MARIJA GIMBUTAS „CIVILIZAȚIE ȘI CULTURĂ.

VESTIGII PREISTORICE ÎN SUD-ESTUL EUROPEAN”

București 1989
Editura Meridiane.
296 pagini, Planșe-6, imagini-22, figuri-86

Scurtă introducere în problemă

Monografia „Cultură și civilizație” de M. Gimbutas abordează subiectul neoliticului și

eneoliticului și dpecificul lor în spațiul Sud-Est European, punând accent pe procesul de
indoeuropenizare, sau „kurganizare”, după cum îl numește autoarea. De asemenea, autoarea
expune în această lucrare importanța și contribuția popoarelor „kurgane” în dezvoltarea
civilizațiilor europene ulterioare.

Realizările autorului în problemă

Una dintre realizările autoarea în problema dată se numără, în primul rând, cercetările de
teren dirijate și efectuate direct în Anzabehovo (Macedonia), Obre (Slovenia) din epoca
respectivă și analiza rezultatelor în urma acestor cercetări, majoritatea fiind expuse în această
monografie. M. Gimbutas explică plauzibil de ce grupurile relativ mici de de proto-indo-
europeni pătrunse în cadrul masei depopulații ale culturii vechii Europe, de la care au
preluat, atât elemente de bază ale economiei, cât și elemente culturale numeroase, au pututsă
determine transformări socio-culturale importante și să indo-europenizeze aceste populații,
să le asimileze lingvistic.

Ideile expuse în “Studiul introductiv”

a) Scopul autorului
Scopul autorei este stabilirea legăturii cronologice și genetice dintre fenomene
arheologice de pe arii foarte largi precum și integrarea acestora cu fenomene de ordin
lingvistic și de istoria ideilor și credințelor.
b) Importanţa lucrării respective
Importanța constă în aducerea la zi a unor date apărute în publicații din diverse țări.
Utilizarea datărilor cu radio-carbon calibrate la date reale și care au revoluționatcronologia
multor așezăristrăvechi descoperite pe un areal larg, aducând la un numitor comun date
dispersate și, uneori, haotice. De asemenea, expune rolul Anatoliei în răspândirea unor
fenomene civilizaționale.

Analiza capitolelor lucrării

Capitolul I „Vechea Europă, cca 7000-3500 î.e.n, cea mai veche civilizație europeană
înainte de infiltrarea popoarelor indo-europene
În acest capitol se analizează carcateristicile și specificul Europei cu ale ei complexe
civilizaționale neolitice și calcolitice (perioada 7000-3500 î. Hr), înainte de invazia
kurganilor și influiența reciprocă dintre aceste cicilizații si cea Kurgan.
Civilizațiile neolitice sunt împărțite în câteva categorii: egeeană-central balcanice
(Sesklo, Starcevo-Kris, Karanovo); adriatică; vest-pontică sau Hamangia; moldovenească
sau Nistru-Bug. Cele calcolitice în egeeană; central-balcanică (Vinca și Butmir); adriatică
(Serra d’Alto, Avar); Dunărea Mijlocie (Lengyel); Tisa (Alfold, Tiszapologar); est-balcanică
(Karanovo III-VI, Vădastra, Boian, Gumelnița; mold-ucraineană (Cucuteni-Tripolie).
Se demonstrează contactul civilizației Kurgan și Cucuteni prin mormintele descoperite
pe teritoriul României, asemănătoare cu cele din Anatolia (Coțofeni, Cernavodă, Gorodsk-
Usatovo, Boleraz). Descoperirea tăblițelor de la Tătăria are un rol esențial în dezvoltarea
concepțiilor despre apariția scrisului în sud-estul Europei.
În concluzie se specifică faptul că apogeul indoeuropenizării este atins în anii 2500-
2200, iar substratul vechi european s-a păstrat cel mai bine acolo unde infiltrareapop kurgane
a fost târzie, ca de exemplu în Zona egeeană și insulele Creta și Thera.
În opinia mea, acest capitol reprezintă o relatare scurtă, dar suficientă pentru a intra în
esența dezvoltării civilizațiilor neolitice în spațiul Sud-Est European. De asemenea relevă
importanța spațiului Carpato-Danubiano-Pontic în dezvoltarea neoliticului și eneoliticului
pentru tot spațiul European.

Capitolul II „Spiritualitatea Vechii Europe”

Acest capitol prezinta practicile și credințele vechi europene împreună cu semnificația și
scopul lor.
Se prizintă simbolurile specifice culturilor Vechii Europe împreună cu un glosar al lor.
Menționează că toate statuietele ce reprezintă zeități sunt împărțite în 3 categorii: Creatoarea,
a Regenerării și Transformării și a Fertilității și Nemurii, fiind o greșeală să spunem că toate
statuietele neolotice reprezintă fertilitate. Fiecare zeitate din aceste categorii pot lua chip sau
forma unui animal specific simbolicii și semnificației pe care o aare, de exemplu Creatoarea
poate să ia forma sau fața unei păsări, a unui cerb, a unui elan, a unui urs, sau, de exemplu,
zeitățile Regenerării sunt prezente, în cele mai dese cazuri, sub forma unei clepsidre. Se mai
întâlnesc și zeități masculine, dar în număr foarte mic și care reprezintă duhurile vegetației.
Eu sunt întâlniți sub forma unui bătrân trist sau gânditor și sub forma unui bărbat vânjos
ținând un cârlig în mână. Ei sunt prezenți, adesea, lângă zeități feminine gravide, de exemplu
Gânditorul de Cernavodă.
Încăperile de cult, sau cele destinate ritualurilor religioase sunt de mai multe categorii și
ele reprezintă legătura dintre viața laică și sacră, sub aspectul funcțiilor îndeplinite de femei.
a) Altare domestice, care, deseori, au cultul zeiței-pasăre sau zeiței-șarpe
b) Peșteri, care au prezent cultul zeiței Regenerării
c) Modele de temple (miniaturi ale templelor din lut)
d) Temple reale
Practicile religioase sunt demonstrate prin prezența măștilor de diferite forme, în special
dreptunghilare și decorate specific, prin practicile religioase insăși, ca de exemplu măcinarea
rituală a grânelor, dansuri sau mșcări rituale cu acompaniament la tobe, etc și prin
Paraphernalia.
Odată cu procesul indo-europenizării și creșninizării zeițele au devenit soții umane, ceea
ce demonstrează trecerea de la matriarhat la patriarhat.
În concluzie, zeițele nu sunt numai ale fertilității și ele reprezintă creatoare ale vieții și nu
venere sau frumuseți și nu sunt soții sau fete ale divinităților masculine. Cultul vechii Europe
sunt baze ale unor credințe și practici mult ulterioare, iar credința în elementul feminin,
adaptarea la ciclurile naturale, îmbinarea sacrului cu profanul, celebrarea vieții și regenerării
sunt prezente până azi.
Eu nu consider că putem afirma cert că o zeitate sunb forma unei statuiete oarecare
reprezinta ceva anume, la fel și cu simbolurile. Ele pot reprezenta orice și, într-o anumită
formă ele pot reprezenta doar anumite reflecții și interpretări ale artei de atunci.
 Capitol III „Mormintele megalitice din Europa Occidentală și implicațiile lor”
Acest capitol aduce contribuții la înțelegerea semnificațiilor religioase ale mormintelor,
templelor și stelelor megalitice.
Construcțiile megalitice sunt construite în mileniile V-III î. Hr, epocă anterioară
piramidelor și sunt construite începând cu lungul Litoralului Atlantic spre interior. Ele sunt
întâlnit sub forma dolmenelor, dolmenelor de culoar, morminți-curți și alei acoperite.
Mahoritatea din ele nu sunt locuri de îngropăciune, ci lăcașuri sacre, unde se depuneau
ofrande, scheletele găsite fiind depuse după descompunerea corpului defunct. Se presupune
că axeste morminte sunt construite în forma corpului zeiței Regenerării, iar peștera ar
reprezenta burta, pântecul femeii. În unele din morminte sunt găsite inmormântate păsări, ce
ar reprezenta zeița dătătoare de viață, de exemplu unele morminte de la Catal-Huiuk, Isbister.
În concluzie, construcțiile megalitice ne dezvăluie natura religiei ginocentrice vechii
Europeprecum și sistemul ei simbolic.
După părerea mea, inmormântările impreună cu inventarul funerar reprezintă specificul
cultului populației cui le aparține, deoarece, din cele mai vechi timpuri, până în prezent s-a
perpetuat majoritatea ritualurilor funerare care reprezintă credința în viața de apoi, iar
inventarul funerar ar fi lucruri care defunctul le-ar folosi în acea viață.

Capitolul IV „Începutul Epocii Bronzului în Europa și indoeuropenii, 3500-2500”

Conține informații despre apariția prelucrării metalelor, a metodelor de prelucrare ale lor,
cât și obiectele confecționate din metal.
Se presupune că primele metode de prelucrare a metalelor au apărut în zona Carpaților, în
cultura Vinca, Obre și că religia, posibil, este un factor catalitic în acest proces, deoarece
majoritatea figurinelor, pandativelor, brățărilor (posibil obiecte religioase) erau confecționate
din diverse metale. Cele mai vechi aliaje artificiale între cupru și arseniu se atestă în
Culturile Kul-Tepe și Tekhut. Cele mai timpurii obiecte din metale de tradiție caucaziană în
Europa sunt atestate la Nord de Munții Caucaz și Marea Neagră- pumnale din metal la
Lugovo, la Petro-Svestunovo- un topor-ciocan din cupru.
În concluzie, asemănările izbitoare în ceea ce privește pumnalele și alte elemente de
civilizații din zona Dunării sugerează deplasarea pe apă a războinicilor indo-europeni îmn
mileniul III î. Hr.
În opinia mea, aceste descoperiri nu demonstrează modul pe unde s-au deplasat kurganii,
deoarece regiunile de pe malul Dunării sunt intesns populate, pentru că este o regiune de apă,
și la fel cum așezările erau prodpere, ele erau invadate și pe uscat.

Capitolul V Cele trei valuri ale infiltrației „Kurgan” în Vechea Europă, 4500-2500
î.e.n”
Descrie declinul civilizațiilor europene care s-a început o dată cu invazia popoarelor
kurgane.
Invazia kurganilor a dus la modificarea structurii sociale, a modelelor de habitat, a artei și
a credinței. Ocauză a invaziei ar fi domesticirea calului, deoarece pășunele fertile reprezintă
teritoriile cel mai des invadate de kurgani.
Invazia kurgailor ar fi avut loc în trei etape:
I. Primul val (4400-4200). Are loc preponderent în bazinul Nistrului Inferior,
regiuni ce corespund României, Bulgariei, Sud-Estul Ungariei, unde au fost
descoperite morminte asemenătoare celor din Srednii Stog. În această etapă are
loc răspândirea calului domestic. Cultura Cucuteni nu a fost distrusă de kurgani în
această perioadă, în ciuda amplasării ei apropiate, în schimb au fost dislocate și
amalgamate culturile Karanovo, Vinca, Lengyel, Gumelnița, Titzapologar.
Karanovo a fost înlocuită cu Cernavodă I.
 II. Al doile val (3400-3200). Acest val are loc dinspre stepele nord-pontice către sud,
prin Dobrogea. În această perioadă se înregistrează întroducerea jugului și
plugului tras de 2 boi și introducerea folosirii metalelor dure, spre exemplu aliajul
dintre cupru și arseniu. În această perioadă se dezintegrează Cultura Cucuteni și
se atestă formarea Culturii Ezero-Baden.
III. Al treile val (3000-2800). În acestă perioadă se introduce armamentul din metal
(până atunci nu se atestă sau în cantități foarte mice armamentul de luptă). Se
modifică structura socială a populațiilor culturilor europene și se modifică
credințele.
În concluzie procesul de kurganizare a provocat dezintegrarea majorității grupurilor
culturale și a schimbat modul de organizare a satelor, de la cele tradiționale de un sistem
centrat, la o fortăreață amplasată pe înălțimi. A modificat modul de organizare matrifocală la
cea patrifocală și a contribuit decisiv în conturarea configurației etnice a Europei.
Din puctul meu de vedere, populațiile kurganice reprezintă factorul decisiv în formarea
comunităților etnice din Europa.

Capitolul VI „Câteva precizări de ordin arheologic privind problema proto-indo-

europenilor”
Cuprinde informații de bază despre kurgani și modul lor de dezvoltare în perioada
neolitică.
Kurgan este o denumire generică pentru o tradiție culturală cuprinsăîntre cca 5000-2000
î. Hr. Ea nu este o entitate unitară și uniformă. Se împarte întrei faze: Kurgan I (mil V), care
reprizintă unica fază în care ei sunt o entitate uniformă; Kurgan II (prima jumătate a mil. IV),
Kurgan III ( a doua jumătatea a mil. IV). Reprezintă o societate patriarhală bazat pe un
sistem stratificat în clase. Se atestă existența unor mici entități tribale conduse de căpetenii
puternice. Au cultul soarelui și focului, al sacrificiului de cai, întrucât s-au găsit morminte ale
persoanelor împreună cu cai. Elementul definitoriu îl prezintă movila. Au la bază economia
pastorală ceea ce cauzat migrațiile în masă ale lor, iar așezările lor sunt mici și amplasate pe
înălțimi.
În concluzie, populațiile kurganice reprezintă popoare nomade care, în cătarea noilor
pășuni și teritorii au invadat Europa, provoând procesul de indo-europenizare.
Eu nu cred că anume sau doar popoarele kurganice au contribuit la procesul de indo-
europenizare, deoarece numărul lor nu ar fi atât de mare sau chiar insuficient pentru așa
proces, luând în considerație teritoriul lor de dezvoltare.

Stilul autorului

Autoarea redă informația într-un stil laconic în care include proceduri de esențializare a
datelor primare, adică selecția și ierarhizarea lor. Totul are o logică, care dă un cadru
intregrator informației, adesea fragmentare pe care o descoperirile arheologice din teren ne-o
pun la îndemână. Deține un stil explicit și care conține toate detaliile necesare, atunci cand
analizează un subiect oarecare.

Aspectul metodologic

Autorea folosește cât izvoare arheologice, cât și izvoare scrise, aproape în aceeași
măsură, pe primul loc fiind situate chiar cercetările arheologie și lucrările personale mai
vechi. De asemenea, orice situație arheologică folosită ca exemplu este explicată și
interpretată conform subiectului, la fel cum se întâmplă și cu izvoarele scrise, în cazul lor
menționând și punctele forte și lacunele autorilor făcute de autorii lor, ca de exmplu
comparațai lucrărilor lui Elisabeth Twohig cu a lui Martin Brennan, in capitolul III.

Concluzii finale
Epoca neolitică conține un amalgam de civilizații bogate și prospere în sud-Estul
Europei care au contribuit la dezvoltarea civilizațiilor ulterioare, dar și la dezvoltarea altor
aspecte ale vieții cotidiene ale oamenilor.
Aspectul religios al oamenilor este unul foarte conservator, întrucât toate elementele ce
țin de acest subiect se perpetuează din generație în generație, trecând barierele de milenii de
ani, majoritatea fiind păstrate până azi în forma originală, ca de exemplu unele elemente ce
țin de ritualul funerar, iar altele într-o formă adaptată, ca de exmplu statuietele feminine care
astăzi sunt adaptate creștinismului.
Suprapunerea unui singur element (kurgan sau indo-european) peste altele mai puțin
vergente a dus la formarea unor noi entități culturale, cunoscute drept grupuri de indo-
europeni.

Caracterizarea bibliografiei folosite de autor

Autoarea folosește și analizează o serie de lucrări din lingvistică, antropologie culturală,

istorie economică, istoria religiilor și a artei ale unor autori precum Berciu D., Cantacuzino
Gh., Dumitrescu Vl., Arnal, J., Barfeld L., Belegen K., și mulți alții.

Structurare a imaginilor şi planşelor

Imaginile sunt structurate cronologic, conform temei abordate la care ea servește ca

exemplu, la fel ca și planșele.

Concluzii personale

Acestă monografie conține informații și date destul de importante pentru cuoașterea și

analiza civilizațiilor neolitice europene, dar și pentru procesul de indo-europenizare. Ea
aduce un aport teoriei kurganelor, care afirmă că populațiile indo-europene ar prezenta
populația Culturii Kurgan din Anatolia.
Cu toate că aduce dovezi în susținerea teoriei sale, de exmplu utilajele kurgane găsite în
spațiul europen, precum și megalitelor specifice lor, nu ia în calcul factorul uman. Aceasta
înseamnă că, în opinia mea, procesul de indo-europenizare nu este catalizat doar de această
civilizație – Kurgan, dar și de alte popoare. Gândind logic, Peninsula Anatolică nu putea ține
atâta populație încât să depășească numărul populației din Europa, astfel ca ea să poată
asimila populația europeană.
Un alt punct, pe care îl consider puțin cam dubios, este faptul că autoarea menționează
că migrația kurganilor a avut loc în trei valuri, în perioade foarte apropiate, iar o cauză ar fi
domesticirea cailori și căutarea pășunilor pentru creșterea cailor. Eu nu pot admite această
ipoteză, deoarece, știind că înaintașii tăi au invadat unele teritorii pentru pășuni, logic nu ai
să mergi acolo, teritoriul fiind deja ocupat. Or admitem că în aceste trei valuri, au fost
populații diferite, nu una și aceeași.