Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Secreta A Omenirii (BD-08.14) A
Istoria Secreta A Omenirii (BD-08.14) A
Foto 2
Istoria speciei umane așa cum a fost concepută după teoria darwinistă,
reprezintă un fals monumental. La ora actuală, darwinismul fost redus la o
simplă ipoteză; și ca toate prezumțiile, nu mai este obligatoriu a se preda
în școli. Printr-un nefericit concurs de împrejurări, Darwin a stabilit filiația
omului din maimuță. Cu teoria darwinistă și-au luat doctorate zeci de mii
de oameni de știință, care i-au ținut isonul “părintelui” teoriei evoluționiste.
De pildă, omul de știință român, prof. univ. dr. Marcian David Bleahu,
declara în cartea sa căpătâi, întitulată Omul și peștera, apărută în anul
1978, că dânsul este mândru că se trage din maimuță (!)
Ce fac oamenii de știință nu este întotdeauna știință. Toată viața lor se
canonesc să-și apere titlurile științifice, luate nu rareori pe ipoteze care se
dovedesc ulterior a fi false. La rândul lor, ei conduc doctorate cu teze care
au ca obiect aceleași teorii fără acoperire științifică, școlind discipoli care
să le ducă pe mai departe “învățăturile”, în pofida progresului științific. De
exemplu, cu teoria evoluției speciilor elaborată de Charles Darwin, savanții
au ținut în loc omenirea peste un secol; și nu au de gând să renunțe.
Reputația și remunerația lor fiind în funcție de cât vor reuși să-i păcălească
pe semeni. La care se adaugă curente religioase, ce mențin de secole
omenirea în cel mai crunt obscurantism medieval.
Gestul făcut de dr. Javier Cabrera cu cele peste 10.000 de artefacte de
importanță excepțională pentru omenire, se încadrează în procedeele
nefaste pe care le fac uneori oamenii de știință, pentru a își păstra intactă
reputația. Probabil și titlul de doctor în științe pe care a avut Javier
Cabrera, s-a bazat tot pe o teză darwinistă. Dar inciziile de pe pietrele din
Inca, prin animale pe care le au figurate – căprioare, canguri, girafe, păsări
colibri, etc., contrazic teoria evoluționistă a lui Darwin. La care se adaugă
implacabil albine, libelule, țânțari, pești, ornitorinci, crocodili, rechini, crabi-
potcoavă, etc., găsiți fosilizați de sute de milioane de ani și care mai
trăiesc, bine-mersi, și în zilele noastre.
La finalul acestui articol, merită reținută concluzia academicianului român,
Radu Vulpe, exprimată la încheierea unei discuții cu autorul acestor
rânduri: “Este greu pentru un om de știință când își dă seama, la sfârșitul
carierei sale științifice, că a mers pe un drum greșit. Însă un om de știință
adevărat, ar trebui să recunoască greșeala pe care a făcut. Dar câți au
puterea să o facă?” – s-a întrebat, meditativ, octogenarul istoric.
Prin urmare, ce este de făcut într-o atare situație? Să defilăm în continuare
în sens giratoriu – via Papua Nova Guinee –, sau să apucăm taurul de
coarne și să trezim pe săpătorii istoriei omenirii din letargia suficienței?