Mitul creatiei
Motto : "Creatia este unicul suras al Dupa prezentare viziunilor lui Gaman si a
tragediei noastre" - Lucian Blaga
Mitul creatiei sau "mitul estetic" a
mentinut un interes constant in randul
folcloristilor, datorita largii arii de
raspandire a motivului sau central, adica a
jertfei pentru creatie, cat si a obiceiurilor
care l-au generat. Astfel, legenda apare in
special la popoarele din sud-estul Europei,
in diferite variante care difera prin numele
artistului, prin jertfa infaptuita sau prin
calamitatilor abatute pe valea Argesului,
alaturi de ciudatele practici magiuce
menite sa alunge "strigoii" care surpa
zidurile, se revine la firul epic al baladei.
Dupa ce Bogumil ii dezleaga lui Manole
enigma nerealizarii prin jertfa de om ,
tragedia sa incepe cu acceptarea ideii ca
opare trebuie finalizata cu orice pret
( "Prin suferinta, pana la urma multe se
pot savarsi."). Manole traieste obsesia de
a construi ("In Campul Duminicii i-aud

natura constructiei, iar ritul savarsit apare
pe toate continentele, practica sa fiind
atestata arheologic cu peste 2000 de ani
i.e.n..
Mitul este deosebit de profund, fiindca,
dupa cum arata Mircea Eliade, modelul sau
este un act primordial. In felurite
cosmogonii zeul suprem a creat cosmosul
prin saacrificarea rituala a unei fiinte vii.
Omul nu poate crea decat repetand si
actualizand gestul primordial. Trecerea
sufletului fiintei vii in corpul arhitectonic
pune in lumina o inrudire cu stavechile
mituri care vorbesc de comicizarea
haosului primar prin sacrificarea unui
gigant. In credinta babiloniana, lumea a
fost creata de Marduk prim uciderea
monstrului marin Tiamat. Relatari similare
sunt intalnite in Rig-Veda, in mitologia
persana sau in cea scandinava. Ritul
ingroparii de viu se afla in legatura cu
conceptia pe care o aveau tracii in
prrivinta nemuririi : Zalmoxis este ingropat
din timpul vietii intr-o pestera in muntele
Kogainon si, odata le trei ani, rasare din
munte. Prin urmare, doarr moartea rituala
este creatoare, intrucat ea intrerupe firul
unei vieti care nu si-ai indestulat destinul
si care, in acest mod, isi va consuma
posibilitatile intr-un alt trup.
Desi tema legendei este raspandita pe un
intins teritoriu, deci are o vasta galerie de
variante, G. Calinescu este de parere ca ea
a devenit mit doar la poporul roman.
Aceasta versiune, care atinge asemenea
proportii, este autohtonizata, fiind legata
de inaltarea bisericii de la Curtea de Arges.
O remarcabila influenta a exercitat-o mitul
in primul rand in literatura cultta a mai
multor popoare. Insa osmoza artei culte cu
arta populara este considerata drept o
trasatura distinctiva a culturii noastre.
precum sustine Lucian Blaga : "In apus
traditia e semn de varsta, de multe ori o
povara; despartirea de ea inseamna
revolutie liberatoare. Traditia noastra a
fara varsta ca frunza verde; ca matrice
stilistica ea face parte din logosul
inconstient. O despartire de ea ar insemna
clopotele. Pe ses o vad intoarsa in apa
mortilor. Inaltarea ei vesnic intarzie si
pamnatul se scutura.") si este manat de
un neastampar demonic ("Launtric un
demin striga : "cladeste !". "). Nelinistea
sa este sustinuta de iubirea pentru Mira,
dragostea contopindu-se intr-un tot : "Tu
inceput si sfarsit, ti totul... ".
Femeia iubita si biserica se transforma
intr-un intreg : "Intre voi doua nici o
deosebire nu fac, pentru mine sunteti
una.". Deci artistul intuieste in dragoste o
sursa a creativitatii. Mira este simbolul
jertfei care intelege ca Manole poarta in
sine demonul creatiei ("Marturisire auziti
din parte-mi c-am inceput sa creez fiindca
n-am putut altfel.").
Al doilea act este semnificativ pentru
scena care cuprinde juramantul. Discutia
dintre Manole, mesteri si solul venit de la
Voda exprima certitudinea reusitei : "Ai
venit sol de la Voda, intoarce-te sol de la
noi : biserica se va ridica !". Dar
horoscopul comunicat de acesta
anticipeaza deznodamantul tragic: "Umbra
ta a cazut pe planeta Vinerii. Asta
inseamna ca esti primejdie pentru neamul
femeiesc." Nestavilidu-si dorinta de a
realiza marea opera, Manole justifica
jertfa si mesterii se invoiesc : "Daca
numai unul din noi ar savarsi-o, ar fi pacat
de moarte, cum insa prin noi toti se va
face, va fi o jertfa datatoare de viata.
Invoiala ni se va ierta; juramantul nu ne
va arde.". Pactul este necesar deoarece su
totii sunt vrajiti de chipul bisericii si
dorinta infaptuirii este ca o boala fara leac
: "Suntem bolnavi de ea (...) Porunceste
sufletelor noastre sa uite.".
Al treilea act infatiseaza momentele de
groaza ale asteptarii, ale aparitiei Mirei si
ale jertfei sub forma de joc. Indicatiile
scenice caracterizeaza atmosfrera
apasatoare : "Zidarii sunt in asteptarea
celei dintai care va veni. Fetele lor sunt
trase, palide, slabite. Mult timp tacere.
Numai cate un tusit s-aude. Fiecare pe
cate o piatra." . Metaforele folosite in
prezentarea Mirei, "caprioarra neagra" si
"izvor de munte", sugereaza frumusetea si