva decât focul arzând
voda... şi apa clocotind...
Nebylo tedy věru proč přesednout z bosých Adevărat spun că nu era rost să schimbi caii
koní na oslíky, nepotcoviţi cu măgarii,
a tak zůstali v nejbližší jeskyni na vdechnutí a aşadar rămaseră în peştera cea mai apropiară
vydechnutí. să răsufle.
Později v ní rozdělali oheň a hovořili... Mai târziu au aprins focul, apoi şi-au vorbit...
A zatímco on nechápal, Şi pe când el nu pricepea
že i mezi očima je prostor, că şi între ochi există spaţiu,
ty dvě svíraly před ním opilé víno svých cele două şi-au săltat vinul beţiei în
lůn tak, pântecele lor,
že je odzátkoval pátým palcem... că el le-a desfăcut cu al cincilea deget...
I hřích světce může být proroctvím. Şi păcatul unui sfânt poate fi profeţie.
52 53
A ZASE ȘI IAR
Vždycky když Kleopatra měla projít pustinou, Totdeauna când Cleopatra traversa pustiul,
poručila tam postavit mužské pylóny. poruncea să se aşeze acolo coloane bărbăteşti.
Když procházela lukami, Când se plimba prin câmpie,
vzývala Heketu, bohyni-žábu, o chema pe Heketa, zeiţa-broască,
která chránila rodičky. ce priveghea naşterile.
Ale když se plavila po řece, Dar când se spăla în râu,
drážděna prsními bradavkami do vzpomínky ispitită de sfârcurile ţâţelor în amintirea
stehen, şoldurilor,
chápala, že loď z obrazů není obrazná loď. înţelegea că o barcă de simboluri nu este o
barcă simbolică.
To jenom poetické ničí poézii...
Căci doar poeticul ucide poezia...
54 55
PODZIM I TOAMNĂ I
Lovci, kteří by teď padli na milence, Vânătorii, care acum ar năvăli asupra
oslepli by přílišnou blízkostí. îndrăgostiţilor,
Také zabít hada byl by hřích, ar orbi de prea marea apropiere.
neboť není vidět mrtvou ženu. Tot aşa este păcat să ucizi un şarpe,
Ačkoli vzduch má z kopce na barvy, căci nu se zăreşte femeia moartă.
nejméně žlutá je žluť sama. Deşi aerul de pe deal bate în culori
cel mai puţin galben e galbenul însuşi.
Důvěrná průzračnost. Hranaté zapomínání.
Krychle naplněná pamětí koule. Claritate intimă. Uitare crenelată.
Komupak by se nezastesklo po nějaké Cubul plin de amintirea sferei.
zřícenině? Cui nu i-ar fi dor de ruine?
56 57
VZPOMÍNKA I AMINTIRE I
Slunce zacházelo, padajíc na hnůj, Soarele a dispărut, căzând peste gunoi,

jako kancelářská lampa, precum o veioză,
která před zhasnutím ozařuje ještě také care – înainte de stingere – încă luminează
ubohý akát dole v ulici... un salcâm prăpădit jos în stradă...
U kašny městečka stála dívka. Lângă fântâna oraşului stătea o fată.
Byla krásná. Dal jsem se s ní do hovoru. Frumoasă. Şi am stat de vorbă.
Zdála se být až vděčná, každé mé slovo Era parcă recunoscătoare, fiecare vorbă a mea
bylo jí pohnutkou, aby nebyla jen z o emoţiona, ca să nu fie doar de pe
této země, acest pământ,
nevěděla nic, že i nahota nu ştia nimic, că şi goliciunea
může být stále ještě tak oblečena, poate fi astfel îmbrăcată,
že ji obnaží jen šaty, încât o despoaie doar veşmintele,
smála se, hrála si s prstýnkem a trochu kašlala. râdea, jucându-se cu inelul şi tuşea uşor.
A jsouc všedností tak tajemnou, že jí už nebylo, Iar banalul fiind aşa de secret încât nu îi era,
musila být políbena, aby byla ještě tajemnější. trebuia sărutată, pentru a fi încă şi mai secret.
Ale když jsem se jí potom zeptal Dar când apoi am întrebat-o
na cestu do nejbližší vsi, de drumul spre cel mai apropiat sat,
ukázala mi falešný směr... mi-a arătat unul fals...
Opravdu: přítomnost není jen În adevăr: prezenţa nu este doar

přítomný čas! timpul prezent!
58 59
TEST I TEST I
Doufání v člověka, i když sebenadšenější, Speranţa în om, chiar autoentuziastă,
uvrhlo mne nakonec în cele din urmă m-a aruncat
pod moc jen a jen lidskou, sub dominaţia exclusiv omenească,
a tedy v tu bez Boha... Musím tedy být deci fără Dumnezeu... Trebuia deci să fiu
a už jsem trestán,
şi deja sunt pedepsit,
tím spíš, že jsem snad mýlil i jiné duše...
mai ales că poate am înşelat şi alte suflete...
Mučivě klíčí v mém srdci Chinuitor îmi încolţeşte în inimă
výčitka za výčitkou. reproş după reproş.
Had ironie kmitá jazýčkem, Şarpele ironiei mişcă limba,
nestejně stejný při svém uštknutí. nesimilar similar muşcând.
Ale bolest je přesná. Dar durerea este precisă.
Měl-li jsem kdysi i radost ze zla, Dacă vreodată m-am bucurat de rău,
děsím se dnes vraždění tak častého, astăzi adesea mă înspăimânt de ucidere,
že už je neviditelné! încât este invizibilă!
Měl-li jsem kdysi hrůzu ze zvyku, Dacă vreodată m-am temut de obiceiuri,
pak zúmyslně vynechávám všechno dneska atunci astăzi intenţionat ignor cele văzute,
zřené, încât libertatea să facă loc
aby svoboda měla jednou místo pro to, celor îndesate de speranţă...
co tam vkládá naděje...
– Aureşte-ţi mâna! i-am spus disperării,
„Pozlat si ruku!“ řekl jsem zoufalství,
iar de părul roşcat târăşte încoace
„a za zrzavé vlasy přivleč sem
hudbu a víno, i kdyby šlo o únik!“... muzica şi vinul, chiar de-ar fi vorba de fugă!...
Ale Leibniz se mýlil... Ani opilství Şi Leibniz s-a înşelat... Nici beţia
není dobrovolné... nu e voluntară...
Jak tedy žít? jak žít, Cum să trăieşti? Cum să trăiesc
když už zde sotva dýchám, dacă abia mai respir
zatímco mou smrt ani nenapadne iar morţii mele nici nu-i trece prin gând
podívat se do kalendáře?!... să se uite în calendar?!...
Aby se klamala, stačí jí milovat... Ca s-o dezamăgeşti trebuie iubită...
60 61
SNÍH
NINSOARE
Sníh začal padat o půlnoci. A je věru pravda,
že se nejlíp sedí v kuchyni, Ninsoare la miez de noapte. Adevărat,
i kdyby to byla kuchyně nespavosti. e atât de bine în bucătărie,
Je lam teplo, vaříš si něco, pĳeš víno chiar dacă e bucătăria nesomnului.
a hledíš oknem do důvěrné věčnosti. E cald, încălzeşti ceva, bei vin
Co by ses trápil, zda narození a smrt jsou şi priveşti prin geam la intima eternitate.
jenom body, Cât ai suferi, dacă naşterea şi moartea ar fi
když přece život není přímka. doar puncte,
Co by ses mučil pohledem do kalendáře dar viaţa este totuşi o linie.
a staral se, kolik je ve hře. Cât te-ai chinui privind în calendar
A co bys doznával, že nemáš îngrijorat de câţi sunt în piesă.
na střevíčky pro Saskii. Iar de ai recunoaşte că nu ai
A pročpak by ses holedbal, nici măcar pentru pantofii Saskiei?
že trpíš víc než jiní. Şi de ce să strigi
că suferi mai mult decât alţii.
I kdyby na zemi nebylo ticha,
to sněžení je už vysnilo. Iar dacă pe pământ nu ar fi linişte,
Jsi sám, Co nejmíň gest. Nic na odiv. această ninsoare ar fi visat-o.
Eşti singur. Cel mai mic gest. Nimic de arătat.
62 63
ÚSVIT I ZORI
Oldřichu Králíkovi Lui Oldřich Králík

To je ta hodina, Este ora
kdy vzpoura andělů când revolta îngerilor
má víru bez lásky. are credinţă fără iubire.

kdy vědec, který by měl i jenom cit, când înţeleptul, care are doar sentiment,
stále ještě nevěří. încă nu crede.

kdy i modlitba za zemřelé básníky când şi rugăciunea pentru poeţii morţi
vyzní naprázdno, neboť oni jsou už za obrazem. sună gol, căci sunt de-acum în spatele imaginii.

kdy všednost je tak tajemná, când banalul este atât de secret
že už jí není. încât nu este.

kdy ty, ještě živý, neunikneš când tu, încă viu, nu dispari
ani tajným vchodem, ani pod jiným jménem... nici prin intrarea secretă, nici sub alt nume...
64 65
JAK? CUM?
Jak žít? Jak být prostý a být doslovný? Cum să trăieşti? Cum să fii simplu şi precis?
Vždycky jsem hledal slovo, Mereu am căutat cuvântul
které bylo vysloveno jen jednou, rostit doar o dată
ba slovo, které dosud nebylo vysloveno vůbec. chiar cuvântul încă nerostit.
Měl jsem hledat slova všední. A trebuit să caut cuvinte banale.
I k neposvěcenému vínu nelze Vinului nesfinţit
už nic přimísit... nu i se poate adăuga nimic...
UŽ ZASE ȘI IAR
I když mým veršům mnohdy nerozuměl Chiar dacă versurile mele-s de neînţeles chiar
ani přítel unui prieten
(jakože jsou bytosti, které nemohou zabít, (precum fiinţele care nu pot ucide
i kdyby chtěly), deşi vor),
i když jsem si už zoufal, naprosto opuštěný chiar dacă eram disperat şi părăsit
(jakože jsou některé sochy, které se zděsily (precum statuile care, îngrozindu-se
lidských hříchů tak, že zdřevěněly), de păcatele omeneşti, au înlemnit),
i když se mi nabízela už jen sebevražda, chiar dacă mi s-a oferit doar sinuciderea,
já vždycky ještě cítil ono: stát se ničím, mereu am simţit: să fii nimic
ale zničit i to nic! dar să nimicesc şi acest nimic!
Už jsem zas miloval... Şi iar am iubit...
66 67
CO ASI ČTLA? OARE CE CITEA?
Co asi čtla ta dívka s knihou v tramvaji? Oare ce citea fata aceea în tramvai?
Jsouc mimo čas a podobu i jméno, Fiind în afara timpului, chipului şi numelui,
měla už jenom cit a ten se chvěl tak vroucně, avea doar sentimentul care vibra atât
že kdyby měla promluvit, spílala by, de ardent,
a kdyby měla vzhlédnout, spatřila by încât de ar fi vorbit, ar fi ocărât,
leda vzpouru a pád andělů... iar de ar fi privit, ar fi zărit
poate revolta şi căderea îngerilor...
Kdo sestoupil do poézie,
už nevystoupí... Cine a păşit în lumea poeziei
nu se mai întoarce...
68 69
KDYŽ PRŠÍ V NEDĚLI... CÂND PLOUĂ DUMINICA...
Když prší v neděli a když jsi sám, naprosto Când plouă duminica şi eşti singur, absolut
sám, singur,
otevřen všemu, ale když nepřichází ani zloděj deschis tuturor, dar când nu vine niciun ucigaş
a nezaťuká ani opilec či nepřítel, şi nu te caută niciun beţiv, nici vreun amic,
když prší v neděli a ty jsi opuštěn când plouă duminica şi tu eşti părăsit
a nechápeš, jak žíti bez těla şi nu pricepi cum să trăieşti fără corp
a jak nebýt, když máš tělo, şi cum să nu fii dacă ai corp,
když prší v neděli a když sám jsi všechen svůj, când plouă duminica şi când eşti cu totul al tău,
nečekej ani hovor se sebou! nu aştepta nici măcar o vorbă cu tine!
Tehdy je jenom anděl, který zná, jen co je Atunci este doar îngerul care ştie numai ce
nad ním, este deasupra lui,
tehdy je jenom ďábel, který zná, jen este doar diavolul care ştie numai
co je pod ním! ce este sub el!
Kniha v držení, báseň v upouštění... Să ţii o carte, să părăseşti un poem...
70 71
UMÍRAJÍCÍ BÁSNÍK POETUL MURIND
Ruka s nehty obarvenými mojí krví Mâna cu unghiile colorate de sângele meu
drží v dlani kámen vašeho srdce. ţine în palmă piatra inimii voastre.
Komu ten dar, když to není léčivý bezoár? Cui darul acesta dacă nu este bezoarul lecuitor?
A čí je ta ruka, těžce pralehounká? Şi a cui este mâna aceasta, greu străuşoară?
Jen tuším... Vždycky jsem jen tušíval Doar presim... Mereu am presimţit
a také myšlenka byla jen obraz şi gândul a fost doar imagine
a cit jen podobenství... Ovšemže byl iar sentimentul doar parabolă... Fireşte aici
tu také proud, a fost torentul
stále však ještě bez hladiny... Za cenu života statornic deşi încă fără suprafaţă... Cu preţul
jsem chránil svobodu, já toužíval a žasl, vieţii
a i když jsem snad míval vidění bez zjevení, am apărat libertatea, am dorit şi m-am
byl jsem tak věrný, že jsem se stal svědkem... minunat,
şi când poate am avut vedenie fără revelaţie,
am fost atât de credincios, încât am devenit
martor...
72 73
KLEKÁNICE STAFIA VECERNIEI
„Bříza v lese ošlehává podrost a dusí buřeň,“ – În pădure mesteacănul nimiceşte tufişul şi
řekl hajný. înăbuşe buruiana,
„Ve vodě je tomu stejně! spuse pădurarul.
Tam okoun je taky plevelná ryba,“ – În apă asemeni!
řekl baštýř. Bibanul este un peşte buruienos,
adăugă pescarul.
Ještě že šla za chvíli kolem klekánice!
Oba zmlkli a všechno zase mohlo milovat Şi peste o clipă mergea prin jur stafia vecerniei!
všechny stromy a všechny ryby Amândoi au tăcut şi totul putea iar iubi
z pradávné známosti... toţi copacii şi toţi peştii
din cunoaşterea străveche...
74 75
PO SVATÉM MARTINĚ I DUPĂ SF. MARTIN I
Hned při úsvitu napadl první sníh. Chiar în zori a căzut prima ninsoare.
Cudný a mladý, Castă şi proaspătă,
jak bývá jenom slib a přípověď cum rămâne doar juruinţă şi promisiune
a jenom přízrak, který svědčí netrvalé kráse... şi doar nălucă ce arată frumuseţea trecătoare...
Ale ještě než si smrtelníci Dacă încă înainte ca muritorii
při pohledu na jeho přítomnost uitându-se la prezenţa ei
přiznali, byť i jen poloočima, să afle, fie şi cu ochi întredeschişi,
opojivý stesk a touhyplnou trýzeň: dorinţa înnebunitoare şi neliniştea pătimaşă:
země si pospíšila se svou žízní a on začal tát... pământul şi-a îndemnat setea şi a început
Ale ještě než se tak stalo, să se topească...
pochopil jsi podle několika stop, Dar până să se întâmple asta,
že někdo kráčí a jiný jenom šlape... ai priceput după câteva urme,
că cineva merge, iar altul doar păşeşte...
76 77
KTERÁKOLI NOC A ZVLÁŠTĚ ORICE NOAPTE ȘI MAI ALES

PŘED ÚSVITEM ÎNAINTEA RĂSĂRITULUI
Co lidí nemůže spát! Câţi oameni nu pot dormi!

Co jich pospíchá od sebe Câţi se grăbesc de la sine
jako kůň, který jde kolem porážky! ca un cal învârtindu-se în jurul morţii!
A co se jich třese děsem! Şi cât tremură de spaimă!
Došlápnutí všech kostí šustivě naléhá na útěk, Mersul tuturor oaselor îndeamnă foşnitor la fugă,
unikavou duši syčivě opouští smyslnost senzualitatea îndepărtează tăcut sufletul fugar
a také výčitky prchají do nevidění. iar reproşurile se volatilizează în nevăzut.
Numai că tocmai acolo sunt oglinzile...

Jenomže právě tam jsou zrcadla...
78 79
JSOU SUNT
Jsou věci skryté sobě samým. Sunt lucruri ascunse lor însele.
Už tedy skoro lidské, De-acum cele omeneşti,
mohly by v nás zjevit sebe s-ar putea ivi în noi
a úsměvně nás všemu odhalit. zâmbind dezvăluindu-ne întru totul.
Ale naše nevědomí je čím dál vzácnější. Dar neştiinţa noastră este mult mai aleasă.
To u zvířat je teplej... În lumea animalelor e mai cald...
80 81
ONA EA
Mnoho je přĳít, ale čekat je víc. E mult de sosit, încă mai mult de aşteptat.
A ona umí čekat. Hroby Dar ea ştie aştepta. Mormintele
jí nejsou víc než puchýře od kopřiv nu-i sunt decât băşici de urzică
na zádech země-sebemrskačky... pe spinarea pământului de sine însemnat...
Ač nejmilejší je jí prostá hrouda Dar cel mai drag îi este lutul simplu
a k nenávisti jsou jí pomníky a macešky, urând mormintele şi viorelele,
ráda se skrývá za kmeny sešlých stromů. ascunzându-se bucuroasă după rădăcinile
To potom (i kdyby měla předkládat jen voskové copacilor trecuţi.
ovoce) Apoi (chiar dacă ar creşte doar legume de
vítá už v zahradě ty, které pozvala v dům... ceară)
salută în grădină pe cei ce i-a chemat în casă...
82 83
BEZ NÁZVU I FĂRĂ TITLU I
Zlo musí. Které nikoli, to také, Răul trebuie. Şi cel deloc, de asemeni,
i když to srdce stále zadupává... chiar dacă inima îl apasă mereu...
Co potom s užším vystupňováním krve, Şi apoi ce-i cu înteţirea îngustă a sângelui,
která vrhá stín osudu na náhodu? ce aruncă întâmplării umbra soartei?
Co s půlkou člověka na těle poloboha? Dar cu jumătatea omului pe trupul
semizeului?
84 85
ANO? DA?
I ten, kdo by býval umřel v lásce Şi cel care ar fi murit întru iubire
při vzkříšení Pána Krista, la crucificarea Domnului nostru Iisus,
neulehčil by svojí matce nu ar fi uşurat-o pe mama sa
ani půldechem... Strast kráčí s životem nici pe jumate... Suferinţa păşeşte odată cu viaţa
jako umění proti přírodě... precum arta împotriva naturii...
Co kdysi růže vyhoupala, Ceea ce sălta odată roza,
to zakope nos mrtvého... acoperă acum nasul mortului...
A vzpomínky jsou tu jenom proto, Amintirile sunt aici doar fiindcă

že čas byl znevážen... timpul a fost profanat...
86 87
OBA AMÂNDOI
I hříšný kněz je kněz... Şi preotul păcătos e preot...

Ale básník má prý Dar poetul trebuie
umříti v mládí a nepoznat vůbec să moară de tânăr fără a cunoaşte
ani první políbení nici primul sărut
a být vlastně hozen k podupání slavíkům... apoi să fie aruncat paşilor de privighetoare...
Kdoví! je noc a vítr srostlý s deštěm Cine ştie! E noapte şi vântul unit cu ploaia
žene a mokří někde poartă şi udă undeva,
na polní cestě dva starce. la jumătatea drumului, doi bătrâni.
Aby tak nakonec potkali oba Pentru ca mai apoi amândoi să întâlnească
slepého koně! un cal orb!
88 89
HOŘE TRISTEŢE
Že prý je hoře němé... Se spune că tristeţea e mută...

A přece většina i nesdílných Şi totuşi, mai tot ce este neîmpărtăşit,
louží se svěřil, požalovat si, touží reptat. tânjeşte după sinceritate, după mărturisire,
Naslouchal jsi jim, trpěl s nimi, după vorbe.
ale abys přitom stále uctíval tajemství: Le-ai ascultat, ai suferit cu ele,
čekal jsi na vnuknutí, dar pentru a preamări mereu tăcerea:
jež bývá přesné, nikdy doslovné... ai aşteptat inspiraţia,
ce există precisă, nicicând întocmai...
Věrný, nemohl jsi být osobní...
Však jsi taky nikdy nevyzradil Credincios, nu ai putut fi personal...
city těch, kdož o nich mlčel... Nici nu ai dezvălui vreodată
sentimentele celor ce au tăcut întru acestea...
90 91
ÚPATNICE PARABOLY BAZA PARABOLEI
Ty, možná první podkoní ve stájích Pegasa Tu, poate chiar primul grăjdar al lui Pegasos
a později ten, který už svou bytost apoi cel care şi-a înălţat sinele
zvyšoval pádem lyrid na samu vznešenost –: prin căderea lirei întru grandoare –:
jak těžce doptáváš se nyní jádra, ce greu întrebi acum nucleul,

i když ti všechno domlouvá, deşi totul te lămureşte
aby ses prostě vrátil třeba k nádražním să revii de pildă la vrăbiile
vrabcům din gară
a pocítil konečně svoji ubohou tvář, să simţi în sfârşit faţa chinuită,
tu tvář s maskou už jen v ruce! faţa cu masca doar în mână!
92 93
ONA, ČILI I SLUNCE SE NĚKDY EA, CĂCI ȘI SOARELE SE DIVIDE

DVOJÍ A UKAZUJE TAM, UNEORI ȘI ARATĂ ÎNTR-ACOLO
KDE HO NENÍ UNDE EL NU ESTE
Libuši Widermannové Pentru Libuše Widermann

Je to stále ona, stále přítomná! Este mereu ea, mereu prezentă!
Ale také kůň, nakrmený ječmenem Dar şi calul, hrănit cu orz
nalezeným v cihlách pyramid, şi întins peste ţiglele piramidelor,
je stále na obzoru, stále týž, este încă la orizont, mereu acelaşi,
jenomže stále bez jezdce... dar mereu fără călăreţ...
Vidím ji všechnu vycouvlou k zeleni v tragédii, O văd întreagă retrăgându-se spre verdele
zatímco zvadlá větev se škrabe za uchem větru tragediei,
a zatímco nějaký vodní pták pe când ramura ofilită se scarpină după
se vysmívá jejím slzám... urechea vântului
şi pe când o pasăre de apă
zâmbeşte la lacrimile ei...
94 95
PODZIM VE VŠENORECH TOAMNĂ LA VŠENORY
Mlha... Les topí zelenou chvojí... Ceaţă... Pădurea topeşte cetina verde...
Pták sedí modelem vlastnímu tichu... O pasăre stă model tăcerii adevărate...
Neovroubený, roztřepený list v nulové poloze O frunză nemărginită, răsfrântă în poziţie nulă
tuší slovo tak těžké, že by je musila odnést presimte un cuvânt atât de greu, încât ar trebui
neudržená kniha... să-l îndepărteze
o carte neatinsă...
I nejdelší báseň světa
zůstává při názvu a její konec chybí. Şi cel mai lung poem al lumii
Ale ten, kdo už ji začal a neví jak dál, rămâne doar un nume, iar sfârşitul lipseşte.
měl by se vrátit k prvnímu verši. Dar cel care l-a început şi nu-l poate continua
ar trebui să se întoarcă la primul vers.
96 97
PŘI POZOROVÁNI SLUNEČNÍ STUDIIND PETELE SOLARE

SKVRNY NA HABRU PE UN CARPEN
Jak je nenápadná na tomto kmeni Cât de oarecare este pe trunchi

a jak nechtíc zahanbuje onu chvíli, şi cum nu vrea să ruşineze clipa,
kdy Pythagoras při své lásce k chlapcům când Pitagora, în iubirea sa pentru băieţi,
stoupl si na nohu divadla s-a ridicat pe piciorul teatrului
a odhalil své stehno ze zlata! arătându-şi coapsa de aur!
Jak je skromná a jak nedbá vkročit do jména, Cât de umilă este, nepăsându-i să intre
do jména dárců, jako by se řeklo: svědků, în nume,
i kdyby se tak nemělo stát! în numele darnicilor, cum s-ar zice,
al martorilor,
Jak je milá, hřející a pro život v životě, deşi nu aşa ar fi trebuit să fie!
kde jinak je všechno tak nejisté,
že i děkovná modlitba stále ještě prosí... Cât de frumoasă este, încălzind,
pentru viaţa întru viaţă,
unde altfel este totul aşa de nesigur,
încât şi rugăciunea de mulţumire întinde
mâna...
98 99
KRÁSA BEZ RADOSTI FRUMUSEŢE FĂRĂ BUCURIE
Naše smrtelnost je ustavičná. Není chvíle, Suntem constant muritori. Nu este clipă
která by nám vyvrátila, ce ne-ar contrazice,
že jsme stále v pokušení a že mu stále că mereu suntem în ispită şi mereu ne
podléháme, supunem ei,
takže i krása je nesmyslná, astfel că şi frumuseţea e nesenzuală,
protože je to krása bez radosti... fiind frumuseţe fără bucurie...
jsme zlí... Byli bychom tak zlí, Suntem răi... Am fi oare astfel fără martori?
kdybychom byli bez svědků?
100 101
KDO VZDÁLEN JE... CEL CE ÎNDEPĂRTAT ESTE...
Kdo vzdálen je, ten srdci milujících žen Cel ce îndepărtat este, acela inimii femeilor
je prostorem a má pak něco z hvězd a stromů, iubitoare
řek. îi este loc, având ceva din stele şi din copaci
Ale stačí, aby kolem nich přeletěl netopýr, şi din râuri.
a už si zakrývají rukama svůj klín... De-ar zbura însă în jurul lor liliacul,
dau din mâini să se apere...
Skutečné, lekají se skutečnosti: „To ses vrátil?“
A, dobře znajíce citlivost muže, která krmí Da, se tem de realitate: „Te-ai întors?”
kámen, Şi, ştiind bine sensibilitatea bărbatului hrănind
zaplašují to, pokud mohou, piatra,
i kdyby pak měly na útěku îl sălbăticesc dacă pot
přejíti tajně vlastní hranice chiar dacă mai târziu ar trebui
s diamanty, zašitými do kapsy svého pohlaví... să străbată în fugă propriile limite
cu diamante, cusute în buzunarul sexului...
102 103
VERŠE VERSURI
To je ten čas, kdy podávají zelí s hněvem E timpul când servesc varză cu furie
a tele s nenávistí, şi viţel cu ură,
to je ten čas, kdy smrt šenkuje k tomu víno z e timpul când moartea serveşte vin de
durmanu, ciumăfaie,
to je ten čas, čím slepější, tím okatější, e timpul când cel mai orb e mai ochios,
to je ten čas, kdy se rozorávají meze, e timpul când se ară hotarele,
to je ten čas, kdy i vroucí slza ví, e timpul când şi lacrima fierbinte ştie
že pláče jenom ona sama, că plânge singură,
to je ten čas, kdy vlk bere i čtené, e timpul când lupul reciteşte,
to je ten čas, kdy se svítí právě na duše, e timpul când sufletul sclipeşte,
to je ten čas, kdy nelze milovat své vlastní e timpul când nu poţi iubi propria
neštěstí, nefericire,
neboť je všech tvých bližních... căci e a tuturor celor apropiaţi...
104 105
LETOVISKO LOC DE VACANŢĂ
Kdysi to byly lázně... Dnes tu nepostává ani vítr Cândva aici au fost băi... Azi n-a mai rămas
a i ty vylouhované kavky sotva pamatují nici vântul,
do dna vyvařené tenisové kalhoty iar stăncuţele alungate îşi amintesc
a osidla ženských podvazků... de ziua pantalonilor de tenis încinşi
A ovšem také ani duchů zlých tu není, şi de capcanele jartierelor femeieşti...
neboť už dávno vykázáni na bezvodá místa Şi fireşte nici sufletele celor răi nu există aici,
krmili by se vlhkem jen a plísní zde, de mult cei alungaţi în locuri secetoase
kde není rozdílu mezi stropem a podlahou... hrănindu-se doar cu aerul umed şi cu
mucegaiul,
Jen zdi, hromadné jako výstřel când nu e diferenţă între tavan şi podea...
a hroutící se do půl pasu,
odkrývají tu na hospodském dvoře Doar pereţii, adunaţi ca o împuşcătură
hrbáče, který v šatech po mrtvém Straussovi şi năruindu-se până la înălţimea şoldurilor
vykácel všechny stromy a všechny keře, se dezvăluie în curtea cocoşatului
jen aby na podzim nemusil zametat birtaş, care în veşminte după moartea lui
spadlé listí... Strauss
a doborât toţi copacii şi toate tufele,
pentru ca toamna să nu măture
frunzele căzute...
106 107
USTAVIČNĚ NEÎNCETAT
Neblahý rok... Pršelo tolik, až se zdálo, An nefericit... Atât a plouat, încât părea
že už nikdy ne bude pršet... că nicicând nu va mai ploua...
A přišla taková vedra, až to vypadalo, Şi a venit o asemenea căldură, încât părea
že už nikdy ne bude pršet... că nicicând nu va mai ploua...
Zdálo se také, že takový rok Şi mai părea că un asemenea an
je jenom jednou za století, ale on pokračuje, este doar o dată într-un secol, dar el continuă,
a také někdo ustavičně vrací şi neîncetat cineva înapoiază
vášni lásku, ohni světlo patimii iubirea, focului lumina,
za cenu ničené duše... cu preţul sufletului nimicit...
108 109
ÚSVIT II ZORI II
Zpěv kohouta... Úsvit otvírá otevřené dveře... Cântecul cocoşului... Zorii deschid uşile
Objevuje se v nich nikdy neodešlá melancholie, deschise...
která podává jednu ruku vášni Apare atunci nicicând plecata melancolie,
a druhou utrpení... ce întinde o mână patimii
iar cealaltă suferinţei...
A to sis myslil, že jsi zapomenut!
Pe când tu te credeai uitat!
110 111
ZASTÁVKA KURÝRA OPRIREA CURIERULUI
Václavu Černému Lui Václav Černý

Kdyby byl sníh, zůstala by po mně stopa Dacă ar fi zăpadă, după mine ar rămâne urmele
zde, kde se na chvíli opírám o zeď pazderny... aici, unde peste o clipă mă voi sprijini de zidul
Ale je teple a zelenavě, i ženy jsou nalíčeny colibei...
malachitem, E cald însă şi înverzit, iar femeile sunt
žito už zamlečuje, oblaka těžknou împodobite cu malahit,
a rybník je zrcadlí jako morfium pod kůží... secara dă în pârg, norii sunt tot mai grei
iar apa din lacuri îi reflectă precum morfina
Papyrus z Oxyrhynchu je vlastně příliš mladý sub piele...
u srovnání s tím, co nesu já... Bude zase válka...
jak tiše pĳe kůň... Papirusul din Oxyrhynchus este într-adevăr
prea tânăr
în comparaţie cu ceea ce duc eu... Va fi iar
război...
Ce liniştit se adapă un cal...
112 113
SLUNCE O HROMNICÍCH SOARE DE ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
Sněhová bouře... Slunce v Durynsku někde... Furtună de zăpadă... Soarele undeva în

Jinak nic, co by se i jen podobalo... Turingia...
Sny, znamení, obrazy, ba i vlhkost stěn Altfel nimic, doar ce s-ar asemui...
mohla by zachránit jen pomoc nadpřirozená... Numai o putere nefirească ar putea apăra
visele, semnele, imaginile, chiar igrasia...
Miloval jsem, a nepamatuji se tedy.
V životě pro život přicházela mi smrt Am iubit şi deci nu-mi amintesc.
nikdy na totéž místo, În viaţă pentru viaţă mi-a venit moartea
ale ani nevědomost neznamená štěstí... nicicând în acelaşi loc,
dar nici inconştienţa nu înseamnă fericire...
Má samota je úděsná, jak němě velí
ne pro kdekoho býti neosobní... Báseň Singurătatea mea e înspăimântătoare, atât de
je dar... Ano, ale mluvené je lepší než psané... mult interzice,
Co bych dal za přítele! nu oricui, să fie impersonal... Poemul
e un dar... Da, dar vorba învinge scrisul...
Ce-aş da pentru un prieten!
114 115
PŘI NESPAVOSTI NESOMN
Při nespavosti krátká dřímota... Aţipeală în nesomn...

A potom probuzení, vyhozené Apoi trezire aruncată
do sychravých bot vědomí... în ghetele umede ale raţiunii...
je ti, jako když prší îţi este ca şi cum ar ploua
a ty máš vystoupit z vlaku už v Chuchli, iar tu trebuie să cobori din tren în Chuchle,
zatímco ti až z Berouna jsou přesvědčeni, pe când cei din Beroun sunt convinşi
že než dojedou, dočkají se slunce... că până ajung vor atinge soarele...
Mrazí tě tvůj stín... Všechno je přisprostlé Propria umbră te îngheaţă... Totul este
jako báseň psaná na stroji simplificat
nebo jako vytápěný kostel... ca un poem scris la maşină
ori ca o biserică încălzită...
116 117
TI DRUZÍ CEILALŢI
Hřbitovní kaple, viděná přes zahradní zeď, Capela cimitirului, văzută peste zidul grădinii,
na které kočka žere slavíka – unde pisica mănâncă o privighetoare –
takové bylo také mé vidění života. asemeni a fost şi viziunea mea asupra vieţii.
Prožil jsem to a nevím, proč bych Am trăit toate acestea şi nu ştiu de ce
se omlouval m-aş scuza
kterémukoliv ze smrtelníků. oricăruia dintre muritori.
I to nejsdílnější vyznání lásky Şi cea mai neîmpărtăşită confesiune a iubirii

je jako zkáza všech živoucích najednou. este ca nimicirea tuturor vieţuitoarelor
I to nejmlčelivější vyznání lásky dintr-o dată.
je jako vzkříšení všech hrobů najednou. Şi cea mai tăcută confesiune a iubirii
este ca învierea tuturor mormintelor
Ke mně přicházejí ti druzí, ti druzí... dintr-o dată.
Spre mine sosesc ceilalţi, ceilalţi...
118 119
AŤ MRTVÍ POCHOVÁVAJÍ MRTVÉ! MORŢII SĂ-I ÎNGROAPE PE MORŢI!
Kdyby živí měli pravdu před mrtvými, Dacă cei vii ar avea dreptate înaintea morţilor,
byl by konec přítomnosti i budoucnu výčitek... ar fi sfârşitul prezentului şi viitorului
reproşurilor...
Kdyby živí měli pravdu nad mrtvými,
my živí bychom se vznášeli... Dacă cei vii ar avea dreptate deasupra morţilor,
noi cei vii ne-am înălţa...
jenomže tak to je:
výčitky ano, křídla ne! Numai că este astfel:
reproşuri da, aripi nu!
120 121
KOMU? CUI?
Cítil se tak vyprahlý, Se simţea atât de scorojit,

jako by i kašna se nespokojila vodou, ca şi cum fântânii nu i-ar ajunge apa,
jez řekou, láhev vínem... I když si říkal, digului râul, sticlei vinul... Chiar dacă îşi
že přítomnost jde příliš rychle za sebou, spunea
aby už nebyla budoucností, că prezentul merge prea repede în spatele său
cítil, že si v nich obou člověk vlastně zachází, ca să nu mai fie viitor,
netrpí-li až nesmyslně... a simţit că oricum omul într-adevăr ocoleşte,
dacă nu suferă până la absurd...
A trpí-li tak, jak to, že nepláče sám od sebe,
jako samy od sebe se někdy rozezvučí zvony? Iar de suferă, cum se face că nu plânge din sine,
aşa cum uneori din sine răsună clopotele?
Ale vždyť to dělá...
Dar chiar asta face...
122 123
SOUD JUDECATĂ
Ještě před chvílí tvůj rytinový pohled O clipă doar în urmă privirea-ţi scrutá viaţa,
na život părea certitudine. De ce atunci,
zdál se mít jistotu. Čím to, viguros şi odihnit,
že neunaven aniž odpočatý eşti deodată umilit de ambiguitatea
je pojednou ponížen dvojsmyslností zjevů? aparenţelor?
Jsou propasti... Ale v Římě jsou dosud schody, Hăuri... La Roma sunt însă treptele
po kterých stoupal Kristus před Piláta... pe care urca Iisus în faţa lui Pilat...
124 125
PO SMRTI SESTRY RŮŽENY DUPĂ MOARTEA SOREI RŮŽENA
Umřela jsi a mé výčitky, kupa telegramů Este moartă şi reproşurile mele, vraful
z nejnepředvídatelnějších míst, de telegrame
udělaly z mého svědomí pohoří. din cele mai neaşteptate locuri,
Jeho výška je značná a možná už stanovená, au făcut din conştiinţa mea un lanţ de munţi.
zatímco já padám stále ještě níž a níž – Înălţimea lor este însemnată şi poate
a snad teprve, až mi všechno odpustíš, chiar fixată,
dám se do pláče, jakože jsou řeky s jedním pe când eu cad tot mai jos
a jiné s více prameny... şi poate tocmai când îmi vei ierta totul,
izbucnesc în plâns, aşa cum sunt râuri
cu un izvor
iar altele cu mai multe izvoare...
126 127
LOVEC ZMĲÍ VÂNĂTORUL DE VIPERE
„Znáte to?“ řekl mi lovec zmĳí. – Ştiaţi? îmi spunea vânătorul de vipere.
„Pojednou, ještě před večerem, zjeví se Deodată, încă înaintea amurgului, apare
mezi mraky první oblak toho roku. între alţi nori primul nor al acestui an.
Ač ještě napolo v zajetí zimnice, Deşi pe jumătate în captivitatea frigului
už je svémocný... Hle, březen! este puternic... Hei, martie!
Je-li však pravda, že šat, Dacă este adevărat că veşmântul

jejž nosili zhřešivší prarodiče v ráji, pe care l-au purtat în rai strămoşii cei păcătoşi
byl ze stažené kůže hada, který svedl Evu – este din pielea jupuită a şarpelui care o
pak pro teplo jsem ještě v zimě ademenea pe Eva –
a pro chlad v létě už atunci pentru căldură sunt încă în iarnă
někde u pařezů, na skalách, v písku iar pentru frig în vară
nebo u žen...“ undeva lângă butuci, pe stânci, în nisip
ori lângă femei...”
128 129
STAČÍ TAK? DESTUL?
Ne, nemohu na masku protimaskou! Nu, nu pot masca prin antimască!

Nemohu také couvat! Nu pot da înapoi!
To raději ať mé vidění nenalézá hlas, Mai degrabă văzul să nu-mi găsească vocea,
to raději ať vše to, co vášeň ztrácí, mai degrabă tot ce pierde patima,
melancholie daruje dăruie melancolia
ve vracejícím se zoufalství! întorcându-se din nebunie!
Však také jenom ono bylo vždycky Însă era mereu doar acea
jediné projevení skutkem, jež jsem poznal... unică manifestare prin faptă, pe care am
Co tedy ještě ode mne kdo chce! cunoscut-o...
I vavřín voní, až když zvadne... Deci cine de la mine ce vrea?
Şi laurul miroase, chiar ofilit...
130 131
DIES CANICULARES 1951 DIES CANICULARES 1951
Červenec, drze rozvalený mezi oblaky Iulie întins obraznic printre nori
jako pes v posteli – ca un câine în pat –
a dole kopec, hledící bokem na šilhavou poušť, iar jos dealul privind cu şoldul la pustiul saşiu,
a dole ty, soužený pro dluhy tak, iar jos tu, atât de chinuit de datorii,
že se bojíš právě koupenou knihu i jen încât te temi să tai o carte recent
rozřezat... cumpărată...
Sevřený dech a vedro pouze naznačují Răsuflarea ţinută şi canicula arată doar
smrt stojící při ústí řeky do jezera – moartea stând la gura râului –
a přece je to nevyhnutelné! şi totuşi este inevitabil!
Dobrá! Vždycky jsem vyjížděl sám, Bine! Totdeauna am plecat singur,

ale dával osedlat dva koně: dar am înşăuat doi cai:
toho druhého pro dvojníka. al doilea pentru o pereche.
A protože nás oba vyzuli z bot, Dar cum ne-au descălţat pe amândoi,
uděláme to dnes s ostruhami na bosých nohou! azi ne vom pune pinteni la picioarele goale!
132 133
NON CUM PLATONE NON CUM PLATONE
Její krása ničí mou lásku, Frumuseţea ei ucide iubirea mea,

neboť ničením přeludu ničí i skutečnost. căci prin nimicirea iluziei ucide realitatea.
Jeho láska ničí mou krásu, Iubirea lui ucide frumuseţea mea,
neboť když jsem dostala masku, chci i oponu. căci dacă am mască, vreau şi cortină.
Tísnivé svítání... Dědina, Zori încordaţi... Satul

ve které snědli všechny kohouty... în care au fost mâncaţi toţi cocoşii...
134 135
VZPOMÍNKA II AMINTIRE II
Františku Tichému Lui František Tichý
Když jsme po tolik hodin křížem krážem Când după atâtea ore în lung şi-n lat
marně hledali bedrník, vyšli jsme z hájů căutam zadarnic un reazem, am ieşit din crâng
a o pravém poledni stanuli na vřesovišti. şi în amiază ne-am oprit în câmpia stearpă.
Vzduch byl vysmahlý do plechu. Hleděli jsme Aerul era uscat ca o tinichea. Am privit
na protější stráň, hustě porostlou la celălalt povârniş, năpădit
různými keři a stromy. Byly strnulé jako my. de arbuşti şi copaci. Erau amorţiţi ca noi.
Chtěl jsem se zrovna na něco zeptat, Am vrut tocmai să întreb ceva,
když v té nehybné, utkvělé, ba až do mrazení când, în această magică adunare nemişcată,
očarované spoustě jediný strom, împietrită,
a to na jediném místě, un singur copac într-un singur loc
začal se náhle tetelit a început să tremure
jako šestitón, jenomže bez zvuku. precum o muzicuţă, numai că fără sunet.
Byl bys řekl, že je to jásot z lehkosti srdce, Ai zice că este bucurie din uşurătatea inimii,
a tedy až samo dobrodružství. şi deci pură aventură.
Ale ten strom začal potom šelestit, Dar copacul a început apoi să foşnească,
jako šelestí stříbro, protože zčerná. precum foşneşte argintul care se înnegreşte.
Ale ten strom se potom začal chvět, Dar copacul a început apoi să tremure
jako se chvěje sukně ženy, která se dotýká precum tremură fusta femeii atingând
šatů muže při čtení knihy v blázinci. hainele bărbatului citind o carte în azil.
Ale ten strom se potom začal třást a zmítat, Dar copacul a început apoi să se clatine şi să se
ale jako by byl třesen a zmítán někým, zbuciume,
kdo hledí do černookého dna lásky – ca şi cum ar fi fost clătinat şi zbuciumat de cineva
a mně bylo, jako bych měl zrovna teď umřít... care priveşte la abisul cu ochi negri al iubirii –
„Neboj se,“ řekl otec, „to je osika!“ iar eu simţeam că tocmai trebuie să mor...
Ale dodnes pamatuju, jak zbledl, – Nu te teme, spuse tata, e un plop!
když jsme tam později přišli Dar până azi îmi amintesc cum a pălit
a spatřili pod ní prázdnou židli... când am ajuns acolo târziu
şi am zărit sub el un scaun gol...
136 137
OČI MUŽE OCHII BĂRBATULUI
Jaké má oči, dozví se muž jenom od žen, Cum are ochii află bărbatul doar de la femei,
a nemusí to být zrovna ženy, şi nu trebuie să fie tocmai femei
které se dívají do zrcadla potmě, care se privesc în oglindă pe întuneric,
a ne zrovna, když se hodiny şi nu tocmai când orologiile
zastavily a dřevěný oheň vyhasl s-au oprit şi când focul din sobă s-a stins,
a stromy se pojímají za adventního větru. iar copacii se agaţă de vântul Crăciunului.
Ty ses to dověděl jednou od cikánky, Ai aflat acestea odată de la o ţigancă

sedící u hrnku vystydlé kávy, şezând la o ceaşcă de cafea rece,
zatímco za humny bylo slyšet mlátičku – pe când în curte se auzea morişca –
a tehdy jsi pochopil, şi ai înţeles
že cudnost nebo prohnanost că sfiiciunea ori şiretenia
jsou také slova nepřímá... sunt tot vorbe nesincere...
Podruhé to bylo za noční výtržnosti v Apoi s-a întâmplat în timpul revoltelor

Gahatagátu. nocturne în Gahatagāt.
Ani nevíš, byla-li provdána za jiného, Nici nu ştii dacă era măritată cu altul,
ale o těch očích ti to řekla tak, dar despre ochii tăi ţi-a vorbit,
jako bychom byli oba v nenávratnu ca şi cum amândoi eram în neîntoarcere
a jako bychom tedy oba ztratili své dětství. şi ne-am fi pierdut copilăria.
A tehdy s pocity vraha ze žárlivosti Şi cu sentimentul ucigaşului din gelozie
jsi pochopil, ai înţeles
co je políbení jen půjčené, nedarované... ce este sărutul împrumutat, nedăruit...
138 139
JEN PŘES ZEĎ KRCHOVA DOAR PESTE ZIDUL CIMITIRULUI
Tato poustevna, kde si člověk stříhal vlasy Această sihăstrie unde un om şi-a tăiat părul cu
křížem, crucea,
aby se zbavil hříšných myšlenek – ca să scape de gândurile păcătoase –
tato poustevna, děloha krmená această sihăstrie, pântece hrănit, poate,
leda provazem kolem beder, cu o funie în jurul şalelor,
tato poustevna, hrdlo čekající această sihăstrie, gâtlej aşteptând
na rituální nůž, kterým se usekává dech, cuţitul ritual cu care se retează răsuflarea,
tato poustevna, kde do pískovce această sihăstrie unde în pietriş
je vytesán anděl na kohoutu a kohout este sculptat un înger pe un cocoş şi un cocoş
na lebce – pe un craniu –
tato poustevna, která je všechna od sebe, această sihăstrie, care e toată din sine,
odpovídá básnické slávě jen přes zeď krchova... corespunde faimei poetice doar peste zidul
cimitirului...
140 141
PODZIM II TOAMNĂ II
Podzimní soumrak na venkově, Amurg de toamnă peste sat,

soumrak tak pro přátelství... amurg pentru prietenie...
Ale v krajině se ukázala dvojice, Dar în ţinut s-a arătat o pereche,
která se očividně ptá na cestu, ce vădit întreabă de drum,
neboť sedlák jim ukazuje bičem. căci un ţăran le arată cu biciul.
„Miluju vás, protože – “ říká muž – Vă iubesc, fiindcă... spune bărbatul
ženě nekalé pověsti. femeii povestea neadevărată.
„Pamatuji se,“ říká žena muži, – Îmi amintesc, spune femeia bărbatului,
„jak u nás tvrdívali, že umře, cum la noi e credinţa că va muri
kdo spal pod keřem tisovým... cel care a dormit sub o tisă...
Půjdeme tedy dál, ano?“ Mergem mai departe, da?
Divoké husy jsou na odletu. Gâştele sălbatice îşi iau zborul.

Chladno čistí řeku. Frigul curăţă râul.
Hastrman se jde ohřát k sadařově boudě... Spiritul apelor se va încălzi în coliba
grădinarului...
142 143
PO SVATÉM MARTINĚ II DUPĂ SF. MARTIN II
Bylo to někdy po svatém Martině... Era odată după Sf. Martin...

Šel jsem tenkrát gahatagátskou De atâtea ori am mers prin câmpia
planinou... Bylo mi tak, din Gahatagāt...
že jsem ani nevěděl, kolikátého je... Nici nu ştiam ce dată este...
Ale už dlouho padal sníh... Bylo zaváto... Ninsese mult... Era viscol...
A v jedné chvíli zadul vítr tak hrubě, Şi deodată vântul a bufnit atât de crud,
že jsem sklonil tvář încât am plecat faţa
a spatřil náhle s krátkou duší, şi am zărit înainte, cu răsuflarea tăiată,
že vždycky o krok dřív că mereu, cu un pas înainte,
je vpředu čerstvá šlépěj... este o urmă proaspătă...
Nebylo živé duše v okolí... Nu era suflet în jur...

Kdo to tedy přede mnou kráčel? Cine păşise înaintea mea?
To já jsem před sebou kráčel... Eu însumi păşisem înainte-mi...
144 145
V POKUŠENÍ ÎN ISPITĂ
Hodina s půlnoci... Kohout zpívá... Oră la miezul nopţii... Cocoşul cântă...

Jak mi to pomáhá a plaší noční strachy, Cum mă ajută şi înspăimântă spaimele nopţii,
když přece tato třetí svíce přede mnou când această a treia lumânare din faţa mea
je jenom opakováním dvou shořelých, e doar o repetare a celorlalte două arse,
shořelých s poklesem jasu tak střemhlavým, arse în căderea atât de bruscă a strălucirii
že mohl dopadnout jen do pekel... încât putea să cadă doar în infern...
To potom satan mohl by se snadno proměnit Apoi poate satana s-ar preschimba
v anděla světla, vzlétnout a být zde... în îngerul luminii, apoi zburând să fie aici...
Kohoute, zpívej, zpívej, mám tě rád! Cocoşule, cântă, cântă, te iubesc!
146 147
HORY JDOU, KVĚTY JDOU MUNŢII MERG, FLORILE MERG
Vrány se zobákem k horám... Bude jaro... Ciori cu pliscul spre munţi... Vine primăvara...
Také my od nepaměti jenom želáme... Şi noi din neamintire doar râvnim...
Z prázdného do pustého kráčí čas Din gol în pustiu păşeşte timpul
a stojí o sobě... şi se doreşte pe sine...
Tep mého srdce je nestejný. Jakpak by tedy Pulsul inimii mele e neacelaşi. Cum
mohl být stejný rytmus mých veršů? poate fi acelaşi pulsul versurilor mele?
Horoucí odevzdanost do vůle poézie! Resemnare arzătoare în voia poeziei!
148 149
POD BLANÍKEM SUB BLANÍK
Básník nemůže doufat jen v člověka. Poetul nu poate spera doar în om.
A není také Eliáš, Nici nu este Ilie,
aby mu havran přinášel chléb. căruia un corb îi aducea mâncare.
Cesta do Rytířska je zdlouhavá, Drumul spre Tărâmul cavalerilor e lung,
ta cesta si žádá trpělivosti, drum ce cere răbdare,
jako že oheň rozděláváš aşa cum vei face focul
tam, kde jej palič založí... acolo unde îl pune incendiatorul...
Ani počasí není vždycky na chrta, Nici vremea nu este mereu pentru ogar,
počasí-hospoda, kde anděl klidně sedí vreme-cârciumă, unde îngerul se aşază liniştit
u stolu v nepromokavém plášti la masă cu fulgarinul uscat
a odmítá rychlou polévku, şi refuză imediat ciorba,
takovou hop-do-vody, un fel de hop-în-apă,
a dlouho čeká na dávno vykoupenou, aşteptând îndelung acea de mult cumpărată,
a tedy osvobozující láhev vína... şi deci eliberatoare, sticlă de vin...
Básník je možná tvůrce, Poetul e poate un creator,

dostalo-li se mu té milosti, de-ar fi căpătat această iubire,
nikdy však stvořitel. Jak by tedy, dar nicicând făurar. Cum oare,
odmítá-li sebevzývání, respingând autoinvocarea,
mohl být přĳat Platónem ar putea fi primit de Platon
do ideální obce? în cetatea ideală?
150 151
U JIZERY MUNŢII JIZERA
Jaroslavu Durychovi Lui Jaroslav Durych

Jak je krásný ten kopuletý křemenový val Ce bătrân este acel deal de cremene
proti ledům! Také řeka pod ním jako já ce a înfruntat gheţurile! Şi râul ce curge jos, ca
jej starodávně obdivuje, şi mine,
je všechna od sebe, a když neví, îl admiră din timpuri străvechi,
jak a k čemu jej přirovnat: zrcadlí jej prostě. totul este din sine, deşi nu ştie,
Srovnán s těmito balvany, nezhanobenými cum şi cui să-l asemui: doar îl reflectă.
člověkem, Aliniat acelor bolovani, neumilit de oameni,
krutý byl osud náhrobních kamenů a crudă a fost soarta pietrelor de mormânt şi
oltářních desk... lespezilor de altar...
Dnes ovšem lámou kámen jenom na žaláře... Azi însă taie piatra doar pentru puşcării...
(31.1.1952) (31.1.1952)
152 153
ŘÍJNOVÝ DEN ZI DE OCTOMBRIE
Dnes ráno soused zařízl kohouta. Útočil na Azi-dimineaţă vecinul a tăiat cocoşul. Atacase
ženy. femeile.
Jeho krev kape do novin, vedle kterých Sângele picură în ziarul unde alături
leží nůž nad tucet... Od rohů háje stă o custură... Din colţul pădurii
vítr rozfoukává uhlíky na roštu šípkového vântul răvăşeşte cărbunii pe gratiile tufişului de
keře... măceş...
U říčních prahů vypírají panny vložky... La pârâu fetele îşi spală tamponul...
Chrstnutí vína mezi oči smrti... Ale Vin vărsat între ochii morţii... Dar nu
nepřebudem... rămânem...
Potom začíná pršet... Déšť na sadě Apoi începe să plouă, în grădină

barví si vlasy bezinkami... ploaia îşi colorează părul cu soc...
154 155
ZA NOCI NOAPTEA
Ta krásná amrhélová alej, kterou teď kráčí Această alee de vişini, pe care păşeşte acum
sedlák un ţăran
mající půl kopy raků v pytli, ce duce nişte raci în sac
je pro něho prosvícena este luminată de poluţia
polucí Mléčné dráhy a září peněžitou... Căii Lactee şi străluceşte de bani...
Někdo jiný jde současně pustou cestou Tot atunci altul păşeşte pe drumul de ţară
úvozovou, deşi luna este plină,
a třebaže je měsíc ve staře, nimereşte sub un deal şi îşi spune:
octne se brzy pod pahorkem a řekne si: – Nu prea vedem Calvarul celor trei cruci.
„Už málokde uvidíme Kalvárii s třemi kříži. Rămâne doar o singură cruce, cea a lui Iisus,
Bývá to už jen jeden kříž s Pánem Kristem, căci ceilalţi doi hoţi de alături
neboť ty dva lotry po jeho stranách pot fi oricare dintre noi...
zastanou kteříkoli dva z nás... “
156 157
UBl NULLUS ORDO, UBI NULLUS ORDO,

SED PERPETUUS HORROR SED PERPETUUS HORROR
Strašno je žít, neboť nutno je zůstat E teribil să trăieşti, căci trebuie să rămâi
v úděsné skutečnosti těchto let... în crunta realitate a acestor ani...
Jen sebevrah myslí, že může odejít dveřmi, Doar sinucigaşul crede că poate ieşi
které jsou na stěně pouze namalovány... prin uşile doar zugrăvite pe perete...
Není nejmenšího znamení, že přĳde Paraklet... Nu e nici un semn că vine Paraclet...
Bolí mne srdce poézie... Mă doare inima poeziei...
158 159
U HROBU MARATOVA LA MORMÂNTUL LUI MARAT
Kdo tvrdý je, ten jako tvrdý spánek Cel neabătut, cel profund
není hluboký. ca un somn greu.
Nůž Charlotty Cordayové Cuţitul Charlottei Corday

narazil hned na dno. a ajuns repede la capăt.
A jistě také mělko leží tady on Întins zace şi acela

pod touto obrovitou babykou, sub acest arţar uriaş,
obrovitou, neboť se daří stromům căci uriaşi cresc doar copacii
zasazeným nad mrtvým psem. plantaţi deasupra unui câine mort.
160 161
STARÝ KNĚZ PREOT BĂTRÂN
Josefu Vašicovi Lui Josef Vašic

Potkali jsme se na Karlově mostě, sněžilo. Ne-am întâlnit pe Podul Carol, ningea.
Neviděl jsem ho bezmála dvacet let. Nu-l mai văzusem de douăzeci de ani.
Stěžoval jsem si? Asi ano, neboť mne těšil, M-am plâns? Pesemne, căci m-a consolat
a když jsem mluvilo hříchu, řekl jemně: și, vorbindu-i despre păcat, spuse delicat:
„Ano, vždyť jakpak bychom vás poznali – Da, cum altfel v-aş recunoaşte
u Posledního soudu!“ la Judecata de apoi!
Ale když to nepomáhalo, pravil zčistajasna: Dar când aceste vorbe nu au ajuns, rosti
„Můj synu, zdá mi se, že teď ve svých verších răspicat:
pohrdáte abstrakcí... Vaše touha po prostotě – Fiule, îmi pare că acum în versurile tale
byla by chvályhodná, kdyby byla subtilní... dispreţuieşti abstracţia... Străduinţa ta pentru
Ale vy jako byste částí svého ducha, simplitate
a to částí nejdobrodružnější, ar fi lăudabilă dacă ar fi subtilă...
nechtěl být v moci boží. Dar, parcă fiind o parte a sufletului tău
Cožpak nepĳete rád víno?“ şi încă partea cea mai aventuroasă,
nu ai vrut să fii în puterea dumnezeiască.
Nu-ţi place vinul?...
162 163
DO POSLEDNÍHO HALÍŘE PÂNĂ LA ULTIMUL BAN
Dívali se mu do očí, aby mu neviděli do očí, L-au privit în ochi ca să nu-i vadă ochii,
dívali se na svět, co by svět neviděl, au privit lumea, ce lumea nu ar vedea,
běhali od Anáše ke Kaifášovi a od Kaifáše k au umblat de la Ana la Caiafa şi de la Caiafa
Pilátovi, la Pilat,
zatímco za ním chodili jenom přes zuby pe când după el mergeau doar mormăind,
myslíce si: Krom božího daru hovno po něm! gândind: În afara darului Domnului rahatul
după el!
Ale on byl sám,
jako by nebyl z tohoto pokolení, Dar el era singur,
byl sám, protože láska sestoupila v jeho srdce, parcă nu din generaţia aceasta,
a on se stal příliš velikým, era singur, căci iubirea păşise în inima lui,
byl sám s otázkou umíněně vnucenou iar el era prea măreţ,
jako poslední den před činžovním čtvrtletím, era singur cu întrebarea voit îndesată
byl sám, jako když člověk spí... asemeni ultimei zile înaintea scadenţei chiriei,
era singur, ca omul când doarme...
Ale být sám i ve bdění?
Ano, vždyť i střed duše je stále předbolestný... Dar singur până şi în veghe?
Da, căci şi mijlocul sufletului presimte
durerea...
164 165
KOŘENÍ SVATÉHO DUCHA UMILIREA SFÂNTULUI DUH
Někomu obcházkou, jinému přímo... Unuia ocolind, altuia de-a dreptul...
Někomu žal i radost, Unuia durere şi bucurie,

jinému jenom strast... altuia numai chin...
Pokoř se, nereptej, neptej se proč, Umileşte-te, nu bârfi, nu întreba de ce,

nelze jinak, nu se poate altfel,
budeš básníkem i po smrti. vei fi poet şi după moarte.
166 167
NAŠEL JSI... AI GĂSIT...
Našel jsi ve starých modlicích knížkách útržek Ai găsit în vechile cărţi de rugăciune un
tohoto milostného dopisu: ,,– a taky fragment
byste měl být prostý din această scrisoare de dragoste: „… şi
jako stín anděla strážce ar trebui să fii simplu
nebo jako sedlák v měsíčním světle. precum umbra îngerului păzitor
Ale vy všechny vůbec a každou zvlášť, ori ca ţăranul în lumina lunii.
a to je pokoutní... Takovému Dar voi pe toate şi mai ales pe fiecare
utíkáme potom raději s Paridem şi aceasta este secret... De asta fugim
na černou loď... Můžete-li, doplňte si, co chybí, apoi mai degrabă cu Paris
ale už sám, i když pochybuju, že to dovedete, spre barca neagră... Dacă poţi, adaugă ce
neboť jenom Bohu říci, učiniti jest... lipseşte,
dar singur, chiar dacă mă îndoiesc de reuşită
A to moje znamínko po očkování, které jste căci numai zicând Domnului este şi înfăptuit...
tenkrát v předsíni... “
Iar semnul meu după vaccinare, pe care atunci
în vestibul l-aţi...”
168 169
PÍSEŇ PONOCNÉHO CÂNTEC NOCTURN
Burns měl pravdu... Ale jsem přesvědčen, Burns avea dreptate... Dar sunt convins
že představit si nelze žádnou ženu că nu se poate imagina vreo femeie
ani z četby knih, natož ze skutečnosti. nici din lecturi, cu atât mai puţin din realitate.
Ona je. A také jenom díky jí Ea este. Şi astfel doar mulţumită ei
i muži jsou, přemnohdy jako vrazi, sunt şi bărbaţii, prea des asemeni ucigaşilor
kteří se někdy rozdělí po královsku care uneori se răspândesc prin regat
o korunní diamanty jejího tajemství... după diamantele coroanei secretului ei...
170 171
PRINCEZNA ASFALTU PRINŢESA ASFALTULUI
Ta žena tam, co svět světem bude, nepřestane Femeia aceea, ce va fi lumea în lume, nu
přešlapovat z nohy na nohu, aby se zahřála... încetează
să treacă de pe un picior pe altul pentru
Tak přešlapuje také hvězda Eddingtonova, a se încălzi...
jenomže ta jen do oné chvíle, než najde
rovnováhu... Tot astfel trece şi steaua lui Eddington
însă doar până întâlneşte echilibrul...
Ta první klopí klobouk, aby jí nebylo vidět
do očí, Prima îşi trage pălăria ca să nu i se vadă ochii
ta druhá se dívá, aby jí nebylo vidět do očí... cealaltă priveşte ca să nu i se vadă ochii...
172 173
DOMOV CĂMIN
Mučíš se, komu přisoudit vítězství, Te chinui cui să atribui victoria,

zda hmotnosti či nehmotnosti duše, materialităţii ori imaterialităţii sufletului,
a zatím cítíš, jak jsi sám, pe când simţi că eşti singur
oddělen němou stranou dveří od svých despărţit de cei dragi de partea mută a uşii...
drahých...
Asta durează nopţi întregi, până ce, într-o
Trvá to celé noce až k jednomu ránu, dimineaţă,
kdy tvoje ještě ne tříletá dcerka fiica ta de nici trei ani
už dosáhne na kliku a otevře... de-acum atinge clanţa şi deschide...
Jak to hřeje, jak to hřeje, vždyť opravdu Cum arde, cum arde, căci într-adevăr
anděl znamená poselství... un înger înseamnă veste...
174 175
MAJÍ... AU...
Mají své vzpomínky, které nemám já; Au amintiri pe care nu le am eu;

vzpomínám si a oni nemohou vzpomínat se îmi amintesc, dar ei nu-şi pot aminti cu mine,
mnou, dar e în fond acelaşi lucru: despre cei morţi...
ale je to nakonec totéž: jde o mrtvé...
Toate acestea oftând în tăcerea nemiloasă,
To všechno za vzdychání v nelítostném tichu, ca şi cum calcantul ar mânui foalele,
jako by kalkant šlapal měchy nefiind nimeni la orgă...
a nikdo nebyl u varhan...
176 177
BEZ NAZVU II FĂRĂ TITLU II
Říká se, že druidské balvany jsou pohyblivé. Se zice că lespezile druide sunt mişcătoare.
Ale krása žen, už podle kroku, je daleko Dar frumuseţea femeilor, chiar după pas, este
krutější. mult mai crudă.
Se srdcem zlomeným píše to básník v tomto Cu inima ruptă scrie poetul în această
světě, lume,
v světě, který jen s nevolí slýchá în lumea care fără voie pleacă urechea
o dálce a dobrodružství la depărtare şi aventură
a, otrlý, zneváží a zlehčí i sám úžas... şi, cinică, subapreciază şi micşorează spaima...
Pyšný duch nemůže býti duchem tragickým. Sufletul trufaş nu poate fi tragic.
178 179
PÁD CA Z
V každé knize je místo, kde je žena, În fiecare carte e un loc unde se află o femeie
kterou bychom chtěli líbat, pe care am vrea să o sărutăm
až by měla v očních koutcích zatmění lůny, până ce la colţurile ochilor ar avea eclipsă
a my tak, jako by nám před popravou de lună,
zavazovala oči... iar noi, ca şi cum ea ne-ar lega ochii
înaintea execuţiei...
V každé knize je takové místo,
kde milujeme hřích. Není to vždycky láska În fiecare carte este un loc
nešťastná. unde iubim păcatul. Nu e mereu o iubire
O ano, vím, že i z krve se kouří... nefericită.
Pohlaví knihy... Ale sny nelze vykládat... O da, ştiu că şi sângele se poate fuma...
Sexul cărţii... Dar nu poţi alunga visele...
180 181
TEST II TEST II
Radovanu Lukavskému Lui Radovan Lukavský

Vidíme to denně: vojáci napájejí koně Vedem zilnic: soldaţii hrănesc caii
z rakví světců... Je pravda, že příroda din racla muritorilor... E adevărat că naturii
jako by nedbala. Zrovna teď parcă nu-i pasă. Chiar acum
sova vyletěla a vklouzl výr buha a zburat şi bufniţa a trecut,
a trnkový květ je stále ještě na pokyn hvězd floarea de mărăcine este încă sub semnul
a děti ještě jsou a matky a též opilec, stelelor,
který omeškal mši svatou, copiii încă sunt, dar şi mamele, chiar şi beţivul,
a ještě mnohé jest, tak třeba bolest care s-a furişat de la sfânta liturghie,
a vůně vřesu ve vážnosti předposlední vosy... şi încă multe sunt, aşa precum durerea
şi aroma ierbii negre în solemnitatea
A ještě mnohé jest, už toho málo jest, penultimei viespi...
než tento svět bude zničen, než se zničí,
neboť Maxwellův čertík už dorostl na ďábla Şi încă mult este, dar deja puţin este
a věda možná už brzy sestrojí model boha... până ce această lume va fi nimicită, până ce
se va nimici,
căci drăcuşorul lui Maxwell este deja drac,
iar ştiinţa poate va crea în curând un model
de zeu...
182 183
TĚLO ŽENY TRUPUL FEMEII
Všechna má slova, zničená nahým úžasem, Toate cuvintele mele, nimicite de simpla uimire,
mluví o těle ženy... Vědomo své krásy vorbesc despre trupul femeii... Conştientul
vyzývá mou němotu frumuseţii ei
k stesku, písni, zbožňování, ba k věštbě, cheamă muţenia mea
ale jako by se mělo ještě doplnit, co chybí, până la dorinţă, cântec, deificare, chiar
už je tu chtíč... rugăciune,
dar parcă trebuind să se adauge ce lipseşte,
Každá láska je nešťastná. iată patima...
Fiecare iubire este nefericită.
TY TO VÍŠ, BOŽE! TU ȘTII ASTA, DOAMNE!
Ty to víš, Bože: jako radost i hoře je sdílné. Tu ştii asta, Doamne: precum bucuria şi
Vždyť ani ten, kdo je docela opuštěn tristeţea
lidmi, přízraky, zvířetem i věcmi, se împărtăşeşte, căci şi cel părăsit
a kdo tedy hovoří sám se sebou, de oameni, minuni, animale şi lucruri,
neříká to kvůli sobě!... deci şi acela care vorbeşte cu sine,
nu spune asta sieşi!...
184 185
ČTVRTÝ MĚSÍC A PATRA LUNĂ
Dubnová mlha. Jediný paprsek slunce, Ceaţă de aprilie. O singură rază de soare,
bledý jako slepecká hůl, tápe, palidă ca un băţ orb, bâjbâie,
třebaže už pevněji než před týdnem. parcă mai tare decât acum o săptămână.
Studené ruce, vřelé srdce... Mâini reci, inimă fierbinte...
Také ty víc než tušíš... Ale to je všechno... Şi tu mai mult decât presimţi... Asta e tot...
Hrozí-li ti nebezpečí, jsi bezbranný... Dacă te înspăimântă pericolul, eşti neapărat...
Hrozí-Ii ti štěstí, jsi bezmocný... Dacă te înspăimântă fericirea, eşti neputincios...
186 187
† SESTŘE RŮŽENĚ † SOREI RŮŽENA
Ty, která se vracíš z onoho světa, Tu, care te întorci de pe lumea cealaltă,
pomni, ó pomni, že všichni cestou pomrzli aminteşte-ţi, o! aminteşte-ţi că toţi au îngheţat
a že jediný zbylý z trestné setniny, pe drum,
která mne provázela, sám sebe odvádím şi că, singur rămas din compania pedepsită
do deportační pevnůstky výčitek, care m-a condus, mă arunc
věda, že všechno je trest... Trest doživotní! în fortificaţia unde sunt deportate reproşurile,
ştiind că totul e pedeapsă... Pedeapsă pe viaţă!
188 189
TAK CO? ȘI CE?
Nikdy jsem nejezdil na koni, Nicicând nu am călărit,

také jsem nikdy nepřesedl s koně na oslíka, nicicând nu am sărit de pe cal pe măgar,
já vždycky pěšky... A přece říkáte: ci mereu pe jos... Şi totuşi spuneţi:
Buď bezprostřední! fii sincer!
Být bezprostřední!... Ano! Ale slovo Să fii sincer!... Da! Dar cuvântul
se nechce pohnout z hledání ducha, nu vrea să se mişte din văzul sufletului,
který je přece všudypřítomný, totuşi omniprezent,
slovo se nechce pohnout, nechce se pohnout, cuvântul nu vrea să se mişte, nu vrea să
leda šílenstvím... se mişte,
decât mişcat de nebunie...
190 191
PROSINEC NA VSI DECEMBRIE ÎN SAT
Svítání, které dává málo bílé, svítání, Zori care dau puţin alb, zori
které by sedlák přirovnal ke krávě před pe care ţăranul i-ar asemui vacii înainte să
otelením... fete...
Brzy to ovšem vynahradí sníh Curând neaua va răsplăti totul
a zůstane ležet tak natrvalo, şi va rămâne aşa îndelung,
že vlastně bronz je přitom na svědectví încât bronzul va fi martorul efemerului...
pomíjení...
Dar de-acum e cineva care cotrobăie în dulap
Ale už teď je někdo, kdo vyhrabává z almary După pânza a cărei culoare va păli în viitorul
látku, jejíž barvu vytáhne příští jarní slunce, soare de primăvară,
a někdo, kdo zná hlasy všech ptáků... Şi cineva care ştie trilul tuturor păsărilor...
192 193
ZMRTVÝCHVSTÁNÍ ÎNVIERE
Stanislavu Zedníčkovi Lui Stanislav Zedníček

Že po tomto životě zde mělo by nás jednou Că după această lume ne-ar trezi deodată
vzbudit înspăimântătorul strigăt de tobe şi de goarne?
úděsné ječení trub a polnic? Iartă-mă, Doamne, dar mă bucur
Odpusť, Bože, ale utěšuju se, că începutul şi răstignirea noastră, a celor fără
že počátek a vzkříšení všech nás nebožtíků Dumnezeu,
bude ohlášen tím, že prostě zakokrhá kohout... le va anunţa cântatul cocoşului...
To potom zůstaneme ještě chvíli ležet... Apoi mai rămânem întinși o clipă...
První, kdo vstane, Primul care se va ridica
bude maminka... Uslyšíme ji, va fi mama... O auzim
jak tichounce rozdělává oheň, cum tăcută aprinde focul,
jak tichounce staví na plotnu vodu cum tăcută pune apă pe foc
a útulně bere z almárky kávový mlýnek. şi scoate uşor din dulap râşniţa de cafea.
Budeme zase doma. Vom fi iarăşi acasă.
194 195
HLAS VOCE
„Nechápu tvé stýskání, že jsi krutě sám. „Nu înţeleg tânguirea ta că eşti prea singur.
Spolutrp s trpícími a nebudeš jím! Suferă cu cei suferind şi nu vei fi pentru ei!
Ale jsi-li tak krutě sám, vydrž Dar dacă eşti atât de singur, rezistă
a oni tě najdou!“ şi ei te vor găsi!”
HLUBOKO V NOCI ADÂNC ÎN NOAPTE
Kdo tě to probudil v tichu tak uhrančivém? Cine te-a trezit în tăcerea care deoache?
A jak to, Şi cum
že náhle vidíš na míle vzdálený kostelík, de vezi departe în zare biserica
ve kterém jsi byl kdysi pokřtěn, în care ai fost cândva botezat,
a v tom kostelíku baladu s nožem v ruce, şi în această biserică de baladă cu cuţitul
která se zastavila před potícím se náhrobkem? în mâna
ce s-a oprit înaintea mormântului transpirat?
Mrazí tě páteř tajemství po předcích...
Te îngheaţă ideea secretului pentru înaintaşi...
196 197
ŘÍJEN I OCTOMBRIE I
S jak harmonickou účastí Cu ce prezenţă armonioasă

(při hlavičce nakloněné okolím (pe lângă antetul înclinat dimprejurul
srdečních šelestů) murmurului inimii)
díval se dnes drozd na padající březový list! sturzul se uita azi cum cade o frunză de
A jak smířlivě hovořili současně sousedé na octombrie!
zápraží, Şi cât de conciliant vorbeau totodată vecinii
kam a na který hřbitov în prag,
se dají pochovat, až umřou! unde şi în ce cimitir să fie îngropaţi
după ce vor muri!
Čím ti pak mohly býti
zlomky Faidra z Oxyrhynchu, Ce ar putea oare fi
Newton komentující Apokalypsu, fragmentele din Faidros din Oxyrhynchos,
Filip II. komentující Erasma – Newton comentând Apocalipsul,
nebo alpský vodopád proteklý ledvinami Filip II. comentându-l pe Erasmus –
byronismu! sau cascada alpină curgând printre gheţarii
byronismului!
198 199
PŘEDTUCHA PRESIMŢIRE
Bohumíru Rejskovi lui Bohumír Rejsek

Líbezné ráno... Mlhy tak na padesát košil Dimineaţă prielnică... Ceţuri întru cele
pro jezerní pannu... Později chvíle, cincizeci de cămăşi
kdy teplý srpen chutná vínem... pentru fecioara lacului... Apoi clipa
Hrůza před límcem z rakevních hoblovaček... în care caldul august gustă vinul...
Světlá touha po životě... Spaima înaintea gulerului din rumeguşul
sicrielor...
Stůně-li ti však srdce, Luminoasa dorinţă de viaţă...
půjdeš si pro jeho zdraví do podsvětí
a už se nevrátíš... Dacă te doare inima,
vei merge să te întremi pe celălalt tărâm
şi nu te mai întorci...
200 201
POÉZIE POEZIA
Řekla: Ne, dnes ne, až jindy, Ea spunea: Nu, azi nu, altădată,
až jindy, později, později! altădată, mai târziu, mai târziu!
Řekl: Ano, oddaluješ, El spunea: Da, te îndepărtezi,

zatímco bys měla předcházet básníka, pe când ar trebui să fii înaintea poetului,
vždyť i šaty po Shakespearovi căci după Shakespeare şi veşmintele
byly z garderoby Hamleta... erau din garderoba lui Hamlet...
202 203
MILUJ... IUBEȘTE…
Nerovnost země, a tedy i nerovnost lidí Inegalitatea pământului şi deci a oamenilor

jen na kolenou ucítíš. o simţi doar în genunchi.
Miluj však obě a věru jen tím spíš, Deci iubeşte-le pe amândouă, fiindcă
že není lásek, že je jen jedna láska, nu sunt iubiri, ci o singură iubire,
tak jako všechny kříže jsou jen jeden kříž. precum toate crucile sunt doar o singură cruce.
204 205
BOROVICE PIN
Jak je krásná ta stará borovice vejmutovka Cât de frumos este acest pin
na kopci tvého dětství, pe dealul copilăriei
které jsi dnes zase navštívil... azi vizitate...
Pod jejím šuměním vzpomínáš svých mrtvých Sub foşnetul lui îţi aminteşti de morţi
a přemítáš, kdy dojde na tebe. şi te gândeşti când va ajunge şi la tine.
Pod jejím šuměním je ti, Sub foşnetul lui simţi
jako bys dopsal poslední knihu ca şi cum ai fi scris ultima carte
a měl teď mlčet a plakat, trebuind doar să taci şi să plângi,
aby rostlo slovo... ca să rodească vorba...
Co byl tvůj život? Opouštěl jsi známé pro Ce ţi-a fost viaţa? Ai părăsit cunoscuţii pentru
neznámé. necunoscuţi.
A osud tvůj? Usmál se na tebe jen jednou Şi soarta? Ţi-a surâs doar o dată
a tys při tom nebyl... pe când tu lipseai...
206 207
V MRAKU ÎN NORI
Vyprahlost, beznaděj, únava, lhostejnost... Uscăciune, disperare, oboseală, inutilitate...

Čtyři vysypané, pátá prázdná... Patru presărate, a cincea goală...
Proč se tedy ještě ptát, De ce să mai întrebi
jaký smysl má lidský život ce sens are viaţa omului
a nejsme-li tu příliš krátko! ori dacă nu suntem aici prea puţin timp!
Kapka rosy, žena, sedmihlásek Picătura de rouă, femeia, frunzăriţa,

vysmívající se jiným ptákům, zâmbind altor păsări,
přátelství, žárlivost (která kdysi prietenia, gelozia (care cândva
tančila celou noc za svitu lůny dansa toată noaptea la lumina lunii
a měla pak i ty střevíčky od toho stříbra), în pantofi de argint).
láska, hudba, kniha: muzică, iubire, carte...
ne, už ti to nic neříká... nu, nu-ţi mai spun nimic...
208 209
BEZ NÁZVU III FĂRĂ TITLU III
Juliu Bartoškovi Lui Julius Bartošek

Rozdvojené vědomí zastoupilo ti cestu Conştiinţa îndoită ţi-a sărit în drumul
k životu věčnému svobodou bez Boha. spre viaţa eternă prin libertatea fără
Vše je li teď jen zjev, ne zjevení; Dumnezeu.
vidina, ne vidění; Totul îţi este acum doar figură, nu figurare;
výraz, ne vyjádření; povšechnost... vedenie, nu vedere;
Ty tam jsou hlavní hlasy srdce expresie, nu exprimare; generalitate...!
pro harmonii, kterou by nekrmilo šílenství... Acolo sunt vocile principale ale inimii
întru armonia pe care nebunia nu ar hrăni-o...
210 211
TEST III TEST III
Kruhové zatmění... Tak Erós jako oběžnice... Întunecare circulară... Eros ca o planetă...
Ale trudnomyslnost jako stav Dar melancolia ca stare
má něco z věčnosti, are ceva din eternitatea
která by ustrnula v šílenství... care s-ar potoli în nebunie...
To potom jako by bolest Apoi ca şi cum durerea

mohla být i v nebi... ar putea fi şi în cer...
KUŘE PUIUL
Samy od sebe se otvírají dveře De la sine se deschide uşa

před andělem... Jindy je to zase kuře, în faţa îngerului... Altundeva este iarăşi puiul
které přĳde ze dvorku až do kuchyně ce vine din curte în bucătărie
a rozhlíží se po přítomných tak vyběravě, şi se uită la cei prezenţi atât de năzuros,
že žádný z nich nečeká, jak to dopadne, că nici unul nu aşteaptă deznodământul
a obranným pohybem se rychle křižuje... şi cu o mişcare defensivă îşi face cruce...
212 213
NOC NOAPTE
Ani Homér před Helenou Nici Homer în faţa Elenei

nebyl tak nešťastný, protože zamilovaný, nu era atât de nefericit, fiind îndrăgostit,
neboť on se nezamiloval pro lásku, căci el nu s-a îndrăgostit pentru iubire,
nýbrž pro krásu. Ne, ani Homér ci pentru frumuseţe. Nu, nici Homer
před Helenou nebyl tak nešťastný nu a fost atât de nefericit în faţa Elenei
jako ty, který ses zamiloval do té, cum eşti tu, care te-ai îndrăgostit de cea
která nosívá na mandl lůny rubáše care poartă pe valţul lunii un linţoliu
pro ještě živé... pentru cei vii...
214 215
DOCELA JISTĚ SIGUR
Kněz vzývá jméno boží, Preotul invocă numele Domnului,

my je vyzýváme. noi le chemăm.
Trvá to už celá staletí Asta durează de secole
a to naše se zběsile rozhodlo căci furiile noastre ne-au condus
pokračovat v tom až k zvěčnění pýchy. să perpetuăm de-a pururi trufia.
Ale docela jistě je už někdo vyvolen, Dar sigur este cineva ales
aby vycídil zbroj archanděla Michaela... să cureţe armura arhanghelului Mihail...
SMRT MOARTE
Už zase obchází jako vzduch Iarăşi colindă ca aerul

promoklý na kůži paliče, umed pe pielea incendiatorului
nebo jako okolí pivovaru, když sladují... ori ca împrejurimile fabricii de bere când
Vidím ji dobře čárou, tím říznutím malţifică...
černého diamantu Adamova O văd bine prin crăpătură, prin tăietura
do skla panenství... diamantului negru al lui Adam
în sticla fecioriei...
216 217
V NICOTĚ ÎN NIMICNICIE
V nicotě sádelnaté jako tlustá kniha, În nimicnicia obeză ca o carte groasă

pojednávající o ztracené lyrické básni tratând despre pierduta poezie lirică
neznámého básníka – a unui poet necunoscut –
my, kteří se potíme namísto pláče, noi, care asudăm în loc să plângem,
my, kteří říkáme o plačícím kameni, že se potí, noi, care zicem că piatra plângând asudă,
myslili jsme dnes na toho, který utonul, ne-am gândit azi la cel care s-a înecat
když se učil plavat, aby se neutopil... pe când învăţa să înoate ca să nu se înece...
Za okny zatím park, druhdy tak strojený, Prin ferestre parcul, cândva atât de împodobit,
přejížděl nosem zeleně o rukáv větru şi-a şters nasul verdelui de mâneca vântului,
a pak si to prohlížel očima jmelí... apoi a privit cu ochi de vâsc...
218 219
ZA NOCI TŘESKUTÉ ÎN NOAPTEA GEROASĂ
Slyšel jsem jednou v noci Odată am auzit în noapte

puknout mrazem ořechový strom. alunul gemând de ger.
Třesklo to jako šrapnel Trosnea ca un şrapnel
při dobývání Babylónu, la cucerirea Babilonului,
šrapnel, který by vybuchl teprve nyní... şrapnel care ar izbucni chiar acum...
Ze statku vyběhl hospodář, z maštale kůň, Din curte a ţâşnit stăpânul, din grajd un cal,
a mně se vidělo, abych otevřel iar mie mi s-a năzărit să deschid
knihu bílou na půhony k svědomí... cartea albă întru curăţenia către conştiinţă...
Už ani netušíme Nici nu mai presimţim

a pak jsme ohromeni... şi apoi suntem uimiţi...
220 221
NEROZUMÍM NU ÎNŢELEG
Básník a nadsázka říkají... Poetul şi hiperbola spun...

Jako by život nazíravý Cum să nu poată fi viaţa
nemohl býti životem činným! scrutătoare viaţă activă!
Nerozumím! Co tím vlastně míní? Nu înţeleg! Ce înseamnă asta?
Že skutek vydává svědectví, Că fapta dă mărturie,
ale že dar má býti poctou? dar că darul trebuie să fie onoare?
Já například kdysi v Řecku Eu de exemplu cândva, în Grecia,
uvědomil jsem si svoji smrtelnost am devenit conştient de propria-mi nimicnicie
jen tím, že jsem zatoužil po ženě boha... doar fiindcă am tânjit după soţia unui zeu...
Propili jsme to s Marlowem... Pentru toate acestea am băut cu Marlowe...
222 223
TODO TODO
Rudolfu Havlovi Lui Rudolf Havel

Nicota sama všechna svoje, Neantul, cu totul al său,
ale bez důvěry k sobě samé, dar neîncrezător în sine,
ukájí svoji smyslnost astâmpără înţelesul
viditelnou na životě, k nespatření na bytí... vizibil în viaţă, dar nevăzut în fiinţă...
Nejhlubší místo duše: bezednost Cel mai adânc loc al sufletului: abisul,
volaná lstivě zpátky... cu viclenie chemat înapoi...
224 225
KDYSI CÂNDVA
Kdysi host, pak cizinec, nakonec netrpělivý Cândva oaspete, apoi străin, în sfârşit fantomă
fantóm nerăbdătoare,
toužíval jsem vždycky po jistotě, mereu tânjeam după siguranţa
že aspoň ti, jež miluj u, vskutku žĳí. că măcar cei pe care-i iubesc trăiesc
Ale jak už byla divoká má láska k nim, cu adevărat.
dotýkal jsem se jich při tom jen ranami... Dar cum era stranie iubirea mea,
Ó výčitky, jste tak prastaré, že čerstvé jste, m-am atins de ei doar cu rănile...
jako tenkrát, když jsem pod nějakým O, reproşuri atât de bătrâne, încât sunteţi
nevýmluvným kopcem proaspete
vdechoval listíčko pelyňku v nejvyšším stavu ca atunci când sub un deal inexpresiv
hořce, am inspirat o frunză de pelin în starea supremă
zatímco měsíc točil čínskou zdí v císařské de genţiană,
hlavě! pe când luna se rotea după zidul chinezesc
în capul imperial!
226 227
OSLEPLÍ ORBIŢI
Obdivné, žasnoucí světlo podobné tomu, Plin de admiraţie minunându-se lumina

za kterého dal Pontský Pilát portrétovat asemeni
Pána Krista... Celui căruia Pilat din Pont i-a dat să-l
Ani mračínka, nižádné přitmívání, portretizeze
tak žádoucí nám, pe Domnul Iisus...
kterým už jenom tma mnohé odhaluje... Niciun nor, nicio întunecare,
atât de potrivite nouă
cărora doar întunericul le dezvăluie multe...
228 229
V TOBĚ ÎN TINE
Bez výmluvy, a tedy nevýmluvné Fără scuze, deci nescuzabil,

je toto: este aceasta:
že nelze pozorovat svoje hříchy nu poţi da atenţie păcatelor tale
jako Galileo skvrny na slunci. precum Galilei petelor de pe soare.
Také cesta do Damašku Şi drumul spre Damasc
je v tobě... este în tine...
SPATŘENA ZĂRITĂ
Spatřena z rychlíku, který bere za pravdu stín... Zărită din acceleratul care poartă umbra
Ale byla opravdivě krásná drept adevăr...
a byla prostovlasá, Dar era cu adevărat frumoasă,
byla prostovlasá, asi jako kdyby anděl cu părul simplu,
zapomněl zde hlavu oarecum aşa cum un înger
a odnesl si klobouček... şi-ar uita aici capul,
luându-şi însă pălăria...
230 231
TEST IV TEST IV
Nespavost, výčitky svědomí, hrůza, Insomnie, reproşurile conştiinţei, teama,

fičící domem bez oken a dveří fluierând prin casa fără ferestre şi fără uşi
až k srdci, tam, kde končí naděje... până în inimă, acolo unde sfârşeşte speranţa...
Ale nahoře nesmírný jas noci, Dar sus, neîmpăcata strălucire a nopţii,
přeplněný sám sebou, plină de sine,
vstupuje do stínu nejmenší hvězdy... urcă în umbra celei mai mici stele...
Bůh tvoří, báseň vzniká. Dumnezeu creează, poemul răsare.
232 233
DĚTI COPII
Jiřímu Brdlíkovi Lui Jiří Brdlík

Jsou děti... Vlastně jenom ony... Sunt copiii... Într-adevăr doar ei...
Čistota srdce, samozřejmost zázraku Curăţenia inimii, firescul privirii
upřeného nám dospělým, i když žasnem, fixate asupra noastră, cei mari, deşi uimiţi,
ohníčkově odpadlí od srdce poézie... ardent renegaţi din inima poeziei...
Jsou děti, vlastně jenom ony! Sunt copiii, într-adevăr doar ei!
Nevírn, proč trhají knížky a loutky, Nu ştiu de ce târăsc păpuşile şi cărţile,
ale jen děti jsou věčné dar numai copiii sunt eterni
jako zpěv skřivana nad bitvou u Slavkova... precum cântecul ciocârliei deasupra bătăliei
de la Slavkov...
234 235
MEZI ÎNTRE
Mezi představou a slovem Între imagine şi cuvânt

je víc, než jsme schopni chápat. e mai mult decât putem înţelege.
Jsou představy, pro něž není slov. Sunt imagini pentru care nu sunt cuvinte.
Myšlenka, ztracená v očích jednorožce, Gândul rătăcit în ochii unicornului

objevuje se znova ve smíchu psa... se arată iarăşi în râsul câinelui...
V ZÁŘÍ, K DRUHÉ NA NOC SEPTEMBRIE PE LA DOUĂ NOAPTEA
Při zhaslé svíčce někdy cítíváš, La lumânarea stinsă simţi uneori

že jsi poznal. Jako by se řeklo: oslepl că ştii. Cum ai spune: ai orbit
tam, kdes měl vidět... acolo unde trebuia să vezi...
Nechal jsi tam všechna svá mladá léta, Ai lăsat acolo toţi anii tăi tineri,
v dobré půdě špatnou cestu, pe pământul bun drumul rău,
a teď jsi zjevně stár a tajně chorý... şi acum eşti vădit bătrân şi tainic bolnav...
Ale neboj se, ještě neumřeš, Nu te teme, încă nu mori,

smrt je teprve na sadě moartea e de-abia în grădină
a třese švestkou... şi scutură prunul...
236 237
MORS ASCENDIT PER FENESTRAS MORS ASCENDIT PER FENESTRAS
Možná že démoni mohou proniknout zdmi, Probabil demonii trec prin zid,
možná že smrt opravdu vstupuje okny, probabil moartea chiar vine pe fereastră,
ale zavřenými dveřmi mohl vkročit dar prin uşile închise poate păşi
jen Ježíš Kristus, a to ještě k apoštolům... doar Iisus Cristos mergând la apostoli...
Samojediný anděl strážný nepřichází, Singurul înger păzitor nici nu vine, nici
neodchází, nu pleacă,
je stále s námi, věrný až k soucitu a ze soucitu este mereu cu noi, credincios milei şi din milă
lidský, uman,
je stále s námi, se mnou skoro už padesát let – este mereu cu noi, cu mine de vreo 50 de ani –
a přece teprve dnes mne při láhvi vína napadlo, şi abia azi, cu sticla de vin în faţă, mi-am dat
že jsem mu dosud nikdy nenabídl, seama
aby se se mnou napil... că nu i-am propus niciodată
să bea cu mine...
238 239
NIC RMUTNÉHO... NIMIC ÎNTUNECAT...
Nic rmutného dnes ráno mezi zemí a nebem. Nimic întunecat azi între pământ şi cer.
Jako by všechno po všechna léta žilo v stejné Ca şi cum totul de ani ar fi trăit în aceeaşi
kráse. frumuseţe.
Jaký úžas, pomyslí-li člověk, Câtă uimire, ar zice cineva,
že byl stvořen k obrazu božímu că am fost creaţi după chipul Domnului
a že se tedy podobá Bohu! şi deci ne asemuim Lui!
Ale místo aby žasl, Ci locul minunăţiei
oslepne závratí a skočí do té propasti... orbeşte de ameţeală sărind în prăpastie...
ZÁKEŘNĚ PE ASCUNS
Stále ta hrůza, Mereu această spaimă,

žĳící nadivoko s rozbuchaným srdcem... sălbatic trăind cu inima tresărind...
Cosi před tebou, cosi jako pomatenost lesa Ceva înaintea ta, ceva precum amestecul
se světlými okamžiky tmy... pădurii
Ano, jenom černý kanec mívá zlaté oči... cu clipele luminoase ale întunericului...
Da, doar mistreţul negru are ochi de aur...
240 241
MILENCI ÎNDRĂGOSTIŢI
Čas na horách: žárlivost, plod nevíry. Timp în munţi: gelozia, copilul necredinţei.
Čas u pramene: nevěra, plod žárlivosti. Timp la izvor: necredinţa, copilul geloziei.
Čas u řeky: žárlivost bez lásky, Timp la râu: gelozie fără dragoste,
hluchá, ale z plna hrdla pohlaví... surdă, dar răsărind din gâtul sexului...
NIKDY DOST SLZ NICICÂND DESTULE LACRIMI
To bylo kdysi: jako bychom měli proudit Aşa era cândva: parcă am fi curs
proti převrženým obrům... împotriva căpcăunilor răsturnaţi...
Později byl to minojský džbán, Mai apoi a fost o amforă minoică,

ten jednou provždy vzniklý, pentru totdeauna dispărută,
když třicet bohů pilo před hrnčířem pe când treizeci de zei au băut în faţa olarului
z pouhé dlaně... din căuşul palmei...
Dnes, aby uchovala jejich palčivost, Azi, pentru a le păstra dogoarea,

smrt mívá lidské slzy v termosce... moartea are în termos lacrimi de om...
242 243
MLŽÍ-LI, PADÁ REZ NA STARÉ ÎN CEAŢĂ, CADE RUGINĂ

A KRÁSA NA MLADÉ PANNY PESTE FATA BĂTRÂNĂ ŞI
FRUMUSEŢE PESTE CEA TÂNĂRĂ
Pro krásu nebo pro lásku?
Pro krásu bez radosti nebo z lásky pro lásku? Pentru frumuseţe ori pentru iubire?
Pro ne už lásku, ale pouhé milování? Pentru frumuseţe fără bucurie ori din iubire
A při milosti ještě nedarované a už vzaté: pentru iubire?
jen pro páření? Pentru de-acum nedragoste ori simplă iubire?
Dar în iubirea încă nedăruită şi smulsă:
doar pentru împerechere?
244 245
DUB STEJAR
Stověký strome! Hlavní větve tvoje Copac secular! Crengile tale

jsou mrtvé... Ale s každým jarem sunt moarte... Dar cu fiece primăvară
zas zelenáš se drobnou ratolestí. iar înverzeşti cu ramuri fragede.
Prastarý živote! Hřbitovy přerostly tě Viaţă străveche! Cimitirele te-au acoperit

na samu smrt... A přece zas a zase cu moarte... Dar mereu
za ruku vedeš dítě! ţii de mână un copil!
ROK 1953 ANUL 1953
Ó naděje, má mysl churaví, O, speranţă, mintea mea suferă,

nemohu se tě dočkat, přecházím po perónu, nu pot să te aştept, trec pe peron,
ale tak netrpělivě, že se ptám jenom na rychlíky. dar atât de nerăbdător, încât te întreb doar
de accelerate.
To pouze ženy dovedou čekat,
protože na schůzku přicházejí vždycky pozdě, Doar femeile reuşesc să aştepte,
ó naděje, má mysl churaví... căci la întâlnire mereu sosesc târziu,
o, speranţă, mintea mea suferă...
246 247
PARTUS LABYRINTHIS PARTUS LABYRINTHUS
Pohleďte, paní, mých hříchů je tolik, Iată, doamnă, am atâtea păcate,

že se v nich nevyznáte. încât nici nu mai ştiţi ce şi cum.
A je jich tak málo, Dar sunt şi puţine,
že je znáte. pe care le ştiţi.
Ty, které znáte, jsou jeden hřích – Cele ştiute sunt unul singur –
a ty, v kterých se nevyznáte, iar cele neştiute
jsou zase on, sunt chiar cel care,
který vás, tak jako mne, asemeni mie,
ustavičně mate! neîncetat vă înşală.
248 249
KDO? CINE?
Kdo před tvou krásou je tu čist? Cine-n faţa frumuseţii tale-i preacurat?
Jen tebou jsoucí tvoje z byst. Doar tu fiind din bustul tău.
Co před tvým zrakem lze tu číst? Şi ce-ar citi în faţa privirii tale?
Knihu, již sázel ametyst. Cartea, pe care o plantat-o ametistul.
Kdo zahluší marnosti svist? Cine asurzeşte susurul inutilităţii?

Jenom tvůj smích tvým smíchem jist. Doar râsul tău sigur de al tău râs.
Proč jsi tak málo jako list, De ce să fii aşa mărunt precum o frunză,
ač kráčíš stromem ze všech míst? să tot păşeşti ca un copac de peste tot?
Není tě nikde nikdy dost, Nu eşti niciunde de ajuns

den chce tě můj i nespavost. Ziua te vrea şi fără somn.
250 251
O ŽNÍCH SECERIȘ
Slunce nalévalo pálenou bez cukru Soarele a turnat arşiţă fără zahăr
a zapisovalo si to nickamínkem şi şi-a însemnat asta fără condei
na kůži ženců... pe pielea secerătorilor...
Spěch, který slova neříkaje promluvil Graba nerostind cuvinte s-a auzit
svištěním kos a strojů prin zumzetul coardelor şi maşinilor,
a na obzoru skřípěním stodol iar în zare prin scârţâitul hambarelor
valených jako selská bouře, răsturnate ca o furtună sătească,
měl sebe pod starost... se avea în grijă pe sine...
Pak to byl kůň, Apoi a fost un cal

který šlápl do vosího hnízda ce a călcat pe cuibul de viespi
a byl k smrti ubodán. şi a fost dăruit morţii.
252 253
VZPOMÍNKA NA ZÁŘÍ 1952 ÎN AMINTIREA LUI SEPTEMBRIE 1952
Svědění podzimní zdi, Mâncărimea unui zid de toamnă,

rozškrabané do krve psího vína... răvăşit în sângele viţei de Canada...
Divže tu, český básník, nežebráš... . Minune că aici, poetule ceh, nu cerşeşti...
Ale spoléhání na člověka Dar încrederea în om
je jako nevěřit v Boha, e ca necredinţa în Dumnezeu,
a přece zázrak chtít... anume minunea de a dori...
254 255
KONCEM ČERVNA SFÂRȘIT DE IUNIE
Ne, nelze spát... Čím mladší je teď ticho, Nu, nu se poate dormi... Cu cât e mai tânără
tím zvučnější jsou podrobnosti šedých výčitek... liniştea,
Chodím o půlnoci světnicí, cu atât mai zgomotoase sunt detaliile
sešívaje kouty ve hromadu zoufalství... reproşurilor cenuşii...
Kdo mi to plivá do tváře? În miez de noapte străbat sufrageria,
je konec nevinnosti v básníkovi? strângând ungherele în grămada disperării...
Na nebi Lev a Panna zapadají... Cine îmi scuipă în faţă?
E sfârşitul nevinei în poet?
Pe cer Leul şi Fecioara se prăbuşesc...
256 257
PROČ? DE CE?
Už zase jsem byl dychtivě nevraživý! Iarăşi am fost nesătul de pizmaş!

Vím, že i velmi jemné ostří duše neodmítá Ştiu că şi sufletul tăios şi delicat nu refuză
nastříhat na slova i hrubou látku. să taie şi stofă grosolană pentru cuvinte.
Ale proč to dělám? Vždyť já zním, Dar de ce fac asta? Căci răsun
lep rve když se láska setká s mlčením... doar atunci când iubirea întâlneşte tăcerea...
SKVRNA PATĂ
Černá skvrna při přechodu Venuše O pată neagră atunci când Venus
přes Slunce... Okřídlená vulva... trece prin faţa Soarelui... Vulvă înaripată...
Ale zde dole skutek slovu v patách... Dar aici jos fapta dăruită cuvântului urmărit...
Ale zde dole všechno trest, trest doživotní... Dar aici jos totul e pedeapsă, pedeapsă pe
viaţă...
258 259
SEN VIS
Suchá hloubka z konců paměti Adâncul uscat din marginile memoriei

třepí se na chlupy, které dosáhly pekla. se destramă în perii care au atins iadul.
Nestoudně naléhavá zdrželivost. Smích. Cumpătarea se întinde neruşinată. Râs.
Muže jsem nikdy nebrala vážně, Niciodată nu i-am luat în serios pe bărbaţi,
říká lady Macbethová spune lady Macbeth
a prohlíží si dlaně, privindu-şi palmele
zakrvácené ubíjením napitých komárů... însângerate de uciderea ţânţarilor îmbătaţi...
260 261
LA BELLE DAME SANS MERCI LA BELLE DAME SANS MERCI
Seděla na rázku dříví a zpívala. Ea şedea pe marginea lemnelor cântând.

Bylo mi, jako bych se zraňoval o něhu. Simţeam că m-aş fi rănit de tandreţe.
Bylo mi, jako by touha bez doufání, Simţeam că patima fără speranţa
jež pláčem pohrdá, zároveň jej hýčkala. ce dispreţuieşte plânsul, îl şi răsfaţă.
Bylo mi, jako by naslouchalo i slunce mezi Simţeam că şi soarele între nori
mraky, ar asculta
ten drozd s třešní v zobáku. acel sturz cu o cireaşă în cioc.
Bylo mi, jako by i ten potok vedle, plný Simţeam că şi acel pârâu plin de
pstruhů, păstrăvi
byl podběhlý tou její písní. a fost străbătut de cântecul ei.
Bylo mi... Ale ona přestala zpívat a řekla: Simţeam... Dar ea nu mai cânta, ci spuse:
„Nechoď tam, je tam zima!“ – Nu merge acolo, e frig!
A já jsem řekl: „Kde? Vždyť ji nevidím!“ Iar eu: – Unde? Nu văd!
262 263
PODZIM III TOAMNĂ III
Bohuslavu Reynkovi Lui Bohuslav Reynek

Pole na čtyři brázdy... Mez... Louka... Rybník... Câmp la patru brazde... Hat... Luncă... Eleşteu...
Kvíčaly na jeřabinách... Sturzi în scoruşe...
Pavouk znovu nabírá puštěné oko... Păianjenul leagă din nou ochiul rupt...
Líbezný den, vyhnaný z rozumu Zi minunată, alungată din raţiune

do srdce podzimu... Vítr znachověl... în inima toamnei... Vântul sufla...
Komáří sloup nese poprsí tance... Stâlpul ţânţarilor ţine sânii dansului...
Bolest a lítost, vzpomínky a stesk... Durerea şi regretul, amintirile şi patima...

Chtěl bys být zase mlád? Chtěl bys žít všechno Ai vrea să fii iar tânăr? Ai vrea să retrăieşti
znova? totul?
Z blízkých i podalekých stínů slyšeti je, Din umbrele apropiate şi cele îndepărtate
jak ve vsi pobíjejí kostnici plechem... se aude cum în sat acoperă osuarul cu tablă...
264 265
ČERŇ NEGRU
Naše ubývání je z okoušení plnosti. Vieţuirea noastră este din experienţa

Uprostřed veselí čerň ještě zčerná. plenitudinii.
Ale kolem hrdla tragédie În mijlocul veseliei negrul încă se înnegreşte.
ta čerň je bělostná jako okruží Shakespearovo. Dar în jurul gâtului tragediei
negrul e alb precum gulerul lui Shakespeare.
ZA NEMOCI BOLNAV
Tající rampouch, neutažený vodovod, Un ţurţur ascunzându-se, robinetul nestrâns,

počítání kapek léku. număr picăturile de medicament.
Tibet vidí vodou. My slzami... Tibetul vede prin apă. Noi prin lacrimi...
266 267
EPOCHA EPOCĂ
Obraznými věcmi Prin lucrurile simbolice

jsme stále ještě v čase. suntem încă în timp.
Ale dnes, dříve než vykročil rozsévač, Dar azi, până să păşească semănătorul,
už je tu žnec. iată-l pe secerător.
Zdá se, Se pare

že nebude mrtvých ani živých... că nu vor fi nici vii, nici morţi...
268 269
PANNA FECIOARĂ
Je po slavnosti, na které bylo tolik světel, Este după serbarea atât de luminată,
že tma byla dokonalá. încât întunericul era perfect.
A byl tam on. A jí nevadilo, že právě on Şi acolo era el. Dar ei nici nu-i păsa că tocmai el
má city už z vína, ale myšlenky are de-acum sentimente de vin şi gânduri
teprve z hroznů... de ciorchini...
K ránu ji opustil a ona se teď dívá În zori a lăsat-o iar acum ea priveşte
dirkou ve svátečních šatech prin crăpătura din veşmintele de sărbătoare
na nahý hřebík pondělka... la cuiul gol al zilei de luni...
270 271
V NOCI ÎN NOAPTE
Za nepřítomnosti milované ženy În absenţa iubitei întunecime grea,

tma celá blázen vypůjčí si její nohy, nebunul îi împrumută picioarele,
vklouzne do střevíčků z ledu se strecoară în condurii de gheaţă
a začne tančit od tvé postele şi începe să danseze de la patul tău
do obrovského sálu nespavosti... până la imensa sală a nesomnului...
Střevíčky zvoní, víří, dupou, dovádějí Condurii răsună, se învârt, bat, se mişcă
bez slitování, otevřeně, natrvalo neîncetat, clar, mereu
a je jim dobře, jistě tančí s jiným, şi se simt bine, cu siguranţă dansează cu altul,
tvá láska bez víry jim jenom pomáhá iubirea ta fără credinţă doar îi ajută
od žárlivosti k cizoložství, între gelozie şi adulter,
slyšíš je celou noc čím dál tím mrazivěji – îi auzi toată noaptea, cu cât se aud mai departe,
a ony roztají teprve tehdy, cu atât mai înfiorători –
když se zas vrátí k tobě... şi se topesc doar atunci,
când se reîntorc la tine...
272 273
U STUDÁNKY, U RUBÍNKY LA FÂNTÂNĂ, FÂNTÂNA RUBINELOR
Každá krásná žena je krutá Fiecare femeie frumoasă e crudă

a zahaleně pokořuje právě ony muže, şi îi umileşte ascuns tocmai pe bărbaţii
kteří, nazí, touží pít přímo ze skály. care, goi, tânjesc să bea din stâncă.
Ale je to smrt, která přichází k nim důvěrně Dar e moartea care se apropie de ei familiar
blízko de aproape
jako nádražní vrabec, ca o vrabie în gară,
když si na peróně vybalují chléb... când pe peron scot pâinea...
Budu mít děti, říká smrt. Voi avea copii, zice moartea.
274 275
RŮŽENĚ SURORII RŮŽENA
Od doby té, cos umřela, De când te-ai dus departe,

v tvé štěpnici jsou větve delší. în livadă crengile sunt mai lungi.
Oč neskutečněj zjev tvůj vlá, Cu cât mai nefirească este arătarea ta,
tím větve ty jsou skutečnější. cu atât sunt ramurile mai fireşti.
Prohýbají se větve ty, Crengile se apleacă,

jablka budou letos... zdá se. vor fi mere anul ăsta... se pare.
Bez tebe jsou to předměty. Dar fără tine astea sunt doar lucruri.
Za sebou jsme tu v předním čase... După noi suntem aici în timpul dintâi...
276 277
VEDRO I CANICULĂ I
Přezrálé proso teče. Ptáci je vypíjejí. Curge meiul răscopt. Păsările îl beau.
Vzduch zahořel na hlavu. Aerul s-a încins pe creştet.
Ruka na rozcestách chytá tetelení. În răscruci mâna prinde tremuratul.
Také smrt má větší oči než žaludek. Şi moartea are ochi mai mari decât burta.
V jediném stínu, který se podobá Într-o unică umbră asemănătoare
obrácené deltě ženského klínu, deltei inversate a poalei femeieşti,
je zmĳe všechna zchystána întreaga viperă este încordată
jako dynamitový doutnák ca un fitil de dinamită
ve vápenných skalách u Berouna... pe stâncile de calcar de lângă Beroun...
278 279
PRACH ŢĂRÂNĂ
Františku Tichému Lui František Tichý

Degas modeloval i prach na těle tanečnic, Degas a modelat şi ţărâna pe trupul
ale těch knih zapadlých prachem! dansatoarelor,
Ještě že tu a tam někdo pláče, încă dar pe al cărţilor căzute în ţărână!
ještě že tu a tam prší utopená voda Încă pe alocuri cineva plânge,
po řekách a po jezerech! încă pe alocuri plouă apa topită
Ano, ale ze dna, jehož nedostihneš, pe râuri şi pe lacuri!
je potom slyšet.jak sumec dojídá zbytky Da, dar din ziua pe care nu o vei atinge,
Ofélie... se va auzi cum peştele înfulecă rămăşiţele
Ofeliei...
280 281
AŽ KDYŽ ABIA CÂND
Nebyl mi k hrůze démon Nu m-a înspăimântat demonul

od večerního nehtu k rannímu drápu. din unghia nocturnă până la gheara matinală.
Nepoděsil mne anděl, Nu m-a îngrozit îngerul

když maloval sebe na sebe. care s-a pictat pe sine.
Antický bůh na vrcholu hnoje Zeul antic pe vârful gunoiului

nevzbouzel strach. nu a stârnit teamă.
Šelmy byly prablizoučko mírné. Fiarele erau străapropiat de blânde.

Hmyz nerozbíral city. Insectele nu disecau sentimente.
Plachý, zdivočil jsem, Sfios, m-am sălbăticit

až když jsem poznal člověka... de-abia când am cunoscut omul...
282 283
PODZIMNÍ NOC NOAPTE DE TOAMNĂ
Pár stromů ještě zelených je v kyselosti Câţiva copaci încă verzi sunt în acreală
s dávno opadalým parkem cu parcul cândva desfrunzit
pro jeho ostré vůně, neboť on pentru mirosul său ascuţit, căci el
přehání kořalku už podruhé. exagerează cu băutura a doua oară.
Prstomluva hluchoněmých není tak šílená Semnele surdomuţilor nu sunt atât de nebune
jako lůna, která se sdílí s tolika paprsky, ca luna care se divide în atâtea raze
že jí stačí jeden. încât îi ajunge una.
Ale někde za pokoutním čalounem Dar undeva după tapetul ascuns

vypil už kdosi sklenici, cineva a băut un pahar
aniž se jí dotkl rty. fără să-l atingă cu buza.
Ale někde za zdí, Dar undeva după zid

souzvučnou s útěkem sviněk, în armonie cu fuga purcelelor,
leží muž, žádající povinné stă întins un bărbat râvnind vinovat
na nepřítomné ženě... la femeia absentă...
284 285
ŘÍJEN II OCTOMBRIE II
K rozpálenému železu muže Fierului încins al bărbatului

není žena vodou... femeia nu-i este apă...
Nemilo zřít svou vlastní tvář... Să zăreşti fără drag propriul tău chip...
Je lépe toulati se lesy Mai bine să zburzi cu pădurile
a u hajného vyplatit chycenou veverku şi să plăteşti pădurarului pentru o veveriţă
třemi mrtvými kunami prinsă
a pak ji pustit na svobodu... cu trei jderi morţi
Jak rychle zmizela ti v mohovitém smrčí, apoi să-i dai drumul...
zatímco její poslední pohled říkal: Cât de repede a fugit între molizii bogaţi
„Chceš-li, čekej mne tak do roku!“ pe când ultima ei privire spunea:
– Dacă vrei, aşteaptă-mă la anu’!
286 287
NA STŘEDU SAZOMETNOU DE MIERCUREA CENUȘII
Dvouručním mečem listuje Starý zákon Vechiul Testament se răsfoieşte în Noul cu

v Novém... o sabie cu două tăişuri...
Trámy zvonice skřípějí... Zvon puká... Bârnele turlei gem... Clopotul răsună...
Ve čtyry úhly rozkradených nebes În cele patru zări ale cerului furat
rozléhá se nepokoj světa. se revarsă neliniştea lumii.
Duch svatý nemá kam usednout. Sfântul Duh nu are unde se aşeza.
Jen mrtvý, který si vyšel ve spravedlivém Doar mortul, care a ieşit în linţoliul
rubáši, cuvenit,
má za oči léta v kameni... Are în spatele ochilor anii în piatră...
288 289
CESTOU PE DRUM
Památce Josefa Floriana Memoriei lui Josef Florian

Opřený o strom, který se bojí blesku, Rezemat de copacul temându-se de trăznet
cítíš, že letos bude hodně jablek. simţi că anul acesta vor fi multe mere.
Dvojice, teprve včera Adam v panně, O pereche, abia aseară Adam în fecioară,
směje se, odhánějíc roční větví râde alungând cu o ramură
mouchy kolem kravských očí. muştele din jurul ochilor vacii.
V blízkém mlýně běží kámen. La moara apropiată piatra merge.
Potok, prchavě naběhlý deštěm, Pârâul, o vreme umflat de ploaie,
důvěrně naléhá, abys zůstal... stăruie în secret să rămână...
A je tu vskutku líbezně, Şi aici e în adevăr plăcut,
líbezný je i viditelný křik – plăcut fiind şi ţipătul vizibil –
proč ale právě děti tak rády přelézají dar de ce copiii sar atât de veseli
hřbitovní zeď...? peste zidul cimitirului?...
290 291
K POÉZIl SPRE POEZIE
Nevíš, odkud vede ta cesta, Nu ştii de unde vine drumul acesta

která tě nikam nepřivede. care nu te duce niciunde.
Však málo o to dbáš, vždyť byla plna kouzel, Dar puţin îţi pasă, căci a fost plin de farmece,
žen, zázraků a touhy po svobodě, femei, minuni şi dor de libertate,
viděl jsi, jako by kůň byl zabit pod andělem, ai văzut cum un cal ar fi fost ucis sub un înger,
anděl šel pěšky, to je ta cesta sebezapomenutí, îngerul mergea pe jos, e drumul uitării de sine,
teprve pak jsi poznal hoře člověka, abia apoi ai cunoscut tristeţea omului,
ale i Boha, který také hledá štěstí, dar şi a Domnului, şi El căutând fericirea,
ten nešťastně milující Bůh... acel Dumnezeu iubind nefericit...
292 293
PROBUZEN... TREZIT...
Probuzen ťukáním na okno, Trezit de bătaia în fereastră

šel jsem se podívat, kdo tam je. m-am dus să văd cine este.
Ale jenom noc a vrba a vyschlá studna S-au arătat însă tăcut şi simplu
a před rukama konec skla doar noaptea şi salcia şi gerul uscat
ukázaly se tiše a prostě. iar înaintea mâinilor sfârşitul sticlei.
Když jsem si však chtěl potom zas lehnout, Dar când am vrut să mă întind iarăşi
viděl jsem v pleskatých pokrývkách am văzut în păturile şoptitoare
spáče: bylo to moje šílenství. ale somnorosului: era nebunia mea.
294 295
VEDRO II CANICULĂ II
Slunce žíhá jako žena od levé strany šatů. Soarele arde ca o femeie din partea stângă
Had, všechen od kamene, v písku krutihlav. a veşmintelor.
Mžitka za mnou, mžitka přede mnou. Şarpele, cu totul din piatră, în nisip cap
Studánka stojí. Musíš pokleknout. întortura.
Vedenii după mine, vedenii înaintea mea.
Fântâna stă. Trebuie să îngenunchezi.
NĚKDO CINEVA
Někdo ti říká ve snách: Před tisíci léty... Cineva îţi spune în vis: Acum mii de ani...
Nic víc než toto: Před tisíci léty... Nimic altceva decât: Acum mii de ani...
Probudíš se hrůzou, a je to přítomnost Te trezeşti îngrozit şi e prezentul
otřásaná tryskovými letadly târât de turboreactoare
do budoucnosti, kde už zase bude nad mrtvými în viitor avioane cu reacţie, unde va fi iarăşi
ta Homérova odvaha much... asupra morţilor
acea îndrăzneală a muştelor lui Homer...
296 297
ADÓNIS ADONIS
Hlavu komu? Hlavu spánku. Capul cui? Capul somnului.

Vlasy komu? Vlasy trávě. Părul cui? Părul ierbii.
Tělo komu? Tělo nahotě... Corpul cui? Corpul goliciunii...
Takto spí a je slyšet sršení Astfel doarme şi se aude licărul
jeho ohanbí, česaného hřebenem Venuše, pubisului său, pieptănat cu pieptenele Venerei,
a je vidět suk po větvi, şi se vede ciotul pe ramura
kterou useklo její pohlaví... care a tăiat sexul ei...
298 299
PO BOUŘI DUPĂ FURTUNĂ
Tak dlouho sváděl úpal bouři, Atâta dogoare s-a adunat după furtună,
až z něho počala synem, încât din ea s-a ivit fiul
který měl v blesku pulz svého srdce, care avea în fulger pulsul inimii,
ve hromu hrdlo a v lĳáku hlas... în tunet gâtul şi în ploaie vocea...
Pak zmlklo vše, jen polostíny tančí po tichu Apoi totul s-a liniştit, doar penumbrele
a jen to ticho prudce voní dansează în tăcere
jako puškvorec, který jsme o Božím těle şi doar tăcerea miroase viu
házeli pod nohy kněze. ca o obligeană pe care am ascuns-o
de trupul Domnului sub picioarele preotului.
300 301
MALUJE SE SE ZUGRĂVEȘTE
Při syrové štětce, vápnu a klihu Cu pensula udă, var şi clei

jak čpavě zní hlas malíře pokojů, cât de înecăcios răsună vocea zugravului
který, s voskem v uších, mluví sám se sebou care, cu ceară în urechi, vorbeşte singur
tak osiřele, ale tak přesvědčivě, atât de părăsit, însă atât de convingător
jako by docházelo ze slibů k úmluvě! ca şi cum ar fi ajuns din promisiuni la
înţelegere!
K jaké úmluvě? Tebe to přimrazilo...
Ce înţelegere? Te-a îngheţat...
302 303
LADEM PĂRĂSIT
Ten nevyklučitelný kousek půdy Acea nedefrişabilă bucată de pământ

je dobrý tak, jak je... e bună aşa cum este...
Násilně zpřeoraná země Pământul violent arat
znetvořuje mysl i cit člověka. desfigurează gândul şi simţul omului.
Kveť, vřese, voň, ty se svobodou sám! Înfloreşte, iarbă neagră, fii mirositoare, tu
Dobré je tady nespatřiti lidskou bytost, singură cu libertatea!
dobré je tady neslyšeti kašel koně! Ce bine să nu zăreşti aici fiinţă omenească,
ce bine să nu auzi tusea calului!
304 305
KUSE VAG
Člověk: někdy, ale jen někdy. Omul: uneori, numai uneori.

Příroda: vždycky, ale jen vždycky. Natura: mereu, numai mereu.
Čas se teprve naplní... Pe când timpul se împlineşte...
ŠESTÉHO LEDNA ȘASE IANUARIE
Den svíček, které olizují Ziua lumânărilor care ling

rybí kost od Štědrého večera. osul de peşte din Ajunul Crăciunului.
Ale velmi krásný Dar minunată
je ten dřevěný hmoždíř na tlučení máku este piuliţa de lemn în rămăşiţele de mac
v hlubokém popředí slaměné stěny, în adâncul prim-planului peretelui de paie,
a krásné je i starožitné ticho, şi frumoasă şi străveche e tăcerea
a že co je do týdne času, zdání neklame. şi nu amăgim ce este în săptămâna timpului
A mrzne, a náhrobní kámen je přece teplý. aparenţei.
To proto, že se pohybuje... E ger, dar piatra de mormânt e totuşi caldă.
Căci se mişcă...
306 307
BYLO UŽ POZDĚ DEJA TÂRZIU
Ponurý den na krabatině, zdrhované v upadání Zi întunecată pe încreţitura ţinută în cădere

neviditelnou prostastí. de hăul nevăzut.
„A co je sudba v naší vůli?“ ptal se hlídač, – Şi ce este soarta din voia noastră?, întrebă
který si znepřátelil noc. paznicul
„Proč ještě žít?“ ptal se sebevrah. care şi-a înstrăinat noaptea.
„Proč znovu žít?“ ptal se právě zemřelý. – De ce să trăieşti?, întrebă sinucigaşul.
– De ce să mai trăieşti?, întrebă cel de-abia
Bylo už pozdě, když přišla žena a ptala se: mort.
„Kdo z vás může říci: nenarodíš-li se,
narodím se sám?“ Dar mai târziu veni femeia întrebând:
– Cine din voi poate spune: dacă nu te naşti,
mă nasc singur?
308 309
PTEJTE SE ÎNTREBAŢI
Splněné přání, nad kterým si zoufá radost. Dorinţa împlinită pe care disperă bucuria.
Sen zmárněný činem. Vis zădărnicit de faptă.
Obraz šílející až do vysvětlení, Tablou înnebunind până la explicarea
proč v přírodě je bez obdoby. de ce în natură este fără asemănare.
Prázdný prostor pochopitelnosti... Locul gol al înţelegerii...
Ptejte se slzy, co je k ničení. Întrebaţi lacrimile ce se poate nimici.
VRABEC VRABIE
Vrabec, opouštěje zasněženou větývku, Vrabia, părăsind ramura înzăpezită,

rozhoupal ji trochu, takže přitakává o leagănă puţin, astfel ademenind
záporem slepé citovosti. prin negarea simţirii oarbe.
Trocha sněhu padá s oné větývky. Puţină zăpadă cade de pe ramură.

Za chvíli z toho bude lavina. Curând va deveni avalanşă.
310 311
SBOHEM ADIO
Už zase táhne bouře z babího kouta osudu. Furtuna trage iarăşi din colţul de babă al sorţii.
Vědomí, na které jde slabo, Conştiinţa, urmă de slăbiciune,
trne tělesným naruby. amorţeşte anapoda de cele trupeşti.
Kdo to tančí v plášti z křídel netopýrů? Cine dansează în haina din aripi de liliac?
Kdo to tak ztichl rachotem zahlédnutého? Cine a tăcut la zbaterea celui zărit?
Voda ze studně vábí jinocha, muž hledá Apa din fântână ademeneşte un tânăr, un
pramen. bărbat priveşte izvorul.
To vše je pryč. Jsou slova, Totul s-a dus. Sunt cuvinte
o kterých se nesmí mluvit. despre care nu se poate vorbi.
Už nikdy nesplníš daný slib. Nicicând nu-ţi vei mai ţine promisiunea.
Tvé oči si vysnila lebka. Craniul ţi-a visat ochii.
312 313
ALE ÎNSĂ
Bůh smíchu a písní už dávno Zeul râsului şi poeziei de mult

zavřel za sebou věčnost. a închis eternitatea după sine.
Od těch dob jenom někdy Din acele timpuri doar uneori
zazní v nás ubývající vzpomínka. răsună în noi amintirea descrescătoare.
Ale jenom bolest od těch dob Însă numai durerea acelor timpuri
nikdy nepřichází v životní velikosti, nicicând nu vine în măreţia vieţii,
je vždycky větší člověka, este mereu mai mare decât omul
a přece se musí vejít do jeho srdce... şi trebuie doar să intre în inima lui...
314 315

1 - Bolest Durere Cu Cor Paliga PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 - Bolest Durere Cu Cor Paliga PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vladimír Holan

Titlul original: BOLEST

© 2017 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate

Disonanţele sunt cu atât mai dure,

Památce Josefa Čapka,

Memoriei lui Josef Čapek,

PO LETECH U MAMINKY DUPĂ ANI LA MAMA

To je ta chvíle, kdy oheň v krbu E clipa când trebuie să acoperim

I KDYŽ... CHIAR DACĂ...

Marii Tomášové Mariei Tomáš

JESKYNĚ SLOV PEȘTERA VORBELOR

Ne beztrestně vstupuje jinoch se světlem Nu fără pedeapsă adolescentul duce lumina

Jeskyně slov!... Peştera vorbelor!...

ALE ČAS DAR TIMPUL

„Co je v tvém srdci?“ zeptal se mne život. – Ce ai în inimă? mă întrebă viaţa.

Když si panna lehá na bok, Când fecioara se întinde pe coapse,

Když si lehá na břicho, Când se întinde pe pântec,

A když si lehá na záda, Şi când se întinde pe spate,

Je takový osud, E astfel soarta,

Je taková láska, E astfel dragostea,

Je taková rozkoš, E astfel patima,

Jsou takové vlasy, falšované meteorem, E astfel părul falsiﬁcat de meteor,

Je taková samota, E astfel singurătatea,

Je taková zima, E astfel iarna,

To je ta chvíle, kdy úlomky hodinových slov E clipa când pizda ornicului

Památce Jakuba Demla Memoriei lui Jakub Deml

Obdarován, cítíval jsi poslání. Înzestrat, simţeai mesajul.

Není lhostejné, kde právě jsme. Nu este indiferent unde suntem.

Byl jsem sám, naprosto sám, Eram singur, cu totul singur,

Sunt mai muritor decât trupul meu...

V KRUTÉM ROCE ANUL CEL CRUD

Hvězdáři říkají, že to byla katastrofa, Astronomii spun că a fost o catastrofă,

Ano, už svítá... Je to špinavé prádlo Se luminează, da... Sunt veşminte murdare

DCEŘI P.B. FIICEI P.B.

Jen ses objevila, a už jsi darovala! Doar ai apărut şi ai şi dăruit!

Není jediné lidské slzy, Nu este nicio lacrimă omenească

Není jediné lidské slzy, Nu este nicio lacrimă omenească

SETKÁNÍ VE ZDVIŽI ÎNTÂLNIRE ÎN LIFT

HLUBOKO V NOCI ADÂNC ÎN NOAPTE

Jaroslavu Seifertovi Lui Jaroslav Seifert

Světlo je v nižším stavu mraků. Lumina e în starea inferioară a norilor.

Ale ne vše, co mlčí, je němé. Dar nu tot ce tace e mut.

Ona, jedna z tisícerých diváků Ea, între miile de spectatori

A přece v něm bydlí ten, Dar aici stă cel

JEDNOHO RÁNA ÎNTR-O DIMINEAŢĂ

LOT SMILNÍ SE SVÝMI DCERAMI LOT PĂCĂTUIND CU FIICELE SALE

Slunce zacházelo, padajíc na hnůj, Soarele a dispărut, căzând peste gunoi,

Opravdu: přítomnost není jen În adevăr: prezenţa nu este doar

Oldřichu Králíkovi Lui Oldřich Králík

To je ta hodina, Este ora

To je ta hodina, Este ora

To je ta hodina, Este ora

To je ta hodina, Este ora

CO ASI ČTLA? OARE CE CITEA?

KDYŽ PRŠÍ V NEDĚLI... CÂND PLOUĂ DUMINICA...

Kniha v držení, báseň v upouštění... Să ţii o carte, să părăseşti un poem...

UMÍRAJÍCÍ BÁSNÍK POETUL MURIND

KLEKÁNICE STAFIA VECERNIEI

PO SVATÉM MARTINĚ I DUPĂ SF. MARTIN I

KTERÁKOLI NOC A ZVLÁŠTĚ ORICE NOAPTE ȘI MAI ALES

Co lidí nemůže spát! Câţi oameni nu pot dormi!

Numai că tocmai acolo sunt oglinzile...

BEZ NÁZVU I FĂRĂ TITLU I