Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CARLO TROYA
a scris istoria europeană REALĂ !
Editura Uranus/ EU din Bucureşti ne oferă, în anul de graţie 2015, un volum
revoluţionar, fascinant şi copleşitor prin puzderia de adevăruri istorice sintetizate cu acribie
documentară, acurateţe stilistică şi fineţe de chirurg de talie mondială, ce stăpâneşte, la
perfecţiune, laserul clarviziunii, ci nu pe acela al vagului. Volumul Argumente pentru
rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura geto-goţilor - antologie reunind
trei studii fundamentale ale istoricului italian Carlo Troya - este al treilea din colecţia
,,Marketing istoric”, în care au apărut, anterior: Hyperboreii şi zamolxismul, de Branislav
Stefanovski & Al. Dabija (2013), respectiv, Getica de Iordanes (2014).
Însumând 584 de pagini (format A5), volumul a fost prezent în standurile expoziţiei de
cărţi şi reviste din 30 noiembrie 2015, de la centrul Cultural din Zlatna (,,Târgul Aurului”),
judeţul Alba, unde s-au desfăşurat lucrările a două secţiuni şi reuniunea în plen, de încheiere,
a Congresului Spiritualităţii Româneşti.
Toate textele publicate – acum, în premieră absolută în România, după mai mult de
160 (o sută şaizeci) de ani de la ediţia princeps din Italia – în această carte impresionantă sunt
însoţite de versiunea originală, în italiană (pe pagina din stânga, iar pe cea din dreapta –
transcrierea în română).
Iată intro-ul editorului: ,,Publicăm pentru prima dată în limba română un ansamblu
din scrierile istoricului italian Carlo Troya, apărute între anii 1844-1857, care dezvăluie
un desen istoric incitant, în care neamul daco-geto-goţilor, unul şi acelaşi, apare ca
făcător de istorie şi contributor masiv la etnogeneza popoarelor europene din zona de
sud şi septentrională a Europei şi, totodată, exportator de cultură prin amprenta
decisivă lăsată de aceiaşi daco-geto-goţi asupra culturii europene la începutul Evului
Mediu”. Ai reţinut, Stimate Cititorule?... Pentru o rapidă deschidere a minţii tale şi pentru o
grabnică fixare a acestor sintagme demne de memorat, le repetăm – conform pedagogiei
tradiţionale : ,,unul şi acelaşi” - ,,neamul daco-geto-goţilor”, ,,făcător de istorie şi
contributor MASIV la etnogeneza popoarelor europene (…), EXPORTATOR DE
CULTURĂ prin amprenta decisivă lăsată (…) asupra culturii europene…”.
În al doilea paragraf, Dumitru Ioncică îşi înfige, temerar, degetele în beregata noastră,
a cititorilor, afirmând tranşant şi dezarmant, lăsându-ne fără replică: ,,Dacă un asemenea
demers ar fi venit din partea unui istoric român, în mod sigur, acesta ar fi fost taxat
drept paranoic şi ar fi fost trimis la tratament sau, în cel mai bun caz, ar fi fost ignorat
cu condescendenţa cuvenită. Totuşi, lucrurile stau un pic altfel”.
Este EROAREA care ,,a viciat atât istoria popoarelor europene, cât şi istoria
arhitecturii europene” – constată, fără drept de echivoc, pe baza operei istorice a lui Carlo
Troya, analistul său din zorii secolului XXI: Dumitru Ioncică. El evidenţiază, cât se poate de
limpede: ,,Firul istoric general al acestor scrieri (…) este că goţii, a căror apariţie pe scena
istorică europeană nu a fost niciodată explicată convingător de către istorici, ei bine, aceşti
goţi (ostrogoţi, vizigoţi, gepizi şi alte etnii similare) sunt descendenţii şi continuatorii
naturali ai daco-geţilor pomeniţi în istorie de Herodot, Strabon, Platon, Cicero, Diodor
Siculul, Iordanes, ca să ne referim doar la câteva nume mari, iar transformarea fonetică geţi/
goţi este un fenomen istoric pe deplin explicabil în condiţiile istorice în care s-a produs”.
Portretul in aqua forte, pe care îngrijitorul ediţiei şi prefaţatorul versiunii în română i-l
face istoricului italian aduce în prim-plan, ca într-un basorelief, săpat în piatra nemuririi,
dimensiunea lui Carlo Troya de ,,savant de anvergură prin abordarea sa istorică amplă”, care
face parte ,,din acea familie rară a erudiţilor aplicaţi”.
Imediat după această evidenţiere, editorul pune degetul pe o rană imensă, cât deşertul
Sahara, Tibetul şi Gobi la un loc, rană incredibilă, produsă de ignoranţa – privind acest subiect
– probată gros, de-a lungul unui secol şi jumătate, de specialiştii noştri în domeniu.
Scriem ignoranţă, ci nu imbecilitate ori trădare - pentru că, totuşi, totuşi, ne vine greu
să credem că toţi cărturarii noştri de marcă au fost implicaţi în vreo conspiraţie ocultă…
Desigur, cu excepţia reprezentanţilor Şcolii Ardelene, agenţi clari ai papistaşilor, cumpăraţi de
Vatican, pentru a debusola şi a şterge creierelor românilor, pentru a-i aburi cu falsul istoric în
conformitate cu care ,,de la Râm ne tragem”.
Enorma rană istorică este generată de aparenţa (realitatea?!?) că acest învăţat, Carlo
Troya, a rămas ,,complet necunoscut mediilor istorice şi academice din România. Nici un
istoric român, mare sau mic, NU-l cunoaşte sau cel puţin NU l-a semnalat în vreo lucrare
istorică scrisă. Nici Iorga, nici Pârvan, nici Hasdeu, nici Densusianu, ca să nu mai vorbim de
istoricii Academiei Române, mai recenţi ori actuali, NU-l menţionează”.
Apoi, directorul Editurii Uranus încearcă, totuşi, să pună acest ultim punct dureros,
făcând eforturi supraomeneşti de a smulge un zâmbet sarcastic: ,,Poate că, aşa cum îmi
spunea un prieten, ameţeala ideii romanităţii limbii române era aşa de intensă încât nimic
altceva NU se mai putea vedea împrejurul istoriei”.
Înainte de a cita cea din urmă judecată de valoare, prin care Dumitru Ioncică îşi
încheie capitolul Cine este Carlo Troya? -, vă rog să-mi îngăduiţi, stimaţi cititori, a transcrie
două afirmaţii categorice, aparţinând unor istorici de peste Ocean, care au cercetat marile
situri arheologice, muzeele de istorie şi marile biblioteci de pe Terra.
1. Dr. Daniel Ruzo (arheolog peruan): ,,Carpaţii se află într-o regiune a lumii unde
este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscută la ora actuală”.
Cu un, parcă, ultim oftat visceral, istoric şi metafizic, Dumitru Ioncică îşi
încheie, astfel, excursul său ştiinţific: ,,Dacă opera istorică a lui Carlo Troya ar fi fost
cunoscută în România, multe cărţi sau lucrări de referinţă, tratate de istorie, dicţionare,
istoria propriu-zisă şi istoria arhitecturii ar fi arătat ALTFEL şi multe confuzii privind
originea reală a goţilor s-ar fi risipit, iar adevărul rostit de istoricul italian în urmă cu peste
160 de ani: ,,Nici un popor afară de acesta – căruia grecii i-au dat apelativul barbar – nu a
avut o istorie mai antică şi mai certă decât cea a geţilor sau goţilor” ar fi avut astăzi altă
rezonanţă”.
..//..
DAN LUPESCU
25 Decembrie 2015, orele 7.22 - 11.33