Cap.

6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 1

Generarea suprafeţelor prin burghiere, lărgire şi adâncire

Necesitatea realizării şi prelucrării alezajelor în materialele metalice şi nemetalice a condus
la dezvoltarea unor procedee de prelucrare prin aşchiere specifice suprafeţelor interioare, precum
burghierea, lărgirea, adâncirea şi alezarea. În timp ce burghierea constituie procedeul iniţial de
prelucrare prin aşchiere a unei găuri, celelalte se aplică numai unor alezaje prelucrate anterior (prin
aşchiere, turnare, poansonare etc.).
Deseori, prelucrarea alezajelor prin aşchiere comportă nu numai realizarea suprafeţelor
interioare de revoluţie, ci şi generarea suprafeţei frontale limitrofe, căreia i se poate da o formă
conică, profilată sau plană (perpendiculară pe axa de rotaţie a găurii).
Generarea simultană a acestor suprafeţe se execută în special pe maşina de găurit, pe maşina
de alezat şi frezat, pe maşini-agregat, pe maşini CNC, dar şi pe strungurile normale, revolver,
automate, ori cu comandă numerică. Diferenţierea acestor operaţii este făcută de poziţia
semifabricatului şi a sculei utilizate, precum şi de modul de repartizare a mişcărilor de lucru.
Burghierea, lărgirea şi adâncirea se execută cu scule de revoluţie dotate în general cu mai
mulţi dinţi aşchietori identici. Sunt prelucrări prin aşchiere caracterizate printr-o cinematică simplă
– o mişcare de rotaţie (mişcarea principală), executată în general de scula aşchietoare, simultană cu
o mişcare de avans axială (efectuată de sculă în lungul axei de rotaţie); îndepărtarea integrală a
adaosului de prelucrare se face într-o singură trecere.
Prelucrările, de productivitate relativ mare, se încadrează în categoria procedeelor de
degroşare: clasa de precizie 9 ÷ 12 ISO şi rugozitate Rz = 15 ÷ 80 µm.

6.1. Burghierea
6.1.1. Particularităţi de bază
Burghierea (găurirea) este un procedeu de prelucrare mecanică prin aşchiere destinat
obţinerii din plin a unei suprafeţe cilindrice interioare, cu ajutorul unor scule aşchietoare numite
burghie. În general, la găurire piesa este fixată pe masa maşinii iar scula efectuează atât mişcarea
de rotaţie (mişcarea principală de aşchiere I), cât şi mişcarea rectilinie, axială, de pătrundere
(mişcarea de avans II), cu suficientă putere pentru îndepărtarea adaosului de prelucrare într-o
singură trecere (fig. 6.1)1. Practic, mişcarea rezultantă sculă - piesă este o mişcare elicoidală, cu
pasul elicei impus de mărimea avansului .
Burghierea intră în categoria operaţiilor de degroşare, precizia de prelucrare corespunzând
treptei 9 ÷ 12 ISO, iar calitatea suprafeţei Ra = 3,2 ÷ 12,5 μm. Pot fi prelucrate găuri în plin cu
diametre până la 40 ... 50 mm, dar în mod obişnuit diametrul maxim de burghiere nu depăşeşte 15
÷ 20 mm, urmând ca dimensiunile finale ale alezajului să rezulte prin operaţii ulterioare de lărgire,
adâncire, strunjire etc.

1
Definiţia corespunde operaţiei executate pe maşina de găurit. La burghierea pe strung, cele două mişcări
de lucru sunt repartizate altfel: rotirea este realizată de semifabricat, iar avansul axial este efectuat de
burghiu. Există maşini-unelte specializate la care se rotesc simultan şi piesa şi burghiul.
Iulian ROMANESCU
2 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

În funcţie de raportul dintre lungimea (adâncimea) alezajului şi diametrul acestuia, găurile

prelucrate prin aşchiere sunt considerate:
 scurte (l/d ≤ 0,5);  normale (l/d = 0,5 ÷ 3);  lungi (l/d = 3 ÷ 10);  adânci (l/d > 10).

a.

Fig. 6.1. Burghierea pe maşina de găurit cu burghiul elicoidal:

a – forma aşchiilor la burghierea materialelor ductile; b − schema de aşchiere la burghiere

 Burghierea pe strung (fig. 6.2) se realizează după fixarea burghiului în pinola păpuşii mobile
(direct pe con – în cazul sculelor cu coadă conică, ori prin intermediul unei mandrine – la cele cu
coadă cilindrică) şi a semifabricatului în dispozitivul universal de prindere; piesa execută mişcarea
principală de rotaţie I, iar scula mişcarea axială de avans II, prin deplasarea manuală (sau mecanică
– la maşinile grele) a pinolei.

Fig. 6.2. Cinematica burghierii pe strung

 Pe maşinile de frezat sau pe cele de alezat şi frezat (cu ax orizontal sau vertical) burghiul
efectuează totdeauna mişcarea principală de rotaţie I (v. fig. 6.1), iar mişcarea de avans poate fi
executată de sculă sau piesă.

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 3

 Generarea prin burghiere a suprafeţei

cilindrice Sp (fig. 6.3) este relativ simplă. Curba
generatoare Γ este rectilinie, paralelă cu axa de
rotaţie şi este generată cinematic prin mişcarea de
avans axial II (teoretic, ca traiectorie a unui punct
M – vârful principal al dintelui aşchietor).
Curba directoare Δ este circulară (un cerc)
şi obţinută cinematic (ca traiectorie a aceluiaşi
punct M), prin mişcarea principală I (n, v) de
rotaţie. Practic, prin combinarea celor două
mişcări, continui şi simultane, vârful M va descrie
o elice cilindrică cu pasul egal cu mărimea
avansului pe rotaţie s (v. fig. 6.1, b)
Geometric, suprafaţa cilindrică Sp rezultă Fig. 6.3. Curbele generatoare Δ şi Γ
prin rotirea planului generator [G] în jurul axei la burghierea pe maşina de găurit şi alezat
OO1 (normală la planul [D], generatoarea Γ
sprijinindu-se în punctul M pe directoarea Δ.
În mod frecvent, prelucrarea în plin a găurilor se realizează cu burghie elicoidale (spirale),
dar pot fi utilizate şi alte tipuri: burghie late (plate), burghie carotiere, burghie pentru găuri
adânci.

6.1.2. Scule aşchietoare pentru burghiere

 Burghiul elicoidal
Burghiele uzuale pentru prelucrarea găurilor sunt cunoscute sub numele de burghie
elicoidale (spirale) (v. fig. 6.1), deoarece au tăişurile laterale şi canalele de cuprindere ale aşchiilor
dispuse pe elice, canalele fiind obţinute prin deformare plastică sau prin frezare (cazul diametrelor
mari). Au în mod frecvent 2 dinţi aşchietori identici, dispuşi simetric şi separaţi de canale pentru
evacuarea aşchiilor (fig. 6.4).

Fig. 6.4. Geometria constructivă a burghiului elicoidal

Geometria părţii active a burghiului elicoidal este caracterizată de prezenţa, pe fiecare dinte,
a trei tăişuri: principal, secundar şi transversal.
 Tăişurile principale T ale burghiului formează cu axa sculei unghiuri de atac K în jur de 60º (în
Iulian ROMANESCU
4 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

funcţie de materialul prelucrat) (v. fig. 6.1, b) şi se întind de la nivelul diametrului maxim al sculei
(vârful principal M în fig. 6.4) până la miezul burghiului (în apropierea axei) – punctul N; miezul
uşor conic al sculei asigură rezistenţa şi rigiditatea sculei.
 Tăişurile principale sunt continuate în zona miezului de tăişuri transversale Tt care comprimă
(deformează) materialul (datorită unghiului de degajare pronunţat negativ) şi-l împinge spre zona
acoperită de tăişurile principale (fig. 6.5).
Tăişurile principale sunt cele care participă efectiv la tăierea materialului. Suprafaţa de
aşezare asociată tăişului principal este detalonată, iar unghiul de degajare variază în lungul tăişului,
de la valori uşor negative (la intersecţia cu tăişul transversal), la valori pronunţat pozitive –
corespunzătoare vârfului principal M.
 Tăişurile secundare TS, rezultă ca intersecţie între suprafeţele elicoidale ale canalelor de
cuprindere şi evacuare a aşchiilor şi suprafaţa de revoluţie înfăşurătoare a sculei. Ele delimitează
câte o faţetă de aşezare secundară A’αs îngustă (de lăţime f), elicoidală (v. fig. 6.4), ce formează
unghiul de aşezare αf’ = 0º şi cu rol de ghidare a burghiului în alezajul deja format2. Unghiurile de
atac secundare K’ (v. fig. 6.1) sunt diferite de zero (pozitive, dar foarte mici), ceea ce limitează
frecarea dintre faţetele laterale şi alezajul prelucrat la nivelul vârfurilor principale M ale dinţilor
burghiului (suprafaţa înfăşurătoare a tăişurilor secundare şi a faţetelor laterale este în mod real o
suprafaţă uşor conică, diametrul de vârf al burghiului fiind cu puţin mai mare decât diametrul
cozii3). Se poate afirma că burghiul are conicitate inversă. Ca urmare, uzura faţetelor laterale este
limitată în vecinătatea vârfului principal M al dintelui.

NU ExamFig. 6.5. Micrografii ale aşchiilor pun în evidenţă variaţia unghiurilor constructive în lungul tăişurilor

2
Există şi construcţii de burghie cu câte 2 faţete de ghidare pentru fiecare tăiş secundar.
3
„Abaterea” de la diametrul nominal al alezajului (de câteva sutimi de mm) introdusă prin conicitatea inversă a
tăişurilor secundare şi a faţetelor se încadrează în toleranţa de execuţie a găurii, chiar după utilizarea întregii rezerve
de reascuţire a sculei (partea utilă a corpului).
BGS  Cap.6d  2018-04
 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 5

Geometria părţii active a burghiului elicoidal a căpătat în timp diferite forme particulare,
pentru a facilita prelucrarea anumitor materiale, ori pentru optimizarea unghiurilor de lucru, în
prezent fiind cunoscute:
 diferite forme constructive ale canalului elicoidal de evacuare a aşchiilor, cu valori distincte
pentru unghiul elicei (în mod obişnuit ω = 28º ÷ 32º);
 diferite valori ale unghiului de atac principal K (în mod frecvent 2K = 118º);
 diferite geometrii ale vârfului, pentru micşorarea lungimii tăişului transversal. Răspunzător pentru
70% din efortul axial de aşchiere, tăişul transversal al burghiului elicoidal cu geometrie clasică are
o geometrie deficitară, prin valoarea accentuat negativă a unghiului de degajare (v. fig. 6.5). Metoda
de ascuţire dublu-plană a feţei de aşezare principală (fig. 6.6) conduce la obţinerea unei suprafeţe
de degajare distinctă pentru tăişul transversal şi a unui unghi de degajare γt apropiat de 0º, conferind
acestui tăiş capacitate efectivă de tăiere.

Ca parte de prindere-fixare, burghiele elicoidale pot avea coadă cilindrică (cu sau fără
antrenor) – fixarea în pinola maşinii de găurit realizându-se prin intermediul unei mandrine de
strângere cu trei bacuri, ori coadă conică şi antrenor – fixarea făcându-se în acest caz în alezajul
pinolei, în mod direct sau prin intermediul bucşelor conice de reducţie (majoritatea maşinilor de
găurit au alezajul conic din pinolă de tip «con Morse» 2 sau 3). (fig. 6.7).
Antrenorul este obligatoriu în cazul burghielor cu diametru mare, având rolul de preluare a
eforturilor tangenţiale; acesta pătrunde într-un locaş din pinola maşinii sau din bucşa de reducţie.
Antrenorul este de asemenea util pentru extragerea burghiului, cu ajutorul unei pene (v. fig. 6.7, d).

NU ExamFig. 6.6. NU ExamFig. 6.7. Modalităţi de poziţionare-fixare a burghiului în pinola

Exemplu de geometrie maşinii de găurit: (a) − direct pe con; (b) − prin intermediul bucşelor conice de
modificată a vârfului reducţie; (c)− prin intermediul mandrinei (pentru sculele cu coadă cilindrică);
burghiului elicoidal (d) − extragerea sculei cu ajutorul penei

Iniţial burghiele elicoidale erau confecţionate din oţel aliat pentru scule. În prezent, marea
majoritate a acestora sunt realizate din oţel rapid (au durabilitatea superioară oţelului de scule) sau
din carburi metalice sinterizate (CMS) – permit prelucrări cu viteze superioare, dar sunt mai fragile.
 Burghiele elicoidale cu vârf de centrare (ghidare) sunt destinate găuririi tablelor subţiri (fig.

Iulian ROMANESCU
6 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

6.8). Vârful ascuţit pătrunde în material la simpla apăsare şi are rol de ghidare, iar tăişurile
principale intră în aşchiere cu zonele de diametru maxim, contribuind practic la decuparea
materialului.
 Burghiele elicoidale pentru prelucrarea materialelor nemetalice moi (lemn, plastic) au geometria
părţii active diferită de sculele pentru metale (fig. 6.9). În marea lor majoritate prezintă un vârf de
ghidare-centrare cu filet conic, care asigură centrarea.

NU ExamFig. 6.8. Burghie NU ExamFig. 6.9. Burghie elicoidale pentru materiale nemetalice
elicoidale pentru table subţiri

 Pentru materiale metalice există burghie elicoidale cu găuri de răcire practicate în corp, în
lungul dinţilor aşchietori, prin care se introduce lichid de răcire sau aer sub presiune în zona
tăişurilor principale (fig. 6.10). Fluidul introdus are în principal rolul de evacuare a aşchiilor şi de
răcire-ungere a suprafeţelor active din vârful sculei, dar conduce şi la o creştere a rigidităţii
burghiului (semnificativă în cazul diametrelor mici).

NU ExamFig. 6.10. Soluţii constructive de burghie elicoidale cu răcire interioară

 Burghiele plate (late)

 Burghiele plate pentru metale se produc în construcţii monobloc şi cu plăcuţe aşchietoare
interschimbabile, ce pot acoperi o plajă dimensională mare ‒ diametre cuprinse între 25 mm şi 125
mm (1 ÷ 5 ţoli) (fig. 6.11). Sunt mai ieftine decât burghiele elicoidale echivalente aceloraşi
diametre. Sunt fabricate cu coadă cilindrică sau conică. Plăcuţele amovibile sunt din CMS
neacoperite sau acoperite cu nitrură de titan (au durabilitatea mărită), ori din carbură de tungsten.
 Burghiele plate pentru prelucrarea lemnului (fig. 6.12) prezintă vârf de centrare şi tăişuri
avansate la nivelul diametrului maxim. Sunt unidimensionale (fig. 6.12, a), precum şi reglabile (fig.
6.12, b).

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 7

Nu ExamFig. 6.11. Forme constructive de burghie late:

monobloc (a, b, c); cu plăcuţe amovibile (d)

 Burghiele carotiere
Burghiul carotier, numit şi
burghiu (sau ferăstrău) clopot, ori
burghiu inelar, este destinat decupării
găurilor circulare cu diametru mare (70 ÷
200 mm) şi adâncime mică (până la 500
mm). Este o sculă aşchietoare de formă Nu ExamFig. 6.12. Burghie late pentru lemn:
tubulară, cu un capăt închis la care este (a) ‒ unidimensionale; (b) ‒ reglabil
ataşat sistemul de fixare şi antrenare (coadă
de secţiune hexagonală), iar pe suprafaţa frontală a părţii deschise sunt dispuşi (echidistant sau nu)
dinţii aşchietori (minim 4) (fig. 6.13). La extremitatea deschisă poate prezenta şi un burghiu de
ghidare, care precede intrarea în aşchiere a dinţilor de pe coroană.
Decuparea materialului se face în prezenţa mişcării principale de rotaţie I şi a mişcării de
avans axial II (fig. 6.14).
La burghiele carotiere (fig. 6.15) partea activă poate fi monobloc ‒ din oţel aliat (în general
aliaj de Co 8%) (fig. 6.15, a), poate fi armată cu plăcuţe dure din CMS (fig. 6.15, b, c) sau poate
avea dinţii diamantaţi (fig. 6.15, d).
Burghierea inelară se aplică la executarea găurilor străpunse şi contribuie la creşterea
economiei de material, prin recuperarea miezului, netransformat în aşchii. Comparativ cu
burghierea în plin, decuparea presupune eforturi mult mai mici de aşchiere şi productivitate
superioară pentru obţinerea aceluiaşi diametru al unui alezaj. Prin aplicarea metodei de prelucrare
se evită condiţiile dificile de aşchiere cu zona centrală a sculei, unde viteza de aşchiere atinge şi
valoarea zero (situaţie prezentă la burghierea în plin).
Prelucrarea se efectuează în general în prezenţa licidelor de răcire-ungere care, prin
pătrunderea în spaţiul inelar practicat, ajută la răcirea dinţilor, antrenarea şi eliminarea aşchiilor.

Iulian ROMANESCU
8 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Nu ExamFig. 6.13. Construcţia burghiului carotier Fig. 6.14. Schema de aşchiere la decuparea
şi exemplu de decupate inelară cu burghiul carotier

Burghiele pot acoperi o gamă largă de materiale de prelucrat: oţel, fontă, neferoase, lemn,
plăci aglomerate, gips-carton, materiale izolante, plastic (v. fig. 6.13 şi 6.15, a, b); pot fi destinate
cu precădere prelucrării plăcilor din lemn, panourilor aglomerate, ceramicii (inclusiv ţiglă, zidărie,
tencuială) (fig. 6.15, c) sau chiar unor domenii restrânse, precum decuparea plăcilor de ceramică,
marmură sau beton (fig. 6.15, d) ‒ caz în care este obligatorie răcirea cu apă în timpul lucrului.
Tipurile constructive ce au partea tubulară suficient de rigidă (fig. 6.15, b) nu necesită vârf
de centrare.

a b c d
Nu ExamFig. 6.15. Tipuri constructive de burghie carotiere

 Din categoria burghielor cu răcire interioară fac parte şi burghiele pentru prelucrarea găurilor
adânci, dar acestea au construcţie specială (au geometrie asimetrică, nu au dinţii dispuşi pe elice)
şi nu sunt ataşabile maşinilor de găurit convenţionale (cu cap/ax vertical).
Găurile adânci (la care lungimea găurii depăşeşte de cel puţin 10 ori diametru), se
prelucrează cu aceeaşi cinematică şi aceeaşi modalitate de generare a curbelor teoretice Γ şi Δ.
Totuşi, având în vedere raportul l/d, există probleme specifice procesului de prelucrare, în primul
rând legate de asigurarea condiţiilor de evacuare permanentă a aşchiilor. Ţinând cont de lungimea
mare a traseului de evacuare, aşchiile trebuie fragmentate la dimensiuni reduse, iar transportul lor
în exterior trebuie facilitat prin utilizarea unor medii de aşchiere cu debit şi presiune semnificative.
În acelaşi timp, burghiului trebuie să i se asigure o rezistenţă şi rigiditate ridicate, iar solicitările
mecanice din proces trebuie să fie reduse şi uniforme.
În prezent, pentru prelucrarea găurilor lungi şi adânci se aplică procedee specifice, care
necesită nu numai construcţii speciale de burghie cu geometrie esenţial diferită de cea a burghielor

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 9

uzuale, dar şi un echipament adecvat (dispozitive suplimentare în dotarea maşinii-unelte).

 La prelucrarea găurilor lungi de diametru relativ mic (3 ÷ 30 mm) se utilizează sistemul monotăiş
(3/4), la care alimentarea cu lichid de răcire-ungere se face prin interiorul sculei, iar evacuarea
lichidului şi a aşchiilor prin exterior (fig. 6.16).
Burghiul monotăiş prezintă pe corpul său un canal în V, suficient de profund pentru a
permite evacuarea sigură a aşchiilor. Partea activă a sculei (armată de obicei cu carburi metalice)
este formată dintr-un singur dinte aşchietor şi două patine de ghidare. Prin construcţia asimetrică a
tăişului (vârful este dispus excentric faţă de axa de rotaţie cu e ≤ 0,25 D), forţele radiale nu mai
sunt echilibrate ca în cazul construcţiei simetrice prezentă la burghiele elicoidale; două patine
preiau forţele radiale şi ghidează burghiul pe suprafaţa deja prelucrată, la începutul prelucrării
ghidarea fiind asigurată de o bucşă de ghidare poziţionată pe frontalul semifabricatului.

Nu ExamFig. 6.16. Schema de lucru a burghiului monotăiş (de armă)

La utilizarea burghielor cu evacuare exterioară a aşchiilor suprafaţa prelucrată poate fi

afectată de aşchii, ce pot provoca rizuri. Un alt dezavantaj este rezistenţa redusă a corpului sculei
datorită prezenţei canalului pentru aşchii, în formă de V (cu deschiderea de 120º), ceea ce obligă
prelucrarea cu avansuri mici.
 Pentru găuri adânci de diametru mai mare (6 ÷ 80 mm) se foloseşte un alt procedeu, la care
alimentarea cu lichid se realizează prin exteriorul burghiului, iar evacuarea aşchiilor prin interior,
procedeu denumit B.T.A. (Boring and Treppanning Association) sau S.T.S (Single Tube System)
(fig. 6.17).

Nu ExamFig. 6.17. Schema de lucru a burghiului prin procedul B.T.A.

Prin plasarea patinelor de ghidare supraînălţate (la un diametru mai mare) faţă de corpul
burghiului, rezultă un spaţiu inelar între alezajul format şi corpul sculei, prin care se introduce
lichidul de răcire-ungere. Evacuarea acestuia împreună cu aşchiile antrenate se face prin interiorul
Iulian ROMANESCU
10 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

burghiului. Alimentarea cu lichid se realizează pe la partea frontală a piesei, printr-un dispozitiv de

etanşare, care înglobează şi bucşa de ghidare [Con-98].
Prin modul de ascuţire a dintelui se asigură fragmentarea aşchiilor atât pe lăţime, cât şi pe
lungime. Burghiele adânci pot fi folosite şi pentru operaţii de lărgire.
 Pentru o gamă restrânsă de diametre, dar de valori relativ mari (20 ÷ 70 mm) se utilizează un
procedeu la care atât admisia lichidului cât şi evacuarea sa cu aşchiile se realizează prin interiorul
burghiului, procede denumit Ejector (fig. 6.18). Burghiul are în acest caz două ţevi coaxiale. Prin
spaţiul inelar format între ele se trimite lichid sub presiune. Prin nişte orificii practicate în ţeava
interioară şi orientate înapoi, o treime din debitul de lichid este evacuat, ceea ce produce o
depresiune în partea anterioară a ţevii interioare. Restul de 2/3 din debitul de lichid este trimis prin
nişte orificii practicate în ţeava exterioară (cu orientare oblică, înainte) în zona de lucru. De aici,
împreună cu aşchiile formate, lichidul este absorbit de depresiunea din ţeava interioară, prin care
se evacuează spre exterior.
Comparativ cu procedeele monotăiş şi B.T.A., burghiele Ejector au tăişul fragmentat şi
amplasat intercalat, astfel încât aceste burghie au, la partea anterioară, două canale pentru evacuarea
aşchiilor [Con-98].
Având în vedere tipul de maşină-unealtă folosit, modul de repartizare a mişcărilor de lucru
poate fi diferit [Cozm-95]:
 piesa în mişcare de rotaţie şi burghiul în mişcare de translaţie – cazul cel mai des utilizat;
 piesa fixă, iar scula execută ambele mişcări de lucru;
 piesa şi burghiul în mişcare de rotaţie (de sens opus) şi avansul la nivelul burghiului – metoda
asigură productivitatea şi precizia maximă;
 piesa în mişcare de avans, iar scula în mişcare de rotaţie.
Sistemele tehnologice pentru prelucrarea alezajelor lungi sunt asemănătoare strungurilor
normale, numai că sunt dotate cu instalaţii hidraulice de presiune şi debite mari.

Nu ExamFig. 6.18. Schema de lucru a burghiului Ejector

6.1.3. Parametrii regimului de aşchiere la burghiere

 În figura 6.1, b sunt puşi în evidenţă parametrii regimului de aşchiere:
 Adâncimea de aşchiere (t) este, în cazul burghierii în plin, egală cu jumătate din diametrul sculei.
 Avansul (s) − se calculează cu relaţia (6.1), ţinând cont de natura şi duritatea materialul aşchietor
(coeficientul Cs), diametrul d al sculei şi de raportul între lungimea alezajului prelucrat şi diametrul
d (prin coeficientul de corecţie Ks) [1], [4], [Pic-74].

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 11

s = K s ∙ Cs ∙ d0,6 , [mm/rot] (6.1)

Avansul pe dinte depinde direct de numărul de dinţi ai sculei:
𝑠𝑧 = 𝑠⁄𝑧 , [mm/dinte] (6.2)
 Viteza optimă (tehnologică) de aşchiere (v) − se calculează în funcţie de caracteristicile mecanice
şi geometrice ale burghiului, de materialul de prelucrat şi condiţiile de lucru [Opr-81]; [Pic-74]:
Cv ∙ 𝑑 𝑧𝑣
𝑣 = 𝑚 𝑦 ∙ 𝐾𝑣𝑝 , [m/min] (6.3)
𝑇 ∙𝑠 𝑣
în care constanta Cv, exponenţii m, yv, zv şi coeficientul de corecţie Kvp se stabilesc în raport cu
materialul de prelucrat, modul de ascuţire a sculei şi condiţiile concrete de lucru.
Frecvenţa mişcării principale de rotaţie se calculează cu relaţia (6.4), iar viteza de avans cu
(6.5):
1000 ∙ 𝑣
𝑛= , [rot/min] (6.4)
𝜋∙𝑑
𝑣𝑠 = 𝑠 ∙ 𝑛 = 𝑠𝑧 ∙ 𝑧 ∙ 𝑛 , [mm/min] (6.5)
 Grosimea a şi lăţimea aşchiei b pentru burghiere se pot calcula cu relaţiile (6.6) şi (6.7):
𝑎 = 𝑠𝑧 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝐾 , [mm] (6.6)
𝑑
𝑏 = ∙ 𝑠𝑖𝑛𝐾 , [mm] (6.7)
2

6.2. Adâncirea
Adâncirea este operaţia de prelucrare intermediară sau finală a alezajelor obţinute anterior prin
aşchiere, turnare, forjare sau deformare plastică, în scopul modificării dimensiunilor, a formei
geometrice, ori pentru creşterea preciziei acestora.
În acest scop este utilizat adâncitorul, sculă aşchietoare cu mai mulţi dinţi (în mod frecvent
3 sau 4) şi cu partea activă de formă corespunzătoare locaşului de obţinut.
Precizia alezajelor prelucrate prin adâncire se încadrează în clasele de precizie 10 ÷ 11 ISO.

6.2.1. Prelucrări prin adâncire şi scule aşchietoare utilizate

În funcţie de forma geometrică a sculei şi poziţia suprafeţei prelucrate în raport cu un alezaj
existent, adâncitoarele se clasifică în:
 adâncitoare pentru majorarea dimensiunilor alezajelor (lărgitoare)4 (fig. 6.19 şi 6.20);
 adâncitoare pentru realizarea locaşurilor cilindrice (fig. 6.21, a);
 adâncitoare pentru modificarea formei alezajelor, între care se disting:
 adâncitoare conice (fig. 6.21, b, c);
 adâncitoare profilate (fig. 6.21, d);
 adâncitoare pentru prelucrarea suprafeţelor frontale ale alezajelor, cunoscute sub denumirea
de lamatoare (6.22).
Comparând procesul de prelucrare prin burghiere cu prelucrările prin adâncire, se pot mai
uşor pune în evidenţă particularităţile procesului de lucru, precum şi geometria adâncitoarelor,
apropiată de geometria burghielor elicoidale.
 adâncitoarele nu prezintă tăişuri pe partea frontală în zona miezului, deoarece prelucrează un

4
Unii specialişti consideră lărgitorul ca un caz particular de adâncitor, destinat strict modificării
dimensiunilor alezajului.
Iulian ROMANESCU
12 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

alezaj deja existent (v. fig. 6.19 şi 6.21). Acest lucru a permis realizarea unui miez cu diametru mai
mare şi suplimentarea numărului de dinţi (minimum 3).

Fig. 6.19. Schema de lărgire cu lărgitorul Nu ExFig. 6.20. Geometria lărgitorului cu 3 dinţi

 adâncimea de aşchiere este mai mică decât la burghierea în plin, iar adaosul este împărţit nu la 2
dinţi, ci la minim 3;
 absenţa tăişului transversal – care la burghierea în plin este responsabil de 70% din forţa axială
de aşchiere – face ca forţa de avans să fie mult diminuată la adâncire;

Fig. 6.21. Scheme de prelucrare prin adâncire, cu: (a) – adâncitorul cilindric; (b) – adâncitorul conic fără cep de
ghidare; (c) – adâncitorul conic cu cep de ghidare; (d) – adâncitorul profilat

 aşchierea este realizată de către tăişurile principale, orientate la unghiuri de atac K cuprinse între
45º şi 90º. Cu cât este mai mare unghiul de atac principal, cu atât este mai slabă capacitatea de

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 13

autocentrare a sculei. Pentru valori mari ale lui K se impune utilizarea cepurilor de ghidare
(monobloc sau amovibile, cu acelaşi diametru nominal cu al alezajul existent iniţial). Există
adâncitoare monobloc (precum şi demontabile) cu cep de ghidare interschimbabil.
După pătrunderea completă a tăişurilor principale în material, rolul de autocentrare a sculei
revine faţetelor «cilindrice» (dispuse drept sau pe elice) ale tăişurilor secundare (v. fig. 21, a, c, d).
 la utilizarea adâncitoarelor cu dinţi elicoidali şi cu unghi ω mare al elicei există pericolul – în
cazul valorilor mari ale avansului – «înfigerii în material», adică pericolul de antrenare a sculei în
sensul de avans.

a b c
Fig. 6.22. Prelucrarea prin lamare:
(a) ‒ exemplu de lamare a unui bosaj; (b) ‒ lamarea directă; (c) ‒ lamarea inversă

 Adâncitoarele pentru lărgire (lărgitoarele) sunt în general scule monobloc, cu 3 sau 4 dinţi
şi cu coadă cilindrică sau conică, ori cu alezaj (fig. 6.23).
Lărgitoarele se aseamănă mult cu burghiul elicoidal; deosebirea esenţială constă în lipsa
tăişurilor în zona centrală a suprafeţei frontale, conul de atac al sculei acoperind 0,25÷0,4 din
diametrul maxim. Cele executate dintr-o bucată sunt fabricate din oţel rapid (HSS) sau din carburi
metalice sinterizate (CMS). Există construcţii de lărgitoare cu coadă sudată sau lipită (prin brazare),
precum şi construcţii cu corpul din oţel rezistent la tracţiune şi plăcuţe din CMS – lipite prin brazare
sau interschimbabile, uneori chiar reglabile pe diametru.
Conform STAS 8054/1-82, lărgitoarele se execută în sensul de aşchiere pe dreapta sau pe
stânga, în două variante: lărgitoare pentru prelucrări intermediare (lărgitoare destinate lărgirii
alezajelor înainte de alezare) şi lărgitoare pentru prelucrări finale (de finisare5).
 Lărgitoarele prezintă tăişuri principale dispuse pe o suprafaţă conică (v. fig. 6.20), cu unghi de
atac K de 60º – pentru prelucrarea fontelor şi oţelurilor– sau de 45º – în cazul aliajelor uşoare [Cro-
05].
Pentru micşorarea solicitării vârfului dinţilor, unele lărgitoare au practicat şi un tăiş auxiliar cu
lungime de 0,5 ÷ 1 mm, orientat la un unghi de atac K0 de 30º la prelucrarea oţelurilor şi de 25º la
prelucrarea aliajelor metalice uşoare (fig. 6.24).
 Unghiul de aşezare principal αN optim este cuprins în intervalul 8º ÷ 12º.
La adâncitoarele cu 3 dinţi suprafaţa de aşezare a tăişurilor principale are profil curbiliniu

5
Lărgitoarele de finisare au diametrul nominal identic cu diametrul nominal al alezajului finalizat, în timp
ce lărgitoarele pentru prelucrări intermediare au diametrul mai mic cu 0,2 ÷ 0,3 mm decât valoarea nominală
a diametrului final; adaosul de 0,2 ÷ 0,3 mm este destinat operaţiei de alezare. Standardul românesc STAS
8054/4-80 indică şi diametrul minim de burghiere înaintea operaţiei de lărgire.
Iulian ROMANESCU
14 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

(obţinut în condiţii similare cu cele ale burghielor elicoidale), iar la cele cu 4 dinţi este de obicei
plană.
 Unghiul de degajare recomandat pentru prelucrarea oţelurilor este γN = 8º÷15º, de 6º÷10º la
prelucrarea fontelor şi de 15º÷25º la aliajele uşoare.

[Croitoru-05]

NU ExamFig. 6. 23. Tipuri de lărgitoare: (a) – cu coadă cilindrică (D

= 4÷20 mm); (b) – cu coadă conică (D = 7,7÷50 mm); NU ExamFig. 6.24. Conul de atac
(c) – cu coadă conică şi cu plăcuţe din CMS brazate (D = 12÷32 mm); al lărgitoarelor
(d) – cu alezaj conic 1:30 (D =24÷100 mm);
(e) – cu alezaj conic şi armat cu CMS brazat (D = 32÷75 mm)

Ca şi la burghiele elicoidale, unghiurile constructive (implicit şi cele funcţionale) sunt

variabile în lungul tăişurilor principale.
 Tăişurile secundare (dispuse în general pe elice) prezintă faţete de ghidare cu unghi de aşezare
nul – asemănător cu burghiul elicoidal. Pe zona de ghidare lărgitorul are conicitate inversă de 0,04
÷ 0,08 mm/100 mm lungime – în cazul sculelor cu diametrul de până la 18 mm – şi de 0,05 ÷ 0,1
mm/100 mm lungime – pentru lărgitoarele cu diametrul mai mare de 18 mm.
Unghiul optim de înclinare ω a canalelor elicoidale este cuprins în intervalul 10º÷25º [Cro-05].
 Conform STAS R 9175-72, lărgitoarele pentru prelucrarea oţelului şi fontei (fig. 6.25), cu 3
dinţi, au diametre între 10 şi 32 mm, unghiul ω al elicei canalelor este de 20º, iar lăţimea faţetei
laterale de ghidare este de 1 ÷1,5 mm. Lărgitoarele cu 4 dinţi acoperă gama de diametre între 30 şi
80 mm, au unghiul ω = 15º şi lăţimea faţetei de ghidare f = 1,5÷2 mm. Indiferent de numărul de
dinţi, adâncitoarele pentru oţel şi fontă au, conform standardului, unghiul de aşezare pe tăişul
principal de 15º.
Acelaşi standard prezintă geometria lărgitoarelor elicoidale pentru prelucrarea metalelor
neferoase (fig. 6.26):
 lărgitoarele cu 2 dinţi – corespunzător diametrelor D ≤ 6 mm şi cele cu 3 dinţi (pentru D > 6 mm)
au unghiul elicei ω = 20º, conicitatea inversă de 0,04÷0,08 la 100 mm lungime, suprafeţe de aşezare
secundate înguste (0,4 ÷ 0,8 mm) la unghi de aşezare de 20º şi faţete secundare «cilindrice» de 0,2
÷ 0,3 mm.
 lărgitoarele cu 3 dinţi acoperă gama de diametre între 10 şi 35 mm, au unghiul elicei ω = 30º, faţa
de aşezare secundară de lăţime 1 ÷ 3,5 mm şi poziţionată la unghiul de aşezare secundar de 20º, iar
faţeta de ghidare „cilindrică” are lăţimea de 0,2 ÷ 0,3 mm;

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 15

 lărgitoarele cu 4 dinţi se execută în gama dimensională D = 36 ÷ 80 mm, au acelaşi unghi ω =

30º, faţa de aşezare secundară de lăţime 3 ÷ 4 mm, cu unghi de aşezare 20º, iar lăţimea faţetei de
ghidare este de 0,3 ÷ 0,5 mm.

(a) (b)
NU ExamFig. 6.25. Geometria lărgitoarelor pentru prelucrarea oţelului şi fontei, conform STAS R 9175-72:
(a) – lărgitorul cu 3 dinţi; (b) – lărgitorul cu 4 dinţi

(a) (b)

(c) (d)
NU ExFig. 6.26. Geometria lărgitoarelor pentru prelucrarea metalelor neferoase, conform STAS R 9175-72:
(a) – lărgitorul cu 2 dinţi şi D ≤ 6 mm (b) – lărgitorul cu 2 dinţi şi D > 6 mm; (c) – lărgitorul cu 3 dinţi; (d) – lărgitorul cu 4 dinţi

 Adâncitoarele cilindrice se utilizează la prelucrarea locaşurilor cilindrice necesare montării

diverselor organe de asamblare (şuruburile cu cap cilindric) (fig. 6.27), ori a găurilor în trepte.

Iulian ROMANESCU
16 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Valoarea mare a unghiului de atac (K = 90º) impune utilizarea cepurilor de ghidare, care pot
fi fixe (fac corp comun cu adâncitorul) sau pot fi demontabile (fig. 6.28).
La adâncirea pe maşina de găurit sau pe maşina de alezat şi frezat cinematica şi modul de
repartizare a mişcărilor de lucru este similară cu burghierea: mişcarea principală de rotaţie I,
simultană cu avansul axial II, continuu, ambele fiind realizate de sculă (v. fig. 6.21, a).
Se execută de obicei cu număr par de dinţi (2 sau 4) dispuşi pe elice; unghiul canalelor de
înclinare (ω = 10º÷15º) impune şi unghiul de degajare al tăişurilor principale.
Suprafeţele de aşezare sunt realizate prin frezare plană sau dublu plană, cu faţetă.
Unghiurile de aşezare ale tăişurilor frontale (principale) sunt în intervalul 7º ÷ 10º.
Tăişurile secundare – dispuse elicoidal pe partea de revoluţie – formează o conicitate inversă
de 0,04 ÷ 0,08 mm la 100 mm lungime. Suprafeţele de aşezare aferente acestora sunt frezate la
unghiul αN’ = 30º, cu o faţetă „cilindrică” de lăţime f1 = 0,1 D la adâncitoarele cu doi dinţi (cu
diametre sub 5 mm) şi de maxim 0,2 mm, la adâncitoarele cu 4 dinţi (cu D > 6 mm).
Diametrul cepului de ghidare trebuie să formeze cu alezajul iniţial al semifabricatului un
ajustaj alunecător (H8/h7; H7/h6) sau cu joc minim garantat (H7/g6).
Adâncimea radială a canalelor de cuprindere şi evacuare a aşchiilor trebuie să fie mai mare
decât lungimea activă a tăişurilor frontale. Pentru aceasta, diametrul miezului adâncitorului
cilindric este mai mic decât diametrul cepului de ghidare (fig. 6.29).
Conform STAS R 9176-72, adâncitoarele cilindrice pentru diametre de lucru D ≤ 5 mm se
execută cu doi dinţi (fig. 6.30), în timp ce pentru diametre D > 5 mm, cu patru sau cu şase dinţi
(fig. 6.31).

NU ExamFig. 6.28. Tipuri de adâncitoare cilindrice:

NU ExFig. 6.27. Locaş cilindric pentru
(a) – cu coadă cilindrică şi cep de ghidare fix (D = 6÷20 mm);
şurub şi şaibă obţinut prin adâncire cilindrică;
(b) – cu coadă conică şi cep de ghidare demontabil (D= 15÷63 mm)

[Croitoru-05]
NU ExamFig. 6.29. Geometria adâncitorului pentru locaşuri cilindrice

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 17

NU ExamFig. 6.30. Geometria

NU ExamFig. 6.31. Geometria adâncitorului cilindric cu 4 dinţi şi
adâncitorului cilindric cu doi dinţi şi D ≤
D ≥ 6 mm, conform STAS R 9176-72
5 mm, conform STAS R 9176-72

 Adâncitoarele conice (fig. 6.32) sunt folosite la executarea locaşurilor tronconice pentru
şuruburile cu cap înecat (fig. 6.33) şi pentru alte organe de asamblare – caz în care unghiul conului
de atac este standardizat la 2K = 60, 82, 90, 100, 110 sau 120º – la prelucrarea scaunelor de supape
şi robineţi, precum şi la teşirea şi debavurarea muchiilor alezajelor, la unghiuri standardizate de
45º, 60º sau 75º (v. fig. 6.21, c) .
Numărul de dinţi ai adâncitoarelor conice se stabileşte în funcţie de diametrul exterior,
preferându-se numerele pare.

NU ExamFig. 6.32. Construcţii de adâncitoare conice cu cep de NU ExamFig. 6.33. Locaş tronconic
ghidare: (a) – monobloc; (b) – cu cep demontabil pentru şuruburile cu cap înecat

Adâncitoarele conice respectă în general aceeaşi geometrie ca şi adâncitoarele cilindrice, la

tăişurile secundare (dispuse pe suprafaţa «cilindrică») (fig. 6.34).

NU ExamFig. 6.34. Geometria adâncitorului conic cu cep de ghidare

Iulian ROMANESCU
18 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

În schimb, la tăişurile principale (dispuse pe conul de „atac”) se remarcă prezenţa faţetelor

f1 cu unghi de aşezare nul (f1 = 0,05 ÷ 0,1 mm) Rolul acestora este de a diminua tendinţa de înfigere
a tăişurilor principale în material, în pofida creşterii forţei axiale. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de
aşchiere, faţetele f1 cu α nul pot fi eliminate parţial pe anumite lungimi de tăiş – alternativ {decalat}
de la un dinte la altul, cu condiţia păstrării unui număr minim de patru dinţi opuşi, ce prezintă faţetă
de aşezare nulă pe întreaga lungime a tăişului.
Unghiul de aşezare recomandat este de 6º ÷ 8º, iar cel de degajare zero.
Pentru a creşte precizia de poziţionare, adâncitoarele conice pot fi prevăzute cu cep de
ghidare, asemănător construcţiei întâlnite la adâncitoarele cilindrice.
Adâncitoarele conice destinate teşirii şi debavurării nu prezintă cep de ghidare şi nici tăişuri
pe suprafaţa cilindrică. Au numai tăişuri pe conul de atac (fig. 6.35), ce pot avea faţete cu unghi de
aşezare nul (fig. 6.36). STAS R 9176-72 prezintă teşitoare cu 4, 6 şi 8 dinţi, la care fiecare al doilea
dinte este scurtat cu 1 ÷ 5 mm, în funcţie de diametru (fig. 6.37).

[Croitoru-05]
NU ExamFig. 6.35. Construcţii de teşitoare: NU ExamFig. 6.36. Geometria tăişului la teşitor
(a) – monobloc; (b) – cu cep demontabil

NU ExamFig. 6.37. Geometria teşitoarelor, conform STAS R 9176-72

La adâncirea pe maşina de găurit şi alezat cinematica şi modul de repartizare a mişcărilor de

lucru este similară cu burghierea: mişcarea principală de rotaţie I, simultană cu avansul axial II,

BGS  Cap.6d  2018-04

 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 19

continuu, ambele fiind realizate de sculă (v. fig. 6.19, 6.21 şi 6.22).
 Lamarea sau planarea constă în realizarea prin aşchiere a unei suprafeţe plane şi supraînălţate,
perpendiculară pe axa unei găuri (v. fig. 6.22). Este procedeul de prelucrare a bosajelor (fig. 6.22,a)
pe piesele ce urmează a fi asamblate cu şuruburi.
Operaţia se execută cu adâncitoare ce au unghiul 2K = 180º, numite şi lamatoare. Există
lamatoare monobloc, precum şi demontabile.
 Burghiele de centruire
Burghiele de centruire fac parte din categoria sculelor combinate: burghiu şi adâncitor conic
sau profilat.
Centruirea constă în realizarea unei găuri de centrare pe un semifabricat, în vederea
prelucrării ulterioare sau controlului acestuia. Gaura de centrare realizată va fi utilă pentru plasarea
unui vârf de centrare pentru susţinerea piesei în timpul lucrului, ori a controlului, precum şi pentru
ghidarea burghiului utilizat în etapele tehnologice ulterioare. Se are în vedere faptul că, deseori,
suprafaţa frontală a semifabricatului nu este plană sau este accentuat înclinată faţă de axa găurii de
executat, ceea ce ar conduce la devierea vârfului burghiului.
Burghiele de centruire au partea activă (indiferent de forma ei) foarte scurtă şi corpul
întărit/îngroşat şi realizează, în afara unei suprafeţe cilindrice puţin adânci, şi o suprafaţă de trecere
(conică simplă sau în trepte, sferică sau profilată) între gaură şi suprafaţa frontală a piesei (fig.
6.38).

Burghiu de centruire tip B

NU ExamFig. 6.38. Fig. 6.39.
Tipuri de burghie de centruire Schema de aşchiere la centruire

Schema de prelucrare la centruire (fig. 6.39) pune în evidenţă aceleaşi mişcări de generare:
mişcarea principală I de rotire a burghiului şi, concomitent, mişcarea de avans II.
În ceea ce priveşte modul de generare, schema se deosebeşte de cea de la burghiere (fig.
6.40); dacă directoarea Δ se obţine tot cinematic, datorită mişcării principale de rotaţie I,
generatoarea Γ este o curbă compusă: suprafaţa cilindrică, de fund, este caracterizată de o
generatoare cinematică (ca la burghiere), în timp ce porţiunile de generatoare curbilinie sau
rectilinie – dar neparalele cu axa de rotaţie – sunt materializate de forma şi poziţia muchiei
aşchietoare.

Iulian ROMANESCU
20 | 21 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

 Burghiele în trepte
Ideale pentru burghierea găurilor în
materiale subţiri (din oţel aliat şi inoxidabil,
cupru, bronz, aluminiu, plastic şi materiale
laminate), burghiele în trepte acoperă ca
utilitate un întreg set dimensional de burghie
elicoidale (fig. 6.41).
Sunt fabricate din oţel rapid, cu sau fără
acoperire (strat din nitrură de Ti). Au un singur
dinte aşchietor, ceea ce asigură o bună precizie
diametrală pentru fiecare treaptă. Pentru a
prelua eforturi tangenţiale mari, prezintă o
coadă cilindrică cu 3 aplatizări echidistante sau
Fig. 6.40. Curbele generatoare la centruire
coadă hexagonală. Burghiele pentru lărgire (v.
fig. 6.41, b) necesită ghidare.

(a) (b) (c)

NU ExamFig. 6.41. Burghie în trepte:
(a) – pentru burghierea în plin; (b) – pentru lărgire; (c) – exemplu de burghiere în plin

6.2.2. Parametrii regimului de aşchiere la adâncire

 Adâncimea de aşchiere (t) – definită ca distanţa dintre suprafaţa iniţială şi cea prelucrată/generată,
măsurată perpendicular pe direcţia de avans – este dată de diferenţa celor două diametre:
𝐷−𝑑
𝑡= , [mm] (6.8)
2
 Avansul (s) – deplasarea axială a sculei la o rotaţie completă – se calculează cu relaţia (6.9),
ţinând cont de natura şi duritatea materialul aşchiat (coeficientul Cs) şi diametrul D al sculei [Cozm-
95].
s = Cs ∙ D0,6 , [m/rot] (6.9)
Avansul pe dinte depinde direct de numărul de dinţi ai sculei:
𝑠𝑧 = 𝑠⁄𝑧, [mm/dinte] (6.10)
 Viteza optimă de aşchiere (v) este variabilă în lungul tăişului principal, fiind luată în calcul
valoarea corespunzătoare diametrului maxim de lucru:
𝜋∙𝐷∙𝑛
𝑣= , [m/min] (6.11)
1000
Viteza optimă se determină în funcţie de caracteristicile mecanice şi geometrice ale burghiului, de
materialul de prelucrat şi condiţiile de lucru (rel. 6.12):
BGS  Cap.6d  2018-04
 Cap. 6  Burghierea - Lărgirea - Adâncirea 21 | 21

Cv ∙ 𝐷 𝑞
𝑣= ∙k ∙k , [m/min] (6.12)
𝑇𝑚 ∙ 𝑡𝑥 ∙ 𝑠𝑦 m 1
în care constanta Cv, exponenţii q, nv, m, x, y şi coeficienţii de corecţie km şi k1 se stabilesc în raport
cu materialul de prelucrat, modul de ascuţire a sculei şi condiţiile concrete de lucru [1], [4]
Frecvenţa mişcării principale de rotaţie se calculează cu relaţia (6.13), iar viteza de avans
cu (6.14):
1000 ∙ 𝑣
𝑛= , [rot/min] (6.13)
𝜋∙𝑑
𝑣𝑠 = 𝑠 ∙ 𝑛 = 𝑠𝑧 ∙ 𝑧 ∙ 𝑛 [mm/min] (6.14)
 Elementele secţiunii transversale a aşchiei – grosimea a şi lăţimea aşchiei b sunt date de relaţiile
(6.15) şi (6.16):
𝑎 = 𝑠𝑧 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝐾 [mm] (6.15)
𝑡 𝐷−𝑑
𝑏= = , [mm] (6.16)
𝑠𝑖𝑛𝐾 2 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝐾
 Aria secţiunii transversale a aşchiei repartizată unui dinte este dată de relaţia:
𝑠𝑧 ∙ (𝐷 − 𝑑 )
𝐴 =𝑎∙𝑏 = , [mm2 ] (6.17)
2
iar aria totală a secţiunii transversale este:
𝑠 ∙ (𝐷 − 𝑑 )
𝐴𝑡 = 𝑧 ∙ 𝐴 = , [mm2 ] (6.18)
2
Valorile maxime recomandate pentru avansul pe rotaţie (în mm/rot) este de:
 0,1 ÷ 0,3 pentru diametre D < 20mm;
 0,3 ÷ 0,5 pentru D = 20÷40 mm;
 0,5 ÷ 0,7 pentru D > 40mm.
Viteza maximă de aşchiere recomandată (în m/min) este de:
 25 ÷ 28 m/min pentru lărgitoare de tip N din oţel rapid;
 25 ÷ 40 m/min pentru cele de tip M din oţel rapid şi
 10÷20 m/min pentru sculele cu plăcuţe din CMS.
Ca lichide de răcire se recomandă:
 amestec de 5% ulei emulsionat STAS 2598/1-79, în apă – pentru lărgitoarele de tip N şi cu plăcuţe
din CMS;
 amestec de 75% petrol pentru tractoare şi 25% motorină STAS 240-66 – pentru lărgitoare de tip
M.

Subiecte de examen
S. Generarea şi prelucrarea alezajelor cu burghiul elicoidal.
S. Scule aşchietoare pentru prelucrarea alezajelor; geometria burghiului elicoidal.
S. Burghiele elicoidale cu vârf de centrare
S. Burghiele late
S. Generarea suprafeţelor prin burghiere inelară cu burghiul carotier.
S. Burghie pentru prelucrarea găurilor adânci {burghiul monotăiş şi sistemul B.T.A.}.
S. Lărgirea cu lărgitorul.
S. Adâncirea locaşurilor cilindrice şi conice.
S. Prelucrarea cu lamatorul şi cu teşitorul.
S. Generarea şi prelucrarea cu burghiul de centruire.
S. Parametrii regimului de aşchiere la adâncire.
Iulian ROMANESCU