Forța Lorentz și forța Laplace

de Nicolae Sfetcu | postat în: Electromagnetism | 0

(Forța Lorentz F pentru o particulă

încărcată (cu sarcina q) în mișcare (viteza instantanee v.) Câmpurile E și B

variază în spațiu și timp.)

Forța pentru o particulă încărcată

O particulă încărcată care se deplasează într-un câmp B experimentează o
forță laterală proporțională cu intensitatea câmpului magnetic, componenta
vitezei care este perpendiculară pe câmpul magnetic și sarcina particulei.
Această forță este cunoscută ca forța Lorentz și este dată de

F = qE + qv × B,

unde F este forța, q este sarcina electrică a particulei, v este viteza vectorială
instantanee a particulei, și B este câmpul magnetic (în tesla).

Forța Lorentz este întotdeauna perpendiculară atât pe viteza particulei cât și

pe câmpul magnetic care a creat-o. Atunci când o particulă înc ărcat ă se
deplasează într-un câmp magnetic static, aceasta urmează o cale elicoidal ă în
care axa helixului este paralelă cu câmpul magnetic și în care viteza particulei
rămâne constantă. Deoarece forța magnetică este întotdeauna perpendicular ă
pe mișcare, câmpul magnetic nu poate produce niciun lucru mecanic pe o
sarcină izolată. Poate produce lucru mecanic doar indirect, prin câmpul
electric generat de un câmp magnetic în schimbare. Se spune adesea că for ța
magnetică poate produce lucru mecanic asupra unui dipol magnetic ne-
elementar, sau asupra unor particule încărcate a căror mișcare este
constrânsă de alte forțe, dar această exprimare este incorectă deoarece lucrul
mecanic în acele cazuri este produs de forțele electrice ale sarcinilor
deflectate de câmpul magnetic.

Forța în conductorul prin care circulă curent

Forța în conductorul prin care circulă curent este similară cu cea a unei sarcini
în mișcare așa cum se așteaptă, deoarece un conductor prin care circulă
sarcini este o colecție de sarcini în mișcare. Un conductor prin care circul ă
curent experimentează o forță în prezența unui câmp magnetic. Forța Lorentz
pe un curent macroscopic este adesea denumită forța Laplace. Luați în
considerare un conductor cu lungimea ℓ, secțiunea transversală A și
sarcina q datorită curentului electric i. Dacă acest conductor este plasat într-
un câmp magnetic de magnitudine B care face un unghi θ cu viteza sarcinilor
din conductor, forța exercitată asupra unei singure sarcini q este

F = qvBsin sinθ,

deci, pentru N sarcini unde

N = nℓA,

forța exercitată asupra conductorului este

f = FN = qvBnℓAsinθ = Biℓsinθ,

unde i = nqvA.

Direcția forței
Sursa

https://en.wikipedia.org/wiki/File:Regla_mano_derecha_Laplace.svg
(Regula mâinii drepte: Poziționând degetul mare al mâinii drepte în direc ția
curentului convențional și celelalte degete în direcția lui B, forța asupra
curentului iese din palmă. Forța este inversată pentru o sarcină negativă. )

Direcția forței asupra unei sarcini sau a unui curent poate fi determinat ă de o
mnemonică cunoscută drept regula mâinii drepte (conform figurii). Folosind
mâna dreaptă, îndreptând degetul mare în direcția curentului și celelalte
degete în direcția câmpului magnetic, forța rezultată pe sarcină indică spre
exteriorul palmei. Forța pe o particulă încărcată negativ are direcția opusă.
Dacă viteza și sarcina sunt inversate atunci direcția forței rămâne aceea și. Din
acest motiv, măsurarea câmpului magnetic (prin ea însăși) nu poate distinge
dacă există o sarcină pozitivă care se deplasează spre dreapta sau o sarcină
negativă care se deplasează spre stânga. (Ambele cazuri produc același
curent.) Pe de altă parte, un câmp magnetic combinat cu un câmp electric
poate face distincția între acestea, conform efectului Hall.

O alternativă mnemonică față de regula mâinii drepte este regula mâinii stângi
a lui Flemings.

Traiectoriile particulelor datorate forței Lorentz

Sursa https://en.wikipedia.org/wiki/File:Charged-

particle-drifts.svg
(Deriva particulelor încărcate într-un câmp magnetic omogen. (A) Nu exist ă
forță perturbativă (B) Cu un câmp electric (C) Cu o for ță independent ă, F (de
exemplu, gravitația) (D) Într-un câmp magnetic neomogen, grad H. )

În multe cazuri de interes practic, mișcarea într-un câmp magnetic a unei

particule încărcate electric (cum ar fi un electron sau un ion în plasm ă) poate
fi tratată ca o suprapunere a unei mișcări circulare relativ rapide în jurul unui
punct numit centrul de ghidare și o derivă relativ lentă din acest punct.
Vitezele de deviație pot diferi pentru diferite specii în func ție de starea lor de
încărcare, de mase sau temperaturi, eventual rezultând curenți electrici sau
separarea chimică.

Semnificația forței Lorentz

În timp ce ecuațiile lui Maxwell descriu modul în care particulele înc ărcate
electric și curenții sau particulele încărcate în mișcare dau naștere unor
câmpuri electrice și magnetice, legea forței Lorentz completează acea imagine
prin descrierea forței care acționează asupra unei sarcini punctuale în
mișcare q în prezența câmpurilor electromagnetice. Legea forței Lorentz
descrie efectul E și B asupra unei sarcini punctuale, dar forțele
electromagnetice nu sunt întreaga imagine. Particulele încărcate sunt
eventual cuplate la alte forțe, în special forțele gravitaționale și nucleare.
Astfel, ecuațiile lui Maxwell nu rămân separate de alte legi fizice, ci sunt
legate prin ele prin densitatea curentului și a sarcinii. R ăspunsul unei sarcini
punctuale la legea Lorentz este un aspect; generarea de E și B de curenți și
sarcini este altul.

În materialele reale, forța Lorentz este inadecvată pentru a descrie

comportamentul colectiv al particulelor încărcate, atât în principiu, cât și ca o
chestiune de calcul. Particulele încărcate într-un mediu material nu numai c ă
răspund câmpurilor E și B, dar, de asemenea, generează aceste câmpuri.
Ecuațiile de transport complexe trebuie rezolvate pentru a determina
răspunsul temporal și spațial al sarcinilor, de exemplu, ecuația Boltzmann, sau
ecuația Fokker-Planck, sau ecuațiile Navier-Stokes. A fost dezvoltat un întreg
aparat fizic pentru rezolvarea acestor probleme.