INSTRUMENTE PT CURATIRE SI LUSTRUIRE

1. Instrumente pt piesa de mână – care funcţioneaă fie prin mişcări rotatorii – cupe de
cauciuc, perii, freze diamantate special de lustruit, fie prin mişcări de dute – vino.
- Se utilizează pentru îndepărtarea resturilor de tartru, a plăcii, cementului necrotic, corectarea
calităţilor de suprafaţă şi conturului restaurărilor cu scopul de a crea suprafeţe supra şi
subgingivale netede ca şi zone impecabile de tranziţie între structura natural a dintilor şi
marginile restaurărilor şi coroanelor.

Instrumente manuale
2. Benzi interdentare – au granulaţii, dimensiuni şi suporturi diferite şi se folosesc cu sau
fără paste de lustruit, pentru suprafeţele proximale inaccesibile altor instrumente.
Se introduc interproximal şi sunt menţinute în contact cu suprafaţa proximală a dintelui fiind
activate cu o mişcare fermă vestibulo-orală. Se manevrează cu cu grijă pentru a nu afecta
gingia, resturile de pastă se îndepărtează cu sprayul de apă. Pentru facilitarea utilizăriiacestea
pot fi menţinute în dispozitive speciale.
3. Aeropolisoarele – instrumente de polişaj acţinând pe bază de aer comprimat, care
proiectează asupra dinţilor un jet filiform constituit dintr-un amestec de apă încălzită, aer
comprimat şi particule abrazive. Temperatura apei este menţinută la un termostat la 37.70 C.
Particulele solide din jet sunt de bicarbonat de sodiu amestecate cu fosfaţi de calciu tribazic
ceea ce măreşte fluiditatea pudrei. Jetul are o astfel de formă încăt aerul şi pudra sunt
înconjurate de o perdea de apă ce permite controlul direcţiei jetului.Se utilizează pentru
îndepărtarea depozitelor de dentare (cu exceptia tartrului ferm ataşat de dinte), a coloraţiilor
extrinseci de pe smalţ situate supra şi subgingival, prin abrazie mecanică continuă şi fără nicio
presiune manuală pe dinte.
În cazul folosirii acestor aparate sunt necesare următoarele precauţii:
- protecţia buzelor cu vaselină, eventual digă periorală;
- protecţia ochilor pacientului cu mască chirurgicală şi ai medicului şi asistentei cu ochelari
speciali.
- folosirea aspiratorului sau a pompei de salivă
- menţinerea părţii active a instrumentarului la 4-5 mm distantă de suprafaţă de lustruit,
efectuându-se mişcări circulare;
- evitarea 1/3 gingivale a dinţilor pentru minimalizarea traumei ţesuturilor moi.
Contraindicaţii:
- pe rădacinile expuse în cursul chirurgiei parodontale – risc de emfizem
- nu se folosesc la pacienţii cu:antecedente de afectiuni respiratorii, dietă restrictivă de sodiu,
medicaţie care afectează balanţă electrolitică, boli infecţioase, datorită riscului de traumatism
prin aerosoli.
Efecte negative – pot produce:
- eroziuni ale cementului şi dentinei expuse
- Degradarea restaurărilor din compozite
- contaminarea aerului inconjurator cu particule si microorganisme.
PRINCIPII DE DETARTRAJ SI SURFASAJ

DEFINITIE SI RATIONAMENT

Detartrajul (D) = procedura prin care se înlură PB şi tartrul (T) de pe suprafaţa

dintilor atât supra cât si subgingival, fără tentativa deliberată de a se îndepărta şi substanţa
dentară.
Surfasajul (S) = procedura prin care se îndepărtează de pe suprafaţa rădăcinii tartrul
rezidual înglobat şi porţiuni din cement pentru a se produce o suprafaţă netedă, dură, curată.
Obiectivul general al D şi S este de a restabili sănătatea parodontală şi îndepărtarea
completă de pe suprafata dintelui a elementelor ce provoacă inflamaţia gingivală.
D şi S nu sunt proceduri separate deoarece toate principiile care guvernează D se aplică şi S.
La nivelul suprafeţei acoperite de smalţ, în general, depozitele de PB şi T sunt ataşate
superficial, nefiind blocate pe neregularităţile suprafeţei respective.
În acest caz detartrajul este suficient pentru a îndepărta în întregime PB şi T de pe smalţ
lasând o suprafaţă netedă-curată.
Suprafeţele radiculare expuse la placă şi tartru pun probleme diferite deoarece
acestea sunt frecvent înglobate în neregularităţile cementului, detartrajul, fiind insuficient
pentru îndepărtarea acestora; o porţiune din cement trebuie îndepărtată pentru eliminarea
acestor depozite.
Îndepărtarea unor cantităţi extensivede cement, mai ales în porţiunea în care acesta e
foarte subţirepoate duce la expunerea dentinei fapt care nu este un scop al tratamentului, dar
frecvent inevitabil.

De ce trebuie eliminat tartrul ?

Sunt 3 motive principale care justifică eliminarea tartrului de pe suprafaţa dinţilor:
1. Estetica – majoritatea pacientilor ce solicită D o fac din motive cosmetice. Acest lucru este
o revendicare legitimă dat fiind faptul că depozitele mari de T sunt dizgraţioase.
2. Obstacole în calea câştigului de ataşament – se pare că spiculii de T subgingival sunt un
obstacol în calea cicatrizării parodontale în 2 cazuri: atunci când acesta adăposteşte bacterii
incompatibile cu starea de sănătate parodontală şi atunci când nu este „infectat”, dar
împiedică reataşarea ţesuturilor pe suprafeţele radiculare.
3. Mediu favorabil pentru bacteriile virulente – microcavitâţile de la nivelul T constituie
condiţii ideale pentru proliferarea anumitor bacterii anaerobe; se creează astfel un mediu
anaerob cu potenţial favorabil bacteriilor virulente ce cincură la pierderea de ataşament.
Multă vreme, în practică a dominat principiul îndepărtării în totalitate a tartrului şi cementului
necrotic ca o condiţie obligatorie a restabilirii stării de sănătate parodontală.
După unii autori este imposibil a se îndepărta în totalitate T, oricare ar fi tehnica folosită (cu
sau fără chiuretaj manual sau cu ultrasunete). In aceste condiţii se pune întrebarea dacă
leziunile parodontale se pot cicatriza în prezenţa unei anumite cantităţi de tartrurezidual. Se
pare că acest lucru este posibil, deoarece literatura de specialitate abundă de studii publicate
care arată că după un detartraj cu sau fără chirurgie, se produce o reducere a pungii cu câştig
marcat de ataşament clinic.
 Principiul biologic care guvernează abordarea terapeuticăîn cursul D şi S a modificat
concepţiile referitoare la profunzimea instrumentării, deoarece s-a constatat că T nu ocupă
totalitatea suprafetelor radiculare, chiar în cazul pungilor profunde. Măsurând distantă care
separă T cel mai apical de primele fibre ligamentare s-a observat că limita cea mai apropiatăa
T se situează, cel mai adesea la jumătatea profunzimii defectului şi că distanţa care separăT de
ataşamentul epitelio-conjunctiv creşte proporţional cu profunzimea pungii.
Toate acestea sunt o pledoarie în ceea ce priveşte modificarea concepţiei clasice
despre D şi S, demonstrând:
1. nejustificarea instrumentării intempestive a întregii suprafeţe radiculare în condiţiile în care
doar o porţiune din aceasta este ocupată de T.
2. de ce nu este indicată instrumentarea viguroasă şi sistematică a suprafeţei radiculare care
riscă să se îndepărteze de cementul necontaminat şi să lezeze ataşamentul epitelio-conjunctiv
intact.

Când trebuie făcut detartrajul?

Abordarea mecanică a leziunilor parodontale se face atunci când leziunilor sunt

inactive din punct de vedere clinic şi microbiologic. În cazul leziunilor active este necesar a se
atinge repaosul clinic şi microbiologic, D fiind recomandat după minim 30 de zile de la
episodul activ, cu condiţia ca ingrijirile locale să fie iniţiate încă de la prima consultaţie.

Cum se elimină tartrul ?

Orice manoperă de îndepărtare a T trebuie să pornească de la respectarea
următoarelor principii:
- Respectarea integrităţii ataşamentului epitelio-conjunctiv
- anordarea stratificată, care constă în eliminarea T de la nivelul tuturor situs-urilor.
Mergând de la suprafaţă spre profunzime cu privilegierea spaţiilor interproximale.
Instrumentarea eficientă depinde de factori critici, precum:
1. accesul adecvat
2. adaptare optimă
3.angulaţie eficientă
4. Acoperire în totalitate a suprafeţei instrumentate.

SURFASAJUL RADICULAR

Trebuie să se facă respectând cementul radicular, deoarece câştigul de ataşament este

mult mai mare. Această atitudine faţă de cement este mult mai mare. Această atitudine faţă de
cement porneşte de la constatarea că leziunile parodontale pot câstiga ataşament după
detartraj fără eliminarea cementului. O trecere a chiuretei pe suprafaţa cementului
îndepărtează în general între 12-75 micrometri de cement sau dentină. Surfasajul viguros
antrenează o serie de inconveniente clinice care se pot clasifica drept iatrogenii:
1. Sensibilitate dentinară: după expunerea dentinei în urma unui surfasaj viguros
conventional, apare mai ales la rece;
 2. Cariile radiculare – reprezintă una din complicaţiile majore ale tratamentelor
parodontale convenţionale;
3. Pierderile de substantă- surfasajul repetat în mod regulat (recomandat nu mai
devreme de 3 luni), în cursul anilor, antrenează pierderi de substantă ce induc semne de
sensibilitate dentarăsau ce pulpită cronică. Aceste pierderi de substanţă depind de
instrumentar şi tehnica utilizată şi apar adeseori sub forma pierderii de substanţă în „cotor de
măr”. Respectarea pe cât posibil a cementului în cursul abordării mecanice a leziunilor
parodontale reduce frecventa acestor tipuri de probleme.

Cum se face surfasajul ?

Utilizarea chiuretelor trebuie făcută cu prudenţă deoarece pot elimina o cantitate
importantă de ţesut dentar (minim 100 micrometri).
Alegerea chiuretei sau instrumentului de surfasaj se face în raport cu adâncimea
leziunii, dimensiunea orificiului de intrare, arhitectura defectului, de poziţia dintelui pe arcadă
şi de cantitatea de ţesut care trebuie îndepărtată.
Dimensiunea părţii lucrătoare a părţii lucrătoare a instrumentului va fi mai
importantă atunci când rădăcinile vor fi tratate chirurgical (intervenţii cu lambou), decât în
cazul în care sunt abordate nechirurgical fără lambou. Dacă talia chiuretelor este prea mare în
raport cu dimensiunea orificiului leziunii apare riscul manoperelor iatrogene si cu dilacerarea
ţesuturilor. Chiuretele Gracey sunt cele mai bune instrumente pentru surfasaj, deşi ele au fost
concepute iniţial pentru chiuretaj. Aeropolisoarele au fost reintroduse ca adjuvant sau
înlocuitor al tehnicii clasice de lustruire radiculară. Ele au capacitatea potenţială de a elimina
cantităţi semnificative de cement şi dntină, însă chiureta eliminină de două ori mai mult decât
aeropolisoarele. În cursul etapelor de menţinere trebuie ţinut cont de gradul de abrazivitate al
aeropolisoarelor, deoarece sunt necesare lustruiri frecvente ale suprafaţelor dentare.
Cementul şi dentina sunt rapid sunt rapid erodate, de aceea aeropolisoarele trebuie
utilizate cu precauţie la pacienţii cu rădăcini denudate.
Surfasajul nu trebuie realizat sistematic ci trebuie să facă obiectul unor indicaţii şi
contraindicaţii precise care depind de natura suprafaţei de tratat.Dacă se respectă aceste
indicaţii şi cementul este lăsat pe loc ori de câte ori este posibil, se obţine frecvent un câştig
de ataşament clinic şi radiografic şi dinţii îşi recapată stabilitatea.